UNIVERSITATEA MIHAIL KOGĂLNICEANU IAŞI

FACULTATEA DE DREPT

MASTER – ŞTIINŢE PENALE ŞI CRIMINALISTICĂ

VINOVAŢIA FĂPTUITORULUI

Coordonator ştiinţific:

Masterand:

SAUCIUC CARAS LILIANA MIHAELA

1

CUPRINS

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………..….3

ABREVIERI………………………………………………………………………4

CAPITOLUL I

CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE……………………………………………...5

1.1. Noţiune si caracteristici…………………………………………….......5

CAPITOLUL II

FORMELE VINOVǍŢIEI…………..…………………...…...…………………..6

2.1.Intenţia……………………………………………………………….…6

2.1.1.Intenţia directă….………………………………………………….....7

2.1.2.Intenţia indirectă…..……………………………………………….....7

2.1.3.Alte forme ale intenţiei……………………………………………….9

2.2.Culpa…………………………………………………………………...12

2.2.1.Structura culpei……………………………………………………....13

2.2.2.Culpa cu prevedere………………………………………………….13

2.2.3.Culpa simplă………………………………………………………...14

2.3.Praterenţia……………………………………………………………..15

2

BIBLIOGRAFIE

●C. Bulai – „Manual de drept penal – partea generală „ ,Editura All , Bucureşti ,

1997

●Florin Streţeanu – „Tratat de drept penal – partea generală „ , vol.I,Editura C.H.

Beck , Bucureşti , 2008

●Ioan Griga – „Drept penal – partea generală” , Editura Fundaţiei de Mâine ,

Bucureşti , 2007

●Petre Buneci – „Drept penal – partea generală” , Note de curs

●Î.C.C.J – Secţia penală - Decizia nr.1218/2006 , Dosar nr.24078/1/2005

●Î.C.C.J – Secţia penală – Decizia nr.1013/2004 , Dosar nr.5002/2003

●Î.C.C.J – Secţia penală – Decizia nr.1335/2006 , Dosar nr.391/1/2006

●Î.C.C.J – Secţia penală – Decizia nr.1509/2008 , Dosar nr.5191.1/110/2007

3

ABREVIERI

Art. – articol

C.pen. – Codul penal

C.proc.pen. – Codul de procedura penală

Ed. – editura

Î..C.C.J – Înalta Curte de Casaţie si Justiţie

Lit. – litera

Nr. - număr

p. – pagină

Pct. – punct

Vol. - volum

4

CAPITOLUL I

CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE

1.1. NOŢIUNE SI CARACTERISTICI

Aşa cum este prevăzută in doctrina penală,”vinovăţia reprezintă atitudinea

psihică a persoanei care , săvârşind cu voinţa neconstransă o faptă ce prezintă

pericol social , a avut in momentul executării , reprezentarea faptei si a

urmărilor , a avut posibilitatea reală , subiectivă a acestei reprezentări.1

Aşadar , vinovăţia reflectă aspectul subiectiv al infracţiunii şi cuprinde

atitudinea psihică a făptuitorului faţă de fapta săvârşita şi unde urmările

acesteia.Ca atitudine psihică a făptuitorului faţă de fapta săvârşita şi faţă de

urmările acesteia , vinovăţia este rezultatul interacţinuii a doi factori : conştiinţa şi

voinţa.

Faptorul intelectiv sau conştiinţa , presupune reprezentarea deplină a

conţinutului , sensului şi finalităţilor urmărite sau acceptate prin săvâraşirea faptei ,

precum şi prevederea intregii desfăşurari cauzale a acesteia.Factorul volutiv este

elementul psihic care impulsionează şi comandă energia fizică a omului ,ce poate

fi analizat atât in raport cu acţiunea , cât şi cu inacţiunea (dupa cum agentul voieşte

să se manifeste printr-un act exterior sau voieşte să se abţina de la o acţiune

impusa de lege) , precum şi cu rezultatul (adică in raport cu finalitatea la care

agentul voieşte sa ajungă).

Deşi cei doi factori se interferează şi presupune unul pe celălalt , în

literatura de specialitate se reţine cu preponderenţă factorul intelectiv asupra celui

volitiv , conşţiinta răsfrângandu-se prin intermediul voinţei asupra faptei şi asupra

urmărilor acesteia .Actul de conştiinţă sau de voinţă nu trebuie să fie viciate sau

deformate , în caz contrar poate fi inlăturată răspunderea făptuitorului.Apoi ,

voinţa presupune să fie liberă , in sensul că asupra făptuitorului să nu se exercite o

constrângere fizică sau morală.Prezenţa atât a factorului intelectiv cât şi a celui

volitiv in săvârşirea unei fapte este o condiţie esenţială a vinovăţiei.Vinovăţia nu 1 C.Bulai – “Manual de drept penal – partea generală” , Ed.All , Bucureşti , 1997 ,p.118

5

poate exista , cu alte cuvinte , la săvârşirea unei fapte , dacă făptuitorul nu a voit

acea faptă , fiind constrâns , ori nu a putut avea reprezentarea rezultatului , din

cauze neimputabile lui.

CAPITOLUL II

FORMELE VINOVǍŢIEI

Formele vinovăţiei se regăsesc in Codul penal la art.19 , alin.1 , care

precizează ca vinovăţia există atunci când fapta care prezintă pericol social este

săvârşită cu intenţie sau din culpă.La acestea se mai adaugă şi o formă mixtă –

praeterenţia sau intenţia depăşită , specifică unor infracţiuni.

2.1.INTENŢIA

Constituie forma fundamentală , generală şi originară a vinovăţiei ; ea

reprezintă totala regulă sub care se infăţisează vinovăţia , deoarece majoritatea

infracţiunilor se comit de regulă cu intenţie şi numai în mod excepţional din culpă

sau praeterenţie.

Există intenţie (dol) , ca forma a vinovăţiei , atunci când persoana care

săvârşeşte o faptă ce prezintă pericol social prevede rezultatul faptei pe care şi-a

propus să o săvârşească şi urmăreşte sau acceptă producerea lui.2Prevederea este o

anticipare a ceea ce se va întampla ulterior .Este o cunoaştere dedusă din

cunoaşterea prealabilă a acţiunii sau inacţiunii săvârşite şi a imprejurărilor în care

a avut loc acţiunea sau inacţiunea.Autorul faptei realizează mintal aceasta deducţie

pe baza datelor de experienţă generală.Aşadar , ceea ce făptuitorul trebuia să fi

prevăzut pentru a exista vinovăţia sub forma intenţiei este rezultatul faptei.Prin

rezulatul faptei se inţelege urmarea imediată , urmarea firească , adică modificarea

produsă în lumea externă , de acţiunea sau inacţiunea efectuată de către

făptuitor.Acest rezultat poate îmbrăca forma unui prejudiciu material sau forma

2 Ioan Griga – “Drept penal – partea generală “ , vol.I ,Ed.Fundaţiei de Mâine , Bucureşti , 2007,

p.1196

unei stări de pericol pentru o anumită valoare sociala , dintre cele apărate de legea

penală.Cel care , din cauza cunoaşterii greşite a imprejurărilor în care efectuează

acţiunea sau inacţiunea sau din cauza survenirii unor împrejurari de neprevăzut ,

nu a prevăzut rezultatul faptei , ci un alt rezultat , inofensiv , nu poate fi considerat

că a avut intenţie , putându-i-se reţine , eventual , o culpă.

In funcţie de atitudinea făptuitorului faţă de producerea rezultatului

socialmente periculos , intenţia se prezintă sub două modalităţi desemnate de legea

penală.

2.1.1.INTENŢIA DIRECTǍ

Constă in prevederea rezultatului faptei care nu este urmărit , dar este

acceptat.Caracteristicile ei sunt deci prevederea si urmărirea rezultatului.3

Expresia „a urmări producerea unui rezultat” , înseamnă mai mult decât a

voi rezultatul , apropiindu-se de dolul special , de intenţia calificată prin

cuprinderea unor nuanţe specifice acestora şi care privesc urmărirea unei finalităţi

care se gaseşte în conţinutul încriminării şi a cărei realizare este urmarită de

subiect prin cauzarea rezultatului voit şi prevăzut.Există intenţie directă în toate

cazurile în care producerea rezultatului constituie însusi scopul acţiunii subiectului

, cât şi în situaţia în care producerea rezultatului este privită de autorul faptei ca un

insoţitor inevitabil al rezultatului urmărit , chiar dacă nu toate urmările au fost

dorite de el.La stabilirea intenţiei directe , organul judiciar este obligat să

stabilească în fiecare că , dacă infractorul a prevăzut rezultatul faptei şi a urmărit

producerea acestuia.

2.1.2.INTENŢIA INDIRECTǍ

Se caracterizează prin prevederea rezultatului faptei sale de către infractor şi

, deşi el nu urmăreşte , acceptă posibilitatea producerii lui.Inţentia indirectă rezultă 3 Petre Buneci – “Drept penal - partea generală” ,note de curs ,.p.16

7

cel mai adesea din materialitatea faptei că şi intenţie directă.În practica judiciară ,

s-a decis că există infracţiunea de omor cu intenţie indirectă , dacă inculpatul a

aplicat lovituri multiple concubinei sale , cu intensitate şi în regiuni vitale ale

corpului , provocându-i moartea.Chiar dacă nu există intenţie directă de a ucide

victima , din modul în care a acţionat, rezultă că a acceptat moartea acesteia ca

rezultat posibil.

În acest sens putem menţiona Decizia 1218/2006 pronunţată de Înalta Curte

De Casaţie şi Justiţie : „Prin Sentinţa penală nr. 438 din 20 octombrie 2005,

pronunţatã în dosarul nr. 411/2005,Tribunalul Constanţa, secţia penalã, a respins

cererea privind schimbarea încadrãrii juridice a faptei din art. 20 raportat la art.

174 – art. 175 lit. c) şi i) C. pen., în infracţiunea prevãzutã de art. 181 alin. (2) C.

pen., cerere formulatã de inculpatul S.A. şi, în baza art. 20 raportat la art. 174 –

art. 175 lit. c) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 alin. (2) din acelaşi

cod, a condamnat pe inculpat, la pedeapsa de 6 ani închisoare, cu aplicarea art. 71

şi 64 C. pen. În considerentele hotãrârii, instanţa a reţinut, în esenţã, cã, la data de

11 ianuarie 2005, inculpatul a aşteptat-o pe soţia sa, partea vãtãmatã S.V. (de care

era despãrţit în fapt), pentru a rezolva chestiunea plãţilor creditelor bancare

contractate de el la douã bãnci comerciale. Când aceasta a ieşit de la locul

demuncã, însoţitã de martorele S.C. şi I.F., inculpatul a purtat o scurtã discuþie pe

tema plãţii datoriilor şi, nemulţumit de tonul vocii soţiei sale, a lovit-o cu un cuţit,

de mai multe ori, în zona gâtului, a claviculei drepte, a pieptului, tãind-o la

antebraţ. Plãgile înjunghiate multiple, pentru a cãror vindecare au fost necesare 50-

55 zile de îngrijiri medicale, nu au pus în pericol viaţa victimei. S-a reţinut cã

inculpatul a acţionat cu intenţie indirectã.

Prin decizia penalã nr. 296/ P din 25 noiembrie 2005, Curtea de Apel

Constanţa, secţia penalã, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat,

menţinând arestarea preventivã a acestuia şi a computat, în continuare detenţia de

la 20 octombrie 2005 la zi.Curtea de Apel a reţinut cã instanţa de fond a

8

individualizat corect pedeapsa având în vedere toate criteriile prevãzute de art. 72

C. pen.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs inculpatul invocând cazul de

casare prevãzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. (greşita individualizare a

pedepsei în raport cu art. 72 C. pen.).

Înalta Curte, examinând cauza sub aspectul invocat, constatã cã recursul

declarat de inculpat este nefondat. Deduce din pedeapsa aplicatã inculpatului,

timpul arestãrii preventive de la 12 ianuarie 2005 la 24 februarie 2006.Obligã

recurentul inculpat la plata sumei de 220 RON cheltuieli judiciare cãtre stat din

care, suma de 100 RON reprezentând onorariul pentru apãrarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiţiei4 ”.

Elementul intelectiv comun pentru cele două forme ale inţentiei îl reprezintă

prevederea caracterului periculos al urmăririlor faptelor săvâraşite.Ceea ce le

deosebeşte însă , este faptul că , în cazul intenţiei directe , este nevoie ca

făptuitorul să fi urmărit survenirea urmărilor faptei sale , pe care le-a prevăzut.În

cazul intenţiei indirect , este nevoie ca infractorul sa nu urmăreasca survenirea

rezultatului faptei sale , dar să accepte posibilitatea survenirii lui.

2.1.3. ALTE FORME ALE INTENŢIEI

In doctrina penală sunt cunoscute şi alte modalităţi ale intenţiei , a căror

cunoaştere poate servi la stabilirea în concret a gradului de vinovăţie şi în

consecinţă a periculozităţii infractorului.Toate aceste modalităţi ale intenţiei sunt

avute in vedere la individualizarea judiciară a pedepsei , căci evidenţiază grade

deosebite de vinovăţie cu răsfrângere asupra periculozităţii sociale a făptuitorului.

● intenţie simplă , când făptuitorul prevede rezultatul faptei sale şi

urmăreşte producerea lui şi intenţie calificată , când făptuitorul urmăreşte

producerea rezultatului în vederea realizării uni scop prevăzut în norma

incriminatoare ;

4 Î.C.C.J – Decizia nr. 1218/2006 , Dosar nr. 24078/1/2005

9

● intenţie iniţială , când infractorul a prevăzut rezultatul chiar în momentul

săvârşirii faptei şi intenţie supravenită , când infractorul , în timpul executării

faptei , are reprezentarea unui alt rezultat decât cel prevăzut iniţial şi se hotărăşte

să-l realizeze şi pe acesta ;

● intenţie spontană sau repentină.Aceasta formă se caracterizează prin 2

elemente principale : hotărarea este luată intr-o stare de tulburare sau emoţie şi ea

este pusă imediat în executare.Intenţia spontană este o cauză de atenuare a

răspunderii penale şi ea apare reglementata atât în partea generală a Codului –

intrând în structura circumstanţei atenuante a stării de provocare – cât şi în partea

specială , în cazul infracţiunilor de pruncucidere şi incăierare.

● intenţie premeditate.Se situează pe o poziţie diametral opusă fată de

intenţia repentină.Astfel , în cazul intenţiei premeditate , autorul ia hotărârea în

stare de relative calm , iar pană la momentul punerii ei în executare se scurge un

timp mai îndelungat.Comiterea unei infracţiuni caracterizate de intenţie

premeditate presupune de regulă şi o pregătire a acesteia , indiferent dacă

pregătirea îmbraca forma unor acte material – procurarea de instrumente – sau

intelectuale – culegerea de informaţii , analizarea tuturor variantelor de comitere5.

În acest sens putem menţiona Decizia nr. 1013/2004 pronunţată de Înalta

Curte de Casaţie si Justiţie : ” Prin sentinţa penalã nr. 157 din 19 august

2003,Tribunalul Teleorman l-a condamnat pe inculpatul G.S.I. la detenţiune pe

viaţã şi la interzicerea drepturilor prevãzute de art. 64 lit. a), b), c), d) şi e) C. pen.,

pe o perioadã de 8 ani, pentru sãvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav,

prevãzutã de art. 174, raportat la art. 175 lit. c) şi art. 176 lit. a) şi b) C. pen.

Pentru a pronunţa aceastã sentinţã, instanţa a reţinut în fapt cã în noaptea de

5 spre 6 februarie 2003, în condiţiile unor relaţii de duşmãnie şi în scop de

rãzbunare a suferinţelor ce i-au fost cauzate în ultimii ani de comportamentul

agresiv al unchiului sãu C.A. şi al verilor sãi C.C.C. şi C.L.V., inculpatul i-a ucis

5 Florin Streţeanu – “Tratat de drept penal – partea generală “, Ed.CH.Beck , Bucureşti , 2008,

vol.I , p.7510

pe aceştia, în locuinţa lor din comuna Blejeşti, jud. Teleorman, prin aplicarea a

numeroase lovituri cu baioneta în zone vitale ale corpului.

Prin decizia penalã nr. 596 din 8 octombrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti,

secţia a II-a penalã, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva

sentinţei primei instanţe.Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel,

inculpatul G.S.I. a declarat recurs, solicitând schimbarea pedepsei aplicate, din

detenţiune pe viaţã în închisoare pe durata maximã prevãzutã de Codul penal, prin

luarea în considerare a circumstanţelor sale personale şi a împrejurãrilor faptei.

Recursul nu este fondat. Instanţa respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul G.S.I. împotriva deciziei penale nr. 596/ A din 8 octombrie 2003 a

Curþii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penalã.Computã din pedeapsa aplicatã

inculpatului, timpul arestãrii preventive de la 9 februarie 2003 la 20 februarie

2004.Obligã recurentul inculpat sã plãteascã statului suma de 1.100.000 lei

cheltuieli judiciare6 “ .

Intenţia premeditate atrage o agravare a răspunderii penale fată de intenţia in

forma sa de bază , dovedind o atingere mai accentuată a valorii ocrotite de norma

penală.În dreptul nostrum ,premeditarea apare ca o circumstanţă agravantă legală

in cazul infracţiunii de omor ,dar ea poate fi reţinută cu titlu de circumstanţă

agravantă judiciară şi în cazul altor infracţiuni , potrivit art.75 alin.2.Codul Penal.

● intenţie unică şi complexă.Intenţia unică exista când se urmareşte

săvârşirea unei singure fapte , iar cea complexă când subiectul a hotărât comiterea

mai multor fapte sau producerea mai multor rezultate.

2.2.CULPA

Aşa cum este prevazut în art.19 , alin.2 Codul Penal , culpa reprezintă

atitudinea psihică a făptuitorului care prevede rezultatul faptei sale , dar nu îl

acceptă , socotind fara temei că acesta nu se va produce , ori nu prevede rezultatul

faptei sale sale , deşi trebuia şi putea să îl prevadă.

6 Î.C.C.J. – Deciza nr. 1013/2004,Dosar nr. 5002/2003

11

Putem lua ca exemplu Decizia nr. 1335/2006 pronunţata de Î.C.C.J Secţia penală

în care : “Prin rezoluţia din 19 septembrie 2005, pronunţatã de Parchetul de pe

lângã Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. 241/P/2005, s-a dispus neînceperea

urmãririi penale faţã de magistraţii judecãtori M.L.K. şi T.L. de la Tribunalul Gorj,

secţia penalã, pentru infracţiunea prevãzutã de art. 249 C. pen., reclamatãde

petentul G.N.

În esenţã, s-a reţinut cã petentul a solicitat cercetarea şi tragerea la

rãspundere penalã a intimatelor care se fac vinovate, în opinia sa, de sãvârşirea

infracţiunii prevãzutã de art. 249 C. pen., întrucât, prin încãlcarea din culpã a

obligaţiilor de serviciu, la 14 mai 2003 au pronunţat decizia penalã nr. 351

reţinând, în mod greşit, în sarcina lui infracţiunea prevãzutã de art. 290 C. pen. şi

ca o consecinţã, pedeapsa de 1.500.000 lei amendã penalã.Motivele invocate de

petent în plângere împotriva celor douã magistrate s-au constituit ca motive de

recurs, hotãrârea pronunţatã de acestea rãmânând definitivã prin decizia penalã nr.

1264/2003 a Curţii de Apel Craiova.

Cum nu au fost identificate fapte sau împrejurãri de naturã a contura

existenţa infracţiunii de neglijenţã în serviciu reclamatã de petent s-a dispus

neînceperea urmãririi penale, invocându-se ca temei juridic prevederile art. 10 alin.

(1) lit. a) C. proc. pen.

Prin sentinţa penalã nr. 130 din 20 decembrie 2005, Curtea de Apel Craiova

a respins, ca nefondatã, plângerea formulatã de petentul G.N. împotriva rezoluţiei

nr. 3845/II/2/2005 din 7 octombrie 2005, pronunţatã de Parchetul de pe lângã

Curtea de Apel Craiova7

Culpa nu este o formă de proces psihic inferioară ori atenuantă a intenţiei ,

ci constituie o formă specifică de legătură psihică a autorului cu fapta.

2.2.1.STRUCTURA CULPEI

7 Î.C.C.J – Decizia nr. nr. 1335/2006 , Dosar nr. 391/1/200612

În cazul faptelor comise din culpă , doua ar fi elementele principale care

trebuie analizate8 :

● încalcarea unei obligaţii de diligenţă.Este vorba de obligaţii menite să

prevină producerea unor urmări vătămătoare pentru valorile sociale ocrotite de

legea penală.Încălcarea acestei obligaţii , constituie esenţa normativă a culpei ,

care apare astfel ca fiind contrară diligenţei produsă de lege.Obligaţiile de

diligenţă sau de prudenţă servesc în primul rând la stabilirea unui echilibru între

caracterul necesar al unei activităţi generatoare de risc pentru valorile sociale

ocrotite şi interesul protejarii acestor valori.Obligaţiile pot fi stabilite prin acte

normative care reglementează anumite activităţi , dar pot decurge , în egală masură

, din reguli nescrise , privind exercitarea unor activităţi , profesii sau meserii.

● previzibilitatea şi inevitabilitatea subiectivă a urmării. În măsura în

care autorul nu putea să prevină producerea urmării , fie pentru ca nu era

previzibilă , fie ca , deşi previzibilă , nu putea fi evitată , este exclusă posibilitatea

angajării răspunderii sale cu titlu de culpă.Posibilitatea trebuie analizată ţinând

cont de caracteristicile personale ale autorului şi de condiţiile concrete în care

acesta a acţionat.

Culpa este cunoscută în doctrină şi în legislaţie sub doua modalităţi:

2.2.2.CULPA CU PREVEDERE

Se caracterizează prin aceea că făptuitorul prevede rezultatul faptei sale ,

rezultat pe care nu îl urmăreste , nu îl acceptă , socotind fără temei că acesta nu se

va produce.Pentru existenţa vinovăţiei sub forma culpei , trebuie să fie îndeplinite

câteva condiţii 9: făptuitorul să fi prevăzut rezultatul faptei sale , să fi avut

realmente reprezentarea rezultatului ; făptuitorul să nu fi urmărit producerea

rezultatului prevăzut (în acest punct de vedere , modalitatea culpă cu prevedere se

8 Florin Streteanu – “Tratat de drept penal – partea generală “ ,vol.I, Ed.C.H.Beck , Bucureşti ,

2008 ,p.759 Ioan Griga – “Drept penal – partea generală” , vol.I, Ed.Fundaţiei de Mâine , Bucuresţi , 2007,

p.12113

aseamănă cu modalitatea intenţiei indirect , fiindcă în ambele situaţii făptuitorul

prevede rezultatul , dar nu urmareâte producerea lui) ; făptuitorul să fi socotit fără

temei că acel rezultat nu se va produce.Aşadar , făptuitorul deşi a prevăzut că

acţiunea sau inacţiunea sa este de natură să producă alt rezultat decăt cel urmărit

de el , totuşi a socotit că , fată de împrejurările în care se efectuează acţiunea sau

inacţiunea sa , acel rezultat nu se va produce.

2.2.3.CULPA SIMPLǍ

Există atunci când făptuitorul nu a prevazut rezultatul faptei sale , deşi

trebuia şi putea să-l prevadă.Ceea ce caracterizează culpa simplă este neprevederea

de către făptuitor a rezultatului socialmente periculos al faptei sale , în condiţiile în

care el avea datoria de a proceda cu toată atenţia şi diligent pentru a prevedea acest

rezultat.Aprecierea vinovăţiei sub forma culpei urmează a se stabili după

observarea criteriilor prevăzute de lege , anume : dacă făptuitorul trebuia să

prevadă rezultatul şi dacă putea să îl prevadă.Neglijenţa , ca formă a culpei , se

caracterizează prin aceea că infractorul nu are reprezentarea consecinţei activităţii ,

deoarece nu foloseşte întreaga sa capacitate intelectuală pentru a prevedea urmările

faptei săvârşite , deşi putea avea această capacitate şi trebuia să depună toată

sârguinţa şn conduita sa.

Obligaţia de a prevedea rezultatul faptei are un caracter general şi obiectiv ,

în care infractorul trebuia să prevadă rezultatul faptei sale şi un caracter subiectiv

prin care urmăreşte să se verifice dacă infractorul a avut în fapt posibilitatea să

prevadă acest rezultat în momentul săvârşirii faptei.Dacă în raport de imprejurările

concrete se constată că infractorul nu a avut posibilitatea să prevadă rezultatul

faptei sale , acesta nu va putea fi tras la răspunderea penală , nefiind dată vinovăţia

sa ci se va reţine cazul neprevăzut.

În doctrina penală s-au prevăzut şi alte modalităţi ale culpei avute în vedere

la individualizarea faptei.Astfel , se face deosebire între culpa imediată , când

comportarea culpabilă a autorului a produs imediat rezultatul şi culpa mediate când

14

rezultatul culpabil se produce prin intermediul comportării din culpa a mai multor

persoane , culpa constând în imprudenţaăsau nesocotinţaă, izvorând din modul

superficial în care s-a acţionat , din nepricepere , din nedibăcie , din nerespectarea

dispoziţiilor legale , din nebăgare de seama sau lipsă de atenţie, din indiferenţă

sau nepăsare sau din temeritate.Sub aspectul intensităţii , culpa poate sa fie gravă

când orice persoană ar fi prevăzut rezultatul sau usoara , când rezultatul putea fi

prevăzut numai după depunerea unui efort mare.

2.3.PRAETERENŢIA (INTENŢIA DEPǍŞITǍ)

Deşi neprevăzută expres de legiuitor în partea generală a Codului Penal ,

praeterenţia reprezintă cea de-a treia formă a vinovăţiei , o formă mixtă , creată

prin combinarea unor elemente aparţinand intenţiei şi culpei.Intenţia depaşită

poate fi definită ca fiind o formă de vinovăţie care apare ca element subiectiv în

conţinutul unei infracţiuni , atunci când făptuitorul prevede şi urmareşte , ori

acceptă producerea unui rezultat socialmente periculos , dar în realitate , datorită

împrejurărilor în care se execută activitatea infracţională , rezultatul produs este

mult mai grav decât cel prevăzut , urmărit ori acceptat , dar pe care făptuitorul l-a

prevăzut ,însa nu l-a acceptat sperând făra temei că nu se va produce ori nu l-a

prevăzut , deşi putea şi trebuia să-l prevadă.

Acest lucru îl putem observa luând in considerare Decizia nr. 1509/2008

pronunţata de Î.C.C.J.:” Prin sentinţa penalã nr. 499/ D din 12 octombrie 2007,

Tribunalul Bacãu a condamnat pe inculpatul I.A.M., pedeapsa de 10 ani închisoare

şi 2 ani interzicerea drepturilor prevãzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru

sãvârşirea infracţiunii prevãzutã de art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea

art. 73 lit. b), a art. 76 alin. (2) C. pen. şi a art. 71 – art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b)

C. pen.Totodatã, a fost menţinutã starea de arest a inculpatului şi s-a dedus, din

pedeapsa aplicatã, durata reţinerii şi arestãrii preventive de la 31 iulie 2007.

În esenţã, s-au reţinut urmãtoarele: in dimineaţa zilei de 29 iulie 2007, în

jurul orei 4,30, iritat de faptul cã inculpatul a deschis televizorul, tatãl acestuia,

15

victima I.V. a început sã-l înjure şi sã-l ameninţe cu moartea pe inculpat. În acel

moment, inculpatul, care îl mai bãtuse anterior pe tatãl sãu, l-a lovit pe acesta cu

piciorul în zona toracicã, determinând cãderea victimei pe o mãsuţã, dupã care a

sãrit cu genunchii pe abdomenul victimei şi a lovit-o cu picioarele în regiunea

costalã, pânã când aceasta a cãzut în stare de inconºtienþã. Ulterior, în jurul orei

16,00, mama inculpatului l-a sunat şi i-a spus cã victima a fost transportatã la

spital, unde a decedat.Curtea de Apel Bacãu, secþia penalã, prin decizia penalã nr.

34 din 19 februarie 2008, constatând cã apelul inculpatului este în termen, a anulat

mandatul de executare a pedepsei nr. 566/D/2007 din 24 octombrie 2007 emis de

Tribunalul Bacãu.

Totodatã, a respins apelul declarat de inculpat, s-a menþinut starea acestuia

de arest şi s-a dedus, din pedeapsa aplicatã, durata arestãrii preventive de la 12

octombrie 2007.

Prin recursul declarat, inculpatul a solicitat schimbarea încadrãrii juridice

din infracţiunea prevãzutã de art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 73

lit. b) şi a art. 76 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prevãzutã de art. 183 C. pen., cu

aplicarea art. 73 lit. b) şi a art. 76 alin. (2) C. pen. şi reducerea pedepsei aplicate,

pentru motivele arãtate în partea introductivã a hotãrârii.Recursul inculpatului este

fondat.Din examinarea lucrãrilor şi probelor dosarului, rezultã cã fapta inculpatului

întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de loviri sau vãtãmãri cauzatoare

de moarte, iar nu ale celei de omor calificat. Din analiza materialului probator

rezultã cã inculpatul a sãvârşit cu intenþie acţiunea de lovire a victimei, prin

aplicarea unor lovituri cu picioarele, în zone nevitale ale corpului acesteia, însã

rezultatul mai grav, decesul tatãlui sãu, s-a produs din culpã. Aceastã poziþie

subiectivã a inculpatului faţã de urmarea mai gravã produsã urmare loviturilor

aplicate victimei caracterizeazã forma de vinovãţie a praeterintenţiei.

Admite recursul declarat de recurentul inculpat I.A.M. împotriva deciziei

penale nr. 34 din 19 februarie 2008 a Curþii de Apel Bacãu, secþia penalã.Caseazã

decizia atacatã şi sentinţa penalã nr. 499/ D din 12 octombrie 2007 a Tribunalului

16

Bacãu, numai cu privire la încadrarea juridicã a faptei şi la pedeapsa aplicatã

inculpatului.În baza art. 334 C. proc. pen., schimbã încadrarea juridicã a faptei din

infracþiunea prevãzutã de art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit.

b) C. pen. şi art. 76 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prevãzutã de art. 183 C. pen.,

cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. şi art. 76 alin. (2) C. pen., text în baza cãruia

condamnã inculpatul I.A.M. la pedeapsa de un an şi 8 luni închisoare.Menþine

restul dispoziþiilor hotãrârilor atacate10

Trebuie subliniat faptul că , pentru a fi in prezenţa praeterentiei , este

suficient ca acţiunea de baza sa fie prevazută de legea penală , indiferent de

gravitatea ei.Astfel , un simplu act de violenţă , susceptibil de incadrare in

dipoziţiile art.180,alin.1 C.pen., va intra in structura praeterenţiei in măsura in care

a cauzat un rezultat mai grav.Datorită structurii sale mixte , praeterenţia ridică

problema atât sub aspectul delimitării sale faţă de culpă , cât si sub aspectul

delimitării fata de intenţia eventuală.În acest sens , trebuie avute in vedere mai

multe elemente.În ceea ce priveşte delimitarea faţă de culpă , trebuie verificat dacă

la baza rezultatului mai grav s-a aflat sau nu o faptă prevăzută de legea penală.În

măsura in care o astfel de faptă nu există , vom fi in prezenţa unei culpe si nu a

praeterenţiei.Dacă producerea rezultatului a fost precedată de o faptă prevazută de

legea penală , trebuie analizat dacă rezultatul mai grav apare ca o consecinţă tipică

urmării dorite de faptuitor ; in caz afirmativ avem o praeterenţie.

În ceea ce priveşte delimitarea praeterenţiei fata de intenţia eventuală , vor fi

folosite criteriile generale de delimitare intre intenţie si culpă.Astfel , in măsura in

care rezultatul mai grav apare ca fiind prevăzut si acceptat de autor , vom fi in

prezenîa unei intentii eventuale si nu a unei praeterenţii.Dacă acest rezultat este

acceptat , vom avea intenţie eventuală.Dacă , dimpotrivă , rezultatul nu este

prevăzut sau , deşi prevăzut , nu este acceptat , vom avea o culpă suprapusă peste

intenţia iniţială , adică o praeterentie.

10 Î.C.C.J – Decizia nr. 1509/2008 , Dosar nr. 5191.1/110/200717

18