Trasee Muntii Sureanu Traseul din Orastie spre Cabana Prislop Marcaj: Durata: 16 ore. 25. ORĂŞTIE - COSTEŞTI — GRĂDIŞTEA DE MUNTE — VÎRFUL GODEANUL - CABANA PRISLOP Traseul nu este recomandabil iarna Timp de mers: Orăştie— Grădiştea de Munte 8—9 ore. Grădiştea de Munte—vf. Godeanul— cabana Prislop 7—8 ore. Traseul nr, 25, deşi este lipsit de marcaj, poate fi lesne urmărit, deoarece se întinde de-a lungul căii ferate forestiere pînă la Grădiştea de Munte. Pe lîngă importanţa sa turistică, el ne mai atrage şi prin locurile istorice situate în preajma traseului. Ruinele cetăţilor dacice devenite vestite în urma cercetărilor arheologice sînt aşezate pe vechea vatră a capitalei lui Decebal: Sarmizegetusa. Vom îmbina deci frumuseţea naturii înconjurătoare cu latura instructivă, dezvăluită de ruinele cetăţilor de la Costeşti, Blidaru sau Sarmizegetusa (Grădiştea de Munte), pagină importantă din istoria patriei noastre. Pentru a face mai lesnicioasă excursia noastră, putem folosi pentru accesul în zona muntoasă autobuzul pe linia: Orăştie— Costeşti, sau trenuleţul de munte de la Orăştie pînă în comuna Grădiştea de Munte. Pornim din Orăştie (220 m alt.) spre sud. In satul Căstău (km 3) vom lăsa o ramificaţie la stînga spre v. Sibişelului şi vom intra pe şoseaua din dreapta spre Orăştioara. Sîntem la marginea de sud a „cîmpiei" Mureşului, la intrarea pe v. Oraşului. Această vale pe care vom urca tot timpul este numită de localnici v. Oraşului, iar porţiunea superioară chiar v. Grădiştei. La început este foarte largă, iar pantele dealurilor sînt domoale şi scunde. Şoseaua şi calea ferată îngustă se aţin destul de departe de rîul
Transcript
Trasee Muntii Sureanu
Traseul din Orastie spre Cabana Prislop
Marcaj: Durata: 16 ore.
25. ORĂŞTIE - COSTEŞTI — GRĂDIŞTEA DE MUNTE — VÎRFUL GODEANUL - CABANA PRISLOPTraseul nu este recomandabil iarna Timp de mers: Orăştie—Grădiştea de Munte 8—9 ore. Grădiştea de Munte—vf. Godeanul—cabana Prislop 7—8 ore.
Traseul nr, 25, deşi este lipsit de marcaj, poate fi lesne urmărit, deoarece se întinde de-a lungul căii ferate forestiere pînă la Grădiştea de Munte. Pe lîngă importanţa sa turistică, el ne mai atrage şi prin locurile istorice situate în preajma traseului. Ruinele cetăţilor dacice devenite vestite în urma cercetărilor arheologice sînt aşezate pe vechea vatră a capitalei lui Decebal: Sarmizegetusa. Vom îmbina deci frumuseţea naturii înconjurătoare cu latura instructivă, dezvăluită de ruinele cetăţilor de la Costeşti, Blidaru sau Sarmizegetusa (Grădiştea de Munte), pagină importantă din istoria patriei noastre.Pentru a face mai lesnicioasă excursia noastră, putem folosi pentru accesul în zona muntoasă autobuzul pe linia: Orăştie—Costeşti, sau trenuleţul de munte de la Orăştie pînă în comuna Grădiştea de Munte.Pornim din Orăştie (220 m alt.) spre sud. In satul Căstău (km 3) vom lăsa o ramificaţie la stînga spre v. Sibişelului şi vom intra pe şoseaua din dreapta spre Orăştioara. Sîntem la marginea de sud a „cîmpiei" Mureşului, la intrarea pe v. Oraşului. Această vale pe care vom urca tot timpul este numită de localnici v. Oraşului, iar porţiunea superioară chiar v. Grădiştei. La început este foarte largă, iar pantele dealurilor sînt domoale şi scunde. Şoseaua şi calea ferată îngustă se aţin destul de departe de rîul Oraşului şi abia după comuna Berin (km 7) se apropie unele de altele.După 10 km de marş iată-ne ajunşi în comuna Orăştioara de Jos, unde facem un scurt popas. Traversăm pe pod două pîraie care vin de la est şi după alţi 3 km trecem prin satul Bucium; şoseaua ne conduce tot mai spre sud, în direcţia comunei Orăştioara de Sus (km 14). Pe culmile din preajma Luncii Mari se găsesc urmele unui castru roman.Fig 41. Defileul JiuluiŞoseaua se întinde în continuare pe malul drept al apei Oraşului trecînd prin satele Ludeşti (km 16) şi Costeşti (km 18), unde ajungem după un marş de peste 4 ore. Costeştiul este o localitate mai importantă de pe această vale, vestită prin descoperirile arheologice din preajmă. Cel mai de seamă din obiectivele arheologico-turistice este fără îndoială cetatea Costeşti, aşezată pe dealul Cetăţii, la o altitudine de 561 m la sud-vest de centrul localităţii. Pentru vizitarea ruinelor este necesară o abatere de la traseu de aproape 3 km. Dealul Cetăţii este aşezat în locul unde valea Oraşului se strîmtează foarte mult; ea oferă privelişti largi şi cu o bună orientare asupra zonei de nord-vest a Munţilor Şureanului. Cetatea are un turn de pază, care datează din secolul I î.e.n.; ea a fost terminată în secolul II e. n. Deci construcţia ei a durat în perioada Burebista—Decebal; distrugerea cetăţii a avut loc abia la ultimul atac al romanilor asupra Daciei.Ieşim din Costeşti spre sud, pe drumul Grădiştei. De aici în sus trenul rămîne să rezolve mai
lesne problema legăturii cu zona superioară a văii, care primeşte denumirea de v. Grădiştei. La 4,5 km de la Costeşti ajungem în dreptul altor ruine importante, situate pe dealul Blidaru (sud-vest). La cota 705 m se află cetatea Blidaru cu o frumoasă poziţie, la care ne abatem din traseu, dacă, bineînţeles, dispunem de timpul necesar (cca. 1½ oră). Ceva mai sus de ea notăm prezenţa altei cetăţi: Pietroasa. Dincolo de dealul Blidaru, din v. Grădiştei, se ramifică un drum local spre sud-vest către Luncani—Cetatea Piatra Roşie.Fig. 42. Vîrful Ascuţit al PoieniţeiDe la ramificaţia aceasta, pe care noi o lăsăm în dreapta, înaintăm în continuare pe v. Grădiştei. În curînd trecem prin dreptul gurii Văii Rele (nord-est). La stînga vom avea ca vecină coarna muntelui Valea Rea (958 m), dezvoltată între Valea Rea la nord şi apa Tihului la sud.Şoseaua se menţine pe partea dreaptă a văii, în timp ce calea ferată forestieră trece pe malul opus de la gura Văii Rele; la sud-vest se întinde dealul prelung al Luncanilor. Cei 13 km care despart comuna Costeşti de Grădiştea de Munte sînt aproape acoperiţi cînd ajungem la gura pîrîului Aninişului (nord-est); intrăm imediat în comuna Grădiştea de Munte, ultima aşezare omenească mai importantă pînă la arhaica cetate a Sarmizegetusei.Sîntem pe Valea Largă. Dacă am sosit cu trenuleţul şi dorim să coborîm în sat să căutăm o gazdă, ne oprim la staţia C.F.F. „Aninişul". Dacă vrem să vizităm „Cetatea", vom coborî din trenuleţ mai departe, la staţia „Cetatea". Traseul nostru îşi încheie prima semietapă aici. Pentru acoperirea următoarei semietape este recomandabil să înnoptăm în localitate. A doua zi finalizăm acest traseu, pătrunzînd în zona înaltă a munţilor. Ne vom îndrepta mai întîi spre ruinele cetăţii.Continuăm traseul nostru urcînd pe îngusta vale denumită... Valea Largă încă 4 km, în direcţia estică, urmînd poteca pe care ajungem la „înfurcitura" apelor Rîului Alb (est) şi Godeanul (sud-est), lîngă un grup de case. Altitudinea locului este de 635 m. Între văi se înalţă dealul Grădiştea Muncelului. Cetatea Sarmizegetusei (Grădiştea de Munte) se află la altitudinea de 1200 m, pe creştetul muntelui. Deci vom urca cei 565 m diferenţă de nivel în aproape 2 ore, pe o potecă bătută pînă la cetate. Din sat pînă la cetate şi sanctuar totalizăm 3 ore de urcuş, în faţa noastră se află cea mai importantă cetate a lui Decebal, astăzi ruinata. Au fost întreprinse de către arheologi, mai ales în ultimii ani, numeroase lucrări care au dezvăluit pagini din trecutul glorios al strămoşilor noştri, dacii. Zidurile masive pe lîngă care trecem au fost ridicate aproape cu 2000 de ani în urmă. Vechimea şi istoricul locurilor sînt strîns legate de existenţa ruinelor de la Costeşti, Blidaru, Piatra Roşie etc...Dar traseul nostru turistic nu ia sfîrşit aici; ne aflăm doar în apropierea vf. Godeanul (1655 m)1. Putem cam în 5—6 ore să urcăm peste culmi şi apoi să coborîm la cabana Prislop. De la cetate urmăm linia strictă de creastă a muntelui Muncelul spre nord, timp de 45 min, pînă în vf. Muncelul (1562 m). La cota 1562, cu puţin înainte de vîrf, trecem pe lîngă o stînă, întîlnim o mare potecă, de creastă, care se întinde perpendicular pe poteca noastră de acces. Prin pădure ne vom îndrepta la dreapta (est) şi după încă un sfert de oră ajungem în vf. Godeanul. Între vf. Muncelul şi vf. Godeanul şaua e „podită" ou o largă păşune, unde în trecut se ţineau tîrguri în genul celor de pe muntele Găina; locul se numeşte, de altfel, „Tîrgul Nedeia". O mică observaţie de natură geografică o vom verifica şi pe teren: spre nord se află bazinul rîului Sibişel, în timp ce la sud şi sud-vest şerpuieşte valea adîncă a Grădiştei.O variantă de acces la vf. Godeanul dinspre sud este poteca desprinsă din traseul nostru jos, în vale, în punctul de confluenţă al Rîului Alb cu Godeanul. Poteca urcă pe lîngă apa Godeanului (dreapta) în direcţia est, paralel cu linia căii ferate, timp de 40 min, pînă la gura Strîmtosului; de aici urcăm spre nord-est tot pe valea Godeanului încă 15 min, lăsînd în stînga văile a două
pîrîiaşe, care formează de fapt împreună pîrîul Godeanul. La gura celui de al doilea (960 m) ne oprim. De aici urcăm pe poteca mare, conturată pe muchia estică în direcţia nord; ajungem pe plai la stîna Godeanul (1450 m) şi apoi în vf. Godeanul (40—45 min de urcuş). Varianta durează peste 2½ ore, fiind mai economică decît obişnuitul traseu, însă are dezavantajul că ocoleşte „Cetatea".Din vf. Godeanul pornim acum pe coama principală, spre nord-est; coborîm lent pe lîngă o stînă, apoi străbatem un platou; dă marginea estică a acestuia, de la troiţă, urcăm pe cocoaşa vf. Zebru (1607 m). Durata de timp necesară ultimei porţiuni este de 30 min.În vf. Zebrul se desface spre nord o ramură a muntelui pe care o lăsăm în stînga şi coborîm pe poteca din plaiul de sud-est într-o şa scurtă (troiţă). Platoul pe care ne aflăm ne sileşte să ne orientăm precis, deoarece după 10 min de mers ajungem în locul unde muntele se bifurcă în două spinări proeminente. Cea din dreapta se îndreaptă brusc către sud, spre vf. Şinca (1728 m), iar cea din stînga urcă după un mic platou în vf. Scîrna (1655 m), unde ajungem după 10 min de urcuş (est). Pe versantul răsăritean al Scîrnei, lîngă pădure, ne vor servi drept reper stînele pe lîngă care trece şi traseul nr. 23 A (marcat cu punct roşu).Dacă dorim să ne îndreptăm spre dealul Mlăcilor şi Şureanul, coborîm de-a dreptul la stîna Scîrna şi intrăm pe poteca traseului 23 A la dreapta, în sens invers descrierii lui.Dacă ne îndreptăm însă spre cabana Prislop, ne vom dirija spre nord-est. Cotim pe creastă, deci, spre nord-est, şi coborîm pe muchia muntelui timp de 12—14 min, după care abătîndu-ne uşor spre dreapta întîlnim poteca traseului nr. 23 A care soseşte pe curba de nivel. În continuare intrăm în limita pădurii de brad şi vom coborî mereu, mai întîi pe Scîrna, apoi peste Lupşa şi Tisa, conform descrierii traseului nr. 23 A (marcat cu punct roşu). După mai bine de 3 ore de mers din vf. Scîrna sosim în poiana unde se află cabana Prislop (1200 m alt.). Traseul de la Grădiştea de Munte la cabana Prislop poate fi acoperit într-un timp mediu de 7—8 ore.
Comentariile membrilor (1)
Ar fi multe de spus aici.1. Trenuletul forestier de care se tot vorbeste nu mai exista de zeci de ani!2. Vizitarea cetatilor dacice Costesti si Blidaru cer alocarea a min. 2-3 ore in plus. Ele nu se afla pe traseul descris mai sus. Fiecare dintre ele cer un drum dus-intors, ceea ce va face sa pierdeti mult timp.Daca doriti sa le vizitati,ramaneti ziua aceea la Cabana Costesti. Locuri bune de cort sau cazare la cabana, vara posibilitate baie in riu.In plus, aveti timp sa zaboviti cat doriti in fata uimitoarelor vestigii antice.Merita!3.Sub varful Godeanu(100-150m) locuri bune de cort, izvor cu debit mare+panorama incantatoare. 4. Atentie la marcaj! Foarte prost si pe unele locuri chiar lipseste. Multele drumuri taiate in padure de drujbisti va vor incurca si mai mult, mai ales in zona cetatea Sarmisegetusa-Varful Godeanu.Dar odata ajunsi in creasta, va puteti orienta mai usor !
Traseul din Petrila spre Cabana Surean
Marcaj: Durata: 8.5 ore.
17. PETRILA — CHEILE TĂIA — BOTUL DEALULUI — STÎNA LUI BRAŢ — MUNTELE BRATEŞ — CURMĂTURA ŞUREANUL — CABANA ŞUREANTraseul este greu accesibil iarna pe porţiunea Brateş — curmătura Şureanul Timp de mers: Petrila I. F. Tăia—M. Brateş— cabana Şurean 8—9 ore. Varianta A: Botul Dealului—cabana de vînătoare Auşelul—Brateş (stîna lui Braţ) 1½—2 ore. Marcaj: Petrila—muntele Brateş—cabana Şurean inclusiv varianta A triunghi albastru.
Pentru ca să ajungem la cabana Şurean, situată în centrul alpin al Munţilor Şureanului, putem porni din Petrila, cea mai apropiată localitate de la care avem bune legături pe şosea şi calea ferată cu restul ţării. Petrila (630 m) este un mare centru minier din apropierea oraşului Petroşeni. Accesul la Petrila se poate face cu autobuzul sau pe calea ferată îngustă (cca. 2 km).Începem traseul din Petrila, intrînd pe şosea în direcţia est. După 1,5 km trecem prin cătunul Lunca şi ajungem apoi la gura p. Tăia, afluent al Jiului de Est. În punctul de confluenţă părăsim şoseaua, traversăm apa Taiei pe podul de cale ferată a decovilului şi intrăm pe valea ei spre nord-est. Chiar de la început întîlnim marcajul cu triunghi albastru, care ne va călăuzi pînă la cabană. Fie că vom merge cu trenul forestier, fie pe jos în lungul văii Taia, vom reuşi să prindem suficiente amănunte ale locurilor pitoreşti de pe traseu: prima parte este caracterizată de plaiuri şi pripoare; după cîţiva kilometri ele cedează locul povîrnişurilor abrupte. Apar cheile săpate în stîncă de apele repezi ale pîrîului. Traversăm deseori de pe un mal pe celălalt al apei. In stînga, pantele muntelui aparţin culmii Piatra Tăii (1200 m), iar în dreapta muntelui Chicera (1211 m). La ieşirea din cheile Taia (km 4) se aştern din nou pantele domoale, ospitaliere ale munţilor cu păduri, alternînd cu zone defrişate. După cca. 9 km de la gura Tăii sosim la confluenţa cu pîrîul Diţei (vest). În acest loc, calea ferată se ramifică pe fiecare din văile confluente; mult mai bătut în ultimul timp este drumul pe valea Diţei, mai ales de către muncitorii forestieri. Mai departe pe valea Tăia (nord-est) vom găsi cabanele I. F. Taia, unde eventual putem să ne adăpostim pe vreme nefavorabilă. Distanţa parcursă pînă la I. F. Taia de la Petrila este de 9,5 km. Cam aici sfîrşeşte şi călătoria cu trenul forestier. Calea ferată continuă pe valea Taia spre nord pînă la Lunca Florii (aproape 2 km), însoţită de o potecă marcată cu triunghi albastru. După 15—20 min de mers sosim la cantonul de la Lunca Florii, unde cîndva funcţiona şi o cabană turistică.Calea ferată ia sfîrşit aici, în apropierea unui lac de baraj. De la Lunca Florii poteca marcată urcă pe lîngă scocul de lemn, destul de aproape de malul pîrîului, pînă ajunge la o nouă confluenţă, locul de obîrşie al văii Taia. La nord-est se întinde Valea Auşelul, iar la nord valea importantă a Dobroaiei (numită încă şi Bratcosul). Pe fiecare din ele se întinde căuşul prelung al unui scoc. Tot la confluenţă un indicator de marcaje cu săgeţi ne ajută să intrăm pe unul din traseele alese mai departe, deşi semnul şi culoarea marcajului sînt aceleaşi pentru ambele variante. Primul începe să urce pieptiş pe Botul Dealului spre vf. Brateş; celălalt se abate mai întîi pe valea Auşelul la cabana de vînătoare, iar de aici revine pe pantele Brateşului. unindu-se cu prima potecă.Traversăm pîrîul Dobroaia şi sosim exact la punctul de bifurcaţie (900 m alt), unde putem face un scurt popas. Urcuşul pe muchia dintre cele două văi începe pe o potecă bună, pe care marcajul
bine aplicat nu ne pune probleme de orientare. Urcăm cîteva serpentine pe o pantă mare; urmează o alta mai odihnitoare, apoi intrăm pe un urcuş prelung prin pădure. Pe măsură ce cîştigăm altitudine, trecem tot mai des prin rarişti. După mai bine de o oră de urcuş de la ramificaţie sosim în poiana stînei lui Braţ (1383 m), unde reîntîlnim şi poteca variantei A, care vine din dreapta, urcînd de la cabana de vînătoare Auşelul. Dincolo de valea Auşelul avem o privelişte bună asupra masivului picior de vest al muntelui cu acelaşi nume.Din poiana stînei lui Braţ urcuşul continuă ceva mai uşor, mai ales datorită faptului că tăiem pe curba de nivel cîteva vîrfuleţe, fiecare acoperit cu pîlcuri de pădure. Direcţia de mers se menţine pe o mare distanţă spre nord-est; ieşim la golul alpin. Poteca se menţine tot pe culme, dar platoul pe care ne aflăm nu are o înclinare prea mare.Ocolim vf. Brateş (1690 m) pe la nord-vest şi revenim pe creastă. Ajungem într-o mică şa, în apropierea căreia se profilează o cruce înaltă sub vf. Bradul. Părăsim culmea şi intrăm pe partea de sud a muntelui. Coborîm pînă la nivelul pădurii fără a pătrunde în ea şi traversăm o rîpă, de obicei seacă; apoi ocolim o muchie despărţitoare şi tăiem orizontal al doilea vîlcel, începînd de aici poteca coboară puţin, cotind treptat spre sud. La stînga încep pantele m. Şureanului, primul munte important pe care-l vom întîlni pe acest traseu. Traversăm al 3-lea vîlcel, şi curînd şi pe cel de-al 4-lea, pe care îl depăşim în aceleaşi condiţii. Coborîrea spre dreapta devine mai pronunţată, pentru ca să atingem nivelul curmăturii Şureanului. Parcurgem prin pădure cîteva sute de metri, traversînd un ultim şipot, şi după 200 m ieşim în poiana mare din curmătura Şureanul. Urcăm la stînga, spre est, pînă în punctul central, la cota 1793, la indicatorul de marcaje. Toate potecile venind din diferite direcţii converg în acest nod de comunicaţie al Munţilor Şureanului. Poteca noastră marcată cu triunghi albastru se uneşte cu cele marcate cu bandă şi cruce albastră, îndreptîndu-se spre răsărit (vezi traseele nr. 16 şi 18).În 20—25 min ajungem la cabana Şurean (1734 m), în poiana din preajma lacului.
VARIANTA AIn punctul de bifurcaţie de la gura Auşelului putem să alegem varianta cu urcuş ceva mai lung, dar mai domol. Poteca marcată cu triunghi albastru urcă pe valea Auşelului, aţinîndu-se pe lîngă apă. După ce mergem cca. 2 km, ajungem la cabana de vînătoare Auşelul (1024 m). Frumoasa poziţie a acestui refugiu vînătoresc ne îmbie la popas; el poate fi folosit la nevoie ca adăpost şi de turişti.Informativ consemnăm că de la această aşezare cinegetică ospitalieră, în afară de poteca marcată mai porneşte o alta nemarcată spre inima masivului. Iată pe scurt traseul acesteia: de la cabană, aflată la confluenţa Auşelului (nord-est) cu Clăbucetul (sud-est), traversăm apa Auşelului ceva mai sus de confluenţă şi începem urcuşul „tare" pe muntele Auşelul, pe o potecă ciobănească. La început urcăm prin pădure (aproximativ 80 min), mai apoi ieşim pe plai la marea stînă Auşelul. De aici urmăm panta cu iarbă a muntelui pînă la culmea Auşelului, la indicatorul turistic de marcaje la aproape 2000 m alt. De la stînă pînă la indicator urcuşul durează mai mult de 1½ oră. De la indicator intrăm pe traseul marcat cu cruce şi bandă albastră (traseele nr. 16 şi 18), cotind la stînga. După cca. 50—60 min ajungem la cabana Şurean. Acest traseu nemarcat este totuşi semnalat la ramificaţia din Auşelul (indicator), ca fiind folosit pentru coborîre. Noi completăm, că acest traseu ar putea fi folosit iarna de schiori la coborîre, deci în sens invers descrierii noastre.Să revenim la varianta A a traseului nr. 17. Pornim de la cabana Auşelul pe poteca marcată cu triunghi albastru. La început avem o scurtă porţiune de urcuş moderat, după care atacăm panta de sud a Brateşului. Serpentinele ne poartă prin pădure la început spre nord, apoi spre vest, pînă în
apropiere de stîna lui Braţ (1383 m), în poiană. Distanţa cabana Auşelul — stîna lui Braţ se poate parcurge în 1 — 1¼ oră. La stînă întîlnim traseul nr. 17 (principal) marcat cu acelaşi semn, pe care intrăm la dreapta, în direcţia vf. Brateş (1690 m). Pînă la cabana Şurean urmărim traseul descris la începutul acestui capitol.
Traseul din Poiana Muierii spre Cabana Surean
Marcaj: Durata: 6.5 ore.
16. POIANA MUIERII - VÎRFUL SALANELE - ŞAUA GURA POTECULUI—MUNTELE AUŞELUL — CURMĂTURA ŞUREANUL - CABANA ŞUREANTraseul este indicat iarna numai schiorilor antrenaţi Timp de mers: 6—7 ore. Marcaj: bandă albastră.
Traseul nr. 16 împreună cu traseul nr. 15 formează legătura turistică completă între zonele centrale ale munţilor Parîngului şi Şureanului. Importantul drum turistic descris mai jos porneşte dintr-un „nod" de poteci şi este întretăiat pe parcurs în mai multe puncte de altele marcate sau nemarcate, pe care le vom sesiza la locul cuvenit.Pornim de la stîna Poiana Muierii spre troiţa aflată la marginea poienii (nord). De aici intrăm în codrul falnic, care acoperă creştetul munţilor spre nord. Pe întregul traseu vom păstra linia de creastă. În poieniţa care urmează la 200—300 m, poteca noastră se uneşte cu un drum de căruţă sosit din dreapta, de la Tărtărău. Tot de aici ne va însoţi marcajul bandă albastră, pînă la cabana Şurean. Mica „şosea" alpină ne călăuzeşte pînă sub vf. Sălanele.Traversăm poieniţa şi intrăm din nou în pădure, pe drumul amintit. Spre vest se poate zări uneori prin rarişte o parte din bazinul de colectare al Jiului de Est. După 20 min, timp în care menţinem linia crestei, modificăm puţin direcţia de mers, cotind la dreapta sub un unghi de 10—15°. Ocolim vîrful şi poiana „La Holoangă" (1665 m), care rămîn la vest. Revenim pe culmea acum din nou netedă; coama munţilor se frînge către nord-vest, indicîndu-ne totodată şi direcţia traseului; după cca. 30 min de mers păşim pe covorul de iarbă al unei alte poieni frumoase cu o „fereastră" deschisă printre copaci, în direcţia vestică.Şaua Sălanele nu mai este departe, încă de la cotul crestei amintit mai sus trecem prin dreptul Obîrşiei pîrîului Sălanele. Ieşim din pădure coborînd uşor într-o vastă poiană chiar în şaua Sălanele, unde se află două mari stîne; lîngă drum, pe stînga, se găseşte stîna locuitorilor din Cimpa, iar la cîteva sute de metri pe dreapta, o altă stînă, a şugăgenilor. „Şoseaua" formează o curbă de 90° către dreapta şi se pierde în preajma stînei şugăgenilor.Traversăm şaua dincolo de mijlocul poienii părăsim „şoseaua" alpină şi intrăm pe poteca marcată cu bandă albastră, ce coteşte la stînga. În urcuş ocolim vîrful Sălanele (1712 m) pe la vest. Toată această ocolire o vom face prin pădure, apoi printr-o poiană lungă; după cîteva minute trecem de vf. Sălanele şi revenim pe culme în şaua nordică. Ne aflăm într-o nouă poiană, de unde o coamă scundă ne sileşte să intrăm printre şirurile de brazi, care se aliniază în stînga.
Revenim iar pe culmea defrişată, plantată cu puieţi de conifere, înaintăm de-a lungul gardului plantaţiei cale de 200—300 m către o nouă înălţime. Prin poiana de pe spinarea ei urcăm aproape 30 m diferenţă de nivel; în calea traseului nostru urmează o nouă poiană, mult mai largă şi frumoasă, în care putem face un popas. Vîrful lui Pătru, care părea la începutul excursiei noastre o ţintă foarte depărtată, din această poiană s-a apropiat simţitor; pe piramida lui voluminoasă distingem chiar şi unele amănunte.Vf. Smida Mare (1774 m) acoperă spre nord cu spinarea sa împădurită restul traseului pînă la marele vîrf. Ocolind şi acest obstacol pe la răsărit, cam pe curba de nivel, trecem printr-o „alee" mărginită cu garduri din bîrne, care ne îndrumă spre poiana stînei din Smida Mare. Depăşind stîna, revenim spre stînga în creastă. Urmează o zonă în care pădurea a fost distrusă de furtună; brazii golaşi, uscaţi se înalţă cenuşii şi mohorîţi în contrast dezolant faţă de restul pădurii rămasă intactă. De la această „uscătură" situată în locul numit „La Pociumb", pe care o parcurgem în 2—3 min, ocolim desişurile pe versantul din vest, apoi reintrăm în pădure; coborîm temeinic cîteva serpentine, spre şaua adîncă din faţă. În poiana largă de la Gura Petecului (1618 m) ne aflăm în sfîrşit la poalele celui mai înalt vîrf din Munţii Şureanului. În dreapta se deschide Valea Ciontii. Poiana este întreruptă ici şi colo de pîlcuri de brazi. De la mijloc poiana se lărgeşte vizibil; în acest loc întîlnim şi un indicator turistic cu săgeţi care ne îndrumă fie spre cabana Voivodul său spre cabana Oaşa, pe marcaj cu triunghi roşu. (traseul nr. 20), fie înainte spre cabana Şurean (traseul nr. 16), pe marcajul cu bandă albastră.Ceva mai lateral, pe o muchie care porneşte din nordul şeii, se distinge stîna de la Gura Petecului, cea mai însemnată de pe întregul traseu. De la indicator continuăm traseul nr. 16 în sus, în direcţia Vîrfului lui Pătru. Marcajele sînt rare, dar suficiente vara, ele fiind aplicate pe pietre pe lîngă liziera pădurii (latura vestică). Urcăm cca. 300 m pînă la capătul superior al poienii. Traseul cu bandă albastră se va angaja într-un mare ocol spre stînga, pentru a evita înălţimea Vîrfului lui Pătru. De la lizieră găsim firul lat al potecii pe care intrăm în pădure. Mergem pe curba de nivel timp de 15 min pînă cînd pădurea, în preajma golului alpin, începe să se rărească. Ocolim pe sus, pe obîrşia unei văi cu ape bogate, pentru ca imediat la ieşirea din pădure să întîlnim un pîrîiaş; el are obîrşia mai sus pe potecă, într-o rîpă. La cîteva zeci de metri în continuare (vest) ne oprim pentru scurtă vreme la un alt şipot. De aici porneşte o ramificaţie nemarcată, la stînga, care coboară uşor şi după cca. 100 m iese pe golul muntelui Bilele, în poteca marcată cu cruce albastră. Noi continuăm drumul în direcţia iniţială, pe poteca marcată cu bandă albastră, care urcă puţin şi ajunge după cca. 150 m în dunga Muntelui Bilele, în punctul de ramificaţie al drumurilor turistice între cabanele Şurean, Voivodul (Lonea) şi Stîna Gura Potecului.Spinarea lată a muntelui Bilele este una din cele 5 ramificaţii importante ale Vîrfului lui Pătru. Acest mare nod orografic al Munţilor Şureanului se aseamănă unei piramide înalte, cu muchii masive, din care cele mai înclinate sînt situate la sud-est şi est.Din coama muntelui Bilele, unde întîlnim şi traseul nr. 18, ne îndreptăm spre nord—nord-vest. Şirul marcajelor cu bandă şi cruce albastră aplicate pe pietre ne conduce în urcuş pînă pe teşitul platou al Auşelului, realizînd aproape 300 m diferenţă de nivel. În locul unde am atins coama muntelui Bilele altitudinea măsoară cu puţin peste 1750 m, iar platoul Auşelului se aşterne cam la 2000 m alt. Dincolo de adîncul văii, la vest, se ridică piscul golaş al Clăbucetului, pe care distingem o baliză. Poteca ne va conduce acum pe pantele povîrnite ale Vîrfului lui Pătru. Traversăm o serie de pîrîiaşe care curg printre pietre. După ½ oră de mers de la ramificaţia Bilele, urcăm în şaua Ocolul, înaltă, care desparte domeniul muntelui lui Pătru de cel al Auşelului. Mult mai jos, pe potecă, în stînga, se vede bordeiul de piatră al unei stîne. Din şaua
Ocolul urcăm lent în direcţia vest, spre culmea înaltă a Auşelului, bombată şi cu aspect de platou.Vîrful Auşelul se prezintă pe hartă ca un imens „T", care are pe coada lui două cote puţin proeminente. Pe „acoperişul" teului se mai disting alte două ridicaturi: cea mai înaltă atinge 2005 m. Poteca noastră trece în apropiere de locul de încrucişare al laturilor teului. Pe acest platou întins este bine ca pe timp nefavorabil să ne orientăm atent de la un stîlp de marcaj la altul. Trebuie să specificăm că din „şaua" centrală a teului începe o potecă mare spre sud-vest care duce la Clăbucet, pe care însă o vom evita.Imediat după ce depăşim coama Auşelului, prin mica şa întîlnim la cca. 100 m spre nord o tabelă indicatoare cu săgeţi explicative. O parte din indicaţiile existente nu mai sînt actuale, de acea vom folosi indicatorul ca pe un simplu reper în teren. Spre nord privim pentru prima dată panorama enormei spinări a Şureanului, de care ne mai desparte doar afunda lui curmătură. Pe pantele de est ale vîrfului, în apropiere de limita superioară a pădurii, se distinge bine acoperişul de culoare deschisă al cabanei Şurean, care contrastează evident cu masa mohorîtă a pădurii înconjurătoare.Vom lăsa în stînga ramificaţia unui drum turistic nemarcat spre stîna şi casa de vînătoare Auşelul şi începem să coborîm la început destul de comod spre nord. Parcurgem în lungime toată muchia nordică a Auşelului, intrînd pe faţa lui răsăriteană. Cîteva pîlcuri de jnepeni întrerup monotonia plaiului, pe a cărui ultimă porţiune apar şi brazi răzleţi, care însă dispar în poiana Curmăturii. Din locul în care ne aflăm numai indicatorul din mijlocul şeii ne poate îndruma uşor spre cabană care se ascunde undeva în spatele pădurii, la nord-est. În curmătura Şureanul sosesc mai multe poteci, din care cele mai importante pentru noi sînt acelea de la Lonea—Tăia—muntele Brateşul şi cabana Prislop—Dealul Negru—Şureanul (traseele nr. 17 şi 24).Intrăm pe poteca din dreapta, călăuziţi de marcajele cu bandă, cruce şi triunghi albastru, ocolind piciorul de sud-est al vf. Şureanul. Trecem prin pădure pe curba de nivel. După cca. 15 min de mers ajungem într-o poieniţă situată pe un dîmb; în acest punct cotim brusc la stînga şi urcăm ceva mai accentuat cîteva zeci de metri pentru a intra pe altă curbă de nivel, înainte de a ajunge la cabană, pe lîngă marcajele cu albastru mai apare din dreapta şi marcajul cu cruce roşie, venind de la cabana Oaşa la cabana Şurean, prin Fetiţa şi Prigoana.Sosim după 6—7 ore la cabana Şurean (1743 m), o frumoasă bază turistică, îndrăgită pentru pitorescul şi liniştea odihnitoare care domneşte aici aproape în toate anotimpurile.
Traseul din Cabana Oasa spre Cabana Obarsia Lotrului
Marcaj: Durata: 6.5 ore.
22. CABANA OAŞA—CASA TĂRTĂRĂU - ŞAUA TĂRTĂRĂU-CABANA OBÎRŞIA LOTRULUITraseul este accesibil şi iarna Marcaj: triunghi albastru. Timp de mers: 6—7 ore.
Şoseaua alpină Sebeş—Novaci, care trece prin apropierea cabanei Oaşa, urcă pe valea Sebeşului
la casa silvică Tărtărău, apoi pe muntele Tărtărău şi în continuare coboară pe valea Pravăţului, la cabana Obîrşia Lotrului. Toată această porţiune în lungime de peste 25 km este carosabilă. Este un itinerar mult solicitat şi recomandat tuturor categoriilor de turişti.Cabana Oaşa, punctul nostim de pornire, se află pe malul stîng al pîrîului Sălanele, în imediata apropiere a confluenţei lui cu rîul Sebeş. Coborîm pe poteca din faţa cabanei spre pîrîul Sălanele, pe care îl vom traversa. Valea este largă şi prunduită. Ajungem pe malul rîpos al muntelui Slimotu, despărţitor între v. Sălanele şi v. Sebeşului, unde mica şosea se bifurcă: o ramură se duce în dreapta, cealaltă în stînga. Noi intrăm pe ultima, urmărind marcajul triunghi albastru. După cîţiva paşi, drumul coteşte la dreapta pe sub „botul muntelui" şi pătrunde în v. Sebeşului. Pe partea cealaltă a marelui rîu zărim şoseaua alpină, care de altfel, după 300—400 m trece pe malul nostru. Pe dreapta se află casele I. F.-ului de la Oaşa Mică, iar ceva mai departe (încă 500 m), tot pe dreapta, ajungem la alte cabane aparţinînd cătunului Oaşa Mică. În locul amintit putem să ne aprovizionăm la un mic magazin alimentar muncitoresc. Şoseaua străbate mai departe lunca Oaşei, uneori printre pîlcuri de copaci; pe măsură ce urcăm, valea devine tot mai îngustă, iar pădurea ne învăluie. După cca. 25 min de la plecare traversăm rîul pe malul drept; pe partea stîngă a şoselei notăm ca reper o casă. Mai la deal cu încă 1 km ajungem la podul peste pîrîul Curpata; valea îngustă a acestui pîrîu se orientează spre răsărit. Trecem peste pod pe şosea în direcţia sud-est. Marcajul în această porţiune a traseului este mai rar. După 6 km de la cabana Oaşa (1½ oră de mers) ajungem în pitorescul loc unde valea se strîmtează între pereţii unor chei; lungimea lor nu este prea mare, iar rîul reuşeşte să le străbată destul de uşor. Şoseaua strîns lipită de malul rîului desenează coturi îndrăzneţe, silind pe conducătorii auto să vireze cu mare atenţie. La capătul de sus al cheilor mai păstrăm totuşi impresia unei văi înguste, cu pantele înclinate. Pe malul celălalt apar încă stînci înnegrite, acoperite cu muşchi. După cîteva minute de mers peisajul se îndulceşte. Şoseaua trece pe malul stîng al rîului, ceva mai în aval de o confluenţă; de la est vine apa pîrîului Frumoasa, o vale mai largă şi foarte... frumoasă, cunoscută de drumeţi prin pitorescul ei, pe unde urcă un traseu turistic în Munţii Cindrelului; de la sud vin apele învolburate ale Tărtărăului, ale cărui izvoare se află în direcţia pasului Tărtărău. Într-acolo se îndreaptă şi traseul nr. 22, folosind mai departe şoseaua alpină.Fig. 33 Căldarea RoşiileFacem un scurt popas lîngă casa Tărtărău (1320 m). De aici înainte ne aşteaptă urcuşul pe o diferenţă de nivel de cca. 400 m, care ne separă de culmea muntelui. Imediat după confluenţă trecem pîrîul Tărtărăului pe malul drept şi lăsăm lîngă şosea o mică colonie, iar ceva mai sus o pepinieră cu brăduţi. Şoseaua traversează ultima dată pe malul stîng al văii; în lungul serpentinelor de pe faţa vestică dăm tributul de efort muntelui. Marcajul vechi şi uneori greşit (bandă albastră în loc de triunghi) este totuşi folositor, indicîndu-ne direcţia.După mai mult de o jumătate de oră sosim pe muchia nordică a Tărtărăului. Urcuşul nu s-a terminat. Şoseaua îşi caută un făgaş mai comod imediat sub culme pe faţa vestică a muntelui, cale de 2 km şi revine iar pe muchie. Trecînd din nou pe faţa estică, întîlnim pe dreapta într-o poiană stîna Tărtărău. Parcurgem liziera pădurii din dreptul poienii şi reintrăm în umbra brazilor; urcăm fără să cotim aproape o oră, pe o pantă uşoară, pînă în punctul culminant al acestui traseu: pasul Tărtărău.Vîrful Tărtărău rămîne la vest (1777 m). Pe coama muntelui, exact în sa, păşim peste hotarul regiunilor Oltenia (sud) şi Hunedoara (nord), dar şi al munţilor Şureanului, Parîngului şi Lotrului (Ştefleştiului). Un mic popas ne îngăduie să privim prin rariştea brazilor semeţele creste ale Parîngului, care ne apar pentru prima dată pe acest traseu.Fig 34. Valea Frumoasei
Coborîm acum tot pe şosea, spre sud. Ea tinde la început să iasă chiar sub vf. Tărtărău (sud-vest), însă după cîteva sute de metri face o serpentină strînsă, care începe din apropierea unei case singuratice. La cotul serpentinei se ramifică o potecă mare, care se menţine la altitudine pe creasta de vest a Tărtărăului, traversează o şa şi urcă în vîrful împădurit de deasupra Poienii Muierii (legătură cu traseul nr. 16). Drumul amintit mai sus este marcat cu bandă albastră. Acelaşi marcaj apare şi pe şoseaua alpină în jos, intercalat cu triunghiul albastru, pînă la Obîrşia Lotrului.Reluăm traseul 22 de la cotul serpentinei de sub Tărtărău; rariştea e înlocuită mai jos de tufăriş, apoi de lîngă pîrîul care ne însoţeşte intrăm în pădure. Coborîm în vale pînă pe malul stîng al apei Pravăţului, pe o pantă dulce, în lungul unui şir de poieni şi pîlcuri de conifere, al căror aspect ne reconfortează acum, în apropiere de terminarea excursiei.Traversăm un mic afluent al Pravăţului; după 1,5 km ieşim din pădure. În apropiere, pe stînga şoselei, găsim cabana Obîrşia Lotrului (1400 m), exact acolo unde valea Pravăţului se deschide larg în lunca văii Lotrului.
Traseul din Cabana Oasa spre Cabana Surean
Marcaj: Durata: 3.5 ore.
19. CABANA ŞUREAN — SUB VÎRFUL PRIGOANA — MUNTELE FETIŢA — CABANA OAŞATraseul este accesibil şi iarna Timp de mers: 3—4 ore. Marcaj: cruce roşie.
Pentru legătura dintre zona centrală a Munţilor Şureanului, pe care o serveşte cabana Şurean şi valea superioară a Sebeşului, unde se află amplasată cabana Oaşa, s-a marcat un drum turistic cu aspect variat, care în sensul descrierii noastre coboară de la altitudinea de 1734 m la altitudinea de 1206 m. În lungul itinerarului vom traversa albiile a două mari pîraie: Canciul şi Prigoana şi două culmi: Canciul şi Fata-Fetiţa.Înainte de a descrie traseul nr. 19 ne vom îndrepta. atenţia asupra lacului Şureanul, situat în imediata vecinătate a cabanei. Chiar din curte intrăm în pădure pe o potecă mică, la începutul căreia un indicator ne arată meticulos: pînă la lacul Şureanul sînt 122 m (!) şi se află la altitudinea de 1743 m.La ţărmul lacului constatăm că pădurea se întinde doar pe malul sudic pînă la apă. Atît lacul, cît şi căldarea glaciară sînt orientate spre est; ţinutul e bogat înveşmîntat în jnepeni. Lacul are o adîncime maximă de 7,3 m şi o suprafaţă de cca 500 m 2. O potecă mică înconjură pe ţărm lacul, urmînd mai ales pe „faleza" accidentată a malului vestic. Lacul Şureanul mai este denumit şi „Iezerul Mare al Şureanului". De la lac revenim pe aceeaşi potecă la cabană.
Poteca marcată cu cruce roşie, la început comună cu celelalte semne de marcaj, porneşte din faţa cabanei spre sud-est, în direcţia curmăturii Şureanului. Vom fi însă foarte atenţi la 100 m distanţă de cabană, deoarece în punctul acesta traseul nr. 19 se ramifică la stînga, după indicaţiile marcajului roşu. Coborîm pe o pantă repede, lipsită de copaci; înaintea noastră apare o porţiune cu pietriş şi bolovăniş. După 15—20 min de coborîre depăşim o împrejmuire (stînga), la capătul căreia ieşim din pădure pe firul văii Canciului, chiar la cantonul silvic. Trecem apa pe o punte, ocolim prin stînga noastră curtea cantonului şi urcăm uşor prin poiană perpendicular pe firul apei, în direcţia şeii Canciului. La nord se ridică moţul împădurit al vîrfului Canciu (1767 m). Dincolo de valea Canciului apare abia vizibil, totuşi caracteristic, versantul de est al vf. Şureanul.În poiană mai există încă două clădiri rustice aparţinînd stînei din Canciul. Şaua unde poposim pentru orientare este o joasă cumpănă de ape între bazinul Canciului şi cel al văii Prigoana spre care trebuie să ne îndreptăm. Chiar de la stîne izvorăşte unul din afluenţii Prigoanei. Pitorescul remarcabil al acestei poieni, „peisajul dulce" şi drumurile lesnicioase fie spre Vîrful lui Pătru, care se înalţă autoritar la sud, fie spre Rîul Mare al Cugirului (nord), fie cel descris de noi, îl recomandă şi ca loc de tabără pentru corturi.Din şa ne îndreptăm spre sud cîteva zeci de paşi, numai pe curba de nivel; intrăm în pădure de data aceasta pentru mai multă vreme. Imediat după lizieră cotim la stînga, reluînd direcţia generală de mers spre răsărit, pe o potecă tăiată pe pantele nordice slab înclinate ale muntelui. Nu este exclus să întîlnim ciute sau veveriţe venite să se adape la unul din izvoarele pe lîngă care trecem. După cca. 10 min de la intrarea în pădure cotim uşor la dreapta şi răzbatem pe culmea coborîtoare a muntelui.Traversăm o dată cu poteca marcată culmea, care aici face o inflexiune spre nord-est şi coborîm pe versantul opus, orientat spre sud. Poteca este acum mai largă. Marcajul aplicat pe trunchiurile masive ale răşinoaselor ne conduce spre est. O mică cotitură la dreapta şi ajungem din nou pe muchia muntelui. În continuare ne angajăm într-o coborîre rapidă pe serpentine; s-au scurs cca. 70 min de mers de la cabană, cînd sosim în a doua vale din calea traseului nostru: Prigoana. Pe acostă vale importantă ţinem malul stîng încă 300 m în aval, pe parcursul căreia pădurea se retrage la stînga; o imensă poiană se lărgeşte la „cotul" Prigoanei şi pe pantele înălţimilor înconjurătoare. Trecem peste pîrîu pe puntea din dreapta, înainte de cotul mare şi urcăm dîmbul de pe malul drept. Ieşim pe un platou; poteca coteşte iar la stînga şi se întîlneşte cu un drum de căruţă folosit şi de tractoare; dincolo de drum zărim două stîne. Intrăm pe drumul de căruţă spre răsărit, străbătînd un pîlc de copaci.Dincolo de bariera pomilor lăsăm o ramificaţie de „şosea" în dreapta, iar după încă 100 m ne despărţim şl de cealaltă ramură a ei, păşind pe poteca firavă, dar folositoare. Drumul de căruţă pe care l-am folosit pînă aici se duce spre nord în lungul văii Prigoana. Această zonă a traseului prezintă dificultăţi de orientare; marcajul este rărit de lucrările de defrişări, iar poteca turistică aproape că dispare pe o distanţă de cîteva sute de metri; în defrişare apar în schimb multe potecuţe. Pentru o bună orientare pe această porţiune a traseului nr. 19 vom urmări indicaţiile de mai jos cu mare atenţie.Pe locul vechii exploatări forestiere se află acum o plantaţie de brăduţi împrejmuită cu gard. După ce părăsim drumul de tractor, fixăm ca reper o poartă înaltă de lemn, pe unde pătrundem în plantaţie. Poteca începe de la poartă şi ne conduce spre est, în direcţia şeii care desparte vîrful împădurit (stînga) de coama mai înaltă şi, de asemenea, cu pădure pe creştet (dreapta). Cam în mijlocul plantaţiei apare o încrucişare de poteci în formă de X. Poteca traseului 19 se întinde înainte pe ramura din stînga. Tufele de zmeură şi trunchiurile pomilor putreziţi dispar treptat şi pe măsură ce urcăm pătrundem în desişul unei pădurici tinere de brăduţi, unde apare din nou
vizibil marcajul. După cca. 7—8 min de la intrarea pe plantaţie urcăm pe culmea Fetiţei, ceva mai la nord de şaua luată ca reper. Hăţaşul îngust se lăţeşte treptat, intrînd acum la stînga pe sub creastă şi ne îndreaptă spre pădurea bătrînă care urmează. După ce depăşim dîlma din creştetul muntelui, intrăm pe un drum foarte bine conturat, care soseşte din stînga, începînd de aici, vom avea pe lîngă marcaj drept călăuză şi panglica acestui drum, care ne va însoţi pînă jos în valea Sebeşului. Ocolim vîrful împădurit al Fetiţei şi ajungem pe culmea sud-estică înclinată spre adîncul văii principale. Traversăm coama pe faţa nord-estică, coborînd de-a lungul, destul de aproape de acoperişul ei.Coborîrea prin pădure este plăcută, panta fiind uniformă. Mergem pe drumul de tractor 10 min, apoi ieşim într-o poiană mare; vom nota prezenţa stînei din muntele Fetiţa, alături de care s-a ridicat de curînd şi o baracă. Poiana se îngustează, transformîndu-se în culoar prin pădure. În faţă se deschide nemijlocit adîncitura celei mai mari văi, care nu este alta decît v. Sebeşului; dincolo de ea se conturează masiv muntele Oaşa Mare (1732 m).Intrăm iar în pădure, dar după cîteva zeci de metri ajungem în poiană, la pepiniera silvică Fetiţa. La capătul de jos al pepinierii trecem pe lîngă o casă şi chiar în faţa ei cotim brusc la stînga. Coborîrea se face acum pe o pantă mult mai înclinată; Sebeşul este atît de aproape, încît freamătul apelor sale răzbate pînă la noi destul de puternic. Urmărim bucla unei serpentine şi prin ulucul de lut al „şoselei" coborîm ultima ei porţiune pînă în v. Sebeşului.Joncţiunea cu şoseaua alpină Novaci—Sebeş (pe traseul nr. 21) are loc lîngă un pîrîiaş, unde se află şi un indicator metalic. Ajunşi la indicatorul amintit, vom face o scurtă orientare: la stînga, şoseaua se îndreaptă la vale spre lacul şi cătunul Oaşa Mare; la dreapta, urcă la cătunul Oaşa Mică şi cabana Oaşa. Ne mai rămîn aproape 3 km pînă la cabană. Pornim deci din nou la drum. Valea Sebeşului are aici aspectul unei largi lunci. La confluenţa cu Valea Mare întîlnim ca reper un scoc. La 200—300 m mai departe, după un grup de case şoseaua alpină trece Sebeşul pe malul drept. Pe acolo „se duce" şi marcajul cu cruce roşie spre muntele Oaşa Mare şi cabana Păltiniş. La podul cu ramificaţia spre cabana Păltiniş este plasat un indicator turistic, care ne va arăta şi derivaţia spre cabana Oaşa. Fără să trecem rîul, intrăm pe şoseaua secundară, mai îngustă. Ea coteşte la dreapta şi începe să urce uşurel.După o nouă curbă, care readuce şoseaua paralel cu valea, începem să întîlnim vile şi case de odihnă aparţinînd cătunului Oaşa. Mai întîi vom admira o superbă bisericuţă de lemn, în stil maramureşean. După şipotul ce urmează pe traseul bisericuţei, vom intra pe „strada" acestei miniaturale staţiuni de odihnă, la capătul căreia se află mica dar simpatica aşezare turistică: cabana Oaşa (1206 m). Una din casele întîlnite pe aleea pe care am venit a fost folosită drept loc de odihnă şi de creaţie de către marele maestru al condeiului Mihail Sadoveanu.
TRASEE
Poiana Muierii - Sub Varful Salanele - Varful Lui Patru - Curmatura Surean - Cabana Surean
