MONITORING FORESTIER

transcript

Cap.1. CONSIDERAŢII GENERALE

1.1. Definiţia şi importanţa monitoringului

1.2. Legislaţia în domeniu

1.1. Definiţia şi importanţa monitoringului

• Monitoringul - o reţea sistematică transnaţională şi naţională prin care, începând cu anul 1987, se fac evaluări anuale ale stării de sănătate a pădurilor

• Rolul principal - cunoasterea dinamicii şi distribuţiei spaţiale a pădurilor vătămate din Europa, realizarea unei baze de date privind starea coroanelor arborilor, a solurilor şi conţinutul lor în substanţe nutritive

Obiectivele generale ale monitoringului:• urmărirea efectelor poluării aerului şi a

altor factori biotici şi abiotici nocivi, la nivelul întregului fond forestier

• asigurarea unui suport informaţional unitar şi operaţional la scară naţională şi europeană privind variaţia spaţială şi temporară a condiţiilor de mediu forestier

Rezultatele monitorizării:

• Determinarea stării de sănătate a pădurilor

• Inventarierea fondului forestier

1.2. Legislaţia în domeniu

Anul 1985:

• Programul de Cooperare Internaţională privind Evaluarea si Supravegherea Efectelor Poluării Aerului asupra Pădurilor (ICP-Forests), instituit de Corpul Executiv al UN/EEC, în baza Convenţiei privind Poluarea Atmosferică Transfrontalieră la Mare Distanţă (CLRTAP).

Anul 1986:

• adoptarea Schemei privind Protecţia Pădurilor împotriva Poluării Atmosferice sub auspiciile CLRTAP şi ale Regulamentului (EEC) nr. 3528/86 al Consiliului Uniunii Europene prin care a fost proiectată o reţea sistematică transnaţională cu o densitate de un sondaj la 25.600 ha (16 x 16 km)

Anul 1990:

• Conferinţa Ministerială privind Protecţia Pădurilor din Europa de la Strasbourg din luna decembrie care a permis ca alături de statele membre UE, la programul de monitorizare să fie afiliate şi alte state europene (în anul 1991).

Anul 1994:

• Rezoluţiile nr. 1 si 3 ale Conferinţelor Ministeriale de la Strasbourg si Helsinki, prin care s-a stabilit dezvoltarea unui program de supraveghere intensivă (Nivelul II) al factorilor ce afectează starea ecosistemelor forestiere inclusiv poluarea atmosferică

Această reţea a fost dezvoltată pentru o mai bună înţelegere a inter-relaţiilor între poluarea atmosferică şi impactul acesteia asupra stării de sănătate a pădurilor.

Prin această reţea nesistematică se înregistrează date precise privind extinderea şi dezvoltarea numărului de poluanţi în corelaţie cu principalii parametri de caracterizare ai ecosistemelor forestiere, pe o perioadă de cel puţin 15 – 20 ani: - starea de sănătate a arborilor

- starea solurilor forestiere- compoziţia chimică a frunzelor sau acelor

- creşterea arborilor - parametrii climatici- depunerile atmosferice

La nivel european monitorizarea solurilor şi vegetaţiei forestiere pentru silvicultură se

realizează la două niveluri:

• Nivelul I – constituit din reţeaua transnaţională (16 x 16 km) şi reţelele naţionale din 35 de ţări europene;

• Nivelul II – constituit din reţeaua de supraveghere intensivă.

În prezent această reţea cuprinde aproximativ 5.000 suprafeţe de probă permanente (SPP) în care sunt evaluaţi peste 100.000 de arbori, acoperind aproximativ 200 milioane hectare din pădurile Europei.

În România:

• Ordinul Adjunctului Ministrului Silviculturii nr. 96/1990

• Decizia nr. 82/1991 a Directorului General al Silviculturii

• Ordinul nr. 249/10.05.1994 al Ministrului Apelor Pădurilor şi Protecţiei Mediului privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a monitoringului forestier din România

• Ordinul nr. 244/12 iunie 2002 al Ministrului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor cu privire la aprobarea Metodologiei de monitorizare sol – vegetaţie forestieră, pentru silvicultură

Cap. 2. Monitorizarea vegetaţiei forestiere din România

2.1. Reţeaua naţională (4x4 km)

2.2. Reţeaua europeană (16 x 16 km)

2.3. Reţeaua intensivă (Nivel II)

Monitorizarea solurilor şi a vegetaţiei forestiere se realizează pe două niveluri:

• Nivelul I – constituit din reţeaua transnaţională (16 x 16 km) şi reţeaua naţională (4 x 4 km);

• Nivelul II – constituit din reţeaua de supraveghere intensivă.

2.1. Reţeaua naţională (4x4 km)

• cuprinde sondaje permanente, amplasate sistematic în toate pădurile, cu o densitate de 4 x 4 km (un sondaj la 1600 ha);

• este destinată supravegherii anuale a stării de sănătate a arborilor din cuprinsul suprafeţelor de probă permanente (SPP) aferente sondajelor;

• din cinci în cinci ani are loc şi inventarierea statistică a pădurilor la nivel naţional şi regional;

• în aceste sondaje, nu se desfăşoară lucrări privind monitorizarea solurilor forestiere.

Date de amplasament:

• fiecare sondaj este alcătuit din două suprafeţe de probă permanente de formă circulară (SPP)

• SPP-urile se situează la o distanţă de 30 m faţă de centrul sondajului (pe direcţia E - V în terenuri plane şi pe curba de nivel în terenuri înclinate)

• fiecare SPP conţine două cercuri concentrice cu razele de 7,98 m şi respectiv 12,62 m (cu suprafaţa de 200 m2 şi 500 m2)

Materializarea sondajului şi SPP-urilor

• centrul sondajului şi centrele suprafeţelor de probă permanente sunt materializate prin borne de metal, lemn sau beton îngropate, capătul superior al acestora situându-se la 10 - 15 cm deasupra solului

• pentru facilitarea identificării bornelor, la baza celui mai apropiat arbore şi pe faţa dinspre bornă se înscriu indicativele „Mi“ (pentru centrul sondajului „i“), „C1“ şi „C2“ pentru centrele SPP1 şi SPP2), precum şi distanţa exprimată în decimetri până la borne

• numărul „i“ al sondajului este unic în cadrul unui ocol silvic şi corespunde „Listei de sondaje proiectate“ pe hărţile amenajistice ale unităţilor de producţie (UP)

Elementele de amplasare în teren ale fiecărui sondaj sunt:

• unitatea amenajistică (u.a.) în care se află instalat sondajul

• numărul celei mai apropiate borne amenajistice • unghiul format de direcţia „bornă amenajistică -

Nord“ cu direcţia „bornă amenajistică - centrul sondajului“ (azimutul)

• distanţa de la borna amenajistică la centrul sondajului exprimată în metri

În situaţia dispariţiei marcajelor, se va proceda după cum urmează:

• Materializarea în teren a sondajului

• Actualizarea marcajelor

• Actualizarea indicativelor şi a centrelor sondajelor şi a suprafeţelor de probă permanente (bornelor)

2.1.1. Inventarierea şi evaluarea stării de sănătate a arborilor din cuprinsul suprafeţelor de probă permanente

2.1.1.1. Inventarierea arborilor

2.1.1.2. Evaluarea stării de sănătate

Defolierea

Decolorare

Vătămările de natură fizico-mecanică

2.1.1.1. Inventarierea arborilor

• se foloseşte metoda cercurilor concentrice, cu razele de 7,98 m (200 m2) şi respectiv de 12,62 m (500 m2);

• în cercul cu raza r = 7,98 m (200 m2) se inventariază toţi arborii cu diametrul mai mare de 80 mm;

• pe coroana circulară determinată de cercurile concentrice cu raze de 7,98 m şi 12,62 m se inventariază numai arborii cu diametrul de bază mai mare de 280 mm;

• înălţimile se măsoară la 3 - 5 arbori din specia preponderentă.

• înălţimile se măsoară la 3 - 5 arbori din specia preponderentă, la aceiaşi arbori la care au fost măsurate cu ocazia reinventarierilor anterioare (în anii 1990, 1995, 2000, 2005 …), precum şi la fiecare al zecelea arbore (arborii nr. 1, 11, 21,….) din formularul 1 (SPP1 şi respectiv SPP2).

Operatorul:

• se instalează în centrul SPP

• stabileşte direcţia nordului cu ajutorul busolei

• efectuează înregistrarea informaţiilor începând cu arborele al cărui azimut este cel mai mic, continuând cu arborii următori în sensul creşterii azimutului (sensul acelor de ceasornic)

- dacă în cadrul reinventarierii apar arbori cu diametrul cuprins între 80 şi 280 mm şi, respectiv, mai mare de 280 mm, care nu au fost înregistraţi la inventarierile precedente, aceştia se înregistrează în formularul 1, în continuare, după ce au fost inventariaţi arborii comuni pentru inventarierea actuală şi cea precedentă

• măsurarea diametrului se face prin aplicarea clupei pe trunchiul arborelui la nivelul semnului marcat iniţial (în anul 1990) cu vopsea• poziţia de măsurare în cazul terenurilor înclinate va fi din amonte• în cazul când secţiunea transversală este neregulată se măsoară două diametre perpendiculare, iar în formularul 1, de teren, se va înregistra media celor două măsurători• semnul de aplicare al clupei pe trunchiul arborelui se revopseşte

2.1.1.2. Evaluarea stării de sănătate

• se realizează anual numai pentru lotul de arbori (predominanţi, dominanţi, codominanţi şi fără vătămări fizice de intensitate moderată sau puternică) selectat în anul 1990 şi reactualizat în anii 1995, 2000, 2005… (formularul 1);

• la 5 ani evaluarea stării de sănătate se face pentru toţi arborii, indiferent de poziţia lor cenotică (clasa Kraft);

• se estimează vizual defolierea şi decolorarea frunzişului coroanelor arborilor, înregistrându-se totodată şi prezenţa unor vătămări de natură fizico-mecanică existente în coroane sau pe tulpinile arborilor.

Defolierea arborilor

• exprimă pierderea de frunze sau ace din coroana unui arbore comparativ cu un altul al cărui aparat foliar este complet (arbore de referinţă);

• se estimează prin apreciere vizuală, folosindu-se ca arbore de referinţă un arbore din aceeaşi specie cu frunziş complet, situat în imediata vecinătate a locului de probă;

• înregistrarea se face în procente prin rotunjirea la cea mai apropiată valoare divizibilă cu 5 (ex: 0,5,10,15,…)

• în arboretele dense, pentru apreciere se va lua în considerare jumătatea superioară a coroanei, iar în cele mai puţin dense, treimea mijlocie şi superioară a acesteia.

Stabilirea intensităţii vătămării arborelui după procentul de defoliere

• clasa 0 de defoliere (0-10%) - arbore sănătos

• clasa 1 de defoliere (11-25%) – arbore slab vătămat

• clasa 2 de defoliere(26-60%) – arbore moderat vătămat

• clasa 3 de defoliere (61-99%) – arbore puternic vătămat

• clasa 4 de defoliere(100%) – arbore mort

Decolorarea arborilor

• exprimă procentul de frunze sau ace (existente în coroana arborelui) a căror culoare se abate tranşant de la culoarea normală a frunzişului speciei respective (prezintă nuanţe de la galben la ruginiu)

• se apreciază în procente rotunjite divizibile cu 5 (5,10,15,…)

• trebuie avut în vedere faptul că arborii care au suferit atacuri de insecte defoliatoare prezintă frunze rezultate din a două înfrunzire, ce dau impresia unei decolorări.

Stabilirea intensităţii vătămării arborelui după procentul de decolorare

• clasa 0 de decolorare (0-10%) – arbore sănătos;

• clasa 1 de decolorare (11-25%) – arbore slab vătămat;

• clasa 2 de decolorare (26-60%) – arbore moderat vătămat ;

• clasa 3 de decolorare (61-99%) – arbore puternic vătămat.

Vătămările de natură fizico-mecanică

• se determină examinând atent starea fizică a tuturor componentelor fiecărui arbore de probă

• se stabileşte cauza şi intensitatea vătămării

Cauzele vătămărilor fizice:

• vânat şi animale domestice mari• insecte foliare şi xilofage• ciuperci foliare şi xilofage• agenţi abiotici (vânt, zăpadă, geruri, grindină

etc.)• vătămări antropice (ciolpăniri, cojiri, cioplaje,

rezinaj, vătămări produse de exploatarea şi colectarea lemnului)

• alte vătămări (incendii, poluare etc.)

2.1.2. Înregistrarea informaţiilor

Formularul 1 - pentru anii în care se culeg informaţii referitoare atât la starea de sănătate cât şi la inventarierea arborilor din cuprinsul suprafeţelor de probă permanente;

Formularul 2 - pentru anii în care se culeg numai informaţii referitoare la starea de sănătate a arborilor din loturile de probă selectate încă din anul 1990 şi reactualizat în anii 1995, 2000, 2005.

2.2. Reţeaua europeană de supraveghere (16 x 16 km)

Reţeaua europeană de supraveghere (16 x 16 km) • este reglementată prin Regulamentul nr. 3528/86

al Consiliului Uniunii Europene; • cuprinde o reţea sistematică transnaţională cu o

densitate de un sondaj la 25.600 ha (în România existând un număr de cca. 245);

• începând cu anul 1987 se fac evaluări anuale ale stării de sănătate a pădurilor la scară mare cu o intensitate redusă de supraveghere la nivel de suprafaţă de probă permanentă (SPP).

În prezent această reţea cuprinde aproximativ 5.000 suprafeţe de probă permanente (SPP) în care sunt evaluaţi peste 100.000 de arbori, acoperind aproximativ 200 milioane de hectare din pădurile Europei.

Scopul principal al supravegherii la scară mare • de a cunoaste dinamica si distribuţia

spaţială a pădurilor vătămate din Europa;

• de a realiza o bază de date privind starea coroanelor arborilor;

• de a obţine informaţii privind starea solurilor şi conţinutul în substanţe nutritive al acestora.

Alcătuirea sondajului:

• patru suprafeţe de probă permanente amplasate la o distanţă de 25 m faţă de centrul sondajului, pe direcţiile punctelor cardinale (N, E, S, V ).

ME 216

Evaluarea stării de sănătate a arborilor din cuprinsul suprafeţelor de probă

permanente.

• în fiecare suprafaţă de probă permanentă (SPP) aferentă sondajelor se aleg câte 6 arbori, cei mai apropiaţi de centru;

• aceştia trabuie să fie situaţi în clasele poziţionale I, II şi II Kraft;

• să nu prezinte vătămări de natură mecanică (fizică) de intensitate moderată sau puternică (clasele 2 şi 3 de vătămare).

Numerotarea arborilor

• se face, în ordine începând cu numărul 1 de la cel mai apropiat arbore de centrul suprafeţei de probă amplasată pe direcţia nordului;

• se continuă în următoarele SPP-uri amplasate în ordine pe direcţiile E, S, V până la numărul 24;

• numărul fiecărui arbore se înscrie vizibil cu vopsea, la înălţimea ochiului, pe faţa dinspre centrul fiecărui SPP;

• arborii dispăruţi din diferite cauze se înlocuiesc cu alţii numerotaţi în continuarea numărului stabilit iniţial (24);

În situaţia exploatării arborilor din sondaj:• sondajul se poate translata în alt arboret,

din apropiere, pe o rază care să nu depăşească 300-500 m;

• în caz contrar, sondajul se exclude de la evaluare până la instalarea unui arboret care conţine arbori cu diametrul de bază mai mare de 80 mm.

Evaluarea efectivă a stării de sănătate a arborilor din sondaje:

• se realizează anual prin estimarea vizuală a aceloraşi parametri (defoliere, decolorare şi vătămări de natură mecanică) ca şi în cazul reţelei naţionale de sondaje;

• informaţiile de teren se înscriu într-un formular tipizat adoptat de schema UE.

2.3. Reţeaua intensivă de supraveghere

Este destinată unor studii complexe referitoare la:

• starea de sănătate a arborilor

• starea solurilor forestiere

• analiza compoziţiei chimice a frunzelor şi acelor coroanelor arborilor

• parametrii climatici

• depunerile atmosferice

• biodiversitatea

Reţeaua intensivă de supraveghere:

• este destinată nivelului II de monitorizare al principalelor ecosisteme forestiere din ţara noastră

• este alcătuită din 13 suprafeţe de supraveghere intensivă (SSI)

• sunt amplasate în ecosisteme forestiere reprezentative, situate în imediata apropiere a unor staţii ale ANMH şi aflate sub influenţa poluării de impact şi de fond

Alcătuirea suprafeţei de supraveghere intensivă: • din cinci suprafeţe de probă permanente (SPP),

amplasate una în centrul SSI, iar celelalte 4, dispuse în cruce pe direcţiile punctelor cardinale (N, E, S, V)

• SPP-urile au formă circulară, cu mărimea de 500 m² , amplasate la 30m faţă de centrul SSI

• toate aceste SPP-uri aferente unei SSI sunt amplasate în aceleaşi condiţii de arboret, suprafaţa de investigare depăşind 0,7 ha

R=12.62 m O2

S=500 m2

SPP5 R=12.62 m O5

S=500 m2

R=12.62 m O3

S=500 m2

R=12.62 m O4

S=500 m2

R=12.62 m O1

S=500 m2

85.24 m

Zona tampon

Materializarea în teren a centrelor SSI şi SPP

• se realizează ca şi în cazul reţelei naţionale sau europene

• în cazul dispoziţiei bornelor, la baza celui mai apropiat arbore şi pe faţa dinspre bornă se înscriu indicativele "Mi/C1" (pentru centrul SSI "i"), "C2", "C3", "C4", "C5" (pentru centrele SPP2, SPP3, SPP4, SPP5) în ordine după direcţia punctelor cardinale (N, E, S, V), precum şi distanţa în decimetri până la bornă

Inventarierea arborilor, prelevarea probelor de creştere şi evaluarea stării de sănătate a

arborilor

Inventarierea arborilor

• se efectuează o dată la cinci ani pentru toţi arborii cu diametrul de bază (d) mai mare de 80 mm

• se măsoară diametrul de bază al arborilor, în amonte în cazul terenurilor înclinate şi în acelaşi loc marcat cu vopsea, printr-o linie orizontală, pe trunchiul arborilor

• se măsoară înălţimea a 2-3 arbori din fiecare categorie de diametre, încadrate pe clase poziţionale (Kraft) şi pe clase de calitate ale arborilor

Prelevarea probelor de creştere radială

• se realizează cu burghiul Pressler, succesiv pe direcţia punctelor cardinale (N, E, S, V), de la un lot reprezentativ de arbori (30-40), din fiecare categorie de diametre din zona tampon

• arbori se aleg din specia principală, din clase de defoliere diferite (0, 1, 2, 3)

• pentru fiecare arbore se măsoară diametrul de bază, înălţimea, se apreciază clasa poziţională, clasa de calitate şi procentul de defoliere al coroanei

Evaluarea stării de sănătate a arborilor

• se estimează după aceiaşi parametri şi se utilizează acelaşi procedeu ca şi în cazul reţelelor naţionale sau europene

3. Monitorizarea solurilor forestiere

3.1. Obiectivele principale

3.2. Culegerea datelor din teren şi prelevarea probelor de sol

3.3. Caracterizarea fizică şi chimică

3.1. Obiectivele principale - nivelul I

actuale:

- evaluarea informaţiilor (datelor) de bază privind chimia solului;

- stabilirea proprietăţilor care sunt sensibile la poluare.

în perspectivă:

- studierea efectelor poluării în relaţie cu schimbările climatice, implicit cu capacitatea solului de stocare a carbonului.

- se verifică ipotezele privind mecanismele declinului pădurilor;

- se stabilesc măsurile ce se impun pentru redresarea ecologică a acestora, pornind şi de la factorul sol.

Obiectivele principale - nivelul II

3.2. Culegerea datelor din teren şi prelevarea probelor de sol

• se face în interiorul sondajelor şi a suprafeţelor de probă permanente;

• periodicitatea de revenire este de 5 ani.

3.2.1. Caracterizarea pedologică a suprafeţelor

• este obligatorie pentru suprafeţele de nivel I şi nivel II;

• trebuie să aibă caracter general, incluzând descrierea locului (staţiunii) şi caracterizarea morfologică a cel puţin unui profil de sol (conform ghidului FAO, 1990).

Precizări:

• descrierea se va face o singură dată, înaintea recoltării probelor;

• profilul trebuie să fie reprezentativ pentru actuala zonă de recoltare;

• pentru nivelul II acesta trebuie să fie localizat în zona tampon.

3.2.2. Recoltarea probelor de sol

1. Amplasarea locurilor de recoltare a probelor de sol

Nivelul I:

• se amplasează în interiorul zonei de supraveghere, în situaţia în care probele sunt recoltate cu sonde (burghie);

• se evită zonele din jurul trunchiurilor de arbori (1m), lăcaşele de animale, doborâturile de vânt şi cărările;

• pentru a avea o evidenţă clară, se face o schiţă a locurilor din care s-au recoltat probele.

Nivelul II:

• locurile de recoltare se amplasează randomizat (întâmplător) sau sistematic cu componentă randomizată.

2. Momentul recoltării:

• trebuie limitat la perioadele cu activitate biologică redusă, în special în cazul stratului organic.

3. Recoltarea straturilor - principii

• stratul organic de la suprafaţa solului este recoltat separat de stratul subiacent de sol mineral;

• straturile organice îngropate sunt recoltate în acelaşi mod ca straturile minerale.

Recoltarea stratului organic:

„O” organic – orizonturi cu straturi cu material organic predominant, acumulat deasupra solurilor minerale sau organice, care nu sunt saturate cu apă pentru perioade prelungite şi care poate fi localizat la suprafaţa unui sol mineral sau la orice adâncime faţă de suprafaţă, dacă sunt îngropate;

„H” organic – la fel ca „O” organic, dar saturate cu apă pentru perioade prelungite sau care au fost odată saturate dar acum sunt drenate artificial.

Recoltarea orizonturilor organice

• orizontul „L” trebuie recoltat separat;

• orizontul „H” trebuie recoltat separat numai dacă este mai gros de 1cm (altfel, acesta poate fi recoltat împreună cu orizontul F);

• opţional, orizonturile individuale (L, F, H) pot fi recoltate şi analizate separat.

Denumirea acestor orizonturi:

• OL, OF, OFH şi OH în situaţia solurilor nesaturate cu apă;

• HL, HF, HFH şi HH în situaţia solurilor saturate.

Separarea stratului mineral şi a celui organic

• se realizează pe teren şi se verifică în laboratoare specializate (conform criteriilor internaţionale acceptate de Organizaţia Natiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură - FAO).

Metoda de recoltare

• este recomandabil un cadru de 25/25cm, dar sunt acceptabile şi alternative cu o suprafaţă totală de 500cm2;

• pentru mor şi humus brut, poate fi folosit un burghiu cu diametrul de 8cm.

Determinarea greutăţii stratului organic

• se calculează ca greutate uscată a solului pe unitatea de volum şi se exprimă în kg/m3.

Recoltarea stratului mineral

Nivel I:

- obligatoriu: 0-10cm,10-20cm;

- opţional: 0-5cm, 5-10cm, 20-40cm, 40-80cm.

Nivel II:

- obligatoriu:0-10cm, 10-20cm, 20-40cm, 40-80cm;

- opţional: 0-5cm, 5-10cm.

4. Numărul de probe şi mărimea acestora

Numărul de probe din probele compuse:

Nivel I: pentru fiecare strat, obligatoriu o probă compusă din min. 5 subprobe;

Nivel II: pentru fiecare strat, obligatoriu min. 24 subprobe care urmează a fi combinate în cel puţin 3 probe compuse.

Mărimea probelor:

• suficient de mare pentru a permite efectuarea tuturor analizelor, eventualelor repetări şi pentru depozitare (conservare).

3.2.3. Conservarea şi prepararea probelor:

• uscare la aer sau la temperatura de

+40 0C;

• mojarare şi cernere (sită 2mm);

• separarea particulelor cu diametrul 2mm (necesară pentru determinarea densităţii aparente).

3.3. Caracterizarea fizică şi chimică

3.3.1. Caracterizarea fizică a solului mineral

3.3.2. Caracterizarea fizică a solului organic

3.3.3. Caracterizarea chimică a probelor recoltate

3.3.1. Caracterizarea fizică a solului mineral

3.3.1.1. Compoziţia granulometrică

3.3.1.2. Densitatea aparentă

Compoziţia granulometrică:

• pentru nivelul I sunt obligatorii informaţii despre clasa texturală a straturilor minerale şi o estimare a conţinutului de argilă;

• pentru nivelul II este obligatorie determinarea compoziţiei granulometrice a solului pentru straturile minerale.

Densitatea aparentă:

• este definită ca masa unităţii de volum a solului uscat, care cuprinde atît partea solidă cît şi porii;

• pentru determinare trebuie recoltate trei probe cu un volum minim de 100cm3 pe suprafaţă;

• în plus, se face o estimare a fragmentelor grosiere (scheletul solului) conform claselor FAO (prin măsurare sau estimare pe profilul solului).

Determinarea densităţii aparente:

• o valoare a densităţii aparente trebuie în mod obligatoriu raportată pentru stratul superior mineral (0-10cm) ale solurilor fără rocă;

• pentru nivelul I această valoare poate fi obţinută prin estimare sau măsurare;

• pentru nivel II, densitatea aparentă trebuie să fie măsurată (nu se cer repetări).

3.3.2. Caracterizarea fizică a solului organic

• se determină greutatea stratului organic pe unitatea de suprafaţă.

3.3.3. Caracterizarea chimică a probelor recoltate

• Parametrii cheie care trebuie determinaţi sunt prezentaţi în Anexa 5.

• Metodele analitice de referinţă sunt prezentate în Anexa 6.

Nr. Parametri Unit. Nivel I Nivel II

Straturi organice

Straturi minerale Straturi organice

Straturi minerale2

L F+H3 0-10cm

10-20cm

L F+H3 0-10cm

10-20 cm

20-40 cm

40-80 cm

1. PH (CaCl2) - - O O O . O O O O O

2. Carbon organic g/Kg - O O O . O O O F F

3. N total g/Kg - O O O . O O O F F

4. CaCO3 g/Kg - O dacă pH5,5

O dacă Ph6

O dacă pH6

. O dacă pH

O dacă pH6

O dacă pH

5. P,Ca,K,Mg,Mn extrase în apă regală

mg/Kg F O F F F O F F - -

6. Cu, Pb, Cd, Zn extrase în apă regală

mg/Kg F O O - F O O - - -

7. Al, Fe, Cr, Ni, S, Hg, Na extrase în apă regală

mg/Kg F F F - F F F - - -

8. Aciditatea de schimb cmol+/Kg

- O4 O O - O4 O O O O

9. Cationi schimbabili: Ca, Mg, K, Na, Al, Fe3+, Mn, H

fiecare raportate.

cmol+/Kg

- O4 O O - O4 O O O O

10. PH (H2O) - - F F F - F F F F F

11. Conţinut total de elemente: Ca, Mg, Na, K, Al, Fe, Mn.

mg/Kg - - - - - - F F F F

12. Fe, Al extractabile în oxalat.

mg/Kg - F F F - F O O O O

Anexa 6Metodele de referinţă

Parametri Metodele analitice de referinţă Unit

Extractant Metoda de măsurare

pH (CaCl2) 0.01M CaCl2 Electrod pH

pH (H2O) H2O Electrod pH

N total - Combustie uscată g/Kg

C org - Combustie uscată g/Kg

CaCO3, dacă pH (CaCl2) 6 HCl Calcimetru

P Colorimetric mg/Kg

Mn Apă regală

Metale grele: Cu, Cd, Pb, Zn AAS

Altele: Al, Fe, Cr, Ni, Na

S Analizor – CNS

Aciditatea de schimb 0.1M BaCl2 Titrare la pH 7,8 cmol/Kg

Cap. 4 Fenomenul de uscare în masă al pădurilor

4.1 Amploarea şi cauzele fenomenului de uscare

4.2 Depistarea şi stabilirea intensităţii fenomenului de uscare intensă

4.3 Dinamica desfăşurării fenomenului de uscare în arboretele de stejari şi de brad

4.1 Amploarea fenomenului de uscare

• se poate discuta despre fenomenul de uscare intensă (în masă), în momentul în care uscarea afectează plafonul dominant al arboretelor (clasele I-III Kraft);

• fenomenul a fost semnalat pentru prima dată, la începutul secolului XX, în Slovenia, extinzându-se ulterior în aproape toate ţările europene;

• în România, ca fenomen de masă s-a semnalat în perioada anilor 1930-1932, în arboretele de cvercinee;

• se consideră că fenomenul afectează între 2 şi 5% din suprafaţa fondului forestier din fiecare ţară (în România, procentul este de 3,8%);

• se determină în suprafeţe de probă de 1500-2500 m2, amplasate câte 3-5 la unitatea de suprafaţă (ha);

4.2 Intensitatea uscării arborilor în România

specia media anuală

(mii ha)

% Intensitatea (%)

slabă,

f. slabă

mijlocie puternică, f.puternică

Stejar 196,8 84,0 69 24 7

Brad 14,8 6,3 68 30 2

Molid 2,0 0,9 52 16 32

Pin 2,1 0,9 52 23 25

Fag 14,1 6,0 65 27 8

Salcâm 3,6 1,5 30 52 18

Plop 0,7 0,3 20 27 53

Cauzele declanşării fenomenului de uscare:

De ordin antropic:- adoptarea unor măsuri silviculturale greşite;

- aplicarea necorespunzătoare a intervenţiilor în arborete;- reducerea consistenţei arboretelor.

De ordin ecologic:

- stresul climatic;

- poluarea industrială(autohtonă sau transfrontalieră).

De ordin biotic:

- insecte;

- ciuperci specifice.

Clasificarea arborilor pe grade de vătămare, în raport cu starea de sănătate

Gradul de vătămare al arborelui

Reducerea aparatului foliar faţă de starea normală inclusiv acele sau frunzele înroşite sau necrozate şi ramurile uscate (%)

sănătos 1 sub 10

slab 2 11-30

mediu 3 31-65

puternic şi uscat total

4 peste 65

Calculul gradului de vătămare pe arboret:

1004321

în care:

Gv – exprimă amploarea fenomenului de uscare, pe baza caruia se stabileşte prognoza evoluţiei uscării;

n1 – nr arbori sănătoşi;

n2 – nr arbori cu vătămare slabă;

n3 – nr arbori cu vătămare medie;

n4 – nr arbori cu vătămare puternică.

Calculul procentului de uscare pe arboret (Pu ) (care reflectă intensitatea de

manifestare a fenmenului)

1005,0 43

Încadrarea arboretelor pe grade de uscare

Procentul arborilor cu uscare avansată (%)

5-15 16-35 36-65 >65

Gradul de uscare al arboretului (Gu)

I II III IV

4.3 Dinamica desfăşurării fenomenului de uscare în arboretele de cvercinee

• fenomenul apare cu precădere în arboretele provenite din lăstari, crescuţi pe cioate îmbătrânite, unde s-au aplicat tehnologii greşite, etc;

• poate fi sporadic sau poate afecta întregul arboret;• de obicei, uscarea este precedată de o perioadă de debilitare a

arborilor, care durează 4-10 ani sau chiar mai mult;• apariţia şi extinderea fenomenului este condiţionată de un

complex de factori;• asocierile de factori nefavorabili provoacă uscarea în mod

diferit, de la un arboret la altul şi chiar de la un arbore la altul;• debilitarea unor arbori nu este vizibilă în toate cazurile la nivelul

coroanei dar poate fi constatată prin reducerea creşterilor.

Evoluţia fenomenului de uscare la cvercinee

1986 1987 1988 1990 1998 1999 2000

suprafata afectata

Simptomele specifice fenomenului de uscare la brad

• rărirea coroanei de jos în sus şi de la interior spre exterior, ca urmare a căderii acelor;

• prezenţa lujerilor lacomi (de compensaţie), pe fus şi pe partea superioară a ramurilor de ordinul I;

• apariţia, în coroana verde, a ramurilor uscate (în treimea mijlocie şi inferioară);

• prezenţa vâscului în coroanele arborilor;• uscarea vârfului pe 1-2 m, la exemplarele de 90-100 de ani;• fructificaţie abundentă, aproape anuală (conuri mici, numai

pe ramurile din ultimele verticile);• reducerea evidentă a creşterilor în înălţime şi diametru,

determinând formarea unui vârf aplatizat;• scăderea accentuată a acelor noi;• reducerea mărimii coroanelor.

Tipurile de uscare la brad

• Uscarea lentă – în arborete peste 120 de ani prezentând simptomele: turtirea vârfului, apariţia vâscului, rărirea coroanelor de jos în sus şi de la interior spre exterior, în interval de 15-40 de ani;

• Uscarea bruscă – apare frecvent în arborete echiene şi relativ echiene, de 60-100 ani, consistenţă 0,9-1,0 şi se manifestă prin înroşirea acelor în coroană într-un interval de 2-8 luni;

• Uscarea determinată mecanic – în arborete de 50-80 de ani, cu densităţi f. mari şi coeficienţi de zvelteţe de 95-110, datorită roaderii reciproce a coroanelor;

• Uscarea pe suprafeţe mari – în arborete echiene, de 50-100 de ani, puternic rărite, cu simptome tipice de uscare datorată poluării şi apariţia prematură a cuiburilor de barză.

Evoluţia fenomenului de uscare la brad

1986 1988 1990 1993 1996 1998

suprafata afectata

Evoluţia fenomenului de uscare pentru diverse specii

1990 1992 1994 1996 1998 2000

molidpinifagsalcam

MONITORING FORESTIER

Documents