Post on 28-Nov-2015
description
transcript
Cuprins
Introducere.................................................................................................................................4
Caracteristici ale asigurării de răspundere faţă de terţi..............................................................5
1. Conceptul de asigurare de răspundere faţă de terţi............................................................5
2. Obiectul asigurărilor de răspundere faţă de terţi................................................................6
3. Riscuri asigurate şi riscuri excluse de la asigurare............................................................7
Riscuri asigurate.................................................................................................................7
Riscuri excluse de la asigurare...........................................................................................8
4. Prima de asigurare, suma asigurată şi despăgubirile de asigurare.....................................9
Clasificarea asigurărilor de răspundere faţă de terţi................................................................10
Principalele tipuri de asigurări de răspundere faţă de terţi......................................................11
1. Asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA).................................................11
2. Asigurarea de răspundere civilă auto - sistemul „Carte Verde”......................................15
3. Asigurarea de răspundere a angajatorului........................................................................17
4. Asigurarea de răspundere a producătorului.....................................................................17
5. Asigurarea de răspundere a directorilor...........................................................................18
6. Asigurarea de răspundere profesională............................................................................19
7. Asigurarea de răspundere personală................................................................................21
8. Asigurarea pentru cheltuieli de judecată..........................................................................22
9. Asigurarea de răspundere a transportatorului în calitatea de cărăuş pentru mărfurile
transportate...........................................................................................................................22
10. Asigurarea privind răspunderea publică........................................................................22
11. Asigurarea de răspundere civilă legală (generală).........................................................23
12. Asigurarea de răspundere civilă a conducătorilor auto profesionişti.............................23
13. Asigurarea de răspundere civilă a societăţilor de transport a călătorilor.......................24
14. Asigurarea răspunderii civile faţă de terţi pentru erori şi omisiuni...............................25
Concluzii..................................................................................................................................27
Bibliografie..............................................................................................................................28
Introducere
Viaţa oamenilor nu este întotdeauna senină. Indiferent de câtă grijă se acordă evitării
problemelor sau protejării bunurilor, niciodată nimeni nu poate fi sigur de succes. Unele
evenimente negative (calamităţi ale naturii, accidente, pierderea sau micşorarea capacităţii de
muncă în urma unor boli sau a bătrâneţii) implică traume psihice sau pierderi financiare
semnificative. Cu toate acestea, oamenii doresc să se bucure de propriile lor locuinţe, să-şi
conducă autoturismele, să zboare cu avionul, să navigheze fără să se teamă de potenţialele
probleme care pot apărea.
Asigurarea a apărut din nevoia de protecţie a omului în faţa unor pericole şi pentru
găsirea soluţiilor adecvate de înlăturare a lor.
Asigurarea de răspundere faţă de terţi a apărut pentru prima dată în Franța și vizând
protecția contra consecințelor accidentelor produse de trăsuri, asigurarea a suscitat numeroase
dezbateri privind moralitatea și compatibilitatea cu ordinea publică a unei asemenea asigurări.
Astfel, în secolul al XVIII-lea se aprecia că „asigurările nu pot să preia pagubele produse de
fapta sau greșeala asiguratului”. Se argumenta că, într-o lume în care responsabilitatea stă la
baza acțiunii umane, transferul de răspundere din asigurare nu este tolerabil din punct de
vedere moral, și deci social, fiind și contrar ordinii publice.1
În timp, s-a recunoscut importanța economică și socială a asigurărilor de răspundere
civilă și ele au cunoscut un progres continuu, cu deosebire din a doua jumătate a secolului
trecut. Această dezvoltare s-a datorat intensificării transporturilor auto și a altor forme de
transport, generatoare de accidente și de pagube corespunzătoare, care trebuiau acoperite de
cei vinovați.
Asigurarea de răspundere faţă de terţi este o categorie de asigurări foarte importantă şi
extrem de reprezentativă pentru întregul domeniu al asigurărilor. Piaţa asigurărilor de
răspundere este supusă unor mari fluctuaţii ale primelor de asiguare, fiind influenţată, pe de o
parte, de presiunea determinată de o concurenţă acerbă şi, pe de altă parte, de rezultatele
daunalității fiecărui client în parte.
1 Ewald, Fr., Les valeurs de l`assurance, în Enciclopedie de l`assurance, Editura Economică, Paris, 1998, p.404
4
Caracteristici ale asigurării de răspundere faţă de terţi
1. Conceptul de asigurare de răspundere faţă de terţi
Prin asigurările de răspundere civilă se acoperă prejudiciul produs de asigurat-
persoană fizică sau juridică - unor terţe persoane, necunoscute în momentul încheierii
contractului de asigurare. Permite, pe de o parte, persoanei păgubite să primească
despăgubirea cuvenită, iar pe de alta, ca patrimoniul asiguratului să rămână neatins, deoarece
în schimbul primelor de asigurare plătite el nu mai poate fi urmărit pe cale juridică pentru
prejudiciul produs.2
În asigurările de răspundere civilă, spre deosebirede asigurările de bunuri şi de
persoane, pe lângă asigurător şi asigurat, dacă se produce riscul acoperit prin asigurare, mai
intervine şi o a treia persoană, respectiv terţul păgubit. 3
În asigurare, răspunderea faţă de terţi se referă la circumstanţele în care:4
- proprietatea acestora este avariată sau distrusă;
- se produc vătămări corporale sau decese ca rezultat al actelor neglijente sau
omisiunilor unei persoane vinovate.
Prin asigurarea de răspundere sunt protejate afacerile, proprietăţile persoanelor
juridice sau fizice şi sunt oferite sumele necesare compensării financiare pentru vătămări
corporale, îmbolnăviri sau decese suferite de persoane fizice. În general termenul de
„răspundere” este echivalent cu cel de „responsabilitate”. O persoană poate fi responsabilă
sau obligată faţă de o alta datorită anumitor motive.
Spre exemplu, în Dictionary of Insurance Terms, asigurarea de răspundere este
explicată ca fiind asigurarea prin care se acoperă toate sumele pe care asiguratul, conform
legii, este obligat să le plătească pentru pagubele materiale sau vătămările corporale produse
de el unui terț. În majoritatea covârşitoare a contractelor, la aceste sume se adaugă şi
cheltuielile de judecată.
În practicile naţionale şi în cele internaţionale se întâlnesc unele diferenţe de abordare,
în mod deosebit între practica europeană şi cea nord-americană; deşi ambele pieţe sunt
puternic dezvoltate, deosebirile se bazează, în principal, pe legislaţiile şi uzanţele locale.
2 Dobrin Marinică, Tănăsescu Paul ,Teoria și practica asigurărilor, Editura Economică, București, 2003, p.1273 Văcărel Iulian, Bercea Florin, Asigurări și reasigurări, Editura Expert, București, 2002, p. 371 4 Ciurel Violeta, Asigurări și reasigurări: abordari teoretice și practici internaționale, Editura All Beck, București, 2000, p. 471
5
Se poate afirma că asigurările de răspundere civilă, în afară de faptul că protejează
patrimoniul asiguratului, au şi un important rol social, deoarece permit persoanelor care au
avut de suferit de pe urma diferitelor accidente să fie despăgubite prompt şi integral de către
societatea de asigurări. În acest fel, persoanele păgubite nu mai aşteaptă până când autorul
faptei va fi în măsură să achite despăgubirea sau uneori până când acesta va fi descoperit.
Prin asigurările de răspundere civilă pot fi acoperite numai pagubele produse de
asigurat unor terţe persoane în anumite condiţii, care se cer a fi îndeplinite în mod cumulativ.
În primul rând, este necesară săvârşirea de către asigurat a unei fapte ilicite (care contravine
unor norme legale). De exemplu, producerea unui accident de către conducătorul unui
autovehicul prin nerespectarea regulilor de circulaţie. În al doilea rând, trebuie să se poată
dovedi existenţa unui prejudiciu, deci a unei pagube produse de asigurat terţei persoane
accidentate. În al treilea rând, se impune să existe un raport de cauzalitate între fapta ilicită a
asiguratului, care a produs accidentul, şi prejudiciul adus terţei persoane păgubite. În al
patrulea rând, este necesar să se poată constata culpa (vinovăţia) asiguratului care a săvârşit
fapta ilicită ce a condus la producerea accidentului. Dacă una din condiţiile mai sus arătate nu
este îndeplinită, înseamnă că de fapt nu sunt întrunite toate elementele ce definesc
răspunderea civilă, iar pagubele astfel rezultate nu pot fi acoperite prin asigurarea de
răspundere civilă. Prin condițiile care stau la baza lor, asigurările de răspundere civilă
prezintă anumite particularităţi.
2. Obiectul asigurărilor de răspundere faţă de terţi
Obiectul asigurărilor de răspundere civilă îl reprezintă tocmai prejudiciul produs unor
terţe persoane de către asigurat. Este vorba de prejudiciul care poate fi produs prin folosirea
anumitor bunuri, cum sunt: autovehicule, clădiri şi diferite alte construcţii, exercitarea unei
anumite activităţi etc. Spre deosebire de situaţia întâlnită la asigurările de bunuri şi la cele de
persoane, unde eventuala vinovăţie a asiguraţilor în producerea riscului duce, de regulă, la
decăderea din drepturi a acestora, în cazul asigurărilor de răspundere civilă, culpa asiguratului
este una din condiţiile de bază care se cere a fi îndeplinită pentru ca asigurătorul să plătească
despăgubirea cuvenită terților păgubiţi. Este necesar ca între prejudiciul produs de asigurat
terţelor persoane şi fapta ilicită a acestuia să existe în toate cazurile un raport de cauzalitate.
În asigurările de răspundere civilă, spre deosebire de asigurările de persoane, în
calitate de beneficiari pot apărea numai terţe persoane necunoscute în momentul încheierii
asigurării. Aceste persoane, cu toate că de cele mai multe ori primesc despăgubirea sau suma
asigurată direct de la societatea de asigurări, ele n-au dreptul de a acţiona în justiţie decât pe
6
asigurat. Prin urmare, din contractul de asigurare încheiat în cazul asigurării de răspundere
civilă, nu rezultă raporturi juridice între societatea de asigurări şi terţele persoane păgubite.5
Obiectul asigurării de răspundere îl reprezintă deci:
a) prejudiciile de care asiguratul răspunde în baza legii faţă de terţe persoane pentru
care trebuie să plătească sume cu titlul de desdăunare şi cheltuieli de judecată ca urmare a
vătămării corporale sau decesului şi avarierii sau distrugerii unor bunuri, urmare directă a
producerii riscurilor asigurate;
b) cheltuielile efectuate de asigurat în procesul civil cu acordul scris al asigurătorului,
dacă a fost obligat la desdăunare.
3. Riscuri asigurate şi riscuri excluse de la asigurare
Riscuri asigurate
Prin încheierea contractului de asigurare se acordă despăgubire pentru sumele pe care
asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de desdăunare pentru prejudicii de care răspunde
în faţa legii şi pentru cheltuielile de judecată la care este obligat în procesul civil şi pentru
cazurile în care prejudiciile pricinuite s-au produs din culpă prepuşilor asiguratului sau a
persoanelor pentru care asiguratul răspunde conform legii.
Mai exact, în condiţiile generale privind asigurarea de răspundere, asigurătorul
acordă, de regulă, despăgubiri pentru acoperirea următoarelor sume:6
a) sume pe care asiguratul este obligat să le plătească terţelor persoane păgubite, drept
daune materiale, pentru avarieri ori distrugeri de bunuri, precum şi pentru vătămări corporale
sau deces produs din culpă proprie sau din culpă altor persoane, pentru care acesta este
obligat să răspundă potrivit legii;
b) sume pe care asiguratul - persoană juridică - este obligat potrivit legii să le
plătească terţelor persoane păgubite, cu titlu de daune materiale, ca urmare a producerii din
culpă proprie, precum şi din culpă împuterniciţilor săi a unor avarieri ori distrugeri de bunuri,
precum şi a unor vătămări corporale sau decese;
c) sume pe care asiguratul este obligat potrivit legii să le plătească terţelor persoane
păgubite, cu titlu de daune materiale, ca urmare a producerii prejudiciilor cauzate de lucruri şi
animale aflate în paza juridică a asiguratului;
d) sume pe care soţul sau soţia asiguratului (după caz) sau persoanele aflate în
întreţinerea asiguratului şi care locuiesc împreună cu acesta sunt obligate să le plătească
5 Văcărel Iulian, Bercea Florin, Asigurări și reasigurări, Editura Expert, București, 2002, p. 3736 Ciurel Violeta, Asigurări și reasigurări: abordari teoretice și practici internaționale, Editura All Beck, București, 2000, p. 475
7
terţelor persoane păgubite cu titlul de daune materiale ca urmare a producerii, din culpă lor,
de vătămări corporale sau decese, precum şi de avarii ori distrugeri ale unor bunuri;
e) cheltuieli făcute de asigurat în procesul civil (cheltuieli de judecată strict necesare
pentru buna desfăşurare a justiţiei şi încuviinţate de instanţă), dacă a fost obligat la plata
despăgubirilor;
f) cheltuieli de judecată făcute de vătămat pentru îndeplinirea formalităţilor legale în
vederea obligării asiguratului la plata despăgubirilor, dacă asiguratul a fost obligat prin
hotărâre judecătorească la plata acestora.
Riscuri excluse de la asigurare
Nu se acordă despăgubiri pentru pretenţiile formulate de terţe persoane faţă de
asigurat ca urmare a neexecutării de către acesta a unor obligaţii preexistente şi nici în cazul
în care prejudiciul a fost provocat cu intenţie sau din neglijenţă gravă de către asigurat în
timpul derulării contractului de asigurare.7
În general, excluderile de la asigurare, pentru care asigurătorul nu acordă
despăgubiri, se referă la:
· pretenţii formulate de asigurat referitoare la propriile sale vătămări corporale sau la
pagube produse la propriile bunuri;
· pretenţii formulate faţă de asiguratul persoană juridică de către împuterniciţii săi;
· pretenţii referitoare la răspunderea asiguratului faţă de terţi izvorâtă dintr-un contract;
· pretenţii referitoare la răspunderea asiguratului pentru avarieri sau distrugeri de bunuri
care, fiind vândute, nu au fost predate încă;
· pretenţii referitoare la pagube produse în urma unei explozii atomice , radiaţii sau
infestări radioactive;
· pretenţii formulate de asigurat referitoare la daunele morale;
· pretenţii formulate de asigurat referitoare la pagube produse de orice bun vândut sau
furnizat, reparat sau renovat, închiriat ori construit de asigurat şi care nu se mai află în
proprietatea ori sub controlul acestuia;
· pagube indirecte, ca de exemplu: reducerea valorii bunurilor după reparaţii, scăderea
preţurilor mărfurilor şi altele;
· pagube produse prin întreruperea activităţii ca urmare a unor cauze cuprinse în
asigurare;
· pagube produse prin operaţiuni militare în timp de război sau cauzate de măsuri de
război civil, rebeliune, revoluţie, acte de terorism, greve de orice fel, tulburări civile,
acţiuni duşmănoase;
7 Dobrin Marinică, Tănăsescu Paul, Teoria și practica asigurărilor, Editura Economică, București, 2003, p.128
8
· cheltuieli pentru transformarea sau îmbunătăţirea stării bunurilor în comparaţie cu cea
existentă înainte de producerea daunei, reparaţii sau recondiţionări nereuşite.
4. Prima de asigurare, suma asigurată şi despăgubirile de asigurare
Prima de asigurare se determină în funcţie de limita răspunderii stabilite, de istoricul
daunelor clientului, de natura asigurării şi de celelalte criterii cunoscute.
Suma asigurată se calculează la valoarea solicitată de asigurat şi agreată de societatea
de asigurări, separat pentru deces, vătămări corporale sau pagube la bunuri şi rămâne la
acelaşi nivel pe toată durata asigurării. În cazul persoanelor juridice, cuantumul acestei sume
se determină în funcţie de cifra de afaceri anuală, estimată la încheierea contractului. În cazul
persoanelor fizice se aplică una dintre următoarele metode:8
· metoda evaluării averii personale prezente şi viitoare;
· metoda evaluării averii personale prezente;
· metoda determinării sentinţei judecătoreşti maxime pentru vătămare corporală sau
deces.
Despăgubirea de asigurare poate atinge nivelul maxim al sumei asigurate, dar este
posibil să apară şi situaţii când asigurătorul plăteşte despăgubiri al căror total – pe toată
durata asigurării - întrece cuantumul sumei asigurate. Dacă asiguratul însuşi este victima
accidentului (sau acesta afectează bunurile sale), el nu are dreptul de a încasa ceva de la
asigurător.
Prin plata primelor de asigurare, asiguratul este dinainte scutit de obligaţia achitării
unor despăgubiri cuvenite terţelor persoane păgubite sau vătămate.
Clasificarea asigurărilor de răspundere faţă de terţi
8 Dobrin Marinică, Tănăsescu Paul, Teoria și practica asigurărilor, Editura Economică, București, 2003, p.129
9
Asigurările de răspundere civilă pot fi grupate după mai multe criterii, şi anume:9
· din punct de vedere juridic asigurările de răspundere civilă pot fi:
- obligatorii;
- facultative (contractuale).
· după obiectul lor, asigurările de răspundere civilă pot fi:
- asigurări de răspundere civilă izvorâte din deţinerea şi utilizarea mijloacelor de
transport;
- asigurări de răspundere civilă legală sau generală.
Asigurările de răspundere faţă de terţi cuprind o gamă largă şi diversă de acoperiri, în
continuă extindere datorită creşterii gradului de diversificare a activităţilor umane şi datorită
răspunderilor din ce în ce mai mari pe care atât persoanele juridice, cât şi cele fizice le au faţă
de terţi. Printre cele mai frecvent întâlnite tipuri de asigurări de răspundere sunt:
· răspunderea civilă auto;
· răspunderea angajatorului;
· răspunderea producătorului şi a contractanţilor;
· răspunderea pentru riscuri comerciale şi industriale;
· răspunderea pentru poluarea mediului înconjurător;
· răspunderea proprietarului;
· răspunderea chiriaşului;
· asigurarea de răspundere a proprietarilor unor bunuri (de exemplu, o clădire nesigură
poate produce răniri);
· răspunderea proprietarilor de magazine;
· răspunderea autorităţii publice;
· răspunderea persoanelor fizice private (un pieton poate să fie cauza unui serios
accident de maşină);
· răspunderea unor categorii de sportivi (de exemplu jucătorii de golf);
· răspunderea profesională pentru contabili, avocaţi, arhitecţi, constructori- care
acoperă răspunderea pentru erori, omisiuni ale lor sau ale angajaţilor lor, precum şi
pentru medici chirurgi, stomatologi;
· răspunderea directorilor şi funcţionarilor.
Principalele tipuri de asigurări de răspundere faţă de terţi
9 Dobrin Marinică, Tănăsescu Paul, Teoria și practica asigurărilor, Editura Economică, București, 2003, p.129
10
1. Asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA)
Pentru ca persoanele care au de suferit în urma producerii unor accidente de
autovehicule şi de alte mijloace de transport sau cele ale căror bunuri au fost distruse în astfel
de împrejurări, să poată primi în toate cazurile despăgubirea ce li se cuvine, în majoritatea
ţărilor din lume se practică - sub formă obligatorie sau contractuală - asigurarea de
răspundere civilă auto.10
În România, în asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagubele produse
prin accidente de autovehicule sunt cuprinse - cu unele excepţii – toate persoanele fizice şi
juridice deţinătoare de autovehicule supuse înmatriculării şi folosite pe drumurile publice. De
asemenea, sunt obligate să se asigure şi persoanele străine posesoare de autovehicule pe care
le folosesc pe teritoriul ţării noastre, dacă nu posedă documente internaţionale de asigurare
valabile şi pe teritoriul României. În ţara noastră, în asigurarea obligatorie de răspundere
civilă auto nu sunt cuprinse persoanele fizice şi juridice care deţin motocicluri cu o capacitate
cilindrică sub 69 cm3. Această excepţie trebuie privită în strânsă legătură cu faptul că practica
demonstrează că accidentele de circulaţie produse de aceste autovehicule au o frecvenţă şi
intensitate mult mai redusă decât cele provocate de alte tipuri de autovehicule.
Deşi fiecare societate de asigurări îşi stabileşte singură politica privind riscurile pentru
care oferă protecţie, există totuşi anumite riscuri pentru care se acordă protecţie la majoritatea
societăţilor de asigurări. Printre acestea se numără:
· avarii accidentale produse ca urmare a impactului cu alte vehicule sau corpuri,
răsturnări, derapări, căderi etc.;
· incendiu, trăsnet, explozie;
· ploaie torenţială, grindină, inundaţie, furtună, uragan, cutremur de pământ, prăbuşire
sau alunecare de teren, greutatea stratului de zăpadă sau gheaţă, avalanşe etc.;
· căderea unor corpuri pe construcţia în care se află autovehicului.
La asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, despăgubirile se acordă pentru
sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de desdăunare şi cheltuieli de
judecată sau de arbitrare, persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, cât şi prin
avarierea sau distrugerea unor bunuri. Acordarea despăgubirii este condiţionată de
producerea pagubei din vina conducătorului autovehiculului, paguba să fie produsă prin fapta
lucrului, deci aceasta să aibă cauza în însuşirile, acţiunea sau în acţiunea lucrului, paguba să
se realizeze prin intermediul altui lucru, care are la origine deplasarea autovehiculului,
paguba să fie urmare a scurgerii, risipirii ori căderii accidentale a substanţelor sau produselor
transportate.10 Văcărel Iulian, Bercea Florin, Asigurări și reasigurări, Editura Expert, București, 2002, p. 371
11
Despăgubirile care se cuvin terţilor pentru pagubele produse de asiguraţi la
autovehicule nu pot depăşi cuantumul pagubelor şi nici valoarea autovehiculului la data
producerii accidentului.
Prin cuantumul pagubei la autovehicule se înţelege costul reparaţiilor părţilor
componente sau a pieselor avariate ori costul de înlocuire a acestora inclusiv cheltuielile
pentru materiale şi cele de demontare şi montare efectuate cu prilejul reparaţiilor şi
înlocuirilor determinate de accidentul suferit de autovehiculul respectiv.
Prin valoarea autovehiculului la data producerii accidentului se înțelege valoarea din
nou (în cazul autovehiculelor înmatriculate în România, aflate în proprietatea persoanelor
fizice şi juridice, române sau străine, preţurile de vânzare practicate de unităţile de
specialitate la data producerii accidentului) diminuată cu uzura corespunzătoare (se stabilește
în funcţie de vechime, gradul de întrebuinţare şi starea de întreţinere a acestuia la data
producerii accidentului).11
Societăţile de asigurări autorizate să practice asigurarea obligatorie de răspundere
civilă auto nu acordă despăgubiri ori de câte ori:
· paguba se datorează exclusiv culpei persoanei păgubite;
· paguba este urmarea exclusivă a culpei unei terţe persoane;
· este vorba de amenzi de orice fel şi cheltuieli penale care îl privesc pe deţinătorul sau
conducătorul autovehiculului asigurat, care este răspunzător de producerea pagubei;
· este cazul unor sume pe care conducătorul autovehiculului, răspunzător de producerea
pagubei, trebuie să le achite deţinătorului care i-a încredinţat autovehiculul asigurat,
pentru avarierea ori distrugerea acelui autovehicul;
· avem de a face cu pagube produse persoanelor sau bunurilor acestora în situaţiile în
care între deţinătorul autovehiculului care a produs accidentul sau conducătorul auto
răspunzător de producerea accidentului şi persoanele păgubite a existat un raport
contractual ;
· pagubele sunt urmarea unui transport de produse periculoase (radioactive, ionizante,
inflamabile, explozive, combustibile etc.), acestea determinând sau agravând
producerea pagubelor; este vorba de pretenţii referitoare la reducerea valorii bunurilor
după efectuarea reparaţiilor.
În unele situaţii, asigurătorii au dreptul să recupereze sumele plătite drept despăgubiri
de la persoanele răspunzătoare de producerea prejudiciilor. Cazurile în care se pot face astfel
de recuperări sunt:12
a) producerea de accidente cu intenţie;
11 Dobrin Marinică, Tănăsescu Paul, Teoria și practica asigurărilor, Editura Economică, București, 2003, p.13212 Văcărel Iulian, Bercea Florin, Asigurări și reasigurări, Editura Expert, București, 2002, p. 379
12
b) când accidentele au fost produse în timpul comiterii unor fapte care sunt
incriminate de lege privind circulaţia pe drumurile publice. Este vorba de infracţiuni săvârşite
cu intenţie, chiar dacă asemenea fapte nu s-au produs pe drumurile publice;
c) comiterea accidentului a avut loc în timpul când autorul infracţiunii săvârşite cu
intenţie încearcă să se sustragă de la urmărire;
d) persoana care răspunde de producerea prejudiciului a condus autovehiculul fără să
aibă consimţământul asiguratului.
În cazul în care a avut loc avarierea unui ansamblu sau subansamblu al unui
autovehicul, asigurătorul poate accepta numai înlocuirea părţilor componente sau a pieselor
care au fost avariate. Prin părţi componente sau piese a căror înlocuire poate fi acceptată se
au în vedere numai acelea a căror reparare nu mai este posibilă tehnic, ca urmare a gradului
mare de avariere a acestora. De asemenea, trebuie să se ţină cont de faptul că deşi uneori
repararea este posibilă, costul acesteia, inclusiv cheltuielile pentru materiale şi cele de
demontare şi montare aferente, este mai mare decât valoarea din nou a părţii componente sau
a piesei respective, inclusiv cheltuielile pentru materiale şi cele de demontare şi montare care
intervin.
Nivelul primelor de asigurare este diferit, după cum este vorba de persoane care deţin
autovehicule înmatriculate în România şi de persoane care intră pe teritoriul României cu
autovehicule înmatriculate în străinătate, dar care n-au încheiată o asigurare valabilă pe
teritoriul ţării sau asigurarea expiră în timpul cât acestea se află pe teritoriul nostru.
În cazul persoanelor care posedă autovehicule înmatriculate în România, primele de
asigurare sunt stabilite pentru 1 an, iar nivelul este diferenţiat pe feluri de autovehicule şi pe
categorii de persoane. Autovehiculele sunt grupate astfel:
a) Autoturisme, cu diferenţierea nivelului primei pe cinci subgrupe, în funcţie de
capacitatea cilindrică;
b) Tramvaie, troleibuze şi alte autovehicule pentru transport de persoane (altele decât
cele menţionate la punctul a);
c) Alte autovehicule cu sau fără remorcă, diferite de cele menţionate la punctele a, b
şi d;
d) Motocicluri cu o capacitate cilindrică mai mare de 69 cm3 (motociclete, scutere,
mototriciclete şi altele asemănătoare), cu sau fără ataş.
Nivelul primelor de asigurare este diferenţiat, în cazul autoturismelor şi al
motociclurilor cu o capacitate cilindrică mai mare de 69 cm3, şi în funcţie de categoria
persoanei care deţine autovehiculul respectiv. Astfel, prima de asigurare are un nivel mai
13
redus dacă autovehiculul este deţinut de o persoană fizică, comparativ cu situaţia în care
proprietarul este o persoană juridică.13
Neachitarea la scadenţă a primelor de asigurare face ca deţinătorul autovehiculului să
fie neasigurat. Aceasta înseamnă că, în eventualitatea producerii unui accident de circulaţie în
intervalul de timp cât este neasigurat, deţinătorul autovehiculului respectiv va acoperi singur
prejudiciul cauzat unei terţe persoane. În practica societăţilor de asigurare, pentru stabilirea
primelor de asigurare se au în vedere următorii factori: statistici privind accidentele de
circulaţie şi furturi; tipul autovehiculului şi marca; valoarea autovehiculului; capacitatea
cilindrică; performanţele termice; uşurinţa reparaţiilor, disponibilitatea şi accesibilitatea
pieselor de schimb; vechimea maşinii; riscurile asigurate; istoricul daunelor solicitantului;
atracţia pentru hoţi etc.14
Răspunderea asigurătorului începe după trecerea a 24 de ore de la expirarea zilei în
care au fost achitate asigurătorului primele de asigurare şi s-a eliberat documentul care
dovedeşte încheierea asigurării. Răspunderea asigurătorului încetează la ora 24:00 a ultimei
zile din perioada înscrisă în documentul de asigurare pentru care s-a plătit prima de asigurare
sau în momentul radierii autovehiculului din circulaţie.
În cazul radierii unor autovehicule din evidenta circulaţiei, primele de asigurare
aferente asigurării obligatorii de răspundere civilă auto nu se mai plătesc începând cu anul
următor celui în care s-a făcut radierea. În situaţia în care un autovehicul se radiază din
evidența circulaţiei de un deţinător şi se înmatriculează de altul, în acelaşi an, primele de
asigurare privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru tot anul respectiv se
plătesc separat de fiecare deţinător. Pentru autovehiculele care într-un an sunt radiate şi
înmatriculate în evidenţă circulaţiei de acelaşi deţinător, primele de asigurare, aferente
asigurării obligatorii de răspundere civilă auto, se plătesc o singură dată.
Durata asigurării
Asigurarea RCA se încheie pe o perioadă determinată:
- 1 an sau 6 luni pentru vehicule înmatriculate sau înregistrate;
- pe perioada de validitate a autorizației provizorii de circulație;
- pe perioada înmatriculării sau înregistrării temporare, dar nu mai mult de 12 luni.
2. Asigurarea de răspundere civilă auto - sistemul „Carte Verde”
13 Văcărel Iulian, Bercea Florin, Asigurări și reasigurări, Editura Expert, București, 2002, p. 37614 Negru Titel, Asigurări. Ghid practic, Editura CH Beck, București, 2006, p.87
14
Asigurarea de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de
autovehicule, cu valabilitate numai în afara teritoriului României era oferită de asigurătorii
români autorizați în completarea asigurării RCA, pentru a acoperi răspunderea civilă auto în
afara granițelor țării.
După aderarea României la Uniunea Europeană, limitele teritoriale ale asigurării
obligatorii RCA cuprind atât teritoriul țării cât și pe cel al altor țări aparținând Spațiului
Economic European. Ca urmare:
- asigurarea „carte verde” a fost inclusă în asigurarea RCA, dobândind astfel, la
rândul ei, caracter obligatoriu;
- prima de asigurare RCA cuprinde și partea referitoare la răspunderea pentru
autovehiculele aflate în parcurs extern, în țările membre ale sistemului
internațional „carte verde”;
- formularul de contract de asigurare RCA cuprinde și o parte referitoare la
asigurarea de tip „carte verde” denumită carte de asigurare internațională pentru
vehicule, cu indicarea țărilor în care aceasta este valabilă.
Asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule
cu valabilitate numai în afara teritoriului ţării nostre, poate fi încheiată doar pentru
autovehicule înmatriculate în România, aparţinând unor persoane fizice sau juridice, care se
deplasează în străinătate. Prin încheierea asigurării, persoanele respective sunt puse la
adăpost de consecinţele financiare ale prejudiciilor cauzate unor terţe persoane prin accidente
de autovehicule.
Asigurarea de răspundere civilă auto, pentru cei care se deplasează în afara graniţelor
ţării respective cu mijloace de transport rutiere este reglementată prin hotărâri adoptate de
comun acord, la nivel internaţional. Conform acestora, în ţara vizitată este valabilă asigurarea
încheiată la asigurătorii din ţara de origine. Astfel, asigurarea este valabilă şi în baza legii de
asigurare auto obligatorie din ţara vizitată.
Ca urmare, în fiecare ţară semnatară a acordurilor internaţionale ce vizează acest
aspect s-a înfiinţat un birou al asigurătorilor de autovehicule, ca organism special desemnat
de către societăţile de asigurare din ţara respectivă.15 Acesta are dreptul să elibereze
asiguratului un certificat de asigurare, cunoscut sub denumirea de „carte verde”, care
constituie dovada că proprietarul autovehiculului a încheiat contractul de asigurare de
răspundere civilă. Acesta acoperă răspunderea asiguratului, în limitele prevăzute de legea
asigurării obligatorii a autovehiculelor din ţara vizitată şi unde s-a produs accidentul. În
„cartea verde” se menţionează denumirea societăţii de asigurări şi adresa acesteia din fiecare
15 Negru Titel, Asigurări. Ghid practic, Editura CH Beck, București, 2006, p.96
15
ţară prin care va trece asiguratul, la care el va putea apela în caz de accident pentru
constatarea, evaluarea pagubei, stabilirea şi plata despăgubirii.16
În asigurarea „cartea verde” nu se stabilesc sume asigurate, iar în caz de pagube
materiale, deces sau vătămare corporală produse terţilor, se acordă despăgubiri în
conformitate cu legislaţia de răspundere civilă din ţară în care s-a produs accidentul. Sumele
datorate se stabilesc prin înţelegere cu persoanele păgubite şi conform cu legislaţia de
răspundere civilă din ţara respectivă.
Limita maximă de răspundere a asigurătorului este stabilită la nivelul minim
obligatoriu prevăzut în legislația aplicabilă în țara în care s-a produs accidentul. În cazul în
care în contractul de asigurare se prevede o limită de răspundere, se va aplica cel mai mare
nivel dintre aceasta și cea prevăzută în legislația aplicabilă.
Răspunderea societății de asigurări începe din momentul ieşirii autovehiculului de pe
teritoriul României şi încetează în momentul reintrării pe teritoriul României, dar nu mai
târziu de ora 24:00 a ultimei zile din perioada de valabilitate a documentului „carte verde”.
Constatarea, evaluarea pagubelor, stabilirea şi plata despăgubirilor se fac în
conformitate cu modul de lucru stabilit prin convențiile interbirouri „carte verde”.
Stabilirea şi plata despăgubirilor se fac în conformitate cu Regulamentul General al
Consiliului Birourilor Asigurătorilor de Autovehicule și legislația privind asigurarea
obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, în
vigoare la data accidentului în ţara în care acesta s-a produs.
Despăgubirile se acordă pentru pagubele produse ca urmare a:
- vătămării corporale sau decesului persoanelor;
- avarierii sau distrugerii bunurilor care se aflau în afara autovehiculului asigurat care
a produs accidentul.
Nu se acordă despăgubiri pentru sume care reprezintă:
· amenzile şi orice fel de cheltuieli de natură penală, pe care ar trebui să le suporte
asiguratul, precum şi cheltuielile de executare a hotărârilor privind plata
despăgubirilor;
· pagube produse terţilor în cazul în care evenimentul asigurat s-a datorat operaţiunilor
militare în timp de război, greve, tulburări sociale şi acţiuni de diversiune sabotaj sau
terorism.
Durata asigurării
Asigurarea se poate încheia pe o durată de minim 15 zile, pe 20 de zile, pe una sau
mai multe luni, precum și pe perioade de câte 1 an.
16 Bistriceanu Gheorghe, Sistemul asigurărilor din România, Editura Economică, București, 2002, p.298
16
În România, dreptul de a elibera cărţi verzi îl au numai societăţile de asigurări care
sunt autorizate de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule (BAAR), datorită răspunderilor
deosebite pe care acestea şi le asumă în fața terţilor străini prejudiciaţi.
3. Asigurarea de răspundere a angajatorului
Prin această asigurare se oferă protecţie pentru asiguraţi în legătură cu pierderile,
cheltuielile necesitate de stabilire a despăgubirilor legate de răniri, îmbolnăviri determinate de
neglijenţa angajatorului.17
Ca regulă, deteriorarea îmbrăcăminţii nu este acoperită, chiar dacă angajatorul este
răspunzător de aceasta. În unele ţări, legislaţia obligă şi la răspundere faţă de dependenţi, în
caz de deces al angajatului.
Printre măsurile de management al riscului pentru acest tip de asigurare, impuse de
asigurător, sunt: dotarea cu echipament și asigurarea unui loc de muncă adecvat, pregătire
profesională necesară pentru folosirea maşinilor şi instalaţiilor, supravegherea permanentă a
procesului de muncă.
Terța parte poate fi un angajat sau un fost angajat care suferă o vătămare corporală
sau o îmbolnăvire datorită neglijenței, erorilor, defecţiunilor sau omisiunilor angajatorului. În
multe ţări, asigurarea de răspundere a angajatorului este obligatorie.
4. Asigurarea de răspundere a producătorului
Asigurarea de răspundere a producătorului a apărut şi se practică, în prezent, deoarece
toţi cei care vând o marfă au o răspundere faţă de cei care o folosesc sau o consumă. Prin
utilizarea ei se pot produce vătămări corporale, îmbolnăvire, deces sau rănire, pierderi sau
prejudicii materiale. Asigurarea de răspundere a producătorului se face prin poliţe separate,
limitate ca sume pentru fiecare perioadă de asigurare.18
Exemple ce ilustrează varietatea acestor tipuri de asigurări pot fi considerate
următoarele:
· greşeli în prepararea mâncării sau a preparatelor alimentare pentru câini;
· materiale necorespunzătoare folosite în cosmetică sau coafură ce pot crea iritaţii sau
alte reacţii adverse;
17 Ciurel Violeta, Asigurări și reasigurări: abordari teoretice și practici internaționale, Editura All Beck, București, 2000,, p. 47718 Ciurel Violeta, Asigurări și reasigurări: abordari teoretice și practici internaționale, Editura All Beck, București, 2000, p. 479
17
· artificii ce se declanşează prematur;
· gaze sau alte produse chimice care se degajă sau se scurg din containerele în care sunt
depozitate;
· materiale cu defecte folosite în fabricarea unor instalaţii sau echipamente.
Abordarea specifică a asigurărilor de răspundere a producătorului trebuie să aibă în
vedere legislaţia fiecărei ţări. În ţările dezvoltate, reglementările sunt puternic protective
pentru consumatori, iar limitele răspunderilor sunt ridicate şi, de cele mai multe ori,
tribunalele acordă câştig de cauză consumatorilor.
Practica asigurărilor presupune şi folosirea unor poliţe combinate prin care se acoperă,
în secţiuni separate, răspunderea angajatorului, răspunderea publică şi răspunderea
producătorului.
5. Asigurarea de răspundere a directorilor
Această asigurare este o formă de protecţie foarte specializată care acoperă
răspunderea directorilor şi membrilor consiliilor de administraţie pentru erori şi neglijenţă în
conducerea unei companii.19 Printr-o poliţă asemănătoare poate fi acoperită şi răspunderea
altor categorii de personal de conducere, administrativ, secretariat.
Este imposibil de elaborat condiţii standard de acoperire pentru răspunderea
directorilor. Asigurarea de răspundere a directorilor este foarte dificil de evaluat. Printre
elementele care se au în vedere pentru evaluarea corectă a riscului sunt: definirea corectă a
responsabilităţilor; refuzul directorilor şi funcţionarilor de a informa în legătură cu
răspunderea fiecărui asigurat; actualizarea informaţiilor la reînnoirea contractelor; extinderea
acoperirii pentru noii directori.
Primele de asigurare sunt foarte mari, iar determinarea lor nu se bazează pe date
statistice, întrucât nu sunt relevante; în acest tip de asigurare, experienţa trecută nu poate
reprezenta un ghid pentru viitor. Asigurătorii elaborează condiţii specifice fiecărui client,
croite pe nevoile acestuia, pe criterii de activitate, nivel de răspundere, teritorialitatea
răspunderii şi altele. Într-un singur program de asigurare se integrează două elemente:
a) asigurarea personală de răspundere a directorilor şi funcţionarilor;
b) asigurarea companiei pentru răspunderea directorilor şi funcționarilor.
Directorii sunt răspunzători pentru performanţele companiei, astfel încât acţionarii,
creditorii, clienţii, angajaţii şi alţii pot lua măsuri împotriva directorilor ca persoane fizice.
19 Ciurel Violeta, Asigurări și reasigurări: abordari teoretice și practici internaționale, Editura All Beck, București, 2000, p. 481
18
Poliţa oferă acoperire şi pentru cheltuielile cu avocaţii pentru apărare în proces şi
compensaţiile financiare pe care directorul ar trebui să le plătească.
6. Asigurarea de răspundere profesională
Asigurarea de răspundere profesională are ca scop despăgubirea celor ce suportă
diverse pagube (materiale, financiare etc.) din vina anumitor profesionişti. Această formă de
asigurare a apărut ca o necesitate impusă de implicaţiile practicării anumitor profesii care pot
produce altora pagube create din neglijenţa în exercitarea profesiei. Aici se încadrează
profesiile care oferă consultanţă sau prestează un serviciu specializat, cum ar fi: arhitecţii,
constructorii, medicii, avocaţii, contabilii, consultanţii şi, în general, toate profesiile sau
meseriile care presupun activitate de mare răspundere (inclusiv managerii).
Prin activitatea lor, ei pot din eroare, greşeală, neglijență, omitere sau orice culpă
proprie să aducă prejudicii persoanelor pentru care lucrează sau altor terţi.
Asigurarea de răspundere profesională garantează plata acestor pretenţii, evident dacă
ele se încadrează în condiţiile de asigurare prevăzute în contract. În multe ţări în care
asigurările au tradiţie şi un nivel de dezvoltare remarcabil, acest tip de asigurare este
obligatoriu, conform legii şi practicilor locale, ca o condiţie pentru a practica meseria sau
profesia respectivă. În România, aceste tipuri de asigurare sunt practicate încă limitat pe
categorii de profesii, neexistând, pe de o parte, o legislaţie sau o practică prin care să se
impună acest lucru şi, pe de altă parte, o cerere adecvată în acest sens. La toate acestea se
adaugă faptul că mulţi dintre potenţialii clienţi nu au cunoştinţă despre această formă de
protecţie.20
Asigurarea de răspundere profesională implică despăgubirea pentru pretenţiile emise
împotriva asiguratului pentru daunele care au loc în perioada de asigurare; ele se referă la
orice răspundere civilă în legătură directă cu activitatea profesională a asiguratului, aşa cum
este definită în legislaţia în vigoare la data emiterii poliţei, activitate executată de către şi în
numele asiguratului sau de către persoanele pentru care asiguratul răspunde potrivit legii.
Atunci când poliţa se încheie cu o persoană juridică în calitate de asigurat, condiţiile sale se
extind asupra directorilor şi angajaţilor.
Ca exemple privind aceste acoperiri se pot considera:
· pentru medici: eroare în prescrierea unui tratament, neglijența în consultaţii;
intervenţii chirurgicale nereuşite;
· evaluatorii de active: neglijența în evaluarea unei proprietăţi;
20 Ciurel Violeta, Asigurări și reasigurări: abordari teoretice și practici internaționale, Editura All Beck, București, 2000, p. 483
19
· contabili: rezultatele unui audit reprezintă, de multe ori, baza pe care se
fundamentează decizii pentru strategia afacerilor; o eroare din neglijenţă poate duce la
ruinarea financiară a clientului;
· avocaţii pot oferi consultanță din care clientul pierde bani;
· brokerii de asigurări care neglijează emiterea unei poliţe pot fi răspunzători pentru o
pierdere substanţială.
Dacă asigurătorul refuză plata despăgubirii, clienţii se pot adresa instanţelor de
judecată pentru recuperarea sumelor pierdute. Ca regulă, despăgubirile se acordă pentru:
a) daunele materiale din culpă proprie - persoana fizică sau juridică – şi din culpă
altor persoane pentru care acesta este obligat să răspundă conform legii, vătămări corporale
sau deces, avarieri sau distrugeri de bunuri;
b) cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil (cheltuieli de judecată strict necesare
pentru buna desfăşurare a justiţiei şi încuviinţate de instanţă);
c) despăgubirile şi daunele apărute ca urmare a pierderii, distrugerii sau deteriorării
unor documente, furt prin efracţie sau calamităţi;
d) orice pierdere cauzată de vreo eroare, greşeală, neglijenţă sau omitere a unui
partener, director sau angajat al asiguratului în directă legătură cu activitatea de expertiză
contabilă şi contabilitate şi care este descoperită şi avizată asigurătorului în perioada de
asigurare;
e) orice daună ca urmare a pierderii, distrugerii sau deteriorării documentelor sau
suporturilor magnetice necesare înregistrării şi prelucrării datelor cantabile, financiare sau
manageriale.
Pe întreaga perioadă de asigurare răspunderea asigurătorului nu va depăşi limita
răspunderii civile conform contractului. Asigurătorul va despăgubi şi toate celelalte cheltuieli
efectuate de către asigurat cu consimţământul scris al asigurătorului, cheltuieli legate de orice
daună avizată şi aprobată de către asigurător, cu condiţia ca în cazul în care costurile totale
depășesc limita răspunderii civile să se despăgubească anumita proporţie a acestora.
Este important de menţionat că atât acoperirea prin asigurare, cât şi excluderile nu se
regăsesc în mod identic la toate societăţile de asigurare, fiecare dintre ele având libertatea de
a include şi, respectiv, exclude acele riscuri şi răspunderi pe care le consideră utile, în funcţie
de nevoile şi interesele asiguratului, dar şi ale sale. În afara unor condiţii generale, fiecare tip
de poliţă de răspundere profesională pentru oricare dintre profesiile amintite mai sus cuprinde
condiţiile specifice legate de fiecare activitate în parte.
Ca în orice contract de asigurare, sunt incluse şi limitele răspunderii (a despăgubirii
maxime pe care o va suporta asigurătorul) şi primele aferente ce vor fi plătite de asigurat.
20
Acoperirea oferită va fi limitată la o sumă totală în orice perioadă a asigurării şi
primele tind să fie foarte mari pentru această asigurare. Este o piaţă restrictivă, deşi există
scheme de acoperire pentru majoritatea profesiilor. Pentru obţinerea despăgubirii, ca şi în alte
forme de asigurare, asiguratul are datoria de a aviza în scris către asigurător: orice pretenţie
de despăgubire împotriva asigurătorului, orice înştiinţare primită de la terţe persoane care
intenţionează să înainteze o cerere de despăgubire, orice pierdere suferită de către asigurat
care intră sub incidenţa asigurării, orice suspiciune a existenţei unei fraude sau a unei
încercări de fraudă din partea unui angajat sau partener şi care poate fi urmată sau nu de o
cerere de despăgubire.
În consecinţă, asiguratul are datoria să ia toate măsurile necesare pentru prevenirea
apariţiei sau diminuarea daunei. La cererea asigurătorului, asiguratul va lua toate măsurile în
vederea recuperării contravalorii daunei de la persoana sau persoanele care au condus la
apariţia prejudiciului. Asigurătorul îşi declină orice răspundere în cazul în care au loc daune
din cauza oricăror persoane şi care apar după ce a fost confirmată în scris suspiciunea
asigurătorului asupra activităţilor respectivelor persoane.
7. Asigurarea de răspundere personală
Necesitatea asigurării de răspundere personală provine din faptul că orice persoană
fizică are obligaţia de a nu cauza nici un fel de vătămări corporale terţilor sau pagube
proprietăţilor lor. În această asigurare, asiguratul este persoană fizică. Toate celelalte
răspunderi - cum ar fi cele referitoare la comerţ, afaceri, profesii sau în legătură cu
proprietatea sau folosirea vehiculelor sau proprietăţilor sunt excluse. Persoanele fizice
răspund faţă de terţi prin activitatea zilnică pe care o desfăşoară şi care implică o anumită
răspundere (sport, ciclism, plimbat animale). Poliţele se pot încheia şi pentru răspunderea
familiei.
8. Asigurarea pentru cheltuieli de judecată
21
Deşi nu este o asigurare de răspundere stricto sensu, ea este importantă deoarece este
totuşi legată de răspunderea faţă de terţi. Este un tip nou de asigurare prin care se
despăgubesc cheltuielile de judecată implicate de o acţiune în justiţie.21
Situaţiile în care se justifică această asigurare sunt destul de frecvente şi include
acţiunile duse de clienţii şi angajaţii asiguratului sau de vecinii acestuia.
9. Asigurarea de răspundere a transportatorului în calitatea de cărăuş
pentru mărfurile transportate
Activitatea de transport implică o mare responsabilitate. De aceea, o asigurare
adecvată a răspunderii privind pierderea sau avarierea mărfurilor și bunurilor transportate este
esențială pentru stabilitatea financiară a companiei.
Obiectul unei astfel de asigurări este răspunderea cărăuşului pentru pagube provocate
bunurilor transportate.
Asiguratul nu este exonerat de răspunderea de a lua toate măsurile pentru prevenirea
evenimentului asigurat.
Despăgubirea trebuie să compenseze paguba produsă, dar ea nu poate depăşi suma de
asigurare sau valoarea bunurilor la încărcarea lor în mijlocul de transport, înainte de ivirea
evenimentului asigurat.
Societatea de asigurări nu răspude pentru pagubele indirecte.
10. Asigurarea privind răspunderea publică
Acest tip de asigurare constă în plata unor sume asiguratului pentru ca acesta să poată
compensa o terţă persoană din public, în cazul vătămării corporale sau pagubelor materiale
provocate de neglijenţa sa sau a angajaţilor săi. De exemplu: pardoselile alunecoase, mărfuri
care cad de pe rafturi, defecţiuni la lifturi sau scări rulante etc.22
În baza acestei asigurări, asigurătorii nu plătesc pentru defectele de fabricaţie ale
produselor utilizate, ci pentru pagubele rezultate în urma utilizării lor necorespunzătoare şi
prin care au fost prejudiciate terţe persoane. Astfel, poliţele exclud răspunderea pentru
produsele defecte care pot fi asigurate în baza unei asigurări de răspundere a producătorului.
Separat, se pot încheia poliţe pentru neglijenţa profesională.
21 Ciurel Violeta, Asigurări și reasigurări: abordari teoretice și practici internaționale, Editura All Beck, București, 2000, p. 48922 Negru Titel, Asigurări. Ghid practic, Editura CH Beck, București, 2006, p.102
22
11. Asigurarea de răspundere civilă legală (generală)
Asigurarea de răspundere civilă legală acoperă răspunderea asiguratului – persoană
fizică sau juridică – pentru prejudicii de care acesta răspunde față de terțe persoane în baza
legii. Este vorba de prejudicii produse ca urmare a actelor de neglijență, erorilor sau
omisiunilor făcute în mod involuntar prin fapta proprie sau fapta altei persoane (copii minori,
elevi, ucenici, prepuși) sau răspunderea pentru lucrurile ori animalele (excepție câini
periculoși sau agresivi) aflate în paza sa judiciară sau de ruina unui edificiu (construcție) care
îi aparține.
Despăgubirile acoperă:
- pierderile financiare, consecințe directe ale vătămărilor corporale suferite de terța
persoană păgubită (inclusiv decesul și excluzând trauma psihică);
- pagubele materiale (avarierea ori distrugerea bunurilor mobile sau imobile,
vătămarea unor animale);
- cheltuielile de judecată făcute de reclamant pentru îndeplinirea formalităților
legale, vizând obligarea asiguratului la plata despăgubirii în cazul în care
asiguratul a fost obligat la plata acesteia prin hotărâre judecătorească definitivă și
irevocabilă;
- cheltuielile de judecată făcute de asigurat și celelalte persoane cuprinse în
asigurare în procesul civil, dacă au fost obligate la desdăunare.
În asigurare se cuprind numai riscurile care se produc pe teritoriul României.
12. Asigurarea de răspundere civilă a conducătorilor auto profesionişti
Conducătorii auto profesionişti pot contracta această asigurare facultativă prin care se
acoperă prejudiciile provocate de accidente cu autovehicule care aparţin diferitelor persoane
juridice. Contractând asigurarea, conducătorii auto profesionişti nu mai sunt ţinuţi să restituie
din salariul lor despăgubirile şi sumele asigurate pe care societatea de asigurări le-a plătit
terţilor păgubiţi în contul unităţilor deţinătoare ale autovehiculelor, pentru compensarea
prejudiciilor provocate de ei în accidente de care sunt vinovaţi.
Durata asigurării
Asigurarea se poate încheia pe şase luni sau pe un an.
23
Nivelul primelor de asigurare este diferenţiat pe categorii de autovehicule. 23
13. Asigurarea de răspundere civilă a societăţilor de transport a
călătorilor
Asigurarea se contractează între societatea de asigurări şi societatea de transport a
călătorilor. Obiectul asigurării constă în preluarea răspunderii civile a asiguratului în vederea
acoperirii pretențiilor de despăgubire formulate de călători, în legătură cu prejudiciile
provocate acestora, precum şi bagajelor aparţinând călătorilor în timpul transportului.
Durata asigurării
Asigurarea se contractează pentru 6 luni sau un an şi se poate prelungi.
Primele de asigurare se plătesc în lei, anticipat sau în rate. În asigurare sunt preluate
mai multe riscuri, cum sunt următoarele:
- decesul sau vătămarea corporală a călătorilor în timpul în care aceştia se afla în
vehicul, intra sau ies din acesta;
- avarii sau distrugeri ale bagajelor, bagajelor de mână, inclusiv ale animalelor şi
păsărilor aparţinând călătorilor.
Societatea de asigurări nu acorda despăgubiri pentru pretenţiile formulate în legătură
cu:24
· prejudicii ca urmare a nerespectării de către călători a regulamentelor de transport;
· prejudicii ca urmare a călătoriei pe vehicule, pe scări, pe tampoane, între vagoane sau
în alte locuri care nu sunt destinate călătorilor;
· prejudicii ca urmare a nerespectării de către călători a instrucţiunilor cu privire la
transportul bagajelor de mână;
· prejudicii ca urmare a neîndeplinirii de către călători a instrucţiunilor
transportatorului cu privire la înregistrarea bagajelor;
· prejudicii care decurg din nerespectarea de către asigurat a normelor tehnice în
vigoare cu privire la întreţinerea şi exploatarea vehiculului;
· prejudicii ce decurg din nerespectarea de către asigurat a regulamentelor proprii de
ordine interioară;
· prejudicii ce decurg din pierderea sau furtul bagajelor;
· prejudicii ce decurg din defecte sau vicii ale obiectelor transportate;
· prejudicii care decurg din distrugerea cu intenţie a bagajelor de către călători;
23 Bistriceanu Gheorghe, Sistemul asigurărilor din România, Editura Economică, București, 2002, p. 30324 Bistriceanu Gheorghe, Sistemul asigurărilor din România, Editura Economică, București, 2002, p. 308
24
· prejudicii ca urmare a unor reparaţii necorespunzătoare ori cauzate de defectarea sau
deteriorarea unor piese sau subansambluri neomologate, montate la mijlocul de
transport.
Asiguratul are următoarele obligaţii:
a) să respecte reglementările şi legislaţia naţională în vigoare, precum şi acordurile şi
convenţiile intenaționale la care România a aderat sau este parte, referitoare la transportul
public de călători;
b) să respecte legile şi reglementările specifice fiecărei categorii de transport
prevăzute în caietul de sarcini pentru acordarea licenţei de transport;
c) să execute numai categoriile de transport pentru care deţine licenţa;
d) să asigure o stare tehnică potrivită a mijlocului de transport;
e) să asigure instruirea personalului pentru efectuarea transportului în conformitate cu
caietul de sarcini pentru acordarea licenţei de transport.
14. Asigurarea răspunderii civile faţă de terţi pentru erori şi omisiuni
Această formă de asigurare a răspunderii civile legale faţă de terţi pentru erori şi
omisiuni nu s-a practicat anterior, cu toate că în economia de piaţă sunt tot mai multe
situaţiile în care, din exercitarea neglijentă a comerţului pentru care este specializat un agent
economic, pot apărea situaţii evidente de prejudiciere a terţilor. În această categorie de agenţi
economici care, prin natura comerţului pe care îl fac, pot produce efecte negative la alţii intră:
comisionarii în vamă, agenţii colectori de marfă pentru navele de linie, agenţii navelor,
expeditorii internaţionali maritimi sau tereştri, iar principala neglijenţă care poate cauza
pierderi terţei persoane este completarea cu erori şi omisiuni a documentelor pe care le fac
pentru clienții lor.
În străinătate, acest fel de asigurare se practică cu predilecţie de către brokerii de
asigurare sau de reasigurare. În special, aceştia din urmă au poliţe de asigurare pentru
acoperirea răspunderii lor pentru erori şi omisiuni, având în vedere caracterul complet al
actelor de comerţ pe care le realizează în numele lor şi pe contul clienţilor.
Părţile contractului de asigurare sus menţionat sunt:
Asigurătorul, societate de asigurare, autorizată să desfăşoare activităţi de asigurare în
general şi de asigurări de răspundere în particular. Asiguratul, agent economic, lucrând cu
predilecţie în regim de comisionar sau de mandat. Sunt incluşi în asigurare şi funcționarii
care efectuează, ca sarcină de serviciu, completarea de documente de transport, acte de
expediere colete etc.
25
Obiectul contractului de asigurare îl constituie asumarea de către asigurător a riscului
omisiunilor şi erorilor asiguratului, în schimbul primei de asigurare.
Asigurarea este bazată pe reclamație făcută (claims made insurance), în sensul că
răspunderea asiguratului începe de la reclamaţia făcută de un terț pentru prejudiciul rezultat
din cauza omisiunii sau a erorii asiguratului în timpul perioadei de validitate.
Durata asigurării: o perioadă convenită de părţi, de regulă un an, cu reînnoire. Suma
asigurată este declarată de asigurat şi acceptată de asigurator.
Excluderile: asigurătorul nu răspunde pentru culpa gravă a asiguratului, tentativă de
acte de contrabandă, executarea ordinului ilegal al celui care l-a instruit pe asigurat.
26
Concluzii
Dezvoltarea societăţii este marcată de efortul şi strădania oamenilor pentru propria lor
propăşire şi pentru propria lor apărare în faţa unor evenimente care le pot pune în pericol
existenţa şi devenirea.
Indiferent de naţionalitate, profesie, poziţie socială, fiecare dintre noi este răspunzător
pentru propriile fapte. Oricât ai fi de resposabil şi prevăzător în relaţia cu cei din jur, acţiunile
tale ori ale copiilor tăi pot provoca daune celorlalte persoane (vătămări corporale sau pagube
materiale). Răspunderea pentru propriile fapte implică, uneori, plata din resurse proprii a unor
sume consistente pentru remedierea prejudiciilor produse terţelor persoane. O asigurare de
răspundere civilă vine în ajutorul tău exact în aceste situaţii.
Dacă închei o asigurare de răspundere civilă faţă de terţi îţi vei proteja bugetul tău
sau al familiei tale, deoarece societatea de asigurări va suporta în locul tău cheltuielile pe care
eşti obligat să le faci pentru a acoperi prejudiciile produse neintenţionat altor persoane.
27
Bibliografie
1. Bistriceanu Gheorghe, Sistemul asigurărilor din România, Editura Economică, Bucureşti,
2002;
2. Ciurel Violeta, Asigurări şi reasigurări: abordări teoretice şi practici internaţionale,
Editura All Beck, Bucureşti, 2000;
3. Dobrin Marinică, Tănăsescu Paul, Teoria şi practica asigurărilor, Editura Economică,
Bucureşti, 2003;
4. Lungu Constantin Nicolae, Asigurări de bunuri, Editura Universității ”Alexandru Ioan
Cuza”, Iași, 2009;
5. Negru Titel, Asigurări. Ghid practic, Editura CH Beck, Bucureşti, 2006;
6. Văcărel Iulian, Bercea Florin, Asigurări şi reasigurări, Editura Expert, Bucureşti, 2002;
28