+ All Categories
Home > Documents > anexa nr 2 Caiet de obiective teatru 2014

anexa nr 2 Caiet de obiective teatru 2014

Date post: 28-Jan-2017
Category:
Upload: phamque
View: 221 times
Download: 3 times
Share this document with a friend
35
- 1 – CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SATU MARE Anexa nr. 2 la H.C.L. nr. CAIET DE OBIECTIVE în vederea organizării concursului de management la instituţia de spectacole Teatrul de Nord Satu Mare, Perioada de management este de 4 ani, începând cu data încheierii Contractului de management. I. OBIECTIVELE ŞI MISIUNEA INSTITUŢIEI I. 1. Subordonarea Conform prevederilor din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Teatrul de Nord Satu Mare funcţionează în subordinea Consiliului Local Satu Mare, ca instituţie de spectacole de repertoriu. Teatrul de Nord Satu Mare este organizat şi funcţionează conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 21/2007 privind instituţiile şi companiile de spectacole sau concerte, precum şi desfăşurarea activităţii de impresariat artistic, cu modificările şi completările ulterioare, a prevedrilor Ordonanţei de Urgenţă nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a Hotărârii Guvernului nr. 1672/2008 pentru aprobarea Normelor Metodologice privind evaluarea personalului artistic, tehnic şi administrativ de specialitate din instituţiile de spectacole sau concerte în vederea stabilirii salariilor de bază, în conformitate cu alte reglementări în vigoare şi cu prevederile Regulamentului de organizare şi funcţionare. Potrivit prevederilor din Ordonanţa Guvernului nr. 21/2007, privind instituţiile şi companiile de spectacole sau concerte, instituţiile de spectacole sunt persoane juridice de drept public care realizează şi prezintă producţii artistice. Conducerea Teatrului de Nord Satu Mare este asigurată de către manager care are rolul de a reprezenta instituţia în raporturile cu autorităţile publice, cu instituţii şi organizaţii precum şi cu persoanele fizice şi juridice din ţară/străinătate. Managerul Teatrului de Nord Satu Mare este desemnat în urma câştigării concursului de proiecte de management, organizat conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură cu modificările şi completările ulterioare şi a H.G. nr. 1301/2009 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi desfăşurare a concursului de proiecte de management, Regulamentului-cadru de organizare şi desfăşurare a evaluării managementului, modelului-cadru al caietului de obiective, modelului-cadru al raportului de activitate, precum şi modelului-cadru recomandat pentru contractele de management, pentru instituţiile publice de cultură Teatrul de Nord Satu Mare este o instituţie publică de cultură, cu personalitate juridică, finanţată din venituri proprii şi din subvenţii acordate de la bugetul Consiliului Local Satu Mare. I. 2. Obiectivele instituţiei Obiectivul principal al instituţiei îl reprezintă promovarea valorilor cultural-artistice autohtone şi universale, pe plan naţional şi internaţional. Teatrul de Nord Satu Mare vizează satisfacerea nevoilor culturale ale comunităţii prin îndeplinirea următoarelor obiective:
Transcript
Page 1: anexa nr 2 Caiet de obiective teatru 2014

- 1 –

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SATU MARE

Anexa nr. 2 la H.C.L. nr.

CAIET DE OBIECTIVE în vederea organizării concursului de management la instituţia de spectacole

Teatrul de Nord Satu Mare, Perioada de management este de 4 ani, începând cu d ata încheierii Contractului de management.

I. OBIECTIVELE ŞI MISIUNEA INSTITUŢIEI I. 1. Subordonarea Conform prevederilor din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală,

republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Teatrul de Nord Satu Mare funcţionează în subordinea Consiliului Local Satu Mare, ca instituţie de spectacole de repertoriu.

Teatrul de Nord Satu Mare este organizat şi funcţionează conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 21/2007 privind instituţiile şi companiile de spectacole sau concerte, precum şi desfăşurarea activităţii de impresariat artistic, cu modificările şi completările ulterioare, a prevedrilor Ordonanţei de Urgenţă nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a Hotărârii Guvernului nr. 1672/2008 pentru aprobarea Normelor Metodologice privind evaluarea personalului artistic, tehnic şi administrativ de specialitate din instituţiile de spectacole sau concerte în vederea stabilirii salariilor de bază, în conformitate cu alte reglementări în vigoare şi cu prevederile Regulamentului de organizare şi funcţionare.

Potrivit prevederilor din Ordonanţa Guvernului nr. 21/2007, privind instituţiile şi companiile de spectacole sau concerte, instituţiile de spectacole sunt persoane juridice de drept public care realizează şi prezintă producţii artistice.

Conducerea Teatrului de Nord Satu Mare este asigurată de către manager care are rolul de a reprezenta instituţia în raporturile cu autorităţile publice, cu instituţii şi organizaţii precum şi cu persoanele fizice şi juridice din ţară/străinătate.

Managerul Teatrului de Nord Satu Mare este desemnat în urma câştigării concursului de proiecte de management, organizat conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură cu modificările şi completările ulterioare şi a H.G. nr. 1301/2009 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi desfăşurare a concursului de proiecte de management, Regulamentului-cadru de organizare şi desfăşurare a evaluării managementului, modelului-cadru al caietului de obiective, modelului-cadru al raportului de activitate, precum şi modelului-cadru recomandat pentru contractele de management, pentru instituţiile publice de cultură

Teatrul de Nord Satu Mare este o instituţie publică de cultură, cu personalitate juridică, finanţată din venituri proprii şi din subvenţii acordate de la bugetul Consiliului Local Satu Mare.

I. 2. Obiectivele institu ţiei Obiectivul principal al instituţiei îl reprezintă promovarea valorilor cultural-artistice

autohtone şi universale, pe plan naţional şi internaţional. Teatrul de Nord Satu Mare vizează satisfacerea nevoilor culturale ale comunităţii prin

îndeplinirea următoarelor obiective:

Page 2: anexa nr 2 Caiet de obiective teatru 2014

- 2 –

a)-organizarea şi susţinerea de spectacole la sediu, în ţară şi străinătate; b)-coproducerea de spectacole cu alte instituţii artistice de cultură; c)-promovarea dramaturgiei româneşti şi universale, clasice, moderne şi contemporane; d)-creşterea performanţei personalului artistic; e)-cultivarea/educarea permanentă a publicului prin programe diversificate, realizând

atragerea unui număr cât mai mare de spectatori; f)-dezvoltarea de proiecte culturale în domenii conexe artei teatrale, în parteneriat cu artişti,

organizaţii neguvernamentale, instituţii de spectacole, alte instituţii de cultură şi structuri de profil; g)-stimularea inovaţiei şi creativităţii artistice; h)-îmbunătăţirea strategiei de atragere de fonduri extrabugetare; j)-îmbunătăţirea relaţiilor de colaborare cu alte instituţii artistice; i)-creşterea eficacităţii activităţii teatrale printr-o politică de marketing ce ţine cont de

caracteristicile teatrului şi ale publicului; j)-dezvoltarea unui cadru favorabil creaţiei şi difuzării spectacolelor; k)-realizarea unei arhive documentare de specialitate, cu material foto, video, audio, texte

scenarii, schiţe de decor şi costume, colecţii de afişe, articole de presă de specialitate cu referire la activitatea instituţiei.

În vederea atingerii scopului său, Teatrul de Nord Satu Mare colaborează cu persoane fizice şi juridice, de drept public şi privat, organizaţii nonguvernamentale de profil, din ţară şi străinătate, precum şi cu autorităţile publice centrale şi locale.

I. 3. Misiunea institu ţiei Misiunea Teatrului de Nord Satu Mare, în calitatea sa de instituţie publică de spectacole,

accesibilă şi relevantă pentru toate categoriile de public, este de a oferi spectatorilor un număr variat de piese de teatru din repertoriul românesc şi universal, clasic şi contemporan, urmărind excelenţa artistică şi ţinând cont de tradiţia scenei româneşti de teatru şi de curentele artistice contemporane, contribuind la creşterea nivelului de cultură a comunităţii prin accesul la producţii teatrale diversificate, performante cultural şi interpretativ.

În vederea satisfacerii nevoilor culturale şi educative ale publicului sătmărean, Teatrul de Nord Satu Mare trebuie să vizeze şi dezvoltarea de parteneriate cu alte autorităţi locale, regionale, zonale, cu instituţii de cultură şi structuri de profil, din ţară sau străinătate.

II. EVOLUŢIILE ECONOMICE ŞI SOCIO-CULTURALE ALE COMUNIT ĂŢII ÎN CARE

INSTITUŢIA ÎŞI DESFĂŞOARĂ ACTIVITATEA Deşi în evul mediu Mintiu si Satu Mare erau doua orase distincte, despartite de

Somes, intre 1712 - 1715 cele doua orase se unesc treptat din punct de vedere administrativ. Actul ce consfinţea unirea a fost diploma emisă de Carol al VI-lea la 2 ianuarie 1721, orasului Satu Mare conferindu-i-se totodată şi statutul de oras liber regal.

Datorită privilegiilor economice şi comerciale primite începând cu secolul al XIII-lea, Satu Mare devine un insemnat centru al breslelor mestesugăresti. Secolul al XVIII-lea marcheaza debutul unui intens proces de urbanizare a orasului, din această perioadă datând căteva edificii reprezentative: primăria veche, hanul, o cazarmă, biserica greco-catolică, biserica reformată etc. În anul 1823 se înfiintează Comisia de sistematizare a oraşului, care controlează şi dirijează întreaga activitate edilitară. În 1844 se intensifică lucrările de pavare a oraşului începute în 1805. Apar şi primele intreprinderi industriale: Moara cu aburi, Fabrica de cărămidă, Fabrica Neuschloss de prelucrare a lemnului, Fabrica de cherestea, Fabrica Princz, Fabrica Unio. Fiind la intersectia drumurilor comerciale, Satu Mare devine un important nod feroviar. În 1871 se construieste linia

Page 3: anexa nr 2 Caiet de obiective teatru 2014

- 3 –

ferată Satu Mare - Carei, în 1872 linia Satu Mare - Sighetu Marmatiei, în 1894 linia Satu Mare - Baia Mare, iar după 1900 liniile ferate care legau orasul Satu Mare de diverse localităţi ale judetului: Ardud , Bixad.

Satu Mare este un oraş multietnic, multiconfesional şi multicultural, cu valoroase instituţii culturale şi o zonă centrală cu numeroase monumente de arhitectură din secolul al XIX-lea.

Dezvoltare economică: Industria de dezvoltare a mobilei – ramură suţinută şi de un grup şcolar industrial cu o vechime de peste 10 de ani; Industria de fabricaţie piese auto, reprezentată de puternice întreprinderi locale şi investiţii germane.

Infrastructură foarte solidă de instituţii de spectacole: Muzeul Judeţean Satu Mare, având sediul central în municipiul Satu Mare şi secţia de istorie-etnografie, laborator zonal de restaurare, conservare, bibliotecă, bibliotecă franceză; Muzeul de Artă care găzduieşte astăzi secţia de artă a Muzeului Judeţean; Teatrul de Nord Satu Mare care funcţionează începând din anul 1968, cu două secţii artistice, secţia română şi secţia maghiară maghiară; Filarmonica Dinu Lipatti cu un reportoriu bogat de cel puţin 80 de concerte pe sezon şi concerce susţinute atât în ţară cât şi în străinătate; Biblioteca Judeţeană cu secţia “ Colecţii bibliofile şi fond de patrimoniu”, secţia dezvoltare, evidenţă şi prelucrarea colecţiilor cu 287.000 de documente de bibliotecă ( cărţi, reviste, cataloage, albume, tratate, colecţii de publicaţii periodice atât în limba română cât şi în limba germană, maghiară, engleză.; Atelierul memorial “Aurel Popp” care se află intr-o clădire construită de pictorul sătmărean Aurel Popp (1879 - 1960), între anii 1934 - 1935 şi care a funcţionat ca atelier de creaţie până la moartea artistului, în 1960. Intre 1998 - 2000 clădirea a fost restaurată, transformându-se în Atelierul Memorial Aurel Popp, în care sunt expuse lucrări de pictură, sculptură, grafică, fotografii, cărţi, documente, obiecte personale.

III. DEZVOLTAREA SPECIFICĂ A INSTITUŢIEI PUBLICE DE CULTURĂ.

Mişcarea teatrală sătmăreană are vechi şi remarcabile tradiţii. Primul spectacol de teatru a

avut loc la 1790, fiind susţinut de către o trupă de teatru sub conducerea lui Moricz Győrgy. Între 1814 -1816 sunt atestate treceri ale unor trupe de la Oradea şi Debrecen şi mai apoi, de la 1918, trupe ale lui Bernat Filep. Odată cu înfiinţarea "Societăţii pentru fond de teatru român" (1870) s-a produs o grupare a forţelor culturale româneşti, într-un front programatic şi s-a asigurat un cadru oficial pentru întemeierea unei instituţii teatrale româneşti. Un împătimit al acestei mişcări a fost, în Satu Mare, Alexandru Frenţiu. În casa acestuia are loc, în 1872, prima adunare generală a "Societăţii pentru teatru român din Transilvania", fapt ce explică dorinţa românilor sătmăreni de a iniţia şi aici o mişcare teatrală. Cu ocazia acestei adunări, se organizează un program artistic teatral şi muzical, urmat de bal, iar înaintea deschiderii manifestărilor, în sala vechii primării, Iosif Vulcan susţine conferinţa "Schiţă din istoria teatrului".

Până în anul 1848, spectacolele teatrale s-au prezentat în clădirea hanului "La arborele verde" (pe actualul loc al "Casei albe", din piaţa Libertăţii), în casa Jenei construită în 1799, (pe amplasamentul actualului Tribunal judeţean) şi în Grădina Kotro (pe locul actualei Pieţe de alimente nr.1), unde s-a lansat şi celebra artistă din sec.XIX - Cornelia Prielle.

În anul 1844, s-a construit o clădire care adăpostea cazinoul civil şi teatral. (Era vechea primărie a oraşului din piaţa Libertăţii). Manifestări de artă au fost susţinute şi în cadrul "Societăţii de lectură a elevilor sătmăreni", înfiinţată în 1859.

După 1 decembrie 1918, mişcarea teatrală română sătmăreană se leagă de numele lui G. M. Zamfirescu, care, între anii 1922-1924, organizează spectacole teatrale cu trupe de tineri amatori din acest oraş. Printre piesele de teatru montate de G. M. Zamfirescu, la Satu Mare, se pot enumera "Patima roşie"de Mihail Sorbul, "Ariciul şi şobolanul" de Victor Eftimiu şi "Se face ziuă" de Zaharia Bârsan. G. M. Zamfirescu a participat atât ca regizor cât şi ca actor în aceste

Page 4: anexa nr 2 Caiet de obiective teatru 2014

- 4 –

piese. Totodată, el iniţiază o intensă campanie de presă, pentru înfiinţarea unei trupe profesioniste de teatru românesc.

În anul 1932, Teatrul Naţional Bucureşti se află în turneu la Satu Mare sub conducerea lui Ion Marin Sadoveanu, prezentând spectacole cu cu "Hamlet" de Willam Shakespeare, rolul titular fiind interpretat de renumitul actor Aristide Demetriad, "luceafărul scenei româneşti".

Imediat după al doilea război mondial, un grup de tineri români sătmăreni, alcătuiesc o echipă de teatru de amatori, numită "Zorile". Din 1945 până în septembrie 1946 această formaţie a prezentat mai ales spectacole de estradă. O iniţiativă valoroasă duce la apariţia, în octombrie 1947, a "Asociaţiei române pentru cultură şi artă, Satu Mare", cu scopul de a milita pentru un teatru românesc profesionist, în cadrul asociaţiei. Cu aprobarea „Direcţiei generale a teatrelor” din Bucureşti (N.D. Cocea si AI. Kiriţescu) s-a realizat o colaborare fructuoasă cu Teatrul de Vest Oradea. După fiecare premieră la Oradea, colectivul Teatrului de Vest se deplasa la Satu Mare, prezentând şi aici fiecare premieră. Aceasta colaborare a durat până în 16 mai 1947, dată la care s-a constituit Asociaţia pentru cultură, teatru şi artă "Constantin Nottara" Satu Mare, asociaţie care urmărea să asigure fondurile pentru salariile actorilor şi funcţionarilor teatrului precum şi recrutarea de actori din Bucureşti şi angajarea lor la Satu Mare. După realizarea acestor obiective, la 6 decembrie 1947 se deschide stagiunea Teatrului "Constantin Nottara" Satu Mare cu piesa "Păianjenul" de A. de Herz, în prezenţa directorului general al teatrelor - Al. Kiriţescu. Teatrul „Constantin Nottara" a funcţionat astfel până în septembrie 1948, când a intrat în vigoare noul sistem de funcţionare a teatrelor.

Actori binecunoscuţi în ţară şi peste hotare au activat la Satu Mare, în cadrul Teatrului "Constantin Nottara", dând un înalt prestigiu teatrului sătmărean: Geo Barton, Elena Bodi-Mihuţ, Ştefan lordănescu, Virgil Fătu, lancu Economu - angajaţi permanent, iar ca actori invitaţi să joace pe scena teatrului sătmărean întâlnim actori precum George Vraca, Grigore Vasiliu Birlic, Dina Cocea, Marcel Anghelescu, Florin Scărlătescu si mulţi, mulţi alţii.

După anii de activitate teatrală ai secţiei maghiare, (începând cu 1956) şi spectacolele prezentate de artiştii amatori cu un nucleu pe lângă Şcoala populară de Artă, îndrumaţi de regizorul şi directorul şcolii George Matache, în septembrie 1968 se înfiinţează Secţia Română de teatru la Satu Mare, care va forma, împreună cu secţia maghiară noua instituţie de cultură - Teatrul de Nord.

Proaspăt înfiinţata secţie română a teatrului sătmărean îşi deschide prima stagiune la 24 ianuarie 1969, cu spectacolul cu piesa “Haiducii” de Victor Eftimiu, în regia lui Mihai Raicu şi în prezenţa autorului.

Repertoriul teatrului este unul deosebit de echilibrat reuşind să acopere toate categoriile de public, pe afişul stagiunii găsindu-se mereu titluri care se adresează în mod concret adolescenţilor - o parte semnificativă a publicului constant sătmărean.

Numărul în creştere al vizitatorilor teatrului ne recomandă ca pe o instituţie de succes, acceptată şi apreciată de spectatorii de toate vârstele.

Manifestările culturale adiacente spectacolelor de teatru se bucură de prezenţa dramaturgilor, criticilor teatrali, invitaţi de peste hotare şi a unor actori de excepţie. “Săptămâna teatrală sătmăreană”, “Arta actorului contemporan în dialog direct cu publicul” sau “Gala spectacolelor de teatru pentru tineret”, începând cu 1992, cele 7 ediţii ale inovatorului Festival Internaţional “Teatru Imagine”, Săptămâna Festivalului Internaţional de Teatru „ATELIER” (în colaborare cu Teatrul Municipal Baia Mare, 9-18 iunie 2006) şi, din 2007, Festivalul Multicultural Internaţional „FĂRĂ BARIERE” au făcut ca teatrul sătmărean să intre în circuitul artistic naţional şi internaţional. Toate aceste manifestări s-au bucurat de participări artistice dintre cele mai marcante, de un aflux de public deosebit şi simpatie din partea acestuia.

• Începând cu 1992, Teatrul de Nord Satu Mare a găzduit 7 ediţii ale unui inovator Festival

Page 5: anexa nr 2 Caiet de obiective teatru 2014

- 5 –

Internaţional “Teatru Imagine” • În perioada 9 – 18 iunie 2006, Teatrul de Nord a organizat o amplă manifestare culturală,

sub genericul Săptămâna Festivalului Internaţional de Teatru „ATELIER” la Satu Mare care s-a desfăşurat în paralel şi în colaborare cu Festivalul „Atelier” de la Baia Mare, la care au participat 24 de spectacole din ţară şi din străinătate (Japonia, Anglia, Elveţia, Ungaria).

• Din 2007 Teatrul de Nord este gazda Festivalului Cultural Internaţional FĂRĂ BARIERE. Multiculturalitatea zonei, bogăţia de tradiţii, evantaiul credinţelor şi cultelor religioase, diversitatea tipurilor de raportare la cultură şi creaţie, susţin oportunitatea creării unui astfel de eveniment, binevenit şi necesar în noua configuraţie a peisajului european, scopul acestuia fiind o binemeritată conectare a sătmărenilor la punctul de fierbere al culturii de azi, din ţară şi din străinătate. Valorificarea specificităţii fiecărei naţiuni prin vectorul cultural – artistic duc la o mai bună cunoaştere şi la respectul reciproc, iar polivalenţa Festivalului, intersecţia diferitelor forme de artă, bazate pe mişcare, muzică, imagine şi cuvânt, într-un climat destins şi emulativ, de ţinută intelectuală pe care-l oferă oraşul Satu Mare, configurează ţintele comune şi identifică punţi noi de comunicare pentru o Europă unită în diversitate.

Mai multe detalii legate de istoria Teatrului de Nord Satu Mare se găsesc pe pagina de internet a instituţiei, la adresa: [email protected]

A) Date despre activitatea, bugetul estimat sau cun oscut şi specificul institu ţiei III. 1. Obiectul de activitate Teatrul de Nord Satu Mare, ca instituţie publică de cultură, are drept principal obiect de

activitate, producţia de spectacole şi a altor evenimente culturale din sfera teatrală. Teatrul de Nord Satu Mare desfăşoară următoarele activităţi principale: a) organizează şi susţine spectacole de teatru proprii sau în colaborare cu alte autorităţi şi

instituţii; b) promovează piesele şi textele de teatru reprezentative pentru dramaturgia românească

şi universală clasică şi contemporană; c) pune în valoare talentul artiştilor din domeniul artelor interpretative, al regiei şi

scenografiei; d) sprijină debutul şi afirmarea tinerilor artişti şi se implică în educarea prin teatru a tinerilor; e) realizează sau dezvoltă proiecte culturale naţionale şi internaţionale în domenii conexe

ale artei teatrale în parteneriat cu artiştii, organizaţii neguvernamentale, instituţii de spectacole, alte instituţii de cultură şi structuri de profil din ţară şi din străinătate;

f) realizează şi editează publicaţii specifice pe orice tip de suport, pe care le poate comercializa.

Consiliul Local Satu Mare prin activitatea Teatrului, asigură: a) punerea în valoare a patrimoniului naţional şi universal al literaturii dramatice şi al artei

spectacolului; b) promovarea artei româneşti în lume, în vederea formării, dezvoltării şi impunerii unei

imagini adecvate a României pe plan internaţional; c) un cadru favorabil creaţiei şi difuzării spectacolelor, a unui climat artistic superior; d) sprijinirea creaţiei dramatice naţionale, asigurând valorificarea scenică a acesteia; e) organizarea, valorificarea şi conservarea unor spectacole reprezentative care să

răspundă cerinţelor reale şi actualizate ale unui public variat şi care să fie la un nivel calitativ ridicat;

f) sensibilizarea publicului prin mijloace specifice pentru receptarea spectacolelor; g) menirea de a stimula şi ocroti afirmarea personalităţii artistice şi a libertăţii de creaţie;

Page 6: anexa nr 2 Caiet de obiective teatru 2014

- 6 –

h) realizarea unei arhive documentare de specialitate, cu material foto, video, audio, texte de scenarii, schiţe de decor şi costume, colecţii de afişe, articole din presa de specialitate cu referire la activitatea instituţiei;

i) construirea unui repertoriu variat, atrăgător, din creaţia naţională şi universală. În prezent actul cultural se desfăşoară la Casa de Cultură a Sindicatelor Satu Mare în Sala

Mare cu o capacitate de 515 locuri si în Sala Amfiteatru cu o capacitate de 200 locuri. Pe lângă aceste două locaţii Teatrul de Nord mai dispune de Sala Studio cu o capacitate de aproximativ 60-80 de locuri, situată pe str Horea nr. 6..

Măsura a fost luată de către autoritatea publică locală având în vedere Contractul cu nr. 2990/12.04.2012 încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, prin care autoritatea publică locală implementează proiectul “Reabilitarea patrimoniului istoric şi cultural din municipiul Satu Mare – Teatrul de Nord” proiect finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1 – Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli de creştere – Domeniul major de intervenţie 1.1 – Proiect cu o durată de implementare de 44 de luni, prin care clădirea Teatrului de Nord Satu Mare, cu o capacitate actuală de 250 de locuri în stal şi 100 în lojă este reabilitată . În urma reabilitării, sala de spectacole va avea un număr de 207 locuri si 158 de locuri în lojă. Reabilitarea constă în: - reabilitarea finisajelor superioare din sala de spectacole şi din spaţiile interioare pentru public - reabilitarea finisajelor din spaţiile interioare de deservire - reabilitarea finisajelor exterioare ale balconului de deasupra intrării şi a învelitorii - reabilitarea trotuarelor, aleilor, platformelor exterioare şi a zonelor verzi aferente - un studiu de refuncţionalizare a spaţiilor anexe (cabine actori, birouri, depozite, ateliere, spaţii tehnice).

Dotarea constă în: - Echipamente lumină producţie scenă (pupitru comandă digital, videoproiector) - Echipamente sonorizare (mixer digital, sistem complet boxe, microfoane, ecran proiecţie) - Sonorizare cabine foaier - Sistem comunicaţii circuit închis (cuprinzând PC cu software monitorizare camere, monitor

LCD, cameră interior&exterior, UPS) - Sistem de supraveghere (cuprinzând PC cu software monitorizare camere, monitor LCD,

cameră interior&exterior, UPS). - Scaune noi achiziţionate.

III. 2. Structura existent ă Teatrul de Nord Satu Mare are o structură organizatorică proprie, conform organigramei

aprobate prin H.C.L. Satu Mare nr.183/2013.. III. 3. Personalul şi conducerea Aflat în subordinea Consiliului Local Satu Mare, conducerea Teatrului de Nord Satu Mare

este asigurată de către manager. Conform organigramei, managerul este sprijinit în activitatea sa de : -directorii artistici; -personal cu atribuţii de conducere, coordonare, control: contabilul şef şi directorul

administrativ; - două organisme: consiliul administrativ şi consiliul artistic.

Page 7: anexa nr 2 Caiet de obiective teatru 2014

- 7 –

III. 3.1. Personalul Analiza statului de funcţii:

Nr. crt. Posturi aprobate 2010 2011 2012 2013

1. Total- din care: 131 131 131 131 2. Funcţii de conducere 7 7 7 7 3. Artişti interpreţi 50 50 50 50 4. Funcţii tehnice de

specialitate 43 43 43 43

5. Funcţii tehnice administrative

31 31 31 31

III. 3.1.1. Scurt ă descriere a posturilor din institu ţie pe anul 2012 În prezent funcţionarea instituţiei este asigurată de un număr de 128 de salariaţi, personal

de conducere şi personal de execuţie, reprezentând personal artistic, tehnic şi administrativ, astfel:

a)-personal cu funcţii artistice de specialitate: actori cu studii superioare, regizori artistici, scenografi, coregraf, secretar literar, actori mânuitori păpuşi cu studii superioare sau medii;

b)-personal cu funcţii tehnice de specialitate: regizor tehnic (culise, peruchier machior, operator lumini, operator sunet, lăcătuş, mânuitor-montator decor, croitor-confecţioner îmbrăcăminte, costumier, recuziter, mânuitor montator decor, garderobier, electrician iluminare scenă, electroacustician, supraveghetor sală, controlor bilete;

c)-personal cu funcţii tehnice administrative: consilier juridic, economist, contabil, casier, secretar dactilograf, magazioner, impresar artistic, şofer, îngrijitor, muncitor, responsabil protecţia muncii şi PSI, inspector resurse umane.

Personalul artistic, tehnic şi administrativ îşi desfăşoară activitatea, de regulă, în baza contractelor individuale de muncă.

Teatrul utilizează şi personal artistic remunerat în baza contractelor încheiate, conform prevederilor legale privind drepturile de autor şi drepturile conexe, precum şi personal tehnic şi administrativ remunerat pe bază de contracte de prestări servicii. 2011 2012 2013 Total posturi aprobate, din care: 131 131 131 Posturi de conducere 7 7 7 Funcţii de specialitate 93 93 93 Funcţii comune 31 31 31 2010 2011 2012 2013 Total posturi aprobate 131 131 131 131 Funcţii de conducere total din care: 7 7 7 7 Manager 1 1 1 1 Director artistic 2 2 2 2 Director adm. 1 1 1 1 Contabil şef 1 1 1 1 Referent şef serv. 2 2 2 2 Functii de execuţie din care: 124 124 124 124

Page 8: anexa nr 2 Caiet de obiective teatru 2014

- 8 –

Personal artistic şi tehnic de scenă total

93 93 93 93

Actor 50 50 50 50 Regizor artistic 2 2 2 2 Scenograf 4 4 4 4 Secretar literar 2 2 2 2 Coregraf 1 1 1 1 Referent imagine Referent impresariat

1 2

1 2

1 2

1 2

Referent secretariat relaţii cu publicul Regizor tehnic culise

1 4

1 4

1 4

1 4

Sufleur 4 4 4 4 Recuziter 2 2 2 4 Operator sunet, lumini Electrician scenă Peruchieră machiaj

3 1 1

3 1 1

3 1 1

3 1 1

Costumier 4 4 4 4 Montator decor 11 11 11 11 Alte functii -total 31 31 31 31 Consilier juridic 1

1 1 1

Responsabil sală-curier Supraveghetor sală

- 1

- 1

- 1

- 1

Plasator întreţinere scenă Plasator

- 4

- 4

- 4

- 4

Costumier magazia de costume

1 1 1 1

Recuziter magazia de recuzită 1 1 1 1 Economist 3 3 3 3 Referent casier-Agenţie 1 1

1 1

Referent merceolog-şofer 1 1 1 1 Referent-probleme de personal - - - - Şef-pompier 1 1 1 1 Pompier-portar 2 2 2 2 Portar Fochist

2 2

2 2

2 2

2 2

Page 9: anexa nr 2 Caiet de obiective teatru 2014

- 9 –

Croitor Tîmplar Lăcătuş Pictor butafor

6 2 1 2

6 2 1 2

6 2 1 2

6 2 1 2

III.3.1.2. Alte informa ţii privind managementul resurselor umane din instit uţie Perfecţionarea personalului. Pentru perfecţionarea personalului instituţiei s-a asigurat participarea acestuia la seminarii,

cursuri de calificare profesională, workshop-uri. În ceea ce priveşte conduita salariaţilor, comisia de disciplină constituită la nivelul instituţiei,

în iulie 2013 a analizat două sesizări, aplicând avertismente scrise şi desfacerea contractului individual de muncă a unui angajat.

Personalul a participat la următoarele programe de perfecţionare în perioada 2011-2013:

Nr.crt. Denumire Anul Participanţi

1. Curs Buget, finanţe, contabilitate. Management financiar şi contabilitate bugetară

2011 1 persoană

2. 3. 4. .

Curs Expert al sistemului de control intern managerial la entităţile publice Curs de formare management cultural Curs electrician întreţinere

2012 2013 2013

1 persoană 2 persoane 1 persoană

Nota: costurile cursurilor pe anul 2013 sunt in suma totală de 9000 lei. Încadrarea în noile grile de salarizare s-a făcut începând cu anul 2010. III. 3.2. Conducerea institu ţiei În prezent conducerea interimară a Teatrului, este asigurată de către domnul Oros Sorin

Petru. Conform prevederilor art. 27 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 189/2008 privind managementul

instituţiilor publice de cultură, managerul are următoarele atribuţii principale: a) elaborează şi propune spre aprobare autorităţii proiectul de buget al instituţiei; b) în calitate de ordonator terţiar de credite decide asupra modului de utilizare a bugetului

aprobat al Teatrului, conform prevederilor contractului de management, cu respectarea prevederilor legale;

c) angajează, lichidează şi ordonanţează cheltuielile pe parcursul exerciţiului bugetar; d) aprobă angajarea, sancţionarea, încetarea raporturilor de muncă sau concedierea

personalului Teatrului, în condiţiile legii; e) negociază clauzele contractelor încheiate conform prevederilor codului civil sau, după caz,

conform legilor speciale; f) negociază, potrivit legii, contractul colectiv de muncă la nivelul Teatrului;

Page 10: anexa nr 2 Caiet de obiective teatru 2014

- 10 –

g) aprobă centralizatorul anual al programării concediilor personalului Teatrului; h) aprobă fişele de post ale personalului Teatrului; i) dispune, în funcţie de rezultatele evaluării performanţelor profesionale ale salariaţilor,

promovarea sau avansarea acestora, precum şi alte măsuri legale ce se impun; j) avizează proiectul Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Teatrului,

organigrama şi statul de funcţii al Teatrului, pe care le propune spre aprobare autorităţii, potrivit legii;

k) solicită Consiliului local al municipiului Satu Mare, atunci când este cazul, modificarea obiectivelor şi indicatorilor Teatrului, precum şi a programelor minimale;

l) organizează, în condiţiile legii, activitatea de control financiar preventiv; m) asigură îndeplinirea tuturor hotărârilor adoptate de Consiliul Administrativ; n) reprezintă şi angajează juridic, profesional şi financiar Teatrul în raporturile cu terţii,

persoane fizice şi juridice, în condiţiile legii; o) aprobă măsurile de asigurare a protecţiei şi securităţii muncii şi urmăreşte aplicarea lor

în practică; p) aprobă planurile de pază şi protecţie împotriva incendiilor şi urmăreşte aplicarea lor în

practică, r) îndeplineşte obligaţiile asumate prin contractul de management, precum şi obiectivele şi indicatorii culturali şi economici stabiliţi prin acesta; s) încheie acte juridice în numele şi pe seama Teatrului, în limitele de competenţă stabilite prin contractul de management. ş) în vederea stabilirii volumului de muncă, are obligaţia de a configura repertoriul pentru stagiunea teatrală, în acord cu prevederile legale în vigoare, contractele colective de muncă aplicabile şi a contractului de management astfel: planifică stagiunea, cu luarea în considerare a propunerilor primite, prin stabilirea producţiilor artistice ce urmează a se realiza, a numărului maxim de repetiţii şi a datei primei prezentări publice pentru fiecare producţie, stabileşte programul exploatării noilor producţii artistice şi programul exploatării producţiilor artistice ce urmează a fi prezentate în reluare; t) în faţa instanţelor de judecată poate da împuternicire de reprezentare unui consilier juridic sau poate angaja, în numele Teatrului, cabinete de avocatură, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare; ; ţ) aprobă componenţa comisiei de casare şi a comisiei de inventariere, în condiţiile legii ; u) organizează programul propriu de audienţe;

Managerul poate îndeplini şi alte atribuţii stabilite prin contractul de managementul, prin regulamentul de organizare şi funcţionare al instituţiei sau prevăzute de lege.

Consiliul Administrativ are următoarele atribuţii: a) dezbate şi formulează opinii asupra proiectului de Regulament de organizare şi

funcţionare, propus de manager spre a fi aprobat de către Consiliul Local al municipiului Satu Mare;

b) dezbate şi aprobă Regulamentul Intern al Teatrului; c) dezbate şi formulează opinii privind bugetul de venituri şi cheltuieli propus de manager; d) dezbate şi face propuneri privind problemele tehnice şi administrative legate de

stabilirea repertoriului; e) îndeplineşte orice alte atribuţii pentru aplicarea prevederilor legale în domeniu. Consiliul artistic se organizează şi funcţionează în baza propriului regulament, are rol consultativ, şi are ca principală atribuţie aprobarea stagiunilor Teatrului.

Page 11: anexa nr 2 Caiet de obiective teatru 2014

- 11 –

III.3.2.1.Evolu ţia criteriilor de performan ţă ale conducerii institu ţiei între anii 2010-

2013: Nivelul de reprezentativitate Conducătorul instituţiei are calitatea de ordonator terţiar de credite. Conducătorul instituţiei reprezintă instituţia în raporturile cu autorităţile publice, cu instituţii

şi organizaţii precum şi cu persoanele fizice şi juridice din ţară/străinătate.

Nr. crt.

Denumirea criteriilor de performanţă

2010 2011 2012 2013

Premiere-18 Reluări- 8 Deplasări interne-36 Deplasări externe-3

Premiere-22 Reluări-4 Deplasări interne-37 Deplasări externe-3

Premiere-31 Reluări-4 Deplasări interne-35 Deplasări externe-1

Premiere 25 Reluari 3 Deplasări Interne 40 Deplasări Externe 15

1. Numărul de spectacole, premiere, reprezentaţii, expoziţii, de activităţi culturale organizate ori găzduite

Două evenimente teatrale: “Festivalul multicultural internaţional de teatru „Fără bariere” şi Festivalul de teatru pentru elevi „Rotaract” în cadrul cărora s-au jucat: 2010-44 spectacole; 2011-45 spectacole; 2012- 48 spectacole 2013- 50 spectacole

2. Numărul de beneficiari, reflectat în numărul de spectatori, vizitatori, cititori ori utilizatori

75525 76382 78692 59322

3. Numărul de contracte interne şi externe, colaborări cu alte instituţii de cultură, din ţară şi din străinătate

*contracte colaboratori interni 12

*contracte colaboratori externi 9

*contracte colaboratori interni 24 *contracte colaboratori externi 7

*contracte colaboratori interni 35 *contracte colaboratori externi 9

-

contracte colaboratori externi 165

4. Proiecte realizate ca partener(coproducător, coiniţiator, invitat, participant)la programe proiecte, festivaluri etc.

În anul 2011 – 1 În anul 2013 - 2

5. Colaborarea cu instituţiile/organizaţiile culturale care se adresează aceleiaşi comunităţi

2011 şi 2013 Asociaţia Transfestsilvania Theatrum 2013 Asociaţia Jad Cluj Napoca

Page 12: anexa nr 2 Caiet de obiective teatru 2014

- 12 –

Număr posturi stat de funcţii

131

131

131

131

6. Nivelul de ocupare a posturilor raportat la numărul de salariaţi

Număr posturi ocupate

100%

100%

95%

97%

7. Eficienţa financiară raportată la bugetul anual al instituţiei

Venituri proprii estimate: 700 (mii lei); Venituri proprii realizate: 956,92 (mii lei);

Venituri proprii estimate: 700 (mii lei); Venituri proprii realizate: 725.25 (mii lei);

Venituri proprii estimate: 700 (mii lei); Venituri proprii realizate: 993.35(mii lei).

Venituri proprii estimate: 1.000 (mii lei) Venituri proprii realizate 836,72 (mii lei)

III. 4. Bugetul În perioada 2010-2013:

a)-au fost prevăzuţi şi realizaţi indicatorii economici din tabelul de mai jos:

2010 2011 2012 2013 Nr. crt.

Categoriiii Prevăzut

mii lei Realizat mii lei

Prevăzut mii lei

Realizat mii lei

Prevăzut mii lei

Realizat mii lei

Prevazut mii lei

Realizat mii lei

1. Venituri totale, din care: Venituri proprii Subvenţii

5123 2300 2823

4374 1551 2823

3945 700 3245

3944 699 3245

4672 1100 3572

4565 993 3572

5260 1000 4260

5097 837 4260

2. TOTAL CHELTUIELI 5123 4374 3945 3944 4672 4565 5260 5097 2258 1619 1424 1423 1897 1790 1943 1780 3. Cheltuieli de întreţinere, din

care: cheltuieli de capital, investiţii 110 110 76 76 - - - -

4. Cheltuieli de personal 2755 2755 2521 2521 2775 2775 3317 3317 68 68 52 52 59 58 88 86

5. Cheltuieli pe beneficiar, din care: -din subvenţie -din venituri proprii 31

37 21 37

43 9

43 9

45 14

45 13

72 16

72 14

b) gradul de acoperire din surse şi/sau din venituri proprii a cheltuielilor instituţiei (venituri

proprii/cheltuieli totale*100):

2010 2011 2012 2013

Page 13: anexa nr 2 Caiet de obiective teatru 2014

- 13 –

35,45% 17,7% 21,8% 16,4% c)venituri proprii realizate din activitatea de bază, specifică instituţiei, pe categorii de

bilete/tarife practicate:preţ întreg/preţ redus/bilet profesional/bilet onorific, abonamente, cu menţionarea celorlalte facilităţi practicate

Venituri proprii din vânzarea biletelor şi a abonamentelor

Valoare (lei)

Anul 2010

Preţ bilet redus (4 lei) 5.123 Preţ bilet întreg (6 lei) 7.200 Preţ bilet întreg (9 lei) 8.328 Preţ bilet întreg (12 lei) Pret bilet (15 lei) Abonamente

9.460 12.500 442.993

TOTAL 485.554

Anul 2011

Preţ bilet (7 lei) 15.000 Preţ bilet (12 lei) 14.400 Preţ bilet (18 lei) 9789 Preţ bilet (25 lei) 9.460 Abonamente 262.285 TOTAL 301.471

Anul 2012

Preţ bilet (7 lei) 13.253 Preţ bilet (12 lei) 9.511 Preţ bilet (18 lei) 10.645 Preţ bilet (30 lei) 16.500 Abonamente 449.177 TOTAL 499.086

Anul 2013

Preţ bilet (7 lei) 18.161

Preţ bilet (12 lei) 13.272

Preţ bilet (18 lei) 16.136

Preţ bilet (30 lei) 29.000

Abonamente 621.951

TOTAL 698.520

Page 14: anexa nr 2 Caiet de obiective teatru 2014

- 14 –

d) gradul de creştere a surselor atrase şi/sau venituri proprii în totalul veniturilor (venituri

proprii/venituri totale*100): 2010 2011 2012 2013 25,29

18,26

21,8

16,4

e)ponderea cheltuielilor de personal din totalul cheltuielilor (cheltuieli de personal/cheltuieli

totale*100):

2010 2010 2012 2013 97,5 % 64 % 60,7% 65,07%

f)ponderea cheltuielilor de capital din bugetul total (cheltuieli de capital/cheltuieli

totale*100):

2010 2011 2012 2013 2,51 %

0,01 %

- -

g)gradul de acoperire a salariilor din subvenţie (cheltuieli de personal/subvenţie*100):

2010 2011 2012 2013 96 %

78 %

77,68%

77.86%

h) ponderea cheltuielilor efectuate în cadrul raporturilor contractuale, altele decât

contractele de muncă (drepturi de autor, drepturi conexe, contracte, convenţii civile):

2010 2011 2012 2013 8%

8%

7,3%

8,73%

i)cheltuieli pe beneficiar:

2010 2011 2012 2013 Cheltuieli totale (mii lei), din care: 58 52

52 86

Din subvenţii 21 43 30 72 Din venituri proprii 37 9 22 14

Notă: 1. Datele economice au fost obţinute de la contabilul şef al instituţiei de spectacole. 2. Datele referitoare la programul artistic al instituţiei au fost obţinute de la directorii artistici

şi directorul instituţiei de cultură.

Page 15: anexa nr 2 Caiet de obiective teatru 2014

- 15 –

III.5. Proiecte realizate ca partener (coproducător, coiniţiator, invitat, participant) la programe,

proiecte, festivaluri.

SECŢIA ROMÂNĂ

2013 • Iași Fringe Festival, cu spectacolul ”Într-un fel, ca de viitor” adaptare de Ovidiu Caița după

Douglas Coupland, regia Ovidiu Caița (proiect independent al regizorului Ovidiu Caița)

• Iași Fringe Festival, cu spectacolul ”Pasărea care nu e”, one-woman-show cu Raluca Mara

• Festivalul „Feţi Frumoşi, Zâne Bune şi Ilene Cosânzene”, Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu”

Petroşani, cu spectacolul ”Albă ca zăpada”, regia Andrei Mihalache

• Festivalul „Feţi Frumoşi, Zâne Bune şi Ilene Cosânzene”, Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu”

Petroşani, cu spectacolul ”Omul care a văzut moartea” de Victor Eftimiu, regia Andrei

Mihalache

●Coproducţia spectacolului „Frumosul, deşteptul şi urâtul” cu Asociaţia Culturală „Transfestsilvania Theatrum” din Satu Mare. ●Coproducţia spectacolului „Meşterul Manole” de Viorel Cacoveanu, cu Asociaţia Culturală „Jad” din Cluj Napoca. 2012

• A VII-a ediţie a Festivalului Gala STAR Bacău cu recitalul actriţei Raluca Mara, „Era atâta hărmălaie în cer!” de Briggite Schwaiger

• Festivalul „Feţi Frumoşi, Zâne Bune şi Ilene Cosânzene”, Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” Petroşani, cu spectacolul „Scufiţa roşie” adaptare după Fraţii Grimm, regia Andrei Mihalache

• Festivalul Studenţesc de Teatru şi Film GALACTORIA, Cluj, cu spectacolul “Casa de pe graniţă” de Sławomir Mrożek, regia artistică Cosmin Matei (spectacol examen de licenţă)

2011

• Festivalul Naţional de Teatru „Vino la Vâlcea", cu spectacolul „Bufonul regelui” - one man show cu Radu Botar

• Festivalul Dramaturgiei Româneşti Timişoara cu spectacolul „Jack Lunetistul” de Radu Macrinici, regia Gelu Badea

• Festivalul Dramaturgiei Româneşti Timişoara cu spectacolul „Playlist” de C.C. Buricea-Mlinarcic, regia Ovidiu Caiţa

• A XVII-a ediţie a Festivalului de Teatru Scurt Oradea cu spectacolul „Victimă şi călău” de Paşcu Balaci, regia artistică Marius Costache

2010 • Festivalul GALA STAR Bacău cu spectacolul „Bufonul regelui” - one man show cu Radu

Botar • Premiul pentru cel mai bun one-man show şi Premiul publicului „Ştefan Iordache”

Page 16: anexa nr 2 Caiet de obiective teatru 2014

- 16 –

• A XVIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Atelier, Baia Mare cu spectacolul “Jocul vieţii şi al morţii în deşertul de cenuşă”, de Horia Lovinescu, regia Andrei Mihalache

• Premiul pentru muzică de scenă (acordat de Fundaţia ACCUM) ; • A XVIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Atelier, Baia Mare cu spectacolul

“Demoni”, de L. Noren, regia Ovidiu Caiţa • Diana Turtureanu nominalizare pentru Cea mai bună actriţă într-un rol secundar • A XVIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Atelier, Baia Mare, cu spectacolul

„Trei Surori” de A.P.Cehov • A XVII-a ediţie a Festivalului de Teatru Scurt Oradea cu spectacolul „Bufonul regelui” - one

man show cu Radu Botar • A XVII-a ediţie a Festivalului de Teatru Scurt Oradea cu spectacolul “Demoni” de L.Noren,

regia Ovidiu Caiţa, 2010 • Festivalul Studenţesc de Teatru şi Film GALACTORIA, Cluj, cu spectacolul “Interior”, după

M. Maeterlink, regia Diana Dragoş (spectacol examen de licenţă) • Festivalul de Teatru Profesionist Bistriţa, cu spectacolul “Demoni” de L. Noren, regia Ovidiu

Caiţa

SECŢIA MAGHIARĂ 2013

• ● A VII-a ediţie a Festivalului Dramaturgiei Contemporane Maghiare, DESZKA, organizată la Teatrul Csokonai din Debrețin 28 02. – 04 03 2013. Debreczen – cu piesa Tasnádi István: Reformatorii lumii (Regizor: Tasnádi Csaba inv.)

2012

• Festivalul Interetnic de Teatru, 11-18, 11. 2012. Oradea – cu piesa Tasnádi István: Reformatorii lumii (Regizor: Tasnádi Csaba inv.)

• Premii: • A V-a ediţie a manifestării culturale „Gala Laureaţilor Sătmăreni” - Consiliul Local a

Municipiului Satu Mare şi Consiliului Judeţean Satu Mare, diplome de merit pentru actorii Nagy Orban şi Rappert-Vencz Stella.

2011 • Gheorgheni – Colocviul Minorităţilor Naţionale Gheorgheni: Carlo Goldoni Gâlcevile din

Chioggia (Regia: Keresztes Attila) –30 sept. - 9 oct. • Budapesta – Festivalul Teatrelor Maghiare de Peste Hotare – Teatrul Thália, Budapesta,

9-14 mai, Carlo Goldoni: Gâlcevile din Chioggia • Kisvárda - a XXIV-a ediţie a Festivalului Teatrelor Maghiare de la Kisvárdai - Cei trei

purcelaşi şi lupii - teatru de păpuşi – 24 iun. 2012.; Füst Milán: Nefericiţii – 25 iun. 2012. Premii obţinute: • Spectacolul Gâlcevile din Chioggia de Carlo Goldoni regizată de Keresztes Attila a primit

premiul special al Societăţii Române de Radiodifiziune, iar Bianca Imelda Jeremias a obţinut premiul juriului de specialitate pentru decor şi costume.

• Actorul Bessenyei István, membru al Trupei Harag György, a fost laureat cu premiul Consiliului Local al Municipiului Satu Mare, respectiv Consiliului Judeţean şi la Gala Laureatilor Satmareni.

• Nominalizarea tânărului regizor al trupei Harag György al Teatrului de Nord Satu Mare, Balogh Attila, la premiul de debut al Uniunii Teatrale din România (UNITER) pentru regia

Page 17: anexa nr 2 Caiet de obiective teatru 2014

- 17 –

tragediei Femeile din Trachis a lui Sofocle, realizată la Teatrul Tamási Áron din Sfântu Gheorghe.

• Keresztes Attila a primit în acest an cea de-a treia nominalizare la premiul Dömötör, în categoria cel mai bun regizor al stagiunii 2011-2012, pentru piesa Hedda Gabler regizat la Teatrului Naţional din Szeged.

• Juriul de specialitate a acordat premiul oferit de Ministerul Resurselor Umane, membrului trupei Harag György a Teatrului de Nord Satu Mare, actorul Galló Ernő pentru interpretarea rolul Húber Vilmos din piesa Nefericiții de Füst Milán.

2010 • Actorul Trupei Harag György Bíró József nominalizat la premiul UNITER din stagiunea

2009/2010 pentru cel mai bun rol secundar de bărbat (Cebutikin) din piesa Anton Pavlovics Csehov: Trei surori (Regizor: Keresztes Attila)

• Piesa Michael Frayn: Scandal în culise (Regizor: Mohácsi János) participat la Festivalul Național de Teatru din Pécs (POSZT), care este cel mai important festival de teatru din Ungaria.

• Piesa Weöres Sándor: Psyché (Regizor: Kovács Éva) participat la Festivalul de Teatru de Poezie la Pécs Ungaria. Actrița Laczkó Tekla a fost premiată la festival.

• Premiul Poór Lili pentru actrița Kovács Éva. III. 6. Programele Situaţia programelor derulate. În Teatrul de Nord Satu Mare se prezintă următoarea situaţie a programelor: STAGIUNEA 2010-2011 Secţia română Abonament „premieră” / abonament pentru adulţi / abonament pentru pensionari • Mincinosul după Carlo Goldoni, adaptarea şi regia Ovidiu Caiţa • Playlist de C.C. Buricea-Mlinarcic, regia Ovidiu Caiţa • Portugalia de Zoltán Egressy, regia Sorin Militaru • Steaua fără nume de Mihail Sebastian, regia Andrei Mihalache • Jack lunetistul de Radu Macrinici, regia Gelu Badea Abonament pentru elevi (clasele IX-XII) • Mincinosul după Carlo Goldoni, adaptare de Ovidiu Caiţa • Playlist de C.C. Buricea-Mlinarcic, regia Ovidiu Caiţa • Portugalia de Zoltán Egressy, regia Sorin Militaru • Steaua fără nume de Mihail Sebastian, regia Andrei Mihalache Abonament pentru elevi (clasele V-VIII) • Mincinosul după Carlo Goldoni, adaptare de Ovidiu Caiţa • Steaua fără nume de Mihail Sebastian, regia Andrei Mihalache • Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte • de Petre Ispirescu, regia Andrei Mihalache

Page 18: anexa nr 2 Caiet de obiective teatru 2014

- 18 –

Spectacole de studio • Bufonul regelui - one-man-show Radu Botar pe un scenariu din texte de W. Shakespeare

şi Victor Eftimiu Reluări SECŢIA ROMÂNĂ • Titlul piesei: VISUL UNEI NOPŢI DE IARNĂ • Autor: Tudor Muşatescu • Coregrafia: Gabriela Tănase • Decoruri şi costume: Alexandru Radu • Regia artistică: Andrei Mihalache • Titlul piesei: BUFONUL REGELUI • Autor: pe un scenariu din texte de W. Shakespeare şi Victor Eftimiu • Titlul piesei: BALTAGUL • Autor: adaptare după M. Sadoveanu • Decor şi costume: Cristian Gătina • Regia artistică: Andrei Mihalache • Titlul piesei: DE CE CÂNTĂ BUFNIŢA DIMINEAŢA ŞI DE CE BÂZÂIE MUŞTELE - basm

african • Decor şi costume: Cristian Gătina • Regia artistică: Andrei Mihalache

• Titlul piesei: DEMONI • Autor: Lars Norén • Traducător: Carmen Vioreanu • Decor şi costume: Cristian Gătina • Regia artistică: Ovidiu Caiţa SECŢIA MAGHIARĂ ABONAMENT PENTRU ADULŢI • Carlo Goldoni: GÂLCEVILE DIN CHIOGGIA Regizor: Keresztes Attila • Hirson David: CLOVNUL Regizor: Bodolay • Bob Fosse - Fred Ebb - John Harold Kander: CHICAGO Regizor: Keresztes Attila • Geszti Péter - Békés Pál - Dés László: CARTEA JUNGLEI Regizor: Szilágyi Regina) • Tamási Áron: MINUNEA – spectacolul Teatrului Tamási Áron din Sfântu Gheorghe

Regizor: Bocsárdy László ABONAMENT PENTRU ELEVI (CLASELE IX-XII) • Carlo Goldoni: GÂLCEVILE DIN CHIOGGIA Regizor: Keresztes Attila • Hirson David: CLOVNUL Regizor: Bodolay • Geszti Péter - Békés Pál - Dés László: CARTEA JUNGLEI Regizor: Szilágyi Regina

Page 19: anexa nr 2 Caiet de obiective teatru 2014

- 19 –

• Tamási Áron: MINUNEA – spectacolul Teatrului Tamási Áron din Sfântu Gheorghe Regizor: Bocsárdy László

ABONAMENT PENTRU ELEVI (CLASELE V-VIII) • Geszti Péter - Békés Pál - Dés László: CARTEA JUNGLEI Regizor: Szilágyi Regina • Szilágyi Zoltán - Thuróczy Katalin - Nemes Nagy Ágnes: TANTI BORS Regizor: Szilágyi

Regina • Csokonai Vitéz Mihály: DOROTTYA SAU VICTORIA DAMELOR LA CARNAVAL Regizor:

István István ABONAMENT PENTRU ELEVI ( CLASELE I-IV) • Geszti Péter - Békés Pál - Dés László: CARTEA JUNGLEI Regizor: Szilágyi Regina • Szilágyi Zoltán - Thuróczy Katalin - Nemes Nagy Ágnes: TANTI BORS Tanti Bors (Regizor:

Szilágyi Regina) • Dobay András - Muszty Bea: TORTUL FERMECAT Regizor: Keresztes Attila ABONAMENT ICIRI-PICIRI PENTRU COPIII DIN GRĂDINIŢE • Fraţii Grimm: Masă, pune-te! – teatru de păpuşi (Regizor: Szilágyi Regina) • Vrăjitoare se naşte – teatru de păpuşi (Regizor: Szilágyi Regina) • Dobay András - Muszty Bea: TORTUL FERMECAT Regizor: Keresztes Attila ABONAMENT SPECTACOLE SUSŢINUTE ÎN BAIA MARE • Carlo Goldoni: GÂLCEVILE DIN CHIOGGIA Regizor: Keresztes Attila • Hirson David: CLOVNUM Regizor: Bodolay • Bob Fosse - Fred Ebb - John Harold Kander: CHICAGO Regizor: Keresztes Attila • Geszti Péter - Békés Pál - Dés László: CARTEA JUNGLEI Regizor: Szilágyi Regina ABONAMENT PENTRU SPECTACOLELE SUSŢINUTE ÎN TĂŞNAD • Carlo Goldoni: GÂLCEVILE DIN CHIOGGIA Regizor: Keresztes Attila • Geszti Péter - Békés Pál - Dés László: CARTEA JUNGLEI Regizor: Szilágyi Regina SPECTACOLE SUSŢINUTE ÎN AFARA ABONAMENTULUI • Studioul Ács Alajos • ADOI...POLCZ ALAINE Regizor: Szugyiczky István • Studioul Ács Alajos • Mikó Csaba: DORINŢE DEŞARTE Regizor: Szilágyi Regina • Studioul Ács Alajos • Nagy László: NINSOARE LA INIMĂ Regizor: Hencz József RELUĂRI • Anton Pavlovics Csehov: TREI SURORI Regizor: Keresztes Attila • Szilágyi Andor: LEANDRU ŞI PETALĂ Regizor: Keresztes Attila

Page 20: anexa nr 2 Caiet de obiective teatru 2014

- 20 –

STAGIUNEA 2011 – 2012 SECŢIA ROMÂNĂ ABONAMENT “PREMIERĂ”/ABONAMENT PENTRU ADULŢI/ABONAMENT PENTRU PENSIONARI • BAZIC SAU 7 DIN 49 de Doru Drăgoi, regia Andrei Mihalache • LEONCE ŞI LENA de Georg Büchner, regia Cristian Ioan • LIVADA CU VIŞINI de Anton Pavlovici Cehov, regia Gelu Badea • TITANIC VALS de Tudor Muşatescu, regia Andrei Mihalache • FONTANA DI TREVI de Gian Lorenzo Bernini, regia Ovidiu Caiţa ABONAMENT PENTRU ELEVI (CLASELE IX-XII) • LEONCE ŞI LENA de Georg Büchner, regia Cristian Ioan • TITANIC VALS de Tudor Muşatescu, regia Andrei Mihalache • MOARA CU NOROC de Ioan Slavici, regia Andrei Mihalache ABONAMENT PENTRU ELEVI (CLASELE V-VIII) • MOARA CU NOROC de Ioan Slavici, regia Andrei Mihalache • Amintiri din copilărie de Ion Creangă • TITANIC VALS de Tudor Muşatescu, regia Andrei Mihalache ABONAMENT PENTRU ELEVI (CLASELE I-IV) • Amintiri din copilărie de Ion Creangă • Albă ca zăpada şi cei şapte pitici adaptare după Fraţii Grimm • Fata babei şi fata moşului adaptare după Ion Creangă • SPECTACOLE DE STUDIO • FLUTURI SIHASTRI de Sorin Oros, regia Sorin Oros RELUĂRI • Titlul piesei: JOS MASCA! • Autor: adaptare după Costin Popescu • Muzică şi aranjament muzical: Fany Boca • Coregrafia: Gabriela Tănase • Un spectacol de Adriana Vaida

• Titlul piesei: TINEREŢE FĂRĂ BĂTRÂNEŢE ŞI VIAŢĂ FĂRĂ DE MOARTE • Autor: după Petre Ispirescu • Regia artistică: Andrei Mihalache • Mişcare scenică: Gabriela Tănase • Decor şi costume: Alexandru Radu

• Titlul piesei: VICTIMĂ ŞI CĂLĂU • Autor: după Paşcu Balaci • Scenografia: Alexandru Radu • Regia artistică: Marius Costache

Page 21: anexa nr 2 Caiet de obiective teatru 2014

- 21 –

• Titlul piesei: SCUFIŢA ROŞIE muzical pentru copii • adaptare liberă după Fraţii Grimm • Scenografia: Alexandru Radu • Coregrafia: Gabriela Tănase • Adaptarea şi regia artistică: Andrei Mihalache

SECŢIA MAGHIARĂ ABONAMENT PENTRU ADULŢI

• Füst Milán: NEFERICIŢII Regizor: Radu Afrim • Szigligeti Ede : LILIOMFI – spectacolul Teatrului Szigligeti din Oradea Regizor: Keresztes

Attila • Dés László - Nemes István - Böhm György - Horváth Péter - Korcsmáros György:

UNDEVA ÎN EUROPA Regizor: Balogh Attila • Petőfi Sándor: BAROSUL SATULUI Regizor: Galló Ernő • William Shakespeare: VISUL UNEI NOPŢI DE VARĂ Regizor: Keresztes Attila • ABONAMENT PENTRU ELEVI (CLASELE IX-XII) • Szigligeti Ede : LILIOMFI – spectacolul Teatrului Szigligeti din Oradea Regizor: Keresztes

Attila • Dés László - Nemes István - Böhm György - Horváth Péter - Korcsmáros György:

UNDEVA ÎN EUROPA Regizor: Balogh Attil) • Petőfi Sándor: BAROSUL SATULUI Regizor: Galló Ernő • William Shakespeare: VISUL UNEI NOPŢI DE VARĂ Regizor: Keresztes Attila ABONAMENT PENTRU ELEVEI (CLASELE V-VIII) • Ruzante: VĂDUVA DIN ANCONA Regizor: Keresztes Attila • Nagy Bandó András: A titok – spectacolul Teatrului Figura Studio din Gheorgheni (Regizor:

Dézsi Szilárd) • Dés László - Nemes István - Böhm György - Horváth Péter - Korcsmáros György:

UNDEVA ÎN EUROPA Regizor: Balogh Attila • Szigligeti Ede :LILIOMFI spectacolul Teatrului Szigligeti din Oradea Regizor: Keresztes

Attila ABONAMENT PENTRU ELEVI (CLASELE I-IV) • Ruzante: VĂDUVA DIN ANCONA Regizor: Keresztes Attila • Nagy Bandó András: A titok – spectacolul Teatrului Figura Studio din Gheorgheni (Regizor:

Dézsi Szilárd) • Darvasi László: Trapiti (Regizor: Szilágyi Regina) ABONAMENT ICIRI-PICIRI PENTRU COPIII DIN GRĂDINIŢE • PRINŢUL PREFĂCUT ÎN PIATRĂ– teatru de păpuşi Regizor: Szilágyi Regina • Darvasi László: TRAPITI Regizor: Szilágyi Regina • CEI TREI PURCELUŞI ŞI LUPII– teatru de păpuşi Regizor: Bandura Emese

Page 22: anexa nr 2 Caiet de obiective teatru 2014

- 22 –

ABONAMENT PENTRU SPECTACOLELE SUSŢINUTE ÎN BAIA MARE • Füst Milán: NEFERICIŢII Regizor: Radu Afrim • Dés László - Nemes István - Böhm György - Horváth Péter - Korcsmáros György:

UNDEVA ÎN EUROPA Regizor: Balogh Attila • Petőfi Sándor: BAROSUL SATULUI Regizor: Galló Ernő • William Shakespeare: VISUL UNEI NOPŢI DE VARĂ Regizor: Keresztes Attila SPECTACOLE SUSŢINUTE ÎN AFARA ABONAMENTULUI • Studioul Ács Alajos • Dsida Jenő: “..SUNT RANA DESCHISĂ A INIMII STRĂPUNSE A LUMII Regizor:

Szugyiczky István • Studioul Ács Alajos • Szép Ernő: MARIONETELE Regizor: Bessenyei Gedő István RELUĂRI • Dobay András - Muszty Bea: TORTUL FERMECAT Regizor: Keresztes Attila • Nagy László: NINSOARE LA INIMĂ Regizor: Hencz József • Bob Fosse - Fred Ebb - John Harold Kander: CHICAGO Regizor: Keresztes Attila • Carlo Goldoni: GÂLCEVILE DIN CHIOGGIA Regizor: Keresztes Attila • Weöres Sándor: PSYCHE Regizor: Kovács Éva

STAGIUNEA 2012 – 2013 SECŢIA ROMÂNĂ ABONAMENT „PREMIERĂ”/ABONAMENT PENTRU ADULŢI/ABONAMENT PENTRU PENSIONARI

• CASA DE PE GRANIŢĂ de Sławomir Mrożek, regia Cosmin Matei • Paparazzi de Matei Vişniec, regia Ovidiu Caiţa • Bonus: NĂPASTA de I.L. Caragiale, regia Gelu Badea • OMUL CARE A VĂZUT MOARTEA de Victor Eftimiu, regia Andrei Mihalache • EFECTUL RAZELOR GAMMA ASUPRA ANEMONELOR de Paul Zindel, regia Horaţiu

Ioan Apan ABONAMENT PENTRU ELEVI (CLASELE IX-XII) • O ZI DIN VIAŢA LUI ROBINSON de Dan Cojocaru, regia Ovidiu Cosac • NĂPASTA de I.L. Caragiale, regia Gelu Badea • OMUL CARE A VĂZUT MOARTEA de Victor Eftimiu, regia Andrei Mihalache

ABONAMENT PENTRU ELEVI (CLASELE V-VIII)

• O ZI DIN VIAŢA LUI ROBINSON de Dan Cojocaru, regia Ovidiu Cosac • NĂPASTA de I.L. Caragiale, regia Gelu Badea ABONAM,ENT PENTRU ELEVI (CLASELE I-IV ŞI GRĂDINIŢE) • CENUŞĂREASA după Fraţii Grimm • CROITORAŞUL CEL VITEAZ după Fraţii Grimm

Page 23: anexa nr 2 Caiet de obiective teatru 2014

- 23 –

ABONAMENT „INSOMNIA” (SPECTACOLE NOCTURNE) • APĂRAREA LUI GALILEI de Octavian Paler, regia Carol Erdös • DUMNEZEUL DE A DOUA ZI de Mimi Brănescu, regia Andrei Mihalache • (Premiul I la Concursul de Comedie Românească) SECŢIA MAGHIARĂ

ABONAMENTE PENTRU ADULŢI • Tasnádi István: REFORMATORII LUMII Regizor: Tasnádi Csaba • Bertolt Brecht: MUTTER COURAGE ŞI COPIII EI Regizor: Vargyas Márta • Paul Schönthan - Franz Schönthan - Kellér Dezső - Horváth Jenő - Szenes Iván: RĂPIREA

SABINELOR Regizor: Kányádi Szilárd • John Millington Synge: NĂZDRĂVANUL OCCIDENTULUI Regizor: Balogh Attila • Barta Lajos: IUBIRE Regizor: Keresztes Attila

ABONAMENTE PENTRU ELEVI (CLASELE IX-XII)

• Tasnádi István: REFORMATORII LUMII Regizor: Tasnádi Csaba • Bertolt Brecht: MUTTER COURAGE ŞI COPIII EI Regizor: Vargyas Márta • Paul Schönthan - Franz Schönthan - Kellér Dezső - Horváth Jenő - Szenes Iván: RĂPIREA

SABINELOR Regizor: Kányádi Szilárd • Fazekas Mihály - Móricz Zsigmond - Bessenyei István: LUDAS MATYI ÎN SĂTMAR

Regizor: Bessenyei István ABONAMENTE PENTRU ELEVI (CLASELE V-VIII)

• Petőfi Sándor: BAROSUL SATULUI Regizor: Galló Ernő • Paul Schönthan - Franz Schönthan - Kellér Dezső - Horváth Jenő - Szenes Iván: RĂPIREA

SABINELOR Regizor: Kányádi Szilárd • Fazekas Mihály - Móricz Zsigmond - Bessenyei István: LUDAS MATYI ÎN SĂTMAR

Regizor: Bessenyei István • Mikó Csaba: TĂRÂMUL FERICIRII Regizor: Csíki Zsolt ABONAMENTE ELEVI (CLASELE I-IV) • Petőfi Sándor: BAROSUL SATULUI Regizor: Galló Ernő • Fazekas Mihály - Móricz Zsigmond - Bessenyei István: LUDAS MATYI ÎN SĂTMAR

Regizor: Bessenyei István • Mikó Csaba: TĂRÂMUL FERICIRII Regizor: Csíki Zsolt

ABONAMENTUL ICIRI-PICIRI PENTRU COPIII DIN GRĂDINIŢE

• PITICUL ŞI URIAŞUL– teatru de păpuşi Regizor: Szilágyi Regina • Jan Romanovszky: PRINŢESA MAJOLENKA– teatru de păpuşi Regizor: Szilágyi Regina • Hans Christian Andersen: DEGEŢICA – teatru de păpuşi Regizor: Bandura Emese ABONAMENT PENTRU SPECTACOLELE SUSŢINUTE ÎN BAIA MARE • Tasnádi István: REFORMATORII LUMII Regizor: Tasnádi Csaba • Bertolt Brecht: MUTTER COURAGE ŞI COPIII EI Regizor: Vargyas Márta • Paul Schönthan - Franz Schönthan - Kellér Dezső - Horváth Jenő - Szenes Iván:RĂPIREA

SABINELOR Regizor: Kányádi Szilárd

Page 24: anexa nr 2 Caiet de obiective teatru 2014

- 24 –

• Barta Lajos: IUBIRE Regizor: Keresztes Attila SPECTACOLE SUSŢINUTE ÎN AFARA ABONAMENTULUI • Studioul Ács Alajos • Anton Pavlovics Csehov: CÂNTECUL LEBEDEI Regizor: Bessenyei Gedő István • Studioul Ács Alajos • Aldo Nicolaj - Radu Botar:EU SUNT ANGELA Regizor: Muriel Manea • RELUĂRI • Studioul Ács Alajos • Dsida Jenő: “...SUNT RANA DESCHISĂ A INIMII STRĂPUNSE A LUMII Regizor:

Szugyiczky István • Petőfi Sándor: BAROSUL SATULUI Regizor: Galló Ernő Stagiunea 2013 – 2014 SECŢIA ROMÂNĂ Premiere: • Titlul piesei: CAPRA CU TREI IEZI ȘI IEDUL CU TREI CAPRE • Autor: adaptare liberă după I. Creangă și O. Pancu-Iași • Regia artistică: Andrei Mihalache • Scenografia: Cristian Gătina • Titlul piesei: MEȘTERUL MANOLE • Autor: Viorel Cacoveanu • Regia artistică: Andrei Mihalache • Scenografia: Alexandru Radu • Titlul piesei: PROFESORUL DE FRANCEZĂ • Autor: Tudor Mușatescu • Regia artistică: Andrei Mihalache • Scenografia: Alexandru Radu • Titlul piesei: JACK ȘI VREJUL DE FASOLE • Autor: adaptare după un basm popular englezesc • Regia artistică: Marius Costache • Scenografia: Cristian Gătina • Titlul piesei: WOYZECK TRANSYLVANIA • Autor: după Georg Büchner • Regia artistică: Marcel Țop • Scenografia: Anca Cernea • Asistent regie: Vlad Mureșan

Page 25: anexa nr 2 Caiet de obiective teatru 2014

- 25 –

• Titlul piesei MOARTEA ALBĂ • Autor Sorin Oros • Regia artistică Marius Costache • Scenografia Cristian Gatină • Titlul piesei: PĂCALĂ • Autor: după Ioan Slavici si Ion Creangă • Regia artistică: Andrei Mihalache • Scenografia: Cristian Gătină • Titlul piesei: YOM KIPPUR • Autor: după Hanna Azulay Hasfari • Regia artistică: Eugen Gyemant • Scenografia: Eugen Gyemant • Titlul piesei: DOMNISOARA IULIA • Autor: după August Strindberg • Regia artistică: Ovidiu Caiţa • Scenografia: Eliza Labancz • Titlul piesei: MICA SIRENA • Autor: după Hans Christian Andersen • Regia artistică: Ovidiu Caiţa • Scenografia: Cristian Gătină • Titlul piesei: IONA • Autor: după Marin Sorescu • Regia artistică: Andrei Mihalache • Scenografia: Cristian Gătină • Titlul piesei: CLINICA SINUCICASILOR • Autor: după Gabriela Mihalache • Regia artistică: Andrei Mihalache • Scenografia: Cristian Gătină • Titlul piesei: PRAH • Autor: după Spiro Gyorgy • Regia artistică: Laszlo Vadasz • Scenografia: Albert Alpar • Aniversarea a 45 de ani ai Secţiei Române • 6 spectacole invitate de la Teatrul de Păpuşi PUCK Cluj Napoca.

Page 26: anexa nr 2 Caiet de obiective teatru 2014

- 26 –

Reluări • Titlul piesei: TITANIC VALS • Autor: Tudor Muşatescu • Regia: Andrei Mihalache • Scenografia: Alexandru Radu • Titlul piesei: OMUL CARE A VĂZUT MOARTEA • Autor: Victor Eftimiu • Scenografia: Alexandru Radu • Regia artistică: Andrei Mihalache • Titlul piesei: PAPARAZZI sau Cronica unui răsărit de soare avortat • Autor: Matei Vişniec • Scenografia: Eliza Labancz • Regia artistică: Ovidiu Caiţa SECŢIA MAGHIARĂ Abonament premieră + adulți: • Móricz Zsigmond: Rokonok – regizor: Babarczy László • Tasnádi István: Finito – regizor: Tasnádi Csaba • Eisemann Mihály - Somogyi Gyula - Zágon István: Ghinionistul, regizor: Bessenyei István • Giulio Scarnacci-Renzo Tarabusi: Caviar și linte - regizor Lendvai Zoltán • Spectacolul Teatrului Szigligeti, Oradea • Henrik Ibsen: Un dușman al poporului – regizor: Lendvai Zoltán Abonament liceu: • Móricz Zsigmond: Rokonok – regizor: Babarczy László • Eisemann Mihály - Somogyi Gyula - Zágon István: Ghinionistul, regizor: Bessenyei István • Carlo Goldoni: Mirandolina – regizor: Balogh Attila • Henrik Ibsen: Un dușman al poporului – regizor: Lendvai Zoltán Abonament gimnaziu: • Móricz Zsigmond: Rokonok – regizor: Babarczy László • Eisemann Mihály - Somogyi Gyula - Zágon István: Ghinionistul, regizor: Bessenyei István • Carlo Goldoni: Mirandolina – regizor: Balogh Attila • Ratkó József: Ajută regele – regizor: Tasnádi Csaba Abonament clasele primare: • Grădina cu zâne – regizor: Bandura Emese • Buzogány Béla: Festival bestial – regizor: Buzogány Béla, Spectacolul teatrului Talán

Teátrum, Nyírbátor Abonament grădiniță: • spectacol cu muzică pentru copii realizat pe baza poeziilor poeților contemporani– Grădina

cu zâne – regizor: Bandura Emese • Joel Shandler Harris: Povești cu iepurași și lupi – regizor: Sramó Gábor, invitat

Page 27: anexa nr 2 Caiet de obiective teatru 2014

- 27 –

• Benedek Elek: Capra năzdrăvană – regizor: Bandura Emese Abonament studio: • Swajda György: Imn – regizor: Csiki Zsolt • Recital Ady Endre cu Bogdán Zsolt – regizor: Szugyiczky István • Eu voi sta poate la mijloc – spectacol de Bicskei Zsuzsa după poeziile lui Pilinszky • Antigona - versiune rescrisă a operelor lui Sofocle și Euripide de Benedek Zsolt– regizor:

Balogh Attila Abonament Baia Mare: • Móricz Zsigmond: Rudele – regizor: Babarczy László • Tasnádi István: Finito – regizor: Tasnádi Csaba • Eisemann Mihály - Somogyi Gyula -Zágon István: Ghinionistul – regizor: Bessenyei István • Henrik Ibsen: Un dușman al poporului – regizor: Lendvai Zoltán Abonament Tășnad: • Móricz Zsigmond: Rudele – regizor: Babarczy László • Tasnádi István: Finito – regizor: Tasnádi Csaba • Eisemann Mihály - Somogyi Gyula -Zágon István: Ghinionistul – regizor: Bessenyei István • Aniversarea a 60 de ani ai Secţiei Maghiare. B) Regulamentul de organizare şi funcţionare al instituţiei.

Regulamentul de organizare şi funcţionare al instituţiei de spectacole Teatrul de Nord Satu Mare este aprobat prin H.C.L. Satu Mare nr. 229/25.11.2010 şi este postat pe site-ul instituţiei [email protected], – secţiunea Viaţă culturală/ Teatrul de Nord Satu Mare/Regulament. IV. SARCINI PENTRU MANAGEMENT IV.1. Sarcini

Pentru perioada de 4 ani începând cu data încheierii contractului de management, viitorul manager va avea următoarele sarcini. • Realizarea programului minimal şi diversificarea ofertei de servicii culturale; • Structurarea şi planificarea clară a întregii activităţi de programe şi proiecte; • Actualizarea, modificarea Regulamentului de organizare şi funcţionare precum şi a

Regulamentului Intern; • Elaborarea unei strategii privind eficientizarea utilizării resurselor umane şi materiale; • Formarea personalului şi actualizarea fişelor de post; • Dezvoltarea şi îmbunătăţirea relaţiilor cu instituţii, organisme de profil din ţară şi străinătate; • Reevaluarea spaţiilor destinate beneficiarilor şi utilizarea eficientă a acestora; • Atragerea unor noi surse de venituri proprii; • Dezvoltarea activităţii de promovare a activităţii teatrului. • Îndeplinirea tuturor obligaţiilor care derivă din aprobarea planului de management;

Page 28: anexa nr 2 Caiet de obiective teatru 2014

- 28 –

Pentru perioada 2014-2018, managementul va avea ca obiectiv principal dezvoltarea Teatrului de Nord Satu Mare, urmărind:

a)-managementul resurselor umane; (i) în privinţa conducerii: • Redefinirea atribuţiilor personalului de conducere, aflat în subordinea managerului; • Actualizarea fişelor de post pentru personalul de conducere şi de execuţie; • Participarea la cursuri de management şi obţinerea certificării pentru diverse

competenţe individuale, necesare în domeniul managerial al instituţiilor publice de cultură;

• Punerea în aplicare a prevederilor Ordinului 946/2005. (ii) în privinţa personalului: • Reactualizarea fişelor de post pentru personalul de execuţie; • Folosirea eficientă a personalului tehnic, administrativ, de producţie; • Sprijinirea formării profesionale continue, prin participarea personalului la cursuri de

formare şi workshop-uri; b)-managementul economico-financiar;

(i)în privinţa bugetului de venituri; • Creşterea veniturilor proprii şi a surselor atrase în totalul bugetului de venituri al

instituţiei publice de cultură; • O bună gestionare a veniturilor proprii şi a subvenţiei; • Elaborarea unei strategii privind politica de preţ a biletelor, diferenţiată pe categorii

de public; (ii) în privinţa bugetului de cheltuieli; • Folosirea eficientă a surselor de finanţare, subvenţiei în vederea realizării sarcinilor

şi obiectivelor specifice; • Selectarea priorităţilor în ceea ce priveşte cheltuielile instituţiei şi coroborarea cu

sursele disponibile; • Previzionarea evoluţiei cheltuielilor(cheltuieli de personal şi cheltuieli de bunuri şi

servicii), în totalul cheltuielilor şi definirea surselor şi procentelor de finanţare; • Proiecţia evoluţiei costurilor aferente proiectelor şi programelor propuse, prin

realizarea de previziuni financiare privind investiţiile preconizate în proiecte, pe întreaga durată de management.

(c)-managementul administrativ (i) modificarea/completarea documentelor interne de organizare şi funcţionare în concordanţă cu obiectivele de dezvoltare a instituţiei publice şi prevederile legale în domeniu( Regulamentul de organizare şi funcţionare,regulamentul intern , etc ) (ii) reglementări prin acte normative –elaborarea unor propuneri ce vor fi incluse în proiecte de hotărâri vizând actualizarea regulamentelor, procedurilor în acord cu modificările actelor normative elaborate şi aprobate la nivel naţional. (d) managementul de proiect: atingerea obiectivelor propuse în proiectul de management.

Page 29: anexa nr 2 Caiet de obiective teatru 2014

- 29 –

V. PERIOADA PENTRU CARE SE ÎNTOCMEŞTE PROIECTUL DE MANAGEMENT

Proiectul întocmit de către candidat (autor responsabil), în baza legii române, cu respectarea prevederilor din actele normative indicate în bibliografie trebuie să conţină punctul de vedere al candidatului asupra dezvoltării şi evoluţiei Teatrului de Nord Satu Mare, pe o perioadă de 4 ani. În întocmirea proiectului se cere utilizarea termenilor în înţelesul definiţiilor prevăzute la art.2 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură. Planul de management nu este limitat cu privire la numărul de pagini, inclusiv anexe.*19.

În evaluarea proiectului de management se va urmări modul în care oferta candidatului răspunde la obiectivele şi sarcinile formulate în baza prevederilor art. 12, alin.(1) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 189/2008, având în vedere următoarele prevederi, care reprezintă totodată şi criteriile generale de analiză şi notare a proiectelor de management:

a)-analiza socioculturală a mediului în care îşi desfăşoară activitatea instituţia şi propuneri privind evoluţia acesteia în sistemul instituţional existent; b)-analiza activităţii profesionale a instituţiei şi propuneri privind îmbunătăţirea acesteia; c)-analiza organizării instituţiei şi propuneri de restructurare şi/sau de reorganizare, după caz; d)-analiza situaţiei economico-financiare a instituţiei; e)-strategia, programele şi planul de acţiune pentru îndeplinirea misiunii specifice a instituţiei, conform sarcinilor şi obiectivelor prevăzute la pct. IV; f)-previzionarea evoluţiei economico-financiare a instituţiei, cu menţionarea resurselor financiare necesar a fi alocate de către autoritate Planul, structurat obligatoriu, pe modelul de mai j os, trebuie s ă con ţină solu ţii

manageriale concrete, în vederea func ţion ării şi dezvolt ării institu ţiei, pe baza sarcinilor şi obiectivelor.

VI. STRUCTURA PLANULUI DE MANAGEMENT A) Analiza sociocultural ă a mediului în care î şi desf ăşoară activitatea institu ţia şi propuneri privind evolu ţia acesteia în sistemul institu ţional existent:

1. instituţii/organizaţii²º care se adresează aceleiaşi comunităţi; 2. participarea instituţiei în/la programe/proiecte europene/ internaţionale²¹ 3. cunoaşterea²² activităţii instituţiei în/de către comunitatea beneficiară a acestora 4. acţiuni întreprinse pentru îmbunătăţirea promovării/activităţii de PR/de strategii media 5. reflectarea instituţiei în presa de specialitate²³ 6. profilul/portretul beneficiarului actual:

-analiza datelor obţinute -estimări pentru atragerea altor categorii de beneficiari *24

7. beneficiarul –ţintă al activităţilor instituţiei : -pe termen scurt -pe termen lung

8. descrierea modului de dobândire a cunoaşterii categoriilor de beneficiari(tipul informaţiilor:studii, cercetări, alte surse de informare);

9. utilizarea spaţiilor instituţiei *25; 10. propuneri de îmbunătăţire ale spaţiilor:modificări, extinderi, reparaţii, reabilitări, după caz.

Page 30: anexa nr 2 Caiet de obiective teatru 2014

- 30 –

B) Analiza activit ăţii profesionale a institu ţiei şi propuneri privind îmbun ătăţirea acesteia:

1. analiza programelor/proiectelor instituţiei; 2. analiza participării la festivaluri, gale, concursuri, saloane, târguri etc.(în ţară, la nivel

naţional/internaţional, în Uniunea Europeană, după caz, în alte state); 3. analiza misiunii actuale a instituţiei:ce mesaj poartă instituţia, cum este percepută, factori

de succes şi elemente de valorizare socială, aşteptări ale beneficiarului etc.; 4. concluzii:

-reformularea mesajului, după caz; -descrierea principalelor direcţii pentru îndeplinirea misiunii.

C) Analiza organiz ării institu ţiei şi propuneri de reorganizare şi/sau restructurare, dup ă caz:

1. analiza reglementărilor interne ale instituţiei şi ale actelor normative incidente; 2. propuneri privind modificarea reglementărilor interne şi/sau ale actelor normative incidente; 3. funcţionarea instituţiilor delegării responsabilităţilor:analiza activităţii consiliilor de

conducere (*26), după caz, ale celorlalte organe colegiale, propuneri de modificare a limitelor de competenţă în cadrul conducerii instituţiei;

4. analiza nivelului de perfecţionare a personalului angajat-propuneri privind cursuri de perfecţionare (*27) pentru conducere şi restul personalului

D) Analiza situa ţiei economico-financiare a institu ţiei publice de cultur ă: 1. analiza datelor de buget din caietul de obiective, după caz, completate cu informaţii

solicitate/obţinute de la instituţie: -bugetul de venituri(subvenţii/alocaţii, surse atrase/venituri proprii -bugetul de cheltuieli(personal:contracte de muncă/convenţii/contracte încheiate în baza legilor speciale;bunuri şi servicii, cheltuieli de capital, cheltuieli de întreţinere, cheltuieli pentru reparaţii capitale)

2. analiza comparativă (*28) a cheltuielilor (estimate şi, după caz, realizate) în perioada/perioadele indicată/indicate în caietul de obiective, după caz, completate cu informaţii solicitate/obţinute de la instituţie:

Nr. crt. Programul Tipul

proiectului Denumirea proiectului29

Devizul estimat

Devizul realizat

Observaţii Comentarii Concluzii

(1) (2) (3) (4) (5) (6) (7) Proiecte mici

Proiecte medii

Proiecte mari

Total Total Total Total 3. analiza gradului de acoperire din surse atrase/venituri proprii a cheltuielilor instituţiei:

Page 31: anexa nr 2 Caiet de obiective teatru 2014

- 31 –

-analiza veniturilor proprii realizate din activitatea de bază, specifică instituţiei, pe categorii de bilete/tarife practicate:preţ întreg/preţ redus/bilet profesional/bilet onorific, abonamente, cu menţionarea celorlalte facilităţi practicate; -analiza veniturilor proprii realizate din alte activităţi ale instituţiei; -analiza veniturilor realizate din prestări de servicii culturale în cadrul parteneriatelor cu alte autorităţi publice locale;

4. analiza gradului de creştere a surselor atrase/veniturilor proprii în totalul veniturilor; 5. analiza ponderii cheltuielilor de personal din totalul cheltuielilor; 6. analiza ponderii cheltuielilor de capital din bugetul total; 7. analiza gradului de acoperire a salariilor din subvenţie/alocaţie;

-ponderea cheltuielilor efectuate în cadrul raporturilor contractuale, altele decât contractele de muncă(drepturi de autor, drepturi conexe, contracte şi convenţii civile); 8. cheltuieli pe beneficiar, din care:

-din subvenţie; -din venituri proprii; E) Strategia, programele şi planul de ac ţiune pentru îndeplinirea misiunii specifice a institu ţiei, conform sarcinilor prevăzute la pct IV.

1. prezentarea strategiei culturale(artistice, după caz) pentru întreaga perioadă de management,

2. programele propuse pentru întreaga perioadă de management, cu denumirea şi, după caz, descrierea (*30) fiecărui program, a scopului şi ţintei acestuia, exemplificări;

3. proiecte propuse (*31) în cadrul programelor; 4. alte evenimente, activităţi (*32) specifice instituţiei, planificate pentru perioada de

management; F) Previzionarea evolu ţiei economico-financiare a instituiei, cu o estimar e a resurselor financiare ce ar trebui alocate de c ătre autoritate, precum şi a veniturilor institu ţiei ce pot fi atrase din alte surse. 1. previzionarea evoluţiei economico-financiare a instituţiei pentru următorii 4 ani, (perioada

planului de management)corelată cu resursele financiare necesar a fi alocate din subvenţia/alocaţia acordată instituţiei de către Consiliul Local Satu Mare.

-previzionarea evoluţiei cheltuielilor de personal ale instituţiei; -previzionarea evoluţiei veniturilor propuse a fi atrase de către candidat, cu menţionarea surselor vizate;

2. previzionarea evoluţiei costurilor, cuprinsă în anexa nr.a, aferente proiectelor, (din programele propuse) prin realizarea unei proiecţii financiare privind investiţiile preconizate în proiecte, cuprinsă în anexa b, pentru întreaga perioadă de management (33);

3. proiecţia veniturilor proprii realizate din activitatea de bază, specifică instituţiei, pe categorii de bilete/tarife practicate, cuprinsă în anexa nr. c VII. ALTE PRECIZĂRI

Candidaţii, pe baza unei cereri motivate, pot solicita de la Teatrul de Nord Satu Mare

informaţii suplimentare, necesare elaborării planului de management: telefon 0261712538 sau 0261715876, fax.0361802818, e-mail teatruldenord@yahoo,.com.

Page 32: anexa nr 2 Caiet de obiective teatru 2014

- 32 –

Sub sancţiunea eliminării din concurs, planurile de management vor fi elaborate de către candidaţi, fără a fi personalizate, fără a avea semnături şi fără a conţine indicii privind identitatea autorului.

VIII. Anexele a-d fac parte integrantă din prezentul caiet de obiective. _______

20 Prezentare succintă. 21 Lista programelor/proiectelor şi o scurtă descriere a lor; 22 Lista acestor acţiuni; 23 Nu se vor ataşa comunicate de presă, ştiri sau anunţuri, ci doar articole(cronici, recenzii, reportaje, anchete etc.); 24 Comparativ cu ultimul raport; 25 Cele destinate publicului: de primire, de prezentare, de producţie, administrative, alte spaţii folosite de instituţie; 27 Lista cuprinzând propuneri pe funcţii de execuţie şi/sau de conducere, cu menţionarea duratei şi tipului cursului de perfecţionare/formare profesională; 28 Tabelul trebuie să ofere o imagine a investiţiilor făcute în proiect(mici/medii/mari).În cazul mai multor proiecte de acelaşi tip, se recomandă şi menţionarea separată în coloanele(5) şi (6), a investiţiei planificate şi realizate pe fiecare proiect; 29 În funcţie de specificul fiecărei instituţii, coloana(4) “Denumirea proiectului”va conţine, după caz, titlul producţiei artistice(spectacolelor, concertelor, altor reprezentaţii), expoziţiilor, cercetărilor, activităţilor specifice din biblioteci)restaurare, lectură publică, împrumut) etc; 30 Pentru o mai bună înţelegere, autoritatea poate recomanda prin intermediul caietului de obiective ca fiecare program să poarte elemente de identificare distinctă(denumire), să aibă o descriere clară, inteligibilă, scop şi public ţintă definit/identificabil; 31 În funcţie de specificul fiecărei instituţii, la acest punct(e.3)la formularea solicitării privind prezentarea proiectelor, autoritatea va avea în vedere următoarele: -în cazul instituţiilor de spectacole sau concerte etc., se vor solicita detalii concrete(autor, titlul, creatori etc.), privind proiectele/producţiile artistice)spectacole, concerte)pentru cel mult un an; 32 Programe, după caz, proiecte, acţiuni, evenimente etc. ocazionale, care prin natura lor nu fac parte din activitatea curentă a instituţiei, dar prin care managerul apreciază că va putea facilita realizarea sarcinilor şi obiectivelor manageriale; 33 Din perspectiva autorităţii, previzionarea cheltuielilor aferente programelor/proiectelor reprezintă o informaţie extrem de utilă care va sta la baza negocierii clauzelor contractului de management şi a programului minimal anual. ANEXA Nr. a Tabelul valori de referinţă (34) ale costurilor aferente investiţiei:

Categorii de investiţii în proiecte35

Limite valorice ale investiţiei în proiecte din perioada precedentă36(de la….la)

Limite valorice ale investiţiei în proiecte din proiecte37 pentru perioada de management(de la….la)

(1) (2) (3) mici (de la…lei până la…lei) (de la…lei până la…lei) medii (de la…lei până la…lei) (de la…lei până la…lei) mari (de la…lei până la…lei) (de la…lei până la…lei)

_________

Page 33: anexa nr 2 Caiet de obiective teatru 2014

- 33 –

34 Valorile de referinţă pentru proiectele realizabile pe durata managementului urmează să fie propuse de către candidat în urma analizei datelor din subcap.III.5 şi III.6 din caietul de obiective (după caz, completate cu informaţii solicitate de la instituţie).Limitele valorice astfel rezultate urmează a constitui: 1. elementul de calcul pentru proiecţia financiară; şi 2. limite superioare de cheltuieli pentru management, a căror depăşire atrage răspunderea managerului; 35 Împărţirea pe trei categorii de referinţă(mici, medii, mari)permite previzionarea pentru întreaga perioadă de management a costurilor legate de proiecte; 36 În lipsa altor informaţii, pot fi utilizate datele din subcap.III.5 şi III.6 din caietul de obiective(după caz, completate cu informaţii solicitate de la instituţie);

37 Stabilirea limitelor valorice maxime ale investiţiei în proiect reprezintă dimensionarea financiară a proiectului ca unitate de referinţă pentru un interval de timp prestabilit(perioada de management); ANEXA Nr. b Tabelul investiţiilor în programe (38)

Total42investiţie în program Nr.

crt.

Programe/ Surse de finanţare

Categorii de investiţii (39) în proiecte

Nr de proiecte în primul an în primul an (anul…)

Investiţie40în proiecte în primul an(anul….)

Nr. de proiecte în anul “x”41

Investiţie în proiecte în anul “x”

Primul an

Anul “x”

(0) (1) (2) (3) (4) (5) (6) (7) (8) (mici)…lei

(medii)…lei

1. Programul a) (43) (mari)…l

ei

2. TOTAL (44), din care:

-

Total nr. proiecte în primul an

Total investiţie în proiecte în primul an (lei), din care:

Total nr. proiecte în anul “x”

Total investiţie în proiecte în anul “x”(lei), din care:

_

_

3. Surse atrase(45)

- - - - -

4. Bugetul autorităţii(46)

- - - - -

_________ 38 Tabelul devine cel mai important document al managementului, reprezentând baza de negociere a contractului de management în privinţa cheltuielilor materiale aferente programelor propuse, pentru întreaga perioadă a managementului;

Page 34: anexa nr 2 Caiet de obiective teatru 2014

- 34 –

39 Investiţiile în proiecte urmează a se încadra în limitele(mici, medii, mari)propuse de candidat în tabelul valorilor de referinţă (anexa nr.2); 40 Candidatul trebuie să precizeze valoarea cumulată a investiţiei, în raport cu numărul de proiecte, din respectiva subcategorie; 41 Anul “x” reprezintă al doilea, al treilea, după caz, al patrulea şi/sau al cincilea an de management, în funcţie de perioada de management stabilită de autoritate. Coloanele (5) şi (6) se vor multiplica în funcţie de numărul de ani pentru care se întocmeşte proiectul de management. În coloana (5), candidatul trebuie să precizeze câte proiecte aferente unei categorii doreşte să realizeze în fiecare an al managementului, iar la coloana (6), valoarea estimată a investiţiei în realizarea proiectului; 42 Se calculează valoarea totală pe programe, pentru întreaga perioadă de management. Coloanele (7) şi (8) se vor multiplica în funcţie de numărul de ani pentru care este întocmit proiectul de management. 43 Rândul 1 se va multiplica în funcţie de numărul programelor. Este necesară menţionarea denumirii programului, conform descrierii făcute la pct. e 3. al proiectului de management; 44 Se calculează totalul pe coloanele (3), (4), (5) şi (6); 45 Rândul 3 reprezintă asumarea de către manager a atragerii de fonduri/producerii de venituri proprii. Se completează cu estimările candidatului ca scop realizabil autopropus privind atragerea de fonduri din alte surse decât bugetul solicitat din partea autorităţii şi urmează a dobândi importanţa sporită cu ocazia evaluărilor anuale ale activităţii manageriale; 46 Finanţarea care se solicită a fi asigurată din subvenţia, după caz, alocaţia bugetară acordată instituţiei de către autoritate; ANEXA Nr.c: Tabelul veniturilor proprii realizate din activitatea de bază, specifică instituţiei, pe categorii de bilete/tarife practicate:

Perioada Nr. de proiecte (47) proprii

Nr. de beneficiari (48)

Nr. de bilete(49=

Venituri propuse (mii lei)

(1) (2) (3) (4) (5) Anul de referinţă(50)

Primul an Anul x TOTAL (51)

________ 47 Numărul de proiecte proprii propuse (în funcţie de specificul instituţiei), fără a fi cuprinse proiecte găzduite, evenimente ocazionale etc; 48 Beneficiarul specific instituţiei: vizitatori, cititori, spectatori etc., după caz. Coloana (3) va conţine estimarea privind numărul beneficiarilor, inclusiv cei care accesează gratuit sau cu bilete onorifice/invitaţii; 49 Coloana (4) va conţine estimările privind biletele de intrare, evidenţiate în contabilitate, pentru care se înregistrează contravaloarea în bani, indiferent de valoarea sau de tipul lor(billet cu preţ întreg/redus, profesional, cu excepţia biletului onorific cu valoarea 0 lei); 50 Rândul “Anul de referinţă” va cuprinde informaţiile aferente, oferite de autoritate în caietul de obiective, completate, după caz, cu informaţii solicitate de la instituţie; 51 Cifrele reprezintă scopul realizabil în privinţa veniturilor proprii realizate din activitatea de bază;

Page 35: anexa nr 2 Caiet de obiective teatru 2014

- 35 –

ANEXA Nr. d. Regulamentul de organizare şi funcţionare.

Notă:

Trimiterile 19 – 51 corespund celor din caietul - model cadru- de obiective pentru concursul de proiecte, aprobat prin H.G. nr. 1301/2009.

PRIMAR Dr. Coica Costel Dorel


Recommended