Riscuri tehnologice si riscuri naturale

Încă din cele mai vechi timpuri omenirea a încercat să stabilească o cauzalitate a fenomenelor ce se

petrec în lumea înconjurătoare, să găsească solu ii si răspunsuri. În antichitatea romană sau greacă totulț

era pus pe seama zeilor, iar tot ce nu putea fi explicat era considerat a proveni de la zei i a fi unș

hazard. În zilele noastre cauzalitatea fenomenelor nu mai este considerată un parametru de referin a înț

definirea hazardatelor, ci accentual s-a mutat pe incertitudinea momentului de apari ie ai a modului deț

manifestare a unui fenomen.

In geografie, ca în multe alte domenii ale tiin ei, se resimte în ultimele decenii influenta unor curenteș ț

inovatoare cum ar fi modernismul. Plecând de la o abordare istorică, care deduce succesiuni de

evenimente ce au stat la baza edificării fizionomiei actuale a suprafe ei terestre, se conturează înț

prezent o abordare func ionala, care cuantifică procesele contemporane i comportamentul substratuluiț ș

i transpune în elegerea proceselor în analize detaliate, cu aplicabilitate practică în folosul popula ieiș ț ț

În cadrul demersului didactic, dar i în cel tiin ific, este necesar a se stabili o terminologie comună,ș ș ț

unanim acceptată. Limbajul i conceptele comune reprezintă temelia dezvoltării, în elegerii i cre teriiș ț ș ș

efectivii reducerii dezastrelor. Fiecare termen folosit definit pentru explicarea într-un mod logic iș

consistent al mesajului dorit. În diverse tiin e s-au dezvoltat simultan defini ii pentru aceia i termeni.ș ț ț ș

Definirea termenilor utiliza i în studiul hazardatelor i al riscurilor este un demers anevoios, din maiț ș

multe motive. Unul dintre acestea este faptul că fiind utiliza i în vita de zi cu zi, ace ti termeni a iț ș ș

accentuează în elesul, căpătând noi valente sau atenuându-li-se semnifica ia Apoi, folosirea lor în maiț ț

multe discipline presupune elaborarea unei defini ii foarte complexe, care să fie suficient deț

cuprinzătoare, lucru destul de greu de realizat. Un alt impediment este traducerea în diferite limbi, care

aduce un sir lung de defini ii ce pot introduce ambiguită i Ceea ce pentru unii înseamnă hazard, pentruț ț

al ii poate fi risc.ț

Termeni ca vulnerabilitate sau risc incubează parametri i procese complexe i interconectate. Înș ș

ultimul timp, în domeniul hazardatelor i al riscurilor se eviden iază din ce în ce mai mare aș ț

problemelor ce nu in de tiin ele naturale, ci de cele sociale.ț ș ț

1

Trăsături generale

Hazardule antropice sunt fenomene de interac iune între om i natură, declan ate sau favorizate deț ș ș

activită i umane i care sunt dăunătoare societă ii în ansamblu i existentei umane în particular.ț ș ț ș

Aceste fenomene sunt legate de interven ia omului în natură, în general cu scopul de a utilizaț

elementele cadrului natural în interes propriu: activită i agricole, miniere, industriale, de construc ii, deț ț

transport, etc.

Războaiele i industria de război reprezintă cauze majore i impresionante de poluare, de distrugereș ș

i contaminare a solului i a a ezărilor omene ti, a vegeta iei i a faunei, provocând mari perturbăriș ș ș ș ț ș

în ecosisteme. Armele aflate în prezent în arsenalul militar al unor state sau în proiect de a fi

realizate, pe lângă care bombele atomice aruncate la Hiroshima i Nagaică în august 1945 fac oș

figură tearsa, creează, pentru prima dată în istoria omenirii, pericolul unei amenin ări de distrugereș ț

totală a vie ii de pe planeta noastră, de dispari ie posibilă a speciei umane.ț ț

Progresul tehnic rapid i multilateral, specific societă ii umane contemporane, dezvoltarea sus inutaș ț ț

a industriilor i a altor activită i economice au adus omenirii avantaje uria e, realizări dintre cele maiș ț ș

impresionante, dar au generat i pericole dintre cele mai serioase, cum este cazul poluării i al altorș ș

forme de degradare a mediului înconjurător, a însu i echilibrului natural al planetei.ș

Hazardule antropice i tehnologiceș , la fel ca i cele ș naturale, produc pagube mai mici sau mai

mari în func ie de amplitudinea acestora i de factorii favorizan i în locul sau regiunea în care seț ș ț

manifestă, uneori îmbrăcând un aspect catastrofal: produc încetarea sau perturbarea gravă a

func ionarii societă ii i victime omene ti, mari pagube i distrugeri ale mediului, astfel s-a publicat inț ț ș ș ș

M. O. Hotararea nr. 762/2008 pentru aprobarea Strategiei nationale de prevenire a situatiilor de

urgenta.

Ca urmare a ac iunilor omului, uneori necontrolate i nechibzuite, alteori fire ti, impuse deț ș ș

necesitatea dezvoltării economice i sociale, planeta noastră a cunoscut, în anumite regiuni sau zone, oș

degradare accentuată, în unele cazuri iremediabilă.

2

Clasificarea riscurilor:

Riscuri naturale (hazardele naturale):

• cutremure i erup ii vulcanice; ș ț

• riscuri geomorfologice (alunecari de teren, tasări etc.);

• riscuri climatice (furtuni, seceta, inundatii etc.);

• riscuri cosmice (asteroizi, comete etc.);

• riscuri biologice (invazii de lacuste, epidemii etc.).

Riscuri de securitate fizica:

• furt;

• sabotaj si incendiere;

• santaj, extorcare.

Riscuri politice:

• nationalizarea si expropierea;

• modificarea legislatiei;

• conflicte militare etc.

Riscuri financiare si economice:

• cursul valutar;

• inflatia;

• fraude financiare, escrocare;

3

• intarzieri la plata etc.

Riscuri informatice:

• virusi, viermi, troieni;

• intruziune neautorizata;

• furt de date etc.

Riscuri tehnologice si industriale:

• explozii;

• radiatii;

• scapari de substante toxice;

• accidente de munca etc.

Etapele evaluării riscului:

Evaluarea riscurilor este un proces de aplicare a unor metodologii de evaluare a riscurilor asa cum au

fost definite probabilitatea, frecventa de manifestare a unui hazard şi expunerea oamenilor dar şi a

bunurilor lor la acţiunea unui hazard, ca şi consecin ele expunerii respective.ț

Există trei pa i în evaluarea riscului: identificarea riscului, analiza şi evaluarea vulnerabilită ii:ș ț

Pentru identificarea riscului trebuie mai întâi identificate hazardele care apar, existând o serie de

metodologii de identificare şi evaluare a riscurilor. Fiecare dintre aceste metodologii ia în considerare

parametri precum frecventa, durata, severitatea, impactul pe termen lung sau scurt, pagubele.

S-a propus o matrice a riscului care ia în considerare frecventa şi severitatea evenimentului, pe baza

acesteia s-au stabilit patru clase de risc, dar această abordare nu ia în considerare durata şi suprafaţa de

manifestare a evenimentului, astfel încât a fost luată în considerare o altă metodă de identificare şi

anume sistemul valoric de evaluare.

O a doua etapă şi anume cea de analiză a riscului estimează probabilită ile şi consecin ele a teptateț ț ș

pentru un risc identificat sau expunerile şi efectele.¹Consecin ele vor varia în funcţie de magnitudineț

evenimentului şi de vulnerabilitatea elementelor afectate.

4

Expunerile şi efectele sunt interdependente, adică tipul factorului de stres determină efectele care vor fi

evaluate ca şi timpul şi spa iul în care acestea vor apărea. În analiza riscului există câteva considera iiț ț

care nu trebuie omise. Acestea includ: investigarea frecventei tipurilor specifice de dezastre,

determinarea gradului de predictibilitate al dezastrului, analizarea vitezei de apari arie a unui dezastru,

determinarea gradului de avertizare, estimarea duratei dezastrului, identificarea consecin elor.ț

Scopul evaluării riscurilor îl constituie ob inerea unor standarde măsurabile prin care riscul poate fiț

comparat cu altele estimate similar.

Evaluarea vulnerabilită ii reprezintă rezultatul analizei riscului. Este totalitatea riscurilor implicate deț

un eveniment extrem şi poate fi considerată ca şi însumarea tuturor riscurilor identificate. Aceasta

poate fi internă sau externă.

RISCURI (HAZARDELE) NATURALE sunt manifestări extreme ale unor fenomene naturale, precum cutremurele, furtunile, inundaţiile, secetele, care au o influenţă directă asupra vieţii

fiecărei persoane, asupra societîţii şi a mediului înconjurător, în ansamblu. Cunoaşterea acestor fenomene permite luarea unor măsuri adecvate pentru limitarea efectelor – pierderi de vieţi

omeneşti, pagube materiale şi distrugeri ale mediului – şi pentru reconstrucţia regiunilor afectate. Hazardele naturale pot fi clasificate în funcţie de diferite criterii, cum ar fi: modul de formare

(geneza), durata de manifestare, arealul afectat etc.În funcţie de geneză, hazardele naturale se diferenţiază în: hazarde endogene şi hazarde

exogene.HAZARDELE ENDOGENE sunt generate de energia provenită din interiorul planetei, în această

categorie fiind incluse erupţiile vulcanice şi cutremurele.Vulcanii:

Vulcanii sunt cratere pe suprafata pamantului prin care erupe magma, gaze si alte materiale. Ele se gasesc in limitele placii tectonice dar exista si pe „locurile fierbinti” ale Pamantului, cum ar fi Hawaii.

Unii vulcanii erup exploziv, altii incet. Vulcanii explozivi prezinta multe potentiale amenintari incluzand gazele toxice, valurile piroclastice ( fragmente de roca fierbinte si cenusa ), nori arzatori

(nori ce se misca foarte repede si ce contin gaze fierbinti si cenusa fina) si o mare cantitate de cenusa.Valurile de pietre, cutremurele, inundatiile, alunecarile de teren, incendiile si alte hazarde pot fi

provocate de eruptiile vulcanice.Erupţiile vulcanice sunt hazardele endogene care au impresionat puternic omul încă din Antichitate. Fenomenele vulcanice sunt acele manifestări în care magma, sub formă de lavă, însoţită de gaze şi

vapori fierbinţi, ajunge, prin erupţie, la suprafaţa pământului. Exploziile la unii vulcani determină şi naşterea bombelor şi a cenuşii, provenite din sfărâmarea conului şi răcirea lavei. Istoria umanităţii a

consemnat, în cronici şi documente, peste 2500 de erupţii din care 2000 în centura Pacificului.

5

Vulcanismul este reprezentat prin gama fenomenelor legate de ivirile de lavă (erupţii, explozii,

cutremure) şi are o mare răspândire pe glob. Vulcanii au fost denumiţi după zeul roman al focului Vulcanus. Pe Pământ există cca. 1300 vulcani activi, adică erup cu regularitate, sau au erupt cel puţin o

dată în ultimii zece mii de ani. . Dintre vulcanii activi cunoscuţi pe glob, 2/3 se găsesc în centura circumpacifică, cunoscută şi sub

numele de Centura de Foc a Pacificului. Restul sunt în zona Antilelor, Mediterana Europeană, Marea Roşie şi Oceanul Indian. Repartiţia lor coincide cu marile arii de seismicitate ale planetei.

Este cunoscută erupţia Vezuviului – care a intrat în istorie ca una dintre cele mai violente catastrofe vulcanice. La 24 august 79 e.n. în miezul verii, când oraşele erau animate de vizitatori şi plajele pline, la orele 13, vulcanul a declanşat o formidabilă explozie. Pompeiul a fost acoperit cu un strat gros de 7-

9 m de cenuşă, lavă şi piatră ponce. Au pierit 25.000 de oameni. Atunci şi-a pierdut viaţa şi marele naturalist roman Pliniu cel Bătrân.

Vulcanul Etna – este unul dintre cei mai activi vulcani ai planetei. El este situat pe coasta Orientală a

Siciliei. Înălţimea medie ajunge la 3200 – 3300 m, fiind variabilă în funcţie de erupţii. Istoria a

consemnat peste 140 de erupţii, cea mai cunoscută fiind cea din 1669 când au fost acoperite cu lavă 15

aşezări, decedând peste 15.000 de oameni. Cea mai recentă erupţie din 25 dec. 1985 a fost însoţită de

cutremure care au atins 7 grade pe scara Mercalli.

Cercul de foc al Pacificului este nu numai cea mai activă zonă seismică de pe glob, ci şi vulcanică.

Două treimi din numărul vulcanilor pacifici se află în sectorul insular din Pacificul occidental

(Indonezia, Filipine, Japonia, Kurile şi Kamceatka), iar cealaltă treime pe ţărmul estic al oceanului

(America de Nord, Centrală şi de Sud). Arhipelagul indonezian, cuprinde 20% din vulcanii activi ai

provinciei circumpacifice. Din cei 167 vulcani existenţi, 70 sunt în activitate, iar restul, stinşi. Acest

arhipelag este cel mai lovit de astfel de catastrofe.

Mexicul, America Centrală, zona Caraibilor constituie o altă zonă de intens vulcanisa (El Salvador,

Costa Rica, Guatemala, Nicaragua, Antilles Mici).

6

În Robe, în timpul cutremurului din 1995, o por iune de 500 de metri alț

unei autostrăzi suspendate s-a dărâmat pe o parte.

Vulcanii activi prezintă un pericol permanent pentru localităţile din apropiere, pentru căile de

comunicaţie şi terenurile agricole de pe versanţii acestora. Pe Terra se înregistrează anual circa 50 de

erupţii vulcanice, dintre care 5% produc victime şi mari distrugeri materiale.

Cel mai eficient mod de apărare împotriva efectelor erupţiilor vulcanice constă în luarea unor măsuri

pentru evitarea concentrării aşezărilor omeneşti pe conurile vulcanilor activi sau în apropierea lor.

Pentru localităţile amplasate la poalele vulcanilor activi sunt stabilite planuri speciale de alertare şi

evacuare rapidă a populaţiei, în acest scop fiind amenajate locuri speciale de primire a populaţiei şi de

acordare a primului ajutor răniţilor.

CUTREMURELE – sunt mişcări bruşte ale scoarţei care produc unde elastice reflectate în trepidaţii cu

un impact puternic asupra aşezărilor umane. Anual se produc pe Glob peste un milion de cutremure,

dar numai o mică parte dintre acestea sunt suficient de puternice pentru a fi considerate hazarde

naturale. Cutremurele apar ca rezultat

al presiunii degajate in timpul faliilor.

Ele sunt cele mai intalnite de-a lungul limitelor placii tectonice dar pot aparea aproape oriunde.

Cutremurele sunt frecvent asociate cu activitatea vulcanica. Chiar daca de obicei dureaza cateva

secunde, ele pot cauza pagube pe arii extinse cladirilor, tevilor de apa si gaze, liniilor de curent electric

si comunicatii si soselelor. Focul cauzat de tevile de gaze si de caderea liniilor de curent este o cauza

primara de pagube in cutremurele moderne. Cand cutremurele se declanseaza intr-un ocean sau lac

mare, se poate forma un tsunami care sa inunde coastele inconjuratoare.

Cele mai numeroase şi mai puternice cutremure sunt generate de dinamica internă a Terrei, fiind

numite cutremure tectonice. Acestea se produc în lungul contactului dintre plăcile tectonice.

Catastrofele seismice cele mai frecvente şi mai violente se petrec în cele 2 mari centuri ale

globului: Centura Alpină Europeană şi sud-asiatică şi Centura Circumpacifică, unde gradul de

seismicitate este cel mai ridicat. Dintre cutremurele cele mai grave, putem aminti: Pe cel din 1716 când

ora ul ș Alger a fost aproape distrus. În Portugalia – la 1 noiembrie 1755, a avut loc cea mai

distrugătoare zguduire, cu magnitudinea aproape de 8,6 (epicentrul în regiunea arhipelagului Zorea).

Zguduirile s-au sim it pe o suprafa a de 2,5 milioane ț ț km, cuprinzând o bună parte din Europa şi Africa

de Nord. În noiembrie 1980, în Italia, la Lucerno a avut loc un cutremur de 7 grade pe scara Tricher.

For a a echivalat cu explozia a 35 milioane tone trinitrotoluen. Bilan ul a fost: 179 localită i sinistrate.ț ț ț

S-au înregistrat 4800 de mor i, 1875 dispăru i, 7772 râni i şi 250 de mii de sinistra i. ț ț ț ț Iranul a suportat

numeroase cutremure grave. Turcia, începând din anul 1939, a fost aproape an de an supusă unor mari

catastrofe seismice. Cel mai mare seism a avut loc în China în 24 ianuarie 1556, când au fost ucise 830

de mii de persoane. Japonia este afectată anual de 7500 de cutremure, din care 6000 fiind înregistrate

7

În anul 1989 cutremurul a

provocat pagube grave în San

Francisco: pe un teren instabil,

nivelat artificial, din cauza

zguduirilor casele vechi de lemn

au alunecat de pe un fundament.

numai de aparate, iar restul sim ite de oameni. Dintre acestea, 30-40 sunt mai puternice. ț

Seismul, de magnitudine 8,9 pe scara Tricher, din data de 26 decembrie 2004 a provocat apari ia unorț

valuri uria e, întinse de-a lungul câtorva mii de kilometri şi care au lovit zonele de coastă a cel pu inș ț

apte tari - Sri Lanka, India, Thailanda, Indonezia, Bangladesh, Maldive si Malaezia. ș

În târa noastră cele mai puternice cutremure, care produc mari pagube materiale, se înregistrează în

regiunea seismică Vrancea, situată în regiunea de curbură a Carpa ilor. Astfel de cutremure, care auț

determinat şi numeroase pierderi de vieţi omeneşti s-au înregistrat la 26 noiembrie 1802, 10 noiembrie

1940 şi 4 martie 1977. În târa noastră mai sunt cunoscute şi alte regiuni seismice: Aria Făgără eană,ș

Aria Tanatică (Danubiană), Aria de Nord-Vest, Aria Transilvană şi Aria Pontică, unde cutremurele

sunt rare şi au o intensitate redusă.

Cel mai mare cutremur din Vrancea a fost înregistrat în 26 octombrie 1802, şi a avut magnitudinea de

7,9 pe scara Tricher. În apari ia cutremurelor crâncene puternice s-aț

constatat o oarecare ciclicitate, într-un secol producându-se 2-3

cutremure cu magnitudine mai mare de 7 grade pe scara Tricher. Cele

mai mari cutremure ale secolului trecut au avut loc la un interval de

peste 30 de ani.

Un alt mare seism care a afectat România a fost înregistrat la 10 noiembrie 1940. Cutremurul, care a

avut epicentrul în Mun ii Vrancei, a avut o intensitate de 7,7 grade pe scara Tricher. Seismul s-a sim itț ț

pe o întindere de 80.000 de kilometri pătra i şi a distrus în întregime ora ul Panciu. ț ș

Au fost afectate construc iile amplasate în localităţile din zona epicentrală: Foc ani, Gala i, Bârlad,ț ș ț

Brăila si Buzău. De asemenea, în Capitală s-a prăbu it blocul Charlton, cel mai înalt al perioadeiș

respective, iar peste 200 de persoane au fost îngropate sub dărâmăturile imobilului.

La 4 martie 1977, orele 21.20, un cutremur devastator a lovit partea de sud a României, reprezentând

cel mai violent fenomen natural din târa, din secolul douăzeci. S-au prăbu it 33 de clădiri, 1570 deș

oameni şi-au pierdut viaţa, strivi i sau asfixia i sub dărâmături. Peste 11.300 de persoane au fost rănite,ț ț

iar 33.000 de locuin e au fost avariate. ț

De asemenea, s-au înregistrat pierderi economice în valoare de aproximativ doua miliarde de dolari.

Epicentrul s-a situat în Mun ii Vrancei, la adâncimea de 94 de kilometri, iar magnitudinea seismului aț

fost de 7,5 grade pe scara Tricher. Întrucât era perioada cenzurii ceau iste, nu a fost dat publicită ii unș ț

raport amănun it al distrugerilor. ț

Din cauza lipsei de informa ii, oamenii aflau ce se întâmpla de la martori şi de la ce vorbeau al ii. ț ț

Cutremurul din 30 august 1986 nu s-a soldat cu pierderi de vieţi omeneşti şi nici cu pagube materiale

8

majore, de i a avut o intensitate de 7,1 pe scara Tricher şi s-a produs la o adâncime de 140 kilometri.ș

La 30 mai 1990, s-a produs un nou seism cu o intensitate de 6,9 grade pe scara Tricher, la o adâncime

de 80 de kilometri.

Deja a intrat în discu ie un proiect de lege care îi va obliga pe constructori să monteze ni te dispozitiveț ș

fabricate în România, cu dimensiunile de vreo 20 cm, pentru toate construc iile care vor fi ridicate.ț

Aceste dispozitive costă cam 180-200 de dolari bucata şi îi vor avertiza pe beneficiari cu câteva zeci de

secunde înainte de producerea unui cutremur. Potrivit rezoluţiei 44/236 din 22 decembrie 1989 şi

rezoluţia 56/195 din 21 ianuarie 2002 adoptate de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor

Unite, s-a stabilit ca a doua zi de miercuri din luna octombrie să fie desemnată Ziua Internaţională

pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale, ca mijloc de promovare a unei culturi globale cu

privire la reducerea efectelor dezastrelor naturale – inclusiv prevenirea acestora, atenuarea efectelor şi

pregătirea împotriva dezastrelor.

HAZARDELE EXOGENE sunt generate de factorii climatici, hidrologici, biologici etc., de unde

categoriile de: hazarde geomorfologice, hazarde climatice, hazarde hidrologice, hazarde biologice

naturale, hazarde oceanografice, hazarde biofizice şi hazarde astrofizice.

HAZARDELE GEOMORFOLOGICE cuprind o gamă variată de procese, cum sunt prăbu irile,ș

alunecările de teren, avalan ele.ș

PRĂBU IRILE Ș – sunt deplasări rapide ale maselor de roci pe versanţii abrup i, prin cădere liberă,ț

prin salturi sau prin rostogolire. Acestea se produc mai ales la începutul primăverii, datorită

alternantelor frecvente ale înghe ului şi dezghe ului avândț ț o frecventa mai mare în regiunile cu climat

rece şi în etajele alpin şi subalpin. Ele se produc brusc şi sunt formate din bucă i mai mari sau mai miciț

de roci compacte ce se rostogolesc pe pantele abrupte.

Prăbu irile reprezintă un factor de risc important pentru localităţile şi căile de comunicaţie dinș

spa iul montan. Pericolul lor este accentuat de rapiditatea producerii dezastrului, neexistândț

posibilitatea de evacuare la timp a populaţiei.

Un exemplu în acest sens a avut loc în 1956, când hidrocentrala Shell-ul de la Nicoara (S.U.A.) a fost

în mare parte distrusă, datorită faptului că tunelul de aducţiune nefiind betonat, a permis infiltraţii

laterale de apă producând sfărâmarea rocilor în bolovani şi mari blocuri de stânci. Acestea, antrenate

de apă, s-au prăbuşit de la înălţimea de 150 m peste centrala de la baza cascadei, distrugând-o şi făcând

numeroase victime.

Cauzele care le dau naştere sunt complexe: structura geologică, gradul de înclinare a pantelor,

9

umezeala excesivă a solului, ş.a.

ALUNECĂRILE DE TEREN – reprezintă procese de mişcare ale unor mase de pământ sub acţiunea

gravitaţiei, în lungul unor suprafeţe de alunecare, care le separă de partea stabilă a versantului. Cele

mai numeroase alunecări se înregistrează pe versanţii cu înclinări moderate, constituiţi din argile şi din

alternanţe de argile, marne, gresii şi nisipuri. Un rol nu mai puţin important îl au şi cauzele antropice,

legate mai ales de despăduriri.

Alunecările de teren sunt, în general, fenomene previzibile, prin unele semne precursoare cum ar fi

apariţia crăpăturilor în partea superioară a versanţilor sau înclinarea arborilor.

În aprilie 1974, o alunecare de pământ, în Peru, a blocat râul Mantaro, formând un lac lung de 30 km.

Satul Mayumarca a fost acoperit de aluviuni. Peste câteva săptămâni, barajul, care s-a înălţat până la

170 m, a cedat, iar apa scursă a distrus 20 de localităţi.

În ţara noastră cele mai întinse areale cu alunecări se întâlnesc în Subcarpaţi, Depresiunea

Transilvaniei, Podişul Moldovei şi în Carpaţii Orientali, dezvoltaţi pe fliş, unde sunt posibile distrugeri

ale clădirilor şi căilor de comunicaţie. Alunecările produc victime omeneşti, distrug aşezări,

degradează solurile şi terenurile cultivate, afectează vegetaţia forestieră, drumurile, căile ferate,

tuneluri şi baraje, conducte subterane, blocări de văi creând lacuri artificiale instabile care pot ceda

uşor, etc.

AVALANŞELE – sunt deplasări bruşte, cu viteze mari (300 km/oră) ale maselor de zăpadă, pe

versanţii foarte înclinaţi (30-500) ai munţilor, declanşate de vibra ii. Arealele afectate de aceste hazardeț

sunt Munţii Alpi, Anzii, Stâncoşii Nordici, Munţii Scandinavici, Carpaţii etc.

Avalanşele de zăpadă şi de gheaţă se produc brusc în zonele montane, acolo unde zăpada, în cantitate

mai mare, persistă vreme îndelungată şi unde prezenţa pantelor şi văilor uşurează alunecarea, datorită

gravitaţiei, prăvălindu-se cu mare vitază şi distrugând totul în calea lor.

Avalanşele se produc mai ales în zona temperată, în regiunile munţilor înalţi (Canada, S.U.A.),

iar în Europa în Alpi, Pirinei, Scandinavia şi Caucaz. O frecvenţă mare o au în Alpi şi în primul rând în

Alpii elveţieni, unde anual au loc 17.ooo de astfel de fenomene. Multe din ele sunt capabile să

genereze adevărate dezastre. Coborând cu viteză de la locul de formare (3.ooo – 4.ooo m) altitudine şi

cu o grosime a stratului de zăpadă sau de gheaţă de 2o-3o m, distrug tot ce întâlnesc în cale.

În Anzii peruani, în dec. 1965, o avalanşă de gheaţă, amestecată cu pietre, a şters de pe faţa pământului

satul Orayan.

O dureroasă catastrofă s-a petrecut în noaptea de 16 aprilie 1970 în Franţa, pe Podişul Assy, de la

poalele masivului Mont Blanc. Avalanşa a provocat moartea a 56 de copii şi 16 membrii din

personalul de îngrijire aflaţi într-un sanatoriu pentru tratamente pulmonare.

10

În martie 1983, în Pakistan, în munţii din nordul ţării, o avalanşă de zăpadă a alunecat pe valea Astor

distrugând în întregime două aşezări, unde au murit 80 de oameni şi au fost câteva sute de dispăruţi.

În Carpaţii noştri au fost puse în evidenţă culoare de scurgere (Hăşmaş, Bucegi, Piatra Craiului,

Făgăraş, Parâng, Retezat).

Pentru evitarea pericolelor legate de avalanşe este necesară cunoaşterea şi cartografierea

precisă a arealelor în care acestea pot să se producă. În unele ţări, cum sunt cele alpine, aceste areale

sunt echipate cu sisteme perfecţionate de monitorizare permanentă a stării zăpezii şi de alertare în

situaţia existenţei unui pericol iminent de declanşare. Totuşi, şi în aceste ţări, cum sunt, spre esemplu,

Elveţia şi Austria, 20-25 de persoane mor anual din cauza avalanşelor.

HAZARDELE CLIMATICE cuprind o gamă variată de fenomene şi procese atmosferice care

generează pierderi de vieţi omeneşti, mari pagube şi distrugeri ale mediului înconjurător.

Cele mai întâlnite manifestări tip hazard sunt furtunile care definesc o stare de instabilitate a

atmosferei ce se desfăşoară sub forma unor perturbaţii câteodată foarte violente. Furtuna cuprinde mai

multe manifesări meteorologice ca : o stare calmă şi o căldură înăbuşitoare, care o precede, urmată de

fenomene mecanice sub forma unor vânturi puternice cu schimbări bruşte de direcţii, averse bogate şi

fenomene orajoase ( descărcări electrice şi grindină).

Nu întotdeauna desfăşurarea unei furtuni poate îngloba toate aceste manifestări, fiind în funcţie

de sezonul şi zona geografică unde se produc.

Frecvenţa furtunilor este foarte diferită pe glob, în funcţie de sezon şi chiar în cursul unei zile.

În zona ecuatorială, în unele locuri unde aerul este permanent umed, acestea au o frecvenţă aproape

zilnică, de obicei după-amiaza şi chiar noaptea. Ele devin laio mai rare, mai ales în zonele reci. Sunt

rare în pustiuri, unde se manifestă însă sub forma furtunilor de nisip. Tot astfel sunt mai frecvente în

zonele înalte faţă de cele joase şi în interiorul uscaturilor faţă de zonele litorale. În regiunile musonice

furtunile sunt mai numeroase la începutul şi sfârşitul perioadei ploioase, iarna în apropierea tropicelor,

pe oceane şi mări ca şi pe litoral, iar vara în emisfera nordică în interiorul continentelor. Foarte diferit

este şi momentul apariţiei în cursul zilei. Var, in marea lot majoritate, se pro duc după-amiaza, iarna în

tâmpa nopal, iar furtivă de luni durată se pot na te la orice or din zi sau din noapte. ș

Anual le suprafaţa globului se petrec 16 milioane de furtuni, revenind in medie 440.00 pe zi şi 2.000 pe oră.

Pe continentul nostru sunt mai numeroase in regiunile montane : in Alpi (40), Carpaţi (35), mai puţine in zonele de dealuri şi câmpii din părţile apropiate de ţărmul Oceanului Atlantic (20-25 in

Europa vestică) şi in jur de 25-30 in Europa centrală. În ţara noastră, in cuprinsul Carpaţilor, zilele furtunoase variază in medie in cursul anului între 30-35, pe litoral sub 20 iar in restul ţării 20-30.

Ciclonii tropicali sunt furtuni violente, formate între 5 şi 150 latitudine nordică şi sudică, având viteze ale vântului de peste 118 km/h. Acestea poartă denumiri diferite de la o regiune la alta: „uragan”

(hurricane) în Oceanul Atlantic, taifun în Oceanul Pacific şi „ciclon tropical” în Oceanul Indian şi în

11

Torsadă deasupra Oklahomei, în Statele Unite

lungul coastelor Australiei.Puterea de distrugere a ciclonilor este determinată de viteza vânturilor, care poate să ajungă la

peste 250 km/h, de ploile abundente şi valurile uriaşe. Cele violente cauzează pierderi foarte mari: mii de victime, animale ucise, distrugeri de construcţii, reţele electrice, instalaţii pentru dirijarea navigaţiei pe coastă, distrugerea recoltelor, ruperi de baraje sau de conducte pentru alimentăre cu apă, înlesnind

astfel răspândirea bolilor infecţioase (dizenterie, febră tifoidă), accidente navale etc. În 1970 un ciclon tropical a bântuit prin Bangladesh, în insulele aflate în delta râului Gange, omorând

circa un milion de oameni.Anual se formează pe Terra circa 80 de cicloni tropicali puternici, cea mai mare parte a lor fiind

înregistrată în Golful Bengal.Tornadele se manifestă ca un vârtej cu ax vertical, oblic sau uşor sinuos. Ele se nasc din cauza marii

tensiuni electrice existente în norul de furtună, ceea ce face ca baza acestuia să coboare spre suprafaţa solului.

Tornadele au de obicei o viaţă scurtă, aprox. o oră.Când se deplasează deasupra uscatului, cu o

viteză între 10 km/h şi 560 km/h, produc distrugeri enorme. Acestea sunt frecvente în

S.U.A. şi în Australia. Nu se ştie ce determină formarea tornadelor.

Deseori sunt însoţite de furtuni, deoarece pâlnia de aer şerpuitoare coboară de obicei din nori de

furtună, timp în care aerul cald se ridică şi se învârte în jurul ei. Presiunea aerului în interiorul pâlniei este foarte scăzută; presiunea scăzută a tornadelor şi presiunea internă mai ridicată a clădirilor,

face ca acestea să explodeze pur şi simplu.T

ornadele au o frecvenţă mare în S.U.A. (124 în medie pe an). Una dintre cele mai puternice tornade s-a produs la 3-4 aprilie 1974 în statele Kentuckz, Inidana, Ohio, Georgia, Alabama şi Tennessee (400

morţi, 4000 răniţi, mii de oameni fără adăpost, pagube 500 milioane dolari). În 1989 o tornadă a omorât 1300 de oameni în Bangladesh. Puterea lor de distrugere este enormă, dărâmând cu uşurinţă clădiri, ridicând în aer obiecte grele, secând prin aspiraţie apa râurilor sau a lacurilor cu peşti cu tot,

sfărâmând arbori şi făcând victime omeneşti.Tornadele se produc şi în vestul Africii, datorită întâlnirii aerului cald şi umed dinspre ocean (musonul

de sud-vest) cu cel din Sahara – cald şi uscat.Pe teritoriul României, tornadele sunt întâmplătoare şi de intensitate relativ redusă. Una din ele a trecut prin comuna Râşca, jud. Suceava în iunie 1980. A traversat o pădure, apoi comuna unde a atins intensitate maximă. Vârtejul a dărâmat 4 case,

10 garduri, victime omeneşti nu s-au înregistrat, decât mici accidente.Cicloni extratropicali sunt caracteristici regiunilor din zona temperată şi se formează la contactul

dintre masele de aer polar şi cele tropicale, uneori fiind extinse pe suprafeţe uriaşe. În timpul iernii,

aceste furtuni sunt asociate cu căderi abundente de zăpadă care generează viscole puternice care

perturbă traficul rutier şi aerian, provoacă întreruperi ale livrării curentului electric, precum şi pierderi

de vieţi omeneşti.

Furtunile sunt asociate adesea cu fulgere şi tunete, cunoscute împreună sub denumirea „ora-je”.

Acestea repre-zintă manifestări lu-minoase şi sonore ale unor descărcări electrice în atmos-feră.

12

Sachelarul african i Cornul Africii sunt ambele, regiuni predispuse la secetă.ș

În regiuni ca nordul Nigeriei, unde ploile sunt

pu ine i nu există ape curgătoare, majoritateaț ș

oamenilor se bazează, pentru apă, pe fântânile

săpate manual. Apa este adesea poluată ceea

ce face periculoasă folosirea ei.

Descărcarea e-lectrică dintre nor şi suprafaţa terestră, încărcată pozitiv, poartă numele de trăsnet şi

reprezintă un pericol extrem pentru om.

Seceta – Meteorologii definesc seceta ca o perioadă de timp în care media ploilor din orice zonă scade

mult sub limita normală, de-a lungul unei perioade mai îndelungate de timp. Seceta severă poate duce

la o reducere a rezervelor de apă din râuri, lacuri şi fântâni, care captează rezervele de apă freatică. Ea

poate cauza o scădere a recoltelor şi o reducere a suprafeţelor destinate păşunatului animalelor.

Un alt fenomen meteorologic înrudit cu seceta, care provoacă şi el dezastre, sunt ploile

torenţiale ocazionale, care urmează după o secetă severă. O bună parte din apa de ploaie cade direct pe

pământul uscat, nefiid absorbită de sol. Aceste torente umflate se revarsă peste maluri naturale

provocând inundaţii distrugătoare.

Principala

cauză a foametei din Africa şi părţi ale Asiei, incluzând China şi India, este seceta. Foametea este

definită ca o mare şi prelungită lipsă de hrană, care duce la inaniţia populaţiei şi moarte.

Cea mai mare perioadă de foamete a avut loc între anii 1959 şi 1961 în China, unde au murit în jur de

30 de milioane de persoane.

O altă regiune semiaridă lovită de secetă la sfârşitul anilor 1980 şi începutul anilor 1990 a fost estul şi

sudul Africii. Seceta a distrus recoltele lăsând înfometa i peste 40 de milioane de oameni.ț

Una dintre regiunile uriaşe predispusă la secetă este Sachelarul nord-african, numit şi imperiu al

foametei, care se situează între Sahara şi zonele tropicale, mai umede, din Africa de Vest şi Centrală.

Se întinde la vest, din Senegal şi Mauritania, prin Mali, Burkina Faso, Niger şi Ciad, până în Sudan.

De la nord la sud, Sachelarul măsoară între 300 şi 500 km şi are aspectul unei stepe uscate, presărată

cu arbu ti şi palmieri spino i.ș ș

În anii 1930, secete severe au lovit regiunea Marilor Câmpii, din centrul Statelor Unite, între Texas şi

grani a canadiană.ț

Stepele din Ucraina sunt o lată regiune semiaridă unde, uneori, seceta durează mai multi ani.

În anii 1980, Etiopia a fost lovită crunt de secetă şi foamete. Primii care au suferit au fost copiii şi

bătrânii. În întreaga lume s-au făcut eforturi imense pentru

strângerea de fonduri pentru ajutorarea acestora.

Secetele şi de ertificarea au atras şi foametea.ș Expansiunea desertului este o urmare nu numai a naturii, ci şi a condi iilor sociale, a ac iunii nechibzuite a omului, prinț ț

defri ările masive de păduri. Se mai adaugă şi pă unatul nera ional şi practicarea unei agriculturiș ș ț inadecvate, de tip monocultură, incendierea unor suprafeţe cu plante arborescente pentru ob inereaț

terenurilor de pă unat. ș

13

Inunda ie determinată de muson în Jakarta, Indoneziaț

Inunda iiț

HAZARD HIDROLOGICE (oceanografice) cuprind hazardele generate de valurile de vânt sau de cutremure (tsunami), de banchiza de gheaţă şi deplasarea aisbergurilor, de producerea fenomenului El

Nino de ridicarea nivelului Oceanului Planetar.EL NI OȘ este un fenomen complex de interac iune între apele Oceanului Planetar şi atmosferă, care seț produce în zona tropicală a Oceanului Pacific. Acest fenomen se manifestă prin încălzirea anormală, la suprafa a, a apelor Oceanului Pacific, care se deplasează dinspre partea vestică spre partea estică subț

impulsul unor mase de aer cu aceea i direc ie de mişcare.ș țÎncălzirea apei oceanului se produce în preajma Crăciunului, fenomenul fiind denumit « El

Nino » (Copilul Domnului). Acest fenomen se repetă la intervale neregulate, cuprinse între 3 şi 7 ani, iar încălzirea poate să persiste 1-2 ani.

Răcirea anormală a apelor din estul Oceanului Pacific a fost denumită “La Nina”, aceasta fiind opusul fenomenului El Nino. La

Nina se manifestă prin intensificarea vânturilor de est care împing cantită ile mari de apă caldăț

la suprafaţa oceanului spre vest, locul apei calde fiind luat de o apă mai rece provenind

din adâncuri.

Unul dintre cei mai violen i El Nino, din 1982-ț1983, a avut efecte de lungă durată asupra

climei. Temperatura apelor de suprafa a a crescut în multe părţi ale Oceanului Pacific, cu aproape 10ț 0

C, pe aproximativ 13.000 de km de-a lungul Ecuatorului. S-au înregistrat secete în sudul Africii, Australia, Insulele Pacificului, India şi Sri Lanka. În schimb, pe coasta vestică a SUA şi alte zone din

jurul Golfului Mexic s-au înregistrat ploi torenţiale şi inundaţii devastatoare. Pierderile globale estimate au fost de 8,65 miliarde de dolari.

Inunda iileț sunt hazarde hidrografice cu o largă răspândire pe Terra, care produc mari pagube materiale şi pierderi de vieţi omeneşti. Aceste hazarde se pot produce în lungul râurilor (care drenează

circa 70% din suprafaţa continentelor) şi au cea mai mare frecvenţă pe glob în zona tropicală. Sunt procese de scurgere şi revărsare a apei din albiile râurilor în lunci, unde ocupă suprafeţe întinse, utilizate de om pentru agricultură, habitat, căi de comunicaţie, etc. Producerea inunda iilor esteț

datorată pătrunderii în albii a unor cantită i mari de apă provenită din ploi, din topirea bruscă a zăpeziiț şi a ghe arilor montanu, precum şi din pânzele subterane de apă.ț

Despăduririle favorizează scurgerea rapidă a apei pe versan i şi producerea unor inundaţii puternice. țÎn ţara noastră, în ultimii ani, inundaţiile au afectat aproape toate jude ele ţării. O mare parte dinț

pagubele înregistrate a fost datorată extinderii necontrolate a localită ilor în luncile râurilor şiț despăduririlor excesive.

Icebergurile sunt fragmente uriaşe de gheaţă desprinse din calotele glaciare sau din ghe arii polari,ț care plutesc împinse de vânturi ori de curen ii oceanici. Icebergurile pot fi întâlnite de nave pe circaț 20% din suprafaţa oceanelor, fiind un pericol pentru circula ia maritimă şi pentru platformele marineț

de foraj şi de exploatare a petrolului.

Cele mai numeroase iceberguri se întâlnesc în emisfera sudică, în apropierea coastelor Antarcticii, de unde pot sa ajungă până la 40-500 latitudine

sudică în oceanele Pacific, Atlantic şi Indian. În emisfera nordică, cea mai mare parte a icebergurilor provine din vestul Groenlandei şi se deplasează

până spre 480 latitudine nordică.În Atlanticul de Nord, ei au o formă neregulată, căci se desprind din blocul de gheaţă al

14

Groenlandei, unde relieful este accidentat, în timp ce în emisfera sudică se deta ează din platformaș

continentală a uscatului antarctic, având o formă tabulară. Ghe arii antarctici sunt şi mai volumino iț ș

putând avea o lungime de 350 km şi o lă ime de 60 km. Cei din Atlanticul de Nord ajung până laț

maximum 12-13 km lungime şi o lă ime de 5-5,3 km.ț

În Atlanticul de Nord cei mai multi ghe ari plutitori (în jur de 1000 pe an) trec prin dreptulț

insulei Terra Nova. Pericolul cel mai mare îl prezintă intervalul aprilie-iunie, iar în emisfera sudică,

noiembrie-ianuarie.

Apropierea unui ghe ar plutitor se anun a printr-o răcire a aerului şi a apei.ț ț

În noaptea de 14-15 aprilie 1912, transatlanticul „Titanic” un adevărat ora plutitor, cel mai luxos vasș

de croazieră, care se construise până atunci s-a scufundat datorită coliziunii cu un ghe ar plutitor.ț

Bilan ul a fost foarte dureros: din totalul de 3201 persoane (din care 1885 echipaj şi personal al naveiț

şi 1316 pasageri) şi-au pierdut viaţa 1573.

BANCHIZA poate să ajungă la grosimea 3-4 m, dar devine un hazard pentru naviga ie atunci când seț

extinde rapid şi pune în dificultate, datorită pericolului de blocare, navele de cercetări sau de pescuit

oceanic.

VALURILE puternice produse de furtuni sunt periculoase pentru naviga ie şi au un impact însemnatț

asupra coastelor. În furtună valurile se deplasează în diferite direcţii, cauzând pericole pentru vasele

din larg. În unele situa ii este realizat un spectru de interac iune în care se combină energia mai multorț ț

valuri, cu înăl imi de 8-10 m, a căror rezultantă este periculoasă pentru ambarca iuni şi pentruț ț

platformele petroliere marine (cele din Marea Nordului).

Majoritatea valurilor se produc prin frecarea dintre vânt şi apă, atunci când vântul bate

deasupra suprafe ei unui ocean. Frecarea pune în mişcare apa de la suprafa a. Cu cât mai intens va bateț ț

vântul, cu atât mai înaltă va fi mi carea în sus şi în jos a valurilor.ș

Energia valului descre te cu îndepărtarea lui de origine. În final, valul devine o mişcare lină,ș

domoală, în sus şi în jos, numită hulă. Un vapor aflat pe hulă se înalta şi coboară lin. Hula poate să

apară departe de originea valului.

Un val care a pornit din Antarctica a fost identificat şi s-a transformat în hulă pe coastele Alaska, la o

distanta mai mare de 10.000 de kilometri de locul de origine.

Valurile transportă aluviuni, cum ar fi nisip sau pietri , de-a lungul coastei, dacă o lovesc sub unș

anumit unghi.

TSUNAMI - sunt valuri uriaşe produse de cutremurele puternice, erupţii vulcanice şi alunecări

submarine. Ele au lungimi enorme, de până la 160 de kilometri, între o creastă şi următoarea. Se

15

deplasează cu viteze mari, de până la 800 de km/h. Când un asemenea val atinge coasta, produce mari

dezastre. Se manifestă ca un perete de apă înalt de 25 de metri, care mătură uscatul pe care îl întâlne teș

în cale.

Cele mai numeroase asemenea valuri se produc în Oceanul Pacific, dar se întâlnesc şi în

Oceanul Indian, Oceanul Atlantic şi în Marea Mediterană.

Pentru preîntâmpinarea efectelor valurilor tsunami au fost înfiin ate diferite sisteme de alertareț

a populaţiei, sisteme care func ionează pe baza datelor transmise cu ajutorul sateli ilor.ț ț

Valuri seismice înalte de până la 10 metri, declanşate de un cutremur cu magnitudinea 8,9 pe scara

Tricher, produs in Oceanul Indian, au maturat coastele a apte tari asiatice. ș

HAZARD BIOLOGICE NATURALE: - sunt reprezentate de epidemii, invazii ale insectelor, boli ale

plantelor, contaminările infec ioase. Pe lângă pagubele produse în agricultură, influen ează negativț ț

asupra degradării mediului natural.

EPIDEMIILE sunt caracterizate prin îmbolnăviri în masă ale populaţiei, datorită unor agen i patogeniț

cum sunt viru ii, rickettsioze, bacteriile, fungii şi protozoarele.ș

Epidemiile de mari propor ii poartă denumirea de ț pandemii şi au generat milioane de victime,

mai ales în Evul Mediu(ciuma bubonică, în Europa). În prezent se manifestă maladia SIDA (Sindromul

Imunodepresivei Dobândite), determinată de virusul HIV, cu transmitere sexuală sau prin transfuzii de

sânge.

Epidemiile sunt favorizate de sărăcie, lipsa de igienă, infestarea apei, aglomerarea gunoaielor

menajere, înmul irea obolanilor. Hazardele naturale, cum sunt inundaţiile sau cutremurele mari, suntț ș

însoţite de pericolul declan ării unor epidemii.ș

Măsurile preventive cuprind vaccinarea şi educarea populaţiei, păstrarea igienei în scoală şi în

familie, izolarea focarelor de declanşare a epidemiilor, combaterea agen ilor purtători.ț

Contaminarea infec ioasa apare ca rezultat al expunerii profesionale la agen i biologici, reprezenta i deț ț ț

sânge sau alte fluide biologice, virusuri, bacterii, parazi i şi/sau toxine ale microorganismelor etc.ț

Poate afecta toate categoriile de personal medical prin contact cu organismul bolnav sau purtător de

boli infecţioase şi cu produsele biologice ale acestuia, în cursul activită ilor de diagnostic şi tratament,ț

sau prin contact cu de eurile infecţioase rezultate din activitatea medicală. ș

În scopul evitării acesteia trebuie respectate precau iunile universale, standarde fundamentale,ț

reglementate în România prin Ordinul MS nr. 894/1994,² care se referă la măsurile ce trebuie aplicate

de personalul medico sanitar în practica medicală.

INVAZIILE DE INSECTE în special lăcuste, produc pagube mari agriculturii, îndeosebi în

Africa, Asia, estul Europei şi în America de Nord. Ele sunt prolifice, prin numărul mare de larve ce-l

16

generează. O tonă de lăcuste consumă zilnic hrana a 250 de oameni. Combaterea lor se poate face prin

distrugerea ouălor, utilizarea insecticidelor şi a unor capcane pentru distrugerea nimfelor de lăcustă.

Pe lângă lăcuste mai sunt şi al i dăunători biologici a căror ac iune capătă propor ii catastrofale.ț ț ț

Periculoasă este şi căpu aș vitelor frecventă în America de Sud, Australia şi Africa de Sud, parazi iiț

orezului (Asia de Sud şi Sud-Est), ai bumbacului (America de Nord, de Sud, Orientul Mijlociu) sau

omizile. În iunie 1974 o invazie de omizi, într-o regiune a Canadei, a distrus toate ogoarele şi culturile

de grădină. Convoiul a format un sir lung de 160 km şi lat de 100 km. Graurii fac anual pagube în

agricultura din sudul S.U.A., de câteva milioane de dolari atacând cerealele, legumele, livezile. Aceste

păsări transmit şi o gravă boală respiratorie.

INCENDIILE sunt hazarde periculoase pentru mediu şi pentru activită ile umane şi determinăț

distrugeri ale recoltelor, ale unor suprafeţe împădurite şi ale unor construcţii.

Incendiile pot fi declanşate de cauze naturale cum sunt fulgerele, erupţiile vulcanice,

fenomenele de autoaprindere a vegeta iei şi de activită ile omului(neglijenta folosirii focului, accidenteț ț

tehnologice, incendieri inten ionate) În perioadele secetoase, incendiile sunt favorizate adeseori deț

vânturi puternice asociate cu temperaturi ridicate, care contribuie la extinderea rapidă a focului.. I în

ţara noastră, în astfel de perioade se produc incendii, în localităţi, în păduri şi pe terenuri agricole.

HAZARDE ANTROPICE I TEHNOLOGICE:Ș

HAZARDELE ANTROPICE:

Hazardele antropice sunt fenomene de interac iune între om şi natură, declanşate sau favorizateț

de activită i umane şi care sunt dăunătoare societă ii în ansamblu şi existenţei umane în particular.ț ț

Aceste fenomene sunt legate de interven ia omului în natură, cu scopul de a utiliza elț ementele

cadrului natural în interes propriu: activită i agricole, miniere, industriale, de construcţii, de transport,ț

amenajarea spa iului. Ele sunt şi consecin a conflictelor militare, mai ales a conflagra iilor, cum au fostț ț ț

cele două războaie mondiale din secolul al XX-le. În unele cazuri, cauzele antropogene se întrepătrund

cu cele naturale, ca în cazul de ertificării, inunda iilor, etc.ș ț

Afectarea sau, în unele cazuri, distrugerea mediului determină o cre tere a vulnerabilită iiș ț

umane, respectiv pericole poten iale care pot periclita sănătatea şi, uneori, chiar viaţa, la care se adaugăț

pagubele materiale.

După durata şi gradul de afectare a mediului, zaharele se ierarhizează în:

1. episodice (emisii de poluan i, care po i fi remedia i relativ uşor);ț ț ț

2. accidentale (sunt hazardele care produc dereglări în desfăşurarea unui proces natural sau

17

antropic şi care se pot remedia într-un interval de timp scurt);

3. ruptură (produc întreruperea activită ilor prin distrugerea mecanismului de func ionare şi careț ț

necesită timp şi resurse financiare mari);

4. catastrofale (produc schimbări radicale în structura unui ecosistem, sau care pot conduce la

dispari ia unei structuri, şi deci, care presupune reconstrucţia pe principii diferite faţă de celeț

ini iale pentru a rezista la alte hazarde catastrofale, cu cheltuieli imense).ț

În funcţie de activitatea care le-a declanşat, hazardele antropice se pot structura în tehnologice şi

sociale.

HAZARDELE TEHNOLOGICE:

HAZARDELE INDUSTRIALE – Această categorie include o gamă largă de accidente, declanşate de

om cu sau fără voia sa, legate de activită ile industriale, cum sunt exploziile, scurgerile de substan eț ț

toxice, poluarea accidentală, etc.

Asemenea hazarde sunt mai frecvente în industriile chimică şi metalurgică, mai ales în prima, datorită

emisiilor de substan e nocive în procesul de produc ie şi cantită ilor mari de de euri care afecteazăț ț ț ș

mediul.Optimizarea mediului, protectia si conservarea lui poate fi făcuta numai după identificarea

surselor de poluare, a cauzelor si posibilită ilor de eliminare a acestoraț

Amplasarea obiectivelor industriale sau economice în văi adânci şi depresiuni, în care se manifestă

frecvent fenomene meteorologice cum sunt calmul atmosferic şi inversiunea termică, conduce la

stagnarea şi cumularea poluan ilor şi, în final, la realizarea unor concentra ii periculoase.Printreț ț

cazurile cele mai semnificative sunt:

Pe valea Mesei, afluent al Rinului, mărginit de coline ce domină valea cu 75-100 m şi dotat cu

întreprinderi industriale (cocserii, combinate siderurgice, centrale electrice, fabrici de sticlă, de acid

sulfuric, de îngră ăminte chimice, etc), o ceata densă şi persistentă ( timp de 15 zile) a provocat, înș

decembrie 1930, moartea a 60 de persoane şi simptome de otrăvire la câteva mii de locuitori. In

Romania la amplasarea unor obiective economice se vor respecta măsurile din legisla ia în vigoare,ț

18

începând cu Hotărâri ale Guvernului României nr. 525 - privitor la Regulamentul general de

urbanism.³

Între 5 şi 8 dec. 1952, factorii climatici (ceata, calmul atmosferic şi inversiunea termică) au

determinat o situa ie catastrofală la ț Londra. Ca urmare a cre terii bruşte a con inutului de anhidridăș ț

sulfuroasă ( de peste 20 de ori) şi de substan e solide aflate în suspensie ( de trei până la zece ori maiț

mare decât cea obi nuita), numărul deceselor provocate de faimosul ș smog londonez a fost evaluat la 4

000, iar cel al persoanelor care au avut de suferit, cu mult mai mare.

Accidentul produs la Opalin,(India) în ziua de 3 decembrie 1984, prin eliminarea accidentală a unui

gaz toxic ( tiocianat de metil ), provenind de la o uzină de pesticide, s-a soldat cu 6 500 de victime şi

îmbolnăvirea altor 100 000 de persoane ( sterilitate, afec iuni respiratorii, surzenie temporară, etc.). ț

În Ucraina, aprilie 1986, (explozia de la Centrala nucleară de la Cernoziom a afectat întreaga emisferă

nordică, iar numărul victimelor încă nu se cunosc cu exactitate);

În România, în anul 2000 a avut loc deversarea cianurilor din cadrul industriei minereurilor neferoase

de la Baia Mare în râul Some , apoi în Tisa şi Dunăre.ș

TRANSPORTURILE au cunoscut o evolu ie spectaculoasă, corelată cu cre terea demograficăț ș

explozivă şi cu dezvoltarea economico-socială. Pe oselele Terrei aleargă peste 600 de milioane deș

autovehicule, pe căile ferate circulă câteva sute de mii de terenuri, în aer se află simultan câteva mii de

avioane, fluviile şi mările planetei sunt străbătute de mii de vapoare. Această activitate implică

existenta unor riscuri variate, atât pentru mediul înconjurător, cât şi pentru societatea umană.

Caracterul de hazard ale acestora rezidă în:

1. Poluarea permanentă a aerului, cauzată de mijloacele de transport, care, numai la nivelul Europei,

sunt răspunzătoare pentru 69% din emisiile de CO, 63% din NO2, 30% compuşi organici

volatili.Ordinul Comun nr. 1406/191/2003 (MO nr. 213/01.04.2003) al Ministerului Apelor şi

Protecţiei Mediului şi al Ministerului Sănătăţii şi Familiei prevede evaluarea rapida a riscului

pentru mediu si sănătate umana. 4.

2. Pierderi de vie i omene ti. Pentru Europa, transporturile, în special cele rutiere, reduc durataț ș

normală de viaţă cu 40 de ani, de patru ori faţă de cancer.

3. Poluarea cu substan e periculoase a solului şi mai ales a apelor. Cele mai severe hazarde sunt celeț

legate de transportul produselor petroliere, iar astfel a fost abrogat Ordinul Comun nr. 1239/2007

19

(MO nr. 667/2007) privind modalităţile de realizare a controlului exportului şi importului produşilor

chimici periculoşi,

Transporturile rutiere au cunoscut cea mai amplă dezvoltare, între toate categoriile de transporturi,

derulându-se pe 15 milioane de km de drumuri modernizate, fără a lua în calcul imensa reţea stradală

din aşezări şi drumurile nemodernizate. Această categorie de transport este apreciată ca fiind de circa

zece ori mai periculoasă decât transportul feroviar ori cel aerian, cauzele accidentelor fiind legate de:

viteza excesivă, consumul băuturilor alcoolice, oboseala la volan, dificultatea traseelor în anumite

zone, defec iuni ale mijloacelor de transport, supraaglomerarea drumurilor, etc.ț

Transporturile feroviare. Impresionanta reţea feroviară ( circa 1 600 000 km ) – dominată de

magistrale transcontinentale, cu lungimi de mii de km – ,cre terea vitezei de deplasare ( în unele cazuriș

la 200-300 km/h), dificultă ile traseelor străbătute, erorile de semnalizare şi al i factori fac caț ț

accidentele în domeniu să fie foarte grave, cu atât mai mult cu cât numărul pasagerilor este ridicat şi

volumul mărfurilor foarte mare.

În ultimele decenii, catastrofe feroviare s-au înregistrat atât în ţări în curs de dezvoltare ( în India,

Brazilia, Mexic ş.a.) cât şi în ţări dezvoltate ( Germania, Belgia ş.a.).

Transporturile navale prezintă riscuri mai mari în cazul transporturilor maritime ( datorită tonajului

mare al navelor), decât în cazul celor fluviale.

Transporturile maritime se practică pe distanţe lungi, fiind esen iale în schimburile comercialeț

intercontinentale. Cele mai grave şi cu cele mai mari consecin e sunt accidentele petrolierelor, a douaț

jumătate a secolului al XX-le fiind marcată de un întreg sir de asemenea catastrofe, între care: „ Torres

Canton” ( 18 martie 1967), „ Arizona Standard” şi „Orogen Standard” ( 18 ianuarie 1971, s-au ciocnit

în Golful San Francisco), „Amo co Cadii” ( 18 martie 1978) ş.a. „Torrey Canyon” a deversat 100 000

tone de petrol, iar „Amoco Cadiz” o cantitate aproape dublă, ambele dând naştere unor „maree negre”,

care s-au abătut asupra ţărmurilor, urâţind peisajul, distrugând flora şi fauna, alungând turiştii.

Transporturile aeriene au revoluţionat comunica iile la mari distanţe, fiind esen iale pentruț ț

deplasarea pasagerilor. De i sunt considerate cele mai sigure, par mai periculoase decât alte mijloaceș

de transport întrucât accidentele aviatice sunt intens mediatizate.4

HAZARDELE AGRARE rezultate prin extinderea terenurilor agricole, au modificat peste 40% din

suprafaţa uscatului.

20

Este evident faptul că ecosistemele naturale se reduc din ce în ce mai mult, în bună măsură datorită

necesita ilor impuse de dezvoltarea demografică şi economică a omenirii. În fapt, cu excep ia câtorvaț ț

întinse regiuni naturale, între care Arctica, Antarctica, unele zone deretice, ale pădurii tropicale ori ale

taigalei, există o alternanta a mediilor transformate antropic cu cele naturale.

Unele medii naturale au fost chiar radical transformate antropic: se apreciază că circa două cincimi

din întinderea de aproape 150 milioane de km2 ai uscatului planetar au fost puternic modificate de

activită ile umane: agricultură, extinderea aşezărilor, activită i productive, etc. Numai în ultimele treiț ț

secole a fost despădurită o suprafa a de 6 milioane de kmț 2, terenurile agricole s-au extins cu 22

milioane de km2, iar terenurile umede s-au restrâns cu 1,6 milioane de km2. Mai mult, peste o esimeș

din suprafe ele agricole ale Terrei au devenit marginale sau improprii unei exploatări regulate.ț

Agricultura intensivă a contribuit în mare măsură la unele din stricăciunile pe care oamenii le-au

produs mediului înconjurător.

Nutre urile realizate cu ajutorul fertilizator chimici şi insecticidelor sunt spălate de ploi în sol, darț

acestea distrug nu doar vătămătorii ci şi ecosistemul natural. Dezvoltarea unor ferme mari înseamnă şi

reducerea habitatelor naturale prin distrugerea zonelor împădurite din preajmă.

Potrivit evaluărilor efectuate de institu ii specializate ale O.N.U., procesele de degradare a solurilorț

sunt evidente pe circa 2 milioane de hectare, fiind datorate unor cauze diferite: eroziunea prin apă

(56%), eroziunea prin vânt (28%), degradarea chimică (12%), degradarea fizică (4%).

Există şi o eroziune datorată sau favorizată nu de absenta apei, ci tocmai de prezenţa acesteia:

eroziunea pluvială, rezultat al ac iunii precipita iilor pe un sol neprotejat. ț ț

Degradarea terenurilor apare şi în cazul despăduririlor nera ionaleț şi al păşunatului excesiv. Unul

din primele exemple din istorie l-a oferit Grecia, degradarea pământurilor sale începând cu milenii în

urmă tocmai datorită unor defri ări exagerate şi a unui pă unat excesiv. Iar în timpurile noastre, celș ș

mai concludent exemplu îl reprezintă degradarea terenurilor din Saharei – zona care face trecerea între

marele pustiu Sahara şi savanele africane – care a fost accentuată de supraîncărcarea terenurilor, având

o vegeta ie săracă, cu mari efective de ovine, caprine, cămile.ț

De asemenea, iriga iileț constituie o cauză importantă a degradării solului, făcute în mod nera ional,ț

aceasta provoacă salinizarea (ca de exemplu în Câmpia Insului, valea Fluieratului, nord-estul Braziliei

etc.), fie excesul de umiditate.

21

HAZARDELE COMERCIALE sunt legate de comer ul cu produse/de euri toxice şi radioactive.ț ș

Problema depozitării de eurilor toxice a fost adusă în centrul aten iei la începutul anilor 1970 înș ț

localitatea Ove Canal, în apropierea cascadei Nicoara, S.U.A. Acolo a existat un număr crescut de nou

născu i cu diferite invalidită i, iar numărul cazurilor de cancer era şi el în cre tere.ț ț ș

De eurile trebuie să fie transportate până la amplasamentul final, ceea ce poate implica trasee lungiș

parcurse pe căi rutiere, ferate sau maritime. Rutele parcurse de de eurile toxice sunt rareori făcuteș

publice. Încărcăturile sunt transportate cu trenuri sau camioane noaptea, atunci când oselele şi căileș

ferate nu sunt aglomerate.

Companiile britanice sunt printre liderii procesării sau “stocării” de eurilor toxice. În 1975,ș

aproximativ 5000 tone de gunoaie şi de euri au fost importate pentru a fi neutralizate în Mareaș

Britanie. Câ iva ani mai târziu cantitatea crescuse la 20000 de tone, din care un sfert era catalogatăț

toxică.

• În Stewart din Redford, în Anglia, operatorii produc electricitate din gazele provenite din

descompunerea de eurilor.ș

• În cariera Arhidiecezan , Ara Galilor, sunt îngropate aceste pachete cu de euri periculoase,ș

aduse din Austria. Acest gen de depozitare nu a fost permis în Austria la acea dată şi, de

atunci, a fost interzis şi în Ara Galilor.

• Cargoul Arin Bd a ajuns pe primele pagini ale ziarelor în 1988 când a navigat îndelungat cu o

încărcătură de de euri toxice pe care nimeni nu o accepta. ș

HAZARDELE SOCIALE:

CONFLICTELE MILITARE sunt hazarde premeditate în timp de pace prin pregătirea arsenalului

militar şi, mai ales, prin testele nucleare efectuate în S.U.A., Rusia, China sau apărute din cauza

disputelor politice scăpate de sub control.

Istoria omenirii a înregistrat numeroase conflicte militare, însă cele care au avut loc în secolul

XX au cuprins aproape întreaga planetă (primul şi al doilea război mondial, numeroase războaie

locale), fie că s-a desfă urat în unele areale ale Terrei, unde utilizarea arsenalului avansat tehnic aș

condus la apariţia unor catastrofe ecologice (Vietnam – gaze defoliante, incendii şi contaminări cu

petrol, mine în Golful Persic, Iugoslavia etc.)

Armele aflate în prezent în arsenalul militar al unor state sau în proiect de a fi realizate (de

exemplu, bomba cu neutroni), pe lângă care bombele atomice aruncate la Hiroshima şi Nagaică în

august 1945 fac o figură tearsa, creează, pentru prima dată în istoria omenirii, pericolul uneiș

amenin ări de distrugere totală a vieţii de pe planeta noastră, de dispari ie posibilă a speciei umane.ț ț 6

TERORISMUL. Termenul terorism înseamnă acte de violenta comise de opozan i ai unui stat,ț

22

care operează în grupuri restrânse, secrete. Cuvântul implică de asemenea faptul că terori tii nuș

desfăşoară o campanie pur militară, ci încearcă să tulbure viaţa normală a unei societă i, folosindț

tactici ce pun în pericol sau intesc inten ionat oameni obi nui i. În cazuri extreme, avioane civile sauț ț ș ț

centre comerciale sunt aruncate în aer, sau ostatici nevinova i sunt uci i dacă cererile răpitorilor suntț ș

refuzate.

Terorismul a devenit o problemă mondială. Grupările de stânga au devenit active în Europa,

SUA, Japonia şi în multe zone ale Americii de Sud. Palestinienii, învinşi în războiul de Ase Zile

(1967), au înfiin at Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei (OEP) cu scopul de a lansa atacuri teroristeț

asupra Israelului.

Campania pentru drepturi civile din Irlanda de Nord (1968) a dus la acte de violenta şi la

reinstaurarea IAR în calitate de for a majoră în provincie, acesteia opunându-i-se în cele din urmă alteț

grupări teroriste.

Na ionalismul şi religia erau din ce în ce mai puternice. Nemul umirile etnicilor au dus laț ț

înfiin area Panterelor Negre în SUA, al Tigrilor Amili în Sri Lanka s. a. ț

Terorismul a luat proporţii îngrijorătoare :

• Atentatele de la 11 septembrie 2001, din Statele Unite, cele mai sângeroase din istorie, au

fost comise de 19 membri ai grupării al-Qaeda, care au deturnat patru avioane şi le-au

prăbu it peste World Rade Enter si Pentagon. Atacurile s-au soldat cu 2.978 de mor i, 2.749ș ț

de persoane fiind ucise la New York. Turnurile Gemene ale World Rade Enter, cele mai

înalte din New York, au fost lovite de avioanele deturnate de terori ti, la un interval de câtevaș

minute.

• Locke, un ora sco ian, a fost scena celui mai mare dezastru aerian din Marea Britanie, cândș ț

un avion Boeing 747 a fost aruncat în aer de o bombă a terori tilor în 21 decembrie 1988. Nuș

au fost supravie uitori, printre cele 270 de victime s-au numărat şi locuitori ai ora ului uci iț ș ș

în urma căderii rămă itelor avionului. Investigatorii au acuzat Libia că ar fi pus la caleș

atentatul.

• Gherilele arabe au luat 11 ostatici israelieni în timpul Jocurilor Olimpice din 1972. To iț

ostaticii, cinci terori ti şi un poli ist, au fost uci i într-o confruntare armată în aeroportul dinș ț ș

apropiere.

• În 1983, în Beirut, 170 de marinari americani au fost uci i când un camion încărcat cuș

explozibil a intrat într-o cazarmă a marinei americane. Două minute mai târziu, un atac

similar asupra membrilor For ei Internazionale pentru Păstrarea Păcii aflaţi într-o altă clădire,ț

a provocat moartea a 70 de persoane.

23

• 11 aprilie 2002: Tunisia. 21 de persoane, inclusiv 14 cetă eni germani, şi-au pierdut viaţaț

într-un atentat sinucigaş împotriva unei sinagogali din Jerba. Atacul a fost revendicat de un

important responsabil militar din Al-Qaeda.

• Atac asupra unei coli din Besleaga, în toamna lui 2004, soldat cu moartea a zeci de copii şiș

cadre didactice.6. ( Manualul de geografie, clasa a XII-a ).

CONFLICTE SOCIALE conflictele sociale de masă, epurările etnice sunt deosebit de numeroase.

Termenul “etnic” descrie adesea un grup de oameni care au sentimentul unei apartenen eț

comune, bazată pe istorie, obiceiuri sau mod de viaţă. Sim ul identită ii define te cel mai bine grupulț ț ș

etnic, dar poate fi accentuat de aceea i limbă, religie, culoare a pielii sau un statut comun de clasă sauș

de castă.

Conflictele etnice pot apărea oricând, deoarece, de-a lungul mileniilor, oamenii s-au amestecat

unii cu al ii.ț

Exemple de astfel de conflicte sunt:

Provincia Kosovo din Iugoslavia (etnicii albanezi de religie islamică contra sârbilor de religie

ortodoxă)

În Sudan, conflict etnic şi confesional între popula ia arabă, de religie islamică, din nordul ţării,ț

şi popula ia negroidă, de religie cre tina, din sudul ţăriiț ș ;

• Imigran ii din Carabe sosesc la Simptoamele, la începutul anilor 1960. Multi oameni de culoareț

credeau că străzile Londrei sunt « pavate cu aur » dar în schimb au dat de rasism şi ostilitate.

• Dezintegrarea Iugoslaviei din 1990 a dus la un război interetnic terifiant între sârbi, croa i şiț

musulmani. ( Manualul de geografie) 7.

CRIMINALITATEA I CONSUMUL DE DROGURI Ș – au devenit probleme sociale cu răspândire

în lumea întreagă.

Abuzul de droguri implică consumul de droguri a căror utilizare este ilegală, cu excep ia scopurilorț

medicale, mai ales dacă acesta devine un mod de viaţă, obicei sau dependenta.

Consumul de droguri este o activitate de mare risc.Unele droguri pun direct sănătatea în pericol, atunci

când sunt consumate în cantită i tot mai mari pentru a atinge starea de ț bine. Optimismul artificial şi

iluzia men inerii autocontrolului sunt şi ele periculoase deoarece afectează ra ionamentul. Cel maiț ț

mare pericol este acela că utilizatorul nu va avea banii pentru a-şi plăti viciul şi a avea un mod de viaţă

normal şi se va da bătut, intrând într-o lume dominată de droguri unde crima şi prostitu ia suntț

singurele modalită i de continuare a vieţii. Astfel, consumatorul devine nu doar o persoană nefericită ciț

şi o problemă socială.

O op iune practică de a preveni vânzarea drogurilor prin arestarea asa-numi ilor “dealeri” sau prinț ț

24

interceptarea mărfii în momentul intrării în târa.Problema drogurilor este intensificată de sărăcia statelor în curs de dezvoltare, problemele sociale din

tarile dezvoltate şi de crima organizată. Solu iile rapide şi facile rămân evazive.ț

Hazardele naturale si tehnologice

Etimologic, termenul de hazard provine de la cuvântul arab « az-zahr», care înseamnă joc de zaruri. Această loterie a unor întâmplări neprevăzute cu cauze necunoscute denotată de etimologia cuvântului

nu mai este de actualitate de vreme ce se consideră astăzi că hazardul este o solu ie a devenirii.țMulti autori consideră că există o interac iune între oameni şi un eveniment, hazardele fiind legate deț

prezenta omului intr-un anumit areal. De aceea hazardul este văzut ca o pierdere poten iala ceț dăunează oamenilor, societă ii, mediului, economiei sau ca o amenin are pentru oameni şi bunurile lor.ț ț

Aceste abordări ale hazardatelor sunt eronate, deoarece identifică hazardul cu riscul.Hazardul reprezintă, de fapt, o categorie fenomenologică, referindu-se la obiecte şi fenomene (mase de

aer, biomasă), la ac iunile acestora (inundaţii, alunecări de teren) precum şi însu irile lor.ț șHazardele se caracterizează printr-o serie de atribute care le conturează dimensiunea spa ios-temporalăț

şi energetică : magnitudinea- depă irea unui anumit prag de acceptabilitate, a unei limite valoriceș dincolo de care pot apărea prejudicii aduse omului sau bunurilor sale duce la apariţia fenomenelor

extreme ; frecventa- reprezintă gradul de repetabilitate al unui unui eveniment de o magnitudine dată ; viteza de manifestare- este intervalul dintre primul moment al manifestării unui hazard şi momentul său maxim ; temporalitatea- însu irea evenimentelor pe o linie continuă de la cele aleatoare la celeș

periodice.Definirea termenilor utiliza i în studiul hazardatelor ajută la o mai bună în elegere a defini iilorț ț ț men ionate mai sus, astfel tratând în ordinea importantei lor primul element îl reprezintă analizaț

hazardului ceea ce reprezintă procesul de identificare a probabilită ii de manifestare a unui fenomenț periculos. Odată analizat hazardul se urmăre te frecventa acestuia adică măsurarea probabilită iiș ț exprimată printr-un număr de manifestări ale unui eveniment într-un interval de timp dat. Un alt termen utilizat în terminologia specifică este hazardul dinamic sau rezultatul comportamentului

episodic activ al unui proces, urmat de hazardul static ce relevă ac iunile umane care duc laț îndeplinirea condi iilor periculoase statice.ț

Identificarea hazardului este termenul utilizat pentru recunoaşterea tuturor hazardatelor posibile care ar putea să apară într-un anumit timp în arealul de interes. Perioada de recul este intervalul de timp dintre

două evenimente care au sau depă esc o anumită magnitudine, de aici ne este indus termenul deș “magnitudine” care reprezintă cantitatea totală de energie şi materiale eliberată în urma manifestării

unui proces sau fenomen de o anumită mărime sau durată. Probabilitatea este raportul dintre rezultatele specifice şi cele totale, având în general valori cuprinse între 0 şi 1,iar susceptibilitatea este dată de

probabilitatea spaţială de manifestare a unuia sau mai multe hazarde naturale. În concluzie, se poate afirma că hazardul reprezintă o stare probabilă a unui sistem definită de

poten ialitate de manifestare cu o magnitudine ce depă e te un prag general acceptat, cu intervale deț ș ș recurenta estimate, într-un timp şi într-un spa iu care nu pot fi exact determinate. ț 8.

25

NOTE DE SUBSOL:

¹ Claudiu Giurgiuveanu – Înfruntând natura dezlan uita. ț

² Ordinul MS nr. 894/1994 care se referă la măsurile ce trebuie aplicate de personalul medico sanitar

în practica medicală, în scopul evitării contaminării infecţioase atât a personalului medical, cât şi a

pacien ilor. .ț

³ Hotărâri ale Guvernului României nr. 525 din 27.06.1996, publicata in M.O. nr.149 din 16.07.1996,

cu privire la regulamentul general de urbanism, capitolul II -Reguli de baza privind modul de operare

al terenurilor, Art. 11- Expunerea la riscuri tehnologice, alin. 2 prevede: in sensul prezentului

regulament, prin riscuri naturale se intelege: alunecari de teren, nisipuri miscatoare, terenuri

mlastinoase, scurgeri de torenti, eroziuni, avalanse de zapada, dislocari de stanci, zone inundabile si

altele asemenea, delimitate pe fiecare jude prin hotărâre a consiliului jude ean, cu avizul organelor deț ț

specialitate ale administra iei publice.ț

4. Ordin Comun nr. 1406/191/2003 (MO nr. 213/01.04.2003) al Ministerului Apelor şi

Protecţiei Mediului şi al Ministerului Sănătăţii şi Familiei pentru aprobarea Metodologiei

de evaluare rapidă a riscului pentru mediu şi sănătatea umană.

5. Ordin Comun nr. 1239/2007 (MO nr. 667/2007) privind modalităţile de realizare a controlului

exportului şi importului produşilor chimici periculoşi, precum şi modalităţile de colaborare dintre

autorităţi, conform Hotărârii Guvernului nr. 305/2007 privind unele măsuri pentru aplicarea

Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului (CE) nr. 304/2003 privind exportul şi

importul produşilor chimici periculoşi.

6. Manualul de geografie, clasa a XII-a, ed. Hmanitas.

Silviu Negu ; Mihai Selenic; Gabriela Apostol; Dan Bălteau.ț

7. Manual de Geografie Clasa a XI-a, Editura Humanitas, Bucure ti.ș .

8. Dezastre naturale-Traducere Adina Petrescu, Editura Arc, Chisinau.

26

Bibliografie:

1.Claudiu Giurgiuveanu – Înfruntând natura dezlan uita,ț

2. Arborele lumii – Planeta pământ,

3. Manualul de geografie, clasa a XII-a, ed. Hmanitas.

4. Silviu Negu ; Mihai Selenic; Gabriela Apostol; Dan Bălteau, ț

5. Manual de Geografie Clasa a XI-a, Editura Humanitas, Bucure ti.ș

6. Dezastre naturale-Traducere Adina Petrescu, Editura Arc, Chisinau.

7. Hotărâri ale Guvernului României nr. 525 din 27.06.1996, publicata in M.O. nr.149 din 16.07.1996.

8.Ordin Comun nr. 1406/191/2003 (MO nr. 213/01.04.2003) al Ministerului Apelor şi Protecţiei

Mediului şi al Ministerului Sănătăţii şi Familiei

9. Ordin Comun nr. 1406/191/2003 (MO nr. 213/01.04.2003) al Ministerului Apelor şi

Protecţiei Mediului şi al Ministerului Sănătăţii şi Familiei pentru aprobarea Metodologiei

de evaluare rapidă a riscului pentru mediu şi sănătatea umană.

10. Hotararea nr. 762/2008 pentru aprobarea Strategiei nationale de prevenire a situatiilor de urgenta.

27