ANUL AL, — NO. 42. 2 L E I E X E M P L A R U L Duminică 19 Octombrie 1924

ptffiTUL А І Ш П І А і Ш Ш Ш Io tara : pe UD an 1 0 0 l e i . in străinătate ne UD an 2 0 0 i e i . teă^

O întreprindere gigantică

Scoaterea J a suprafaţă de câtre marina engleza a vaselor da război germane, scufundate In 1918 la Scapa-Fiow de echipa jiul lor.

No, 4ß. U N . I V f i K S U L L I T E K A R Duminica 19 octombrie 0Ú4

ANATOLEFRANGE Ziarele vestesc că a mur>lt un erou, erou tn înţelesul

Iul Carlye. Moi nu credem, totuşi, că a murit tntr'a-ăevăi*. Mnatole France va sta pururea ca o coloana de foc pe piscurile civilizaţiei. S'a stins din el numai substanţa vremelnică şt pierttoare, temniţa de lut in care spiritul şl genialitatea Iul au stat ca pasărea tn colivie sau ca leul mărginit ăe zăbrele.

Franţa luminii pierde un om mare, dar PantAeo-nut Istoriei salută un erou, căruia Nemurirea ia zum bit de mult. Intelectualitatea in suferinţă se pleacă destinului.

Mpostolut delà Villa Said rămăne un îndrumător al sufletelor spre Cast alia frumosului desăvărşlt. ^NUM vom drămui noi faptele şi viaţa şt nici nu ni-l înfăţişăm de cât ca gânditor şi artist. OmulCIR-tremurat de fiorii пеіщеteşi ai vieţii a murit, dan vd trăi de-apururi scânteia divină, care a sărutat pămăntul aproape un veac.

STUDENTUL într'o zi de toamnă frumoasa,

când soarele, scăpătând la ori­zont, învăluia într'o lumină purpurie cerul şi pământul, pe calea Victoriei mişuna o groa­ză de lume printre care mulţi pierde vară, care neavând ce faco, eăscau gura pe la mărfu­rile expuse prin galantare.

Un tânăr de vreo douăzeci de ani, cu faţa îngrijorată şi pa­lidă, se oprise şi privea la ga­lantarul unui bancher. încărcat ou tot felul dó- bilete de bancă şi monede de aur şi argint. A -rele Hogătii îi dădeau tbäeajbului mult ele gândii. Privirea-i visă ;

toaro fătăcea pe hârtiele mn-•ne$ă: lii.'-:ó;le vedea scrise atâ­tea b u c u r i i , atâtea alinări la .muli;ele:i suferinţe.... îşi j ;eamîn-r 1 ^ " ' ^ m | I U Ă 4 A trudită, clasele ^гШаге ; ;і#си10' 'là" ;fară, '. cărarea 4IJRNGLI pe care so 'dùCëa dimi-itobţ'ă la '^сбаіі :;}cu • desagii pe

íuméri plini cu cărţi ş i merinde. Mintea pe" acea vreme o àvëà*â-geră şi sufletul amibiţios; învă-,. ţa' bine şi vroea să ajungă boer, om mare!... După ce făcuse pa­tru (Clase, păruiţii cu groui/ăţi mari îl aduseseră la oraş. . R ă m a s la o gazdă într'o ma­

hala unde şedeau patru într'o . odae, era destul de bine îngrijit -da coana Manda, care .le çla c e .

le trobuea- Uneori îi mai lua la zor când nu se purtau prea bine. ; I

Făcuse cinci clase de liceu, oând într'o zi veni vestea de răsboi.

Întors acasă, viaţa' de ţară nu <> mai pricepea. Mâna nu-i prindea filă muncească pămân­tul, vorba celor din jurul lui i se părea, naivă, cred iuţele mu­mei lui, copilării.

Tatăl său plecat ia război, lăsase un mare gol în casă. Dânsul povăţuise pe fiul şan Vladj -ăă; аіЬа'^Ще de піяшіа-sa şi ide, uvferfâia lojÉ|Vlad la vârs­ta când Щ\\ щіі• Ъу^ѴоріІ nici oui, .cu idei mai -ч5оЩІ^- ! decât toy;aţaş'ii lui :crc;SCITÍ|;| î i \^ . •neşti­inţă şi'n І Н Ф Ѣ » А І . ; о ^ ;Oelóv care trăesc ziua de айГ,;рѳ mâine, fără";frământările 'Storului , fă ră sbjuciumul- а т і д а і т е і о г , se

.simţea singuratic ; f r j r i | ţ f e După сѳ da 1 ,Amână de ajfttoi' í m i c h i i sale în treburile câmpului ş i ale casei, îşi recitea, cărţile pe.care k ştia aproape de pe dinafarăi îngrijirea vitelor î l stânjenea, frumuseţile, naturei nu'l ferme­cau atât în cât şă' l mângâe de viaţa pe care o făurise în min-téa-vlAíii^i-care vedea acum -oă.. se spulbera ca nourii aceia ar­

gintii care jm topesc în albas­trul zării.

Vestea morţii tatălui său ur­mată de un pacheţel în care era virtutea militară, îi rupse ini­ma, şi-i sdruncină speranţa de a mai putea urma şcoala.

Muma sa însă îl trimese iar praş. Vânduse o pereche de boi ca să-i dea banii care-i trebu­iau. Dar viaţa din ce în ce mai scumpă, mai grea, oamenii mai răi, mai nepăsători la sufertini-ţele -tineretului dornic de învă­ţătură, măreau zilnic lupta pen-' rru existenţă.

Tânărul;căutase prin jurnal ia anunţuri o ocupaţie în „orele libere dé şcoală, ,-fea mai produ-

-, că" vetà, să" şe poată împotrivi mizeriei. Sforţările erau aproa­pe peste [»uteri, muncea -toate orele afară de cele şase care le, da somnului, şi l o t u ş i era prea puţin. Haina lui roasă, pălăria scofâlcită, ghetele «câlceai&, toate dovedeau lipsurile lui. Se uita cu râvnă la banii din ga­lantar şi se gândea la toate bu­nătăţile pe cari le reprezentau.

Cine ea ' susţio un suflet plă­pând, rătăcit în haosul unui o-raş expus la toate tentaţiele, suferind de toate lipsurile ? Sunt oare persoane să înlocu­iască pe muma oare lipseşte V . tutori cari să întindă o mână de ajutor acelora ©are- alunecă pe povârnişul mizeriei, drdwyniei care cu cutiuţe înţelepte ëjk ridice conştiiaţele mohorâte ;de amărăciiinea 'des(per,ării ? "-Фапйь, rul se uita. fix la bani.

— Cu ei faci tot ! şopti el. şi plecă cutremuj-ându-se uşor.

Acasă, în faţa mesei lui "de lucru. p ^ colţul dăreia .çtete un castravete' murat şi un codru de pâine, prânzul lui d/> seară. Se gândeşte la numărul- destui de mare al oamenilor porniţi, de jos şi ajunşi sus, sus de'tot!..

- Şi ei au suferit, şi lor. le-a lip­sit multe, d a ! dar erau alte vromuri. par'că-i şopteşte o ^

voce. • "... —A 4oua-zL - !a ga,IanU№u£ibian.^ cherului. alte titluri, alte mone-

Duminică 19 Octombrie Í924 U N I V E R S U L L I T E R A R No, Щ, — ,3.

FMNFMRONUL Ascultaţi o istorie Ce-am găsit-o prin hrisoave, Hârtii vechi din vremi-apuse Ce menire au să ţie, Să păstreze adunate Şi cu grijă înşirate. Întâmplări, glume şi snoave Ce uitării sunt expuse.

într'o zi Mihai Viteazul însoţit de căpitani, In Ardeal trecu pârleazu In ai vieţii sale ani; Vru să treacă în revistă Ceata lui de călăreţi, Olteni sprinteni şi isteţi, Alta cum nu mai există.

Cum se 'ntămplă la parade, lat' un cal eştt din rând... — Hei, măi leat, fii cumsecade, -Al căprar spătos ti zice Călăreţului — „curând „Nu lăsa frontu săi strice „Si-ţt dă catul înnapoi". — Innapoit ţanţoş răspunde Călăreţul, „Cum şi unde?... „Calul este delà noi, „Dela noi din al meu sat, „Si'nnapoi el niciodată „Nu se dă şi nu s'a dat !

Dar căciula lui moţată Iat-o că îi cade jos, De pe capu-i aruncată

D'aï lui cal năbădăios, Un oştean însă o prinde, lntinzând mâna spre ea Si cu suliţa i-o 'ntinde Aplecăndu-se pe şea. Cârtitor el o primeşte Si, cu ton dârj, mânios, El în astfel îi vorbeşte Celui ce-o luă de jos: —Astă suliţă mai bine „ Trupul meu mi-l străpungea. „Se 'nfigea vârtos în mine, „Iară nu'n căciula mea!*

. Auzind Mihai cc spune Fanfaronul cel ciudat, Zâmbitor, cu vorbe bune, Părinteşte lă Jntrebat: — Eu nu pot de loc pricepe, „Si te rog a-tni arăta, „Dc ce trupuh să-ţi înţepe, „Iară nu căciula ta ?"

Arătând moţul căciulii, Rupt de lance, găurit'-. De ascuţitul vârf al sßlii, I-a răspuns atunci smerit :"Ш — Iţi spui, doamne, st>re ştiinţă, „Ca 'ntrebarea să nu-ţi fie • „ Vorbă spusă în zadar : j „La spiţer, îngăduinţă „Am de plată, am credinţă „Iar nu şi la căciular t" g

N. Tine.

de surâd trecători lor , gi tână-: rului oare i se pare că acele pa-í rale sun t şi ale lui "puţin, de l mult ce le-a privit ! î n t r ' o zi ! Vlad vede a n u n ţ a t în t r ' un jur-; nai că se cau tă un băea t de bi-'• rou la un bancher ; inima-i tre-|. sare ! se va duce să vadă, să

t răească aproape de acele hârtii [ a t răgătoare, să-şi îmbete pri­

virile cu ele, dacă nu poate a-vea m a i mu l t !...

Se angajează la birou, este deştept şi munci tor , în curând capătă încrederea patronului

F siău care'1 t r imeto cu sume mar i I la diferiţi clienţi. r Inf^r'o zi' este s ingur qu pa-• tronul, este seariă aproape să ;' închidă prăvălia, casa de bani ; deschisă, bancherul face soca-l teii aplecat pe registre. De o-'• dată se'nitoarce spre Vlad, îl Г cheamă cu vocea răguşită, face \ semn oă se 'năbuşe. dă ochii pes

te cap şi'şi dă sufletul pe bra­

ţul lui Vlad aplecat asupra lui înspăimânta t !... Es te linişte, nimeni nu trece pe stradă. Vlad oişte singur, . pa t ronul mor i .

casa de fier plină de bani . des­chisă !

O ameţea lă coprinde pe copi Iul oare în to tdeauna n 'a ştiut ce este banul , n ' a beneficiat de bu­curiile pe care le poate procura. I se pare că ţă răncuţe le desina-tc pe bancnote îi surâd, îi pare că iau fiinţă, că'i întind braţele pline de ademeneli şi făgăduin­ţe. Vede o v ia ţă mărea ţă , mese bune, lux. o n o n m !... Tânărul se cut remură .

O voce îi zice : — I a bani i şi pleacă- ! Face un pas. spre casa de

bani, îngrozit do fapta caro vrea s'o facă, dar a d e m e n i t ' d o toa te tentaţiele. . . Iată-1 în faţa bani­lor! Pache te . ' ş i iar paebeif de nenumăra te bogăţii.

— la-le ! îi şopteşte aceaşi voce.

— Nu, zice el : ce ai" zice m a m a ? !...

Imagina blândă a mumei ' cinstită care îşi vânduse ul t ima

avere ca să'l facă pe el om cu carte, îi opri gestul fatal. Sim­ţise privirea mamei lui aţinti ta a.s.upra-i, acea privire care'l ur­mărea deoând îl învăţase să :pue picioruşele pe pămân t şi să calce derpt !

Vlad eşi şi de te de veste des­pre moar t ea bancherului . Par­chetul sosi la faţa locului şi bie­tul băeat fu declarat arestat , moartea- părând suspectă, şi casa, de bani' fiind găsi tă des-(-nisă. Acest tânăr, cinstit, am­biţios, mândru se văzu la un loc cu t o t ce produce societatea mai murdar, m a i desfrânat, mai josnic. Auzi în acel loc cuvinte obscene necunoscute lui., bles-temuri grozave, glume cinice.

Ghemuit în colţul în care se re trăsese, tremura-'- de scârbă: După două zilo fu pus în liber­t a te fiind cons ta ta tă nevinovă­ţ ia lui.

Vlad ieşi din acel noroiu cu sufletul revol ta t şi cu impre­sia că mintea- lui se murdăr ise în acea promiscu i ta te !

La bancă i so oferi o recom­pensă pentru minutele jignitoa­re oare le suferise din cauza în­tâmplări i înorţei bancherului^ dar el refuză. Acum îi era scâr­bă de acei bani pentru care vă­zuse că se fac a t â t ea infamii.

în t r ' o zi fu t r imes cu nişte hârt i i la islingura ; moşteni toare a patronului său. D-ra P o p era gentilă, simplă, cu ochii blânzi, cu un surâs fin, m a i mul t fru­moasă prin expresia de bunăta­te de cât prin acea fizică. E a pro fită de ocazie ca să 'n t rebe pe Vlad a m ă n u n t e despre sfârşi­tul ta tă lui ei.

ТапашГ se exprima corect, avea, vorba uşoară , înfăţişarea distinsă ; găsiră amândoi plă­cere să'şi împăr tăşească ved:-rile. - •

' S fâ r ş i tu l tn numărul viitor).

4. No. 42. U N I V E R S U L L I T E R A R Duminică 19 Octombrie 1Ѳ84

Romanţă Când ai plecat — povestea

• toamnei Prindea din aripe, discret Să sune 'trist — vibrând în suflet Ecoul primului regret.

Şi de ţi-am stat, plângând, în cale

Hugându-te să mai rămâi Tu ai plecat- —, neînduplecat, Asemeni dragostei dintâi,

in urma ta, — privind o clipă, Simţeam, cum lacrim imi se

ceru ; Şi-am stat plângând, peste ruina Din basmul ce-l credeam etern.

Târziu, redeşteptat — în suflet, Mi-am stins credinţa şi'nşleat,

Cu toată patima, de trudă Copil rănit, te-am blestemat.

De atunci sunt ani ! rănitul süßet

Cu vremea mi Vam vindecai : Şi dacă mai ţi-aduci aminte Azi; poţi să vii, căci te-am iertat.

D. Negtiîescti-?tteştt

inţelegi şi simţi după atitudine că eşti agreabil convorbitorului tău.

Un oro politicos è un oii civilizat şi simpatizat.

Marea putere de convingere a mi­sionarilor din lume e că pe lângă in­teligenţa şi cultura lor se mai adaogă şi politeţa, care-io gingăşie sufle­tească ce învinge mai totdeauna. Prin politeţă s'au făcut minuni, s'au reali­zat mari progrese şi prin ea, pe lângă celelalte mijloace, s'au adus în lagărul civilizaţiei aproape toate popoarele barbare.

Semnul exterior al poli'eţii presu­pune delicateţa şi manifestarea unei discipline interioare, severă şi o edu­caţie aleasă. Subînţelege un efort şi o puternică voinţă de a convinge.

Ргін politeţă învingi mai repede, mai uşor ş' mai sigur să impui idei, să ridici pe unii la conceperea unui ideal de viaţă superior.

Dar pe cât e de folositoare politeţa în viaţa de toate -z lele şi in viaţa popoarelor, pe atât e de nedemnă şi negativă brutalitatea. Prin acest din urmă procedeu nu numai că-ţi faci duşmani, dar îi şi coalizezi pe toţi in contra ta.

Cu politeţa înlături toate obsta-

Floarea cea mai aleasă a civilizaţiei noastre e politeţa. Ea constă în a te purta corect si delicat cu toţii, In mod sincer şi spontan; ea implică cultură intelectuală şi morală şi e o n<>uă for­mă de bunătate şi sinceritate. Ea e exteriorizarea calităţilor superioare sufcteşti ; este un summum de sforţări în spre mai bine şi o punte de nive­lare a raporturilor dintre oameni.

Ai o satisfacţie unică şi o plăcere neobişnuită când ai în faţa ta, con­staţi şi stai de vorbă cu un om po­liticos.

Cultura a făcut din omul primitiv pe ómul politicos.

fn trecut politeţa a fost un apänagiu al claselor superioare şi cultei în ra­porturile dintre ele.

Politicos cu egalii săi, seniorul fé­odal era un tiran şi un exploatator de rând faţă de subalternii sä'. Acum politeţa e opera de educaţie a familiei, a şcoalei şi a societăţii.

E un semn de distincţie sent'mentul politeţii manifestat faţă de alţii. Când eşti politicos vezi şi citeşti in ochi,

cole'e, ajungi uneori toate ţintele fără zguduiri şi fără salturi pericu­loase, pe când cu brutalitate, chiar dacă îndepărtez' imediat perico ele, în schimb, însă, altele mai puternice şi mai numeroase ţi se ridică în faţă.

Brutalitatea e sinonimă cu vulga­ritatea. Ea e individuală, e o înjo­sire şi un stigmat.

Un om vulgar e un tip ordinar-care-ţi inspiră repugnantă. E uşo r să fii vulgar, adică trivial, josni<\ comun, dar e greu să fi distins şi su­perior, fiindcă a fi aşa îţi trebue edu­caţie şi cultură aleasă. Contactul cu vulgaritatea e dăunător oricărui om.

Există om vulgar cum e o litera­tură vulgară şi o „artă" degradantă.

Tot ce-i vulgar provoacă desgust şi scâibă. Pe oamenii vulgari trebue să-i evităm. Semnul exterior al unui om vulgar e gestul indecent, mani­festarea brutală, cuvinte triviale şi acţiunile desohoiate.

In lupta ce trebue s-o ducem contra ignoranţii, nu trebue să uităm a com­bate cu tărie vulgaritatea, cari amân­două sunt cele mai mari duşmane şi ale civilizaţiei şi ale unei stări so­ciale înfloritoare.

G. Niculescu-Varone

Cele doua frumoase — Urmare şi sfârşit —

Dar orice durere, oricât de mare a r fi ea, totuşi are un sfâr-. şit, cum de altfel, toa te au un sfârşit în lume, şi fetiţele noas­tre, după ce t receau prin cele mai mar i sbuciumări sufleteşti, după ce vărs au pârău întreg de lacremi, ochii prideau a li se lim pezi, feţile a li se însenina şi nu- • mai de cât în jurul drăguţelor lor guriţe, începeau să fluture zâmbete de încurajare reciprocă şi cât ai clipi din ochi, cu feţele râzătoare, cu sclipiri de bucurie în minunaţ i i lor ochi, pe rneau grăbite după mater ia l ,şi încet-.încet. cu muncă şi răbdare, gos-podăriele începeau să i-a fiinţă şi în locurile acelea unde ou pu­ţin mai înainte fusese un pustiu înfiorător şi inspirator de groa­ză, v ia ţa începea să străluci as-că. în toată puterea ei producă­toare .

Iarna , când frumoasele noas­tre, nu se mai puteau juca în s trada plină de zăpezi eterne, se

vizitau reciproc şi dacă în casă, nu pu teau să ridice din nou, a-celo gospodării prospere, îşi gă-seaua ată ocupaţ iune mai casnb că. mai liniştită.

Toată, ziulica, motoceau la păpuşi, croind şi ciisând, fel de fel de hăinuţe, lingerie, împle­teau chiar şi la ciorapi, în sfâr­şit lucrau de zor. t o t ce le tras-, nea prin ccpuşoarele lor de fe­t i ţe între 4—6 ani. to t ce era neapă ra t necesar în t r 'o gospo-dîărie. unde lucru nu se mâ i is­prăvea de dimineaţă până seara târziu.

Şi astfel astăzi cu jucăriele, mâine cu alte nebunii c o p i l ă ­reşti, fetiţele noastre prinseră, a creşte din ce în ce ma i mar i ş i pe zi ce trecea, to t mai frumoa­se se făceau.

Veniră şi anii de. şcoală, cu цгііеіе şi supărările lor-, iar prie­tenia dintre cele, două copile. • •rostea oda tă cu ele.

Amâridouă î ş i preparau l e c ţ i -

ГЗщішса 19 Ofctombríe 1924 U N I V E R S U L L I T E R A R No. 42. — 5.

ішіГе împreună, amândouă se duceau la şcoală şi amândouă sc în torceau acasă .

Cine le-ar fi văzut imjpruniă, îum liniştite mergând pe s ta rdă spre şcoală sau spre casă, tot­deauna alătur i şi nedespăr ţ i te , puteau foarte bine să le creadă surori, a t â ta a semăna re e ra în­tre figurele lor frumoase, cu toa te că una era brună, pe când cea laltă blondă, u n a având ochii negri ca m u r a coaptă , cealaltă, albaştri ca azurul cerului, u n a cu părul negru ca p a n a corbului cealaltă cu părul blond ca spi­cul grâului când d în copt.

Două frumoase, caro aveau să zăpăceasciă mul te capete în lume, două frumoase, după dare erau să suspine oda tă mul te i-nime, străfulgerate de săgeţile arzânde din ochii negri ca mura . din ochii albaştr i ca cerul.

Şi pr ie tenia înt re ele, a ma i continuat încă m u l t ă vreme du­pă ce a u t e rmina t şcoala, cînd' ajunseră fete mar i de măr i t a t şi începură a colinda sălile de

dans. g o s p o d i n e amândouă!, dimine­ţile până la prânsz, isprăveau cu treburile casei, iar după amieze­le erau u n a la alta, a şa ca astăzi dacă t receai pe dinaintea case­lor iör , le vedeai cu s iguranţă pe aniândouîă la fereastra uneia din case, iar mâine la fereastra ce­leilalte, brodând sau împletind luoruşoare dé care casele le erau pline. .

Şi fiindcă oda tă cu t recerea timpului şi cu Creşterea omului şi firea lui se sohimibă şi ce nu i-a t rebui t eri, îi t rebue astăzi, tot aşa şi eu frumoasele, noas t re , care d a c ă eri n u ş t iau ce-i dra­gostea şi r âdeau cu iaz- când au­zeau vorbándu-se de ea, astăzi se • în t rec una pe alta, alergând cu. Arcanul după dânsa, desfăşu­rând toa t ă puterea lor de sedue-ţiune, să pr indă în laţ , când pe ' unul, când pe altul, din tinerii mai distinşi şi cu si tuaţi i ma te ­riale m a i frumoase.

Toate a u mers până la o vre­me §d-prietenia lor nu se răcise,

Fiţi mai veseli, fiţi mai buni, Şi mai iertători, Căci pământul vă zâmbeşte, Prin a sale flori. Fii milos, şi nu strica, Ce nu poţi să faci. Gândul rău să nu te sape, Vorba rea să nu le-adape, „Dumnezeu" iţi stă aproape, щВіщ dacă /aci".

Ce o fi mâine ?! Ce-a fost eri? 1 Nu sunt lacrimi, Nici dureri, Toate sunt numai păreri, Ce vor trece ca şi „eri".

Cântă 'n crânguri păsărele, N'asvărliţi cu pietricele; Ci fiţi veseli cum sunt şi ele, Nu loviţi cu barda 'n pom, Nu-1 atinge nici pe om, Căci el e semenul tău, Şt-i altar lui Dumnezeu. Fie slugă sau stăpân; Ajutaţi tot ce i bătrân,

căci nu se ivise îndă prilejul de a ş i disputa pe vre-unul din t ine­rii preferaţi .

Fie-care dintre ele îşi avea iu­biţii ei^şi dacă unii ar fi cutezat să'şi ridice ochii a sup ra celeilal­te, apoi li se tă ia scur t pofta de a face dragoste cu amândouă de odată .

Când însă în localitate, se ivi un ofiţer t â n ă r şi frumos, care ştia să'şi zurnue cu meşteşug pintenii de la cisme şi să sdrân-găneaseă sabia pe t rotuar , a-inândouă frumoasele, puseră o-chii pe el şi prinseră a se întrece de a'l prind în mrejele lór, săge-tându-1 cu priviri de foc şi mân-gâindu'l cu vorbe dulci ca mie­rea, cu râsul lor îngeresc, când dintre guriţele lor miei şi roşii de carmin, se iveau acele şiruri do * mărgăr i ta re albe de o neîn­t recută frumuseţe, ce ar fi ispi­t i t şi pe cel mai sfânt dintre sfinţi.

Şi dacă acel ofiţer frumos, a dispărut în t r 'o zi, întocmai cum

Şi ridică-l de se poate, Te gândeşte că ţi-e frate, De şi azi eşti tinerel ; Mâini vei fi şi tu ca el.

Nu schingiuiţi dobitoace, Nu le 'mpovoraţi prea greu, Supăraţi pe Dumnezeu, Când le puneţi la poveri, Peste ale lor puteri,

Ce blajin se uita boul! Şi sglobiu mai e viţelul ! Vai ce frumuşel e mielul ! Câinele cum se gudură ! 'I pare rău că n'are gură, Car povesti la toţi cânii, Cât îşi iubeşte stăpânii...

Ş'apoi este înţelept, Omul n'are nici un arept, Să ia viaţa nimănui, Căci ea i dreptul ori şi cui, — Drept al lor, al meu, Ş'al tău, Şi toate ale lui Dumnezeu.

An. Năvfirlle

de pe cer dispar meteorii , lăsând câte o r a n ă deschisu în inimele celor două frumoase, de atunci, din acea clipă, s'a sfârşit şi prie­tenia dintre ele, sfărâmându-se odegă tu ră ce se născuse din co­pilărie şi care părea c ă v a dura chiar dincolo de mormân t .

Astăzi cele două frumoase, r ămase duşmane pent ru totdea­una, îşi rumegă fie-care în t ihnă, amintirile din trecut , fie-care dintre ele cu iubiţii şi adoratorii ei şi oricine când va t rece după prânzele pe s t rada lor. le via găsi pe fie-care la fere şatra ca­sei ei, scrutând cu privirile pli­ne de dragoste şi dor, pe toţ i ti­nerii care le dau târcoale şi care oftează din ădâncid sufletului lor, după ochii negri ca murele când dau în copt. după ochii al­baştri ca azurul cerului primă­văratec.

Ion Holban

6.' - » No. 4 9 . U N I V E R S U L L I T E R A R Duminică 19 Octombrie 1924

htbirea La-mi deschide -porţi de fier. Ce n'au mai fost deschise nimănui, Şi'n faţă-mi lasă drumuri largi, pierdute In bolţi de chiparoşi şi trandafiri. Iubirea Ьа-і mărgăritar cules Din şiruri lungi purtate dè Sirene. iubirea ta-i un susur de isvor Ce-ţi chiamă paşii 'ncet, din depărtări. Şi-apoi te-adoarme-alăturea de el...

Volchita Cercel

Când n'ai credinţa Intrio zi — nu dc mult — po

peronul gărei de nord, străbă­tând aburii calzi ai înserărei, doi b ă j baţi — probabil dintre oei ce aşteptau sosirea vreunui tren hrârzia vnrh au rar si ho'ä St*

Unul dintre ei, avea înfăţişa­rea unui om necăjit, totuşi, par­c ă încrezător în venirea unor (V as uri mai prielnice.

Celălalt, părea un îmbogăţit ocazional care nu aşteaptă, de cât să i se aducă veniturile de la moşie, pentru a preface — che­fui ud — ziua în noapte şi noap­tea în'zi.

— Dacă'mi va ajuta Dumine-zeu prietene. —zice cel cu frun­tea obosită, în toamna anului a-oesfa. voiu căpăta şi eu un aju-lor necazurilor şi greutăţilor mele : cel mai mare dintre fiii mei. îşi ia licenţa în matematici şi fiind că-mi cunoaşte anii de amărăciune, mi-a făgăduit tot sprijinul lui.

•— Tot aşa sluga lui Dumne­zeu ai rămas duplă cum te ştiu din tinereţe — răspunse celait ironic.

— Păcat că Dumnezeul d-tale ţi-a întors spatele mereu... cu cât eşti mai cucernic, cu atât, dai în anoi ca racul.

Ia pildă de la mine. amice ! n'am mai fost la "biserică de când eram copil şi slavă mie — nu-mi lipseşte nimic; pe lanurile mele grâul creşte din belşug... a p^onat la, timp. fără să stau cu o-ohii râmîţi la stele — fără a-mi încrucişa braţele pe piept bâlbâ-ind v o i t e alese... şi totuşi cei ce

fac oa mine, au spor la drum. —• Eşti htodat—Ştiu— nu ţi lip­

seşte nimic — întâmpini totul bucuros; dar totuşi—nu râvnesc lajriaţa pe care o trăeşti tu ; n'ai copii— iar povestea neamului şi a numelui-tău, se va şterge peu-, tru totdeauna... -vei ajunge bă­trân -̂ - cine ştie viaţa va lua întorsături şi — dacă doamne fereşte, la bătrâneţe vei fi şi să­rac şi fără un pic. de nădejde la cel de sus— apoi fiecare zi nu-ţi va fi decât un petroi atârnat de I ir aţe.

A crede în ceva şi a-ţi simţi sufletul şi mintea înseninată, nu înseamnjă o greşală... chiar dacă n'ar fi cineva să ne aibă în pa­ză... chiar dac'ar fi minciună tot ceiace se chiamă sfânt... cu o credinţă am crescut cn aceiaşi trebue să aşteptăm sărbătoarea sfârşitului. Nu cunoaştem lu­mea în care ne ducem, deaceia ou cât ne vom apropia de ea, cu sufletul curat — cu atât vom găsi loc prielnic în nesfârşitul ei gol...

Dar aceöítea nu ţi le spun să te conving, convingerea n'o poa­te aducet decât vremea... pe urne rii ei cătrăniţi, trlăesc şi cânte­cele şi planşetele. .

—• Ha ! ajunge cu filozofia... oşti din semănţa bigoţilor: tragt în plugul sărăciei; rozi ca im o-&ar jigărit din ciolanul păcăleli­lor şi totuşi, mai crezi că vor re­învia morţii, şi'n cinstea credin­ţei tale, te vor slugări ca pe Un fecior de împărat.

Omule unde sunt minunile Dumnezeului la care te închini? te rogi să) ţi se dea o zi mai priel

nioă ; şi tocmai în ceasul când eşti cu mgjăciunea pe buze, a-tunci îţi moare boul de la jug.

Te- rogi să ţi se răcorească faţa dogorită de jăratecul soarelui şi îu loc de o adiere de vânt, se nă-ruosc peste tine, valuri de pa­ră... dogoritoare!...

Iată minunile !... — Ceia ce spui tu, s'o fi în-

lâmplat altora: mie până astăzi nu..

In afară de asta noi suutem veniţi aici pe pământ, din poruu

' ca lui şi aşa cum suntem ursiţi aşa trebue să trăim.... cercetă­rile dau prilejul să ţi se întunece mintea...

— Ai dreptate, lipeşte gura de pământul secătuit simte ustu rintea păcălelilor şi totuşi, crede înainte!...

Pontra mine, credinţa e o prostie născocită spre a te înge-nuchia, când, şi fără de ea ai pu tea să învingi totul şi să-ţi poţi face traiul după plac... Uită-te la mine şl cre<ie că ce<a ce-H «Dun ..

0 fluer&tură înăbtuşită, şi tre­nul e lângă peron... cei doi îşi în­dreaptă privirile întrebătoare prin mulţime... De odată dintr'-un vagon de clasa IlI-a se coboa ră un ţăran cu qapul «toi. strigând cá un desperat: cucoane Iancu-le!... Cucoane! unde eşti? Omul cel mândru şi necredincios ee îndreaptă spre el, şi când ochii lor se întâlnesc cel desperat în-gânjă: Cucoane, blestemul ceru­lui s'a îndreptat spre noi ; ne ard lanurile de grâu şi nimeni nu poate să se apropie să le stin­gă... Necredinciosul se înveniţi la faţă. şi rămase înţepenit fără să mai scoată un cuvânt...

Pe când prietenul lui, omul credincios înconjurat de copii şi soţia, părăsi peronul,- compăti­mind pe cel cu care poate, ar fi fost mai bine dacă nu s'ar fi în­tâlnit...

Când întorci spatele cerului, el nu se răjsbună, vremea însă care e isvorâtă din porunca lui, are grijă să-ţi dovedească că ce­iace faci tu omule, e o nemerni­cie... Оеогц* Nutzeecu

bumirâcfi 19 Octombrie іШ U N I V E R S U L L I T E R A fi No. 4 2 . — 1.

— „Dar dumneata eşti atât de bătrân...

~~ ,,Сѳ să fac, taică, sunt ame­ninţat să mor de foame. Să în tind mâna nu pot; mai bine în-tâmplă-se orice cu mine! Vreau să- muncesc ! Tânăra ceti în ochii lăcrămaţi

o щагѳ suferinţă. Se înduioşa de bătrânul albit de vremuri grele care sta trist şi gânditor în faţa sa şi luă o hotărîre.

— „Bătrânule, te rog, aşteap-tă-mă puţin aici".

Şi dispăru înăuntru. — „Anişoara este...; mai bine

că nu mă cunoaşte ! Era un nod când o aduceam la moşie, să se joace cu Mario ara mea" !

Cu greu îşi putu opri lacră-inile ce-i inundară oohii. (Sfârş i tu l în n u m ă r u l v i i to r ) .

Proiusor, C. V. Vişolanu

V A U V E N A R Q U E S

M A X_l M E Când simţi ca n'ai de ce să te

faci preţuit de cineva, eşti gata săi urăşti.

* * * Nu există de loc oamen mai acrii, m'ai urâţi decât acei cari sunt blânzi din interes.

* * *' Suntem mai puţin ofensaţi

de dispreţul proştilor deçtât $,â .fim • m,edioerue ^ .reţuiţi rde* oa­menii:'de sptrgţ.

• • * * rt Nu emsiă sfaturi mai /ţie de

rât capriciile. * * *

Ca să îndeplineşti lucruri mari trebue să trăeşti ca şi cum n'ai trebui să miri, liciodată.

T r a d . d e N . M. P o p e s c o

Noutăţi filatelice Suedia, cu ocazia congresului al

8-lra poştal, care a avut loc, a emis o foarte frumoasă serie de mărci în valorile de mai jos. Ele sunt de două tipuri; Unul din ele leprevinla pe Regele Gustav al V-lea. Amândouă, tipuri de mărci poartă legenda „VUI-a

U n tata î n d u r e r a t Ghemuit în paltonul scurt şi

decolorat de anii pe caii îi nu mărase şi cu o căciulă veche în­desată pe urechi, un moşneag pă#.a tzîst şi cu lacrămile în ochi pe uliţele murdare şi întor-tochiate ale oarşului său natal.

Umblase ceasuri întregi, fu-gându-se de unul şi de altul să-l primească în serviciul lor, dar aceştie îl 'priviseră cu nepăsare şi îl trimiseseră să-şi caute noro­cul într'altă parte. Şi el cu sufletul sfâşiat de du­rere; eu" stomacul gol şi abia ţi-iiându-se pe picioare, îşi îndrep­tă paşii către casă. i ' ;

Cum mergea cu capul în jos. Juei nu auzea zgomotul trăsuri­lor şi; â\ omnibuselor, şi, nici'-te yedea pe.'cei cari treceau nepă­sători j5e lângă el, căci gândurile" sale erau transportate într'altă

"parte : la fiinţa iubită, singura lui mângâiere, pe care adpla... departe, în căsuţa cu pereţii reci

' delà' marginea oraşului, O' lăsase zăcând în frig şi lipsită de cel

.mai mic ajutor. '— „Unde merg eu ? Acasă ?

Dar ce voi spune copilei mele ?" Şi degetele sale cercetară fun­

dul buzunarelor fără să găsiascâ ceva.

Un' «ftai puternic eşi» din pep-

}şi -'ţtuzeile -.aproape іптіпез|№е fŞÎBEfflul^fPă .x> гд^асіідае scurtă. L . V ^ i f t j i e " f4Şi vântul se.stäe-; cură prin ţesăturile p&1t<mul.ui trimiţându-i fiori reci prin corp.

; — „Sătfmana, m'aştjeatpă!... Bunul meu copil!... Când îmi va cere o bucăţică de pâine, de unde să i-odau ?..."

De odată chipul său se înse­nină.

Í So opri în loic- şi, după ce ezită ymţin, se'ntoarse îndărăt. Paşii fîi erau acum mai repezi si mai ; siguri. I — „Mă duc la fostul meu to-|rarăş; îi voi descrie toate sufe-

é mele voi ruga в і - т і

dea un mic serviciu să piot astfel îngriji de unicul meu ,copi] jpe care presimt c'o să-l 'pierd în curând. El nu mă va lăsa să în. tind mâna".

Şi aici bătrânul se cutremură' îngrozit de ultimele cuvinte pe cari le pronunţase.

— „Să întind mâna ?... Eu să fac aşa ceva ?... Nici-odată! Mai bine să pierim de foame decât să ajung în halul ăsta! Am ră­mas sărac lipit pământului, n'am o coaje de pâine, dar asta n'o fac pentru nimic în lume! E îngrozitor !, îngrozitor !!" • . Peste puţin, ajunge în-faţa u-nei.: case mari. Aici % opri şi

.puse cu sfială degetul ipe buto­nul1 delà p o a i t a d e fier. In casă

•se" auzi un târâit • tremurător şi • jalnic şi. după o clipă se ivi în uşa. din faţă o tânără : îmbrăcată în alb, drăgălaşe, eu părul negru şi ic-reţ, ţinând în braţe o căţe :

luşe albă ca lebăda, eu. părul Jung şi.mătăsos, gătită la gât cu o fundă roşie de mătase.

— „Buna ziuă. moşule; oe .vrei ?" se adresa ea celui delà poar tă .

Bătrânul îşi luă căciula din ap şi răspunse cu o voce. tremu­

rătoare : — „Caut pe tatăl dumitale". — ,;Nu e a ici., răspunse- bjupik-a

.kiptândibse o!u căţeluşa şam se т$&фк& an b ran le ва1&.>иіата-

Jnd îşi arătând sf^ăiunltii c-oïtii •cei >,aflfei -şi ascuţiţi.

Un.:*fior rece •cutremură bet corpul bietului om la-a uzul aces­tor cuvinte.

— „Dar ce ai cu dânsul ? în­trebă fata curioasă .

— „Credeam că o să-l găsesc acasă : vreau să-i fac o rugă­minte...

— ..Л plecat aseară la Cons­tanţa; se întoarce mâine. Spu­ne-mi mie cê ai de spus tatălui meu: voi vorbi eu cu dânsul.

— ..Venisem să-l rog să mă primească în serviciul d-lui". şi zise ; ... . ^

8.' — No. 42. U N I V E R S U L L 1 T Ê R A E Dominica 19 Octombrie 196'

A L T R U I S M M O D A D E A A D

Te d o a r e m ă s e a u a ? Ce a ş m a i s coa t e -o e u s ă fie a m e a . Şi eu, d a c ă a r î l a t a 1...

B ă r b a t ş i n e v a s t ă ? N u se p o a t e 1 • S ă f iu a l d r a c t i l u i !... D o r m î m p r e u n ă .

Vorlds post Koupres Stockholm" şi data 1924. . •

Primul Tip 5 ore brun şi Roş, 10 ore verde,

15 ore violet, 20 ore roş, 25 ore oranj, 3 0 are blou, 35 ore negru, 40 ore verde, 45 ore brun'închis, 50 ore griis, 6 0 ore hlos şi 8 0 ore verde închis.

Al d o i l e a l i p I k verde, 2 k roş, 5 k bleu. O linie Aeriană poştală s'a deschis

de curând delà Stokholm la Helsinog-foros. Suplimentul de posta este de 10. ore pentru cărţile poştale şi 20 20 ore pentru ser sori până la 20 grame. O altă linie aeriană s'a des­chis de curând, tot pentru traficul poştal delà Hamburg la Roterdam.

Bibl iograf i i F i la te l i ce „Francobolh-de! Lombarda Veneto"

de la Rezia, preţul 5 lire Italiene. Adresa Grioni 45 Via Monte, Napo­leon Milano. Cuprinde indicarea pre­turilor care rezultă de pe urma biu-rourilor poştale. O primă ediţie a a-cestei cărţi a apărut acum patru ani dar s'a epuizat aşa că acum această nouă ediţie este bine venită pentru filatelişti.

„The Complete Philatelist" de Fred, J. Mellvile. Preţul 7 shilingi şi 6 pence Adresa Philatelie institut, 26 Plum-stead High street, Londra, S. E. 18.

Cele 28 de Capitale cuprinde tot ce poate constitui educaţia unui filatelbt. Acest volum poate fi citit cu aceiaşi plăcere de un fila'elist înaintat ca şi de un debutant. E admirabil Impri­mat şi are clişee splendide.

Io Ta

C E R E Ţ I L A T O A T E L I B R Ă R I I L E

Călătorie în Suedia d e STELIAN POPESCU

- P R E Ţ U L L E I 2 0 -

NOUILE PREMII FILATELICE ALB

Misterele Ocultismului

POL FI ÎNVĂŢARE DE ORICINE COREII DESLUŞIRI C. NICOLAU

ŞTIINŢELE OCULTE - BŢRLAD P e luna O c t o m b r i e 1924

C U P O N N O . 3 .

vizitaţi Cinema JLAICU" R U L E A Z A s

Filmele cele mai frumoase si instructive