PROIECT PEH018 –,,STRATEGII PENTRU VIITOR, STRATEGII PENTRU TINERI”Contractul de finanţare nr. 24H/09.06.2015

Analiza nevoilor grupului țintă

Cuprins

Introducere..................................................................................................................................................3

Obiectivul cercetării....................................................................................................................................4

Metodă şi instrument de investigare............................................................................................................4

Universul cercetării (Grupul ţintă al proiectului).........................................................................................5

Analiza nevoilor grupului țintă - Cercetare socioogică................................................................................6

Analiza documentară – dinamică şi consecinţe sociale................................................................................6

O perspectivă teoretică asupra conflictelor dintre grupurile sociale cu impact direct asupra intoleranţei sociale......................................................................................................................................................8

Riscul de sărăcie – cauze şi consecinţe sociale......................................................................................11

Analiza datelor obţinute – cercetare calitativă (grup ţintă principal).....................................................14

Analiza datelor obţinute – cercetare cantitativă.....................................................................................24

Analiza datelor obţinute – cercetare calitativă (grup ţintă secundar).....................................................58

Concluzii...................................................................................................................................................63

Bibliografie generală.................................................................................................................................65

ANEXE.....................................................................................................................................................67

Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.....................67

Hotărâre nr. 89/2010 din 05/02/2010.....................................................................................................74

2

Introducere

Strategiile sociale şi juridice ale unei comunităţi ar trebui să ţină seama cât mai mult şi

într-un mod cât mai fidel de nevoile societăţii, în mod deosebit de cele ale categoriilor

vulnerabile. În practică, experienţa socio-juridică din România arată o corelaţie, nu întotdeauna

puctual corelată cu nevoile sociale. Nevoile de incluziune socială ar trebui studiate direct în

comunităţile afectate sau, individual, prin aprecierea punctuală a problemelor şi a tipurilor de

disfuncţii pe care o anumită realitate socială le comportă. Problematica devine cu atât mai

importantă cu cât, o serie de probleme care lovesc în generaţiile tinere nu îşi găsesc încă

rezolvări sau nu sunt preîntâmpinată de politici sociale consistente sau punctual corelate cu

nevoile sociale, juridice, medicale etc. ale acestei generaţii.

Necesitatea unui astfel de proiect derivă tocmai din caracterul vulnerabil al categoriei de

vârstă 16 – 29 ani. Conform datelor statistice existente, există o pondere crescută a populaţiei

rome care îşi pierde serviciu din cauza condiţiei etnice. Conform datelor TOTEM, 2011, 86%

declară că ştiu cazuri de romi care şi-au pierdut job-ul din motive etnice, 82% declară că în

spitale sunt internaţi în saloane separate şi 72% vorbesc despre segregarea în şcoli.

Identificarea nevoilor de incluziune socială a tinerilor din categorii defavorizate

constituie premisa de bază în construirea strategiilor naţionale pentru reducerea disparităţii

sociale. Impactul acestui tip de proiecte trebuie urmărit concret în elaborarea unui set de măsuri

integrate şi eficiente care să vizeze situaţia copiilor şi a tinerilor în situaţii de risc. De asemenea,

aceste măsuri trebuie să stimuleze o mai bună cooperare între instituţiile statului în vederea

susţinerii concertate a strategiilor de integrare, dezvoltare şi reducere a riscurilor de excluziune.

De asemenea, impactul proiectului se mai poate vedea şi în gradul comunicare dintre instituţiile

statului şi societatea civilă în scopul dezvoltării de iniţiative destinate reducerii inegalităţilor,

întăririi măsurilor anti-discriminatorii în favoarea grupurilor vulnerabile la fenomenele de

marginalizare socială şi economică.

3

Obiectivul cercetării

Analiza nevoilor grupului țintă cu privire la incluziunea socială a tinerilor

defavorizaţi din categoria de vârstă 16 – 29 ani

Metodă şi instrument de investigare

Cercetarea realizată este una sociologică, empirică şi presupune observarea directă a

realităţii grupurilor de tineri în risc social. De asemenea, ea îşi propune o abordare cantitativă.

Abordarea cantitativă care are la baza metoda anchetei sociologice, instrumentul de

cercetare fiind chestionarul. Am ales să utilizăm chestionarul deoarece pot fi măsurate punctual

activităţile de motricitate în termeni de impact şi satisfaţie în raport cu obiectivele proiectului.

Chestionarul este structurat în jurul dimensiunilor care au stat la baza programelor de motricitate.

Pentru fiecare dimensiune a fost identificat un set de itemi care să măsoare eficienţa strategiilor

aplicate în funcţie de fiecare etapă. Studiul îşi propune să aplice minim 100 de chestionare

tinerilor care fac parte din grupul ţintă al proiectului. Structura chestionarului este construită în

aşa fel încăt să identifice mentalităţile tinerilor cuprinşi în proiect cu privire la riscuri şi

vulnerabilităţi sociale cu scopul de a identifica efectele activităţilor motrice la care au participat

tinerii. De asemenea, structura chestionarului are inclusă şi o categorie mică de întrebări

deschise cu scopul de a lăsa libertate tinerilor de a expune într-o variată personală opinii cu

privire la rolul instituţiilor în reintegrarea tinerilor aflaţi în situaţii vulnerabile, cu privire la noi

activităţi propuse pentru a creşte şansa de integrare a tinerilor aflaţi în situaţie vulnerabilă etc.

4

Universul cercetării (Grupul ţintă al proiectului)

Eşantionul este format din 245 de tineri din categoria celor aflaţi într-o situaţie de risc şi

120 de specialişti care lucrează cu această categorie. Ei provin din diferite medii sociale şi din

diferite categorii de grupuri defavorizate. Pentru aplicarea strategiilor de prevenire, reducere şi

stopare a disparităţilor sociale au fost aleşi tineri cu vârsta între 16 – 29 ani, ca fiind o categorie

în formare, supusă la multe riscuri sociale. Conform datelor statistice naţionale, rata de activitate

a populaţiei de 15 ani şi peste a scăzut în ultimii 10 ani cu peste 15% ceea ce crează o stare de

vulnerabilitate care trebuie atent monitorizată. De asemenea, rata de ocupare pentru categoria

tinerilor cu vârsta între 15 – 24 ani este cu aproximativ 20% sub media Uniunii Europene.

Privind din perspectiva educaţiei, datele statistice AMIGO arată că doar 20% au studii

universitare, 60% au studii medii şi o pondere de 20% au cel mult studii gimnaziale. Tot în acest

sens, analiza ratei de abandon pe cohortă arată o situaţie gravă în ceea ce priveşte accesul

constant la educaţie.

Cei 120 de specialişti şi experţi (consideraţi grup ţintă secundar) care lucrează cu tinerii

aflaţi în situaţii de excluziune socială provin din instituţii şi organizaţii relevante pentru

domeniul proiectului din Regiunea Bucureşti-Ilfov. Structura grupului de specialişti cuprinde atât

reprezentanţi ai autorităţilor publice locale (35%) cât şi reprezentanţi ai sectorului privat (65%).

Grupul țintă secundar este constituit din 120 de profesioniști - profesori, personal din învăţământ,

cadre didactice, specialişti, aparținători - care lucrează cu tinerii din grupul ţintă principal, care

îşi desfăşoară activitatea pedagogică în regiunea Bucuresti Ilfov, dintre care 10 de etnie romă.

Metodele de selecție au la bază expertiza PP si P1 - UNEFS şi Fundaţia pentru Învăţământ.

Selectia acestora s-a efectuat prin intermediul unităţilor şcolare unde aceştia îşi desfăşoară

activitatea sau prin intermediul altor organizaţii de profil din regiune.

Precizăm faptul că datele obţinute în urma realizării acestei cercetări nu sunt relevante

pentru întreaga populaţie, dar pot constitui un punct de plecare pentru alte cercetări mai ample,

atât din punct de vedere al populaţiei investigate cât şi din punct de vedere al aprofundării temei.

5

Analiza nevoilor grupului țintă - Cercetare socioogică

Analiza documentară – dinamică şi consecinţe sociale

Sănătatea morală a unei societăţi ţine de gradul ei de coeziune, de formele de integrare

socială, de sistemul de educaţie, de forma de protecţie socială etc. şi, desigur, de modalitatea în

care actorii sociali sunt trataţi echitabil, prevenindu-se astfel forme sau acţiuni de discriminare,

disparitate, acees egal pentru dezvoltare, de acces egalitar de resurse.

Ca în orice comunitate, echilibrul social este tulburat uneori de diferite fenomene,

expresie directă a unor strategii ineficiente ale autorităţilor dar şi datorită factorului uman, cu

toate fluctuaţiile sale de atitudine şi manifestare socială. Toate aceste disfuncţii ale sistemului

social şi juridic pot fi obervate în efecte precum discriminarea, inechitatea de şanse, excluziunea

socială etc.

Cu cât se intervine mai târziu, cu atat aceste fenomene de excluziune socială devin mai

puternic împământenite în practicile sociale iar corectarea lor, cu atât mai dificilă. Resursele

excluziunii pot fi regăsite în imperfecţiunile legii, în omisiuni neintenţionate sau, uneori, chiar

intenţionate precum şi în practicile sociale în faţa cărora, autorităţile rămân fără reacţie. Astfel,

fenomenele de segregare în şcoli sunt fenomene care fac simţită excluziunea socială încă din

etapele foarte tinere de dezvoltare socială şi educaţională. Practicarea lor pe termen lung nu face

decât să mărească declajul social dintre majoritate şi categoriile vulnerabile.

Pornind de la aceste inconsistenţe ale sistemului social, orientarea proiectului nostru

vizează abordarea integrată a unui grup ţintă principal format din tineri, aflaţi în diferite categorii

de vulnerabitate, din intervalul de vârstă 16-29 ani, în vederea reducerii riscului de excluziune

socială, prin două paliere principale de acţiune - crearea unei strategii de acţiune specifică,

destinată categoriilor vulnerabile adresate, care vizează integrarea socială pe termen lung prin

activităţi cu caracter sportiv şi abordarea specialiştilor şi membrilor activi din comunităţile de

provenienţă ale tinerilor, care lucrează în mod direct cu aceştia pentru informare, conştientizare

şi creşterea gradului de profesionalism pe metodologiile specifice de lucru aferente strategiei.

Totodată, proiectul îşi propune abordarea grupului tintă atât prin activităţi de consiliere şi

formare profesională, cât şi prin activităţi de promovare şi comunicare, menite să asigure un

6

impact coerent şi de lungă durată în comunităţile de provenienţă ale tinerilor aflaţi în situaţii de

risc. Orientarea studiului vizează categoria tinerilor defavorizaţi din diferite aspecte precum

educaţia, echitatea socială, problematica discriminării, a segregării sociale etc. În acelaşi timp,

studiul analizează categoriile sociale vulnerabile, pornind de la categoria tinerilor obişnuiţi aflaţi

în curs de afirmare socială, la comunităţile de romi şi până la categoria tinerilor cu dizabilităţi.

Pentru categoria de romi studiul face o abordare statistică pentru a explica punctual formele de

inechitate socială, explicând totodată direcţiile de acţiune dar şi o categorie de proiecte de succes

ale ONG-urilor specifice dar şi ale autorităţilor cu privire la integrare.

Studiul îşi propune o incursiune teoretică dar şi de analiză statistică secundară asupra

elementelor principale care reclamă fenomenul de discriminare şi inechitate socială.

În ceea ce priveşte categoria de tineri cu diverse probleme locomotorii sau psiho-fizice

studiul se concentrează asupra tinerilor cu sindrom Down, considerat a fi cea mai frecventă

afecțiune genetică. Analiza se face din perspectivă socio-medicală, cu accent pe date statistice

relevante, urmărindu-se și identificarea formelor de intervenție din partea statului, dar și a

societății civile (organizații neguvernamentale).

Strategiile acţiunilor proiectului mizează mult pe activităţile motrice ca formă de

dezvoltare personală dar şi de grup prin stimularea spiritului de competiţie, prin construirea unor

mentalităţi prin care să construiască dorinţa de a reuşi în viaţă, de a munci pentru a atinge

performanţe etc. De asemenea, programele de consiliere a tinerilor dar şi a unui număr

considerabil de specialişti care lucrează cu categoria 16 – 29 ani reprezintă o resursă importantă

de acţiune care are menirea de a construi cadre noi pentru integrarea, susţinerea şi reducerea

disparităţilor sociale pentru tineri. Importanţa studierii acestei categorii de vârstă derivă tocmai

din problemele de integrare identificate la aceşti tineri. Pentru România, tinerii cu vârsta între 16

– 29 ani trebuie să devină o categorie strategică deoarece, creşterea gradului de îmbătrânire a

populaţiei cere cu necesitate construirea unei generaţii noi care să rezolve şocul momentului în

ceea ce priveşte sporul natural, natalitatea, nupţialitatea şi alte elemente demografice care să

echilibreze mai bine populaţia ocupată şi cea neocupată. În acelaşi timp, gradul de specializare al

tinerilor şi, în acelaşi timp, gradul de acces la piaţa forţei de muncă reprezintă un alt set de

motive pentru care, investiţia majoră în tineri devine prioritară pentru România.

7

Abordarea teoretică a acestui studiu vizează analiza datelor sociale cu privire la

principalele zone de risc şi inechitate socială. Astfel, într-o primă abordare a conflictelor

intergrupale, studiul îşi propune să evidenţieze mecanismele psiho-sociale de conflictualitate şi

consecinţele acestora asupra relaţiilor ulterioare dintre grupuri din perspectiva toleranţei sau a

intoleranţei sociale.

De asemenea, deşi nu este în sine un indicator care să impună în sine marginalizare sau

inechitatea, problema sărăciei rămâne într-o zonă de prioritate în ceea ce priveşte acţiunea de

suport social. Sărăcia este pusă de multe ori în relaţie cu lipsa de educaţie (datorită posibilităţilor

diminuate de investiţie în educaţie, datorită familiilor care deprioritizează educaţia în favoarea

obţinerii de resurse materiale de la vârste cât mai mici etc.). Şi tot în direcţia precarităţii, calitatea

vieţii este direct influenţată de resursele de care dispune familia, fapt care construieşte o altă

zonă de vulnerabilitate pentru catoria populaţiei cu venituri insuficiente.

O altă zonă de atenţie prioritară pentru acţiunile proiectului o reprezintă categoria

persoanelor cu dizabilităţi. Locomotorii sau psihice, dizabilităţile tinerilor cer cu fermitate

intervenţia puctuală a actorilor sociali dar şi ai celor instituţionali pentru susţinerea şi construirea

unor cadre specifice care să asigure în mod echitabil aceleaşi şanse de integrare ca şi pentru

categoria celor fără dizabilităţi.

Nu în ultimul rând, evidenţierea unor elemente de legislaţie care să ofere exemple de

bună practică pentru reducerea disparităţii sociale reprezintă o direcţie important pentru studiul

nostru.

O perspectivă teoretică asupra conflictelor dintre grupurile sociale cu impact direct asupra intoleranţei sociale

Problematica excluziunii sociale este una foarte importantă pentru societatea actuală.

Importanţa ei derivă, pe de o parte din caracterul generalizat al acestei problematici asupra căreia

ar trebui să se acţioneze ferm şi, pe de altă parte, din gama largă de surse care contribuie la

menţinerea şi uneori, extinderea acestui fenomen. Cauzele excluziunii sociale pot fi regăsite în

condiţia materială precară care face ca standardele de viaţă să fie foarte scăzute, accesul la

8

educaţie, la echitate socială, la servicii medicale etc să fie limitate. De asemenea, însăşi cauzele

excluziunii devin ulterior cause: lipsa educaţiei conduce la o slabă integrare socială, la o şansă

mai mică de absorţie pe piaţa forţei de muncă. Stima de sine scăzută generată de acest tip de

probleme materiale poate crea deficienţe în dezvoltarea personală şi integrarea socială a tinerilor

etc.

O altă cauză a excluziunii sociale poate fi regăsită în anumite medii sociale care învaţă

reticenţa faţă de categoria de oameni din medii sociale diferite. De multe ori, reticenţa pentru

romi este învăţată în familie sau în grupuri sociale în care tinerii socializează şi se formează.

Inoculată de la vârste fragede, reticenţa faţă de anumite etnii sau grupuri comunitare este dificil

de corectat.

De asemenea, un alt fenomen care trebuie adus în discuţie este şi autoexcluziunea.

Experienţa repetată a eşecurilor de integrare sau a eşecurilor de relaţionare din cauza reticenţei

unor grupuri majoritare poate crea un conflict de autopercepţie a sinelui care să conducă spre

autoizolare. Experienţele negative repetate de integrare în grupuri poate să genereze o stimă de

sine scăzută iar sinele receptat să creeze un conflict interior generator de sentimente de

insatisfacţie, insecuritate şi eşec social.

Toate recomandările Uniunii Europene recomandă reducerea disparităţii sociale şi

integrarea cât mai punctuală a tuturor grupurilor aflate în situaţii de risc. Desigur, o primă

dimensiune care ar putea construi resursa de bază a unor astfel de strategii este cea financiară. În

baza unor fonduri alocate pe diferite capitole de intervenţie, România ar trebui să construiască

politici de susţinere social menite să reducă riscul excluziunii sociale, al discriminării şi al

integrării.

Una dintre principalele preocupări ale societăţii moderne în ceea ce priveşte echitatea

socială, şansa pentru egalitate şi acces egal la viaţa public a vizat categoria tinerilor, în mod

special a grupurilor comunitare defavorizate, fie printr-o şansă scăzută la studii, fie din cauza

discriminării sociale, fie din cauza problemelor psiho-fizice care presupun politici sociale

specifice de susţinere.

Aşadar, studiul urmăreşte să analizeze relaţiile dintre majoritate şi grupurile sociale,

insistând asupra resurselor de acţiune pentru reducerea disparităţilor sociale. Un astfel de studiu

9

presupune orientarea către două zone de acţiune: cea tradiţională care studiază problematica

percepţiilor associate categorizării sociale, stereotipurilor şi atribuirilor şi cea a relaţiilor dintre

grupurile sociale.

Aşadar, identificăm într-o primă orientare un tip de atitudine cu caracter generalizat care

etichetează, construieşte imagini şi atribuie caracteristici şi o a două orientare în care sunt

dezvoltate relaţiile concrete între grupurile sociale sau, mai general, între majoritate şi grupurile

minorităţilor. Facem această precizare pentru că trebuie subliniat faptul că şansele de integrare

dar şi cele de acceptare îşi derivă resursele şi din percepţiile generale cu privire la fiecare grup

comunitar.

Una dintre abordările ştiinţifice celebre cu privire la discriminare este cea a lui Dollard

care, în teoria sa despre “ţapul ispăşitor” descrie faptul că baza discriminării constă în faptul că

energia psihică mobilizată pentru atingerea unui obiectiv este inhibată până la nivelul apariţiei

frustrării. Dacă această încărcatură psihologică nu poate fi defulată asupra agentului frustrant,

atunci apare o altă deplasare a agresiunii simbolice către o ţintă care îndeplineşte rolul de “ţap

ispăşitor” (Capozza, Volpato 1997, p. 15)

Această teorie justifică o stare de potenţială intoleranţă reciprocă între grupuri, în

condiţiile în care, marginalizarea unora dintre ele este condimentată de imagini, stereotipuri,

fapte negative care pot constitui artificial pentru grupul majorităţii sau pentru alte grupuri

minoritare o scuză pentru neatingerea unor obiective ca cele de imagine socială, frână în calea

evoluţiei etc.

Majoritatea fenomenelor de discriminare, stereotipuri sau prejudecăţi se datorează

modelelor învăţate în cadrul socializării primare, aşadar, în mediile familiale şi în grupurile mici

de interacţiune ale tinerilor. Desigur, majoritatea studiilor par să demonstreze cu destulă evidenţă

corelaţia negativă dintre nivelul de instruire şi manifestarea prejudecăţilor (Schӧnbach et. al.,

1981, Guinmond, 1982)

Prejudecăţile sunt, de fapt, un prim ingredient al discriminării. Ele stabilesc un profil cu

conotaţii negative despre o persoană sau un grup social, profil care stimulează spre un

comportament de reţinere sau chiar unul negative faţă de acea persoană sau grupul social din

care face parte. Localizate la nivelul judecăţilor cognitive şi afective, prejudecăţile devin

10

problem reale pentru indivizi deoarece ele îşi schimbă forma acţională în fenomene de

discriminare.

Discriminarea se manifestă uşor, subtil însă, cu consecinţe severe la nivelul grupului

discriminate sau a persoanei afectate de discriminare. Cel mai puternic afectaţi de acest fenomen

sunt tinerii. Acestora le este influenţată negative încrederea de sine, tonusul pentru a lucra,

pentru o integrare social cât mai eficientă şi, desigur, pentru carieră. Discriminarea apare ca o

forţă negativă pentru discriminate pentru că îi influenţează acţiunile şi accesul la social iar pentru

discriminator apare ca o formă de refulare, tot din cauza unor agenţi stresori construiţi artificial

în baza unor stereotipuri învăţate social. Astfel, aşa cum descrie Bourhis, Gagnon şi Moȉse,

1997, această formă de agresiune simbolică asupra minorităţilor “indezirabile” devine o supapă

pentru sentimente de frustrare reprimate.

În concluzie, problematica intoleranţei sociale, a fenomenelor de excluziune şi a tuturor

formelor de disparitate derivă dintr-o serie de resurse care sunt cunoscute autorităţilor şi pentru

care se dezvoltă programe şi acţiuni asociate. Din păcate, deşi sunt alocate fonduri consistente,

deşi există programe naţionale şi internaţionale pentru reducerea acestor probleme, totuşi,

fenomenele încă mai există. Putem intuit o lipsă de eficienţă a unora dintre aceste strategii sau o

lipsă de punctualitate şi de motivaţie a autorităţilor în dezvoltarea acestor seturi de acţiuni care să

limiteze şi, în final să stopeze fenomenele de intoleranţă, discriminare, de etichetare şi

excluziune socială.

Riscul de sărăcie – cauze şi consecinţe sociale

Începând cu anul 2000, incidenţa sărăciei a început să crească. Astfel, în anul 2000,

incidenţa sărăciei relative a României era de 17.1%. Problema acestui prag nu a fost însăşi

indicele săraciei ci rata uşoară de creştere într-o perioadă de instabilitate economică generalizată.

Înainde ce începutul crizei economice din anul 2008, România înregistra un indice de incidenţă

a sărăciei relative de 18,5% ceea ce înseamna că aproape 19 persoane din 100 aveau venituri sub

pragul stabilit la nivelul de 60% din mediana veniturilor din anul 2007. Din păcate, anul 2014 a

adus un alt prag al sărăciei relative, indicele urcând până la valoarea de 25,4%, ca influenţă

directă a crizei economice mondiale.

11

Amploarea sărăciei, care ajută doar la cuantificarea sărăciei celor săraci, poate fi

măsurată prin decalajul mediu relativ al riscului de sărăcie. În 2013, mediana veniturilor

persoanelor expuse riscului de sărăcie din UE-28 a fost în medie cu 23,8 % sub pragul de sărăcie;

acest prag este stabilit la 60 % din mediana veniturilor disponibile pe adult-echivalent ale tuturor

persoanelor la nivel național. În rândul statelor membre ale UE, decalajul mediu relativ al

riscului de sărăcie a fost cel mai pronunțat în Grecia și România (32,7 % și, respectiv, 32,6 %),

Bulgaria și Spania (ambele cu 30,9 %), Croația (28,1 %) și Italia (28 %), urmate de Letonia

(27,5 %) și Portugalia (27,4 %). Decalajul a fost chiar și mai mare în fosta Republică Iugoslavă a

Macedoniei (39 %) și Serbia (36,6 %). Cel mai mic decalaj al riscului de sărăcie între statele

membre ale UE a fost constatat în Finlanda (15 %), urmată de Țările de Jos (16,5 %), Franța și

Republica Cehă (ambele cu 16,6 %). (Sursa Eurostat).

Revenind la momentul de atenţie (anul 2007) în ceea ce priveşte creşterea indicelui de

sărăcie relativă, datele statistice oferă date importante şi în ceea ce priveşte disparitatea pe gen.

Astfel, indicatorii sociali arată o mai mare rată a sărăciei relative în rândul tinerilor decât

în cazul cu vechime în muncă.

15.600%

22.200%

14.900%

33.000%

14.300%

65 ani si peste0 - 15 ani16 - 24 ani25 - 49 ani50 - 64 ani

Sursa: Marian Preda, 2009, p.29

De asemenea, riscurile de excluziune socială nu sunt, neapărat ale generaţiei adulte.

Multe dintre persoanele cu probleme de excluziune socială îşi au cauzele în copilărie. Copiii

abandonaţi de propriile familii au simţit aceste deficienţe de integrare socială încă din perioada

fragedă a tinereţii. Astăzi, România a evoluat mult de la nivelul anilor 1989 când existau numai

12

în “casele de copii” peste 100 000 de copii. În ultimele două decenii, numărul acestora a fost

redus de cinci ori, datorită dezvoltării unor servicii alternative la instituţionalizare dar şi datorită

profesionalizării calităţii de asistent social. (Cojocaru, 2009, p. 191)

Anul 2004 introduce noi reguli privind securitatea şi drepturile copilului prin Legea nr.

272/2004, incluzând în această categorie de protecţie, nu doar copiii cu diferite probleme ci toţi

copiii.

Legea obligă respectarea şi promovarea drepturilor copilului în conformitate cu legislaţia

internaţională prevăzută în Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile

copilului, ratificată prin Legea nr. 18/1990. De asemenea, articolul 2 susţine cu punctualitate

unul dintre obiectivele proiectului nostru – dreptul la dezvoltare fizică, dreptul la o bună

integrare socială morală etc. : “Interesul superior al copilului se circumscrie dreptului copilului la

o dezvoltare fizică şi morală normală, la echilibru socioafectiv şi la viaţa de familie.”

Legea are un caracter integrator deoarece include în acţiunile sale toate categoriile de

copii, inclusive copiii cu cetăţenie străină aflaţi pe teritoriul României. Ea face referire la

strategii, atât cu caracter general cât şi cu caracter particular. Legea încearcă să cuprindă toate

categoriile de situaţii pentru care solicită acţiuni concrete de susţinere. Astfel, se discută de

planuri individualizate de protecţie socială, de planuri de servicii de susţinere, despre tipurile de

responsabilităţi parentale sau ale aparţinătorilor etc.

În concluzie, societatea în ansamblul ei este un mediu plin de provocări care cresc

vulnerabilitatea socială, mai ales pentru populaţia tânără. Legislaţia trebuie mai bine corelată cu

acţiunile şi cu condiţiile sociale. De asemenea, dincolo de legislaţii şi strategii naţionale de

susţinere, trebuie corelată mai bine educaţia instituţională cu nevoile de pe piaţa forţei de muncă.

În aceeaşi măsură, prestaţiile materiale oferite prin departamentele de asistenţă socială trebuie să

susţină tinerii în vederea integrării lor sociale, în vederea autonomiei sale, aşadar, resursele

materiale oferite trebuie să îi rezolve o problem care să-l facă independent, nu dependent de

sistemul de asistenţă socială şi resursele materiale oferite prin acest tip de servicii.

13

Analiza datelor obţinute – cercetare calitativă (grup ţintă principal)

În ceea ce priveşte impactul direct al cercetării noastre, trebuie precizat faptul că studiul

realizat în acest sens are obiectivul de a analiza programelor motrice pentru combaterea

excluziunii sociale. Gradul de eficienţă al acestor programe dar şi potenţiala identificare de

elemente noi pentru o eficienţă crescută a acestor strategii constituie o prioritate pentru studiul

nostru. Rezultatele analizei vor putea oferi informaţii punctuale cu privire la aplicabilitate,

resurse noi de intervenţie, vor putea evidenţia modalităţi noi de implicare instituţională şi,

desigur, de noi parteneriate.

Tot din perspectiva impactului, studiul poate sta la baza unor noi cercetări care să vizeze

categoriile defavorizate de tineri. Mai mult, la momentul actual nu sunt multe studii care să

vizeze categoria de tineri cu vârsta între 16 – 29 ani, aşadar, construirea unor profiluri de tineri

care să încadreze un anumit tip de vilnerabilitate sau risc social constituie un element util pentru

cercetările viitoare.

În urma urma aplicării instrumentelor de cercetare de tip calitativ, studiul a evidenţiat o

serie de aspecte cu privire la nevoile şi opiniile tinerilor cu privire la şansa lor de dezvoltare

socio-profesională dar şi cu privire la sentimentul de securitate/insecuritate pe care îl simt în

mediile sociale din care fac parte.

În ceea ce priveşte setul principa de probleme care îi fac pe tineri să se simtă

nedretăţiţi social, o probleme reclamată cu prioritate de tineri este cea financiară. În

majoritatea lor, ei consideră că statul nu oferă destul sprijin studenţilor cu probleme financiare.

Ei simt că în general statul nu susţine tinerii. Aceştia nu solicită intervenţii generalizate din

partea statului ci aplicate contextelor socio-economice la nivel individual. Tinerii să fie susţinuţi

în mod echitabil, prin raportare la natura dificultăţilor economice pe care o trăiesc diversele

categorii de tineri. În relaţie cu acestă reclamaţie de neimplicare a statului este plasată şi ideea

şanselor scăzute pentru angajarea tinerilor. Există două categorii de tineri în ceea ce priveşte

opiniile cu privire la şansa de angajare: cei care preferă să învinovăţească inflexibil statul pentru

14

tot ce simt ei a fi inechitate socială şi cei care înţeleg că depinde de ei strategia în care privesc şi

reacţionează la provocările vieţii în atingerea propriilor scopuri în viaţă.

Trecerea de la susţinere părinţilor la autonomie marchează o perioadă de confuzie pentru

tineri. Ei sunt mai degrabă ancoraţi în a face comparaţii ideatice între formele de susţinere

europene decât în a găsi soluţii pentru a se adapta contextului social actual. Un număr foarte mic

de tineri vorbeşte despre efortul personal, despre performanţă în educaţie, despre adaptabilitate în

ceea ce priveşte integrarea pe piaţa forţei de muncă. Deşi provin din categoria vulnerabilă a

tinerilor cu familii aflate în situaţii financiare dificile, aceştia privesc dificultăţile vieţii ca

provocări cărora trebuie să le găsească soluţii. Traiul în astfel de situaţii de risc economic are ca

singur avantaj faptul că tinerii acestei categorii caută soluţii pentru a ieşi din această stare de

vulnerabilitate socială. La extremă cu aceştia, o altă categorie de tineri care provin din familii

mai bine polarizate economic au tendinţa să interpreteze decalajul dintre confortul unei susţineri

familiale necondiţionate şi momentul obţinerii autonomiei economice ca disconfort personal, ca

o formă de nedreptate în care statul nu se implică prea mult. Putem concluziona aşadar, faptul că

uneori, susţinerea economică lipsită de strategii a unei anumite categorii de familii de origine

poate conduce la un tip de confort care demotiveză tinerii în a munci şi a se implica mai mult

pentru o bună dezvoltare educaţională şi profesională.

O altă problemă reclamată ca fiind o nedreptate socială este şi gradul redus de coeziune

dintre tineri şi adulţi, în mod deosebit cei care deţin resursele spre angajare, spre o mai bună

integrare. Tinerii privesc decalajul de vârstă ca o formă de inechitate socială deoarece „suntem

tratati cu superioritate fata de cei mai mari”. Astfel, vârsta tânără, experienţa limitată, dorinţa de

angajare şi de autonomie devin resurse de speculat pentru o anumită categorie de angajatori şi

persoane adulte care au roluri de decident.

Majoritatea tinerilor din lotul pentru analiza calitativă au tendinţa să justifice neajunsurile

sociale prin diferite proiecţii asupra strategiilor şi resurselor naţionale de susţinere a tinerilor din

România şi strategiile ţărilor occidentale. Comparaţiile devin resurse de demotivare cu cât

percepţia decalajului dintre ţările dezvoltate (de multe ori subiectivă) şi România pare a fi mai

mare. Aceste comparaţii devin în sine „neajunsuri-argument” adaptate în forma unor motivaţii

pentru neimplicare, pentru o investiţie scăzută în educaţie, pentru forme disfuncţionale de

autoprotecţie precum detaşarea de anumite grupuri sociale (tendinţe cu consecinţe directe în

15

direcţia discriminării) şi, desigur, pentru o dorinţă scăzută de a se angaja pe salarii sub standardul

a ceea ce îşi doresc.

Desigur, fluctuaţiile şi inconsistenţa unor idei expuse în cadrul interviurilor s-au regăsit în

anumite distorsiuni ale răspunsurilor tinerilor. Astfel, plasarea discuţiilor în planuri

comparative a schimbat perspectiva stării de bine social şi de acces echitabil la dezvoltare şi

împlinire personală şi profesională. În cadrul aceleaiaşi dimensiuni investigate, tinerii reclamau

problemele financiare ca fiind problema generală a României în ceea ce priveşte accesul tinerilor

la viaţă, la şanse egale etc. În acelaşi timp, în ceea ce priveşte condiţiile de trai, abordările

tinerilor să devină uneori confuze. Ei afirmă că în România poate să existe un „trai decent”

deşi nu este unul „foarte bun”. Acestă confuzie conduce încă o dată la o tendinţa a tinerilor de

demotivare, de a găsi argumente care să justifice uneori lipsa de implicare. De asemenea,

confuzia arată că acest tip de argument nu este în sine unul sustenabil. În acest context,

activităţile proiectului sunt cu atât mai importante cu cât, strategia formărilor dar şi a activităţilor

sportive au în esenţa lor obiective care să stimuleze motivarea, implicarea, coeziunea de grup,

reducerea discriminării etc.

Tinerii nu contestă în totalitate implicarea instituţiilor statului însă afirmă că reacţiile

acestora de susţinere sunt slabe şi sporadice. Aceştia reclamă şi lipsa de coerenţă dintre legislaţie

şi autorităţile care ar trebui să le şi aplice. Tinerii consideră că statul nu răspunde decât formal

nevoilor tinerilor iar legile existente nu sunt mereu aplicate.

Chiar şi în cadrul acestei dimensiuni analizate în cercetare, discuţiile includ aceleaşi

repere: angajarea, remuneraţia, siguranţa unui loc de muncă etc. Aceştia privesc de data aceasta

remuneraţia, nu ca formă de confort financiar ci ca modalitate prin care tinerii apreciază

locurile de muncă din perspectiva siguranţei şi a stabilităţii. Demotivările materiale produc

fluctuaţii şi instabilitate, tendinţa fiind să se migreze tot mai mult de la un job la altul în funcţie

de oferta salarială.

De asemenea, o altă zonă de vulnerabilitate exprimată în interviuri a fost şi lipsa de

corelaţie a acţiunilor instituţionale: „fac facultate aici dar trebuie să mă duc să lucrez afară”.

Dacă după revoluţia din 1989 o categorie foarte mare de tineri au ales cu prioritate să meargă la

muncă în străinătate, categoria tinerilor de astăzi îşi orientează preferinţele pentru a găsi locuri de

16

muncă acasă. Ei cer un sistem coerent în care, investiţiile statului în educaţie să fie corelate cu

oferta pieţei de muncă iar specialiştii construiţi de sistemul de învăţământ românesc să devină

utili ţării.

În marea lor majoritate, cea mai des întâlnită formă de susţinere din partea statului este

învăţământul gratuit. Pentru categoriile vulnerabile de tineri care provin din familii cu probleme

economice, facilitatea accesului gratuit la educaţie este bine conştientizată şi apreciată de tineri.

O cerinţă suplimentară adăugată în acest context al susţinerii instituţionale a fost şi

suplimentarea numărului de locuri bugetate.

Cu privire la formele de discriminare care vizează tinerii, expunerea ideilor a fost

relativ mare: religia, naţionalitate, comunităţile de romi etc. Deşi a fost amintită la întrebarea

privind formele de discriminare, religia a apărut în acest context, mai degrabă ca o stare a cuiva

neglijată datorită faptului că nu toţi cred în divinitate. Naţionalitatea a fost privită ca resursă de

discriminare doar prin raportare la ţările occidentale. Ei au reclamat modalitatea în care sunt

priviţi şi apreciaţi uneori ca români însă, proiecţia era una generalizată, niciunul dintre tineri

nefiind implicat direct sau indirect într-o astfel de formă de discriminare.

În cadrul acestei dimensiuni analizate, discuţia a fost centrată mai mult asupra

comunităţilor de romi. Orientarea discuţiilor cu privire la formele de discriminare au evidenţiat

într-o manieră pozitivă acţiunile proiectului. Analiza discuţiilor din grup au arătat că tinerii au o

tendinţă crescută să discrimineze comunităţile de romi, deşi argumentele acestora erau mai

degrabă la nivel de stereotip decât de argument real. Structura discuţiilor şi modalitatea în care

au fost expuse mesajele au evidenţiat faptul că tinerii au o primă tendinţă de a se cenzura în

expunerea mesajelor discriminatorii cu privire la romi. Majoritatea dintre ei au orientări

discriminatorii atunci când sunt aduse în discuţii diferite problematici care privesc viaţa şi

activitatea romilor. Tinerii încercau să plaseze mesaje cu tentă discriminatorie într-o formă

discretă, precizând de fiecare dată că „nu toţi romii sunt aşa” deşi orientarea discriminatorie era

evidentă. Plasarea discretă a mesajelor arată influenţele educaţionale ale proiectului. Momentul

de disonanţă cognitivă prin care trec, atestă şi califică acţiunile proiectului ca fiind un succes.

Strategia grupelor mixte construite de proiect a condus la un grad crescut de fuziune şi

acceptabilitate iar spiritul competiţional şi regulile asociate fiecărui tip de activitate sportivă a

făcut să dispară orice formă de disparitate dintre membrii grupului ţintă. În acest sens, tendinţa

17

tinerilor de a găsi contraargumente la propriile opinii cu privire la „cât de răi sunt romii” au

validat cu succes strategiile proiectului cu privire la integrare şi reduce a disparităţii sociale.

Făcând o aborare pe gen, respondenţii au declarat o mai mare vulnerabilitate feminină

decât masculină în ceea ce priveşte discriminarea. Şi aici există un decalaj observabil în ceea ce

priveşte şansele de angajare, încă mai există atitudini tradiţionale care ierarhizează femeile în

mediile domestice şi, de asemenea, sunt considerate mai slabe din punct de vedere fizic, fapt

care-i reduc şansele la autoapărare. În ceea ce priveşte această formă de discriminare, tinerii nu

au perceput-o în întregul său ansamblu, orientarea lor fiind spre diferenţele de forţă fizică,

diferenţe care, într-un mediu violent expun femeia la un risc mai mare.

Profilul tânărului care discriminează nu este unul fix, care să poată fi standardizat.

El nu aparţine vreunei anumite categorii sociale, cu precădere. Acest aspect arată că

discriminarea este învăţată în mediile de socializare ale comunităţilor de provenienţă iar gama de

stereotipuri sociale care condamnă pe nedrept această comunitate este una vastă: „ţiganii, aa

romii sunt discriminaţi şi n-ar trebui” „...păi n-ar trebui să facă rău ca să nu fie discriminaţi”

Tendinţa tinerilor a fost aceea de a expune cazuri particulare de devianţă şi delincvenţă ca apoi să

generalizeze la nivelul întregii comunităţi de romi: „eu văd asta în viaţa de zi cu zi: în troleul 86,

la mine pe stradă unde sunt ţigani care ne fac de râs. Eu aş dărâma casa peste ei!”

În cadrul unui interviu de grup, prezentarea discuţiilor pe cele două canale –

discriminare şi toleranţă – au avut ca efect un tip de contagiune mentală orientată în favoarea

unui mai mare nivel de acceptabilitate.

De asemenea, cauzele care conduc la situaţii de vulnerabilitate pentru tineri

identificate au fost stresul la care sunt supuşi tinerii, mesajele confuze pe care le expune mass-

media şi celelalte surse de comunicare electronică, care prin natura lor evidenţiază decalajul

social şi economic dintre diferitele categorii sociale. Tinerii se simt afectaţi în primul rând de

decalajul economic pe care îl afişează persoanele bine polarizate financiar. Uneori tinerii fac

proiecţii nerealiste asupra confortului financiar, asupra standardelor de viaţă. Ei se raportează

uneori mai mult la idealuri decât la viaţa concretă. Vor câştiguri imediate, vor o viaţă bine

securizată financiar şi, de multe ori, vor să sară peste paşii evulutivi care conduc spre astfel de

stări. Ei îşi justifică sursele de stres pe motivaţii care vin din fluctuaţii valorice pe care le oferă

18

mediile sociale, prin inconsistenţa acţiunilor instituţionale şi prin prisma tensiunilor specifice

care presupun asumarea maturităţii şi a independenţei faţă de familiile de origine. În parcursul

lor de pregătire şi dezvoltare personală, tinerii se lovesc din când în când de frustrări asociate

direcţiilor lor de acţiune. La întrebarea „ce anume simţi că te nedreptăţeşte în viaţă” tinerii au

fost uşor evazivi şi generalişti, deşi anterior au expus o serie largă de probleme precum sărăcia,

gradul de absorţie pe piaţa forţei de muncă, discriminarea tinerilor în general etc. Inconsistenţa

dintre cele două tipuri de răspunsuri poate fi explicată printr-un decalaj de intensitate a

problemei. Studiul a observat o formă de supradimensionare a problemelor expuse şi o formă

relativ mică de intensitate în ceea ce priveşte experienţa reală cu acel tip de fenomen. Acest

decalaj se poate explica şi prin raportare la stresurile specifice asociate perioadei de formare şi

adaptare la viaţa de tineri maturi, independenţi, în curs de adaptare la contextele sociale şi la

provocările pe care viaţa le oferă.

O altă situaţie de vulnerabilitate socială identificată în studiu a fost şi problematica

accesului la un job. Problema sancţionată cu cea mai mare duritate de către respondenţi a fost

cea a mitei pentru angajare. Accesul la piaţa forţei de muncă în domeniile de specializare este,

deja îngreunată de insuficienţa posturilor scoase la concurs şi de cererea mare de locuri de

muncă. La acest fenomen, mita devine un fenomen care vulnerabilizează şi mai mult acccesul

tinerilor la joburi. Din cealaltă perspectivă, angajarea pe acest tip de criterii constituie o formă de

vulnerabilitate pentru acel domeniu de activitate iar discreditarea acestuia devine o problemă şi

mai mare pentru tinerii calitativi care şi-ar dori un loc de muncă în domeniul de specialitate.

Tot o situaţie de vulnerabilitate identificată de tineri este pretenţia experienţei în muncă.

Accesul tinerilor este încă o dată îngreunat datorită pretenţiei angajatorilor de a găsi în CV-urile

tinerilor experienţă în muncă sau chiar experienţă în domeniul în care este solicitat locul de

muncă. Direct corelat cu acest fenomen, unii angajatori profită de aceată stare de vulnerabilitate

a tinerilor pentru a justifica salarii mici, sub limita unei minime autonomii financiare sau sub

limita salarizării din acel domeniu de activitate.

Cu titlu de excepţie, doar câţiva tineri explică strategia prin care poate fi rezolvat acest

conflict – voluntariatul. Marea majoritate a tinerilor nu au cunoscut acest tip de activităţi. Mai

mult, la expunerea unei astfel de variante, mulţi dintre respondenţi s-au simţit demotivaţi să se

implice în activităţi de voluntariat datorită faptului că nu obţin bani.

19

O altă problemă expusă este şi cea a competiţiei. Studenţii au reclamat faptul că notele

de admitere pe posturi didactice sunt foarte mari iar timpul de pregătire pentru a participa la

concurs este prea scurt. Aceştia consideră inechitabil să participe la concurs alături de candidaţi

care au absolvit facultatea în anii anteriori deoarece, timpul de pregătire pentru examen diferă

consistent. Ei consideră că pregătirea şcolară este una calitativă, că primesc informaţii suficiente

iar absolvenţii ies bine pregătiţi din facultate. În acelaşi timp, tinerii reclamă faptul că unele

materii sunt inutile pentru pregătirea lor profesională şi că acest surplus informatic ocupă mult

din timpul pe care l-ar considera necesar pentru o dezvoltare punctuală în domeniile în care se

specializează.

Tot în cadrul acestei dimensiuni analizate, tinerii au evidenţiat că o altă formă de

vulnerabilitate destul de evidentă în societate este şi educaţia de acasă. În acest context,

calitatea socializării primare este o acţiune care poate influenţa foarte mult şansele de dezvoltate

şi integrare a tinerilor în societate. Investiţia limitată a familiilor de origine în educaţie, lipsa de

control a tinerilor în perioadele lor de vulnerabilitate generate de particularităţile de vârstă sau de

diferitele medii în care pot intra pot avea ca efect, nu doar riscurile de integrare ale tinerilor ci un

eşec al întregii familii. Şansele scăzute de adaptare la un job, de echilibru financiar devin în sine

cauze de eşec familial deoarece, dependenţa de resursele familiei de origine crează tensiuni în

întreg sistemul funcţional.

De asemenea, nu trebuie neglijată problema informării tinerilor. Dacă la începutul

discuţiei despre vulnerabilităţi, tinerii reclamau situaţia confuză a mesajelor din mass media, pe

parcursul interviurilor aceştia au dorit să evidenţieze şi lipsa de informare ca modalitate prin care

se creşte vulnerabilitatea socială a acestei categorii. Altfel spus, singura lor sursă de informare

este mass media şi informaţiile de pe internet însă, caracterul lor relativ de validitate fac simţită

nevoia unei informări autentice din partea autorităţilor.

Opiniile respondenţilor cu privire la activităţile motrice dezvoltate în cadrul

proiectului sunt pozitive iar efectele percepute de aceştia sunt încurajatoare. În primul rând,

„neajunsurile-argument” sunt demontate prin aceea că spiritul sportiv construieşte noi

mentalităţi. Tinerii sunt învăţaţi să creadă în ei iar efectele se văd relativ repede. Gradul de

coeziune dintre grupuri creşte rapid iar regulile prestabilite le garantează funcţionalitatea. O

comparaţie socială care transcende ideea de activitate motrică ar putea fi cea cu stabilitatea

20

socială şi cu coerenţa instituţională – asigurarea unui cadru coerent de acţiune, de intervenţie

socială, de susţinere legislativă, de acţiune concertată instituţional poate fi o reiterare la nivel

macro a unei activităţi cu reguli clare, cu sisteme de competiţie care să stimuleze performanţa, nu

disparitatea socială. Toată această acţiune concertată este realizată în cadrul proiectului prin

strategia activităţilor motrice. Un plus al acestor activităţi motrice a fost faptul că au construit

seturi noi de competenţe sportive la tinerii din grupul ţintă. Practic, activităţile motrice ale

proiectului le-a dublat competenţa prin faptul că au fost dezvoltate activităţi sportive din

specializări pentru care, studenţii nu făcuseră până atunci formare. Conform declaraţiilor tinerilor

cuprinşi în studiu, acţiunile proiectului au construit activităţi de evaluare somatică şi general

motrică. O recomandare adusă de tineri în ceea ce priveşte îmbunătăţirea strategiilor programelor

motrice a fost aceea de a construi contracte cu diferite firme în care aceşti tineri să activeze

pentru un plus de experienţă, pentru acţiuni de voluntariat şi, în final, pentru o şansă mai mare de

angajare. De asemenea, propunerea a fost privită şi ca o formă activă de a generaliza ideile

proiectului la nivelul întregii societăţi prin încorporarea diferitelor instituţii în acest tip de

strategie.

Un alt efect pozitiv evidenţiat de tineri a fost şi interacţiunea dintre grupul ţintă:

studenţi din ani diferiţi, tineri din diferite categorii sociale sau grupuri mixte de studenţi şi tineri

din licee. O remarcă a studenţilor cu privire la acest tip de amestec cultural vine tocmai din

direcţia relaţiei cu romii din cadrul proiect ului. Fără a construi o întrebare specială în acest sens,

tinerii au remarcat un grad de coeziune ridicată între ei şi romii cuprinşi în proiect. Acest aspect

evidenţiază încă o dată atingerea scopurilor proiectului în ceea ce priveşte reducerea

discriminării. De fapt, trecerea de la atitudinile-stereotip la faptul concret o evidenţiaza proiectul

prin activităţile motrice. În faţa situaţiilor concrete, relaţia cu tinerii de etnie romă este apreciată

ca fiind bună. Astfel, opiniile negative descrise mai sus datorită unei percepţii sociale

generalizate sunt reconstruite în baza unei interacţiuni directe care a permis tinerilor să evalueze

direct romii şi calităţile lor.

Din acest motiv, ca formă de recomandare pentru îmbunătăţirea strategiilor de

activităţi motrice în vederea creşterii şanselor tinerilor pentru dezvoltare socială a fost

precizată cu prioritate frecvenţa unor astfel de acţiuni. Tinerii sunt conştienţi că acest tip de

programe trebuie să facă parte din normalitatea socială deoarece este singura formă prin care să

21

se poată reduce discriminarea şi tendinţele de disparitate socială. Tinerii au cerut ca acest tip de

activităţi să fie permanente iar interacţiunile dintre diferite grupuri sociale să facă parte din

această strategie. În aceeaşi măsură, tinerii au precizat că îşi doresc mai multă practică în

domeniile de specialitate şi mai puţină teorie aridă în strategiile didactice, expresie directă a

influenţelor pozitive pe care le-a avut proiectul asupra lor şi asupra caracterului lor acţional. Ei

vor acţiuni gândite longitudinal care să se transforme în timp în practici sociale generalizate.

Propunerile lor sunt de continuare a activităţilor, de încadrare a lor într-o strategie naţională din

care să se nască ulterior competiţii, forme active de interacţiuni sociale, de schimburi culturale,

toate menite să susţină tinerii în procesul lor de integrare. Ei propun, de asemenea, şi o formă de

stimulare materială, nu sub forma unor sume de bani ci într-o manieră simbolică de a oferi

tinerilor echipament sportiv, o minge, tricouri etc.

În ceea ce priveşte sentimentul nedreptăţirii sociale, majoritatea tinerilor au reclamat

vulnerabilitatea materială:”trebuie să muncesc 30 de ani ca să îmi plătesc o casă!”; „foarte multe

taxe, foarte multe impozite”. Aceste expuneri arată încă o dată vulnerabilitatea tinerilor care sunt

angajaţi cu salarii mici într-o ţară în care, nivelul taxelor nu este direct corelat cu veniturile. Ei

reclamă, de asemenea, nivelul prestaţiilor sociale oferite de stat în ceea ce priveşte alocaţia

pentru familia monoparentală, alocaţia de până la 18 ani etc. Tinerii observă în acest tip de

protecţie socială mai degrabă o formă simbolică de susţinere sau o modalitate de simulare a

susţinerii tinerilor.

Din acest motiv, ca set de recomandari pentru ca autorităţile să reducă aceste

vulnerabilităţi sociale, tinerii solicită factorilor de decizie o mai mare coerenţă în acţiunile

sociale dar şi în legislaţie. Cer într-un mod imperativ ca toate tipurile de infracţionalitate

dezvoltate prin instituţiile statului să înceteze. O precizare în acest sens este tocmai stoparea

fenomenului de corupţie din instituţiile statului, în mod deosebit pentru eradicarea mitei. Ei

doresc locuri de muncă sigure, cu salarii adaptate contextului socio-economic în aşa fel încât

raportul dintre venituri şi puterea de cumpărare să nu mai fie atât de mult decalate. Ei simt

nevoia să facă acest tip de precizări în condiţiile în care veniturile lor sunt în general mici iar

puterea de cumpărare este cu atât mai mult afectată. Deşi sunt tineri, aflaţi în curs de formare

profesională înţeleg gândirea strategică a motivaţiilor materiale pentru creşterea calităţii muncii

prestate, mai ales în instituţiile cheie ale unei societăţi: învăţământ, justiţie şi sănătate. „Salariile

22

ar trebui să fie mult mai mari în ...industria profesorilor, a educatorilor pentru că noi practic

învăţăm, cum ar veni, generaţiile ce va veni.”

De asemenea, tinerii reclamă lipsa de fermitate şi de calitate a acţiunilor poliţiei datorită

tipului de atitudine faţă de societate. Ei recomandă o mai mare fermitate în decizii şi acţiuni, o

creştere a transparenţei şi în acelaşi timp, o mai bună informare publică în ceea ce priveşte

vulnerabilităţile, limitele legii, graniţa dintre deviant şi delincvent etc. La fel şi în situaţia

sistemului de sănătate, mai ales în cazurile de intervenţie rapidă a maşinilor de salvare. Ei

solicită o mai mare viteză de reacţie a instituţiei, o mai bună calificare a personalului şi o creştere

a calităţii serviciilor medicale.

Cu privire la acţiunile proiectului, cea mai utilă activitate în vederea creşterii

gradului de integrare şi protejare a tinerilor a fost considerată cea cu caracter sportiv. Ei

consideră utile şi cursurile de formare, şi discuţiile cu specialiştii însă, acţiunile în care sunt

implicaţi direct şi care produc efecte imediate au fost cele cu caracter sportiv. Ei au putut astfel

să primească feedback rapid cu privire la gradul de participare, cu privire la interacţiunea dintre

membrii grupului ţintă principal, motiv pentru care au considerat activităţile motrice ca fiind

esenţa acţională a întregului proiect. Tinerii au tendinţa să-şi evalueze prin feedback-uri rapide

acţiunile prin raportare la propriile nevoi iar activităţile motrice le-au oferit suportul optim pentru

aceste nevoi.

Tot din perspectiva nevoilor, atunci când a fost adusă în discuţie nevoile tinerilor care

ar trebui să intre cu prioritate în atenţia autorităţilor, prima nevoie identificată a ţinut tot de

necesitatea formării profesionale în instituţiile de învăţământ. Susţinerea materială prin

promovarea învăţământului gratuit ar trebui completată cu un număr mai mare de locuri în

camine studenţeşti. Tinerii reclamă costurile ridicate ale chiriilor şi întreţinerii pentru că

resursele financiare primite de la părinţi sunt mici. Ei se văd obligaţi să lucreze pe orice salariu,

în orice grafic de timp, de multe ori depăşind programul standard de muncă pentru a se putea

întreţine. Ei reclamă faptul că sunt prinşi într-un permanent compromis deoarece sunt obligaţi să

aloce mai mult timp serviciilor temporare decât studiului.

În vederea creşterii şanselor de educaţie la tineri, recomandările pentru autorităţi au

fost identificată o singură idee în plus – locurile pentru romi în facultate. Unul dintre intervievaţi

23

a dorit să fie continuat acest proiect şi la alte niveluri de educaţie. El doreşte locuri speciale

pentru romi şi pentru programele de master, nu doar pentru studiile de licenţă. Această orientare

vulnerabilizează un pic strategia de susţinere a populaţiei de etnie romă deoarece această formă

de „discriminare pozitivă” are menirea de a oferi un plus de susţinere copiilor din familiile rome

pentru a creşte şansa de integrare socială. Această strategie a avut obiectivul de a construi

exemple şi lideri din interiorul comunităţilor pentru ca prin aceştia să se poată ridica educaţional

întreaga comunitate. Or, ca în orice acţiune defectuos aplicată în asistenţa socială, susţinerea a

tins să conducă spre dependenţa de sistem, nu spre directa autonomie a persoanei asistate.

Strategia discriminării pozitive are în atenţie formarea tinerilor pe perioada studiilor de licenţă,

încercând astfel să prevină o stare de risc social care ar putea bloca accesul la studii. În cadrul

facultăţii, aceşti tineri trebuie să îşi câştige autonomia în aşa fel încât concursurile pentru

nivelurile următoare de studii să nu mai rămână vulnerabili. Or, cerinţa de locuri speciale şi

pentru celelalte niveluri de studii poate arata un grad de eficienţă scăzută a strategiei

discriminării pozitive.

Analiza datelor obţinute – cercetare cantitativă

În urma analizei de tip cantitativ, datele obţinute evidenţiază o serie de frecvenţe care

arată atât nevoile, opiniile dar şi fluctuaţiile valorice ale tinerilor în prin proces de formare socio-

profesională.

Gradul de implicare al membrilor unei comunităţi în rezolvarea problemelor

comunitare este influenţat de mentalităţile mediului cultural din care indivizii fac parte. Într-o

societate motivată să participe la diferite proiecte sociale, culturale etc. ne-am aştepta ca tinerii

care se formează într-un astfel de mediu să primească aceleaşi valori care-i să le stimuleze

acţiunea şi spiritul civic.

Dintr-o altă perspectivă, problemele nerezolvate, lipsa de implicare socială, indiferenţa

membrilor comunităţii sunt factori care influenţează tonusul şi caracterul acţional al fiecărui

individ. Din acest raţionament, studiul nostru măsoară opiniile sociale cu privire la implicarea

tineririlor în diferite activităţi menite să reducă riscurile şi inechităţile sociale. De asemenea,

24

măsoară opiniile cu privire la discriminare şi aspectele sale cauzale, măsoară atitudinile sociale

faţă de diferitele grupuri comunitare, opinii cu privire la gradul de implicare al instituţiilor

statului etc.

În ceea ce priveşte atitudinea oamenilor faţă de vulnerabilitate sau situaţiile de

vulnerabilitate socială, respondenţii grupului ţintă principal evidenţiază o primă problematică –

gradul scăzut de interes faţă de acest tip de probleme. Cumulat, 48% dintre respondenţi consideră

faptul că societatea este dezinteresată de problemele sociale care crează vulnerabilitate sau

situaţii de risc social. O pondere de 35% dintre aceştia consideră că membrii comunităţii, nici

măcar nu sunt empatici în ceea ce priveşte starea de vulnerabilitate socială prin care trec semenii

lor. De asemenea, opinia socială a membrilor grupului ţintă cu privire la vulnerabilitate arată că o

categorie de 13% dintre respondenţi manifestă dezinteres şi nu consideră că trebuie să intervină

cumva în folosul general al comunităţii.

Un alt tip de grup social identificat în studiu este al celor implicaţi emoţional atunci

când întâlnesc diferite probleme ale societăţii din care fac parte, aceştia făcând parte din

categoria persoanelor empatice care înţeleg sentimentul de vulnerabilitate dar care rămân inactivi

în a participa prin acţiuni directe sau indirecte pentru reducerea riscurilor sociale sau a

disparităţii sociale. Ponderea acestei categorii este de 31%. Cumulând cele 3 categorii de grupuri,

concluzionăm faptul că opinia generală a respondenţilor evidenţiază o pondere totală de 79% a

celor care nu participă efectiv la rezolvarea problemelor comunităţii. Această opinie poate

influenţa foarte mult spiritul civic la tineri care se pot considera descurajaţi să participe la diferite

acţiuni în condiţiile în care o pondere atât de mare a comunităţii este considerată a fi inactivă şi

indiferentă la problemele care vulnerabilizează comunitatea din care fac parte.

Doar 17% dintre respondenţi consideră că societatea se implică şi participă activ în

rezolvarea problemelor sociale.

25

4%

35%

13%

31%

17%

Cum apreciaţi atitudinea oamenilor faţă de vulnerabilitate sau situaţie de nesiguranţă socială?

Nu stiu/Nu raspundNu sunt empatici si reactioneaza rar la impulsul de momentNu sunt interesati si nu re-actioneazaParticipa afectiv dar nu re-actioneaza concretSe implica social pentru reducerea vulnerabilitatii sau riscurilor la tineri

Analiza pe gen cu privire la opiniile respondenţilor despre atitudinea oamenilor faţă de

vulnerabilitatea socială ne arată că variaţiile pe gen nu sunt semnificative statistic, în marea lor

majoritate. Cu toate acestea, mici diferenţe se observă în ceea ce priveşte opiniile despre

implicarea afectivă a femeilor şi în spiritul acţional al bărbaţilor. Astfel, dacă în cazul participării

afective, femeile par uşor mai implicate decât bărbaţii, în cazul implicării sociale efective,

bărbaţii ar reacţiona într-o pondere de 20%.

26

Analiza pe gen a atitudinii faţă de vulnerabilitate/nesiguranţa socială

Valori

Genul

NS/NR

Nu sunt empatici şi

reacţionează rar la impulsul de

moment

Nu sunt interesaţi şi nu reacţionează

Participă afectiv dar nu

reacţionează concret

Se implică social pentru

reducerea vulnerabilităţii/

riscurilor la tineri

Feminin 2% 36.7% 10.2% 36.7% 14.3%

Masculin 5.5% 32.7% 16.4% 35.5% 20%

Grand total 3.8% 34.6% 13.5% 30.8% 17.3

Variaţiile în funcţie de mediul de nivelul instrucţiei şcolare, gradul de implicare nu este

influenţat de nivelul studiilor. Astfel, 50% dintre absolvenţii de facultate declară faptul că

oamenii nu sunt empatici cu tinerii aflaţi în situaţii de vulnerabilitate socială. 40% dintre aceştia,

însă, declară că participă afectiv dar nu se implică faptic în a susţine această categorie.

Din perspectiva ocupaţiei, singurele variaţii apar la categoria de studenţi şi angajaţi în

ceea ce priveşte implicarea. În cazul studenţilor, o pondere de 36.2% sunt depărre că oamenii se

implică afectiv dar nu reacţionează concret. Aflaţi în medii instituţionale, aşadar, cu o altă

experienţă a grupurilor, a regulilor şi, desigur, a nivelului de implicare, angajaţii au declarat

într-o pondere de 66.7% că oamenii se implică efectiv pentru reducerea riscurilor sau

vulnerabilităţilor la tineri. Aşadar, lipsiţi de resurse materiale sau de o minimă autonomie

financiară, tinerii care nu lucrează îşi orientează susţinerea mai degrabă empatic în timp ce

angajaţii arată implicarea concretă în rezolvarea prolemelor care vulnerabilizează tinerii.

Dintr-o altă perspectivă, opiniile cu privire la lipsa de empatie şi implicare sunt

localizate cu ponderi semnificative statistic în categoriile vulnerabile. Astfel, 41.7% dintre

persoanele care s-au declarat a fi într-o stare de precaritate au precizat faptul că oamenii nu sunt

empatici şi reacţionează rar la impulsul de moment.

27

Abordarea pe medii arată faptul că cel mai mare nivel de implicare în reducerea

riscurilor şi vulnerabilităţii sociale este întâlnit în mediul rural. Astfel, dacă 9.1% dintre

respondenţii din mediul urban consideră că societatea se implică în a preîntâmpina sau a

rezolva probleme care vulnerabilizează tinerii, în mediul rural, ponderea celor care cred în

implicarea socială este de 65.8%.

Această diferenţă semnificativă statistic ne arată tipul de solidaritate mecanică în care,

comunitatea reacţionează în ansamblul ei pentru securitatea proprilor membri. Socializaţi în

astfel de medii, tinerii sunt mult mai dispuşi să participe activ în rezolvarea problemelor sociale.

Atât atitudinea socială cât şi implicarea în rezolvarea problemelor comunitare ţin şi de

percepţia socială despre discriminare. O percepţie defectuasă asupra fenomenului discriminării

poate crea un sentiment de demotivare, mai ales în cazul tinerilor. Neînţelegerea obiectivă a

fenomenului poate conduce la opinia că fenomenul nu există, aşadar, şi acţiunile în acest sens ar

fi inutile.

Conform studiului nostru, 43% dintre respondenţi înţeleg cu punctualitate conceptul de

discriminare. Aceştia înţeleg ideea inechităţii sociale, tendinţele de etichetare şi reacţiile sociale

generale care diminuează drepturile şi şansele egale în dezvoltarea socială a acestora.

Respingerea socială a unei comunităţi minoritare sau a indivizilor în parte constituie o problemă

socială care este încă evidentă în spaţiul contemporan. Discriminarea nu este un fenomen care

ţine doar de o anumită comunitate culturală ci şi la indivizi, indiferent de mediul social de care

aparţine. Cu toate acestea, o pondere de 4% dintre respodenţi limitează discriminarea la etnia

romă. Conform datelor naţionale, percepţiile sociale despre discriminarea romilor sunt cele mai

bine conturate. Astfel, la nivel naţional, 46% dintre români declară că s-ar simţi disconfortabil în

prezenţa persoanelor de etnie romă (CNCD, 2012). Cu toate acestea, limitarea discriminării doar

la etnia romă poate construi premisa falsă a lipsei discriminării altor categorii sociale.

O pondere de 34% dintre respondenţi generalizează ideea discriminării sociale şi o

consideră ca fiind o problemă des întâlnită în societate. La nivel naţional, 51% dintre români

consideră că discriminarea este o problemă generală care afectează societarea contemporană.

(CNCD, 2012)

28

În contrapondere, 9% dintre respondenţii cuprinşi în studiul nostru consideră că problematica

discriminării sociale este un fenomen rar pentru România. Acest tip de opinie poate deveni o

problemă deoarece este generatoare de pasivitate deoarece, în viziunea acestora, fenomenul nu

există. O posibilă variantă explicativă ar fi aceea că nu înţeleg foarte bine conceptul de

discriminare sau că îl limitează la anumite categorii/situaţii rare, motiv pentru care îl consideră a

fi o excepţie pentru ţara noastră.

4% 2%

43%

9%

34%

9%

Fenomenul discriminarii este

Este o reactie numai la comuni-tatea de romiIn tara noastra, discriminarea este doar o exceptieO atitudine de retinere sau de respingereO reactie fireasca la anumite categorii de oameniUn fenomen des intalnitUn fenomen rar

Abordarea pe gen a opiniilor cu privire la conceptul de discriminare ne evidenţiază câteva

informaţii importante. În ceea ce priveşte părerea potrivit căreia 4% dintre respondenţi consideră

discriminarea ca fiind doar o reacţie la comunitatea de romi, aceasta este doar o opinie a

bărbaţilor din studiul nostru. Aşadar, în proporţie de 100%, bărbaţii sunt cei care au limitat

fenomenul discriminării ca fiind real doar în cazul comunităţilor de romi. Tot bărbaţii consideră

într-o proporţie de 66.4% faptul că, în general, discriminare socială este un fenomen rar. Aşadar,

dincolo de discriminarea, ca set de acţiuni împotriva romilor, aceştia consideră acest fenomen ca

fiind o excepţie.

De asemenea, 19,23% dintre absolvenţii de liceu, 8.65% dintre absolvenţii de facultate şi

2.88% dintre tinerii care cu gimnaziu consideră că discriminarea este doar o reacţie la

comunitatea de romi.

29

În ceea ce priveşte statutul ocupaţional, studiul nu evidenţiază diferenţe semnificative

între grupuri.

36%

1%38%

3%4%

19%

Când văd o persoană discriminată cred ca este :

O persoana care nu a avut sanse egale in dezvoltareasociala a ei

o persoana care prefera singuratatea sau care este diferita din anumite puncte de vedere; trebuie doar sa incercam sa le cunoastem

O persoana cu probleme pe care nu poate sa le rezolve singura

O persoana fara noroc in viata

O persoana slaba care isi merita soarta

O victima obisnuita a vietii contemporane

Opiniile respondenţilor cu privire la aspectele cauzale care descriu fenomenul

discriminării sunt multiple. Cu cea mai mare pondere (37%) tinerii cuprinşi în studiu descriu

cauzele discriminării ca o stare de incapacitate personală – persoane cu probleme pe care nu şi le

pot rezolva singuri. Desigur, problema discriminării este una a societăţii iar reducerea, stoparea

şi prevenirea discriminării sociale este un efort comun al tuturor actorilor sociali. Cu toate

acestea, sugerarea ideii de neputinţă personală în a ieşi din starea de discriminare arată o opinie

uşor distorsionată asupra acestei dimensiuni analizate.

30

36% dintre respondenţi consideră faptul că persoanele discriminate nu au avut şanse

egale în dezvoltarea lor socială. Aceştia, fie că au crescut în medii defavorizate, fie că au fost

nevoiţi să treacă prin situaţii sau stări care nu i-au avantajat au întâmpinat şi această problemă a

inechităţii de şanse în dezvoltarea sa socială.

O pondere importantă a respondenţilor (19%) consideră persoanele discriminate ca

fiind simple victime ale vieţii cotidiene. Acest tip de opinie socială are ca prim efect diminuarea

interesului pentru a lupta cu problema discriminării sociale. Ideea de simple victime construieşte

falsa premisă conform căreia, discriminarea nu este un fenomen atât de important încât să

stimuleze comportamente sociale şi acţiuni pentru combaterea sa.

În categoria răspunsurilor libere, anumiţi respodenţi au văzut profilul persoanei

discriminate ca fiind unul singuratic şi care este diferit de ceilalţi. Astfel, cu o pondere destul de

mică (1%), aceast gen de opinie discriminează involuntar prin carcarea difernenţelor dintre

norma socială a majorităţii şi particularităţi care diminuează şansele de integrare ale

discriminabilului.

43%

34%

4%1%

18%

Atitudini sociale in fata de persoanele discriminate

Imi imaginez cum ar fi sa fiu in situatia persoanei respective

Incerc sa vad cum o pot ajuta

Nu ma pot imagina in sit-uatia persoanei respective

NS/NR

Prefer sa-mi vad de treburile mele fara sa am o reactie

O primă resursă de distorsiune în răspunsuri pare să fie identificată prin analiza

comparativă a graficelor de mai sus. Aşa cum s-a precizat mai sus, nivelul de conştientizare a

fenomenului de discriminare este unul relativ – aproximativ 50% dintre respondenţi înţeleg cu

31

punctualitate ce înseamnă şi care sunt cauzele acestei probleme sociale. Din această cauză, şi

nivelul de implicare este redus. Cu toate acestea, graficul de mai sus care măsoară atitudinile

sociale faţă de persoanele discriminate pare unul mai bine corelat cu nevoile sociale. O explicaţie

încurajatoare ar putea fi efectele acţiunilor proiectului „Strategii pentru viitor, strategii pentru

tineri” care arată că tinerii trec printr-o formă de disonanţă congnitivă, în evoluţia lor de la

tendinţe de discriminare, de separare şi autoprotejare spre cooperare, înţelegere, solidaritate faţă

de grupuri extinse de tineri. Acţiunile comune ale tinerilor cuprinşi în proiect, indiferent de

categoria de vulnerabilitate din care fac parte a putut avea ca efect şi o diminuare a tendinţelor de

discriminare.

Conform datelor obţinute în graficul de mai sus, ponderea cea mai mare este a acelora

care vorbesc de atitudini empatice faţă de grupurile vulnerabile. Dacă mai sus, în diagramele

expune şi interpretate găseam o percepţie generală uşor negativă asupra societăţii în ceea ce

priveşte gradul de implicare pentru reducerea riscurilor sociale, în situaţia concretă a tinerilor

cuprinşi în studiu, lucrurile stau invers. Astfel, 77% dintre tineri au atitudini pozitive în ceea ce

priveşte situaţia persoanelor aflate în diferite stări de vulnerabilitate socială. În acest sens, 43%

dintre tineri au declarat faptul că ar fi empatici cu persoanele aflate în diferite nevoi, ceea ce

arată o sensibilitate faţă de problemele sociale şi modalitatea de rezolvare a lor.

De asemenea, 34% dintre tinerii cuprinşi în studiu îşi manifestă intenţia de a participa

concret la susţinerea persoanelor cu probleme. În contrasens cu aceştia, 18% dintre respondenţi

preferă să ocolească problemele altora şi să nu aibă nicio reacţie. Ei nu critică şi nu produc noi

probleme categoriei persoanelor vulnerabile însă, din perspectivă acţională, preferă să nu se

implice în susţinerea acestora.

Într-o proporţie de 4% tinerii din grupul ţintă au declarat că nu au nici măcar o atitudine

empatică faţă de persoanele vulnerabile social.

32

Atitudinea pe gen faţă de persoanele discriminate

Valori

Gen

Îmi imaginez cum ar fi să fiu în situaţia persoanei respective

Încerc să văd dacă o pot ajuta

Nu mă pot imagina în situaţia persoanei respective

Prefer să-mi văd de treburile mele, fără să am o reacţie anume

NS/NR

Grand Total

Feminin 59% 40.8% 2% 6.1% 2% 100%

Masculin 38.2% 27.3% 5.5% 29.1% 0% 100%

Grand Total

43.3% 33.7% 3.8% 18.3% 1% 100%

Abordarea pe gen arată un nivel crescut de empatie crescută la femei. Astfel, dacă în

total, 43.3% dintre respondenţi au declarat că îşi imaginează cum ar fi ei în situaţia persoanei

vulnerabile social, ponderile pe gen (59% pentru femei şi 38.2% pentru bărbaţi) arată o mai

mare disponibilitate a femeii de a fi empatică la problemele altora. Şi în situaţia implicării

concrete în a susţine şi a ajuta persoanele vulnerabile, femeile au o pondere de 40.8% decât

bărbaţii care au declarat că ar ajuta într-o pondere de 27.3%.

De asemenea, diferenţele devin mult mai semnificative statistic în situaţia lipsei totale

de reacţie, bărbaţii declarând această atitudine într-o ponderede 29.1% în timp ce femeile au

înregistrat un scor de 6.1%

Conform datelor statistice obţinute, cea mai mare disponibilitate de a ajuta este a

persoanelor angajate (66.7%) în timp ce, cea starea empatică este declarată în primul rând de

către elevi (50%).

33

5%

34%

4%10%

4%

44%

Persoanele aflate într-o situaţie situaţie de vulnerabilitate sau de nesiguranţă socială sunt:

NS/NR

Persoane egale noua

Persoane fara calitati

Persoane inferioare noua

Persoane pentru care se cheltu-iesc prea multi bani din buge-tul public

Victime ale sistemului social

Cu privire la imaginea persoanelor aflate într-o situaţie de vulnerabilitate, 44% dintre

respondenţi îi consideră victime ale sistemului social. Atât în cercetarea calitativă cât şi în

frecvenţele obţinute în acest studiu cantitativ, tinerii consideră că statul nu face suficient de mult

pentru ei şi pentru cei care sunt în diferite situaţii de vulnerabilitate. În cazul de faţă, lipsa de

coerenţă legislativă, lipsa de aplicabilitate a lor, calitatea slabă a reprezentanţilor instituţiilor

statului vulnerabilizează şi mai mult populaţia. Aceasta este şi explicaţia pentru ponderea mare a

celor care consideră statul ca principal vinovat pentru vulnerabilitatea socială.

Dintr-un alt punct de vedere, 34% dintre respondenţi consideră persoanele vulnerabile

social ca fiind egale cu ei. Este important de remarcat nuanţa acestei frecvenţe care artă că,

dincolo de problemele care ţin de propria vulnerabilitate, tinerii se raportează la ceilalţi ca

oameni obişnuiţi, egali lor, detaşaţi de problemele care-i pot încadra în anumite grupe de

vulnerabilitate sau risc social.

În extremă cu categoria de tineri care consideră persoanele vulnerabile egale cu ei, o

pondere mai mică de tineri (9%) consideră persoanele vulnerabile ca fiind inferioare lor, aşadar,

în propria lor viziune, decalajul social între ei şi persoanele vulnerabile social este unul crescut.

Tot din această categorie fac parte şi cei care consideră persoanele vulnerabile social o povară

34

pentru bugetul alocat protecţiei sociale. Aceştia, într-o pondere de 4%, consideră că bugetul

public este suprasolicitat de costurile alocate pentru protecţia socială a persoanelor aflate în risc

social sau în vreo formă de vulnerabilitate. Pentru această categorie, costrurile materiale de

susţinere tranzitorie a persoanelor vulnerabile contează mai mult decât solidaritatea socială, în

sine.

Şi tot cu conotaţie negativă, o altă categorie cu aceeaşi pondere (4%) consideră că

persoanele vulnerabile sunt lipsite de calităţi, cauză pricipală a propriei vulnerabilităţi. Deşi, în

sinea ei, ideea poate deveni sustenabilă în condiţiile în care, lipsa de implicare, lipsa de

instrucţie, lipsa de motivaţie, comoditatea etc. crează în timp starea de vulnerabilitate, totuşi,

generalizarea acestei idei este o greşeală deoarece, nu întotdeauna vulnerabilitatea este

consecinţa propriilor decizii.

38%

6%23%

3%

30%

Credeţi că drepturile tinerilor sunt respectate astăzi?

Da, insa nu sunt respectate in totalitateDa, sunt respectate in total-itateDa, sunt respectate insa nu toti tinerii isi cunosc drep-turileNu stiu/Nu raspundStatul nu sustine faptic drepturile tinerilor

Tinerii cuprinşi în studiu consideră într-o proporţie de 38% că statul respectă drepturile

tinerilor însă, mai sunt direcţii în care autorităţile nu răspund cu promptitudine la nevoile

acestora. Printre nevoile identificate de tineri ca fiind slab îndeplinite de autorităţi se numără

accesul la piaţa forţei de muncă, speculările salariale ale firmelor care mizează pe nevoile

35

materiale ale populaţiei tinere etc. De asemenea, decalajul social între tineri şi adulţi este uneori

prea mare, motiv pentru care, anumite situaţii devin inechitabile pentru tineri.

O altă opţiune a tinerilor cu o pondere de 30% din totalul răspunsurilor este a celor care

cred că statul oferă, mai degrabă o susţinere simbolică a tinerilor decât una reală. Aceştia cred că

legile nu vizează punctual problemele tinerilor, că unele dintre ele sunt inaplicabile sau sunt

formalizate, motiv pentru care aceştia nu simt întotdeauna susţinerea autorităţilor statului.

Un alt punct de vedere ţine de capacitatea de informare pentru a putea beneficia de

drepturi. Cu o pondere de 23%, tinerii consideră că statul oferă suficiente drepturi tinerilor însă,

lipsa de informare îi face pe aceştia să nu beneficieze de toate resursele juridice şi sociale pe care

statul le pune la dispoziţia tinerilor pentru a-i susţine, integra şi proteja social. În totalitatea lor,

persoanele care au optat pentru acest item sunt angajate. Aşadar, mediul instituţional oferă o mai

bună rutină cu legile, drepturile personale, motiv pentru care pot observa cu mai multă uşurinţă

resursele instituţionale care le garanteză drepturile şi susţinerea socială.

Există şi o categorie mică a celor care au încredere în sistemul social. Aceştia (6% din

totalul respondenţilor) consideră că statul respectă în totalitatea drepturile tinerilor. Toţi aceşti

6% dintre respondenţi sunt bărbaţi. Femeile au atitudini mai reţinute în ceea ce priveşte

încrederea în instituţiile statului. 44,9% din totalul femeilor chestionate sunt de părere că statul

respectă drepturile tinerilor dar nu în totalitate. De asemenea, spre deosebire de bărbaţi (21.8%),

femeile consideră într-o pondere de 24.5% că drepturile tinerilor sunt respectate însă, problema

cea mai mare este cea a informării, motiv pentru care unii dintre tineri nu profită de toate

drepturile pe care statul le oferă. Din perspectiva faptului că statul nu susţine şi faptic drepturile

tinerilor, cea mai mare pondere a răspunsurilor sunt masculine (32,7% din totalul răspunsurilor

masculine spre deosebire de 26.5% din totalul răspunsurilor feminine). Aşadar, diferenţa dintre

cele două categorii se face în funcţie de modalitatea de raportare la resursele pe care statul le

oferă tinerilor, bărbaţii afişând mai degrabă o optică mai puţin încrezătoare decât cea a femeilor.

36

Ce strategie ar trebui să aplice statul pentru a micşora stare de vulnerabilitate a tinerilor în societate?

Sa dea

bani tu

turor c

elor c

are au

nevoie

Sa cre

eze lo

curi d

e munca

Sa inve

steasc

a in ed

ucatie

Sa se

respect

e lege

a

Sa constr

uiasca

legi s

peciale

pentru

oamen

ii vulnera

bili

Sa stimulez

e inter

actiunea

dintre gr

upurile de ti

neri

Sa veg

heze as

upra ega

litatii d

intre se

meni

Sa stimulez

e parti

cipare

a la ac

tivitati

sportive

pentru

tineri

Sa dezv

olte ac

tiuni concre

te, nu de f

atada

8%

16%

25%

11%

4%6%

5%

15%

10%

Aşa cum s-a precizat şi mai sus, tinerii simt nevoia unei mai bune forme de susţinere

şi, în acelaşi timp, a unei mai bune informări asupra resurselor de susţinere din partea

autorităţilor. Este încurajator faptul că tinerii văd investiţia în educaţie ca primă strategie de a

scădea vulnerabilitatea socială. Cu o pondere de 25% din totalul răspusurilor pentru această

întrebare, educaţia ocupă locul prioritar în mentalitatea tinerilor, ca formă de prevenţie împotriva

vulnerabilităţii sociale.

O altă idee cu o pondere mare, care arată în acelaşi timp şi influenţele pozitive ale

activităţilor proiectului este şi optica prioritară către activităţi sportive care să crească nivelul de

37

coeziune între diferitele categorii de grupuri sociale. De asemenea, activităţile sportive

stimulează comportamente fizice care devin importante pentru sănătate, pentru un tonus bun în

viaţă şi pentru un spirit competiţional. Ponderea celor care consideră ca o datorie a statului de a

construi cadre specifice care să stimuleze tinerii în a dezvolta activităţi cu caracter sportiv este de

15%.

Tot în cadrul acestei întrebări a mai fost identificată o nevoie generală a tinerilor –

crearea de locuri de muncă (16% din totalul răspunsurilor) ceea ce arată faptul că tinerii sunt

orientaţi spre educaţie şi viitoare cariere. Or, aceste orientări pot conduce spre un viitor cu sanse

din ce în ce mai scăzute de vulnerabilitate, spre o creştere a coeziunii sociale, a interacţiunii

dintre diferitele categorii sociale etc.

Cu o tentă pesimistă, o pondere de 11% dintre tineri consideră că statul ar trebui să

respecte mai bine legea. Neîncrederea în aplicarea legii de către autorităţile statului este în sine o

stare de vulnerabilitate, motiv pentru care tinerii o reclamă printre problemele principale la care

statul trebuie să răspundă.

Tot în această zonă a neîncrederii în capacitatea funcţională a instituţiilor statului de a

fi punctuală în acţiuni, 10% dintre respondenţi consideră că statul ar trebui să dezvolte acţiuni

concrete, de susţinere şi nu de faţadă. Ei doresc o serie de acţiuni directe, cu efecte vizibile care

să se constituie ca un set de strategii eficiente în vederea reducerii riscurilor sociale pentru

categoria de tineri.

O altă recomandare a fost aceea de a oferi bani tuturor celor care au nevoie (8%) însă,

opţiunea este uşor subietivă deoarece anularea stării de vulnerabilitate ţine de independenţa

materială a indivizilor, nu de dependenţa faţă de resursele financiare ale statului.

Conform opiniilor respondenţilor (6%), tot statului îi revine oligaţia de a construi cadre

de dialog social, de a stimula interacţiunea dintre grupuri etc. Această recomandare ar putea fi o

resursă prin care tinerii ar putea fi mai bine conştientizaţi asupra diferenţelor dintre grupuri,

asupra particularităţilor culturale ale celuilalt şi din toate aceste experienţe să crească nivelul de

accptare şi de toleranţă socială.

38

Cele mai mici ponderi vorbesc despre nevoia ca statul să vegheze asupra echităţii

sociale, asupra egalităţii dintre semeni (5%) şi despre nevoia de a construi alte cadre legislative

care să vizeze cu un nivel mai mare de puctualitate nevoile persoanelor care trec prin diferite

stări de vulnerabilitate.

Cum ar trebui să reacţioneze societatea pentru a micşora stare de vulnerabilitate a tinerilor în societate?

9%

7%

4%

8%

4%

5%

11%18%

8%

28%

Sa nu fie nepasatoareSa li se respecte libertatea tinerilorSa se sporeasca nivelul de coeziune dintre tineriTinerii sa fie implicatiSocietatea sa promoveze/incurajeze mai bine tineriiSa nu mai judece/hartuiasca/ discriminezeSa se implice mai mult in problemele tinerilorSa ajute la integrareSa schimbe vechile mentalitatiSa stimuleze participarea la educatie a tinerilor

Cu privire la reacţiile sociale aşteptate în vederea reducerii stării de vulnerabilitate a

tinerilor, acţiunea cu cea mai mare pondere în această întrebare deschisă a fost aceea că întreaga

societate ar trebui să stimuleze participarea tinerilor la educaţie. 28% dintre tineri consideră că

39

instrucţia nu este doar o problemă a instituţiilor socializatoare (şcoala şi familia) ci una a întregii

societăţi.

O altă funcţie a societăţii este aceea de a ajuta la integrare. 18% dintre respondenţi sunt

conştienţi de influenţa societăţii în transmiterea valorilor, a culturi din care fac parte, aşadar, îi

alocă acesteia şi funcţia specifică a integrării sociale a tinerilor.

Societatea este văzută ca o adevărată instanţă socială, motiv pentru care 10% dintre

respondenţi consideră ca fiind şi de datoria sa să se implice mai mult în problemele tinerilor.

În răspunsurile lor, persoanele cuprinse în studiu fac apel şi la propria comunitate, cea

a tinerilor. Într-o pondere de 8% ei consideră că este necesar ca şi tinerii să se motiveze pentru

propriul lor bine, fapt pentru care propun un nivel mai mare de implicare socială. Cu aceeaşi

pondere (8%), tinerii cred că societatea nu trebuie să fie nepăsătoare. Ea trebuie să reacţioneaze

prompt la problemele sociale şi să devină un bun iniţiator de proiecte cu scopul de a-şi proteja

mai bine membrii.

De asemenea, nu este uitată nici problematica libertăţilor personale. 7% dintre tineri

consideră că societatea trebuie să contruiască un cadru mai bine securizat în care, libertăţile

individuale să fie mai exprimate. O notă specială cu privire la acest aspect poate fi şi faptul că

68,9% dintre cei care au descris în diferite forme problema libertăţii individuale au origini rurale,

fapt care ar putea aduce un plus de lumină interpretării acestei nevoi sociale. O parte din

societăţile rurale încă mai poartă caracterul imperativ al tipului mecanic de solidaritate în care,

individul nu are personalitate proprie ci doar una colectivă. Indivizii reacţionează conform unor

patternuri prestabilite comunitar, ceea ce limitează mult din autonomia membrilor. Desigur,

nivelul de cenzură este unul redus în spaţiul contemporan însă, ponderea mare a celor din mediul

rural care au răspuns la această întrebare ne face să exprimăm şi această ipoteză ca variantă

explicativă a fenomenului.

În 5% dintre situaţiile identificate, tinerii consideră ca este tot rolul societăţii de a nu

mai permite judecăţi, etichetări, fenomene de discriminare.

Prin valorile sale, prin forţa sa imperativă, societatea este văzută ca mediul cel mai

sigur prin care tinerii să fie promovaţi, încurajaţi, integraţi mai bine în diferitele medii sociale,

40

culturale şi, desigur, profesionale. Într-o pondere de 4%, ea este cea care poate veghea la binele

social prin aceea că poate promiva mai bine valorile morale, prin cenzura relativă prin care răul

social este sancţionat comunitar etc.

10% 13%

11%

17%

38%

10%

Tinerii aflati intr-o situatie de excludere sociala..

Sunt din categoria oamenilor saraciSunt persoane egale nouaSunt tineri care nu au investit in educatieSunt victima propriilor ati-tudiniSunt victime ale nepasarii oamenilorSunt victime ale neglijentei au-toritatilor

Tinerii cuprinşi în studiu consideră în cea mai mare pondere că tinerii care sunt într-o

situaţie de excluziune socială sunt victime ale societăţii. În dezvoltarea lor, aceştia nu au avut

suficient sprijin social, au trecut prin diferite stări de vulnerabilitate şi,datorită lipsei de susţinere

socială şi instituţională au căzut victime ale excluziunii sociale. O pondere de 38% consideră

excluziunea socială a fi,nu o vină personală a tinerilor ci efectul nepăsării sociale. Concursul de

factori care pot contribui la o astfel de stare poate fi multiplu (factori familiali, probleme de

integrare socială, medii defavorizate de dezvoltare, nepăsarea instituţiilor de susţinere şi suport

etc.).

În contrast cu opinia de mai sus, o categorie de 17% dintre respondenţi consideră starea

de excluziune socială a fi victima propriilor atitudini ale tinerilor aflaţi în această situaţie.

Aceştia sunt de părere că nu poate exista factori externi care să vulnerabilizeze atât de mult un

individ, motiv pentru care alocă toată suma de factori favorizanţi indivizilor care au ajuns în

starea de excluziune socială.

Cu un mai mare nivel de obiectivitate, 13% dintre tinerii chestionaţi consideră

persoanele ajunse în starea de excluziune socială egale lor. Aceştia reuşesc să facă diferenţa

41

dintre calitatea umană a indivizilor şi starea de vulnerabilitate prin care trec. Ei reuşesc să se

raporteze la persoană şi nu la contextul social defavorizant.

Într-o proporţie de 11% tinerii mai cred că starea de excluziune este direct corelată cu

nivelul şi calitatea educaţiei educaţiei. Aceştia sunt de părere că această stare este o consecinţă a

faptului că tinerii respectivi nu au investit în educaţie, motiv pentru care, starea prin care trec este

şi mai greu de depăşit.

Cu aceeaşi valoare procentuală, o altă opinie este a acelora care consideră stare de

vulnerabilitate o consecinţă a nepăsării sistemului de protecţie socială şi a altor autorităţi care ar

avea ca scop protecţia socială a indivizilor. Excluziunea socială este un fenomen care trebuie să

fie gestionat şi de autorităţi pentru a preveni fenomene de disparitate socială.

Pentru 10% dintre tinerii intervievaţi, starea de excluziune socială este efectul sărăciei

indivizilor. Aceştia cred că lipsa de resurse devine o cauză principală care vulnerabilizează atât

de mult tinerii chiar şi până ajung la starea de excluziune socială. Opinia pare, mai degrabă rodul

unei tendinţe defectuoase de etichetare socială în baza unor neajunsuri materiale care arată

modalitatea în care unii tineri privesc persoanele cu deficienţe materiale.

Cum apreciaţi dumneavoastră următoarele categorii sociale?

CategoriiSociale Orientarea opiniilor

a. O părere foarte bună

b. O părere bună

c. Mi-e indiferentă categoria

d. Am o reţinere faţă de această categorie

e. Am o părere negativă

1.Comunitatea de romi

14% 19% 37% 20% 10%

2. Tinerii care nu au studii

5% 16% 55% 12% 11%

3.Persoanele cu probleme fizice

17% 38% 35% 8% 2%

4. Persoane cu probleme psihice

8% 27% 37% 26% 2%

5. Tinerii în risc de sărăcie

11% 31% 42% 11% 5%

6. Tinerii care nu îşi găsesc un loc de

11% 24% 36% 15% 14%

42

muncă

Apreciind statistic graficul de mai sus constatăm că cea mai mare frecvenţă a opiniilor

foarte bune o obţine categoria tinerilor cu probleme fizice. 17% dintre tinerii chestionaţi

apreciază eforturile de integrare ale acestei categorii de tineri vulnerabili, motiv pentru care un

total de 55% dintre valorile asociate sunt bune şi foarte bune. Cu toate acestea, o pondere

semnificativă statistic (35%) arată indiferenţa unei anumite categorii de tineri faţă de persoanele

cu probleme fizice. O analiză comparativă cu celelalte categorii sociale supuse analizei,

observăm că gradul de indiferenţă asociat tinerilor cu dizabilităţi fizice este mai mic decât cel al

celorlalte categorii.

O altă opinie uşor contraintuitivă, date fiind frecvenţele altor grafice care erau uşor

accentuate în direcţia discriminării este plasarea comunităţii de romi pe locul secund în categoria

celor mai apreciate comunităţi. Cu un procent cumulat de 33%, tinerii apreciază comunitatea de

romi cu calificative bune şi foarte bune ceea ce arată o teninţă de deschidere spre un grad mai

mare de acceptare a acestei comunităţi.

În topul părerilor foarte bune, tinerii care nu-şi pot găsi un loc de muncă şi cei în risc

de sărăcie sunt apreciaţi cu aceeaşi valoare statistică – 11%. Totuşi, o diferenţă sensibilă între

cele două categorii arată o mai mare acceptabilitate pentru categoria tinerilor aflaţi în risc de

sărăcie decât situaţia celor care nu-şi pot găsi un loc de muncă. Procentele cumulate la cele două

valori (foarte bună şi bună) arată un scor mai bun pentru tinerii aflaţi într-o situaţie de risc decăt

pentru cealaltă categorie (42% pentru tineii în risc de sărăcie şi doar 35% pentru tinerii care nu-şi

pot găsi un loc de muncă).

Cele mai mici scoruri au fost înregistrate pentru persoanele cu deficienţe psihice şi

tinerii care nu au studii. Este interesant de remarcat faptul că tinerii care nu au studii sunt văzuţi

de chestionaţi cu cel mai mare nivel de indiferenţă – 55%. De asemenea, opiniile care-i

poziţionează în categoria părerilor foarte bune au cel mai mic nivel statistic – 5% ceea ce arată că

în mentalităţile tinerilor, şcoala are o importanţă foarte mare.

43

Cine credeţi că are datoria de a ajuta să se integreze tinerii aflaţi în situaţie de risc?

Instituţii şi actori sociali

NIVEL DE IMPORTANŢĂ

Cel mai important

Destul de important

Important Mai degrabă, neimportant

Neimportant Total neimportant

A. Statul, prin intermediul

tuturor instituţiilor sale

44% 18% 14% 10% 3% 11%

B. Doar şcoala, printr-o

educaţie cât mai înaltă

21% 22% 29% 10% 14% 4%

C. Psihologii şi consilerii 7% 12% 14% 30% 23% 14%

D. Societatea în ansamblul ei 18% 21% 19% 20% 13% 9%

E. Persoanele bogate 9% 8% 8% 8% 13% 54%

F. Fiecare individ, în funcţie de

cât poate să ajute fiecare

16% 16% 12% 13% 26% 17%

44

În opinia tinerilor, statul are ce mai mare datorie în integrarea tinerilor aflaţi în situaţie de

risc. Valorile înregistrate în studiu alocă statului un procent 44% ca fiind cel mai important lucru

pe care îl poate face în vederea integrării acestei categorii vulnerabile. Procentele cumulate arată

o pondere evidentă a rolului pe care tinerii îl asociază instituţiilor statului în vederea integrării

sociale a tinerilor aflaţi în diferite situaţii de risc. Astfel, cu un procent total de 76% (Cel mai

important – destul de important – important), tinerii consideră că statul are cele mai multe

resurse în a recupera această categorie de tineri aflaţi într-o stare de vulnerabilitate.

De asemenea, este îmbucurător faptul că tinerii din grupul ţintă principal fac deseori apel

la educaţie, aceştia înţelegând importanţa şi efectele ei pe termen lung. De aceea, ca a doua cea

mai importantă instituţie de reintegrare (21% ca fiind cea mai importantă instituţie care poate

integra tinerii aflaţi într-o situaţie de risc şi 72% procente cumulate), şcoala este considerată ca o

resursă principală de integrare a tinerilor aflaţi într-o situaţie de risc.

Şi pentru că vulnerabilitatea şi riscurile sociale se văd în primul rând la nivelul societăţii,

tinerii consideră că unul dintre actorii importanţi în acest proces de reintegrare socială este

tocmai societatea. Statistic, tinerii consideră într-o proporţie de 18% (58% procente cumulate) că

societatea este cea mai importantă instituţie care poate ajuta tinerii să se reintegreze.

O altă abordare cu o consistenţă statistică de 16% este a acelora care consideră că

integrarea socială a tinerilor trebuie gândită individual, fiecare dintre indivizi fiind datori social

să susţină după cum poate tinerii aflaţi într-o situaţie de risc. Aceştia mizează pe o formă de

activism social prin care, membrii cu resurse ai societăţii să susţină tinerii, fiecare din propria sa

poziţie şi cu propriile resurse. Cu o valoare statistică mai mică (9%), o parte dintre tinerii

chestionaţi consideră că cel mai important rol în reintegrarea socială a tinerilor aflaţi într-o

situaţie de risc este al persoanelor bogate. Rolul acestora este considerat a fi mai important decât

cel al consilierilor şi psihologilor (7% pentru cea mai înaltă valoare) însă, dacă am analiza

procentele cumulate, ordinea statistică se inversează.

45

Ce părere aveţi faţă de comunitatea de romi?

O parere

foarte b

una

O parere

buna

Mi-e in

diferen

ta cat

egoria

Am o retinere

fata

de acea

sta ca

tegorie

Am o parere

negati

va

14%19%

37%

21%

9%

Atunci când este adusă în discuţie problema romilor, tendinţa de discriminare este destul

de evidentă. Dacă am cumula procentele care descriu negativ sau prin indiferenţă comunitatea

romă, ponderea impresiei negative ar fi de 67%. Dacă în cercetarea calitativă realizată cu ocazia

acestui proiect, tendinţa de discriminare era relativ mică, în abordarea cantitativă a studiului,

frecvenţele arată contrariul. Diferenţă dintre cele două categorii de situaţii o fac experienţa

directă cu membri ai comunităţilor de romi. În abordarea cantitativă, tendinţa de răspuns a fost

prin referire la romi, în general, aşadar, ieşind din categoria situaţiilor care descriau experienţa

pozitivă directă cu romii.

Răspunsul cu cea mai mare pondere (37% din total) a descris comunitatea prin

indiferenţă. Ea este înţeleasă ca o formă de izolare faţă de această comunitate, izolare manifestată

prin nepăsarea faţă de nevoile comunităţii, indiferenţa faţă de vulnerabilitatea acestora etc.

Tot în direcţia negativă, următorul pas este cel al unei reţineri faţă de comunitatea de

romi. Cu o pondere de 21%, tinerii se limitează în a interacţiona cu membrii acestei comunităţi

din raţiuni de reticenţă.

O pondere de 9% dintre tineri îşi exprimă tranşant opinia negativă faţă de această

comunitate, ceea ce arată o categorie mai puţin flexibilă la comunicare, interacţiune şi toleranţă

faţă de etnicii romi.

46

Opiniile pozitive cu privire la etnia romă însemnează 33% din totalul răspunsurilor. 14%

dintre aceştia declară că au o părere foarte bună despre romi iar 19% declară că au o părere bună.

Prin comparaţie cu celelalte procente din cadrul aceleiaşi întrebări, şansa unei creşteri a nivelului

de toleranţă dintre grupul majoritar şi cel al minorităţii rome este încurajator. În primul rând,

categoria celoe 21% care îşi manifestă reţinerea ar putea fi grupul social dispus la adaptare, dacă

societatea sau autorităţile vor stimula mai bine interacţiunea dintre cele două grupuri. Cei care

manifestă diferenţă sunt o categorie care nu au un argument concret care să menţină distanţa

socială dintre romi şi categoria majoritară, aşadar, şi ei pot fi adaptabili în vederea reducerii

distanţei sociale faţă de această etnie.

13%

25%

5%

4%2%1%

7%6%

37%

Cum apreciaţi imaginea socială a tinerilor de etnie romă?

Romii fac Romania de rusine

Romii creaza zone de insecuritate

Romii incalca legea

Romii merita sa fie discriminati

Romii sunt oameni harnici

Romii sunt destepti

Romii sunt discriminati pe nedrept

Romii sunt un exemplu de solidaritate

Romii sunt la fel ca toti ceilalti oameni

Ponderea cea mai mare din acest studiu cu privire la imaginea romilor este

îmbucurătoare. 37% dintre respondeţi consideră că romii sunt la fel ca toţi ceilalţi oameni.

Opiniile descrise statistic în cadrul acestui grafic ne arată o pondere relativ asemănătoare cu cele

descrise în graficul de mai sus în care, 33% dintre respondenţi au descris pozitiv comunitatea de

romi.

47

O atenţie deosebită a respondenţilor vizează zona de insecuritate pe care aceştia cred că o

construiesc romii în zonele în care locuiesc sau acţionează majoritar. Astfel, 25% dintre

respondenţi consideră că romii construiesc medii nesigure care îi pot vulnerabiliza pe ei dar şi pe

ceilalţi membri ai comunităţii. Această percepţie a insecurităţii sociale are ca prim efect

menţinerea unei reticenţe sociale generalizate faţă de comunitatea romilor.

Tot în sfera aspectelor negative este şi opţinea celor care consideră comunitatea de romi

ca fiind responsabilă pentru afectarea imaginii României în străinătate. 13% dintre respondenţi

consideră că romii fac România de ruşine în străinătate.

O altă opinie identificată în studiu (cu o pondere de 7%) este aceea potrivit căreia romii

sunt discriminaţi pe nedrept. Aceştia consideră inechitabilă opinia negativă cu privire la romi iar

la baza tendinţelor de discriminare stau etichetările negative ale societăţii. Şi tot în direcţia

aspectelor pozitive care descriu comunitatea romilor este şi coeziunea internă a membrilor ei.

Astfel, 6% dintre respondenţi remarcă nivelul crescut de solidaritate dintre membrii etniei rome.

Cu ponderi mai mici, studiul a identificat într-o proporţie de 5% opinia conform căreia

romii încalcă legea, 4% opinia intransigentă care consideră că romii merită să fie discriminaţi

etc.

După cum arată ultimele două diagrame, tendinţele de discriminare a etnicilor romi nu au

în spate argumente concrete, ele fiind efect al contagiunii sociale.

17%

38%

35%

8%

2%

Cum apreciati dumeavoastra tinerii care cu probleme fizice?

O parere foarte bunao parere bunaMi-e indiferenta categoriaAm o retinere fata de aceasta categorieAm o parere negativa

48

Pentru 55% dintre respondenţi, problemele fizice ale tinerilor nu le afectează opinia faţă

de aceştia. O pondere de 17% dintre aceştia consideră că au o părere foarte bună despre tinerii cu

probleme fizice iar 38% dintre ei consideră că au o părere bună. Una dintre resursele care au stat

la baza acestei imagini pozitive o reprezintă şi activităţile proiectului în ceea ce priveşte

activităţile motrice. Participarea la activităţile sportive în funcţie al tinerilor cu probleme fizice

(fiecare în funcţie de tipul de dizabilitate fizică) a stimulat în sens pozitiv imaginea acestor tineri

în ochii majorităţii.

Cu toate acestea, nici activităţile proiectului, nici opiniile sociale nu au putut stopa

complet indiferenţa unora şi părerile negative ale altora cu privire la această categorie de

persoane vulnerabile. O pondere de 35% dintre respondenţi tratează cu indiferenţă această

categorie socială.

O altă categorie de tineri este a acelora care au anumite reţineri faţă de tinerii cu

probleme fizice, ea însumând 8% din totalul răspunsurilor la această întrebare.

Doar 2% dintre respondenţi afirmă că au o părere negativă despre această categorie de

tineri aflaţi într-o situaţie vulnerabilă.

33%

6%28%4%

30%

Cum aţi descrie tinerii care au probleme fizice ?

Sunt categorii sociale care au nevoie de sustinerea comuna a statului si a comunitatii

Sunt categorii sociale care bene-ficiaza de legi si resurse materiale suficiente

Sunt categorii sociale care imi starnesc un sentiment de com-pasiune

Sunt oameni cu care nu vrea sa in-tretin relatii sociale

Sunt categorii sociale pe care simt nevoia sa le ajut

Descrierea categoriei vulnerabile a tinerilor care au probleme fizice arată mai mult decât

graficul de mai sus imaginea acestora în rândul tinerilor din grupul ţintă principal al proiectului

49

nostru. În cazul acesta, imaginea intoleranţei este mult mai mică deoarece expune punctual

percepţia tinerilor faţă de categoria vulnerabilă a celor care au probleme fizice.

Cu cea mai mare pondere (32%) tinerii înţeleg nevoia unei susţineri generale care să

însumeze, atât instituţiile statului cât şi societatea civilă însă, doar 30% dintre respondenţi

declară că simt nevoia să le ajute prin diferite acţiuni sociale.

28% dintre respondenţi doar exprimă sentimente de compasiune, fără să aleagă

implicarea directă.

O altă categorie des întâlnită în acest studiu este a acelora care se raportează la buget

atunci când apreciază o problemă socială. Astfel, 6% dintre aceştia apreciază autosuficienţa

materială şi legislativă ca resurse suficiente pentru a le îndeplini nevoile de susţinere socială şi

instituţională.

Cu cea mai mică pondere întâlnim categoria intoleranţilor care consideră într-o proporţie

de 4% că nu vor să aibă nicio relaţie cu această categorie vulnerabilă.

37%

4%30%

6%

24%

Cum aţi descrie tinerii care au probleme psihice ?

Sunt categorii sociale care au nevoie de sustinerea comuna a statului si a societatii

Sunt categorii sociale care beneficiaza de legi si resurse materiale suficiente

Sunt categorii sociale care imi starnesc un sentiment de compasiune

Sunt categorii sociale cu care nu vreau sa intretin relatii sociale

Sunt oameni pe care simt nevoia sa ii ajut

Dacă în cazul persoanelor cu probleme fizice, ponderea celor care considerau că au

nevoie de ajutor concertat din partea statului şi a societăţii într-o pondere de 32%, în cazul

persoanelor cu probleme psihice, ponderea celor care cred că atât statul cât şi societatea trebuie

să îi ajute este de 36%. Tinerii intuiesc natura delicată a tipului de disfuncţii care compun tipul

50

de probleme generat de deficienţele psihice, motiv pentru care consideră necesară o şi mai bună

motivare socială şi instituţională în susţinerea acestei categorii vulnerabile.

30% dintre tinerii cuprinşi în cercetare consideră că situaţia celor cu probleme psihice

stârnesc un sentiment de compasiune. Aceştia nu sunt o categorie acţională, ei îşi manifestă doar

sentimentele de susţinere însă, nu participă efectiv la activităţi de susţinere a lor în vederea

reducerii gradului de vulnerabilitate socială.

24% dintre respondenţi simt nevoia să ajute această categorie de oameni cu deficienţe

psihice. Această categorie de tineri simt nevoia să se implice concret în a susţine această

categorie socială. Prin comparaţie cu categoria de tineri cu probleme fizice, gradul de implicare

concretă în cazul celor cu probleme psihice este mai mic cu 6 puncte procentuale. Acest aspect

arată şi caracterul delicat al problemei, ceea ce diminuează disponibilitatea de implicare directă

în susţinerea acestei categorii de persoane cu dizabilităţi psihice.

Cu cea mai mică pondere (4%) este a celor care consideră că statul alocă suficient buget

acestor persoane iar legislaţia oferă suficiente resurse juridice de protecţie şi susţinere.

Consideraţi că având acelaşi nivel de studii, următoarele categorii de tineri au

aceeaşi şansă la angajare?

Categorii sociale a. Mai greu b. La fel de greu/uşor

c. Mai uşor d. NS/NR

A. Tinerii săraci 20% 59% 13% 8%

B. Romii 46% 42% 8% 4%

C. Femeile 8% 51% 37% 4%

D. Bărbaţii 8% 50% 37% 5%

E. Tinerii cu probleme fizice

65% 19% 10% 6%

F. Tinerii cu probleme psihice

71% 14% 7% 8%

Aşa cum arată graficul de mai sus, în topul celor mai scăzute şanse la angajare se găsesc

tinerii cu probleme psihice, apoi cei cu probleme fizice şi pe locul trei, romii. După aceste trei

categorii, ponderile scad semnificativ statistic cu minim 50% pentru fiecare categorie.

51

Opinia tinerilor cuprinşi în studiu situează tinerii cu probleme psihice pe primul loc în

topul celor mai scăzute şanse la angajare. Aceştia consideră într-o proporţie de 71% că şansele la

angajare sunt mult diminuate. La cealaltă extremă, aceştia consideră într-o proporţie de doar 7%

că şansele lor la angajare sunt crescute, aceştia mizând tocmai pe condiţia vulnerabilităţii psihice

ca resursă de toleranţă pentru angajatori.

Pentru tinerii cu probleme fizice, şansele la angajare cresc. Conform datelor statistice din

tabel, într-o proporţie de 65% această categorie de tineri în situaţie de vulnerabilitate s-ar angaja

mai greu.

Evidenţa statistică ne arată că în situaţia romilor, şansa angajării tinerilor este diminuată.

Într-o proporţie de 46%, tinerii consideră că şansa lor de angajare este mai dificilă. Analizând

comparativ, şansa de angajare mai uşoară a etnicilor romi este aproximativ la acelaşi prag

statistic cu cea a tinerilor cu probleme psihice – 8% ceea ce arată o părere uşor discriminatorie

faţă de populaţia de etnie romă.

De asemenea, tinerii săraci sunt văzuţi şi ei cu o uşoară dificultate la angajare (20%), în

schimb au o pondere de aproximativ 60% care arată că, în opiniile respondenţilor nivelul sărăciei

nu influenţează foarte mult şansele de angajare.

Abordarea pe gen are relativ aceeaşi distribuţie, ceea ce arată că atât bărbaţii cât şi

femeile au şanse egale în faţa angajatorilor.

În topul activităţilor recomandate de tineri în vederea susţinerii tinerilor care trec prin

situaţii de vulnerabilitate tinerii cuprinşi în studiu au apreciat necesară o creştere a nivelului de

integrare socială. Aceştia au considerat într-o pondere de 31% că activităţile care stimulează

sociabilitatea ar fi cele mai potrivite pentru a depăşi situaţiile mai dificile prin care trec tinerii. O

mai bună integrare socială poate deveni o resursă, nu doar pentru a nu menţine un tânăr izolat sau

captiv în propriile sale probleme ci şi din perspectiva unei reţele de suport care îi poate fi

folositoare în recuperarea mai rapidă a tinerilor aflaţi într-o situaţie vulnerabilă.

De asemenea, expresie directă a activităţilor motrice ale proiectului, a doua acţiune

recomandată de tineri pentru depăşirea unor situaţii dificile în viaţă este practicarea unui sport

(23% din total). Tinerii consideră că menţinerea unui echilibru fizic şi psihic ţine şi de

52

dezvoltarea unor activităţi cu caracter fizic pentru detensionare dar şi pentru beneficiile fizice pe

care le presupune practicarea unui sport.

De asemenea, nici serviciile de consiliere nu sunt neglijate din setul de acţiuni care pot

ajuta tinerii să depăşească o anumită stare de vulnerabilitate (16%). Serviciile specializate pot

oferi resurse punctuale de acţiune pentru depăşirea anumitor stări dificile prin care trec tinerii.

Specialiştii pot oferi servicii de consiliere dar pot îndruma tinerii şi spre alte tipuri de servicii şi

forme de protecţie socială care să-i poată ajuta să depăşească mai repede starea de vulnerabilitate

prin care trece.

În 11% dintre situaţii, tinerii au recomandat activităţi care stimulează motivarea. Un

tânăr motivat este un tânăr care nu renunţă la setul de provocări care-l poate conduce spre

depăşirea stării de risc social.

Tot în vederea depăşirii situaţiei dificile, 10% dintre tineri recomandă activităţi cu

caracter de relaxare şi amuzament. Cu scop dezinhibator, activităţile distractive au fost înţelese

ca modalităţi prin care tinerii vulnerabili îşi pot reconstrui tonusul de viaţă, nivelul de motivare şi

se pot reechilibra psihologic.

Nu sunt uitate nici ajutoarele sociale (6%). Sub forma prestaţiilor financiare dirijate prin

departamentele de asistenţă socială sau sub simpla formă a unui ajutor de orice natură ar fi el de

la membrii comunităţii de suport, acţiunea poate fi considerată una eficientă pentru depăşirea

unui anumit moment delicat din viaţa.

Şi, deşi are o pondere de doar 3%, sfatul unei mai bine relaţii cu autorităţile poate fi

considerat o resursă importantă în vederea depăşirii stării de vulnerabilitate deoarece, o gamă

largă de resurse materiale, psihologice, de ordin legislativ etc. este deţinută de autorităţi.

53

Pe cine aţi contacta în primul rând dacă drepturile dumneavoastră ar fi

cenzurate, limitate sau neglijate?

As solici

ta aju

torul prie

tenilo

r

Autoritati

ile lo

cale

la pari

nti

Lideri

i inform

ali ai

comunitatii m

ele

Mi-as a

suma situ

atia a

sa cu

m e si n

u as ap

ela la

nimen

i

Nu stiu la

cine a

s apela

Nu stiu/N

u rasp

und

nu sunt ,,

sifonar,

, incer

c sa a

ccept

O organiza

tie inter

nationala

Politia

9%

13%

1% 1%

5%

28%

2% 1%

9%

31%

În topul preferinţelor pentru a fi susţinuţi în demersul tinerilor de a li se respecta

drepturile este situată Poliţia. Cu o pondere de 31%, tinerii consideră organele de ordine ca fiind

prima instituţie de încredere care poate garanta respectarea drepturilor personale.

Este îngrijorător faptul că într-o pondere relativ asemănătoare cu cea acordată poliţiei,

28% dintre tineri nu ştiu la cine ar putea apela. Pentru această categorie, debusolarea şi

vulnerabilitatea socială este dublă. În primul rând, debusolarea poate veni din însăşi încălcarea

unui drept care conduce la vulnerabilitate sau chiar risc social. În al doilea rând, pentru că aflat în

54

faţa problemei se simte lipsit de resursele de acţiune pentru a putea depăşi starea de

vulnerabilitate. Aşadar, incoerenţei momentului generat de apariţia unor probleme cu drepturile

personale i se adaugă lipsa de acţiune creată de confuzia de a nu şti direcţia de acţiune pentru

depăşirea situaţiei.

Într-o pondere de 13% tinerii consideră strategic apelul la autorităţile locale. Acestea

deţin toate resursele legislative pentru susţinerea tinerilor, mai ales în situaţia în care le sunt

încălcate drepturile.

În proporţii egale (9%) tinerii vorbesc de încă două resurse: reţeaua de prieteni şi

organizaţiile internaţionale. Reţeaua de prieteni este cea cu cel mai uşor acces, este grupul

principal de suport, chiar şi atunci când resursele efective ale reţelei nu oferă soluţia completă a

rezolvării stării de vulnerabilitate. În sens lărgit, reţeaua de prieteni presupune şi ea o serie de

resurse directe sau indirecte prin relaţiile pe care fiecare membru al grupului le are cu specialişti,

autorităţi, persoane cu anumite competenţe şi experienţe etc.

Cât priveşte ideea organizaţiei internaţionale, problemele gestionate de acestea au, de

regulă, un timp mai îndelungat de acţiune şi rezolvare a problemelor.

Trebuie remarcat şi faptul că, aşa cum sunt distribuite răspusurile tinerilor chestionaţi,

apelul la propria familie este unul, mai degrabă nesolicitat. Ponderea de 1% a celor care declară

că ar apela la familie este fără o prea mare semnificaţie statistică. Acest lucru lansează impoteza

unor dificienţe în familia de origine în ceea ce priveşte funcţia de solidaritate.

55

1% 3%

8%

77%

12%

consider ca scoala te invata baza si atat! restul depinde de tine de atitudinea si planurile tale

Este mai important sa inveti sa castigi bani de mic decat sa mergi la scoala

La scoala nu se invata prea multa carte

scoala este cea mai impor-tanta institutie pentru edu-catie, integrare sociala si pro-fesionala

Scoala nu produce specialisti si nu te ajuta deloc la anga-jare

Ce opinie aveţi în ceea ce priveşte rolul educaţiei şcolare?

În general, opiniile tinerilor cu privire la importanţa şi rolul şcolii sunt pozitive. 77%

dintre tinerii cuprinşi în studiu consideră şcoala ca fiind cel mai important mediu pentru educaţie,

integrare socială şi profesională ceea ce arată o conştientizare a importanţei mediului instituţional

de socializare şi educaţie pe care îl oferă şcoala. Cu toate acestea, există şi exepţii de la această

categorie majoritară. Astfel, 11% dintre respondenţi consideră că şcoala nu produce specialişti şi

nu ajută la angajare. Ca ipoteză explicativă am putea porni de la premisa tinerilor de a avea

asigurată angajarea în domeniul de specialitate şi, de asemenea, de a câştiga bani mulţi. Optica

negativă despre şcoală poate fi explicată prin eşecul de moment al unei anumite categorii de

tineri, nu prin lipsa ei de eficienţă.

Tot cu o orientare negativă, 8% dintre respondenţi consideră că la şcoală nu se învaţă

prea multă carte. Se pare că trecerea la sistemul Bologna care doreşte a face din tineri

coparticipanţi în actul învăţării i-a debusolat şi dezorientat pe unii. Trecerea de la sistemul clasic

de predare-învăţare la cel modern în care elevul participă activ în actul predării dar şi cel al

învăţării a constituit o formă de relaxare pentru o anumită categorie de tineri. Lipsa presiunii

didactice pentru asimilarea informaţiilor în favoarea unei participări active a fost înţeleasă greşit

de o anumită categorie de tineri.

56

Într-o direcţie relativ asemănătoare, unii tineri preferă efectul imediat – obţinerea

resurselor. Din acest motiv, instrucţia este lăsată într-un plan secund în favoarea unui job

temporar care îi asigură un plus de stabilitate financiară. Din acest motiv, 3% dintre respondenţi

consideră că este mai important să câştigi bani de mic decât să mergi la şcoală.

61%21%

18% Uşor, datorită faptului că familia investeşte în mine

Uşor, deşi nu mă intere-sează prea mult să învăţ

Este îngreunat din cauza problemelor financiare ale fami-lieiEste îngreunat din diverse motive dar reuşesc să fac faţă cu bine tuturor sarcinilor

Accesul dumneavoastră la şcoală este:

În general, accesul tinerilor la şcoală este influenţat de capacitatea financiară a familiei de

a susţine costurile educaţiei. Cea mai mare pondere a tinerilor (61%) consideră accesul la

educaţie ca fiind uşor datorită investiţiilor familiei în educaţie. În general, familiile preiau toate

costurile care presupun susţinerea copiilor în şcoli iar accesul la educaţie nu se simte ca fiind

dificil decât pentru părinţi.

Atunci când efortul familie în a susţine copii la şcoală este prea mare, tinerii simt asta

deoarece resursele alocate educaţiei sunt reduse la minim şi ordonate pe priorităţile de bază. În

această situaţie sunt 21% dintre tinerii din grupul ţintă principal.

Într-o situaţie similară este şi categoria celor are din alte motive simt dificultăţi în

participarea la educaţia instituţională (18%), deşi reuşesc să facă bine faţă toturor sarcinilor.

57

Analiza datelor obţinute – cercetare calitativă (grup ţintă secundar)

În ceea ce privește principalele probleme care au fost reclamate de tineri vizând

inechitatea socială majoritatea respondenților afirmă că nu s-au confruntat cu astfel de situații,

însă „se poate observa pe fața lor că cei care nu au posibilități materiale sunt mai retrași, mai

închiși în ei”. Lipsurile materiale se reflectă și în ținuta lor sportiva, lucru care îi diferențiază încă

o dată de ceilalți. Practic, ei sunt acceptați ca și colegi, numai daca sunt foarte buni la sportul pe

care îl practică, dacă fac performanță.

Probleme de integrare socială nu au numai tinerii cu o situație materială precară, sau

tinerii cu dizabilități, unii copii/tineri se exclud din cauza personalității lor, sunt mai timizi și se

izolează. De cele mai multe ori tinerii cu dizabilități întâmpină mai multe probleme de integrare

socială. Tinerii cu situație materială precară, chiar dacă nu au un echipament adecvat, pot

compensa prin obținerea performanței. „In mare măsură ei sunt mai talentați și mai implicați

decât cei cu posibilități materiale”.

„Fiecare trăiește ideea de inechitate socială în funcție de propriile lui experiențe”. Se

pune întrebarea dacă societatea îi etichetează pe acești tineri, sau ei percep că sunt etichetați de

societate, chiar dacă nu este așa. Respondenții consideră că apartenența la o etnie, sau o anumită

categorie socială este recunoscută, numai dacă sunt urmărite anumite avantaje. Dacă luăm ca

exemplu tinerii rromi, „de cele mai multe ori aceștia evită să recunoască apartenența la etnie,

însă dacă beneficiază de anumite avantaje, atunci nu au nicio problemă în a-și recunoaște etnia”.

Tinerii care intră în contact cu mediul universitar nu reclamă probleme legate de

inechitatea socială. Cu cât sunt mai educați, cu atât nu mai apar discriminări, nu apar segregări.

Problemele reclamate de studenți sunt cele ale societății în general și în special cele economice.

După terminarea facultății nu au perspective de angajare. De aceea mulți dintre ei migrează după

terminarea facultății. Unii abandonează facultatea, din cauză că nu au perspective și preferă să

meargă în străinătate să muncească. „La început studenții sunt mai entuziaști, însă pe măsură ce

trece timpul și încep să-și caute perspectiva sunt dezamăgiți pentru că nu-și găsesc un loc de

muncă”. Aceasta este o problemă a societății, care cheltuiește niște bani cu instrucția acestor

58

tineri, de care, de cele mai multe ori, ajung să beneficieze alții, nu statul român. Sunt specializări

în cadrul universităților care nu oferă nicio perspectivă absolvenților, pentru că nu sunt căutate

pe piața muncii și totuși sunt școlarizați și pregătiți tineri pentru aceste profesii. „La educație

fizică și sport se pot integra mai ușor decât alte specializări. Școala construiește parteneriate

directe cu federații de specialitate. Permanent s-au adaptat noului, sunt ancorați în realitatea

2016.”

Încercând să creioneze un profil general al tânărului aflat în situație de risc,

respondenții afirmă că acesta este „mai închis în el, are posibilități de afirmare mai reduse pentru

că nu-l accepta cei care au posibilități materiale”. Tinerii cu risc de excluziune socială sunt de

obicei marginalizați de către grupul din care fac parte, nu sunt solicitați la activități comune ale

grupului, activități de petrecere a timpului liber.

Există la nivel de percepție socială ideea că tinerii vulnerabili sociali sunt tinerii ai căror

familii se confruntă cu sărăcia sau are o dizabilitate, că este un tânăr insecurizat într-un fel sau

altul, ceea ce duce la izolare socială, dificultăți de a stabili relații cu ceilalți colegi, dificultăți de a

fi acceptat. De cele mei multe ori o imagine de sine scăzută se manifestă într-o manieră mai

agresivă, într-o nervozitate accentuată a individului, cu consecințe în plan individual și social.

Acești tineri caută să capete atenție, să fie băgați în seamă. Pe de altă parte instituțiile de

învățământ nu au resorturi și nici legături cu alte instituții care ar putea să sprijine un tânăr

vulnerabil social.

Respondenții au apreciat de asemenea că vulnerabilitatea nu este specifică unei anumite

pături sociale, sau unei etnii. Este a tuturor. Pentru a avea o baza mai bună de pornire în viață

este important orizontul care i se deschide tânărului, până la o anumită vârstă. Cu cât tinerii sunt

mai îngrădiți, cu atât le este mai greu să se orienteze în viață. Educația este sursa acestor

îngrădiri, în primul rând educația de acasă. Dacă de acasă unui copil i se spune „nu mai aspira

către acolo…că e prea mult pentru noi ”, atunci frustrarea copiilor este timpurie. Școala îi oferă

copilului un mediu, în care copilul are șansa să observe comportamente și atitudini, de la

profesor până la colegi și lua exemple și modele de acolo.

59

Tânărul aflat în situație de risc este perceput de unii respondenți ca fiind nemulțumit de

societate, de ceea ce i se oferă, de condițiile financiare, de oportunitățile care i se oferă, de modul

în care este perceput de ceilalți. Această nemulțumire nu are întotdeauna o bază reală, ea poate să

fie percepută subiectiv de către tânărul respectiv, în funcție de experiențele de viață avute.

Problema cea mai mare a individului este aceea că el este învățat să pună accent pe a avea și nu

pe a fi. Individul uită că cel mai important lucru este să-și găsească echilibrul interior. Problema

este de natură financiară. Pentru tânăr important este locul de muncă, cât câștigă (salariu), cât

costă o casă, ce perspective are să se integreze, să-și formeze o familie. Însă nu este o condiție ca

tânărul să aibă o casă pentru a-și întemeia o familie. Cel mai important este el ca individ,

dezvoltarea lui și toate celelalte lucruri pe care dorește să le aibă sunt o consecință a muncii lui.

Ar trebui să ne setăm copiii pe a se dezvolta personal, nu pentru a avea. Dacă el își face treaba

cum trebuie lucrurile acestea vin în mod natural. Dacă îl învățăm pe individ că trebuie să aibă,

atunci el va fi într-o continuă goană după acest lucru și nu o să aibă niciodată, pentru că

pretențiile devin mai mari. Pe de altă parte, raportându-ne la a fi, ne ajung nevoile.

Urmărind identificarea principalelor cauze ale inechităţii sociale pentru categoria de

tineri cu vârsta între 16 – 29 ani respondenții consideră că situația materială a familiei (salarii

mici, nu lucrează) este principala cauză a inechității sociale pentru categoria de tineri 16-29 de

ani. Alte cauze ar putea fi: lipsa educației, lipsa de informare. „La 29 de ani poate părinții au

ajuns chiar la pensie si nu au posibilități. Am avut un astfel de caz. Tânărul era izolat de ceilalți,

care veneau cu tot felul de telefoane mobile, îmbrăcăminte, aparatura electronică. Si totuși

tânărul avea o ambiție enormă. Dacă știi cum sa-i îndrumi, le poți dezvolta o ambiție astfel încât

să poată străbate în viață chiar și cu situația materială pe care o au”. Tânărul despre care vorbea a

terminat primul trimestru cu 9,89 și este deținător de bursă.

Așadar sărăcia poate fi și o motivație, nu numai o cauză a inechității sociale, însă trebuie

să existe persoane de suport care sa supravegheze și să încurajeze pas cu pas tânărul în

demersurile sale spre atingerea performanței (de ex. cadrele didactice).

Începând cu 16 ani tinerii încep să facă diferențe în funcție de situația materială. Familia

are un rol important în educarea copiilor în vederea acceptării acestor diferențe sociale. Dorința

familiei copilului este importantă. „Sunt foarte mulți tineri scutiți de educație fizică, care nu au

60

probleme”. Dacă se hotărăsc să nu participe la orele de educație fizică, primesc o scutire de la

medic. În schimb, există și cazuri de tineri cu dizabilități care, deși se confruntă cu serioase

probleme fizice, participă activ la orele de educație fizică și se integrează cu plăcere în cadrul

echipelor.

Uneori copiii supraponderali sunt priviți diferit de către unii colegi, mai ales că nu pot

executa diferite activități. Este necesar ca profesorul să acorde încredere acestor tineri, să-i

responsabilizeze, astfel încât să se simtă integrați.

Alte cauze ale inechității sociale identificate de respondenți ar putea fi: un strat greșit în

viață, un anturaj greșit. Cu cât rămân într-un sistem de învățământ, cu atât este mai bine și sunt

mai în siguranță. Este importantă relația familiei cu școala, mai ales în cazul copiilor în situație

de risc. De cele mai multe ori familia este absentă, neinteresată de situația școlară a copilului,

alteori părinții sunt prea intruzivi și pun presiune asupra profesorilor. La școală copilul petrece

un număr restrâns de ore, în familie și în anturaj, copilul petrece cel mai mult timp. De aceea este

imperios necesar ca familia să fie educată, ca la rândul ei să educe. Respondenții apreciază că

„sprijinul ar trebui să vină din partea familiei, dar și a școlii prin cunoaștere, prin organizarea

timpului liber, pentru că școala este un spațiu protejat”.

În ceea ce privește gradul de cooperare instituţională cu privire la prevenirea sau

stoparea disparităţilor sociale majoritate respondenților afirmă că „există și nu există

cooperare instituțională”. Între părinte și profesor ar trebui să existe o mai bună cooperare. Sunt

foarte mulți părinți care nu vin nici la ședințele cu părinții, iar cooperarea lasă de dorit. Din

partea profesorului există întotdeauna deschidere, nu întotdeauna se întâmplă acest lucru din

partea părinților. O parte din diriginții de la clasă încercă să-i ajute pe copiii/tinerii proveniți din

familii defavorizate, însă de cele mai multe ori, atât copiii, cât și părinții lor, se jenează să ceară

ajutorul, tocmai pentru a nu fi priviți diferit de către ceilalți. Părinții au fost consiliați cum sa

acceseze beneficiile pe care copiii/familiile le au din partea statului român (de ex. bursa socială).

Există cooperare și între instituții, însă sunt inițiative puține, iar ajutorul este sporadic. De

ex. de sărbători precum Crăciunul, Paștele se strâng alimente, jucării pentru copiii aflați în

dificultate. Aceste inițiative ar trebui să fie mult mai numeroase, pentru ca acei copii să

beneficieze cu adevărat de ajutor.

61

Toate instituțiile fac eforturi, însă nu există o instituție care să aibă acest obiectiv ca

prioritate. Se apreciază că „școala trebuie să educe pe toată lumea, nu este principalul țel al școlii

combaterea inechității sociale”. Ar trebui insistat în ceea ce privește legătura dintre familie și

școală, în special în rândul familiilor cu probleme. Implicarea familiei ar putea duce la o mai

bună integrare a copilului în mediul școlar și în societate în general.

La întrebarea ”în ce măsură consideraţi că legislaţia actuală contribuie la prevenirea

inechităţii sociale a tinerilor?” majoritatea respondenților consideră că există norme legislative

coerente, care să vină în sprijinul prevenirii inechității sociale, însă implementarea legislației lasă

de cele mai multe ori de dorit. „Legislația cred ca există, punerea ei în practică este mai dificilă.

As recomanda ca cei implicați să o facă dintr-o motivare reală și mult mai eficient”. La nivelul

gimnaziului/liceului legislația actuală contribuie, mai ales prin intermediul alocațiilor de stat

pentru copii și burselor sociale acordate celor cu posibilități reduse. Uneori copiii sunt trimiși la

școală numai pentru a beneficia de burse școlare și alocații de stat pentru copii. Cazul unui copil

cu ADHD înscris la o școală de masă, care nu s-a putut integra. La început colegii au fost

îndrumați să aibă grija de el, dar după o perioadă de timp nereușind să se integreze a fost

marginalizat. Probabil nici părintele nu conștientiza pe deplin problema copilului. La o școală

specială ar fi avut parte de altă atenție, s-ar fi dezvoltat altfel. Poate că aici ar trebui îmbunătățită

legislația, vizând astfel de cazuri.

Alți respondenți consideră că legislația are slabe contribuții la prevenirea inechității

sociale. „Noi avem un caz mediatizat pe la multe posturi de televiziune. Este vorba despre un

tânăr imobilizat în căruciorul cu rotile, care era repartizat la un liceu unde avea condiții ( rampă,

lift, toaletă etc.) și era mai aproape de casa. Mama însă nu a dorit ca fiul să urmeze cursurile

acelui liceu si l-a înscris la liceul Eminescu, unde nu existau condiții. Din punctul de vedere al

dooamnei doctor, copilul este apt pentru educație fizica, cu toate ca nu-si poate mișca mâinile și

picioarele”. Cei de la minister fiind anunțați de problemele apărute nu au soluții. La fel și

primăria. Situația care trenează de ceva timp este în detrimentul tânărului cu dizabilități.

Unii respondenți apreciază că „educația adulților va face ca disparitatea socială să fie

redusă, nu o legislație mai strictă. Nu-i poți impune cuiva să placă pe cineva, pentru că asta este

în interiorul lui și va răbufni cu prima ocazie. Trebuie să fie educat cel care discriminează să-l

accepte pe celălalt, să îl înțeleagă și nu persoana care dorește să se integreze”.

62

Concluzii

Uneori, cercetarea evidenţiază două direcţii care nu se interseactează decât artificial: o

direcţie a nevoilor tinerilor şi o direcţie de acţiuni generale de susţinere a tinerilor în parcursul lor

de definire socială şi profesională. Alteori, când statul prin legislaţiile sale arată coerenţă între

problemele sociale şi resursele juridice de acţiunie, actorii sociali apar ca fiind slab implicaţi în

a-şi rezolva propriile probleme. Aprecierea atentă a problemelor sociale arată o discrepanţă

severă între resursele de acţiune pentru prevenirea disparităţilor sociale şi eficienţa autorităţilor

sau eficienţa informării cu privire la aceste resurse.

De asemenea, studiul a mai evidenţiat şi tendinţa unora dintre tineri de a plasa

responsabilitatea altora, fiind mai degrabă o modalitate prin care aceştia îşi arată dezaprobarea

faţă de societate şi, în acelaşi timp, ca formă prin care îşi justifică subiectiv lipsa de implicare şi

acţiune concretă în vederea integrării sociale.

O dimensiune analizată atent în studiu care arată succesul proiectului este şi problematica

discriminării. Analiza opiniilor tinerilor cu privire la discriminare arată o evuluţie semnificativă

înclinată spre acceptare, spre nediscriminare. Construirea întrebărilor, atât în cercetarea

cantitativă cât şi în cea calitativă a încercat să facă o proiecţie asupra fenomenului discriminării

înainte de proiect şi după terminarea activităţilor de proiect. Datele obţinute arată o tendinţă mai

mare de a acceptare a semenilor, o diminuare semnificativă a tendinţelor de etichetare şi o

capacitate crescută de interacţiune. Activităţile sportive nu au avut ca prim efect specializarea

într-o disciplină sportivă ci integrarea socială într-un grup extins cu particularităţi culturale cât

mai bine diversificate.

De asemenea, o formă de extremă de „strigăt” este a mamelor şi aparţinătorilor de copii

cu dizabilităţi. Aceştia înţeleg drama propriilor copii, dincolo de disabilitate în sine. Ei înţeleg

incapacitatea statului de a susţine eficient aceşti tineri iar formulări precum „Eu nu-mi mai pun

problema că nu ne ajută statul.Eu mă întreb ce se va întămpla cu aceşti copii după ce n-om mai

fi noi!” arată drama prin care trec aceste familii.

De asemenea, din perspectiva cadrelor didactice care lucrează cu persoane cu dizabilităţi,

problematica unei educaţii eficiente şi a integrării tinerilor în societate are în sine disfuncţiile

63

asociate: lipsa unor programe performante în ceea ce priveşt educaţia tinerilor, lipsa resurselor

materiale necesare etc.

Evoluţia socială, integrarea şi dezvoltatea socio-profesională presupune un efort

consistent din toate direcţiile. Dependenţa de resursele statului este în sine o problemă. Uneori

statul nu se protejează de a face din beneficiarii asistenţei sociale o masă de oameni care să fie

reintegraţi (care să-şi câştige autonomia de a se dezvolta şi a-şi produce singuri autosuficienţa).

Resursele oferite în momente de necesitate trebuie reorientate strategic în aşa fel încât acestea să

nu producă aceleaşi efecte de dependenţă. Din perspectiva tinerilor şi, prin extensie, a societăţii

dezvoltarea socială, integrarea, atitudinile nondiscriminatorii trebuie privite ca activităţi care

intră în sfera personală de obligaţii morale deoarece, orice formă de dependenţă crează o dublă

condiţionare – una pentru stat şi alta pentru individ.

64

Bibliografie generală

1. Barbu Simona, Brici Carmen, Istoricul programului de mediere sanitară în Wamsiedel

Marius, Vincze Eniko, Ionescu Iustina, 2011, Sănătatea romilor. Perspectiva actorilor

implicaţi în sistemul sanitary – medici, mediatori,pacienţi, Bucureşti: Romani CRISS,

Publicaţie realizată în cadrul proiectului “Promovarea măsurilor anti-discriminare în

accesul la serviciile de sănătate al persoanelor aparţinând comunităţilor de romi din

România”

2. Bourhis Y. Richard, Gagnon André şi Moȉse Léna Céline, Discriminare şi relaţii

intergrupale, in Bourhis Y. Richard, Leyens Jacques-Philippe, (1997), Stereotipuri,

discriminare şi relaţii intergrupuri, Iaşi: Polirom, p. 124 - 154

3. Bourhis Y. Richard, Leyens Jacques-Philippe, (1997), Stereotipuri, discriminare şi relaţii

intergrupuri, Iaşi: Polirom

4. Capozza Dora, Volpato Chiara, Relaţii intergrupuri: perspective clasice şi contemporane

in Bourhis Y. Richard, Leyens Jacques-Philippe, 1997, Stereotipuri, discriminareşi relaţii

intergrupuri, Iaşi: Polirom, p. 11 – 31

5. Cojocaru Ştefan, Grupuri sociale cu risc ridicat de excluziune social, în Preda Marian,

(coord), 2009, Riscuri şi inechităţi sociale în România, Iaşi: Polirom, p. 191 – 203

6. Duminică Gelu, (2006) Accesul romilor la servicii sociale: realităţi şi tendinţe în anul

2005, Bucureşti: Agenţia de dezvoltare comunitară ,,Împreună”

7. Ghiţă Eugenia, Negraru Alina, 2011, Stereotipuri, prejudecăţi şi discriminare etnică:

Perspectiva romilor, studiu realizat de TOTEM Communication pentru Romani CRISS

8. Jigău Mihaela (coord), 2006, Program pilot de intervenţie prin sistemul Zone prioritare de

educaţie, Buzău: ALPHA MDN

9. Lazăr Florin, Persoanele cu handicap, în Preda Marian, (coord), 2009, Riscuri şi inechităţi

sociale în România, Iaşi: Polirom, p. 206 – 225

10. Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, (2005) Memorandumul comun în

domeniul incluziunii sociale. România, raport accesat la data de 19.02.2016 de la link-ul:

http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Domenii/Incluziune%20si

%20asistenta%20sociala/Proiecte_cu_finatare_externa/2%20-%20JIM_Romania.pdf

65

11. Preda Marian, (coord), 2009, Riscuri şi inechităţi sociale în România, Iaşi: Polirom

12. Preoteasa Ana Maria, Cace Sorin, Duminică Gelu (coordonatori), 2009, Strategia

naţională de îmbunătăţire a situaţiei romilor: vocea comunităţilor, Bucureşti: Editura

Expert

13. Preoteasa Ana Maria, Şerban Monica, 2012, Situaţia romilor în România, 2011. Între

incluziune socială şi migraţie, Bucureşti: Fundaţia Soroş

14. Sandu Dumitru, 2005, Comunităţile de romi din România. O hartă a sărăciei comunitare

prin sondajul PROROMI, Banca Mondială: Bucureşti

15. Surdu Laura, 2008, Monitorizarea aplicării măsurilor împotriva segregării şcolare în

România, Bucureşti: Editura Marlink

66