+ All Categories
Home > Documents > curs Monitoring ecologic

curs Monitoring ecologic

Date post: 28-Jun-2015
Category:
Upload: petrutanegoita
View: 3,734 times
Download: 16 times
Share this document with a friend
99
UNIVERSITATEA „VASILE ALECSANDRI ” DIN BACĂU FACULTATEA DE ŞTIINŢE SPECIALIZAREA: VALORIFICAREA RESURSELOR BIOLOGICE ŞI PROTECŢIA MEDIULUI MONITORING ECOLOGIC Conf. dr. FERDINAND PRICOPE
Transcript
Page 1: curs Monitoring ecologic

UNIVERSITATEA „VASILE ALECSANDRI ” DIN BACĂUFACULTATEA DE ŞTIINŢESPECIALIZAREA: VALORIFICAREA RESURSELOR BIOLOGICE ŞI PROTECŢIA MEDIULUI

MONITORING ECOLOGIC

Conf. dr. FERDINAND PRICOPE

B A C Ă U2010

Page 2: curs Monitoring ecologic

C U P R I N S

1. Organizarea monitoringului ecologic 41.1. Monitorimgul global 5

1.1.1. Sistemul global de monitoring al mediului ( GEMS) 51.1.2. Monitoringul de fond integrat al poluării mediului(IGMB) 5

1.1.3. Sistemul de informaţii INFOTERRA 51.2. Monitoringul regional 61.3. Monitoringul local 6

2. Obiectivele monitoringului ecologic/ integrat 83. Modalităţi de realizare a monitorizării mediului 8

3.1. Monitoringul fizico-chimic 93.2. Monitoringul biologic 9

3.2.1. Nivele de lucru în monitoringul biologic 93.2.2. Tipuri de activităţi în monitoringul biologic 103.2.3. Organisme utilizate în monitoringul biologic 11

3.3. Monitorizarea prospectivă a ihtiofaunei 143.4. Lista roşie a speciilor de peşti periclitate 19

4. Supravegherea calităţii mediului în România 254.1. Organizarea sistemului de monitoring integrat al mediului 25

4.1.1. Subsistemul naţional GEMS-RO şi IGBM pentru aer 254.1.2. Subsistemul naţional GEMS-RO şi IGBM pentru apă 264.1.3. Subsistemul naţional GEMS-RO şi IGBM pentru sol 264.1.4. Subsistemul naţional GEMS-RO şi IGBM pentru vegetaţie forestieră 26

4.2. Domeniile de monitorizare a mediului 264.2.1. Monitorizarea calităţii aerului 274.2.2. Monitorizarea calităţii apei 284.2.3. Monitorizarea calităţii solului 294.2.4. Monitorizarea vegetaţiei forestiere 294.2.5. Monitorizarea radioactivităţii mediului 30

5. Supravegherea calităţii mediului în judeţul Bacău 305.1. Monitoringul atmosferei 30

5.1.1. Calitatea precipitaţiilor atmosferice 335.1.2. Gazele cu efect de seră 345.1.3. Substanţele acidifiante 355.1.4. Metale grele 365.1.5. Poluări cu pulberi în suspensie 375.1.6. Poluări cu pulberi sedimentabile 375.1.7. Zone potenţial critice sub aspectul poluării atmosferice 39

5.2. Monitorizarea apelor de suprafaţă şi subterane 395.2.1. Calitatea râurilor 405.2.2. Calitatea lacurilor 425.2.3. Zone potenţial critice sub aspectul apelor de suprafaţă 435.2.4. Calitatea apelor subterane 43

5.2.5. Zone potenţial critice sub aspectul poluării apelor subterane 455.2.6. Starea apelor uzate 45

5.3. Monitorizarea calităţii solului 475.3.1. Zone potenţial critice sub aspectul deteriorării solurilor 49

2

Page 3: curs Monitoring ecologic

5.3.2. Zone vulnerabile care necesită măsuri de reconstrucţie ecologică 505.4. Monitorizarea vegetaţiei forestiere 505.5. Situaţia ariilor protejate şi a monumentelor naturii 51

6. Legislaţia privind protecţia mediului înconjurător 526.1. Dreptul mediului înconjurător şi principiile sale 526.2. Legiferarea ocrotirii naturii în România 546.3. Acorduri şi convenţii internaţionale 58

Bibliografie 64

3

Page 4: curs Monitoring ecologic

MONITORINGUL ECOLOGIC

Monitoringul ecologic reprezintă sistemul de supraveghere sistematică şi continuă a stării mediului şi a componentelor sale sub influenţa factorilor naturali şi antropici (Botnariuc,1987). În sens tehnologic, monitoringul integrat este un sistem complet de achiziţie a datelor privind calitatea mediului, obţinut pe baza unor măsurători sistematice, de lungă durată, la un ansamblu de parametri şi indicatori, cu acoperire spaţială şi temporară, care pot să asigure controlul poluării (Rojanschi, 1995).

Legea Protecţiei Mediului (Legea 137/95) defineşte termenul de monitorizare a mediului ca fiind un sistem de supraveghere, prognoză, avertizare şi intervenţie, care are în vedere evaluarea sistematică a dinamicii caracteristicilor calitative ale factorilor de mediu, în scopul cunoaşterii stării de calitate şi semnificaţiei ecologice a acestora, evoluţiei şi implicaţiilor sociale ale schimbărilor produse, urmate de măsurile ce se impun.

Monitoringul ecologic / integrat urmăreşte:- realizarea unui sistem integrat de înregistrări metodice;- evaluarea cuantificată a structurilor şi a modului de funcţionare a acestor procese

ecologice;- compararea stării mediului cu intensitatea activităţii socio-economice;- modelarea situaţiilor constatate;- prognozarea sensului, a tendinţelor şi schimbărilor ce au loc.

Scopurile sistemelor de monitoring al calităţii mediului sunt:- cunoaşterea gradului actual de afectare a calităţii mediului sub influenţa impactului

uman;- obţinerea în timp util a unor observaţii obiective care să permită sesizarea tendinţelor de

desfăşurare a unor procese ecologice;- stabilirea şi impunerea măsurilor de protecţie, conservare, reconstrucţie a mediului şi

retehnologizarea pe baze ecologice a tuturor activităţilor umane;- aprecierea reală a raportului cost / beneficiu a lucrărilor tehnice de conservare şi

reconstrucţie a mediului;- realizarea unui control al eficienţei măsurilor ce se iau pentru protecţia mediului.

1. Organizarea monitoringului ecologic

Monitoringul ecologic / integrat se realizează pe trei nivele de lucru: global, regional şi local.

Monitoringul global se realizează prin organizaţii internaţionale sponsorizate şi patronate de ONU cum sunt Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu Înconjurător, Comitetul Ştiinţific pentru Problemele Mediului sau de către organizaţii profesionale internaţionale precum Organizaţia Meteorologică Mondială, Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii.

Monitoringul regional se realizează la nivel de ţări mari (SUA, Rusia, China, Brazilia) sau grup de ţări pentru o anumită zonă (zona Mării Mediterane, zona Mării Baltice, etc). La nivel regional există staţiuni de centralizare a datelor, stabilite de comun acord de participanţi şi un sediu central de coordonare şi sinteză a datelor.

Monitoringul local se realizează de către fiecare ţară în funcţie de necesităţile ţării respective, de potenţialul uman şi material de care dispune, de numărul şi locul de amplasare a rezervaţiilor biosferei, de amploarea impactului uman şi a poluării generate de activităţile umane.

4

Page 5: curs Monitoring ecologic

1.1. Monitoringul global

La nivel planetar sistemul unitar de supraveghere a calităţii mediului a fost pus în practică de două organizaţii internaţionale : Programul Naţiunilor Unite pentru Mediul Înconjurător şi Consiliul Internaţional al Uniunilor Ştiinţifice care acţionează prin Comitetul Ştiinţific pentru Problemele Mediului.

Programul de monitoring al mediului la nivel global are patru componente :- sistemul global de monitoring al mediului (Global Environmental Monitoring System –

GEMS);- Monitoringul de fond, global, integrat (Integreted Global Background Monitoring –

IGBM);- Registrul Internaţional privind substanţele chimice potenţial toxice (International

Register of Potential Toxic Chemicals – IRPTC);- Sistemul de informaţii privitoare la mediu – INFOTERRA.

1.1.1. Sistemul global de monitoring al mediului ( GEMS )

Sistemul global de monitoring al mediului ( GEMS ) s-a constituit în 1972 şi cuprinde 25 de reţele majore de monitoring global la care participă peste 30 000 de specialişti.

GEMS are în subordinea sa un Centru de cercetări pentru monitoring şi evaluare, un Centru de monitoring privind conservarea naturii. La acest sistem se stochează şi date preluate din programe sectoriale de supraveghere a mediului cum sunt Programul oceane şi zone costiere, Programul de monitorizare şi evaluare a stării mediului în Europa, Programul Biosferă-Geosferă, Programul hidrologic internaţional, Reţeaua de monitoring a poluării de fond a aerului, inventarul gheţarilor la nivel mondial, reţelele de monitorizare a calităţii aerului urban, reţelele de monitorizare a calităţii apei şi a celei de monitorizare a contaminării hranei.

La nivelul fiecărei ţări se organizează o reţea de instituţii şi sisteme de supraveghere a mediului ce sunt cuplate la cele existente pe plan internaţional, crete sub egida GEMS.

Sistemul GEMS efectuează măsurători repetate ale variabilelor sau indicatorilor de mediu, a componentelor biotice şi abiotice ale mediului şi investighează transferul de substanţe ori energii de la o componentă la alta a mediului, în scopul evaluării şi prognozării stării mediului.

Sistemul GEMS ia în studiu trei factori de mediu: apa, aerul şi solul. Cel de al patrulea, biota, este inclus de unii în primele trei iar de alţii este privit separat. O activitate deosebită în cadrul sistemului este elaborarea de recomandări, desfăşurarea unor activităţi de consultanţă şi stabilirea unor orientări generale.

1.1.1. Monitoringul de fond integrat al poluării mediului (IGMB)

Acest sistem de monitorizare s-a organizat în paralel cu GEMS iar obiectul lor de activitate a fost deseori acelaşi deoarece s-a considerat că deteriorarea mediului este numai rezultatul poluării. Sistemul IGMB evidenţiază atât poluarea transfrontalieră cât şi efectele poluării la nivel local şi regional.

1.1.2. Sistemul de informaţii INFOTERRA

5

Page 6: curs Monitoring ecologic

Pentru realizarea unui schimb permanent de date colectate la nivel local, regional sau global s-a realizat un sistem general de stocare a datelor şi utilizare a lor în scopul protecţiei mediului, sistem numit INFOTERRA, la care a aderat şi România în anul 1990. Ulterior s-au creat şi alte bănci de date specializate pe domenii concrete. Prezentăm mai jos câteva dintre acestea şi domeniile din care adună date:

- A-Cart – se ocupă cu cartarea speciilor protejate;- ATKINS – sistemul de cartare a terenurilor;- BAPMoN – reţeaua de bază a monitorizării poluării aerului;- B-Cart – cartarea biotopilor;- BIS- sistemul de informare asupra calităţii solurilor;- CORINE – sistemul de coordonare a informaţiilor privind mediul înconjurător;- E-KAT – controlul emisiilor;- ENREP – proiecte de cercetare a mediului înconjurător;- GRID – resursele globale;- HIDABA – banca de date hidrologice;- IRPTC – registrul internaţional privind substanţele chimice potenţial toxice;- M- SIRET – cadastrul surselor de emisie;- DUDAB – monitoringul fizico-chimic şi biologic a lacurilor alpine;- SMOG – sistemul de date asupra smogului;- WAN – sistemul de control al apelor;- WAF – sistemul de control al pădurilor;

1.2. Monitoringul regional

Monitoringul ecologic /integrat la nivel regional se organizează în anumite zone periclitate sau de interes deosebit pentru un număr redus de ţări. Acest sistem de monitorizare se organizează pe bază de înţelegeri bilaterale sau multilaterale, are un centru comun de stocare a informaţiilor. Formele, tehnicile de prelevare, prelucrare şi transmitere a datelor se stabilesc prin consens de ţările participante, ţinând seamă de reglementările internaţionale în domeniu sau pot stabili anumiţi parametri specifici.

Prezentăm mai jos câteva acorduri regionale în domeniul protecţiei mediului şi ţările participante la aceste înţelegeri:

Monitoringul ecologic al Mării Baltice – participanţi: Rusia, Finlanda, Suedia, Danemarca, Germania, Polonia, Lituania, Letonia, Estonia.

Monitoringul ecologic al Mării Negre – participanţi: România, Bulgaria, Turcia, Gruzia, Armenia, Ucraina, Moldova;

Monitoringul ecologic al Mării Mediterane – participanţi: toate ţările riverane bazinului mediteranean;

Programul european de monitoring al mediului înconjurător (EMEP) – participanţi: toate ţările europene;

1.2. Monitoringul local

Monitoringul local se realizează la nivel de ţară şi constă în realizarea unei reţele complexe de supraveghere a factorilor de mediu de pe teritoriul acelei ţări.

În România, organizarea Sistemului de monitoring integrat al mediului (SMIR) a început în 1990, când în cadrul Ministerului Mediului s-a creat o Direcţie de control a calităţii mediului care a avut ca principal obiectiv realizarea unui monitoring integrat în ţara noastră şi conectarea lui la sistemul mondial (GEMS). În prima fază (1991-1992) s-a

6

Page 7: curs Monitoring ecologic

definitivat programul naţional de monitoring, s-a format personalul de lucru şi s-a dotat cu aparatură unităţile de monitorizare.

În etapa a doua (1993-1994), au fost definitivate metodele de lucru, s-a stabilit aparatura de măsură şi control necesară, s-a procurat şi a fost pusă în exploatare. În etapa a treia, începută în 1996, a început supravegherea mediului în cadrul unui sistem de monitoring integrat, bine organizat, cu analize periodice. Bazele sistemului au fost puse de Institutul de Cercetări pentru Ingineria Mediului şi este în plină desfăşurare şi perfecţionare.

Monitoringul ecologic integrat s-a realizat prin două sisteme de lucru: monitoringul de fond al calităţii mediului şi monitoringul poluării.

Monitoringul pentru controlul de fond al calităţii mediului s-a realizat în patru etape. În rima etapă s-a făcut o inventariere a informaţiilor legate de zona în care va fi plasată staţia de fond prin cartografierea zonei, stabilirea structurii terenului, modul de folosinţă a acestuia, calitatea recoltelor, modul de administrare a fertilizanţilor şi pesticidelor. S-au făcut analizele meteorologice şi hidrologice, s-a făcut inventarul floristic şi faunistic în vederea depistării speciilor rare sau pe cale de dispariţie.

În etapa a doua, din datele acumulate s-au selectat elementele cheie care vor fi utilizate în monitorizarea de fond, speciile care se dovedesc indicatoare ale procesului de poluare, atât sălbatice cât şi cele cu valoare economică (specii domestice de animale sau specii şi soiuri cultivate de plante). În această etapă se selectează parametrii geofizici şi geochimici specifici, se utilizează elemente trasoare retroactive pentru evidenţierea circuitului unor substanţe biogene sau a unor poluanţi în apă, sol sau corpul vieţuitoarelor.

În etapa a treia are loc organizarea şi desfăşurarea observaţiilor. Se strâng date din teren, se clasifică, se introduc şi alţi parametri ce trebuie investigaţi, dacă necesităţile o cer. Prelucrarea probelor se face cu mare precizie respectându-se o periodicitate strictă. În cazul unor fenomene neobişnuite, naturale (alunecări de teren, secete prelungite, inundaţii, etc.) sau antropice (poluări accidentale ce declanşează catastrofe ecologice) se fac şi măsurători suplimentare, neperiodice.

Etapa a patra este cea de centralizare, sistematizare, conservare şi prelucrare a datelor obţinute prin măsurători directe în teren. În staţia de control are loc strângerea datelor, interconectarea şi compararea datelor şi informaţiilor obţinute de diferiţi specialişti, înlăturarea erorilor şi controlul modului în care se desfăşoară monitoringul.

Datele acumulate de staţiile de control de fond a calităţii mediului sunt transmise staţiilor centrale de control zonal al calităţii mediului, unde se realizează sintezele, se verifică şi se compară datele staţiilor învecinate.

Informaţiile prelucrate de staţiile centrale de control zonal al calităţii mediului permit evidenţierea la nivel zonal şi regional a unor aspecte greu de decelat la nivel local (efectul poluării transfrontaliere, efectele ploilor acide) sau evidenţiază efectele unor fenomene naturale (erupţii vulcanice) sau a unor accidente (explozii nucleare, deversări accidentale de poluanţi în aer sau ape) care au avut loc departe de staţiile de fond locale.

Prin schimbul de informaţii la nivel internaţional se realizează sinteze de date care permit aprecierea stării mediului la nivel global. Pe baza datelor strânse se întocmeşte un model de stare a zonei respective care permite elaborarea unor prognoze şi stabilirea tendinţelor de evoluţie a zonei pe un termen mai scurt sau mai lung.

Monitoringul pentru controlul poluării şi poluanţilor se realizează în zona surselor de poluare şi controlează emisiile (eliminarea în aer a poluaţilor cu o anumită intensitate) şi imisiilor (pătrunderea şi difuzia substanţelor poluante într-un volum de aer sau de apă).

Aceste staţii de monitorizare sunt amplasate în punctele majore de poluare şi urmăresc cantităţile de poluanţi evacuate în mediu, modul de difuzie în apă, aer şi sol, modul de neutralizare a poluanţilor în mediu, dar şi efectele acestora asupra vieţuitoarelor, acumularea în biomasa organismelor, concentrarea în lungul lanţurilor trofice, etc.

7

Page 8: curs Monitoring ecologic

Pentru evidenţierea extinderii gradului de poluare de la o sursă majoră, staţiile de monitorizare pot fi amplasate la distanţe mai mari de aceste surse, urmărindu-se aceeaşi parametri ca la staţiile din imediata vecinătate a surselor de poluare.

Pentru evidenţierea unei stări reale a unei zone în privinţa evoluţiei factorilor de mediu, se face o corelare a datelor de la staţiile de fond cu cele care controlează strict poluarea şi poluanţii. Prin conectarea sistemelor naţionale da monitoring la sistemul internaţional se realizează o viziune globală asupra stării mediului, se stabilesc corelaţiile între cauzele şi efectele pe care acestea le generează.

2. Obiectivele monitoringului ecologic / integrat

Monitoringul ecologic / integrat are ca scop obţinerea unei imagini de ansamblu asupra stadiului calităţii mediului, la un moment dat, şi al evoluţiei lui pe cele două componente de bază, mediul abiotic şi biotic, în interconexiunea lor (Godeanu, 1997). Obiectivele Monitoringul ecologic / integrat pot avea caracter general, pot fi specifice şi prospective.

Obiectivele cu caracter general ale monitoringului ecologic sunt: integrarea supravegherii factorilor de mediu într-un flux controlabil de informaţii; obţinerea de date pentru caracterizarea calităţii factorilor de mediu, a conexiunii dintre

parametri şi a tendinţelor de evoluţie în timp şi spaţiu; evidenţierea urgenţelor în degradarea mediului şi stabilirea priorităţilor; elaborarea soluţiilor tehnice şi adoptarea deciziilor ce se iau în situaţii normale şi

excepţionale; controlul efectelor aplicării de măsuri de protecţia mediului şi reajustarea lor în raport cu

realitatea şi obiectivele propuse; proiectarea programelor de management; evaluarea eficienţei instituţiilor ce se ocupă de protecţia mediului şi a programelor de

prevenire; asigurarea schimbului internaţional de informaţii privind starea mediului.

Obiectivele cu caracter specific ale monitoringului ecologic pot fi: realizarea monitoringului de transport al poluanţilor (estimarea emisiilor, intrărilor,

modalităţilor de transfer a poluanţilor, etc.); realizarea monitoringului concentraţiei de poluanţi (situaţia poluanţilor la nivel de fond,

înscrierea concentraţiilor în limite admisibile, evoluţia în timp a concentraţiei poluanţilor, etc.);

realizarea monitoringului biologic de detaliu (precizarea biocenozelor specifice şi a dinamicii lor, stabilirea parametrilor funcţionali ai biocenozelor, evidenţierea evoluţiei şi stării echilibrelor ecologice, precizarea gradului de rezistenţă a ecosistemului la factori perturbatori, etc.).

Obiectivele cu caracter prospectiv constau în realizarea de modele ale situaţiei existente şi precizarea unor alternative în activitatea de protecţia mediului, controlul calităţii mediului în variantele aplicate, controlul mediului în care se realizează modelul (dacă modelul este viabil şi în situaţia dată funcţionează sistemul de feed-back).

3. Modalităţi de realizare a monitorizării mediului

Supravegherea calităţii mediului înconjurător poate fi făcută prin determinarea unor parametri fizico-chimici sau prin determinarea unor parametri biologici. În funcţie de mijloacele utilizate se poate deosebi un monitoring fizico-chimic şi unul biologic.

8

Page 9: curs Monitoring ecologic

3.1. Monitoringul fizico-chimic

Monitoringul fizico-chimic este un sistem de observaţii a mediului abiotic prin determinarea modificărilor fizice şi chimice ce survin în urma intervenţiilor antropice. Acest tip de monitorizare are în vedere urmărirea parametrilor fizici, chimici, climatici, pedologici ai atmosferei, hidrosferei şi litosferei, cu mijloace mai simple sau mai complexe de analiză, efectuată de un număr relativ redus de specialişti.

3.2. Monitoringul biologic

Monitoringul biologic este sistemul de observaţii, aprecieri şi prognoze ale tuturor schimbărilor constatate în lumea vie sub acţiunea unor factori naturali sau antropici prin intermediul biosistemelor.

Urmărirea cantitativă şi calitativă a diverselor nivele de organizare a viului dă posibilitatea unei aprecieri reale şi complexe a impactului asupra mediului, a modului în care omul, prin toate activităţile sale, modifică echilibrele din natură. Pentru realizarea monitoringului biologic este nevoie de specialişti din diferite ramuri ale biologiei, deoarece specializările sunt foarte înguste şi un biolog nu poate fi în acelaşi timp şi biochimist şi taxonomist sau fiziolog.

Sistemele vii utilizate în monitoringul ecologic trebuie să îndeplinească două condiţii de bază: să prezinte o mare sensibilitate faţă de modificarea mediului înconjurător şi să reflecte starea generală a mediului în condiţiile fluctuaţiilor permanente ale factorilor de mediu.

Utilizarea monitoringului biologic în cadrul general al monitoringului ecologic poate să pună în evidenţă anumite modificări ale mediului care nu pot fi cuantificate numai de metodele fizice şi chimice de analiză:- impactul poluanţilor asupra sistemelor vii;- schimbările apărute în productivitatea ecosistemelor, macroecosistemelor şi ecosferei;- depăşirea limitelor suportabile de către organisme prin apariţia unor modificări

fiziologice, morfologice sau genetice la organismele vii; - avertizarea în cazul scăderii biodiversităţii;- sesizarea unor procese care se desfăşoară în perioade lungi de timp (succesiuni

populaţionale, fitocenologice);- analiza unor fenomene mai rare precum perturbările determinate de foc, de invazia unor

dăunători sau de migraţia unor animale;- analiza unor fenomene complexe precum relaţiile viu-neviu la nivelul ecosistemului sau

a ecosferei.Uniunea Internaţională a Ştiinţelor Biologice a trasat următoarele direcţii de lucru în

cadrul monitoringului biologic:- încurajarea corpului ştiinţific la nivel naţional şi internaţional pentru a dezvolta şi aplica

metode pentru evidenţierea schimbărilor mediului înconjurător;- promovarea cooperării internaţionale şi interdisciplinare în standardizarea metodelor

biologice;- încurajarea schimburilor de rezultate între laboratoarele de cercetări la nivel global.

3.2.1. Nivele de lucru în monitoringul biologic

Monitoringul biologic se poate realiza la diferite nivele de lucru: regional, ecosistemic sau pe principalele subcomponente vii ale ecosistemului.

9

Page 10: curs Monitoring ecologic

Monitoringul biologic regional urmăreşte structura componentelor vii la nivel de macroecosisteme , existenţa unor anomalii la nivelul acestora precum doborâturi de vânt în ecosistemele forestiere, atacuri de dăunători, apariţia şi evoluţia procesului de eutrofizare în bazinele acvatice. Observaţiile se fac periodic, la 2-5 ani sau anual în cazul constatării unor anomalii sau de reducere a biodiversităţii.

Monitoringul biologic ecosistemic urmăreşte evidenţierea modificărilor în structura şi funcţionarea ecosistemelor, distribuţia nivelelor de vegetaţie, producţie, productivitate, viteza succesiunilor, etc.

Monitoringul biologic pe subcomponente vii ale ecosistemului constă în evidenţierea activităţii biologice a solului, vegetaţiei, planctonului şi bentosului, studii pe grupe de plante (muşchi, licheni, fanerogame) şi animale (zoocenoze de insecte, vertebrate, etc).

3.2.2. Tipuri de activităţi în monitoringul biologic

În monitoringul biologic se disting trei tipuri de activităţi: de informare timpurie, de diagnosticare şi de prognoză.

În monitoringul biologic de informare timpurie se urmăreşte starea generală a unor organisme bioindicatoare, perturbarea ciclurilor biologice sau a dezvoltării lor sub acţiunea factorilor de mediu. Criteriile pe care se lucrează sunt: biochimic, fiziologic, patologic, etologic şi prin bioteste.

Organismele indicatoare alese trebuie să reacţioneze rapid la schimbările de mediu, metodele de lucru să fie simple, uşor şi rapid de realizat. Parametri biologici trebuie stabiliţi pe baza legăturii cauză-efect. Cele mai utilizate teste în informarea timpurie sunt testele de toxicitate efectuate pe bacterii, ciuperci, alge, macrofite acvatice, nevertebrate acvatice, peşti.

Monitoringul biologic de diagnosticare se bazează pe determinarea concentraţiei substanţelor toxice în diferitele componente ale mediului biotic, se studiază transferul substanţelor toxice în lanţurile trofice în condiţii de laborator şi în mediul natural, se determină viteza de acumulare şi eliminare a substanţelor toxice.

Organismele bioindicatoare selectate pentru monitoringul biologic de diagnosticare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:- să fie bioacumulatori puternici;- acumularea poluanţilor până la un anumit nivel să nu provoace moartea organismelor;- numărul de indivizi luaţi în studiu, care se extrag din populaţie să nu afecteze ansamblul

populaţiei;- speciile alese să aibă o durată de viaţă de peste 2 ani;- dimensiunile organismelor să fie suficient de mari pentru a permite prelevarea de ţesuturi

pentru analize;- să manifeste stabilitate faţă de oscilaţiile naturale ale mediului;- să poată fi colectate uşor din mediu natural dar să trăiască şi în condiţii de laborator;- să se poată stabili cu exactitate capacitatea de bioacumulare faţă de valorile din mediu.

Monitoringul biologic de prognoză se realizează prin teste de ecotoxicologie care permit aprecierea calităţii mediului în funcţie de reacţia unor organisme test ( alge, dafnii, peşti, etc.). Prin aceste teste se apreciază modificările etologice, fiziologice sau mortalitatea organismelor testate sub acţiunea unor doze diferite de poluanţi. Aceste teste cuprind:

- studiul legăturii doză-efect pe organismul testat;- studiul pragului de abatere de la normă ( rapid, semirapid, cronic);- studiul mecanismului de intoxicare şi dezintoxicare; Testele de monitoring biologic de prognoză pot fi efectuate şi pe ecosisteme

simplificate, modelate în laborator sau pe porţiuni izolate din ecosistemele naturale. Aceste

10

Page 11: curs Monitoring ecologic

modele experimentale trebuie să evidenţieze rapid perturbările de echilibru din ecosistemele naturale. Testele trebuie să imite procesele biotice şi abiotice care au loc în condiţii naturale iar rezultatele pot fi extrapolate, cu precauţie, proceselor ce au loc în ecosistemele naturale.

3.2.3. Organisme utilizate în monitoringul biologic

Organismele utilizate ca indicatori în monitoringul biologic trebuie să îndeplinească următoarele condiţii generale:- să fie capabile să reacţioneze rapid la modificări ale mediului ambiant, reacţiile acestora

să poată fi măsurate uşor, rapid iar rezultatele să fie semnificative;- modificările constatate trebuie să fie exacte, adecvate şi reproductibile experimental;- reacţiile apărute să permită aprecieri cantitative în vederea prelucrărilor matematice şi

corelării cu valorile altor parametri măsurabili din mediu;- gradul de eroare, comparativ cu a altor parametri, să fie sub 20%, această fluctuaţie

încadrându-se în variabilitatea individuală specifică organismelor vii.În monitoringul biologic sunt utilizate ca instrumente de lucru organismele indicatoare,

organismele bioacumulatoare şi calcularea unor indici ecologici.Organismele indicatoare ( bioindicatorii ) sunt organisme cu o sensibilitate ridicată

faţă de anumiţi poluanţi, la anumiţi factori de stres sau care manifestă preferinţe nete pentru existenţa în mediu a anumitor substanţe. Aceste organisme pot fi utilizate ca indicatori ai calităţii mediului pe o perioadă mai îndelungată sau pot fi folosite ca biosenzori datorită capacităţii lor de a sesiza modificările bruşte apărute în mediu.

Aprecierea gradului de impurificare a apelor cu substanţe organice fermentascibile se face prin aplicarea sistemului saprobiilor a lui Kolkwitz şi Marson (1908) pe baza prezenţei unor specii indicatoare, astfel:- pentru apele oligosaprobe speciile indicatoare sunt algele planctonice Melosira italica,

Draparnaldia glomerata,cladocerul Daphnia longispina, molusca Dreissena polimorpha, specii de peşti precum păstrăvul, cleanul, cega;

- pentru apele β mezosaprobe speciile indicatoare sunt algele Melosira varians, Spirogyra crassa, Cosmarium botritys;

- pentru apele α mezosaprobe specii indicatoare sunt fungi precum Mucor, alga albastră Oscillatoria, protozoarele Euglena viridis, Stentor coeruleus, molusca Spherium corneum;

- pentru apele polisaprobe, puternic poluate cu substanţe organice, speciile indicatoare sunt bacteria Sphaerotilus natans, alga Polytoma uvela, ciliatele Paramecium şi Vorticella putrida, oligochetul Tubifex, larvele dipterului Eristalis tenax.

Lichenii Usnea, Parmelia şi alţii manifestă o sensibilitate deosebită la poluarea atmosferică , fiind consideraţi indicatori ai oxizilor de sulf.

Diferite specii de plante pot fi indicatoare ale unor modificări de origine antropică sau naturală a mediului, de exemplu:- speciile ruderale Polygonum aviculare, Poa annua sunt indicatoare de terenuri

antropizate;- unele specii de Rumex şi Urtica dioica indică terenuri pe care s-au acumulat cantităţi

mari de dejecţii animaliere;- speciile genurilor Salicornia, Suaeda, Statice gmelini sunt indicatori de soluri sărăturate;- speciile de Phragmites, Scirpus, Juncus, Carex indică exces de umiditate;- speciile Agrostis stolonifera şi Melandrium indică soluri bogate în cupru;- specia Tussilago farfara este indicatoare de soluri bogate în plumb.

Folosirea organismelor vegetale şi animale ca biosenzori în detectarea unor modificări bruşte ale calităţii mediului a apărut în ultimele decenii.

11

Page 12: curs Monitoring ecologic

Algele verzi din genurile Scenedesmus şi Chlorella sunt utilizate în sesizarea unor modificări rapide ale proprietăţilor abiotice ale mediului acvatic ce apar datorită pătrunderii accidentale a unor substanţe toxice. Folosirea acestor alge ca biosenzori se bazează pe măsurarea cantităţii de oxigen produsă prin fotosinteză şi pe determinarea conţinutului de clorofilă măsurată în lumină fluorescentă.

Algele utilizate ca biosenzori sunt cultivate în vase cilindrice, luminate uniform iar apa este ţinută permanent în mişcare cu ajutorul unui agitator magnetic. Pentru intensificarea procesului de fotosinteză se introduce CO2 dispersat sub formă de bule fine. În vasele de experiment sunt amplasaţi electrozi care dozează continuu temperatura şi concentraţia oxigenului. Printr-un sistem automat, la fiecare 30 de minute, se introduce în vase o anumită cantitate de apă din râul monitorizat, paralel cu evacuarea aceleiaşi cantităţi de apă.

În cazul în care apa introdusă din râu conţine anumite substanţe toxice (în special metale grele şi pesticide), procesul de fotosinteză este încetinit sau se opreşte şi drept consecinţă scade cantitatea de oxigen dizolvat în apa din vasele de cultură şi se reduce cantitatea de clorofilă. Durata unei analize este de 6 minute, măsurătorile efectuându-se la fiecare 30 de minute. Modificările concentraţie oxigenului şi a conţinutului de clorofilă se transmit unui calculator care avertizează operatorul de cele constatate. Imediat se iau probe din râu pentru identificarea substanţelor toxice din apă (Mennschemke & Jesen, 1993).

În monitorizarea mediului acvatic pot fi utilizaţi ca biosenzori şi diferite specii de bacterii, în special cele bioluminiscente. Metoda se bazează pe determinarea vitezei de înmulţire a bacteriilor. În condiţii normale ele se înmulţesc exponenţial, într-un ritm bine determinat. Dacă în mediu de cultură pătrund diferite substanţe toxice, viteza de înmulţire scade sau se opreşte. Numărarea bacteriilor bioluminiscente se face automat. După o incubare de 20-30 de minute, ele sunt numărate în lumină fluorescentă.

Prelevarea probelor de apă, introducerea în mediu nutritiv şi citirea bioluminiscenţei bacteriilor se fac automat, datele sunt preluate de un calculator şi transpuse grafic. Când multiplicarea bacteriilor scade la 10% din valoarea normală, se declanşează un semnal sonor care avertizează operatorul de modificările produse (S. Godeanu, 1998).

Utilizarea peştilor ca biosenzori pentru urmărirea modificărilor apărute în mediu acvatic se bazează pe schimbarea comportamentului acestora în momentul pătrunderii unor substanţe toxice în apă. Acestea acţionează cu precădere la nivelul mucoasei branhiale, blocând trecerea oxigenului din apă în sânge. Animalul încearcă să contracareze acest proces de asfixie iniţial prin intensificarea mişcărilor respiratorii, apoi devine agitat, se deplasează rapid, cu zvâcnituri. Dacă substanţele toxice sunt în concentraţie mare, peştele iese la suprafaţa apei şi înghite aer. Treptat, mişcările peştelui devin tot mai dezordonate, îşi pierde echilibrul, cade pe fundul apei, mai întâi pe burtă apoi pe o latură şi în cele din urmă moare.

Pornind de la aceste modificări de comportament ale peştilor sub acţiunea substanţelor toxice din apă, s-a elaborat un sistem de urmărire, detectare şi înregistrare a mişcărilor acestora. Reacţiile peştilor sunt înregistrate sub formă de semnale electrice. Ca biosenzori se utilizează puiet de păstrăv, crap sau caras, în funcţie de tipul de ecosistem monitorizat.

Incinta experimentală este asemănătoare unui acvariu, în care intră permanent un curent slab de apă din râu. Camera de testare este prevăzută la suprafaţa apei şi pe fund cu câte o sită metalică cu ochiuri rare iar pereţii aflaţi în sensul de scurgere sunt baraţi cu câte un grilaj. Sitele şi grilajele sunt cuplate la un generator de curent electric slab. În momentul în care peştii ating sitele sau grilajele se produc scurtcircuite care sunt înregistrate de un dispozitiv special (separat pentru grilaje, separat pentru site). Dispozitivul înregistrează grafic orice scurtcircuitare produsă în camera de testare, atât pentru site cât şi pentru grilaje şi semnalizează acustic orice atingere a acestora (Justel, 1987).

Atunci când în apa care intră în camera de testare apare o substanţă toxică peştii devin agitaţi. Ating mai frecvent ca de obicei sitele şi grilajele laterale şi de pe fundul incintei,

12

Page 13: curs Monitoring ecologic

încearcă să înghită aer de la suprafaţă şi ating sita de aici, îşi pierd echilibrul şi se lipesc de sita de la evacuare şi în cele din urmă cad pe fund şi mor.

În funcţie de viteza cu care reacţionează peştii şi de timpul în care se deteriorează activitatea lor locomotorie se poate stabili intensitatea procesului de intoxicare. Amplitudinea reacţiilor depinde de specia de peşte, de vârstă şi de starea lor fiziologică. Determinarea naturii substanţei toxice şi a concentraţiei ei se face prin analize chimice ulterioare.

Astfel de instalaţii de control sunt folosite în monitorizarea calităţii râului Rin, în apropierea oraşului Düsseldorf, pe o porţiune de circa 50 Km, unde sunt amplasate 8 staţii de semnalizare care transmit rezultatele la o staţie centrală.

Tot pentru monitorizarea calităţii apei pot fi folosite ca biosenzori dafniile, care sunt mult mai sensibile decât peştii şi sesizează prezenţa substanţelor toxice în apă mult mai rapid. Aparatura de control şi înregistrare este asemănătoare cu cea de la peşti, cu diferenţa că grilajele metalice sunt amplasate numai pe fundul bazinului. Dacă apa care intră în incinta experimentală conţine substanţe toxice, ritmul de mişcare a antenelor se reduce, animalele coboară spre partea inferioară a bazinului, ating grilajul şi produc scurtcircuite care se înregistrează grafic. La toxicitate mai mare animalele mor pe fundul incintei, se depun pe grilajul metalic şi se porneşte un semnal sonor care avertizează operatorul de prezenţa substanţelor toxice în apa râului.

Organismele bioacumulatoare sunt organisme vegetale şi animale care au capacitatea de a extrage din mediu şi concentra în biomasa proprie diferiţi poluanţi, acţionând ca adevăraţi concentratori biologici. Râmele pot acumula în organismul lor concentraţii de DDT de zeci de ori mai mari decât cea existentă în humusul din sol. Molusca bivalvă Crassostrea virginica poate concentra în organism DDT în proporţie de 70 000 de ori mai mare decât în apa în care trăieşte.

La organismele bioacumulatoare analizele se fac îndeosebi asupra ţesuturilor de acumulare sau stocare, cum sunt ţesutul lemnos, rădăcinile şi rizomii la plante, ţesutul osos, gras şi nervos de la animale.

Procesul de bioacumulare este mai intens la organismele aflate la nivele trofice superioare. De exemplu, fosforul radioactiv din apă se concentrează de 1000 de ori în fitoplancton, de 5 000 de ori în peşti şi de peste 100 000 de ori în păsările ihtiofage.

Din prelucrarea datelor obţinute în monitoringul biologic pot fi calculaţi anumiţi indici ecologici care permit evidenţierea unor stări globale, pe fondul permanentelor fluctuaţii pe care le manifestă viul. Aceşti indicatori permit cuantificarea situaţiei reale la un moment dat dar şi efectuarea de prognoze pe termen mediu şi lung. Ei se pretează la prelucrări matematice şi sunt uşor de coraborat cu alţi parametri măsuraţi în cadrul monitoringului ecologic. Prezentăm mai jos principalii parametri ecologici recomandaţi de specialiştii români în monitoringul ecologic:

A. Pentru mediul acvatic producători primari

- biomasa; - respiraţia;- producţia primară brută şi netă; - clorofila a;- Testul AGP( Algal Growth Potential);- indicatori sintetici (Nygaard, Trophic State Index).

13

Page 14: curs Monitoring ecologic

consumatori - biomasa;- abundenţa;- dominanţa;- diversitatea;- echitabilitatea;- raportul C1 /C2.

degradatori - germeni heterotrofi totali aerobi la 22°C;- germeni heterotrofi totali anaerobi la 22°C;- raportul Germeni totali / Germeni anaerobi;- coliformi totali.

A. Pentru mediul terestru producători primari

- populaţiile dominante;- biomasa;- producţia anuală;- conţinutul în pigmenţi asimilatori; - indicele de troficitate;

consumatori- biomasa;- densitatea;- diversitatea;- constanţa;- indicele de semnificaţie ecologică;- rapoarte ( fitofagi / carnivore; acarieni /colembole);

degradatori - respiraţie globală; - activitate enzimatică: ( dehidrogenaza; fosfataza;

catalaza; indicatorul enzimatic global);

B. Pentru mediu subteran biomasa; dominanţa; diversitatea.

3.3. Monitorizarea prospectivă a ihtiofaunei

Monitorizarea prospectivă a ihtiofaunei are ca scop determinarea structurii specifice a ihtiocenozelor prin utilizarea unor metode calitative(stabilirea structurii pe specii) şi cantitative(determinarea stocului numeric şi gravimetric, calcularea indicelui de integritate biologică, etc.).

Pentru o monitorizare exactă, care să reflecte situaţia concretă din teren trebuie îndeplinite câteva condiţii indispensabile legate de:

- criteriile de evaluare;- metodologia de investigare utilizată;- nivelul şi extinderea acestor investigaţii.

14

Page 15: curs Monitoring ecologic

Este absolut necesar ca in aceste investigaţi să realizăm o asigurare statistică semnificativă a rezultatelor obţinute, prin:- utilizarea de metode de investigaţie cantitative a populaţiilor de peşti;- creşterea numărului punctelor de colectare şi creşterea frecvenţei colectărilor;- utilizarea unor metode de colectare care să asigure o captură adecvată atât din punct de

vedere cantitativ (colectarea unui număr minim de eşantioane - peste 80 - 100 ex.) dar şi calitativ (colectarea tuturor speciilor existente în punctul de colectare);

- evaluarea situaţiei ihtiocenozei să se facă prin mai mulţi indici cantitativi. Modul de colectare a probelor este diferit în funcţie de tipul de ecosistem cercetat,

astfel:- în ape curgătoare se recomandă utilizarea electronarcozei care prezintă avantajul că

nu omoară peştele iar colectarea este totală în punctele de lucru;- în apele stagnante cu volum şi suprafaţă mare (lacuri de baraj şi acumulare, iazuri

mari) se vor utiliza scule filtratoare active (năvoade), scule filtratoare pasive (setci) sau capcane (taliene, vârşe).

Neajunsul major în utilizarea acestor metode constă în dificultatea stabilirii stocului real de peşti.

Pentru aprecierea exactă a stocului de peşti dintr-un bazin acvatic sunt necesare metode laborioase şi complicate, cum ar fi metoda captură - marcare - recaptură sau metoda populaţiilor virtuale. Numărul colectărilor trebuie să fie suficient de mare pentru o asigurare statistică a rezultatelor ( este bine ca acesta să depăşească 25 - 30 de colectări) iar frecvenţa să fie de cel puţin două colectări pe an. Utilizarea acestor modalităţi de investigare şi de prelucrare a datelor presupune existenţa unor echipe de specialişti cu o pregătire corespunzătoare.

Pentru o caracterizare exactă a unei comunităţi piscicole trebuie să se facă atât aprecieri cantitative cât şi calitative care constau în calcularea stocului şi biomasei cât şi în evidenţierea structurii asociaţiei piscicole.

Stocul şi biomasa. Abundenţa populaţiilor piscicole trebuie raportată la unitatea de suprafaţă pentru a putea compara valorile obţinute la diferite tipuri de ecosisteme acvatice, în perioade diferite. Exprimarea se face în exemplare / m2 sau în grame / m2. etc. Aceste valori se determină pentru fiecare specie şi pe întreaga ihtocenoză în punctele de colectare.

Structura comunităţilor piscicole se determină prin calcularea unor indici ecologici uzuali cum sunt: - abundenţa absolută (A);

- constanţa ( C ); - dominanţa (D);- diversitatea;- semnificaţia ecologică (W).

Abundenţa numerică reprezintă raportul procentual dintre speciile de peşti existente în probă, din punct de vedere numeric. Se calculează raportând procentual numărul de indivizi al unui grup taxonomic la numărul total de indivizi dintr-o probă. Din punct de vedere al abundenţei speciile pot fi foarte abundente, abundente, relativ rare sau rare.

Abundenţa biomasei reprezintă procentual biomasa unei specii ( grup sistematic) raportat la biomasa celorlalte specii din probă.

Frecvenţa (F) indică numărul de probe în care se găseşte o specie, în raport cu numărul total de probe. Se calculează după formula:

PF = --- *100 unde : PtP = numărul de probe în care se găseşte specia;Pt = numărul total de probe analizate;

15

Page 16: curs Monitoring ecologic

Constanţa (C) exprimă în procente gradul de frecvenţă a speciilor, potrivit raporturilor:

F ≥ 50 - specii constante;F = 25 –50 – specii accesorii;F < 25 - specii accidentale; Dominanţa (D) indică în ce relaţie se găseşte o specie dată faţă de numărul total de

peşti din ihtiocenoză. Se determină după relaţia: nAD = ---- * 100 unde: NnA = numărul total de indivizi din specia A;N = numărul total de indivizi din ihtiocenoză;În funcţie de dominanţă speciile pot fi:D > 10% - specii eudominante;D = 2,1 – 5 % - specii subdominante;D= 2 –1,1 % - specii recedente;D < 1% - specii subrecedente;Indicele de semnificaţie ecologică (W) se calculează după relaţia: C * DW = ---------- * 100 unde C = constanţa; D= dominanţa; 10 000

În funcţie de valoarea indicelui de semnificaţie ecologică (W) speciile de peşti din asociaţie se împart în:

- specii conducătoare (W5 > 20);- specii caracteristice (dominante - indicatori) (10 < W5 < 20);- specii complementare (însoţitoare - dominante) (5 < W4 < 10);- specii asociate (subdominante) (1 < W3 < 5);- specii accidentale (0,1 < W2 < 1) (W1 < 0,1);

Indicele de diversitate sau indicele Shannon - Weaver se calculează după formula:

în care:

S - numărul de specii;Pi - proporţia de reprezentare a fiecărei specii;Comisia Europeană Consultativă pentru Pescuit în Apele Interioare (EIFAC)

recomandă că în aprecierea impactului antropic asupra mediului acvatic trebuie ţinut cont de următoarele:- variabilitatea parametrilor fizici ai mediului în mod special încărcarea cu pesticide a

sedimentelor;- variabilitatea dinamicii populaţiilor piscicole, în mod special rata creşterii şi condiţia

corporală a peştilor;- evoluţia temporală a populaţiilor cu referiri speciale la distribuţia spaţială şi structura pe

vârste;- abundenţa relativă, prezenţa sau absenţa diferitelor specii, prezenţa speciilor indicatoare;- indicii ce caracterizează structura comunităţii, în special diversitatea speciilor bentofage;- indicii referitori la “sindromul general de stress” a întregii comunităţi piscicole.

Standardele nord - americane iau în consideraţie, la aprecierea structurii şi compoziţiei unei populaţii piscicole, următorii parametri:

- compoziţia biochimică a muşchilor;- determinarea conţinutului de pesticide şi metale grele din carcasă;

16

Page 17: curs Monitoring ecologic

- calitatea organoleptică a carcasei peştilor;- factori de mediu limitativi;- numărul indivizilor colectaţi;- greutatea individuală vie;- compoziţia taxonomică (număr de specii);- speciile indicatoare;- indicele de diversitate;

Pentru o caracterizare mai completă a populaţiilor piscicole investigate, pe lângă indicatorii prezentaţi mai sus ar fi oportune şi următoarele:- precizarea tehnicii de colectare adecvată tipului de bazin şi compoziţiei specifice a

populaţiei; - determinarea pe vârste a populaţiilor piscicole în vederea stabilirii ritmului de creştere;- realizarea de măsurători biometrice pentru a determina condiţia fiziologică generală şi

modul de dezvoltare a peştilor;- determinarea unor indici ce caracterizează dinamica populaţiilor în ansamblu, cum ar fi

abundenţa, rata creşterii biomasei, producţia şi productivitatea anuală, ratele de mortalitate etc.;

- pentru aprecierea stării de stres, se poate determina, pe lângă activitatea hormonală (ACTH) şi nivelul glicemiei şi al colesterolului;

- pentru asigurarea statistică a rezultatelor obţinute este necesar să se realizeze o anumită frecvenţă a prelevărilor de probe atât în spaţiu cât şi în timp, ţinând cont de caracteristicile ecologice ale speciilor ce compun populaţia piscicolă.

Calcularea indicelui de integritate biologică (IBI) ne dă o imagine reală asupra modificărilor survenite în structura şi funcţionarea ecosistemelor acvatice. După Fausch (1990) integritatea biologică constă în " capacitatea unui mediu de a susţine şi menţine comunităţi integrate şi adaptate de organisme, având o compoziţie specifică, o diversitate şi o organizare funcţională comparabilă cu cea a habitatelor mai puţin afectate ".

Prin determinarea IBI poate fi cunoscută starea de sănătate ca rezultat al interacţiunii organismelor cu mediul şi cu restul organismelor vii (plante, animale, microorganisme) ce formează acest ecosistem.

Integritatea biologică este rezultatul interacţiunii mai multor grupe de factori variabili. Aceştia, după Karr şi Dudley( 1981), pot fi :

- variabile fizico - chimice ale mediului (temperatură, chimism, etc.);- regimul hidrologic al apelor(suprafaţă, adâncime, debit, viteză de curgere

etc.);- natura şi cantitatea resurselor energetice (intensitatea radiaţiilor solare,

producţia primară, aportul exogen de materie organică, etc.);- structura habitatului (natura fundului bazinului, vegetaţia, etc.);- interacţiunile biologice dintre organismele prezente în ecosistem (hrănire,

reproducere, parazitism, morbiditate, etc).Utilizarea organismelor animale ca indicatori ai calităţii mediului este practicată de

mult timp. Se cunosc o serie de sisteme de apreciere a calităţii apei prin utilizarea speciilor indicatoare, astfel:

- indicele biotic Trent - în Anglia (1964);- indicele biotic general francez - în Franţa (1982);- indicele biotic global – în Franţa (1992);- indicele biotic belgian – în Belgia (1983).

Singurul indice biotic care utilizează vertebrate (peşti) este " indicele biotic al integrităţii piscicole " introdus în anii 90 în SUA. Avantajele utilizării peştilor ca indicatori ecologici constau în:

17

Page 18: curs Monitoring ecologic

- prezenţa peştilor în toate habitatele acvatice (chiar şi în ape foarte puternic poluate);- peştii formează populaţii stabile cu fluctuaţii sezoniere reduse;- integrează răspunsul altor compartimente din ecosistem prin poziţia lor în lanţurile trofice

şi durata mai mare de viaţă comparativ cu nevertebratele;- peştii sunt uşor de identificat în teren;- în comparaţie cu metodele chimice care produc date multe dar informaţii puţine, IBI ne dă

informaţii ecologice multiple privind modificările structural - funcţionale induse, care permit luarea unor decizii corecte şi rapide în reconstrucţia ecologică.

Metoda utilizată constă în analiza şi cuantificarea factorilor ce condiţionează numărul, compoziţia specifică şi abundenţa comunităţilor de peşti neperturbate sau perturbate.

Se apreciază gradul de bonitate al ihtiocenozelor în punctele de colectare prin trei grupe de parametrii (Tab. 3.1.) :

- numărul de specii şi compoziţia specifică (cu 7 parametrii);- compoziţia trofică a ihtiocenozei (cu 4 parametrii);- abundenţa, biomasa şi starea de sănătate a ihtiocenozei (cu 4 parametrii).

Aceşti 15 parametrii pot fi punctaţi, în funcţie de situaţia de la punctul de colectare cu 5 puncte pentru valori optime, cu 3 puncte pentru valori medii şi cu 1 punct pentru valori slabe .

Tab. 3.1. Criterii pentru determinarea indicelui de integritate biologică (IBI) (adaptat după Karr şi colab., 1986; Miller D. şi colab., 1989)

Categoria de

parametriParametri

Clasa de bonitare

5 3 1

Compoziţia şi bogăţia în

specii

1. Nr. total de specii (din cele existente)

1. Nr. total de ciprinide (grup specii conducătoare)

2. Nr. total salmonide3. Nr. total al celorlalte specii4. Nr. total specii autohtone (native)

5. Nr. specii introduse (aclimatizate)

6. Total specii dispărute

>90%abundent

>45%

>5%>20%>68%<1%0 sp.

50 - 90%constant20 - 45%

1 - 5%5 - 20%35 - 67%

1- 10%1- 2 sp

<50%rar

<20%

<1%<5%<34%>10%>2 sp

Compoziţia trofică a

populaţiilor

7. Proporţia speciilor zoobentofage

8. Proporţia speciilor carnivore

9. Proporţia speciilor carnivore şi zooplanctonofage

10. Proporţia speciilor erbivore şi detritofage

>45%>5%

<20%

<25%

20 45%1 - 5%

20 - 45%

25 - 50%

<20%<1%

>45%

>50%

Abundenţa individuală

11. Biomasă totală (g /100 mp)

>1500 500 - 1500 <500în funcţie de dimensiunea bazinului, a altor

factori.

18

Page 19: curs Monitoring ecologic

şi starea populaţiei

12. Nr. total indivizi (ex. / 100 mp din care

13. Număr hibrizi14. Nr. indivizi. cu anomalii, tumori şi boli

>100 ex

0%

0%

2 - 10 ex

0 - 1%

0 - 1%

<2 ex

1%

>1%

Punctele obţinute pentru fiecare parametru sunt adunate rezultând punctajul total al IBI. Punctajul se acordă şi în funcţie de mărimea ecosistemului (lacuri şi râuri mari, râuri şi pâraie, etc.). În funcţie de punctajul realizat, ihtiocenoza este încadrată în una din cele 9 clase de integritate. (tab.3.2.).

Tab. 3.2 . Nivelele de încadrare a gradului de integritate biologică a ecosistemelor piscicole

Nr.crt.

Modul de apreciere

PunctajRâuri mici

Miller şi colab.(1968)

Râuri, bazine mariClasa de bonitare

Miller şi colab. (1990)

Battes K. (1991)

1 Excelent 37 - 40 (18 - 20) 57 - 60 70 - 75 I2 Excelent - bine - 53 - 56 66 - 68 II3 Bine 30 - 33 (14 - 16) 48 - 52 59 - 65 III4 Moderat - bine - 45 - 47 55 - 58 IV5 Moderat 23 - 27 (11 - 12) 39 - 44 47 - 54 V6 Slab - moderat - 36 - 38 43 - 46 VI7 Slab 12 - 20 (7- 9) 28 - 35 35 - 42 VI8 Slab - foarte slab - 24 - 27 20 - 34 VIII9 Foarte slab 13 (7) 23 20 IX

3.4. Lista roşie a speciilor de peşti periclitate

În urma modificării mediului natural situaţia unor populaţii şi specii de peşti s-au modificat profund. Majoritatea speciilor afectate au suferit o diminuare numerică cu nivele de intensitate diferite. Speciile cele mai afectate au ajuns în situaţia de a nu-şi mai putea asigura refacerea stocului de susţinere şi supravieţuire a populaţiei. În funcţie de nivelul reducerii numerice şi de restrângerea arealului s-au stabilit următoarele clase de periclitate:

Ex - specii dispărute;E - specii în pericol de dispariţie;V - specii vulnerabile;R - specii rare;I - specii nedeterminate (ce nu intră în categoria E, V, R);K - specii insuficient cunoscute (suspecte de a fi vulnerabile)

Din cele peste 20.000 de specii de peşti de pe planetă 13.000 sunt specii marine şi circa 7.000 specii dulcicole. După anul 1600 au dispărut 92 de specii de peşti din care 81 din zonele afectate de modificări antropice şi 11 din zonele neafectate. Aceste specii reprezintă circa 1,23% din totalul speciilor dulcicole.

La nivel global, din numărul total de specii de peşti dulcicoli între 700 şi 1000 de specii sunt considerate periclitate .

19

Page 20: curs Monitoring ecologic

Dintre acestea:- în stare critică (CR) 7%;- în pericol (EN) 6%;- vulnerabile (VN) 21%.

Tab. 3.3 Situaţia globală a speciilor de peşti periclitate

ContinentNumăr total specii

Specii ameninţate

Specii dispărute

EuropaAmerica de NordAmerica de SudAfricaRegiunea Orientală

~ 300700270020001200

38 (8%)157 (22%)12 (0,5%)46 (2,3%)15 (1,3%)

Lacul Victoria Sri Lanka 64

250 (15)10

Zone puternic afectate

TOTAL SPECII DULCICOLE 6900 (7000)

Statele cu situaţia cea mai critică privind numărul de specii de peşti periclitate sunt:- SUA:123 specii; - Filipine: 27 specii;- Mexic : 85 specii; - Turcia: 18 specii;- Indonezia: 60 specii; - Grecia: 14 specii;- Australia: 36 specii; - Rusia: 9 specii;- China: 30 specii; - Ucraina: 7 specii;- Africa de Sud: 31 specii. - România: 6 specii.

În Europa Lista Roşie cuprinde un număr de 38 specii periclitate din care:- în pericol de dispariţie (E) - 16 specii;- vulnerabile (V) - 9 specii;- rare ( R) - 4 specii - nedeterminate ( I ) - 9 specii

Pe familii, situaţia este următoarea:- ciprinide - 10 specii; - gobiide - 4 specii;- salmonide - 8 specii; - acipenseride - 3 specii;- ciprinodontide - 5 specii; - petromizonide - 2 specii;- percide - 4 specii; - umbride - 1 specie;

20

Page 21: curs Monitoring ecologic

Fig. 1 .Structura categoriilor valorice din Lista Roşie

= Ex

21

Dispărute (Ex)

Sp. evaluate

Risc redus (LR)

Constante(lc)

Dispărute în sălbăticie

Speciineevaluate

Uşor ameninţate(ut)

Stare critică

AmeninţateCu informaţii suficiente

Dependente de consum

(cd)

Vulnerabile(V)

În pericol(EN)

(DD) = (K)inf. insuficiente

= E

= EN

= V

= R

Page 22: curs Monitoring ecologic

O problemă deosebită în întocmirea listei roşii o constituie dificultăţile în aprecierea gradului în care o specie este periclitată sau ameninţată cu dispariţia. Există o serie de criterii elaborate de Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii (IUNC), destul de laborioase ca durată şi ca arie de investigaţie, bazate pe aprecierea declinului populaţiilor unei specii în funcţie de numărul indivizilor, suprafaţa de răspândire, durata probabilă de extincţie în sălbăticie, etc.( tab.3.4.).

Tabelul 3.4. Criterii de apreciere a diferitelor categorii de specii ameninţate

(după J. Baillie şi B. Groombridge, 1996, modificat)

CriteriulGradul de periclitate

Stare critică

În pericol Vulnerabilă

A.Declinul populaţiei- 80% în 10 ani sau 3 generaţii

- 50% în 10 ani sau 3 generaţii

- 20% în 10 ani sau 3 generaţii

- rata minimă de declin a populaţiei

B.Distribuţie redusă, în declin sau cu fluctuaţii:

< 100 km 2 = 1

< 5.000 km2

≤ 5< 20.000 km2

≤ 10- areal de răspândire - subpopulaţii izolate

C.Populaţii mici şi în declin:< 250- 25 % în 3 ani sau o generaţie

< 2.500- 20% în 5 ani sau două generaţii

< 10.000- 10% în 10 ani sau 3 generaţii

- numărul de indivizi maturi- rată rapidă a declinului- declin continuu

D. Populaţii foarte mici sau endemice:

< 50 < 250 < 1.000- număr de indivizi maturi

E. Probabilitatea de extincţie în sălbăticie

- 50% în 10 ani sau 3 generaţii

- 20% în 20 de ani sau 5 generaţii

- 10% în 100 de ani

Lista roşie a speciilor de peşti periclitate din România a fost întocmită în 1994 de Petre Bănărescu.( tab. 3.5.) Ea cuprinde 4 specii dispărute (Ex), 8 specii în pericol de dispariţie (E), 13 specii vulnerabile (V) şi 5 specii rare (R)

Tab.3.5. Lista roşie a speciilor de peşti din România ( după P. Bănărescu, 1994)

Specii dispărute (Ex)

1. Acipenser nudiventris (şip)2. Acipenser sturio (viză)3. Umbra krameri (ţigănuş)4. Chalcarburnus chalcoides mento (obleţul mare)

22

Page 23: curs Monitoring ecologic

5. Leuciscus leuciscus (clean mic);

Specii în pericol de dispariţie (E)

6. Romanichthys valsanicola (asprete)1. Hucho hucho (lostriţă)7. Lota lota (mihalţ)8. Salmo trutta labrax (păstrăv de mare)9. Anguilla anguilla (anguilă)10. Gobio kessleri (porcuşor de nisip)11. Stizostedion volgense (şalău vărgat)12. Zingel streber ( fusar)

Specii vulnerabile (V)

13. Acipenser ruthenus (cegă)14. Thymallus thymallus (lipan)15. Esox lucius (ştiucă)16. Leucaspius delineatus (fufă)17. Chondrostoma nasus (scobar)18. Carassius carassius (caracuda)19. Barbus barbus (mreană)20. Rhodeus sericeus amarus (boarţă)21. Gobio albipinatus (porcuşor de şes)22. Gobio uranoscopus (porcuşor de vad)23. Pungitius platigaster24. Aspius aspius (avat)25. Alburnoides bipunctatus (beldiţă)

Specii rare ( R )

26. Siluris glanis (somn)27. Alburnus alburnus (oblete)28. Abramis sapa (cosac)29. Leuciscus souphya (clean dungat)30. Leuciscus iduus (văduviţa)

Din circa 183 specii de peşti din apele României 103 sunt dulcicole şi salmastre iar restul marine. Au fost introduse 18 specii exotice pentru aclimatizare, din care numai 9 specii mai sunt prezente în apele naturale. Din acestea 5 specii se reproduc în condiţii naturale, formând populaţii stabile (tab. 3.6.).

Tab. 3.6. Lista speciilor de peşti introduse în România

1. Coregonus lavaretus - coregon 2. Coregonus marenoides - coregon 3. Oncharhyncus mykiss - păstrăv curcubeu4. Salmo trutta lacustris - păstrăv de lac 5. Salvelinus namaycush - fântânel canadian

23

Page 24: curs Monitoring ecologic

6. Ctenopharhyngodon idella - cosaş7. Hypophthalmichthys molitrix - sânger8. Arichtychthys nobilis - novac9. Milopharhyngodon piceus - scoicar10. Pseudorasbora parva - murgoi bălţat11. Ictiobus ciprinellus - bufalo 12. Ictiobus niger - bufalo13. Ictiobus bubalus - bufalo14. Ictalurus nebulosus - somn pitic15. Ictalurus melas - somn american16. Lebistes reticulatus 17. Gambusia affinis18. Lepomis gibbosus - biban soare

Măsurile de reconstrucţie ecologică a ecosistemelor acvatice afectate de modificări antropice trebuie să plece de la o mai bună gospodărire a apelor naturale. Se are în vedere valorificarea eficientă a potenţialului productiv a bazinelor acvatice şi protejarea şi conservarea speciilor periclitate.

Refacerea stocurilor de peşti până la nivele de autoîntreţinere a populaţiilor se poate realiza prin următoarele măsuri:- menţinerea unei anumite structuri specifice în cadrul ihtiocenozei cât mai apropiată de

structurile anterioare impactului antropic;- menţinerea unei structuri optime pe grupe de vârstă, încât populaţia să cuprindă toate

grupele de vârstă;- eliminarea indivizilor de talie mare la speciile carnivore;- menţinerea unei densităţi de populare optime, în funcţie de capacitatea trofică de

susţinere a ecosistemului pentru speciile din ihtiocenoză. Conservarea biotopului speciilor periclitate se poate realiza prin refacerea habitatului

specific pentru toate grupele de vârstă din cadrul populaţiei. Măsurile care se iau în acest scop constau în:- refacerea vegetaţiei litorale şi submerse precum şi a zonelor cu apă puţin adâncă pentru

creşterea puietului;- refacerea şi conservarea zonelor de reproducere;- refacerea şi conservarea zonelor temporar inundate;- depoluarea apei şi asigurarea nivelului I şi II de calitate pentru o dezvoltare normală a

peştilor.

Protecţia speciilor de peşti periclitate se poate realiza prin luarea următoarelor măsuri:- interdicţii de pescuit industrial şi sportiv prin instituirea perioadelor de prohibiţie

temporară sau totală;- amenajarea unor zone speciale pentru reproducere, creştere, hrănire strict protejate; - interzicerea introducerii de specii exotice străine de populaţia nativă; Aclimatizarea de

noi specii este privită ca o poluare biologică, prin care se modifică genofondul nativ existent. Noile specii concurează cu speciile autohtone la baza trofică, distrug habitatul, introduc noi paraziţi şi agenţi patogeni cu efecte negative semnificative (creşte morbiditatea, se reduce stocul şi arealul de răspândire a speciilor native autohtone). Introducerea unor noi specii trebuie să fie foarte bine motivată ecologic nu numai economic.

24

Page 25: curs Monitoring ecologic

- reproducerea artificială a speciilor periclitate care nu mai pot susţine nivelul cantitativ al populaţiei prin reproducerea în mediul natural. La majoritatea speciilor native reproducerea artificială şi creşterea alevinilor este o practică curentă.

- practicarea unei pisciculturi extensive în lacuri de baraj şi de acumulare prin care se asigură condiţii optime de dezvoltare pentru speciile periclitate. În acest mod se pot forma stocuri de reproducători ce vor fi folosiţi la refacerea genofondului piscicol din ecosistemele afectate.

- Pe lângă aceste modalităţi de conservare "in situ, diversitatea genetică a ihtiocenozelor se poate conserva "ex situ" prin bănci de gene sau prin crioconservarea elementelor seminale.

4. Supravegherea calităţii mediului în România

4.1. Organizarea sistemului de monitoring integrat al mediului Sistemul de monitoring integrat al mediului în România ( SMIR) a început să fie

organizat imediat după demararea organizării lui la nivel internaţional. Din 1990 a fost stabilită o concepţie modernă de organizare care constă dintr-un sistem integrat de monitorizare a factorilor de mediu şi un sistem global, pe diferite nivele, inclusiv prin conectarea la reţeaua internaţională.

Sistemul de monitoring integrat al mediului se desfăşoară sub autoritatea Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului prin Agenţiile de Supraveghere şi Protecţia Mediului şi este coordonat de Institutul de Cercetări pentru Ingineria Mediului. Pe profil de specialitate factorii de mediu sunt supravegheaţi şi de Ministerul Agriculturii şi Ministerul Sănătăţii.

Sistemul de Monitoring Integrat al Calităţii Mediului în România funcţionează pe următoarele subsisteme:

subsistemul – reţeaua de fond şi cea de imersie pentru supravegherea calităţii aerului;

subsistemul naţional de supraveghere a calităţii apelor, cu următoarele subsisteme:

- ape de suprafaţă curgătoare;- lacuri;- ape maritime;- ape subterane;- ape uzate;- subsistemul – reţeaua de ploi acide;- subsistemul – reţeaua de radioactivitate;- subsistemul privind calitatea solului;- subsistemul privind vegetaţia forestieră;- subsistemul privind starea sănătăţii umane;

4.1.1. Subsistemul naţional GEMS – RO şi IGBM pentru aer

De activitatea acestui sistem răspunde Ministerul Apelor Pădurilor şi Mediului prin Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie şi este organizat în 50 de zone urbane şi industriale, alcătuind o reţea de măsurători a calităţii aerului. Sunt analizate concentraţiile de CO2, NO2, NH4, H2S, pulberile sedimentabile, radionuclizii. Se determină calitatea precipitaţiilor prin măsurarea conductivităţii, pH-ului, alcalinităţii şi acidităţii. Sistemul vizează evidenţierea poluării transfrontaliere prin ploi acide.

25

Page 26: curs Monitoring ecologic

4.1.2. Subsistemul naţional GEMS- RO şi IGBM pentru apă

De activitatea acestui subsistem răspunde Ministerul Apelor Pădurilor şi mediului prin Institutul de Cercetări pentru Ingineria Mediului şi Direcţiile de ape teritoriale. Activitatea este organizată pe bazine hidrografice, fiecare fiind controlat de o Direcţie a apelor. Se efectuează analize fizice, chimice şi de radioactivitate pe probe de apă şi sediment prin metode de teren şi de laborator standardizate.

4.1.3. Subsistemul naţional GEMS – RO şi IGBM pentru sol

Activitatea acestui subsistem este coordonată de Ministerul Agriculturii prin Institutul Naţional de Cercetări pentru Pedologie şi Agrochimie. În cadrul Oficiilor judeţene de pedologie şi agrochimie sunt analizate probe din câteva mii de staţii. Analizele utilizate în monitoringul ecologic al solului sunt: pH-ul, nutrienţi, săruri solubile, sodiul, eroziunea, compoziţia scurgerilor de suprafaţă, excesul de umiditate, conţinutul de nitriţi, metalele grele (Pb, Cu, Cd şi Zn), fluorul, agenţii patogeni, gradul de acoperire cu rezidii solide, măsurători de radioactivitate.

4.1.4. Subsistemul naţional GEMS-RO şi IGBM-RO pentru vegetaţia forestieră

Subsistemul acesta este coordonat de Ministerul Apelor Pădurilor şi Mediului prin Institutul de Cercetări pentru Amenajări Silvice (ICAS). În cele peste 2000 de staţii amplasate în principalele ocoale silvice se fac măsurători dendrologice, de productivitate primară şi de radioactivitate asupra vegetaţiei.

4.2. Domeniile de monitorizare a mediului

Reţeaua de monitoring integrat al mediului din România abordează 10 domenii generale de monitorizare (climă – meteorologie, aer, ape, sol agricol, deşeuri, păduri, biodiversitate, radioactivitate, activitate antropică şi sănătate publică) printr-un număr total de peste 7000 staţii de urmărire a calităţii mediului (tab. 4. 1).

Tab. 4.1 Organizarea reţelei de monitoring integrat al mediului în România(Ministerul Mediului , 1996)

Nr. crt.

Domenii generale de monitorizare

Staţii de monitorizare

(număr total pe domenii)

Domenii specifice de monitorizare

1 Climă - Meteorologie 120 -

2 Aer 153 Imisii

3 Ape 1415

Râuri – 320 staţiiLacuri – 117 staţiiLitoralul M. Negre – 14 staţiiApe subterane – 1000 staţii

4 Sol agricol 670 - 5 Deşeuri 1976 Depozite

26

Page 27: curs Monitoring ecologic

6 Păduri 270 -7 Biodiversitate 534 -8 Radioactivitate 46 -

9 Activitate antropică 1850Ape uzate – 1100 de staţiiEmisii punctiforme în atmosferă – 750 de staţii

10 Sănătate publică 41Unităţi judeţene cu reţea de laboratoare

4.2.1. Monitorizarea calităţii aerului

Supravegherea calităţii aerului se face prin monitorizarea poluării de fond şi prin monitorizarea poluării de impact.

Monitorizarea poluării de fond se realizează prin intermediul a 4 staţii localizate la altitudine de peste 1.000 de m:

- Semenic – pentru Carpaţii Occidentali şi partea de sud-vest a Carpaţilor Meridionali;- Fundata – pentru Munţii Făgăraş şi Piatra Craiului;- Stâna de Vale – pentru Munţii Vlădeasa, Gilău şi Muntele Mare- Rarău – pentru Carpaţii Orientali.În aceste staţii se măsoară concentraţiile medii zilnice de SO2, CO2, O3 şi parametrii

fizici şi chimici ai precipitaţiilor.Monitorizarea poluării de impact se realizează în 750 de puncte de observaţie, pe

cuprinsul întregii ţări, nedeterminându-se SO2, NO2, NH3, pulberile în suspensie şi sedimentabile, iar în zonele intens poluate pe lângă parametri enumeraţi mai sus se mai determină concentraţiile de hidrogen sulfurat, sulfura de carbon, fenoli, formaldehidă, acid clorhidric, clor, plumb, cadmiu.

Principalele surse de emisie a poluanţilor atmosferici în România sunt centralele termoelectrice, centralele electrice de termoficare, arderea reziduurilor, arderea combustibililor fosili în instalaţii industriale, transporturile şi într-o mică măsură agricultura şi complexele zootehnice (tab.4. 2).

Tab. 4.2 Principalele surse de emisie a poluanţilor atmosferici în România şi ponderea lor (Ministerul Mediului, 1996)

Nr.Poluantul Sursa de poluare Ponderea

1SO2

Centralele termoelectriceCentralele electrice de termoficare

70%

2NOx

Centrale termoelectriceTransportul rutier

60 – 65%

3CO

Arderea reziduurilorCombustia în instalaţii industriale

75 – 80%

4CO2

Centrale termoelectriceCombustia în instalaţii industriale

75 – 80%

5CH4

Complexele zootehniceExtracţia şi distribuţia gazelor naturale

75 – 80%

6N2O

AgriculturaProcesele naturale

75 – 75%

7 SOVNMTransporturile, procesele naturaleFolosirea solvenţilor

95 – 99%

8 NH3 Agricultura 96 – 98%

27

Page 28: curs Monitoring ecologic

SOVNM = substanţe organice volatile nemetanice

Din analiza emisiilor specifice de poluanţi în atmosferă în perioada 1989 – 1990 (tab. 4.3) se constată o scădere continuă a cantităţii de gaze poluante, în special datorită diminuării producţiei industriale. La nivelul anului 1994, cantitatea de poluanţi exprimată în kg şi raportată la un locuitor, se apropie mult de media din Uniunea Europeană la aproape toate gazele. Se remarcă emisiile scăzute de CO2 (5400 kg / locuitor / an faţă de 8822 kg în Uniunea Europeană), bioxid de carbon transformat în carbon (1472 kg faţă de 2300 kg în Uniunea Europeană) şi oxizi de azot (14 kg / locuitor / an în România faţă de 37 kg în Uniunea Europeană).

Tab. 4.3 Emisiile specifice de poluanţi în atmosferă în perioada 1989 – 1990 în România (kg /locuitor /an) (după Ministerul Mediului, 1996)

PoluantulAnul Media

în Uniunea Europeană

1989 1990 1991 1992 1993 1994

SOx 65,1 56,5 44,6 41,0 40,0 40,0 36NOx 25,0 23,5 20,0 15,0 13,3 14,0 37SOVNM 36,1 33,3 29,0 27,0 27,3 28,0 38CH4 101,8 84,2 76,4 66,0 66,0 67,0 61N2O 5,3 4,6 3,9 3,0 4,3 4,6 3NH3 14,7 12,9 11,5 11,0 9,6 10,0 12CO 143,1 137,5 116,2 108,0 104,9 106,0 137CO2 8563 7374 6095 5430 5300 5400 8822CO2 - C 2335 2011 1662 1481 1445 1472 2300

4.2.2. Monitorizarea calităţii apei

Calitatea apelor este supravegheată de Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului prin Institutul de Cercetări pentru Ingineria Mediului şi Direcţiile de ape teritoriale. Sistemul de supraveghere este organizat pentru un flux de informaţii rapide (zilnice) în 65 de secţiuni de control şi un flux de informaţii lente în 275 de secţiuni de control prin determinări lunare în staţii amplasate pe fluviul Dunărea, principalele râuri şi afluenţii lor cei mai semnificativi din punct de vedere al poluării.

Monitoringul apelor în România este efectuat printr-un număr total de 1415 staţii, din care 320 staţii sunt amplasate pe râuri (276 de staţii de ordinul I), 117 staţii pe lacuri, 14 staţii în Marea Neagră şi peste 1000 de staţii pentru supravegherea apei freatice (situaţia la nivelul anului 1994 – tab.4. 4).

Tab. 4.4 Distribuţia secţiunilor de control de ordinul I a calităţii apeiîn principalele bazine hidrografice (Ministerul Mediului, 1996)

Nr. Bazinul hidrografic Numărul de secţiuni Suprafaţa (km2)1 Tisa 7 4.5402 Someş 29 17.8403 Crişuri 19 14.8604 Mureş 40 29.3905 Bega – Timiş 20 13.0606 Nera – Cerna 4 2.740

28

Page 29: curs Monitoring ecologic

7 Jiu 12 10.0808 Olt 31 24.0509 Vedea 9 5.43010 Argeş 22 12.55011 Ialomiţa 15 10.35012 Siret 44 42.89013 Prut 17 10.99014 Dunăre 7 33.25015 TOTAL 276 232.020

Pe lângă cele 1000 de staţii permanente, apele subterane sunt supravegheate şi prin 2000 de foraje hidrogeologice şi peste 12.000 de puncte de exploatare a alimentărilor cu apă şi fântâni în intravilanul localităţilor rurale.

Activitatea de supraveghere a calităţii apelor este organizată pe bazine hidrografice, fiecare fiind controlat de o Direcţie a apelor. Monitorizarea poluării radioactive a apelor se efectuează într-un număr mic de staţii în Marea Neagră, pe Dunăre şi pe unele râuri, în aval de localităţile unde sunt utilizate tehnici bazate pe izotopi radioactivi.

4.2.3. Monitorizarea calităţii solului

Monitorizarea calităţii solurilor este coordonată de Ministerul Agriculturii prin Institutul de Cercetări pentru Pedologie şi Agrochimie care are câteva mii de staţii în cadrul Oficiilor judeţene de pedologie şi agrochimie.

Sistemul naţional integrat de monitorizare a calităţii solului a fost înfiinţat încă din 1977 şi apoi modernizat după 1990. Sistemul actual de monitorizare cuprinde un număr de 940 de amplasamente (situri) reprezentative (fiecare amplasament are dimensiunile de 16 x 16 km), din care 670 sunt amplasate pe terenuri agricole şi 270 pe terenuri silvice.

Activitatea de monitorizare se desfăşoară pe trei niveluri:- nivelul 1 – are loc identificarea problemelor privind calitatea solului;- nivelul 2 – se face identificarea cauzelor care produc degradarea solului;- nivelul 3 – se identifică soluţiile de remediere a calităţii solului.

Analizele utilizate în monitoringul ecologic / integrat al solului sunt ptt – ul, nutrienţii, sărurile solubile, sodiu, eroziunea, compoziţia scurgerilor de suprafaţă, excesul de umiditate, compactarea, conţinutul în nitriţi, metalele grele (Pb, Cu, Cd, Zn), concentrarea fluorului, agenţii patogeni, gradul de acoperire cu rezidii solide.

Măsurătorile de radioactivitate se fac pe soluri necultivate şi pe probe de vegetaţie spontană, iar datele sunt stocate în cadrul Reţelei Naţionale de Supraveghere a Radioactivităţii Mediului Înconjurător.

4.2.4. Monitorizarea vegetaţiei forestiere

Monitorizarea vegetaţiei forestiere este coordonată de Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului prin Institutul de Cercetări pentru Amenajări Silvice, care are stabilite circa 2000 de staţii în principalele masive forestiere. Măsurătorile se fac la nivelul Ocoalelor Silvice şi constau în măsurători dendrologice, productivitate primară, determinarea gradului de defoliere, măsurarea radioactivităţii din vegetaţie.

Supravegherea forestieră se realizează pe trei niveluri:- nivelul 1 – este bazat pe reţele naţionale de 2 x 2 km şi 2 x 4 km, precum şi pe

reţeaua europeană de 16 x 16 km, cu sondaje permanente pentru evaluarea anuală a defolierii coroanei arborilor.

29

Page 30: curs Monitoring ecologic

- nivelele 2 şi 3 – sunt bazate pe o reţea intensivă de supraveghere a principalilor parametri de stare ai ecosistemelor forestiere (parametrii fizico-chimici ai solului şi aerului, caracteristicile lemnului, creşterea pădurilor, etc.).

Prin reţeaua de supraveghere a vegetaţiei forestiere se realizează monitorizarea biocenozelor forestiere reprezentative, bazată pe o reţea de 15 suprafeţe de supraveghere intensivă. Sondajele pentru evaluarea stării de sănătate a pădurilor se efectuează în proporţie de 1: 400 ha la pădurile din zona de câmpie, 1 : 800 ha la pădurile din zona de munte. Anual se inventariază circa 240.000 de arbori din 11.800 de amplasamente.

Starea de sănătate a pădurilor se apreciază şi prin determinarea gradului de defoliere (gradul 0 – defoliere nulă; gradul 1 – defoliere uşoară; gradul 2 – defoliere moderată; gradul 3 – defoliere forte; gradul 4 – arbore practic mort). Din analizele multianuale efectuate rezultă că cel mai afectat este stejarul brumăriu (45% se încadrează în clasele 2-4 de defoliere) şi bradul (20% în clasele 2-4 de defoliere). Cel mai puţin afectate sunt fagul şi molidul la care în clasele 2-4 de defoliere se încadrează până la 15% din efective.

4.2.5. Monitoringul radioactivităţii mediului

Monitorizarea radioactivităţii mediului este realizată de Sistemul Naţional de Supraveghere a Radioactivităţii Mediului care are o reţea de 44 de laboratoare locale. Măsurătorile de radioactivitate din aer se efectuează în laboratoare specializate de la Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie şi Institutul Naţional de Igienă şi Sănătate Publică. Se fac măsurători β globale şi analize spectrofotometrice asupra aerosolilor şi pulberilor atmosferice.

Măsurătorile efectuate în diferite subsisteme, în laborator sau teren, sunt stocate într-o bază de date unitară situată la Institutul de Cercetări pentru Ingineria Mediului. Datele sunt prelucrate statistic în scopul evidenţierii modificărilor ce au survenit sau care apar în timp şi stau la baza prognozelor. Banca de date a GEMS-RO şi IGBM-RO transmit informaţii băncilor de date internaţionale şi ţărilor învecinate.

5. Supravegherea calităţii mediului în judeţul Bacău

Judeţul Bacău se caracterizează printr-un grad ridicat de industrializare şi o reţea de transport rutieră, feroviară şi aeriană dezvoltată. Principalele ramuri industriale ale judeţului sunt industria chimică, petrochimică, termoenergetică, de extracţie şi rafinare a petrolului.

În acest context, se consideră că cele mai importante surse de poluare din judeţ sunt industria şi transportul rutier. În ultimii 10 ani s-a constatat o tendinţă generală de scădere a poluării industriale datorită reducerii capacităţii de producţie şi mai puţin măsurilor de protecţie a mediului luate de factorii responsabili din acest domeniu.

În aceiaşi perioadă, emisiile de substanţe poluante produse de traficul rutier au crescut cantitativ datorită sporirii numărului total de autovehicule şi utilizării de combustibil cu conţinut mare de plumb şi sulf dar mai ales datorită stării tehnice necorespunzătoare a autovehicolelor, cu consum mare de combustibil şi cu ardere incompletă a carburantului.

La nivelul judeţului există un Plan Local de Acţiune pentru Protecţia Mediului întocmit de Agenţia de Protecţie a Mediului prin care sunt stabilite măsuri concrete de reducere a poluării până la nivele acceptate în Uniunea Europeană.

5.1. Monitoringul atmosferei

În judeţul Bacău, poluarea de impact este generată de transport şi de diverse activităţi industriale permanente cum sunt:

30

Page 31: curs Monitoring ecologic

- producţia de energie electrică şi termică (generatoare de oxizi de azot şi sulf şi de pulberi);

- industria chimică şi petrochimică (producătoare de amoniac, solvenţi organici şi fenoli);

- traficul rutier (generator de oxizi de azot şi carbon, de plumb şi de pulberi);

Tab. 5.1. Principalele emisii de substanţe poluante în atmosferă în perioada 1990 – 2000 în judeţul Bacău

Poluantul Amoniac* (t / an)

Oxizi de azot (mii tone / an)

Bioxid de sulf (mii tone / an)

1990 300 22 501991 500 - -1992 350 - -1993 550 22 381994 500 21 391995 500 21 371996 500 21 281997 850 27 251998 80 11 251999 100 6 122000 200 6,5 14

* cantitatea de NH3 evacuată în atmosferă de SC Sofert Bacău

Din analiza principalilor indicatori de poluare ai atmosferei prezentaţi în tabelul 5.1. rezultă că la cantitatea de amoniac evacuată de Sofert Bacău în ultimii ani s-a înregistrat o scădere semnificativă datorită modernizării tehnologiilor utilizate în procesul de producţie, funcţionarea combinatului fiind la capacitatea maximă a instalaţiilor.

Scăderea cantităţii totale de oxizi de azot şi de bioxid de sulf emişi în atmosferă este explicabilă prin funcţionarea la capacitate redusă a instalaţiilor generatoare a acestor noxe şi mai puţin retehnologizării.

Rezultatele inventarului de emisii din atmosferă elaborat la nivelul judeţului Bacău în 2003 arată că, în general, cantităţile de poluanţi emise în 2003 sunt mai scăzute decât în anii anteriori iar acest fapt se datorează următorilor factori:

- scăderea activităţii industriale la o serie de agenţi economici care emit poluanţi în atmosferă;

- realizarea unor investiţii pe linie de protecţie a mediului;- factorilor de emisie utilizaţi pentru inventarierea emisiilor în atmosferă la nivelul

anului 2003 şi care au în general valori mai mici decât cei utilizaţi în anii anteriori.

31

Page 32: curs Monitoring ecologic

Fig. 5.1. Coeficientul general de poluare a aerului în judeţul Bacău

Degradarea mediului poate fi şi rezultatul unor poluări accidentale, provocate de diferiţi agenţi economici. Prezentăm mai jos situaţia poluărilor accidentale din judeţul Bacău în anul 2000.

Tab. 5.2. Agenţi economici implicaţi în poluări accidentale în anul 2000

Nr.crt.

Agentul economicFactorul de

mediu afectatNatura poluanţilor

1 Platforma petrochimică Oneşti- Borzeşti- SC. Carom Oneşti

apa Fenoli

2 SC Agricola Internaţional- Ferma N. Bălcescu

apa Ape uzate neepurate

3 CET 1 - Borzeştiapa

Suspensii, produse petroliere

4 SC Chimcomplex Borzeştiapa

Substanţe organice, suspensii, negru de fum

5 Staţia CFR Marfă sol Păcură6 SC Sofert Bacău apa, aer Uree, amoniu, amoniac 7 SC Agrex Impex Bucureşti sol Produse petroliere8 SC Comore Oneşti aer Fum

În municipiul Bacău supravegherea calităţii aerului este realizată prin 5 puncte fixe de monitorizare continuă prin staţii automate iar pentru probe momentane sunt alese diferite puncte din oraş. Indicatorii urmăriţi sunt amoniacul, bioxidul de sulf şi de azot şi parametri meteorologici. Indicatorul relevant al zonei este amoniacul.

În municipiul Oneşti reţeaua de supraveghere a calităţii aerului este formată din 4 puncte fixe de monitorizare continuă şi o staţie ce funcţionează în regim automat. Pentru probe momentane sunt alese şi alte puncte semnificative din oraş. Indicatorii urmăriţi sunt amoniacul, bioxidul de sulf, clorul, acidul clorhidric, hidrogenul sulfurat şi fenolii. Indicatorii relevanţi pentru zonă sunt clorul, acidul clorhidric, hidrogenul sulfurat şi fenolii.

32

Page 33: curs Monitoring ecologic

5.1.1. Calitatea precipitaţiilor atmosferice

Calitatea precipitaţiilor atmosferice din judeţul Bacău este supravegheată în două puncte, în municipiile Bacău şi Oneşti. Indicatorii monitorizaţi sunt pH-ul, conductivitatea, alcalinitatea, clorurile şi volumul de precipitaţii.

În ultimii 10 ani, valoarea minimă a pH-ului precipitaţiilor a fost de 6,4 unităţi, fără a fi încadrate în domeniul ploilor acide (valoarea limită admisă este de 5,6 unităţi). Conţinutul ionic şi în săruri este în general scăzut iar volumul total al precipitaţiilor în anul 2000 a fost mai redus comparativ cu anii anteriori.

În municipiul Bacău, în perioada 1995-2003, valoarea minimă înregistrată a pH-ului precipitaţiilor a fost de 6,0 (mediu acid), fără însă a fi situată în domeniul ploilor acide.

Fig.5.2. pH-ul precipitaţiilor în municipiul Bacău în perioada 1995-2003

Fig.5.3. pH-ul precipitaţiilor în municipiul Oneşti

Caracteristicile fizico-chimice ale apelor de precipitaţii din judeţ se datorează în principal surselor de poluare industrială de pe platforma Bacău şi Oneşti – Borzeşti dar şi transportului de noxe şi praf din judeţele vecine.

33

Page 34: curs Monitoring ecologic

5.1.2. Gazele cu efect de seră

Principalele activităţi generatoare de gaze cu efect de seră în judeţul Bacău sunt:- producerea energiei electrice şi termice;- extracţia şi arderea combustibililor fosili; - industria chimică şi petrochimică;- transporturile rutiere;- tratarea şi depozitarea deşeurilor;

Gazele cu efect de seră monitorizate de Agenţia de Protecţie a Mediului Bacău au fost bioxidul de carbon, metanul şi oxizii de azot. Pe baza calculelor efectuate s-a ajuns la concluzia că în anul 2000 au fost emise în atmosferă următoarele cantităţi de gaze:

- CO2 – 1.775.582 tone / an;- NOx – 2.695 tone / an;- CH4 – 52 tone / an;

Reducerea cantităţii de gaze de seră emise în atmosferă în anul 2000, comparativ cu anii anteriori, se datorează retehnologizării instalaţiilor industriale generatoare de astfel de noxe dar şi scăderii capacităţii de producţie sau nefuncţionării acestora. Cantităţile mari de CO2 emise provin cu precădere de la centralele termice care utilizează combustibili fosili de calitate inferioară care au o ardere incompletă.

Analizând în ansamblu indicatorii de poluare ai atmosferei se poate afirma că în judeţul Bacău calitatea aerului este într-un pruces de îmbunătăţire. Depăşiri ale CMA la indicatorii de calitate a aerului s-au datorat unor incidente din industrie, pe fondul unor condiţii atmosferice nefavorabile dispersiei, ceea ce a permis acumularea poluanţilor în atmosferă.

În anul 2003, dintre gazele cu efect de seră, ARPM Bacău a inventariat la nivelul judeţului Bacău, emisiile de CO2, NOx, CH4.

Din analiza datelor prezentate în figura 5.4. rezultă că în ultimii 10 ani, cantitatea totală de CO2 emis în atmosferă a fost de peste 1.500 7/an, majoritatea provenind din industrie şi mai puţin din trafic.

Fig.5.4. Cantităţile de CO2 emise din trafic şi industrie

Cantitatea de CO2 emisă din trafic a fost obţinută din calcul, în funcţie de consumul de combustibil vândut prin staţiile PECO la nivel de judeţ.

In ce priveşte cantităţile de CO2 emise în atmosferă provenite din industrie, o contribuţie importantă la cantităţile totale emise o au centralele termoelectrice care utilizează combustibil solid (cărbune de calitate inferioară, cu ardere incompletă – CET Bacău) şi activitatea de procesare a produselor petroliere în rafinării.

34

Page 35: curs Monitoring ecologic

Cantităţile anuale de NOx emise în atmosferă, provenite de la societăţile economice şi din trafic, sunt în scădere semnificativă în ultimii 5 ani, faţă de perioada 1995-1997 (fig. 5.5.)

Fig.5.5. Emisii oxizi de azot în aer

De asemenea, emisiile de CH4 la numai circa 600 t/an în 2003, faţă de aproape 3.000 t în anul 2001 (figura 5.6.).

Fig. 5.6. Emisii CH4 în aer

Diferenţele între cantităţile de CH4 inventariate anual se explică prin scăderea efectivului de animale în unităţile de profil din judeţ (o contribuţie majoră la emisiile de CH4

provin din fermentaţia dejecţiilor din zootehnie, în special de la păsări ). Acest tip de emisii nu au fost luate in calcul la inventarierea din 2000.

5.1.3. Substanţe acidifiante

Principalele substanţe acidifiante urmărite au fost amoniacul, dioxidul de sulf, dioxidul de azot.

35

Page 36: curs Monitoring ecologic

Fig.5.7. Emisii de NH3 provenite de la SC Sofert SA

În perioada 1998-2002 se observă o scădere semnificativă a cantităţii de amoniac emisă în atmosferă de Sofert Bacău. Creşterea cantităţii de NH3 în atmosferă în 2003 se explică prin faptul că societatea a funcţionat la capacitate maxima în anul 2003, în timp ce în anul 2002 nu a funcţionat începînd cu trimestrul II .

Fig.5.8. Emisii de dioxid de sulf

În ultimii 10 ani, emisiile de dioxid de sulf au scăzut de la circa 35 t/an în 1995 la aproximativ 10-12 t/an în 2003 (figura 5.8).

5.1.4. Metale grele

Cantitatea de metale grele eliminate în atmosferă sub formă de pulberi a înregistrat o creştere treptată începând din anul 2000 până în 2002 după care a scăzut puternic în 2003.

36

Page 37: curs Monitoring ecologic

Fig.5.9. Emisii de metale grele în atmosferă

In anul 2003 laboratorul APM Bacău nu a măsurat concentraţiile de metale grele în aer (în pulberi),deoarece în prezent nu dispune de aparatura de laborator necesară.

5.1.5. Poluări cu pulberi în suspensie

În judeţul Bacău, cele mai mari cantităţi de pulberi emise în atmosferă provin de la centralele termoelectrice. Creşterea cantităţii de pulberi începînd cu 2000 se explică prin funcţionarea acestora pe combustibil solid (cărbune).

Fig.5.10. Emisii de particule în aer provenite de la centralele termoelectric

5.1.6. Poluări cu pulberi sedimentabile

În municipiu Bacău, media concentraţiei de pulberi sedimentabile în anul 2003 este 4,9202 g/mp/luna, uşor în scădere faţă de anul 2002 (5,6094g/mp/lună). Valoarea maximă obţinută este 14,3956 g/mp/lună, în punctul de prelevare APM Bacău, în luna iunie. Toate valorile sunt mai mici decît valoarea CMA = 17 mg/m2/luna, două dintre ele au depăşit valoarea pragului de alertă (11,9 g/mp/lună).

37

Page 38: curs Monitoring ecologic

Fig.5.11. Pulberi sedimentabile – medii anuale mun.Bacău

Municipiul Oneşti, valorile medii anuale ale concentraţiilor de pulberi sedimentabile în 2003 au înregistrat o scădere accentuată comparativ cu anii anteriori. Valorile înregistrate s-au situat mult sub valoarea CMA = 17 g/mp/luna si sub pragul de alerta.

Fig.5.12. Pulberi sedimentabile – medii anuale mun. Oneşti

În figura 5.13. se prezinta comparativ situaţia valorilor concentraţiilor medii anuale ale pulberilor sedimentabile din municipiul Moineşti şi oraşele Buhuşi, Comăneşti, Tg.Ocna.

Fig.5.13. Pulberi sedimentabile alte oraşe

38

Page 39: curs Monitoring ecologic

Au fost analizate un număr de 47 de probe lunare, 2 dintre acestea au depăşit valoarea pragului de alertă (11,9 g/mp/lună): Buhuşi (13,5633 g/mp/lună) şi Moineşti (12,7736 g/mp/lună). Toate valorile medii lunare sunt situate sub valoarea CMA = 17 g/mp luna.

5.1.7. Zone potenţial critice sub aspectul poluării atmosferice

Zona potenţial critică din municipiul Bacău o reprezintă zona adiacentă platformei industriale Bacău Sud, aceasta datorându-se prezenţei pe platformă a SC SOFERT SA Bacău, SC LETEA SA Bacău, CET Bacău – societăţi cu emisii importante de noxe în atmosferă.

Direcţia de vânt predominantă (din S către N, NV), precum şi condiţiile meteorologice favorabile acumulării de poluanţi în atmosferă, favorizează creşterea de concentraţii în zona locuibilă producând disconfort populaţiei.

Zona critică din municipiul Oneşti, o reprezintă zona platformei petrochimice Oneşti-Borzeşti, zonă cu un număr redus de locuinţe.Datorită frecvenţei vânturilor predominante din direcţia NV, concentraţiile la indicatori chimici caracteristici (fenoli, clor, acid clorhidric) s-au situat totuşi sub valorile limită admisibile, cu maxime în imediata apropiere a surselor pe direcţia văii Trotuşului.

5.2. Monitorizarea apelor de suprafaţă şi subterane În judeţul Bacău, calitatea apelor de suprafaţă şi a celor subterane este controlată şi

monitorizată de Compania Naţională Apele Române – Direcţia Apelor Siret. IPM Bacău prelucrează informaţiile legate de calitatea acestor ape, date obţinute în urma monitorizării, şi execută expertize atunci când acestea sunt necesare.

Resurse de apă de suprafaţă teoretice şi tehnic utilizabile în judeţul Bacău sunt următoarele:

- resursa teoretică – 3.780 mil. mc/an – (120 mc/s)- resursa utilizabilă – 1260 mil. mc/an – (40 mc/s)

Tabelul 5.3. Debite măsurate pe râuri în judeţul Bacău în anul 2003 (m3/s)

Nr. crt.

RâulStaţie

hidrometrică

Debit maxim în anul 2003

(m3/s)

Debit mediu multianual

(m3/s)1 Siret Dragesti 399.0 77.02 Bistrita Confl. cu Siretul 60.0 63.03 Trotus Vranceni 184.0 34.74 Siret Adjudu-Vechi 624.0 148.0

Calitatea apelor de suprafaţă pe cele trei râuri principale : Bistriţa, Siret, Trotuş, a fost raportată la un index, obţinut prin agregarea componentului caracteristic în diferite secţiuni ale râurilor şi raportat la limita admisă, calculată în acelaşi mod index=(concentraţie / CMA) x 100. Valoarea coeficientului general de poluare a apelor din judeţul Bacău în 2003 s-a situat sub valoarea limita 1 si a înregistrat o uşoară scădere comparativ cu anii anteriori.

39

Page 40: curs Monitoring ecologic

Fig.5.14. Coeficientul general de poluare a apelor din judeţul Bacău

5.2.1. Calitatea râurilor

Lungimea totală a râurilor monitorizate în judeţul Bacău este de 605 Km. Principala modalitate de apreciere globală a calităţii râurilor este încadrarea diferitelor sectoare ale acestora în categoriile de calitate I ,II, III şi degradat. Pentru anul 2000, se constată o creştere a lungimii de râu din categoria III, în detrimentul celei degradate. Lungimea totală de râu degradat a scăzut la numai 2 Km, pe râul Bistriţa, pe tronsonul de evacuare de pe platforma industrială Bacău.

Tab. 5.4. Calitatea rîurilor din judeţul Bacău

Nr.

crt.Râul

Grupa de calitate

RO GM Toxic Generală Grad saprob

1 Siret Galbeni I I II II beta-mezosaprob

2 Bistriţa Aval lac agrement I I II II beta-mezosaprob

3 Bistriţa Aval Bacău D I D D beta-alfa mezosaprob

3 Trotuş Ghimeş Făget I I I I beta-mezosaprob

4 Trotuş Vrânceni II I II II beta-mezosaprob

Pentru anul 2003, coeficientul general de poluare a râurilor Siret, Bistriţa şi Trotuş s-a situat sub limita 1, înregistrând scăderi faţă de anii anteriori (figura 5.15).

40

Page 41: curs Monitoring ecologic

Fig.5.15. Calitate rîurilor din judeţul Bacău

Râul Bistriţa este cel mai afectat de activităţile antropice. Monitorizarea indicatorilor de poluare au arătat următoarele:

- cantitatea de substanţe organice este mult peste CMA datorită evacuărilor de ape uzate de la RAGC şi Letea Bacău;

- concentraţiile de fosfor depăşesc de zeci de ori limita admisă( CMA= 0,1 mg /l );- concentraţiile de amoniu depăşesc constant limita admisă pentru acest indicator;- concentraţia pesticidelor organoclorurate din sedimente este în continuă creştere;- Râul Trotuş se află pe locul II ca grad de afectare, concretizat în următoarele:- concentraţii crescute de produse petroliere, peste limita admisă ( CMA= 0,1 mg /l );- concentraţii în creştere de pesticide organoclorurate în sedimente;

Calitatea biologică a râurilor este apreciată prin calcularea gradului de curăţenie şi încadrarea într-un anumit grad de saprobitate a apelor, astfel:

- râul Siret avea în anul 2000 un grad de curăţenie de 83%, fiind încadrat în categoria apelor β-mezosaprobe;

- râul Bistriţa – calitatea biologică diferă în funcţie de zonă, astfel:- zona Gîrleni ( amonte Bacău) – apa avea un grad de curăţenie de 87%, încadrată în

categoria apelor β – mezosaprobe;- zona Şerbăneşti – apa râului este slab poluată, gradul de curăţenie este de 85%,

categoria apelor β- mezosaprobe;- zona aval de platforma industrială Bacău – apa este puternic impurificată cu substanţe

organice, gradul de curăţenie este de 39% fiind încadrată în categoria apelor α –β – mezosaprobe;

- Calitatea biologică a râului Trotuş este diferită în funcţie de zona cercetată, astfel:- zona Tg. Ocna – apele sunt slab poluate cu substanţe organice, categoria apelor β-

mezosaprobe;- zona Podu Alb – grad de curăţenie ridicat, biomasă fitoplanctonică relativ redusă, ape β

– mezosaprobe;- zona Cornăţel – grad de curăţenie scăzut, încadrat la limita inferioară a apelor β –

mezosaprobe;Calitatea bacteriologică a fost urmărită prin determinarea numărului total de germeni

din apă şi sediment. La toate cele 3 râuri principale din judeţ se constată o concentrare masivă a germenilor în sedimente.

41

Page 42: curs Monitoring ecologic

5.2.2. Calitatea lacurilor

Direcţia Apelor Bacău monitorizeaza lacurile Poiana Uzului şi Galbeni. Din activitatea de monitorizare în anul 2003, rezultă că starea acestor lacuri se prezintă astfel:

Lacul Poiana Uzului. În secţiunea Priza Carăboaia, biomasa medie a fost de 2,03 mg/l, încadrând apa în categoria lacuri oligotrofe, cu un maximum în trim. III (4,23 mg/l) şi un minimum în trim. IV (0,89 mg/l). Indexul saprob a avut valori cuprinse între 1,5 (trim. I) şi 1,71 (trim. IV) şi o medie anuală de 1,61, încadrând apa lacului în clasa I-a de calitate.Din punct de vedere bacteriologic apa se încadrează în categoria I-a de calitate, în conformitate cu STAS 4706/88.

În secţiunea Baraj 50 m, biomasa medie a fost de 3,24 mg/l, încadrând apa în categoria lacuri oligotrofe, cu un maximum în trim. II (5,17mg/l) şi un minimum în trim. III (1,59 mg/l). Indexul saprob a avut valori cuprinse intre 1,38 (trim. III) si 1,62 (trim. II) şi o medie anuală de 1,5, încadrând apa lacului în clasa I-a de calitate. Din punct de vedere bacteriologic apa se încadrează în categoria I-a de calitate, în conformitate cu STAS 4706/88.

În secţiunea Baraj 0 m, biomasa medie a fost de 3,66 mg/l, încadrând apa în categoria lacuri oligotrofe, cu un maximum în trim. III (6,62 mg/l) şi un minimum în trim. IV (1,75 mg/l). Indexul saprob a avut valori cuprinse intre 1,7 (trim. II) şi 1,93 (trim. III) şi o medie anuală de 1,83, încadrând apa lacului în clasa a II-a de calitate.Din punct de vedere bacteriologic apa se încadrează în categoria I-a de calitate, în conformitate cu STAS 4706/88.

În secţiunea Mal drept 0 m, biomasa medie a fost de 4,41 mg/l, încadrând apa în categoria lacuri oligotrofe, cu un maximum în trim. III (10,86 mg/l) şi un minimum în trim. IV (1,78 mg/l). Indexul saprob a avut valori cuprinse între 1,7 (trim. I) si 1,83 (trim. IV) şi o medie anuală de 1,77, încadrând apa lacului in clasa I-a de calitate. Din punct de vedere bacteriologic apa se încadrează în categoria I-a de calitate, în conformitate cu STAS 4706/88.

În secţiunea Coada lac 0 m, biomasa medie a fost de 8,72 mg/l, încadrând apa în categoria lacuri oligotrofe, cu un maximum în trim. III (18,09 mg/l) şi un minimum în trim. IV ( 2,26 mg/l ). Indexul saprob a avut valori cuprinse între 1,67 (trim. III) şi 1,89 (trim. II şi IV) şi o medie anuală de 1,83, încadrând apa lacului în clasa I-a de calitate. Din punct de vedere bacteriologic apa se încadrează în categoria I-a de calitate, în conformitate cu STAS 4706/88.

Lacul Uz, din punct de vedere chimic şi biologic se încadrează în categoria I de folosinţă, fiind utilizat atât pentru producerea de energie electrică cât şi ca sursă de apă potabilă. Totuşi, se constată o uşoară impurificare cu substanţe organice şi un deficit moderat de oxigen dizolvat.

Lacul Galbeni. În secţiunea Baraj 0 m, biomasa medie a fost de 26,87 mg/l, încadrând apa lacului în categoria celor eutrofe şi a înregistrat o valoare minimă în trim. I (8,89 mg/l) şi o valoare maximă în trim. III (48,43 mg/l). Valoarea indexului saprob a variat între 2,2 (trim. I şi II) şi 2,12 (trim. III), cu o medie anuală de 2,17 - clasa a II-a de calitate.Din punct de vedere bacteriologic apa se încadrează în categoria I-a de calitate, în conformitate cu STAS 4706/88.

În secţiunea Mal drept 0 m, biomasa medie a fost de 27,47 mg/l, încadrand apa în categoria lacuri eutrofe, cu un maximum în trim. II (43,51 mg/l) şi un minimum în trim. I (4,89 mg/l). Indexul saprob a avut valori cuprinse între 2 (trim. I) şi 2,3 (trim. II) şi o medie anuală de 2,1, încadrând apa lacului în clasa a II-a de calitate. Din punct de vedere bacteriologic apa depăşeşte categoria I-a de calitate, înregistrându-se peste 100000 CT/dmc.

În secţiunea Mal stang 0 m, biomasa medie a fost de 14,09 mg/l, încadrând apa în

42

Page 43: curs Monitoring ecologic

categoria lacuri mezotrofe, cu un maximum în trim. II (21,28 mg/l) şi un minimum în trim. I (2,93 mg/l). Indexul saprob a avut valori cuprinse între 1,8 (trim. I) şi 2,3 (trim. II), cu o medie anuală de 2,03, încadrand apa lacului în clasa a-IIa de calitate. Din punct de vedere bacteriologic apa se încadrează în categoria I-a de calitate, în conformitate cu STAS 4706/88.

În secţiunea Coada lac 0 m, biomasa medie a fost de 22,14 mg/l, încadrând apa în categoria lacuri eutrofe, cu un maximum în trim. III (33,95 mg/l) şi un minimum în trim. I 6,65 mg/ ). Indexul saprob a avut valori cuprinse între 2 trim. I) şi 2,09 (trim. II) şi o medie anuală de 2,04, încadrând apa lacului în clasa a II-a de calitate. Din punct de vedere bacteriologic apa se încadrează în categoria I-a de calitate, în conformitate cu STAS 4706/88.

Lacul Galbeni este poluat cu substanţe organice care au trecut de prima fază de descompunere, are un grad de curăţenie mic şi se încadrează în categoria apelor α – β – mezosaprobe. Consumul de oxigen dizolvat în apă este mare iar condiţiile de viaţă pentru hidrobionţi sunt semianaerobe.

Lacul de Agrement – se încadrează în zona apelor β- mezosaprobe, cu un grad de curăţenie de 67%. Biomasa fitoplanctonică este relativ mare, în bentos sunt prezente larve de insecte. Din punct de vedere bacteriologic se înregistrează depăşiri la toţi indicatorii analizaţi ( NTG, CT, CF, SF).

5.2.3. Zone potenţial critice sub aspectul poluării apelor de suprafaţă

Pe raza judeţului Bacău există două zone critice în ceea ce priveşte pericolul de poluare accidentală a apelor de suprafaţă şi anume:a. Platforma industrială Bacău Sud – pentru râul Siret:- RAGC Bacău – deversează ape uzate cu specific menajer- SC LETEA SA – agent economic cu profil de fabricare a celulozei şi hârtiei- SC SOFERT SA – agent economic profilat pe fabricarea îngrăşămintelor chimice- SCA AGRICOLA INTERNAŢIONAL – ferme de porcia. Platforma industrială Borzeşti – Oneşti - pentru râul Trotuş:- SC CAROM SA Oneşti – profil de activitate fabricarea cauciucului şi derivaţi ale

produselor petroliere- SC RAFO SA Oneşti – profil de rafinare petrol- SC CHIMCOMPLEX SA – profil fabricare pesticide- SC ONEDIL SA – deversează ape uzate cu specific menajer

O altă sursă ce ar putea fi considerată zonă critică, dar care se întinde pe o arie mai mare de răspândire o constituie activitatea de extracţie şi transport produse petroliere, activitate desfăşurată de către SNP PETROL – filiala Moineşti.

5.2.4. Calitatea apelor subterane

În judeţul Bacău, resursa de apă din subteran, teoretică şi utilizabilă este următoarea:- resursa teoretică – 245,46 mil. mc/an- resursa utilizabilă – 140,0 mil. mc/an

În judeţ există 28 de izvoare naturale de ape minerale.Pe teritoriul judeţului Bacău apele subterane se încadrează în cea mai mare parte în

limitele de calitate normale, exceptând unele zone cu depăşiri după cum urmează:- pe valea Bistriţei între localităţile Buhuşi şi Lilieci, în care sunt depăşite limitele de

calitate la indicatorii: amoniu, azotiţi, mangan şi oxid de fosfor;- pe râul Siret în zonele Furnicari şi Galbeni unde sunt depăşiri la indicatorii amoniu,

43

Page 44: curs Monitoring ecologic

azotiţi, fier total, calciu, cloruri, reziduu fix mangan şi oxid de fosfor;- pe valea Trotuşului în zonele Comăneşti, Negoieşti şi Cornăţel la indicatorii amoniu,

azotiţi, calciu, fier total, CCOMn şi oxid de fosfor.La nivelul judeţului Bacău, reţeaua de monitorizare a calităţii apelor freatice este

exploatată de Regia Apele Române – Direcţia Apelor Siret şi este constituită din 17 foraje de observaţie, distribuite pe bazine hidrografice ( tab. 5.5. ).

Tab. 5.5. Reţeaua de monitorizare a calităţii apelor subterane din judeţul Bacău

Bazinul hidrografic Staţia RâulNr.

forajeBistriţa Săuceşti Bistriţa 2Bistriţa Buhuşi Bistriţa 3Bistriţa Lilieci Bistriţa 3Siret Săuceşti Siret 2Siret Galbeni Siret 3Trotuş Comăneşti Trotuş 2Trotuş Cornăţel Trotuş 2

În bazinul hidrografic Siret, din analiza apelor freatice în cursul anului 2000, s-au constatat următoarele:- în sectorul Săuceşti – depăşiri ale valorilor admise la azotaţi, cuprinse între 16- 28 mg/l

(CMA=10 mg/l), cauza principală fiind zootehnia din zonă;- în secţiunea Galbeni – depăşiri semnificative la azotaţi, amoniu, substanţe organice şi

sulfaţi, cauza fiind influenţa S.C. Sofert Bacău şi a fermei de creştere a porcilor N. Bălcescu.În bazinul hidrografic Bistriţa, constatările sunt următoarele:

- în secţiunea Buhuşi – depăşiri semnificative la azotaţi şi azotiţi datorită depozitului de gunoi din oraşul Buhuşi şi influenţei activităţii industriale din judeţul Neamţ;

- în secţiunea Lilieci – depăşiri ale concentraţiilor maxime admise la azotaţi şi azotiţi;- În bazinul hidrografic Trotuş, situaţia calităţii apelor freatice în anul 2000 era

următoarea:- secţiunea Comăneşti – depăşiri la azotiţi şi substanţe organice, datorită rampei de gunoi

menajer a municipiului Comăneşti;- secţiunea Cornăţel – depăşiri ale concentraţiilor admise la azotaţi, fier şi magneziu,

cauza fiind platforma industrială Borzeşti.Poluarea de impact din anumite zona ale judeţului, datorată unor agenţi economici,

produce o degradare puternică a apelor freatice. Cele mai active surse de poluare a apelor subterane sunt: RAFO Oneşti, CAROM Oneşti, Chimcomplex Borzeşti, Rafinăria Dărmăneşti, Sofert Bacău, SNP Petrom- Sucursala Moineşti.

Toate ceste unităţi au laboratoare proprii de protecţie a mediului în care se efectuează şi analize de apă freatică colectată din puţurile de observaţie existente în zona lor de activitate. Ca o constatare generală, este evidentă o poluare punctiformă a apelor subterane cu produse petroliere, fenoli, substanţe organice, cloruri, amoniac şi fosfor, în diferite grade de intensitate, în funcţie de profilul de activitate a agenţilor economici.

Studii asupra calităţii apelor freatice a efectuat şi Direcţia de Sănătate Publică Bacău, care a efectuat analize chimice şi bacteriologice din aproape 900 de fântâni, din circa 60 de izvoare de captare a apei potabile, din sisteme centrale de alimentare cu apă şi din reţelele de distribuţie a apei potabile.

44

Page 45: curs Monitoring ecologic

Din probele analizate din fântâni circa 40% au fost necorespunzătoare, înregistrându-se depăşiri la amoniac, nitriţi şi nitraţi. Din probele colectate din sistemele centrale de alimentare cu apă circa 20% au fost necorespunzătoare, cu depăşiri la indicatorii fizici şi bacteriologici. De altfel, din cele 8 sisteme centrale de alimentare cu apă două nu sunt autorizate sanitar ( Bacău şi Buhuşi).

Calitatea deficitară a apei freatice şi implicit a apei potabile se reflectă în gradul de sănătate a populaţiei. În anul 2000 au fost înregistrate 38 de cazuri de methemoglobinemii la copii datorită intoxicării cu nitriţi din apa potabilă.

5.2.5. Zone potenţial critice sub aspectul poluării apelor subterane

Principalele surse care conduc la apariţia unor zone critice sub aspectul poluării apelor subterane sunt:- SC RAFO SA Oneşti – pe raza zonei de activitate a societăţii cât şi în zona de influenţă

extrauzinală, pânza freatică este afectată cu produs petrolier sub formă dizolvată şi sub formă peliculară, gradul de poluare determinând migrarea produsului petrolier spre râul Trotuş.

- SC CHIMCOMPLEX SA Borzeşti – apar afectări ale pânzei freatice atât în incinta societăţii cât şi în afară pe direcţia de migrare spre râul Trotuş la indicatorii pesticide amoniu şi substanţe organice.

- SC CAROM SA Oneşti – afectări ale pânzei freatice apar atât în incinta societăţii cât şi extrauzinal pe traseul conductelor de transport spre staţia de epurare Jevreni la indicatorii fenoli şi substanţe organice.

- SC RAFINARIA SA Dărmăneşti – afectarea cu produs petrolier a pânzei freatice din perimetrul incintei ar putea conduce la afectarea alimentărilor individuale cu apă potabilă, a populaţiei din zona locuibilă aflată în vecinătatea societăţii.

- SC SOFERT SA Bacău – afectarea cu sulfaţi, amoniac şi fosfor a pânzei freatice din perimetrul incintei ar putea conduce la afectarea calităţii pânzei freatice care are direcţia de curgere spre râul Bistriţa.

- SNP PETROM SA – filiala Moineşti şi SC CONPET SA-filiala Moineşti – riscul de afectare a calităţii pânzei freatice îl constituie batalul epuizat „Găzărie” (datorită lipsei de impermeabilizare) şi conductele de transport ţiţei, gazolină, apă, zăcământ prin poluări accidentale.

- Marile depozite de dejecţii animaliere de la Complexele de creştere a animalelor, datorită lipsei de amenajare (impermeabilizări), pot conduce la afectarea resurselor de alimentare individuale cu apă din mediul rural (Nicolae Bălcescu, Săuceşti).

Toate aceste aspecte menţionate sunt inventariate, monitorizate şi s-au impus măsuri în vederea stopării şi diminuării gradului de poluare existent al pânzei freatice. Pentru stoparea poluării măsurile impuse au constat în modernizarea instalaţiilor şi amenajări de protecţie a mediului.

În cazul societăţilor SC RAFO SA Oneşti şi SNP PETROM-filiala Moineşti, măsurile de diminuare luate, au constat în execuţia „sistemului de drenare şi colectare a produsului petrolier din pânza freatică”, respectiv redarea în circuitul natural al batalului epuizat „Găzărie”.

5.2.6. Starea apelor uzate

La nivelul jud. Bacău sunt 14 surse cu impact semnificativ asupra calităţii apelor de suprafata, care au staţii proprii de epurare şi deversează direct în emisar.

La toţi aceşti agenţi economici Direcţia Apelor Romane Siret - Filiala Bacău a

45

Page 46: curs Monitoring ecologic

monitorizat modul în care apele uzate evacuate se încadrează în limitele NTPA 001/97, iar A.P.M. Bacău a efectuat expertize în acest sens.

S.C. SOFERT S.A. Bacãu în cursul anului 2003, unitatea a evacuat în r. Bistriţa (albia veche), amonte confluenţã cu r. Siret (în coada lacului de acumulare Galbeni) un volum de ape uzate de 3,575 mil. mc. Staţia de epurare (M+C), a funcţionat corespunzãtor.

0

50

100

150

200

250

300C

an

tita

ti d

e im

pu

rifi

cato

ri

evacu

ate

(t/

an

)

suspensii fosfor total amoniu CCOCr

Evolutia cantitatilor la principalii impurificatori evacuati de catre S.C. SOFERT S.A. Onesti in anii 1998-2003

1998

1999

2000

2001

2002

2003

Fig.5.16. Evoluţia principalilor impurificatori ai apelor uzate evacuate de laSC Sofert SA Bacău

0

500

1000

1500

2000

2500

3000

Can

tita

ti d

e im

pu

rifi

cato

ri

evacu

ate

(t/

an

)

suspensii substante organice

Evolutia cantitatilor la principalii impurificatori evacuati de catre R.A.G.C. Bacau in anii 1998-2003

1998

1999

2000

2001

2002

2003

Fig.5.17. Evoluţia principalilor impurificatori ai apelor uzate evacuate de laR.A.G.C. Bacău

0

500

1000

1500

2000

Can

tita

ti d

e

imp

uri

ficato

ri

evacu

ate

(t/

an

)

suspensii (substante organice) CBO5

Evolutia cantitatilor la principalii impurificatori evacuati de catre S.C. AGRICOLA INTERNATIONAL S.A. Bacau

in anii 1998-2003

1998

1999

2000

2001

2002

2003

Fig.5.18. Evoluţia principalilor impurificatori ai apelor uzate evacuate de laSC Agricola Internaţional Bacău

46

Page 47: curs Monitoring ecologic

0

1000

2000

3000

4000

5000

6000

Can

tita

ti d

e im

pu

rifi

cato

ri

evacu

ate

(t/

an

)suspensii substante organice CCOCr

Evolutia cantitatilor la principalii impurificatori evacuati de catre S.C. LETEA S.A. Bacau in anii 1998-2003

1998

1999

2000

2001

2002

2003

Fig.5.19. Evoluţia principalilor impurificatori ai apelor uzate evacuate de la S.C. Letea S.A. Bacău

0200400600800

1000120014001600

Can

tita

ti d

e

imp

uri

ficato

ri e

vacu

ate

(t/a

n)

suspensii substanteorganice

CCOCr fenoli

Evolutia cantitatilor la principalii impurificatori evacuati de catre S.C. CAROM S.A. Onesti in anii 1998-2003

1998

1999

2000

2001

2002

2003

Fig.5.20. Evoluţia principalilor impurificatori ai apelor uzate evacuate de la S.C.Carom S.A. Oneşti

0

2000

4000

6000

8000

10000

Can

tita

ti d

e im

pu

rifi

cato

ri

evacu

ate

(t/

an

)

suspensii cloruri

Evolutia cantitatilor la principalii impurificatori evacuati de catre S.C. Chimcomplex S.A. Borzesti in anii 1998-2003

1998

1999

2000

2001

2002

2003

Fig.5.21. Evoluţia principalilor impurificatori ai apelor uzate evacuate de la S.C. Chimcomplex S.A. Borzeştii

5.3. Monitorizarea calităţii solului

Suprafaţa agricolă a judeţului Bacău cumulează un total de 323.428 ha ceea ce înseamnă un procent de 49% din suprafaţa întregului judeţ. Productivitatea slabă a unor suprafeţe datorită multiplelor degradări şi lipsei resurselor financiare, fac ca suprafeţe importante să producă sub capacitatea lor naturală sau să nu fie lucrate deloc.

47

Page 48: curs Monitoring ecologic

Tab. 5.6. Evoluţia suprafeţelor arabile nelucrate în perioada 2001 – 2003

Anul Suprafeţe arabile nelucrate (ha)

2001 2396

2002 1302

2003 1056

Alături de aceste terenuri nelucrate există şi suprafeţe scoase din circuitul agricol (temporar sau definitiv), pentru realizarea unor obiective de investiţii, a căror total pe judeţul Bacău a fost de 27,93 ha (15,78 definitiv şi 12,15 temporar) doar în 2003. Putem deci concluziona, că suprafaţa agricolă de care vorbeam mai sus, este doar una teoretică şi că de fapt fondul agricol real utilizabil este cu mult mai mic.

În judeţul Bacău, repartiţia solului pe categorii de folosinţă este următoarea:- arabil 184.807 ha- păşuni 88.377 ha- fâneţe 39.752 ha- vii 7.386 ha- livezi 3.106 haTotal teren agricol 323.428 ha

Repartiţia terenurilor agricole pe clase de calitate este următoarea: - Clasa de calitate a I-a - foarte bună 3.412 ha- Clasa de calitate a II-a - bună 40.752 ha- Clasa de calitate a III-a - mijlocie 97.524 ha- Clasa de calitate a IV-a - slab 136.293 ha- Clasa de calitate a V-a - foarte slabă 45.447 ha

Fondul funciar agricol al judeţului Bacău este afectat de următoarele procese majore de degradare:

- eroziune de suprafaţă şi de adâncime;- alunecări de teren;- exces de umiditate de suprafaţă;- exces permanent de umiditate alimentat de inundaţii;- sărăturare şi acidifiere;- acoperire cu pietrişuri şi bolovănişuri;- poluare urbană, agricolă şi industrială;

Dintre toate aceste cauze de degradare a solului cele mai active sunt eroziunea de suprafaţă şi de adâncime, procese prin care se pierd circa 20 t de sol / ha / an (limita admisibilă pentru ţara noastră este de 4-6 t /ha /an). Combinarea proceselor de eroziune cu alunecările de teren amplifică fenomenul de degradare a solurilor agricole.

Tab. 5.7. Principalii factori care afectează calităţile solurilor din judeţul Bacău

Nr. Factorul de degradare Suprafaţa (ha)

1. Eroziune hidrică şi eoliană 200.3532 Alunecări de teren 33.418

48

Page 49: curs Monitoring ecologic

3 Acidifiere 40.9884 Compactare secundară 93.1165 Deficit de elemente nutritive:6 Aprovizionare slabă şi foarte slabă cu azot 233.8537 Aprovizionare slabă şi foarte slabă cu fosfor 152.3518 Aprovizionare slabă cu potasiu 11.0779 Volum edafic redus 27.44810 Inundabilitate 13.201

În judeţul Bacău, aproape 60 ha de teren sunt poluate cu produse petroliere provenite din scurgeri din batalele de depozitare a reziduurilor petroliere, din apa de zăcământ de la sondele de extracţie sau din spargerea conductelor de transport. Peste 200 ha de teren sunt ocupate de depozite de deşeuri menajere şi industriale.

În judeţul Bacău au fost întreprinse o serie de acţiuni pentru reconstrucţia ecologică a terenurilor degradate şi ameliorarea stării de calitate a solurilor:- lucrări de ameliorare a terenurilor degradate (scărificări, nivelări, distrugerea vegetaţiei

lemnoase, fertilizări) - 49,6 ha;- lucrări de redare în circuit productiv a terenurilor poluate cu petrol şi ape sărate în zona

petrolieră a jud.Bacău - 17 amplasamente cu o suprafaţă de cca. 5 ha;- lucrări de proiectare pentru ameliorarea fertilitaţii solurilor şi redare în circuitul

productiv, pe care urmează să se execute lucrările de reconstrucţie ecologică, pentru o suprafaţă de  312 ha.

5.3.1. Zone potenţial critice sub aspectul deteriorării solurilor

Pe raza judeţului Bacău “zonele critice” sub aspectul deteriorării solurilor sunt:- zona de agreement - parcul Măgura din oraşul Târgu Ocna – datorită exploatărilor de

sare de către Societatea Salina Târgu Ocna, pe fondul unor condiţii naturale nefavorabile (dizolvări necontrolabile ale zăcămintelor de sare de către izvoarele din zonă) au fost surpări de teren. Din acest motiv a fost necesară strămutarea locuinţelor din zonă. Fenomenul este încă activ şi s-au luat măsuri foarte stricte de monitorizare a evoluţiei fenomenului şi amenajări de protecţie (împrejmuire, pază permanentă).

- în zona Zemeş, în cadrul schelei de exploatare ţiţei Zemeş – există o suprafaţă de 2 ha având categoria de folosinţă păşune, ce prezintă fenomenul de aflorimente. În vederea stopării acestui fenomen au fost executate lucrări de recuperare a produsului petrolier rezultat din aflorimente prin reţea de drenuri şi puţuri de colectare. De asemenea au fost executate puţuri de observaţie, care urmăresc coborârea nivelului zăcământului de ţiţei, în funcţie de rezultate conducându-se procesul de extracţie în vederea diminuării şi stopării fenomenului.

- SNP PETROM – filiala Moineşti şi SC CONPET SA – filiala Moineşti – ar putea conduce la apariţia unor zone critice în special pe traseul conductelor de transport ţiţei şi apă de zăcământ datorită unor spargeri şi avarii ce pot apărea accidental.Pentru a preveni şi diminua asemenea aspecte au fost luate o serie de măsuri: au fost

întocmite Planuri de prevenire şi intervenţie în cazuri de urgenţă, s-au prioritizat lucrările de investiţii privind înlocuirile de tronsoane, conducte funcţie de gradul de uzură şi frecvenţa avariilor.

49

Page 50: curs Monitoring ecologic

5.3.2. Zone vulnerabile ecologic care necesită măsuri de reconstrucţie ecologică

Zone afectate de alunecări active şi semiactive de teren ocupă o suprafaţă totală de 25.835 ha, din care:

- cu grad ridicat de risc – 2.040 ha (8% din suprafaţa teren degradat)- cu risc mediu – 23.795 ha (92% din suprafaţa teren degradat)

Zonele afectate de eroziuni de suprafaţă si adâncime acupă suprafaţa totală de 200.353 ha din terenurile agricole din judeţ.

Zonele afectate de alunecări active, semiactive şi stabilizate ocupă suprafaţa de 33.418 ha din terenurile agricole din judeţ.

Zonele afectate de acidifiere ocupă suprafaţa de 40.988 ha şi cuprinde terenurile agricole din partea centrală şi partea de vest a judeţului.

Zone cu compactare secundară reprezintă 93.116 ha şi cuprinde solurile arabile din judeţ.

Zone cu deficit de elemente nutritive ce cuprind terenuri agricole din judeţ:- aprovizionare slabă sau foarte slabă cu azot – 233.853 ha- aprovizionare slabă sau foarte slabă cu fosfor – 152.321 ha- aprovizionare slabă cu potasiu – 11.079 ha

Zone cu volum edafic redus reprezintă 27.448 ha.Zone cu inundabilitate reprezintă 13.201 ha.Zonele cu terenurile sărăturate ocupă suprafaţa de 4.537 ha şi cuprinde localităţile:

Valea Siretului, Berheciului şi Zeletinului.Zonele cu halde, iazuri de decantare, depozite de steril, depozite gunoaie – ocupă

suprafaţa de 519 ha şi cuprinde haldele de cenuşă de la termocentralele Oneşti, Bacău, Comăneşti în intreprinderea minieră Comăneşti, SC SOFERT SA Bacău (halda fosfogips), gunoaiele menajere din tot judeţul.

Zonele cu produse reziduale: ape uzate, nămoluri, dejecţii ocupă suprafaţa de 1.612 ha şi cuprinde complexele zootehnice: Avicola, Bacău, Racova, Şerbeşti, Iteşti, Radomireşti, Gheorghe Doja, Sascut, Şerbăneşti, Nicolae Bălcescu, Oneşti şi staţiile de epurare din Bacău, Oneşti, Târgu Ocna, Buhuşi, Moineşti şi Comăneşti.

Zone cu petrol şi apă sărată ocupă 733 ha şi cuprinde zonele de extracţie a petrolului: Zemeş, Moineşti, Comăneşti, Dărmăneşti, Slănic, Oituz, Dofteana, Pârjol, Solonţ, Tescani şi Oneşti.

5.4. Monitorizarea vegetaţiei forestiere

Pădurile şi zonele cu vegetaţie forestieră cumulează în judeţul Bacău un total de 279.537 ha. Din suprafaţa totală ocupată de păduri 248.711 ha gospodărite de R.N. a Pădurilor şi 21.832 ha sunt proprietate privată. Circa 94.662 ha sunt păduri de răşinoase iar restul păduri de foioase şi de amestec.

În perioada 2001 – 2003 s-au regenerat natural sau artificial 2.629 ha de pădure, din care 1.221 ha prin regenerare artificială şi 1.372 ha prin regenerare naturală (tabel 5.6).

50

Page 51: curs Monitoring ecologic

Tabelul 5.6. Suprafeţele de pădure regenerate în perioada 2001-2003

AnulRegenerare artificială

(ha)Regenerare naturală

(ha)TOTAL (ha)

2001 345 461 806

2002 528 365 893

2003 348 546 930

Din suprafaţa totală de pădure, 2.231 ha ( 1%) sunt afectate de fenomenul de uscare, în

diferite grade. Pădurile de foioase (1.411 ha) sunt mai afectate de acest proces decât cele de răşinoase (820 ha).

5.3. Situaţia ariilor protejate şi a monumentelor naturii

În judeţul Bacău sunt declarate prin decizii ale Consiliului Judeţean 43 de arii protejate ( din care 3 cursuri de apă ) şi 16 monumente ale naturii. Suprafaţa totală a celor 40 de arii protejate ( exclusiv cursurile de apă) este de 3.876 ha.

Deoarece instituirea regimului special de arie protejată sau monument al naturii nu s-a făcut pe baza unei documentaţii de specialitate riguros întocmită este foarte dificilă stabilirea corectă a obiectului protecţiei şi conservării precum şi delimitarea şi controlul modului de administrare a acestora.

Din controalele efectuate de I.P.M. Bacău în aceste zone în anul 2000 s-a constatat că următoarele arii protejate şi monumente ale naturii sunt într-o situaţie favorabilă, corespunzătore cu statutul lor de rezervaţii:

- Rezervaţia botanică, zoologică şi geologică Nemira;- Rezervaţia forestieră Izvoru Alb- Dărmăneşti;- Parcul dendrologic Hemeiuşi;- Parcul dendrologic Dofteana;- Parcul Gherăieşti – Bacău;- Grădina botanică Prăjeşti;- Rezervaţia forestieră Arsura;- Rezervaţia faunistică Acumularea Lilieci;- Pădurea de pe Muntele Măgura;- Codrul Runc;- Rezervaţia Pârâul Sărăriei;- Rezervaţia botanică Slănic Moldova;- Perimetrul împădurit G.Enescu – Tescani;- Parcul Canciov – Bacău;- Ulmul de la Tescani; - Stejarii Unirii – Bacău;- Fagii îngemănaţi – Racova;- Piatra plângătoare – Dofteana;

Într-o stare necorespunzătoare de conservare se află următoarele arii protejate şi monumente ale naturii din judeţul Bacău:

- Parcul Măgura – Tg. Ocna;- Rezervaţia botanică şi geologică Perchiu;- Livada cu nuci – Filipeni;- Parcul Ghica Vodă – Comăneşti;- Parcul palatului Ştirbei Vodă – Dărmăneşti;- Stejarul roşu – Măgura;

51

Page 52: curs Monitoring ecologic

6. Legislaţia privind protecţia mediului înconjurător

Majoritatea activităţilor economice şi sociale umane au un impact direct sau indirect asupra mediului înconjurător, cu consecinţe dintre cele mai grave. Acţiunea distructivă a omului asupra biosferei a luat forme din ce în ce mai diverse iar ritmul acestor distrugeri a devenit din ce în ce mai accelerat. În acest context au fost promovate legi pentru protejarea mediului şi s-a născut o nouă ramură juridică, dreptul mediului înconjurător.

6.1. Dreptul mediului înconjurător şi principiile sale

Dreptul mediului înconjurător este format din ansamblul complex al normelor juridice care reglementează relaţiile ce se stabilesc între oameni privind atitudinea lor faţă de natură, în procesul conservării şi dezvoltării în scopuri economice, sociale şi culturale a componentelor mediului înconjurător, precum şi relaţiile legate de conservarea lor, care presupune protecţie şi ameliorare (Daniela Marinescu, 1996).

Pe plan intern, dreptul mediului înconjurător este fundamentat pe o serie de principii de bază şi de principii decizionale.

Un prim principiu de bază este cel potrivit căruia protecţia mediului înconjurător trebuie să constituie un element esenţial al politicii economice şi sociale ale statului. Conform acestui principiu, protecţia mediului este un obiectiv de interes naţional, cu efecte directe şi indirecte, pe termen lung, în toate compartimentele sistemului social, uman. Coordonarea şi îndrumarea activităţilor de protecţia mediului este făcută de Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului care are în subordine la nivelul judeţelor Agenţii de Protecţia Mediului care urmăresc şi sprijină aplicarea măsurilor de conservare, întreţinere şi pază a rezervaţiilor şi monumentelor naturii, urmăresc şi analizează modul în care unităţile economice din raza lor de activitate îndeplinesc obligaţiile ce le revin cu privire la protecţia mediului.

Un alt principiu de bază este cel al exercitării de către stat a dreptului suveran de a exploata resursele sale naturale, în aşa fel încât să nu aducă prejudicii altor state. Conform declaraţiei de la Stockholm (1972), Cartei ONU şi dreptului internaţional, statele au dreptul suveran de a exploata propriile resurse din teritoriul naţional, în aşa fel încât aceste activităţi să nu provoace daune mediului înconjurător în alte state.

Un alt principiu de bază în protecţia mediului înconjurător este cel al priorităţii şi bunăstării populaţiei, în comparaţie cu alte scopuri de folosire a resurselor naturale ale mediului înconjurător. Resursele naturale ale mediului trebuie folosite prioritar pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale populaţiei, pentru ferirea oamenilor de îmbolnăviri şi accidente, pentru menţinerea unei stări de sănătate cât mai bună.

Principiul apărării factorilor naturali de mediu prin folosirea raţională a resurselor în funcţie de nevoi şi pentru asigurarea dezvoltării durabile, este un alt principiu de bază. Folosirea resurselor naturale, chiar şi a celor regenerabile, trebuie să se facă în limitele care să permită reînnoirea acestora. Resursele neregenerabile trebuie exploatate raţional, fără a se ajunge la epuizarea lor, iar avantajele obţinute de pe urma folosirii acestora să fie maxime.

Principiul prevenirii riscurilor ecologice şi a producerii daunelor în mediu, porneşte de la ideea că activitatea de prevenire a deprecierii mediului este mai ieftină şi mai eficientă decât repararea daunelor ecologice, care uneori au caracter ireversibil. În acest scop, conform Legii mediului, orice agent economic trebuie să obţină acord şi autorizaţie de mediu, după analiza competentă de către organele abilitate a activităţii care o desfăşoară şi a impactului acestor activităţi asupra mediului.

52

Page 53: curs Monitoring ecologic

Un alt principiu de bază este cel al conservării diversităţii biologice. Intervenţia omului în ecosistemele naturale trebuie să se facă în aşa fel încât să fie păstrată integritatea acestora, să fie menţinute procesele ecologice fundamentale, să se asigure conservarea biodiversităţii şi a resurselor naturale de viaţă.

Tot pe plan intern, dreptul mediului înconjurător are la bază şi o serie de principii decizionale precum principiul interzicerii poluării, principiul participării publicului la elaborarea şi aplicarea deciziilor de mediu şi principiul “poluatorul plăteşte”.

Interzicerea poluării mediului înconjurător sub orice formă este un principiu moral şi juridic, prevăzut în mod clar de legile de protecţie a mediului. Evitarea poluării trebuie să înceapă de la sursă, prin utilizarea unor tehnologii “curate”, ecologice, care să producă o cantitate minimă de deşeuri şi cât mai puţin periculoase pentru mediu.

Principiul participării publicului la elaborarea şi aplicarea deciziilor privind mediul oferă populaţiei posibilitatea de a cunoaşte riscurile la care sunt supuşi indivizii, familiile şi comunitatea, de a-şi adapta activităţile economice şi sociale în aşa fel încât aceste riscuri să fie minime şi permite oamenilor să ia decizii referitoare la mediu, contribuind astfel la menţinerea nealterată a acestuia. Legea mediului recunoaşte tuturor persoanelor dreptul de a avea acces la informaţii privind calitatea mediului, dreptul de a se asocia în organizaţii de apărare a calităţii mediului, dreptul de consultare în vederea luării deciziilor privind protecţia mediului, eliberarea acordurilor şi autorizaţiilor de mediu, amenajarea teritoriului şi urbanism, dreptul de a se adresa autorităţilor judecătoreşti în vederea prevenirii degradării mediului, precum şi dreptul la despăgubire în cazul unor prejudicii directe sau indirecte cauzate de poluarea mediului.

Principiul “poluatorul plăteşte” este clar precizat în Legea mediului nr. 137/1995 şi prevede diferite forme de răspundere pentru persoanele fizice şi juridice, care prin activitatea lor degradează mediul deoarece nu au luat în prealabil măsuri pentru evitarea sau diminuarea poluării până la limitele admisibile prevăzute de lege.

Pe plan extern dreptul mediului este fundamentat pe principii de bază şi pe principii specifice sau cu caracter restrâns.

Un principiu de bază al dreptului mediului, în relaţiile dintre state, este “sic utere tuo” adică obligarea statelor de a asigura ca activităţile desfăşurate pe teritoriul naţional să nu cauzeze daune mediului altor state. “Actul final de la Helsinki” din 1975 subliniază că statele participante trebuie “să se asigure că activităţile desfăşurate pe teritoriul lor nu cauzează degradarea mediului înconjurător într-un alt stat sau în regiunile situate dincolo de limitele jurisdicţiei sale naţionale.

Dreptul internaţional consacră ca principiu de bază informarea şi cooperarea intre state în chestiuni referitoare la protecţia şi ameliorarea mediului. Statele au datoria de a se informa în situaţii critice care rezultă în urma unor poluări şi transfrontaliere şi de a coopera prin acorduri multilaterale şi bilaterale pentru a preveni, a reduce şi a elimina atingerile aduse mediului rezultând din activităţile exercitate în toate domeniile (Declaraţia de la Stockholm).

Principiul bunei vecinătăţi, statuat în dreptul internaţional ca principiu de bază, se extinde şi în problematica referitoare la protecţia mediului înconjurător. Activitatea industrială dintr-o ţară trebuie să se desfăşoare în aşa fel încât să fie suprimate cauzele care în mod evident produc degradarea mediului într-un stat vecin. Acordurile de bună vecinătate prevăd că “ţările vecine se angajează pentru a împiedica anumite consecinţe negative, de-a lungul frontierei naţionale”.

Principiul notificării şi consultării recomandă ca statele să procedeze la un schimb de informaţii ori consultări bilaterale şi regionale, de fiecare dată când condiţiile mediului unei ţări sau anumite activităţi ale acesteia pot avea efecte păgubitoare în una sau mai multe ţări. În Rezoluţia Consiliului Europei asupra poluării aerului este prevăzută obligaţia părţilor de

53

Page 54: curs Monitoring ecologic

a se informa reciproc şi în timp util despre orice proiect de activitate susceptibilă de poluare a aerului în afara graniţei.

Principiul protejării drepturilor individuale la un mediu sănătos este reafirmat în Declaraţia de la Stockholm şi prevede dreptul omului la un mediu a “cărui calitate să-i permită să trăiască în demnitate şi bunăstare”, iar statelor le revine obligaţia de a proteja şi îmbunătăţi starea mediului în folosul generaţiilor prezente şi viitoare.

În colaborarea lor internaţională, statele trebuie să respecte principiul protejării patrimoniului comun. Prin patrimoniul comun al întregii umanităţi se înţeleg bunuri ori resurse naţionale care prezintă, pe plan mondial, o importanţă deosebită sub raport ştiinţific, estetic şi conservativ, apele marine internaţionale, spaţiul extraatmosferic şi corpurile cereşti, aflate dincolo de limitele jurisdicţiei internaţionale.

Principiul prevenirii poluării se aplică şi pe plan internaţional şi în acest scop s-au încheiat acorduri şi convenţii internaţionale şi regionale, cu caracter preventiv.

Tot pe plan extern, dreptul mediului mai cuprinde şi o serie de principii specifice precum principiul interzicerii poluării, principiul nediscriminării dintre state şi principiul “poluatorul plăteşte”.

6.2. Legiferarea ocrotirii naturii în România

Cea mai veche reglementare privind protecţia naturii în ţara noastră datează de pe vremea lui Ştefan cel Mare (1457-1504) care, preocupat de protejarea vânatului şi a altor resurse naturale, a emis “legea braniştei”. Braniştea era o zonă protejată unde “nimeni nu avea voie să vâneze, să pescuiască, să păşuneze vitele sau să cosească fânul fără voia stăpânului”. Cei ce încălcau legea erau pedepsiţi cu pedeapsă corporală şi confiscarea a tot ce aveau asupra lor în momentul comiterii faptei.

În actele domneşti ale lui Ştefan Tomşa (1621) prin care “se întăreşte mănăstirii Bisericani o branişte din Popeşti” se arăta că în acel loc “nimeni să nu aibă nici o treabă, nici pădurea să n-o taie, nici să vâneze, nici să prinză peşte … pe cine-l vor prinde tăind pădurea, să aibă a-i lua carul cu boi şi pe cine-l vor găsi prinzând peşte să fie tari şi puternici cu această carte a noastră a prinde pe acel om şi a-i lua totul ce va fi asupra lui” (R. Stancu şi colab., 1977).

Instituţia braniştei a funcţionat şi în Transilvania. În 1588 principele Sigismund Bathory dă instrucţiuni nobilului Matei Myari cu privire la interzicerea tăierii pădurilor şi a prinderii vânatului în hotarele moşiei sale din Mirceşti, Drâmbar, Amoşiţa, Stremţ în Salda de Jos, lângă Alba Iulia.

În 1706, apare hotărârea “Cuventului de la Focşani”, o reglementare asemănătoare regimului de ocrotire a braniştilor, prin care o comisie formată din moldoveni şi munteni pentru rezolvarea unor pricini de hotar stabilea ca muntenii să nu mai treacă să taie lemne din pădurile moldovenilor fără învoirea acestora.

Încercările de reglementare a exploatării pădurilor au început prin constituirea serviciului silvic regulat în 1739 în Banat şi în 1781 în Transilvania. În 1786 apare în Bucovina primul cod silvic românesc, tipărit în limbile română şi germană, intitulat “Orânduiala de pădure”. În Moldova, domnitorul Alexandru Moruzzi, în anii 1792 şi 1794 dă “anaforaua“ pentru codru, dumbrăvi şi lunci pentru că “s-au tăiat fără socoteală vârfuri de păduri, codru şi lunci, locurile rămânând câmpii goale”. În Ţara Românească ocrotirea pădurii este reglementată prin lege în 1793.

Codul Penal român, promulgat în 1864, prevedea unele restricţii privind vânătoarea în parcuri închise şi opreau otrăvirea peştilor în bălţi, eleşteie şi havuzuri şi sancţiona incendierea pădurilor şi a fâneţelor. În 1872 apare Legea despre vânatu, prin care se reglementează dreptul la vânătoare, se introduc perioadele de oprire a vânatului (perioadele

54

Page 55: curs Monitoring ecologic

de prohibiţie), se interzice vânarea unor specii şi se stabilesc modalităţile legale de vânătoare. Dezvoltarea economiei de la mijlocul secolului al XIX-lea duce inevitabil şi la degradarea mediului, din acest motiv se impune stabilirea unor norme pentru combaterea poluării. În 1868, prin Regulamentul zahanalelor (abatoarelor) sunt prevăzute măsuri de salubritate publică, astfel încât ele să nu vicieze mediul. În 1874 este adoptată Legea asupra serviciului sanitar care cuprinde şi norme care trebuie respectate de “proprietarii stabilimentelor industriale” pentru a nu afecta mediul înconjurător şi să producă zgomot dăunător sănătăţii oamenilor şi animalelor.

În anul 1881 apare primul Cod silvic al României independente care reglementează regimul de exploatare a tuturor pădurilor ţării şi prevede necesitatea igienizării pădurii, indiferent de proprietar, în scopul combaterii eroziunii solului şi reglare a regimului apelor.

După noua Lege sanitară din 1885, se elaborează Regulamentul pentru industriile insalubre (1894), o lege modernă pentru protecţia mediului înconjurător, care prevedea sancţiuni, inclusiv închiderea stabilimentului industrial, pentru cei care contraveneau normelor prescrise.

Pentru ocrotirea vegetaţiei apar “Condiţiuni generale pentru exploatarea pădurilor statului” (1896) şi “Legea pentru crearea unui fond necesar pădurilor, menţinerii coastelor şi fixării terenurilor pe moşiile statului” (1900), legi care cuprindeau reglementări privitoare la tăierea raţională a pădurilor pentru a permite regenerarea lor şi a apăra solul de eroziune.

În domeniul ocrotirii vânatului, în 1899 apare Legea asupra protecţiei vânatului care stabileşte exact perioadele de prohibiţie şi ia măsuri de protejarea vânatului împotriva braconierilor. În acelaşi an, în comuna Jugu (Muscel) apare Societatea pentru protejarea animalelor folositoare şi a păsărilor cântătoare. În 1896, Grigore Antipa face un proiect de lege pentru protecţia peştilor, adoptat sub denumirea de “Lege asupra pescuitului”.

Tabelul 6.1. Principalele reglementări de mediu înregistrate până în 1900 în România

Anul Promotor/iniţiator Lege/iniţiativa

1475 Ştefan cel Mare Legea "braniştei"

1533 Vlad Vintilă "Opreliştele de stricare a naturii"

1588 Sigismund Bathory Interzicerea tăierii pădurilor

1621 Ştefan Tomşa "Opreliştele de stricare a naturii"

1646 Matei Basarab Legea "braniştei"

1706 Cuventul de la Focşani Interzicerea tăierii pădurilor

1739 Banat Interzicerea tăierii pădurilor

1781 - Servici Silvic organizat în Transilvania

1786 - Servici Silvic organizat în Bucovina

1786 - Primul Cod Silvic în Bucovina

55

Page 56: curs Monitoring ecologic

1792 Al. Moruzzi Interzicerea tăierii pădurilor

1843 - Reglementarea exploatarii pădurilor în Moldova

1847 -Reglementarea exploatarii pădurilor în Ţara Românească

1872 - Prima lege a vânătorii

1874 - Legea asupra serviciului sanitar

1881 - Codul silvic al României

1885 - Prima lege sanitară

1894 -Regulament de funcţionare pentru industriile insalubre

1896 Gr. Antipa Lege asupra pescuituluiMişcarea pentru protecţia şi conservarea naturii ia un avânt deosebit după Unirea din

1918. Scriitoarea Bucura Dumbravă iniţiază Asociaţia “Hanul drumeţilor” (1920), care în 1921 se transformă în “Societatea de turism pentru protecţia naturii”, având ca iniţiator pe M. Haret. În programul acestei societăţi era prevăzut, printre altele, formarea unor rezervaţii naturale şi împrejmuirea lor.

În fruntea acţiunilor de protecţia naturii, de la începutul secolului al XX-lea, se află Grigore Antipa, Emil Racoviţă, Ion Borcea, Alexandru Popovici-Bâznoşanu, Alexandru Borza, Mihai Guşuleac. La primul Congres al naturaliştilor din România (Cluj, 1928) toţi participanţii cer “o lege a ocrotirii naturii alcătuită conform dezideratelor naturaliştilor”, pregătită de o comisie centrală formată în majoritate din naturalişti.

În anul 1925, Alexandru Borza întocmeşte şi înaintează Ministerului de Domenii un anteproiect de “Lege pentru protecţia naturii”, dar prima Lege pentru protecţia monumentelor naturii nu este adoptată decât 5 ani mai târziu, în 1930. Pe lângă Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, se constituie în 1930 “Comisia monumentelor naturii” formată din şase specialişti şi având ca preşedinte pe Al. Popovici-Bâznoşanu, comisie care trebuia să inventarieze monumentele naturii, să ia măsuri pentru conservarea lor şi să se îngrijească de publicaţii referitoare la aceste monumente. Din 1933 încep să se înfiinţeze pe cuprinsul ţării comisii regionale de protecţia monumentelor naturii.

În 1935, este înfiinţat Parcul Naţional Retezat, iar până în 1944 sunt declarate monumente ale naturii 36 de zone cu o suprafaţă de circa 15.000 ha. Au fost trecute sub protecţia legii specii de plante şi animale rare sau pe cale de dispariţie.

Preocupările pentru protecţia şi conservarea mediului au continuat după al doilea Război Mondial. În 1950 s-a elaborat o nouă lege a ocrotirii naturii (Decretul nr. 237/1950), iar ocrotirea naturii a devenit o problemă de stat. Comisia pentru ocrotirea monumentelor naturii este trecută în subordinea Academiei Române, iar la nivel local s-au înfiinţat Consilii regionale de îndrumare pentru ocrotirea naturii şi conservarea genofondului României.

În 1973, apare prima Lege privind protecţia mediului înconjurător în România (Legea nr. 9/1973), situând ţara noastră la acea dată printre primele ţări din lume care dispunea de o lege-cadru în acest domeniu. Pentru coordonarea activităţii de protecţia mediului în 1974 se înfiinţează Consiliul Naţional pentru Protecţia Mediului Înconjurător, iar la nivel judeţean

56

Page 57: curs Monitoring ecologic

comisii pentru protecţia mediului. După aplicarea Legii nr. 9/1973 numărul zonelor protejate au crescut, ajungând în prezent la 395 de rezervaţii cu o suprafaţă totală de 222.545 ha, exceptând Rezervaţia Biosferei “Delta Dunării”.

Tabelul 6.2. Principalele reglementări de mediu înregistrate în perioada 1900 - 1990 în România

Anul Promotor/iniţiator Lege/Asociaţie/Instituţie

1920D. Grecescu,

N.Grigorescu, I.Bernhart

"Societatea de turism pentru protecţia naturii"

1920 V. Stanciu Legea pentru reforma agrara

1920E. Racovita, Al.

Borza Asociaţia "Frăţia munteană"

1924 Al. Borza Sinteza "Protecţia mediului în România" 1925 Al. Borza Legea pentru protecţia naturii 1930 Al. Borza Legea pentru protecţia monumentelor naturii 1933 - Comisia pentru protecţia naturii 1950 - Legea ocrotirii naturii 1962 - Codul silvic

1973- Legea protecţiei mediului înconjurător în

România

1974- Consiliul naţional pentru protecţia mediului

înconjurător 1974 - Legea apelor 1974 - Legea pisciculturii şi pescuitului 1974 - Legea sanitar-veterinară

1974- Legea desfăşurării activităţilor în domeniul

nuclear 1978 - Legea asigurarii sănătaţii populaţiei

Din 1991, autoritatea centrală care organizează, dezvoltă şi îndrumă activitatea de protecţia mediului, la nivel naţional, este Ministerul Mediului ,iar la nivel de judeţ subordonat acestui minister funcţionează Inspectoratele de protecţia mediului.

În decembrie 1995, s-a adoptat o nouă Lege a protecţiei mediului (nr. 137/1995), la baza căreia stau următoarele principii şi elemente strategice (articolul 3):- principiul precauţiei în luarea deciziei;- principiul prevenirii riscurilor ecologice şi a producerii daunelor;- principiul conservării biodiversităţii şi a ecosistemelor specifice cadrului biogeografic

natural;- principiul “poluatorul plăteşte”;- înlăturarea cu prioritate a poluanţilor care periclitează nemijlocit şi grav sănătatea

oamenilor;- crearea sistemului naţional de monitorizare integrată a mediului;- utilizarea durabilă;- menţinerea, ameliorarea calităţii mediului şi reconstrucţia zonelor deteriorate;- crearea unui cadru de participare a organizaţiilor neguvernamentale şi a populaţiei la

elaborarea şi aplicarea deciziilor;- dezvoltarea colaborării internaţionale pentru asigurarea calităţii mediului.

57

Page 58: curs Monitoring ecologic

Potrivit legii, modalităţile de implementare a principiilor şi elementelor strategice sunt (art. 4):

- adoptarea politicilor de mediu, armonizate cu programele de dezvoltare;- obligativitatea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului în faza iniţială a

proiectelor, programelor sau activităţilor;- corelarea planificării de mediu cu cea de amenajare a teritoriului şi de urbanism;- introducerea pârghiilor economice stimulative sau coercitive;- rezolvarea, pe niveluri de competenţă, a problemelor de mediu, în funcţie de amploarea

acestora;- elaborarea de norme şi standarde, armonizarea acestora cu reglementările internaţionale

şi introducerea programelor pentru conformare;- promovarea cercetării fundamentale şi aplicative de protecţia mediului;- instruirea şi educarea populaţiei, precum şi participarea organizaţiilor neguvernamentale

la elaborarea şi aplicarea deciziilor.

În martie 2000 apare Legea nr. 5 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea a III-a – zone protejate. În înţelesul prezentei legi, zone protejate sunt zonele naturale sau construite, delimitate geografic şi/sau topografic, care cuprind valori de patrimoniu natural şi/sau cultural şi sunt declarate ca atare pentru atingerea obiectivelor specifice de conservare a valorilor de patrimoniu.

Legea evidenţiază zonele naturale protejate de interes naţional şi identifică valorile de patrimoniu cultural naţional, care necesită instituirea de zone protejate pentru asigurarea protecţiei acestor valori. Lucrările de salvare, protejare şi de punere în valoare a patrimoniului din zonele protejate sunt de utilitate publică, de interes naţional.

Zonele naturale protejate de interes naţional şi monumentele naturii, precum şi gruparea geografică şi localizarea teritorială a zonelor naturale protejate de interes naţional sunt prevăzute în anexa nr. I a legii iar zonele de protecţie a valorilor de patrimoniu cultural sunt prevăzute în anexa nr. III.

Lucrările necesare de salvare, cercetare, restaurare, protejare, conservare şi de punere în valoare a patrimoniului din zonele protejate de interes naţional se vor executa numai în baza avizelor şi aprobărilor autorităţilor administrative şi forurilor ştiinţifice din domeniu, prevăzute de lege. Finanţarea totală sau parţială a lucrărilor se poate face şi de alţi investitori, persoane fizice sau persoane juridice, din donaţii sau din alte fonduri alocate de organisme internaţionale sau din resurse financiare obţinute în baza unor convenţii bilaterale ori multilaterale, în condiţiile stabilite de lege.

Tabelul 6.3. Principalele reglementări de mediu din România după 1990

Anul Legea1990 Legea regimului juridic al apelor maritime interioare şi a mării teritoriale1991 Legea administraţiei publice locale1991 Legea fondului funciar1993 Legea privind constituirea Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării1995 Legea nr. 137/ 1995 - Legea mediului1996 Legea nr. 26/1996 – Codul silvic

Legea nr. 103/1996 – Legea fondului cinegetic şi a protecţiei vânatuluiLegea nr. 107/1996 - Legea apelor

2000 Legea nr.5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea a III- a- zone protejate

2001 Legea nr. 462 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea

58

Page 59: curs Monitoring ecologic

habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice

Regimul zonelor naturale protejate de interes naţional este reglementat prin Legea nr. 462 din 18 iulie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 236/2000 privind regimul ariilor protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice. În anexa 2 a legii sunt stabilite tipurile de habitate naturale a căror conservare necesită declararea arilor speciale de conservare. Anexa 3 prezintă speciile de plante şi animale a căror conservare necesită desemnarea ariilor speciale de conservare şi a ariilor de protecţie specială avifaunistică. Anexa 4 cuprinde lista speciilor de animale şi plante care necesită o protecţie strictă iar anexa 5 prezintă speciile de plante şi animale de interes comunitar ale căror prelevare din natură şi exploatare fac obiectul măsurilor de management.

6.3. Acorduri şi convenţii internaţionale

România este integrată în preocupările comunităţii internaţionale privind conservarea şi protecţia mediului, fapt dovedit şi de aderarea la numeroase convenţii şi acorduri internaţionale în domeniul protecţiei mediului şi conservării resurselor naturale.

În 1972, România a participat la Prima Conferinţă Mondială în domeniul mediului, care a avut loc la Stockholm şi care a dezbătut următoarele teme:- planificarea şi gestionarea aşezărilor umane în vederea asigurării calităţii mediului

înconjurător ;- gestionarea resurselor naturale ale mediului;- determinarea poluanţilor de importanţă internaţională;- dezvoltarea şi mediul;- aspecte educative, sociale şi culturale ale problemelor de mediu;- incidentele internaţionale ale acţiunilor în domeniul mediului.

La această conferinţă s-a adoptat “Declaraţia asupra mediului înconjurător” care uprinde 26 de principii privind drepturile şi obligaţiile statelor în domeniul mediului, căile şi mijloacele de dezvoltare a cooperării internaţionale. Prin acest document, intitulat“Planul de acţiune privind mediul înconjurător” care cuprinde 109 recomandări, adresate statelor pentru protecţia mediului, ziua de 5 iunie a fost proclamată “Ziua mondială a mediului înconjurător”.

După anul 1990, România a aderat la majoritatea convenţiilor şi acordurilor din domeniul protecţiei şi conservării mediului, adoptate pe plan internaţional anterior acestei date (tabelul 8.3).

Tabelul 6.4. Legi privind aderarea României la convenţii şi acorduri internaţionale în domeniul protecţiei şi conservării mediului

Anul Legea

1990

o Decretul nr. 187 din 30.03.1990 pentru acceptarea Convenţiei privind protecţia patrimoniului mondial, cultural şi natural, adoptată de Conferinţa generală a ONU pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, la Paris, la 16 nov. 1972

1991 o Legea nr. 5 din 25.01.1991 privind aderarea României la Convenţia asupra zonelor umede de importanţă internaţională, în special ca habitat al păsărilor acvatice, închiată la Ramsar în 1971

59

Page 60: curs Monitoring ecologic

o Legea nr. 6 din 25.01.1991 de aderare a României la Convenţia privind controlul transportului peste frontiere al deşeurilor periculoase şi al eliminării acestora, încheiată la Basel în 1989

o Legea nr. 8 din 25.01.1991 privind ratificarea Convenţiei asupra poluării atmosferice transfrontaliere pe distanţe lungi, încheiată la Geneva în 1979

1992o Legea nr. 98 din 16.09.1992 pentru ratificarea Convenţiei privind

protecţia Mării Negre împotriva poluării, semnată la Bucureşti la 21 aprilie 1992

1993

o Legea nr.6 din 8.03.1993 pentru aderarea României la Convenţia internaţională pentru prevenirea poluării de către nave, încheiată în 1973 şi modificată prin Protocolul de la Londra din 1978;

o Legea nr.13/1993 pentru aderarea României la Convenţia privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelo naturale din Europa, adoptată la Berna în 1979;

o Legea nr.78 din 8.11.1993 pentru ratificarea Convenţiei privind protecţia fizică a materialelor nucleare, semnată la Viena în 1980;

o Legea nr.84 din 3.12.1993 pentru aderarea României la Convenţia privind protecţia stratului de ozon, adoptată la Viena în 1985 şi la Protocolul privind substanţele care epuizează stratul de ozon, adoptat la Montrel în 1987;

1994

o Legea nr.24 din 6.05.1994 pentru ratificarea Convenţiei – cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, semnată la Rio de Janeiro în 1992;

o Legea nr.58 din 13.07.1994 pentru ratificarea Convenţiei privind diversitatea biologică, semnată la Rio de Janeiro în 1992;

o Legea nr.69 din 15.07.1994 pentru aderarea României la Convenţia privind comerţul internaţional cu specii sălbatice de faună şi floră pe cale de dispariţie, adoptată la Washington în 1973;

1995

o Legea nr.14 din 24.02.1995 pentru ratificarea Convenţiei privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a fluviului Dunărea;

o Legea nr.30 din 26.04.1995 pentru ratificarea Convenţiei privind utilizarea cursurilor de apă transfrontiere şi a lacurilor internaţionale, încheiată la Helsinki în 1992;

o Legea nr.43 din 24.05.1995 pentru ratificarea Convenţiei privind securitatea nucleară, adoptată la Viena în 1994:

1998o Legea nr.13 din 8.01.1998 pentru aderarea României la Convenţia

privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice, adoptată la Bonn în 1979

2000o Legea nr 86/2000 pentru ratificarea Convenţiei privind accesul la

informaţie, participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu, semnată la Aarhus în 1998;

2001o Legea nr. 3 din 2.02.2001 pentru ratificarea Protocolului de la Kyoto

la Convenţia –cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, adoptat în 1997;

În 1990, România a aderat la “Convenţia de la Paris privind protecţia patrimoniului mondial cultural şi natural”, care a fost adoptată în 1972. Ţările participante la Convenţie

60

Page 61: curs Monitoring ecologic

trebuie să delimiteze şi să identifice “patrimoniul natural” de pe teritoriul lor, adoptând o politică generală care să vizeze asigurarea funcţionării patrimoniului natural şi să integreze protecţia acestui patrimoniu în programele de planificare generală. Pentru aceasta se vor institui pe teritoriul fiecărui stat un serviciu de protecţie, conservare şi punere în valoare a patrimoniului cultural şi natural, se vor lua măsuri juridice, ştiinţifice, tehnice, administrative şi financiare adecvate pentru protecţia şi conservarea patrimoniului. Se vor favoriza crearea şi dezvoltarea de centre naţionale sau regionale de formare în domeniul protecţiei şi conservării şi se va încuraja cercetarea ştiinţifică în acest domeniu.

Prin adoptarea Legii nr. 6 din 1991, România a devenit parte la Convenţia de la Basel privind transportul peste frontieră a deşeurilor periculoase şi a eliminării acestora, convenţie încheiată în 1989. A doua conferinţă a acestei convenţii a avut loc la Geneva în 1994.

La această Convenţie s-a luat hotărârea de elaborare a unui protocol privind răspunderea şi compensarea pagubelor produse ca urmare a transportului peste frontieră a deşeurilor periculoase şi stabilirea unui fond financiar pentru situaţii de urgenţă apărute în timpul transportului deşeurilor.

Ţările semnatare ale Convenţiei trebuie să elaboreze la nivel naţional mecanisme de aplicare a hotărârilor Convenţiei, să combată şi să prevină traficul ilegal de deşeuri periculoase, să desemneze autorităţi competente pentru aceasta.

Între Convenţia de la Basel şi Agenţia Internaţională de Energie Atomică trebuie încheiate înţelegeri şi acorduri privind gospodărirea deşeurilor radioactive. Se prevede, de asemenea, interzicerea exportului de deşeuri periculoase din ţările dezvoltate către ţările mai puţin dezvoltate.

În ianuarie 1991, România a aderat la Convenţia de la Ramsar privind zonele umede de importanţă internaţională, mai ales ca habitat al păsărilor acvatice, convenţie adoptată în 1971. Ţările care fac parte din Convenţie vor desemna zonele umede aparţinând teritoriului lor, care vor fi incluse în lista zonelor umede de importanţă internaţională. Statele semnatare se angajează să respecte înţelegerile internaţionale privind conservarea, gestionarea şi utilizarea raţională a populaţiilor de păsări migratoare acvatice, elaborează şi aplică planuri de amenajare astfel încât să favorizeze conservarea zonelor umede înscrise pe listă şi se informează permanent despre modificările caracteristicilor ecologice a zonelor umede din teritoriu, care s-au produs sau se pot produce ca urmare a acţiunii antropice.

Convenţia favorizează conservarea zonelor umede şi a păsărilor acvatice, în aceste zone delimitându-se rezervaţii naturale. În cazul reducerii suprafeţei unei zone umede de interes naţional trebuie să se creeze noi rezervaţii pentru protecţia păsărilor acvatice. România este înscrisă ca parte la Convenţia de la Ramsar cu zona umedă de importanţă internaţională Rezervaţia Biosferei “Delta Dunării”, constituită în 1993.

În 1992 România a semnat Convenţia de la Rio de Janeiro privind diversitatea biologică. Obiectivele acestei Convenţii se referă la conservarea biodiversităţii, utilizarea raţională a componentelor sale, împărţirea corectă şi echitabilă a beneficiilor reieşite din utilizarea resurselor genetice, accesul la resursele genetice prin transfer adecvat de tehnologii. Statele semnatare s-au angajat să dezvolte strategii naţionale, planuri şi programe pentru conservarea şi utilizarea raţională a diversităţii biologice, să identifice componentele diversităţii biologice, modalităţile de protecţie şi conservare şi activităţile antropice cu impact negativ asupra conservării şi utilizării biodiversităţii.

Participanţii la Convenţie au stabilit ca fiecare ţară să-şi dezvolte o reţea de zone protejate în care se vor lua măsuri pentru conservarea diversităţii biologice, pentru conservarea ecosistemelor, habitatelor naturale şi menţinerea unor populaţii viabile în mediul natural. De asemenea vor acţiona pentru refacerea ecosistemelor degradate şi vor promova măsuri de refacere a speciilor ameninţate.

61

Page 62: curs Monitoring ecologic

Ţările care au aderat la Convenţie au convenit să faciliteze schimbul de informaţii, de rezultate ale cercetărilor tehnice, ştiinţifice şi social – economice, de informaţii privind prognozele din domeniul conservării şi utilizării raţionale a diversităţii biologice. În acest scop se va dezvolta cooperarea în domeniul şcolarizării de personal, schimbul de experţi şi cercetări ştiinţifice.

Conferinţa de la Rio s-a concretizat prin adoptarea unei Declaraţii de principii numită şi “Carta Pământului” în care sunt enunţate principiile după care omenirea trebuie să se conducă în relaţiile interumane şi în cele dintre om şi natură. Drepturile şi obligaţiile fundamentale ale statelor şi cetăţenilor în domeniul mediului, sunt enunţate în 27 de principii. În centrul Declaraţiei stă conceptul de dezvoltare durabilă, menit să îndrepte eforturile statelor din direcţia conservării şi protecţiei mediului şi resurselor sale, astfel încât să poată beneficia de acestea şi generaţiile viitoare.

Tot în 1992 România a semnat Convenţia cadru a Naţiunilor Unite de la Rio de Janeiro, asupra schimbărilor climatice. În baza acestei Convenţii partea română are următoarele responsabilităţi:- să stabilească şi să pună la dispoziţia Conferinţei Părţilor, inventarele naţionale ale

emisiilor antropice, sursele acestora şi absorbţiile gazelor cu efect de seră, nereglementate de Protocolul de la Montreal;

- să stabilească, să analizeze şi să publice programe naţionale care conţin măsuri privind atenuarea schimbărilor climatice, ţinând cont de emisiile antropice de gaze cu efect de seră;

- să încurajeze şi să susţină, pe calea transferului tehnologic, procedeele şi practicile care permit controlul, reducerea sau prevenirea emisiilor antropice de gaze cu efect de seră;

- să încurajeze şi să susţină, prin cooperare, măsurile de cercetare ştiinţifică şi schimburile de date ştiinţifice privind impactul gazelor de seră asupra schimbărilor climatice.

Prin adoptarea Legii 56 / 1992, România a aderat la Convenţia de la Bucureşti privind protecţia Mării Negre împotriva poluării. Prin această Convenţie s-au stabilit modalităţi comune de control, prevenire şi combatere a poluării Mării Negre de către ţările riverane. Aceste măsuri sunt cuprinse în cele trei protocoale ale Convenţiei, care se referă la:

- combaterea poluării din surse de pe uscat;- combaterea poluării ca urmare a deversării unor deşeuri în mare;- combaterea poluării ca urmare a unor accidente pe mare.

Pentru a stabili cadrul corespunzător măsurilor de protecţie a Mării Negre s-a decis formularea şi adoptarea unei politici de mediu care să asigure o protecţie reală acestui bazin marin. Declaraţia adoptată la Odessa în 1993 furnizează indicaţii asupra principiilor, căilor, scopurilor şi priorităţilor comune, pentru acţiuni în vederea protejării şi conservării Mării Negre.

În martie 1992, consilierii guvernamentali în probleme de mediu au semnat Convenţia de la Helsinki privind protecţia şi utilizarea cursurilor de apă transfrontaliere şi a lacurilor internaţionale. Prin această convenţie se urmăreşte intensificarea, pe plan naţional şi internaţional, a acţiunilor ce au drept scop protejarea şi gestionarea ecologică a apelor transfrontaliere, atât de suprafaţă cât şi de subteran.

Prin Legea nr. 13 / 1993, România a aderat la Convenţia privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale din Europa, adoptată la Berna în 1979. Convenţia are ca scop asigurarea conservării florei şi faunei sălbatice şi a habitatelor naturale, în special a speciilor şi habitatelor a căror conservare necesită cooperarea mai multor state. O atenţie deosebită este acordată speciilor migratoare, ameninţate cu dispariţia şi celor vulnerabile precum şi habitatelor acestor specii care sunt zone de iernare, hrănire şi reproducere pentru păsările migratoare.

62

Page 63: curs Monitoring ecologic

În anexele Convenţiei există o listă a speciilor vegetale şi animale ce trebuie ocrotite şi se menţionează măsurile legislative şi administrative cerute pentru protejarea acestora. Statele semnatare se angajează să-şi coordoneze eforturile pentru conservarea speciilor migratoare enumerate în anexele Convenţiei, să ia măsuri ca perioadele de prohibiţie să corespundă necesităţilor păsărilor migratoare enumerate. Fiecare parte va încuraja reintroducerea speciilor indigene de floră şi faună sălbatică şi va controla strict introducerea altor specii indigene.

Prin Legea nr. 84 / 1993, România a aderat la Convenţia de la Viena privind protecţia stratului de ozon (încheiată în 1985) şi la Protocolul de la Montreal privind substanţele care afectează stratul de ozon (încheiat în 1991) şi Amendamentele de la Londra privind protocolul de la Montreal.

Ca semnatară a acestor documente, tării noastre îi revin o serie de obligaţii, printre care cităm:- raportarea anuală a datelor statistice privind producţia, importul şi exportul de substanţe

menţionate în protocol;- adoptarea unor programe şi teme de cercetare privind tehnologiile de recuperare,

reciclare, regenerare sau distrugere a substanţelor prevăzute în Protocol;- schimb de informaţii privind soluţiile de înlocuire a substanţelor controlate, a produselor

care conţin sau sunt realizate cu ajutorul acestor substanţe;- informarea publicului privind efectele negative asupra mediului pe care le au emisiile de

substanţe controlate prin Protocol sau a altor substanţe care distrug stratul de ozon;- adoptarea şi aplicarea unor reglementări interne referitoare la controlul, reducerea şi

înlocuirea producţiei, importului şi exportului de substanţe care afectează stratul de ozon;- adoptarea unor restricţii comerciale privind importurile şi exporturile de substanţe

controlate;- elaborarea unui program naţional de înlocuire a substanţelor care afectează stratul de

ozon;- elaborarea unui studiu privind consumul anual, producţia de substanţe controlate prin

Protocol şi previziunile pentru evoluţia în următorii ani a acestor elemente, în România.În 1994, România a aderat la Convenţia de la Washington privind comerţul

internaţional cu specii sălbatice de faună şi floră pe cale de dispariţie, încheiată în 1973. Obiectivul acestei Convenţii îl reprezintă reglementarea comerţului internaţional cu specii de plante şi animale ameninţate cu dispariţia şi constituirea unor instrumente de cooperare internaţională pentru protecţia acestor specii împotriva unei exploatări excesive, stimulată de comerţul internaţional cu exemplare vii, cu părţi sau produse din acestea.

Speciile de plante şi animale care fac obiectul convenţiei sunt incluse în trei anexe care pot fi reactualizate permanent în conformitate cu propunerile statelor semnatare. În Convenţie sunt enunţate dispoziţii detaliate asupra modului de reglementare a comerţului internaţional cu speciile cuprinse în cele trei anexe, este reglementat un sistem de permise şi certificate prin care trebuie să se facă dovada că exportul nu pune în pericol supravieţuirea speciei care se exportă.

Convenţia privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziilor şi accesul la justitie în problemele de mediu a fost adoptata la Aarhus la 25 iunie 1998, cu ocazia celei de a patra Conferinte Ministeriale, având ca subiect al dezbaterilor Mediul pentru Europa. Pâna în prezent, 40 de state, inclusiv Romania, au semnat Convenţia de la Aarhus, iar 17 state, printre care şi ţara noastra, sunt considerate părţi la Convenţie. Convenţia de la Aarhus a intrat în vigoare la data de 30 octombrie 2001, adica la un interval de 90 de zile de când cel de-al şaisprezecelea stat ratifica, accepta, aproba sau adera la acest document.

63

Page 64: curs Monitoring ecologic

Convenţia de la Aarhus reprezintă un nou model de acord, care îmbină drepturile omului cu drepturile asupra mediului înconjurător şi asigură o legatură strânsă între populaţie şi guverne. Semnatarii acestui document deosebit de important şi-au luat astfel obligaţia de a asigura accesul cetăţenilor la informaţia de mediu, la participarea publică şi la justiţie. Preambulul Convenţiei de la Aarhus pune în evidenţă doua concepte: dreptul la un mediu sănătos, privit ca un drept fundamental al omului, precum şi importanţa accesului la informaţie, a participării publice şi a accesului la justiţie, în vederea dezvoltării durabile.

BIBLIOGRAFIE

1. ACATRINEI GH. 1994 – Poluarea şi protecţia mediului ambiant, Universitatea “Al. I. Cuza” Iaşi

2. BOTNARIUC N., VĂDINEANU A., 1982 – Ecologie, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti

3. BOTNARIUC C. N., 1987 – Monitoringul ecologic, rev. Ocrotirea Naturii şi Mediului Înconjurător 31, 2, p. 109 – 115

4. COPCARU I., 1995 – Surse, procese şi produse de poluare, Ed. Junimea, Iaşi5. COSTE I., 1982 – Omul, biosfera şi resursele naturale, Ed. Facla, Timişoara6. GODEANU S., 1997 – Elemente de monitoring ecologic / integrat, Ed. Bucura

Mond, Bucureşti7. GODEANU S., 1998 – Tehnologii ecologice şi ingineria mediului. Ecotehnie. Vol. 1.

Ed, Bucura Mond , Bucureşti.8. GOLDSMITH F. B., 1995 – Monitoring for Conservation and Ecology, Ed. Chapman

and Hall9. MARINESCU DANIELA, 1996 – Dreptul mediului înconjurător, ed. III, Ed. Şansa,

Bucureşti10. MOHAN A., ARDELEAN A., 1994 – Ecologia şi protecţia mediului, Ed. Scaiul,

Bucureşti11. NEGULESCU M., VAICUM L., PATRU O., IANCULESCU S., BONCIU G.,

PATRUC, 1995 – Protecţia mediului înconjurător – manual general, Ed. Tehnică, Bucureşti

12. POPOVICI EVELINE, 1998 – Studiul mediului înconjurător. Dimensiuni europene, Ed. Universităţii “Al. I. Cuza” Iaşi

13. PRICOPE F., PRICOPE LAURA, 2007- Poluarea mediului şi conservarea naturii, Editura Rovimed Bacău

64

Page 65: curs Monitoring ecologic

14. RAMADE FR., 1991 – Elements d’ecologie – Ecologie appliqueé. Action de l’homme sur la biosphère, Ed. Mc. Grow – Hill, Paris

15. SION I. G., 1990 – Ecologie şi drept internaţional, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti16. STUGREN B., 1994 – Ecologie teoretică, Ed. Sarmis, Cluj Napoca17. TUFESCU V., TUFESCU M., 1981 – Ecologia şi activitatea umană, Ed. Albatros,

Bucureşti18. VADINEANU A., 1998 – Dezvoltarea durabilă. Teorie şi practică, Ed. Universităţii

Bucureşti19. XXX – European red list of globally threatened animals and plants and

recommendations on its applications as adopted by ECE at 46 sessions by decision D(46) -–United Nations, New York, 1991

20. XXX – Legea nr. 13 din 11.03.1993 pentru aderarea României la Convenţia privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor lor naturale din Europa, Monitorul Oficial al României nr. 62 / 1993

21. XXX – Legea protecţiei mediului, Monitorul Oficial al României nr. 304 / 199522. XXX – Strategia protecţiei mediului, Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei

Mediului, Bucureşti, 1996

65


Recommended