Post on 13-Dec-2014
description
transcript
UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
FACULTATEA DE LITERE
Teză de doctorat
Rezumat
Călători români în Orientul Apropiat şi imaginea Orientului
(1880-1914)
Conducător ştiinţific: Doctorand:
Prof. univ. dr. Mircea Anghelescu Irina Mihai
Septembrie 2009
1
Cuprins
I. Introducere
1.1. Obiectivul cercetării
1.2. Stadiul actual al cercetării
1.3. Ipoteza de lucru
1.4. Metodologia
1.5. Limitele studiului
1.6. Structura lucrării
II. Revistele şi alte publicaţii româneşti de călătorie (sfârşitul secolului al XIX-lea)
2.1. O periodizare a celei de a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea
2.1.1. 1850-1860
2.1.2. 1860-1880
2.1.3. Sfârşitul secolului
2.2. Principalele publicaţii
2.2.1. România literară
2.2.2.Telegraful român
2.2.3. Foaie pentru minte, inimă şi literatură
2.2.4. Familia. Foaie enciclopedică şi beletristică cu ilustraţiuni
2.2.5. Convorbiri literare
2.2.6. Ziarul călătoriilor şi al întâmplărilor de pe mare şi de pe uscat
2.2.7. România literară şi ştiinţifică
2.2.8. Buletinul Societăţii Geografice Române
2.3. Concluzii preliminare
III. Descrierile de călătorie în Orientul Apropiat: influenţe culturale, analogii în spaţiul
european
3.1. Definirea Orientului
3.2. O tipologie a însemnărilor de călătorie
3.2.1. Pelerinajul
2
3.2.2. Expediţia, explorarea
3.2.3. Voiajul îndrumat
3.2.3.1. Ghidurile turistice
3.2.3.2. Imaginile culturale
3.2.3.3. Documentarea
3.2.3.4. Pe urmele vestigiilor istorice
3.2.3.5. Voiajul „transcris”
3.2.4. Viziunea „obiectivă”
3.2.5. Voiajul interiorizat
3.2.6. Pitorescul
3.2.7. Exoticul
3.2.8. Voiajul hedonist
3.2.9. Distopia şi demistificarea
3.2.10. Voiajul orientalilor spre „periferia” Orientului
3.3. Interferenţe
3.3.1. Orientul ca obiect de studiu
3.3.2. Lecturile românilor
3.3.3. Artele vizuale
3.4. Concluzii preliminare
IV. Imaginea Orientului
4.1. Prezentarea textelor şi a autorilor
4.1.1. Vasile Alecsandri
4.1.2. Dimitrie Bolintineanu
4.1.3. Dimitrie Ralet
4.1.4. Constantin Pruncu
4.1.5. Basil G. Assan
4.1.6. S. Schiffer
4.1.7. Nicolae Bibescu
4.1.8. Neofit Scriban
4.1.9. Dionisie Simionescu şi V. Nicolau-Brebu
3
4.1.10. Constantin I. Istrati
4.1.11. Victor Ardeleanul
4.1.12. Jean Bart
4.1.13. Israel Joseph Benjamin
4.2. Construcţii identitare
4.2.1. „Eu” şi „noi”
4.2.2. „Ei”
4.2.2.1. Alteritatea proximă
4.2.2.2. Alteritatea extremă
4.2.2.3. Alteritatea „perfectibilă”
4.3. Debarcarea/sosirea ca etapă liminală
4.4. Spaţii
4.4.1. Peisajul
4.4.2. Rolul focalizării
4.4.3. Bosforul
4.4.4. Pera
4.4.5. Piaţa
4.5. Portrete
4.5.1. Fizionomii
4.5.2. Limbajul nonverbal
4.5.3. Trăsături de caracter
4.6. Orientul ca idee sublimă
V. Concluzii
5.3. Verificarea ipotezei
5.4. Recomandări pentru studii viitoare
Bibliografie
4
Obiectivul cercetării
Lucrarea Călători români în Orientul Apropiat şi imaginea Orientului (1880-1914) îşi
propune să aducă o contribuţie în domeniul studiilor literare şi imagologice încercând să
răspundă la următoarele întrebări: Cum sunt formulate auto- şi heteroimaginile în literatura
română de călătorie în a doua jumătate a secolului al XIX-lea? În ce măsură acestea au o
determinare istorică sau ideologică? În ce măsură acestea se supun unor convenţii culturale sau
discursive?
Stadiul actual al cercetării
Joep Leerssen defineşte imagologia ca domeniu multidisciplinar care are ca obiect
articularea discursivă şi literară a diferenţei culturale şi a identităţii naţionale.1 Faptul că astăzi
studiem mai curând imagini şi stereotipuri naţionale, decât identităţi sau caracteristici naţionale,
constată Leerssen, este semnul unei mutaţii epistemologice importante: trecerea de la esenţialism
la constructivism. Ceea ce este „tipic” pentru o anumită naţiune nu mai este considerat a proveni
dintr-o esenţă inerentă acelei naţiuni, ci din modul în care este privită naţiunea respectivă.
Abordarea psihologică simplificatoare a fost depăşită de abordarea complexă care urmăreşte
felul în care oamenii îi percep şi îi reprezintă pe ceilalţi şi pe sine.
Imagologia presupune observaţii făcute în cadrul şi cu mijloacele unor domenii diverse,
de la pishologia socială, la istoria mentalităţilor, literatura comparată, studiile postcoloniale,
istoria imaginarului. În plus, imaginile pot fi studiate sub două aspecte: 1. în dinamica diversităţii
culturale, respectiv în contextul istoric al confruntării dintre culturi diferite; 2. ca produse
mimetice care se supun unor convenţii generale, indiferent de naţiune sau cultură.2
Cercetătorii ultimelor decenii se raportează tot mai mult la identităţi ca creaţii ale privirii
(gaze) Celuilalt. Astfel, Edward Said vorbeşte de „construirea” (construction) Orientului,3 Larry
1 Joep Leerssen, „The Rhetoric of National Character: A Programmatic Survey”, în Poetics Today, nr. 20, vara 2000, p. 268.2 Joep Leerssen, „The Allochronic Periphery. Towards a Grammar of Cross-Cultural Representation”, in Barfoot, C.C (ed), Beyound Pug's Tour: National and Ethnic Stereotyping in Theory and Literary Practice , Rodopi, Amsterdam - Atlanta, 1997, p. 285.3 Edward W. Said, Orientalism: Western Conceptions of the Orient, Penguin Books, Londra, 1995.
5
Wolf de „inventarea” (invention) Europei de Est,4 iar Maria Todorova de „imaginarea”
(imagining) Balcanilor.5
Alături de cei menţionaţi anterior, Mary Louis Pratt (Imperial Eyes. Travel Writing and
Transculturation), Tzvetan Todorov (Nous et les autres. La réflexion française sur la diversité
humaine) şi Vesna Goldsworthy (Inventing Ruritania) pun în discuţie construirea geografiilor
culturale. Larry Wolf subliniază că veridicitatea relatărilor despre o naţiune are o importanţă
secundară faţă de „operaţiile intelectuale”6 efectuate de reprezentări asupra realităţii, prin crearea
de geografii simbolice.
La fel ca orientalismul, balcanismul porneşte de la un sentiment al opoziţiilor
(raţional/iraţional, centru/periferie, civilizaţie/barbarism), dispuse ierarhic, astfel încât primul
semn este întodeauna superior şi definitoriu pentru cel de al doilea, şi cel de al doilea este
întotdeauna „o consecinţă internă a primului”.7 Fără a nega punctele de confluenţă cu
orientalismul, cercetători ca Todorova insistă aspura faptului că balcanismul are mecanisme
diferite de reprezentare. În opinia lui Said, opoziţia orientalistă Est/Vest vizează de fapt un
proiect (cel colonial) şi nu două amplasări geografice. Balcanismul, în schimb, afirmă Todorova,
este un proces prin care fiecare grup etnic îl defineşte pe celălalt ca alteritate a sa, ca Est al său,
implicit, valorizându-se pe sine prin occidentalizare.
În bibliografia română de specialitate există doar două lucrări care abordează
problematica imaginii Orientului: Călători români în Africa (1983; antologie de texte însoţită de
un studiu şi note) şi Literatura română şi Orientul (1975), ambele de Mircea Anghelescu. Chiar
dacă nu sunt strict studii imagologice, autorul face frecvent referiri la mecanismele şi strategiile
de reprezentare, le identifică motivaţia în contextul istoriei sociale şi literare române.
Studiile imagologice româneşti, numeroase, de altfel, în ultimii ani, sunt orientate spre
alte teme şi spaţii. Mircea Muthu, în lucrarea sa în trei volume Balcanologie (2002, 2004, 2007)
supune discuţiei critice concepte ca balcanism, bizantinism şi orientalism. În Noi despre ceilalţi.
Fals tratat de imagologie (1999), Dan Horia Mazilu identifică stereotipuri de reprezentare a
„străinului” în literatura română veche. Gheorghe Lascu reconstituie autoimagini şi
4 Larry Wolf, Inventing Eastern Europe. The Map of Civilization on the Mind of the Enlightment , Stanford University Press, Stanford, 1994.5 Maria Todorova, Inventing the Balkans, Oxford University Press, Oxford, 1997.6 Larry Wolf, op. cit., p. 358.7 Dušan I. Bjelić, „Introduction. Blowing up the ‚Bridge’”, în Bjelić, Dušan and Savić, Obrad, Balkan as Metaphor, The MIT Press, Cambridge, 2002, p. 3.
6
heteroimagini la nivelul mentalului colectiv în Imaginea Franţei la românii din Transilvania
până în anul 1918 (2000). Cartea lui Laurenţiu Vlad Imagini ale identităţii naţionale. Ecouri
româneşti în presa franceză. L’Illustration, 1843-1944 (2007) constituie un demers imagologic
de interpretare a imaginarului politic şi naţional. În volumul său România şi imaginile ei în
literatura de călătorie britanică. Un spaţiu de frontieră culturală (2003), Carmen Andraş
identifică şi deconstruieşte stereotipuri puternice şi demonstrează cum acestea se perpetuează în
timp. Florin Faifer publică în 1993 o carte originală şi plină de vervă: Semnele lui Hermes.
Memorialistica de călătorie (până în 1900) între real şi imaginar. Simona Corlan-Ioan, în
Inventarea Africii negre şi Timbouctou oraşul imaginar (2002) urmăreşte modul în care vest-
europenii, în special francezii, construiesc geografia imaginară a unui continent.
Ipoteza de lucru
Studiul de faţă porneşte de la ipoteza că rolul pe care l-a jucat alteritatea orientală în
autodefinirea românilor a fost diferit de rolul pe care aceasta l-a jucat în autodefinirea vest-
europenilor, chiar dacă o primă lectură a însemnărilor de călătorie din secolul al XIX-lea relevă
imagini şi abordări identice.
Metodologia
Lucrarea noastră urmăreşte forma şi funcţia imaginilor alterităţii în discursul narativ,
rolul acestora în cadrul culturii române din secolul al XIX-lea, ca şi corelaţiile istorice şi
interferenţele la nivel european. Punând imaginile desprinse din memoriale într-un contex
cultural şi istoric, lucrarea propune o analiză de detaliu a acestora şi nu doar răspunsuri privind
funcţia pe care o îndeplinesc. Totodată, analiza este menită să identifice tipologii ale
construcţiilor identitare şi stereotipurile dominante în complexitatea trăsăturilor specifice
atribuite Orientului: fizice, olfactive, vizuale, morale, alimentare, religioase.
Analiza urmăreşte modul de reprezentare a alterităţii orientale nu numai în „substanţa
verbală a textului”8 (stil, formă, lexic), dar şi în determinările ideologice şi motivaţiile personale
ale autorilor. Demersul nostru urmează metodologia propusă de Joep Leerssen în studiile sale de
imagologie şi reperele unei „retorici a alterităţii” avansate de François Hartog în lucrarea sa Le
8 Joep Leerssen, „Echoes and Images. Reflections upon a Foreign Space”, în J. Leerssen and R. Corbey (ed.), Alterity, Identity, Image. Selves and Others in Society and Scholarship, Rodopi, Amsterdam, 1991, p. 124.
7
miroir d’Hérodote. Essai sue la répresentation de l’autre. În subcapitolul IV.3
(Debarcarea/sosirea ca etapă liminală) investigaţia noastră este fundamentată pe conceptul de
spaţiu liminal formulat de Arnold Van Gennep în lucrarea sa Riturile de trecere. În subcapitolul
III.5 stereotipurile orientale ale limbajului nonverbal sunt puse în discuţie pornind de la
reprezentarea unor categorii ale limbajului nonverbal identificate de Barbara Korte9 în literatura
de ficţiune.
Pe parcursul lucrării, ideile sunt ilustrate cu citate din textele originale, considerând că
argumentarea şi naraţiunea acestora cuprind informaţii esenţiale care nu pot fi reduse la un
rezumat analitic.
Limitele studiului
Lucrarea noastră nu îşi propune să contrapună „Orientul real” celui imaginat sau relatat,
prin investigarea valorii de adevăr a memorialelor, a validităţii lor obiective. Vom considera că
însemnările de călătorie funcţionează ca o realitate rezultată din întâlnirea cu Celălalt.
Investigaţia noastră nu are o abordare intertextuală. Am considerat că, prin complexitatea
sa, o asemenea perspectivă poate fi subiectul unui studiu aparte. Cu toate acestea, în Capitolul
III, am semnalat posibilele niveluri de lectură intertextuală.
Structura lucrării
Lucrarea este alcătuită din cinci capitole, la care se adaugă bibliografia generală.
Capitolul I, Introducerea, prezintă obiectivul cercetării, menţionează cele mai relevante
lucrări anterioare, enunţă ipoteza de lucru, precizează metodologia şi limitele acestui studiu.
Capitolul II este structurat în trei părţi. Prima parte propune o periodizare a celei de a
doua jumătăţi a secolului al XIX-lea pornind de la conţinutul publicaţiilor româneşti. A doua
parte prezintă principalele publicaţii, încadrate în specificul acestei periodizări, cu un istoric şi o
analiză a conţinutului relevant pentru tema lucrării de faţă. A treia parte cuprinde concluzii
preliminare privind interesul faţă de alteritate în spaţiul românesc.
Capitolul III jalonează contextul în care au călătorit şi şi-au consemnat experienţele
autorii români ai memorialelor, punând în evidenţă tendinţele generale ale epocii, ca şi analogiile
sau posibilele influenţe în spaţiul european. Capitolul este structurat în patru părţi. 9 Barbara Korte, Body Language in Literature, University of Toronto Press, 1997.
8
Prima parte prezintă şi pune în discuţie modul în care este definit Orientul ca spaţiu
geografic şi cultural.
În diversitatea scopurilor călătoriei şi a tradiţiilor literare, partea a doua identifică o serie
de strategii discursive şi motive literare comune.
În completarea prezentării factorilor care au influenţat literatura română de călătorie şi a
domeniilor cu care aceasta a interferat, partea a treia se referă la studiile orientale româneşti, la
lecturile românilor şi la artele vizuale, semnalând principalele aspecte, fără a detalia sau analiza
aceste teme complexe, care pot constitui subiectele unor studii aparte.
Partea a patra a capitolului cuprinde o serie de concluzii preliminare.
Capitolul IV urmăreşte mecanismele de constituire a imaginii Orientului şi a alterităţii
orientale prin analiza notelor de călătorie ale unor autori români. Capitolul este alcătuit din şase
părţi.
Prima parte prezintă autorii şi textele supuse în continuare analizei. Corpusul supus
analizei sistemelor de reprezentare a Orientului şi a alterităţii este alcătuit din următoarele texte:
Călătorii la Ierusalim în sărbătorile Paştelui şi în Egipt,10 Călătorii pe Dunăre şi în Bulgaria,11
şi Călătoria domnitorului Principatelor Unite la Constantinopole12 de Dimitrie Bolintineanu;
Călătorie în Africa de Vasile Alecsandri;13 Suvenire şi impresii de călătorie de Dimitrie Ralet;14
Din campaniile mele de C. Pruncu;15 Kabyles du Djurdjura de Nicolae Bibescu;16 Corespondenţe
din Africa de S. Schiffer;17 Călătorie împrejurul pământului de Basil G. Assan;18 Călătoria mea
la Pământul Sânt şi la Ierusalim de Neofit Scriban;19 O misiune. Călătoria la Egipt şi Palestina
10 în Dimitrie Bolintineanu, Călătorii, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1968, vol. I, pp. 105-384.11 în op. cit., pp. 1-102.12 în op. cit., vol. II, pp. 309-343.13 Vasile Alecsandri, Călătorie în Africa. Proză, Editura Minerva, Bucureşti, 1984, vol. I, pp. 201-309.14 Dimitrie Ralet, Suvenire şi impresii de călătorie, ediţie, prefaţă, note şi bibliografie de Mircea Anghelescu, Editura Minerva, Bucureşti, 1979.15 Maior C. Pruncu, Din campaniile mele. Crimeea (1855). Algeria (1856-1857). Italia-Maroc (1859), Bârlad, Tipografia George V. Munteanu, 1900.16 N. Bibesco, „Kabyles du Djurdjura”, în Revue des Deux Mondes, 1 martie 1865, pp. 561-601, pp. 951-976; 1 noiembrie 1865, pp. 862-896; 1 martie 1866, pp. 113-149. 17 S. Schiffer, „Corespondenţe din Africa”, în Ziarul călătoriilor şi al întâmplărilor de pe mare şi uscat, nr. 12-14/1897, 16-17 şi 69/1898.18 Basil G. Assan, „Călătorie împrejurul pământului. Conferinţă ţinută în şedinţa din 6 (18) martie 1899”, în Buletinul Societăţii Geografice, trim. II şi III, Bucureşti, 1899.19 Neofit Scriban, episcop de Edessa, Călătoria mea la Pământul Sânt şi la Ierusalim în lunile iunie, iulie, august şi septembre 1874, Tipografia Naţională, Bucureşti, 1875.
9
de D. Simionescu şi V. Nicolau-Brebu;20 O escursiune în Algeria de Victor Ardeleanu;21 Note de
călătorie. 12 zile între Bucureşti şi Cairo de Constantin I. Istrati;22 Eight Years in Asia and
Africa de Israel Joseph Benjamin;23 Jurnal de bord24 şi În Betleem25 de Jean Bart.
Ne-am oprit asupra acestor lucrări considerând că o lectură şi o analiză a lor în paralel
sunt de natură să ofere o perspectivă largă asupra temei puse în discuţie prin lucrarea de faţă.
Există o serie de elemente comune care fac comparaţia posibilă:
a. Perioada în care au fost scrise (a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi începutul
secolului al XX-lea).
b. Destinaţia călătoriei (Orientul în sensul geografic şi cultural în care a fost definit în
Capitolul III).
c. Toţi aceşti autori îşi construiesc imaginile în urma unui contact nemijlocit cu obiectul
reprezentării.
Pe de altă parte, perspectiva analizei devine mai amplă datorită deosebirilor dintre texte
pe ambele coordonate ale contextualizării imagologice: cea externă, socială, şi cea discursivă:26
a. Autorii au profesii şi motivaţii diferite.
b. Textele sunt expresia unor sensibilităţi individuale, a unor niveluri de cultură şi a unor
abilităţi de compoziţie literară diferite.
La mulţi dintre aceşti autori, modelarea reprezentărilor este determinată exterior de
factori similari: Bolintineanu şi Ralet vizitează Constantinopolul în cadrul unor misiuni
diplomatice, Pruncu, Schiffer şi Bibescu ajung în Orient ca militari, Scriban, Simionescu şi
Nicolau-Brebu efectuează un pelerinaj religios. Reprezentările lor sunt configurate de ideologii
20 D. Simionescu şi V. Nicolau-Brebu, O misiune. Călătoria la Egipt şi Palestina, Editura Universul, Bucureşti, 1909. 21 Victor Ardeleanul, „O escursiune în Algeria”, în Tribuna, Sibiu, nr. 59-60/1896.22 Dr. C. I. Istrati, „Note de călătorie. 12 zile între Bucureşti şi Cairo”, în Cronica, 1907.23 J.J. Benjamin II, Eight Years in Asia and Africa, from 1846 to 1855, Hanovra, 1863.24 Jean Bart, „Jurnalul de bord al lui Jean Bart”, în Jean Bart, Jurnal de bord. Schiţe marine din lumea porturilor, ediţie, postfaţă, tabel cronologic şi referinţe critice de Teodor Vârgolici, Editura 100+1 Grammar, Bucureşti, 2002, pp. 7-58.25 Jean Bart, „În Betleem”, în Jean Bart, op. cit., pp. 162-168.26 Luminiţa Mihaela Iacob, Etnopsihologie şi imagologie, Editura Polirom, Bucureşti, 2003, p. 106.
10
identice care determină adoptarea unor strategii narative asemănătoare în construcţia trăsăturilor
„tipice” sau „caracteristice” ale Celuilalt.27
Dar autorii îşi au propriul stil şi propria istorie afectivă, care vor conduce la
contextualizări interne, discursive,28 specifice şi chiar la crearea unor sisteme particulare de
reprezentări şi aprecieri.
Pentru Alecsandri, realitatea este prea sumbră pentru a fi acceptată fără rezerve. El
îndepărtează imaginea de realitate prin sarcasm. La fel, Bolintineanu este plin de resentimente că
aşteptările i-au fost înşelate.29 Pe de altă parte, Ralet trece dincolo de exteriorul exotic şi pitoresc,
cultivă „maniera de smulgere a măştilor”,30 portretizează caustic „cu aerul că înşiră caracteristici
obiective şi incontestabile.”31
Pruncu şi Schiffer au o serie de trăsături comune: spre deosebire de Bibescu, ei nu sunt
cuceritori, ci simpli soldaţi umiliţi şi dezrădăcinaţi, care, odată cu înrolarea în Legiunea Străină
şi-au iscălit „sentinţa atâtor mizerii şi suferinţi.”32 Dar retorica lor diferă. Schiffer consemnează
cu precizie cazonă evenimentele în desfăşurare. La Pruncu, trecerea timpului îl determină să
reevalueze realitatea şi să îi estompeze dramatismul. Bibescu îşi construieşte imaginile într-o
reţea comparativă explicită (kabili-arabi, kabili-arabi-francezi, noi-ei, noi-altul-celălalt) menită
să servească drept îndrumar strategic de transformare a Algeriei „într-o a doua Franţă”.33
Bolintineanu, Scriban, Simionescu, Nicolau-Brebu şi Jean Bart sunt „purtătorii unor
imagini”34 ale locurilor creştine sacre rezultate din procese reprezentaţionale diferite. Diferenţele
se datorează nu numai faptului că Bolintineanu şi Jean Bart sunt mireni. Chiar cei trei clerici
receptează şi reconstruiesc realitatea în mod distinct, după ideologii şi afinităţi proprii.
În plus, am considerat că, deşi însemnările lui Jean Bart de la Betleem (fiind publicate în
1927), depăşesc perioada avută în vedere, nu pot fi ignorate atâta timp cât constituie un text
reprezentativ al unui autor la care ne vom referi şi în legătură cu o lucrare anterioară (respectiv
Jurnal de bord, publicat în 1899).
27 Joep Leerssen, „The Rhetoric of National Character: A Programmatic Survey”, în op. cit., p. 267.28 Luminiţa Mihaela Iacob, op. cit., p. 106.29 Mircea Anghelescu, Textul şi realitatea, Editura Eminescu, Bucureşti, 1988, p. 62.30 Paul Cornea, Originile romantismului românesc, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1972, p. 595.31 Nicolae Manolescu, op. cit., p. 228.32 C. Pruncu, op. cit., p. 27.33 N. Bibesco, op. cit., p. 149.34 Maria Todorova, Balcanii şi balcanismul, Editura Humanits, 2000, p. 109.
11
De asemenea, am reţinut pe lista textelor analizate şi Călătorie pe Dunăre şi în Bulgaria
de Bolintineanu. Am considerat că această carte depăşeşte doar aparent cadrul geografic al
studiului nostru, fiind, de fapt, un text relevant pentru felul în care Bolintineanu conturează
imaginea alterităţii orientale. Pentru el, lumea acestui Celălalt începe pe malul drept al Dunării
şi, pe parcursul întregii călătorii prin Bulgaria, va fi permanent în căutarea unor confirmări.
A doua parte a Capitolului IV urmăreşte modul în care autorii puşi în discuţie îşi
construiesc sentimentul de sine pe două dimensiuni, identificarea Celuilalt şi identificarea cu
Celălalt, şi cum în acest proces este stabilită frontiera dintre grupurile identitare. Astfel, acest
subcapitol investighează dinamica delimitării dintre Eu/Noi, dintre Ei/Noi şi relevă felul în care
cea de a doua dihotomie în exprimarea asemănărilor şi a diferenţelor este determinată de distanţa
percepută faţă de grupul Celuilalt (out-group).35 În literatura de călătorie delimitarea dintre „eu”
şi „ceilalţi” îşi găseşte cel mai ades expresia directă prin comparaţii şi aprecieri datorate unui
punct de vedere constituit chiar de amintirea patriei autorului.36 În consecinţă, raportarea la
Celălalt este exprimată într-o „retorică a diferenţei”37 cu două determinante: afirmarea
asemănărilor şi afirmarea diferenţelor sub cele mai diverse aspecte, inclusiv cele teritoriale.
Raportarea comparativă face posibilă o serie de delimitări sau de incluziuni într-un grup (prin
identificarea unor afinităţi), ambele conducând, în ultimă instanţă, la o autodefinire indirectă,
„străinul” devenind o oglindă în care se reflectă sinele.38 Lumea din jur, cu atât mai mult lumea
nefamiliară a călătoriei, capătă sens şi devine corentă prin aceste delimitări şi definiri identitare.39
Stereotipurile create în urma acestui proces de identificare permit stabilirea unei ordini cognitive,
comunicarea cu ceilalţi şi autoevaluarea. În funcţie de distanţa percepută faţă de grupul Celuilalt,
propunem în cadrul studiului nostru trei tipuri de alteritate: proximă, extremă şi perfectibilă.
În a treia parte a Capitolului IV, preluând de la Arnold Van Gennep40 conceptul de
spaţiu liminal, supunem analizei modul în care este reprezentată prima întâlnire cu alteritatea.
35 Ariane d’Appollonia Chebel, “Les morales de l’autre: les identités nationales”, în Bertrand Badie şi Marc Sadouin, (ed.) , L’Autre: études réunies par Alfred Grosser, , Presses de Sciences Politiques, Paris, 1996, p. 140.36 Mikhail M. Bakhtin, The Dialogic Imagination, Ed. Michael Holquist, Trand. Caryl Emerson şi Michael Holquist, 1981, Austin, University of Texas, 1990, p. 103.37 François Hartog, Le miroir d’Hérodote. Essai sue la répresentation de l’autre, Gallimard, Paris, 1980.38 Idem.39 Reicher, Steve, Hopkins, Nick, Condor, Susan, „The Lost Nation of Psychology”, in Barfoot, C.C (ed), Beyound Pug's Tour: National and Ethnic Stereotyping in Theory and Literary Practice, Amsterdam - Atlanta, GA, Editions Rodopi, BV, 1997, p. 82.40 Arnold Van Gennep, Riturile de trecere, Editura Polirom, Iaşi, 1996, p. 35.
12
Majoritatea autorilor studiaţi în lucrarea de faţă marchează trecerea de la spaţiul familiar la
spaţiul Celuilalt prin configurarea unui teritoriu intermediar (al debarcării, al sosirii), în care
ordinea anterioară este anulată, iar cea nouă încă nu s-a constituit. Este un teritoriu (analizat în
continuare ca spaţiu liminal) animat de mulţimi pestriţe, zgomotoase, unde încă nu este stabilit
echilibrul dintre cei nou-sosiţi şi localnici, unde încă nu este elaborat codul de comportament
determinat mai curând de interpretarea imaginilor decât de experienţele obiective.41
Partea a patra a Capitolului IV porneşte de la observaţia că spaţiul este nu numai un
contex narativ, un fundal pentru desfăşurarea narativă în cadrul căreia personajelor li se atribuie
anumite roluri simbolice, ci şi un cadru care serveşte (implicit sau explicit) la construirea
imaginii Celuilalt. Peisajele dobândesc o semnificaţie simbolică în jurul căreia se cristalizează
identităţile,42 iar diferenţa dintre parametrii geografici concreţi (forma şi structura fizică a unui
oraş sau a unei regiuni) şi reprezentarea lor contribuie şi la o identificare a alterităţii extreme.
Călătorul remarcă doar ceea ce, din punctul lui de vedere, este neobişnuit. În consecinţă,
examinăm în acest subcapitol felul în care peisajul se identifică cu alteritatea, măsura în care
focalizarea autorului-narator modifică această imagine, precum şi trei construcţii imagistice
comune în care unui spaţiu i se atribuie caracteristici cu valoare de simbol: Bosforul, Pera, piaţa.
În partea a cincea a Capitolului IV pune în discuţie portretizarea identităţilor prin
construirea unei imagini textuale a fizionomiei, a trăsăturilor de caracter şi a limbajului
nonverbal (în principal mimică, gestică, imobilitate, vestimentaţie, podoabe), relevând faptul că
proiecţiile literare ale chipului uman ascund o adevărată obsesie a identităţii,43 o preocupare de a
transpune în cuvinte esenţa individualităţii. În acelaşi timp, descrierea expresiilor faciale, a
vestimentaţiei şi a podoabelor, a mobilităţii sau imobilităţii corporale devin formulări subiective
ale unei stări de fapt, devin un subsistem al întregului repertoriu de semne al textului.44
Adoptând o expresie a lui Neofit Scriban, am consacrat partea a şasea a Capitolului IV
Orientului ca „idee sublimă”.45 Pentru mulţi dintre călătorii puşi în discuţie în această lucrare,
distanţa dintre realitate şi imaginea construită anterior le creează frustrări sau îi determină să îşi
41 Manferd Beller, „Perception, Image, Imagology”, în Joep Leerssen şi Manfred Beller (ed.), Imagology: The Cultural Construction and Literary Representation of National Characters, Rodopi, Amsterdam, 2007, p. 4.42 Kevin Hetherington, Expressions of Identity: Space, Performance, Politics, SAGE Publications, London, 1998, p. 106.43 Silviu Angelescu, op. cit., p. 130.44 Barbara Korte, op. cit., p. 4.45 Neofit Scriban, op. cit., p. 19.
13
îndrepte atenţia spre o realitate paralelă. Ei au plecat la drum pentru a găsi un Orient abstractizat
în „idei sublime”.
Capitolul V cuprinde concluziile generale, verificarea ipotezei de lucru şi recomandări
pentru studii viitoare. Analiza textelor a pus în evidenţă modul în care autorii îşi construiesc
sentimentul de sine pe două dimeniuni, identificarea Celuilalt şi identificarea cu Celălalt şi cum
în acest proces este stabilită frontiera dintre identităţi: limita dintre Eu şi Noi, dintre Ei şi Noi. De
asemenea, am observat cum cea de a doua dihotomie este determinată de distanţa percepută faţă
de grupul Celuilalt. Acest ecart care provoacă solidarizările şi desolidarizările diferă în bună
măsură în funcţie de imaginarul colectiv. Dar agregarea sinelui individual într-un sine colectiv
este determinată şi de aspiraţiile personale de a urma valorile şi modelele comportamentale ale
unui grup considerat ideal sau superior. În cazul călătorilor români, aceasta este aspiraţia
apartenenţei la europenitate. Frecvent, dorinţa de schimbare a referinţei identitare, de la cea
orientală, la cea europeană, trece printr-un proces de valorizare negativă a propriului grup.
Concluziile lucrării indică faptul că, pentru autorii români, deşi Orientul nu este un spaţiu total
necunoscut, prin „nararea Estului”46 ei insistă asupra trăsăturilor care deosebesc Estul de Vest,
construind un spaţiu distinct al alterităţii. Ipoteza de lucru este confirmată de analiza textelor din
prisma dinamicii celor trei construcţii identitare ale alterităţii definite în capitolul IV (alteritatea
proximă, extremă, perfectibilă). Adrian Cioroianu remarcă paradoxul identităţii româneşti,
evidenţiind felul în care aceasta, istoric, a oscilat între dorinţa de a se dezice şi cea de a-şi afirma
apartenenţa la spaţiul balcanic,47 perceput a se situa la confluenţa dintre Orient şi Occident.
Românii preiau strategiile europene de reprezentare a identităţilor în scopul afirmării naţionale,
apărute în secolul al XIX-lea. Limita dintre Eu şi Noi este remodelată prin detaşarea de o
alteritate orientală familiară, prin negarea punctelor comune. În peisajului mental şi cartografia
stereotipurilor48 atribuite de români orientalilor se configurează şi dorinţele identificării
naţionale. A doua parte a secolului al XIX-lea a fost o perioadă importantă de căutare a unor noi
puncte de referinţă pentru definirea de sine a românilor, inclusiv prin redefinirea de la oriental la
46 Rana Kabbani, Europe’s Myths of the Orient, Pandora Press, Londra, 1988, pp. 5-6.47 Cioroianu, Adrian, „The Impossible Escape. Romanians and the Balkans”, în Bjelić, Dušan and Savić, Obrad, Balkan as Metaphor, The MIT Press, Cambridge, Massachussetts and London, England, 2002, pp. 209-234.48 C. C. Barfoot, „Beyond Pug’s Tour: Stereotyping our ‘Fellow-Creatures’” în Barfoot, C. C. (ed.), Beyond Pug’s Tour. National and Ethnic Stereotyping inTheory and Literary Practice, Rodopi, Amsterdam – Atlanta, 1997, p. 16.
14
european. În procesul de a-şi stabili reperele şi emblemele, românii adoptă nu numai modelele
culturale ale Europei, dar şi alteritatea acesteia.
15