Tehnici Medicina

8/10/2019 Tehnici Medicina

http://slidepdf.com/reader/full/tehnici-medicina 1/128

Page 1

Investeste in oameni !

Universitatea Transilvania Braşov

Facultatea de Medicină

CAIET DE PRACTICĂ

Programul de studiu:

Asistenţă Medicală

Realizat:

Şef lucrări.dr.Cătălin Mişarcă

Student:

Coordonator de stagiu:

Page 2

TITLU

Page 3

CUPRINS

INTRODUCERE

2

Page 4

3

Page 5

1. ASEPSIA ŞI ANTISEPSIA



1. Definiţii:asepsia si antisepsia fac parte din metodele prin care se realizeaza

dezinfectia. Ambele metode se folosesc simultan si se completeaza reciproc.

I. Asepsia (a = fara, sepsis = putrefactie) - ansamblul de masuri prin care este impiedicat

contactul dintre germeni si plaga operatorie. Este o masura profilactica .

Louis Pasteur (1822 –1895) este considerat parintele asepsiei moderne, alti savanti al

căror nume se leaga de acest domeni u fiind rusul Elie Metchnikoff (1845 - 1916) si

românul Victor Babes (1854 - 1926).

II. Antisepsia (anti = împotriva, sepsis = putrefactie) – reprezinta totalitatea masurilor

prin care se realizeaza distrugerea germenilor prezenti intr-o plaga, pe tegumente sau in

mediu. Este o metoda curativa .

Joseph Lister este considerat promotorul antisepsiei în chirurgie.

Sterilizarea – reprezinta totalitatea metodelor fizico-chimice de distrugere a

tuturor germenilor, patogeni sau saprofiti. Reprezintă forma cea mai completa de

dezinfectie, capabila sa distruga germenii chiar si în forma lor sporulata.

Dezinfectia – reprezinta totalitatea mijloacelor fizico-chimice, biologice si

farmacologice ce determina indepartarea, inactivarea, distrugerea germenilor patogeni din

mediu.

2. Obiective.

I. Asepsia reprezinta latura profilactica a dezinfectiei si se adreseaza tuturor momentelor

ce prezinta riscul de contaminarie a plagii chirurgicale.

Se realizeaza printr-un ansamblu de metode:

- dezinfectia mainilor chirurgului si protejarea cu manusi sterile

- dezinfectia campului operator

- sterilizarea instrumentarului chirurgical si a materialului moale

- gesturi aseptice asupra plagii postoperatorii





°C si este alcatuit din:

- carcasa - cutie paralipipedica, cu pereti dubli, intre care exista un spatiu

prin care circula aerul cald; peretele exterior este termoizolant,cel interior

este perforat si permite comunicarea dintre interiorul pupinelului si spatiul

dintre pereti; interiorul carcasei este prevazut cu rafturi

- sistem de ventilatie - ventilator ce uniformizeaza temperatura aerului,

favorizand circulatia continua

- sistem de masura temperatura- termometru cuplat la un termocuplu ce

regleaza temperatura in pupinel

- sursa de caldura- rezistenta electrica

- sistem de reglare si control - buton de reglare a temperaturii si a duratei de

sterilizare

Se pot steriliza instrumente metalice, obiecte din sticla, ceramica, unele

pulberi

C. Sterilizarea prin caldura umeda - prezinta o penetrabilitate mai mare, si realizeaza

sterilizarea la temperaturi mai mici.

• Fierberea - foloseste fierbatoare speciale, electrice, cu temperatura de lucru de

100 grade, ce poate fi crescuta cu 2-3 grade prin adaos de formol sau carbonat de

sodiu, timp de 30-40 min. Metoda este abandonata astazi, dar in trecut era folosita

pentru sterilizarea seringilor

• Sterilizarea cu vapori de apa sub presiune - cea mai utilizata pentru materialele

si instrumentele chirurgicale, prin autoclavare. Metoda are la baza cresterea

temperaturii de fierbere a apei odata cu cresterea presiunii - 1 atm. - 120°C, 2 atm.

- 136°C, 3 atm. - 144° C ( la 120° C sunt distrusi toti germenii. inclusiv formele

sporulate).



Se realizeaza prin intermediul autoclavului:

5

Page 7

-

un cazan cu pereti dubli, ce comunica intre ei prin orificii situate in

partea superioara; spatiul dintre pereti comunica cu exteriorul prin

intermediul unor robinete; capacul este strabatut de orificii la care sunt

adaptate un manometru, un robinet pentru reglarea presiunii si o supapa

de siguranta

-

sursa de caldura este reprezentata de aburul ce provine de la uzina

spitalului sau de la un cazan propriu al instalatiei, electric sau pe baza de

gaze

-

robinete de admisie abur in autoclav, evacuare condens, evacuare abur,

uscare; se lucreaza la presiuni de 2-2,5 atm.

-

autoclavele moderne sunt computerizate, dotate cu pompa de vid

Se pot steriliza : materialul moale, seringi, tuburi de dren, instrumentar chirurgical

• Pasteurizarea - aseptizarea unor lichide la temp. su b 100 °C, urmată de racire

brusca. Se utilizeaza pentru lapte, bere, medii de cultura.

Asigură o distructie de 90-95% din germenii patogeni. Deosebim pasteurizare:

- inalta - fierbere 80 sec. la 80-90° C

- joasa - fierbere 30-60 min la 60° C



3. Raze ultraviolete - sursa de emisie este reprezentata de lampi cu mercur sau cadmiu.

-

actioneaza direct asupra microorganismelor, determinand coagularea

proteinelor citoplasmatice, cu efect inclusiv pe virusi si germeni

anaerobi

-

raza de actiune 1,5-2 m., durata de eficienta este de 30-40 min.

-

sterilizeaza aerul din salile de pansamente, operatie, diverse suprafete

4. Radiatiile ionizante - radiatia gama produce distrugerea microbilor prin excitarea si

ionizarea atomilor materiei cu care vine incontact. O parte din germeni sunt distrusi, la

altii apar mutatii ce determina degenerarea coloniilor viitoare, la altele este inhibata

cresterea si inmultirea pe o anumita perioada de timp

-

avantaje: penetreaza foliile de plastic sau hartie, nu incalzesc obiectele

de sterilizat, durata mare de sterilizare - 2-3 ani

-

sunt sterilizate solutiile perfuzabile si pulberile, materiale de sutura,

instrumentar, manusi, halate, sonde, tuburi

5. Ultrasunetele - produse de generatori cu cristal, actioneaza prin distrugerea

membranei si liza celulara.

6. Liofilizare - desicatie in vid la temp. de -138° C. Se utilizeaza in sterilizarea serurilor,

vaccinurilor.

7. Sterilizarea prin mijloace chimice : se utilizeaza oxidul de etilen, aldehidele.

A. Oxidul de etilen este un gaz cu mare penetrabilitate, incolor, inflamabil (amestecat cu





cu minim 24 h contact

Utilizat la cald pentru dezinfectia incaperilor.

Utilizarea formolului pentru sterilizare nu se mai foloseste astazi,

datorita riscului cancerigen.

II. Antisepsia - foloseste o serie de mijloace chimice:

• antiseptice - substanta cu actiune bactericida sau bacteriostatica care se aplica pe

tesuturi vii

• dezinfectante - substanta folosita pentru distrugerea germenilor de pe diverse

obiecte, produse septice sau din mediul extern.

Antisepticele si dezinfectantele trebuie sa îndeplineasca anumite conditii :

- sa aiba actiune rapida si durabila;

- sa distruga cât mai multi germeni în concentratii cât mai mici;

- sa nu actioneze toxic pe tesuturile pe care se aplica si sa nu tulbure

mecanismele de aparare favorizând astfel o infectie bacteriana;

- sa nu deterioreze suprafetele, instrumentele sau materialele care urmeaza

sa fie dezinfectate;

- sa fie usor solubila în apa iar odata solvita sa dea un amestec stabil (sa nu-

si modifice proprietatile în timp);

- sa-si mentina proprietatile antiseptice în orice mediu.

A. Antisepticele - sunt reprezentate de:

1. Iod - tinctura de iod (solutie alcoolica de iodura de sodiu), solutie Lugol, iodo-

fori (combinatii ale iodului cu polivinilpirolidona, detergenti, rezultând preparate

mai putin iritante pentru piele: Betadine, Septozol etc.)

Se folosesc pentru dezinfectia tegumentelor.

Nu se pune în contact cu o plaga sau cu mucoase deoarece coaguleaza proteinele;





efervescent al reactiei exoterme de eliberare a oxigenului,

- hemostatica – pe vasele mici

- citofilactica – favorizare a proliferarii si migrarii celularecu aparitie a tesutului

de granulatie;

- efect antiseptic, îndreptat in principal împotriva germenilor anaerobi

Permanganat de potasiu (KMnO4 ) se prezinta sub forma de cristale de culoare violet

si se foloseste sub forma de solutie 0.1-0.5% pentru dezinfectia mucoasei vaginala,

vezicala sau bucala, ca si a plagilor infectatecu anaerobi

5. Acizi si baze: acid boric - în chirurgia generala este folosit ca pulbere formata din

cristale albe pentru antisepsia plagilor, fiind activ si pe piocianic; în plus, actioneaza

asupra sfacelurilor, tesuturilor necrozate si crustelor, pe care le macereaza, facilitând

astfel eliminarea lor si dezvoltarea tesutului de granulatie prin care se realizeaza

vindecarea plagilor;

6. Derivati ai metalelor grele (mercur, argint): fenosept (borat fenilmercuric în

solutie apoasa 2%o), rar folosit pentru dezinfectia mâinilor, a plagilor si a instru-

mentarului), nitrat de argint - cristale folosite la cauterizarea de tesuturi

aberante, solutie folosita pentru instilatii vezicale în urologie

7. Detergenti: anionici (folositi la spalarea lenjeriei), cationici (actiune bactericida,

fungicida si virucida).

Cel mai folosit în chirurgie estebromocetul - solutie hidroalcoolica de bromura de

cetilpiridinium utilizata pentru aseptizarea unor plagi , arsuri si a tegumentelor, ca si

pentru dezinfectarea instrumentarului, lenjeriei, veselei, încaperilor

8. Alte substante: formol (solutie de formaldehida 40%), întrebuintata ca dezinfec-

tant si conservant al tesuturilor; este bactericid si sporicid extrem de puternic,

iritant însa pentru ochi si caile respiratorii; utilizat in trecut in spitale pentru



dezinfectia periodica a încaperilor, fenol, acid fenic, violet de gentiana (colorant

derivat de trifenilmetan folosit ca antihelmintic în oxiuriaza si ca topic bactericid

8

Page 10

si antifungic în dermatologie), rivanol (lactat de etoxi-diaminoacridina, cu

eficacitate antiseptica îndoielnica)

III. Pregatiri preoperatorii – in vederea diminuarii riscului de aparitie a unor infectii

postoperatorii, trebuie respectate cateva reguli:

• nu se panseaza plagi septice si nu se efectueaza TR, TV

• mana cu unghii taiate scurt, fara plagi

• in filtrul isi schimba incaltamintea si echipamentul

• dezinfectia atenta a mainilor

• baia inainte de o peratie a pacientului

• raderea regiunii respective

• dezinfectia regiunii respective

TEST

1. Definiti asepsia si antisepsia

2. Enumerati mijloacele fizice de sterilizare, ce utilizeaza caldura

3. Sterilizarea prin caldura umeda

4. Sterilizarea utilizand radiatiile U.V. sau ionizante

5. Mijloace chimice de sterilizare

6. Enumerati substantele utilizate ca antiseptice

7. Conditii ce trebuie indeplinite de o substanta antiseptica

8. Pregatiri preoperatorii ce trebuie indeplinite pentru diminuarea



riscului de aparitie a infectiilor

9

Page 11

2. INJECTIILE

Definiţie – Injecţiile reprezintă mijlocul prin care introducem o substanţă în ţesuturi, cu

ajutorul seringii, în scop terapeutic sau diagnostic.

Obiective – administrarea parenterală oferă o serie de avantaje:

•

dozarea precisă a substanţei

•

acţiune rapidă după administrare

•

absorbţie completă

•

se poate folosi când calea orală este inutilizabilă

•

se pot administra substanţe ce sunt distruse sau inactivate de sucurile

digestive

•

se pot administra la bolnavii aflaţi în stare de inconştienţă sau recalcitranti

•

se pot introduce substanţe în scop explorator sau diagnostic

Tehnica

a) Materiale necesare :



Pentru efectuare unei injecţii avem nevoie de:

•

seringă

•

ace sau branule

•

substanţa injectabilă

•

antiseptice, tampon, leucoplast

-

Seringa – se folosesc seringile din material plastic, de unică folosinţă, sau din

sticlă. Este alcătuită din:

•

corpul de pompă – cilindric, are marcate pe el gradaţii -

capacitate de 1, 2, 5, 10, 20 ml.

•

piston – este clindric, etanş.

Orice seringă trebuie să fie - etanşă, gradată corespunzător scopului pentru care

este folosită, sterilă

-

Acele – au diferite dimensiuni, în funcţie de utilizare:

•

pentru injecţii intradermice au lungime 10 – 25 mm, grosime 0,4

mm şi bizouscurt

•



pentru injecţii subcutanate au lungime 25 – 30 mm, grosime 0,6

– 0,8 mm şi bizou lung

•

pentru injecţii intramusculare sunt lungi de 50 – 80 mm, grosime

0,7 – 0,8 mm şi bizou lung

•

pentru injecţii intravenoase au lungime 30 – 40 mm, grosime 0,8

– 1 mm şi bizou scurt

10

Page 12

-

Substanţele injectabile sunt livrate în fiole, flacoane, pungi, în stare lichidă sau

sub formă de pulberi (insotite de solvent), conţinutul fiind steril. Obligatoriu

trebuie specificate: denumirea substanţei, cantitatea, concentraţia, calea de

administrare, data fabricaţiei şi valabilitatea.

-

Substanţele antiseptice – alcool, tinctură de iod - pentru dezinfecţia regiunii

-

Garou – în cazul injecţiilor intravenoase

b) Calea de administrare – exista mai multe cai de administrare a substantelor

parenteral.

Substanţele injectabile se pot administra:

•

intradermic









2. Injecţia subcutană – se face în scop terapeutic

Zona de elecţie:

• faţa anteroexternă a coapsei

• faţa posterioară a braţului

• faţa laterală a toracelui

• perete anterolateral abdominal

Tehnică:

• se dezinfectează tegumentul

• se prinde pielea cu indexul şi policele stâng până face o cută, la baza căreia

introducem acul paralel cu suprafaţa zonei

3. Injecţia intramusculară – se face în scop terapeutic

Zona de elecţie:

• regiunea fesieră – obligatoriu cadran superoextern

• regiune deltoidiană

12

Page 14

• faţa anterioară a coapsei

Tehnică

• se dezinfectează tegumentul

• acul ataşat la seringă se introduce profund în masa musculară printr -o mişcare

bruscă

• se aspiră puţin cu seringa (pentru a verifica dacă nu s -a pătruns într -un vas)

• se injectează lent substanţa

Injecţia intravenoasă – se face în scop diagnostic (introducere de substanţă de cont rast)



sau terapeutic şi constă în introducerea substanţei direct în circuitul sanguin.

Zona de elecţie – venele superificale de la plica cotului (în principiu se poate injecta

în orice venă superficială)

Tehnică

• se aplică un garou strâns moderat, care să comprime numai reţeaua venoasă

superificală, încât să producă staza venoasă

• se dezinfectează regiunea

• cu indexul se imobilizează vena ce urmează să fie puncţionată

• acul montat la seringă, bizoul în sus, în unghi ascuţit, se introduce acul

• se aspiră uşor (sângele pătrunde în seringă)

• se înlătură garoul şi se injectează substanţa lent sau rapid

Injecţia intraarterială – se face în scop explorator (arteriografii) sau terapeutic.

Se puncţionează artera femurală, artera carotidă, aorta abdominală.

Injecţia intracavitară – se face în scop diagnostic sau terapeutic.

Injecţia intraosoasă - se face în scop terapeutic (perfuzii de sânge la copil – stern,

creasta iliacă, trohanter, maleola tibială, peronier) sau pentru

anestezii intraosoase.

f. Incidente, accidente:

- Înţeparea unui vas sanguin – apare sânge în seringă la aspiraţie. Se retrage puţin acul.

- Înţeparea unui nerv – apare durere vie, intensă, ce iradiază de -a lungul nervului. Se

retrage acul.

- Hematomul postinjecţional

- Ruperea acului

- Flegmonul postinjecţional datorită unor defecte de asepsie sau injectării unor

substanţe necrozante



- Tromboflebita – iritaţia lumenului venos de substanţă injectată intravenos

- Embolia – prin injectarea de aer sau substanţe uleioase.

13

Page 15

TEST

1. Avantajele administrarii parenterale de substante

medicamentoase

2. Materiale necesare in efectuarea unei injectii

3. Cai de administrare a substantelor injectabile

4. Modalitati de administrare a unor categorii de substante

injectabile

5. Pregatirea seringii pentru efectuarea unei injectii

6. Injectia intradermica

7. Injectia subcutanata

8. Injectia intramusculara

9. Injectia intravenoasa

10.Incidente si accidente in efectuarea unei injectii

MANOPERE EFECTUATE IN STAGIU

NR. MANOPERA

NUME, FO

DATA SEMNATURA

1.

Injectia I.D.

2.



Injectia I.D.

3.

Injectia I.D.

4.

Injectia I.D.

5.

Injectia I.D.

1.

Injectia S.C.

2.

Injectia S.C.

3.

Injectia S.C.

4.

Injectia S.C.

5.

Injectia S.C.

1.

Injectia I.M.

2.

Injectia I.M.

3.

Injectia I.M.

4.

Injectia I.M.



5.

Injectia I.M.

1.

Injectia I.V.

2.

Injectia I.V.

3.

Injectia I.V.

4.

Injectia I.V.

5.

Injectia I.V.

14

Page 16

3. CATETERISMUL VENOS

1. Definiţie – cateterismul venos se defineste ca totalitatea modalităţilor prin care se

asigură acces direct, disponibil în permanenţă şi de durată, la sistemul vascular al

unui pacient .

2. Obiectivele cateterismului venos presupune instalarea unui tub de plastic în lumenul

venos, percutan sau prin denudare venoasă .

Vena cateterizată poate aparţine sistemului venos perifer ic (superficial sau

profund), sau poate fi reprezentată de una din venele cave - cateterism venos central.

3. Indicaţiile cateterismului venos sunt:

- prelevarea repetată de sânge de la bolnav pe parcursul unei perioade mai



lungi

- administrarea rapidă sau prelungită de perfuzii şi/sau transfuzii

- alimentaţie parenterală

- terapie intravenoasă prelungită

- măsurarea presiunii venoase centrale şi monitorizare hemodinamică cu

cateterul Swan – Ganz

- stimularea cardiacă temporară sau permanentă

- hemodializă şi alte tehnici de epurare extrarenală (hemofiltrare,

hemoperfuzie)

4. Tehnică - Pentru o terapie intravenoasă prelungită şi posibilitatea administrării unor

volume mari de lichide, puncţia venoasă trebuie completată cu cateterizarea

venelor.

•

După puncţionare, se introduce un cateter care să ajungă într -o venă centrală,

adică proximal de ultima valvulă venoasă, ideal la distanţa de 1 cm de

vărsarea venei cave superioare in atriul drept (pentru cateterismul venos cav

superior) şi imediat sub locul de vărsare al venelor renale (în cazul

cateterizării venei cave inferioare).

•

Pentru aceasta se pot ataşa catetere lungi, introduse prin puncţionarea venelor

periferice (ale plicii cotului, vena safenă internă, vena femurală), sau catetere

scurte, când acce sul venos este în vecinătatea venei cave (puncţia venei

subclaviculare, venei jugulare interne sau externe, trunchi brahiocefalic).

•

Se poate plasa cateterul la “jumătatea drumului” dintre periferie şi vena cavă



superioară, cu vârful cateterului la joncţiunea dintre vena axilară şi vena

subclaviculară, apreciindu-se că astfel sunt preluate toate funcţiile unui

cateterism venos central.

a) Puncţionarea venelor periferice

15

Page 17

Cea mai facilă modalitate de acces intravenos este puncţia venoasă, urmată sau nu de

cateterism venos.

Se utilizează:

- ace de oţel tip Luer

- canule scurte din teflon

- truse catetere

- trusa de perfuzie

Loc de elecţie

- venele dorsale ale mâinii

- vena cefalică – spre partea radială a antebraţului

- vena bazilică – spre partea ulnară a antebraţului

- vena mediană a antebraţului

- venele dorsale ale piciorului

• Puncţionarea - cateterizarea venelor cefalică şi bazilică

Locul de elecţie pentru puncţie este plica cotului.

Materiale necesare

- soluţie antiseptică, ac, aţă pen tru fixarea cateterului

- tampoane







• Cateterizarea venei jugulare interne

Locul de elecţie – se poate utiliza abordul medial sau lateral

- Poziţia bolnavului în decubit dorsal, în uşor Trendelenburg (20°)cu capul

flectat posterior şi rotit spre partea opusă

- Anestezie locală cu xilină 1%

-

abordul median – se identifică triunghiul format de cele două inserţii ale

muşchiului sternocleidomastoidian şi claviculă. Vena se

găseşte posterior faţă de marginea medială a fascicului

clavicular. Artera este situată medial de venă.

- acul se introduce în jos şi lateral în direcţia mameleonului

de aceaşi parte sub un unghi de 45°. Cu celalată mână se

palpează şi protejează artera carotidă.

-

abordul lateral – acul se introduce la marginea laterală a muşchiulu i

sternocleidomastoidian, la 5 cm deasupra claviculei sub un

unghi de 30 - 40° faţă de tegument, de sus în jos şi din

afară spre înăuntru, traversând muşchiul

sternocleidomastoidian.

• Cateterizarea venei femurale

Locul de elecţie – se reperează pulsaţiile arterei femurale sub ligamentul

inghinal. Vena femurală se găseşte medial de artera femurală

-

Poziţia bolnavului în decubit dorsal

-



Anestezie locală cu xilină 1%

17

Page 19

-

acul se introduce la 1 – 2 cm sub arcada crurală şi la 1

cm medial fată de artera femurală protejată cu

indexul mâinii stângi, orientat oblic ascendent sub

un unghi de 45° faţă de tegument.

• Descoperirea chirurgicală a venelor periferice

Denudarea venoasă asigură accesul la sistemul venos când puncţia –

cateterismul percutan nu sunt posibile. Venele cele mai des abordabile sunt:

-

vena bazilică – superior de plica cotului

-

vena cefalică – în şanţul deltopectoral

-

vena safenă internă – în triunghiul Scarpa sau la nivelul gleznei,

anterior de malela tibială

Materiale necesare

-

soluţie antiseptică, tampoane, mănuşi sterile, câmpuri

-

soluţie anestezică – xilină 1%

-





jugulare)

- Tromboza şi tromboflebita – datorită iritarii peretelui venos de către cateter

- Infecţia bacteriană – sursa contaminării bacteriene fiind de la tegument, cateter,

trusa de perfuzie, soluţiile perfuzabile

- Embolia gazoasă – survine fie înmomentul debranşării seringii şi introducerii

cateterului, fie în momentul montării trusei de perfuzie, cateterul fiind plin cu

aer

- Pneumotoraxul - la cateterismul venei subclaviculare, sau al jugularei interne

- Hidrotoraxul

- Cateterizarea arterei car otidiene (la vena jugulară internă)

- Lezarea nervilor, limfaticelor

- Hematoame, sângerare

18

Page 20

TEST

1. Indicatiile cateterismului venos

2. Cateterizarea vv. Cefalica si bazilica

3. Cateterizarea vv. Jugulara externa

4. Cateterizarea vv. Subclaviculara

5. Cateterizarea vv. Jugulara interna

6. Cateterizarea vv. Femurale

7. Descoperirea chirurgicala a venelor periferice

8. Complicatiile cateterismului venos






Pansamentul reprezinta totalitatea mijloacelor si metodelor care realizeaza

protectia unui tesut sau organ fata de actiunea agresiva a diversilor agenti.

Pansamentul chirurgical reprezinta actul prin care se realizeaza si se mentine asepsia unei

plagi , în scopul cicatrizarii ei.

Pansamentul este reprezentat de o bucata de tifon care se aplica pe o plaga, cu

scopul de a preveni contaminarea sau de a opri sangerarea. Ideal, pansamentul este

realizat din tifon steril, insa in lipsa acestuia se poate utiliza orice material textil, cu

conditia sa fie curat.

Bandajul este fasa (in lipsa acesteia orice alt material) cu care se fixeaza

pansamentul la nivelul plagii. Bandajul - Fasa reprezinta o banda de tifon, pânza sau

tesatura elastica, de latime si lungime diferita în functie de regiunea pe care o acopera si

întinderea pansamentului. În general, latimea unei fesi trebuie sa fie aproximativ egala cu

diametrul regiunii pe care o înfasa (5-20 cm).

Inainte de aplicarea unui pansament, se face toaleta si dezinfectia tegumentelor

din jurul plagiisi apoi a plagii; se vor indeparta corpii straini superficiali (nu si corpii

straini penetranti).

2. Obiective.

Conditiile unui bun pansament:

• sa fie facut în conditii aseptice;

• sa fie absorbant;

• sa fie protector;

• sa nu fie dureros;

• sa fie schimbat la timp.

3. Indicaţii.

a. Indicatiile unui pansament sunt:

http://www.sfatulmedicului.ro/dictionar-medical/plaga_2059






• pansament protector : pe plagi care nu secreta si nu sunt drenate

• pansament absorbant : pe plagi drenate sau secretante

20

Page 22

• pansament compresiv : pe plagi sângerânde (scop hemostatic), pentru

imobilizarea unei regiuni, pentru reducerea unei cavitati superficiale dupa

punctionare; se realizeaza fixare cu fesi în cadrul unui bandaj;

• pansament ocluziv : pentru plagi însotite de leziuni osoase (acoperire a plagii cu

comprese si vata, peste care se aplica un aparat gipsat).

• pansament umed (priessnitz alcoolizat, cloraminat).

b. Indicatii unui bandaj sunt:

• fixare a pansamentului în regiuni în care plasturele adeziv nu îsi atinge scopul (ex-

tremitati, regiune cefalica, plagi periarticulare);

• fixarea pansamentelor unor plagi situate în regiuni supuse traumatismelor în

timpul activitatii (mâna, picior);

• efectuarea unui pansament compresiv;

• imobilizare temporara a unor traumatisme ale membrelor (entorse, luxatii,

fracturi).

Principii de efectuare a unui bandaj:

• punctul de plecare si de terminare trebuie sa fie la distanta de plaga;

• la membre, înfasarea se începe de obicei de la extremitate spre radacina (în sensul

circulatiei de întoarcere); la mâna, picior se începe dinspre proximal spre distal

(prin benzi de fixare);

• sa acopere în întregime pansamentul ;



• sa fie elastica (sa nu jeneze circulatia) - pe traiectul vaselor mari se aseaza peste

un strat de vata;

• sa nu produca dureri (zonele iritate, nervii sa nu fie comprimate exagerat)

• sa permita miscarile articulatii lor peste care trece.

4. Tehnică

Materiale necesare:

1. Substante antiseptice - realizeaza curatirea si dezinfectia plagii si a tegumentelor din

jur:

• alcool

• tinctura de iod

• apa oxigenata

• cloramina

• betadina

• acid boric

21

Page 23

2. Materiale care realizeaza protectia plagii – trebuie sa fie usoare, sa nu fie iritante

pentru tegumente, sa se poata steriliza, sa aiba putere absorbanta, sa se opuna patrunderii

germenilor din afara, sa realizeze o compresiune elastica a plagii:

• comp rese din tifon (pânza rara de bumbac): capacitate de absorbtie

mai mica decât a vatei;

• vata hidrofila (bumbac prelucrat si degresat)

3. Mijloace de fixare:

• galifix (mastisol)- solutie de colofoniu







legarea bandajului la final nu se face in dreptul plagii

• daca nu este necesara realizarea hemostazei bandajul nu trebuie sa fie

foarte strans.

Tipuri de bandaje

• bandajul circular : se aplica cateva ture de fasa circular, la nivelul

zonei afectate; acest tip de bandaj se utilizeaza si la realizarea

hemostazei

• bandajul incrucisat sau in forma de "8" : se aplica 1-2 ture circulare

iar apoi urmatoarele ture de fasa se aplica oblic, in forma cifrei 8, dand

in final aspectul de "spic de grau"; este utilizat pentru bandajarea

articulatiilor, regiunii occipitale, gatului, antebratului, pieptului

23

Page 25

• bandajul in forma de spirala : se incepe cu 2-3 ture de fixare apoi sub

forma de spirala, cu acoperirea turei precedente la 2/3; se foloseste la

traumatismele cutiei toracice, abdomenului, mainilor, picioarelor,

degetelor.

• pansamentul cu cornisor : cornisorul este o bucata de fasa sau panza

in forma triunghiulara, care se poate folosi si la imobilizarea

membrului superior in cazul fracturilor; se foloseste la bandajarea

minilor, picioarelor, corpului

• pansamentul toracelui sau abdomenului : se aplica pe peretele

abdominal sau toracic pansamente de dimensiuni mai mari decat plaga,

care se fixeaza cu ajutorul unor benzi de leucoplast pe patru laturi ca o

http://www.sfatulmedicului.ro/dictionar-medical/hemostaza_1078


http://www.sfatulmedicului.ro/dictionar-medical/brat_596


http://www.sfatulmedicului.ro/dictionar-medical/leucoplast_1647







rama de tablou; daca este vorba de o plaga toracica penetranta se va

fixa doar cu pe trei laturi, a patra ramanand nefixata pentru a functiona

ca o supapa; in cazul plagilor abdominale eviscerate se va folosi

pansament umed

• capelina : este bandajul clasic al capului, care se realizeaza cu fasa,

incepand cu 2 ture circulare trecute pe frunte, deasupra sprancenelor si

pavilioanelor urechii, dupa care se trece succesiv dinspre radacina

nasului si spre ceafa, de mai multe ori, pana cand acopera tot capul; la

sfarsit capetele feselor se fixeaza cu cateva ture circulare.

• pansament tip "Hipocrat" : se aplica o banda de tifon de aproximativ

1 m. pe cap, astfel incat capetele sa treaca inaintea pavilioanelor

urechilor si sunt tinute suspendate; cu un alt tifon se efectueaza 2-3

24

Page 26

ture circulare de fixare fronto-occipitale; ajungand pina la banda 1 de

tifon, tensionat se face o tura in jurul ei si se indreapta tifonul 2 la

regiunea opusa, pina cind se acopera uniform tot capul; capatul fasiei

se fixeaza de banda de tifon terminata, iar capetele tinute in jos, se

leaga sub barbie.

• pansamentul de tip "capastru": se fac 2-3 ture de fixare in jurul

capului cu tifonul, apoi se trece la regiunea occipitala, si se fac cateva

ture mandibula-gat-occipital; de la mandibula se infasoara apoi in sus,

vertical spre cap, pe linga ureche, regiunea parietala, se trece tifonul

peste cap si coboara in jos spre mandibula, trecand pe sub ea inapoi

http://www.sfatulmedicului.ro/dictionar-medical/mandibula_4089






spre regiunea occipitala, la spate; de la regiunea occipitala, pe la

spatele urechii tifonul revine la cap, facand din nou 2-3 ture orizontale

de fixare pe frunte; toata procedura se repeta 2-3 ori, sau pina cand nu

se termina tifonul

• aplicarea pansamentului pe nas, barbie si toata fata, de tip

"prastie": tifonul cu o lungime de 60-70 cm si o latime ce acopera

toata suprafata necesara, se despica la ambele capete, prin mijloc,

astfel incat sa ramana la mijloc o bucata intreaga de 10-15 cm

lungime, care se va aplica pe locul lezat; pe plaga se aplica o fasa

sterila, se acopera cu bucata netaiata de tifon si capetele de sus se leaga

la spate la ceafa, iar capetele de jos - la spate pe varful capului, in asa

mod ca sa nu alunece in jos

• pansament pe ochi:

- ochiul drept: se fac 2 ture de fixare in jurul capului, pe frunte, prin

regiunile fronto-occipitala, impotriva acelor de ceasornic (pentru

ochiul drept); din spate se coboara tura in jos si se trece sub pavilionul

urechii peste obraz si ochiul drept; apoi iar se efectueaza o tura de

sustinere in jurul capului si se repeta turul precedent

- ochiul stang: in caz de aplicare pe ochiul stang directia turelor este

inversa - dupa acele de ceasornic

- ambii ochi: in caz de aplicare pe ambii ochi, se randuiesc turele de

pansament mai intai pe ochiul drept apoi pe cel stang.

25

Page 27

http://www.sfatulmedicului.ro/dictionar-medical/pavilion-al-urechii_4480










0.

BANDAJ

27

Page 29

5. SONDAJUL GASTRIC SI DUODENAL

1. Definiţii - sondajul reprezintă introducerea unei sonde sau cateter de cauciuc sau

material plastic, prin căile naturale, într -o cavitate naturală a organismului.

Sondajul gastric reprezinta introducerea unui tub de cauciuc (sonda Faucher) sau

polietilen (sonda Einhorn) prin faringe şi esofag in stomac

5. Obiective. Scop – sondajul gastric se poate efectua in scop:

•

explorator : recoltarera produselor cavităţii sondate (gastrica) in vederea

efectuării examenelor de laborator

•

terapeutic:

- evacuarea conţinutului cavităţii sondate

- introducerea unor substanţe medicamentoase

- hidratare

- alimentare

- curăţarea cavităţii de substanţe dăunătoare organismului introduse

accidental

Principii de respectat: instrumentele folosite pentru sondaje şi spălături trebuie

sa corespundă unor criterii generale, astfel:

•



suprafaţa instumentelor să fie netedă, pentru a nu leza mucoasele

•

materialul din care sunt confecţionate să fie rezistent pentru a nu se rupe în

cursul manoperei

•

vîrful sondelor să fie bont pentru a nu produce leziuni ale canalelor

sau conductelor prin care sunt introduse şi pentru a nu forma căi

false

•

respectarea regulilor de asepsie

•

in cazul spălăturilor, cantitatea de lichid trebuie sa fie întotdeauna mai mică

decât capacitatea organului spălat

•

este interzisă introducerea lichidului de spălat sub presiune

•

conţinutul evacuat prin sondaje si spălături se inspecteaza şi se notează in

foaia de observaţie

6. Tehnică

•

Materiale necesare:

- de protecţie a personalului sanitar :şorturi, mănuşi

- sterile: sonda , 2 seringi de 20 ml, eprubete sau recipienti pentru recoltare

- nesterile: tăviţă renală, pahar cu apă sau ceai, recipiente de colectare

- medicamentele de introdus



28

Page 30

Pregătirea psihica a pacientului: explicarea pe scurt a scopului şi realizarea

sondajului

Efectuarea sondajului:

•

pacient aşezat pe scaun cu spătar, cu spatele drept

•

se aşează tăviţa renală sub bărbia pacientului pentru colectarea salivei

•

lubrefierea sondei

•

medicul stă în partea dreaptă a pacientului, fixează cu mâna stângă capul

bolnavului

•

prinderea sondei cu mâna dreaptă ( cu mănuşi sterile, ca un “creion”)

•

pacientul deschide gura, respiră adânc, se introduce sonda pe peretele

posterior al faringelui, cât mai aproape de rădăcina limbii, invitând bolnavul

să înghită. Prin deglutiţie sonda pătrunde în esofag şi este împinsă foarte

atent spre stomac (la 40- 50 cm de arcada dentară)

•

verificarea poziţiei sondei prin aspirarea

•



fixarea sondei

•

aspirarea conţinutului şi prelevarea de probe

•

extragerea blândă a sondei, după pensarea acesteia

Variante:

a)

sondaj nazo-gastric:

- se face cu sonde mai subţiri

- sonda poate fi lasată pe loc o perioadă mai lungă

- nu se efectuează în caz de patologie ORL (polipi, deviaţie de sept,

hipertrofia cornetelor)

b)

formă particulară este introducerea sondei Blackmore în scop hemostatic

(varice esofagiene rupte)

Observaţii:

•

la pacienţii inconştienţi la care se face sondajul gastric se urmăreşte

respiraţia, culoarea feţei,

•

verificarea poziţiei sondei se face prin introducerea capătului distal într -un

pahar cu apă (apariţia bulelor arată pătrunderea în căile aeriene).

29

Page 31



SONDAJUL DUODENAL

Definiţie: introducera sondei dincolo de pilor, realizând o comunicare între duoden şi

mediul exterior

Obiective. Scop:

•

explorator:

–

extragerea conţinutului duodenal format din conţinutul

gastric, bilă (A,B,C), suc pancreatic şi secreţie proprie

–

evidenţierea unor boli parazitare ale duodenului sau căilor biliare

•

terapeutic

-

drenarea căilor biliare si introducerea unor medicamante care au

acţiune directă asupra ficatului, a căilor biliare sau tubului digestiv.

Acestea vor acţiona fie local, fie se vor resorbi prin pereţii intestinali,

ajungind prin vena portă in ficat şi apoi eliminate prin căile biliare

-

alimentaţie artificială: introducerea de lichide hidratante şi alimente

lichide în tubul digestiv al pacienţilor aflaţi în imposibilitatea de a se

alimenta

-

aspiraţia continuă: în cazul ocluziilor sau subocluziilor, postoperator,

pentru decomprimarea tubului digestiv



-

Alte utilizări :

- se verifică totodată permeabilitatea căilor biliare

- se pot localiza procese patologice hepatobiliare prin separarea bilei

veziculare de cea hepatică din conţinutul duodenal

- analiza sucului pancreatic urmareşte dozarea enzimelor din onţinutul

lui

Pregătiri : ca la sondajul gastric

Efectuarea sondajului duodenal :

•

primii paşi ca la sondajul gastric, pâna sonda ajunge in stomac

•

se aşeaza pacientul in decubit lateral drept cu trunchiul uşor ridicat şi

capul mai jos, coapsele flectate pe bazin

•

se împinge uşor sonda spre pilor pâna la marcajul de 60 cm

•

se continuă introducerea sondei cu răbdare şi atenţie concomitent cu

acţiunea de înghiţire a ei de către pacient (1 -2 cm la 3-5 minute)

- când diviziunea 75 cm se află la arcada dentară, oliva sondei a ajuns în

duoden (după circa 60 - 90 minute de la pătrunderea ei în stomac)

•

verificarea poziţiei sondei - dacă nu se scurge bila, se verifică dacă sonda a

ajuns în duoden sau dacă s -a încolacit în stomac -se insuflă 60 ml aer prin

30



Page 32

sondăşi apoi se aspiră dupa 1 minut; dacă sonda este în duoden, se

recuperează mai puţin de 20 ml

•

verificarea radiologică a poziţiei sondei

•

extragerea sondei se face după insuflarea unei cantităţi mici de aer (sonda

trebuie pensată)

Captarea bilei:

•

după 60-90 de minute de la pătrunderea sondei în stomac, la capătul liber

al sondei apare bila A, coledociană, de culoare galben-aurie, care se

colectează într -o eprubetă

•

se introduc 40 ml de soluţie de sulfat de magneziu 33% sterilă, la

temperatura camerei, pentru a favoriza drenarea bilei veziculare,

închiderea sondei prin pensare - după 15-20 de minute se deschide sondaşi

se colecteaza 30-40 ml de bilă vâscoasă de culoare închisă-castanie - bila

B, veziculară

•

după evacuarea bilei B se colectează bila clară care provine direct din ficat

- bila C, hepatică

7. Incidente. Accidente.

•



greaţă şi vărsături: combătute prin anestezia cu spray de xilină a faringelui

posterior

•

pătrunderea în laringe: apare tuse, congestia feţei, cianoza - se scoate

sonda

•

înfundarea sondei - se introduce ser fiziologic sau aer cu ajutorul seringii

•

sonda ramâne încolăcită în stomac

•

sindrom de aspiraţie cu bronhopneumonie

•

imposibilitatea drenării bilei cauzată de un obsatcol funcţional (spasmul

sfincterului Oddi) sau anatomic

•

sindrom Mendelssohn: bronhopneumonie de aspiraţie

31

Page 33

TEST

1.

Obiectivele pentru care se pot efectua sondajele gastrice

2. Principii ce trebuie respectate in efectuarea unui sondaj

3. Tehnica efectuarii sondajului gastric

4. Obiectivele pentru care se pot efectua sondajele duodenale



5. Tehnica efectuarii sondajului duodenal

6. Incidente si accidente ce pot aparea in efectuarea unui sondaj


NR. MANOPERA

NUME, FO

DATA SEMNATURA

1. SONDAJ

GASTRIC

2. SONDAJ

GASTRIC

3. SONDAJ

GASTRIC

4. SONDAJ

GASTRIC

5. SONDAJ

GASTRIC

32

Page 34

6. SONDAJUL VEZICII URINARE

6. Definiţie – manopera prin care se realizează evacuarea vezicii urinare, cu ajutorul

unei sonde.

7. Obiectivele - Sondajul vezicii urinare are drept scop:

• evacuarea vezicii urinare în cazurile în care acest lucru nu se

poate efectua fiziologic



• în cazul unor intervenţii chirurgicale (în special pe micul

bazin) sau explorări endoscopice

• evacuarea produselor patologice (cheaguri sanguine, cor pi

străini)

• prevenirea complicatiilor la pacientii cu incontinenta urinara

• monitorizarea precisă a diurezei

8. Indicaţii :

• retentia acuta de urina

• intervenţii chirurgicale în micul bazin, perineu, interventii

chirurgicale de durata

• după explorarea instrumentală a vezicii urinareşi a căilor

urinare (cistoscopie, ureteroscopie)

• după manevre terapeutice (litotriţie extracorporeală)

• cateterizare cu bujii filiforme sau cistostomie temporara)

• rupturi traumatice ale uretrei, pentru evitarea formării de căi

false

• evacuarea produselor patologice (cheaguri sangvine, corpi

străini)

• la bolnavii comatoşi

• la pacienţii la care este importantă monitorizarea balanţei

hidro-electrolitice.

Măsurarea diurezei obţinute prin sondaj vezical se face l a intervale diferite de

timp:

• din oră in oră: la cazurile cu oligurie

• la 12 ore: cu măsurarea osmolaritaţii, glicozuriei, corpi



cetonici şi sânge

• la 24 de ore: pentru determinarea clearance -ului creatininei,

măsurarea electroliţilor, fosfaţilor şi substanţelor toxice (in

intoxicaţii), amilazelor urinare (pancreatita)

9. Tehnica

33

Page 35

Materiale necesare

• sonde uretrale sterile de diverse tipuri şi dimensiuni

• mănuşi sterile

• comprese sterile şi soluţii antiseptice

• ulei de parafină sau glicerină sterile necesare pentru lubrefierea sondelor

• pungi sterile pentru colectarea urinii

• seringă şi ser fiziologic (20-30 ml) pentru umplerea balonului sondelor, dar şi

pentru controlul permeabilităţii sondei, spălături, aspirarea cheagurilor din

vezica urinară

Tipuri de sonde:

a) FOLEY: simple ( 2 canale) sau cu canal suplimentar pentru lavaj vezical prezintă:

-

un canal pentru evacuarea urinii: se conectează la punga colectoare

-

un canal pentru umflarea balonaşului pentru prevenirea ieşirii sond ei

(cu volume diferite de la 5 la 30 ml)

-





La bărbat - se decalotează glandul, se spală şi se dezinfectează glandul şi meatul

urinar

- se lubrefiază sonda

- se introduce în meatul urinar, cu blândeţe, penisul fiind ţinut cu

mâna stângă la zenit pentru a elimina una dintre curburile uretrei.

Când sonda ajunge la bulbul uretrei, penisul se basculează în jos spre

coapse, apoi se impinge sonda până ajunge în vezica urinara şi vine

urină

34

Page 36

- se umflă balonaşul sondei şi se trage sonda cat permite

- se evacuează urina lent, eventual cu pensarea sondei (după evacuarea

a 150 – 200 ml) pentru 1 – 2 minute.

La femeie - poziţia este pe masa ginecologică sau în decubit dorsal cu membrele

inferioare flectate şi desfăcute

- cu mâna stângă se desfac labiile şi se dezinfectează vulva şi meatul

urinar

- se introduce sonda în meat şi se împinge cu blândeţe până ajunge în

vezica urinară

Uneori meatul urinar se poate deschide pe peretele vaginal anterior ceea

ce necesită introducerea unei valve înguste pentru a putea efectua

cateterizarea meatului urinar.

35



Page 37

Sondajul vezicii urinare se poate efectua si pentru evacuarea urinii din vezica

urinară şi scoaterea imediată a sondei sau cu lăsarea temporară a sondei în vezica urinară.

10. Rezultate - cateterizarea uretrei permite evacuarea vezicii urinare (globul vezical

este dureros pentru bolnav), permite monitorizarea diurezei bolnavului în scopul unei

reechilibrări corecte şi urmărirea funcţiei renale.

11. Incidente, accidente

• sonda nu mai progresează de la un anumit nivel datorită unor

stricturi uretrale, adenom de prostată sau creearea unei căi

false (vine sânge pe sondă). În cazul stricturilor se

cateterizează uretra cu bujii filiforme sau se face puncţia

suprapubiană a vezicii urinare. În adenomul de prostată se

încearcă cateterizarea cu o sondă Tieman subţire sau puncţie

suprapubiană.

• sângerarea uretrei în timpul manevrelor de introducere a

sondei arată formarea unor căi false. S e va încerca

cateterizarea cu o sondă mai groasă, cu blândeţe sau puncţia

vezicii urinare

• hemoragia “ex vacuo” la sfârşitul golirii vezicii urinare; se

evită golind lent vezica urinară

• frisoanele, febra se datorează infecţiei urinare şi necesită

tratam ent antibiotic în funcţie de sensibilitatea germenilor

36

Page 38



TEST

1. Obiectivele sondajului vezicii urinare

2. Indicatiile sondajului vezicii urinare

3. Materiale necesare in efectuarea sondajului vezicii urinare

4. Descrieti tehnica efectuarii sondajului vezicii urinare la barbat

5. Incidente si accidente ce pot surveni in sondajului vezicii urinare


NR. MANOPERA

NUME, FO

DATA SEMNATURA

1. SONDAJ V.U.

2. SONDAJ V.U.

3. SONDAJ V.U.

4. SONDAJ V.U.

5. SONDAJ V.U.

37

Page 39

7. SPĂLĂTURI

1. Definiţie – spalatura reprezinta metoda prin care, într-un organ cavitar sau într-o

regiune cavitară, se realizează, în primul timp introducerea din exterior a unei

cantităţi de lichid urmată, în al doilea timp, de evacuarea în exterior a lichidului şi

a materialului biologic dizolvat sau preluat mecanic de către acesta.

Spălătura este o metodă care nu se poate realiza decât secundar unui sondaj.

2.



Clasificarea spălăturilor:

În funcţie de localizare:

• Spălătura auriculară ( a cond uctului auditiv extern)

• Spălătura oculară (conjunctivală)

• Spălătura buco -faringiană

• Spălătura esofagiană

• Spălătura gastrică

• Spălătura intestinală (clisma)

• Spălătura vezicală

• Spălătura vaginală

• Spălătura nazală

• Spălătura pleurală

3.

Obiective. Importanţa manoperei. Scop

În funcţie de scopul urmărit, spălăturile pot fi:

- Terapeutice

- Diagnostice

I. Spălătura auriculară (a conductului auditiv extern)

Scop terapeutic :

-

îndepărtarea dopurilor de cerumen şi a corpilor străini

pătrunşi accidental sau voluntar (la persoane fără discernământ) în conductul

auditiv extern.

-

uneori, în otita medie supurată cu membrană





-

se pregatesc materialele necesare

-

se aseaza pacientul in pozitie sezinda, pe scaun si se protejeaza cu o musama

-

se verifica temperatura solutiei (37 °C) si se aspira in seringa Guyon

-

pacientul deschide gura, se trage pavilionul urechii inapoi si in sus pentru a largi

conductul auditiv

-

se introduce amboul seringii in conductul auditiv atit cit se vede cu ochiul liber si

se injecteaza lichidul spre peretele postero-superior si se asteapta evacuarea.

Lichidul se introduce fara presiune deoarece pot sa apara tulburari vestibulare sau

perforarea timpanului

-

se repeta tehnica pina se elimina corpul strain sau lichidul de spalatura este curat .

II. Spalatura oculara

Scop terapeutic:

-

afectiuni inflamatorii

-

secretii conjunctivale

-

corpi straini

Materiale necesare :



-

recipient picurator

-

comprese sterile

-

tavita renala

-

solutie pentru spalatura - soluţie de ser fiziologic, soluţie acid boric, soluţie de Vit.

A, lacrimi artificiale, unguent oftalmic

-

materiale de protectie, manusi de unica folosinta

Tehnica :

-

pacientul in decubit cu capul uşor intors spre ochiul care va fi spălat primul

-

se indeparteaza secreţiile sau crustele aderente de gene/pleoape prin ştergere

uşoară de la comisura externă spre cea internă folosind un tampon steril imbibat in

ser fiziologic

-

se repeta procedura şi pentru celalalt ochi inclinand uşor capul

-

se instileaza lacrimi artificiale sau unguent oftalmic

-

rugam pacientul să inchidă ochii şi apoi aplicaţi soluţie de Vit. A pe pleoape,

protejand astfel pielea fragilă



-

pentru a menţine ochii umeziţi, aplicaţi un pansament steril imbibat in

ser fiziologic şi fixaţii cu bandă adezivă; pansamentul se va schimba frecvent

39

Page 41

III. Spălătura gastrică

Scop terapeutic : golirea conţinutului gastric şi curăţarea mucoasei gastrice de elemente

patologice restante la acest nivel. Se face în urmatoarela situaţii:

-

in ingestii accidentale sau voluntare de substanţe toxice (diluare + neutralizare +

evacuare)

-

in staze gastrice prelungite însoţite sau nu de dilataţie gastrică şi procese

fermentative (stenoze pilorice);

-

in pregătirea preoperatorie - în intervenţii pe stomac sau în cazul unei anestezii

generale la un pacient cu conţinut gastric abundent

-

in perioada postoperatorie, la pacientii cu interventii laborioase, la care apare

ileusul dinamic si varsaturile sau in dilataţii gastrice acute postopera torii.

Scop diagnostic : obţinerea unor produse patologice din stomac, în cazul:

-

analizei biochimice a unei substanţe ingerate accidental, voluntar sau în cursul

unui act criminal



-

unor infecţii specifice ( bacilii Koch din TBC)

Are ca şicontraindicaţii situaţiile în care:

1. peretele gastric subminat patologic se poate fisura în cursul manoperei:

-

Ulcere sau cancere gastrice cu suspiciune de perforatie

-

Interval mai mare de 2-3 ore de la ingestia de substanţe chimice caustice.

2. compresiunea realizat ă la nivelul cavităţii toracice de către stomacul dilatat conduce la

complicaţii de vecinătate pentru pacienţii:

-

cu tuberculoză pulmonară avansată sau în evoluţie

-

cu insuficienţă respiratorie de diverse cauze

-

cu insuficienţă cardiacă decompensată

-

cu anevrisme de vase mari la emergenţă


• sonda gastrica de dimensiuni adecvate varstei

• seringi sterile

• manusi sterile

• recipient cu lichid pentru spalatura (apa sterila la nou -nascut si la

sugar )

• recipient pentru depozitarea li chidului gastric



• palnie

• pense hemostatice

• antidot

• lubrefiant steril pentru sonda

• leucoplast

• material pentru dezinfectia mainilor

• material pentru protectia patului si lenjerie de pat

40

Page 42

Tehnica:

• prima conditie este sa ne asiguram de permiabilitatea oro – faringo -esofagiana

• introducerea sondei

-

se pregatesc materialele necesare

-

se aseaza pacientulin decubit dorsal cu toracele ridicat sau sezind

(functie de starea de constienta)

-

se spala mainile cu apa si sapun si se pun manusi sterile

-

se protejeaza lenjeria de pat si corpul cu un material impermeabil

-

se aproximeaza pe sonda lungimea care trebuie introdusa, masurind

distanta de la nas la lobul urechii si apendicele xifoid si se marcheza



locul

-

se umezeste sonda sau se lubrefiaza cu un lubrefiant hidrosolubil

-

daca pacientul este constient si cooperant, i se explica in ce consta

tehnica si ce trebuie sa faca pentru afi de scurta durata si corecta,

daca este agitat va fi tinut de alta persoana

-

se introduce sonda cu capatul proximal orientat spre partea

posterioara a faringelui, apoi, daca este posibil, rugam pacientul sa

inghita, sincronizind miscarile de deglutitie cu cele de respiratie si cu

introducerea sondei. Se extrage sonda de urgenta daca se observa

agitatie sau tuse, facies congestionat sau alte reactii, dar se reia

tehnica .

-

cind sonda a ajuns la arcada dentara cu marcajul efectuat , se verifica

pozitia ei prin aspirare cu o seringa sterila, al carei ambou se

adapteaza la capatul distal

• spalatura propriu -zisa :

- se aspira continutul gastric cu o seringa ,

- se ataseaza palnia la capatul extern al sondei, se umple palnia cu solutie de

spalatura, ridicind-o deasupra nivelului capului pacientului si cind din

lichid mai ramine in palnie doar 1-2 cm , se coboara mai jos de nivelul

epigastrului , golind continutul in recipientul de colectare Daca se

foloseste o sonda cu calibrul mic se introduce solutia cu seringa .



- se repeta pina solutia rezultata este curata

- se penseaza capatul extern cu o pensa hemostatica

- se extrage sonda cu blindete ,dar rapid

- se pastreaza lichidul rezultat pentru analize diverse

- se indeparteaza materialele de protectie, se sterge regiunea periorala,

se aseaza copilul in pozitie comoda .

IV. Spălătura intestinală (clisma) – va fi tratata in capitol separat

41

Page 43

V. Spălătura vezicală

Scop terapeutic :

-

introducerea unor substanţe dezinfectante, antibiotice, hemostatice sau antalgice;

-

evacuarea postoperatorie a cheagurilor restante

Scop diagnostic :

-

analizarea lichidului evacuat în caz de tumori, hemoragii ale aparatului urinar sau

alte entităţi patologice;

-

clarificarea conţinutului vezical opac din hemoragii masive (sânge sau cheaguri),

infecţii (puroi), tumori (ţesut tumoral necrozat ), anterior unor proceduri

diagnostice sau terapeutice endoscopice.

Are următoarele contraindicaţii , grupate în două categorii:



1. contraindicaţii ale sondajului premergător spălăturii:

-

Patologie uretrală acută

-

Sechele cicatriceale după patologie uretrală cronică.

2. contraindicaţii ale spălăturii propriu-zise:

-

Sechele cicatriceale ale vezicii urinare (TBC, intervenţii chirurgicale recente);

-

Patologie vezicală tumorală malignă avansată.


-

sonde vezicale

-

eprubete sterile cu dop steril pentru urocultura, sau recipiente speciale

-

pense hemostatice ,

-

casolete cu comprese sterile si tampoane de vata

-

manusi sterile

-

materiale pentru toaleta organelor genitale

-

solutii antiseptice



-

tavite renale

-

lubrefiant pentru sonda

Tehnica:

1. La femei:

-

se dezinfecteaza regiunea vulvara si meatul urinar cu o solutie antiseptica

neiritanta ,

-

se desface ambalajul sondei si se prinde sonda cu mina dreapta

-

se lubrefiaza sonda si se introduce in uretra, astfel incat sa inainteze lent

2. La baieti

-

se dezinfecteaza glandul decalotat si meatul urinar cu un antiseptic

neiritant

-

se desface ambalajul sondei si se prinde sonda

42

Page 44

-

se lubrefiaza sonda

-



cu ajutorul unei pense sterile se prinde capatul proximal si impinge usor

in meatul urinar, cu degetele de la mina stanga tinand penisul bine intins

“la zenit”

-

se capteaza urina in tavita renala sau in eprubete sterile

-

daca este sondaj a demeure, se conecteaza la sonda tubul sacului colector

si se fixeaza la tegumente cu benzi de leucoplast ,

-

daca nu, se penseaza capatul liber al sondei si se extrage sonda cu

blindete

-

se efectueaza toaleta organelor genitale ,

-

se noteaza cantitatea de urina , aspectul si se pregatesc probele pentru

laborator

VI. Spălătura vaginală

Scop terapeutic : îndepărtarea mecanică a conţinutului vaginal fiziologic sau patologic

având ca obiectiv:

-

dezinfecţia locală în obstetrică -ginecologie, vaginite, vulvovaginite

-

dezinfecţia locală pre- şi postoperatorie;

-

dezlipirea exudatelor patologice aderente de mucoasa vaginală



Are ca şicontraindicaţii situaţiile în care colul uterin este deschis sau beant, permiţând

trecerea lichidului de spălătură la nivelul cavităţii uterine şi, ulterior, in cavitatea

peritoneala:

-

imediat post-partum;

-

patologie acută de col uterin (inflamatorie, tumorală, etc);

-

patologie acută utero -anexială.

Materiale necesare:

-

irigator de 2 litri, prevazut cu un tub de cauciuc lung de 1,5 m.

-

canula vaginala

-

solutiile de spalat – permanganat de potasiu 1/4000, cloramina 1%°, lichidul de

spalatura trebuie sa fie caldut – la 25 – 30 °C

Tehnica :

-

pacienta este asezata pe masa ginecologica sau se poate aseza pe o plosca in pat,

cu coapsele in abductie si flectate

-

se efectueaza toaleta vulvara

-

se introduce canula in vagin, urmand peretele posterior al acestuia, pana in fundul



de sac posterior. Se retrage putin canula si se orienteaza varful acesteia catre

fundurile de sac laterale

-

jetul trebuie sa aiba o presiune mica – astfel se realizeaza o curatire mecanica a

mucoasei vaginale si colului uterin, prin eliminarea secretiilor odata cu lichidul de

spalatura

-

se retrage canula progresiv, se pune pacienta sa tuseasca pentru a elimina lichidul

retinut in vagin

43

Page 45

-

se termina spalatura cu toaleta regiunii vulvare, dupa care se aplica un tampon

TEST

1. Definitia spalaturilor

2. Spalatura auriculara

3. Spalatura oculara

4. Spalatura gastrica

5. Spalatura vezicala

6. Spalatura vaginala


NR. MANOPERA

NUME, FO

DATA SEMNATURA





anus, în intestinul terminal.

2. Obiective

La baza acţiunii unei clisme stau cele două funcţii de bază ale colonului:

- motilitatea

- absorbţia

Scopul clismelor poate fi:

- evacuator - distensia colonului, de către substanţa introdusă prin clismă,

iniţiază, prin reflexe mienterice, unde peristaltice puternice care împing

conţinutul colic (lezarea plexului Auerbach împiedică producerea mişcărilor

peristaltice)

- explorator - explorarea lumenului, a supleţei pereţilor, integrităţii mucoasei

rectului şi colonului cu substanţe radioopace.

- terapeutic - mucoasele rectală şi colică au capacitatea de a absorbi anumite

substanţe (aminoacizi, glucide, lipide) şi apă.

▪ Clisma terapeutică constă în administrarea unor substanţ e

medicamentoase ce se absorb pe cale rectocolică sau cu acţiune

locală asupra unor afectiuni rectocolice.

▪ Pot fi clisme -

medicamentoase

-

alimentare.

3. Indicaţii, contraindicaţii

În funcţie de scopul în care se realizează clisma, deosebim:

a) Clisma evacuatorie

Indicaţii :



• constipaţia cronică, mai ales în dolico- sau megacolon; se poate asocia cu

medicaţie purgativă, regim alimentar corespunzător

• pregătirea preoperatorie a bolnavului înaintea oricărei intervenţii

chirurgicale şi mai ales în intervenţii pe colon, rect;

• reluarea tranzitului intestinal la bolnavii operaţi care nu au avut scaun spontan

după 48 – 72 ore (ileus dinamic postoperator). Nu se aplică la cei ce au fost

operaţi în sfera rectocolică;

• evacuarea colonului în vederea administrării unor clisme terapeutice sau

exploratorii;

• evacuarea colonului premergător unei explorări endoscopice.

45

Page 47

Contraindicaţii :

• afecţiuni acute ale anusului, rectului : anite, fisuri anale, anorectite, tromboze

hemoroidale

• bolnavii cu operaţii rectocolice – pericol de dehiscenta a suturilor prin

presiune cu aparitia fistulelor stercorale

• pregătirea preoperatorie a bolnavilor cu afectiuni acute – apendicita acuta,

hernia strangulata, infarctul mezenteric, neoplasme perforate, diverticulite

necrozate, perforate

b) Clisma exploratorie (irigoscopia, irigografia)

Indicaţii :

•

sindroame ocluzive sau subocluzive



•

tulburari de tranzit – alternanta constipatie diaree

•

constipaţie progresivă recent apărută

•

modificări ale scaunului - rectoragii

•

scaune gleroase

•

în precizarea localizării unor formaţiuni tumorale abdominale şi raporturile

acestora cu traiectul digestiv.

Contraindicaţii :

•

afecţiuni acute ale anusului

•

stenoza anorectală

•

tumori anorectale vegetate şi ulcerate, hemo ragice

•

afecţiuni acute: apendicită acută, hernie strangulată, infarct

enteromezenteric, perforaţii rectocolice.

c) Clisma terapeutică

Indicaţii :

• clisma sedativă – folosită ca preanestezie la copii sau în calmarea unor bolnavi

agitaţi atunci cînd calea orală sau parenterală nu poate fi folosită;



• clisma medicamentoasă - cu acţiune locală în afecţiuni inflamatorii rectocolice

(salazopirină), rectocolită ulcerohemoragică, dizenterii;

• clisma alimentară – puţin folosită astăzi;

• se pot face clisme în scop terapeutic în volvulus sau invaginare (devolvulare,

dezinvaginare)

Contraindicaţii :

• afecţiuni acute ale anusului

• stenoze, tumori anorectale

• afecţiuni intestinale acute cu risc de perforaţie sau perforate

• tumori anorectale vegetate , hemoragie

• afecţiuni acute: apendicită acută, hernie strangulată, infarct enteromezenteric,

perforaţii rectocolice.

46

Page 48

4. Tehnica

- Materiale necesare :

Adult :

• irigator

• tub de cauciuc lung de 1,50 m

• canulă rectală de ebonită prevăzută cu un robinet sau sondă de cauciuc (Chatel

– Guyon)

• stativ

• lubrefianţi

• lichidul de introdus



Copil - pară de cauciuc cu capacitate 50 – 150 ml

- Lichidul de introdus :

- Clisma evacuatorie - cantitate 500 – 700 ml

- concentraţia soluţiei izotonă (bine suportate de

mucoase şi acţionează prin volumul lor)

- temperatura – cât mai apropiată de cea a

corpului - 37 – 38° C

- viteza de introducere – lentă – se ridică

irigatorul la o înălţime de 50 – 70 cm faţă de

nivelul anusului.

- In general se foloseşte apă cu săpun (20g săpun

la 600 ml apă).

- Clisma exploratorie -suspensie de sulfat de bariu în apă

-

Clisma sedativă

- amital sodic(2-4 g) sau

clorat hidrat (4-6 g) în 30-40 g apă

-

Clisma medicamentoasă – soluţie salazopirină,

antipirina in 30-40 ml apă călduţă; soluţii de

permanganat de sodiu 0,25‰, nitrat de argint

0,50‰

-

Clisma alimentară - soluţii glucozate,

aminoacizi, lipide administrate în picături la





- lichidul se introduce lent – irigatorul se fixează

pe stativ la o înălţime de 50 – 70 cm de orificiul

anal, iar durata de introducere a conţinutului va

fi de 15 – 20 min.

- se scoate canula

- bolnavul face câteva mişcări în pat într-o parte

şi alta şi reţine lichidul prin contracţie voluntară

a anusului până la senzaţia imperioasă de scaun.

-

Clisma exploratorie -

se introduce lent

substanţa baritată examinâ ndu-se colonul până la

valva ileocecală (progresia substanţei, umplerea

colonului, distensia pereţilor, peristaltica, existenţa

eventualelor formaţiuni sau ulceraţii)

-

după eliminarea substanţei baritate se face o

insuflaţie cu aer în colon şi se examinează încă o

dată (în strat subţire – proba Fischer)

-

mucoasa reţine bariul pe toată suprafaţa sa

(lizereul de siguranţă).

- Clisma terapeutică

-

se introduce substanţa activă într -o cantitate





pozitie de decubit dorsal cu picioarele departate sau in decubit lateral

- se lubrefiaza tubul cu o compresa cu vaselina si departind fesele pacientului

cu mina stinga , se introduce tubul de gaze prin anus in rect si apoi in colon

prin miscari de inaintare si rasucire .Tubul se mentine maximum 2 ore, pentru

a evita riscul aparitiei de escare a mucoasei rectale. Se poate repune dupa 1-2

ore.

- se efectueaza toaleta regiunii perianale ,

49

Page 51

TEST

1. Definitia si scopurile in care se poate efectua o clisma

2. Clisma evacuatorie – indicatii, contraindicatii

3. Clisma exploratorie - indicatii, contraindicatii

4. Clisma terapeutica - indicatii, contraindicatii

5. Descrieti lichidul utilizat in efectuarea unei clisme

6. Tehnica efectuarii unei clisme

7. Incidente si accidente ce pot surveni in efectuarea unei clisme


NR. MANOPERA

NUME, FO

DATA SEMNATURA

1.

CLISMA

2.



CLISMA

3.

CLISMA

4.

CLISMA

5.

CLISMA

50

Page 52

9. DRENAJUL

6. Definiţie – Drenajul este o metodă chirurgicală prin care se asigură evacuarea la

exterior a unor lichide, patogice sau nu, din anumite cavităţi naturale sau create

postoperator, cu ajutorul unor mijloace sau metode speciale.

7. Obiective - Drenajul chirurgical urmăreşte evacuarea lichidelor patogice sau

prevenirea acumulării acestora în anumite cavităţi sau interstiţii.

Conţinutul patologic se poate evacua la exterior:

- direct

–

punând în contact cavitatea cu exteriorul prin

intermediul unui tub de dren

- indirect –

folosind metode chirurgicale de evacuare a cavit ăţii

patologice în altă cavitate care comunică cu exteriorul

(derivaţie)



Clasificare - drenajele se pot clasifica :

a) în raport cu scopul urmărit:

- profilactic - se instituie când condiţiile operatorii ne fac să bănuim

posibilitatea acumulării unei secreţii sau apariţia unei

infecţii (hemostază imperfectă, debridări, decolări de

ţesuturi, pericol de dehiscenţe anastomotice)

- curativ

- se instituie când este vorba de evacuarea unor colectii

purulente sau de altă natură (chist hidatic, fistule digestive)

b) în funcţie de modul de aplicare a drenajului :

- simplu

– lăsând lichidele sa curgă funcţie de legile fizice ale

capilaritatii, ale gravitaţiei şi ale mecanicii funcţionale a

ţesutului sau cavităţii respective

- aspirativ - acţionând prin intermediul uno r aparate care produc o

absorbţie activa a lichidelor şi secreţiilor din cavitate prin

intermediul tuburilor de dren.

Mecanism de acţiune

51

Page 53

Drenajul simplu se supune unor legi mecanice ale fizicii, cât şi dinamicii şi

morfologiei cavităţii pe care o drenează.

a. Legi mecanice ale fizicii :

a) legea gravitaţiei – lichidele se adună în partea declivă a unei cavităţi. Rezultă că



drenajul cavităţii trebuie să fie decliv.

b) legea capilarităţii – se aplică la drenajul cu meşe şi fire de setolină, ace stea

realizând un sistem capilar prin intermediul căruia lichidele

urcă spre suprafaţă.

b. Legile dinamicii cavităţii seroase care se drenează (mişcările pe care le execută

sau la care este supusă cavitatea şi presiunile pozitive sau negative ale cavităţii ).

- presiunea negativă care se formează in pleura în timpul inspiraţiei (prin mărirea

diametrului cuştii toracice) face ca aerul să intre în cavitatea

pleurală, apărând pneumotoraxul dacă tuburile comunică

direct cu exteriorul. Pentru aceasta drenajul pleural se face în

vas închis, cu sau fără aspiraţie.

În cazul seroasei peritoneale aspiraţia exercitată de diafragm

în expir induce o presiune negativă care face ca lichidul să

urce până în spaţiul subfrenic.

- presiunea pozitivă a cavităţii peritoneale din timpul inspiraţiei face ca lichidele

să fie evacuate din peritoneu, chiar atunci când nu ajung

permanent în contact cu tubul de dren sau sunt situate în zone

mai declive decât capătul exterior al tubului de dren – ca in

drenajul pelvisului, tubul fiind exteriorizat în fosa iliacă.

c. Morfologia şi fiziologia cavităţilor drenate ajută sau împiedică scurgerea

secreţiilor. Astfel recesurile pleurale sau fundurile de sac peritoneale ajută la acumularea

secreţiilor în aceste zone şi drenajul lor.

Capacitatea de secreţie a fibrinei şi alipirea pereţilor cavităţilor face ca drenajul să

devină nefuncţional, deşi este corect realizat.

Traiectul tubului de dren din cavitate până la tegument trebuie să fie cât mai scurt.



8. Indicaţiile drenajului

a) Indicaţii profilactice – constau în prevenirea formării sau infectării colecţiilor

în diverse plăgi sau cavităţi

52

Page 54

• plăgi contuze, delabrante, contaminate. Aceste plăgi trebuie

considerate de la început ca fiind infectate;

• zone care au necesitat decolări intinse unde se produc scurgeri

seroase abundente (lojă renală, zonele retroperitoneale, pelvis);

• suturi sau anastomoze intraperitoneale;

• favorizarea obliterării unor cavităţi cu pereţi supli care se alipesc

mai repede.

b)Indicaţii terapeutice – urmareste evacuarea unor colectii patologice din tesuturi

si organe

• infectii sau colectii a partilor moi (abcese, flegmoane)

• colectii supurate in diverse cavitati seroase (pleura, pericard,

peritoneu)

• abcese dezvoltate in organe parenhimatoase (ficat, panc reas,

plaman)

• perforarea unor organe cavitare cu revarsate (bila, suc gastric,

continut intestinal)

• interventii pe organe cu procese inflamatorii, purulente

(apendicite acute, colecistite acute, piosalpinx)

• revarsate pleurale, pneumotorax, interventi i pe organe



intratoracice

Materiale necesare:

1. Tuburi din cauciuc sau material plastic – cele mai utilizate. Diametrul tuburilor

variaza intre 4 si 20 mm. Grosimea peretilor tubului este variabila. Cele subtiri se

pot colaba usor si astfel nu mai dreneaza.

2. Lamele din cauciuc sau material plastic - pot fi netede sau ondulate cu diverse

lungimi şi lăţimi. Se folosesc în drenajele superficiale

3. Tifonul.- se foloseşte sub formă de meşe. Are dezavantajul că se îmbibă repede

cu fibrină care astupă orificiile reţelei şi anihilează functia capilară a meşei.

4. Fire de setolină sau nylon . Se folosesc în mănunchiuri mici, formând o serie de

spaţii capilare.

5. Pungi şi borcane colectoare .

6. Se pot folosi pungi sau borcane colectoare simple sau prevăzute cu sistem

aspirativ (tip Redon).

7. În drenajul pleural se folosesc borcane speciale în sistem închis tip Beclere .

8. Sistem de aspiraţie (sursă de vid) poate fi central, conectat la patul bolnavului

sau aspiratoare portabile.

Tehnici de drenaj :

53

Page 55

a) Drenajul cavităţilor superficiale

Se pot folosi:

- tuburi

- meşe de tifon



- lamele din cauciuc

- fire de setolină sau nylon

În cazul zonelor cu decolări întinse se poate folosi drenajul aspirativ

Tehnica:

-

Se aşează în profunzimea cavităţii în aşa fel încât

tubul să ajungă în partea cea mai declivă a ei.

-

Scoaterea tuburilor de dren se face prin contraincizie

la câţiva centimetri de marginea plăgii. Se face o mică incizie cu bisturiul

şi cu o pensă Kocher curbă se pătrunde în cavitate, scoţându -se tuburile

care se taie oblic.

-

Se poziţionează decliv tubul de dren şi se fixează cu

fir de nylon la tegument.

Tuburile tip Redon sunt prevăzute cu ac în grosimea tubului, care se scoate prin

inteparea tegumentului şi se fixează la aspiraţie.

Meşele se aşează în cavitate (au şi rol hemostatic) cu o pensă şi se exteriorizează

prin plagă sau contraincizie.

b) Drenajul cavităţii toracice

Se folosesc

- tuburi de dren cu diametrul într 0,6 –1 cm din material plastic

- sonda Petzer

- tuburi siliconate

- borcane colectoare unice sau multiple în sistem închis



- sistem aspirator

Obiective :

- evacuarea colecţiilor lichidiene (seroase, sanguinolente, purulente) din pleură

- eliminarea aerului din pleură şi desfiinţarea spaţiului aerian dintre pleură şi plămân,

care să permită reexpansionarea acestuia şi menţinerea reexpansionării

- realizarea unui echilibru mediastinal normal (după rezecţii pulmonare)

- aprecierea cantităţii şi controlul pierderilor sanguinolente postoperatorii

Indicaţii :

54

Page 56

- revărsate pleurale: aeriene, hemoragice, chiloase sau purulente

- după orice traumatism toracic care are drept rezultat pneumotoraxul

- colecţii pulmonare (abcese, chisturi hidatice) care se evacuează operator

- segmentectomii, lobectomii, pneumonectomii

- decorticări pleuropulmonare

Contraindicaţii :

- pleurezia cu exsudat steril poate beneficia şi de alte posibilităţi terapeutice (puncţie

evacuatorie)

• Borcanul tip Beclere se foloseşte pentru drenajul simplu, pasiv. Unul din

tuburile care străbat dopul este scurt şi comunică cu aerul atmosferic, celălalt

este lung până la fundul borcanului, pus în legătură cu drenul toracic.

• Sistemul cu 2 borcane permite un drenaj pasiv

• Sistemul cu 3 borcane preconizat de Sweet şi modificat de Mathey şi Galey

foloseşte aspiraţia activă.



Tehnică – se face obligatoriu radiografie toracică pentru diagnosticul de colecţie

lichidiană pleurală (sau aerică) şi aprecierea cantităţii

• locul de elecţie este în spaţiul III – IV intercostal pe linia axilară posterioară.

• anestezia – locală cu xilină 1%

• incizie cu bisturiul cca 1 cm

• cu o pensă se decolează muşchii intercostali razant cu marginea superioară a

coastei

• se introduce cu pensa tubul de dren, pensat în prealabil

• se racordeaza tubul de dren la sistemul de drenaj inchis (baterie, borcan tip

Beclere) şi se trece un fir de aşteptare (va închide breşa tegumentară la

scoaterea tubului)

c) Drenajul cavităţii abdominale

Se face după unele intervenţii chirurgicale în scop profilactic sau terapeutic.

Tehnică:

Plasarea drenului se face în funcţie de natura intervenţiei şi topografia organului

operat.

Astfel, drenul se plasează:

• subhepatic – în intervenţii pe stomac, duoden,vezicula biliară, căi biliare, ficat

• în loja splenică – după splenectomie

55

Page 57

• în fundul de sac Douglas în intervenţii în etajul abdominal submezocolic,

pelvis

• parietocolic – în afecţiuni şi intervenţii pe colon



Traiectul tubului - trebuie să fie cât mai scurt, să nu treacă prin zone ce pot fi

contaminate.

Deosebim:

-

drenajul simplu – se drenează cavitatea respectivă

-

drenajul spălătură – folosit în special în peritonitele

difuze. Pe un tub se introduc substanţe antiseptice care spală cavitatea

peritoneală şi pe alte tuburi se drenează cavitatea.

Incidente, accidente :

• instalarea defectuoasă a tubului de dren sau cudarea tubului

• colmatarea tubului cu secreţii vâscoase

• ieşirea accidentală a drenului din cavitate

• infectarea traiectului tubului de dren

• infectarea secundară, exogenă a cavităţii prin lipsa de protecţie a capătului in

exterior a tubului

• hernierea de anse intestinale în lungul traiectului tubului sau volvularea lor în

jurul tubului cu apariţia semnelor de ocluzie intestinală

• ulceraţii ale organelor cavitare produse prin decubit de către tuburile rigide

• ulceraţii ale unor vase mari din vecinătatea tuburilor cu necroze şi hemoragii

• fistulizarea – consecinţa unui drenaj ineficient al cavităţii

• abcese reziduale în cavităţi ca urmare a drenajului ineficient

56

Page 58



TEST

1. Definitia si obiectivele drenajelor chirurgicale

2. Clasificarea drenajelor

3. Mecanisme ce intervin in functionarea drenajelor simple

4. Indicatiile drenajelor

5. Materiale utilizate in drenaje

6. Drenajul cavitatilor superficiale

7. Drenajul cavitatii toracice

8. Drenajul cavitatii abdominale

9. Incidente si accidente ale drenajelor


NR.

MANOPERA

NUME, FO

DATA SEMNATURA

1

.

DRENAJ CAVITATE

SUPERFICIALA

2

.

DRENAJ CAVITATE

SUPERFICIALA

3

.



DRENAJ CAVITATE

SUPERFICIALA

4

.

DRENAJ CAVITATE

TORACICA

5

.

DRENAJ CAVITATE

TORACICA

6

.

DRENAJ CAVITATE

ABDOMINALA

57

Page 59

7

.

DRENAJ CAVITATE

ABDOMINALA

58

Page 60

10. ANESTEZIA LOCALĂ ŞI LOCOREGIONALĂ



1. Definiţii:

Anestezia este manopera care produce abolirea conştientizării durerii (somatice sau

viscerale).

Anestezia apare ca rezultat al unor:

-

procedee medicale folosind substanţe specifice prin care este împiedicată

transmiterea durerii de la periferie la centru (anestezii loco-regionale) sau

prelucrarea stimulilor nociceptivi la nivel central (anestezie generală) ;

-

agenţi etiologici accidentali care distrug receptorii durerii, întrerup calea de

transmitere a durerii sau afectează centrii durerii.

Anestezia a devenit o ştiinţă şi s-a dezvoltat ca specialitate de sine stătătoare,

asigurând fie un tratament adecvat în lipsa durerii, fie chiar tratamentul propriu-zis al

durerii.

Clasificarea manoperelor anestezice în funcţie de starea de conştienţă a

pacientului :

• anestezii generale (hipnoză de grade diferite)

• anestezii locale şi loco-regionale (pacient co nştient)

Clasificare în funcţie de nivelul de blocare a stimulului nociceptiv:

• anestezia locală - interceptarea receptorilor aparţinând sistemului nervos

periferic (SNP)

• anestezia tronculară şi de plex - interceptarea de trunchiuri nervoase ale

SNP

• a nestezia de conducere (sub- supraarahnoidiană) - interceptarea de

cordoane nervoase la nivel medular - SNC



Anestezicul: substanţă care suspendă temporar şi reversibil sensibilitatea într -o zonă a

organismului.

2. Obiective.

În majoritatea ramurilor medicinii (mai ales în specialitatile chirurgicale,

stomatologie, cardiologie, oncologie, reumatologie) apar situaţii când trebuie efectuate

anumite manopere diagnostice sau terapeutice extrem de dureroase, ceea ce impune o

terapie a durerii provocate de manoperele efectuate de medic.

Anularea durerii prin procedeele anestezice a asigurat posibilitatea efectuării unor

manopere în condiţii de confort fizic şi psihic al pacienţilor.

În plus, activitatea medicală efectuată sub protecţia anesteziei a asigurat un real

progres în dezvoltarea tuturor ramurilor medicinii de-a lungul timpului.

59

Page 61

3. Indicaţii. Contraindicaţii

A. Anestezia locală

1. Indicatii chirurgicale :

- in traumatologia de urgenţă

• plăgile extremităţilor - explorări diagnostice, extrageri corpi străini,

hemostază primară, excizii ţesuturi devitalizate, suturi

• infecţiile extremităţilor - incizii, evacuări de puroi sau sfaceluri

• reduceri fracturi sau luxaţii în urgenţă

• puncţii exploratorii sau evacuatorii - hematoame, colecţii lichidiene

• dureri posttraumatice mari

• cateterisme





Page 62

• Mănuşi chirurgicale +/- halat steril

• Substanţa anestezică:

Cocaina: anestezic de suprafaţă (mucoase) - în stomatologie, ORL,

oftalmologie

Clorhidrat de lidocaină (Xilina, Xilocaina)- anestezic de suprafaţă (pe

tegumente sau mucoase) 2 - 4% maxim 1-5 ml

• injectabil pentru infiltraţii locale: 0,5 - 1%

• infiltraţii tronculare: 1 -2%, doze de 6-7 mg/kg,

• injectabil intrarahidian 2 -4%, în doze de 1 mg/kg,

• injectabil peridural: 2%, în doze de 6-7 mg/kg

• injectabil peridural continuu: 1%, în doze de 6 -7 mg/kg

Bupivacaina (Marcaina) 0,25%-0,5% - anestezic local cu durată lungă

de acţiune, folosită de obicei în anestezia intrarahidiană sau peridurală

(0,5%), dar şi în anestezii locale de mică întindere (0,25%).

• Seringă + ace

• Substanţe antiseptice pentru pregătirea zonei de anesteziat

Tehnica standard - anestezia prin infiltraţie:

• se injectează substanţa anestezică la nivelul ţesturilor pe care vrem să acţionăm,

dar numai după aspiraţie de verificare a unei posibile puncţionări a unui vas de

sânge, efectuată în cursul fiecărei etape de injectare.

• injectarea se execută în straturi anatomice: injectarea tegumentului pe orizontală

(buton dermic, apoi în suprafaţă) până la aspect de coajă de portocală pe fond de

paloare, apoi a ţesutului adipos, pe direcţie oblică, (creştere moderată de vo lum)



până la aspect de ridicare a nivelului tegumentului faţă de cel adiacent şi, în final,

înainte sau după incizie, a ţesuturilor din profunzime, pe direcţie perpendiculară,

(fascii, musculatură), cu respectarea reperelor elementelor nobile din regiune

• se testează instalarea anesteziei progresiv, cu stimuli dureroşi de intensitate

crescândă, după trecerea unui interval de timp corespunzător actiunii substanţei

anestezice folosite.

Tehnici speciale

I. Anestezia de contact - Anestezicul se aplică direct pe suprafaţa de anesteziat,

intrând în contact cu receptorii nervoşi prin difuziune.

•

anestezie de contact tegumentară cu clorură de etil (Kelen)

•

anestezie de contact mucoasă cu cocaină 4 -10% prin badijonare sau

pulverizare

•

anestezie de contact mucoas ă cu xilină- xilocaină 2% prin badijonare sau

pulverizare (bronhoscopie, intubaţie traheală, manevre urologice)

•

anestezie de contact tegumentară cu xilină - xilocaină 2% sub formă de

unguent (EMLA) aplicat ocluziv circa 20-30 minute.

II. Anestezia intra osoasă - Se efectuează la nivelul membrului superior sau

inferior când este necesară o intervenţie pe segmentul situat distal de cot sau genunchi.

61

Page 63



• Cu segmentul golit de sânge prin bandă elastică tip Essmarch şi izolat de restul

corpului prin garou, bandă elastică sau manşon compresiv, se injectează substanţa

anestezică (xilină 0,5% între 25-40 cmc) la nivelul epifizei distale a radiusului

sau respectiv la nivelul maleolei tibiale sau peroniere.

• Anestezia se instalează relativ rapid (5 minute), durează mult (peste 60 minute)

• Dezavantaj - injectarea propriu- zisă este extrem de dureroasă şi garoul nu este

recomandat să fie ţinut mai mult de 45 -60 minute. La ridicarea garoului apare de

regulă o senzaţie de ameţeală ca urmare a hipotensiun ii generate de trecerea

rapidă a anestezicului în circulaţia sistemică.

III. Anestezia intravenoasă regională - injectarea se execută direct în sistemul

venos superficial al regiunii. Anestezia se instalează puţin mai greu în timp, iar tehnica nu

permite golirea patului sanguin, ceea ce nu oferă condiţii de lucru bune.

IV. Anestezia tronculară - Cuprinde interceptarea trunchiurilor nervoase din

cadrul plexurilor nervoase sau separat (nervi propriu- zişi).

Plexurile nervoase cel mai frecvent anesteziate sunt:

• Plexul cervical se abordează în scopul obţinerii unei anestezii la nivelul jumătăţii

anterioare a gâtului, se realizează injectându -se xilină 0,5-1%, 10-20 cmc la

nivelul punctului lui Erb -situat pe faţa posterioară a mm. sternocleidomastoidian,

la jumătatea distanţei dintre claviculă şi vârful mastoidei şi este reprezentat de

locul în care emerg ramurile superficiale senzitive ale plexului. Nu este necesară

injectarea în profunzime şi pe o rază mai mare de 1 -2 cm.

• Plexul brahial se abordează în scopul obţinerii unei anestezii la nivelul

membrului superior în mod integral. Injectarea anestezicului are loc în porţiunea

supraclaviculară, în fosa supraclaviculară, lateral de punctul care marchează

jumătatea claviculei. Medial se găsesc elemente vasculare (artera şi vena



subclaviculară), fapt care exclude injectarea în această zonă. În profunzime,

anestezicul se introduce până la nivelul planului primei coaste, pe care elementele

plexului se aşează în drumul lor spre axilă.

• Anestezia axilară, efectuată î n mod aproape identic, dar direct în regiunea

axilară.

Nervii propriu- zişi implicaţi mai des în acest tip de anestezie sunt nervii

intercostali, nervii mâinii şi antebraţului, nervii feţei (ramuri din trigemen).

• Nervii intercostali se abordează în cazul în care se doreşte anestezia unuia sau

mai multor spaţii intercostale anterior unei manevre dureroase (puncţie toracică,

abord chirurgical minimal) sau în cazul existenţei unor dureri generate de iritarea

nervilor respectivi (fracturi costale, nevralgii de diverse etiologii). Se injectează

anestezicul la nivelul arcului costal posterior, abordat pe marginea inferioară, la o

adâncime de circa 0,5 cm, care corespunde şanţului subcostal. Acesta conţine

mănunchiul vasculo-nervos intercostal, din care nervul este elementul situat cel

mai inferior (V.A.N.). Deoarece nevralgia intercostală prezintă aproape

întotdeauna iradieri, o anestezie de bună calitate se obţine prin abordarea câte

unui spaţiu intercostal superior şi inferior celui sau celor vizate.

62

Page 64

• Nervii mâinii şi antebraţului se pot utiliza pentru anestezii tronculare necesare

în cazul patologiei acestor segmente. Anestezia obţinută este distală de locul

injectării.

În cazului accidentelor în care traiectul nervilor respectivi este exteriorizat

traumatic, anestezia acestora se poate efectua uşor, injectând direct nervul în



cauză şi realizând o anestezie distală perfectă.

• În cazul intervenţiilor specifice chirurgiei mâinii, abordarea acestor nervi, mai

ales de la nivelul antebraţului, se face în puncte topografice bine definite. Deşi

extrem de rar, se pot astfel aborda

-

nervul median în treimea distală a antebraţului (între proiecţia tendonului

flexor radial al carpului şi al palmarului lung),

-

nervul ulnar la cot (în şanţul epitrohlear) sau în treimea distală a

antebraţului (sub proiecţia tendonului flexor ulnar al carpului)

-

ramura senzitivă a nervului radial (în treimea medie a bordului radial al

antebraţului).

• La mână se poate obţine o anestezie de calitate abordând nervii digitali comuni

sau proprii ai policelui, indexului şi degetului 5, toţi cu emergenţe situate la

nivelul palmei. Tocmai de aceea injectarea se efectuează în porţiunea proximală a

spaţiilor intermetacarpiene (pentru nervii digitali comuni), din posterior spre

anterior, în formă conică cu vârful spre posterior. Aceeaşi tehnică se va utiliza

pentru nervii digitali proprii care se găsesc în afara acestor spaţii, pe proiecţia lor

anatomică. Abordarea tegumentului dorsal în acest tip de anestezie este preferată

deoarece durer ea este mai mică datorită unui număr mai mic de receptori

nociceptivi faţă de tegumentul palmei.

• Degetele pot fi anesteziate prin intermediul nervilor digitali proprii (câte doi de

fiecare rază digitală), situaţi pe marginile laterale ale fiecărui deget. Tehnica de

anestezie presupune injectarea la nivelul bazei razei digitale de la nivelul mâinii,





substantei, sau prin injectarea unei cantitati prea mare

Cauze: - injectare anestezic în teritoriu puternic vascularizat

- injectarea accidentală i.v. a unui volum mare de anestezic

în concentraţie ridicată

Tablou clinic: semne nervoase (ameţeli, cefalee, tremurături, agitaţie,

acufene, convulsii)

semne cardiace: colaps circulator

semne respiratorii: ventilaţie afectată prin respiraţii

neregulate de mică amplitudine, apnee

Tratament: oprirea injectării, anticonvulsivante (diazepam),

manevre de resuscitare cardiorespiratorie, oxigenare,

simpaticomimetice. În caz extrem, ventilaţia mecanică!

64

Page 66

TEST

1. Definitia si clasificarea anesteziei

2. Indicatiile anesteziei locale

3. Materiale necesare unei anastezii loco-regionale

4. Tehnica anesteziei prin infiltratie

5. Anestezia de contact

6. Anestezia intraosoasa

7. Anestezia intravenoasa

8. Anestezia tronculara

9. Incidente si accidente ale anesteziei locale




NR. MANOPERA

NUME, FO

DATA SEMNATURA

1

.

Anestezie

locala

2

.

Anestezie

locala

3

.

Anestezie

locala

4

.

Anestezie

locala

5

.

Anestezie

locala

65



Page 67

11. HEMOSTAZA CHIRURGICALĂ

1. Definiţii:

Hemostaza - Totalitatea proceselor sau mijloacelor ce produc oprirea unei

hemoragii. Cuprinde factorul vascular şi factorul sanguin (coagularea).

Clasificare:

- spontană:

-

realizată prin mecanismele fiziologice ale hemostazei

-

eficientă ca mecanism natural doar în leziuni de vase mici

-

provocată (chirurgicală):

-

cuprinde metode de favorizare a hemostazei spontane

-

necesară în leziuni de vase mijlocii şi mari

În continuare se va discuta numai de hemostaza chirurgicală.

I. Hemostaza chirurgicală:

Clasificare :

a. provizorie : hemostaza de urgenţă, realizată prin procedee exclusiv mecanice, în

condiţii precare, cu scop de oprire a hemoragiei şi de câştigare a timpului necesar

pentru asigurarea condiţiilor corespunzătoare pentru realizarea unei hemostaze

definitive.





Este total contraindicat să se piardă timp cu unele metode de hemostază

chirurgicală în detrimentul metodelor specifice de hemostază utile în hemoragiile

medicale, după cum este la fel de contraindicat să se procedeze invers, adică să se aplice

metode de hemostază farmacologică în hemoragii chirurgicale.

În caz de condiţii precare de dotare se iniţiază metode de hemost aza provizorie,

urmând ca hemoragia să fie stopată ulterior prin metodele cele mai potrivite de hemostază

definitivă.

Un tip special de hemostază provizorie efectuată în condiţii diferite de cele de

urgenţă este hemostaza preventivă , utilizată în intervenţii de chirurgie vasculară,

intervenţii cu potenţial mare de hemoragie sau intervenţii necesitând o disecţie de mare

fineţe.

3. Tehnică

Materiale şi instrumentar necesar:

- Hemostaza provizorie , prin caracterul de urgenţă al necesităţii manevrelor de

efectu at, nu necesită materiale şi instrumentar standard. Mai mult, uneori, de mare

importanţă sunt improvizaţiile pe care medicul le poate face în funcţie de situaţie.

- Hemostaza definitivă cuprinde manopere a căror efectuare pretinde instrumentar

şi materiale specifice unei intervenţii chirurgicale standard:

-

echipament steril pentru medic şi ajutorul acestuia,

-

câmpuri sterile,

-

instrumentar specific - bisturiu, pense chirurgicale, foarfeci, pense de

disecţie şi hemostază, pense vasculare, la care se adaugă elementele



67

Page 69

specifice fiecărui tip de hemostază efectuată, aşa cum vor fi indicate

pentru fiecare în parte.

Condiţii de efectuare:

A. Hemostaza provizorie nu necesită condiţii specifice. Se vor utiliza la

maximum condiţiile oferite de mediul în care se găseşte pacientul cu hemoragie.

Metodele de hemostază provizorie au la bază două mecanisme principale:

1. Compresiunea vasculară:

a. locală: comprimarea vasculară efectuată la nivelul plăgii vasculare prin:

• digitopresiune: compresiune bine orientată anatomic cu unul sau

mai multe degete apăsând în plagă direct leziunea vasculară,

exercitată continuu până la crearea condiţiilor de hemostază

definitivă (se aplică în cazul plăgilor arteriale sau venoase care

au o localizare clară a sângerării);

• tamponament: compresiune globală a plăgii prin material textil

care o umple în exces şi menţinut prin bandaj compresiv, până la

momentul hemostazei definitive (se aplică în cazul plăgilor

arteriale sau venoase care sângerează difuz)

b. la d istanţă:

• comprimarea vasculară efectuată la distanţă de nivelul plăgii

vasculare, pe un plan osos, care permite o compresiune eficientă.

În cazul unui vas arterial lezat, comprimarea se efectuează de

regulă în amonte, la nivelul trunchiului vascular de origine, iar în



cazul unui vas venos sau a unui vas arterial inclus într-o arcadă

vasculară, atât în amonte, cât şi în aval.

Exemple:

- hemoragiile de la nivelul extremităţii cefalice se pot stăpâni prin

digitopresiune pe carotida comună omolaterală, efectuată pe tuberculul

Chassaignac (apofiza transversă C6), a cărui proiecţie se află la nivelul

jumătăţii marginii anterioare a muşchiului sterno -cleido-mastoidian;

- hemoragiile de la nivelul regiunii axilare sau a braţului în treimea

proximală se pot opri pr in digitopresiunea arterei subclaviculare efectuată

în fosa supraclaviculară pe prima coastă;

- hemoragiile de la nivelul antebraţului se opresc prin compresiunea

digitală fie a arterei axilare (apăsare pe capul humeral prin peretele medial

al axilei), fiea arterei brahiale (apăsare pe diafiza humerală la nivelul

şanţului medial brahial);

- hemoragiile de la nivelul mâinii se stăpânesc prin compresiunea digitală

efectuată fie ca în hemoragiile antebraţului, fie în şanţurile pulsului, pe

artera ulnară, radială sau pe ambele;

68

Page 70

- hemoragiile de la nivelul regiunii inghinale se pot micşora prin

compresiunea aortei abdominale pe planul coloanei lombare, efectuată

prin apăsare energică cu pumnul în regiunea paraombilicală stângă

(eficientă parţial, mai ales la persoane slabe);

- hemoragiile de la nivelul coapsei se opresc prin compresiunea digitală a



arterei femurale comune pe femur la nivelul triunghiului Scarpa;

- hemoragiile de la nivelul regiunii poplitee se stăpânesc prin

compresiunea digitală a arterei femurale comune pe femur la nivelul

canalului Hunter (al adductorilor);

- hemoragiile de la nivelul gambei şi piciorului se pot opri prin

compresiunea digitală a arterei poplitee comune pe femur în regiunea

poplitee;

- hemoragiile de la nivelul piciorului se pot opri prin compresiunea

digitală a arterei tibiale, peroniere sau a ambelor, în şanţurile maleolare

corespunzătoare.

• garoul : compresiune circumferenţială prin material moale, de

regulă elastic, efectuată în cazul unor hemoragii la nivelul

membrelor superioare sau inferioare, în aceleaşi regiuni de

elecţie prezentate mai sus. Materialul utilizat va comprima

regiunea aleasă pe o secţiune cât mai mare (pentru a nu se

produce devitalizarea prin strivire a ţesuturilor comprimate) şi

un timp cât mai scurt (pentru a nu se produce afectarea hipoxică

suplimentară a ţesuturilor distale)

Garoul nu se menţine niciodată mai mult de 120 minute , iar în acest interval este

absolut necesar ca fluxul sanguin să fie restabilit pentru 2-3 minute din 20 în 20 de

minute , pentru a se evita riscurile degradărilor tisulare hipoxice şi a sindromului de

reperfuzie (extrem de toxic, poate duce la şoc ireversibil şi deces). Garoul trebuie

însoţit de aceea întotdeauna de datele privind momentul iniţierii procedurii şi de

evoluţia în timp a acesteia.

Tipuri de compresiune prin garou:



- improvizaţii:

cauciuc (benzi, tuburi), cordoane de material textil

(cordoane propriu- zise sau improvizate din mâneci, eşarfe, baticuri,

lenjerie intimă sau fâşii rupte din îmbrăcăminte), material sanitar ( feşi de

tifon) - ca elemente de constricţie circumferenţială, la care se adaugă un

element de compresiune vasculară (sul de material textil) centrat pe una

din zonele de elecţie cunoscute de pe traiectul vasului lezat. În cazul unor

materia le textile puţin elastice, acest complex se pune în tensiune prin

crearea unui turnichet (înşurubarea cu ajutorul unui mâner din lemn sau

metal a unui cordon înnodat);

- manşeta pneumatică de hemostază: identică cu cea de la tensiometru,

prin care presiune a aerului din manşetă, ridicată la o valoare superioară

tensiunii arteriale sistolice a pacientului asigură o hemostază de bună

calitate;

69

Page 71

- garoul (tubul) Esmarch: tub de cauciuc special construit, lung de peste

50 cm şi gros de circa 2 cm, având la capete un sistem de fixare tip ansă-

cârlig. Se aplică două bucle în tensiune şi se fixează;

- banda elastică Esmarch: bandă de latex cu lungime de circa 75 cm şi

lăţime între 5-10 cm, se aplică sub tensiune, circular, petrecut ca un

bandaj, din distal spre proximal la nivelul membrelor. Imediat după

terminarea „înfăşării” elastice, fie se continuă cu o altă bandă elastică până

la nivelul proximal dorit, fie se montează un garou tipic. Este utilizată



pentru golirea patului vascular venos şi/sau art erial al unui segment de

membru, în scopul declarat de a permite o mai bună vizualizare a

leziunilor şi o mai bună hemostază definitivă.

2. Strivirea vasculară: numită şi forcipresiune , presupune prinderea într- o pensă

de hemostază a capătului sau a capetelor vasculare lezate, triturarea şi menţinerea

lor în aceste condiţii o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp (uneori până la

efectuarea hemostazei definitive. Prin această metodă este favorizată iniţierea şi

producerea hemostazei având la bază dezorganizarea endoteliului vascular şi a

tunicii medii prin traumatizare directă.

Chiar în prezenţa unui rezultat eficient, acest tip de hemostază necesită

explorare secundară şi efectuarea ulterioară a unei hemostaze definitive

corespunzătoare.

B. Hemostaza definitivă necesită un mediu cât mai aseptic, apropiat sau identic

cu cel din sala de operaţie. Cu toate acestea, se pot accepta uneori unele derogari de la

aceste cerinţe, determinate de caracterul de urgenţă maximală generat de unele hemorag ii

grave.

• pregătire pacient - În principiu este recomandat ca hemostaza să fie

efectuată după pregătirea prin aseptizare a zonei adiacente ariei

hemoragice şi izolarea acesteia cu câmpuri sterile.

• anestezie - Anestezia este obligatorie, indiferent de m ărimea plăgii sau

a vasului lezat. În funcţie de regiunea afectată, anestezia poate fi:

• anestezie locală

• locoregională

• generală.

Sedarea pacientului, medicamentoasă, este utilă.







- Ischemia acută în regiunea distală leziunii vasculare

71

Page 73

- Sindrom de reperfuzie după garou menţinut timp îndelungat

- Lipsa menţionării momentului iniţial de aplicare a garoului

- Tulburări neurologice post compresiune sau post ischemice

- Infecţii locale

- Hematoame locale

- Ligatura altor elemente nobile

- Ligatura trunchiurilor vasculare unice

TEST

1) Definitia si clasificarea hemostazei

2) Clasificarea hemostazei chirurgicale

3) Metode de hemostaza provizorie

4) Metode de hemostaza definitiva

5) Incidente si accidente in hemostaza


NR.

MANOPERA

NUME, FO

DATA SEMNATURA

1.

PARTICIPARE

LA HEMOSTAZA



2.

PARTICIPARE

LA HEMOSTAZA

3.

PARTICIPARE

LA HEMOSTAZA

4.

PARTICIPARE

LA HEMOSTAZA

5.

PARTICIPARE

LA HEMOSTAZA

72

Page 74

12. SUTURA CHIRURGICALĂ

1. Definiţie - Sutura chirurgicală reprezintă totalitatea manevrelor de refacere anatomică

a continuităţii planurilor unei plăgi şi de menţinerea a lor în contact, în scopul unei

cicatrizări rapide şi cît mai funcţionale a ţesuturilor.

Formaţiunile sau straturile anatomice respective au fost secţionate anterior de

către un agent, fie accidental, fie in cursul unui act operator.

Sutura chirurgicală este una dintre cele mai utilizate manopere în chirurgie. Ea s-a

perfecţionat mult în ultimii ani, atât în ceea ce priveşte tehnica chirurgicală, dar şi in ceea

ce priveşte materialele folosite, ceea ce explică succesele obţinute în chirurgia de

transplant, vasculară, digestivă, etc. Practic, ea se adresează tuturor ţesuturilor şi



organelor corpului uman.

2. Clasificarea suturilor

Suturile chirurgicale se clasifică după mai mulţi parametri:

A. După momentul efectuării ei - în funcţie de timpul scurs de la producerea

plăgii vom avea:

-

Sutura primară - se efectuează imediat sau la scurt timp după

traumatism sau secţiunea operatorie, fără a depăşi „cele 6 ore de aur” ale

lui Friedrich. Este de dorit ca sutura primară să fie executată cît mai

frecvent, cu condiţia siguranţei unei asepsii perfecte, ceea ce asigură

„vindecarea per primam intentionem”.

În cazul unor plăgi cu marginile zdrenţuite, neregulate, cu porţiuni a

căror vitalitate este dubioasă, se practică mai întâi excizia teritoriilor

compromise, până înţesut sănătos. Vom căuta să obţinem prin aceasta şi

o regularizare a marginilor plăgii. După aceea se execută sutura

primară.

-

Sutura primară întârziată se utilizează la plăgile cu potenţial supurativ.

Plaga se lasă deschisă ş i se supraveghează câteva zile (de obicei 5-7

zile). Firele de sutură nu vor fi strânse decât după trecerea perioadei de

aşteptare, interval în care plaga va fi pansată zilnic ca o plagă supurată.

Dacă supuraţia nu a apărut se pot strânge firele, eventual sub protecţia

unui drenaj cu tub subţire.

-

Sutura secundară este indicată plăgilor cărora li s-a efectuat în primul



timp o sutură primară , care au supurat, ceea ce a impus scoaterea

firelor. Acestea se tratează prin pansamente zilnice, până când dispariţia

infecţiei este confirmată bacteriologic, iar în plagă se formează ţ esut de

granulaţie. Primul timp al suturii secundare presupune avivarea

ţesuturilor de la nivelul tuturor straturilor anatomice. Urmează sutura

73

Page 75

propriu-zisă, ce trebuie să respecte, pe cât posibil, planurile anatomice,

fapt ce va conduce la obţinerea unor cicatrici suple şi funcţionale. Sutura

secundară se poate efectua având un dren subţire de protecţie. Dacă plaga

suturată secundar supurează din nou se repetă procedura de îndepărtare a

firelor, pansamente zilnice iar sutura se va numi t erţiară, cuaternară, etc.

B. După lungimea firului utilizat pentru executarea suturii se deosebesc:

-

suturi discontinue , făcute cu puncte separate; firul de cusătură se

înnoadă ş i se secţionează după fiecare trecere prin ţesuturi; se poate

face şi cu ajutorul agrafelor.

-

suturi continue , făcute pe toată lungimea plăgii, cu un singur fir lung,

fără a fi secţionat decât la terminarea suturii; poară numele de „surjet” şi

se utilizează de obicei la ţesuturile profunde sau in suturile intradermice

C. După numărul straturilor pe care le suturează la acelaşi ţesut , suturile se

împart în:

-



suturi într-un singur plan (monoplan), la care marginile ţesutului se

unesc printr-un singur strat de fire;

-

suturi în mai multe planuri (de obicei duble), la care ţesutur ile se refac

prin două sau mai multe straturi de fire suprapuse.

D. După natura materialului folosit suturile pot fi:

-

resorbabile , cu materiale ce sunt resorbite de ţesuturi in câteva

săptămâni sau luni

-

neresorbabile, cu materiale care rămân ca atare şi care produc o uşoară

reacţie din partea organismului

3. Principiile de efectuare a unei suturi:

Pentru ca ţesuturile secţionate să formeze o cicatrice solidă ş i funcţională, la

suturarea lor se impune respectarea următoarelor principii:

-

asepsie şi antisepsie perfectă, atât a pielii, cât şi a instrumentelor şi a

materialelor de sutură;

-

hemostază riguroasă, prin ligatura fiecărui vas în parte, care să nu

permită formarea de colecţii sanguine sau seroase;

-

marginile plăgii să fie regulate şi bine vascularizate; în cazul plăgilor

contuze se va realiza mai întâi regularizarea marginilor acestora, cu

eliminarea zonelor sfacelate, insuficient irigate şi anfractuoase;



-

respectarea vascularizaţiei zonei sau segmentului pe care se face sutura;

acest deziderat este cu atât mai important cu cât sutura se face pe viscere

cavitare, la care devascularizarea marginilor duce la apariţia de necroze

şi dezuniri;

-

reconstituirea planurilor se face din profunzime spre suprafaţă, suturând

împreună ţesuturi cu structură identica; numai astfel se poate obţine o

cicatrice suplă şi de calitate;

74

Page 76

-

în situaţii în care rezistenţa ţesuturilor este diminuată sau sutura este

supusă unor tracţiuni sau tensiuni, se recomandă ca ea să fie realizată în

două planuri;

-

sutura trebuie să asigure o etanşeitate perfectă printr -o afrontare

corespunzătoare;

-

în cazul suturării unor organe cavitare, cusătura trebuie sa asigure

păstrarea unui lumen nemodificat sau cu diminuări minime de calibru, fie

prin folosirea unor fire izolate, fie prin anumite artificii de tehnică

specifice fiecărui organ;

-



strângerea firelor trebuie făcută progresiv, pentru a nu se rupe şi pentru a

nu strange prea tare, pentru a menţine vascularizaţia ţesuturilor prin care

trece şi a nu le tăia;

-

între mişcările operatoruluişi ale ajutorului trebuie să fie o coordonare

desăvârşită pentru a realiza o sutura elegantă ş i solidă.

4. Instrumentar şi materiale de sutură

A. Instrumentarul este format din ace, portace şi pense .

Acele sunt de o mare varietate , în funcţie de tipul şi de întrebuinţarea lor. Ele se împart în

ace simple sau ace de mână ş i ace mecanice cu maner sau cu pedală.

a. Acele simple pot fi :

-

ace drepte, cu urechile despicate, care se incarca prin apăsare

perpendiculară

-

ace semicurbe

-

ace curbe, de tip Hagedorn.

Acele sunt de diverse mărimi şi curburi.

Acele curbe sunt pe secţiune rotunde, triunghiulare sau prismatice. Cele prismatice

permit o mai uşoară străpungere a ţesuturilor cu rezistenţă mai crescută: muşchi,

aponevroză, piele. Cele rotunde se folosesc de obicei în chirurgia tubului digestiv şi în

chirurgia vasculară. Acele drepte se mai utilizează încă de către unii chirurgi şi se

manevrează cu mâna. Acele atraumatice sunt ace Hagedorn rotunde, de diverse grosimi şi

mărimi, la care firul este montat în continuarea acului, în aşa fel încât nu lasă soluţie de



continuitate la trecerea prin planul anatomic respectiv.

În funcţie de diametrul acului ele sunt numerotate de la 0 (mai groase) până la 12 -0

(cele mai subţiri).

Urechea acului chirurgical are o altă construcţie decât cea a acului obişnuit,

prezentând două arcuri laterale între care se găseşte o despicătură îngustă. Firul nu se

introduce ca la acele obişnuite, ci se pune în tensiune şi se împinge printre cele două

arcuri laterale, pe care le depăşeşte şi pătrunde în despicătură.

b. Acele mecanice sunt utilizate astăzi din ce în ce mai rar.

Cel mai cunoscut este acul mecanic Reverdin, ce este compus dintr-un mâner cere

se continuă cu un ac lung drept sau curb. La 1 cm de vârf, de obicei în stânga, prezintă o

75

Page 77

mică incizură ce poate fi închisă sau deschisă de către o lamă de oţel manevrabilă prin

intermediul unui buton. Este un ac uşor de manevrat, dar este traumatizant pentru

ţesuturi, se defectează uşor şi este dest ul de scump (vezi fig.).

Un alt ac mecanic este acul Deschamps, folosit tot mai rar. Clasic, era utilizat

pentru conducerea firelor în jurul elementelor hilare (de exemplu hilul splinei, pediculi

tiroidieni).

76

Page 78

6. Tehnica executării unei suturi

Sutura cu portacul şi acul cuprinde câţiva timpi obligatorii:

-



Apropierea marginilor tisulare – pentru ca sutura să fie corectă ş i

cicatrizarea bună este obligatoriu ca ţesuturile suturate să fie puse în

contact riguros prin marginile lor, fără a fi eversate, inversate sau sub

tensiune. Afrontarea se face cu ajutorul penselor chirurgicale. Pentru a

uşura sutura, cele două margini sunt prinse cu o pensă ş i apropiate.

Pentru a obţine afrontarea dorită, portacul trebuie să încarce ceva mai mult

din grăsimea subcutanată. O priză prea mică poate duce la invaginarea

marginilor plăgii. Afrontarea corectă necesită uneori decolarea

suplimentară a uneia sau ambelor margini ale plăgii. Un al artificiu tehnic

îl constituie plasarea de fire subepidermice. Această manevră eversează

uşor buzele plăgii, eversare ce dispare după scoaterea firelor. Afrontarea

marginilor plăgii se poate realiza şi prin deplasarea nodului pe o parte a

plăgii.

-

Trecerea firului – Acul cu firul prins în portac se înfige în marginea opusă

a plăgii până ce vârful pătrunde şi apare de partea cealaltă a plăgii.

Pătrunderea cu acul se face la distanţe egale de marginile plăgii şi se

prinde suficient ţesut pentru a nu lăsa spaţii moarte. Această egalitate a

prizelor conferă suturii un aspect estet ic bun. Acul este scos cu ajutorul

portacului în sensul curburii lui, trăgând de acesta până firul ţinut de ajutor

va părăsi singur urechile acului.

-

Înnodarea firului – O sutura estetică se execută cu coaptarea marginilor

plăgii pe ac, adică în momentul în care acul a trecut prin ambele margini

ale plăgii şi le are încărcate pe el. Dacă această manevră nu s -a efectuat şi



acul a fost scos din ţesuturi, marginile plăgii trebuie potrivite şi coaptate

înainte de a înnoda firul. De obicei, nodul se execută de către ajutorul aflat

în faţa operatorului. Nodul se plasează lateral, la nivelul orificiilor de

pătrundere a acului. Toate nodurile vor fi de aceeaşi parte a plăgii. Se

execută întotdeauna trei noduri: primul de strângere, al doilea de sprijin, al

treilea de siguranţă. Este admisibilă ruperea firului la primul nod, dar nu

este permisă la următoarele două (vezi fig.).

-

Scoaterea firelor de sutură – se face în funcţie de factorii locali şi generali

ce favorizează sau întârzie cicatrizarea. Vascularizaţia bogată a regiunii

(de exemplu la gât), favorizează cicatrizareaşi permite scoaterea firelor

după 2-4 zile. Diabetul zaharat, hipoproteinemia, neoplaziile, infecţia

locală, imunodepresia, întârzie procesul de cicatrizare, deci şi scoaterea

firelor. De obicei, firele se scot la7 zile, iar în zonele supuse tensiunii (cot,

genunchi) se vor scoate după 10 -12 zile. Se dezinfectează plaga, după care

se prinde firul cu o pensă de unul din capete, se tracţionează uşor si se taie

unul din braţele firului sub nod, la nivelul părţii curate a aţei din derm,

pentru a nu infecta plaga prin trecerea porţiunii de fir ce a fost în exteriorul

plăgii. Secţiunea se face cu ajutorul foarfecelui sau a bisturiului. Se trage

de fir până acesta este scos, după care plaga se pansează.

77

Page 79

Executarea unui nod chirurgical

78



Page 80

79

Page 81

TEST

1. Definitia suturii chirurgicale

2. Clasificarea suturilor dupa momentul efectuarii ei

3. Clasificarea suturilor dupa lungimea firului si a materialului

utilizat

4. Descrieti principiile efectuarii unei suturi

5. Descrieti tehnica efectuarii unei suturi


NR. MANOPERA

NUME, FO

DATA SEMNATURA

1

.

SUTURA

2

.

SUTURA

3

.

SUTURA



80

Page 82

13. ADMINISTRAREA OXIGENULUI - OXIGENOTERAPIA

1. Scop: administrarea de oxigen la pacienti are un scop terapeutic. Aceasta actiune

terapeutica are drept tinta:

-

imbogatirea aerului cu oxigen in scopul combaterii hipoxiei (oxigenarea

redusa a tesuturilor)

-

ameliorarea concentratiei de oxigen in sange

Hipoxia poate fi:

-

anemica - prin reducerea hemoglobinei

-

histotoxica - prin blocarea la nivelul celulelor

-

circulatorie - prin tuburari de circulatie

La nivelul tesuturilor O2 este utilizat sub forma dizolvata in plasma, cantitatea

fiind de 0,3 ml oxigen la 100ml sange.

Oxigenoterapia necesita 1,8 - 2,2 ml la 100 ml sange la administrarea O2 sub o

atmosfera.

2. Indicatii :

-

hipoxie circulatorie - insuficienta cardiaca, edem pulmonar, infarct





masca

-

cort de oxigen

-

balon Ambu sau Ruben

a. Cateterul nazal (sonda) - are orificii laterale multiple. Se introduce in nara pana

in faringe, schimbandu-se de la o nara la alta. Se poate introduce si in laringe.

Tehnica:

-

se dezobstrueaza caile aeriene

-

se masoara lungimea sondei pe obraz de la nara la tragus

-

se introduce cateterul cu miscari blande paralel cu palatal osos si

perpendicular pe buza superioara

-

se fixeaza sonda cu leucoplast

-

se fixeaza debitul la 4-6 l/minut

-

se va observa bolnavul in continuare pentru prevenirea accidentelor

-

se administreaza medicamente cu intermitenta si se supravegheaza debitul.

b. Ochelari pentru oxigen - se fixeaza dupa urechi si prezinta 2 mici sonde de

plastic care patrund in nari. Se recomanda la copii si bolnavi agitati.



c. Masca pentru oxigen (cu inhalarea aerului expirat) se fixeaza acoperind gura si

nasul. In general este greu suportata de bolnav datorita hamului de etanseizare (vezi fig.).

Tehnica:

82

Page 84

-

se verifica scurgerea oxigenului din sursa

-

se pune masca in mana bolnavului pentru a-i usura controlul mastii si i se

sustine mana. Debitul de 10-12 l/minut.

-

se aseaza masca pe piramida nazala si apoi pe gura

-

cand bolnavul s-a obisnuit cu masca, se aseaza cureaua de fixare in jurul

capului

d. Cortul de oxigen : nu poate depasi o concentratie de 50% a oxigenului, realizeaza

o circulatie deficitara a aerului, ducand la incalzirea pacientului. Se impune racirea cu

gheata.

Trebuie respectate cateva reguli :

-

nu se unge cateterul cu substante grase (pericol de explozie si pneumonie)

-

bombele de oxigen se fixeaza pe un port butelie, orizontal pentru a evita

loviturile





2

.

ADM. OXIGEN

3

.

ADM. OXIGEN

Date post:	02-Jun-2018
Category:	Documents
Upload:	barbuflavius2006
View:	227 times
Download:	0 times

Tehnici Medicina

Documents