TEHNICI TRADIŢIONALE ŞI MODERNE ÎN RESTAURAREA DOCUMENTELOR PE

PERGAMENT

Asist. Elena Ardelean, Rest. Doina Manea

Pergamentul reprezintă suportul celor mai importante documente ale

Antichităţii şi Evului Mediu, originile sale fiind, după scrierile lui Plinius, în secolul al II-lea î.Hr., în Pergam. Apariţia sa este legată de necesitatea găsirii unui înlocuitor pentru papirus, al cărui export fusese interzis, se pare, din cauza rivalităţii dintre celebrele biblioteci din Alexandria şi Pergam.

Oricare ar fi motivele apariţiei sale, pergamentul va înlocui cu autoritate papirusul, pe de o parte datorită abundenţei materiei prime (pielea animală) iar pe de altă parte datorită calităţilor sale incontestabile manifestate ca suport de scriere: supleţe, rezistenţă, posibilitatea scrierii pe ambele feţe, rectificării textului, posibilitatea scrierii şi ornamentării somptuoase etc.

Pergamentul va constitui secole de-a rândul suportul de scriere preferat al copiştilor, miniaturiştilor, acesta necedând locul hârtiei decât după generalizarea utilizării ei (secolul al XVI-lea) ca urmare a apariţiei tiparului.

Sensibilitatea pergamentului la variaţiile parametrilor microclimatici, la acţiunea poluanţilor atmosferici, la acţiunea factorilor biotici a provocat pierderea multor documente al căror suport era pergamentul. Tocmai de aceea, prin acţiunile de conservare-restaurare, se doreşte salvarea acestor nepreţuite purtătoare de informaţie, mărturii ale unor vremuri în care cuvântul scris era apreciat la justa sa valoare.

Se vor prezenta în continuare câteva tehnici de restaurare ale documentelor pe pergament, tehnici care au fost aplicate unor documente de mare valoare: restaurarea, prin metode tradiţionale, a unui document din vremea lui Vasile Lupu, în cadrul Laboratorului de restaurare al Complexului Muzeal Moldova şi restaurarea prin metode noi a unor documente din vremea lui Matei Corvin, în cadrul Laboratorului de restaurare al Bibliotecii din Budapesta, precum şi aplicarea unor tehnici moderne acolo unde tehnicile tradiţionale nu au fost eficiente sau nu au putut fi utilizate.

Asist. Elena Ardelean, Rest. Doina Manea

376

Restaurarea unui document pe pergament din vremea lui Vasile Lupu Documentul reprezintă un act de proprietate emis în cancelariile domneşti în

anul 1635, având semnătura domnitorului Vasile Lupu şi fiind autentificat prin pecetea domnitorului.

Documentul este realizat pe pergament, textul fiind scris cu cerneală ferogalică, iar ultimele două rânduri sunt scrise cu cerneală de carbon. Semnătura domnitorului este realizată cu cerneală coloidală de aur, cerneală cu care s-au realizat şi majusculele ornamentale.

Sigiliul atârnat şi prins cu şnur de mătase împletit în culori de roşu şi verde este confecţionat din ceară roşie, protejat de un căuş din ceară de albine.

La marginea spaţiului sigilar se află legenda Sigiliul lui io Vasile Voievod cu mila lui Dumnezeu domn al Moldovei văleat 1635. Sigiliul conţine însemnele heraldice capul de bour cu stea între coarne, însoţit la dreapta de soare şi spadă, în stânga de lună şi steag. Scutul este înconjurat de un ornament realizat cu motive florale stilizate (fig. 1).

Fig. 1. Sigiliul ce conţine însemnele heraldice Îmbătrânirea naturală şi acţiunea cumulată a factorilor de mediu, umiditatea

relativă a aerului, temperatura, iluminatul necorespunzător, poluarea atmosferică, precum şi acţiunea agenţilor biotici au dus la apariţia unor deteriorări, modificări cromatice pe suprafaţa pergamentului, acesta nuanţându-se spre maro, rigidizarea, fragilizarea avansată a suportului (urmare a reacţiei de hidroliză a colagenului, reacţie favorizată de aciditate), înregistrându-se chiar pierderi de suport.

Păstrarea în stare pliată a documentului a cauzat deformarea, ondularea pergamentului în special în zonele de pliere precum şi o rigidizare accentuată (fig. 2).

TEHNICI TRADIŢIONALE ŞI MODERNE ÎN RESTAURAREA…

377

Fig. 2. Documentul înainte de restaurare

Suprafaţa documentului prezintă depozite de praf şi o patină funcţională, iar

în zonele în care atacul biologic este intens scrisul cu cerneala ferogalică este decolorat.

După tratamentele de dezinfecţie s-a trecut la operaţiile de conservare restaurare a documentului, cu respectarea strictă a regulilor impuse de comple-xitatea structurii pergamentului şi a sensibilităţii sale deosebite faţă de modifi-cările parametrilor mediului înconjurător.

Operaţiile de conservare restaurare au avut în vedere curăţirea uscată şi umedă, conferirea planeităţii documentului, neutralizarea acidităţii prezente în material, emolierea şi reîntregirea documentului prin completarea zonelor ce s-au pierdut.

Curăţirea uscată a constat în desprăfuire, operaţie efectuată cu ajutorul unui penson moale. A urmat operaţia de umezire controlată a pergamentului, prin tamponarea suprafeţei cu o bucată de piele de căprioară umezită în apă distilată, realizându-se în acest mod şi prima etapă de „relaxare” a pergamentului.

În următoarea etapă s-a trecut la o curăţire mai profundă prin tamponarea suprafeţei cu alcool izopropilic. Folosirea izopropanolului se justifică prin capacitatea sa de a penetra pergamentul mai rapid decât apa, iar inclus într-un sistem apos, conduce apa între fibrele de colagen, antrenând în structura profundă a pergamentului substanţele încorporate în soluţia apoasă. Folosirea izopro-panolului asigură uniformitatea tratamentului în structura pergamentului1.

1 Reed, R Ancient Skins, Parchments and Leathers, în Probleme de Patologie a cărţii, vol. 18, Bucureşti, 1982.

Asist. Elena Ardelean, Rest. Doina Manea

378

După tamponarea suprafeţei cu izopropanol se afectuează neutralizarea acidităţii prin aplicarea, prin tamponare, a unei soluţii de carbonat de Na 5%, apoi a unei soluţii de lactat de K 7%. În final se tamponează suprafaţa cu apă distilată.

După aceste operaţii documentul de usucă în curent de aer la temperatura camerei, apoi se aşează între hârtii de filtru sub o presă uşoară la început, mărindu-se apoi presiunea pentru redarea planeităţii documentului, prin elimi-narea tensiunilor interne.

În vederea reântregirii s-a utilizat pergament din aceeaşi specie, aceeaşi grosime, acelaşi aspect al suprafeţei cu cel original (viţel), şi de nuanţă apropiată. Alegerea acestui material s-a făcut pentru evitarea apariţiei de tensiuni interne, manifestate prin contorsionări, deformaţii şi chiar sfâşieri ce pot apărea în cazul utilizării unui material diferit de cel original, material ce va avea alte caracteristici şi se va comporta diferit la modificarea condiţiilor de mediu sau la diferite solicitări2.

Ca adeziv s-a utilizat cleiul de peşte, ce corespunde cerinţei de a reacţiona la variaţiile parametrilor de mediu astfel încât riscul apariţiei tensiunilor interne să fie minim.

Înaintea efectuării operaţiilor de reîntregire, atât documentul cât şi bucata de pergament nou au fost climatizate în aceleaşi condiţii de temperatură umiditate, timp de 3 zile.

Reîntregirea s-a făcut urmând următoarea succesiune de operaţii: decuparea petecului de pergament nou după forma zonelor lipsă, subţierea marginilor pentru evitarea denivelărilor în zonele de suprapunere, aplicarea adezivului (clei de peşte cu un adaos de alcool izopropilic şi acid acetic) în strat subţire pe marginile pregătite anterior, presarea bucăţii de pergament nou peste zona lipsă, uscarea sub greutate.

După restaurare s-a constatat că pergamentul şi-a recăpătat însuşirile iniţiale fiind plăcut la pipăit, suplu, cu un aspect uniform (fig. 3). Astfel, a fost redat patrimoniului naţional un purtător al unui text valoros, un document a cărui existenţă va fi, sperăm, nelimitată.

2 Ibidem.

TEHNICI TRADIŢIONALE ŞI MODERNE ÎN RESTAURAREA…

379

Fig. 3. Documentul după restaurare Tehnici moderne de restaurare a documentelor pe pergament Complexitatea problemelor apărute în activitatea de restaurare a documen-

telor pe pergament a generat o intensă activitate de cercetare la nivel internaţional în vederea găsirii unor noi soluţii, fie în ceea ce priveşte tehnicile de restaurare, fie în utilizarea unor noi materiale pentru consolidarea sau reîntregirea documentelor pe pergament.

În continuare se vor prezenta, pe scurt, câteva tehnici moderne de consolidare şi reîntregire, utilizate în ultimele decenii în restaurarea documentelor pe pergament, tehnici aplicate în laboratoarele de restaurare ale unor mari muzee şi biblioteci din lume.

În ceea ce priveşte consolidarea straturilor picturale (în tempera sau cerneală) ale miniaturilor pe pergament care au suferit procese de deteriorare (cauzate fie de o pregătire necorespunzătoare a suportului, fie de o tehnică incorectă de realizare a miniaturii, fie de eforturile la care a fost supus documentul, fie de îmbătrânirea naturală sau din cauza acţiunii factorilor de mediu) s-au căutat soluţii noi. În cadrul cercetărilor din acest domeniu s-a urmărit ca tehnica de aplicare a agenţilor de consolidare să fie controlabilă, cantitatea de consolidant să fie minimă, consolidantul să fie perfect compatibil cu suportul şi cu stratul pictural, operaţia să fie reversibilă etc.

Asist. Elena Ardelean, Rest. Doina Manea

380

Astfel, după ce mult timp s-a utilizat ca agent de consolidare cleiul de pergament, recent a început să se folosească gelatina, alegerea ei fiind impusă de prezenţa în multe din manuscrisele medievale, a coloranţilor organici.

Tehnica utilizată foloseşte o soluţie diluată de gelatină (1%) care este menţinută la o anumită temperatură alături de zona de lucru.

Pentru a se reduce tensiunea superficială a consolidantului, în soluţia apoasă se poate adăuga alcool etilic. Deoarece apa se evaporă în timp, periodic se verifică vâscozitatea soluţiei, adăugându-se apă atunci când este necesar.

Anumiţi coloranţi, de exemplu, albul de plumb – frecvent utilizat în miniatura Evului Mediu – sunt deosebit de sensibili la umezeală şi necesită un tratament special. În aceste cazuri se impune utilizarea unei soluţii diluate de Klucel-G în etanol în vederea stabilizării stratului pictural, operaţie urmată de consolidarea cu o soluţie de gelatină sau, în cazul în care sensibilitatea la umezeală este mare, consolidarea cu eteri de celuloză-soluţie metilceluloză în apă şi etanol, soluţie hidroxipropilceluloză sau Klucel-în etanol2.

Din 1991 au început să fie utilizate dispozitivele cu ultrasunete3 pentru consolidarea straturilor picturale, tehnica fiind adoptată rapid, după unele adaptări, în restaurarea hârtiei, apoi în consolidarea picturilor pe pergament (fig. 4).

Fig. 4. Consolidarea unui strat pictural utilizând dispozitivul cu ultrasunete

2 A. Quandt, Recent Development in the Conservation of Parchment Manuscripts, Book and

Paper Annual Group, 1998. 3 Sherry Guild, Use of the Ultrasonic mister, in Paper Conservation, 1994.

TEHNICI TRADIŢIONALE ŞI MODERNE ÎN RESTAURAREA…

381

Eliminarea plierilor şi a deformaţiilor pergamentului se poate efectua cu succes utilizând un dispozitiv de umidificare cu ultrasunete. Avantajele utilizării acestui dispozitiv se observă mai ales în cazul în care aceste operaţii se fac fără desfacerea legăturii blocului de carte (fig. 5).

Fig. 5. Umezirea locală utilizând dispozitivul cu ultrasunete în vederea

eliminării plierilor Un alt dispozitiv destinat consolidării stratului pictural al miniaturilor a fost

prezentat în 1994 de către Dr. R. Fuchs, om de ştiinţă german a fost utilizat prima oară în Elveţia la Universitatea din Berna pentru consolidarea unui manuscris din secolul al XII-lea2. Dispozitivul este cunoscut sub numele de Dosierger KD (fig. 6).

Fig. 6. Dispozitivul Dosierger KD

Asist. Elena Ardelean, Rest. Doina Manea

382

Este folosit pentru realizarea unor contacte extrem de precise în industria electronică. Cu nişte adaptări minime, acest dispozitiv poate fi utilizat cu succes pentru consolidarea stratului pictural al miniaturilor.

În ceea ce priveşte găsirea unor noi metode de reîntregire a documentelor pe pergament, cercetările s-au orientat în două direcţii: studiul comportamentului unor membrane animale şi a unor materiale acoperite pe o faţă cu un strat de adeziv ca materiale de reîntregire şi găsirea unor noi metode de reîntregire prin turnare de pastă.

Ideea utilizării unor materiale acoperite cu un strat de adeziv pentru reîntregirea pergamentului a apărut în anul 1992, când un mic grup de conservatori de la muzeul Roskefeller din Ierusalim au încercat restaurarea unor fragmente de pergament provenind de la Marea Moartă. Aceste fragmente, păstrate timp îndelungat între plăci de sticlă în condiţii improprii se aflau într-o stare avansată de deteriorare, restaurarea prin metode tradiţionale fiind imposibilă4 (fig. 7).

Fig. 7. Fragmente din documentele descoperite la Marea Moartă, înainte de

restaurare

4 T. B. Kahle, N. Caldararo, State of Preservation of the Dead Sea Scrolls, Nature, 1986.

TEHNICI TRADIŢIONALE ŞI MODERNE ÎN RESTAURAREA…

383

S-a pregătit un ansamblu format din hârtie japoneză acoperit cu o soluţie de metilceluloză în apă. Acoperirea hîrtiei japoneze cu stratul de adeziv se face pe o placă de sticlă, adezivul se aplică prin pensulare, ansamblul hârtie japoneză-strat adeziv desprinzându-se de pe placa de sticlă numai după uscare. Urmează croirea bucăţilor de material funcţie de alura fisurii sau a zonei lipsă.

Hârtia japoneză s-a plasat cu partea acoperită cu adeziv peste fisura respectivă, s-a umezit prin tamponare cu apă distilată şi s-a presat uşor cu degetele, pentru realizarea adeziunii între pergament şi hârtia japoneză.

Fig. 8. Fragmente din documentele descoperite la Marea Moartă,după

restaurare Din cauza sensibilităţii la umiditate metilceluloza este adesea înlocuită cu

adezivi solubili în solvenţi organici, de exemplu, Klucel-G în etanol. În Marea Britanie s-a realizat o hârtie foarte subţire din kozo acoperită cu o

soluţie diluată de Klucel-G în etanol. Utilizarea ei este similară celei care este acoperită cu metilceluloză, avantajul fiind acela că poate fi folosită în cazul pergamentelor foarte sensibile la umiditate.

Unii cercetători propun folosirea ca adeziv a cleiului de peşte în soluţie având ca solvent apa-etanol. Cleiul de peşte are putere adezivă mai mare decât metilceluloza sau Klucel, îmbinarea fiind mai flexibilă.

O importanţă deosebită prezintă metodele de reîntregire prin turnare de pastă.

Asist. Elena Ardelean, Rest. Doina Manea

384

Cercetătorii de la Biblioteca Naţională din Budapesta5, cunoscută ca fiind posesoarea unui mare număr de manuscrise din secolul al XV-lea, din vremea lui Matei Corvin, au conceput o metodă unică de reîntregire a documentelor, metodă ce va fi prezentată, pe scurt, în cele ce urmează. Documentul se aşează pe masa cu aspiraţie, în zona lipsă se pune pudră de piele netratată, excesul îndepărtându-se. Urmează pulverizarea cu etanol şi aplicarea unui adeziv pe bază de cazeină, numit Eukanol-Glanz-N (fig. 9). După 10 min. documentul se pune între folii de poli-etilenă şi hârtie de filtru şi se presează timp de 12 h.

Fig. 9. Completarea zonelor lipsă cu pudră de piele

Metoda prezintă dezavantajul că nu garantează, mai ales în cazul lipsurilor

mari de suport, o bună adeziune între marginile documentului şi materialul utilizat pentru reîntregire. S-a căutat deci găsirea altor metode, dintre care le amintim pe cele mai utilizate, cunoscute sub denumirea de metoda umedă, metoda semi-uscată, metoda uscată.

Metoda umedă – a fost utilizată în restaurarea majorităţii manuscriselor pe pergament din vremea lui Matei Corvin. Foaia de pergament se aşează pe masa cu aspiraţie, se pulverizează suprafaţa cu o soluţie apă-etanol şi se aplică o pastă special pregătită, în zonele lipsă, cu ajutorul unei pipete (fig. 10).

5 C. Farcas, The Problems of Conserving/Restoring a Corvinus Manuscript, Papers of the

Conference Book and Paper Conservator, Budapesta, 1990.

TEHNICI TRADIŢIONALE ŞI MODERNE ÎN RESTAURAREA…

385

Fig. 10. Turnarea pastei în zonele lipsă cu ajutorul pipetei

Unul din principalele ingrediente folosite la obţinerea pastei este pudra fină

din piele netratată, uscată şi măcinată. Pentru obţinerea pastei, această pudră se macerează împreună cu fibre celulozice, provenind de la hârtie japoneză, aleasă în nuanţa dorită. Se adaugă clei de pergament preparat după o reţetă germană, hidroxietilmetilceluloză, etanol, izopropanol şi un fungicid.

După turnarea pastei se aplică peste document o bucată de mătase subţire şi se lasă 30 min. după care documentul este apoi aşezat între hârtii de filtru şi pus la presă pentru mai multe săptămâni, valoarea presiunii fiind mărită în timp.

Metoda semi-uscată – în acest caz pasta lichidă este aşezată pe o bucată de mătase, excesul de umiditate fiind îndepărtat cu o hârtie absorbantă. Foaia umedă de pastă este ridicată cu grijă şi se aşează peste lacună, presându-se uşor. Documentul se usucă sub presă.

Dezavantajul metodei constă în faptul că nu poate fi aplicată decât în cazul unor lacune cu margini regulate.

Metoda uscată – se aplică în cazul manuscriselor deosebit de sensibile la umezeală. Pasta se aplică pe o bucată de mătase, se uniformizează grosimea (fig. 11), apoi se aplică deasupra o altă bucată de mătase, umiditatea în exces fiind absorbită cu o sugativă.

Asist. Elena Ardelean, Rest. Doina Manea

386

Fig. 11. Uniformizarea grosimii pastei

Pasta modelată sub formă de foaie este uscată sub presiune, după care se

suprapune peste lacună, ale cărei margini au fost unse în prealabil cu adeziv pe bază de amidon din grâu. Presarea marginilor în zona de suprapunere se face cu ajutorul unui fălţuitor. Dimensiunile foii obţinute din modelarea pastei fiind mai mari decât zona lipsă, excesul este îndepărtat prin tăiere (fig. 12).

Fig. 12. Aplicarea pastei sub formă de foaie în zona lacunei

TEHNICI TRADIŢIONALE ŞI MODERNE ÎN RESTAURAREA…

387

Un manuscris de mari dimensiuni aparţinând epocii lui Matei Corvin, manuscris ce suferise deteriorări majore, a fost restaurat în întregime, după desfacerea legăturii, utilizând această tehnică.

Cea mai promiţătoare tehnică de reîntregire a documentelor pe pergament, documente ce au suferit serioase pierderi de suport, a fost iniţiată de un grup de cercetători de la Institutul Regal din Bruxelles6. Aceştia s-au confruntat cu serioase probleme de restaurare ale unui document pe pergament din secolul al VIII-lea, Codex Eyckensis, deosebit de deteriorat din cauza păstrării în condiţii improprii şi din cauza unor restaurări empirice.

Pentru restaurarea acestui document s-a preparat o pastă obţinută din pudră fină de piele netratată, eter hidrosolubil de celuloză, Tylose MH-300 şi apă. Amestecul este omogenizat cu un mixer, după care se pune, cu o pipetă, în lacuna ale cărei margini au fost umezite, local, cu ajutorul unui umidificator cu ultrasunete. Pentru această operaţie de reîntregire s-a folosit o masă de aspiraţie de construcţie asemănătoare celei utilizate la reîntregirea documentelor pe hârtie. Rezultatele au fost deosebite, documentul redobândind supleţe, rezistenţă şi putând fi redat circuitului cultural (fig. 13).

6 Jan Wouters, G. Goncedo, The Codex Eyskensis. An Illuminated Manuscript on Parchment

the 8th Century. A. D. Laboratory Investigation and Removal of a 30 year-old. PVC Lamination, ICOM Preprints of the 9 th Triennial Meting.

Asist. Elena Ardelean, Rest. Doina Manea

388

Fig. 13. Codex Eyckensis, după restaurare