IZVOARE IN DESERT366 lecturi devoționale

zilnice

L.B. COWMANEDITATE DE JAMES REIMANN

T R A D U C E R E AANA SI DANIELA DOMAINSCH I

1 Ianuarie Țara pe care o veți stăpâni este o tara cu munți și văi care se adapă din ploaia cerului este o țară de care îngrijește Domnul Dumnezeul Tău și asupra căreia domnul Dumnezeul tău are neîncetat ochii de la începutul până la sfârșitul anului (Deutoronom 11:11-12).

Astăzi suntem în pragul necunoscutului. Înaintea noastră avem un an nou și vom intra în posesia lui. Cine știe de ce vom da? Ce experiențe noi ne vor ieși în cale? Ce nevoi vor mai apărea? În ciuda nesiguranței ce ne stă în față avem un mesaj care ne mângâie și ne înveselește de la Tatăl nostru ceresc de care îngrijește Domnul Dumnezeul tău; și asupra căreia Domnul are neîncetat ochii de la începutul până la sfârșitul anului

Domnul este sursa noastră de aprovizionare. În El sunt izvoare, fântâni și râuri care nu pot fi oprite și nu vor seca niciodată. Celor care sunt îngrijorați Tatăl ceresc le face o promisiune plină de indurare: dacă El este Sursa noastră de indurări, îndurarea nu ne va părăsi niciodată. Nicio arșița sau secetă nu pot seca râul ale cărui izvoare înveselesc cetatea lui Dumnezeu (Psalmul 46.4).

Totuși țara pe care o vom lua în stăpânire este o țară plină cu vai și cu munți. Nu este peste tot șes și peste tot vale. Dacă viața ar fi mereu liniștită și regulată, plictisitorul banal ne-ar trage în jos. Avem nevoie de văi și de munți. Munții colectează apa de ploaie pentru sute de văi roditoare. Și la fel este și cu noi! Greutățile pe care le întâmpinăm pe munți ne conduc la tronul de har și aduc ploi de binecuvântare. Da, munții, munții reci și aparent neroditori ai vieții, de care ne mirăm și ne plângem, ei aduc ploile. Câți oameni n-au pierit în valea pustiului, îngropați sub nisipul lui auriu, oameni care ar fi trăit bine pe munți? și câți n-ar fi fost uciși de frig, distruși de vânt și devastați de roadele lor, dacă n-ar fi fost munții - impetuoși, abrupți, colțuroși și atât de greu de urcat? Munții lui Dumnezeu sunt o protecție binecuvântată pentru poporul Său împotriva vrăjmașilor lor!

Nu putem vedea ce pierdere, ce necaz și ce încercări au loc. Trebuie doar să ne încredem. Tatăl vine aproape ca să ne ia de mână și să ne conducă astăzi pe drumul nostru. Va fi un An Nou bun și binecuvântat! El ne duce pe drumuri necunoscute;El ne duce în sus, deși pășim cu greu,Deși adesea leșinăm sau șovăim pe cale,Deși furtuni și întuneric adesea acoperă ziua;Totuși, când norii se duc,Știm că El ne conduce mai departe. El ne conduce prin toți anii de îngrijorări;Dincolo de speranțele noastre deșarte, de îndoieli și de temeri,El ne îndrumă pașii prin încâlceala labirintuluiPlin de pierderi, de necazuri și de zile înnourate;Știm că voia Lui se face;Și El ne conduce mai departe

Nicholaus Ludwig Zinzendorf

2 IanuarieOdăile, cu cât erau mai sus, cu atât erau mai încăpătoare, și te suiai la ele ocolind; căci te suiai împrejurul casei pe o scară șerpuitoare. Astfel era mai mult loc, ca lărgime, în partea de sus a casei, și din catul de jos te suiai în catul de sus prin cel de la mijloc. (Ezechiel 41:7)

Tot mai sus să fie înaintarea ta: Pentru aceasta mă rog astăzi;Tot mai sus pe parcursul anilor Și-a anotimpurilor care trec.

Tot mai sus în acest an care vine, Calea ta este neumblată;Tot mai sus să călătorești mereu, Lângă Salvatorul tău.

Tot mai sus și când vine necazul, și încercările îți frâng inima;Tot mai sus ele să-ți înalțe sufletul, Ca să umbli cu Hristos de o parte.Tot mai sus până se va ivi ziua și umbrele toate vor fugi;

Tot mai sus până te vei trezi în Cer, și vei sta înaintea tronului.

Nu ar trebui niciodată să fim mulțumiți să ne odihnim în cețurile văii, când piscul muntelui Tabor ne așteaptă. Ce pură este roua de pe dealuri, ce proaspăt este aerul de munte, ce bogată este hrana și băutura celor care locuiesc sus, ale căror ferestre privesc spre Noul Ierusalim! Mulți sfinți se mulțumesc cu un trai ca al minerilor, care nu văd niciodată soarele. Fețele le sunt brăzdate de lacrimi, când ar fi putut să fie unși cu untdelemn ceresc. Sunt convins că foarte mulți credincioși suferă într-o temniță, când ar putea să se plimbe pe acoperișul unui palat, admirând peisajul luxuriant și Libanul. Treziți-vă, credincioși, din starea voastră umilă! Îndepărtați de la voi lenea, apatia, indiferența, sau orice împiedică dragostea voastră curată pentru Hristos. El să vă fie Izvorul, Centrul și Singurul care vă înconjoară cu orice desfătare a sufletului. Refuzați să mai fiți câtuși de puțin satisfăcuți cu realizările voastre limitate. Aspirați către o viață mai înaltă, mai nobilă, mai împlinită. Tot mai sus spre cer! Mai aproape de Dumnezeu!

Charles H.Spurgeon Vreau să escaladez ultima înălțime,Și să prind o scânteie din strălucirea gloriei:Da, mă voi ruga mereu, până voi găsi cerul,Doamne, du-mă pe o culme mai înaltă!

Foarte puțini dintre noi trăim viața la maxim. Zăbovim în șesuri, pentru că ne e frică să escaladăm munții. Terenul prăpăstios și neregulat ne descurajează, așa că rămânem în ceața văilor și nu descoperim niciodată misterul dealurilor. Nici nu știm ce pierdem din cauza auto-îngăduinței noastre, ce glorie ne-ar aștepta dacă am avea curajul să urcăm, și ce binecuvântări am găsi dacă am escalada munții lui Dumnezeu! J. R. M.

Prea jos zidesc cei ce zidesc sub stele.

3 Ianuarie… și eu voi veni încet pe urmă, la pas cu turma, care va merge înaintea mea, și la pas cu copiii. (Geneza 33:14)

Ce imagine minunată a grijii lui Iacov pentru turmă și pentru copii! El n-ar îngădui ca ei să meargă prea repede nici măcar o zi. El nu i-ar fi condus la pasul cu care un om puternic ca Esau putea să meargă și se aștepta ca și ei să meargă, ci doar atât de repede cât putea fiecare. Știa exact cât de mult puteau face într-o zi și ținea cont de aceasta când planifica desfășurarea călătoriei lor. Doar făcuse același traseu prin pustiu cu ani în urmă, și cunoștea din proprie experiență ce căldură era și cât de lung și accidentat era drumul. De aceea a spus: „ …și eu voi

veni încet pe urmă…“, „… căci n-ați mai trecut pe drumul acesta …“ (Iosua 3:4).

Noi nu am mai trecut pe drumul acesta, dar Domnul Isus a trecut. Este un teren neumblat și necunoscut de noi, dar El îl cunoaște din proprie experiență. El cunoaște locurile prăpăstioase care ne taie respirația, potecile stâncoase care ne dau dureri de picioare, căldura arzătoare și întinderile fără umbră care ne aduc la extenuare, și râurile năvalnice pe care trebuie să le trecem - Domnul Isus a trecut prin toate acestea înaintea noastră. După cum ne arată Ioan 4:6: „Isus, ostenit de călătorie, ședea lângă fântână“. Era bătut de toate torentele posibile, dar toate talazurile care au venit asupra Lui nu I-au putut stinge dragostea. Domnul Isus a fost făcut un Conducător desăvârșit prin lucrurile pe care le-a suferit. „Căci El știe din ce suntem făcuți; Își aduce aminte că suntem țărână“ (Ps. 103:14). Gândește-te la aceasta când ești tentat să pui sub semnul întrebării felul Său blând de a conduce. El Își aduce aminte mereu, așa că nu te va obliga niciodată să faci nici măcar un pas mai mult decât pot picioarele tale să îndure. Nu te mai gândi că nu mai poți să faci nici un pas în plus, pentru că fie El te va întări ca să-l poți face, fie va chema imediat un popas și nu va mai trebui să-l faci.

Frances Ridley Havergal

În „pășuni verzi“? Nu întotdeauna; câteodată El Care știe mai bine, mă îndrumă cu blândețe Pe căi obositoare, unde vor fi umbre grele.

Deci, chiar dacă locuiesc pe piscurile înalte și frumoaseAle munților, sau în văile fără soare, undeSălășluiesc umbrele, ce contează? El este acolo.

Barry

4 Ianuarie„Du-te“, i-a zis Isus, „fiul tău trăiește“. și omul acela a crezut cuvintele, pe care i le spusese Isus, și a pornit la drum. (Ioan 4:50)Orice lucru veți cere, când vă rugați, să credeți ... (Marcu 11:24)

Când ești confruntat cu o situație care necesită rugăciune imediată, roagă-te până-L crezi pe Dumnezeu - până când poți să-I mulțumești cu toată inima și cu toată sinceritatea pentru răspuns. Dacă nu vezi imediat răspunsul exterior, nu te ruga pentru el ca și cum este evident că nu crezi că Dumnezeu o să-ți răspundă. Acest tip de rugăciune va fi un obstacol pentru tine în loc să fie un ajutor. și când vei termina rugăciunea, vei observa că ți-a scăzut credința sau că s-a dus de tot. Impulsul pe care l-ai simțit ca să te rogi astfel este clar de la tine

și de la Satan. Nu este rău să menționezi din nou înaintea Domnului în rugăciune situația ta, dacă El te face să aștepți răspunsul Lui, dar asigură-te că te rogi într-un fel care să-ți arate credința.

Niciodată să nu te rogi într-un fel care îți diminuează credința. Poți să-I spui că mai aștepți, că încă mai crezi și de aceea Îl lauzi pentru răspunsul Lui. Nimic nu-ți solidifică mai bine credința decât să fii atât de sigur de răspuns încât să-I poți mulțumi lui Dumnezeu pentru el. Rugăciunile care ne golesc de credință nu recunosc nici promisiunile lui Dumnezeu din Cuvântul Său, nici „Da“-ul pe care El l-a șoptit inimilor noastre. Astfel de rugăciuni sunt numai exprimarea neliniștii inimii noastre, și neliniștea implică necredința că rugăciunile noastre vor fi ascultate. „Pe când noi, fiindcă am crezut, intrăm în odihna (aceea)“ (Evrei 4:3).

Tipul de rugăciune care ne golește de credință, ia naștere deseori din concentrarea gândurilor noastre mai degrabă asupra dificultății problemei decât asupra promisiunii lui Dumnezeu. Avraam, „fiindcă n-a fost slab în credință, el nu s-a uitat la trupul său, care era îmbătrânit, … El nu s-a îndoit de făgăduința lui Dumnezeu, prin necredință, ci, întărit prin credința lui, a dat slavă lui Dumnezeu“ (Rom 4:19-20). „Să veghem și să ne rugăm, ca să nu cădem în ispită“ (Matei 26:41). Să nu facem rugăciuni care ne diminuează credința. C. H. P.

Credința nu este un simț, nu este prin vedere, nu este rațională, ci pur și simplu să-L crezi pe Dumnezeu pe cuvânt. Christmas Evans

Începutul îngrijorării este sfârșitul credinței, și începutul adevăratei credințe este sfârșitul îngrijorării. George Mueller

Niciodată nu vei învăța credința înconjurat de confort. Dumnezeu ne dă promisiunile Sale într-o oră liniștită, pecetluiește legămintele noastre cu cuvinte mari și pline de îndurare, și apoi Se dă câțiva pași înapoi, așteptând să vadă dacă avem credință. Apoi îngăduie să vină ispititorul, și testul care urmează pare să contrazică tot ce a spus El. Acesta este momentul când credința își câștigă cununa. Acum e timpul să privim în sus prin furtună, și să declarăm printre marinarii care tremură înfricoșați: „am încredere în Dumnezeu că se va întâmpla așa cum mi s-a spus“ (Fapte 27:25).

Crede și încrede-te; printre stele și sori,Prin viață și prin moarte, prin suflet și simțire,Planul Său patern și înțelept se desfășoară;Întunericul Providenței LuiE înstelat cu intenții divine.

5 Ianuarie

Asa … a zis: „Doamne, numai Tu poți veni în ajutor celui slab împotriva celui tare“. (2 Cronici 14:11)

Amintește-I lui Dumnezeu de responsabilitatea Lui exclusivă: „Numai Tu poți veni în ajutor“. Oștirea care venise împotriva oamenilor lui Asa era enormă. „Zerah, etiopianul, a ieșit împotriva lor cu o oștire de un milion de oameni și trei sute de care“ (v. 9). Părea imposibil pentru Asa să-și conducă oamenii împotriva acestei vaste mulțimi. Nu era nici un aliat care să-i vină în ajutor. De aceea, singura lui speranță era în Dumnezeu.

Se poate ca dificultățile tale să ajungă la un nivel atât de alarmant încât să fii silit să refuzi orice ajutor omenesc. În încercări mai mici, poate că ai recurs la un astfel de ajutor, dar acum trebuie să te arunci în brațele Prietenului tău atotputernic. Pune-L pe Dumnezeu între tine și vrăjmaș.

Asa, realizând lipsa lui de putere, L-a văzut pe Yehova stând între puterea lui Zerah și el. și nu greșea deloc. Ni se spune că etiopienii „au fost nimiciți de Domnul și de oștirea Lui“ (v. 13), ca și cum niște luptători cerești s-au aruncat asupra vrăjmașului de partea lui Israel. Oștirea Domnului a copleșit atât de mult vasta armată a inamicului încât aceștia au fugit. Apoi, tot ce trebuia să facă Israel era să-i urmărească și să ia prada. Dumnezeul nostru este „Domnul oștirilor“ (Isaia 10:16), care poate chema întăriri neașteptate în orice moment pentru a-Și ajuta poporul. Crede că El este între tine și situația ta dificilă, și orice te tulbură va fugi dinaintea Lui, ca norii duși de vânt

F. B. Meyer

Când nu-ți mai rămâne nici un sprijin,Când fortărețele se prăbușesc în praf;

Când nimic nu mai e sigur decât că Dumnezeu domnește,Acesta e timpul să te-ncrezi.

E mai bine să umbli prin credință decât prin vedere,Pe calea aceasta a ta și a mea;

Și-n noaptea cea mai neagră, când nu mai e nici o luminăE timpul ca credința să strălucească.

„Avraam a crezut pe Dumnezeu“ (Rom. 4:3), și a spus ochilor săi: „Înapoi!“ și legilor naturii: „Tăceți!“ și inimii neîncrezătoare: „Liniște, ispititor mincinos!“ Pur și simplu, „L-a crezut pe Dumnezeu“. Joseph Parker

6 IanuarieDacă vei trece prin ape … nu te vor îneca. (Isaia 43:2)

Dumnezeu nu ne deschide căile înainte să ajungem la ele, nici nu ne vine în ajutor înainte să fie nevoie de ajutor. El nu dă la o parte obstacolele din calea noastră înainte să ajungem la ele. Totuși, când suntem în punctul critic, mâna Domnului este întinsă.

Mulți oameni uită acest adevăr și continuă să se îngrijoreze de dificultățile pe care le întrevăd în viitor. Ei se așteaptă ca Dumnezeu să deschidă și să netezească drumul cu multe mile înaintea lor, dar El promite să o facă pas cu pas, în funcție de nevoia care apare. Trebuie să fii în mijlocul valurilor înainte să faci apel la promisiunea lui Dumnezeu. Mulți oameni se tem de moarte și sunt foarte nenorociți că ei nu au „harul de a muri“. Desigur că ei n-o să aibă niciodată har pentru moarte când sunt deplin sănătoși. De ce l-ar avea, când sunt în mijlocul sarcinilor din viață, iar moartea e încă departe? Harul vieții este cel ce ne trebuie pentru lucrarea și chemarea vieții, și apoi harul de a muri, când va fi timpul să mori. J. R. M.

„Dacă vei trece prin ape“Oricât de adânci ar fi valurile și reci,

Yehova este adăpostul nostru,Și promisiunea Lui este sprijinul nostru;

Pentru că Domnul Însuși a spus-o,El, Dumnezeul credincios și adevărat:

„Când vei ajunge la ape, Nu te vei scufunda, CI VEI TRECE PRIN ELE“.

Mări de necazuri, mări de încercări,Chin amar, durere crudă,

Valuri de ispite se rostogolescStrăbătând inima și mintea -

Acestea nu ne vor acoperi niciodatăCăci noi știm că Cuvântul Lui este adevărul;

Prin toate valurile Lui și prin toate talazurile Lui,El ne va conduce în siguranță.

Talazuri care amenință cu distrugerea,Curentul submarin perfid al îndoielii,

Nu ne vor îneca, nu ne vor duceÎn larg, în adâncurile oceanului de vai-uri;

Pentru că promisiunea Lui ne va susține,Lăudați pe Domnul, al cărui Cuvânt este adevărat!

Nu ne vom scufunda, nici nu ne vom îneca,Pentru că El zice: „Vei trece prin ele“.

Annie Johnson Flint

7 IanuarieM-am deprins să fiu mulțumit cu starea în care mă găsesc.(Filipeni 4:11)

Apostolul Pavel, fiind lipsit de orice fel de confort, a scris cuvintele de mai sus din celula întunecoasă a unei închisori.

Se spune despre un împărat că s-a dus în grădina lui într-o dimineață și a găsit totul veștejit și pe moarte. El a întrebat atunci stejarul de lângă poartă care era problema. Stejarul i-a spus că era sătul de viață și voia să moară pentru că nu era înalt și frumos ca pinul. Pinul era supărat că nu putea să facă struguri ca vița de vie. Vița de vie voia să moară pentru că nu putea să crească vertical și să facă fructe așa de mari ca piersicile. Mușcata era amărâtă că nu era la fel de înaltă și de parfumată ca liliacul.

Și uite așa, lanțul se întindea prin toată grădina. Ajungând și la o violetă, împăratul a găsit-o cu fața strălucind de bucurie ca niciodată și i-a spus: „Ei, violeto, mă bucur să găsesc o singură floare mică și curajoasă în mijlocul acestei descurajări totale. Nu pari să fii deloc deprimată“. Violeta i-a răspuns: „Nu, nu sunt. Știu că sunt mică, totuși m-am gândit că dacă tu ai fi preferat un stejar, sau un pin, sau un piersic sau chiar un liliac, ai fi plantat unul. Dar când am văzut că preferi o violetă, am hotărât să fiu, atât cât pot, cea mai frumoasă violetă mică“.

Alții poate fac o lucrare mai mare,Dar tu ai partea ta de făcut;

Și nimeni din toată familia lui DumnezeuN-o poate face mai bine ca tine.

Oamenii care sunt ai lui Dumnezeu fără nici o rezervă s-au deprins să fie mulțumiți cu starea în care se găsesc. Voia Lui devine voia lor, și ei doresc să facă pentru El orice dorește El ca ei să facă. Ei s-au dezbrăcat de toate, și-n locul goliciunii văd totul restaurat însutit.

8 IanuarieLe voi trimite ploaie la vreme, și aceasta va fi o ploaie binecuvântată! (Ezechiel 34:26)

Cum este vremea ta astăzi? Experimentezi o perioadă de secetă? Dacă da, atunci este timpul să plouă. Treci printr-o perioadă de mari greutăți cu nori

negri? Atunci și acesta este tot un sezon de ploi torențiale. „Puterea ta să țină cât zilele tale“ (Deuteronom 33:25).

Dumnezeu va trimite tot felul de binecuvântări. și toate binecuvântările Sale vin împreună, ca verigile unui lanț de aur. Dacă El îți dă harul mântuirii, îți va da și harul mângâierii. Dumnezeu va trimite ploi binecuvântate. Privește astăzi în sus, tu care ești ca o plantă uscată și veștejită. Deschide-ți frunzele și florile și primește ploaia cerească a lui Dumnezeu. C. H. Spurgeon

Lasă-ți dar inima să devină o vale joasă,Și Dumnezeu va da ploaie peste ea până va da pe deasupra.

Tu, Doamne, poți transforma spinii mei într-o floare. și eu doresc mult ca spinii mei să fie transformați într-o floare. Iov a primit strălucirea soarelui după ploaie, dar a fost ploaia în zadar? Iov vroia să știe, și eu, de asemenea, vreau să știu, dacă ploaia are vreo legătură cu strălucirea soarelui. Numai Tu îmi poți spune - crucea Ta îmi poate spune. Tu Te-ai încununat cu necazuri. Aceasta să fie și cununa mea, o, Doamne. Voi triumfa numai în Tine, odată ce voi înțelege strălucirea ploii. George Matheson

Viața roditoare caută ploaia la fel de mult ca și soarele.

Peisajul brun și uscat de sub soare,Are nevoie de nor ca să-l readucă la viață;Roua poate umezi copacul și floarea,Dar aceștia au nevoie de apa filtrată de nor a ploiiCare să aducă verdeață bogată vieții lipsite de viață.

O, cât de mult se aseamănă aceasta cu peisajul unei vieți:Roua de încercări cade ca tămâia, bogată și dulce;Dar abia se vede în tava de cristal -Ca fluturii de noapte, roua dispare în zoriȘi lasă impresii trecătoare, ca buzele care se întâlnesc.

Dar norii de încercări, care poartă poveri fără seamăn,Lasă în suflet o umezeală care se așază în străfunduri:Stimulatori ai vieții prin legea puternică a lui Dumnezeu;Și acolo unde înainte pășea cămila însetată,Acum saltă cele mai bogate frumuseți în peisajul vieții.

Citește deci în fiecare nor care ajunge la tineCuvintele lui Pavel, cu litere mari și deslușite:Și norii aceia îți vor hrăni sufletul cu binecuvântăriȘi cu o încredere constantă, când vei citi că

Toate lucrurile lucrează împreună spre bine. Nu te teme, nici nu te supăra!

9 IanuarieEu socotesc că suferințele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită față de noi.(Romani 8:18)

Odată am ținut aproape un an coconul în formă de sticlă al unui fluture de noapte imperial. Coconul era foarte ciudat construit. Gâtul „sticlei“ avea o deschizătură îngustă prin care insecta matură avea să-și deschidă drum ca să iasă. Astfel, coconul abandonat rămâne în stare perfectă, ca și cum ar fi încă locuit, fără ca vreuna din fibrele întrețesute să fie sfâșiată. Marea diferență dintre dimensiunea deschizăturii și dimensiunea insectei prizoniere ne face să ne întrebăm cum poate să iasă fluturele de noapte. Bineînțeles că aceasta nu se poate realiza decât cu multă trudă și cu mare dificultate. Se presupune că presiunea la care este supus corpul fluturelui când trece printr-o deschizătură atât de îngustă este modul în care fluidele sunt împinse în aripi, având în vedere că ele sunt mai puțin dezvoltate în momentul când ies din cocon decât la alte insecte.

S-a întâmplat să fiu martor la primele eforturi ale fluturelui meu prizonier de a scăpa din lunga lui celulă. Toată dimineața l-am urmărit cu răbdare, cum se străduia și se zbătea ca să se elibereze. Părea că niciodată nu va fi în stare să depășească un anumit prag, și-ntr-un târziu răbdarea mea a ajuns la capăt. Fibrele limitatoare erau probabil mai uscate și mai puțin elastice decât dacă aș fi lăsat coconul toată iarna în habitatul său nativ, așa cum l-a destinat natura. În orice caz, eu mă credeam mai înțelept și mai milos decât Creatorul său, așa că m-am hotărât să-i dau o mână de ajutor. Cu vârful unei forfecuțe, am tăiat ușor firele limitatoare ca să-i ușurez puțin eliberarea. În acel moment, cu mare ușurință, fluturele meu s-a târât afară, trăgând după el un corp umflat și mare și niște aripi mici și fragile. În zadar urmăream să văd procesul miraculos de dezvoltare prin care aceste aripi se vor deschide tăcut și rapid în fața ochilor mei. În timp ce-i examinam delicatele și frumoasele semne și pete de diferite culori, care erau toate acolo în miniatură, tânjeam să le văd la dimensiunea lor maximă. Așteptam ca fluturele meu, unul dintre cele mai superbe specii, să apară în toată frumusețea lui desăvârșită. Dar așteptam în zadar. Intervenția mea miloasă nepotrivită s-a dovedit a fi spre ruinarea lui. Fluturele a suferit o naștere prematură, târându-se îndurerat în scurta lui existență, în loc să zboare prin aer pe aripi de curcubeu.

Deseori mă gândeam la fluturele meu, mai ales când îi urmăream cu lacrimi în ochi pe cei care se luptau cu necazuri, cu suferințe și nenorociri. Tendința mea

ar fi să intervin repede pentru a ușura disciplina și a aduce eliberarea. O, ce miop sunt! De unde să știu eu dacă vreuna din aceste dureri sau suspine ar trebui ușurată? Dragostea prevăzătoare și perfectă care caută perfecțiunea a tot ce-I aparține, nu are slăbiciuni și nu se dă înapoi în fața suferințelor prezente, momentane. Dragostea Tatălui nostru ceresc este prea neclintită ca să aibă slăbiciuni. Pentru că El Își iubește copiii, El „ne pedepsește pentru binele nostru, ca să ne facă părtași sfințeniei Lui“ (Evrei 12:10). Având în vedere acest scop glorios, El nu ne ușurează durerile. Făcuți desăvârșiți prin suferință, așa cum a fost făcut și Fratele nostru mai mare, noi, copiii lui Dumnezeu, suntem disciplinați ca să ne facă ascultători și să fim aduși la glorie prin multe necazuri.

(dintr-un tractat)

10 IanuariePavel și însoțitorii lui … au fost opriți de Duhul Sfânt să vestească Cuvântul în Asia. (Faptele Apostolilor 16:6)

Este interesant de studiat modul în care Dumnezeu Și-a extins călăuzirea asupra acestor primi mesageri ai crucii. Aceasta a constat în principal în oprirea mersului lor, când ei au ales să meargă în altă direcție decât cea corectă. Când au vrut s-o ia la stânga, spre Asia, El i-a oprit. Când au căutat s-o ia la dreapta, spre Bitinia în Asia Mică, El i-a oprit din nou. În ultimii săi ani din viață, Pavel avea să facă una dintre cele mai mari lucrări ale lui în regiunea aceasta, dar acum ușa îi era închisă de Duhul Sfânt. Nu sosise încă ceasul pentru atacul asupra acestor aparent invincibile bastioane ale împărăției lui Satan. Trebuia să meargă Apolo mai întâi acolo, ca să pună baza. De Pavel și Barnaba era nevoie urgentă în altă parte și trebuia mai multă pregătire înainte să preia această sarcină plină de responsabilități.

Iubiților, de fiecare dată când sunteți în dubiu și nu știți în ce parte s-o luați, supuneți-vă întreaga judecată Duhului lui Dumnezeu, rugându-L să închidă toate ușile și s-o deschidă doar pe cea corectă. Spune-I: „Duh binecuvântat, Îți dau întreaga responsabilitate de a închide orice cale și de a-mi opri orice pas care nu este după voia lui Dumnezeu. Fă-mă să aud glasul Tău înapoia mea ori de câte ori mă abat la dreapta sau la stânga (Deuteronom 5:32).

În același timp, continuă să mergi pe calea pe care mergeai înainte. Persistă în chemarea ta până când ți se va spune clar să faci altceva. O, călătorule, Duhul Domnului Isus așteaptă să-ți fie și ție ce i-a fost lui Pavel. Numai fii foarte atent și ascultă chiar și cele mai mici imbolduri sau atenționări ale Lui. Apoi, după ce te-ai rugat cu credință, și nu mai există nici o piedică aparentă, mergi înainte încrezător. Să nu fi surprins dacă răspunsul te aduce în fața unor uși care ți se închid în față. Când ușile se închid în dreapta și-n stânga, un drum deschis va duce sigur la Troa. Luca te așteaptă acolo, și viziunile îți vor arăta drumul către

vastele oportunități care rămân deschise și către prietenii credincioși care te așteaptă. De la Pavel, de F. B. Meyer

Este vreo problemă în viața ta de rezolvat,Niște tunele care par pline de mister?Dumnezeu știe, El care aduce lucrurile ascunse la lumină.El ține cheia.

Este vreo ușă închisă de mâna TatăluiPe care sperai s-o vezi larg deschisă?Încrede-te în Dumnezeu și așteaptă - când El închide ușaEl ține cheia.

Este vreo rugăciune fierbinte la care nu ți s-a răspuns încă,Sau la care ți s-a răspuns altfel de cum vroiai tu?Cu timpul, Dumnezeu îți va dezvălui planul Său.El ține cheia.

Ai răbdare cu Dumnezeul tău, cu Dumnezeul tău răbdător,Atotînțelept, atotștiutor, care nu zăbovește mult,Căci ușii întregului tău viitorEl îi ține cheia.

Mângâiere nesecată, dulce și binecuvântată odihnă,Să știi că El ține cheia tuturor ușilorȘi că atunci când vede că este cel mai bine,Ți-o va da ție.Anonim

11 IanuarieMângâiați, mângâiați pe poporul Meu, zice Dumnezeul vostru. (Isaia 40:1)

Adunați mângâiere. Aceasta era misiunea profetului Isaia în momentul acela. Lumea este plină de inimi îndurerate și nemângâiate. Dar înainte să fii competent pentru această lucrare înaltă, trebuie să fii exersat. și exersarea ta este extrem de costisitoare, deoarece, ca să fie completă, trebuie să suferi și tu aceleași nenorociri care storc din nenumărate inimi lacrimi și sânge. Prin urmare, propria ta viață devine secția de spital unde ești învățat arta divină a mângâierii. Vei fi rănit, pentru ca în timp ce Marele Doctor leagă rănile tale, să înveți cum să dai primul ajutor răniților de pretutindeni. Te întrebi de ce trebuie să treci prin necazul acesta mare? În următorii zece ani vei găsi foarte mulți

oameni suferind în același fel ca tine. Le vei spune atunci cum și tu ai suferit și cum ai fost mângâiat. Odată expusă problema, Dumnezeu va aplica pentru ei același anestezic pe care l-a folosit odată pentru tine. și atunci, în privirea arzătoare urmată de scânteia speranței care izgonește din suflet umbra disperării, vei înțelege de ce ai trecut prin acea nenorocire. Și-L vei binecuvânta pe Dumnezeu pentru disciplina care ți-a umplut viața cu o așa comoară de experiență și întrajutorare. selectat

Dumnezeu ne mângâie nu pentru a ne face pe plac, ci pentru a ne face mângâietori. John Henry Jowett

Îmi spun că trebuie să zdrobescFrunza trandafirului,Înainte ca să-i pot păstra și folosi Parfumul scurt.

Îmi spun că trebuie să frângInima ciocârliei,Înainte ca trilurile ei din colivieSă facă să se aștearnă liniștea.

Îmi spun că dragostea trebuie să sângerezeȘi prietenia să plângă,Înainte ca în cea mai adâncă nevoieSă ating acel adânc.

Trebuie să fie mereu așa Cu lucrurile de preț?Trebuie ca ele să fie zdrobite și să meargăCu aripile lovite?

Ah da! Prin zile de zdrobire,Prin nopți de-ncarcerare, prin cicatriceleSpinilor și a drumurilor pietroase,Așa se capătă aceste binecuvântări!

12 IanuarieFrații mei, să priviți ca o mare bucurie când treceți prin felurite încercări, ca unii care știți că încercarea credinței voastre lucrează răbdare.(Iacov 1:2-3)

Dumnezeu îi îngrădește pe ai Săi pentru a-i proteja. Deși deseori ei văd numai partea rea a gardului și, prin urmare, înțeleg greșit planurile Lui. Tot așa a fost și cu Iov, când a întrebat: „Pentru ce, zic, dă El lumină omului care nu știe încotro să meargă, pe care îl îngrădește Dumnezeu de toate părțile?“ (Iov 3:23). Ah, dar Satan știa valoarea acestui gard! El L-a provocat pe Domnul, spunând: „Nu l-ai ocrotit Tu pe el, casa lui și tot ce este al lui?“ (Iov 1:10).

Pe paginile oricărei încercări sunt raze înguste de lumină care strălucesc. Spinii nu te vor înțepa până nu te rezemi de ei, și nici unul nu te va atinge fără cunoștința lui Dumnezeu. Cuvintele care te-au rănit, scrisoarea care te-a îndurerat, cruzimea celui mai bun prieten al tău, nevoile tale financiare - toate Îi sunt cunoscute. El te mângâie cum nimeni n-o poate face, și e atent să vadă dacă în ciuda tuturor acestor încercări, vei cuteza să te încrezi în El în mod deplin.

Gardul de măceș care ne protejează de intruși,Arată atât de sălbatic și de golCând, desfrunzit de iarnă, fiecare ramură își arată Ghimpii ce ar putea răni și sfâșia.

Dar vine primăvara; și ca toiagul care a înmugurit,Fiecare rămurică înverzește toată;Și se împodobește cu perne moi din frunze delicate,Acolo unde înainte erau numai spini.

Necazurile, care ni se par atât de tulburătoare,Sunt îndurări trimise cu blândețePentru a ne proteja sufletele încăpățânate de supărări mai greleȘi pentru a ne apăra de dureri mai mari.

Ca să ne salveze de la groapă, nici o perdea de trandafiriNu va fi de folos în apărarea noastră,Stavila care se interpune completÎnțeapă ca un gard de sârmă ghimpată.

La început, când simțim durerea loviturii, plângându-neDe rănile deschise care sângerează,Gardurile aspre ale lui Dumnezeu care ne rănescPot părea foarte aspre într-adevăr.

Dar, după aceea, vine primăvara binecuvântată a lui Dumnezeu Și murmurele amare încetează;Asprimea tăioasă care ne-a străpuns înfloreșteȘi dă naștere roadelor păcii.

Deci haidem să cântăm, calea noastră păzită care merge astfelPrintre capcanele ascunse ale vieții,Îmbinând în mod plăcut judecata și îndurarea;Pământul este trist, dar minunată-i cântarea.

13 IanuarieTotuși în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit. (Romani 8:37)

Aici e mai mult decât victorie. E un triumf atât de complet încât nu numai că am scăpat de înfrângere și de distrugere, dar i-am și învins pe vrăjmașii noștri și-am câștigat o pradă atât de bogată și valoroasă că nu putem decât să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru bătălie. Cum putem fi „mai mult decât biruitori“? Putem primi în urma conflictului o disciplină spirituală care ne va întări foarte mult credința și va crea caracterul nostru spiritual. Ispita este necesară pentru a ne întări și a ne motiva în viața spirituală. Este asemenea vânturilor năprasnice care forțează cedrii măreți de pe povârnișurile munților să-și înfigă și mai adânc rădăcinile în pământ. Conflictele noastre spirituale sunt printre cele mai minunate binecuvântări ale noastre, și vrăjmașul este folosit pentru pregătirea noastră în vederea înfrângerii lui finale. În antichitate, frigienii din Asia Mică aveau o legendă, că de fiecare dată când își biruiau vrăjmașii, absorbeau puterea fizică a victimelor lor și o adăugau la puterea și la vitejia lor. Și-n adevăr, întâmpinând ispita biruitori ne dublăm puterea spirituală și ne întărim armura. De aceea este posibil nu numai să ne învingem vrăjmașul, ci să-l și capturăm și să-l facem să lupte în rândurile noastre.

Profetul Isaia spune că „vor zbura pe umărul filistenilor“ (Isaia 11:14). Acești filisteni erau vrăjmașii lor de moarte, dar acest pasaj sugerează că ei vor putea nu numai să-i înfrângă pe filisteni, dar și să călărească pe spinarea lor ca să triumfe mai departe. Așa cum un marinar dibaci poate folosi un vânt potrivnic ca să-l poarte înainte, folosind forța lui motrice pentru a înainta în zigzag, este posibil și pentru noi în viața noastră spirituală, prin harul învingător al lui Dumnezeu, să întoarcem cu 180° lucrurile care păreau cele mai nefavorabile și ostile. Atunci vom putea spune mereu: „Împrejurările în care mă găsesc, mai degrabă au lucrat la înaintarea Evangheliei“ (Filipeni 1:12). din Viața Mai Abundentă

Un cunoscut om de știință, observând că primii marinari credeau că marile bariere de corali ale Insulelor Atole au fost formate instinctiv de către coralii constructori pentru a se proteja în canalul navigabil interior, a dovedit falsitatea acestei convingeri. El a demonstrat că aceste organisme pot supraviețui și se pot înmulți numai înfruntând oceanul deschis cu bogata sursă de oxigen din spuma valurilor puternice. În general se consideră că o viață protejată și ușoară este cea

mai bună formă de a trăi. Însă viața celor mai nobili și mai puternici oameni arată exact contrariul, și anume că îndurarea suferinței îl face pe om. Este factorul care face distincție între un trai ușor și trăirea unei vieți viguroase. Suferința zidește caracterul. selectat„Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruință în Hristos, și care răspândește prin noi în orice loc mireasma cunoștinței Lui“ (2 Corinteni 2:14).

14 IanuarieDupă ce și-a scos toate oile, merge înaintea lor. (Ioan 10:4)

Este o lucrare foarte dificilă și pentru El și pentru noi - pentru noi este greu să mergem, dar la fel de greu este și pentru El să ne rănească. Însă trebuie făcut. Nu ar fi în interesul nostru să stăm mereu într-un loc fericit și confortabil. De aceea El ne mână înainte. Păstorul iese din țarc, pentru ca oile să meargă înainte spre versantul înviorător al muntelui. În același fel, lucrătorii trebuie scoși la seceriș, altfel grâul auriu se strică.

Dar întărește-te! Nici că s-ar putea mai rău decât să stai când El te determină contrariul; dacă mâna plină de dragoste a Domnului nostru ne îndeamnă să mergem înainte, așa trebuie să fie cel mai bine. Înainte, în Numele Lui, spre pășuni verzi, ape de odihnă și piscuri de munți! (vezi Psalmul 23:2). „El merge înaintea (noastră)“. Așa că orice ne așteaptă pe cale este întâmpinat mai întâi de El, și ochii credinței pot să distingă mereu prezența Lui măreață în fața lor. Când prezența Lui nu poate fi văzută, este periculos să mergi înainte. Mângâie-ți inima cu faptul că Salvatorul Însuși a experimentat toate încercările prin care îți cere să treci; El nu ți-ar cere să treci prin ele dacă nu S-ar fi asigurat mai întâi că aceste căi nu sunt prea dificile sau prea istovitoare pentru tine.

Aceasta este viața binecuvântată - nu să fii nerăbdător să vezi cât mai departe pe drum, nici să fii peste măsură de preocupat de pasul următor, nu să fii dornic să-ți alegi calea, nici să te încarci până la refuz cu responsabilități grele de viitor, ci să-L urmezi pe Păstor în tăcere, pas cu pas.

Întunecat e cerul! și-nvăluit, necunoscutul mâine!Întunecată-i calea vieții, căci noaptea încă n-a trecut;Mult dorita lumină n-am s-o împrumut în acest timp;Dar aceasta știu și cred, că EL MERGE ÎNAINTE.

Pericole sunt aproape! și spaime îmi zdruncină mintea;Inima pare că se teme de ce trebuie să mai întâmpine în viață;Dar eu sunt al Lui - El știe drumul pe care merg,Cu mult mai binecuvântat, atât timp cât EL MERGE ÎNAINTE.

Îndoielile și-aruncă umbrele lor fantomatice și nepoftite peste mine,Îndoieli că ce-i mai bun în viață - lucrurile cele mai alese ale vieții s-au

dus;Ce m-ar putea întări, ce m-ar putea restabili mai mult decât Cuvântul TăuȘi acest fapt binecuvântat, că EL ÎNCĂ MERGE ÎNAINTE.

EL MERGE ÎNAINTE! Aceasta să fie consolarea mea!El merge înainte! Pe aceasta se bazează inima mea!El merge înainte! Aceasta garantează salvarea!EL MERGE ÎNAINTE! De aceea totul este bine.Danson Smith

Păstorul oriental mergea întotdeauna înaintea oilor sale. El era întotdeauna în față. Orice atac asupra oilor trebuia să treacă mai întâi de el. Acum Dumnezeu este în față. El este în zilele noastre de mâine, și ziua de mâine îi umple pe oameni de frică. Dar Dumnezeu este deja acolo. Toate zilele de mâine ale vieții noastre trebuie să treacă pe la El până să ajungă la noi. F. B. Meyer

Dumnezeu este în toate zilele de mâine,De aceea eu trăiesc pentru astăzi,Sigur că voi găsi la răsăritul soareluiCălăuzire și putere pentru calea mea;Putere pentru orice moment de slăbiciune,Speranță pentru orice moment de suferință,Mângâiere pentru orice necaz,Vreme frumoasă și bucurie după ploaie.

15 IanuarieDomnul i S-a arătat chiar în noaptea aceea, și i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău Avraam; nu te teme, căci Eu sunt cu tine; te voi binecuvânta și-ți voi înmulți sămânța, din pricina robului Meu Avraam“. (Geneza 26:24)

Era în aceeași noapte când Isaac s-a suit la Beer-Șeba. Crezi că această revelație de la Dumnezeu a fost accidentală? Crezi că momentul în care a avut loc a fost la întâmplare? Crezi că s-ar fi putut întâmpla în oricare altă noapte ca aceea? Dacă da, atunci te înșeli amarnic. De ce a venit la Isaac în noaptea când a ajuns la Beer-Șeba? Pentru că era noaptea în care în sfârșit s-a odihnit. În țara lui străveche fusese hărțuit. Au fost o mulțime de certuri meschine pentru niște fântâni nesemnificative care erau ale lui. Nimic nu este mai rău ca aceste mici necazuri, mai ales când sunt multe. Din cauza acestor mici necazuri, chiar și

după ce s-au terminat, locurile păstrau o amintire neplăcută pentru Isaac. De aceea a fost nevoit să plece și să caute o schimbare de decor. Și-a întins cortul departe de locul disputelor lui anterioare. În noaptea aceea a venit revelația. Dumnezeu i-a vorbit când nu mai avea nici o furtună interioară. El nu-i putea vorbi lui Isaac când mintea lui era preocupată. Glasul lui Dumnezeu are nevoie de liniștea sufletului tău. Numai în liniștea duhului său, a putut Isaac să audă veșmântul lui Dumnezeu trecând ușor pe lângă el. Noaptea lui liniștită a devenit noaptea lui strălucită.

Suflete al meu, ai cântărit tu aceste cuvinte: „Opriți-vă, și să știți…“ (Psalmul 46:10)? În momentele de întristare, nu poți să auzi răspunsul la rugăciunile tale. De câte ori nu ți s-a părut că răspunsul a venit mult mai târziu! Inima n-a auzit nici o replică în timpul plânsului ei, a tunetului ei, a cutremurului ei și a focului ei. Dar odată ce plânsul a încetat, odată ce s-a făcut liniște, odată ce mâna ta nu mai zdruncină poarta de fier, și odată ce preocuparea pentru alte vieți învinge tragedia propriei tale vieți, mult așteptata replică apare. Trebuie să te odihnești, o, suflete, ca să primești dorința inimii tale. Potolește-ți bătăile inimii pentru interesele tale. Pune furtuna problemelor tale personale pe altarul încercărilor zilnice al lui Dumnezeu, și-n aceeași noapte, Domnul ți Se va revela. Curcubeul Lui se va întinde peste furtuna potolită, și în liniștea ta vei auzi muzica eternă

George Matheson

Urmează-ți singură calea,Inimă liniștită și neînfricată.Vei cunoaște lucruri ciudate, tainice,Pe care nici un glas nu ți le-a spus.

În timp ce mulțimea micilor descurcărețiAleargă după lucruri deșarte și de nimic,Tu vei vedea răsărind o lume măreațăÎn care se aude o muzică dulce și sfântă.

Lasă altora drumul prăfuit,Păstrează-ți sufletul fără pată și plin de lumină,Ca suprafața strălucitoare a oceanuluiCând soarele își ia zborul.din Germanul de V. Schoffel

16 IanuarieS-a stârnit o mare furtună de vânt. (Marcu 4:37)

Unele furtuni ale vieții - un necaz foarte mare, o dezamăgire amară, o înfrângere zdrobitoare - se abat dintr-odată asupra noastră. Altele vin mai încet, apărând la marginea neregulată a orizontului nu mai mare decât o palmă de om. Dar necazul care pare atât de nesemnificativ se întinde până acoperă cerul și ne copleșește.

Dar numai în furtună Dumnezeu ne pregătește pentru slujbă. Când Dumnezeu vrea un stejar, El îl plantează acolo unde-l scutură furtunile și-l bat ploile. În bătălia de la miezul nopții cu fenomenele naturii stejarul își dezvoltă scoarța lui aspră și devine regele pădurii.

Când Dumnezeu vrea să formeze caracterul unui om, îl pune în furtuni. Istoria omenirii a fost întotdeauna aspră și dură. Nimeni nu poate ajunge desăvârșit până n-a fost scos afară în furia furtunii și până n-a găsit glorioasa împlinire a rugăciunii: „O, Dumnezeul meu, ia-mă, zdrobește-mă, modelează-mă!“

Un francez a pictat un tablou al geniului universal. În pictura sa erau oratori, filozofi și martiri renumiți, toți care au dobândit preeminență în diverse aspecte ale vieții. Un lucru remarcabil cu privire la acest tablou era acesta: fiecare om preeminent în abilitatea sa fusese mai întâi preeminent în suferință. În prim plan stătea figura unui bărbat căruia i s-a interzis accesul în Țara Promisă: Moise. Lângă el, simțindu-și calea, este orbul Homer. Milton este acolo, orb și cu inima zdrobită. Apoi este forma Unuia care tronează peste ei toți. Care este caracteristica Lui? Fața Lui era desfigurată mai mult decât a tuturor celorlalți. S-ar putea ca artistul să fi numit acest mare tablou Furtuna.

Frumusețile naturii apar după furtună. Frumusețea aspră a muntelui se naște într-o furtună, și eroii vieții sunt cei bătuți de furtună și căliți în război.

Ai trecut prin furtuni și-ai fost măturat de vânturile furioase? Te-au lăsat ele zdrobit, extenuat și bătut în vale, sau te-au ridicat pe piscul însorit al unei mult mai bogate, mai adânci și mai statornice naturi umane? Te-au lăsat ele cu mai multă compasiune pentru cei ce sunt bătuți de furtună și căliți în război? selectat

Vântul care bate nu poate doborîPomul pe care Dumnezeu îl plantează;Bate spre est și-apoi spre vest,Frunzele delicate au puțină odihnă,Dar orice vânt care bate este cel mai bun.Pomul pe care Dumnezeu îl planteazăPrinde rădăcini mai adânci și se înalță tot mai mult,Își întinde ramurile mărețe, căci voia bună a lui DumnezeuÎi împlinește toate nevoile.Nici o furtună n-are putere să distrugăPomul pe care-l știe Dumnezeu;Nici trăsnetul, nici ploaia care bate,

Nici fulgerul scânteietor, nici uraganul;Când au trecut, rămâne totuși,Pomul pe care-l știe Dumnezeu,În toate furtunile el rămâne neclintit,Și din prima până-n ultima lui ziCrește tot mai frumos.

17 IanuarieDaniele, robul Dumnezeului celui viu, a putut Dumnezeul tău, căruia Îi slujești necurmat, să te scape de lei? (Daniel 6:20)

Găsim de multe ori în Scriptură expresia „Dumnezeul cel viu“, și totuși suntem atât de înclinați s-o uităm. Știm că este scris „Dumnezeul cel viu“, dar în viața noastră de zi cu zi nu este nimic care să fie pierdut din vedere atât de des ca faptul că Dumnezeu este Dumnezeul cel viu. Uităm că El este același și azi, așa cum era și acum trei sau patru mii de ani, că El are aceeași putere suverană, și că El copleșește cu aceeași dragoste plină de har pe cei care-L iubesc și-L slujesc. Trecem cu vederea faptul că va face pentru noi acum ce a făcut cu mii de ani în urmă pentru alții, pentru simplul motiv că El este neschimbatul, Dumnezeu viu. Ce motiv minunat să te încrezi în El, și-n momentele cele mai grele din viață să nu pierzi deloc din vedere faptul că El este, și va fi veșnic, Dumnezeul cel viu!

Asigură-te că, dacă umbli cu El, privești la El, și aștepți ajutorul Lui, El nu te va dezamăgi niciodată. Un credincios bătrân care a umblat cu Domnul timp de 44 de ani a scris următoarele cuvinte ca o încurajare pentru tine: „Dumnezeu nu m-a dezamăgit niciodată. Chiar și-n cele mai mari dificultăți, în cele mai grele încercări, și-n cea mai adâncă sărăcie sau nevoie, El nu m-a dezamăgit niciodată. Pentru că am fost împuternicit de harul lui Dumnezeu să mă-ncred în El, El a venit întotdeauna în ajutorul meu. Mă delectez vorbind bine despre Numele Lui“. George Mueller

Martin Luther, cugetând adânc și având nevoie de puterea ascunsă într-o perioadă de primejdie și frică din viața lui, a fost văzut trasând cu degetul pe masă cuvintele: „El e viu! El e viu!“ Aceasta este speranța noastră pentru noi înșine, adevărul Lui și umanitatea Lui. Oamenii vin și pleacă. Lideri, învățători și filozofi vorbesc și lucrează pentru un timp și apoi cad în tăcere și fără putere. Dar El rămâne. Ei mor, dar El trăiește. Ei sunt lumini care strălucesc, dar se sting în cele din urmă. Dar El este adevărata Lumină din care ei își trag propria strălucire, iar El strălucește veșnic. Alexander Maclaren

„Într-o zi am avut ocazia să-l cunosc pe Dr. John Douglas Adam“, scria Charles Gallaudet Trumbull. „Am aflat că el considera că cea mai mare comoară a lui spirituală este conștientizarea fermă a prezenței permanente a Domnului Isus. Nimic nu l-a susținut mai mult, spunea el, ca realizarea faptului că Domnul Isus era permanent cu el. Această conștientizare era complet independentă de sentimentele lui, de valoarea lui și de înțelegerea felului în care Domnul Isus Își va demonstra prezența.

Mai mult, el spunea că Hristos este centrul gândurilor lui. Ori de câte ori mintea lui se elibera de alte treburi, se întorcea la Hristos. Oricând era singur, și indiferent unde s-ar fi aflat, el Îi vorbea cu glas tare lui Hristos, la fel de simplu și de natural ca oricărui prieten uman. În felul acesta prezența Domnului Isus era foarte reală pentru el“.

18 IanuarieMulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruință în Hristos. (2 Corinteni 2:14)

Dumnezeu câștigă cele mai mari victorii ale Lui prin înfrângeri aparente. Foarte des pare că vrăjmașul triumfă pentru o perioadă, și Dumnezeu îngăduie aceasta. Dar apoi El intervine și dejoacă planurile vrăjmașului, nimicește victoria aparentă și, așa cum spune Biblia, „răstoarnă calea celor răi“ (Psalmul 146:9). Prin urmare, El ne dă o victorie cu mult mai mare decât am fi avut dacă n-ar fi îngăduit ca vrăjmașul să triumfe aparent la început.

Povestea celor trei tineri evrei care au fost aruncați în cuptorul de foc este cunoscută. Era o victorie aparentă a vrăjmașului. Părea că slujitorii Dumnezeului celui viu aveau să sufere o teribilă înfrângere. Toți am trecut prin situații în care părea că suntem înfrânți, iar vrăjmașul se bucura. Ne putem imagina ce înfrângere deplină părea să fie această situație pentru prietenii lui Daniel. Ei au fost aruncați în mijlocul flăcărilor înfricoșătoare în timp ce vrăjmașii lor așteptau să-i vadă arzând. Însă vrăjmașul a fost foarte mirat să-i vadă plimbându-se prin foc și simțindu-se foarte bine. Apoi împăratul Nebucadnețar le-a spus să iasă din foc. Vrăjmașii „s-au strâns și au văzut că focul n-avusese nici o putere asupra trupului acestor oameni, că nici perii capului lor nu se pârliseră, hainele le rămăseseră neschimbate și nici măcar miros de foc nu se prinsese de ei…pentru că nu este nici un alt Dumnezeu care să poată izbăvi ca El“ (Daniel 3:27,29b).

Această aparentă înfrângere s-a transformat într-o victorie miraculoasă.Să presupunem că acești trei oameni și-ar fi pierdut credința și curajul, și s-

ar fi plâns, zicând: „De ce nu ne-a păzit Dumnezeu de cuptor?“ Ei ar fi fost arși și Dumnezeu n-ar fi fost glorificat. Dacă treci printr-o încercare grea acum, n-o considera o înfrângere. În schimb, continuă prin credință să ceri victoria prin El care poate să te facă mai mult decât biruitor (vezi Rom. 8:37), și o victorie

glorioasă își va face apariția în curând. Fie ca să învățăm că-n toate locurile dificile în care ne duce Dumnezeu, El ne dă ocazia să ne exersăm credința în El că va aduce rezultate binecuvântate și va glorifica mult Numele Său.

din Viața de rugăciune

Înfrângerea poate servi la fel de bine ca și victoriaSă zdruncine sufletul și să lase să iasă la iveală gloria.Când stejarul măreț se încordează în bătaia vântului,Ramurile absorb noua frumusețe, și trunchiulÎși înfige rădăcinile mai adânc în coasta expusă vântului.Numai sufletul care cunoaște suferința puternicăPoate cunoaște extazul puternic. Necazurile vinPentru a face loc în inimă bucuriei.

19 IanuarieIsus le-a spus (ucenicilor Săi) … că trebuie să se roage necurmat și să nu se lase. (Luca 18:1)

„Uitați-vă cu băgare de seamă la furnică“, le-a spus odată prietenilor lui marele cuceritor oriental Tamerlane. Povestindu-le o întâmplare din tinerețea lui, a spus: „Odată am fost nevoit să primesc adăpost de la vrăjmașii mei într-o clădire ruinată, unde am stat singur mai multe ore. Dorind să-mi distrag gândurile de la situația mea deznădăjduită, mi-am ațintit privirea asupra unei furnici care căra o boabă de porumb mult mai mare decât ea, în sus pe un zid înalt. Am numărat încercările ei de a-și duce planul la bun sfârșit. Boaba de porumb a căzut la pământ de 69 de ori, dar insecta a perseverat. A 70-a oară a ajuns sus. Realizarea furnicii mi-a dat curaj în momentul acela, și n-am uitat niciodată lecția“. din Afacerile Împăratului

O rugăciune care folosește rugăciunile anterioare care n-au primit răspuns ca o scuză pentru lene, a încetat deja să mai fie o rugăciune a credinței. Pentru cine se roagă cu credință, rugăciunile care n-au primit răspuns nu sunt altceva decât dovada că răspunsul este mult mai aproape. De la început și până la sfârșit, lecțiile și exemplele Domnului nostru ne învață că rugăciunea care nu este fermă și persistentă, nici reînsuflețită și reîmprospătată, și care nu-și adună puterea din rugăciunile anterioare, nu este rugăciunea care va triumfa. William Arthur

Arthur Rubinstein, marele pianist, a spus odată: „Dacă neglijez să exersez o zi, observ eu; două zile, observă prietenii mei; trei zile, observă publicul“. Este vechiul principiu: „Repetiția face perfecțiunea“. Trebuie să continuăm să credem, să ne rugăm și să facem voia Lui. În orice artă, când artistul încetează să exerseze, știm rezultatul. Dacă am folosi același nivel de judecată sănătoasă în

credința noastră pe care-l folosim în viața de zi cu zi, am merge înainte spre perfecțiune.

Motto-ul lui David Livingston era: „Am hotărât să nu mă opresc niciodată până nu ajung la țintă și până nu mi-am atins scopul“. El era biruitor prin perseverență neclintită și încredere în Dumnezeu.

20 IanuarieMai bună este întristarea decât râsul; căci prin întristarea feței inima se face mai bună. (Eclesiastul 7:3)

Necazul, sub puterea harului divin, face diferite lucrări în viața noastră. Necazul scoate la lumină adâncimi necunoscute ale sufletului, și capacități necunoscute de a suferi și de a sluji. Oamenii fără griji, ușuratici sunt întotdeauna superficiali și nu sunt niciodată conștienți de caracterul lor sărăcăcios sau de lipsa lor de profunzime. Necazul este unealta cu care Dumnezeu ară profunzimile sufletului, ca să dea recolte mai bogate. Dacă omenirea ar fi rămas într-o stare glorificată, fără să fi căzut niciodată, atunci șuvoaiele puternice de bucurie divină ar fi fost puterea pe care Dumnezeu ar fi folosit-o ca să scoată la iveală capacitățile sufletului nostru. Dar într-o lume căzută, necazul, deși îndepărtat de mulți cu disperare, este puterea aleasă pentru a ne descoperi față de noi înșine. Prin urmare, necazul este cel care ne pune să ne facem timp ca să medităm adânc și serios.

Necazul ne face să ne mișcăm mai încet, mai atent, și să ne examinăm motivațiile și atitudinile. Deschide înăuntrul nostru capacitățile vieții cerești, și ne face dornici să punem în mișcare capacitățile noastre pentru a-L sluji pe Dumnezeu și pe alții.

Imaginează-ți un sat de oameni leneși, care trăiesc la poalele unui lanț de munți înalți, dar care nu s-au aventurat niciodată să exploreze văile și canioanele din spatele munților. Într-o zi o vijelie puternică se abate peste munți, transformând văile ascunse în adevărate trompete răsunătoare și descoperind scobiturile lor interioare, ca formele răsucite ale unei scoici gigantice. Sătenii de la poalele munților sunt uimiți de labirinturile și de scobiturile neexplorate ale unei regiuni atât de apropiate și totuși atât de necunoscute. și așa se întâmplă cu mulți oameni care trăiesc nepăsători pe muchia externă a sufletelor lor până când furtuni puternice de necazuri scot la iveală profunzimi ascunse în interior, care n-au fost niciodată cunoscute sau măcar bănuite.

Dumnezeu nu folosește niciodată pe cineva foarte mult până nu zdrobește complet persoana respectivă. Iosif a avut parte de mai multe necazuri decât ceilalți fii ai lui Iacov, și aceasta l-a condus la funcția de administrator peste hrana tuturor națiunilor. Din acest motiv, Duhul Sfânt a spus despre el: „Iosif este vlăstarul unui pom roditor, vlăstarul unui pom roditor sădit lângă un izvor;

ramurile lui se înalță deasupra zidului“ (Geneza 49:22). Necazul este necesar pentru a extinde și a adânci sufletul. din Viața Cerească

Solul brun închis este răsturnatDe plugul bine ascuțit;Și eu am învățat o lecție.

Viața mea este ca un câmp,Întins sub cerul lui Dumnezeu,Pentru a da o recoltă bogată.

Dar unde crește grâul auriu?Unde crește credința? Dar compasiunea?Într-o brazdă tăiată de durere.Maltbie D. BabcockOrice om și orice națiune trebuie să îndure lecțiile din școala de necazuri a

lui Dumnezeu. Așa cum spunem: „Binecuvântată fie noaptea, că ne descoperă stelele“, putem spune și: „Binecuvântat fie necazul, că ne descoperă mângâierea lui Dumnezeu“. Odată, o revărsare de ape a luat casa și moara unui om sărac, luând cu ea tot ce avea pe lume. Stătea în fața scenei pierderii lui mari, cu inima frântă și descurajat. Însă după ce apele s-au retras, a văzut ceva strălucind pe malurile râului spălate de apă. „Seamănă cu aurul“, își spuse el. și era aur. Furtuna care-l ruinase l-a transformat într-un om bogat. Așa se întâmplă de multe ori în viață. Henry Clay Trumbull

21 IanuarieDar eu nu țin numaidecât la viața mea, ca și cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârșesc cu bucurie calea și slujba, pe care am primit-o de la Domnul Isus. (Faptele Apostolilor 20:24)

Citim în 2 Samuel 5:17: „Filistenii au aflat că David fusese uns împărat peste Israel și s-au suit toți să-l caute“. În momentul în care primim ceva de la Domnul, ceva pentru care merită să luptăm, diavolul vine și caută să ne distrugă.

Când vrăjmașul ne înfruntă în pragul unei lucrări mari pentru Dumnezeu, trebuie să acceptăm aceasta ca o dovadă a mântuirii noastre și să cerem dublă binecuvântare, victorie și putere. Puterea se dezvoltă prin rezistență. Forța și mărimea pagubelor provocate de o bombă care explodează se pare că sunt cu atât mai mari cu cât este mai mare rezistența la momentul impactului. O uzină electrică produce electricitate suplimentară folosind frecarea turbinelor rotative. și într-o zi, vom înțelege și noi că până și Satan a fost folosit de Dumnezeu ca unul din instrumentele Lui de binecuvântare. din Zile cerești pe pământ

Un erou nu se hrănește cu dulciuri,Zilnic el își mănâncă inima;Camerele celor mari sunt închisorile,Și vânturile potrivnice sunt bune pentru corăbiile regale.Ralph Waldo Emerson

Nenorocirea este ușa spre triumf. Valea duce la drumul deschis, și amprenta necazului este pe orice realizare mare. Coroanele sunt turnate în creuzete, și lanțurile caracterului care se află la picioarele lui Dumnezeu sunt forjate în flăcări pământești. Nimeni nu va câștiga marea victorie, dacă n-a călcat teascul lui vai. Cu brazde adânci de chin și suferință pe fruntea Sa, „omul durerii“ (Isaia 53:3) a spus: „În lume veți avea necazuri“ (Ioan 16:33). Dar imediat vine psalmul promisiunii: „Îndrăzniți, Eu am biruit lumea“.

Urmele pașilor sunt vizibile pretutindeni. Pașii care duc la tronuri sunt pătați de sânge, și cicatricele sunt prețul plătit pentru sceptre. Ne vom câștiga cununile de la uriașii pe care-i înfrângem. Nu este un secret faptul că necazurile au căzut întotdeauna pe oamenii mari.

Marca rangului în naturăEste capacitatea de a suferi;Și durerea cântărețuluiProduce cele mai dulci sunete.

Suferința a marcat întotdeauna trena adevăratului reformator. A fost adevărat în viața lui Pavel, Luther, Savonarola, Knox, Wesley și restul armatei puternice a lui Dumnezeu. Ei au ajuns prin mari suferințe la punctul culminant al puterii lor.

Orice carte importantă a fost scrisă cu sângele autorului. „Aceștia vin din necazul cel mare“ (Apocalipsa 7:14). În ciuda orbirii sale, nu Homer a fost incomparabilul poet al grecilor? și cine a scris visul fără vârstă al Călătoriei creștinului? A fost cumva vreun prinț în haine regale așezat într-o trăsură confortabilă? Nu! Splendoarea viziunii lui John Bunyan a înfrumusețat pereții întunecați și murdari ai unei închisori engleze din Bedford, în timp ce el, un prinț prizonier și un geniu plin de glorie, a făcut o transcriere a scenei prin credință.

Măreț este cel ce cucerește ușor;Totuși cel care este grav rănit,Fără suflare, plin de sânge și sudoare,Și care cade leșinat, dar luptă mai departeEste și mai măreț.

22 IanuarieIsus … a plecat de acolo … într-un loc pustiu. (Matei 14:13)

Nu se cântă în timpul unei pauze muzicale, dar pauza face parte din partitură. În cântecul vieții noastre melodia este întreruptă ici și colo de pauze. În timpul acestor pauze, credem din prostie că am ajuns la sfârșitul cântecului. Dumnezeu ne trimite perioade de răgaz forțat, îngăduind boli, eșecuri și eforturi zadarnice. El introduce o pauză neașteptată în imnul coral al vieții noastre, și ne lamentăm că glasul nostru trebuie să tacă. Ne întristăm că partea noastră lipsește din muzica care se înalță continuu spre urechea Creatorului nostru. și totuși, cum interpretează un muzician pauza? El numără pauza cu o precizie fermă și cântă cu încredere nota care urmează, ca și cum n-ar fi fost nici o pauză acolo.

Dumnezeu nu compune cântecul vieții noastre fără un plan. Partea noastră este să învățăm melodia și să nu ne descurajăm pe parcursul pauzelor. Ele nu sunt făcute pentru a trece ușor peste ele sau pentru a le omite, nici pentru a strica melodia sau pentru a schimba cheia. Dacă vom privi numai în sus, vom vedea cum Dumnezeu Însuși bate măsurile pentru noi. Cu ochii la El, următoarea noastră notă va fi plină și clară. Dacă zicem cu supărare: „Nu este muzică într-o pauză“, să nu uităm că pauza face parte din cântec. Procesul este de multe ori greoi și dureros în viața aceasta, și totuși cu câtă răbdare lucrează Dumnezeu ca să ne învețe! și ce mult așteaptă după noi ca să învățăm lecția! John Ruskin

Chemat deoparte -Din serviciul plăcut al vieții tale ocupate,Din agitația neîncetată a lumii de griji și de lupte,La umbra și calmul Ghidului tău cerescPentru o pauză scurtă ai fost chemat deoparte.

Chemat deoparte -Poate dintr-o grădină aridă și întunecată;Și totuși nu singur, dacă ai fost cu El,Și-ai auzit glasul Lui spunând cu cele mai dulci intonații:„Copile, nu vrei să stai cu Mine în acest ceas liniștit?“

Chemat deoparte -Pe cărări ascunse, cu Hristos, Domnul tău, să pășești,Să te adapi mai mult de la dulcele Izvor,Să colinzi cu El într-o mai strânsă părtășie,Apropiindu-te, poate, pentru a simți căldura Căminului tău ceresc.

Chemat deoparte -

Oh, cunoștința crește mai mult când ești singur cu El;De multe ori dragostea Lui profundă se arată în taină,Și se învață de către mulți într-un ceas de durere întunecată;O lecție rară, dulce a tandreții Sale.

Chemat deoparte -Îți mulțumim pentru calmul și umbra Ta;Îți mulțumim pentru cărările ascunse făcute de dragostea Ta,Și, pentru că am plâns și-am vegheat împreună cu Tine,Îți mulțumim pentru întunecatul nostru Ghetsimani.

Chemat deoparte -O, gând odihnitor - El face toate de minune;O, simțământ binecuvântat, cu Hristos singur să locuiești;Să ne ascundem la umbra crucii Tale, Îți mulțumim, Doamne, că ne-ai chemat deoparte.

23 IanuariePentru ce stai așa de departe, Doamne? (Psalmul 10:1)

„Dumnezeu este … un ajutor, care nu lipsește niciodată în nevoi“ (Psalmul 46:1). Dar El îngăduie nevoi care ne urmăresc, ca și cum ar fi indiferent la presiunea lor copleșitoare, pentru a ne aduce la capătul puterilor noastre. Prin încercare, suntem ajutați să descoperim comoara de întuneric și de incomensurabilă bogăție a suferinței.

Putem fi siguri că El care îngăduie suferința este cu noi când trecem prin ea. E posibil să-L vedem numai după ce încercarea grea aproape a trecut, dar noi trebuie să îndrăznim să credem că El nu ne părăsește niciodată în încercare. Ochii noștri sunt orbi și nu-L pot vedea pe Cel pe care sufletul nostru Îl iubește. Întunericul și bandajele noastre ne orbesc, așa că nu putem vedea chipul Marelui nostru Preot. și totuși El este acolo și este adânc mișcat. Să nu ne bizuim pe sentimentele noastre, ci să ne încredem în constanta Lui fidelitate. și în ciuda faptului că nu-L putem vedea, să vorbim cu El. Deși prezența Lui este învăluită, odată ce începem să-I vorbim Domnului Isus ca și cum ar fi în fața noastră, un glas vine și ne spune că El stă în umbră, veghind asupra alor Săi. Tatăl tău este la fel de aproape de tine când călătorești prin cel mai întunecat tunel ca și atunci când ești sub cerul liber! din Comentariu Devoțional Zilnic

Deși cărarea poate fi în totul necunoscută, Deși drumul poate fi întunecat,Nu călătoresc singur prin umbrele lui,

Când pașii Tăi sunt alături.

24 IanuarieDar porumbelul n-a găsit nici un loc ca să-și pună piciorul și s-a întors la el în corabie … A mai așteptat alte șapte zile, și iarăși a dat drumul porumbelului din corabie. Porumbelul s-a întors la el spre seară; și iată că în ciocul lui era o frunză de măslin ruptă de curând. (Geneza 8:9-11)

Dumnezeu știe exact când să ne dea și când să nu ne dea un semn vizibil de încurajare. Ce minunat este când ne încredem în El în ambele cazuri! și totuși este mai bine când orice dovadă vizibilă că El Își aduce aminte de noi este oprită.

El vrea să realizăm că Cuvântul Lui - promisiunea de a-Și aduce aminte de noi - este mult mai real și mai sigur decât orice dovadă percepută de simțurile noastre. Este bine când El ne trimite dovezi vizibile, dar le vom aprecia mai mult după ce ne-am încrezut în El fără ele. și cei care sunt cei mai înclinați să se încreadă în Dumnezeu fără nici o dovadă afară de Cuvântul Său, primesc întotdeauna cele mai mari dovezi vizibile ale dragostei Sale.

Charles Gallaudet Trumbull

Să crezi în El, când nori negri de furtună se adună,Și chiar când cerurile par tăcute, fără sunet?Da, căci El aude fiecare rugăciune și observă chiar și căderea

unei vrăbii.

Și să-L lauzi, când necazul, întristarea și durerea sunt aproape,Și chiar când pierzi cel mai drag lucru?Pierderea noastră este câștig. Lăudați-L, căci în El avem Totul.

Mâna noastră în a Lui, chiar când calea pare lungă și întunecatăIar noi abia vedem pasul dinaintea noastră și ne înfricoșăm?El ne conduce bine - pe aici, pe acolo, ca să ne țină aproape.

Și mulțumiți, când orice potecă este blocată și pustie,Și când lucrurile lumii care erau atât de frumoase s-au dus,

au murit?Crede și odihnește-te și încrede-te în El, căci El vine să rămână.

Răspunsurile întârziate la unele rugăciuni nu sunt refuzuri. Multe rugăciuni sunt primite și înregistrate, dar dedesubt sunt cuvintele: „Ceasul meu nu a sosit încă“. Dumnezeu are un moment anume și un plan pregătit; și El care

controlează limitele vieții noastre, hotărăște și momentul eliberării noastre. Selectat

25 IanuarieToiagul și nuiaua Ta mă mângâie. (Psalmul 23:4)

Acasă la tatăl meu, la țară, este un dulap mic lângă șemineu, unde ținem bastoanele sau toiegele a câtorva generații ale familiei noastre. În timpul vizitelor mele la casa părintească, când eu și tatăl meu obișnuim să ieșim la o plimbare, deseori mergem la dulap și ne luăm toiegele potrivite pentru această ocazie. și de fiecare dată când făceam asta, îmi revenea în minte cum Cuvântul lui Dumnezeu este un toiag.

În timpul războiului, când experimentam o perioadă descurajantă și plină de pericole iminente, versetul „El nu se teme de vești rele, ci inima lui este tare, încrezătoare în Domnul“ (Psalmul 112:7) era un toiag cu care umblam în multe din acele zile negre.

Când copilul nostru a murit și am rămas cu inimile zdrobite, am găsit un alt toiag în promisiunea: „Seara vine plânsul, iar dimineața veselia“ (Psalmul 30:5).

Când am fost nevoit să plec departe de casă pentru un an din cauza sănătății mele precare, fără să știu dacă Dumnezeu îmi va îngădui vreodată să mă întorc acasă și să muncesc din nou, am ales acest toiag, care nu s-a rupt niciodată: „Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi, … gânduri de pace și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde“ (Ieremia 29:11).

În momente de pericol iminent sau îndoială, când judecata omenească pare să nu mai aibă valoare, am mers înainte ușor cu acest toiag: „În seninătate și încredere va fi tăria voastră“ (Isaia 30:15). Și-n situații critice, urgente, când nu mai era timp pentru deliberare sau acțiune, acest toiag niciodată nu m-a dezamăgit: „Iată, pun ca temelie în Sion o piatră, o piatră încercată, o piatră de preț, piatră din capul unghiului clădirii, temelie puternică; cel ce o va lua ca sprijin, nu se va grăbi să fugă“ (Isaia 28:16). Abbott Benjamin Vaughan, din The Outlook

Soția lui Martin Luther spunea: „N-aș fi cunoscut niciodată semnificația anumitor psalmi, n-aș fi ajuns să apreciez anumite dificultăți, sau să cunosc frământările interioare ale sufletului; n-aș fi înțeles niciodată cum se practică viața de credință și cum se slujește, dacă Dumnezeu n-ar fi adus necazuri în viața mea“. Este foarte adevărat că nuiaua lui Dumnezeu este asemenea unui băț indicator al învățătorului pentru un copil, indicând o literă pentru ca elevul s-o remarce. În același fel, Dumnezeu ne arată multe lecții prețioase pe care nu le-am putea învăța altfel. selectat

Dumnezeu trimite întotdeauna toiagul Său împreună cu nuiaua Sa.

Încălțămintea ta să fie de fier și de aramă, și puterea ta să țină cât zilele tale!“

(Deuteronom 33:25 KJV).

Fiecare din noi poate fi sigur că dacă Dumnezeu ne trimite pe cărări stâncoase, El ne va da încălțăminte rezistentă. El nu ne va trimite niciodată într-o călătorie fără să ne echipeze corespunzător. Alexander Maclaren

26 IanuarieAcum încep să-ți dau … începe și tu dar să iei în stăpânire țara ca s-o moștenești. (Deuteronom 2:31)

Biblia are foarte multe de spus despre așteptarea lui Dumnezeu, și învățătura poate să nu fie foarte puternic accentuată. Devenim foarte ușor impacientați de întârzierile lui Dumnezeu. și totuși cel mai mare procent al dificultăților din viața noastră se datorează grabei noastre neliniștite, sau uneori nesăbuite. Nu putem aștepta ca fructul să ajungă la coacere, și tot insistăm să-l culegem cât este încă verde. Nu putem aștepta răspunsurile la rugăciunile noastre, deși poate lua mulți ani anumitor lucruri pentru care ne rugăm, ca să ne fie pregătite. Suntem îndemnați să umblăm cu Dumnezeu, dar deseori Dumnezeu merge foarte încet. și totuși această situație prezintă și o altă latură: deseori Dumnezeu așteaptă după noi.

De multe ori nu reușim să primim binecuvântarea pe care El a pregătit-o deja pentru noi, pentru că nu înaintăm împreună cu El. și deși este adevărat că pierdem multe binecuvântări pentru că nu-L așteptăm pe Dumnezeu, mai pierdem numeroase binecuvântări și pentru că rămânem în urmă. Sunt momente când este nevoie de putere pentru a sta pur și simplu pe loc, dar și momente când trebuie să înaintăm cu pas încrezător.

Multe din promisiunile lui Dumnezeu sunt condiționate, necesitând o acțiune inițială din partea noastră. Odată ce începem să ascultăm, El va începe să ne binecuvânteze. Lucruri foarte mari i-au fost promise lui Avraam, dar nici unul din ele n-ar fi fost obținut dacă Avraam ar fi rămas în Caldeea. El a trebuit să lase casa părintească, prietenii și țara de baștină, și să călătorească pe cărări necunoscute și să persevereze într-o ascultare fermă, pentru a primi promisiunile. Celor zece leproși pe care Domnul Isus i-a vindecat, li s-a spus să se arate preotului, și „pe când se duceau, au fost curățiți“ (Luca 17:14). Dacă ei ar fi așteptat să-și vadă trupurile curățite înainte să plece, n-ar mai fi văzut-o niciodată. Dumnezeu aștepta să-i vindece, și-n momentul în care credința lor a început să lucreze, a venit binecuvântarea.

Când israeliții au fost prinși în capcană la Marea Roșie de către armata lui Faraon, care îi urmărea, li s-a poruncit „să meargă înainte“ (Exod 14:15). Acum ei nu mai trebuia să aștepte, ci să-și ridice genunchii îndoiți și „să meargă înainte“ cu credință puternică. Mai târziu li s-a cerut israeliților să-și arate din nou credința prin trecerea Iordanului, acolo unde râul avea adâncimea maximă. Aveau cheia cu care puteau să descuie poarta Țării Promise în mâna lor, și poarta nu se putea mișca din țâțâni până nu se apropiau și o descuiau. și cheia era credința.

Suntem destinați să ducem anumite lupte, și ne gândim că n-o să fim niciodată victorioși și că nu ne putem învinge vrăjmașii. și totuși, când începem lupta, vine Cineva care luptă de partea noastră. Prin El suntem „mai mult decât biruitori“ (Romani 8:37). Dacă am fi așteptat cu frică și cu tremur să vină Ajutorul nostru înainte ca noi să începem lupta, am fi așteptat degeaba. Aceasta ar fi fost zăbovirea necredinței. Dumnezeu așteaptă să toarne peste tine binecuvântările Lui cele mai scumpe. „Mergi înainte“ cu încredere puternică și ia ce-ți aparține.

„Acum încep să-ți dau … începe și tu dar să iei în stăpânire țara ca s-o moștenești“. J.R.Miller

27 IanuarieVă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți. (1 Petru 5:10)

Înainte să putem stabili o relație nouă și profundă cu Hristos, trebuie să dobândim suficientă lumină intelectuală pentru a ne satisface mintea cu privire la faptul că ni s-a dat dreptul să stăm în această nouă relație. Chiar și o umbră de îndoială aici ne-ar putea distruge încrederea. Apoi, după ce am văzut lumina, trebuie să avansăm. Trebuie să luăm o decizie, s-o împlinim și să ne ocupăm locul de drept cu siguranța unui copac care este plantat în pământ. Așa cum o mireasă se încredințează pe sine mirelui la altarul cununiei, dăruirea noastră lui Hristos trebuie să fie odată pentru totdeauna, fără nici o rezervă sau schimbare din partea noastră.

Apoi urmează o perioadă de stabilizare și testare, în timpul căreia trebuie să rămânem neclintiți până când noua relație devine atât de impregnată în noi încât devine un obicei permanent. Este asemănător cu un chirurg care repară un braț rupt, imobilizându-l, ca să nu se miște. Dumnezeu, de asemenea, are atelele Lui spirituale, pe care vrea să le aplice copiilor Săi, pentru a-i menține în pace și în liniște până trec de prima treaptă a credinței. Uneori încercarea poate fi dificilă, dar „Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică,

după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți“ (1 Petru 5:10). A.B. Simpson

Este o lege naturală care lucrează prin păcat și prin boală, și dacă ne lăsăm duși, urmând cursul circumstanțelor noastre, ne vom scufunda sub puterea Ispititorului. Dar mai este și-o altă lege, a vieții spirituale și fizice în Hristos Isus, spre care ne putem ridica și prin care putem contrabalansa și învinge legea naturală care ne trage în jos.

Dar pentru a face aceasta avem nevoie de o energie spirituală reală, de un scop bine definit, de o atitudine fermă și de credință. Este același principiu ca într-o fabrică unde se folosește electricitate pentru funcționarea utilajelor. Întrerupătorul general trebuie deschis și lăsat în această poziție. Puterea este disponibilă tot timpul, dar trebuie făcută conectarea potrivită. și atât timp cât conectarea este intactă, curentul va ține în funcțiune toate utilajele.

Este o lege spirituală a alegerii, a credinței, a statorniciei și a neclintirii în umblarea noastră cu Dumnezeu. Această lege este esențială pentru lucrarea Duhului Sfânt în ce privește sfințirea și vindecarea noastră.

din Zile cerești pe pământ

28 IanuarieSunt gelos de voi cu o gelozie după voia lui Dumnezeu. (2 Corinteni 11:2)

O, cât de mult își iubește bătrânul harpist harpa sa! O strânge în brațe și-o mângâie, ca și cum ar fi un copil care se odihnește în poala sa. Viața lui se consumă odată cu ea. Dar fii atent cum o acordează. O apucă cu fermitate, lovind o coardă scurt și repede. În timp ce coarda tremură parcă de durere, el se apleacă, ascultând-o foarte atent, ca să prindă prima notă care iese din vibrația ei. Așa cum se temea, nota este distorsionată și stridentă. Atunci întinde coarda, răsucind șurubul chinuitor, și deși pare că se rupe din cauza tensiunii, el o lovește din nou. Apoi iarăși se apleacă spre ea, ascultând cu grijă, până când în sfârșit apare un zâmbet pe fața lui în timp ce se aude primul sunet melodic.

Poate că așa lucrează Dumnezeu cu tine. Pentru că te iubește mai mult decât își iubește harpistul harpa, El nu găsește nimic la tine decât sunete stridente și discordante. El îți întinde coardele inimii cu suferințe chinuitoare. Aplecându-Se spre tine cu tandrețe, El lovește coardele și ascultă. Auzind doar un murmur strident, El te lovește din nou. Inima Lui sângerează pentru tine, așteptând cu nerăbdare să audă sunetul „facă-se nu voia mea, ci a Ta“ (Luca 22:42) - o melodie la fel de dulce pentru urechile Lui ca și cântecul îngerilor. El nu va înceta niciodată să-ți lovească toate coardele inimii, până când sufletul tău smerit și disciplinat nu se va uni cu sfintele și eternele armonii ale ființei Lui. selectat

O, ce farmec este într-o harpă cu multe coarde, Când fiecare sună frumos cu dragoste într-o armonie melodioasă!Dar, vai, ce vaiet și ce disonanță, când una sau alta e plesnită,Neîntinsă, ruptă și pierdută din îndrăgitul instrument.

Căci extazul iubirii este legat de durerea sau frica pierderii,Și mâna care ia cununa, trebuie să simtă durerea crucii împreună cu alții;Însă cel care n-a avut niciodată un conflict, nu va câștiga niciodată o

victorie,Și numai cei care trudesc cunosc dulceața odihnei și a liniștii.

Numai între furtuni poate călătorul alpin să cunoascăGloria transcendentă a cerului curat, sclipind și strălucind minunat;Dacă a avut strălucirea intactă a zilelor de vară fără nori,Aceasta fusese întunecată de praful și vălul unei ceți amenințătoare.

Cine ar îndrăzni să cunoască nici una sau ambele aceste alternative:Cel mai minunat freamăt de bucurie sau agonia cutremurătoare a

nenorocirii!Niciodată durerea excesivă, atunci niciodată bucuria excesivă,Pentru că inima care este surdă la aceea, nu va fi niciodată sensibilă la

aceasta.

29 IanuarieDumnezeu este în mijlocul ei, ea nu se clatină; Dumnezeu o ajută în revărsatul zorilor. (Psalmul 46:5)

„Nu se clatină“ - ce declarație inspirată! Este posibil ca noi, care suntem atât de ușor clătinați de lucrurile pământești, să ajungem la un punct în care nimic să nu ne poată supăra sau să ne tulbure pacea? Răspunsul este afirmativ, și apostolul Pavel îl cunoștea. Când era în drum spre Ierusalim, Duhul Sfânt l-a avertizat că îl „așteaptă lanțuri și necazuri“ (Fapte 20:23). și totuși el ar fi putut spune triumfător: „Dar eu nu țin numaidecât la viața mea, ca și cum mi-ar fi scumpă“ (Fapte 20:24).

Tot ce ar fi putut fi tulburat în viața și experiența lui Pavel, fusese deja clătinat, și el nu-și mai considera viața, nici lucrurile lui, ca având vreo valoare pământească. și dacă-L vom lăsa pe Dumnezeu să-Și împlinească voia Lui cu noi, vom ajunge și noi la același punct. și atunci, ca și Pavel, nici stresul, nici încordarea lucrurilor mici, nici marile și grelele încercări ale vieții nu vor avea destulă putere să ne răpească „pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere“

(Filip. 4:7). Dumnezeu declară această pace ca fiind moștenirea celor care au învățat să se odihnească numai în El.

„Pe cel ce va birui, îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu, și nu va mai ieși afară din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu și numele cetății Dumnezeului Meu, noul Ierusalim, care are să coboare din cer de la Dumnezeul Meu, și Numele Meu cel nou“ (Apocalipsa 3:12). Să devii neclintit ca un stâlp în casa lui Dumnezeu este un țel atât de prețios, încât am îndura bucuroși toate încercările necesare ca să ajungem acolo! Hannah Whitall Smith

Când Dumnezeu este centrul unei împărății sau al unei cetăți, El o întărește „ca muntele Sionului, care nu se clatină“ (Psalmul 125:1). și când Dumnezeu este centrul unui suflet, chiar dacă se îngrămădesc nenorocirile din toate părțile și urlă ca valurile mării, înăuntrul lui este o pace constantă. Lumea nu poate nici să dea nici să răpească acest fel de pace. Ce-i face pe oamenii de astăzi să tremure ca niște frunze la primul semn de primejdie? Pur și simplu lipsa trăirii lui Dumnezeu în sufletele lor, care sunt umplute în schimb cu lucrurile lumii.

„Cei ce se încred în Domnul sunt ca muntele Sionului, care nu se clatină, ci stă întărit pe vecie“ (Psalmul 125:1). Este un vechi cântec scoțian, inspirat de acest verset, care ne întărește sângele ca fierul:

Cine se alipește de Dumnezeu cu încredere constantăRămâne în picioare ca muntele Sionului,Și cine rămâne neclintit, nu se va clătina, Ci va sta întărit pe vecie ca oțelul!

30 IanuarieVoi fi ca roua pentru Israel. (Osea 14:5)

Roua este o sursă de prospețime. Este provizia naturii pentru înnoirea feței pământului. Ea cade noaptea, și fără ea vegetația ar muri. Această mare valoare înnoitoare pe care o are roua este foarte des recunoscută în Scripturi și folosită ca un simbol al înviorării spirituale. Așa cum natura este scăldată în rouă, tot așa Domnul Își înnoiește poporul. În Tit 3:5, același gând al înviorării spirituale este legat de lucrarea Duhului Sfânt și e numit „înnoirea făcută de Duhul Sfânt“.

Sunt mulți lucrători creștini care nu recunosc cât de importantă este roua cerească pentru viața lor, și, ca urmare, nu au prospețime și energie. Duhul lor este uscat și plecat din lipsă de rouă.

Iubitul meu tovarăș de slujire, recunoști tu prostia unui muncitor care încearcă să lucreze toată ziua fără să mănânce? Dar recunoști tu prostia unui slujitor al lui Dumnezeu care încearcă să lucreze fără a se hrăni cu mana cerească? Totuși, nu este suficient să ai o alimentație spirituală ocazională. În fiecare zi trebuie să primești „înnoirea făcută de Duhul Sfânt“. Cunoști foarte bine diferența dintre a pulsa cu toată ființa ta de energia și prospețimea vieții

divine a lui Dumnezeu și simțământul de epuizare și oboseală. Tăcerea și liniștea aduc roua. Noaptea, când frunzele și iarba sunt liniștite, plantele își deschid porii pentru a primi proaspăta și revigoranta baie. și roua spirituală vine când stai în tăcere în prezența Stăpânului. Stai liniștit înaintea Lui, pentru că graba te împiedică să primești roua. Așteaptă înaintea lui Dumnezeu până când te simți saturat, umplut de prezența Lui. Apoi mergi mai departe cu îndeplinirea următoarei tale slujbe, conștient fiind de prospețimea și energia lui Hristos. Dr. Pardington

Roua nu cade niciodată acolo unde este arșiță sau vânt. Temperatura trebuie să scadă, vântul să înceteze, iar aerul să ajungă la un punct de răcoare și liniște -liniște absolută - înainte ca particulele invizibile de umezeală să devină roua care îmbăiază orice plantă sau floare. și harul lui Dumnezeu nu vine să aducă odihnă și înnoire sufletului nostru, până nu ajungem la un moment de liniște deplină înaintea Lui.

Picură liniștitele Tale picături de rouă a tăcerii,Până când toate străduințele noastre încetează:Eliberează-ne sufletul de încordare și stres;Și lasă viețile noastre să mărturiseascăFrumusețea păcii Tale, așa cum ai rânduit.

Respiră prin pulsuri pline de dorințăRăcoarea Ta și balsamul Tău;Fă ca rațiunea să stea tăcută, bătăile ei să-nceteze:Vorbește prin cutremur, vânt și foc,O, susur blând și liniștit!

31 IanuarieDacă dă El pace ... (Iov 34:29)

El dă pace în mijlocul furtunii. În timp ce navigăm pe lac cu El, departe de uscat, pe îndepărtate adâncimi, deodată, sub cerul nopții, se stârnește o furtună puternică. Pământul și iadul parcă s-au mobilizat împotriva noastră, și fiecare val amenință să scufunde barca noastră. Atunci El Se trezește din somn și mustră vântul și valurile. El face semn cu mâna, anunțând încetarea furtunii furioase și începutul liniștii odihnitoare. Glasul Lui se aude peste urletul vântului, printre odgoane, vele și catarge, și peste vuietul valurilor. „Taci! Fără gură!“ (Marcu 4:39). Nu o poți auzi? și dintr-odată s-a făcut o liniște mare. El dă pace - pace chiar atunci când ne pierdem puterea interioară și orice ajutor omenesc. De multe ori El le înlătură pentru că ne bazăm prea mult pe ele. Suntem tentați să privim la bucuriile, plăcerile, pasiunile sau visurile noastre cu prea multă

satisfacție. Atunci, prin dragostea Lui îndurătoare, El le îndepărtează, lăsându-ne să distingem între ele și El. El Se apropie și șoptește, asigurându-ne de prezența Lui și aducând o pace infinită pentru a ne păzi inimile și gândurile. El dă pace.

El dă pace. O, Frate mai mare,Ale cărui picioare fără casă au trasat calea noastră de dureri,Ale cărui mâini au născut povara necazurilor noastre,Ca în pierderile noastre să putem găsi câștigul nostru.

Din toate darurile și mângâierile Tale infinite,Nu-Ți cer decât atât: în toate momentele greleSă aud glasul Tău prin tot tumultul care mă fură,Și să mă odihnesc în pace sub puterea lui liniștitoare.

Grijile nu mă pot tulbura dacă sufletul meu locuieșteÎn atmosfera liniștită a credinței, ale cărei zile sunt însorite;Întristarea nu mă poate clătina dacă umblu alături de Tine,Cu mâna mea în a Ta, pe calea întunecată.

Sunt mulțumit să știu că va veni o dimineață luminoasăCând voi fi scăpat de toate umbrele;Aștept senin răpirea din zorii acelei dimineți -Cine mă poate tulbura când Tu-mi trimiți pacea Ta?