Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, București 

 

 

 

 

 

PASAJUL COMERCIAL, 

PROGRAM ARHITECTURAL‐URBANISTIC SPECIFIC SECOLULUI 

19: DEFINIRE, EVOLUȚIE, REVALORIFICARE 

 

 

TEZĂ DE DOCTORAT 

 

Doctorand: Ist. Art. Andrada Cațavei 

 

Îndrumător: Prof. Dr. Arh. Alexandru Sandu 

 

2016 

CUPRINS 

 

 

 

 

 

 

INTRODUCERE                                                                                                                                         7 

 

 

Cap I. PASAJUL COMERCIAL AL SECOLULUI 19: CONCEPT, CONTEXT ȘI EVOLUTIE                 20 

 

1. Definiție și terminologie                                                                                                                 21 

 

2. Origine, concept și context formativ                                                                                           24 

2.1. protoformele, caracteristicile și aspectele definitorii ale pasajelor comerciale                25 

2.2. modelul conceptual și arhitectural al pasajelor: Galerie de Bois  

       în contextul arhitectural, urban, social, politic, economic, cultural și ideologic  

       reprezentat de Palais Royal în Paris                                                                                            31 

2.2.1. factorii de succes ai Galeriei de Bois                                                                         31 2.2.2. factori de apariție ai conceptului pasaj comercial în cadrul              Galeriei de Bois                                                                                                            38 

2.3. factori de constituire ai pasajului comercial ca aspect specific la Paris 

        la sfârșitul secolului 18 și începutul secolului 19                                                                     47 

2.4. condiții și factori de existență și dezvoltare a pasajului comercial ca program         arhitectural‐urbanistic                                                                                                                 50 

2.4.1. context și adaptabilitate la contextul urban                                                            50 

2.4.2. rolul comanditarului ca factor determinant pentru dezvoltarea pasajului        57 

2.4.3. atractivitate prin formă și funcții                                                                               70 

 

3. Evoluție                                                                                                                                              75 

3.1. percepție și evoluție                                                                                                                     75 

3.2. periodizare generală și direcții de evoluție formală                                                               82 

3.3. tipuri de dinamică evolutivă locală                                                                                          116 

3.3.1.dinamica autoactivă, autocrată și combinată                                                        116 

3.3.2. dinamica evolutivă a pasajelor Bucureștiului                                                        147  

 

 

Cap II. REVALORIFICAREA PASAJULUI COMERCIAL AL SECOLULUI 19 CA SPAȚIU URBAN  

CONTEMPORAN: CONTEXT, PROBLEMATICĂ ȘI MODALITĂȚI 

 

1. Factori de context favorizant pentru revalorificare                                                               219 

1.1. spațiul public, sectorul privat și gestiunea spațiului public                                                 220 

1.2. valoarea de brand a orașelor                                                                                                    223 

1.3. practica urbană mega‐eveniment și star‐architect                                                               225 

2. Problematică și modalități actuale de revalorificare                                                             257 

2.1. problematică generală                                                                                                               257 

2.2. revalorificarea pasajului comercial al secolului 19 ca loc de destinație                            266 

2.2.1. intervenții municipale programate de transformare  

           a pasajelor în locuri de destinație                                                                            269 

2.2.2. tendința naturală de transformare a pasajelor în locuri de destinație             273 

2.3. etape determinate ale procesului de revalorificare                                                             286 

2.3.1. stabilirea actorilor și rezolvarea problemelor de ordin                                       286 

2.3.2. stabilirea unei strategii de abordare și intervenție                                              292 

2.3.3. asigurarea de resurse financiare                                                                             321 

 

 

CONCLUZIE                                                                                                                                          326 

 

BIBLIOGRAFIE                                                                                                                                      340 

 

SURSA ILUSTRAȚIILOR                                                                                                                       363  

 

ANEXE                                                                                                                                                   367  

 

REZUMAT                                                                                                                                             368 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

REZUMAT 

 

 

INTRODUCERE  Prezentarea argumentului determinant pentru realizarea tezei şi a metodologiei de cercetare. 

 

I. 

PASAJUL  COMERCIAL  AL  SECOLULUI  19:  CONCEPT,  CONTEXT  ŞI 

EVOLUȚIE   

1. DEFINIȚIE ŞI TERMINOLOGIE 

 

Am definit conceptul pe baza definițiilor pasajului fundamentate de J.F. Geist și Walter 

Benjamin.  Pasajul  comercial  este  așadar  o  invenție  urbană  a  secolului  19  care 

reconceptualizeaza  funcții  comerciale,  trecere  şi  locuire  utilizând  cele mai moderne  tehnici  şi 

materiale de construcție ale epocii: sticlă şi structura metalică. Este un spațiu multifuncțional 

generat  de  nevoile  noii  societăți  şi  perfect  adaptat  acestora,  reflectând  sub  toate  aspectele 

modernitatea secolului 19. Este un spațiu comercial, cu acces strict pietonal, diferit de stradă 

comercială datorită acoperişului sau vitrat  şi a  fațadelor simetrice. Este o stradă acoperită cu 

verieră, mărginită pe ambele părți de  imobile cu  fațade simetrice, magazine  la parter  şi etaje 

destinate comerțului, birourilor sau locuirii. Uneşte străzi sau piețe pentru a facilita circulația în 

zonele de maximă fluență cu atât mai mult cu cât este destinat comerțului en detail, în special 

de lux! Fiind o formă urbană care configurează țesutul urban, traversează zone, spații şi forme 

urbane  lăsându‐şi  amprenta  asupra  oraşelor  în  curs  de  transformare  şi  de  adaptare  la 

modernitatea  secolului  19.  Este  o  formă  de  spațiu  public  pe  teren  privat  iar  succesul  sau 

depinde exclusiv de contextul urban în care se înscrie, pasajul comercial fiind de fapt, un obiect 

al speculației imobiliare! 

Am  precizat  apoi  faptul  că moda  pasajelor  comerciale  s‐a  disipat  de  la  Paris  rapid  în 

toată Europa pe parcursul secolului 19 particularizându‐se în variante formale sau conceptuale 

diferite  iar  termenul  passage/pasaj  va  fi  folosit  folosit  în  special  în  țările  de  limba  franceză, 

galleria în spațiul italian iar arcades în spațiul anglofon. Pe de altă parte şi, în paralel, în spațiul 

parizian  se  va  remarca  o  diferențiere  foarte  clară  între  termenul  pasaj  şi  galerie,  ultimul 

desemnând  un  pasaj  comercial  de  dimeniuni  mai  mari,  luxos  şi  bogat  decorat.  Cele  două 

variante pariziene ale pasajului comercial, pasajul şi galeria, coexistă la Paris şi vor genera de la 

mijlocul secolului 19 variante formale corespunzătoare sub numele de pasaj sau galerie în toată 

Europa  cu mențiunea  că  galeriile  vor  capăta  o  scară monumentală  prin  implicări  de  factură 

politico‐ideologice.  

Pasajul comercial este un tip major al istoriei arhitecturii contemporane care conectează 

istoria  culturală  a modei  şi  luxului  cu  istoria  economică  şi  socială,  prin  intermediul  istoriei 

arhitecturii  şi oraşului. Este o  formă urbană, un element de dezvoltare al centrului unui oraş 

care nu  ar  exista dacă  nu  ar  fi existat presiunea  funciară  şi  financiară  legată de dezvoltarea 

comerțului de  lux  şi  a  consumismului  secolului  19  speculată de diverse  interese  economico‐

politico‐ideologice! Pasajul comercial este produsul  inovativ al unei perioade  istorice  specifice 

care răspunde unei anumite etape evolutive a societății secolului 19 şi de aceea am precizat că 

ma  vor  referi  pe  parcursul  studiului  doar  la  pasajul  comercial  specific  secolului  19  nu  și  la 

spațiile derivate inspirate de pasaje și apărute după începutul secolului 20 (în special începând 

din anii  ’70‐’80). Practic, o dată cu dispariția condițiilor urbane, economice, sociale, politice  şi 

ideologice care  l‐au generat,  la  sfârşitul  secolului 19  şi  la  începutul  secolului 20  se petrece  şi 

disoluția  conceptului  arhitectural‐urban,  termenul  pasaj  fiind  asociat  ulterior  unor  spații  de 

trecere  inspirate ori derivate din pasajul  comercial al  secolului 19  sau  fără nici o  legătură  cu 

acesta  (spații de trecere  în  imobile de birouri, holuri de banci,  firme sau clădiri publice; străzi 

interioare  în  marile  imobile  cu  apartamente;  străzi  pietonale  şi  străzi  comerciale  interzise 

circulației;  spații  de  trecere  cu  funcții  comerciale  în  cadrul  unui  spațiu  comercial  sau  intrări 

pentru cinematografe sau teatre etc.) De altfel, după începutul secolului 20 se mai poate vorbi 

de  construcția  de  pasaje  comerciale  doar  în  formule  pastişate,  diluate  conceptual  şi  formal 

deoarece apariția şi existența pasajului comercial în istoria arhitecturii, urbanismului, ingineriei, 

comerțului, economiei, modei, divertismentului, publicității, iluminatului public etc. începe şi se 

încheie o dată cu secolul 19! Însă ceea ce surprinde este faptul că pasaje concepute şi realizate 

în secolul 19 sunt sau pot fi funcționale, active şi atractive în prezent, la peste 150 de ani de la 

apariție  în  contextul  contemporan  în  care  susținerea, protejarea  şi punerea  în valoare a atu‐

urilor  architectural‐urban‐istorice  ale oraşelor  reprezintă o  sursă  extraordinară  de  imagine  şi 

deci, de profit. 

 

2. ORIGINE, CONCEPT ŞI CONTEXT FORMATIV 

 

  Pornind de la faptul că J.F.Geist fundamentează studiul pasajelor şi analizează sistematic 

posibile  surse  care  ar  putea  genera,  determina  sau  influența  originea  şi  existența  pasajelor 

concluzionând că pasajul  rămâne o  INVENȚIE, un  răspuns  la o nevoie precisă a unei  societăți 

într‐un moment anume al evoluției sale culturale şi industriale consider problematica originilor 

pasajului  comercial  tratată  la modul  general  că  find  deja  un  subiect  clasat.  Post  Geist  este 

redundant să să reia acest subiect la modul general însă subiectul generării şi apariției pasajelor 

la modul  individual va fi mereu de  interes,  în special datorită noilor  informații care provin din 

zonele est europene, balcanice, orientale (mediu şi apropiat) sau din nordul Africii, cu atât mai 

mult  cu  cât,  în  general,  cercetările  de  până  acum  s‐au  concentrat  în  special  pe  zona  vest 

europeană. Nu am urmărit să discut sau să rediscut pe parcursul tezei posibilele surse, modele 

sau influențe formale sau funcționale etc. generale privitoare la originea pasajului comercial dar 

am  făcut o prezentare generală a acestora  insistând pe particularitățile evolutive generate de 

context  şi mentalitate  (despre  care nu  s‐a  vorbit  în  literatura de  specialitate)  care  au dus  la 

apartiția  pasajului  şi  care  au  determinat  evoluția  conceptului,  utilă  înțelegerii  conceptului 

arhitectural‐urban,  a  evoluției  sale,  a  necesității  şi  utilității  valorificării  sale  în 

contemporaneitate. 

Am început cu precizări generale despre protoformele arhitecturale ale pasajelor, strâns 

legate  de  caracteristicile  pasajelor,  şi  am  continuat  cu  precizări  de  context  şi  de mentalitate 

deoarece  toate  împreună  pot  explică  apariția,  dezvoltarea  sau  evoluția  acestui  concept 

arhitectural‐urban  şi  pot motiva  interese  şi  intervenții  contemporane!  Însă,  dincolo  de  orice 

posibilă influență a vre‐unei protoforme am precizat faptul că originea arhitectural – formală şi 

conceptuală a pasajelor este generată de  contextul  şi de mentalitatea  secolului 19  subliniind 

faptul  că  pasajul  ESTE  o  invenție  a  secolului  19  derivată  din  Galerie  de  Bois  şi  contextul 

arhitectural, urban, social, politic, economic, cultural şi ideologic reprezentat de Palais Royal în 

Paris! Unicitatea acestui tip arhitectural‐urban surprinde, pasajul comercial particularizandu‐se 

între programele de arhitectură ale secolului 19 prin  faptul că răspunde atât nevoii existenței 

unui spațiu public şi de divertisment care să protejeze circulația de intemperii cât şi aceleia de a 

utiliza noi forme de arhitectură care să reflecte  industria  în plină expansiune a secolului 19  în 

vederea satisfacerii cu succes a nevoii de reuşită comercială generată de speculațiile financiare 

rezultate din contextul revoluționar francez. Chiar dacă pe parcursul evoluției sale şi în anumite 

spații  geografice  prevalează  motivația  politico‐ideologică  în  realizarea  de  pasaje,  se  poate 

generaliza  faptul  că  pasajul  comercial  al  secolului  19  este  generat  de  nevoi  comerciale,  de 

divertisment şi de reprezentanță! 

 

2.1.protoformele, caracteristicile şi aspectele definitorii ale pasajelor comerciale 

 

Am clasificat posibilele protoforme ale pasajului în funcție de cele şapte caracteristici ale 

pasajului  (accesul  în  interiorul  lotului,  spațiu public protejat amplasat pe  teren privat,  fațade 

simetrice,  iluminat zenital, sistemul de distribuție, organizarea comerțului  în detaliu, spațiu de 

tranziție)  scoțând  în  evidență  patru  aspecte  definitorii  ale  pasajelor:  accesibilitate, 

multifuncționalitate,  atractivitate  şi  adaptabilitate  punctând  în  paralel  şi  rolul  pasajului  în 

procesul  de  diversificare  al  arhetipurilor  secolului  19.  Toate  aceste  caracteristici  şi  aspecte 

îmbină  în arhetipul pasaj elemente din Antichitate, Orient, Evul Mediu, Renaştere sau modele 

ale  secolului  19  însă  pe  tot  parcursul  secolului  19  pasajul  îşi  păstrează  constant  caracterul, 

adaptându‐se  diferitelor  curente  stilistice,  variind  doar  în  ceea  ce  priveşte  dimensiunile  şi 

impactul  asupra  vieții  publice  a  oraşului.  Dar  chiar  dacă  se  poate  vorbi  foarte mult  despre 

posibile  interferențe  sau  derivații  din  varii  protoforme, modelul  conceptual  şi  arhitectural  al 

pasajelor secolului 19 este prin filiație directă Galerie de Bois,  în contextul arhitectural, urban, 

social, politic, economic, cultural şi ideologic reprezentat de Palais Royal în Paris! 

 

2.2.modelul  conceptual  şi  arhitectural  al  pasajelor  comerciale:  Galerie  de  Bois  şi 

contextul  arhitectural,  urban,  social,  politic,  economic,  cultural  şi  ideologic  reprezentat  de 

Palais Royal în Paris 

 

2.2.1 Factorii de succes ai Galeriei de Bois  

După  o  scurtă  introducere  istorico‐arhitectual‐urbană  a  contextului  în  care  a  fost 

realizată Galeria de Bois  în cadrul complexului multifuncțional Palais Royal gândit că o  formă 

urbană‐un complex unitară la acea vreme centrul vieții publice pariziene am prezentat apariția 

speculativă a Galeriei de Bois, ca o construcție provizorie – din  lemn, cu magazine de ambele 

părți  şi  iluminat  autonom,  o  clădire  fără  program  arhitectural,  fără  exemplu  direct,  istoria 

pasajului dovededindu‐se a fi chiar de la început o lecție de adaptabilitate bazată pe principiul 

atractivității  sitului!  Interesant  este  faptul  că  nu  numai  că  această  construcție  provizorie  va 

supraviețui până  în 1828 dar  va  fi  în  toată  această perioada CENTRUL  centrul  şi  generatorul 

vieții publice pariziene şi martorul tuturor schimbărilor perioadei revoluționare urmată de toate 

frământările  politice  şi  sociale  care  au  dus  la  apariția  Imperiului.  Palais  Royal,  proprietate  a 

abilului Duce d’Orleans, cu portice, grădini şi curți, alei şi fântâni, cafenele şi teatre, săli de joc, 

cluburi, apartamente cu regim închis, magazine şi apartamentele de închiriat în Galerie de Bois, 

devenine un oraş în oraş, o lume autarhică care producea o avere considerabilă proprietarului. 

Galerie  de  Bois  a  fost  un  spațiu  al  contrastelor  fiind  cunoscută  în  acelaşi  timp  ca  templu  al 

prostituției sau că loc unde erau prezentate cele mai renumite şi rafinate spectacole de teatru 

sau că  loc unde  îşi aveau magazinele cei mai buni croitori de  lux  şi unde  se găseau cele mai 

rafinate sau luxoase magazine. A fost primul spațiu care, în acelaşi timp, proteja circulația, era 

teatru al agitației politice, loc de promenadă şi comerț de lux, un loc în care te puteai informa 

sau recreea!  

Galerie de Bois  reflectă o  schimbare de mentalitate  în ceea ce priveşte comanditarul, 

societatea şi nevoile ei, politica şi economia la sfârşitului de secol 18 şi începutului de secol 19! 

Ceea ce a făcut însă ca Galerie du Bois să devină model pentru pasaje şi generator al acestora 

este incredibilul său succes comercial şi social care se datorează amplasamentului său în cadrul 

Palais Royal şi a faptului că era în acelaşi timp un spațiu pentru comerț, divertisment, cultură şi 

informație  total  accesibil  publicului,  UN  CENTRU  DE  DIVERTISMENT  ŞI  COMERȚ!  Apariția  şi 

funcționarea  acestui  spațiu  multifuncțional,  a  cestui  oraş  în  oraş  exprimat  printr‐o  soluție 

arhitecturală  simplă,  spectaculoasă  şi  eficientă  a  fost posibilă doar  în  contextul Revoluției,  a 

emancipării  burgheziei  şi  amestecului  tuturor  claselor  sociale.  Aşadar,  amplasamentul, 

multifuncționalitatea şi, direct corelată cu aceastea, impactul social reprezintă factorii de succes 

ai Galeriei de Bois! 

 

2.2.2. factori de apariție ai conceptului pasaj comercial în cadrul Galerie de Bois  

 Am  individualizat  și analizat  factorii  care au  contribuit  la apariția  conceptului pasaj  și 

descendența  sa  conceptuală  din  Galerie  de  Bois  și  din  complexul  de  divertisment 

multifuncțional Palais Royal: importanța contextului și consumismul; comerțul și divertismentul 

de lux, funcția de reprezentantă și forma; moda și impactul social.  

 În  conditile  existenței  unui  context  favorabil  datorat  schimbării  mentalității  din 

perioada Revoluției Franceze amplasamentul, multifunctionalitatea  și  impactul  social  (factorii 

de  succes  ai  Galeriei  de  Bois)  sunt  determinante  pentru  succesul  Galerie  de  Bois  generând 

ulterior derivate ale acesteia: pasajele. Pe baza acestora pasajele au dezvoltat câteva aspecte 

definitorii:  accesibilitatea,  adaptabilitatea,  multifuncționalitatea  și  atractivitatea.  În  acest 

context,  urmând  modelul  Galerie  de  Bois,  pasajelor  li  se  vor  particulariza  câteva  funcții 

definitorii alături de cea de trecere: funcția comercială (comerțul de lux), de divertisment și cea 

de  reprezentanță,  toate  derivate  prin  intermediul Galerie  de  Bois  din  contextul  arhitectural‐

urban, social și politic, economic, cultural și ideologic al Palais Royal.   

 Datorită succesului extraodinar al Galeriei de Bois, pasajele nu vor face altceva decât să 

recreeze  atmosfera  și  imaginea  palatină  și  să  replice  principiile  de  funcționare  ale  acesteia 

focusându‐se pe amplasament, funcții și formă care sunt, de fapt, principalii factori de atracție 

și  de  agregare  socială,  cheia  spre  o  reușită  financiară  în  orice  societate  și  perioadă  istorică. 

Sistemul economic  și  investițional care se bazează pe acești  factori  trebuie să  fie suficient de 

elitist încât să atragă dar și suficient de accesibil încât să poată fi accesat și consumat.   

În  condițiile  dezvoltării  comerțului,  consumismului  şi  divertismentului  o  dată  cu 

schimbările  sociale  şi  de mentalitate  apar  noi nevoi  şi  deci  noi  forme  de  arhitectură  sau  de 

urbanism care să le deservească şi care să se constituie într‐un cadru propice pentru generarea, 

prezentarea, în floririea şi generalizarea acestora. În secolul 18 şi 19 moda care prin tradiție ia 

naştere în cadrul palatin începe să  iasă din palatele sau din domenii princiare prin  intermediul 

saloanelor (ca loc de întâlnire al societății) ca apoi să fie translată în sălile şi foaierele teatrelor 

care  devin  un  nou  tip  de  suport  al  vieții  sociale  pentru  ca  într‐o  nouă  etapă  evolutivă,  prin 

intermediul pasajelor  (spații ambigue,  în acelaşi  timp  înăuntru  şi  înafara) să  iasă complet din 

cadrul palatin, afară: în stradă, pe bulevarde sau esplanadele stațiunilor maritme etc. Pasajele 

devin astfel o platforma de etalare al modei şi o legătură între zona palatină şi cea a vulgului, o 

imagine  simbolică  a  libertății  revoluționare,  a  consumismului  şi  a  triumfului  burghez,  a 

liberalismului şi acesibilitatii exprimate de şi într‐un spațiu nou, avangardist, suport al unei noi 

centralități urbane!  

Pasajul  se naște din  contextul  arhitectural, urban, politic,  social, economic,  cultural  și 

ideologic de  la Palais Royal din Galerie de Bois. Are o descendență conceptuală din contextul 

palatin  prin  intermediul  salonului  palatin  și  foaierului  teatrului  însă  chiar  dacă  această 

descendență ajunge să se regăsească  formal  în decorația pasajului, pasajul se exprimă  formal 

diferit,  printr‐o  inovație  formală  care‐i  va  reflectă  multifuncționalitatea,  adaptabilitatea, 

atractivitatea și accesibilitatea particualizându‐l  între formele arhitectural urbane ale secolului 

19. Amplasamentul, multifuncționalitatea Galeriei de Bois și impactul social pe care acesta îl are 

prin  combinația  între  funcțional  (comerț‐divertisment‐reprezentare‐trecere)  și  psihologic 

(satisfacerea  nevoii  de  putere‐plăcere  prin  comerț,  divertisment,  consum,  imagine 

reprezentațională,  lux,  modă),  face  din  derivatele  acesteia,  pasajele  (care  îi  vor  moșteni 

conceptul  și  îi  vor  perfecționa  forma)  o  speculație  comercial‐imobiliar‐financiar‐ideologic  de 

succes  cu  atât  mai  mult  cu  cât  va  fi  dublată  de  o  imagine  inovativă  formal  (arhitectură 

modernă, materiale noi de construcție etc.) și repezentațional  (reprezintă și reflectă putere  și 

ideologie).  Astfel,  atractive  prin  concept  (de  la  multifuncționalitate  la  imagine 

reprezentațională), pasajele se vor individualiza în ambianța plină de schimbări a secolului 19 și 

vor transpune cu succes binomul putere‐plăcere (comerț, divertisment, consumism, imagine de 

reprezentantă, lux, modă) în profit, cu atât mai mult cu cât scopul pasajelor este profitul. 

 

 2.3. factori de constituire ai pasajului comercial ca aspect specific la Paris, la sfârşitul 

secolului 18 şi începutul secolului 19 

 

Derivând  din modelul  Galerie  de  Bois  ca  parte  a  complexului multifuncțional  Palais Royal,  pasajul  devine  pe  fundalul  evoluției  societății  şi  a  oraşului,  la  sfârşitul  secolului  18  şi începutul celui de‐al 19‐lea un produs complet, un complex multifuncțional dedicat comerțului, divertismentului,  trecerii,  locuirii  etc.  Pasajul  devine  astfel  un  program  arhitectural‐urban specific secolului 19, generat de contextul social, politic și cultural al Palais Royal fiind complet adaptat TUTUROR solicitărilor sociale, economice și culturale ale perioadei! Spre deosebire de alte forme de arhitectură comercială ale secolului 19 și chiar ale secolului 20 (marele magazin, magazinul de noutăți, mall‐ul etc) pasajul se particularizează prin  faptul că nu este un  loc de destinație,  ci  unul  de  trecere  care  are  în  componenta  sa  funcțională  pe  lângă  comerț, divertisment sau funcția de trecere și pe cea de locuință; multifuncționalitatea, accesibilitatea și adaptabilitatea  conferindu‐i  atractivitate  și  deci,  reușită!  Succesul  pasajului  este  dat  de combinarea  funcțiilor de  trecere, divertisment,  reprezentanță,  locuire sau comerț  (dincolo de necesitate, comerțul  reprezintă o  formă de divertisment, satisfacerea unei plăceri, a potenței financiare,  crearea  unei  imagini  publice),  cu  atât mai mult  cu  cât multitudinea  de  funcții  îl făceau  accesibil  și  animat  atât  ziua,  cât  și  noaptea  ca  loc  de  trecere  (întâlnire,  afaceri, divertisment, mondenități, comerț etc.) sau ca loc permanent (în cazul funcției de locuire). 

In  acest  sens  am  individualizat  patru  factori  contextuali  generatori  şi  determinanți 

pentru apariția şi constituirea pasajului comercial ca aspect specific la Paris care, ulterior se va 

dezvoltă ca program arhitectural‐urban universal: nevoia unui spațiu public protejat; căutarea 

de  noi  forme  de  distribuție  pentru  produsele  de  lux;  prezența  terenurilor  rezultate  în  urmă 

exproprierilor din Paris intra muros cumpărate şi parcelate de speculatori particulari şi absența 

trotuarelor de pe străzile Parisului. Sunt generați de contextul parizian al sfârşitului de secol 18 

şi  începutului de  secol 19  şi  speculați de  investitorii perioadei prin dezvoltarea  şi punerea  în 

practică  a  modelul  conceptual  inspirat  de  Galerie  de  Bois  şi  a  factoriilor  săi  de  succes 

(amplasament, multifuncționalitate şi impact social). Cei patru factori explică naşterea/apariția 

şi  constituirea  pasajelor  comerciale,  rolul  lor  economic,  social  şi  urban  în  cadrul  oraşului, 

crearea  de  condiții  prealabile  construirii  lor  dar  şi moda  pasajelor  în  Paris  până  la  sfârşitul 

Restaurației în 1830.  

Factorii de apariție şi constituire ai pasajelor alături de dezvoltarea factorilor de succes ai 

Galeriei  de  Bois  şi  a  conceptului  moştenit  de  la  aceasta  pun  în  evidență  condițiile  pentru 

existența  şi dezvoltarea ulterioară a pasajelor ca program arhitectural‐urban: adaptabilitatea 

pasajelor la context şi atractivitatea lor prin funcții şi formă. 

 

2.4. condiții şi factori pentru existență şi dezvoltare a pasajului comercial ca program 

arhitectural‐urbanistic 

 

CONTEXTUL determină şi favorizează practic apariția, dezvoltarea şi evoluția pasajelor. 

Aşa  cum  Galerie  de  Bois, modelul  conceptual  şi  arhitectural  al  pasajelor,  se  naşte  în  şi  din 

contextul  complexului multifuncțional  al  Palais  Royal  intergrat  la  rândul  sau  într‐un  context 

general  de  schimbări  politice,  sociale,  economice  etc.,  pasajele  se  nasc  datorită  celor  patru 

factori  contextuali  (nevoia  unui  spațiu  public  protejat;  căutarea  de  noi  forme  de  distribuție 

pentru produsele de  lux; prezența  terenurilor  rezultate  în urma exproprierilor din Paris  intra 

muros,  cumpărate  şi parcelate de  speculatori particulari  şi absența  trotuarelor de pe  străzile 

Parisului) care permit implementarea şi punerea în valoare a conceptului derivat din Galerie de 

Bois  generând  astfel  apariția  pasajului  ca  aspect  specific. Aşadar,  contextul  este  generatorul 

pasajelor,  condițiile  determinante  sau  favorizante  pentru  existența,  dezvoltarea  sau  evoluția 

acestora depinzând mereu de contextul social, politic, urban, cultural şi economic al perioadei, 

fapt  pentru  care  programul  arhitectural‐urbanistic  pasaj  comercial  este  caracterizat  de 

adaptabilitate.  În acest sens,  în pandant cu ambianța palatină de  la Palais Royal caracterizată 

de  nevoi  legate  de  LUX,  comerț  şi  divertisment  de  lux  şi  de  reprezentanță  (generatoare  ale 

conceptului pasaj) şi ambianța citadină caracterizată de nevoi  legate de EFICIENȚĂ şi profit ce 

exprimă  rapidele  transformări  sociale  etc.  (generatoare  ale  celor  patru  factori  de  apariție  şi 

constituire) pasajul  ca o  formulă urban‐arhitecturală nouă  şi perfect adaptată noului  context 

social, economic, urban şi psihologic va fi profund influențat de industrializare şi de efectele ei.  

Pornind  de  la  premisa  că  succesul  sau  decăderea  pasajului  sunt  determinate  sau 

favorizate  de  cauze  exterioare/de  context,  după  prezentarea  în  prealabil  a  caracteristicilor 

(accesul  în  interiorul  lotului, spațiu public protejat amplasat pe teren privat,  fațade simetrice, 

iluminat zenital, sistemul de distribuție, organizarea comerțului  în detaliu, spațiu de tranziție), 

aspectelor definitorii (accesibilitate, multifuncționalitate, atractivitate, adaptabilitate) pasajelor, 

a celor patru factori de apariție şi constituire ai pasajelor ca aspect specific (nevoia unui spațiu 

public  protejat;  căutarea  de  noi  forme  de  distribuție  pentru  produsele  de  lux;  prezența 

terenurilor  rezultate  în  urmă  exproprierilor  din  Paris  intra muros  cumpărate  şi  parcelate  de 

speculatori privați; absența trotuarelor de pe străzile Parisului) care dezvoltă factorii de succes 

ai Galeriei  de  Bois  (amplasament, multifuncționalitate  şi  impact  social)  precum  şi  conceptul 

pasajului generat din aceasta şi din complexul multifuncțional Palais Royal, pot fi individualizate 

două condiții determinante pentru existența şi dezvoltarea pasajelor ca şi program arhitectural‐

urban:  adaptabilatatea  la  contextul  în  care  se  înscriu  şi  atractivitatea acestora prin  formă  şi 

funcții  care  se  determina  unele  pe  altele  interconectându‐se  şi  determinând  şi  favorizând 

împreună  existența,  succesul,  evoluția  şi  dispariția  pasajului.  De  exemplu,  amplasamentul 

pasajelor  este  direct  determinat  şi  interconectat  cu  contextul  urban.  Pe  de  altă  parte, 

amplasamentul şi contextul urban sunt doi factori importanți ai atractivității pasajului care îl vor 

individualiza  în  contextul  urban.  În  paralel,  contextul  urban,  amplasamentul  şi  atractivitatea 

determina  atât  organizarea  interioară,  forma, multifuncționalitatea  cât  şi  publicul  pasajelor. 

Însă, multifuncționalitatea determină forma pasajului şi accesibilitatea. Evident forma, funcțiile 

şi nivelul de accesibilitate determină atractivitatea şi  impactul social al pasajului. Dar procesul 

se  desfăşoară  şi  în  sens  invers  pentru  că  nevolile  publicului  şi  impactul  social  al  pasajului  îi 

determină  funcțiile,  forma, amplasamentul  şi, pe de altă parte, publicul  şi  impactul  la public, 

alături de modă determină contextul urban şi evoluția oraşului. 

 

2.4.1 adaptabilitate la contextul urban 

În  acest  subcapitol  abordez  problema  adaptabilității  pasajelor  la  context  accentuând 

aspectele  legate  de  amplasament  și  de  funcții  deoarece  condiția  generală  de  existență  a 

pasajului  este prezența unui  flux  continuu de  trecători/public  aşadar,  funcția de  circulație/de 

trecere este esențială pentru existența şi relația pasajului cu țesutul şi contextul urban, succesul 

sau  nereuşita  fiindu‐i  determinate  de  contextul  urban  în  care  se  înscrie.  Pasajul  leagă, 

scurtează, facilitează, conectează, deserveşte ceva  iar succesul apare când ceea ce conectează 

sunt  spații, zone,  străzi sau piețe de maximă  fluență  sau atunci când zonele conectate au un 

nivel de frecvetare  identic sau asemănător, amplasamentul fiind deci esențial pentru existența 

şi dezvoltarea pasajelor. 

  Pe  lângă  condiția general necesară de  fluctuație  suficientă, pasajul  trebuie  să aibă o 

funcție  de  circulație  bine  definită,  esențială  atât  pentru  contextul  urban  în  care  pasajele  se 

înscriu cât şi pentru amplasamentul acestora.  

Pe de altă parte, contextul urban este  important pentru pasaje cu atât mai mult cu cât 

se remarcă interdependența acestuia cu moda, luxul, fluxul comercial, vadul comercial, publicul 

etc. Pasajul are nevoie de un context urban special pentru  reuşită, el  trebuie să  fie amplasat 

într‐o zona cu viață publică intensă, în centrul unui oraş, într‐o zona traversată în toate direcțiile 

de  străzi  comerciale  care  să‐i  asigure o maximă  fluentă de public  şi  de  cumpărători, o  zona 

pentru comerț şi divertisment, cunoscută şi la modă. 

Depinzând de o fluență obligatoriu constantă a circulației publicului şi a cumpărătorilor, 

reuşita amplasării pasajelor este direct determinată de succesul  lor comercial. Acesta  justifică 

atât exploatarea maximă a  terenului  la  toate nivelele construcției cât  şi multifuncționalitatea 

care  permite  astfel  frecventarea  pasajelor  atât  ziua  cât  şi  noaptea,  de  către  tipuri  sociale 

diferite, amestecate şi suprapuse (cumpărători, turişti, curioşi etc.). Şansele ca investiția într‐un 

pasaj  să  reprezinte un  succes  sunt cu atât mai mari cu cât pasajele adopta mai multe  funcții 

astfel  încât  să  deservească  cât  mai  multe  activități  (divertisment,  comerț,  afaceri,  locuire, 

trecere). 

Pentru ca un spațiu comercial şi de divertisment să aibă succes este nevoie de trafic şi 

de prezența consumatorilor şi deci, funcția de trecere devine foarte importantă, accentuându‐

se  în  relație  directă  cu  contextul  urban,  amplasamentul  fiind  deci  esențial  pentru  pasaje. 

Funcțiile  de  trecere,  comercială  şi  de  divertisment  sunt  funcțiile  de  baza  ale  pasajelor  însă 

funcțiile adiacente, abitaționale  şi  lucrative de  tip birou care  în condiții normale completează 

pasajul, pot deveni funcții primare care să asigure succesul sau supraviețuirea pasajului în cazul 

unei proaste amplasări a acestuia, a  lipsei traficului, a decăderii comerțului şi divertismentului 

sau  în  cazul  în  care  zona  de  aplasament  a  pasajului  respectiv  nu  mai  e  la  modă. 

Multifuncționalitatea  reprezintă  şansă  de  reuşită  a  pasajelor,  adaptarea  la  context  prin 

multifuncționalitate fiindu‐le vitală. 

 Alegerea contextului urban favorabil amplasării pasajului, cu atât mai mult cu cât acesta 

este  prin  definiție  o  speculație  financiară, mai  depinde  de  un  factor  esențial:  comanditarul 

pasajului.  Potența,  profilul  acestuia,  interesele  şi  abilitățile  comanditarului  sunt  definitorii 

pentru pasaje, amplasamentul  şi contextul urban  în care pasajele se  înscriu  fiind determinate 

de  acesta  în  pandant  cu  contextul  social  al  momentului.  Astfel,  comanditarul  şi  contextul 

(urban,  economic,  politic,  social)  determină  atât  amplasamentul  pasajului  cât  şi  forma  sau 

funcția sa. 

 

2.4.2. rolul comanditarului că factor determinant pentru dezvoltarea pasajului 

Am  început  subcapitolul  precizând  faptul  că  pasajul  născut  în  secolul  19  ca  program 

arhitectural‐urban  devine  practic  imaginea  reprezentativă  a  puterii  (politice,  economice, 

administrative etc.)  şi a statutului comanditarului: de  la Galerie de Bois ca  imagine a potenței 

ducale – reflectând o investiție privată într‐un spațiu public pe teren privat, la sfârşitul secolului 

18;  la  imaginea potenței burgheze  ‐  reflectând o  investiție privată, asociativă  sau  individuală 

într‐un spațiu public pe teren privat, în cazul majorității pasajelor, pe parcursul întregului secol 

19; la imaginea potenței de stat/naționale sau orăşeneşti ‐ reflectând o investiție public‐privată 

într‐un  spațiu public pe  teren privat  sau public  (Galleries Saint Hubert din Bruxelles, Galleria 

Vittorio Emanuelle II din Milano etc.), în a două jumătate şi la sfârşitul secolului 19. 

De altfel, evoluția pasajelor din punctul de vedere al imaginii reprezentaționale exprimă 

schimbarea  de mentalitate  de  după  Revoluția  Franceză  dezvoltată  în  paralel  cu  schimbările 

politice,  economice  şi  sociale majore  ale  perioadei.  Pasajul  este  în  acelaşi  timp  rezultat  al 

modei, răspunde modei, depinde de modă, este cadru al modei, transmite modă şi generează 

modă. Datorită impactului puternic şi direct la public pe care îl are, devine un element în cadrul 

unei politici economice de manipulare a publicului/consumatorului prin nevoi, mentalitate sau 

ideologie deoarece folosirea inteligentă a simbolurilor permite comunicarea la nivel subliminal 

şi explorarea relațiilor sociele, economice, politice. Prin intermediul pasajului se dezvoltă deci o 

politică  de  imagine,  conceptul  pasaj  devenind  suport  sau  expresie  a  unei  ideologii.  Aşadar 

pasajul va căpăta valențe interpretative, funcții şi forme diferite în funcție de comanditarul sau, 

contextul  şi nivelul sau de adaptabilitate  la  realitățile  şi nevoile zonei, ale oraşului sau  țării  în 

care este realizat, pendulând între privat şi public. 

Atunci  când  pasajele  sunt  rezultat  al  speculației  politico‐oficiale  dimensiunile  lor 

monumentale  şi ocuparea  întregului  lot reflectă  în primul rând  ideologia de aparat, realizarea 

lor  fiind menită  să  transpună  vizual  în mod  special  şi  primordial  puterea  națională  sau  cea 

orăşenească  şi  abia  apoi  este  vizată  atragerea  de  profit  prin  mijloacele  tipice  (comerț, 

divertisment  etc).  Însă,  atunci  când  pasajele  sunt  rezultat  al  speculației  private  comercial‐

imobiliare, dimensiunea şi forma lor este adaptată la cea a lotului şi la scara oraşului, scopul lor 

principal  fiind  să  producă  profit.  Aşadar  COMANDITARUL  şi  interesele  acestuia  determină 

amplasarea şi forma pasajului, prevalența unor funcții şi tipul de atractivitate abordat. Atât timp 

cât  sunt  învăluite  într‐o  ideologie  naționalistă  şi  au  parte  de  susținere  politico‐economică 

publică,  pasajele  vor  căpăta  poziții  ultra‐centrale  în  cadrul  oraşului  şi  vor  avea  forme  şi 

dimensiuni monumentale  care  generează  exproprieri masive  şi  reconfigurări  importante  ale 

țesutlui  urban  existent.  Amplasarea  pasajelor  private  undeva  în  zona  centrală  reflectă 

exponențial  potența  financiară  a  comanditarului  privat  şi  interesul  strict  al  unei  investiții 

speculativ‐imobiliar‐comerciale private.  

Amplasamentul este  indisolubil  legat de potența comanditarului  şi de  țesutul urban  şi  

impune funcția, forma sau organizarea interioară a pasajelor, determinându‐le evoluția aşadar, 

după discuția despre  comanditar  şi amplasament  continu  cu o discuție despre  comanditar  şi 

funcțiile  pasajului,  pendulând  din  nou  între  influențele  comanditarilor  privați  sau  publici  şi 

punctând  în  acelaşi  timp  şi  conotațiile  sau  importanța  pe  care  pasajul  le/o  capătă  sau  le/o 

exprimă şi relația acestuia cu alte programele de arhitectură în cadrul oraşului.  

Datorită   adaptabilității prin multifuncționalitate  şi a  faptului  că este un  catalizator al 

modei  avangardiste  a  perioadei  (de  la  materiale  noi  de  construcție  la  ultimele  noutăți 

vestimentare) sau datorită faptului că este un spațiu de întâlnire şi de reprezentanță frecventat 

de TOATĂ societatea, pasajul reprezintă un caz special al arhitecturii  şi urbanismului secolului 

19. Pasajul a fost ca un soi de capsulă a modernității implantată în țesutul uban care poartă cu 

ea  modernitatea  în  toate  aspectele  ei,  în  care  găseşti  toate  noutățile  perioadei  din  orice 

domeniu, un generator de  inspirație accesibil  tuturor claselor  sociale. A avut parte de  succes 

comercial, fianciar, social şi ideologic pentru faptul că poate fi în acelaşi timp o investiție privată 

dar şi publică, rezultat al unei  inițiative private pe teren privat sau a unei  inițiative municipale 

pe  tren public, al unui parteneriat public‐privat, al unei antreprize  internaționale etc. Pasajul 

este adaptabil  şi poate  să  răspundă atât nevoilor private  cât  şi  celor propagandist‐ideologice 

oficiale ale unei municipalități sau ale unei națiuni orgolioase şi, o dată realizat, asemeni unui 

cal troian, seduce prin atractivitate aducând schimbarea în cadrul societății care îl adoptă. Chiar 

dacă  pasajul  în  sine  și  efectele  acestuia  au  fost  exacerbate  în  spațiul  italian  unde  tradiția 

exacerbărilor, infatuării și a monumentalității se prelinge în timp din perioada imperială, în alte 

locații pasajul a reprezentat o curiozitate și o noutate atragând datorită capacității sale de a se 

adapta  la  nivelul  de  înțelegere  al  perioadei,  în  contextul  urban  și  social  respectiv.  Impactul 

major al pasajului din punct de vedere al dominării țesutului urban a avut  loc  în spațiul Italian 

datorită orgoliilor locale însă chiar dacă au avut o componentă de ideologie naționala puternică, 

în Europa de Est și Centrală adaptările pasajelor private sau oficiale au fost târzii,  începând cu 

de‐a doua jumătate a secolului 19 și s‐au înscris neinvaziv la scara orașului, cu toate că impactul 

lor  a  fost  considerat  ca  remarcabil  pentru  societate  și  oraș  datorită  implantării  directe  a 

modernității. 

 

2.4.3. atractivitate prin formă şi funcții 

Deoarece atractivitatea este un aspect definitoriu şi  indispensabil existenței, reuşitei şi 

succesului pasajului  se poate  vorbi  în  acelaşi  timp despre o  atractivitate  a pasajului datorită 

zonei de amplasament, datorită asocierii pasajului cu o serie de valențe  ideologice sau pentru 

răspunsul pe care îl oferă diferiților factori, stimuli psihologici sau nevoi etc. aici însă am detaliat 

câteva  aspecte  legate  de  actractivitatea  pasajului  pentru  formă  şi  funcții  ca  o  condiție  de 

existență şi dezvoltare a pasajelor ca program arhitectural‐urbanistic. 

Chiar  dacă  din  punct  de  vedere  arhitectural  se  individualizează  câteva  elemente  de 

seducție ale pasajului (sistemul de iluminat, tipul de comerț şi magazinele special amenajate ca 

să deservească comerțul  în detaliu, sistemul de distribuție, caracterul  iluzoriu, efectul  spațial, 

modul  de  tratare  a  fațadelor  interioare  şi  exterioare  şi  prezența  vitrinelor)  existența, 

dezvoltarea  şi  evoluția  pasajului  depind  de  nivelul  lor  general  de  atracție.  Amplasamentul, 

contextul urban, forma şi funcțiile, totul atrage sau trebuie să atragă pentru ca un pasaj să fie o 

investiție  de  succes.  După  ce  amplasamentul  a  fost  ales  într‐un  context  urban  favorabil, 

atragerea  publicului/consumatorului  în  pasaje  înseamnă mai mult  decât  asigurarea  fluenței 

circulației  prin  traversarea  pasajului  în  condiții  agreabile.  Pasajul  în  sine  nu  este  doar  o 

conexiune cu o piață, stradă etc., pasajul reprezintă un plus, reprezintă acel ceva capabil să te 

atragă  prin  el  însuşi  ca  să  continui,  îți  stârnește  curiozitatea  şi  te  determină  să‐l  explorezi. 

Pasajul  este  spectacolul  fațadelor,  al  verierei  sau  atractivitatea  activităților  desfăşurate  în 

interior, este ambianță, atmosferă, este o stare, este o altă mentalitate, este o nouă experiență, 

el  este  un  program  arhitectural‐urbanistic  special  şi  unul  dintre  modelele  de  speculație 

financiară  de  succes  ale  societății  de  consum  din  secolul  19.  Însă,  o  dată  cu  economia  sau 

situația  politică  şi  socială  care  se  schimbă,  se  schimbă  mentalitatea  şi  oraşul  evoluează, 

atmosfera  din  pasaje,  funcțiile  şi  forma  acestora  schimbându‐se  pentru  ca  pasajele  să  se 

adapteze la context. Aşadar atractivitatea rezultată din contextul urban, amplasament, formă şi 

funcții şi adaptabilitatea pasajelor la context sunt determinante pentru existența şi dezvoltarea 

pasajelor,  cu  atât mai mult  cu  cât,  în  vederea  dezvoltării  pasajului  ca  program  arhitectural‐

urbanistic, condițiilor sus menționate li se mai adaugă un factor determinant, comanditarul. 

 

3. EVOLUȚIE  

 

3.1.  percepție şi evoluție 

 

Am abordat  tematica percepției  şi evoluției pasajelor pornind de  la  faptul  că ele  sunt 

produse ale contextului  iar adaptabilitatea  le este determinantă pentru evoluție  iar comerțul, 

divertismentul,  luxul și funcția de reprezentanță sunt componentele esențiale ale atractivității 

sale. Am continuat apoi prezentând faptul că în condițiile dezvoltării economice din secolul 19 

favorizată de schimbări politice majore, pasajul se dezvoltă datorită adaptabilității sale asemeni 

unui  prădător,  atrăgând  permanent  și  irezistibil  prin  formă  (soluție  arhitecturală  inovativă 

pentru perioadă, combinând ultimele tehnologii și materiale de construcție ale secolului 19 cu 

decorații eclectice elaborate, spațiul public cu cel privat, pe cel de trecere cu cel de destinație, 

spațiul  protejat  cu  cel  deschis  etc.)  și  abilități  (multifuncționalitate)  și  cucerind  prin  forța 

imaginii  (ca  inovativ din  toate punctele de vedere, prezintă moda  și devine o modă, este un 

spațiu iluzoriu ambivalent interior‐exterior căruia i se va asocia o ideologie). În acest context am 

precizat faptul că din amplasamentul, forma și multifuncționalitatea pasajului rezultă automat 

atractivitatea  lor  iar prin  și odată  cu atractivitatea  sa, pasajul devine o  speculație  comercial‐

financiar‐imobiliară‐politică‐social‐ideologică  vorace,  plină  de  succes  și,  în  mod  automat  o 

modă. Am dezvoltat  subiectul abordând  relația dintre pasaj  și modă  cu atât mai mult  cu  cât  

atunci când pasajul nu reușește să se adapteze  la context sau  la modă el este  în mod natural 

înlocuit,  decade,  este  abandonat,  uitat  sau  dispare.  În  acest  sens  am  pus  în  discuție  scopul 

pasajului care, de‐alungul întregii sale evoluții este mereu același: obținerea de profit. De aceea 

forma, funcțiile și ampasarea pasajului se vor adapta în permanență astfel încât să înlesnească 

realizarea  unei  speculații  financiare,  comerciale,  imobiliare,  politice,  sociale  etc.  de  succes. 

Practic pasajul exprimă nevoile unei  societăți  într‐un anumit moment din  istorie, marcând  în 

cadrul  istoriei  orașului  o  anume  etapă  de  dezvoltare  comercial‐fianciară,  transpusă  în  plan 

urban  printr‐o  rețea  de  legături/treceri  care  reconfigurează  sau  marchează  anumite  zone 

comerciale centrale – praxiologic orașul nefiind altceva decât o expresie arhitecturală a sumei 

nevoilor  și  intereselor  societății  (financiare,  comerciale,  politice  și  de mentalitate)  în  cadrul 

permanentei  sale  evoluții!  Însă,  în  cadrul  evoluției orașului  istoria  le dă pasajelor mai multe 

șanse  de  a  reveni  în  mod  ciclic  la  modă  datorită  multifuncționalității,  atractivității, 

adaptabilității  conceptului  și  formulei  lor  arhitecturale,  implicit  favorabile  speculațiilor 

financiare de  succes. De exemplu,  în  contextul  contemporan  al  specificității  și  individualității 

care  generează  în  ultimii  ani  ai  globalizării moda  lui  refurbish,  vintage,  specific,  restaurare, 

refuncționalizare,  reconversie  sau  sustenabilitate,  pasajul  este  din  nou  redescoperit  la  nivel 

internațional și revalorificarea sa începe să devină din nou, o modă pe fondul crizelor financiare 

și  a  dezvoltării  industriei  turismului  bazată  pe  valorificarea  patrimoniului  pentru  creșterea 

valorii de brand a orașului. 

Pasajul  secolului 19 a  supraviețuit  şi este  funcțional  în prezent pentru  că  răspunde  în 

acelaşi timp multor nevoi (locuință, trecere, divertisment, comerț, reprezetanță), pentru că s‐a 

adaptat în permanență şi pentru că a fost întotdeauna o speculație (fie comercială, imobiliară, 

ideologică,  fie o combinație  între cele  trei), rezonând  în permanență cu contextul  şi moda.  În 

acest  sens  este  interesantă  evoluția  percepției  pasajului  de  la  speculație  comercială  şi 

comercial‐imobiliară  la  cea  de  speculație  a modernității,  ideologiei,  simbol  identitar  local  şi 

național  şi,  în  ultimii  ani,  la  cea  de  speculație  patrimonială,  în  varianta  în  care  patrimoniul 

devine, datorită atmosferei pe care o păstrează, parte a procesului de valorificare a unui oraş ca 

brand. Este un exemplu perfect al evoluției societății și al creării societății de consum în secolul 

19 adaptându‐se pe tot parcursul secolului în vederea obținerii profitului financiar dar, dincolo 

de  valențele  sale  arhitectural‐urbane,  manipulează  subliminal  percepția  societății  prin 

intermediul  funcției  de  reprezentanță,  devenind  expresia  modernității  și  reflexia  tuturor 

transformărilor secolului 19, definind sau legitimând, în funcție de context: 

prosperitatea economică şi schimbările sociale majore ale secolului 19;  

prosperitatea economică şi modernitatea avangardistă;  

potența şi identitatea individuală a comanditarului;  

potența şi identitatea colectivă transpusă în orgolii locale, naționale şi ideologice; 

potența, abilitatea şi inteligență investitorului care îl revalorifică în secolul 21.  

Prin  prisma  nevoilor  directe  dar  efemere,  conjunctura  social‐economică‐politică  şi 

culturală se schimbă şi o dată cu schimbarea nevoilor societății se schimbă şi percepția asupra 

pasajului,  însă,  în  cadrul  acestei multitudini  de  percepții  şi  în  funcție  de  utilitatea  şi  scopul 

pasajelor se pot individualiza câteva generalizări valabile de‐a lungul întregii istorii de 200 de ani 

a pasajelor:  

percepția practică a  investitorului: pasajul ca speculație  financiar‐comercial‐imobiliară‐

ideologică‐patrimonială;  

percepția ideologică generată de factorii de putere ai secolului 19 şi începutului de secol 

20  (municipalitate,  regalitate,  politicieni):  pasajul  ca  legitimare  a  modernității,  a 

potenței financiare‐economice şi politice a oraşului sau a națiunii;  

percepția contemporană a factorilor de putere de la sfârşitul secolului 20 şi începutului 

secolului 21: pasajul ca patrimoniu şi un plus valoare de brand pentru oraş;  

percepția teoretică şi senzorială: pasajul ca un spațiu iluzoriu, asemănător unui oraş ‐ o 

lume în miniatură;  

percepția tehnică a arhitectului/inginerului secolului 19: pasajul ca provocare tehnică şi 

inovație arhitecturală;  

percepția consumatorului secolului 19: pasajul ca loc de comerț, divertisment şi ca modă 

(arhitecturală, comercială, formală, multifuncționalitate etc.);  

percepția  consumatorului  sfârşitului de  secol 20  şi  începutului  secolului 21:  consideră 

pasajul ca un loc inedit şi atrăgător prin atmosferă, chiar dacă decăzut.  

Tipurile  de  percepție  ale  pasajului  şi  ceea  ce  ajunge  el  să  reprezinte  determină  şi 

influențează apariția, dezvoltarea  şi evoluția  ideatică  şi  spațială a conceptului. Având ca bază 

studiile istorice‐arhitecturale‐tehnice realizate până în prezent şi cunoscând importanța şi tipul 

de impact al pasajului asupra societății şi a oraşului reflectat de percepțiile acestuia de‐a lungul 

timpului  este  posibil  ca  astăzi  să  se  intervină  pentru  a  forma  sau  influența  percepțiile 

contemporane în ceea ce priveşte pasajul comercial al secolului 19 pentru a‐l proteja, a‐l adapta 

prezentului, a‐l resuscita acolo unde este cazul, a‐l revaloriza ca sursă de profit justificatoare şi 

neceasară oricărei investiții contemporane.  

Datorită faptului că pasajul este adaptabil sunt foarte multe variabile în ceea ce priveşte 

încadrarea sa evolutivă, exceptând cazurile pariziene,  forma, dimensiunile sau amplasamentul 

pasajelor  sunt generate de  fluctuațiile modei  internaționale  şi  sunt determinate de contextul 

național  sau  local.  Nu  se  poate  face  o  împărțire  cronologică  strictă  a  evoluției  pasajelor 

deoarece în fiecare oraş sau țară pasajele s‐au dezvoltat individual în funcție de ritmul local de 

dezvoltare  economică,  socială,  politică,  culturală,  de  integrarea  sau  de  asimilarea  modelor 

perioadei  etc.  Sunt  astfel  prezente  suprapuneri  şi  intersectări  de  tendințe,  evoluții  paralele 

programate  sau  complet  hazardate  care,  toate,  generează  în  funcție  de  context,  intepretări 

individuale  pentru fiecare pasaj în parte, cu atât mai mult cu cât pasajul nu a fost niciodată un 

program oficial  sau un program arhitectural  studiat  în mediile academice. Chiar  şi  în aceeaşi 

țară  situația este  foarte diferită pentru  fiecare oraş  în parte,  cu atât mai mult  cu  cât  statele 

naționale se formează în secolul 19 prin înglobarea unor oraşe şi regiuni cu tradiții economice, 

sociale şi culturale diferite chiar dacă sunt unificate de un numitor comun politic sau economic. 

În  aceste  condiții,  în  ceea  ce  priveşte modul  de  abordare  al  evoluției  pasajelor  prefer  unei 

prezentări cronologice,  locale sau internaționale, strict arhitecturală sau  istorică, o  încadrare a 

pasajelor  în patru direcții de  evoluție  formală:  clasică  (originală‐pariziană);  galerie  (originală‐

pariziană); monumentală; pastişă. 

Pasajul  este  o  formă  arhitectural‐urbană  specială  generată  de  context  (pe  care  îl exprimă în mod direct) de aceea chiar dacă am abordat evoluția direcțiilor formale ale pasajului nu am  insistat asupra evoluției arhitecturale, ci asupra  interdeterminărilor contextuale  la nivel 

de  percepție,  importanță  și  inserție  urbană. Marea majoritate  a  studiilor  despre  pasaje  se focusează pe analiza arhitecturală sau istorică a pasajelor, prezentând adiacent (mai degrabă cu titlu de curiozitate)  factorii de context,  importanța  și percepția epocii sau aspectele  legate de inserția  lor  în  țesutul  urban.  Datorită  faptului  că  scopul  tezei  este  înțelegerea  evoluției conceptului pasaj, a resorturilor lui generatoare, formatoare și a celor care îi pot permite sau îi pot  susține  funcționarea  sau existența  în  vederea  recuperării  și  revalorificarii  sale  actuale  ca spațiu  contemporan,  voi  aborda  două  aspecte  ale  problematicii  sale  evolutive:  direcțiile  de evoluție formală generate din context, punctând percepția și  importanța pasajelor  în epocă si, dinamica evolutivă locală, urmărind anumite aspecte ale inserției lor urbane. 

Consider  că  abordarea  celor  două  aspecte  este  esențială,  utilă  și  necesară  oricărei intervenții contemporane asupra pasajelor secolului 19 existente în prezent deoarece doar prin înțelegerea  conceptului  de  pasaj  se  pot  alege  și  aborda metodele  de  intervenție  potrivite  și eficiente fiecărui caz în parte. În același timp, pentru orice  încadrare evolutivă a pasajului este esențial  să  se  țină  cont  de  adaptabilitatea  sa  și  de  faptul  că  fiecare  caz  este  unic  deoarece contextul  îi determină evoluția!  În aceste condiții, pentru a putea analiza, preciza sau  încadra particularitățile fiecărui caz  în parte este nevoie de o contextualizare  locală și,  în paralel, de o permanentă raportare a acestora la singura constanta în ceea ce le privește: cazurile pariziene‐originale, datorită faptului că această formă arhitectural‐urbană s‐a născut la Paris.   

3.2. periodizare generală şi direcții de evoluție formală 

 

Propun o periodizare generală a pasajelor  în cinci perioade distincte  (înainte de 1820, 

anii  1820‐1840,  1840‐1860,  1860‐1880,  după  1880)  făcând  o  trecere  în  revistă  a  celor mai 

importante pasaje din punct de vedere al impactului local, național sau internațional pe care l‐

au avut pe parcursul secolului 19 și odată cu ele, o prezentare a principalelor direcții evolutive a 

pasajelor  ținând  cont  de  tendințele  lor  natural‐contextuale  de  evoluție  formală,  de  evoluția 

percepției  și a  importanței  lor. Nu am abordat detalii  legate de  formă, arhitectură, decorație, 

funcții,  amplasament,  context  istoric  etc.  deoarece  acestea  sunt  tratate  de  bibliografia  de 

specialitate. Pe baza  studiilor  realizate până  în prezent urmăresc   conturarea unei  imagini de 

ansamblu  a  evoluției  pasajelor  în  vederea  înțelegerii  evoluției  conceptului,  a  impactului  și 

importanței lor în timp! Consider că doar prin  înțelegerea conceptului arhitectural‐urban pasaj 

pot  fi  găsite  și  abordate  în  prezent  soluții  intervenționale  eficiente  și  potrivite  pentru 

redescoperirea,  refuncționalizarea,  reintegrarea  și  revalorificarea  pasajului  comercial  al 

secolului 19 în orașul, societatea și contextul contemporan! 

Însoțesc  acest  simbol  al  unei  speculații  financiar‐imobiliar‐comerciale,  al  potenței 

comaditarului,  al  modernității  şi  potenței  unui  oraş  sau  simbol  național,  un  exemplu  de 

program spațial complex, un arhetip adaptat cererii unui public burghez pe  toată perioada sa 

evolutivă remarcând faptul că, o dată cu schimbarea contextului se schimbă radical şi pasajul. 

Pastişarea, decăderea şi dispariția conceptului pasaj se datorează şi faptului că pasajul nu mai 

este înțeles şi perceput ca şi concept şi program arhitectural‐urbanistic funcțional, ci doar ca un 

simbol  care,  datorită  neînțelegerii  sale  dincolo  de  imagine/formă,  va  fi  contextualizat 

necorespunzător. De  fapt, adaptabilitatea  la context, caracteristica principală a pasajelor este 

cea  care  a  dus  treptat,  în  ritm  cu  evoluția  urbană,  socială,  culturală,  tehnică,  economică  și 

politică,  la disoluția conceptului! Practic,  în secolulul 20 pasajul dispare autonomizându‐se sub 

formă de curte vitrată ca parte integrantă în ansamblurile de locuințe sau sub formă de spațiu 

de  trecere  (subteran sau nu) ca parte a unei rețea de  treceri necesară separării nivelurilor de 

circulație în zone aglomerate (gări, noduri de transport), între ansambluri de clădiri, ca parte a 

centrelor  comerciale  sau  a  universităților  sau  ca  spațiu  de  legatură  comercială  sau 

comunicațională  în  cinema‐uri  sau  teatre,  spații  expoziționale,  cartiere  amplasate  în  zonele 

comerciale  vechi  ale  orașelor  (în  special  în  țările  din  nordul  Europei)  unde  țesutul  istorico‐

comercial este încă viu. Pastișarea, declinul conceptului și schimbările de context au dus natural 

și  inevitabil  la  dispariția  pasajului,  în  secolul  20  conceptul  fiind  redus  la  o  formă  dificil  de 

recunoscut ‐ un ELEMENT care depinde de alte structuri: un culoar, un spațiu de trecere vitrat, 

un  spațiu  privat  rezervat  unui  public  limitat,  izolat  pietonal  față  de  traficul  străzii  sau  de 

circulația rutieră. 

De fapt, pasajul comercial al secolului 19 dispare odată cu condițiile urbane, economice, sociale și politice care l‐au generat! Faptul că își prelungește existența până la sfârșitul secolului 19  și  începutul secolului 20 se datorează doar decalajelor evoluționale  între diversele zone  și țări europene! Iar faptul că ajunge să fie construit din beton după 100 de ani de la apariție într‐un mod impropriu conceptului este datorită faptului că din punct de vedere ideologic pasajul a ajuns să  fie considerat ca  fiind un accesoriu  reprezentațional obligatoriu oricărui oraș care se consideră  important, pasajul fiind corelat  în mentalul colectiv direct cu  identitatea modernă și potentă  a  unui  oraș  în  condițiile  în  care  arhitectura  a  fost  și  va  fi  expresia  potenței comanditarului! De fapt, succesul extraordinar al pasajului este dat, dincolo de faptul că este o speculație  financiară,  de  asocierea  sa  ideologică  cu  avangarda,  cu  modernitatea  și  cu identitatea  națională,  importanța  factorului  său  de  reprezentanță  translându‐se  pe  tot parcursul  evoluției  sale  din  momentul  nașterii  lui  în  contextul  Palais  Royal  sub  forma inteligentei  soluții  (Galerie  de  Bois)  ideeate  de  arh.  Louis  și  de  Ducele  de  Orleans!  Toate pendulările interpretative ale pasajului pe parcursul întregului secol 19 nu fac decât să puncteze cel mai important factor de succes al acestuia: ideea de a asocia într‐un spațiu adaptabil, privat dar  public,  bine  integrat  în  contextul  urban  al  orașului  printr‐o  funcție  de  trecere  activă, comerțul și divertismentul cu imaginea de reprezentanță! Chiar și în condițiile în care contextul urban,  architectural  sau  economic  al  orașelor  este  schimbat,  importanța  imaginii  de reprezentanță transpusă prin intermediul pasajelor este cea care explică realizarea de pasaje în secolul 20 chiar dacă vor fi per ansamblu doar alterări ale conceptului!  

3.3. Tipuri de dinamică evolutivă locală  

 

3.3.1. dinamică autoactivă, autocrată şi combinată 

Dinamica  evolutivă  locală  a  pasajelor  este  diferită  în  funcție  de  locație,  exprimând relația complexă a pasajului cu țesutul urban. Pentru faptul ca dinamicile autoactive, autocrate 

sau  combinate  astfel  create  au  ca  suport  de  dezvoltare  relatia  pasajului  amplasamentul  am început  subcapitolul  cu  câteva  precizări  privitoare  la  două  aspecte  care  permit  generarea  și dezvoltarea unei relaționări a pasajelor cu țesutul urban  la nivelul orașului: traversabilitatea și relația cu lotul de amplasament. Cu toate că pasajele sunt foarte diferite datorită adaptării lor la context, din punct de vedere al relației  lor cu  lotul de amplasament se pot generaliza patru tipuri  de  traversare  ale  lotului  care  vor  determina  la  rândul  lor  forma  spațiului  construit  în cadrul lotului de amplasament. 

Prin faptul că permite traversarea și polarizarea de activități multifuncționale care‐l pot 

transforma într‐un centru social, politic, comercial, finaciar, cultural și de divertisment sau într‐

un  spațiu  de  conectare  pentru  zone/spații/forme  urbane,    pasajul  comercial  este  o  formă 

urbană care configurează țesutul urban central al orașelor în curs de adaptare la modernitatea 

secolului  19.  Datorită  acestor  relaționări  cu  lotul  de  amplasament,  în  ceea  ce  privește 

amplasamentul  pasajului  și  relația  sa  cu  țesutul  urban  bazată  pe  funcția  sa  de  trecere,  se 

remarcă dezvoltarea a cinci tipuri de sisteme relaționale. Pe baza acestora relația pasajului cu 

țesutul  urban  se  va  exprima  în  trei moduri:  prin  interdependență  cu  țesutul  urban,  printr‐o 

dependență  față de  țesut  sau prin determinarea acestuia. Astfel, pasajul va dezvolta nu doar 

zona  de  amplasament  ci  va  influența  și  apariția  altor  pasaje  sau  forme  arhitectural‐urbane 

derivate, generând o dinamică urbană  locală care contribuie  la dezvoltarea urbană generală a 

orașului. Așadar, chiar daca pasajul este imobil, datorită conexiunilor urbane pe care le creează 

este  de  fapt,  în mod  paradoxal,  un  spațiu  dinamic  generator  și  facilizator  al  unei  dinamici 

(urbane, sociale, economice, culturale, politice etc.) care va marca inevitabil țesutul urban.  

Îmi  încep  argumentarea  pornind  de  la  Galerie  de  Bois  ca  generatoare  a  conceptului 

arhitectural‐urbanistic  pasaj  comercial  şi  punctez  asupra  diferitelor  aspecte  ale  conceptului 

programului  arhitectural‐urbanistic  pasaj  comercial  pentru  a  evidenția  atât  filiația  directă 

Galerie de Bois – pasaj comercial cât  şi  faptul că pasajul este un spațiu de conectare/coiziune 

arhitecturală,  urbană,  socială  etc.  Datorită  faptului  că  este  un  spațiu  de  tranzit,  destinul 

pasajului este SĂ CONECTEZE spații urbane,  funcții, clase sociale,  ideologii, mentalități, epoci, 

stiluri  şi  interese,  rațiunea  sa  existențială  este  PROFITUL  iar  motorul  dezvoltării  sale  este 

CONTEXTUL (în toate aspectele sale).  

După  o  prezentare  generală  a  acestor  relații  ale  pasajului  cu  țesutul  urban 

(interdependență,  dependență  sau  de  determinare)  le  exemplific  cu  atât  mai  mult  cu  cât 

dinamica locală creată de pasaje în cadrul relației lor cu oraşul sau contextul (politic, economic, 

cultural,   social, urban etc.) diferitelor perioade  le va exprimă panoplia factorilor generatori şi 

motivationali  de  existența,  profit  sau  decădere  şi  le  va  traduce  existența  şi  evoluția 

conceptuală, urbană sau importanța lor în cadrul oraşului.  

Fiecare  exemplificare  va  fi  în  permanență  corelată  cu  o  discuție  despre  centralitatea 

oraşului  respectiv  datorită  interdependenței  vitale  între  pasaje  şi  centralitate  şi  migrarea 

acesteia. 

În acest  sens,  relația pasajelor  cu  țesutul urban parizian,  traduce dinamica naturală a 

Parisului activată pe o direcție de dezvoltare sud‐nord, dublată de o migrare a centrului oraşului 

pe  aceaşi direcție,  în  contextul  transformărior  (politice,  economice,  sociale,  urbane)  radicale  

ale sfârşitului de secol 18 şi  întregului secol 19. Pasajele urmează fluctuațiile dinamicii urbane 

pariziene  care  le  va  determina  atât  apariția  în  două  etape  cât  şi  decăderea,  degradarea  şi 

dispariția  în condițiile evoluției rapide a oraşului, urbanismului, politicii, economiei şi societății 

pariziene  moderne  cu  atât  mai  mult  cu  cât  Parisul  era  capitala  avangardistă,  activă  şi 

efervescență  a  Europei  secolului  19.  Conectând  practic  CENTRUL  PARISULUI  secolului  18 

reprezentat de Palais Royal, cu noile cartiere şi puncte de  interes fianciare sau de divertisment 

ale oraşului secolului 19, pasajele vor apărea şi se vor dezvolta  în această zonă emergentă, ca 

expresie a acestei etape evolutive din  istoria pariziană. Însă, chiar dacă discrepanța  între ele şi 

noile nevoi ale societății apărute ulterior este mare şi chiar dacă ulterior centralitatea oraşului 

şi‐a  schimbat  arealul  de  interes  determinând  decăderea  pasajelor,  ele  rămân  valoroase, 

interesante  şi vor atrage  în continuare prin atmosferă şi conexiunile urbane pe care  le crează 

sau pot să le creeze, cu atât mai mult cu cât de‐a lungul evoluției lor relația pasajelor pariziene 

cu  oraşul  exprimă  O  DINAMICĂ  AUTOACTIVĂ,  neprogramată  oficial,  de  interdependență  şi 

interconexiune naturală cu țesutul urban, exprimată prin formarea şi dezvoltarea de rețele sau 

grupări de pasaje. 

La  Paris  evoluția  radicală  a  centralității  datorită migrării  centrului  s‐a  răsfrânt  direct 

asupra pasajelor care au ajuns în nici 50 de ani de la apariție într‐o stare de existență delicată. 

Însă,  în orașele  în care centralitatea a rămas neschimbată chiar daca orașul a evoluat urmând 

noi direcții și mode de dezvoltare, marea majoritate a pasajelor au rămas până în prezent spații 

vii și bine inserate în țesutul urban, alimentate de un flux constant de consumatori de‐a lungul 

timpului  și  cu  funcții de  trecere,  comerciale  și de divertisment active. Conexiunile urbane pe 

care pasajul le creează sunt deci foarte diferite. La Paris pasajele se inserează în contextul urban 

remarcându‐se o  interdependență  și  interelaționare natural‐speculativă a acestora  cu  țesutul 

urban. La Milano, unde galeriile apar cu o întârziere de aproape 40 de ani față de Paris și într–

un  context diferit  (care  va  continua  să  le  genereze  chiar  și  la  începutul  secolului 20), marea 

majoritate  a  galeriilor  secolului  19  și  începutului  de  secol  20  realizate  aici  vor  fi  inserate  în 

context  într‐un mod programat oficial și au o relație de  interdependeță cu țesutul urban (chiar 

dacă sunt pasaje monumentale sau pastișă) direcționând trama stradală centrală spre centrul‐

simbol  al orașului, Galleria Vitttorio  Emanuele  II. Galeria monumentală oficială  a orașului  va 

domina astfel centrul orașului, generând un tip special de centralitate în chiar centrul orașului, 

determinând în mod programat țesutul urban. 

Ca  spații  de  agregare  ale  centrului  pasajele  pariziene  se  constituie  într‐o  rețea  bine inserată în țesutul urban de poli și conexiuni urbane care permit și generează agregarea sociala și  cea  a  țesutului  urban.  Această  dinamică  evolutivă  locală  de  tip  autoactiv  care  generează rețele de pasaje  interconectate  cu  țesutul urban  a  fost  continuată  și perfecționată  la Milano unde,  în  paralel,  coexistă  atât  o  rețea  de  pasaje  care  sunt  în  același  timp  poli  și  conexiuni 

urbane,  factori  de  agregare  social‐urbană  interconectați  cu  portice,  treceri,  străzi,  piețe, scurtături etc. într‐un sistem urban complex, cât și un pasaj monumental care se constituie prin sine  însuși  un  loc  de  destinație  dar  și  de  trecere,  un  centru  urban  care  determină  în mod autocrat rețeaua urbană. Galleria Vittorio Emanuele  II recalibrează dimensiunile și  importanța pasajului în cadrul centrului orașului, interpretarea sa monumentală și asocierile sale ideologice făcând trecerea de la importanța pasajului ca POL de agregare social‐urbană în cadrul centrului orașului, la cea de CENTRU de agregare social‐urbană în cadrul centrului orașului care va genera și va determina țesutul urban  în mod autocrat. Galleria Vittorio Emanuelle II nu se mărginește să  aplice  și  să  adapteaze  la  scara orașului  (monumental) principiul parizian  al pasajelor de a conecta în mod natural spații importante din centrul orașului și de a fi pol central ci devine prin sine  însuși,  în mod programat, CENTRUL ORAȘULUI, având o  importanță egală cu cea a celor două spații pe care le conectează (Piazza Domului și Scala). 

Dinamica evolutivă locală a pasajelor este așadar diferită în funcție de locație iar relația complexă  a  pasajului  cu  țesutul  urban  de  la  Paris  sau Milano  exprimă  o  dinamică  evolutivă locală autoactivă și o dinamică locală combinată (în același timp de tip autocrat și autoactiv). În pandant  cu  dinamicile  evolutive  autoactivă  și  combinată  ale  pasajelor,  cu  efect  DIFUZAT  LA NIVELUL ÎNTREGULUI CENTRU al orașului precum la Paris sau Milano, în alte orașe se remarcă existența unei dinamici evolutive de tip autocrat, exprimată PUNCTUAL LA NIVELUL UNEI PĂRȚI A  CENTRULUI  nou  constituit  al  orașului.  Efectul  acestei  dinamici  autocrate  va  fi  punctual, fenomenul petrecându‐se  în  special  în acele orașe  în  care centrul orașului nu migrează după secolul  19  și  în  care  nu  există  pasaje  private  sau  prezența  lor  este  izolată.  În  aceste  cazuri pasajele monumentale oficiale prezente  în  centrul  acelui oraș nu  vor  fi  inserate  în  contextul urban ci îl vor domina sau determina ca centre independente ale orașului sau ca centre în cadrul centrului orașului.  În acest  sens am  continuat discuția despre pasaj  ca  centru  independent al orașului dezvoltând o DINAMICĂ LOCALĂ DE TIP AUTOCRAT de determinare a  țesutului urban exprimată punctual  la nivelul  centrului  sau a unei părți a  centrului orașului exemplificând  cu Galleria Umberto I de la Napoli. 

Galeriile monumentale oficiale  reconfigurează  zone  importante ale orașului, de obicei centrele moderne ale acestora  (realizate  în  secolul 19) determinând  în mod autocrat  țesutul urban. La Milano Galleria Vittorio Emanuele  II este un pol social, politic,  financiar, cultural,  în același  timp un  centru  și o  conexiune  care  leagă  ceilalți doi poli ai orașului, Piața Domului  și Scala.  La  Napoli,  Galleria  Umberto  I  este  centrul  absolut  al  orașului  fiind  prin  sine  însăși  o atracție ca loc de destinație dar nu neapărat unul de trecere. La Roma însă galeriile comerciale (atât cea oficială cât și cele private) sunt percepute nu doar ca elemente reprezentaționale de propagandă  a  potenței  capitalei moderne  ci  și  ca  instrumente  de  lucru  pentru  realizarea  de proiecte majore de  reconfigurare a  zonei moderne a orașului  și a  țesutului urban  la  sfârșitul secolului 19 cu atât mai mult cu cât orașul se reconfigura ca nouă capitală a Italiei. În condițiile în care se dorește în mod oficial dezvoltarea centrului modern al Romei prin crearea unei galerii monumentale  care  să  fie  centrul  social  al  orașului  și  element  de  legătură  între  părți componente ale centrului modern reprezentat de Piața Colonna  la vest  și Piața San Silvestro, Via  del  Tritone,  Fontana  di  Trevi,  Piața  Santi Apostoli  la  est  de  aceasta,  se  va  crea  și  se  va dezvolta  de  către  investitorii  privați  care  au  interese  ditrecte  în  zonă  și  care  vor  fi  susținuți administrativ  de municipalitate,  o  rețea  stradală  care  încorporează  și  pasaje  cu  scopul  de  a deservi  și de a suține acest centru.   Dinamica evolutivă a pasajelor romane  la nivelul orașului 

este o DINAMICĂ COMBINATĂ între dinamica evolutivă autocrată de tip punctual (ex. Napoli) și autoactivă  (Paris), pe  filiera  tipulului de abordare milanez. Pe de alta parte,  situația  la Roma este cumva între situația milaneză, caracterizată de un mix de interdependență și determinare a  țesutului  urban  generat  de  scopuri  propagandistice  dublate  de  cele  practice  și  situația napoletană,  caracterizată  exclusiv  de  implanturi  propagandistice  de  galerii  monumentale menite  să  determine  țesutul  urban  ca  spațiu  de  destinație  și  ca  centru  al  orașului.  Ce particularizează insă situația romană este faptul că întreagă dinamică a pasajelor romane și cea a dezvoltării centrului modern a orașului au  fost determinate de proiectul unei galerii oficiale nerealizate  evidențiând  astfel  importanța  pasajului  comercial  și  utilizarea  acestuia  ca instrument de lucru în vederea reconfigurării urbane moderne a orașelor.  

3.3.2. dinamica evolutivă a pasajelor Bucureştiului 

Un alt context  în care pasajele se  integrează  în vechea tramă stradală o continuă și se constituie  ca  spații  de  tranzit  și  poli  zonali  este  cel  al Bucureștiului  sfârșitului  de  secol  19  și începutului de secol 20. În acest caz dinamica evolutivă a pasajelor este de tip autoactiv întru‐câtva  similară  situației pariziene  caracterizată de migrarea  centrului  și de  inserții,  configurări sau refaceri urbane specifice secolului 19, păstrând evident scara.  

Structura  Bucureștiului  este  interesantă  și merită  discutată  cu  atât mai mult  cu  cât 

orașul  acentric  este  marcat  în  mod  tradițional  de  un  tip  de  dezvoltare  specific  oriental 

determinat  de  spațiul  de  agregare  al  lăcașelor  de  cult1  dublat  de  migrarea  factorului  de 

centrantralitate  reprezentat  de  REȘEDINȚA  DOMNITORULUI  și,  în  mod  automat,  de  zona 

comercială  adicentă  acesteia, de  la  sud  spre nord, din  zona Curtea Domnească  și  Târgul din 

Lăuntru  (de până  în  secolul 17)  spre Sf. Gheorghe Nou  și Târgul de Sus  (din  secolul 17 până 

după mijlocul  secolului  18)  și mai  apoi  spre  Palatul  Regal  și  Calea  Victoriei  (de  la  sfârșitul 

secolului 18 până la mijlocul secolului 20). La Paris sau Milano, de exemplu, dinamica evolutivă 

autoactivă  sau  combinată  a  pasajelor  reflectă  o  continuare  a  țesutului  urban  vechi  și  o 

dezvoltare a acestuia într‐o direcție generată de un tip de mentalitate occidental chiar dacă cu 

specificități locale. În București însă este  interesantă dinamica evolutivă autoactivă a pasajelor 

deoarece  acestea  exprimă  un  tip  de  mentalitate  occidentală  suprapusă,  în  contextul 

occidentalizarii  și modernizării Bucureștiului, pe o  tramă stradală și o structură urbană a unui 

oraș generat de mentalități și nevoi de tip oriental, evoluția pasajelor bucureștene reflectând de 

fapt evoluția unui oraș de limens aflat la confluența influențelor orientale și occidentale.  

Datorita  amplasarii,  grupării  și  relaționării  cu  țesutul  urban,  pasajele  Bucureștiului 

crează o dinamică evolutivă urbană autoactivă  interesantă prin mixul de mentalități, nevoi  și 

expresii architecturale sau urbanistice de tip oriental și occidental, cu atât mai mult cu cât vor fi 

realizate în contexte zonale, temporale și conjuncturi social‐politico‐economice diferite sau vor 

reprezenta și exprima direcții de evoluție formală diferite: pasaje clasice, pastișă și surogat.  

                                                            1 Voiculescu, Sanda, Parohia, spațiu de agregare religioasă, socială şi urbanistică în Secolul XX, nr. 4‐6, 1997; Harhoiu, Dana, Bucureşti, un oraş între Orient şi Occident, Simetria, Bucureşti, 1997  

Dincolo  de  tipologia  acestora  am  prezentat  și  contextele  zonale,  temporale  sau 

conjuncturile  social‐politico‐economice  diferite  care  le‐au  generat,  amplasamentul  și 

cauzele/motivele  apariției  acestora  și  importanța  lor  din  punct  de  vedere  urban  și  social  la 

nivelul orașului  și al centralității  sale  în contextul general care particularizează Bucureștiul ca 

oraș  acentric  cu  factori  de  centralitate  care migrează  de‐alungul  evoluției  sale  urbane  spre 

nord.  În acest context, cele 23 de pasaje bucureștene pe care  le‐am  identificat până acum  în 

planuri,  ghiduri,  documente  sau  relatări  de  epocă  vor  urmari  centralitatea  orașului  și 

dezvoltarea acestuia de la sud spre nord în patru etape cronologice. Apar într‐o formulă surogat 

înainte de mijlocul secolului 19 datorită adaptării modei occidentale în București  iar conceptul 

arhitectural‐urban pasaj comercial  în variantă clasică  își face apariția abia  în momentul în care 

Bucureștiul  acceptă  la  nivel  oficial  modernitatea/occidentalizarea.  Astfel,  după  mijlocul 

secolului 19 până la 1900 se remarcă o altă etapă de evoluție a pasajelor bucrestene o dată cu 

apariția Pasajului Român, generator al unei adevărate mode a pasajelor între 1885‐1895 și după 

1900  pană  în  1920.  Deoarece  din  anii  ’20  ai  secolului  20  Bucureștiul  suferă  importante 

transformări de metalitate,  sociale, economice  și deci arhitecturale  și urbane, am  considerat 

pasajele realizate după 1920 ca făcând parte dintr‐o etapă distinctă cu atât mai mult cu cât atât 

la nivel local cât și la nivel intenational moda pasajelor era deja apusă, pasajele realizate acum 

(cele de pe Calea Victoriei) fiind practic o reinterpretare a pasajului comercial de secol 19 într‐o 

variantă de tip surogat în cadrul unor intevenții arhitectural‐urbane moderne. 

Deoarece se grupează în mod natural în trei zone am continuat prezentându‐le dinamica și  situațiile  urbane  generate,  începând  cu  Pasajul  Macca‐Villacrosse,  cea  mai  coerentă intervenție  urban‐arhitecturală  în  ceea  ce  privește  pasajele  comerciale  din  București, generatoare  (străzi)  și  determinând  (străzi  și  pasaje  surogat)  apariția  de  țesut  urban  sau inspirând  și  influențând  soluții  urban‐arhitecturale  (Palatul  Societății  Dacia  Română)  în contextul  configurării  centrului  financiar‐bancar  modern  al  orașului.  Am  scos  în  evidență importanța Pasajului Maccca‐Villacrosse și în crearea și dezvoltarea unui ax nord‐sud, paralel cu Calea Victoriei și spre est de aceasta, realizat prin intermediul Str. Academiei al cărui duct va fi dezvoltat spre sud, dincolo de intersecția acesteia cu Str. Doamnei. Conectând cele trei centre ale orașului sfârșitului de secol 19 și începutului de secol 20 (centrul comercial, finaciar‐bancar și centrul politic, cultural, social și de divertisment) traseul va pune în evidența atât creșterea în importanță  la  nivel  urban  și  social  a  Str.  Academiei  chiar  dacă  rămâne  o  axă  adiacentă  și dependentă de Calea Victoriei, precum și consolidarea importanței Căii Victoriei ca axă portantă de dezvoltare a orașului modern. 

Fenomenul urban  va  fi potențat  și prin  intermediul unei grupări de pasaje  amplasate între Calea Victoriei și Str. Accademiei în chiar centrul politic, social, cultural și de divertisment al orașului. Apariția  și gruparea unor pasaje  clasice, pastișă  sau  surogat  crează noi  conexiuni urbane și contribuie  la configurarea zonei centrale a Bucureștiului punctând  la nivelul orașului nu doar importanța acestui centru sau a Căii Victoriei ca axă portantă de dezvoltare a orașului modern ci și cea a Str. Academiei ca parte a unui traseu nord‐sud care dublează spre est Calea Victoriei  conectând  cele  trei  centre ale orașului. Aceste pasaje vor dezvolta aici atât  tipul de speculație reprezentat de Pasajul Macca‐Villacrosse cât și pe acela exprimat de Pasajul Român, 

rezultat  în  urma  unor  speculații  economico‐comerciale  și  de  amplasament  cărora  li  s‐au adăugat speculații politico‐ideologice inteligente, conceput mai degrabă ca spațiu de destinație decât unul de  trecere, amplasamentul  său  în apropiere de palat  sau  teatru  fiind  justificat de nevoi comerciale și propagandistice și nu neapărat de nevoi de facilitarea traficului  în zone de maximă  fluență.  Însă,  prin  succesul  său  social,  a  contribuit  involuntar  la  constituirea  și dezvoltarea naturală a unui  traseu urban pe direcție  vest‐est potențând atât  importanța Str. Brezoianu ca axă sud‐nord paralelă Căii Victoriei cât și pe cea a Str. Accademiei, paralala la est a Căii Victoriei.  

Prin  intermediul  pasajelor  din  centrul  politic,  cultural,  social  și  de  divertisment  al orașului,  spații  multifuncționale  adaptate  trecerii  speculând  forma,  amplasarea  și  situația imobiliară a  lotului, se remarcă o dezvoltare de trasee urbane pe direcția vest‐est de‐a  lungul Căii  Victoriei  și  perpendiculare  pe  aceasta,  disipându‐i  centralitatea  dar  potențându‐i  și asigurându‐i congruența și importanța  în cadrul orașului cu scopul de a intereconecta/conecta țesutul urban dezvoltat de axele portante ale orașului pe direcția de dezvoltare sud‐nord. Acest fenomen urban se petrece  în contextul  în care o dată cu evoluția orașului, Calea Victoriei, axa portantă principală a orașului, va fi potentată, dublată și flancată de alte două axe portante ale țesutului urban pe direcția nord‐sud. Acestea vor fi dezvoltate pe parcursul secolului 19 și prin intermediul pasajelor, pornind din centrul politic, social și cultural generat de Teatrul Național și Curtea  Domnească/Palatul  Regal  (ca  factori  de  centralitate)  și  ajungând  pană  la  Cheiul Dâmboviței, conectând astfel noul cu vechiul București: Str. Brezoianu și Str. Domnița Anastasia la  vest  și,  Str. Academiei,  Str. Nouă  (actuala  Str.  Eugeniu Carada  realizată  pentru  asigurarea succesului  Pasajului  Maca‐Villacrosse),  trecerea  din  cadrul  Palatului  Societății  de  Asigurare Dacia, Str. Poștei, Str. Toniza spre est.   

În cea de‐a treia zonă de grupare a pasajelor situația este diferită cu atât mai mult cu cât corespunde cu zona veche a orașului, respectiv centrul comercial al urbei din a două jumătate a secolului  19  până  la  începutul  secolului  20  caracterizat de o morfologie  de  tip oriental  cu o rețea stradală neregulată cu densitate variabilă și cu trasee sinuoase sau o  lotizare neregulată formal  și  dimensional  asezonată  cu  implanturi moderne  la  sfârșitul  secolului  19  și  începutul secolului 20. Astfel, pasajele din centrul comercial nu reprezintă o intervenție urbană  modernă  care reconfigurează țesutul urban precum o fac Pasajul Macca‐Vilacrosse sau Pasajul Român ci o  adaptare  locală  speculativă  a  pasajului  comercial  în  variante  surogat  la  situația  urbană existentă cu scopul de a obține profit financiar. În acest sens pasajele de aici dezvoltă trasee de conexiune urbană pe direcția sud‐nord atât în cadrul centrului comercial tradițional al orașului cât  și pentru conectarea acestuia cu zonele comerciale emergente  învecinate  la sud  și est de acesta, exprimând forma lotului de amplasament generată de evoluția centralității de la sud la nord și accentuând importanța Str.Lipscani ca axă portantă a centralității centrului comercial al orașului în secolul 19 și la începutul secolului 20.  

În  acest  context  zonal  discut  și  un  alt  aspect  al  specificității  bucureștene  ca  oraș  de limens,  între Orient  și Occident,  respectiv  suprapunerea  și  înlocuirea  structurilor  comerciale multifuncționale  de  tip  oriental  (hanurile)  cu  unele  moderne  (pasaje)  și,  pentru  a  încheia subcapitolul fac o paralelă cu o altă situație întâlnită în teritoriul național actual în care pasajul înlocuiește un han  în cadrul unui oraș de  limens generând de data aceasta un tip dinamică de factură autocrată (Pasajul Vulturul Negru de la Oradea). 

Dar  chiar  dacă  la  nivel  internațional  pot  fi  contorizate  şi  atrag  atenția  din  punct  de 

vedere  al  definirii  conceptului  de  pasaj  comercial  şi  al  tipologiilor  acestuia  doar  trei  pasaje 

bucureştene: Pasajul Român  şi Macca‐Villacrosse,  ca pasaje clasice  şi Pasajul Englez, ca pasaj 

pastişă,  acestea  nu  pot  fi  scoase  din  context  pentru  a  se  vorbi  doar  de  ele  deoarece  prin 

prezența pasajelor surogat apărute în Bucureşti datorită modei (20 de pasaje), toate împreună 

contribuie la constituirea şi dezvoltarea unei dinamici urbane autoactive generatoare de trasee, 

conexiuni şi țesut urban, care marchează evoluția şi dezvoltarea urbană a oraşului în paralel cu 

migrarea  factorilor  săi  de  centralitate.  Prin  grupări  şi  asocieri  ale  tuturor  acestor  pasaje  în 

câteva zone distincte ale oraşului (zona centrului politic şi de divertisment al oraşului dezvoltat 

în preajma Teatrului Național  şi  a Palatului Regal;  zona  centrului  finanicar‐bancar  al oraşului 

coagulat  de  Palatul  Băncii Naționale;  zona  centrului  comercial  vechi  al  oraşului  sau  chiar  şi 

disipate  la  nivelul  întregului  oraş)  se  crează  situații  urbane  interesante,  unice,  specifice 

Bucureştiului care în prezent ar putea  fi luate în considerare în vederea creării unei imagini de 

brand a oraşului în contextul unei administrări inteligente a acestuia. 

Este redundantă construcția unor pasaje astăzi în spiritul a ceea ce au fost în secolul 19 

dar pot folosite ca surse de inspirație pentru abordări de tip asemănător şi poate fi extrem de 

profitabilă potențarea celor existente  şi  includerea  lor  în strategiile de dezvoltare  şi branding 

ale oraşului după prealabile  studii  asupra  tuturor  acestora  la modul  general  şi  individual,  cu 

accent evident pe pasajele clasice şi pastişă care ne pot integra în conul de interes internațional 

generat de pasajele comerciale. 

 Concluzia subcapitolului este  faptul că, generând o dinamică urbană mai mult sau mai 

puțin  complexă  determinată  de  context,  pasajele  comerciale  marchează  clar  dezvoltarea 

urbană  a orașelor  secolului 19  și  începutului de  secol 20  creând  conexiuni urbane  și diferite 

tipuri de relații cu țesutul urban. Pasajul comercial este o formă arhitectural‐urbană complexă 

care trebuie studiată și analizată întotdeauna în funcție de context deoarece o dată desprins din 

context își pierde atât valoarea cat și scopul. Pe de altă parte, pasajul comercial este mai mult 

decât o formă arhitectural‐urbană, el este o afacere. Acest lucru a fost și trebuie speculat și în 

prezent,  cu  atât mai mult  cu  cât  este  o  lecție de  adaptabilitate, de  istorie  a  arhitecturii  sau 

urbanismului,  o  lecție  socială,  culturală,  politică,  economică,  financiară,  comercială  și  de 

divertisment, de multifuncționalitate și investiții inteligente. Aspectele prezentate mai sus sunt 

un preambul  și o baza de cercetare de  la care se poate porni pentru găsirea  și abordarea de 

soluții viabile în vederea utilizării sau a recuperării și revitalizarii lor contemporane cu atât mai 

mult  cu  cât  actualul  context  se  bazează  pe  politici  urbane  care  au  în  vedere  valorizarea 

patrimoniului. 

 

 

 

 

II. 

REVALORIFICAREA  PASAJULUI  COMERCIAL  AL  SECOLULUI  19  CA  SPAȚIU  URBAN 

CONTEMPORAN: CONTEXT, PROBLEMATICĂ ŞI MODALITĂȚI 

 

Motivația intervențională pentru revalorificarea pasajului comercial al secolului 19 este 

şi  va  fi mereu  financiară,  vizând  în mod  direct  profitul  investitorului.  Pasajul  s‐a  născut,  s‐a 

dezvoltat  şi  rămâne  o  speculație  financiară  (celelalte  tipuri  de  speculație  asociate  în  timp 

subliniand  reuşita  acestui  program  arhitectural  urban)  al  cărui  scop  este  profitul.  Conceput 

pentru  a  produce  profit,  perfect  adaptatabil  datorită  conceptului,  multifuncționalității  şi 

atmosferei sale, pasajul comercial al secolului 19 are valoare atât în perioada în care a apărut, 

pe parcursul dezvoltării sale, cât şi acum, prin revalorificarea sa ca spațiu urban contemporan. 

Merită să fie revalorificat şi în prezent în vederea obținerii de profit deoarece contextul actual 

globalizator  valorifică  individualitatea  şi  spectaculozitatea  şi  promovează  noul  sub  toate 

formele  acestuia,  contemporane  sau  de  patrimoniu.  Prin  unicitatea  şi  spectaculozitatea 

vechiului,  patrimoniul  reprezintă  în  prezent  o  noutate  şi  astfel,  redescoperirea,  restaurarea, 

refuncționalizarea  şi revalorificarea sa  (şi  implicit a pasajului comercial al secolului 19) devine 

parte din mecanismul de atragere şi de potențare a valorii de brand a oraşului, locului, țării, o 

strategie  culturală  exprimată  prin  turism  ca  politică  de  urbanism.  Aşadar  prin  protejarea  şi 

revalorificarea patrimoniului, implicit a pasajului, i se va potența valoarea şi va deveni generator 

de profit. 

 

1.FACTORI DE CONTEXT FAVORIZANT PENTRU REVALORIFICARE 

 

Strategia  culturală exprimată prin  turism  ca politică de urbanism abordează un  tip de 

strategie  urbană  bazată  pe  valorificarea  potențialului  atractiv  al  unui  oraş  dezvoltându‐se  şi 

aplicându‐se în contextul actual direct asupra patrimoniului atunci când sunt puse la dispoziție 

fonduri municipale, naționale  sau  internaționale.  În  condiții de decădere ale unui  întreg oraş 

sau a unei  zone din  cadrul unui oraş  fără  fonduri, o  strategie culturală  inteligentă  şi eficentă 

poate  să  se  exprime  prin  organizarea  de  evenimente  care,  prin  fondurile  naționale  şi 

internaționale atrase datorită vizibilității şi a publicității produse de şi prin mass‐media, să poată 

crea cadrul unor intervenții urbane şi arhitecturale.  

Contemporaneitatea  este  determinată  de  consum  iar  cosumul  determină  şi  este 

determinat de brand‐uri  şi de advertising.   Soluția pentru ca oraşele să aibă succes  la sfârşitul 

secolului 20 şi  începutul secolului 21 este ca ele să devină un brand prin potențarea punctelor 

lor forte care ar putea genera  interesul publicului consumator şi deci atragerea unui  influx de 

capital care să  le permită dezvotarea prezentă şi viitoare.  Investițiile urmăresc un singur scop: 

profitul. Dacă  în secolul 19 pasajul era o afacere,  la sfârşitul secolului 20 şi  începutul secolului 

21  continuă  să  fie  o  afacere  însă  în  cadrul  unei  afaceri mamut:  oraşul.  Aşadar  acesta  este 

contextul generator pentru o mentalitate contemporană deschisă redescoperirii  şi valorificării 

unor  forme  arhitectural‐urbane  insolite.  Contextul  actual  şi  motivațiile  lui  de  căutare  de 

subiecte atractive care  să potențeze valoarea de brand a unui oraş este  în mod determinant 

prielnic  pasajelor  secolului  19  pentru  a  fi:  redescoperite,  refuncționalizate,  restaurate, 

revitalizate, revalorificate. 

Datorită  şi  prin  intermediul  schimbărilor  legate  de  spațiul  public,  sectorul  privat  şi 

gestiunea  spațiului public  şi  în  contextul potențării  valorii de brand a oraşului  în  condițiile  în 

care cultura devine strategie de urbanism prin intermediul turismului ca politică de urbanism se 

crează  un  cadrul  investițional,  financiar  şi  legislativ  pentru  revalorificarea  patrimoniului. 

Revalorificarea pasajelor comerciale ale secolului 19 se va implementa prin strategii specializate 

sau prin intermediul şi cu ocazia finaciar‐investițională reprezentată de practică urbană mega‐

eveniment şi star‐arhitect, dezvoltate în paralel tot în această perioada.  

 

1.1.spațiul public, sectorul privat şi gestiunea spațiului public 

 

Deoarece  spațiul  public,  sectorul  privat  şi  gestiunea  spațiului  public  influențează  şi 

determină  tipul  de  abordare  al  oricărui  tip  de  practică  intervențională  contemporană  si  se 

constituie deci intr‐un factor de context favorizat pentru revaloriicarea pasajului  

Pe  fundalul  unei  mondializări  care  implică  mobilitatea  bunurilor,  persoanelor  şi 

practicilor care duc  la  fragmentarea progresivă a domeniului public  şi al  tendințelor generale 

neoliberale în care domeniul public este progresiv supus unei gestiuni preponderent financiare, 

acesta ajunge să devină o simplă  infrastructură de  legătură  între spații exclusiv private. Astfel, 

în contemporaneitatea multiculturalismului şi transnaționalului, oraşele încep să semene din ce 

în  ce  mai  mult  cu  oraşele  Italiei  republicanismului  urban  renascentist  şi  pe  acest  fond  se 

dezvoltă turismul ca practică urbană fiind bazat şi  inter‐determinat de alte noi practici urbane 

derivate precum star‐arhitect, mega‐eveniment sau de reabilitarea centrelor vechi ale oraşelor, 

păstrarea  şi valorificarea patrimoniului, reconversia   zonelor exindustriale, etc. Scopul acestor 

practici este unul economic, de revigoare a oraşului în urmă unei perioade de crize economice 

dar  se  urmăreşte  şi  reflectarea  potenței  economice  şi  politice  a  oraşului  prin  specificitate 

deoarece arhitectură crează,  formează sau determină  imaginea de brand a oraşului.  În cadrul 

globalizării  şi  a  societății  actuale  de  consum,  strategiile  de marketing  rebrend‐uiesc  şi  vând 

imaginea oraşului  care  reflectă:  specificitate, potență, eficacitate  sau  inventivitate. Aşadar,  în 

ultimii ani oraşele experimentează diverse sisteme sau practici, produc   sau urmează mode de 

dezvoltare,  totul  pe  fundalul  unei  rivalități  constante  şi  într‐o  continuă  căutare  de  capital  şi 

profit. 

 

 

1.2. valoarea de brand a oraşelor  

 

Creşterea importanței brand‐ului până la nivelul de brand de oraş sau brand de țară se 

datorează redefinirii oraşului din ultimii ani datorită consumului, politicile de regenerare urbană 

adaptându‐se  permanent  transformărilor  contextului  socio‐economic.  Economia,  tehnologia, 

demografia, politica sunt  factorii care  impun  remodelarea  şi dezindustrializarea   oraşelor, noi 

forme  de  locuire,  constituirea  sau  reconstituirea  de  poli  urbani,  noi modalități  de  a  utiliza 

teritoriul şi competiția internațională între oraşe în condițiile crizei națiunii. O dată cu dispariția 

industiilor  locale  şi  cu  crizele  periodice  legate  de  guvernare  şi  problemele  financiare  ale 

ultimilor  ani  nevoia  de  individualitate,  specificitate,  identitate  traduse  prin  potențarea 

atracțiilor turistice şi transformarea turismului în industrie fac din CULTURĂ, soluția şi afacerea 

de succes a oraşelor. Turismul devine astfel un element important al politicilor urbane în cadrul 

modei strategiilor culturale  şi, mai mult, dezvoltarea  industriei turistice ajunge să solicite  şi să 

determine constituirea politicilor urbane. 

Municipalitățile sunt constrânse aşadar să aleagă turismul urban ca un instrument cheie 

al  regenerării  urbane,  în  concordanță  cu  trecerea  de  la  Fordism  la  Post‐Fordism,  de  la  o 

societate  bazată  pe  producție  la  o  societate  bazată  pe  consum  şi  dezvoltă  practicile mega‐

eveniment,  star‐arhitect,  concursuri  internaționale,  organizarea  de  spectacole  şi  evenimente 

urbane sau revalorificând patrimoniul care, toate, sunt menite să atragă atenția mass‐mediei, 

publicul/consumatorul şi deci, resurse economice care pot activă dezvoltarea urbană. 

În  prezent,  practicile  intervenționale  de  orice  tip,  cu  atât  mai  mult  cu  cât  privesc 

patrimoniul (dificil de gestionat), trebuie să aibă ca substrat motivația dezvoltării turismului ca 

politică de urbanism în contextul valorificării unui oraş ca brand.  Aducând profit urbei la nivel 

de imagine şi din punct de vedere fianciar prin strategii de marketing şi managment dublate de 

politici  intervenționale  specializate,  cultura,  turismul,  practica  mega‐eveniment  sau  star‐

arhitect şi, implicit revalorificarea patrimoniului, îşi vor justifică investiția. 

 

1.3. practică urbană mega‐evenimet şi star‐arhitect 

 

După  1990  datorită  crizei  stat‐națiune  şi  a  tendinței  de  potențare  a  rolului  oraşului, 

evenimentele sunt reconceptualizate, apar noi tipologii de evenimente urbane care devin din ce 

în  ce  mai  dese,  organizarea  şi  scara  lor  devine  complexă,  nu  mai  reprezintă  ocazii  de 

transformare  episodică  a  oraşului  ci  metode  de  lucru,  devin  practici  recurente  ca  parte 

integrantă a politicilor urbane iar planificarea urbană ajunge astfel să devină o afacere la scară 

mare. 

 În contextul urban actual practica mega‐eveniment devine atât de importantă încât prin 

intermediul  intervențiilor  urbane  majore  realizate  în    zone  ex‐industriale  sau  dezafectate, 

direcționează  moda  şi  concursurile  pentru  proiecte  către  redefinirea,  restructurarea  şi 

recunoaşterea oraşelor contemporane pentru ca, dincolo de rezolvarea unor probleme urbane 

şi economice ale oraşului, scopul acestor intervenții este reflectarea puterii oraşului şi automat, 

atragerea de profit. Pentru realizarea de astfel de proiecte  la nivel de oraş vor fi  implicate pe 

lângă  fondurile municipale  sau  naționale  şi  fonduri  europene  sau  internaționale  şi  (datorită  

globalizării) importanța proiectelor va depăşi cu mult scara oraşului sau nivelul național vizând 

imaginea, brand‐ul de loc al continentului sau al anumitor zone de interes. Aşadar, în contextul 

în care oraşele sunt în competiție pentru locuri de muca şi capital, când ajutorul financiar de la 

stat este limitat şi când creşte competiția economică la nivel global, se dezvoltă o nouă politică 

publică  cu  scopul  de  a  stimula  şi  justifică  economia  locală  prin  practica  mega‐eveniment. 

Practica devine parte din strategia culturală de refacere a oraşelor prin potențarea turismului ca 

politică  de  urbanism  deoarece  mega‐evenimentele  sunt  o  categorie  de  evenimente 

spectaculoase menite  să  atragă  atenția mass‐mediei  internaționale  pentru  a  fi  cunoscute,  a 

deveni  o  atracție  turistică  şi  a  genera  consum.  Mega‐evenimentele  (Expozițiile  Universale, 

Jocurile  Olimpice  sau  alte  evenimente  sportive,  politice  sau  culturale)  reprezintă  astfel  o 

investiție  cu  succes  garantat  din  punct  de  vedere  financiar  pentru  oraş. De  asemenea,  prin 

intermediul  practicii  mega‐eveniment  se  atrag  fonduri  speciale  pentru  revalorificarea 

patrimoniului însă una dintre problemele relaționării turismului cu mega‐evenimentele  în ceea 

ce priveşte patrimoniul este crearea de bule turistice prin separarea spațiilor turistice de restul 

oraşului  şi  tratarea  acestora  într‐o  manieră  istorică  şi  culturală  romantizată,  nostalgică, 

butaforică,  în mod  evident  diferită  atât  de  realitatea  istorică  pe  care  e  de  presupus  că  o 

păstrează cât şi de realitatea fizică actuală a zonelor învecinate, de cele mai multe ori decăzute 

şi  sărace.  Însă,  mega‐evenimente  au  devenit  adevărate  maşini  de  modernizare  urbană  şi 

dezvoltare regională  implicând studii economice, sociologice şi politici urbane, ajungând să fie 

din ocazii extraordinare pentru dezvoltare urbană, practici obişnuite de management cu scopul 

de a direcționa dezvoltarea unui oraş. 

 

În paralel, în contextul în care programele de arhitectură nu mai reprezintă o noutate la 

fel  ca  acum  150  de  ani  şi  datorită  creşterii  importanței  individuale  a  oraşului  la  nivel 

internațional  acum  se  solicită  pentru  programele  deja  existente  soluții  arhitecturale  sau 

urbanistice unicat, spectaculoase prin imagine şi tehnologie iar tendința este de a mixa diverse 

programe arhitecturale în vederea multifuncționalității, a autosusținerii şi a realizării de profit. 

Interesează deci  efectul  care poate  fi  transmis  senzorial  şi  cât de mult pot  să  impresioneze, 

scopul lor fiind crearea unui wow factor care se va adăuga tradiționalelor preocupări legate de 

funcție  şi  cost  în procesul de  realizare al oricărui proiect major de arhitectură  sau urbanism. 

Tendința  de  a  asocia  un wow  factor  arhitecturii,  derivată  din  postmodernism  şi  obligatoriu 

înțeleasă,  plăcută  şi  consumată  de  către  opinia  publică  care  de  altfel  îi  conferă  aprobarea 

critică, va dezvoltă un alt fenomen care va deveni practică de urbanism: star‐arhitect. Numele 

unui  arhitect practicant  al wow  factorului  ajunge  să  fie  sinonim  cu  o  adevărată  industrie  de 

arhitectură  şi de  regenerări urbane  implementată prin practica de urbanism  star‐arhitect    iar 

arhitectul practicant devine  cunoscut  la nivel mondial prin  intermediul mass‐mediei  ca mare 

arhitect sau star‐arhitect  fiind  susținut  în demersul sau creativ  însă considerat  şi  tratat ca un 

produs destinat schimbării imaginii unui cartier, oraş, țară, regiune geografică, continent sau al 

unei puteri politice sau financiare. 

Wow factor, star‐arhitect, mega‐eveniment sau turism cultural sunt practici şi politici de 

urbanism  conexe  sau  complementare  şi  reprezintă  în  prezent  imaginea  puterii  politice  şi 

financiare iar instituțiile culturale şi sportive devin aşadar centre de atracție majore pentru oraş, 

destinații turistice, curiozități şi repere ale oraşului care atrag prin specificitate îmbunătățindu‐i 

imaginea.  

 

Aşadar, schimbările survenite în timp în ceea ce priveşte spațiul public, sectorul privat şi 

gestiunea  spațiului  public  permit  şi  justifică  revalorificarea  patrimoniului  prin  intermediul  

turismului  ca  politică  de  urbanism,  parte  a  strategiei  culturale.  În  acest  context  şi o dată  cu 

revitalizarea şi valorificarea oraşelor ca brand, pasajele comerciale ale secolului 19 încep să fie 

revalorificate  pentru  valoarea  lor  patrimonială  şi  pentru  adaptabilitatea  lor  funcțională  la 

situația urbană a secolului 20 şi 21.  

Per ansamblu,  în cazul  țărilor  şi oraşelor potente economic, cu  sisteme administrative 

birocratice eficiente (Paris, oraşe franceze, belgiene, germane, britanice sau din țările nordice) 

se  remarcă  programe  şi  politici  oficiale,  locale  sau  naționale  specializate  în  recuperarea  şi 

revalorificarea  specializată a pasajelor.  La  cealaltă extremă  însă,  intervențiile  sunt punctuale, 

dedicate fiecărui caz în parte şi doar în condițiile în care pasajele suscită interesul investitorilor 

privați  care  solicită  pentru  ele  intervenții  profesioniste  oficiale  pentru  refuncționalizare  sau 

revalorificare.  În  aceste  cazuri  intervențiile  pentru  pasaje  vor  face  parte  din  strategiile  de 

recuperare  ale  patrimoniului  la  mod  general  (majoritatea  oraşelor  din  țările  centrale,  est 

europene  şi din nordul Africii).  Între  cele două  extreme  se  remarcă  însă  intervențiile  asupra 

pasajelor realizate prin intermediul sau în cadrul unor proiecte dezvoltate sau realizate adiacent 

practicii mega‐eveniment (Torino, Genova, Milano) şi star‐arhitect (Genova, Milano) care pot să 

ofere un cadrul financiar, intervențional şi colaborațional public‐privat bine mediatizat, propice 

restaurării, recuperării, refuncționalizarii şi revalorificării pasajelor comerciale ale secolului 19.  

Primele două situații vor fi discutate în cea de‐a doua parte a capitolului 2 însă celei de‐a 

treia  i‐am  dedicat  restul  subcapitolului  cu  atât  mai  mult  cu  cât  abordează  o  soluționare 

speculativă inedită. 

 

Situația actuală general‐internațională favorabilă revalorificării pasajelor comerciale ale 

secolului 19 particularizează spațiul italian în care oraşele se aflau în situații critice (anii ’80‐’90), 

obligate să facă față unei crize economice  grave. În acest caz practica urbană mega‐eveniment 

şi  star‐arhitect  reprezintă  soluția  salvatoare pentru  regenerarea  şi  recuperarea unor părți ale 

oraşului  (Torino, Genova, Milano, Roma, Napoli);  regenerarea  economiei unui oraş  (Genova, 

Torino); dezvoltarea oraşului prin  realizarea proiectelor urbane deja  începute dar abandonate 

din lipsa de fonduri (Torino); revitalizarea unui oraş prin potențarea valorilor sale de patrimoniu 

(Genova). Aşadar,  în  acest  context practica urbană mega‐eveniment  şi  star‐arhitect  în  cadrul 

turismului ca politică de urbanism ca parte a strategiei culturale de revitalizare a oraşelor şi de 

valorificare a acestora ca brand constituie aici principalul  factor de context  favorizant pentru 

restaurarea, refuncționalizarea şi revalorificarea galeriilor comerciale italiene ale secolului 19 şi 

pentru crearea unui cadrul legislativ şi intervențional favorabil recuperării lor. 

 

 

2. PROBLEMATICĂ ŞI MODALITĂȚI ACTUALE DE REVALORIFICARE 

 

După ce  în subcapitolul precedent am prezentat soluția  italiană ca un exemplu pentru 

crearea  unui  cadru  propice  financiar  și  adminstrativ  pentru  restaurarea,  refuncționalizarea, 

revitalizarea  sau  revalorificarea  pasajelor  printr‐un  tip  de  intervenții  indirecte,  nespecializate 

adiacente practicii mega‐eveniment  și star‐arhitect voi  face acum  referiri  în special  la situația 

pariziană deoarece este cea mai activă zonă de cercetare  și de  intervenții directe, specializate 

pentru pasajele comerciale ale  secolului 19. Generând o modă  interventională, analogiile  sau 

simplele exemple intervenționale ori ideatice pariziene au inspirat și continuă să inspire soluții 

pentru cazuri internaționale. În acest subcapitol am trecut în revistă și principalele problematici 

care trebuie puse  în discuție de către oricare tip de abordare sau  inervenție contemporană  în 

vederea  revalorificarii  pasajului  secolului  19  în  contemporaneitate  punctând  principalele 

direcții, intenții și problematici intervenționale experimentate deja la nivel internațional. 

Consider că trebuie să se țină cont de faptul că fiecare pasaj este un caz unic și prezintă 

o problematică proprie datorită amplasării, a  situației  sale  juridice  sau arhitectural‐urbane, a 

comercialității,  multifuncționalității  etc.  Modalitațile  de  intervenție  în  ceea  ce  privește 

refuncționalizarea,  restaurarea  sau  revalorificarea  fiecăruia  dintre  ele  sunt  particularizate, 

subiective și nu se pot generaliza  însă este  important să se cunoască problemele, soluțiile sau 

procedurile  abordate  în  diferite  alte  cazuri  pentru  a  se  alege  soluția  potrivită  restaurării, 

refuncționalizării și revalorificarii fiecărui pasaj în parte.  

 

2.1. problematica generală 

 

Am  început  discuția  abordând  problematica  generală  a  situației  pasajelor  în 

contemporaneitate  și  a  fluctuațiilor  de  interes  pentru  ele.  Am  discutat  situația  Parisului,  ca 

locație de geneză a pasajelor în secolul 19 și ca generator al modei contemporane de interes și 

de  revalorificare a pasajului comercial  specific  secolului 19  insistand  însă pe  faptul că  fiecare 

pasaj este un caz unic datorită amplasării, istoriei, tipului de proprietate, formei, evoluției sale 

etc. Am  evidențiat  apoi  faptul  că  intreresul  investițiilor  contemporane pentru  revalorificarea 

pasajului comercial şi toate modalitățile intervenționale contemporane vor fi motivate şi se vor 

concentra  în  jurul multifuncționalității pasajelor, a atu‐ului  reprezentat de amplasament  și  în 

mod special datorită atractivității şi a atmosferei sale speciale care sunt generatoare de profit și 

în  actualul  context  caracterizat  de  o mentalitate  deschisă  redescoperirii  și  valorificarii  unor 

forme arhitectural‐urbane insolite care pot să potențeze valoarea de brand a unui oraș 

În  acest  context  am  abordat  problematica  comercialității  pasajului  de  secol  19  în  

prezent cu atât mai mult cu cât dinamica comercială este esențială evoluției acestuia. Am făcut 

o serie de precizări necesare referitoare la schimbările funcționale care au determinat evoluția 

conceptului până  în prezent  (fără  să  fac  istoria comerțului  în pasaje) pentru a putea pune  în 

evidență problematica  revalorificării pasajului  comercial al  secolului 19  în prezent atât  ca un 

patrimoniu arhitectural cât şi un loc dedicat comerțului.  

Datorită  schimbărilor  funcționale despre  care  am  vorbit  anterior  atrag  atenția  asupra 

unor probleme  în ceea ce priveşte definirea conceptuală a pasajului comercial al secolului 19 

deoarece, în timp, în anumite cazuri şi contexte, aceste schimbări funcționale duc la pendulări 

alternative  de  percepție  a  pasajului  într‐o  accepție  interpretată  şi  transformată:  din  stradă 

acoperită ‐ în  curte interioară sau dintr‐un spațiu de trecere într‐unul de destinație. Cu atât mai 

mult  cu  cât  pasajele  sunt  încadrate  în  lista  monumentelor  istorice,  problemele  legate  de 

protecția acestora devin stringente pentru a evita abandonul sau transformarea  lor  într‐un fel 

de depozite semiabandonate de mărfuri. Pe de altă parte refuncționalizarea pasajelor trebuie 

să  țină  cont  de  funcțiunile  comerciale  istorice  ale  pasajelor  pentru  că  altfel  există  riscul  ca 

salvarea  existenței  lor  din  punct  de  vedere  economic  să  ajungă  să  influențeze  sau  chiar  să 

determine  structura,  forma  sau  imaginea  patrimoniului  arhitectural‐urban  reprezentat  de 

pasajul  respectiv.  În  acest  context  am  abordat  și  problematica  generată  de  adaptabilitatea 

pasajului  la  context  și  la  centralitatea orașului  cu  atât mai mult  cu  cât  contextul  actual este 

diferit față de cel care le‐a generat  iar principiile  pentru desfășurarea oricărui tip de comerț au 

rămas  la  neschimbate,  respectiv  vadul  comercial  generează  consumatorii  iar  comercialitatea 

este dependentă de nivelul de fluctuație al consumatorilor/publicului.  Discuția ridică astfel atât  

problema necesității unei restaurări sau refuncționalizări a pasajelor pentru ceea ce au fost  în 

trecut sau pentru ceea ce pot  fi  în contextul actual cât  și problema necesității unei restaurări 

sau  refuncționalizări  a  pasajelor  într‐o  direcție  de  specializare  sau  într‐una  de  varietate 

comercială. 

 

2.2. revalorificarea pasajelor comerciale ale secolului 19 ca locuri de destinație 

 

Consider ca este necesar să se puna in discuție o problematică stringentă a pasajelor în 

contemporaneitate:  datorită  amplasamentului  lor  corespunzator  nevoilor  unei  alte  epoci, 

pasajele nu mai sunt  în prezent spații cu  fluență pietonală activă deoarece contextul urban e 

diferit iar direcțiile de dezvoltare ale orașului răspund altor nevoi comerciale, de divertisment și 

de  trafic.  Dacă  nu  au  parte  de  trafic  pietonal  nu  pot  desfășura  activități  de  comerț  sau 

divertisment și  își pierd complet atractivitatea  investițională, devenind astfel din spații publice 

active,  spații  rezidențiale  semi‐abandonate  și din  spații de  tranzit,  spații de destinație pentru 

rezidenții pasajului. Caracterul lor multifuncțional le salvează totuși de la dispariție sau abandon 

total datorită  funcției de  locuit  care  rămane  activă  (excepție  sunt pasajele britanice  și parte 

dintre  cele  italiene).  În  aceste  condiții  trebuie  abordată  o  nouă  problematică  analizând  și 

discutând pentru  fiecare  caz  înparte:  ce  se poate  face  cu aceste  spații  care au mare  valoare 

arhitecturală o dată  ce  traficul pietonal natural a dispărut? Se poate  recrea  trafic pietonal  şi 

dacă  da,  cum?  Cum  poți  să  activezi  un  spațiu  pietonal,  destinat  plimbării  (promenadei), 

comerțului  specializat  şi divertismentului  fiind  în  imposibilitatea de a  te  reîntoarce  în  trecut? 

Transformi pasajele din locuri de trecere în locuri de destinație schimbându‐le conceptul pentru 

a  le crea  fluența de public? Dacă da, cum? Dacă ar rămâne multifuncționale dar din punct de 

vedere comercial s‐ar sugera specializarea comercială pentru a motiva şi a determina cilenții să 

vină  în  pasaje,  cum  faci  specializarea?  Pot  fi  continuate  direcțiile  tradiționale  de  comerț  cu 

noutăți şi dacă da, ce fel de noutăți? În secolul 19 pasajele erau asociate cu comerțul de noutăți 

şi curiozități din epocă acum însă, care ar putea să fie aceste noutăți care să atragă? Ar fi bine 

ca noutățile să fie grupate? Ar trebui găsit ceva care să atragă şi să devină motorul atractivității 

pasajului,  ceva  care  s‐ar dezvolta pe urmă  în mod natural, pe  sistemul deja experimentat  în 

pasajele  secolului  19  când  teatrul,  de  exemplu,  atrăgea  în  acelaşi  timp  atât  public  pentru 

spectacole cât şi o serie de activități conexe? E nevoie aşadar de un comerț de tip  locomotivă 

pentru revalorificarea pasajelor azi? 

Astel, am  individualizat  și am pus  în evidență un  tip de problematică generală pentru 

toate  pasajele  chiar  dacă  rezolvările  vor  fi  mereu  individuale:  amplasamentul,  schimbarea 

contextului  urban  și  fluența  publicului  deoarece  în  actualul  context  funcția  de  trecere  a 

majoritătii pasajelor nu mai e activă. Această problematică se poate soluționa  în mod natural 

sau  necesită  intervenții  oficiale,  programate  deoarece  în  condițiile  dispariției  contextului 

original când pasajele nu mai sunt spații de trecere alimentate natural cu un  flux constant de 

consumatori  atât  în mod natural  cât  și  în mod programat  (prin  intervenția municipalitătilor) 

devin  locuri  de  destinație.  În  aceste  condiții  direcția  oficială merge  în  paralel  cu  dinamica 

naturală,  problema  în  ambele  situații  fiind  posibilitatea  transformării  pasajului  în  altceva  fie 

printr‐un  tip  de  intervenție oficială  prost  aleasă  fie  printr‐o  dezvoltare  naturală  sălbatică.  În 

acest context problematic se pune întrebarea cât de mult și cum intervii: poți doar să restaurezi 

pasajele (cum faci restaurarea?) și să  lași comerțul sau alte activități să‐și urmeze dezvoltarea 

naturală?  Cum  adaptezi  comerțul  actual  pasajului  care  corespunde  din  toate  punctele  de 

vedere nevoilor comerciale ale unui alt secol?  Intervii  și  în  tipul de comerț   sau  și  în celelalte 

activități care se desfășoară  în pasaj? Este necesară o   strategie urbană  locală de  intervenții? 

etc. 

Pe de altă parte,  sistemul de  revitalizare a unor  zone poate  sau nu  să  funcționeze  în 

funcție de cât de bine sunt cunoscute problemele zonei, cât de realiste sunt soluțiile propuse și 

ce  investiție  financiară  este  disponibilă  pentru  acestea.  Arhitecții,  restauratorii,  urbaniștii, 

developerii,  investitorii  și politicienii ar  trebui  să  fie atenți când decid  felul  în care  intervin  și 

investesc. Trebuie să țină cont și de trecut dar să ia în considerare și consecințele ulterioare ale 

acțiunilor lor, să fie mai creativi și să gândească dincolo de soluțiile simpliste ale problemelor și 

să  învețe să se adapteze deoarece sustenabilitatea nu este doar ecologică și socială ci este  în 

primul rând economică.  În acest sens pasajul care este prin excelență o afacere, o speculație, 

este  un  spațiu  comercial  care  depinde  de  context  și  de  traficul  pietonal.  De  altfel,  pasajul 

urmărește  și  reflectă    societatea  și moda  vremii  din  toate  punctele de  vedere  iar  pentru  că 

orașul este într‐o permanentă schimbare, evoluția pasajului timp de aproape 200 de ani implică 

apariție,  dezvoltare,  modă,  pastișă,  declin,  dispariție,  redescoperire,  restaurare, 

refuncționalizare, reintegrare, revalorificare, toate fazele sale evolutive pliindu‐se pe fluctuațiile 

interesului generat de modă, economie,  interese și de nevoile directe ale contextul  în care se 

înscrie.   

 

2.2.1.  intervenții  municipale  programate  de  transformare  a  pasajelor  în  locuri  de 

destinație 

Am prezentat pe scurt motivația municipalității pariziene de a se implica în revalorizarea 

pasajului  comercial  al  secolului  19  cu  un  scurt  istoric  al  interesului municipal  pentru  acest 

program  arhitectural‐urbanistic  și  cu  principalele  modalități  de  intervenție.  Succesul 

revalorificarii  pasajelor  pariziene  a  generat  pe  plan  european  creșterea  interesului  față  de 

pasajele  comerciale  specifice  secolului  19  și  o  modă  de  revalorificare  a  acestora  pe  plan 

internațional, consacrând Parisul ca  inițiator al unei mode  intervenționale  în ceea ce privește 

acest program arhitectural‐urbanistic.   

Primăria Parisului este direct  interesată de potențarea orașului ca brand și automat de 

valorificarea  patrimoniului  care  o  dată  recuperat,  devine  o  sursă  de  profit  financiară  și  de 

imagine  pentru  oraș.  Așadar,  își  dorește  că  pasajele  orașului  să  fie  vii,  dinamice  și  să  se 

integreze  în  orașul  contemporan,  reabilitarea,  restaurarea,  refunctionalizarea  lor  fiind 

considerată  ca  fiind o  chestiune  foarte  importantă  legată de  imaginea orașului,  capabilă  să‐i 

exprime  potența  finaciară,  politică  și  nivelul  avangardist  în  ceea  ce  privește  deschiderea  de 

direcții de dezvoltare. În acest sens Primăria se preocupă să creeze un cadrul  legislativ care să 

permită  intervenții atât pentru pasajele protejate  cât  și pentru  cele private pe  care  le  ia  sub 

protecție chiar dacă nu sunt incluse în lista monumentelor istorice. De asemenea, stabilește un 

cadru  legislativ care să permită realizarea de intervenții prin  intermediul creării unor convenții 

speciale cu pasajele  și proprietarii acestora cu obligații de ambele părti  (Primăria se obligă să 

subvenționeze lucrări în condițiile în care pasajele respective răman publice). Intervențiile sunt 

abordate pluridisciplinar, nu numai din perspectivă arhitecturală, urbanistică și istorică ci și din 

punct de vedere economic,  sociologic, antropologic  și artistic  iar pentru găsirea  și adoptarea 

soluțiilor  optime  de  intervenție  se  discută  intens  cu  toți  actorii  implicați  (sindicatele 

comercianților, asociațiile de proprietări, factori de decizie, restauratori, arhitecți,  igineri etc.).  

Primaria colaborează activ cu societăți economice mixte pentru a interveni în mediul comercial 

al pasajelor,  inițiază studii economice  şi comerciale pentru majoritatea pasajelor  şi  în prezent 

conduce lucrări de restaurare sau refuncționalizare a câtorva dintre ele.  

O  direcție  importantă  a  politicii  urbane  a  Primăriei  este  să  pună  în  evidență  locurile 

specifice pe plan patrimonial ale orașului care să devină o sursă financiară pentru oraș în secolul 

21. Din acest punct de vedere pasajele sunt vizate în mod direct și vor fi revalorificate ca locuri 

de  destinație  atât  prin  specificitatea  tipului  de  comerț  care  poate  fi  desfășurat  în  cadrul 

acestora cât și prin specificitatea și originalitatea programului arhitectural‐urbanistic din punct 

de vedere turistic oferind pe langă atmosferă, produse și servicii sau o formă de cultură pe care 

nu  o  poți  găsi  în  altă  parte.  În  acest  sens,  intrând  direct  în  atenția  oficială,  revalorificarea 

actuală  programată  a pasajelor  ca  loc  de destinație devine parte  a politiciilor de dezvoltare 

urbană  locală  iar  principala  direcție  de  dezvoltare  este  continuarea  activităților  comerciale 

tradiționale  prin  activităti  de  tip  artizanat,  ateliere  și  școli  de meserii  dublată  de  rezolvarea 

problemei  majore  a  pasajelor  în  contemporaneitate  (traficul  pietonal)  prin  dezvoltarea 

programată de trasee pietonale care să stimuleze, să faciliteze și să genereze trafic în oraș și în 

pasaje. Pe de altă parte şi, în paralel se poate remarca o altă tendință de dată această, naturală 

de transformare a pasajelor în locuri de destinație prin dezvoltarea liberă a pieței şi comerțului.  

 

2.2.2. tendința naturală de transformare a pasajelor în locuri de destinație 

În  special  în  cazul pasajelor apărute  ca urmare a  investițiilor private evoluția naturală 

duce uneori  la  transformarea  lor  în  locuri de destinație datorită problemelor  legate de  trafic, 

neadaptarea  la nevoile comerciale contemporane, decăderea surselor clasice de divertisment 

prezente în pasaje (teatre, cinema etc) etc., singura lor funcție activă rămânând cea de locuire 

(chiar dacă  şi ea cu probleme de adaptare  la normele  locurii  în  secolul 20  sau 21). Din acest 

punct de  vedere  am  abordat problematica dinamicii naturale  a pasajelor de  a deveni  loc de 

destinație  (în  paralel  cu  direcțiile  oficiale)  în  situația  continuării  activităților  comerciale 

tradiționale ale pasajelor bazate pe noutăți, determinată de problematica tipului de noutăți, a 

specializării,  a  locului  de  destinație  şi  a  traficului  şi  de  problematica  conexă.  În  primul  rând 

problematica  specializării pasajelor pe produse  se nişă, manufacturi  şi ateliere  ca alternativă 

pentru produsele de masă poate fi în prezent o soluție viabilă pentru recuperarea pasajelor cu 

atât mai mult  cu  cât  aceste  specializări  reprezintă  azi  curiozități  în  cadrul  larg  al  globalizării, 

dezvoltând cu această ocazie şi problematica ridicată de tipul de comerț tradițional desfăşurat 

în cadrul pasajelor: noutăți, curiozități, artizanat, lux.  

În  vederea  unei  mono  sau  superspecializari  a  pasajelor  este  determinant  contextul 

actual în care se înscriu, calitatea amplasării şi istoria lor. Pe de altă parte, a două componentă 

de  baza  a  succesului  pasajelor  secolului  19  în  contextul  contemporan  o  constituie  alegerea 

monospecializării sau a superspecializării pentru a se putea continua desfăşurarea activităților 

comerciale  tradiționale  ale  pasajelor  bazate  pe  comerț  de  tip  locomotivă,  determinat  de 

asocierea  cu un  teatru,  cinema, hotel  etc.  În  acest  sens  am  ridicat o  altă problemă:  cum  se 

poate potența comerțul în pasaje şi în ce fel comerțul sau tipul de comerț ori polarizarea unor 

tipuri de comerț determină identitatea pasajului?  

În  acest  context  am  abordat  o  altă  problematică:  derivațiile  activităților  comerciale 

tradiționale  ale  pasajelor  bazate  pe  adaptabilitate  şi  determinate  de  dinamica  comercială 

naturală  în  condițiile  în  care  pasajele  devin  în mod  natural  locuri  de  destinație.  Şi,  vorbind 

despre dinamica comercială naturală a pasajelor bazată pe adaptabilitate şi despre activitățile 

comerciale tradiționale ale pasajelor precum şi de specializarea acestora, am prezentat situația 

unei  categorii  speciale  de  pasaje:  pasajele  complet  dependente  de  buna  funcționare  a  unui 

element  asociat  (teatru,  hotel,  cinema  etc.).  În  acest  caz  pasajele  devin  practic  un  spațiu 

comercial  şi  de  divertisment  adiacent  sau  complementar  elementului  asociat.  Deservind 

elementul asociat în funcție de context pot fi specializate sau pur şi simplu multifuncționale însă 

vor  fi o prelungire a elementului asociat,  în acelaşi  timp un spațiu/loc de destinație dar  şi un 

spațiu/loc de trecere, un fel de anticameră a elementului asociat. În aceste cazuri  intervențiile 

din  pasaj  vor  depinde  de  situația,  statutul  sau  importanță  elementului  asociat  (în  general  

guvernat sau determinat de un parteneriat public‐privat). 

Tendința naturală a unor pasaje de a supraviețui prin adaptare şi auto‐transformare  în 

loc de destinație va fi exploatată şi dezvoltată oficial  în strategii  intervenționale. Dar, aşa cum 

spuneam fiecare pasaj reprezintă un caz  individual şi  impunerea unei soluții nepotrivite poate 

să‐i  agraveze  situația.  Direcțiile  indicate  de  Primăria  Parisului,  de  exemplu,  urmăresc  atât 

tendințele  naturale  de  evoluție  ale  comerțului  şi  implicit  ale  pasajelor  şi  țin  cont  şi  de 

specificitatea  fiecărui pasaj  în parte  sau de contextul  în  care  se  înscrie dar, pe de altă parte, 

intențiile  Primăriei  urmăresc  şi  vor  urmări  întotdeauna  scopuri  general  urbane  care  servesc 

interesele oficiale determinate sau nu de culoarea politică a aleşilor parizienilor şi de interesele 

politice şi economice ale partidelor pe care aceştia le reprezintă. 

 

2.3. Etape determinante ale procesului de revalorificare 

 

2.3.1. stabilirea actorilor şi rezolvarea problemelor de ordin juridic 

Pentru a începe procesul de reabilitare, restaurare, refuncționalizare sau revalorificare a 

pasajelor şi pentru punerea lui în practică este nevoie de stabilirea tuturor actorilor implicați şi 

rezolvarea  problemelor  de  ordin  juridic  ale  intregului  proces  de  intervenții,  stabilirea  unei 

strategii de abordare şi intervenție şi a unei strategii în vederea asigurării de resurse financiare, 

așadar,  un  întreg  parcurs  bazat  pe  realizarea  unor  studii  și  diagnostice  de  specialitate 

pluridisciplinar.  

Stabilirea actorilor și rezolvarea probelemelor de ordin  juridic este una dintre cele mai 

dificile etape din cadrul procesului de intervenție asupra pasajelor datorită complicatului sistem 

de  propritate  al  pasajelor  și  al  problemelor  de  tot  felul  care  caracterizează  fiecare  pasaj  în 

parte.  În  cadrul  acestui  parcurs  intervențional  este  determinantă  şi  atitudinea  ori  percepția 

administrației municipale, a investitorilor, arhitecților, urbaniştilor, istoricilor de artă şi a opiniei 

publice  față  de  pasaj.  Lăsând  la  o  parte  faptul  că  pasajele  sunt  în  continuare  necunoscute 

publicului  larg  şi  puțin  cunoscute  specialiştilor  în  domeniu  este  importantă  atitudinea  unuia 

dintre actorii principali în cazul oricărui tip de intervenție asupra pasajelor: administrația locală. 

După abordarea problematicii importanței şi a rolului administrației publice ca actor principal al 

revalorificarii  pasajelor  cu  atât  mai  mult  cu  cât  Parisul  şi  alte  administrații  inteligente  (în 

pandant cu Bucureştiul) au ajuns  la  înțelegerea  faptului că patrimoniul cultural este practic o 

resursă strategică cu rol fundamental în dezvoltarea socială şi economică a Europei pe termen 

lung,  am  abordat  apoi problematica  regimului privat  al pasajelor  şi  a  complicatiilor de ordin 

juridic în condițiile unei intervenții de reabilitare sau restaurare. Practic situația fiecărui pasaj în 

parte este diferită şi impune abordări diferite, neputându‐se generaliza o schemă de intervenție 

bazată pe  regimul de proprietate  şi  gestiune. Ce  se poate  însă  remarca este  faptul  că  acolo 

unde Primăria este proprietar sau co‐proprietar sau dacă există un proprietar unic sau majoritar 

(fie persoană fizică, fie societate, companie, bancă etc.) situația este mai stabilă şi intervențiile 

pot fi eficiente.  În acest sens am continuat discutând problematica coproprietății spațiului şi a 

comerțului versus unitatea gestiunii cu atât mai mult cu cât unitatea gestiunii pare să fie soluția 

optimă  pe  termen  lung  mai  ales  când  e  vorba  de  recomercializarea,  refuncționalizarea, 

întreținerea spațiului pasajului, contactul cu autoritățile din punct de vedere legislativ etc. 

În  paralel  cu  discutarea  problematicii  rezolvării  situației  juridice  în  ceea  ce  priveşte 

stabilirea actorilor am adus  în discuție  şi  faptul că datorită conlucrării cu autoritățile care pot 

participa  în  diferite  feluri  la  refuncționalizarea/restaurarea/revalorificarea  pasajelor  este 

esențială deschiderea şi tipul de deschidere sau de parteneriat care ar putea exista între factorii 

administrativi  şi cei privați  în ceea ce priveşte  intervențiile, de  la stadiu de proiect  şi execuție 

până la valorificarea ulterioară a pasajului. Este importantă implicarea privată externă sau cea a 

opiniei publice  şi  a  tuturor  resorturilor  culturale, politice  şi  economice  care pot  să  ancoreze 

pasajul în prezent şi să‐i dea un viitor. Este aşadar important să se stabilească cine sunt sau pot 

fi investitorii interesați, cum se va face investiția şi să se stabilească un plan de investiții pentru 

valorificare  şi profit.  În procesul de  reabilitare  sau  refunctionalizare  și  restaurare al pasajelor 

este  evident  esențială  implicarea  de  specialiști  în  domeniu  care  să  cunoască  fenomenul 

pasajelor atât la nivel local, național și internațional și care să fie capabili și responsabili pentru 

a  realiza  și coordona diagnostice  și studii asupra pasajelor din  toate punctele de vedere ori o 

consultare sau chiar o colaborare internațională cu specialiști sau instituții care au experiență în 

domeniu. Aşadar este esențial să se stabilească toți factorii implicați pentru că DOAR în funcție 

de ei  şi de colaborarea cu ei se pot stabili stabili  şi pune  în practică strategii de  intervenție  şi 

revalorificare pentru pasaje. 

 

2.3.2. stabilirea unei strategii de abordare şi intervenție  

Considerând că problematica principală în vederea stabilirii unei strategii de abordare și 

intervenție  pornește  de  la  câteva  întrebări  de  bază  profund  justificate  de  actualul  context 

complet  diferit  față  de  cel  care  a  generat  pasajele  comerciale  ale  secolului  19:  ce  facem  cu 

pasajele azi, cât de mult și cum intervenim, precizez faptul că soluționarea acestora trebuie să 

pornească de la o solidă cunoaștere și înțelegerea acestui program arhitectural‐urbanistic. Doar 

așa pot fi alese soluțiile optime de intervenție pentru o revalorificarea contemporană de succes 

a acestui concept specific secolului 19 cu atât mai mult cu cât din punctul de vedere al acestui 

program arhitectural‐urbanistic va  trebui analizată atent problematica primordială  în  ceea  ce 

privește revalorificarea patrimoniului: le muzeificam sau le lăsăm să se adapteze prezentului și 

să  funcționeze  interdependent  cu  acesta  chiar  dacă  ajung  să‐și  piardă  conceptul,  funcția 

comercială și de divertisment inițială, devenind supermarketuri, mall‐uri, sedii de firmă etc. sau 

chiar dacă rămân doar cu funcția de locuire în condițiile în care în noile contexte urbane nu mai 

sunt  traversate?  Există  și  alte  soluții  pentru  a  salva  pasajele  de  la  muzeificare  sau  de  la 

transformarea lor în altceva? Care pot fi acestea și în ce context?  

Am început discutând problematica importanței şi rolulului proprietarului/investitorului, 

esențial procesului de revalorificare a pasajului astăzi deoarece este important şi ideal ca acesta 

să nu se  intereseze  în procesul de  refuncționalizare  şi  restaurare al pasajlui doar de valoarea 

funciară  sau  de  potențialul  de  dezvoltare  al  locație  pentru  că  astfel  există  riscul  dispariției 

monumentului.  În  mod  ideal,  căldirea  nu  trebuie  să  se  adapteze  programului  de 

refuncționalizare  ci  programul  de  refuncționalizare  trebuie  să  se  adapteze  realist  la  clădire, 

istoria şi contextul în care se înscrie. 

Pe  de  altă  parte,  am  pus  in  discuție  faptul  că  o  adaptare  a  pasajelor  la  nivelul 

standardelor locuirii sau comerțului actual fără să se intervină în structură sau în decorații este 

imposibilă cu atât mai mult cu cât una dintre calitățile pasajelor dar  în acelaşi timp una dintre 

marile  lor  probleme  este  faptul  că  au  în  paralel  cu  funcția  de  comerț  pe  aceea  de  locuire. 

Subdiviziunile  interioare  corespunzătoare  spațiilor  comerciale,  în  special  în  parter,  nu  sunt 

adaptate  nevoilor  comerțului  contemporan  aşa  cum  etajele  dedicate  în  general  funcției  de 

locuire nu corespund normelor actuale de siguranță  (evacuare,  incendii,  lifturi etc.),  în pasaje 

abundă astfel problemele  în ceea ce priveşte alimentarea cu apă, curent electric,  încălzire sau 

problemele  legate de salubrizare. Este dificil de găsit o soluție pentru adaptarea  la secolul 21 

pentru  că  în  acelaşi  timp  cu  nevoia  de  adaptare  la  confortul  sau  necesitățile  igienice 

contemporane nu se doreşte o muzeificare sau o transformare a pasajelor  în altceva. Aceeaşi 

discuție  se  poate  transfera  şi  în  ceea  ce  priveşte  normele  de  comerț  actuale  care  nu  pot  fi 

adaptate unei  clădiri de patrimoniu de  secol 19  fără  a‐i  influență  sau distruge  arhitectura  şi 

structura. Oricum,  fiecare  caz este unic  şi  cu atât mai mult  cu  cât  sunt monumente  istorice, 

problemele  pasajelor  trebuie  abordate  conform  criteriilor  stabilite  pentru  monumentele 

istorice ținând însă cont obligatoriu de realitatea obiectivă. 

În  contextul  interesului  general  pentru  pasaje  din  punct  de  vedere  al  valorificării 

turistice a oraşelor am pus  în discuție problema pasajului ca obiectiv patrimonial‐turistic versus 

muzeificare, centralitate, globalizare. In acest sens am discutat problematica pasajului ca  loc de 

destinație  in  conditiile  in  care  pentru  a  deveni  un  obiectiv  patrimonial‐turistic  trebuie  să 

prezinte o ofertă comercială sau de divertisment autentică pentru a atrage și pentru a motiva 

vizitarea  sa  sau  includerea  sa  într‐un  circuit  turistic,  in  paralel  cu  gasirea  unei  căi  de mijloc 

pentru a permite  locuirea dar  și exploaterea  comercială  sau  turistică a pasajului, cu atât mai 

mult cu cât este redescoperit şi valorificat de contextl anti‐globalizator care promovează moda 

reîntoarcerii  la particular  şi specific, manifestând  interes pentru atmosferă sau formule unicat 

de  locuire  care  să  iasă  din  uniformitatea  generalizator  globalizatoare  determinată  de 

consumism.  În ultimii ani când devine esențială, atractivă şi  importantă descoperirea  în cadrul 

oraşului  a unui  altfel de  loc, posibil  generator de  altfel de  senzații  ca pandant  al  globalizării 

pasajul redevine o curiozitate: ca  formă urbană, ca spațiu multifuncțional de  trecere, comerț, 

locuire  şi atmosferă  şi, deci, o posibilă  investiție  financiară deoarece a  fost  şi va  fi o afacere 

realistă  care  chiar  dacă  va  pendula  între  simboluri,  ideologii  şi  interpretări  adaptându‐se  în 

permanență are şi va avea un singur scop: profitul. Aşadar, o investiție financiară inteligentă în 

activități comerciale potrivite pot asigura succesul pasajului în secolul 21 cu atât mai mult cu cât 

în  contextul  globalizării  şi  hightech‐ului  contemporan  pasajul  are  acea  aură  de  noutate  prin 

atmosferă. Dacă în secolul 19 atractivitatea noutății se exprimă prin descoperirea şi construirea 

unei  forme arhitectural‐urbane complet noi, acum  însă atractivitatea noutății se exprimă prin 

redescoperirea  unei  forme  arhitectural–urbane  vechi  care  ar  putea  fi  refuncționalizată  şi 

reintegrată  cu  succes  în  circuitul modei.  Însă  nu mai  e  vorba  de  o modă  ideologică  în  care 

pasajul  să  reprezinte potența  financiară  sau politică a unui  investitor, a unui oraş  sau a unei 

națiuni. Acum, pasajul reprezintă abilitatea unei persoane, grup, investitor, organizație privată 

sau publică de a refuncționaliza, reintegra, redescoperi, revalorifica o formă arhitectural‐urbană 

specială exprimand prin  intermediul modei  individualității/specificității potența  şi bunăstarea 

unui oraş/zone administrative/țări  şi nivelul  său de atractivitate. Moda momentului este deci 

descoperirea şi utilizarea specificității, capabile să asigure confort, atmosferă, starea lounge dar 

să fie în acelaşi timp şi o investiție financiară profitabilă. 

 

În  cadrul  aceleiaşi  discuții  despre  muzeificare,  centralitate  şi  globalizare  dar  şi  a 

diferențelor  între  vestul  şi  estul  Europei  am  abordat  cazul  Bucureştiului  în  condițiile 

problematice  ale unei  administrații  guvernată de  interesele diverselor  interlopi  şi  grupuri de 

interese care practică o politică de nonintervenție  în defavoarea patrimoniului  și a valorizării 

acestuia. Principalul  subiect de discuție  în  acest  sens  îl  constituie  situația  actuală  a Pasajului 

Macca‐Villacrosse. Dupa prezentarea problematicilor principale ale pasajelor din Centrul Istoric 

și a celor grupate pe Calea Victoriei în cadrul contextului lor de aplasament am concluzionat că 

toate pasajele Bucureștiului  ar putea  fi  tratate  și  considerate  împreună un brand,  reflectând 

astfel  caracterul,  istoria  și  imaginea  Bucureștiului,  un  oraș  al  transformarilor,  un  oraș  colaj, 

pendulând mereu între Orient și Occident! Devenite brand ar fi cunoscute, păstrate (salvate de 

la  abandon  și  de  la  efectele  politicii  administrației  de  nonintervenție  care  duce  direct  la 

degradarea acestora până  la  ruinare/prăbușire), ar beneficia de atenția unor  investitori, ar  fi 

revalorificate  și  astfel  ar  potența  traversabilitatea  zonelor  de  amplasament  contribuind  la 

dezvoltarea țesutului urban în special prin potențarea unor trasee pietonale necesare creșterii 

comercialitații  zonei  de  amplasament  și  a  valorificării  acesteia.  Revalorificate  intr‐un  mod 

inteligent ca  locuri de destinație pot deveni un  instrument de  lucru pentru urbaniști deoarece 

active,  ele  pot  contribui major  la  revigorarea  și  activarea  întregii  zone  de  amplasament,  ar 

influența pozitiv imaginea de brand a Bucureștiului și, nu în ultimul rând ar fi GENERATOARE DE 

PROFIT ATÂT PENTRU ORAȘ CÂT ȘI PENTRU INVESTITORI! 

Așadar, pasajele Bucureștiului  au o  relavanță extraordinară  la nivel urban  în prezent! 

Transformate în brand și revalorificate ca locuri de destinație ori ca spații patrimoniale inedite, 

dezvoltând trasee pietonale pentru turiști ori localnici și potențate ca spații de acces în Centrul 

Istoric  de  exemplu,  pot  reactiva  pietonal,  funcțional  (comercial,  economic,  cultural),  urban, 

social, patrimonial zona de amplasament, centrul orașului, Calea Victoriei, Centrul Istoric și pot 

crește și dezvolta valoarea de brand a Bucureștiului. 

O direcție de urmat  în  vederea  revalorificarii  contemporane  a pasajelor Bucureștiului 

este  schimbarea  mentalitătii  prin  demonstrarea,  conștientizarea  și  popularizarea  valorii 

pasajelor  și  a  valorii  lor  patrimoniale  prin  toate  mijloacele:  studii,  cercetări  și  publicații 

științifice; interviuri și emisiuni în mass media; documentare; publicații de larg interes/turistice; 

tururi  tematice  pentru  sudenti,  publicul  larg  sau  turiști;  crearea  unui  traseu  cultural  dedicat 

pasajelor; concursuri de arhitectură și urbanism sau concursuri de idei pentru studenți din alte 

specialități bine mediatizate; organizarea de evenimente artistice sau culturale în pasaje etc. În 

acest  sens  ar  fi  ideală  organizarea/inițierea/stimularea/susținerea  acestor  mijloace  de 

cunoastere  și  popularizare  a  pasajelor  prin  intermediul  unui  departament/organism 

centralizator care să traseze și să urmărească  în mod concret și coerent pe baza unei strategii 

de brand, transformarea pasajelor bucureștene în brand.  

O altă direcție ar fi  găsirea unui investitor pentru Pasajul Macca‐Villacrosse care trebuie 

inventariat, expertizat  și analizat de o echipă pluridisciplinară  în vederea realizării unui studiu 

complex și complet în ce privește: problemele de ordin patrimonial și juridic, funcțiile pasajului, 

un diagnostic arhitectural și structural cu relevee, o situație sanitară și a utilităților precisă, un 

studiu istoric, unul sociologic în care să fie intervievați locuitorii, proprietarii spațiilor pasajului, 

lucrătorii  spațiilor  comerciale  și  clienții,  stabilirea  actorilor  (a  situației  și  nevoilor  acestora), 

alegerea unei strategii de  intervenție  și  financiare. După primele  intervenții  în Pasajul Macca‐

Villacrosse ar putea să intre în vizorul investițional atât revalorificarea grupului de pasaje dintre 

Calea Victoriei și Str. Academiei și  întreaga zonă cuprinsă  între cele două străzi  la vest și est și 

Str. Câmpineanu la nord și Str. Edgard Quinet la sud cât si grupul de pasaje din contextul zonal 

reprezentat de Centrul Istoric.  

 

2.3.3. asigurarea de resurse financiare 

După  stabilirea  partenerilor,  a  actorilor  şi  a  strategiei  abordate  se  va  stabili  tipul  de 

investiție  necesar  (publică,  privată,  mixtă,  locală,  națională,  internațională  etc.)  pentru 

revalorificarea  pasajelor,  cu  atât mai mult  cu  cât  trebuie  să  fie  compensată  de  rezultatele 

pozitive,  respectiv  de  profitul  rezultat  din  revalorificarea  pasajului.  În  general  investițiile  de 

până  acum  în  pasajele  au  folosit  strategii  locale  bazate  pe  parteneriat  public‐privat  însă  în 

ultimii ani a devenit interesantă asocierea internațională ca măsură de protecție sau ca sursă de 

cofinanțare.  În  acest  sens  am  ținut  să menționez  în  primul  rând  strategia  locală  bazată  pe 

parteneriat public‐privat, modă pentru  intervențiile urbane generata  în cazul pasajelor la Paris 

în anii 2000,  în pandant cu  spațiul  italian  în care  se practică  tot după anii 2000 un alt  tip de 

strategie  locală  bazată  de  data  aceasta  pe  parteneriat  public‐privat  şi  surse  fianciare  locale, 

naționale  şi  internaționale.  În  condițiile  crizei economice din peninsulă acest  tip de  strategie 

urmăreşte  asigurarea  de  resurse  financiare  şi  mijloace  operative  pentru  intervenții  asupra 

pasajelor  prin  utilizarea  ocaziilor  financiare  şi  intervenționale  oferite  de  practica  mega‐

eveniment  sau  star‐arhitect  deoarece,  folosindu‐se  de  astfel  de  ocazii  extraordinare 

administrațiile vor beneficia de un influx de capital internațional pentru a‐şi rezolva problemele 

urbane  locale.  În paralel  însă cu  strategia bazată pe parteneriate public‐privat generalizată  şi 

particularizată  pasajelor  din  spațiul  italian,  belgian,  german  şi  britanic,  după  anii  2000  se  va 

practica o altă strategie  internațională bazată pe parteneriat public‐privat şi colaborare  locală, 

națională şi internațională. Născută din nevoia de a obține noi fonduri (în special europene) şi în 

vederea atragerii  interesului  internațional, această nouă modă este  inițiatata tot  la Paris unde 

Primăria sprijină  inițiativele private care au ca scop  internaționalizarea problematicii pasajului, 

lărgirea  cadrului  intervențional,  purtarea  de  discuții  şi  căutarea  de  soluții  pentru  adaptarea 

pasajelor  în  contemporaneitate.  În  acest  context, Parisul  inițiază  şi demarează procedura de 

înscriere a pasajelor comerciale  în  lista patrioniului universal UNESCO ceea ce poate să ofere 

intervențiilor asupra pasajelor un nou influx financiar. 

Percepția  actuală  asupra  pasajelor  determinată  de  diverşi  factori  sociali,  culturali, 

economici  şi  politici modelează  oraşul  şi  atâta  timp  cât  recuperarea,  refuncționalizarea  sau 

revalorificarea  pasajelor  este  profitabilă,  fatorii  politici  şi  decizionali  precum  cei  parizieni  de 

exemplu au inițiat în ultimii ani o serie de proiecte intervenționale lansând cu această ocazie o 

modă  internațională  de  recuperare  şi  revalorificare  a  pasajelor.  Pentru  faptul  că  potențialul 

patrimonial  poate  fi  oricând  pus  în  valoare  iar  recuperarea,  refuncționalizarea  sau 

revalorificarea pasajelor este profitabilă,  fatorii politici  şi decizionali din  toate oraşele care au 

pasaje  acționează  sau  ar  trebui  să  acționeze.  În  cazul  Bucureștiului  și  în  special  al  Pasajului 

Macca‐Villacrosse  (singurul pasaj clasic de secol 19 păstrat) s‐ar putea aplica două direcții de 

intervenții  în vederea obținerii de  fonduri: atragerea de  fonduri publice  locale, naționale  sau 

internaționale  inclusiv  prin  înscrierea  pasajului  în  patrimoniul  UNESCO  și  atragerea  de 

investitori  privați  pentru  realizarea  de  parteneriate  public‐private.  Investitorii  locali  sunt 

momentan  dezinteresați  de  patrimoniu  datorită  conjuncturii  legislative,  procedurale  și 

financiare  anevoioase menținută  intenționat  de  Stat,  fiind mult mai  interesați  de  valoarea 

funciară a spațiului fizic pe care patrimoniul  îl ocupă  în cadrul orașului  însă, dacă reușești să‐i 

faci  să  gândească  contextual  și  să  îi  faci  să  înțeleagă  valoarea  patrimoniului  ca  investiție 

durabilă prin prisma atragerii și generării de profit există șanse ca ei să se implice. Într‐un astfel 

de  caz  responsabilitatea  urbanistului,  isoricului  de  artă  sau  a  arhitectului  care  lucrează  la 

proiect va fi și să supavegheze alegerea și executarea soluției de intervenție astfel încât pasajul 

să  nu  fie  transformat  în  altceva  prin  refuncționalizare  sălbatică  sau  printr‐o  restaurare 

nepotrivită. Așadar e nevoie din partea celor care ar conduce un astfel de proiect de restaurare, 

refuncționalizare  sau  revalorificare  a  oricărui  pasaj  (nu  doar  în  cazul  Pasajului  Macca‐

Villacrosse) de o abordare de tip investitor (realistă, directă, eficientă) dublată în același timp de 

cunoștințe și dedicație de tip urbanist, istoric de artă sau arhitect. Pentru reușită este nevoie de 

un  tip  de  abordare  pluridisciplinar,  contemporan,  practic  și  nu  nostalgic,  care  sa  fie  în 

concordanță  cu  caracterul  acestui  concept  arhitectural‐urban:  adaptabil  și  speculativ. 

Incursiunea  realizată  în  evoluția  pasajului  demonstrează    faptul  că  pasajul  trebuie  înțeles  în 

esența  sa  conceptuală  pentru  a  putea  gasi  soluții  de  refuncționalizare  și  revalorificare 

contemporane adecvate și eficiente, în condiții atât de diferite din punct de vedere contextual 

față de momentul  în  care  au  fost  construite. Doar  astfel  această  formă  architectural‐urbană 

poate fi pastrată dar și revalorificată cu respect și succes ca spațiu activ și profitabil din punct de 

vederere investițional în cadrul orașului! 

 

CONCLUZIE 

 In  acest  ultim  capitol  al  tezei  prezint  principalele  concluzii  obtinute  din  cercetarea 

efectuata. 

Principalele  concluzii  obținute  din  cercetarea  efectuată  evidențiază  faptul  că  pasajul 

comercial  este  un  tip  major  al  istoriei  arhitecturii  contemporane  care  conectează  istoria 

culturală a modei şi luxului cu istoria economică şi socială, prin intermediul istoriei arhitecturii şi 

oraşului.  Este  o  formă  urbană,  un  element  de  dezvoltare  a  centrului  unui  oraş  un  produs 

inovativ al unei perioade  istorice  specifice care  ilustrează o perioadă semnificativă din  istoria 

universală,  răspunde  evoluției  societății  secolului  19  și  simbolizează  un  prim  pas  către 

modernitatea urbană. Dispare în mod natural la sfârşitul secolului 19 şi la începutul secolului 20 

o  dată  cu  dispariția  condițiilor  urbane,  economice,  sociale,  politice  şi  ideologice  care  l‐au 

generat dar este valabil și astăzi putand fi revalorificat cu succes datorită extraordinarului său 

concept  architectural‐urban  bazat  pe  traversabilitate,  multifuncționalitate,  atractivitate  și 

adaptabilitate. Este în permanență reflecția unor manifestări de putere (politică, economică sau 

financiară)  speculând mereu  resorturi ale  imaginii publice care atrag  și  se ancorează  subtil  în 

mentalul  colectiv.  Succesul  său  ține  de  faptul  că  au  fost  de  la  bun  început  o  speculație,  se 

dezvoltă  ca  o  speculație  iar  acum  succesul  lor  este  din  nou  rezultat  al  unei  speculații:  o 

speculație  imobiliară‐comercială‐financiară‐ideologică‐națională  (de  la  sfârșitul  secolului  18 

până  la sfârșitul secolului 20)  și o speculație de brand, patrimonial‐turistică  (în secolul 21). O 

gară de exemplu sau o seră, dacă ar fi sa aleg două exemple de programe arhitecturale specifice 

modernității secolului 19 care folosesc sticla și metalul, nu pot fi funcționale astăzi decât într‐o 

variantă  de  refuncționalizare  completă.  Pentru  pasaje  situația  e  specială  și  diferită  tocmai 

pentru faptul că au fost concepute ca spații multifuncționale destinate traversării, comerțului, 

locuirii și reprezentanței și au fost inserate în țesutul urban făcând parte indisolubilă din acesta! 

Aceste aspecte sunt la fel de prețioase în secolul 21 ca și în secolul 19, constituind și acum ca și 

atunci un motiv de atractivitate. Datorită felului în care pasajele au fost concepute și a relației 

lor cu  țesutul urban vor suscita  în permanență  interes deoarece sunt adaptabile, traversabile, 

multifuncționale și pentru că atrag prin atmosferă!  

Consider și lucrarea deomonstrează faptul că pasajele sunt o formă urbană încă valabilă 

care poate răspunde cu success nevoilor contemporane, adaptabilitatea, multifuncționalitatea 

și  atmosfera  sa  specială  încadrându‐l  perfect  în  trand‐ul  contemporan.  Pasajul  comercial  al 

secolului  19  se  dovedește  a  fi  o  investiție  atrăgătoare  și  importantă  din  punct  de  vedere 

speculativ datorită profitului pe care  îl poate genera pentru  investitorii  inteligenți cu atât mai 

mut cu cât o dată active, pasajele devin  factori de atracție urbană, economică, socială etc.  în 

zona  de  amplasament  generând  o  plus  valoare  terenurilor  și  învestiților  din  vecinătate. 

Consider  că,  cunoașterea  acestui program  architectural‐urbanistic  specific  secolului 19 poate 

ajută în viitoarele demersuri urbanistice și arhitecturale și poate fi o sursă de inspirație pentru 

proiecte de arhitectură  și urbanism. Mai mult,  cercetarea a pus practic  în evidență  faptul  că 

pasajul  comercial  specific  secolului  19  este  un  program  architectural‐urbanistic  valabil  si  in 

contemporaneitate  și  pentru  faptul  că  poate  constitui  un  instrument  de  lucru  pentru 

revitalizarea/reactivarea  unor  zone  decăzute  ale  orașului  chiar  și  în  condițiile  dispariției 

contextului inițial, generator, deoarece activ și revalorificat ca spațiu de destinație poate deveni 

prin  sine  însuși pol de  atracție  și  interes  în  cadrul orașului  contribuind  astfel  la  revitalizarea 

zonei de amplasament sau chiar a centrului orașului!