Timpul Tăcerii – timp trecut

Referatul de față propune analiza unui fenomen investigat teoretic de Elisabeth

Noelle-Neumann în anul 1974: spirala tăcerii. Ipoteza de la care am pornit cercetarea

noastră este aceea conform căreia tăcerea care generează spiralarea opiniei publice nu mai

este un fapt de actualitate, indivizii resimțind o eliberare de presiunile sociale din procesul de

comunicare. Această eliberare se produce pe fondul apariției unor canale de comunicare de o

natura distinctă, care pun individul într-o situație coplet nouă: new media – locurile în care

participantul la procesul de comunicare este ferit de presiunile și amenințările sociale,

protejat de anonimat, conștient de controlul nelimitat pe care îl exercită asupra propriei

identități vituale, pe care o poate multiplica la nesfârșit, astfel încât nevoile de relaționare și

de comunicare să fie satisfăcute.

Principalele întrebări de cercetare care au însoțit ipoteza vizează investigarea

influenței efective a noilor media în procesul de comunicare, în gradul disponibilității

indivizilor de a își exprima opinia. De asemenea, răspunsurile la aceste întrebări de

cercetare ne vor da pistele de pe care analizăm în ce măsură se verifică ipoteza lansată.

Instrumentul de cercetare empirică este interviul – structurat astfel încât temele

abordate în discuțiile cu intervievații să scoată la iveală modul în care respondenții

acționează dar și ceea ce gândesc despre cum acționează.

Număr de Cuvinte: 6423

Introducere

Acest referat urmărește, prin abordare teoretică și investigare empirică, analiza critică

a fenomenului spiralei tăcerii, fundamentat de Elisabeth Noelle – Neumann în cartea sa -

Spirala tăcerii – Opinia publică, învelișul nostru social1. Apărută inițial in 1974, lucrarea trata

un proces cunsocut de filosofi și cercetători, însă care nu se bucurase până atunci de o atenție

exclusivă și nu fusese analizat în profunzime. Investigând un proces electoral derulat in

Germania anilor '70, autoarea observă elemente neobișnuite ale modului în care opinia

publică se manifestă. Răsturnări bruște de situații, schimbarea opțiunii de vot în ultima clipă,

oameni care se feresc să își declare public afinitățile politice sunt câteva din situațiile care îi

atrag atenția și care o conduc spre lecturi teoretice în care este amintit, pe scurt, acest

fenomen.

Învelit într-o sferă conceptuală specifică – tăcere, izolare, opinie publică – spirala

tăcerii este un fenomen care presupune o abatere de la ruta previzibilă pe care disponibilitatea

indivizilor de a-și exprima opinia ar trebui să o aibă. Cu alte cuvinte, opinia oamenilor

întâlnește o formă specifică de presiune din partea societății, presiune care acționează extrem

de puternic în reprezentările individului. Spiralarea opiniei publice presupune existența unei

majorități care nu este, însă, conștientă de statutul său majoritar și devine, sub presiunea unei

minorități zgomotoase, tăcută. Acesta este, pe scurt, procesul pe care îl vom analiza în acest

referat. Cercetarea noastră pleacă de la pistele teoretice lansate de E. Noelle-Neumann, dar

propune investigarea gradului de actualitate a acestui fenomen în societatea de azi.

Considerăm că această temă este relevantă în contextul unei diversificări a structurii sociale și

comunicaționale care s-a produs în cele aproape patru decenii de la lansarea teoriei. Miza

analizei noastre nu este de a demonta în mod exhaustiv descoperirile autoarei, întrucât nu ne

îndoim de autenticitatea lor. Ce urmărim în această lucrare este aducerea discuției în

contemporaneitate, proiectarea elementelor teoretice peste realitatea socială și

comunicațională a zilelor noastre.

Ipoteza pe care ne vom structura analiza este aceea conform căreia spirala tăcerii, în

forma sa clasică, nu mai este un fenomen în totalitate specific realității de astăzi, nu își mai

găsește corespondent în structura proceselor de comunicare actuale. Firește, comunicarea, la

nivel de structură, nu este cu mult diferită de modelele clasice propuse de teoreticieni. Avem

azi, ca și în trecut, mesaje, codate de emițători, purtate de către diverse canale la receptori,

1 E Noelle-Neumann Spirala tăcerii, Opinia Publică, învelișul nostru social, ed comunicare.ro, București, 2004.

2

care le decodează și asigură, dacă este cazul, un feed-back. Este, așadar, ceva schimbat in

schema procesului de comunicare astăzi? Cum spuneam, nu există modificari radicale, cât,

mai degrabă, anumite ajustări pe care procesul de comunicare le-a suferit și care se diversifică

de la o zi la alta. Această nouă fațetă a realității ne-a orientat și nouă abordarea teoretică a

acestei teme, prin delimitarea unor întrebări de cercetare cu trimitere specifică la aceste noi

constructe comunicaționale, care afectează, inevitabil, structura percepțiilor, a reprezentărilor

sociale și, în ultimă instanță a poziției pe care fiecare individ o adoptă în relație cu ceilalți. o

primă întrebare la care ne propunem să răspundem este: Cum modifică noile media (web 2.0)

constructele sociale, comunicative si abordările, percepțiile indivizilor? Devine ușor

redundant să menționăm că noile media sunt o componentă a interacțiunii umane tot mai

prezentă azi, însă investigarea rolului pe care îl joacă în diverse ipostaze ale comunicării este

una oportună, de vreme ce ne aflăm pe un teren relativ nou, care nu a ajuns încă la saturație în

ceea ce privește temele și sub-temele de cercetare. Modul în care cele două mari teme ale

acestui referat – spirala tăcerii și noile media – se vor întrepătrunde are în vedere stabilirea

efectului clar pe care noile media îl au asupra spiralării opiniei publice. Cum se schimbă

atitudinea publică a indivizilor? Ce se întâmplă în mediul on-line vizavi de disponibilitatea de

exprimare a opiniei? Mai există constrângeri, mai există teama de izolare, considerată ”forța

care pare a pune în mișcare procesul spiralei tăcerii”2? Dacă nu mai există teama de izolare,

asistăm la o descătușare a opiniilor? Se consideră oamenii liberi în totalitate să se exprime

fără a se teme de consecințe? Dacă nu, care este, în continuare, elementul generator de

inhibare a opiniei? Toate aceste întrebări ne vor pune la dispoziție, prin răspunsurile pe care o

sa le aflăm, cadrul teoretic și practic necesar pentru o reîncadrare a tăcerii spiralate în

sructura opiniei publice.

Referatul nostru este alcătuit din două părți principale: o parte teoretică, în care

principalele linii de analiză sunt cele menționate deja: spirala tăcerii – structură, cauze,

consecințe; new-media – influențe asupra individului, noi realități de comunicare și

interacțiune, impactul asupra individului, a integrării lui în grupul social și, inevitabil, asupra

modului în care își cristalizează și își exprimă opiniile. Un alt palier teoretic important îl

reprezintă opinia publică – este ea constituită astăzi diferit, in virtutea implementării noilor

medii de comunicare? Care este noul raport dintre sfera publică și sfera privată? Ce modificări

ale sferei publice putem observa și care sunt urmările lor directe asupra formării opiniei

publice? Acestea sunt, pe scurt, palierele teoretice pe care le vom trata, apelând la o

bibliografie specifică, necesară, așa cum e firesc, ancorării într-un cadru conceptual cât mai

2 E. Noelle-Neumann, op.cit, p.27.

3

bine structurat. Principala lucrare avută în vedere este, așa cum am menționat deja, cartea lui

Elisabeth Noelle-Neumann. Încadrarea corectă a conceptului de opinie publică nu poate fi pe

deplin făcută decât cu referire la lucrarea lui Walter Lippman.3 Referințele teoretice privitoare

la noile media și modul în care se modifică structura socială și comunicațională ca urmare a

aderării tot mai frecvente la astfel de medii ne vor fi furnizate de o serie de lucrări, în care

sunt reunite diverse studii ale acestui fenomen.4,56.

A doua parte a referatului este una aplicativă, o cercetare bazată pe metoda

interviurilor calitative. Vom analiza 16 interviuri aplicate unor subiecți a căror selecție nu s-a

făcut urmărind o strategie anume. Opinia publică, disponibilitatea de exprimare a părerilor,

teama de izolare, pe de o parte și interacțiunea cu noile media de comunicare, pe de altă parte

sunt, credem noi, întâlnite la indivizii din societatea noastră de azi, indiferent de sex, etnie,

deseori și vârstă. Cu toate că nu am urmărit o prestabilire a caracteristicilor demografice ale

respondenților, aceștia au fost tineri, cu varsta intre 19 – 25 ani, din mediu urban, studii medii

și superioare. Principalele teme încadrate în interviuri abordează subiectul izolării, al

disponibilității de exprimare a opiniei într-un spațiu public, dar, cum era firesc, și atitudinea

față de noile media de comunicare, gradul de impact asupra utilizatorilor și influența pe

termen lung pe care o pot avea. Așa cum spuneam, datele obținute de la persoanele care au

participat la interviuri vor fi analizate și discutate pe larg în a doua parte a lucrării, unde nu

vom da la o parte nici teoria, ci ne vom orienta observațiile empirice în funcție de pașii

teoretici pe care o să îi facem.

Finalul acestui referat conține o secțiune în care sunt prezentate limitele cercetării

noastre, hibele de structură sau de conținut pe care le vom fi identificat. Referatul se încheie

cu o parte conținând concluziile la care vom fi ajuns și investigarea modului în care ipoteza

noastră de cercetare se verifică sau nu.

3 Wallter Lippman Public Opinion, Transaction Publishers, New Jersey, 1992. 4 Robin Andersen, Jonathat Gray, Battleground: the Media, Greenwood Press, London, 2008. 5 Robert Hassan, Julian Thomas The New Media Theory Reader, Open University Press, Berkshire, 20066 Jaap van Ginneken Collective Behaviour and Public opinion. The European Insitute for the Media, 2003.

4

Considerente teoretice

Spirala tăcerii – delimitări conceptuale

Așa cum am menționat anterior, principala linie de analiză a acestui referat o

reprezintă conceptul de spirală a tăcerii. Elaborat într-o formă complexă abia în anul 1974,

acest concept delimitează o formă de acțiune publică, foarte des întălnită, după părerea

autoarei, aproape imanentă oricărei forme de relaționare inter-umană, de la cel mai simplu act

comunicativ, până la cele mai puternice acțiuni de comunicare politică. Cum acționează, însă,

acest fenomen și care sunt implicațiile lui efective? În lucrarea sa, cercetătoarea observă cum

opinia publică se spiralează în cazul diferențierii poziției politice, cele două tabere –

majoritară și minoritară – adoptând poziții ale disponibilității de exprimare complet diferite de

ceea ce ar fi fost de așteptat (în mod normal, opinia majoritații e cea care se face auzită, în

bună parte datorită sentimentului de securitate și legitimitate pe care indivizii care aparțin unei

majorități îl au) : o persoană convinsă de noua ostpolitik simțea că ceea ce gândește este în

asentimentul tuturor. Astfel, ea se exprima cu voce tare, plină de încredere în sine,

manifestându-și convingerile; aceia care respingeau noua politica a estului se simțeau

părăsiți, băteau în retragere, renunțau să mai vorbească. Tocmai acest comportament a

contribuit la faptul că primii păreau mai puternici decât erau în realitate7. Observăm așadar,

o primă caracteristică a acestui fenomen: depinde în cea mai mare măsură de disponibilitatea

de a vorbi a indivizilor. Extrapolând puțin aria de încetățenire a acestui proces social, putem

observa cât de hotărâtor poate fi, cât de puternic acționează, fiind capabil să sfideze, de la un

punct încolo, normele etice: se poate, de pildă, ca într-o dispută cu miză morală un grup

minoritar care susține vehement o opinie ce contravine legilor moralei să domine opinia

majoritară, nesigură, tăcută, dar purtătoare a unei opinii perfect morale. Ne putem imagina că

în cazurile de etică aplicată, spre exemplu, urmarea unei astfel de dispute are o însemnătate

mult mai mare. Firește, puterea de care dispune acest construct psiho-social poate fi și este

folosit de către societate pentru a regla comportamente indezirabile ori poziții noi pe care

7 Raportul de forțe dintre cele două tabere era, în fapt, egal: În marea agitație care a caracterizat anii noii

politici a Estului,, era de înțeles: or fi fost adepții SDP și CDU/CSU egli ca număr, dar în ceea ce privește

energia și entuziasmul cu care își manifestau convingerile, nu erau deloc la fel. În public puteau fi văzute doar

insigne SDP și nu era de mirare ca raportul de forțe era greșit estimat de către populație (E.Noelle-Neuman,

op.cit, p. 25)

5

anumiți oameni le pot lua, poziții care nu sunt congruente cu practicile sociale existente și

care creează astfel o stare de disconfort indivizilor.

Așadar, spirala tăcerii implică o angrenare a indivizilor într-o veritabilă dialectică a

opiniilor care își modifică fundamental structura: important nu mai este conținutul mesajelor

sau validitatea argumentelor, ci intensitatea și frecvența cu care measajele ajung la receptori.

Dintr-o dată, nu mai contează dacă avem sau nu dreptate, ci dacă ceea ce credem corespunde

credinței generale. Altminteri, un caz de neconcordanță poate duce la ceea ce E. Noelle-

Neumann consideră a fi forța motrice a spiralei tăcerii – izolarea. Amenințarea cu izolarea

este cea care dictează în permanență indivizilor să ia pulsul opiniei generalizate și să își

reconsidere propria poziție. Această reconsiderare nu implică în mod necesar și o ajustare de

natură acțională: a merge după turmă este postura mai fericită, dar, dacă nu reușești pentru

că nu împărtășești sub nicio formă convingerile unanime, mai ai, totuși, o a doua opțiune,

aceea de a păstra tăcerea.8 Tăcerea este – alături de teama de izolare, opinia publică și un

organ de observare care stabilește această opinie și rolul determinant al mass-media –

elementele componenete ale spiralei tăcerii. Mass media sunt, așadar, forță hotărâtoare,

spirala tăcerii fiind, de altfel, unul din efectele care au făcut obiectul multor cercetării.

Această influență constă în puterea instrumentelor mass media de a crea un cadru de

propagare a unei opinii – cu cât o opinie este mai prezentă, cu cât ocupă primele pagini, cu cât

se spune explicit despre acea opinie că este una majoritară, cu atât aceasta va fi percepția celor

mai mulți indivizi, cărora – în cazul în care nu recunoc acea opinie ca fiind cu adevărat

dominantă - nu le rămâne de făcut decât fie să adopte opinia respectivă, fie, cum spuneam, să

păstreze tăcerea. Influența mass-media asupra acestui fenomen, in particular și aspura opiniei

publice, în general reprezintă o pistă de cercetare diferită, pe care, însă, nu o vom aborda in

acest referat.

Spirala tăcerii și Opinia Publică8 E. Noelle –Neumann op, cit, p. 27.

6

Așa cum însăși autoarea stabilește în lucrarea sa, spirala tăcerii ar putea reprezenta

una din formele de apariție ale opiniei publice, acel proces în care se formează o opinie

publică nouă, tânără, sau se răspândește în formă modificată a unei opinii vechi.9 Cu un

minim efort imaginativ, putem considera opinia publică obiectul unei lupte, în care indivizii

nu vor în mod necesar să controleze ceea ce gândesc cei mai mulți, ci la ce se gândesc cei mai

mulți. În acest context realizăm cât de importantă este impresia asupra direcției pe care opinia

majoritară, considerată cea puternică, singura care nu este pasibilă de a fi victimă a izolării10.

Direcția, spuneam, este ceea ce indivizii analizează, și, dacă nu urmăresc de fiecare dată să

modeleze sau să orienteze această direcție, este un fapt care nu poate fi negat acela că iși

orientează atitudinea și, mai cu seamă, comportamentul, având o singură rațiune pentru

aceasta: nevoia de a nu se ști în pericol de a fi izolați sau excluși11. Acest este un elemnt

teoretic inedit al lucrării lui Noelle-Neumann: abilitatea de a lua pulsul opiniei publice și de a

investiga în ce măsură propria noastră opinie merge în aceeași direcție. Dacă nu se întâmplă

asta, fie păstrăm tăcerea, fie ne racordăm atitudinea, comportamentul și, inevitabil

comportamentul de comunicarea la aceste tendințe ale majorității.12 Așadar, opinia publică nu

este o radiografie simplă a normelor, valorilor sau țelurilor asupra cărora o societate a căzut

de acord, ci, mai degrabă, un organ formator, deloc pasiv, care acțiunează asupra

comportamentului individului și îi orientează poziția.

Am amintit frecvent, până acum, de opinia publică, acest concept asupra căruia

simţiul comun se poate orienta fără dificultate. Dacă ni s-ar cere să oferim o definiție din

proprie perspectivă am raspunde, fără a fi departe de viziunea stipulată teoretic, că opinia

publică reprezintă o multitudine de percepții individuale care ghidează un comportament

similar, nu în mod necesar identic, care interacționează și dau astfel naștere unui organism

activ, dinamic, unitar. Există, dincolo de percepția imediată, comună, despre opinia publică

multe alte aspecte ale acestei realități, aspecte tratate cu multă atenție de critici și cercetători.

Amintindu-ne de radiografierea pe care individul o face societății pentru a se putea integra

corespunzător, întâlnim o abordare similară a acestui fenomen în cartea lui Walter Lippman,

9 Idem, p. 81. 10 Jaap van Ginneken, op. Cit, pp 12-13. The battle for public opinion is not so much about what one wants the public to think, but about what one wants the public to think about. Whoever has a decisive influence over that has already half won the battle.11 E. Noelle-Neumann op.cit: Ce este acel ceva care îl ”expune” pe individ, și ii acaparează permanent interesul penrtru structura socială care îl înconjoară? Este teama sa de izolare, de desconsiderare, de a fi privat de afecțiune, este nevoia sa de confirmare din partea celor din jur. P. 84.12 Weiss, David. "Spiral of Silence." Encyclopedia of Communication Theory. 2009. SAGE Publications. 30 Apr. 2010. <http://www.sage-ereference.com/communicationtheory/Article_n360.html>

7

Public Opinion. În capitolul dedicat imaginilor din mintea noastră, autorul explică modul în

care individul, incapabil de a cunoaște exhaustiv lumea în care trăiește, reușește totuși, mânat,

în bună parte, de nevoia de a supraviețui, să își creeze imagini ale elementelor lumii cu care

intră în contact. Imaginile din mintea acestor ființe, imagini despre sine, despre ceilalți,

despre nevoile lor, scopurile si relațiile lor reprezintă opiniile lor publice. Acele imagini care

sunt împărtășite de grupuri de oameni sau care sunt propagate de indivizi ce acționează în

numele unor grupuri reprezintă Opinia Publică, scrisă cu majuscule.13 Devine clar acum

modul în care unul din elementele spiralei tăcerii – permanenta atenție pentru mediu – este,

într-adevăr, o pârghie ce pune în mișcare opinia publică. Extrapolând, teama de izolare sau

tăcerea sunt, la rândul lor, elemente ce modelează opinia publică. Cu alte cuvinte, opinia

publică nu este, în fapt, opinia unei majorități legitime în a-și disemina poziția, ci opinia unui

grup –majoritar sau minoritar - deținător al unor abilități sociale și comunicative specifice:

disponibilitatea de a își exprima cu tărie părerile, autoritatea de a exclude sau include indivizi.

Ce se întâmplă, însă, dacă, așa cum încercăm să aflăm conduși de ipoteza noastră, spirala

tăcerii își incetează fluxul generator al opiniei publice? Cum se cristalizează sfera publică a

opiniilor în condițiile în care izoalarea nu mai reprezintă un factor generator de frică, în care

îndivizii nu se mai tem de excludere, într-o societatea în care structura și dinamica grupurilor

sociale pare să se schimbe radical? Pornind de la premisa ca aceste întrebări nu pun bazele

unor simpli contrafactuali de natură ipotetică, ci unei teme relevante de cercetare, ne întrebăm

cum anume se modifică azi gramatica opiniei publice, co-extensiv unei schimbări de

netăgăduit a comportamentului comunicativ al indivizilor.

Vremea schimbării – new media și influența lor

Așa cum am menționat, această schimbare la care ne referim poartă pecetea

diversificării mijloacelor de comunicare, introducerea unor noi instrumente, care, dincolo de

efectul imediat – transmiterea informațiilor mult mai rapid, mai eficient și mai practic – au și

13 Walter Lippman, op cit. Pp 29-30.

8

o influență majoră asupra atitudinii utilizatorilor unor astfel de canale cu privire la procesul de

comunicare și la rolul lor în acest proces. Este, în acest sens, cunoscută teza lui Marshall

McLuhan14. Mediul este mesajul! – afirmă autorul, lansănd astfel una dintre teoriile cele mai

radicale ale secolului al XX-lea. Prin aceasta, McLuhan a impus în științele sociale ideea

conform căreia mediul prin care oamenii comunică are o influență decisivă asupra modului în

care viziunea despre lume și viața, gândirea, raporarea la sine și la alteritate se cristalizează.

Ancorându-ne în cotidian, bine-cunoscutele new media (web 2.015) sunt un mediu nou, cu o

prezență covârșitoare în procesul comunicativ de astăzi și un impact la fel de puternic asupra

utilizatorilor. Viteza, interactivitatea, confortul sunt câteva din motivele pentru care noile

media tind să devină imanente activităților sociale actuale. Printre consecințele acestei noi

realități pe care o trăim se pot număra și acelea asupra sferei publice în anasamblu. Ea este azi

neuniformă, haotică, si-a pierut caracterul unitar, din cauza modificării structurale: apar tot

mai mulţi participanţi, care nu aderă la o cauză comună – de aici caracterul eterogen.16 Cu

alte cuvinte, indivizii nu se mai simt constrânși sa se alieze unui spirit al veacului oarecare.

Nu mai simt nevoia de omogenitate a grupului, ceea ce modifica disponibilitatea lor de a-și

comunica opiniile, în sensul instalării unei atitudini tot mai participative. Întorcându-ne la

capacitatea individului de a monitoriza atitudinea generală și modul în care se construiește

opinia în societate, nu putem să nu extindem analogia mai înainte enunțată – de vreme ce nu

mai există o omogenitate a opiniilor, granița majoritar-minoritar devine ușor vagă:

participanții tot mai numeroși și în egală măsură de disponibili să își facă publice opiniile,

anulează întrucâtva impresia de minoritate neavizată social de a avea o părerea ce nu se

încadrează în parametrii de dezirabilitate socială prestabiliți. Cu alte cuvinte, individul

percepe un regim al legitimității fiecărei opinii, indiferent de apartenența acesteia la tabăra

majoritară. Confruntat cu o asemenea situație, individul găsește dintr-o dată posibilitatea să

elimine eventuala disonanță cognitivă care s-ar putea instala pe fondul neconcordanței opiniei

personale cu cea larg-vehiculată. O dată eliminată această disonanță cognitivă, e greu să ne

imaginăm în ce măsură va mai fi simțită presiunea grupului. Cât de obligat se mai simte

individul să se conformeze unor idei, unor practici ce contravin propriei convingeri, de vreme

ce știe că îi este permis să își manifeste fără opreliști – de natură socială – tendințele

discursive. Trebuie să menționăm că aceste observații nu urmăresc de-poziționarea unor teze

puternice, încă viabile precum cele elaborate de cercetători ai comunicării de masă, psihologi 14 Douglas M. Kellner Media and Cultural Studies Blackwell Publishing, 2006, pp 107-117. 15 Spre deosebire de web 1.0, care permiteau utilizatorului simpla downloadare a continutului, aplicatiile web 2.0 permit ca utiliatorul să devină el însuși producător autonom de conținut. David Holmes, New Media Theory, Sage Publications, 2010. 16 Paul Dobrescu Istoria Comunicării, ed Comunicare.ro, Bucuresti, 2007. pp 212-214.

9

ai maselor sau teoreticieni ai sferei conceptuale a mulțimii. Omul secolului XXI este, fără

îndoială, supus unor mecanisme gregare, moștenitor al unei tradiții sociale a secolelor XIX și

XX al cărei apanaj a fost contagiunea socială și manevrarea unei industrii creatoare de

consens.17 Am putea spune, însă, că acest început de secol marchează o desprindere de această

moștenire, iar la baza acestei evadări, nu doar simbolice, stă acest fenomen de slăbire a

procesului de comunicare din chingile compromisului, ale obedienței și ale supunerii.

Analizăm acest fapt ca atare, fiind însă conștienți că există încă mecanisme ale supunerii, ale

mobilizării mulțimilor. Aceste noi aspecte, deși extrem de relevante, nu sunt obiectul

referatului nostru, de aceea nu le vom analiza în amănunt

Spuneam că disponibilitatea indivizilor de a se exprima a sporit, în bună parte datorită

diversificării mijloacelor tehnice de comunicare. Noile media, așa numitele canale web 2.0, au

pătruns în ultimii ani în viața oamenilor, afectând modul în care mesajele se transmit,

așteptările de la receptori, modul in care emițătorii se percep în procesul de transmitere a

mesajului și natura feed-back-ului. După cum știm, există câteva mecanimse majore care au

fost implementate și care, bucurându-se de un suport tehnic extrem de fiabil și accesibil –

internetul – s-au încetățenit în practicile comunicaționale ale oamenilor. Blogurile18, rețelele

de socializare on-line, programele care permit comunicarea instant, poșta electronică,

intranetul sunt câțiva piloni ai erei electronice la răsăritul căreia ne aflăm. Este poate mult

prea devreme pentru a încerca să învestigăm influența acestor canle noi de comunicare asupra

naturii umane, însă este, fără îndoială, evident că, cel puțin la nivelul obișnuințelor sau ale

comportmanetului de comunicare, aceste noi media și-au pus o amprentă puternică. Acest

impact este unul vizibil pe mai multe paliere – educațional, persoanl, relațional, individul și-a

integrat toate aceste modalități de comunicare și le exploateaza zilnic. Pista de analiză pe care

noi am ales-o este, însă, una specifică: care este aportul efectiv al noilor media de comunicare

la modificarea pe care sfera publică a suferit-o?

O primă schimbare evidentă este re-individualizarea opiniei. Dacă la mijlocul secolului trecut,

Leon Festinger19 vorbea despre de-individualizare, ca urmare a contopirii individului cu

grupul sau, mai mult, cu mulțimea, ceea ce ducea la pierderea reținerii, a unei pudori în

17 Foarte relevant pentru această idee este filmul documentar The century of the Self ( BBC, 2002), care tratează mișcările sociale si psihologice, modificările mentalului colectiv, construcția psiho-socială a mulțimilor, influența psihanalizei și modul în care iraționalul poate fi ghidat, orientat pentru obținerea mobilizării indivizilor, preponderent analizați drept elemente ale unei mulțimi. 18 La origine, blogurile erau spatii virtuale care găzduiau intevrențiile unor ”jurnaliști amatori”. Erau create pentru diverse comunițăți și permiteau participarea la discuțiile dezbătute prin articolele publicate a tuturor celor care avea ceva de spus în legătură cu subiectul respectiv.Interactivitatea era, așadar, caracteristica imanentă a acestor forme de participare la dezbateri. (Andersen, 2008)19 apud Jaap van Ginneken, op cit, pp 84-86.

10

acțiune și gândire, în prezent asistăm, în mediul on-line la o descătușare a intențiilor identică,

numai că cea de acum are loc pe fondul integrării individului într-un mediu total opus. Ceea

ce au în comun cele două situații este anonimatul de care se bucură individul: în ambele

cazuri, exprimarea opiniilor sau acțiunile sale nu sunt asociate în mod direct cu identitatea sa.

Diferența constă în aceea că în cazul comunicării on-line, decât foarte rar în spatele unui

pseudonim ori a unui avatar20,21 se află un grup de persoane22. Așadar, asistăm la un fenomen

curios, în care individul se eliberează de teamă, de conformism, de pudoare grație

anonimatului, care, de data aceasta, este un anonimat individual. Această retragere nu este

sub nicio formă impusă, ci preferată în mod deliberat de către utilizator. În aceste condiții, se

mai poate vorbi despre teama de excludere? De vreme ce utilizatorul își poate manevra în voie

propria identitate virtuală, nimic nu mai este de nepermis, cu atât mai mult cu cât o astfel de

identitate poate fi declinată la nesfârșit, în funcție de nevoi sau cerințe. Prin urmare, devine

evident faptul că individul nu mai cunoaște teama de izolare sau de excludere. Revenind la

teoria spiralei tăcerii – al carei motor, spuneam, este exact teama de izolare - și mergând pe

linia unui raționament simplu, tragem concluzia firească – anume că în mediul on-line, spirala

tăcerii nu își găsește loc. Nu mai este nimic care să îl împiedice pe individ să se simtă

confortabil chiar dacă e singur împotriva celor mulți. Imaginea de sine nu are de suferit iar

disponibilitatea de a se exprima crește direct proporțional cu conștientizarea acestui adevăr.

Este, însă, legitimă o extrapolare a situației din mediul online la viața reală? Dacă utilizatorii

mecanismelor de socializare on-line sunt perfect conștienți de linia de demarcație dintre cele

doua planuri, înseamnă că nimic nu se schimbă: principala achiziție este aceea că individul

dezvoltă capacitatea de a intra și a ieși foart ușor dintr-un mediu perfect artificial, în care

nimic din lumea reală nu este adus. Este aceasta situația? Rheingold (1993) consideră ca

aceste comunități virtuale aduc împreună indivizi din toate colțurile lumii, care fac schimb de

informații și o larga gama de experiențe. Mai mult decât atât, ei construiesc linii puternice

20 Marcel Danesi Dictionary of Media and Communication M.E.Sharpe, London, 2009, p 33: avatar 1. in virtual reality environments (such as certain types of Internet chat rooms), a picture, photograph, or animation of a human user, chosen by the user to depict his or her virtual-reality identity; 2. in advertising, a brand icon designed to move or morph freely across media21 Anthony Giddens Sociologie,ed ALL, București. În afara e-mailului, unde utilizatorii se identifică, nimeni de pe inetrnet nu știe cu precizie cine sunt ceilalți, dacă sunt bărbați sau femei sau locul din lume în care trăiesc. P.429.22 In her later work on online identity, Lurkle examines how we can use online communication to control how much we reveal of ourselves or, indeed, project altogether new identities. Although identity may become more fluid and decentered online, there is comfort in only having to interact with a medium rather than directly with other human beings, a comfort which creates the paradox that avatars are more willing to express intimacy online than they are offline. Holmes, David. "New Media Theory." Encyclopedia of Communication Theory. 2009. SAGE Publications. 30 Apr. 2010. <http://www.sageereference.com/communicationtheory/Article_n259.html>.

11

de cooperare, prin conversații care sunt la fel de bogate intelectual si emoțional ca și cele din

viața reală. Este o lume a interacțiunii aflate într-o echilibru perfect între persoane egale. Pe

scurt, internetul face posibil nu numai munca în mediu colectiv, dar, de asemenea,

restabilește legăturile sociale amenințate cu diminuarea și aduce un suflu de viață în

dezbaterea publică și în organizarea vieții democratice.23

Așadar, se poate afirma că mediul on-line nu este o construcție artificială, în totalitate separată

de mediul fizic de interacțiune și comunicare, ci, dimpotrivă, o extensie a acestuia, o

traducere în alt dialect, care se bucură, cu toate că este o prelungire a gramaticii sociale

universale, de o autonomie a structurii și interacțiunii elementelor. Analiza acestei extensii, a

modului în care indivizii o percep, își percep existența în cadrul ei și limitele acțiunii lor are

relevanță pentru implicațiile pe care acest mediu le are, conform tezei lui McLuhan, pe termen

lung, asupra felului de a trăi, a gândi și a comunica atât în mediul on-line, cât și în realitatea

fizică.

Acestea sunt considerentele teoretice pe care le-am avut în vedere în proiectarea

cercetării empirice pe care am făcut-o. Am căutat să verficăm în ce măsură mai este tăcerea o

atitudine dezirabilă astăzi, timp în care ni se pun la dispoziție mecanisme de satisfacere a

nevoilor de comunicare și interacțiune perfect independente de necesitatea auto-cenzurii.

Următoarea secțiune a lucrării noastre are în vedere aspectele practice pe care le-am

descoperit și maniera în care ipoteza noastră se verifică sau nu.

Investigare empirică

Principalele traiectorii de cercetare

Pentru verificarea empirică a ipotezei lansate și pentru cercetarea modului în care

asumpțiile noastre la nivel teoretic își găsesc corespondent în societate am folosit interviul

23 FLICHY, PATRICE. "New Media History." The Handbook of New Media. 2006. SAGE Publications. 6 Apr. 2010. <http://www.sage-ereference.com/hdbk_newmedia/Article_n11.html>.

12

semi-structurat, o metodă calitativă relevantă pentru natura informațiilor pe care am dorit să le

aflăm.

Grila interviului a fost constituită astfel încât întrebările de cercetare care au însoțit ipoteza

noastră să își găsească, în măsura în care este posibil, răspunsuri care să orienteze principalele

linii de verificare a sa. Stabilirea grupului țintă nu a constituit un pas esențial, deoarece, așa

cum am afirmat anterior, ceea ce am dorit să verificăm – disponibilitatea de a-și exprima

opinia, impactul pe care noile media îl au, interferența planului fizic de comunicare cu cel

virtual, percepția asupra izolării – sunt în cea mai mare parte independente de caracteristicile

demografice. Cu toate că nu am urmărit un grup țintă, respondenții noștri sunt tineri cu vărsta

între 19 și 23 de ani, din mediul urban, cu studii medii și superioare.

Principalele teme abordate în interviuri au fost orientate în jurul conceptelor de opinie

publică, libertatea de exprimare a opiniei, structura cadrului public în care individul își poate

exprima opinia; corelativ acestei teme și foarte relevant pentru linia teoretică centrală a

referatului de față – teza spiralei tăcerii – am introdus întrebări cu privire la teama de izolare,

momente în care izolarea poate apărea, cum poate fi manageriată de participanții la procesul

de comunicare, cât de actuală mai este. De asemenea, excluderea este un subiect care a fost

tratat în grila de interviu. Interviurile conțin și o serie de întrebări referitoare la ONG-uri,

organisme sociale ce se pot ușor erija în vocea legitimă a unui grup; de aceea, percepția

indivizilor cu privire la această formă de organizare umană, la influența pe care o au în

procesul de comunicare publică și, nu în ultimul rând, impactul lor asupra indivizilor, la nivel

personal, imediat. Pentru a translata această discuție – privitoare la atitudinea față de

disponibiliatea de a se exprima – în zona ipotezelor ce au in vedere mediul de comunciare on-

line. Blogurile, forumurile, siturile și frecvența implicării directe24 a vizitatorilor prin

comentarii critice la adresa conținutului articolelor, rețelele de socializare. Prin modul în care

am proiectat întrebările am căutat să observăm dacă respondenții noștri se află în circuite ale

opiniei publice în curs de spiralare. Acest lucru am încercat să-l verificăm adăugând și

întrebări care să verifice ce cred respondenții despre ceilalți – dacă se consideră a fi de partea

majorității, o majoritate ce manifestă o opinie legitimă în legătură cu subiectul discutat.

24 Semetko, Holli. "Media, Public Opinion, and Political Action." How citizensconnect and engage with civic life has been potentially enhanced with the arrival of the Internet. Amidst public concern about the lack of interest that young people have in reading newspapers or watching news, the Internet provides new opportunities for entertainment and information. A multilevel research design that takes into account individual-level media use and community-level variables explored the influence of both on civic engagement, measured as interpersonal trust and participation. The SAGE Handbook of Media Studies. 2004. SAGE Publications. 6 Apr. 2010. <http://www.sageereference.com/hdbk_mediastudy/Article_n18.html>.

13

Ce am descoperit?

În ceea ce privește libertatea de exprimare am descoperit că cei mai mulți respondeți

consideră că societatea de astăzi nu (mai) impune restricții în ceea ce privește libertatea de a-ți

exprima opiniile25. O bună parte din respondenți au asociat această eliberare cu perioada de

democrație pe care o trăim; această perspectivă – a cenzurii vs. Libertatea de expresie –

trezește încă, la două decenii de la căderea comunismului, necesitatea enunțării unei analogii

în care o dată cu democratizarea societății românești și căderea regimului comunist s-a produs

și eradicarea cenzurii. Acesta este un punct forte al cercetării noastre – fiind o părere foarte

des întâlnită în răspunsurile celor intervievați, este marcă a unei extinderi a ideii de exprimare

fără opreliști, fără temeri, cu excepția necesității încadrării in limitele legale ale acțiunii

publice, bineînțeles.

Un al doilea punct important în ce am urmărit prin demararea acestor interviuri este

acela al fricii de izolare. Așa cum spuneam în secțiunea privitoare la spirala tăcerii și condiții

ale apariției unei opinii publice spiralate, teama de a fi izolat, exclus este cea care îi conduce

pe indivizi la a se conforma – la nivel discursiv – opiniei celei mai puternic susținute.

Referitor la aceasta, cei mai mulți respondenți sunt de părere că izolarea, excluderea din grup

sau imposibilitatea de integrare socială sunt în continuare situații indezirabile, care

periclitează poziția individului în relație cu sinele și cu alteritatea.26

În structura interviurilor, de o atenție aparte s-au bucurat întrebările care tratează

elemente ale opiniei publice – disponibilitatea de a se exprima a indivizilor, modul în care

ideile vehiculate intens afectează formarea opiniei indivizilor, canalele predilecte prin care

opinia publică modelează opinia fiecărui individ, structura pe care un conflict de idei -

dialectica opiniilor de care vorbeam anterior – ar trebui să o aivă și cum se rezolvă el. Toate

acestea au scos la iveală o majoritate a respondenților care se percep a fi liberi să se exprime,

care ar fi disponibili să își afirme poziția chiar și sub amenințarea cu izolarea de grup sau

chiar excluderea socială27. În ceea ce privește atenuarea unui conflict de idei, cei mai mulți

intervievați au răspuns că argumentul valid/puternic este cel care câștigă. Doar foarte rar, de

regulă în urma unor întrebări suplimentare au menționat puterea majorității. Prin urmare, nu

mai este considerată legitimă forța mulțimii, autoritatea celor mulți, a celor care domină o

25 v. Anexa 1, p 1. 26 izolarea asta, de prieteni, de relatiile pe care le ai, de ceilalti, duce la inhibare. Nu mai iesi, nu mai vorbesti, parca nici nu mai gasesti rost in a gandi, in a fi... e usor sa fii frustrat si demoralizat complet. (Anexa 1, pp1-2)27 Anexa 1, p2.

14

discuție sau o anumită situație. Acesta este un alt fapt extrem de relavant pentru ipoteza

noastră – capacitatea de radiografiere se modifică, se orientează, fără a-și diminiua, însă,

influența, asupra altui factor decât cel al cantității ori al frecvenței cu care o opinie sau alta

este susținută. Dintr-o dată devine relevant și conținutul, forța argumentului, chiar dacă se

poate ca acele arguemente să vină în sprijinul unei păreri împărtășite de un grup de indivizi

departe de a fi majoritar.

Alte informații importante au fost obținute din răspunsurile care vizau atitudinea față

noile forme de comunicare, dezvoltate corelativ cu diversificarea nevoilor de comunicare și a

tendințelor indivizilor. Am aflat, așadar, că este foarte posibil ca ceea ce noile media pun la

dispoziția utilizatorilor – interconectivitate, viteză, confort, mai cu seamă – siguranța – fac din

aceste mecanisme căi prin care nevoile de comunicare ale oamneilor pot fi satisfăcute în

aproape aceeași măsură în care pot fi satisfăcute în realitatea fizică. Una dintre cele mai

importante achiziții pe care indivizii o au de pe urma structurii propuse de noile media este –

cred respondenții noștri – posibilitatea exprimării opiniei fără imanența vreunui pericol

imediat . Anonimatul, identitățile nelimitate pe care un utilizator le poate avea sunt câștigurile

imense ale acstui nou tip de comunicare și motivele pentru care au un impact atât de puternic.

Se pare, deci, că tăcerea, această ultimă soluție la care indivizii apelează pentru a nu fi excluși

din grup, conformismul la care apelează pentru a-și menține o anume imagine au dus la

inhibarea nevoilor, la stoparea intenției de exprimare în mediul fizic. Acesta trebuie să fie

motivul pentru care, o dată ce au ocazia, oamenii se dezlănțuie, intră în stăpânirea drepturilor

lor, de care sunt mai conștienți ca niciodată.

Opinia se spiralează

O întrebare tipică pentru studiile care cercetează instalarea spiralei tăcerii, prin extensie, a

nevoii indivizilor de a se simți parte din majoritate, este următoarea: Considerați că cei mai

mulți oameni care citesc știri/ziare/articole on-line comentează articolele, își exprimă

părerea? Sau cei mai mulți se abțin? Cu câteva excepții (nici ele categorice), toți respondenții

au spus că într-adevăr, cei mulți dintre cei care citesc articolele publicate pe situri, își publică

15

propriile opinii28, simțindu-se liberi să o facă, fiind într-un spațiu fără restricții. La intrebarea

despre propriul comportament – postează și ei comentarii? – din nou, cei mai mulți au răspuns

da. Să verificăm, însă ce se întâmplă în realitate. Vom lua unele din cele mai vizitate situri de

informare29. Pe primul loc se alfă site-ul ziarului Cancan. Accesând un articol oarecare

observăm că articolul are 17. 026 de vizualizări înregistrate și 66 de comentarii ale cititorilor

postate. Câteva locuri mai jos, în clasament se află domeniul web al publicației Libertatea . un

articol deschis, din nou, la întamplare: vizualizări 4645, intervenții ale cititorilor – 17.

Nu este greu de observat că acesta este, în cea mai mare parte a cazurilor, raportul

existent în ceea ce privește fiecare articol publicat într-un spațiu online. Cum respondenții

noștri sunt, după câte ne-a fost dat să observăm, bine ancorați în contextul existent, nu putem

să nu ne întrebăm ce a generat această percepție extrem de diferită de realitate. Au ei cu

adevărat convingerea că cei mai mulți dintre cei care vizualizează un articol își publică și

propriile gânduri, sau au doar o impresie, nefondată pe ce ceva real?

Starea de fapt a lucrurilor arată că, în mod cert, adevărul este altul decât sunt tentați să

creadă intervievații noștri. Ce intervine, însă, între această realitate și formă sa, distorsionată,

percepută ca verosimilă de către indivizi? Dacă analizăm o parte din întrebările pe aceeași

temă și întrebările-suport, adiacente celor din grilă, privitoare la disponibilitatea de a publica

propriile comentarii – întrebări la care, din nou, majoritatea a răspuns afirmativ – observăm că

subiecții noștri s-au inclus în ceea ce ei consideră a fi majoritate. Deși, în calitate de persoane

care comentează articole, sunt într-o minoritate covârșitoare, vizibilitatea, în mod evident, mai

mare a acestei categorii de vizitatori ai siturilor oferă un confort psihic și sentimentul de

apartenență la un grup dominant. Acest fapt seamănă cu cel pe care Elisabeth Noelle-Neuman

îl amintește când spune că ceea ce era doar opinia unei părți a națiunii părea să fie astfel

(n.n: prin aderarea celor de alte opinii sau prin tăcerea lor) opinia tuturor.30 Cu alte cuvinte,

tăcerea celor câteva mii de vizitatori care nu își exprimă părerea echivalează după părerea

noastră cu un acord al lor, pe care ceilalți îl resimt ca atare. Acesta este motivul pentru care

opiniile exprimate, deși într-un număr foarte redus, par a fi opiniile legitime, asupra cărora cei

care nu își exprimă dezacordul, îți manifestă – inevitabil – acordul.

Iată cum, în ciuda faptului că în mediul on-line nu mai există elementele care în mod

normal contribuie la apariția spiralei tăcerii, am asistat, considerăm noi, la o spiralare, dacă nu

foarte puternică, cel puțin neașteptată a opiniei. De ce neașteptată? – Pentru că, demonstrând

28 Anexa 1, p.629 Conform Trafic Ranking, categoria Știri/Mass media. 30 E. Noelle-Neumann, op cit. pp. 27-28.

16

în mod punctual că cele mai multe din constructele psiho-sociale care favorizează inhibarea

opiniilor - decizia de a tăcea, nevoia de a aparține unei majorități, cu prețul aderării la o idee

eronată31 - nu mai au un impact asupra comportametului de comunicare al indivizilor, ne-am

fi așteptat, așa cum e firesc, să se diminueze drastic și produsul acestor elemente: spirala

tăcerii. Spre surprinderea noastră, acest fenomen s-a înregistrat. Care au fost, însă, forțele sale

motrice? Ce i-a determinat pe aceiași oameni care au declarat că părerea celorlalți contează

foarte puțin sau că trebuie să îți spui opinia în public chiar și cu riscul excluderii din grup, ce

i-a determinat, spuneam, să acționeze în sens opus deciziilor raționale pe care le-au luat. Nu

putem vorbi de amenințări, de elementele ale sinelui mai important de protejat decât o opinie,

pentru că tema de discuție era una relativ inofensivă, nu altera cu nimic integritatea socială a

individului. Dar iată că, în mod surprinzător, respondenții s-au simțit nevoiți să se pună într-

un spectru favorabil, să își conserve propria imagine sau chiar să participe la îmbunătățirea ei

prin alăturarea la o majoritate aparent dominantă.

Acest fapt pare să ne contrazică ipoteza lansată inițial și să demonstreze că încă se

produce acest fenomen, pe cât de complex, pe atât de interesant: în ciuda noii ordini sociale, a

noilor traiectorii pe care comunicarea și interacțiunea umană în ansamblul ei intră în acest

început de secol al vitezei, al interconectivității, al virtualului ce invadează realul, în ciuda

tuturor acestor evidențe, spirala tăcerii este încă un fenomen care pare să însoțească opinia

publică indiferent de mediul de apariție sau propagare.

Limitele cercetării

Ajunși la finalul acestei lucrări ne rămâne să ne asumăm o serie de hibe pe care le-am

avut în încercarea noastră de cercetare empirică și analiză critică a fenomenului spiralei

tăcerii.

Un prim punct slab pe care este posibil să îl fi atins în lucrarea de față îl reprezintă

generalizarea pripită, stipularea unor concluzii cu un grad de aplicabilitate în mediul real

scăzut. Acest fapt s-a produs, fără îndoială, pe fondul limitelor cantitative pe care le-am

31 Idem, p 60 Pentru că se temeau mai mult de izolare decât de eroare, s-au alăturat masei, chiar dacă nu gândeau ca ea.

17

întâmpinat: un număr redus de respondenți, dintr-un cadru social la fel de restrâns, cu un

background social asemănător. Respondenții noștri împărtășesc, în virtutea faptului că fac

parte din categorii de vârstă apropiate, experiențe în bună parte comune, fapt ce a străbătut, ca

un fir roșu, răspunsurile pe care le-am primit. Pentru o cercetare mai amănunțită ar fi fost,

probabil, mai nimerit să investigăm și alte categorii sociale, de vârstă, din alt mediu și cu

experiențe diferite, pentru ca polemica pe care am pornit-o să fie una cât mai veridică. Cu

riscul de a părea părtinitori, ne asumăm acest punct slab al referatului nostru.

Ar fi fost de preferat, de asemenea, să investigăm si efectul imediat al mass-media

asupra modului în care se produce spirala tăcerii. Am preferat, însă, să restrângem cercetarea

la momentele în care utilizatorii internetului acționează efectiv, se îndreaptă deliberat către un

loc sau altul. În acest caz, analiza mass-media ar fi presupus să considerăm că respondenții

noștri au o atitudine pasivă și sunt doar obiecte în planificarea strategică a instrumentelor

mass-media.32

De asemenea, studiul influenței mediului de comunicare, în spiritul tezei lansate de

McLuhan ne-ar fi ajutat să ajungem la concluzii mult mai valoroase. Acest lucru nu a fost

posibil deoarece referatul nostru ar fi trebuit să capete o amploare mai mare, pe care nu ne-am

fi găsit capabili să o respectăm, în condițiile limitelor de timp, spațiu și resurse.

Considerente finale

Referatul de față s-a orientat pe o ipoteză, credem noi, demnă de investigat, născută

din observații pertinente asupra modului în care contextul social al comunicării s-a schimbat

și se schimbă pe zi ce trece. Am susținut pe parcursul analizei noastre că spirala tăcerii nu mai

este un fenomen actual, nu își găsește suportul empiric din care să își extragă elementele

componente. În bună parte, datorită influenței manifeste a noilor media, care pun individul în

fața unei situații alternative, acele constructe psiho-sociale și comunicative ale participanților

32 E. Noelle-Neumann op.cit - individul resimte o stare de nepuțință față de mass-media pp.190-193.

18

la sfera publică se modifică, capătă un conținut nou și dau naștere unei întrepătrunderi a

elementelor componente ale omului și ale naturii sale umane.

Prin demararea unor interviuri calitative am căutat să verificăm la nivel empiric gradul

în care ipoteza naostră se verfică: am aflat că, într-adevăr, spațiul on-line, deși este o extensie

a celui fizic, implică structuri de interacțiune și comunicare diferite, în care tăcerea, teama de

izolare, nevoia de a fi inclus, cu alte cuvinte, elementele generatoare ale spirale tăcerii se

anulează sau își reduc drastic influența. Cu toate acestea, la o privire mai atentă, am observat

că opinia se poate spirala, însă, credem noi, această spiralare este generată de alte dispoziții

psiho-sociale, a căror analiză va fi, cu siguranța, obiectul unei investigații ulterioare.

19

Bibliografie

1. Andersen, Robin, Gray Johnatan, ”Battlegorund : The Media”, Greenwood Press, Londra, 2008

2. van Cuilenburg, J.J, et al. ”Știința comunicării”, Humanitas, București, 2004

3. Dobrescu, Paul et al. ”Istoria Comunicării”, ed Comunicare.ro, Bcurești, 2007.

4. Danesi, Marcel, ”Dictionary of Media and Communication”, Londra, 2009.

5. 15. van Dijk, Jan, ”Digital Media” The handbook of Media Studies, Sage Publications, 6 apr 2010. from http://www.sage-ereference.com/hdbk_mediastudy/Article_n8.html

6. Durham, G.M et al, ”Media and cultural Studies”, Blackwell Publishing, 20067. Giddens, Anthony, ”Sociologie”, ed ALL, București

8. Flichy, Patrice, ”new Media History”, The handboock of new media, 2006, Sage Publications, 6 apr, 2010, <http://www.sageereference.com/hdbk_newmedia/Article_n11.html>.

9. van Ginneken, Jaap, ”Collective behaviour and Public opinion”, Londra, 2003

10. Hassan , Robert; Thomas, Julian, ”The New Media Theory Reader”, Open University Press, Berkshire, 2006.

11. Holmes, David. "New Media Theory." Encyclopedia of Communication Theory. 2009. SAGE Publications. 30 Apr. 2010. <http://www.sageereference.com/communicationtheory/Article_n259.html

12. Lippman, Walter, ”Public Opinion” Transaction Publishers, New Jersey, 1992

13. E Noelle-Neumann Spirala tăcerii, Opinia Publică, învelișul nostru social, ed comunicare.ro, București, 2004.

14. Page, Benjamin ”What moves Public Opinion”, The American Political Science Review, Vol. 81, No. 1 (Mar., 1987), pp. 23-43

15. Semetko, Holli. "Media, Public Opinion, and Political Action." The SAGE Handbook of Media Studies. 2004. SAGE Publications. 6 Apr. 2010. <http://www.sageereference.com/hdbk_mediastudy/Article_n18.html>.

16. Weiss, David, "Spiral of Silence." Encyclopedia of Communication Theory. 2009. SAGE Publications. 30 Apr. 2010. <http://www.sageereference.com/communicationtheory/Article_n360.html>.

20