roman istrativestirile

roman istrati

v e s t i r i l e

Editura MUȘATINII7 septembrie 2018

Proiect editorial realizat cu sprijinul CONSILIULUI JUDEŢEAN SUCEAVA

Preşedinte: Gheorghe FLUTUR

Centrul Cultural „Bucovina” Suceava

Editura „Muşatinii”Suceava, str. Tipografiei nr. 1,

Tel. 0230 523640, 0757 076885 (I.D.)Director general: Gheorghe DAVID

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

ISTRATI, ROMAN Vestirile / Roman Istrati. - Suceava : Editura Muşatinii, 2018 ISBN

821.135.1

tipar:

5

b a r b u t

roman istrati

6

7 septembrien-am norocul în scripte de ospe zar nu există numărul şaptepe podeaua zodiei mele un aermătură frunze de lapte

mă tot sperie boli prin carne şi tacşi vai, tu, sângele meu – neatinsulelungi păsări te cutreieră noapteacum ar cutreiera singuratice insule

iată plăpândele rânduri din palmăstinghere de frică şi de durerevai, umezitelor, sunteţi ca cerulumbrindu-l o ploaie de miere

pământiu, cu ochi de fân îndulcitîmi intră un taur prin venele slabeintră mugind adânc, obositcum intră frigul încet în silabe

şi când te vei stinge, gândule? – cândo carne îţi va alunga speriindu-ţi steaua?căci văd în somn cum voi căuta aiurândun nufărcu care să-ţi curăţ tejgheaua

7

vestirile

elegia ţiganilormunte, în trupul tău de luminăcocoşii-nnoptează-ntr-un cântec de searălângă focul uscat şi pâinea amarăcohorte înalte se-nchină

o şatră de vine nomadă, pustiecu pasul domol ca vuietul ierbiiîţi poartă fiinţa în izvoare cu cerbiişi-adoarme cu brazii-n chindie:

în pacea sfinţită de ceasu-mpăcăriicuţite înalte aşteaptă botezulcând fecioare-aplecate-n gură cu crezulcinstesc masa cu semnul uitării

roman istrati

8

martietovarăşe poet,eu sunt muncitorşi pot să vă povestesc doarcum arată o galerie de mină,dar cred că asta v-ar plictisisau v-ar supăra:am adus un mărţişorşi vreau să vi-l prind în piept;nu vă uitaţi la mâinile melecă sunt aşa butucănoase şi murdare,ele îmi tremură doarcă sunt foarte emoţionat;prietenii mei de echipăpentru că au auzit de dumneavoastrăvă roagă să veniţi odată la noi la muntesă vedeţi cum arată zăpadaşi să nu vă supăraţi, dar ei spuncă în versurile dumneavoastrăcare sunt foarte frumoasetocmai asta lipseşte cel mai multşi mai mult

onorată instanţă,sunt învinuit pe nedrept că m-am gândit la moartepentru că chiar în momentul acelamugurii începuseră să crape de ziuăşi jur că acesta este un argument în favoarea mea

9

vestirile

nuntace fum albastru umple casa noastrădin nou îl simt prin sânge colindândmor goi şi albi castanii la fereastrăpeste obrazul lunii fulgerând

prin umbra florii umedă tăceredansează lutul gata să se-aprindăcu furca mama-mpunge speriatăpăpuşa nopţii răstignită-n grindă

abia-mi vestesc surorile botezulcând frigul mi se rupe peste oasecu glasul negru o şopârlă-mi spunecă lumânările au nins prin case

spartă lumina s-a prelins din mineşi-n sânge îmi veghează un cocordoar mama ia-n lopată lutul morţiicu care neştiut o să mă-nsor

roman istrati

10

gând (3)nimicul ce există îşi cunoaştecu firea ideala nemişcare,astăzi murind învaţă a se naştemâine născându-se în sine moare

şi legile tămâie prin obiectear mucegăi de grea singurătate,par bune uneori sau par infectedupă cum voia noastră le socoate

ridică varul lumii ca să vezinoroiul arătând semeaţă fire,curat e mortul, vai, murdară ziuacăci de unesc doar prin deosebire

prea mulţi gândaci în ceruri se aprindo stea îşi arde lâna biruinţei,prea mare-i nemurirea, noi fiinddoar sluga întâmplării şi-a voinţei

şi la sfârşit, sfârşitul existând,un trecător voind să-şi spele faţa,din două cumpeni va alege singurnoroiul sfânt sau poate dimineaţa

11

vestirile

ţară de susţară de sus, numai în sus ridicinumele tău, istorie străvecheCarpaţii sunt eroi şi mucenicişi sunt Carpaţi ce nu mai au pereche.

Aurul cald şi mugurii cărunţisunt mari săgeţi la frunte luminându-ţi îţi suntem fii cum alţii nu mai suntiar tu ne eşti părinte bun la rându-ţi.

Ctitor de fapte eşti şi bărbăţie şi ctitor împlinirilor de mâinete-au apărat în timpurile vitregimirosul de răşină şi de pâine.

ţară de sus, fecior curat şi mândrude-un neam cu toţi feciorii şi de-o firete prinzi în hora sfântă, româneascăîn hora ce se cheamă nemurire.

roman istrati

12

somne-n apă şi-n crengi şi-n oase luminăşi bruma e un abur de cretăretina ne-o sparge cu o răcoaresubţirele zbor de egretă

e-n trestii sfiita carne de mireşi auru-l vezi în negi de porumbodihna apei ţine-n plutiresfioase petale de plumb

în cer mesteacănul palid aprindeneliniştite trepte de untdelemnfestin în care vântul ciocneştecrinii uscaţi de ploaiecrinii de lemn

necuvios de simplu şi curattrece un vaiet sângeriu prin vieclopotu-şi sparge-n gură fluturilăptoşi ca osul sfânt de păpădie

şi aerul trist se înfăşoară-n aerca într-o infinită cavernăca într-o tâmplă din care, şiroind,somnul roşuse scurge pe pernă

13

vestirile

gând (1)doamnă, nu-mi place cuvântul discursîmi pare mai mult o pană bolnavăcoborând peste varul cu care ascundempereţii înalţi de otravă

nu-mi place cuvântul discurs şi nu-mi placeorgoliul ţipat prin pieţe mărunteiar pacea noastră, de-i pace, înseamnăcoroană de spini peste frunte

semnele bune sunt mult prea ascunseprin pădurea de ceaţă, amintiţi-i, departenoi orbi trecem vânători de puterede la moarte pornind către moarte

dăruiţi-mi acum un fluture orbferit să-l învăţ zborul de noaptepeste legile zilei ce astăzi păzescviermii copţi prin poamele coapte

roman istrati

14

fratelui meumă pui să zgârii crengile de aurdar singure aceste crengi dau sângecând nevoiţi le dezbrăcăm de hainace le ascunde galbena putere;cuvântul aspru ca un zbor de graurgăsind durere-ncepe a se plângecum ursul, sângerând, învaţă tainade-a sparge toamna nucile de miere

poveşti voi scrie dacă timpul cereşi despre colţii ierbii voi vorbicum stau ascunşi în fiecare noapteşi ard precum un fagure de ploi,vina aceasta-i dulcea mângâierece-o lasă taurii trecând prin viicând singuri fulgeraţi cu bob de laptese-neacă prin pâraie albi şi goi

gândacii sub căpiţe tăinuiescroua de mac silind-o să-i asculteîn staul mai scânceşte câte-un mielşi-mi fac din noapte singura mea hartă,altă poruncă nu mai împlinescşi ţine minte dacă-mi ceri prea multecă mâine te voi întreba la fel:aceste vorbe cine mi le iartă?

15

vestirile

miezul adâncridicaţi-vă dar că zăpada-i părereşi-n ea nu se află nici o cauză certăcăderea ei e o simplă cădereşi uimirea o face să ne pară inertă,nici cu simţul dintâi, nici cu cearcănul minţiinu vei bate cărări ce-s bătute de vecişi căldura topind măsurate cuvintele renaşte de fapt mai egale, mai reci

şopârlă albastră strecurându-se-n cerrăcoarea-şi aprinde cămaşa ei vechenoi trecem tăcuţi prin somnul grădiniicu cireşe de bronz la ureche

ascunde deci miezul adânc, de metalun fluture galben ne cheamă, ne strigăşi-n vis vei privi acest animalcu ochi tulburaţide ferigă

peste toate gândeşte steaua ta luminândo linişte fără căderi şi elogii;şi-n rest nu mai ştiu decât aerul sfântce mişcă exacteşi mari orologii

roman istrati

16

vorbă greastăm rezemaţi lângă pridvorul seriisalcâmii dau în lacrimi de tămâietata-şi aprinde lacom o ţigarăfumul se sparge peste lemnul porţiibem liniştiţi otrava lui amară

pe drum nu-i nimeni, sus o cucuvaieblestemă-n podul şurii răstignităpeste fântână moare-ncet o steatata se-ntoarce să-mi arate ceruleu îmi ucid în gând o vorbă grea

am stat o noapte cu genunchiu-n gurăşi-a viscolit cu stele prin ogradăam scos târziu lopata şi toporulcopii au dat în geamăt de dureremelcul încet şi-a tras în somn piciorul

şi foc, apoi, ninsoare de jeraticfum gros cât pentru ultimul războişi sânge mult de flori ucise-n rouă:lumină cât amiaza nu încapesub pleoapa zilei despicată-n două

17

vestirile

acum stăm trişti şi ceru-i orb de steletot cu genunchiu-n gură, amorţiţişi nu ştiu de ce tata nu-mi dă voiecă mâine va veni să mă gândescla poarta noastră milogind

chiar noe

roman istrati

18

împotriva lui Sisifstăm aici aşteptând pe Sisif de o vremeşi-n cameră fumul e ud de când zaceîn candela scundă, uleiul se temeşi arde în somn, fără pace

pe jos răsturnaţi mor sâmburii goidin care cu frică băut-am povararăzboiul pornit se întoarce-napoişi noaptea sub talpă-şi striveşte ţigara

aşteaptă un munte întreg de izbândăacum, la sfârşit, pe umeri să-ţi cadă;rachiul ne arde în piept cu osândă,ce acru rachiu şi ce dulce zăpadă!

am tăiat din osia lungă a morţiisăbii cu care să baţi o cetate,tâlharii ascunşi în măduva porţiisărind te-or lovi pe la spate

şi vino, Sisif, căci începe să doarăvorba turnată-n ulcioare măruntesute ca tine aşteaptă afarăsă vadă cerbii lovindu-se-n frunte

19

vestirile

cei mai răniţi soldaţirăzboiul nu se face cu ode sau cuvinterăzboiul nu îl fac reporterii de fronttranşeea este blidul sărăcăcios şi bontîn care libertatea stă-n boabele de linte

după ce spargi şuviţa de sânge inutilcu regi buboşi şi doamne poţi face mare praznicşi-alături, lângă regi, vezi lingav cum petrecpe-un hoit de ceară muşte într-un festin obraznic

căci regii proşti îi naşte poporul la beţieîi naşte o lumină care pe străzi vomităun aer huligan care ridică fustecucoanelor căzute cu mâzga în ispită

cei mai răniţi soldaţi au rana înăuntruascunsă sub tunica subţire de nămolcu unghia de mac dacă le zgârii frunteaai sentimentul aspru al unui trist viol

cei mai răniţi soldaţi au trup indiferentcât văd cu ochii moartea li se întinde-n faţăcu ţuica ce-i scuipată din ţevile de puşcăse-mbată prin tranşee până le vine greaţă

roman istrati

20

vai, între curăţie şi umbră cum îi vezitrecând aşa, răniţi, prin gândurile lorla sete ei beau smârcul din coaja păpădieişi gura li se umple ca de un prost lichior

războiul nu se face cu ode sau cuvinterăzboiul nu îl fac reporterii de fronttranşeea este blidul sărăcăcios şi bontîn care libertatea stă-n boabele de linte

21

vestirile

acuarelămamă, îţi scriu din catedrala Kölnenoriaşi de lână se închinădin mâna lui Iisus lumina cadeuscată ca un colţ de ghilotină

burghezi de stambă şi burghezi de lemnsfioşi lasă bancnote prin altarştiu cruce-a face mult mai abitirdecât înjură ultimul birjar

banu-i pestriţ ca o putoare sfântăvânduţii-i ling picioarele şi ochiivândutele se dau la drumul marepentru rachiu şi pentru două rochii

mamă, îţi scriu din piaţa de la Kölntimpul e ars ca un coltuc de pâinemarchizul cu joben de cositorîşi plimbă-ncet imaginarul câine

e toamnă, ploaia scuipă rar şi aspruprin edificii luna-i un regretziduri se clatină şi-n cer un idolse năruie încet, încet,încet

roman istrati

22

zoologie apuseană (I)vorbesc fără a şti pe nume cine sunteţivă văd prin cafenele, prin cârciumi sau bisericievlavioşi sau tandri compătimiţi sau râdeţicăminele ticsite de proşti sau de isterici

iată un domn distins cu mulţi aghiotanţia dobândit se pare poziţie grăsuţăare şi-o casă-n care golaşe lenevescfetiţe priponite de câte-o condicuţă

marmura vi se pare prea goală şi stupidăvi se par proşti cei care fac donaţiişi urinaţi prin sălile în carese dau titluri şi decoraţii

când lumea râde voi vorbiţi de popiiar de-i război o duceţi în beţiişi fac prinsoare că-n momentul acestapierdeţi la poker zeci şi zeci de mii

o grea zădărnicie vă face sa să fiţicu sufletul ca mâzga din bălţile stătutedin inutile arderi copilăria voastrătrece-n copilăria numită senectute

23

vestirile

n-aţi cunoscut vreodată putoarea din obielepe la serate vouă sigur nu vă e frigfuraţi discret căci asta e ceea ce se cheamădemocraţia bună a sfântului câştig

roman istrati

24

poem împotriva poluării mediului înconjurătorcrinul strigă lozinci pentru dreptul de a respirapeştii fac demonstraţii în deşuchiate acvariipentru carnea lor transformată în cheresteapădurile cer majorări de salarii

tăios şi albastru numai sângele de şopârlăa rămas să zgârie pieptul şi ochiişi iată, zăpada din betoane şi fierîşi croieşte eterice pardesie şi rochii

ceaţa bate cu nuiaua de sticlă-n fântânăde spaimă iezii-ţi ling bubele de ficatîn lume numai un zarzăr înflorit şi nebunse plimbă cu gândul tumefiat

discipoli de lemn primesc decoraţii suavele ard în piept de bucurie meduzele crudela marginea lumii răbdător un filosofîncearcă să aprindă chibrituri ude

prea instruiţii gândesc totul cu şublerulpână şi cocsul murdar care-şi desface poriiiar dintre toţi ce-au rămas doar grădinariimai aderă la înalta moralitate a florii

25

vestirile

talcioco tabacheră palidă, căruntă,un bob de aur, aşchii de piperşi trandafiri de lemn se vând sau chiartablouri cât o unghie de cer

miros de oameni şi miros de caise-amestecă în gustul de argilăun flutur ambulant îşi lasă soldape o cămaşă râncedă, umilă

bărbaţii tuciurii pe-un colţ de sticlăo socoteală încruntată scriuîntre butoaie moi aerul doarmecu mintea afânată de rachiu

o pânză de sudoare şi de prafse descompune galbenă şi calmăca o bătrână numărând în gândbănuţii umeziţi şi stinşi în palmă

e soare şi-un ciudat vinde zăpadădintr-o căldare groasă de alunplozi furişaţi şi răi îndeasă-n pipăo pieliţă uscată de tutun

roman istrati

26

paşii strivesc pe sub bocanci silabebuze subţiri un nenoroc înjurăun grădinar dezbracă un cireşde fracul mirosindu-i a tinctură

şi lumea ţipă, caii, banii ţipăaerul scuipă flori necunoscuteşi-ascuns într-un surtuc de vinilindoar un bătrân posacvinde minute

27

vestirile

declaraţia unui crin către inspectorul de poliţie

domnule inspector de poliţie, declarcă sunt mai slab decât o zăpadă;arme nu am, iar mirosul meunu naşte lupte de stradă

recunosc că înşel conştiinţele slabeşi că nemurirea mi-a deschis cont la bancă,dar, deşi mă vând pe arginţi, sunt mândrucând mă rupe suav o ţigancă

credinţa mea vă pare-un solz de cretăcu ea copiii mâzgălesc desene;personal nu-mi place cuvântul baionetăşi nici joaca cu bombelacrimogene

domnule inspector, n-am condamnări în afară de graţie,ea este singura mea avere ilicităfapt pentru care semnez această declaraţieşi vă doresc o duminicăliniştită

roman istrati

28

azilul de fluturioraşul e o bucurie sub care se înghesuiecu obrazul de pâslă clădiri costeliveca o judecată săracă, stupidăîn care presari substantive

florăriile se transformă în dispensareşi lucrurile devin iarăşi egale,iar bisturiul schimbă carnea pe garoafeşi crinul pe amigdale

pe bănci de aer se ascund insomniica un muşchi de zăpadă, ca o rană crudă,ca un spital în care bandajele aumiros de purpură udă

şi caldarâmul e o blană împuşcată de floricu chipul neputincios şi umile un fluture prelung îmbolnăvit de tifoscutreierând din azilîn azil

29

vestirile

însingurareunde sunt pădurile de tămâieşi cerul cu-altarul înalt de răşinăunde-s peşterile adânci dintre steleşi merele tunând prin grădină

unde sunt păstrăvii cu ochi de zăpadăbuciumând târziu prin izvoareunde-s cărarea cu haină de rouăşi turma de fluturi din soare

vezi, mamă, e linişte-n peştera meaşi noaptea e zi şi ziua e noaptedar liliecii bat timpul rămassub criptele albe de lapte

e ultima seară, mamă, când staisă-mi asculţi ruga venită prin ceaţăcând vulturul alb se va rupe din brazipentru tine va fi dimineaţă

roman istrati

30

popaspe nări caii scot o ciupercă de aburişi-n crengi dimineaţa-i o lână bolnavătata stinge-n scrumieră încet, răbdătoraşchii lungi şi subţiri de otravă

frig ne-a cuprins deodată şi ceaţaînalţă ferestre mari de năvodprin scorburi zăpada şi aerul aumiros de salcâm şi de iod

un cheag e cerul de ceară, de sângesau poate cenuşă de mac spre amurgnoi trecem şi brazii pe dealuri îmi paramorţite cupole de burg

ne ducem, dar unde; nici tata nu ştieşi palmele-s vânătă, dureroasă cernealăfocu-i un scrin şi cenuşa îmi parealbastru tărâm de sfială

ne ducem, ne ducem către grădinacu căpiţe de bronz diafanene ducem şi chiotul nostru rămânenumai în piatrafără timpane

31

vestirile

însingurare (II)da, mamă,liliecii bat flori de întunericpeste fântâna uitată şi pustiecumpăna rupe ochiul de apăşi caii morlegaţi de câmpie

da, am călcat cu umbrele ploiipână dincolo-n casa de-amiazămi-au rămas palmele ude şi-n cercaii de lut mai nechează

vor rămâne la ultima cinătot vinul şi-o pâine de aureu plec în noaptea cu hulubi de zăpadăşi-mi freamătă-n somn un balaur

cocoşii albi mai fulgeră-n munteşi melcul aprinde ceara din ploisinguri brazii-mi pregătesc veşmintepentru judecata de apoi

roman istrati

32

celui nelumitnelumite, mirosul de rouă te-a îmbătatcana din care bei cearcănul luniişi cântecul simplu ruşinat ca un bănuţpe care ţi-l lasă în palmă tăunii

aşchia ierbii ţi-a prins în călcâi înflorităsuavă petală de trandafir, apăsat,nelumite, ce bronz de răcoare zbatenăframa ochilor tăi de băiat

crinul palmelor mamei încă te doaretoţi o uimire în jurul tău, o părere,nelumite, opreşte sunetul nopţii şi vezicum ninge melcul în rugină de miere

cine-i în urmă, cine mai tace în faţăpeste ziduri din nou se preling lichenii de varcurăţie în tine, o, nelumite, zăpadase aşterne ca un ultim tipar

frate, tu râzi, lumina-ţi chinuie ochiişi zăpada, un spin de aer tumefiat;ceasul naşterii iar a trecut şi mai ardedoar ţipătul mamei ca un crinîncet fulgerat

33

vestirile

satulîn satul meu nu se ajunge decât călarenu-i nici gară şi nu-s nici mormintebună ziua nu dai căci nu sunt cuvinteau murit toate-ntr-o gură de floare

iazu-i vechi de când lumea, săpat într-o valeşi-n ogoare nu-s nici haturi, nici semnepământu-i trist şi gol ca o cartepeste care-au trecut cuvinte nedemne

timp nu există, doar rar o fântânăce-i soră cu moartea ori cu cerul e sorămai scoate cu mâlul adânc din pământuricâte-o buză de cană, câte-un an, câte-o oră

nu mă mai ştie nimeni pe-aicişi moartea-şi macină singură dinţiiclopotul atins de mult cu o steam-a uitat şi el, m-au uitatşi părinţii

roman istrati

34

tabloue altfel de soare sub cortul de pânzăşi altfel de lună şi altfel de vânte altfel sarea uscată pe brânzăşi vinul e altfel, mai sfânt

poate cochilia mică de gheaţărotundă ca sfârcul umed de fatăe amfora din care fără viaţăbeau apa cea mai curată

poate-ngheţat înalt şi frumoscu nirvana aceasta în pleoapecocoşii de munte i-adun de pe josîn turme de os, peste ape

caut muzica acestui ţinutîn care urşii dorm sub zăpadă,în care melcii fără-nceputse-alungă prin ploi, să mă vadă

35

vestirile

starea grădiniiîn sfârşit a trecut uscăciunea şi iatăbuba ploii s-a spart peste vieumed de ură caisul se zbatecu trupul bolnavde epilepsie

vai, trandafirii-s însângeraţi de brumănervii îi împuşcă pe sub pielebotul lor e o avere tristăca un post lipsit de santinele

târziu ca un melc putrezit se ridicădin scorburi ceaţa subţire, golaşăbradul şi-a muşcat buza şi ţâşnindsângele l-a stropit pe cămaşă

un aer beat îşi clatină vedereaîn ţeasta nopţii fluieră nuciişi-ncet doar ca un nerv de fluture tata,stând în pridvor, îşi coase trist papucii

roman istrati

36

însingurare (III)nu ştiu de ce cu fiecare toamnăograda noastră piere în cuvântcastanii mor cu plânset greu de cearăşi casa-şi lasă pleoapele-n pământ

nu ştiu de ce o vrabia de lutţipă sub cerul spart ca o fântânăde ce căsuţa noastră de tămâiea adormit cu stelele bătrână

nu ştiu nici crinul meude ce s-a ofilit printre cuvintede ce atâţia fluturi plângîn rugăciunea lor pentru veşminte

şi pietrele se-agită prin pâraieiar brazii-au nins răşină peste eleeu am să trec prin casa lor de apămai sus, în noaptea dintre stele

37

c o l e c ţ i a d e f l u t u r i

roman istrati

38

*acestacare ţine ochii închişide parcă ar asculta liturghiae buniculşi a făcut războiul la cavalerie

*ea e victoriaşi e cea mai frumoasăpărul îi cade ca un strugurepână în genunchi:nu-i decât o fotografiepentru că ea a murit când era tânără

*aici e mihai vărul meucare într-o seară l-a convins pe tatasă dea pământul la colectiv:de atunci n-a mai fost pe la noi

39

vestirile

*aceasta e o poză a lui ion creangăde care tata spunecă ne-nrudim toţi cu el

*tot bunicul careneavând apăcând se radeîşi moaie barba cu vin

*acesta e unchiul meucare are cea mai frumoasă casă din satsatul e chiar pe graniţă

*aici e mamacu bocanci de soldat şi catrinţăcând era cea mai bună elevă de la liceu

roman istrati

40

*fratele în timpul războiuluistătea la poartăcu o bucată de checsau o sticlă de votcădupă ce fel de soldaţitreceau prin sat:unii mai răi sau mai orbiintrau prin case şi împuşcau în icoane

*sora mameivenind de la munte pe josa scăpat cocoşul în apa siretuluicocoşul mare pe care voia să ni-l aducădupă ce a primit telegramăcă mă născusem

41

vestirile

*aici e tatadacă în 42 nu scăpa de încercuireace la cotul donuluiapoinu ştiu dacă eu mă mai năşteam

*asta e o poză mai ştearsăla care nu se uită nimenie un văr care în timpul războiuluişi-a cumpărat un pistolşi cămaşă de molidşi spunea că face rebeliune

*aici e unchiulcare atunci când s-a întors din războii-a adus mamei o păpuşăpăpuşa avea un metruşi era făcută din cimenttot războiul unchiul meu a mers pe jos

roman istrati

42

*când m-am născuttata care era la muntele-a dat prietenilor lui de băutpână când n-au mai pututcând l-au întrebat cum mă cheamăşi-a adus aminte că nu ştiede fapt nici nu ştia că sunt băiatşi nu fată, aşa cum îşi dorise el

*caisul, toamna,şi unchiul gheorghecare nu s-a ridicat din şezlongde când eram eu copiluneori râdealteori strigă după ordonanțăîn rest fumează şi dă ordinecând nu-i nimeni în jur

43

vestirile

*el e vasilecare strânge bani vechitotdeauna la şedințele de sindicatîşi prinde-n piepto medalie de merit

*aici e buniculcare având 80 de anispune că nu poate venila noi la oraşpentru că sunt prea înalte trenurile

*petru horea cel mai bineîn rest era mucalitacum lucrează la minăşi-i ras în cap

roman istrati

44

*frate-său mai marea plecat prin 40 în americaşi ne tot scrie de acolocum îi viața prin aziluri de noapte:petru i-a răspuns că şi-a luat şi el maşină

*aici e mamacând şi-a cumpărat prima oară baticera în 1957

*el e tomițăcare la armată spuneacel mai tare şi cel mai frumos„să trăiți!”

45

vestirile

*aici e gheorgheîntr-o iarnă când mergea cu steauaşi l-a prins instructorul uteceşi l-a întrebat ce mai faceiar gheorghe i-a răspunscă el păstrează obiceiurile:deasupra capuluisteaua era coaptă ca un măr

*mama fierbea ceai pentru condamnațiîn alt loc departedirect pe pământtata scria versuri cu țeava puştiischijele se opreau în peretele caseiera noapte şi pe minemă trimiseseră să caut o lumânare

roman istrati

46

*pe gardul bisericiidin sat de la noicineva scrisese:„atenție, pericol de moarte!”

*l-am întrebat pe tata:de ce mor oamenii?el a prins o muscăşi i-a rupt capul

*când eram mai maretata a desfundat o sticlă de rachiuîn ea stătea un păianjen cu cruceînainte de a înghiți păianjenultata mi-a urat multă sănătate

47

vestirile

*unchiul ştefan mi-a spuscă în timpul războiuluiveneau tot felul de soldațişi luau ceasurişi le prindeau de amândouă mâinilede la încheietură până la umeripe care şi le atârnau de gât

*când a căzut bunica din cireşținea morțiş să-i facădulceață din cireşe amaream văzut prima oarăcum arată maşina salvăriis-a făcut la noi acasăun fel de sărbătoare ciudatăunde toți plângeau;cred că bunica se supărase pe mineo tot întrebam ce mai faceşi nu vroia să-mi răspundă;tot atunci am mirosit şi tămâie

roman istrati

48

*într-o zi mama a spuscă o doare inimatata a urcat-o repede într-o căruțăşi a plecat cu ea la oraş, la doctor,niciodată n-am înțelesde ce a luat tata atunciatât de mulți bani la el

*mai demultl-am întrebat pe tatadacă a purtat vreodată culoarea verdeel mi-a zis ceva urâtde bunica mamei

*odată, fiind copil,îmi pierdusem zmeul de cartonprin cercând l-am prins înapoiera plin de găuri;atunci stăteam chiar pe graniță

49

vestirile

*tata bea laptecu mâinile făcute căuşrachiul tot la fel îl bea

*tata-mi spune că decebalîşi tăia pâinea şi duşmaniicu acelaşi cuțit

*tata avea cearcăne lungi cât paltonulşi s-a bucurat multcând a văzut că mă bărbieresc şi euprima oară

roman istrati

50

*noaptea veneau tot felul de oamenişi multe maşinisă-l caute pe tatanu-l găseau niciodatăpentru că în fiecare noaptetata se suia în bradul din fața porțiişi dormea legat acolocând l-am întrebat de ce face astami-a spus o poveste cu nişte canaledin care n-am înțeles nimicşi pe deasupra s-a mai şi supărat

*până acum câțiva anilângă sfatul popularera statuia lui alexandru ioan cuzavăd că acuma au schimbat-oşi au pus una nouăcea veche era încă din timpul războiuluiciuruită de gloanțe

51

vestirile

*lângă cimitirul din sat de la noieste şi cimitirul eroilornu înțeleg de ce lumeanu se duce niciodată acolo

*aici, când țineam în mânăprimul penel,ce penel frumos era ăla:puteam scrie cu elorice voiamacum mi l-a furat cinevasau poate că eu singur l-am pierdut

*pe masă, plăcinte, rachiu,iepure şi sarmale,e onomastica la care tata a strigat:„când ne va fi mai răuapoi aşa să ne fie!”

roman istrati

52

*odată mergând cu tata la valeîn câmpieam ajuns la o apă marecând l-am întrebat de ce nu trecem apami-a răspuns că nu avem drum încoloşi-apoi, ca s-o trecem, trebuiau tot felul de actecând l-am întrebat cine locuieşte dincolomi-a spus o poveste lungăcu ştefan cel mare şi cu nişte cetăținici nu ştiu ce mi-a venit să-mi amintescde lucrul ăsta tocmai la ora de istorie

*la țară, în spatele casei, în grădinătata încă n-a astupatgropile mari de la tranşee

53

vestirile

*când era tânărbunicul a fost ordonanță la cavalerieîntr-o zi mi-a spus că a lustruitcopitele calului cu cremă neagrămai tare decât cizmele coloneluluişi-a râs ciudat în palmăde parcă s-ar fi ascuns de cineva

*într-o zi de paştepopa mi-a dat în bisericăvin cu lingurițaeu ca un diavol am suflat în lingurițăstropindu-l pe anteriuseara, am primit o bătaie de la tatadar asta numai pentru că eram prea mic

roman istrati

54

*„m-am ridicat din noroica să ajung la oraşşi să-ți creez condițiişi acum tu nu te ții nici de carteşi te-ai apucat şi de fumat!”îmi spune mama

*uneori noapteatreceau pe lângă sattrenuri mirosind a grâu şi petrolşi a lemn crud tăiatsatul era chiar pe granițăa doua noaptetrenurile se întorceau cu nisip

*soră-mea mariacând s-a născutera atât de mică şi de roşieîncât tot timpul o spălam cu smântână

55

vestirile

*după ce treceau avioaneleşi explodau toate schijelemergeam prin satsă vedem cine a mai muritce case s-au mai dărâmatam auzit că aşa făcea lumeaprin toate satele

*pământul avea friguribăteau şi gloanțeleeram mici şi ca să nu plângemmama ne dădea să bem rachiu

*vecinul nostrus-a întors din războişi i-a dat nevesti-si două rochiide mătaseea tot cu catrință se poartăpe la nunți şi pe la înmormântări

roman istrati

56

*– vârsta?– 36 de ani– ocupația?– munca câmpului– căsătorit?– niciodată– apartenența politică?aici gheorghe s-a bâlbâit puținînsă după aceea a răspuns tare şi frumoscă el aparține de ceape popricani!

*mâine începem să strângem viaîmi spune tataa doua zi dimineațăcând ne-am dus la vie am înlemnitnu mai era nici un strugureprima duminică după astaifrim, fratele tateicare stă gard în gard cu noia luat premiu la sfatul popularpentru cea mai mare recoltă din satcând i-a dat diploma primarul i-a strâns inima

57

vestirile

*tată, de ce se sperie oameniicel mai mult şi mai mult pe lumea asta?ascuns în fân tata râde:he, he, de legitimații!

*tata stă pe marginea şanțuluişi fumează:uite, bă gheorghe, zice,la prăvălie coada-i mai micădecât la cârciumăşi doar nu-i duminică

*când râde gheorgheparc-ar bate ceasul primărieise aude până-n capul satuluiasta era mai demulttata-mi spune că acum se aude doar ceasulgheorghe s-a-nsurat

roman istrati

58

*după tejghea minuța zâmbeşte:uncheşule, dacă vrei să cumperi 10 ouătrebuie să iei şi un kilogram de cuie...în prăvălie e tot timpul întuneric

*tata a fost la vasile la spitalşi i-a dus compot şi flori:înainte de accident vasilese credea cel mai bun gospodar din satacum se crede avionaşa-i vasile, spune tata,nu s-a schimbat cu nimic

*maria era uşă de bisericăpână a dat popa peste eade-atunci e preoteasă

59

vestirile

*tata îmi spune că a citit într-o cartedespre o conferințăunde problema păciise discuta cu uşile închise

*organul central de presă al Universuluicuprinzând câteva milenii de paginişi-a dedicat ultimul numărlui marx

*bunicul care are 90 de aniîmi spune mie taică,şi eu tot taică îi spun lui

roman istrati

60

*vezi dacă tat-tu îi pocăit şi nu beaîi spunem lui gheorghecând a fost eclipsaşi noi toți copiii am spart sticlenumai el n-avea de unde

*tot când a fost eclipsaam ieşit în curtea şcoliişi învățătorul ne-a explicat în mod ştiințificcauzele acestui fenomennumai eu în timpul ăstapriveam peste gardîn curte la baba veronțeacare bătea mătăniişi nu mai pricepeam nimic

61

vestirile

*era ora de educație cetățeneascăînvățătorul vorbea frumosîn capătul celălalt al satuluiauzeam glasul lui popa donducare striga: chiraleisa!

*în 1949 de bobotează popa dondus-a dus la primar să-l sfințească cu busuiocprimarul i-a spus că el are în casă tablouri mai sfintedecât icoanele de la bisericăşi nu l-a primit

*în timpul războiuluipe soră-mea ioanacare n-avea nici un anmama o ținea ascunsăîntr-o ladă de muniție

roman istrati

62

*bunicul care are 90 de anispune că s-a plictisit dejaşi se duce în treaba luicând l-am întrebat cum adicăel mi-a răspuns căuite-aşa, în general

*înainte ferma asta se chemaferma regeluiacum se cheamă30 decembrie

*de crăciun noi merseserămsă-i colindăm pe-ai lui grigoreşi când am intrat în casăi-am găsit pe toți plângândtocmai atunci primiseră un pachetde pe frontcu toate lucrurile băiatului lorşi o scrisoare în care se zice c-a fost eroudin câte aveau după obiceitot ne-au omenit cum se cuvine

63

vestirile

*unii stăteau acasă liniştițişi fumau pipăîn casa lui iftimiecomuniştii țineau adunări pe ascunspeste drum, la a lui nae,alți oameni, în jurul unei cruci,citeau din cărticica şefului de cuibera în 1940 şi pe atuncieu mă jucam cu praştia

*mişa s-a întors din războine-am dus mai mulți să-l vedemel stătea în şezlong la soarecu o pătură până la mijloc:ce, mişa, ai căpătat reumatismde când cu războiul, a râs unul,eh, a râs şi mişa, am căpătatşi şi-a tras la o parte pătura – avea picioare de lemn

roman istrati

64

*pentru că împrumutase prea mulți banil-au găsit în grajd cu juvățul de la cailegat de gâtavea ochii bulbucați, limba scoasăînsă mâinile din buzunaretot nu şi le scosese

*era ursuzşi tot timpul se uita pe sub sprâncenenici nu vorbea multdin cauza asta a dat falimentcu toată prăvălia pe care o avea

65

vestirile

*pe domnişoara din compartimentul nostrugheorghe o privea cu jinddomnul din dreaptaca pe o femeie ce i-ar fi fost bună de soțiebătrâna de lângă geamo privea cu silă pentru că ea fumaeu o priveamca pe cel mai frumos poem patrioticdin volumul de versuri pe care-l țineam în mână

*de când a căzut din răchităgheorghe e frumos şi blânduneori râde, alteori plângedupă cum se schimbă vremea

roman istrati

66

*de când s-a-nsuratcu o nevastă frumoasăgheorghe şi-a cumpărat ochelarispune că-i trebuie mai mulți ochi

*mătuşa floarea grasă şi melancolicăstătea în genunchi cu mâinileîmpreunate în fața icoaneişi gângurea:doamne, maica precistă,fă să câştig eu o maşinăşi mai fă lui gheorghesă-i meargă rău!în biserică miroase a tămâie

*după ce-a făcut şcoli înalteileana lui gogu s-a-ntors în satdoctoriță, dar mâinile tot aşa crăpateşi butucănoase le are

67

vestirile

*a lui gogu nu mai răspunde la bună-ziuaare ochelari şi galoşi, i-ar lumea-i strigă: Notaream auzit că la serviciare şi mânecuțe negre şi creion chimic

*breabăn stă în vârful dealuluisingur, şi-a făcut casă acoloşi-l bat toate vânturiledar asta nu pentru că-i primar

*tată, cum se poate nenoroci un om?he, he, râde el, în tot chipulde exemplu?de exemplu la o şedință, îmi spune elşi de data asta văd că nu mai râde

roman istrati

68

*cum stă cu însuratul, tată?după ce se codeşte o vreme îmi răspunde: no, uite cum e: însurătoarea îi ca petrecereaunde nevasta comandă muzicaşi tu o plăteşti

*domnu’ învățătorşi-a luat gazete literareşi după ce le-a citit ne spunecă pe la noi ar bate un vânt de proză

69

vestirile

Postfaţă: Roman Istrati, un destin al nuntirii cosmice

Roman Istrati s-a ivit pe „podeaua zodiei” sale pentru a-şi fereca „norocul în scripte de os” (7 septembrie), atunci când „a viscolit cu stele prin ogradă” (vorbă grea), iar el, poetul înnăscut, îşi dorea cu patimă un loc „în hora ce se cheamă nemurire” (ţară de sus), printr-o carte de poezie, la care a trudit ani în şir şi care urma să poarte titlul „Barbut”: am găsit printre manuscrisele şi dactilogramele poeziilor lui mai multe „coperte de gardă” cu acest titlu şi am înţeles, foarte curând, că din această viziune lirică s-au smuls ciozvârtele pentru „Miezul adânc”, o carte frumoasă de poezie, care a văzut lumina tiparului în 1978, la Editura „Eminescu”, cu Constanţa Buzea ca prefaţator şi redactor de carte, o carte în care „peste toate gândeşte steaua ta luminând / o linişte fără căderi şi elogii” (miezul adânc), dar o carte în care Roman Istrati nu se regăsea drept „pleoapa zilei despicată-n două” (vorbă grea).

O altă construcţie, durată cu aceleaşi „cărămizi”, dar care nu aducea nici pe departe cu arhitectura întrezărită, desluşită şi vestită de Roman Istrati, care îşi simţea sufletul „o şatră… nomadă, pustie / cu pasul domol ca vuietul ierbii” (elegia ţiganilor), pentru că „pe la noi ar bate un vânt de proză” (colecţia de fluturi), iar discursul amplu şi conştient de sine, care să contureze o nouă mitologie românească printr-un expozeu lirico-epic trăit până la spaimă, până la „păpuşa nopţii răstignită-n grindă” (nunta), îi fusese refuzat, în favoarea unui

roman istrati

70

zigurat conceptual încropit de cenzura comunistă, în care „clopotu-şi sparge-n gură fluturi / lăptoşi ca osul sfânt / de păpădie” (somn), renunţând la statutul său de clopot şi la vibraţiile sale cosmice, în egală măsură misterioase şi mistice, mistice şi misterioase, iar reconstrucţia aceasta brutală l-a derutat pe poet, care a trăit cu amărăciune prădarea de sine, care nu-şi mai putea purta „fiinţa în izvoare cu cerbii” (elegia ţiganilor), sufletul său vibrant, reverberat cosmic, fiind turnat în formele clasicizate ale cenzurii comuniste (patrie, poezie, sat).

Fără îndoială, deşi nu s-a născut la sat, ci în teritoriul sacru al iconarismului bucovinean, Roman Istrati trăia şi dragostea de patrie, într-o înrudire cu iubirea de patrie trăită de Ioan Alexandru, dar trăia, mai presus de toate, cosmicitatea de deasupra acestui spaţiu sacru, în care un „fum albastru umple casa noastră / din nou îl simt prin sânge colindând” (nunta), iar „în cer mesteacănul palid aprinde / neliniştite trepte de untdelemn” (somn), translaţia Cer-Lut, atât de profund iconaristă şi atât de inspirat definită de un poet, pe cât de poet, pe atât de filosof, „dansează lutul gata să se-aprindă / cu furca mama-mpunge speriată / păpuşa nopţii răstignită-n grindă” (nunta), pentru că doar Mama Terra, „doar mama ia-n lopată lutul morţii / cu care neştiut o să mă-nsor” (nunta). Da, asta urma să fie „Barbut”, de Roman Istrati, poeziei lui fiindu-i premeditat un destin al nuntirii cosmice, cu „lungi păsări (care) te cutreieră noaptea” (7 septembrie), cu un „munte, în trupul tău de lumină / cocoşii-nnoptează-ntr-un cântec de seară” (elegia ţiganilor) şi cu timpul vrăjmaş înfruntat în provocate şi nenumărate ocazii: „îmi intră un taur prin venele slabe / intră mugind adânc, obosit / cum intră frigul încet în silabe” (7 septembrie). Roman Istrati dorea să îşi facă din mister mistica lirică, deci „din noapte singura mea hartă, / altă poruncă nu mai împlinesc” (fratelui meu), pentru a nu ajunge, în cele din urmă, la dureroasa, deşi retorica, întrebare: „aceste vorbe cine mi le iartă?” (fratelui meu).

71

vestirile

Încerc să-mi aduc aminte despre discuţiile noastre despre poezia lui, dar realizez că, întotdeauna, ca şi „acum stăm trişti şi ceru-i orb de stele” (vorbă grea), Roman Istrati schimbând subiectul discuţiei, după obişnuinţa lui Constantin Ştefuriuc, „şi-n cer / caii de lut mai nechează” (însingurare II). Şi cu toate astea, a ţinut să-i lucrez eu cărţile de după, obligându-mă la o stare de veghe, prin care să ader „la înalta moralitate a florii” (poem împotriva poluării mediului înconjurător), o stare de veghe prin care „am tăiat din osia lungă a morţii / săbii cu care să baţi o cetate”, în vreme ce în „cameră fumul e ud de când zace / în candela scundă, uleiul se teme / şi arde în somn, fără pace // pe jos răsturnaţi mor sâmburii goi / din care cu frică băut-am povara / războiul pornit se întoarce-napoi / şi noaptea sub talpă-şi striveşte ţigara” (împotriva lui Sisif).

Stăm la sfat adesea; de când el a plecat, sfătuim împreună, „stăm trişti şi ceru-i orb de stele / tot cu genunchiu-n gură, amorţiţi” (vorbă grea), iar Roman Istrati veghează din Ceruri să nu mă împresoare „exacte / şi mari orologii… cu ochi tulburaţi / de ferigă” (miezul adânc). Şi totuşi, nu înţeleg de ce s-a desprins atât de brutal de poezie, deşi i-am oferit, de-a lungul deceniilor, o puzderie de motivaţii pentru reîntoarcere, inclusiv diplomele şi premiile care i-au fost acordate la propunerea mea şi de care, după cum văd într-un CV în manuscris, era cu adevărat mândru, pentru că, în fond, i se cuveneau pe deplin, eu fiind doar sortitul la a vedea, atunci când a fost nevoie de asta, că „o stea îşi arde lâna biruinţei, / prea mare-i nemurirea, noi fiind / doar sluga întâmplării şi-a voinţei” (gând 3). Îi recitesc, pentru a nu ştiu a câta oară poemele (pe care tot eu le-am şi cules), le las, apoi, să îşi dureze făgaşul liniştit şi prin sângele meu („şi când te vei stinge, gândule? – când / o carne îţi va alunga speriindu-ţi steaua? / căci văd în somn cum voi căuta aiurând / un nufăr / cu care să-ţi curăţ tejgheaua”) „şi vai, tu, sângele meu – neatinsule / lungi păsări te cutreieră noaptea / cum ar cutreiera singuratice insule” (7 septembrie),

roman istrati

72

fără să aflu răspunsuri, ci doar o nepământească furie, din care zvâcnesc spre cer păduri întregi de pumni încleştaţi.

„Nelumite, mirosul de rouă te-a îmbătat / cana din care bei cearcănul lunii / şi cântecul simplu ruşinat ca un bănuţ / pe care ţi-l lasă în palmă tăunii” (celui nelumit) odihnesc pe masa mea de lucru, frunzărite febril şi de tine, de parcă am redescoperi împreună că „deasupra capului / steaua era coaptă ca un măr”, că în veşnicia ruralităţii „învățătorul vorbea frumos / în capătul celălalt al satului / auzeam glasul lui popa dondu / care striga: chiraleisa!” (colecţia de fluturi), iar în veşnicia veşniciei, „în pacea sfinţită de ceasu-mpăcării / cuţite înalte aşteaptă botezul / când fecioare-aplecate-n gură cu crezul / cinstesc masa cu semnul uitării” (elegia ţiganilor). Fără să poţi păşi pe aceste urme, rătăcind sau fiindu-ţi interzisă calea, simţi nevoia să te dezbraci de soartă şi de viaţă, să te despovărezi de tot şi de toate şi să de abandonezi în sălbăticia şi cruzimea unui alt mister: „Pitic m-am născut / şi fraţii dădeau la barbut // o ţigancă cu sâni de răşină / într-o noapte fără-nceput / mi-a ghicit în barbut // aurul moale şi sfânt / cu-un pahar de pământ / l-am băut la barbut // tata uscat şi amar // pentru un zar / m-a vândut la barbut // bun vândut…” (barbut).

Generaţia noastră a crescut într-o adevărată religie şi cosmicitate literară, desluşind şi vestind, în discursuri lirice distincte, revelaţii de care lumea, în dogmatismele ei ocazionale, nu mai avea nevoie de noi. Roman Istrati a refuzat adaptarea la dogmatismul vremii lui, în ciuda capacităţilor de a vedea, de a înţelege şi de a vesti totul prin metafore proaspete, printr-un pictural literar remarcabil. S-a rupt de sine cu o stranie pudoare, iar textele lui poetice au zăcut, vreme de decenii, neatinse nici măcar de el, în adâncul unei cutii de carton, în care înghesuise fel de fel de fleacuri: „o tabacheră palidă, căruntă, / un bob de aur, aşchii de piper / şi trandafiri de lemn se vând sau chiar / tablouri cât o unghie de cer // miros de oameni şi miros de

73

vestirile

cai / se-amestecă în gustul de argilă / un flutur ambulant îşi lasă solda / pe o cămaşă râncedă, umilă” (talcioc). În România contemporană nu mai este loc de noi. Nu ne mai găsim rostul şi predestinarea. „Şi lumea ţipă, caii, banii ţipă / aerul scuipă flori necunoscute / şi-ascuns într-un surtuc de vinilin / doar un bătrân posac / vinde minute” (talcioc), dar paginile în care au picurat suflete rămân, tainice şi misterioase, în adâncul unei cutii de carton – o realitate mai presus de tot şi de toate, cea a poeziei care, vorba lui Mircea Motrici, şi-a căutat şi şi-a aflat poetul. Roman Istrati este poet. Ştiu şi sunt încredinţat că este. Doar despre noi, ceilalţi, nu ştiu ce să mai cred (I. D.).

roman istrati

74

cuprins

7 septembrie ............................................................................................. 6elegia ţiganilor ......................................................................................... 7martie ........................................................................................................ 8nunta ......................................................................................................... 9gând (3) ..................................................................................................10ţară de sus ...............................................................................................11somn .......................................................................................................12gând (1) ..................................................................................................13fratelui meu ............................................................................................14miezul adânc ..........................................................................................15vorbă grea ...............................................................................................16împotriva lui Sisif ..................................................................................18cei mai răniţi soldaţi .............................................................................19acuarelă ...................................................................................................21zoologie apuseană (I) ...........................................................................22poem împotriva poluării mediului înconjurător .............................24talcioc ......................................................................................................25declaraţia unui crin către inspectorul de poliţie ..............................27azilul de fluturi ......................................................................................28însingurare .............................................................................................29popas .......................................................................................................30însingurare (II) ......................................................................................31celui nelumit ..........................................................................................32satul .........................................................................................................33tablou ......................................................................................................34

75

vestirile

starea grădinii ........................................................................................35însingurare (III) ....................................................................................36

colecţia de fluturi ..................................................................................37

Postfaţă: Roman Istrati, un destin al nuntirii cosmice ....................69