STUDIU DE CAZ

-FRONDA IN LITERATURA INTERBELICA-

INDRUMATOR:Prof.Sergiu Godina

MEMBRII GRUPEI: CRACIUN DENISA DIAC MARIA MORAR SEBASTIAN POP ANDRADA SUMANDEA ALEXANDRA

-SIBIU- 2008

CURPINS:

*Premisa.Definirea problemei

*Descrierea si analiza cazului.Identificarea solutiilor. -Avangarda -Urmuz -Gellu Naum -Geo Bogza -Ilarie Voronca -Reviste avangardiste

*Concluzie

PREMISA.DEFINIREA CAZULUI

In primele doua decenii ale secolului al XX-lea, tendinta de emancipare a literaturii romane de sub influenta directiei traditionaliste, domonainte in acel moment, si de sincronizare cu ideile europene devine tot mai evidenta.Se produce o delimitare de ruralismul si autohtonismul, ca si de idilismului si paseismului samanatorist si poporanist, carora le sunt contrapuse nousa sensibilitate promovata de literatura simbolista.In anii rzboiului si imediat dupa incheierea acestuia. Actiunea devine mai puternica si mai violent contestatara, manifestandu-se adesea sub forme voit provocatoare, nonconformiste, menite sa socheze gustul comun, dar si sa deparaziteze creierul „consumatorului” de arta. Se naste astfelmiscarea de avangarda a carei prima faza, nihilisma si iconoclasta, va fi treptat inlocuita de tendinte noi, constructive, sustinute de programe estetice avand drept scop sa impuna o alta viziune nu doar asupra literaturii, ci si a artei in general.Cea mai frecventa si eficienta forma de exprimare a acestor idei a constituit-o manifestul artistic.Scopul acestui studiu de caz este tocmai identificarea principalelor momente si forme de manifestare ale miscarii de avangarda in literatura romana si stabilirea relatiei dintre acesta si avangarda europeana.

Avangarda

-este “mai radicala, mai putin flexibila si mai dogmatica” decat modernismul, desi ea “imprumuta practic toate elementele de la traditia moderna, dar in acelasi timp le dinamizeaza, le exagereaza si le plaseaza in contextele cele mai neasteptate, facandu-le adesea aproape de nerecunoscut” (Mateiu Caragiale, “Cinci fete ale modernitatii”). Principiul de baza al modernismului, dar mai ales al avangardei, pare a fi lozinca lui William Fleming: “Singurul lucru permanent este schimbarea”.

In “Discursul despre avangarda”, Eugen Ionescu scria: “Avangarda este un fenomen artistic si cultural care intr-adevar schimba totul. Prefer sa definesc avangarda in termeni de opozitie si de ruptura. In vreme ce majoritatea scriitorilor, artistilor, ganditorilor isi imagineaza ca sunt ai timpului lor, autorul rebel are cosntiinta ca este impotriva timpului sau. Omul de avangarda este ca un dusman in interiorul insusi al cetatii impotriva careia se revolta, este opozantul fata de sistemul existent”.

Avangardistii opereaza intr-un spatiu intens bulversat, unde negarea si distrugerea sunt principii de baza, ei caracterizandu-se printr-o anume stare de furie si de exasperare pe care foarte bine o defineste Geo Bogza intr-un articol din revista “Unu”, intitulat “Exasperarea creatoare”: “Scrisul nostru nu e cautarea de a ajunge intr-o lume care ne exaspereaza. Nu exasperare impotriva unei lumi, unei tari, unei categorii oarecare, ci o exasperare totala, organica, o exasperare cosmica. Viata nostra e arsa de conflicte . Exasperarea noastra e o exasperare pura. O exasperare impotriva a tot ce exista, o exasperare impotriva a tot ce nu exista. O exasperare impotriva noastra. O exasperare impotriva exasperarii!”. Adrian Marino, in “Avangarda literara”, defineste scriitorii apartinand acestui curent ca avand constiinta contemporaneitatii, a sincronizarii, a integrarii si a participarii la viata imediata, actuala, cu largi deschideri, totodata catre viitor. Avangardismul se revolta impotriva trecutului osificat cu formele vide, academice, invechite, cultivand spiritul de rebeliune, agresiunea, nihilismul, scandalul.

Avangarda corespunde unei crize a valorilor, a cautarii identitatilor, a sensului literaraturii. Curentele artistice si literare subordonate acestei titulaturi generice sunt futurismul, cubismul plastic si literar, expresionismul, dadaismul, constructivismul, suprarealismul. Principalele caracteristici ale avangardei literare pot fi formulate astfel: caracter eterogen, permanenta cautare a unei formule artistice, caracter insurectional, extremism, caracter antifilistin, anticonformism, antiacademizat, antiburghez, anticonventional, indrazneala, libertate absoluta, negativism radical, anarhism.

Avangardismul nu a dat opere literare prestigioase, dar a insuflat literaturii un spirit nou, bantuit de neliniste, de framantari si tensiune, opunandu-se lancezelii, inertiei, automultumirii si dogmelor estetice de pana la el. Revolutia se produce atat in expresie, eliberata de orice constrangeri, mergand pana la refuzul rtegulilor gramaticale, logice si poetice, cat si in

continut, deoarece incep sa se cultive starile vagi, onirice, subconstientul, ocultismul, automatismul psihic, hazardul.

a) DADAISMUL – apare ca termen si miscare literara in 1916, cand, la Zurich, un grup de tineri scriitori, in frunte cu romanul Tristan Tzara, pun bazele noii literaturi, subordonata principiului “Antiarta pentru antiarta”. Dadaistii voiau cu orice pret sa socheze bunul-simt comun prin insubordonarea fata de orice autoritate morala, culturala, sociala, logica chiar, prin negarea violenta a culturii, a civilizatiei, a progresului, a familiei, prin initierea unor conferinte in care oamenii politici sau militari ai timpului erau facuti “idioti”, prin organizarea de spectacole si concerte cu totul epatante, teribile, scandaloase (expozitie de pictura unde apare Gioconda purtand mustati). Noul curent a fost botezat de Tzara, prin implantarea unui cutit intr-un Larousse si prin decshiderea cartii la cuvantul “dada”. Reteta de creare a poeziei era formulata astfel: “Luati un ziar/Luati niste foarfeci./Alegeti un ziar un articol care sa aiba lungimea pe/Care doriti s-o dati poeziei dumneavoastra/Decupati articolul/Decupati de asemenea, cu grija, fiecare cuvant ce intra in/alcatuirea articolului si puneti toate cuvintele intr-o punga./Agitati incetisor./Scoateti cuvintele, unul dupa altul, dispunandu-le/in ordinea in care le veti extrage./Copiati-le constiincios./Poezia va va semana./Iata-va un scriitor deosebit de original si inzestrat cu o/incantatoare sensibilitate...(“Manifestul despre iubirea slaba si iubirea amara”, 1920). Antipoetica dadaista cere imperativeliberarea cuvantului de sub controlul ratiunii, dezagregarea semantica si sintactica a frazei, asocierea intamplatoare a cuvintelor, care duce la un adevarat haos verbal, inventat din convingerea ca limbajul obisnuit este plin de constrangeri, contine formule si clisee care nu mai spun nimic, ducand la falsificarea spiritului. Prin aceasta poetica a “intamplatorului” se prefigureaza literatura absurdului.

b) CONSTRUCTIVISMUL. Desi au existat manifestari ale avangardei inca inainte de primul razboi mondial, suportul sau teoretic va fi elaborat abia dupa razboi. Prima si una dintre cele mai importante reviste de acest gen este “Contimporanul”, publicatie condusa de poetul Ion Vinea, care va promova un “dadaism constructiv”, opus nihilismului lui Tristan Tzara. Pozitia teoretica a constructivismului se precizeaza in 1924, intr-un “Manifest activist catre tinerime” de o violenta negatie, in care romanul este condamnat la moarte in favoarea “reportajului cotidian”, se vorbeste despre un teatru “de pura emotivitate”, in timp ce artele plastice trebuie sa fie “expresie a formelor pure in raport cu ele insele”.

Constructivismul condamnha individualismul, preconizand trairea artistului in social, raportarea artei la stilul activist-industrial al epocii: “Traim definitiv sub zodie citadina. Inteligenta, filtru, luciditate-surpriza. Ritm-viteza...”.

c) SUPRAREALISMUL – este o miscare artistica aparuta in Europa dupa primul razboi mondial; o prima definitie a curentului a dat-o Andre Breton in 1924, in primul “Manifest al suprarealismului”: “Automatism psihic pur, prin intermediul caruia se propune exprimarea fie verbal, fie scris, sau in orice alta maniera, functionarea reala a gandirii. Dicteu al gandirii, in absenta oricarui control exercitat de ratiune, in afara oricaror preocupari estetice sau morale”. Curentul se increde in subconstient si vis, in jocul dezinhibat al gandirii, tinde sa anuleze mecanismele psihice anchilozate, sa nege notiunea de “talent” in literatura si sa propuna o arta a suprarealitatii: “Vis plus realitate”. Suprarealistii vor sa se rupa definitiv de traditie, sa distruga vechii idoli (“Sa scuipam, in trecere, pe Edgar Poe”), sa reconceapa literatura aflata, dupa parerea lor, intr-un moment mort. Poetul se intoarce acum in interior, in domeniul subiectivitatii, in imaginea visului si a somnului, spre senzatiile primitive, crude, necenzurate. In literatura romana, pincipalii exponenti ai acestui curent sunt Gherasim Luca, Gellu Naum, Virgil Teodorescu, Geo Bogza, Ilarie Voronca, Urmuz, Miron Radu Paraschivescu, Aurel Baranga, grupati in jurul revistei Alge.

Pe 20 februarie 1909 ziarul francez Le Figaro publica in paginile sale un manifest artistic suprinzator pentru acea epoca, Manifestul Futurist, care avea sa devina textul de baza pentru definirea unui nou curent artistic. Opera scriitorului si artistului Filippo Tommaso Marinetti, care incepuse sa fie cunoscut in Italia pentru stilul si ideile sale avangardiste, manifestul anunta aparitia in forta a unui nou stil artistic. In textul sau amplu, marcat de o stranie cadenta poetica si de fascinatia pentru distrugere si violenta, Marinetti povesteste cum futurismul s-a nascut ca o reactie la paralizia artei desuete, ca o expresie a masinismului si noului secol, ce aducea schimbari altadata de neconceput si care va aduce in forta domnia masinii, idolatrizata de avangardisti. Nu mai era nevoie de arta care adusese faima Italiei, venise momentul ca totul sa fie distrus, ca toate operele de arta "vechi" sa nu mai existe, sa fie creata o arta noua, potrivita noilor vremuri. Intr-o Italie tributara trecutului, muribunda, mizera, hranindu-se din gloria trecutului, tinerii artisti se simt sufocati si striviti, simt nevoia sa provoace o revolutie cu accente anarhiste, sa distruga, sa schimbe, sa zdrobeasca, fiind fascinati de forta masinii, a mecanismelor si motoarelor. In locul frumusetii clasice, Marinetti este fascinat de frumusetea masinii, de aeroplane si trenuri, de goana autovehiculelor. Sunt preferate praful si mizeria din fabrici, metalul, miscarea automatizata. Iar gruparea, prin vocea lui Marinetii, anunta intreaga lume : "Iata ca in Italia lansam acest manifest de o violenta incendiara si ruinatoare, prin care astazi fondam Futurismul, pentru ca vrem sa salvam Italia

de cangrena sa de profesori, arheologi, ghizi turistici si anticari. Italia a fost pentru prea multa vreme o piata pentru arta de mana a doua. Vrem sa scapam de nenumaratele muzee care o acopera cu nenumarate cimitire".

Expresionismul exprima strigatul fiintei, der Schrei, infiorata de iminenta catastrofei universale, de impasul constiintei metafizice. Worringer propune pentru prima data termenul de expresionism in revista "Der Sturm" ("Furtuna"), prin articolul sau, "Zur Entwicklungsgeschichte der modernen Malerei", fiind legat de ceea ce descopera Munch si Van Gogh in tablourile lor, de unde se inspira si ideile grupului Der blaue Reiter. Pictorii expresionisti expun tablouri in care tonul predominant este negrul, cu personaje slabe, deformate, grotesti, fiinte ale sfarsitului de lume.

Intre anii 1908-1914 are loc în Franţa cea mai importantă revoluţie în istoria picturii, după cea a descoperirii perspectivei în perioada Renaşterii. Iniţiat de francezul Georges Braque şi spaniolul Pablo Picasso, cubismul va dobândi în scurtă vreme numeroşi adepţi. Această direcţie artistică va juca un rol uriaş în transformarea artelor plastice în secolul al XX-lea. Cubismul este consecinţa unor transformări de lungă durată, nu a fost teoretizat prin vreun manifest sau declaraţii programatice. Un prim semn îl constituie tabloul "Domnişarele din Avignon" (1907) al lui Picasso, în care pentru prima dată un pictor se rupe într-un mod atât de hotărât de tradiţionala artă figurativă şi de modul de reprezentare bazat pe perspectivă.

Suprarealismul este termenul care denumeşte curentul artistic şi literar de avangardă care proclamă o totală libertate de expresie, întemeiat de André Breton (1896 - 1966) şi dezvoltat mai ales în deceniile trei şi patru ale secolului trecut (cu aspecte şi prelungiri ulterioare). Gelu Naum este unul dintre promotorii cei mai consecventi ai suprarealismului in literatura romana,atat poezia cat si proza scriitorului urmand linia acestui curent de avangarda pe care autorul il teoretizeaza intr-o maniera proprie. André Breton (n. 19 februarie 1896 - d. 28 septembrie 1966) a fost un poet francez, eseist, editor şi critic, şef

iniţiator şi unul dintre fondatorii curentului cultural suprarealism, împreună cu Paul Eluard, Luis Buñuel şi Salvador Dalí printre alţii. Manifestele suprarealiste ale lui Breton contin cele mai importante expuneri teoretice ale mişcării.A fost initiatorul Primului Manifest al suprarealismului(1924),considera”suprarealitatea”drept”punct al spiritului,in care viata si moartea,realul si imaginarul,trecutul si prezentul,comunicabilul si incomunicabilul,ceea ce este sus si ceea ce este jos inceteaza sa mai fie percepute contradictoriu”.

Integral. Revistă de sinteză modernă a fost o revistă literară avangardistă. Tipărită la Bucureşti (unde a fost editată de Filip Brunea-Fox, Ilarie Voronca, M.H. Maxy şi Ion Călugăru) şi Paris (unde a fost editată de Benjamin Fondane şi Hans Mattis-Teutsch), revista a apărut între martie 1925 şi iulie 1928. A fost reprezentativă pentru aşa-numitul integralism, al cărui manifest a fost publicat încă din primul număr al revistei. Printre autorii cuprinşi în paginile revistei se numără Ilarie Voronca, Stephan Roll, Benjamin Fondane, Tristan Tzara, Filippo Tommaso Marinetti, etc. În pofida înclinaţiilor constructiviste moştenite de la revista Punct, revista are un caracter ecletic, deşi nu la fel de eclectic ca al revistei Contimporanul.

Revista cuprindea, pe lângă texte literare, agendă şi recenzii culturale. În timp ce primul număr prezintă manifestul integralismului, iar al doilea număr e centrat pe Constantin Brâncuşi, numărul 12 al revistei e devotat în întregime futurismului italian.

Urmuz, pseudonimul literar al lui Demetru Demetrescu-Buzău, s-a născut la 17 martie 1883 în Curtea de Argeş. Visa o carieră de compozitor, citea literatură ştiinţifico-fantastică, descrieri de călătorii. Face studii de drept şi, după luarea licenţei, funcţionează ca judecător în judeţele Argeş, Tulcea şi la Târgovişte. După campania din Bulgaria (1913), la care participă, este numit grefier la Înalta Curte de Casaţie. Scrierile lui - puţine la număr - cunosc o glorie postumă, care nu a încetat să se consolideze. Ele au avut o neaşteptată înrâurire asupra literaturii româneşti de avangardă şi au contribuit la lărgirea conştiinţei estetice. Saşa Pană îi tipăreşte în 1930 o ediţie a scrierilor, iar Geo Bogza scoate o revistă Urmuz. Eugen Ionescu va explora mai târziu filonul literaturii absurdului, considerându-l pe Urmuz unul din precursorii "tragediei limbajului". Mai aproape poate de spiritul dadaist - deşi nu pare să fi avut cunoştinţă de existenţa curentului Dada - prin gustul primejdios pentru hazardul creator de personaje mecanomorfe, insidios monstruoase, decât de suprarealismul adversar principial al lucidităţii, Urmuz a întreprins o critică în esenţă grotescă, unică în felul ei, a literaturii, căreia nu-i lăsa nici o speranţă de supravieţuire. De aceea, în ciuda aparenţei hilare, de bufonerie a scrierilor sale, i se opune, într-o tensiune abia mascată, un fond tragic, dizolvant.

Urmuz. Revistă de avangardă a fost o revistă literară românească de avangardă condusă de Geo Bogza şi tipărită la Câmpina în 5 numere, între ianuarie şi iunie-iulie 1928. Intitulată după pseudonimul scriitorului Urmuz, revista împletea elemente de dadaism şi constructivism.

Printre autorii prezenţi prin texte şi ilustraţii se numără Stephan Roll, Ilarie Voronca, Geo Bogza, Victor Brauner, Tristan Tzara, Marc Chagall, Filippo Tommaso Marinetti, Paul Éluard, etc.

Cronicari De Urmuz

Cică nişte cronicari Duceau lipsă de şavlari. Şi-au rugat pe Rapaport Să le dea un paşaport. Rapaport cel drăgălaş Juca un carambolaş Neştiind că Aristotel Nu văzuse ostropel. "Galileu! o, Galileu! Strigă el atunci mereu, Nu mai trage de urechi Ale tale ghete vechi." Galileu scoate-o sinteză Din redingota franceză Şi exclamă: "Sarafoff, Serveşte-te de cartof!"

Gellu Naum (n. 1 august 1915, Bucureşti — d. 29 septembrie 2001, Bucureşti) a fost un poet şi prozator român, considerat cel mai important reprezentant român al curentului suprarealist şi unul dintre ultimii mari reprezentanţi pe plan european. Între 1933 şi 1937, Gellu Naum urmează cursurile Universităţii din Bucureşti, studiind Filozofia. La îndemnul prietenului său, pictorul Victor Brauner, pleacă în 1938 la Paris, unde îşi continuă studiile de filozofie la Sorbonna, pregătind o teză de doctorat despre Pierre Abélard (teolog şi filozof scolastic francez). La Paris ia contact cu grupul suprarealist francez animat de André Breton.

Întors în ţară în 1939, va fi mobilizat şi trimis pe frontul de Răsărit.

În 1941 se constituie grupul suprarealist român (alcătuit din Gellu Naum, Gherasim Luca, Dolfi Trost, Virgil Teodorescu şi Paul Păun), a cărui activitate deosebit de intensă între anii 1945 şi 1947 îl va face pe André Breton să afirme: "Centrul lumii (suprarealiste) s-a mutat la Bucureşti".

GEO BOGZA

Teoretician al avangardei, autor al catorva din textele ei definitorii (Urmuz, Exasperarea creatoare, Reabilitarea visului), poet de mare intindere, de la "ciorchinul de negi" al Jurnalului de sex la recea si solemna puritate a lui Orion, ziarist de curajoasa si consecventa atitudine democratica, patriotica, umanista (Anii impotrivirii, Pagini contemporane, Paznic de far), reporter al unor lumi, tari, privelisti, meridiane devenite componente ale unui univers particular, specific scriitorului, prozator al opulentei tampe (Inmormantari) si al plictisului exasperant provincial (O suta saptezeci si cinci de minute la Mizil), al destinului individual tragic, sub semnul dorintei de inavutire (Cum a innebunit regele petrolului), al absurdului (Moartea lui Iacob Onisia), cantaret, de amplitudine whitmaniana, al neamului din Carpati (Cartea Oltului), Geo Bogza adauga literaturii nationale un nume, o opera si un stil, evidente si inconfundabile.

Noi nu am fost decat doua corabii

De Geo Bogza

Ioana Maria, noi nu am fost decat doua corabii care se intalnesc intr-o dimineata si de pe crestele unor valuri care se tin o singura clipa se vad si se saluta.

Ioana Maria, noi nu ne-am spus decat buna ziua in unele dimineti cand dupa nopti si nopti de singuratice calatorii ne intalneam o clipa; si viata ni se usca pe buze amara si trista.

Atunci eu ma apropiam de tine, te priveam si inclinandu-ma in fata ta, iti spuneam buna ziua Ioana Maria tu ascultai salutul meu, il stiai din alte dimineti si raspundeai la fel.

De la un capat la altul al vietii noi nu am fost decat doua corabii care isi spun buna ziua.

Buna ziua corabie care vii dinspre miazanoapte buna ziua corabie care pleci spre rasarit buna ziua Ioana Maria

Si marile ne poarta acum mai departe.

Contimporanul”. Istoria unei reviste de avangardă

Scriind despre istoria şi evoluţia revistei Contimporanul, cea mai

longevivă şi mai importantă dintre revistele avangardei interbelice

autohtone (1922-1932), autorul încearcă să pună în evidenţă un spirit

şi o atitudine de care se simte apropiat: un avangardism moderat,

ecumenic şi constructiv, un estetism ironic şi pluralist, o căutare

continuă, o perpetuă inventare de sine… Fără a fi exhaustivă,

lucrarea reprezintă pînă în prezent cel mai complet examen al revistei

şi, totodată, prima monografie dedicată acesteia.

Contimporanul a mobilizat revolta iconoclastă a tinerimii, lovind în tabu-urile burgheze, în platitudinea distins-academică şi în modelele "frumosului" mistificator, încărcat de prejudecăţi naţionaliste şi de un ruralism agresiv. Alături de colaborarea scriitorilor români (Barbu Fundoianu, Ilarie Voronca, Ion Barbu ş.a.), Vinea a găzduit texte ale autorilor de pe diverse meridiane (Paul Éluard, Philippe Souppault, Robert Musil, Joyce Trake, Kassak Lajos

etc.), întreţinând o vastă corespondenţă cu membrii "comunităţii" avangardiste europene, fapt care îi permite să păstreze revista mereu în actualitate.

Din mai multe motive, 1924 a fost anul de maxima importanta al primei avangarde romanesti. Abia incepand cu aceasta data, se poate vorbi de constituirea unui "grup constructivist" prin intoarcea in tara a lui Hans

Mattis-Teutsch, si a Militzei Petrascu. In acelasi an debuteaza si se afirma Victor Brauner, iarCorneliu Michailescu dobandeste un premiu al Salonului Oficial pentru o lucrare intresanta. In anul 1924 apare Punct, revista de arta constructivista internationala", condusa de Scarlat Calimachi si Stefan Roll, ca si numarul unic al revistei 75 H.P. in paginile careia Ilarie Voronca si victor Brauner au inventat "picto-poezia". Dar abnul 1924 ramane memorabil mai ales prin marea expozitie internationala organizata de avangardistii romani in sala Sindicatului Artelor Frumoase, la care au participat ca invitati; Jean Arp, Paul Klee, Brancusi, Kurt Schwitters, Hans Richter, Arthur Segal, Wiking Eggeling, Moholy-Nagy, Lajos Kassak iar dintre romani, Militza Petrascu, Marcel Iancu, Victor Brauner, M.H.Maxy, H. Mattis-Teutsch. Aceasta manifestare, care n-a avut decat un precedent in Romania (expozitia organizata de Iser la Bucuresti, in 1910, cu participarea unor Derain, Forain si Galanis) a fost rezultatul meritoriei activitati "internationaliste" a fost realizat dupa un scenariu tapageur care amintea serile de la Cabaretul Voltaire (jazz-band din care nu lipsea nici negrul, obscuritate totala). Pe tot timpul cat expozitia a fost deschisa, s-au organizat in diverse sali ale Sindicatului spectacole cu piese de teatru moderne, intr-o montare de avangarda, "citiri" de opere literare noi etc. Viu comentata de presa epocii, de Tudor Vianu si Oskar Walter Cisek de pilda, aceasta expozitie a starnit si interesul lui Lucian Blaga

Odata cu aparitia unei promotii de artisti mai tineri, recent intorsi de la Berlin sau Paris, punctele de vedere s-au multiplicat, aparand nuante noi. Anvangarda se dezvolta in medii relativ restranse care, inconjurate de ostilitate generala se caracterizeaza cel mai adesea din dogmatism. Grupul, ca structura de baza a miscarii de avangarda, are aptitudinea de a exalta cunostiintele sustinand un idela comun, dificil de aparat, si degaja prin insusi acest fapt o "psihologie sectara". Noii veniti, in frunte cu M.H. Maxy au simtit probabil nevoia unei "miscari" proprii, au dorit sa se conduca ei insisi,

nu sa fie condusi. Pe de alta parte, in aceasta noua etapa, a mai functionat si acel paradox al avangardei, potrivit careia miscarea se "perimeaza", se "academizeaza" cu iuteala chiar sub proprii sai ochi.

In aceasta situatie apare in 1925 revista Integral, "revista de sinteza moderna". Fara sa conteste ideile lansate de Contimporanul, cum a facut-o mai tarziu gruparea de la revista unu, integralistii au plecat chiar de la aceste idei. Revista era condusa la Bucuresti de M.H.Maxy, Ion Calugaru, Ilarie Voronca, F. Bunea; ea dispunea si de o "redactie" la Paris, unde era

reprezentata de B. Fundoianu si H.Mattis-Teutsch. Pctorii Victor Brauner si Corneliu Michailescu au colaborat de asemenea la Integral.

Hidrofil De Ilarie Voronca

Vantul e patrat invers 50 LEI util gazometru interstitial cheama hornar pentru esofag ein zwwei pentru sept huit dieci temperament scafandrier in portefeuille sistem nervos apoteoza eu bumbac omleta confectioneaza clorofila castrat acul de siguranta usa s-a inchis in inima cu acetilen imi e foame imi e intuneric imi e dictionar telefonul cu barba cochilia desface sonerii almanah strada

Unu

unu. avangarda literară a fost o revistă literară avangardistă condusă de Saşa Pană şi Moldov, tipărită la Bucureşti şi Dorohoi între aprilie 1928 şi septembrie 1935. Revista împletea elemente de dadaism şi suprarealism.

Revista urma să fie numită "doi" la al doilea număr, "trei" la al treilea număr, etc., dar numele revistei a rămas până în 1935 unu.

Primele 10 numere au fost tipărite la Dorohoi, celelalte la Bucureşti. Primele numere au fost tipărite în 100 de exemplare, iar ultimele au fost tipărite în 500 de exemplare. Numărul 18 al revistei n-a fost niciodată publicat, iar numărul 51 a fost distribuită în sub 50 de exemplare la nunta lui Moldov. De-a lungul timpului, revista a cuprins texte de autori precum Saşa Pană, Moldov, Geo Bogza, Urmuz, Victor Brauner, Stephan Roll, Ilarie Voronca, Tristan Tzara, Benjamin Fondane, André Breton, Robert Desnos, Paul Éluard.

Ilarie Voronca (n. 31 decembrie 1903, Brăila - d.8 aprilie 1946, Paris) a fost un poet evreu român de avangardă, promotorul revistelor 75 HP şi Integral şi al mişcării integraliste.

Începuturile literare ale lui Ilarie Voronca sunt legate de activitatea cenaclului Sburătorul, condus de Eugen Lovinescu, şi de revista acestuia Sburătorul literar, unde şi debutează în 1922 cu versuri simboliste influenţate de George Bacovia şi de lirismul melodios şi maladiv al lui Camil Baltazar. Publică apoi poezii de aceiaşi factură în revistele Flacăra, Năzuinţa şi Contimporanul, care vor constitui materia lirică a volumului de debut, din 1923, intitulat Restrişti. Este o poezie de atmosferă, care transcrie tristeţile şi desnădejdea insului condamnat la existenţa cenuşie a oraşelor de provincie. Aproape nimic din tonalitatea şi sistemul imagistic al acestor

poezii, în afara tentaţiei asociaţiilor insolite, nu anunţă viitoarea evoluţie a poetului, caracterizată prin extrema receptivitate faţă de doctrinele avangardiste.

Astfel, la numai un an de la apariţia volumului de debut, Ilarie Voronca aderă la atitudinea pragmatic inovatoare cuprinsă în Manifestul activist către tinerime al revistei Contimporanul, scoate el însuşi în 1924, împreună cu Victor Brauner şi Stephan Roll, publicaţia de avangardă constructivistă 75 HP (din care apare un singur număr), colaborează la alte reviste similare precum Punct sau Integral. Ermetismul, expresia eliptică, selectarea vocabularului poetic din domeniul industrial şi tehnic probează orientarea poetului în această etapă.

75 HP a fost o revistă literară avangardistă ce îmbina elemente de constructivism şi dadaism. Unicul număr al revistei (dedicat pictopoeziei) a apărut în octombrie 1924 şi a fost editată de Ilarie Voronca, Stephan Roll şi Victor Brauner. Au mai contribuit cu desene M.H. Maxy şi Marcel Janco.

Revista a fost retipărită de Jean-Michel Place în 1993. Coperta noii ediţii (ce conţine 36 de pagini) cuprinde o reproducere după desenul de pe coperta vechii ediţii; de asemenea, sunt creditaţi ca autori principali Ilarie Voronca şi Victor Brauner şi sunt menţionaţi Mihail Cosma, Miguel Donville, Filip Brunea-Fox, Marcel Janco, S. Marinelli, M.H. Maxy, Stephan Roll, M. Ségallene şi Ion Vinea.

CONCLUZIE

Adevarate “scrieri de urgenta”, manifestele avangardei artistice au in comun imperativul schimbarii din temelii a literaturii,punerea ei in accord cu noutatile veacului. Ele-afirma Ion Pop-atrag atentia asupra proiectului ,deloc neglijabil in ordinea “eliberarii totale a omului”,de a transforma poezia in act existential,de a o redefini ca poezie traita ,fundament al unui nou comportament liric. Haina scandaloasa pe care o imbraca unele dintre ele s-a dovedit a fi,in cele din urma,cea mai eficienta modalitate de comunicare cu publicul si,in timp,un adevarat “brand” al artei moderne.