28 februarie 1913 - 28 februarie 2013

Monumentul eroilor Români de la Carei

Centenar Vida Gheza

Aonora centenarul naşterii lui Vida Gheza laCarei – Satu Mare este mai mult ca o datorie<legăturile sculptorului cu ţinutul nostru s-au

ţesut prin întretăierile sale cu oamenii (mai ales cu familiaprietenului său, graficianul Paul Erdös) şi cu încărcăturasimbolică pe care artistul a „citit-o” în geografia şi istorialocului.

Fără îndoială că, înainte de toate, aurul greu (mă referla faptul că s-a născut într-o familie de mineri din BaiaMare) al operei sale trebuie căutat în spaţiul natal, mara-mureşan, din care a extras (printr-un alt „minerit” – acelaal creaţiei) semnificaţii umane ale miturilor şi arhetipurilormaramureşene, reâncărcându-le cu o nouă sarcină – a ideiişi harului în care generaţiile se pot regăsi. Lăsând, ce e delăsat, Maramureşului (Satu Mare a făcut parte din fostuljudeţ, precum şi Baia Mare a făcut parte, prin vreme, din„comitatul” Satu Mare), bucuria noastră se îndreaptă spremotivele datorate Sătmarului – mai ales din lucrarea inspi-rată din inegalabilui ritm al „tropotitei” şi din „roata fecio-rilor” dansului oşenesc (Dans oşenesc).

Despre aceste dansuri, Vida Gheza scria<„...Dansul oşenesc – adică roata feciorilor – păstrează am-intirea unui dans războinic. Tropotirea lui seamănă cu unfoc înăbuşit ce arde sub spuză> rareori răbufneşte pîrjolitor.Se dansează încordat, într-un ritm egal, stăpînit. Cînd ten-siunea psihică a dansatorilor creşte, uneori pînă la parox-ism, ei izbucnesc în strigăte guturale, ce se sparg în vocalesau silabe stridente, în sunete sacadate, ameninţătoare.Dansat totdeauna cu pasiune şi seriozitate, <<roata fecior-ilor>> nu destinde încordarea dansatorilor, dimpotrivă<

aprinde mînia în gînduri, încleştează dinţii, pumnii, toarnărevolta sufletului în trupuri. Mobilitatea şi dinamica dan-sului nu devin însă niciodată excesive. Dansatorii se în-lănţuie cu braţele în roată, pentru că numai împreună eireprezintă ceva şi pot realiza ceva...”

Însă, cel mai mare dar pe care artistul ni l-a lăsat nouă,sătmărenilor, este Monumentul Ostaşului Român de laCarei (executat în piatră prin ingeniozitatea arhitectuluiAnton Dâmboianu, dezvelit în oct. 1964). Nu numai căeste singura lucrare transpusă în piatră, dar ea îşi extindesemnificaţia nu numai asupra locurilor sătmărene, ci şiasupra întregii istorii a românilor.

Este firesc să îndreptăm astăzi, la centenar, evocareanoastră spre operele inspirate din mitografia sătmăreană(ştiind că la aceeaşi dată, 28 februarie, ziua sa de naştere,maramureşenii îl vor sărbători cum se cuvine la ei/ la elacasă) pentru a conştientiza „darul” lăsat, pentru a extindelanţul sentimental până la graniţa de Nord-Vest.

Cred că, într-un fel, Monumentul de la Carei trebuievăzut ca o poartă simbolică pe unde se poate intra în spir-itul glorios al istoriei noastre (trimit la detaliile incifrate înpiatră< „poarta jertfei”, „masca morţii”, „soldatul eliberator”şi „flacăra” vieţii) şi, de asemenea, se poate comunica cuspiritul european... Să mulţumim cerului pentru acest dar!

P.S. O amintire-apel< în 1935 Vida Gheza şi-a efectuat stag-iul militar în Satu Mare. În această perioadă a executatcâteva lucrări pentru unitatea militară de aici. Oare nu vorapare nicăieri/ de nici unde informaţii despre aceste lucrări?

– 2 –

Poarta jertfei de la Carei

George Vulturescu

Familia sculptorului Vida Gheza în casa nouă de la Baia Mare (1963). Fotografii din colecţia – Iudith Erdös

Sunt pentru prima oară în postura, oarecumciudată, de a-l evoca pe tatăl meu, sculpto-rul Vida Gheza, cu prilejul centenarului

naşterii sale. Am acum aproape vârsta la care el a murit. Avea

o uriaşă experienţă de viaţă> a trecut, începând dela o vârstă fragedă prin mari încercări, printre alteledouă războaie < războiul din Spania şi cel de al Doi-lea Război Mondial. Mi-a povestit mereu, că tânărfiind, a văzut în Maramureş oameni care mâncauscoarţă de copaci şi şi-a propus să facă ceva pentruo schimbare socială radicală. A participat la mişca-rea comunistă ilegală, crezând sincer în aceastăcauză şi în posibilitatea înfăptuirii unei lumi maidrepte, ideal pentru care a luptat şi în Spania, în ca-drul Brigăzilor Internaţionale, alături de alţi mariintelectuali europeni şi americani.

A fost mai târziu, profund dezamăgit de evoluţiasocietăţii româneşti în direcţia comunismului şi acultului personalităţi lui Nicolae Ceauşescu.Această decepţie, cu toate onorurile care i s-au con-ferit de către oficialităţi şi pe care nu le urmărea înmod deliberat, i-au grăbit sfârşitul timpuriu.

S-a refugiat într-o lume de legende aparţinândMaramureşului, pe care le-a transfigurat în operesculpturale, unice în felul lor. El nu era nevoit să sedocumenteze etnografic pentru aceste creaţii, de-oarece le purta, încă din copilărie, în sufletul său.Altă modalitate de evaziune din realitatea care îl de-prima, era colecţia sa de cactuşi şi plante rare, pecare le urmărea cu pasiune de botanist, uneori şinoaptea, în uriaşa seră construită de el.

În genere a fost un mare cunoscător al naturii şial sufletului omenesc. Lucra cu o uşurinţă uluitoareşi după ce degroşa rapid o lucrare, aproape că-şipierdea interesul pentru detalii, trecând cu pasiunenestăvilită la o alta. Imi sună şi azi în urechi izbituraritmică a dălţii sale şi modul în care îmi spunea pro-tector, când intram în atelier în timp ce lucra, săstau departe de aşchii.

Încercând să examinez acum, opera lui, cuochiul criticului şi istoricului de artă, este foartegreu de seizat perioada în care, de la sculpturi gro-teşti, de mici dimensiuni, a trecut la lucrări inova-tive din punct de vedere formal, care aduceau unsuflu nou în sculptura românească, cu rezolvări în-drăzneţe şi de o acută modernitate.

Desigur a avut o formaţie artistică şi intelectualăîndelungată. Trebuiesc amintite neapărat în acestcontext, contactele fertile cu Iosif Klein, Sándor Zif-fer, Béni Ferenczy, Jenö Bori, cu familia socrilor săi,Elisabeta şi Géza Kadár. Toate acestea s-au grefat peun fond ancestral, expresie a unei lumi mitice, al-cătuită din legendele minerilor şi ţăranilor mara-mureşeni, din rândul cărora se ridicase şi el. A datastfel formă plastică unui limbaj verbal, unui uni-vers poetic greu de echivalat în volume.

Sinteză inedită de clasicitate mediteraneană aformei şi de expresionism nordic al execuţiei, operasa păstrează, condensată într-o formulare originală,tradiţia ciopliturilor ţărăneşti în lemn, filtratăprintr-o concepţie apropiată şi de mişcările moder-niste europene. Desenul, spre exemplu, are încreaţia lui Vida o funcţie mnemonică, de înregis-trare rapidă a ideilor pentru sculptură. Semnate cupseudonimul “Grigore”, la rândul lor gravurile suntcreaţii sporadice, dar remarcabile prin monumen-talitatea clasică a construcţiei, cu personaje masive,în contrapposto, cu ecouri din sculpturile lui Mi-chelangelo.

După 1945, revine acasă, la Baia Mare, unde vafi autorul unor monumente de for public,  ampla-sate la Carei, Moisei şi Baia Mare, care se disting încontextul epocii prin viziunea lor insolită, impu-nându-se ca unicate şi prin explorarea unor noi po-sibilităţi spaţiale şi de vizualizare simbolică, uniceîn arta românească.

Creaţia lui Vida se poate împărţi grosso modo,în mai multe etape< o fază telurică, din tinereţe, cumotive ce vor fi reluate ulterior, o scurtă etapă rea-listă şi în sfârşit o lungă perioadă, în care urmăreştearhetipurile civilizaţiei ţărăneşti, transpuse prin sti-lizări de o mare sobrietate şi maximă simplificare.Abandonând oarecum muşcăturile dălţii, ce struc-turau anterior forma, tăietura de topor devine pre-dominantă în această perioadă şi dictează, de celemai multe ori, păstrarea motivului în cadrele uneielementarităţi coloniforme.

Închei aceste rânduri sumare cu speranţa căopera lui Vida Gheza, azi aproape uitată, va fi re-descoperită cu izvoarele sale unice de frumuseţe şide forţă.

– 3 –

La centenarul sculptorului Vida Gheza< o evocare t]rzie

Gheorghe Vida

(...) În 1964 se inaugurează la Carei, Monu-mentul Ostaşului Român, operă datoratăsculptorului Vida Gheza, care a colaborat cuarhitectul Anton Dâmboianu, complexul mon-umental fiind o realizare de excepţie a arteimonumentale de for public din România.

Operele sale, de o remarcabilă vigoare, in-făţişează adesea personaje în atitudini genuinedin viaţa oamenilor locului (La fân, Odihna,Horitoarea, Ţărancă cu coşul, Cap de ţăran,Butimanu, Tropotita, Dans oşenesc, Veselia,Recolta, Miner cu lămpaş, Mineri, Minercitind, Copil cu pasăre, Copil mâncând,Muncitor forestier, Femeie împovărată ) per-sonaje şi secvenţe ale istoriei româneşti (Baladalui Pintea, Pintea Grigore judecând un boier,Dragoş Vodă, Menumorut, Voievodul Gelu,Bogdan Vodă, Răscoala). Un grup mare deopere realizate de Vida au o bogată încărcătură

metaforică, fiind inspirate din universul miticmaramureşean (Omul apelor, Omul dintrefocuri-Foca, Omul nopţii, Omul pădurii,Solomonarul, Varvara, Priculiciul minei, Fatapădurii, Cuşma Dracului, Mărţoaia, Vâlvaminelor, Carnaval, Botejunea de pe Iza).

Cioplit mai întâi în lemn în 1966, Monumen-tul ţăranilor martiri de la Moisei (transpus înpiatră în 1972), este „o sinteză a spiritualităţiiromâneşti atingând acea tensiune unică la cares-a afirmat vocaţia ordinii, a echilibrului psihicşi cosmic, a locului impregnat decisiv de uman-itate, de sanctuarele dacice sau din spaţiile deevocare brâncuşiene” (Constantin Prut).

Călătorind prin Maramureş Geo Bogza nota<„În vara trecută oamenii Maramureşului – aceioameni pe care nu mi-i pot închipui decât fal-nici şi mândri – nu s-au dezminţit şi au ridicatla Moisei, din trainic şi nobil lemn de stejar, un

– 4 –

Opera lui Vida Gheza – punct de reper

complex monumental cum nu se mai găseşte,poate, în nici unul din satele ţării noastre. Uncomplex monumental, căruia i se poate spuneaşa pe bună drepătate, ca şi aceluia ridicat deBrâncuşi la Târgu Jiu... Totul e sobru, sever, plinde simboluri şi semnificaţii profunde, scoţândde sub tristeţea cimentului, şi reintegrând în no-bilele tradiţii ale Maramureşului, amintireacelor douzeci şi nouă de fii ai săi, ucişi de ceamai rea fiară ce şi-a purtat paşii pe acolo. Au-torul acestui monument, inspirat din sanctuaruldacic de la Grădişte, este sculptorul Vida Ghezaa cărui faptă merită lauda întregului nostrupopor” (Contemporanul, ianuarie, 1967).

Între monumentele create de Vida, Sfatulbătrânilor (1973), realizat mai întâi în lemn şiapoi în piatră, amplasat la Baia Mare ca un sim-bol în vecinătatea Palatului administrativ, esteun grup statuar impresionant, cu o largă de-

schidere filosofică, ce vine dinspre străvecheacivilizaţie a satului românesc, reprezentând unmoment profund şi solemn legat de viaţa obştei.

Sintetizând, Raoul Şorban, autorul monu-mentalei monografii dedicată marelui sculptor,scria< „Vida este sculptorul unui popor, întăritcu credinţa în dreptul de viaţă universală a val-orilor autohtone. Cu această înzestrare, opera sarămâne mărturia acelei acţiuni spirituale ce în-truneşte într-o structură unică omul, artistul şiistoria imediată”.

În opera sculptorului Vida Gheza, câtevaansambluri monumentale, amintite mai sus, audevenit simboluri naţionale în conştiinţa pub-lică românească, respectiv Monumentul Os-taşului român de la Carei, sau Monumentulţăranilor martiri de la Moisei, excepţionale re-alizări artistice, adevărate puncte de reper înevoluţia sculpturii contemporane.(...)

– 5 –

`n evolu\ia sculpturii contemporane

Marius Porumb

– 6 –

Sculptorul Vida Gheza alături de prietenul său – graficianul Paul Erdös

amintiri

Judith Erdős

Imaginea lui Vida Geza pentru mine seconfundă cu copilăria şi frageda tinereţe.Îl văd şi acum< scund, robust, asemenea

trunchiului de copac pe care îl sculpta, mâiniputernice, faţa brăzdată ca şi coaja copacului,din care priveau ochii unui om de mare blân-deţe. Vorbea puţin, dar trăia intens în interiorulsău întâmplările din jur. Familiile noastre eraulegate de o prietenie de nedespărţit, adunându-ne în fiecare duminică fie la noi, fie la ei. La în-ceput în casa bătrânească, cu grădina plină depomi, unde erau aşezaţi butucii aduşi şi lăsaţisă se usuce, solarul cu cactuşi, care atunci cândaceştia înfloreau ni-i arăta cu deosebită mân-drie, stupii pentru albine din lemn, ciopliţi totde el...iar noi cei patru copii ne jucam în acest„paradis”...Orice bucăţică de lemn ce se rătăceaîn mâna lui, lua o formă neaşteptată. Vida şitatăl meu se retrăgeau şi povesteau despre tre-cut, prezent şi bineînţeles despre artă, artişti, ex-poziţii, călătorii în străinătate, unde au întâlnitartişti de renume, oameni de cultură, câte şi maicâte. Tatăl meu fiind un om vesel, pus pe şotii,crea o atmosferă destinsă, ceea ce lui Vida îiproducea o mare plăcere. Acela care aproapemereu era prezent la aceste discuţii, era fiul lui

Vida – Gyuri, criticul şi istoricul de artă Gheo-rghe Vida.

Apoi a fost construită casa nouă în care existaun atelier mare, luminos, „împădurit” cutrunchiuri de forme ciudate aflate în lucru, în-conjurate de dălţi, ciocane din lemn şi multe al-tele pe care le priveam cu admiraţie şicuriozitate în acelaşi timp. Aici s-au născut per-sonajele operei sale, acele figuri monumentalepe care le întâlnim în mare parte prin muzee.

Fiecare artist are în creaţia sa măcar o lucrarecare îl defineşte, care devine emblematică pen-tru întreaga operă. „Dans din Oaş” constituie oastfel de lucrare. Este o capodoperă în care îlregăseşti pe Vida Geza în toată plinătatea sa, încare se concentrează esenţa creaţiei sale, a per-sonalităţii sale artistice. În ciuda dimnensiunilornu prea mari este monumentală, plină de forţă,acele figuri de ţărani înlănţuiţi în elanul dansu-lui, tropotind de se zguduie pământul de sub pi-cioare, fac corp comun contopindu-se ca unstejar secular. Acesta a fost Vida Geza – un ste-jar secular al cărui tărie şi putere te impre-sionează şi astăzi.

Iudith Erdös în atelierul graficianului Paul Erdös – alăturilucrarea Totem – executată de Vida Gheza şi pictată dePaul Erdös.

Centenar Vida Gheza1913-2013

Livius George Ilea

Dinamică, robustă, coerentă, iradiindo energie telurică modulată de filtresuccesive, dinspre un arche universal

către un Zeitgeist apropiat cu deplină intensi-tate, sinceritate a trăirii – opera fuzionează or-ganic, în cazul Vida, cu personalitateageneratoare, propulsând-o virtual într-un per-petuu aici acum , păstrându-i nealterată forţa decomunicare, consubstanţialitatea cu matriceaoriginară, cu acel genius loci tutelar care defi-neşte sacralitatea străvechiului Maramureşnatal.

Străină oportunismului politic, atât de înve-derat în rândurile generaţiei de plasticieni lan-sate în „obsedantul deceniu”, - după cum se ştie,sculptorul şi-a pus, în repetate rânduri, în peri-col fiinţarea şi libertatea pentru a-şi urma con-vingerile social/politice, fie luptând în Spania pebaricadele antifranchiste, fie în Armata Ro-mână, pe frontul de Vest, fie ca ilegalist destânga, în patria mamă – opera sculptorului băi-mărean pare umbrită acum tocmai de recu-noaşterea autumă, concretizată prin numeroasepremii, distincţii şi facilităţi acordate de cătreinstituţiile culturale „de partid şi de stat” de di-nainte de 1989, ale căror competenţe sunt astăzisever chestionate. Cu toate acestea, sculpturilesale au fost percepute în imediata sa contempo-raneitate ca fiind valoroase şi exponenţiale pen-tru ethosul românesc, atât de către publicul largde atunci, cât şi de către cel de specialitate, dinţară şi din afara graniţelor.

Revizuite, în marea lor majoritate, lucrărilemaestrului Vida nu îşi negociază identitatea vi-zuală, nu se insinuează aleatoriu în mediu, ci seimpun cu forţă stihială, asemeni unei atempo-rale haka maori „celebrând victoria vieţii asupramorţii”, dezactivând complexul indus al vreuneimarginalităţi culturale cu vigoare ce exclude

hamletizări mioritice ori relativizări pseudo-in-telectualiste, însă nu şi meditaţia veritabilă,adâncă, întoarsă înspre rosturile ultime ale fi-inţei.

Structurându-se pe două coordonate aparentdivergente, una dând seama de vocaţia narativă,originată în necesitatea înstăpânirii asupraCreaţiei prin cuvânt/imagine, reiterată de artistprin tentativa de exhaustare psalmodică a in-ventarului muncilor/faptelor universului pro-xim, iar cealaltă vădind ireproşabila atracţie asimbolicului, a unei mitologii imanente gestuluicotidian trăit ca epifanie a unui timp sacru, aunui dincolo populat de strămoşi ori duhuri as-cunse, creaţia sculptorului din Maramureşul is-toric se împlineşte în vârtejul acestorcomponente intrinseci, în tocmai tainica lor fu-ziune.

– 7 –

Pliant editat de< Direcţia Judeţeană pentru Cultură Satu Mare l Primăria Carei

l Informa\ia Zilei l Direcţia pentru cultură Carei

Realizatori< George Vulturescu, Kiss Imola Foto< Ioan I. MoldovanTehnoredactare< I. Z.

Doi prieteni de nedespărţit< Vida Gheza şi Paul Erdös – 1963