CAPITOLUL 10

EDUCAŢIA ESTETICĂ 1. Conceptul de educaţie estetică; 2. Obiectivele educaţiei estetice; 3.Conţinuturi şi

modalităţi de realizare a educaţiei estetice; 4. Metodologia educaţiei estetice; 5.

Principiile educaţiei estetice.; Probleme de reflecţie şi aplicaţii; Bibliografie

10.1 Conceptul de educaţie estetică Obiectivele educatiei estetice

intensitate, face posibilă comunicarea aproape

pag. 146). În dorinţa de a trăi în armonie, oamenii caută şi creează

frumos

0.2 Ob 10.2 Obiectivele educatiei estetice

Trăim într-o perioadă în care relaţiile interumane au crescut ca frecvenţă şi

viteza cu care circula informaţiile

instantanee, din orice colţ al lumii. Suntem în „legătură directă” cu lumea, vedem cum

se creează şi cum se distrug lucrurile ce ne înconjoară. Societatea de consum ne

marchează valorile şi posibilităţile de alegere; supraoferta existentă în toate domeniile

vieţii derutează şi face posibilă promovarea nonvalorilor, a kitsch-ului. Căutarea şi

identificarea „frumosului” autentic este din ce în ce mai dificilă, în lipsa unei educaţii,

a unei îndrumări avizate. Rolul acesta revine educaţiei estetice, ca dimensiune a

educaţiei integrale, care poate fi privită ca activitatea, procesul şi rezultatul de

percepere, trăire şi creare a frumosului în sens larg, a esteticului (5, pag. 266). Întrucât

frumosul se exprimă în bunuri care încorporează categorii estetice cum sunt tragicul,

comicul, umorul, sublimul, eroicul, grotescul etc., educaţia estetică este în esenţă un

proces de asimilare prin trăire a valorilor şi de exprimare a mijloacelor artistice ale

personalităţii (8,

ul în natură, în societate şi în artă.

bOOobiecoooooooooooo

10.2.1 Dezvoltarea sensibilităţii estetice

Sensibilitatea estetică este capacitatea individului de a percepe, de a sesiza şi

de a gusta aspectele estetice ale naturii şi vieţii înconjurătoare (7, pag. 157). Aceasta

reprezintă o condiţie a dezvoltării formelor ulterioare, mai profunde şi mai complexe,

ale culturii estetice. Sensibilitatea estetică este rezultatul unui proces de formare şi

îndrumare, pornind însă de la predispoziţii native. În perioada contemporană,

sensibilitatea estetică a omului modern, merge în pas transformările determinate de

evoluţia ştiinţifică şi tehnică şi se caracterizează printr-o reactivitate crescută la

stimul, printr-un simţ al selecţiei mai ridicat (datorită suprafertei existente), printr-o

capacitate imaginativă crescută. Nu trebuie igorat nici rolul indistrializării şi al

evoluţiei ştiinţelor exacte, care au determinat o intelectualizare a sensibilităţii esttice

şi au făcut posibilă apariţia „frumosului industrial” şi a „esteticii industriale” care cer

apariţia nor criterii specifice pentru aprecierea lor. Sensibilitatea estetică este strâs

legată de formarea gustului estetic, prin aceasta înţelegând calitatea şi capacitatea

omului de a iubi şi aprecia frumosul sub raport cognitiv, afectiv şi comportamental (4,

pag. 138). Îmbinare a dispoziţiilor native cu activităţile educative, gustul estetic îi va

ajuta pe elevi să se orienteze în domeniul valorilor estetice, să discearnă în separarea

le de bază care îi vor ajuta să se orienteze în domeniul artelor. Gradul de

i estetice, de a aprecia

nt în disciplinele de învăţământ.

-l înconjoară: în natură, în artă şi în societate. Această dorinţă este expresia

lor pe baza cărora omul este capabil să perceapă, să înţeleagă

şi s aprecieze frum

artă de

la înţel

viaţa d tr-o atitudine estetică iar aceasta se

valorilor de nonvalori.

10.2.2 Dezvoltarea capacităţii de apreciere a frumosului şi a celorlalte categorii

estetice (sublim, eroic, comic, tragic)

O pregătire temeinică în domeniul artei, oferă elevilor o mai mare posibilitate

de înţelegere şi apreciere în baza unor criterii ştiinţifice. Iniţierea elevilor şi instruirea

lor în diferite domenii ale artei, cunoaşterea tehnicilor specifice, a istoriei domeniului

respectiv, a principalelor curente şi a operelor reprezentative, oferă acestora

elemente

cultură estetică este apreciat şi prin capacitatea de a emite juecăţ

frumosul în baza unor argumente solide. Sarcina educaţiei estetice este de a-i ajuta pe

elevi să îşi însuşească criterile de apreciere estetică şi, cu ajutorul alor, să facă

distincţia între operele autentice şi kitsch-urile care coexistă în cultura contemporană.

Există însă genuri ale artei care nu au un coresponde

Pentru acestea, iniţierea elevilor se va face prin activităţi de pregătire extraşcolară sau

complementare.

10.2.3 Formarea culturii estetice şi a atitudinii estetice de preţuire şi promovare

a frumosului

Aşa cum afirmam anterior, omul încearcă să găsească şi să creeze frumosul în

tot ceea ce

unei atitudini estetice ce se manifestă permanent, în toate compartimentele vieţii.

Cultura estetică este o parte a culturii generale şi cuprinde ansamblul ideilor,

priceperilor şi deprinderi

osul în toate manifestările sale (7, pag. 159).Contactul cu opera de

termină formarea culturii artistice – nucleu al culturii estetice – care contribuie

egerea şi aprecierea justă a valorilor artistice. Cultura estetică se manifestă în

e zi cu zi fiecăruia dintre noi prin

con t

idealul

de rtă adoptarea unei conduite estetice în toate împrejurările vieţii.

Est cu

urmat d

al estet

la dece te acestea sunt elemente ele educaţiei estetice

şi, chia

n tehnicile specifice diferitelor arte, identificarea potenţialului

iţiativei artistice. Rolul şcolii este acela de a oferi

oţiuni

respondenţă cu

iind adaptate la particularităţile fiecărei trepte de

colari conţinuturi implică

nelor şcolare incluse în planul de învăţământ şi al altor activităţi

omple ări, audiţii

etc.) dar şi prin activităţi extraşcolare (vizionări de spectacole de teatru, film, balet,

con ) ce vor fi valorificate de cadrele

did i

ul şcolar sunt încluse câteva obiecte de învăţământ care, în mod

trad o

elevilor. Aceastea sunt:

i

consolidarea gustului literar, însuşirea unui spirit critic şi dobândirea unor

criterii de apreciere a operei literare, formarea atitudinilor şi comportamentelor

estetice, cultivarea creativităţii literare;

cre izează în preocuparea de a introduce frumosul în viaţa cotidiană şi de a realiza

estetic, ca o formă superioară a atitudinii estetice. Contactul constant cu opera

va determina

eti l cere un anumit grad de cultură şi civilizaţie. Este în acelaşi timp un scop de

ar un mijloc de „înfrumuseţare” al vieţii. Ne referim mai ales la aspectul social

icului, a relaţiile interumane civilizate, bazate pe politeţe, respect şi simpatie,

nţa în limbaj şi vestimetaţie. Toa

r mai mult, ai educaţiei permenente.

10.2.4 Dezvoltarea creativităţii artistice

Dezvoltarea creativităţii artistice în cadrul procesului de învăţământ presupune

iniţierea elevilor î

artistic al fiecăruia şi stimularea in

n le de bază necesare formării unei culturi estetice dar, acolo unde este cazul,

şcoala trebuie să descopere şi să cultive disponibilităţile artistice ale elevilor, să-i

îndrume pe aceştia către activităţi extraşcolare prin care îşi vor dezvolta potenţialul

artistic.

10.3 Conţinuturi şi modalităţi de realizare a educaţiei estetice

Conţinuturile educaţiei estetice se află în raport de co

obiectivele menţionate anterior, f

ş zare şi la cele de vârstă. Proiectarea şi realizarea acestor

toate valorile frumosului din artă, societate şi natură.

Educaţia estetică se poate realiza în cadrul şcolii, prin intermediul

discipli

c mentare (excursii tematice, concursuri artistice, vizite, cercuri, serb

certe, expoziţii de artă, discuţii cu artişti etc.

act ce.

În curriculum-

iţi nal, sunt considerate a contribui în mod esenţial la formarea culturii estetice a

- literatura ce îşi propune educarea sensibilităţii literare, formarea ş

- muzica care urmăreşte formarea priceperii de a audia şi interpreta, dobândirea

ive a

tiv,

une să dezvolte aptitudinea de aobserva, imaginaţia

eproduce fenomenele şi

tria cadrului didactic în

rii estetice şi

ica, educaţia

10.4 Metodologia educaţiei estetice

Metode utilizate în realizarea educaţiei estetice sunt, în cea mai mare parte,

aceleaşi ce sunt folosite în toate activtăţile procesului instructiv-educativ. Se cere însă

o adevare mai pronunţatăîntre conţinuturile specifice educaţiei estetice şi metodele

utilizate. Astef l, ca metode specifie amintim: exerciţiul, explicaţia, demonstraţia,

lectura (dirija , explicativă), naraţiunea, introspecţia, observaţia, sudiul de caz,

descoperirea, jocul didactic, dramatizarea, studiul documentelor etc.

10.5 Principiile educaţiei estetice

1. Principiul educării estetice pe baza valorilor autentice

2. Principiul receptării creatoare a valorilor estetice

3. Principiul perceperii globale, unitare a conţinutului şi formei obiectului

estetic

4. Principiul înţelegerii şi situării contextuale a fenomenului estetic

INTREBARI SI PROBLEME DE REFLECTIE

• Realiza n eseu cu tema „educţia estetică – componentă a educaţiei

permenente”

• Arătaţi care sunt relaţiile educaţiei estetice cu celelalte dimensiuni ale

educaţiei.

• Care sunt metodele utilizate pentru realizarea obiectivelor educaţiei estetice?

unui limbaj muzical, stimularea sensibilităţii, dezvoltarea laturii afect

pesonalităţii;

- desenul, prin formele sale diverse (după natură, din memorie, decora

tehnic, artistic etc.) îşi prop

reproductivă şi creatoare, capacitate de a aprecia şi r

obiectele lumii înconjurătoare.

Pe lângă aceste obiecte de învăţământ, prin măies

utilizarea şi valorificarea conţinuturilor, pot contribui la formarea cultu

istoria, geografia, ştiinţele naturii, matematica, limbile moderne, gimanst

civică, dirigenţia.

le

e

tă

ţi u

REFERINTE BIBLIOGRAFICE:

1. Creţu, Daniela, Psihopedagogie – Elemente de formare a profesorilor, Sibiu,

eoria generală a educaţiei,

001

. Nicola, Ioan, Tratat de pedagogie şcolară, Bucureşti, EDP-RA, 1996

le educaţiei, Bucureşti, EDP-RA, 1998

. ***

Editura Imago, 1999

2. Cristea, Sorin, Fundamentele ştiinţelor educaţiei – T

Editura Litera Internaţional

3. Cucoş, Constantin, Pedagogie, Iaşi, Editura Polirom, 1996

4. Jinga, Ioan; Istrate, Elena (coord.), Manual de Pedagogie, Bucureşti, All, 2001

5. Macavei, Elena, Pedagogie, Bucureşti, Ed. Aramis, 2

6

7. Salade, Dumitru, Dimensiuni a

8 Dicţionar de Pedagogie, Bucureşti, EDP, 1979