+ All Categories
Home > Documents > TABAGHEREA LUI BERECHET.documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/randunica/1895/BCUCL… · El...

TABAGHEREA LUI BERECHET.documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/randunica/1895/BCUCL… · El...

Date post: 27-Sep-2020
Category:
Upload: others
View: 6 times
Download: 0 times
Share this document with a friend
of 8 /8
Apare: în 10, 20 şi 30 a fiecărei luni. Abonamentul: Pe an 6 fi., pe jumétate de an 3 fl.. pe pătrar de an 1-70 fl. Pentru România şi străinătate pe an lfi franci. Proprietar-editor şi redactor Silvestru Moldovan. TABAGHEREA LUI BERECHET. Novelă humorística. Iosif Popescu. I. Cunosceţi pe amicul Berechet ? ... Nu ? . .. îmi pare forte rău, căci totă lumea îl cunósce în maha- laua Popa-Tatu din Bucuresci. El nu e nici urît, nici frumos, nici mare, nici mic, nici tinér, nici bătrân, nici bălan, nici ocheş, nici peros, nici spân, nici vesel, nici trist. Cu un cuvânt e un om, ca toţi omenii; când îl întâlnesci, nu te întorci ca se te uiţi după el. Şi cu tote acestea Iancu Berechet nu e ca toţi omenii. Are un mic cusur: când găsesce o beuturică bună, îi place sé sorbă câte un păhăruţ, numai câte unul... de odată. nu credeţi, că e beţiv, Domne feresce! Nu-1 vedi nici odată cu litru dinainte, dar nici nu poţi dice că bea „cu măsură". E slăbiciunea lui — aţi vădut om fără slăbiciuni? — e slăbiciunea lui sé ceră „un păhăruţ de vin", pe care-1 golesce fără sé şadă; e grăbit totdeuna bietul băiat, bea numai dela „botul calului". Afară de acest mic cusur, Berechet e o inimă de aur, un suflet candid şi naiv, ca al unei vergure. Nici nu e de mirare, candórea copilăriei se conservase ne- alterată în alcoolul păhăruţelor. Berechet n'are de cât amici, deóre-ce rabdă glu- mele şi cele mai nesărată şi n'a făcut réu în viaţa lui, nici măcar unei musce. La începutul acestei istorisiri adevărate amicul nostru era neînsurat şi trăia din léfa lui de funcţionar la unul dintre ministere, ţinând cu chirie o cameră modestă, dar destul de curăţică, mul- ţămită „mamei Stanca", care o îngrija. Diua tréz, nóp- tea turleac, Berechet trăia un traiu lin şi lipsit de su- părări, negândindu-se nici la nevastă, nici la zestre de dat fetelor, nici la instrucţia băieţilor, în sfirşit dacă fericirea să găsesce pe pământ, ea trebuia căutată la amicul Berechet. Intr'o (Ji, sau mai bine dis într'o nópte, eroul nos- tru se întorse acasă mai „afumat" de cât totdéuna; i botul calului fusese cam lung şi gros, ardă-1 focul. Be- rechet întră in casă pe dibuite, caută cutia cu chibri- ! turi şi răstornă paharul eu apă. Flueră a pagubă, dar ! găsesce cutia, scote chibritul, fiind că însă bietul om se clătina ca un copac bătut de crivăţ, chibritul se ! stinge; al doilea şi al treilea au aceeaşi sorte. — „Se fie a dracului de regie!" murmură el scos ; din răbdări. Apoi ca şi când s'ar fi temut, că l'a audit i cineva, se uită împrejur cu sfială. îşi ascunde capul în I gulerul pardesiului şi-şi ameninţă nasul cu degetul. | Acesta mişcare neprevădutâ ¡1 face însă se-şi perdă | echilibrul şi Berechet ar fi câdut jos, dacă din întâm- plare basa fiinţei sale n'ar fi întâlnit un scaun, pe care mama Stanca par'că-l aşedase intr'adins aci. Amicul nostru lipit de paele scaunului stătu un [ moment nemişcat, căutând a-şi aduna suvenirile; nu-şi : mai aducea aminte, de ce şedea pe scaun şi pe întu- nerec. El clătina din cap, făcu o cruce mare, apoi viri mâna în buzunarul din afară al gherocului, unde-şi ţi- nea tabacherea. Tabachere tufă! Caută în buzunarele dinnăuntru, scormoni buzunarele dela pantaloni, taba- chere nicăiri. — „Ptiu, ucigă-1 toca", di~ e e ' ' u n n e > „mi-am pierdut tabacherea". Un moment rămase Berechet înmărmurit de du- ' rere. De când ţinea el minte nu-şi pierduse nici odatâ ! tabacherea. Acesta catastrofă îl făcu sS-şi aducă aminte de | copilărie. i Scote drace ce-ai furat, te duc la spândurat! De noue ori murmura el acesta conjurare, apoi căută din nou prin busunare, dar nu găsi nimic. Acesta întâmplare îl impresiona atât de mult pe amicul Berechet, încât îl desbâtâ pe jumătate. — „Să pote să-mi pierd eu tabacherea?" se întreba i el indignat, „par'c'aş fi un beţiv de rând. Dar", adause
Transcript
Page 1: TABAGHEREA LUI BERECHET.documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/randunica/1895/BCUCL… · El nu e nici urît, nici frumos, nici mare, nici mic, nici tinér, nici bătrân, nici

A p a r e : în 10, 20 şi 30 a fiecărei luni.

A b o n a m e n t u l : Pe an 6 fi., pe jumétate de an 3 fl.. pe pătrar de an 1-70 fl.

Pentru România şi străinătate pe an lfi franci.

Proprietar-editor şi redactor Silvestru Moldovan.

T A B A G H E R E A LUI B E R E C H E T . Novelă humorística. Iosif Popescu.

I. Cunosceţi pe amicul Berechet ? . . . Nu ? . . . îmi

pare forte rău, căci totă lumea îl cunósce în maha­laua Popa-Tatu din Bucuresci.

El nu e nici urît, nici frumos, nici mare , nici mic, nici tinér, nici băt rân, nici bălan, nici ocheş, nici peros, nici spân, nici vesel, nici trist. Cu un cuvânt e un om, ca toţi omeni i ; când îl întâlnesci, nu te întorci ca se te uiţi după el.

Şi cu tote acestea Iancu Berechet nu e ca toţi omenii. Are un mic cusur : când găsesce o beuturică bună, îi place sé sorbă câte un păhăruţ , numai câte u n u l . . . de odată. Sé nu credeţi, că e beţiv, Domne feresce! Nu-1 vedi nici odată cu litru dinainte, dar nici nu poţi dice că bea „cu măsură" .

E slăbiciunea lui — aţi vădut om fără slăbiciuni? — e slăbiciunea lui sé ceră „un păhăruţ de vin", pe care-1 golesce fără sé ş a d ă ; e grăbit totdeuna bietul băiat, bea numai dela „botul calului".

Afară de acest mic cusur, Berechet e o inimă de aur, un suflet candid şi naiv, ca al unei vergure. Nici nu e de mirare, candórea copilăriei se conservase ne­al terată în alcoolul păhăruţelor .

Berechet n 'are de cât amici, deóre-ce rabdă glu­mele şi cele mai nesăra tă şi n 'a făcut réu în viaţa lui, nici măcar unei musce. La începutul acestei istorisiri adevărate amicul nostru era neînsurat şi t răia din léfa lui de funcţionar la unul dintre ministere, ţ inând cu chirie o cameră modestă, dar destul de curăţică, mul-ţămită „mamei Stanca" , care o îngrija. Diua tréz, nóp-tea turleac, Berechet trăia un traiu lin şi lipsit de su­părări , negândindu-se nici la nevastă, nici la zestre de dat fetelor, nici la instrucţia băieţilor, în sfirşit dacă fericirea să găsesce pe pământ , ea trebuia căutată la amicul Berechet .

Intr 'o (Ji, sau mai bine dis într 'o nópte, eroul nos­t ru se întorse acasă mai „afumat" de cât to tdéuna ;

i botul calului fusese cam lung şi gros, ardă-1 focul. Be­rechet întră in casă pe dibuite, caută cutia cu chibri-

! turi şi răstornă paharul eu apă. Flueră a pagubă, dar ! găsesce cutia, scote chibritul, fiind că însă bietul om

se clătina ca un copac bătut de crivăţ, chibritul se ! s t inge; al doilea şi al treilea au aceeaşi sorte.

— „Se fie a dracului de regie!" murmură el scos ; din răbdări . Apoi ca şi când s'ar fi temut, că l'a audit i cineva, se uită împrejur cu sfială. îşi ascunde capul în I gulerul pardesiului şi-şi ameninţă nasul cu degetul. | Acesta mişcare neprevădutâ ¡1 face însă se-şi perdă | echilibrul şi Berechet ar fi câdut jos, dacă din întâm­

plare basa fiinţei sale n 'ar fi întâlnit un scaun, pe care mama Stanca par'că-l aşedase intr 'adins aci.

Amicul nostru lipit de paele scaunului stătu un [ moment nemişcat, căutând a-şi aduna suveniri le; nu-şi : mai aducea aminte, de ce şedea pe scaun şi pe întu-

nerec. El clătina din cap, făcu o cruce mare, apoi viri mâna în buzunarul din afară al gherocului, unde-şi ţi­nea tabacherea . Tabachere tufă! Caută în buzunarele dinnăuntru, scormoni buzunarele dela pantaloni, taba­chere nicăiri.

— „Ptiu, ucigă-1 toca" , d i~ e e ' ' u n n e > „mi-am pierdut tabacherea" .

Un moment rămase Berechet înmărmuri t de du-' rere. De când ţinea el minte nu-şi pierduse nici odatâ ! tabacherea .

Acesta catastrofă îl făcu sS-şi aducă aminte de | copilărie. i Scote drace ce-ai furat,

Că te duc la spândurat! De noue ori murmura el acesta conjurare, apoi

căută din nou prin busunare , dar nu găsi nimic. Acesta întâmplare îl impresiona atât de mult pe

amicul Berechet, încât îl desbâtâ pe jumăta te . — „Să pote să-mi pierd eu t a b a c h e r e a ? " se întreba

i el indignat, „par 'c 'aş fi un beţiv de rând. Dar", adause

Page 2: TABAGHEREA LUI BERECHET.documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/randunica/1895/BCUCL… · El nu e nici urît, nici frumos, nici mare, nici mic, nici tinér, nici bătrân, nici

el cu eroism, seulându-se drept în picióre, „mă voiu duce sé o caut" .

Berechet ieşi cum putù din casa şi se porni pe trotoare cu capul in jos, ca un om desperat ce era şi aşteptându-se în fie-care moment sé găsescă tabacherea .

Era pe la patru dimineţa şi nu se mai vedea nici un om pe strade, afară de gardişti, cari acompaniau pe prietinul nostru cu flueratul lor prelungit.

Puţin îi păsa însă amicului nostru de l u m e ; sin­gura lui preocupare era tabacherea , scumpa lui taba­chere, pe care o ţ inea de 25 ani, de când începuse sé fumeze. Nu că e ra vr 'o sculă acesta tabachere , căci tòta lumea rîdea când o vedea, dar . . . tòte dulcile su-veniri ale copilăriei şi ale primei tinereţi erau împreu­nate cu obiectul pierdut.

Unii ţin la petece de panglici, ori la flori uscate şi bilete sfâşiete, urme de vechi îndrăgiri. Berechet inse despreţuia tòte acele slăbiciuni omenesci, căci era croit „dintr 'o bucată" , cum dicea el cu mândrie, şi numai lucrurile serióse îl a t răgeau.

Cum îi t receau prin minte amintirile copilăriei! Şi-aducea aminte de pr ima ţigară, pe care o fuma la vèrsta de 12 ani, pe coperişul unui coteţ, la adăpost de vederea părinţilor. Cât îi făcu de rău fumul de tu­tun şi cu tòte acestea începu a strìnge mucurile de ţi­gară aruncate de mosafirii tatălui seu şi-şi aduna ast­fel o mică provisiune de tutun, pe care-1 păstra învelit într 'o gazetă vechie.

Apoi prima lulea ! Ce ingeniositate ! Berechet sco­bise o căpeţină de mac verde, îi înfipsese un paiu aprópe de fund, apoi umpluse cu tutun de mucuri ace­sta lulea improvisată şi-i dase foc. Cât era de mândru, micul fumător! Dar după câte-va fumuri sucul de mac verde îi făcu atât de réu. încât îl sili sé zacă o di în-tregă şi-i tăia pofta de fumat.

D a r . . . . Berechet era predestinat se devină fu­mător !

într 'o di adecă, era acum de 14 ani, un prietin mai cu dare de mână, cu care repetau studiile şi com­puneau temele mai grele, ii dărui o tabachiere de piele.

Cine sé descrie bucuria t inèrului Berechet, mai ales că tabacherea era plină de cel mai bun tutun. De atunci amicul nostru nu mai lăsa ţ igara din gură de dragul tabacherei . Şi acest tesaur, care 1 însoţise me­reu pană atunci, în fericire ca în nenorocire, acest giu­vaer nepreţuit îl perduse el acum, acum la vèrsta de 39 ani. După o astfel de nenorocire, viaţa lui întră în­tr 'o nouă fasă . . .

Pe când traversa Berechet pe gânduri şi instinctiv stradele, cari conduceau la băcănia lui favorită din colţ. de odată se lovi cu capul, ori mai bine cu pălăria de ceva tare .

— „Altă belea acum", îşi dise el, „mi-oiu fi rupt şi pălăria, pe care o port numai de cinci ani" .

îşi lua pălăria de pe cap. o esamina bine, pe cât îi permitea lumina de pe stradă.

— „Mi-a mai turtit-o într 'un loc", adause el. Apoi se uità cu necaz la obiectul, care-i sta în drum, şi védù o tăbliţă de fier cu inscripţia :

Domniseră Adela, modistă. Berechet se scărpina după.urechi şi începu a zimbi. — „Va se dică o domnişoră mi-a spart pălăria",

şopti el. Apoi se uità la feréstra casei. Ori ce erou, care se respectă, trebuie să-şi ţină

monologul s èu ; de aceea şi eroul nostru, care se res­pecta forte mult, credu momentul potrivit pentru monolog :

— „ 0 , minunată întocmire a destinului! Eu îmi caut nepreţuita mea tabachere , ér tu femeie, îmi tur-

tes t i pălăria, ca să-mi atragi a tenţ iunea, că mai sunt pe lume şi alte fericiri, de cât cele produse de fumul tutunului. Acesta atenţiune delicată mă îndatoresce a-ţi

i fi recunoscător. Nu ai de a face cu un ingrat, scumpă | A d e l o ! . . ." | Monologul fii întrerupt de un sgomot de terestră, I care se deschide şi o femeie între 20 şi 30 de ani, nici

urîtă nici frumosă, scose capul pentru a respira aerul recoros al dimineţei.

Era modista Adela, fată matinală, pe care amicul nostru o recunoscu, cu toţi vaporii alcoolului ce-i mai turburau mintea.

— „Ah, domnişoră Adelo", dise el scoţendu-şi pă­lăria, „bună sera, bună se ra !"

— „Ce, dta eşti, domnule Berechet" , răspunse Adela ridând. „Credi că e s e r ă ? Mie mi se pare c ă - e dimineţă".

— „Ah, pardon, dragă domnişoră, t rebuia să-mi închipuiesc, că se face diuă, de ore ce te văd apărând pe dta, aurora dimineţii".

— „Ce spui, domnule Berechet ? Te-ai făcut poetic !" — „Să mă ierţi, domnişoră, sunt pote obrasnic,

dar m 'am zăpăcit de tot, mi s'a întâmplat o mare ne­norocire, de aceea mă aflu pe stradă atât de dimineţă. Dacă-mi dai voie, mă urc la dta, ca să-ţi comunic ceva prea important" .

— „Ce? visezi? ori ai să-mi comandi ceva pen­tru cocona d ta le? h a ! h a ! h a ! "

— „Vei vedea !" Apoi Berechet, fără a mai aştepta permisiunea,

deschise uşa şi întră în micul atelier al modistei. Aci eroul nostru luă o mutră forte gravă şi se­

dând pe un scaun începu: — „Domnişoră, vedi înaintea dtale pe cel mai ne­

norocit şi totodată cel mai fericit dintre muritori. Sunt cel mai nenorocit, fiindcă mi-am pierdut tabacherea , o prietină, care nu m'a părăsit dela nascerea e i . . . par­don, de când am căpătat-o cadou".

— „Asta-i totă nenoroc i rea? h a ! h a ! h a ! Dacă-i semăna şi fericirea, eşti într 'adevăr de p lâns" .

— „Fericirea e tă-o! Căutându-mi tabacherea , acea tovarăşă fidelă, mi-am turtit pălăria de firma dtale, ceea ce pentru mine este un semn al destinului, ca se te iau de nevastă. Vrei, scumpă domni şo ră?"

Adela era să leşine de rîs, pe când Berechet păs­t ra aceeaşi mutră gravă.

— „Ha! h a ! h a ! gluma dtale nu e prostâ, a m s'o povestesc la tote clientele mele" .

— „Domnişoră, nu e glumă, c rede-mă! Sunt în cele mai solemnele momente ale vieţii".

— „Cum. nu glumesci? — „Nu. <Jău, uite să m o r . . . să mă îngropi de viu

dacă glumesc". Adela mai rîse, se mai codi. dar gândindu-se, că

Berechet avea slujbă bunicică, cu drept la pensie, ceda în fine.

— „Bine", dise ea, „dacă nu glumesci, ideia dtale e atât de nostimă, încât primesc a te lua de bărbat , dar . . . cu o condiţ iune".

—- „Ori ce vrei!" — „Să-mi făgăduiesci, că nu vei mai bea" . — „Da, c e ? adecă eu sunt be ţ iv? Nu beau, de

cât câte un păhăruţ de vin . . . . de odată" . — „Pentru un pahar de vin nu dic nici eu nimic,

dar să nu fie prea multe. Jură-mi aces ta ! " — „Bine, bine, Adeluţo, jur pe tot ce vrei, pe . . .

pe amintirea tabacherei mele, că nu voiu mai bea, de-

Page 3: TABAGHEREA LUI BERECHET.documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/randunica/1895/BCUCL… · El nu e nici urît, nici frumos, nici mare, nici mic, nici tinér, nici bătrân, nici

Aunl I I R Â N D U N I C A 123

cât nec tar după buzişorele t a l e . . . " , şi Berechet se re-p e d t ca se ia un acont asupra nectarului.

Dar Adela îl ameninţă cu degetu l : — „Bibi, nene Bereche t ; după cununie, după cu­

nunie !" — „Fie, crudelo fie! Acum alerg la gară se iau

-primul t ren pentru Porcesci , ca se comunic lui Coţofe-nescu, celui mai bun prietin al meu, nouta tea îmbucu-rătore , er de Duminecă în trei săptămâni ne vom cu­nuna. Bravo! Se trăiască Adela şi scumpul ei Berechet . Ura ! Of, ce be reche t 1 ] are să fie la nun t a ! "

II. • Primul tren pleca la 8 ore pentru Porcesci, sta­

ţiune mică. pe care vă rog se nu o căutaţi pe har tă , căci de sigur nu o veţi găsi.

Berechet luă dar primul tren, care scia că-1 de­pune ia ora dejunului, lihnit de fome, la staţia Porcesci , renumită pentru şuncile escelente ce se fabrică aci.

Berechet avea dreptate numind pe Coţofenescu cel mai bun prietin al lui. Cea mai strălucită dovadă pentru acesta este u rmâtorea întâmplare, pe care mi-a istorisit-o Coţofenescu singur. Credeţi pote că i-a scăpat viaţa lui B e r e c h e t ? ori că l'a împrumutat cu b a n i ? Nu. lucrul e cu mult mai simplu.

Pent ru a fi bine înţeles trebuie se mai spun, că Berechet , deşi funcţionar în România, este de origine dintr 'una din ţerile limitrofe, de unde a venit în etate destul de matură pentru a cunosce tote calităţile vi­nului şi berei, fără a esclude coniacul, ţuica şi lichio­rurile.

Aşadar într 'una din dile Coţofenescu veni să vi-siteze pe amicul seu în birou. Şeful lui Berechet, care se afla în aceeaşi cameră , cunoscea pe Coţofenescu şi îi strigă îndată ce-1 vedu intrând pe u ş e :

— „Ei, bine ai venit, Coţofenescule, dar ce vânt te aduce pe la n o i ? "

— „Bine v 'am găsit", răspunse Coţofenescu mul-ţămind, „etă prieteşugul mă aduce, sunt prietin bun cu Berechet" .

— „Cu Be reche t ? Ce spui, f ra te ; cum de te-ai putut împretini cu beţivul ă s t a ? "

— „ C u m ? " strigă Coţofenescu indignat, „cine dice că Berechet e un beţ iv? De când a venit in România nu s'a îmbătat nici odată" .

— „ H a ! h a ! ha ! " rîse şeful ţ inendu-se de coste, „audi, Berechet, că nu te-ai îmbetat nici odată, de când ai venit în R o m â n i a ? "

Berechet singur rămase înmărmuri t de ar ta , cu care scia se mintă prietinul seu.

— „Negreşit", esplicâ Coţofenescu. după ce şeful se mai liniştise, „afirm sus şi tare, că Berechet nu s'a îmbătat nici odată în România, de ore ce a t recut gra­niţa beat şi de atunci nu s'a mai tredit".

Vă puteţi închipui, că şeful era să moră de rîs, er Berechet mişcat pană la lacrimi se sculă de pe scaun şi veni să stringâ cu efusiune mâna amicului său, care-i scăpase reputaţ iunea.

De atunci Berechet a simţit o dragoste din cele mai gingaşe pentru Coţofenescu şi n 'a făcut nici un pas fără să-1 consulte.

La 11 ore birja depuse pe Berechet la locuinţa de ţâră a lui Coţofenescu, care pe lângă alte conforturi pdsedă o completă instalaţiune de băi reci şi calde cu duşe sistem pater Kneip.

! înda tă ce întră în casă, Berechet se adresă cătră | Coţofenescu:

— „Dragă Grigore, ţie ca celui mai bun amic al meu îţi comunic vestea îmbucurătore . că mă 'nsor . . . "

— «Ce?" strigă Coţofenescu spăriat. „Ce faci? | Te înso r i ?" ! Apoi luând mâna lui Berechet ii pipăi pulsul, îl

privi în faţă, ii dise să scotă limba. Berechet se supuse ; ca un copil.

— „Ai friguri", dise Coţofenescu, „vino la duşe" , Duşa este medicamentul eroic al lui Kneip în con­

tra frigurilor. — „Ai de juna t?" mai întreba Coţofenescu pe drum. — „Nu", răspunse Berechet, mi-e fome".

: — „Cu atât mai bine, cu atât mai bine. Desbra-| că-te iute ! — Aşa! . . . Acum şedi colea. Bine ! . . . Etă

o ploie b u n ă ! H a ! Iţi p l ace? Acum, atenţiune, etă pis­tolul,') ţine-te b ine ! Bun! bun. Acum întorce pa r t ea

| dreptă. Bine. Hai cu par tea s t ângă ! întorce spa t e l e ! Scii că te ţii b i n e ? . . . Acum, îmbracă-te r e p e d e ! Bun de to t ! Eşti fercheş, eşti trez, nu mai ai friguri. Ei bine, tot te însori ?"

—• „Da, me 'nsor". — „Asta-i grav", dise Coţofenescu, ţ inendu-se ,cu

; mâna de barbă şi uitftndu-să drept în ochii lui Berechet. — „Mi-e fome", gemu acesta, „mor de f 6 m e J . Faţa lui Coţofenescu se ilumina. — „Bine, forte bine, tot mai ai niţică minte" , dise

| el, „hai se dejunăm". Masa era bine garnisită cu felurite mezeluri. Prie­

tinii le a tacară cu furie fără a dice un cuvânt. După primul pahar de vin se deschise vorba. Coţofenescu, care mâncând cât- cinci se tot gân­

dise, făcu începutul. — „Bine dici!" cugetă el cu glas tare . — „ E u ? " răspunse Berechet. „Eu n 'am dis nimic". — „Sciu, sciu, că eşti încă prea prost. Nu ţi-a

sosit momentul psihologic". Se aduse supa. Coţofenescu dejuna, sau mai bine

prândia, după obiceiul nemţesc. — „Dicea-i d a r ă ? " reîncepu amfitrionul sorbind

cu atenţiune supa ferbinte. — „Piceam, că supa asta e prea ferbinte"' se plânse

Berechet, care-şi opărise gura. • — „Bea vin, prostule, vinu-i r ece !"

Berechet îşi turnă vin intr 'un pahar de apă şi-1 înghiţi dintr 'o duşcă.

• — Mai încet, Ianoş" , — aşa-i alicea Coţofenescu în loc de Iancu, „mai încet, că altfel n'ajungi pană la desert" .

— „Mi-ai dis se beau vin, Grigore, eu am beut. Cum dracu să te mai mulţ&mesc?"

Sosi un fel de mâncare . — „Ce naiba, Grigore, la tine nici n'ai vreme să

beai un pahar de vin, sosesc mâncări le cu mare iuţelă". — Mănâncă şi taci, că am multe de vorbit cu

| t ine" . — „Eacă t a c ! " Se făcii tăcere . Nu se audeau de cât fălcile celor

doi prietini, cari se îndopau strajnic. Beură încă câte un pahar de vin şi friptura sosi.

— „La friptură să ineep toastele, I anoş ; acum \ poţi vorbi".

— „Beau dar acest pahar în sănăta tea . . . " : — 5>Stai, nătărăule , că nu ţi-am dis să ridici un

toast" .

Page 4: TABAGHEREA LUI BERECHET.documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/randunica/1895/BCUCL… · El nu e nici urît, nici frumos, nici mare, nici mic, nici tinér, nici bătrân, nici

1 2 4 R Â N D U N I C A Anul II.

— „Ce vrea; dar se vorbesc la f r i p tu ra? ' — „Vai cum te-a stricat beutura Ianoş dragă. Dar

bea Inc'odată, hai se ciocnim!" — „Ura! se trăiască Adeluţa m e a ! — ,,Ce-i aia, Adelu ţa?" — „Logodnica mea, miresa m e a ; nu ţi-am spus,

că me ' n s o r ? -— „Ce? va să dică nu erai b e a t ? -— a N u ! acum încep se me : mbet" . — „Atunci niomentul psihologic a sosi t ; spune-mi

cum ţi-a trăsnit prin cap năsdrăvânia asta ' ' . — ,,Ecă c a m ! . . . Cunosci t abacherea mea . . — „Da, frumosă sculă!" — ..Pentru mine era un tesaur. Inchipuiesce-ţi, că

mi-am perdut-o . . . a h ! ba nu, acum îmi vine o idee, t rebuie că nii-a furat-o cineva, fiind că totâ lumea o admira" .

— „Ha! h a ! h a ! ideia e comică de tot. Trenţa ta de tabachere nu era bună nici în gunoiu?

— ,.Ce dici. me insulţi la tabachere . îţi cer satis-facţiune pentru . . . "

— „Lasă, Ianoş, nu te mai fasoli. Dar ce are a face tabacherea ta cu însura tu l?"

— „Etă ce are a face! Căutându-mi tabacherea mi-am turtit pălăria de firma domnişorei Adela, modistă în Popa-Tatu, şi deorece cunosceam pe acesta domni-şdră, i-am cerut mâna. A7u era un senin al provedinţei ?"

—- „Ha! h a ! h a ! şi ee-a d's domnişora?" — „A rîs mai întâiu ca tine, pe urmă a găsit ideia

nostimă şi a primit". — „0 felicit! Şi-a găsit tot aşa sculă, ca şi taba­

cherea ta" . — „Of, Grigore, când me gândesc ce fericit am

se fiu eu, eu Berechet cu nevastă. Ce berechet de dra­goste îmi inundă sufletul".

— „Mai încet, Ianoş, că iai foc! Dar, destulă glumă ! Acum ca prietin sincer trebuie să-ţi mărturisesc, că faci cea mai mare prostie însurându-te" .

— „De c e ? " — „Fiind că nu scii cum să te porţi cu o femeie". — „Eu, nu sciu se me p o r t ? " — „Tu. tu. Vreai un m i r , ori preferi o p a r ă ? — „Nu. iau o portocală. — Nu sciu se mă port

cu femeile ? Ori cine iubesce vinul, iubesce şi femeile. Nemţul d i ce : „Wein, Weib und Gesang".

— „Şi eu îţi dic tot cu Nemţul : Du bleibst ein Narr dein Leben lang.

— „M'ai păcălit, Grigore. Dar chiar de aceea mă însor, ca să me cuminţesc".

— „Eu te sfătuesc dragul meu, se nu nenorocesci pe acea biată fată luându-o de nevastă. Nu vedi, că te ţii numai de beţii ?"

— „I-am făgăduit să nu mai beau. de cât câte un pahar . . . de odată" .

— „Frumosă făgăduinţă! Uite. eşti biat chiar în diua promisiune!".

— „Dacă-mi dai se beau" . — „Ce, eu te s i l esc?" — „Nu me silesci, dar mă îndemni. Vedi, tu mă

strici. De ce mă poftesc! la masa t a ? " — „Ce ? eu te-am poftit? N'ai venit tu, n â t ă r ă u l e ? " — „Eu am venit la tine să te consult şi tu m'ai

poftit la ::u.sf. .lecă să mănânc bine şi să beau şi mai b ine" .

— „Văd, că cu tine nu o pot scote la cale. Dar consultaţia e frumosă; eu îţi spun să nu nenorocesci pe o biată fată luând-o de nevastă, şi tu ţii una, că te însori".

— „Dacă o iubesc. Vedi ? numai de amorul ei sunt beat acum. Dar, au leo!" sfirşi el uitându-se la ces, „trenul plecă în 30 minute. Abia am vremea să ajung

I la gară. Adio, Grigore. Iţi inulţămesc, că aprobi şi tu i pasul ce vreau să fac". | — „ E u ? Aprob?" I — „Negreşit! Altfel nu mă îmbătai de bucurie.

Adio! Să scii că tu mă cununi" . — „Al dracului nebun !" mai dise Coţofenescu după

plecarea amicului său.

III. Aprope de nouă ore sera trenul depuse pe amicul

| Berechet pe cheiul gărei de Nord din Bucuresci. Dru­mul de câte-va ore fără staţiuni lungi îl desbătase niţel.

— „Ei drăcia dracului" , dise el scărpinendu-se după urechi, pe când mergea cât râ casă. „eu am lipsit adi totâ diua dela birou. Ce-o să dică şeful? Am să-i spun, că m 'a poftit Coţofenescu la botez . . . . Ei, a ş i ! dar Coţofenescu nu e însurat . Ba să-i spun, că mi-a

| murit o mătuşe Ba nu, să nu glumesc cu mortea. O se-i spun eu ceva negreşit, dar ca să-mi lămuresc ideile, hai să iau un păt rar de vin în băcănia din colţ".

Berechet întră în băcănie, şi după două cesuri ieşi în cele mai radiose disposiţiuni.

j — „Cine ar fi credut" , dise el îndreptându-se cam ! pe două cărări cătră casă. „cine ar fi credut, ca nebunul | de Berechet să se însore. Trebuie, că sunt nostim al dra-i cului, de vreme ce s'a învoit Adeluţa aşa curând. Ce mai

vieţă o să ducem! Ea o să-mi cânte la pian. Adecă, pardon, n 'are pian, numai maşină de cusut, şi e în de-obşte cunoscut, că aceste două instrumente nu se ase­mănă la sunet, deşi amândouă plictisesc cu g ă l ă g i a . . . D a r . . . ori-cum, e frumos să ai pe cineva acasă, care să te desbrace şi să te culce când eşti cam chefuit. Va i ! da ce spun e u ? nu i-am făgăduit să nu mă mai î m b e t ? . . . Ei, nu-i nimic, Adeluţa neichi, odată nu este obiceiu. Ş'apoi, ţi-aduce neică bombone d e l a . . . d e l a . . . birou, pardon dela Ş a p c ă . . . ăsta — dela Capsa. 1 ) Vorbă să fie, dic şi eu aşa, că sunt dela Şapcă, dar vor fi . . . dintr 'altâ par te . Nu sunt tot aşa de b u n e ? Sunt pote mai ieftine, dar ce are a face, economia nu este un viţ. Şi apoi dacă nu ţi-or plăcea, Adeluţa taichi, nu-ţi

1 mai aduce taica al tădată, curată socotelă!" ! Tot cugetând astfel, şi pote chiar mai prost, ne­

nea Berechet ajunse acasă. Mare-i fii mirarea, când vădu lumină în odaia sa. El credu, că a greşit casa, dar uitându-se la nu­

măr se convinse, că e casa lui. Cu tote acestea, ca om : bine crescut ce era, ciocăni în uşe înainte de a întră,

şi rămase încremenit , când o voce străină îi răspunse din l ăun t ru : „intră !"

Berechet făcii semnul crucei şi credu, că în beţia lui a audit greşit.

Mai ciocăni odată. | — „Ci întră odată!" resunâ din nou aceeaşi voce

cam nerâbdătore . Berechet dede din umeri şi deschise uşa. La masă şedea o damă şi broda. Eroul nostru se retrase bombănind : „pardon, ma-

dam. să am iertăciune, credeam că întru la mine, m 'am | înşelat, etă, mă retrag, să nu vă supăraţ i" . I Un rîs sgomotos îi răspunse. | — „Ha! h a ! h a ! Bravo, nene Berechet, dar crup 2 ) i trebuie să fii, de nu mă mai cunosci".

1) Capsa, primul cofetar din Bucuresci. 2) Crup, adecă beat tun.

Page 5: TABAGHEREA LUI BERECHET.documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/randunica/1895/BCUCL… · El nu e nici urît, nici frumos, nici mare, nici mic, nici tinér, nici bătrân, nici

— „Adela, ah, Adeluţa mea" , esclama Berechet cu bucurie. „Dta la mine, ce fericire!"

— „Da, domnule" , dise Adela seriósa. „Se nu-ţi închipuiesci cine scie ce, căci me vedi în camera dtale. Dar, după închiderea atelierului, am avut ideia sé viu sé me conving, dacă te ţii de jurământul ce ai făcut, de a nu mai bea. E adevărat , că ai jurat numai pe amin­t irea tabacherei dtale . . . "

— „Tabacherea mea" . întrerupse Berechet, care nu prea înţelegea bine, de ce e vorba, „sărmana mea tabachere" . p icând acestea el să lăsă să cadă pe un scaun de lângă masă. „Dar ce naiba e pe scaunul ă s t a ? " adause el pipăind cu m â n a şi scoţând la ivelă un fel de piele roşă şi sbârcită.

— „Dar e tabacherea mea" , ţipa el ca un smintit. „Mi-am găsit tabacherea , acum sunt deplin fericit, vin de mă sărută, Adeluţo!"

— „Mai încet, domnule, cu Adeluţa", dise fata su­părată cum se cade. „Văd, că nici nu înţelegi ce-ţi spun, eşti un stricat cum se cade, ori mai bine cum nu se cade, nu vreau să-mi leg viaţa de un astfel de om, îmi iau cuvântul înapoi. Adio, domnule!"

Dicând aceste cuvinte Adela îşi lua lucrul, îl puse într 'o punguliţă şi ieşi pe uşe cu aerul unei regine ofensate.

Berechet rămase un moment încremenit . — „Ce? a p l e c a t ? " dise el apoi cu mirare. „Dar

ce i-am făcut eu de s'a supă ra t ? O, femeile, femeile! Vedi, de ce Xantipă am s c ă p a t ? Dar bine, că mi-am găsit tabacherea , o prietină mai vechie şi mai răbdă-

tore, de cât aces ta ursusă de Adelă. Scumpă tabachere , cât te iubesc!"

Berechet şterse o lacrimă de înduioşare, deschise tabacherea , făcu o ţigară, o aprinse, fuma în linişte, apoi se culca suridând, ca un om mulţămit de sine şi de lumea întregă.

— „Diem non perdidi1)", suspina adurmind eroul nostru, care când să îmbăta vorbea şi latinesce.

* A doua di Berechet scrise lui Coţofenescu:

Dragă Grigore! Tot aveai tu dreptate , că cu femeile nu o poţi

scote la capăt. Adeluţa m'a lăsat, dar eu mi-am găsit tabacherea într 'un mod miraculos, ceea ce e o com­pensaţ ie şi un semn al destinului, ca să nu mă însor. Cu tote acestea tu poţi face chieltuelile necesare pen­tru masă, şi când vei fi gata, aviseză-mă, ca să viu se le consumăm, adecă nu chieltuelile, ci mâncări le şi beu-turile.

Cu frăţescă dragoste Iancu Berechet.

Răspunsul lui Coţofenescu fu urmâtdrea te legramă forte laconică :

Berechet Bucuresci.

Nebunul tot nebun ! (Fine.) Coţofenescu.

') N'am perdut dina.

ERAI COPILA ' N C Â N T Â T O R E . Erai copilă 'ncântătdre

Bl clipa, când mi-ai apărut; Bi perul teu aveai o flore Pe huse un suris plăcut.

De sub frumosele-ţi pledpe Doi ochi împrăsciau scântei Şi ca vrăjiţi ţineai aprope Pe-admirătorii tă cu ei.

Din ochii te"i aprinşi o rază A fost de-ajuns, se me vrăjesci Şi liniştea de ori ce pază Lipsită, sS mi o răpesci.

Atras de-o magică putere Atunci în faţâ-ţi căutai, Tu îmi zimbiseşi cu plăcere Şi cu speranţe me nutriai.

Când după dulcile mominte Un semn din mână ţi-am cerut, Ca se-mi aduc de tine-aminte Mi-ai dat, ah! florea, ce-ai avut.

De-atunci întrega ta fiinţă Ale însoţesce 'n calea mea, Ca se te uit, nu-i cu putinţă Şi 'n veci, în veci nu te-oiu uita.

CP. O. cFfocca.

C A S A M Ă R G I N E X U L U L Naraţiune din Carpati. (Sfîrşit/

Iute se smulse de lângă bărbat şi o tuli a f a r ă . . . De-a curmezişul movilei, suită de pe cresta muntelui pană la vale în părăul de munte , ce spăla polele aces­tuia, se săpase, în u rma apei ce să s trecura din del, o văgăună de tot afundă şi lată cam de pat ru metrii. Dincolo de ea era pădurea , în dosul căreia era ascunsă livada, pe carea păsceau copii vacile. Trecând odată văgăuna, în câte-va minute putea fi Ia copii şi îi putea face a t en ţ i ; de făcea însă ocolul cel mare pană pe vâr-

A. Amlacher.

ful muntelui, pe unde aveau de gând să mergă omenii judelui ar fi sosit p rea târdiu. Inima cea bună de m a m ă nu o mai lasă în îndoială, că ce drum se alegă...

Din sus de măerişte şi nu depar te de fagul des­picat de fulger, era aşedată peste văgăună o punte din-t run trunehiu de fag nu tocmai gros. Era puntea de nevoie, pe care o foloseau căsenii când voiau să scur­teze drumul spre pădure sau la livada îndepărtată . Intr 'acolo îşi îndreptase nevasta paşii, tulind-o cu g rabă

Page 6: TABAGHEREA LUI BERECHET.documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/randunica/1895/BCUCL… · El nu e nici urît, nici frumos, nici mare, nici mic, nici tinér, nici bătrân, nici

126 R Â N D U N I C A . Anul II

prin tufarii înalţi de feregă din dosul căsii. Judele însă eu tote astea o observase şi fiind bine cunoscut cu te­renul, îi gâcise intenţia.

„Rămâi locului", striga el, „stai pe ioc, că altfel îţi va umbla reu

Femeia inse nu-i dădii ascultare, ci fugi înainte fără preget. Fără frică dispăru în desişul pădurii.

Mânios sg repedi judele pe urma ei, şi tocmai când femeia dispăruse din faţa lui de cealaltă parte, păşi şi el pe trunchiul de fag; turbaria şi furia îi suiră sân­gele în cap, răpindu-i liniştea de care ar fi avut nevoie pentru a trece peste puntea slabă şi primejdiosă. Că în iritaţia lui a făcut vr 'un pas smintit, sau că trunchiul înţepenit numai la o parte s'a sucit — cine pdte sci? Destul, că ajungând el la mijlocul văgăunii, îşi perdu de odată cumpătul şi cu un răcnet se prăbuşi cu capul în jos în afundime.

Pandurul şi juraţii, cari veduseră cele întâmplate, a lergară cuprinşi de groză la marginea prăpăstii . In u rma strigătului de ajutor eşiră din casă betrânul şi ti-nerul Stanciu. După ce Ioan, fu încunosciinţat despre în­tâmplare , se reîntorse fără a mai dice un cuvânt şi aduse din cămară o fune grosă cu ajutorul căreia pandurul se scobori în văgăună şi aduse in sus pe cel neno­rocit. Acesta era în stare de leşin şi horcăia greu. El căduse cu ciafa pe un colţ ascuţit de stâncă, ranin-du-se atât de grav, încât mortea era ca sigură . . . . Atunci se apropie încetinel moş Stanciu cu lumina de ceră aprinsă în mână. După ce a ajuns în faţa răni­tului de morte, îngenunchiâ, îi puse lumina în mâna dreptă, care îi a târna amorţ i tă şi începu a dice cu glas ridicat o rugă mortuală. Cei din jur îşi luară pălăriile jos din cap şi îngenunchiară şi ei.

Victima îşi deschise greoiu ochii, se părea că i-ar reveni lirea. Un moment se uita ţintă la băt rân şi la omenii sei, apoi îşi puse mâna cu lumina de ceră aprinsă pe pept şi începu şi el a dice rugăciunea după moş Stanciu — — — —

Rugăciunea s'a sftrşit. Judele încerca să se scole, recădu înse îndată şi un şiroiu de sânge începu se-i curgă din gură. îşi înholbâ ochii tare , mai tare şi incepii a geme şi suspina grozav.

„Mâna a Totputernicului te-a ajuns, jude, şi ceea ce ţi-am predis, s'a împlinit", dise betrânul, încă câ-te-va clipe şi vei avea se dai sernă de tote fărădelegile tale. Gândesce-te numai la nedreptatea ce ne-ai făcut-o chiar acuma şi îndrepteză ceea ce mai poţi pană mai ai vreme !"

, ,Staneiule", horeai nenorocitul, „tu dici că m'ar fi ajuns mâna sorţii? Tu nu eşti proroc, şi nici un om nu pote scii cum şi când îşi va afla el sau altul sfîr-ş i t u l . . . "

EI se opri un moment părea că amuţise ; nesce friguri sguduitore ii cutremura corpul.

„Stanc iu le 1 , ofta el în desperare. „Stanciule, mi se sfăşie inima, vedendu-te că-mi ţii lumina mortului!"

„Lasă dar se nu-ţi mai măresc chinul", răspunse betrânul ridicându-se.

„Remâi, pentru Dumnedeu, rămâi, nu me înţelege aşa, nu aşa, nu aşa ! . . . "

Intr 'aceste pandurul se depărtase şi acum se în­torcea aducând cu sine apă şi o cârpă udă, pe carea voia se o lege in jurul capului celui rănit.

S'a sftrşit ore cu m i n e ? grăi el opintindu-se. „Dumnedeu soie"-, răspunse cel întrebat cu încun-

jur , ridicând cu îngrijire capul judelui. „Dă^mi bună pace" , dise acesta apărendu-se, „şi

nu mă mai chinul Răspunsul tău mi-o spuse şi eu încă

i simţesc, că mi-a bătut ciasul . . . . Stanciule eu nu pot • m u r i . . . . nu vreau se mor, până ce, da, pănâ c e . . . . i Stanciule, o Domne, m'audi tu, mă pricepi o r e ? | „Te aud şi pr icep!" ] „Cu feciorul tău am isprăvit, Stanciule. m ' a u d i ? ; numai cu el singur!"

„Asta Dumnedeu se o j udece ! " „Da da, cu feciorul tău am isprăvit, de când a

scăpărat săcurea lui pe de-asupra capului meu, dar cu nevasta şi cu tine, n u ! . . . . Părul tău cărunt l 'am ne­cinstit şi de durerea ta mi-am rîs . . . De m'ai călca în piciore, de m'ai insulta, mi-ar părea îndreptăţite. Dar aceea, că tu însuţi mi-ai apăsat lumina sfinţită în m â n ă şi că ai rostit o rugăciune pentru acela, care a vrut să nimiceseă fericirea ta şi a copiilor tăi, — aceea dic, îmi sfăşie inima, şi m 'a adus încă de cu vreme în ju­decata de a mă cunosce cât de nemernic sunt" .

El tăcu de oboselă şi se muncia de a lua răsuflet; după aceea făcu cu stânga o mişcare sforţată. „Lăsa-ţi-ne singuri, măi omenilor ; plecaţi, vreau să fiu singur cu Stanciu . . . Dar nu, nu, r ămâne ţ i ! Cu toţii se aur i ţ i

! şi să sciţi! Nu pot muri, fără ca să vă spun în gură I mare cu că in ţă : eu, judele vostru, a m fost un şar latan | şi un fa ls i f ica tor . . . "

Omenii să priveau spăr ia ţ i ; unii îşi făceau cruci, numai pandurul singur dise cu l inişte: „El aiureză. Că-dătura i-a smintit creieri i!"

„Prea Milostive, eu nu a iu rez!" gemu rănitul cu frică şi îşi puse drepta cu vârtelniţa ardândă pe inimă, „credeţi-mi, eu sunt la minţi şi mărturisesc a d e v ă r u l ! . . . Să sciţi, că res tanţa de dare a Iui Stanciu am trecut-o fals între restanţele vechi, er colele vechi de dare, din cari s'ar fi putut dovedi falsificarea, le-am nimicit. Eu am forţat încassarea pentru a duce pe omenii ăştia la sapă de lemn şi nu mi-am dat pace pană ce să-mi văd dorinţa împlinită. Din dorul de a mă resbuna, m'am făcut c r i m i n a l . . . Dar eu vreau să-mi ispăşesc păcatele pan ' ce mai pot. Voi cu toţii veţi fi cunoscând casa şi fânaţele de din sus de ea, care erau odinioră ale lui Dânilâ Moga, tata nevestei. Eu am alungat pe proprie­tarul de mai nainte din casă şi curte, pentru că fata lui

' me ura. Vă jur, că mă căiesc de fapta asta spurcată şi ; ca semn de căinţă redau curtea aia dimpreună cu- fe-

naţul în deplină proprietate fetei lui Dănilă, nevestei tinerului Stanciu. De veţi vrea se mărturisiţi as tea îna­intea judecăţii , să vă dea Dumnedeu la toţi un sfirşit fericit! "

„Fii liniştit, jude, noi v rem!" diseră bărbaţii sur­prinşi

„Aşa să v'o resplătescă Dumnedeu, acum pot muri mai liniştit!" mormăi judele şi pe trăsături le feţei lui distruse de durere, trecii un fior de bucurie. „Stanciule, rogu-te, dă-mi mâna, îh semn că m'ai e r t a t . . .

Bătrânul îi întinse tăcut mâna, pe care rănitul i-o cuprinse şi i-o stringea convulsiv. Un moment încă mai privi ţintă, cu ochii înholbaţi pe cei din jurul seu, un oftat adânc îi erupse din pept, ochii ii se intorseră şi judele din satul din vale sta înaintea judelui etern, „înaintea căruia toţi sunt e g a l i . . . "

In locul sculelor zălogite, fii aşedat acuma mortul în car, pe aşternut de ramuri verdi şi frunde de feregă. Noptea înstelată era în apunere , pe când vitele ce abu­reau în răcorea dimineţii se opriră pe înălţimea de unde

! se începea drumul spre vale şi de unde se putea arunca ' ultima privire spre casa mărginenului. Dincolo de resă-\ rit o dungă aurie anunţa la marginea orisontului, cre-| patul <Jorilor şi zarea ei inunda cu lumina sa vie co-

Page 7: TABAGHEREA LUI BERECHET.documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/randunica/1895/BCUCL… · El nu e nici urît, nici frumos, nici mare, nici mic, nici tinér, nici bătrân, nici

perişul de şindilă al colibei să răcâc iose . . . După cum nainte norii cei grei cu primejdie îşi a runcară săgeata nimicitore asupra fagului din vecinătatea casei, tot aşa eri prin ursita cea bună fu scutită de un pericol, ce se

părea neîncunjurabil. Noptea cea plină de griji neliniş-titore, era pe sfîrşite şi o dimineţă nouă, plină de spe­ranţele unei vieţi vesele răsări acuma pentru cei din casa mărginenului.

F I O R I . Că mortea răpit-a fiinţa-i de ânger,

A crede nu-mi vine, îmi pare mister, îmi pare o tristă, fantastă poveste, Ce nici când n'a fost, na fi şi nu este!

. . . Şi totuş aşa e! Din falnică dee Cadavru ajuns-a ceresca femee, Cadavru sinistru de palid şi rece . . . Ah! Tot ce 'n lume ferice e, trece. . .

Braşov.

... Sdrobit stau. Trecutul senin şi feeric Mi-apare acuma miracol misteric, Căci posomorita şi şubreda morte Pe veci înegri 'nfricoşat a mea s&rte!

Momente îmi vin de sublimă 'nălţare, Când glasu-ţi molatic c'aud mi se pare; Te ved simbind dulce, vorbindu-mi duios, Ş'un tremur atuncia eu simt fioros!

Ioan Scurtu.

U H I Una şi alta.

Folosu l scaldei. Folosit-a ceva nevestei tale scalda ce a fâcut-o?

— Forte mult, s'a răguşit de nu pote vorbi nici un cuvent, am se o şi trimit mai des de aci încolo.

* * *

Averea famil iei Rotschi ld. După cum scrie „Sig­nal" averea familiei Rothschild de present este de dece mii de milione de franci. Cam o mie de milione din suma acesta enormă este al ramului francez de familie. In 1875 averea de astădi a familiei Rothschild nu era nici pe jumăta te , adecă în 19 ani s'a sporit mai mult de cât încă-odată cu atât . — Dacă sporirea acesta a averii va merge tot astfel, .atunci în 1965 familia va dis­pune peste o avere de trei sute de mii de milione de franci. Acesta este sumă atât de bunişoră, încât din interesele ei s'ar putea susţinea 37 milione de omeni, adecă, poporaţ iunea Franciei . Moşul Rothschild-eştilor de astădi a fost om sărac, şi basa averii de acum a pus-o numai după bătălia dela Water loo.

* * Modern. B. voieşce să se căsătorescă. A. — Pană unde ai ajuns în chestia căsător ie i? B. — Până acum tote sunt în rînduială. A. — Frumosă-i miresa ? B. — Nu sciu, acum aştept fotografia şi estrasul

cărţii funduare. *

* * Cum se pote ? Un domn care este provocat la

due l : — Bine, primesc provocarea cu condiţia, că de

ore ce eu sunt miop, pe mine să mă pună cu dece paşi mai aprope de adversar, înse~ pe el nu.

* * *

Restauraţie-automat. De un t imp încoce Ber­linul are cu o curiositate mai mult. Un intreprindator

italian a construit în grădina zoologică de acolo o res ­tauraţ ie-automat. Pe lângă pâreţii restauraţ iei sunt aşe-date una lângă alta figuri în haine negre şi dacă omul bagă în deschideturile anumite o sumă anumită de bani, automatul servesce cu cea mai mare punctuo-sitate mâncarea sau beutura dorită. Restauraţ ia-auto-rnatul acesta este forte cercetat şi ca se-şi potă face cineva o idee mai corectă îi a ră tăm. Intr 'una din Du­minecile t recute a trecut 2700 de jimble cu şuncă, 9000 de pahare vin şi 12,000 eiasce cu cafea.

* * *

C u m p e n e l ă în to te . Un unchiu cătră nepotul s ă u : — Vedi nepote dragă, este pe binele tău să tră­

iesc mult. Sunt forte cruţător, nu chieltuesc aprope ni­mic din ce câştig, şi aşa din ce voiu trai mai mult, din aceea îţi va r ămâne avere mai mare.

— Ei, bine-i bine, nu mă îndoiesc unchiule dragă, dar s c i i . . . tote cele trebuie se fie cu cumpănelă.

i *

j A g l o m e r a ţ i e de s â n g e . — Cum să pote domnule ] doctor, că eu se am aglomeraţie de sânge în cap ?

Medicul confus: Sângele pentru aceea să ag lome-| reză în capul dtale, pentru că nepu'tend suferi loc gol ,

cu tot preţul cercă să îl umple. *

* * După î n m o r m â n t a r e . Preotul: Nu te mai supăra

I aşa tare bade Ioane, că acolo unde-i acum sufletul n e -| vestii dtale îi pace şi linişte vecinică. ! Badea Ioan: Ei c'apoi abunăsamă n'o duce mult | nici acolo !

* * *

! I n t r e l i t e r a ţ i . — Din honorarul acestei mici lu-j crări, îmi voiu face un rend de haine ; apropo, pană

unde ai ajuns tu cu novela t a ? — 0 , eu nu am ajuns încă de cât pănâ la ves tă .

Page 8: TABAGHEREA LUI BERECHET.documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/randunica/1895/BCUCL… · El nu e nici urît, nici frumos, nici mare, nici mic, nici tinér, nici bătrân, nici

A n e c d o t e . Ţ i g a n u l şi c a r n e a de i epu re .

Ii venise ţiganului o dorinţă nebună : avea voie se mănânce carne de iepure şi iepure ca 'n palmă. Intâlnesce un român de ai noş t r i :

— Scii ce e mai bun sub s o r e ? — întrebă ţiganul pe român.

— Mai bun sub sore e sănătatea pentru noi ro­mânii , er pentru voi mai bun e ca f ă r t a t u l vara să tragă, erna însă nu.

— De u n d e ! — d l c e ţigariul. — Mai bun sub sore e carnea de iepure, pe asta sunt gata ori când se jur •şi carne de iepure am lăcomie se mânânc .

— Şi ai mâncat vre-odată carne de iepure, măi P r a l e ? — - î n t r e b ă românul, — de stai să juri că-i aşa şi aşa de bună.

— Adecă de mânca t tocmai n 'am mâncat — răs­punde ţiganul — dar spunea tată-meu, fie iertat, c'au-dise el din moşu, c 'acesta aflase din strămoşii, căruia-i spusese t a t ă - său ; la care i-a povestit erăş un moş de strămoş, tot nemotenii d'ale nostre, — c'odatâ, într 'o di şi pe Ia un timp, ar fi trecut, nu sciu care, pe unde-va, pe lâng-o pădure . Si cum a trecut pe lâng-o pădure , a vedut — ce-a vădut ? — a vedut o urmă pe neaua. Şi urma a fost lată şi mare şi adâncă şi iepurile a fost gras. dar gras, scii, încât de abia se trăgea. Cât pe ce se pună bătrânul brânca pe e l ! — de-i eşea în c a l e . . . Moş de strămoşul meu, acela a spus acasă, că nu pote să fie nimic mai bun de cum este ca rnea de iepure, căci el i-a vădut pană chiar şi urma pe n e u ă . . .

Miam adus adi aminte de lucrul acesta şi m'a ajuns un dor şi un drag după carne de iepure, de nu aflu stare.

al lui Ion.

Ungur i i d in Uifaleu. Ungurii din Uifaleu

Au renume forte rău. Despre ei se povestesce Că sunt proşti de merge veste, La ei eum 4 ' c e poporul Şi-a rupt prostia piciorul

Şi n 'a mai înaintat Ci la ei s'a aşedat Şi pe toţi i-a luminat, Căci mai puţin să căsnesce La ei măgarul păn ' ce tesce ; Căci ei sărmanii sunt depar te De a să ocupa de carte. — Nu e tocmai aşa mult Biserică ei şi-au făcut, Ba şi popă şi-au căutat Popă harnic şi 'nvăţat. Acesta cât ce a venit La popor a poruncit Că 'n biserică-i frumos Ca să fie ş'un Christos. Representanţa comunală S 'adună atunci în scolă Şi delegă doi bărbaţi , Cari au fost mai învăţaţi Şi le-a dat cinci deci u e sfanţi, Ca la Pesta să pornescă Ş'un Christos să târguiască. Delegaţii să gătesc Şi spre Pesta ei pornesc. Pe drum ei să tot gândesc, De noul Christos vorbesc, Gyuri stă 'n loc, să opresce Şi lui Andraş îi vo rbesce : „Andraş bacsi, m 'am gândit, Că noi când ne am pornit Pentru ce n ' am întrebat Pe popa nostru din sat Ce Christos să târguim, Ca pe toţi se-i mulţămim, Că unii-1 vor cere viu Alţii mort pote, mai scii" ? „Gyuri noi viu târguim, De-or vrea mort, îl omorîm Căci, din viu, mort putem face Dar din mort de loc şi pace" . „Bravo Andraş, cap la tine Nu dovleac ca la ori cine.

Bucureş t i , Maiu, 1895. 1. Gândea.

Cătră onora ţ i i cet i tor i . St rămutându-me cu locuinţa din Sibiiu, mi s'a făcut d e o c a m d a t ă imposibilă

scoterea mai departe a foiei „ R â n d u n i c a " . Cu numeru l p resen t deci, deşi cu pă re re de reu , sunt silit a sista p e u n t i m p o r e c a r e apari ţ iunea mai departe a foiei.

Ăducend acesta la cunoscinţa p. t. public, îmi ţin de datorinţă a espr ima pe calea aces ta mul ţămi tă ferbinte tu turor acelora, cari au spriginit acesta in t repr indere l i terară, fie ca colaboratori cu preţ iosele lor lucrăr i , fie ca abonaţi .

T o t o d a t ă rog; p e r e s t a n ţ i e r i s e a e h i t e z e n e a m â n a t c o s t u l a b o n a ­m e n t u l u i , p e c â t t i m p a u p r i m i t f o i a , l a a d r e s a m e a î n A l b a - I u l i a (CiJyula -f e h e r v â r ) .

S i b i i u , în io Iuniu, 1895. . ^ - ^ ^ Si lvestru Moldovan.

€ ^ ^ } Tiparîul tipografiei archidiecesane.


Recommended