Teza Doctorat

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE FACULTATEA DE CIBERNETICA, STATISTICA SI INFORMATICA ECONOMICA

TEZA DE DOCTORAT:

ANALIZA STATISTICA SI MODELAREA PIETEI MUNCII IN ROMANIA

CONDUCATOR STIINTIFIC: DOCTORAND: PROF. DR. CONSTANTIN MITRUT ANDREEA NICOLAE

- BUCURESTI – 2004

MULTUMIRI!

In urma cu mai multi ani, cand imi incepeam ucenicia pe taramul cunoasterii,

l-am auzit pe Petre Tutea spunand ca: “Profesorul este fabricant de oameni.

Profesorul seamana cu un tamplar care ia un lemn oarecare din padure, il ciopleste

si face din el obiect de lux”.

Acum sunt in masura sa inteleg pe deplin aceasta afimatie. Fara

profesioanlismul si devotamentul domnului profesor universitar dr. Constantin

Mitrut, decanul Facultatii de Cibernetica, Statistica si Informatica Economica din

cadrul Academiei de Studii Economice – Bucuresti, nu ar fi existat astazi aceasta

teza de doctorat. De aceea doresc sa ii multumesc si sa ii dedic aceasta lucrare care

incununeaza intreaga mea activitatea profesionala de pana acum.

Totodata multumesc pe aceasta cale tuturor dascalilor mei, mentorilor

prezenti sau disparuti, care m-au ajutat sa evoluez si mi-au modelat personalitatea

de-a lungul anilor de studiu, contribuind la desavarsirea mea profesionala.

Ofer ca omagiu parintilor mei teza aceasta de doctorat si sper sa le aduca

bucuria si implinirea sufleteasca ca ceea ce au sadit intr-o viata a dat roade,

multumindu-le pentru toate eforturile si emotiile care le-au avut alaturi de mine.

In acest momemt de “majorat” in viata si carieira mea, vreau sa multumesc

familiei mele, sefilor, colegilor si tuturor celor care m-au sprijinit si incurajat in

munca mea si s-au dovedit plini de intelegere in momentele dificile pe care le-am

parcurs pana la finalizarea lucrarii. Ii rog sa accepte scuzele mele pe toti cei pe care

i-am omis din cauza intensitatii momentului, fara intentia de a-i neglija.

Deoarece consider cuvintele insuficiente pentru a le arata toata consideratia

mea, las intreaga munca pe care am adunat-o in aceaste pagini sa le fie multumire

adusa din tot sufletul.

Cu spernta ca am contribuit si eu cu o “piesa” la puzzel-ul stiintei si ca aduc

in fata dvs. lucruri interesante, multumesc tuturor celor ce vor lectura teza aceasta.

Autorul.

CUPRINS:

INTRODUCERE. ……………………………………………………………

pag. 10

CAP I. PIATA MUNCII. CONCEPT. CARACTERISTICI. TENDINTE. . pag. 121.1. Piata muncii - concept, caracteristici, functii, mecanisme. ………... pag. 121.2. Contextul teoretic al notiunii munca-factor de productie in gandirea

economica. ……………………………………………………......

pag. 231.3. Sistemul informational al pietei muncii. ………………………....

pag. 26

CAP. II. OFERTA DE FORTA DE MUNCA IN ROMANIA. …………..… pag. 352.1. Definirea resurselor de munca si a fortei de munca. Metode si

instrumente statistice de calcul si analiza …………………………..

pag. 352.2. Analiza statistica a corelatiilor economico – sociale vizand evolutia

resurselor de munca ...........................................................................

pag. 502.2.1. Modelul econometric - metoda de analiza a corelatiilor

economico – sociale. Determinarea modelului econometric…

pag. 502.2.2. Estimarea parametrilor modelului econometric....................... pag. 562.2.3. Validarea modelului econometric............................................ pag. 60

2.2.3.1. Verificarea semnificatiei estimatorilor parametrilor de regresie...................................................................

pag. 60

2.2.3.2. Testarea semnificatiei modelului de regresie ............. pag. 642.2.3.3. Teste statistice ale factorilor neinclusi in model.

Regresia Ridge – metoda de diminuare a influentei variabilelor reziduale asupra semnificatiei modelului econometric..................................................................

pag. 672.2.4. Modele econometrice unisectoriale liniare multifactoriale cu

influente sincrone pentru analiza evolutiei resurselor de munca in Romania in perioada 1990 – 2001............................

pag. 712.2.5. Previziuni pe baza modelelor econometrice. ………………

pag. 76

CAP. III. CEREREA DE FORTA DE MUNCA. CARACTERISTICI SI TENDINTE. …………………………………………………………..

pag. 84

3.1. Tipuri de cerere de forta de munca. Capacitatea de absortie a fortei de munca. …………………………………………………………

pag. 84

3.2. Caracteristici ale cererii de forta de munca in Romania. …………. pag. 923.3. Analiza gradului de ocupare a populatiei in Romania si comparatii

internationale. …………………………............................................

pag. 101

CAP. IV. ECHILIBRE SI DEZECHILIBRE PE PIATA MUNCII. …......... pag. 1184.1. Echilibrul economic pe piata muncii. …………............................... pag. 1184.2. Somajul-distorsiune intre cererea si oferta de forta de munca. ….… pag. 1254.3. Calitatea vietii - imagine a evolutiei pietii muncii. ………............... pag. 140

4.3.1. Saracia- consecinta a dezechilibrelor pe piata muncii.............. pag. 168

CAP. V. CONCLUZII VIZAND PIATA MUNCII IN ROMANIA. …….....

pag. 175

ANEXE. ………………………………………………………………………..

pag. 189

BIBLIOGRAFIE. ………………………………………………………….….. pag. 198

ANEXE:

Anexa A: Rata de activitate a populaţiei de 15 ani şi peste, pe sexe

şi grupe de vârstă…………………………………………

pag. 187

Anexa B: Populaţia ocupată pe grupe de vârstă şi pe sexe…………

pag. 187

Anexa C: Rata de ocupare a populaţiei de 15 ani şi peste pe sexe şi

grupe de vârstă……………………………………………

pag. 188

Anexa D: Populaţia ocupată pe ramuri economice ............................

pag. 188

Anexa E: Structura populaţiei ocupate pe ramuri economice.............

pag. 189

Anexa F: Specificarea si testarea modelelor econometrice cu

ajutorul programului SPSS 11.0.1 for WINDOWS '98........ pag. 190

TABELE:

Tabel nr. 1.1.: Corelatiile intre piata muncii si piata bunurilor si serviciilor in functie de starea acestor piete………....................................

pag. 20

Tabel nr. 1.2. : Nivelul de organizare si colectare a informatiilor vizand forta de munc……………………………......................................

pag. 33

Tabel nr. 2.1. : Evoluţia raportului de dependenţă economică…........................

pag. 44

Tabel nr. 2.2. : Populaţia Romaniei după participarea la activitatea economică la sfârşitul anului 2000…......................................................

pag. 48

Tabel nr. 2.3. : Schema de analiza ANOVA.......................................................

pag. 64

Tabel nr. 2.4. : Schema de decizie in cazul testului Durbin-Watson...................

pag. 69

Tabel nr. 3.1.: Evoluţia populaţiei ocupate în Romania inperioada 1990-2000..

pag. 102

Tabel nr. 3.2.: Modificarile absolute ale populatiei ocupate pe sexe, cu baza 1990………………………………………………………….

pag. 103

Tabel nr. 3.3.: Indicii populatiei ocupate pe sexe cu baza 1990. ………………

pag. 103

Tabel nr. 3.4.: Populaţia ocupată, după metodologia de înregistrare..................

pag. 104

Tabel nr. 3.5.: Structura pe sexe a populaţiei ocupate totale………………...…

pag. 104

Tabel nr. 3.6.: Structura pe grupe de vârstă a populaţiei ocupate………………

pag. 105

Tabel nr. 3.7.: Distribuţia populaţiei ocupate din mediul urban şi din mediul rural pe grupe de vârstã, în anul 2000……………………...

pag. 106

Tabel nr. 3.8.: Structura populaţiei ocupate pe forme de proprietate, în perioada 1992-2000………………………………………...

pag. 108

Tabel nr. 3.9.: Structura populaţiei ocupate după statutul profesional, în perioada 1992 – 2000...........................................................

pag. 109

Tabel nr. 3.10.: Modificari ale populatiei ocupate pe ramuri economice...........

pag. 111

Tabel nr. 3.11.: Evoluţia ratei de ocupare în perioada 1990-2000......................

pag. 114

Tabel nr. 3.12.: Analiza populatiei ocupate in Romania si in cateva tari dezvoltate economic in anii 1990 si 1999.............................

pag. 115

Tabel nr. 3.13.: Populatia ocupata pe ramuri economice in Romania si in alte tari dezvoltate economic in anii 1990 si 1999......................

pag. 116

Tabel nr. 4.1.: Evoluţia şomajului în perioada 1991-2001( sfârşitul anului).....

pag. 134

Tabel nr. 4.2.: Rata şomajului conform metodologiei BIM. ..............................

pag. 135

Tabel nr. 4.3.: Structura pe sexe a şomajului înregistrat în perioada 1993-2001

pag. 135

Tabel nr. 4.4.: Structura şomerilor indemnizaţi pe grupe de vârstă, în anul 2001.......................................................................................

pag. 136

Tabel nr. 4.5.: Structura şomerilor indemnizaţi, pe sexe, după durata şomajului, în anul 2001…………………………………….

pag. 137

Tabel nr. 4.6.: Structura şomerilor pe nivele de pregătire în perioada 1991 – 2001……………………………………………………….

pag. 137

Tabel nr. 4.7.: Rata somajului in tari dezvoltate economic.................................

pag. 139

Tabel nr. 4.8.: Indicatori vizand populatia..........................................................

pag. 147

Tabel nr. 4.9.: Indicatori vizand asezarile umane...............................................

pag. 149

Tabel nr. 4.10.: Indicatori vizand locuintele.......................................................

pag. 151

Tabel nr. 4.11.: Indicatori vizand mediul social.................................................

pag. 152

Tabel nr. 4.12.: Indicatori vizand familia............................................................

pag. 153

Tabel nr. 4.13.: Indicatori vizand calitatea vietii de munca................................

pag. 155

Tabel nr. 4.14.: Indicatori macroeconomici........................................................

pag. 155

Tabel nr. 4.15.: Indicii castigului salarial real.....................................................

pag. 158

Tabel nr. 4.16.: Indicatori vizand consumul populatiei.......................................

pag. 159

Tabel nr. 4.17.: Indicatori vizand serviciile prestate pentru populatie................

pag. 160

Tabel nr. 4.18.: Inzestrarea populatiei cu bunuri de folosinta indelungata.........

pag. 161

Tabel nr. 4.19.: Indicatori vizand invatamantul..................................................

pag. 162

Tabel nr. 4.20.: Indicatori vizand asistenta sanitara............................................

pag. 163

Tabel nr. 4.21.: Indicatori vizand cultura............................................................

pag. 164

Tabel nr. 4.22.: Indicatori vizand asistenta sociala.............................................

pag. 165

Tabel nr. 4.23.: Indicatori vizand timpul liber....................................................

pag. 166

Tabel nr. 4.24.: Indicatori vizand mediul politic................................................

pag. 166

FIGURI:

Fig. nr. 1.1.: Evolutia cererii si ofertei de forta de munca in functie de nivelul salariului real……………………………......................................

pag. 21

Fig. nr. 1.2.: Sistemul de indicatori in domeniul fortei de munca…......................

pag. 28

Fig. nr. 2.1.: Schema indicatorilor statistici ai fortei de munca……......................

pag. 36

Fig. nr. 2.2.: Evolutia raportului de dependenta economica in Romania in perioada 1996-2000……………………....................................…

pag. 44

Fig. nr. 2.3.: Structura populatiei totale in functie de participarea la activitatea economica……………………………........................................

pag. 47

Fig. nr. 2.4.: Elaborarea modelului econometric si efectele utilizarii acestuia in analizele economice………………………....................................

pag. 52

Fig. nr. 2.5.: Schema succesiunii etapelor de previziune economica.....................

Pag. 81

Fig. nr. 3.1.: Evoluţia populaţiei ocupate în Romania inperioada 1990-2000.......

pag. 102

Fig. nr. 3.2.: Structura pe sexe a populatiei ocupate in Romania in anul 2000......

pag. 105

Fig. nr. 3.3.: Structura populatiei ocupate pe forme de proprietate in perioada 1992 – 2000………………………………………………………

pag. 108

Fig. nr. 3.4.: Structura populatiei ocupate pe forme de proprietate in anul 2000...

pag. 109

Fig. nr. 3.5.: Structura populatiei ocupate dupa statutul profesional in perioada 1992 - 2000.....................................................................................

pag. 110

Fig. nr. 3.6.: Evoluţia ratei de ocupare în perioada 1990-2000..............................

pag. 114

Fig. nr. 4.1.: Evolutia ratei somajului in perioada 1991-2000...............................

pag. 134

Fig. nr. 4.2.: Structura pe sexe a somerilor in anul 2001…………………………

pag. 136

Fig. nr. 4.3.: Evolutia numarului de someri pe nivele de pregatire profesional intre anii 1991 – 2001……………………………………………

pag. 138

Fig. nr. 4.4.: Structura somerilor pe nivele de pregatire profesionala in anul 2001................................................................................................

pag. 138

Fig. nr. 4.5.: Evolutia indicatorilor vizand populatia……………………………..

pag. 148

Fig. nr. 4.6.: Evolutia indicatorilor vizand asezarile umane...................................

pag. 149

Fig. nr. 4.7.: Evolutia indicatorilor vizand locuintele…………………………...

pag. 152

Fig. nr. 4.8.: Corelatii intre indicatorii calitatii vietii.............................................

pag. 167

FORMULE:

2.1. Populatia activa…………………………………………………………….. pag. 40

2.2. Rata generala de activitate……………………………………..................... pag. 40

2.3. Rata de activitate a populatiei in varsta de munca…………………………. pag. 41

2.4. Rata specivica de activitate pe sexe………………………………………... pag. 41

2.5. Rata specivica de activitate pe grupe de varsta…………………………..… pag.41

2.6. Rata de dependenta economica…………………………………………..… pag. 41

2.7. Rata de intretinere……………………………………………………..…… pag. 42

2.8. Rata bruta de ocupare…………………………………………………..….. pag.43

2.9. Rata de ocupare pe grupe de varsta………………………………….……... pag.43

2.10. Rata de ocupare pe sexe…………………………………………………... pag.43

2.11. Resursele de munca…………………………………………………..…… pag.46

2.12. Populatia apta de munca………………………………………….…….… pag.46

2.13. Resursele de munca in functie de populatia apta de munca……….….…... pag.46

2.14. Resurse de munca disponibile…………………………………………..… pag.46

2.15. Resursele de munca in functie de populatia ocupata………………….….. pag.47

2.16. Gradul de ocupare al resurselor de munca………………………….…….. pag.48

2.17. Ponderea rezervelor de munca in totalul resurselor de munca……………. pag.49

2.18. Forma generala a modelului econometric……………………................... pag.51

2.19. Ecuatia de regresie liniara multifactoriala................................................... pag.56

2.20. Covariatia variabilelor reziduale………………………………………….. pag.58

2.21. Forma ajustata a ecuatiei de regresie........................................................... pag.58

2.22. Ipoteza MCMMP pentru determinarea parametrilor de regresie................. pag.58

2.23. Sistemul de ecuatii normale pentru determinarea parametrilor de regresie. pag.59

2.24. Sistemul de egalitati pentru volumul “n” al observarilor............................. pag.59

2.25. Forma matriceala pentru determinarea parametrilor de regresie................. pag.59

2.26. Expresia matriceala pentru determinarea parametrilor de regresie............. pag.59

2.27. Expresia matriceala ajustata pentru volumul “n” al observarilor................ pag.59

2.28. Expresia matriceala pentru aplicarea ipotezei MCMMP............................. pag.59

2.29. Ecuatia matriceala de estimare a parametrilor modelului............................ pag.60

2.30. Densitatea de repartitie in cazul functiei normale........................................ pag.61

2.31. Variabila Student …………………………………………………..…… pag.61

2.32. Estimatorul abaterii standard a parametrilor de regresie…………………. pag.63

2.33. Variabila standardizata “ tcalc “……………………………………………. pag.63

2.34. Intervalul de incredere pentru parametrii de regresie…………………….. pag.64

2.35. Abaterea valorilor ajustate in raport cu media............................................. pag.65

2.36. Abaterea valorilor empirice de la valorile ajustate……………………….. pag.65

2.37. Testul “F”…………………………………………………………………. pag.65

2.38. Dispersia valorilor ajustate……………………………………………….. pag.66

2.39. Intervalul de incredere pentru valorile ajustate........................................... pag.66

2.40. Dispersia previziunilor obtinute pe baza modelului.................................... pag.66

2.41. Intervalul de incredere pentru previziunile obtinute pe baza modelului...... pag.66

2.42. Coeficientul de determinatie multipla. …………………………………… pag.67

2.43. Coeficientul de corelatie partiala…………………………………………. pag.67

2.44. Testul Durbin-Watson…………………………………………………….. pag.69

2.45. Autocorelarea in modelele liniare multifctoriale......................................... pag.70

2.46. Ecuatia matriceala de estimare a parametrilor modelului in cazul regresiei

Ridge...........................................................................................................

pag.70

2.47. Estimatorii parametrilor ecuatiei de regresie in cazul regresiei ridge.......... pag.71

2.48. Modelul populatiei totale a tarii. ………………………………….……… pag.72

2.49. Modelul populatiei ocupate a tarii............................................................... pag.74

2.50. Modelul ratei somajului…………………………………………………... pag.75

2.51. Intervalul pentru valoarea variabilei previzionate....................................... pag.77

2.52. Abaterea medie patratica a erorii de previziune.......................................... pag.78

2.53. Testul Student pentru previziuni………………………………………….. pag.78

2.54. Eroarea de previziune…………………………………………………….. pag.82

4.1. Rata somajului……………………………………………………………… pag.127

4.2. Rata reangajarilor…………………………………………………………... pag.132

4.3. Rata de vulnerabilitate……………………………………………………... pag.132

4.4. Functia venitului populatiei……………………………………………....... pag.156

4.5. Functia venitului din munca al populatiei..................................................... pag.156

4.6. Functia veniturilor disponibile ale populatiei............................................... pag.156

4.7. Functia economiilor populatiei…………………………………………….. pag.157

4.8. Functia veniturilor din fonduri sociale.......................................................... pag.157

4.9. Functia veniturilor din proprietate…………………………………………. pag.157

4.10. Functia consumului populatiei……………………………………………. pag.159

4.11. Functia fondurilor necesare pentru protectia sociala................................... pag.164

4.12. Functia investitiilor pentru serviciile sociale............................................... pag.165

4.13. Indicatorul saraciei…………………………………………….………….. pag.172

INTRODUCERE

Formarea si functionarea pietei muncii este unul din procesele fundamentale

si complexe ale tranzitiei la economia de piata in Romania. Aceasta necesita

reconsiderarea bazelor teoretice ale politicii de ocupare si folosire a fortei de

munca, ale mecanismelor de reglare a cererii si ofertei de forta de munca datorita

caracterului deosebit al marfii care circula pe aceasta piata, ceea ce o diferentiaza de

celelalte piete si o face sa indeplineasca functii importante in asigurarea si

mentinerea echilibrelor macroeconomice si a stabilitatii social-politice.

Acestea sunt unele din argumentele ce au stat la baza optiunii pentru tema

"ANALIZA STATISTICA SI MODELAREA PIETEI MUNCII IN ROMANIA" pe

care o vom trata in continuare.

Lucrarea pe care o supunem atentiei dvs. - departe de a raspunde intregii

problematici a pietei muncii - imbina abordarile de ordin teoretic cu cele analitice,

pentru caracterizarea starii pietei muncii, identificarea factorilor de formare a cererii

si ofertei de forta de munca si de echilibrare a acestora. Un loc aparte vom acorda

sistemului informational adecvat, circulatiei si transparentei informatiilor fara de

care nu se poate asigura gestionarea eficienta a resurselor de munca si solutionarea,

pe cat posibil, a problemelor sociale ce apar pe pieta muncii. (elaborarea

mecanismelor si politicilor de ajustare a cererii si ofertei de forta de munca si

combaterea somajului).

Teza este structurata in cinci capitole care dezvolta subiecte menite sa

intregeasca aspectele legate de evolutia piatei muncii in Romania in ultimii ani.

Primul capitol are rolul de a ne familiariza cu principalele notiuni teoretice ce

caracterizeaza in literatura de specialitate piata muncii.

Al doilea capitol trateaza oferta pe piata analizata din prisma principalilor

indicatori ai ofertei fortei de munca si propune trei modele econometrice, care

surprind principalele corelatiile existente pe piata muncii in Romania in perioada

1990 – 2001.

Capitolul al treilea se ocupa de oferta de forta de munca, mai intai din

perspectiva teoretica pentru ca in final sa ofere o analiza concreta pentru Romania si

comparatii internationale.

In cel de-al patrulea capitol se reunesc, intr-o sinteza, efectele negative

desprinse din evolutiile cererii si ofertei pe piata muncii, concretizate in

dezechilibre si cai de echilibrare a acestora, mai intati de ordin conceptual, teoretic,

pentru ca in final sa analizam date referitoare la somaj, distorsiune intre cererea si

oferta de forta de munca. Finalizarea studiului nostru se face printr-o dezbatere

asupra efectului direct al evolutiei corelatiei cererii si ofertei pe piata muncii si

implicatiile acesteia asupra vietii sociale, scopul in sine al tuturor eforturilor si

tensiunilor de pe aceasta piata si anume calitatea vietii cetatenilor si latura negativa

a calitatii vietii, si anume saracia, consecinta a unor dezechilibre socio-economice.

Incheierea demersului nostru se face in cel de-al cincilea capitol care ofera

consideratii generale si concluzii, in urma analizelor si sintetizarii rezultatelor

acestora legate de piata muncii in Romania in perioada de tranzitie si ofera totodata

cateva metode si solutii primare de redresare si echilibrare a acestei piete.

Speram ca prin lucrarea de fata am oferit, pentru specialistii in domeniu,

informatii interesante legate de piata muncii, iar pentru cei care sunt la inceputul

studiilor socio-economice am pus la dispozitie o sinteza, un punct de plecare si un

model de cercetare a temei propuse, tema de larg si major interes atat pentru simplii

cititorii cat si pentru factorii de raspunderea care pot lua decizii oportune. Fara a

considera ca am epuizat subiectul, lasam loc in continuare dezbaterilor viitoare pe

marginea temei abordate, care vor veni sa intregeasca imagimea pietei muncii.

CAP. I. PIATA MUNCII. CONCEPT, CARACTERISTICI, TENDINTE. 12

CAP I.: PIATA MUNCII. CONCEPT, CARACTERISTICI,

TENDINTE.

Primul capitol este o introducere cu privire la principalele notiuni teoretice ce caracterizeaza piata muncii in literatura de specialitate.

1.1. Piata muncii - concept, caracteristici, functii, mecanisme.

Activitatea economica implica in mod obiectiv factorul munca menit sa

valorifice resursele naturale si monetare in interesul sau. Munca se tranzactioneaza

prin intermediul pietei muncii. Echilibrele sau dezechilibrele pe piata muncii pot fi

abordate pornind de la caracteristicile acestei piete si continuand cu mecanismul

intern al functionarii ei.

Studierea mecanismelor si a politicilor de reglare a cererii si ofertei de forta

de munca in perioada de tranzitie la economia de piata in Romania necesita ca punct

de plecare elucidarea unor probleme generale, de ordin conceptual, privind piata

muncii.

In contextul lucrarii noastre, demersul legat de pozitia pe care o detine piata

muncii in sistemul de piete se justifica prin faptul ca dreptul la munca, libera

alegere a profesiei, sunt drepturi fundamentale ale omului intr-o societate

democratica. Din aceasta perspectiva, asigurarea locului de munca este nu numai un

act economic ci si unul de echilibru social si politic. In consecinta, ocuparea nu

poate fi lasata numai pe sema mecanismelor de piata, ci trebuie implicata si

raspunderea societatii.

"Problema cheie a vietii economice - remarca economistul Lionel Stoleru -

este incercarea de a realiza in fiecare moment corespondenta dintre nivelul de

echilibru al bunurilor si serviciilor si nivelul ocuparii depline, niveluri pe care nici

un mecanism natural nu le face sa coincida. Dar nu se poate tolera un ecart deoarece


nu se glumeste cu ocuparea deplina; nici o civilizatie nu ar suporta ca o parte a

membrilor sai sa gaseasca o munca regulata si un venit normal in timp ce alta este

condamnata la mizerie pentru ca nu i se ofera nici o ocazie de a castiga un salariu;

aceasta este nu numai o problema de echilibru economic, ci si una de dreptate, de

echilibru social si politic. (64)

Studierea si evaluarea proceselor pe piata muncii ca dimensiuni, structuri si

tendinte au importanta pentru definirea politicilor active de ocupare si protectie

sociala sub cele mai diferite laturi ale acestora.

In etapa de transformari prin care a trecut Romania dupa anul 1989, este

foarte importanta pregatirea populatiei pentru a intelege si accepta procesele noi

care se desfasoara in economie, precum si formarea unui comportament adecvat al

agentilor economici cu privire la ocupare si utilizarea eficienta a fortei de munca.

In definirea pietei muncii am avut in vedere faptul ca aceasta piata

tranzactioneaza munca, cel mai important factor de productie cu functii active in

procesul de dezvoltare. De aceea am analizat legitatile care guverneaza formarea

cererii si ofertei de forta de munca si raporturile dintre acestea, precum si

mecanismele care intervin in functionarea pietei muncii, fie ca mecanisme de piata

pure (salariul in calitate de pret al muncii, libera concurenta intre agentii economici)

sau ca mecanisme indirecte (utilizate de stat, colectivitati locale sau alte institutii).

In continuare vom analiza piata muncii in dubla ipostaza:

a) - ca entitate inchisa, in care se asigura ajustarea cererii si ofertei de forta de

munca prin mecanisme specifice, fiind o abordare necesara, dar nu si suficienta,

daca ne raportam la legitatile formarii cererii si ofertei de forta de munca, ca si la

relatiile pietei muncii cu intreg organismul economic si social;

b) - ca sistem deschis cu intrari si iesiri, in interdependenta cu toate

subsistemele sociale, care exprima totalitatea actiunilor care se "consuma" pe piata

muncii, a ansamblului de procese care prin interactiunea lor genereaza ocuparea

fortei de munca.

Literatura economica prezinta definitii nuantate ale conceptului de piata a

muncii. Dupa unii autori, piata muncii este un spatiu economic unde se incheie


tranzactii (se confrunta, negociaza) in mod liber intre detinatorii de capital in

calitate de cumparatori (cerere) si posesorii de forta de munca in calitate de

vanzatori (oferta), iar cererea si oferta de forta de munca se ajusteaza.(57) prin

mecanismele pretului fortei de munca, al salariului real, ale concurentei libere dintre

agentii economici. Alti autori considera piata muncii, intr-o formula mai

concentrata, un mecanism complex, care asigura reglarea cererii si a ofertei de forta

de munca (20) atat prin decizii libere ale subiectilor economici cat si prin intermediul

salariului real.

Experienta arata ca, in esenta, piata muncii implica intotdeauna stabilirea de

raporturi intre purtatorii ofertei si ai cererii de munca. Acestea determina anumite

specificitati referitoare la ajustarea ofertei si cererii, la formarea pretului muncii, la

existenta unui sistem de norme si valori sociale.

In aceasta acceptiune, piata muncii reflecta legaturile reciproce dintre

realitatile demografice care determina oferta de munca si cele ale dezvoltarii

economico-sociale care genereaza cererea de munca. Piata muncii are un rol esential

in cadrul interdependentelor care asigura dinamismul economiei. Dar nu trebuie

absolutizata aceasta relatie, deoarece nu intotdeauna exista o corelatie stransa intre

factorul munca si cresterea economica. Unele resurse de munca nu se manifesta pe

piata muncii ca atare, chiar daca ele sunt creatoare de bunuri economice. Exigentele

juridico-sociale, ca si cele privind ocuparea si protectia sociala nu solutioneaza

automat nici problemele pietei muncii si nici pe cele cu care se confrunta dezvoltarea

economiei. De aceea, piata muncii presupune negocierea permanenta intre purtatorii

ofertei de munca si cei ai cererii de munca sub aspect cantitativ, calitativ si structural.

Piata muncii este o piata cu concurenta imperfecta, care trebuie sa prezinte o

anumita flexibilitate care sa duca la o mai mare competitivitate si sa influenteze in

mod sistematic si favorabil cresterea economica.

In conditiile actuale ale economiei de piata se adanceste considerabil

diviziunea sociala a muncii, forta de munca fiind structurata pe varste, sexe, categorii

socio-profesionale, pe grade de calificare, pe zone geografice si pe oportunitati de

ocupare. In functie de parametrii de performanta pot fi delimitate piata principala a


muncii caracterizata prin niveluri ridicate de stabilitate si siguranta si piata secundara

a muncii caracterizata prin parametrii specifici periferiei activitatii economice. De

asemenea, piata muncii mai poate fi analizata ca piata a muncii caracteristica

nivelului macroeconomic si piata a muncii caracteristica nivelului microeconomic.

In acest context se impune precizarea ca limitele acestei segmentari sunt

variabile, nefiind chiar atat de restrictive. Intre cele doua tipuri de piete exista o

circulatie continua in ambele sensuri, existand posibilitatea ca prin interventia

tuturor agentilor economici si a partenerilor sociali unele disfunctionalitati ale

acestor tipuri de piate sa fie corectate.

Din aceasta perspectiva, piata muncii reflecta felul in care se asigura resursele

de munca pe ramuri, sectoare, profesii si niveluri de calificare. Aceasta se realizeaza

prin intermediul tendintei de egalizare pe ramuri, sectoare si profesii a costurilor si a

veniturilor factorilor de proiductie necesari activitatii economice. In stransa relatie cu

acest aspect, piata muncii are si o insemnata functie sociala, in sensul ca ea implica si

negocierea unor elemente ce tin de conditiile de munca si de ansamblul calitatii

vietii. Toate acestea se coreleaza cu functia formativ-culturala a fortei de munca,

asigurand o mai mare mobilitate si o mai usoara adaptare a fortei de munca.

Observam ca piata muncii s-a format si functioneaza in corelatie cu rolul

determinant al muncii in dezvoltarea economico-sociala si cu exigentele generale ale

pietei si pretului. Aceasta piata reflecta un complex de relatii in care se regasesc, in

cea mai mare parte, raporturile dintre oameni si evolutia lor in timp si spatiu,

punandu-si amprenta pe tipul de civilizatie.

In urma analizei acestor caracteristici, putem concluziona ca piata muncii

este ansamblul actelor de vanzare-cumparare a fortei de munca ce au loc intr-un

spatiu economic, relevand intalnirea cererii cu oferta de munca, stabilirea pe

aceasta baza a conditiilor pentru angajarea salariatiilor, negocierea si fixarea

salariilor in functie de performantele lucratorilor si realizarea mobilitatii salariilor

si fortei de munca.

Omul fiind mai mult decat o marfa,(22) piata muncii are un loc deosebit in

teoria si practica economica, fiind cea mai reglementata piata. Ca piata derivata, ea


primeste influentele celorlalte piete si totodata, genereaza efecte ce se regasesc in

toate sectoarele economico-sociale. Totodata, piata muncii, ca oricare alta piata, este

o institutie sociala cu limite si imperfectiuni, functionarea sa fiind dependenta de alte

institutii sociale, de restrictii ale mediului economic, de mentalitati, comportamente

le agentilor economici. Piata muncii - remarca Francoise Perroux - "… este o

problema complexa, o manevra subtila prin care societatea incearca sa amenajeze

restrictii indispensabile productiei".

"Piata - arata economistul frncez Michael Didier - apare ca un ansamblu de

mijloace de comunicare prin intermediul carora vanzatorii si cumparatorii se

informeaza reciproc asupra a ceea ce poseda, asupra nevoilor pe care le au si a

preturilor pe care le cer sau le propun in scopul incheierii trenzactiilor". (18)

Intr-o alta abordare, piata muncii poate fi vazuta ca ansamblul operatiunilor

care se deruleaza, la diferite niveluri de organizare macrosociala de catre diferiti

agenti economici, in legatura cu asigurarea echilibrului dintre oferta si cererea de

forta de munca. Aceaste operatiuni se realizeaza prin organizarea, reglementarea si

desfasurarea relatiilor de munca, a relatiilor profesionale in general, tinand cont de

estimarea si evidenta ofertei si respectiv a cererii de forta de munca.

In acest sens se are in vedere orientarea, recrutarea si angajarea fortei de

munca, inclusiv sistemul de institutii, organe si organisme specializate, dotarea

tehnica si cu cadre aferente acestor procese precum si durata muncii, inclusiv

normarea. De aceea se pune accent pe diversificarea si promovarea formelor de

ocupare a fortei de munca, in special a muncii cu timp partial, in scopul reconversiei

si recalificarii fortei de munca in vederea asigurarii insertiei rapide si eficiente a

fortei de munca intr-un mediu profesional adecvat. Toate acestea au drept scop

cresterea calitatii vietii de munca, umanizarea muncii, protectia si securitatea muncii,

ca si orientarea si formarea profesionala.

Nu este omisa nici protectia sociala a somerilor, incluzand evidenta acestora,

reintegrarea lor in activitate, gestionarea fondurilor de ajutor de somaj precum si

organizarea si sprijinirea mobilitatii fortei de munca, in special a celei profesionale.


De inters larg sunt si aspectele legate de desfasurarea proceselor de negociere

colectiva, crearea cadrului organizatoric necesar desfasurarii normale, cu eficienta

maxima a negocierii si stabilirea periodica a salariului minim garantat, a procedurilor

si periodicitatii indexarii acestuia.

Dupa unii autori, piata muncii este cea mai reglemntata si organizata dintre

piete. Alfred Marshall afirma: "Este normal ca piata muncii sa fie mai reglementata

decat oricare alta. Schimbarile care se produc aici privesc un bun care merita mai

multa protectie decat o simpla marfa". (42)

Piata contemporana a muncii, desi isi pastraza atributele de piata libera a

muncii, a capatat totusi, in raport cu cea existenta in secolul trecut, o serie de

trasaturi noi. Piata muncii este cea mai imperfecta si mai rigida dintre piete, datorita

limitelor naturale ale mobilitatii fortei de munca, ale mecanismelor de reglare a

cererii si ofertei, dar si gradului tot mai inalt de organizare, reglementare si control a

proceselor de pe piata muncii.

Astfel, procesele de ocupare si utilizare a fortei de munca sunt ajustate si cu

ajutorul altor mecanisme de catre firme, colectivitati locale sau de catre puterea

publica. Mecanismele proprii pietei muncii par a nu mai actiona ca o "mana

invizibila" in reglarea volumului ocuparii in stransa corelatie cu miscarea cererii si

ofertei pe celelalte piete. In acest sens, in timp, au actionat cativa factori, dintre care

cei mai importanti sunt:

- extinderea, cu deosebire dupa aparitia Organizatiei Internationale a Muncii,

a sistemului de reglementari si legi care ordoneaza si disciplineaza, am putea spune,

raporturile dintre agentii economici pe piata muncii;

- sporirea gradului de organizare a agentilor economici, in speta a

intreprinderilor si a salariatilor, precum si gradul de sindicalizare a fortei de munca

care are un puternic impact asupra ocuparii.

Statul, in tripla ipostaza de agent economic (partener al celorlalti agenti

economici), de componenta a mecanismului de functionare a economiei, si de

arbitru al reglementarii raporturilor dintre cererea si oferta de forta de munca -

intervine activ pe piata muncii, sustinand, prin mijloace economice sau


extraeconomice, dupa caz, fie oferta, fie cererea de forta de munca, veghind la

asigurarea protectiei sociale a categoriilor temporar indepartate de pe piata muncii.

Privita astfel, piata muncii incorporeaza si combina trei tipuri de regulatori:

libertatea, restrictia si traditia (mecanismele de piata cu mecanisme de interventie si

corectare a unor efecte negative ale pietei, cu obieciuri). (42)

Fiind o piata cu caracter contractual, pe piata muncii, relatiile dintre agentii

economici au evoluat de la confruntare si conflict spre cooperare, participare si

concertare sociala. Este o piata pe care institutia negocierii colective s-a impus ca

fundament si cadru al organizarii, reglementarii si derularii ansamblului relatiilor

colective de munca la orice nivel - de firma, sectorial, de ramura, interprofesional

sau national.

Datorita particularitatilor psiho-sociale ale fortei de munca precum si datorita

relatiilor de feed-back cu celelalte piete, piata muncii este si cea mai sensibila si mai

fragila dintre piete. Nu numai ca ea este depozitara unui potential conflictual, dar

capteaza si amplifica distorsiunile si disfunctiile de pe celelalte piete, formuland

propriile ei cerinte. Astfel, piata muncii este conditionata de echilibrul tuturor

celorlalte piete si conditioneaza totodata stabilitatea si echilibrul socio-politic.

In acceptiunea economistului francez Bernard Meriaux, "… piata muncii

reprezinta un ansamblu de lucratori si de posturi pe care se aplica un sistem de

functionare care determina forma de alocare a unora la altii". (43)

Intr-o formula simplificata, piata muncii poate fi asimilata cu "… ansamblul

propunerilor si punctelor in care sunt distribuite grauntele in Piata San-Marco din

Venetia. Functionarea pietei este evident reprezentata prin regulile de

comportament ale porumbeilor si ale distribuitorilor de graunte". (43)

Privita ca un sistem deschis de legaturi si comunicatii intre agentii economici,

piata muncii indeplineste importante functii dintre care amintim:

- functia productiva intrucat numai pe aceasta cale se asigura unirea fortei de

munca cu mijloacele de productie existente in proprietatea agentilor economici.

Alocarea fortei de munca prin mecanismele pietei ramane dependenta de cadrul

organizatoric necesar acestui proces de amploare care nu va de rezultate daca nu


este insotit “… de o organizare rationala, susceptibila de a ajuta patronii sa-si

procure lucratorii care sa convina cel mai bine nevoilor lor, de a ajuta lucratorii sa

gaseasca locuri de munca convenabile cel mai bine capacitatilor lor si, in general,

de a asigura ca lucratorii sa aiba capacitatile necesare si disponibile si sa fie

repartizati in fiecare moment de o maniera satisfacatoare intre diferite ramuri,

profesii si diverse regiuni”.(42)

- functia distributiva a pietei muncii. Participarea la productia sociala prin

intermediul mecanismelor de piata formeaza si repartizeaza veniturile fiecarui agent

economic, avand implicatii nu numai in remunerarea fortei de munca, ci si a

celorlalti factori de productie.

- functia sociala, prin asigurarea locurilor de munca, prin imbunatatirea

calitatii si securitatii mediului muncii, prin protectia sociala a somerilor si a

categoriilor de forta de munca defavorizate. Echilibrul de pe piata muncii,

satisfactia si motivatia muncii conditioneaza in buna masura stabilitatea si pacea

sociala

- functia educativa, care realizeaza reconversia si recalificarea fortei de

munca, generand mobilitatea, flexibilitatea si eficientizarea acesteia, cu puternice

rezonante in plan economic si social.

Ca marfa, forta de munca se afla in proprietatea fiecarei persoane care poate

dispune de ea cum doreste. Acesta apare pe piata drept vanzator al capacitatii sale

de munca, oferind-o spre cumparare si utilizare detinatorului de capital la un pret

(salariu) care se stabileste pe piata. “In economia moderna – remarca Raymond

Barre – forta de munca manuala sau intelectuala este, contrar celor ce se intamplau

sub regimul sclavagist sau feudalist, in mod juridic la dispozitia celor care o

furnizeaza. Ea este oferita patronilor care o cer, prin mijlocirea unei remuneratii

(salariul)”. (5)

In tabelul nr. 1 vom prezenta corelatiile dintre piata muncii si piata bunurilor si

serviciilor in functie de relatiile intre cerere si oferta pe fiecare tip de piata in

parte:(22)


Tabel nr. 1.1.: Corelatiile intre piata muncii si piata bunurilor si serviciilor in

functie de starea acestor piete

Piata bunurilor si serviciilor Piata muncii

Oferta > Cererea Oferta = Cererea Oferta < Cererea Oferta > Cererea Somaj de tip keynesian,

respectiv cererea efectiva nu acopera oferta; trebuie stimulata cererea.

Ocuparea deplina corespunzator postulatelor generale ale teoriei lui Keynes.

Somaj in sens clasic. Oferta nu acopera cererea de produse.

Oferta = Cererea Ocuparea deplina cu inflatie in scadere

Echilibru de tip walrassian.

Ocupare deplina cu inflatie continua.

Oferta < Cererea - - Ocupare deplina cu inflatie continua.

Corelatiile intre piata muncii si piata bunurilor si serviciilor pot imbraca

diferite forme in dependenta stricta de starea celor doua piete si anume:

- ambele piete dezechilibrate, O>C si respectiv C>O;

- ambele piete echilibrate, (C=O)

- una din piete echilibrata (O=C), iar cealalta dezechilibrata (O>C, O<C).

Aceste dezechilibre au reverberatii pe piata monetar-financiara si invers.

Interactiunea dintre cererea si oferta de forta de munca si ajustarea acestora

pe piata muncii se regleaza prin intermediul salariului real (pretul muncii). Dar, in

raport cu nivelul si evolutia salariului, oferta si cererea de forta de munca se

comporta diferit.

In figura nr. 1 prezentam evolutia cererii si ofertei de forta de munca in

functie de nivelul salariului real (22)


Fig. nr. 1.1.: Evolutia cererii si ofertei de forta de munca in functie de nivelul

salariului real

O L

Oferta de forta de munca este crescatoare in functie de nivelul salariului real.

Aceasta are o limita inferioara stabilita in jurul minimului de trai (al costului de

subzistenta) reprezentat de salariul minim garantat. Pe masura ce salariul se

indeparteaza de acest minim, oferta de forta de munca tinde sa creasca. Aceasta este

regula generala. Dar, de la un anumit nivel al salariului exista si posibilitatea ca

oferta de munca sa ramana constanta sau chiar sa se reduca, salariatul preferand in

locul unei cresteri salariale sporirea timpului liber. (81)

Dupa cum exista si situatii – mai rare, ce-i drept – in care, in conditiile

scaderii salariului real pentru a mentine nivelul anterior al venitului, oferta de

munca sa creasca. Este una din situatiile care se manifesta in Romania in perioada

de tranzitie.

Cererea de forta de munca este descrescatoare in functie de nivelul si evolutia

salariului. Limita inferioara a acesteia este determinata la nivelul fiecarei firme de

productivitatea marginala a muncii. Desi privita global, forta de munca este

omogena, in raport cu evolutia salariului, ea prezinta o seama de inelasticitati. Ca

urmare, intre cerere, oferta si salarii apare o anumita zona de indeterminare.

s

O

C

e


Salariul real ca pret al muncii actioneaza insa retrospectiv. In procesul de

negociere se “lupta” de fapt pentru salarii nominale, adesea si din neintelegerea

relatiilor dintre costul salarial si inflatie. Indexarea salariilor nu este decat o cursa de

minimizare a ecartului dintre salariul nominal si cel real si, din pacate, si de

alimentare a inflatiei.

In plus, acceptand ca piata muncii se echilibreaza prin pretul muncii, nu

putem sa nu observam ca salariul a incetat de mult sa fie singurul factor de reglare

al pietei muncii. Acesta actioneaza intr-un cadru precis delimitat si suficient de bine

controlat prin mijloacele economice si extraeconomice cu caracter legislativ,

institutional, financiar si fiscal. (salariul minim national sau international, politici de

austeritate, politici de moderare a cresterii salariilor, impozite, credite).

In consecinta, pretul (salariul de echilibru) la care cererea si oferta de forta de

munca se echilibraza, se formeaza nu numai dupa legile salariului, ci si in baza altor

mecanisme care intervin pe piata muncii.

Asa numitul pret de echilibru la care cererea si oferta de forta de munca se

ajusteaza este dictat nu numai de mecanismul formarii si evolutiei salariului, ci si a

altor mecanisme ale pietei muncii.

Zona in care cele doua curbe (a cererii si, respectiv, a ofertei de forta de

munca) se intersecteaza, marcheaza dimensiunea ocuparii de echilibru. Exprima

compatibilitatea dintre ocupare si folosirea eficienta a fortei de munca. Este zona de

granita intre ocuparea eficienta si sub si supraocupare. Fortarea ocuparii dincolo de

limitele acestei zone – delimitata de costul fortei de munca si, respectiv, de

productivitatea marginala – nu numai ca va consuma din eficienta, dar pe termen

mediu si lung pune in pericol ocuparea.

In raport cu pragul de echilibru amintit, este evident ca supraocuparea este

insotita de subutilizare, de scaderea eficientei, conservarea comportamentelor non

productive, favorizarea absenteismului, indisciplina. Si aceasta se intampla in toate

situatiile in care functionarea pietei muncii este in mod birocratic ingradita sau in

care functiile ei sunt preluate de alte mecanisme extraeconomice, cu caracter mai


mult sau mai putin dirijat, in care pretul muncii este controlat cu autoritate sau

mentinut in mod artificial sub nivelul celui de echilibru.

Constatam astfel, ca daca in economia clasica exista un singur nivel al

ocuparii, cel optim corespunzator utilizarii la cele mai inalte cote a resursei

considerate sau a tuturor resurselor, teoria si practica economica contemporana pun

in evidenta ca din jocul cererii si al ofertei de forta de munca, al salariului real si

respectiv al productivitatii marginale a muncii si al concurentei pe piata muncii pot

rezulta mai multe nivele de ocupare, dintre care insa, intr-o perioada data, doar unul

poate fi de echilibru si optim in acelasi timp, fara insa sa fie compatibil cu ocuparea

deplina. (64)

Aceasta este una din ratiunile care ne conduc la concluzia ca in economiile

contemporane ocuparea fortei de munca, stabilizarea zonei de compatibilitate dintre

ocuparea deplina si cea eficienta, a mijloacelor de armonizare a acestora este in fapt

o optiune de ordin politic, fundamntata evident pe criterii economice, culturale,

socio-psihologice, umane. Practic, a incetat sa fie doar rezultatul mecanismelor de

piata. Asa ne explicam, printre altele, ca putem vorbi astazi de diferite modele de

ocupare: cel american, cel vest si respectiv cel nord-european sau cel japonez.

1.2. Contextul teoretic al notiunii munca-factor de productie in gandirea

economica

William Petty, precursor al economiei politice clasice engleze, afirma

metaforic ca “munca este tatal iar pamantul este mama avutiei”. Ulterior,

economistul francez Jean Baptiste Say a elaborat “formula trinitara” devenita

celebra, care definea, drept factori de productie, munca, pamantul si capitalul.(22)

Functionarea oricarui sistem de productie este de neconceput fara prezenta si

interventia omului, acesta fiind nu numai purtator de nevoi ci si posesor de abilitati

care-i permit sa actioneze in scopul satisfacerii acestora.


Astfel, munca devine factorul originar si primar de productie, reprezentand

activitatea specific umana manuala si/sau intelectuala, prin care oamenii isi

folosesc aptitudinile, cunostintele si experienta, ajutandu-se de instrumente

corespunzatoare pentru producerea bunurilor necesare satisfacerii trebuintelor lor

imediate si de perspectiva.

Munca a fost si a ramas factorul de productie activ si determinant. Astfel,

Adam Smith arata ca “munca este sursa tuturor bogatiilor societatii, sursa unica a

avutiei natiunilor”(22). Referindu-se la rolul muncii in ansamblul vietii economice,

J.M.Keynes remarca:”munca este cea care produce totul”(36).

Munca este un factor de productie originar in sensul ca este intrinsec asociata

personalitatii prestatorului ei, neputand fi creata sau reprodusa artificial si nici

disociata de persoana prestatorului.

Actiunea factorului “munca” este strans legata de dimensiunea temporara a

procesului de productie, fiind un factor neregenerabil. Perstatia de munca este

ireversibila, dupa cum timpul de munca neutilizat este irecuperabil.

Munca reprezinta un factor de productie activ si dinamizator. Ea detine in

mod exclusiv capacitatea de a pune in functiune ceilalti factori de productie si

transformarea lor in bunuri economice.

Daca munca nu ar actiona asupra celorlalti factori de productie, acestia ar

ramane cu desavarsire inerti.

Dimensiunea cantitativa a factorului “munca” se refera la volumul de munca

de o anumita natura prestat intr-un proces de productie. Acest volum poate fi

cuantificat prin numarul de unitati de timp de munca prestate, prin numarul de ore

de munca sau de locuri de munca aferente unei anumite cantitati de produse, prin

numarul de lucratori sau de ore-om de munca prestate. Cantitativ munca, trebuie

analizata in legatura cu populatia si factorii demografici, populatia reprezentand

conditia obligatorie a oricarei economii. Populatia se prezinta deci in dubla

ipostaza: ca suport al factorului munca si ca destinatar al rezultatelor productiei.

Astfel, populatia si economia unei tari nu evolueaza independent una fata de alta:

populatia, prin strucura, nivel de instruire, stare de sanatate influenteaza dezvoltarea


economica, iar dezvoltarea economica influenteaza principalele fenomene

demografice, deci dinamica si structura populatiei. (21)

Dimensiunea calitativa a factorului “munca” abordat la nivel individual, se

refera la specializarea profesionala proprie fiecarui prestator de munca, la gradul

sau de calificare si de experienta de productie, la nivelul sau de productivitate.

Pentru ameliorarea unor caracteristici ale muncii prestate de o persoana trebuie sa se

intervina la nivelul abilitatilor si/sau motivatiei in munca ale celui vizat.

Progresul calitativ al factorului munca se concretizeaza in principal in

cresterea proportiei in care procesele de munca fac apel la abilitati intelectuale care

ajung sa prevaleze in raport cu cele fizice; in tendinta de ameliorare continua a

productivitatii muncii, in baza careia se reduce treptat timpul lucrat in favoarea

cresterii timpului liber si in amplificarea dimensiunii creative a proceselor de

munca.

Malthus a fost unul dintre primii autori care a cercetat legaturile dintre

evolutia populatiei, dezvoltarea economica si forta de munca, sintetizandu-si

concluziile intr-un concept denumit legea populatiei. Continutul acestei legi il

reprezinta legatura dintre populatie si veniturile rezultate din dezvoltaterea

economica. Dupa Malthus, ameliorarea veniturilor sub incidenta dezvoltarii

economice determina cresterea natalitatii, iar cand aceasta devanseaza dezvoltarea

economica va avea ca rezultat scaderea veniturilor. Faptele au infirmat relatia

respectiva, formularea unor concluzii convergente nefiind posibila inca.

Tendinta de ameliorare a nivelului de viata pe baza dezvoltarii economice si

cresterii veniturilor in tarile industriale in sec. XIX a determinat o modificare a

comporatmentului demografic, antrenand mai intai in Franta, apoi in toata Europa o

revolutie demografica prin reducerea importanta a natalitatii. Este totusi dificil de

afirmat ca se manifesta in mod clar o relatie inversa celei formulate de Malthus, ca

ridicarea nivelului de trai ar antrena, inevitabil, scaderea natalitatii.

Dupa al doilea razboi mondial, se constata din nou, pentru o perioada lunga,

cresterea natalitatii in conditiile unei cresteri economice evidente. In acelasi timp,

dupa 1964, a reaparut in Franta fenomenul scaderii natalitatii pe fundalul cresterii


nivelului de trai, rezultat din cresterea veniturilor. Fenomenul este apoi intalnit si in

alte tari dezvoltate din Europa si SUA.

Aceasta miscare a natalitatii arata ca nu numai situatia economica o poate

explica ci are si o cauza mai complexa cum ar fi fenomenul civilizatiei sau al

educatiei, care pe masura ce s-a generalizat a determinat modificarea

comportamentului demografic si sacderea evidenta a natalitatii, inclusiv la familiile

de intelectuali din tarile in curs de dezvoltare.

1.3. Sistemul informational al pietei muncii.

In economia de piata, informatia este o componenta deosebit de importanta in

desfasurarea optima a activitatii agentilor economici. De aceea, tranzitia la

economia de piata necesita construirea sistemului informational pe premise diferite

de cele anterioare, utilizand metode si tehnici noi.

Principalele elemente ale reproiectarii sistemului informational-statistic, dupa

1989, in concordanta cu principiile economiei de piata, s-au bazat pe alinierea la

metodologiile de calcul ale indicatorilor utilizati in tarile cu economie de piata.

Astfel, s-a trecut la:

- adoptarea indicatorilor si clasificarilor internationale, standardizate;

- implementarea Sistemul Conturilor Nationale;

- calcularea indicatorilor sintetici, specifici economiei de piata determinati

dupa SCN, si anume: P.I.B., P.N.B., cifra de afaceri, valoarea adaugata, realizarea

investitiilor din fondurile proprii ale populatiei, a celor cu participare straina sau din

fondurile unitatilor particulare sau de stat, indicii preturilor;

- adoptarea clasificarii ramurilor economiei nationale (CREN);

- adoptarea clasificarii unitare a produselor si serviciilor (CUPS);

- organizarea printr-un puternic sistem informatic registrul unitatilor

economice si sociale (SIRUES) si al celor administrativ-teritoriale (SIRUTA).


Nevoia modernizarii sistemului informational al gestionarii fortei de munca

se impune inainte de toate deoarce nu se poate previziona si manageria eficient

dezvoltarea economico-sociala a tarii fara a cunoaste situatia resurselor si a fortei de

munca, tendintele evolutiei acestora, precum si evolutia pietei muncii in ansamblu.

In procesul liberalizarii pietei, informatiile legate de forta de munca stau la baza

procesului decizional, al ajustarii cererii si ofertei de forta de munca “pe viu”, “din

mers”.

Pentru a fi util si eficient in realizarea informarii la orice nivel ierarhic,

sistemul informational-statistic in domeniul fortei de munca trebuie sa

indeplineasca urmatoarele conditii:

- sa acopere intreaga sfera de problematici a pietei muncii;

- sa raspunda nevoilor de informare ale tuturor agentilor economici prezenti

pe aceasta piata, sub aspectul cantitatii, calitatii si periodicitatii informatiei;

- sa fie coerent si sistematizat incat sa cuprinda toate informatiile primare si

sa permita culegerea si prelucrarea cu usurinta a acestora;

- sa realizeze corelarea cu informatii din alte domenii, in functie de scopul

urmarit;

- sa fie simplu, accesibil, usor controlabil;

- sa asigure un grad mare de circulatie a informatiei si de transparenta pentru

fiecare din agentii economici si respectiv partenerii sociali care se intalnesc pe piata

muncii (salariati, patroni, stat, sindicate, patronat);

- sa permita comparabilitatea internationala a datelor;

- sa se elimine procedurile, sursele de date si indicatorii cu utilitate redusa,

dar a caror culegere si raportare centralizata concentreaza un mare potential uman si

material.

In figura nr. 2 prezentam schematic sistemul de indicatori in domeniul fortei

de munca, urmand sa dezvoltam acest subiect in capitolul II: (75)


Fig. nr. 1.2.: Sistemul de indicatori in domeniul fortei de munca

Sistemul de indicatori ai fortei de

munca

Indicatori ai

resurselor de munca Indicatori ai

conditiilor de munca si

conflictelor de munca

Indicatori ai ocuparii

fortei de munca Indicatori ai

salarizarii

Indicatori ai

duratei muncii

Indicatori ai somajului

In conditiile reproiectarii sistemului informational statistic al fortei de munca

pe noi coordonate este evident ca si culegerea si organizarea informatiilor va trebui

sa raspunda anumitor cerinte. Astfel, sfera de cuprindere a operatiunii de culegere a

informatiilor, precum si a nivelurilor organizatorice la care acestea se situeaza va

tine seama de urmatoarele aspecte:

- caracteristicile demo-economice si psiho-sociale ale potentialului de

munca existent;

- gradul si eficienta de utilizare a fortei de munca;

- costurile prilejuite de ocuparea si folosirea fortei de munca.

Exista o serie de metode traditionale de organizare si culegere a datelor

statistice privind forta de munca, metode care si-au gasit o larga aplicabilitate de-a

lungul timpului. Dintre acestea cel mai important este considerat recensamantul

populatiei. Presupunand o inregistrare statistica totala dupa anumite caracteristici,

recensamantul populatiei ofera la momentul efectuarii sale o fotografie fidela a

realitatii studiate.


Utilitatea economico-sociala a recensamantului populatiei este dependenta de

periodicitatea cu care acesta este organizat (7-10 ani), viteza cu care datele sunt

prelucrate si urmarirea an de an pe baza unui esantion reprezentativ a unora din

principalele caracteristici ale colectivitatii umane inregistrate la recensamant.

Descentralizarea economiei romanesti a impuns un nou sistem de colectare si

organizare a datelor, prin inlocuirea sistemului greoi de raportari statistice cu

periodicitati si flux ierarhic cu un sistem flexibil, accesibil si adaptat nevoilor reale

ale agentilor economici. In aceasta transformare sunt interesati, in egala masura

patronii, statul cat si sindicatele.

Acestor nevoi raspund cercetarile selective, anchetele periodice prin sondaj

pe probleme bine alese dupa metodologii minutios si riguros elaborate. Un

asemenea tip de organizare si desfasurare a colectarii datelor privitoare la forta de

munca - incepand cu populatia activa si sfarsind cu utilizarea timpului de munca sau

costul salarial - sunt larg raspandite in practica internationala. Ele se desfasoara la

nivel de firma, sector (ramura), national sau chiar international.

Fara intentia descrierii amanuntite a acestor metode, vom incerca in

continuare sa precizam pe scurt unele din principalele moduri de organizare si

culegere a informatiilor si problemelor la care acestea raspund.

Anchetele prin sondaj asupra gospodariilor (menaj) si anchetele prin sondaj

asupra fortei de munca, pot oferi date necesare studiului mai multor probleme ale

fortei de munca.

Astfel, in ceea ce priveste ocuparea fortei de munca, in functie de obiectivul

si de caracteristicile urmarite, aceste anchete pot furniza informatii asupra

populatiei active, populatiei ocupate, somerilor, populatiei inactive pe principalele

caracteristici demoeconomice: statut profesional, profesie, nivel salarial sau de

remunerare, sex, varsta.

In ceea ce priveste somajul, anchetele furnizeaza in general cele mai

complete date de ansamblu - caracteristici ale persoanelor in somaj si ale somajului,

acoperind toate grupele de populatie care adesea nu sunt cuprinse in statisticile


somajului obtinute prin alte metode (de exemplu persoane in cautare de loc de

munca pentru prima data).

Tot cu ajutorul acestor anchete se pot obtine o parte din informatiile necesare

pentru studiul duratei muncii, a diferitelor forme de utilizare a timpului de munca.

In prezent se observa ca a inceput sa capete pondere sistemul de anchete pe

diferite probleme cum ar fi: ocuparea femeilor si respectiv a tinerilor; extinderea

muncii cu timp partial, mobilitatea profesionala, costul salarial si remunerarea

muncii.

Anchetele pot avea periodicitati diferite, lunare, trimestriale, semestriale sau

anuale, dupa cum pot fi efectuate la nevoie atunci cand o problema se impune

atentiei, necesitand solutii care nu pot fi imaginate in afara cunoasterii proportiilor

si caracteristicilor acesteia.

Periodicitatea anchetelor diferita si de la o tara la alta, in functie de cost,

traditii, interesul de cunoastere, posibilitati. Asa de pilda, anchetele privind

populatia activa au periodicitate lunara in Canada, S.U.A., Japonia, Finlanda,

Suedia, trimestriala in Australia, Italia, Norvegia, Portugalia, Spania si anuala in

Franta.

Anchete asupra intreprinderilor - pot caracteriza - prin informatiile pe care le

contin, ocuparea fortei de munca pe categorii socio-profesionale si ramuri de

activitate. Aceasta sursa de date acopera lucratorii inscrisi pe statele de salarii in

cursul unei perioade chenzinale determinate sau intr-o zi de munca din aceasta

perioada. In general, practica internationala prezinta doua tipuri de anchete la

nivelul intreprinderilor (pentru studii la nivel macroeconomic). Primul tip

inglobeaza toate intreprinderile de importanta determinanta, care raspund anumitor

criterii, de exemplu: intreprinderile care ocupa mai mult decat un anumit numar de

lucratori; acelea a caror productie anuala este superioara unei anumite valori; iar al

doilea tip, se bazeaza pe un esantion al intreprinderilor, situatie in care se pune

problema asigurarii caracterului de reprezentativitate al esantionului. Aceasta

deoarece trebuie avute in vedere variatiile structurii industriale, dezvoltarea sau


declinul intreprinderilor particulare, mobilitatea generala a populatiei sau

schimbarile marcante in activitatea anumitor sectoare economice.

Un alt instrument in cercetarile selective asupra fortei de munca sunt

evidentele birourilor de plasare a fortei de munca care sunt realizate in scopul

furnizarii numarului de solicitanti de locuri de munca ce vor fi cuprinsi in registrele

acestor birouri. Ele pot cuprinde si alte persoane fara loc de munca, persoane cu

incapacitate temporara de munca din cauza de boala si persoane ocupate in activitati

legate de securitatea somerilor.

De asemenea, statisticile asigurarilor sociale ofera informatii despre

persoanele ocupate sau cele in somaj, protejate prin asigurari pentru boala,

accidente.

Numarul cotizantilor si volumul cotizatiilor varsate furnizeaza informatii

asupra numarului persoanelor asigurate si a fondurilor de asigurare.

Totodata, cu ajutorul datelor privind regimurile de asigurari sociale se obtin

informatii necesare caracterizarii duratei muncii si a salariilor (privind orele de

munca efectiv lucrate si orele efectiv remunerate, precum si castigurile medii).

Statisticile castigurilor calculate plecand de la registrele de asigurare sociala

furnizeaza in general medii inferioare celor ce se obtin plecand de la borderourile de

salarii, caci orele suplimentare sau primele de stimulare sunt de regula excluse.

Statele de salarii ale intreprinderii furnizeaza date revelatoare pentru studiul

ocuparii fortei de munca, al duratei muncii si al salariilor.

In practica internationala statisticile duratei muncii se bazeaza pe

borderourile de salarii remise pe un esantion de intreprinderi si care cuprind date

privind numarul de ore de munca realmente efectuate si numarul orelor remunerate.

Bineinteles, aceste borderouri ofera informatii pentru statisticile salariilor, pentru ca

ele cuprind in general: platile in bani ale patronilor (inaintea deducerii impozitelor

pe salarii si cotizatiilor de securitate sociala care cad in seama lucratorilor),

remunerarea pentru orele normale de lucru, plata orelor suplimentare, remunerarea

pentru orele de munca platite dar nelucrate (zile de sarbatoare, concedii de odihna


anuale, concedii medicale si alte concedii platite), primele si gratificatiile, alocatiile

pentru scumpirea vietii (indexarea), varsamintele sociale.

Pentru statisticile accidentelor de munca si ale conflictelor de munca se

folosesc ca surse de date registrele regimurilor de indemnizare sau sistemele de

declaratie obligatorie, precum si statele de salarii, care reflecta si orele de munca

nelucrate pe diferite cauze.

Pentru studii de mare amploare, la nivel global se utilizeaza si evaluarile

oficiale furnizate de autoritatile nationale. Asemenea estimari sunt bazate in general

pe o combinare a informatiilor obtinute dintr-una sau mai multe surse mentionate

mai inainte.

Toate aceste modalitati de culegere si organizare a informatiilor sunt realizate

pe plan national de catre institutii specializate pe diverse domenii de studii, institute

afiliate la ministere ale muncii sau la institutii de invatamant superior, precum si ale

sindicatelor. Ele realizeaza anchete si statistici pe diverse probleme ale fortei de

munca, obtinandu-se astfel informatii vitale adoptarii de decizii in planul politicii

ocuparii fortei de munca, combaterii somajului, celei de salarii si venituri, ca si

politicii sociale.

Pe plan international, informatiile sunt asigurate de compartimente sau

departamente in cadrul unor organizatii internationale cum sunt O.N.U., C.E.E.,

O.C.D.E., cu sprijinul organismelor nationale. De remarcat ca in perspectiva

integrarii europene se fac eforturi in directia unificarii statisticilor nationale.

Din ratiuni economice si social-politice, pentru detensionarea relatiilor de pe

piata muncii, trebuie urmariti, cu o frecventa cat mai mare, urmatorii indicatori: rata

de activitate totala, pe sexe, grupe de varsta, nivele de instruire si pregatire; rata

somajului – potential, efectiv, indemnizati – dupa aceleasi caracteristici; fluxurile de

pe piata muncii (intrari-iesiri). Prin anchete, in mod special, se impune urmarirea

sectoarelor in declin precum si meseriile si profesiile care faciliteaza efectele

restructurarii economiei si ale retehnologizarii. Pe aceasta baza se pot lua din timp

masuri de orientare profesionala, de reconversie profesionala si recalificare incat

echilibrul ocuparii si folosirii eficiente a fortei de munca sa fie cat mai putin afectat.


Pentru realizarea sistemului informational al fortei de munca trebuie sa existe

o viziune clara asupra informatiilor necesare la anumite nivele, asupra modului de

organizare si colectare a datelor, asupra modalitatilor de verificare, prelucrare,

stocare si difuzare a acestor informatii.

In tabelul nr. 2 prezentam o imagine schematica asupra acestor niveluri de

organizare si colectare a informatiilor vizand forta de munca. (75)

Tabel nr. 1.2.: Nivelul de organizare si colectare a informatiilor vizand forta de

munca

Informatia (nevoia de cunoastere) Nivelul Sursa de date Periodicitat

ea 1. Oferta de forta de munca National; Regional

Local Date demografice

Anual La nevoie

2. Cererea de forta de munca National; Regional Local; Intreprindere

Anchete, studii speciale

Anual, semestrial, trimestrial

3. Bilantul ocuparii National; Regional Local

Anchete Trimestrial Semestrial Anual

4. Evolutia conjuncturala a ocuparii si functionarii pietei muncii

National; Regional Local

Studii, anchete Periodic

5. Studii speciale pe zone de subocupare Regional; Local Anchete Statistici

Periodic

6. Studii pe grupe de populatie (tineri, femei, persoane in varsta)


Anchete Statistici

Periodic

7. Structura populatiei active. National; Regional Local

Recensamantul populatiei

Periodic

8. Populatia activa si respectiv ocupata dupa statutul profesional


Anchete si statistici

Trimestrial

9. Structura fortei de munca ocupate pe ramuri economice National; Regional Local

Anchete Trimestrial

10. Nivelul si structura salariilor si veniturilor din munca National; Local Anchete Trimestrial 11. Modalitati de recrutare a fortei de munca National; Regional Anchete Trimestrial 12. Durata efectiva a muncii in corelatie cu salariile National Anchete La nevoie 13. Utilizarea timpului de munca, absenteism Intreprindere Anchete La nevoie 14. Mobilitatea fortei de munca corelata cu salariul National; Regional Statistici

speciale La nevoie

15. Munca cu tump partial, la negru, in echipa, s.a. Intreprindere Statistici speciale

Periodic

16. Somaj – subocupare National; Regional Local

Anchete Lunar


Astfel, prin intermediul acestei scheme obtinem o imagine a complexitatii

eforturilor de creare si sustinere a sistemului informational in domeniul fortei de

munca. Trebuie deci asigurata periodicitatea necesara precum si mijloacele

corespunzatoare de culegere, transmitere, verificare, prelucrare si prezentare a

datelor primare.

Pentru ca datele astfel obtinute sa fie cat mai operationale in procesul de

analiza si decizie trebuie rapid transmise si prelucrate prin mijloace si tehnici de

calcul electronice.

Sistemele de informatii automatizate au fost puse la punct gratie utilizarii

bazelor de date. Asfel, bazele de date se disting de vechile sisteme de culegere,

pastrare si prelucrare a informatiei, orientate spre dosare si obiective specifice,

direct definite, prin urmatoarele caracteristici:

- independenta aplicatiilor si calculelor speciale;

- absenta suprapunerilor de date prin intrebuintari si apelari multiple;

- acces si exploatare facile;

- flexibilitate structurala;

Toate acestea constituie un mare avantaj in practica statistica.

Retelele de calculatoare permit concentrarea datelor la diferite nivele,

exploatarea unor banci de date si folosirea rapida a informatiei necesare la analiza si

decizie. Programe, sisteme informationale si baze de date socio-economice sunt

puse la punct de doua decenii deja in Europa Occidentala si in S.U.A. (EURONET,

DIANE, EUROBASE).

CAP. II: OFERTA DE FORTA DE MUNCA IN ROMANIA. 35

CAP. II. OFERTA DE FORTA DE MUNCA IN ROMANIA.

Capitolul doi analizeaza indicatorii ofertei de forta de munca si propune trei modele econometrice ce vizeaza principalele corelatiile existente pe piata muncii in Romania in perioada 1990 – 2001.

2.1. Definirea resurselor de munca si a fortei de munca. Metode si

instrumente statistice de calcul si analiza.

Afirmatia ca “omul este mai mult decat o marfa” a lui Paul Samuelson, in

lucrarea “Economics”(59) justifica necesitatea fundamentarii actiunilor de politica

economica pe un sistem corelat de indicatori care sa permita analiza statica si

dinamica a proceselor complexe din societate, cu implicatii multiple, mai ales in

ceea ce priveste mutatiile structurale care intervin. Aceasta necesitate rezida din

fluxul circular si din evolutia dependenta dintre populatie si economie.

Daca inainte de primul razboi mondial corelatia era directa, dupa acesta,

corelatia a devenit indirecta, adica, nivelul ridicat de dezvoltare economica este

insotit de un ritm mai mic de crestere al populatiei si invers; de aceea, in tarile

dezvoltate a avut loc scaderea natalitatii si a mortalitatii, inducand fenomenul de

imbatranire a populatiei.

Analiza ofertei de forta de munca trebuie facuta in stransa legatura cu

numarul si structura populatiei, care, la randul ei este direct influentata de stadiul

dezvoltrii economice a unei tari, precum si de factori de natura sociala ce

caracterizeaza colectivitatea respectiva.(14)

De aceea, vom folosi ca suport al prezentarii principalilor indicatori ai

resurselor si fortei de munca figura nr. 2.1. care schematizeaza legaturile intre

acesti indicatori. (75)


Fig. nr. 2.1.: Schema indicatorilor statistici ai fortei de munca

Ptotala

Structuri: - pe sexe - varsta - teritorial

Rata de activitate pe sexe si grupe

de varsta

Pinactiva - pensionari care nu lucreaza - populatia sub 16 ani - persoane cu incapacitate de munca - populatia casnica - militari in termen - studenti - elevi peste 16 ani - pensionari care lucreaza

Populatie activa

- pe sexe - pe grupe de varsta - pe profesii - pe ramuri de activitate - in profil teritorial

Rata

somajului

Someri si cei ce cauta de locuri de munca

Populatia ocupata

- pe sexe - pe grupe de varsta - dupa experienta profesionala - pe ramuri de activitate - dupa durata somajului - pe profesii - in profil teritorial - indemnizatii

Durata muncii

Productivitatea muncii

Salariul Acidente de munca, conflicate de munca

- pe grupe de activitate - pe sexe - munca cu timp complet - munca cu timp partial - dupa statut

- pe locuri de munca - pe sectii, intreprinderi

- minim garantat - pe sexe, categorii profesionale - pe statut - in profil teritorial

- rata de frecventa - rata de gravitate - zile pierdute


Dupa cum reiese din fig. 2.1., numarul si structura pe sexe, grupe de varsta si

in plan teritorial al populatiei totale determina populatia activa si respectiv inactiva

segmentata dupa diferite criterii. La randul ei, populatia activa influenteaza numarul

populatiei ocupate si numarul de someri. Aspectele legate de rata de activitate, rata

de ocupare si rata somajului se reflecta in productivitatea muncii, salarizare,

conflicte de munca, grad de dezvoltare economica si nivel de trai.

Datorita acestor interconditionari este greu de asigurat un echilibru intre

formarea resurselor de munca, ocuparea si respectiv retragerea din viata activa.

Pentru flexibilizarea ofertei de forta de munca trebuie analizat fiecare segment cu

factorii sai de influenta specifici.

Neadaptarea ofertei de forta de munca la cerintele pietii provoaca in general

fenomene cum ar fi:

- cresterea sau diminuarea concurentei pe piata muncii;

- cresterea sau diminuarea salariilor;

- costuri mai mari sau mai mici pentru organizarea unor cursuri de reciclare si

reconversie profesionala;

- reorganizarea muncii interne in intreprinderi;

- cresterea sau descrestarea investitiilor;

- deplasarea unor activitati dintr-o zona in alta;

- dezvoltarea unor noi forme de activitate;

- implementarea de noi orare;

- ramanerea in nefolosinta a unor capacitati de productie;

- utilizarea pripita a unei forte de munca slab calificate si neadaptate

exigentelor muncii si productiei;

- exersarea unor meserii de catre indivizi de alta formatie decat cea necesara;

- bulversarea sistemelor de valori ale societatii;

- cresterea salariilor peste norma autorizata de productivitate;

- sporirea peste “masura normala” a somajului;

- accentuarea fenomenelor emigrationiste sau a imigrarilor.


Pentru a se apropia de starea de echilibru sau pentru a minimiza

dezechilibrele si efectele acestora, societatea (statul, agentii economici, sindicatele)

trebuie sa inteleaga, sa accepte si sa adopte masuri pentru reglarea ofertei de forta

de munca. Aceasta este necesar pentru stabilitatea social-politica a oricarei tari.

Pornind de la afirmatia mercantilistilor care caracterizau resursele de munca,

drept adevarat “izvor de bogatie”, N. Georgescu-Roegen afirma ca: “Japonia poate

plati si prospera datorita formidabilei ei valori umane si anume o forta de munca

extrem de eficienta, usor de calificat si cu talente tehnice pline de fantezie”(27).

Analizand resursele de munca din perspectiva populatiei apta de munca, vom

constata deosebiri intre tari din zone geografice diferite. Conform datelor furnizate

de “Anuarul Statistic al Romaniei”-2001, in tarile scandinave, ponderea populatiei

in varsta de munca in totalul populatiei depaseste, de regula, 65%, in timp ce in

tarile lumii a treia, ea oscileaza intre 52-59%. Explicatia deriva din cresterea

demografica accelerata in tarile slab dezvoltate, care a facut ca populatia lor sa fie

mai tanara, ceea ce constituie o problema pentru asigurarea locurilor de munca

pentru forta de munca excedentara provenita in special din mediul rural, orientata

preponderant catre sectorul tertiar si care formeaza o asa numita “suprapopulatie” in

cadrul unor economii lipsite de performante. Aceasta forma de somaj se intalneste

mai ales in randul tinerilor de sex masculin cu studii primare sau secundare,

coexistand cu o penurie de specialisti calificati.

In studierea resurselor de munca prezinta interes si structura pe grupe de

varsta a populatiei. Determinarea grupelor demoeconomice, in functie de

participarea la activitatea economica are importanta prin consecintele pe care le

determina asupra potentialului de munca al economiei la un moment dat si in

perspectiva, intereseand in mod deosebit grupele de varsta: 0-15 ani; 16-59 ani; 60

ani si peste. Limitele varstei apte de munca difera de la o tara la alta. In prezent, in

tarile subdezvoltate predomina grupa 0-14 ani, iar in tarile dezvoltate predomina

grupa 15-64 ani. Aceasta situatie reprezinta o premiza favorabila pentru tarile

subdezvoltate in care va ptredomina grupa a doua de varsta si nefavorabile pentru

tarile dezvoltate in care va creste ponderea grupei a treia. Efectivele populatiei din


grupa 0-15 ani in tarile dezvoltate economic au o pondere in totalul populatiei de

20-25%, pe cand in majoritatea tarilor in curs de dezvoltare, aceasta pondere este

aproape dubla. Aceasta situatie prezinta unele avantaje economice si sociale dar si

dezavantaje. Asigurarea unui potential de munca se bazeaza pe efective tinere dar

aceasta implica investitii de scolarizare si asigurarea de noi locuri de munca, pe

cand in tarile dezvoltate va apare fenomenul de imbatranire demografica. Evolutia

populatiei ocupate pe cele trei sectoare de activiatae a aratat o diminuare in sectorul

primar, o dezvoltare in cel secundar, in timp ce cel tertiar a triumfat. Structura

populatiei ocupate poate fi urmarita pe ramurile si subramurile economiei nationale,

pe profesii, pe medii rural si urban, pe grade de calificare, in sectorul de stat si cel

privat.(14)

In cele ce urmeaza, vom defini principalii indicatori pe care ii vom utiliza in

conturarea imaginii ofertei de forta de munca, si anume: (4)

- Populatia totala ( P ) cuprinde persoanele prezente in mod obisnuit pe

teritoriul tarii si cetatenii acesteia aflati peste granita.

Populatia totala este rezultatul proceselor naturale (demografice), migratiei

internationale si dezvoltarii economico-sociale. Sub aspect economic, populatia

totala are o contributie majora la determinarea marimii si structurii fortei de munca.

Din cadrul populatiei totale, prezinta interes in analiza pietei muncii categoria

populatiei active. Oficiul de Statistica ONU recomanda doua variante de calcul a

populatiei active:

- Populatia obisnuit activa cuprinde toate persoanele ce au depasit 15 ani si

al caror principal statut in ceea ce priveste activitatea in cursul unei perioade de un

an a fost “ocupat” sau “neocupat”;

- Populatia curent activa sau forta de munca, in functie de participarea la

productia de bunuri si servicii in decursul unei saptamani.

- Populatia activa disponibila este compusa din persoanele care exercita o

profesie sau sunt in cautarea unui loc de munca.


Populatia activa disponibila formeaza resursele de forta de munca ale unei

tari.

- Populatia potential activa reprezinta populatia cu varsta cuprinsa intre 15-

64 ani. Acest indicator are o larga utilizare in comparatiile internationale.

- Populatia activa este formata din totalitatea persoanelor care au varsta mai

mare decat o anumita limita si o sursa proprie de venit realizat din prestarea unei

munci utile societatii

O alta definitie a populatie active sustine ca aceasta cuprinde toate

persoanele de 14 ani si peste, care in perioada de referinta au constituit forta de

munca disponibila (utilizata sau neutilizata) pentru producerea de bunuri si servicii

in economia nationala; deci populatia activa cuprinde populatia ocupata si

somerii.

PA = PO + SOMERI ( 2.1. )

In tara noastra, populatia activa ( PA ) reprezinta totalitatea persoanelor

apte de munca care au varsta cuprinsa intre 16-60(62) ani pentru barbati si 16-

55(57) ani pentru femei (inclusiv persoanele care satisfac stagiul militar, elevii,

studentii la cursurile de zi si cei aflati in perioada schimbarii locului de munca).

Analiza populatiei active se detaliaza pe sex, varsta, sectoare de activitate,

ramuri, ocupatie, nivel de instruire, calculandu-se o serie de indicatori sub forma

unor marimi relative de structura, cum ar fi:

- Rata generala de activitate ( RA ) masoara proportia dintre populatia

activa( PA ) si populatia totala ( P )

100•=P

PARA ( 2.2. )


- Rata de activitate a populatiei in varsta de munca ( RAPVM )

100•=PVAM

PARAPVM ( 2.3. )

- Rata specivica de activitate pe sexe ( RASi )

100•=Si

SiSi P

PARA ( 2.4. )

- Rata specivica de activitate pe grupe de varsta ( RAXi )

100•=Xi

XiXi P

PARA ( 2.5. )

In care:

PVM = populatia in varsta de munca;

PASi = populatia activa pe sexe;

PAXi = populatia activa pe grupe de varsta.

In analiza populatiei active trebuie facute referiri si la partea de populatie

pasiva (inactiva). In acest sens se pot calcula urmatorii indicatori:

- Rata de dependenta economica ( Rd )este raportul dintre populatia in afara

varstei de munca( PAVM ) si populatia in varsta de munca ( PVM ):

100•=PVM

PAVMRd ( 2.6. )


- Rata de intretinere ( Ri ) ca raport intre populatia inactiva ( Pi ) si

populatia activa ( PA ):

100•=PAPR i

i ( 2.7. )

Comparand aceste rate cu cele din perioada anterioara, obtinem indicatorii de

dinamica care masoara modificarile produse in cadrul populatiei active. Prin

extrapolarea acestor indicatori putem efectua calcule privind prognoza marimii si

structurii populatiei active in viitor.

- Populatia ocupata (sau populatia efectiv activa ) (PO) este formata din

totalitatea persoanelor care dispun de un loc de munca ce le permite exercitarea

unei activitati economico-sociale aducatoare de venit (indiferent de statutul

profesional: salariati, cei ce lucreaza pe cant propriu, in exploatari de tip familial

sau ca auxiliari familiali.).

De regula, in populatia ocupata nu sunt cuprinse cadrele militare neangrenate

in activitati economice, salariatii organizatiilor politice si detinutii.

Dinamica populatiei ocupate si ponderea ei in totalul populatiei active

depinde de capacitatea economiei de a crea noi locuri de munca si de motivatia

participarii la munca.

Dupa conceptul statisticii nationale, populatia ocupata este formata din

persoanele in varsta de munca, ocupate (fac parte intr-o anumita perioada din

categoriile angajat platit sau angajat in propria unitate) in una din ramurile

economiei nationale, precum si persoanele in afara varstei de munca dar care

lucreaza. Deci are sfera de cuprindere mai restransa decat populatia activa deoarece

nu cuprinde persoanele care satisfac stagiul militar, persoanele in curs de schimbare

a locului de munca, persoanele care desfasoara in exclusivitate activitate casnica,

elevii, studentii cursurilor de zi, personalul militar si cel din organizatii politice.

Persoanele care se incadreaza in categoria ocupat pot avea statut de: salariat, patron,


lucrator pe cont propriu, lucrator familial neremunerat, membru al unei societati

agricole sau al unei cooperative

In statistica internationala, populatia ocupata este alcatuita din totalitatea

persoanelor de 14 ani si peste care au desfasurat in perioada saptamanii de

referinta o activitate economica sau sociala producatoare de bunuri sau servicii cel

putin o ora in scopul obtinerii de venituri sub forma de salarii, plata in natura sau

alte beneficii, excluzand somerii si in unele cazuri cadrele fortelor armate.

Criteriul “de cel putin o ora” a fost stabilit pentru a se putea cuprinde

activitatile cu timp redus, ocazionale sau sezoniere , pentru a se asigura corelatia

intre timpul de lucru si volumul productiei

Coreland populatia ocupata ( PO ) cu populatia totala ( P ) obtinem

indicatori sub forma de marime relativa de structura numita rata bruta de ocupare

(RO) (ponderea populatiei ocupate in populatia totala):.

100•=P

PORO ( 2.8. )

Ratele specifice de ocupare pot fi:

- Rata de ocupare pe grupe de varsta:

100•=Xi

XiXi P

PORO (2.9 )

- Rata de ocupare pe sexe:

100•=S

SiSi P

PORO (2.10.)

Unde:

ROxi = rata de ocupare pe grupe de varsta;

POxi = populatia ocupata pe grupe de varsta;


Pxi = populatia totala pe grupe de varsta;

ROsi = rata de ocupare pe sexe;

POsi = populatia ocupata pe sexe;

Psi = populatia totala pe sexe.

Tendinţele demografice negative au determinat niveluri scăzute ale

participării populaţiei la activităţile economice. La sfârşitul anului 2000, rata de

activitate ( proporţia populaţiei active în populaţia de 15 ani şi peste ) era de 52,4%

şi rata de ocupare a populaţiei ( proporţia populaţiei ocupate în populaţia de 15 ani

şi peste ) era de 46,9%. Pe sexe, în anul 2000, rata de activitate a populaţiei de 15

ani şi peste a fost de 70,6% pentru bărbaţi şi 56,4% pentru femei (anexa A).

Tabel nr. 2.1.: Evoluţia raportului de dependenţă economică - persoane neocupate/1.000 persoane ocupate -

1996 1997 1998 1999 2000

Raport de dependenţă economică 1070 1037 1076 1086 1085 Sursa: Institutul Naţional de Statistică - Ancheta asupra forţei de muncă în gospodării (Amigo), 2001

Fig. nr. 2.2.:

101010201030104010501060107010801090

1996 1997 1998 1999 2000

anii

EVOLUTIA RAPORTULUI DE DEPENDENTA ECONOMICA IN ROMANIA IN PERIOADA 1996-2000

Raport dedependentaeconomica

De interes, in analize este si structura populatiei ocupate pe ramuri ale

economiei nationale, structura populatiei ocupate pe medii urban si rural, in profil

teritorial, numarul mediu al salariatilor pe ramuri ale economiei nationale cu

precizarea distincta a numarului de muncitori, numarul persoanelor ce urmeaza


cursuri de calificare si recalificare; numarul persoanelor pe categorii socio-

profesionale si numarul mediu al pensionarilor.

Pe baza acestor date se poate stabili repartizarea populatiei ocupate in

sectorul primar, secundar si tertiar; proportia salariatilor in totalul populatiei

ocupate; populatia ocupata in sectorul public, mixt si privat; numarul mediu de

personae active pe o familie; numarul mediu de salariati pe o familie; numarul

mediu de salariati la 100 persoane ocupate; numarul persoanelor inactive ce revin

unei personae active sau unei personae salariate.

Se mai urmaresc si aspecte legate de gradul de calificare a fortei de munca,

pe categorii de salariati, sectoare social-economice, ramuri de activitate.

Categoria neocupat cuprinde toate persoanele ce au depasit o anumita varsta

si care in timpul perioadei de referinta sunt fara loc de munca, disponibile pentru

munca, in cautarea unui loc de munca.

Populatia economic nonactiva cuprinde toate persoanele, indiferent de

varsta care nu sunt active.

Populatia obisnuit nonactiva cuprinde toate persoanele al caror statut

principal in cursul unei perioade de un an este nici ocupat nici neocupat, adica

casnicele, persoanele ce studiaza, persoanele ce primesc venituri din proprietate,

investitii, dobanzi, rente, pensii, ajutoare sociale.

Populatia curent nonactiva cuprinde persoanele ce nu sunt nici ocupate nici

neocupate in cursul unei perioade scurte de timp, din diferite motive.

Populatia inactiva include toate persoanele de 14 ani si peste care au

declarat ca nu au desfasurat o activitate economica sau sociala, nefiind ocupate si

care nu indeplinesc nici cele trei conditii pentru a putea fi considerate someri. Tot

in aceasta categorie au fost incluse si persoanele sub 14 ani (elevi si studenti, chiar

daca primesc burse sau pensii de urmas), pensionarii, beneficiarii de ajutoare

sociale, casnicele, persoanele cu incapacitate permanenta de munca.

- Resursele de munca se definesc ca numarul persoanelor capabile de

munca, respectiv acea parte a populatiei care dispune de ansamblul capacitatilor

fizice si intelectuale care ii permit sa desfasoare o activitate utila.


Volumul resurselor de munca ( RM )le determinam ca suma intre populatia

apta de munca ( Pam ) si populatia in afara limitelor varstei de munca ( PAVM ), dar

care lucreaza.

RM = Pam + PAVM ( 2.11. )

Populatia apta de munca ( Pam ) o determinam ca diferenta intre populatia

cuprinsa in limitele varstei apte de munca ( PVM ) (16-62 ani barbatii, 16-57 ani

femeile - pentru tarile slab dezvoltate, limita inferioara fiind mai mica, in timp ce in

tarile dezvoltate aceasta are un nivel mai ridicat datorita participarii la procesul de

invatamant ) si populatia cuprinsa in limitele varstei de munca dar inapta de munca

( PVMinapt ).

Pam = PVM - PVMinapt ( 2.12. )

Pornind de la relatiile ( 2.11. ) si ( 2.12. ) putem defini resursele de munca ca

diferenta intre populatia cuprinsa in limitele varstei apte de munca si populatia

cuprinsa in limitele varstei de munca dar inapta de munca la care se adauga

populatia in afara limitelor varstei de munca ( PAVM ) dar care lucreaza:

RM = PVM - PVMinapt + PAVM ( 2.13. )

Pentru caracterizarea resurselor de munca se mai foloseste si indicatorul

resurse de munca disponibile ( RMD ) care exprima potentialul de munca ce poate

fi folosit in activitatea economico-sociala, adica diferenta dintre resursele de

munca( RM ) si populatia in varsta de munca cuprinsa in invatamant, cursuri de zi

(PVMi).

RMD = RM – PVMi ( 2.14. )


Marimea resurselor de munca la un moment dat se poate determina pe baza

balantei resurselor de munca, pornind de la egalitatea dintre resursele de munca

(RM ) si suma intre populatia ocupata ( PO ) si rezervele de munca (elevi, studenti,

militari in termen, someri, casnice) ( Rz ).

RM = PO + Rz ( 2.15. )

Fig. nr. 2.3. : Structura populatiei totale in functie de participarea la activitatea

economica

Populatia totala a tarii

Populatia in varsta de munca (>15 ani)

Populatia in afara

varstei de munca (<16

ani si >57 respectiv 62

ani)

Populatia in varsta de munca, apta de munca

Populatia in

varsta de

munca cu

incapacitate

de munca

Populatia activa Populatia inactiva

Populatia ocupata Rezerve de

munca

Salariati

Alte categorii

de populatie

ocupata


Principalii indicatori ce caracterizeaza resursele de muncă se prezintă astfel:

Tabel nr. 2.2. : Populaţia Romaniei după participarea la activitatea economică la

sfârşitul anului 2000

Indicatori Mii persoane Procente Populaţia totală 22430,5 100,0 din care: - resurse de muncă 13358,4 59,6 - populaţia în afara resurselor de muncă 9072,1 40,4 Resurse de muncă 13358,4 100,0 din care : - populaţia activă civilă 9636,4 72,1

-populaţie în pregătire profesională şi alte categorii de populaţie în vârstă de muncă

3722,0

27,9

Populaţie activă civilă 9636,4 100,0 din care: - populaţie ocupată civilă 8629.3 89,5 - şomeri 1007,1 10,5 Populaţie ocupată civilă 8629.3 100,0 din care: - salariaţi 4646,3 53,8 - alte categorii 3983,0 46,2

Sursa: INS „Balanţa forţei de muncă”, 2001

Tinand seama de faptul ca marimea si dinamica populatiei sunt determinate

nu numai economic, ci si biologic, psihologic, sociologic si demografic, se

analizeaza ca factori de influenta ai resurselor de munca gradul si durata de instruire

si pregatire profesionala, mobilitatea fortei de munca, atasamentul economico-social

precum si starea sanatatii, psihologia, cutumele si conditiile de munca.

Pentru caracterizarea gradului de utilizare al resurselor de munca, in analize

se utilizeaza urmatorii indicatori:

- Gradul de ocupare al resurselor de munca (Kocup. RM ) ca raport intre

numarul populatiei ocupate ( PO ) si volumul resurselor de munca (RM ):

100. •=RMPOK RMocup (2.16 )


Cu cat valoarea acestui raport creste, cu atat o parte mai mare din populatie

este capabila sa-si asigure un venit independent si sa participe la procesul de

dezvoltare sociala si economica a tari.

- Ponderea ( g Rz / RM ) rezervelor de munca ( Rz ) in totalul resurselor de

munca ( RM ) :

100•=RMRzg PRM

Rz ( 2.17. )

Acest indicator prezinta dezavantajul ca include global categorii de resurse de

forta de munca. Astfe, numarul elevilor, studentilor, militarilor in ternem trebuie

luat in evidenta atat pentru dezvoltarea invatamantului postliceal si universitar cat si

pentru asigurarea locurilor de munca.

- Numarul salariatilor exprima volumul fortei de munca (toate persoanele

care desfasoara activitate pe baza unui contract de munca).

Numarul de salariati se calculeaza in doua moduri:

- ca indicator de stoc (existent la un moment dat);

- ca indicator de flux (numar mediu de salariati).

Numarul de salariati la un moment dat se utilizeaza mai putin in analizele

statistice. Numarul mediu de salariati se foloseste pentru calculul unor indicatori de

eficienta si inzestrare, precum si pentru comparatiile acestora in timp.

De la caz la caz se utilizeaza media aritmetica simpla pe perioada de timp

analizata pentru muncitori, media intre numarul de persoane de la inceputul

perioadei si cel de la sfarsit, sau pe o perioada mai lunga de timp se face o medie

generala din medii partiale trimesrtiale.

Cunoasterea structurii fortei de munca la un moment dat este importanta pentru

interpretarea corelatiilor si proportiilor in functie de criteriile de grupare utilizate

(ramuri ale economiei nationale, categorii socio-profesionale, sexe, varsta, vechime,

in plan teritorial, dupa sezonalitate) si pentru corelarea acestora cu fondurile fixe in

vederea dimensionarii gradului de marime a agentului economic pentru care se face


analiza. Pe baza tabelelor statistice cu dubla intrare putem determina surplusul sau

deficitul de forta de munca, analiza ce poate sta la baza planurilor de scolarizare.

Forta de munca se mai poate corela in analize si cu existentul de fonduri fixe

in calculul inzestrarii tehnice a muncii ca raport intre fondurile fixe si volumul

fortei de munca.

Fondul de timp efectiv lucrat caracterizeaza volumul fortei de munca sub

aspectul utilizarii ei, exprimat in ore-om ,zile-om, luna-om, trimestru-om, ani-om.

Acest indicator se coreleaza mai bine cu rezultatele productiei. Timpul efectiv lucrat

este format din totalitatea orelor, respective zilelor lucrate de catre toti muncitorii

din intreprindere sau ramura.

În ultimii ani s-a redus amploarea fenomenului de subocupare. Potrivit

Anchetei asupra forţei de muncă, în anul 2000 fenomenul de subocupare s-a

manifestat în cazul a 54 mii persoane (care au lucrat mai puţin decât durata

obişnuită a săptămânii de lucru), faţă de 60 mii în anul anterior. Ponderea acestora

în numărul total al persoanelor ocupate era de 0,5%, în 2000, mai mică decât în

1999 (0,6%). Din numărul total al persoanelor subocupate, 68,0% se află în mediul

rural.

2.2. Analiza statistica a corelatiilor economico – sociale vizand evolutia

resurselor de munca

2.2.1. Modelul econometric - metoda de analiza a corelatiilor economico –

sociale. Determinarea modelului econometric.

Evolutia rapida a societatii ridica probleme pentru explicarea si controlul

evolutiei fenomenelor economice negative ce pot aparea. De aceea este necesara

elaborarea unor instrumente eficiente de explicare si corectare a efectelor negative

ale fenomenlor economice ce se manifesta intr-o anume perioada. Ca rezultat al

acestor nevoi se poate elabora modelul econometric. In general, comportamentul


economic descris de teoria economica sta la baza formularii ipotezelor pe care se

construieste un model teoretic al evolutiei economiei.

Pornind de la teoria economica care explica fenomenul cerecetat, prin

similitudinea formala cu aceasta se abstractizeaza definirea categoriilor economice

operationale, construind astfel modelul ca o veriga intermediara intre teorie si

realitate. El reprezinta o cale de confruntare a teoriei cu practica, singurul

experiment pe care teoria economica isi poate fundamenta ipotezele, din moment ce

obiectul lor de cercetare poate fi numai observat, nu si izolat si cercetat in laborator.

Prin aceasta experimentare, mijlocita de modelul econometric, stiintele economice

isi valideaza, renunta sau elaboreaza ipoteze noi, imbogatindu-si in felul acesta

sistemul de informatii privind structura si evolutia fenomenului economic.

Modelul reprezinta o imagine simplificata a relatiilor dintre variabilele

economice care priveste atat definirea variabilelor cat si relatiile, conditionarile

dintre acestea.(49)

Redam schematic in fig. nr. 2.4. elaborarea modelului precum si efectele pe

care le genereaza utilizarea unui astfel de model intr-un sistem macroeconomic care

urmareste sa-si imbunatateasca performantele.

Prezentat prin ecuatii, modelul econometric reda esentialul fenomenului

economic studiat, globalizand transformarea cauzelor in efecte. Deci, demersul

econometric se bazeaza pe cunoasterea procesului de transformare a variabilelor

factori in rezultate (variabila efect). In acest scop, initial se au in vedere ipoteze

rationale cu radacini in teoria economica, alcatuind modelul din una sau mai multe

ecuatii. Pentru un astfel de model, solutiile se obtin in conditii de maxima

verosimilitate, pornindu-se de la un esantion de date privind evolutia variabilelor

factoriale si a variabilelor efect.

Intr-o forma sintetizata, modelul apare astfel:

f ( y, xi, ai, ui ) = 0 ( 2.18. )


Fig. nr. 2.4.: Elaborarea modelului econometric si efectele utilizarii acestuia in

analizele economice Teorie economica Metode utilizate Date statistice Conditii si obiective Elaborarea urmarite modelului Apilcarea modelului Previziuni privind evolutia factorilor “din afara” Puterea de influenta Verificari Valori simulate Reevaluari Prognoze conditionate Obtinerea de noi informatii Decizii privind politica economica pentru viitor

In relatia ( 2.18. ) am utilizat urmatorele simboluri:

f = functia pentru obtinerea variabilei endogene ( y ) in conditiile in care xi si

ai sunt cunoscute;

y = variabila endogena sau variabila dependenta (de iesire);

xi = variabila exogena sau independenta (de intrare);

ai = parametrii modelului de regresie;

ui = variabila aleatoare (perturbatoare).

In cazul in care se tine seama si de un anume moment, considerat drept baza

de comparatie, atunci pot exista in model si variabile intarziate (sau variabile “Lag”

-xit-1). In ceea ce priveste tipul de relatii dintre variabilele endogene si cele exogene,

acestea sunt relatii functionale, de regresie, de tip comportamental, tehnologic sau

institutional. Folosind un esantion de observatii se obtin estimatorii parametrilor de

regresie ( ia ).


Metodele statistice trebuie sa ofere solutii de estimare a parametrilor “ai”,

adica regasirea estimatorilor “ ia ” in multimea “ A “ a estimatorilor posibili.

In afara celor prezentate mai sus, modelul econometric se extinde ai asupra

altor aspecte din economie pentru care cuantificarea aduce mai multa rigoare si un

plus de cunoastere, cum ar fi:

- efectul intarziat al unor factori socio-economici;

- oscilatiile sistematice ale diverselor variabile;

- sezonalitatea si ciclicitatea;

- evolutia in timp a anumitor variabile;

- simularea si prognoza proceselor socio-economice;

- actiunea variabilelor de tip calitativ (binare, de tip “da/nu”, 1si 0);

In continuare ne vom ocupa de aspecte teoretice si un exemplu practic vizand

modelul econometric bazat pe ecuatii de regresie, cautand sa reproducem

elementele esentiale din mecanismele de functionare ale pietei muncii in Romania.

Obiectivele pe care le vom urmarii sunt:

- sa evidentiem relatiile esentiale in multitudinea de cauze si efecte ce se

inlantuie si creeaza un adevarat hatis de conexiuni ce dezechilibreaza piata muncii;

- sa cuantificam manifestarile si relatiile intre fenomenele aparute pe piata

muncii dupa 1990, chiar daca este vorba de aspecte calitative, subiective sau

ambigue (fenomenele demografice, fenomenele naturale, aspecte psihologice, care

intervin);

- sa conturam evolutiile viitoare si implicatiile acestora pe piata muncii, chiar

daca in aceasta zona previziunile sunt dificil de realizat;

- sa gasim o cale de preantampinare a posibilelor aspecte negtive ce pot apare

pe piata muncii printr-o evaluare apriorica a comportamentului agentilor economici;

- sa anticipam efectul unor decizii in vederea alegerii celei mai bune politici

economice, cu efecte benefice maxime si cu implicatii nedorite minime;

- sa facilitam dezvoltarea teoriei economice, intrucat aceasta este argumentata

prin cuantificari si evaluari.


Deoarece modelul econometric se bazeaza pe principiul cutiei negre, acesta

introduce in descrierea legitatilor de manifestare a unui fenomen sau proces

economic si o variabila reziduala.

Aparent, aceasta modalitate de formalizare a legaturilor dintre fenomene ar

contrazice teoria economica, fenomenele neproducandu-se la intamplare ci pe baza

unor legi proprii. Introducerea variabilei reziduale (de perturbatie) la explicarea

legitatii de variatie a unui fenomen economic se accepta deoarece, in timp si spatiu,

aparitia acestuia este determinata de un numar de factori calitativi si cantitativi,

uneori imposibil de cuantificat.

Pornind de la faptul ca fenomenele pe piata muncii se manifesta sub

forma de tendinta, vom analiza principalele dependente, prin exprimarea cantitativa

si determinarea tipului si intensitatii legaturilor dintre indicatorii care exprima

(descriu) piata muncii si factorii de influenta esentiali cu ajutorul modelului

econometric unisectorial liniar multifactorial cu influente sincrone pentru a

contura dependentele care determina evolutia populatiei totale a tarii, evolutia

populatiei ocupate si a ratei somajului. Acest tip de model este construit dintr-o

singura ecuatie de regresie bazata pe functia liniara cu mai multi factori de influenta

ce sunt observati la acelasi moment ( t ). Modelul este validat folosind analiza

dispersionala (ANOVA sau analiza de varianta).

Practica statistica dovedeste ca in procesul de producere a fenomenelor social

- economice de masa nu toate relatiile de cauzalitate se manifesta cu aceeasi

intensitate si in acelasi sens. Cu cat fenomenele pe care le studiem sunt mai

complexe, cu atat numarul factorilor este mai mare si relatiile de cauzalitate mai

dificil de identificat si masurat.

Complexitatea relatiilor de interdependenta din cadrul societatii romanesti

face ca in mod frecvent unii factori sa fie de natura calitativa si interdependenti intre

ei, ceea ce nu permite intotdeauna o masurare directa. In cadrul fenomenelor sociale

apare si influenta factorilor cu caracter subiectiv care pot modifica intr-o masura

mai mare sau mai mica tendintele de manifestare a relatiilor de interdependenta. De

aceea trebuie identificati, selectati si ierarhizati factorii de influenta, aceasta cu atat


mai mult cu cat in mod curent intalnim si factori care nu pot fi identificati direct sau

nu pot fi cuantificati. Practic, identificarea legaturii dintre fenomene se poate realiza

numai in urma unei analize calitative. In cadrul acestei analize, statistica se

dovedeste a fii o stiinta cu caracter interdisciplinar, care utilizeaza modelele sale in

raport cu particularitatile fenomenelor ce formeaza obiectul sau de studiu, in

concordanta cu rezultatele obtinute de catre stiintele de specialitate ce studiaza

acelasi domeniu. Cu ajutorul acestei analize se identifica factorii si gradul lor de

esentialitate.

Construirea modelului unisectorial precum si utilizarea lui implica

urmatoarele etape:

- analiza dependentei variabilei economice in raport cu posibilii factori, asa

cum admite teoria si practica economica pentru perioada si spatiul economic avut in

vedere, precum si de datele statistice existente sau de posibilitatea de obtinere a

acestora;

- verificarea prezumtiilor teoretice prin prisma comportamentului variabilelor

asa cum este el relevat de date, ceea ce implica utilizarea unor metode statistice

specifice cum ar fi reprezentarile grafice, testele de semnificatie;

- elaborarea propriu-zisa a modelului in conditiile in care se urmareste

retinerea unui numar restrans de factori, de maxima relevanta precum si respectarea

formei si legaturii asa cum este ea descrisa de evolutia paralela a variabilelor;

- estimarea parametrilor modelului si obtinerea in acest fel a unor

caracterizari numerice privind influenta exercitata asupra variabilei efect;

- verificarea calitatii modelului de reproducere a evolutiei fenomenelor in

raport cu cauzele, precum si verificarea semnificatie parametrilor;

- obtinerea de previziuni cu ajutorul modelului.

Aceste etape furnizeaza informatii legate de:

- forma legaturii dintre variabila efect si factorii de influenta utilizati in

model;

- masura in care modificarea unuia dintre factori genereaza schimbarea

efectului;


- daca modificarea generata de factor este semnificativa sau se datoreaza unor

situatii conjuncturale, aleatoare;

- nivelele la care va ajunge variabila efect in conditiile in care factorii vor

inregistra anumite nivele prestabilite;

- garantiile evaluate probabilistic ale semnificatiei parametrilor, calitatii

modelului si veridicitatii prognozelor.

Pentru parcurgerea etapelor prezentate anterior vom avea in vedere legitatile

pe care teoria economica le-a stabilit ca exista in evolutia pietei muncii. Metodele

analizei statistice realizeaza o sinteza a legaturilor studiate prin calculul mediei,

dispersiei, asimetriei, aplatizarii si pentru a sintetiza legaturile existente intre

variabile utilizeaza regresia statistica. Stabilirea formei functiei de regresie o

realizam reprezentand grafic dependenta variabilei efect in raport cu fiecare dintre

variabilele cauzale. Dintre functiile elementare vom alege acea functie care descrie

linia prefigurata de norul de puncte pe diagrama. In cazul corelatiei multiple, norul

de puncte determina un plan (in cazul in care variabilele factoriale sunt

independente, nu apare fenomenul de coliniaritate). Daca norul de puncte se

concentreaza de-a lungul unei drepte in planul descris, optam pentru modelul liniar

multifactorial, specificat astfel:

y = a0 + a1x1 + a2x2 + … + akxk + u (2.19.)

2.2.2. Estimarea parametrilor modelului econometric

Parametrii modelului ( ai ) vor fi determinati printr-o metoda de calcul

numerica ca estimatii, ceea ce reprezinta obiectivul principal al modelarii. Calitatea

estimatorilor se bazeaza pe:

- minimizarea abaterii dintre valorile empirice ( yt ) si valorile rezultate din

aplicarea modelului ( ty ), astfel incat 2)(∑ −t

tt yy sa fie minima.

- estimarile sunt nedistorsionate (nedeplasate), consistente, eficiente;

- costul aplicarii metodei de estimare este minim.


Metoda care indeplineste ( in anumite conditii ce privesc respectarea unor

ipoteze fundamentale ) toate aceste criterii este metoda celor mai mici patrate

(MCMMP).

Ipotezele aplicarii metodei celor mai mici patrate in cazul datelor statistice

privind variabilitatea unor fenomene considerate interdependente sunt:

1. – datele privind variabilele ( y ) si ( xi ) sunt obtinute fara erori de

observare sau masurare. (in special erorile sistematice afecteaza in mod deosebit

calitatea estimatorilor);

2. – variabilele explicative ( xi ) nu depind unele de altele, nu sunt

corelate intre ele, exercitandu-si influenta numai asupra variabilei efect;

3. – variabila reziduala ( u ) este normal distribuita , de medie nula

(E(u))= 0 si dispersie diferita de 0 ( 02 ≠σ ), adica L( ut ) = N( 0, 2uσ ), avand in

vedere sursele de aparitie a perturbatiilor;

4. - variabila reziduala ( u ) urmeaza o distributie independenta de ordinea

in care apare in sirul termenilor ( u ) fiind totodata independenta de valorile

variabilei explicative. Deci, dispersia perturbatiei ( 2uσ ) nu difera semnificativ in

raport cu cu ( xi ), ceea ce semnaleaza o relativa stabilitate a legaturii dintre

variabila efect ( y ) si variabila factoriala ( x ). Aceasta calitate a perturbatiei se

numeste omoscedasticitate;

5. - valorile variabilei reziduale nu sunt autocorelate (sunt independente

intre ele). Aceasta indica si corectitudinea realizarii observarii, adica inregistrarile

au fost realizate independent unele de altele. Absenta autocorelatiei valorilor

reziduale conduce, pentru un esantion suficient de mare, la o marime egala sau

foarte apropiata de zero a covariantei pentru valori reziduale aflate la distanta “ d “

in sirul “ ut “, deoarece covarianta se determina ca o medie aritmetica a produselor

abaterilor variabilelor fata de media lor, masurand intensitatea legaturii dintre

acestea. Semnul indicatorului arata directia legaturii (pozitiva pentru legatura

directa si negativa pentru legatura inversa). Pe masura ce creste intensitatea

corelatiei creste si covarianta. In cazul unei legaturi liniare functionale, valoarea


absoluta maxima a covariantei este egala cu produsul dtt uu −

σσ . Acest indicator

prezinta avantajul ca se calculeaza destul de usor dar are si dezavantajul ca depinde

de unitatile in care se masoara variabilele aleatoare. Deci nu este comparabil de la o

variabila la alta.

cov(ut , ut-d ) = E[(ut – E(ut ))(ut-d –E(ut-d ))] = E(ut · ut-d ) = 0 ( 2.20)

Daca simbolizam “ iy “ valorile ”ajustate”, rezultate in urma aplicarii

modelului unisectorial liniar multifactorial, atunci:

mmi xaxaay ˆ.....ˆˆˆ 110 +++= ( 2.21. )

Coeficientii de regresie multipla ia arata nivelul de influenta al variabilei

factoriale asupra variabilei rezultative, semnificand cu cat se modifica variabila y

atunci cand variabila xi se modifica cu o unitate, ceilalati factori ramanand

constanti. Semnul coeficientilor de regresie indica tipul de legatura intre variabile:

pozitiva in cazul legaturii directe si negativa in cazul legaturii inverse. Coeficientul

0a indica influenta factorilor neinclusi in model, considerati cu actiune constanta.

In cazul in care ia = 0 rezulta ca variabila xi si y sunt independente.

Utilizarea MCMMP in vederea estimarii presupune conditia:

∑∑∑ +++−=−=i

mmiiii

i xaxaayyyU ])ˆ....ˆˆ([)ˆ( 2110

22 minim ( 2.22. )


Prin derivare si anularea derivatelor partiale in raport cu ia obtinem un

sistem de ecuatii normale ( 2.23. ):

a0n+a1Σx1+ a2Σx2+…..+ amΣxm= a1Σy

a0Σx1+a1Σx12+ a2Σx1x2+…..+ amΣx1xm=Σx1y

a0Σx2+a1Σx1x2+ a2Σx22+…..+ amΣx2xm=Σx2y

……………………………………….

a0Σxm+a1Σx1xm+ a2Σx2xm+…..+ amΣxm2

=Σxmy

Pentru cele “ n “ observatii, modelul presupune egalitatile ( 2.24. ):

1111101 ˆ.....ˆˆ uxaxaay mm ++++=

2221102 ˆ.....ˆˆ uxaxaay mm ++++=

…………………………………..

nnmmnn uxaxaay ++++= ˆ.....ˆˆ 110

Matricial, aceasta poate fi exprimat astfel ( 2.25. ) :

+

•

=

nknm

m

m

nn u

uu

a

aa

x

x

x

x

x

x

y

yy

2

1

1

0

2

1

1

21

11

2

1

ˆ

ˆˆ

.....................1

1

1

.

. ............

n·1 n·k k·1 n·1

Deci,

Y = XA + U ( 2.26 )

Iar

AXY ˆˆ = ( 2.27 )

AXYYYU ˆˆ −=−= ( 2.28 )


Metoda celor mai mici patrate presupune minimizarea ∑i

iu 2 adica, maticeal,

U’U, dar

U’U = (Y-X A )’(Y -X A ) = Y’Y - 2 A ’(X’Y) + AX’X A

A∂ = 0 – 2(X’Y) + 2(X’X) A = 0

(X’X) A = X’Y

(X’X)-1(X’X) A = (X’X)-1(X’X)-1(X’Y)

de unde

(2.29.)

Pornind de la sistemul ( 2.23. ), relatia ( 2.29. ) poate fi scrisa astfel:

(X’X) A = X’Y

unde X’ = transpusa matricei X.

Relatia ( 2.29. ) conduce astfel la estimarea parametrilor modelului pe cale

matriceala.

2.2.3. Validarea modelului econometric.

2.2.3.1. Verificarea semnificatiei estimatorilor parametrilor de regresie.

Pentru verificarea semnificatiei parametrilor de regresie pornim de la

inlocuirea termenilor reali ( y ) cu valorile ecuatiei de regresie (valori teoretice y ),

operatie numita ajustare, folosind relatia: ∑ ∑= ii yy ˆ . Etapa de verificare a

rezultatelor obtinute prin teste statistice este necesara deoarece calculul parametrilor

modelului econometric se bazeaza pe un esantion de date. Deseori pornind de la un

esantion “n” (in care n<30) cautam sa ajungem la estimari “bune” pentru

colectivitati generale de sute de cazuri. De remarcat este faptul ca daca modificam

marimea esantionului obtinem valori diferite pentru estimatori.

Testele statistice determina:

A = (X’X)-1X’Y


- in ce conditii estimatiile pot fi generalizate;

- daca valoarea estimata a parametrului reprezinta o valoare semnificativa si

nu este rezultatul unei conjuncturi (esantion prea mic; variatii aleatoare);

- limitele intre care se poate modifica estimatia fara a afecta concluziile cu

privire la semnificatia ei;

- garantiile probabilistice cu privire la semnificatia estimatorului (intervalul in

care estimatorul poate lua valori fara ca aceasta sa afecteze aprecierea initiala.

Verificarea estimatiilor se bazeaza pe elemente de statistica matematica,

inferenta putandu-se realiza prin doua moduri:

- testarea unor ipoteze statistice;

- construirea unor intervale de incredere.

Elementul de baza il constituie cunoasterea repartitiei care caracterizeaza

comportamentul variabilei analizate (variabila efect, perturbatia, estimatorii). In

general, repartitia normala guverneaza valorile si frecventa aparitiei acestora.

Aceasta lege sta in atentie atat in cazul caracterizarii perturbatiei cat si in cazul

aprecierii distributiei conditionate a valorilor “y” pentru nivelul “x”.

Deoarece variabila “ui” urmeaza o repartitie normala iar estimatorii “ ia ” din

modelul liniar multifactorial sunt combinatii liniare ale variabilei “ui”, rezulta ca

acesti parametrii sunt normal distribuiti. Importanta in etapa testarii estimatorilor

este probabilitatea ca evolutia acestora sa fie cuprinsa intr-un interval in care

frecventele sunt simetrice in jurul mediei, asemanatoare “clopotului lui Gauss”.

Aceasta probabilitate este data de functia de repartitie ( Fx ). Densitatea de repartitie

este redata, in cazul functiei normale reduse pentru care media este 0 si dispersia

este 1, de relatia urmatoare:

f(x) = 2

2

21 t

e−

π ( 2.30. )

unde:

t= x

i xxσ−

( 2.31. )


Deoarece datele provin din esantioane de volum mic (n<30) utilizam

variabila “t” corespunzatoare repartitiei Student pentru care au fost calculate si

tabelate valori. Cum xσ este necunoscut il estimam cu xS ˆ

Astfel, deosebim urmatoarele etape in procesul de verificare statistica:

1. - stabilirea ipotezei nule H0 : ai = 0 (nesemnificatie) si H1 : ai ≠ 0;

2. – stabilirea repartitiei in baza careia efectuam testarea;

3. - calculul valorii variabilei standardsizate in raport cu marimea careia

apreciem calitatea estimarii tcal = u

i

Sa ;

4. – cautarea valorii tabelate a variabilei standardizate corespunzator

repartitiei stabilite in etapa a-2-a;

5. – compararea valorii calculate cu cea tabelata.

In raport de marimea dintre aceste valori acceptam ipoteza nula ( H0 ) daca

nivelul calculat este mai mic decat cel tabelat, respectiv respingem ( H0 ) daca

nivelul calculat este mai mare decat cel tabelat.

In ce priveste modelul liniar multifactorial intereseaza cu deosebire

semnificatia parametrilor atasati variabilelor explicative, adica intereseaza daca

estimatorii maaa ˆ,......ˆ,ˆ 21 difera semnificativ de zero, data fiind importanta acestor

estimatori in masurarea rolului fiecarui factor asupra evolutiei variabilei efect.

Pentru a verifica daca estimatorul ( ia ) difera semnificativ de zero pornim de la

calculul estimatorului dispersiei pentru estimatorul ia notat “ iaσ “. Dispersia

estimatorilor parametrilor ai depinde de dispersia perturbatiei 2uσ precum si de

dispersia variabilei explicative xi . Aceasta din urma dispersie este pusa in evidenta

de elementul de pe diagonala matricei inverse (X’X)-1 din relatia (2.29.) simbolizat

cu dj iar j = k + 1. Modalitatea de obtinere a dispersiei 2)ˆ( iaσ se bazeaza pe faptul ca

in modelul multifactorial, conditia de liniaritate presupune egalitatea ∑= jji yda

(dj = pondere care rezulta din calcul).

Media ∑ ∑ ∑ ∑+++== ijjiijjjja xdaxdadaydEEi

......)( 110)ˆ(

presupune, in conditiile absentei distorsiunii, ca ii aaE =)ˆ( ;


Dispersia 2)ˆ( iaσ = ∑ ∑ ∑=− jujjjj dydEydE 22)]([ σ

Elementul dj trebuie determinat astfel incat ju d2σ sa fie minim, in conditiile

presupuse de estimatia nedistorsionata. Utilizand metoda multiplicatorilor lui

Lagrange, obtinem minimizarea atunci cand dj sunt elementele matricei (X’X)-1 ,

unde X este matricea valorilor variabilelor factoriale. Deci estimatorul abaterii

standard (abatera medie patratica) este definit de relatia:

jua di

2)ˆ( ˆˆ σσ = ( 2.32. )

Aplicarea testului Student, pentru un esantion de volum mic (n<30),

presupune calcularea variabilei standardizate “ t “ :

ju

i

a

icalc d

aati

σσˆ

ˆˆ

)ˆ(== ( 2.33. )

unde: knyy

u −−

= ∑2

2 )ˆ(σ ,

- “ k “ reprezinta numarul de parametrii ai ecuatiei de regresie;

- “ n “ reprezinta volumul esantionului supus analizei.

Nivelul “ tcalc “ il vom compara cu nivelul de referinta ttab (tα/2, n-k ) preluat din

tabelul repartitiei Student pentru pragul de semnificatie α = 0,05 si “n-k” grade de

libertate.

Daca tcalc < tα/2, n-k se accepta ipoteza nula H0 : ia = 0.

Daca tcalc > tα/2, n-k ipoteza nula este respinsa (cu riscul α de a comite o eroare)

si se accepta ipoteza H1 : ia ≠ 0, conform careia estimatia difera semnificativ de

zero, deci factorul xj nu are o influenta semnificativa asupra variabilei y. Ca urmare,

trebuie ales alt factor de influenta sau verificarea justetii optiunii pentru forma

liniara a functiei.


Stabilirea intervalului de incredere pentru parametrul ai este data de relatia:

ia – tα/2;n-k • iaσ ≤ ai ≤ ia + tα/2;n-k • iaσ ( 2.34. )

2.2.3.2. Testarea semnificatiei modelului de regresie

Pentru verificarea masurii in care modelul, asa cum a fost specificat, reuseste

sa conduca la reconstituirea valorilor empirice yt prin valori generate ty , apelam la

analiza de tip ANOVA si la testul Fisher ( F ). Acest test verifica global parametrii

modelului precum si ipoteza omoscedasticitatii din cadrul MCMMP.

Schema de analiza ANOVA este prezentata in tabelul nr. 2.3.:

Tabel nr. 2.3. : Schema de analiza ANOVA

Felul variatiei Suma

patratelor

abaterilor

(variatia)

Numarul

gradelor de

libertate

Estimatiile

dispersiilor

Fcalculat

Variatia factoriala ∑ − 2)ˆ( yy k-1 1−k

MSR MSEMSRFcal =

Variatia reziduala ∑ − 2)ˆ( xyy n-k kn

MSE−

-

Variatia totala ∑ − 2)( yy n-1 - -

Astfel vom compara valorile empirice ( yt ) cu valorile generate de model ( ty

- valori ajustate ), precum si valorile ajustate ( ty ) cu media acestora, punand in

evidenta doua tipuri de abateri:

- abaterea valorilor ajustate in raport cu media, abateri pe care le consideram

datorate modificarii factorului. Existenta acestor abateri este caracterizata de

dispersia valorilor variabilei efect datorata factorului de influenta:


1)ˆ( 2

−

−= ∑

kyy

MSR t ( 2.35. )

∑ − 2)ˆ( yy arata influenta variabilelor factoriale xi incluse in model asupra lui y.

unde y sunt valorile ajustate rezultate din model folosind parametrii estimati si

valorile empirice xi .

- abaterea valorilor empirice de la valorile ajustate, urmare a perturbatiei care

exprima puterea de imprastiere a intamplarii:

knyy

MSE−

−= ∑

2)ˆ( ( 2.36. )

∑ − 2)ˆ( xyy arata influenta celorlalti factori neinclusi in model asupra variabilei y.

Testul F, bazat pe repartitia Snedecor se face calculand variabila Fcalc ,

definita ca un raport de dispersii:

MSEMSRFcalc = ( 2.37. )

In acest caz, ipoteza nula este H0: MSR = MSE (cele doua dispersii nu difera

semnificativ) iar H1: MSR ≠ MSE (dispersiile difera semnificativ).

Modelul este util analizei si prognozei daca Fcalc > Fα; k-1; n-k (unde Fα; k-1; n-k are

valori tabelate), deci dispersiile difera semnificativ, ceea ce semnifica eterogenitatea

rezidurilor ( u ) (eteroscedasticitate). Daca Fcalc < Fα; k-1; n-k acceptam ipoteza nula a

omogenitatii (omoscedasticitatii), modelul fiind neconcludent , incluzand parametrii

nesemnificativi sau o functie gresita.

In ce priveste intervalul de incredere pentru valorile ajustate, acesta

presupune estimarea prealabila a dispersiei valorilor ajustate. In cadrul modelului de

regersie liniar multifactorial, aceasta este data de relatia:


])'('1[ 122ˆ XXXXuy

−+=σσ ( 2.38 )

Rezulta intervalul:

ty – tα/2;n-k • yσ ≤ yt ≤ ty + tα/2;n-k • yσ ( 2.39. )

Previziunile se vor situa in intervalul rezultat in urma calculului dispersiei

acestora:

−−++= − )*()'()'*(11 122

' XXXXXXnuy σσ ( 2.40. )

unde X = abateri de la medie;

X* = valori preconizate ale variabilelor exogene;

y’ = nivel previzionat al variabilei efect.

Intervalul devine astfel:

y’n+v – tα/2;n-k • 'yσ ≤ yt ≤ y’n+v + tα/2;n-k • 'yσ ( 2.41. )

Acestor teste li se adauga coeficientul de detreminatie multipla care exprima

ponderea cu care influenteaza concomitent variabilele factoriale incluse in model

asupra variabilei rezultative. Cu cat coeficientul de detreminatie este mai apropiat

de 100% indica legaturi puternice, un grad ridicat de dependenta intre variabilele

factoriale si variabila rezultativa a modelului. Ponderea cu care influenteaza asupra

caracteristicii rezultative ceilalti factori neinclusi in model se obtine ca diferenta

intre unitate si R2, rezultand coeficientul de nedeterminatie multipla (1-R2). Calculul

coeficientului de determinatie se bazeaza pe descompunerea dispersiei totale a

variabilei dependente in dispersia valorilor empirice fata de valorile teoretice si

dispersia valorilor teoretice fata de medie:


R2 = 2

2

)(

)ˆ(

∑

∑

−

−

ii

ii

yy

yy ( 2.42. )

Pe langa coeficientul de detreminatie multipla se pot calcula si coeficienti de

corelatie partiala care caracterizeaza intensitatea dintre doua caracteristici in ipoteza

ca celellalte caracteristici incluse in analiza raman constante (nu influenteaza asupra

legaturii caracteristicilor considerate). Coeficientii de corelatie partiala se

calculeaza pe baza coeficientilor de corelatie liniara simpla. Coeficientul de

corelatie partiala dintre caracteristicile y si xk, in conditiile in care este eliminata

influenta caracteristicii xj asupra acestei legaturi, se determina cu relatia:

)1)(1( 222 jk

jxkxjxjyxk

jk

xxyx

rrryxxyx

rr

rr

−−=

⋅−⋅ ( 2.43. )

2.2.3.3. Teste statistice ale factorilor neinclusi in model. Regresia Ridge –

metoda de diminuare a influentei variabilelor reziduale asupra semnificatiei

modelului econometric.

Variabila reziduala, spre deosebire de variabilele rezultative, nu este

introdusa in model. Valorile variabilei reziduale rezulta intr-o etapa ultrerioara

elaborarii modelului in urma compararii valorilor ajustate, generate de model, cu

valorile empirice.

Existenta variabilei reziduale (u) se datoreaza cunoasterii limitate in ce

priveste desfasurarea fenomenelor in timp, multiplele cauze ale acestora, precum si

manifestarea lor, generand riscul de a apare:

- erori de specificare a modelului concretizate prin includerea unui numar

prea mic de factori importanti, nesemnificatia unor legaturi sau aprecierea gresita a

formei legaturii;


- erori de masurare presupunand aprecieri numerice gresite sau

neconcludente, deseori referindu-se la fenomenele de natura calitativa;

- erori de esantionare inerente datorita accesului limitat la informatii privind

fenomenele desfasurate intr-o populatie numeroasa.

Valorile variabilei reziduale rezulta dupa ce fenomenul analizat a fost descris

de model, indicand in ce masura ecuatia adoptata descrie desfasurarea fenomenului

functie de factorii pe care i-am considerat importanti.

Ipotezele cu privire la perturbatie pot fi considerate baremuri in raport cu care

putem aprecia calitatea specificarii modelului, precum si calitatea solutiilor obtinute

prin metoda de estimare utilizata.

Pentru aprecierea valorilor variabilei rezultative (a perturbatiilor) se iau in

considerare ipotezele MCMMP, verificand modalitatea in care valorile variabilei (u)

sunt conforme acestor ipoteze, precum si efectele nerespectarii acestor ipoteze si

procedeele de eliminare sau diminuare a efectelor mentionate.

In cazul regresiei multiple, in care variabila efect depinde de mai multi

factori, apare riscul obtinerii unor estimatii deformate pentru parametrii de regresie

datorita multicoliniaritatii. Efectele dezastruoase ale multicoliniaritatii, in special

pentru analiza rolului fiecarui factor, pot fi atenuate prin procedee de curatire a

datelor de elemente comune. In acest scop, in locul datelor empirice sunt luate in

calcul diferentele de ordinu 1, indicii sau logaritmii sau se procedeaza la eliminarea

unor variabile repetitive sau adaugarea de informatii suplimentare.

Datorita specificului economiei de a evolua inertial, ipoteza conform careia

valorile variabilei reziduale nu sunt autocorelate este deseori infirmata de

comportamentul perturbatiei. Cauzele autocorelarii pot fi:

- in cazul in care avem in vedere evolutia unor serii cronologice privind

variabila endogena y care se poate autocorela in evolutia sa, urmare a unui efect

inertial, genereaza autocorelarea in timp a rezidurilor;

- omiterea introducerii unei variabile exogene x, cu influenta semnificativa

asupra lui y, adica a unei erori de specificare a modelului econometric.


Testul cel mai des utilizat in econometrie in vederea verificarii independentei

perturbatiei in raport cu propriile valori il reprezinta testului Durbin-Watson cu

ajutorul caruia se determina autocorelarea rezidurilor prin calcularea valoarii “dcalc“

sau (D-W) si compararea acestei valori cu valorile tabelate:

)1(2)(

1,22

21

−−=

−=

∑

∑=

−

tt uu

tt

n

ttt

calc ru

uud ( 2.44. )

In cazul testului Durbin-Watson avem ipoteza nula ( H0 ): perturbatia nu este

autocorelata.

Avand in vedere ca modul de definire a variabilei “d” este in stransa legatura

cu formula de definire a coeficientului de autocorelatie, constatam ca domeniul de

definitie a variabilei “d” este cuprins intre 0 si 4, fiind calculate valori limita de

semnificatie (d-inferior, d-superior) in ipoteza repartitiei normale si publicate in

tabele pentru diverse praguri de semnificatie. In cazul in care d=4 avem

autocorelare negativa perfecta; pentru d=0 avem autocorelarea pozitiva perfecta iar

daca d=2 autocorelarea este total absenta.

In tabelul nr. 2.4. este prezentata relatia coeficient de autocorelatie – variabila

“d”, mentinandu-se intervalele de acceptare ale ipotezei alternative H1 de

autocorelare, intervalul acceptarii ipotezei nule privind cazul absentei autocorelarii

rezidurilor, precum si zonele de neconcludenta.

Tabel nr. 2.4. : Schema de decizie in cazul testului Durbin-Watson

Intervale 0 dinf dsup 2 4- dsup 4-dinf 4

dcalc<dinf

Se accepta H1

Autocorelare

pozitiva

indecizie dsup<dcalc<4-dsup

Se accepta H0

Valorile ut nu

sunt corelate

indecizie dcalc>4-dinf

Se accepta H1

Autocorelare

negativa


Eliminarea sau diminuarea efectelor autocorelarii in cazul modelelor liniare

multifctoriale se obtine prin determinarea parametrilor ecuatiei de regresie cu

ajutorul relatiei:

A = (X’V-1X-1)-1(X’V-1Y) ( 2.45 )

unde:

X , Y sunt reprezintari matriceale care includ abateri de la medie

V este matricea variantelor-covariantelor rezidurilor.

Regresia ridge sau regresia delimitativa este destinata eliminarii

multicoliniaritatii.(48) Autorii A. Hoerl si R. Kinnard au propus in acest scop

adaugarea unui scalar pozitiv ( λ ) elementelor diagonale ale matricei X’X din

relatia (2.29.). Ca urmare, estimatorii jb rezulta din relatia:

YXIXXB ')'(ˆ 1−+= λ ( 2.46. )

In acest fel, se considera ca 2)ˆ(βσ se diminueaza, iar ca o prima consecinta,

instabilitatea parametrilor se va diminua si ea. In ce priveste stabilirea nivelului

constantei λ , au fost propuse solutiile:

- alegerea arbitrara;

- alegerea acelei marimi λ’ pentru care abaterea medie patratica a erorii este

minima, conditie care presupune atribuirea de diverse valori ( λ(j) ) si prin incercari

repetate, depistarea acelui nivel care diminueaza in cel mai inalt grad imprastierea

erorii. Procedeul presupune o prealabila standardizare a datelor culese pentru

variabilele modelului (omogenizarea unitatii de masura prin calculul valorilor

(σ

xx − ). Neajunsul este datorat nu atat obtinerii valorii extreme care se va situa in

vecinatatea celei minime privind uσ , cat faptului ca interpretarea parametrilor

devine discutabila.


- legarea nivelului constantei λ de o restrictie privind parametrii. In cazul

existentei a “m” regresori ( xm ), se introduce restrictia ∑=

=m

iib

10ˆ , ceea ce se poate

scrie ( folosind simbolurile matriceale ) R· B = r, unde (r = 0). Vectorul

estimatorilor ( β ), pentru care ∑ UU ' =minim, cu restrictia R· B = r, se obtine

apeland la metoda multiplicatorilor Lagramge: L = (Y – XB)’(Y – XB)+2 λ(r-R B ),

pentru care in urma anularii derivatelor partiale se obtine:

B = A (X’X)-1R’[R(X’X)-1R’]-1(r-R B ) (2.47.)

unde A = (XX)-1X’Y.

2.2.4. Modele econometrice unisectoriale liniare multifactoriale cu influente

sincrone pentru analiza evolutiei resurselor de munca in Romania in perioada

1990 – 2001.

Avand in vedere notiunile prezentate anterior, ne propunem sa schitam

ecuatiile pentru elaborarea modelelor econometrice unisectoriale liniare

multifactoriale cu influente sincrone destinate simularii evolutiei resurselor de

munca in Romania in perioada 1990-2001, modele in care trebuie avut in vedere

specificul economiei in tranzitie, caracterizata indeosebi prin aparitia in ritm

accelerat de norme legislative noi care introduc momente de schimbare,

sensibilitatea deosebita, peste asteptari, a unor procese in raport cu modificarea

unora dintre variabile, sau, dimpotriva, absenta raspunsului la unele masuri de

politica economica.

Deoarece modelele pe care le propunem contin trei sau patru variabile

factoriale, si rezolvarea sistemului de ecuatii pentru estimarea parametrilor de

regresie este laborioasa am considerat utila folosirea unui program informatic

adecvat pentru prelucrarea datelor. In acest sens am apelat la programul SPSS


11.0.1 for WINDOWS '98. In anexa F am preluat informatiile furnizate de acest

program pentru fiecare model in parte.

Construirea modelelor se bazeaza pe serii de date statistice pentru perioada

1990-2001, furnizate de Institutul National de Statistica, preluate din “Anuarul

Statistic al Romaniei” din anul 2002.

I. Modelul populatiei totale considera ca evolutia acesteia este influentata de

factori demografici, reprezentati de sporul natural al populatiei si de numarul

emigrantilor, precum si de factori economici, concretizati prin indicele produsului

intern brut, care oglindeste evolutia macroeconomica. Pentru a asigura

comparabilitatea datelor si pentru a elimina aspectele inflationist accentuate pentru

orizontul de timp analizat, am utilizat indicele produsului intern brut cu baza de

comparatie anul 1990.

Dezvoltarea economica reprezentata de evolutia produsului intern brut va

avea impact direct asupra populatiei prin imbunatatirea calitatii vietii si reducerea

pragului de sarcie prin crearea posibilitatilor unor noi investitii care vor fi

generatoare de locuri de munca. Implicatiile sociale ale dezvoltarii economice se

vor reflecta in plan demografic prin reducerea emigrarilor, creandu-se un cadru

economic favorabil liberei initiative.

Din analiza datelor primare se constata o scadere a populatiei totale a tarii in

perioada 1990-2001 in conditiile in care dupa 1992 se inregistreaza un spor natural

negativ, in timp ce numarul emigrarilor s-a redus dupa anul 1993. De asemenea,

produsul intern brut a scazut pana in 1992, pentru ca dupa aceasta perioada sa

inregistreze o crestere.

Formalizarea matematica a acestui model este urmatoarea:

Pt = f ( SNt, Et, I90PIB ) + u

Pt= 21614700,11 + 3,69·SNt – 5,17·Et + 9145,74·I90PIB ( 2.48. )

(1,51) (-1,49) (2,25) σ = 117666,21 (Fcal = 16,32; R2 = 85,95%) (F0,05;3;8 = 4,07; t0,05;8 = 1,306) unde:


Pt = populatia totala a tarii la momentul “t”; SNt = sporul natural al populatiei la momentul “t”; Et = numarul emigrantilor la momentul “t”; I90

PIB = indicele produsului intern brut fata anul 1990. In urma determinarii estimatorilor si testarii modelului se constata o relatie

inversa de evolutie intre numarul populatiei totale si numarul emigrantilor precum

si o relatie directa intre populatie si sporul natural, relatii sustinute si de teoria

demografica. Populatia totala a tarii se afla, de asemenea, in relatie directa cu

indicele P.I.B., relatie justificata de teoria si practica economica care sustine ca la

randul ei cresterea economica este insotita de crestere demografica, deoarece

cresterea economica oglindita de P.I.B. are ecouri in cresterea calitatii vietii

populatiei.

Pe baza testului Fisher-Snedecor, modelul poate fi considerat util pentru

practica economica (cu o probabilitate de 95%), putand fi utilizat in previziuni si in

determinarea de politici economice si demografice datorita faptului ca Fcalc > Ftab.

Raportul de determinatie (R2 ) indica o dependenta puternica intre populatia totala si

variabilele endogene incluse in model (peste 85%). Testul Student confirma faptul

ca populatia totale a tarii este influenta semnificativ de catre sporul natural si

indicele P.I.B. (prin comparatia tcalc > ttab rezulta ca acesti estimatori difera

semnificativ de zero).

II. Modelul populatiei ocupate a tarii prezinta evolutia acestui indicator in

corelatie cu factorul demografic populatie totala a tarii la momentul “t”, cu rata de

activitate a populatiei la momentul “t”, precum si in functie de factori economici

reprezentati de rata de economie a gospodariilor populatiei definita ca raport

procentual intre economia bruta a gospodariilor si venitul disponibil brut al

acestora, deoarece populatia ocupata reprezinta acel segment al populatiei care

participa in mod direct la activitatea economica prin munca depusa, contribuind la

evolutia economiei. Prezinta interes pentru analizele economice si pentru conturarea

politicilor economice si de ocupare corelatia dintre populatia totala, segmentul de

populatie activa si cel al populatiei ocupate, deoarece intreaga populatie depinde de

volumul populatiei ocupate iar din categoria populatie activa este de dorit ca o parte


cat mai mare sa se incadreze in categoria ocupat pentru o destindere a tensiunilor

economice si sociale. Rata economiilor gospodariilor populatiei, asa cum a fost

definita indica proportia dintre economiile populatiei si venituri. Cu cat aceasta rata

este mai crescuta, indica o imbunataire a vietii economice a populatiei, veniturile

populatiei vor creste, puterea de cumparare va creste, creandu-se un surplus de bani

la populatie ce va fi economisit. Deci in mod normal, in conditiile unei cresteri

economice, daca populatia ocupata va creste, iar rata de activitate va creste si ea,

rata economiilor populatiei va avea un trend ascendent.

POt = f (Pt , RAt, REc.pop.t )

POt = -52847,8 + 2,36·Pt + 135,29·RAt + 29,16·REc.pop. ( 2.49. ) (4,16) (1,12) (1,36) σ= 277,75 (Fcal = 33,81; R2 = 92,69%) (F0,05;3;8 = 4,07; t0,05;8 = 1,306) unde:

POt = populatia ocupata la momentul “t”; Pt = populatia totala a tarii la momentul “t”; RAt= rata de activitate la momentul “t”;

REc.pop. = rata de economii a gospodariilor populatiei.

Se observa ca intre populatia ocupata si populatia totala, rata de activitate si

rata de economii a gospodariilor populatiei exista o legatura directa de evolutie.

Coeficientul de determinatie (de 92%) indica o puternica dependenta intre

populatia ocupata si variabilele endogene (populatie totala, rata de activitate si rata

economiilor gospodariilor populatiei) incluse in model. De asemenea, testul “F”

arata ca modelul econometric ofera solutii valabile in analiza economica. Testul “t”

sugereaza ca populatia ocupata nu este influentata semnificativ de catre rata de

activitate.

III. Modelul ratei somajului are ca punct de plecare teoria economistului

englez Arthur Philips care surprinde relatia inversa intre nivelul si dinamica

salariilor si cererea si oferta de munca. Extrapoland, se constata ca pentru o crestere

economica durabila trebuie controlat un anumit nivel al inflatiei, considerat

“moderat”, pentru care somajul are un nivel scazut. Pornind de la aceasta teorie


economica am considerat ca rata somajului se afla in stransa dependenta cu indicii

preturilor de consum (care masoara nivelul inflatiei), indicii P.I.B. pe locuitor (ce

caracterizeaza evolutia economiei nationale in ansamblu), indicii castigului salarial

real si rata de presiune sociala (ponderea cotizatiilor sociale efective primite de

administratia publica in PIB), ca efort economic suportat de populatie. Pentru

asigurarea comparabilitatii datelor am luat ca baza anul 1990 in calculul IPC,

indicilor PIB pe locuitor si indicilor castigului salarial real, eliminand efectele

distorsionante ale inflatiei.

RSt = f (IPCt, 90/ locPIBI , 90

SRI , Rpres.soc. )

RSt = 29,68 - 0,00003·IPCt -0,18· 90/ locPIBI – 0,17· 90

SRI + 0,75·Rpres.soc. ( 2.50. ) (-1,68) (-1,69) (-2,76) (1,72)

σ =1,63 (Fcal = 7,74; R2 = 81.55%)

(F0,05;4;7=4,12; t0,05;7=1,365) unde:

RSt= rata somajului la momentul “t”; IPCt = indicii preturilor de consum fata de anul 1990;

90/ locPIBI = indicii P.I.B. pe locuitor fata de anul 1990;

90SRI = indicii castigului salarial real fata de anul 1990;

Rpres.soc = rata de presiune sociala.

Coeficientul de determinatie de peste 81% indica o corelare puternica intre

rata somajului si indicii preturilor de consum, indicii P.I.B. pe locuitor, indicii

castigului salarial real si rata de presiune sociala, modelul fiind corect specificat

intrucat Fcalc > Ftab. Testul Student sustine ca rata somajului este influentata

semnificativ in evolutia sa numai de catre rata de presiune sociala. Aceasta impune

un studiu analitic asupra corelatiei avuta in vedere si aduse completari modelului in

ceea ce priveste analiza pe grupe de varsta, nivele de instruire, studii si categorii

socio – profesionale, poate chiar introducerea unor variabile calitative cum ar fi

“stabilitatea politica” (da-nu) sau “masuri fiscale sau legislative” (permisive-

restictive).


2.2.5. Previziuni pe baza modelelor econometrice.

Previziunea statistica creeaza un evantai de situatii viitoare posibile, folosind

ipoteze ce rezulta din analiza aprofundata a situatiei concrete actuale si a tendintelor

ce se desprind din acestea.

Notiunea de predictie statistica trebuie inteleasa in sensul determinarii

variabilei rezultative in functie de anumite valori ale variabilelor factoriale care se

vor realiza in perioada viitoare, adica previziunea statistica este o ipoteza cu privire

la posibila dezvoltare viitoare a fenomenului cercetat.

De aceea, previziunea evolutiei fenomenelor economice reprezinta obiectivul

final in cadrul modelarii. Ea constituie totodata “piatra de incercare” a validitatii

modelului elaborat.

Predictiile generate de modelul liniar unisectorial multifactorial se bazeaza pe

extrapolarea functiei de regresie, urmarind sa prefigureze viitorul unor importante

variabile economice in raport cu influentele directe si indirecte exercitate asupra lor

de catre variabilele exogene. Conditia principala a utilizarii functiilor de regresie in

elaborarea de previziuni este aceea ca functia trebuie sa reflecte o relatie esentiala

iar variabilele factoriale sa influenteze definitoriu fenomenul cercetat.

Intrucat predictia se bazeaza pe un numar mare de elemente (variabile

exogene, influente intarziate, influente indirecte “transmise” prin ecuatia de

regresie), abordate in interactiune in contextul relatiilor cauza - efect, se poate

afirma ca modelul liniar unisectorial multifactorial reprezinta o modalitate

superioara de cunoastere anticipativa in economie. Este adevarat, si aceasta varianta

de modelare implica riscul comiterii de erori semnificative in pofida aparatului

statistic relativ complicat pe care se bazeaza. In acest sens, au existat unele pareri

critice exprimate de economisti din S.U.A., Franta si Anglia la adresa validitatii

prognozelor economice, pareri manifestate indeosebi dupa 1973 cand multe dintre

previziuni au omis declansarea crizei petrolului devenind astfel nerealiste.

Consideram totusi ca, la ora actuala, modelarea alaturi de alte metode reusesc

descrieri cantitative ce se apropie in cel mai inalt grad de complexitatea proceselor


economice, exprimand “stilizat”, prin ecuatii de regresie, mecanismele interne ale

acestor procese. Remarca este valabila cu deosebire in situatiile in care procesele

economice au loc in contextul unor conditii normale de desfasurare. Asigurarea

acuratetei previziunii presupune depasirea unei suite de etape care includ analize,

verificari, reevaluari. Toate aceste etape au ca scop final diminuarea erorilor de

prognoza.(49)

In cazul previzionarilor valorilor variabilei (yt) corespunzatoare unor valori

cunoscute cert ale variabilelor (xip ) se va obtine o valoare ( )ptY care va diferi de

valoarea adevarata, datorita perturbatiilor presupuse in model si erorilor de

estimatie specifice esantionarii.

Abaterea previziunii ( )ptY in raport cu valoarea reala (yt) obtinuta sub forma

de diferenta ( )ptY - yt = up

t reprezinta eroarea de prognoza. Acest gen de eroare

poate fi atribuit urmatoarelor cauze:

- actiunea factorilor accidentali care determina perturbatii (abateri) aleatoare

urmand, de regula, o repartitie normala;

- distorsiunea estimatiilor obtinute pentru parametrii, urmare a faptului ca, de

regula, datele utilizate provin dintr-un esantion de volum mic, care in cazul seriilor

cronologice nu provine dintr-o extragere aleatoare, ceea ce face ca datele sa fie

rareori conforme, intrutotul, ipotezelor MCMMP sau altei metode de estimare;

- specificatiei incomplete in sensul ca sunt omisi factori relativi importanti

(cum sunt cei de natura calitativa) sau sunt adoptate, pentru a facilita prelucrarea

datelor, functii neadecvate;

- date eronate reprezentand supraevaluari sau subevaluari ale nivelelor

variabilelor exogene, prevazute pentru perioadele de prognoza.

Intervalul pentru valoarea adevarata a variabilei previzionate (Yp) este:

a0 + a1x1p + ….+ amxmp +tα,n-2σp ( 2.51. )

unde:


σp = abaterea medie patratica a erorii de previziune data de relatia:

∑∑ −

−+=

ii

i

iprp xx

xxn 2)(

)(1 2

σσ ( 2.52. )

iar σr = abaterea medie patratica a caracteristicii y fata de Yp.

Eroarea de previziune este invers proportionala cu marimea esantionului care

a stat la baza estimarii si cu suma patratelor abaterilor valorilor variabilei factoriale

de la media sa. Ea este cu atat mai mare cu cat abaterea valorii stabilite pentru

perioada viitoare ( xip ) de la media variabilei factoriale in perioada in care s-a facut

estimarea este mai mare (un interval mai mare de incredere da o precizie mai mica).

Si in acest caz, pentru analiza sigurantei predictiei se poate utiliza testul

Student:

2−−

= nYy

tp

ppcalc σ

( 2.53. )

unde:

yp = valoarea asteptata;

Yp = valoarea rezultata din estimare pe baza ecuatiei de regresie.

Daca tcalc ≤ tα,n-2 se apreciaza ca abaterea solutiei modelului de la valoarea

adevarata a lui y este intamplatoare, iar trasaturile esentiale ale fenomenului

modelat sunt valabile si pentru perioada viitoare. In caz contrar, daca tcalc > tα,n-2

modelul estimat pentru o anumita perioada viitoare este nesatisfacator pentru

previziuni si el trebuie ameliorat.

Calitatea previziunilor bazate pe utilizarea functiei de regresie depinde de o

serie de aspecte cum ar fi: stabilitatea fenomenului in evolutie, marimea seriei de

date care stau la baza construirii modelului (un plus de exactitate aduce in domeniul

previziunilor seriile cu un numar de termeni mai mare de 15), orizontul prognozei.


In situatiile in care modelul este destinat obtinerii de previziuni cat mai

precise, se recomanda verificarea calitatii specificarii modelului in raport cu

precizia prognozelor ex - post. Acest gen de prognoze se refera la perioade pentru

care se cunosc date reale si, deci exista posibilitatea testarii preciziei prognozei. De

regula, ultimele “s” perioade din intreg intervalul de “n” perioade formeaza

segmentul de timp martor destinat verificarii preciziei prognozei. Previziunea “de

proba” se bazeaza, deci, pe estimatii obtinute pentru “ n - s “valori si se refera la

evolutia “viitoare” a ultimelor “s” valori ale variabilei endogene.

Pentru un model bine specificat, neafectat de distorsiuni de natura

sistematica, ne putem astepta ca eroarea de prognoza care, desigur, nu poate fi in

totalitate eliminata, sa prezinte caracteristicile unei variabile aleatoare normal

distribuite si de dimensiune redusa. Ea s-ar datora erorii inerente de esantionare

precum si actiunii factorilor accidentali.

In continuare prezentam, pe scurt, etapele elaborarii de predictii performante

cu ajutorul modelelor.(49)

Etapa I.: Pregatirea elaborarii prognozei: Aceasta etapa presupune

urmatoarele verificari si prelucrari:

- verificarea datelor in sensul eliminarii erorilor sistematice de observare;

- asigurarea omogenitatii datelor in ceea ce priveste unitatea de masura, aria

de cuprindere etc;

- verificarea modelului prin teste specifice, simulari, etc. De asemenea, se

procedeaza la stabilirea nivelelor preconizate pentru viitor privind variabilele

exogene.

Reusita acestei etape depinde de experienta si cunostiintele teoretice ale

statisticianului ca si de fondul de informatie la care are acces.

Etapa II.: Elaborarea prognozei in varianta initiala utilizandu-se forma redusa

a modelului. Intervalele de incredere privind predictiile reprezinta de asemenea, o

problema rezolvabila in aceasta etapa. Varianta initiala a prognozei se poate referi

la un interval pentru care cunoastem datele reale (previziuni ex - post) caz in care

etapa imediat urmatoare se refera la calitatea prognozei privita prin prisma erorilor.


Etapa III.: Analiza erorilor pentru previziunile ex - post. Abaterile dintre

valorile previzionate si cele reale sunt analizate din punct de vedere al asemanarii in

ce priveste media si dispersia cu abaterile valorilor ajustate; al marimii lor si al

calitatii de a reproduce modificarile semnificative de tendinta; al calitatii abaterilor

dintre valorile previzionate si cele reale de a fi conforme ipotezelor MCMMP.

Daca erorile calculate pentru ”segmentul martor” sunt de medie aproximativ

egala cu zero, avand dispersia constanta pe zone ale intervalului de comparare,

nefiind autocorelate, putem considera ca, din punct de vedere statistic, modelul este

“apt” pentru obtinerea de predictii de buna calitate.

In cazurile in care astfel de calitati ale erorii de previziune nu sunt regasite, se

cauta explicatia. Ea poate fi legata de existenta unor date eronate sau a unor ecuatii

care includ erori de specificare, identificare sau estimare. Daca nu pot fi puse in

evidenta astfel de motive, se recomanda introducerea unui element de ajustare

privind prognoza.

Un astfel de element de ajustare are rolul de a exprima sintetic efectele

nealeatoare ale unor cauze necunoscute. El poate fi reprezentat de o constanta sau

un sir de valori ce descrie o tendinta, ambele avand rolul de a “modera” o evolutie

in viitor sau, dimpotriva, de a amplifica asa incat sa se apropie de evolutia reala.

Etapa IV.: Analiza calitativa a prognozelor. Acestui gen de analiza i se

acorda in studiile recente o importanta deosebita. El consta in urmatoarele:

- aprecierea concordantei evolutiei in viitor a variabilelor in raport cu ceea ce

se cunoaste din teoria economica cu privire indeosebi la respectarea proportiilor si

legitatilor economice;

- luarea in considerare a unor informatii de ordin calitativ privind conjunctura

economica in viitor;

- parerea unor specialisti in viitorologie cu privire la predictiile elaborate

initial (in etapa III) si cu privire la valorile preconizate pentru variabilele exogene.

Din toate aceste confruntari cu ceea ce se cunoaste din teorie, experienta, alte

surse decat datele numerice de care am dispus initial, pot rezulta noi ajustari sau

chiar noi variante de prognoza.


Etapa V.: Adoptarea variantei de baza a predictiei bazate pe model. In urma

compararii variantei initiale din etapa II cu cea ajustata din etapa III, precum si cu

varianta / variantele rezultate in urma analizei calitative (etapa IV) se adopta o

varianta a predictiei de baza. In mod normal o astfel de varianta are cele mai mari

sanse de a fi confirmata de realitate. In raport cu ea se pot stabili: alternativa

optimista a predictiei, alternativa pesimista.

Etapa VI.: Intretinerea modelului in sensul actualizarii sale prin introducerea

de noi date, verificarea periodica a valabilitatii relatiilor descrise de ecuatii (tipul de

functie), introducerea de noi variabile daca este cazul, efectuarea de noi verificari

daca predictiile tind sa se indeparteze de valorile reale.

In figura nr. 2.5. este redata schematic succesiunea etapelor destinate

obtinerii de predictii cat mai precise.(49)

Fig. nr. 2.5.: Schema succesiunii etapelor de previziune economica.

Teoria Date Fond de informatie economica Experienta statisticianului Analiza datelor Simularea Y`= AX` Prognoza ex-post Analiza prognozei ex-post Nu Modelul corespunde Informatii privind Introducerea conjunctura economica coef. ajustare Da Analiza calitativa Pareri si propuneri ale specialistilor Varianta I Varianta II Noi Verificari privind constanta date parametri si tipuri de functie Adoptarea variantei de baza Varianta optimista Varianta pesimista Intretinerea modelului


Din cele expuse cu privire la etapele obtinerii de previziuni pentru care riscul

unor erori de amploare sa fie diminuat sau chiar eliminat, rezulta ca predictiile

obtinute se bazeaza in mare masura pe stiinta modelarii dar si pe arta de a aprecia si

corecta rezultatele obtinute in urma determinarilor cantitative.

In continuare prezentam valorile previzionate pentru anul 2001 ale

indicatorilor macroeconomici obtinuti cu ajutorul modelelor din paragraful 2.2.4.

precum si valorile observate ale acestor indicatori:

P*

2001 = 22373,66 mii. pers. P2001 = 22408,39 mii. pers

PO*2001 = 8609,24 mii. pers.; PO2001 = 8563 mii. pers

RS*2001 = 5,42 %. RS2001 = 6,6 %.

unde:

P* = populatia totala estimata; iar P = populatia totala;

PO* = populatia ocupata estimata; PO = populatia ocupata;

RS* = rata somajului estimata; RS = rata somajului.

Constatam ca intre cele doua tipuri de date exista anumite diferente care

reprezinta erorile rezultate in urma prelucrarii datelor primare din esantionul supus

analizei.

Eroarea de previziune pentru acesti indicatori este data de relatia:

100Y

YYERt

t*t ⋅−

= ( 2.54. )

Deci:

ERP2001 = -0,155 % 93,0=Pcalct ;

ERPO2001 = 0,54 % 002,0−=POcalct ;

ERRS2001 = -17,83 % 61,1=RScalct ;

unde:

ERP2001 = eroarea de previziune pentru populatiei totale a Romaniei in anul 2001 exprimata in procente;


Pcalct = variabila “t” calculata pentru previziunea populatiei totale in anul

2001; ERPO2001 = eroarea de previziune pentru populatia ocupata in anul 2001

exprimata in procente; POcalct = variabila “t” calculata pentru previziunea populatiei ocupate in anul

2001; ERRS2001 = eroarea de previziune pentru rata somajului in anul 2001 exprimata

in procente; RScalct = variabila “t” calculata pentru previziunea ratei somajului in anul 2001.

Pentru caracterizarea corectitudinii previziunilor obtinute pe baza modelului

am testat gradul de precizie al acestora cu ajutorul testului Student. In urma testarii

razulta ca toate previziunile sunt corecte deoarece tcalc ≤ tα,n-2 ( t0,05,10 = 2,228 ).

Se observa ca cea mai mica eroare se inregistreaza in cazul modelului

populatiei totale, fiind o eroare negativa de -0,155%, ceea ce inseamna ca aceasta

previziune este cea mai apropiata de realitate, urmandu-i ca precizie de previzionare

modelul populatiei ocupate cu o eroare pozitiva de 0,54%, iar cea mai slaba

previziune este oferita de modelul ratei somajului cu eroare de previziune de -

17,83%.

Motivarea demersului nostru este utilitatea finala a modelarii econometrice

pentru generarea de traiectorii relevante privind evolutia calitatii vietii intr-un

context socio-economic dat; anticiparea consecintelor pe termen scurt asupra

acesteia si gasirea unor stategii de conducere a economiei, precum si a unor masuri

de politica economica. In pofida numeroaselor dificultati legate de identificarea

relatiilor comportamentale specifice tranzitiei la economia de piata sau convertirea

in efecte economice a aspectelor ce definesc calitatea vietii, avem convingerea ca

modelarea econometrica reprezinta unul din instrumentele indispensabile in

abordarea domeniului pietei muncii. Toate aceste dificultati vor putea fi depasite

acceptand criteriul economic ca singurul posibil de luat in considerare in modelarea

domeniului social. Urmeaza sa gasim solutiile de conversie care sa asigure

compatibilitatea criteriului economic cu celelalte criterii (cultural, ecologic,

tehnologic, etc) avand ca principal obiectiv maximizarea nivelului de trai si

imbunatatirea calitatii vietii.

CAP. III. CEREREA DE FORTA DE MUNCA. CARACTERISTICI SI TENDINTE 84

CAP. III. CEREREA DE FORTA DE MUNCA. CARACTERISTICI

SI TENDINTE

Capitolul trei trateaza oferta de forta de munca din perspectiva teoretica, pentru ca in final sa ofere o analiza concreta pentru Romania si comparatii internationale.

3.1. Tipuri de cerere de forta de munca. Capacitatea de absortie a fortei

de munca.

Spre deosebire de oferta de forta de munca, care, asa cum am aratat in

capitolul anterior, poate fi estimata (evident in lipsa unor evenimente catastrofale),

cererea de forta de munca este un fenomen cu caracter neliniar, fiind extrem de

susceptibila la modificari.

In sustinerea acestei afirmatii avem in vedere domeniul vast al meseriilor si

profesiilor care este deosebit de sensibil la schimbarile tehnologice, precum si in

ceea ce priveste conducerea si organizarea productiei, cu implicatii in politicile

economice si sociale. Totodata nu trebuie neglijat impactul unor factori

conjuncturali, interni si internationali care tin de psihologia si comportamentul

agentilor economici si a persoanelor cu o anumita experienta in exercitarea unei

ocupatii formale.

Cererea de lucratori va tinde sa se autonomizeze de oferta in momentul in

care se renunta la tiparul traditional al ocuparii fortei de munca in economia

casnica. Aceasta se datoreaza afirmarii si consolidarii unui nou tip de model

economic, bazat pe erodarea structurilor casnice, familiale de tip preponderent

agricol. Astfel vor intervenii mari deplasari in ocupare al unor insemnate

contingente de lucratori din mediul rural in activitati nonagricole ce aduc in centrul

atentiei problema atragerii si utilizarii fortei de munca pentru meserii noi, in special

cu caracter industrial si comercial.


In acest sens, cererea de forta de munca are drept continut necesarul de

lucratori in diferite meserii si profesii, intr-un anumit areal geografic si interval de

timp. In termenii pietei, acest necesar ramane o notiune potentiala, atata timp cat nu

actioneaza instrumente sau parghii prin care sa o transforme in cerere efectiva.(22)

Printre aceste parghii se afla:

- ritmul si amploarea aparitiei de noi locuri de munca pe cale investitionala;

- marimea salariilor si a altor stimulente materiale;

- motivatiile personale legate de continutul muncii, de calitatea conditiilor de

munca si de infrastructura creata;

- facilitati legate de modul de viata.

Avand in vedere ca intre un lucrator potential si ocuparea unui loc de munca

se interpune, de regula, un anumit agent economic (cu exceptia persoanelor care

lucreaza pe cont propriu ), putem afirma ca cererea de forta de munca este expresia

vointei si nevoii acestuia de a achizitiona factorul de productie munca.

Astfel, distingem urmatoarele tipuri de cerere de forta de munca:

Cererea economica care pune in evidenta necesarul de lucratori pentru a

realiza in conditii rentabile un anumit produs sau serviciu sau o gama a acestora.

Principalul element ce defineste cererea economica este achizitionarea si utilizarea

fortei de munca, in corelatie cu beneficiul care se obtine. Conditia esentiala de

manifestare a acestui tip de cerere rezida in existenta unor posibilitati alternative de

selectionare si utilizare a fortei de munca. Daca am presupune ca o economie solicita

numai un numar constant de lucratori si numai intr-o singura meserie (profesie),

atunci notiunea de cerere economica devine un non sens. Un exemplu in aceast sens

il constituie supraocuparea si subutilizarea fortei de munca. Supraocuparea poate sa

denote o cerere excesiva prin prisma unor costuri cu forta de munca care nu exced

beneficiul, dar pe care il atenueaza sensibil iar supradimensionarea capata aspectul

subutilizarii lucratorilor sau a somajului degizat.

O categorie cu totul aparte a cererii economice o reprezinta cererea solvabila

de forta de munca. Aici solvabilitatea, desi ne trimite la clasica acceptiune de cerere


acoperita de venituri (si de marfuri), ni se prezinta sub o forma specifica pietei

fortei de munca. Aceasta consta in manifestarea pentru anumite meserii sau profesii

a unei cereri cronice neacoperite cu lucratori, fie din motive generate de nivelul

salariilor practicate, fie datorate conditiilor grele sau periculoase de munca.

Cererea tehnologica. Un alt factor de care depinde consumul efectiv de forta

de munca este tehnologia si tehnica utilizata in vederea realizarii in conditii

rentabile a anumitor bunuri. Daca acestea sunt concepute si functioneaza prin

consumuri mari de forta de munca pe unitatea de output realizat, atunci cererea

economica de lucratori este direct influentata de cererea tehnologica.

Aceasta forma de cerere constituie elementul cel mai susceptibil la schimbare

si imprima un pronumtat caracter neliniar cererii de forta de munca. Un exemplu in

acest sens este dezvoltarea spectaculoasa in anii ’50 a industriei de automobile,

bazata pe utilizarea a numeroase tehnici si tehnologii noi, ceea ce a condus la

crearea multor locuri de munca in diferite tari. Astazi, constatam ca modelul

tehnologic se afla in schimbare profunda si foarte rapida, datorita descoperirii si

largirii aplicatiilor ce au la baza microprocesorul. Astfel, intre principalii factori de

productie respectiv capitalul fix si forta de munca, se manifesta, cu precadere in

sectorul primar si secundar si partial in servicii, relatii de substitutie, forta de munca

fiind factorul substituit.

Cererea de protectie sociala deriva in principal din rolul jucat de stat in

activitatea economica si in cea sociala, fiind plasata istoric in perioada care a urmat

marii depresiuni din anii ’30 si cunoscand o anumita revigorare dupa cele doua

socuri petroliere din deceniul al optulea.

Determinata atat de ratiuni de ordin protectionist in raport cu concurenta

internationala, cat si din motive de securitate sociala interna, statul este purtatorul

acestui tip de cerere in doua directii principale. Pe de o parte asigura un numar

important de locuri de munca in sectorul propriu prin subventionarea cererii insasi

de produse si servicii neprofitabil de realizat in sectorul privat si pe de alta parte


incurajeaza sectorul privat in achizitionarea fortei de munca aflate in cautare de

lucru.

Un alt agent important care intervine pe piata fortei de munca in sensul

exercitarii unei cereri de protectie sociala il constituie sindicatele. Acestea

actioneaza in sensul rezervarii dreptului la munca in eventualitatea ingustarii cererii

pentru anumite meserii si profesii. Totodata, modificarile cererii in acest sens

impune patronatului, sub presiunea sindicatelor, asumarea unor masuri financiare de

protectie sociala.

In raport cu nivelul cantitativ la care se refera, cererea de forta de munca,

poate fi de trei tipuri: cerere (simpla) de inlocuire, cerere progresiva si cerere

regresiva.

Aceste trei tipuri de cerere de forta de munca sunt legate de existenta

fluxurilor de lucratori, in sensul ca fata de un moment de referinta efectivul de forta

de munca se poate sau nu modifica in functie de intrarile si de iesirile de personal.

Evident, cererea se identifica cu intrarile de lucratori, sens in care ne referim

la capacitatea de absortie a fortei de munca. Totodata, pentru persoanele care

exercita deja o anumita ocupatie, cererea se poate asimila si cu capacitatea de

retentie a fortei de munca intr-un spatiu economic bine determinat.

In cazul in care, toate celelalte conditii considerate egale, din punct de vedere

numeric, intr-o perioada de timp data, intrarile de lucratori sunt strict egale cu

iesirile – prin transfer, intreruperi temporare de activitate din motive de ordin

personal, pensionare sau deces – ne vom situa in domeniul cererii de simpla

inlocuire.

In opozitie cu acest tip de cerere se afla cererea progresiva si respectiv

regresiva, care denota existenta unui dezechilibru intre intrari si iesiri.

Sporirea efectivelor de lucratori la nivel microeconomic este in esenta

rezultatul dezvoltarii productiei de bunuri materiale si servicii, ceea ce presupune o

ameliorare a ritmului investitional cu efect, de regula multiplicat asupra cererii de

forta de munca. Pe de o parte, se creeaza posibilitati de ocupare in activitatile in


care se obtin bunurile de investitii iar pe de alta parte este stimulata cererea de forta

de munca la utilizatorul investitiilor. In sectorul tertiar, cererea progresiva de

lucratori se afla sub incidenta directa a consumatorului final de bunuri si servicii.

Marile deplasari intervenite in structura sectoriala a fortei de munca, care in

prezent se caracterizeaza prin tertializarea economiei, evidentiaza cat se poate de

clar activitatile cu cerere progresiva, si respectiv regresiva de forta de munca.(31)

Rolul esential il joaca modificarea tehnicilor si tehnologiilor folosite in

agricultura, industria extractiva, industria prelucratoare si constructii. In aceste

domenii au fost si continua sa fie aplicate tehnici si tehnologii puternic

economisitoare de forta de munca, realizandu-se niveluri de productivitate si

eficienta economica ridicate. Si in sectorul tertiar, pentru serviciile cu pronuntat

caracter manual, cererea de forta de munca se restrange drastic, chiar daca la nivel

global are totusi posibilitati de absorbtie a lucratorilor disponibilizati.

Parghia investitionala sustine cererea progresiva de forta de munca. Daca prin

actionarea acesteia se vine in intampinarea dorintelor reale ale consumatorilor,

atunci intre cererea economica si cea tehnologica se stabilesc suficiente puncte de

intersectie. In caz contrar, pomparea nemasurata a investitiilor consumatoare de

forta de munca in ramurile din sectorul primar si secundar aduc in prim planul

discutiei o cerere progresiva de lucratori, falsa sau de penalizare a economiei, o

supradimensionare a cererii care duce la subutilizarea fortei de munca, cum sunt:

absenteismul, fluctuatia majora a personalului angajat, utilizarea deficitara a

timpului zilnic de lucru.

Din punct de vedere al determinarii capacitatii de absorbtie al pietei muncii

intereseaza in mod special numarul total al fortei de munca necesara unui

macrosistem economic si detalierea acestui necesar pe meserii si profesii la nivelul

intregii economii nationale.

Desigur, existenta unui anumit numar de locuri de munca macroeconomic

disponibile indica prezenta unei cereri agregate insolvabile sau neacoperite. Acest

fapt poate fi considerat drept o oportunitate favorabila pentru persoanele aflate in


cautare de lucru. Dar, fara a preciza exact structura acestei cereri pe meserii si

profesii nu se poate obtine imaginea reala a solvabilitatii cererii.

Ca regula general-valabila, pe piata fortei de munca opereaza

incomparabilitatea de sens si intensitate intre cerearea integral-agregata si cererea

partiala, aceasta din urma fiind specifica anumitor segmente reprezentate de

sectoare, ramuri, subramuri, unitati economice, meserii si profesii.

Indiferent de caracterul progresiv, regresiv sau constant al cererii integral-

agregate, cererea partiala de forta de munca inregistreaza ca forma specifica de

manifestare permanente creari si respectiv suprimarii atat de locuri de munca, cat si

de lucratori. Din acest motiv rezultanta macroeconomica a acestor modificari nu

poate fi perfect compatibila nici ca sens si nici ca intensitate cu ceea ce se intampla

la nivel micro si chiar mezoeconomic.

Daca tinem cont de faptul ca resursele si factorii de productie inregistreaza o

serie de discrepante in profil regional, structura macroeconomica nefiind identica cu

cea a diferitelor zone teritorial - administrative, atat cererea partiala economica,

tehnologica, cat si cea de protectie sociala se diferentiaza sensibil in teritoriu,

precum si intre mediul urban si cel rural.

In zonele mai putin dezvoltate economic si in special in mediul rural, cererea

de lucratori pentru meserii si profesii moderne se impleteste organic cu cea aferenta

unor ocupatii de o vechime apreciabila si care degaja – cel putin pentru generatiile

mai tinere – un pronuntat iz arhaic.

De regula, ocupatiile in care traditia si intr-o anumita masura arhaismul joaca

un rol esential se confrunta cu o cerere sistematic insuficient acoperita sau, in unele

cazuri, neacoperita in totalitate, desi nevoia pentru anumite bunuri si servicii

continua sa se manifeste (de exemplu, in cazul meseriilor de potcovar, fantanar,

dogar, morar, etc).

Cererea de lucratori este puternic segmentata nu numai sub aspect cantitativ,

ci si sub aspect calitativ, adica al calificarii si competentelor.


In acest sens exista o tendinta de intelectualizare a continutului activitatilor

de executie intr-un numar tot mai mare de meserii si profesii. Se detaseaza cu mare

claritate ingustarea drastica a cererii de forta de munca necalificata sau

semicalificata, fara insa ca aceasta sa poata fi vreodata suprimata integral.

In prezent dezvoltarea societatii este drastic conditionata de formarea si

afirmarea unei intelectualitati supercalificate, inclusiv in domeniul economic si in

cel tehnic, neintrevazandu-se inca limitele unei cereri calitative de forta de munca

puternic progresive in acest sens.

Pentru majoritatea meseriilor si profesiilor problematica cererii calitative de

forta de munca se transpune mai ales pe planul unei solide pregatiri furnizata de

disciplinele fundamentale, accentul cazand in primul rand pe atitudine si

comportament, apoi pe cunostintele propriu-zise si in final pe a sti sa faci ceva util

pentru tine si pentru semenii tai.

In cazul cererii efective de forta de munca, care se afla, deja in procesul

utilizarii sale, aspectul calitativ este conditionat si de indemanare, atentie

distributiva, ritm, precizie si corectitudine in executarea diferitelor sarcini de munca

sau operatiuni tehnologice.

Rezulta deci o evolutie a cererii fortei de munca inspre o mobilitate

profesionala ridicata. Capacitatea de a exersa in conditii economic performante o

gama marita de meserii (profesii) este generata de modificarile cererii de produse si

servicii si a tehnicilor si tehnologiilor de fabricatie.

Daca luam in considerare capitalul fix si forta de munca, este evident ca intre

aceste doua elemente se manifesta atat relatii de complementaritate (in sensul ca, la

un moment dat, cei doi factori contribuie simultan si in anumite proportii la

obtinerea unui nivel al outputului), cat si relatii de substitutie.

Orice modificare a preturilor de cumparare a fortei de munca si a fondurilor

fixe induce, asupra celui care doreste sa-si procure cei doi factori de productie, un

comportament specific, intemeiat pe aprecieri cu privire la scumpirea sau ieftenirea


celor doi factori, la abundenta sau, dimpotriva, la raritatea unui anumit factor de

productie, comparativ cu un altul.

Daca forta de munca este abundenta, in sensul ca un anumit sistem economic

(firma, subramura, ramura, economie nationala) isi poate satisface cererea

tehnologica pentru aceasta resursa la un pret convenabil, atunci, in lipsa unei

disponibilitati investitionale suficiente, intreprinzatorii se vor orienta cu precadere

asupra achizitionarii de lucratori, factorul uman substituind astfel fondurile fixe.

Apare pe piata un tip de cerere denumia cerere de tip substituitor.

Daca forta de munca este rara, atunci cererea potentiala se va transforma in

cerere efectiva la un cost salarial ridicat.

In functie de raportul intre pretul de cumparare al fortei de munca si cel al

fondurilor fixe, agentul economic va fi tentat sa se orienteze asupra substituirii

resurselor rare, respectiv deficitare in comparatie cu cererea sau va alege calea de

asteptare, manifestand o cerere amanata de forta de munca.

Un caz particular il reprezinta alegerea acelor tehnici si tehnologii puternic

economisitoare de forta de munca, fapt care se transpune intr-o cerere denumita

cerere de compensare.

De regula, raritatea absoluta sau (si) relativa a fortei de munca care poate

conduce la ocuparea cu salarii inalte sta la baza functionarii asa-numitei piete negre.

Aceasta ofera spatiul de miscare pentru cererea “invizibila”. Premisa esentiala pe

care se sprijina acest tip de cerere – si care este o caracteristica a ocuparii mai ales

in mici unitati economice private – o reprezinta diminuarea costului salarial si a

altor cheltuieli legate de securitatea sociala a angajatilor. In acest sens asistam la o

marginalizare a cererii in conditii de competitie neloiala.

In functie de durata participarii la munca, cererea se poate manifesta atat sub

forma permanenta sau temporara.

Pentru aceasta din urma distingem tipul legat de ocuparea cu timp partial si

care exercita o atractie deosebita mai ales in cazul fortei de munca feminine, ca si


cea sezoniera, frecvent utilizata in agricultura in perioadele de varf pentru

strangerea recoltelor.

3.2. Caracteristici ale cererii de forta de munca in Romania.

In continuare vom analiza particularitatile de manifestare ale cererii de forta

de munca in Romania, in perioada de tranzitie pe care o parcurgem.

Principalii factori care influenteaza cererea de forta de munca sunt:

- evolutia productiei ca expresie a cererii de consum previzibile sau dorite a fi

satisfacute de catre intreprinzatori si autoritatile de guvernare;

- productivitatea muncii;

- investitiile;

- sistemul de gestiune al resurselor umane;

- salariile;

- durata muncii;

- evolutia preturilor;

- puterea de cumparare a monedei care, prin raportul capital-munca, va

determina structura productiei, volumul si destinatia investitiilor precum si marimea

salariilor;

- progresul tehnic si tehnologic.

Teoria economica retine urmatoarele corelatiile intre cererea de forta de

munca si indicatorii economici:

- salariul real nu poate creste mai repede decat productivitatea muncii intrucat

s-ar ajunge la inflatie. Daca salariul real creste mai incet decat productivitatea, se

manifesta o dezinflatie, creste rentabilitatea intreprinderilor, acestea pot sa

investeasca si sa retehnologizeze aparatul productiv. Se accelereaza substitutia

dintre munca si capital desi este valabila si incetinirea substitutiei pentru ca munca

apare relativ ieftina; se inregistreaza o crestere a cererii de locuri de munca in alte


sectoare. Cresterea investitiilor sporeste cererea de capital, de mijloace de productie

care inseamna in final un spor de ocupare;

- intre ritmul de crestere a salariilor si rata somajului sau cea a ocuparii este o

relatie invers proportionala (Philips);

- salariile excesive conduc la incompabilitatea neoclasica a ocuparii;

- insuficienta cererii efective de consum si investitii este o cauza a

subocuparii (Keynes);

- cu cat salariul real si venitul vor creste, cu atat rata de participare la munca

scade, oferta nu mai exercita presiuni, iar cererea desi in mod direct este stopata,

indirect, ea poate sa sporeasca datorita necesitatii de a satisface un consum de

produse in crestere.

Pentru determinarea cererii de forta de munca este necesara cunoasterea

evolutiei productiei (cantitativ, calitativ si mai ales in structura: produs final,

stocuri, export, consum intermediar, materii prime si semifabricate) incepand de la

micro spre macroeconomie, facand posibila determinarea consumului de munca de

diferite calificari si profesii si investitiile necesare. Odata cunoscuta cererea de

munca a productiei, s-ar putea evalua si necesarul de forta de munca ce nu

evolueaza direct proportional cu productia (factorii inertiali ai sistemului, factorii

sociali, educationali si culturali care uneori au un efect important asupra consumului

si cererii de forta de munca). In anumite etape, cresterea productiei, a productivitatii

sau a investitiilor pot sa nu modifice cererea de munca decat in proportii reduse in

raport cu factorii din afara sistemului productiv.

In Romania, cererea de forta de munca trebuie analizata in contextul unor

schimbari fundamentale. Nivelul tehnic la care se afla economia romaneasca, dar si

productivitatea se situeaza undeva intre tarile dezvoltate si cele in curs de

dezvoltare, in timp ce nevoile si aspiratiile de consum sunt la nivelul unor tari

dezvoltate sau oricum se situeaza la parametrii europeni. Populatia romaneasca

manifesta cereri si nevoi similare cu ceea ce vede si stie ca au altii. Tarile

dezvoltate, atunci cand s-au situat la nivelul actual al Romaniei, nu cunosteau


probabil o rata a somajului similara tarii noastre si aveau piata si resurse in colonii.

Bagajul cultural-stiitific de pregatire si calificare a fortei de munca de la noi,

inclusiv sistemul mass-media, de circulatie si vizualizare a informatiilor este cu

totul altul fata de cel cunoscut de tarile dezvoltate atunci cand se situau cu

productivitatea la nivelul nostru actual.

Inainte de 1990, in economia romaneasca exista un inalt grad de ocupare si

subutilizare a fortei de munca si a capacitatilor de productie, un excedent de

numerar la populatie si o lipsa de fonduri perntru investitii.

Cererea de forta de munca se manifesta in conditiile unei restructurari

profunde ce presupune atat conservarea unor segmente ale productiei, cat si o

veritabila revolutionare a altora. Masurile si parghiile de stimulare, echilibrare si

consolidare a cererii de forta de munca presupun concomitent: sustinerea,

dezvoltarea si mentinerea motivatiei economice de a muncii in intreaga economie,

modernizarea capacitatilor de productie in sectoarele viabile, recalificarea fortei de

munca in alte domenii de activitate.

Prin intermediul investitiilor se reaseaza raportul intre capital si munca.

Modificarea volumului si structurii capitalului atrage perfectionarea tehnologiilor de

productie si dezvoltarea factorul uman in sensul perfectionarii calificarii acestuia.

Pe termen lung, investitia in om apare ca cea mai sigura si mai rentabila,

transformand omul in cel mai valoros capital si anume "capitalul uman".

Pentru Romania, dupa o perioada de peste douazeci de ani in care eforturile

de acumulare au fost deosebite in raport cu posibilitatile economiei noastre, viitorul

cresterii economice si al ocuparii fortei de munca raman dependente de investitii.

De aceea se impune necesitatea unei politici in domeniul investitiilor din ratiuni

vizand atat cererea de forta de munca cat si cererea de bunuri. Indiferent de

structura pe ramuri, sectoare si repartizarea lor in teritoriu, investitiile vor fi

destinate pe de o parte retehnologizarii si modernizarii, iar pe de alta parte, pentru

noi capacitati privind satisfacerea cererii de bunuri.


Economia romaneasca poate raspunde unor ample lucrari in domeniul

constructiilor si transporturilor, deoarece dispune de utilaje, de matriile prime si

materialele necesare, prcum si de forta de munca bine calificata.

Corelatia dintre investitii si cererea de forta de munca trebuie analizata si din

perspectiva schimbarii structurii proprietatii in urma privatizarii, a participarii

capitalului strain, a dezvoltarii sectorului tertiar si a retehnologiazrii si restructurarii

economiei.

Dezvoltarea sectorului de servicii productive si pentru populatie ar putea fi o

solutie in ocuparea fortei de munca deoarece solicta investitii relativ scazute, si sunt

extrem de necesare pentru functionarea in special a unitatilor din domeniul culturii,

cercetarii si invatamantului. Totusi extinderea sectorului de servicii, desi nu solicita

un capital initial prea mare, presupune existenta unor venituri care sa le cumpere

(agentii economici sa aiba cu ce le plati si populatia sa posede salarii si venituri

pentru a se folosi de ele). Se impune deci analiza raportului intre venituri si

investitii.

In paralel se desfasoara procesul de retehnologizare si privatizare si cel de

dezvoltare a unor sectoare mari consumatoare de forta de munca. Pentru sustinerea

acestor procese este necesara departajarea clara si stimulativa a valorii adaugate in

salarii, profit si acumulare, investitii pe sectoare si o impozitare stimulativa pentru

mentinerea si crearea de locuri de munca.

Mentinerea si consolidarea cererii de forta de munca in economia romaneasca

se poate realiza si prin atragerea unor surse de investitii externe.

Sursele externe de investitii sau capital pot fi folosite si reglementate fie ca

investitii directe, fie in regim de credit. In urmatorii ani, raportul intre investitii si

credite externe este de mare importanta. Creditele pot afecta posibilitatile viitoare

de ocupare a fortei de munca in cazul unei conjuncturi proaste a perioadei de

rambursare, in timp ce investitiile directe exclusive sau prin coparticipare a

agentilor economici romani pot raspunde lipsei actuale de fonduri interne si pot


facilita mentinerea sau chiar cresterea ocuparii atat in prezent, cat si pe termen

mediu.

O alta modalitate de solutionare a presiunii cererii de forta de munca si de

evitare a cresterii bruste si de proportii a somajului o constituie concesionarea sau

eventual inchirierea pe termen limitat a unor capacitati interne de productie la care

nu sunt asigurate toate conditiile de exploatare. Imposibilitatea asigurarii surselor de

materii prime si energie pentru functionarea unor capacitati de productie atrage, pe

langa somaj necesitatea recalificarii si reconversiei profesionale a fortei de munca,

ceea ce implica costuri aditionale.

Investitiile interne sau externe, publice sau private, constituie cea mai sigura

baza de sustinere a cresterii economice, a modificarii structurii productiei, a

retehnologizarii economiei, a realizarii, mentinerii si consolidarii unui raport

necesar intre cererea si oferta de forta de munca. Politica de acumulari si investitii

este fundamentala pentru echilibrul socio-economic viitor.

De aceea investitiile raman principala parghie de echilibrare economica

generala.

Exista situatii cand o parte a populatiei ocupate are locuri de munca diferite

de cele pentru care sunt pregatiti sau nu gaseasc locuri de munca corespunzatoare

pregatirii si aspiartiilor lor. Din ratiuni diverse, o parte a celor cu pregatire

superiaora, de pilda pot renunta la un moment dat la un loc de munca ce solicita o

asemenea calificare si se orienteaza spre posturile cu exigente mai mici. Evident ca

in asemenea situatii salariile, nivelul productivitatii, durata muncii si alti factori

devin mecanisme principale de reglare a cererii si ofertei de forta de munca.

Intre cresterea salariilor si cea a productivitatii muncii exista un decalaj. Este

necesar ca productivitatea sa creasca mai rapid decat salariile pentru a nu genera

inflatie, asigurand totodata cresterea ocuparii.

Cresterea salariilor (a veniturilor in general) conduce, de regula, la scaderea

ratei de participare la munca. In aceste conditii are loc o reducere a ratei de

activitate. Pe de alta parte, veniturile mici duc la cresterea ratei de activitate in


special pentru persoanele aflate in grupele de varsta extreme ale populatiei active

(tineri sub 20-24 ani si persoane peste 55-59 ani) si la presiuni asupra cererii de

locuri de munca. Cresterea preturilor, la randul ei, afecteaza mai ales veniturile mici

(salariile si pensiile anumitor categorii) si detremina accentuarea presiunii asupra

nevoilor de locuri de munca.

Nivelul redus al costului muncii (insotit de o slaba organizare sindicala si

revendicativa) constituie un factor de stimulare a investitiilor intrne si in special

externe si respectiv un impuls favorabil in ocuparea fortei de munca.

Salariile mari sunt incompatibile cu o ocupare completa a fortei de munca

atat datorita costului pe care il genereaza, dar si prin asigurarea unui venit suficient

pe un menbru de familie care satisface cererea de consum si deci nu presupune

participarea la munca a categoriilor extreme din structura demografica.

Reducerea duratei legale a muncii (saptamanale, de pilda) este permisa de

mentinerea volumului productiei prin cresterea productivitatii care asigura

mentinerea salariului in anumite sectoare si conditii de organizare. Aceasta conduce

la crearea de noi posibilitati de ocupare. Cresterea timpului liber este urmata de o

tendinta de crestere a consumului (in concediu, de pilda, se pot cheltui usor 3-4

salarii) care solicita deci mai multe produse si mai multa munca; cu alte cuvinte,

reducerea duratei muncii – aplicata cu respectarea ansamblului de conditii absolut

necesare are dublu efect pozitiv asupra cererii de munca: pentru compensarea

scaderii timpului de munca individual si pentru cresterea productiei in vederea

satisfacerii nevoilor suplimentare de consum.

In realitate, functionarea pe principii strict economice a pietei muncii este

limitata de multiple constrangeri ce impiedica fluiditatea si flexibilitatea pe care

parghiile economice (investitii, salarii, preturi, productivitate) le-ar permite. Astfel,

apar limitari sau cresteri ale productiei si respectiv ale preturilor. Ajutorul de somaj

poate avea uneori si efecte negative in afara celor de protectie, in sensul ca acesta

odata primit il determina pe beneficiar sa nu mai accepte orice munca,

multumindu-se cu respectiva sursa de subzistenta. Opozitia dintre factorii sociali si


economici se manifesta si prin piedici la concediere. Se adopta uneori masuri care

evita mobilitatea si migratia fortei de munca. Formarea profesionala nu este

intotdeauna dictata de nevoile reale si cunoscute ale sistemului economic sau se are

in vedere structurile actuale care nu vor mai fi asemanatoare peste ani. Cresterea

duratei medii de viata este un rezultat al factorilor economici care evolueaza invers

in raport cu durata muncii si cu perioada activa. Reducerea natalitatii nu concorda

cu fortele ce reglementeaza piata muncii.

De multe ori echilibrul intre cererea si oferta de forta de munca la nivel de

agent economic sau sector de activitate se realizeaza prin dezechilibrul altora la fel

cum exista tendinte de a echilibra cererea la unele profesii prin dezechilibrarea

altora. Tot astfel, nevoile unor ramuri pot fi incompatibile cu solicitarile sau oferta

altora.

In ceea ce priveste salarizarea, desi productivitatea ramane permanent un

arbitru sever, in tarile cu economie de piata se impune tot mai mult conceptul de

remunerare globala. De la politici salariale se trece la politici de venituri. In

conceptul de remunerare globala se merge pe ideea ca preferintele oamenilor de a

muncii intr-un domeniu nu se bazeaza numai pe avantajele monetare imediate,

salariul propriu-zis fiind ajustat cu o serie de alte avantaje.

Pentru a modifica optiunea individului fondata pe baza remuneratiei directe,

aceste avantaje joaca un rol din ce in ce mai important, care il pot determina pe

viitorul salariat sa nu aleaga ramura sau profesia ci interprinderea. Trebuie insa

recunoscut ca asemenea elemente devin preponderente de la un nivel minim

asigurat al salariului si de la o anume productivitate. Gestiunea factorilor economici

– preturi, salarii, productivitate- constituie o conditie esentiala a profitului si a

cresterii economice dar tot la fel de importanta este si gestiunea resurselor umane,

subordonarea lor unui anume scop economic individual si colectiv.

In materie de ocupare si utilizare a fortei de munca exista trei modele:

modelul occidental – de inspiratie nord-americana, modelul japonez si modelul de

tip est-european. Acestea nu functioneaza in forma pura. Ele se bazeaza pe traditii si


tipuri culturale proprii, adaptate la specificul strict national. Concomitent cu aceste

modele, in tarile subdezvoltate se regasesc si alte forme de ocupare si salarizare.

In continuare vom prezentga pe scurt aceste modele: (11)

Modelul traditional american de gestionare a resurselor umane acorda

importanta proprietatii ca sursa de obligatii pentru actionari. Modelul traditional

taylorist a fost permanent readaptat in conformitate cu miscarea sindicala, accentul

fiind pus pe distinctia intre conducatori si condusi. In ultimul timp, modelul

american pare a se destrama datorita controlului asupra eficacitatii utilizarii

resurselor umane, dar si datorita concurentei externe care a generat marimea

semnificativa a normelor de performanta.

Se trece astfel de la control la stimularea angajarii pe baza de motivare a

personalului in indeplinirea obiectivelor. Multe elemente ale noului model american

sunt foarte apropiate de sistemul japonez de gestiune a resurselor umane. Adesea

echipa, si nu individul, este unitatea responsabila de rezultate. Se insista asupra

diverselor elemente cum ar fi: definirea sarcinilor in functie de evolutia productiei;

structura organica orizontala bazata pe mecanisme de influentare reciproca;

prioritate acordata celor ocupati pentru formare si reciclare; participarea salariatilor

la o gama larga de probleme si decizii; garantia locului de munca; reciprocitatea

relatiilor de munca; modalitati de gestiune prin care nu numai proprietarii, dar si

salariatii, clientii si publicul in general au interes pentru bunul mers al afacerilor. Cu

toate acestea, in S.U.A. si Canada, salariatii nu sunt dispusi inca sa stea sa discute

chestiuni de productie sau de etica profesionala dupa programul de lucru, fara

remuneratie; salariatii inca nu se identifica cu firma; numai conducerea acesteia se

ocupa de calitate si productivitate, fapt ce duce adesea la rezistenta personalului la

unele masuri.

Modelul japonez de gestiune a resurselor umane, cunoscut sub denumirea

de “ringi”, este in esenta dominat de “angajarea pe viata” sau scopul “ocuparii

permanente”. Acest model semnifica si un sistem de comunicare intre individ si

colectivitatea firmei. Telul acestora este asigurarea si conservarea angajarii pe viata,


accesul la o formatie polivalenta, remunerarea si promovarea fondate pe vechime,

acordarea unor prime semestriale, a pensiilor la retragere, a alocatiilor familiale;

beneficierea de alocatii si subventii pentru locuinte, de indemnizatii pentru naveta,

de alocatii pentru concediu, ingrijiri medicale, activitati sportive, culturale.

Un mare numar din aceste avantaje sunt acordate si familiei celui angajat;

conform unor aprecieri (35% din lucratorii industriei private japoneze beneficiaza

de acest regim). Japonezii sustin ca pentru a fi eficiente, ocuparea, satisfacerea

cererii de munca si gestionarea resurselor umane este necesar ca acestea sa fie

conforme cu cultura si traditia nationala. Japonezii in general au “gustul”

colectivitatii si manifesta dorinta de a evita incertitudinea.

Sistemul japonez de relatii profesionale si de munca aduce accente particulare

si contributii insemnate in domenii ca: angajarea, formarea, promovarea,

reprezentarea si licentierea personalului, dar si in ce priveste luarea deciziilor prin

consens, lupta pentru calitae si solutionarea conflictelor si doleantelor.

Directia firmei informeaza anticipat si se consulta cu salariatii pe probleme

cum sunt: situatia intreprinderii, planul de investitii, implantarea sau deplasarea

anumitor intreprinderi, adaptarea mainii de lucru la noile cerinte ale tehnicii,

repercursiunile posibile ale acestora asupra ocuparii si conditiilor de munca.

Consultarile nu se marginesc numai la productie si gestiune; ele vizeaza probleme

de personal, angajare, transfer, mutatii, orare de lucru, disciplina, formare si

reciclare. In general, in cadrul firmelor japoneze, relatiile profesionale sunt

neantagoniste, armonioase, orientate spre solutionarea in comun a problemelor ce

apar sau isi fac simtita prezenta. Daca in Occident, atunci cand personalul nu mai

corespunde, firmele recurg frecvent la licentiere si angajarea altora de pe piata

muncii, cele japoneze acorda primordialitate calificarii si recalificarii personalului

angajat. Firma japoneza nu ia decizii pana nu obtine avizul salariatilor, in timp ce la

firmele occidentale, de regula, decizia este atributul exclusiv al directiei sau al

consiliului de administratie, desi in ultimul timp s-a extins sistemul de consultare a

salariatilor, de concertare sociala. Firma japoneza se bazeaza pe loialitatea


personalului, in vreme ce in cele occidentale mai preleveaza inca secretul,

neincrederea si de aici antagonismul in relatiile dintre conducatori si condusi;

loialitatea si identificarea salariatilor cu firma sunt fundamente ale eticii in Japonia.

3.3. Analiza gradului de ocupare a populatiei in Romania si comparatii

internationale.

Nivelul total al ocuparii fortei de munca ofera o prima masura a cererii de

forta de munca la nivel macroeconomic.

Analizand in context macroeconomic evoluţia pieţei muncii în perioada

1990-2000, observam ca tranziţia la economia de piaţă a influenţat puternic gradul

de ocupare a populaţiei sub aspectul volumului, structurii, şi a determinat adaptarea

politicilor pieţei muncii, în paralel cu procesul de reformă instituţională.

În condiţiile accelerării restructurării şi sporirii insecurităţii locului de muncă,

pe piaţa muncii s-au acumulat un mare număr de probleme sociale. Ocuparea forţei

de muncă a devenit una din zonele cele mai tensionate ale tranziţiei. România s-a

confruntat cu o criză a ocupării forţei de muncă, în condiţiile declinului economic

instalat în ultimul deceniu. Privatizarea şi restructurarea economiei româneşti au

influenţat semnificativ piaţa muncii, determinând masive disponibilizări şi apariţia

fenomenului de şomaj. Involuţiile din economie au restrâns posibilităţile de ocupare

a forţei de muncă; numărul populaţiei active şi ocupate, respectiv rata de activitate

şi de ocupare s-au redus iar şomajul s-a cronicizat.

Din punct de vedere demografic, în această perioadă, s-a înregistrat un spor

natural negativ, fapt ce a generat efecte negative şi asupra resurselor de muncă. La 1

ianuarie 2000, populaţia activa era cu circa 1.200 mii persoane mai mica decât la

sfârşitul anului 1990, când număra 10.840 mii persoane.

In continuare, vom analiza structura populatiei ocupate in Romania in

perioada 1990-2000 dupa caracteristici demografice si economice.


Din punct de vedere al structurii pe sexe, populaţia ocupată este majoritar

masculină (circa 54,0 % sunt bărbaţi). În ultimii ani, aceasta s-a redus, crescând

rolul forţei de muncă feminine în activităţile economice.

Tabel nr. 3.1.: Evoluţia populaţiei ocupate în Romania inperioada 1990-2000

- mii persoane - Anii 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000

Pop. ocup. din care:

10840 10786 10458 10062 10011 9493 9379 9023 8813 8420 8629

- masculin 5839 5727 5570 5415 5342 5189 5116 4865 4827 4658 4765

- feminin 5001 5059 4880 4647 4670 4304 4263 4158 3986 3762 3864

Sursa: Institutul Naţional de Statistică – Balanţa forţei de muncă , 2001 “Ancheta asupra forţei de muncă în gospodării (Amigo )” realizată de INS

Fig. nr. 3.1:

EVOLUTIA POPULATIEI OCUPATE IN ROMANIA IN PERIOADA 1990-2000

05000

10000150002000025000

1990

1991

1992

1993

1994

1995

1996

1997

1998

1999

2000

anii

mii

pers

. Pop. ocup. fem.Pop. ocup. masc.Pop. ocup.

Se observa ca populatia ocupata totala, cat si pe sexe a cunoscut aceeasi

evolutie pe orizontul de timp analizat si anume, a scazut pana in anul 1999, pentru

ca in anul 2000 sa prezinte o usoara crestere.

In cifre absolute cat si in cifre relative, aceasta evolutie este prezentata

conform tabelului nr. 3.2. si tabelului nr. 3.3.:


Tabel nr. 3.2.: Modificarile absolute ale populatiei ocupate pe sexe, cu baza

1990. - mii persoane -

91/90 92/90 93/90 94/90 95/90 96/90 97/90 98/90 99/90 2000/90


-54 -382 -778 -829 -1347 -1461 -1817 -2027 -2420 -2211

masculin -112 -269 -424 -497 -650 -723 -974 -1012 -1181 -1074

feminin 58 -121 -354 -331 -697 -738 -843 -1015 -1239 -1137

Sursa: Calcule pe baza Anuarului Statistic al Romaniei 2001 – I.N.S..

Tabel nr. 3.3.: Indicii populatiei ocupate pe sexe cu baza 1990. (%)

91/90 92/90 93/90 94/90 95/90 96/90 97/90 98/90 99/90 2000/90


99,50 96,48 92,82 92,35 87,57 86,52 83,24 81,30 77,68 79,60

masculin 98,08 95,39 94,55 95,91 95,83 95,77 93,76 94,35 95,75 98,72

feminin 101,16 97,58 91,86 95,70 92,62 91,28 96,61 93,50 90,48 96,94

Sursa: Calcule pe baza Anuarului Statistic al Romaniei 2001 – I.N.S..

În ultimul deceniu, în România populaţia ocupată a scăzut continuu.

Pentru înregistrarea statistică a informaţiilor privind ocuparea populaţiei, în

România se utilizează două metodologii:

- înregistrările curente în documentele oficiale privind ocuparea, ale

persoanelor care lucrează cu contract de muncă, sau independent, pe baza cărora se

întocmeşte Balanţa forţei de muncă, de către Institutul Naţional de Statistică (a);

- anchetă selectivă asupra forţei de muncă în gospodării (Amigo), realizată de

INS pe un eşantion, după metodologia Biroului Internaţional al Muncii (b).

Conform Balanţei forţei de muncă, în care sunt înregistrate persoanele care

muncesc în baza unui contract de muncă sau pe cont propriu, populaţia ocupată s-a

redus cu 2,2 milioane de persoane.


Cifrele referitoare la populaţia ocupată din cele două statistici diferă, după

cum arată tabelul de mai jos:

Tabel nr. 3.4.: Populaţia ocupată, după metodologia de înregistrare.

- mii persoane - 1996 1997 1998 1999 2000

(a) 9.379 9.023 8.813 8.432 8.629

(b) 10.936 11.050 10.845 10.776 10.764

Sold 1.557 1.927 2.032 2.344 2.135

% soldului în (b) 14,2 17,4 18,7 21,7 19,8Sursa: Institutul Naţional de Statistică – Balanţa forţei de muncă , 2001 “Ancheta asupra forţei de muncă în gospodării (Amigo )” realizată de INS

Soldul dintre cele două serii de date reprezintă persoanele care muncesc fără

forme legale. Atât mărimea cifrei care reprezintă persoanele care lucrează neoficial,

dar mai ales creşterea puternică a soldului, atât în termeni reali cât şi relativi,

reflectă amploarea economiei neoficiale.

Având drept cauză principală restructurarea sectorului industrial, reducerea

populaţiei ocupate a fost un fenomen prezent pe întreg teritoriul ţării, diferenţiat

însă ca amploare şi profunzime de la o regiune la alta, de la un judeţ la altul.

Tabel nr. 3.5.: Structura pe sexe a populaţiei ocupate totale.

1996 1997 1998 1999 2000

Ponderea (%) în populaţia ocupată a populaţiei de sex:

-masculin -feminin

54,745,3

54,345,7

54,3 45,7

53,8 46,2

53,646,4

Raportul dintre bărbaţi şi femei în populaţia ocupată

120/100

119/100

118/100

116/100

115/100

Sursa: Calcule pe baza datelor din AMIGO, INS, 2001


Fig. nr. 3.2.:

STRUCTURA PE SEXE A POPULATIEI OCUPATE IN ROMANIA IN ANUL 2000

53.6

46.4 Pop. ocup. masc

Pop. ocup. fem.

Creşterea, în perioada 1997-2000, a populaţiei ocupate feminine cu 40 mii de

persoane nu a putut compensa scăderea numărului persoanelor de sex masculin. Ca

urmare, a avut loc scăderea populaţiei ocupate totale cu aproape 172 mii de

persoane. Sporul de persoane de sex feminin a fost asigurat în special de grupele de

vârstă de 25-34 de ani şi de cele de peste 65 ani (anexa B).

Din punct de vedere al structurii pe grupe de vârstă, populaţia ocupată este

dominată de populaţia matură, cu vârsta între 25 şi 50 de ani. Ponderea acesteia se

apropie de 60% din întreaga populaţie şi este în uşoară creştere după 1995.

Tabel nr. 3.6.: Structura pe grupe de vârstă a populaţiei ocupate.

- % -

Grupa de vârstă

1996 1997 1998 1999 2000

Total populaţie 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0

15-24 ani 13,8 13,6 13,0 12,3 11,8

25-34 ani 23,3 23,3 24,0 24,8 26,1

35-49 ani 35,6 35,4 35,0 34,3 33,3

50-64 ani 19,1 19,2 18,7 18,9 18,9

65 ani+ 8,2 8,5 9,3 9,7 9,9Sursa: calcule pe baza Anchetei Amigo, INS, 2001


Fenomenele cele mai semnificative sunt reducerea grupelor foarte tinere de

vârstă (15- 24 ani) de la 13,8% la 11,8%, paralel cu creşterea ponderii, până aproape

de 10%, a persoanelor care au depăşit vârsta de 65 ani.

Din punct de vedere al structurii pe medii şi grupe de vârstă, conform

“Anchetei statistice asupra forţei de muncă în gospodării“, în anul 2001, 53,2% din

populaţia ocupată se afla în mediul rural, în condiţiile în care populaţia rurală

reprezintă mai puţin de jumătate din întreaga populaţie (45%). Ponderea ei este în

creştere faţă de anul anterior, când era 52,7%.

Tabel nr. 3.7.: Distribuţia populaţiei ocupate din mediul urban şi din mediul

rural pe grupe de vârstã, în anul 2000.

- ( % ) -

Total

populaţie

ocupatã

15-24

ani

25-34

ani

35-49

ani

50-64

ani

65 ani şi

peste

TOTAL 100,0 11,8 26,1 33,3 18,9 9,9

Urban 100,0 9,7 31,0 45,2 13,1 1,0

Rural 100,0 13,7 21,7 22,9 24,0 17,7

Sursa: I.N.S. - Ancheta asupra forţei de muncă în gospodării (Amigo).

În mediul rural, populaţia ocupată matură (25 - 49 ani) este deficitară,

reprezentând mai puţin de jumătate din totalul ocupaţilor (44,6%), în timp ce în

mediul urban această grupă de vârstă reprezintă peste trei sferturi din total (76,2%).

În schimb, forţa de muncă rurală este constituită în mare măsură din persoane

vârstnice, acestea fiind în activitate încă mult timp după vârsta de 65 de ani. În

mediul urban, numai 1,0% din populaţia activă au peste 65 ani, în timp ce în rural

ponderea acestora se apropie de 20% din populaţia ocupată.

Din punct de vedere al structurii populaţiei ocupate pe ramuri ale economiei

nationale, in perioada 1990-2000 s-au produs deplasări ale populaţiei între aceste


ramuri, structura populaţiei ocupate pe activităţi ale economiei naţionale suferind

modificări semnificative (anexa D şi E).

Restrângerea activităţii în industrie, cu precădere în unităţile economice mari,

nerentabile, a determinat scăderea populaţiei ocupate civile în această ramură cu

2.001 mii persoane, în perioada 1990-2000. Ponderea acestei ramuri s-a redus de la

37% în 1990 la 23,2% în 2000.

În anul 2000, ponderea populaţiei ocupate civile în activităţi de servicii

comerciale (comerţ, hoteluri, restaurante, transport şi depozitare, poştă şi

telecomunicaţii, activităţi financiare, bancare şi de asigurări şi tranzacţii imobiliare)

şi sociale (administraţie publică, învăţământ, sănătate şi alte servicii) a ajuns la

35,4% din populaţia ocupată, faţă de 27,5% în 1990.

Schimbările în structura ocupării pe sectoare relevă un proces concomitent de

dezindustrializare şi reorganizare a economiei, fără a avea loc un progres real în

sectorul serviciilor. Practic, persoanele disponibilizate din ramura industriei nu se

regăsesc în celelalte ramuri ale economiei, ci au contribuit la creşterea numărului

şomerilor.

Creşterea numărului de persoane ocupate în agricultură, în condiţiile în care

gospodăriile deţin, în medie, suprafeţe mici de teren agricol, a determinat o scădere

a capacităţii de utilizare a forţei de muncă în această ramură. Potrivit anchetelor

realizate de INS, în anul 2000, din totalul populaţiei ocupate cu program parţial de

lucru 88,5% lucrau în agricultură.

Datele din anexele D şi E ilustrează modificările survenite în ocuparea forţei

de muncă în România în perioada 1990-2000, în distribuţia pe activităţi ale

economiei naţionale.

Din punct de vedere al structurarii pe forme de proprietate, populaţia ocupată

în sectorul public s-a redus continuu, de la 7.903 mii persoane în anul 1990 la 1.628

mii în anul 2000, ca urmare a afirmării tot mai puternice a sectorului privat în

economie. Ponderea persoanelor ocupate în sectorul public s-a redus cu peste 35

puncte procentuale în 2000 faţă de 1992.


Tabel nr. 3.8.: Structura populaţiei ocupate pe forme de proprietate, în perioada

1992-2000.

- Total populaţie ocupată = 100% - Forme de

proprietate 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000

- publică 54,2 51,6 46,8 44,2 40,8 29,2 23,9 20,8 18,9

- mixtă 1,8 2,0 1,9 3,2 5,4 11,6 12,7 10,6 9,1

- privată 40,9 43,8 49,2 50,7 51,5 57,4 61,8 66,7 70,4

- cooperatistă 3,0 2,5 2,0 1,8 2,2 1,6 1,4 1,7 1,4

- obştească 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1 0,2 0,2 0,1 0,2

Sursa datelor: Institutul Naţional de Statistică

Fig. nr. 3.3.:

0

10

20

30

40

50

60

70

80

(%)

1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000anii

STRUCTURA POPULATIEI OCUPATE PE FORME DE PROPRIETATE IN PERIOADA 1992-2000

- publica- mixta- privata- cooperatista- obsteasca


Fig. nr. 3.4.:

STRUCTURA POPULATIEI OCUPATE PE FORME DE PROPRIETATE IN ANUL 2000

1%

71%

19%

9%prop. Publica

prop. mixta

prop. privata

prop. cooperatista

prop. obsteasca

In functie de statutul profesional se constata anumite mutaţii intervenite în

structura populaţiei ocupate, mutatii care au urmat aceleaşi tendinţe ca şi populaţia

ocupată. Numărul salariaţilor din economie s-a redus de la 8.156 mii în 1990 la

4.646,3 mii, în 2000, respectiv cu 3.510 mii persoane, majoritatea acestei reduceri

localizându-se în industrie (1.973 mii persoane). A crescut cu 10 puncte procentuale

ponderea celorlalte categorii de populaţie ocupată: patroni, lucrători pe cont propriu,

lucrători familiali neremuneraţi.

Tabel nr. 3.9.: Structura populaţiei ocupate după statutul profesional, în

perioada 1992 – 2000.

- Total populaţie ocupată =100% -

Statut profesional 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000

- Salariaţi 63,4 63,5 61,9 63,7 62,8 59,8 58,8 55,3 53,8- Patroni, lucrători pe cont propriu, lucrători familiali neremuneraţi

36,6 36,5 38,1 36,3 37,2 40,2

41,2

44,7 46,2

Sursa datelor: Institutul Naţional de Statistică, AMIGO


Fig. nr. 3.5.:

0

10

20

30

40

50

60

70

(%)

1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000

anii

STRUCTURA POPULATIEI OCUPATE DUPA STATUTUL PROFESIONAL IN PERIOADA 1992-2000

- Salariati

- Patroni,lucratori pecont propriu,lucratorifamilialineremunerati

Putem afirma ca sursele demografice ale creşterii cantitative a forţei de

muncă vor fi limitate. Populaţia totală se va reduce. În continuare, rata de activitate

va creşte uşor, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul

public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, prin care perioada de viaţă

activă se va prelungi treptat pentru femei de la 57 la 60 de ani şi pentru bărbaţi de

la 60 la 65 de ani. Se acordă o atenţie deosebită valorificării superioare a capitalului

uman, atât prin perfecţionarea profesională a salariaţilor, cât mai ales prin creşterea

productivităţii muncii.

Evoluţia ocupării va fi influenţată de câţiva factori. Pe de o parte, fluxul de

investiţii străine va genera noi locuri de muncă. Întreprinderile mici şi mijlocii se

aşteaptă să aibă, de asemenea, o contribuţie pozitivă asupra creşterii gradului de

ocupare, localizată mai ales sub aspectul muncii nesalariale. Pe de altă parte,

continuarea procesului de restructurare şi privatizare va induce presiuni asupra

ocupării, generând noi disponibilizări. De asemenea, în ciuda unei creşterii

economice relativ ridicate, piaţa locurilor de muncă rămâne tensionată, în principal

din cauza structurii pe vârste şi profesii a şomerilor, care nu este identică cu cererile

din economie. Din aceste considerente se acordă o atenţie deosebită recalificării şi

reconversiei forţei de muncă.


Ca un rezultat agregat al acestor factori, prognoza macroeconomică

evidenţiază posibilitatea reducerii pronunţate a ratei şomajului.

La nivel macroeconomic, cererea de forta de munca este rezultataul unor

fenomene care difera in functie de ramurile economiei.

Examinarea mutatiilor produse in perioada 1990-1999 in structurarea cererii

pe sectoare mari ale ocuparii arata ca in aproape zece ani intensitatea modificarilor

structurale ale cererii a fost aproape de limita minima, structurile evoluand extrem

de lent, manifestandu-se mai curand o tendinta de conservare. Daca acest ritm se

pastreaza inseamna ca vom fi condamnati la inapoiere economica, cu toate

consecintele ce decurg de aici.

In tarile dezvoltate din punct de vedere economic se inregistreaza o ingustare

a cererii in sectorul primar si in mod cu totul deosebit in industrie si constructii,

serviciile fiind cele care castiga.

Tabel nr. 3.10.: Modificari ale populatiei ocupate pe ramuri economice.

-mii persoane-

Modificari

1995/1991 1999/1995 2000/1991 Total economie, din care: -475,1 -595,6 -1070,7- industrie -1401,3 -490,9 -1892,2- constructii -89,4 +90,9 +1,5- agricultura +1800,5 +35,8 +1836,3- silvicultura -19,8 -4,5 -24,3- transporturi -272,5 -445,5 -318,0- telecomunicatii -23,5 -1,9 -25,4- comert -192,8 -29,0 -221,8- gospodarie comunala -85,3 -142,7 -228,0- invatamant, cultura -65,6 +57,7 -7,9- cercetare stiintifica -52,1 -42,9 -95,0- asistenta sanitara -56,4 -10,6 -67,0- administratie -5,2 +11,0 +16,2- alte ramuri -21,5 -23,6 -45,1Sursa: Calcule pe baza Anuarului Statistic al Romaniei 2001 – I.N.S..


Astfel se observa o scadere a cererii de forta de munca in ramurile invatamant

si asistenta sanitara, urmate de cercetare stiintifica. Principala cauza a acestor

dezechilibre asupra cererii de forta de munca rezida in politica investitionala. Pe de

o parte orientarea gresita a investitiilor pe ramuri si domenii de activitate, iar pe de

alta parte promovarea unor tehnici si tehnologii mari consumatoare de resurse, cu

precadere in ramurile neagricole. Rezulta astfel o neconcordanta intre cererea

economica si cea tehnologica de forta de munca.

In consecinta, actuala structura de ramura a cererii de forta de munca se

caracterizeaza printr-o distorsiune: prin supradimensionarea cererii in industrie,

comparativ cu activitatile din servicii.

Din punct de vedere al distributiei relative a cererii efective de forta de

munca, actualmente, agricultura este puternic imbatranita si feminizata.

In constructii, la 1 decembrie 1990, cererea de forta de munca se situa la un

nivel comparabil cu cel din tarile dezvoltate (Suedia, Franta, Belgia) dar si aceasta

ramura a inregistrat tendinte regresive, intorcandu-se o parte a fortei de munca din

sectorul secundar in sectorul primar. Toate acestea se desfasoara pe fondul unor

proportii reduse ale populatiei ocupate in telecomunicatii (0,7%), cercetare

stiintifica (1,3%), ocrotirea sanatatii (2,7%) si in invatamant (3,4%), fapt care ne

pune in situatia de a fi cu circa 15-20 de ani in urma tarilor dezvoltate, neexistand

deocamdata alternativa la stimularea cererii de forta de munca pentru aceste ramuri

de activitate.

Din punct de vedere al cererii de forta de munca in domenii productive de

bunuri si servicii se constata un declin al cererii in industrie datorat restructurarii si

investitiilor in tehnica si tehnologie de varf care antreneaza consumuri sensibil

diminuate de forta de munca.

Incursiunile cu privire la stadiul, caracteristicile si tendintele cererii de forta

de munca converg spre concluzia esentiala ca ne aflam in prezent intr-o situatie de

criza structurala a cererii. Modificarile pe care le asteptam solicita timp, eforturi si


informatii cu privire la starea generala a economiei si a interconditionarilor din

interiorul ei.

Analiza ratei de ocupare pe sexe şi grupe de vârstă a populaţiei evidentiaza

faptul ca in anul 2000, rata de ocupare, calculată ca raport între populaţia ocupată şi

populaţia care a depăşit vârsta de 15 ani, este relativ scăzută, în raport cu media UE

care este de 63% pe total populaţie ocupată. În ţara noastră aceasta este de peste

65% la bărbaţi şi peste 52% la femei (anexa C).

Rata de ocupare a fost în scădere după anul 1997, reducându-se mai sever

gradul de ocupare a bărbaţilor (de la 68,3% la 65,1%) şi mai puţin gradul de

ocupare a femeilor (de la 54,0% la 52,8%).

Pe grupe de vârstă, s-a manifestat o reducere puternică a ratei de ocupare a

populaţiei tinere, de 15-24 ani, şi o creştere a activităţii în rândul persoanelor

vârstnice, de peste 65 ani. Ca urmare, în decurs de numai 5 ani, a avut loc o

inversare a intensităţii activităţii în rândul tinerilor şi vârstnicilor. În anul 1996, din

100 de tineri (de 15-24 ani), 46,4 erau ocupaţi, dar numai 38,4 din 100 de vârstnici

de peste 65 ani erau prezenţi pe piaţa muncii. În schimb, în anul 2000, din 100 de

tineri erau ocupaţi numai 39,5 iar dintre vârstnici erau mai mulţi, 40,8 persoane,

devenind astfel superioară rata de ocupare a vârstnicilor.

Aceasta arată instalarea unui fenomen de prelungire a vieţii active până la

vârste înaintate, însoţită de o lipsă de pe piaţa muncii a populaţiei tinere, ceea ce

conduce la o scădere a vitalităţii forţei de muncă şi o îmbătrânire a acesteia. În cazul

forţei de muncă feminine, creşterea participării persoanelor vârstnice (peste 65 ani)

este chiar mai puternică decât în cazul bărbaţilor, situaţie plină de semnificaţii dacă

avem în vedere că vârsta de pensionare a femeilor este mai mică decât a bărbaţilor.


Tabel nr. 3.11.: Evoluţia ratei de ocupare în perioada 1990-2000.

- ( % ) - Anii 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000

Rata de ocupare (total)

82,0 82,5 79,6 76,1 75,6 76 60,4 60,9 59,6 59,1 58,1

Rata de ocupare (masc.)

71,6 70,8 69,6 67,3 67,4 67,8 68,1 68,3 66,8 65,7 65,1

Rata de ocupare (fem.)

57,2 58,0 59,2 57,8 56,4 53,8 54,3 53,2 54 52,9 51,7

Sursa: INS „Balanţa forţei de muncă”, 2001

Fig. nr. 3.6.:

EVOLUTIA RATEI DE OCUPARE IN PERIOADA 1990-2000

0

10

20

30

40

50

60

70

80

90

1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000

anii

Rata deocupare(total)Rata deocupare(masc.)Rata deocupare(fem.)

In continuare vom incerca sa realizam o comparatie pe plan international in

ceea ce priveste populatia ocupata. In acest sens vom analiza datele structurate in

tabelele 3.12. si 3.13.:


Tabel nr. 3.12.: Analiza populatiei ocupate in Romania si in cateva tari dezvoltate economic in anii 1990 si 1999.

POPULATIA TOTALA (mil. loc.)

NUMARUL POPULATIEI OCUPATE (mii pers.)

DINAMICA (%)

1999/1990

TARA

in anul 1999 1990 1999

PONDEREA POPULATIEI OCUPATE IN

TOTAL POPULATIE in

anul 1999 Romania 22,46 10840 8637 79,68 38,46Canada 30,49 10708 14531 135,70 47,66S.U.A. 273,13 99303 133488 134,42 48,87Japonia 126,51 55360 64620 116,73 51,08Franta 59,1 21334 22110 103,64 37,41Germania 82,09 25797 36402 141,11 44,34Italia 57,34 20313 20864 102,71 36,39Suedia 8,86 4232 4068 96,12 45,91Elvetia 7,13 3170 3862 121,83 54,17Marea Britanie 59,5 25004 27442 109,75 46,12Sursa: a) Balanta resurselor de munca 2000, INS;

b) Labour Force Statistics, 2000, O.C.D.E., Paris.

Comparativ cu tarile prezentate mai sus, Romania – cu o pondere de 38,46% a

populatiei ocupate in populatia totala – se incadreaza aproximativ in vecinatatea

evolutiilor din Franta (37,41%) si Italia (36,39%). Din punct de vedere al dinamicii

populatiei ocupate, Romania inregistreaza valoarea minima comparativ cu toate

celelalte state, detaseandu-se net S.U.A. si Canada, a caror populatie ocupata creste

cu 35,7% si respectiv 34,42%, datorita in principal unei absorbtii de forta de munca

emigranta, si politicii active de ocupare.

In ceea ce priveste tara noastra, se constata o anumita insuficienta a cererii de

forta de munca legata de prezenta pe piata a unor mari contingente de proaspat

absolventi ai invatamantului de diferite forme.


Tabel nr. 3.13.: Populatia ocupata pe ramuri economice in Romania si in alte tari dezvoltate economic in anii 1990 si 1999.

- % -

1990 1999 Tara I

(agricultura) II

(industrie si constructii)

III (alte

ramuri)

I (agric.)

II (ind. si

constructii)

III (alte

ramuri) Romania 29,8 43,8 26,4 27,9 45,1 27,0Canada 5,4 28,5 66,0 4,5 25,6 69,9S.U.A. 3,5 30,5 66,0 2,9 26,9 70,2Japonia 10,4 35,3 54,3 7,9 34,1 58,0Franta 8,7 35,9 55,4 6,8 30,3 62,9Germania 5,6 44,0 50,4 4,0 39,8 56,2Italia 14,3 37,9 47,8 9,8 32,4 57,7Suedia 5,6 32,2 62,2 3,8 29,5 66,7Elvetia 6,9 39,6 53,5 5,7 35,0 59,3Marea Britanie

2,6 37,6 59,8 2,3 29,7 68,0

Sursa: a) Balanta resurselor de munca 2000, INS; b) Labour Force Statistics, 2000, O.C.D.E., Paris.

In anul 1999, in Romania cererea de lucratori se distribuia in urmatoarea

structura sectoriala: 27,9% pentru agricultura (inclusiv silvicultura), 45,1% pentru

industrie si constructii si 27,0% pentru servicii.

Comparatiile intersectoriale cu alte tari ne arata ca populatia ocupata in

agricultura in Romania are ponderi de peste 8-10 ori mai mari decat in Marea

Britanie (2,3%) sau S.U.A. (2,9%).

In sectorul secundar (industrie si constructii) cererea de forta de munca este

mult peste nivelurile din tarile dezvoltate, in care ponderea persoanelor ocupate in

acest sector oscileaza, de regula, intre 25 si 35%. Astfel tara noastra inregistra in

sectorul secundar ponderea populatiei ocupate in apropierea celei a Germaniei din

anul 1990.

In mod aproape similar cu agricultura si cererea de forta de munca in servicii

este puternic retardata comparativ cu tarile considerate. Decalajele sunt ca ordin de

marime de circa 2-2,5 ori in raport cu S.U.A. (70,2%), Canada (69,9%), Marea

Britanie (68,0%) sau Franta (62,9%).


Abordata simultan pentru toate cele trei sectoare ale ocuparii, cererea efectiva

de forta de munca in Romania apare sub forma unui triunghi isoscel, la baza

situandu-se industria si constructiile, iar laturile egale fiind reprezentate de

agricultura si de servicii. Aceasta configuratie ne determina sa apreciem traiectoria

cresterii economice ca o linie franta, pe cand in cazul tarilor dezvoltate, pornind de

la sectorul primar, cresterea economica apare sub forma unei linii drepte,

ascendente si cu o panta tot mai accentuata. Aceasta este determinata mai ales, de

cererea progresiva de forta de munca pentru sectorul servicii.

CAP. IV. ECHILIBRE SI DEZECHILIBRE PE PIATA MUNCII 118

CAP. IV. ECHILIBRE SI DEZECHILIBRE PE PIATA

MUNCII.

Capitolul patru sintetizeaza evolutia cererii si ofertei pe piata muncii atat teoretic cat si concret, cu date pentru Romania in perioada 1990 – 2000, urmarind implicatiile acestor evolutii asupra calitatii vietii cetatenilor.

4.1. Echilibrul economic pe piata muncii.

Echilibrul ocuparii fortei de munca este un segment al echilibrului general al

economiei, de aceea, pentru a contura mai bine problematica echilibrului ocuparii

fortei de munca in contextul actual al economiei romanesti, este necesara o scurta

incursiune in teoria echilibrului economic.

Conceptul de echilibru semnifica starea a unui sistem care, in absenta unor

perturbatii externe, isi poate mentine starea avuta initial, ca o rezultanta a corelarii

unor factori care temporar nu se mai modifica.

Echilibrul economic este o problema foarte complexa, greu de masurat si

cuantificat, definit drept acea stare a sistemului pe care nici un agent economic nu

doreste sa o schimbe sau starea pe care fiecare agent economic o considera

multumitoare, stare care sub actiunea factorilor interni si externi ramane

invariabila.(20) Dar economia de piata este un sistem adaptiv, in continua

metamorfozare.

Primul model matematic al echilibrului economic general ii apartine lui

Walras si a fost elaborat la sfarsitul secolului trecut; dupa acesta, preocuparile s-au

accentuat si au intrat in sfera “economiei matematice” ai carei exponenti de frunte

au fost, intre altii, si Arrow si Debreu.(44)

Experienta economica a demonstrat ca teoria echilibrului general nu este

decat o constructie logica ideala, fara o legatura imediata cu practica.


In continuare prezentam premisele de la care au pornit intemeietorii teoriei

echilibrului economic general, premise care, de cele mai multe ori, sunt inoperante:

- toate variabilele economice sunt stationare, ele raman nemodificate, se

refera la un moment dat, fara a considera antecedentele si consecintele ulterioare;

- sistemului economic are o structura organizationala constanta (numarul si

compozitia organizatiilor nu se modifica in timp);

- sistemul economic se compune exclusiv din producatori si consumatori;

- numarul produselor nu se modifica in timp;

- cererea si oferta coincid atat la producator, cat si la consumator, iar preturile

nu le influenteaza;

- randamentul factorilor este constant si deci nu se schimba nici ratele de

substitutie;

- profitul producatorului si utilitatea consumatorului sunt maxime;

- preferintele nu se modifica;

- producatorului ii este indiferent unde ajung produsele, iar pe consumator

nu-l intereseaza de unde isi procura cele necesare;

- preturile sunt mereu aceleasi.

Teoria echilibrului general vehiculeaza notiuni cum sunt: preferinte, utilitate,

optim, cerere, oferta, pret, profit si evident, echilibru. Echilibrul devine o rezultanta

dependenta de miscarea unor forte ce actioneaza pro si contra unei anumite stari a

fiecarei din categoriile mentionate.

Ceea ce trebuie sa nu pierdem din vedere este faptul ca notiunile folosite de

teoria echilibrului sunt fiecare la randul lor veritabile procese si sisteme ce contin o

increngatura de forte si variabile care actioneaza in sensuri convergente sau

divergente, cu viteze si intensitati diferite. In cea mai mare parte acesti factori sunt

definiti vag, iar economia nu are inca instrumente potrivite pentru a le masura.

Efectele singulare si mai ales cele de interactiune sistemica sunt greu de cuantificat.

In cazul echilibrului, cei mai importanti factori sunt “cererea”, “oferta”,

“pretul” si notiunea de“optim”. Un echilibru optim in sens paretian defineste o stare

a economiei careia nu i se poate opune alta care sa satisfaca in aceeasi masura toti


consumatorii. In conditiile optimului paretian orice incercare de a ameliora situatia

unui agent economic fata de o stare anume de echilibru se face prin inrautatirea

situatiei altuia sau altora (fapt cu atat mai valabil in conditiile penuriei de resurse).

Norbert Wiener afirma ca o stare de echilibru nu este neaparat optima tot

astfel cum nu tot ce este optim ar fi si echilibrat. In economie echilibrul sau

dezechilibrul se reduc la raportul cerere-oferta. Daca cererea este egala cu oferta sau

daca cererea depaseste putin oferta, se spune ca exista echilibru. (24)

Echilibrul ocuparii fortei de munca este o problema atat de interes social cat

si de interes economic, de aceea trebuie dezvoltata problematica metodelor si a

instrumentelor de echilibrare a pietei muncii.

Pentru aceasta trebuie definit conceptul de ocupare deplina a fortei de munca

si conceptul de echilibru al ocuparii.

Notiunile de ocupare si ocupare deplina sunt mai noi in sfera categoriilor

echilibrului economic. Pana la Keynes se utiliza mai ales termenul de “mana de

lucru”, acest factor nefacand obiectul unor abordari in contextul echilibrului

macrosocial. Conceptul de ocupare deplina a fost introdus de Beveridge in

conditiile specifice ultimului razboi mondial.(51) Continutul acestuia este discutabil.

Atunci cand abordeaza ocuparea, unii autorii fac referiri numai la cei ce cauta un

loc de munca si lasa la o parte problemele adaptarii la cerintele locurilor de munca

existente. Intr-o economie se vor gasi permanent persoane intr-una din situatiile

urmatoare:

- cei care doresc o activitate remunerata si pot sa o indeplineasca avand

capacitatea fizica si intelectuala necesara;

- cei care doresc un loc de munca remunerat dar nu au fie capacitatea fizica,

fie intelectuala, necesare sa raspunda unor nevoi ale societatii sau dorintelor

acestora;

- cei ce poseda capacitati dar nu doresc (inca) sa gaseasca un loc de munca;

- cei care consuma dar nu au inca venituri proprii si care se pregatesc pentru

viata activa;


- cei ce au capacitate de munca dar nu participa la munca si consuma din

venitul oferit de sistemele de asistenta sociala (someri), asteptand un loc de munca;

- cei ce consuma un venit rezultat in urma muncii anterioare (pensionari).

In general, cu totii doresc sa consume produse pe care societatea nu le poate

obtine decat prin munca. Pentru a consuma permanent sunt necesare venituri

permanente. Echilibrul dintre masa de munca, masa de bunuri si venituri, privite ca

fluxuri in timp si spatiu si evident in structura, este o cheie a economiei ce trebuie

permanent ajustata la variate efecte de inchidere sau blocaj.

Echilibrul dintre munca necesara in societate si venituri nu se face numai prin

preturile de consum, prin cresterea sau micsorarea acestora, intrucat in acest caz

consumul fizic nu ar evolua sensibil. Este necesara mai ales cresterea permanenta a

cantitatii si calitatii muncii si respectiv productiei, in termeni fizici, ca veritabile

parghii de echilibru. O societate care ar urmari numai echilibrul prin valori (preturi

si salarii), probabil ca s-ar confrunta permanent cu dezechilibre, cu presiuni si

penurie, chiar daca numarul locurilor de munca ale societatii depinde de marimea

veniturilor si modul in care se utilizeaza acestea. Ajustarea care intervine prin valori

este imperfecta. Ar fi necesar un hazard extraordinar pentru a se asigura o

coincidenta generala intre cererea si oferta fizica si valorica de munca si produse,

dar si o cautare permanenta a unui loc mai bine remunerat si cu o activitate mai usor

de exercitat.

Marfurile si preturile sunt supuse legilor pietei, comparativ cu munca si

salariile, iar rezultatul neajustarilor ii afecteaza direct mai ales pe cei ce cauta

anumite ocupatii.

In concluzie, ocuparea deplina este de fapt o situatie de echilibru precar.

Starea de echilibru sau raportul intre cerere si oferta impune urmatoarele

cerinte:

- toti oamenii doresc si au posibilitatea de a muncii si castiga din ce in ce mai

mult;

- toti oamenii desfasoara munca pe care o doresc atat cat le este necesar;


- toti oamenii efectueaza munca pe care le-o cere societatea, in masura in care

o cer interesele acesteia (respectiv ale pietei);

- timpul individual afectat muncii se micsoreaza si creste timpul liber;

- veniturile pentru timpul de munca prestat sunt din ce in ce mai mari sau, nu

scad in termeni reali;

- timpul unitar pentru un produs oarecare se reduce mai rapid decat creste

costul salarial;

- nimeni nu are posibilitatea obtinerii de venituri fara munca (cu exceptia

titlurilor de proprietate si a veniturilor provenite din mostenire);

- in permanenta cei ce ies din activitate trebuie inlocuiti cu indivizi pregatiti

care sa dea acelasi randament in munca.

Piata muncii este cea mai imperfecta dintre piete, cumuland toate defectiunile

sistemului economic, toate distorsiunile celorlalte piete. De aceea, echilibrul

ocuparii nu poate fi judecat numai prin teoriile clasice, prin marginalism, prin

keynesism, prin behaviorism, ci acestea se cer analizate in contextul evolutiilor

actuale.

Daca cererea nu s-ar misca continuu, daca toti oamenii unei tari ar ajunge la

un moment dat sa fie pe deplin satisfacuti in cele mai inimaginabile dintre dorintele

lor incat sa nu mai simta nici o nevoie, s-ar ajunge la un echilibru perfect si chiar la

ceea ce ar insemna practic stagnarea. In asemenea situatie "ideala" nu ar mai avea

nici un sens sa se mai vorbeasca de cresterea economica. O astfel de ipoteza ar

presupune intre altele ca nimeni nu se mai naste, nimeni nu imbatraneste, nimeni nu

moare; cu alte cuvinte, mediul natural si economic, factorul demografic, spatiul si

timpul s-ar opri in loc. Totodata, resursele necesare productiei bunurilor ar fi in

cantitati ce nu se modifica sub nici o forma, iar toate conditiile de desfasurare a

muncii si a consumului nu sunt supuse la nici o schimbare. O astfel de stagnare a

cererii este imposibila. Tot astfel se poate argumenta si imposibilitatea unei oferte

rigide, mereu aceeasi.

In realitate, dezechilibrele permanente intre cerere si oferta, intre nevoi si

resurse, intre dorinte si posibilitatile de indeplinire, constituie motorul cresterii


economice, sensul logic si pragmatic al acestui concept si de altfel singurul suport al

vietii si al muncii.

In permanenta oamenii incearca sa depuna un efort in munca din ce in ce mai

mic pentru a realiza produse din ce in ce mai multe si mai bune.

Daca egalitatea intre cerere si oferta este exclusa, nu inseamna ca o societate

poate sa accepte timp indelungat mari presiuni ale cererii asupra ofertei.

Pentru o anume populatie, la un anumit grad de dezvoltare tehnologica, la un

anumit nivel al cunostintelor si in raport de resursele naturale existente, de calitatea

si cantitatea acestora, posibilitatile de satisfacere a cererii sunt direct dependente de

munca omeneasca pe care respectiva societate o depune structurat in diferite scopuri

si de randamentul sau productivitatea acesteia.

De regula, daca cererea de consum este mare si exista resurse de munca si

materiale corespunzatoare, oferta de forta de munca are tendinta de a depasi

solicitarile. O asemenea economie tinde ca prin productivitate tot mai inalta sa duca

la diminuarea cererii de munca si la aparitia somajului. Daca societatea nu poate

satisface in totalitate cererea de bunuri, creste cererea de munca si se reduce

somajul. Astfel, intre piata bunurilor de consum, a bunurilor de capital, piata

monetar-financiara si piata fortei de munca regulile jocului au adeseori sensuri

inverse si determinari invers proportionale. Logica economica impune ca pentru o

unitate de cerere din bunurile primelor doua piete sa se foloseasca o parte tot mai

mica dintr-o unitate a ofertei de munca.

Actualmente in Romania se manifesta concomitent urmatoarele fenomene:

a) oferta de forta de munca depaseste cererea cu cifre care oscileaza de la

cca. 120000 la aproximativ un milion persoane; chiar daca maximul este poate

supraevaluat;

b) cererea de produse inregistreaza la anumite bunuri cote insemnate, fapt ce

ar solicita inainte de orice o cantitate de munca suplimentara. Desi exista o

asemenea cerere, munca depusa la nivelul intregii natiuni, ca volum total in ore s-a

diminuat sensibil, cu cca. o cincime;


c) desi investitiile sunt un factor esential al cresterii economice si al ocuparii,

ele au scazut. Scaderea este pusa pe seama lipsei de fonduri si pe imposibilitatea

existentei unei orientari rapide in raport cu cererea.

Piata muncii, in comparatie cu celelalte piete, contine mai putine elemente

stabile, de echilibru. La toate acestea se adauga dorinta, motivatia si psihologia

oamenilor ca subiecti ai pietei ce reactioneaza de cele mai multe ori divergent in

raport cu teoria, cu legislatia sau cu programele de guvernare.

Echilibrul ocuparii fortei de munca este acea stare ideala sau dorita prin

care cererea corespunde cu oferta, judecata la diferite nivele.

Adaptarea factorului uman la cererea sectorului productiv sau neproductiv

este dependenta de un complex de factori ce tin de calitatea sistemului educational,

ca si de sistemele de recrutare-orientare si selectie profesionala.

Daca populatia creste, in conditiile in care productivitatea si consumul per

capita raman neschimbate, numarul celor ocupati va spori. In cazul in care populatia

cunoaste accentuate procese de imbatranire sau de feminizare, in anumite activitati

se manifesta deficit de forta de munca, se cer investitii si crestere de productivitate.

Fiecare dintre acestea inseamna un anume gen de munca, de alta calitate si

calificare. Daca populatia creste si creste si consumul iar productivitatea ramane

constanta sau chiar scade, in mod necesar cantitatea de munca va creste.

Asemenea alternative de miscare spre echilibru a cererii de forta de munca se

leaga strans si de factorii ofertei. In conditiile amintite, apare ca o certitudine faptul

ca toate variantele se lovesc de limite tehnice, economice, biologice si ecologice de

sustinere la un moment dat si previzibile pe un termen relativ scurt sau mediu.

Tranzitia tehnica, economica, ecologica si demografica se afla intr-un anume

echilibru sau dezechilibru in fiecare spatiu geografic si temporal.

Echilibrul ocuparii fortei de munca, acoperirea, acceptarea si valorificarea

ofertei de catre posibilitatile de ocupare ale sistemului economic si chiar cresterea

cererii, este in plan general o conditie a echilibrului social-politic. Daca o societate

nu este capabila sa raspunda permanent cu o cerere de forta de munca, in conditiile

in care exista si o masa de tineri (rezultat al unei politici demografice), acestia au la


indemana trei posibilitati: sa migreze - ceea ce este o pierdere pentru tara; sa isi

iroseasca timpul in activitati inutile sau chiar daunatoare (consum de droguri si

alcool, prostitutie si coruptie, furturi, comert la negru); sa ceara - ca o alternativa

limita ce nu solutioneaza problemele. Cresterea demografica in sine apare

primordial ca un factor al ofertei. In fapt, prin inertie si prin nevoi este si un factor

al cererii de forta de munca. Daca aceasta depaseste ritmul “natural” de miscare a

tehnicii, a resurselor, a productivitatii si a posibilitatilor de retentie si absorbtie a

sistemului economic, se vor crea presiuni asupra sistemului de invatamant, al

alocatiilor ce fac obiectul politicii sociale pe piata muncii.

Daca cerintele unei societati cresc mai rapid decat capacitatea de sustinere a

sistemelor sale, respectiva entitate este sortita prabusirii. Cererea de forta de munca

reflecta vitalitatea si viabilitatea unei economii, corectitudinea functionarii

mecanismelor sale. Cresterea economica privita ca factor al ocuparii functioneaza in

corelatie cu tehnica, ecologia si demografia.

Asigurarea locurilor de munca pentru toti cetatenii apti, in conformitate cu

oferta si disponibilitatea de a munci este un element fundamental al strategiilor de

dezvoltare. Aceasta constituie nu numai o conditie a echilibrului social-politic, dar

si o transpunere in practica a principiului si dreptului de proprietate.

4.2. Somajul-distorsiune intre cererea si oferta de forta de munca

Existenta si progresul societatii este asigurat de evolutia populatiei si

economiei cat si de interactiunea dintre acestea in conditiile in care intrunesc

anumite caracteristici calitative si dimensionale. Lipsa acestor caracteristici sau

distorsionarea lor au efecte negative, ducand la dezechilibre ale corelatiei populatie-

economie.

Somajul este astazi unul dintre aceste dezechilibre care afecteaza in proportii

diferite toate tarile. Acest fenomen negativ din economie a crescut in perioada

1960-1970 si a devenit tot mai putin acceptat de populatie si de politicieni. Asa cum


demonstreaza rezultatele obtinute in SUA intre anii 1985-1986 si 1990-1991,

precum si de unele tari vest-europene, evolutia somajului nu este de necontrolat si

nici nu are sens unic (de crestere), daca se promoveaza masuri adecvate.

Definirea si masurarea somajului formeaza obiectul unor vii controverse.

Exista mai multe definitii ale somajului si in functie de ele, mai multe forme de

masurare a acestui fenomen. Prin ceea ce au comun aceste definitii, putem

caracteriza somajul ca o stare negativa a economiei care afecteaza o parte din

populatia activa disponibila prin negasirea locurilor de munca. (57)

In termenii pietei muncii, somajul reprezinta excedentul ofertei fata de

cererea de munca. Somerii sunt toti cei apti de munca dar care nu gasesc de

lucru(22)... Ei formeaza suprapopulatia relativa pentru ca reprezinta un surplus de

forta de munca in raport cu numarul celor angajati.

O alta definitie a somajului, considera ca sunt someri toti cei care au

inregistrate cereri de angajare la oficiile de plasare a fortei de munca sau toti cei ale

caror cereri n-au fost satisfacute, indiferent daca solicita locuri de munca

permanente sau temporare, cu timp de munca partial sau deplin, daca au loc de

munca dar cauta altul adecvat cu aspiratiile proprii.

In aceasta acceptiune, somajul apare ca rezultat exclusiv al cererii de forta de

munca, oferta pietei muncii nefiind luata in consideratie. Corelarea cererii cu oferta

de forta de munca permite apercierea mai corecta daca exista sau nu somaj.

Cresterea ofertei, concomitent cu scaderea cererii determina o deteriorare a situatiei

ocuparii fortei de munca. Somajul, daca n-a existat apare, iar daca exista, creste.

Dimpotriva, cresterea cererii si scaderea ofertei de munca se traduc printr-o

diminuare a somajului. De asemenea, pe baza aceleiasi definitii, somajul este

apreciat ca o marime omogena, nediferentiata, ceea ce nu corespunde realitatii. Se

impune, deci, delimitarea somajului pe domenii de activitate, de pregatire,

specialitati, meserii, sezonalitate, varsta, sexe.

Foarte cunoscuta este si definitia somajului data de Biroul International al

Muncii – organizatie ONU. Potrivit acestei definitii este somer oricine are mai mult

de 15 ani si indeplineste simultan urmatoarele conditii:


- este apt de munca;

- nu munceste;

- este disponibil pentru o munca salariata sau nesalariata;

- cauta un loc de munca.

Aplicarea acestor criterii aduce multe clarificari, dar nu inlatura total riscul de

a exclude din randul somerilor anumite persoane care de fapt n-au unde muncii.

In Romania, Legea nr. 1/1991, republicata in urma modificarilor aduse prin

legea nr. 86/1992 precizeaza ca sunt considerati someri persoanele apete de munca

ce nu pot fi incadrate din lipsa de locuri disponibile corespunzatoare pregatirii lor.

Desi nu se face nici o referinta expresa cu privire la varsta acestor persoane, din

continutul legii reiese ca varsta respectiva este de peste 16 ani.

Tinand seanma de limitele unor asemenea definitii, devine clar ca masurarea

somajului nu este decat o problema de estimare cat mai aproape de realitate.

Somajul poate fi caracterizat prin mai multe aspecte dupa cum urmeaza:

I. Nivelul somajului care se determina atat absolut – ca numar – cat si

relativ – ca rata a somajului exprimata procentual prin relatia:

100.⋅=

PASomRS ( 4.1. )

unde:

RS = rata somajului;

Som = numarul absolut al somerilor;

PA = populatia potential activa.

Acesti indicatori difera pe tari, perioade de timp, sexe, grupe de varsta, grad

de pregatire profesionala, domenii de activitate. In prezent, cel mai ridicat somaj se

inregistreaza in tarile slab dezvoltate.

S-a constatat ca desi somajul a devenit o permanenta, cu nivel si sensuri de

evolutie diferite pe tari si perioade, aceasta nu exclude existenta starii de ocupare

deplina a fortei de munca, echivalenta cu un somaj scazut (cu o rata de cateva


procente), dupa cum spunea si J.M.Keynes ca “folosirea deplina a fortei de munca

este compatibila cu somajul voluntar si frictional”(36).

Un exemplu in acest sens este cel al Germaniei, Frantei, Canadei si SUA,

dupa cel de-al doilea razboi mondial, cand numarul angajatilor depasea oferta

interna de forta de munca si se recurgea la emigranti. Cu toate acestea exista in

tarile respective si un numar de someri format din: persoane aflate in cautarea

primului loc de munca sau in cautarea unui loc de munca dupa ce il abandonasera

pe cel pe care l-au avut; persoane care nu acceptau locurile de munca libere pentru

ca erau nemultumite de salariul real pe care-l obtineau angajandu-se; persoane cu

probleme sociale complexe; persoane care doreau sa-si traiasca viata altfel decat

fiind salariati sau realizand activitati lucrative proprii.

Deci ocuparea deplina a fortei de munca a devenit echivalenta cu un somaj de

nivel scazut.

In aceste conditii, nivelul somajului pentru situatia de ocupare deplina a fortei

de munca in Anglia anilor ‘20-’30 ai acestui secol se ridica la circa 3% din

populatia activa. Pentru alte tari europene se admite ca imediat dupa al doilea razboi

mondial avea o rata de 1-2%. Ulterior in SUA nivelul ratei somajului a crescut la

5% dar s-a limitat in anii ’80, pe cand in Europa occidentala a crescut.

Pentru a acoperii situatii extrem de diferite, se estimeaza ca, in prezent,

ocuparea deplina a fortei de munca presupune un somaj de 1,5 –4%.

De asemenea, se considera ca scaderea somajului sub minimul indicat

anterior caracterizeaza o stare de supraocupare a fortei de munca. Dupa Denise

Flouzaur (Economie Contemporaine, Paris, P.U.F., 1992), un asemenea nivel

echivaleaza cu o rata a somajului in jur de 1%. Criteriul economic al supraocuparii

devine momentul cand pentru noii angajati se inregistreaza o crestere mai mare a

salariului decat a productivitatii.

Pornind de la permanentizarea somajului, pe baza cercetarilor economistului

englez de origine neozeelandeza A.W.Phillips, - autorul celebrei curbe ce-i poarta

numele – celor doi indicatori ce caracterizeaza nivelul somajului, li se adauga al

treilea, si anume, rata naturala a somajului. Aceasta este rata somajului care


corespunde unei rate stabile sau inertiale a somajului. Marimea sa este o variabila

dependenta.

Premisa pentru determinarea ratei naturale a somajului o constituie existenta

inflatiei in economie, exprimata printr-o anumita rata si realizarea simultana a doua

conditii care fac sa nu se modifice dimensiunile inflatiei si anume:(1)

- sa nu se formeze excedent al cererii;

- sa nu se produca someri in oferta.

II. Intensitatea somajului este o alta caracteristica care determina somajul

total . Acesta presupune pierderea locului de munca si incetarea totala a activitatii.

Somajul partial consta in diminuarea activitatii depusa de o persoana, in special

prin reducerea saptamanii de lucru cu scaderea remunerarii. Somajul deghizat, este

specific tarilor salab dezvoltate, unde numeroase persoane au o activitate aparenta,

cu eficienta mica.

III. Un alt element ce caracterizeaza somajul este durata somajului sau

perioada de somaj de la momentul pierderii locului de munca pana la reluarea

activitatii. In timp, acest element a avut o tendinta de crestere. Nu exista o durata a

somajului legiferata, dar in numeroase tari exista reglementari care precizeaza

durata pentru care se plateste indemnizatie de somaj si aceasta a avut tendinta de

crestere, atingand in unele cazuri 18-24 luni. De regula, somajul de lunga durata

este condiderat un somaj continuu de mai mult de 12 luni. Acest somaj de lunga

durata duce la aparitia problemelor de sanatate, deteriorarea situatiei materiale,

scaderea calificarii profesionale prin inactivitate.

IV. Structura somajului sau componentele acestuia, formate prin clasificarea

somerilor dupa: nivelul calificarii, domeniul in care au lucrat, categorie socio-

profesionala, sex, varsta. In ultimul deceniu s-a constatat ca cei mai afectati de

somaj sunt femeile si tinerii pana la 25 ani, precum si varstnicii peste 50 ani.

Pe plan mondial, in ultimii ani, somajul are tendinta sa se agraveze.

Somajul poate fi rezultatul mai multor cauze care deriva din: marimea

salariului, cererea si oferta de bunuri, rigiditatea preturilor.


Somajul, asa cum este prezentat astazi, a fost explicat prima data in a doua

jumatate a sec. al XIX-lea. Potrivit acestei abordari neoclasice, punctul central este

existenta echilibrului general pe piata bunurilor si pe piata muncii, in comditiile in

care preturile sunt flexibile, astfel incat prin oscilatiile lor se restabilesc automat

echilibrul si folosirea deplina a fortei de munca. Pe aceasta baza, somajul imbraca

doua forme:

- somaj voluntar clasic – oamenii nu accepta sa se angajeze la salariul format

pe piata;

- somaj tranzitoriu – format in decursul perioadei de adaptare a ofertei la

nivelul cererii de locuri de munca.

Din punct de vedere macroeconomic, somajul clasic are la baza insuficienta

ofertei in raport cu cererea determinata de pretul mai mic al bunurilor pe piata fata

de pretul de echilibru. De aceea o cerere mare de bunuri poate coincide cu formarea

sau cresterea somajului.

In perioada anilor ’30, J.M. Keynes remarca existenta unui somaj involuntar,

cunoscut in litertura de specilitate si ca somaj keynesian. Somerii din aceasta

categorie nu refuza sa se angajeze la un anumit salariu si nu gasesc de lucru pentru

ca cererea de munca este insuficienta in raport cu oferta.

Somajul actual este considerat ca fiind predominant involuntar, insa este

deopotriva compus si din somaj voluntar si tranzitoriu.

Somajul se formeaza pe baza a doua mari procese economico-sociale:

- pierderea locurilor de munca de catre o parte a populatiei ocupate;

- cresterea ofertei de munca prin incadrarea noilor generatii in limitele varstei

apte de angajare si - afirmarea nevoii de a lucra a unor persoane apte dar inactive in

conditiile unei cereri de munca inferioare acestei cresteri.

In cadrul primului proces se disting urmatoarele tipuri de somaj:

– somaj ciclic sau conjunctural cauzat de diverse crize. Acest somaj poate fi

resorbit total sau partial in perioade de avant economic.

– somaj structural determinat de tendinte de restructuare economica,

geografica, sociala. In aceasta categorie se include somajul din tarile sarace cu


crestere demografica dar lipsite de capital si de competentele necesare exploatarii

resurselor umane. Acest somaj este diminuat printr-un proces lung si dificil

deoarece presupune cresterea investitiilor, recalificare si reorientarea

invatamantului.

- Somaj tehnologic determinat de progresul tehnic prin aparitia de noi

tehnologii performante. Si acest somaj este dificil de resorbit intrucat presupune

recalificarea fortei de munca si largirea activitatilor economice pentru a putea

asimila forta de munca disponibila.

– somajul intermitent care apare ca urmare a practicarii contractelor de

angajare cu durata scurta. Unii autori denumesc aceasta somaj frictional.

Cu privire la somajul frictional, J.M.Keynes spunea ca “acesta are caracter

permanent pentru ca, in economie exista intotdeauna resurse de munca nefolosite

intre doua ocupari. Spre deosebire de celelalte forme de somaj, acesta nu se poate

restrange sub un anumit nivel. Economiile dinamice, cu o numeroasa populatie

activa disponibila, ca cea a SUA de exemplu, au somaj frictional la un nivel relativ

important, explicabil prin mobilitatea muncitorilor americani.

– somaj de discontinuitate care afecteaza in special femeile, cauzat de

intreruperea activitatii din motive familiale si de maternitate.

– somaj sezonier cauzat de intreruperi ale activitatilor dependente de factori

naturali.

Cel de-al doilea proces generator de somaj are doua aspecte majore. Unul

priveste noile generatii care ajung pe piata muncii si celalalt se refera la

esantioanele de populatie activa disponibila care n-au mai lucrat si sunt nevoite sa

se incadreze pe un loc de munca. Astfel apar diferente intre ciclul reproductiei fortei

de munca si cel al activitatilor economice sub incidenta factorilor naturali-biologici,

demografici si economici. Formarea somajului prin intrarea acestor categorii pe

piata muncii au cauze directe ca diminuarea posibilitatilor de trai si cresterea

inflatiei. Pentru unele tari, un rol foarte important in explicarea somajului revine

migratiei internationale a fortei de munca.


Pe langa urmarirea in expresie absoluta a nivelului somajului, defalcat in

functie de nivelul studiilor, se urmareste si numarul persoanelor ce beneficiaza de

ajutaor de somaj sau alocatie de sprijin. Pentru caracterizarea intensitatii

fenomenului de somaj se calculeaza si urmatorii indicatori:

- Rata reangajarilor:

100.. ⋅=

POP

R reangajreangaj ( 4.2. )

unde:

Rreangaj. = rata reangajarilor;

Preangaj = nr. persoanelor reangajate;

PO = populatia ocupata.

- Rata de vulnerabilitate:

100⋅=PAP

R isv ( 4.3. )

unde:

Rv = rata de vulnerabilitate;

Pis = numarul persoanelor intrate in somaj;

PA = populatia activa la inceputul anului

Politicile de diminuare a somajului pot fi grupate in :

- Masuri care privesc direct somerii, remarcandu-se: masuri de organizare

a pregatirii profesionale si calificarii somerilor; facilitati acordate de stat pentru

crearea de noi intreprinderi care ofera noi locuri de munca. In ultimii ani au

dobandit o mare importanta masurile pentru trecerea la noi forme de ocupre cu timp

partial sau cu orar atipic;

- Masuri care privesc populatia activa ocupata si au ca scop prevenirea

cresterii somajului printr-o calificare adecvata a nevoilor si totodata tind sa


diminueze somajul prin crearea de posibilitati suplimentare de angajare care se

asigura prin reducerea timpului de munca si a duratei vietii active, precum si

indepartarea emigrantilor si revenirea lor in tarile de origine.

Studiile realizate in tari care au reusit in ultimii ani sa creeze un numar

considerabil de locuri de munca reflecta urmatoarele:

A) crearea noilor locuri de munca se realizeaza odata cu sporirea activitatilor

economice;

B) activitatile care concura la crearea noilor locuri de munca sunt mai ales de

natura industriala;

C) cu cat piata muncii este mai flexibila, cu atat se diversifica oferta de locuri

de munca;

D) are loc o reconsiderare a ocuparii nesalariale si neagricole.

La noi in tara, fenomenul şomajului a fost recunoscut oficial începând cu anul

1991, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 1/1991 privind protecţia socială a

şomerilor şi reintegrarea lor profesională.

Declinul şi dezechilibrele provocate de trecerea la economia de piaţă au

determinat o adevărată explozie a şomajului în primii ani ai tranziţiei, culminând în

anul 1994 când s-a înregistrat o rată a şomajului de 10,9% (sfârşitul anului). După

acest an a urmat o perioadă de reducere, iar de la sfârşitul anului 1997 rata

şomajului înregistrat a crescut, ca urmare a procesului de restructurare sau de

lichidare a unităţilor economice neperformante (în mod special a sectorului minier),

culminând cu o rată de 11,8% la sfârşitul anului 1999.

Şomajul a devenit un fenomen tot mai amplu, cu tendinţe de scădere în

ultimii ani. Rata şomajului înregistrată de ANOFM în anul 1999 a fost de 11,8%, în

2000 a fost 10,5%, iar în anul 2001 a scăzut la 8,6%.


Tabel nr. 4.1.: Evoluţia şomajului în perioada 1991-2001( sfârşitul anului).

-%- Anii 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001

Rata

şomajului

înregistrat

3,0

8,2

10,4

10,9

9,5

6,6

8,9

10,4

11,8

10,5

8,6

masc 2,2 6,16 8,13 9,03 7,93 7,5 6,03 5,7 6,5 5,8 5,7

fem 3,96 10,33 12,86 11,36 11,08 10,27 9,46 10,35 10,64 9,9 9,7

Sursa: Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă

Fig. nr. 4.1.:

EVOLUTIA RATEI SOMAJULUI IN PERIOADA 1991-2001

0

2

4

6

8

10

12

14

1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001

anii

(%)

Rata som.Rata som. masc.Rata som. fem.

Există diferenţe în sfera de cuprindere a indicatorului “rata şomajului

înregistrat la agenţiile de ocupare a forţei de muncă” şi “rata şomajului calculat

după metodologia Biroului Internaţional al Muncii (BIM)” din Ancheta asupra

forţei de muncă în gospodării (AMIGO). Diferenţele dintre cele două serii de date

arată că există persoane care, în timp ce sunt înscrişi ca şomeri la agenţiile de

ocupare, ei lucrează în afara cadrului legal.


Tabel nr. 4.2.: Rata şomajului conform metodologiei BIM.

-%- Anii 1996 1997 1998 1999 2000

Rata

şomajului

6,7 6,0 6,3 6,8 7,1

Sursa: Institutul Naţional de Statistică - Ancheta asupra forţei de muncă în gospodării, AMIGO

In incercarea de a surprinde caracteristicile structurale ale şomajului ne vom

ocupa mai intai de somajul în rândul femeilor. La începutul deceniului, femeile au

constituit partea cea mai numeroasă dintre şomeri. În ultimii ani ai deceniului trecut,

ponderea femeilor în rândul şomerilor s-a redus, deoarece disponibilizările colective

începute în 1997, au vizat activităţile de construcţii, minerit, metalurgie, ramuri cu

personal preponderent masculin. Un alt factor care a contribuit la diminuarea

şomajului în rândul femeilor l-a constituit dezvoltarea industriei de confecţii

îmbrăcăminte şi încălţăminte, unde forţa de muncă în mare majoritate este feminină.

În perioada 1993-2001 se constatată că ponderea femeilor în numărul total de

şomeri a scăzut continuu astfel încât de la 58,9% în 1993, a ajuns la 46,1% în 2001.

Tabel nr. 4.3.: Structura pe sexe a şomajului înregistrat în perioada 1993-2001

Total şomeri = 100,0

Anul Femei Bărbaţi

1993 58,9 41,1

1994 56,6 43,4

1995 55,2 44,8

1996 54,0 46,0

1997 48,6 51,4

1998 47,3 52,7

1999 46,9 53,1

2000 46,8, 53,2

2001 46,1 53,9

Sursa: Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă


Fig. nr. 4.2.:

STRUCTURA SOMERILOR PE SEXE IN ANUL 2001

46,1

53,9

som. Fem.som. Masc.

In ceea ce priveste somajul pe grupe de vârstă, se constata ca populaţia tânără

sub 25 ani reprezintă cea mai numeroasă grupă de populaţie din categoria şomerilor.

Următoarea grupă de vârstă afectată major de şomaj este grupa 40-49 ani, fiind

urmată de grupa 30-39 ani, care constituie principala categorie de populaţie vizată

de restructurările industriale.

Tabel nr. 4.4.: Structura şomerilor indemnizaţi pe grupe de vârstă, în anul 2001.

- %-

Total

Sub 25

ani

25-29

ani

30-39

ani

40-49

ani

50-55

ani

Peste 55

ani

TOTAL 100,0 29,4 11,4 23,9 24,4 9,6 1,7

- femei 100,0 29,2 11,3 24,9 25,8 7,9 0,9

- bărbaţi 100,0 29,5 11,4 22,3 23,4 11,1 2,3

Sursa datelor: Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă

Despre somajul de lungă durată putem afirma ca in anul 2000, mai mult de

jumătate dintre şomeri (60%) se aflau în şomaj de lungă durată (peste 9 luni). În

trimestrul IV 2000, durata medie a şomajului a fost 19,1 luni, perioada de

inactivitate fiind în creştere sensibilă faţă de anul anterior când era de 16,2 luni. În

anul 2000, mai mult de jumătate din şomeri (50,6%) se aflau în inactivitate de peste


1 an, faţă de un procent de numai 43,2% în 1999. Cea mai lungă durată a şomajului

se înregistrează la bărbaţii de peste 50 de ani.

Tabel nr. 4.5.: Structura şomerilor indemnizaţi, pe sexe, după durata şomajului, în

anul 2001

-%-

Durata şomajului cuprinsă între:

Total 1 zi -

3 luni

3-6

luni

6-9

luni

9-12

luni

12-15

luni

15-18

luni

18-21

luni

21-24

luni

24-27

luni

peste

27

luni

TOTAL 100,0 25,6 12,8 11,1 8,4 10,4 6,9 7,9 7,6 8,5 0,7

femei 100,0 22,5 13,7 11,8 8,0 10,6 7,5 8,4 8,0 8,8 0,7

bărbaţi 100,0 28,2 12,1 10,6 8,8 10,3 6,5 7,4 7,2 8,2 0,7

Sursa datelor: Institutul Naţional de Statistică

In functie de categoriile profesionale, se observa ca in perioada de tranziţie au

fost afectaţi mai ales muncitorii. Ponderea lor însă s-a redus treptat de la 84,1% în

1991 la 72,1% în 2000, deoarece şi alte categorii au început să fie afectate de şomaj.

Şomerii cu studii medii reprezentau 24,7% dublându-se ponderea acestora faţă de

1991. Ponderea şomerilor cu studii superioare a fost destul de schimbătoare în

această perioadă, oscilând între 1,5% şi 3,2%.

Tabel nr. 4.6.: Structura şomerilor pe nivele de pregătire în perioada 1991 – 2001

- % în total -

1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001

Muncitori 84,1 87,0 85,6 83,5 81,1 79,6 75,9 74,7 73,0 72,1 72,5

-din care femei: 82,6 85,8 84,4 82,2 79,6 76,2 69,7 67,8 65,3 65,5 65,0 Pers. cu studii medii

12,9 11,1 12,8 14,9 17,4 18,8 21,7 22,8 24,1 24,7 24,1

-din care femei: 14,8 12,5 14,1 16,3 18,8 22,1 27,7 29,3 31,4 30,8 31,1 Pers. cu studii super.

3,0 1,9 1,6 1,6 1,5 1,6 2,4 2,5 2,9 3,2 3,4

-din care femei: 2,6 1,7 1,4 1,5 1,6 1,7 2,7 2,8 3,3 3,7 4,0 Sursa datelor: Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă


Fig. nr. 4.3.:

EVOLUTIA NUMARULUI DE SOMERI PE NIVELE DE PREGATIRE INTRE ANII 1991-2001

0102030405060708090

100

1991

1992

1993

1994

1995

1996

1997

1998

1999

2000

2001

anii

(%)

MuncitoriPers. cu studii mediiPers. cu studii super.

Fig. nr. 4.4.:

STRUCTURA SOMERILOR PE NIVELE DE PREGATIRE IN ANUL 2001

72.5

24.1

3.4

MuncitoriiPers. st. med.Pers. st. sup.

In ceea ce priveste comparatia pe plan international, redam in tabelul urmator

rata somajului in cateva tari dezvoltate economic:


Tabel nr. 4.7.: Rata somajului in tari dezvoltate economic.

RATA SOMAJULUI (%) TARA

1991 1999

Romania 3,0 11,8

Canada 8,1 7,6

S.U.A. 5,6 4,2

Japonia 2,1 4,7

Austria 3,2 3,8

Belgia 7,2 8,6

Italia 11 11,4

Spania 16,3 15,9

Suedia 1,6 5,6

Marea Britanie 6,8 6

Sursa: I.N.S. – Anuar Static al Romaniei, 2001.

Putem afirma ca, in afara de S.U.A., Canada, Spania si Marea Britanie care

au inregistrat o scadere a ratei somajului in anul 1999 fata de anul 1991, toate

celelalte state au inregistrat cresteri ale ratei somajului. O relativa stabilitate din

punct de vedere al evolutiei ratei somajului s-a manifestat in Austria si Italia,

cresterea fiind de numai 0,8%, respectiv 0,4%. Comparativ cu aceste state, Romania

are cea mai pronuntata crestere a ratei somajului (8%). O motivatie a acestui aspect

este cu siguranta discrepanta dintre nivelurile de dezvoltare socio-economica intre

tarile luate in discutie, concretizate in instabilitatea politica si stagnarea economica

datorata tranzitiei din tara noastra comparativ cu celelalte state cu o democratie

solida, precum si in fragilitatea sistemului de protectie si asigurari sociale


4.3. Calitatea vietii - imagine a evolutiei pietii muncii

Nevoile de consum ale populatiei constituie elementul principal in

determinarea activitatilor umane iar evolutia lor a avut loc in stransa dependenta cu

nivelul si structura productiei de bunuri materiale si servicii.

In perioade caracterizate prin schimbari radicale, ca cele pe care le cunoaste

tara noastra in prezent, nevoile de consum nesatisfacute contribuie, alaturi de alte

fenomene asupra starii de spirit in sens negativ, provocand relatii contradictorii,

nelinisti sociale.

Actuala stare de lucruri din tara noastra se distinge printr-o serie de fenomene

iesite din comun, greu de suportat de unele categorii de populatie. Societatea

romaneasca cunoaste de mai multi ani o situatie deosebita in ceea ce priveste gradul

de satisfacere a nevoilor individuale de consum. Intre aceste nevoi si posibilitatile

de satisfacere s-a manifestat o discrepanta evidenta, ale carei proportii au crescut

continuu ca rezultat al ineficientei economiei centralizate care a diminuat continuu

atat satisfacerea nevoilor biologice de baza cat si a celor psiho-sociale, populatia

fiind frustata de posibilitatile satisfcerii aspiratiilor si preferintelor oferite de

actualul nivel european de civilizatie.

Calitatea vietii reprezinta un domeniu de cea mai mare importanta in

societatea contemporana. Metodologia de cercetare, indicatorii de operationalizare,

precum si concluziile de ordin teoretic privitoare la calitatea vietii au o semnificatie

deosebita si pentru exprimarea inegalitatilor sociale existente, a dimensiunilor

acestora.

Conceptul de “calitate a vietii” a fost definit pentru prima data de sociologul

Arthur Schlesinger si economistul John Kenneth Galbraith, fiind ulterior dezvoltat

de viitorologul Bertrand de Jouvenel.

Discutiile pe marginea acestui concept nu au fost epuizate, acceptandu-se

totusi ideea ca, in principal, “calitatea vietii” cuprinde, ca una din componentele

organice, “nivelul de trai material si cultural al populatiei”.


Una din definitiile care se apropie in mare masura de ceea ce ar trebui sa

intelegem prin “calitatea vietii” exprima continutul acesteia prin totalitatea

conditiilor naturale, tehnico-economice, social-politice si culturale care permit

fiintei umane sa foloseasca bunurile si serviciile pentru asigurarea integritatii sale

biologice, sociale si spirituale, sa-si organizeze existenta in conformitate cu

aspiratiile sale.(63)

Categoria “calitate a vietii” are, dupa cum se poate constata din cele de mai

sus, o arie mai larga de investigare comparativ cu notiunea “nivel de trai”, abordand

deopotriva calitatea mediului inconjurator, starea demografica, calitatea conditiilor

de munca si odihna, nivelul si evolutia veniturilor, nivelul si structura consumului,

calitatea conditiilor de locuit, satrea de sanatate, instruirea si nivelul de educatie si

cultura, ca si conditiile mediului social-politic.

Intalnim paralel si notiunea de “mod de viata”, intelegand prin aceasta modul

in care oamenii isi organizeaza viata cotidiana in activitatea de munca, in familie, in

viata civica si timpul liber, cu alte cuvinte, modul de a se hrani, a se imbraca, a

locui si a-si realiza aspiratiile personale in raport cu sistemul de valori si norme

dominante in comunitatea respectiva.

Unii cercetatori inclina sa defineasca calitatea vietii prin elementele

cuantificabile.

In literatura ultimelor decenii a devenit pe deplin argumentat faptul ca, pentru

intelegerea adecvata a modului cum traiesc oamenii, calitatea vietii lor, este

necesara utilizarea unui set cat mai diversificat de indicatori, iar acestia trebuie sa

surprinda nu numai elementele globale, ci si aspectele care privesc gospodariile,

familiile si viata personala, inclusiv dimensiunea subiectiva de perceptie a starilor

existente, precum si gradul de satisfactie resimtit, eventual de frustare.

Primele preocupari in domeniul calitatii vietii au aparut in societatile

dezvoltate. S-a pornit de la constatarea ca abundenta materiala nu reprezinta totul

pentru ca oamenii sa fie multumiti de viata lor. Prin lansarea conceptului de calitate

a vietii se trece la analiza conditiilor diverse care afecteaza vietile oamenilor si se

incearca o ameliorare printr-o politica sociala.


John Kenneth Galbraith afirma in lucrarea “New Industrial State” - Boston,

Haughton Mifflin Company 1967, ca “ceea ce conteaza nu este cantitatea de bunuri

pe care le avem, ci calitatea vietii”. Prin urmare o economie dezvoltata, cu valori

inalte ale P.I.B. per capita nu indica automat o calitate inalta a vietii pentru toti

cetatenii si in privinta tuturor aspectelor inplicate”.

Bazandu-ne pe imaginea integralista a omului si coordonandu-se cu

economia, cu demografia si cultura, conceptul de calitate a vietii se formuleaza in

raport cu bunastarea individului si societatii. Numai ca aceasta se face intr-o suita

de imagini mai precise, cuantificabile si corelate cu obiectivele atat de variate ale

proceselor social-economice.

Problema egalitatii sanselor, alaturi de problemele mediului social, au generat

o noua conceptie asupra calitatii vietii. Premisa teoretica a modului de abordare a

problematicii calitatii vietii se bazeaza pe urmatoarele trei considerente: 1) oamenii

difera fundamental intre ei din punct de vedere al nevoilor si prioritatilor; 2)

oamenii nu trec in mod obligatoriu la nevoi superioare, atunci cand cele inferioare

sunt satisfacute; 3) numarul celor care prefera sa-si foloseasca forta bratelor in loc

de puterea mintii este inca foarte mare.

Conditia umana, pozitia sociala, stilul de viata, cultura, valorile si aspiratiile

se cer deci abordate in contextul calitatii vietii, fara insa a fi desprinse din conceptul

nivelului de trai. De aceea, conexiunea care se realizeaza obligatoriu intre calitatea

vietii si nivelul de trai are menirea de a ilustra legatura puternica care exista intre

variabilele calitatii vietii si indicatorii de apreciere a nivelului de trai.

Cercetarea si cunoasterea calitatii vietii porneste de la o serie de principii

dintre care amintim:

a) Calitatea vietii nu trebuie apreciata doar prin masuratori ale veniturilor,

beneficiilor sociale, bunurilor de capital. Ea trebuie apreciata printr-o lista completa

de indicatori.

b) Pentru obtinerea unui tablou cat mai fidel al calitatii vietii, trebuie

comparate conditiile de viata ale diferitelor grupuri de populatie. Acest fapt


presupune existenta unor date la nivel individual, care apoi sunt agregate la nivel

national pentru a compune grupe de populatie dupa calitatea vietii lor.

c) Calitatea vietii trebuie descrisa ca un tot unitar, specificandu-se insa

raporturile dintre diferite segmente ce caracterizeaza domenii diverse. Cu toate

acestea, este imposibila descrierea normativa a calitatii vietii, deoarece nu se poate

calcula un indice al calitatii vietii la baza caruia sa stea o metoda general acceptata

si care sa permita combinarea unor factori diversi si contradictorii.

d) Analiza comparata a calitatii vietii pe plan international impune asigurarea

unitatii metodologice de calcul printr-o corelare a definitiilor si analizelor. Acestea

trebuie sa prezinte diferentele din fiecare tara privind grupurile socio-economice,

diferitele categorii de familii si grupe de varsta.

Cu toate impedimentele pe care le ridica reflectarea cifrica a dimeniunilor

calitatii vietii, totusi, eforturile de a gasi formulari cat mai aproape de realitate sunt

concertate atat la nivelul fiecarei tari, cat si la cel al organizatiilor internationale.

Sistemul indicatorilor de apreciere a calitatii vietii se bazeaza, in general, pe

trei elemente de comparabilitate:

- conceptual, masuratorile referindu-se la acelasi concept;

- statistic, ceea ce presupune utilizarea acelorasi metode de inregistrare si de

cuantificare;

- interpretativ, folosindu-se acelasi sistem de valorizare.

Aceste rigurozitati teoretice, avand profunde implicatii practice, vor

fundamenta promovarea pe o perioada indelungata a unei politici sociale cu o larga

arie de cuprindere. Ea se va manifesta pe urmatoarele coordonate: alocarea de

fonduri mari pentru educatie; existenta unui important sector public (necesar

sistemului social); restrangerea inegalitatilor intre categoriile sociale; rata inalta a

mobilitatii fortei de munca; o cat mai completa inzestrare a gospodariilor populatiei

cu inventar casnic.

Indicatorii calitatii vietii sunt de nivel individual dar se manifesta la nivelul

resurselor publice si al investitiilor.


In general, ilustrarea unei inalte calitati a vietii se face prin trecerea in revista,

cu multa rigurozitate, a unor fenomene, cum ar fi:- dezvoltatrea economica;

descresterea ocuparii fortei de munca in sectorul agricol; cresterea puternica a

sectorului serviciilor; existenta unui sector public puternic, care va asigura

premisele mentinerii in limite decente a calitatii vietii in perioadele critice;

complexa dezvoltare a invatamantului, ca sursa a cresterii economice; nivelul

relativ inalt al cheltuielilor pentru binele social (ca procente din produsul social

brut).

Exprimarea acestor fenomene este deseori greoaie si incorecta, dand nastere

la deficiente ce se manifesta atat la nivel national cat si international. Dintre acestea

mentionam:

- la nivel national, dificultatea determinarii venitului se declanseaza odata cu

necesitatea definirii conceptului de venit, indicarea surselor lui de formare,

determinarea venitului ilegal. La nivel international, dificultatile legate de conceptul

venit se vor repercuta asupra dificultatilor de comparabilitate intre tari, decurgand

din variatiile ratelor de schimb, din transferul de siguranta sociala, diferit de la o

tara la alta.

- dificultatile ce provin din modul de analiza a inegalitatilor sociale se reduc

la comparatii intre categoriile de muncitori-salariati, intre situatiile materiale ale

minoritatilor. Aici nu se ia in calcul fenomenul multidimensional al saraciei. Una

dintre limitele teoriei economice a calitatii vietii este aceea ca ea nu ia in

considerare elementele ce caracterizeaza saracia, considerata prin natura sa un mod

de viata, ale carei aspecte variate nu pot fi apreciate separat de calitatea vietii. Se

impune deci, integrarea notiunii de saracie sub forma unui grup de indicatori

specifici ce caracterizeaza aceasta stare. Reconceptualizarea “saraciei” presupune

insa abordarea ei astfel incat sa incorporeze un model al omului si al

comportamentului sau, atunci cand se afla in aceasta situatie.

Printre preocuparile de solutionare a dificultatilor mentionate se inscriu si cele

referitoare la perfectionarea sistemului de indicatori care reflecta calitatea vietii.


Astfel, s-a ajuns la inlocuirea indicatorului produs intern brut cu alti indicatori.

Se apreciaza ca PIB nu furnizeaza nici o informatie asupra distribuirii bunastarii. Pe

de alta parte, se contureaza si opinia conform careia pretul platit de populatie pentru

cresterea PIB a devenit deosebit de ridicat.

- O alta dificultate de exprimare a calitatii vietii decurge din faptul ca nu toate

componentele calitatii vietii pot fi masurate in bani. Pentru rezolvarea unora din

aspectele aratate, pe langa contabilitatea nationala s-a dezvoltat si un sistem de

contabilitate sociala, care este axata pe cercetarea calitatii vietii, cu scopul de a

furniza descrieri amanuntite si simultane asupra conditiilor de viata ale indivizilor si

gospodariilor lor.

In toate aceste masuri se poate observa preocuparea pentru trecerea de la

evaluarile cantitative ale calitatii vietii la cele de ordin calitativ. Ilustrarea o face

insusi faptul ca, diferite organizatii internationale (inclusiv O.N.U.) au elaborat un

sistem de indicatori sociali ai calitatii vietii, iar O.E.C.D.-ul face recomandari

precise privind fundamentarea si nominalizarea unui numar de 33 de astfel de

indicatori.

La baza acestor fundamentari, au stat studii si masuratori la nivel individual si

la cel de gospodarie, la care se adauga totalitatea aspectelor legate de populatie,

economie, educatie, conditii de munca, locuinta, mediu inconjurator, transport, timp

liber, relatii sociale si mobilitate sociala.

Problematica calitatii vietii contine urmatoarele obiective teoretice si

practice:

a) formularea scopului calitatii vietii, scop subordonat satisfacerii

armonioase si simultane a nevoilor umane;

b) evidentierea cat mai precisa a resurselor si multiplicarea lor, ceea ce

vizeaza asigurarea fondurilor necesare atingerii scopurilor calitatii vietii;

c) cresterea eficientei programelor sociale;

Tranzitia de la economia supercentralizata la cea a liberei initiative aduce

elemente noi in ceea ce priveste calitatea vietii, inclusiv posibile implicatii negative,


ceea ce face necesara o politica sociala, de protectie generala si pe grupuri de

populatie.

Indicatorii calitatii vietii se ocupa de reactiile subiective ale oamenilor la

procesele economice si sociale, afective si cognitive, atitudinile, modelele

comportamentale, evaluarile.

O caracteristica importanta a calitatii vietii o constituie faptul ca elementele

sale componente sunt puternic individualizate. De exemplu, conditiile precare de

munca nu pot fi suplinite printr-un nivel inalt al veniturilor pentru a se ajunge astfel

la valori medii in ceea ce priveste calitatea vietii de munca. Un venit inalt nu poate

compensa lipsa unei locuinte bune, starea negativa de sanatate sau un mediu social

patologic, pentru ca in ansamblu sa rezulte valori medii acceptabile.

Intr-o exprimare sintetica, domeniul calitatii vietii este definit ca “valoarea

pentru om a vietii sale”, masura in care conditiile vietii ofera omului posibilitatea

satisfacerii multiplelor sale necesitati, gradul in care viata este satisfacatoare pentru

om.

Conform Manualului ONU care isi propune sa fie un ghid pentru construirea

indicatiilor sociali au fost elaborate o serie de lucrari romanesti de catre diverse

institutii avizate in acest sens, vizand sistemul de indicatori ai calitatii vietii, luand

in considerare faptul ca domeniul calitatii vietii se defineste prin ansamblul

conditiilor fizice, economice, sociale, culturale, politice, de sanatate, in care traiesc

oamenii, continutul si natura activitatilor pe care le desfasoara, caracteristicile

relatiilor si proceselor sociale la care participa bunurile si serviciile la care au acces,

modelele de consum adoptate, modul si stilul de viata, evaluarea gradului in care

imprejurarile si rezultatele corespund asteptarilor populatiei, starile subiective de

satisfactie, insatisfactie, fericire, frustrare cat si elemente ca: participare, afectum,

status, respect, putere, securitate, libertate, autorealizare, frumusete, creativitate.

In aceasta aceptiune ne propunem in continuare sa prezentam construirea

unui set de indicatori relevanti si operationali ai calitatii vietii, care sa reflecte

intreaga problematica, fara a fi insa foarte numerosi si cu adevarat operationali,

relativ usor de acoperit cu date. Selectia noastra cuprinde circa 100 de indicatori,


chiar daca domeniul de care ne ocupam se dovedeste a fi extrem de complex, si

totodata vom evidenitia si factorii calitativi si cantitativi de influenta ai acestora.(63)

I. POPULATIA - constituie subiectul oricarei analize sau cercetari sociale,

fie ca interesul se indreapta spre cunoasterea modului in care traieste aceasta sau

spre nevoile, aspiratiile, optiunile sau alte aspecte ce o pot caracteriza. Din

multitudinea indicatorilor din domeniul populatiei, pentru calitatea vietii au o

relevanta deosebita aceia care exprima procese cumulative, de aceea retinem in

analiza noastra urmatorii indicatori vizand populatia:

- Populatia totala a Romaniei;

- Rata anuala de crestere a populatiei Romaniei;

- Durata medie a vietii;

- Mortalitatea infantila;

- Gradul de imbatranire al populatiei.

Tabel nr. 4.8.: Indicatori vizand populatia.

Anul 1996 1997 1998 1999 2000 2001

Rata sporului natural al populatiei la 1000

locuitori (%)

-2.5 -1.9 -1.5 -1.4 -0.9 -1.8

Durata medie de viata (ani) 69.05 68.95 69.24 69.74 70.53 71.19

Mortalitatea infantila 22.3 22.0 20.5 18.6 18.6 18.4.

Ponderea populatiei de peste 60 ani in

populatia totala (%)

15.65 16 16.58 16.89 17.16 17.46

Sursa: I.N.S. - Anuarul statistic al Romaniei-2001.


Fig. nr. 4.5.: Evolutia indicatorilor vizand populatia.

-100

1020304050607080

1996 1997 1998 1999 2000 2001

Spor nat.al pop. la1000 loc.

Duratamedie avietii (ani)

Mortalit.infantila

II. MEDIUL NATURAL. Impactul negativ al dezvoltarii asupra mediului

natural a facut ca acesta sa fie considerat o componenta a calitatii vietii, fiind inclus

in cercetarile acestui domeniu prin intermediul urnatorilor indicatori:

- Proportia din populatia tarii ce locuieste in zone puternic poluate;

- Calitatea conditiilor naturale de viata (evaluare).

III. ASEZARILE UMANE, calitatea mediului construit, asigurarea unor

conditii optime de viata, echiparea cu mijloace tehnice, deplasarea de la o localitate

la alta sunt elemente ce se iau in considerare la analiza modului cum traiesc

oamenii, de ce facilitati dispun. In acest sens vom tine seama in analizele noastre de

urmatorii indicatori:

- Proportia populatiei urbane;

- Proportia localitatilor electrificate;

- Proportia K.M. strazi asfaltate;

- Dotari si echipament edilitar (evaluare);

- Suprafata spatiilor verzi la 1000 locuitori (m.p.);

- Calitatea transportului de calatori (evaluare);

- Gospodaria comunala.


Tabel nr. 4.9.: Indicatori vizand asezarile umane.

Anul 1996 1997 1998 1999 2000 2001

Proportia populatiei urbane (%) 54.9 55.02 54.87 54.78 54.58 54.64

Suprafata spatiilor verzi in mediul urban

la 1000 locuitori (m.p.);

1.67 1.68 1.67 1.67 1.64 1.65


Fig. nr. 4.6.: Evolutia indicatorilor vizand asezarile umane.

0

10

20

30

40

50

60

1996 1997 1998 1999 2000 2001

Proportiapopulatieiurbane

Spatiiverzi inmed.urban la1000 loc.

IV. LOCUINTELE. Conditiile de locuit ale populatiei constituie una din

cele mai importante componente ale calitatii vietii populatiei.

Statistica locuintelor si a conditiilor de locuit urmareste sa caracterizeze

gradul de asigurare a populatiei cu locuinte, pe total populatie, pe categorii sociale,

in profil teritorial, pe medii (urban-rural), etc, caracteristicile tehnice si de confort

ale locuintelor in raport cu normele igienico-sanitare si cerintele unui trai civilizat si

gradul de inzestrare edilitara, sistematizarea centrelor populate si inzestrarea

acestora cu unitati de deservire social-culturala.


Indicatorii asigurarii populatiei cu locuinte sunt de asemenea importanti in

caracterizarea calitatii vietii populatiei. Acesti indicatori urmaresc sa caracterizeze

baza materiala, ce determina in masura hotatratoare conditiile de locuit. In cadrul

acestora amintim: fondul de locuinte existent la sfarsitul fiecarui an calendaristic, cu

indicarea numarul locuintelor, numarul camerelor de locuit si suprafata locuibila

exprimata in m2, numarul locuintelor nou construite (terminate) in cursul anului.

Baza materiala reprezentata prin indicatorii fondului de locuinte trebuie

corelata cu populatia ce beneficiaza de acest fond locativ. Ca urmare se determina o

serie de indicatori medii sau structurali, care intregesc imaginea conditiilor de locuit

ale populatiei. In cadrul acestora enumeram:

- Suprafata medie de locuit ce revine unei persoane (m.p.);

- Numar mediu de persoane ce revin pe o camera de locuit;

-Proportia populatiei ce traieste in constructii cu destinatie de locuinta in total

populatie;

-Proportia persoanelor ce locuiesc in constructii improvizate, cu grad avansat de

uzura sau in cladiri cu alta destinatie;

- Proportia locuintelor in care revin 3 sau mai multe persoane pe o camera fata de

total locuinte;

- Proportia locuintelor (apartamentelor) ocupate de doua sau mai multe gospodarii

in totalul locuintelor;

- Proportia populatiei ce dispune de suprafata locativa sub norma sanitara admisa

fata de total populatiei;

- Consum de energie electrica in sectorul casnic;

- Proportia locuintelor care dispun de instalatie de apa potabila;

- Confortul locuintelor (evaluare).

Acesti indicatori, pentru a fi concludenti, trebuie stabiliti separat pe medii

(urban-rural) si in profil teritorial, precum si pe categorii sociale, in functie de venit,

marimea familiilor si structura pe varste si sexe a acestora.

Un loc important in analiza conditiilor de locuit il ocupa si indicatorii privind

cheltuielile pentru construirea, intretinerea si folosirea locuintelor.


Conditiile de confort si starea igienico-sanitara a locuintelor completeaza

imaginea formata prin analiza bazei materiale si cheltuielilor pentru utilizarea

locuintei. De altfel, gradul de confort al locuintei este un indicator foarte sugestiv al

nivelului de civilizatie. Analiza conditiilor de confort si starea igienico-sanitara

apeleaza la un sistem de indicatori meniti sa oglindeasca materialele din care sunt

construite locuintele, suprfata locativa disponibila, accesul la facilitatile care asigura

conditiile decente de locuit.

Calitatea si confortul locuintei, gradul sau de echipare cu mijloace tehnice

reprezinta o alta serie de indicatori.

Tabel nr. 4.10.: Indicatori vizand locuintele.

Anul 1996 1997 1998 1999 2000 2001

Fondul de locuinte (mii) 7811 7837 7860 7885 7908 8110

Suprafata locuibila pe persoana (mp) 11.8 11.92 12.02 12.12 12.21 13.58

Camere de locuit ce revin unei persoane 0.85 0.86 0.87 0.87 0.88 0.92

Indicii investitiilor in constructii

(1990=100) (%)

180.2 230.7 177.8 168.4 206.5 181.9

Indicii investitiilor in administratia

publica (1990=100) (%)

475.1 720.7 417.4 582.3 488.5 398.1


Fig. nr. 4.7.: Evolutia indicatorilor vizand locuintele.


0100020003000400050006000700080009000

1996 1997 1998 1999 2000 2001

Fondul delocuinte (mii)

Indiciiinvestitiilor inconstructii(1990=100)(%)

Indiciiinvestitiilorinadministratiapublica(1990=100)(%)

V. MEDIUL SOCIAL. In practica sociala se analizeaza si o serie de

indicatori care vizeaza calitatea relatiilor sociale, cum ar fi:

- Calitatea relatiilor sociale (evaluare pe categorii religioase, etnice, etc);

- Increderea in oameni (evaluare);

- Numarul omuciderilor la 100.000 locuitori;

- Numarul condamnatilor prin privare de libertate la 100.000 locuitori;

- Proportia minorilor delicventi in grupele de varsta respective.

Tabel nr. 4.11.: Indicatori vizand mediul social.

Anul 1996 1997 1998 1999 2000 2001

Rata criminalitatii

(pers. condamnate/100000 locuitori)

460 496 472 390 336 370



VI. FAMILIA, situatia acesteia, solidaritatea si coeziunea ei, precum si

individul ca entitate sunt elemente relevante pentru calitatea vietii populatiei. De

aceea, supunem atentiei in continuare urmatorii indicatori vizand FAMILIA:

- Starea de sanatate a membrilor de familie (evaluare);

- Starea de multumire fata de situatia familiei;

- Numar divorturi la 1000 de casatorii;

- Numar de copii abandonati la 1000 de copii sub varsta de 16 ani;

- Proportia familiilor monoparentale;

Tabel nr. 4.12.: Indicatori vizand familia.

Anul 1996 1997 1998 1999 2000 2001

Numar divorturi la 1000

casatorii

236.63 236.24 275.18 245.75 226.24 239.63

Numar copii abandonati

la 1000 de copii sub

varsta de 16 ani

15.26 18.55 16.27 16.77 15.72 15.10


VII. PERSOANA:

- Starea de sanatate a persoanei;

- Rata deceselor din cauze externe (accident violenta);

- Numar sinucideri la 100.000 locuitori;

- Starea de multumire fata de viata de zi cu zi;

- Securitatea persoanei (evaluare).

VIII. OCUPAREA:

Un alt domeniu vizat in analiza calitatii vietii este ocuparea, prin statutul de

ocupat individului asigurandui-se un confort si o stabilitate materiala relativa care-i


confera o alta perspectiva si atitudine asupra mediului social si economic in care

traieste. Pentru aceasta retinem urmatorii indicatori ce caracterizata de gradul de

ocupare, locuri de munca disponibile, somaj, etc:

- Proportia populatiei ocupate in total populatie;

- Structura populatiei ocupate pe sectoare de activitate;

- Proportia somajului in totalul fortei de munca;

- Securitatea locului de munca (evaluare).

IX. CALITATEA VIETII DE MUNCA SI ODIHNA

Conditiile de munca si odihna constituie o latura importanta a investigatiilor

in domeniul calitatii vietii populatiei. Acest interes se datoreaza faptului ca munca

reprezinta sursa principala de venit si deci este baza materiala a standardului de

viata. Principalele aspecte ce fac obiectul statisticii conditiilor de munca si odihna

vizeaza gradul de ocupare a fortei de munca si pregatirea profesionala, studiul

conditiilor asigurate la locul de munca, conditiile de odihna si de refacere a

capacitatii de munca, studiul bugetului de timp al salariatilor si altor categorii de

populatie. Propunem in acest sens urmatorii indicatori pentru analiza calitatii vietii:

- Numarul mediu al orelor de lucru pe saptamana;

- Proportia celor care lucreaza in schimbul de noapte;

- Distributia salariilor pentru timpul normal de lucru;

- Proportia populatiei ocupate care lucreaza in conditii vatamatoare;

- Numar zile de greva la 1000 salariati;

- Numar zile concediu si nelucratoare pe an;

- Calitatea conditiilor de munca (evaluare organizare, conducere, recompense);

- Satisfactia fata de munca;

- Numarul accidentelor de munca pe cauze;

- Cheltuieli totale pentru protectia muncii.


Tabel nr. 4.13.: Indicatori vizand calitatea vietii de munca.

Anul 1996 1997 1998 1999 2000 2001

Conflicte colective de munca 285 260 352 653 141 103

Greve declansate 15 15 54 85 10 5

Numarul persoanelor cu accidente de

munca

7842 7431 7010 6827 6508 6799


X. RESURSE MACROECONOMICE PENTRU CALITATEA VIETII

pot fi exprimate, de exemplu prin nivelul de dezvoltare atins de societate concretizat

in valuarea P.I.B. anual ca expresie sintetica a clitatii vietii. Propunem ca indicatori

de analiza:

- Valoarea P.I.B. pe locuitor (lei, $);

- Valoarea fondului de consum pe locuitor (lei);

- Ponderea P.I.B. a cheltuielilor de la bugetul de stat pentru domeniul social si

cultural.

Tabel nr. 4.14.: Indicatori macroeconomici.

Anul 1996 1997 1998 1999 2000 2001

Indicii investitiilor totale (1990=100) (%) 114.9 108.7 104.2 98.1 101.5 111.2

Indicii PIB utilizat pentru consumul final

al popultiei (1990=100) (%)

98 94.4 90 97.5 98.9 104.9

Indici PIB pe locuitor (%$) 91.9 95.8 90.2 86.1 99 100.9



XI. VENITURILE din punct de vedere al surselor de formare, distributia lor

si nivelul minim sau pragul de saracie sunt principalele aspecte care ne intereseaza

in analiza calitatii vietii.

De aceea, veniturile populatiei obtinute intr-o anumita perioada de timp

constituie unul din elementele esentiale pentru caracterizarea calitatii vietii

populatiei.

De nivelul veniturilor depinde in mare masura nivelul si calitatea consumului

de produse alimentare, nealimentare si servicii. Trebuie sa observam totusi ca

nivelul consumului dintr-o anumita perioada este in functie si de acumularile de

venituri din perioadele precedente, regasite in cea mai mare parte sub forma

bunurilor de folosinta indelungata si alte bunuri personale ale populatiei, dupa cum,

o parte a consumului se poate efectua si pe seama unor venituri ce se vor realiza

ulterior (imprumuturi, credite, etc cu rambursarea din veniturile viitoare).

Ca factori de influenta ai venitului populatiei care ne intereseaza in demersul

nostru amintim: veniturile din munca (w), veniturile din fonduri sociale (Uw) si

veniturile din proprietate (Ip), putand sa modelam veniturile totale ale populatiei (Vt)

ca o functie de aceste variabile, unde εVt este marimea reziduala aferenta venitului

total: (71)

( )V f w U It w p Vt= , , ,ε ( 4.4. )

iar salariile le consideram functie de populatia ocupata (Ne ), durata medie a muncii

(Dw ) si marimea reziduala aferenta venitului din munca ( εw )

( )W f N D we w w= , , ,ε ( 4.5. )

Totodata mai exprimam veniturile disponibile ale populatiei (Qp ) in functie

de platile obligatorii ale populatiei (Tp ), economiile populatiei ( S ) si marimea

reziduala aferenta veniturilor disponibile ale populatiei ( εQp )

( )Q f V T Sp t p Qp= , , ,ε ( 4.6. )


iar economiile populatiei le exprimam in functie de veniturile totale ale populatiei,

rata inflatiei (ii), rata somajului (n) si marimea reziduala aferenta economiilor ( εS ).

( )S f V i nt i S= , , ,ε ( 4.7. )

In demersul nostru vom exprima veniturile din fonduri sociale in functie de

(rT ) rata de dependenta totala a populatiei, (Tx ) contributiile si taxele populatiei,

(Ts ) cotizatii sociale salariale, (Os ) costul serviciilor sociale, (Sb ) cheltuieli pentru

protectia sociala si ( εUw ) marimea reziduala aferenta veniturilor din fondurile

sociale.

( )U f r T T O Sw T x S s b Uw= , , , , ,ε ( 4.8. )

iar veniturile din proprietate in functie de (Ap ) active materiale, ( r ) rata dobanzii,

(p ) rata profitului si ( ε ip ) marimea reziduala aferenta veniturilor din proprietate.

( )I f A r,pp p ip= , ,ε ( 4.9. )

In studiul veniturilor populatiei se folosesc o serie de indicatori sintetici si

analitici care permit caracterizarea nivelului, structurii si dinamicii veniturilor

populatiei.

In cadrul indicatorilor sintetici prezinta importanta pentru cunoasterea

indeosebi indicatori macroeconomici cum ar fi: PIB, venit national intern brut,

venituri reale ale populatiei, salariul real, venituri din fonduri sociale de consum.

Indicatorii analitici isi propun fie sa aprofundeze cunoasterea volumului

veniturilor pe categorii sociale si surse de formare, fie sa detalieze veniturile dupa

continutul acestora.

Ca indicatori pentru analiza retinem:

- Distributia veniturilor nete lunare pe o persoana din gospodarie;

- Veniturile reale pe o persoana (lei);


- Nivelul veniturilor raportat la necesitatile gospodariei (evaluare).

Tabel nr. 4.15.: Indicii castigului salarial real

Anul 1996 1997 1998 1999 2000 2001

Indicii castigului salarial real (1990=100)

(%)

72.7 56.3 58.2 56 58.6 61.5


XII. CONSUMUL poate fi considerat ca o componenta finala a calitatii

vietii, de aceea, in caracterizarea calitatii vietii, un rol privilegiat revine studiului

laturilor cantitative si calitative ale consumului de bunuri materiale si servicii. Daca

veniturile populatiei, prin cuantumul lor, evidentiaza partial potentialul de consum,

trebuie retinut faptul ca acesta nu se confunda cu veniturile obtinute intr-o perioada

de timp, din moment ce el se poate realiza pe seama unor valori acumulate sau in

contul unor venituri viitoare (din credite, imprumuturi, etc).

In sens larg, prin "consum al populatiei" se intelege utilizarea, pentru

nevoi individuale sau colective, a bunurilor materiale (alimentare sau nealimentare)

si servicii (transport, servicii casnice, reparatii si intretinere, servicii P.T.T.R.,

servicii de gospodarie comunala, etc). Consumul populatiei reflecta, asadar, un

aspect esential si direct al conditiilor de viata. In aceasta acceptiune propunem

exprimarea consumului populatiei ( C ) in functie de indicele preturilor (ip), rata de

economisire (rs ), controlarea serviciilor sociale de care beneficiaza populatia (iS) si

marimea reziduala aferenta consumului final al populatiei ( εC ): (71)

( )C f Q i r Ip p S S C= , , , ,ε ( 4.10. )

Mai tinem seama, in analize si de urmatorii indicatori:


- Consumul total pe locuitor (lei);

- Structura consumului populatiei (lei);

- Consumul principalelor produse alimentare pe locuitor kg. carne (si produse din

carne), lapte (si produse din lapte), legume, fructe, cereale;

- Consumul de calorii pe locuitori ;

- Oferta de produse alimentare (evaluare);

- Oferta de produse nealimentare (evaluare);

Tabel nr. 4.16.: Indicatori vizand consumul populatiei.

Anul 1996 1997 1998 1999 2000 2001

Consumul mediu zilnic de calorii pe

locuitor

2953 2933 2959 2981 3020 3092

Consumul mediu anula de carne pe

locuitor (kg)

47.2 45.1 48.0 47.3 46.2 48.0

Consumul mediu anula de cereale (in

echivalent faina) pe locuitor (kg)

160.6 169.8 166.7 166.3 165.8 166.9

Consumul mediu anula de fructe pe

locuitor (kg)

50.5 44.5 45.8 43.4 44.5 48.1

Ponderea cheltuielilor banesti de consum

ale gospodariilor populatiei cu produsele

alimentare

45 46 44.1 40.5 41.3 42.2


ale gospodariilor populatiei cu produsele

nealimentare

38 34.7 34.1 34 31.8 30.7


ale gospodariilor populatiei cu serviciile

17 18.9 21.8 25.5 26.9 27.1



XIII. SERVICIILE PENTRU POPULATIE. Pe langa bunuri materiale,

alimentare si nealimentare, populatia apeleaza pentru asigurarea existentei la o

gama variata de servicii, ale caror volum si calitate ilustreaza calitatea vietii sau

standardul de viata de care beneficiaza colectivitatea umana.

De altfel ponderea activitatilor desfasurate in sfera serviciilor ca si ponderea

populatiei ocupate in afara serviciilor sunt indicatori esentiali ce ilustreaza gradul de

dezvoltare al societatii. Ca indicatori vom avea in vedere:

- Structura pe categorii a serviciilor;

- Calitatea serviciilor pentru populatie (evaluare diversitate, calitate, pret, timp

alocat).

Tabel nr. 4.17.: Indicatori vizand serviciile prestate pentru populatie.

Anul 1996 1997 1998 1999 2000 2001

Indicii serviciilor de piata prestate pentru

populatie (1993=100) (%)

155.1 123.3 108.9 110 123.6 116.7


XIV. INZESTRAREA GOSPODARIEI

Pentru analiza inzestrarii gospodariilor propunem urmatorii indicatori in

analiza calitatii vieii:

- Aparate de radio la 1000 locuitori;

- Televizoare la 1000 locuitori;

- Frigidere la 1000 locuitori;

- Masini de spalat rufe la 1000 locuitori;

- Autoturisme la 1000 locuitori;

- Proportia locuintelor cu telefon;

- Confortul din gospodarie (evaluare conditii materiale, bunuri de folosinta

indelungata).


Tabel nr. 4.18.: Inzestrarea populatiei cu bunuri de folosinta indelungata

Anul 1996 1997 1998 1999 2000 2001

Numar de autoturisme la 1000

locuitrori

101 109.9 118.8 125.5 131.5 135

Numar de aparate TV la 1000

locuitrori

231.6 233.7 247.8 259.4 270.8 292.2


XV. INVATAMANTUL SI NIVELUL CULTURAL AL POPULATIEI

Nivelul cultural al populatiei in ansamblul sau este unul din elementele

esentiale ale progresului. Pentru caracterizarea nivelului cultural se urmaresc doua

aspecte definitorii: nivelul cultural dobandit - oglindit in principal prin nivelul de

instruire - si actiunile promovate pentru raspandirea in mase si ridicarea nivelului de

cultura genereala, a cunostintelor tehnico-profesionale ale populatiei.

In cadrul indicatorilor utilizati pentru caracterizarea nivelului cultural

deosebim indicatorii nivelului de instruire, indicatorii procesului de invatamant si

indicatorii actunilor cu caracter cultural-educativ.

Studierea aspectelor legate de procesul de invatamant se realizeaza cu

ajutorul unui sistem de indicatori ce se refera pe de o parte la baza materiala a

invatamantului si de cadrele didactice disponibile, iar pe de alta parte, la activitatea

de educatie si instruire propriu zisa prin urmarirea pe forme de invatamant, a

populatiei ce urmeaza cursurile scolilor de diverse grade ca si a numarului anual de

absolventi.

Dintre acesti indicatori amintim:

- Numarul si capacitatea unitatilor de invatamant;

- Gradul de inzestrarea a populatiei cu unitati de invatamant;

- Gradul de incarcare al unitatilor de invatatmant;

- Gradul de dotare al unitatilor de invatamant;


- Proportia cuprinderii in scoli a copiilor de varsta scolara;

- Stocul de invatamant;

- Numarul studentilor la 10.000 locuitori;

- Ponderea cheltuielilor pentru invatamant in P.I.B.;

- Calitatea invatamantului.

Tabel nr. 4.19.: Indicatori vizand invatamantul.

Anul 1996 1997 1998 1999 2000 2001

Numarul de studenti la 1000 locuitori 15.68 15.99 18.12 20.15 23.76 25.98

Indicii investitiilor in invatamant

(1990=100) (%)

317 350.9 258.8 135.8 12.8 78.8


XVI STAREA DE SANATATE A POPULATIEI SI SISTEMUL DE

ASISTENTA MEDICALA SI DE OCROTIRE A SANATATII POPULATIEI

Starea de sanatate a populatiei cumuleaza influente mai mult sau mai

putin indepartate, directe sau indirecte ale modului de viata, motiv pentru care acest

aspect are o importanta majora in aprecierea calitatii vietii atinsa de o anumita

colectivitate.

Pentru aprecierea conditiilor materiale ce influenteaza starea de sanatate, a

influentei factorilor social-economici si sanitari, in analiza calitatii vietii se

foloseste un sistem de indicatori, grupati in functie de aspectele specifice pe care le

sesizeaza si anume: indicatorii accesibilitatii populatiei la asistenta sanitara,

indicatorii starii de sanatate si indicatorii bilantului vital al populatiei. Dintre acestia

amintim:

- Numar locuitori la un medic;

- Paturi de asistenta medicala la 1000 locuitori;

- Morbiditatea (numar imbolnaviri la 1000 persoane);


- Ponderea cheltuielilor cu sanatatea in P.I.B.;

- Calitatea asistentei sanitare (evaluare).

Tabel nr. 4.20.: Indicatori vizand asistenta sanitara.

Anul 1996 1997 1998 1999 2000 2001

Paturi in spitale la 1000 locuitori 7.6 7.4 7.3 7.3 7.4 7.5

Numar de medici la 1000 locuitori 18.1 17.9 18.4 19.1 18.9 18.9

Indicii investitiilor in domeniul

sanatatii (1990=100) (%)

126.5 120.8 141.3 75.2 19.2 22.6


XVII CULTURA

In afara unitatilor de invatamant, atat in mediul urban cat si in mediul rural

exista o retea de unitati cu caracter cultural ce desfasoara actiuni ce se adreseaza

intregii populatii cum ar fii: cluburi, case de cultura, camine culturale, biblioteci,

edituri, cinematografe, radioul, televiziunea, etc.

Ca si in cazul procesului de invatamant, indicatorii procesului de raspandire a

culturii pot fi grupati in doua categorii: indicatorii bazei materiale si a factorilor ce

mijlocesc procesul de raspandire a culturii si indicatorii activitatilor culturale si

bugetul de timp alocat de populatie pentru activitati cultural-educative.

Dintre acesti indicatori amintim:

- Numarul si capacitatea unitatilor culturale;

- Gradul de asigurare al localitatilor cu unitati culturale;

- Gradul de accesibilitate al populatiei la unitati culturale;

- Cheltuieli de la bugetul statului pentru dezvoltarea si sustinerea culturii;

- Numar ore de emisie T.V. pe saptamana;

- Gradul de acoperire a teritoriului cu transmisie radio;

- Numar de exemplare carti editate anual ce revin pe un locuitor;


- Numar exemplare ziare si reviste ce revin la un locuitor;

- Ponderea cheltuielilor pentru cultura in P.I.B.;

- Facilitati de ordin cultural (evaluare).

Tabel nr. 4.21.: Indicatori vizand cultura.

Anul 1996 1997 1998 1999 2000 2001

Numarul unitatilor de cercetare-

dezvoltare

616 645 643 626 601 609

Carti si brosuri tiparite 7199 6471 6231 7874 10159 10478

Ziare si reviste (nr. titluri) 1313 1855 1550 1986 1932 1923

Emisiuni TV (ore program) 13095 14501 14670 14197 15296 21810

Ponderea cheltuielilor totale de

cercetare-dezvoltare in PIB (%)

0.71 0.58 0.49 0.40 0.37 0.39

Numar de cercetatori la 10000

persoane ocupate

33.9 34.0 34.9 31.5 26.9 27.6

Numar salariati din cercetare-

dezvoltare la 10000 persoane ocupate

66.4 64.0 57.1 43.2 44.0 42.1


XVIII. ASIGURARI SI ASISTENTA SOCIALA. La acest capitol amintim

urmatorii indicatori si propunem modelarea fondurilor necesare pentru protectia

sociala (Sb) in functie de cheltuielile pentru protectia sociala (ChPS ) si rata de

dependenta a populatiei postactive (rPa ): (71)

( )S f Ch r n Sb PS Pa p= , , , ( 4.11. )

precum si investitiile pentru serviciile sociale (IS0 )in functie de stocul de capital fix

din serviciile sociale (KS ) si marimea reziduala aferenta pentru investitiile pentru

servicii sociale ( ε Iso ).


( )I f K P r, IS S S0 0= , , ε ( 4.12. )

- Proportia populatiei ocupate cuprinsa in sistemele de asigurari sociale;

- Proportia populatiei varstnice beneficiind de pensie;

- Proportia populatiei beneficiare de ajutor social;

- Proportia studentilor care beneficiaza de burse de stat;

- Proportia copiilor sub 16 ani cuprinsi in sistemul alocatiei de stat;

- Ponderea cheltuielilor de asistenta sociala si familiara in P.I.B.;

Calitatea serviciilor de asistenta sociala (evaluare).

Tabel nr. 4.22.: Indicatori vizand asistenta sociala.

Anul 1996 1997 1998 1999 2000 2001

Indicii pensiei medii reale a

pensionarilor de asigurari sociale de

stat (%)

62.8 49.7 48.8 47.6 43.9 46.3

Bilete de tratament balnear si de

odihna acordate pensionarilor de

asigurari sociale de stat (mii)

163 188.4 225.2 258.7 297.8 390.5

Ajutorul de somaj in % fata de salariul

minim net pe economie

112.9 135.8 103.8 118.9 96.6 72.5

Numar de pensionari de asigurari

sociale de stat la 1000 locuitori (fara

pensionarii din agricultura)

165.43 171.87 178.64 186.17 194.29 202.78


XIX. TIMPUL LIBER caracterizat prin urmatorii indicatori:

- Numarul locuitorilor cu cazare turistica la 100.000 locuitori;

- Numarul orelor de timp liber pe saptamana;


- Cheltuieli de la bugetul de stat pentru odihna, tratament, educatie fizica, sport pe

locuitor;

- Facilitati pentru petrecerea timpului liber (evaluare).

Tabel nr. 4.23.: Indicatori vizand timpul liber.

Anul 1996 1997 1998 1999 2000 2001

Numarul locuitorilor cu cazare

turistica la 100.000 locuitori

25.8 21.71 21.07 19.21 18.07 17.67


XX. MEDIUL POLITIC conturat cu ajutorul indicatorilor urmatori:

- Procent de participare la vot;

- Proportia populatiei adulte incadrate in partide politice;

- Calitatea conducerii societatii (evaluare);

- Participarea la luarea deciziilor (evaluare).

Tabel nr. 4.24.: Indicatori vizand mediul politic.

Anul 1992 1996 2000

Procentul participarii populatiei la vot

(%)

76.29 76.01 65.31


XXI. INSTITUTII DE STAT SI ORDINE PUBLICA specificate prin

indicatorii:

- Proportia infractiunilor cu autori cunoscuti;


- Activitatea institutiilor administratiei de stat (evaluare);

- Rezolvarea problemelor populatiei (evaluare).

Schematic, interdependenta dintre indicatorii analizati mai sus se prezinta

astfel: (71)

Fig. nr. 4.8.: Corelatii intre indicatorii calitatii vietii.

A. Conditii materiale de trai B. Conditii sociale de trai

A1. Venituri B1. Starea de sanatate si

asigurarea asistentei medicale

A2. Consumul

populatiei B2. Instruire si educatie

B3. Cultura

A3. Conditii de locuit

A3.1. A3.2. Mediu B4. Conditii de odihna si recreere

Locuinte de locuit

B5. Mediul socio - politic

A4. Mediul ambiant

D. Protectie sociala

D1. Somaj

D2. Asigurari sociale

D2.1. Pensii

D2.2. Ajutoare sociale

C. Conditii de munca D2.3. Indemnizatii

D3. Asistenta sociala

D3.1. Ocrotirea minorilor

D3.2 Prestatii familiale

D3.3. Ocrotirea batranilor

D3.4. Ocrotirea handicapatilor

D4 Saracia


4.3.1. Saracia- consecinta a dezechilibrelor pe piata muncii.

Principalele tendinte in sistemul de nevoi ale populatiei in etapa pe care o

parcurgem se manifesta in domeniul alimentatiei, imbracamintei si incaltamintei si

in domeniul locuintelor ca numar, dotare si confort, in viitor evoluand sub aspect

cantitativ, calitativ si structural cu accente pe confortul calatoriilor, asistenta

medicala, satisfacerea hobby-urilor si cresterea nevoii de destindere care in

conditiile economiei de piata - va determina cresterea cererii in domeniul

serviciilor, crescand astfel nevoile spirituale.

Incercari de a defini saracia au fost facute de specialisti din diferite domenii:

sociologi, psihologi, economisti. Unii dintre acestia au sfarsit prin a ajunge la

concluzia ca saracia nu reprezinta decat un cuvant cod. Saracia, in sensul sau

absolut, se refera la conditile acute de privatiune. Saracia primara (absoluta) sau

nivelul de subzistenta este atins atunci cand castigurile totale sunt insuficiente

pentru satisfacerea nevoilor minime de mentinere a randamentului fizic. (63)

Conceptul de saracie relativa pune in discutie pozitia unui individ comparativ

cu altii. Acest concept apare in doua forme diferite:

- o abordare obiectiva: conditii ale privatiunii

- o abordare subiectiva: sentimente ale privatiunii

Versiunea economica a abordarii relative a saraciei este introdusa prin

notiunea de “decalaj” (“prapastie a saraciei”). Saracia in aceasta viziune este

considerata ca decalaj intre grupul cel mai sarac si restul comunitatii.

Abordarea saraciei cuprinde doua elemente: individul cu problemele sale si

mediul in care acesta traieste.

Incercand o definire intr-un cadru mai larg al saraciei in relatie cu nevoile,

dorintele si sentimentele individuale, precum si interactiunea dintre individ si

societate, saracia apare drept o “conditie care implica o privatiune aspra,

intensificata de evenimente potrivnice, de obicei asociata cu resurse economice

neadecvate”. In aceste conditii saracia nu inseamna numai venituri mici si lipsa


averii, ci inseamna de asemenea lipsa accesului la venituri mai mari si la sanse de a

acumula avere, la o educatie mai buna, sau la sanse sporite de a gasi un loc de

munca. Desconsiderarea propriei persoane precum si interactiunea dintre saraci si

mediul in care traiesc au un rol esential in generarea tensiunilor pe care acestia le

resimt. De aceea, de regula definirea saraciei se face prin specificarea unui standard

de comparatie. Se ajunge astfel la notiunea de “nivel minim de trai” sau “prag”

(linie) al “saraciei” care reprezinta nivelul de venit care imparte familiile de o

anumita marime, dintr-un anume loc si timp, in sarace si non-sarace. Stabilirea unui

astfel de prag al saraciei este considerat adesea incarcat de mult subiectivism.

Prin natura sa, saracia se contureaza ca o consecinta simultana a inegalitatii

sanselor (in sens material-valoric) si a unei dreptati sociale insuficient controlate si

verificate din punct de vedere al procedurilor sociale de redistribuire. Ingradirea

saraciei si imbunatatirea conditiilor de viata devin posibile numai datorita unei

cresteri suficiente a veniului national, incurajarea productivitatii fiind sursa de

combatere si diminuare a inegalitatilor sociale.

Saracia prin esenta reprezinta un mod de viata, iar aspectele sale variate nu

pot fi considerate separat.

Variabilele care descriu saracia se pot grupa in trei seturi cuprinzatoare:

- nivelul tuturor veniturilor;

- mecanismul de distribuire a veniturilor;

- nivelul si tipul transferurilor realizate de stat prin sistemul de protectie sociala.

Aceste variabile pot fi exprimate la randul lor prin doua categorii de indicatori:

a) indicatori privind standardul de viata propriu-zis, economici prin natura lor,

adica indicatori ai resurselor standardului de viata: veniturile si consumul

b) indicatori privind caracteristicile calitative ale vietii popolatiei: speranta de

viata si sanatatea, calitatea hranei, educatia, participarea culturala.

Cu ajutorul acestor indicatori se pun in evidenta nu numai numarul de saraci dar

si gradul de saracie. Coordonatele majore dupa care se dimensioneaza saracia sunt:

nivelul venitului, necesitatile minime de viata si situarea venitului sub nivelul

minim de trai. Dintre acestea, minimul de viata se cere definit si caracterizat in


functie de interesele practicii din fiecare tara si obiectivele fiecarei etape de

dezvoltare, fiind considerat ca esential in aprecierea fenomenului de saracie.

Minimul de subzistenta, sau venitul presupus a satisface necesitatile esentiale

pentru supravietuire, este considerat adesea ca prag absolut al saraciei pe cand

minimul social reprezinta venitul pretins a satisface la nivel minim nevoile

presupuse pentru o functionare sociala normala.

Nevoile minime de viata sunt in primul rand nevoile fiziologice ale omului,

adica tot ce este necesar pentru mentinerea in viata si pentru conservarea capacitatii

de munca. Exprimarea cantitativa a nevoilor minime se face prin determinarea

naturii si cantitatii de bunuri si servicii, considerate necesare acoperirii acestor

trebuinte minime. In ceea ce priveste nevoile sociale, ele se formuleaza in raport cu

anumite norme sociale ale colectivitatii.

Nevoile cantitative minime sunt de asemenea o definitie utila pentru precizarea

dimensiunilor saraciei deoarece in functie de aceasta coordonata este posibil sa se

compare situatia saraciei la diferite momente, sa se determine mijloacele de

combatere a acestui fenomen precum si eficacitatea unor masuri de eradicare.

Important in problematica abordarii si dimensionarii corecte a saraciei ca

fenomen multidimensional este ansamblul de criterii in functie de care se stabileste

pragul de saracie. Pentru Romania, pe baza informatiilor provenite din anchetele

asupra bugetului de familie, minimul social oscileaza intre 45-60% din salariul

mediu, iar minimul de subzistenta intre 30-40% din acesta. In general se foloseste

criteriul cheltuielilor minime de trai care pot fi determinate ca minimul de

subzistenta ceea ce nu exclude si utilizarea combinata a procesului de combatere a

saraciei cu procesul de dezvoltare economica.

Conform definitiei O.N.U. saracii sunt “acei oameni care nu se bucura de

nivelul minim de trai compatibil cu demnitatea umana”.

Banca Mondiala defineste saracia drept “incapacitatea de a avea un

standard de viata adecvat”. Deci, definirea economica a saraciei permite distinctia

intre saraci si non-saraci prin raportare la nivelul veniturilor, reflectand de fapt

posibilitatile de consum ale familiilor. Identificarea saracilor presupune un mijloc


de evaluare a venitului sau consumului care sa poata fi aplicabil intregii populatii a

unei tari si care sa permita comparatii internationale. Incapacitatea de a asigura un

anumit nivel al consumului si nu consumul scazut in sine caracterizeaza saracia. Cel

mai simplu mijloc de identificare a saraciei este folosirea unui singur nivel al

venitului ca linie de demarcatie intre saraci si non-saraci. Alte metode ar fi stabilirea

de praguri diferentiate pentru diverse categorii de populatie sau plecarea de la un

nivel minim al consumului si transformarea acestuia in niveluri corespunzatoare de

venit.

Saracia se mai poate analiza pornind de la supozitia ca satisfactia

(insatisfactia) asociata unui nivel dat al venitului este o functie a relatiei dintre venit

si unele norme sociale.

In analiza saraciei se poate lua ca punct de plecare, modelul neoclasic al

posibilitatilor economice de alegere. Asociind saracia cu limita constrangerilor

extreme, definitia incorporeaza o regiune mai larga a constrangerii economice

derivata din teoria lui Milton Friedman privind venitul permanent. Conform acestui

punct de vedere, saracia este o proprietate a situatiei individului si mai putin o

caracteristica a sa sau a modului sau de comportament, saracia fiind asociata cu o

severa restrangere a posibilitatilor de alegere.

Conceptul cultural asupra saraciei se concentreaza asupra atitudinilor si

modelelor de comportament pe care o persoana le are fata de un anumit set de

circumstante.

In contextul actual al trecerii la economia de piata, tara noastra se confrunta

cu o situatie economica precara, context in care trebuie sa fie asigurat un nivel

minim de trai care arata cantitatea, calitatea si structura bunurilor materiale si

spirituale pentru o viata decenta si civilizata, corespunzator veniturilor necesare

pentru procurarea bunurilor respective.

Asigurarea unui nivel minim de trai presupune satisfacerea, in primul rand a

nevoilor fundamentale ca: cerinte minime de hrana, vestimentatie, locuinte, servicii

de instruire, sanatate si cultura. Nevoile fundamentale nu se interpreteaza numai din

punct de vedere fiziologic ci si subiectiv, ele reprezentand satisfactia


consumatorului vis-a-vis de nevoile de consum, ceea ce inseamna ca el trebuie sa

aiba posibilitatea de a castiga veniturile necesare pentru acoperirea consumului de

bunuri si servicii de baza.

Cea mai simpla modalitate de a masura saracia este, dupa opinia autorului

Amartya Sen, Premiul Nobel pentru economie 1998, ponderea “H” in totalul

populatiei a celor cu venituri sub o valoare minima (pragul de saracie).

Aceasta apreciere ignora insa gradul de saracie si, in plus, declanseaza o alta

stare de lucruri: chiar o marire a veniturilor celor saraci nu va afecta marimea lui

“H”, veniturile se situeaza chiar si la acest nivel sub pragul de saracie.

In scopul remedierii acestor deficiente, Amartya Sen a postulat un numar de

cinci axiome in urma carora a rezultat un indicator al saraciei, descris astfel:

P = H [I + (1 – I ) G] ( 4.13. )

Unde:

P = indicatorul saraciei (powerty);

H = ponderea celor cu venituri sub pragul saraciei in totalul populatiei;

I = indicatorul de distribuire a veniturilor a carui valoare 0<I<1;

G = coeficientul Gini, G=0 cand veniturile sunt totale si in mod egal distribuite

Standardul de viata al populatiei se refera la stari de lucruri legate strict de

conditiile in care populatia tarii traieste, incluzand un evantai larg de aspecte intre

care cele privind sanatatea, alimentatia, veniturile, locuinta, educatia si calitatea

mediului detin un loc determinant.

Intrucat obiectivul final al programelor guvernelor care se succed este

imbunatatirea calitatii vietii, prezinta interes masurarea realizarilor in acest domeniu

ca si evaluarea efectelor diverselor actiuni si strategii de crestere a standardului de

viata. Domeniul fiind deosebit de diversificat, intereseaza atat cuantificarea

stadiului atins pe componente cat si evidentierea acelor indicatori sintetici care

reusesc sa concentreze un maximum de informatii cu privire la efectul final al

strategiilor de imbunatatire a traiului populatiei. Optiunea intre astfel de indicatori


trebuie sa tina seama si de posibilitatile de asigurare a comparatiilor in timp sau in

spatiu (intre tari).

In conditii normale, efectul actiunii instrumentelor de politica economica

trebuie sa se rasfranga, in ultima instanta asupra standardului de viata. Astfel,

politica guvernamentala de crestere economica reprezinta, totodata, si politica de

imbunatatire a traiului populatiei prin multiplele efecte benefice: ocuparea fortei de

munca, sporirea veniturilor, cresterea veniturilor bugetare si posibilitatile sporite de

utilizare a acestora in directia imbunatatirii starii de sanatate, educatie, cultura. De

asemenea, veniturile suplimentare la buget permit sporirea cheltuielilor pentru

obiective de suprastructura.

O alta directie de actiune a guvernului cu repercursiuni immediate asupra

calitatii vietii o constituie initierea si punerea in practica a unor legi privind

protectia consumatorului, protejarea mediului inconjurator si siguranta cetateanului.

Pentru a diminua decalajele intre diversele categorii de populatie in privinta

standardului de viata, guvernul poate recurge la actiuni de factura economica

precum:

- stabilirea de preturi in favoarea celor saraci privind produsele oferite de

productia de stat;

- aplicarea diferentiata a TVA in vederea favorizarii celor cu venituri mici;

- exceptarea de la plata impozitelor a unor categorii de persoane

defavorizate (handicapate, veterani de razboi).

- cresterea nivelului salariului minim din economie, in paralel cu aplicarea

unor masuri de prevenire a somajului in randul celor cu salarii mici

(batrani, necalificati, foarte tineri)

In acest context, putem face precizarea ca fata de media europeana,

PIB/locuitor de 8200$/loc. si cea mondiala de cca. 3400$/loc, Romania are un nivel

de 4 ori mai scazut decat cel european si se situeaza sub nivelul mediu mondial;

ponderea cheltuielilor de consum alimentar in totalul cheltuielilor de consum in

Romania in anul 2000 a variat intre: 49,8% si 73,8% (pe categorii socio -


profesionale). Analizand bugetele de familie pentru anul 2000 constatam o sporire a

consumului caloric fata de 1999 cu 3,8% la toate categoriile socio - profesionale.

Cheltuielile totale de consum reprezinta intre 77 - 89% din veniturile totale

banesti ale populatiei.

In lucrarile de specialitate ale Bancii Mondiale se calculeaza pragul de

saracie din punct de vedere al consumului de calorii, ca fiind nivelul minim al

veniturilor la care cheltuielile de consum permit satisfacerea cerintelor nutritionale

si asigurarea unui consum de calorii stabilit ca absolut necesar conform

recomandarilor F.A.O. in materie.

Revolutia din decembrie 1989 a marcat o importanta cotitura in viata politica,

economica si sociala a tarii noastre, avand consecinte multiple in modul si nivelul

de viata al populatiei. Aceasta se poate observa din analiza veniturilor populatiei, ca

indicator sintetic, transparent al calitatii si standardului de viata dar si al rezultatelor

obtinute. Astfel, veniturile populatiei apar ca mijloace de trai la dispozitia

posesorului lor, sub forma sumelor banesti, a bunurilor sau serviciilor obtinute din

munca, din proprietatea sau din fondurile sociale de consum, pe care acesta le poate

utiliza in scopul dorit fara nici o restrictie sau obligatie. Conform unui studiu

organizat de I.C.C.V. in 2000 , 64% dintre subiecti au apreciat ca veniturile

familiilor lor sunt la limita sau chiar sub necesitati, doar 4,4% considerand ca

veniturile depasesc clar trebuintele.

CAP. V. CONCLUZII VIZAND PIATA MUNCII IN ROMANIA. 175

CAP. V. CONCLUZII VIZAND PIATA MUNCII IN ROMANIA.

Capitolul cinci ofera concluziile rezultate in urma demersului sustinut in aceasta teza vizand piata muncii in Romania in perioada de tranzitie si ofera totodata cateva sugestii de echilibrare a acestei piete.

In actuala perioada de tranzitie anevoioasa si lenta, România este un exemplu

clar a ceea ce se poate numi cercul vicios al resurselor de munca. Reformele

angajate în diverse sectoare (economie, educatie, sanatate, ocupare, sistemul politic,

administratie) nu pot fi duse pâna la capat fara resursele de munca adecvate. Atât

tranzitia spre economia de piata cât si aderarea la Uniunea Europeana nu se pot

realiza fara anumite competente si fara anumite standarde sociale si profesionale.

Incetinirea sau amânarea reformelor economice împiedica generarea de resurse

materiale si financiare necesare pentru investitia în resursele de munca. Din

limitarea reciproca a capitalului uman si a capitalului fizic, ambele în declin, poate

rezulta o situatie periculoasa de stagnare si blocare a capacitatii de dezvoltare

sociala.

Pentru a iesi din “cercul vicios al resurselor de munca” a carui perpetuare

risca sa produca o tranzitie nesfârsita, este necesara o politica globala care sa

reconsidere rolul resurselor de munca în ansamblul reformelor. Aceasta politica

trebuie sa plece de la doua premise:

- resursele de munca trebuie într-adevar sa devina o prioritate nationala, dincolo

de masurile cosmetice, de managementul reactiv sau de declaratiile retorice

inspirate de oportunism politic;

- realizarea concreta a acestei prioritati nu se poate face decât printr-o

reprezentare clara a obiectivelor si o politica realista având la baza consensul si

dialogul social.

Desi resursele de munca sunt parte a vietii fiecarui individ, modul lor de

folosire precum si efectele acestei utilizari sunt direct legate de viata unei

comunitati sau chiar a societatii în ansamblul ei. Integrarea sociala a resurselor de


munca ne determina sa luam în considerare o forma esentiala de capital, capitalul

uman, cu toate caracteristicile definitorii asociate unui bun public: beneficiaza de el

în mod direct sau indirect chiar si cei care nu participa la crearea si mentinerea lui.

Interesul tuturor este ca aceste resurse sa nu fie doar conservate ci si dezvoltate în

concordanta cu aspiratiile noastre de bunastare, stabilitate si coeziune sociala, cu

atat mai mult cu cat România este bogată în resurse de munca.

Obiectivele strategiei de dezvoltare a resurselor de munca trbuie sa se bazeze

pe contribuţia globală a acestora la schimbarea socială.

Pentru mobilizarea şi dezvoltarea potenţialului uman necesar în perspectiva

încheierii tranziţiei şi aderarii la Uniunea Europeană, trebuie avute în vedere

următoarele aspecte:

- includerea problematicii resurselor de munca în toate programele de reformă,

indiferent de domeniu; aceasta înseamnă că orice program trebuie să aibă în vedere

activităţi de formare, management, inovaţie, dezvoltare comunitară, participare

civică, conştientizare, socializare politică, educaţie permanentă, ameliorarea calităţii

muncii şi a vieţii;

- folosirea centrelor de excelenţă şi a sectoarelor eficiente ca suport pentru

transformarea întregii societăţi;

- dezvoltarea capacităţilor instituţionale, îndeosebi a celor cu potenţial de

inovare, influenţă directă şi multiplicarea schimbărilor sociale;

- formarea competenţelor de adaptare într-un context nesigur şi problematic, în

perspectiva creşterii capacităţilor de competitivitate, ocupare şi dezvoltare durabilă;

- concilierea calităţii şi a echităţii, prin realizarea unor noi standarde ale vieţii

sociale şi distribuirea mai echitabilă a serviciilor publice şi consumului;

- asigurarea unei formări continue, în perspectiva educaţiei permanente, care să

cuprindă atât dimensiunea profesională cât şi socializarea politică şi educaţia civică;

- susţinerea potenţialului biologic al resurselor de munca, prin măsuri care să

amelioreze starea de sănătate, igienă publică, asistenţă socială şi echilibrul

demografic;


- asigurarea unor standarde minimale de formare a resurselor de munca: educaţie

de bază pentru toţi, formare iniţială minimă, integrare socială şi profesională,

participare civică, coeziune socială, capacitate de inovaţie, sănătate fizică şi

mentală, conştiinţă ecologică, moralitate publică etc.;

- considerarea competenţelor şi a formării drept criterii obligatorii pentru selecţia

profesională, promovarea managerială şi recunoaşterea socială; formarea unor noi

elite manageriale şi politice;

- relansarea activităţii de cercetare ştiinţifică şi tehnologică, grav afectată de

declinul economic;

- descentralizarea, dezvoltarea regională şi centrarea pe nevoi specifice;

mobilizarea comunităţilor locale în identificarea şi utilizarea propriilor resurse de

munca;

- formarea pentru mobilitate geografică, socială şi ocupaţională, pentru a face

faţă tendinţelor de globalizare;

- combaterea marginalizării şi excluderii sociale, prin protecţie socială eficientă,

susţinerea prioritară a zonelor defavorizate şi includerea populaţiei vulnerabile;

încurajarea participării sociale a tuturor persoanelor, grupurilor sau organizaţiilor,

stimularea responsabilităţii comune şi a dialogului social;

- asigurarea unei culturi civice minimale pentru toată populaţia şi folosirea

drepturilor omului ca principiu de bază al relaţiilor sociale;

- formarea capacităţilor de anticipare, de rezolvare a unor situaţii neprevăzute, de

comunicare, spirit critic, dezvoltare personală, învăţare permanentă, negociere

colectivă, coexistenţă într-un mediu multicultural, toleranţă şi solidaritate;

- formarea culturii organizaţionale, stimularea spiritului antreprenorial, a

competenţelor de muncă în echipă şi de asumare a riscului, precum şi preocuparea

pentru calitate, care să favorizeze creşterea productivităţii şi competitivităţii;

- completarea legislaţiei naţionale în dubla perspectivă a accederii la structurile

europene şi creşterii eficienţei valorificării resurselor de munca.

Aceste obiective trebuie susţinute prin obiective strategice, definite pe

domenii şi sectoare de activitate pentru identificarea unor direcţii de acţiune


specifice care să întărească contribuţia diverselor sectoare (educaţie, formare

profesională, sănătate, demografie, protecţie socială, cercetare ştiinţifică şi

tehnologică) la dezvoltarea resurselor de munca în următorii ani. Aceasta se va

putea realiza prin urmatoarele modalitati:

- sectoarele care contribuie direct la dezvoltarea resurselor de munca trebuie să

devină într-adevăr o “prioritate naţională”, atât din punctul de vedere al susţinerii

financiare cât şi din cel al interesului public;

- sporirea contribuţiei sectorului privat, interesat să-şi asigure propriile resurse

de munca, astfel încât să devină competitiv şi să se adapteze la cerinţele societăţii

informaţionale;

- valorificarea judicioasa a aportului donatorilor externi (Banca Mondială,

Fondul Monetar Internaţional, Uniunea Europeană, Fondul Social al Consiliului

Europei) care aduc o importantă infuzie de capital şi asistenţă în domeniul

resurselor de munca.

Pentru ca strategia de dezvoltare a resurselor de munca sa fie eficace trebuie

pornit de la identificarea problemelor prioritare şi definirea unor direcţii de acţiune.

În această perspectivă, în cele ce urmează, prezentăm atât problemele prioritare, cât

şi obiectivele strategice ale principalelor sectoare de dezvoltare a resurselor de

munca.

Schimbările economice şi politice ale tranziţiei au avut consecinţe importante

asupra resurselor de munca. Cetăţenii au trebuit să-şi asume noi responsabilităţi, noi

roluri sociale, economice şi politice, să-şi valorifice cunoştinţele, experienţa şi

competenţele într-un context cu totul diferit. Acest context rezultă din acţiunea

convergentă a iniţiativei private, a concurenţei şi a insecurităţii sociale dar şi din

dificultăţile inerente oricărei schimbări de regim. În noile circumstanţe economice

şi sociale, capitalul uman existent a cunoscut o puternică eroziune, dar şi procese de

valorificare alternativă prin adaptare şi creaţie, fapt care a asigurat în mare parte

satisfacerea nevoilor unei pieţe incerte. Această situaţie contradictorie, care îmbină

declinul şi apatia cu apariţia unor noi competenţe, instituţii şi centre de excelenţă,

trebuie valorificată în strategia de dezvoltare a resurselor de munca. Noile focare de


inovare şi expertiză trebuie să devină pârghia principală a schimbării sociale. Pentru

aceasta, ele nu trebuie doar protejate sau conservate, ci identificate, încurajate şi

valorificate ca centre de decizie, management şi influenţă socială.

Simpla schiţare a problemelor cu care se confruntă domeniul resurselor de

munca ca urmare a impactului negativ al costurilor ridicate ale reformei economice

indică discrepanţa existentă între orizontul urgenţelor şi orizontul perspectivelor,

între măsurile care trebuie luate pentru preîntâmpinarea erodării şi subutilizării

resurselor de munca şi necesitatea dezvoltării acestora intr-o structură de cunoştinţe,

competenţe şi atitudini corespunzătoare noilor cerinţe economico-sociale. În acest

sens, este necesar ca politicile în domeniul resurselor de munca să îmbine politicile

sociale de protecţie a capitalului uman. În această perspectiva, sunt necesare:

- continuarea reformei şi încurajarea evoluţiilor economice;

- crearea unui mediu economic favorabil dezvoltării muncii;

- susţinerea dezvoltării muncii a grupurilor vulnerabile;

- consolidarea cadrului instituţional şi legislativ al dezvoltării muncii;

- realizarea unei protecţii sociale active pentru persoane disponibilizate şi aflate

în şomaj;

- dezvoltarea de programe compensatorii ("a doua şansă") pentru populaţia

defavorizată.

Accelerarea reformei economice şi instituţionale, inclusiv finalizarea şi

consolidarea reformelor sociale, ca şi a instituţiilor pieţei constituie axul principal al

sporirii capacităţii de răspuns la criteriile de aderare la Uniunea Europeană. În

consecinţă, crearea unei economii de piaţă funcţionale, eficiente şi competitive,

capabile să facă faţă concurenţei pe piaţa Uniunii Europene, devine principala

prioritate a politicii economice şi sociale. Din această perspectivă, principalele

obiective strategice sunt:

- stabilizarea macroeconomică şi accelerarea transformărilor din economia

reală, astfel încât accelerarea restructurării/privatizării să contribuie la atenuarea

dezechilibrelor structurale (reducerea inflaţiei, a deficitului comercial şi de cont

curent, a celui bugetar );


- reglementarea regimului proprietăţii private si, respectiv, a celei publice;

- coordonarea politicilor economice globale şi a celor sectoriale, astfel încât

să nu mai apară disfunciie in economie;

- corelarea politicilor, a obiectivelor şi mecanismelor de realizare cu resursele

reale şi potenţiale, ambele fiind centrate pe rezultate vizibile;

- crearea unei culturi manageriale şi organizaţionale performante la toate

nivelurile; stimularea primatului competenţei în recrutarea şi promovarea forţei de

muncă;

- încurajarea dezvoltării mediului de afaceri în general, a producţiei pentru

export şi respectiv a exportului de bunuri şi servicii cu grad înalt de complexitate;

- încurajarea unităţilor economice mici şi mijlocii care să folosească eficient

resursele locale şi regionale;

- asigurarea tranziţiei către economia serviciilor, printr-o mai mare focalizare

asupra valorificării informaţiei, circulaţiei bunurilor, valorii adăugate de creaţie şi

inteligenţă umană;

- sporirea capacităţii de absorbţie şi valorificare a finanţării externe;

- refacerea echilibrului dintre consum şi resursele disponibile, dintre

performanţa economică şi venituri;

- creşterea capacităţii de negociere a reprezentanţilor României în contactele

economice internaţionale;

- întărirea, pe baza relansării creşterii economice, a coeziunii sociale;

dezvoltarea parteneriatului dintre actorii sociali, dintre sectorul public si cel privat,

dinte guvernare şi societatea civilă.

Pentru ca aceste obiective strategice ale reformei economice şi sociale să fie

realizate, este nevoie de demersuri simultane în sectoarele “neproductive” precum

educaţia, formarea profesională, sănătatea, ocuparea, cercetarea ştiinţifică şi

protecţia socială. “Cercul vicios al resurselor de munca” nu poate fi depăşit decât

printr-o politică concertată, care să mobilizeze deopotrivă investiţiile în capitalul

uman şi în capitalul fizic. În ultimă instanţă, întârzierea reformelor economice şi

problemele sociale se explică, dincolo de indecizia politică şi startul defavorabil al


tranziţiei, printr-un deficit cronic în domeniul competenţelor şi al atributelor de

munca precum cultura organizaţională, coeziunea socială, calitatea vieţii,

participarea cetăţenească, socializarea politică, moralitatea publică, echitatea,

dezvoltarea durabilă. Capitalul instituţional şi cel cultural trebuie incluse în orice

ecuaţie a dezvoltării durabile.

Evident, analizele prezentate nu vor putea da soluţii sau orientări pentru

rezolvarea tuturor problemelor legate de deficitul în resurse de munca al societăţii

româneşti. Acest deficit este rezultatul unor procese istorice, care nu pot fi nici

ignorate, dar nici invocate ca o scuză.

Vor trebui revizuite priorităţile sectoriale, punându-se accentul pe acele

domenii care dispun de condiţii propice, au o anumită tradiţie, sunt mai flexibile la

cerere, au capacitate de formare şi instituţii adecvate, permit creşterea producţiei

naţionale şi au mai multe şanse pe pieţele externe. Dintre aceste prioritati amintim:

- dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii naţionale şi locale; investiţiile în

infrastructură creează locuri de muncă cu efecte dinamizatoare şi asupra altor

sectoare;

- incurajarea cercetării ştiinţifice naţionale, în special în domeniile în care

este deja competitivă; formarea unei pieţe a ştiinţei;

- adâncirea şi consolidarea reformei administraţiei locale; sporirea rolului

comunităţilor locale în gestionarea resurselor economice ale zonei (regiunii) sunt ;

- asigurarea stabilităţii legislative în domeniul economic, ca fundament al

atragerii capitalului autohton şi străin necesar dezvoltării;

- reforma sistemului bancar, inclusiv privatizarea, şi reducerea semnificativă

a creditelor neperformante acumulate în acest sistem;

- realizarea cu mai mult curaj a politicii de lichidare a întreprinderilor

nerentabile, generatoare de pierderi;

- acompanierea acţiunilor de restructurare/lichidare a unor întreprinderi, cu

programe sociale şi politici active;


- reducerea ratei de fiscalitate, deopotrivă la nivel de agent economic şi

salariat, concomitent cu acţiuni concertate şi eficiente de colectare a veniturilor

bugetare, de combatere a evaziunii fiscale, a economiei subterane în general;

- încurajarea formării de noi întreprinderi mici si mijlocii, concomitent cu

orientarea lor spre sectoarele productive, cu operaţionalizarea sistemului de relaţii

dintre acestea - în calitate de subcontractanţi - şi marile întreprinderi;

- revizuirea sistemului de protecţie socială în cazul concedierilor colective.

Sistemul plăţilor compensatorii, aplicat din 1997, cu toate modificările pe care le-a

suferit, este mult prea costisitor, puţin eficient din optica politicilor active ale pieţei

muncii, ale motivaţiei pentru căutarea unui alt loc de muncă, pentru mobilitatea

profesională etc.; mai mult decît atît, acest sistem nu a reprezentat decît o soluţie pe

termen scurt cu potenţial de destabilizare socială;

- susţinerea sistematică prin finanţare publică şi, respectiv, alternativă, a unor

sectoare vitale pentru dezvoltarea resurselor de munca: educaţie, sănătate, protecţia

mediului, condiţii de muncă, odihnă şi timp liber etc;

- elaborarea unor programe prioritare de dezvoltare a mediului rural; sporirea

rolului comunităţilor rurale în aceste acţiuni concomitent cu găsirea unor surse

alternative de finanţare; valorificarea în măsură sporită a potenţialului economic, a

tradiţiilor, istoriei şi culturii diferitelor zone rurale.

Din punct de vedere demografic există o serie de tendinţe negative cu efect

direct asupra potenţialului uman:

- reducerea populaţiei ca urmare, în special, a scăderii ratei natalităţii;

- menţinerea la niveluri ridicate a ratelor mortalităţii infantile şi generale şi

deteriorarea potenţialului biologic al populaţiei;

- reducerea duratei medii a vieţii;

- îmbătrânirea populaţiei, în special în mediul rural, apariţia unor dezechilibre

ale structurii pe vârste, cu efecte directe, atât asupra vieţii economice şi sociale, cât

şi asupra perspectivelor evoluţiei demografice;

- modificarea raportului de dependenţă economică, creşterea numărului

persoanelor dependente de populaţia care contribuie la asigurările sociale şi


constituirea resurselor statului, consecinţă atât a fenomenului demografic, cât şi a

celor înregistrate pe piaţa forţei de muncă (creşterea şomajului);

- riscul depopulării unor localităţi rurale sau a celor subdezvoltate, prin decese

sau migraţie;

- fluxuri de migraţie urban-rural ca soluţie pentru supravieţuire, fără efecte

semnificative vizibile asupra dezvoltării satelor

- instalarea unor dezechilibre în distribuţia densităţii populaţiei în plan teritorial;

- creşterea scurgerilor de competenţe profesionale, mai ales tinere, în afara ţării,

fără şanse de recuperare;

- reducerea nupţialităţii şi creşterea divorţialităţii.

Politicile economice şi sociale isi vor dovedi eficienta, daca in mod concret

vor pune accent pe:

- creşterea standardului de viaţă, a prosperităţii prin: sporirea productivităţii forţei

de muncă, cu efect direct asupra ridicării nivelului real de salarizare; acordarea de

locuinţe sociale sau facilitarea construirii de locuinţe pentru familiile tinere; crearea

posibilităţii întreţinerii unei familii prin activitatea depusă numai de unul dintre

partenerii cuplului familial;

- descurajarea unor tendinţe ale angajatorilor de a practica un tratament

discriminatoriu în recrutarea forţei de muncă, de a pune bariere în accesul femeilor

la anumite locuri de muncă, în special a viitoarelor mame sau a femeilor cu copii;

realizarea unei schimbări de atitudine faţă de rolul şi funcţia femeii, în general;

- punerea în practică a programelor de dezvoltare regională, cu efecte stimulative

în plan demografic, al dezvoltării resurselor de munca şi securităţii demografice a

României;

- prelungirea vârstei de pensionare în scopul contracarării consecinţelor negative

ale actualei rate de dependenţă economică, ale numărului mare de persoane

dependente de resursele publice;

- ameliorarea treptată a structurii pe vârste a populaţiei din mediul rural

(fenomenul îmbătrânirii fiind mai accentuat în aceste arii) şi favorizarea stabilităţii

acesteia; evitarea riscului reducerii forţei de muncă în aceste zone şi al creşterii ratei


şomajului în oraşe ca urmare a migraţiei populaţiei dinspre mediul rural spre urban;

avem în vedere următoarele măsuri:

- diversificarea activităţilor economice şi a posibilităţilor de ocupare a forţei de

muncă;

- îmbunătăţirea calităţii infrastructurilor şi serviciilor;

- crearea de oportunităţi de dezvoltare personală prin sporirea şanselor de acces la

educaţie şi îmbunătăţirea calităţii serviciilor educaţionale din zonele rurale;

- integrarea populaţiei tinere disponibilizate din zone industriale într-o agricultură

modernă, eficientă realizată pe suprafeţe mari; stimularea unei pieţe a arendei care

să producă transferuri pentru folosinţa eficientă a terenurilor de către persoanele cu

capacitate de muncă;

- dezvoltarea programelor de educaţie sanitară în scopul adoptării metodelor

moderne de contracepţie şi planning familial (în locul practicii întreruperii de

sarcină la care apelează încă un număr mare de femei), al evitării îmbolnăvirilor şi

reducerii riscului sterilităţii; creşterea numărului centrelor de planning familial;

- îmbunătăţirea calităţii serviciilor de tratament şi asistenţă medicală, în general,

în scopul ameliorării stării de sănătate a populaţiei, reducerii mortalităţii infantile şi

generale.

Piaţa muncii în general şi ocuparea forţei de muncă în special trece printr-o

situaţie de criză. Evoluţiile din ultimul deceniu nu au condus în acest domeniu la o

transformare, compatibilă cu exigenţele unei economii de piaţă. În loc să fie

valorificată ca un factor primordial de relansare, forţa de muncă tinde să devină din

ce în ce mai mult o ”supapă” prin care se eliberează – temporar - sau se atenuează

dezechilibre şi disfuncţionalităţi de pe alte pieţe ale economiei. Reducerea absolută

şi relativă a numărului mediu de salariaţi, creşterea absolută şi relativă a ocupării în

sectorul primar, determină o periculoasă şi nedorită alunecare a economiei spre

activităţi slab productive. În acest sens, se impune reconsiderarea rolului industriei

pentru relansarea şi creşterea performanţelor economiei naţionale şi luarea în

considerare a ponderii pe care o vor avea serviciile în preţurile de vânzare a

majorităţii bunurilor. Evoluţia structurii sectoriale a forţei de muncă de până acum


vine în contradicţie cu necesitatea eficientizării şi rentabilizării economice, întrucât

deplasările forţei de muncă au loc dinspre sectoarele în care productivitatea muncii

progresează înspre sectoare mai puţin productive.

Restructurarea este cel mai adesea înţeleasă ca o desfiinţare a firmelor

producătoare de pierderi şi nu ca o imensă oportunitate de relansare şi recucerire a

pieţei interne şi externe. Instituţiile nou create se află la început, fiind necesară o

perioadă de timp astfel încât să poată funcţiona cu adevărat.

Pentru a remedia rapid această situaţie se impune:

- îmbunătăţirea raportului de dependenţă economică, pentru a putea fi

realizată o protecţie socială bazată pe autoprotecţie şi ocuparea unui loc de muncă;

- perfecţionarea statisticii pieţei muncii, a sistemului de colectare a datelor cu

privire la resursele de forţă de muncă, care să nu “piardă” din evidenţă categoriile

de populaţie descurajată, exclusă de pe piaţa muncii;

- conceperea şi implementarea unei strategii naţionale în domeniul

agriculturii şi mediului rural, axată pe reconversia treptată a forţei de muncă din

acest sector; eficientizarea fermelor agricole, îmbunătăţirea structurii ocupării în

mediul rural – pe sectoare economice şi grupe de vârstă;

- reconsiderarea rolului sectoarelor economice, restructurarea cu accent pe

recâştigarea pieţei interne şi externe, care poate conduce la îmbunătăţirea ocupării

forţei de muncă;

- elaborarea unor programe speciale pentru ocuparea forţei de muncă tinere;

- eliminarea discriminărilor şi creşterea şanselor de ocupare a unor poziţii

manageriale a forţei de muncă feminine.

Dezvoltarea regională este una din priorităţile politicilor sectoriale şi generale.

Din perspectiva resurselor de munca, următoarele intervenţii sunt considerate

prioritare:

- declararea unor zone cu probleme socio-economice drept “zone defavorizate”

sau zone prioritare din perspectiva dezvoltăriide munca;


- realocarea resurselor la nivel local şi regional, astfel încât politica resurselor de

munca să ia în considerare nevoile şi potenţialul specific zonelor, regiunilor şi

comunităţilor.

- combaterea parţială a şomajului pe termen lung;

- încadrarea parţială în muncă a populaţiei tinere si a celor excluşi de pe piaţa

muncii;

- facilitarea adaptării muncitorilor la schimbările industriale si la cele din

sistemele de producţie;

- realizarea unor proiecte şi programe regionale pe termen mediu;

- valorificarea avantajelor comparative ale zonelor cu deficit economic,

stimularea activităţilor în folos comunitar;

- susţinerea agriculturii şi dezvoltării rurale;

- asigurarea şi protecţia investiţiilor în exploataţiile agricole;

- dezvoltarea agro-turismului;

- protecţia mediului;

- dezvoltarea lucrărilor de interes public local;

- stimularea şi sprijinirea dezvoltării comunitare şi a capacităţilor locale;

- dezvoltarea capacităţilor manageriale ale personalului administrativ local;

- stimularea inovaţiei şi iniţiativei locale.

Dezvoltarea resurselor de munca presupune, între alte condiţii, asigurarea

potenţialului de sănătate pentru toţi membrii societăţii. Aceasta implică promovarea

şi protejarea sănătăţii fiecărui individ de-a lungul întregii vieţi. În contextul

dezvoltării durabile a societăţii, sănătatea este privită din perspectiva

responsabilităţii multisectoriale şi individuale.

Din punct de vederea al protectiei şi securitatii sociale se impune creşterea

gradului de ocupare a populaţiei prin urmatoarele masuri:


- stimularea patronilor în vederea angajării şomerilor proveniţi din grupurile

defavorizate (şomeri de lungă durată, persoane cu handicap, tineri din casele de

copii);

- creşterea gradului de ocupare a femeilor în anumite sectoare specifice de

activitate;

- adoptarea unei noi legi privind ocuparea forţei de muncă şi protecţia socială a

persoanelor în căutarea unui loc de muncă;

- adoptarea unui nou cadru legislativ privind ocuparea şi protecţia socială:

- alinierea legislaţiei muncii la legislaţia europeană în privinţa protecţiei

drepturilor angajaţilor în cazul transferului de întreprinderi, afaceri sau părţi de

afaceri şi a protecţiei drepturilor angajaţilor în cazul insolvabilităţii angajatorului;

- integrarea principiului egalităţii între femei şi bărbaţi în toate domeniile şi la

toate nivelurile vieţii sociale;

- adoptarea unei legislaţii care să garanteze dreptul femeilor la securitate şi

integritate fizică şi psihică, precum şi eliminarea oricăror forme şi manifestări de

violenţă împotriva femeilor, atât în sfera familială cât şi în afara ei, promovarea

programelor educaţionale în spiritul respectării drepturilor omului şi a democraţiei.

- reforma asigurărilor sociale prin transformarea sistemului public de pensii şi

asigurări sociale, administrarea privată a fondurilor universale de pensii,

introducerea asigurărilor suplimentare.

- dezvoltarea serviciilor de recuperare a capacităţii de muncă în cadrul sistemului

public de pensii în vederea reinserţiei socio-profesionale.

- implementarea Legii privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice; ridicarea

nivelului cantitativ şi calitativ al serviciilor şi prestaţiilor sociale pentru persoanele

vârstnice. Reamenajarea căminelor pentru vârstnici prin înfiinţarea a trei secţii:

pentru persoane dependente, semidependente şi pentru persoane care nu sunt

dependente.

- combaterea sărăciei extreme prin măsuri de protecţie socială activă (angrenarea

în acţiuni de interes local şi comunitar), mijloace educaţionale, sprijin material şi

financiar punctual.


Evoluţia indicatorilor macroeconomici ilustrează faptul că activitatea

economică a României s-a caracterizat după 1990, printr-o evoluţie sinuoasă,

măsurile de reformă economică aplicate nefiind întodeauna cele mai adecvate.

Experienţa tranziţiei României prezintă dovezi ale ciclurilor de creştere şi

descreştere economică. Împreună cu tensiunile structurale şi fragilitatea

instituţională, aceasta fiind determinată şi de inconsecvenţa politicilor urmărite.

Recesiunea din primii ani ai tranziţie, asemănătoare tendinţelor din celelalte

ţări central şi est europene, are o motivaţie preponderent obiectivă, decurgând din

trecerea bruscă de la un sistem economic la altul. În schimb, recesiunea din

perioada 1997-1999 înregistrată de economia României, în condiţiile în care

contextul internaţional era favorabil şi majoritatea economiilor în tranziţie

înregistrau ritmuri de creştere economică importante, îşi are drept explicaţie

principală inconsecvenţa politicilor macroeconomice.

Măsurile de politică macroeconomică întreprinse în anul 2000, au stopat

declinul economic început în anul 1997 şi au asigurat o creştere a produsului intern

brut, în condiţiile revigorării procesului investiţional şi a exportului. Totuşi,

procesul de reformă nu a avut ritmul dorit, ceea ce a determinat persistenţa unor

dezechilibre macroeconomice reflectate în evoluţia structurală a unor indicatori şi,

mai ales, în evoluţia eficienţei la nivel macroeconomic.

Începând cu anul 2001, s-a adoptat o viziune pragmatică, deschisă spre

economia reală. Relansarea creşterii economice a devenit o prioritate a politicii

macroeconomice, pornindu-se de la importanţa sa, atât pentru asigurarea condiţiilor

de realizare a criteriilor de aderare la UE, cât şi pentru creşterea nivelului de trai.

ANEXE 189

ANEXE:

Anexa A: Rata de activitate a populaţiei de 15 ani şi peste, pe sexe şi grupe de vârstă.

- % - 1996 1997 1998 1999 2000

M F M F M F M F M F

Total 72,7 57,4 72,5 57,7 71,4 56,3 70,9 56,4 70,6 56,4

15-24 ani 56,2 43,4 54,2 42,1 52,0 39,4 50,6 37,1 49,1 36,8

25-34 ani 92,7 78,3 92,1 77,5 90,9 75,8 90,8 76,6 91,4 77,3

35-49 ani 93,5 80,6 93,6 80,9 92,5 79,1 91,9 78,7 91,6 78,6

50-64 ani 67,0 49,7 68,4 51,5 67,1 50,0 66,3 50,8 65,7 50,8

Peste 65 ani 38,4 28,3 39,6 29,6 40,7 30,6 41,7 31,9 40,8 32,1 Sursa: Institutul Naţional de Statistică; AMIGO

Anexa B: Populaţia ocupată pe grupe de vârstă şi pe sexe.

- persoane - Total 15-24 ani 25-34 ani 35-49 ani 50-64 ani 65 ani +

1996 Masculin 5979355 898409 1412222 2085741 1140568 442416

Feminin 4956178 613389 1138116 1805003 945711 453959

1997 Masculin 6004228 883510 1418037 2090059 1146670 465951

Feminin 5045790 615344 1156244 1819763 969911 484528

1998 Masculin 5885135 828701 1433987 2034599 1099739 488109

Feminin 4959780 580370 1171412 1767397 929197 511405

1999 Masculin 5799056 778622 1459281 1955387 1097227 508539

Feminin 4976581 543387 1213404 1740300 937389 542101

2000 Masculin 5772192 733949 1536454 1910231 1084906 506652

feminin 4991570 540783 1267922 1676975 949359 556531Sursa: Institutul Naţional de Statistică - Ancheta asupra forţei de muncă în gospodării (AMIGO)

ANEXE 190

Anexa C: Rata de ocupare a populaţiei de 15 ani şi peste pe sexe şi grupe de vârstă

- % -

1996 1997 1998 1999 2000 Masc. Fem. Masc. Fem. Masc. Fem. Masc. Fem. Masc. Fem.

Total 68.1 53.2 68.3 54.0 66.8 52.9 65.7 52.9 65.1 52.815-24

ani 46.4 33.0 45.6 33.4 43.0 31.6 41.0 30.2 39.5 30.525-34

ani 86.9 71.9 86.5 71.9 84.6 70.6 83.7 71.2 84.1 71.535-49

ani 89.6 76.9 89.9 77.4 87.9 75.4 86.4 74.4 85.7 73.750-64

ani 65.7 49.1 67.1 51.0 65.7 49.6 64.5 50.3 63.5 50.165 ani şi peste 38.4 28.2 39.6 29.6 40.7 30.6 41.7 31.9 40.8 32.1Sursa: Institutul Naţional de Statistică - Ancheta asupra forţei de munca în gospodarii (AMIGO)

Anexa D: Populaţia ocupată pe ramuri economice

- mii persoane - Ramuri ale

economiei 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000

TOTAL 10840 10786 10458 10062 10011 9493 9379 9023 8813 8420 8629 Agricultură, silvicultură

3144

3205

3443

3614

3647

3265

3320

3384

3349

3466

3570

Industrie - din care: - extractivă - prelucr. -energ.

4005

259 3613 133

3803

277 3372 154

3301

272 2865 164

3030

259 2606 165

2882

256 2456 170

2714

250 2293 171

2741

250 2302 189

2450

184 2079

187

2317

169 1964 184

2054

146 1734 174

2004

140 1691 173

Construcţii 706 501 579 574 563 479 475 439 391 338 353 Comerţ 538 699 754 585 636 865 772 802 835 756 776 Turism 186 213 175 131 136 123 116 130 98 100 93 Transport 667 594 556 497 462 458 448 405 361 310 326 Poştă - telec. 97 96 93 95 94 98 99 100 100 95 93 Finante-banci 39 44 57 66 59 71 71 73 76 69 74 Tranzacţ. imob.

388 421 441 417 438 324 257 199 243 238 271

Adm. Pub. 88 99 113 117 125 131 125 130 134 141 147 Învăţământ 411 426 432 432 437 437 441 426 426 429 421 Sănătate – asist. soc.

320 311 306 308 333 333 337 315 317 277 341

Alte activ. ec. 251 374 208 196 199 195 177 170 166 147 160 Sursa: Institutul Naţional de Statistică – Balanţa forţei de muncă

ANEXE 191

Anexa E: Structura populaţiei ocupate pe ramuri economice

-%-

Ramuri ale economiei

1990 1991 1992

1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000

TOTAL 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 Agricultură şi silvicultură 9,0 9,7 2,9 5,9 6,4 4,4 5,4 7,5 8,0 1,2 1,4 Industrie- total, din care: - extractivă - prelucr. -energie electrică, termică, gaze, apă

36,9

2,4 33,3

1,2

35,3

2,6 31,3

1,4

31,6

2,6 27,4

1,6

30,1

2,6 25,9

1,6

28,8

2,6 24,5

1,7

28,6

2,6 24,2

1,8

29,2

2,7 24,5

2,0

27,2

2,0 23,1

2,1

26,3

1,9 22,3

2,1

24,4

1,7 20,6

2,1

23,2

1,6 19,6

2,0

Construcţii 6,5 4,6 5,5 5,7 5,6 5,0 5,1 4,9 4,4 4,0 4,1 Comerţ 5,0 6,5 7,2 5,8 6,3 9,1 8,2 8,9 9,5 9,0 9,0 Hoteluri şi restaurante

1,7

2,0

1,7

1,3

1,4

1,3

1,2

1,4

1,1

1,2

1,1

Transport şi depozitare

6,1

5,5

5,3

5,0

4,6

4,8

4,8

4,5

4,1

3,7

3,7

Poştă şi telecom.

0,9

0,9

0,9

0,9

0,9

1,1

1,1

1,1

1,1

1,1

1,1

Activităţi financiare, bancare, şi de asigurare

0,4

0,4

0,6

0,6

0,6

0,7

0,8

0,8

0,9

0,8

0,8

Tranzacţii imobiliare

3,6

3,9

4,2

4,2

4,4

3,4

2,7

2,2

2,8

2,8

3,1

Administraţie publică

0,8

0,9

1,1

1,1

1,3

1,4

1,3

1,4

1,5

1,7

1,7

Învăţământ 3,8 3,9 4,1 4,3 4,4 4,6 4,7 4,7 4,8 5,1 4,9 Sănătate şi asistenţă socială.

3,0

2,9

2,9

3,1

3,3

3,5

3,6

3,5

3,6

3,3

4,0

Alte activit. ec.

2,3 3,5 2,0 2,0 2,0 2,1 1,9 1,9 1,9 1,7 1,9

Sursa: Institutul Naţional de Statistică – Balanţa forţei de muncă

ANEXE 192

Anexa F: Specificarea si testarea modelelor econometrice cu ajutorul

programului SPSS 11.0.1 for WINDOWS '98. Pt = f ( SNt, Et, 90

... BIPI ) INPUT RANGE

Populatia totala a tarii

Pt (pers)

Sporul natural al populatiei

SNt (pers)

Numarul emigrantilor

Et (pers)

Indicii P.I.B.

(1990=100) 90

... BIPI (%)

Anul

(Y) (x1) (x2) (x3) 1990 23206720 67660 96929 1001991 23185084 23515 44160 87.11992 22788969 -3462 31152 79.41993 22755260 -13329 18446 80.61994 22730622 -19365 17146 83.81995 22680951 -35032 25675 89.81996 22607620 -54810 21526 93.41997 22545925 -42424 19945 87.71998 22502803 -31869 17536 83.51999 22458022 -30594 12594 98.82000 22435205 -21299 14753 1012001 22408393 -39235 9921 106.8

Sursa: INS - Anuarul Statistic al Romaniei, 2002 SUMMARY OUTPUT Regression Statistics Multiple R 0.927103378R Square 0.859520673Adjusted R Square 0.806840926Standard Error 117666.2066Observations 12

ANEXE 193

ANOVA

df SS MS F Significance

F Regression 3 677699869154.47 225899956384.82 16.31596 0.000903Residual 8 110762689483.19 13845336185 Total 11 788462558637.67

Coefficients Standard Error t Stat P-value Lower 95% Upper 95% Intercept 21614700.11 490640.6775 44.054032 0.00 20483280 22746120 X Variable 1 3.687840182 2.446049912 1.507671681 0.170068 -1.95276 9.328445 X Variable 2 -5.167343866 3.472371698 -1.488130971 0.175036 -13.1747 2.839965 X Variable 3 9145.736892 4071.071951 2.246518117 0.054865 -242.178 18533.65

RESIDUAL OUTPUT

Observation Predicted Y Residuals Standard Residuals

1 23279658.54 -72938.5361 -0.726869823 2 22962163.27 222920.7313 2.22151912 3 22865881.77 -76912.76914 -0.766475088 4 22752862.69 2397.305368 0.023890374 5 22694618.99 36003.01379 0.358788449 6 22626039.45 54911.55143 0.547221699 7 22498737.38 108882.6171 1.085070977 8 22588376.1 -42451.10106 -0.423046937 9 22653265.22 -150462.2178 -1.499432967

10 22492500.43 -34478.42616 -0.343595154 11 22517814.57 -82609.57489 -0.823246672 12 22373655.59 34737.40614 0.346176022

ANEXE 194

POt = f ( Pt, RAt, REc.pop.) INPUT RANGE

Populatia ocupata

(mii pers.) POt

Populatia totala a

tarii (mii pers) Pt

Rata de activitate (fata de

populatia peste 15 ani) (%)

RAt

Rata de economie

a gosp. pop. (%)

REc.pop

Anul

(Y) (x1) (x2) (x3) 1990 10840 23206.720 66.7 5.21991 10786 23185.084 65.8 1.61992 10458 22788.969 65.5 3.41993 10062 22755.260 65.4 41994 10011 22730.622 65.3 7.31995 9493 22680.951 66.0 7.61996 9379 22607.620 64.8 5.51997 9023 22545.925 64.8 1.21998 8813 22502.803 63.6 0.61999 8420 22458.022 63.4 -8.52000 8629 22435.205 63.2 -0.62001 8563 2240.8393 62.2 5.5


ANEXE 195

ANOVA


F Regression 3 7825204 2608401 33.81175 0.0001 Residual 8 617158.6 77144.82 Total 11 8442362

Coefficients Standard

Error t Stat P-value Lower 95% Upper 95% Intercept -52847.8 7936.268 -6.65903 0.000159 -71148.9 -34546.8 X Variable 1 2.359905 0.567543 4.158104 0.003173 1.051146 3.668663 X Variable 2 135.2893 120.4805 1.122915 0.29404 -142.539 413.118 X Variable 3 29.1636 21.46543 1.358631 0.21133 -20.3358 78.663

RESIDUAL OUTPUT


1 11093.26 -253.264 -1.06923 2 10815.46 -29.4556 -0.12436 3 9892.57 565.4303 2.387135 4 9816.989 245.0111 1.034389 5 9841.556 169.4435 0.715357 6 9827.789 -334.789 -1.41341 7 9431.144 -52.1444 -0.22014 8 9160.147 -137.147 -0.57901 9 8878.537 -65.5374 -0.27669

10 8480.412 -60.4119 -0.25505 11 8629.901 -0.90053 -0.0038 12 8609.235 -46.2354 -0.1952

ANEXE 196

RSt = f ( IPC, IPIB/LOC, ISR, Rpres.soc) INPUT RANGE

Rata somajului (BIM: fata

de populatia de>15 ani)

RSt

IPC (1990=100)

Indicii PIB

/locuitor IPIB/LOC

(1990=100) (%)

Indicii castigului sarial real

ISR (1990=100)

(%)

Rata de presiune sociala Rpres.soc

(%)

Anul

(Y) (x1) (x2) (x3) (x4) 1990 0 100 100 100 9 1991 3 270.2 106.7 81.7 10.3 1992 8.2 838.8 92.9 71.3 10.6 1993 10.4 2987 84.8 59.4 9.5 1994 10.9 7071.9 86 59.4 8.1 1995 9.5 9353.4 89.4 66.5 8 1996 6.7 12983.4 91.9 72.7 7.5 1997 6 33076.9 95.8 56.3 7 1998 6.3 52624.2 90.2 58.2 9 1999 6.8 76728 86.1 56 8.8 2000 7.1 111767.1 99 58.6 11.1 2001 6.6 150290.7 100.9 61.5 12


ANEXE 197

ANOVA


F Regression 4 82.14711 20.53678 7.736357 0.010393 Residual 7 18.58206 2.65458 Total 11 100.7292

Coefficients Standard

Error t Stat P-value Lower 95% Upper 95% Intercept 29.68024 7.37667 4.023529 0.005037 12.2372 47.12329 X Variable 1 -0.00003 0.00002 -1.67755 0.13734 -0.00006 0.00001 X Variable 2 -0.18488 0.109277 -1.69184 0.134515 -0.44328 0.07352 X Variable 3 -0.17223 0.062405 -2.75985 0.028102 -0.31979 -0.02466 X Variable 4 0.752609 0.436784 1.723069 0.128541 -0.28022 1.78544

RESIDUAL OUTPUT


1 0.740263 -0.74026 -0.56955 2 3.627176 -0.62718 -0.48255 3 8.180176 0.019824 0.015253 4 10.84157 -0.44157 -0.33974 5 9.456203 1.443797 1.11085 6 7.468169 2.031831 1.563281 7 5.46422 1.23578 0.950803 8 6.651032 -0.65103 -0.5009 9 8.33862 -2.03862 -1.5685

10 8.676742 -1.87674 -1.44396 11 6.632645 0.467355 0.35958 12 5.423181 1.176819 0.905439

BIBLIOGRAFIE 198

BIBLIOGRAFIE

1. Bacescu A., Bacescu M

Corelatii si proportii macroeconomice de baza in sistemul economiei de piata, Revista Romana de statistica nr. 1, 3/1992;

2. Bacescu Angelica

Posibilitati de perfectionare a analizei statistico-economice a pietei muncii, Teza doctorat, Bucuresti, ASE, 1996;

3. Baredit Nicolas Pietele fortei de munca si politici sociale in Europa centrala si de est, Oxford U.P., 1994;

4. Baron T. Biji E. si colectiv

Statistica teoretica si economica, Editura Didactica si Pedagogica R.A. , Bucuresti, 1996;

5. Barre Raymond L’economie politique, tome 2, P.U.F., Paris, 1976;

6. Barro J. R. Macroeconomics, John Wiley and Sons, New York, 1987 Bucuresti, 1993;

7. Becker G. S. Capitalul uman, Editura All, Bucuresti, 1993;

8. Begg D., Fischer S., Dornbuch R.

Economics, 2-nd ed., Mc Grow - Hill Book Company, 1987;

9. Botez C. M. Curs de prognoza, Universitatea Bucuresti CIDSP, 1972;

10. Brown Lester Probleme globale ale omenirii, Editura Tehnica, Bucuresti, 1994;

11. Brown M. B. Models in political economy, Harmondsmorth Penguin, 1990;

12. Bruno M. Stability and macroeconomic of transition in East Europe The Economics of Transition 1\1993;

13. Bucur Ion Probleme actuale ale ocuparii in Romania, Teza doctorat, Bucuresti, ASE, 1997;

14. Capanu I., Wagner P, Mitrut C

Sistemul conturilor nationale si agregate macroeconomice, Editura All, Bucuresti, 1994;

BIBLIOGRAFIE 199

15. Caracota D Aspecte fundamentale ale economiei de piata, Editura Andrei Saguna, Constanta, 1993;

16. Constantinescu N. N

Reforma economica in folosul cui?, Editura Economica, Bucuresti, 1995;

17. Cosa M Jurnal in tranzitie, Editura Expert, 1994;

18. Didier Michael Les regles du jeu, Ed. Economica, Paris, 1989;

19. Dobrescu E Macroeconomic modelling and transition to free market economy, Revista romana de stiinte economice, ian. - dec./1991;

20. Dobrota Nita (coord.)

Dictionar de Economie, Editura Economica, Bucuresti, 1999;

21. Dobrota N. ABC-ul economiei de piata moderne”, Ed. Viata Rom. Buc. 1991;

22. Dobrota Nita (coord.)

Economie politica, A.S.E. Bucuresti, 1995;

23. Dumitru Dan Restructurari in ocuparea fortei de munca in perspectiva transformarii aparatului de productie pe plan mondial, Teza doctorat, Bucuresti, ASE, 1996;

24. Enache Liana Piata muncii si echilibrul economic, Teza doctorat, Bucuresti, ASE, 1998;

25. Filip Radu Managementul resurselor umane in context intercultural, Teza doctorat, Bucuresti, ASE, 2000;

26. Foster David Innovation and Employment”, Ed. Pergamon, Press, 1980;

27. Georgescu-Roegen Nicholas

Legea entropiei si procesul economic”, Edit. Politica, Bucuresti,1979;

28. Gheorghe Ruxandra

Modele de analiza si prognoza sistemica cu aplicatii la resursele umane , Teza doctorat, Bucuresti, ASE, 1994;

29. Ghinararu Catalin Corneliu

Eficienta pietei muncii, cai si metode de ameliorare a eficientei pietei muncii, Teza doctorat, Bucuresti, ASE, 1997;

BIBLIOGRAFIE 200

30. Giurgiu Natalia Metode statistico-matematice de cercetare a resurselor de munca, Teza doctorat, Bucuresti, ASE, 1972;

31. Goga Petre Andrei

Restructurarea economiei nationale si impactul ei asupra ocuparii si somajului, Teza doctorat, Bucuresti, ASE, 1999;

32. Grigore Liliana Tendinte pe piata muncii pe plan mondial, Teza doctorat, Bucuresti, ASE, 1999;

33. Grigorescu C-tin (cord.)

Nivelul dezvoltarii economico-sociale a Romaniei in context european, Editura Expert, Bucuresti, 1993;

34. Ionita Mihaela Politici de reconversie profesionala a fortei de munca, Teza doctorat, Bucuresti, ASE, 1999;

35. Keyfitz N Applied Mathematical Demography, John Wiley and Sons, 1977;

36. Keynes J.M. Teoria generala a folosirii mainii de lucru, a dobanzii si a banilor, Editura Stiintifica, 1970;

37. Kornai J. Antiequilibrium, Editura Stiintifica, Bucuresti 1974;

38. Lavoire Marc Chomage classique et chomage keynesien: un pretexte aux politiques d’austerite, Econoie appliquee, Archives de L’I.S.M.E.A., tome XXXIX, 1986, nr. 2, Libraire Droz, Geneve ;

39. Lemnij Ihor Pasul si drumul: Eseu despre randamentul uman, Editura Humanitas, Bucuresti, 1992;

40. Maillard Ph. Jean

Le nouvel marche du travail, Ed. Du Seuil, Paris, 1968 ;

41. Malthus Thomas Robert

Eseu asupra principiului populatiei, Editura Stiintifica Bucuresti 1992;

42. Marshall Alfred

Principles of Economics, Eighth Edition, McMillan Press, London, 1992;

43. Meriaux Bernard

Point de vue sur les recherghes francaises en economie du travail, Revue economique nr. 1/1978;

BIBLIOGRAFIE 201

44. MihocGH. Craiu Virgil

Tratat de statistica matematica –vol. IV, Editura Academiei, Bucuresti, 1981

45. Nanes Ovidiu Progresul tehnic si structura fortei de munca, Teza doctorat, Bucuresti, ASE, 1998;

46. Onicescu O Statistica si sociologia, Revista de sociologie, nr.4/1931;

47. Oprescu Gheorghe

Dimanici pe piata muncii in perioada de tranzitie catre economia de piata, Teza doctorat, Bucuresti, ASE, 1998;

48. Pecican Eugen Stefan

Macroeconometrie, Editura Economica, 1996;

49. Pecican Eugen Stefan

Econometrie, Editura All, 1994;

50. Pert Steiana Cu privire la contributia formarii profesionale a fortei de munca la cresterea economica, Bucuresti, Editura Academiei, 1974;

51. Pert Steliana Flexibilitate, ocupare, dezvoltare umana, Editura Economica, 1990;

52. Pert Steliana Ocuparea deplina si folosirea eficienta a fortei de munca in Romania, Editura Politica, Bucuresti, 1988;

53. Pierre Serniclay

Informatique et Securite sociale, Revue Francaise des Affaires Sociales, nr.3/198;

54. Pirciog Speranta

Ocuparea fortei de munca si inflatia in conditiile modernizarii economiei romanesti, Teza doctorat, Bucuresti, ASE, 1997;

55. Popescu C. si colectiv

Tranzitia la economia umana, Editura Economica, 1994;

56. Predosanu Gabriela Adriana

Ocuparea si utilizarea fortei de munaca feminine in activitatea economico-sociala in conditiile economiei de piata, Teza doctorat, Bucuresti, ASE, 1995;

57. Raboaca Gh. Piata muncii. Teorie si practica; Munca si progres social, Bucuresti, 1990;

BIBLIOGRAFIE 202

58. Roy B. Helfgott

Labor Economics, Random House, New York, 1980;

59. Samuelson Paul

W. Nordhaus, Economics, Mcgrow-Hill Book Company, International Editrion, 1989;

60. Simon Ilie Mecanisme si politici ale echilibrului pe piata muncii, Teza doctorat, Bucuresti, ASE, 1996;

61. Sonnenbery Gabriela Melania

Tendinte si perspective in managementul resurselor umane, Teza doctorat, Bucuresti, ASE, 2000;

62. Sora V. (coord.)

Demografie matematica, editura A.S.E. Bucuresti 1998;

63. Sora V. si colectiv

Demografie si statistica sociala, Editura Economica 1996;

64. Stoleru Lionel L’equilibre et la croissance economique, Dunod, Paris, 1969;

65. Suciu Marta Christiana

Formarea si adaptarea profesionala a fortei de munca in conditiile economiei de piata, Teza doctorat, Bucuresti, ASE, 1995;

66. Trebici Vladimir

Populatia Terrei:Demografia mondiala, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1991;

67. Wagner P., Mitrut C

Fluxurile si agregatele macroeconomice in statistica economiei de piata, Tribuna Economica, 35, 36, 38, 40/1990;

68. Wilkinson Frank

The Dynamics of Labour Market Segmentation, Academic Press, London, 1981;

69. *** Anuarul statistic al Romaniei pe anul 2001 - INS;

70. *** Buletin Statistic Trimestrial 1999, 2000, 2001;

71. *** Buletin trimestrial Academia Romana - INCE - Centrul de informare si documentare economica, Bucuresti, 1992;

72. *** Raportul dezvoltarii umane in Romania, INS, Bucuresti 2000;

BIBLIOGRAFIE 203

73. *** Revista “Calitatea vietii”, anul 1999, 2000, 2001, 2002, Editura Academiei;

74. *** Revista Romana de Statistica 1999, 2000, 2001, 2002;

75. *** Starea sociala si economica a Romaniei in anul 1999, INS, Bucuresti, 1999 ;

76. *** Statistica sociala - INS, Bucuresti, 2000;

77. *** Implicatii economice ale reducerii saptamanii de lucru, "Studii si cercetari economice, nr. 5,/1990;

78. *** Dictionar de matematica si cibernetica in economie, Editura Stiintifica si enciclopedica, Bucuresti 1979;

79. *** Dictionar statistico-economic, DCS, Bucuresti, 1969;

80. *** Dictionarul de cibernetica, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1990;

81. *** Les problemes du temps de travail dans les pays industrialises, B.I.T., Geneve, 1988;

82. *** Mica enciclopedie de statistica, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1974;

83. *** Pregatirea si folosirea rationala a fortei de munca, MEI, ICE, IES, Univ., Galati, 1978;

84. *** Revue Francaise des Affaires Sociales, nr.3,1991;

85. *** Specification and Use of Econometric Models, North Hall Publ., 1987.

86. *** Employment and labour market in Central European countries – European Commission; no. 1/2003 – Theme 3 – Population and social conditions – Eurostat.

Date post:	09-Aug-2015
Category:	Documents
Upload:	dexw98
View:	258 times
Download:	6 times

Teza Doctorat

Documents