Teoretizarea Identitatii Sociale

7/21/2019 Teoretizarea Identitatii Sociale

http://slidepdf.com/reader/full/teoretizarea-identitatii-sociale 1/17

Teoretizarea identită ii socialeț

Am argumentat mai sus că mare parte din discursul sociologic i cel de fiecare zi face o distinc ie de tipș ț

între identitatea (sau identită ile)ț sociale i identitateaș individuală. Acest lucru sugerează însă i o altă ipoteză,ș

anume că una dintre aceste identită i - nu contează care pentru scopul de fa ă - este mai reală sau mai pu inț ț ț

problematică decât cealaltă. Rela ia dintre identitatea inț dividuală unică i identitateaș colectivă împărtă ităș esterelativ neexplorată sau este tratată ca axiomatică. a urmare, c!iar i ra ionamentele sociologice foarteș ț

complexe nu pot oferi deseori decât o "cutie neagră# în locul unei în elegeri veridice a modului în careț

identitatea operează sau este utilizată, a ce reprezintă ea de fapt. $n acest fel, ceva important este luat ca de la

sine în eles, ceva important este trecut cu vederea.ț%rintre argumentele centrale ale acestei căr i se află i acela căț ș individual unic iș colectivul împărtă itș pot

fi în elese ca fiind similare în multe privin e (dacă nu c!iar identice)& că fiecare dintre aceste aspecte este legat -ț ț

sau, poate mai corect, înlăn uit - natural de celălalt& că procesele prin care ele sunt produse, reproduse iț ș

modificate sunt analoage& i căș ambele sunt intrinsec sociale. 'eoretizarea identită ii sociale trebuie să leț

includă în egală măsură pe amândouă. %oate că deosebirea cea mai semnificativă între identitatea individuală iș

cea colectivă constă în faptul că cea dintâi pune un accent mai mare pe diferen ă, iarț ultima pe similaritate. ar aceasta nu este mai mult decât o c!estiune de accent.

$n cele ce urmează, inten ia mea este de a începe reabilitarea conceptului de identitate socială pentru uzulț

sociologic, de a-l pune (înapoi) la locul său potrivit, în centrul gândirii despre rela ia dintre modelele noastreț

concrete pentru comportamentul individual, pe de o parte, i conceptele noastre în mod necesar mai abstracteș

ale comportamentului colectiv. Această problemă sociologică perenă, propusă unor întregi genera ii de studen iț țdrept problema "structură-ac iune# sau, mai recent, după *iddens, că dezbaterea asupra "structurării#, formeazăț

contextul în care se vor desfă ura ra ionamentele mele. %entru desfă urarea acestei dezbateri, un modelș ț ș

teoretizat al identită ii sociale este vital.ț

$n unele aspecte importante, modelul pe care îl propun nu este, totu i, nou. $n formularea ra ionamentuluiș ț

meu, m-au influen at în mod deosebit *eorge +erbert ead, rving *offman i redri/ 0art!. 1inia înrudirii iț ș ș

dezvoltării teoretice care îi leagă constituie genealogia intelectuală a acestei căr i. Am mai fost influen at i deț ț ș

mul i al i autori - *ilbert R2le, +o3ard 0ec/er, %eter 0erger i '!omas 1uc/mann, Ant!on2 o!en, %ietreț ț ș

0ourdieu i Ant!on2 *iddens, în special - dar lui ead, *offman i 0art! le rămân cel mai îndatorat.ș ș

%e scurt, linia ra ionamentului poate fi rezumată astfel4 dacă identitatea este o necesitate a vie ii sociale, iț ț ș

reciproca este adevărată. 5dentitatea individuală - întrupată în personalitate - este lipsită de sens dacă esteizolată de lumea socială a altor oameni. 5ndivizii sunt unici i variabili, dar personalitatea (ș self!ood) este înîntregime construită social - prin procese de socializare primară i secundară, ca i prin procesele continue deș ș

interac iune socială în cadrul cărora indivizii se definesc i se redefinesc continuu pe ei în i i i pe ceilal i de-aț ș ș ș ș ț

lungul întregii lor vie i. Acest punct de vedere derivă din pragmatismul american, completat de contribu iileț ț

esen iale ale lui oole2 (6789& 678:) i ead (67;:). in lucrările lor se conturează oț ș în elegere a "sinelui# caț

o sinteză în permanentă evolu ie i, în practică, simultană, a auto-definirii (interne) i a definirilor (externe)ț ș ș

oferite de al ii. Aceasta oferă un fundal pentru modelul de bază care întemeiază întregul meu ra ionament,ț ț

pentru dialectica intern-extern a identificării ca procesul prin care se formează toate identită ile - individuale iț ș

colective.ead făcea o distinc ie între "5# ("eu#, momentul în desfă urare al constituirii unei individualită i unice)ț ș ț

i "me# ("mine#, atitudinile interiorizate ale al ilor semnificativi). u toate că această formulare ar necesitaș țcâteva modificări de esen ă (vezi apitolul <), ideea de bază rămâne valabilă4 voi pleda pentru un model unitar ț

al personalită ii, dar voi privi o astfel de unitate ca fiind o sinteză dialectică între două defini ii aleț ț

personalită ii, ceaț internă iș cea externă. ead insistă i asupra faptului cș ă con tiin a de sineș ț , într-adevăr cogni ia înse i, poate fi dobândită numai prin însu irea sau asumarea pozi ieiț ș ș ț altuia& folosind cuvintele lui, aunui "altul generalizat# social. Aceasta este o altă idee care nu poate fi acceptată ca atare. =pinia că "mintea#este un fenomen în întregime social, implicat ca reciprocitate în identitate, rămâne însă esen ială pentru modelulț

pe care îl propun aici, care se inspiră i din filosofia min ii propusă de R2le. ai simplu spus, ead sugereazăș ț

că nu ne putem vedea deloc pe noi în ine fără a ne vedea de asemenea i prin oc!ii celorlal i. %entru elș ș ț

societatea nu este, într-un anumit sens, mai mult decât o extindere a acestei teoreme fundamentale aidentificării.

ead este la fel de clar când spune că mintea i personalitatea sunt atributeș ale unor indivizi întrupa i.ț$ntruparea identită ii sociale constituie un alt fir al argumenta iei mele. aptul că fiin ele omene ti au trup esteț ț ț ș

unul dintre lucrurile cele mai evidente la noi, ca i întrebuin ările comunicative extinse i cele non-utilitare laș ț ș

care îl supunem zilnic. orpul uman este simultan un referent al continuită ii individuale, un indicator alț

1



similarită ii i diferen ierii colective i un teren pe care identificarea se poate manifesta. 5dentificarea socialăț ș ț ș

este de neimaginat în afara întrupării.ormarea identită ii individuale î i are rădăcinile în procesele cele mai timpurii ale socializării umane.ț ș

Rezultate post-piagetiene recente în privin a învă ării infantile i în copilărie permit ca dezvoltarea cogni iei iț ț ș ț ș

dezvoltarea identită ii să poată fi localizate îț mpreună în socializarea primară. Aceasta sugerează în continuarecă identită ile care sunt stabilite de timpuriu - personalitatea, umanitateaț (!uman-ness), genul i, în anumiteș

împre>urări, rudenia i etnicitatea - suntș identită i primț are, i acestea rămân mai stabile i mai rezistente laș ș

modificări în via a ulterioară decât alte identită i. e i sc!imbarea i instabilitatea sunt endemice în cazulț ț ș ș

tuturor identită ile sociale, ele sunt mai probabile pentru anumite identită i decât pentru altele. $n afară de faptulț țcă sunt adânc înrădăcinate în copilăria timpurie, identificările primare ale personalită ii, ale umanită ii iț ț ș

genului (ca i ale sensurilor locale atribuite rudeniei i etnicită ii) sunt i pe deplin întrupate. Acolo undeș ș ț ș

întruparea percepută local constituie un criteriu al oricărei identificări sociale, fie aceasta individuală saucolectivă, fluiditatea poate fi o excep ie mai degrabă decât regula.ț

Revenind la dialectica intern-extern, ceea ce oamenii gândesc despre noi nu este mai pu in importantț

decât ce gândim despre noi în ine. ?u este suficient să ne afirmăm o identitate.ș Această identitate trebuie i săș

fie validată (sau nu) de cei cu care intrăm în contact. 5dentitatea socială nu este niciodată unilaterală. e aiciimportan a a ceea ce *offman (6787) descrie ca "prezentarea sinelui# în cursul unei interac iuni. u toate căț ț

oamenii au un (oarecare) control asupra semnalelor despre ei în i i pe care le trimit celorlal i, to i suntemș ș ț ț

dezavanta>a i de faptul că nu putem nici asigura receptarea sau interpretarea "corectăț # de către al ii i nici ti cuț ș ș

siguran ă cum sunt ele receptate sau interpretate. e aici decurge importan a pentru edificarea unei identită iț ț țsociale a ceea ce *offman nume te "str ș ategiile de administrare a impresiei#. Acestea dramatizează interfa ațdintre imaginea despre sine i iș maginea publică. Administrarea impresiei ne atrage aten ia asupra aspectuluiț

performativ al identită ii sociale i asupra măsurii în care aceasta este circumscrisă de practica socială.ț ș

= presupozi ie importantă a lui *offman (dar i a lui 0art!, despre care vom vorbi mai >os) este căț ș

indivizii urmăresc con tient anumite scopuri. i urmăresc să "fie @ceva sau @cineva#-ș i să fieș @văzu i caț

fiind astfel# - adică să- i asume anumite identită i sociale de succes. Aceasta ridică două întrebări importante. $nș ț

primul rând4 este un model de luare con tientă a unor !otărâri adecvat pentru în elegerea comportamentuluiș ț

uman $n al doilea rând4 este acest tip de asumare a identită ii caracteristic numai societă ilor moderne,ț ț

industrializate Răspunsurile mele la aceste întrebări, care vor sta la baza întregii discu ii, sunt un "da# rezervatț

la prima i un "nu# categoric la a doua. 0ourdieu, un alt antropolog puternic influen at de *offman, oferă oș ț

perspectivă utilă a acestor probleme când accentuează calitatea esen ial improvizată a interac iunii (67<<&ț ț

677B). l vorbe te despre "!abitus#, domeniul obi nuin ei, care, în prezentarea sinelui, nu operează niciș ș ț

con tient nici incon tient, nici deliberat nici automat. u toate că no iunea de !abitus nu este nici ea lipsită deș ș ț

probleme (R. Cen/ins 67794 <:- D:), ea se potrive te în câteva privin e foarte bine cu punctul de vedere apăratș ț

aici4 !abitusul este atât colectiv, cât i individual i este pe deplin întrupat.ș ș

?u numai că ne identificăm pe noi în ine, dar dialectica intern-extern sugerează, desigur, că formareaș

unei imagini despre noi în ine implică identificarea de noi a altora i identificarea noastră de către ei. =ș ș

interpretare - din păcate ignorată în ultimul timp - a acestei dialectici este oferită în sociologia devian ei deț

perspectiva etic!etării (v. de ex. 0ec/er 678;& atza 6787). Acesta descrie interac iunea dintre auto-definireaț

(internă) i definirea de către al ii (externă) ca fiind un proces de internalizare.ș ț 5nternalizarea poate apărea dacăcineva este etic!etat cu autoritate într-o situa ie socială institu ionalizată. En model al internalizării nu este însăț ț

suficient. Femnificativă în procesul prin care oamenii dobândesc identită ilț e cu care sunt etic!eta i esteț

capacitatea identită ilor aplicate cu autoritate de a constitui sau influen a experien a individuală. Aceasta revineț ț ț

la a ne întreba, din nou, a cui defini ie a situa ieiț ț contează (în esen ă, puterea). 5dentificarea de către ceilal i areț ț

unele consecin e i deseori capacitatea de a genera tocmai acele consecin e contează. esigur că etic!etareaț ș ț

poate de asemenea provoca o rezisten ă (care, nu mai pu in decât internalizarea, este un "efect al identită ii#ț ț ț

produs prin etic!etare). e i perspectiva etic!etării are în mod tipic de-a face cu devian a i cu controlul social,ș ț ș

modelul este relevant i în alte contexte - în educa ie sau pe pia a muncii, de exemplu - atât în cazulș ț ț

etic!etărilor pozitive, cât i al celor negative.ș

xaminând identită ile colective, Garl arx a făcut o distinc ie între "clasăț ț în sine# i "clasăș pentru sine#.ea dintâi este unită numai în oc!ii celui care o contemplă, atribuind indivizilor componen i unele caracteristiciț

particulare comune, cum ar fi, în acest caz, rela ia lor cu mi>loacele de produc ie. $n cea de a doua, indiviziiț țimplica i a>ung să- i dea seama de situa ia lor comună i să se auto-definească ca atare, ca membri ai aceleia iț ș ț ș ș

colectivită i. Apropiind distinc ia metodologică dintre grupuri i categorii, se poate face o distinc ie între oț ț ș ț

colectivitate care se auto-identifică i se auto-define te (un grupș ș pentru sine) i o colectivitate care esteș

identificată i definită de al ii (o categorieș ț în sine).

2



ai la obiect, i pentru a evita reificarea supozi iilor despre "realitatea# colectivită ilor, are sens săș ț ț

distingem între procesele de identificare de grup i cele deș categorizare socială. i în acest caz intervineȘ

dialectica intern-extern. Ambele procese, identificarea de grup i categorizarea socială, pot interac iona i esteș ț ș

foarte probabil să facă acest lucru. %roblematizarea distinc iei dintre grup i categorie ne readuce la rolulț ș

centralită ii puterii ( i deci a politicii) în procesele de men inere i de modificare a identită ii. e regulă,ț ș ț ș ț

identită ile colective suntț afirmate, apărate, impuse sau combătute la contexte politice. Ena dintre componenteleesen iale ale ra ionamentului meu este aceea că dimensiunile externe, sau categoriale, ale identită ii sunt nuț ț ț

numai deosebit de importante, ci au fost în mare măsură, dacă nu c!iar total, ignorate de ma>oritatea

teoretizărilor identită ii.ț5nfluen a lui *offman poate fi observată în ra ionamentele antropologice ale lui 0art! (6787& 67D6), careț ț

oferă un model al identită iț lor sociale etnice i de alt fel în care acestea sunt fluide, contingente situa ional iș ț ș

constituie un permanent subiect i obiect de negociere. Ena dintre afirma iile c!eie ale lui 0art! este că nu eș ț

suficient să trimi i un mesa> despre identitate& înainte să se poată spune despre o identitate că "este asumată#,ț

acel mesa> trebuie să fie i acceptat de "al ii semnificativi#. %rin urmare, identită ile trebuie căutate i negociateș ț ț ș

la grani ele lor, acolo unde internul i externul se întâlnesc. Rămânând la 0art!, dar inspirându-ne i dinț ș ș

discu ia pe care Ant!on2 o!en o consacră construc iei simbolice a identită ii comunitare (67DH), identitatea deț ț ț

grup se constituie în mod tipic peste frontierele grupului, în cursul interac iunii cu al ii. rontierele suntț ț

permeabile, rezistând în pofida circula iei persoanelor peste ele, iar identitatea se edifică în cursul unor ț

tranzac ii care apar la i peste această grani ă 'ocmai prin astfel de tranzac ii se a>unge la un ec!ilibru întreț ș ț ț

identificarea de grup i categorizarea de către al ii.ș țistinc ia pe care 0art! (6787) o face între "grani ă# i "con inut# ("materialul cultural# care ar trebui săț ț ș ț

caracterizeze un grup etnic, de exemplu) ne permite să facem o distinc ie mai largă, între identitateaț nominală iș

cea virtuală. ea dintâi este numele atribuit unei identită i, iar cea de a doua,ț experien aț acesteia, ce anumeînseamnă să o ai. ste posibil ca anumi i indivizi să împărtă ească o aceea i identitate nominală, dar în practicăț ș ș

aceasta să semnifice lucruri foarte diferite pentru ei, să aibă consecin e diferite pentru vie ile lor, ei să oț ț

"perceapă# în moduri diferite. Această distinc ie este legată de distinc ia dintre categorie i grup, dar nu eț ț ș

coextensivă cu ea. a ne readuce de asemenea la problema consecin elor identificării de către al ii, ca în cazulț ț

etic!etării. 5ar distinc ia este importantă. ?umele poate rămâne acela i - "I#, de exemplu - în timp ceț ș

experien a de a fi "I# se poate modifica dramatic& similar, experien a poate rămâne relativ stabilă, în timp ceț ț

numele se sc!imbă. Fau amândouă se pot sc!imba. 1a această gamă de posibilită i pot contribui atât proceseleț

de identificare de grup, cât i cele de categorizare. $n c!estiuni de identitate, puterea i politica sunt esen iale.ș ș ț

Revenind la arx, mobilizarea unei categorii sociale într-un grup social este un proces politic, care poate firealizat atât din interior, cât i fără participarea colectivită ii respective.ș ț Aceasta este o modificare a identită iiț

virtuale, dar ea poate fi urmată, în timp, i de o sc!imbare nominală. 1a nivel nominal, categorizarea oamenilor,ș

de exemplu de către stat, poate fi supusă sc!imbărilor i poate întâmpina rezisten ă. a poate fi de asemeneaș ț

parte a unei modificări a virtualului, a condi iilor de via ă ale oamenilor. u toate că, analitic, virtualul iț ț ș

nominalul sunt distincte, în practică ele sunt constant implicate unul în celălalt.%rintre împre>urările mai deosebite în care identificarea devine importantă se numără aceea oferită de

institu ii.ț 5nstituțiile sunt pattern-uri încetă enite ale practicii, recunoscute ca atare de actorii implica i, care seț ț

impun ca "modul în care se fac lucrurile#. 5dentită ile institu ionalizate sunt distincte datorită combina iei lor ț ț ț

specifice între individual i colectiv. eosebit de relevante sunt acele institu ii care în literatura sociologică seș ț

numesc organiza ii.ț =rganiza iile sunt colectivită i organizate i orientate către un scop - ele sunt grupuri. le seț ț ș

constituie i ca re ele de pozi ii diferen iate pentru membrii lor, care conferă acestora anumite identită iș ț ț ț ț

individuale. ai mult, identitatea este strâns legată de practicile clasificării sociale. %entru ca persoanele să fieclasificate trebuie să existe, însă, un lexicon4 de exemplu, unul de pozi ii i categorii. eoarece organiza iile -ț ș ț

formale sau informale - constau, printre altele, din pozi ii i din proceduri de recrutare pe acestea a unor ț ș

indivizi, ele sunt importante pentru clasificarea socială. onstituirea i atribuirea pozi iilor sunt rezultatul unor ș ț

rela ii i lupte politice, în interiorul i în afara organiza iilor. %rocedurile de recrutare institu ională, constând înț ș ș ț ț

numirea unor persoane pe aceste pozi ii, atribuie cu autoritate indivizilor anumite tipuri de identită i bazându-ț ț

se, pentru a o face, pe tipologii mai largi ale identită ii). Aceasta este una dintre căile prin care sunt aduse înț

contact identită ile nominale i cele virtuale4 alocarea de pozi ii înseamnă totodată i alocar ț ș ț ș ea de resurse i deș

penalită i. onsecven a practicilor de recrutare individuală - de pe pia a muncii, de exemplu - contribuie laț ț țformarea, păstrarea i modificarea unor colectivită i durabile, a unor clase de persoane caracterizate prinș ț

condi ii de via ă i experien e similare.ț ț ș ț

$n acest fel, sunt produse, reproduse i reciproc implicate una în alta într-un mod sistematic identită iș ț

individuale i colective. Ermându-6 pe oucault, +ac/ing (677B) afirmă că clasificarea indivizilor se află înș

3



centrul strategiilor modeme, birocratic ra ionale, de guvernare i control social (ceea ce nu înseamnă oț ș

introducere pe u a din spate a modernită ii distincte a discursurilor despre identitate, sau a identită ii reflexiveș ț ț

înse i). 5dentită ile sociale există i sunt dobândite, revendicate i alocate în cadrul unor rela ii de putere.ș ț ș ș ț

5dentitatea este ceva asupra căruia se duc lupte iș cu care se propun strategii4 în politică, ea este i mi>loc, iș ș

scop. în dezbatere este implicată nu numai clasificarea indivizilor, ci i clasificarea popula iilor.ș ț

%ână aici, în ra ionamentul meu pot fi observate două direc ii de fond. ai întâi, că identitatea socială esteț ț

o realizare practică, un proces. $n al doilea rând, că identită ile sociale individuale i colective pot fi în eleseț ș ț

apelând la un model, acela al interdependen ei dialectice dintre procesele de definire internă i de definireț ș

externă. 'ema cea mai persistentă în teoria socială este încercarea de "a arunca o punte peste abisul analitic#dintre individ i societate (dintre ac iune i structură etc.). e la arx la Jeber, la %arsons, la 0erger iș ț ș ș

1uc/man, la *iddens, acelea i întrebări au fost puse, c!iar dacă în al i termeni i cu tonalită i diferite. um amș ț ș ț

putea aduce cu folos într-un acela i spa iu analitic "vie ile aș ț ț ctive i con tiin ele indivizilor, impersonalitateaș ș ț

abstractă a ordinii, institu ionț ale iș fluxul i refluxul timpului istoric um putem aduce într-un acela i cadruș ș

problemele publice i necazurile personaleș

intr-o varietate de motive, identitatea socială este un concept strategic cu care putem clarifica astfel deîntrebări. ai întâi, identită ile sunt în mod necesar atribute ale unor indivizi întrupa i i sunt, tot în modț ț ș

necesar, constituite social, uneori la un nivel foarte înalt de abstractizare. $n cazul identită ii (sau al identită ilor)ț ț

sociale, colectivul i individualul ocupă un acela i spa iu. $n al doilea rând, conceptualizând identitatea socialăș ș ț

sub formă de proces, ca aici, putem evita un cliva> prea adânc între structură i ac iune. $n al treilea rând, dacăș ț

aceste procese sunt conceptualizate ca o dialectică permanentă între două momente distincte analitic (dar numaianalitic) - cel intern i cel externș - atunci opozi ia dintre obiectiv i subiectiv poate fi de asemenea depă ită. $nț ș ș

al patrulea rând, deoarece identitatea este legată de repertorii culturale de inten ionalitate, cum ar fi moralitatea,ț

pe de o parte, i de re ele de constrângeri i posibilită i, pe de alta, ea constituie un concept important pentruș ț ș ț

în elegerea ac iunii i rezultatelor acesteia, atât a celor inten ionate, cât i a celor neinten ionate. $n al cincileaț ț ș ț ș ț

rând, ordinea institu ională este, cel pu in par ial, o re ea de identită i (de pozi ii) i de practici rutinizate deț ț ț ț ț ț ș

alocare de pozi ii ( i deci de identită i) pentru indivizi. $n al aselea, între distribuirea resurselor i aț ș ț ș ș

penalită ilor în societate i identitatea socială există o rela ie directă4 identitatea constituie un criteriu deț ș ț

distribuire i este constituită în termeni de pattern-uri de distribu ie. i în acest caz intră în >oc mi>loacele iș ț Ș ș

scopurile. $n al aptelea rând, pentru a identifica momentele interne i externe ale identificării se face oș ș

conexiune necesară între domina ie i rezisten ă i procesele de identificare socială& în sfâr it, clț ș ț ș ș asificarea

popula iilor caț practică a statului i a altor organiza ii este puternic constitutivă atât pentru ordineaș ț

institu ională, cât i pentru experien a indivizilor în ordinea interac ională.ț ș ț ț

espre deosebirea dintre extern i intern ar mai fi câteva lucruri de spus. a i în cazul alegerii lui ead aș ș

termenilor de "eu# i "mine# - unul dintre contextele în care c!estiunea a apărut pentru prima oară i tot pentruș ș

prima oară a devenit problematică - această distinc ie poate că este, într-un anumit sens, o formulare nefericită.ț

xistă pericolul reificării i obiectizării unei distinc ii care este doar pragmatică i analitică, ceea ce atrage înș ț ș

mod necesar o violentare a complexită ilor i subtilită ilor vie ii din dorin a unei mai bune în elegeri. %rinț ș ț ț ț ț

această distinc ie nu trebuie să se în eleagă o anumită succesiune necesară (mai întâi externul i apoi internul,ț ț ș

sau invers)4 în principiu ambele sunt dimensiuni simultane ale unei practici sociale aflate în desfă urare. 'ocmaiș

acest lucru sper să-l sugerez recurgând la expresia "momente ale identificării#. $n acest model dialectic accentul principal se pune pe sinteză. i nici nu inten ionează această utilizare să sugereze vreo deosebire de gen.Ș ț

efini ia externă pe care mi-o atribuie mie ceilal i constituie o parte inexorabilă a defini iei mele interne despreț ț ț

mine - c!iar i numai în procese de respingere sau de rezisten ăș ț - i reciproc. Ambele procese se regăsesc printreș

practicile de rutină, de zi-cu-zi, ale actorilor implica i. i nici nu este unul mai semnificativ decât celălalt. $n celț Ș

mai bun caz sugerez diferite modalită i de identificare mutuală, care se desfă oară nu alături una de alta, dar ț ș

într-un acela i spa iu social. F-ar putea să fie posibil, i c!iar analitic necesar, să facem o distinc ie între diferiteș ț ș ț

tipuri de identită i colective - grupuri i categoriiț ș - în func ie de semnifica ia relativă pentru fiecare aț ț

momentelor interne i externe ale identificării lor, dar aceasta nu este decât o problemă de accent i doar astfelș ș

trebuie considerată.ă identitatea este, ca să spunem a a, atât interioară cât i exterioară, constituie unul dintre motiveleș ș

pentru care ea este atât de importantă pentru integrarea individului i a colectivului în teoria socială. En altș

aspect care este semnificativ în această privin ă este locul central ocupat de timp i de spa iu ca resurse pentruț ș țconstruirea socială a identită ii. ilosofii - Aristotel înț Metafizica sa este un exemplu bine cunoscut - auobservat de mult acest fapt în legătură cu identitatea în sensul său cel mai cuprinzător, ca proprietate generală a"lucrurilor# substan iale.ț

4



A identifica ceva înseamnă a-l localiza în timp și în spa iu în ceea ce prive te identitatea socială, problemaț ș

este oarecum mai diferită i mai specifică. 5mportan a celor trei dimensiuni ale spa iului i contopirea lor ș ț ț ș

materială într-un "sim al locului# sunt cuprinse implicit în rela ia diț ț ntre interior i exterior.ș 5dentitatea seconstruie te întotdeauna dintr-un punct deș vedere. %entru indivizi, acesta este localizat în primul rând în corp.5dentitatea individuală este întotdeauna întrupată, de i uneori figurativ sau imaginativ (în fic iune sau mit, deș ț

exemplu). 1a fel, identită ile sociale colective pot fi localizate într-un teritoriuț sau o regiune, c!iar dacă aceastaeste teritoriul imaginat ai unui mit al reîntoarcerii sau o sc!emă modelată spa ial a unei structuri organizatorice.ț

$ntrucât corpurile ocupă întotdeauna teritorii, individualul i colectivul sunt într-o oarecare măsurăș

superimpuse.ilosofii au în eles de mult i că, în experimentarea de către cineva a propriului sine sau a celorlal i,ț ș ț

timpul este legat de spa iu (ampbell 677:). Fpa iul nu are sens în afara timpului. 'impul este important înț ț

procesele de identificare datorită con tinuită ii care este implicată, c!iar i numai logic, în revendicarea sau înț ș

atribuirea unei identită i.ț ontinuitatea social necesită afirmarea unui trecut care să aibă în eles. 5dentită ileț ț

sociale constituie prin ele însele un fundament pe care se clăde te ordinea i predictibilitatea în lumea socială.ș ș

'recutul este o resursă importantă pe care o putem folosi pentru interpretarea prezentului i pentru anticipareaș

viitorului. %entru individ, "trecutul# este amintire& pentru colectiv - istorie. ?iciuna nu este însă "reală#4amândouă sunt de fapt constructe i ambele constituieș aspecte importante ale identită ii (onnerton 67D7& en-ț

tress i Jic/!am 6779& +obsba3m i Ranger 67D;& Famuel iș ș ș '!ompson 677B). ar faptul că ele suntimaginate nu înseamnă că sunt i imaginare.ș

Acesta este, prin urmare, cadrul argumentelor din capitolele următoare. ?u voi pretinde că sunt deosebitde inovativ. Fcopul meu este de a restitui utilitatea sociologică a unor puncte de vedere asupra identită ii care înț

prezent sunt oarecum negli>ate, de a conecta între ele discursuri - în special antropologia socială i sș ociologia -care din când în când mă dezamăgesc prin ignorarea lor reciprocă, i de>ș a crea o sinteză care să fie maicuprinzătoare decât suma păr ilor sale. Această sinteză este un spa iu teoretic în cadrul căruia "sinele# iț ț ș

"societatea# pot fi în elese ca tipuri diferite de abstractizări ale unui acela i fenomen - comportamentul iț ș ș

experien a umană. Koi începe cu "sinele#.ț

5

Sinele i minteaș

e în elegem, de fapt, când vorbim despre "sine# (self) acă desc!idemț Oxford English Dictionary,aflăm că termenul are rădăcini germanice i o genealogie care se întinde pe mai mult de o mie de ani în urmăș

in paginile de utilizări i de exemple reies patru sensuri de bază ale termenului. %rimul dintre acestea indicăș

uniformitatea, ca în "exact acela i# (ș self-same), de exemplu. el de al doilea, cel mai comun, semnificăindividualitatea sau esen a unei persoane sau lucru4 ea însă i, tu însu i, eu însumi etc. (ț ș ț !erself, 2ourself, m2self).Acest sens evocă de asemenea i consisten a - coeren a internă - în timp i diferen a fa ă de "al ii# din afară. elș ț ț ș ț ț ț

de-al treilea sens se referă la introspec ie sau la ac iunea reflexivă. eseori exprimat ca prefix, exemple aleț ț

acestuia sunt self-doubt, self-confidence, self-consciousness (îndoială de sine, încredere în sine, con tiin ă deș ț

sine). $n sfâr it, mai există i un sens de independentă i de ac iune autonomă, ca în expresiile auto-ș ș ș ț

perfec ionare, auto-promovare (ț self-improvement, self-propulsion) sau în "a făcut asta el însu i#ș (!e did it!imself).

%rin urmare, sensurile cuvântului "sine# corespund în general cu cele ale "identită ii#, disț cutate maiînainte. $n el sunt cuprinse trăsăturile esen iale aleț similarită ii, diferen ei, reflexivită iiț ț ț iș procesului. Aceasta nueste o simplă coinciden ă, ceea ce mă face să propunț o defini ie a sinelui ca fiț ind sensul reflexiv al fiecăruiindivid asupra propriei sale individualită i caracteristice, constituite în raport cu al ii în func ie de similarită i iț ț ț ț ș

diferen e, fără de care nu am putea ti cine suntem i deci nu am fi capabili să ac ionăm.ț ș ș ț

1iteratura despre "sine# este vastă i într-atât de diversă încât nu pot pretinde că o voi putea trece înș

revistă ex!austiv6. = temă abordată în o bună parte a ei este deosebirea dintre "sine# i "persoană#. $n elegereaș ț

conven ională a acestor no iuni face o distinc ie între sinele privat, interior i psi!ologic i persoana publică,ț ț ț ș ș

externă i socială (de ex. +arrL 67D;& auss 67DH). Fș inele este experien a individuț ală a individului cu sineînsu i, iar persoana este ceea ce apare în public, în i pentru lumea din afară.ș ș

ste necesar să facem o distinc ie între intern i extern. ?u tot ce se petrece în mintea i inima noț ș ș astră estevizibil celorlalți. iȘ nu există o potrivire deplină între cum ne vedem pe noi în ine i cum ne vădș ș al ii (ț sau cumne înc!ipuim noi că ne văd ei). Acesta este un aspect al punctului de vedere despre identitatea socială pe care îl

5



propun aici i trebuie să găsim o modalitate adecvată de a vorbi despre el. = distinc ie prea categorică întreș ț

"interior# i "exterior# ar obscuriza, totu i, acest punct de vedere. A a că, în pofida distinc iei conven ionaleș ș ș ț ț

bine înrădăcinate i foarte răspândite între "sine# i "persoană#, a dori să accentuez că sinele i personalitateaș ș ș ș

sunt complet, intim i pe deplin între esute între ele.ș ț

?u este u or să găsim o metaforă pentru această simultaneitate4 expresia "fe ele diferite ale unei aceleia iș ț ș

monede# o poate surprinde, dar descriind-o ca două vârte>uri într-un acela i curent de apă este mai potrivit.ș

iecare din ele constituie un aspect al identită ii individuale i în fiecare internul i externul coabitează într-unț ș ș

continuu proces social de identificare. A vorbi despre dialectica intern-extern a identificării înseamnă a încerca

să spunem acest lucru. Aspectele intern i extern ale acestui proces pot fi privite ca având loc simultan. Aceastașimplică temporalitate i desfă urare, dar nu neapărat i succesiune& niciunul dintre aceste procese nu trebuieș ș ș

privit, prin defini ie, ca succedânduț -l pe celălalt (de i aceasta nu înseamnă căș succesiunea nu poate avea locniciodată). 'ermenul de "moment# este o altă metaforă, provenită din mecanică4 momentul exprimă for ațconcentrată într-un punct central ca o func ie combinată de masă i distan ă 5n cazul de fa ă este vizată înț ș ț ț

principal identitatea, sinteza dintre extern i intern, masa i distan a sugerând factorii sociali care determinăș ș ț

intensitatea procesului de identificare, fie el intern sau extern.!iar mai mult, este important să recunoa tem că deseori în vorbirea cotidiană nu se face o distinc ie îș ț ntre

sine i persoană. acăș eu vă vorbesc "personal#, preten ia mea laț autenticitate se fondează pe implicarea uneiesen e a sinelui.ț $n general, deosebirea dintre sine i personalitateș ( personality) nu este clară, confuzie careapare nu numai în vorbirea curentă, ci i în psi!ologie. Aceasta ar putea să reflecte, cum sugerează aussș

(67DH4 9B), o convergen ă din acest punct de vedere a sensurilor în cultura europeană4 persona publică a fost dințce în ce mai mult definită prin prisma trăsăturilor psi!ologice ale sinelui. u toate acestea, un motiv la fel de

plauzibil pentru care sinele i persoana sunt atât de greu de deosebit între ele ar putea fi faptul că "internul# iș ș

"externul# sunt, pentru fiecare dintre noi, inextricabil între esute.ț

'radi ia culturală europeanăț recunoa te douș ă modele opuse de umanitate, cel "autonom# i cș el "plastic#(+ollis 67<<), fiecare cu modelul său implicit al sinelui. Finele autonom evocă reflexivitatea i independenș țaAccentul se pune în acest caz pe intern. e i acesta ar putea fi modul în care am prefera să ne vedem pe noiș

în ine în oglindă, el este de asemenea o imagine a nelini tii i nesiguran ei, o reflectare aș ș ș ț unei lumi existen ialeț

în care >udecă ile morale individuale derivă intern din preferin e i sentimente personale, mai degrabă decât înț ț ș

canoane culturale externe de precepte autoritare sau din responsabilită i legate de pozi ia ocupată în societate.ț ț

Asemănându-se cu fragmentarea pe care arx a numit-o alienare i fiind c!iar mai aproape deș anomia lui

ur/!eim, acest sine a fost numit de Alasdair ac5nt2re "sine emotiv# ( 67DH4 ;6M<). ste un sine căruia i s-ar potrivi termenul de "indulgen ă de sine# (ț self-indulgence).

1a celălalt capăt al spectrului, sinele "plastic# este un epifenomen al societă ii, determinat mai degrabăț

decât determinant. $n acest caz, accentul se pune pe extern. unc ionalismul structural i structuralismul,ț ș

ambele revendicându-se de la ur/!eim, sunt conven ional privite ca varia iuni sociologice exemplare peț ț

această temă (de i o examinare mai atentă a lucrărilor lui %arsons sau 1ș ev2-Ftrauss, de exemplu, ar scoate laiveală mai multă modera ie în această privin ă decât ne-ar sugera caricaturizările din multe manuale). Acestț ț

model al sinelui atinge finalul său logic în ra ionamentul lui Alt!usser - concordant cu al lui oucault - căț

"subiectul autonom# este o no iune ideolț ogică care îi induce pe indivizi să în eleagă gre it pț ș ropria lor dominareca fiind voluntară. a urmare, ei acceptă "de bună voie#4 "?u există subiec i decât prin i pentru propria lor ț ș

supunere# (Alt!usser 67<64 6D9).iecare dintre aceste modele ale sinelui, cel autonom i cel plastic, oferă o parte de adevăr. 1a fel deș

evident este i că niciunul nu este pe deplin adecvat. xistă motive la fel de >ustificate de a respinge un model alș

sinelui care este definit pe baza interiorită ii individuale, a autonomiei i a reflexivită ii i de a refuza săț ș ț ș

acceptăm opinia că sinele este determinat numai extern, de societate. el dintâi model sugerează un sineesen ialț care rămâne, cel pu in par ial, neafectat de modul în care este crescut, cunoscându- i propria minte, dar ț ț ș

prea pu in altceva. el de al doilea neagă realitatea unui sine "creativ# sau "auctorial# (A.%. o!en 677:4 96-ț

H:), capabil să- i formuleze o părere proprie i să ac ioneze. a să împrumutăm de la ennis Jrong (6786) oș ș ț

expresie devenită celebră, dacă cel dintâi este subsocializat, celălalt este suprasocializat. Ambele suntinadecvate. ?iciunul nu poate descrie convingător exercitarea ra ionalită ii în cultură de către actorii gânditori.ț ț

Aceasta sugerează că pentru a a>unge la o în elegere a sinelui este necesară o descriere a min ii - a con tiin ei iț ț ș ț ș

a gândirii.intea este în acela i timp i mai mult i mai pu in decât creierul ar ce anume = abordare sociologicăș ș ș ț

a acestei întrebări necesită o defini ie ini ială care să nu reducă acest "ceva# nici la fiziologie, nici la metafizică.ț ț

= defini ie care să sune cam a a4ț ș mintea constă din procese organizate ale con tiin ei, comș ț unicării și luăriide decizii pe care le detectăm atât la elitele intelectuale i artistice creative, cât i la indivizii care î i vădș ș ș

6



de treburile lor cotidiene. acă e să în elegem natura umană, avem nevoie de un model pentru aceastăț

combina ie de percepere, de tratare a informa iilor i de inten ionalitate. %entru acest motiv, dacă nu i pentruț ț ș ț ș

altele, acesta constituie o condi ie necesară pentru în elegerea ideț ț ntită ii.ț

%entru mul i autț ori mintea este axiomatic sinonimă cu sinele. Acest lucru este rezonabil. En sine neînso itț

de minte este de neimaginat, i invers. ar această afirma ie ridică unele întrebări. $nseamnă o minteș ț

deteriorată, un sine deteriorat Are o competen ă intelectuală "mai mare# sau "mai mică# implica ii asupraț ț

personalită ii Acestea sunt întrebări ciudate, i cu atât mai greu de lămurit. le se află, de exemplu, în centrulț ș

dezbaterilor despre tratarea fetu ilor sau a nou născu ilor !andicapa i, sau despre statutul social i personal alș ț ț ș

indivizilor cu dificultă i de învă are. Aceste probleme sunt ambigue i delicate. %entru moment, este suficient săț ț șspunem că, de i mintea i sinele sunt într-atât de strâns legate încât în unele privin e sunt inseparabile, ele nuș ș ț

reprezintă un acela i fenomen.ș

= altă dificultate pertinentă este de>a familiară filosofilor sub numele de problema "altor min i# (Jisdomț

67H9)4 cum putem ti ce se petrece în mintea altcuiva, de vreme ce nu o putem privi sau asculta e aici, altăș

întrebare4 cum putem în elege inele altcuiva ste o întrebare mundană, de tipul celor cu care ne confruntăm înț ș

fiecare zi i care este totodată importantă pentru epistemologia tiin elor sociale. onform unui răspuns,ș ș ț

singurele procese mentale la care putem vreodată avea acces sunt numai ale noastre. Reflectând asupra lor, totce putem face este să presupunem că cele ale altor oameni sunt similare ca mod de operare cu ale noastre, dacănu i în con inut. Această opinie implică adesea o a doua presupunere4 căș ț există ceva specific, asupra căruiatrebuie să reflectăm, care diferă de - i este cauzal anterior - comportamentului desc!is. Ant!on2 o!en adoptăș

ambele pozi ii, argumentând în favoarea "întâietă ii sinelui#. $n opinia sa, fie că este vorba de suflet, spirit sauț țminte, orice individ are o esen ă înc!isă, concentrată a "sinelui#4 "%ersonalitatea se spri>ină în întregime peț

intimitatea fundamentală a în elesului4 în ce altceva ar putea consta# (A.%. o!en 677:4 6:9).ț

$nainte de a încerca să răspundem întrebării lui o!en, să observăm că ra ionamentul lui ridică iț ș

probleme epistemologice. e exemplu, scepticismul lui că presupunerea "rezonabilă# că uniformitateacomportamentului dintr-un grup indică o uniformitate în gândire, este "pur intuitivă# (p. D7). %roblema nu estedacă el are dreptate sau nu (eu cred că are). i nici că el pare a fi trecut cu vederea argumentul logic convingător Ș

al lui Jallace (67<B4 9:-;D) în spri>inul acestui scepticism4 pentru Jallace, "ne-împărtă irea cunoa terii# esteș ș

de fapt "o cerin ă func ională# a societă ii. ?u, problema constă de fapt în aceea că presupunând existen a unuiț ț ț ț

sine privat, intim, care are "întâietate# - ca centru al fiin ei individuale - o!en este condus la o afirma ieț ț

metafizică mai degrabă decât la o pozi ie argumentabilă. %ozi ia sa este inscrutabilă4 ea nu poate fi nici >ustă,ț ț

nici eronată.e ce ar exista o problemă epistemologică în legătură cu sinele i, prin extensie, cu mintea ai întâi,ș

pentru că problema "altor min i# este reală. ste adevărat că nu putem "citi# min ile celorlal i oameni. ar ț ț ț

aceasta nu înseamnă că trebuie să acceptăm un model interior-exterior care identifică un domeniu al sinelui careeste accesibil doar privat, i unic, fiecărui individ, i despre care al ii pot cel mult să intuiască. acă acest lucruș ș ț

ar fi adevărat, via a cotidiană ar fi într-adevăr foarte dificilă. um am reu i să cunoa tem al i oameni, fără a maiț ș ș ț

vorbi de a-i cunoa te bine Kia a este desigur plină de surprize, dar ea ar fi total imprevizibilă dacă nu am puteaș ț

cunoa te câte ceva, măcar minimul necesar, despre min ile celorlal i. i toate cercetările sociologice ar fi făcuteș ț ț Ș

în zadar. A a că poate cel mai în elept lucru pe careș ț -6 putem face este să trecem, ori de câte ori este posibil, peste problemele care privesc ontologia sinelui, ca fiind insolubile. acă în loc de aceasta am face presupunereasimplificatoare că există un sine - a a cum a fost definit mai susș 9 - voi întreba4 ce este posibil să tim despre elș

$n viguroasa sa critică a dualismului cartesian al mentalului i fizicului, *ilbert R2le argumentează căș

în elegerea de către individ a lui însu i nu diferă de în elegerea de către el a altora4ț ș ț

*enul de lucruri pe care le pot afla despre mine însumi sunt asemănătoare cu genul de lucruri pe care le pot afla despre al ițoameni, iar metodele de a le afla sunt în mare măsură acelea i. = diferen ă reziduală în resursele de date necesare introduce oș ț

diferen ă de grad între ceea ce pot cunoa te despre mine însumi i ceea ce pot cunoa te despre tine, dar aceste diferen e nu sunt toateț ș ș ș ț

în favoarea cunoa terii de sine.ș

(R2le 678;4 6:7)atele la care se referă R2le sunt comportamentul vizibil, vorbirea (fie aceasta tăcută, cu sine însu i, fieș

vocală cu sine însu i, fie vocală cu al ii) i alte practici comunicative - ca scrisul - precum i produsele lor.ș ț ș ș

"Korbirea nestudiată#, care este "spontană, sinceră iș nepregătită# (p. 6<;) este deosebit de importantă.

etodele pe care le avem pentru a decide ce anume suntem noi i ce aș nume sunt al ii suntț observa iaț ișretrospec iaț .

%entru R2le, introspec ia este implauzibilă, deoarece necesită o capacitateț de a face ceva și de a gândiasupra acestui proces, adică de a face două lucruri simultan. l folose te această defini ie foarte particulară aș ț

introspec iei pentru a argumenta că actorii nu dispun de un mi>loc privilegiat de a se cunoa te pe ei, în i i,ț ș ș ș

7



comparativ cu mi>loacele lor de a-i cunoa te pe al ii. ar el exagerează în ceea ce prive te a face două lucruri înș ț ș

acela i timp. 1iteral, acest lucru este adevărat. 'ot a a cum două "obiecte# fizice nu pot ocupa un acela i loc dinș ș ș

spa iu în acela i timp, nici două cuvinte - fie ele spuse cu voce tare sau în gând - nu pot fi emise de un acela iț ș ș

vorbitor simultan. ar pot, de exemplu, să mă anga>ez într-o conversa ie în timp ce, pe durata aceleia i scurgeriț ș

performative a timpului, să reflectez asupra conversa iei i a comportamentului participan ilor (inclusiv al meu).ț ș ț

e i, strict vorbind, aceasta esteș retrospec ie, ea poate fi în eleasă ca un fel deț ț introspec ie4 reflec iile mele vor ț ț

apărea întotdeauna cu cel pu in o microsecundă în urma ac iunii, dar din punct de vedere interac ional ele suntț ț ț

contemporane cu, i o parte a, obiectului lor. onform acestui ra ionament, retrospec ia nu este posibilă decâtș ț ț

atunci când procesul de interac iune a luat sfâr it. acă acest lucru este corect, introspec ia nu cere de fapt unț ș țacces privilegiat4 ea înseamnă a te observa pe tine mai degrabă decât pe al ii.ț

Reflexivitatea, a adar, impș lică observa ia i retrospec ia i este în esen ă identică indiferent dacă esteț ș ț ș ț

vorba de mine sau de al ii. $n fiecare dintre aceste cazuri dispun de date diferite. F-ar putea să am mai multeț

informa ii despre mine, inclusiv amintirea convorbirii mele cu mine însumi sau date biografice despre careț

numai eu tiu. %e de altă parte, nu mă pot observa pe mine însumi înș exact acela i fel în care îi pot observa peș

al ii. R2le are dreptate4 cunoa terea sinelui propriu nu este neapărat mai corectă decât cunoa terea altora, iar ț ș ș

con tiin a de sine nu implică un "acces privilegiat# către minte. acă acceptăm acest lucru, putem explicaș ț

părerea obi nuită conform căreia în elegerea propriului nostru sine este la fel de imperfectă ca i în elegereaș ț ș ț

sinelui celorlal i (ceț ea ce o!en, de exemplu, nu acceptă pe deplin).= posibilitate pe care R2le nu o ia în considera ie esteț proiec iaț . i totu i, pentru a ti ce facem i cineȘ ș ș ș

suntem trebuie să avem o idee despre ce am avea de făcut. 5nten ionalitatea este astfel un aspect important alțmin ii ( i deci al personalită ii). ar sunt implicate nu numai inten iile4 pentru a face viitorul mai previzibil,ț ș ț ț

planificarea implică i recursul la experien a directă i indirectă, la ra ionamentul teoretic i la premoni iileș ț ș ț ș ț

oferite de o logică practică. %roiec ia înseamnă însă mai mult decât diminuarea incertitudinii. A privi dincolo deț

aici- i-acum, a ne localiza ca o legătură între trecut i viitor, este o trăsătură umană (lar/ 6779). Astfel are sensș ș

să includem proiec ia în repertoriul reflexivită ii, alături de retrospec ie i de observa ie.ț ț ț ș ț

%entru R2le, min ile nu sunt nici misterioase, nici secrete4 "Ac iunile inteligente observabile nu suntț ț

indicii pentru în elegerea func ionării min ii& ele sunt tocmai această func ionare.#ț ț ț ț (p. H<). acă mintea esteconcepută ca procese mentale, atunci acestea vor putea fi găsite atât "afară# cât i "înăuntru#. Aceasta nuș

desparte min ile individuale de persoanele individuale& un asemenea lucru ar reduce ra ionamentul la absurd ( i,ț ț ș

oricum, persoanele individuale sunt i ele "afară#). ar sugerează că min ile lucrează la fel de multș ț între

indivizi ca iș în interiorul lor. odelul lui R2le este un model al "min ii# - mai degrabă decât "mintea# - careț

oferă posibilitatea unui cadru teoretic de integrare a indivizilor în domeniul cultural fără ca vreunul dintreacestea să fie privit ca determinat de celălalt;.

u toate că această perspectivă nu se prea potrive te cu prezum iile sim ului comun, alte modele aleș ț ț

min ii par să o sus ină. %rintre cele mai interesante este "ecologia min ii# a lui 0atț ț ț eson (67<9). Aceastasc!i ează rela iț ț a dintre organismul individual i mediul său ca o re ea cibernetică în care informa iile se transmitș ț ț

înainte i înapoi4 "este evident că mintea nu se opre te la suprafa a pielii# (0ateson 67764 68H). ?o iunea luiș ș ț ț

0ourdieu de "!abitus# (67<<4 <9-7H& 677B4 H9-8H) este de asemenea sugestivă, i cam în acela i felș ș 4 !abitusuleste un set de dispozi ii, întrupateț într-un individ, care generează practici în întâlniri prestabilite sau improvizatecu câmpuri sociale de un fel sau altul. 5mportant este că !abitusul "operează# numai în contextul unui câmpsocial, el însu i fiind constituit ca un fel de !abitus colectiv4 circula ia între cele două este reciprocă. eea ce nuș ț

diferă prea mult de ra ionamentul bine-cunoscut al lui Jittgenstein (67<:) conform căruia pentru oameniț

"lumea din afară#, mai degrabă decât existând în oc!ii observatorului sau în realitatea obiectivă, este un produscontingent al unor >ocuri de limba> negociate social.

5nspirată tot de Jittgenstein, no iunea lui +arrL i *illett de "minte discursivă# este mai clară. Renun ândț ș ț

la ceea ce +arrL (67<7) numea revizuirea etogenică a psihologiei sociale, cu accentuarea în elesului iț ș

ac iunii, i inspirându-se din recentele critici ale modelului be!aviorist al procesului mental ca o "cutie neagră#ț ș

care nu poate fi inspectată, +arrL i *illett în eleg "via a mentală ca o activitate dinamică, la care se anga>eazăș ț ț

oamenii care sunt implica i într-o serie de discursuri interactive i în anumite pozi ii în cadrul acelor discursuri#ț ș ț

(677:4 6DB). Astfel, procesele mentale sunt întotdeauna procese speciale. $ncă i mai categorică, perspectivaș

mutualistă, inspirată de ideile lui Cames, e3e2 i K2gots/2, argumentează că a vorbi de "inter-rela ii# esteș ț

insuficient (Ftill i *ood 6776ș ).:

Recurgând la metafore ca "cufundat în# sau "pictat de# - inspirate de J>lliamCames - i la modele dialectice ale procesului, mutualismul pune accentul pe interdș ependența perceptuală iș

cognitivă totală a fiin elor umane.ț

Jilliam Cames i Co!n e3e2 au apar inut tradi iei filosofice foarte diverse, în mare măsură americană,ș ț ț

cunoscută ca pragmatism. Pragmatismul pune accentul pe comportamentul uman orientat spre scop iș

8



derivă semnifica ii i criterii de judecatăț ș din rezultatele practice ale comportamentului ("cea mai bună dovadîcă pră>itura e reu ită este că o mănânci#). Fociologic, pragmati tii cei mai importan i surnt oole2 i ead, iar ș ș ț ș

urma ul sociologic direct al ra ionamentelor lor despre minte i sine este interac ionismul simbolic. !arlesș ț ș ț

+orton oole2 a folosit metafora unei orc!estre pentru a ilustra că mintea, "mintea socială#, este un întregorganic, de i nu neapărat unul care să fie "inventat# sau în armonie. ste un sistem ai cărui indivizi sunt păr iș ț

active4 orice spun sau gândesc este influen at de ceea ce au spus sau au gândit al ii i, într-un fel sau altul,ț ț ș

trimite la rândul său un semnal propriu# (oole2 67894 :). Fcriind în 67B7, oole2 nu-l men ionează peț

ur/!eim. Ar fi fost foarte potrivit dacă ar fi făcut-o. iecare dintre ei, în maniera sa diferită, a flirtat cu

no iunea metafizică dț e "minte de grup# (%arsons 678D4 8:) i fiecare a tins spre o viziune consensuală asuprașsocietă ii. 'otu i, diferen a dintre "ț ș ț mintea socială# a lui oole2, conscience collective, a lui ur/!eim discutatăsistematic în 6D7; în lucrarea De la division du travail social este punctul lor de plecare. ur/!eim porne te deș

la societate, iar oole2 de la individ. %entru oole2 "societatea nu are existen ă cu adevărat decât în minteaț

individului# (ead 67;:4 99: n.).e i l-a criticat, *eorge +erbert ead a fost influen at de oole2ș ț .H escriindu- i propria pozi ie caș ț

"be!aviorism social#, ead porne te cu două ipoteze de bază4 că "între psi!ologia individuală i psi!ologiaș ș

socială nu se poate trage o linie clară# (67;:4 6) i căș interac iunea socială este aceea care produceț con tiș in a iț ș

nu invers4

întregul (societatea) este anterior păr ii (individul), nu parte a întregului& iar partea se explică prin întreg, nu întregul prin parteț

sau păr i, N...O dinspre afară spre înăuntru i nu dinspre înăuntru spre afară, ca să spunem a aț ș ș(ibid.& <, D)

ead argumentează că perceperea de către noi a unei lumi de obiecte - con tiin a care creează în elesul -ș ț ț

depinde de faptul dacă ne putem vedea pe noi în ineș ca obiecte (ceea ce seamănă mai mult decât s-ar crede cuno iunea lui 1acan N67<<4 6-<O de "stadiu al oglinzii# în dezvoltarea subiectivită ii umane)ț ț . 0aza perceptuală acogni iei este o dialectică intern-extern între minte i mediu. Focial, con tiin a apare în cadrul "conversa ieiț ș ș ț ț

gestuale# prelingvistice cu al ii i al comportamentului social fundamental al asumării de atitudini fa ă de al iiț ș ț ț

(care, în acest context, nu înseamnă "valorizări# sau "opinii# despre al ii).ț

ezvoltarea limba>ului, simbolizarea acestei conversa ii prin gesturi, constituie însă pasul crucial.ț

Korbirea, spune ead,

poate ac iona asupra individului care vorbe te toi a a cum ac ionează i asupra celuilalt N...O, individul poate auzi ceea ce spuneț ș ș ț și auzind ceea ce spune tinde să răspundă ca i cum ar răspunde celălalt.ș ș

(67;:4 87, <B)%rin urmare, un individ poate adopta o atitudine a altuia precum i o atitudineș fa ăț de altul. %unctul

eviden iat mai sus, că nu mă pot observa pe mine la fel ca pe altul, indică limitările gesturilor i ale atitudinilor ț ș

lipsite de limba>. ead argumentează că, cu a>utorul limba>ului, cineva se poate auzi pe sine la fel de "obiectiv#ca i atunci când îlș aude pe altul, iar situa ia se sc!imbă4 "omeniul min ii emerge din limba># (p. 6;;). $nț ț

limba>, reflexivitatea, care pentru ead este principiul care une te mintea, inele i societatea, devine ea însă i4ș ș ș ș

întregul proces social este adus în experien a indivizilor implica i în el prin mi>locirea reflexivită ii - întoarcerea experien eiț ț ț ț

către sine& tocmai prin astfel de mi>loace, care permit individului să adopte atitudinea celuilalt fa ă de sine însu i, individul devineț ș

capabil în mod con tient să se a>usteze la acel proces i să modifice rezultanta procesului într-un act social dat în func ie de a>ustareaș ș ț

sa la el. Reflexivitatea este, deci, condi ia esen ială, în cadrul procesului social, de dezvoltare a min iiț ț ț

(ibid 6;:)5nterac iunea reflexivă nu numai că "introduce societatea# în lumea interioară a individului. ără limba>ț

nu există lume interioară distinctiv umană& fără stimulul interac iunii cu al ii nu ar fi nimic despre care săț ț

vorbim sau să gândim. %rin urmare, mintea este atât internă cât i externă.ș

ollins argumentează convingător (67D746H) că, de i importanta contribu ie a lui ead rezidă în aș ț

demonstra posibilitatea unei sociologii a min ii, teoria sa a rămas nedezvoltată& el subliniază excesiv impactulț

socialului asupra individualului i, ca i ur/!eim (sau într-adevăr oole2), "alunecă spre presupunerea căș ș

societatea este unificată#. ste însă mai greu să fim de acord cu ollins că ead reduce con tiin a la un simpluș ț

comportament sau reflex. e fapt, insisten a lui ead asupra faptului că mintea emerge dintr-o interac iuneț ț

socială cooperativă aminte te de arx mai degrabă decât de ur/!eim4 "limba>ul, ca i con tiin a, se na teș ș ș ț ș

numai din nevoie, din necesitatea interac ionării cu al ii# (arx i ngels 67<:4 H6).ț ț ș 8 ead oferă perspectiva plasării gândirii indivizilor în centrul lumii sociale fără a cădea aici într-o subiectivitate pre ioasă, nici într-oț

obiectivitate mecanică. %rocesele mentale devin nici cu totul interioare, nici cu totul exterioare.'oate aceste probleme pot părea oarecum îndepărtate de identitatea socială. u toate acestea, o viziune

socială asupra min ii este vitală pentru în elegerea identită ii sociale. Finele este de neimaginat fără proceseț ț ț

9



mentale, i reciproc. 5dentitatea socială fără sine este la fel de implauzibilă. Atât mintea cât i inele trebuieș ș ș

în elese ca întrupate într-un cadruț social, nici strict individualist, nici strict colectiv. %entru a asigurafundamentele expunerii mele despre identitate, mintea i sinele trebuie să fie inteligibile în cadrul unui modelș

dialectic intern- extern. Argumentele lui R2le i ead oferă o perspectivă care ne permite să facem acest lucru.ș

Sinele social

5an 0ur/itt califică drept un "non-sens N...O ideea că între individ i societate există o diviziuneș

fundamentalăP (67764 6D7). acă are dreptate ( i eu cred că are), de ce este acesta un non-sens atât de credibilș

i de larg acceptat Funt oare problemele implicate într-atât de dificile încât să încura>eze simplificarea %oateș

că da R2le califică no iunea de sine - în terminologia sa, conceptul de "euQ - ca "sistematic evazivăP (678;4ț

6<D), în via a de zi cu zi oamenii o găsesc greu de în eles.ț ț inele de ieri paȘ re a avea substan ă i pare destul deț ș

u or de explicat, dar inele din momentul actual este fugitiv& ca propria mea umbră, peste care nu pot niciodatăș ș

pă i.ș

upă R2le, "5P (eu) este un "cuvânt indicatorP (index 3ord). l localizează ceva la care se face referireîn raport cu vorbitorul. a i "aiciP i "acumP, el este întotdeauna pronun at 1r dintr-un anumit punct de vedereș ș ț

i aceste puncte de vedere sunt .unereu în sc!imbare4 în spa iu, în timp, de la individ la individ.ș ț ț I ?u poate

exista un "euP, ci numai "eulQ meu, "eulP tău, "eulP ei etc. ai mult, el argumentează (p 6D8) că singurul aspectal comportării mele despre care orice comentariu pe care-6 fac trebuie în mod necesar să rămână tăcut este

propriul sine. in nou este vorba de ra ionamentul care implică introspec ia %entru R2le, auto-ref ț ț lexivitateavine întotdeauna penultima la rând4 "eulP care face ceva are de a teptat până a fi luat în consiș derare. "uP-6 nuse poate privi pe sine însu i4 eu pot privi la "eaP sau la "tineP, dar nu i la "euP. in nou, acest lucru esteș ș feuJ(A corect din punct de vedere logic, dar incorect din punct de vedere interac ionâl. Ac iunea socială seț ț

desfă oară în cadrul sau pe parcursul unorș perioade de timp - c!iar dacă foarte scurte - i nu în frac iuniș ț

succesive de secundă. într-o anumită măsură pot să mă abordez într-un "aiciQ i un "acumQ. %ot, de exemplu,ș

să-i spun cuiva la telefon că "stau în grădină la soareP. Fau îi pot spune "sunt tare supăratP, explicându-i i deș

ce. i a a mai departe.Ș ș

i *iddens este de părere căP în compara ie cu "mineQ, "euQ este deosebit de problematic (67D:4 :;), dar Ș ț

nici el nu este mai , S convingător. ?uTUU e>clar de ce "euP ar trebui să fie mai evâzivț rS decât alte cuvinteindicatoare, cum ar fi aici, acolo, tu, acum, 'itunci etc. în ciuda tuturor contuziilor pe care, în opinia luiP P*iddens i R2le, le introduce termenul, "euQ este un cuvânt V mult folosit i relativ neproblematic4 când îlș ș

folosesc tiu la cine mă refer i tii i tu (a a cum eu tiu când îl folose ti tu etc.). Enele dificultă i individualeș ș ș ș ș ș ș ț

întâlnite în folosirea acestui cuvânt par a indica o dereglare cognitivă sau emo ională (ri/son 678D4 96<).ț

Atunci de unde problema aceasta Respingând dualismul minteMtrup, R2le argumenta că intea iș

ateria sunt tipuri diferite de lucruri, care nu pot fi comparate. Aceasta i-a permis să restructureze filosofiamintii, dar l-a împiedicat să recunoască întruparea min ii iț ș a personalită ii. >ț l a scos pur i simplu trupș ul dmcauză. întrucât punctul de vedere al cuvintelor indicatoare este întotdeauna acela al unui vorbitor care există înspa iu i timp, i deci întrupat, începem să în elegem de ce "euQ-l îi părea lui R2le atât de evaziv. Aceastăț ș ș ț

centralitate pentru sine a unui punct de vedere întrupat (0ur/itt 677:) este probabil motivul principal pentrucare distinc ia categorială dintre individ i societate este plauzibilă. în cadrul sim ului comun i al expeț ș ț ș rien eiț

cotidiene, indivizii întrupa i există într-un mod în care "societateaP nu există& de aici "individualismulț

pragmaticP despre care am discutat în apitolul ;. 5ndivizii întrupa i constiț tuie coordonatele spa io-temporaleț

ale min ilor i ale sinelui iț ș ș

sunt profund i reciproc implica i in, i constitutive ai rela iilor sociale i a ordinii sociale.ș ț ș ț ș

oole2 (678:4 68D) a denumit aceasta "sine empiricVV4 oameni reali care î i însu esc i î i recunoscș ș ș ș

prezen a i ac iunile lor în lume. %entru oole2, însă, inele implică întotdeauna prezen a altora& el esteț ș ț ș ț

întotdeauna un sine social, similar cu i diferit de al ii. = parte aacestui ra ionament este rezumată în metaforaș ț ț

"sinelui-oglindăVV4 S= idee-de-sineT de acest fel pare a avea trei elemente principale4 imagina ia înfă i ării noastre în faWa alteiț ț ș

persoane, imagina ia >udecă ii sale despre această înfă i are i un fel de sentiment de sine, cum ar fi mândria sauț ț ț ș șumilirea N...O eea ce ne împinge spre mândrie sau ru ine este N...O efectul imaginat al acestei reflec ii asupraș ț

min ii altuiaț

(oole2 678:4 6D:)

10



" Această dimensiune a sinelui este fundamentală pentru via a socț ială4 pentru a>ustarea sinelui la al ii,ț

pentru intemalizarea normelor colective i - specific la oole2 - pentru construirea unei societă i ordonate iș ț ș

organizate. a este deosebit de importantă,-a sugerat el, în socializarea timpurie a copiilor.Această accep ie a sinelui este inspirată din Jilliam Cames. 1a rândul lui, oole2 oferă o parte a funda ieiț ț

pe care ead i-a clădit modelul său mai sistematic al personalită ii. ar, de i îl pre uia pe oole2, ead aș ț ș ț

criticat ideile sale despre sine în termeni asemănători cu aceia diP critica modelului min ii lui oole2 (Coasț

67DH4 666-669). %entru ead. i el interesat de oameni reali, întrupa i, societatea este "în mod obiectivVV cevaș ț

mai mult decât o idee în con tiin a indivizilor. l a dorit să stabilească o bază cognitivă pentru esen aș ț ț

personalită ii în "conț versa ia gestuală interiorizatăP i să arate că "originea i temelia sinelui, ca>iiț ș ș cele alegândirii, sunt socialeVV (ead 67;:4 6<;). %entru ead, inele era mai mult decât o "simplă organizare aș

atitudinilor socialeVV& el l-a caracterizat ca o rela ieț între "euQ i "mineQ (o distinc ie derivată tot din Jilliamș ț

Cames). ead pare să vorbească despre un "sineQ la plural, mai degrabă decât la singular4"uQ-5 reac ionează la inele care apare prin asumarea atitudinilor altora Asumându-ne aceste atitudini amț ș

introdus "mineQ-le i reac ionăm la el ca "euQ. N...O "uX este reac ia organismului nostru fa ă de al ii4 "mineQ-ș ț ț ț ț

le este setul organizat de atitudini pe care cineva însu i i le asumă.ș ș

(67;:4 6<:, 6<H)"uQ-6 este inele care ac ionează4 acel "egoQ care se deplaș ț sează "spre viitorQ, răspunsul deseori

imprevizibil al individului. VY V C ... - . 5 44 X f V

către ceilal i, cel care ia ini iativa (p. 6<<). "ineQ-le reprezintă reversul argumentului4 acesta este acelț țceva împotriva căruia "euQ reac ionez, în parte vocea altora, creuzetul care conferă formă i substan ă "euluiQț ș ț

(p. 9B7). Fpiritul "mineQ-lui ar putea fi surprins dacă l-am numi "care mineQ-le. u toate că repre zintă uncontrol social, "mineQ-le lui ead nu este un cenzor în sens freudian4 "euQ-l este capabil să câ tige comș peti iaț

"ineQ-le exercită un imperativ moral, nu mecanic, asupra ..euluiQ. ineleȘ lufead nu este determinat de voceainteriorizată a altora în aceea i măsură ca "sinele-oglindăQ al lui oole2. Reflexivitatea, care pentru ead esteș

esen ială, implică o conversa ie cuț ț sine însu iș (0lumer 67D84 89-8:& 0ur/itt 67764 ;D).ead i R2le au ceva în comun.6 "uQ-6 lui ead nu poate fi surprins nici el într-un aici- i-acum4 "?uș ș

mă pot întoarce destul de repede ca să mă. surprind pe mine însumiQ( 67;:4X 6<:). e îndată ce cineva î iș

aminte te "euQ-l său din minutul, anterior, acesta a i devenit un "mineQ, ceva cu care "euQ nu pot face altcevaș ș

decât să intru în dialog. "uQ4l nu este direct dis- ponibil în experien ă. %rin aceasta, ead încerca să evoceț

coexisten a resurselor cumulative, organizate, ale culturii învăț ate, de care ne folosim pentru edificarea continuăț

a propriilor noastre vie i, cu imediatitatea evanescenț tă a fiin ării înț lume, care se petrece mereu la timpul prezent4 ,,@mine-le este indivi dualul ca obiect al con tiin ei, în timp ce @eu-l este indivi-ș ț

dualul ca având con tiin ăP (Coas 67DH4 D;). %rin aceasta, însă, ead nu în elegea un sine scindat sauș ț ț

multiplu4"uQ-6 c!eamă "mineQ-le, i îi răspunde. 1uate împreună, aceste entită i formează o personalitate a a cumș ț ș

apare aceasta în experien a socială. în esen ă, inele este un proces social care decurge în aceste două fazeț ț ș

capabile de a fi distinse. acă el nu ar avea aceste două faze, nu ar exista responsabilitatea con tientă i nimicș ș

nou în experien ă.XVț

(67;:4 6<D)!iar i a a, cele două "fazeQ nu se află pe picior de egalitate. 5deal, "mineQ-le este mai răspunzător decâtș ș

"euQ-i, el este sursa unei personalită i integrate.ț

în acest punct, ead emite ipoteza existen ei unui "altul SS generalizatP care ar reprezenta comunitateaț

organizată de care apar ine un individ i pe fondul căreia acesta este situat i defiț ș ș nit. Fimpla asumare aatitudinilor unor al i indivizi specifici - unț ,&sine-oglindăP - poate produce o serie de ,,mineQ-uri, făcând ineleș

să devină instabil în timp (în care caz "mineQ-le ar deveni similar cuZZeuQ-6). En anumit grad de consisten ăț personală a

6sinelui ar putea fi, deci, asigurată doar prin asumarea unor atitudini consecvente. a urmare, i "mineQ-ș

le adoptă vocea interiorizată a unui altul generalizat. Acesta diferă de con tiin a colectivă aș ț lui ur/!eim sau de"mintea socialăP a lui oole2 prin faptul că este produsul unor întâlniri continue între indivizi în cadrulrela iilor sociale de grup. în principiu, fiecare persoană va avea altul său generalizat& dar orice membru alț

grupului va avea, tot în principiu, multe în comun cu oricare altul. în lipsa unui altul generalizat, inele meadianșeste incomplet45ndividul î i poate dezvolta un sine complet numai în măsura în care î i asumă atitudinile grupului socialș ș

organizat de care apar ine, orientate spre activitatea socialăț oîp 3ată, cooperativă sau spre un set de asemeneaactivită i în care este anga>aV grupui respectiv& N...O doar asumându- i atitudinea unui altul generalizat fa ă deț ș ț

11



sine însu i, în unul sau altul dintre aceste moduri, poale el gândi& ppnl#. ș numai în acest fel poate apăreagândirea - sât' conversa ia gestuală interiorizată care constituie gândireaț

A>ungem astfel din nou la originile sociale ale cunoa terii.ș

Altul generalizat este dobândit de timpuriu în copilărie, este părintelemin î' ral sinelui ("voceaț ș P6 safiind deseori literal a unui părinte[, u toate că GîeâdXtttr â spusXcă societatea este în întregime în minte, el ainsistat asupra faptului că fără altul generalizat o "societate umană organizată:: (p. 6HH) este imposi-S bilă.acă societatea nu se află si în min ile membrilor săiț - ca S +E iș "afară::, în oamenii reali i înș

comportamentul lor - nu poate 6 exista un univers al discursului, nici rela ii sociale cu în eles, W nici o societate.ț ț

eoarece pentru ead "mintea:: se află la\ fel de mult "afară:: ca i oriunde altundeva, aceasta se reduce lașacela i lucru, indiferent cum am privi lucrurile.ș

în teoria socială a lui ead, indivizii umani i societatea nu sunt opuse ca tipuri diferite de lucruri.ș

Focietatea este rela iile i W sociale între indivizi, iar indivizii umani nu pot exista în afara ț

i rela iilor sociale. ără reț la ii sociț ale, ac iunea i cultura umanăț ș 5Vnu\ărPputea exista ead vedea personalitatea ca o identitate intrinsec socială, care apare în rela ia reciprocă diț ntre dialogul mental individualîntre "eu:: i "mine::, pe de o parte, i dialogul individului cu al ii în cadrul rela iilor sociale, pe de altaș ș ț ț Focie- > tatea este o conversa ie într ț e oameni& mintea este intemalizarea tti acestei conversa ii4 inelț ș e este situat îni între acestea două.ș

Remarca lui *iddens, că ,,@eu-l apare în scrierile lui ead ca centrul dat al ac iunii i ca atare originileț ș

sale vor rămâne întotdeauna obscure:: (67D:4 :;), este reprezentativă pentru una dintre criticile aduse de obicei

lui ead. Acestei critici i se poate răspunde în mai multe feluri. ai întâi, întrebările despre origini suntîndoielnice4 nu este limpede ce criterii ar trebui să satisfacă cineva pentru a răspunde pe deplin la întrebări deacest gen. în al doilea rând, înrădăcinând inele în cogni ie,ș ț ead a argumentat că fiziologia organismuluiuman, rezultată prin evolu ie, presupune capacitatea pentru minte (67;:4 998 n.).ț

ată fiind această capacitate, mintea - i prin urmare personaș litatea - apar prin conversa ia gestuală, prinț

interac iunea socială. %rin urmare "euQ-l ar fi răspunsul capacită ii specifice speciei umane de a fi înzestrată cuț ț

inteligen ă - "mecanismul fiziologic al sistemului nervos central al individului umanQ - la stimulii oferi i de al iiț ț ț

(p. 9HH). 'ocmai de aceea "euQ-l este i cel care exprimă "natura umanăQ& ead nu a sugerat niciodată căș

mintea i inele suntș ș doar constructe sociale (+onnet! i Coas 67DD4 H7-<B). în sfâr it, i cel mai important,ș ș ș

"euQ-l nu poate exista în izolare4 în modelul propus de ead, motorul ac iunii este rela ia dintre "euQ i "mineQ.ț ț ș

omentariile lui *iddens indică, însă, dificultă ile ridicate de termenii "euQ i "mineQ, care implicăț ș

existen a unei pluraliț tă i de sine-uri (sau c!iar a unei "personalită i scindateP). în pofida acestor probleme - laț ț

care voi reveni mai >os - lucrările lui ead asupra sinelui oferă baza unei teorii generale a identită ii sociale. înț

particular, ele ne permit să în elegem procesele intime ale min ii i ale sinelui în cadrul modelului bazat pe oț ț ș

dialectică intem-extern. ead nu oferă, însă, baza pentru o teorie adecvată a societă ii. Acest lucru poate fiț

arătat în două feluri. ai întâi, ead vede societatea, într-un mod care aminte te de oole2, ca fiind în esen ăș ț

consensuală ( i în esen ă simș ț plă), putereti i domina ia nefiind recunoscute. în particular, "alș ț tul generalizatP nulasă prea mult loc pentru apari ia unor difeț ren e i conflicte în societate (0ur/itt 67764 H9). "A fi capabil săț ș

în elegi opinia altei persoaneP i-a oferit lui ead ideea posiț bilită ii unei ra ionalită i sociale. onform acesteiț ț ț

perspective, conflictul este în mare măsură rezultatul unei slabe comunicări.9omunicarea ra ională ne conduce spre cel de al doilea aspect atorită implicării sale în cogni ie, ineleț ț ș

meadian este un persona> cerebral, un pragmatist în cel mai bun caz. ead credea, de exemplu, că psi!analizafreudiană este "fantasticăP prin faptul că se concentrează asupra "vie ii sexuale i a afir ț ș mării de sine în forma saviolentăP, care ar fi în afara "situa iei normaleP (67;:4 966). în compara ie cu ur/!eim, de exemplu, "eadț ț

propune o lume plată, unidimensională. Ac iunile utiliț tare ale indivizilor sunt primare& interac iunea socială esteț

12



implicată doar ca un mi>loc spre aceste scopuriP (ollins 67D746:). ollins sugerează că ead a negli>at tendin a oamenilor spre sociabilitate, ca scop în sine. 5ntrăm înț

rela ii unul cu altul pentru că este în natura noastră să o facem& puiX i simplu nu putem face altfel.ț ș

"FociabilitateaP este o trăsătură adaptativă a lui !omo sapiens (arrit!ers 6779). esigur că această critică nueste c!iar impar ială& ead discută deseori intersubiec- tivitatea pe care se bazează teoria sa ca i cum aceastaț ș

ar face parte în mod natural din repertoriul uman. ste însă adevărat că nu găsim la ead prea mult loc pentruemo ie sau frivolitate. în f p opera sa putem căuta mai mult sau mai pu in în zadar pasiunea, îndoiala sauț ț

conflictul.

5mplicarea emo iilor atrage după sine necesitatea explorării mai profunde a genezei sociale a psi!ologieiți personalită ii intime (0ur/itt 6776& *iddens 67D:4 :6-6B7& +amF 67D8). Aceasta ar depă i însă scopul acesteiș ț ș

căr i. = problemă înrudită necesită însă o oarecare aten ie Feț ț pare că între ..euQ-5 si "mineQ-le lui ead, pe de o parte, i "egoQ-ul i "superegoQ-ul lui reud, pe de alta, există o oarecare afinitate (reud 67D:4ș ș

;H6 -:B6)M Fuperego-ul, ca părinte interiorizat i, de asemenea, ca voce interiorizată a contfFîuîui s=cial,ș

seamănă cu "mineQ-le i cu "altul generalizatP. i asemănarea depă e te analiza freu- diană4 când analizaș Ș ș ș

tranzac ională, de exemplu, a proiectat ar!iț tectura sinelui sub forma unei structuri tripartite de stări ale cgo-ului- părinte, adult i copil - vocea parentală interiorizată a fost păstrată (0eme 678D4 9;-;9). Aceste modeleș

spri>ină ide- -Y ca că sinelg este construit social printr-o dialectică intem-extem de identificare socială easemenea, ele încearcă să unească, într-un cadru integrat, autonomia reglată intern i plasticitatea & determinatăș

extern. le au însă un nea>uns ma>or, caracterizarea sinelui ca un sistem constând din "păr iP diferite4 la reudț

modelate ca zone (care au frontiere sau grani e), la ead i 0eme ca entită i (care au identită i proprii iț ș ț ț școmunică între ele).

Aceasta este într-adevăr o problemă, deoarece ma>oritatea oamenilor nu par, cea mai mare parte atimpului, să se vadă pe

ei în i i ca fiind un ansamblu de păr i diferite i cu atât mai pu in ca o pluralitate de entită i. %oate că ceaș ș ț ș ț ț

mai importantă cauză a acestei consisten e - în propriii no tri oc!i i în oc!ii altora - este, după 0ur/itt (677:),ț ș ș

întruparea personalită ii. e i de-a lungul timpului sau în diferite situa ii constatăm exisț ș ț ten a unor conflicte sauț

aspecte diferite în noi în ine, acestea nu constituie un "comitetP sau o "serie de persona>eP. Fă luăm de exempluș

no iunea de conversa ie interioară ste oare aceasta cu adevărat o conversa ie %robabil că nu. tiu că existăț ț ț Ș

ceva numit "a vorbi cu mine însumiP i nu confund această experienș ă cu conversa ia cuț ț altcineva. în acord cu*iddens (67D:4 <-D), a vorbi despre sine ca i cum acesta ar fi locuit de "mini-actoriP este inutil i non-necesar.ș ș

"on tiin a moralăP, de exemplu, e te un substitut direct al ,,superegoQ-ului (ca i al "mineP-lui i al "altuiaș ț ș ș ș

generalizatP). *iddens are de asemenea dreptate (pp. :9-;, 8B) când atrage aten ia asupra confuziei defini ionaleț ț

create de proliferarea utilizării abuzive a unor termeni ca das le!, ego iș f "euP.%rin urmare, împăr irea sinelui în "păr iP riscă să piardă din vedere faptul că ma>oritatea oamenilor î iț ț ș

trăiesc cea mai mare parte a vie ii ca un sine mai mult sau mai pu in unitar. ?u însă to i oamenii. ând unitateaț ț ț

este amenin ată sau fragmentată, poate fi diagnosticată o stare de serioasă tulburare personală f etaforeleț

folosite pentru diagnostic sunt ilustrative4 "posedareP, "personalitate scindatăP, "disociereP, "personalitate mul-tiplăP sau "minte slabăP - doar câteva exemple preluate din diferite culturi. le au în comun evocarea unor imagini de invadare din afară iMsau de fragmentare sau multiplicare. acă treș buie să acceptăm o continuitate adiferen ierii între cei care trec prin astfel de stări i cei care "cea mai mare parte a timpuluiP nu o facț ș ,: avemnevoie de un model al sinelui mai mult sau tnai pu in unitar. în acela i sens, s-ar putea spune că de i îl putemț ș ș

( descrie, pe cineva ca ..fiind în două i'iin>i>Ci3d ir'ded), nu W există o remarcă ec!ivalentă pentru "a fi îndouă >]>ne-uriQ. A avea două sine-uri ar încălca una dintre ideile de bază ale individualității, ale gradului deconsisten ă individuală în timp.ț

dificarea unor modele teoretice ape lează de regula 'âXpnn- cipii de elegan ă i de simplitate. "odeleleț ș

păi ilorVV fac însă din sine un lucru excesiv de simplu. Recunoa terea multiplelor fa ete aWe sinelui ar necesitaț ș ț

proliferarea acestor păr i într-un număr poten ial infinit de modele complexe. %e de altă parte, un model unitar ț ț

ne-ar permite să acceptăm inele ca un depozitarș f l bogat de resurse culturale4Morganizate biografic ca memoriei cxperiș en ialț ca cunoa tereș & unele con tiente, altele nu& unele dintre ele contradictorii, altele concordante&ș

unele imperative, altele "acceptabile saunu6V& unele dintre ele menite doar pentru un divertisment trecător etc.inele este ca. o umbrelă sub care se or Ș ganizează toate aceste aspecte. e fapt, el poate fi cel mai bine în eles caț

un mod de a vorbi despre complexită ile indiviț zilor, de a le simboliza sau imagina, într-un asemenea fel încât să putem atribui acestor complexită i consisten a minimală care este o trăsătură a teptată de la oameni ca indivizi.ț ț ș

, Retrospec ia permite accesul la o parte din lucrurile de sub umbrelăi lucruri pe care noi le-am făcut sauț

le-am spus, pe care al ii le-au făcut sau spus etc. âte ceva din ce se petrece obser ț văm c!iar în timp ce se petrece. = altă parte a materialului nu este retrospectivă4 aceasta este cunoa tere despre cum sunt luș crurile sau

13



despre cum ar putea să fie. i acestea nu epuizează toate posibilită ile. e i mai complicat decât o structurăȘ ț ș

constând din câteva "păr i^S acest model este totu i mai plauzibil. l lasă loc dezacordului i disensiunii. lț ș ș

permite variabilitatea4 unii oameni pot dispune, de exemplu, de o zestre bogată de material mo tenită de>aș

părin i, al ii n2. %entru cei care o au,ț ț ff materialul parental poate fi imperativ, pentru al ii nu. i a a mai departe.ț Ș ș

= altă problemă a "modelelor păr ilor ț V: constă în aceea că ele tind să reducă procesul la structură.ead, reud i 0eme argumentează că inele este procesual. ând însă ei trasează !ăr i ale sinelui sau îlș ș ț

populează cu persona>e, c!iar i numaiș

M YY Y veV

metaforic, ceea ce rezultă sunt tocmai problemele men ionate mai sus,ț plus o soliditate prost plasată.'otodată devine i mai greu să situăm inele în contextul social. u toate că ead, de exemplu, pare să- iș ș ș

imagineze un sine unitar, construit într-o lume socială intersubiectivă externă, modul său de a vorbi despre elface ca această imagine să fie greu de sus inut. %entru inele meadian, lumea socială pare adesea că nu se aflăț ș

undeva "afarăP4 ea este interiorizată, condensată într-un "altul generalizatP super-simplificat, o parte a structuriisinelui.

în sfâr it, ce am putea să spunem despre acel eluziv "euQ acă R2le i ead nu se pot întoarce destul deș ș

repede pentru ia- i surprinde propriul "euQ este pentru că eiș sunt "euQ-l. ineleȘ este uil punct de vedereuaificator slacest punct de vedere este întotdeauna aici. %rin urmare, a a suș nt și "euP - întotdeauna

5 aici. ând reflectez asupra sinelui meu nu reflectez asupra a cineva - un "mineQ - aflat undeva "afarăP.acă spun, de exemplu. "acesta sunt euP, reflectez fie asupra mea aici, ceea ce înseamnă iș acum, fie asupra

mea atunci (care ar fi putut fi aici sau într-un ir de .icoMo-uri). u sunt un persona> complex, caș pabil să mă văd pe mine în moduri diferite în contexte diferite, dar eu sunt ,X,euQ ( i vice versa) i sunt aici, în centrul proprieiș ș

mele fiin e.ț

S ar a afla unde anume se află acest "aiciP cere câteva considera ii suplimentare. Acest "aiciP este,ț

desigur, întrupat. în termenii umanului, un sine fără corp nu prea are sens. acă le recunoa tem ca umane,ș

.c!iar i fantomele i spiritele au avut odată corp& c!iar i lumea virtuală a c2ber-spa iului depinde, nu în ultimulș ș ș ț

rând, de prezen a unor corpuri în fa a ecranelor cț ț omputerelor. u inele nostru a>ungem la al ii i ceilal i a>ungș ț ș ț

la noi cu inele lor. inele participă într-un mediu de "al iiP& pentru aș Ș ț -6 cita din noii pe0ăt_on< inele, ca iș ș

mintea, nu se bpre te la epidermă ar, literal sau figurativ, elș începe întotdeauna din corp. ?u există alt loc deunde ar putea începe. "AiciP nu este însă limitat la punctul în care se află corpul meu. ând, de exemplu, unnumăr mare de oameni se adună într-o sală, cineva este îndreptă it să întrebe4 "ste toată lumea aiciQ.ț

%l in urmare pot exista mai multe "aiciQ, în func ie de context "AiciQ din punctul de vedere al unui grup iț ș

al membrilor săi individuali, nu este acela i cu "aiciQ din punctul de vedere al unui individ care ac ionează deș ț

unul singur. "AiciP poate fi un punct sau o zonă (ca i "acoloQ, de altfel). Acest lucru este siș milar cura ionamentul meu de mai înainte, că este posibil să definim "acumQ-ul introspec iei în termeni sociali sauț ț

interac- ionali. a i în cazul tuturor cuvintelor indicatoare, punctul de& vedere este crucial.ț ș iecare sineindividual este, centrul întrupat` tZi al unui univers social-5ifiFtîlocul unor deplasări permanente întreintern i extern, aș l unor input-uri i output-uri tranș zac ionale dintre care unele sunt încorporate în sine iar alteleț

nu.%ersonalitatea Tgste o componentă a cunoa terii noș astre despre cine i unde suntem, implicând deș

asemenea cunoa terea la ceș ea ce facem. înlăn uirea reciprocă dintre minte i sine este însă mai mult decât logicăț ș

(inteaP > " ineleP sunt modalită i diferite de a ne referi la acela i fenomen, punctul de vedere întș ș ț ș rupat 'ș îndesfă uraș re ăl individului uman care trăie te în societate împreună cu al i indivizi umani. Enele lucruri pe careș ț

le asociem de obicei cu mintea - de exemplu percep ia - nu sunt cele la care ne gândim când medităm asupraț

sinelui. e asemenea, inele eș ste inter alia un teren al emo iei, pe care de obicei o deosebim de cunoa tere (de iț ș ș

acestea coexistă i se întrepătrund - nu este u or să comunicăm simultaneitatea - în punctul de vedere întrupat4ș ș

vorbim despre "sentimentele66 noastre ca întunecându-ne "ra iuneaP). "inteaP i "sineleQ nu sunt acț ș elasiluc34 dar sunt modalită i de aț vorbi despre acela i lucraiș u ltur>famen i ui si m bolurilor,- ocmstiluie>iiinteasipei>KX sonalitatea''ixplorarea acestui lucru ilustrează poate cel mai limpede deosebirea dintre acestea4mintea este mai universalistă sau mai colectivă decât personalitatea inelȘ e este social iș > cultural dar este prindefini ieț individual. i nteaesfe a!eeva.

Are sens să discutăm, dese .anumite min i individuale sau +espre un anuml'sinr tndividual'dar ț

capacităleâfcle a vorbi fdespre "minteQ (fără articolul !otărât) este relevantă "inteaQ >nu este doar culturală& înanumite sensuri ea este cultura ste P posibil să fim "într-o singură minteQ (deci i), în timp ce nu are deloc sensș

să spunem că "suntem într-un singur sineP.H Adoptarea acestei perspective confirmă faptul că mintea i ineleș ș

nu trebuie privite ca "lucruriV6, decât cel mult în sens gramatical4 ele sunt de fapt procese. intea i inele seș ș

află mereu în mi care, c!iar dacă uneori pare că mi carea este una lentă& ele se află perpetuu într-o stare deș ș

14



"devenireVV, c!iar dacă c ea ce ele devin seamănă cu ceea ce au mai fostș < intea i inele, orice ar reprezentaș ș

acestea în alte privin e, sunt atribute ale indivizilor. Aceasta nu este însă un argument în favoarea "primatuluiț

sineluiVV4 inele i min ile nu sunt esen e cu totul private ale indivizilor, care să fie cauzal anterioareș ș ț ț

comportamentului acestora. în ceea ce fac i spun oameniiș vedem mintea i ineleș ș ele cunoscute. %oale că nu perfcct cunoscute, dar nimic nu poate fi cunoscut perfect. 5ar felul în care ne "cunoa temVV pe noi nu diferăș

fundamental de modul în care îi "cunoa temVV pe al ii, bazându-iie pe observa ie, retrospec ie i proiec ie.ș ț ț ț ș ț

u toate aee taaș despre sine se poate afirma că este o identitate socială primara Nadică fundamentală).'rebuie să subliniem că aceasta nu are nici o legătură cu no iunile psi!analitice de identificare primară a unuiț

nou-născut cu un "altulVV (semnificativ sau nu). ai degrabă, se bazează pe distinc ia fundaț mentală i utilășdintre socializarea primară i cea secundară (0erger i 1uc/mann 678<4 6:7-H<). Fe poate arăta că persoș ș -nalitatea este cea mai timpurie identitate pe care o dobânde te un individ i cea mai rezistentă la sc!imbare (dar ș ș

i cea mai vulnerabilă în perioada timpurie a formării).ș a poate fi în e- lensă ca oferind un tipar pentru toateț

identită ile ulterioare, un 'runc!i pe care acestea sunt altoite. %e durata trecerii ini iale înspre starea deț ț

recunoa tere de sine, copilul devine con tient de prezen a sa în raport cu al ii, de diferen a fa ă de ace tia i @5cș ș ț ț ț ț ș ș

similaritatea cu ace tia. ș ă este unul dintre ei, dar >Mnu >sunt T iVl. Fentimentului de sine îi poate fi adăugatăo gri>ă pentru sine însu i asiguratoare, care este (sau nu) o reflectare a gri>ii celoria> i. ?uș ț mele se adaugăitlfinlitn >i.ț a i numele altor oameni i a'lnto'ucruri din >ur. Elterior, identificarea de sine primară devineș ș

mai complexă i eiiitlgctsrîrcș

"ama spune că sunt o fată bunăP, "= urăsc pe tanti egQ, "îmi plac caiiQ, "Funt printre ultimii din

clasăQ, "?imeni nu mă iube teP etc. inele nu este singura identitate care poate fi numită primară, în sensul căș Șea este dobândită sau fundamentată in cursul socializării primare i că manifestă după aceea o mareș

solidî'âle'*enul, de exemplu, poate fi de asemenea cel mai bine în eles ca identitate socială primară, caț

organizând experien a încă din primele momente i devenind integrat în personalitate (ceea ce nu înseamnă aț ș

nega că i genurile pot fi manipulabile). în func ie de context, iș ț ș etnicitatea poate fi socotită ca o identitate primară.iuu fcCc

A caracteriza personalitatea ca fiind o identită i primarăț - sau c!iar ca identitatea primară - nu înseamnăcă aceasta este simplă sau pur individuală. %ersonalitatea iș mintea sunt produsele interac iunii cu al ii. A acordaț ț

aten ie celorlal i se află în centrul sinelui încă de la vârsta cea mai timpurie. Aceasta este o trăsături a specieiț ț

umane4W...O nou născu ii se nasc cu predispozi ia de a învă a despre sunete i imagini, care suat trăsăturiț ț ț ș

caracteristice omului. i sunt deosebit de aten i la fonne i tipare care seamănă cu fe ele umane i la sunete careț ș ț ș

cad în spectrul de frecven ă al vocii umane feminine. a nou-născu i, ei înva ă deosebit de repede despreț ț ț

stimulii care se sc!imbă într-un mod care are consecin e asupra propriului lor comportament.ț

(unn 67DD4 6)%unctul de vedere întrupat- ca minte i personalitate -i apare în cadrul lumii sociale a intersubiectivită ii,ș ț

al unui mediu ambiental lărgit i al efectelor pe care individul le produceș asupra .ambelor. Ac iunea esteț

centrala pentru formarea personalită ii.ț

Mintea personalitatea sunt deci fenomene culturale i sociale, ele operează în i între indivizi.ș ș

oncentrându-ne asupra personalită ii i a identită ii de sine există cel pu in trei sensuri în care acest lucru esteț ș ț ț

adevărat ai întâi, poten ialul uman de formare a unui sine individual este actualizat ini ial în raport cu al ii4ț ț ț

ace tia oferă "fundalul6: necesar cu a>utorul căruia a>unș gem să ne cunoa tem pe noi în ine. %rocesul dezvoltăriiș ș

umane este un proces social i nu poate fi altfeș l. în al doilea rând, acest proces continuă pe durata întregii vie i,ț

pe măsură ce identită ile ( i min ile) noastre individuale se adaptează i se modifică. 5dentificarea de sineț ș ț ș

implică un du-te-vino permanent al dialec ticii între intern i extern. 5ndividul se prezintă celorlalș ți într-unanumit fel. Această prezentare este acceptată (sau nu), devenind (sau nu) parte a identită ii sale în oc!iiț

celorlal i. Răspunsurile celorlal i la prezentare a>ung înapoi la el. Acestea sunt încor ț ț porate (sau nu) reflexiv înidentitatea de sine. eea ce poate modifica modul în care individul se prezintă altora i a a mai departe. A aȘ ș ș

cum le-am prezentat aici, lucrurile par simple, secven iale i liniare& în practică, însă, ele sunt complexe,ț ș

simultane i sinuoase.ș

în al treilea rând, prezentarea i dezvoltarea identită ii de sine se bazează pe o paletă larga da factoriș ț

ambientali. Ace tia sunt desepri aC iAoameni4X?famil partenerii con>ugali sau al i parteneri, copiii, prietenii,ș ț ț

Cinga>a ii etc. ț u cine între inț rela ii i natura acestor rela ii spun ceva despre' mine. e aici importan a aceluiț ș ț ț"cu cine este văzutP cineva 1a rândul lor, al i oameni pot fie să valide fie să respingă ceea ce cred eu căț

prezint, fie să încerce să sugereze o alternativă4 puterea i autoritatea >oacă un rol important în a stabili a cș uidefini ie contează. Eneori i ceilal i tiu ce facem în momentul actual& alteori acest lucru se lămure te abia dupăț ș ț ș ș

consumarea faptelor& uneori n-o să tiu niciodată (de i ceilal i pot crede că ei tiu)& i a a mai departe. 5ar ș ș ț ș ș ș

15



oamenii nu sunt singura sursă externă la care pot recurge pentru a-mi stabili identitatea de sine& !ainele,animalele favorite, credin a religioasă, casa, muzica preferată marca ma inii,ț ș cartierul în care locuiesc,ocupa ia etcț . 'ot felul de lucrur'pot intra în >oc. în această privin ă, întreaga lume pare că ar fi a noastră.ț

ineleȘ este, prin urmare, întregime individual si intrinsec , YYocial. l ia na tere înș cadrul interac iuț niisociale i este cș on- J- struit în cadrul dialecticii intern-extem a identificării sociale. Z

on inutul său este alimentat de mediul social extern,ț format din oameni i lucruriș . u toate că inele esteș

cea mai indivi- dualizată dintre identită i (am putea-o c!iar numi "adaptată pe măsură#), el este absolut social.ț

%ropria sa siguran ă depinde de validarea de cătreal ii, atât laț ț apari ie cât i în cursul identiț ș ficării sociale

permanente,%ropun aici un model unitar al sinelui, nu o imagine a sinelui constând dintr-un cola> de "păr iQ. Eț n sineunitar nu este însă un sine simplu. impotrivă. inele este comp>cV i cu multe fa ete, reflectând complexitateaȘ ș ț

procesului social, ce durează o întreagă 2ia ar ț 'teidentîfîcare de sine W;eZformaș re a individul lilă ii. Acestț

proces implică existen a unui spectru larg de "al iiQ, într-un spectru larg de situa ii, i se bazează pe o mareț ț ț ș

diversitate de resurse externe. En sine unitar nu este pe deplin 6M slăpân pe sine. ai întâi& experien eleț

fondatoare din moine-X lele timpurii ale vie ii nu se află sub controlul copilului. le au insă consecin eț ț

extraordinare în via a sa de mai târziu. %e durata acestei vie i ulterioare, a derulării dialecticii identificării, răsț ț - punsurile altora sunt, în cel mai bun caz, doar în mică măsură previzibile i manipulabile. ste pu in probabil caș ț

receptarea lor de- propriul sine i încorporarea lor în identitatea de sine să cadă sub controlul nostru deplin. 'otș

ce tim acum despre psi!ologia individului sugerează că formarea timpurie a personalită ii - ca +tabilă,ș ț

instabilă sau oricum - are o influen ă enormă, fumi- M.Andu-se resursele de individualitate necesare pentru ațrăspunde la categorizări ale noastre oferite sau impuse de al ii.ț

în întrupare mai sunt implicate i alte constrângeri. Acolo unde personalitatea este împletită cu identită iș ț

care sunt clar întrupate, cum ar fi genMsex, etnicitateM"rasăQ sau invalidita- teM!andicap, problema devine infinitmai complicată decât a putea-o eu comunica prin punctua ie. ai mult, mi>loacele exș ț terne de identificare nusunt la fel de accesibile fiecărui individ. e fapt, lumea nu este în întregime a fiecăruia dintre noi4 o serie defactori influen ează sistematic accesul la resursele neceț sare pentru a participa la acest >oc. în orice context datunele identită i sociale influen ează sistematic ansele i posibilită ile >>2uiț ț ș ș ț individ. ?u pot fi Fubestimate, de.exemplu, materialitatea identită ii fstratificarea. g în func ie de lipsuri sau bogă ie.ț ș ș ț ț

Am numit acest punct de vedere propriu "individualism pragmatic.V` a perspectivă sociologică, ace/sfa- permtte a ăbor- dare aii(u>emUiric^ al unor oameni reali care ac ionează în lume, care tiu ce fac i cine suntț ș ș

(ceea ce nu înseamnă că ei tiu totul despre ce fac i dș ș espre cine sunt). a oameni reali, ei suntlocalizaf'lnZspatiu i în timș p& tot caXoamen'-reali ei întrupează mintea i personalitatea ca puncte de vedere înș

spa iu i 'imp a oamenț ș i reali ei vorbesc dcspreei în i i i despre al ii ca<,persotînr'Har,_;'nefe iș ș ș ț ș

..persoanele nu se potrivesc de loc între ele. um âîr'men ionat în capitolul precedent, în cadrul bunului siifif ț

între aceste două entită i nu se face o deosebire sistematică4 acolo operează o ec!ivalentă laxă, cu presupunereaț

că fiecare sau oricare dintre cei doi termeni are un referent natural subîn eles. .!ț iar i atunciș când termenii sunt bine defini iț și diferen ia i, ca în multe discursuri intelectuale, rămâne încă suficientă varia ie i lipsă deț ț ț ș

concordan ă i suficientă conceptualizare prin decret, încât, dacă la acestea se mai adaugă i problemele deț ș ș

traducere între culturi i epoci,)"riscul unei totale incoerente devine alarmantVV (+ollis 67DH4 99B).ș

%e cât posibil, voi încerca să evit diferen ierea dintreț sine iș persoană. Koi pleca în sc!imb de la un sine unitar,a a cum a fost acesta definit mai înainte, ca fiind punctul de vedereș întrupat al individuluK

ste sentimentul reflexiv al individului despre identitatea sa specifică, formată vis-ă-vis de al ii înț

termeni. desiunlaritale si diferen ă, făț ră de care el nu ar ti cine ( .ic i ca urmare nu ar fi capabil să ac ioneze. înș ș ț

modelul propus, această identitate specifică este întotdeauna un du-te-vino între modul în care individul se vede pe el însu i i modul în care îl văd al ii. Aceste moduri sunt capetele opuse ale unui ( onlinuum, unul fiindș ș ț

imaginea de sine i celălaltș imagineapu-, 5fluă. iecare Pesteconcepută inând seama de cealaltă, i în func ieț ș ț

de similaritatea i diferen a percepută de individ fa ă de al ii. eosebirea dintre ele constă în cine percepe iș ț ț ț ș

cine construie teș Aceasta este dialectica intem-ex ern a identificării 5ndividuale.ț VK@.în legătură cu alegerea termenilor mai apar i alte probleme. Am sc!i at două în elesuri complementareș ț ț

ale sinelui4 ca punct @5c vedere întrupat al individului uman în contextul său social i in modalitate de a vorbiș

despre coeren a complexă - sau comț plexitatea coerentă - a indivizilor umani. iecare dintre aceste sensuri

sugerează că este mai bine să vorbim despre personalitate (self!ood) decât despre sine (t!e seMM). = asemeneautilizare mic orează tendin a de reificare care este prezentă implicit în "sineQș ț (t!e seif) i accentuează caracterulș

procesual al formării personalită ii. 5n acest fel, vom vorbi nu despre un "luț cruP, ci mai degrabă despre unaspect al condi iei sociale umane.ț

16



în unele împre>urări, articolul !otărât trebuie totu i păstrat. Arc sens, de exemplu, să vorbim despre ineleș ș

unui anumit individ4 punctul lui de vedere întrupat. ?imic altceva nu ne poate a>uta să ne reamintim că personalitatea este un atribut al unor indivizi reali, al unor "sine-uri empiriceP, cum le nume te oole2. i, într-ș Ș

adevăr, dacă vor să dobândească substan ă toate identită ile sociale trebuie să se refere, la un moment dat, laț ț

indivizi. întruparea nu este facultativă4 a a cum toate identită ile individuale sunt sociale, tot a a toateș ț ș

identită ile sociale sunt ata ate unor indivizi. ar în timp ce unele identită i pozi ioț ș ț ț nează indivizii alături de al ițindivizi similar identifica i înț cadrul colectivită ilor, altele diferen iază principial indivizii, ca indivizi, unul deț ț

altul.

Această deosebire este într-o oarecare măsură simplistă i exclusiv analitică. 5ndivizii diferă între ei prinșcombina iile lor caracteristice de identită i colective, iar similarită ile dintre membrii unei colectivită i presupunț ț ț ț

de obicei diferen ierea lor de membrii altor colectivită i. Cocul similarită ii i diferen ei constituie logicaț ț ț ș ț

sau "colectivăP. !iar i cu aceste rezerve, este util să facem o XQPdistinc ie întreș ț diferen ierea individualăț

iș asimilarea colectivă. apitolele imediat următoare se vor concentra asupra unor identită i sociale care sunt,ț

într-o măsură variabilă i în feluri diferite, individuale.ș

5ntrarea în societate=rice nou născut este produsul unor procese sociale care încep înainte de na tere. el pu in doi oameniș ț

trebuie să fi intrat în interac iune înaț inte. întotdeauna intervii istorie a familie1-> i o lș ocalizare socială preexistentl în legătură cu statutul i identitatea embrionului i a fetusului apar mereu probleme etice iș ș ș

metafizice. 'otu i, deoarece aici voi fi preocupat numai de identită i sociale individuale, na terea mi se pare a fiș ț ș

punctul cel mai potrivit de la care să încep. ste momentul în care individul întrupat pătrunde în lumea socială.=rice na tere este înso ită de probleme privind identitatea4 dacă n8uXXnîscurinZvâQfrbâiat sau fată, cu cineș ț

va semăna, ce nume i se va da, dacă tatăl î i va recunoa te sau nu paternitatea,ș ș

B posibilă ini iere rituală în comunitatea respectivă (botez, cir- cumcizie sau alte practici). 'oate acesteaț

pot fi concentrate într-un singur eveniment. Focietatea civilă modernă cere înregistrarea birocratică a numelui, alocului i datei na terii i a stării civile a părin ilor, care pot determina mai apoi stabilirea cetă eniei individului.ș ș ș ț ț

în toate aceste cazuri, identificarea individuală stabile te i localizarea copilului în cadrul unor identită iș ș ț

colective.Apar însă i probleme de identificare mai acut individuale. Riscurile i incertitudinile sarcinii i aleș ș ș

na terii, nesiguran a vie ii în aproape întreaga istorie a omenirii, au făcut ca aceste probleme să preocupeș ț ț

permanent toate culturile. %oate că cele mai pertinente întrebări se datoresc unor !andicapuri vizual

Date post:	04-Mar-2016
Category:	Documents
Upload:	anamaria-manea
View:	41 times
Download:	2 times

Teoretizarea Identitatii Sociale

Documents