Criminologie - invatat

1. Cezare Beccaria (1738-1794)

Criminologia etiologică este acea ramură a criminologiei care se ocupă de studierea cauzelor, condiţiilor sau factorilor care determină sau care favorizează fenomenul criminal (explicaţii biologice, sociologice, psihologice sau multifactoriale).

Cezare Beccaria:- a emis primele idei despre delicte si pedepsele aplicate (astfel a unificat ideile

filosofilor despre comportamentul uman, formand punctul de plecare al unui domeniu de analiza sociala specifica, revendicat ulterior prin criminologie);

- a revitalizat unele preocupari de tip istoricist ale legislatiei si a incercat sa gaseasca noi structuri juridico-normative de drept public, care isi aveau sorgintea in ideologia iluminista;

- el a considerat ca normele de drept trebuie sa fie strans legate de regulile economice si de masurile sociale, fiind preocupat de unificarea acestor reguli in favoarea individului;

- Beccaria însuşi afirmă că pedeapsa aplicată este trăită în mod diferit de condamnat ţinând cont tocmai de sensibilitatea sufletească, starea sa socială şi nivelul de cultură; in plus, el nu uită să menţioneze că „educaţia este cel mai sigur, dar şi cel mai dificil, mijloc de a prevenii infracţiunile” iar „ştiinţele care însoţesc libertatea” produc acelaşi effect;

- 1764 – publica „Dei delitti e delle pene” ( Despre infractiuni si pedepse ); - gandirea lui Beccaria marcheaza sfarsitul interventiilor necalificate in

comportamentul uman, prin inlocuirea opiniilor inoperante, chiar filosofice, cu concepte stiintifice, psihologice, juridice sau sociologice.

Abordarea metodologica a ordinii normative juridice:- abordarea incipienta a principiului prezumtiei de nevinovatie si intuirea obligatiei

pentru autoritati de a supraveghea respectarea prezumtiei reprezinta elementul nou in relevarea judecatilor de morala ce guverneaza sistemul juridic modern, precum si sistemul de valori sociale;

- activitatea organelor specializate ale statului, in exercitarea atributiilor de identificare a infractorilor trebuie sa fie reglementata si verificata prin rasturnarea atitudinii de evaluare in sensul unic de la persoana considerata vinovata, obligata sa faca dovada nevinovatiei, la persoana considerata nevinovata careia statul trebuie sa ii faca dovada vinovatiei;

- abordarea principiului egalitatii oamenilor in fata legii prin eliminarea formelor de discriminare asigura si consacra aceste reguli ca principii de metoda, necesare in elaborarea normelor juridice;

- toti oamenii au obligatia sociala sa se supuna legii in sensul de a-si rezolva conflictele interindividuale sau intersociale in limitele prescrise de norma legala,

1

nimeni nefiind mai presus de lege, indiferent de origine, modul de viata ori credinta.

Abordarea metodologica a principiilor pedepselor:- abordarea principiului egalitatii de tratament penal fata de condamnati, afirma

interventia statului in calitate de aparator al serviciilor publice cu conditia respectarii idealului de egalitate;

- abordarea principiului prevederii pedepselor in dreptul pozitiv (in lege) reprezinta garantia pentru persoana care a comis fapta prejudiciabila ca nu ar urma sa suporte alte consecinte in afara celor cunoscute;

- acest principiu se realizeaza prin aplicarea in practica doar a pedepselor identificate cu certitudine si claritate in sistemul pedepselor, in norme juridice care conserva si garanteaza o anumita pedeapsa;

- Beccaria justifica principiul prin necesitatea ca drepturile individuale sa fie prevazute si aparate prin lege, restrangerea acestora prevazandu-se tot prin lege, astfel incat orice persoana trebuie mai intai sa-si cunoasca drepturile pentru a i se imputa ulterior nerespectarea obligatiilor sau abaterea de la lege;

- abordarea principiului prevederii ca pedeapsa sa nu fie retributiva, intimidatoare sau vindicativa sintetizeaza experienta juridica indusa din experienta sociala privind rezolvarea conflictelor si asigurarea libertatii in raporturile dintre ei, indiferent de varietatea motivatiei conflictelor si de mijloacele juridice prin care se garanteaza aplicarea si executarea pedepselor;

- abordarea principiului severitatii pedepsei penale, prin excluderea pedepselor corporale si supliciului, precum si prin abolirea sau limitarea aplicarii la faptele grave a pedepsei cu moartea – regula reformarii sociale prin pedeapsa constand, cel mult, in privarea de libertate si, in mod absolut, prin excluderea pedepselor corporale, a supliciului sau a pedepsei cu moartea reprezinta esenta sanctionarii, a pedepsirii, alcatuind fundamentul reeducarii sociale;

- abordarea principiului unicitatii pedepsei care trebuie sa se aplice doar in legatura si pentru fapta comisa;

- sistemul de pedepse trebuie sa fie unitar si coerent, in sensul ca orice delict sa fie sanctionat doar cu o singura pedeapsa;

- abordarea principiului libertatii criminalului in realizarea delictului , acesta fiind dat cu liberul arbitru, astfel ca nu este conditionat sau influentat de mediu, fiind tinut doar de propriul sau dinamism psihologic;

- lipsa posibilitatii legale de a gandi si de a actiona liber inseamna incalcarea formei juridice a aplicarii egale a legii fata de toti faptuitorii;

- abordarea principiului administrarii probelor , in sensul ca judecata sa fie publica, astfel incat sa se evite abuzurile si delatiunea, iar judecata sa aiba la baza

2

probatoriul administrat, juramantul impus infractorului fiind inutil si contradictoriu cu aprecierea subiectiva asupra propriului sau comportament.

Semnificatia principiilor enuntate de Cezare Beccaria:- limbajul precriminologic neformat devine accesibil de indata ce ideile sale au fost

aplicate in sistematizarea legislatiei si in practica penitenciara si in penologie pentru prevenirea infractiunilor, reprezentand avantaje practice pentru individul condamnat;

- Beccaria are meritul initierii primelor cercetari biologico-stiintifice asupra autorului unei fapte care interesau stiinta penala, asupra personalitatii delincventului, a confruntat teoriile sale despre criminali, efectuand primele cercetari privind delincventii;

- tratatul „Despre infractiuni si pedepse” – a demonstrat in epoca faptul ca argumentele etice pot garanta si pentru societate reformarea sociala a condamnatului;

- analiza sistemului socio-juridic a determinat adoptarea teoriei potrivit careia orice crima are la baza hotararea libera a individului si imperfectiunea legilor umane privind evitarea conflictelor si recuperarea sociala ulterioara.

2. Emile Durkheim (1858-1917)

Scoala sociologica – Emile Durkheim:- Emile Durkheim , principalul reprezentant al şcolii sociologice, a susţinut că

infracţiunea este un fenomen de normalitate socială, criminalitatea existând de când se cunoaşte lumea;

- fenomenele sociale au aceleaşi legături de cauzalitate ca şi fenomenele fizice din mediul înconjurător; faptele de ordin moral fiind fapte sociale înseamnă că infracţionalitatea este un fapt normal al societăţii, este un fenomen natural legat de condiţiile fundamentale ale vieţii sociale;

- crima se defineşte prin raportare la imaginea comună pe care membrii societăţii o au asupra ceea ce ar trebui să fie comportament normal; mai mult decât atât crima este şi un factor de sănătate publică;

- tot el introduce şi conceptul de anomie, cu sensul de slăbire a rolului normelor sociale, atunci când acestea nu permit individului satisfacerea unor idealuri de bunăstare economică sau status social;

- intr-o astfel de situaţie, individul, ca să-şi atingă idealurile, este capabil să treacă peste prescripţiile normei;

- utilitate pedepsei este dată de faptul că ea protejează integralitatea regulilor încălcate de infractor, pedeapsa fiind riscul profesional al infractorului;

- ca metodă de cercetare el acordă o importanţă deosebită faptului, studiului empiric al realităţilor concrete şi verificabile.

- in explicarea sinuciderii , acesta invoca presiunea si curentele sociale ce actioneaza asupra individului determinant, fie integrarea sociala a individului, in cadrul grupului sau societatii de care apartine, fie reglarea sociala a raporturilor individului cu grupul societar in sensul adoptarii unor masuri de control al

3

comportamentului sau de constrangere a acestuia pentru indepartarea de prescriptiile impuse;

- Durkheim clasifica suicidul in 4 tipuri: o suicidul egoist – caracterizat prin lipsa posibilitatilor individului

de a se integra in grupul sau societatea in care traieste, pe care o refuza pentru ca nu o intelege si nu este inteles;

o suicidul altruist – caracterizat de ideea de sacrificiu in interesul altuia in mod dezinteresat; manifestand o inclinatie corecta spre intrajutorare, individul afirma staruitor si cu deplina multumire ca nici o alta fapta nu il apropie mai mult de armonizarea firii, de perfectiunea umana, de simtirea binelui decat realizarea actului de sacrificiu ca pe un act de binefacere, de adevarata virtute;

o suicidul anomic – caracterizat de dependenta indivizilor de a astepta de la viata realizari multiple si majore, astfel incat in cazul esuarii in nebulozitate gandirea acestora sa alunece spre o traire fara tinta care degenereaza in sinucidere, deoarece contradictiile lor raman nerezolvate; orice esec devine o mare frustrare pentru ca individul comparandu-se cu alti indivizi si deoarece nu are o conceptie clara si se indoieste de perspectiva vietii alege sinuciderea, ca ultima forma de iesire din criza;

o suicidul fatalist – caracterizat de tendinta individului de a crede ca viata sa este condusa de destin si deoarece nu este capabil sa-l cunoasca, sa-l infrunte si sa-l depaseasca trebuie sa cedeze in fata greutatilor insuportabile impuse de acesta;

- in explicarea vietii religioase , Durkheim acorda credit societatii, pe care o ridica la rangul de divinitate prin trairile indivizilor, prin puterea de constrangere a societatii fata de individ.

3. Cezare Lombroso (1835-1909)

Cezare Lombroso:- Cezare Lombroso , reprezentant de seama al explicatiilor biologice, este cel care a

consacrat acest tip de abordare a fenomenului infracţional punând bazele şcolii pozitiviste italiene;

- a susţinut teoria criminalului atavic conform căreia criminalii nu sunt altceva decât rămăşiţele unui stadiu timpuriu de dezvoltare;

- el fost influenţat de ideile evoluţioniste ale lui C. Darwin. şi teoria recapitulaţiei a lui E. Haeckel; conform teoriei recapitulaţiei, dezvoltarea individului, de la nou-născut la adult, recapitulează dezvoltare speciei, repetând pe scurt şi rapid toate stadiile de dezvoltare a speciei sale; astfel criminalii nu reuşesc să parcurgă toate stadiile de evoluţiei a speciei umane şi rămân la un stadiu anterior de evoluţie;

- Lombroso a susţinut şi a argumentat cu picanterii faptul că omul civilizat, în epoca copilăriei sale, în mai multe privinţe, prezintă însuşirile omului sălbatic (copilul este mincinos pentru a capta atenţia, egoist, indolent şi leneş etc.);

- a mai susţinut că crima este o copilărie prelungită sau o sălbăticie rămasă în mijlocul civilizaţiei şi faptul că la organismele inferioare crima este regula

4

(adulterul la berze, asocierea castorilor răufăcători, calul care şchiopătează doar pentru a nu merge la lucru, albinele care după ce au descoperit alcoolul nu mai lucrează etc.);

- la sălbatici este exemplificată ideea cu cazurile de canibalism juridic, prostituţie în onoarea oaspeţilor, violul ca modalitate de căsătorie, etc.

- la omul normal ajuns la o dezvoltare deplină nu există comportament infracţional; ulterior a recunoscut că nu doar aspectul fizic influenţează ci şi unele maladii mentale;

- susţinerile lui Lombroso ar putea fi reduse la câteva idei de bază: o criminalii se deosebesc de non-criminali prin numeroase

anomalii fizice sau psihice (mărimea capului, asimetria feţei, dimensiunile excesive ale pomeţilor, defecte ale ochilor, urechi de dimensiuni neobişnuite, nas strâmb, buze cărnoase, dentiţie anormală, lungimea excesivă a braţelor, bărbie proeminentă sau excesiv de lungă, abundenţa, varietatea şi precocitate zbârciturilor, idioţii, imbecilii, paranoicii, epilepticii, istericii, cei cu sistem emoţional instabil, etc.);

o criminalul este un anumit tip de specie umană, un tip antropologic degenerat, fiind un tip înnăscut;

o criminalul este un tip uman a cărui evoluţie nu s-a finalizat, fiind un sălbatic într-o lume modernă;

o criminalitate se moşteneşte, determinând o altă carieră criminală.- fiind de formaţie medic, metoda s-a de bază a fost una experimentală, constând în

măsurarea craniilor unor deţinuţi şi apoi prin colectarea şi prelucrarea datelor antropometrice;

- dacă la început susţinerile sale au declanşat un interes imens în lumea ştiinţifică, spre sfârşitul carierei a trebuit, sub presiunea cercetărilor făcute, să accepte că există şi criminali care nu sunt înnăscuţi şi că există şi alte împrejurări care influenţează comportamentul infracţional;

- marele său merit este că prin această dezbatere a declanşat un interes imens pentru antropologia criminală, care din 1885 se va numi criminologie.

4. Enrico Ferri (1856-1929)

Enrico Ferri:- un admirator declarat al lui Lombroso, a susţinut că omul comite infracţiuni, nu ca

o libertate a sa de voinţă ci prin tirania fatală a organismului său anormal şi a mediul exterior;

- combinaţia acestor multipli factori conduce la specificitatea fiecărui infractor; există trei categorii de factori care îl determină să comită infracţiuni:

- factori antropologici (structura fizică, structura psihică, vârsta sexul);- factori cosmo-telurici ( climat sol, producţia agricolă);- factori de mediu social (densitatea populaţiei, religia, sistemul de educaţie,

alcoolismul, organizarea economică şi politică etc.);

5

- pe plan juridic el a propus înlocuirea noţiunii de responsabilitate penală cu cea de responsabilitate socială; aceasta din urmă poate fi angajată fără a fi necesară şi vinovăţia, fiind suficientă periculozitatea sa;

- un individ ar putea să fie periculos social chiar înainte de a comite infracţiuni şi pentru aceasta ar trebui să i se aplice măsuri de siguranţă care trebuie să înlocuiască pedepsele (dintre măsurile de siguranţă pot fi amintite: deportarea celor irecuperabili, pedeapsa capitală, măsuri medicale preventive etc);

- pentru a stabili cine este în stadiul de persoană irecuperabilă sau dimpotrivă recuperabilă, Ferri propune introduce examinarea medicală a infractorului, propune urmărirea evoluţiei sale spre recuperare şi studiul mediului social căruia îi aparţine infractorul.

- Ferri a fost autorul cărţii devenită clasică în domeniu Sociologia criminalului , apărută în 1884 .

- fiind un fervent adept al socialismului, Ferri a fost şi unul din editori ziarului Avanti, ziar socialist al timpului;

- intreaga sa operă a slujit la redactarea codului penal al Argentinei din 1921;- legea saturaţiei criminale a lui Enrico Ferri reprezintă o paralelă a tezelor şcolii

cartografice, arată că, criminalitatea se raportează la condiţiile mediului şi va oscila după schimbările ce survin în cadrul său;

- Ferri critica teoriile Lombrosiene pentru faptul ca prezinta concluzii eronate in ceea ce priveste fundamentele delictului, deoarece se sprijina pe o intelegere unilaterala a acestuia (nasterea, delincventul innascut), facand abstractie de alti factori determinanti;

- Temele fundamentale ale lui Ferri – responsabilitatea delincventului, necesitatea neutralizarii delincventilor, masuri de readaptare sociala, participarea mai multor factori la realizarea delictului, despagubirea victimelor ca masuri de descurajare a recidivistilor au fost reluate ulterior la scoala pozitivista ca masuri preventive de reactie sociala impotriva delincventei;

- Ferri a propus ca pe langa pedepsele cu inchisoarea sa se adopte masuri specifice de natura economica, sociala, culturala, politica pentru a asigura conditii de viata normale indivizilor, a oferi posibilitatea practicarii drepturilor individuale, a apara colectivitatea de efectele prejudiciabile ale delictelor; masurile preconizate se refereau la incercarea de educare a minorilor prin invatatura si supraveghere, urmand ca cei lipsiti de sprijin familial sau abandonati sa intre in programe de ajutorare din partea statului;

- in proiectele de modificare a legislatiei, Ferri a solicitat adoptarea unor masuri de reformare a procedurilor penale, civile, administrative, comerciale, prin care a instituit principiile responsabilitatii si clasificarea delincventilor, posibilitatea revizuirii litigiilor, evitarea abuzului de utilizare a institutiilor gratierii si amnistiei.

Abordarea teoriei privind inexistenta liberului arbitru- Ferri crede cu fervoare in capacitatea de adaptare a individului, suspectand

existenta liberului arbitru, crezand in adevarul experimental;

6

- factorii ce tin de constitutia organica a criminalului, la care se adauga factorii trairii interioare (psihici), daca se manifesta in un mediu social care permite agresivitatea vor determina producerea actului criminal;

Abordarea critica a modului de reglementare si de interpretare a responsabilitatii criminalului

- existenta corpului, ca forma a corespondentei materiale, animata de o gandire hotarata care sa indrume unilateral perceptiile senzoriale, actiunile volitive si aprecierile afective, daca se manifesta in un mediu social viciat, pot genera crima; aceasta reflectie critica conceptia lipsei de responsabilitate a criminalului care parea dependent prin nastere de realizarea crimei (Lombroso), anulandu-i-se actele volitive, actele de constiinta si renuntandu-se la dependenta reala de mediu;

- actul criminal apare ca fiind un semn direct, exterior al vietii spirituale interioare, in acest mod conferindu-se un sens actiunii criminale in care un loc important il ocupa responsabilitatea criminalului;

Abordarea factorilor antropologici- factorii antropologici :

o constitutia organica a delincventului, care pastreaza anomaliile fizice (craniu, creier, corp);

o constitutia psihica care reflecta atitudinile individuale (sentimente, pasiuni, fantezii);

o caracteristicile individuale (sex, rasa, varsta, profesie)- factorii antropologici clasifica criminalii in 2 categorii:

o criminali innascuti (nascuti) – caracteristicile acestora se regasesc in tipologia lombrosiana, acceptata de Ferri dupa eliminarea ambiguitatilor dezastruoase si cu rezervele precizate fata de aceasta;

crima nu constituie o parte innascuta a existentei individului, daca intervin elemente concrete de prevenire, o fundamentare morala a fiecarui act in parte, astfel incat chiar daca individul ar purta stigmate fizice nu va deveni, in mod necesar sau obligatoriu criminal.

o delincventi alienati – caracteristicile acestora constau in dependenta completa de anomalia mentala grava, astfel ca indivizii sunt incapabili sa raspunda pentru crimele comise;

si in cazul acestora crima poate fi evitata daca intervin factorii de preventie (care impun un control strict) sau daca se evita prezenta alienatilor in anumite locuri;

- in cazul comiterii crimei de catre criminalul innascut sau de catre alienat, Ferri recurge la distinctii traditionale moralizatoare apreciind ca impotriva criminalului dominat de factorii biologici, care anuleaza vointa si puterea de intelegere trebuie sa adopte sanctiuni penale speciale fundamentate pe neutralizarea, iar nu pe pedepsirea acestora;

7

Abordarea factorilor socio-psihologici- factorii socio-psihologici, constand in starea economica, evenimente si fenomene

istorice (razboi), mediul social, mediul familial, starea de moralitate, clasifica delincventii in 3 categorii:

o delincventii obisnuiti – in legatura cu acestia, Ferri aduce o noua interpretare ce consta in faptul ca alaturi de rolul factorilor antropologici, la comiterea delictului, un rol deosebit revine conditiilor concrete de mediu, economice, politice, juridice, administrative, educative care impun persistenta comiterii delictului in contradictie cu unele schimbari de constiintei individuale;

o delincventii de ocazie – savarsirea doar a unui delict de ocazie reprezinta o forma simpla, accidentala a delincventei, pe cand savarsirea delictelor din obisnuinta dovedeste ca existenta individului graviteaza in jurul deprinderii corporale, a hotararii, precum si a specularii oricarui prilej pentru a savarsi o multitudine de fapte ilicite;

o criminalii pasionali (din pasiune) – revendica actul criminal ca pe o placere de a se delecta fiind inselati de iluzia ca pasiunea lor este fara limite; in acest mod actul criminal este explicat de interventia ocazionala a unui factor, independent de posibilitatea delincventului de reprezentare a unui scop.

Factorii fizici- factorii fizici, denumiti de Ferri cosmo-telurici sunt reprezentati de clima care

guverneaza teritoriul unde locuieste delincventul, de diferentele de temperatura intre anotimpuri, de cultivarea unor plante specifice, de productia agricola realizata de statul in care traieste, de frecventa unor fenomene atmosferice care pot influenta comportamentul uman.

5. Bazele criminologiei – Raffaele Garofalo

Caracteristici – bazele criminologiei:- Raffaele Garofalo a dat numele stiintei criminologice, adoptand primul

denumirea, metodele si principiile care aveau sa sugereze identificarea stiintei criminologice;

- contributia lui Garofalo trebuie privita ca o identificare a terminologiei si a adaptarii concrete a actelor si faptelor cuprinse in delictul considerat infractiune;

- in 1880, Garofalo publica monografia intitulata Criminologie , republicata in 1885, datorita noutatii pozitiei sale;

- are loc astfel trecerea de la gandirea generalizata, confuza, despre crima si criminal, la gandirea distincta, specializata fondata de criminologie;

Raffaele Garofalo (1852-1934)- el susţine că doar delictele naturale ar trebui incriminate, deoarece acestea lezează

sentimentele altruiste specific umane: mila şi cinstea;

8

- delictele artificiale sunt o pură creaţie legislativă a puterii politice, având un caracter conjunctural;

- criminalul, fiind indiferent afectiv, este un monstru în plan moral dar substratul fiziologic al monstruozităţii sale nu a putut fi încă dovedit ştiinţific;

- recunoaşte însă că este imposibil să se stabilească un criteriu exact de delimitare a oamenilor oneşti de criminali;

- face parte din şcoala pozitivistă italiană deoarece consideră criminalul ca fiind un anormal, o fiinţă diferită de restul oamenilor oneşti.

Abordarea antropologiei criminale- raporturile dintre ereditate, ca natura atavica a criminalului si cauzele generatoare

ale crimei au reprezentat o preocupare de baza in studiile lui Garofalo;- pe cand precriminologii stabilisera drept unica cauza ereditatea fizica, in vederea

generarii criminologiei, Garofalo considera criminalitatea ca fiind produsa de mai multe cauze, dintre care unele de natura ereditara (anomaliile morale), iar altele isi aveau geneza in afara ereditatii (influentele sociale si influentele legilor);

- pentru Garofalo, evolutia structurii delincventiale se caracterizeaza prin o inadaptare la viata sociala, prin faptele comise delincventul incalcand preceptele morale impuse de societate si preceptele religiei;

- Garofalo dezvaluie necesitatea sociala privind elaborarea si adoptarea unui drept natural care sa vizeze ansamblul sanctiunilor necesare restabilirii relatiilor colective si pentru impiedicarea declansarii conflictelor ce pot exista intre activitatile diversilor membrii ai familiei sau intre diferiti indivizi dintr-un anumit grup;

- autorul a stabilit ca evolutia delictului natural se caracterizeaza prin o diminuare a autoritatii familiei cat si a institutiilor statului precum si prin o crestere a independentei comportamentale a indivizilor care, de tineri, incalca interdictiile si preceptele socio-familiale;

- asezand dorintele si atitudinile delincventului in afara posibilitatilor acestuia de a rationa, de a judeca, deoarece anomaliile morale deviaza sentimentele, Garofalo propune sa nu se exercite constrangeri de nici un fel asupra acestora, ci sa se adopte masuri care sa preintampine comiterea faptelor prejudiciabile;

- deviatia sentimentului moral ca derivat unic al antropologiei criminale este generata de influenta majora a mediului social prin existenta conditiilor de viata opuse sau favorabile elaborarii delictului;

- delictul juridic – ansamblu de inderdictii si idei despre moravuri care rezulta din actele, actiunile si activitatile indivizilor, influenteaza viata sociala organizata care asigura umanitatii preponderenta civilizatiei asupra naturii omului;

Abordarea influentelor mediului social- Garofalo a explicat atractia pe care o exercita psihologia si aspectul mediului

inconjurator (habitatul degradat, promiscuitatea, migratiile alternative) asupra individului predispus sa comita delicte;

- Garofalo a identificat distribuirea pe delicte si ritmurile lor de aparitie, a indicat fenomenele de dezintegrare sociala precum si necesitatea adoptarii unor masuri

9

care sa impuna un echilibru al comportamentului criminalului, mai mult sau mai putin stabil, aparand astfel ca o identitate a acestor raporturi de forta;

- Garofalo a apreciat ca o influenta majora asupra comportamentului delincventului revine religiei care indica aparitia miracolului pentru a salva situatia umana precara, lipsita de prespectiva imbunatatirii conditiilor de viata;

Abordarea influentei legilor- legea impune responsabilitatea actiunii individuale, iar degradarea

comportamentului sub influenta anomaliilor morale poate sa suporte unele modificari derivate din consecintele legii chiar si numai pentru faptul ca delincventul este supravegheat;

- deoarece reglarea comportamentului individual este centralizata, rezulta in mod inevitabil ca legea influenteaza atitudinile indivizilor, oscilante in societate in functie de regimul politic si de preceptele religioase, in functie de excesul sau de influenta atitudinilor globale, iar in anumite momente se produc crize sociale (periodice sau neregulate);

- comportamentul individului este reprezentarea directa a unui determinism, a unei cauzalitati sociale pe care o poate exprima adecvat numai atitudinea fata de normele legale;

- conceptul influentarii legilor presupune nu numai o societate care impune respectarea interdictiilor, in sensul raspandirii unui volum mare de fapte neprejudiciabile, ci, pe acest temei, incurajarea atitudinilor pozitive la un numar cat mai mare de membri ai colectivitatii; in acest mod legea are o influenta certa de reformare sociala a indivizilor;

Abordarea teoriei privind executarea pedepsei- executarea pedepsei , ca forma de represiune sociala adoptata impotriva

delincventilor ce au savarsit infractiuni, reprezinta un proces de transformare a existentei umane sub aspectul activitatilor practice si spirituale;

- pedeapsa ca atribut al statului, determina prin asprimea si coercitia sa o necontestata putere de convingere a delincventului dovedind astfel superioritatea misiunii reformative a societatii;

- pedeapsa reprezinta o forma de intimidare pentru indivizii care gandesc sa comita infractiuni si o forma de pedepsire pentru delincventii care au nesocotit legea;

- executarea pedepsei constituie un proces de civilizare, de socializare prin recurgerea la mijloacele de producere a unor suferinte, de realizare emotionala care sa asigure integrarea delincventului in ansamblul comportamentelor indivizilor pentru ca ordinea sociala sa infranga anarhia;

- teoria pedepsei privind eliminarea criminalilor – in cadrul teoriilor privind evolutia societatii, pana la Garofalo se ajunsese deja la concluzia ca societatea progresase mai mult decat individul in ceea ce priveste impunerea fata de regulile, preceptele, principiile si normele comportamentale;

- Garofalo a propus ca impotriva criminalilor tineri si a celor care dupa comiterea faptei au aratat ca si-ar putea schimba comportamentul sa se adopte masuri represive mai conciliante constand in aplicarea pedepsei cu inchisoarea, gradata pe anumite termene, in inchisoarea pe viata sau in deportarea acestora in colonii;

10

- conceptia profesata de Garofalo se caracterizeaza prin sublinierea conceptiei potrivit careia savarsirea crimei dovedeste ca interesele individuale precumpanesc asupra celor publice, astfel incat se impune obligarea criminalului sa repare prejudiciile pentru a evita repetarea crimelor si pentru a restabili moralitatea;

- Garofalo a inregistrat efectele negative, dezumanizante ale crimei insa a exagerat importanta aplicarii pedepsei cu moartea privitoare la intimidarea indivizilor tentati sa perpetueze crima, deoarece practica a dovedit ca nici o societate nu a fost atat de exigenta pentru a-i executa pe toti criminalii si totodata nu toti criminalii au fost prinsi, astfel incat sa se obtina selectia sociala urmarita.

6. Criminologia ca stiinta

Criminologia – stiinta care studiaza cauzele si conditiile definitorii ale criminalitatii savarsita pe teritoriul statului, efectele criminalitatii asupra caracteristicilor umane si strategia de aparari socio-umane.

Criminologia, ca stiinta sociala, abordeaza sistemele de drept penal, drept procesual penal si de drept executional penal, precum si raportul dintre criminal – victima – stat, fiind:

- o stiinta descriptiva – prin crearea unor teorii specifice bazate pe rezultatele din viata sociala;

- o stiinta aplicativa – prin adoptarea masurilor si mijloacelor de diminuare a criminalitatii.

Criminologia – evalueaza sinteza celor 2 factori care participa la creatia acesteia: societatea (realitatea obiectiva, existenta reala) si individul (forta transformatoare exteriorizata in idei, actiuni).

Obiectul criminologiei: - teoria generala a categoriilor de criminalitate aparenta (relevata, dovedita), separata ca forma de studiu prin procesul integral de cunoastere si a criminalitatii reale (efectiv comisa), analizata in spetele si formele sale speciale;

- criminologia studiaza cauza generala a fenomenelor criminale (etiologia acestora), produse in societate, insa nedescoperite un timp, modul cum se conditioneaza fenomenele criminale in evolutia lor si cum forma noua este intr-o dependenta functionala cu celelalte forme existente;

- obiectul criminologiei este reprezentat si de fenomenul social rezultat din crima savarsita si pedeapsa aplicata pentru crima;

- Durkheim – defineste crima ca fiind un act care vatama starile puternice ale constiintei comune (totodata crima este un act social determinat, avand o natura particulara, o specificitate);

- Criminologia – stabileste cauzele si conditiile producerii infractiunilor, pentru a se adopta masurile de aparare a valorilor fundamentale umana de catre dreptul penal.

Scopul criminologiei – in definirea acestuia se manifesta tendinta delimitarii in:- un scop specific – reprezentat de reconstituirea elementelor distincte care au

determinat producerea actului agresional;- un scop general – reprezentat de analiza fenomenelor generale care determina

crima si procedeele de reformare sociala a agresorilor, prin stabilirea mijloacelor ce urmeaza a fi adoptate de dreptul penal si de politica penala.

11

Cauzalitatea in criminologie – condtitiile sociale ce determina actul criminogen: cauzalitatea fenomenului, personalitatea criminalului, reactia sociala la actul criminal.

- crima in abstracto – dependenta de structura si nivelul social, atat sub aspectul aparitiei, cu tendinta evolutiva, sub aspectul repudierii acesteia, cat si sub aspectul pedepsei pentru crima;

- o structura cauzala – complet identificabila doar daca nu contrazice a priori posibilitatea realizarii actului, iar gradul de probabilitate al implinirii nu va avea un coeficient de dependenta prea scazut;

- individul participant la un act criminal si responsabil efectiv asupra actului propriu isi va conditiona comportamentul in functie de scopuri economice, morale, conform unui sistem de trebuinte proprii si sociale.

Functiile criminologiei:- functia explicativ-descriptiva – caracterul descriptiv al criminologiei rezulta din

imposibilitatea intrebuintarii experimentului social, in sensul ca nu urmareste sa explice conditionarea materiala directa a actiunilor, a formelor si scopurilor acestora;

o prin studiul descriptiv al totalitatii si dinamicii fenomenului criminogen – stabilesc determinarile si cauzalitatile semnificative intre categoriile de infractori si restul populatiei (non-infractori), folosindu-se conceptele de: personalitate, mediu agresional, act criminogen (conceptele operationale adoptate de criminologii Pearson, Ficher, Spearman);

o functia descriptiva – se realizeaza prin descrierea fenomenului criminalitatii (starea si dinamica acestuia), prin identificarea procentelor de criminalitate si interpretarea acestora.

- functia aplicativ-prospectiva – cunoasterea determinismului riguros al fenomenelor sociale, explicarea continutului concret al actelor criminale, evolutia acestora prin conditii sociale obiective, precum si definirea lor ca produse subiective ale psihicului individual, ale raporturilor umane conflictuale, creeaza functia practica a criminologiei;

o tendintele de adoptare a tratamentelor eficace impotriva criminalitatii, de a gasi si evalua formele si concepetele generale de reeducare sociala si de remediere a crizelor, in conditiile concrete ale vietii sociale, determina caracterul prospectiv al criminologiei;

o intelegandu-se sensul relatiei de determinare, se adopta concepte de genul: probabilitate, risc, similitudine;

o procesul determinarii prin relatia anticiparii deschiderii dinamismului sau inchiderii fenomenului criminogen (volum, intensitate, compozitie), precum si posibilitatea evaluarii recidivei fenomenului, ofera dimensiunea predictiva a criminologiei.

- functia predictiva-profilactica – certitudinile privind dimensionarea fenomenului criminogen datorita innoirilor civilizatorii, criteriilor economice, functionale, in

12

conditii speciale sau in conditii normale, impun adoptarea masurilor de previziune-predictive;

o cunoasterea elementelor cauzale si a efectelor fenomenului criminogen orientat spre o anumita finalitate, determina functia profilactica a criminologiei.

Criminologia si stiintele sale:- criminologia si politica penala – statul, prin politica sa penala, accentueaza

interactiunea proceselor de individualizare si socializare, iar prin strategia adoptata (interconditionarea factorilor educativi: familie, scoala, societate) previne criminalitatea;

o elaborarea teoretica a datelor privind cauzele si conditiile de combatere a criminalitatii, limitele teoretice, generate de structura juridico-politica, de suprastructura ideologica, relatia reciproca intre cauza si efect, blocajul practicii, prin conjugarea nivelurilor economico-politic si ideologic revin stiintei politice penale;

o teoria politicii penale – identifica faptele sociale pentru clasarea, explicarea, studierea obiectiva a fenomenului criminalitatii si desfasurarea acestuia;

o in existenta lor institutionala, criminologia si politica penala sunt doua stiinte care se deosebesc si se identifica in multe privinte:

criminologia – cauta sa descopere geneza relatiilor deviante, propunand explicarea acestora, asociind scopurile teoretice cu cele practice;

stiinta politicii penale – nu se considera numai o stiinta de observare a modului cum fenomenul criminogen a fost inteles, dinamica si transformarile acestuia, dar propune si schimbarea metodologiei de combatere a criminalitatii oferita de stiintele penale si de stiintele politice (psihologia politica, antropologica politica), stabilind ordinea esentiala pentru combaterea criminalitatii si reformarea infractorilor.

o Criminologia – descrie atitudinea extrema, conformista sau atipica a infractorului, determinarile exterioare si o parte din procesul intim de formare a opiniei agresionale, cadrul in care gandeste si actioneaza, opinia rebela;

o Stiinta politicii penale – precizeaza natura si frontierele stiintelor sociale care participa la adoptarea strategiei privind apararea valorilor morale in societate, integrand investigatiile sistematice (politice, sociale, juridice) intr-o sociograma unica, permanenta, obiectiva, realizand astfel combaterea fenomenului criminogen.

- criminologia si psihologia – psihologia reprezinta stiinta care se ocupa cu studiul activitatii fenomenelor psihice ce caracterizeaza un individ sau o colectivitate;

13

o psihologia va descrie trairile sufletesti si va stabili conditiile in care acestea se produc, influentele legate de personalitatea individului faptuitor, conditionarea acestora de procesele materiale, edificand sistemul perceptual-conceptual;

o criminologia va studia efectele descarcarilor emotionale concrete sau virtuale, reprezentarea lor in efectele si cauzalitatea sociala, producand ipoteze, simboluri, definitii stiintifice, principii si legi pentru intelegerea generala a acestora.

- criminologia si sociologia – sociologia delincventei, prin descrierea fenomenelor sociale, reprezinta o treapta preliminara folosita de criminologie pentru stabilirea diferitelor tipuri evolutive, criminogene, formuland concluzii in care se sistematizeaza domeniul deviantei sociale si se finalizeaza in ceea ce au propriu si caracteristic: modelul etiologic (al cauzelor);

- criminologia si statistica – legile statisticii, stabilind fenomenele de repetitie si de succesiune in dinamica criminalitatii, stratifica observatiile si vor prezenta domeniului criminologic sistemul de norme privind: marimea, volumul, rata si intensitatea.

o cadrul analitic furnizat de statistica permite criminologiei sa compare procesul desfasurarii fenomenului delincvential real, natural, cu mesajul codificat a carui specificitate determina unitatile de baza pentru evaluarea laturilor cantitative si calitative, reducand comportamentul la simple conexiuni asociative, pentru a se studia astfel elementele fundamentale ale comportamentului uman.

- criminologia, dreptul penal si dreptul executional ( detentologia ) :o detentologia – stiinta privind cercetarea modului de executare a

pedepselor penale, neprivative de libertate, a pedepselor privative de drepturi, a masurilor educative si a celor privative de bunuri, reglementate de ramura dreptului exceptional penal, precum si a modului de executare a pedepselor privative de libertate, reglementate de ramura dreptului penitenciar.

Metode si metodologia de investigare criminologica- se cerceteaza originea, certitudinea, intinderea si consecintele actelor

prejudiciabile, luand in considerare, natura si semnificatia sociala a acestora, pentru a se dobandi abilitatea sociala de ocrotire a relatiilor sociale vatamate.

Metode de investigare in criminologie:- metoda observatiei – observatia stiintifica reprezinta modalitatea de percepere a

realului criminogen prin definirea conceptelor, prin stabilirea legaturii dintre acestea, prin frecventa unor repetari, stabilindu-se reguli si principii de observatie;

o observatia este compusa din 2 faze: faza obiectiva, determinata de realitatea

fenomenului social-criminogen, ea insasi conditionata de factori sociali, economici, politici, religiosi;

14

faza subiectiva care este dependenta de cultura, sinceritatea si interesul infractorului.

- metoda clinica – reprezinta modalitatea de cercetare a cazului individual aflat in studiul clinic, prin folosirea anamnezei, stabilirea diagnosticului si prescrierea terapiei adecvate;

o in cadrul acestei metode se stabilesc principiile de investigare a personalitatii delincventului, astfel incat metodele terapeutice sa ajute persoana condamnata prin adoptarea unui regim de executare in care sa se tina seama de atitudinile comportamentale, de personalitatea infractorului si sa se adapteze programului de resocializare, de reformare a personalitatii delincventului in stransa legatura si cu rezultatele examinarii clinice a acestuia;

o metoda clinica impune adoptarea mai multor tehnici de investigare: observatia, studierea documentelor, testele psihologice, interviul clinic aprofundat, examenele de laborator.

- metoda tipologica – presupune descrierea „unui anumit tip de criminal” prin indicarea particularitatilor comportamentale (pasiunea, violenta, viciul) pentru a se ajunge in acest mod la stabilirea unei anumite tipologii, a unei anumite regularitatii, in ceea ce priveste activitatea infractionala;

o criminologul austriac Sulling retine 8 tipuri de criminali profesionisti, contra poprietatii, agresivi, adeptii solutiei criminale, criminali carora le lipseste controlul sexului, cei caracterizati prin lipsa disciplinei sociale si cei care actioneaza pe baza unei reactii primitive;

o Kretshmer stabileste 4 tipuri: tipul astenic, tipul picnic, tipul displastic si tipul atletic;

o Sheldon distinge tipul endomorf (tendinta spre formele pline), mezomorf, prezenta osoasa (musculara) si fragilitate, slabiciune;

o Criminologii Cloward si Ohlin stabilesc 3 forme ale subculturii delincventiale: modelul criminal, modelul violent si modelul izolat.

- metoda comparativa – reprezinta observarea unor fenomene sau absenta simultana a doua fenomene sau serii de fenomene, analiza acestora relevand legaturile dintre ele;

o metoda comparatiei are 2 forme: analogica – presupune compararea asemanarilor; antidotica – presupune compararea diferentelor

dintre fenomene.o in cadrul metodei sunt utilizate procedeele de inductie elaborate

de Stuart Mill: procedeul concordantei – se stabileste legatura

directa existenta intre fenomenul rezultat si actiunea celorlalte fenomene care au operat anterior, factori comuni care vor reprezenta cauzele directe;

15

procedeul diferentei – determina ca un fenomen sa fie relevat in cazul intrunirii anumitor conditii si absent in cazul lipsei acestor conditii, fapt care determina concluzia ca, fenomenul rezida in elementele comune;

procedeul variatiilor concomitente – dovedeste ca, in cazul cand un fenomen este precedat, daca variaza in acelasi mod ca fenomenul care succede, va constitui in mod cert cauza fenomenului precedent.

o printre rezultatele metodei comparatiste deosebit de semnificative au fost cele privind evidentierea deosebirilor dintre „personalitatea criminala si cea normala”, elaborandu-se programe de prevenire a delincventei, fixarea unei tipologii delincventiale.

- metoda predictiei – modalitatea adoptata in vederea prevenirii fenomenului criminogen urmareste elaborarea unor previziuni in legatura cu fenomenul infractional, precum si evaluarea evolutiei fenomenului criminogen prin:

o stabilirea domeniilor, sectoarelor in care delincventa este probabila;

o identificarea specificului, comportamentului viitor al persoanelor care au cazier judiciar.

o cercetarile sotilor Glueck – in privinta metodei predictiei, rezultatele acestora retin ca factor general al trasaturilor de personalitate: disciplina impusa de parinti asupra copilului, disciplina executata de mama, afectiunea manifestata de tata si mama fata de copil, precum si afectiunea familiala (sotii Glueck au definit totodata si factorii de natura psihologica si psihiatrica).

- metoda statistica – studiaza fenomenele de masa ale societatii si ale statului, clasificandu-le si sistematizandu-le prin retinerea elementelor fundamentale si inlaturarea celor accidentale, pastrand doar ceea ce e reprezentativ si tipic, regularitatea aparitiei unor fenomene, constanta acestora si aprecierea cantitatii lor;

- metoda sociologica – prezinta caracterele sale inductive, obiective si exclusive, stabileste influenta fenomenelor sociale asupra constiintei individului, rolul si eficienta institutiilor legale privind sanctionarea si prevenirea infractiunilor;

o studiind fenomenele sociale, sociologia cauta regulile generale de evolutie a constiintei in cadrul grupului social, oferind criminologiei legitimitatea raportului dintre individ si societate;

o prin descrierea fenomenelor sociale metoda sociologica reprezinta o treapta preliminara folosita de criminologie pentru stabilirea diferitelor tipuri evolutive criminogene, formuland concluzii in care se sistematizeaza domeniul deviantei sociale si se finalizeaza in ceea ce are propriu si caracteristic modelul etiologic.

16

Metode adiacente de investigare in criminologie:- metoda istorica – fenomenele sociale stabilesc legaturile cauzale ce variaza in

toate schimbarile pe care le sufera, astfel ca prin metoda istorica se studiaza revenirea fenomenelor infractionale, cauzalitatea si determinarile acesteia;

o metoda istorica isi gaseste aplicarea in verificarea conditiilor in care doctrina criminologica a determinat si influentat sistemul social-politic prin aplicarea masurilor corespunzatoare pentru prevenirea infractionalitatii;

o de asemenea, prin metoda istorica se verifica in ce masura anumite institutii juridice cu implicatii directe, nemijlocite au avut eficienta criminologica, care dintre ele au fost evaluate pozitiv, care au devenit depasite prin neutilizare si care dintre acestea au exercitat un rol negativ in o perioada istorica bine determinata.

- metoda logica – consta în folosirea unor procedee ale logicii formale generale precum rationamentele inductive, rationamentele deductive (silogismele), procedeele de demonstratie etc., pentru deslusirea întelesului normelor juridice;

o m etoda logica altfel spus, interpretarea logica consta în lamurirea sensului ei pe baza legilor formale a rationamentelor logice, inductive si deductive.

- metoda regresiva – avand caracter general, recunoaste existenta unor raporturi si relatii intermediare, postuland relatii de ordin cauzal si avand scopul de a descifra comportamentele empirice ale individului; in cadrul metodei regresive se incearca premeditarea efectelor prin analiza diferitelor cauze;

- metoda psihanalizei – are ca scop descifrarea comportamentelor empirice ale individului, a imprejurarilor obiective in care s-a produs evenimentul agresional;

- metoda sistemelor – inseamna interpedendenta functionala a elementelor ce compun fenomenele naturale sau tehnice, liniile lor de evolutie ce pot fi identificate, analizate si intelese, folosind metodologia integritatii, autostabilizarii, autoorganizarii si ierarhizarii;

- metoda integralista – priveste fiecare fenomen social, in integrarea specifica totala, care indica linia perspectivei si forma finala prin prestarea unor influente adiacente speciale.

Metodologia de cercetare in criminologie- metodologia - rezultat al reflecţiilor filozofice legate de explicaţia cauzală oferită

de determinism şi de rolul pe care îl ocupă cauzalitatea în procesul de cunoaştere, este ştiinţa care se ocupă cu studiul metodelor ştiinţifice;

- cauzele criminalitatii trebuie cautate in fenomenele sociale, in constiinta individuala si in antecedentele individului;

- in studiul criminalitatii este necesar ca cercetarea sa aplice principiul cauzalitatii generale (inductiva), sa fie obiectiva, explicand fenomenul prin o cauzalitate sociala;

- criminologia – foloseste metoda dialectica, utilizand in mod stiintific inductia si deductia pentru cercetarea fenomenelor sociale, existenta spirituala, individuala,

17

transformarile si diferentierea acestora, a actelor juridice, economice si religioase, conditionate istoric in toata complexitatea lor;

- intelegerea problemelor teoretice fundamentale ale criminologiei, precum si a procesului de integrare a criminologilor specializati intr-o disciplina autonoma si unitara este conditionata si de dobandirea unor cunostinte privind metodologia cercetarii criminologice (conceptul rodica stanoiu);

- stiinta criminologica – defineste si cerceteaza conceptiile, aspectul cantitativ al fenomenelor sociale, caracterul calitativ – psihic al indivizilor, ordinea de complexitate, precum si ceea ce este necesar pentru depistarea criminalitatii, calculul miscarilor infractionale, raportul dintre factorii determinanti ai vietii sociale prin evolutia si formele infractionale concrete (domeniul aplicativ-operational);

Tehnici moderne de investigare in criminologie- Ancheta sociala – pornind de la cercetarile demografice din care fac parte si

categoriile de delincventi supuse anchetei se determina conditiile in care au trait autorii infractiunilor pana la comiterea faptelor antisociale, comportamentul acestora (cuprinzand atitudinile, optiunile, opiniile), precum si gradul de rezonanta al activitatii delincventiale in randul grupului social din care fac parte;

- Ancheta sociala – etapele parcurse pentru realizarea sa:o organizarea anchetei – prin stabilirea tematicii de analiza,

precum si a esantionului particularizat privind felul infractiunilor si categoriilor de delincventi;

o identificarea constantelor, precum si a factorilor variabili ce ajuta la desprinderea esentialului de ceea ce pare ocazional, laturalnic, existand premisele de adoptare a unor concluzii corecte si complete in legatura cu problema verificata;

o culegerea si inregistrarea informatiilor – in cadrul esantionului analizat, in sensul ca prin observatie, prin chestionar si prin interviu se stabilesc conditiile obiective si subiective determinate si determinabile in cadrul fenomenului criminogen;

o analiza informatiilor culese, stabilindu-se concluziile finalizatoare, unitare si diversificate prin identificarea constantelor, precum si a variabilelor care au determinat, amplificat si au finalizat fenomenul criminogen;

o finalizarea anchetei sociale prin adoptarea unei concluzii edificatoare asupra fenomenului supus anchetei.

- Chestionarul – reprezinta una din tehnicile intrebuintate de criminologie si consta in culegerea datelor privind faptele economice, politice si sociale, cauzele si conditiile ce determina fenomenul criminalitatii;

o in mod concret chestionarul este reprezentat de intrebari de logica si psihologie (scrise), de imagini grafice, care determina pe cel anchetat sa explice un anumit comportament social;

o pentru realizarea corespunzatoare a chestionarului se folosesc 2 categorii de intrebari – factuale si de opinie.

- Interviul – reprezinta o tehnica de cercetare, care consta in discutia dintre anchetator si persoana anchetata;

18

o printre cele mai cunoscute tipuri de interviu sunt: interviul formal – in cadrul caruia persoana

anchetata va raspunde la intrebari ale caror numar, ordine si formulare sunt stabilite in prealabil, raspunsurile fiind inregistrate;

interviul neformal.o formele interviului:

interviul direct – se alege modalitatea de punere a intrebarilor si de interpretare a rezultatului;

interviul indirect – se utilizeaza o forma intermediara de culegere a datelor, precum si de interpretare a acestora;

interviul clinic – utilizat in mod nemijlocit in criminologia clinica pentru stabilirea legaturilor dintre cauzele obiective si cauzele subiective care au determinat o anumita reactie a individului la stimuli externi.

o o alta clasificare este reprezentata de modalitatea stabilirii unei legaturi intre cel care intervieveaza si cel intervievat, avand:

o natura sensibila – exprimarea simpatiei fata de subiectul analizat;

neutra – atitudine neutra, fara raspuns de simpatie sau antipatie;

severa – in cadrul interviului relatia se aseamana mai mult cu un interogatoriu.

- Procedee statistico-matematice-cibernetice – teoria probabilitatilor, sondajul statistic, metoda celor mai mici patrate, a analizei dispersionale si factoriale sunt utilizate pentru prezentarea adecvata a fenomenului criminogen;

o Gabriel Tarde – rol deosebit in cercetarea criminalitatii, prin adoptarea metodei cibernetice, care a afirmat ca in viitor cresterea criminalitatii antreneaza o marire a proportiei abandonului de urmariri penale pentru infractiuni mai putin grave.

- Tehnica documentarii – in cadrul acesteia, documentele care pot furniza anumite date legate de obiectivul cercetarii reprezinta surse de analiza (dosare privind cauzele penale, documentele personale – scrisori, jurnale, biografii – informatii oferite de mijloacele de informare in masa).

o tehnica documentara – o tehnica speciala de recoltare si manipulare a datelor cuprinse in documente.

Crima si criminalitatea- criminalitatea – reprezinta o serie de procese in care se produc necontenit

raporturi intre oameni, fenomene traite de acestia (cadrul asociatiei si disasociatiei umane) in relatia persoana – lucru – subiect – mediu social, afirmandu-se caracterul explicativ al cercetarii cauzale a faptelor, a elementelor subiective, care

19

intereseaza individul, pentru a se deduce consecintele ce se rasfrang asupra socialului;

- crima, in sens subiectiv, reprezinta o stare volitiv – mentala, afectivo – actionala, care indica inclinatia criminalului de a se raporta sau de a reactiona intr-un anumit mod in circumstante date;

Criminalitatea conventionala si criminalitatea organizata- conceptul de criminalitate conventionala – actele criminogene savarsite in mod

frecvent, dupa procedee, acceptate si adoptate de infractori, realizarea acestora variind o data cu imprejurarile particulare in care apar (furtul, jaful);

o criminalitatea conventionala prezinta un anumit nivel al realitatii criminogene, care reduce individul la un simplu raport al relatiilor si procesului de productie, ce actioneaza ca subiect responsabil, participant efectiv al practicilor individuale, criminogene;

- conceptul de criminalitate organizata – acel segment infractional la care se raporteaza activitatile ilegale, de natura sa afecteze grav anumite sectoare ale vietii economice, sociale si politice, desfasurate prin diverse metode si mijloace, in mod constant, planificat si conspirat, de catre asociatii de indivizi, cu ierarhie interna bine determinata, cu structuri specializate si mecanisme de autoaparare in scopul obtinerii de profituri ilicite la cote deosebit de ridicate;

o distinctia dintre criminalitatea conventionala si cea organizata s-a conturat in analiza statistica si a practicii fenomenului infractional efectuata de Donald Cressey – acesta punand accentul pe organizarea grupului criminogen, a functionarii acestuia prin repartizarea atributiilor si coordonarea actiunilor conform unui plan adecvat;

o sistemul alcatuit de criminalitatea organizata are un caracter aproape complet prin stabilirea compozitiei conducerii eterogene (religioasa, ideologica), prin urmarirea transformarii din organizatii locale in organizatii regionale, internationale, prin transferurile de combatanti de la o organizatie la alta, in functie de imprejurari, prin cooptarea personalitatilor politice sau a magnatilor in organizatie, prin introducerea combatantilor in structurile institutiilor statale pentru cunoasterea distribuirii puterii.

- Structura si evolutia criminalitatii – in terminologia criminologica, strategia stabilirii unei structuri a criminalitatii determina sistemul acesteia, elaborarea unei metode cu caracter abstract si formal, explicand in mod semnificativ fenomenele criminologice observate pentru a se stabili procesele concrete, generatoare, precum si relatiile si schimbarile ulterioare in evolutia criminalitatii;

- evolutia criminalitatii va fi masurata prin procedeele statistico-matematice, prin raportarea la elementele independente care raman identice intr-un anumit interval de timp, permitand interpretarea comparativa si supunerea ipotezelor unui numar suficient de cazuri pentru emiterea unor judecati decisive, care sa reprezinte un sistem de referinta;

20

o delincventa masculina si delincventa feminina – deosebiri caracteristice:

barbatii-agresori sunt integrati in structuri relativ stabile, caracterizate prin tipuri de legaturi sociale (economice, politice, intelectuale), iar femeile raman izolate in afara unor astfel de structuri;

frecventa faptelor grave este mai ridicata in cadrul structurii delincventei masculine;

raporturile dintre structurile delincventei masculine si structura sociala nu pot fi bine definite, deoarece atat indivizii agresionali, cat si grupurile acestora se manifesta in raporturile empirice de cooperare agresionala sau de divergenta;

in cadrul structurii delincventiale masculine se constata existenta unor modele de organizare adecvate mediului de operare agresional in care fiecare individ va obtine cele mai mari avantaje;

stabilirea unor regularitati statistice chiar in cazul operarii valorilor diferentiale ce apar intre indivizi si grupul agresional, in structura delincventiala masculina.

o delincventa organizata la nivel transnational – structura delincventei transnationale presupune amplificarea raporturilor dintre grupurile de presiune nationale si trecerea treptata a acestora in sfera intereselor gruparii transnationale care va prelua si impune o tipologie agresionala unica, va restrange sfera intereselor publice si puterea statului, avand caracter aplicativ-operational.

7. Agresologia

Agresologia – conceptul de agresiune este reprezentat de actele, actiunile, comportamentele active sau agresive prin care se produce un rezultat prejudiciabil social sau individual.

- conceptul de agresivitate deriva din agressio care inseamna a ataca ;- actul agresional – reprezinta un act de violenta actionala sau verbala, instantaneu

sau premeditat, executat cu intentie sau din culpa prin care se produc prejudicii sociale sau individuale, cu exceptia formelor de agresiune sociala acceptate (competitiile sportive);

- agresiunea – rezultatul unei activitati, potential realizabila datorita formelor diferite de manifestare a activitatii individuale (tendinte emotionale, excitari si stari de manie, impulsuri agresive, stari si acte agresionale), care deriva din structura biologica individuala, determinand caracterul abject si caracterul violent;

- agresiunea – devine un act voluntar prin care individul-agresor renunta la rezolvarea rationala a conflictului, la conceptele juridice, la influentele educative,

21

fiind o abatere de la regula sociala si o sinteza a inzestrarii biologice proprii fiecarui individ;

- agresologia – studiaza ca act criminogen, institutionalizat si capacitatea fizica, morala si intelectuala a agresorului de a realiza actul ilicit (agresologia studiaza cauzalitatea si modalitatea producerii actului agresional);

Cauzalitatea agresivitatii – conceptul de devianta consta in tendinta comportamentelor umane de abatere de la normele socio-morale-politico-legale, justificate de un anumit grad de cultura si intelegere a vietii sociale, pentru care legea impune adoptarea unei pedepse sau a unor sanctiuni de natura penala;

- activitatea umana (voluntara sau involuntara) – rezultatul interactiunii individ-societate, in sensul ca prin orientarea actiunii-inactiunii individuale se determina si se influenteaza comportamentele celorlalti indivizi, intr-un mod variabil;

- actul deviant – dependent de reprobabilitatea receptarii si evaluarii negative a unei reactii comportamentale influentata de existenta unor motive, scopuri sau mijloace;

- Ereditatea – cauza principala a deviantei – experienta individuala (greselile, defectele – rezultat al acumularilor ereditare, neschimbatoare) subordoneaza gandirea si actiunea persoanei in un mod specific care diferentiaza indivizii intre ei;

o determinarea cadrului ereditar (genetic) a reprezentat obiectul teoriei lombrosiene;

o explicatia omuciderii in teoria lombrosiana – se rezuma doar la invocarea primitivismului tribal stapanit de superstitie, barbarism si bigotism, vatamarea si asasinatul fiind considerate de primitivi ca mijloace de evidentiere individuala;

o conceptia ereditatii cu privire la devianta – strans legata de corpul criminalului, intrucat individul mosteneste tarele (defectele fizice-morale ereditare) stramosilor, comportamentul sau depinzand de structura biologica si a functiilor organelor in un mod relativ independent fata de realitatea obiectiva.

- Mediul social – cauza principala a deviantei – personalitatea interesata de solicitarile mediului desfasoara uneori acte ce produc dezechilibru social datorita disonantei dintre interesele individului si evaluarea sociala a acestora;

o in planul psiho-comportamental, individul isi va modela atitudinile in un sistem original sau imitativ, in structura deviantei realizandu-se comportamente independente (in actiune si gandire) sau dependente de anumite modele comportamentale:

intr-un comportament original se remarca existenta unei ordine actionale, delimitata, trasata de intelect;

intr-un comportament imitativ exista o interrelatie intre comportamentul deviant tipic (original) si cel care il imita.

o Pinatel considera ca imitatia la om este selectiva si ierarhica, fiind specifica ideea ca referintele celui imitat justifica o anumita valoare comportamentala;

22

o actul deviant domina existenta individuala si apare in momentul cand agresorul este impiedicat cu necesitate sau in mod intamplator sa realizeze o actiune sau un scop personal;

o o forma inedita de comportament deviant este reprezentata de pastrarea anonimatului privind autorul actului criminogen (anonimopraxia), scrisori anonime (anonimografie), amenintari prin telefon (anonimofonie);

o motivatia agresionala – reprezinta forma manifestarii interioare si exterioare a comportamentului, provenind din imperfectiunea trebuintelor si limitelor facultatilor individuale de a rezolva dificultatile si starile conflictuale;

o motivatia agresionala se bazeaza pe o anumita selectivitate ce se raporteaza la finalitatea relatiilor interindividuale, astfel incat anumite actiuni sunt intrinsec motivate (cand motivul este inclus in propria structura) sau extrinsec motivate (cand motivul este situat in afara structurii);

o formele cele mai cunoscute de manifestare a agresivitatii sunt : excitabilitatea, impulsivitatea, violenta si comportamentul aberant;

o actul agresional – rezultatul unei psihologii agresionale individuale ce apare si se exercita in conditiile concrete oferite de mediul ambiental.

Delincventa juvenila - cuprinde totalitatea faptele prevăzute de legea penală comise de minori responsabili penal şi a căror comitere antrenează răspunderea penală.

- conceptul de delincventa juvenila vizeaza relatia practica dintre actul delictual savarsit de un minor si relatia sociala vatamata conform legii, care impune constrangerea normei sociale;

- psihicul uman – se structureaza si se dezvolta in structura unitara si totusi diversificata a reperarii actelor individuale, mijlocind realizarea tendintei de integrare a tuturor actelor si faptelor intr-o experienta individuala, trasatura caracteristica a personalitatii;

- factorii determinanti in producerea actului criminogen sunt dependenti de structura bio-psihologica, precum si de factorii educativi socio-familiali;

- principiul agresorului – fiecarei necesitati si trebuinte individuale ii corespunde o forma precisa de actiune, relevanta, despre felul cum din marea varietate de argumente ce justifica actul criminogen doar anumite forme sunt socotite perfecte;

- agresorul este, prin natura sa, un independent care va incerca crearea unui prototip de agresiune, iar, uneori, se va supune obiectivelor agresionale ale unei organizatii (grup, banda), adoptand principiile organizatiei;

- conceptul de delincventa juvenila comporta 3 componente:o actiunea anormala fata de totalitatea actiunilor umane;o in al 2lea rand, posibilitatea, din punctul de vedere al

cunoasterii conditiilor de mediu social, in sensul ca delincventul juvenil sa nu identifice, diferentieze si inteleaga exigenta sociala si sa nu-si formeze gandirea asupra posibilitatii proprii de a

23

determina ce este fundamentul intr-un comportament si in relatia unor procese psihice diferite;

o in al 3lea rand, raportul dintre procesele volitive si procesele instinctuale necesita adoptarea unei pozitii limitative, cautarea explicatiei cauzale, controlabila, precum si a factorului determinant in succesiunea acestora.

- Raportul delincventului minor cu mediul social este determinat de:o modalitatea in care delincventul considera ca modelul de

conduita sociala existent poate reprezenta si propriile sale interese;

o existenta unor conflicte sociale;o succesiunea unor acte agresionale, in coexistenta obiectiva a

raportului cauza-efect;o comportamentul agresional involuntar care, prin natura sa,

excede sistemului de constrangeri sociale;o existenta unor cazuri particulare.

- comportamentul delincventului minor va reflecta:o statutul si categoria socio-profesionala (varsta, sexul, prezenta

antecedentelor penale la alti membri ai familiei, nivelul de invatatura, compozitia familiei);

o covergenta sau divergenta fata de regulile privind munca, raporturile cu familia (antagonice sau conciliante, absenta de acasa);

o rasa, religia, conceptia individuala fata de existenta (adept al sociabilitatii sau al individualismului);

o tulburari de comportament (cauzate de un accident fizic sau psihic);

o existenta legii normalizatoare si posibilitatea de aplicate categorica a acesteia.

- actul criminogen – rezultatul atitudinilor delincventului fata de familie, societate, reprezentand expresia trebuintelor, nevoilor, aspiratiilor politico-religioase, filosofice, manifestate in mod individual sau in interiorul unor grupari (spontane, organizate);

- fenomenul agresional reprezinta o existenta sociala concreta, determinata de interactiunile obiective si subiective (respectiv de modul de reflectare senzoriala a mediului, precum si de modul elaborarii relatiei de raspuns din partea individului).

Teoria generala a psihologiei adolescentei- modul de reflectare senzoriala a realitatii obiective de catre individ incepe din

momentul diferentierii excitantilor externi pentru factorii biopsihologici individuali prin interactiunea receptorilor, a organelor de simt (specializate in perceperea anumitor excitanti), care influenteaza si determina reflectarea senzoriala a mediului inconjurator, pentru a elabora o anumita reactie de raspuns;

- procesele fiziologice la nivelul sistemului nervos sunt generate de:o excitatie – caracterizata prin punerea in functiune a unui sistem

reflector oarecare;

24

o inhibitie – caracterizata prin franarea consumului de energie si diminuare capacitatii sistemului nervos de a genera actul motor.

- comportamentul individual – reprezentat de o atitudine activa sau pasiva a persoanei, aflata in discordanta sau intr-o neintrerupta adaptare constienta sau inconstienta la mediul social;

- in explicarea si fundamentaea teoriei perceptiei si a legaturii cu activitatea practica, Rubinstein considera ca senzatia si perceptia sunt rezultatul interactiunii individului cu mediul inconjurator, interactiunea fiind realizata de catre creier; structura perceptiei lucrului datorandu-se activitatii individului, particularitatile dezvoltarii sociale se regasesc in modul de percepere a realitatii de catre individ;

- cunoasterea penala , ca element component al actului criminogen, este rezultatul convingerilor minorului, ratiunea acestuia impunand reorganizarea tendintelor in functie de trebuintelor stringente, de satisfactia realizarii scopului agresional, precum si de insatisfactiilor partiale determinate de lipsa de coerenta a atitudinilor sale;

- cunoasterea personala comporta o luare de pozitie rationala, intuitiva fata de relatiile practice-afective, in legatura cu natura, structura si proprietatile unor obiecte, dispozitivele tehnice existente, operatiile de efectuat, ordinea operatiunilor, desfasurarea actiunii si urmarile acesteia pentru realizarea efectiva a scopului agresional;

- Factorii dezvoltarii anatomo-fiziologice – dezvoltarea organismului uman reprezinta o organizare anatomo-fiziologica progresiva pana la varsta de 23-25 ani, varsta la care omul devine adult;

o cresterea organismului uman este influentata de oscilatii ce caracterizeaza perioada preadolescentei (11-12 ani; 15-16 ani), perioada adolescentei (pana la 18 ani), perioada tineretii (18-25 ani), perioada maturitatii si perioada batranetii;

o intelegerea realitatii si formarea personalitatii minorului (conturarea si precizarea trasaturilor de caracter) sunt rezultatul deosebirilor individuale in ceea ce priveste energia, echilibrul si mobilitatea proceselor fundamentale – excitatia si inhibitia;

o in comportamentul acestuia apar crize datorate pubertatii, dezechilibre interne, reprezentand caracteristici rezultate din insuficienta coordonare nervoasa a actelor proprii si din presiunea mediului social, determinand manifestari maladive anti-sociale (nevroze, sinucideri, delicte, crime etc.).

- Factorii dezvoltarii psihice – necesitatea adaptarii la mediu impune individului abandonarea conditiei instinctive si crearea unei structuri unice in raport cu perceptiile, reprezentarile, gandirea si trasaturile de caracter, formarea si dezvoltarea activitatii psihice umane depinzand de inzestrarea ereditara si de educatie;

o adaptarea la mediul social este determinata de evolutia capacitatii nervoase superioare, astfel incat alaturi de reflexele neconditionate (ce reprezinta inzestrarea de la nastere), individul are nevoie si de formarea reflexelor (ce reprezinta rezultatul experientei individuale);

25

o organele de simt (receptorii) reflecta in permanenta obiectele si fenomenele care exercita o influenta nemijlocita asupra acestora, prin intermediul perceptiilor.

- Psihologia adolescentei – adolescenta reprezinta varsta, perioada bio-temporala de tranzitie de la pubertate la tinerete individului, prezentand dificultatile psiho-fiziologice de adaptare la mediul socio-familial;

o adaptarea psiho-sociala a adultului va reprezenta un echilibru intre factorii interni, bio-somatici si factorii externi reprezentati de conditiile social-economice, sistemul educational si cultural.

- Constiinta individuala – constiinta individuala (constiinta de sine) explica dificultatile proprii de autoreflectare, de adaptare a idealului individual;

o analiza psihologica a comportamentului adolescentului este complexa datorita interferentei factorilor fiziologici si ai factorilor de constiinta care produc stari specifice varstei: entuziasm, optimism, speranta alternativ cu stari depresive constand in nesiguranta, dispret fata de regula sociala, melancolie.

- Afirmarea sinelui – procesele de reglare de ordin fiziologic si psihic, in cadrul tendintei individului de adaptare determina afirmarea capacitatii functionale si mobilizatoare (a afirmarii de sine) sub influenta conditiilor externe ale mediului social (individul modelandu-si simtirea, vointa, gandirea, intr-un proces complex fizic si psihic, intelectual si afectiv dupa conditiile concrete existente);

o in perioada afirmarii sinelui, adolescentul poate stabili un echilibru intre modalitatea adaptarii la mediul social si atitudinea negativa sau pozitiva (reactivitatea) fata de acest mediu.

- Integrarea sociala – esenta integrarii sociale consta in dobandirea unui fond biologic stabil, activitate gandita si supravegheata pentru dozarea raspunsurilor la restrictiile sociale, in concordanta cu propria capacitate fizico-intelectuala si in functie de relatia dintre constiinta si comportament.

Teoria generala a personalitatii delincventiale- atitudinea dinamica ce caracterizeaza comportamentul juvenil este determinata

de modul de manifestare a personalitatii fiecarui individ, acordandu-i un anumit loc in cadrul relatiilor sociale, in functie de exigenta cu care raspunde cerintelor sociale, de pozitia adoptata in raportul social determinat;

- insusirile native (structura si conformatia anatomica, un anumit tip de metabolism, particularitati ale organelor de simt si ale sistemului nervos) sunt diferentiate de la individ la individ si raspund unor trebuinte subadiacente ale caror sursa este mediul social;

- trasaturile anatomo-fiziologice (statura, sexul, aparatul verbo-motor) diferentiaza indivizii, insa prin educare si reeducare se completeaza si se suplinesc unele particularitati native;

- dinamica personalitatii confera existenta individuala, desi societatea, prin regulile create, impune anularea individualitatii, in diferitele stadii ale dezvoltarii acesteia, dar si realizarea unei sineze comportamentale intre realitati distincte;

- Rubinstein considera – comun pentru toate fenomenele psihice este faptul ca ele constituie reflectarea catre creier a realitatii; specific pentru psihicul omului este

26

ca aceasta reflectare a lumii este mijlocita de societate (al 2lea sistem de semnalizare a realitatii);

- Interesele si aptitudinile individului – doua elemente ce conditioneaza personalitatea in sfera responsabilitatii umane;

o interesele individului – sunt definite de tendinta generala, constanta a individului pentru dobandirea unor valori, cunostinte, pentru intelegerea unor fenomene si prestarea unor activitati;

o realizarea intereselor individuale, a conduitelor ordonate rezolva aptitudinile individului – insusiri psihice stabile necesare realizarii diverselor activitati umane.

o talentul (unei persoane) – reprezinta acomodarile permanente, crearea unui model de corelare a unor aptitudini si deprinderi in actiuni individuale.

- Interesele delincventului minor – psihologia delincventei juvenile este dominata de aparitia intereselor individuale ce vor regla mecanismele de organizare, adaptare, conservare a identitatii delincventiale (prin reglarea nervoasa, dobandirea unor cunostinte specifice, orientarea spre un mod specific de actiune si limbaj specific);

o interesul pentru cunoasterea faptelor ce urmeaza a fi executate este conditionat de modul in care delincventul detine mijloace tehnice adecvate si cunoaste utilitatea practica a acestora, de calitatea informatiilor provenite din mediul ambiant, precum si de inzestrarea genetica a acestuia.

- Aptitudinile delincventului minor – reprezinta premisele fundamentale pentru aparitia talentului, ca forma cea mai inalta de dezvoltare a unei aptitudini;

o ambianta mediului influenteaza ritmul progresului de dezvoltare a unor aptitudini delincventiale;

o aptitudinile delincventiale nu se datoreaza inzestrarii genetice, acestea fiind produsul invatarii si ale caracteristicilor contingente, concrete ale mediului socio-cultural;

o dezvoltarea aptitudinilor este fundamentata de perseverenta si capacitatea specifica de a invata din experienta mediului, de cultivarea intereselor in directia aptitudinilor criminogene ce depind de ambianta sociala asimilata si organizata dupa un program delincvential.

Particularitatile individual-tipologice, temperamentale si de caracter- procesul de asimilare a normelor de conduita (rezultate din procesele de

constituire si dezvoltare sociala) se evidentiaza prin comportamentul individual (proces psihic de acceptare si de insusire a experientei sociale, a cele individuale si a unui sistem general de valori), prin organizarea dinamica a proceselor cognitive, precum si prin influenta educationala permanenta a mediului ambiant, realizandu-se trecerea de la individualitate spre personalitate;

- Particularitatile individual-tipologice temperamentale – adaptarea delincventului minor la conditiile ambientale este elaborata de dinamica proceselor si insusirilor psihice individual volitive, afective si de cunoastere, precum si de modelarea acestora, in functie de particularitatile sistemului nervos;

27

o activitatea psihica individuala – reprezinta reflectarea mediului delincvential, raporturile dintre trebuintele individului si mediu, reglarea conduitei comportamentale, evidentiind conexiunea acestor elemente cu caracter social derivat;

o atitudinea psiho-afectiva a delincventului coleric-sanguin – exprimata de aspiratii, trebuinte si interese datorate voluntarismului, impulsivitatii, supraexcitarii; actiunile chiar daca sunt reglate de un scop constient, se vor desfasura sub forta impulsurilor, deregland conduita, profilul volitional al delincventului;

o trecerea de la tendintele interne la actiunea directa reprezinta o trasatura specifica actului voluntar – specifica delincventului coleric, care in executarea actelor voluntare, acceptand conflictul, acesta este impulsiv si agitat;

o reglarea actelor volitionale sau constiente ale delincventului melancolic-flegmatic se realizeaza prin o atitudine afectiva interiorizata si tendinta generala de a evita starile de tensiune si incordare psihica, scopul si mobilul actiunii fiind urmarite in mod real, constient;

o delincventul melancolic-flegmatic prezinta o rezistenta deosebita la eforturi, fizice sau intelectuale, de durata;

- Particularitatile individual-tipologice de caracter – convingerile individuale se afla in interactiune cu mediul social astfel incat pot deveni rigide, inflexibile sau dependente de mediu, determinand reglarea activitatii si a conduitei individului delincvent, iar unele trasaturi psihice devin constante in modul de reflectare a realitatii, in activitatea practica, constituind, in ansamblu, caracterul individului;

o Pavlov a considerat ca trasaturile caracterului constituie un aliaj compus din trasaturile innascute ale tipului de activitate nervoasa superioara (genotipul) si transformarile determinate de mediul inconjurator (fenotipul);

o caracterul , denumit trasatura distincta a personalitatii individuale, este influentat de temperament prin echilibrul sau mobilitatea proceselor nervoase;

o prin caracter se exprima esenta morala si valoarea individului ca element al socialului, trasaturile acestuia derivand din atitudinea individului fata de exigentele mediului social, precum si din vointa individuala;

o caracterul delincventului minor se formeaza in tendinta incalcarii normei morale si legale, a ceea ce este interzis, a ceea ce are o semnificatie negativa.

Personalitatea delincventului minor- personalitatea delincventului minor are ca esenta posibilitatea adaptarii la mediul

social, activitatea sa fiind rezultatul proceselor psihice interioare si a activitatii exterioare, directe, de adaptare la mediul ambiental (de raspuns la stimulii externi);

28

- Dezvoltarea anormala a delincventului juvenil – dezvoltarea anormala a individului sub aspect psihic este cunoscuta sub 3 forme:

o Idiotia – reprezinta o forma a deficientei fizice, intelectuale, morale, individuale, evidenta, caracteristica unor tulburari pe perioada gestatiei, in momentul nasterii sau a unor afectiuni patologice ulterioare;

aceste tulburari vor impiedica interactiunea individului cu mediul ambiental, determinand o lipsa a constientizarii propriei actiuni;

nivelul intelectual al idiotilor nu depaseste pe cel al unui copil in varsta de 2 ani;

idiotia absoluta – reprezinta o discontinuitate a deficientelor de mers, vorbire, constiinta actiunii si a actelor comportamentale obisnuite;

idiotia profunda – reprezinta o forma mai usoara in sensul ca individul este dominat de actiuni datorate reflexelor, de instabilitate a simptomelor, avand un vocabular limitat la cateva cuvinte.

o Imbecilitatea – reprezinta o forma a insuficientei mintale in care individul, pe fondul tulburarilor comportamentale, manifesta sensibilitate si o capacitate intelectuala incompleta si rudimentara;

limitarile specifice in gandire si actiune sunt la nivelul unui copil in varsta de 2-7 ani;

factorii acestor diferentieri comportamentale sunt determinati de nivelul de inteligenta scazut, de lipsa puterii de abstractizare, cat si de incapacitatea utilizarii unui vocabular normal.

o Debilitatea mintala – reprezinta o forma a insuficientei mintale determinata de stationarea la nivelul pe care l-a atins in copilarie capacitatea intelectuala echivalenta nivelului cuprins intre 7 si 12 ani;

structura personalitatii debilului prezinta, ca defect de comportament, tulburarile de perceptie, memorie, gandire care afecteaza psihicul (egoism, rautate, indiferenta).

- separat de fenomenele psihice reprezentate de insuficienta mintala, unele boli psihice afecteaza sistemul nervos: psihozele (cuprind intreaga persoana), nevrozele (cuprind numai o parte a persoanei), psihopatiile (persoana ocupa o pozitie de granita intre normal si patologic).

Alcoolicul – alcoolismul se caracterizeaza prin susceptibilitatea genetica si prin aderarea la mediu agresiv, prin tranzitia de la starea de relaxare la o stare de somnolenta;

Drogatul – dependenta de consumul de droguri se considera ca se datoreaza fondului predispozant (lipsa facultatii de constientizare a existentei, labilitate psihica, esecuri).

29

Agresiunea individului si agresiunea multimii- agresivitatea individului reprezinta tendinta de autoafirmare prin promovarea

neabatuta a propriilor interese, de dominare in grupul social sau intr-o comunitate;- agresivitatea – se manifesta in mod concret prin excitabilitate, impulsivitate,

violenta, comportament aberant, atitudinea constanta de respingere, prin toleranta, ignorare si acceptare a actelor de violenta.

Agresiunea individului:- antropogeneza agresionala – stiinta care se ocupa cu studiul originii si dezvoltarii

agresiunii la specia umana;- Stephen Hawkins considera ca agresivitatea este parte inscrisa in ADN-ul nostru

care se schimba prin evolutie biologica numai la o scara a timpului de milioane de ani;

- Determinari individuale psiho-biologice - monoagresiunea – apare in urma stabilirii legaturilor intre momente, persoane, lucruri si scop individual, evitand sau neglijand seria actelor potrivnice si adoptand in forme specifice un mod de actiune;

o cercetarea spiritului agresional releva o transcedere a individualului prin: determinari individuale psiho-biologice si determinari generale socio-istorice;

o legea de baza a actului agresional – consta in faptul ca orice agresiune trebuie sa aiba o utilitate generata de trairea interioara si o utilitate exterioara, determinata de particularitatile externe, uneori deduse pe cale speculativa.

- Modus operandi – obsesia a ceea ce va trebui sa savarseasca agresorul, intr-un timp scurt, conceperea unui modus operandi, va reprezenta un fenomen distinct in trairea agresionala;

o preocuparea individului se vadeste in detaliu: initierea in ceea ce trebuie realizat, adoptarea masurilor de prevedere si stergere a urmelor actului infractional;

o elaborand un mod de actiune, agresorul stabileste raportul dintre necesitate-libertate privind experienta agresionala, precum si consecintele trecerii dintr-o faza in alta, al conexiunii acestora, in procesul agresional empirist-realist;

o in masura in care a izbutit sa stapaneasca in mod desavarsit stilul propriu agresional va putea sa depaseasca vechile metode de actiune pe deplin formate, astfel actele savarsite putand fi atribuite unui anumit agresor;

o in momentul in care devine stapan pe elementele majore ale genului agresional ales, individul va aborda fapte care au in comun, pe langa stapanirea desavarsita a actiunii, tendinta spre desavarsirea stilului.

- Anarhistul – acesta considera ca trebuie sa inlature obstacolele socio-politice prin forta, pentru a se mentine un anumit mediu natural, social, politic si uman, actiunea sa avand la baza ideea inlaturarii distributiei inegale a puterii intre tari, cat si in interiorul acestora, deoarece numai in acest mod va evita opresiunea si alienarea, consecinta inevitabila a organizarii sociale;

30

o Personalitatea exterioara a anarhistului – personalitatea anarhistului este dominata de anomalii cantitative si calitative ale afectivitatii, deoarece intentiile sale se raporteaza la anumite functii, scopuri si finalitati actionale, diferite fata de cele care preocupa individul conformist;

o Personalitatea interioara a anarhistului : factorul intelectiv prezinta caracteristicile care

declanseaza si dirijeaza conduita agresiva a anarhistului, aspectele psiho-fizice ce asigura si constientizeaza modul de executare a actiunii si prevederea consecintelor socialmente periculoase;

factorul volitiv intervine dupa elaborarea si prevederea mentala a conditiilor in care se va produce atentatul, fiind sustinut, pana la realizarea scopului actiunii, de factorul intelectiv;

factorul afectiv exprima gradul de concordanta dintre realizarea actiunii prejudiciabile si tendinta anarhistului de a produce dezorganizare sociala (reprezentat de sentimente de revolta, ura, dispret fata de structura si stabilitatea sociala).

o Natura anarhiei – anarhia, fiind contrara solidaritatii sociale, presupune inlaturarea principiilor traditionale, a tendintelor democratice, a tulburarilor si incertitudinilor sociale care urmeaza sa fie anihilate; avand o natura socio-umana, anarhia inlatura idealul politic de egalitate si dreptate sprijinite pe fundamentul spiritual al indivizilor.

- Dictatorul – masurile dictatoriale restrang libertatile individului in sensul ca actiunile individuale voluntare sunt interzise, iar prin lege se impun activitati, silite care trebuie indeplinite sub pedeapsa;

o Personalitatea exterioara a dictatorului – dictatorul isi fundamenteaza principiile pe o ideologie proprie constand in dogme, formule si reguli care vor reprezenta normele metodologice pentru apologia unei oranduiri sociale inedite;

o Personalitatea interioara a dictatorului factorul intelectiv al dictatorului se regaseste in

modul de concepere a modelului de conducere a societatii si a miscarilor sociale care vor fi orientate spre realizarea finalitatii urmarite;

factorul volitiv indica dimensiunea energico-dinamica a personalitatii dictatorului, precum si sustinerea elementului intelectiv prin care dictatura este conceputa de acesta ca o miscare neretrograda;

factorul afectiv indica structura psihica, directa, care a determinat orientarea si realizarea afectivitatii in scopul impunerii dictaturii; cauzele interne ale comportamentului dictatorului au la baza impulsuri

31

sociale sau ereditare, precum si anumite cerinte privind schimbarea mediului si structurii sociale.

- Criminalul o Personalitatea interioara a criminalului – crima indica o anumita

specificitate psihica sub aspectul starilor, trairilor criminalului, existente in momentul comiterii crimei;

factorul intelectiv al criminalului defineste capacitatea reala a acestuia de adaptare la conditiile de mediu, la evenimentele psiho-sociale, astfel incat sa adopte cele mai bune variante de executare a faptei; crima, ca act individual, este influentata si de factorul ereditar, insa un rol esential in realizarea acesteia revine experientei criminalului, cunostiintelor dobandite in un anumit domeniu;

factorul volitiv al criminalului impune satisfacerea nevoilor minimale prin rezolvarea conflictelor interindividuale cu orice risc;

factorul afectiv al criminalului nuanteaza executarea actiunii agresionale, presupunand existenta anumitor insusiri de caracter: o motivatie actionala adecvata satisfacerii intereselor criminalului, evitarea suspiciunii, a dezaprobarii si a descurajarii exercitate de alti indivizi, in legatura cu modul de concepere si realizare a faptei.

- Perversul – are o personalitate puternic masculinizata sau feminizata, si admite faptul ca femeile sa fie tratate ca barbatii si viceversa;

- Teroristul – in existenta teroristului se evidentiaza capacitatea sa psiho-sociala de a nu face deosebirea intre intimitatea constiintei sale si realitatea mediului inconjurator, in sensul ca acesta va fi preocupat, pana la fanatism, de raportul sa ideal fata de ideile tribale, de grup, de clasa sociala sau de interes national;

o caracterizat prin un comportament agresiv, fata de o structura sociala dominanta, de un guvernamant, teroristul isi organizeaza existenta in sensul gandirii, trairii si realizarii unor acte a caror violenta sa determine dezechilibru si dizarmonie sociala.

Agresiunea colectiva- Liderul – in cadrul agresiunilor colective, activitatea de supraveghere si de

conducere a grupului este coordonata de o singura persoana, asupra careia isi concentreaza interesul toti ceilalti indivizi, datorita autoritatii, dominatiei, a puterii, prestigiului si influentei exercitate de aceasta persoana;

- Agresiunea grupala :o Grupul agresional (gasca) – urmareste personalitatea agresionala

si orientarea acesteia spre un anumit domeniu;o Banda agresionala – pune accent deosebit pe specific si formarea

grupului agresional, fiind mai putin interesata de biografia individului;

32

o Gloata agresiva – in cazul in care individul actioneaza in limitele unei gloate agresive, comportamentul se schimba: actiunile individuale in care se regaseste formarea sa specifica se estompeaza, astfel incat toate actiunile se afla in interdependenta directa cu actiunile altor indivizi, se suprapun acestora, devenind nediferentiate, agresorul nefiind constient de perspectiva sau finalizarea propriei actiuni sau a celei generale.

- Teorii despre agresivitate – cauzele care genereaza criminalitatea sunt: aparitia somajului, existenta populatiei inactive, in general existenta indivizilor pasivi fata de regulile sociale etc.;

o Teoriile neoantropologice – pentru criminologii moderni, cauza criminalitatii o constituie:

manifestarea sau tulburarea de ordin endocrinologic – teoria endicrinologica;

ideea ascunsa si instinctul pastrat in subconstientul individului, determinat de instinctul sexual – teoria psihanalitica;

predispozitia rasiala la crima; predispozitia ereditara pentru crima – teoria

ereditatii crimei; tipurile psihologice de criminali – teoria

constitutionalista a lui Kretschmer – sustine ca individul are caracterul determinat, iar uneori conditionat de structura corpului;

predispozitia constitutionala a infractorului de a savarsi crima – teoria constitutionalista.

o Teoriile constitutionaliste – infractiunea, in conceptia teoreticienilor constitutionalisti, este determinata de existenta in personalitatea individului a factorilor predispozanti de tip constitutional, a factorilor pregatitori si ai celor dezlantuitori.

o Agresiunea si psihanaliza – investigatia actului agresional, inzestrarea psiho-volitiva, aprecierile incoerente, deformate sau voit irationale, pot fi decodificate si evaluate in vederea constientizarii si a suprimarii cauzelor agresionale prin metoda psihanalizei.

- Elemente de psihanaliza agresionala – psihanaliza a stabilit existenta unei realitati psihice individuale care scoate activitatea eului din motivatia pur rationala, precum si din cea fatalista, pentru a se explica existenta sa individuala integrata socialului, precum si mijloacelor de terapeutica morala;

o Principiile psihanalizei : Principiul psihodinamismului – prezinta caracterul

dinamic al proceselor psihice generate de agresivitate, in urma carora individul savarseste actiuni, inactiuni, de natura sa schimbe structura socialului;

33

Principiul determinismului interpsihic – fenomenele psihice, in cazul agresiunii, cunosc o determinare rigida, in sensul ca individul devine propriul sau reformator;

Principiul afectului – dinamica energiei vitale psihice este determinata de afectivitate, in sensul ca factorul afectiv reprezinta instinctul vital;

Principiul inconstientului – inconstientul explica geneza fenomenelor psiho-patologice, astfel ca prin cercetarea acestuia psihanaliza are si un scop terapeutic, in sensul determinarii agresorului ca pe viitor sa-si schimbe comportamentul social;

Principiul psihosexualitatii (teoria libidoului) – explica psihonevrozele, de orice natura, inclusiv pe cele de natura agresionala;

Principiul raportarii activitatii psihice la perioada infantila – prin metoda psihanalizei, traumele psihice sunt raportate la perioada infantila a individului pentru a se stabili cauzele incipiente si posibilitatea de reformare individuala.

o Conceptia psihanalitica a inconstientului – inconstienta reprezinta starea psihicului care nu este stapanit si dirijat de constiinta;

instinctele, avand la baza tendintele primordiale, sunt: instinctul de conservare proprie, instinctul sexual.

o Conceptia psihanalitica a constientului – constientul este produs al evolutiei sociale, dirijat de principiul realitatii, avand ca functii: cenzura, represiunea (refularea) psihica si rezistenta.

Agresivitatea terorista- terorismul semnifica agresivitatea individuala sau colectiva avand aceeasi

referinta in tendinta de a guverna binele social prin forta actiunilor deliberate si imorale, prin mentinerea ferma a principiilor unei ordini religioase sau nationaliste, prin umilinta in respectarea juramintelor pentru a se ajunge la tendinta perfectibilitatii ce poate fi realizata in lumea de dincolo de moarte;

- actele teroriste se bazeaza pe constrangeri exercitate asupra colectivitatii, regasindu-se ca forme de actiuni cu motivatie politico-religioasa, economica, rasiala, anarhista, militara;

Terorism politico-religios- organizatiile teroriste coordoneaza actiunile indivizilor in functie de scopurile

urmarite si de constrangerile adoptate pentru obtinerea din partea membrilor sai a unei adeziuni depline privind degradarea ordinii politico-sociale sau religioase prin atentate politice, luarea de ostatici, deturnarea de mijloace de transport, folosirea armelor biologice sau de distrugere in masa.

34

Terorism politic- terorismul politic este reprezentat de o actiune de ostilitate, produsa in mod

intempestiv de catre indivizi izolati sau de grupuri de indivizi avand o cauza vadita: anarhia politica, reprezentand opozitia la instaurarea guvernului eficient, la asigurarea puterii de guvernare libera si democratica.

Terorism religios- rigoarea in adoptarea opozitiei fata de vechea credinta prin alegerea unui sistem

de amenintari, a unor mijloace de intimidare si a unor persecutii genereaza fenomenul de terorism religios;

- teorismul religios reprezinta o reactie impotriva religiei sau a sectei dominante urmarindu-se declinul acestora prin adoptarea masurilor distructive;

- cauzele terorismului religios: o cresterea rapida a populatiei a determinat acutizarea opozitiei

dintre libertatea de gandire individuala si dependenta actionala in cadrul sistemului religios, dominant, intr-un stat sau in lume;

o mondializarea religiei ;o conflicte interreligioase suprapuse pe conflicte interbelice si pe

conflicte sociale.Terorism economic

- Terorismul financiar-bancar se realizeaza prin obtinerea resurselor materiale din exercitarea actiunilor de luare de ostatici, a comiterii de santaje, precum si prin extorcarea de fonduri pentru protectia unei activitati;

- terorismul financiar-bancar este caracterizat prin obtinerea de beneficii economice de catre organizaria care detine fictiv firme particulare ce presteaza activitati comerciale, insa in realitate veniturile provin din prestarea unor activitati violente, profitabile, negrevate de costuri sociale.

- Teorismul tehnologic vizeaza stingerea pana la anularea tehno-struncturii si a autonomiei operationale a unei organizatii sau a unei corporatii, avand in componenta intreprinderi financiare, companii de asigurari, fabrici de armament, aeroporturi sau unele conglomerate tehnologice care sunt evidentiate sau nu in ierarhia evaluativa a corporatiilor;

- terorismul tehnologic se realizeaza prin prestarea spionajului economic si militar, sabotaje tehnologice, vanzari ilicite de arme conventionale si de arme de distrugere in masa, deturnarea de avioane.

- Terorism biologic - multiplele cauze ce determina disponibilul fortei de munca, absenta mijloacelor necesare pentru inceperea unei afaceri, existenta unei preferinte generalizate de a incasa venituri mari, tendintele de implinire a personalitatii, predispozitia individuala reprezinta cauzele care genereaza terorismul biologic.

- Terorismul drogurilor – tendintele actuale manifestate in domeniul industriei drogurilor constau in controlul exercitat de producatori asupra preturilor si costurilor, urmarind, in permanenta, maximizarea profiturilor prin adaptarea permanenta la vointa beneficiarilor – consumatori;

o cauzele terorismului drogurilor constau in: existenta drogului natural pe pietele clandestine;

35

imposibilitatea neutralizarii redistribuirii medicamentatiei cu droguri de pe piata licita pe piata ilicita;

tendintele actuale de crestere a numarului consumatorilor de droguri;

adoptarea unor strategii eficiente care asigura stabilitatea pietelor de droguri;

scaderea standardelor calitative ale drogurilor; marirea sferei zonelor de tranzitare a drogurilor.

o conditiile ce favorizeaza terorismul drogurilor sunt reprezentate de:

lipsa resurselor financiare suficiente ale administratiilor statale de a eradica activitatea de producere a drogurilor naturale;

imposibilitatea obiectiva de a identifica laboratoarele clandestine de preparare a drogurilor sintetice;

lipsa autoritatii care sa asigure impiedicarea vanzarii drogurilor pe centuri, pe autostrazi, langa spitale si scoli;

lipsa fondurilor necesare pentru a prezenta efectele nocive ale consumului de droguri;

lipsa cheltuielilor publice pentru adoptarea unor modalitati alternative de tratament medical si psiho-social de recuperare a consumatorilor de droguri;

existenta armatelor de sustinere a corporatiilor drogurilor.

Terorism rasial (xenofob)- teama privind degenerarea raselor pure (in special a rasei albe) prin incrucisari si

degenerescenta a creat conflicte interrasiale si reprezinta scopul actiunilor violente, executate de organizatii teroriste.

Terorism de stat- terorismul, prin structura si aria sa de extindere, prin dinamica raporturilor

politico-sociale pe care le instituie si le modifica, apare sub forma unei opozitii politice dintr-o tara sau din o zona care poate cuprinde teritoriile mai multor state;

- o grupare, organizatie sau un partid care exercita opozitie politica dintr-o tara, prin violenta, nu este recunoscuta de acel stat pana in momentul cand isi dobandeste legitimitatea (ca urmare a alegerilor sau a recunoasterii de catre masele populare) si calitatea de a accede la conducerea statului.

8. Victimologia

Victimologia – conceptul de victimologie deriva din lat. „victima” + „logos” si inseamna stiinta ce se ocupa cu studiul victimei;

- conceptul de victima – orice persoana care suporta o agresiune psihica sau fizica;- victimologia studiaza comportamentul si personalitatea, inainte si dupa agresiune ;

36

- victimologia – reprezinta stiinta comportamentului si personalitatii victimei raportata la conceperea, realizarea si consecintele directe ale actului agresional asupra victimei;

- conceptul de victimologie al lui Drepkin – termenul de victimologie, folosit in criminologie, se refera la o persoana care sufera, e lezata de sau prin actiunea unei persoane;

- conceptul de victima in conceptia lui Tiberiu Bogdan – orice persoana care sufera direct sau indirect consecintele fizice, morale sau materiale ale unei actiuni sau inactiuni criminale;

- subiectul victimizarii – doar persoana care in mod direct sau indirect, este constransa sa-si limiteze libertatea de gandire si actiune de catre agresor, in actul confruntarii suferind leziuni ce determina perturbatii in functionalitatea satisfacatoare a sistemului personalitatii;

- cautarea tuturor formelor ce reprezinta comportamentul victimei, reprezentarea sintetica a acestora, clasificarea structurilor de organizare a victimizarii vor forma obiectul si continutul victimologiei ;

- Paunescu defineste agresivitatea ca fiind – o stare a sistemului psiho-fiziologic, prin care persoana raspunde printr-un ansamblu de conduite ostile in plan constient, inconstient si fantasmatic, cu scopul distrugerii, degradarii, constrangerii, negarii sau umilirii unei fiinte sau lucru investite cu semnificatie, pe care agresorul le simte ca atare si reprezinta pentru el o provocare;

Raportul dintre victima si agresor- Hans von Heting evidentiaza posibilitatile de interactiune dintre infractor si

victima si introduce notiunea de victima activanta, ce joaca un rol in declansarea mecanismelor psihice latente ale infractorului;

- Mendelshon intoduce in 1956 conceptul de potential de receptivitate victimala, care inseamna ca individul prezinta, in functie de anumiti factori (varsta, sex, aspect bio-constitutional) un anumit grad de vulnerabilitate victimala;

- Gradul de vulnerabilitate victimala se raporteaza la 2 categorii de factori:o Factorii personali – retardatii mintal sau persoanele cu o valuare

scazuta de I.Q., imigrantii noi, indivizii cu achizitii modeste pe linie educationala sau cei cu o redusa experienta sociala si interconditionala, indivizii care au un handicap fizic, persoanele foarte in varsta sau fragile, minorii, femeile pot devenit usor victimele infractorilor care folosesc minciuna sau frauda;

o Factorii situationali – unii indivizi sunt in mai mare masura susceptibili de a fi victimizati, decat altii, in anumite perioade de timp sau cand se afla in situatii deosebite.

Obiectul victimologiei – reprezentat de tulburarile psiho-fizice (cu exceptia celor de tip maladiv) efecte ale actului agresiv care deregleaza in mod direct echilibrul dinamic (biologic si psihologic) al victimei;

- obiectul anchetei victimologice - acela de a reconstitui domeniul victimei, procesul de producere si de recuperare a victimizarii, actiunile agresionale si conditiile producerii victimizarii in general;

37

- obiectul victimologiei , parte a domeniului criminalitatii, cuprinde consecintele de orice fel produse de criminalitate si suportate de societate, populatie si victimele infractiunilor sau fenomenelor de incrucisare si permutarea raportului dintre agresor si victima, precum si a interventiei sociale pentru restabilirea ordinei;

- Guglielmo Gulotta precizeaza ca orice act agresional produce multiple efecte victimogene, astfel ca prin victimologie se asigura studiul victimei unui delict, al personalitatii sale, al caracteristicilor biologice, psihologice, morale si socio-culturale, al relatiilor sale cu delincventul si al relatiilor pe care le-a jucat geneza delictului;

- Delictul – ansamblu de acte care se integreaza in diverse aspecte comportamentale, participand dinamic la dereglari ale nivelului macro si micro social, impunand interventia sistemului social;

- Fatah considera ca victimologia are ca obiect elaborarea printr-un studiu aprofundat al victimei, al unui ansamblu de reguli generale, de principii comune si de un alt tip de cunostinte, putand contribui la dezvoltarea, evolutia si progresul fenomenului criminal, al procesului criminogen, a personalitatii si caracterului periculos al delincventului;

- actul trairii victimizarii determina cunoasterea obiectiva a efectului victimal, cat si a actelor de reglare a interactiunilor victima-mediu social;

- conceptele de agresologie si victimologie nu pot fi percepute separat, intrucat cauzele agresionale si efectele victimale sunt inseparabile, ordinea si inlaturarea acestor fenomene este dependenta de variabilitatea actelor individuale exercitate de participanti precum si de afectivitatea trairii acestora;

- J.A.R. Calderon defineste victimologia ca disciplina care, in explicarea cauzelor agresionale, studiaza victima fara a planifica si realiza o politica a victimei;

- obiectul victimologiei apare ca fiind reprezentat de actul obiectiv care constituie fenomenul de aparare si riposta la agresiune, consecintele psiho-fizic-obiective suportate de victima, actiunea de recuperare sociala a victimei precum si activitatea de preventie a victimizarii;

- comportamentul victimei, ca obiect al victimologiei, exista in 2 variante: o prima varianta – agresor-victima, urmarindu-se conduita

individuala a acestor factori (actiunile-inactiunile exercitate) in urma procesului psihic individual privind agresivitatea cat si victimizarea;

o varianta secunda – victima-societate, nuantandu-se sincronizarea manifestarilor de aparare-recuperare sociala, dezdauneaza legala si adaptarea masurile de preventie generala si speciala a victimei.

- praxisul individual agresional se poate fundamenta pe acte antisociale (nedescoperite sau nepedepsite) pe intentionalitatea acestora, iar atitudinea semnificativa a victimei se prezinta dispersata intr-o multitudine indefinita de efecte victimale.

Istoricul victimologiei- clasificarea victimelor – B. Mendelshon – apreciaza ca reactia victimei la actul

agresional este dependenta de potentialul de receptivitate al victimei, diferit de la individ la individ, deoarece este conditionat de varsta, sexul, gradul de cultura si

38

inteligenta, aspectul bio-psihic, gradul de obisnuinta fata de pornirile agresive, stabilitatea sau instabilitatea emotiva;

o victima total nevinovata (pruncuciderea);o victima mai putin vinovata decat criminalul (ignoranta,

imprudenta);o victima tot atat de vinovata ca si criminalul (provocatoare);o victima total vinovata (stimulatoare, imaginara, agresoare);o victima innascuta .

- clasificarea victimelor – Hans von Heting – evidentiind rolul unor elemente situationale, Heting a elaborat urmatoarea clasificare:

o victime nevarstnice – psihologia victimei este afectata de lipsa de experienta sociala, de lipsa fortei fizico-morale, care sa opuna o rezistenta puternica agresorului;

o victime femei – se manifesta in cadrul unei dependente intre determinarea biologica a femeii lipsita de posibilitatea unei aparari dinamice si agresivitatea criminalilor motivata sexual sau material;

o victime varstnice – fenomenele subiective depind de sanatatea mentala a victimei si de modul de implicare in realitatea inconjuratoare, de gradul de adecvare a relatiilor individuale psiho-volitionale;

o dependentii de alcool si stupefiante – prezinta necesitatea adaptarii organismului la consumul de alcool si stupefiante, neglijand modul de evaluare a reactiei la mediu, acceptand astfel o neadaptare a comportamentului la solicitarile care-i sunt adresate de realitatea ambientala;

o imigrantii – rolul adaptiv al psihicului este redus, modificandu-si organizarea si functiile astfel incat gandirea strainului este permanent afectata de lipsa unei adecvari reale de ordin comunicational, care sa asigure obtinerea unui echilibru optim al personalitatii;

o etnicii – dificultatea formarii unor comportamente corespunzatoare si a unui grad de solicitari sociale legitimieaza organizarea unei experiente individuale care genereaza conflictele etnice;

o indivizii normali dar cu o inteligenta redusa – nu au capacitatea de a anticipa rezultatele actiunilor desfasurate, in raport cu influentele mediului;

o indivizii temporar deprimati – prezenta scopului in plan mental este redusa datorita lipsei de vointa si a sentimentului de inferioritate, a incapacitatii de a sintetiza prioritatile comportamentale;

o indivizii achizitivi – starea de relationare cu mediul este determinata de modul in care individul realizeaza venituri substantiale, de felul cum se integreaza in absolvirea nevoii de a

39

realiza profituri, in functie de contextul in care apare orice posibilitate;

o desfranatii si destrabalatii – raman relativ inerti la regulile sociale si morale, prezentand tulburari de structura sistemului comportamental si chiar nervos;

o singuraticii – excerband relatia cu modul ambiental, ajung sa-si modifice comportamentul prin absolutizarea izolarii in interpretarea tuturor proceselor psihice;

o chinuitorii – depasind limitele unei comportari normale, participa la un flux de fapte psihice prin care denatureaza regulile si raporturile interindividuale, devenind victimele acestora;

o indivizii blocati si cei nesupusi – elaborandu-si un anumit model comportamental individual, in cazul aparitiei unei contraditii, a unor erori sau a unor factori perturbatori, accepta solutiile unor infractori sau, prin propria inferioritate psihica, nu se vor lasa victimizati.

- clasificarea victimelor – Ezzat Abdel Fattah – evidentiaza modul in care actul agresional exercita o presiune constanta si puternica asupra victimei, obligand-o sa participe in orice mod la derularea actului agresional, devenind:

o victima participanta – dispusa sa riste orice consecinta, din spirit de aventura;

o victima latenta – lipsita de initiativa va aprecia desfasurarea agresivitatii intr-un mod imprevizibil, putand reactiona oricand pentru a evita sau accepta esecul actului victimizant;

o victima predispusa – cu reactii spre inclinatii schimbatoare, rigide si complexe care contrazice si incearca sa revina la vechile atitudini;

o victima provocatoare – fidela unor conceptii in care dispretul si sfidarea regulilor comportamentale indeamna la actiuni nesocotite, la schimbari de atitudini prericuloase, euforice, isterice, exaltate, melancolice;

o victima neparticipanta – care adopta posibilitatea de a-si controla comportarea acceptand doar actele cu semnificatii cunoscute.

- clasificarea victimelor – Thorsen Sellin si Marvin Wolfgang – tipuri de victimizare:

o victimizarea primara – reprezinta in esenta urmarea oricarei agresiuni indreptata impotriva unei victime;

o victimizarea secundara – vizeaza situatiile de pagubire a unor societati comerciale, fiind diversificata;

o victimizarea tertiara – reflecta delictele ce au ca obiect convietuirea sociala sau administratia publica;

o participarea mutuala – infractiunea se produce prin initiativa infractorului insa, victima adopta fie o maniera relativ pasiva sau prin o atitudine voluntara va pastra secretul victimizarii: adulter, avort;

40

o victimizarea juvenila – este conditionata de caracteristicile reflectarii factorilor perturbatori din mediul inconjurator, relatia dintre victima-minor si mediu fiind instabila si situationala.

- clasificarea victimala – Stephen Schafer – clasifica victimele dupa gradul de participare si de raspundere la producerea infractionala in:

o victime fara reactii anterioare cu criminalul – consecintele actului infractional sunt imputate doar infractorului, victima necunoscund pe acesta;

o victime provocatoare – gradul de responsabilitate pentru determinarea, sustinerea si finalizarea actiunii fiind apreciat in functie de provocarea constienta sau inconstienta manifestata de victima;

o victime incitative – cand victima initiaza si participa la declansarea actului agresional;

o victime slabe sub aspect biologic – conformarea executarii actiunii agresionale este rezultatul neputintei biologice de a se impotrivi constrangerii agresorului;

o victime slabe sub aspect social – victima nu este capabila sa-si asume responsabilitati sociale pentru a schimba ordinea actiunilor sociale;

o alte victime – efectele actului agresional vizeaza propria persoana, modul de gandire si actiune fiind rezultatul liberului arbitru, actele permise sau nepermise avand o semnificatie particulara;

o victime politice – idealul si datoria sunt asociate unor imbolduri, iar consecintele actiunilor vor reprezenta simbolul responsabilitatii fata de regula existenta.

- clasificarea victimala – criminologul Wolf Middendorf – prezinta gradul de implicare a victimei in activitatea economica si afectiva, dupa urmatoarele criterii:

o victima generoasa – dependenta de modul in care infractorul reuseste sa o impresioneze, punand accentul pe naivitatea si disponibilitatea materiala a victimei;

o victimele ocazii bune – cand infractorul ofera pentru comercializare, la preturi modice, bunuri si valori sustrase sau devalorizate, victima considerand ca in acest mod isi rezolva trebuintele si aspiratiile individuale;

o victima afectivitatii si devotiunii – apare in cadrul procesului afectiv si emotional datorita tendintei de a crede ca psihicul sau se afla in relatie cu puteirle supranaturale, astfel incat, procedeaza la efectuarea de donatii pentru purificare; cealalta categorie de victime ia in considerare realitatea adiacenta a oricaror simptome pentru realizarea mariajului sau a aventurii intime;

o victimele lacomiei – explica actul infractional prin implicatiile de natura financiara, prin necesitatea proliferarii si absolutizarii

41

unor procedee specifice in relatiile economice, ajungand sa nu inteleaga scopul actelor produse si conduita infractorului.

- Tiberiu Bogdan – analizand sinuciderea considera ca actul suicidar – punct final care a fost precedat in timp de o serie de comportamente presuicidare, dezvaluind modificari profunde in functionalitatea mintala si comportamentala a individului privind satisfacerea necesitatilor primare si secundare;

- Aurel Dinicu – considera ca victimele pot initia acte criminogene care se integreaza in concret, in procesul socio-uman cauzal la capatul caruia se comit si infractiuni intentionale cu violenta;

- Ion Gheorghe-Brădet considera – caracterul personal al victimei consta in suferinta consecintelor produse de infractiunea savarsita in domeniul criminalitatii, iar trasaturile caracteristice starii victimei constau in suferinta produsa si nedreptatea, injustitia sociala;

o conceptia despre victimologie – parte a criminologiei generale si speciale care consta intr-o totalitate de idei, conceptii, explicatii criminologice teoretice si metodologice, despre realitatea socio-umana a victimizarii societatii, populatiei si indivizilor prin producerea faptelor fenomenului criminalitatii.

- Iancu Tanasescu – referitor la comportamentul si raportul dintre victima si criminal:

o personalitatea principala – nesupusa, dominanta, acaparatoare distincta a agresorului si personalitatea secundara – supusa, dominata, docila a victimei;

o procedeul analizei raportului agresor-victima , al contradictiei de gandire si actiune, determina esenta cunoasterii evenimentului agresional, a opozitiei dintre evaluarea necesitatii actului criminogen si necesitatea reprimarii sociale a acestuia a actiunii singulare si a celei repetate, a ceea ce este premeditat si ceea ce este ordinar, a efectelor convergente sau divergente ale actului criminogen, diferentialitatea acestora.

Implicatiile psihologice ale actului agresiunii privind agresorul si victima- agresiunea constituie un domeniu al analizei psihologice deoarece descrie relatia

sociala afectata, precum si conditiile in care a fost exercitata actiunea, individul-agresor stabilind, in prealabil, formele principale de incalcare a normelor legale sau, in cazul cand infractiunea este rezultatul culpei, posibilitatea reducerii efectelor fenomenului criminogen;

- violenta agresionala – se compune din 3 momente: deliberarea (cumpanirea motivelor de actiune ce justifica o anumita alegere); hotararea in executarea actiunii si ultimul moment executarea agresiunii;

- reactia victimei la actul agresional – se caracterizeaza prin o atenuare a valentelor intelective, prin scaderea puterii de a preintampina efectele agresionale, iar in plan afectiv, prin trairea unor stari extreme precum frica, dezorientarea, ura; aceste trairi pot declansa reactii care scapa factorului rational, determinand trecerea victimei de la un regim afectiv la altul (partial sub influenta instinctului de conservare).

42

Interactiunea victimologiei cu stiintele sociale- Corelatia victimologiei cu politica penala :

o politica penala – reprezentata de ansamblul de procedee susceptibile sa fie propuse legiuitorului sau care sunt efectiv folosite de acesta, la un moment dat, intr-o tara determinata pentru combaterea criminalitatii;

o raportul dintre victimologie si politica penala va determina modalitati de stabilire a compozitiei victimizarii (fizice, sexuale, religioase, ideologice, geografice), formele jurisdictionale de limitare a victimizarii, influenta fenomenului victimizarii si limitele pedepselor penale;

o diversificarea formelor legate de protectia victimelor, stabilirea masurilor administrative, economice si juridice defineste continutul politicii penale si gradul de interventie autoritara a legii penale;

o prin legea penala se impune obligatia pentru organele de urmarire penala de a identifica victima actului agresional si totodata, de a se adopta masurile legale reparatorii, de natura sa previna producerea, pe viitor a unor acte, fapte agresionale identice.

- Corelatia victimologiei cu agresologia – ca stiinta a faptelor agresionale, a comportamentului indivizilor-agresori (singulari sau in grup), a determinarilor sociale in cadrul fenomenului agresional, agresologia se interfereaza in mod direct cu victimologia;

o astfel, daca victimologia studiaza comportamentul victimei, agresologia dezvaluie modul cum se produce agresiunea, determinarile socio-individuale, precum si ansamblul fenomenelor agresionale, ca un cumul de comportari antisociale si influenta negativa a acestora asupra dinamicii sociale, economice, politice si juridice.

- Corelatia victimologiei cu penologia o conceptul de penologie – desemneaza felul si intinderea

pedepsei, ca forma specifica de pedepsire in functie de intinderea efectului victimal;

o victimologia reclama o diversificare a pedepselor penale, astfel incat sa se asigure actul preventiv de intimidare a posibililor infractori, cat si modul concret si masura pedepsei aplicata condamnatului pentru a se mentine principiul moral de satisfactie a victimei si principiul social de obligare a infractorului de a suporta consecintele coercitive ale pedepsei.

- Corelatia victimologiei cu criminologia – in explicatia victimologica a crimei, cauzalitatea implica grade diferite, determinismele fenomenului criminal fiind clasificate de criminologie;

43

o modul individual de victimizare – caracterizat prin ipoteza ca este rezultatul numeroaselor contradictii interindividuale, sociale, fiind reflexul incompatibilitatilor intre criminal si victima;

o definirea elementelor criminogene obiective care determina subiectivitatea criminalului stabileste si raportul intre criminologie si victimologie, in sensul ca psihologia indivizilor-victime, conduita acestora este determinata de comportamentul, actul sau atitudinea criminalului.

- Corelatia victimologiei cu detentologia – modul de executare a pedepselor penale influenteaza in mod considerabil efectele victimizarii, deoarece se recunoaste pedepsei caracterul de inhibare, prevenire si pedepsire a actului criminogen;

o Detentologia – isi defineste si limiteaza domeniul de actiune prin convertirea condamnatului la un anumit grad al raspunderii penale, determinat de valoarea sociala ocrotita de lege pentru a realiza reeducarea acestuia.

- Corelatia victimologiei cu psihologia – fenomenul de victimizare se afla in un raport nemijlocit cu psihologizarea sa intrucat victima, in momentul arestarii agresorului, isi pune in evidenta afinitatile influentand chiar stilul relatiei cu agresorul;

o psihologia prezentand sistemul de activitati personale, coordonate in mod constient, in raporturile dintre agresor si victima, va releva interactiunea dintre interesele contradictorii, sentimentele si conditiile de inhibare aflate intr-o relatie reciproca, determinate de nevoile si aspiratiile fiecarui participant, de a cunoaste diferitele variabile comportamentale si interrelatiile acestora.

- Corelatia victimologiei cu sociologia – ca stiinta explicativa, sociologia integreaza efectul victimal in conjuncturile totale concrete ale actelor agresionale, explicand frecventa si intensitatea acestora, pornind de la abstract la concret, tinand seama si de conflictele si disputele dintre agresori si victime.

Metode si tehnici de cercetare in victimologie – conceptul de tehnica de cercetare este cunoscut ca fiind reprezentat de o multitudine de procedee de depistare si de masurare a unui fenomen, iar conceptul de metoda de cercetare este format de inlantuirea ordonata a unor tehnici pentru a se stabili regula, legea de aparitie sau disparitie a fenomenului analizat;

- Metoda logica – reprezentata de procedeele si operatiile specifice utilizate pentru stabilirea genezei si a structurii raporturilor interindividuale sau sociale aparute in sistemul de fenomene agreso-victimale (ca realitati obiective);

- Metoda tipologica – esenta metodei este reprezentata de stabilirea unei multimi de trasaturi constante (avand o valoare stabilita), existente in mod permanent intr-un fenomen, eveniment;

o analiza fenomenului se va limita la evidentierea unui anumit tip de trasaturi si la diferentierea cantitativa si calitativa a acestora, sensul eliminarii trasaturilor care nu sunt esentiale;

44

o cercetarea dupa metoda tipologica va trebui sa identifice factorii semnificativi ce au generat victimizarea stabilind astfel un prototip de victima in cadrul fenomenului total de victimizare.

- Metoda clinica – aceasta metoda explica fenomenul victimal ca fiind expresia generalizata a cazurilor individuale de victimizare pentru a se stabili un diagnostic si a se prescrie tratamentul corespunzator fiecarei victime;

o aceasta formula se aplica pornind de la anamneza (istoria cazului de victimizare) pentru a se intelege diversitatea cauzelor si conditiilor concrete, ancheta de detaliu justificand necesitatea cunoasterii trasaturilor de personalitate ale victimei;

o obiectul principal al acestei metode este de a uni rezultatele provenite din studiul comportamental ante factum si observarea comportamentului victimei post factum, urmand ca testele psihice si interviul luat victimei sa implice o dubla cerinta de reformare psiho-sociala si de reintegrare a acesteia in mediul ambiental.

- Metoda comparativa – aceasta metoda propune ca dupa observarea, intelegerea si discutarea elementelor si factorilor inclusi in doua fenomene, acte, evenimente, sa se procedeze la evidentierea asemanarilor sau deosebirilor dintre acestea;

o principiul de lucru pe care se bazeaza metoda comparatista este acela ca exista o continuitate in actele si actiunile individuale (determinate si motivate de reactii constante) care vor confirma sau infirma comportamentele individuale;

o in explicarea fenomenului victimal, prin metoda comparatiei se recurge la:

procedeul concordantei – inseamna depistarea acelor elemente care se regasesc in 2 sau mai multe acte, actiuni, fenomene, evenimente agreso-victimale, constituind cauza generatoare sau conditia favorizanta a acestora;

prin procedeul diferentelor se identifica acele elemente specifice unui anumit act, actiune, fenomen, eveniment care nu se regasesc in celelalte acte, constituind astfel cauza unica generatoare sau conditia favorizanta a fenomenului;

procedeul variatiilor concomitente impune investigarea actelor, actiunilor, fenomenelor si evenimentelor anterioare producerii unui rezultat dupa criteriul ca, ori de cate ori fenomenul anterior se modifica in acelasi mod cu rezultatul sau, inseamna ca primul este cauza secundului.

- Metoda statistica – in explicarea statistica a fenomenului victimal, cauzalitatea implica grade variate de apreciere, realizandu-se astfel o individualizare a acesteia;

o prin operatiile de culegere a datelor statistice, de sistematizare, grupare si prelucrare, de stocare si regasire, analiza si interpretare

45

a actelor criminogene si a efectelor victimale se stabilesc determinismele partiale si fenomenele victimale (totale) clasate in tipuri de victime.

Cauzalitatea victimala – reprezinta o structura comportamentala complexa, determinata de interdependenta unor factori obiectivi (economici, politici, ideologici, religiosi) si a unor factori subiectivi (interese individuale, sentimente de inferioritate, atitudinile si relatiile interindividuale);

- factorii reali de risc reprezinta dinamica oricarei cauzalitati victimale si implica relatiile dintre victima si agresor prin raportarea la un sistem comun de valori socio-individuale, de interese contrare, de adaptari la particularitatile acestor relatii;

- cauzalitatea victimala este intotdeauna concreta si formeaza impreuna mediul ambiental o totalitate, oferind modele explicative ale agresiunii, ale efectelor victimale si ale integrarii victimei in mediul social-istoric existent.

Constientul, inconstientul si stilul victimal- fiecare actiune va trebui sa corespunda unui scop individual (chiar izolat) astfel

incat, daca acest scop se regaseste in fiecare actiune-inactiune, ca o particularitate constanta, va determina stilul victimal;

- constientul victimal – actiunea-inactiunea victimei prezinta caracteristici diferentiate de la individ la individ, aflate intr-o structura unitara, generalizatoare; in esenta comportamentala victimala se constata incercarea victimei de a anticipa rezultatul actiunii agresionale;

- inconstientul victimal – fixat in ereditate, inconstientul comportamental stabileste forma concreta de asimilare, dar si de integrare a individului in mediul social; relatia instinctiva programata ereditar nu va putea fi prevazuta de individ si nu va reprezenta o conduita (un comportament) individuala constata de natura asociativ-previzibila.

Clasificarea victimala- victime minore - educatia reprezinta o conditie necesara a aparitiei, existentei sau

inlaturarii agresivitatii prin limitarea continutului senzorial al actului agresional, precum si prin adoptarea acelor acte comportamentale care sunt inaccesibile conflictului agresional;

- victime adulte – savarsirea agresiunii tine de realitatea sociala, situatia conflictuala indreptandu-se impotriva victimei si a relatiei sociala care o ocroteste;

- autovictimele – sinuciderea (suicidul) este un concept cu o semnificatie specifica pentru gandirea si simtirea victimei avand o natura sociala, religioasa, politica; simbolul suicidului are o inalta functie:

o functia de exprimare a gandirii si actiunii individului;o functia de represiune a atitudinii agresionale;o functia de suprimare a fiintarii victimei ca modalitate de

realizare a primelor 2 functii.- victime dupa sex

46

o victimele de sex masculin , datorita instinctului de conservare, constant in nevoia apararii vietii, integritatii corporale si intereselor individuale, prin comportamentul spontan sau premeditat, incearca sa evite, sa combata sau sa anihileze efectele agresiunii, practicand la randul lor o agresiune;

o victimele de sex feminin sunt stapanite de sentimentul fricii rezultata din amenintarile si agresiunile suferite care determina acceptarea efectului victimal.

- victimizarea intrafamiliala – determinata atat de cauze obiective (starea materiala, boli psihice) cat si de cauze subiective (egocentrismul agresorului, neadaptarea victimei la restrictiile mediului familial, vicii comportamentale);

- victimizarea sociala – determinata de mediul social precum si de capacitatea instinctiv-educationala a victimei de a se adapta constrangerilor impuse de regulile sociale.

9. Detentologia

Detentologia – se constituie ca ramura a stiintei dreptului, deoarece reprezinta un sistem de cunostinte despre executarea pedepselor neprivative de libertate, a pedepselor privative de drepturi, a masurilor educative si a celor privative de bunuri – reglementate de ramura dreptului executional penal, precum si despre executarea pedepselor privative de libertate – reglementate de ramura dreptului penitenciar;

- detentologia sistematizeaza conceptele, regulile, normele si principiile privind executarea pedepselor, a sanctiunilor si a masurilor represive penale si exprima conceptiile, teoriile si sistemele care instituie necesitatea, scopul si functiile acestor sanctiuni in reeducarea sociala a indivizilor si in apararea ordinii de drept, fiind stiinta executarii pedepselor;

- obiectul detentologiei – consta in studiul ramurilor de drept executional si penitenciar, iar obiectul acestor doua ramuri de drept devine obiectul de studiu al detentologiei, care elaboreaza teoriile, principiile si regulile care le caracterizeaza si fundamenteaza;

- detentologia implica studierea continutului normelor si institutiilor dreptului executional si al celui penitenciar, propune sistematizarea si abstractizarea acestora, precum si existenta unor divergente ireconciliabile intre aceste norme si practica judiciara;

- detentologia – fiind o componenta a sistemului stiintelor juridice, s-a desprins din ramura stiintei dreptului penal ca urmare a evolutiei relatiilor sociale privind executarea pedepselor, sanctiunilor si a masurilor penale.

Functiile detentologiei – detentologia, prin specificul obiectului sau, explica si determina politica penala reprezentata de ansamblul normelor, masurilor si al procedeelor admise pentru stagnarea, reeducarea si eradicarea fenomenului infractional;

- detentologia identifica si perfectioneaza normele ce reglementeaza executarea pedepselor, orientarea spre necesitatea reeducarii persoanelor care au savarsit fapte infractionale, astfel incat sa se ajunga la reintegrarea sociala a acestora prin executarea pedepsei inchisorii, a masurilor educative si a masurilor de siguranta.

47

Izvoarele detentologiei- dreptul penal (Codul penal) – stabileste actiunile-inactiunile (faptele) considerate

a fi infactiuni prin pericolul social creat, conditiile de sanctionare penala a persoanelor care le savarsesc si pedepsele, masurile educative si masurile de siguranta ce urmeaza a fi aplicate in cazul incalcarii legii;

- dreptul de procedura penala – norma de procedura penala se aplica doar persoanelor ce participa la activitatea procesuala, insa cuprinde dispozitii care privesc aplicarea unei anumite proceduri in raport cu natura faptei savarsite si tragerea la raspunderea penala a persoanelor care le-au savarsit;

- legea privind executarea pedepselor completeaza Codul penal, iar normele sale reglementeaza conditiile si formele de executare a pedepselor si masurilor cu caracter penal adoptate impotriva persoanelor care au savarsit fapte penale;

- regulamentul privind executarea pedepselor cuprinde norme concrete privind conditiile impuse prin legea-cadru privind executarea pedepselor;

- conventiile si tratatele internationale stabilesc un ansamblu de reguli juridice, aplicat in locurile de detinere si recomandari cu caracter general privind persoanele care executa pedeapsa inchisorii;

- practica judiciara si penitenciara cuprinde ansamblul solutiilor pronuntate de instantele judiciare si rezolvarile date de organele judiciare si penitenciare in cazurile concrete.

Principiile detentologiei- principiul legalitatii – pe langa asigurarea legalitatii incriminarii, acest principiu

determina legalitatea pedepsei, a masurilor penale represive, dar si legalitatea executarii acestora in conditiile prevazute de dreptul executional sau de dreptul penitenciar;

- principiul individualizarii – executarea pedepselor sau a masurilor penale represive se individualizeaza in functie de trasaturile personalitatii condamnatului sau faptuitorului, de nivelul de instructie, varsta, sex si de gradul de receptivitate la exigentele regimlui de executare;

- principiul umanismului – reglementarea activitatii de executare a pedepselor are la baza respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului;

- principiul obligativitatii executarii – dispozitiile hotararii definitive de condamnare sunt obligatorii si se realizeaza de organele specializate in baza dispozitiilor prevazute de dreptul executional sau cel penitenciar.

Corelatia detentologiei cu alte stiinte sociale- corelatia detentologiei cu politica penala – sub influenta normelor si principiilor

de politica penala, detentologia isi adapteaza teoriile si conceptiile la conditiile concrete de executare a pedepselor, urmand ca formele vechi sa fie abrogate si inlocuite prin forme noi;

- corelatia detentologiei cu penologia – penologia, ca stiinta a elaborarii pedepsei penale, adopta masuri corespunzatoare pentru realizarea dezideratului privind reeducarea si reformarea sociala a infractorilor, urmand ca, prin teoriile emise de

48

detentologie, sa se asigure principiile fundamentale ale dreptului executional penal si ale dreptului penitenciar;

- corelatia detentologiei cu criminologia – criminologia, ca stiinta despre cauzele, conditiile si efectele criminalitatii, identifica strategia apararii socio-umane si sistemele de drept care se aplica in dreptul executional penal si in dreptul penitenciar;

- corelatia detentologiei cu psihologia – capacitatea condamnatului de a se adapta regimului de executare al pedepsei, indicata de comportarea sa psihologica, determina adaptarea unor metode adecvate necesitatii de a se interveni pentru modificarea comportamentului sau si a se asigura reeducarea acestuia;

- corelatia detentologiei cu sociologia – sociologia explica frecventa si intensitatea faptelor infractionale, stabilind legatura dintre efectele executarii pedepselor penale sau a masurilor represive asupra indivizilor si cauzele care sunt precizate sau nu se pot preciza.

Metode si tehnici de cercetare in detentologie- metoda observatiei – observatia consta in urmarirea si verificarea sistematica a

comportamentului condamnatului, al persoanei sanctionate sau impotriva careia s-a adoptat o masura penala pentru a sesiza aspectele esentiale;

- metoda convorbirii – convorbirea obtine rangul de metoda doar in situatia cand este pregatita in prealabil, cu scopul obtinerii unor date concrete, valabile, importante pentru stabilirea efectelor condamnarii sau al sanctiunilor si masurilor adoptate impotriva condamnatilor si faptuitorilor;

- chestionarul – prin sistemul de intrebari elaborat in prealabil, se pot obtine date cat mai exacte despre persoana condamnata penal sau despre un grup compus din aceasta categorie de persoane;

- metoda biografica – prin utilizarea acestei metode (anamnezei) se reconstituie modul de comportare al persoanei condamnate sau sanctionate in perioada executarii pedepselor sau al masurilor penale;

- testele – prin proba testului se determina anumite insusiri fizice sau psihice ale condamnatilor sau persoanelor sanctionate vizand puterea de adaptare si de concentrare a acestora in perioada executarii pedepsei, atitudinile temperamentale si de caracter influentate de experienta si de cultura.

Structura detentologiei- raportul juridic detentional – format din raportul social – care apare intre persoana

condamnata si organul de executare, fiind reglementat de normele de drept executional sau de drept penitenciar, ce reglementeaza continutul activitatii de executare (conduita condamnatului, drepturile si obligatiilor subiectilor, posibilitatea aplicarii unor masuri coercitive pentru incalcarea normelor privind executarea);

- elementele raportului juridic detentional – raportul juridic detentional are ca elemente componente: subiectii (organele speciale care controleaza activitatea de executare si persoanele condamnate), continutul si obiectul specific;

- continutul raportului juridic detentional – reprezentat de dreptul statului de a pretinde persoanei condamnate sa execute pedeapsa la care a fost condamnat sau

49

masura represiva impusa prin hotararea de condamnare (executarea pedepsei inchisorii, a amenzii, a masurii educative sau a masurii de siguranta);

- obiectului raportului juridic detentional – format din pedeapsa sau masura represiva ce trebuie sa fie executata in limitele si conditiile impuse de dreptul executional sau de dreptul penitenciar;

- geneza, modificarea si stingerea raportului juridic detentional :o geneza raportului detentional este impusa de hotarea penala

definitiva de condamnare;o executarea condamnarii se realizeaza prin emiterea mandatului

de arestare de catre instanta de executare;o raportul juridic detentional se stinge prin executarea integrala a

pedepsei, a perioadei legale, cand pedeapsa este considerata ca fiind executata sau prin adoptatea unor masuri de clementa de catre organele abilitate de lege (gratierea individuala, amnistia).

Detentologia, ca stiinta a dreptului executional penal, domeniul sau de cercetare se refera la executarea pedepsei inchisorii prin munca in libertate (pedeapsa inchisorii cu munca corectionala), pedeapsa amenzii penale, pedeapsa amenzii contraventionale, pedepsele complimentare, pedepsele accesorii, masurile educative, masurile de siguranta.

Definitii importante – posibil chenar:- criminologia – stiinta care studiaza cauzele si conditiile definitorii ale

criminalitatii savarsita pe teritoriul statului, efectele criminalitatii asupra caracteristicilor umane si strategia de aparari socio-umane;

- agresologia – conceptul de agresiune este reprezentat de actele, actiunile, comportamentele active sau agresive prin care se produce un rezultat prejudiciabil social sau individual.

- conceptul de victima – orice persoana care suporta o agresiune psihica sau fizica;

- victimologia – reprezinta stiinta comportamentului si personalitatii victimei raportata la conceperea, realizarea si consecintele directe ale actului agresional asupra victimei;

- detentologia – stiinta privind cercetarea modului de executare a pedepselor penale, neprivative de libertate, a pedepselor privative de drepturi, a masurilor educative si a celor privative de bunuri, reglementate de ramura dreptului exceptional penal, precum si a modului de executare a pedepselor privative de libertate, reglementate de ramura dreptului penitenciar.

50