balistica judiciara

transcript

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Aspecte privind analiza criminalistica a armelor de foc dupa urmele

principale ale tragerii

CAPITOLUL I

Aspecte generale privind balistica judiciară. Cadrul legal pentru dovedirea infracţiunii

şi a vinovăţiei

1.1. Balistica judiciară, parte componenta a tehnicii criminalistice

In accepţiunea obişnuita, prin noţiunea de balistica se înţelege acea ramura a fizicii

aplicate care se ocupa cu studiul mişcării unui corp greu aruncat sub un anumit unghi fata de

orizontala, mişcare determinată de impulsul primit iniţial şi de rezistenţa opusă de mediul in

care se mişca corpul. Balistica studiază, in principal, mişcarea proiectilelor, ea constituindu-

se in una din primele domenii de dezvoltare a fizicii clasice.

La rândul ei, muniţia este denumirea generica data cartuşelor pentru armamentul de

infanterie, grenadelor de tot felul, loviturilor de artilerie, bombelor de aviaţie etc.

Balistica este o ramura a mecanicii teoretice, ea având ca obiect de studiu construcţia

si funcţionarea armelor de foc, efectele produse de acestea, construcţia si funcţionarea

muniţiei, precum si mişcarea proiectilului sau glonţului.

Potrivit literaturii de specialitate, balistica generala se împarte in: balistica interioara,

balistica exterioara si balistica ţintei.

Balistica interioara studiază fenomenele ce se produc in interiorul ţevii după

percutare.

Aceasta balistica interioara se compune din: balistica interioara teoretica si balistica

interioara experimentala.

Balistica interioara teoretica cuprinde:

- pirostatica, respectiv partea balisticii care studiază fenomenele arderii pulberii la

volum constant, având menirea de a stabili legile arderii si de a determina caracteristicile

acesteia;

Pagina 1 din 71

- pirodinamica, ce are ca obiect fenomenul tragerii – in toata complexitatea lui - , la

volum variabil;

- dinamica gazelor, care studiază fenomenul de scurgere a gazelor.

Balistica exterioara, ce are ca obiect examinarea fenomenelor care se produc in

momentul in care glonţul părăseşte gura ţevii si pana la atingerea ţintei, pe traiectorie.

Balistica ţintei, care are drept scop cercetarea fenomenelor care se produc prin

atingerea acesteia de către glonţ sau proiectil.

Scurt istoric privind apariţia si evoluţia armelor de foc si a muniţiei

Preocupări pentru perfecţionarea armelor au existat din cele mai vechi timpuri. De

exemplu, balistele si catapultele au fost utilizate pentru prima oara la asediul Ierusalimului

(587-581 i.Hr), precum si la asediul cetăţii feniciene Tyr (574 i.Hr.). Mai târziu, descoperirea

pulberii cu fum a reprezentat un moment important in apariţia si dezvoltarea armelor de foc.

Momentul descoperirii pulberii cu fum nu poate fi precis stabilit. Lucrările de

specialitate subliniază posibilitatea descoperirii acesteia in mai multe locuri, simultan,

datorita faptului ca numeroşi alchimişti încercau diverse mixturi si obţineau – fie prin

scânteie, fie prin fricţiune – explozii cu efect mortal. Prima menţiune despre pulberea cu fum

apare in scrierile autorului arab Ab Allah, in secolul al XII-lea.

Deşi nu exista date certe, unii autori atribuie inventarea pulberii cu fum chinezilor,

aceştia utilizând-o atât la focurile de artificii, cat si la propulsarea rachetelor, aşa-numita

„zăpada chinezeasca”.

Primele arme de foc – de tipul flintei, pustii cu cremene si carabinei – sunt semnalate

in jurul anului 1450, având lungimea ţevii de 1 m si diametrul ţevii de 19mm.

Armele cu repetiţie si-au făcut apariţia la sfârşitul secolului al XVI-lea , iar armele

semiautomate intre anii 1881 – 1883, ca urmare a experimentelor efectuate de americanul

Hiram Maxim. Mai târziu, după modelul lui Maxim, experimentele de acest gen au fost

făcute si de către John M. Browning si Von Mannlicher. Începând cu anul 1900 construcţia

armelor semiautomate cunoaşte o dezvoltare fără precedent. Astfel, italianul Cei Rigotti

proiectează prima arma semiautomata, iar germanul Mauser si englezul Thomas C. Jousan

inventeza puşca cu „autoîncărcare” (aşa-numita self loading rifle). In aceeaşi perioada,

respectiv in anul 1911, in Suedia a fost confecţionata o arma semiautomata care, datorita

performantelor sale, a fost preluata de Departamentul de Artilerie Grea a S.U.A.

Pagina 2 din 71

Începând din anul 1916, in Rusia a început fabricarea armelor semiautomate,

perfecţionate continuu, culminând cu arma semiautomata „Tokarev” (1938). După anul 1941

producţia armelor semiautomate s-a dezvoltat si perfecţionat, majoritatea modelelor pornind

de la cele experimentale si proiectate de Mauser.

In privinţa pistoalelor si revolverelor prima atestare a acestora apare in S.U.A. – in

anul 1818 –, când a fost proiectat si fabricat revolverul „Collier”. Ulterior, acest gen de arma

de foc a fost perfecţionat continuu, culminând cu revolverul „Colt” – in 1835 –, după numele

inventatorului sau.

Aproximativ in aceeaşi perioada de timp, in Europa, englezul Robert Adams a creat

un revolver care, prin performantele sale, a constituit un rival serios al revolverului „Colt” pe

piaţa britanica.

Actualmente, revolverele sunt fabricate intr-o multitudine de modele si tipuri. In

legătura cu apariţia pistoalelor fac următoarele precizări:

Prima atestare a unei astfel de arme este marcata de inventarea – in anul 1894 –, in

S.U.A. a „pistolului cu autoîncărcare ”, de către Hugo Barchard1;

In anul 1899 a fost inventat si fabricat pistolul Roth-Steyr, aceste fiind introdus in

dotarea cavaleriei austro-ungare.

Apariţia armelor semiautomate a atras după sine si preocuparea pentru proiectarea si

fabricarea armelor automate. Astfel, in anul 1862 americanul Richard John Golting a realizat

prima mitraliera. In Europa, in timpul războiului franco-prusac, belgianul Joseph Montigny a

inventat o mitraliera, imbunatatita ulterior de către francezul Reffue. Peste ocean, in S.U.A. a

fost inventata si testata prima mitraliera, autorul ei fiind William Gardner. La scurt timp,

respectiv in anul 1879, mitraliera conceputa si fabricata de Hiram Maxim a fost omologata si

a intrat in dotarea standard a armatei britanice. Pe lângă mitraliera conceputa de Hiram

Maxim se cuvin a fi menţionate si modelele care i-au avut ca autori pe Benet Mercie si John

Browning, acestea dominând – din punct de vedere constructiv si al performantelor – întregul

secol al XIX-lea. La începutul secolului XX este de semnalat adoptarea de către armata

franceza a mitralierei Hotehkiss.

Referitor la muniţia folosita pentru armele de foc, este de subliniat faptul ca apariţia

explozibililor primari si a mijloacelor pirotehnice de iniţiere au condus, succesiv, la

imbunatatirea parametrilor constructivi ai armelor de foc. In acest sens este importanta

contribuţia adusa de Edward Howard prin descoperirea fulminatului de mercur (1779). In

anul 1807 au apărut primele arme cu sistem de percuţie care utilizau un amestec pirotehnic cu 1 M.J.. Palmiotto, Criminal investigation, Ed. Nelson-Nall Publisher, Chicago, S.U.A.,1994,p.291.

Pagina 3 din 71

fulminat de mercur, dispus intre doua hârtii ceruite. In anul 1842, Flaubert a fabricat primul

cartuş acuplat, amestecul de iniţiere fiind presat direct pe fundul tubului cartuşului. După

aproape doua decenii (1861) s-au utilizat primele capse cu aprindere prin percuţie centrala.

De la începutul secolului XX capsele de aprindere prin percuţie au devenit principalul mijloc

de producere a impulsului caloric pentru pulberile propulsive folosite la armamentul de

infanterie si de artilerie. Dintre momentele de referinţa pe linia realizării unor mijloace de

iniţiere amintesc:

# Realizarea unor mijloace de iniţiere cu ajutorul curentului electric, iniţiatorii acestui

domeniu fiind Benjamin Franklin (S.U.A.) si Watson (Anglia);

# Înlocuirea fulminatului de mercur cu un preparat compus din acid azotihidric si

sărurile sale de plumb, argint si mercur; acest amestec a fost preparat in 1890 de către Curtius

, fiind fabricat apoi si utilizat in Germania, după primul război mondial;

# Descoperirea altor explozivi primari – fulminatul de argint, azotura de argint etc –

precum si a altor compoziţii de amorsare.

Probele si mijloacele de proba ca instituţii de drept procesual penal – caracterizare

generala, clasificare

În cadrul procesului penal, organele judiciare au nevoie de fapte şi dovezi pentru a

stabili dacă o persoană este sau nu vinovată de săvârşirea unei infracţiuni. Pentru aceasta,

legiuitorul român a prevăzut în art.62 C.p.p. că organele de urmărire penală şi instanţa de

judecată sunt obligate să lămurească sub toate aspectele cauza, pe bază de probe.

Probele reprezintă acea categorie juridică ce constă în anumite împrejurări, realităţi,

întâmplări - denumite generic elemente de fapt - care servesc la aflarea adevărului şi

realizarea scopului procesului penal, respectiv constatarea la timp şi în mod complet a

faptelor care constituie infracţiuni, astfel ca orice persoană care a săvârşit o infractiune sa fie

pedepsita potrivit vinovatiei sale si nici o persoana nevinovata sa nu fie trasa la raspundere

penala1.

Sub aspect funcţional, proba are un caracter dublu:

sub aspect gnoseologic, proba este un instrument de cunoaştere prin intermediul

căruia organul judiciar află adevărul2;

sub aspectul conţinutului său etimologic, proba este un instrument de dovedire.

1 Codul de procedura penala al Romaniei, art.1, alin. 1.2 Se are in vedere calificarea juridica a faptei precum si stabilirea prejudiciului cauzat.

Pagina 4 din 71

In general, probele au fost calificate după mai multe criterii:

principale, secundare sau incidentale;

în acuzare sau în apărare;

preexistente sau survenite;

directe sau indirecte;

imediate sau mediate.

În timpul procesului penal se impune invocarea şi propunerea de probe, admiterea şi

administrarea acestora constituind un fascicul de acte procesuale ce poartă denumirea de

probatoriu. Acest element duce la aflarea adevărului şi soluţionarea procesului, trebuind

lămurite mai multe aspecte:

ce trebuie dovedit într-un proces pentru a se putea soluţiona cauza;

cine trebuie să aducă aceste dovezi;

cum urmează a se proceda pentru ca aspectele faptice cuprinse în probă să producă

efectele juridice corespunzătoare, în urma reţinerii lor ca adevărate de către organele

judiciare.

Soluţionând prima problemă, stabilim de fapt obiectul probaţiunii ce este alcătuit din

totalitatea faptelor şi împrejurărilor de fapt ce trebuie dovedite în scopul rezolvării unei cauze

penale. Referitor la obiectul probaţiunii, doctrina ne arată că există un obiect generic

(abstract) şi unul specific (concret); primul are caracter general şi trebuie dovedit în orice

moment, iar al doilea reprezintă obiectul probaţiunii într-un proces determinat, respectiv în

fiecare caz concret.

Din obiectul generic al probaţiunii fac parte, de regulă, următoarele împrejurări:

cele care confirmă sau infirmă învinuirea, dacă există sau nu cauze ce înlătură

caracterul penal al faptei;

circumstanţele atenuante sau agravante;

mobilul infracţiunii;

anumite date cu privire la părţile din proces;

urmările infracţiunii;

faptele sau împrejurările care sau determinat sau favorizat comiterea infracţiunii.

Faptele şi împrejurările care formează obiectul probaţiunii se împart în fapte şi

împrejurări care se referă la fondul cauzei şi fapte şi împrejurări care se referă la normala

desfăşurare a procesului penal. În rândul faptelor şi împrejurărilor cu ajutorul cărora se

rezolvă fondul cauzei distingem:

Pagina 5 din 71

fapte principale prin intermediul cărora se poate dovedi existenţa sau inexistenţa

infracţiunii, care constituie temeiul tragerii la răspundere a inculpatului;

fapte probatorii ce furnizează informaţii ce conduc la stabilirea pe cale indirectă a

faptului principal.

Alături de faptele şi împrejurările ce formează obiectul probaţiunii, mai există

anumite categorii de fapte care, deşi nu au legătură cu faptul principal, ajută la soluţionarea

unei cauze penale prin datele ce le pun în evidenţă. Aceste categorii de fapte sunt:

Fapte auxiliare - nu se referă la dovedirea împrejurărilor unei cauze, dar ajută la

aprecierea unor probe administrate;

Fapte similare - se aseamănă cu faptele ce formează obiectul probaţiunii, dar nu se

află în raport de cauzalitate cu acestea;

Fapte negative - împrejurări care nu s-au petrecut, nu s-au realizat sau sunt

inexistente, nu pot fi probate în această modalitate, decât dacă sunt convertite în fapte

pozitive (alibi).

Stabilirea faptelor şi împrejurărilor ce fac obiectul probaţiunii, precum şi a celor ce

ajută la soluţionarea cauzei, este deosebit de importantă deoarece sunt anumite cazuri în care

legea interzice expres administrarea de probe sau a faptelor şi împrejurărilor care vin în

contradicţie cu cunoştinţele ştiinţifice sau cu normele morale.

Aşadar, într-un proces penal sunt necesare doar probele care îndeplinesc condiţiile de

admisibilitate, pertinenţă, concludenţă şi utilitate.

Toate aceste noţiuni sunt foarte importante pentru organele de urmărire penală şi

organele judiciare deoarece legislaţia procesual-penală română instituie rolul activ al acestor

organe revenindu-le obligaţia de a dovedi împrejurările ce formează obiectul probaţiunii,

adică sarcina probaţiunii. Deci rolul organelor de urmărire penală şi al celor judiciare este

acela de a stabili vinovăţia învinuitului sau inculpatului care, până în momentul dovedirii

vinovăţiei, beneficiază de prezumţia de nevinovăţie.

Această activitate a organelor judiciare, desfăşurată în colaborare cu părţile, constând

în îndeplinirea drepturilor şi obligaţiilor prevăzute de lege cu privire la procurarea, verificarea

şi prelucrarea, ca şi piese ale dosarului pricinii, a dovezilor prin prisma cărora urmează să fie

elucidate faptele şi soluţionată cauza, se numeşte administrarea probelor.

Administrarea probelor presupune ca procesul de informare a organelor judiciare să se

realizeze numai pe baza surselor admise de lege şi numai în formele prescrise în normele

juridice.

Pagina 6 din 71

În cazul organelor de urmărire penală, administrarea probelor presupune în primul

rând strângerea probelor necesare pentru aflarea adevărului şi lămurirea cauzei sub toate

aspectele. Pentru aceasta trebuie ca probele să fie în primul rând descoperite, identificate şi

adunate. Organul de urmărire penală este obligat să aibă în vedere probele atât în favoarea

învinuitului sau inculpatului, cât şi în defavoarea acestuia.

Calea legală prin care este administrată proba în procesul penal o constituie mijlocul

de probă.

Analizâd dispoziţiile art.64 C.p.p. desprindem că mijloacele de probă sunt acele

mijloace legale prin care se constată elementele de fapt ce pot servi ca probe. Deci, după cum

se poate observa, există o legătură foarte strânsă între probe şi mijloacele de probă, primele

putând fi obţinute doar prin intermediul celor din urmă. Totuşi, aceste noţiuni nu trebuie

confundate. La fel ca probele, mijloacele de proba sunt entitati extraprocesuale. Desi există în

afara procesului penal, datorită faptului că privesc obiectul acestui proces şi sunt administrate

în cadrul acestuia, mijloacele de proba dobândesc caracter procesual. Împrejurarea de fapt

care duce la o concluzie de vinovăţie sau nevinovăţie nu trebuie confundată cu mijlocul prin

care această împuternicire este cunoscută sau demonstrată.

Actuala reglementare procesual penală enumeră limitativ mijloacele de probă (art.64

C.p.p.):

declaraţiile învinuitului sau inculpatului;

declaraţiile părţii vătămate, părţii civile şi părţii responsabile civilmente;

declaraţiile martorilor;

înscrisurile1;

înregistrările audio-video;

fotografiile;

mijloacele materiale de probă;

constatările tehnico-ştiinţifice şi medico-legale;

expertizele.

Dintre toate aceste mijloace de probă, cele mai importante pentru lucrarea de faţă

consider că sunt mijloacele materiale de probă şi expertizele.

În conformitate cu art.94 şi 95 C.p.p. orice obiecte care pot servi la aflarea adevărului

şi rezolvarea cauzei penale sunt denumite mijloace materiale de probă. Importanţa acestora

1 V. Berchesan – Mijloacele de proba scrise – in Proble si mijloacele de proba – mic indrumar de cercetare penala, Ed. Ministerului de Interne, Bucuresti, 1994, p.79

Pagina 7 din 71

constă în faptul că dau indicaţii exacte şi complete, în măsura în care nu au fost alterate sau

contrafăcute, în scopul inducerii în eroare a organului judiciar.

Făcând o analiză a dispoziţiilor legale cu privire la mijloacele materiale de probă,

putem face o clasificare a acestora pe grupe de obiecte:

obiecte care au fost folosite sau au fost destinate să servească la săvârşirea infracţiunii

(de exemplu - arma de foc cu care s-a comis un omor);

obiecte care reprezintă produsul infracţiunii (arma de foc sau muniţia confecţionată

artizanal);

obiecte care conţin sau poartă o urmă a fapte săvârşite (gloanţe, tuburi trase, etc.);

orice alte obiecte care servesc la aflarea adevărului şi soluţionarea cauzei.1

Mijloacele materiale de probă necesită şi păstrarea foarte atentă pe întreaga durată a

procesului. Ele se găsesc de regulă la organul care desfăşoară activitatea procesuală şi

urmează în principal calea dosarului.

Expertiza ca mijloc de probă

a) Expertiza judiciară. Importanţă şi clasificare.

În procesul penal, cât şi în cel civil prima sarcină pe care o are de îndeplinit organul

judiciar este aceea de a stabili exact situaţia de fapt supusă judecăţii. Astfel în procesul penal

trebuie să se stabilească dacă făptuitorul este cel învinuit şi infracţiunea a fost săvârşită în

mod real, precum şi împrejurările în care a fost comisă infracţiunea.

Organul judiciar poate să soluţioneze cauza respectivă numai pe baza stabilirii exacte

a împrejurărilor de fapt ale cauzei, aplicând prevederile cuprinse în normele de drept

corespunzătoare acestei situaţii. De aici rezultă că probaţiunea este faza cea mai însemnată

din activitatea organelor judiciare, prin aceasta stabilindu-se realitatea faptelor deduse spre

soluţionare.

Ca mijloc de probă, expertiza este folosită de organele de cercetare penală – ori de

către celelalte organe judiciare – în cazurile în care, pentru precizarea unor fapte şi a stabilirii

legăturii cauzale între ele sunt necesare cunoştinţe speciale în domeniul ştiinţei, tehnicii, artei

1 Gh. Pasescu – Notiunea si clasificarea generala a urmelor – in Tratat practic de criminalistica, vol. I, Ministerul de Interne, Bucuresti, 1976, p.118.

Pagina 8 din 71

Funcţia expertizelor este de a pune în lumină rolul pe care l-ar putea juca anumite

obiecte, stări de lucruri, împrejurări de fapt în lămurirea cauzei şi deci concludenţa lor

probatorie.

Aşadar, expertiza constituie acel mijloc de probă prin care, pe baza unei activităţi de

cercetare ce foloseşte date şi metode ştiinţifice, expertul aduce la cunoştinţa organului

judiciar concluzii motivate ştiinţific cu privire la fapte pentru a căror lămurire sunt necesare

cunoştinţe specializate.

În anumite cazuri a fost prevazută obligativitatea expertizei de către legiuitor,

rezultând astfel importanţa şi necesitatea folosirii lor.

Importanţa expertizei este dovedită şi de înfiinţarea unor instituţii destinate acestui

scop sau de alegerea experţilor dintre specialişti cu cea mai înalta calificare.

Experiza este o activitate de cercetare ştiinţifică a urmelor şi mijloacelor materiale de

probă în scopul identificării persoanelor, animalelor, obiectelor, substanţelor sau

fenomenelor, al determinării anumitor insuşiri sau schimbări intervenite în conţinutul, forma

şi aspectul lor.

Expertiza reflectă o anumită teză ştiinţifică, confirmată de practică, neaducând

organului judiciar o părere interceptată pe cale simţurilor, ci un raţionament ipotetic general;

expertiza reprezintă o concluzie la care se ajunge prin aplicarea legilor stabilite de ştiinţă la

un anumit caz particular.

Funcţia dublă a expertizei este demonstrată prin:

descoperirea, prin aplicarea unor metode tehnice, a unor date faptice interesante

pentru obiectul procesului;

expunerea unor concluzii ştiinţific argumentate asupra unor lucrări, evenimente sau

persoane.

Opinia expertului nu are forţa probantă absolută, ea fiind supusă liberei aprecieri a

organului judiciar, potrivit convingerii lui intime. Expertiza nu poate fi hotărâtoare în

dezlegarea unei cauze, nu obligă organul judiciar să dea o anumită soluţie, ci îi oferă acestuia

posibilitatea de a-şi forma o opinie proprie. În cazul în care instanţa înlătură concluziile

(argumentate ştiinţific) unei expertize, este obligată să motiveze acest lucru cu deosebită

grija. Valoarea probantă a expertizei este egală cu a celorlalte mijloace de probă.

Este important de ştiut faptul că expertul nu-şi poate asuma atribuţii de organ judiciar.

Organul de urmărire fixează obiectul expertizei, iar nu expertul obiectul urmăririi. Expertul

este dator să îndeplinească sarcina primită şi să nu facă aprecieri, întemeindu-se pe informaţii

şi declaraţii indoielnice.

Pagina 9 din 71

Există mai multe categorii de expertize judiciare, corespunzătoare ramurilor ştiinţei,

tehnicii şi artei, îmbrăcând aproape toate laturile cunoaşterii omeneşti.

O primă clasificare stabileşte două categorii de expertize:

expertize ce au la bază constatări materiale şi diferite date de specialitate, fără a se

avea în vedere şi elemente juridice (experţii fac constatări pur tehnice şi răspund la întrebări);

expertize ce trebuie să aibă la bază şi elemente juridice.

O altă opinie împarte expertizele astfel:

expertize pentru adunarea şi evaluarea probelor;

expertize care au ca obiect stabilirea stării infractorilor şi identificarea lor.

Exista şi o clasificare care foloseşte drept criteriu distinctiv domeniul de aplicare al

expertizei respective. Astfel, expertizele pot fi: tehnice, medicale, criminalistice, agricole,

artistice, contabile, s.a.

O opinie mai recentă clasifică experizele astfel:

expertiza simplă sau oficială – expertul este numit numai de organul judiciar,

expertiza făcându-se numai sub controlul organului;

expertiza contradictorie – experţii sunt aleşi şi numiţi, unii de organul judiciar, alţii de

părţi;

expertiza supravegheată – părţile pot desemna un specialist având atribuţii de

observator şi control în favoarea părţii, aşa numitul consilier tehnic.

b) Genurile expertizei criminalistice.

În soluţionarea unei cauze privind regimul armelor şi muniţiilor, constatarea tehnico-

ştiinţifică sau expertiza diferă de la cauză la cauză, în functie de particularitatile cauzelor,

urmelor si mijloacelor materiale de proba, descoperite cu prilejul efectuarii diferitelor

activitati de urmarire penala. Expertiza criminalistică este un gen de expertiză folosit cu

precădere în materie penală şi care are drept conţinut caracteristic cercetarea ştiinţifică a

materialelor judiciare, în scopul identificării persoanelor, obiectelor, substanţelor pentru

determinarea anumitor însuşiri ale acestora sau a unor schimbări intervenite în conţinutul şi

structura lor, pentru stabilirea mecanismului acestor schimbări.

In literatura de specialitate au fost stabilite situaţiile concrete în care este necesară

folosirea expertizei criminalistice, fapt ce determină şi precizarea scopurilor acesteia.

Totodata, s-a pus problema expertizei mixte sau, cum a fost definită mai recent,

expertiza complexă. Aceste gen de expertiză întruneşte mai multe tipuri de expertiză

Pagina 10 din 71

(criminalistică, medico-legală, tehnică, etc.) necesitând conlucrarea unor specialişti din

respectivele domenii, ce se concretizează în efectuarea (în fapt) unei singure expertize.

Referindu-ne la infracţiunile comise cu arme de foc, practica a pus în evidenţă

următoarele două tipuri de expertiză complexă:

expertiza complexă criminalistică şi medico-legală, care se dispune, de exemplu, în

cazul omorului săvârşit prin folosirea armelor de foc. In cadrul acesteia, experţii (criminalist

şi medico-legal) sunt chemaţi să colaboreze în examinarea şi interceptarea urmelor

descoperite pe îmbrăcămintea şi corpul victimei, pentru a putea formula concluzii cu privire

la mecanismul de creare a lor, instrumentul creator, concordanţa dintre urmele existente, etc.;

expertiza complexă tehnică şi criminalistică, ce are o arie de aplicabilitate mai largă,

ea impunându-se frecvent în cazul unor infracţiuni săvârşite la regimul armelor, muniţiilor şi

materialelor explozive, experţii criminalişti şi experţii armurieri fiind chemaţi să contribuie la

lămurirea unor aspecte privind natura, starea tehnică, modul de construcţie şi funcţionare a

corpurilor delicte puse la dispoziţie pentru examinare.

Revenind la expertiza criminalistică simplă, distingem mai multe genuri, în funcţie de

ramurile criminalisticii, astfel:

- expertiza traseologica ; - expertiza dactiloscopica;

- expertiza grafoscopica ; - expertiza tehnica a actelor;

- expertiza fotografica-judiciara ; - expertiza bio-criminalistica ;

- expertiza balistica; - expertiza fonobalistica ;

- expertiza fizico-chimica .

Dispunerea expertizelor balistice judiciare

In legatura cu dispunerea expertizelor balistice judiciare, organelor de urmarire penala

le revin urmatoarele obligatii:

a) sa dispuna o expertiza balistica judiciara, printr-o rezolutie motivata care trebuie sa

cuprinda:

data (anul, luna, ziua) si locul dispunerii;

numele, prenumele, gradul si organul de politie din care face parte cel care dispune

expertiza;

temeiul de drept in baza caruia se dispune expertiza;

obiectivele expertizei (natura examinarii);

Pagina 11 din 71

probele sau materialele care se pun la dispozitia specialistilor in vederea efectuarii

expertizei1;

termenul de predare a raportului de expertiza;

numarul de exemplare;

semnatura.

b) sa cheme partile si expertul desemnat de conducerea institutiei de specialitate la

sediul organului de urmarire penala;

c) la termenul fixat, sa aduca la cunostinta ca :

urmeaza sa fie efectuata o expertiza balistica judiciara. Cu acest prilej, se prezinta

rezolutia motivata spre a face cunoscute obiectul expertizei si intrebarile la care expertul

trebuie sa raspunda;

partile si expertul au dreptul sa faca observatii cu privire la aceste intrebari si pot cere

modificarea sau completarea lor ;

partile au dreptul sa ceara numirea si a cate unui expert recomandat de fiecare dintre

ele, care sa participe la efectuarea expertizei alaturi de expertul anterior desemnat.

d) sa intocmeasca un proces-verbal, in care se va consemna faptul ca partilor li s-au

adus la cunostinta drepturile procesuale mentionate. Acest proces-verbal va fi semnat de parti

si de expert. Totodata, se fixeaza un termen rezonabil la care partile si expertul vor prezenta

observatiile, modificarile sau completarile cu privire la intrebarile formulate, iar partile vor

comunica daca recomanda un expert, care sa lucreze alaturi de expertul desemnat initial, pe

cheltuiala lor.

e) sa intocmeasca o rezolutie motivata prin care observatiile, modificarile sau

completarile pertinente vor fi admise, cele care nu au legatura cu cauza vor fi respinse si prin

care a fi numit expertul recomandat. Acest act procedural nu se intocmeste in conditiile in

care partile nu au facut observatii privind intrebarile formulate si nici nu au cerut numirea

unui expert – parte.

f) sa intocmeasca o noua rezolutie, motivata de dispunere a expertizei balistice, care,

pe langa elementele deja mentionate, va cuprinde si completarile sau modificarile admise,

numirea expertului – parte, precizarea daca la efectuarea expertizei urmeaza sa participe si

partile, precum si modalitatea in care expertii pot lua contact cu partile pentru a primi

explicatiile necesare.

1 Desi regula generala este aceea ca organul de cercetare penala are obligatia de a obtine modelele de comparat necesare, in cazul expertizei balistice judiciare acest lucru este cu desavarsire interzis.

Pagina 12 din 71

La termenul stabilit prin rezolutia motivata, expertul va depune raportul de expertiza

la organul de urmarire penala. Daca la efectuarea expertizei prticipa mai multi experti, se va

intocmi un singur raport de expertiza ; opiniile separate cu privire la anumite obiective vor fi

motivate si consemnte in cadrul aceluiasi raport sau intr-o anexa. La primirea acestui raport,

organul de urmarire penala care a dispus efectuarea expertizei are urmatoarele obligatii :

sa cheme partile si sa le aduca la cunostinta continutul raportului de expertiza ;

sa incunostinteze partile ca au dreptul, in cazul in care considera ca expertiza contine

neclaritati, este incompleta sau concluziile sunt necorespunzatoare, sa soicite, in ordine,

explicatii verbale sau lamuriri scrise din partea expertului1, realizarea unui supliment de

expertiza sau efectuarea unei noi expertize. In situatia in care constata ca partile sunt

indreptatite, organul de urmarire penala va dispune, din oficiu sau la cererea acestora,

efectuarea acestor activitati in mod corespunzator. In caz contrar, va respinge cererile partilor

prin rezolutie motivata.

Raportul de expertiza comunica organelor de urmarire penala activitatile intreprinse

de experti si concluziile la care au ajuns, in urma examinarii materialelor de comparatie puse

la dispozitie, marcand momentul final al expertizei.

1.3 Regimul armelor de foc şi al muniţiilor în România

Reglementările legale cu privire la regimul armelor şi muniţiilor prezintă o deosebită

importanţă şi din punct de vedere al criminalisticii deoarece, prin dispoziţiile referitoare la

faptele care constituie infracţiuni şi la atribuţiile unor organe ale autorităţii de stat, ajută la

identificarea şi tragerea la răspundere a infractorilor care au folosit arme de foc.

Principala reglementare în acest domeniu este legea nr. 295/28.06.2004 cu privire la

regimul armelor de foc şi al muniţiilor, lege care a abrogat reglementările anterioare.

Importanţa acestei reglementări pentru criminalistică rezidă din aceea că stabileşte

reguli stricte referitoare la deţinerea, portul, folosirea armelor de foc şi muniţiilor, precum şi

la producerea, exportul, importul şi comercializarea acestora împuternicind în acelaşi timp

anumite organe ale autorităţii de stat pentru exercitarea controlului asupra acestor activităţi.

1 In fata organului de urmarire penala, expertii sunt obligati sa faca declartii reale, sub sanctiunea savarsirii infractiunii de marturie mincinoasa.

Pagina 13 din 71

În acest sens trebuie subliniat rolul deosebit de important al organelor competente ale

Ministerului Administratiei si Internelor, care autorizează persoanele fizice şi juridice pentru

deţinerea, portul şi folosirea armelor de foc şi muniţiilor, stabilind şi numărul de arme ce pot

fi deţinute, ţinând totodată o evidenţă strictă a acestora.

Legea 295/2004 aduce unele modificări şi la uzul de armă în vigoare la momentul

respectiv, aceste dispoziţii prezentând un rol deosebit de important pentru stabilirea

vinovăţiei autorilor unor infracţiuni comise cu arme de foc.

Dispoziţiile legii prezintă interes şi pentru că definesc noţiunile de armă de foc şi

muniţie. Astfel, în baza art.2, prin arma de foc se înţelege acea arma al cărei principiu de

funcţionare are la baza forta de expansiune dirijata a gazelor provenite din detonarea unei

capse ori prin arderea unei incarcaturi; sunt asimilate armelor de foc si ansamblurile,

subansamblurile si dispozitivele care se pot constitui si pot functiona ca arme de foc.

Muniţia este definita ca “ ansamblu format din proiectil si, dupa caz, incarcatura de

azvarlire, capsa de aprindere, precum si celelalte elemente de ansamblare care ii asigura

functionarea si realizarea scopului urmarit”.

Din punct de vedere al destinatiei, legea clasifică armele astfel:

- arme militare; - arme de aparare si paza;

- arme de autoaparare; - arme de tir;

- arme de vânătoare; - arme utilitare;

- arme de asomare; - arme cu destinatie industriala;

- arme cu tranchilizante; - arme de panoplie;

- arme de colectie; - arme vechi;

- arme de recuzită.

Această clasificare este făcută în baza unui unic criteriu, acela al destinaţiei armelor

de foc, criteriu ce se regăseşte şi în clasificările făcute de majoritatea cercetărilor

criminalistice.

Sancţiunile stabilite de Legea 295 prezintă o importanţă mai scăzută deoarece

majoritatea acestora sunt de natură contravenţională, răspunderea penală fiind stabilită de

Codul Penal, mai exact de art.279, care incriminează nerespectarea regimului armelor şi

muniţiilor.

In concluzie trebuie subliniat faptul că aceste reglementări legale trebuie să stea la

baza muncii pe care o desfăşoară organele de cercetare penală, implicit lucrătorii criminalişti

cu specialitatea balistică judiciară.

Pagina 14 din 71

CAPITOLUL II

Aspecte generale privind armele de foc şi muniţiile

Notiuni tehnice

2.1 Definiţia, clasificarea, construcţia şi funcţionarea armelor de foc

Armele de foc reprezinta mijlocul cel mai eficace folosit de catre infractori, atat

pentru a savarsi fapte de natura penala, cat si pentru a-si asigura scaparea in cazul in care sunt

surprinsi la locul infractiunii ori sunt urmariti de catre organele judiciare, persoana vatamata

sau martori.

În Legea 295/2004 prin arma de foc se înţelege acea arma al cărei principiu de

funcţionare are la baza forta de expansiune dirijata a gazelor provenite din detonarea unei

capse ori prin arderea unei incarcaturi. Principiul de funcţionare are la bază forţa de

expansiune a gazelor provenite din detonarea unei capse ori prin explozia unei încărcături.

Definiţia legală este acceptata in criminalistica, cu mici diferenţe. Astfel, arma de foc

este considerată ca fiind “un mecanism, un instrument care serveşte la atac sau la apărare şi

foloseşte pulbere explozivă. Prin arderea pulberii explozive se crează, datorită gazelor, o

presiune care aruncă glonţul sau alicele din ţeava armei”.

Clasificarea armelor de foc. Din punct de vedere criminalistic, prezintă importanţă, de

cele mai multe ori, armamentul uşor portabil cu care se săvârşeşte unele infracţiuni, dar nu

este exclusa nici utilizarea armamentului greu de infanterie (mitraliere, aruncătoare, etc.)

deoarece practica a dovedit că au existat numerose cazuri în care au fost folosite arme din

această categorie.

Din punct de vedere al destinatiei, armele se clasifica astfel:

arme militare – arme destinate uzului militar;

arme de autoaparare si paza – arme de foc scurte, omologate sau recunoscute in

conditiile prevazute de lege, destinate sa asigure apararea vietii, integritatii si libertatii

persoanelor fizice, precum si bunurilor apartinand persoanelor fizice sau juridice;

arme de autoaparare – arme neletale scurte, special confectionate pentru a imprastia

gaze nocive, iritante, de neutralizare si proiectile din cauciuc, in scop de autoaparare;

arme de tir – arme destinate practicarii tirului sportiv, omologate sau recunoscute in

conditiile prevazute de lege;

Pagina 15 din 71

arme de vanatoare – arme destinate practicarii vanatorii, cu una sau mai multe tevi,

care folosesc munitie cu glont sau/si cu alice, omologate sau recunoscute in conditiile

prevazute de lege;

arme utilitare – arme destinate sa asigure desfasurarea corespunzatoare a unor

activitati din domeniile industrial, agricol, piscicol, medico-veterinar, al protectiei mediului si

protectiei impotriva daunatorilor, precum si desfasurarea de catre societatile specializate de

paza a activitatilor de paza a obiectivelor, bunurilor si valorilor sau a transporturilor unor

valori importante;

arme de asomare – arme utilitare, folosite pentru imobilizarea animalelor, prin

supunerea acestora la un soc mecanic, in scopul sacrificarii ulterioare;

arme cu destinatie industriala – arme de foc utilitare, semiautomate, destinate unui

scop industrial de uz civil si care au aparenta unei arme de foc automate;

arme cu tranchilizante – arme utilitare destinate imobilizarii animalelor prin injectarea

de substante tranchilizante;

arme de panoplie – arme de foc devenite nefunctionale ca urmare a transformarii lor

de catre un armurier autorizat;

arme de colectie – armele destinate a fi piese de muzeu, precum si armele aflate sau

nu in stare de functionare, care constituie raritati sau care au valoare istorica, artistica,

stiintifica, documentara sau sentimentala deosebita;

arme vechi – arme letale produse inainte de anul 1877 sau reproduceri ale acestora,

destinate sa fie pastrate in colectii;

arme de recuzita – arme special confectionate, fabricate sau devenite inofensive ca

urmare a modificarii lor de catre un armurier autorizat, necesare activitatii institutiilor

specializate, in domeniul artistic;

Din punct de vedere constructiv armele se clasifica dupa cum urmeaza:

arme cu aer comprimat sau gaze sub presiune – arme care, pentru aruncarea

proiectilului, folosesc forta de expansiune a aerului comprimat sau a gazelor sub presiune

aflate intr-o butelie recipient;

arme de foc scurte – arme de foc a caror teava nu depaseste 30 cm sau a caror lungime

totala nu depaseste 60 cm;

arme de foc lungi – arme de foc a caror lungime a tevii sau lungime totala depasesc

dimensiunile armelor de foc scurte;

arme de foc automate – arme de foc care, dupa fiecare cartus tras, se reincarca

automat si trag o serie de mai multe cartuse prin apasarea continua pe tragaci;

Pagina 16 din 71

Arme de foc semiautomate – arme de foc care, dupa fiecare crartus tras, se reincarca

automat, dar nu pot trage o serie de mai multe cartuse prin apasarea continua pe tragaci;

Arme de foc cu repetitie – arme de foc care, dupa fiecare foc tras, se reincarca

manual, prin introducerea pe teava a unui cartus preluat din incarcator prin intermediul unui

mecanism;

Arme de foc cu o singura lovitura – arma de foc fara incarcator, care este incarcata

dupa fiecare tragere prin introducerea manuala a cartusului in camera de incarcare sau intr-un

lacas special prevazut la intrarea in teva.

Din punct de vedere criminalistic armele se clasifica dupa mai multe criterii:

Dupa destinatie, distingem:

Arme militare (destinate fortelor armate, folosite la actiuni de neutralizare sau

nimicire a personalului si tehnicii de lupta ale inamicului);

Arme de tir (special confectionate pentru practicarea tirului sportiv);

Arme de vanatoare (cu glont, cu alice sau mixte) destinate practicarii vanatorii;

Arme de aparare apropiata (revolvere, pistoale);

Arme confectionate special pentru a imprastia gaze nocive, iritante sau de

neutralizare.

Dupa constructia canalului tevii deosebim:

Arme cu teava ghintuita (specifice armelor militare)1;

Arme cu teava lisa (arme de vanatoare)2;

Arme cu tevi combinate (lisă şi ghintuită).

In functie de calibrul lor, se intalnesc:

Arme de calibru mare, peste 9 mm;

Arme de calibru mijlociu, respectiv intre 6,35 – 9 mm;

Arme de calibru mic, pana la 6,35 mm.

In cazul armelor de vanatoare, calibrele sunt diferite – 12, 16, 18, 20, 24 etc - , fiind

egale cu numarul sferelor de otel, cu diametrul egal cu cel al tevii ce intra intr-o unitate de

masura a greutatii egala cu un pfund (0,5 Kg).

Dupa lungimea tevii pot exista urmatoarele tipuri:

Arme cu teava lunga – intre 50-80 cm – in aceasta categorie intrand pustile,

carabinele, pustile mitraliera, armele de vanatoare si de tir;

Arme cu teva mijlocie – intre 20-50 cm – cum ar fi pistoalele mitraliera;1 Acestea au pe canalul tevii goluri si plinuri dispuse longitudinal, ghinturile avand rolul de a imprima glontului o miscare helicoidala, asigurand stabilitatea acestuia pe traiectorie in scopul atingerii cu precizie a tintei.2 Teava lisa are pretii interiori netezi

Pagina 17 din 71

Arme cu teava scurta – intre 3-20 cm – revolverele si pistoletele.

Dupa modul de functionare, armele de foc se clasifica in:

Arme cu incarcatura simpla;

Arme cu repetitie (se încarcă manual pentru fiecare tragere);

Arme semiautomate (încărcarea şi aruncarea tubului se fac automat dar este necesară

apăsarea trăgaciului pentru fiecare tragere);

Arme automate (reîncărcarea se face automat, la o singură apăsare pe trăgaci

executându-se foc în serii, cu o cadenţă de tragere de câteva zeci sau sute de cartuşe pe

minut).

Dupa munitia folosita, armele sunt:

Arme cu glont – militare;

Arme cu alice – de vanatoare;

Arme mixte – de vanatoare cu glont si alice.

Dupa modul de fabricatie, armele de foc sunt:

Arme de fabricatie industriala1;

Arme vechi, de fabricatie mestesugareasca;

Arme de foc rudimentare, confectionate din materiale improvizate;

Arme de foc modificate2.

Dupa numarul tevilor, armele de foc pot fi grupate in:

Arme cu o singura teava;

Arme cu doua tevi;

Arma cu trei tevi.

Rolul şi descrierea sumară a principalelor piese şi mecanisme ale armamentului de

infanterie

În general armamentul de foc se compune din următoarele părţi principale: ţeavă,

mecanisme de închidere (închizătoare), mecanisme de percuţie, mecanisme de alimentare cu

muniţie, aparate de ochire şi unele dispozitive (pat, crăcan, afet etc.) care uşurează mânuirea

sau dau armamentului o stabilitate mai mare pe timpul tragerii.

ŢEAVA – imprimă glonţului (proiectilului) direcţia de mişcare (la armamentul reactiv

dirijarea proiectilului şi evacuarea gazelor rezultate din arderea pulberii). Ţeava

1 Au caracteristici tehnice proprii pentru fiecare tip si model.2 Prin retezarea patului sau a tevii

Pagina 18 din 71

armamentului de foc este un tub de oţel străbătut de un canal de la un capăt la celălalt, numit

canalul ţevii. Ea trebuie să reziste la o presiune mai mare de 1,5 – 2 ori decât presiunea

maximă ce se produce prin arderea pulberii din cartuş.

În figura din dreapta este reprezentată o secţiune în partea ghintuită a ţevii, la care

distingem calibrul(1), ghintul (2), plinul (3) şi flancul de atac(4).

Partea

dinainte a

ţevii se termină cu retezătura dinainte sau gura ţevii, iar partea dinapoi a ţevii se numeşte

culată şi se termină cu retezătura dinapoi. La interiorul ţevii deosebim:

a)- camera cartuşului (locaşul de introducere a cartuşului) - este situată la partea

dinapoi a ţevii şi are forma corespunzătoare tubului cartuşului;

b)- conul de forţare – face legătura între camera cartuşului şi partea ghintuită a ţevii;

asigură angajarea progresivă a glonţului în ghinturi;

c)- partea ghintuită – imprimă glonţului mişcarea de rotaţie în jurul axului său pentru

a-şi păstra stabilitatea în aer, pe timpul deplasării (pe traiectorie). Ghinturile sunt nişte canale

longitudinale practicate în peretele interior al ţevii în formă elicoidală. Intervalele dintre

ghinturi se numesc plinuri, iar părţile laterale ale ghinturilor se numesc flancuri. Numărul

ghinturilor pentru armamentul de calibru 6,5 – 8 mm de obicei este egal cu patru şi mai rar cu

5 şi 6. La calibrul 11-14mm el este de 8 şi mai rar de 6. Diametrul ţevii măsurat între două

plinuri se numeşte calibru. Armamentul de infanterie are, de regulă, ţevile cu ghinturile de la

stânga sus spre dreapta jos şi imprimă glonţului o mişcare de rotaţie în sensul mersului acelor

de ceasornic. Armamentul reactiv are canalul ţevii fără ghinturi. Tot ţeavă lisă (fără ghinturi)

au şi armele de vânătoare cu alice.

MECANISMUL DE ÎNCHIDERE - are rolul de a împinge cartuşul în camera

cartuşului, a închide partea dinapoi a ţevii şi a extrage tubul cartuşului din camera cartuşului.

În funcţie de construcţia armamentului, închiderea se poate face :

- prin deplasarea înainte şi rotirea închizătorului sau numai a capului său mobil (ex.:-

puşca md. 1891/1930, pistolul mitralieră cal. 7,62 mm, md. 1963, puşca mitralieră cal. 7,62

mm, md. 1964);

Pagina 19 din 71

- prin deplasarea laterală a închizătorului sau prin căderea lui (ex.:- mitraliera cal. 7,62

mm md. 1943 , carabina semiautomată cal. 7,62 mm md. 1958, puşca mitralieră şi mitraliera

7,92 mm );

- prin desfacerea unor plăci de înzăvorâre (ex.:- puşca mitralieră cal. 7,62 mm, md.

1945, mitraliera cal. 7,62 mm, md. 1946);

- prin masa închizătorului liber sub acţiunea arcului recuperator (ex.:- pistolul

mitralieră cal. 7,62 mm, md. 1941, pistolul mitralieră cal. 7,62 mm, md. 1954);

- prin îmbinarea închizătorului cu ţeava datorită mişcării acesteia în plan vertical (ex.-

pistolul cal. 7,62 mm, md. 1933);

MECANISMUL DE PERCUŢIE – are rolul de a percuta capsa cartuşului pentru

aprinderea încărcăturii de azvârlire. El are în alcătuirea sa percutorul, declanşatorul şi

trăgaciul. La armamentul semiautomat percuţia nu se realizează simultan cu închiderea şi

înzăvorârea, darea focului se realizează pe baza unui cocoş împins de un arc ce este eliberat

de apăsarea pe trăgaci. Armamentul automat este prevăzut şi cu schimbător ce permite şi

executarea tragerii lovitură cu lovitură. În raport de modul de construcţie a armamentului,

deosebim următoarele sisteme de percuţie :

- sistemul de percuţie simplu – percutorul este acţionat direct de axul său, ex.: – puşca

cal. 7,62 mm, md. 1891/1930;

- sistemul de percuţie mobil – percutorul este fixat la una din piesele mobile ale armei,

ex. – mitraliera cal. 7,62 mm, md. 1946;

- sistemul de percuţie cu cocoş, ex. – pistolul mitralieră cal. 7,62 mm, md. 1963,

puşca mitralieră cal. 7,62 mm, md. 1964, pistolul cal. 9 mm, pistolul cal. 7,65 mm, md.

19741.

MECANISMUL DE ALIMENTARE – are rolul de a asigura alimentarea cu cartuşe a

armamentului. Este construit în funcţie de modelul armamentului şi de sistemul de

alimentare. El poate fi : - cu cursor – atunci când alimentarea se face de pe bandă - sau cu arc

- când alimentarea se face din încărcător sau direct din magazia de cartuşe (la carabine)

APARATELE DE OCHIRE – servesc la executarea ochirii în timpul tragerii asupra

obiectivelor la diferite distanţe. Ele asigură precizia şi gruparea tragerii corespunzător

distanţei la care se află obiectivele.

Sunt folosite următoarele aparate de ochire:

- aparate de ochire mecanice;

- aparatele de ochire optice;1 Cunostinte generale referitoare la bazele tragerii cu armamentul de infanterie, M.Ap.N., Bucuresti, 1976

Pagina 20 din 71

- aparatele de ochire cu grile şi corectoare.

PARTILE COMPONENTE ALE PISTOLULUI GLOCK 17

Manşon;

Ţeava;

Ansamblu arc recuperator;

Încorporat în piesa 3;

Cui percutor;

Distanţier;

Arcul cuiului percutor;

Arcuri inelare;

Siguranţa cuiului percutor;

Arcul siguranţei cuiului percutor;

Gheara extractoare;

Piston de acţionare a extractorului;

Arcul pistonului de acţionare a extractorului;

Arc reazem;

Placa de fixare;

Pagina 21 din 71

Tel; 16 a) Cătare;

Arcul opritorului

încărcătorului;

Opritor încărcător;

Arcul opritorului manşonului;

Opritorul manşonului;

Ansamblu de blocare;

Carcasa trăgaciului cu ejector;

Conector;

Arc trăgaci;

Trăgaci cu bolţul trăgaciului;

Pârghia de oprire a manşonului;

Axul trăgaciului;

Axul carcasei trăgaciului;

Ridicător;

Arcul încărcătorului;

Baza încărcătorului;

Corpul încărcătorului.

Pagina 22 din 71

Date despre munitia folosita de armele de foc

Partile componente ale munitiei folosite la armele de foc

In practica organelor judiciare prezinta o mare importanta cunoaşterea unor date

referitoare la cartuşele folosite de armele de foc deoarece, alături de urmele formate, în

majoritatea cazurilor, singurele elemente rămase la faţa locului după folosirea unei arme de

foc sunt tuburile sau gloanţele trase ori caruşele pierdute de catre faptuitor.

Armele de foc folosesc pentru tragere cartuse până la calibrul 14,5 mm inclusiv.

Cartuşele folosite de armamentul de

infanterie1 au, în general, următoarele părţi

constructive: glonţ(1), tub(4), încărcătura de

azvârlire(9), capsă(10).

Înainte de a descrie aceste părţi componente,

voi clasifica cartuşele folosite de armele de foc şi le

voi descrie.

În funcţie de destinaţie, cartuşele sunt:

cartuşe de război;

cartuşe auxiliare.

Cartuşele de război – sunt destinate pentru

nimicirea personalului, distrugerea diferitelor materiale şi pentru îndeplinirea altor misiuni

speciale. La cartuşele de război întâlnim toate părţile constructive.2

Cartuşele de război pot fi:

cu glonţ obişnuit;

- cu miez de oţel;

- uşor;

- greu;

cu glonţ special:

- perforant;

- perforant-incendiar;

- trasor;1 Cunostinte generale referitoare la bazele tragerii cu armamentul de infanterie, M.Ap.N., Bucuresti, 1976.2 F. E. Louwage, Curs de politie tehnica si tactica de politie criminala, Ed. Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1940, p.78 – citat in Tratat de tehnica criminalistica, V. Berchesan, M. Ruiu, Ed. Little Star, Bucuresti 2004, p.378.

Pagina 23 din 71

Fig. 1

- incendiar;

- de reglaj-incendiar;

- perforant - incendiar - trasor;

- exploziv.

Cartuşele cu glonţ obişnuit sunt destinate pentru nimicirea personalului adversarului

neadăpostit sau aflat în adăposturi de tip uşor şi pentru distrugerea tehnicii neblindate.

Acestea pot fi cu glonţ greu (având miezul din aliaj de plumb cu antimoniu, ca semn

distinctiv având vârful glonţului vopsit cu culoare galbenă), cu glonţ uşor (având miezul din

plumb) şi cu glonţ cu miez de oţel (având miezul din oţel învelit într-o cămaşă de plumb).

Cartuşele cu glonţ special, după destinaţie pot fi: perforante, trasoare, incendiare, de

reglaj-incendiare, perforant-incendiare, perforant - incendiar - trasoare şi explozive.

Glonţul perforant este destinat pentru distrugerea ţintelor cu blindaj uşor (maşini

blindate, transportoare blindate şi altele) şi a personalului adăpostit după blindaje cu grosime

relativ mică. Miezul glonţului este din oţel de scule (cu un conţinut bogat de carbon) sau din

aliaj metaloceramic dur. Ca semn distinctiv are vârful glonţului vopsit cu culoare neagră.

Glonţul trasor este destinat pentru nimicirea inamicului, corectarea tragerii, indicarea

ţintelor şi semnalizare. În partea dinapoi a miezului este plasat un pahar cu compoziţia

trasoare, care se aprinde în timpul tragerii şi lasă o urmă luminoasă ce se poate vedea cu

ochiul liber până la o distanţă de 800 m, atât ziua cât şi noaptea. Vârful glonţului este vopsit

cu culoare verde.

Glonţul incendiar este destinat pentru aprinderea obiectivelor uşor inflamabile: paie,

construcţii din lemn, benzină, produse petroliere etc. Glonţul are în vârful lui o compoziţie

incendiară care se aprinde când întâlneşte un obstacol. Vârful glonţului este vopsit cu culoare

roşie.

Glonţul de reglaj-incendiar este destinat pentru reglarea tragerii şi pentru incendierea

materialelor uşor inflamabile. În partea dinainte a glonţului este dispusă o compoziţie

incendiară ce se aprinde la lovirea unui obstacol cu ajutorul unui percutor aflat în interior şi

care se armează prin inerţie pe traiectorie, iar în partea dinapoi se găseşte o încărcătură

trasoare, ce lasă o urmă luminoasă pe traiectorie. Vârful glonţului este vopsit cu culoare

verde, cu o bandă circulară roşie.

Glonţul perforant-incendiar este destinat pentru incendierea carburanţilor sau

materialelor uşor inflamabile, protejate de blindaje uşoare. În vârful glonţului se găseşte un

amestec pirotehnic pentru incendiere, iar în interior miezul perforant. La întâlnirea unui

obstacol, miezul perforant comprimă şi aprinde amestecul pirotehnic, realizând perforarea

Pagina 24 din 71

blindajului şi incendierea. Vârful glonţului este vopsit cu culoare neagră cu o bandă circulară

roşie.

Glonţul perforant - incendiar - trasor are aceeaşi destinaţie ca şi glonţul perforant-

incendiar, având şi rolul de reglare a tragerii. Din punct de vedere constructiv, la acest glonţ

apare şi un pahar cu compoziţie trasoare, iar miezul perforant este de dimensiuni mai mici.

Vârful glonţului este vopsit cu culoare violet cu o bandă circulară roşie.

Cartuşele auxiliare sunt destinate pentru instruirea militarilor. Din categoria cartuşelor

auxiliare fac parte: cartuşele de exerciţiu, cartuşele de manevră, secţionate, de tir redus etc.

Cartuşele de exerciţiu sunt destinate pentru învăţarea încărcării armamentului. Au

glonţ şi orificii în corpul tubului, nu au capsă şi încărcătură de pulbere.

Cartuşele de manevră sunt întrebuinţate la marcarea focului pe timpul exerciţiilor

tactice şi la învăţarea dării focului pe timpul executării operaţiunilor de tragere. Au

încărcătură de pulbere, capsă, tub, nu au glonţ. Partea dinainte a tubului este sertizată pentru

realizarea efectului sonor şi a reîncărcării automate a armamentului, montându-se la armă şi

întăritor de recul.

Cartuşele secţionate sunt destinate pentru învăţarea părţilor componente ale muniţiei.

Au glonţ, tub, capsă, nu au încărcătură de pulbere.

In continuare voi descrie părţile componente ale cartuşelor armelor de foc.

Destinaţia glonţului rezultă din descrierea cartuşelor de război, fiind în principal

nimicirea inamicului, la aceasta adăugându-se şi altele, în funcţie de tip. Ca principale

componente ale glonţului întâlnim cămaşa de tombac (fig. 1 - 7) (un aliaj cupru-zinc), care

este uşor deformabilă pentru a permite mularea glonţului în ghinturi şi un miez (fig. 1 - 8),

care poate fi dintr-un singur material sau poate fi compus din mai multe materiale.

Tubul serveşte pentru asamblarea tuturor elementelor cartuşului, obturarea gazelor

rezultate din arderea pulberii pe timpul tragerii şi pentru protejarea încărcăturii de azvârlire

(fig. 1 - 9) şi a capsei de aprindere (fig. 1 - 10) împotriva agenţilor atmosferici (umiditate). La

tub putem distinge partea cilindrică (fig. 1 – 2), partea conică (fig. 1 – 3), corpul tubului (fig.

1 – 4), şanţ inelar (fig. 1 – 5) şi guler (fig. 1 – 6). Tubul poate fi confecţionat din alamă sau

oţel. Ca un element de noutate, pe plan mondial şi-au făcut apariţia cartuşe fără tub, la care

încărcătura de azvârlire nu mai este sub formă de pulbere, ci este un exploziv de putere

medie, turnat sau cartuşe care au tubul ce se consumă prin ardere. Aceste “noutăţi” duc la

mărirea cadenţei practice de tragere, ajungând la 2000 lov/min.

Pagina 25 din 71

Încărcătura de azvârlire este destinată pentru a imprima glonţului, prin gazele

rezultate din ardere, energia de mişcare. La cartuşele armamentului de infanterie se foloseşte

pulbere fără fum, pe bază de nitroceluloză.

Capsa de aprindere serveşte pentru aprinderea încărcăturii. Ea se compune dintr-un

căpăcel de alamă cu compoziţia pirotehnică de iniţiere (fulminat de mercur sau de argint,

azotura de plumb sau de argint) presată în el şi o foiţă de staniol care acoperă încărcătura de

iniţiere. Este dispusă la partea dinapoi a tubului, aşezată pe o nicovală, iar flacăra produsă de

încărcătura de iniţiere în urma lovirii de către percutor se transmite prin 2 orificii practicate în

fundul tubului la încărcătura de azvârlire.

Armele de vânătoare cu ţeavă lisă folosesc cartuşe care au proiectile alice sau mitralii.

Alicele sunt de formă sferică, confecţionate de regulă din plumb sau alte aliaje, cu o

greutate de până la 0.8 g. şi cu un diametru de 2-5 mm.

Mitraliile sunt alice cu dimensiuni mari, cu diametru de peste 5.5 mm.

Pentru încărcarea cartuşelor armelor de vânătoare se utilizează şi gloanţe aferice sau

cilindrice, acestea din urmă având o construcţie specială: un corp masiv de plumb prevăzut cu

striaţii pentru înşurubare în ţintă şi un stabilizator de care se fixează bura de plasă sau bura

lemnoasă (proiectil de tip “Brennek”).

Muniţia specială.

Pe lângă muniţia clasică cu glonţ obişnuit sau cu glonţ special, există şi alte tipuri de

muniţie cu caracteristici tehnico-tactice mai performante şi de o construcţie specială ca de

exemplu muniţiile pentru armamentul produs în cadrul programului Advanced Combat Rifle

(A.C.R.).

Cartuşul Colt cu glont duplex cu miez de oţel are o viteză la gura ţevii de 883 m/s.

Glonţul anterior cântăreşte 2,3 g., iar cel posterior 2,1 g. Muniţia utilizează încărcătura pentru

M855 cal. 5,65 x 45 mm. Cele două proiectile sunt dispuse în tandem în acelaşi cartuş şi în

aşa fel încât la o singură percutare vor pleca două gloanţe din tub. Ambele proiectile urmează

aceeaşi traiectorie: primul a fost studiat pentru a lovi cu uşurinţă punctul ochit, în timp ce al

doilea a fost proiectat pentru a lovi cu precizie.

Cartuşele A.A.I. şi Steyr-Mannlicher conţin câte o săgeată din oţel cu diametrul de 1,5

mm. şi lungimea de 41 mm., cântărind 0,66 g. şi respectiv 0,64 g. având o viteză la gura ţevii

de 1417 m/s şi respectiv 1493 m/s. Săgeata se află în interiorul unui sabot din material plastic

(polimeric) care se separă după părăsirea tubului. În cazul cartuşului Steyr, un sabot circular

din material plastic (polimeric) asigură presiunea gazului (cca. 4200 kg/cm˛) în momentul

azvârlirii săgeţii, ceea ce îi conferă acestuia o viteză superioară.

Pagina 26 din 71

Presiunea asupra fundului tubului

Presiunea laterală asupra pereţilor tubului

Capul închizătorului

Presiunea asupra glonţului pe care îl împinge înainte pe ţeavă

Cartuşul Hecker & Kock are un glonţ de 3,2 g. şi o viteză la gura ţevii de 91 m/s. La

această muniţie încărcătura de azvârlire de azvârlire nu lasă reziduuri de combustie, având

arderea completă. De asemenea este mai puţin sigură în transport şi în depozitare decât

muniţia clasică pericolul de autoaprindere fiind mai mare.

Fenomenul si elementele tragerii

Fenomenul tragerii

Plecarea glonţului (proiectilului) din canalul ţevii ca urmare a acţiunii presiunii

gazelor provenite din arderea pulberii (încărcăturii de azvârlire) se numeşte fenomenul

tragerii (tragerea loviturii).

Trăgătorul, după ce a executat corect ochirea, apasă pe trăgaci; pragul profilat al

trăgaciului eliberează cocoşul, care sub acţiunea arcului său loveşte percutorul. Prin lovirea

capsei cartuşului de către vârful percutorului se produce inflamarea amestecului de fulminat

de mercur al capsei şi se formează o flacără care pătrunde prin orificiile aflate în fundul

tubului cartuşului spre încărcătura de azvârlire, producând aprinderea acesteia.

Arderea

încărcăturii

de azvârlire în

tubul cartuşului

produce o

mare cantitate de

gaze, puternic

încălzite, care creează o presiune ce acţionează cu aceeaşi forţă în toate direcţiile şi anume:

a - înapoi, asupra fundului tubului cartuşului, sprijinit de capul închizătorului care,

fiind bine zăvorât, îi opune rezistenţă;

b - lateral, asupra pereţilor tubului cartuşului, sprijinit pe camera cartuşului care, prin

construcţia ei opune, deasemenea, rezistenţă;

Pagina 27 din 71

c - înainte, asupra glonţului care începe să se mişte în interiorul ţevii, imprimându-i o

mişcare accelerată, obligându-l să intre forţat cu cămaşa în ghinturi şi, învârtindu-se în ele

(mişcarea de rotaţie), înaintează în canalul ţevii cu o viteză din ce în ce mai mare, după care

este aruncat afară pe direcţia axului ţevii.

În timpul tragerii automate, ca urmare a presiunii gazelor provenite din arderea

pulberii, are loc azvârlirea glonţului din canalul ţevii; în acelaşi timp, o parte din gaze împing

pistonul şi portînchizătorul înapoi, deschizându-se astfel canalul ţevii; închizătorul extrage

tubul cu gheara extractoare, din camera cartuşului şi-l aruncă afară, iar închizătorul comprimă

arcul recuperator şi armează cocoşul. Sub acţiunea recuperatorului, portînchizătorul cu

închizătorul revin în poziţia iniţială, împingând cartuşul următor din încărcător (banda) în

camera cartuşului şi se închide canalul ţevii; portînchizătorul acţionează asupra -

autodeclanşatorului şi se produce percuţia.

Dacă piedica de siguranţă este la poziţia “foc lovitură cu lovitură” tragerea continuă

atâta timp căt se apasă pe trăgaci şi sunt cartuşe în încărcător (magazie).

Elementele tragerii

Pentru elucidarea diverselor imprjurari legate de investigarea criminalistica a unor

infractiuni savarsite cu arme de foc trebuie sa se tina cont de elementele tragerii. Dintre

elementele tragerii, cu valoare de identificare criminalistica – fie de gen, fie individuala –

mentionez:

viteza glontului;

reculul armei;

traiectoria;

bataia armei;

puterea de patrundere.

Viteza glontului

Este stiut ca fenomenul tragerii cu o arma de foc consta in azvarlirea glontului din

canalul tevii datorita prsiunii gazelor rezultate din arderea pulberii explozive. Presiunea de

fortare este foarte mare, fiind necesara patrunderii glontului intre plinurile tevii. In

continuare, presiunea creste rapid, ajungand la 2.850-3.000 Kgf/cm2, pe primii centrimetri

parcursi de glont pe teava glontul avand o viteza de 350-450 m/s. Viteza maxima a glontului

se inrgistreaza la gura tevii, iar presiunea scade pana la 420-380 Kgf/cm2 in momentul iesirii

glontului din teava. Este important faptul ca viteza glontului este conditionata de tipul armei,

lungimea tevii, cantitatea de pulbere si greutatea glontului.

Pagina 28 din 71

S-a observat că, cu cât ţeava armei este mai lungă cu atât mai mult timp presiunea

gazelor va acţiona asupra glonţului şi drept urmare, cu atât va fi mai mare viteza iniţială a

glonţului.

Categorii de armament

Detalii

Pistol

mitralieră

Puşcă

mitralieră

Mitralieră Puşcă

semiautomată cu

lunetă

Lungimea părţii ghintuite

369 544 550 590

Viteza iniţială a glonţului

715 745 825 850

Modificarea greutatii incarcaturii de azvarlire (a cantitatii de pulbere) determina

modificarea cantitatii de gaze si a presiunii maxime in canalul tevii, implicit a vitezei initiale

a glontului. La aceeasi lungime a tevii si aceeasi greutate a incarcaturii de azvarlire, viteza

initiala a glontului este cu atat mai mare cu cat greutatea acestuiaeste mai mica.

Viteza initiala a glontului influenteaza asupra:

bataii armei 1;

duratei de traiect al glontului pana la tinta;

curburii traiectoriei;

puterii de patrundere a glontului.

Viteza iniţială a glonţului este influenţată de:

lungimea ţevii;

cantitatea încărcăturii de azvârlire;

greutatea glonţului;

temperatura încărcăturii de azvârlire.

Reculul armei

Reculul armei reprezinta miscarea brusca a armei spre inapoi, in sens opus miscarii

glontului, ca urmare a presiunii exercitate de o parte din gazele ce rezulta din arderea pulberii

de azvarlire in momentul efectuarii tragerii. Actiunea reculului se caracterizeaza prin viteza si

energie si se manifesta in doua faze:

1 Distanta la care ajunge glontul.

Pagina 29 din 71

faza I, atunci cand glontul – datorita presiunii gazelor – incepe miscarea inainte;

aceasta faza este aproape imperceptibila si se petrece intr-un timp extrem de scurt, de ordinul

fractiunilor de secunda;

faza a II-a, atunci cand glontul paraseste teava, in aceasta faza forta de recul atingand

valorea maxima.

Viteza reculului unei arme este de atâtea ori mai mică decât viteza iniţială a glonţului,

de câte ori glonţul este mai uşor decât arma respectivă.1

In cazul armamentului automat (semiautomat), a cărui construcţie se bazează pe

principiul folosirii energiei de recul, o parte din puterea acestuia se consumă pentru punerea

în mişcare a părţilor mobile pentru reîncărcare. Datorita acestui fapt, forta reculului pe timpul

tragerii este mult mai mica decat la armamentul neautomat. La armamentul neautomat,

intreaga forta de recul se transmite in umarul tragatorului2.

Traiectoria

Traiectoria este drumul parcurs de centrul de greutate al glonţului (proiectilului) în

aer, de la ieşirea din ţeavă până la punctul de cădere3. Principalele elemente ale traiectoriei4

1. ORIGINEA TRAIECTORIEI – centrul retezăturii dinainte a ţevii reprezintă

punctul de plecare a glonţului din gura ţevii.

2. ORIZONTALA ARMEI – linia orizontală care trece prin originea traiectoriei;

planul care conţine această linie se numeşte plan orizontal.

3. LINIA DE TRAGERE – prelungirea imaginară a axului canalului ţevii după ce

ochirea a fost terminată (înainte de plecarea glonţului din gura ţevii); planul vertical care

conţine această linie se numeşte plan de tragere.

4. UNGHIUL DE TRAGERE – unghiul format între linia de tragere şi orizontala

armei.

5. LINIA DE ARUNCARE (DE PROIECŢIE) – prelungirea imaginară a axului

canalului ţevii în momentul plecării glonţului din ţeavă; planul vertical care conţine această

linie se numeşte plan de aruncare (de proiecţie).

1 V. Macelaru, Balistica Judiciara, Ed. Ministerului de Interne, Bucuresti, 1972, p.552 V. Berchesan, M. Ruiu, Tratat de tehnica criminalistica, Ed. Little Star, Bucuresti 2004, p.393. 3 Manual de pregatire militara generala a tineretului pentru apararea patriei, M.Ap.N., Bucuresti 1983, p.255.4

?Cunostinte generale referitoare la bazele tragerii cu armamentul din dotare, M.Ap.N, Bucuresti,1976, p.15

Pagina 30 din 71

6. UNGHIUL DE ARUNCARE (DE PROIECŢIE) – unghiul format între linia de

aruncare şi orizontala armei.

7. UNGHIUL DE ZVÂCNIRE – unghiul format între linia de tragere şi linia de

aruncare.

8. PUNCTUL DE CĂDERE – punctul de intersecţie a traiectoriei cu orizontala armei.

9. UNGHIUL DE CĂDERE – unghiul format între tangenta la traiectorie în punctul

de cădere şi orizontala armei.

10. DISTANŢA DE TRAGERE (bătaia) – distanţa de la originea traiectoriei până la

punctul de cădere, măsurată în plan orizontal.

11. VÂRFUL TRAIECTORIEI – punctul cel mai înalt al traiectoriei deasupra

orizontalei armei.

12. SĂGEATA TRAIECTORIEI – depărtarea de la orizontala armei până la vârful

traiectoriei.

13. RAMURA URCĂTOARE – partea traiectoriei cuprinsă între originea traiectoriei

şi vârful traiectoriei.

14. RAMURA COBORÂTOARE – partea traiectoriei cuprinsă între vârful traiectoriei

şi punctul de cădere.

15. PUNCTUL DE INCIDENŢĂ – punctul în care traiectoria intersectează suprafaţa

obiectivului (pământului, obstacolului).

16. UNGHIUL DE INCIDENŢĂ – unghiul format între tangenta la traiectorie în

punctul de incidenţă şi tangenta la suprafaţa obiectivului (pământului, obstacolului).

Pagina 31 din 71

17. PUNCTUL DE OCHIRE – punctul de pe obiectiv sau în afara acestuia asupra

căruia se ocheşte cu arma.

18. LINIA DE OCHIRE – linia dreaptă care uneşte ochiul trăgătorului, prin mijlocul

crestăturii înălţătorului şi prin vârful cătării cu punctul de ochire; planul vertical care conţine

această linie se numeşte plan de ochire.

19. UNGHIUL DE OCHIRE – unghiul format între linia de tragere şi linia de ochire.

20. UNGHIUL DE TEREN AL OBIECTIVULUI – unghiul format între linia de teren

a obiectivului şi orizontala armei.

21. DISTANŢA OCHITĂ – distanţa măsurată pe linia de ochire de la punctul de

plecare (originea traiectoriei) până la intersecţia traiectoriei cu linia de ochire.

22. ORDONATA VERTICALĂ – înălţimea oricărui punct de pe traiectorie faţă de

orizontala armei.

23. ORDONATA BALISTICĂ – înălţimea oricărui punct de pe traiectorie faţă de

linia de ochire.

24. LINIA DE TEREN A OBIECTIVULUI – linia dreaptă care uneşte originea

traiectoriei cu baza obiectivului.

Bataia armei

Bataia armei este distanta de la originea traictoriei pana la punctul de cadere, masurata

in planul orizontal. Sub raport balistic intereseaza bataia eficace, adica distanta la care glontul

isi mentine precizia si forta distructiva. Aceasta depinde în mare măsură de viteza iniţială a

glonţului.

De exemplu, distanţa până la care glonţul îşi păstrează efectul omorâtor asupra

omului, la unele categorii de armament este:

pistol (revolver) - până 500m.;

pistol mitralieră md. 1963 - până la 1500 m.;

puşcă mitralieră md.1964 - până la 1500 m.;

carabina md. 1944 - până la 3000 m.;

mitraliera md. 1966 - până la 3800 m.

Puterea de patrundere a glontului

Puterea de pătrundere este capacitatea glonţului de a străbate diferite obstacole,

putandu-se stabili distanta de la care s-a tras.

Fenomenul de pătrundere depinde de:

proprietăţile obstacolelor (consistenţă, duritate, etc.);

energia cinetică a glonţului în momentul impactului;

Pagina 32 din 71

calibrul glonţului, greutatea şi forma acestuia.

Pentru a ilustra puterea de pătrundere a glonţului, în funcţie de materialul din care este

confecţionat obstacolul, exemplific cu ajutorul caracteristicilor pistolului mitralieră md.1963

cal. 7,62 mm. Pentru tragere se folosesc cartuşe cu miez de oţel, obiectivele fiind dispuse la

100 m.

Obiectiv Adâncimea de pătrundere

Zide de cărămidă

Lemn de bard uscat

Placă de oţel groasă de 7 mm., unghi de

incidenţă 90º

12 - 15 cm.

40 - 40 cm.

Procent de perforare sau adâncimea de

pătrundere 90%

CAPITOLUL III

Examinarea criminalistica a locului unde s-au folosit armele de foc

3.1. Descoperirea si fixarea armelor de foc, a tuburilor si gloantelor acestora

Cercetarea la fata locului este o activitate de tactica criminalistica si de procedura

penala, care are drept obiect:

perceperea nemijlocita de catre organele judiciare a locului savarsirii activitatii

infractionale;

descoperirea, relevarea, fixarea si examinarea urmelor si mijloacelor materiale de

proba;

Precizarea pozitiei si starii mijloacelor materiale de proba, in vederea stabilirii naturii

si imprejurarilor comiterii infractiunii, precum si a datelor necesare identificarii

faptuitorului1.

Semnificatia data de legea procesual penala si literatura de specialitate notiunii de loc

al faptei este aceea de loc unde s-a desfasurat activitatea infractionala in tot sau in parte, loc

unde s-au produs consecintele faptei comise, care conserva, intr-un fel sau altul, date,

informatii, urme in legatura cu fapta savarsita.

Pornind de la aceasta definitie identificam, in cazul infractiunilor la regimul armelor

de foc si munitiilor, ca posibile locuri ale faptei:

Locurile unde au fost ascunse armele si munitiile si imprejurimile acestora;1 Colectiv, Tratat de tactica criminalistica, Ed. Carpati, Craiova, 1992, p.26.

Pagina 33 din 71

Atelierele de reparat arme ce functioneaza in afara prevederilor legii;

Mijloacele folosite in vederea transportarii armelor si munitiilor;

Locurile unde s-au savarsit fapte de natura penala sau contraventionala la folosirea si

in imprejurimi;

Locurile unde s-au efectuat trageri cu armele si munitiile ce fac obiectul activitatii

ilicite;

Locurile unde au fost confectionate armele si munitiile1.

Numai dupa corecta delimitare a locului faptei, se va trece la realizarea cercetarii la

fata locului propriu-zise, cu respectarea regulilor de tactica criminalistica, asa cum au fost

consacrate de experianta pozitiva a organelor judiciare2.

Inainte de a proceda la investigarea stiintifica a locului faptei, este necesar ca organul

de urmarire penala sa dispuna cercetarea locului faptei printr-o rezolutie motivata. In caz

contrar temeinicia si legalitatea acestui procedeu probatoriu vor fi verificate prin plangere

impotriva masurilor si actelor de urmarire penala.

Trebuie facuta o distinctie intre investigarea locului faptei, in acele cauze in care s-a

incalcat regimul armelor de foc si al munitiilor, si investigarea locului faptei in cauzele

penale in care armele de foc au fost folosite.

Faza statica a cercetarii la fata locului presupune o examinare atenta a locului faptei,

atat in ansamblul sau, cat si pe zonele mai importante, fara a aduce nici o modificare acestuia,

in sensul stabilirii starii si pozitiei obiectelor materiale de proba (arme si munitii, parti

componente ale acestora, eventual confectionate artizanal), a urmelor vizibile, masurarii

distantei dintre obiectele principate in scopul clarificarii unor imprejurari ale cauzei,

determinarea eventualelor modificari survenite anterior sosirii echipei de cercetare . In acelasi

timp, trebuie sa se treaca la stabilirea mirosului specific tragerii recente, procedandu-se la

recoltarea de probe din aer.

Atunci cand conditiile permit, folosirea cainelui de urmarire pentru prelucrarea

urmelor de miros duce la rezultate deosebit de utile cauzei.

Cele constatate in faza statica se fixeaza prin fotografiere (fotografii de orienatre,

schita si ale obiectelor principale – arme si munitii), precum si prin filmare sau inregistrare

videomagnetica.

1 Ionescu – Unele particularitati ale cercetarii la fata locului in cazul infractiunilor la regimul armelor si munitiilor si materialelor explozive – in Tratat practic de criminalistica, vol.I, Ed. Ministerului de Interne, Bucuresti 1976, p.457.2 Colectiv, Tratat de tactica criminalistica, Ed. Carpati, Craiova, 1992, p.31-48.

Pagina 34 din 71

In faza dinamica a cercetarii la fata locului sunt supuse unei examinari minutioase

toate obiectele si mijloacele materiale de proba, precum si urmele aflate in anumite raporturi

cu infractiunea savarsita. Obiectele despre care se presupune ca se afla in raporturi cu

infractiunea comisa, daca sunt necunoscute, sunt deplasate din pozitia initiala pentru a se

asigura conditii optime in vederea descoperirii, fixarii si ridicarii urmelor.

Se acorda cea mai mare atentie pozitiei in care au fost gasite armele si munitiile, starii

acestora, urmelor ce se gasesc pe armament. Descoperirea armei de foc este una dintre cele

mai importante sarcini ale cercetarii la fata locului. In cazul sinuciderilor sau a mortilor

accidentale prin arma de foc, aceasta se descopera, de regula, asupra victimei sau in imediata

apropiere. In cazul utilizarii armelor de foc de catre alte persoane (faptuitor, complici),

acestea pot fi gasite abandonate in apropierea locului faptei, ascunse in diferite locuri ca

fantani, ape curgatoare, ingropate in pamant sau disimulate in diverse obiecte sau chiar

asupra faptasului.

In functie de diversitatea locurilor in care este posibil sa se afle armele, se pot folosi

pentru descoperirea lor detectoare de metale, magneti puternici sau caini special dresati

pentru prelucrarea urmei de miros, aparatura roentgen portabila pentru armele ascunse in

locuri compacte cu o anumita densitate (ziduri de caramida, beton). Deindata ce a fost gasita,

se trece la examinarea armei de foc pentru identificarea starii acesteia (incarcata sau nu), a

eventualelor urme specifice tragerii, a eventualelor urme digitale sau biologice care se pot

degrada in timp, si care pot oferi date immediate asupra timpului scurs de la tragere, persoana

faptuitorului si victima.

La locul comiterii faptei, dupa o cautare atenta se pot descoperi si tuburile trase, alte

elemente de munitie (bure, capace etc) sau proiectile. Tuburile cartuselor trebuie sa fie

cautate in locul unde se presupune ca s-a aflat tragatorul si in imediata apropiere a acestuia.

Armele semiautomate si cele automate ejecteaza tuburile cartuselor trase in diferite directii

(spre dreapta, stanga sau in sus) ceea ce ofera date pretioase despre tipul si modelul armei. In

cazul armelor cu repetitie sau cu un singur foc, tubul tras poate sa ramana in camera

cartusului (daca nu a fost reincarcata), situatie existenta si la revolvere.

O temeinica cercetare trebuie desfasurata si pentru descoperirea proiectilelor, in

vederea stabilirii legaturii acestora cu infractiunea respectiva. Acestea sunt descoperite in

cadavru, imbracamintea acestuia sau in obiecte aflate pe linia de tragere.

In cazul armelor de vanatoare la locul faptei se pot gasi si bure (formate din carton,

calti, pasla, materiale plastice) care sunt ejectate la distante de cca 10 – 15 m pe directia de

Pagina 35 din 71

tragere. In cazul tragerii cu teava lipita sau de la mica distanta, bura se gaseste de obicei in

interiorul orificiului produs de alice.

Arma şi celelalte urme descoperite la faţa locului se fixează (consemnează) prin

mijloacele cunoscute - proces-verbal, schiţă, fotografiere, filmare sau înregistrare pe bandă

videomagnetică, fără a se omite nici un detaliu necesar clarificării împrejurărilor în care a fost

săvârşită infracţiunea.

În procesul-verbal se vor face menţiuni privind:

locul precis unde a fost descoperită arma;

distanţa dintre armă şi victimă şi dintre armă şi alte urme ale tragerii;

categoria de armă, calibrul şi modelul acesteia, seria şi numărul ei;

direcţia în care este îndreptată arma faţă de cadavru;

pe care parte este aşezată arma;

starea tehnică aparentă a armei;

dacă pe armă s-au descoperit şi alte urme;

dacă arma este încărcată sau nu, dacă are cartuş pe ţeavă, dacă este asigurată sau nu,

dacă în încărcător mai sunt cartuşe şi câte;

numărul ghinturilor şi sensul lor de rotaţie;

ce se afla pe canalul ţevii - praf, unsoare, reziduuri de tragere etc.; dacă se simte miros

specific de tragere;

indicarea obiectelor, a locurilor şi distanţelor unde s-au descoperit tuburile trase şi

urmele de pătrundere, ieşire sau ricoşare a proiectilelor trase, în raport de poziţia armei şi a

cadavrului.

Prin fotografiere trebuie să se evidenţieze în mod clar şi urmele acesteia, precum şi

cele descrise în procesul-verbal, această activitate desfăşurându-se în prima parte a fazei

statice a cercetării, până nu s-au produs modificări în “peisajul” locului comiterii infracţiunii.

3.2. Ridicarea si ambalarea urmelor rezultate dupa folosirea armelor de foc

Ridicarea si ambalarea urmelor trebuie facuta cu cea mai mare precautie, avand in

vedere pe de o parte necesitatea pastrarii lor intacte pentru a fi valorificate din punct de

vedere stiintific, iar pe de alta parte pentru a preintampina producerea unor evenimente

nedorite, cu consecinet privind viata, integritatea corporala sau sanatatea atat a membrilor

echipei cat si a altor persoane ori asupra proprietatii publice sau private. Din aceste

conside3rente se interzice percutarea armei chiar daca este descarcata (prin percutare se poate

Pagina 36 din 71

rupe cuiul percutor sau poate plesni arcul, iar vibratiile generate de percutor pot duce la

distrugerea microurmelor, fie de pe teava, fie de pe alte parti ale armei). De asemenea nu se

sufla pe teva sau pe alte parti ale armei pentru inlaturarea unor impuritati (aburirea tevii prin

suflare modifica sau distruge atat urmele de miros cat si microurmele). Este interzisa

scoaterea cartuselor aflate in arma, dupa cum cele gasite la fata locului nu se introduc in

Ambalarea armelor se face in cutii potrivite care sa le protejeze de eventualele socuri

pe timpul transportului ; incarcatorul si cartusele scoase din teava se ambaleaza separat.

Eventualele urme biologice descoperite pe arma, daca nu pot fi recoltate, se transporta

impreuna cu arma in conditii de conservare si ambalare corespunzatoare.

In cazul descoperirii de piese cu dimensiuni mici (fragmente de arcuri, suruburi ),

acestea vor fi ambalate tot separat, pe cat posibil in cutii captusite cu vata, evitandu-se astfel

distrugerea eventualelor microurme.

Atunci cand cercetarea la fata locului se efectueaza pe timp de iarna, armele si

munitiile descoperite la fata locului se examineaza doar dupa ce au fost depuse intr-o camera

cu temperatura constanta, ridicarea, ambalarea si transportarea acestora facandu-se cu

respectarea regulilor.

Proiectilele se extrag cu precautie din suportul in care au patruns pentru evitarea

crearii de urme suplimentare si a pierderii de microparticule. In cazul cartusului tras care nu

poarta mentiuni, tubul se masoara, iar cartusele extrase se cantaresc, ca si arma de altfel.

3.3. Determinarea distanţei şi direcţiei de tragere

Una dintre activităţile deosebit de importante ce se desfăşoară în cadrul cercetării la

faţa locului a infracţiunilor comise cu arme de foc este stabilirea direcţiei de tragere. Această

activitate poate continua la nevoie şi în procesul examinărilor de laborator, concomitent cu

examenul medico-legal al corpului victimei.

Prin noţiunea de distanţă de tragere înţelegem intervalul spaţial parcurs de proiectil de

la gura ţevii până la obstacol.

Distanţa de tragere poate fi mai mult sau mai puţin precis determinată, însă ţinând

seama de factorii suplimentari ai împuşcăturii şi de urmele existente pe proiectil sau de

efectul perforant al acestuia, putem să o determinăm cu aproximaţie.

In funcţie de distanţă, tragerile pot fi:

Pagina 37 din 71

în limita de acţiune a factorilor suplimentari şi, în acest caz, vorbim despre ţeava lipită

de corp (fără destinaţie), cât şi despre tragerile de la mică distanţă (sub un metru);

în afara limitei de acţiune a factorilor suplimentari (trageri de la distanţe mari, adică

peste un metru în cazul armelor militare şi de tir şi peste 2-3 m. în cazul celor de vânătoare).

În cazul prezenţei factorilor suplimentari, stabilirea distanţei (cât şi a direcţiei) de la

care s-a tras este mai uşoară, prin expertiza criminalistică executându-se trageri

experimentale de la distanţe variabile, cu armă şi acelaşi tip de muniţie, fiind create astfel de

modele de comparaţie.

Dacă s-au folosit arme de vânătoare cu ţeavă lisă care folosesc alice sau mitralii,

distanţa de tragere se poate aprecia în funcţie de suprafaţa (câmpul) de dispersare a acestora.

cu cât gradul de dispersare este mai mare, cu atât este şi distanţa mai mare. O determinare

certă a distanţei, în cazul tragerii cu arme de vânătoare cu ţeava lisă, este posibilă în cazul

împuşcăturilor de la distanţe mici şi mijlocii (până la 10 m.).

Pentru distanţe apreciate convenţional ca fiind mai mari este necesar să se examineze

orificiile de intrare şi ieşire a proiectilului, determinându-se în primul rând direcţia de tragere

şi apoi, în coroborare cu particularităţile locului săvârşirii infracţiunii, se poate determina cu

aproximaţie şi distanţa de la care s-a tras.

Referitor la stabilirea direcţiei de tragere, este obligatorie studierea orificiilor de

pătrundere a proiectilelor, cât şi a celor de ieşire (dacă există), un rol deosebit având stabilirea

sensului de perforare.

Dacă proiectilul a perforat două suprafeţe apropiate, direcţia se stabileşte prin metoda

“vizării directe”, cu ajutorul unui tub de hârtie introdus prin cele două orificii şi, privind prin

tub, putem determina locul din care s-a tras.

Când nu este posibilă folosirea metodei “vizării directe”, între cele două orificii fiind

o distanţă prea mare, acestea vor fi unite cu o sfoară de-a lungul căreia se vizează. In acelaşi

caz se poate folosi şi dispozitivul special de vizare.

În stabilirea direcţiei sau a locului din care s-a tras se va ţine sema de elementele

balistice exterioare şi de factorii perturbatori externi (vânt, temperatură, rezistenţa aerului,

forţa gravitaţională, ploaie, etc.).

Pentru stabilirea direcţiei (în cazul expertizei balistice) se mai folosesc şi manechine

(în caz de omor prin împuşcare) îmbrăcate cu hainele victimei, fiind introduse vergele prin

orificiile de intrare şi ieşire, indicându-se astfel traseul proiectilului.

Pagina 38 din 71

CAPITOLUL IV

Interpretarea tehnica a urmelor create de armele de foc.Probleme rezolvate prin

balistica judiciara

Din punct de vedere criminalistic, interpretarea urmelor si mijloacelor materiale de

proba in cursul cercetarii la fata locului urmareste, in primul rand, stabilirea relatiei care

exista intre acestea si fapta savarsita. In al doilea rand, o astfel de interpretare vizeaza

explicarea provenientei urmelor si obiectelor descoperite, mecanismul de formare a

diferitelor categorii de urme, precum si a relatiilor ce exista intre urmele si mijloacele

materiale de proba existente in campul infractiunii.

Interpretarea corecta a urmelor descoperite la fata locului poateconduce la elucidarea

multiplelor probleme pe care le ridica investigarea criminalistica: natura faptei comise, timpul

si locul savarsirii, modul de operare folosit, numarul participantilor, actiunile ori inactiunile

faptuitorului dupa savarsirea infractiunii etc.

4.1 Probleme solutionate cu ajutorul expertizei balistice judiciare in cazul

infractiunilor la regimul armelor si munitiilor

Expertiza balistica judiciara, fiind o expertiza Criminalistica, va fi efectuata in cadrul

unui laborator de specialitate1. Solicitarea pentru efectuarea expertizei se adreseaza institutiei

in care functioneaza laboratorul, iar nu unei persoane anume. Stabilirea specialistului care va

efectua expertiza este atributul conducatorului institutiei in raport de natura lucrarii,

specialitatea care reclama executarea acesteia, gradul de complexitate si incarcatura pe

fiecare specialist criminalist din subordine2.

Intrebarile la care trebuie sa raspunda expertul trebuie sa vizeze doar aspectele de

specialitate; aria acestora nu se poate largi la aspecte care nu intra in competenta sa (incadrare

juridical, de exemplu). In cazul infractiunilor la regimul armelor si munitiilor, prin expertiza

balistica judiciara, pot fi lamurite, in principal, urmatoarele probleme:

Cu privire la arma:

daca dispozitivul supus examinarii reprezinta arma, in sensul legii3;

1 Art. 118 alin 2 si art.119 alin 2 din Codul de procedura penala; art.1 alin 1 din O.G. nr. 75/24.august 2000 – privind autorizarea expertilor criminalisti care pot fi recomandati de parti sa participe la efectuara expertizelor criminalistice, cu modificarile si completarile ulterioare.2 V. Berchesan, Cercetare penala (Criminalistica – teorie si practica). Indrumar complet de cercetare penala, Ed. Icar, Bucuresti 2002, p.220.3 Alin. I pct. 1 al art. 2 din Legea nr 295/2004 privind regimul armelor si munitiilor.

Pagina 39 din 71

categoria in care se incadreaza arma;

care este tipul, modelul si calibrul armei;

care este seria si numarul armei;

In cazul in care inscriptiile stantate pe arma au fost inlaturate, trebuie avuta in vedere

relevarea acestora prin metodele chimica, feromagnetica sau electrochimica;

Starea de functionare a armei.

Numai armele care sunt in stare de functionare constituie obiectul material al

infractiunii de nerespectare a regimului arnelor si munitiilor1. In literature de specialitate2,

pentru existenta obiectului material al infractiunii se adauga conditia ca este necesar ca arma

sa fie completa.

Cu privire la utilizarea armei:

Datele care atesta ca au fost efectuate trageri recente;

Posibilitatile de tragere cu o arma defectă;

Posibilitatile de declansare a focului fara a se actiona asupra tragaciului;

Starea de functionare, calibrul si eficacitatea unei arme de constructie artizanala;

Existenta pe teava armei a urmelor factorilor suplimentari ai tragerii;

Distanta si directia din care s-a tras, eventual pozitia victimei si a tragatorului;

Daca un orificiu de impuscatura este de intrare sau de iesire;

Daca victima a fost lovita printr-un foc direct sau prin ricoseu;

Tipul, modelul si marca armei cu care s-a tras, dupa urmele de pe tuburile sau

gloantele supuse examinarii;

Daca tuburile sau gloantele ridicate de la fata locului au fost trase sau nu cu arma in

litigiu , pusa al dispozitie3;

Daca arma in litigiu pusa la dipozitie a mai fost folosita si in cazul altor agresiuni.

Cu privire la munitie:

Seria, calibrul, modelul, felul glontului si al tubului;

Starea calitativa a cartusului;

Daca acestea au fost confectionate industrial sau artizanal;

1 V. Dongoroz s.a., Explicatii teoretice ale Codului penal roman. Partea speciala, Vol. IV, Ed. Academiei, Bucuresti, 1972, p.329.2 Gh. Popa, Investigarea criminalistica a infractiunilor la regimul armelor, munitiilor si materialelor explozive, Ed. Macarie, Targoviste 2001, 159.3 V. Berchesan, Metodologia investigarii infractiunilor, vol.I, editia I, Editura Paralela 45, Pitesti 1998, p.145-146.

Pagina 40 din 71

Daca alicele sau munitiile folosite pentru incarcarea acesteia prezinta asemanari cu

modelul de comparatie;1

Cu privire la dispozitivul de amortizare:

Daca a fost montat la arma un dispozitiv de amortizare;

Caracteristicile tehnice ale amortizorului;

Daca este de fabricatie industriala sau este realizat artizanal.

Expertiza balistica poate rezolva si alte probleme: examinarile acustice (examinarea

urmelor sonore ale impuscaturii, armarii si percutiei), examinarea armelor de foc atipice si a

celor de fabricatie artizanala (stabilirea caracteristicilor de fabricatie, a particularitatilor

balistice generale, precum si a eventualelor elemente particulare pe baza carora se face

identificarea), examinarea urmelor lasate de pistoalele de implantat bolturi si a armelor de

alarma si aparare2.

4.2 Stabilirea tipului , marcii, modelului si calibrului armei cu care s-a tras

Atat gloantele si tuburile, cat si cartusele descoperite cu ocazia cercetarii la fata

locului pot furniza o serie de elemente pretioase. Astfel, diametrul glontului – in partea cea

mai groasa – indica, in general, calibrul armei. Explicatia consta in faptul ca glontul,

component al cartusului destinat pentru o anumita arma, are un calibru cu 0,2 - 0,5 mm mai

mare decat calibrul tevii3. Din acest motiv el nu poate fi introdus in arma nici inainte de

tragere si nici dupa efectuarea tragerii. Dupa tragere, deci dupa parasirea tevii, glontul fie ca

revine la dimensiunile initiale, fie ca sufera anumite deformari longitudinale.

Constructia interioara a tevii unei arme este indicata cu precizie de urmele ghinturilor

si plinurilor existente pe glont. Lungimea pasului, respective unghiul de rasucire al

ghinturilor, in raport cu axa longitudinala, ofera date privitoare la tipul, marca si modelul

armei cu care s-a tras4. De exemplu, in cazul in care pe glont nu se gasesc striatii oblice,

intreaga camasa fiind acoberita cu striatii longitudinale, fie ca s-a tras cu o arma cu teava

puternic corodata5, fie ca au fost folosite cartusecare nu au fost destinate pentru tipul de arma

cu care s-a tras. Tot astfel, la fata locului pot fi descoperite gloante deformate, uneori, chiar

1 V. Berchesan, Metodologia investigarii infractiunilor, vol.I, editia I, Editura Paralela 45, Pitesti 1998, p. 146.2 E. Stancu, Tratat de criminalistica, Ed. Actami, Bucuresti, 2001, p. 274-276.3 Cunostinte generale referitoare la bazele tragerii cu armamentul de infanterie, M.Ap.N., Bucuresti, 19764 Tratat practic de criminalistica, vol. I, Ministerul de Interne, Bucuresti, 1976, p.288.5 Datorita oxidarii teava nu a mai putut imprima glontului miscarea elicoidala caracteristica armelor cu teava ghintuita.

Pagina 41 din 71

sfaramate. Acest lucru poate fi cauzat fie de folosirea unei arme cu teava retezata, fie a unei

arme normale, insa glontul a lovit un obstacol si prin ricosare a ajuns in tinta.

In cazul tuburilor descoperite la fata locului, marimea, forma si greutatea acestora

indica tipul armei de foc folosite: pusca, pistol sau revolver. Trebuie retinut ca atat tubul si

gatul acestuia, cat si diametrul sau interior arata intotdeauna calibrul armei. In momentul

declansarii focului, ca urmare a presiunii gazelor, tubul si gatul acestuia sufera o usoara

dilatare, determinand marirea diametrului. Daca dilatarea este mai pronuntata, iar gatul

tubului este mai mult ori mai putin crapat se poate aprecia ca la o arma de un anumit calibru

s-a folosit un cartus de calibru mai mic.

In urmatorul tabel1 sunt redate caracteristicile gloantelor si tuburilor dupa care se

poate determina atat tipul si marca cat si calibrul unor arme.2

Denumirea

cartusului

Calibrul

(in mm.)

Lungimea (in mm.) Greutate (in grame)

cartus glon

tub cartus glont tub

1 Pentru pistol

md. 1933

7,62 34,7 14 24,5 10,2-11,1 5,45-6,7 1,57-1,7

2 Standard

pentru

Browning

6,35 23,0 12,6 13,7 5,3 3,3 2,0

3 Standard

pentru

Browning

9 scurt 24,7 11,5 17,4 9,5 6,0 3,25

4 Parabbelum 7,65 29,5 15,0 21,5 10,5 6,0 4,14

5 Parabellum 9 29,5 15,0 19,0 12,5 8,0 3,15

6 Label pentru

revolver

8 36,5 26,5 15,7 12,0 7,8 4,0

7 Colt,md 1911 11,43 32,4 16,3 22,8 19,0 12,9 5,8

8 Pusca cu

glont usor,

1908 Rusia

7,62 77,16 28,6 53,0 21,75 9,6 9-11

1 Tratat practic de criminaistica, vol. I, Ministerul de Interne, Bucuresti, 1976, p. 289.2 Berchesan V., Ruiu M., Tratat de tehnica Criminalistica, Ed. Little Star, Bucuresti 2004, p.420

Pagina 42 din 71

In ceea ce priveste stabilirea modelului si tipului armei cu care s-a tras, apare o

problema in cazurile in care specialistului sau expertului i se prezinta spre examinare o arma

de foc putin cunoscuta. In prima etapa se procedeaza la examinarea inscriptiilor existente pe

arma in litigiu, marcii fabricii, semnele firmei producatoare. Pistoalele de fabricatie straina au

inscriptionate, in afara seriei armei, si alte inscriptii cu diferite semnificatii, de exemplu

denumirea pistolului, calibrul, firma.

In a doua etapa, mai ales in situatia in care inscriptiile mentionate mai sus lipsesc, se

trece la stabilirea datelor tehnice si a particularitatilor constructive ale armei prezentate.

Datele tehnice ale oricarei arme de foc consta in:

Lungimea totala;

Greutatea armei, atat cu cartuse, cat si fara cartuse;

Lungimea canalului tevii;

Grosimea peretelui tevii;

Numarul, directia si latimea ghinturilor.

Particularitatile de constructie a armei se concretizeaza in:

Constructia tevii;

Sistemul de dare a focului;

Modul – schema – de montare a tevii si a inchizatorului;

Felul piedicii de siguranta;

Directia de aruncare a tuburilor.

Atat datele de ordin tehnic, cat si cele de constructie sunt comparate cu alte arme de

foc asemanatoare si cu datele existente in cataloagele de specialitate. Astfel, masuratorile

fizice trebuie facute cu cea mai mare exactitate, orice abatere putand conduce la erori de

identificare. Este important faptul ca particularitatile de constructie si datele tehnice pot

conduce la o identificare generala a armei.

Se poate concluziona ca, atat constructia pieselor armei care lasa urme pe tubul

cartusului, cat si dimensiunile acestora, inclusiv amplasarea se constituie intr-o caracteristica

ce poate conduce – in majoritatea cazurilor – la stabilirea cu precizie a modelului armei.

4.3 Starea de functionare a armei

Stabilirea starii de functionare a armei se pune in cazul in care persoana care a

executat tragerea invoca anumite defecte ale armei. Tinand cont de faptul ca expertizele de

acest gen sunt foarte dificile, practica criminalistica recomanda ca examinarea armei sa se

Pagina 43 din 71

faca intr-o anumita ordine, folosindu-se instructiunile fiecarei arme trimise spre examinare.

Arma se examineaza atat montata cat si demontata.

Examinarea armei montate. Se face cu scopul de a stabili starea de păstrare a pieselor

şi modul lor de funcţionare. Se recomandă ca înainte de a demonta arma să se facă

roentgenografia sau gammagrafia acesteia pentru evitarea unor accidente, în cazul când este

blocată sau încărcată. Fotografia obţinută indică starea şi modul în care se îmbină piesele

armei. este necesar să se stabilească gradul de efort ce trebuie aplicat pe trăgaci pentru a

determina declanşarea închizătorului. Acesta se stabileşte cu ajutorul unui dinamometru sau

unei greutăţi atârnate pe trăgaciul armei. gradul de efort cel mai mic obţinut de la o armă în

stare de funcţionare trebuie să nu fie sub valoarea minimală arătată în tabele sau indicată de

constructor. Examinarea armei montate vizeaza, in principal, urmatoarele :

Gradul de efort ce trebuie aplicat pe tragaci pentru declansarea inchizatorului ;

Daca pe suprafata armei exista rugina sau zgarieturi ;

Existenta sau inexistenta crapaturilor la piesele componente ;

Daca splintul extractorului si capul percutoruluisunt sau nu deplasate ;

Daca dispozitivul de oprire retine sau nu inchizatorul in stare deschisa la introducerea

incarcatorului fara cartuse ;

Starea clamei de sustinere a incarcatorului, respectiv daca tine incarcatorul in manerul

armei, chiar in situatia in care acesta iese usor din locas ;1

Impingerea cartusului din incarcator in camera cartusului ;

Functionarea mecanismului de siguranta.

Pentru aceasta încărcătorul se încarcă cu cartuşe de exerciţiu şi se introduce în

mânerul pistolului, se trage închizătorul înapoi şi i se dă drumul. Se verifică dacă închizătorul

a revenit în poziţia anterioară şi dacă a fost împins cartuşul în camera sa.

Când cocoşul este blocat cu piedica de siguranţă şi se apasă pe trăgaci, trebuie ca

trăgaciul să nu se mişte înapoi şi nici închizătorul să nu se deplaseze.

Se verifică dacă cocoşul pus în poziţia “armat” este ţinut bine în această poziţie. La

pistolul în bună stare de funcţionare cocoşul pus în poziţia “armat” nu se va declanşa la o

uşoară apăsare din spate.

Ultima verificare urmăreşte să stabilească dacă mecanismele de tragere funcţionează

bine. În acest scop se verifică dacă, la apăsarea pe trăgaci, cocoşul scapă uşor de pe poziţia

“armat”. La încetarea apăsării pe trăgaci mecanismul de tragere revine în poziţia anterioară.

1 Sub presiunea servantului si greutatea sa de apasare pe butonul clamei.

Pagina 44 din 71

Examinarea armei demonate. Se va examina separat fiecare piesa componenta. In

primul rand, se verifica daca piesele respective poarta sau nu aceeasi serie. Examinarea tevii

– dupa ce a fost stearsa cu calti ori carpe uscate – vizeaza stabilirea eventualelor defecte ale

canalului, respectiv:

ştirbituri, pori, ciocănituri mai mari sau mai mici, coroziuni ale metalului;

rotunjiri ale colţurilor câmpurilor ghinturilor, vizibile în special pe muchiile acestora;

dilatări transversale de culoare închisă, observate sub forma unui inel continuu sau cu

întreruperi.

pete mici, formate de oxizi ferici, care au aspectul unor puncte mici situate pe canalul

ţevii;

urme de oxizi ferici - pete de culoare închisă - superficiale, rămase după scoaterea

ruginii1;

zgârieturi cu aspect de liniuţe, având, uneori, metalul atacat pe margini;

La verificarea închizătorului se va constata: dacă şplinturile închizătorului şi ale

capacului percutorului sunt sau nu mişcate din loc; uzura dispozitivului de blocare a

închizătorului; uşurinţa cu care percutorul se mişcă în canalul închizătorului, uzura vârfului

percutorului şi proeminenţa lui în canalul de ghidaj (vârful percutorului va ieşi din canal cu

1,3 - 1,7 mm.), dacă vârful percutorului este împins de către arc spre înapoi şi intră după

peretele anterior al închizătorului; dacă capătul exterior al extractorului este împins de către

arc spre centru.

La examinarea blocului armei şi amecanismului de percuţie se verifică: starea

arcurilor, dacă proeminenţa ejectorului nu este uzată, uzura orificiilor pentru axul cocoşului şi

pintenul opritor, precum şi cea a şplintului de sprijin al arcului pragului de armare. La cocoş

se caută uzura orificiului pentru axul său, eventuala turtire a metalului şi rotunjirea

crestăturilor piedicii de siguranţă.

La cercetarea dintelui opritor se va constata uzura muchiilor proeminenţei sale, a

vârfului şi arcului său, dacă acesta se menţine strâns în locaşul său.

Trebuie avuta in vedere o problema importanta cu care se confrunta expertii

criminalisti din domeniul balisticii judiciare si anume aceea de a se pronunta cu privire la

posibilitatea de tragere cu o arma defecta.

Împuşcăturile fără apăsare pe trăgaci au loc, de obicei, datorită uzurii unei piese, şi

anume:

1 V. Macelaru – Balistica judiciara, Ministerul de Interne, Bucuresti, 1972, p.111.

Pagina 45 din 71

uzura generală a suprafeţei exterioare a închizătorului şi cea concomitentă a suprafeţei

interioare a lăcaşului său;

curbarea si slabirea arcului susţinător al trăgaciului;

uzura pieselor care menţin percutorul în poziţia “armat”;

slăbirea arcului percutorului;

o oarecare lărgire a lăcaşului închizătorului faţă de detunător, ştiut faptul că

dimensiunile cutiei ţevii trebuie să fie aceleaşi pe toată întinderea ei.

Posibilitatea degradării armei se măreşte odată cu uzura suprafeţelor închizătorului şi

a lăcaşului său, care duce la mărirea jocului dintre ele, ceea ce crează posibilitatea

închizătorului, sub presiunea pintenului opritor, să se ridice puţin în sus.

Slăbirea arcului de armare a percutorului ca şi existenţa unsorii, micşorează forţa de

frecare între pragul de armare şi pintenul opritor şi prin aceasta, uşurează decalnşarea lui.

Împuşcăturile accidentale se produc în majoritatea cazurilor în care există mai multe

defecte, apărute după o îndelungată şi neglijentă folosire a armei.

În cazul defectării armei, fapt ce se poate constata când închizătorul cu cocoşul lăsat

în jos are posibilitatea de a se deplasa cu cutia ţevii 1,6 - 2 mm., împuşcătura este posibilă în

urma unor lovituri puternice în patul sau mânerul armei.

În cazul loviturilor în capul patului armei, cartuşul, în baza inerţiei, se deplasează din

detunător spre vârful percutorului. Sistemul percutor - cocoş tinde, de asemenea, să se

deplaseze prin acţiunea forţei de inerţie, la care se opune arcul de armare, care deplasează

percutorul în poziţia iniţială, ajunge la capsă şi, dacă forţa de lovire este suficientă, produce

împuşcătura.

La declanşarea împuşcăturii fără apăsare pe trăgaci poate să se producă şi o montare

greşită a închizătorului armei (cocoşul nu este suficient înşurubat pe percutor).

De multe ori exista posibilitatea producerii unei impuscaturi din intamplare, cu o arma

in stare de buna functionare.

Împuşcăturile din întâmplare, cu o armă în bună stare de funcţionare, se produc, în

general, ca urmare a folosirii imprudente sau neglijente a acesteia.

Expertiza balistică trebuie să evidenţieze particularităţile de construcţie ale armei,

care permit posibilitatea unei împuşcări din întâmplare. De exemplu, atunci când automatul

încărcat nu are siguranţa pusă şi este lovit cu capul de pământ, închizătorul alunecă înapoi, în

virtutea greutăţii sale, până la peretele din spate al lăcaşului şi introduce cartuşul în detunător,

revine şi loveşte capsa, producând împuscătura.

Pagina 46 din 71

O împuşcătură accidentală se poate produce fără a apăsa degetul mâinii pe trăgaci,

prin agăţarea trăgaciului de proeminenţa unui obiect oarecare, de exemplu, la vânătoare, prin

agăţarea trăgaciului de o crenguţă din pădure.

Unele pistoale, dacă nu au siguranţa pusă, iar cartuşul se găseşte în detunător, se pot

declanşa prin lovirea cocoşului. La alte pistoale, printr-o lovitură puternică, poate sări

siguranţa, din care cauză se eliberează percutorul, iar dacă sunt încărcate, se produce

împuşcătura.

O altă situaţie o constituie aceea în care apăsarea asupra trăgaciului se face în mod

intenţionat, dar există convingerea că împuşcătura nu se va produce întrucât trăgătorul este

convins că arma nu este încărcată, acest lucru impunând controlul armamentului după fiecare

tragere. Rolul expertului în asemenea cazuri se reduce la stabilirea împrejurărilor în care a

fost introdus cartuşul în detunător şi dacă acest lucru se poate produce în condiţiile relatate de

persoana care a efectuat împuşcătura.

Stabilirea posibilităţii unei împuşcături din întâmplare, cu o armă în stare de bună

funcţionare, se face prin efectuarea de trageri experimentale.

Formularea concluziei

Specialistul poate formula una din următoarele concluzii:

a) cert – pozitivă, respectiv: “Arma litigiu este un pistol………., model …….., calibru

……şi este în stare de funcţionare” ;

b) cert - negativă cum ar fi: “Arma în litigiu este un pistol ………, model…….,

calibru …….şi nu este în stare de funcţionare” ;

c) de probabilitate de exemplu: “Arma în litigiu este un pistol……., calibru ………şi

se află, probabil, în stare de funcţionare” ;

d) de imposibilitate de genul: “Nu se poate stabili modelul şi tipul pistolului în

litigiu”.

4.4 Starea de functionare a munitiei

Investigarea criminalistică a muniţiei are rolul de a stabili tipul, modelul şi anul de

fabricaţie al cartuşelor pe baza caracteristicilor, a inscripţiilor fabricilor producătoare,

existente pe rozeta tubului.

Pagina 47 din 71

Examenul tehnic de laborator al muniţiei.

Examenul tehnic de laborator al munitiei are drept scop stabilirea urmatoarelor :

starea cartuşelor şi dacă pot fi utilizate pentru tragere;

modelul cartuşului căruia îi aparţine glonţul;

seria de fabricatie si daca toate cartusele fac parte din aceeasi serie ;

dacă bucata de metal este un glonţ deformat sau o parte din el; dacă metalul prezentat

este un glonţ se va preciza felul şi modelul glonţului;

cauza deformării glonţului; felul şi modelul glonţului ;

dacă anumite cartuşe sau alice se aseamănă cu cele prezentate pentru comparaţie;

dacă materialele folosite pentru încărcarea anumitor cartuşe de vânătoare (tuburi,

capse, alice, bure, pulberi), se aseamănă cu cele prezentate pentru comparaţie;

dacă pentru fixarea capsei într-un anumit tub a fost folosit un aparat special;

dacă bucăţile de plumb sunt confecţionate manual;

dacă alicele artizanale au fost confecţionate de un anumit instrument;

dacă anumite alice, modelul de fabricaţie şi compoziţia chimică a celor pentru

comparaţie sunt asemănătoare;

caracteristicile burelor extrase dintr-o plagă, în timpul operaţiei chirurgicale sau la

autopsia medico-legală a cadavrului, ori găsite la locul săvârşirii infracţiunii;

rondelele (discurile de carton) destinate să ţină alicele în cartuşe până la producerea

împuşcăturii (de regulă, în timpul împuşcăturii sunt fărâmiţate de alice şi, rareori, constituie

obiectul unei expertize);

mecanismul folosirii urmelor pieselor armei pe tuburile arse, caracteristicile şi

semnificaţia lor;

modelul şi tipul armei din care s-a tras;

dacă cartuşul în litigiu a fost tras din arma examinată;

mecanismul formării pe glonţ a urmelor canalului ţevii;

dacă un glonţ tras şi un tub ars au format acelaşi cartuş, necesitatea acestui gen de

expertiză se iveşte îndeosebi atunci când glonţul găsit nu are pe el urmele canalului ţevii

pentru a se putea identifica arma cu care s-a tras;

care din tuburi sau gloanţe a fost tras primul;

dacă tuburile sau gloanţele sunt standardizate sau înlocuitoare pentru arma respectivă.

Examinarea fizico-chimica

La examinarea fizico-chimica, dupa cercetarea urmelor lasate de incarcatura de

pulbere din munitia trasa se procedeaza la recoltarea tuturor particulelor gasite atat pe canalul

Pagina 48 din 71

tevii armei cu care s-a tras, cat si pe obiectele in care s-a tras. Trebuie rezolvate urmatoarele

aspecte :

cărui fel de pulbere îi aparţine cea prezentată pentru expertiză (pulberi negre - cu fum

- şi pulberi coloidale - fără fum);

dacă din ţeava armei respective s-a tras vreun foc;

felul şi compoziţia pulberii cu care s-a efectuat tragerea cu arma respectivă; acest

lucru se poate stabili după resturile pulberii nearse din canalul ţevii, după resturile de ardere

ale pulberii explozive depuse pe canalul ţevii, pe gloanţe, pe bure şi obstacole aflate în

apropierea armei;1

dacă încărcătura de pulbere din cartuşele de alicele respective nu este excesivă, dacă

acestea sunt încărcate regulamentar şi dacă se poate trage cu ele, fără teama că ţeava armei va

fi deteriorată. Pentru rezolvarea acestei probleme este necesar a se stabili marca pulberii şi

cantitatea ce o conţine fiecare cartuş, de asemenea, corelaţia dintre greutatea pulberii şi a

alicelor, iar dacă încărcătura este făcută cu pulbere fără fum, se va stabili şi gradul de apăsare

a pulberii de către bură;

cât timp a trecut de la efectuarea împuşcăturii prin ţeava armei respective.

Capitolul V

Identificarea armelor de foc dupa urmele principale ale tragerii

Urmele formate in cazul folosirii armelor de foc sunt definite ca urmele create de

arma pe cartusul tras si urmele impuscaturii formate pe corpul victimei sau pe obiectele

asupra carora si-a exercitat actiunea proiectilul si ceilalti factori suplimentari ai tragerii sau

acele elemente materiale care apar pe corpul omenesc sau pe diferite obiecte componente ale

mediului, rezultate in urma producerii impuscaturii cu ocazia savarsirii unei infractiuni.

In cazul folosirii armelor de foc la comiterea unei infractiuni, se produc doua mari

categorii de urme, cunoscute sub denumirea generica “urme ale armelor de foc”, care sunt

clasificate ca:

Urme principale;

Urme secundare.

Pagina 49 din 71

Urmele principale rezultate in urma tragerii cu arme de foc (uneori denumite si factori

principali ai tragerii) sunt constituite din:

Arma de foc propriu-zisa, care poate fi prezenta sau nu la locul faptei in momentul

cercetarii;

Elementele de munitie (proiectile, tuburi, capse, bure) si urmele create de arma pe

acestea;

Urmele de intrare si iesire ale proiectilului (perforari sau canale oarbe cu retentia

proiectilului);

Urmele de ricoseu;

Urmele sonore (ale armarii, percutiei, detonatiei) si urmele luminoase1 (flacara de la

gura tevii, efectul luminos al proiectilului), daca acestea au fost fixate printr-un procedeu de

inregistrare.

Urmele secundare (denumite si factori secundari ai tragerii) sunt constituite din:

Urmele rezultate din actiunea flacarii;

Urmele rezultate din actiunea gazelor;

Urmele de pulbere arsa (funingine);

Urmele de pulbere nearsa;

Inelul de stergere;

Inelul de metalizare.

5.1. Identificarea armelor dupa urmele formate pe glont si pe tubul cartusului

Identificarea armei cu care s-a savarsit o infractiune reprezinta scopul final al oricarei

expertize balistice judiciare. Procesul de identificare consta in examinarea comparativa a

gloantelor, a tuburilor descoperite, in corpul victimei sau la fata locului, cu gloantele sau

tuburile trase experimental cu arma gasita in campul infractional ori ridicate de la o persoana

suspecta.

Procesul de identificare a unei arme de foc parcurge doua faze:

In prima faza se determina grupul sau categoria careia ii apartine

arma, in baza caracteristicilor generale reflectate de urmele formate pe proiectil si pe

tub, referitoare la modelul, tipul, calibrul armei etc.

In a doua faza are loc identificarea propriu-zisa prin examenul

1 I. Cora, C. Dumitrescu, I. Vochescu, D.Ionete – Curs de criminalistica, vol I, Tehnica criminalistica, Partea a II-a, Academia de Politie “Al. I. Cuza”, Bucuresti, 1975, p.7

Pagina 50 din 71

comparativ al caracteristicilor individuale, specifice fiecarei tevi ghintuite si fiecarui

ansamblu al mecanismelor de tragere.

litigiu comparare

striatii

Continuitatea striatiilor, care

atesta identificarea armelor

Identificarea generală a armei de foc cu ţeavă ghintuită

Necesitatea de a stabili tipul şi sistemul unei arme de foc pe baza unui glonţ tras, a

unui tub ars sau a altor urme balistice se impune în cazul comiterii unei infracţiuni la care

infractorul a folosit o armă de foc, acestea constituind un indiciu deosebit de valoros pentru

Pagina 51 din 71

formarea cercului de bănuiţi. Dacă infracţiunea a fost comisă cu o armă cu ţeavă

ghintuităntele de identificare generale se bazează în principal pe studierea macroscopică a

glonţului şi a tuburilor arse.

Studierea glonţului indică tipul şi sistemul armei din care a fost tras, ţinând cont de

forma, dimensiunea şi greutatea glonţului care pot indica felul armei: puşcă, pistol sau

revolver.

Forma alungită, ascuţită la capăt a glonţului în greutate de cca. 30 g. şi şi lungimea 28

mm. indică o armă cu ţeava lungă. Glonţul de revolver este cilindric şi are vârful bont, iar cel

de pistol are vârful rotunjit.

Diametrul (calibrul) glonţului măsurat cu micrometrul în partea cea mai groasă indică,

în general, calibrul armei. glonţul destinat pentru o anumită armă nu poate fi însă introdus

nici înainte, nici după tragere, într-o armă prin gura ţevii, deoarece, în primul caz, calibrul

propriu-zis al glonţului este cu 0,2 - 0,5 mm. mai mare decât calibrul ţevii, iar după tragere

părăsind ţeava, revine la dimensiunile iniţiale sau capătă unele deformări longitudinale.

Urmele ghinturilor şi ale plinurilor pe glonţul tras indică cu precizie construcţia

interioară a ţevii armei cu care a fost tras. Glonţul trecând prin ţeavă este supus acţiunii

acesteia şi reprezintă negativul suprafeţei interioare a ţevii. Suprafeţele proeminente dintre

ghinturile ţevii apar pe lângă cămaşa glonţului sub formă de şanţuri, iar ghinturile sub formă

de proeminenţe.

Sensul ghinturilor este de obicei dextrogir, iar unele arme au ghinturile sinistrogire.

Lăţimea urmelor câmpurilor de pe glonţ este egală cu lăţimea câmpurilor din ţeava

armei cu care s-a tras. Lăţimea câmpului se măsoară, de obicei, între marginile de jos ale

acestuia.

Lungimea pasului care este unghiul de răsucire a ghinturilor în raport cu axa

longitudinală, indică tipul armei.

Când nu se găsesc pe glonţ striaţiunile oblice produse de plinurile dintre ghinturi,

toată cămaşa fiind acoperită cu striaţii longitudinale, criminalistul trebuie să se gândească la

două posibilităţi:

a) Glonţul a fost tras dintr-o armă a cărei ţeavă a fost puternic atacată de oxizi, iar

datorită acestui fapt glonţul nu are imprimată mişcarea helicoidală, caracteristică armelor cu

ţeavă ghintuită, glonţul trecând prin ţeavă fără a mai fi înşurubat între ghinturi;

b) La comiterea infracţiunii autorul s-a folosit de cartuşe care nu au fost destinate

pentru sistemul sau chiar tipul de armă respectiv.

Pagina 52 din 71

Un alt element care poate ajuta la identificarea generală a armei de foc este semnul

fabricii din care se poate deduce provenienţa muniţiei. Acest semn se află pe partea

posterioară a glonţului.

Tubul ars găsit la cercetarea locului infracţiunii va fi studiat din următoarele puncte de

vedere:

a) Mărimea, forma şi greutatea lui, care indică tipul armei cu care s-a tras: puşcă,

pistol sau revolver. Forma tubului şi particularităţile formei lui limitează mult posibilităţile de

a se folosi un cartuş de un anumit calibru la diferite alte sisteme de arme, care au acelaşi

calibru şi aceasta datorită construcţiei camerei de explozie a armelor;

b) Modul de sertizare: glonţul este fixat în partea de sus, îngustată a tubului, numită

gâtul tubului. Modul de sertizare poate indica locul de fabricaţie a muniţiei.

Inscripţiile de pe fundul tubului indică provenienţa şi locul fabricaţiei muniţiei.

Dacă la cercetarea la faţa locului infracţiunii, pe baza direcţiei tragerii s-a stabilit locul

de unde s-a tras şi dacă în acel loc s-au descoperit tuburi arse, se poate deduce sistemul armei.

de exemplu: T.T. cal.7,62 mm. BROWNING cal.7,65 mm. aruncă tubul la dreapta;

PARABELLUM mod. 1908 cal. 9 mm. şi BERETTA mod. 1941 cal. 9 mm. aruncă tubul în

spate pe direcţia tragerii; WALTHER mod. 1938 cal. 9 mm. aruncă tubul la stânga.

Când se cunoaşte sistemul de armă cu care s-a comis infracţiunea, în cazul unei

sinucideri cu aspect de omor, sau omor cu aspect de sinucidere, locul unde se află tubul ars,

face posibilă stabilirea locului de unde s-a tras, fapt ce permite tragerea unor concluzii juste

în ceea ce priveşte calificarea faptei.

Când la locul infracţiunii nu se găsesc tuburi arse, acest lucru indică următoarele

aspecte:

infracţiunea a fost comisă cu o armă care nu aruncă tuburile arse (revolverul);

infractorul, foarte precaut, după comiterea infracţiunii a adunat corpurile delicte,

cunoscând importanţa acestora în identificarea armelor de foc.

Identificarea individuală a armelor de foc cu ţeava ghintuită.

Identificarea pe baza gloanţelor.

Canalul ţevii armei de foc cu ţeava ghintuită, poartă întodeauna urmele uneltei cu care

a fost lucrată, urma ce apar sub formă de striaţii fine, microscopice, caracteristice pentru

fiecare lot de fabriacţie şi care se reproduc cu fidelitate pe cămaşa glonţului tras. Aceste

Pagina 53 din 71

striaţii, la început sunt asemănătoare la lotul de arme fabricate într-un anumit timp, dar cu cât

arma este folosită mai mult, fiind supusă şi agenţilor atmosferici şi acţiunii gloanţelor, canalul

ţevii se individualizează, fapt ce determină crearea de către plinurile dintre ghinturi a unor

caracteristice ce nu se găsesc la altă armă. Identificarea individuală a armei după glonţ se face

pe baza acestor striaţii create de canalul ţevii şi reproduse perfect pe cămaşa glonţului.

Examinarea la microscopul comparator

Microscopul comparator dispune de două obiective şi de un singur ocular, în câmpul

căruia vor fi reunite, în perfectă continuitate cele două imagini ale obiectivelor. Compararea

gloanţelor se face pe porţiuni, de aceea suporturile de susţinere pe care sunt aşezate

proiectilele vor fi mişcate sincronizat, pentru ca acestea să prezinte, în succesiune, aceleaşi

faţete.

Deosebită însemnătate o are iluminarea incidentă, cu aceeaşi intensitate şi din acelaşi

unghi. Iluminarea difuză, obţinută natural sau artificial este indicată la examinarea câmpului

de striaţii mai mari şi clare. Iluminarea laerală, sub un unghi de 30-45 faţă de planul

obiectului examinat reliefează în mod satisfăcător detaliile urmelor, fără a le denatura.

Această metodă permite observarea directă a continuităţii sau discontinuităţii liniare a

striaţiilor formate pe glonţ de particularităţile microreliefului ţevii.

a) b) a) b)

Striatii create de ghinturi pe camasa glontului observate si fotografiate cu ajutorul

microscopului comparator

a) – litigiu

b) – model de comparare

Pagina 54 din 71

Metoda comparării mulajelor

Mulajul se poate obţine prin desfăşurarea unui strat gelatinos sau metalic, care,

desprin de pe glonţ şi îndreptat în plan, reflectă urmele caracteristice interiorului ţevii armei.

Sunt cunoscute două metode de redare a suprafeţe glonţului prin contact static:

1. Mulaje transparente, pelicule formându-se prin introducerea gloanţelor în diferite

soluţii gelatinoase;

2. Mulaje opace, pelicula obţinându-se prin galvanoplastie.

La prima metodă pelicula (mulajul) obţinută se taie pe axa longitudinală, între urmele

formate de câmpurile dintre ghinturi, după ce a fost tăiată la bază şi la vârful glonţului. Apoi

se desprinde de pe glonţ şi se lipeşte între două plăci de sticlă cu balsam de Canada.

Pentru colorarea peliculei se poate folosi fucsină, roşu de Sudan sau un alt colorant

care se dizolvă uşor în acetonă şi acetat de amil, dar nu şi în dicloretan. Acest mulaj redă

exact detaliile şi poate fi folosit direct la scoaterea pozitivelor fotografice.

La a doua metodă copia reliefului glonţului se obţine prin depunerea unui strat metalic

pe suprafaţa cilindrică a acestuia, cu ajutorul curentului continuu, într-o baie electrolitică.

După nichelare glonţul se spală bine, apoi stratul de nichel - cupru se taie pe axa

longitudinală, se îndreaptă şi se fotografiază (se compară). Fotografierea este necesar să se

facă concomitent la glonţul de la faţa locului şi la cel de comparat pentru a asigura o

iluminare constantă. Această metodă prezintă dezavantajul de a nu reda întodeauna detaliile

mici ale urmelor.

Tehnica de rulare a proiectilului.

Această metodă constă în rularea proiectilelor pe mase ceroase, aliaje metalice moi,

celuloid sau alte materiale plastice care pot reduce microrelieful de pe ele.

În unele cazuri copiile se obţin perin acţiunea mecanică (apăsarea proiectilului pe

suportul folosit pentru rulare), iar în altele, prin acţiunea termică, glonţul încălzindu-se până

la o anumită temperatură spre a se putea imprima pe suport.

Rularea se poate efectua normal, cu ajutorul unei rigle sau a unui dispozitiv, în care

glonţul se fixează la capete, pe axa sa longitudinală. Înainte de rulare, glonţul se curăţă,

pentru ca microrelieful să nu conţină impurităţi care să denatureze urma.

Pagina 55 din 71

Rezultatele rulării se fixează fotografic. Examinarea comparativă se face atât pe

fotografii cât şi direct, pe copiile obţinute la microscop.

Prezintă avantajul păstrării intacte a proiectilelor corpuri delicte, pentru reluarea

ulterioară a examinărilor, a transpunerii în suprafaţa plană, dar în acelaşi timp, prezintă în

numeroase cazuri dezavantajul unei reproduceri incomplete a detaliilor mici.

Tehnica fotografică

Procedeele fotografice se folosesc nu numai ca mijloc de fixare a ceea ce s-a obţinut

printr-una din metodele de comparare, dar şi ca metodă independentă de comparare,

fotocopiile constituind obiecte de comparare.

Se cunosc două metode fotografice: fotografia panoramică şi aşa numita “desfăşurare

optică a proiectilului”.

Prima metodă de comparare constă în fotografierea pe secţiuni longitudinale a

suprafeţei glonţului, care apoi se asamblează tăindu-se părţile care se repetă.

Pentru a doua metodă se foloseşte conversograful, care permite reproducerea pe

peliculă a întregii suprafeţe a proiectilului, datorită mişcării sincronizate a platanului care

susţine proiectilul şi peliculei din aparatul fotografic (mişcarea platanului şi a peliculei se

face în sens invers). Compararea fotografiilor reprezentând suprafaţa cilindrică a două

gloanţe se face prin metoda continuităţii liniare (îmbucşare) sau prin cea a suprapunerii. În

acest din urmă caz fotografiile se execută pe materiale transparente, colorându-se în culori

diferite (folosindu-se metoda virării) pentru a se putea urmări mai uşor detaliile respective.

Tehnica profilografică

Unul din aparatele cele mai utilizate la analizarea suprafeţelor şi care corespunde cel

mai bine problemelor criminalisticii, respectiv, traseologiei şi implicit balisticii este

profilograful (striagraful).

Adaptat nevoilor criminalisticii, în scopul examinării profunzimii unor striaţii

materializate pe diagrame, striagraful este indicat pentru analizarea suprafeţelor plane sau la

trasarea longitudinală a obiectivelor cilindrice.

Identificarea generala a armelor de foc cu teva lisa

Pagina 56 din 71

Focul tras dintr-o armă cu ţeavă lisă, de vânătoare, porneşte din gura ţevii ca o masă

compactă cu rondelă şi bură.

Elementele generale de identificare pe baza burelor sunt:

a) Diametrul burelor indică cu aproximaţie calibrul armei. O concluzie asupra

calibrului armei se poate trage de către expert, numai după ce s-a consultat un specialist în

această materie;

b) Materialul din care sunt confecţionate burele arată dacă cartuşul a fost procurat din

comerţ sau infractorul s-a folosit de un tub vechi pe care l-a încărcat singur.

Numărul şi greutatea alicelor permit stabilirea calibrului armei numai în cazul când

acestea au fost găsite grupate. Modul de confecţionare şi felul materialului indică dacă alicele

provin din cartuşe cumpărate din comerţ sau sunt de construcţie proprie.

La armele cu ţeavă lisă după fiecare tragere tuburile se extrag manual din camera de

ardere, motiv pentru care tuburile arse se găsesc foarte rar la faţa locului.

Tubul ars, folosit de o armă cu ţeavă lisă, prezintă următoarele elemente de

identificare generală:

a) Dimensiunea care indică calibrul armei este stabilită convenţional;

b) Inscripţiile imprimate pe corpul tubului, care este confecţionat din carton presat şi

pe raza lui indică provenienţa şi locul de fabricaţie;

c) Gradul de uzură indică dacă cartuşul este nou sau a mai fost folosit şi reîncărcat.

Identificarea individuala a armelor de foc cu teava lisa

Stabilirea calibrului armei cu alice

Calibrul armei cu alice se stabileste pe baza marcii fabricii de pe tevile armei, unde

deseori se mentioneaza si lungimea camerei cartusului. De asemenea, acesta se poate stabili

prin masurarea diametrului canalului tevii la distanta de 22 de centimetri de la detunator, cu

ajutorul unui instrument special, iar apoi prin compararea datelor obtinute cu datele din

tabele.

Cu o suficienta precizie se poate stabili calibrul si prin masurarea cu un subler a bazei

camerei cartusului fiecarei tevi. (Ex. : calibrul 12 corespunde diametrului tevii de 18,2 mm ;

calibrul 16 – 18,8 mm ; calibrul 20 – 15,7 mm).

Pagina 57 din 71

Datorită principiilor balistice în baza cărora este construită o armă cu ţeavă lisă şi a

muniţiei folosite, identificarea individuală cu ajutorul alicelor se poate face numai în mod

indirect şi numai în cazul când alicele au fost confecţionate de infractor cu mijloace proprii.

Descoperind la locul comiterii infracţiunii alice din a căror formă şi material rezultă

că nu sunt cumpărate din comerţ, expertul va căuta să stabilească cu ce instrumente au fost

confecţionate. Astfel, se va putea deduce dacă alicele au fost confecţionate cu o daltă sau

cleşte de sârmă, cuie sau plumb. Prin analiza de laborator, difracţia şi fluorescenţa în raze X,

prin analiza spectrală se pot stabili unele elemente constitutive ale aliajelor materialelor din

care s-au confecţionat alicele comparativ cu materialele ridicate de la bănuiţi.

Singura urmă a mecanismului armei cu ţeavă lisă ce rămâne pe tub este cea lăsată de

percutor pe capsă, care permite stabilirea în mod sigur, pe baza caracteristicilor armei cu care

s-a tras. Cu toate că tubul poate fi folosite de mai multe ori, capsa trebuie schimbată după

fiecare tragere şi în acest fel, urma percutorului pe capsă reprezintă întodeauna rezultatul

ultimei trageri. În asemenea cazuri, elementele de identificare individuală sunt: forma,

profunzimea şi plasamentul percuţiei precum şi unele caracteristici microscopice ale vârfului

percutorului.

Burele au valoare numai atunci când sunt confecţionate de deţinătorul armei din

hârtie, pânză, câlţi sau lână. În asemenea situaţii burele descoperite la faţa locului vor fi

trimise expertului şi vor putea fi folosite ca material comparativ în cazul când la domiciliul

bănuitorului se descoperă materiale similare.

Obtinerea modelelor tip de comparatie

Obţinerea modelelor tip de comparaţie se impune expertului balistician, atunci când i

se cere să constate dacă tuburile arse descoperite la locul faptei şi glonţul extras cu ocazia

autopsiei din cadavrul victimei, au fost sau nu trase cu arma care este supusă expertizei.

Pentru ca modelele tip să fie bune pentru comparaţie, tuburile trebuie să îndeplinească

două condiţii principale:

siguranţa că ele provin de la obiectul care se identifică;

aptitudinea lor de a fi comparate cu celelalte obiecte cu care se identifică.

Obţinerea modelelor tip de comparaţie se face prin trageri experimentale. În vederea

efectuării acestor trageri, expertul trebuie să pregătească materialul şi arma cu care se execută

tragerea. Prin pregătirea materialului se înţelege activitatea expertului balistician de a asigura

Pagina 58 din 71

cartuşele necesare tragerilor experimentale, în raport cu tipul şi modelul armei corp delict, cât

şi celelalte materiale necesare.

În acest scop, este necesar ca expertul să procure, să aleagă cartuşe de acelaşi calibru,

de aceeasi fabricaţie, care au acelaşi marcaj pe rozetă, acelaşi fel de capsă, iar tuburile şi

gloanţele să fie confecţionate din acelaşi material din care sunt făcute tuburile arse şi

gloanţele trase, care urmează a fi comparate.

Înainte de fiecare tragere experimentală proiectilul şi tubul sunt examinate pentru a nu

avea zgârieturi sau urme de lovire, iar dacă acestea există, vor fi descrise sau fotografiate,

înainte de a le folosi la tragere.

Pentru buna reuşită a examenului comparativ, expertul trebuie să aibe la dispoziţie

mai multe modele tip de comparaţie. În acest scop el va procura pentru fiecare armă

examinată 3-5 cartuşe, care vor fi folosite la tragerile experimentale. Există două opinii în

legătură cu un număr mare de cartuşe pentru tragerea experimentală:

a) Se pot stabili precis urmele produse de mecanismul şi interiorul ţevii armei corp

delict, ceea ce necesită un număr mare de tuburi arse şi de gloanţe trase;

b) Repetarea tragerii cu aceeaşi armă, cu un număr mai mare de cartuşe, poate duce la

diminuarea sau alterarea proeminenţelor care crează urmele caracteristice existente pe

tuburile şi gloanţele incriminate, făcând posibilă crearea unor alte urme suplimentare ce pot

deruta expertul.

După ce au fost efectuate examinările preliminare, stabilindu-se eventualele defecţiuni

ale armei incriminate (prin gammagrafiere), dacă se poate trage cu ea, dacă nu se descarcă

accidental etc., după ce s-au colectat reziduuri, în vederea analizelor chimice, în scopul de a

se stabili dacă s-a tras sau nu cu acea armă, criminalistul va proceda la pregătirea armei în

vederea tragerilor experimentale.

În acest scop expertul va executa următoarele:

ţeava armei va fi curăţată de rugină şi reziduurile depuse cu ocazia ultimei

împuşcături, va îndepărta unsoarea şi toate impurităţile existente pe ţeavă;

va curăţa mecanismul de dare a focului, astfe ca arma să fie în condiţii optime de

tragere.

După aceste pregătiri expertul va proceda la efectuarea tragerilor experimentale.

În toate cazurile, în mod obligatoriu, atunci când organul de poliţie nu are o cameră de

experienţă cu poligon redus autorizat, tragerea experimentală se va efectua la poligonul

garnizoanei. Aceasta pentru a se evita unele accidente ce s-ar putea produce prin ricoşarea

sau devierea gloanţelor.

Pagina 59 din 71

Obţinerea tuburilor arse drept modele de comparaţie pot fi captate într-un săculeţ

aşezat în dreptul orificiului de evacuare a tuburilor la armele automate sau semiautomate, sau

pot fi extrase cu grijă cu ajutorul închizătorului în cazul diferitelor puşti, pentru ca tuburile să

fie ferite de lovituri ce pot crea urme suplimentare atunci când tubul ars ia contact cu

pământul.

Gloanţele modele tip de comparaţie trebuie să îndeplinească anumite condiţii:

să poarte pe cămaşa protectoare numai urmele provocate de interiorul ţevii armei din

care au fost trase;

să nu fie diforme (lovite sau turtite);

să fie ferite de formarea unor striaţii suplimentare;

toate gloanţele trase să intre în posesia expertului.

Pentru captarea gloanţelor sunt întrebuinţate mai multe feluri de dispozitive.

Unul dintre dispozitive este format dintr-un tub de oţel sau de beton de 2 m. având

diametrul de 20 cm. şi fixat în poziţie verticală. În tub se toarnă apă, aproximativ 3/4din

volumul acestuia. În interiorul tubului, pe fund, se află o plasă de oţel inoxidabil, ce serveşte

la scoaterea gloanţelor din tub, care se poate ridica cu ajutorul unui cordon, fără a vărsa apa.

Tubul este ataşat printr-un colier de un perete în poziţie verticală, astfel încât se poate

detaşa cu uşurinţă. Deasupra tubului se găseşte un dispozitiv de lemn care are o deschizătură

verticală care indică axul central al tubului şi serveşte drept ghid pentru tragerea în apă.

Rezistenţa apei este suficientă pentru a atenua forţa glonţului şi poate opri un glonţ tras cu cea

mai puternică încărcătură. Dispozitivul, deşi oferă captarea gloanţelor în condiţii suficient de

bune, fără striaţii suplimentare, nu a fost răspândit datorită faptului că este incomod.

Captatorul de proiectile, în varianta folosită în ţara noastră este format dintr-o cutie

lungă de aprox. 3 m., cu o lăţime de cca. 40 cm.

Lada de captare umplută cu câlţi

În interiorul lăzii, la distanţe egale, 20-25 cm., sunt aşezate nişte rame de lemn prinse

de pereţi cu ajutorul unor jgheaburi, care împart lada în compartimente. Pe aceste rame se

prinde câte un carton alb, care are rolul de a marca dacă glonţul a trecu dintr-un

compartiment în altul. Spaţiile între aceste compartimente sunt umplute cu vată sau câlţi, care

au rolul de a frâna viteza glonţului şi, totodată, de a-l opri pentru a nu ieşi din ladă. În primele

compartimente, de regulă, se aşează plăci din cauciuc cu pânză, pentru a scade din forţa de

pătrundere a glonţului.

Pagina 60 din 71

Pentru a evita lovirea, deformarea şi crearea de striaţii suplimentare prin lovirea sau

prin presarea gloanţelor între ele, se recomandă ca după fiecare tragere (foc), glonţul să fie

căutat şi scos din dispozitiv, orificiile de intrare în cartoane să fie însemnate, iar după

formarea a 20-30 de orificii de intrare să fie înlocuite. Gloanţele astfel colectate se

împachetează separat într-o bucată de hârtie sau vată şi pe ambalaj se va scrie tipul şi modelul

armei cu care s-a tras, numărul tragerilor, data tragerii şi numele expertului care a efectuat

tragerea experimentală.

Atât gloanţele cât şi tuburile corp delict sau modelul tip de comparaţie se vor conserva

în condiţii optime (se vor unge cu ulei de oase), iar după efectuarea şi întocmirea raportului

de constatare tehnico-ştiinţifică balistică judiciară, vor fi ataşate acestuia trimiţându-se

organului de poliţie care a solicitat efectuarea examenului comparative de laborator.

Se impune efectuarea unor trageri experimentale speciale în situaţiile când expertului

îi sunt date spre cercetare probleme ca:

dacă se poate trage cu arma suspectă, care este defectă, improvizată sau de construcţie

proprie;

care este puterea de pătrundere a glonţului;

de la ce distanţă s-a tras, pentru stabilirea urmelor suplimentare ale împuşcăturii sau a

împăştierii alicelor (în cazul armelor de vânătoare).

Pentru efectuarea tragerilor experimentale cu unele arme defecte, de construcţie

proprie sau improvizate, expertul se va deplasa la poligon şi va instala arma în cauză în şanţul

de tragere, fixând-o pe un stâlp sau un trepied, iar percutarea se poate face la distanţă cu

ajutorul unei sfori legată de trăgaci.

Pentru a stabili puterea de pătrundere a glonţului, expertul va executa tragerea tot în

poligon, instalînd în direcţia tragerii obiecte diferite, a căror natură şi dimensiuni să fie cât

mai apropiate sau chiar similare cu acele ale obiectului cercetat. În acest scop, se pot efectua

trageri în bucăţi de lemn, tablă, fier etc., luând însă toate măsurile de precauţie, pentru a se

evita toate accidentele ce s-ar putea produce în urma ricoşării glonţului.

Distanţele de la care s-a tras se vor nota pe o etichetă, ce se va ataşa pe obiectul în

care s-a efectuat tragerea, separat pentru fiecare foc.

Pentru aprecierea distanţei de la care s-a tras, în cazurile de împuşcătură apropiată cu

arme cu glonţ, în scopul stabilirii urmelor suplimentare ale împuşcăturii, expertul care

execută tragerea experimentală la poligon, va instala în direcţia tragerii obiecte similare cu

cele cercetate, sau bucăţi de carton alb prinse în rame şi de dimensiuni corespunzătoare.

Pagina 61 din 71

Distanţele de la care se pot efectua tragerile şi care se notează pe obiect, separat

pentru fiecare foc în parte, pot fi de la ţeava lipită până la 100 cm. distanţă până la care pot

zbura particulele de pulbere în funcţie de felul armei şi a pulberii. În ceea ce priveşte

stabilirea înmpăştierii alicelor la armele de vânătoare, tragerea se execută în panouri, în care

s-au prin bucăţi de carton alb sau pânză albă cu dimensiuni de 50x50 cm. până la 1x1 m., sau

şi mai mare, deoarece alicele armei de vânătoare se răspândesc într-un con ce se măreşte

uniform, în raport cu distanţa de la care s-a tras.

5.2. Identificarea pe baza tuburilor arse

Tubul cartuşului prezintă mai multe variaţiuni ale urmelor cauzate de piesele armei cu

care s-a tras, determinate de tipul şi sistemul acesteia.

Elementele individuale de identificare ce se disting pe tubul ars sunt cauzate de:

a)Urmele percutorului. În momentul declanşării focului, percutorul loveşte capsa

tubului, imprimând o adâncitură mai mult sau mai puţin pronunţată şi caracteristică ca

profunzime, formă şi plasament. Secţiunile transversale ale diferitelor percutoare pot fi:

rotunde, ovale, pătrate, rombice, dreptunghiulare. Secţiunile longitudinale spre vârful

percutorului pot fi: plate, ascuţite, bombate, trapezoidale. Neregularităţile microscopice de pe

vârful percutorului produc urme corespunzătoare în percuţie, care se pretează foarte bine la

identificarea acestuia.

Urma creata pe

fundul capsei de

cuiul percutor.

Pagina 62 din 71

Alte caracteristici individuale pentru identificare sunt formate în capsă de unele

modificări, deteriorări sau chiar rupturi ale percutorului, ca urmare a uzurii acestuia.

Urma creata pe fundul

capsei de cuiul percutor.

b) Urmele peretelui frontal al închizătorului. Peretele frontal al închizătorului care în

mod normal poartă urme de freză şi unele urme produse de uzură apasă cu forţă tubul, iar cu

ocazia reculului ce se produce în momentul exploziei încărcăturii, aceste neregularităţi se

imprimă mai mult pe capsă şi pe fundul tubului.

c) Urmele camerei de explozie. Camera de explozie prezintă pe perete neregularităţi

sau proeminenţe care se imprimă pe latura tubului cartuşului la introducerea acestuia, cât şi

datorită dilatării lui în momentul exploziei şi a extragerii tubului din camera de explozie.

d) Urmele ghearei extractoare. Gheara extractoare produce o serie de striaţii pe

gulerul tubului în momentul când tubul se loveşte de pragul aruncătorului şi este aruncat

afară. Urmele redau conturul muchiei ghearei extractoare.

Pagina 63 din 71

Urma creata de gheara extractoare pe fundul tubului de cartus

Urme creata de gheara extractoare si cuiul percutor pe fundul tubului de cartus

e) Urmele pragului aruncător (dintele opritor). La extragerea tubului ars, în momentul

când închizătorul ajunge la capătul camerei de explozie, bara cartuşului se loveşte de dintele

opritor care face ca tubul să fie aruncat în afară. Datorită acestei lovituri pe gulerul tubului se

crează urma dintelui, care apare pe partea opusă striaţiilor produse de gheara extractoare.

Discurile lui METZGER sunt transparente, gradate în cercuri concentrice şi linii

perpendiculare întretăiate. Cu ajutorul lor se poate calcula cu exactitate deschiderea

unghiurilor formate de ejector şi gheara extractoare, în raport cu urma percutorului.

Microscopul stereoscopic se utilizează la examinare separată a urmelor formate pe

tubul incriminat şi pe cel de comparaţie. Stereomicroscopul permite analiza în relief a

striaţiilor produse atât pe rozeta tubului, cât şi pe pereţii laterali ai acestuia. Cu ajutorul lui se

observă imaginea de ansamblu, forma şi plasamentul striaţiilor, precum şi ale craterului

tormat de percutor pe capsă în urma tragerii. Stereomicroscopul este dotat cu dispozitive de

Pagina 64 din 71

iluminat şi fotografiere, permiţând, în lipsa microscopului comparator, procedeul secundar de

examinare comparativă a fotografiilor.

Microscopul comparator are două obiective şi un singur ocular. Cu ajutorul acestuia

se poate urmări continuitatea liniară a striaţiilor existente pe tuburile comparate. În afară de

dispozitivele de iluminat şi fotografiat, microscopul comparator este prevăzut şi cu suporturi

speciale pentru susţinerea şi rotirea pieselor examinate.

Striagraful este un aparat de palpare a suprafeţelor, fiind dotat cu analizoare mecano-

optice, prin intermediul cărora se poate urmări şi înregistra continuu orice diferenţă de relief

survenită pe cămaşa tubului - cartuş. Rezultatele obţinute ca urmare a palpării, cu ajutorul

unui vârf de diamant sunt înregistrate pe o profilogramă, iar cotele acestora sunt indicate

cifric, examenul comparativ putându-se efectua prin confruntarea atât a profilorgamelor

obţinute, cât şi a cotelor espective.

Dispozitivul DOLEGAL - CECCALDI permite fotografierea rapidă a rezetei tuburilor

- cartuş, putându-se reproduce pe un singur clişeu 12 rozete introduse într-un dizpozitiv

special. Sursa de lumină este o lampă de cuarţ cu iod se 12V./100w.

5.3 Identificarea armei dupa piesa prezentata

Necesitatea de a stabili modelul si exemplarul de arma pe baza pieselor ei prezentate

separat se impune in cazul cand la locul comiterii faptei se gasesc acestea din urma

(incarcator cu sau fara cartuse; plasele de la manerul pistolului; incarcatorul; baioneta;

capacul magaziei de cartuse;)

Stabilirea carui model de arma ii apartine o piesa intreaga, in majoritatea cazurilor, nu

prezinta greutati. Expertiza se reduce la confruntarea piesei prezentate cu piesele

corespunzatoare ale diferitelor modele de arme de foc. In mai multe cazuri s-a reusit sa se

stabileasca pe baza pieselor prezentate nu numai modelul armei, ci si exemplarul careia ii

apartinea piesa (atunci cand pe acea piesa exista numarul seriei).

Cand expertul dispune de exemplarul de arma de la care lipseste piesa gasita la locul

faptei, este posibil sa se constate ca acea piesa ii apartine pe baza urmelor lasate de arma sau

invers.

Exista cazuri cand infractorii distrug intentionat numele si inscriptiile de pe arme prin

pilirea partii de metal pe care sunt stantate acestea, sau prin chernuirea lor. Pentru restabilirea

numerelor de pe otelul din care sunt fabricate armele de foc pot fi folosite metode chimice si

electro-chimice.

Pagina 65 din 71

Actiunea metodelor chimice se bazeaza pe faptul ca partile metalului pe care au fost

stantate cifre si litere au o densitate mai mare decat restul metalului. Diferenta de densitate se

observa cu ochiul liber la tratarea cu acizi a metalului cercetat.

Suprafata de cercetat a metalului se lustruieste pana la luciu cu glaspapir, se

degreseaza cu un tampon cu vata muiat in eter, dupa care in jurul ei se construieste un digulet

din parafina de cca. 3-5 mm. Inaltime. In aceasta baita improvizata se toarna reactivul ce are

urmatoarea compozitie:

acid azotic 25%

acid acetic glacial 25%

alcool etilic de 96 grade 59%

Daca in timp de 1-2 ore pe fundul baitei nu apar cifre sau litere, atunci, cu coltul unei

hartii de filtru , se scoate cu atentie reactivul utilizat, in asa fel incat sa nu se distruga aparitia

imaginii, iar apoi se adauga reactivul proaspat. Reactivul se schimba de cateva ori pana la

aparitia imaginii, cand este necesar ca aceasta sa se fotografieze imediat, intrucat este

instabila.

Metoda electrocoroziunii se bazeaza pe solubilitatea mai mica a otelului in partile in

care, in urma marcajelor, au o densitate mai mare decat restul metalului, prin aplicarea

electrolizei. Ca electrolit se va folosi o solutie de clorura de sodiu de 2%, iar ca sursa de

curent poate fi folosita o baterie de 4,6 V. Anodul va fi piesa cu semnele pilite, iar catodul

placa de plumb.

Inainte de a se aseza piesa in vasul cu electrolit se lustruieste partea piesei pe care se

vad urmele semnelor pilite. Dupa aceea, toata suprafata piesei se degreseaza prin frecare cu

vata muiata in eter sau prin spalare cu benzina si se acopera cu o pojghita de protectie din

colodiu (sau solutie de plexiglas cu dicloretan). Dupa uscarea peliculei se decupeaza din ea

bucata ce corespunde suprafetei de pe care au fost pilite semnele.

Procesul decurge normal daca se constata degajarea intensa de bule de gaze pe

catodul de plumb, si daca se formeaza in electrolit niste fulgi brun verzui.

Inainte de verificarea partii de metal cu semnele in curs de restabilire, metalul se va

sterge cu vata. Dupa 10-15 minute de la inceperea procesului chimic se pot citi cifrele si

liteerele ce apar pe metal.

4.4 Mijloace tehnice moderne utilizate in expertiza balistica – sisteme automate

Pagina 66 din 71

Pe langa mijloacele clasice de examinare (separata si comparativa) utilizate in

expertiza balistica, de un real ajutor ar fi utilizarea unor sisteme automate, in vederea

identificarii criminalistice.1 Se impune mentiunea ca aceste sisteme informatice nu substituie

activitatea de expertiza realizata de expertul criminalist specializat in domeniul balisticii

judiciare, ci o sprijina prin restrangerea ariei cautarilor si compararilor in evidentele manuale.

Totodata, constituie cea mai insemnata inovatie in domeniul criminalisticii, privind

identificarea armelor de foc, de la descoperirea microscopului de comparare balistic acum

aproape 80 de ani.2

Legislatia nationala in materie deschide drumul pentru astfel de sisteme prin

instituirea Registrului National al Armelor, in cadrul Inspectoratului General al Politiei

Romane, ca sistem complex de prelucrare a datelor cu privire la evidenta armelor, a

detinatorilor de arme, precum si a operatiunilor cu arme si munitii. In realizarea atributiilor

sale, Registrul National al Armelor beneficiaza de datele inscrise in registrele de evidenta,

tinute de armurierii care produc arme si munitii, precum si de cele din certificatele de

omologare, pentru armele fabricate in Romania; evidenta armelor militare, a armelor de

aparare si paza, precum si a munitiilor corespunzatoare, constituie informatii secrete de stat si

se tine in registre separate. Pentru armele produse in strainatate se au in vedere datele din

documentele de procurare, elementele de marcare aplicate pe arme, precum si certificatele de

atestare a indeplinirii conditiilor de omologare.

In ultima perioada de timp sunt testate sau utilizate sisteme complexe optico-

mecanice computerizate, printre care se evidentiaza:

sistemul ”Drugfire” produs de firma americana

”Mnemonic Systems Incorporated”; aceasta consta dintr-un microscop optic prevazut

cu sursa de iluminare prin obiectiv (episcopica) si camera video care preia si transmite

imaginea tubului sau a proiectilului unui computer. Acesta executa comparatii bazate pe

analizarea analoga a minutiilor existente (urme striatii) intr-o singura platforma computer.

Sistemul ”IBIS” produs de firma americana ”Forensic Technology Incorporated”;

bazat si compus in principal pe aceleasi principii ca cel anterior, executa comparatiile bazate

pe imagini preluate separat ale percutiei in sine cat si a capsei de initiere in ansamblu, ca si

ale urmelor lasate de ghinturile tevii. Codificarea minutiilor se face matematic dupa metoda

vectoriala, ceea ce ii ofera posibilitati de stocare si comparare a informatiilor sensibil

1 Ca si in cazul amprentelor digitale prin sistemul AFIS.2 Philipp O. Gravelle, de profesie chemist, dar pasionat de microscopie, microfotografie si arme, a creat, la inceputul anului 1925, microscopul comparator.

Pagina 67 din 71

superioare sistemului ”Drugfire”. Are doua module: Bulletproof pentru gloante si

Brasscatcher pentru tuburile trase.

Sistemul ”NIBIN” (National Integrated Ballistic Information Network), rezultat prin

unificarea celor doua. In vara anului 2001, echipamentul NIBIN era localizat in peste 250 de

laboratoare ale fortelor de ordine federale americane, executand peste 10.000 de corelari, ce

au facut legatura intre peste 20.000 de infractiuni. In acest sistem, sunt utilizate date digitale,

rezultate din procesarea imaginilor bidimensionale, preluate de la glont sau de la tubul ars.

Au fost realizate si sisteme informatice care utilizeaza date digitale rezultate din procesarea

imaginilor tridimensionale (se inregistreaza adancimea urmelor specifice), cu rezultate mai

bune decat ale sistemelor care utilizeaza date 2D, in cazul examinarii gloantelor.

Intr-o prezentare sintetica, un sistem automat utilizat in identificarea criminalistica a

armelor este constituit din:

1. Componenta de receptie, care este responsabila de prelucrarea datelor de la glont

sau de la tubul ars si de pregatirea lor pentru analiza. In general, componentele includ

elemente hardware si software necesare pentru:

a) preluarea datelor de la specimen (captured data) – informatii cu termenul de date

captate. Acestea sunt asociate cu fenomenul fizic ce serveste la inregistrarea trasaturilor

suprafetelor probei. In cazul unei fotografii, de exemplu, fenomenul fizic fundamental este

reflexia luminii de catre suprafata obiectului, astfel incat datele captate corespund diferitelor

intensitati ale luminii din diferite puncte de pe suprafata probei. Acest proces este executat de

componente hardware specifice (senzori);

b) codificarea datelor intr-un format ce poate fi stocat si prelucrat de un computer.

Aceste informatii sunt cunoscute ca date digitale (digitized data). De asemenea, acest proces

este executat de un hardware specializat;

c) procesarea datelor digitale, in scopul analizarii si compararii. Acest proces, in mod

normal, presupune anumite etape intermediare. Aceste date finale rezultate din procesare sunt

cunoscute ca date normalizate (normalized data). Intregul proces se va numi normalizare a

datelor si are la baza algoritmi de normalizare.

2. Componenta de corelare este responsabila de compararea seturilor de date

normalizate si de organizarea rezultatelor pentru examinarea lor de catre utilizator. Termenul

de componenta de corelare provine din aceea ca algoritmii de corelare sunt utilizati pentru

compararea seturilor de date normalizate. In general aceasta componenta include elemente

software necesare pentru:

Pagina 68 din 71

a) evaluarea gradului de asemanare dintre doua seturi de date normalizate. De baza

sunt algoritmii de corelare;

b) Organizarea rezultatelor compararii, daca sunt comparate mai mult de doua gloante

(de exemplu in ordine descrescatoare a gradului de asemanare);

c) furnizarea de instrumente utilizatorului pentru verificarea rezultatelor obtinute prin

algoritmii de corelare. Aceasta sarcina este indeplinita de G.U.I. (Graphic User Intreface).

Aditional cautarii automate in baza de date – care se constituie din imaginea tubului

sau glontului vazuta prin microscopul comparator balistic si captata cu ajutorul unei camere

video – compararea se realizeaza si in functie de atribute cum ar fi calibrul armei,

impresiunea ghinturilor, directia rasucirii, adancimea ghintului, particularitatile

inchizatorului, forma cuiului percutor, pozitia extractorului si particularitatile de expulzare a

tubului.

Fiabilitatea bazei de date si a operatiunilor executate depinde de puterea retelei

informative si de calitatile acesteia. Conectarea la server a fiecarui laborator participant in

retea se realizeaza printr-o linie de comunicatii digitale de mare viteza. In plus fata de

optiunile pe care le ofera microscopul comparator, expertul are la dispozitie o baza de

comparare mare, deoarece imaginile stocate de toate laboratoarele sunt disponibile in sistem;

mai mult, comparari simultane pot fi efectuate de mai multe laboratoare pe aceeasi imagine.

Cand asemanarile apar, expertul solicita mijlocul material de proba original pentru a face

comparare finala, folosind microscopul balistic, deoarece ca proba in instanta este acceptata

numai metoda standard a compararii balistice cu microscopul.

Concluzii

Balistica reprezinta o ramura a mecanicii teoretice care studiaza fenomenele ce se

produc în urma folosirii armelor de foc. Datorită rolului important, balistica a ajuns să fie

ridicată la rangul de ştiinţă, având un obiect de cercetare bine definit, metode proprii de

cercetare ştiinţifică, principii şi legităţi proprii.

O parte din datele stiintifice ale balisticii sunt folosite si aplicate de catre organele de

urmarire penala, de catre criminalistica, in cercetarea diferitelor infractiuni la a caror

savarsire s-au folosit arme de foc, ori legat de acestea s-au comis alte fapte incriminate de

lege. Odata cu cresterea numarului infractiunilor savarsite cu ajutorul armelor de foc, si-a

Pagina 69 din 71

facut loc in cadrul tehnicii criminalistice o noua ramura : Balistica judiciara. Este o ramura

relativ tanara a tehnicii criminalistice, ce trebuie sa tina pasul cu dezvoltarea balisticii

generale, precum si cu dezvoltarea tehnicii militare in ceea ce priveste constructia armelor de

foc portative si a munitiei folosite la acestea.

Punctul de plecare in constituirea balisticii judiciare ca ramura a tehnicii

criminalistice este legat, in principal, de descoperirea metodelor de identificare individuala a

armei de foc dupa gloantele si tuburile arse. Dacă studiem diferitele lucrări de specialitate

apărute de-a lungul timpului, vom constata că, în afara elementelor de noutate şi a diferitelor

interpretări ale fiecărui ajutor, în toate aceste lucrări descoperim aceleaşi principii de bază ale

balisticii şi aceleaşi reguli generale cu privire la identificarea criminalistică. Acest fapt se

datorează neschimbării caracterelor generale ale fenomenelor balistice, care au rămas la fel,

chiar dacă s-au produs unele modificări produse de procesul ştiinţei şi tehnicii.

Prezenta lucrare abordează un mic segment al balisticii judiciare, acela al examinării

şi identificării armelor de foc, privit prin prisma necesităţii acestor cunoştinţe în cadrul

probaţiunii din procesul penal.

În situaţia actuală, a ascensiunii fenomenului infracţional şi implicit a creşterii

numărului infracţiunilor comise cu arme de foc, este de necontestat rolul deosebit de

important deţinut de expertiza criminalistică în general şi expertiza balistico-judiciară în

particular, pentru soluţionarea cauzelor penale şi săvârşirea actelor de justiţie.

La baza acestei lucrări se află în primul rând literatura de specialitate apărută în ţara

noastră printre care menţionez: Emilian Stancu - “Criminalistica”; Camil Suciu -

“Criminalistica”; Vasile Măcelaru - “Balistica judiciară”; Ion Angelescu - “Expertiza

fonobalistică judiciară”. Pe linie de teorie a dreptului procesual penal, un rol foarte important

în realizarea lucrării de faţă l-au avut: “Tratat de procedură penală” de N.Volonciu,

“Explicaţii teoretice ale Codului de procedură penală român” de V.Dorogoz şi colectiv,

precum şi “Expertiza judiciară” de E.Mihuleac.

O importanta contributie pentru realizarea acestei lucrări au avut-o şi lucrările de

specialitate străine, revistele şi publicaţiile care au ca obiect armamentul de foc, precum şi

sprijinul experţilor de Balistică judiciară din cadrul Institutului de Criminalistică.

Deşi, după cum am menţionat anterior, balistica nu a înregistrat progrese deosebite în

ultimii 20 de ani, totuşi se poate remarca creşterea profesionalismului experţilor din domeniu,

apariţia de metode de cercetare noi şi ceea ce cred că este foarte important, dobândirea de

către expertiza ballistico- judiciară a unui loc bine determinat în cadrul procesului penal.

Pagina 70 din 71

Pe această temă, a balisticii judiciare, se pot scrie multe pagini fără a epuiza în

întregime subiectul, prezenta lucrare fiind o încercare de a trata în linii generale problemele la

care sunt chemaţi să răsupundă atât experţii balisticieni cât şi organele de urmărire penală.

Cele cinci capitole pe care este structurată lucrarea fac referire la principalele aspecte ale

cunoaşterii armelor de foc accentuând problema expertizei şi a identificării armelor de foc

după urmele lăsate de acestea.

Pagina 71 din 71

balistica judiciara

Documents