UNIVERSITATEA „MIHAIL KOGĂLNICEANU” IAŞI FACULTATEA DE DREPT
MASTER: ŞTIINŢE PENALE ŞI CRIMINALISTICĂ
LUCRARE DE DIZ ERTAȚIE
MODALITĂŢILE DE EXPRIMARE ŞI CAUZELE CARE
FAVORIZEAZĂ CORUPŢIA ÎN ROMÂNIA
Îndrumător ştiinţific:
Lect.dr. Mihai COVALCIUC
Absolvent: DIACONU Florin
IAŞI 2011
2
CUPRINS
Introducere………………………………………………………………... 5
CAPITOLUL I
1.1 Consideratii generale despre corupție……………………………….. 9
1.2 Definiții, termene, concepte…………………………………………. 11
1.3 Cadru legal…………………………………………………………… 12
1.4 Referințe istorice…………………………………………………….. 15
1.5 Elemente de drept comparat………………………………………... 16
CAPITOLUL II
2.1 Cauzele care genereaza fenomenul de corupție în România……… 18
2.2 Aspecte de ordin social, juridic si criminologic
2.2.1 Aspecte social-juridice……………………………………… 20
2.2.2 Probleme criminologicespecifice faptelor de corupție……. 28
CAPITOLUL III - Evaluarea fenomenului de coruptie
3.1 Criterii de evaluare………………………………………………….. 35
3.2 Măsuri de monitorizare…………………………………………...… 36
3.3 Identificarea grupurilor cat si a persoanelot corupte……………... 39
3
3.4 Modalitati de manifestare a fenomenului de corupție…………….. 48
CAPUTOLUL IV
4.1 Cauzele existenței corupției în Romania…………………………… 51
CAPITOLUL V
5.1 Măsuri de combatere și contracarare a corupției……………….… 57
5.2 Direcția Națională Anticorupție – structură specializată în
combaterea infracțiunilor de corupție
5.2.1 Rolul Direcției Naționale Anticorupție în
combatearea infracțiunilor grave de corupție și
consolidarea autonomiei acesteia……………………………………..… 62
5.2.2 Rezultate obținute în activitatea de urmărire penală conform
datelor statistice………………………………………………………….. 64
5.2.3 Combaterea infracțiunilor împotriva intereselor financiare
ale Comunităților Europene……………………………………………. 70
CAPITOLUL VI – Activitatea de cooperare internațională în domeniul
combaterii corupției
6.1 Angajamentele României pentru Aderarea la Uniunea Europeana șI
măsurile luate de D.N.A……………………………………………….… 74
4
6.2 Cooperarea internațională și legătura cu instituțiile similare din alte
state. ActivitățI desfășurate în domeniul integrării europene……….... 79
6.3 informare publică și relațiile cu presa și publicul…………………. 89
Concluzii și perspective…………………………………………….…… 91
Bibliografie………………………………………………………………. 99
5
I N T R O D U C E R E
Faptul că fenomenul corupţiei a existat din cele mai vechi timpuri, constituind
pînă în prezent unul dintre cele mai grave şi mai răspîndite comportamente ale unor
persoane cu funcţii de răspundere, este o afirmaţie ce nu suscită îndoiala.
Actualizarea problemei se impune mai ales din cauza impactului negativ, foarte
puternic al fenomenului corupţiei asupra democraţiei statului, echităţii sociale, a justiţiei
şi a respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Lucrarea actuală constituie o încercare de a aborda problema corupţiei şi a
formelor ei în mediul afacerilor publice, sub aspectul teoretic al dreptului penal şi
criminologiei. Deoarece criminologia este o ştiinţă complexă de studiu, lucrarea conţine
referiri la aspectul normativ – juridic, social şi istoric al subiectului, precum şi analize
comparative ale legislaţiei altor state şi studiul expertizei pozitive acumulate de alte state
în contracararea acestui fenomen.
Se propune prin prezenta lucrare îmbunătăţirea cadrului normativ existent, pentru
a determina aplicarea eficientă a normelor de drept în practică nu doar la nivel teoretic, a
elimina textele cu interpretare ambiguă şi cu posibilităţi de eludare a legii şi de evitare a
răspunderii. Necesită de asemenea adoptarea unui şir de măsuri spre perfecţionarea
aparatului public, spre ridicarea responsabilităţii funcţionarilor, publicitatea în activitatea
factorilor de decizie şi transparenţa activităţii lor, informarea largă a societăţii civile
despre modul de rezolvare a intereselor ei, precum şi controlul eficient din partea
organelor de control competente, mass – media şi societăţii civile, asupra aparatului
public.
6
Baza metodologică utilizată cuprinde acte normative, lucrări de specialitate,
publicaţii din mass – media ce reglementează problema corupţiei, date statistice şi
sondaje de opinie.
Astfel s-a obţinut o lucrare ce reflectă pe larg fenomenul corupţiei, prin prisma
literaturii de specialitate, a evenimentelor petrecute mass – media, cît şi a viziunii proprii
asupra fenomenului în cauză.
Este o abordare teoretică a fenomenului corupţiei, care impune o abordare
practică. E de menţionat că atît timp, cît acest fenomen va fi abordat doar teoretic, dar nu
şi practic, cît timp societatea îl va tolera, acesta va dăinui în stat. Depinde de fiecare
dintre noi în parte în ce fel de societate existăm, cine ne conduce şi cum vom trăi în viitor.
Influenţarea vieţii publice de către corupţie este o problemă care afectează
ansamblul Europei. Ea se manifestă mai grav în unele ţări din Europa de Est, după 50 de
ani în care sistemul a alimentat neîncrederea cetăţenilor la adresa funcţionarilor şi a
deformat conştiinţa civică a celor care au trăit şi s-au format în acea perioadă.
Corupţia reprezintă o ameninţare majoră la adresa democraţiei şi economiei de
piaţă. Ea împiedică dezvoltarea economică şi socială, subminează încrederea cetăţenilor
în democraţie, erodează regula legii, constituind o negare a drepturilor omului şi a
principiilor democratice.
Montesquieu arata antinomia dintre corupţie si democraţie. Corupţia
destructureaza principiile fundamentale ale statului de drept, demolează încrederea în
mecanismele democraţiei, slăbeşte ordinea constituţionala. Antrenând confuzia si
suspiciunea, corupţia afectează starea de legalitate1.
Corupţia generează discriminare si inegalităţi, îmbogăţiri rapide si ilicite, duce la
crearea unor monopoluri care pervertesc sau distrug legile economiei de piaţa. "Ea
încalcă drepturile economice şi sociale, iar în final slăbeşte încrederea <of man to man>,
atacând, astfel, însasi esenţa (inima) drepturilor omului".
Corupţia este un fenomen antisocial ce reprezintă o înţelegere nelegală între două
părţi, una propunând sau promiţând privilegii sau beneficii nelegitime, cealaltă, antrenată
1 Intervenţia doamnei Rodica Mihaela Stanoiu in cadrul dezbaterii "Proiectul de convenţie a Consiliului Europei privind corupţia", Bucureşti, 2001
7
în serviciul public, consimţind sau primindu-le în schimbul executării sau neexecutării
unor anumite acţiuni funcţionale ce conţin elemente ale infracţiunii prevăzute în Codul
penal.
Corupţia reprezintă incalcarea sistematica si nesanctionata a normelor unei
organizaţii sau instituţii de către unii membrii care in virtutea faptului ca deţin o anumita
autoritate , utilizează resursele organizaţiei cu destinaţii diferite de scopurile acesteia2.
Corupţia nu poate fi asimilată, în mod automat, cu faptele de natură penală, chiar
dacă în majoritatea cazurilor ea este strâns legată de criminalitate. Corupţia în sens larg,
ca şi corupţia penală scot în evidenţă aceiaşi atitudine faţă de morală şi etică şi pentru a
merge la esenţă trebuie precizat că în toate situaţiile ea ţine de abuzul de putere şi de
incorectitudine în luarea unei decizii. Corupţia reprezintă utilizarea abuzivă a puterii
publice pentru obţinerea de foloase personale necuvenite3.
Corupţia implică utilizarea abuzivă a puterii publice, în scopul obţinerii, pentru
sine ori pentru altul, a unui câştig necuvenit:
- abuzul de putere în exercitarea atribuţiilor de serviciu;
- frauda (înşelăciunea şi prejudicierea unei alte persoane sau entităţi);
- utilizarea fondurilor ilicite în finanţarea partidelor politice şi a campaniilor
electorale;
- favoritismul;
- instituirea unui mecanism arbitrar de exercitare a puterii în domeniul privatizării
sau achiziţiilor publice;
- conflictul de interese (prin angajarea în tranzacţii sau dobândirea unei poziţii sau
unui interes comercial care nu este compatibil cu rolul şi îndatoririile oficiale).
Grupul Multidisciplinar privind Corupţia (GMC)4, a adoptat următoarea definiţie
„corupţia cuprinde comisioanele oculte şi toate celelalte demersuri care implică persoane
2 Zamfir C, Lazar Vlăsceanu - Dicţionar de sociologie, Ed. Babei, Bucureşti 1998,p. 141 3 Raportul Băncii Mondiale 4 înfiinţat de Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei, în anul 1994
8
investite cu juneţii publice sau private, care şi-au încălcat obligaţiile care decurg din
calitatea lor de funcţionar public, de angajat privat, de agent independent sau dintr-o altă
relaţie de acest gen, în vederea obţinerii de avantaje ilicite, indiferent de ce natură, pentru
ele însele sau pentru alţii".
Subiecţi ai actelor de corupţie şi de protectionism se consideră funcţionarii cărora
li se acordă permanent sau provizoriu, în virtutea legii, prin numire, prin alegere, fie în
virtutea unei însărcinări, anumite drepturi şi obligaţii în vederea exercitării funcţiilor într-
un serviciu public sau într-o altă instituţie, ori într-o întreprindere sau organizaţie de stat,
funcţionarii care exercită acţiuni administrative de dispoziţie şi organizatorico-economice,
persoanele cu înalte funcţii de răspundere al căror mod de numire sau de alegere este
reglementat de Constituţie şi de legi organice, precum şi persoanele cărora persoana cu
funcţie de răspundere le-a delegat împuternicirile sale, care au comis acţiuni ilegale
posibile, conform legislaţiei în vigoare, de sancţionare disciplinară, administrativă sau
penală.
9
CAPITOLUL I – Caracteristici generale asupra notiuni si normelor
de drept privind coruptia si combaterea ei
1.1. Consideraţii generale privind corupţiei
Globalizarea fenomenului corupţiei, diversificarea formelor şi tipurilor corupţiei,
precum şi implicaţiile nefaste ale acesteia asupra sistemelor sociale au impus conceperea
şi elaborarea unor strategii adecvate de prevenire şi combatere a acestui flagel.
Convenţia penală a Consiliului Europei privind corupţia, adoptată la Strasbourg la
27 ianuarie 19995 şi ratificată de România prin Legea nr.27/2002, evidenţiază faptul că
fenomenul corupţiei constituie o ameninţare pentru democraţie, subminează principiile de
bună administrare, echitate şi justiţie socială, denaturează concurenţa, împiedică
dezvoltarea economică şi pune în pericol stabilitatea instituţiilor democratice şi bazele
morale ale societăţii.
Având în vedere complexitatea şi caracterul insidios al faptelor de corupţie,
conexitatea acestora cu o varietate largă de infracţiuni din sfera macro-criminalităţii
economico-financiare şi dificultăţile semnificative de identificare şi de investigare, mai
ales în cazul funcţionarilor cu rang înalt, organismele europene şi internaţionale au
recomandat statelor să înfiinţeze instituţii specializate în lupta împotriva corupţiei.
În România, structura de stat specializată în combaterea infracţiunilor de corupţie
a fost înfiinţată, în anul 2002, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.43/2002 privind
Parchetul Naţional Anticorupţie.6
Rapoartele asupra corupţiei din România, realizate în decursul anilor de către
Banca Mondială, Transparency International sau Freedom House Washington Inc.7, au
subliniat că, deşi în ultimii ani ţara noastră a înregistrat tendinţe de întărire a capacităţii
5 www.europarl.europa.eu 6 Crişu, Ştefan – Legislaţie românească anticorupţie. Codul Penal. Legi speciale, Editura Argessis Print,
1004, pag. 261
7 Allan, P. – Empirical Knowledge on Strategies for Corruption Control, Amsterdam
10
legislative şi instituţionale de combatere a corupţiei, se impune aplicarea unor reforme şi
măsuri anticorupţie concrete, care să consolideze domnia legii, să contribuie la creşterea
nivelului de trai al populaţiei şi la dezvoltarea durabilă a României, „bunele practici”
nefiind încă instituţionalizate în structurile aparatului administraţiei publice, al justiţiei,
poliţiei sau vămilor.
Combaterea fenomenului corupţiei, a constituit un obiectiv important al statului
nostru, care a luat măsuri neîntârziate şi ferme în acest scop.
Astfel, spre exemplu, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, prin Hotărârea nr. 17
din 28 februarie 20058, a integrat corupţia în strategia de securitate naţională, ca factor de
risc şi obiectiv de securitate naţională.
De asemenea, în luna martie 2005, Guvernul României a aprobat Strategia
naţională anticorupţie pe perioada 2005-20079, care cuprinde două domenii prioritare ce
vizează, pe de o parte, spectrul de activităţi referitoare la prevenirea corupţiei iar, pe de
altă parte, activităţile propriu-zise de combatere a corupţiei.
Pentru realizarea angajamentelor asumate de România, în vederea aderării sale la
Uniunea Europeană, la data de 1. ianuarie 2007, a fost reconsiderată strategia de reformă
a sistemului judiciar, prevenirea şi combaterea corupţiei în justiţie reprezentând un
obiectiv prioritar, deoarece corupţia în acest domeniu de activitate poate aduce atingere
celor mai importante valori sociale.
În Planul de acţiune pentru implementarea Strategiei naţionale anticorupţie pe
perioada 2005-200710 a fost prevăzut, printre alte obiective, şi pe cel privind consolidarea
capacităţii instituţionale a Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Astfel, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 134/200511, Parchetul Naţional
Anticorupţie s-a reorganizat în Departamentul Naţional Anticorupţie, iar ca urmare a
apariţiei Legii 54 din 09 martie 2006, privind modificarea şi completarea OUG
8 www.presidency.ro 9 www.guv.ro
10 www.guv.ro
11 www.pna.ro
11
134/2005,denumirea finala s-a stabilit ca fiind Direcţia Naţională Anticorupţie. Aceasta
funcţionează ca structură autonomă, cu personalitate juridică proprie, în cadrul
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi este independentă în raport
cu instanţele judecătoreşti şi parchetele de pe lângă acestea, precum şi în relaţiile cu
celelalte autorităţi publice.
Direcţia este coordonată de către Procurorul general al Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin intermediul procurorului şef departament, doar în
ce priveşte îndrumările cu caracter general referitoare la măsurile ce trebuie luate pentru
prevenirea şi combaterea infracţiunilor de corupţie, precum şi solicitarea de informări
asupra activităţii departamentului.
Direcţia Naţională Anticorupţie îşi exercită atribuţiunile pe întregul teritoriu al
României, prin procurori specializaţi în combaterea corupţiei. Aceştia efectuează
urmărirea penală în cauzele prevăzute de Legea nr.78/200012, în condiţiile prevăzute de
art.13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.43/2002, precum şi în cazul unor
infracţiuni prevăzute în Codul penal ori în legi speciale.
1.2. Definiţii, termene, concepte.
Din punct de vedere etimologic, cuvântul “corupţie” 13 provine din cuvîntul
francez „corruption” şi latinescul “corrumpere” care înseamnă a (se) degrada, a încălca
normele moralei. Sinonimul cuvîntului „corupţie” este „venalitate” – însuşirea proprie a
unei persoane, care este lipsită de scrupule, care face orice lucru pentru bani.
Au existat şi există atât în doctrina românească de specialitate cât şi în cea străină
diferite definiţii date corupţiei ca fenomen.
În ultimii ani problema corupţiei şi anticorupţiei se află în atenţia diferitor
întruniri internaţionale, simpozioane, conferinţe, inclusiv în cadrul ONU şi Consiliului
Europei. Una din aceste definiţii este cea oferită de Consiliul Europei în Convenţia
12 Crişu, Ştefan – Op. cit., pag. 203
13 Safta, Dan Ionel – Infracţiunile de corupţie, Editura All Beck, 2005.
12
Penală privind corupţia, la care România a aderat, la 27 ianuarie 1999 şi care prevede în
esenţă că noţiunea de corupţie este folosirea abuzivă a puterii în avantaj propriu pentru
obţinerea de diverse foloase, atât în sectorul public cât şi în cel privat, manifestându-se în
forma pasivă şi activă.
Termenul de corupţie mai este folosit de legiuitorul român în diverse norme de
drept penal cum ar fi art. 261 Cp. “coruperea să dea declaraţii mincinoase”; Legea nr.
83/21 iulie 1992 privind urmărirea şi judecarea unor infracţiuni de corupţie; Legea
78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.
Putem, deci, din acest punct de vedere să concluzionăm că legiuitorul român a
definit în cuprinsul Legii n. 78/2000 faptele care sunt considerate a face parte din
corupţie, evident în sens penal.
Corupţia este definită ca fiind o stare de abatere de la moralitate, de la datorie,
caracterizând comportarea funcţionarului care, în schimbul banilor sau al altor foloase
necuvenite, îşi comercializează atributele funcţiei cu care a fost învestit. Faptele de acest
fel pun în pericol desfăşurarea activităţii statului şi a tuturor sectoarelor vieţii sociale.14
1.3. Cadrul legal actual
În prezent nu avem o dispoziţie legală care să definească în mod cert conceptul de
corupţie .
De asemenea nu există o infracţiune care să poarte denumirea strictă de corupţie.
Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie
menţionează patru categorii de infracţiuni, şi anume:
a). infracţiuni de corupţie: luarea şi darea de mită, traficul de influenţă, primirea
de foloase necuvenite;
b) infracţiuni asimilate celor de corupţie: stabilirea unei valori diminuate a
bunurilor aparţinând operatorilor economici la care statul sau o autoritate a administraţiei
14 Diaconescu, Horia – Infracţiunile de corupţie şi cele asimilate sau în legătură cu acestea, Editura All
Beck, 2005
13
publice locale este acţionar, comisă inclusiv în cadrul acţiunii de executare silită,
reorganizare sau
lichidare judiciară; acordarea de credite sau de subvenţii cu încălcarea legii sau a
normelor de creditare; utilizarea creditelor sau a subvenţiilor în alte scopuri decât cele
pentru care au fost acordate; folosirea unei funcţii de conducere într-un partid, sindicat
sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, pentru a obţine
foloase necuvenite;
c) infracţiuni în legătură directă cu infracţiunile de corupţie: tăinuirea bunurilor
provenite din săvârşirea unei infracţiuni de corupţie sau asimilate; spălarea banilor;
abuzul în serviciu; bancruta frauduloasă; evaziunea fiscală; traficul de droguri; trafic de
persoane;
d) infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene.
Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 134/200515, legiuitorul a modificat
substanţial dispoziţiile referitoare la competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.43/2002, pentru ca această structură să se ocupe
numai de combaterea faptelor mari de corupţie.
Potrivit noilor prevederi legale, Direcţia Naţională Anticorupţie este competenta
să efectueze urmărirea penală în cazul infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 78/2000, dacă
sunt îndeplinite una din următoarele condiţii:
- valoarea prejudiciului cauzat este mai mare decât echivalentul în lei a 200.000
euro ori dacă s-a produs o perturbare deosebit de gravă unei autorităţi publice, instituţii
publice sau oricărei alte persoane juridice;
- valoarea sumei sau bunului care formează obiectul infracţiunii de corupţie este
mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 euro;
- subiectul activ al infracţiunii are calitatea expres menţionată în lege (senator,
deputat, membru al Guvernului).
Având în vedere conexiunile evidente între faptele de corupţie şi cele de
criminalitate organizată, precum şi necesitatea apărării ferme a fondurilor Comunităţilor
15 www.pna.ro
14
Europene, au fost date în competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie toate infracţiunile
împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, precum şi infracţiunile
prevăzute de art.215 alin.(l), (2), (3) şi (5), art.246, 247, 248 şi 2481 din Codul penal16, de
art.175, 177 şi 178-181 din Codul vamal al României şi infracţiunile prevăzute în Legea
nr.241/200517 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, dacă paguba materială
cauzată este mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 euro.
În cazul în care există indicii temeinice privind comiterea uneia din infracţiunile
aflate în competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurorii au posibilitatea de a
folosi, potrivit legii, următoarele metode speciale, în scopul strângerii probelor şi
identificării făptuitorilor:
- punerea sub supraveghere a conturilor bancare şi a conturilor asimilate acestora;
- punerea sub supraveghere, interceptarea sau înregistrarea comunicaţiilor;
- accesul la sisteme informaţionale;
- folosirea investigatorilor sub acoperire sau a investigatorilor cu identitate reală.
De asemenea, ei pot dispune să le fie comunicate înscrisuri, documente bancare,
financiare ori contabile.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au, de asemenea, dreptul de a dispune
măsuri specifice de protecţie a martorilor, experţilor şi a victimelor, în condiţiile legii.
In Codul penal roman faptele de corupţie sunt incriminate în prevederile art. 254,
255, 256, 257, sub denumirile de luare, dare de mită, primirea de foloase necuvenite,
traficul de influenţă, la Capitolul II, (din Titlul VI) intitulat „infracţiuni de serviciu sau în
legătură cu serviciul”.
16 Crişu, Ştefan – Op. cit., pag. 7
17 www.clr.ro
15
1.4. Referinţe istorice18 asupra infracţiunii de corupţie
O scurtă privire în negura vremii scoate în evidenţa că fenomenul corupţiei a
existat din cele mai vechi timpuri evoluând ca o „anexă” a progresului societăţii umane în
sensul negativ, însă.
Unii autori francezi (Bernard Dandine) consideră chiar că tendinţa omului spre
corupţie a existat dintotdeauna; În acest context societatea antică era confruntată serios cu
faptele de corupţie, încât aşa după cum afirma Platon ar fi fost necesară aplicarea
pedepsei cu moartea.
Herodot povestea în scrierile sale că regele persan Cambise a poruncit să fie ucis
un judecător vinovat de corupţie, iar cu pielea acestuia şi-a tapiţat scaunul, în timp ce
Cicero considera că magistratul care se lasă corupt săvârşeşte o fapta dintre cele mai
grave.
Corupţia era atât de răspândită în societatea romană încât s-au prevăzut şi aplicat
pedepse mergând până la exilul magistraţilor corupţi, chiar dacă în acelaşi timp exista o
dispoziţie care permitea aceloraşi magistraţi sa primească favoruri până la un plafon
maxim anual.
Ulterior, în epoca medievală deşi fenomenul corupţiei a înflorit, dispoziţiile care
pedepseau faptele de corupţie, aproape că nu au existat. Uneori corupţia, în diverse
societăţi, era chiar considerată o manieră inteligentă de rezolvare a unor stări de lucruri
negative.
Apropiindu-ne de perioada modernă a istoriei omenirii, observăm ca în dreptul
penal francez este incriminat în mod clar traficul de influenţă în Legea din 04 iulie 1889.
În sistemul de drept penal românesc găsim la 1780 în „ Pravilniceasca Condică” a
domnitorului Alesandru Ipsilantie, în art. 7 interzicerea luării de mită de către judecători
sub sancţiunea pierderii dreptului de a mai judeca şi tot aici găsim şi reprimarea traficului
de influenţă.
18 Mrejeru, T. – Infracţiunile de corupţie. Aspecte teoretice şi practice, Editura All Beck, 2000; Safta, Dan
Ionel – Op. cit.,
16
Ulterior în „Criminaliceasca Condică şi procedura ei” - 1826, delictul de corupţie
era reglementat în art. 203, 204; reluat în art. 142, 144 din „Condica de drept penal şi
procedură penală” - 1852 pentru ca în anul 1865 Codul penal român să sancţioneze
mituirea pasivă şi traficul de influenţă într-o formă modernă după proceduri riguros
stabilite şi cu pedepse bine determinate.
În Codul penal român din 1936 se incriminau în art. 250, 251 şi 252, darea de
mită, luarea de mită, şi traficul de influenţă; reglementări care vor fi preluate apoi cu
diverse modificări în Codul penal român din 1969 care este în vigoare şi astăzi.
1.5. Elemente de drept comparat19
În codul penal francez, intrat în vigoare la 1 martie 1994 sunt incriminate corupţia
pasivă şi traficul de influenţa la art. 432 - 11, cu o formă agravată atunci când este
săvârşită de magistrat, jurist, arbitru, expert. De asemenea potrivit art. 433-1 se
pedepseşte darea de mită şi cumpărarea de influenţă.
Ca un instrument de luptă împotriva corupţiei, în Franţa, prin legea nr. 93-122 din
29 ianuarie 1993 se înfiinţează, în cadrul Ministerului Justiţiei, „Serviciul Central de
prevenire a Corupţiei”. Codul penal german incriminează la capitolul „infracţiuni de
serviciu”, primirea de foloase, luarea de mită în art. 331 şi 332 cu diverse forme agravate
ţinând de calitatea subiectului activ.
Codul penal american incriminează în paragraful 240 fapta de mituire şi influenţă
corupătoare, luarea şi darea de mită fiind consacrate în acelaşi text.
Codul penal spaniol intrat în vigoare prin Legea organica nr. 10/1995 din 23 mai
1995, cu modificările până în luna septembrie 2002 incriminează infracţiunile săvârşite
de funcţionarii publici în exercitarea atribuţiunilor de serviciu definind darea de mită,
luarea de mită, primirea de foloase necuvenite, traficul de influenţă.
19 www.ier.ro; www.europarl.europa.eu; Lupaşcu, Dan – Ghid de bune practici în materie penală, Editura
Universul juridic, 2004.
17
Trebuie să menţionăm că în Spania reprimarea faptelor de corupţie de o mare
gravitate cade în sarcina Parchetului Special de lupta împotriva unor delicte economice şi
fapte de corupţie.
Codul penal belgian în art. 245 - 246 incriminează luarea de mită „acceptarea de
oferte sau promisiuni şi primirea de daruri sau cadouri” de către funcţionarii publici.
În Italia darea de mită este incriminata în Cp. italian în art. 322.
18
CAPITOLUL II
2.1 Cauzele care generează fenomenul de corupţie în România.
S-a apreciat că ţara noastră este foarte serios afectată de corupţie, problema
devenind endemică, sistemică.
Fenomenul corupţiei este cvasiinstituţionalizat, astfel încât nu se poate combate
pur şi simplu, oricâte instituţii noi s-ar înfiinţa. De aceea, premisa de la care trebuie să se
plece constă în obţinerea unei stabilităţi economice, a consolidării unei economii
funcţionale de piaţă, în democratizarea întregii vieţi sociale; mecanismul va funcţiona
prin influenţa asupra mediului în care se manifestă corupţia. Societatea românească este
atinsă grav de acest flagel, care merge mână în mână cu birocraţia şi goana nebunească
după avere şi putere, obţinute pe orice căi şi prin orice mijloace şi care afectează grav
funcţionarea democratică a statului, lovind în instituţiile sale şi, în cele din urmă, în
populaţie şi în omul cinstit.
Cu toate acestea, la nivel statistic, se constată că, printre condamnaţii definitiv
pentru infracţiunea de luare de mită, se află preponderent persoane cu atribuţii de pază şi
de supraveghere şi doar câteva persoane cu funcţii de conducere a unor instituţii publice
sau societăţi comerciale, primari, medici, inspectori şi alţi funcţionari.
Chiar dacă nu avem date statistice, criminologice, în acest sens, relaţia dintre
creşterea reală a criminalităţii, violenţei şi sentimentul de insecuritate a publicului este
evidentă. Chiar dacă propunerile bazate pe "ştiinţa" criminologilor s-au dovedit departe
de a fi un succes, concluzia noastră este, mai întâi de toate, că politizarea fenomenului
corupţiei constituie o gravă eroare. Transformarea ştiinţei într-o slujnică potenţială a
subiectivismului face un deserviciu însăşi premisei.
Fenomenul corupţiei este identificat ca reprezentând o problemă nu pe baza unor
dovezi clare şi directe care să poată atesta existenţa acestuia, ci pe baza cadrului juridic
19
inadecvat, a anumitor deficienţe legislative care ar putea avea ca efect producerea actelor
de corupţie4.
4 Cadru normativ care, în prezent, se caracterizează printr-un exces de norme juridice diverse, incoerenţă legislativă,
lipsa unor reglementări clare şi ferme, paralelisme, spaţii vide (H. Mădăşescu, Aspecte de ordin teoretic şi aplicativ
privind prevenirea şi cercetarea faptelor de corupţie, în „Realităţi şi perspective în criminalistică", Bucureşti, 2003, p.
319, culegere editată de Asociaţia Criminaliştilor din România). Una dintre cauzele majore ale amplificării
fenomenului de evaziune fiscală o reprezintă sistemul legislativ fiscal care, pe lângă faptul că este incomplet, prezintă
mari lacune, imprecizii şi ambiguităţi, fapt ce dă posibilitatea contribuabilului de a găsi nenumărate portiţe (D. Drosu -
Şaguna, Drept financiar şi fiscal, Editura Oscar Prinţ, Bucureşti, 1994, p. 1060; V. Bercheşan, Aspecte de ordin
teoretic şi practic ale investigaţiei criminalistice a infracţiunii de evaziune fiscală, în „Realităţi şi perspective în
criminalistică", p. 127 şi urm.). Multiplicarea legilor multiplică posibilitatea de corupţie - Samuel P. Huntington,
Political Order in Changing Societies, Yale University Press, New Haven, London, 1968, p. 62; idem, problemele
rămân, legislaţia nu dă
4
Una dintre principalele cauze ale prezenţei şi perpetuării corupţiei (injustiţie) este
lipsa unui cadru legislativ coerent şi stabil, magistraţii fiind confruntaţi cu un volum
foarte mare de dosare în care sunt incidente prevederile mai multor legi, conţinând
dispoziţii confuze şi chiar contradictorii, neclare şi fără rigoare juridică, ceea ce
determina adoptarea unor soluţii controversate, criticabile.
Membrii Asociaţiei Magistraţilor din România au enumerat câteva dintre
problemele sistemului judiciar care, în final, influenţează negativ actul de justiţie. Printre
acestea, magistraţii menţionează:
- managementul defectuos al majorităţii instanţelor şi parchetelor;
- inexistenta unei continuităţi în pregătirea profesională a magistraţilor;
- supraîncărcarea magistraţilor cu dosare pentru soluţionat şi sarcini
nejurisdicţionale;
- nealocarea fondurilor bugetare suficiente;
- necompletarea schemelor de magistraţi şi personal auxiliar;
- împărţirea preferenţială a unor dosare;
20
- lipsa de comunicare între magistraţi şi organele de conducere ale instanţelor şi
parchetelor, între magistraţi şi Ministerul Justiţiei, între magistraţi şi Consiliul
Superior al Magistraturii;
- încălcarea în mod repetat a drepturilor salariale ale magistraţilor;
- atacurile ne fondate ale mass-media împotriva unor magistraţi;
- lipsa unei reale autorităţi, siguranţe şi a independenţei magistraţilor.
Asociaţia Magistraţilor din România a solicitat acordarea atributelor de
independenţă şi inamovibilitate procurorilor, degrevarea magistraţilor de sarcinile
nejurisdicţionale, creşterea calităţii pregătirii profesionale a personalului din sistemul
judiciar, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă ale magistraţilor şi ale personalului auxiliar,
reorganizarea administrativă a instanţelor şi parchetelor, consultarea colectivelor de
magistraţi în activitatea de numire şi evaluare a organelor de conducere, întărirea
autorităţii şi protecţiei magistraţilor20.
La întrebarea care este cea mai mare problemă pe care o are justiţia, într-un
sondaj publicat recent, magistraţii au subliniat că asumarea propriei responsabilităţi este
strâns legată de independenţa j ustiţiei21.
2.2 ASPECTE SOCIAL JURIDICE
2.2.1 Aspecte social- juridice
Ultimii ani au marcat fără îndoială, o intensificare a preocupării instituţiilor
statului de a controla în mod eficace fenomenul corupţiei. Din anul 2001, problematica
fenomenului corupţiei a constituit una din priorităţile programului de guvernare22, ca
20 „Ziua" din 20 aprilie 2004. 21 Răspuns Floarea Grosu, judecător la Curtea de Apel Târgu Mureş, în „Jurnalul naţionaP'din 7 decembrie 2004, la
adresa www.jurnalul.ro/modules 22 www.guv.ro; Departamentul Naţional Anticorupţie – Buletin documentar – colecţiile pentru anii 2003 -
2006
21
factor de condiţionare al admiterii în NATO şi Uniunea Europeană. Astfel corupţia a
devenit o sfidare la adresa aspiraţiei istorice de sincronizare şi integrare cu ţările apusene.
Pe de altă parte ,deşi era indubitabilă existenţa unei largi conştientizări a
semnificaţiei pe care corupţia o are mai ales în această perioadă pentru destinul naţiunii,
alte şi alte redutabile fapte de corupţie cu caracter penal s-au săvârşit şi descoperit, ţinând
prin senzaţionalul lor primele pagini ale ziarelor, în timp ce informaţii despre aparente
fapte de acelaşi gen, continuă să umple mijloacele media, alimentând scepticismul
audienţei occidentale şi credinţa cetăţenilor în infailibilitatea corupţilor autohtone.
Caracterul galopant şi profund al disfuncţiilor provocate de corupţie, pare să
reclame cu prioritate, intrarea în acţiune a organelor justiţiei care să oprească proliferarea
acestei patologii sociale, trimiţând în faţa instanţelor pe cei consideraţi vinovaţi de
săvârşirea unor fapte de corupţie cu caracter infracţional.
În general corupţia23 se referă la un act de comportament contrar obligaţiilor
legale sau celor de ordin deontologic, prevăzute pentru exercitarea unei funcţii publice, în
favoarea unui interes privat şi fie al titularului funcţiei fie al altuia.
În mod constant, relaţia de corupţie are 2 subiecţi:
- cel care corupe;
- cel care este corupt.
O viziune corectă şi echilibrată asupra fenomenului corupţiei va trebui să evite
centrarea pe unul sau altul din cei doi actori sociali, căci indiferent cui aparţine iniţiativa,
corupţia nu se realizează decât prin acţiunile convergente ale celor doi parteneri.
Pentru ambii protagonişti, corupţia, indiferent de sensul său, este o formă de
activitate umană având o bază motivaţională care nu diferă de cea pe care o putem întâlni
la orice individ obişnuit. Aşadar, dacă ne referim la persoana care corupe sau care este
beneficiar al corupţiei, sfera motivelor care pot fi implicate, variază de la trebuinţe
primare (mituirea unui paznic al unui depozit pentru luarea unor alimente), până la
23 Dobrinoiu, Vasile – Corupţia în dreptul penal român, Editura Aras Lex, Bucureşti, 2004; Crişu, Ştefan –
Op. cit., Toader, Tudorel, Drept penal Român. Parte specială, (ediţie revizuită la 25 martie 2008), Editura
Hamangiu, 2008.
22
trebuinţe mai elevate de ordin social sau ale „Eului”. Individul poate astfel să fie animat
de necesitatea asigurării unor condiţii de viaţă corespunzătoare, a unei anume ocupaţii, a
unui loc de muncă mai avantajos, de apartenenţa la un anume grup social, poate dori
prestigiu sau putere, acestea din urmă fiind de altfel o limită a sistemului motivaţional,
dincolo de care trebuinţele ce se activează sunt de ordin cu totul superior, vizând
potenţialul de autorealizare a fiinţei umane prin integrarea treptată în universul valorilor
morale ale comunităţii şi umanităţii în general. Trebuie observat însă că miza corupţiei
pare a fi cu atât mai mare cu cât avem de a face cu motive care depăşesc nivelul
homeostatic (fiziologice, de protecţie).
Oricare ar fi natura motivaţiei, realizarea ei presupune stabilirea unui scop şi a
unui mijloc, respectiv a unei acţiuni prin care scopul să poată fi atins. Pentru beneficiarul
corupţiei scopul propus nu poate fi realizat în mod independent, căci prin natura sa el se
leagă în tot sau în parte de acţiunea unui factor exterior social, instituţiile. Scopul poate fi
licit din capul locului sau ilicit, cazul din urmă fiind cel în care beneficiarul provocator al
actului de corupţie va căuta cea mai potrivită strategie pentru a atrage un răspuns
favorabil lui din partea decidentului instituţional. Imaginaţia oamenilor este surprinzător
de creatoare în a găsi mijloacele cele mai adaptate, realizării intereselor lor prin
mijlocirea instituţiilor şi evident că multe sunt licite, însă nu acestea ne interesează ci cele
care deturnează decizia publică, prin stimularea interesului personal al titularului funcţiei.
Dacă orizontul psihologic al acţiunii corupătorului sau celui care corupe este
configurat integral de dorinţa de a obţine un anume lucru pentru satisfacerea propriilor
nevoi, forţând prin mijloace ilicite mecanismul unei instituţii, funcţionarul corupt este
marcat de un dezechilibru mai mult sau mai puţin accentuat a orientării activităţii sale. In
mod normal, exerciţiul unei funcţii publice implică orientarea activităţii în mod
„transcendent” spre satisfacerea unor nevoi colective şi a unor scopuri supraordonate,
orientare favorizată şi canalizată de un întreg sistem normativ. Ca atare, este de aşteptat o
decantare clară a propriilor nevoi şi interese de cele ale comunităţii, pe care funcţionarul
le slujeşte, utilizând puterea care îi este pusă la dispoziţie de aceasta. La funcţionarul
corupt această separare suferă numeroase soluţii de continuitate, şi astfel apare un proces
23
pervers de osmoză a unora din scopurile sale particulare, în sfera relativ impersonală a
activităţii funcţiei. In urma acestei contaminări, mijloacele de acţiune ce serveau unor
interese generale, sunt utilizate pentru optimizarea diferitelor nevoi a persoanei sale
particulare.24
Altfel spus, corupţia apare ca o deschidere reciprocă a celui care corupe, urmărind
realizarea ilicită unui scop individual, prin atragerea interesului de aceeaşi natură a
factorului social şi a celui corupt, care acceptă provocare şi acţionează în mod contrar
interesului superior al funcţiei sale.
Din punct de vedere obiectiv, corupţia este o relaţie sociala şi constituie o variaţie
nepermisă, a unor tipuri de conduite cărora societatea le impune un anume mod de
manifestare.
Instituţiile sociale25 sunt puncte centrale de agregare normativă a colectivităţii,
care au menirea de a controla desfăşurarea în limite predictibile a vieţii sociale. Ca parte
fundamentală a sistemului de control social, instituţiile menţin comportamentele
indivizilor în cadrele general acceptate, făcând ca existenţa societăţii să nu depindă de
deciziile membrilor ei. Ele promovează în viaţa societăţii, modele formalizate de
comportament şi susţin asimilarea lor de către indivizi.
Funcţionarea instituţiilor este o condiţie indispensabilă a bunului mers a societăţii
iar eficacitatea acestora depinde, printre altele, de nivelul de depersonalizare a funcţiilor,
de creditul pe care comunitatea îl acordă şi de raporturile de colaborare cu celelalte
instituţii. O instituţie în care nu se menţine o separare a funcţiilor de interesele personale
ale funcţionarilor care se preocupă de realizarea propriilor nevoi în loc de cele ale
colectivităţii, nu mai este publică, decât formal. Ca atare, ea pierde respectul şi
recunoaşterea cetăţenilor fără de care nici un aşezământ social nu poate funcţiona, căci
lipsa de încredere într-o instituţie, naşte îndoieli generalizate în valabilitatea valorilor
sociale pe care acesta le reprezintă şi în capacitatea de a satisface nevoile societăţii. In
24 www.clr.ro
25 www.guv.ro; www.mai.ro; www.politiaromana.ro; PNA – Raportul privind activitatea desfăşurată în anii
2002, 2003, 2004 2005; DNA – Raport privind activitatea desfăşurată în anii 2002, 2003, 2004, 2005
24
plus, şi ceea ce este mai dăunător, apare căutarea unor mijloace alternative chiar ilicite
prin care indivizii să-şi poată realiza totuşi scopurile.
Instituţiile coordonează satisfacerea necesităţilor sociale prin intermediul
sistemului birocratic care reprezintă un mod de organizare formalizată, raţionalizată
pentru atingerea unor scopuri generale. Fundamentul eficacităţii sistemului birocratic îl
constituie existenţa unui corp de prescripţii normative juridice, cunoscut şi respectat de
toţii membrii colectivităţii în diferitele domenii de interes public. Exercitarea funcţiei,
presupune rezolvarea problemelor cu care titularul ei este confruntat, conform unor reguli
cu caracter impersonal, raţional şi cu respectarea strictă a legii şi regulamentelor. In
modelul ideal al organizării birocratice descris de Max Weber, aceasta trebuie să asigure
o funcţionare raţională şi eficientă, o activitate corespunzătoare a funcţionarilor, care să
determine rezolvarea unor probleme în mod raţionalizat, indiferent de interesele, părerile
sau convingerile lor personale sau unor conjuncturi de altă natură.
În mod normal, în relaţia cu instituţiile, relaţia mediată de funcţionarii publici prin
acţiune cărora ele există, indivizii caută să-şi valorifice diverse drepturi sau interese,
invocând argumente de ordin juridic care l-ar îndreptăţi la obţinerea unui răspuns
favorabil sau pur şi simplu aşteptând răspunsul factorului instituţional pe care-l
anticipează ca imparţial, raţional şi competent în a da o soluţie validă solicitărilor sale.
Deţinătorul funcţiei publice trebuie la rândul său să încadreze solicitarea ce îi este
adresată, în problematica competenţelor sale şi să decidă modul de rezolvare a solicitării
conform legii şi detaliilor faptice. Ca atare, interesul solicitantului se întâlneşte cu
prerogativa funcţionarului public şi determină o acţiune de răspuns care trebuie să
reprezinte o soluţie corespunzătoare din punct de vedere normativ şi faptic.
Corupţia deformează această relaţie de interacţiune socială. Cel ce corupe
cunoaşte frecvent că lucrul pe care îl doreşte nu poate fi obţinut (cel puţin în cazul său)
din cauza unor impedimente normative sau pur şi simplu nu este interesat dacă există sau
nu un impediment normativ, dar ştie în schimb că, ceea ce el doreşte poate obţine doar cu
concursul unui anume funcţionar public, al cărui comportament favorabil îi va putea
procura realizarea sau sprijinul în vederea realizării scopului său.
25
Ca atare, cel care corupe sau beneficiarul corupţiei acţionează asupra
funcţionarului public aşa cum în mod normal nu se procedează, oferindu-i perspectiva
unui profit (de orice natură) în scopul de a-l determina să colaboreze cu mijloacele rolului
său, la realizarea interesului său. Funcţionarul corupt indiferent de modalitatea corupţiei,
exercită prerogativele pe care le deţine, ca mijloc de obţinere a unor profituri sau avantaje
fie acceptând oferta celui care corupe fie acţionând în mod voluntar şi având primul
iniţiativa.
�Interesul individual al corupătorului se intersectează cu interesul particular al
celui corupt. Ambii parteneri ai relaţiei de corupţie prezumă sau cunosc înclinaţia
celuilalt de a scurtcircuita modelul general permis al raporturilor dintre ei, model care
este cel obişnuit a interacţiunii individ-instituţie, ce presupune ca titularul unui interes
individual care nu se poate realiza în mod autonom, să se adreseze funcţionarului public,
reprezentant al interesului colectiv şi să aştepte decizia acestuia, ce exprimă în fond
compatibilitatea normativă a scopului particular cu mijloacele pe care societatea i le poate
pune la dispoziţie ca să fie realizat.
Cea mai gravă consecinţă a corupţiei este, din acest unghi de vedere, perturbarea
profundă a aşteptărilor reciproce a membrilor colectivităţii faţă de instituţii care trebuie să
fie agenţi regulatori ai vieţii sociale. Cel care a reuşit să obţină o decizie favorabilă a unui
funcţionar prin mită sau a beneficiat de o asemenea decizie după ce i s-a pretins şi a dat
mită, se va îndoi de valabilitatea utilizării căilor legale obişnuite în raporturile cu
autorităţile şi ca atare va fi tentat să adopte calea clandestină, dar eficace a corupţiei.
Titularul funcţiei publice la rândul său, se va obişnui treptat să nu mai privească cu ochi
imparţial pe cei cu care intra în relaţii de serviciu şi ca atare îşi va organiza în mod
selectiv interesul profesional în funcţie de posibilitatea de a trage unele foloase de pe
urma deciziilor luate.
A doua consecinţă importantă, este aceea că în funcţie de amploarea pe care o are
în ansamblul structurii sociale, corupţia poate determina formarea şi răspândirea unor
modele de comportament antinormativ oculte, care vor înlocui în mod tacit şi frecvent,
conduitele formale licite în raporturile cetăţeni-autorităţi, considerate inapte să asigure
26
rezolvarea propriilor probleme. Pericolul acestei situaţii îl reprezintă apariţia unor sisteme
extinse de relaţii şi raporturi sociale subterane, a căror dinamică se bazează pe realizarea
în mod reciproc de interese particulare, ducând la confuzia interesului public şi a celui
particular, ineficacitatea legilor în a orienta conduitele indivizilor şi în final blocarea
mecanismelor de control social prin aservirea lor intereselor private.
După 1990, liberalizarea bruscă a vieţii sociale a determinat creşterea gradului de
autonomie a persoanelor iar interacţiunile dintre indivizi sau intensificat şi au devenit mai
complexe. De asemenea, a avut loc şi o amplificare a interesului particular simultan cu
tendinţa constantă de reducere a interesului public. Am asistat la conturarea unei noi table
de valori la nivel individual, axate pe prioritatea valorilor materiale şi a individualităţii
prospere, în detrimentul valorilor morale şi a scopurilor colective. Pe un fond istoric de
individualism, şi poate ca reacţie compensatorie la rigiditatea organizării sociale
anterioare dar şi a relaxării instanţelor de control social, s-a petrecut o difuzie rapidă a
sferei private chiar în interiorul instituţiilor publice, prin modificările de mentalitate ale
funcţionarilor sub presiunea noilor idealuri şi valori. Ori, nu trebuie omis că deşi noi
obiective s-a oferit acţiunii individului pe calea către împlinire, după 1989, mijloacele de
a le realiza în noile condiţii au rămas modeste. Ca atare s-a căutat şi s-au găsit formule
alternative care să dea posibilitatea surmontării distanţei dintre „a vrea” şi „a avea”.
Corupţia este una dintre ele şi reprezintă un mijloc nepermis de adaptare socială, fie că
este vorba de corupător sau de funcţionarul corupt. Pe de altă parte însă, progresia
necontrolată a interesului individual, caracteristică perioadei actuale, este un proces care
dincolo de anumite limite are un efect entropie şi, ca atare, atrage nevoia intervenţiei
statului. Limita sa periculoasă este contaminarea instituţiilor sociale.
Din punct de vedere obiectiv şi juridic26, dacă avem în vedere actul decizional al
funcţionarului şi raportul pe care acesta îl stabileşte între interesul particular şi interesul
public impersonal care aparţine colectivităţii şi se exercită prin funcţia respectivă, rezultă
o serie de combinaţii posibile. În primul rând există varianta ca în cadrul raporturilor de
serviciu, interesul particular să fie realizat iar interesul public să nu fie atins, sau ca
26 PNA - Raportul privind activitatea desfăşurată în anii 2002, 2003, 2004 2005
27
interesul public să fie atins, în ambele situaţii fără a fi vorba de un interes al decidentului
ci doar de o anumită defectuozitate în exercitarea atribuţiilor care poate da naştere la o
eventuală răspundere nepenală.
Tot aşa, în lipsa oricărui interes personal al subiectului funcţionar public, poate să
aibă loc o realizare a interesului privat în detrimentul celui public sau invers. Din punct
de vedere penal poate fi vorba de săvârşirea unor infracţiuni de serviciu (art. 246, 248,
249, 250 C. Pen.) sau a unor fapte de răspundere civilă disciplinară sau administrativă.
În cazul corupţiei, actul decizional al funcţionarului public fie că are o aparenţă de
legalitate, fie că are un caracter defectuos evident, ascunde în spatele său raportul de
interes reciproc cu beneficiarul său.
Aşadar, din punct de vedere juridic, prevenirea prin mijloace penale a corupţiei
trebuie să pornească de la cele două componente ale fenomenului:27
- implicarea interesului personal în, exercitarea funcţiei;
- exercitarea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, adică încălcând dispoziţiile
legale care reglementează domeniul competenţelor funcţiei.
Întrucât frecvent apar dovezi ale unor interese personale a funcţionarilor în sfera
deciziilor adoptate, fără a se putea stabili o încălcare clară a atribuţiilor de serviciu sau a
normelor legale, prevenirea juridică penală a unor astfel de situaţii (care pot ascunde
forme de corupţie penală sau nepenală), este posibilă prin incriminarea faptelor ce încalcă
incompatibilităţile stabilite de lege sau ascunderea unui conflict de interese. în prezent
acest lucru este realizat prin dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea,
descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, care incriminează efectuarea de
operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau
însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană. Legea nr. 161/2003 privind transparenţa în
exercitarea demnităţilor publice, funcţiilor publice şi în mediu de afaceri, defineşte
conflictul de interese ca acea situaţie în care persoana care exercită o demnitate publică
sau o funcţie publică, are un interes personal de natură patrimonială care ar putea
27 www.pna.ro
28
influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor ce îi revin potrivit Constituţiei şi altor
acte normative (art. 70).
Conflictul de interese afectează valori sociale fundamentale pentru funcţionarea
corectă a instituţiilor: imparţialitatea, integritatea, transparenţa deciziei şi supremaţia
interesului public (art. 79).
În mod ilustrativ, cu referire la conflictul de interese privind funcţionarii publici,
formele sale legale sunt următoarele: atunci când trebuie luate decizii privind persoane
fizice sau juridice cu care are relaţii cu caracter patrimonial sau participă la o comisie
împreună cu rude de gradul 1 sau soţ, sau are interese patrimoniale proprii sau ale rudelor
de gradul I care pot influenţa deciziile sale luate în exercitarea funcţiei publice. într-o
atare situaţie funcţionarul are obligaţia să se abţină de la luarea unei decizii şi să-şi
informeze şeful ierarhic (art. 79 pct. 2) în caz contrar el expunându-se la măsuri de ordin
disciplinar, administrativ sau în cazul în care decizia luată sau faptele comise în legătură
cu adoptarea acestora constituie o infracţiune, vor fi atrase măsuri de sancţionare penală.
2.2.2 Probleme criminologice28 specifice faptelor de corupţie
Din punct de vedere criminologie, corupţia este o formă de manifestare a crimei
organizate, în exteriorul lumii specifice a infractorilor. Corupţia ţine de criminalitatea cu
scop achizitiv, iar ceea ce distinge infractorul corupt este adaptarea socială perfectă,
activitatea sa realizându-se cu ocazia exercitării serviciului prin obţinerea de venituri
suplimentare sau alte avantaje, folosind în mod inteligent poziţia superioară şi autoritatea
funcţiei pe care o ocupă şi violând în mod sistematic dispoziţiile legale.
28 Stelzer, E. – Criminalistica, vol. I, Editura Ştiinţfică Germană, Berlin, 1977; Corjan, L. – Criminalistica,
Editura Phorbus, 2005; Iablocov, N.P. – Criminalistica, Editura Bek, Moscova, 1996; Suciu, C. –
Criminalistica, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972; Stancu, E. – Criminalistica, Editura
Actami, Bucureşti, 2002; Stanciu, E. – Tratat de criminalistică, Editura Universul juridic, 2004; Drăghici,
C. – Metode şi tehnici moderne de cercetare şi identificare criminalistică, Editura Lumina Lex, 2004
29
Criminalitatea de acest gen, nu pune problema unei constituţii a personalităţii cu
probleme de adaptare şi, ca atare, nu se pune problema unei presiuni implacabile care să
declanşeze conduita delicventă, ca urmare a unui defect al personalităţii. Să spunem că
aceşti infractori caută în mod deliberat, ocazia de a trage foloase din exercitarea în mod
abuziv şi în beneficiul lor a funcţiei.
În celebrul model al personalităţii criminale, criminologul Jean Pinatel afirmă
posibilitatea existenţei unui tip de personalitate delicventă în care o adaptabilitate socială
înaltă se asociază cu capacitate criminală redutabilă, dată de existenţa la un nivel
pregnant a patru trăsături de personalitate: egocentrism, labilitate, agresivitate şi
indiferenţă afectivă. Această combinaţie corespunde în viziunea autorului acelui tip de
personalitate care poate fi întâlnită printre cei care au o activitate antisocială permanentă,
fără a putea fi prinşi datorită marii lor adaptabilităţi sociale. Aici s-ar încadra
binecunoscutele elite criminale – „white collars29” de care vorbeşte E. Sutherland, în
aceeaşi categorie intrând şi autorii faptelor de corupţie.
Psihiatrul francez afirmă că acest tip de personalitate criminală, prezintă o
predispoziţie permanentă spre săvârşirea de acte antisociale specifice domeniului unde îşi
desfăşoară activitatea. În experienţa profesională am verificat parţial această ipoteză, în
cazurile unor delicvenţi care, obişnuindu-se cu modul de conduită ilicită, ajunseseră la o
atracţie irezistibilă faţă de obţinerea de bani sau alte foloase prin corupţie. Criminalitatea
legată de corupţie este în legătură cu o atitudine de ambivalenţă faţă de modul şi scopul
exercitării competenţelor funcţiei precum şi faţă de comportamentele asociate acestor
valori. Aşadar delicventul recunoaşte caracterul legitim şi importanţa realizării atribuţiilor
funcţiei fără implicarea interesului personal dar simultan, în conformitate cu un sistem de
autojustificare, acceptă şi contrariul. Frecvent conduita delicventă este învăţată în
anturajul profesional, îmbrăcând forma unui model de comportament antisocial şi este
favorizată de disfuncţii ale sistemului normativ şi instituţional.
Ca atare, la nivel individual, corupţia penală rezultă din acţiunea a două grupe de
factori: factori sociali : normativ, instituţional, politic, cultural şi personali : structură de
29 “gulere albe”, Banciu, Dan, “Crima şi criminalitatea”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2005.
30
personalitate, poziţie socială, motivaţie. Între aceşti factori există întotdeauna un balans,
astfel, disfuncţii la nivel social pot alimenta motivaţii pentru comiterea unor fapte de
corupţie chiar la persoane de o anumită condiţie morală, mai ales în cazul unor modele de
comportament statornicite, aşa cum la nivelul personalităţii individului pot exista
motivaţii puternice pentru atingerea unor scopuri indiferent de mijloacele folosite, chiar
într-un cadru instituţional coerent şi organizat. Trecerea la act nu are loc de regulă
spontan ci după o perioadă mai scurtă sau mai lungă de acomodare cu ideea săvârşirii
unei faptei, însoţită de punerea la punct a unui sistem de argumente auto-justificative şi
mai ales de asigurarea autoprotecţiei.
Referitor la combaterea fenomenului corupţiei, este inevitabil a porni de la cele
două mari forme, corupţia penală şi corupţia nepenală.30
În Codul Penal ca şi într-o serie de legi speciale sunt incriminate ca infracţiune
acele acte de conduită, reţinute ca forme penale ale corupţiei, însă corupţia nu poate fi
limitată la aceste fapte de natură penală. Rămân o varietate de alte fapte care sunt
calificate ca infracţiuni, deşi au legătură cu diverse forme de criminalitate şi care pot fi
incluse în fenomenul larg al corupţiei. Criteriul este următorul:
Aspectul definitoriu, fundamental al corupţiei este intervenţia interesului
particular a titularului unei funcţii publice în sfera exercitării competenţelor conferite de
lege. Astfel, atribuţiile funcţiunii care sunt în mod normal afectate îndeplinirii unor
scopuri normative impersonale, sunt deturnate fiind utilizate ca mijloc de obţinere a unor
avantaje sau foloase necuvenite, de către funcţionar.
În al doilea rând, corupţia reprezintă un schimb social, ocult, în cadrul căruia se
dau sau procură valori, avantaje, într-un cuvânt foloase pentru exercitarea într-un anume
sens a competenţelor funcţiei publice, fie în mod legal fie în mod ilegal, în conformitate
cu un interes particular. Din acest punct de vedere raportul social şi juridic în care intră
cei doi parteneri are un aspect aparent conform din punct de vedere normativ şi al
rolurilor sociale, dublat de o relaţie ocultă în care cei doi se comportă contrar rolurilor
impuse, ca două persoane particulare, care schimbă bunuri sau servicii în avantaj reciproc.
30 Toader, Tudorel, Op. Cit.
31
Reacţia socială represivă vizează infracţiunile de corupţie, adică cele mai clare,
periculoase şi frecvente forme de manifestare a corupţiei. Dacă ne reprezentăm corupţia
ca rezultantă a interacţiunii a două rânduri de factori specifici : cei sociali şi cei personali
(aşa cum am arătat mai înainte), acţiunea justiţiei este cu atât mai eficientă cu cât, din
punct de vedere statistic, ponderea influenţelor sociale generale a fost mai mică pe
parcursul „iter criminis” şi trecerea la act.
Asta înseamnă că fapta ce va primi o sancţiune penală a constituit o abatere de
excepţie, în raport cu masa copleşitoare a conduitelor conforme, ceea ce corespunde exact
sarcinilor justiţiei penale, de a sancţiona acei membri ai corpului social care nesocotesc
normele penale şi încalcă valorile sociale la care acestea se referă. Invers, cu cât indivizii
sunt într-o mai mare măsură, atraşi să comită o infracţiune de corupţie, de conjunctura
unor condiţii externe favorabile generalizate – ambivalent normativă, modele culturale
disfuncţionale, etc, deşi funcţiunea justiţiei se va exercita, scopurile ei se vor realiza fie
foarte greu, fie deloc şi mai cu seamă prevenţia generală, căci o întocmire
necorespunzătoare a organizării sociale fie ea şi temporară, va întreţine în mod
necontrolabil răspândirea conduitelor disfuncţionale şi ce-i mai rău, fixarea lor.
În societatea noastră este deja un truism existenţa celor două niveluri de corupţie -
mica şi marea corupţie - aspect confirmat de chiar Programul naţional de prevenire a
corupţiei - H.G. nr. 1065 din 25 octombrie 2001.31
Percepţia socială a caracterului ascendent şi generalizat al corupţiei (influenţat în
mod generos de mass-media) în ciuda atitudinii neechivoce a autorităţilor, descoperirea
unor infracţiuni de corupţie importante, valorizate cu victorii în lupta împotriva corupţiei,
dar în acelaşi timp, apariţia a noi fapte de natură a scandaliza opinia publică şi mai ales
apelurile insistente ale partenerilor NATO la soluţionarea problemei corupţiei, plasează
corupţia în zona problemelor sociale presante pentru momentul actual.
În această situaţie, instituţiile justiţiei ajung în situaţia ingrată de a reprima faptele
de corupţie fără a putea combate corupţia care continuă să rămână într-o sferă de realitate
31 www.guv.ro; www.mai.ro; www.pna.ro; PNA – Raportul privind activitatea desfăşurată în anii 2002,
2003, 2004, 2005
32
subterană, făcându-şi simţită prezenţa prin noi şi noi cauze penale. Colectivitatea va
sancţiona cu oprobiu justiţia, făcându-o răspunzătoare de persistenţa intolerabilă a
corupţiei.
Prima etapă a organizării într-un mod nou şi eficace a luptei împotriva corupţiei, a
constituit-o adoptarea „Programului naţional de prevenire a corupţiei şi a Planului
naţional de acţiune împotriva corupţiei” (H.G. nr. 1065 din 25 octombrie 2001), care viza
declanşarea unor activităţi ample, de realizare a prevenirii corupţiei, prin reducerea
oportunităţilor de comitere a faptelor de corupţie şi stoparea evoluţiei lor spre zona
proceselor de guvernare şi legiferare.
În mod salutar s-a pornit de la ideea că fenomenul corupţiei nu poate fi redus la
faptele de corupţie incriminate ca infracţiuni. Corupţia implică utilizarea abuzivă a puterii
publice în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui câştig necuvenit, fie că este
vorba de abuzul de putere în exercitarea atribuţiilor de serviciu, fraudă, favoritism sau
conflict de interese, că se manifestă în sectorul public sau privat.
Strategia de prevenire şi control social a corupţiei abordează în mod diferenţiat
mica şi marea corupţie, adică cea în legătură cu exerciţiul funcţiilor de nivel înalt şi a
factorilor de decizie majoră. în cazul acestei forme a corupţiei, se preconizează controlul
social prin mijloace de ordin punitiv represiv.
În concepţia H.G. nr. 1065/200132, etiologia fenomenului corupţiei o constituie
disfuncţia sistemului social, generat de cadrul normativ instituţional şi de relaţiile
specifice instituţiilor sociale. Se consideră că influenţa determinantă pentru fenomenele
antisociale, revine cadrului normativ, fie prin exces, fie prin vid normativ. Ca atare în
mod corespunzător se urmăreşte simplificarea, codificarea şi corelarea normativă, pentru
reglementarea prevenirii corupţiei şi a mijloacelor procedurale care să permită
descoperirea şi anchetarea operativă a cazurilor de corupţie. Sub acest aspect, trebuie
reţinut faptul că de la data adoptării acestui program, au fost adoptate o serie de legi care
sprijină atât aspectul punitiv cât şi preventiv al luptei anticorupţie .
32 Crişu, Ş. – Op. cit.
33
Un studiu al Băncii Naţionale în problema corupţiei din ţara noastră33 a sugerat
următoarele metode care ar servi la prevenirea corupţiei:
- introducerea unor coduri de conduită care să definească comportamentul
corespunzător şi necorespunzător al funcţionarilor publici;
- introducerea transparenţei în viaţa politică prin declararea veniturilor şi
conflictelor de interese;
- formarea administraţiei publice în ceea ce priveşte angajarea şi promovarea
funcţionarilor publici;
- elaborarea unei strategii corespunzătoare cu accent pe reformele instituţionale
având ca scop prevenirea corupţiei.
Baza adoptării celor mai optime măsuri de prevenire a fenomenului corupţiei îl
constituie obţinerea prin metode cât mai exacte a unei imagini adecvate a acestuia sub
aspectul dimensiunii lui reale, a complexităţii, a mecanismelor de declanşare şi a
consecinţelor produse.
Din punct de vedere penal34, există două premise succesive ale corupţiei penale,
prima este intervenţia interesului privat în orizontul atribuţiilor asociate exerciţiului unei
funcţii publice, premisă obligatorie a oricărei fapte penale de corupţie, apoi exercitarea
arbitrară prerogativelor funcţiei, fie sub aspect juridic, fie deontologic.
Analizându-le separat, observăm că prima poate duce în timp la comiterea unui
act de corupţie penal sau extrapenal, dar care poate avea consecinţe sociale semnificative.
Cea de-a doua, poate genera în domeniul juridic comportamente cu caracter infracţional
(abuzuri în serviciu).
Atât în formele sale penale cât şi în cele nepenale fapta de corupţie are două
laturi:35
33 www.guv.ro 34 Dongoroz, I.V., s.a. – Explicaţii teoretice ale codului penal român, partea specială, vol.II, Editura Academiei, Bucureşti, 1975; Safta, D.I. – Infracţiunile de corupţie, Editura All Beck, 2005; Toader, T. – Drept penal, partea specială, Editura Hamangiu, 2008; Boroi, A, s.a. – Dicţionar de drept penal, Editura All Beck, 2004; Dobrinoiu, V. – Op. cit., pag. 128-129 35 Crişu, Şt. – Op. cit., pag. 205.
34
- o latură clandestină, având ca obiect înţelegerea reciprocă între cei doi
participanţi la raportul de corupţie, privind ceea ce se schimbă în baza interesului reciproc;
- o latură publică în care includem actul funcţionarului public - care poate fi legal
sau abuziv (fie cu caracter omisiv fie comisiv - mod de exercitare defectuos a atribuţiilor),
o consecinţă care poate fi apreciată în mod direct respectiv lezarea unui interes public, o
altă consecinţă observabilă, avantajarea unui interes particular, legal sau nu.
În cazul actului abuziv, acesta este disimulat frecvent într-o abatere în exercitarea
atribuţiilor de serviciu, cu caracter nepenal : abatere regulamentară, administrativă sau
civilă, comercială, atrăgând litigii nepenale.
35
CAPITOLUL III
Evaluarea fenomenului corupţiei. Măsuri speciale de monitorizare
generala si speciala a faptelor de coruptie
3.1 Criterii de evaluare
Fenomenul corupţiei caracterizează societăţile în tranziţie care sunt în mod special
vulnerabile. Studiile comparative 36 efectuate în ţările Europei Centrale şi de Est au
demonstrat că, acestea sunt caracterizate de o stare persistentă de anomie. Pentru a
structura o strategie eficientă de luptă împotriva corupţiei, se impune a fi analizate pe
criterii riguros ştiinţifice rădăcinile corupţiei, modalităţile ei de manifestare în diferite
sectoare şi pe diferite niveluri şi abia după aceea, abordate tacticile cele mai oportune
pentru contracararea acestui fenomen.
Trebuie înţeles că, fenomenul corupţiei este universal şi nu este propriu numai
societăţii româneşti. Experienţa democratică a arătat că, corupţia are un impact direct
asupra dezvoltării economice şi sociale, distruge beneficiile potenţiale ale forţelor de
piaţă libere, regulile economiei de piaţă sunt distorsionate, iar societăţile comerciale
„licitează pe comision”, pentru a obţine un contract economic profitabil.
Privind la modul general, fenomenul corupţiei presupune un acord ilicit care are
la bază un proces de negociere infracţională, presupune interese de natură economică ale
ambelor părţi, din care una are calitate de funcţionar public şi care se desfăşoară în
condiţii de clandestinitate şi confidenţialitate.
Pornind de la aceste caractere ale corupţiei şi capacitatea organismelor statului, cu
atribuţii în prevenirea şi combaterea acestui fenomen va fi diminuată sub aspectul
posibilităţii de a intra în posesia unor informaţii cu valoare operativă, în timp util - de
caracterul ascuns, insidios al negocierii infracţionale.
36 www.ier.ro.; www.europarl.europa.eu; HasanoV, E.M. – Lupta împotriva infracţionalităţii legate de
droguri. Aspecte de drept internaţional şi comparat,
36
3.2 Măsuri de monitorizare37
Pentru a asigura un cadru eficient de monitorizare operativă a zonelor şi
sectoarelor cu potenţial criminogen în materia corupţiei, trebuie să se pornească de la
identificarea surselor de informaţii, verificarea cu atenţie a veridicităţii informaţiilor, în
vederea declanşării investigaţiei penale.
Fenomenul corupţiei are şi el o dinamică proprie, în sensul că, a suferit şi suferă
în continuare modificări cantitative şi calitative. Trecerea la economia de piaţă şi
descătuşarea iniţiativei private pe fondul unei aparat birocratic învechit a făcut ca,
fenomenul de corupţiei să prolifereze într-o multitudine de noi domenii. Cu titlu de
exemplu, se pot menţiona aici: apariţia fenomenelor de corupţie în domeniul financiar-
bancar în vederea obţinerii unor credite; interesul în vederea obţinerii în condiţii
avantajoase a unor spaţii comerciale; intrarea în posesia unor autorizaţii de funcţionare a
unor licenţe de import-export; privatizarea frauduloasă a unor agenţi economici cu capital
de stat.
La toate acestea se adaugă corupţia din aparatul de stat: Poliţie, Justiţie, Direcţia
Generală a Vămilor, care pune sub semnul întrebării capacitatea unor instituţii de a
participa în mod efectiv la lupta împotriva marii corupţii.38
Legăturile existente între criminalitatea organizată şi corupţie evidenţiază o
legătură între infracţiunile scop şi infracţiunile mijloc. Astfel, de cele mai multe ori,
structurile criminalităţii organizate utilizează corupţia ca un mijloc de asigurare a
protecţiei activităţilor ilicite din această sferă. Separat de acest aspect, necesitatea de a
ascunde sumele de bani provenite din actele de corupţie ne pune în faţa unor ingenioase
reciclaje financiare, a spălării banilor proveniţi din acte şi fapte de corupţie.
37 www.guv.ro; www.presidency.ro; www.mpublic.ro; www.pna.ro; www.mai.gov.ro;
www.politiaromana.ro; PNA- Raportul activităţii desfăşurate în anii 2002, 2003, 2004, 2005
38 www.guv.ro; DNA – Buletin documentar pe anii 2003 – 2006
37
Realizând o evaluare statistică a fenomenului corupţiei, prin prisma numărului de
persoane condamnate pentru infracţiuni de corupţie, se constată în mod paradoxal faptul
că ,deşi numărul de condamnaţi este relativ mic, fenomenul corupţiei ia amploare şi
pătrunde cu uşurinţă în tot mai multe sectoare sociale.39
Acest fapt evidenţiază incapacitatea organelor statului, de a identifica la timp
fapte şi acte de corupţie şi de a interveni prin intermediul actului de justiţie în
contracararea acestor fenomene. Incapacitatea se datorează tocmai aspectelor legate de
clandestinitatea şi confidenţialitatea, precum şi de interesul reciproc al părţilor implicate
în acte şi fapte de corupţie. Autodenunţul, ca formă de sesizare a organelor judiciare,
apare din ce în ce mai rar, şi întotdeauna, în spatele acestuia stă un interes al
autodenunţătorului, în cele mai multe cazuri datorat faptului că funcţionarul public nu şi-
a îndeplinit obligaţia ilicită asumată în urma înţelegerii cu acesta.
Pentru a asigura o monitorizare eficientă a fenomenului la nivelul întregii ţări,
trebuie realizata o abordare complexă multifactorială, utilizând în acest scop capacitatea
şi competenţele tuturor structurilor de stat cu atribuţii în prevenirea şi combaterea
corupţiei. Respectarea legii nu va putea fi impusă de o singură structură judiciară,
dinamica luptei anticorupţie trebuie să vizeze componenta acţională, operativă şi nu
numai aspectele de ordin teoretic evaluativ.
Pornind de la aceste aspecte şi motivat de necesitatea realizării unui cadru general
sănătos pentru economia de piaţă bazat pe criterii concurenţiale reale, Preşedinţia şi
Guvernul României au luat măsuri ferme pentru dinamizarea măsurilor de prevenire şi
combatere a fenomenului corupţiei şi de întărire a instituţiilor statului cu atribuţii în
această materie, între care un rol foarte important a revenit Departamentului Naţional
Anticorupţie.
Referitor la sectoarele cele mai grav afectate de fenomenul corupţiei, aşa cum
rezultă din evaluările statistice şi sociologice, exemplificăm: corupţia în Aparatul de
Justiţie, la nivelul Administraţiei Publice, a Ministerului de Interne, a Ministerului
Finanţelor Publice, în special la nivelul Direcţiei Generale a Vămilor, dar şi a Gărzii
39 www.clr.ro; www.mpublic.ro
38
Financiare, corupţia în mediul de afaceri. Pe cale de consecinţă, şi cooperarea între
D.N.A. şi unele din structurile cu atribuţii în prevenirea şi combaterea infracţionalităţii
cum ar fi: Inspectoratul General al Poliţiei, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră,
Direcţia de Evidenţă Informatizată a Persoanei, toate din cadrul Ministerului de Interne,
Direcţia Generală a Vămilor şi Garda Financiară este de multe ori aproape neoperaţională.
Cu toate acestea, D.N.A. a decis să iniţieze ample operaţiuni anticorupţie, bine
fundamentate şi care să implice participarea tuturor instituţiilor statului cu atribuţii în
acest domeniu. Pentru a se putea realiza acest fapt, s-a decis crearea cadrului metodologic
ca toate informaţiile şi sesizările să parvină în timp util sectorului operativ al Direcţiei
Naţionale Anticorupţie, în vederea asigurării măsurilor operative de documentare
preliminară şi nemijlocită a cauzelor, în cadrul proceselor de monitorizare generală
fenomenologică şi monitorizare specială pe caz.
În acest sens, s-au întocmit protocoale cadru de cooperare cu organele specializate
în culegerea şi prelucrarea informaţiilor, la care se adaugă metodologiile de lucru, menite
să ofere Direcţiei Naţionale Anticorupţie instrumentul investigativ necesar lămuririi sub
toate aspectele a cauzelor penale, privind infracţiuni de corupţie şi asigurarea suportului
probator necesar dovedirii vinovăţiei şi tragerii la răspundere a persoanelor vinovate.
Cu organele care au atribuţii şi competenţe clar determinate în ce priveşte
prevenirea şi combaterea prin mijloace informativ - operative a fenomenului corupţiei,
sau care au atribuţii de control, cooperarea se face în baza legii şi nu prin protocoale de
cooperare. Acolo unde nu au existat s-a trecut la instituirea unor proceduri concrete de
lucru.
Obiectivul cel mai important al D.N.A. a fost şi este identificarea şi monitorizarea
marii corupţii, a structurilor de corupţie organizată, şi a legăturilor infracţionale între
criminalitatea organizată transnaţională şi corupţie.
În acest sens se urmăreşte asigurarea şi realizarea unui cadru investigativ optim,
materializat prin anchete susţinute şi coordonate atent care să vizeze probarea vinovăţiei,
trimiterea în judecată şi finalizarea prin condamnare şi confiscarea specială a bunurilor şi
banilor proveniţi din infracţiune.
39
3.3 Identificarea grupurilor şi persoanelor corupte
în Europa Centrală şi de Est, capitalismul este construit pe ruinele socialismului,
de sus în jos, de către o parte a fostelor cadre comuniste. Aici, postcomunismul este un
sistem de relaţii sociale instabile acţionând în ultimă instanţă în sensul introducerii
mecanismelor pieţei. într-un astfel de sistem, cei care exercită autoritatea şi puterea
efectivă sunt alţii decât proprietarii reali, iniţiali.
Clasa politică românească a evoluat de la situaţia de grupuri purtătoare ale unor
politici specifice la consorţii de grupuri clientelare dispuse să împartă între ele beneficiile
guvernării7. Postcomunismul beneficiază de un nivel înalt de acumulări de capital
realizate în perioada socialistă, noua clasă operând redistribuirea proprietăţii centralizate,
neavând intenţia restabilirii dreptului de proprietate, a restituirii proprietăţilor.
O parte substanţială a nomenclaturii politice a devenit proprietară prin încetinirea
procesului de restituire a proprietăţilor sau a drepturilor de proprietate.
Experienţa construirii capitalismului în aceste condiţii dă naştere unui nou tip de
capitalism "fără capitalişti". Strategia privind tranziţia de la socialism la capitalism
adoptată de elitele tehnocrat-intelectuale este condusă de o aşa-zisă intelligentia, care,
fără a putea fi considerată o clasă socială, de sine stătătoare, reuneşte burghezia
economică (proprietarii bunurilor materiale) şi burghezia culturală (proprietarii
cunoştinţelor şi bunurilor culturale).
în primii ani de postcomunism, elita managerial-tehnocrată a fostului stat
socialist, ai cărei membri ocupaseră funcţii manageriale de nivel mediu, a fost cea care a
dat la o parte fracţiunea birocratică a clasei conducătoare comuniste, fiind însă forţată să
negocieze cu intelectualitatea mai mult sau mai puţin disidentă; pentru că nu pot guverna
singuri, ei sunt nevoiţi să atragă membrii noii elite formatoare de opinie.
Tehnocraţii şi managerii aflaţi la conducerea societăţii creează relaţii de
proprietate proprii pentru a menţine controlul economic asupra proprietăţii.
40
Caracteristic acestui proces este şi faptul că rolul capitalului cultural (educaţia,
moravurile) este mai important decât al capitalului economic (proprietatea deţinută) sau
decât al celui social (relaţiile sociale).
Câştigătorii tranziţiei sunt indivizi de vârstă medie, educaţi, mai ales cu pregătire
în domeniul ingineresc şi economic. Dintre aceştia, marii învingători sunt membrii
facţiunii tehnocrate a fostei elite birocratice comuniste, în special cei care fuseseră
promovaţi în funcţii în anii '80, când competenţa tehnică devenise prioritară în raport cu
loialitatea faţă de vechea gardă comunistă40.
Nu doar în România, ţară reputată pentru lipsa solidarităţilor contractuale,
inclusiv de tip politic democratic, există suficienţi "barons", oameni cu titluri
instituţionale, legitimaţi de alegeri şi funcţii politice."Baronii" n-au interesul ca aşa-zişii
"courtiers" - curtenii, adică tehnicienii şi consilierii selectaţi pe criterii de eficienţă
profesională - să influenţeze mai mult decât este necesar deciziile Prinţului. Dacă ar fi
aşa, baronii riscă rapid pierderea privilegiilor, posibil abuzive.
Situaţia există în toate ţările democrate. Dar, în România, politicienii de vârf, mai
inteligenţi sau mai mediocri, de dreapta sau de stânga, nu se lasă oricum uşor sfătuiţi.
Puterea, în ultimii 14 ani, este un elixir, provenit dintr-un flacon cu urmele chipului lui
N. Ceauşescu pe etichetă. Ei sunt managerii de bănci, managerii de fonduri de investiţii,
experţii din Ministerul Finanţelor, din asigurări, audit, bursă, experţii care lucrează în
agenţiile financiare străine şi internaţionale, capabili să dea ceea ce s-a denumit ca
"inginerii financiare", lovituri la limita legii şi folosind anomia.
Există interesul multiplicării relaţiilor de proprietate, transferând datorii către stat,
ascunzând datoriile, rostogolind capitalul sau sustrăgând venit prin firme căpuşe
("subcontractoare").
40 G. Eyal, I. Szelenyi, E. Townsley, Noua elită conducătoare din Europa de Est, Editura Omega, Bucureşti, 2001;
Corneliu Cosmin, Tranziţia la vecini. Noua elita conducătoare din Europa de Est. Capitalism de sus în jos, în „Lumea
magazin" nr. 10/2003
41
Încălcarea liberei concurenţe (mergând până la stabilirea unor preţuri de
monopol) şi o redistribuţie subterană a veniturilor sunt posibile în condiţiile menţinerii şi
utilizării vechilor relaţii pentru a fi protejate interesele proprii de constrângerile fiscului.
O epurare puternică ar presupune ca o altă elită să fie disponibilă. Or, în absenţa
unei elite de înlocuire profesionalizată, comunitatea este aceea care trebuie să se
impună41.
În faza următoare, contradicţia fundamentală apare între elita postcomunistă şi
capitalul internaţional, în încercările blocului naţional de a menţine posturile de comandă
din economie, pericolul pentru societate constând în fuziunea unor elemente autohtone
cu criminalitatea transfrontalieră.
Autorităţile abilitate în combaterea corupţiei sunt, în realitate, dependente, şi
nicidecum independente de "puterea aflată la putere", care în mod public clamează
interesul, dar care în realitate nu este interesată în eradicarea şi combaterea efectivă a
acestui flagel, pentru că o astfel de finalitate ar lipsi-o de mari surse de venituri. Singurul
interesat în întronarea adevărului, al dreptăţii şi responsabilităţii sociale, în eradicarea
corupţiei, este poporul român, principalul păgubit al cancerului numit corupţie42.
Parlamentul European cere întărirea independenţei şi a profesionalismului în
justiţie, al cărei personal s-ar vedea nevoit să propună oferte suficiente de formare
continuă; invită guvernul să întărească Consiliul Superior al Magistraturii şi să ridice
procurorului general posibilitatea de a face recursuri extraordinare în afacerile penale şi
să instaureze, în schimb, un sistem coerent de posibilităţi de atac.
Mentalitatea acceptării duplicităţii ca fatalitate poate găsi un teren mult mai fertil
în condiţiile unui regim de tranziţie. Marea corupţie, ca principal factor de risc pentru
securitatea naţională, este un serios semnal de alarmă".
Fiecare stat al fostului lagăr socialist a avut şi are de făcut faţă unei tranziţii spre o
economie de piaţă.
Perioada tranziţiei este caracterizată de anomie sau de slabă ori inconsistentă
normativitate, de intruziuni largi şi brutale ale politicului în toate sferele vieţii sociale,
41 Ezra Suleiman, Henri Mendras, Recrutarea elitelor în Europa, p. 292-293. 42 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a Il-a, nr. 142 din 26 octombrie 2004
42
inclusiv în cele mai tehnocrate prin latura lor, prin deformări grave ale percepţiei
axiologice etc.43
Ceea ce caracterizează tranziţia românească este caracterul său atipic - un amestec
inclasabil de nostalgie gorbaciovistă refulată, sălbăticie proprie capitalismului de secol
XVIII, ceva ceauşism inerţial, adânc bizantinism şi acquis comunitar în doze de şoc44.
Având un punct de plecare comun, clientelismul45 reprezintă o altă formă de
organizare socială, în timp ce corupţia, cel puţin într-o fază primară, reprezintă, în esenţă,
un tip de comportament individual social, chiar dacă poate ajunge la nivel de mase.
Corupţia este consecinţa clientelismului46, constatat în contextul istoriei noastre.
Este de analizat, comparativ, proporţia răzeşilor şi a moşnenilor faţă de aceea a ţăranilor
aserviţi, în diferite ţări. De asemenea, vechiul regim a dezvoltat mai curând un spirit
paternalist, idee mai aproape de adevăr, decât o reală protecţie socială.
In înţelesul popular, a avea o sinecură înseamnă a trăi dintr-o slujbă pentru care
nu trebuie să faci nimic. Acest fenomen este foarte răspândit în România, dar nu este un
lucru nou ori specific societăţii româneşti. Veche şi de notorietate publică, sinecura a
căpătat însă în ultimul timp caracteristici locale nebănuite. Ea a devenit un mod de viaţă
socială cu valenţe pozitive, integrată funcţional unui anume mod de existenţă în care
relaţia dintre spaţiul public şi cel privat este estompată47.
Sindicatele de tip paternalist se implică în exercitarea de presiuni (unele de tip
disfuncţional, cum ar fi greve prelungite, blocarea unor căi de acces din infrastructura
naţională de comunicaţii etc.) asupra patronatului (şi a Guvernului) pentru a menţine
privilegii de moment. Dincolo de presiuni inflaţioniste serioase se creează sentimentul
inexistenţei unei legături cauzale cu dinamica productivităţii fizice a muncii. Presiunea
43 Emil Dinga, Cauzele blocării reformei, „Ziua economică", 10 iulie 2004.
Sever Voinescu, Un ambasador de care am avut nevoie, în „Evenimentul zilei" nr. 3788 din 10 iulie 2004. 45 Termenul este definit de Jean Fran9ois Medard în "Revue franşaise de science politique" 1976, ca fiind o relaţie de
dependenţă personală indiferent de rudenie, care leagă două persoane cu resurse inegale, un patron şi un client, într-un
schimb avantajos reciproc. A se vedea T. Amza, Criminologie, Lumina Lex, Bucureşti, 2002, p.1033. 46 Conform Barometrului de Opinie dat publicităţii de Fundaţia pentru o Societate Deschisă din datele culese în
octombrie 2003, rezultă că 76% din români sunt convinşi că „statul ar trebui să-şi asume mai multă responsabilitate
pentru bunăstarea fiecăruia". 47 Sorin Adam Matei, Boierii minţii. Intelectualii români între grupurile de prestigiu şi piaţa liberă a ideilor, Compania,
2004, p. 179
43
electorală asupra politicului duce la acordarea de subvenţii de la bugetul de stat, scutirea,
reducerea, amânarea la plată sau eşalonarea obligaţiilor bugetare, chiar şi dincolo de
privatizare48.
Relaţia patron-client a jucat şi, din nefericire, joacă un rol însemnat în ţara
noastră, în structurarea relaţiilor dintre stat, sectorul privat şi cetăţeni, transformându-ne
într-un popor de asistaţi.
În opinia reprezentanţilor teoriei dezorganizării sociale 49 , o societate este
organizată atunci când asupra validităţii valorilor şi normelor fundamentale există
consensul comun al membrilor ei, când există o coeziune şi o dependenţă reciprocă între
indivizi şi instituţii şi, mai ales, când există o înţelegere clară asupra modului în care
trebuie sau nu trebuie să se comporte indivizii50.
O societate este dezorganizată atunci când ordinea socială este perturbată de
ruperea consensului moral şi a coeziunii sociale, determinată atât de incapacitatea
normelor sau valorilor tradiţionale de a mai regla în mod adecvat conduitele, cât şi de
apariţia unor conflicte între sisteme normative diferite. O asemenea dereglare apare mai
ales în cursul perioadelor de schimbare socială rapidă şi bruscă care, sporind tendinţele
de dezvoltare inegală, fac să sporească şi frecvenţa manifestărilor de dezorganizare
socială şi deviantă.
Critica ce poate fi adusă acestei teorii constă în aceea că noţiunea de patologie
socială nu poate fi transferată de la nivelul indivizilor la nivelul comunităţilor sau
subculturilor. Reprezentanţii claselor sociale aflate în partea de jos a piramidei sociale nu
pot fi priviţi ca devianţi în faţa celorlalte clase. Trăind în medii sociale mai
dezorganizate, ei nu pot fi priviţi ca fiind - din acest unic motiv - mai dezorganizaţi la
nivel individual.
48 E. Dinga, Cauzele blocării reformei, cit. supra. 49 Principalul cadru de referinţă al acestei orientări a fost conceput de W. Thomas şi FI. Znaniechi şi fundamentat de
Ch. Cooley şi de reprezentanţii Şcolii Sociologice de la Chicago. A se vedea Edwin Sutherland, Criminologie, 1927, p.
33 50 Despre diminuarea coeziunii societăţii româneşti a amintit şi Preşedintele Traian Băsescu în intervenţia sa la Şedinţa
de bilanţ a Parchetului National Anticoruptie din 19 ianuarie 2005.
44
Schimbarea socială - violentă sau nu - nu echivalează întotdeauna cu
dezorganizarea socială; gradul de dezorganizare trebuie raportat la scara valorilor
tradiţionale, existente sau nu în anumite faze, ce trebuie comparate ele între ele, şi nu
relativ la momentul schimbării bruşte51.
Francis Fukuyama defineşte simplu capitalul social ca fiind un set de valori
informale împărtăşite de membrii grupului şi care le permite să colaboreze între ei52.
Dacă acest capital social se pierde, nu poate exista societate civilă, şi deci democraţia nu
mai are nici o şansă.
Oamenii din societăţile autoritare sau totalitare respectă adesea legile mult mai
mult decât cei din societăţile democratice. în statele poliţieneşti, importanţa normelor
sociale informale asupra criminalităţii, in genere, devine evidentă atunci când slăbesc
controalele formale. Ceea ce remarcă autorul este că astăzi este caracteristică o creştere a
nivelului dezordinii sociale (a nivelului criminalităţii), un declin al coeziunii sociale.
La rândul ei, delincvenţa ridicată îi face pe cetăţeni să-şi piardă încrederea în
sistemul democratic şi, în consecinţă, să devină necooperanţi.
Speranţa care trebuie să subziste constă în aceea că există o capacitate naturală a
membrilor societăţii de a crea o ordine spontană care să îi oblige să corecteze deficienţele
sistemului.
Pe de altă parte, devianţa implică nu dezorganizare, ci tocmai organizarea
specifică a normelor şi valorilor, dar care nasc o subcultură distinctă, care poate prezenta
o plajă foarte extinsă, mergând de la deviant spre delincvent.
Apariţia conştiinţei de grup a comunităţilor locale ne dă speranţa validării unor
valori fundamentale plecând de la nivelul de jos al organicii sociale (şi de ce nu, trecând
prin neoreligii, grupuri de presiune etc.) pentru salvarea unor interese comune de cartier,
stradă, cvartal. Un rol important îl va avea relaţia patronat/sindicate, ca fiind cele mai
51 Nu întotdeauna vom avea o revoltă de catifea. Este posibil ca la momentul rupturii să fie încălcate reguli morale sau juridice general valabile, chiar de ius cogens. Dar scopul nu va scuza niciodată mijloacele. A se vedea şi C. Rădulescu-
Motru, Scrieri politice, Editura Nemira, 1998, p. 178, respectiv p. 640. 52 Francis Fukuyama, Marea ruptură. Natura umană şi refacerea ordinii sociale, Humanitas,Bucureşti, 2002, p. 26. Se
mai citează James S. Coleman, Social Capital in the Creation of Human Capital, în „American Journal of Sociology",
supliment 94 (1988)p. S95-S120 etc.
45
motivate forţe pentru introducerea unei economii de piaţă în combaterea corupţiei
postprivatizare. Cu cât aceste forţe se impun ca elemente independente ele nu vor mai
accepta utilizarea funcţionarului public ca tutore al unor acţiuni private în detrimentul
liberei concurenţe. Eşalonările de datorii şi scutirile de sarcini afectează preţul de cost
real al producţiei celorlalţi, lucru ce devine din ce în ce mai intolerabil. La şanse egale
corupţia se resoarbe în mod obiectiv.
Trebuie stimulată voinţa tuturor de a lua parte la iniţiativele comune. Este de
admirat modul de a acţiona al naţiunilor în care câţi mai mulţi cetăţeni participă, într-o
autentică libertate, la treburile publice. Trebuie să se ţină seama însă de condiţiile reale
ale fiecărui popor şi de necesara fermitate a puterii publice; totuşi pentru ca toţi cetăţenii
să fie înclinaţi să participe la viaţa diferitelor grupuri care alcătuiesc corpul social,
trebuie ca ei să găsească în aceste grupuri valori care să-i atragă şi să-i motiveze în a
acţiona în interesul celorlalţi, în a sluji binelui public.
Instinctul comunitar, conştiinţa social-politică a populaţiei româneşti bat spre
zero53 . Este imposibil de spus care ar trebui să fie nivelul minim, indispensabil al
participării la viaţa publică. Procesul de influenţare ascendentă prin care cetăţenii
modifică atitudinile şi comportamentul unor oficiali guvernamentali este el însuşi
deosebit de delicat, atât timp cât se doreşte o relaţie personală mai curând decât o afiliere
la un grup informai de presiune. Formarea unei culturi civice, dezvoltarea rolului
participativ este blocat de atitudini pasive, vegetative, parohiale, de supus. La nivelul
cetăţeanului nu este conştientizată rezerva de influenţă în procesul comunicaţiilor
politice, ele bazându-se, în esenţă, pe încrederea socială54.
De altfel, reforma administraţiei publice - locale - constituie un pilon al evoluţiei
europene a statului român.
Activitatea administraţiei publice continuă să fie o grijă majoră a investitorilor.
Aspectele negative includ un număr mare de aprobări şi autorizaţii, incompetenţa
administrativă, lipsa asumării răspunderii şi corupţia. Consiliul Investitorilor Străini
recomandă un efort serios de ridicare a standardelor, prin îmbunătăţirea salariilor şi a
53 Cristian Tudor Popescu, Românii, mizeria şi moartea, în „Adevărul" din 15 martie 2004 54 Gabriel A. Almond, Sidney Verba, Cultura civică, Editura Du style, Bucureşti, 1996
46
condiţiilor de lucru pentru funcţionarii publici, investiţii pentru instruire şi aplicarea unui
cod etic strict.
Principiul descentralizării presupune în mod necesar democraţia reprezentativă,
dar aplicarea principiului descentralizării nu echivalează, prin definiţie, cu renunţarea la
democraţia reprezentativă şi trecerea la forme de democraţie directă.
Alături de aceasta, o altă direcţie principală trebuie să o reprezinte asanarea
mediului de afaceri. în acest fel, cele două componente ale vieţii sociale vor face ca
sistemul să funcţioneze. Ceea ce nu trebuie uitat însă, ca o prioritate de acţiune, este
controlul permanent al modului de sponsorizare a activităţii politice.
Consiliul Investitorilor Străini recomandă acţiuni pentru unificarea şi
standardizarea procedurilor vamale55. Investitorii nu au încredere că legile din sfera
comercială vor fi aplicate în mod imparţial şi că procesul judiciar va funcţiona în mod
efectiv şi obiectiv. Există percepţia că abuzurile din sectorul financiar sau din alte
domenii pot rămâne nepedepsite. Sentinţele cu privire la litigiile comerciale sunt
considerate inconsecvente, date cu întârziere şi fără a fi susţinute de o argumentaţie clară.
Consiliul Investitorilor Străini crede că întărirea cadrului legal pentru afaceri ar trebui să
aibă prioritate şi că acesta ar trebui să se concentreze asupra finanţării, instruirii,
remunerării şi integrităţii instituţiilor cheie, în special a parchetului, instanţelor şi poliţiei.
Elementul comun al incriminărilor de corupţie îl constituie subiectul activ:
funcţionarul public. Ori de câte ori cetăţeanul vine în contact cu "ghişeul", există
posibilitatea unei mite. în primul rând, corupţia intervine din necesităţi comerciale - în
acest domeniu fiind mai periculoasă prin nivelul celor mai mari sume de bani ce se
vehiculează. La un palier mai scăzut aflăm orice raport între funcţionar şi solicitant (acte
de stare civilă, avize, autorizări etc.)56.
Deşi cercetarea criminalităţii gulerelor albe este relativ veche, domeniul
constituie încă o „enigmă"57.
55 Un climat investiţionalpentru aderarea la uniunea europeană, Raport elaborat de Consiliul Investitorilor Străini, mai
2002. 23 D. Ciuncan, Fenomenul corupţiei - note de lectură, în „Pro lege" nr. 2/1996, p. 190 57 A. Dineu. Bazele criminalităţii, Proarcadia Bucureşti, 1993, p. 131
47
Totuşi câteva idei valoroase au fost enunţate:
a) birocraţia reprezintă o castă, a mandarinilor;
b) transmiterea culturală aparţine vechilor slujitori balcanici;
c) casta funcţionarilor are valori diferite decât cele ale publicului larg;
d) diferenţele sociale conduc, chiar în cadrul corpului funcţionăresc, la o stare
generală de insatisfacţie, datorită, credem, supraevaluării propriilor posibilităţi. Ceea ce
nu poate realiza un funcţionar este dihotomia dintre el ca persoană juridică, învestită cu o
autoritate absolută, cu un prestigiu puternic apărat de legea penală, şi el ca persoană
fizică, în afara statutului său social de putere publică;
e) subcultura deviantă birocratică nu poate fi distrusă, ci folosită, canalizat,
influenţată.
Că este aşa, ne verificăm cu textul incriminatoriu al traficului de influenţă. înseamnă că
legiuitorul ştie sigur că există persoane care pot influenţa un funcţionar, că există
funcţionari coruptibili, că există persoane ce acceptă această soluţie plătind, iar
legiuitorul recunoaşte un grad atât de ridicat de pericol social încât incriminează
asemenea fapte;
f) abuzul de putere constituie un instrument necontrolabil în faţa cetăţeanului
neinformat asupra drepturilor sale.
în România, rata infracţionalităţii în materie de corupţie este comparabilă prin
datele statisticii internaţionale. Ea este determinată de gradul de civilizaţie, de tradiţiile
româneşti dar şi de stadiul tranziţiei, fiind congruentă cu crima organizată, spălarea
banilor etc. Amintim că ciubuc şi bacşiş au etimologie turcă, iar bişniţă este ţigănesc.
în privinţa strategiei penale se impune să subliniem necesitatea întăririi
mecanismelor administrative care să prevină şi să combată incipienta corupţiei. O
asemenea instituţie ar fi, de
exemplu, Avocatul poporului58 sau Garda financiară, Corpul de control al primului
ministru, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
58 în acelaşi sens a se vedea si S. Rădulescu,. Corupţia - substitut, în D. Banciu, S. Rădulescu, „Corupţia şi crima
organizată în România". Ed. Continent 21, Bucureşti 1994, p. 78. A se vedea şi Recomandarea celui de-al optulea
Congres O.N.U. pentru prevenirea şi tratamentul delicvenţilor. Doc. O.N.U. A/CONF - 144/L. 13.3 septembrie 1990,
48
Iată că imprecizia legilor a făcut necesară intervenţia Curţii Constituţionale în
interpretarea unor texte de lege, cum ar fi: cele privind accesul la justiţie, interdicţii în
ocuparea funcţiei de administrator, în delimitarea formelor de proprietate (ceea ce ni se
pare un lucru foarte important) şi a obiectului de activitate al unei societăţi sau regii, în
materia contravenţiilor privind disciplina financiar contabilă etc.
Dorim să arătăm existenţa unei diferenţe între cifra condamnaţi definitiv şi
persoane trimise în judecată; stohastic, această situaţie desemnează rebuturi în activitatea
parchetelor, prin achitări, după cum coeficientul ridicat întâlnit în activitatea de cercetare
penală reprezintă o irosire a forţelor, în lipsa cel puţin a unor indicii de natură a demara
urmărirea penală.
În concluzie, socotim că evoluţia viitoare a ratei criminalităţii în privinţa corupţiei
îşi va menţine caracterul fluctuant, oscilatoriu, fără a depăşi parametrii generali ai
evoluţiei criminalităţii privind corupţia în România aşa cum s-a păstrat ea în mod
constant între anii 1950-1994. Trendul corupţiei va avea aceleaşi coordonate. Numărul
condamnărilor definitive pentru infracţiunile prevăzute în art. 254-257 C.p.p. se va
menţine relativ constant59, deocamdată abia revenind la datele dinainte de evenimentele
din decembrie 1989 şi de Decretul nr. 11/1988.
3.4 Modalităţi de manifestare a fenomenului de corupţie
Drumul pe care trebuie să îl parcurgă România este acela de la statul providenţă
la societatea civilă liberă, în care oamenii nu mai au calitatea de clienţi asistaţi, ci de
cetăţeni liberi şi responsabili în dezvoltarea naturală a societăţii vom întâmpina probleme
dificile de natură politică, economică, socială, juridică, informaţional-managerială şi mai
ales morală. Cercul se închide pentru că problemele morale nu au soluţii decât pe plan
politic, după cum şi reciproca este perfect valabilă.
privind conceperea unor mecanisme administrative si de control care să vizeze prevenirea corupţiei şi abuzurile de
putere (în „Buletinul de criminologie şi criminalistică" nr. 1-2/1991, p. 81). 59 Un alt sens, la Ortansa Brezeanu, Corupţia un paradox, în Colectiv „Tranziţia şi criminalitatea", Ed. Oscar Prinţ,
Bucureşti, 1994. p. 195-194
49
Un sector cu potenţial criminogen este sectorul bugetar, în cazul utilizării
fondurilor şi alocaţiilor bugetare prin:
- achiziţii publice de produse, lucrări şi servicii la preţuri şi tarife mult superioare faţă de
valoarea de piaţă;
- direcţionarea preferenţială a achiziţiilor publice către societăţi comerciale unde
sunt interesaţi în mod direct sau indirect ordonatorii de credite sau organizatorii
licitaţiilor.
în concret, se pot constata:
- licitaţii trucate - metoda "mâini moarte" - prin participarea, alături de ofertantul
interesat, a altor societăţi, în conivenţă;
- neîndeplinirea obligaţiilor legale privind publicitatea în cazul acestor achiziţii,
înlăturându- se astfel posibilitatea participării în mod competitiv a oricărui alt ofertant;
- atribuirea contractelor de achiziţii la un preţ mai mic, pentru a se crea iluzia
legalităţii acestor operaţiuni, ca apoi, prin întocmirea de acte adiţionale, preţurile sau
tarifele să fie mărite;
- ocolirea licitaţiilor prin fragmentarea valorii de achiziţie sub valoarea impusă
de lege pentru organizarea de licitaţii;.
- achiziţii de bunuri de la intermediari la preţuri ce conţin adaosuri comerciale
mari, fiind înlăturaţi producătorii sau importatorii direcţi;
- efectuarea de plăţi de către achizitori în contul unor furnizori fără ca bunurile
contractate să fie livrate ori fără a fi aferente unor lucrări şi servicii executate.
Pentru aceste "favoruri", persoanele cu atribuţii de conducere, administrare sau de
gestiune, pot fi beneficiarele unor "recompense" ce constau în sume de bani, cadouri
primite direct sau prin interpuşi, ori alte foloase necuvenite. De asemenea, astfel de
donaţii se pot constitui şi în sponsorizări ale agenţilor economici respectivi, ori a
instituţiilor, pentru efectuarea unor deplasări în străinătate sau pentru organizarea unor
activităţi de natura simpozioanelor, bilanţurilor de activitate etc.
50
Prin încălcarea legii pot fi favorizaţi rău platnicii. în loc să li se aplice procedura
de executare silită pentru recuperarea debitelor bugetare li s-au aprobat eşalonări,
amânări, reduceri sau chiar scutiri de la plata acestora.
Au fost reduse, astfel, veniturile bugetare, întărindu-se totodată economia
subterană.
Vom analiza în continuare câteva dintre cauzele care favorizează corupţia 60 :
statutul proprietăţii, privatizarea, achiziţiile publice, regimul falimentului şi economia de
piaţă.
Lipsa unui statut clar al proprietăţii a favorizat extinderea corupţiei într-o
perioadă în care România se afla în plin proces de tranziţie.
Justiţia a acumulat în societatea românească, aflată în tranziţie, un deficit de
credibilitate a cărui cauzalitate începe să se contureze . Existenţa corupţiei în justiţie şi
imaginea negativă a acesteia sunt determinate şi de neclarităţi legislative, cauze politice,
necorelări instituţionale, motivaţii economice, carenţe în educaţie şi mentalităţi.
Prestigiul magistraţilor a fost erodat de lipsa de determinare, de transparenţă şi de
indecizia manifestate în trecut, în adoptarea unor măsuri ferme împotriva corupţiei din
magistratură, prin aplicarea unor sancţiuni disciplinare minime sau impunerea demisiei,
având ca efect reciclarea corupţiei în interiorul sistemului prin trecerea ca avocat, notar
etc. a magistraţilor bănuiţi de corupţie.
Toate aceste disfuncţionalităţi - decurgând unele chiar din modul în care a fost
concepută şi redactată Legea nr. 78/2000, iar altele decurgând din dificultăţile de ordin
organizatoric, logistic, ca şi din atitudinea neangajantă a unor factori de decizie din
domeniu - s-au regăsit proiectate în rezultatele de combatere a corupţiei.
60 Existenţa, în dreptul penal român, a cauzelor de nepedepsire a corupătorului frizează cvasicomplicitatea. Pe de altă
parte, aceasta nu însemnă că nu milităm pentru introducerea în procedura penală a tranzacţiei în materia marii
criminalităţi.
51
CAPITOLUL IV
4.1 CauzeIe existenţei corupţiei în ţara noastră.
Unele din principalele cauze ale prezenţei şi perpetuării corupţiei în justiţie, -
potrivit Ministerului Justiţiei - sunt:
- lipsa unui cadru legislativ coerent şi stabil, judecătorii şi procurorii fiind
confruntaţi cu un volum foarte mare de dosare în care sunt incidente prevederile mai
multor legi, conţinând dispoziţii confuze şi chiar contradictorii, neclare şi fără rigoare
juridică care determină adoptarea de soluţii controversate, criticabile;
- deficientele din activitatea unor magistraţi (constând în adoptarea sau
pronunţarea unor hotărâri greşite, prelungirea nejustificată a judecării unor cauze sau
tergiversarea urmăririi penale, precum şi depăşirea exagerată a termenelor pentru
motivarea soluţiilor sau amânarea repetată a pronunţărilor) amplifică aceasta neîncredere;
- acordarea inamovibilităţii şi stabilităţii unor judecători şi procurori cu
experienţă redusă, imediat după promovarea examenului de capacitate;
- tratarea necorespunzătoare a justiţiabililor în sălile de judecată sau cabinetele
procurorilor;
- inexistenţa unei practici unitare la nivelul instanţelor judecătoreşti;
- insuficienta ocupare a schemelor de personal, deficiente în selecţionarea,
numirea, perfecţionarea profesională şi promovarea magistraţilor;
- spaţii insuficiente şi dotări necorespunzătoare ale instanţelor şi parchetelor;
- insuficienta dotare cu tehnologie informatică a instanţelor şi parchetelor,
inexistenţa structurilor informatizate necesare îmbunătăţirii managementului şi
administrării justiţiei;
- accesul neîngrădit în toate spaţiile instanţelor, inclusiv în birourile judecătorilor
a unor persoane din afara instanţelor şi discuţiile necontrolate, purtate pe holurile
52
instanţelor, amplifică neîncrederea justiţiabililor în imparţialitatea şi moralitatea
magistraţilor;
- deficienţele din comportamentul şi modul de realizare a sarcinilor de serviciu
de către personalul auxiliar, birocraţia şi lipsa de solicitudine a acestuia, în condiţiile unei
aglomerări permanente a instanţelor şi parchetelor, determină, de asemenea, conturarea
unei opinii generale defavorabile;
- mentalitatea, carenţe profesionale şi deontologice ale unor judecători şi
procurori;
- presiunea exercitată asupra magistraţilor de valorile materiale enorme disputate
şi interesele importante aflate în litigiile de pe rolul instanţelor;
- insuficienta informare a cetăţenilor cu privire la rolul, poziţia şi controlul
puterii judecătoreşti;
- exacerbarea mediatizării unor comentarii nefavorabile privind activitatea
globală sau punctuală a instanţelor şi parchetelor, cu referire directă la profesionalismul,
cinstea şi probitatea magistraţilor.
Zonele şi activităţile vulnerabile la corupţie identificate sunt:
- compartimentele în care se realizează contactul direct al personalului angajat cu
justiţiabilii şi avocaţii (compartimentul arhivă-registratură, birourile de executări penale,
activitatea grefierilor de şedinţă, birourile de carte funciară, relaţiile cu publicul, accesul
neîngrădit în toate spaţiile instanţelor şi frecventarea constantă a birourilor unor
judecători de către aceiaşi avocaţi, foşti judecători sau colegi de facultate, unii dintre
aceştia din urmă având o mare clientelă în rândul justiţiabililor);
- în procedurile judiciare propriu-zise (activitatea judecătorului de serviciu,
primirea cererilor de chemare în judecată şi fixarea termenelor de judecată, stabilitatea
completelor, modul de repartizare a dosarelor şi circuitul acestora, rezolvarea cererilor de
abţinere şi recuzare, a cererilor de preschimbare a termenelor, redactarea hotărârilor,
durata proceselor etc.);
- în alte activităţi desfăşurate de instanţe (rezolvarea scrisorilor şi audienţelor,
activitatea judecătorilor delegaţi, modul de gestionare a valorilor din registrele de valori,
53
activitatea compartimentelor economico-fmanciare şi contabile ale instanţelor,
organizarea concursurilor pentru ocuparea unor posturi, încasarea taxelor judiciare de
timbru, controlul şi supravegherea compartimentelor care lucrează cu publicul);
- în anumite categorii de cauze, care pot fi susceptibile de corupţie (aplicarea art.
181 Cod penal, plângerile împotriva soluţiilor date de procuror, întreruperea şi
executarea pedepselor, plângerile contravenţionale, aplicarea prevederilor legilor
reparatorii, litigiile în legătură cu bunurile din domeniul public, reorganizarea judiciară şi
falimentul, litigiile comerciale şi postprivatizare, litigiile la Legea nr. 115/1996,
rezolvarea căilor extraordinare de atac la litigiile menţionate mai sus).
Pe de altă parte, populaţia percepe ca fiind una dintre adevăratele probleme pe
care România o are acum, mult mediatizata corupţie din justiţie. în mod specific, există
referiri la acea componentă a Justiţiei numită cercetarea penală 61 . S-a afirmat că
procurorii "nu sunt acei justiţiari care să-ţi insufle sentimentul de încredere că ţi se
poate face dreptate încă din faza cercetării penale", ei fiind doar nişte subordonaţi
(inclusiv procurorul general) "care iau poziţia de drepţi atunci când sună telefonul cu
firul roşu, care dau SUP, NUP sau trimit în judecată după cum o cer interesele
puternicilor care-i controlează". Problemele sunt multe, dar ele pleacă în primul rând de
la personal: foarte mulţi au fost iar unii chiar mai sunt afiliaţi serviciilor secrete, alţii sunt
şantajabili pentru trecutul lor nebulos profesional sau extraprofesional, unii sunt pur şi
simplu incompetenţi, devenind procurori doar în scopuri foarte exact determinate, iar
alţii sunt pur şi simplu corupţi.
Metodele sunt multiple, "şi nu s-au schimbat prea mult de perioada comunistă
(numai ca acum ne-am apropiat periculos de mult de Europa): cercetare abuzivă prin
exercitarea de presiuni psihice şi - încă - fizice asupra celor cercetaţi, utilizarea de
ameninţări şi promisiuni pentru obţinerea de declaraţii în sensul dorit de anchetă,
provocarea de flagrante, audieri fără apărător, arestările de vineri seara (cine cunoaşte
Codul de procedură penală ştie că este un abuz flagrant), influenţarea şi intimidarea
61 Comentarii, Pitt, PNA instrument politic cu dublu rol, 2004-11-10 01:11:32, IP: 81.180.58..., pe site-ul www.Ziua.ro
17
54
instanţelor, a martorilor, de multe ori refuzul de a administra probe în apărare la
dosarele de urmărire penală, arestări programate şi regizate, plimbarea oamenilor
şocaţi cu cătuşe la mâini prin fata presei şi, de ce nu, a familiei acestora, ameninţări
asupra familiilor inculpaţilor, martorilor etc. etc. etc"
S-a ajuns până acolo încât s-a afirmat că dezastrul din justiţie, în special din
procuratură şi din poliţie, este atât de adânc şi rădăcinile lui atât de vechi încât are
caracter de marasm, şi nu doar corupţia este de vină.
O altă cauză care afectează sistemul judiciar românesc este supraaglomerarea
curţilor cu cauze, 97% dintre judecători pronunţându-se în acest sens.
în activitatea de rezolvare a cauzelor, mai mult de jumătate (52%) dintre
judecători confirmă existenţa presiunilor politice, incidenţa acestora fiind considerată
frecventă în 19% din cazuri. Cu privire la natura acestor presiuni, constatăm că cele mai
frecvente sunt cele de natură mediatică, apoi politică şi cele exercitate în mod direct şi
mai rar prin intermediul conducerii administrative a instanţelor.
Legat de capacitatea sistemului judiciar de a rezista presiunilor nelegale,
exercitate asupra judecătorilor, este necesar să existe garanţiile legale care să asigure
independenţa acestora, iar din acest punct de vedere, cea mai mare parte a judecătorilor
consideră că aceste garanţii, fie sunt insuficiente, fie chiar inexistente (81%).
în acelaşi timp, se impune asigurarea protecţiei judecătorilor faţă de eventualele
riscuri ce decurg din îndeplinirea atribuţiilor, covârşitoarea majoritate a judecătorilor
(94%) considerând că această protecţie nu este asigurată.
Studiul apreciază că cea mai mare parte a corpului judecătoresc solicită garanţii
depline pentru asigurarea independenţei şi protecţiei.
Odată cu asigurarea deplinei independenţe, trebuie realizată şi o responsabilizare
pe măsură a judecătorului, construirea acestui binom fiind absolut necesară pentru
funcţionarea optimă a justiţiei. Este îngrijorător faptul că un procent relativ ridicat (16%)
nu înţeleg să-şi asume responsabilitatea actului de justiţie, iar cei mai mulţi (88%) nu au
ştiinţă despre măsuri disciplinare luate atunci când s-au pronunţat hotărâri în flagrantă
contradicţie cu legea.
55
Pentru ameliorarea sau eliminarea disfuncţionalităţilor sistemului judiciar
judecătorii înşişi propun:
- repartizarea aleatorie, echilibrată şi proporţională a cauzelor în şedinţele de
judecată;
- desfiinţarea atribuţiilor preşedinţilor de instanţe (55% se pronunţă pentru);
- adoptarea unui sistem de conducere colegial (46% pro);
- suplimentarea numărului de judecători şi de personal auxiliar, dotarea cu
mijloace tehnice şi informatice (78%);
- asigurarea deplinei independenţe a judecătorilor;
- asigurarea unei protecţii reale a persoanei magistratului judecător;
- revizuirea statutului procurorului, în scopul asigurării unei independenţe reale a
acestuia
(79%).
Ceea ce dorim să subliniem este faptul că fiecare autoritate română trebuie să fie
interesată să desfăşoare anchete serioase la toate nivelurile de competenţă, la nivel
parlamentar sau prin alte organisme pentru a limita, îngrădi posibilităţile funcţionarilor
venali de a utiliza legea în scopuri străine raţiunii acesteia de a exista. Cauzele de ordin
legislativ sunt de natură a cangrena sistemul, extinzându-se spre mediile politice, care
devin astfel şantaj abile.
Imediat după evenimentele din decembrie 1989, Consiliul Frontului Salvării
Naţionale a emis o serie de acte normative de abrogare a unor legi, decrete şi alte acte
normative cu un profund caracter nedrept şi contrare intereselor poporului român, în
scopul eliminării imediate din legislaţia României a unora dintre legile şi decretele emise
de fostul regim dictatorial.
Cu toate acestea, opinia publică a perceput o supravieţuire a unor vechi structuri,
şi, de aici, consecinţa pierderii încrederii populaţiei în autoritatea statului62. Plecând de la
evidenţierea unor aspecte reale, s-a concluzionat în sensul menţinerii unei structuri
general totalitare, cu tendinţa consolidării unui stat mafiot.
j2 A se vedea şi A. Pavelescu,, Magistratura împotriva statului de drept, Editura Ziua, Bucureşti, 2003, p. 9 sqq. D.
Ciuncan, Magistratura împotriva statului de drept (recenzie), în „Revista de drept penal"nr. 3/2004, p. 179.
56
Ne delimităm de un asemenea punct de vedere; constatăm ranversarea absolută a
sistemului statal anterior prin schimbarea fundamentală a regimului proprietăţii. Acesta
este un element esenţial al statului de drept, care nu poate fi negat în nici un fel.
Edificarea unui stat bazat pe principiile naturale este însă un fenomen moral de durată şi
care poate avea cele mai diverse sinuozităţi; dar existenţa unor forţe compacte, motivate,
obscure, mafiote, unice, unitare nu se poate imagina.
Mass-media afirmă faptul că importanta Comisie pentru politică externă a
Parlamentului European nu pare dispusă să ignore faptul că România prezintă multe
dintre simptomele unui stat mafiot. In aceste zile apare esenţială problema sociologică a
sistemului de valori individuale.
Experienţa românească din ultimul deceniu demonstrează că majoritatea
acţiunilor anticorupţie s-au concretizat, în principal, în măsuri de combatere, punitive, al
căror efect nu a fost nici pe departe cel scontat, după cum se arată în Programul naţional
de prevenire a corupţiei elaborat de Guvernul României.
Parlamentul României a adoptat Hotărârea nr. 24 din 28 decembrie 2004 pentru
acordarea încrederii Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
1265 din 29 decembrie 2004.
Guvernul României declară toleranţă zero la fenomenul corupţiei.
Fiind expresia unei crize de sistem, fundamental în lupta împotriva corupţiei este
transformarea modului de funcţionare a sistemului, se arată în hotărâre.
în acest sens Guvernul României va lua măsuri de reducere a domeniului privat al
statului şi a birocraţiei, - ca premise - măsuri pentru o mai bună claritate şi stabilitate
legislativă, asigurarea transparenţei decizionale, depolitizarea justiţiei.
în viziunea Guvernului, libera competiţie, liberul acces la informaţiile publice,
accesul transparent la resurse constituie, alături de piaţă, cele mai eficiente forme de
combatere a corupţiei.
57
CAPITOLUL V
5.1 Măsuri de combatere şi contracarare a corupţiei
Principalele măsuri anticorupţie care vor fi luate în scopul îmbunătăţirii mediului
de afaceri sunt: - retragerea treptată şi ireversibilă a statului din administrarea economiei;
- restrângerea ariei de cuprindere a deciziei publice;
- eliminarea procedurilor economice preferenţiale;
- dezvoltarea pieţelor financiare, cu deosebire a burselor de mărfuri şi a burselor
de valori;
- renunţarea definitivă la poziţia de monopol în furnizarea utilităţilor publice;
- clarificarea sistemului de subvenţii în economie;
- renunţarea la presiunile de ordin politic exercitate asupra managerilor.
Apreciem că, în domeniul judiciar, zonele şi activităţile vulnerabile la corupţie, în
domeniul cărora este necesară luarea de măsuri care să împiedice eventualele fapte de
corupţie, sunt:
- compartimentele în care se realizează contactul direct al personalului angajat cu
justiţiabilii şi avocaţii (compartimentul arhivă-registratură, birourile de executări penale,
activitatea grefierilor de şedinţă, birourile de carte funciară, relaţiile cu publicul, accesul
neîngrădit în toate spaţiile instanţelor şi frecventarea constantă a birourilor unor
judecători de către aceiaşi avocaţi, foşti judecători sau colegi de facultate, unii dintre
aceştia din urmă având o mare clientelă în rândul justiţiabililor). Este necesar ca acest
contact să fie cât mai limitat, pentru a se asigura, astfel, imparţialitatea procesului de
justiţie;
- în procedurile judiciare propriu-zise (activitatea judecătorului de serviciu,
primirea cererilor de chemare în judecată şi fixarea termenelor de judecată, stabilitatea
completelor, modul de repartizare a dosarelor şi circuitul acestora, rezolvarea cererilor de
58
abţinere şi recuzare, a cererilor de preschimbare a termenelor, redactarea hotărârilor,
durata proceselor etc.);
- numărul mic de magistraţi şi de personal calificat, în cadrul instanţelor şi a
parchetelor, ceea ce poate conduce la rezolvarea superficială a cauzelor;
- în alte activităţi desfăşurate de instanţe (rezolvarea scrisorilor şi audientelor,
activitatea judecătorilor delegaţi, modul de gestionare a valorilor din registrele de valori,
activitatea compartimentelor economico-financiare şi contabile ale instanţelor,
organizarea concursurilor pentru ocuparea unor posturi, încasarea taxelor judiciare de
timbru, controlul şi supravegherea compartimentelor care lucrează cu publicul);
- în anumite categorii de cauze, care pot fi susceptibile de corupţie (aplicarea art.
18' Cod penal, plângerile împotriva soluţiilor date de procuror, întreruperea şi executarea
pedepselor, plângerile contravenţionale, aplicarea prevederilor legilor reparatorii, litigiile
în legătură cu bunurile din domeniul public, reorganizarea judiciară şi falimentul, litigiile
comerciale şi postprivatizare, litigiile la Legea nr. 115/1996, rezolvarea căilor
extraordinare de atac la litigiile menţionate mai sus);
- în procesul de elaborare a actelor normative în care au loc un număr nepermis
de mare de reveniri asupra formei iniţiale a actului normativ printr-un procedeu des
uzitat de către iniţiatorii acestora, respectiv "rectificările", veritabile modificări ale
textelor de lege. Iniţiatorii actelor normative apelează la rectificări în măsura în care
acestea sunt facil de promovat (o simplă adresă către Secretariatul General al Guvernului
prin care se precizează că, la elaborarea actului normativ a avut loc o greşeală de
tehnoredactare când, de fapt, se aduc modificări de substanţă).
De aceea se impune ca soluţie de imediată aplicare eliminarea posibilităţii de a
modifica un act normativ printr-o rectificare care nu ar trebui să intervină decât atunci
când, într-adevăr, a avut loc o greşeală de tehnoredactare la elaborarea unui act normativ.
Credem că se impune ca Secretariatul General al Guvernului să solicite iniţiatorului o
Notă de fundamentare care să detalieze cauza care a impus o asemenea rectificare.
59
Strategia Naţională Anticorupţie trebuie să cuprindă propunerile referitoare la
modificarea Codului de procedură penală, necesare ca urmare a noilor intervenţii
legislative, cauzate mai ales de intrarea în vigoare a noului Cod penal. Acestea pot fi:
1. - Reglementarea poliţiei judiciare conform Codului de procedură penală Carol
al II-lea, respectiv:
Poliţia judiciară se exercită de către Ministerul Public, sub supravegherea
procurorilor generali, precum şi de către funcţionarii care, potrivit legii, au calitatea de
ofiţeri de poliţie judiciară (art. 196).
în cadrul parchetelor de pe lângă fiecare instanţă funcţionează, numiţi sau
detaşaţi, unul sau mai mulţi ofiţeri de poliţie judiciară, numiţi de către Ministerul
Justiţiei, cu avizul Ministerului Administraţiei şi Internelor, în vederea efectuării actelor
de cercetare şi de urmărire penală (art. 197).
2. - Reducerea competenţei justiţiei militare numai în legătură cu infracţiunile de
garnizoană.
3. - Dispunerea, autorizarea sau confirmarea tuturor actelor jurisdicţionale trebuie
realizate de către judecător.
Ca atare, dacă învinuirea (începerea urmăririi penale) este de competenţa unui
procuror, inculparea (punerea în mişcare a acţiunii penale) ca act de natură
jurisdicţională, nu mai poate aparţine acestuia, ci unui judecător.
4. - Judecătorul care participă în cadrul urmării penale trebuie să fie incompatibil
cu cel care participă la judecata cauzei.
5. - Plângerea împotriva oricărui act de urmărire penală, precum şi plângerile care
urmăresc ocrotirea unui interes legitim, trebuie să fie adresate numai judecătorului.
6. - în ceea ce priveşte competenţa tribunalului militar prevăzută în art. 26
punctul 1. lit. a), propunem ca instanţa să judece în primă instanţă numai infracţiunile
prevăzute în art. 331 - 347 din Codul penal, comise de militari.
7. - Atacarea cu recurs a încheierii instanţei prin care s-a respins recuzarea,
prevăzută în art. 52 alin. (7) propunem să se facă în termen de 15 zile de la data la care a
fost pronunţată.
60
8. - Este necesară introducerea noii terminologii, potrivit actelor normative în
vigoare.
9. - Art. 100 (111) din Codul de procedură penală privind percheziţia trebuie să
prevadă şi percheziţia efectuată asupra sediilor agenţilor economici, autorităţilor şi
instituţiilor publice (localuri publice). Ca atare, orele de efectuare trebuie să fie aceleaşi.
De asemenea, este necesară şi reglementarea unei proceduri cu privire la percheziţia
sediilor sau la percheziţia suporturilor magnetice. Şi invers, percheziţia domiciliară
trebuie să aibă reglementată posibilitatea participării martorilor asistenţi din partea
persoanei supuse constrângerii [cf. art. 111 lit. c)].
Ridicarea de obiecte, controalele, nu pot eluda dispoziţiile ce garantează
inviolabilitatea domiciliului şi a vieţii private.
Un exemplar al mandatului de percheziţie - în care să se arate clar ce obiecte sunt
tăgăduite sau ce indicii temeinice concrete, determinate, fac necesară percheziţia, precum
şi limitele locaţiilor supuse investigării - trebuie dat persoanei supuse acestei
constrângeri.
Se impune modificarea art. 147 prin înlocuirea sintagmei "instanţă de judecată"
cu aceea de "judecător", conform art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă nr. 109/2003
privind modificarea codului de procedură penală.
10. - Articolul 197 alin. (1) este necesar să dispună, aşa cum a statuat Curtea
Constituţională în Decizia nr. 133/2004, că scopul nulităţii este acela de a salva actele
procedurale care, deşi iniţial nu au respectat formele procedurale, îşi pot atinge scopul,
prin completarea sau refacerea lor.
11. - Litera c) a art. 362 trebuie modificată în sensul dispus de Curtea
Constituţională prin Decizia nr. 100/2004, care, admiţând excepţia de
neconstituţionalitate, statuează că dispoziţia "în cauzele în care acţiunea penală se pune
în mişcare la plângerea prealabilă, dar numai în ce priveşte latura penală" din cuprinsul
art. 362 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală este neconstituţională, urmând ca
persoana vătămată să poată exercita calea de atac ordinară a apelului indiferent de modul
în care se pune în mişcare acţiunea penală (din oficiu sau la plângere prealabilă).
61
12. - Dispoziţiile procedurale prevăzute în art. 20 şi 23 din Legea nr. 143/2000
privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri sunt necesare a fi incluse în
cuprinsul Codului de procedură penală, cu menţiunea că, atunci când sunt indicii
temeinice că o persoană care pregăteşte comiterea unei infracţiuni dintre cele prevăzute
în Legea nr. 143/2000, sau care a comis o asemenea infracţiune, foloseşte sisteme de
telecomunicaţii sau informatice, organul de urmărire penală poate, cu autorizarea
judecătorului, să aibă acces pe o perioadă determinată la aceste sisteme şi să le
supravegheze.
13. - Art. 23 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea
traficului de persoane este necesar a fi introdus în Codul de procedură penală, cu
menţiunea că, atunci când există date sau indicii temeinice că o persoană care pregăteşte
comiterea unei infracţiuni dintre cele prevăzute în prezenta lege sau care a comis o
asemenea infracţiune foloseşte sisteme de telecomunicaţii ori informatice, organul de
urmărire penală poate, cu autorizarea judecătorului, să aibă acces, pentru o perioadă
determinată, la aceste sisteme şi să le supravegheze.
De asemenea, pronunţarea hotărârii judecătoreşti în cauzele privind infracţiunile
prevăzute în Legea nr. 678/2001 trebuie să fie făcută în şedinţă publică.
14. - Art. 26 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi
sancţionarea faptelor de corupţie, referitor la secretul bancar, trebuie să prevadă faptul că
acesta poate fi limitat numai de către judecător şi trebuie inclus în noul Cod de procedură
penală.
Credem necesară introducerea instituţiei tranzacţiei asupra pedepsei depăşind instituţia
circumstanţelor atenuante pentru infractorii ce colaborează.
15. - Orice normă de procedură trebuie inclusă ca modificare în Codul de
procedură penală, în conformitate cu dispoziţiile art. 17 şi următoarele, din Legea nr.
24/2000 republicată.
16. - Recursul nu trebuie să se transforme într-un nou grad de jurisdicţie, aşa cum
este astăzi,când era posibil şi pentru eroare de fapt.
62
17. - Recursul în anulare trebuie să fie un recurs european în casaţie. Motivele
existente până la Legea nr. 576/2004 nu sunt decât motive de revizuire sau de contestaţie
în anulare. Legea nr. 576 din 14 decembrie 2004 pentru modificarea şi completarea
Codului de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
1223 din 20 decembrie 2004 nu poate fi considerată o soluţie viabilă definitivă.
în concluzie, ceea ce dorim să subliniem este faptul că fiecare autoritate română
trebuie să fie interesată să desfăşoare anchete serioase la toate nivelurile de competenţă,
la nivel parlamentar sau prin alte organisme pentru a limita, a îngrădi posibilităţile
funcţionarilor venali de a utiliza legea în scopuri străine raţiunii acesteia de a exista.
Cauzele de ordin legislativ sunt de natură a cangrena sistemul, extinzându-se spre
mediile politice, care devin astfel şantaj abile.
5.2 Directia Nationala Anticoruptie – structura specializata in combaterea
infractiunilor de coruptie
5.2.1 Rolul Direcţiei Naţionale Anticorupţie în combaterea infracţiunilor
grave de corupţie şi consolidarea autonomiei acesteia
În condiţiile trecerii la economia de piaţă, la restructurarea instituţiilor statului şi
la privatizarea societăţilor comerciale, fenomenul corupţiei din ţara noastră a luat
amploare, devenind un puternic flagel, care nu putea fi controlat, stopat şi eradicat decât
de către un organism specializat al statului, cu autonomie deplină şi cadre integre,
combative şi bine pregătite profesional.
Înfiinţat prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.43/200263, Parchetul Naţional
Anticorupţie este organizat ca structură autonomă, cu personalitate juridică, în cadrul
Ministerului Public, fiind independent în raporturile cu instanţele judecătoreşti şi cu
63 DNA – Buletin docuemntar pe anii 2003 – 2006; DNA – Raportul privind activitatea desfăşurată în anii
2002, 2003, 2004, 2005.
63
parchetele de pe lângă acestea şi având fonduri bugetare aprobate distinct de către
Parlament.
Unul dintre obiectivele principale urmărite de Direcţia Naţională Anticorupţie a
fost cel privind luarea măsurilor concrete de realizare a angajamentelor asumate de
România, pentru aderarea la Uniunea Europeană la data de 1 ianuarie 2007, în domeniul
combaterii faptelor de mare corupţie.
Conducerea departamentului a avut în vedere, de asemenea, Hotărârea Consiliului
Suprem de Apărare a Ţării nr.17 din 28 februarie 200564, care a stabilit că faptele grave
de corupţie pot constitui un atac la siguranţa naţională, precum şi Strategia naţională
anticorupţie pe perioada 2005-2007, în care sunt prevăzute măsuri speciale pentru
întărirea autonomiei şi independenţei Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi pentru creşterea
rolului său în combaterea marii corupţii.
Înfiinţarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (prin Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 134/2005, modificată şi completată prin Legea 54/2006), ca urmare a
reorganizării Parchetului Naţional Anticorupţie, a creat premisele eficientizării activităţii
de urmărire penală, pentru combaterea faptelor de mare corupţie, precum şi a celor
conexe acestora, cu deosebire a celor de criminalitate organizată, şi a redat în competenţa
acestuia cercetarea penală a deputaţilor şi senatorilor (prevederile legale noi fiind puse,
astfel, în acord cu dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr.235/2005).
Direcţia Naţională Anticorupţie a realizat colaborări operative 65 cu structuri
similare din alte ţări, printre care cele din Germania, Franţa, Austria, Ungaria, Suedia,
Marea Britanie e.t.c., cât şi cu Oficiul de Luptă Antifraudă, pentru rezolvarea unor dosare
aflate în curs de soluţionare.
Colaborarea cu Oficiul de Luptă Antifraudă este foarte importantă şi a dus la
realizarea unei cooperări directe, prin accesul Direcţiei Naţionale Anticorupţie la baza de
64 Crişu, Ş. – Op. cit., pag. 261
65 DNA – Buletin documentar pe anii 2003 – 2006; DNA – Raportul privind activitatea desfăşurată în anii
2002, 2003, 2004, 2005
64
date a Oficiului de Luptă Antifraudă, fapt ce permite atât transparenţă, cât şi eficienţă
crescută.
Implicarea energică a Direcţiei Naţionale Anticorupţie în combaterea unor fapte
grave de corupţie a generat diverse reacţii ale grupurilor de interese, care încearcă să-şi
folosească puterea şi averile acumulate pentru a scăpa de răspundere penală.
Pentru a avea rezultate notabile în combaterea corupţiei, Direcţia Naţională
Anticorupţie, care este un organ de urmărire penală specializat în combaterea faptelor de
mare corupţie, trebuie sesizată de instituţiile statului în toate cazurile când acestea deţin
date şi informaţii privind săvârşirea unor fapte de corupţie.
Numai cooperarea dintre instituţiile statului poate duce la creşterea eficienţei
activităţii de urmărire penală, Direcţia Naţionala Anticorupţie nefiind în măsură să
combată singur, cu bune rezultate, fenomenul corupţiei..
5.2.2 Rezultatele obţinute în activitatea de urmărire penală conform datelor
statistice66
In funcţie de domeniul de activitate, în cadrul Programului Naţional de Combatere
a Corupţiei, se face distincţie între corupţia administrativă, din justiţie, corupţia politică şi
cea economică.
Tab.l Corupţia administrativă
Sectoare vulnerabile la corupţie Factori de risc
Administraţia publică locală • repartizarea locuinţelor;
• aplicarea legilor fondului funciar şi a
retrocedării imobilelor;
• eliberarea de autorizaţii şi certificate;
• contracte de concesionare, asociere şi
închiriere;
66 DNA – Buletin documentar pe anii 2003 – 2006; DNA – Raportul activităţii desfăşurate în anii 2002,
2003, 2004, 2005
65
• contracte de achiziţii publice de
lucrări,
bunuri şi servicii;
• gestionarea patrimoniului public;
• transferul de patrimoniu între instituţii
publice;
• valorificarea bunurilor patrimoniale
ale
instituţiilor publice aflate în exces;
• acordarea de ajutoare în caz de
dezastre şi
acordarea de facilităţi populaţiei în diverse
domenii (încălzire, agricultură, ajutoare
sociale sau de urgenţă);
• înmatriculări autoturisme;
• eliberarea permiselor de conducere
auto;
• selectarea/promovarea personalului.
Autorităţile centrale ale administraţiei publice • privatizări;
• achiziţii publice;
• acordarea de licenţe;
• contingentări;
• autorizaţii;
• scutiri şi eşalonări de taxe şi impozite;
• valorificarea controalelor.
Autorităţi vamale
• control vamal;
• evaziune fiscală;
• contrabandă.
Apărare, ordine şi siguranţă naţională • trafic de influenţă;
66
• avansări în grad şi în funcţie în mod
preferenţial sau pe alte criterii, altele decât
cel
al competenţei;
• activitatea de cercetare penală.
Cultură şi învăţământ
preluarea de spaţii;
proliferarea instituţiilor de învăţământ
superior particulare grefate pe societăţi
comerciale;
neplata taxelor şi impozitelor;
promovarea examenelor de bacalaureat şi de
licenţă în mod fraudulos;
repartizarea burselor în mod preferenţial;
primirea unor foloase necuvenite;
Sănătate şi asistenţă socială
• neplata contribuţiei de asigurări sociale;
folosirea acestor fonduri în alte scopuri;
achiziţionarea (importul) de tehnică şi
aparatură medicală şi neutilizarea acestora;
lipsa de medicamente şi a asistenţei medicale;
proliferarea bolilor şi a accidentelor de
muncă.
67
Tab.2. Corupţia în justuţie
Sectoare vulnerabile la corupţie Factori de risc
Autorităţile judecătoreşti
trafic de influenţă;
influenţarea cercetărilor penale;
influenţarea deciziilor judiciare;
executarea hotărârilor judecătoreşti.
Tab.3. Corupţia economică
Sectoare vulnerabile la corupţie Factori de risc
Financiar - bancar
acordarea ori facilitarea acordării unor
credite în condiţii nelegale;
eşalonarea rambursării creditelor;
emiterea de documente de plată fără a exista
garanţia sau acoperirea reală;
acordarea de credite cu dobândă bonificată;
executarea silită.
Metalurgie - siderurgie
creşterea artificială a preţurilor la utilaje şi
materii prime importate;
scăderea preţurilor la produsele exportate;
casări nejustificate;
licitaţii pentru vânzarea, achiziţia şi
concesionarea lucrărilor de investiţii;
privatizări;
verigile intermediare şi firmele căpuşă
Sector petrolier • dirijarea unor contracte economice
de la
firme de prestigiu către societăţi private
conduse de foştii salariaţi ai firmei sau rude
ale conducerii firmei;
68
• neîncasarea de la agenţii economici a
contravalorii produselor vândute;
• schimbarea destinaţiei fondurilor
alocate de
stat pentru importul de ţiţei;
• neurmărirea executării întocmai şi la
timp a
contractelor economice.
Agricultură Silvicultură • concesionări, vânzări, asocieri;
• privatizarea;
• regimul subvenţiilor;
• exploatarea masei lemnoase;
• importul de produse agricole cu
scutiri de
taxe.
Tab.4. Corupţia politică
Sectoare vulnerabile la corupţie Factori de risc
Parlament • efectele imunităţilor parlamentare;
• activităţile de lobby;
• interese de grup sau clientelare care
pot
influenţa iniţiativele legislative.
Partide politice • finanţarea partidelor politice şi a
campaniilor electorale;
• formele de control asupra surselor de
finanţare a partidelor politice şi a modului de
cheltuire a resurselor.
69
Din examinarea dosarelor soluţionate de la înfiinţare şi până în prezent a rezultat
că unele infracţiuni de corupţie sau conexe infracţiunilor de corupţie s-au săvârşit, în
condiţii sau din cauza:
- licitaţiilor trucate (metoda „mâini moarte”), prin participarea, alături de
ofertantul interesat, a altor societăţi, în conivenţă;
- neîndeplinirii obligaţiilor legale privind publicitatea, în cazul achiziţiilor,
înlăturându-se, astfel, posibilitatea participării în mod competitiv a oricărui alt ofertant;
- atribuirii contractelor de achiziţii la un preţ mai mic, pentru a se crea iluzia
legalităţii acestor operaţiuni, ca apoi, prin întocmirea de acte adiţionale, preţurile sau
tarifele să fie mărite;
- ocolirii licitaţiilor, prin fragmentarea valorii de achiziţie, sub valoarea impusă de
lege pentru organizarea de licitaţii;
- achiziţionării de bunuri de la intermediari, la preţuri ce conţineau adaosuri
comerciale mari, fiind înlăturaţi producătorii sau importatorii direcţi;
- efectuării de plăţi de către achizitori, în contul unor furnizori, fără ca bunurile
contractate să fi fost livrate ori să fi fost date în contul unor lucrări şi servicii executate.
Lipsa unui statut clar al proprietăţii a favorizat, de asemenea, extinderea corupţiei,
într-o perioadă în care România se află în plin proces de tranziţie.
Direcţia Naţională Anticorupţie, ca parchet specializat în combaterea
infracţiunilor de corupţie, a acţionat cu fermitate pentru realizarea investigaţiilor,
stabilirea faptelor, identificarea autorilor, efectuarea urmăririi penale şi soluţionarea cu
celeritate a tuturor cauzelor de corupţie de competenţa sa, potrivit legii.
Au fost aplicate întocmai noile dispoziţii ale Codului de procedură penală67 şi
Constituţiei României cu privire la reţinerea, arestarea învinuiţilor şi inculpaţilor,
efectuarea percheziţiilor e.t.c., respectându-se prevederile legale referitoare la dreptul la
apărare, garanţiile procesuale, prezumţia de nevinovăţie şi tratamentul uman aplicat celor
cercetaţi. Concomitent cu activitatea de consolidare a structurii, de selectare a
67 Theodoru, G. – Tratat de drept procesual penal, Editura Hamangiu, Ediţia a II-a, Bucureşti, 2008; Noul
cod de procedură penală
70
personalului şi de formare a unor echipe eficiente, Direcţia Naţională Anticorupţie a
realizat acţiuni operative complexe, unele finalizate cu surprinderea în flagrant a unor
persoane având funcţii importante, care au săvârşit infracţiuni grave de corupţie.
Având în vedere că fenomenul corupţiei, în special al marii corupţii, are un
impact direct asupra dezvoltării economice şi sociale, că distruge beneficiile potenţiale
ale pieţei libere, distorsionează regulile economiei de piaţă şi diminuează capacitatea
organismelor statului în prevenirea şi combaterea acestuia, a fost creat un cadru eficient
de monitorizare operativă a zonelor şi sectoarelor de activitate cu potenţial criminogen în
materia corupţiei, s-au identificat sursele de informaţii, care au fost verificate cu atenţie,
pentru declanşarea investigaţiilor penale.
Au fost evidenţiate legăturile existente între criminalitatea organizată şi corupţie.
Structurile criminalităţii organizate utilizau corupţia ca mijloc de asigurare a
protecţiei activităţii lor ilicite, ascunzând sumele de bani astfel obţinute, cu ajutorul unor
complicate scheme financiare de spălare a banilor.
5.2.3 Combaterea infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale
Comunităţilor Europene
Prin ordin al procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a fost înfiinţat,
în cadrul Secţiei de combatere a corupţiei, Serviciul de combatere a infracţiunilor de
corupţie împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, care este specializat
în anchete şi operaţiuni de monitorizare şi investigare a infracţiunilor comise împotriva
intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, prevăzute în Secţiunea 41 a
Capitolului 3 din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea
faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare.
Serviciul (alcătuit din 3 procurori, 5 ofiţeri de poliţie şi 3 grefieri) a efectuat
urmărirea penală în cauzele privind infracţiuni împotriva intereselor financiare ale
Comunităţilor Europene, prevăzute în Legea nr.78/2000, a făcut investigaţii în legătură cu
modul de utilizare a resurselor financiare constituite, precum şi cu privire la activitatea
71
structurilor cu atribuţii de gestionare a contribuţiilor financiare ale Comunităţilor
Europene, şi a aplicat măsuri asigurătorii pentru recuperarea prejudiciilor.
La solicitarea O.L.A.F., procurorul şef al serviciului a fost desemnat, prin Ordinul
nr.68/2004 68 al procurorului şef departament, să realizeze activităţile specifice
coordonatorilor de training în domeniul protecţiei intereselor financiare ale Comunităţilor
Europene.
Anual se efectuează o evaluare a necesarului de training, care se comunică
instituţiilor europene.
În anul 2005, procurori, ofiţeri de poliţie judiciară şi specialişti au participat la
programe de perfecţionare şi la stagii de pregătire/instruire în domeniul luptei antifraudă,
organizate de către O.L.A.F., în Slovacia, Estonia, Letonia şi Belgia.
Departamentul pentru Luptă Antifraudă din cadrul Guvernului României şi
Direcţia Naţionala Anticorupţie au perfectat un protocol de colaborare, care asigură o mai
bună cooperare interinstituţională, în vederea protecţiei efective a intereselor financiare
ale Uniunii Europene în România.
S-au pus bazele unei metodologii de investigare a unor fapte de corupţie ori
conexe acestora, prevăzute de Legea nr.78/2000, în legătură cu obţinerea şi utilizarea de
fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene, în funcţie de tipul programului de
finanţare (PHARE, ISPA, SAPARD, programe comunitare).
Urmare modificării şi completării art.13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr.43/2002 prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005, modificată şi
completată, Direcţia Naţională Anticorupţie este competentă să efectueze urmărirea
penală în toate cauzele privind infracţiuni împotriva intereselor financiare ale
Comunităţilor Europene (indiferent de calitatea persoanelor şi de valoarea pagubei).
În anul 2005, Serviciul de combatere a infracţiunilor de corupţie împotriva
intereselor financiare ale Comunităţilor Europene a efectuat urmărirea penală în 43 de
68 www.pna.ro
72
cauze69, din care a soluţionat 19 (5 cauze cu 7 inculpaţi, prin rechizitoriu, iar 14, cu
soluţii de netrimitere în judecată).
Astfel, spre exemplu, în dosarul nr.200/P/2004, prin rechizitoriul din 4 iulie 2005,
s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei Ţepoi Magda (preşedinte al Camerei de
Comerţ a Regiunii Unu Nord - Est România), pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de
art.20 C.pen. raportat la art.181 alin.(l) şi (3) şi art.182 alin.(l) şi (2) din Legea nr.78/2000.
S-a reţinut că inculpata, în calitate de responsabilă pentru implementarea
Proiectului „Dezvoltarea resurselor umane în contextul restructurării industriale”, din
cadrul Programului „PHARE 2000” finanţat de Comunitatea Europeană, a prezentat
documente cu conţinut incomplet şi inexact, în scopul obţinerii sumei de 52.931,2 euro,
reprezentând fonduri PHARE, finanţate din bugetul general al Comunităţilor Europene.
De asemenea, inculpata, pe parcursul perioadei iunie 2003 - aprilie 2004, a
schimbat, în mod repetat, destinaţia fondului alocat de Ministerul Integrării Europene
pentru implementarea proiectului, până la concurenţa sumei de 132.991,73 euro, obţinute
din bugetul general al Comunităţilor Europene.
În toate cauzele în care s-au întocmit rechizitorii, au fost luate măsuri asigurătorii,
pentru recuperarea prejudiciilor cauzate de inculpaţi, prin activitatea infracţională
desfăşurată.
Dosarele serviciului s-au format ca urmare a sesizărilor din oficiu, a sesizărilor
O.L.A.F. şi ale Departamentului pentru Luptă Antifraudă, precum şi a materialelor
provenite de la serviciile de informaţii, de la Agenţia SAPARD din cadrul Ministerului
Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, de la Ministerul Finanţelor Publice şi
Ministerul Integrării Europene.
S-a realizat o bună colaborare cu Direcţia de Operaţiuni şi Investigaţii din cadrul
O.L.A.F., procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie întâlnindu-se cu investigatorii
acestei instituţii europene pentru realizarea unui schimb util de informaţii, în scopul
soluţionării cu celeritate a dosarelor având ca obiect deturnarea de fonduri externe.
69 DNA – Raportul activităţii desfăşurate în anii 2002, 2003, 2004, 2005; DNA – Buletin documentar pe
anii 2003-2006
73
Conform Strategiei naţionale de luptă antifraudă pentru protecţia intereselor
financiare ale Uniunii Europene în România, aprobată prin Hotărârea Guvernului
nr.793/200570 , Direcţia Naţională Anticorupţie va fi conectat la Sistemul Informatic
Antifraudă (A.F.I.S.) al Comisiei Europene, pentru facilitarea cooperării internaţionale în
domeniul combaterii fraudei, precum şi pentru asigurarea unui schimb rapid de informaţii
între instituţiile implicate în derularea, implementarea şi monitorizarea utilizării
fondurilor de preaderare, structurale şi de coeziune.
70 www.pna.ro; www.clr.ro
74
CAPITOLUL VI Activitatea de cooperare internațională în domeniul combaterii
corupției
6.1 Angajamentele României pentru aderarea la Uniunea Europeană şi
măsurile luate de Direcţia Naţională Anticorupţie
În contextul negocierilor purtate de România cu Comisia Europeană, pe Capitolul
24 „Justiţie şi Afaceri Interne”71, lupta împotriva corupţiei a fost unul din subiectele
sensibile care au fost urmărite îndeaproape şi cu un interes aparte de forurile europene,
închiderea acestui capitol a fost condiţionată de introducerea unei clauze de salvgardare
speciale pentru România, care poate duce la amânarea aderării României la Uniunea
Europeană, în cazul constatării unor deficienţe serioase în îndeplinirea vreunuia din cele
7 angajamente menţionate în Documentul de Poziţie Comună al Uniunii Europene.
Unul din cele 7 angajamente vizează accelerarea luptei împotriva corupţiei, cu
precădere a corupţiei la nivel înalt.
Clauza, mai sus-menţionată, a fost preluată în Tratatul de Aderare a României şi
Bulgariei la Uniunea Europeană, semnat la Luxemburg la 25 aprilie 2005.72
În vederea îndeplinirii angajamentelor de către România, Comisia Europeană a
elaborat, la începutul anului 2005, un mecanism de monitorizare, care se referea la:
- angajamentele rezultate din negocierile de aderare, precum şi măsurile luate de
autorităţile române, care comunică periodic Comisiei Europene, Consiliului European şi
statelor membre (menţionate în tabelul de monitorizare);
- transmiterea, Consiliului European, a unor rapoarte semestriale privind măsurile
luate pentru îndeplinirea angajamentelor de către autorităţile române;
71 www.ier.ro; www.guv.ro; www.europarl.europa.eu
72 www.guv.ro
75
- trimiterea în România a unor misiuni de evaluare (peer reviews), generale sau
tematice, pe domenii de activitate, inclusiv în legătură cu combaterea corupţiei, pentru
verificarea în situ a informaţiilor transmise prin rapoarte.
În cursul anului 2005, Direcţia Naţională Anticorupţie a urmărit îndeplinirea
angajamentelor asumate în procesul de pregătire a aderării la Uniunea Europeană şi a
recomandărilor conţinute în rapoartele misiunilor de evaluare, comunicând periodic
rezultatele obţinute.
Documentul de Poziţie şi, subsecvent, Tratatul de Aderare au stabilit, în mod
sintetic, pentru Direcţia Naţională Anticorupţie, următoarele cerinţe:
a) accelerarea considerabilă a luptei împotriva corupţiei şi, în special,
împotriva corupţiei la nivel înalt; aplicarea riguroasă a legislaţiei anticorupţie în vigoare;
independenţa efectivă a D.N.A.; transmiterea anuală, începând cu noiembrie 2005, a unui
Raport convingător privind activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie în lupta împotriva
corupţiei la nivel înalt (track record);
b) primirea, de către Direcţia Naţională Anticorupţie, a resurselor financiare,
umane şi de formare profesională, precum şi a echipamentului necesar, pentru a-şi putea
îndeplini atribuţiile prevăzute de lege.
Alte cerinţe, vizând intensificarea şi perfecţionarea luptei împotriva corupţiei, au
fost adresate deopotrivă atât Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cât şi celorlalte structuri cu
competenţe în lupta împotriva corupţiei, sau presupuneau măsuri guvernamentale ori
legislative şi aveau în vedere:
- revizuirea procedurii penale, pentru a se asigura că toate cazurile de corupţie vor
fi rezolvate într-o manieră transparentă şi rapidă, în vederea garantării unor sancţiuni
adecvate, care să aibă un efect descurajant;
- reducerea numărului de structuri cu competenţe în prevenirea sau investigarea
faptelor de corupţie, în vederea evitării suprapunerilor;
- obţinerea de rezultate substanţiale în domeniul prevenirii şi luptei împotriva
corupţiei în administraţia publică, în sistemul judiciar şi în cadrul altor instituţii publice;
76
- asigurarea luptei eficiente împotriva corupţiei la nivel înalt, mai ales în cazul în
care aceasta se află în conexiune cu crima organizată.
Misiunea de experţi (peer review) în domeniul „Justiţiei şi Afacerilor Interne”73,
care a evaluat D.N.A. a apreciat, pe de o parte, caracterul specializat şi vizibilitatea
puternică a Directiei Naţionale Anticorupţie şi a făcut o serie de observaţii critice şi
recomandări privind eficienţa activităţii sale, de combatere a corupţiei, precum şi
independenţa sa investigativă.
Pentru îndeplinirea angajamentelor, în legătură cu activitatea Direcţiei Naţionale
Anticorupţie, au fost adoptate, pe de o parte, măsuri legislative şi guvernamentale iar, pe
de altă parte, au fost dispuse măsuri organizatorice, de către conducerea departamentului,
în special în a doua parte a anului 2005.
Astfel, în cursul lunii septembrie 2005, conducerea Direcţiei Naţionale
Anticorupţie a evaluat74 activitatea şi conduita procurorilor şi a celorlalte categorii de
personal, care s-a finalizat cu revocarea unui număr de 15 procurori (din care, 1 procuror
şef adjunct secţie, 1 procuror şef serviciu, 4 procurori şefi servicii teritoriale) şi 17 ofiţeri
de poliţie judiciară.
O atenţie deosebită a fost acordată numirii şi promovării în funcţii de procuror,
ofiţer de poliţie judiciară, specialişti, precum şi în alte funcţii, a persoanelor cu o bună
pregătire profesională şi o conduită morală ireproşabilă, cu depline capacităţi de a lua
decizii şi de a-şi asuma răspunderea.
S-au făcut numeroase propuneri de modificare a legislaţiei, în special a
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie,
care au fost promovate de Ministerul Justiţiei.
Au fost luate, de asemenea, măsuri ferme pentru efectuarea cu celeritate a
urmăririi penale în cauzele de mare corupţie, cu precădere în cele în care infracţiunile au
fost săvârşite de înalţi demnitari ori prin care au produs mari pagube avutului public.
73 www.guv.ro; www.pna.ro; Raport monitorizare, mai 2006
74 Idem
77
În luna noiembrie 200575, respectându-se angajamentul prevăzut în Documentul
de Poziţie la Uniunea Europeană, D.N.A. a transmis Comisiei Europene un set de
documente (track record) privind activitatea desfăşurată în combaterea corupţiei la nivel
înalt. Toate aceste aspecte au cântărit mult la încheierea raportului de monitorizare din
luna mai 2006. Au fost evidenţiate în special rezultatele obţinute în ceea ce priveşte lupta
împotriva spălării banilor. Conform rapoartelor, în anul 2005, 11 persoane au fost
condamnate pentru spălare de bani, dintre care la două persoane condamnările sunt
definitive. De asemenea, pe rolul instanţelor sunt în prezent 15 alte dosare, privind alţi 39
de inculpaţi. Cu toate acestea, eficacitatea luptei împotriva spălării banilor, continuă să
fie viciată de către corupţie, crimă organizată şi economie subterană. Încă lipsesc
prevederi ale legislaţiei secundare necesare implementării eficiente a legii de combatere a
spălării banilor, nu constituie încă o practică cercetarea şi condamnarea infracţiunii de
spălare de bani ca o infracţiune independentă. În continuare este necesară o îmbunătăţire
a trak-record-ului de implementare a legislaţiei de combatere a spălării banilor şi a
finanţării actelor de terorism, cu excepţia sectorului bancar şi a sectorului valorilor
imobiliare. Sunt necesare resurse financiare suplimentare şi expertiza, în special analişti
financiari, în instituţii relevante precum poliţie, parchete şi instanţe pentru o coordonare
mai bună între entităţi în susţinerea sistemului. De asemenea în ce priveşte lupta
împotriva drogurilor, eforturile pentru reducerea ofertei de droguri s-au intensificat în
perioada de raportare înregistrându-se o creştere a confiscărilor de 114% per total şi cu
452% pentru drogurile de mare risc.
De asemenea a crescut şi numărul de traficanţi de droguri condamnaţi. Punctul
Naţional Focal are un personal suficient dar este necesară îmbunătăţirea capacităţii
manageriale, constituirea unei capacităţi administrative pentru toate instituţiile implicate
în implementarea strategiei naţionale antidrog este încă incompletă, în special în diferitele
instituţii implicate în reducerea ofertei şi cererii de droguri. În ce priveşte lupta împotriva
fraudei şi corupţiei, România a sporit lupta împotriva corupţiei şi, în mod particular, a
crescut cantitatea şi calitatea unor cercetări nepartizane în cazurile de corupţie la nivel
75 www.pna.ro; Raport monitorizare, mai 2006
78
înalt. Legile anticorupţie sunt implementate mult mai riguros. Eforturile de combatere a
corupţiei şi a comportamentului inadecvat din cadrul instituţiilor de aplicare a legii au
fost intensificate. Direcţia generală anticorupţie este complet operaţională la nivel central,
iar procedura de angajare a personalului la nivel teritorial este în desfăşurare. Pe
parcursul anului 2005 un număr de aproximativ 770 de dosare referitoare la presupuse
acte de corupţie din cadrul politiei au fost inanitate Direcţiei Naţionale Anticorupţie, o
creştere cu 133% faţă de 2004, şi peste 7150 către alte parchete.
Astfel, în ceea ce priveşte lupta împotriva corupţiei la nivel înalt, noul constituit
D.N.A. a înregistrat mai multe progrese în cele 7 luni de la constituire decât în anii
precedenţi. Autoritatea Naţională a vămilor a adoptat un plan de acţiune pentru lupta
împotriva corupţiei şi în anul 2005 a înaintat 29 de dosare către parchete şi a aplicat
sancţiuni administrative în 195 de cazuri.
În continuare, cercetarea cazurilor de corupţie la nivel înalt trebuie să se
desfăşoare fără impedimente, astfel încât nimeni să nu se perceapă mai presus de lege. În
ceea ce urmează, punerea sub acuzare, judecarea, condamnarea şi sentinţele
descurajatoare trebuie desfăşurate într-o manieră susţinută. România nu s-a aliniat încă în
totalitate la prevederile celui de-al doilea Protocol al Convenţiei din 1995 privind
protecţia intereselor financiare ale Comunităţii şi nu a introdus răspunderea penală a
persoanei juridice. Per total, implementarea legislaţiei existente în domeniul luptei
împotriva corupţiei trebuie să devină mai eficientă şi sistematică. A existat o opoziţie în
Parlament împotriva altor măsuri legislative suplimentare pentru combaterea corupţiei şi
corupţia rămâne încă o problema larg răspândită în multe segmente ale societăţii. Eforturi
crescute şi concrete sunt necesare urgent în acest domeniu din partea tuturor instituţiilor
de aplicare a legii şi a membrilor sistemului judiciar.
România trebuie să urmărească în continuare obţinerea de rezultate în lupta
împotriva corupţiei la toate nivelurile; să prevină şi să combată corupţia din cadrul
instituţiilor de aplicare a legii şi să adopte legislaţia privind finanţarea partidelor politice,
să existe posibilitatea verificării declaraţiilor de avere şi să introducă răspunderea penală
79
a persoanelor juridice, domenii ce necesită acţiuni prompte în momentul de faţă pentru
soluţionarea la timp a deficienţelor pentru aderare.
Activitatea de cooperare internaţională în domeniul combaterii
corupţiei76
6.2 Cooperarea internaţională şi legătura cu instituţii similare din alte state.
Activităţi desfăşurate în domeniul integrării europene
Serviciul de programe şi cooperare internaţională a desfăşurat activităţi
diversificate şi multiple în domeniul cooperării internaţionale, a schimbului de informaţii,
a pregătirii şi participării la unele reuniuni naţionale şi internaţionale, a realizării unor
acţiuni de documentare şi protocol şi a elaborării unor materiale privind evoluţia şi
activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru întocmirea unor rapoarte ale
României în vederea integrării europene şi euroatlantice. Activitatea de cooperare
internaţională poate fi structurată pe următoarele capitole:
pregătirea şi derularea unor programe de asistenţă tehnică internaţională (Phare şi
alte programe);
organizarea unor întâlniri ale procurorului general al Direcţiei Naţionale
Anticorupţie cu oficialităţi străine;
organizarea deplasării în străinătate a unor procurori din Direcţia Naţională
Anticorupţie;
desfăşurarea unor activităţi impuse de pregătirea României pentru integrare
europeană.
- Conferinţe privind „Mass-media - parteneri sau adversari în lupta împotriva
corupţiei”
76 PNA – Raportul activităţii desfăşurate în anii 2002, 2003, 2004, 2005; DNA - Raportul activităţii
desfăşurate în anii 2002, 2003, 2004, 2005; DNA – Buletin documentar pe anii 2003-2006
80
- Conferinţa privind „Ministerul Public European”
- Conferinţa privind „Puterea judecătorească şi modelul Ministerului Public într-
un stat de drept”, etc.
De asemenea, în această perioadă de timp s-a creat cadrul desfăşurării
programului de pregătire profesională a procurorilor, poliţiştilor şi specialiştilor din
Direcţia Naţională Anticorupţie. Astfel, dacă la începutul derulării programului au fost
organizate 48 de seminarii care s-au adresat unui grup ţintă mai larg: procurori, judecători
de pe raza tuturor curţilor de apel din ţară, poliţişti şi reprezentanţi ai altor instituţii cu
competenţe în domeniul luptei împotriva corupţiei (Curtea de Conturi, Corpul de control
al primului ministru, Serviciul Român de Informaţii), restul de seminarii au fost adresate
cu precădere membrilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie. S-a stabilit un calendar de
desfăşurare a seminariilor precum şi a stagiilor de pregătire în Spania. A fost stabilită
tematica acestor seminarii urmărindu-se ca ele să aibă un caracter predominant operativ
incluzând analiza unor cazuri practice şi a metodelor de investigare a faptelor de corupţie
folosite de Parchetul Special Anticorupţie din Spania.
Un loc important l-au ocupat acţiunile privind derularea Programului „PHARE
RO 9910.05 Anticorupţie” şi pregătirea de noi programe PHARE, cele de cooperare cu
Ambasada S.U.A. şi ambasadele unor state europene (Marea Britanie, Franţa, Belgia,
Finlanda), precum şi în legătură cu programele de cooperare cu parteneri din Germania şi
Italia.
De asemenea, au fost realizate activităţi privind întocmirea şi prezentarea unor
materiale referitoare la înfiinţarea şi activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie
(solicitate de Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Justiţiei, Ministerul Integrării
Europene) şi s-au organizat întâlniri de lucru şi oficiale cu reprezentanţii unor organisme
internaţionale şi autorităţi judiciare, europene şi americane. Cunoaşterea dimensiunilor
corupţiei în fiecare ţară a făcut obiectul unor cercetări realizate de diferite organisme
internaţionale care, în final, au stabilit scări graduale sau topuri pentru contorizare acestui
fenomen.
81
Exemplificăm, în acest sens, Barometrul global al corupţiei realizat de
Transparency International, la data de 9 decembrie 2004, ca urmare a chestionării unui
număr de 1039 persoane.
Conform acestui barometru, pe o scară de la 1 la 5 (cifra 5 având semnificaţia de
„extrem de corupt”), indicele de percepţie a corupţiei din mediul politic pentru România
este 4,2.
În această materie, indicele cel mai scăzut îl are Turcia (4), iar cel mai mare,
Bulgaria, Ucraina, Israel (4,3).
Corupţia în justiţie este cotată, în România, cu un indice de 4,1, faţă de Israel, cu
2,7 şi faţă de Bulgaria şi Macedonia, cu 4,3.
Corupţia în vamă este apreciată, pentru România, cu 4,2, faţă de Franţa, cu 2,7 şi
Bulgaria, cu 4,5.
Măsurându-se îngrijorarea determinată de corupţia politică (indicele 4
reprezentând o cotă dominantă a fenomenului), România este notată cu 4, faţă de Grecia,
cu 3,2 şi faţă de Turcia, cu 3,8.
În România, conform acestui barometru, corupţia mică sau administrativă a primit
un indice de percepţie de 3,4, la extreme regăsindu-se Israel, cu 3 şi Turcia, cu 3,7.
Cuantificându-se impactul corupţiei asupra vieţii politice, indicele României este
de 3,4, la fel ca în Italia, Bulgaria, Letonia, situaţia sa fiind mai bună decât cea din
Georgia (3,6), Israel (3,5), Grecia (3,5), Polonia (3,5), dar mai defavorabilă decât cea a
Spaniei, Portugaliei şi Germaniei (3,1).
Procentul celor care au declarat că au dat mită în ultimul an în România este de
25%, ca şi în Ucraina.
În Bulgaria acest procent este de 6%, în Albania, de 30%, în Lituania şi în Moldova
(32%).
82
83
84
85
86
87
88
Prin activitatea desfăşurată, Direcţia Naţională Anticorupţie contribuie la
descoperirea şi tragerea la răspundere penală a persoanelor vinovate de comiterea unor
infracţiuni incluse în ceea ce numim marea corupţie şi corupţia medie.
După crearea acestei structuri specializate în lupta contra fenomenului corupţiei,
situaţia României, privită prin prisma acestor barometre de opinie, s-a îmbunătăţit mult.
Astfel, în 1997, în topul corupţiei realizat de Transparency International, România
ocupa locul 16 din 52 de ţări, cu nota 3,44, faţă de Nigeria, considerată ca fiind cea mai
coruptă ţară (indice - 1,76) în comparaţie cu Danemarca, ţară care era cel mai puţin
afectată de acest fenomen (9,94).
S-au întocmit şi transmis materiale, conţinând date privind constituirea, evoluţia şi
activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, ministerelor integratoare de capitole de
negocieri cu Uniunea Europeană, reprezentând contribuţiile Direcţiei Naţionale
Anticorupţie la întocmirea următoarelor documente:
- Documentul de poziţie al României pentru negocierea integrării în Uniunea
Europeană, aferent capitolului 24 (Justiţia şi Afaceri Interne), documentul complementar
şi răspunsuri punctuale la solicitările de informaţii suplimentare formulate de Comisia
Europeană;
- Documentul suport pentru Reuniunea Comisiei Parlamentare Mixte Uniunea
Europeană - România;
- Planul de măsuri prioritare al Guvernului pentru integrarea europeană;
- Raportul asupra progreselor înregistrate în pregătirea pentru aderarea la Uniunea
Europeană (octombrie 2003 - iunie 2004) şi Addendum-ul acestuia (iunie 2004 -
septembrie 2004);
- Documentul suport pentru desfăşurarea celui de al X-lea Comitet de Asociere
România - Uniunea Europeană, etc.
89
6.3 Informarea publică şi relaţiile cu presa şi si publicul
Cunoaşterea eforturilor reale şi a realizărilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie va
îmbunătăţi percepţia opiniei publice cu privire la modul în care această instituţie luptă
contra marii corupţii şi a celei medii. Percepţia opiniei publice legată de fenomenul
corupţiei este influenţată de experienţele personale şi de cazurile prezentate de mass-
media.
Există, însă, o contradicţie intre percepţia opiniei publice şi criminalitatea reală.
„Corupţia reală”, desemnând totalitatea infracţiunilor de acest gen, diferă de
„corupţia aparentă”, care se referă la infracţiunile descoperite, şi de cea numită de
criminologi „legală”, care indică totalitatea infracţiunilor pentru care s-au pronunţat
hotărâri definitive de condamnare.
Diferenţa dintre criminalitatea reală şi cea aparentă indică cifra neagră a
criminalităţii. Cifra neagră a corupţiei este greu de cuantificat.
Opinia publică are informaţii cu privire la ceea ce denumim corupţie aparentă (şi
numai o infimă parte din ceea ce se înscrie în cifra neagră o corupţiei).
Pentru a asigura o monitorizare eficientă a fenomenului corupţiei, la nivelul
întregii ţări, trebuie realizată o abordare complexă şi multifactorială a acesteia, antrenând
toate structurile cu atribuţii în prevenirea şi combaterea corupţiei, întrucât respectarea
legii nu va putea fi impusă numai de structurile judiciare.
Prin intermediul relatărilor T.V. sau a articolelor de ziar, în care erau prezentate
informaţii cu privire la existenţa şi cursul unor cauze penale de răsunet prin persoanele
implicate şi consecinţele avute, cetăţenii au sesizat eforturile Direcţiei Naţionale
Anticorupţie de a aduce la cunoştinţa opiniei publice cauzele, mecanismele şi
consecinţele corupţiei.
Strategia Naţională Anticorupţie 2005-2007(S.N.A.) stabileşte la punctul B
Domenii prioritare şi obiective, la cel de-al treilea obiectiv: campanii de informare şi
măsuri educative. Obiectivul vizează tocmai creşterea gradului de înţelegere a
mecanismului corupţiei şi stimularea unei atitudini civice anticorupţie atât a cetăţenilor
90
adulţi cât şi a tinerilor. Se apreciază că, implementarea standardelor de performanţă şi
integritate a administraţiei publice nu este posibilă decât cu ajutorul unui cetăţean
competent din punct de vedere civic, conştient de drepturile şi îndatoririle sale, precum şi
de modalităţile practice de a le realiza. În acest sens, recomandarea Auditului
independent asupra S.N.A. este tocmai derularea unor campanii de informare, în care să
fie implicate organizaţiile neguvernamentale. Sunt necesare campanii de conştientizare
privind efectele devastatoare ale corupţiei la scară largă, cunoaşterea codurilor de
conduită ale funcţionarilor publici, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor,
precum şi organizarea în scoli a cursurilor de educaţie civică anticorupţie.
91
Concluzii şi perspective
Fenomenul corupţiei caracterizează în special societăţile în tranziţie, care sunt mai
vulnerabile şi care trec printr-o stare de anomie, nefiind propriu numai societăţii
româneşti.
Corupţia are un impact direct asupra dezvoltării economice şi sociale şi distruge
beneficiile economiei de piaţă liberă.
Regulile economiei de piaţă sunt distorsionate, iar societăţile comerciale „licitează
pe comision”, pentru a obţine un contract economic profitabil.
Corupţia presupune un acord ilicit, care are la bază un proces de negociere
infracţională, pentru realizarea unor interese de natură economică în beneficiul părţilor,
din care una are calitate de funcţionar public.
Activitatea infracţională se desfăşoară, în general, în condiţii de clandestinitate şi
confidenţialitate.
Capacitatea organismelor statului, cu atribuţii în prevenirea şi combaterea acestui
fenomen, este diminuată, sub aspectul posibilităţii de a intra în posesia unor informaţii cu
valoare operativă, în timp util, de caracterul ascuns, insidios al negocierii infracţionale.
Pentru a asigura un cadru eficient de monitorizare operativă a zonelor şi
sectoarelor cu potenţial criminogen în materia corupţiei, trebuie pornit de la identificarea
surselor de informaţii şi verificarea cu atenţie a veridicităţii acestora, pentru declanşarea
investigaţiei penale.
Trecerea la economia de piaţă şi descătuşarea iniţiativei private, pe fondul unei
aparat birocratic învechit, au făcut ca fenomenul corupţiei să prolifereze într-o
multitudine de noi domenii, cum sunt, spre exemplu, cele financiar-bancare, vamale,
comerciale, al privatizării agenţilor economici cu capital de stat, etc.
De asemenea, corupţia din Poliţie, Justiţie, Aparatul de Control al Statului a pus
sub semnul întrebării capacitatea unor instituţii publice de a participa în mod efectiv la
lupta împotriva marii corupţii.
92
Relaţiile existente dintre criminalitatea organizată şi corupţie explică legătura
puternică între infracţiunile scop şi infracţiunile mijloc.
Astfel, de cele mai multe ori, structurile criminalităţii organizate utilizează
corupţia ca un mijloc de asigurare a protecţiei activităţilor ilicite.
Ascunderea sumelor de bani, provenite din actele de corupţie, se face prin
ingenioase inginerii financiare, prin spălarea banilor proveniţi din actele şi faptele de
corupţie.
Analizând fenomenul corupţiei, prin prisma numărului de persoane condamnate
pentru astfel de infracţiuni, se constată, în mod paradoxal, că, deşi numărul de
condamnaţi a fost relativ mic, corupţia a luat amploare şi a pătruns cu uşurinţă în tot mai
multe sectoare de activitate, fapt ce denotă incapacitatea organelor statului de a identifica
la timp faptele de corupţie şi de a interveni, prin intermediul actului de justiţie, pentru
contracararea acestora.
Autodenunţul, ca formă de sesizare a organelor judiciare, apare din ce în ce mai
rar şi, întotdeauna, în spatele acestuia stă un interes al autodenunţătorului, în cele mai
multe cazuri determinat de faptul că funcţionarul public nu şi-a îndeplinit obligaţia ilicită
asumată.
Dinamica luptei anticorupţie77 trebuie să vizeze componenta acţională, operativă,
şi nu numai aspectele de ordin teoretic, de evaluare.
Corupţia constituie o ameninţare pentru democraţie, pentru supremaţia dreptului,
a echităţii sociale şi a justiţiei, erodând principiile unei administraţii eficiente, subminând
economia de piaţă şi punând în pericol stabilitatea instituţiilor statului.
Societatea românească este atinsă grav de acest flagel, care merge mână în mână
cu birocraţia şi goana nebunească după avere şi putere, obţinute pe orice căi şi prin orice
mijloace, şi care afectează grav funcţionarea democratică a statului, lovind în instituţiile
sale şi, în cele din urmă, în populaţie şi în omul cinstit.
77 Stapenhurst, R. – Op. cit.; Allan, R. – Op. cit.; Drăghici, C. – Op. cit.; Diaconescu, H. – Op. cit.; Safta,
D.I. – Op. cit.; Dobrinoiu, V. – Op. cit.; Lupaşcu, D. – Op. cit.
93
Aria tot mai largă, complexitatea şi continua diversificare a formelor de
manifestare a acestui fenomen, împreună cu tendinţele de globalizare, impun abordarea
ştiinţifică şi sistematică a cauzelor, a surselor criminogene şi a efectelor criminalităţii.
Manifestarea necontrolată a corupţiei sufocă dezvoltarea economică (prin
periclitarea dezvoltării şi funcţionării corecte a pieţei), putând submina chiar legitimitatea
politică.
A devenit, astfel, din ce în ce mai dificil pentru administraţie, să rezolve
problemele curente, sociale sau economice, prin normele existente.
Fenomenul corupţiei este cvasiinstituţionalizat, astfel încât acesta nu se poate
combate luptând pur şi simplu împotriva lui, oricâte instituţii noi s-ar înfiinţa.
Premisa de la care trebuie să se plece, în stoparea şi diminuarea faptelor de
corupţie, constă în obţinerea unei stabilităţi economice, consolidarea unei economii
funcţionale de piaţă şi democratizarea întregii vieţi sociale.
Una dintre principalele cauze ale prezenţei şi perpetuării corupţiei, mai ales în
justiţie, este lipsa unui cadru legislativ, coerent şi stabil, magistraţii fiind confruntaţi cu
un volum foarte mare de cauze, în care sunt incidente prevederile mai multor legi,
conţinând dispoziţii confuze şi chiar contradictorii, neclare şi fără rigoare juridică.
Deşi asistăm la o tendinţă evidentă de descentralizare, pe termen mediu, se
observă însă şi presiuni de concentrare şi centralizare a deciziei, care încalcă principiul
separaţiei între cei care stabilesc regulile de joc şi cei care îl practică, iar acest lucru se
întâmplă în cadrul aceleiaşi puteri în stat.
Unele ministere au devenit veritabili agenţi economici sau adevărate companii
naţionale. în subordinea, coordonarea şi sub autoritatea acestora au fost trecute liste
întregi de societăţi comerciale, companii naţionale, regii autonome, agenţii etc, cu
finanţare încrucişată, de la buget şi extrabugetară. Aceste ministere patronează achiziţii,
importuri, distribuţie, producţie şi servicii, pe baza unor comenzi de stat.
Cauza principală a corupţiei în România este de ordin moral. Ea nu rezidă doar în
nivelul de trai scăzut.
94
Marea corupţie, ca principal factor de risc pentru securitatea naţională, este un
serios semnal de alarmă.
Un sector cu potenţial criminogen este cel bugetar, în special în domeniul
utilizării fondurilor şi alocaţiilor bugetare, unde se pot efectua achiziţii publice de
produse, lucrări şi servicii la preţuri şi tarife mult superioare faţă de valoarea de piaţă, sau
se pot direcţiona preferenţial achiziţiile publice către societăţi comerciale ai căror
ordonatori de credite sau organizatori de licitaţii sunt interesaţi, în mod direct sau indirect.
Pe de altă parte, combaterea fenomenului social al corupţiei este indisolubil legată
de prevenirea acestuia.
O strategie eficientă împotriva corupţiei are la bază prioritatea activităţilor de
prevenire faţă de cele de reprimare, deoarece acestea din urmă presupun o contaminare
preexistentă a mediului social, precum şi acţiuni complexe şi îndelungate, cu costuri mari
şi rezultate graduale.
Astfel, corupţia a fost şi poate fi limitată, în continuare, mai ales prin măsuri cu
caracter social, economic şi politic. De asemenea, măsuri pentru consolidarea economiei
de piaţă funcţionale, asigurarea stabilităţii instituţiilor publice, adoptarea unei legislaţii
coerente şi complete pot contribui la consolidarea stării de legalitate.
Am putea exemplifica prin situaţia notarilor publici din România, domeniu în care,
chiar de la început, statutul a fost acela al unei funcţii autonome, iar activitatea a fost
organizată în cadrul birourilor notarilor publici. Din această cauză, de la înfiinţarea sa şi
până în prezent, Direcţia Naţională Anticorupţie nu a dispus trimiterea în judecată a
vreunui notar public.
Conform legislaţiei specifice, Direcţia Naţională Anticorupţie are atribuţii privind
efectuarea de studii referitoare la cauzele care generează şi condiţiile care favorizează
corupţia, fără a avea, însă, la dispoziţie instrumentele legale specializate în acest scop. De
aceea, în perioada următoare, în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie se urmăreşte
înfiinţarea unui compartiment pentru prevenirea corupţiei, care să dispună de personalul
necesar (specialişti în criminologie şi sociologie) şi care, pe baza datelor criminologice
rezultate din activitatea de urmărire penală, să prezinte, conform legii, propuneri concrete
95
în vederea eliminării cauzelor care generează şi a condiţiilor care favorizează corupţia,
precum şi pentru perfecţionarea legislaţiei în domeniu.
Fenomenul corupţiei este universal şi nu este propriu numai societăţii româneşti.
El caracterizează în mod special societăţile în tranziţie, care sunt mai vulnerabile.
Corupţia din aparatul de stat creează dificultăţi capacităţii instituţiilor de a
participa efectiv la lupta împotriva corupţiei.
Evaluând statistic starea infracţională ce ţine de domeniul corupţiei constatăm, în
mod paradoxal, că deşi numărul de condamnaţi este relativ mic, fenomenul corupţiei ia
amploare şi pătrunde cu uşurinţă în tot mai multe sectoare sociale.
Pentru a monitoriza eficient corupţia la nivelul întregii ţări trebuie să realizăm o
abordare multifactoriaiă, cuprinzând pentru aceasta capacitatea şi competenţele tuturor
structurilor de stat cu atribuţii în domeniu.
Sectoarele cele mai grav afectate de fenomenul corupţiei, aşa cum rezultă din
baza de date a structurilor anticorupţie sunt: Administraţia Publică, Direcţia Generală a
Vămilor, Grada Financiară, mediul de afaceri, poliţia, autoritatea judecătorească.78
Din această cauză cooperarea între Direcţia Naţională Anticorupţie şi unele din
structurile menţionate nu este operaţional. Cu toate acestea, Direcţia Naţională
Anticorupţie a decis să iniţieze într-o perspectivă apropiată ample operaţiuni anticorupţie,
bine fundamentate şi care să implice participarea tuturor instituţiilor statului cu atribuţii
în prevenirea şi combaterea acestui fenomen.
O direcţie importantă a activităţii procurorilor din structurile anticorupţie o va
constitui, ca şi până în prezent, luarea, în toate cauzele penale aflate în lucru, a măsurilor
asigurătorii, în vederea recuperării prejudiciilor cauzate sau confiscării bunurilor şi
valorilor rezultate în urma comiterii de infracţiuni.
Activitatea de cooperare internaţională se va axa în continuare pe pregătirea şi
derularea unor programe de asistenţă tehnică internaţională, organizarea unor întâlniri cu
oficialităţi străine, deplasarea în străinătate a unor procurori din structurile anticorupţie,
78 www.guv.ro; Raport monitorizare mai 2007
96
cât şi desfăşurarea unor activităţi, impuse de pregătirea României pentru integrarea
europeană.
Pentru temperarea corupţiei, care poate afecta chiar siguranţa naţională a
României, trebuie să se asigure în primul rând o stabilitate economică, să se consolideze
o economie funcţională de piaţă, să se realizeze integral Planul naţional de luptă
împotriva corupţiei, să se democratizeze întreaga viaţă socială.
Putem afirma cu certitudine că deşi corupţia este în acest moment un fenomen
organizat, specializat şi profesionalizat, statul a creat instrumentele necesare pentru o
acţiune fermă, de prevenire şi combatere a acestor fapte.
Evaluarea dinamicii fenomenului infracţional în materia corupţiei constata că,
modul de operare, metodele şi mijloacele de autoprotecţie pe care funcţionarii publici
coruptibili le utilizează pentru a-şi continua nestingheriţi activitatea de obţinere de
venituri ilicite, se schimbă de la o zi la alta în funcţie de metodele de investigare utilizate
de anchetatorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Acest aspect relevă dificultatea
sarcinilor care revin D.N.A., şi evidenţiază totodată faptul că în general în România
corupţia a devenit un fenomen aproape sistemic, în care sunt implicaţi indivizi cu legături
strânse de complicitate, tăinuire şi acoperire reciprocă, în scopul satisfacerii unor interese
materiale.
Pentru a aborda o strategie optimă, tactici şi tehnici moderne de monitorizare şi
investigare a cauzelor de corupţie, Direcţia Naţională Anticorupţie are în vedere crearea
şi perfecţionarea într-o perioadă cat mai scurtă de timp a infrastructurii investigative
proprii, constând în:
Dezvoltarea bazei de date organizată pe criterii de selecţie operativă a datelor şi
informaţiilor înglobate în sistem;
Accesul rapid la datele stocate în evidenţele Registrului Comerţului; Evidenţa
informatizată a persoanei; Administraţia financiară; Direcţia Generală a Vămilor, Poliţia
de Frontieră;
Stabilirea unor proceduri de verificare rapidă în. condiţiile legii a datelor şi
informaţiilor protejate de secretul bancar;
97
Constituirea unui sistem de evidenţă M.Op. (modul de operare) - bazat pe
informaţii certificate, care relevă modul de operare, întinderea reţelelor infracţionale, a
legăturilor dintre membrii acestora precum şi persoanele de sprijin care le pot oferi
protecţie prin presiuni sau intervenţii asupra organelor judiciare;
Determinarea rapidă a sistemului folosit pentru reciclarea banilor proveniţi din
acte şi fapte de corupţie şi a bunurilor achiziţionate cu aceşti bani.
Cum în legislaţia românească nu există o definire a noţiunii de corupţie şi nici o
reglementare de sine stătătoare a infracţiunilor de corupţie se impune o reglementare
distinctă a faptelor de corupţie, cu instituirea unor măsuri adecvate de prevenire şi
combatere a tuturor faptelor ce se pot circumscrie noţiunii de corupţie.
În concluzie, pentru a-şi atinge scopurile, ofensiva împotriva corupţiei trebuie să
se desfăşoare concomitent în mai multe planuri. În primul rând ea implică depistarea şi
cercetarea faptelor de corupţie care constituie infracţiuni precum şi a faptelor care fără a
fi o infracţiune de corupţie, constituie fapte penale ce pot constitui premise ale corupţiei
sau pot ascunde fapte de corupţie - respectiv exercitarea defectuoasă a atribuţiilor de
serviciu sau implicarea interesului personal în exerciţiul funcţiei. Simultan, prin mijloace
de ordin administrativ, normativ, disciplinar, trebuie asigurat un cadru care să reducă
oportunităţile de săvârşire a unor fapte de corupţie cu caracter penal sau nepenal. Dacă
prima cauză a corupţiei o reprezintă carenţele cadrului instituţional şi normativ, a doua
cauză - cu un caracter dinamic, o constituie implicarea interesului personal şi exercitarea
abuzivă a atribuţiilor de către funcţionarii publici. Măsurile de ordin preventiv acţionează
asupra ambelor laturi a surse corupţiei, pe când justiţia, sancţionează persoana care a
săvârşit o infracţiune de corupţie. Cheia luptei anticorupţie este deci îmbinarea măsurilor
preventive cu cele represiv penale, căci represiunea fără prevenţie nu are finalitate iar
prevenţia fără represiune rămâne fără eficienţă.
Investigarea corupţiei, în mod ştiinţific trebuie sa urmărească stabilirea
complexului criminogen care alimentează creşterea fenomenului, a factorilor de risc şi
98
oportunităţilor care determină şi favorizează săvârşirea acestor infracţiuni şi evidenţierea
soluţiilor de control:
- identificarea punctelor de vulnerabilitate în domeniile esenţiale ale vieţii
economice şi sociale;
- evaluarea instrumentelor legale actuale, de prevenire a eficienţei şi
adaptabilităţii lor;
- evaluarea periodică a dimensiunii şi complexităţii fenomenului corupţiei, prin
integrarea corelată, a datelor statistice, a anchetelor de victimizare şi sondajelor de
percepţie.
Apreciem ca esenţială şi indispensabilă utilizarea unei viziuni ştiinţifice coerente
care să orienteze măsurile de control a corupţiei, atât de natură preventivă cât şi cele
represive. Astfel se pot nu numai alege cele mai adecvate instrumente preventive, dar
eficienţa acţiunii lor poate fi verificată cu o anume precizie.
Articularea aspectului represiv şi a celui preventiv, indiferent de forma şi nivelul
social de manifestare a corupţiei, credem că este singura posibilitate de a introduce bazele
unui control adecvat al acestui fenomen.
99
BIBLIOGRAFIE
- Alex Mihai Stoenescu, Istoria loviturilor de stat în România, 1821-1999, voi. 3, Cele
trei dictaturi, RAO, 2002
- A. Pavelescu,, Magistratura împotriva statului de drept, Editura Ziua, Bucureşti, 2003
- Academia Romana – Insitutul de cercetarii juridice , Explicatii teoretice ale Codului de
procedura penala romana – partea speciala, Editura ALL BECK, 2003
- Allan, P., Empirical Knowledge on Strategies for Coruption Control, Amsterdam, 1992
- Boroi Alexandru, Grorunescu Mirela, Popescu Mihaela, Dictionar de drept penal,
Editura ALL BECK, 2004
- Corneliu Cosmin, Tranziţia la vecini. Noua elita conducătoare din Europa de Est.
Capitalism de sus în jos, în „Lumea magazin" nr. 10/2003
- Cr. Troncotă, Duplicitarii - o istorie a Serviciilor de Informaţii şi Securitate ale
regimului comunist din România, Editura Elion, Bucureşti, 2003
- Carjan Lazar, Criminalistica, Editura Phobos, 2005
- Cristian Tudor Popescu, Românii, mizeria şi moartea, în „Adevărul" din 15 martie 2004
- Diaconescu Horia, Infractiunile de coruptie si cele asimilate sau in legatura cu acestea,
Editura ALL BECK, 2005
- Draghici Constantin, Metode si tehnici moderne de cercetare si identificare
criminalistica, Editura Lumina Lex, 2006
- Ezra Suleiman, Henri Mendras, Recrutarea elitelor în Europa
- Emil Dinga, Cauzele blocării reformei, „Ziua economică", 10 iulie 2004
- Francis Fukuyama, Marea ruptură. Natura umană şi refacerea ordinii sociale, Gabriel A.
Almond,
- G. Eyal, I. Szelenyi, E. Townsley, Noua elită conducătoare din Europa de Est, Editura
Omega, Bucureşti, 2001
100
- Hasanov Eldar H, Lupta impotriva infractionalitatii legate de droguri. Aspecte de drept
international si comparat
- Iablocov N.P., Criminalistica, Editura BEK, Moscova, 1996
- Lupascu Dan, Ghid de bune practici in maerie penala, Editura Universul juridic, 2004
- Mrejeru T., Infractiunile de coruptie.Aspecte teoretice si practice, Editura ALL BECK,
2000
- Musil Robert, Mic dictionar de gandire politica liberala, Editura Humanitas, 2004
- Sever Voinescu, Un ambasador de care am avut nevoie, în „Evenimentul zilei" nr.
3788 din 10 iulie Sidney Verba, Cultura civică, Editura Du style, Bucureşti, 19962004
- Safta, Dan Ionel, Infractiunile de coruptie, Editura ALL BECK, 2005
- Sorin Adam Matei, Boierii minţii. Intelectualii români între grupurile de prestigiu şi
piaţa liberă a ideilor, Compania, 2004, p. 179
- Stanciu Emilian, Tratat de criminalistica, Editura Universul juridic, 2004
- Stancu Emilian, Criminalistica, Editura ACTAMI, Bucuresti, 2002
- Stapenhurst Rick Kpundeh, Sahr J., Coruptia si combaterea ei, Casa de editura Irecson,
2003
- Stelzer, E., criminalistica, vol. 1, editura stintiifica germana, berlin, 1997
- suciu camil, criminalistica, editura didactica si pedagogica, bucuresti, 1972
- theodoru grigore, tratat de drept procesual penal, editura hamangiu, bucuresti, 2008
- toader tudorel, drept penal – parte speciala, editura hamangiu, bucuresti, 2008
- Vladimir Paşti, Sociologie politică, Editura Ziua, 2004.
- Volonciu nicolae, tratat de drept procesual penal, editura paidea, bucuresti, 2005
- Hotărârea Guvernului nr. 1065 din 25 octombrie 2001, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 728 din 15 noiembrie 2001
- Directia nationala anticoruptie – buletin documentar – colectiile pentru anii 2003-2006
- Parchetul national anticoruptie – raport privind activitatea desfasurata in anul 2002
- Parchetul anticoruptie – raport privind activitatea activitatea desfasurata in anul 2003
- Parchetul anticoruptie – raport privind activitatea desfasurata in anul 2004
- Parchetul anticoruptie – raport privind activitatea desfasurata in anul 2005
101
- Parchetul anticoruptie – raport privind activitatea desfasurata in anul 2006
- Revista dreptul, colectiile pentru anii: 2002 – 2007
1. www.pna.ro
2. www.mpublic.ro
3. www.guv.ro
4. www.mie.ro
5. www.clr.ro
6. www.presidency.ro
7. www.mai.gov.ro
8. www.politiaromana.ro