Abuz de incredere - decizia nr. 3286 din 28 septembrie 1999

Imprumutul unei sume de bani. Nerestituire. Litigiu civil.

Data publicarii: 2003-06-01Tematica: PenalNota: 5

Abuz de incredere.

Imprumutul unei sume de bani. Nerestituire. Litigiu civil.

Prin sentinta penala nr. 467/17.02.1997 a Judecatoriei Slatina, inculpatii D.F. si D.A. au fost achitati pentru infractiunea de abuz de incredere prevazuta de art. 213 C.pen., in baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. b C.pr.pen., intrucat fapta nu este prevazuta de legea penala.S-a retinut ca, la data de 01.02.1995, inculpatii au imprumutat suma de 16.800.000 de lei de la partea vatamata P.I., pe care nu i-au restituit-o la data convenita, mentionata in chitanta intocmita intre ei si a considerat ca fapta nu constituie infractiune.Tribunalul Olt, prin decizia penala nr. 251/29.05.1997, a admis recursul partii vatamate si a condamnat pe inculpati pentru savarsirea infractiunii de abuz de incredere prevazuta de art. 213 C.pen.S-a declarat recurs in anulare, cu motivarea ca fapta nu este prevazuta de legea penala; acesta este fondat.Conform art. 213 alin. 1 C.pen., constituie infractiune de abuz de incredere insusirea unui bun mobil al altuia, detinut cu orice titlu, sau dispunerea de acest bun pe nedrept ori refuzul de a-l restitui.Din analiza textului de lege rezulta ca, pentru savarsirea acestei infractiuni, este necesar, in primul rand, sa existe un raport juridic intre subiecti, in temeiul caruia faptuitorul dobandeste detentia bunului mobil si totodata, are indatorirea sa-l pastreze, sa-l restituie la termenul si in conditiile stabilite, ori sa-i dea destinatia indicata de cel de la care l-a primit.Examinand probele dosarului, se constata ca, in speta, este vorba de un contract de imprumut, in baza caruia partea vatamata a dat o suma de bani inculpatilor.Potrivit art. 1576 si 1577 C.civ., imprumutul este un contract prin care una din parti da celeilalte o oarecare catime din lucruri, cu indatorirea pentru dansa de a-i restitui tot atatea lucruri de aceeasi specie si calitate; in urma acestei operatiuni, cel imprumutat devine proprietarul lucrului imprumutat.Asadar, imprumutand bani, bunuri consumptibile, partea vatamata a transmis dreptul de proprietate asupra lor, iar refuzul restituirii, la scadenta, poate genera numai un litigiu civil.

Ca urmare, decizia atacata a fost casata si s-a mentinut sentinta judecatoriei.

Curtea suprema de justitie, sectia penala, decizia nr. 3286 din 28 septembrie 1999

Abuz de incredere - decizia nr. 518 din 16 februarie 1999

Conditii pentru existenta acestei infractiuni Data publicarii: 2003-06-01Tematica: PenalNota: 5

Abuz de incredere

Conditii pentru existenta acestei infractiuni.

Prin sentinta penala nr. 669/25.03.1997 a Judecatoriei Ploiesti au fost condamnate inculpatele B.J. si V.P. pentru savarsirea infractiunii de abuz de incredere prevazuta de art. 213 C. pen.Instanta a retinut ca, dupa data de 09.11.1992, cand a fost pusa in executare o hotarare judecatoreasca prin care inculpatelor le-a revenit un imobil, in urma partajului succesoral cu fratele lor, acestea au refuzat sa-i restituie unele bunuri mobile ramase in locuinta.Tribunalul Prahova, prin decizia penala nr. 359/22.09.1997, a admis recursul procurorului, constatand ca pedepsele sunt gratiate prin Legea nr. 137/1997.S-a declarat recurs in anulare, motivandu-se ca fapta inculpatelor nu intruneste elementele constitutive ale infractiunii pentru care au fost condamnate.Recursul in anulare este fondat.Art. 213 alin. 1 C.pen. prevede ca abuzul de incredere consta in insusirea unui bun mobil al altuia, detinut cu orice titlu, sau in dispunerea de acest bun pe nedrept ori in refuzul de a-l restitui.Existenta acestei infractiuni este conditionata, deci, de detinerea bunului in gaj, depozit, pentru transport sau in baza oricarui alt contract netranslativ de proprietate, care transfera detentia juridica a bunului.Din actele si lucrarile dosarului nu rezulta, insa, ca inculpatele au acceptat sa primeasca in custodie bunurile partii vatamate aflate in imobilul ce le-a revenit in urma partajului succesoral.

Din constatarea faptului ca nu s-a realizat translatia detentiei bunurilor catre inculpate, rezulta ca fapta lor de a refuza sa le restituie proprietarului acestora nu intruneste elementele constitutive ale infractiunii de abuz de incredere.Prin urmare, admitandu-se recursul in anulare, s-a dispus achitarea inculpatelor in temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d C.pr.pen.

Curtea suprema de justitie, sectia penala, decizia nr. 518 din 16 februarie 1999

Inselaciune in conventie - decizia nr. 1255 din 12 mai 1998

Continutul infractiunii Data publicarii: 2003-06-01Tematica: PenalNota: 5

Inselaciune in conventie.

Continutul infractiunii.

Prin sentinta penala nr. 362/02.08.1996 a Judecatoriei Sighisoara, ramasa definitiva prin neapelare, a fost condamnat inculpatul S.V. pentru savarsirea infractiunii de inselaciune in conventie prevazuta de art. 215 alin. 3 C.pen.In fapt, s-a retinut ca, la 10.09.1995, inculpatul a incheiat un contract de imprumut cu partea vatamata E.V., in baza caruia a obtinut 2500 dolari SUA, cu o dobanda de 2500 dolari pana la data de 20.01.1996, cand urma sa restituie intreaga suma. Imprumutul a fost garantat cu un apartament care, in cazul nerestituirii sumei, urma sa fie preluat de partea vatamata prin asumarea, de catre inculpat, a obligatiei de a incheia contract de vanzare cumparare.Desi nu a restituit imprumutul pana la termenul scadent, inculpatul a instrainat apartamentul, la data de 28.03.1995, prin act autentic.In cursul urmaririi penale, inculpatul a restituit partii vatamate atat suma imprumutata, cat si dobanda cuvenita.Procurorul general a declarat recurs in anulare, sustinan ca solutia de condamnare este gresita, deoarece intre cele doua parti a intervenit un contract civil, iar un eventual litigiu intre ele ar trebui solutionat de instanta civila, ci nu de instanta penala.Recursul in anulare este fondat.Conform art. 215 alin. 3 C.pen., constituie infractiunea de inselaciune inducerea sau mentinerea in eroare a unei persoane, cu prilejul incheierii sau executarii unui

contract, savarsit in asa fel incat, fara aceasta eroare, cel inselat nu ar fi incheiat sau executat contractul in conditiile stipulate.Din aceasta dispozitie, coroborata cu cerintele inscrise la alin. 1 din acelasi text de lege, se constata ca, pentru existenta infractiunii de inselaciune in conventie, este necesara desfasurarea unei activitati de inducere sau mentinere in eroare a persoanei vatamate, prin manopere frauduloase, fara de care nu s-ar fi incheiat contractul.Dar, in cazul in care partile au fost de buna credinta cu ocazia incheierii contractului, nu se poate vorbi de existenta unei actiuni frauduloase de inducere in eroare si, deci, nici de savarsirea infractiunii de inselaciune in conventie.Imprejurarea ca ulterior, pe parcursul executarii contractului, una din parti nu-si indeplineste obligatia asumata, nu poate fi asimilat cu o activitate de inducere in eroare sau cu o manopera frauduloasa de genul celor incriminate prin art. 215 C.pen.Asadra, daca una dintre parti nu-si respecta obligatia la care a convenit, partea lezata se poate adresa instantei civile, pentru a hotari cu privire la incalcarea de catre cealalta parte a prevederilor inscrise in contract.Se observat ca, in speta, la data incheierii conventiei, inculpatul nu s-a folosit de nici o manopera care sa induca in eroare pe partea vatamata, deoarece la acea data bunul cu care el a garantat restituirea sumei imprumutate se afla in proprietatea sa. Faptul ca, dupa expirarea termenului de restituire a imprumutului, inainte de plata sumei datorate, inculpatul a instrainat apartamentul, nu putea fi apreciat decat ca un act de nerespectare a clauzei inscrise in contract, susceptibil a fi supus examinarii instantei civile.In acest caz, condamnand pe inculpat pentru infractiunea de inselaciune prevazuta de art. 215 alin. 3 C.pen., in conditiile in care nu s-a dovedit intentia sa de a induce in eroare pe partea vatamata, instanta a pronuntat o solutie nelegala.Prin urmare, recursul in anulare a fost admis si, casandu-se sentinta, s-a dispus achitarea inculpatului in baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. b C.pr.pen.

Curtea suprema de justitie, sectia penala, decizia nr. 1255 din 12 mai 1998

Abuz de incredere - decizia nr. 783 din 28 martie 1997

Nerespectarea unei conventii civile Data publicarii: 2003-06-01Tematica: PenalNota: 5

Abuz de incredere

Nerespectarea unei conventii civile

Prin sentinta penala nr. 1584/27.04.1995 a Judecatoriei Iasi, inculpata S.S. a fost condamnata pentru savarsirea infractiunii de abuz de incredere prevazuta in art. 213 C.pen.S-a retinut ca, intre inculpata si partea civila, statiune de cercetari agricole, a intervenit o conventie privind efectuarea lucrarilor agricole pentru 2 ha teren arabil, in sensul ca cea dintai sa primeasca pentru munca depusa 20% din productia de stiuleti de porumb, iar diferenta sa revina unitatii agricole.Incalcand conventia, inculpata si-a insusit intreaga cantitate de porumb rezultata de pe cele 2 ha de teren, refuzand sa predea statiunii de cercetari agricole 80% din productie.Tribunalul Iasi, prin decizia nr. 151/18.04.1996, a respins recursul inculpatei.Recursul in anulare declarat in cauza este fondat.Conform art. 213 C.pen., constituie infractiunea de abuz de incredere insusirea unui bun mobil al altuia, detinut cu orice titlu sau dispunerea de acest bun pe nedrept ori refuzul de a-l restitui.Din probele administrate in cauza, se constata ca intre cele doua parti a intervenit o conventie prin care inculpata s-a angajat sa efectueze muncile agricole manuale pe 2 ha teren aflate in detentia partii civile, urmand ca din recolta sa-i revina 20%, iar diferenta sa o predea unitatii.Aceasta intelegere are caracter civil si, deci, fapta inculpatei de a nu-si respecta obligatia asumata nu cade sub incidenta legii penale.

Curtea suprema de justitie, sectia penala, decizia nr. 783 din 28 martie 1997

Abuz de incredere - decizia nr. 2216 din 8 octombrie 1997

Elementele constitutive ale infractiunii Data publicarii: 2003-06-01Tematica: PenalNota: 5

Abuz de incredere

Elementele constitutive ale infractiunii

Prin sentinta penala nr. 757/21.03.1995, Judecatoria Piatra Neamt a condamnat pe inculpatul N.C. la 3 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de abuz de incredere prevazuta in art. 213 C.pen.In fapt, s-a retinut ca intre inculpat si partea civila a intervenit, la 15.09.1993, un contract de imprumut, in baza caruia partea civila imprumuta pe inculpat cu 400 de marci germane, acesta obligandu-se sa restituie banii pana la 31.12.1993, fapt ce nu s-a intamplat.Prin decizia penala nr. 211/14.06.1996, Tribunalul Neamt a admis recursul declarat de inculpat si a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei, constatand ca prejudiciul este acoperit prin restituirea imprumutului.Recursul in anulare declarat in cauza este fondat.Analizand prevederile art. 213 C.pen., care incrimineaza abuzul de incredere, se constata ca, pentru existenta infractiunii, se cere ca faptuitorul sa detina bunul mobil ce constituie obiectul material al infractiunii pe baza unui titlu, a unui raport juridic patrimonial si ca el sa-si insuseasca acel bun, sa dispuna de acesta pe nedrept ori sa refuze a-l restitui.Faptuitorul, devenit detentor al bunului, interverteste in mod abuziv aceasta detentie intr-o stapanire deplina, se comporta ca si cum ar fi proprietarul acelui bun, abuzand de increderea celui care i l-a incredintat.Conduita abuziva a faptuitorului se realizeaza prin una din cele trei actiuni incriminate, si anume: insusirea bunului, dispunerea de acest bun pe nedrept, ori refuzul de a-l restitui.Din plangerea partii civile rezulta ca inculpatul nu si-a respectat obligatia de a-i restitui imprumutul pana la 31.12.1993; avand in vedere ca acesta se refera la un bun consumptibil, forma de realizare a abuzului de incredere nu poate fi decat refuzul restituirii.Actiunea privitoare la refuzul de a restitui trebuie sa fie certa, intrucat o simpla intarziere, invocarea unor obiectii serioase care sa justifice intarzierea restituirii banilor la scadenta nu echivaleaza cu un refuz.Examinand probele administrate in cauza, se constata ca inculpatul s-a aflat intr-o asemenea situatie datorita insuficientei veniturilor. El nu a negat datoria sa catre partea civila si, ulterior, a restituit suma imprumutata.In consecinta, fapta savarsita de inculpat nu intruneste elementele constitutive ale infractiunii de abuz de incredere, nici din punctul de vedere al laturii obiective, nici al celei subiective, ea situandu-se in afara ilicitului penal, putand constitui o fapta de natura civila.

Curtea suprema de justitie, sectia penala, decizia nr. 2216 din 8 octombrie 1997

Abuz de incredere - decizia nr. 301 din 9 februarie 1996

Nerestituirea imprumutului Data publicarii: 2003-06-01Tematica: PenalNota: 5

Abuz de incredere

Nerestituirea imprumutului

Prin sentinta penala nr. 42/19.01.1994 a Judecatoriei Oltenita, ramasa definitiva prin neatacare cu apel, inculpatul I.I. a fost condamnat pentru savarsirea infractiunii de abuz de incredere prevazuta in art. 213 C.pen.Instanta de fond a retinut ca, la 09.09.1992, partea vatamata a imprumutat inculpatului suma de 60.000 lei, iar la scadenta a refuzat sa o restituie.Recursul in anulare declarat in cauza este fondat.Conform art. 213 C.pen., constituie infractiunea de abuz de incredere insusirea unui bun mobil al altuia, detinut cu orice titlu, sau dispunerea de acest bun pe nedrept ori refuzul de a-l restitui.Savarsirea acestei infractiuni consta, deci, in luarea in stapanire frauduloasa a unui bun mobil al altuia, pe care faptuitorul il detinuse cu titlu legitim.In cauza de fata, insa, intre parti, intervenise un contract de imprumut privind o suma de bani, in conditiile art. 1576 si urm. C.civ.Prin urmare, instanta trebuia sa constate ca nerestituirea sumei imprumutate a generat un litigiu ce poate fi solutionat conform legii civile si, in consecinta, fapta, nefiind prevazuta de legea penala, se impunea achitarea inculpatului in baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. b C.pr.pen.

Curtea suprema de justitie, sectia penala, decizia nr. 301 din 9 februarie 1996

Nerespectarea clauzelor contractuale (termen) stipulate in contract. Consecinte

Prin actiunea înregistrata la aceasta instanta sub nr. 432/331/20.02.2008, reclamantul P. E, a chemat în judecata pe pârâta D. E., solicitând instantei ca prin hotarârea ce va

pronunta sa dispuna obligarea acesteia la plata sumei de 3000 lei reprezentând dublul sumei primite de pârâta ca avans la antecontractul de vânzare-cumparare încheiat la B.N.P.G. F. si aut.sub nr.2322/2.10.2006; penalitati în cuantum de 0,1 \% pe fiecare zi de întârziere,incepind cu data de 15 noiembrie 2007, si pina la achitarea integrala a sumei; obligarea pârâtei sa-i plateasca cheltuielile efectuate cu întocmirea actelor pentru terenul ce urma sa îl cumpere de la pârâta cu act de vinzare-cumparare în forma autentica si înscrierea proprietatii în cartea funciara a dreptului de proprietate apartinind partii co-litigante, cu cheltuieli de judecata.

În drept, si-a întemiat actiunea pe disp.art. 969 Cod civil, art. 1068 cod civil, art. 1066 cod civil,art. 1079 si urm.cod civil

Analizând actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:

La data de 02.10. 2006 între reclamant si pârâta s-a încheiat antecontractul de vînzare-cumparare nr. 2322/ 2.10. 2006 prin care pârâta s-a obligat sa vânda reclamantului terenul în suprafata de cca. 600 mp. situat în comuna Maneciu, sat Maneciu Pamânteni, Jud.Prahova.

Pretul convenit de parti a fost în suma de 21.000 lei din care cumparatorul promitent a achitat un avans de 1500 lei la data autentificarii antecontractului.

Partile s-au obligat sa încheie contractul de vânzare-cumparare în forma autentica în maxim o luna de la autentificarea antecontractului.

S-au stabilit ca si clauze contractuale ca " în cazul neperfectarii contractului din culpa vânzatorului, acesta va plati cumparatorului dublul sumei primite ca avans, prezentul act constituind titlul executoriu", iar " în cazul neperfectarii contractului din culpa cumparatorului, acesta va pierde suma platita drept avans".

Din declaratiile martorilor audiati, respectiv, C. C., M C si M G L a rezultat ca reclamantul se face vinovat de nerespectarea termenului de o luna mentionat în antecontract pentru perfectarea contractului de vânzare-cumparare.

Martorele C C si M C au fost de fata în ziua când pârâta împreuna cu reclamantul au plecat la notariat în vederea încheierii antecontractului de vînzare-cumparare.

Cu aceasta ocazie, pârâta i-a înmânat reclamantului toate actele în original, inclusiv cartea de identitate pentru ca acesta sa se ocupe de perfectarea actelor si suma de 350 RON.

Totodata s-a stabilit acestuia un termen în care sa se finalizeze perfectarea actelor deoarece pârâta avea nevoie urgenta de bani, necesitând o interventie chirurgicala datorita starii grave de sanatate.

Martorele au relatat ca stiu de la pârâta ca reclamantul nu a respectat termenul stabilit, tergiversând perfectarea actelor de vânzare-cumparare pe parcursul mai multor luni.

Din declaratia martorului M G L, propus de reclamant, reiese ca acesta a mers împreuna cu martorul abia dupa un an, respectiv octombrie 2007 la domiciliul pârâtei sa discute despre perfectarea actelor de vânzare-cumparare.

De altfel, la interogatoriul ce i s-a luat de catre pârâta, reclamantul a recunoscut ca aceasta i-a înmânat toate actele ( titlul de proprietate, adeverinta de rol, carte de identitate) în original pentru a se ocupa de cadastru.

Toate aceste probe dovedesc buna-credinta a pârâtei care si-a îndeplinit obligatiile pe care si le-a asumat, predând reclamantului actele în original si suma de 350 Ron în vederea participarii la cheltuielile necesare întocmirii schitei cadastrale.

Din raspunsul dat la interogatoriu de catre pârâta a reiesit ca reclamantul nu s-a mai ocupat de actele cadastrale, acestea fiind ridicate de la topometrist tot de pârâta dupa 8 luni.

Mai mult, având în vedere starea sanatatii precare a pârâtei care avea nevoie urgent de o interventie chirurgicala si un tratament costisitor, probeaza înca odata buna-credinta a acesteia cu privire la încheierea contractului de vânzare-cumparare în forma autentica, în termenul de o luna stabilit în antecontract pentru a putea încasa pretul convenit de parti.

Potrivit art.969 cod civil conventiile legal facute, au putere de lege între partile contractante si potrivit art. 970 cod civil ele trebuie executate cu buna credinta si obliga la toate urmarile pe care echitatea, obiceiul sau legea le da obligatiei dupa natura sa.-

Instanta constata ca în cauza nu sânt îndeplinite conditiile prev.de art. 1073 -1077 cod civil, clauzele contractuale stabilite în antecontractul de vânzare-cumparare nefiind respectate în speta dedusa judecatii.

Deoarece în cauza s-a facut dovada ca reclamantul, respectiv promitentul-cumparator se face vinovat de nerespectarea termenului de o luna stabilit în antecontract, potrivit clauzei contractuale acesta urmeaza sa piarda suma platita drept avans.

În consecinta, în raport de considerentele aratate în cele ce preced, instanta urmeaza sa respinga actiunea, ca neîntemeiata.

Înşelăciunea în convenţii. Antecontract de vânzare-cumpărare. Fals mandatar al promitentului-vânzător. Nulitatea antecontractului de vânzare-cumpărare. Clauză penală. InaplicabilitateDosar Nr. 597 (04.11.2009)

TITLU:

Înselaciunea în conventii. Antecontract de vânzare-cumparare. Fals mandatar al promitentului-vânzator. Nulitatea antecontractului de vânzare-cumparare. Clauza penala. Inaplicabilitate

C. pen., art.215 alin. (1), (2), (3)

C. proc. pen., art.14 alin. (3), 346, 348

REZUMAT:

Fapta inculpatului care, în perioada 2002-2003, în baza aceleiasi rezolutii infractionale, pretinzând în mod fals ca este mandatat sa vânda un imobil, folosind o traducere legalizata falsa, a indus-o si a mentinut-o în eroare pe partea vatamata, determinând-o pe aceasta sa încheie un antecontract de vânzare-cumparare, în contul caruia i-a dat inculpatului mai multe sume de bani, întruneste elementele constitutive ale infractiunii de înselaciune în conventii, în forma continuata.

Antecontractul de vânzare-cumparare astfel încheiat se impune a fi desfiintat, având în vedere lipsa elementelor esentiale, structurale ale actului juridic, consimtamântul si cauza, respectiv vointa juridica, manifestarea vointei facuta în scopul de a produce efecte juridice, precum si principiul ,,quod nullum est, nullum producit effectum”.

Prin restabilirea situatiei anterioare, inculpatul trebuie obligat la restituirea catre partea civila a sumei primite de la aceasta, cu titlu de avans. Cererea partii civile, ca inculpatul sa fie obligat la executarea clauzei penale stipulate în antecontract, este neîntemeiata, întrucât aceasta are un caracter accesoriu, validitatea obligatiei principale constituind o conditie esentiala pentru existenta clauzei penale. În speta, obligatia principala (antecontractul de vânzare-cumparare) este nula, astfel ca si clauza penala este nula.

(Tribunalul Bucuresti – Sectia I Penala, Decizia nr. 597/A din 4.11.2009, nedefinitiva)

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

PRESEDINTE: TUDOR GEORGIANA

JUDECATOR: CONSTANTINESCU LUCHIAN

CONSIDERENTE:

Prin sentinta penala nr.357/24.02.2009 pronuntata de Judecatoria sectorului 5 Bucuresti în dosarul penal nr.820/302/2008, în temeiul art.334 C.proc.pen., s-a admis cererea de schimbare a încadrarii juridice, formulata de instanta din oficiu, si schimba încadrarea juridica a faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecata din infractiunile prev. de art.215 alin.1, 2 si 3 cu aplic. art.41 alin.2 si art.37 alin.1 lit.a C.pen., art.288 alin.1 cu aplic. art. 37 alin.1 lit.a C.pen., art.291 cu aplic. art.37 alin.1 lit.a C.pen., în infractiunile prev. de art.215 alin.1, 2 si 3 cu aplic. art.41 alin.2 si art.37 alin.1 lit.a C.pen., art.288 alin.1 cu aplic. art. 37 alin.1 lit.a C.pen., art.25 rap. la art.288 alin.2 cu aplic. art.37 alin.1 lit.a C.pen., art.291 cu aplic. art. 37 alin.1 lit.a C.pen.

În temeiul art.215 alin.1, 2 si 3 cu aplic. art.41 alin.2 si art.37 alin.1 lit.a C.pen., a fost condamnat inculpatul G.A.N., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru savârsirea infractiunii de înselaciune în forma continuata împotriva partilor vatamate M.G. si G.W.

În temeiul art.25 rap. la art. 288 alin.2 cu aplic. art.31 si art. 37 alin.1 lit.a C.pen., a fost condamnat acelasi inculpat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru savârsirea infractiunii de fals material în înscrisuri oficiale, în forma participatiei improprii a instigarii, în data de 27.09.2002.

În temeiul art.291 cu aplic. art. 37 alin.1 lit.a C.pen., a fost condamnat acelasi inculpat la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru savârsirea infractiunii de uz de fals, în data de 03.10.2002.

În temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.a C.proc.pen., a fost achitat acelasi inculpatul G.A.N. pentru savârsirea infractiunii de fals material în înscrisuri oficiale, din anul 2002.

În temeiul art.33 lit.a rap. la art.34 lit.b C.pen., s-a constatat ca infractiunile deduse judecatii sunt concurente si, contopind pedepsele, dând spre executare pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, sporita cu 6 luni, în final având de executat 3 (trei) ani si 6 (sase) luni închisoare.

În temeiul art.71 C.pen., i-a fost aplicata inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a si b C.pen.

În temeiul art.14 alin.3 lit.3 lit.a si art.348 C.proc.pen., s-a anulat traducerea legalizata sub nr.11632/27.09.2002 la B.N.P.A. C.M. si L.M. a înscrisului denumit „procura emisa

de Consulatul General al României la New York, din 24.09.2002”, precum si a actului subsecvent – antecontract de vânzare-cumparare autentificat sub nr.3241/3.10.2002 la B.N.P. N..

În temeiul art.14 alin.3 lit.3 lit.a C.proc.pen., s-a restabilit situatia anterioara, obligându-l pe inculpat la restituirea partii din pretul primit catre partea civila M.G., si anume la plata sumei de 24.500 euro, în echivalentul în lei la cursul B.N.R. din data platii.

În temeiul art. 191 C.proc.pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 800 lei cheltuieli judiciare catre stat, din care suma de 300 lei reprezinta onorariul avocatului din oficiu.

În fapt, s-a retinut ca la data de 12.02.1997, partea vatamata G.W. a cumparat de la SC AVL BERCENI SA apartamentul nr. 1, compus din demisol si parter, din imobilul situat în Bucuresti, Aleea Titus nr.25, sector 4, conform contractului de vânzare cumparare nr. 1479/12.02.1997, imobil ce a fost detinut anterior de inculpatul G.A.N. în baza contractului de închiriere pentru suprafetele locative cu destinatia de locuinta nr. 23197/03.05.1995, încheiat cu Primaria Municipiului Bucuresti, prin SCAVL Berceni SA, în calitate de titular al dreptului de administrare. Inculpatul G.A.N. - titularul contractului de închiriere cu privire la acel imobil - si-a exprimat în mod expres acordul pentru cumpararea locuintei de catre fiul sau, partea vatamata G.W., la începutul lunii februarie 1997, prin declaratia pe propria raspundere a inculpatului autentificata sub nr.351.

Întrucât partea vatamata G.W. domicilia de mai multi ani în Statele Unite, în cursul anilor 1999 si 2001, acesta a întocmit mai multe procuri prin care îl împuternicea pe tatal sau, inculpatul G.A.N., sa administreze acest imobil.

În cursul anului 2002, urmarind sa înstraineze imobilul si neavând acest drept în baza procurilor date, inculpatul a solicitat traducatorului autorizat D.I., cu care de altfel, se afla în relatii de prietenie, sa îi întocmeasca în fals o traducere a unei procuri pe care sa o poata folosi în mod valabil, la înstrainarea imobilului situat în Bucuresti, Aleea Titus nr.25, sector 4, fara a ridica suspiciuni cu privire la validitatea ei. În aceste conditii, traducatorul autorizat D.I., a întocmit, în fals, o traducere a unui act autentic inexistent, ce ar fi reprezentat o procura de administrare/vânzare a imobilului sus mentionat, data în limba engleza, în fata Consulului General al României la New York, de catre partea vatamata G.W., cu privire la care a fost legalizata semnatura traducatorului la notarul public Marin Lucica din cadrul Biroului Notarilor Publici Asociati C.M. si L.M., din Brasov, str. M. Sadoveanu nr.1, prin încheierea nr. 11632/27.09.2002. Deoarece martora D.I. a negat constant orice contributie a sa la plasmuirea traducerii pretinsei procuri, dar în acelasi timp, nici nu s-a descoperit înscrisul în limba engleza care sa fi stat la baza traducerii, instanta fondului a constatat ca exista mai multe aspecte ce nu vor putea fi lamurite în privinta existentei înscrisului original.

Cu aceasta procura tradusa, falsificata, inculpatul s-a prezentat la Biroul Notarial Public "N" Bucuresti, B-dul Elisabeta nr.23, sector 5, unde a fost autentificat antecontractul de

vânzare-cumparare sub nr. 3241/03.10.2002 de catre notarul public C.F., antecontract având ca obiect acelasi imobil. Potrivit acestui înscris autentificat, încheiat între "G.W., prin mandatar G.A.N., împuternicit în baza procurii din 24.09.2002 de Consulatul General al României la New York, traduse si legalizate sub nr. 11632/27.09.2002 de Biroul Notarilor Publici Asociati C.M. si L.M.", în calitate de promitent-vânzator si M.G., cetatean italian cu resedinta în Bucuresti, în calitate de promitent cumparator, partile se obligau sa încheie contractul de vânzare-cumparare în forma autentica în termen de 35 de zile de la data când dispozitiile Legii nr.112/1995 o vor permite. Pretul contractului convenit de comun acord a fost de 50.000 euro, din care la data încheierii antecontractului de vânzare-cumparare s-a achitat suma de 13.000 euro, iar pâna la data de 18.06.2003, a fost achitata de catre partea vatamata M.G., în transe de câte 400-500 euro, suma totala de 24.500 euro, inculpatul si partea vatamata M.G. recunoscând plata si respectiv primirea sumei de bani sus mentionate.

La sosirea sa în tara, partea vatamata G.W., constatând încheierea antecontractului sus mentionat, fara consimtamântul sau, si ocuparea imobilului de catre promitentul-cumparator M.G., a schimbat încuietorile, reintrând în posesia imobilului.

În acelasi timp, partea vatamata G.W. a întocmit o procura de revocare a mandatului din 08.10.2001, dat tatalui sau în vederea administrarii imobilului din Bucuresti, Aleea Titus nr.25, sector 4, autentificata sub nr. 1644/12.08.2003 de Biroul Notarilor Publici asociati F.M. si F.B..

Cu privire la existenta procurii originale, în limba engleza, falsificate, prima instanta a apreciat ca exista un dubiu, care nu poate decât sa îi profite inculpatului. Astfel, acest înscris original redactat în limba engleza nu a fost descoperit în materialitatea sa pe parcursul urmaririi penale, nici inculpatul si nici cei doi notari unde ar fi trebuit sa fie depus înscrisul original (chiar si falsificat) nefiind în masura sa prezinte chiar si o copie a procurii în limba engleza. Aceste aspecte sunt de altfel confirmate atât de martora D.I., care arata ca, desi i s-ar fi prezentat de catre inculpat, un înscris original în limba engleza, purtând însemnele Consulatului General al României la New York si un timbru în relief, ce reprezenta procura de administrare/vânzare tradusa în anul 2002, nu a pastrat originalul sau copia acelui înscris, cât si de martora M.L.R., care a aratat ca, cu ocazia legalizarii semnaturii traducatorului autorizat D.I., i s-a prezentat, cu siguranta, înscrisul original al acestuia, dar nu a pastrat o copie a înscrisului, actul în cauza neputând fi prezentat instantei. În ceea ce priveste veridicitatea declaratiilor celor doua martore (D.I. si M.L.R.), instanta a apreciat ca martorele nu ar fi fost în masura sa confirme afirmatiile inculpatului cu privire la inexistenta înscrisului în limba engleza, caci daca ar fi facut-o s-ar fi autoincriminat.

Din coroborarea declaratiei inculpatului cu adresele nr.1038/SC, nr.686/07.02.2005, SC/2769/05.07.2006 emise de Consulatul General al României, în care se arata pe de o parte, ca, în arhiva Consulatului General al României la New York nu este autentificata nici o procura întocmita pe numele G.W., în anii 1998, 2001-2003, pentru vânzarea apartamentului din Bucuresti, Aleea Titus nr.25, sector 4, iar pe de alta parte, faptul ca la acest consulat nu sunt autentificate decât procuri încheiate în limba româna, cele în limba

engleza, putând fi încheiate doar în fata unui notar public american si apostilate de secretarul general al statului de resedinta al mandatarului, conform Conventiei de la Haga din 1961, rezulta ca la baza înscrisului falsificat în limba engleza nu putea sta ca model vreun înscris eliberat de Consulatul General al României în limba engleza, Consulatul emitând doar acte în limba româna.

Sub aspectul laturii civile, instanta fondului a retinut ca, în cauza, partea vatamata M.G. s-a constituit parte civila cu suma de 2 miliarde lei, reprezentând prejudiciul suferit, la data de 18.03.2008, în sedinta publica.

În fata instantei de judecata, partea vatamata M.G. a declarat însa ca întelege sa renunte la orice fel de pretentie baneasca împotriva inculpatului – solicitând însa mentinerea antecontractului de vânzare-cumparare, renuntare de care s-a luat act, în baza art. 346 C.proc.pen.

Constatând în cauza ca actul oficial reprezentat de traducerea legalizata sub nr. 11632/27.09.2002 de catre BNPA C.M. si M.L., a înscrisului denumit „procura emisa de Consulatul General al României la New York, din 24.09.2002”, ce a stat la baza încheierii antecontractului de vânzare-cumparare autentificat sub nr.3241/3.10.2002 la B.N.P. N., este fals, instanta a desfiintat aceste înscrisuri si a restabilit situatia anterioara savârsirii infractiunii, în temeiul art.14 alin.3 lit.3 lit.a C.proc.pen.

Împotriva acestei hotarâri au declarat apel Parchetul de pe lânga Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti, partea vatamata M.G. si inculpatul G.A.N..

Parchetul a apreciat ca sentinta este netemeinica în ceea ce priveste achitarea pentru infractiunea de fals în înscrisuri oficiale, probele administrate în cauza( declaratiile inculpatului partii vatamate, martorilor M.L.R. si D.I.), fiind de natura a rasturna prezumtia de nevinovatie a inculpatului.

Partea vatamata M.G. a invocat urmatoarele motive de netemeinicie si nelegalitate:

- gresita achitare a inculpatului pentru infractiunea de fals în înscrisuri oficiale;

- nu s-a facut o corecta apreciere asupra gravitatii faptelor savârsite cu consecinte asupra încadrarii juridice si a prejudiciului cauzat;

- pedeapsa pentru infractiunea de înselaciune si sporul aplicat sunt prea mici;

- omiterea clauzei contractuale din antecontract care acopera penalitatea, întârzierea, prejudiciul cauzat prin activitatea ilicita a inculpatului ridicându-se la suma de 49.000 euro;

- inculpatul trebuia obligat la restituirea sumelor datorate partii civile în moneda euro.

Inculpatul G.A.N. a sustinut ca cercetarea judecatoreasca este incompleta, în mod eronat fiind obligat la restituirea sumei de 24.500 lei, netinându-se seama de situatia de fapt care reiese chiar din declaratia partii civile M.G., considerând ca se impunea achitarea, în temeiul disp. art. 11 alin. 2 lit. a Cpp rap. la art. 10 lit. d Cpp; de asemenea, a solicitat sa fie expertizat medico- legal pentru a se stabili daca avea discernamânt la semnarea contractelor. În subsidiar, a apreciat ca se impune retinerea de circumstante atenuante si coborârea pedepselor sub minimul special.

Prin încheierea de sedinta din data de 01.07.2009, Tribunalul a dispus efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice care sa stabileasca daca inculpatul a avut discernamântul pastrat în raport cu faptele pentru care este cercetat, la data de 30.10.2009 fiind depus la dosar raportul nr. A1/7861/2009 întocmit de INML.

Examinând hotarârea apelata, în raport de motivele invocate cât si din oficiu, conform art.371 alin.2 Cod procedura penala, Tribunalul constata ca apelurile sunt nefondate.

Referitor la latura penala, în mod corect instanta de fond a apreciat ca circumstantele concrete în care s-au desfasurat actiunile inculpatului G.A.N., asa cum sunt oglindite de probe, judicios analizate în considerentele sentintei, conduc fara echivoc la concluzia ca în perioada 2002-2003, în baza aceleiasi rezolutii infractionale, pretinzând ca este mandatat sa vânda imobilul situat în Bucuresti, str. Aleea Titus, nr. 25, sector 4, proprietatea partii vatamate G.W., a indus si a mentinut în eroare pe partea vatamata M.G., prin folosirea de mijloace frauduloase, determinându-l pe acesta sa încheie antecontractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 3241/03.10.2002 de BNP N. - Constantinescu Florica, pricinuind o paguba în patrimoniile partilor vatamate G.W. si în M.G. .

De asemenea, în data de 27.09.2002, cu intentie, inculpatul i-a determinat pe traducatorul autorizat Dan Ildiko si pe notarul public M.L.R. ca, în timp ce se aflau în exercitiul atributiilor de serviciu, sa traduca, respectiv sa legalizeze în fals, acestea actionând fara intentie dovedita, un înscris denumit „procura de administrare/vânzare”, înscris tradus de D.I., a carei semnatura a fost legalizata prin încheierea de legalizare nr. 11632/27.09.2002, act folosit ulterior de inculpat la încheierea frauduloasa a antecontractului de vânzare cumparare nr. 3241/03.10.2002.

Tribunalul constata ca prejudiciul cauzat de inculpat prin savârsirea infractiunii de înselaciune se ridica la suma de 24.500 Euro, nefiind produse consecinte deosebit de grave, în sensul dispozitiilor art. 146 din Codul penal, asa cum sustine apelantul - parte vatamata M.G..

Desi inculpatul prezinta diagnosticul de „tulburare de personalitate disociala” a avut discernamântul pastrat în raport cu aceste fapte, conform concluziilor raportului de expertiza medico-legala psihiatrica nr. A1/7861/2009 întocmit de INML.

Instanta a facut o justa individualizare a pedepselor aplicate, conform criteriilor prev. de art.72 Cod penal, tinând seama de gradul concret de pericol social al faptelor, de

modalitatea si împrejurarile în care au fost comise, de rezultatul produs, precum si de circumstantele personale ale inculpatului.

În privinta infractiunii prevazute de art. 288 alin.1 C.pen., desi martorii D.I. si M.L.R. au declarat ca inculpatul le-a prezentat procura în limba engleza, originala, lipsa în materialitatea sa a acestui înscris, coroborata cu declaratiile inculpatului si cu adresele emise de Consulatului Român la New York, creeaza un dubiu cu privire la existenta procurii. Asadar, având în vedere principiul de drept conform caruia dubiul profita inculpatului, justificat prima instanta a dispus achitarea inculpatului pentru aceasta fapta.

Cu privire la latura civila, în mod corect prima instanta a desfiintat antecontractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 3241/03.10.2002 de BNP N. – C.F. încheiat în baza traducerii legalizate sub nr.11632/27.09.2002 la B.N.P.A. C.M. si L.M. a înscrisului denumit „procura emisa de Consulatul General al României la New York, din 24.09.2002”, din urmatoarele considerente:

Întrucât s-a constatat ca traducerea legalizata este falsa, în aceste conditii lipsesc cu desavârsire elementele esentiale, structurale ale actului juridic, consimtamântul si cauza, respectiv vointa juridica, manifestarea vointei facuta în scopul de a produce efecte juridice.

În consecinta, tinând seama de principiul ,,quod nullum est, nullum producit effectum”, justificat s-a anulat si actul încheiat în baza înscrisului fals, neoperând niciuna din exceptiile care anihileaza aceasta regula.

Asadar, justificat s-a dispus restabilirea situatiei anterioare, inculpatul fiind obligat la restituirea catre partea civila M.G. a sumei primite de la acesta, în echivalentul în lei la cursul BNR din data platii, având în vedere ca potrivit reglementarilor în vigoare, încasarile si platile pe teritoriul României se efectueaza numai în moneda nationala „leul”.

Cererea partii civile M.G., ca inculpatul sa fie obligat la executarea clauzei penale stipulate în antecontract, este neîntemeiata, întrucât aceasta are un caracter accesoriu, validitatea obligatiei principale constituind o conditie esentiala pentru existenta clauzei penale. În speta, obligatia principala (antecontractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 3241/03.10.2002 de BNP N. – C.F.) este nula, astfel ca si clauza penala este nula.

Fata de considerentele ce preced, în temeiul art.379 pct.1 lit.b Cod pr.pen., va respinge apelurile ca nefondate, iar în baza art.192 al.2 din Codul de procedura penala, va obliga pe apelantii M.G. si G.A.N. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

DISPOZITIV:

Respinge ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lânga Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti, apelantul-parte vatamata M.G. si apelantul-inculpat G.A.N. împotriva

sentintei penale nr.357/24.02.2009 pronuntata de Judecatoria sectorului 5 Bucuresti în dosarul penal nr.820/302/2008.

În baza art.192 al.2 din Codul de procedura penala, obliga pe apelantul-parte vatamata la 100 lei cheltuieli judiciare catre stat si pe apelantul-inculpat la 300 lei cheltuieli judiciare catre stat, onorariul aparatorului din oficiu al apelantului-inculpat urmând a fi avansat din fondurile MJLC.

Cu recurs în termen de 10 zile de la pronuntare pentru procuror si de la comunicare pentru parti.

Pronuntata în sedinta publica azi, 04.11.2009.

Plângere împotriva rezoluţiei procurorului. Înşelăciune în convenţii. Litigiu civil. Lipsa prevederii faptei în legea penală.

Plângere împotriva rezolutiei procurorului. Înselaciune în conventii. Litigiu civil. Lipsa prevederii faptei în legea penala.

Prin sentinta penala nr. 481 din 04.06.2008 a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti s-a dispus respingerea plângerii formulate de petenta A. C. formulata în contradictoriu cu intimatii M.N., M.M. si G. A. ca neîntemeiata.

În baza art. 2781 alin. 8 lit. a C.p.p. a fsot mentinuta solutia dispusa prin ordonanta nr. 1679/P/2005 din 15.01.2008 a Parchetului de pe lânga Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, mentinuta prin rezolutia nr.459/II-2/2008 din 15.02.2008 a Prim-Procurorului Parchetului de pe lânga Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti.

În baza art. 192 alin. 2 C.p.p., a fost obligata petenta la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare catre stat.

Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta a retinut urmatoarele:

Prin plângerea înregistrata la aceasta instanta sub numarul de mai sus petenta A. C. a solicitat în contradictoriu cu intimatii M. N., G.M. si G.A.desfiintarea solutiilor date în dosarul 1679/P/2005 de catre Parchetul de pe lânga Judecatoria Sector 1 criticându-le pentru nelegalitate si netemeinicie. În motivare a aratat ca fapta intimatilor este de natura penala si nu civila asa cum s-a retinut în Ordonanta de scoatere de sub urmarire penala din 15.01.2008, intimatii inducând-o în eroare la momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumparare, aspect pe care daca l-ar fi cunoscut ar fi determinat-o sa nu încheie acest contract .

La dosar a fost atasat dosarul de urmarire penala nr. 1679/P/2005, intimatii desi legali citati neprezentându-se si nici neformulând vreun punct de vedere fata de plângerea petentei.

Analizând actele si lucrarile dosarului prin prisma plângerii formulate de catre petenta si a înscrisurilor depuse, instanta retine urmatoarele: prin Ordonanta 1679/2008 s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala a intimatilor M.N. si G. M., referitor la infractiunea prev. de art 215 al.1,3 C.p. si neînceperea urmaririi penale fata de intimata G. A.referitor la infractiunile prev. de art. 192 al.1 si 217 al.1 C.p.

La data de 31.01.2005 petenta a reclamat faptul ca în cursul anului 2004 împreuna cu sotul sau a cumparat imobilul din strada M.V., , de la intimati, a mutat o parte din bunuri în noua locuinta dupa care a plecat din tara. Când a revenit a gasit locuinta locuita de G.A. iar bunurile mutate în alta încapere. Petenta a reclamat pe aceasta intimata pentru violare de domiciliu si distrugere. În ceea ce îi priveste pe ceilalti doi intimati fata de faptul ca acestia au încheiat cu G.A. un antecontract în forma autentica ulterior contractului încheiat de ei, astfel încât se fac vinovati de savârsirea infractiunii de înselaciune în conventii.

Instanta retine ca la data de 10.09.2004 s-a încheiat înscrisul sub semnatura privata „ chitanta de împrumut” prin care intimatii M.N. si M.( G.) M. au declarat ca au împrumutat de la petenta suma de 7800 Euro precizând ca aceasta reprezinta acontul pentru locuinta detinuta de ei, urmând ca în termen de 10 zile sa perfecteze actul de vânzare-cumparare pentru suma de 12.800 Euro. Ulterior în data de 23.12.2004 M. N. a dat o declaratie autentica prin care a aratat ca a primit suma integral, aceasta reprezentând pretul apartamentului pentru care urmeaza sa încheie contractul autentic fara a mai stipula vreo data. În data de 19.01.2008 intimatii au încheiat antecontractul autentificat sub nr. 221/2005 prin care se obligau sa vânda, iar intimata G.A. sa cumpere acelasi apartament promis petentei dupa trecerea termenului prevazut de art. 9 din Legea 112/1995, de la data încheierii acestui contract promitenta cumparatoare având dreptul sa foloseasca imobilul.

Art. 215 al.1,3 C.p incrimineaza fapta de inducere în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executarii unui contract, savârsita în asa fel încât fara aceasta eroare cel înselat nu ar fi încheiat sau executat contractul în conditiile stipulate.

Fapta descrisa mai sus presupune existenta unei actiuni de inducere în eroare savârsita de una dintre partile cocontractante fata de cealalta parte care nu are cunostinta ca cele prezentate nu sunt reale. În speta intimatii nu au savârsit o asemenea actiune prezentând în mod real situatia juridica a imobilului iar faptul ca ulterior acelasi imobil a fost promis altui potential cumparator nu se circumscrie infractiunii de înselaciune ci poate atrage raspunderea civila contractuala a partii care si-a nesocotit obligatia asumata.

În ceea ce priveste infractiunea de violare de domiciliu instanta nu poate retine existenta laturii obiective a acesteia, intimata G.A. aflându-se în imobilul în litigiu în virtutea antecontractului si mandatului încheiat cu ceilalti intimati prin care s-a nascut dreptul sau de folosinta asupra imobilului neputânduse vorbi de o patrândere fara drept.

Infractiunea de distrugere presupune ca faptuitorul sa distruga, degradeze sau sa aduca în stare de neîntrebuintare un bun ce apartien altei persoane, fapt nedovedit în prezenta cauza intimata nefacând altceva decât sa pastreze bunurile petentei într-o încapere pâna la venirea acesteia, bunuri identificate de petenta cu ocazia cercetarii la fata locului efectuate de catre organele de politie, care nu au suferit vreo degradare si care au fost predate acesteia pe baza de proces-verbal.

În consecinta fata de considerentele ce preced va respinge plângerea formulata de petenta A. C. ca neîntemeiata.

În baza art. 2781 alin. 8 lit. a C.p.p. va mentine solutia dispusa prin ordonanta nr. 1679/P/2005 din 15.01.2008 a Parchetului de pe lânga Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, mentinuta prin rezolutia nr.459/II-2/2008 din 15.02.2008 a Prim-Procurorului Parchetului de pe lânga Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti.

În baza art. 192 alin. 2 C.p.p., va obliga petenta la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare catre stat .

Înşelăciune în convenţii. Lipsa motivelor de fapt şi de drept pe care se sprijină soluţia de condamnare

Dosar Nr. 226 (24.04.2008)

Înselaciune în conventii. Lipsa motivelor de fapt si de drept pe care se sprijina solutia de condamnare. Nelegalitate.

Condamnarea, în apel a inculpatului pentru savârsirea infractiunii de înselaciune, fara a administra probe si fara a arata temeiurile de fapt si de drept de natura a convinge asupra legalitatii si temeiniciei solutiei adoptate supune decizia cazului de casare prevazut de art. 385/9 pct. 9 Cod procedura penala.

Sectia penala – Decizia penala nr. 226/24 aprilie 2008

Prin sentinta penala nr. 1413/2003 d Judecatoriei Deva s-a dispus condamnarea inculpatului J.E. la pedeapsa rezultanta de 3 ani închisoare pentru savârsirea infractiunii prevazuta de art. 215 alin. 2,3 Cod penal; art. 290 alin. 1 cu art.41 alin.2 Cod penal; art.291 Cod penal si art. 25 raportat la art. 292 Cod penal cu art. 41 alin. 2 Cod penal.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art.10 lit. b Cod procedura penala, inculpatul J.E. fost achitat de sub învinuirea savârsirii infractiunii prevazuta de art. 215 alin. 1,2,3 Cod penal ( partea vatamata T.V. si T.Y.)

Actiunea civila a fost lasata nesolutionata.

În ce priveste infractiunea de înselaciune de sub învinuirea careia inculpatul a fost achitat, s-a motivat ca actiunile inculpatului nu pot angaja raspunderea penala, întrucât vânzarea autoturismului catre partea vatamata se circumscrie sferei raporturilor juridice de natura civila.

Împotriva sentintei a declarat apel Parchetul si partile civile T.V. si T.Y.

Prin decizia penala nr. 573/A/2004 a Tribunalului Hunedoara au fost admise apelurile Parchetului si al partilor civile T. V. si T.Y. desfiintându-se hotarârea penala atacata cu consecinta condamnarii inculpatului si pentru savârsirea infractiunii de înselaciune, prevazuta de art.215 alin. 1,2,3 Cod penal în dauna partii vatamate sus aratate.

Decizia adoptata în apel a fost atacata cu recurs de catre inculpatul J.E. , pe motivul lipsei considerentelor de fapt si de drept ce au condus la stabilirea vinovatiei.

Recursul este fondat.

Instanta de apel nu a motivat hotarârea de condamnarea inculpatului de fapta de înselaciune în dauna partilor vatamate T.V. si T.Y., sub aspectul expunerii temeiurilor de fapt si de drept, de natura a convinge despre legalitatea si temeinicia solutiei adoptate.

Nemotivarea si motivarea insuficienta reprezinta motiv de casare, deoarece statul de drept nu accepta pronuntarea unei hotarâri discretionare, iar din perspectiva jurisprudentei CEDO, existând doua hotarâri contrare, de condamnare în prima instanta si de achitare în apel, nu se poate accepta o motivare neexplicita, prin simpla enuntare a vinovatiei.

Recursul a fot admis, iar decizia penala casata conform art.385/15 pct. 2 lit. c Cod procedura penala cu consecinta trimiterii cauzei spre rejudecare aceleasi instante de apel, Tribunalul Hunedoara.

Infracţiunea de înşelăciune în convenţii, prevăzută de art.215 alin.1,3 Cod penal. Neexecutarea obligaţiilor ce derivă dintr-un contractDosar Nr. 447 (10.10.2008)

Prin decizia penala nr. 447/10.10.2008 a Tribunalului Suceava, s-au respins, ca nefondate, recursurile declarate de petentii T.M. si T.S.I. împotriva sentintei penale nr. 158/11.06.2008 pronuntata de Judecatoria Vatra Dornei.

Petentii recurenti au fost obligati sa plateasca statului suma de câte 50 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare din recurs.

Pentru a decide astfel, Tribunalul Suceava a retinut urmatoarele:

Prin sentinta penala nr. 158 din data de 11.06.2008, Judecatoria Vatra Dornei, în baza art. 278/1 pct. 8 lit. a Cod procedura penala, a respins ca neîntemeiata, plângerea formulata de partea vatamata T.M., faptuitor fiind C. I.

În baza art. 192 al.2 Cod procedura penala partea vatamata a fost obligata sa plateasca statului suma de 50 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a hotarî astfel, prima instanta a retinut ca la data de 4 aprilie 2008, s-a înregistrat plângerea partii vatamate T.M., împotriva rezolutiei Parchetului, considerând ca exista indicii suficiente pentru a se efectua urmarirea penala împotriva faptuitorului C.I., pentru

comiterea infractiunii de înselaciune, astfel încât considera rezolutia ca nelegala si neîntemeiata.

Din probatoriul administrat în cauza, instanta de fond a retinut ca petenta a încheiat cu faptuitorul un antecontract de vânzare – cumparare, la data de 14.09.2007, autentificat la Notariat, prin care C.I. s-a obligat sa construiasca o casa de locuit pe un teren proprietatea acestuia, imobile care se vor vinde petentei. S-a achitat un avans, dupa care au aparut discutii privind executarea lucrarilor.

Având în vedere existenta acestor relatii contractuale dintre parti, prima instanta a considerat ca rezolutia Parchetului este întemeiata, ca a fost întocmita legal, astfel încât, în baza art. 278 ind. pct. 8 lit. a Cod procedura penala, a respins plângerea formulata de partea vatamata T.M., ca neîntemeiata.

Împotriva acestei sentinte, în termen legal, au declarat recurs petentii T.M. si T.S.I., criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

Analizând actele dosarului si sentinta recurata atât prin prisma criticilor formulate, cât si din oficiu, sub toate aspectele de fapt si de drept în conformitate cu dispozitiile art. 3856 alin. 3 Cod procedura penala, Tribunalul a apreciat ca recursurile sunt nefondate.

Astfel, Tribunalul a retinut ca prin rezolutia Parchetului s-a confirmat, în temeiul art. 228 al. 6 comb. cu art. 10 lit. d Cod procedura penala, propunerea de neîncepere a urmaririi penale fata de intimatul C.I. pentru infractiunea de înselaciune, prev. de art. 215 al. 1, 3 Cod penal.

În motivarea acestei solutii, s-a aratat ca numitii T.M. si S.T.I. l-au reclamat pe intimatul C.I. ca le-ar fi vândut o suprafata de teren si s-ar fi angajat sa le construiasca niste case de vacanta a caror temelii erau pe acel teren, dar care ulterior nu le-a mai construit. În urma verificarii celor aratate în plângeri a rezultat ca nu sunt întrunite toate elementele constitutive ale acestei infractiuni, întrucât nici la încheierea contractului de vânzare-cumparare, nici pe parcursul executarii acestuia, intimatul nu a facut acte de inducere în eroare a reclamantilor, ci a cautat sa-si îndeplineasca obligatiile asumate prin contract, dar nu a reusit. S-a constatat ca neîndeplinirea acestor obligatii contractuale constituie litigii civile si nu infractiune, astfel ca raspunderea penala este înlaturata.

Împotriva rezolutiei sus-mentionate, petenta T.M. a formulat plângere, care a fost respinsa prin rezolutia procurorului ierarhic superior, motivat de faptul ca din analiza dosarului rezulta ca solutia data în cauza este corecta.

Petenta T.M. a formulat plângere împotriva actelor procurorului la instanta de judecata, care a fost respinsa ca neîntemeiata prin sentinta penala recurata.

Tribunalul a constatat ca solutiile dispuse de catre organele de urmarire penala sunt legale si temeinice, întrucât în cauza nu sunt întrunite elementele constitutive ale infractiunii de înselaciune, prev. de art. 215 al. 1, 3 Cod penal, respectiv sub aspectul laturii subiective,

lipsind intentia intimatului C.I. de a-i induce/mentine în eroare pe recurentii T.M. si S. T.I.

Astfel, din actele si lucrarile dosarului s-a retinut ca recurentii T.M. si S.T.I. au încheiat cu intimatul C.I. un antecontract de vânzare-cumparare autentificat la Notariat, prin care intimatul s-a obligat sa le vânda sotilor T.M. si S.T.I. un imobil constând din teren curti constructii, împreuna cu o casa de locuit si anexe. Imobilul casa se afla în constructie, dar pretul a fost stabilit pentru casa finalizata cu materiale de constructie alese de vânzator. A fost stabilit pretul total al vânzarii, din care înainte de semnarea antecontractului, intimatul a primit un avans si s-a obligat sa construiasca casa pe terenul sus-mentionat, urmând ca diferenta sa fie achitata în doua transe.

Pe parcursul executarii lucrarilor la imobilul cu destinatie de locuinta, recurentii T.M. si S.T.I. au constatat deficiente în executarea acestora, astfel încât i-au solicitat intimatului rezilierea antecontractului de vânzare-cumparare si restituirea avansului.

Desi recurentii T.M. si S.T.I. au aratat ca au fost înselati de catre intimatul C.I., întrucât acesta nu avea proiect si nici autorizatiile necesare, mentinându-i astfel în eroare cu ocazia acelui antecontract, Tribunalul a constatat ca în cauza nu sunt întrunite elementele constitutive ale infractiunii de înselaciune, prev. de art. 215 al. 1, 3 Cod penal, respectiv sub aspectul laturii subiective, întrucât nu s-a dovedit, dincolo de orice îndoiala, faptul ca intimatul C.I. a avut intentia de a-i induce/mentine în eroare pe recurentii T.M. si S.T.I.

Astfel, având în vedere faptul ca în cuprinsul antecontractului de vânzare-cumparare nu s-a facut nici o referire cu privire la existenta sau nu a proiectului de constructie si a autorizatiei de constructie, în cauza nu exista probe cu privire la existenta vreunei actiuni de inducere/mentinere în eroare din partea intimatului.

Recurentii T.M. si S.T.I. aveau posibilitatea ca, anterior încheierii antecontractului, sa efectueze verificari cu privire la existenta proiectului de constructie si a autorizatiei de constructie si sa solicite sa se efectueze mentiuni în antecontract cu privire la acestea.

Împrejurarea ca recurentii T.M. si S.T.I. au constatat grave deficiente în constructie, nu conduce la concluzia ca intimatul C.I. ar fi savârsit infractiunea de înselaciune, prev. de art. 215 al. 1, 3 Cod penal, atât timp cât nu s-a dovedit, dincolo de orice îndoiala, faptul ca intimatul C.I. a avut intentia de a-i induce/mentine în eroare pe recurenti, la dosar neexistând probe în acest sens.

Astfel, atât în literatura juridica de specialitate, cât si în practica judiciara, s-a decis ca neexecutarea obligatiilor ce deriva dintr-un contract încheiat nu constituie infractiunea de înselaciune, daca nu s-a stabilit ca s-au folosit manopere dolosive fata de creditorul obligatiei cu ocazia încheierii contractului.

Litigiul dintre parti decurgând din antecontractul de vânzare-cumparare poate fi solutionat pe calea unei actiuni civile, în cauza nefiind întrunite elementele constitutive ale infractiunii de înselaciune, prev. de art. 215 al. 1, 3 Cod penal, respectiv sub aspectul

laturii subiective, lipsind intentia intimatului C.I. de a-i induce/mentine în eroare pe recurentii T.M. si S.T.I.

Înşelăciune . Elementele constitutive.Dosar Nr. 12/A (27.01.2006)

Nerespectarea de catre avocat a dispozitiilor contractuale ce decurg din contractele de asistenta juridica încheiate cu mai multi justitiabili, pentru care s-au încasat onorariile convenite, nu întruneste elementele constitutive ale infractiunii de înselaciune prev.de art.215 Cod penal, putând cel mult sa atraga raspunderea materiala sau disciplinara a acestuia.

Prin sentinta penala nr.139 din 22.04.2005 Tribunalul Harghita a condamnat pe inculpatul F.F.L. la 6 pedepse de trafic de influienta si l-a achitat pentru savârsirea infractiunii de înselaciune prev.de art.215 alin.1 si 3 Cod penal cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal.

Pentru a pronunta aceasta hotarâre instanta a retinut ca în perioada iulie 2000-11 septembrie 2002, inculpatul a functionat ca avocat în Baroul Harghita si în aceasta calitate , pretinzând si primind diferite sume de bani, s-a angajat la rezolvarea unor probele personale extrajudiciare în beneficiul unor persoane, raspândind ideea ca ar avea cunostinte pentru diferite probleme ale unor oameni care doreau o rezolvare rapida si cautau o cale simpla si eficienta.

De asemenea, în aceeasi calitate de avocat, inculpatul a racolat mai multe persoane fata de care s-a angajat , dupa caz, la asistarea sau reprezentarea acestora în fata organelor judiciare, pretinzând diferite sume de bani cu titlu de onorar avocatial însa fara a le acorda asistenta judiciara.

Împotriva acestei hotarâri a declarat apel parchetul, care, între altele, solicita condamnarea inculpatului si pentru infractiunea de înselaciune.

Apelul nu este fondat.

Fapta inculpatului care în calitate de avocat nu si-a respectat obligatiile care decurgeau din contractele de asistenta juridica încheiate cu diferiti justitiabili , chiar daca s-au platit onorariile convenite de parti, nu întruneste elementele constitutive ale infractiunii de înselaciune, întrucât inculpatul, la încheierea contractelor nu le-a prezentat ca adevarata o fapta mincinoasa sau ca mincinoasa o fapta adevarata , aceste neglijente manifestate în

exercitarea profesiei de avocat pot, cel mult, sa atraga raspunderea materiala sau disciplinara a inculpatului.

În consecinta, apelul parchetului a fost respins sub acest aspect.

Drept penal. partea GENERALĂ. Fapta este prevăzută de legea penală. Înşelăciune.Dosar Nr. 750/P/08.10.2004 (08.10.2004)

Nu s-a putut retine comiterea infractiunii de înselaciune prev.de art.215 al.3 cod penal, în sarcina aceluiasi inculpat, constând în aceea ca dupa ce a obtinut certificatul de mostenitor, prin contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr.2422/octombrie 2000, a înstrainat imobilul situat în Municipiul Constanta str.D., partii civile C.V., inducându-l pe acesta în eroare cu privire la împrejurarea ca ar fi unicul mostenitor al defunctilor sai parinti si deci singurul detinator al bunului ce a format obiectul contractului.

Infractiunea de înselaciune presupune o actiune de inducere în eroare, care poate fi savârsita prin prezentarea ca adevarata a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasa a unei fapte adevarate, în scopul de a obtine pentru sine sau pentru altul, un folos material si daca s-a pricinuit o paguba.

În speta, cerintele acestor dispozitii legale nu sunt îndeplinite, deoarece la încheierea contractului de vânzare-cumparare, partile vatamate V.F. si B.C. nu au fost induse în eroare de catre inculpatul B.Gh., iar o eventuala întelegere cu privire la înstrainarea imobilului nu a fost dovedita.

În speta, este lipsita de temei solicitarea partii civile, facuta în calea de atac, în sensul de a fi angajata raspunderea penala a inculpatului B.Gh., pentru infractiunea de înselaciune deoarece inculpatul nu a fost trimis în judecata pentru savârsirea acestei infractiuni fata de partea civila C.V.

Potrivit art.317 cod proc.penala, judecata se margineste la fapta si persoana aratata în actul de sesizare si prin urmare, instanta a fost obligata numai cu privire la fapta retinuta în rechizitoriu si la persoana trimisa în judecata.

Plângere împotriva rezoluţiei procurorului. Înşelăciune în convenţii. Litigiu civil. Lipsa prevederii faptei în legea penală.Plângere împotriva rezoluţiei procurorului. Înşelăciune în convenţii. Litigiu civil. Lipsa prevederii faptei în legea penală.Prin sentinţa penală nr. 481 din 04.06.2008 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti s-a dispus respingerea plângerii formulate de petenta A. C. formulată în contradictoriu cu intimaţii M.N., M.M. şi G. A. ca neîntemeiată.În baza art. 2781 alin. 8 lit. a C.p.p. a fsot menţinută soluţia dispusă prin ordonanţa nr. 1679/P/2005 din 15.01.2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, menţinută prin rezoluţia nr.459/II-2/2008 din 15.02.2008 a Prim-Procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.În baza art. 192 alin. 2 C.p.p., a fost obligată petenta la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare către stat.Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut următoarele:Prin plângerea înregistrată la această instanţă sub numărul de mai sus petenta A. C. a solicitat în contradictoriu cu intimaţii M. N., G.M. şi G.A.desfiinţarea soluţiilor date în dosarul 1679/P/2005 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 criticându-le pentru nelegalitate şi netemeinicie. În motivare a arătat că fapta intimaţilor este de natură penală şi nu civilă aşa cum s-a reţinut în Ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală din 15.01.2008, intimaţii inducând-o în eroare la momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, aspect pe care dacă l-ar fi cunoscut ar fi determinat-o să nu încheie acest contract.La dosar a fost ataşat dosarul de urmărire penală nr. 1679/P/2005, intimaţii deşi legali citaţi neprezentându-se şi nici neformulând vreun punct de vedere faţă de plângerea petentei.Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma plângerii formulate de către petentă şi a înscrisurilor depuse, instanţa reţine următoarele: prin Ordonanţa 1679/2008 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a intimaţilor M.N. şi G. M., referitor la infracţiunea prev. de art 215 al.1,3 C.p. şi neînceperea urmăririi penale faţă de intimata G. A.referitor la infracţiunile prev. de art. 192 al.1 şi 217 al.1 C.p.

La data de 31.01.2005 petenta a reclamat faptul că în cursul anului 2004 împreună cu soţul său a cumpărat imobilul din strada M.V.,, de la intimaţi, a mutat o parte din bunuri în noua locuinţă după care a plecat din ţară. Când a revenit a găsit locuinţa locuită de G.A. iar bunurile mutate în altă încăpere. Petenta a reclamat pe această intimată pentru violare de domiciliu şi distrugere. În ceea ce îi priveşte pe ceilalţi doi intimaţi faţă de faptul că aceştia au încheiat cu G.A. un antecontract în formă autentică ulterior contractului încheiat de ei, astfel încât se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţii.Instanţa reţine că la data de 10.09.2004 s-a încheiat înscrisul sub semnătură privată chitanţă de împrumut" prin care intimaţii M.N. şi M.( G.) M. au declarat că au împrumutat de la petentă suma de 7800 Euro precizând că aceasta reprezintă acontul pentru locuinţa deţinută de ei, urmând ca în termen de 10 zile să perfecteze actul de vânzare-cumpărare pentru suma de 12.800 Euro. Ulterior în data de 23.12.2004 M. N. a dat o declaraţie autentică prin care a arătat că a primit suma integral, aceasta reprezentând preţul apartamentului pentru care urmează să încheie contractul autentic fără a mai stipula vreo dată. În data de 19.01.2008 intimaţii au încheiat antecontractul autentificat sub nr. 221/2005 prin care se obligau să vândă, iar intimata G.A. să cumpere acelaşi apartament promis petentei după trecerea termenului prevăzut de art. 9 din Legea 112/1995, de la data încheierii acestui contract promitenta cumpărătoare având dreptul să folosească imobilul.Art. 215 al.1,3 C.p incriminează fapta de inducere în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât fără această eroare cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate.Fapta descrisă mai sus presupune existenţa unei acţiuni de inducere în eroare săvârşită de una dintre părţile cocontractante faţă de cealaltă parte care nu are cunoştinţă că cele prezentate nu sunt reale. În speţă intimaţii nu au săvârşit o asemenea acţiune prezentând în mod real situaţia juridică a imobilului iar faptul că ulterior acelaşi imobil a fost promis altui potenţial cumpărător nu se circumscrie infracţiunii de înşelăciune ci poate atrage răspunderea civilă contractuală a părţii care şi-a nesocotit obligaţia asumată.În ceea ce priveşte infracţiunea de violare de domiciliu instanţa nu poate reţine existenţa laturii obiective a acesteia, intimata G.A. aflându-se în imobilul în litigiu în virtutea antecontractului şi mandatului încheiat cu ceilalţi intimaţi prin care s-a născut dreptul său de folosinţă asupra imobilului neputânduse vorbi de o pătrândere fără drept.

Infracţiunea de distrugere presupune ca făptuitorul să distrugă, degradeze sau să aducă în stare de neîntrebuinţare un bun ce aparţien altei persoane, fapt nedovedit în prezenta cauză intimata nefăcând altceva decât să păstreze bunurile petentei într-o încăpere până la venirea acesteia, bunuri identificate de petentă cu ocazia cercetării la faţa locului efectuate de către organele de poliţie, care nu au suferit vreo degradare şi care au fost predate acesteia pe bază de proces-verbal.În consecinţă faţă de considerentele ce preced va respinge plângerea formulată de petenta A. C. ca neîntemeiată.În baza art. 2781 alin. 8 lit. a C.p.p. va menţine soluţia dispusă prin ordonanţa nr. 1679/P/2005 din 15.01.2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, menţinută prin rezoluţia nr.459/II-2/2008 din 15.02.2008 a Prim-Procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.În baza art. 192 alin. 2 C.p.p., va obliga petenta la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare către stat.