Post on 14-Apr-2018
transcript
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 1/78
Universitatea ”Al.I. Cuza” Iasi
Facultatea de Educaţie Fizică şi sport
Lucrare de licenţă
Îndrumător: prof. Radu Geaman
Absolvent:
Chelaru Iosif-Ciprian
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 2/78
REEDUCAREA GENUNCHIULUI
POSTMENISCECTOMIE CHIRURGICALĂ
NEARTROSCOPICĂ
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 3/78
CUPRINS
Capitolul I. Argumentarea teoretică
I.1. Actualitatea şi importanţa studiului.................................................................................3
I.2. Evoluţia (istoricul) aspectului ce urmează a fi studiat......................................................4
I.3. Precizarea noţiunilor întâlnite în titlul lucrării.................................................................6
I.4. Elementele de biomecanica ale genunchiului..................................................................15
I.5. Particularităţi specifice domeniului ce va fi influenţat....................................................20
Capitolul II. Ipoteză, scop, sarcini
II.l. Ipoteza cercetării............................................................................................................... 28
II.2. Motivarea alegerii temei..................................................................................................28
II.3. Scopul şi sarcinile (obiectivele) studiului........................................................................28
II.4. Metode de cercetare utilizate în studiu............................................................................29
II.5. Teste şi măsurători efectuate............................................................................................32
Capitolul III. Organizarea cercetării
III.l. Subiecţi, locul, desfăşurării, materiale necesare, etapele studiului..................................40
III.2. Etapele de desfăşurare ale studiului................................................................................41
III.3. Prezentarea fişelor pacienţilor şi măsurătorile efectuate................................................44
Capitolul IV. Rezulatele cercetăriiIV.l .Prezentarea rezultatelor teoretice finale propuse (modele, programe, strategii,
etc)....................................................................................................................53
IV.2.Analiza rezultatelor iniţiale şi finale..............................................................................73
IV.3.Analiza comparativă a rezultatelor(iniţial - final)...........................................................76
IV.4.. Interpretarea statistică a rezultatelor cercetării..............................................................77
Concluzii (teoretice, practice)......................................................................................... .81
Recomandări........................................................................................................................83
Bibliografie......................................................................................................................... ..84
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 4/78
CAPITOLUL I
ARGUMENTAREA TEORETICĂ
Kinetoterapia se defineşte ca terapie prin mişcare efectuată prin programe de
recuperare medicală care urmăresc refacerea unor funcţii diminuate sau creşterea
nivelului funcţional în diverse suferinţe. Kinetoterapia este o formă terapeutică
individualizată care, plecând de la programe de exerciţii fizice statice şi dinamice, se
poate folosi în programele terapeutice profilactice (de prevenire), curative şi de
recuperare. Astfel, kinetoterapia îşi găseşte aria de utilizare în cele trei secţiuni de
asistenţă medicală, putându-se descrie:> kinetoterapia profilactică ce cuprinde totalitatea metodelor şi mijloacelor de
realizare a tratamentului prin care se urmăreşte: menţinerea unui nivel funcţional
satisfăcător, creşterea nivelului funcţional (profilaxie primară sau gimnastică de
întreţinere, plimbări, jogging, gimnastică aerobică, pentru menţinerea stării de
sănătate), aplicarea unor programe de prevenire a agravării sau de apariţie a
complicaţiilor în unele boli cronice (profilaxie secundară);
> kinetoterapia de tip curativ care se asociază cu sectorul de tip profilactic şi
de recuperare;
> kinetoterapia de recuperare reprezintă secţiunea cea mai importantă în programul de
recuperare medicală şi urmăreşte prin intermediul unor programe de exerciţii fizice: refacerea
funcţiilor diminuate, creşterea nivelului funcţional, realizarea unor mecanisme compensatorii în
situaţii de readaptare funcţională (în cazul în care, de exemplu, un anumit muşchi este afectat
ireversibil, se încearcă tonifierea altor muşchi care îi preiau parţial funcţiile, în scopul realizării
mişcării în limite acceptabile).
Obiectivele generale urmărite în tratamentul prin kinetoterapie sunt:> refacerea forţei musculare şi creşterea rezistenţei musculare;
> creşterea şi adaptarea capacităţii de efort;
> ameliorarea funcţiei de coordonare, control şi echilibru a corpului;
> formarea capacităţii de relaxare;
> corectarea posturii şi aliniamentului corpului;
> creşterea mobilităţii articulare;
> reeducarea sensibilităţii.
Există o gamă largă de afecţiuni pentru care recuperarea medicală prin kinetoterapie
este specifică şi absolut necesară. Astfel, kinetoterapia ajută la tratarea
următoarelor: afecţiunile aparatului locomotor (ortopedice traumatice şi
posttraumatice), afecţiunile reumatice
(spondilită, poliartrită reumatoidă, artrită, reumatisme degenerative, reumatismul
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 5/78
aparatului respirator, afecţiunile neuropsihice, afecţiunile metabolice (obezitatea),
maladiile congenitale (distrofia neuro-musculară, luxaţia congenitală de şold,
tetraplegia), etc.
Rolul şi conduita kinetoterapeutului
Terapia prin mişcare deserveşte pe deplin medicina fizică fiind considerată
mijloc de bază al ei. Această terapie are la bază ştiinţa denumită kineziologie (kinezi
- mişcare, logos -ştiinţă), ramură a ştiinţelor biologice ce se ocupă cu studiul mişcărilor
locomotorii. Kineziologia sau kinetologia studiază mecanismele neuromusculare şi articulare care
asigură omului activităţile motrice normale, preocupându-se totodată de înregistrarea, analizarea şi
coordonarea mecanismelor neuromusculare.
Slujitorul acestei terapii este kinetoterapeutul, cadru specializat care a studiat mişcarea -
mijloc de bază al kinetoterapiei, sub aspectul bazelor teoretice ale ei, prin apropierea legilor fizicii,
neurofiziologiei, mecanicii musculoarticulare (biomecanice), fiziopatologice, având un fundament
puternic de noţiuni de anatomie funcţională.
Pe baza acestor studii directe asupra mişcării, legilor ei, precum şi a altor noţiuni de această
terapie, terapeutul va concepe şi aplica metodologia profilactică, terapeutică şi recuperatorie, necesară
realizării scopului ce şi-1 propune medicina fizică de redare cât mai rapidă a omului suferind unei
activităţi practice, familiale, sociale sau scopului profilactic de menţinere şi întărire a sănătăţii.
Activitatea de kinetoterapie presupune în afară de o bună pregătire teoretică şi practică,
trăsături morale, obligaţii şi o bună colaborare cu ceilalţi specialişti.
Terapeutului îi revine responsabilitatea în aplicarea terapiei, succesul aplicării ei rezultând din
colaborarea armonioasă dintre medicul curant şi el; primului revenindu-i sarcina de a stabili
diagnosticul clinic al bolnavului, iar celui de-al doilea de a stabili metodologia şi aplicarea corectă a
mijloacelor specifice de tratament prin mişcare în funcţie de diagnostic şi starea prezentă a bolnavului.
Această relaţie trebuie să fie permanentă pe bază de informare reciprocă în vederea cunoaşterii
bolnavului, individualizării programului şi o urmărire atentă a evoluţiei acestuia în vederea optimizării
actului de recuperare, terapeutul va stabili relaţii de colaborare cu medicii specialişti şi alţi tehnicieni
din celelalte secţii, întrucât recuperarea înseamnă muncă „în echipă”. Această activitate cere rezistenţă
fizică şi nervoasă, întrucât este o activitate continuă şi intensă, cu solicitare fizică şi nervoasă, întrucât
bolnavul este un mic univers, iar mulţi dintre ei adevărate drame.
I.1. Actualitatea si importanţa studiului
Patologia traumatică la sportivi, pune deseori probleme dificile atât ca
diagnostic, cât şi de tratament de urgenţă în multe situaţii, iar în continuare, detratament şi recuperare.
în comparaţie cu traumatismele similare la nesportivi, medicii chemaţi să
trateze sportivii traumatizaţi sunt determinaţi să ţină seama de unele circumstanţe
specifice: să rezolve cazul într-un interval de timp cât mai scurt posibil, sub
presiunea pacientului sportiv traumatizat care de obicei are o puternică motivaţie
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 6/78
sprijinului, imobilizarea unor segmente, etc), să aibă consecinţe negative cât mai
reduse. Kinetoterapia trebuie să anihileze efectele secundare dezastruoase ale
inactivităţii kinetice asupra: forţei şi rezistenţei musculaturii, mobilităţii articulare,
capacităţii de efort, ş.a.m.d., pentru ca în final sportivul să-şi poată relua
antrenamentele cât mai curând după vindecarea leziunilor produse de traumatism.
Domeniul traumatologiei sportive reprezintă pentru medicul specialist în
recuperare medicală şi medicină fizică una din oportunităţile cele mai fericite pentru
aplicarea achiziţiilor moderne de anatomie funcţională şi biomecanica, de fiziologie
musculo-articulară şi de neurofiziologie în scopul refacerii funcţiilor diminuate după
traumatism şi ameliorării capacităţii de efort general şi specific al sportivilor
respectivi.
Colaborarea dintre medicul sportiv, medicul chirurg, ortoped şi kinetoterapeut
este indisponibilă în activitatea sportivă modernă. Majoritatea leziunilor traumatice
sportive sunt nechirurgicale şi prin natura lor necesită recuperarea, iar cele ce se
tratează chirurgical de asemenea necesită recuperare postoperatorie.
Trebuie înţeles că orice progres tehnologic chirurgical, ortopedic sau metodologic recuperator
este în beneficiul sportivului, în ceea ce priveşte aspectele de morbiditate în traumatologia sportivă s-aconstatat că 23% sunt afecţiuni microtraumatice. Dintre cele traumatice, cele mai frecvente sunt
contuziile (36,2%), entorsele (15,8%), leziunile şi rupturile musculare (8,5%), fracturile (1,9%), iar
leziunea menisc(l,7%). Ramurile sportive în care se întâlnesc cel mai frecvent traumatisme sunt:
fotbal (14,2%), rugby (10,6%), baschet (4,8%), hochei (4,4%) şi volei (3,7%).
Privitor la frecvenţa articulaţiilor afectate în traumatologia sportivă, o statistică a Universităţii
Columbia din U.S.A. indică cele mai frecvente traumatisme la membrele inferioare: genunchi (42%),
picior (18%), coapsă şi gambă (27%).
Procesele fiziopatologice de bază în traumatologia sportivă sunt aceleaşi ca în oricetraumatism, în general particulare fiind tipurile lezionale şi deci modificările de substrat fiziopatologic
determinate de frecvenţa crescută în diferite ramuri de sport, în funcţie de gradul sporit de solicitare.
Fotbalul, rugby-ul, hocheiul sunt mult mai traumatizante prin faptul că jucătorii vin permanent în
contact fizic. Ciclurile săptămânale de antrenament supun la un stres deosebit prin solicitări
îndelungate, articulaţiile, afectând componenta capsulo-ligamentară şi musculotendinoasă.
Atât în cazul traumatismelor directe cât şi celor indirecte (prin solicitare îndelungată),
substratul lezional determină modificări fiziopatologice în anumite limite, care pot fi sistematizate
astfel:> inflamaţie;
> durere;
> reducerea mobilităţii articulare şi a flexibilităţii ţesuturilor periarticulare;
> scăderea rezistenţei (anduranţei) muşchilor afectaţi de traumatism şi de imobilizare consecutivă;
> diminuarea funcţiilor de coordonare neuromusculară, îndeosebi a unor stereotipuri motorii de
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 7/78
Toate aceste verigi fiziopatologice trebuiesc depistate la timp şi evaluate cât mai exact (cantitativ prin
bilanţ articular, testing muscular, examene funcţionale cardio-respiratorii specifice), rezultatele
obţinute constituindu-se în obiective ale recuperării medicale a sportivului respectiv.
I.2. Evoluţia (istoricul) aspectului ce urmează a fi studiat
Un istoric al terapiei prin mişcare nu-şi are rostul decât pentru a sublinia două
aspecte deosebit de importante.
Pe de o parte, vechimea impresionantă a acestei terapii, vechime care se
pierde undeva în trecutul îndepărtat al omului, căci, chiar dacă informaţiile scrise
asupra terapiei prin mişcare nu au „decât” aproape cinci mii de ani, este neîndoielnic
că fiinţa umană sesizase cu mult timp înainte beneficiile pe care i le aduceau
exerciţiile de mişcare pentru refacerea stării de sănătate. Sub un anumit aspect, se
poate considera că o terapie prin mişcare, realizată conştient, s-a născut odată cu
homo-sapiens. Perenitatea kinetoterapiei de-a lungul mileniilor este prin ea însăşi
pledoaria cea mai convingătoare pentru valoarea reală a acestei terapii, atât de
particulară prin principii, tehnici şi metode de realizare.
începutul secolului al XVIII-lea este dominat de concepţiile promovate de
scrierile lui Hoffmann, Stahl şi Boerhaave, care văd în mişcare însăşi expresia vieţii, în special Hoffmann- care se pare că a fost un medic de geniu - intuieşte perfect
multiplele valenţe ale kinetoterapiei. Publică în 1708, „Disertaţii fizico-medicale”, in
care un capitol poartă titlul de „Mişcarea, considerată ca cea mai bună medicină
pentru corp” şi cuprinde o suită de idei extraordinare pentru acea perioadă. Iată
câteva dintre ele:
- nimic nu favorizează circulaţia atât de bine ca mişcarea: contracţia muşchilor
contractă vasele, în special venele, accelerând-o;- în staţiunile balneare, mişcarea pe care o face pacientul parcurgând distanţa până
la izvoarele de ape minerale are o valoare mai mare pentru sănătate decât însăşi
apa băută;
- colica biliară este tratată cel mai bine prin exerciţiu şi mai ales prin călărit, mersul
cu căruţa, etc;
- exerciţiile potenţează efectul unor medicamente până într-atât încât, în absenţa lor,
medicaţia devine ineficientă;
- exerciţiul fizic şi mişcarea previn guta;
- mişcările ocupaţionale (de muncă) fac parte din exerciţiile terapeutice, prelungind
viaţa.
Deşi Hoffmann nu a contribuit prea mult la tehnologia kinetologiei, totuşi rolul lui în
acceptarea şi aprecierea kinetoterapiei în Europa a fost enorm.
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 8/78
mod ştiinţific un alt mare capitol -gimnastica respiratorie - arătând rolul respirţiei
profunde şi lente în ameliorarea schimburilor gazoase.
Secolul al XX-lea debutează în kinetologie şi cu apariţia binecunoscutelor
exerciţii ale lui Rudolph Klapp pentru reeducarea scoliozelor - exerciţii ce se practică
şi azi în aproape toate sălile de gimnastică medicală.
Tot în prima parte a acestui secol poliomielita începe să facă tot mai multe
victime, epidemiile se succedă frecvent, ceea ce obligă pe medici şi kinetoterapeuţi
să se îndrepte şi spre aceşti sechelari. Se concep noi tehnici pentru reeducarea
funcţională în special a mersului sechelarilor paraplegici. Din această perioadă
istoria kinetoterapiei a reţinut numele Wilhelminei Wright, din S.U.A., care printre
altele, a perfecţionat tehnica utilizării membrelor superioare în timpul mersului cu
cârje al paraplegiciior, element considerat ca o mare achiziţie în dezvoltarea
exerciţiului terapeutic.
Secolul al XX-lea acumulează treptat sisteme de kinetoterapie pentru diferite
segmente ale corpului sau boli, sisteme analizate, justificate teoretic şi expuse
practic în cele mai mici amănunte.
Probabil că cel mai însemnat progres pe care acest secol 1-a marcat înkinetologie sunt tehnicile de facilitare neuromusculară, de care rămân legate pentru
totdeauna nume ca acelea ale lui Kabat, Knott, Voss, Bobath, Rood, etc. Aceste
tehnici nu numai că au pătruns în intimitatea neurofiziologiei mişcării, dar din punct
de vedere practic au pus bazele unei kinetoterapii complet noi, cu largi perspective
de dezvoltare. Această dezvoltare se percepe chiar sub ochii noştri prin apariţia
metodelor de bio-feed-back (A. Marinacci), a metodei „condiţionării operaţionale”
(Fordyce şi Skinner), a tehnicilor bazate pe componenta motivaţională a sistemului motor (Kuypers)
sau pe efectul tranchilizant al exerciţiului fizic (De Vries şi colaboratorii), etc.
Iată deci că istoricul kinetoterapiei se scrie mereu de milenii şi se va scrie cu siguranţă şi în
viitor, căci „mişcarea este viaţă”.
I.3. Precizarea noţiunilor întâlnite în titlul lucrării
Genunchiul, cea mai mare articulaţie a corpului, prin poziţia sa anatomică prin
rolul său în biomecanica statică şi dinamică a membrului inferior, ca şi prin slaba
acoperire cu ţesuturi moi, devine deosebit de predispus la traumatismele directe şi
indirecte îndeosebi la sportivii de performanţă. Articulaţia genunchiului (fig 1) este considerată de majoritatea autorilor ca fiind
o condilartroză sau troheleartroză după alţi autori. Suprafeţele articulare sunt
reprezentate de epifiza distală a femurului, de epifiza proximală a tibiei şi de faţa
posterioară a celui mai mare os sesamoid al organismului, patela sau rotula. Prin
poziţia sa de articulaţie intermediară a membrului inferior genunchiul are un dublu
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 9/78
Sechelele traumatismelor genunchiului vor afecta deci, fie stabilitatea, fie mobilitatea acestei
articulaţii, prima eventualitate fiind mult mai gravă.
Mişcarea genunchiului nu este doar de flexie/extensie, automat asociindu-se şi o
mişcare de rotaţie: din momentul începerii flexiei se asociază o rotaţie internă, care ajunge la
cea. 15° la o flexie de 90°; în extensie se derotează, iar pe ultimele grade de extensie se produce şi o rotaţie externă.
Există o stabilitate activă şi una pasivă a genunchiului, asigurate diferit:
1. Stabilitatea pasivă este realizată de:
a) forma suprafeţelor articulare, cu corectările aduse de cartilaj şi meniscuri;
b) formaţiunile capsuloligamentale:
• Intern: ligamentul colateral intern (tibial), ligamentul capsular intern;
• Extern: fascia lata - bandeleta iliotibială - ligamentul colateral extern
(peronie), tendonul popliteului;
• Posterior: ligamentul posterior (Winslow)
• Anterior: tendonul rotulian şi fascia genunchiului
• Central: ligamentele încrucişate
Aceste formaţiuni definitivează şi axele de
mişcare.
Mişcarea genunchiului (flexie-extensie) modifică axele de stabilitate, făcând să intre în joc aparatul
capsuloligamentar. în mişcarea de flexie axele se dereglează şi apare varus-ul, care este blocat de
rotaţia internă. La apariţia valgus-ului se produce rotaţia externă -deci, varus-ul şi rotaţia internă se
controlează reciproc, întocmai ca valgus-ul şi rotaţia externă; invers, rotaţia internă facilitează valgus-
ul, iar rotaţia externă, varus-ul.
Dacă în extensia genunchiului controlul stabilităţii unipodale este bine asigurată prin
Fig.l Articulaţia genunchiului
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 10/78
> La 0° flexie, capacitatea rotatorie (de 10°) este stăpânită de ligamentele încrucişate (pentru rotaţia
internă) şi de cele colaterale (pentru rotaţia externă).
> La 30° flexie, capacitatea rotatorie (de 15°) este stăpânită de cvadriceps şi gemeni, plus aparatul
ligamentar.
> La 60° flexie, capacitatea rotatorie este maximă (de 30°), deci şi instabilitatea este maximă, căci
aparatul capsuloligamentar este aproape complet scos din uz; controlul activ rămâne singur (croitorul,
ischiogambierii, muşchii „labei de gâscă”).
> La 90° flexie, capacitatea rotatorie (de 20°) este controlată de cvadriceps.
2. Stabilitatea activă este realizată de muşchi. La şold au fost deja discutaţi o
serie de muşchi care acţionează şi asupra genunchiului, fiind muşchii poliarticulari.S-a discutat astfel despre dreptul anterior, croitor, dreptul intern.
Vaştii sunt extensori puternici ai genunchiului, împreună cu dreptul anterior
(rectus femoris). Toate cele patru capete ale cvadricepsului acţionează în extensia
gambei, cu sau fără încărcare în lanţ kinetic deschis sau în lanţ kinetic închis (cu
piciorul pe sol).
Ar exista oarecare preponderenţă a vastului medial pe ultimele grade de
extensie când gamba e încărcată. Mai important este însă rolul acestuia de
prevenire a dislocării laterale a rotulei la finalul extensiei. Ideea că deficitul de
extensie pe ultimele 15°, datorat vastului medial, ar determina genunchi instabil, este
nefondată. Pierderea ultimelor 15° de extensie este rezultatul slăbirii întregului
cvadriceps, căci pentru aceste 15° este necesară o creştere cu 60% a forţei
cvadricepsului, comparativ cu forţa dezvoltată în extensie până la acel nivel.
Unele studii au arătat că însuşi vastus intermedius (cruralul) are aceeaşi
comportare ca şi ceilalţi muşchi din cvadriceps. O serie de cercetări mai vechi, de
prin anii‚ 50, raportaseră unele diferenţe, contradictorii însă unele faţă de altele.Besmajian arată că, de fapt, la bază stă variaţia individuală. Comportamentul
celor patru muşchi variază în anumite limite, uneori chiar semnificative, de la un
subiect la altul. Chiar facilitarea contracţiei cvadricepsului prin flexia (uneori extensia)
degetelor şi piciorului este extrem de variabilă de la un individ la altul. Nici rotaţia
şoldului şi nici flexia lui nu au adus constante şi reproductibile influenţe asupra forţei
de contracţie a cvadricepsului. în schimb, s-a demonstrat la toţi subiecţii că extensia
contra unei rezistenţe dă o activitate mai intensă decât contracţia statică. Cea maimare activitate se înregistrează când mişcarea de extensie parcurge ultima jumătate
a amplitudinii ei (de la 90°). Contracţia statică dă maximum de ce poate da doar
când extensia este completă. S-a dovedit de asemenea că este mai eficientă
contracţia concentrică decât cea excentrică (deci pe scurtarea, şi nu pe alungirea
muşchiului). în sfârşit, hiperextensia („împinge în jos genunchiul!”) nu aduce o
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 11/78
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 12/78
meniscului. Cele două suprafeţe (condiliană şi trohleană) sunt acoperite de un strat
de cartilaj hialin.
b) Extremitatea superioară a tibiei prezintă ca feţe articulare două cavităţi
glenoide,
separate între ele de doi tuberculul ai masivulus osos aparţinând spinei tibiale.
înapoia şi înaintea spinei, între cavităţile glenoide se găsesc două suprafeţe rugoase
de formă triunghiulară: suprafaţa prespinală, mai mare şi suprafaţa retrospinală, mai
mică.
Pe spina tibială se insera capetele distale ale ligamentelor încrucişate.
Cavităţile glenoide sunt acoperite de un strat de cartilaj hialin.
c) Faţa posterioară a rotulei este divizată în două faţete laterale de o creastă
teşită şi este acoperită de un strat de catilaj hialin de 3-4 mm grosime. Cele două
suprafeţe laterale sunt în mod normal egale şi raportul lor constituie ceea ce se
numeşte indicele patelar Battstrom. De Palma a descris şi două creste orizontale
fine, care împart cartilajul articular în trei suprafeţe, corespunzând diverselor zone de
contact ale osului cu trohleea în timpul flexiei.
d) Deoarece între suprafeţele osoase articulare ale femurului şi tibiei nu există o congruenţă perfectă, s-a dezvoltat între ele, pe fiecare cavitate glenoidă câte un menise. Meniscul extern are o
formă circulară, iar cel intern forma unui C. Pe secţiune verticală meniscul apare prismatic
triunghiular şi prezintă o bază prin care se insera pe faţa interioară a capsulei articulare, o faţă
superioară în contact cu condilul femural, o faţă inferioară care se află pe cavitatea glenoidă tibială şi o
margine internă liberă şi subţire, care priveşte spre centrul cavităţii glenoide. El se prezintă deci
asemănător unei pene, aşezată în unghiul diedru al sinusului condiloglenoid.
ANTERIOR
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 13/78
Fig.2 Meniscul
e) Segmentele osoase care intră în constituţia articulaţiei sunt menţinute între ele de o capsulă
articulară, întărită de şase ligamente: anterior (ligamentul rotulian), posterior (ligamentul Wislow),
lateral intern, lateral extern şi două ligamente încrucişate.
Fig.3 Articulaţia rotuliană
Pentru a înţelege cât mai bine biomecanica articulaţiei genunchiului, este util să se
descrie şi o articulaţie femurorotuliană, care este o trohleartroză. La alcătuirea ei
participă ca suprafeţe articulare din partea extremităţii inferioare a femurului trohleea,
iar din partea rotulei faţa ei posterioară articulară
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 14/78
Articulaţia tibioperonieră superioară este o artrodie formată din suprafeţele articulare
date de faţa posterioară a tuberozităţii externe a extremităţii superioare a tibiei şi faţa internă a capului
peroneului. Cele două feţe articulare sunt menţinute în contact de o capsulă fibroasă, întărită de două
ligamente: ligamentul anterior şi ligamentul posterior.
Componenta musculară Muşchii care efectuează mişcările genunchiului sunt: muşchii
coapsei şi muşchii gambei. Muşchii coapsei pot fi împărţiţi în muşchi situaţi în regiunea anterioară şi
muşchii situaţi în regiunea posterioară.
Muşchii regiunii an terioare a coapsei
a) Muşchiul tensor al fasciei lata
Inserţia superioară: pe spina iliacă antero-superioară. Corpul său muscular secontinuă cu o largă şi puternică aponevroză care se fuzionează cu aponevroza
femurală sub numele de bandeleta lui Messiat sau tractusul ilio-tibial.
Inserţia inferioară: tuberozitatea externă a tibiei, marginea externă a rotulei şi septul
intermuscular extern.
Inervaţia: nervul fesier superior.
Acţiune: extensor al gambei pe coapsă.
c) Muşchiul croitor este un muşchi superficial al coapsei şi cel mai lung din organism.
Inserţia superioară: spina iliacă antero-superioară. De aici se îndreaptă oblic în jos şi înăuntru
către faţa internă a tibiei unde realizează împreună cu semitendinosul şi dreptul intern un ansamblu
aponevrotic numit laba de gâscă.
Inserţia inferioară: partea superioară a feţei interne a tibiei.
Inervaţia: nervul musculo-cutanat extern din nervul crural.
Acţiune: flexor al gambei pe coapsă, flexor al coapsei pe bazin, abductor şi rotator extern al
coapsei.
c) Muşchiul drept intern
Inserţia superioară: pe faţa anterioară a pubisului.
Inserţia inferioară: porţiunea superioară a feţei interne a tibiei realizând
împreună cu semitendinosul şi croitoul laba de gâscă.
Inervaţia: nervul obturator din plexul lombar.
Acţiune: flexor şi adductor al gambei pe
coapsă.
d) Cvadricepsul crural este constituit din 4 fascicule musculare: dreptul anterior,vastul extern, vastul intern şi cruralul.
Inserţiile superioare:
> dreptul anterior se insera pe spina iliacă antero-inferioară prin tendonul direct şi pe
sprânceana cotiloidă prin tendonul reflectat;
> vastul extern se insera pe buza externă a liniei aspre şi marginea inferioară a
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 15/78
> cruralul se insera pe buza externă a liniei aspre şi pe 1/3 -a superioară a feţei
anterioare a femurului.
Inserţiile inferioare: inserţia terminală se face prin tendon comun pe baza şi
marginile laterale ale rotulei care este legată prin tendonul rotulian de tuberozitatea
anterioară a tibiei. Câteva fascicule musculare ale muşchiului cvadriceps sunt
cunoscute sub numele de muşchiul tensor al sinovialei genunchiului (subcrural) care
se termină pe fundul de sac superior a sinovialei genunchiului.
Inervaţia: nervul cvadriceps din crural.
Acţiune: extensor al gambei pe coapsă şi flexor accesor al coapsei pe bazin prin
muşchiul drept anterior.
e) Muşchii adductori sunt în număr de 3: marele, mijlociul şi micul adductor.
Inserţii superioare: ramura ischio-pubiană şi tuberozitatea ischiatică.
Inserţii inferioare: interstiţiul liniei aspre femurale.
Inervaţie: nervul obturator şi nervul musculo-cutanat intern pentru muşchiul mijlociu adductor
şi sciaticul mare pentru marele adductor.
Acţiune: adductori şi rotator i externi ai coapsei.
f) Muşchiul pectineu:Inserţia superioară: se insera pe creasta pectineală şi suprafaţa pectineală a
osului
coxal.
Inserţia inferioară: linia de trifurcaţie mijlocie a crestei aspre a femurului.
Inervaţie: nervul musculo-cutanat inter n din crural.
Acţiune: adductor, flexor şi rotator extern al coapsei.
Muşchii regiunii posterioare ai coapsei Aceşti muşchi sunt reprezentaţi de muşchii ischio-gambieri: biceps crural,
semitendinos şi semimembranos.
a)Bicepsul crural are două porţiuni: lunga şi scurta porţiune a bicepsului.
Inserţii superioare: lunga porţiune a bicepsului se insera pe tuberozitatea ischiatică iar scurta
porţiune pe segmentul inferior al interstiţiului liniei aspre a femurului.
Inserţii inferioare: ambele porţiuni fuzionează într-un tendon comun care se insera pe apofiza
stiloidă a osului peroneu.
Inervaţia: marele nerv sciatic.
Acţiune: flexor şi rotator extern al gambei pe coapsă.
b) Muşchiul semitendinos
Inserţia superioară: tuberozitatea ischiatică.
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 16/78
Acţiune: flexor şi rotator intern al gambei pe coapsă.
c ) Muşchiul semimembranos
Inserţia superioară: tuberozitatea ischiatică.
Inserţia inferioară: se face printr-un tendon direct pe partea posterioară a
tuberozităţii interne a tibiei, printr-un tendon orizontal pe şanţul orizontal situat pe faţa
internă a tuberozităţii interne tibiale şi printr-un tendon recurent (ligamentul popliteu
oblic) inserat pe capsula fibroasă a cndilului extern.
Inervaţie: marele nerv sciatic.
Acţiune: flexor al gambei pe coapsă şi rotator intern.
Dintre muşchii gambei, cei care intră ca muşchi accesorii în mişcările
genunchiului sunt cei doi gemeni ai tricepsului sural, popliteul şi plantarul subţire.
a) Muşchii gemeni
Inseţia superioară: feţele postero-laterale ale condililor femurali.
Inserţia inferioară: fuzionează cu tendonul muşchiului solear constituind
tendonul lui Achile care se insera pe jumătatea inferioară a feţei posteri oare a
calcaneului.Inervaţie: nervul sciatic popliteu intern.
Acţiune: au rol în mers şi alegat, ridicând călcâiul.
b) Muşchiul plantar subţire
Inserţia superioară: condilul extern al femurului.
Inserţia inferioară: fuzionează cu tendonul lui
Achile. Inervaţia: nervul sciatic popliteu intern.
Acţiune: auxiliar tricepsului sural.
c) Muşchiul popliteu
Inserţia superioară: partea postero-externă a condilului femural
extern.
Inserţia inferioară: buza superioară a liniei oblice a tibiei. Inervaţia:
nervul sciatic popliteu intern şi nervul tibial posterior.
Acţiune: flexia gambei pe coapsă şi rotator intern.
1.4. Elemente de biomecanica a genunchiului
Valori goniometrice la nivelul genunchiului.
Biomecanica articulaţiei femurotibiale
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 17/78
secundare - de rotaţie internă şi externă. în plus, articulaţia mai poate să efectueze mişcări de înclinare
laterală, foarte reduse ca amplitudine. Goniometria normală
Mişcarea se execută în plan sagital, în jurul unui ax transveral care trece prin
cele două tuberozităţi condiliene ale femurului. Clinic, axul biomecanic transversal
este repetat pe faţa laterală a genunchiului, la 1,5 cm deasupra interliniei articulare,
la unirea celor două treimi anterioare cu treimea posterioară a condilului femural
extern.
Pacientul este culcat pe masă în decubit ventral, cu piciorul atârnând în afara
planului mesei (pentru a se obţine extensia totală a genunchiului). Goniometrul se
aşează în plan sagital, cu baza pe planul mesei şi în lungul axei coapsă - gambă, cuacul indicatorului în dreptul axei biomecanice transversale şi cu indicatorul culcat în
dreptul axului lung al gambei. Amplitudinea medie normală a mişcării active de flexie
- extensie este de 135°, iar a celei pasive de 150°, deci diferenţa dintre mobilitatea
pasivă şi cea activă este de 15°.
Mişcările de flexie - extensie
Când membrul inferior acţionează ca un lanţ cinematic deschis, articulaţia
femurotibială funcţionează pe principiul unei pârghii de gradul III. Mişcarea se
realizează fie prin deplasarea femurului pe tibia fixată (ca în contactul fără sprijin al
piciorului pe sol), fie prin deplasarea tibiei pe femurul fixat (ca în poziţia şezând), fie
prin deplasarea simultană a celor două oase (ca în mers, când gamba este
pendulată).
Când membrul inferior acţionează în jurul unui ax fix, deoarece condilii
femurali nu au o formă sferică, ci un contur de volută, ei se deplasează faţă de
platoul tibial în jurul mai multor puncte axiale. Axul transversal se deplasează în
flexie, în sus şi înapoi, iar în extensie în sens invers.
Rotaţia în afară este făcută de biceps, iar rotaţia înăuntru de semimembranos,
popliteu, semitendinos, drept intern şi croitor. Dacă se face calculul comparativ al
forţei de acţiune a rotatorilor, se constată că rotatorii interni sunt mai puternici decât
cei externi, ceea ce se poate explica prin faptul că flexia combinată cu o rotaţie
înăuntru reprezintă mişcarea obişnuită a genunchiului, în timp ce rotaţia în afară este
o mişcare excepţională.
în rotaţia internă, ligamentele laterale se întind, iar ligamentele încrucişate serelaxează, în timp ce în rotaţia internă se întind ligamentele încrucişate şi se destind
ligamentele laterale.
Mişcările de înclinare laterală
Sunt limitate de ligamentele laterale. Cum înclinarea trebuie limitată în special
în mers ligamentele laterale sunt puse sub tensiune maximă odată cu extensia
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 18/78
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 19/78
Muşchii motori ai extensiei sunt cvadricepsul şi tensorul fasciei lata. împreună ei
realizează cu tendonul cvadricipital, rotula, aripioarele rotuliene şi tendonul rotulian,
un aparat complex de extensie a genunchiului. Pentru a ajunge la extensia completă,
genunchiul suferă o mişcare de alunecare şi una de rotaţie (screwhome motion).
Odată extins, genunchiul ajunge într-o poziţie de zăvorâre, în care acţiunea
musculară nu mai este necesară (locked position).
Extensorii acţionează cu toată forţa lor atunci când se face extensia forţată a
genunchiului flectat sau când se execută o mişcare forţată de blocare a genunchiului
în uşoară flexie, situaţii care se întâlnesc frecvent în activitatea sportivă. Uneori, forţa
lor de acţiune este atât de mare, încât se rupe aparatul extensor al genunchiului la un nivel
oarecare.
Mişcarea de extensie este limitată de ligamentul posterior Winslow şi de ligamnetul încrucişat
anterior şi în mod accesoriu de ligamentul încrucişat posterior, de muşchii ischiogambieri şi de
ligamentele laterale, care se întind în momentul extensiei.
Mişcările de extensie înăuntru si afară
Mişcările de rotaţie ale gambei pe coapsă se explică prin înălţimea diferită a
condililor femurali şi se asociază mişcărilor de flexie-extensie. Intervin, de semenea,
ligamentele încrucişate, care roteşte gamba în afară, în poziţia finală de flexie şi
înăuntru, în poziţia finală de extensie.
Amplitudinea mişcării de rotaţie activă este de 15°-20°, iar de rotaţie pasivă de
35°-40°. Axul în jurul căruia se execută mişcarea este vertical şi trece prin centrul
spinelor tibiale.
Biomecanica meniscurilor. Meniscurile, deşi solidare la tibie, se deplasează în flexie
dinainte - înapoi pe platoul tibial şi se apropie uşor între ele prin extremităţile lor posterioare, în flexia
completă, meniscul extern ajunge la 1 cm iar cel intern la 0,8 cm de marginea anterioară a platoului. înextensie, meniscurile se deplasează în sens invers, adică dinapoi -înainte, ating marginile anterioare
ale platoului tibial şi se depărtează uşor unul de altul, în timpul mişcărilor, afară de aceste alunecări pe
platoul tibial, meniscurile se deplasează şi împreună cu platoul faţă de condilii femurali, situându-se
mereu pe acea parte a platoului care suportă presiunea condililor. în extensie, condilii alunecă înainte,
împingând meniscurile înaintea lor, iar în flexie, condilii alunecă înapoi, împingând meniscurile
înapoia lor.
Rolul meniscurilor în biomecanica articulaţiei genunchiului este complex. După R. Bouillet şi
Ph. Van Graver aceste formaţiuni fibrocartilaginoase au 5 funcţii biomecanice importante:1) completează spaţiul liber dintre suprafaţa curbă a femurului şi suprafaţa plană a tibiei
împiedicând astfel protruzia sinovialei şi a capsulei în cavitatea articulară, în cursul
mişcărilor;
2) centrează sprijinul femurului pe tibie în cursul mişcărilor este mai rezistentă;
3) participă la lubrifirea suprafeţelor articulare, asigurând repartizarea uniformă a sinoviei pe
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 20/78
5) reduc în mod important frecarea dintre extremităţile osoase.
H.Hjorstjo a arătat că fiecare dintre suprafeţele cartilaginoase ale unei articulaţii, depinde de
felul mişcărilor şi din acest punct de vedere se pot descrie trei varietăţi de mişcare:
a) rularea este asemănătoare mişcării unei roţi care înaintează pe sol. Teoretic, în acest caz, se poate
afirma că nu există frecare, deoarece roata îşi derulează suprafaţa, punct cu punct, pe planul care o
suportă. Flexia genunchiului de exemplu, în primele ei grade se face folosind această varietate de
mişcare (rolling joint);
b) frecarea simplă este asemănătoare mişcării unei roţi care patinează pe sol. De data aceasta
toate punctele periferice ale roţii întră succesiv în contact cu aceleaşi puncte ale solului, rezultând deci
importante forţe tangenţiale, care atrag uzura celor două suprafeţe în contanct (grinding joint);
c) frecarea accentuată este asemănătoare mişcării unei roţi anexate unui alt mobil, care o trage
într-o direcţie opusă celei pe care trebuie să o urmeze. Frecarea cu
punctele de contact ale solului este dublă, cele două suprafeţe derulându-se în sens
invers, una fată de cealaltă.
Majoritatea rupturilor de menisc se datorează accidentelor din activitatea
sportivă, în special celor care urmează mişcărilor rapide şi puternice sau care îşi
modifică direcţia în timpul efectuării lor (fotbal, rugby, handbal, volei). Statistica lui C.
Doboşoiu, CI. Baciu şi D. Tomescu arată că la noi în ţară frecvenţa rapturilor demenisc este următoarea:
• fotbal-56%;
• rugby -10 %;
• handbal-6%;
Biomecanica articulaţiei femurorotuliene
Rotula este menţinută pe locul ei de un sistem complicat de frâuri de origine
musculară, ligamentară şi tendinoasă. în sens vertical, este fixată de tendonul rotulian şi de tendonul cvadricipital.
Acestea nu se continuă în linie, ci fac între ele un unghi deschis în afară (Q).
închiderea acestui unghi favorizează apariţia luxaţiei recidivante a rotuiei. Dintre cele
două tendoane, numai cel cvadricipital este motor şi solicită direct rotula, trăgând-o
în afară, dar în acelaşi timp aplicând-o puternic în şanţul trohiean.
în sens transversal, rotula este menţinută de cele două aripioare rotuliene:
❖ aripioara internă, care se întinde de la marginea internă a rotuiei la faţa internă a condilului
intern, este întărită de inserţia vastului intern şi de ligamentul meniscorotulian intern şi este deosebit
de solicitată;
❖ aripioara externă, care se întinde de la marginea externă a rotuiei la faţa
externă a condilului extern, deşi este întărită de vastul extern, fascia lata şi ligamentul meniscorotulian
extern, este mai slab dezvoltată.
î f t f ţi i l t fib î i ă t t lă f â d it bilă
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 21/78
Datorită grosimii, rotula are rolul ca în timpul mişcării de extensie să menţină tendonul la
distanţă de trohilea femurală. Deplasând tendonul cvadricipital faţă de axa de rotaţie a genunchiului,
prezenţa rotulei măreşte braţul de pârghie al cvadricepsului cu aproximativ 50%.
în timpul diverselor mişcări, aplicarea rotulei pe trohieea femurală se face cu o intensitate şi mai mare,
datorită forţei mari de contracţie a cvadricepsului. Apariţia leziunilor de uzură ale cartilajului articular
al feţei posterioare a rotulei şi a artozei femuropatelare este urmarea directă a acestor acţiuni.
Când genunchiul este în hiperextensie şi cvadricepsul contractat, rotula ocupă poziţia cea mai
înaltă, deasupra suprafeţei articulare a trohleei şi puţin în afara scobiturii supratrohleare.
La începutul mişcării de flexie, rotula ia contact cu trohilea prin treimea sa inferioară; când
flexia ajunge la 45°, contactul cu trohilea este făcut de treimea medie a rotulei, iar când flexia
depăşeşte 60°, contactul este făcut de treimea superioară a rotulei.
în concluzie funcţia rotulei este numai de a forma o punte solidă între tendonul cvadricipital şi
ligamentul rotulian.
15. Particularităţi specif ice domeniului ce va fi studiat Patologia
genunchiului
Patologia genunchiului care ajunge în sala de kinetoterapie ar putea fi
clasificată astfel:
a) afecţiuni articulare: reumatismele (degenerative, inflamatorii) şi posttraumatice;b) afecţiuni abarticulare (ligamentare, musculare, tendinoase): reumatismele,
posttraumatice, postoperatorii etc.
c) afecţiuni osoase: posttraumatice şi postoperatorii, distrofice etc.
d) afecţiuni neurologice (genunchiul în cadrul unor boli neurologice generale
sau locale).
Indiferent de tipul traumatismului, sechela acestuia se poate manifesta prin unul sau mai
multe dintre următoarele semne: redoare articulară, limitarea mobilităţii, instabilitate, scăderea forţei
musculare. Aceste semne reprezintă şi justificarea asistenţei de recuperare prin kinetoterapie, derefacere al controlului motor al genunchiului. Mai adăugăm la semnele de mai sus: durerea, tumefierea
articulară şi starea osului, care, deşi nu reprezintă obiective kinetice, este important să le luăm în
seamă la alcătuirea programului kinetologic de recuperare, căci îl poate limita mult.
Traumatismele genunchiului
Din varietatea traumatismelor genunchiului se disting două majore leziuni care
afectează această articulaţie: leziunile ligamentare şi leziunile meniscale.
Ligamentele sunt structuri articulare afectate foarte frecvent în traumatismele sportive. Ele
sunt structuri ale aparatului de contenţie articulară împreună cu capsula articulaţiilor în care se află
incluse, sub forma unor benzi de fibre paralele ce asigură o rezistenţă crescută, opunându-se mişcărilor
cu amplitudine excesivă sau anormale. în acelaşi timp ligamentele au o flexibilitate bună, asigurată de
conţinutul lor în fibre de elastină.
Leziunile ligamentare se produc în urma unor suprasolicitări prin forţe excesive, ce
determină rupturi ale fibrelor Se disting 3 grade de leziuni ligamentare:
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 22/78
b) leziunile de gradul II în care întâlnim rupturi parţiale ale arhitecturii
ligamentare şi o anumită instabilitate;
c) leziunile de gradul III care constau în rupturi complete ale structurii ligamentare, care
determină un grad mai mare de instabilitate articulară.
Leziunile ligamentare ale genunchiului reprezintă peste 40% din totalul
leziunilor traumatice sportive la nivelul acestei articulaţii. Sunt frecvente
traumatismele în valg ale genunchiului
ce determină leziuni de ligament colateral medial. în leziunile de gradul I se constată
durere, o inflamaţie redusă a ţesuturilor moi şi efuziune articulară, fără instabilitatea
acesteia. Când la examenul obiectiv se constată o laxitate de 5°-15°, care se
apreciază prin testing pentru valg cu genunchiul flectat la 30°, este vorba de o
leziune de gradul II. Leziunile de gradul II şi HI sunt însoţite de dureri şi inflamaţii mai
accentuate ale ţesuturilor moi, cu o cantitate mai mare de lichid articular dar ceea ce
este deosebit de important din punct de vedere funcţional, o instabilitate de diferite
grade.
în statistică, leziunile ligamentare ale genunchiului au fost constatate în 6.5% din
totalul traumatismelor la sportivii de performanţă. Dintre disciplinele sportive, leziunileligamentare ale genunchiului au fost mai frecvente în fotbal (9.6%), baschet (15%),
rugby (10.2%), handbal (5.9%), volei (4.6%), hochei (1.6%).
Ceea ce primează în aprecierea gradului unei entorse este rezultatul acesteia
asupra stabilităţii articulare. Din acest punct de vedere, entorsele pot fi clasificate în:
entorse cu articulaţie stabilă şi entorse cu articulaţie instabilă.
Entorse stabile
• Entorsa uşoară este rezultatul distensiei ligamenatare şi eventual, ruperii câtorva fibre.
Durerea este moderată, creşte la presiunea zonei interesate, articulaţia este moderat mai caldă,
eventual cu edem local. Mobilitatea şi stabilitatea articulară sunt compromise.
• Entorsa medie are la bază ruptura unui număr mai important de fibre ligamentare care scade
funcţia ligamentară, fără însă să afecteze stabilitatea genunchiului. Durerea este intensă inclusiv la
mobilizarea articulară. Articulaţia are aspect inflamator, putându-se depista şoc rotulian şi hidartroză
reacţională şi o moderată limitare a mobilităţii articulare.
Entorse instabile
Sunt determinate de ruptura ligamentului (totală sau parţială) care antrenează
instabilitatea genunchiului. Frecvent se asociază ruptură capsulară, ruptură de
menise etc. Invaliditatea este imediată după traumatism, datorită instabilităţi
dureroase a genunchiului Laxitatea articulară respectiv apariţia mişcărilor anormale
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 23/78
Varietatea lezională din cadrul entorselor grave este foarte mare, mergând de la
ruperea unui singur ligament până la aşa-zisele triade şi pentade nefaste, care
reprezintă ansambluri lezionale capsuloligamentare şi meniscale.
După O’Donoghue, „triada nefastă” cuprinde: ruptura ligamentului încrucişat (anterior sau
posterior), ruptura unui ligament lateral şi ruptura calotelor condiliene (prin aceasta posibila interesare
meniscală). Triada poate fi internă sau externă.
„Pentada nefastă” este formată din: lezarea a două ligamente încrucişate, lezarea ligamentului
lateral, lezarea capsulei (aproape completă) şi lezarea calotei condiliene.
La triada sau pentadă se pot asocia rupturile sau dezinserţiile meniscale sau paralizia sciaticului
popliteu extern, ruptura tendonului bicepsului femural sau a popliteului, ruptura bandeletei Maissiat încazul pentadei externe sau dezinserţia labei de gâscă, o invaginaţie a ligamentului lateral intern, în
cazul pentadei interne.
Leziuni meniscale
Formaţiuni cartilaginoase, vascularizate doar periferic în zona fibroasă,
meniscurile au rolul: de a crea o componentă perfectă între condilii femurali şi platoul
tibial, de a crea o mai bună alunecare a capetelor osoase articulare.
Meniscurile sunt bine aranjate în structurile din jur. Meniscul intern este mult mai
expus traumatizăm datorită fixităţii lui la structurile din jur ca şi presiunilor mai mari ce
se exercită asupra lui prin condilul femural intern prin care trece proiecţia centrului de
greutate al corpului. Există 3 mecanisme acceptate, care ar produce rupturile
meniscului:
1. flexie urmată de o extensie puternică, asociată cu o rotaţie a genunchiului, în
timp ce tibia este fixată prin blocarea la sol a piciorului. La sportivi blocarea piciorului
la sol prin crampoanele ghetelor este o cauză frecventă (56% din rupturile de menise
sunt întâlnite la fotbalişti);2. asocierea concomitentă a unei flexii cu rotaţia externă şi valg forţat;
3. în cadrul unor traumatisme complexe ale genunchiului soldate cu fracturi
de platou sau cu rupturi de ligamente încrucişate sau laterale.
Ruptura de menisc se poate prezenta cu ruptură longitudinală completă sau nu,
ruptură transversală, ruptură oblică sau combinată cu dezinserţia fie ale coarnelor, fie
periferică.
Simptomatologia leziunii de menisc este uneori revelatoare pentru diagnostic,
alteori trebuie să ne căutăm semne suplimentare, iar alteori poate trece nesesizată şi
vom înregistra sechele tardive.
Anamneză este deosebit de importantă pentru diagnostic, şi în special
circumstanţele accidentului. Durerea este violentă, bruscă, însoţită imediat pentru o
perioadă variabilă de importanţă funcţională. Uneori poate apărea blocaj articular,
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 24/78
în continuare voi prezenta câteva dintre cele mai frecvente situaţi
posttraumatice pe care le poate prezenta genunchiul, inserând numai aspectele
particulare de asistenţă kinetologică.
■ Ruptura aparatului extensor
Se produce la nivelul muşchiului sau la joncţiunea musculotendinoasă, la
nivelul tendonului cvadricipital sau al inserţiei lui, la nivelul tendonului subrotulian sau
la inserţia pe marea tuberozitate. De obicei se rup dreptul anterior şi crural, căştii
fiind respectaţi.
Imobilizarea în aparat gipsat necesită o perioadă prelungită (3-4 luni), cuurmări neplăcute pentru mobilitatea genunchiului. De aceea, se preferă intervenţia
chirurgicală cu doar 3 - 4 săptămâni de imobilizare pe atelă. în această perioadă
atenţia se îndreaptă spre articulaţiile adiacente, ca şi spre membrul inferior indemn.
Orice contracţie în perioada de imobilizare se vor executa mişcări în articulaţiile
adiacente,
ca şi exerciţii izometrice pentru menţinerea forţei musculaturii coapsei şi gambei.
După îndepărtarea contenţiei, se va trece la refacerea stabilităţii şi mobilităţiicontrolate prin exerciţiile discutate. Se va apela şi la exerciţii selective pentru
tonifierea anumitor muşchi, în funcţie de tipul entorsei. Astfel în cazul entorselor
ligamentelor laterale vor fi antrenaţi bicepsul crural şi tensorul fasciei lata; în cazul
entorselor ligamentelor mediale -semimenbranosul, semitendinosul, croitorul, dreptul
intern, ca şi vastul intern; pentru entorsa ligamentului încrucişat anterior se va
antrena, în special, ischiogambierii, iar pentru a celui posterior, tricepsul sural.
Desigur că în toate cazurile cvadricepsul va fi prioritar antrenat, pentru creşterea
stabilităţii active a genunchiului.
■ Fracturile
Includem aici fracturile extremităţii inferioare a femurului, ale extremităţilor
superioare ale tibiei şi peroneului, ca şi fractura rotulei - toate interesând articulaţia.
Deşi aceste fracturi pot îmbrăca diverse forme clinice şi se pot solda cu felurite
sechele, totuşi se poate contura o schemă kinetologică generală, care cuprinde două
etape:
a) etapa de imobilizare, în care va trebui să se facă:• posturări antideclive pentru ameliorarea circulaţiei de întoarcere şi
evitarea edemului.
• mobilizări active, activo-pasive ale piciorului, în acelaşi scop, ca şi pentru menţinerea
mobilităţii tibiotarsiene.
• mobilizarea şoldului (dacă imobilizarea o permite);
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 25/78
Perioada de imobilizate variază de la 3-4 săptămâni la 2-3 luni, în funcţie de
sediul şi tipul fracturii.
b) etapa care urmează imobilizării, cu următoarele obiective:
• refacerea mobilităţii articulare; uneori mobilitatea trebuie asigurată prin posturări pe aţele
gipsate în poziţiile de extensie şi flexie ale genunchiului;
• refacerea forţei musculare, a stabilităţii şi a controlului motor;
• reluarea mersului - la început, după degipsare în cârje, apoi în baston;
momentul începerii încărcării este variabil; cel mai indicat pentru început ar fi mersul
în bazine cu apă - nivelul apei scăzându-se treptat , în f inal reluându-se mersul pe uscat.
Considerând că în general consolidarea fracturii se produce după 4-5 luni, mersul cu sprijin total
se va începe după trecerea acestui interval. Evident că pot exista şi întârzieri în consolidare, în
aprecierea acesteia ghidându-se atât după aspectul radiografie cât şi după cel clinic.
în continuare pacientul va respecta regulile „igienei ortopedice” a genunchiului, pentru a preveni
sau întârzia apariţia gonartrozei.
■ Sinovectomia
Kinetoterapia trebuie să înceapă între a 3-a şi a 5-a zi după intervenţia chirurgicală
prin:
• posturări care să evite flexum-ul; uneori, când se prevede instalarea unei limitări importante a
mişcării, se vor aplica posturări în poziţii maxime (de flexie şi extensie), fixate cu aţele gipsate
alternate la 6-1 ore;
• mobilizări pasive şi activo-pasive (în apă sau pe uscat), a căror intensitate este în funcţie de
reacţia inflamatorie articulară.
• contracţii izometrice;
• La 7 zile după operate se începe mersul în cârje, la 10-12 zile se merge în baston, pentru ca la
3 săptămâni să se poată face un sprijin total; •S refacerea controlului motor, care va fi continuată 2-6luni.
■ Emondajul
Emondajul sau operaţia intraarticulară este o curăţire a genunchiului de
osteofite, cartilaj degenerat, corpi intraarticulari, meniscuri rupte, eventual cu ablaţia
ligamentelor încrucişate, dacă acestea sunt rupte, asociind uneori şi sinovectomia.
Chiar din perioada de tracţiune postoperatorie se începe recuperarea prin
contracţii izomerice de cvadriceps, pompaj intens cu piciorul, exerciţii contralaterale
de activare a musculaturii coapsei şi gambei.
După suspendarea tracţiunii se practică intens cunoscutele exerciţii de
mobilizare articulară, de refacere a stabilităţii şi de ameliorare a mobilităţii controlate
şi abilităţii.
Mersul se reia la 3 săptămâni cu sprijin în baston, dar nu înainte de a fi
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 26/78
Pacientul va fi învăţat să respecte î n contiunare toate regulile „igienei ortopedice” a
genunchiului. Suntem de părerea că un bolnav care a suferit un emodaj pentru o gonatroză severă să
nu mai părăsească niciodată bastonul, cu atât mai mult cu cât rezultatele pozitive ale acestei operaţii
nu se menţin în timp.
■ Patelectomia
Intervenţie chirurgicală, de multe ori necesară, nu numai în cazurile de fractură
ale rotulei, patelectomia aduce desigur un prejudiciu funcţional al aparatului extensor
al genunchiului, scăzând forţa de extensie a cvadricepsului - uneori rămânând şi un
deficit de extensie activă de 5°-10°, diminuând rezistenţa la efort şi fiind urmată chiar
de o uşoară instabihtate a genunchiului. De la sine înţeles toate aceste aspectetrebuie corectate.
Forţa cvadricepsului trebuie menţinută în perioada de imobilizare
postoperatorie (3 săptămâni cu aparat gipsat sau atelă) prin metodologia obişnuită.
Imediat după suspendarea imobilizării se vor începe exerciţiile activo-pasive şi
active de flexie extensie. Obiectivul principal este recâştigarea stabilităţii, a mobilităţii
controlate şi abilităţii genunchiului.
Mersul se va face cu sprijin în baston, până când aparatul extensor va puteaasigura securitatea deplasării, respectiv „înzăvorârea” genunchiului.
■ Procese inflamatorii articulare
Abordăm sub acest titlu general suferinţele articulaţiilor periferice nu prin
prisma entităţilor nosologice care le-au dat naştere, ci prin aceea a rezultantei clinice
a procesului inflamator articular.
Kinetoterapia este dictată de această realitate clinică. Dacă o articulaţie este
tumefiată, caldă, dureroasă, cu mobilitatea limitată etc, importantă nu este denumireabolii - „poliartrită reumatică”, „gută”, ,spondilită” ,”artrită postoperatorie sau
traumatică”, ‚”sinovită viloasă” etc. - ci gradul în care sunt prezente semnele clinice
de mai sus. între doi genunchi -unul cu poliartrită reumatiodă în stadiul I şi altul cu
aceeaşi afecţiune în stadiul III - există o deosebire mai mare decât între un genunchi
reumatoid în stadiul I şi unul cu artrită recentă de altă etiologic
Indiferenet de cauză procesul inflamator articular este cantonat în membrana
sinovială, capsula articulară, tecile şi bursa tendonului; lichidul sinovial este în exces,
îngroşarea membranei sinoviale şi excesul de lichid sinovial determină o presiune
crescută intraarticular, ceea ce tensionează structurile articulare, care devin foarte
sensibile la orice încercare de întindere (mişcare articulară), determinând durerea. în
acelaşi timp, spasmul muscular reflex determină redoare pe grupele flexoare-
aductoare, în scop proiectiv.
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 27/78
Procesul inflamator articular poate evolua în cele trei stadii: acut-subacut-
cronic, eticheta stadială punându-se pe simptomatologia cilinică (durere, sensibilitate
la presiune, tumefiere, căldură locală, limitarea mişcării) şi pe durata procesului
inflamator. Diferenţierea histologică, desigur nu intră în discuţie. Se descrie de
asemenea faza „cronic-activă”, în care procesul inflamator evoluează într-un grad
scăzut, dar pe o perioadă lungă , ca în poliartrita reumatoidă.
Obiectivele asistenţei kinetologice în procesele inflamatorii articulare, în
funcţie de fazele lor, sunt următoarele:
a) în faza acută se urmăresc:
• reducerea durerii şi inflamţiei: imobilizare articulară (atelă, bandaj gipsat, repaus simplă în
postură antalgică); tracţiune uşoară în ax, periaj sau masaj cu gheaţă;
• menţinerea mobilităţii articulare: mobilizări pasive sau auto-pasive, ori pasivo
active, fără a întinde ţesuturile; posturări în poziţii extreme (eventual cu aţele) alternante sau posturări
simple în poziţii funcţionale; exerciţii de mobilizare activă amplă contralaterală şi axio-periferică;
• menţinerea forţei şi rezistenţei musculare: exerciţii izomerice (indicaţie
controversată încă).
b) în faza subacută se au în vedere:
• reducerea durerii şi inflamaţiei: idem ca la faza acută în special repaosul
articular, dar trebuie să se ţină seama de faptul ca bolnavul, simţindu-se relativ mai bine are tendinţa
de a nu mai respecta repaosul articular.
• menţinerea mobilităţii articulare: idem ca la faza acută dar la limita mişcării se
poate tenta o forţare, pentru câştigarea amphtadinii maxime; hidrokinetoterapie, mobilizare prin
suspendare şi scripetoterapie; posturări chiar forţate, până la limita de toleranţă a durerii.
• menţinerea forţei musculare şi rezistenţei: exerciţii izometrice cu intensitate; mişcări
active de rezistenţă (manuală a kinetoterapeutului sau scripetoterapie); activităţi ocupaţionale fără
încărcare intensă.
c) faza cronic-activă are următoarele obiective:
• combaterea inflamaţiei şi tendinţei distructive, cu consecinţele ei: posturări în poziţii
fiziologice, funcţionale; utilizarea unor echipamente protective şi ajutătoare (de
exemplu orteze, obiecte cansice adaptate); un raport favorabil între activitate şi repaosul articular;
• menţinerea mobilităţii articulare: exerciţii pasive, pasivo-active, active pe
amplitudini maxime; terapie ocupaţională diferenţiată şi adecvată;
• Menţinerea forţei musculare prin: exerciţii izometrice, dimanice cu
rezistenţă progresivă (fără a depăşi limitele de încărcare articulară).
In esenţă, în artrite există două probleme ale kinetologiei de bază, care
suscită discuţii şi o constantă indecizie din partea kinetoterapeutului: exerciţiile
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 28/78
CAPITOLUL II
IPOTEZĂ, SCOP, SARCINI
II. 1 Ipoteza cercetării
Pentru efectuarea cercetării propuse s-a plecat de la dorinţa de a face o cât
mai bună evaluare a eficacităţilor metodelor şi tehnicilor aplicate în recuperarea
sechelelor post operatorii ale genunchiului având astfel posibilitatea de a răspunde la
cele mai importante întrebări care se formulează în această situaţie:
> dacă corelarea dintre măsurile ortopedico-chirurgicale şi cele recuperatorii
creează suportul necesar scurtării timpului de integrare a sportivului în activitatea de
performanţă;
> dacă un program kinetoterapeutic, judicios alcătuit, ţinând seama de
particularităţile sportului, gradului de gravitate al traumatismului, pot asigura o
recuperare integrală a sportivului în activitatea competiţională .
Având în vedere aceste ipoteze, ne vom strădui să răspundem întrebărilor şi să stabilim dacă
metodele şi tehnicile aplicate sunt eficiente şi dacă reintegrarea în activitatea sportivă specifică
profesională a persoanelor cu sechele ale genunchiului în urma traumatismelor se face într-un timp câtmai scurt.
II.2 Motivarea alegerii temei
Atras de sport în general şi observând cum ce-a mai solicitată articulaţie pune
probleme de multe ori sportivilor de performanţă m-am hotărât să fac ceva în
această privinţă.
Motivarea alegerii temei este legată de importanţa redării rapide a sportivilor, în
activitatea competiţională, iar faptul că mi-am ales pe ce-a a recuperării acestora post meniscectomie
neartroscopică a genunchiului este deoarece aceasta reprezintă unul din punctele cheie ale
ortostatismului şi locomoţiei.
II.3. Scopul şi sarcinile (obiectivele) studiului
Scopul procesului de reabilitare a sportivilor este acela de a restaura o stare optimă de
sănătate şi funcţionalitate la potenţialul maxim.
Un concept de bază în recuperarea sportivilor este reprezentat de adaptarea specifică la
solicitările impuse de sportul practicat şi de particularităţile sportivului traumatizat. Programul de
recuperare trebuie sa aibă la bază un diagnostic clinico-funcţional cât mai precis şi complet, ladefinirea căruia în cele mai multe cazuri sunt necesare examene paraclinice
suplimentare: radiologice, scintigrafice, electromiografice, iar mai nou, în medicina modernă
artograme şi examene RMN.
O problemă de importanţă deosebită este decizia intervenţiei chirurgicale în cazurile indicate
şi alegerea momentului acestuia. Cazurile care reclamă intervenţia chirurgicală, cum sunt leziunile
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 29/78
Durata procesului de recuperare, care trebuie început imediat după traumatism şi după
precizarea diagnosticului, va continua până la revenirea sportivului traumatizat la nivelul său de
competiţie, începerea precoce a recuperării, controlul procesului inflamator şi a durerilor grăbeşte
restaurarea funcţiilor şi reduce riscul sentimentelor de frustrare şi descurajarea sportivilor. Existenţa şi
întreţinerea unei motivaţii puternice la sportivi pare să fie cheia succesului recuperării optimale în cele
mai multe traumatisme sportive.
Obiectivele recuperării la sportivii traumatizaţi sunt numeroase şi se aplică unele
concomitent, altele succesiv, în funcţie de situaţia clinico-funcţională a sportivului şi de evoluţia
acestuia. Aceste obiective, aplicate în majoritatea cazurilor de traumatisme sportive sunt:
>contolul procesului inflamator şi al durerii;
>refacerea mobilităţii articulare şi a flexibilităţii ţesuturilor moi
periarticulare;
>ameliorarea forţei şi rezistenţei musculare;
>dezvoltarea tipurilor metabolico-biochimice specifice legate de sportul
practicat.
II.4. Metodele de cercetare utilizate în studiu
Pentru buna desfăşurare a lucrării de cercetare, am utilizat
următoarele metode: 1 .Metoda documentării teoretice, a studierii
bibliografiei;
2.Metoda anchetei;
3.Metoda observaţiei;
4.Metoda măsurării(explorarea şi evaluarea subiecţilor);
5 .Metoda înregistrării rezultatelor, a prelucrării lor şi
reprezentării grafice.1. Metoda documentării
Orice activitate de cercetare presupune că după alegerea temei de cercetare,
cel care realizează cercetarea să se oprească mai întâi asupra materialelor
bibliografiei care tratează tema. Documentarea constituie o etapă indispensabilă
care furnizează informaţii despre fondul
de bază al disciplinei şi toate datele recent apărute în publicaţiile periodice.Informaţiile necesare pentru desfăşurarea experimentului au fost extrase din
publicaţiile de specialitate (traumatologie, kinetoterapie, anatomie şi biomecanica).
Studiul acestor materiale a ajutat la găsirea unor căi şi mijloace utilizate în
desfăşurarea experimentului, precum şi la o mai bună documentare asupra
problemelor pe care le întâmpină recuperarea sechelelor posttraumatice ale
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 30/78
2. Metoda anchetei
A fost utilizată pentru obţinerea datelor necesare anamnezei, cu rol foarte
important în structurarea programelor de tratare-recuperare. Această metodă a
contribuit într-o mare măsură la cunoşterea condiţiilor care au generat afecţiunea şi
sechelele genunchiului, la culegerea informaţiilor despre suferinţe direct de la
subiecţi. S-a discutat cu fiecare pacient în parte, atenţia îndreptându-se asupraurmătoarelor aspecte: date personale, dinamica evoluţiei afecţiunii, condiţiile şi
cauzele care au generat-o, precum şi mijloacele de tratament administrate până în
momentul luării în observaţie. Datele obţinute au fost înregistrate în fişele individuale
din cap.III.
3. Metoda observaţiei
In orice activitate observaţia constitue contemplarea intenţionată a unui
subiect, document, fenomen sau proces, în vederea cunoaşterii ştiinţifice a acestora
prin înregistrarea şi preluarea datelor obţinute. Pe baza unor observaţii sistematice
au fost culese şi înregistrate cu privire la:
• aspectul fizic al subiecţilor (tipul constituţional şi greutatea pacientului care procură
precizări, în special pentru ortostatismul şi mersul celor cu sechele la membrele inferioare);
• poziţia sau atitudinea segmentului inferior lezat (în flexum, genuvalgum, genu varum, recurvatum);
• deformările articulare (articulaţia genunchiului mărită ca volum),
încurbări anormale ale oaselor lungi, pierderi de substanţă de ţesuturi moi (tegument şi
muşchi), cicatrici mutilante (mai ales după arsuri), atrofii musculare etc;
• aspectul tegumentelor şi ţesutului subcutanat: culoarea (modificată de
chimoză, hematom, stază vasocapilară, ischemie, hipertermie inflamatorie, etc),
roficitatea pielii şi fanerelor, enoasă superficială (varice, tromboflebită, etc), edemul
membrului inferior.
Observaţia în general a stat la baza activităţii de înregistrare a datelor, a ajutat ca în funcţie de
particularităţile fiecărui subiect să se poată elabora programe de recuperare individualizate. Această
metodă a creat posibilitatea stabilirii programelor deosebite care Ie-a prezentat fiecare subiect în parte,
care au fost cauzele care au produs modificări faţă de parametrii normali, ca şi efectele lor asupra
datelor investigate. De asemenea, a ajutat la obţinerea informaţiilor cu privire la modificările care apar
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 31/78
4. Metoda măsurării (explorarea si evaluarea subiecţilor)
Rezultatele examenului funcţional au fost obţinute pe baza: goniometriei, testingului
muscular; evaluării locomoţie!.
Cunoaşterea gradului de mişcare al unei articulaţii sau a valorii forţei unui
muşchi de a executa mişcarea unui segment este absolut necesară atât în stabilirea
unui diagnostic funcţional cât şi în evaluarea eficacităţii tratamentului.
Testarea clinică aplicată, deşi a fost exprimată cifric, are un oarecare grad de
aproximaţie. Pe valoarea mobilităţii articulare s-a realizat prin bilanţul articular. Aceste bilanţuri clinice în perioada iniţială sunt bilanţuri analitice care au vizat
articulaţia genunchiului traumatizat, din punct de vedere al mobilităţii articulare şi
forţei musculare.
Pentru cunoaşterea cât mai bună a gradului de disfuncţionalitate mio-artro-kinetică a
fost folosită fişa de examen prezentată de Tudor Sbenghe în „Recuperarea medicală
a sechelelor posttraumatice ale membrelor”, Ediţia medicală, Bucureşti, 1981 pagina
367 şi utilizat de Institutul de Medicină şi Farmacie, Clinică de Medicină fizică,
balneoclimatologie şi recuperare medicală.
Aceste metode de evaluare şi explorare au fost utilizate atât pentru aprecierea
incapacităţii funcţionale cât şi pentru stabilirea obiectivelor de etapă, în programele
de recuperare, în etapa intermediară s-a folosit testarea articulară şi măsurarea
circumferinţelor:
• circumferinţa mediorotuliană (drept/stâng);
• circumferinţa coapsei 10 cm, suprarotulian (drept/stâng);
• circumferinţa gambei 10 cm, subrotulian (drept/stâng);• mobilitate în: flexie (pasivă/activă); lateralitatea; înainte-înapoi.
în cadrul evaluării prin palpare s-a stabilit:
• temperatura tegumentelor;
• depistarea modificărilor de consisteţă a ţesuturilor moi: hipotonie
musculară, refracţie tendinoasă, miozite calcare;
• mobilitatea anormală calcară (laxitate sau ruptură ligamentară sau
osoasă);• şocul rotulian. în evaluarea staticii şi
mersului s-au luat în calcul:
> staţiunea unipodală;
> urcarea şi coborârea scărilor;
> mersul (fără sprijin cu sprijin în baston sau cârje)
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 32/78
5. Metoda înregistrărilor rezultatelor, a prelucrării lor si înregistrării grafice
De la aprecierile rezultatelor parţiale din fişe s-a trecut la compararea datelor
înscrise în centralizatoare de unde s-au extras elementele pentru analiza statistică şi
pentru reprezentarea grafică. Rotindu-se de la rezultatele din înregistrările statistice,
s-a trecut la explicaţii bazate pe descrierea şi analiza dinamicii înregistrărilor în
evoluţia lor.
Interpretarea rezultatelor trebuie să fie completată cu informaţiile domeniului
ca şi cu iconografia şi imagistica comparativă a diferitelor etape prin care a trecut
cercetarea.
Pentru reprezentarea grafică au fost folosite diagrama şi poligonul de
frecvenţă. Reprezentarea grafică s-a bazat pe tabelele analitice alcătuite cu datele şi
valorile prezente în fişele de observaţii (din cap.III).
S-au realizat reprezentări grafice (diagrame şi poligoane de frecvenţă) pentru
fiecare caz în parte pe baza valorilor luate din fişele de observaţie.
II.5. Teste şi măsurători efectuate
Pentru testarea genunchiului am utilizat metode de bilanţ articular şi bilanţ
muscular.
Bilanţ articular
Genunchiul cuprinde trei articulaţii: femurotibială şi femurotuliană care participă la
mişcările genunchiului şi articulaţia tibioperonieră superioară ce participă la mişcările gleznei. în
articulaţia genunchiului se realizează mişcări de flexie - extensie, dar şi o uşoară rotaţie internă şi
externă. Mişcările de lateralitate şi de „sertar” sunt foarte reduse, dar acestea nu se pot măsura.
Flexia - mişcarea gambei în plan sagital în jurul axului transversal. Gradul de mobilitate (0° -140°) cu şoldul extins, (0° - 140°) cu şoldul flectat, iar pasiv poate ajunge la 160°.
Poziţia de testare - şezând cu genunchiul în afara mesei de testare sau din decubit ventral
cu vârful în articulaţia genunchiului, cu braţul fix aşezat pe partea laterală mediană a coapsei şi braţul
mobil pe gamba spre maleola externă.
Extensia - propriu - zis nu există. Numai în cazul patologic de genul recurvatum avem o
extensie a genunchiului. Ca şi la articulaţia cotului, şi la genunchi se măsoară deficitul de extensie.
Rotaţia internă (0° - 30°) apare în timpul flexiei după 70° şi este o mişcare spre interior a labei
piciorului în ax vertical ce trece prin tibie.
Poziţia de testare: - şezând cu genunchiul în afara marginei banchetei la un
unghi de 90°;
- decubit ventral cu genunchiul flectat la 90°. Goniometrul se aşează paralel cu faţa plantară a
piciorului, cu vârful în dreptul calcaneului, braţul fix pe linia mediană a labei piciorului ce trece
prin metatars III Braţul mobil urmăreşte mişcarea spre interior a labei piciorului
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 33/78
Rotaţiile interne şi externe vor creşte în amplitudine cu 5° -10° în cadrul
mobilizărilor pasive.
Lateralitatea - se poate realiza numai când genunchiul este relaxat şi în
uşoară flexie, dar cu amplitudine foarte mică şi nu se măsoară.
Mişcările de sertar” - sunt patologice şi constau în mişcări de alunecare
antero- posterior ale tibiei faţă de condilii femurali. Ele se datoresc inactivităţii ligamentelor
încrucişate. Testarea se face pasiv şi cu genunchiul flectat la 90°.
Bilanţ muscular
Alături de bilanţul articular, cel muscular face parte din principala „semiologie”
a specialităţii de medicină fizică şi recuperare medicală.Bilanţul muscular (testing muscular) reprezintă un sistem de tehnici de examen manual pentru
evaluarea forţei fiecărui muşchi sau a unor grupuri musculare. De reţinut că orice evaluare a stării
muşchiului cu ajutorul unor aparate mecanice, electrice, electronice nu mai intră în cadrul acestui
bilanţ clinic muscular.
Utilizat iniţial în cazurile neurologice (în special la bolnavii cu poliomielită), în prezent
testing-ul muscular face parte din examenarea curentă şi a pacienţilor posttraumatici şi reumatici, ca şi
a unor bolnavi care au suferit intervenţii ortopedochirurgicale.Nu poate fi utilizat însă la bolnavii
neurologici cu leziuni cerebrale centrale, generatoare de spasticităţi importante.Scopul acestui bilanţ este multiplu:
> ajută la elaborarea atât a diagnosticului complet funcţional, cât şi la
precizarea nivelului lezional (măduvă, plex, trunchi nervos) al bolii neurologice;
> stă la baza alcătuirii programului de recuperare şi
stabileşte, secvenţial, rezultatele obţinute prin aplicarea acestui program;
> deteremină tipul unor intevenţii chirurgicale de transpoziţii tendomusculare;
> controlează deseori prognosticul funcţional al pacientului.Pentru executarea unui bilanţ muscular corect, sunt necesare câteva condiţii:
• un testator bine antrenat în aceste manevre şi perfect cunoscător al anatomiei
funcţionale a sistemului muscular;
• o colaborare totală din partea pacientului, căci bilanţul muscular, spre
deosebire de cel articular, este prin definiţie un proces activ;
• va fi precedat întotdeauna de bilanţul articular, căci starea articulaţiei(redoare,
durere) poate influenţa precizia bilanţului muscular;
• să nu obosească bolnavul - eventual se face în şedinţe succesive;
• sa fie executat în condiţii de confort: cameră calda, linişte, pe o masă specială
de testare, prin poziţionări corecte ale pacientului, etc;
• retestările să fie făcute de acelaşi testator, ceea ce reduce mult din gradul de
subiectivism pe care-1 implică orice bilanţ muscular(din partea pacientului, din partea
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 34/78
• înregistrarea rezultatului testing-ului muscular să fie exprimată într-un sistem
de cotare internaţional, adoptat într-o ţara sau alta(la noi în ţară sistemul este cotat
de la 5 la 0).
Problema găsirii unui sistem coerent de notaţie a forţei musculare a fost
rezolvată în decursul acestui secol în diferite feluri de diverşi medici - cercetători sau
kinetoterapeuţi. Treptat s-a ajuns la un punct de vedere comun, chiar dacă
exprimarea cotărilor diferă de la un autor la altul. La baza tuturor acestor cotări stă
ideea lui Robert Lovett, profesor de ortopedie la Harvard, care, în 1912, introduce,
primul, „testul gravitaţiei”, care a reprezentat în fond baza testing-ului muscular, pe
care mai apoi, tot el, 1-a completat cu „testul rezistenţei”. în ţara noastră s-a generalizat ultima metodă de cotare, din 1940, a Fundaţiei
Naţionale pentru Paralizie Infantilă, metodă revizuită în 1946.
La acest gen de cotare se obişnuieşte, în serviciile noastre de fizioterapie şi
recuperare medicală, pentru o mai fină departajare a forţei musculare, să se adauge
la cifra gradului acestei forţe semnalele(+) sau (-). Astfel, forţa 3+ este evident mai
mare decât forţa 3, dar mai mică decât -4, care, la rândul ei, este mai mică decât
forţa 4. Adăugarea notaţiilor cu (+) şi (-) a fost de fapt introdusă, în 1961, de cătrecercetătorii americani Smith, Iddings, Spencer, şi Harrington pentru o mai bună
diferenţiere în scopul cercetării.
Bilanţul muscular, deşi are o mare valoare clinică, rămâne un examen care poate
preta la interpretări greşite, datorită mai multor cauze:
- substituţiilor musculare, când mişcarea este realizată nu de muşchiul principal
testat, ci de cei secundari, aşa cum se întâmplă în special în distrofiile musculare
valori variabile a forţei după sex şi vârstă, ca şi în funcţie de antrenament(unilateral) sau starea
de oboseală; în aceste situaţii aprecierea gradelor de forţă 4 şi 5 poate crea confuzii;
- testării forţei pe porţiuni diferite ale amplitudinii complete de mişcare articulară - există valori
de forţă diferite ale muşchiului în funcţie de lungimea lui; trebuie respectată deci la retestări zona
arcului de mişcare testat;
- incapacităţii stabilizatorilor unui segment de a fixa acel segment pentru a testa forţa muşchilor
mobiiizatori(spre exemplu, deltoidul nu poate fi testat dacă omoplatul nu este stabilizat ca urmare a
paraliziei sau traumatismelor fixatorilor scapulei);
- musculaturii poliarticulare, care, trecând peste mai multe articulaţii, poate masca mişcarea
proprie a unei articulaţiile exemplu, flexorii lungi ai degetelor acoperă flexia propriu-zisă a pumnului.
Cotarea bilanţului muscular
După cum am precizat, la noi în ţară se utilizează scara cu 6 trepte (5-0)
pentru testarea forţei musculare
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 35/78
experienţei testatorului, care va ţine seama de vârstă, sex, masa musculară, gradul de antrenare fizică a
pacientului, etc. De obicei testatorul nu opune rezistenţă pe toată amplitudinea de mişcare, ci la
punctul cursei maxime, unde îi va comanda pacientului: „Ţine!”, încercând să-i remobilizeze
segmentul spre poziţia de zero anatomic. Forţa aplicată de testator trebuie să fie progresivă, pentru ca
pacientul să aibă timp să-şi contracteze la maximum musculatura. Apariţia unei dureri face inutilă
testarea
Forţa 4 (bună): reprezintă capacitatea muşchiului de a deplasa antigravitational, complet
segmentul contra gravitaţiei (fără altă contrarezistenţă). Pe acest concept al luptei muşchiului contra
gravitaţiei se clădeşte de fapt întreg sistemul de apreciere a forţei musculare, deoarece se bazează pe
relaţia dintre forţa de presiune a gravitatei şi greutatea segmentului respectiv, între valoarea acestei
forţe şi cea a forţei 5 există o diferenţă mult mai mare decât între valoarea ei şi cea a forţei 1, deşi, şi
într-un caz, şi într-altul există o diferenţă de forţă. în acelaşi timp există o mare variaţie între
raporturile forţă 3/ forţă 5 pentru diferiţi muşchi, lată câteva exemple de astfel de raporturi: pentm
cvadricepşi, 8/10(10%); pentru abductorii coapsei, 12/50(24%).
Valoarea forţei 3 reprezintă un adevărat prag funcţional muscular, care ar indica minima
capacitate funcţională pentru o muncă minimă ce ar cere mobilizarea, în toate direcţiile a segmentelor.
Aceasta este reală pentru membrele superioare dar nu şi pentru cele inferioare, care suportă şi
greutatea corpului, în special pentru mers, abductorii coapsei, flexorii genunchiului şi cei plantari şi
dorsali ai piciorului au nevoie de o forţă superioară forţei 3.
Forţa 2 (mediocră) : permite muşchiului să mobilizeze segmentul, dar cu
eliminarea gravitaţiei. Testarea manuală a forţei 2 cere testatorului să ştie precis cum
trebuie poziţionaţi pacientul şi segmentul respectiv pentru a pune în evidenţă forţa
„mediocră”. în general se utilizează planuri de alunecare (placi de plastic, melacart, lemn talcat, etc),
pe care segmentul respectiv alunecă uşor, mobilizat de forţa 2.
în practica clinică există unele situaţi de graniţă între gradele de forţă 3 şi 2. Astfel, o mişcare contra
gravitaţiei, dar incompletă faţă de amplitudinea maximă, va fi notată cu -3 (dacă totuşi depăşeşte
jumătatea acestei amphtudini maxime) sau cu 2+ (dacă nu atinge jumătatea acesteiamplitudini
maxime). De asemenea, dacă mişcarea nu este completă, eliminând gravitaţia, se va nota cu -2.
Forţa 1 (schiţată): reprezintă sesizarea contracţiei muşchiului prin palparea lui sau a
tendonului sau observarea unei uşoare tremurături a acestuia. Oricum, forţa 1 a unui muşchi este
incapabilă să mobilizeze segmentul. Evident, nu poate fi sesizată decât contracţia muşchilor
superficiali, care pot fi palpaţi.
Forţa 0 (zero): muşchiul nu realizează nici un fel de contracţie. Pentru muşchii profunzi nu
se poate face diferenţierea între forţele 1 şi 0.
Aplicarea testing-ului muscular pe această scară este posibilă doar pentru unii muşchi în special pentru
muşchii principali ai membrelor şi tmnchiului. De asemenea trebuie amintit că, executând un bilanţ
pentru un anumit muşchi, obţinem de fapt rezultatul activităţii unui grup de muşchi, din care este testat
cel principal.
Rezultatul bilanţului muscular se notează în fişe speciale, care cuprind toţi muşchii de testat
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 36/78
în sistemul de apreciere pe cele 6 trepte (5-0) a forţei musculare s-a putut
constata că 3 trepte se realizează antigravitaţional şi 3 cu eliminarea gravitaţiei, după
cum urmează:
- antigravitaţional (poziţia AG) 5;
- normală (N) 4;
- bună (B) 3;
- acceptabilă (A);
- fără gravitaţie (poziţia FG) 2;
- mediocră (M) 1;
- schiţată (S);
- zero (Z).
încât mişcarea de testat sa fie antigravitaţională pentru forţele N, B, A, şi să se
execute fără intervenţia gravitaţiei pentru forţele M, S, Z. Vor exista deci două
poziţionări, pe care, pentru simplificare, le vom denumi poziţia FG (fără gravitaţie) şi
poziţia AG (antigravitaţie).
Mişcarea segmentului de testat necesită o stabilizare a zonei proximale,
pentru a permite mobilizarea completă şi corectă a segmentelor distale.Pentru diferenţierea forţei 5(N) de forţa 4(B) şi a ambelor de forţa 3(A) se
aplică o rezistenţă pe zona cea mai distală a segmentului (osului) care se mişcă şi
pe care se inserează muşchiul testat. Rezistenţa realizată de mâna testatorului se
direcţionează în sens invers direcţiei de mişcare a segmentului şi se aplică după ce
segmentul a parcurs liber toată amplitudinea de mişcare. La acest nivel rezistenţa
(presiunea realizată de mâna testatorului) încearcă să readucă segmentul la poziţia
anatomică, de repaus, de plecare. Această manevră este denumită „test de rupere”
sau „break-test”.
Teoretic, aplicarea rezistenţei la pornirea mişcării sau pe parcursul ei este greşită, această manevră
ieşind din tehnica standardizată a bilanţului.
Testarea mişcării genunchiului
1. Flexia genunchiului
Muşchii principali:
> muşchiul biceps femural
> semimembranos> muşchiul semitendinos
Muşchiul biceps femural:
Origine: - partea inferioară a tuberozităţii ischiatice (lunga porţiune);
• linie aspră femurală (scurtaporţiune).
Inserţie: - tuberozitatea externă a tibiei;
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 37/78
Muşchiul semimembranos:
Origine: faţa superioară a tuberozităţii ischiatice.
Inserţie: tuberozitatea internă a tibiei.
Testatorul va fixa bazinul şi coapsa.
1. Poziţia de testare:
F.G. - decubit homolateral, membrul inferior fiind susţinut de testator în uşoară
Abducţie;
F.A. -decubit ventral;
F.O. - Poziţia decubit ventral, testatorul cu palma aşezată posterior deasupra
genunchiului, nu va palpa nici o contracţie atunci când subiectul va simula o flexie a
genunchiului;
F.1. - aceeaşi ca la F.O, dar testatorul va palpa o uşoară contracţie;
F.2. - F.G. - subiectul va efectua o flexie a genunchiului prin alunecare pe planul patului, testatorul
fixând coapsa;
F.3. - F.G. - subiectul va efectua flexia genunchiului, testatorul fixând coapsa;
F.4. - A.G. - subiectul va efectua flexia genunchiului contra unei rezistenţe aplicate la capătul distal al
gambei;
F.5. - aceeaşi mişcare ca la F.4. dar contra unei rezistenţe mai mari.
2. Extensia genunchiului
Muşchii principali:
> muşchiul cvadriceps crural, care este format din patru muşchi:
> muşchiul drept anterior;
> muşchiul crural;
> muşchiul vast intern;
> muşchiul vast extern.
Muşchiul drept anterior.
Origine: - spina iliacă anterosuperioară.
Inserţie: - prin tendonul cvadricipital pe tuberozitatea tibială.
Muşchiul crural:
Origine: - linia intertrohanteriană a femurului (inferior) şi pe linia
aspră.
Inserţie: - marginea internă a rotulei şi prin tendonul cvadricipital
pe tibie.
Muşchiul vast inte rn:
Origine: - linia intertrohanteriană a femurului (inferior) şi pe
linia aspră. Inserţie: - marginea internă a rotulei şi prin tendonul
cvadricipital pe tibie.
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 38/78
Inferior si superior al marelui trohanter, - margine externă a liniei aspre.
Inserţie: - marginea externă a rotulei şi a tendonului cvadrcipital. Testatorul va
fixa bazinul şi coapsa.
Pozi ia de testare:ț
F. G. – decubit homolateral cu piciorul opus sus inut de tensor;ț
A.G - decubit dorsal cu gamba atârnată în afara planului de sprijin;
F.O. - poziţia decubit dorsal, cu genunchiul uşor flectat şi suţinut de testator, cu
palma sub genunchi; subiectul va căuta să efectueze o extensie a gambei, dar
testatorul nu va palpa nici o contracţie la nivelul muşchiului şi tendonului
cvadricepsului;
F.l. - aceeaşi manevră ca la F.O., dar se va palpa o uşoară contracţie a muşchiului
cvadriceps;
F.2. - F.G. - subiectul va executa extensia cu gamba în flexie, va executa extensia
genunchiului prin alunecarea gambei pe planul patului;
F.3: - A.G. - subiectul execută extensia completă a genunchiului;
F.4. - A.G. - subiectul execută extensia contra unei rezistenţe mici aplicată la capătul
distal al gambei;
F.5. -A.G. - aceeaşi mişcare dar contra unei rezistenţe mai mari.
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 39/78
CAPITOLUL III
ORGANIZAREA
CERCETĂRII
III.1. Subiecţi, locul desfăşurării, materiale necesare, etapele studiului
Tabel nr.l Eşantionul de subiecţi cuprinşi în cercetareNr.
Crt
Subiecţi
Nume
Prenume
Sex Vârsta Profesia Diagnstic
clinico-
functional
Data
intrării în
tratament
Data ieşirii
din
tratament1
.1 S,L
M
M
23 Sportiv
fotbal
Meniscectomie
neartroscopica
14.01.2009 15.03.2009
2
.2
CC. F
F
22 Sportivă
baschet
Meniscectomie
neartroscopica
20.11.2009 03.01.2009
3
.3
V.C M
M
22 Sportiv
handbal
Meniscectomie
neartroscopica
9.01.2009 31.03.2009
Locul de desfăşurare: derularea experimentului, a avut loc în cabinetul de practică
individuală a profesorului Geamăn Mihai Radu, kinetoterapeut principal, situat în baza de tratament
Nicolina. Sala de kinetoterapie este dotată cu: aparate de gimnastică, spaliere, bănci de gimnastică,
scripeţi, planşe de melacart pentru uşurarea mişcărilor, bicicletă ergometrică, polikinet Kettler, mingimedicinale, gantere, haltere, saci cu nisip, tăpii metalice, suluri de corecţie, plăci cu rotile şi alte
aparate create din imaginaţia personală sau colectivă.
în toate cazurile luate în cercetare s-a constatat atrofia musculaturii coapsei şi gambei, la un caz
şi algie la nivelul articulaţiei genunchiului.
Valorile goniometrice sunt mai mici decât cele normale, toţi subiecţii prezentând redoare
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 40/78
Programul recuperator care este constituit din mijloacele descrise anterior vizează următoarele
obiective generale:
> păstrarea calităţilor fiziologice ale tuturor grupelor musculare şi articulaţiilor
netraumatizate;
> stimularea procesului de vindecare a elementelor anatomice, prin diferite proceduri (datorită
intensificării irigării sanguine);
> combaterea/prevenirea contracturilor şi refracţiilor musculare;
> rezolvarea procesului inflamator;
> prevenirea instalării tulburărilor secundare;
> prevenirea instalării/înlăturării unor deprinderi greşite datorate încercării de suplinire a funcţieideteriorate;
> recuperarea mobilităţii şi a forţei musculare ale segmentului traumatizat;
> îmbunătăţirea stării fizice şi psihice generale;
> restabilirea şi dezvoltarea deprinderilor motrice de bază şi specifice;
> îmbunătăţirea calităţii de efort;
> readaptarea la efort maximal local şi general;
> perfecţionarea desprinderilor specifice sportului practicat sau a profesiei (meseriei);
> reluarea treptată a activităţii sportive;
> îndepărtarea excesului ponderal (care solicită în mod deosebit articulaţiile membrului inferior
în general, şi cea a genunchiului traumatizat în general).
Aceste obiective enumerate anterior eu fost etapizate realizându-se şi un exemplu de program pentru
fiecare dintre cele trei etape. Programele au fost îmbunătăţite continuu, structurile de exerciţii fiind
schimbate periodic pentru a se evita stările negative de plictiseală care ar putea afecta starea psihică a
pacientului, astfel pacienţii au colaborat la executa programelor propuse cu o stare psihică bună.
III.2. Etapele de desfăşurare ale studiuluiStudiul s-a desfăşurat în mai multe etape succesive sau concomitente după cum
urmează:
• Etapa I în care s-a urmărit completarea permanentă a cunoştinţelor prin studierea
bibliografiei;
• Etapa a II-a în care s-a pornit de la selectarea subiecţilor şi pregătirea prealabilă
a locului de desfăşurare a studiului, a materialelor şi aparatelor. Utilizând mijloace
specifice metodelor de cercetare,s-a efectuat explorarea şi evaluarea subiecţilor. Au
fost evaluate fişe individuale la care au fost anexate permanent observaţii, modificări
care au apărut de-a lungul timpului, atât în programul de recuperare cât şi în evoluţie
clinică şi funcţională a subiecţilor. A fost necesară studierea
documentaţiei medicale personale ce cuprind: diagnostic, indicaţii de tratament
medicamentos, fizioterapie şi kinetoterapie. Toate aceste date la care s-au adăugat
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 41/78
finalizate prin explorare şi evaluare. Aceasta a urmărit aprecierea rezultatelor
obţinute şi a impus adoptarea unor noi măsuri terapeutice pentru etapa ulterioară;
• Etapa a IlI-a în care s-a aplicat programul de recuperare constituit din metode şi
tehnici specifice kinetoterapiei. Mijloacele kinetoterapiei abordate în alcătuirea
programelor ce aparţin gimnasticii medicale (în special gimnastica articulară,
gimnastica de târâre, gimnastica de echilibru, gimnastica respiratorie),masajului,
mecanoterapiei, scripetoterapiei, suspensoterapiei, alături de acestea fiind folosite cu
succes şi mijloacele ajutătoare din educaţia fizică şi sport ca înotul şi elementele
adoptate din atletism şi ciclism.
• Etapa a IV-a în care s-a realizat măsurarea (explorarea şi evaluarea) finală, iar pebaza datelor înregistrate şi prelucrate s-a putut face interpretarea lor comparativă şi
dinamică evoluţiei pacienţilor pe întreaga durată a studiului. Materialul obţinut a
constituit baza elaborării şi redactării lucrării;
Astfel, principalele mijloace de tratament selecţionate şi folosite pentru fiecare
din cele trei etape ale recuperării sunt:
Pentru etapa I:
> masajul;> exerciţii active şi cu rezistenţă progresivă pentru articulaţiile sănătoase din poziţiile culcat,
şezând, stând pe piciorul sănătos;
> exerciţii active şi cu rezistenţă progresivă pentru articulaţiile gleznei şi şoldului membrului
inferior corespunzător genunchiului afectat din aceeaşi poziţie ca mai sus;
> exerciţii pasive şi active de flexie - extensie a genunchiului traumatizat din decubit dorsal şi
decubit ventral;
> exerciţii izometrice cu intensitate medie pentru genunchiul lezat, din decubit
lateral, decubit ventral, decubit dorsal sau şezând cu gamba în afara planului de sprijin;
> exerciţii active de rotaţie internă şi externă în articulaţia şoldului corespunzător genunchiului
traumatizat, din decubit dorsal şi decubit ventral;
> program de rulat la bicicletă ergometrică;
> masajul
Pentru etapa a II-a:
> masajul;
> exerciţii pentru tonifierea şi dezvoltarea musculaturii extensoare a genunchiului: flexii -extensiidin poziţia stând sau stând cu sprijin la scară fixă;
> exerciţii izometrice pentru musculatura extensoare a genunchiului cu încărcătură
medie, dar cu durată mare, din poziţiile stând într-un picior cu genunchiul uşor flectat, şezând pe plan
mai ridicat cu gamba în afara planului de sprijin;
> exerciţii pentru recuperarea totală a mobilităţii articulare a genunchiului traumatizat;
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 42/78
> masajul pentru tonifierea şi dezvoltarea musculaturii extensoare a genunchiului flexii extensii
din poziţia stând sau stând cu sprijin la scară fixă;
> exerciţii de flexie - extensie a genunchiului din poziţia stând şi stând pe un picior cu creşterea
progresivă a amplitudinii şi al numărului de repetări;
> exerciţii variate de mers pe vârfuri, pe călcâie, pe merginea externă sau internă a pantei;
> exerciţii variate de alergare: cu schimbarea direcţiei controlată;
> exerciţii de sărituri selecţionate din sporturi ajutătoare: elemente de atletism adaptate, sărituri,
alergări, ciclism, înnot (stilul crawf şi spate);
> masajul
III.3.Prezentarea fişelor pacienţilor şi măsurătorile efectuate
Fisa de examen nr.l
Nume:S.
Prenume:L.
Vârstă: 23 ani
Activitate sportivă: fotbal „CFR Moldova laşi”
Diagnostic: sechele algofuncţionale posttraumatice, ruptură ligament încrucişat
anterior stâng.
Istoric: suferă un traumatism forte în timpul unui meci de campionat. Este trimis iniţial
în serviciu de recuperare cu diagnosticul: „ Ruptură menisc stâng extern”. In timpul
programului de recuperare, acuză în continuare dureri în articulaţia genunchiului.
In urma unui examen amănunţit se completează diagnosticul cu „Ruptură
ligament încrucişat anteriot - stâng cu recomandarea de intervenţie chirurgicală”.Continuă programul recuperator preoperotor. Reintră în serviciul sălii de recuperare pe data de
14.01.2009.
- tratament adjuvant: masaj, electroterapie.
Obiectivele recuperării:
- păstratea calităţilor fiziologice ale tuturor grupelor musculare;
- stimularea procesului de reducere a elementelor lezate ale genunchiului;
- resorbţia inflamaţiei;
- prevenirea instalării unor deprinderi greşite: ex: mersul cu genunchiul în flexe;
- recuperarea mobilităţii articulaţiei genunchiului (în principal flexia şi ultimele grade de extensie);
- refacerea forţei musculare (musculatura celor 4 feţe);
Observaţii: valorile înregistrate în cadrul testingului sunt luate la data intrării în tratament, la o testare
intermediară şi la ieşirea din tratament. Tratamente asociate: masaj, electroterapie.
I Durerea (+ ++ +++) Iniţial Intermediar Final
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 43/78
-la mers pe scări
-la mers pe teren plat
-in repaus
++
+
+ +
Provocată-suprarotulian
-mobilizarea rotulei
-interlinia articulară
+
m
+
+
_
-platoul tibial spaţiul
popliteu
-capul peroneului
+
II. Palpare-cald
-soc rotulian
+ +
_
-III. Măsurători (cm)-circumferinţa mediorotuliană
(dr./stg.)
39/41 39.5/39 39.5/39.5
-circumferinţa coapsei 10 cm
suprarotulian (dr./stg.)
44/42 44.5/42.5 42.5/41.5
-circumferinţa gambei 10 cm
subrotulian (dr./stg.)
37/36 37/36 37.5/36.5
IV. Mobilitate-flexie (pasivă/activă) 95/85 120/115 125/120V. Refracţii musculare + + -ischiogambierii
-drept anterior VI. Activitate-sitatiune unipodală
‚posibilă (5”)
Imposibilă-urcă, coboară scările
*uşor
•dificil
Imposibil
-mersul
*fără sprijin
*în baston
*în cârje
Imposibil
+ +
-
--
+
+
+
+
+
+
Legendă:
+++”- durere puternică
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 44/78
Indicaţii pentru recuperare
Alegerea metodelor şi mijloacelor de kinetoterapie a ţinut seama de:
- creşterea mobilităţii articulaţiei genunchiului lezat;
- creşterea forţei musculare la membrele inferioare;
- reeducarea posturii corecte;
- reeducarea echilibrului static şi dinamic;
- reeducarea şi corectarea mersului;
- îmbunătăţirea stării fizice şi psihice generale.
Dintre metodele şi mijloacele descrise s-au folosit:
- exerciţii pasive;
- exerciţii active cu ajutor,
- exerciţii cu rezistenţă;
- exerciţii la aparate;
- exerciţi aplicative.S-au aplicat şi structuri de exerciţii selecţionate din sporturi ajutătoare: elemente de
atletism adaptate, ciclism, înot, (crawl piept şi spate).
Programul şedinţei de tratament va fi alcătuit pentru întreaga perioadă a
recuperării, iar din acest program se vor detalia programe pentru fiecare etapă în
parte.
Programele pentru fiecare etapă au fost descrise în capitolul IV.
Observaţii:
Stadiu:
- 1 a început pe data de 14.10.2009
- 2 a început pe data de 28.10.2009
- 3 a început pe data de 15.11.2009
Fişa de examen nr.2
NumeC
prenume: C
Vârsta 22 ani
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 45/78
Istoric: în timpul unui antrenament, execută o întoarcere pe piciorul de sprijin.
Durata durerii: se produce inflamaţia articulaţiei genunchiului drept, în urma
controlului de specialitate are indicaţia de intervenţie chirurgicală fiind suspect de ruptură
ligamentară (L.I.A.)
Se constată la intervenţia chirurgicală că ruptura ligamentară s-a produs pe fondul
uzurii articulaţiei. Intră în tratament pe data de 20.11.2009. Tratamente asociate: masaj,
electroterapie.
I.Durerea (+,++,+++) Iniţial Intermediar FinalSpontan:
-la mers pe scări -la mers pe teren plat -în repaus
+++
+ +
Provocată-suprarotulian
mobilizarea rotulei
-interlinia articulară
-platoul tibial -spaţiul
popliteu -capului
peroneului
_
+
+
+
+
m
m
_
II. Palpare-cald + ■
-şoc rotulian
III. Măsurători (cm)-circumferinţa mediorotuliană (dr./stg.) 44/41.5 42.5/41.5 41.5/41.5-circumferinţa coapsei 10 cm
suprarotulian (dr./stg.)
47/45.5 47/45.5 47/46
-circumferinţa gambei 10 cm
subrotulian (dr./stg.)
41/42 41/42 41.5/42.5
IV. Mobilitate
-flexie (pasivă/activă)
90/80 115/110 152/120
V Retractii musculare-inchiogambierii - - -
-drept anterior + - -
VI. Activitate
- sitaţiune unipodală - - -
- posibilă (5) - - -
- imposibilă
- urcă, coboară scările + - -
- uşor TM - --dificil + - -
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 46/78
- fără sprijin + - -
- în baston + - -
- În cârje - - -- imposibil
VII. Alte date: Urcă scările cu membrul inferior întins (pozitie antalgică)
flexie şi rotaţia imposibilă (durere)
Legendă: „+++"- durere puternică
„++" - durere moderată „+" - durere
difuză „-„ - lipsa durerii
Observaţii: Valorile înregistrate în cadrul testingului sunt luate la data iniţială (data luării
sub observaţie), la o testare intermediară, apoi la testarea finală. Obiective:
Tratamentul avizat
- păstrarea calităţilor fiziologice ale tuturor grupelor musculare şi articulaţiilor
netraumatizate ale membrului inferior;- stimularea procesului de vindecare a elementelor anatomice legate, folosind diferitele
proceduri balneo-fizioterapeutice (datorită îmbunătăţirii irigării sangvine);
- combaterea contracţiilor şi refracţiilor musculare;
- accelerarea resorbţiei procesului inflamator;
- prevenirea instalării unor deprinderi greşite datorită încercării de suplinire a
funcţiei deteriorate;- recuperarea mobilităţii şi a forţei musculare a genunchiului traumatizat
Indicaţii pentru recuperare:
Alegerea metodelor şi mijloacelor de kinetoterapie a ţinut seama de:
- creşterea mobilităţii articulaţiei genunchiului lezat;
- creşterea forţei musculare la membrele inferioare;
- reeducarea posturii corecte;
- reeducarea echilibrului static şi dinamic;
- reeducarea şi corectarea mersului;
- îmbunătăţirea stării fizice şi psihice generale. Dintre metodele şi mijloacele
descrise s-au folosit:
- exerciţii pasive;
- exerciţii active conduse;
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 47/78
S-au aplicat şi structuri de exerciţii selecţionate din sporturi ajutătoare:
elemente de atletism, ciclism, înot (crawl şi spate). Programul şedinţei de tratament
va fi alcătuit pentru întreaga perioadă a recuperării, iar din acest program se vor
detalia programe pentru fiecare etapă în parte.
Programele pentru fiecare etapă au fost descrise în capitolul
IV. Observaţii: Stadiul:
- 1 a început pe data 21.11.2009
- 2 a început pe data 08.12.2009
- 3 a început pe data 21.12.2009
Fişa de examen nr. 3
Nume: V.
Prenume: C.
Vârsta: 22 ani
Activitate sportivă: handbal, Vaslui
Diagnostic: sechele algofuncţionale, ruptură de menisc extern
Istoric: în timpul unui meci de antrenament efectuează o aruncare la poartă prin
săritură Este dezechilibrat de un adversar şi la aterizare calcă greşit, suferind untraumatism posttraumatic la genunchiul drept.
în urma examenului de specialitate se constată leziune de menise extern drept. Este internat în
dinică de specialitate unde se intervine chirurgical artroscopic. Intră în serviciul nostru pe data
de: 09.01.2009. Tratamente asodate: masaj, electroterapie
Iniţial Intermediar Final20.02.2009 13.03.2009 31.03.2009
I.Durerea (+,++,+++)
Spontan-la mers pe scări -la mers pe teren plat -în repaus - -Provocată-suprarotulian -mobilizarea rotulei -interlinia + + ■articulară -platoul tibial -spaţiul popliteu -capului peroneuluiII. Palparecald - ■
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 48/78
(dr./stg.)-circumferinţa gambei 10 cm subrotulian
(dr./stg.) 47/48 47.5/48 47.5/48IV. Mobilitate-flexie (pasivă/activă) 38/39 38.5/39 38.5/39V.AIte date: durerea limitează mişcările 100/90 120/115 130/120
Legendă
„+++”-durere puternică„++”- durere moderată
„+”- lipsa durerii
Pentru subiectul (pacienta) V. C, tratamentul recuperator a urmărit
următoarele obiective:
- păstrarea calităţilor fiziologice ale tuturor grupelor musculare şi articulaţilor
netraumatizate ale membrelor inferioare;stimularea procesului de vindecare a elementelor anatomice lezate ale genunchiului
prin diferite proceduri balneofizioterapeutice şi kinetoterapeutice;
- combaterea, prevenirea contracţiilor musculare;
- accelerarea resorbţiei inflamatorii;
- prevenirea instalării tulburărilor secundare (ganalgie cronică intermitentă,
entorse recidivante, redoare, nesiguranţă articulară la efort etc);
- prevenirea instalării unor deprinderi greşite: mersul cu genunchiul în flexum
pentru a evita durerea apărută la mobilizare;
- recuperarea mobilităţi articulaţiei genunchiului drept;
- refacerea forţei musculare a membrului inferior traumatizat (semimembranos,
semitendinos, croitor, drept intern şi pe vastul intern).
Observaţii:
Valorile înregistrate în cadrul testingului sunt luate de la data iniţială (data luării
sub observaţie) în stadiul Îşi până la ieşirea din tratament (stadiul 3).
Indicaţii pentru recuperare
Alegerea metodelor şi mijloacelor de kinetoterapie a ţinut seama de:
- creşterea mobilităţii articulaţiei genunchiului lezat;
- creşterea forţei musculare la membrele inferioare;
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 49/78
- îmbunătăţirea stării fizice şi psihice generale.
- reluarea treptată a activităţilor sportive.
- Dintre metodele şi mijloacele descrise s-au folosit:
- exerciţii pasive;
exerciţii active conduse;
- exerciţii cu rezistenţă;
- exerciţii la aparate;
- exerciţii aplicative.
S-au aplicat structuri de exerciţii selecţionate din sporturile ajutătoare:
elemente de atletism adaptate, ciclism, înot (crawl şi spate). S-a folosit şi cura de
teren.
Programul şedinţei de tratament va fi alcătuit pe întreaga perioadă a
recuperării, iar din acest program se vor detalia programe pentru fiecare dintre cele 3
etape în parte.
Programul pentru fiecare etapă au fost descrise în capitolul IV.
Observaţii:
Stadiul:1 a început pe data 20.02.2009
2 a început pe data 13.03.2009
3 a început pe data 31.03.2009
CAPITOLUL IV
REZULTATELE CERCETĂRII
IV. 1. Prezentarea rezultatelor teoretice finale propuse (modele,programe, strategii etc)
Pe baza rezultatelor obţinute la testarea iniţială, testarea intermediară şi cea
finală s-au realizat tabele conţinând dinamica valorilor goniometrice ale flexiei
(pasivă/activă) obţinute în urma măsurării circumferinţelor în cele trei etape pentru
fiecare subiect în parte.
Din tabele s-au extras elementele pentru analiza statistică şi pentru
reprezentarea grafică. Reprezentarea grafică prezintă dinamica valorilor măsurate în
cele trei etape pentru flexia pasivă comparativ cu flexia activă.
Reprezentarea grafică a fost făcută pentru fiecare subiect în parte şi comentate
rezultatele.
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 50/78
Instituirea măsurilor terapeutice aplicate în programul de recuperare a ţinut
cont de gravitatea leziunii şi tipul lezional.
Manifestările clinice asemănătoare au impus adoptarea unei atitudini
terapeutice care a ţinut cont de obiectivele generale ale recuperării sechelelor
posttraumatice ale genunchiului.
Sechelele traumatismelor genunchiului afectează fie stabilitatea, fie mobilitatea,
fie ambele, prima eventualitate fiind mult mai gravă decât cea de-a doua. Drept
urmare, recuperarea funcţională va urmări recuperarea stabilităţii şi/sau recuperarea
mobilităţii genunchiului.
Durerea poate determina ea însăşi incapacitatea funcţională sau să contribuie în grade variabile la această incapacitate. De aceea, în recuperare devine obiectiv
de prim ordin.
Desigur că există unele particularităţi metodologice tot unul sau toate cele trei
obiective ale recuperării genunchiului.
Prima măsură terapeutică aplicată a urmărit obţinerea indoloritătii. Pentru
aceasta au folosit metode analitice ca medicaţia antiinflamatorie şi antalgică,
crioterapie sau termoterapia, electroterapia.Indoloritatea este primul obiectiv în recuperarea genunchiului posttraumatic nu
numai pentru că un genunchi dureros este practic nefuncţional (atât pentru statică
cât şi pentru dinamica individuală), ci şi pentru faptul că durerea limitează mult
posibilitatea de recuperare a elementelor sechelare disfuncţionale posttraumatice.
Pentru obţinerea stabilităţii s-a urmărit tonifierea musculaturii stabilizatoare a
genunchiului prin exerciţii izometrice şi exerciţii cu contrarezistenţă şi la o serie de
aparate ca: bicicleta ergometrică, steeper-ul, covorul rulant, halteroscaunul. S-a
urmărit aplicarea unor structuri de exerciţii prin tonifierea cvadricepsului (foarte
important în stabilitatea genunchiului), tonifierea ischiogambierilor, a tricepsului sural
şi a tensorului fasciei lata. Prin tonifierea musculaturii genunchiului va fi asigurată o
bună stabilitate acestei articulaţi.
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 51/78
în ceea ce priveşte mobilitatea articulară, aceasta este de regulă compromisă
atât în cazul genunchiului antrenează o stare disfuncţională la mers, stat pe scaun,
aplecat, etc. Redoarea genunchiului implică două aspecte în recuperare:
- recâştigarea unei extensii complete, respectiv reducerea flexumului;
- recâştigarea unei flexii cât mai aproape de normal.
Pentru reducerea flexumului s-au evitat continuu posturile în flexum,
poziţionându-se mereu membrul inferior pentru extensie cât mai completă. S-au
aplicat mişcări active de extensie şi ca metode adjuvante: masajul, ultrasunetul,
diadinamicele, medicaţia antialgică şi antiinflamatorie.
Pentru creşterea amplitudinii flexiei au fost folosite complexe de exerciţii
pasive, exerciţii active libere şi la cuşca de scripetoterapiei (cu contragreutăţi) care,
uşurează mişcarea determinând tracţiuni - întinderi. Au fost utilizate exerciţiile de
contractie-relaxare pentru întinderea contracturii -refracţiei aparatului extensor şi
exerciţii gestice uzuale
pentru reeducarea funcţională a genunchiului ca: mersul, urcarea şi coborâreascărilor, păşitul peste (săritul peste), aplecatul.
Toate aceste procedee au fost precedate de aplicarea căldurii şi masajului.
Masajul s-a adresat musculaturii coapsei şi articulaţiei genunchiului folosind tehnica
Cyriax.
Şedinţa de kinetoterapie a început cu un masaj pe tot membrul inferior. Masajul
trebuie să fie lejer, în sensul întoarcerii circulaţiei venoase, de la periferie spre centru
(de la nivelul gambei spre şold), mai ales în primele şedinţe, apoi manevrele de viugradat mai profunde pentru a mobiliza şi prelucra masele musculare.
La nivelul ligamentar, masajul se va aplica sub forma unei fricţiuni vibrate sau
sub forma mobilizărilor transversale profunde. Mobilizarea transversală profundă a
fost descrisă de J.H. Cyriax.
Mobilizarea unui ligament pe planurile profunde permite eliberarea aderenţelor
care limitează jocul ligamentar şi în egală măsură, amplitudinea articulară.
Masajul articulaţiei genunchiului se efectuează punând genunchiul în flexie,
dacă e posibil, cu posturi cu amplitudine crescută progresiv, apoi în extensie.
în cursul masajului, realizarea câtorva mişcări active pentru facilitarea
asuplizării ligamentelor sunt indicate.
în cursul masajului unei cicatrici se vor face manevre de fricţiune uşoare pentru
asuplizarea şi desprinderea aderenţelor pielii de ţesuturile subadiacente.
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 52/78
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 53/78
- mers fără cârje - trecerea pe baston mâna controlaterală pentru încă 2 săptămâni
> 12 săptămâni -3 luni
se continuă programul activ
II. Program de recuperare pentru genunchiul traumatic
Partea Conţinutul Indicaţii şi observaţiiII Exerciţii active şi cu rezistenţă
pentru articulaţiile sănătoase;
- Exerciţii active şi cu rezistenţăprogresivă pentru articulaţiile
gleznelor şi şoldului membrului
inferior afectat;
Exerciţii active de rotaţie internă
şi externă în articulaţiile şoldului
corespunzător genunchiului
traumatizat;Exerciţii pentru tonifierea şi
dezvoltarea musculaturii
extensoare a genunchiului;
Exerciţii variate de mers (pe
călcâie, pe marginea internă sau
externă a plantei) şi de alergare uşoară;
- Ciclism, înnot (crawl şi spate);
Se folosesc poziţiile culcat,
şezând şi stând pe membrul
inferior sănătos;Se realizează din aceleaşi
poziţii;
Se realizează din decubit
dorsal şi decubit ventral; - Se
folosesc aceleaşi poziţii ca mai
sus;
Se folosesc exerciţiile:izometrice cu intensitate
medie,
genuflexiuni până la 90°;
Cu flexia limitată a
genunchiului -rulat la
cicloergometru;
III - Masajul coapsei şi a genunchiului;- Exerciţii de relaxare combinate cu
exerciţii de respiraţie;
- Din decubit dorsal cu şezând.
Programul de etapă
Stadiul I.
Obiective:
a) păstrarea calităţilor fiziologice ale tuturor grupelor musculare şi articulaţiilor
netraumatizate;
b) îmbunătăţirea stării fizice generale;
c) stimularea procesului de vindecare a elementelor anatomice lezate, prin diferite
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 54/78
f) prevenirea instalării unor deprinderi greşite datorită încercării de suplinire a funcţiei
deteriorate;
g) recuperarea mobilităţii şi a forţei musculare a segmentului traumatizat;
h) combaterea cre terii în greutate;ș
Programul de recuperare cuprinde:
a) masajul membrului inferior;
b) în decubit dorsal, aducerea membrului inferior întins sus.Revenire 3-5 serii de câte 20
ridicări (a membrului lezat) ;(Fig.l)
Fig. 1
c ) în decubit ventral,ducerea piciorului întins în sus, revenire (dozare ca la ,,b");
(Fig.2)
Fig.2
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 55/78
d ) în decubit lateral corespunzător membrului sănătos. Ridicarea membrului întins în sus
(abductie) şi revenire (aceeaşi dozare); Exemplele „b", „c" şi „d" se vor executa alternativ;
(Fig.3)
Fig.3
e ) în decubit dorsal, ridicarea membrului la 45° şi menţinerea aceeaşi
poziţii între 10-20 secunde de 10 ori;f) în decubit dorsal, ridicarea genunchiului spre piept târând călcâiul
spre sol, apoi revenire (50 ori);
g) în decubit dorsal, ridicarea genunchiului şi revenire (50 ori);
h) în decubit dorsal, ridicarea genunchiului spre piept, revenire. La
revenire nu se va aşeza pe sol călcâiul (3x30 ori);
i) în decubit ventral, genunchii îndoiţi, gambele la verticală, ducerea
membrelor inferioare lateral stânga, revenire, apoi aceeaşi spre dreapta
(40 ori);
j) şezând pe un plan mai ridicat cu gamba în afara sprijinului, întinderea genunchiului şi
menţinerea poziţiei având un sac cu nisip plasat pe gleznă(greutatea sacului = 1-5 Kg);
(Dozare 10 x 10-20 secunde); (fig.4,5.)
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 56/78
k) masajul coapsei şi genunchiului.
Stadiul II
Obiective:
a) Restabilirea mobilităţii genunchiului;
b) înlăturarea eventualelor deprinderi greşite;
c) Restabilirea deprinderilor motrice de bază şi specifice;d) îmbunătăţirea calităţii de efort;
e) Combaterea creşterii în greutate.
Programul de recuperare cuprinde:
a)masaj;
b) în decubit dorsal - bicicleta efectuată cu membrele inferioare lipite
(simultan) 5x20 ori;c) în decubit lateral corespunzător membrului sănătos. Bicicleta cu membrele
inferioare Iipite (5x20 ori);
d) stând cu faţa la scară fixă, apucat la înălţimea şoldurilor - joc de gleznă
cu amplitudine scăzută (5x1 min);
e) stând cu faţa la scară fixă, apucat de scară deasupra capului, coatele uşor îndoite;
îndoire a genunchilor şi revenire 5x20 ori. în şedinţa următoare, mâinile vor fi
coborâte din ce în ce mai jos pentru a permite creşterea amplitudinii îndoirii
genunchilor.
f) şezând pe un plan mai ridicat cu genunchiul înafara suprafeţei de sprijin cu un sac
de nisip (3-5 Kg) legat de gleznă. întinderea genunchiului apoi revenire 5x20 ori;
g) mers cu ridicarea cât mai sus a genunchiului spre piept (3x20metri);
h) alergare uşoară( 10x20 metri);
i) aruncarea unei mingi medicale de 1x3 Kg. Cu ajutorul vârfului piciorului plasat sub
minge şi cu ridicarea accentuată a genunchiului spre piept (5 serii x 10 aruncări);
j) deplasare laterală cu uşoare fandări pe genunchiul traumatizat (10x5);
k) masaj relaxator la sfârşit.
Stadiul III.
Obiective:
a) Dezvoltarea calităţilor motrice de bază;
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 57/78
e) Îndepărtarea excesului ponderal;
Programul de recuperare cuprinde:
a) masaj;
b) alergare în jurul sălii (2x4 min);
c) alergare cu ridicarea genunchilor la piept (5xl0metri);
d) stând cu faţa la scară fixă, apucat la înălţimea umerilor, îndoirea genunchilor şi
revenire; se creşte de la 2 serii până la 5 serii a câte 50;
e) stând cu faţa la bară fixă, apucat la înălţimea umerilor, cu genunchiul accidentat
îndoit, piciorul sprijinit pe treapta a 6-a sau a 8-a; Apucat de scară cu braţele întinse sus.
Se execută întinderea genunchiului cu ridicarea trunchiului în stând pe un picior pe scară.
Revenire în poziţia iniţială (5x10).
f) stând cu faţa la scară fixă, apucat la nivelul umerilor, membrul
sănătos sprijinit cu călcâiul pe vârful piciorului corespunzător genunchiului afectat, îndoirea
genunchiului până la 90°, apoi revenire (5x20);
g) sărituri pe loc pe ambele picioare (5x10); h) Alergare şerpuită (3x50 m);
i) Sărituri cu coarda pe loc sau în uşoară deplasare (5x20);
j) Stând pe un picior cu faţa la scară fixă cu genunchiul îndoit la 90°, apucat la înălţimea
umerilor, menţinerea acestei poziţii (10x20secunde);
k) Masajul coapsei şi genunchiului.
Refacerea mobilităţii genunchiului:
I. Reducerea flexiei
Reducerea flexiei acestei articulaţii se poate face:
A) Prin adaptarea unor posturi:
Exerciţiul 1 - aşezat ghemuit (genuflexiune), cât permite
mobilitatea genunchiului cu mâinile în sprijin pe bază;
Exerciţiul 2 - în decubit ventral se fixează pe gambă o coardă care trece pe un
scripete peste capul pacientului; la capătul corzii se pune o greutate. Exerciţiul se
realizează la cuşca de scripetoterapie;
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 58/78
Exerciţiul 3 -subiectul în decubit dorsal: tine picioarele pe mingea medicinala şi ţine
gamba în flexie.(Fig.6,7)
Fig.6 Fig.7
B) Prin mobilizări pasive:
Exerciţiul 4 - subiectul şezând: kinetoterapeutul face priză pe treimea distală acoapsei şi a gambei, executând flexia;
Exerciţiul 5 -pacientul în decubit dorsal, cu şoldul flectatjdnetoterapeutul
execută flexia genunchiului (dreptul anterior este relaxat);
Exerciţiul 6 - pacientul în decubit ventral: kinetoterapeutul
fixează coapsa la masă, face priză pe gambă şi distal seexecută flexia.
C) Prin mişcări autopasive:
Exerciţiul 7 - cea mai simplă automobilizare este presarea pe faţa anterioară a
gambei cu gamba opusă - pacientul în şezând sau în decubit ventral;
(Fig. 8)
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 59/78
Exerciţiul 8 - din poziţia în genunchi sau „patrupedă" se lasă şezutul spre taloane,
forţând flexia genunchiului. Exerciţiul se poate executa de la o flexie de minimum 60° (pentru
poziţia „patrupedă") sau la 90° pentru poziţia în genunchi;
Exerciţiul 9 - din ortostatism, cu mâinile sprijin pe bază se lasă corpul în jos în
genuflexiune.
D) Prin mişcări active:
Exerciţiul 10 - din decubit dorsal, cu sau fără o patină cu rotile lapicior, pacientul alunecă pe o placă în flexie - extensie sau pedalează în
aer;
Exerciţiul 11 - din decubit homolateral, pe o placă talcată, se mobilizează
genunchiul în flexii repetate;
Exerciţiul 12 - din ortostatism, se execută genuflexiuni pe ambele membre
inferioare sau doar membrul inferior afectat.
II. Reeducarea extensiei
Reeducarea extensiei genunchiului se face:
A) Prin adaptarea unor posturi:
Exerciţiul 1 - subiectul în decubit dorsal, cu un sul la nivelul gleznei; Variantă:
din şezând, cu talonul sprijinit de un scaun cu sau fără greutate pe genunchi
-exerciţiul este utilizat pentru reducerea flexum-ului;
Exerciţiul 2 - subiectul în decubit ventral,cu gamba în afara mesei şi coapsa
fixată printr-o chingă; de gambă se atârnă o greutate sau se recurge la un scripete;
Exerciţiul 3 - subiectul în decubit dorsal cu gheata de tracţiune pe
picior se tractionează continuu în ax.
B)Prin mobilizări pasive:
Exerciţiul 4 - pacientul în şezând, cu trunchiul aplecat în faţă: kinetoterapeutul
execută extensia, făcând două prize - una pe faţa anterioară a coapsei flexând-o la
scaun şi alta pe gambă,distal; exerciţiul urmăreşte întinderea ischiogambierilor;
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 60/78
Exerciţiul 5 - subiectul în decubit ventral: priză pe gambă proximal(pentru
realizarea extensiei şi alunecării) şi distal (pentru realizarea extensiei şi rotaţiei
externe) - coapsa este flectată prin chingă la masă;
Fig.10
C) Prin mobilizări autopasive:
Exerciţiul 7 - subiectul în decubit ventral cu coapsa fixată: gamba şi piciorul
contralateral împing spre extensie membrul inferior afectat;
Exerciţiul 8 - pacientul în poziţie „patrupedă": gamba interesantă este
fixată prin chingă la masă; corpul se deplasează înainte prin tracţiunea
mâinilor pe margine mesei.
III. Reeducarea mobilităţii rotulei
Exerciţiul 1 Manipularea rotulei se face:
a) crural;
b)cranial (invers)
c)extern;
d)intern (invers ca la „c")
Refacerea forţei musculare
Tehnici şi exerciţii de creştere a forţei
Aşa cum s-a arătat, pentru a creşte forţa musculară este obligatoriu să se
execute un tip
de contracţie musculară. Totuşi, vor fi reamintite şi o serie de alte tehnici, cum
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 61/78
pe fondul căreia exerciţiile cu contracţie musculară să aducă câştigul de forţă
scontat.
Exerciţii izometrice
Clasic, se practică cele două tipuri de exerciţii despre care deja am discutat:
1. Exerciţii unice scurte izometrice zilnice (EUSIZ): o contracţie de 6 sec. pe zi.
2. Exerciţiile repetitive scurte izometrice zilnice (ERSIZ): 20 de contracţii a 6 sec, cu o pauză
de 20 sec. între ele - o şedinţă pe zi.
Condiţie de bază: realizarea unei tensiuni de contracţie egală cu 60-70% din cea maximă.
Există şi alte formule de exerciţii, dintre care noi ne-am obişnuit să utilizăm:
3. Grupajul de 3 contracţii a 6 sec, cu o pauză de 30-60 sec, între contracţii - se poate repeta
de 2-3 ori pe zi.
Opoziţia faţă de mişcare pentru realizarea izometriei se realizează în diferite
modalităţi, în general rezistenţa o opune kinetoterapeutul sau pacientul însuşi - cu celălalt
membru - sau se recurge la un obiect imobil (zid, birou, tocul uşii, etc). La descrierea
exercitiilor, vor fi expuse şi"acesîe modalităţi".
1. Exerciţiul maximal scurt (EMS). D.L.Rose şi colaboratorii săi, plecând de la
contracţia izometrica scurtă, iniţiază EMS, care este un exerciţiu dinamic cu încărcare maximă. Se testează progresiv greutatea maximă care poate fi ridicată şi
menţinută 5 secunde. Această greutate este notată IRM, adică greutatea maximă
care poate fi ridicată o dată (1 repetiţie maximă). Metodologia este aceeaşi ca pentru
contracţia izotermică, respectiv o ridicare pe zi sau 3 ridicări cu pauze de 1-2 minute
între ele.
2 Exerciţiul maximal cu repetiţie (EMR). Se urmăreşte prin creşterea progresivă a
greutăţilor să se testeze acea greutate care poate fi ridicată de 10 ori (10 repetiţii maxime=10
RM). După ce testarea a fost făcută şi s-a găsit greutatea care poate permite 10 RM, se vor
executa zilnic astfel de exerciţii. La 5-7 zile se retestează noua rezistenţă pentru 10 RM. O
variantă a tehnicii este propusă de McQueen, şi anume 4 seturi de 10 RM pe zi, de 3 ori pe
săptămână.
3. Tehnica "fractionată" De Lorme-Watkins . De Lorme şi-a denumit tehnica " exerciţiu
cu rezistenţă progresivă", care reprezintă nu numai o metodă, ci şi un "principiu
metodologic" , pentru creşterea forţei şi rezistenţei musculare.
Tehnica De Lorme este compusă din trei seturi:• Setul 1-10 ridicări cu 1/2 10 RM; ,
• Setul al II-lea -10 ridicări cu 3/4 10 RM;
• Setul al III-lea - 10 ridicări cu 10 RM; între seturi se intercalează o pauză de 2-3
minute. Aceste exerciţii se realizează o dată pe zi, de 4 ori pe săptămână. în ziua a
ă 10 RM i 1 RM i î il l ă â l 3 ii
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 62/78
Există multe variante ale acestei scheme. Autori ca McMorris, Elkins, Rudd,
Luscombe,etc. au propus unele modificări ale schemei originale, fie în ce priveşte
procentul din 10 RM cu care se lucrează pe diferite serii, fie în ce priveşte numărul
de serii pe zi. Ne permitem şi noi să considerăm că rigiditatea schemei De Lorme-
Watkins nu-şi are rostul în kinetologie. Trebuie acceptat principiul progresiei
rezistenţei, iar modalitatea de realizare trebuie adaptată fiecărui pacient, în funcţie de
particularităţile lui.
în ultimul timp, în clinicile de recuperare se utilizează pentru economia de timp
o noua varianta: se realizează zilnic cele 10 RM; daca peste 1-3 zile pacientul poate
să ridice de 15 ori la rând greutatea 10 RM, acesta se va creşte până la altele 8-10RM şi aşa mai departe.
4. Exerciţii rezistive regresive (tehnica Oxford) au fost recomandate iniţial de
Zinovieff şi susţinute apoi de McGovern şi Luscombe.
Schema tehnicii Oxford este compusă din patru serii:
• Setul I: 10 ridicări cu 10 RM
• Setul al II-lea: 10 ridicări cu 90% 10 RM
• Setul al III-lea: 10 ridicări cu 80% 10 RM• Setul al IV-lea: 10 ridic [ri cu 70% 10 RM
• Etc. (până la 10 seturi)
Logica unei astfel de tehnici este că muşchiul oboseşte treptat şi că, în fond fiecare set
reprezintă o performanţă aproape maximă pentru starea fiziologică a muşchiului din
momentul respectiv.
Schimbarea mereu a greutăţilor face ca această tehnică să nu fie prea agreată, nici de
pacient, nici de kinetoterapeut.
Tehnica Oxford este regresivă în cadrul seriilor zilnice, dar evident şi în acest caz
progresia este asigurată prin retestarea 10 RM la 5-7 zile.
5. Exerciţiile cu 10 RM (repetiţii minime). în cazul în care muşchiul este prea
slab
pentru a ridica de 10 ori chiar propria greutate a segmentului, principiul exerciţiului
dinamic
cu rezistenţă progresivă se poate totuşi aplica. Se testează care este ajutorul
(asistarea minimă necesară) pentru a se realiza cele 10 ridicări. De obicei acesteexerciţiise fac cu ajutorul scripetului cu contragreutate. Odată fixate 10 RM, se
procedează la alcătuirea diverselor scheme de antrenament, ca şi la tehnicile cu 10
RM.
Clasic schema este:
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 63/78
Tonifierea musculaturii extensoare: A) Exerciţii globale:
1. Pacientul în decubit dorsal, cu coapsa întinsă, gamba în afara masei;
membrul inferior opus, flectat, se sprijină cu piciorul pe masă; kinetoterapeutul face
priză pe faţa dorsală a piciorului şi pe faţa anterioară, distal pe gambă; pacientul
execută întâi flexia dorsală a piciorului, apoi in continuare extensia gambei. Mişcările
sunt contrate de kinetoterapeut în aşa fel încât flexia dorsală a piciorului să fie
complet blocată, dar extensia gambei să-şi urmeze amplitudinea în totalitate.
2. Aceeaşi poziţie ca la exerciţiul „1"; antrenează tripla flexie: membrul inferior
afectat pleacă de la poziţia de triplă flexie. Kinetoterapeutul se opune la extensia
piciorului (flexie plantară), apoi în continuare la extensia gambei care se execută
concomitent şi cu întinderea coapsei.
3. Aceeaşi poziţie ca la exerciţiul „1"; kinetoterapeutul face priza pe faţa anterioară a
coapsei, distal, şi pe gambă, tot distal: pacientul încearcă flexia coxo -femurală
(blocată de kinetoterapeut) şi executată în continuare extensia contra rezistenţei
opuse de kinetoterapeut.4. Aceeaşi poziţie ca la exerciţiul „1"; membrul inferior în triplă flexie (membrul
inferior opus întins), kinetoterapeutul face priză pe faţa dorsală a coapsei şi pe faţa
ventrală a gambei; se contrează încercarea de extensie a coapsei, apoi în lanţ se
rezistă la extensia gambei. Se realizează contracţia simultană a cvadricepsului şi
ischiogambierilor. Mişcarea de extensie a genunchiului se poate continua cu
extensia piciorului.
5. Din decubit dorsal, cu gamba la marginea mesei sau şezând, se execută extensii,
încărcând progresiv gamba distal.
6. Din ortostatism se trece în ghemuit şi din nou în ortostatism. Taloanele se ridică
de pe sol în timpul exerciţiului pentru a se menţine trunchiul vertical. Dacă tălpile
rămân pe sol, trunchiul se va înclina spre faţă, solicitând prea mult extensorii şoldului
(ischiogambierii). Efortul extensorilor se poate mări dacă se iau în mâini gantere sau
haltere pe umeri.
7. Exerciţii cu îngreuiere la halteroscaun, cuşca cu scripeţi, helcometru şi
aparatura Kettler.(Fig.ll)
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 64/78
Fig. 11
B) Exerciţii selective:
8. Din ortostatism se flectează membrele inferioare şi se menţine articulaţie coxo
-femurală flectată la 90°. Din această poziţie se execută extensia genunchiului. Antrenează cele trei capete monoarticulare ale cvadricepsului (fără dreptul anterior
care este poliarticular). Subiectul în decubit dorsal, cu membrul inferior interesat în
uşoară flexie a genunchiului
9. Kinetoterapeutul apucă rotula trăgând-o în jos şi în afară; se comandă extensie
completă,cu tracţionarea rotulei în sus şi înăuntru. Urmăreşte antrenarea vastului medial (cu
rol în tracţionarea internă şi în sus a rotulei).
10. Subiectul în şezând pe masă cu membrul inferior interesat în uşoară flexie şi şoldul în
rotaţie internă. Kinetoterapeutul opune rezistenţă pe faţa antero - externă a tibiei, distal.
Contracţia se dirijează în special pe vastul extern şi tensorul fasciei lata.
Tonifierea musculaturii flexoare
1. Subiectul în decubit dorsal, cu coapsa la marginea masei; kinetoterapeutul face priză pe faţa dorsală a coapsei şi pe talpă. Pacientul execută o extensie de coapsă contrată de
kinetoterapeut, apoi o extensie de picior (de asemenea contrată), în continuare flectând
genunchiul. Contrarea extensiei coapsei pune în tensiune ischiogambierii, iar pentru picior
-gemenii.
2. Pacientul în decubit dorsal cu articulaţiile şoldului şi genunchiului uşor flectate,
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 65/78
3. Exerciţii cu îngreuiere la cuşca cu scripeţii, helcometru.
4. Din stând pe membrul inferior opus celui interesat, membrul inferior afectat purtând o
sandală cu greutăţi. Se execută flexii cât mai complete. Echilibrul este realizat prin prinderea
unei şipci de la scara fixă. Ridicarea greutăţii determină contracţia concentrică, revenirea
lentă a gambei asigură contracţia excentrică.
Refacerea stabilităţii, mişcării controlate si abilităţii
Aşa cum s-a arătat, realizarea reeducări aparatului neuromioartrokinetic sau,
altfel spus, realizarea controlului motor are 4 etape de bază:
> reeducarea mobilităţii;
> a stabilităţii;
> mobilităţii controlate ;
> abilităţii.
Ultimile două etape se încadrează în acest obiectiv al kinetologiei, pe care l-am
numit mai
cuprinzător prin noţiuni relativ echivalente: „coordonare" - „control" -„echilibru".
înţelegem prin coordonare „combinarea activităţii unui număr de muşchi în cadrul
unei scheme de mişcare continuă, lină, executată în condiţii normale". O mişcare
„coordonată" presupune, ipso facto, şi contol, şi echilibru. O activitate coordonată
este automată, nepercepută conştient, deşi ea poate fi îndeplinită şi conştient.
Controlul activităţii coordonate este monitorizat prin mecanismul de feed-backal
propriocepţiei şi centrilor subcorticali. Dacă propriocepţia senzitivă sau centrii
subcorticali sunt afectaţi, contolul vizual al mişcării, cu intervenţia centrilor corticali,
pot substitui coordonarea mişcării, dar niciodată aceasta nu va fi la fel de fină caatunci când feed-back-ul proprioceptiv este intact.
Coordonarea mişcărilor este un proces care se obţine după foarte multe
repetări, ea dezvolându-se pe măsură ce copilul creşte. Coordonarea se poate
„antrena", putându-se ajunge la performanţe extraordinare. Să privim mâinile unui
pianist sau ale unui violonist în timpul unui concert şi vom realiza amploarea acestor
performanţe.
Dezvoltarea coordonării înseamnă o creştere a preciziei mişcării, o economie
maximă de efort muscular prin ieşirea din activitate a oricărui muşchi inutil de activat
pentru respectiva schemă. Aceasta înseamnă inhibiţia oricărei iradieri „inutile" a
excitaţiei în cortex. Dezvoltarea coordonării determină apariţia deprinderilor motrice
care au la bază engramele motorii, mişcarea volitională nefiind altceva decât
selectarea, modificarea şi combinarea engramelor fixate în centrii subcorticali.
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 66/78
coordonarea este obţinută;
- Orice contracţie a musculaturii care nu este necesară unei activităţi date trebuie
evitată. A repeta contracţii pentru o astfel de
musculatură înseamnă a o introduce în engrama activităţii respective -inhibiţia
iradierii nu se mai produce, coordonarea va fi compromisă
- Pentru a întări percepţia senzorială corectă a unei engrame corecte se vor utiliza
toate mijloacele posibile: explicaţii verbale, înregistrării cinematice, desene, etc
- Exerciţiile de coordonare cer concentrare din partea pacientului. Orice semn de
oboseală sau chiar plictiseală este un indiciu de oprirea antrenamentului
- Preciza unei mişcări nu necesită forţă mare, aceasta chiar prejudiciind
coordonarea
Cu cât rezistenţa opusă mişcării va fi mai slabă, cu atât iradierea excitaţiei îm SNC
va fi mai redusă, deci coordonarea mai bună.
Dacă lucrăm în cadrul exerciţiilor de coordonare cu o forţă chiar sub 10 % din forţa
maximă a muşchilor, oboseala apare relativ repede.
Exerciţii pentru creşterea mobilităţii
Am văzut mai sus că menţinerea sau creşterea mobilităţii unei articulaţii
inflamate se realizează prin exerciţii pasive, active-asistate şi active.
Articulaţia inflamată ridică însă unele probleme teoretice şi practice specifice,
care au un important răsunet asupra tehnicilor şi metodologiilor aplicate. A) Iată mai
întâi care sunt problemele teoretice:
> sinovita slăbeşte capsula şi ligamentele de susţinere, produce lichid articular în execes
care măreşte spaţiul intraarticular, creând tensiuni de întindere a structurilor - toate acesteadetermină mai curând laxitate articulară, cu instabilitate, decât redoare.
> edemul periarticular sau extraarticular generează compresiune articulară, având deci
tendinţa de a limita mobilitatea articulară, penrtu ca apoi prin organizarea fibroblastică
conjunctivă, să blocheze spaţiile de alunecare între planurile tisulare, sporind astfel şi mai
mult limitarea mobilităţii articulare.
> durerea produce spasm în musculatura periarticulară flexo-aductoare, limitând extensia
articulară. Poziţia de flexie articulară determină cea mai redusă presiune intraarticulară, motiv
pentru care pacientul din instinct, îşi ţine în această poziţie articulaţia inflamată, pentru a-şi
calma durerea. De aici pericolul de flexum în articulaţia tumefiată.
> inactivitatea articulară generată de durere creşte riscul aderenţelor, al
scurtării musculotendinoase şi slăbirii muşchiului
B ) Problemele practice sunt destul de dificile neexistând regului care să ghideze rezolvarea lor
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 67/78
articulare. Indiferent de ce tehnică de imobilizarea articulară am utiliza, durerea sau
discomfortul articular declanşat de acest exerciţiu nu trebuie să dureze mai mult de o
oră după oprirea lui. Cu cât se depăşeşte mai mult acest interval, cu atât programul
executat de bolnav este mai neadecvat şi trebuie reconsiderat ca tehnică de lucru
sau ca intensitate Atenţie! întinderea ţesuturilor articulare şi periarticularela limita
amplitunii de mişcare articulară pentru a câştiga mobilităţi maxime este complet
interzisă în faza acută a artritei, se execută cu prudenţă în faza subacută şi se
recomandă cu isistenţă în faza cronic-activă.
> cât durează şedinţa de exerciţii şi cât de frecvent se poate repeta? Nici aici
nu se poate da un răsuns categoric, neexistând reguli fixe. Sunt situaţii când estesuficientă o şedinţă de exerciţii de mobilizare maximă pe zi la un bolnav cu artrită
cronică stabilizată, în timp ce pentru o artrită acută sau subacută se execută 2-5
astfel de şedinţe într-o zi. Durata şi frecvenţa şedinţelor rămân la aprecierea
medicului şi kinetoterapeutului în funcţie de starea bolnavului, receptivitatea lui şi
disponibilităţie de kinetoterapie
> când anume în timpul zile trebuie executat exerciţiul de mobilizare? Răspunsul este: în
momentul cel mai favorabil". în general se alege momentul când pacientul este odihnit, nemâncat de
circa 3 ore, într-o stare psihică bună. Acest moment trebuie însă „pregătit" printr-o serie de măsuri:
duş cald sau baie caldă locală sau masaj cu gheaţă, medicaţie antalgică etc.
> care este raportul dintre mobilizarea articulară şi repaosul articular? Această întrebare nu
se referă strict la exerciţiile kinetoterapeutice , ci la întreaga activitate de mobilizare curentă din timpul
zilei.
Raportul dintre efortul articular şi repaosul articular este - în special în reumatismele inflamatorii
cronice - o problemă esenţială. Ea nu poate fi rezolvată decât de bolnav, pe baza unei autoobservaţii
foarte atente.
Exerciţii pentru creşterea forţei şi rezistenţei musculare
în vederea practicării unor astfel de exerciţii, facem următoarele precizări:
> ca şi în exerciţiile de mobilizare, dar de o şi mai mare importanţă, starea
inflamatorie articulară (acută - subacută - cronic activă -cronic inactivă) joacă un rol
determinant. Această stare se schimbă de la o zi la alta şi deci exerciţiile vor fi
permanent adaptate ei.
> uneori un exerciţiu de tonifiere musculară unei articulaţii poate agrava procesul inflamator al
unei articulaţii vecine (de exemplu exerciţiile pentru tonifierea rotatorilor externi ai umărului pot
agrava starea unui cot afectat).
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 68/78
>pentru o articultie dureroasă şi inflamată obţinerea unei forte 4 sau 5 este
iluzorie, programul de lucru pentru creşterea forţei musculare trebuie alcătuit cu
multă grijă, iar apoi, cu aceeaşi grijă, trebuie conturat programul de menţienre a forţei
câştigate.
> exerciţiile de tonifiere trebuie practicate până la declanşarea unei stări de oboseală, fiind
categoric oprite la apariţia supraoboselii.
>durerea ivită în timpul programului şi care nu dispare într-un interval de o oră denotă
exagerarea programului de tonifiere; durerea inhibă forţa musculară.
>exerciţiul isometric este preferat celui dinamic cu rezistenţă progresivă, pentru că, nepunând
în mişcare articulaţia, nu provoacă durerea. Dacă se practică în fazele comice inactive, exeriţiulizometric rezistiv va fi realizat prin rezistenţa opusă de apa bazinului, sau de mâna kinetoterapeutului,
sau prin suspendare cu scripetoterapie.
>nu trebuie să se urmărească şi hipertrofia musculară, pentru că se poate obţine o creştere
necesară a forţei chiar şi în cazul unei musculature cu aspect atrophic (în poliartrita reumatoidă, mai
ales la musculature intrisecă a mâinii, acest fapt de observaţie este foarte evident).
Exerciţiile pentru creşterea forţei musculare urmăresc:
a)Contracararea slăbirii musculare prin neutilizare, ştiut fiind că, zilnic, un
muşchi neutilizat pierde 3-5% din forţa sa. Cu o singură contracţie care realizează 30% din
forţa maximă actuală a muşchiului vom menţine forţa musculară - deci, zilnic, câte o contracţie
izometrică pentru fiecare grupă musculară!
b) Ameliorarea forţei şi rezistenţei musculare. Sunt necesare cel
puţin şase contracţii izometrice pe zi pentru a creşte forţa.
Afirmaţia este mai mult teoretică, pentru că practic ar trebui să se execute atâtea contracţii până când
apare oboseala (nu durerea!).c) Menţinerea câştigului de forţă obţinut prin kinetoterapie este posibilă numai
printr-un program variabil în funcţie de regimul de activitate al pacientului şi de gradul
de forţa câştigat.
Pentru pacienţii sedentari, inactivi datorită bolii, este necesar să se continue zilnic contracţiile
izometrice.în cazul pacienţilor mai activi, care desfăşoară o muncă sau măcar o activitate casnică este
suficient ca acest program să fie executat de două ori pe săptămână. De fapt s-a demonstrat că în cazul
unui individ sănătos forţa maximă poate fi menţinută cu un program executat chiar o dată la două
săptămâni.
Tehnica exerciţiilor izometrice pentru cazurile inflamatorii: se execută cu muşchiul la un nivel
uşor scurtat faţă de poziţia de repaus - articulaţia trebuie stabilizată în această poziţieş dacă nu este
posibil, exerciţiile izometrice se fac la cea mai accentuată scurtime a muşchiului. Durerea (cea mică)
va determina şi ea alegerea unghiului.
Tehnica pentru exerciţiile progressive cu rezistenţă este cea cunoscută, dar încărcarea va fi
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 69/78
IV.2 Analiza rezultatelor iniţiaie-finale
Subiectul S.L cu fişa de examen numărul "1" cu diagnosticul de sechele algofuncţionale
postruptură ligament încrucişat anterior stâng -operat. Ruptură menise extern stâng operat.
A fost luat în evidenţă pe 14.10.2009, urmând tratament recuperator, preoperator. După
intervenţia chirurgicală reintră în evidenţă serviciului de recuperare pe data de 14.01.2009, dată de la
care începe tratamentul recuperator postoperator.
Ca tratamente asociate a efectuat electroterapie şi masaj. La testările iniţiale (stadiul I) şi finale
(stadiul III), s-au obţinut valorile înregistrate în fişa de examen numărul 1 din cap .III.
Astfel s-a evidenţiat că: durerea a diminuat considerabil de la valori cuprinse
între (+ +) în stadiul I până la valoarea (7) sau chiar absenţa durerii în condiţii de
repaus sau mers pe teren plat. Redoarea genunchiului operat a fost recuperată.
Măsurătorile circumferinţelor membrului inferior la diferite nivele au evidenţiat o
egalizare considerabilă şi chiar creştere de volum muscular.
Pe baza tabelului 1 s-au realizat grafice care reprezintă dinamica valorilor măsurate
în cele 3 etape pentru circumferinţele membrului inferior (mediorotulian, circumferinţacoapsei 10 cm, suprarotulian, circumferinţa gambei 10 cm cu subrotulian) la ambele
membre inferioare comparativ.
Din tabelul numărul 1 rezultă:
□ circumferinţa mediarotuliană drept/stâng, cu valori de 39 cm/41 cm în stadiul 1 de recuperare
a ajuns la 39,5 cm/39,5 cm;
Acest fapt dovedeşte evoluţia spre ameliorarea procesului inflamator şi apropierea de valorile normale
comparativ cu valorile circumferinţei mediorotuliene la membrul inferior drept.
□ circumferinţa coapsei membrului inferior stâng cu valori de 44 cm /42 cm în stadiul I de
recuperare a crescut ajungând la valoarea de 42,5 cm/41,5 cm în stadiul III ceea ce exprimă o evoluţie
ascendentă de creştere de tonus muscular;
□ circumferinţa gambei 10 cm subrotulian cu valori de 37 cm/36 cm în stadiul I de recuperare a
ajuns la valoarea de 37,5 cm/36,5 cm în stadiul III, remarcându-se şi aici evoluţia ascendentă a
musculaturii.
Valorile goniometrice reprezentând flexia pasivă/activă la membrul inferior stâng (cel operat)
are valori care au constituit dinamica valorilor pentru tabelul conţinând dinamica valorilor
goniometrice de flexie pasivă şi activă măsurate în cele trei stadii (tabelul nr.l).
Din tabelul 6, rezultă că valoarea flexiei pasivă/activă a genunchiului de recuperat este de 95° /
85° în stadiul I, iar în stadiul III este de 125/120°.
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 70/78
La finalul tratamentului recuperator pacientul S.L. a efectuat deja alergări uşoare pe teren plat
ca primă condiţie de reintegrare rapidă în activitatea sportivă specifică.
Astfel pe baza datelor înregistrate în fişa de examen numărul 1 s-a putut realiza un tabel
conţinând dinamica valorilor obţinute în urma măsurării circumferinţelor în cele trei stadii.
Subiectul C C cu fişa de examen numărul 2, cu diagnosticul de sechele algofuncţionale,
postruptură ligament încrucişat anterior genunchi drept, meniscectomie menise drept. Intră în
tratament recuperator pe data de 20.11.2009. Ca tratamente asociate a efectuat electroterapie şi masaj.
La testarea iniţială, intermediară şi cea finală s-au obţinut valori înregistrate în fişa de examen numărul
2 din cap III. Măsurătorile circumferinţelor membrelor inferioare la diferite nivele au pus în evidenţă
creşterea volumului muscular şi a forţei musculare.
Astfel pe baza datelor înregistrate în fişa de examen numărul 2, din s-a realiza un tabel
conţinând dinamica valorilor obţinute în urma măsurării circumferinţelor în cele trei stadii ale
recuperării (tabelul nr.2 ).
Pe baza tabelului de mai sus s-au realizat grafice reprezentând dinamica valorilor măsurate în
cele trei stadii pentru circumferinţa membrului inferior mediorotuliană, circumferinţa coapsei 10
centimetri, suprarotulian, circumferinţa gambei 10 cm cu subrotulian) la ambele membre inferioare,
comparativ.
Din tabelul numărul 2 rezultă că:
□ circumferinţa mediorotuliană drept/stâng, cu valori de 44 cm/41,5 cm în stadiul I de
recuperare a ajuns la valoarea de 41.5 cm/41,5 cm în stadiul III de recuperare;
□ circumferinţa coapsei 10 cm au suprarotulian drept/stâng cu valori de 47 cm/45,5 cm în
stadiul I de recuperare, a ajuns în stadiul III la 47 cm/46 cm;
□ circumferinţa gambei 10 centimetri subrotulian cu valori de 41 cm/47 cm în stadiul I de
recuperare, ajunge la valoarea de 41.5 cm/42.5 cm în stadiul III.
Flexia pasivă/activă la genunchiul drept (operat) ale cărui valori au fost înregistrate în fişa de
examen numărul 2, a furnizat datele pentru tabelul nr. 7, conţinând dinamica valorilor goniometrice
ale flexiei pasive/active măsurate în cele trei stadii.
Din tabel se remarcă faptul că flexia pasivă/activă a fost recuperată de la valoarea de 1257120°
în stadiul III, realizându-se un câştig de 35740° pentru flexia pasivă/activă.
Din dinamica valorilor goniometrice pentru flexie se observă o creştere substanţială a valorilor
datorate şi unui restant muscular foarte bun al subiectului.
Astfel s-a evidenţiat că: - durerea a diminuat considerabil de la valori ridicate (+ +) la mers pe
scări în stadiul I până la valoarea (+) în stadiul II, sau chiar absenţa durerii în repaus şi la urcat scările
(în stadiul III).
Subiectul V.C cu fişa de examen numărul 3, având diagnosticul de sechele algofuncţionale
postruptură menisC extern drept - operat. Intră în tratamentul recuperator pe data de 20.01.2009.
Tratamente asociate: fizioterapie şi masaj.
La testările iniţiale (stadiul I) şi finale (stadiul III) s-au obţinut valorile înregistrate în fişa de
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 71/78
□ măsurătorile circumferinţelor membrelor inferioare la diferite nivele au arătat o creştere de
volum muscular.
Astfel pe baza datelor înregistrate în fişa de examen numărul 3 din cap.III, s-a relifat un tabel
conţinând dinamica valorilor obţinute în urma măsurării circumferinţelor în cele trei stadii ale
recuperării.
Pe baza tabelului s-au realizat grafice care reprezintă dinamica valorilor măsurate în cele trei stadii
pentru circumferinţele membrului inferior (circumferinţa mediorotuliană, circumferinţa coapsei
10 cm cu suprarotulian, circumferinţa gambei 10 cm cu subrotulian) la ambele membre inferioare
comparativ.
Din tabelul nr.3, rezultă că:
□ circumferinţa mediorotuliană drept/stâng, cu valori de 38 cm/39 cm în stadiul I de recuperare a
ajuns la valoarea de 38,5 cm/38,5 cm în stadiul HI;
□ circumferinţa coapsei 10 cm suprarotulian cu valori de 47 cm/48 cm in stadiul I de recuperare a
crescut ajungând la valoarea de 47,5 cm/48 cm;
□ circumferinţa gambei 10 cm subrotulian cu valori de 38 cm/39 cm în stadiul I a ajuns la
valoarea de 38,5 cm/39 cm în stadiul III de recuperare.
Măsurătorile circumferinţelor reliefează faptul că datorită diagnosticului prezent valorile iniţiale
pentru membrul inferior drept/stâng diferenţele dintre valorile iniţiale şi cele finale nu au fost atât de
mari.
Mobilitatea flexiei pasive/active la genunchiul operat ale cărei valori au fost înregistrate în fişa
de examen numărul 3, a furnizat datele pentru tabel conţinând dinamica valorilor goniometrice ale
flexiei pasivă/activă măsurate în cele trei stadii.
IV.3. Analiza comparativă a rezultatelor (iniţial-final)
Din analiza comparativă a rezultatelor iniţiale şi finale s-au constatat
următoarele aspecte:
• iniţial, bilanţul articular a evidenţiat un deficit de flexie în medie de 80°, care
s a recuperat în totalitate până la 130°;
• deficitul de extensie, în medie de 10° s-a recuperat în totalitate;
• deficitul muscular iniţial, testing-ul muscular al cvadricepsului prezentând
valoarea F3 şi în final F5 ce reprezintă o recuperare totală a forţei musculare;
• mersul, iniţial era efectuat cu bastonul, iar în final au fost recuperate în
totalitate;
• după spitalizare, la intrarea în tratament ambulatoriu, pacienţii au prezentat redoarea
articulară care a dispărut treptat spre mijlocul perioadei de tratament, după aplicarea mijloacelor
asociate kinetoterapiei (crioterapie, electroterapie, ortezare,etc).
Analizând rezultatele comparative, se poate concluziona că deficitul funcţional al
genunchiului după sechelele algo funcţionale s a recuperat în totalitate prin kinetoterapie
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 72/78
IV.4. Interpreterea statistică a rezultatelor cercetării
Tabele care conţin dinamica valorilor obţinute în urma măsurării circumferinţelor
membrului inferior, în toate stadiile recuperării:
Stadiul de recuperare/ValoareIniţialIntermediarFinalCircumferinţa
mediorotuliană (dr./stg.)39 cm/41 cm39.5 cm/39 cm39.5 cm/39.5
cmCircumferinţa coapsei 10 cm suprarenali an (dr./stg.)44 cm/42 cm44.5
cm/42.5 cm42.5 cm/41.5 cmCircumferinţa gambei 10 cm subrotulian
(drVstg.)37 cm/36 cm37 cm/36 cm37.5 cm/36.5 cm
Tabelul nr.2 fişa de examennr.l
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 73/78
CAZ 1 CAZ 1 CAZ 1
Stadiul Stadiu 2 Stadiu3
St g/d r St g/d r Stg/dr
Stadiul deIniţialIntermediarFinalrecuperare/Val oCircumferinţa44
cm/41.5 cm42.5 cm/41.5 cm41.5 cm/41.5
cmmediorotulianăCircumferinţa47 cm/45.5 cm47 cm/45.5 cm47 cm/46
cmcoapsei 10 cmsuprarotulianCircumferinţa41 cm/42 cm41 cm/42 cm41.5
cm/42.5 cmgambei 10 cm
Tabelul nr3 fişa de examen nr2
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 74/78
CAZ 1 CAZ 1 CAZ 1
Stadiu1 Stadiu 2 Stadiu3
Stg/dr Stg/dr Stg/dr
Stadiul de recuperare/Valoa--reaIniţialIntermediarFinalCircumferinţa
mediorotuliană (dr./stg.)44 cm/41.5 cm42.5 cm/41.5 cm41.5 cm/41.5
cmCircumferinţa coapsei 10 cm suprarotulian (dr./stg.)47 cm/45.5 cm47
cm/45.5 cm47 cm/46 cmCircumferinţa gambei 10 cm41 cm/42 cm41
cm/42 cm41.5 cm/42.5 cm
Tabelul nr.4 fişa de examennr.3 nr.3) nr.3) 3)
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 75/78
CONCLUZII
Pe parcursul desfăşurării cercetării s-a avut permanent în vedere
realizarea obiectivelor propuse în etapa iniţială şi verificarea ipotezelor
cercetării. Se poate astfel realiza stabilirea unor elemente concluzive şi cu
posibilităţi de generalizare în ceea ce priveşte alcătuirea şi conţinutul
schemelor folosite în aplicarea mijloacelor kinetoterapiei în recuperarea
sechelelor posttraumatice ale genunchiului.
Desfăşurarea cercetării prin aplicarea programelor concepute confirmă
ipotezele de lucru. Astfel:
a) Programele concepute pentru combaterea atrofiei musculare a
musculaturii
membrului inferior, pentru obţinerea stabilităţii genunchiului (prin tonifierea
musculaturii
stabilizate a genunchiului), pentru recuperarea mobilităţii articulare a
genunchiului
traumatizat, a mişcării controlate şi abilităţii şi-au dovedit eficacitatea prin
rezultatele
obţinute, evaluate pe baza testingului articular şi a bilanţului motor global al
locomoţiei.
Au fost selectate cele mai eficiente structuri de exerciţii din care au fostalcătuite programe aplicate în cadrul procesului de reeducare - recuperare a
pacienţilor. Structurile care nu dădeau randament au fost înlocuite cu altele noi
care şi-au dovedit eficacitatea în urma testărilor intermediare şi finale.
b)De asemenea, programele concepute au contribuit la:
păstrarea calităţilor fiziologice ale tuturor grupelor musculare şi articulaţiilor
netraumatizate;
- accelerarea resorbţiei inflamatiei;
- prevenirea instalării tulburărilor secundare, entorse recidivante, redoare, nesiguranţă
articulară la efort, ş.a.;
- combaterea/prevenirea contracturilor şi refracţiilor musculare;
- prevenirea instalării/înlăturarea unor deprinderigreşite datorate încercării de suplinire
a funcţiei deteriorate a genunchiului traumatizat;
- îmbunătăţirea stării fizice şi psihice;
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 76/78
- îmbunătăţirea calităţilor de efort;
- readaptarea la efortul maximal local şi general;
c) Se evidenţiază raportul între mijloacele aplicate, şedinţele de
kinetoterapie şi constanţa participării subiecţilor la programul de recuperare.
d) Din prezentarea grafică a dinamicii evoluţiei la fiecare subiect, se
constată la finalul programului de recuperare o evoluţie constant pozitivă pe
parcursul tratamentului ceea ce a făcut ca la terminarea acestuia toţi subiecţii
să îşi poată relua activitatea sportivă, integrându-se treptat în specificul
activităţii.
În urma experimentului efectuat s-au putut formula următoarele concluzii:
› aplicarea precoce a tratamentului recuperator, diminuează durata acestuia;
› mijloacele şi procedeele folosite în cadrul programelor, trebuie individualizate şi
particularizate;
› trebuie selectate acele mijloace şi procedee kinetice, care să corespundă îndepliniriiobiectivelor propuse;
› aceste programe, judicios alcătuite, pot asigura o recuperare integrală şi rapidă a
sportivului, în activitatea competiţională.
PROPUNERI
în urma efectuării acestui studiu propun următoarele recomandării:
1)Protejarea genunchiului posttraumatic prin orteze, la reluarea
antrenamentului.
2) în momentul reintegrării în activitatea sportivă se va avea în vedere evitarea
solicitării la maximum a membrului posttraumatic, reintegrarea să se facă treptat.
3) Evitarea alergării pe teren accidentat pentru evitarea recidivelor.
4) Continuarea programului kinetic pe grupe specifice de muşchi pentru
ameliorarea atrofiei musculare şi pentru creşterea masei, musculare.
BIBLIOGRAFIE
1. Baciu, Clement - „Semiologia clinică a aparatului locomotor", Editura
Medicală, Bucureşti, 1975
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 77/78
3. Baciu Clement - „Kinetologia pre - şi postoperatorie", Editura Sport-Turism,
Bucureşti, 1981
4. Ionescu, A. - „Gimnastica medicală", Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1964 şi Editura AII, 1994
5. Ionescu, A. - „Gimnastica articulară", Editura Cultură Fizică şi Sport,
Bucureşti, 1954
6. Ionescu, A. - „Masajul - procedee, tehnici, metode, efecte, aplicaţii în sport,
Editura AII, 1995
7. Moţet, Dumitru - „Bazele teoretice ale exerciţiului în kinetoterapie (activităţii
motrice) - note de curs", Universitatea Bacău, 1995
8. Sbenghe, Tudor - „Kinetologie profilactică, terapeutică şi de recuperare",
Editura Medicală, Bucureşti, 1987
9. Sbenghe, Tudor - „Recuperarea medicală a sechelelor posttraumatice ale
membrelor", Editura Medicală, Bucureşti, 1981
10. Conf. Dr. N. Georgescu, Dr. O. Alexa, Dr. T. Cozma -„Ortopedie -Traumatologie" Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa" laşi 1996
11. VoiculescuJ.C- „Anatomia şi fiziologia omului", Editura Medicală,
Bucureşti, 1971 12 Caiet Documentar I - „Bazele teoretico - metodice ale kinetoterapiei,
Evaluarea neuromioartrokinetică, Evaluarea funcţională cardiorespiratorie" Coordonator:
Conf. Dr. I. Apostol, Colectiv de redactare: - Conf. Dr. T. Vlad ; Prof. principal Ţopa Elena
Rodica; Prof. principal Romon luliana Brânduşa, Editura Omnia - laşi 1992
13. Conf. Dr. loan Drăgan - „Cultură fizică medicală" Editura Sport- Turism,
Bucureşti 1981
14. Dumitru D., - „Ghid de reeducare funcţională" Editura Sport-Turism,
Bucureşti, 1981
15. Hăulică I., - „Fiziologie umană" ed. a 11-a, Editura medicală, Bucureşti,
2000
7/30/2019 licenta materialll
http://slidepdf.com/reader/full/licenta-materialll 78/78
16. Iliescu A., - „Biomecanica exerciţiilor fizice" Editura Consiliului National pentru
Educaţie Fizică şi Sport, Bucureşti, 196817. Vama Alexandru - „Ortopedie" Editura medicală, Bucureşti, 1976
18. Rădulescu AL, Baciu Clement - „Ortopedia chirurgicală" Editura medicală,
Bucureşti, 1956
19 Paula Drosescu - „Anatomia aparatului locomotor" Editura Venus, laşi, 2002 20. Conf. Dr.
Veronica Balteanu şi Lect. Dr. Laura Marinela Ailioaie - Compendiu de kinetoterapie "Tehnici şi
metode" ,Editura Cermi, laşi, 2005