Salariul in Romania

Salariul în România


CUPRINS

INTRODUCERE ...........................................................................................................................2

CAPITOLUL 1: CONCEPTUL, NATURA ŞI FORMELE SALARIULUI ..............................5

1.1 Piaţa muncii şi salariul ................................................................................................. 5

1.1 Conceptul şi natura salariului .......................................................................................7

1.2. Formele de existenţă a salariului ....................................... ....................................... 10

1.3 Forme de salarizare .................................................................................................... 12

CAPITOLUL 2: SALARIUL ÎN ROMANIA............................................................................. 16

2.1 Particularităţi ale pieţei muncii în România ................................................................16

2.2 Salariu în România...................................................................................................... 24

2.3 Salariu minim în România ......................................................................................... 26

2.4 Salariu mediu în România .......................................................................................... 31

2.5 Impozitarea salarială ...................................................................................................39

CAPITOLUL 3: SALARIZAREA ÎN ROMÂNIA COMPARATIV CU CEA A STATELOR

MEMBRE UE ...............................................................................................................................48

3.1 Salariu minim în Europa ..............................................................................................48

3.2 Salariu mediu în Europa ............................................................................................. 52

CONCLUZII ................................................................................................................................ 55

BIBLIOGRAFIE ..........................................................................................................................58

2


Introducere

În teoria şi practica economică, salariul ocupă un loc deosebit de important.Termenul ca

atare este de origine latină. Salarium era suma ce se plătea fiecărui soldat roman pentru

cumpărarea sării. Soldatul era un om dependent şi i se acorda salarium, în virtutea acestei

dependenţe un om liber nu primea salarium. Termenul s-a păstrat în timp şi a căpătat sensul de

venit al unui om care este dependent de altul, fie juridic, fie economic. Salariul apare ca venit ce

revine factorului muncă datorită participării nemijlocite a lui la activitatea economică.

De la început trebuie să precizăm faptul că salariul nu a existat în toate timpurile, cu toate

că factorul muncă a participat în toate timpurile la procesul de producţie. De fapt, este de

neimaginat un proces de producţie, în general, activitatea economică, fără prezenţa factorului

muncă. Atunci, apare limpede că salariul, privit ca venitul persoanelor care participă prin munca

lor proprie la procesul de producţie, este o categorie economică ce a apărut în anumite condiţii

social-economice, odată cu apariţia în societate a unor oameni lipsiţi de toate condiţiile necesare

pentru organizarea şi desfăşurarea producţiei, în afară de forţa muncii lor, care, pentru ei, apărea

ca singurul mijloc de existenţă.

Dacă ne imaginăm un producător independent, un meseriaş, observăm că acesta posedă în

plină proprietate toate condiţiile materiale de producţie pe care împreună cu munca lui le

foloseşte după cum crede de cuviinţă, în procesul de producţie. În acest caz, este firesc ca tot ce

obţine el, întreaga valoare creată sa-i aparţină în întregime. Nimeni altcineva nu are dreptul să-i

ceară nici o particolă din valoarea nou creată de el, în afară poate de stat, care pentru serviciile

aduse comunităţii , deci şi meşteşugarului, percepe impozitul pe venit. Putem spune oare că

venitul meşteşugarului obţinut prin munca sa proprie îmbracă forma de salariu? Desigur nu,

deoarece categoria de salariu nu reflectă toate tipurile de venituri obţinute de factorul muncă de-a

lungul timpului, el nu apare ca formă tip a venitului, ci ca venit ce revine factorului muncă în

anumite condiţii social-economice. Aceste condiţii sînt acelea în care posesorul forţei de muncă,

nu posedă altceva decît aptitudinile lui fizice şi intelectuale, priceperea lui, capacitatea lui de a

munci, care reprezintă singura lui sursă de existenţă. Lipsit de ceilalţi factori de producţie, el este

lipsit şi de mijloacele necesare traiului, singura lui alternativă este să-şi închirieze forţa lui de

muncă, singurul bun pe care îl posedă, de pe urma căruia să obţină venitul necesar traiului. Dar

acest lucru, îl poate face numai dacă este cetăţian liber, egal în drepturi cu toţi ceilalţi. Dacă nu ar

3


fi cetăţean liber, ci sclav, sau iobag, el nu ar putea închiria forţa lui de muncă, deoarece aceasta

aparţine de drept stăpînului de sclavi, sau feudalului, iar rezultatele muncii lui vor fi însuşite de

către aceştea în virtutea posesiei de către ei a factorului muncă.

În condiţiile contemporane , salariul reprezintă cea mai frecventă formă de venit, nivelul

lui condiţionează situaţia economică a unui număr însemnat de persoane. El exprimă atît

retribuirea muncii de execuţie a lucrătorilor propriu-zişi, cît şi remunerarea muncii celor ce

execută activităţi de concepţie şi conducere. Deci, salariul apare, nu pur şi simplu ca preţ al

muncii, ci ca preţ al îchirierii forţei de muncă, a capacităţii de a munci, a unor oameni liberi

juridic şi, desigur, ca preţ al serviciilor aduse prin munca depusă de către aceşti oameni. Aşa

cum arată P.A.Samuelson, laureat al premiului “Nobel” pentru economie, “omul este mai mult

decît o marfă, cu toate că este adevărat că omul închiriează serviciile sale pentru un preţ. Acest

preţ este nivelul salariului, care este de la distanţă cel mai important preţ”.

4


CAPITOLUL 1: CONCEPTUL, NATURA ŞI FORMELE SALARIULUI

Modalităţile de formare a veniturilor participanţilor la viaţa economică se explică prin

formele specifice de remunerare a serviciilor aduse în cadrul activităţii economice de fiecare

factor de producţie.

Astfel, factorul muncă pentru contribuţia adusă în activitatea economic este remunerat

prin salariu, ca preţ al muncii ce se formează pe piaţa muncii.

1.1 Piaţa muncii în România – noţiuni teoretice

Factorul muncă reprezintă conditia generală a oricărei activităţi şi se asigură, ca şi ceilalti

factori de productie, prin intermediul pieţei.

Piaţa muncii se întemeiază, de asemenea, pe întâlnirea şi confruntarea cererii cu oferta. Ea

funcţioneaza în fiecare ţară, pe diferite grupuri de ţări şi la scara mondială. Orice activitate, care

se initiază sau există în societate, generează nevoia de muncă. Aceasta reprezintă volumul total

de muncă necesar activităţilor dintr-o ţară pe o perioada dată. Dar ea nu constituie în întregime o

cerere care se exprimă (manifestă) pe piaţa muncii. Condiţia generală pentru ca nevoia de muncă

să ia forma cererii de muncă este remunerarea sa, salarizarea ei. De aceea, în cererea de muncă nu

se includ activităţile care se pot realiza de către femeile casnice, miliari în termen, studenţi, alţi

nesalariaţi.

Cererea de muncă reprezintă nevoia de muncă salariată care se formează la un moment

dat într-o economie de piaţă. Cererea se exprimă prin intermediul numărului de locuri de munca.

Satisfacerea nevoii de muncă se realizează pe seama utilizării disponibilităţilor de muncă

existente în societate, adica a volumului de muncă ce poate fi depus de populaţia aptă de muncă a

ţării respective, în perioada dată. Şi în acest caz, trebuie să avem în vedere că nu toate

disponibilităţile de muncă se constituie în ofertă, ci numai acelea care urmează sa fie remunerate,

salarizate.

Oferta de muncă este formată din munca pe care o pot depune membrii societăţii în

condiţii salariale. Prin urmare, în oferta de muncă nu se includ femeile casnice, studenţii, militarii

în termen şi alţi oameni care depun activităţi nesalariale.

5


Oferta de muncă se exprimă prin numărul celor apţi de muncă sau populaţia aptă

disponibilă din care se scade numărul femeilor casnice, al studenţilor şi al celor care nu doresc să

se angajeze în nici o activitate, întrucat au resurse pentru existenţă sau au alte preocupări.

Cererea şi oferta de muncă nu trebuie considerate prelungiri simple şi directe ale cererii şi

ofertei de bunuri economice pe o altă piaţă, ci ca nişte categorii specifice cu un conţinut care le

este propriu. În acest sens se impun atenţiei următoarele aspecte:

Pe termen scurt, cererea de muncă este practic invariabilă, deoarece dezvoltarea unor

activităţi existente şi initierea altora noi, generatoare de locuri de muncă, presupun o

anumită perioadă de timp;

Oferta de munca, în ansamblul său, se formează în decursul unui timp îndelungat în care

creste şi se instruieşte fiecare generaţie de oameni până la vârsta la care se poate angaja;

Posesorii forţei de muncă au o mobilitate relativ redusă; oamenii nu se deplasează dintr-o

localitate în alta şi nu îşi schimbă cu usurinţa munca, ci sunt ataşaţi mediului

economico-social, chiar daca nu au avantaje economice. De asemenea, oferta de muncă

depinde de vârstă, sex, starea sănătăţii, psihologie, condiţii de muncă etc, aspecte care nu

sunt neapărat de natura economică;

Oferta de forţă de muncă este eminamente perisabilă şi are caracter relativ rigid. Cel ce

face oferta trebuie să trăiască, nu poate aştepta oricât angajarea pe un loc de muncă;

Generaţiile de tineri nu sunt crescute de părinţii lor ca nişte mărfuri sau numai pentru a

deveni salariaţi, ci ca oameni. De aceea, oferta de muncă nu se formeaza în exclusivitate

pe principiile economiei de piaţă.

Cererea şi oferta de muncă nu sunt omogene, ci se compun din segmente şi grupuri

neconcurenţiale sau puţin concurenţiale, neputându-se subsitui reciproc decât în anumite

limite sau deloc.

Piaţa muncii, ca expresie a raporturilor dintre cerere şi ofertă, se desfasoară în două trepte

sau faze. Prima se manifestă pe ansamblul unei economii sau pe segmente mari de cerere şi

ofertă, determinate de particularităţiile tehnico-economice ale activităţilor. În cadrul acestei faze,

se formeaza codiţiile generale de angajare ale salariaţilor, se conturează principiile care

actionează la stabilirea salariilor şi o anumită tendinţa de stabilire a salariilor la un nivel înalt sau

scăzut.

6


A doua fază reprezintă o continuare a celei dintâi şi constă în întâlnirea cererii cu oferta

de muncă în termeni reali, în funcţie de condiţiile concrete ale firmei şi salariaţilor săi. Cererea se

dimensionează precis, ca volum şi structură, pe baza contractelor şi a altor angajamente asumate

de firmă, iar oferta se delimitează şi ea pornind de la programul de muncă, număr de ore

suplimentare pe care salariaţii acceptă să le efectueze sau nu, în funcţie de nevoile şi aspiraţiile

lor, de situaţia socială şi economică etc.

1.2 Conceptul şi natura salariului

Salariul reprezintă mai întâi suma plătită pentru a obţine serviciul factorului muncă. Dar,

salariul se obţine după ce munca s-a consumat, el deducându-se din preţul încasat pentru bunul la

producerea căruia a contribuit. De aceea salariul este şi un venit.

Cele mai multe teorii consideră în mod just, că salariul reprezintă un venit însuşit prin

muncă.

Muncitorul vinde pe piaţa nu munca, ci forţa sa de muncă. Munca este creatoare de

valoare, dar ea însăşi nu are valoare şi nici preţ. În primul rînd, pe piaţă muncitorul nu vinde

întreprinzătorului munca, aceasta nefiind materializată şi neexistînd decît în cadrul procesului de

producţie. El vinde doar capacitatea de a munci, adică forţa de muncă.

Salariul nu este ceea ce pare a fi, adică valoarea sau preţul muncii, ci numai o formă

camuflată a valorii sau a preţului forţei de muncă. El apare ca fiind preţul muncii, dar în realitate

este preţul forţei de muncă. Apare ca fiind expresia în bani a întregii valori nou create dar, în

realitate, este o parte a valori create.

Problema salariului a constituit o preocupare constantă a economiştilor începînd cu şcoala

clasică. Adam Smith enunţă unele idei juste cu privire la salariu, spunînd că din toate cele trei

venituri, salariul este singurul venit bazat pe muncă. Salariul reprezintă, după el, o parte din

produsul muncii muncitorului din care se scade în primul rînd renta şi în al doilea rînd profitul. El

a văzut în salariu o categorie naturală -”răsplata naturală a muncii”.

Natura salariului este tratată în maniere diferite, existînd în acest sens, concepţii moniste

şi concepţii dualiste.

Concepţiile monoiste explică substanţa salariului printr-un singur factor. Unul din aceşti

factori este costul formării resurselor de muncă. În concordanţă cu aceasta, salariul reprezintă

suma care asigură strictul necesar pentru existenţa salariatului şi întreţinerea familiei sale. Este

7


prima eplicaţie a substanţei salariului dată încă de Turgot şi Quesnay. Pornind de aici, Ferdinand

Lassale a ajuns la legea de aramă potrivit căreia “salariul mediu nu depăşeşte întreţinerea

existenţei muncitorilor şi reproducerea speciei”. Pentru a explica de ce salariul are această limită,

Lassale apelează la argumentul lui Th. Maltus, care susţine că un salariu mai mare ar încuraja

căsătoriile şi ar avea ca rezultat creşterea populaţiei peste posibilităţile ce decurg din dezvoltarea

economiei, astfel încît venitul mediu scade, populaţia nu se mai poate întreţine, creşte numărul

deceselor şi scade natalitatea ajungîndu-se în cele din urmă la punctul din care s-a pornit.

O altă teorie monistă explică substanţa salariului prin productivitatea muncii. Salariul ar fi

deci o parte, mai mare sau mai mică, din rezultatul muncii. Varianta modernă a acestei explicaţii

o reprezintă teoria salariului de eficienţă, fundamentată îndeosebi în ultimele două decenii.

În esenţă, aceasta susţine că salariul nu trebuie considerat o sumă determinată pe piaţa

muncii ci un rezultat care decurge direct din eficienţa muncii. Prin logica sa, teoria salariului de

eficienţă conduce la concluzia că relaţia salariu-productivitate nu este şi nici nu trebuie să fie

identică pentru toate firmele sau activităţile, iar acest fapt stă la baza diferenţierii salariilor.

Analizele statistice nu validează în totalitate această teorie, dar relevă posibilitatea utilizării sale

la elaborarea unor concepţii realiste cu privire la mărimea şi dinamica salariului, precum şi la

explicarea ştiinţifică a existenţei unor diferenţe necompensatorii între salarii. Alţi autori consideră

că natura salariului este dată de “capitalul cultural” care se formează prin intermediul “capitalului

economic”. Cheltuielile cu creşterea şi pregătirea forţei de muncă reprezintă “capitalul

economic”. Întrucît ceea ce se închiriază sau se vinde este priceperea salariatului, îndemînarea şi

cunoştinţele sale formate pe baza cheltuielilor respective, capitalul economic devine capital

cultural, iar salariul apare, ca plată pentru utilizarea capitalului cultural. Ea nu poate, însă, explica

substanţa salariului în condiţiile învăţămîntului gratuit, cînd salariul apare, parţial ca un transfer

gratuit de venituri. De aceea, în ultimul timp, fenomenul “capital cultural” a căpătat sensul de

cunoştinţe ştiinţifice pe care posesorul forţei de muncă le acumulează prin învăţămînt şi cultură,

experienţa profesională etc.

În literatura economică anglo-saxonă s-a răspîndit teoria “capitalului uman”, care ar putea

fi considerată o prelungire pe alt plan, a teoriei capitalului cultural. “Capitalul uman - spun unii

autori - este stocul de experienţă acumulată de lucrător. Aceasta este valoroasă pentru venitul sau

cîştigul său potenţial viitor”. Aşa cum capitalul fizic este rezultatul unei investiţii, la fel şi

capitalul uman rezultă din investiţii specifice făcute cu scopul de a genera venituri viitoare.

8


Beneficiul anticipat al acestei cheltuieli iniţiale este un venit bănesc superior sau un viitor loc de

muncă, mai important şi aducător de satisfacţii suplimentare, comparativ cu cel anterior pentru că

purtătorul şi, totodată, gestionarul unei asemenea avuţii este salariatul însuşi, aceasta urmărind să

o administreze în scopul maximizării venitului pe care-l obţine.

În această viziune, inegalitatea salariilor derivă din inegalitatea formării capitalului uman,

adică din diferenţierea pregătirii salariaţilor, a capacităţii lor de adaptare la procesele de muncă şi

tehnologiile existente în întreprinderi sau la mobilitatea geografică. În acelaşi timp, diferenţele

dintre salarii influenţează alocarea factorului muncă în economie, declanşând mobilitatea

salariaţilor spre însuşirea celor mai cerute calificări sau spre întreprinderile în expansiune.

Teoria dualistă despre substanţa salariului îşi are rădăcinile în vechile doctrine

economice, după care substanţa salariului constă, concomitent, în costul forţei de muncă şi în

productivitatea muncii. În viziunea acestei teorii, ceea ce primeşte salariatul este o parte din

produsul muncii, condiţionat de nivelul productivităţii. Dar, mărimea salariului se formează astfel

încât ea să se situeze cel puţin la nivelul costului forţei de muncă.

Pornind de la ceea ce este logic şi raţional în diferite teorii şi la diferiţi autori, se poate

concluziona că substanţa salariului o reprezintă partea din venitul naţional, distribuită în mod

direct salariaţilor, pentru participarea lor la activitatea economică mai ales sub formă bănească.

Salariul se stabileşte pe baza relaţiei dintre cel ce are nevoie de muncă şi posesorul

acesteia, în contextul general al raportului dintre cererea şi oferta de muncă. Cererea de muncă, la

fel ca cererea pentru ceilalţi factori de producţie are caracter derivat. Aceasta se formează ca

sumă a necesarului pentru a produce toate mărfurile şi serviciile solicitate de societate. Pe termen

lung, creşterea şi diversificarea cererii pentru aceste bunuri se traduc printr-o mişcare similară a

cererii de muncă.

Ca preţ plătit pentru serviciul adus de factorul muncă, salariul se stabileşte pe baza

mecanismului pieţei, el fiind însă definitivat şi plătit după depunerea muncii, în funcţie de

rezultatele ei.

Acest mod de formare a salariului are la bază regulile generale de funcţionare ale pieţei şi

elementele specifice pieţei muncii. Salariul astfel format este raportat întotdeauna de posesorul

muncii la cerinţele propriei sale existente pe care şi-o doreşte normală şi la parametrii tot mai

ridicaţi de siguranţa pe seama acestei forme de venit. Atunci cînd salariul se dovedeşte a fi

insuficient, în vederea apropierii de condiţiile unei vieţi normale sau de realizarea acesteia, intră

9


în funcţie modalităţile de completare a lui cu resurse care au revenit iniţial întreprinderii sau

societăţii.

1.3. Formele de existenţă a salariului

Substanţa salariului, se concretizează în salariul nominal şi cel real.

Salariul nominal este suma de bani pe care salariatul o primeşte în schimbul forţei sale

de muncă, de la unitatea în care lucrează.

Mărimea lui depinde de mai mulţi factori:

a) valoarea forţei de muncă, adică mai concret de preţul forţei de muncă care se stabileşte pe

piaţa muncii prin mecanismul cererii şi ofertei;

b) evoluţia situaţiei economice; în timpul crizelor şi recesiunilor, scăderea producţiei face ca

cererea de forţă de muncă, să scadă, şomajul să ia proporţii şi, evident să scadă salariile. În

perioadele de avânt cînd se înregistrează creşteri ale producţiei, cererea de forţă de muncă va fi

mai mare şi ca urmare a acestui fapt, salariile vor înregistra o tendinţă de creştere.

c) politica de salarizare. Ea constă dintr-un ansamblu de măsuri luate de întreprinzători sau

de stat, cu privire la nivelul salariilor pentru bărbaţi, femei, pe regiuni, pe criterii naţionale şi

rasiale, tarife, categorii şi forme de salarizare etc.

Există deosebiri regionale între salariile nominale din cadrul aceleiaşi ţări. De pildă,

salariile muncitorilor din sudul Italiei sunt mai mici decât salariile muncitorilor din nord. În

Franţa, se consemnează chiar prin legislaţie salarii mai mici în provincie faţă de Paris şi regiunea

pariziană.

Salariul real este cantitatea de bunuri şi servicii care poate fi cumpărată, la un moment

dat, cu salariul nominal. Această cantitate diferă de la o perioadă la alta şi de la o piaţă la alta. El

reflectă puterea de cumpărare a salariului nominal.

Raporturile dintre salariul nominal şi cel real sunt în funcţie de costul vieţii. Acesta se

poate exprima astfel: Sr =(Sn /Cv )*100

Un indice al costului vieţii ne permite să cunoaştem mărimea cheltuielilor băneşti pe care

un individ trebuie să le facă pentru a-şi asigura acelaşi nivel de viaţă în două situaţii care diferă

numai prin preţuri. Creşterea costului vieţii neînsoţită de o creştere proporţională a salariului

nominal antrenează scăderea salariului real.

10


Dinamica salariului real exercită o mare influenţă asupra ofertei individuale de muncă.

Cînd acesta este mic, lucrătorul urmăreşte să sporească numărul orelor de muncă. Creşterea

numărului de ore se micşorează însă pe măsură ce salariul real atinge un nivel mai înalt.

Cînd salariul real atinge un nivel pentru standardul lui de viaţă, numărul de ore de muncă

efectuate nu va mai creşte, va staţiona. Dar, dacă salariul real va continua să crească şi după acest

moment, numărul orelor lucrate de cel ce oferă munca va scădea.

Dinamica salariului real este supusă acţiunii mai multor factori:

a) salariul nominal, care se află în raport direct proporţional cu cel real;

b) preţurile mărfurilor şi a tarifelor pentru servicii, impozitele, taxele, care acţionează invers

proporţional asupra salariului real;

c) puterea de cumpărare a banilor. La un salariu nominal dat, cu o unitate monetară se pot

cumpăra mai multe sau mai puţine mărfuri, în funcţie de valoarea mai mare a ei. Inflaţia, care

reflectă deprecierea valorii banilor, antrenează o scădere a veniturilor reale;

d) revendicările celor ce muncesc.

Pe lîngă salariul încasat de fiecare s-au mai constituit salariul colectiv şi cel social.

Salariul colectiv este atribuit în mod global tuturor salariaţilor unei întreprinderi, ca

participare la rezultatele acesteia sau prin diferite facilităţi.

Salariul social reprezintă acea parte din venitul naţional, prin care societatea, în

ansamblul său, intervine pentru a spori veniturile unor categorii de salariaţi sau numai ale unor

grupuri din cadrul acestora ce se confruntă cu riscuri mai mari, cum sunt accidentele de muncă,

bolile profesionale, şomajul etc.

Economistul Collinet a propus împărţirea salariului social în două categorii :

salariul social afectat care reprezintă suplimentul de venit vărsat în mod regulat unor

categorii de salariaţi în funcţie de situaţia lor familiară;

salariul social amânat, pentru riscuri comune, tuturor oamenilor. El se consideră amânat

până la survenirea unor riscuri legate de boli, accidente .

Realitatea economică ne arată că există deosebiri naţionale între salarii determinate de o

serie de factori. În primul rînd deosebirile naţionale în mărimea salariilor sînt determinate de

variaţia diferită a elementelor valorii forţei de muncă de la o ţară la alta. După cum se ştie,

valoarea mijloacelor de subzistenţă şi a serviciilor necesare traiului muncitorului şi familiei sale,

11


cantitatea şi calitatea acestora depind de gradul de civilizaţie, şi modul tradiţional de viaţă, de

condiţiile naturale etc., componente care desigur diferă de la o ţară la alta.

De asemenea, intensificarea muncii diferă de la o ţară la alta, deci munca intensivă dintr-o

ţară, produce în aceeaşi unitate de timp mai multă valoare decît munca mai puţin intensivă din

altă ţară, îşi va găsi expresia, desigur, într-o sumă de bani mai mare.

În ţările mai dezvoltate, în care productivitatea muncii este mai mare, se produc mărfuri,

cu o valoare naţională pe unitatea de produs mai mică decît în celelalte ţări. Pe piaţa mondială,

ţările dezvoltate au deci un mare avantaj. De asemenea considerând identice celelalte elemente -

durata zilei de lucru, intensitatea muncii, valoarea banilor etc - capacitatea de cumpărare a

salariului nominal al muncitorului dintr-o ţară cu o productivitate naţională a muncii mai ridicată,

este mai mare decît cea a muncitorului dintr-o ţară cu o productivitate a muncii mai scăzută.

Deosebirile naţionale între salarii, depind şi de alţi factori care sînt diferiţi de la ţară la

ţară: cererea şi oferta de forţă de muncă, conjunctura economică favorabilă sau nefavorabilă,

nivelul de organizare a muncitorilor etc. De asemenea un rol important are, puterea de cumpărare

a monedei, care diferă şi ea de la o monedă naţională la alta.

Principiile sistemelor de salarizare:

Salariul reprezintă un preţ plătit pentru factorul muncă şi este necesar să se stabilească prin

mecanismele pieţei;

Principiul negocierii salariilor ;

Principiul salariilor minime;

Principiul la muncă egală, salariu egal;

Principiul liberalizării salariilor;

Salarizare după: cantitatea muncii, calitatea muncii, nivelul de calificare, condiţii de

muncă;

Caracterul confidenţial al salariului.

1.4 Forme de salarizare

În practica economică se cunosc trei forme principale de salarizare, şi anume:

1) Salarizarea în acord – plata salariului se realizează pe operaţii, activităţi, produse, etc., la

care durata timpului de muncă pentru realizarea respectivei munci nu este arătată în mod expres.

Acordul poate fi: individual (este stimulativ pentru lucrători, practicându-se acolo unde poate fi

12


măsurată munca individuală şi nu primează calitatea), colectiv (se realizează pe echipe) sau

global (se realizează pe întreprindere, fabrică etc). După tariful aplicat distingem:

salarizare în acord simplu – tariful rămâne constant pentru întreaga cantitate de produse;

salarizare în acord progresiv sau regresiv – tariful putând să crească sau să scadă după o

anumită cantitate de produse, în funcţie de interesele societăţii;

2) Salarizarea în regie – asigură remunerarea salariaţilor în raport cu timpul lucrat, fără a se

putea preciza cantitatea de muncă pe care el trebuie să o depună în unitatea de timp. Se utilizează

în activităţile în care calitatea are o importanţă deosebită. La nivelul întreprinderilor, această

formă de salarizare este folosită pentru remunerarea lucrătorilor din sectorul administrativ.

3) Salarizarea mixtă constă într-o remunerare stabilă pe unitatea de timp, în funcţie de

îndeplinirea unor condiţii tehnice, tehnologice, de organizare etc. Este o formă de salarizare care

incită permanent lucrătorii la prestarea unor ore de muncă suplimentare, dacă doresc să obţină un

salariu mai mare. Salariul efectiv se compune din doua parti principale:

salariul de baza calculat dupa timpul lucrat ca minim garantat;

o remunerare variabila a randamentului sau performantelor, si care se adauga salariului de

baza (in general se considera ca prima nu poate depasi o treime din salariul total realizat). Cele

mai uzuale prime sunt: prime de calitate (pentru identificarea defectelor sau evitarea pătrunderii

componentelor cu probleme de calitate în produsul finit), prime de vânzare (pentru depăşiri ale

valorii normate ale vânzărilor), prime pentru munca în conditii speciale şi prime de producţie

pentru sporul de productivitate peste un anumit nivel.

Sistemul primelor se bazează pe timpul mediu normat pentru realizarea unei piese sau

operaţii. Economia de timp, realizarea piesei sau operaţiei într-un timp mai scurt, aduce un salariu

suplimentar. Practic, numai o parte din creşterea de venit ca urmare a creşterii productivităţii

orare a muncii revine salariatului. Prima este reprezentată de o parabolă: ea creşte până când

lucratorul îşi dublează rezultatele după care se plafonează. Cele mai cunoscute formule sunt:

formula lui Taylor, formula Halsey, formula Rowam, formula York, sistemul Bedaux şi formula

Schueller.

Daca S = salariul cuvenit

s = salariul orar

t = timpul efectiv consumat

T = timpul normat pentru o piesa sau un produs

13


n = numărul de piese realizate

p = suma cuvenită ca salariu pentru o piesă

P = prima acordată pentru fiecare piesă realizată suplimentar

Atunci, în cazul sistemului de prime:

S = st + np

P = 1/m [s(T-t)], unde m = 1/2 sau 1/3 in cazul formulei Halsey sau

P = t/T [s(T-t)], in cazul formulei Rowan.

În cadrul acestei clasificări se mai pot adăuga şi urmatoarele forme de salarizare:

4) Salarizarea pe colective de lucratori (echipe) este o forma de acord aplicată la volumul

total al rezultatelor unei echipe. Se negociază cu echipa un fond de salarii global pe lucrare sau

proiect, în conditiile în care acesta poate fi marit sau diminuat şi regula de repartizare pe membrii

echipei. Forma stimuleaza cooperarea în muncă, reduce conflictele şi competiţia între indivizi,

elimina efectele negative ale absenteismului. Formula este cunoscuta ca şi acordul global.

5) Participarea salariaţilor la rezultatele întreprinderii este o formulă suplimentară care

stimulează întreg personalul, măreşte ataşamentul faţă de întreprindere şi preocuparea pentru

perfecţionarea activităţii. Se poate calcula şi aloca un fond pentru suplimentarea salariilor în

funcţie de beneficiul obţinut, de creştere a productivităţii muncii şi de creştere a capitalului prin

surse proprii. Se pot distribui, de asemenea, un număr de acţiuni ale întreprinderii cu titlu gratuit

salariaţilor.

Pentru îmbunătăţirea formelor de salarizare s-au conturat câteva direcţii principale de

acţiune, şi anume:

1. Corectarea – vizează toate formele de salarizare concretizându-se în:

adaptarea rapidă a salariului la dinamica preţurilor şi la inflaţie;

micşorarea diferenţelor dintre salariile din sectorul public, privat şi mixt la muncă

egală;

creşterea siguranţei salariatului prin menţinerea salariului la un nivel decent;

acordarea de sporuri sau prime pentru condiţii de muncă dificile, responsabilităţi

de conducere etc.

2. Participarea sau implicarea are în vedere admiterea salariaţilor la împărţirea

beneficiilor obţinute de unitatea unde lucrează, astfel:

participarea directă la beneficii;

14


participarea prin intermediul acţiunilor cumpărate de salariaţi de la unitatea unde

îşi desfăşoară activitatea;

stabilirea unui procent constant din cifra de afaceri, care să se distribuie

salariaţilor din beneficiu.

3. Socializarea are în vedere asigurarea unui surplus de salariu, peste cel primit pentru

munca depusă, realizându-se sub două forme:

salariul familial – alocaţiile de stat pentru copii, prime şi sporuri pentru naşteri

etc.;

salariul social – utilizat pentru a spori veniturile tuturor salariaţilor sau a unei

categorii de salariaţi confruntate cu riscuri mari (şomaj, accidente de muncă, boli

profesionale etc.).

Mărimea şi dinamica salariului depind de o serie de factori. În primul rand, costul

resurselor de muncă, ce se referă la cheltuielile pentru producerea şi reproducerea forţei de muncă

şi raportul dinre cererea şi oferta de muncă, dacă oferta de muncitori calificaţi pentru domeniul

respectiv este unică, salariul se va stabili la un nivel mai ridicat. Productivitatea muncii este şi ea

un factor relevant - cu cât aceasta este mai mare se obţine un venit mai mare, iar salariatul

primeşte un salariu mai mare. Gradul de dezvoltare economică a ţării, mobilitatea forţei de muncă

(dacă mobilitatea este mai mare şi o parte forţei de muncă dintr-o regiune migrează în alta unde

este mai bine plătită, reducerea forţei de muncă i-ar obliga pe patroni să crească salariile),

discriminarea în angajare (poate favoriza un grup în raport cu altele, în ceea ce priveşte

angajările, salariile sau promovarea pentru alte motive decât capacitatea de a practica o anumită

meserie), gradul de organizare în sindicate precum şi legislaţia cu privire la mişcarea sindicală şi

revendicările din fiecare ţară, sunt toţi factori ce influentează mărimea şi nivelul salariului.

15


CAPITOLUL 2: SALARIUL ÎN ROMÂNIA

2.1 Particularităţi ale pieţii muncii în România

Ocuparea forţei de muncă în România rămâne una dintre zonele cele mai tensionate ale

tranziţiei. Principala tendinţă care se manifestă în ultimii 18 ani în ceea ce priveşte volumul

ocupării forţei de muncă este continua sa reducere. Procesul este generat atât de evoluţiile

demografice – cu o mai mică influenţă, deocamdată, reducerea drastică a natalităţii şi a sporului

natural începând să se manifeste în acest deceniu – cât, în special, de capacitatea redusă de

absorbţie a economiei.

Ca urmare, în perioada 1990-2008, populaţia civilă ocupată s-a redus cu 2.700.000

persoane, iar numărul de salariaţi cu aproximativ 4.000.000 persoane. În acelaşi interval, rata

brută de ocupare a populaţiei totale s-a diminuat de la 46,7% la 38,4%, iar a persoanelor în vârstă

de 15-64 ani de la 72,7% la 57,5%.

Tendinţele demografice, îndeosebi fenomenul de îmbătrânire a populaţiei, ca şi

diminuarea ratei populaţiei ocupate au condus la modificări importante în ceea ce priveşte

raportul de dependenţă economică, observabil în creşterea numărului persoanelor dependente de

populaţia care contribuie la asigurările sociale şi constituirea resurselor statului.

În România, în anul 2008, rata de activitate masculină era evident mai mare decât rata de

activitate feminină (62,5% faţă de 48%), aceasta din urmă situându-se, însă, la nivelul celei atinse

de ţările dezvoltate, semnificând o participare importantă a femeii la activitatea economico-

socială.

Tabelul 2.1 Indicatori ai potenţialului de muncă din România

ANULINDICATORI

Populaţia totală(Mii pers.)

Populaţia civilă ocupată

(Mii pers.)

Numărulde salariaţi (mii pers)

Rata brută deocupare

1998 23206,7 10839,5 8142,2 46,71999 23185,1 10786 7483,5 46,52000 22789 10458 6627,4 45,92001 22755,3 10062 6385,3 44,22002 22730,6 10011 6200,6 442003 22681 9493 6047,7 41,92004 22607,6 9379 5893,9 41,52005 22545,9 9023 5399,1 402006 22488,6 8813 5181,6 39,2

16


2007 22455,5 8419,6 4761 37,52008 22435,2 8629 4623 38.4

Sursă: Buletinul Institutul Naţional de Statistică 1/2008

În contextul evoluţiilor de pe piaţa forţei de muncă, al declinului ocupării, s-au produs o

serie de deplasări structurale. În prezent, structura populaţiei civile ocupate, pe sectoare ale

economiei este anacronică, riscantă, reflectând concomitent:

procesul de dezindustrializare şi reograrizare a ocupării;

capacitatea modestă a sectorului servicii de a absorbi şi reţine o parte importantă a

populaţiei disponibilizate din industrie (deşi acest sector pare să înregistreze, în general, o

evoluţie ascendentă, în cifre absolute, ocuparea în cadrul său se reduce);

riscul pseudo-terţializării ocupării, cu efecte negative asupra unui trai decent şi/sau asupra

polarizării activităţilor speculative.

Aceste tendinţe exercită o puternică influenţă asupra sistemului de calificări, asupra

posibilităţii de identificare a nevoilor viitoare de formare profesională, asupra relaţiei dintre

cererea de forţă de muncă şi oferta sistemului de educaţie şi formare profesională.

La nivelul sectorului primar (agricultură, silvicultură, economia vânatului) populaţia

activă implicată în acest domeniu a fost de 3.144.000 persoane în 1998, crescând la 3.320.000 de

persoane în anul 2003 şi atingând valoarea de de 3.570.000 în anul 2008. Numărul persoanelor

angajate în sectorul secundar (industrie şi construcţii) a cunoscut în perioada 1998-2008 un

fenomen de scădere acccentuată, de la 4.711.000 în anul 1998, la 3.193.00 în anul 2003 respectiv

2.708.000 în anul 2008.

Această scădere importantă a numărului de persoane ocupate în acest domeniu are mai

multe explicaţii între care: pierderea pieţelor tradiţionale de desfacere pentru produsele

româneşti, transformarea fostei economii de stat centralizate într-o economie de piaţă care are la

bază rentabilitatea economică, creşterea masivă a preţurilor la utilităţi şi respectiv incapacitatea

fostelor întreprinderi industriale de a produce în condiţiile de calitate şi de preţ cerute de piaţă,

rezultând de aici concedieri masive din fostele mari întreprinderi de stat şi regiile cu pierderi:

minerit etc.

Din punctul de vedere al grupării persoanelor active pe cele trei sectoare de activitate,

România prezintă o structură defavorabilă, cu o pondere mare şi în creştere a populaţiei active din

sectorul primar şi cu o pondere destul de redusă a serviciilor. În condiţiile în care competitivitatea

17


în sectorul industriei este greu de dobândit datorită costurilor mari pe care le implică, şansa

economiei româneşti ar fi dezvoltarea acentuată a sectorului serviicilor pentru a compensa

scăderea valoriii produsului intern brut datorită scăderii dimensiunii sectorului industriei şi

construcţiilor.

Tabelul 2.2 Structura populaţiei civile ocupate, pe sectoare economice în România

ANULSECTOARE ECONOMICE

Agricultură(%)

Industrie şi construcţii (%)

Servicii(%)

1998 29,1 43,5 27,41999 29,8 39,9 30,32000 33 37,1 29,92001 36 35,8 28,22002 36,5 34,4 29,12003 34,5 33,6 31,92004 35,5 34,3 30,22005 37,6 32 30,42006 38,1 30,7 31,22007 41 24,4 30,42008 41,3 27,3 29,4

Sursă : Buletin Institutul Naţional de Statistică 1/2008

În funcţie de forma de proprietate, se constată o evoluţie importantă a sectorului privat de

la 27,1% în 1998 la 75% 2004 (în cifre absolute de la 2936,9 mii persoane la 6475 mii). Ponderea

populaţiei ocupate în sectorul privat creşte atât în agricultură (în 2002 aceasta deţinea peste 98%),

cât şi în industrie şi servicii.

În ceea ce priveşte structura populaţiei ocupate după criteriul statutului profesional,

principalele schimbări se referă la:

reducerea ponderii salariaţilor în cadrul populaţiei civile ocupate (de la 75,1% în 1998 la

53,5% în 2008);

sporirea numărului de lucrători pe cont propriu (17,1% în 2000 şi 21% în 2008) şi a

lucrătorilor familiali neremuneraţi, categorie din care face parte şi populaţia care lucrează

în agricultură (15,2%, respectiv 17,1% în aceiaşi ani de referinţă);

menţinerea la un nivel relativ constant a numărului patronilor.

18


Legat de structura populaţiei active după sexe, există mai multe ramuri ale economiei

naţionale în care populaţia activă este majoritar feminină. Cele mai importante dintre aceste sunt:

sănătate şi asistenţă socială (77,7%),învăţământ (67,45%), activitate hotelieră şi de alimentaţie

publică (63%), comerţ (51%).

În anul 2008, distribuţia populaţiei ocupate pe grupe de ocupaţii era structurată, în

principal, pe următoarele categorii:

conducători şi funcţionari superiori din administraţia publică şi din unităţile economico-

sociale - 2,1%;

specialişti cu ocupaţii intelectuale sau ştiinţifice - 6,4% ;

tehnicieni, maiştri şi asimilaţi - 8,1% ;

funcţionari administrativi - 3,9% ;

lucrători operativi în servicii, comerţ şi asimilaţi - 6,8% ;

agricultori şi lucrători calificati în agricultură, silvicultură şi pescuit - 39,7%;

muncitori / meseriaşi - 16,5% ;

alte categorii de ocupaţii - 16, 5% .

Ratele de activitate pe grupe de vârstă au avut următoarele valori:

pentru grupa de vârstă 15-24 de ani: 43,1%;

pentru grupa de vârstă 25-34 de ani:84,5%;

pentru grupa de vârstă 35-49 de ani: 85%;

pentru grupa de vârstă 50-64 de ani: 57,8%;

pentru grupa de vârstă 65 de ani şi peste: 35,7% .

Structura populaţiei ocupate în funcţie de statutul educaţional relevă faptul, că unei

ponderi de aproape 2/3 din total îi corespunde o instruire de nivel secundar sau superior, situaţie

care permite aprecierea că forţa de muncă din România dispune de o pregătire de nivel ridicat.

Luând în considerare criteriul vârstei, gradul cel mai înalt de instruire corespunde persoanelor din

grupele de 25-34 ani (aproximativ 90%) şi 35-49 ani (77%).

19


Tabelul 2.3 Evoluţia şomajului

ANI

INDICATORI

ŞOMERI TOTAL

Beneficiari de ajutor de şomaj

Beneficiari de alocaţie de

sprijin

Şomeri neindemnizaţi

Rata şomajului

1998 337.440 265.978 - 71.642 3%

1999 929.019 602.957 239.642 86.420 8,2%

2000 1.164.705 549.785 516.059 98.861 10,4%

2001 1.223.925 504.284 564.066 155.575 10,9%

2002 998.432 317.142 457.079 224.211 9,5%

2003 657.564 202.233 594.457 95.874 6,6%

2004 881.435 438.044 217.959 225.432 8,9%

2005 1.025.056 402.980 390.038 232.038 10,4%

2006 1.130.296 386.517 445.992 258.475 11,8%

2007 1.007.131 307.065 391.932 255.220 10,5%

2008 826.932 245.427 286.214 219.242 8,6%Surse: Buletin Institutul Naţional de Statistică 1/2007; Raportul A.N.O.F.M. pe anul 2006

Reducerea volumului ocupării forţei de muncă este acompaniată de apariţia şi extinderea

şomajului. Numărul şomerilor înregistraţi creşte semnificativ în 1992, odată cu transformările

implicate de trecerea de la economia planificată la economia de piaţă.

Grafic 2.1 Evoluţia ratei şomajului în perioada 1998-2008

20


Aşa cum se poate observa din graficul referitor la rata şomajului, fenomenul îşi continuă

curba ascendentă până în 2000, când se reduce semnificativ, după care îşi reia tendinţa

crescătoare; acest fenomen continuă până în anul 2002 ca urmare a accelerării procesului de

privatizare, restructurare şi lichidare a unor întreprinderi, rata şomajului atingând un maxim al

perioadei post-decembriste, de 11,8%. În ultimii 2 ani, datorită unei oarecare macrostabilizări

economice şi datorită creşterii economice precum şi politicilor sociale aplicate şomajul îşi

schimbă evoluţia, trecând la o curbă descendentă astfel că la sfârşitul anului 2008 numărul

şomerilor înregistraţi era de 826.932 persoane, reprezentând o rată de 8,6%;

Distribuţia şomerilor pe niveluri de instruire şi formare reflectă o concentrare mare a

fenomenului în categoria persoanelor care au absolvit învăţământul liceal, precum şi cel

profesional şi de ucenici; urmează, în ordine, absolvenţii învăţământului gimnazial, primar şi cei

fără şcoală absolvită. Numărul şomerilor cu pregătire universitară este redus, atât pe total, cât şi

pe sexe. Distribuţia se păstrează, în general, pe întreaga perioadă 1991-2001.

La nivelul anului 2008, structura populaţiei de şomeri după nivelul de pregătire a fost

următoarea: şomeri cu studii superioare – 3,7%, şomeri cu studii postliceale şi tehnice de

maiştri – 2,7%, cu liceu – 40,9%, şcoală profesională şi de ucenici – 29,7%, gimnaziu – 17,9%,

şcoală primară – 3,8% şi fără şcoală absolvită – 1,3%. Proporţiile respective se menţin, în

general, şi în cadrul grupei de vârstă 15-24 ani.

De altfel, trebuie menţionat că tinerii în vârstă de 15-24, iar din această grupă femeile şi

cei rezidenţi în mediul urban, reprezintă categoriile cele mai vulnerabile în faţa riscului de şomaj.

În mod constant, rata şomajului corespunzătoare grupurilor menţionate a fost de aproximativ 3

ori mai mare decât rata medie.

Modul de distribuţie a ratei şomajului, pe grupe de vârstă, la nivelul anului 2007, reflectă

aceeaşi situaţie: ponderea mult mai ridicată a şomajului în rândul tinerilor şi reducerea acesteia pe

măsură ce se înaintează în grupele superioare de vârstă.

La cele de mai sus trebuie adăugat un alt fapt alarmant: în 2007, peste 80% dintre şomerii

intraţi pentru prima dată pe piaţa muncii erau în vârstă de 15-24 ani. Situaţia nu este specifică

numai anului menţionat, ci este o continuare a tendinţelor înregistrate şi în anii anteriori. Această

stare de fapt conduce la concluzia că există încă deficienţe de comunicare şi transparenţă între

cererea de forţă de muncă şi oferta de calificări a sistemului de educaţie şi formare, că şcoala încă

„produce şomeri”. În acelaşi timp, dificultăţile de identificare a nevoilor viitoare de forţă de

21


muncă, de calificări, generată de o anumită lipsă de coerenţă a strategiei de dezvoltare a

economiei constituie una dintre explicaţiile situaţiilor menţionate.

Durata medie a şomajului, în 2007, înregistrează o scădere faţă de anii precedenţi, fiind de

16,0 luni, faţă de 17,8 luni în 2005, cu diferenţe importante pe grupe de vârstă: 12,5 luni pentru

şomerii de 15-24 ani, 17,3 luni pentru cei de 25-34 ani, 18,7 luni pentru şomerii de 35-49 ani şi

20,3 luni pentru cei în vârstă de 50 ani şi peste. Riscul cel mai mare pentru şomajul de lungă

durată îl prezintă, aşadar, persoanele de peste 50 de ani, acestea fiind, în general, mai greu

acceptate de angajatori şi mai puţin deschise spre diferite forme de recalificare şi reconversie,

care, eventual, le-ar facilita reinserţia profesională.

Persoanele care se aflau în şomaj de peste un an în 2007 reprezentau 44,3% din total, în

scădere cu 7 puncte procentuale faţă de anii 2004-2006, dar în creştere cu 2,4 puncte procentuale

faţă de anul 2003. O proporţie importantă dintre acestea sunt persoane descurajate, care au

renunţat să mai caute un loc de muncă. Îngrijorător este, în acelaşi timp, faptul că aproximativ

50% din numărul total al persoanelor descurajate care au încetat să mai caute de lucru erau tineri

în vârstă de 15-24 ani (51% bărbaţi şi respectiv 49,5% femei), mai mult cu 7 puncte procentuale

faţă de anul 2006.

După cum am mai amintit, şomerii, inclusiv absolvenţii diferitelor niveluri de educaţie şi

formare profesională iniţială care nu au fost niciodată încadraţi în muncă, beneficiază de o serie

de măsuri de protecţie socială, atât pasive, cât şi active.

În ceea ce priveşte beneficiarii de ajutor de integrare profesională (formă de protecţie

socială destinată absolvenţilor care nu au găsit un loc de muncă), în absenţa unor date concrete

privind numărul lor, total şi pe niveluri de formare, în cadrul fiecărei promoţii de absolvenţi, pot

fi realizate unele estimări ale ponderii acestora. Astfel, având în vedere că numărul absolvenţilor

învăţământului profesional şi de ucenici, liceal, postliceal şi superior a fost în 2007 de aproape

360 de mii, iar al celor care primesc ajutor de integrare profesională de 106 mii (la 31 martie

2006), ponderea tinerilor care beneficiază de această formă de protecţie, cu alte cuvinte a celor

care alimentează fenomenul şomajului în anul respectiv, este de aproximativ 30%, cifră care se

menţine relativ constantă în ultimii ani. (Calculul s-a făcut prin raportarea numărului

beneficiarilor ajutorului de integrare profesională la 31 martie 2006 la absolvenţii anului şcolar

2004-2005, deoarece aceştia din urmă pot beneficia de forma respectivă de protecţie începând cu

lunile septembrie-octombrie 2006, după susţinerea şi celei de-a doua sesiuni de bacalaureat). În

22


anul 2005, cei mai mulţi dintre aceştia provin din învăţământul profesional şi de ucenici, fiind

urmaţi de absolvenţii învăţământului liceal şi postliceal; tinerii care finalizează învăţământul

superior reprezintă, în mod constant, categoria cea mai favorizată din perspectiva analizată. Cu

alte cuvinte, se poate aprecia că dintre absolvenţii anului şcolar / universitar 2004/2005, au

realizat o inserţie profesională reuşită ceva mai mult de două treimi din total.

Cifrele beneficiarilor de ajutor de integrare profesională sunt diferite de la un judeţ la

altul, atât datorită diferenţelor în ceea ce priveşte numărul populaţiei şcolare şi al absolvenţilor

diferitelor niveluri de învăţământ, în plan local, cât şi indicatorilor specifici ai dezvoltării

economice, capacităţii diferite de absorbţie a forţei de muncă tinere de care dispune economia

judeţului, gradului de urbanizare a acestuia etc. Astfel, printre judeţele cu cel mai mare număr de

şomeri care au beneficiat de ajutor de integrare profesională – între 3600 şi peste 5000 de

absolvenţi care au intrat direct din şcoală în şomaj – se numără Iaşi, Botoşani, Suceava, Vaslui,

Prahova, Galaţi, Braşov, Dolj, Bacău şi Municipiul Bucureşti. La polul opus, în funcţie de acelaşi

criteriu, se situează judeţele: Ilfov, Satu Mare, Giurgiu, Covasna, Maramureş, Tulcea, Arad,

Sălaj, Ialomiţa, Călăraşi şi Timiş, cu mai puţin de 1500 de şomeri care au beneficiat de ajutor de

integrare profesională.

Şomerii adulţi, dar şi tinerii absolvenţi ai diferitelor niveluri de învăţământ care intră

direct în şomaj pot beneficia – aşa cum s-a mai amintit – şi de o serie de măsuri active de

ocupare. Astfel, pe lângă posibilitatea frecventării cursurilor de calificare, recalificare şi

perfecţionare, utilizării serviciilor de intermediere a Direcţiilor Generale de Muncă şi Agenţiilor

de Ocupare a Forţei de Muncă, absolvenţii şomeri au posibilitatea să fie angajaţi prin

subvenţionarea unui cuantum din salariu din Fondul de şomaj. De această măsură de ocupare

beneficiază, însă, un număr relativ redus de tineri; conform datelor Ministerul Muncii, în anul

2007, numărul absolvenţilor angajaţi în aceste condiţii a fost de aproape 20 de mii (faţă de peste

350 de mii de absolvenţi ai diferitelor niveluri de învăţământ, în acelaşi an), din care mai mult de

jumătate finalizaseră învăţământul superior. Mulţi angajatori, în condiţiile în care semnele de

revigorare a economiei întârzie să se manifeste sau sunt prea timide, nu-şi permit angajarea

tinerilor absolvenţi, indiferent de facilităţile pe care aceasta le implică. Unii dintre ei consideră că

nu pot să formuleze cererea pentru angajarea de personal dintre absolvenţi, deoarece au dificultăţi

în prognozarea propriilor nevoi de forţă de muncă, în condiţiile instabilităţii economice şi a

mediului de afaceri. Rezerva agenţilor economici privind angajarea absolvenţilor provine şi din

23


faptul că, în unele situaţii – mai multe sau mai puţine, generale sau locale – subvenţiile salariale

le parvin cu întârziere.

Una dintre măsurile active de ocupare care ar trebui să aibă rolul cel mai important în

stimularea angajabilităţii – cursurile de calificare, recalificare şi perfecţionare – nu are impactul

scontat, eficienţa acesteia fiind, în continuare, redusă. Spre exemplu, în trimestrul I al anului

2006, din totalul de peste 12 mii persoane care au încheiat pregătirea în diferite cursuri organizate

de către Agenţiile de Ocupare a Forţei de Muncă (din care peste 4 mii erau şomeri) numai 782

persoane au reuşit să se încadreze în activitate, ceea ce reprezintă 6,3%.

Toate aceste aspecte implică o regândire a sistemului de protecţie socială şi o adaptare a

acestuia la condiţiile efective de pe piaţa muncii.

2.2 Salariul în România

Salariul, indiferent de denumirea sa, reprezintă suma de bani data de patron salariatului in

temeiul unui contract individual de muncă pentru munca efectuată sau ce trebuie efectuată şi

pentru serviciile îndeplinite sau ce trebuie îndeplinite.

Grupul American de consulting pentru Business Practice defineste salariul ca “o

recompensa acordata fiecarui angajat in schimbul contributiei sale la succesul firmei”. În timp

ce definiţia românească pune accent pe efortul ce trebuie recompensat, cea Americană precizează

că numai rezultatele se recompensează. Poate că această diferenţă de optică explică parţial şi

diferenţă de dezvoltare dintre cele două ţări.

În România, prin Legea 14/1991 s-a instituit principiul negocierii salariale în cadrul

regiilor autonome şi a societăţilor comerciale ceea ce este desemnat în mod tradiţional prin

conceptual de liberalizarea salariilor. Teoretic, singurul corectiv în aplicarea principiilor

negocierii salariului constă în stabilirea salariilor prin lege ori prin alte acte normative pentru

personalul din societatile bugetare, precum şi a celui din regiile autonome cu specific deosebit.

De asemenea prin lege se stabileşte nivelul salariului minim pe economie, cu obiectivul de

protecţie socială. Cu aceste excepţii, în prezent, salariile se stabilesc prin negociere colectivă

sindicală.

În Normele de aplicare a Legii nr. 19/2000, aprobate prin Ordinul ministrului muncii si

solidaritatii sociale nr. 340/2001, prin care s-au detaliat elementele ce se cuprind în salariul

individual brut, se arată ca acesta cuprinde: salariile de baza brute, sporurile, indemnizaţiile,

24


sumele plătite din fondul de salarii, sumele acordate cu ocazia ieşirii la pensie, premiile anuale,

drepturile în natură, alte adaosuri la salarii.

Salariul de bază este partea principală a salariului total, convenită în cadrul contractului

de muncă; suma precizată se acorda efectiv salariatului în anumite conditii stabilite (timpul

efectiv lucrat şi rezultatele obţinute în raport cu standardale de performanţă). El se stabileste

pentru fiecare salariat în funcţie de pregătire, experienţă, abilităţile şi rezultatele persoanelor, pe

de o parte, şi politica salariala a firmei, formele de salarizare, importanţa, complexitatea şi

răspunderea lucrătorilor ce revin postului în care este încadrat salariatul, pe de altă parte.

Adaosurile şi sporurile la salariu constituie partea variabila a salariului şi se acordă numai

pentru perfomanţe deosebite ale salariatului, munca prestată în conditii grele, rezultate importante

pentru întreprindere, loialitate şi stabilitate în muncă (vechime).

Conform legii, salariul de baza, adausurile şi sporurile sunt confidenţiale, nu pot fi

comunicate, sub sancţiunea suportării rigorilor legii, altor persoane fizice sau juridice. Se

consideră că un contract de muncă are un caracter confidenţial, încercându-se în acest fel

protejarea întreprinderilor în competiţie pentru menţinerea salariaţilor şi evitarea situaţiilor

conflictuale ce ar rezulta din întelegerea gresită, parţială sau neîntelegerea raporturilor

contractuale.

Salariul poate fi privit din două puncte de vedere:

- din punct de vedere al desfăşurării activităţii economice, care presupune combinarea

factorilor de producţie, salariul este un cost, o componentă a costului total al bunului economic

obţinut (pentru firmă);

- din punct de vedere al finalităţii activităţii economice, care presupune vânzarea pe piaţă a

bunurilor, salariul este venitul celor care au contribuit, prin munca depusă, la obţinerea

rezultatelor (pentru salariaţi).

Suma de bani pe care o ridică lunar salariatul este salariul net. Suma de bani care i se

cuvine lunar dupa munca prestata şi calculată conform sistemului de salarizare şi formelor

aplicate este salariul brut , mai mare decat cel net cu valoarea impozitului pe salariu si a altor

reţineri efectuate conform legii. Întreprinderea, la rândul ei, are de achitat o serie de contribuţii şi

taxe. Având în vedere reglementarile actuale din România, întreprinderea are cheltuieli salariale

efective aflate in raport de circa 1,8/1 fata de salariul mediu brut. În acest mod, cheltuielile

25


salariale ale intreprinderii devin foarte mari; firma trebuie sa analizeze cu atentie daca este

oportun să creeze un nou loc de munca.

Întreprinderea aplică şi un sistem de premiere a salariaţilor cu ocazii deosebite si pentru

rezultate deosebite. Acordarea premiilor are un efect favorabil daca se realizeaza pe baza

evaluarii corecte a salariatilor si daca sumele sunt semnificative.

Pe lângă sistemul de salarizare, întreprinderile mari utilizeaza un sistem flexibil de

avantaje acordate salariatilor. Acestea contribuie la reducerea fluctuatiei personalului si reducerea

cheltuielilor pentru angajarea si instruirea noilor salariati. Varsta, educatia, experienta in munca,

satisfactia profesionala, situatia familiala, sunt factori de luat in considerare la stabilirea

„pachetului” de avantaje ce va fi folosit pentru cresterea productivitatii, ridicarea calitatii

produselor si construirea unui climat favorabil intreprinderii.

2.3 Salariul minim în România

Salariul minim pe economie este valoarea cea mai mică a salariului orar, zilnic sau lunar

pe care legea permite angajatorilor să-l acorde unui salariat. Salariul de baza minim brut pe ţara

garantat în plata, corespunzator programului normal de muncă, se stabileşte prin hotarâre a

Guvernului, după consultarea sindicatelor şi a patronatelor. În cazul în care programul normal de

muncă este, potrivit legii, mai mic de 8 ore zilnic, salariul de bază minim brut orar se calculează

prin raportarea salariului de bază minim brut pe ţară la numărul mediu de ore lunar potrivit

programului legal de lucru aprobat.

Salariul minim este salariul considerat ca suficient pentru satisfacerea necesitatilor vitale

de alimente, îmbracaminte, educatie, etc. ale salariatilor, tinând cont de dezvoltarea economică şi

culturală a fiecărei ţări.

Angajatorul nu poate negocia şi stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă

sub salariul de baza minim brut orar pe ţară. Potrivit art. 159 alin. (3) din Codul muncii acesta

este obligat sa garanteze în plata un salariu brut lunar cel puţin egal cu salariul de baza minim

brut pe ţară.

26

http://ro.wikipedia.org/wiki/Salariu


Graficul 2.2 Evoluţia salariului minim în perioada 2000-2008

Se poate observa din graficul anterior faptul că nivelul salariului minim a crescut

permanent în perioada 2000-2008, acesta situându-se în prezent la nivelul de 540 RON. România

este statul european care a înregistrat în ultimii patru ani cel mai mare salt al salariului minim, a

cărui evaluare în euro arata o crestere anuala cu 18%, pana la 137 euro.

Salariului minim brut pe ţară a cunoscut modificările redate în tabelul de mai jos:

Tabel 2.4 - Salariul minim pe ţară în perioada 1991-2008

Anul Salariul minim Legislaţie

1991 7.000 ROL HG 780/1991

1992 15.215 ROL HG 774/1992

1993 45.000 ROL HG 683/1993

1994 65.000 ROL HG 353/1994

1995 75.000 ROL HG 184/1995

1996 97.000 ROL HG 594/1996

1997 250.000 ROL HG 468/1997

1998 350.000 ROL HG 208/1998

1999 450.000 ROL HG 296/1999

2000 1.000.000 ROL HG 1166/2000

2001 1.400.000 ROL HG 231/2001

2002 1.750.000 ROL HG 1037/2001

2003 2.500.000 ROL HG 1105/2002

2004 2.800.000 ROL HG 1515/2003

27


2005 3.100.000 ROL HG 2356/2004

2006 330 RON HG 1776/2005

2007 390 RON HG 1824/2006

2008 540 RON HG 1105/2008

Aşa cum se poate observa in tabelul de mai sus salariul minim pe economie a avut o

evoluţie ascendentă în ultimii ani. Faţă de 7000 ROL în anul 1991, el a ajuns, în prezent, la 540

RON, iar în 2014 va reprezenta 50% din salariul mediu brut pe ţară.

România are cel mai redus salariu minim raportat la puterea de cumpărare din toate cele

27 de state membre ale Uniunii Europene. Salariul minim în România, în anul 2008, a fost de 137

de euro, cifră care plasează ţara pe penultimul loc înaintea Bulgariei, cu un salariu minim de 112

euro. Cel mai mare salariu minim garantat din UE este de 1.610 euro şi se înregistrează în

Luxembourg.

Începând cu 1 iulie 2008, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este de 540

lei lunar, reprezentand 3,176 lei/ora, in condiţiile realizării principalilor indicatori economici pe

care este construit bugetul de stat pe anul 2008, respectiv creşterea produsului intern brut, ţinta de

inflaţie, precum şi de nivelul productivităţii muncii.

Salariul minim din România a avut cel mai dinamic avans anul trecut, comparativ cu

remuneraţiile minime din restul statelor membre UE. Salariul minim pe economie din România a

înregistrat, în ultimii opt ani, cel mai mare ritm de creştere - atât în termeni nominali, cât şi în

termeni reali - din Uniunea Europeană, potrivit datelor Institutului European de Statistică.

Astfel, salariul minim pe economie a urcat de la 1.000.000 lei vechi, cât era în 2000, la

540 lei noi, echivalent lunii octombrie din 2008. În medie, în intervalul amintit, salariul minim pe

economie a crescut anual cu 27.9% în termeni nominali şi cu 12,2% în termeni reali.

Cu toate acestea, nivelul salariului minim a ajuns doar la 137 euro, unul dintre cele mai mici din

Uniunea Europeană.

Calcularea salariului minim pe economie

28

http://ad2.arbocontext.ro/please/redirect/64/3/1/32/!hash=2181642041;h4r=28641857;p4r=305429881;uwi=800;uhe=600;uce=1;param=813/31732_5?


România a aplicat modelul european privind modul de calcul al salariului minim pe

economie. Astfel, el se stabileşte având ca bază de calcul salariul mediu. Până acum, salariul

minim se stabilea în funcţie de inflaţie, de coşul minim de consum. Aducerea salariului minim la

jumătate din salariul mediu este o cerinţă a UE, dar şi o necesitate internă.

Angajaţii cu salariul minim pe economie beneficiază, indiferent dacă vrea sau nu

patronul, de o majorare a salariului de pe cartea de muncă. Potrivit Hotărârii de Guvern nr

1105/2008 salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este de 540 de lei lunar pentru un

program complet de lucru de 170 de ore în medie pe luna în anul 2008, reprezentând 3.176

lei/oră.

Prevederile referitoare la salariul de bază minim brut negociat, precum şi coeficienţii

minimi de ierarhizare şi sporurile minime din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional

se aplică salariaţilor ale căror salarii sunt stabilite prin negociere.

Astfel, angajaţii vor fi departajaţi în funcţie de studiile pe care le au. Aceasta nu înseamnă

că este de ajuns să ai o diplomă ca să ceri patronului salariu mai mare, ci să fii şi angajat pe un

post pentru care sunt necesare studiile pe care le ai.

Potrivit Inspectoratului Teritorial de Muncă, coeficienţii minimi de ierarhizare, pe

categorii de salariaţi sunt:

1. Muncitori

necalificaţi şi ucenici = 1; (salariu minim 540 de lei)

calificaţi = 1,2 (salariu minim 600 de lei) – grupele 5,6,7,8 (ex. lucrători servicii şi

comerţ, lucrători din agricultură, silvicultură şi pescuit,

2. personal administrativ încadrat în funcţii pentru care condiţia de pregătire este:

liceală = 1,2 (salariu minim 650 de lei) – grupa 4 (ex. funcţionari

administrativi, de birou, contabilitate, secretari, op. calc, casieri etc)

postliceală = 1,25 (salariu minim 725 de lei) – grupa 4 dacă are studii postliceale

(ex. postliceal de contabilitate primară)

3. personal de specialitate încadrat pe funcţii pentru care condiţia de pregătire este:

şcoala de maiştri = 1,3 (salariu minim 750 de lei) – grupa 3 (ex. tehnicieni, maiştri şi

asimilaţi)

studii superioare de scurtă durată = 1,5 (salariu minim 850 de lei) – grupa 1 şi 2

(colegiu, subingineri)

29


4. personal încadrat pentru funcţii pentru care condiţia de pregătire este cea de:

studii superioare = 2, (salariu minim 1200 de lei) – grupa 1 şi 2 studii superioare de

lungă durată (ex. ingineri, econom., jurişti, profesori etc.)

Coeficienţii de salarizare se aplică la salariul minim negociat pe societate (care nu poate fi

mai mic de 540 de lei). Pentru o încadrare corectă, se va solicita nivelul studiilor solicitat la

ocuparea postului.

Sporurile se acordă numai la locurile de muncă unde acestea nu sunt cuprinse în salariul de

bază. Sporurile minime ce se acordă în condiţiile contractului colectiv de muncă sunt:

pentru condiţii de muncă grele, periculoase sau penibile – 10%.

pentru condiţii nocive de muncă – 10%.

pentru orele suplimentare şi pentru orele lucrate în zilele libere şi în zilele de sărbători

legale ce nu au fost compensate corespunzător cu ore libere plătite se acordă un spor de

100% din salariul de bază.

pentru vechime în muncă minimum 5% pentru trei ani vechime şi maximum 25 % la o

vechime de peste 20 de ani, din salariul de bază.

pentru lucrul in timpul noptii, 25% din salariul de baza;

pentru exercitarea si a unei alte functii se poate acorda un spor de pana la 50% din salariul

de baza al functiei inlocuite; cazurile in care se aplica aceasta prevedere si cuantumul se

vor stabili prin negocieri la contractele colective de munca la nivel de ramura, grupuri de

unitati sau unitati.

Sporurile nu se includ in salariul de baza si nu se mai acorda dupa normalizarea

conditiilor de munca. Prin contractul colectiv de munca la nivel de ramura, grupuri de unitati si

unitati pot fi negociate si alte categorii de sporuri (spor de izolare, spor pentru folosirea unei

limbi straine, daca aceasta nu este cuprinsa in obligatiile postului etc.). Adaosurile la salariul de

baza sunt:

a) adaosul de acord;

b) premiile acordate din fondul de premiere, calculate intr-o proportie de minimum 1,5%

din fondul de salarii realizat lunar si cumulat;

c) alte adaosuri convenite la nivelul unitatilor si institutiilor.

Alte venituri sunt:

30


a) cota-parte din profit ce se repartizeaza salariatilor, care este de pana la 10% in cazul

societatilor comerciale si de pana la 5% in cazul regiilor autonome;

b) tichetele de masa, tichetele cadou, tichetele de cresa si alte instrumente similare acordate

conform prevederilor legale si intelegerii partilor.

Conditiile de diferentiere, diminuare sau anulare a participarii la fondul de stimulare din

profit sau la fondul de premiere, precum si perioada pentru care se acorda cota de profit

salariatilor, care nu poate fi mai mare de un an, se stabilesc prin contractul colectiv de munca la

nivel de unitate si, dupa caz, institutie.

2.4 Salariul mediu in România

Dacă salariul minim reprezintă salariul fixat pe cale legală pentru a garanta salariaţilor din

categoriile defavorizate un venit care sa le asigure un minim decent de subzistenta, salariul mediu

reprezinta media nivelurilor salariale înregistrate în economie la un anumit moment dat.

În tabelele urmatoare, se poate observa evoluţia atât a salariului mediu net, cât si a celui

brut, începand cu anul 1991 până în prezent. Trendul salarial a fost unul ascendent, salariu mediu

pe economie înregistrand o creştere continua, el situându-se în prezent la nivelul de 1795 RON

pentru cel brut, si 1327 pentru cel net, conform Institutului National de Statistica (luna octombrie

2008).

Deşi nivelul salariului mediu nu este unul ridicat, comparativ cu celelalte ţări membre UE,

acesta a inregistrat o crestere continua, sustinuta şi de creşterea economică. Romania a trecut în

anul 1990 de la economia centralizată la economia de piaţă, deschizand astfel calea către progres,

privatizare şi noi investitii, desprinzându-se de monopolul statal ce caracteriza economia

romaneasca inainte de ’89. Toate acestea au dus la dezvoltarea economică a României, la cresteri

salariale si a nivelului de trai. Aceste aspecte se pot observa si in tabelele ce urmeaza, salariile

medii fiind in continuă creştere.

31


Tabel 2.5 Castigul salarial mediu brut in perioada 1991-2008

Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie Iulie August Septembri

e

Octombri

e

Noiembri

e

Decembri

e

1991 4.769 4.686 5.286 7.605 9.331 9.739 10.247 10.218 11.421 12.215 13.423 14.771

1992 16.241 15.897 19.373 19.704 22.258 24.462 25.223 25.026 29.415 30.479 36.152 41.430

1993 35.241 36.993 47.139 48.749 65.136 75.493 85.791 95.936 95.730 102.550 119.666 131.742

1994 131.763 135.944 144.802 163.283 162.842 169.322 185.453 201.440 200.572 206.849 216.546 261.516

1995 221.542 225.337 237.595 261.530 260.567 268.096 286.008 301.451 297.092 314.003 328.034 374.183

1996 332.480 322.808 341.708 397.781 384.590 386.425 442.991 456.841 453.856 500.012 509.114 590.717

1997 531.226 596.267 668.518 795.296 754.570 774.559 835.061 871.591 933.952 1.046.691 1.083.994 1.265.671

1998 1.102.461 1.087.824 1.197.075 1.334.427 1.263.956 1.322.476 1.402.909 1.402.317 1.433.103 1.476.637 1.506.330 1.756.071

1999 1.569.563 1.583.518 1.768.944 1.864.722 1.835.505 1.910.834 2.020.178 2.035.698 2.040.725 2.080.923 2.222.369 2.559.796

2000 2.263.212 2.276.621 2.488.562 2.838.364 2.676.061 2.789.047 2.848.694 2.908.669 2.989.839 3.115.128 3.349.611 3.975.929

2001 3.621.665 3.411.998 3.717.275 4.321.748 4.174.679 4.280.633 4.436.326 4.449.518 4.424.024 4.534.130 4.719.732 5.299.736

2002 5.144.789 4.778.519 5.091.065 5.585.360 5.329.069 5.327.130 5.498.528 5.469.586 5.404.070 5.570.795 5.704.674 6.521.579

2003 6.520.266 6.054.129 6.338.861 6.885.534 6.521.441 6.476.157 6.721.855 6.647.856 6.763.882 6.873.680 7.021.231 8.068.932

2004 8.006.308 7.483.952 8.065.813 8.292.765 8.008.210 8.035.915 8.125.709 8.101.024 8.214.078 8.392.766 8.677.841 9.733.512

2005*) 951 875 920 973 942 944 957 963 965 974 1017 1121

2006*) 1100 1017 1101 1120 1109 1112 1122 1122 1148 1155 1213 1481

2007*) 1232 1264 1364 1387 1361 1377 1402 1395 1411 1471 1522 1730

2008*) 1637 1543 1623 1751 1704 1738 1769 1728 1751 1795 1844

Lei/ salariat Sursa: www.insse.ro

*RON

32

http://www.insse.ro/


Tabel 2.6 Castigul salarial mediu net in perioada 1991-2008

Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie Iulie August Septembri

e

Octombri

e

Noiembri

e

Decembri

e

1991 4.038 3.978 4.110 6.213 7.550 7.787 8.263 8.239 9.174 9.824 10.773 11.824

1992 13.005 12.717 15.287 15.677 17.709 19.426 19.989 19.804 23.306 24.080 28.456 32.612

1993 27.763 29.162 37.146 38.319 51.034 58.917 67.047 75.032 74.723 79.732 93.020 101.331

1994 101.795 106.378 112.603 126.194 126.464 131.134 142.657 153.883 153.486 160.483 167.745 198.530

1995 170.885 173.758 182.803 199.030 199.702 205.080 218.535 230.338 229.543 242.612 252.217 282.995

1996 256.563 248.880 262.237 301.558 293.508 294.148 333.797 343.090 341.361 374.633 380.375 433.692

1997 396.892 456.305 507.026 591.867 567.647 580.978 621.728 650.641 710.242 797.194 820.842 940.495

1998 884.424 878.620 954.305 1.045.498 999.233 1.040.621 1.098.549 1.122.880 1.139.952 1.170.924 1.191.510 1.360.261

1999 1.240.941 1.294.259 1.411.363 1.479.672 1.460.453 1.513.514 1.603.869 1.624.183 1.629.938 1.656.981 1.751.585 1.990.080

2000 1.725.994 1.748.052 1.906.989 2.135.867 2.029.622 2.103.644 2.171.977 2.220.361 2.272.967 2.357.201 2.497.493 2.911.570

2001 2.738.029 2.596.213 2.819.240 3.025.138 2.915.299 2.981.495 3.123.279 3.135.210 3.124.899 3.210.425 3.314.260 3.659.686

2002 3.671.588 3.464.365 3.666.430 3.965.851 3.795.431 3.806.409 3.919.380 3.898.408 3.854.969 3.967.454 4.038.159 4.525.696

2003 4.730.761 4.451.835 4.637.693 4.955.273 4.729.313 4.705.891 4.863.801 4.807.983 4.881.658 4.957.108 5.037.861 5.658.065

2004 5.771.049 5.477.573 5.857.482 5.969.555 5.801.110 5.828.978 5.883.194 5.858.704 5.944.324 6.071.211 6.245.148 6.875.094

2005*) 723 674 708 743 720 722 730 734 736 742 774 848

2006*) 826 767 828 839 833 835 842 841 860 866 908 1099

2007*) 918 941 1013 1027 1012 1023 1040 1030 1040 1084 1121 1266

2008*) 1200 1134 1192 1282 1248 1273 1308 1277 1296 1327 1361

lei/salariat Sursa: http://www.insse.ro

*) RON

33



În ceea ce priveşte salariul mediu pe economie, se poate constata faptul că acesta a avut o

traiectorie ascendentă pe parcursul celor 17 ani. Deşi aproape în fiecare an acesta a înregistrat

creşteri deosebite, se remarcă în special anii 1993 şi 1997, când nivelul salariului mediu din

decembrie aproape s-a triplat faţă de cel de la inceputul anului.

Un alt aspect ce trebuie remarcat este faptul că, în general, în luna februarie, salariu mediu

se diminuează uşor. Acest fapt se datoreaza faptului că luna februarie este luna cea mai scurta din

an, astfel influentând în mod direct angajaţii plătiţi cu ora.

Începând cu anul 2005, o data cu introducerea cotei unice de impozitare de 16%, salariu

mediu nu mai înregistrează aceeaşi ascensiune, creşterea ridicându-se la circa 50% în 4 ani. Cu

toate acestea, în aceeaşi perioadă, puterea de cumparare a monedei naţionale a înregistrat o

creştere datoarată în principal stabilizării cursului valutar în raport cu euro si dolar.

Din graficul urmator se poate observa creşterea salariala în perioada 2000-2008.

Grafic 2.3 – Creşterea salarială în perioada 2000-2008

Dinamica salariului mediului brut in perioada 2000-2008 reflecta cresterea economica din

aceasta perioada. Salariul mediu brut a crescut de la 288 lei in 2000 la 1630 lei in 2008. La

nivelul Uniunii Europene Romania are cea mai mare rata de crestere a salariului mediu brut. Cu

toate acestea Romania mai are mult pana la atingerea unui nivel decent al acestui indicator

economic raportat la tarile dezvoltate din UE. Proiectiile Ministerului Economiei si Finantelor pe

urmatorii 12 ani arata ca salariul mediu brut din Romania ar putea ajunge in 2020 intre 1.200 si

1.500 de euro.

34


În ceea ce priveşte evoluţia recentă, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu

24,4%, în intervalul iunie 2007-iunie 2008, până la 1.273 lei (348 euro), pe fondul majorării

salariilor din industrie şi din servicii, potrivit unui comunicat al Institutului Naţional de Statistică

(INS). În comparaţie cu luna mai, salariul mediu net, a crescut cu 2% (25 lei). Câştigul salarial

mediu brut a fost în iunie de 1.738 lei (475 euro), cu 2% mai mare decât în luna precedentă. În

sectorul industrial, ritmul anual de creştere a salariilor a fost semnificativ peste cel al

productivităţii muncii, de 9,7% în primele 5 luni ale acestui an.

Banca Centrală a avertizat, în numeroase rânduri, că menţinerea unui ritm de creştere a

veniturilor salariale peste avansul productivităţii muncii creează dezechilibre în economie şi pune

presiune pe inflaţie. Ţinând cont de inflaţie, salariul mediu net s-a majorat cu 14,5% în iunie 2008

faţă de a şasea lună a anului trecut. În iunie, cele mai mari câştiguri nete s-au înregistrat în

sectoarele de intermedieri financiare, iar cele mai mici în prelucrarea lemnului şi a produselor din

lemn şi plută, cu excepţia mobilei.

În iunie 2008 s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial faţă de luna precedentă, ca

urmare a acordării de prime (inclusiv prime de vacanţă pentru funcţionarii publici şi prime de

stabilitate pentru personalul contractual din unităţile sanitare publice) şi a realizărilor de producţii

mai mari. Prin urmare, în activităţile poştă şi telecomunicaţii, silvicultură, producţia şi furnizarea

de energie electrică şi termică, gaze şi apă, industria de prelucrare a ţiţeiului, cocsificarea

cărbunelui şi tratarea combustibililor nucleari, salariile au sporit cu 11% până la 15%. Creşteri

salariale cuprinse între 5 şi 8% au fost consemnate în domeniile sănătate şi asistenţă socială,

administraţie publică, fabricarea substanţelor şi produselor chimice, poştă şi curierat. Alte

sectoare de activitate în care angajaţii au beneficiat de majorări ale salariului mediu net au fost:

tăbăcirea şi finisarea pieilor, fabricarea produselor textile, învăţământ, industria construcţiilor

metalice, unde s-au obţinut creşteri între 3% şi 5%.

Cele mai importante deprecieri ale câştigului mediu net au fost înregistrate în activitatea

de intermedieri financiare, de 11,4%. Alte scăderi, cuprinse între 2% şi 10%, s-au înregistrat în

fabricarea produselor din tutun, cauciuc şi mase plastice, hoteluri şi restaurante, precum şi în

industria minieră şi metalurgică, transporturi aeriene, industria de mijloace ale tehnicii de calcul

şi de birou.

În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal,

de acordarea celui de-al 13-lea salariu şi a primelor de sărbători (decembrie, martie/aprilie).

35


Acestea influenţează majorările sau deprecierile în funcţie de perioada în care sunt acordate,

conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul

întregului an.

În ceea ce priveşte caştigurile salariale medii pe ramuri economice, din tabelul urmator se

pot sesiza diferentele dintre salariul mediu in diferite regiuni ale tarii, cat si diferentele

considerabile dintre salariu mediu acordat barbatilor si cel acordat femeilor.

Tabel 2.7 Câştigul salarial mediu brut şi net , pe regiuni de dezvoltare, judeţe şi sexe,

la sfârşitul anului 2006

Regiunea de dezvoltare / judetul

Total Barbati FemeiBrut Net Brut Net Brut Net

Total 1146 866 1222 922 1062 803

1. 1. Nord –Est Bacau Botosani Iasi Neamt Suceava Vaslui

1009 1114 942 1049 950 946 933

765845715792710726717

103411279441127941944938

783857713849706723717

9831099941967960949929

746831716733713730717

2. Sud - Est Brăila Buzău Constanţa Galaţi Tulcea Vrancea

10789459471217109910051017

817730724914834763768

1159101310291299116611031041

878781788975887828789

98088086210981004901997

744680659827759695750

3. Sud – Muntenia Arges Călăraşi Dâmboviţa Giurgiu Ialomiţa Prahova Teleorman

1097 1163 888 1129 1009 958 1166 993

835 882 681 860 763 735 889 760

1181 1259 910 1281 1058 958 1248 1098

898 952 693 975 800 736 950 839

1001 1059 864 974 952 959 066 866

764806667743719734815666

4. Sud - Vest Oltenia Dolj Gorj Mehedinţi Olt Vâlcea

1132 1145 1286 1149 1066 1013

853 855 965 876 804 768

1237 1197 1479 1250 1182 1077

930 897 1105 951 890 815

1002 1081 998 1021 923 942

756805755782699716

5. Vest Arad Caraş-Severin Hunedoara Timiş

1074 1043 949 1065 1136

816 790 732 813 858

1165 1123 1002 1176 1235

884 847 772 896 933

977 964 885 936 1033

744734684718781

36


6. Nord - Vest Bihor Bistriţa-Năsău Cluj Maramureş Satu Mare Sălaj

1017 912 945 1197 910 10031013

777 692 727 905 702 778 781

1094 1020 1011 1271 941 1052 1107

832 771 778 960 723 811850

938 808 877 1113 877 951 925

719 616 674 844 680 742 715

7. Centru Alba Braşov Covasna Harghita Mureş Sibiu

1022 992 1076 846 917 1029 1095

779 756 815 656 704 784 834

1074 1047 1117 813 936 1108 1186

817 796 844 630 719 846 899

966 933 1033 882 897 945 997

738715784684690719763

8. Bucureşti - Ilfov Ilfov Municipiul Bucureşti

1523 1355 1541

1129 1012 1142

1605 1539 1612

1192 1145 1197

1429 1150 1460

1058 863 1079

Sursa: Cercetarea statistică privind costul forţei de muncă în anul 2006

Asa cum se poate observa, salariul creste direct proportional cu nivelul de dezvoltare al

fiecarei regiuni. Astfel, salariul mediu al celor din zona Bucureşti-Ilfov este cu 60% mai mare

decât al angajaţilor din nord-estul şi sud-estul ţării.

Angajaţii din companiile private din Bucureşti şi Ilfov au un salariu mediu brut lunar de

1723 ron, cu 60% mai mult decât salariaţii din companiile care au operaţiuni în nord-estul ţării şi

cu 30% peste cei din regiunea de sud-vest, care sunt următorii clasaţi în topul câştigurilor la nivel

de ţară, cu un salariu lunar brut de 1332 ron. Cele mai mici câştiguri le au angajaţii din nord-estul

ţării - Botoşani, Piatra-Neamţ, Suceava, Vaslui - cu un salariu mediu brut lunar 1209 ron, urmaţi

de cei din regiunea de nord-vest cu un salariu mediu brut lunar de 1287 ron. Harta salarială la

nivel de ţară reflectă investiţiile realizate în fiecare zonă. Nivelul salarial este dat de nivelul

investiţiilor, de prezenţa companiilor mari în zonă.

Faptul ca exista diferente regionale in ceea ce priveste salariul mediu nu reprezinta un caz

singular pentru Romania, in unele cazuri, diferentele de salariu intre regiuni fiind cu mult mai

mari. Acest fapt este datorat in principal gradului de dezvoltare economica a regiunii in sine,

precum si a ramurii economice preponderente in zona respectiva. De exemplu, zonele puternic

industrializate sunt favorizate salarial fata de zonele predominant agricole.

37


Tabel 2.8 Câştigul salarial nominal mediu brut şi net lunar, pe activităţi ale

economiei naţionale la nivelul de secţiune CAEN şi pe sexe, la sfârşitul anului 2007

Activitatea Total Bărbaţi FemeiBrut Net Brut Net Brut Net

Total 1246 966 1322 1022 1182 903Agricultură, silvicultură

905 722 911 727 888 707

Pescuit şi piscicultură

746 605 735 597 805 642

Industrie 1179 925 1352 1051 968 772Industrie extractivă 1824 1616 2145 1636 1804 1508

Industrie prelucrătoare

1050 831 1187 930 907 728

Energie electrică, termică, gaze şi apă

1701 1448 1932 1470 1811 1386

Construcţii 1036 810 1031 807 1066 830Comerţ 962 751 1102 851 837 662

Hoteluri şi restaurnte

793 634 867 688 749 601

Transport, depozitare şi comunicaţii

1530 1163 1564 1195 1412 1085

Intermedieri financiare

3178 2360 3681 2736 2946 2186

Tranzacţii imobiliare 1202 931 1160 902 1277 981Administraţie publică

şi apărare2212 1675 2225 1693 2203 1662

Învăţământ 1443 1167 1516 1297 1363 1106Sănătate şi asistenţă

socială1185 923 1364 1059 1136 885

Alte activităţi 1085 843 1143 888 1020 793

Sursa: Institutul Naţional de Statistică

Din datele furnizate de Institutul Naţional de Statistică, rezultă că trei sferturi dintre

angajaţii sectoarelor invăţământ, sănătate şi asistentă socială sunt femei. O pondere la fel de mare

o ocupă femeile în domenii precum alimentaţie publică, industrie hotelieră, comerţ sau

intermedieri financiare, unde reprezintă cel putin jumatate din personal. Angajaţii bărbaţi domină

în industria extractivă, energie electrica şi termică, transport, construcţii, comunicaţii,

administraţie publică şi apărare.În ciuda acestei diferenţe clare între domeniile de lucru, femeile

sunt discriminate începând cu sectorul în care se angajează.

38


După cum se poate observa în tabelul de mai sus salariile de încadrare în domeniile în care

femeile sunt majoritare sunt cu până la 13% mai mici decat în sectoarele unde angajaţi majoritari

sunt bărbaţi.

Astfel, in timp ce, in invatamant, sanatate si asistenta sociala, sectoare dominate de femei,

salariile medii nete se incadreaza intre 1443 şi 1167 de lei, in industria extractiva sau in energie,

lefurile medii nete primite de angajati, in majoritate barbati sunt de 1.824 lei, respectiv 1.636 de

lei.

Deşi este interzisă prin lege, discriminarea salarială există, atât în România, cât şi în

Europa. Femeile din Uniunea Europeana sunt plătite cu 15% mai putin decât bărbaţii, în funcţie

de salariile brute medii orare, iar dupa anul 1995 decalajul s-a redus cu numai două puncte

procentuale, dovedind menţinerea discriminarii sexuale, potrivit unui raport al Comisiei

Europene. Printre motivele menţionate de raportul Comisiei se numară îngrijirea copiilor, politica

unor companii de a nu angaja femei pentru anumite poziţii, precum şi existenţa unui aşa-numit

"plafon de sticla" în privinţa promovării femeilor. Femeile din Romania castiga cu 10% la suta

mai putin decat barbatii, specialisti in resurse umane fiind de parere ca motivul ar fi incapacitatea

de a negocia cu angajatorul.

Anul trecut, cu un salariu brut de 1.312 lei lunar, femeile au castigat in medie cu 156 lei

(echivalentul a 40 de euro) mai putin decat barbatii, care au avut un venit lunar brut de 1.468 lei,

a anuntat Institutul National de Statistica. In majoritatea activitatilor economice, barbatii au fost

mai bine platiti decat femeile. Cele mai mari diferente au fost in industria prelucratoare, sanatate

si asistenta sociala, domenii in care salariile barbatilor au fost cu pana la 31% mai mari decat ale

femeilor.

Principalele motive pentru care femeile sunt platite mai slab decat barbatii ar putea fi

parerile preconcepute ale angajatorului fata de femei, pe care le considera forta de munca

inferioara si/sau previziunile angajatorului referitoare la productivitatea probabila a candidatului

femeie, intrucat prestanta acesteia ar putea fi intrerupta de casatorie, nasterea si ingrijirea copiilor.

2.5 Impozitarea salariala

« Impozitele reprezinta in zilele noastre obligatii pecuniare, pretinse, in temeiul legii, de

catre autoritatea publica, de la persoane fizice si juridice, in raport cu capacitatea contributiva a

acestora, preluate la bugetul statului in mod silit si fara contraprestatie imediata si folosite de

39


catre acesta ca resurse pentru acoperirea cheltuielilor publice si ca instrumente de influentare a

comportamentului platitorilor, astfel incat interesele acestora sa fie armonizate cu interesul

public. »

Impozitul este o contributie obligatorie, neconditionata si fara contraprestatie la suportarea

sarcinii publice.

Impozitul pe venit este acel impozit la care platitorul (una si acceesi persoana cu

suportatorul) este persoana fizica sau juridica care realizeaza venit si este totodata una din cele

mai importante surse de venituri ale bugetului de stat, izvorul principal al formarii venitului

bugetului de stat si al finantarii cheltuielilor publice.

Din punct de vedere al optiunilor fiscalitatii, impozitul pe venit este o optiune economica,

fiind o prelevare obligatorie asupra venitului, acest venit cunoscand mai multe forme economice.

Venitul intra in patrimoniul contribuabilului, asadar impunerea asupra acestuia este o impunere la

sursa.

In Art. 39 al Codului Fiscal se precizeaza categoriile de contribuabili supusi impozitului

pe venit persoanele fizice rezidente, persoanele fizice nerezidente care desfasoara o activitate

independenta prin intermediul unui sediu permanent in Romania, persoanele fizice nerezidente

care desfasoara activitati dependente in Romania, persoanele fizice nerezidente care obtin alte

venituri prevazute la Art.89 Cod Fiscal.

Impozitul pe venit, se aplică urmatoarelor venituri:

a) în cazul persoanelor fizice rezidente române, cu domiciliul în România, veniturilor

obţinute din orice sursa, atât din România, cât şi din afara României;

b) în cazul persoanelor fizice rezidente, altele decât cele prevazute la lit. a), numai

veniturilor obtinute din Romania, care sunt impuse la nivelul fiecarei surse din categoriile

de venituri prevazute la art. 41din Codul Fiscal;

c) în cazul persoanelor fizice nerezidente, care desfasoara activitate independenta prin

intermediul unui sediu permanent in Romania, venitului net atribuibil sediului permanent;

d) în cazul persoanelor fizice nerezidente, care desfasoara activitate dependentă în România,

venitului salarial net din aceasta activitate dependenta;

e) în cazul persoanelor fizice nerezidente, care obtin veniturile prevazute la art. 39 lit. d),

venitului determinat conform regulilor prevazute , ce corespund categoriei respective de

venit.

40


Venituri neimpozabile

În înţelesul impozitului pe venit, următoarele venituri nu sunt impozabile:

a) ajutoarele, indemnizatiile şi alte forme de sprijin cu destinaţie specială, acordate din

bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele locale si

din alte fonduri publice, precum si cele de aceeasi natura primite de la alte persoane, cu exceptia

indemnizatiilor pentru incapacitate temporara de munca. Nu sunt venituri impozabile

indemnizatiile pentru: risc maternal, maternitate, cresterea copilului si ingrijirea copilului bolnav,

potrivit legii;

b) sumele incasate din asigurari de orice fel reprezentand despagubiri, sume asigurate,

precum si orice alte drepturi, cu exceptia castigurilor primite de la societatile de asigurari ca

urmare a contractului de asigurare incheiat intre parti, cu ocazia tragerilor de amortizare. Nu sunt

venituri impozabile despagubirile in bani sau in natura primite de catre o persoana fizica ca

urmare a unui prejudiciu material suferit de aceasta, inclusiv despagubirile reprezentand daunele

morale;

c) sumele primite drept despagubiri pentru pagube suportate ca urmare a calamitatilor

naturale, precum si pentru cazurile de invaliditate sau deces, conform legii;

d) pensiile pentru invalizii de razboi, orfanii, vaduvele/vaduvii de razboi, sumele fixe pentru

îngrijirea pensionarilor care au fost încadrati în gradul I de invaliditate, precum si pensiile, altele decat

pensiile platite din fonduri constituite prin contributii obligatorii la un sistem de asigurari sociale, inclusiv

cele din fonduri de pensii facultative si cele finantate de la bugetul de stat;

e) contravaloarea cupoanelor ce reprezinta bonuri de valoare care se acorda cu titlu gratuit

persoanelor fizice conform dispozitiilor legale in vigoare;

f) sumele sau bunurile primite sub forma de sponsorizare sau mecenat;

g) veniturile primite ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra bunurilor

imobile si mobile din patrimoniul personal, altele decat castigurile din transferul titlurilor de

valoare;

h) drepturile în bani şi în natura primite de militarii in termen, militarii cu termen redus,

studentii si elevii unitatilor de invatamant din sectorul de aparare nationala, ordine publica si

siguranta nationala si persoanele civile, precum si cele ale gradatilor si soldatilor concentrati sau

mobilizati;

i) bursele primite de persoanele care urmeaza orice forma de scolarizare sau perfectionare in

cadru institutionalizat;

41


j) sumele sau bunurile primite cu titlu de mostenire ori donatie. Pentru proprietatile

imobiliare, in cazul mostenirilor si donatiilor se aplica reglementarile prevazute la art. 771 alin.

(2) si (3);

k) veniturile din agricultura si silvicultura, cu exceptia celor prevazute la art. 71;

l) veniturile primite de membrii misiunilor diplomatice si ai posturilor consulare pentru

activitatile desfasurate in Romania in calitatea lor oficiala, in conditii de reciprocitate, in virtutea

regulilor generale ale dreptului international sau a prevederilor unor acorduri speciale la care

Romania este parte;

m) veniturile nete in valuta primite de membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare si

institutelor culturale ale Romaniei amplasate in strainatate, in conformitate cu legislatia in

vigoare;

n) veniturile primite de oficialii organismelor si organizatiilor internationale din activitatile

desfasurate in Romania in calitatea lor oficiala, cu conditia ca pozitia acestora, de oficial, sa fie

confirmata de Ministerul Afacerilor Externe;

o) veniturile primite de cetateni straini pentru activitatea de consultanta desfasurata in

Romania, in conformitate cu acordurile de finantare nerambursabila incheiate de Romania cu alte

state, cu organisme internationale si organizatii neguvernamentale;

p) veniturile primite de cetateni straini pentru activitati desfasurate in Romania, in calitate de

corespondenti de presa, cu conditia reciprocitatii acordate cetatenilor romani pentru venituri din

astfel de activitati si cu conditia ca pozitia acestor persoane sa fie confirmata de Ministerul

Afacerilor Externe;

q) sumele reprezentand diferenta de dobanda subventionata pentru creditele primite in

conformitate cu legislatia in vigoare;

r) subventiile primite pentru achizitionarea de bunuri, daca subventiile sunt acordate in

conformitate cu legislatia in vigoare;

s) veniturile reprezentand avantaje in bani si/sau in natura primite de persoanele cu

handicap, veteranii de razboi, invalizii si vaduvele de razboi, accidentatii de razboi in afara

serviciului ordonat, persoanele persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere

de la 6 martie 1945, cele deportate in strainatate ori constituite in prizonieri, urmasii eroilor-

martiri, ranitilor, luptatorilor pentru victoria Revolutiei din decembrie 1989, precum si persoanele

42


persecutate din motive etnice de regimurile instaurate in Romania cu incepere de la 6 septembrie

1940 pana la 6 martie 1945;

t) premiile obtinute de sportivii medaliati la campionatele mondiale, europene si la jocurile

olimpice. Nu sunt venituri impozabile premiile, primele si indemnizatiile sportive acordate

sportivilor, antrenorilor, tehnicienilor si altor specialisti, prevazuti in legislatia in materie, in

vederea realizarii obiectivelor de inalta performanta: clasarea pe podiumul de premiere la

campionatele europene, campionatele mondiale si jocurile olimpice, precum si calificarea si

participarea la turneele finale ale campionatelor mondiale si europene, prima grupa valorica,

precum si la jocurile olimpice, in cazul jocurilor sportive. Nu sunt venituri impozabile primele si

indemnizatiile sportive acordate sportivilor, antrenorilor, tehnicienilor si altor specialisti,

prevazuti de legislatia in materie, in vederea pregatirii si participarii la competitiile internationale

oficiale ale loturilor reprezentative ale Romaniei;

u) premiile si alte drepturi sub forma de cazare, masa, transport si altele asemenea, obtinute

de elevi si studenti in cadrul competitiilor interne si internationale, inclusiv elevi si studenti

nerezidenti in cadrul competitiilor desfasurate in Romania;

v) prima de stat acordata in conformitate cu prevederile Legii nr. 541/2002 privind

economisirea si creditarea in sistem colectiv pentru domeniul locativ, cu modificarile si

completarile ulterioare;

x) alte venituri care nu sunt impozabile, asa cum sunt precizate la fiecare categorie de venit.

Cota de impozit este de 16% si se aplica asupra venitului impozabil corespunzator fiecarei

surse din fiecare categorie pentru determinarea impozitului pe veniturile din: activitati

independente; salarii; cedarea folosintei bunurilor; investitii; pensii; activitati agricole; premii;

alte surse.

Perioada impozabila este anul fiscal care corespunde anului calendaristic. (este inferioara

anului calendaristic, in situatia in care decesul contribuabilului survine in cursul anului).

Sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani şi/sau în natură obţinute de o

persoană fizică ce desfasoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui

statul special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor

ori de forma sub care ele se acorda, inclusiv indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de

muncă.

43


Venitul din salarii, conform Art.41 din Codul Fiscal, face parte din categoriile de venituri

supuse impozitarii. Beneficiarii acestor venituri din salarii datoreaza un impozit lunar care se

calculeaza si se retine la sursa de catre platitorii de venituri.

În vederea impunerii, sunt asimilate salariilor:

a) indemnizatiile din activităţi desfăşurate ca urmare a unei funcţii de demnitate publică,

stabilite potrivit legii;

b) indemnizatiile din activităţi desfăşurate ca urmare a unei funcţii alese în cadrul

persoanelor juridice fără scop lucrativ;

c) drepturile de solda lunara, indemnizatiile, primele, premiile, sporurile si alte drepturi

ale personalului militar, acordate potrivit legii;

d) indemnizatia lunara brută, precum şi suma din profitul net, cuvenite administratorilor la

companii/societati nationale, societati comerciale la care statul sau o autoritate a administratiei

publice locale este actionar majoritar, precum si la regiile autonome;

e) sumele primite de membrii fondatori ai societatilor comerciale constituite prin

subscriptie publica;

f) sumele primite de reprezentantii în adunarea generală a acţionarilor, în consiliul de

administraţie, în comitetul de direcţie şi în comisia de cenzori;

g) sumele primite de reprezentantii în organisme tripărtite, potrivit legii;

h) indemnizatia lunara a asociatului unic, la nivelul valorii inscrise in declaratia de

asigurari sociale;

i) sumele acordate de organizatii nonprofit si de alte entitati neplatitoare de impozit pe

profit, peste limita de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizatia primita pe perioada

delegarii si detasarii in alta localitate, in tara si in strainatate, in interesul serviciului, pentru

salariatii din institutiile publice;

j) indemnizatia administratorilor, precum si suma din profitul net cuvenite

administratorilor societatilor comerciale potrivit actului constitutiv sau stabilite de adunarea

generala a actionarilor;

k) orice alte sume sau avantaje de natura salariala ori asimilate salariilor.

Urmatoarele sume nu sunt incluse in veniturile salariale si nu sunt impozabile, in intelesul

impozitului pe venit: ajutoarele de inmormantare, ajutoarele pentru pierderi produse in

gospodariile proprii ca urmare a calamitatilor naturale, ajutoarele pentru bolile grave si

44


incurabile, ajutoarele pentru nastere, veniturile reprezentand cadouri pentru copiii minori ai

salariatilor, cadourile oferite salariatelor, contravaloarea transportului la si de la locul de munca al

salariatului, costul prestatiilor pentru tratament si odihna, inclusiv transportul pentru salariatii

proprii si membrii de familie ai acestora, acordate de angajator pentru salariatii proprii sau alte

persoane, astfel cum este prevazut in contractul de munca.

Cadourile oferite de angajatori in beneficiul copiilor minori ai angajatilor, cu ocazia

Pastelui, zilei de 1 iunie, Craciunului si a sarbatorilor similare ale altor culte religioase, precum si

cadourile oferite angajatelor cu ocazia zilei de 8 martie sunt neimpozabile, in masura in care

valoarea cadoului oferit fiecarei persoane, cu orice ocazie din cele de mai sus, nu depaseste 200

RON.

Cota de impozit pentru determinarea impozitului pe veniturile din activitati

independente, salarii, cedarea folosintei bunurilor, pensii,activitati agricole, premii, alte surse

este de 16% aplicata asupra venitului impozabil corespunzator fiecarei surse din categoria

respectiva.

Determinarea impozitului pe venitul din salarii

Art. 57.Cod fiscal

(1) Beneficiarii de venituri din salarii datoreaza un impozit lunar, final, care se calculeaza

si se retine la sursa de catre platitorii de venituri.

(2) Impozitul lunar prevazut la alin. (1) se determina astfel:

a) la locul unde se afla functia de baza, prin aplicarea cotei de 16% asupra bazei de

calcul determinate ca diferenta intre venitul net din salarii, calculat prin deducerea din venitul

brut a contributiilor obligatorii aferente unei luni, si urmatoarele:

- deducerea personala acordata pentru luna respectiva;

- cotizatia sindicala platita in luna respectiva;

- contributiile la fondurile de pensii facultative, astfel incat la nivelul anului sa nu se

depaseasca echivalentul in lei a 200 euro;

b) pentru veniturile obtinute in celelalte cazuri, prin aplicarea cotei de 16% asupra bazei

de calcul determinate ca diferenta intre venitul brut si contributiile obligatorii pe fiecare loc de

realizare a acestora;

(2.1) In cazul veniturilor din salarii si/sau al diferentelor de venituri din salarii stabilite

pentru perioade anterioare, conform legii, impozitul se calculeaza si se retine la data efectuarii

45


platii, in conformitate cu reglementarile legale in vigoare privind veniturile realizate in afara

functiei de baza la data platii, si se vireaza pana la data de 25 a lunii urmatoare celei in care s-au

platit.

(3) Platitorul este obligat sa determine valoarea totala a impozitului anual pe veniturile din

salarii, pentru fiecare contribuabil.

(4) Contribuabilii pot dispune asupra destinatiei unei sume reprezentand pana la 2% din

impozitul stabilit la alin. (3), pentru sustinerea entitatilor nonprofit care se infiinteaza si

functioneaza in conditiile legii, unitatilor de cult, precum si pentru acordarea de burse private,

conform legii.

(5) Obligatia calcularii, retinerii si virarii acestei sume prevazute la alin. (4) revine

organului fiscal competent.

(6) Procedura de aplicare a prevederilor alin. (4) si (5) se stabileste prin ordin al

ministrului finantelor publice.

Formula generala a calculului impozitului pe salarii este :

(Venitul brut – Contributii – Deduceri de baza – Deduceri suplimentare)x 16%

Contribuţii sociale

De la data de 1 decembrie 2008 au intrat in vigoare noile cote de contribuţii aferente

salariilor, asa cum au fost aprobate prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2008,

nr 387/2007 precum şi prin Legea bugetului de stat pe anul 2008 nr 388/2007,astfel:

Contribuţia angajatorului a asigurările sociale este:

1. pentru condiţii normale de muncă : 27,5 %

2. pentru condiţii deosebite de muncă : 32,5 %

3. pentru condiţii speciale de muncă : 37,5 %

Contribuţia angajatului la asigurările sociale se menţine la 9,5 %, iar contribuţia

angajatorului la fondul de şomaj este de 0,5 %. Contribuţia angajatului la fondul de şomaj rămâne

0,5 %. Contribuţia la bugetul de şomaj datorată de către persoanele asigurate în baza contractului

de asigurare este de 1%. Contribuţiile la bugetul asigurărilor sociale de sănătate vor fi

urmatoarele: contribuţia angajatorului : 5,2 %, contribuţia angajatului se menţine la 5,5 %.

Contribuţia pentru concedii şi indemnizatii se menţinela 0,85 %, iar contribuţia datorată de

angajatori la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale se menţine si ea la 0,25 %. Cota

46


de contribuţii la asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale se stabilesc în funcţie

de clasa de risc, în cote cuprinse între 0,4 % - 2%

47


CAPITOLUL 3: Salarizarea din România în comparaţie cu cea a altor

state membre UE

3.1 Salariul minim în Uniunea Europeană

Conform datelor prezentate de Eurostat, desi majoritatea ţărilor membre UE au introdus

salariul minim garantat, diferenţele dintre nivelul acestuia sunt enorme.

Salariul net minim lunar stabilit prin lege în România este, în 2008, de 137 euro (500 lei),

fapt ce plasează statul român pe penultima poziţie în cadrul Uniunii Europene (UE) în funcţie de

nivelul câştigului minim reglementat, potrivit datelor publicate de Eurostat.

Cu toate acestea, salariul minim legal a crescut în Romania de aproape cinci ori din 2000

până în 2008, de la 35 euro pe lună (100 lei vechi) până la 137 euro pe luna (500 lei). Biroul

european de statistică a precizat că, din cele 27 de state membre ale UE, doar 20 aveau in luna

iulie 2008 legislatii nationale privitoare la nivelul salariului minim. Sumele variaza foarte mult in

cadrul blocului comunitar, cea mai mica valoarea a acestuia fiind stabilita in Bulgaria, la 112

euro, iar cea mai mare in Luxemburg, la 1.610 euro.

48


Asa cum se poate observa din graficul 3.1 diferentele dintre salariul minim în cadrul

blocului comunitar sunt semnificative. Astfel, conform datelor publicate de Biroul de Statistică al

Comunităţilor Europene, Eurostat, ţările UE ce folosesc salariul minim garantat pot fi împartite în

trei categorii, în funcţie de nivelul lui: prima categorie include 9 ţări ale căror salarii minime sunt

cele mai scăzute din Comunitatea Europeană, situându-se între 100 şi 350 EUR: Bulgaria,

România, Letonia, Lituania, Slovacia, Estonia, Ungaria, Cehia şi Polonia. A doua categorie

include ţări al căror salariu minim reglementat este cuprins între 500 şi 700 EUR: Portugalia,

Slovenia, Malta, Spania şi Grecia. Cea de-a treia categorie include 6 ţări din blocul comunitar al

căror salariu minim pe economie atinge sau depăşeşte nivelul de 1.150 EUR. Acestea sunt: Marea

Britanie, Franţa, Belgia, Olanda, Irlanda şi Luxemburg.

Ca şi comparaţie, în Turcia, ţară ce speră să adere la UE, salariul minim atinge nivelul de

333EUR, în timp ce în SUA, nivelul salariului minim reglementat este de 652EUR.

Sursa: Eurostat

49


Totusi, potrivit Eurostat, romanii au cea mai scazuta putere de cumparare, în timp ce

luxemburghezii pot cumpăra cel mai mult cu salariul lor minim. În Spania, salariul minim lunar

stabilit prin lege este de 700 euro, iar in Marea Britanie, acesta se cifrează la aproape 1.150 euro.

Alte state membre, unde lucrează în prezent numeroşi români, precum Italia şi Germania, nu au

reglementări privind câstigul minim lunar.

Astfel, privind din punct de vedere al puterii de cumpărare, tabelul se modifica uşor,

România situându-se pe ultimul loc în clasament.

Sursa: Eurostat

În ceea ce priveşte puterea de cumpărare, diferenţele inter-statale se diminuează. Poziţia

statelor din categoriile 1 şi 2 se imbunătăţeste considerabil, în timp ce pentru statele din

categoria 3 (cele mai mari salarii minime) se poate observa o situaţie este inversa. Astfel, ţinând

cont de salariul minim, diferenţele inter-statale variau de la 112 EUR, salariu minim în Bulgaria

şi 1610 în Luxemburg (un raport de 1:14), în timp ce, diferenţele dintre indicele puterii de

cumpărare sunt de la 232 – în România, la 1532 – în Luxemburg (raport de 1:7).

50


Fostul preşedinte al Comisiei Europene, Jacques Delors, arata că "ar trebui să discutăm

despre un salariu minim comun, definit proporţional cu nivelul de dezvoltare al fiecărui stat

membru". Pana la acest pas va mai trece ceva timp, mai ales ca nici măcar toate ţările UE nu au

implementate în legislatia proprie prevederi cu privire la salariul minim garantat naţional.

Un alt obstacol major catre un ipotetic viitor salariu minim garantat comun îl reprezintă

imensele diferenţe dintre tările membre în ceea ce priveşte nivelul actual al acestuia.

România este statul european care a înregistrat în ultimii patru ani cel mai mare salt al

salariului minim, a cărui evaluare în euro arăta o creştere anuală de 18%, până la 137 euro, dar

care "a beneficiat din plin de pe urma aprecierii leului", potrivit Institutului European de

Statistica, Eurostat. Din tabelul ce urmează se poate observa evoluţia procentuală a salariului

minim în cadrul blocului comunitar în perioada 2000-2008.

Tabel 3.1. Salariile minime în statele membre UE, în Turcia şi Statele Unite, în EURO şi

procentual

Nivelul salariului minim exprimat în EUR

Creşterea medie anuală (%) în perioada 2000-2008

2000 2008 Nominală Reală

Belgia 1118 1336 2,3 -0,2Bulgaria 38 112 14,4 6,7

Cehia 125 329 7,5 4,6Estonia 118 278 - -Irlanda 945 1462 5,6 2,2Grecia 534 681 3,1 -0,5Spania 425 700 6,4 2,8Franta 1083 1321 2,5 0,3Letonia 88 228 15,7 8,5Lituania 113 232 8,1 4,8

Luxemburg 1221 1610 3,5 0,4Ungaria 98 285 13,3 6,8Malta 208 612 3.0 0.5

Olanda 1092 1357 2.8 0.3Polonia 168 334 6.1 3.3

Portugalia 371 497 3.7 0.6Romania 35 137 27.9 12.2Slovenia 373 567 7.3 2.0Slovacia 127 267 - -Anglia 993 1148 4.8 2.8Turcia 204 333 23.4 1.9

51


SUA 941 652 1.6 -1.4 Sursa: www.eurostat.eu

Uniunea Europeana nu impune statelor membre să adopte reglementări comune privind

salariul minim pe economie, nici contracte colective obligatorii. Salariul minum pe economie este

folosit ca instrument de combatere a sărăciei şi decalajelor sociale, dar şi ca stimulent pentru

ocuparea forţei de muncă, fiind mai mare decat ajutorul de somaj sau orice alt tip de indemnizatie

socială.

3.2 Salariu mediu în Europa

Vor mai trece cel puţin cinci ani până când salariul mediu net din România va ajunge la

un nivel similar cu cel obţinut în statele din Europa Centrală în anul 2004, la momentul integrării.

Cel puţin aşa arata datele statistice şi prognozele privind evoluţia câştigului salarial.

În prezent, salariul mediu lunar în România este de 1.751 de lei, ceea ce ar fi echivalentul

a 470 de euro, conform Institutului Naţional de Statistică. La nivelul Uniunii Europene, România

are cea mai mare rata de creştere a salariului mediu brut. Cu toate acestea, Romania mai are mult

până la atingerea unui nivel decent al acestui indicator economic raportat la ţările dezvoltate din

Uniunea Europeană.

Datele privind câştigul salarial şi costul mediu orar al forţei de muncă arată că, în

momentul de faţă, nivelul din România al acestor indicatori este aproape similar cu datele

înregistrate în unele state din Europa Centrală, în perioada 1996-1997. Astfel, în Polonia, în anul

1997, costul mediul cu forţa de muncă era in jurul a 3,4 euro/ora, iar in Ungaria nivelul inregistrat

era de aproximativ 3,2 euro/ora. Pe de alta parte, tinand cont de evolutia salariului mediu din tara

noastra, putem estima un cost mediu orar de circa 3,5 euro pentru fiecare salariat. Ceea ce

inseamna ca pretul fortei de munca din tara noastra a ajuns la un nivel similar cu cel al unor state

din Europa Centrala si de Vest a anului 1997. Mai mult chiar, datele publicate de Comisia

Naţionala de Prognoza arată faptul că, în anul 2008, valoarea produsului intern brut pe locuitor

este estimată la circa 5.400 dolari (peste 4.000 euro), nivel aproape similar cu cel din Polonia in

anul 1999. Iar la acea data, salariul mediu net varia in jurul a 300 de euro. Similar, in România,

câştigul salarial mediu net a fost, în luna septembrie a anului curent, de circa 348 € de euro.

Salariul mediu lunar în Germania ajunge la 3.452 de euro. Aceasta cifra împinsa pe 12

luni arată o depăşire cu 195% a PIB-ului pe cap de locuitor. În prezent, Franţa înregistrează un

52

http://www.eurostat.eu/


salariul mediu de 2.440 de euro, ceea ce duce la un câstig anual de 133% din PIB-ul pe cap de

locuitor. În Marea Britanie salariul mediu atinge la 2.700 de euro pe lună.

În Austria, unde PIB-ul pe cap de locuitor este depasit cu 29,9% de salariu, acesta este in

prezent de aproximativ 2.620 de euro. Belgia are un salariu mediu de aproximativ 2739 euro pe

lună.

În Spania, salariul mediu este de 1.538 de euro, de aceea, spre deosebire de celelalte mari

economii vestice, aici salariul anual nu merge decât până la 98,3% din PIB-ul pe cap de locuitor.

În Slovenia salariul mediu atinge 1,029 euro/lună.

Salariul mediu lunar în Cehia este de 714 euro, iar PIB-ul pe cap de locuitor este de

14.546 de euro. În Grecia salariul mediu atinge la 750 de euro pe lună, în timp ce în Bulgaria

salariul mediu pe economie a fost de doar 176 de euro.

În Ungaria salariul mediu este de 646 de euro, astfel ca, pe an, un salariat ungur primeste

echivalentul a 61,5% din PIB-ul pe cap de locuitor, calculat la aproximativ 12.602 euro. Croatii

sint platiti cu 82,7% din PIB-ul pe cap de locuitor, la un salariu lunar de 630 de euro.

Asa cum se poate observa, Europa Centrala şi de Est este cea mai săracă la nivel salarial.

Deşi noile state membre UE înregistrează în prezent un ritm de creştere superior vechilor membri,

diferentele salariale nu vor fi depăşite prea curând. Totodata, în cazul României, perioada

necesară pentru recuperarea decalajului va fi şi mai mare.

Astfel, plecând de la situaţia actuala a veniturilor obţinute şi ţinând cont de evoluţia

salariilor şi costurilor cu forţa de muncă din statele Europei Centrale, putem spune că, în

România, este posibil ca salariul mediu net sa ajunga la un nivel comparabil cu cel din statele

care au aderat la Uniunea Europeana in 2004 (in jurul a 500 de euro) abia peste 4-5 ani.

În conditiile în care salariul mediu net, exprimat in lei, va creste cu un ritm mediu anual

de circa 9%, iar leul isi va mentine tendinţa de apreciere, estimările unor analisti economici

indicand un ritm nominal de circa 1% - 2% pe an, înseamna că, în 2013, salariul mediu net, la

nivelul întregii ţări, ar putea ajunge sa fie cuprins intre 480 de euro şi 520 de euro.

Pe de alta parte însă, analizat pe ramuri ale economiei, este posibil ca în unele domenii,

câştigurile salariale să sporeasca mult mai repede. Spre exemplu, în industria financiara, salariile

nete s-au majorat mult mai repede decat media naţionala, ajungând deja să reprezinte, in luna

53


septembrie a anului curent, peste 750 de euro. Iar în domeniul transporturilor aeriene, salariul net

a urcat la circa 620 de euro.

Cu toate acestea, alte ramuri ar putea avea de suferit in privinta venitului obtinut din

muncă. Un studiu realizat de Grupul de Economie Aplicata (GEA) subliniază faptul că, avantajul

României în Uniunea Europeana, costul redus al fortei de muncă, se erodeaza pe măsura ce se

apreciază moneda naţională şi se majorează câştigul salarial.

Îmbunătăţirea competitiei, în principal, în industria textila şi cea producatoare de

încălţăminte a afectat deja sectoarele similare din tara noastra. Situaţia este reliefată de evoluţia

exporturilor din aceste doua ramuri. Astfel, în anul curent, valoarea bunurilor produse in lohn

care părăsesc ţara începe să se reduca încet, dar sigur.

Totuşi, un impuls pentru majorarea salariilor il constituie fenomenul migraţiei fortei de

muncă. Astfel, multe companii, în special cele din domeniul construcţiilor, se confrunta cu o lipsa

de personal calificat, ceea ce ar putea reprezenta un factor de majorare a salariilor.

54


CONCLUZII

Salariul reprezintă suma plătită pentru a obţine serviciul factorului muncă. Dar, salariul se

obţine după ce munca s-a consumat, el deducându-se din preţul încasat pentru bunul la

producerea căruia a contribuit. De aceea salariul este şi un venit.

Substanţa salariului, se concretizează în salariul nominal şi cel real. Salariul nominal este

suma de bani pe care salariatul o primeşte în schimbul forţei sale de muncă, de la unitatea în care

lucrează, în timp ce salariul real este cantitatea de bunuri şi servicii care poate fi cumpărată, la un

moment dat, cu salariul nominal. El reflectă puterea de cumpărare a salariului nominal.

În practica economică se cunosc trei forme principale de salarizare. Salarizarea în acord

denumeşte acea formă de salarizare prin care plata salariului se realizează pe operaţii, activităţi,

produse, etc., la care durata timpului de muncă pentru realizarea respectivei munci nu este arătată

în mod expres. Salarizarea în regie asigură remunerarea salariaţilor în raport cu timpul lucrat, fără

a se putea preciza cantitatea de muncă pe care el trebuie să o depună în unitatea de timp.Cea de-a

treia formă de salarizare o reprezintă salarizarea mixtă. Aceasta constă într-o remunerare stabilă

pe unitatea de timp, în funcţie de îndeplinirea unor condiţii tehnice, tehnologice, de organizare

etc.

Suma de bani pe care o ridică lunar salariatul este salariul net. Suma de bani care i se

cuvine lunar dupa munca prestată şi calculată conform sistemului de salarizare şi formelor

aplicate este salariul brut , mai mare decat cel net cu valoarea impozitului pe salariu si a altor

reţineri efectuate conform legii. Întreprinderea, la rândul ei, are de achitat o serie de contribuţii şi

taxe. Având în vedere reglementarile actuale din Romania intreprinderea are cheltuieli salariale

efective aflate in raport de circa 1,8/1 fata de salariul mediu brut.

Mărimea şi dinamica salariului depind de costul resurselor de muncă, ce se referă la

cheltuielile pentru producerea şi reproducerea forţei de muncă şi raportul dintre cererea şi oferta

de muncă. Productivitatea muncii este şi ea un factor relevant - cu cât aceasta este mai mare se

obţine un venit mai mare, iar salariatul primeşte un salariu mai mare. Gradul de dezvoltare

55


economică a ţării, mobilitatea forţei de muncă, discriminarea în angajare, gradul de organizare în

sindicate precum si legislaţia cu privire la mişcarea sindicală şi revendicările din fiecare ţară sunt

toţi factori ce influenţează mărimea şi nivelul salariului. Salariul minim pe economie este

valoarea cea mai mică a salariului orar, zilnic sau lunar pe care legea permite angajatorilor să-l

acorde unui salariat.

Salariul de baza minim brut pe ţară garantat în plată, corespunzator programului normal

de muncă, se stabileşte prin hotarâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor şi a patronatelor.

Salariul minim este salariul considerat ca suficient pentru satisfacerea necesitatilor vitale de

alimente, îmbracaminte, educatie, etc. ale salariatilor, tinând cont de dezvoltarea economica si

culturala a fiecarei tari.

Astfel, salariul minim pe economie a urcat de la 100 lei noi, cât era în 2000, la 540 lei

noi, echivalent lunii octombrie din 2008. În medie, în intervalul amintit, salariul minim pe

economie a crescut anual cu 27.9% în termeni nominali şi cu 12,2% în termeni reali. Începând cu

1 iulie 2008, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este de 540 lei lunar,

reprezentand 3,176 lei/ora.

România are cel mai redus salariu minim raportat la puterea de cumpărare din toate cele

27 de state membre ale Uniunii Europene. Salariul minim în România, în anul 2008, a fost de 137

de euro, cifră care plasează ţara pe penultimul loc înaintea Bulgariei, cu un salariu minim de 112

euro. Cel mai mare salariu minim garantat din UE este de 1.610 euro şi se înregistrează în

Luxembourg. Cu toate acestea însă, salariul minim din România a avut cel mai dinamic avans

anul trecut, comparativ cu remuneraţiile minime din restul statelor membre UE. Salariul minim

pe economie din România a înregistrat, în ultimii opt ani, cel mai mare ritm de creştere - atât în

termeni nominali, cât şi în termeni reali - din Uniunea Europeană.

Dacă salariul minim reprezintă salariul fixat pe cale legală pentru a garanta salariaţilor din

categoriile defavorizate un venit care sa le asigure un minim decent de subzistenta, salariul mediu

reprezinta media nivelurilor salariale înregistrate în economie la un anumit moment dat.

Trendul salarial a fost unul ascendent, salariu mediu pe economie înregistrand o creştere

continuă, el situându-se în prezent la nivelul de 1795 RON pentru salariul mediu brut, si 1327

pentru cel net. Salariul mediu brut a crescut de la 288 lei in 2000 la 1795 lei in 2008. În prezent,

salariul mediu lunar în România este de 1.751 de lei, ceea ce ar fi echivalentul a 470 de euro,

conform Institutului Naţional de Statistică. La nivelul Uniunii Europene Romania are cea mai

56

http://ro.wikipedia.org/wiki/Salariu


mare rata de crestere a salariului mediu brut. Cu toate acestea Romania mai are mult până la

atingerea unui nivel decent al acestui indicator economic raportat la ţările dezvoltate din Uniunea

Europeană.

Datele privind câştigul salarial şi costul mediu orar al forţei de muncă arată că, în

momentul de faţă, nivelul din România al acestor indicatori este aproape similar cu datele

înregistrate în unele state din Europa Centrală, în perioada 1996-1997. Vor mai trece cel puţin

patru ani până când salariul mediu net din România va ajunge la un nivel similar cu cel obţinut în

statele din Uniunea Europeană.

57


BIBLIOGRAFIE

1. Economie politică (Macroeconomie) – Prof. Univ. Dr. Ploae Victor

Editura Muntenia Popovici Veronica

2004, Constanţa Bundă Ramona Nicoleta

2. Institutul National de Statistică www.insse.ro

3. Institutul de Prognoză Economică www.ipe.ro

4. “Microeconomie” – Prof. Univ. Dr. Victor Ploae, Editura Ex Ponto 2002

5. “Macroeconomie” – Prof. Univ. Dr. Victor Ploae, Editura Ex Ponto 2002

6. Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale www.mmuncii.ro

7. www.ec.europa.eu/eurostat

8. www.contabilul.ro

9. www.fisc.ro

10. www.mediafax.ro

58

http://www.mediafax.ro/

http://www.contabilul.ro/

http://www.ec.europa.eu/eurostat

http://www.mmuncii.ro/

http://www.ipe.ro/


Date post:	15-Jun-2015
Category:	Documents
Upload:	romilafelicia
View:	7,186 times
Download:	3 times

Salariul in Romania

Documents