Băncile joacă un rol central în economia oricărei ţări. Ele păstrează economiile populaţiei, oferă

mijloace pentru plata bunurilor şi serviciilor şi finanţează dezvoltarea afacerilor şi comerţului.

Spre deosebire de alti agenti economici, bancile lucreaza utilizând într-o masura foarte mare

banii clientilor si nu sursele proprii. Mai mult decât atât, o mare parte a resurselor atrase –

depozitele bancare – tind sa fie pe termen scurt si, în plus, pot fi retrase chiar înainte de termen,

în timp ce plasamentele – în principal creditele – au scadente mai îndelungate si de regula fixe.

Aceste caracteristici fac ca, pe de o parte, bancile sa fie deosebit de vulnerabile în fata unor

cereri masive de retragere a depozitelor, iar pe de alta parte, deponentii însisi sa fie expusi

pierderilor financiare în cazul în care bancile ar ajunge în imposibilitatea de a efectua plati.

Pentru a face fata în mod sigur şi eficient, fiecare bancă trebuie să obţină încrederea populaţiei şi

a celor cu care face afaceri. De aceea, stabilitatea sistemului bancar, atât pe plan naţional, cât şi

internaţional, a devenit recunoscută ca o problemă de interes general, problema care trebuie

urmarita. Practica a evidentiat necesitatea ca bancile sa fie supuse supravegherii prudentiale

exercitate de o autoritate statala, care sa dea încredere ambelor parti. Interesul public este

reflectat în modul în care băncile din majoritatea ţărilor, spre deosebire de aproape toate celelalte

societăţi comerciale, sunt supuse supravegherii prudenţiale de către băncile centrale sau alte

organisme oficiale specifice.

Supravegherea prudentiala bancara este procesul prin care una sau mai multe autoritati nationale

asigura stabilitatea si siguranta sistemului bancar. Calificarea supravegherii drept „prudentiala”

este utilizata spre a o deosebi de alte nuante ale supravegherii bancare, care se refera, de

exemplu, la aspecte care tin de protectia concurentei sau de protectia consumatorului.

Pe langa activitatea de supraveghere, bancile trebuie sa exercite si un control asupra proprilor

activitati. Controlul bancar intern reprezintă un ansamblu de măsuri efectuate de conducerea

băncii comerciale, menite să asigure buna funcţionare a acesteia, gestionarea corectă a activelor

şi pasivelor bancare, precum şi corecta înregistrare în evidenţa financiar-contabilă.

Controlul prudential are ca obiectiv impiedicarea manifestarii riscurilor interne ai externe la

nivelul unei institutii de credit, precum si evitarea propagarii acestora. La nivel microeconomic,

controlul prudential consta in gestionarea interna a activitatii, avandu-se in vedere evolutia

constrangerilor care se exercita din exterior, respectiv modificarile cadrului de desfasurare a

activitati sau redefinirea regulilor prudentiale la nivel national sau international.

Supravegherea bancara exista de mai bine de 100 de ani sub diferite forme, mai ales in Statele

Unite si Europa de nord. In ultimii 15 - 20 de ani tarile in curs de dezvoltare au constientizat

importanta controlului bancar in sectorul financiar si al economiei in general.

Oamenii vor sa se convinga de stabilitatea sistemului bancar al tarii. Instabilitatea sistemului

financiar duce la falimentul bancilor si, ca rezultat, la subminarea increderii populatiei in intreg

sistemul bancar. Aceste evenimente pot include in sine urmari macroeconomice ca: micsorarea

cererii de bani; ruinarea sistemei de plati; crearea unor datorii de stat mari si inopinate.

Sistemele de reglementare si supraveghere difera considerabil de la tara la tara. Totusi, exista un

cadru implicit pentru reglementarea si supravegherea bancara care poate fi gasit în “Core

Principles pentru o supraveghere eficienta” emis de Comitetul pentru supraveghere bancara de la

Basel. Cadrul cuprinde 4 seturi de masuri, distincte si totusi complementare, si anume:

masuri legale si institutionale referitoare la formularea si implementarea politicii publice,

respectând sectorul financiar, si, în particular, sistemul bancar;

masuri regulatorii privind formularea legilor, a politicilor, prescriptiilor, ghidurilor sau

directivelor aplicabile institutiilor de credit (cerintele de capital, ghidurile de

management al riscurilor, înregistrsrile contabile si provizioanele);

masuri de supraveghere cu respectarea implementarii regulamentelor de supraveghere si

monitorizarii aplicarii lor;

masuri de siguranta ce asigura un cadru pentru manevrarea dificultatilor de natura

lichiditatii si solvabilitatii ce pot afecta institutiile de credit individuale sau sistemul

bancar ca întreg, sau pentru împartirea pierderilor financiare ce pot apare (exemplu:

scheme de asigurare a depozitelor).

Doua sarcini care stau la baza tuturor sistemelor de supraveghere bancara sunt:

- garantarea echilibrului sectorului bancar pentru a spori si sprijini cresterea economica a tarii;

- apararea depunatorilor care-si depun mijloacele la banca.

Cresterea concurentei in sectorul bancar si astfel impiedicarea concentrarii puterii economice

doar in unele maini, majorarea eficientei activitatii bancare, precum si impartirea corecta a

creditelor in economie sunt alte doua sarcine importante ale supravegherii bancare.

1

Obiectivul central al activitatii de autorizare, reglementare si supraveghere prudentiala a bancilor

il constituie realizarea stabilitatii si viabilitatii intregului sistem bancar prin stabilirea unor norme

si indicatori de prudenta bancara si urmarirea respectarii cu strictete a acestora, precum si prin

asigurarea eliminarii din sistem a bancilor neviabile. Prin urmare, rolul supravegherii prudentiale

a bancilor este acela de a preveni riscul sistemic, avandu-se insa in vedere respectarea

autonomiei fiecarei banci in organizarea si desfasurarea activitatii sale pe baze concurentiale.

Importanta supravegherii are atât o dimensiune nationala cât si una internationala. Dimensiunea

nationala este data de rolul esential pe care sistemul bancar îl are în alocarea resurselor în

economie; practic, prabusirea sistemului bancar ar conduce la un blocaj economic cvasi-total.

Dimensiunea internationala este determinata de interdependentele crescânde care caracterizeaza

economia mondiala. În contextual globalizarii, problemele manifestate într-un sistem bancar pot

contamina cu usurinta alte sisteme.

Scopul supravegherii este de a asigura sanatatea sectorului bancar. Draghi (1999) defineste

aceasta sanatate prin 3 trasaturi:

flexibilitatea – sistemul se adapteaza eficient la modificarile rapide ale mediului

economic

rezistenta – sistemul continua sa functioneze chiar în conditii de socuri economice

stabilitatea interna – sistemul nu genereaza el însusi socuri economice majore care sa

conduca la o criza financiara.

Scopuri sociale si economice in activitatea bancara reprezinta o aparitie comuna in economia

centralizat - planificata socialista. Metoda principala de obtinere a acestor scopuri este creditarea

directa a sectoarelor prioritare ale economiei. O asa impartire a resurselor creditare da prioritate

celui, unde sunt plasate creditele, in ce ramura, dar nu celui ce le imprumuta. Scopurile social -

economice duc la o asa reglementare economica a activitatii bancare care presupune indreptarea

unui anumit procent din credite in ramurile si activitatile prioritare ale economiei. Un alt

exemplu poate servi cererea catre banci de a deschide filiale in sate, chiar si in acele cazuri cand

ele nu vor aduce venit.

Termenul de supraveghere prudentiala este utilizat atât în sens restrâns cât si în sens larg. În sens

restrâns, supravegherea presupune analiza datelor raportate de banci (asa numita supraveghere

2

„off-site”), verificarea pe teren a conformitatii datelor raportate si identificarea altor elemente

faptice relevante (supravegherea „on-site”) precum si luarea masurilor necesare pentru

rezolvarea problemelor prudentiale identificate. În sens larg, supravegherea prudentiala

presupune, pe lânga cele mentionate anterior, efectuarea de analize privind stabilitatea financiara,

emiterea normelor prudentiale privind functionarea bancilor, autorizarea înfiintarii si functionarii

acestora, precum si masurile de scoatere în afara sistemului a bancilor neviabile si de protectie a

depunatorilor.

Tehnicile utilizate de Banca Centrala pentru supravegherea prudentiala a activitatii institutiilor

de credit respectiv sunt:

a) supravegherea „off-site” – bazata pe analiza raportarilor financiare si de prudenta

bancara transmise de institutiile de credit

b) supravegherea „on-site” – asigurata prin inspectii la sediul central si la sediile secundare

ale institutiilor de credit

Supravegherea „off-site”

Supravegherea „off-site” este procesul prin care Banca Nationala prin Directia de Supraveghere

monitorizeaza si analizeaza diferite raportari fara a se deplasa la sediul institutiei de credit. Pe

langa aceste raportari, de cele mai multe ori de natura contabila, pentru sustinerea „examinarilor

de acasa” au loc intalniri periodice cu conducatorii bancilor pentru o intelegere completa a

institutiei de credit.

Supravegherea prudentiala pe baza rapoartelor si a situatiilor financiare transmise de catre banci,

denumita si supraveghere „off-site”, este realizeaza la nivelul autoritatii de supraveghere, de cele

mai multe ori banca centrala. Prin acest tip de monitorizare a fiecarei banci, se urmaresc

urmatoarele deziderate:

1. identificarea in timp a problemelor pentru care actiunea corectiva promta poate fi

eficienta

3

2. urmarirea continua prin intermediul indicatorilor de prudenta bancara raportati a

situatiilor financiare a fiecarei banci, iar la nivelul agregat, a viabilitatii intregului sistem

bancar

3. mobilizarea resurselor umane limitate catre aceste banci sau activitatea caracterizata

printr-un mare risc.

Realizarea situatiilor de supraveghere „off-site” este considerata cea mai importanta imbunatatire

adusa activitatii de supraveghere bancara. Facilitatile oferite sunt multiple si semnificative, ceea

ce justifica interesul si atentia acordata de un numar tot mai mare de tari pentru perfectionarea

acestei modalitati de supraveghere.

Supravegherea bancara pe baza raportarilor de prudenta bancara presupune o gama larga de

activitati, iar practica bancara a dovedit ca acest tip de monitorizare se poate desfasura la diferite

grade de complexitate. Exista tari care si-au stabilit un sistem simplist de monitorizare, in care

analiza informatiilor se limiteaza la o revizuire sumara a datelor transmise periodic de catre

banci. Acest proces se rezuma in fapt la simpla observare a incadrarii unor indicatori supusi

observarii in nivelurile de prudenta.

Tarile cu sisteme financiare dezvoltate si-au creat sisteme sofisticate de supraveghere „off-site”.

Prin softul bancar utilizat anomaliile, disfunctionalitatile sau abaterile semnificative sunt

semnalate automat in vederea unor investigatii suplimentare. De asemenea, pe baza datelor din

bilant si contul de profit si pierdere se realizeaza previziuni si chiar similarea efectelor diferitelor

prezumtii.

O functie importanta în cadrul operatiunilor „off-site” o reprezinta determinarea profilului de risc

al institutiilor de credit. Finalitatea acestui obiectiv constã în selectarea institutiilor de credit

agreate în cadrul operatiunilor de politica monetara.

Comunicarea „off-site” dintre institutiile de credit si Banca Nationala a Romaniei, in ceea ce

priveste raportarile financiare si nu numai, se realizeaza printr-o retea interna de raportare numita

SIRBNR prin intermediul careia diferite rapoarte sunt transmise cu o anumita periodicitate, la

baza lor stand diferite regulamente, norme, ordine sau chiar scrisori din partea BNR adresate

institutilor de credit.

4

In cadrul analizei pe baza raportarilor se calculeaza urmatoarele componente din cadrul

sistemului uniform de rating bancar CAAMPL:

C – adecvarea capitalului

A – calitatea actionariatului

A – calitatea activelor

M – management

P – profitabilitate

L – lichiditate

Sistemul se constituie intr-un instrument eficient de lucru pentru evaluarea institutiilor de credit

in scopul identificarii, intr-o faza incipienta, a acelor institutii care sunt ineficiente sub aspect

financiar si operational sau manifesta trenduri adverse solicitand, din partea autoritatii de

supraveghere o atentie sporita.

Componenta C a ratingului CAAMPL, adecvarea capitalului, poate indica daca o banca poate sa-

si mentina un capitalcorespunzator, in raport cu natura si profilul de risc, precum si cu

capacitatea conducerii de a identifica, masura si controla aceste riscuri.

Pentru stabilirea gradului de adecvare a capitalului se are in vedere efectul riscurilor de credit, de

piata si a altor riscuri asupra conditiei financiare a bancii. Tipurile si marimile riscurilor, in

activitatea bancii, determina in ce masura capitalul ar trebui sa se situeze deasupra nivelului

minim impus de reglementari pentru a face fata unor consecinte nedorite.

Adecvarea capitalului este evaluata in functie de urmatorii factori:

nivelul si calitatea capitalului si situatia generala financiara a bancii

capacitatea managementului de a face fata nevoilor curente de majorarea a capitalului

social

natura, trendul si volumul activelor problema si provizionarea corespunzatoare a acestora

structura bilantului, riscul pietei, concentrarea riscului

expunerea riscului din activitati extrabilantiere

5

calitatea si consistenta veniturilor, justetea dividendelor

perspective si planuri de crestere, precum si experienta trecuta

accesul la piata de capital si alte surse de capital

Pentru calcularea si analiza componentei C se folosesc o serie de indicatori cum ar fi:

raport de solvabilitate

rata capitalului propriu

raportul dintre capitalul propriu si capitalul social

indicele de crestere a capitalului propriu

Componenta A, calitatea activelor, poate reflecta riscul potential al creditelor, al investitilor si al

altor active, precum si al tranzactilor extrabilantiere. Evaluarea calitatii activelor trebuie

analizata si in functie de gradul de provizionare al acestora. De asemenea, este necesar sa se ia in

calcul toate celelalte riscuri care pot afecta valorificarea activelor bancii, incluzand riscul de

exploatare, de piata, de reputatie, strategie, si altele. Capacitatea managementului este reflectata

de masura in care reuseste sa identifice, sa urmareasca si sa controleze aceste riscuri.

Calitatea activelor bancii este evaluata in functie de urmatorii factori:

practici sanatoase de administrare a creditului si de identificarea a riscurilor

nivelul, distributia, gravitatea si trendul activelor neperformante, atat pentru tranzactii

bilantiere cat si extrabilantiere

adecvarea provizioanelor si a altor rezerve

riscul de credit rezultat din tranzactii extrabilantiere cum ar fi scrisori de garantie,

acreditive, linii de credit, etc.

varietatea si calitatea portofoliului de credite si investitii

gradul de concentrare a riscului

adecvarea politicilor si practicilor de credit si investitii

capacitatea managementului si administrarea corespunzatoare a activelor, inclusiv

identificarea si colectarea activelor problema

adecvarea controlului intern si a sistemelor informatice manageriale

Pentru calcularea si analiza componente A se folosesc o serie de indicatori cum ar fi:

6

rata generala de risc

creditele acordate clientelei/total active

total credite restante si indoielnice/total portofoliu credite

credite si dobanzi restante si indoielnice/capitaluri proprii

rata riscului de credit

rata de acoperire a creditelor si plasamentelor neperformante

indicele de crestere a creditelor acordate clientelei la valoarea bruta

Literatura de specialitate face referire la o serie de avantaje oferite de supravegherea "off-site",

dintre care cele mai importante sunt:

1. supravegherea off-site a fost comparata cu un adevarat instrument de avertizare timpurie

aflat la dispozitia supraveghetorilor bancari, datorita posibilitatilor de dezvaluire a

problemelor financiare ivite in activitatea unei banci, inainte ca acestea sa se agraveze sau

sa fie descoperite cu ocazia inspectiilor periodice. Aceasta detectare se realizeaza prin

analiza principalilor indicatori financiari bancari pentru fiecare institutie de credit, cat si a

altor date cuprinse in rapoartele prudentiale transmise autoritatilor de supraveghere

bancara. S-a dovedit ca, in multe cazuri, cunoasterea din timp a dificultatilor din

activitatea bancilor a echivalat cu salvarea acestora de la faliment.

2. supravegherea „off-site” contribuie la o eficienta utilizare a resurselor umane, prin aceea

ca permite examinatorilor sa-si indrepte atentia catre bancile care se confrunta cu

dificultati financiare sau a caror expunere la risc este in crestere. In general,

supravegherea pe baza rapoartelor prudentiale necesita un numar restrans de personal.

3. examinarea rapoartelor generate de sisteme de supraveghere „off-site”, precum si

analizele efectuate pe baza acestora sunt utile examinatorilor in etapa de pregatire a

inspectiilor la banci. Sistemul „off-site” faciliteaza concentrarea atentiei asupra acelui

domeniu oprerational al bancii pentru care este nevoie, in mod special, de o supraveghere

mai atenta, chiar prin efectuarea de verificari la fata locului.

4. La nivel agregat, sistemul de supraveghere pe baza rapoartelor prudentiale sunt folosite

de banca centrala pentru a diagnostica starea de sanatate si realizarile intregului sistem

bancar sau a unui grup de banci. In acelasi timp, datele agregate pot constitui pentru

supraveghetori primul semnal de avertizare a schimbarilor intervenite in starea sistemului

7

bancar, ceea ce necesita in unele cazuri atitudini promte in politica de supraveghere

bancara, sau chiar schimbarea filosofiei supravegherii bancare.

Avantajele dovedite ale supravegherii prudentiale „off-site” nu-i confera calitatea de modalitate

absoluta prin care se realizeaza monitorizarea sistemului bancar. In realitate, sistemele

respective, create pentru a servi drept instrumente de detectare a perturbatiilor financiare ca si

mijloc de supraveghere a activitatii bancilor si comparare a performantelor bancare, au fost

proiectate pentru a suplimenta inspectiile la fata locului si nu pentru a le substitui. Anumite

informatii considerate esentiale pentru procesul de supraveghere, cum sunt cele privind realitatea

politicii interne a bancii, procedurile de control, competenta profesionala a echipei manageriale

etc, pot fi evaluate efectiv numai prin inspectii la sediul unitatilor bancare. Cu alte cuvinte,

supravegherea pe baza rapoartelor de prudenta bancara si examinarea la fata locului, desi intr-o

anumita masura difera una de cealalta, pot fi considerate drept complementare. Aceasta cu atat

mai mult cu cat supravegherea sistemului bancar prezinta si anumite limite.

In primul rand, datorita specificului sau, este dependenta de rapoartele de prudenta bancara

transmise de catre producatorii de informatii, respectiv unitatile bancare, autoritatile de

supraveghere, iar examinatorii iau la cunostinta numai de elementele cuprinse in situatiile

financiare respective. Din aceasta cauza, recomandarile comitetului de la Basel este ca

supravegherea „off-site” sa includa si interviurile de prudenta bancara realizate cu personalul din

conducerea bancii.

In al doilea rand, sistemul functioneaza cu conditia ca raportarile bancilor sa se incadreze in

termenele prevazute de autoritatea de supraveghere, iar informatiile continute sa prezinte un grad

mare de acuratete. Pentru evitarea cazurilor de intarzieri si transmiterea de date incorecte,

oragnele de supraveghere bancara trebuie sa fie investite cu autoritatea necesara pentru aplicarea

de penalitati corespunzatoare.

Se poate spune ca supravecherea „off-site” se constituie ca un dispozitiv de avertizare timpurie

ce trage semnale de alarma in cazul deteriorarii indicatorilor institutiei raportoare in intervalul de

timp dintre doua supravegheri „on-site”

8

Supravegherea „on-site”

Supravegherea „on-site” reprezinta a doua modalitate de exercitare a functiei de supraveghere pe

care o are Banca Nationala. Aceasta inspectie la fata locului este o continuare, o prelungire a

supravegherii „off-site”. Relatia dintre cele doua componente ale supravegherii este una de

complementaritate in sensul ca, analiza efectuata pe baza raportarilor transeaza liniile de

activitate pentru inspectiile la sediul institutilor de credit, cum de altfel inspectiile „on-site”

certifica acuratetea raportarilor „off-site”. De asemenea, prin supravegherea la sediul institutilor

de credit se urmaresc si alte aspecte generatoare de risc de credit, ce nu pot fi determinate prin

tehnici de supraveghere „off-site”, cum ar fi calitatea conducerii sau managementul institutiei.

In timpul examinarilor „on-site”, supraveghetorii fac o apreciere generala a institutiei bancare,

pornind de la ideea de organizatie. Examinarea prin intermediul examinatorilor specializati si

pregatiti permite aprecierea cu mai multa acuratete a factorilor calitativi cum ar fi capacitatea

managementului si procedurile controlului intern care pot ss nu se reflecte adecvat in rapoartele

de reglementare.

Prin prezenta efectiva la fata locului, un supraveghetor poate dobandi informatii detaliate privind

conducerea si administrarea bancii, operatiunile, procedurile si controalele interne, informatii ce

sunr necesare pentru evaluarea situatiei financiare a institutiei si verificarea respectarii legilor si

reglementarilor bancare. Inspectiile sunt conduse de obicei de o echipa de examinatori care

viziteaza bancile pentru a verifica, extrage, analiza si evalua informatiile obtinute din evidentele

bancii si din discutiile cu personalul acesteia. In general se urmaresc 3 obiective principale:

verificarea exactitatii rapoartelor prudentiale transmise autoritatilor de supraveghere

bancara, controlul realitatii si acuratetea lor.

asigurarea respectarii legilor si reglementarilor cu caracter bancar, a altor dispozitii

legale, in masura in care o neregularitate in acest domeniu poate antrena consecinte

pecuniare, penale sau juridice

confirmarea starii de sanatate a bancii

In general, obiectivele supravegherii "on-site" difera de la tara la tara, in functie de

particularitatile politice si economice ale fiecarui stat. In cazul tarilor cu economia centralizata,

examinarea la fata locului a fost concentrata pe verificarea respectarii directivelor, legilor si

9

reglementarilor bancare, in timp ce problemele care vizau siguranta si viabilitatea sistemului

bancar au fost neglijate sau considerate de importanta scazuta.

In multe tari cu ecomonie de piata dezvoltata, examinatorii doresc determinarea situatiilor

financiare reale si a performantelor bancii prin evaluarea gradului de adecvare a capitalului in

functie de risc, a calitatii portofoliului de active, a conducerii bancii si a sistemului de control

intern, venitul si profitabilitatea realizata, lichiditatea si administrarea pasivelor, verificarea

elementelor in afara bilantului contabil.

In cazul tarilor cu sisteme bancare complexe, supraveghetorii merg mai departe cu simpla

determinare a sistemului financiar a institutiei de credit si procedeaza la evaluarea modalitatilor

in care aceasta masoara, administreaza si controleaza riscul. De asemenea se evalueaza realitatea

si eficienta politicii bancare, a procedurilor utilizate pentru planificarea si realizarea bugetului,

sistemului de control intern, informarea conducerii si sitemul de management a riscurilor

bancare, strategia de dezvoltare a bancii si prognozele elaborate in ceea ce priveste influenta

unor factori externi sau interni asupra profitabilitatii bancii.

Incepand cu anul 2004 a fost modificata modalitatea de evaluare a managementului bancilor prin

utilizarea unor modele de evaluare a riscurilor de tipul „scorecard” ce permit calcularea si

atribuirea unui calificativ pentru fiecare componenta a sistemului de management: planificarea,

monitorizarea, controlul si evaluarea.

Din anul 2005 a fost modificata abordarea in evaluarea componentei L astfel incat sa cuantifice

capacitatea de a planifica, monitoriza si controla riscurile bancare, sa evalueze calitatea

guvernantei corporative, calitatea sistemelor informatice la nivel de banca, precum si adecvarea

sistemelor de audit intern.

In urma analizelor „off-site” si „on-site” fiecare institutie de credit primeste cate un rating pentru

fiecare indicator de analiza, pentru fiecare compenenta CAAMPL si in final un rating compus si

un scor final ce reprezinta punctajul total acordat indicatorilor ce definesc elementele CAAMPL.

Fiecare din cele 6 componente sunt evaluate pe o scara de valori cuprinsa intre 1 si 5, astfel incat

1 reprezinta cel mai performant nivel si 5 cel mai scazut, marcand nivelul maxim de preocupare

10

a autoritatii bancare. 4 dintre acestea (C – adecvarea capitalului, A - clitatea activelor, P –

profitabilitatea, L – lichiditatea) sunt evaluate pe baza unor indicatori. Intervalale valorice au fost

stabilite pornind de la standardele internationale in materie si de la conditiile specifice fiecarui

sistem bancar. In timpul activitatilor de inspectie „on-site”, analiza se completeaza cu celelalte 2

componente (A – calitatea actionariatului si M – management) care contribuie in mod direct la

stabilirea profilului de risc al bancilor, a politicilor si strategiilor de dezvoltare, precum si la

aprecierea conformitatii cu cerintele predentiale.

Rating-urile atribuite de supraveghere institutiilor de credit au aparut initial ca aprecieri derivate

pe baza examinarilor „on-site”. In ultimii ani, abordarea a cunoscut o mare dezvoltare si a fost

aplicata sa functioneze pe baze „off-site”. Sistemele de rating ale supravegherii bancare ajuta la

identificarea institutiilor a caror conditie impune o atentie speciala din partea supravegherii.

Ratingurile examinarii „on-site” se bazeaza pe aprecieri subiective facute de examinator asupra

diferitelor aspecte ale functionarii institutiei bancare. Totusi, aprecierile vizeaza anumite semne

evidente care reprezinta fundamentul aprecierii; acestea nu sunt riguroase si restrictive si permit

examinatorului sa ia in consideratie si alti factori pe care-i considera pertinenti pentru aprecierea

sa, in legatura cu institutia bancara. In timp ce, rating-urile examinarilor „on-site” pot fi

impartasite cu managementul bancii in cauza, acestea nu sunt facute public.

Rating-urile supravegherii „off-site” se bazeaza pe analiza „off-site” a informatiilor reglementate

a se transmite bancii centrale, precum si a altor informatii aflate la dispozitia supraveghetorului

ca si a informatiilor din rapoartele de examinare „on-site”. Aceste rating-uri se atribuie pe baza

unui proces continuu de evaluare a unei institutii bancare intr-o perioada de timp, in general de

un an. Ratingurile de supraveghere bancara „off-site” sunt in general confidentiale si de uz intern

al supraveghetorilor.

11