Rezumat Teza Doctorat 3 Decembrie Maria Latchici

7/21/2019 Rezumat Teza Doctorat 3 Decembrie Maria Latchici

http://slidepdf.com/reader/full/rezumat-teza-doctorat-3-decembrie-maria-latchici 1/26

1

UNIVERSITATEA BUCUREŞTIFACULTATEA DE LIMBI ŞI LITERATURI STRĂINE

REZUMAT

AL TEZEI DE DOCTORAT CU TITLUL

GRAIUL CROA ILOR DIN LUPAC ÎN CONTEXTUL

RAPORTURILOR LINGVISTICE (SUD)SLAVO-ROMÂNE

Coordonator ştiin ificProf.dr. DORIN GĂMULESCU

DoctorandMaria Lațchici

Bucureşti, 2012



2

CUPRINS

INTRODUCERE........................................................................................................................1

I. DESPRE CONTACTELE ROMÂNO-SLAVE…………....................................................3II. CARAȘOVENII ȘI CROAŢII DIN ROMÂNIA ..............................................................7

1. Carașovenii din judeţul Caraş-Severin……............................................. ..............................9

2. Croaţii din judeţul Timiş….....................................................................................................9

3. Caraşovenii – poziţia geografică…. ….………...……..………………...............................11

4. Teorii privind numele caraşovenilor……………………………………………………….12

5. Ipoteze privind originea şi data venirii caraşovenilor în Banat............................................14

6. Rolul credinţei la caraşoveni……………………………………………………………….26

7. Slavişti care au studiat graiul caraşovenilor…….………….................................................29

8. Localitatea Lupac în documente………...............................................................................38

III. FONETICĂ ŞI FONOLOGIE ..........................................................................................43

1. Accentul ...............................................................................................................................43

2. Sistemul vocalic şi consonantic ...........................................................................................48

2.1 Sistemul vocalic .................................................................................................................50

2.2 Sistemul consonantic…………………..............................................................................67

IV. MORFOLOGIE ………...................................................................................................78

1. Substantivul………...............................................................................................................78

2. Adjectivul………………......................................................................................................93

3. Pronumele………………………………………………………………………………….98

4. Numeralul…...……………………………………………………….................................111

5. Verbul…………………………………………………….……………………………….113

6. Adverbul………………………………………………….………….................................136

7. Prepoziţiile şi conjuncţiile……………………………….………………………………..137

Concluzii referitoare la morfologie…………………………………….……………………139

8. Câteva arhaisme în plan lexical………………………………………..............................144

V. INFLUENŢE ŞI ÎMPRUMUTURI ROMÂNEŞTI ÎN GRAIUL

DIN LUPAC………………………………………………………………………………..145

1. În sistemul de accentuare…………………………………………………........................145

2. În morfologie ……………………………………………………………………………..146

3. În sintaxă………………………………………………………………………………….148



3

4. În lexic …………………………………………………………………………………..150

5. Observaţii privind morfologia, semantica şi fonetica împrumuturilor româneşti în graiul din

Lupac......................................................................................................................................156

Concluzii ……………………………………………………………………………………159

Exemple de grai………………………………………………………… ………………….168

GLOSAR CARAŞOVEANO-CROATO-ROMÂN……………….…..…………………..172

BIBLIOGRAFIE....................................................................................................................188

CUPRINS...............................................................................................................................199



4

Lucrarea a avut ca scop descrierea fonetică, fonologică şi morfologică a graiului din

Lupac, una din cele şapte localităţi caraşovene, din județul Caraș-Severin. Metoda de analiză

utilizată este una descriptiv-comparativă, dar în acelaşi timp ne-am referit şi la graiul

majoritar, adică cel din Caraşova, faţă de care graiul din Lupac prezintă unele aspecte mai

arhaice. Teza descrie particularitățile graiului din Lupac, caracterizat printr-o serie de

arhaisme pe plan fonologic, morfologic și lexical, în raport cu celelalte graiuri carașovene,

considerate până nu demult ca fiind unitare.

Lucrarea este împărțită în cinci capitole: I. Despre contactele româno-(sud)slave, II.

Caraşovenii şi croaţii din România, III. Fonetică şi fonologie, IV. Morfologie, V. Influenţe şi

împrumuturi româneşti în graiul din Lupac. La finalul teze sunt inserate Concluziile,

Exemple de grai, Glosar caraşoveano-croato-român cu indice de cuvinte care apar în lucrare,

Bibliografia și Cuprinsul .

În primul capitol, Despre contactele româno-(sud)slave, este abordată problema

contactelor româno-(sud)slave şi este subliniată vechimea acestor contacte al căror început se

situează în urmă cu circa o mie cinci sute de ani, când mase de slavi s-au deplasat înspre sud

şi sud-vest în teritorii în care predomina o populaţie romanică sau romanizată.

Multiplele raporturi cu slavii au fost extrem de importante pentru limba şi cultura

română şi, de aceea, în decursul timpului asupra lor s-au aplecat cei mai de seamă lingvişti,

literaţi şi oameni de cultură români. Aceste raporturi au constituit astfel obiectul de studiu a

numeroşi şi reputaţi lingivşti români şi străini, printre care amintim pe Jovan Sterija Popović,

Franz Miklosich, Djuro Daničić, Konstantin Jirecek, Tomo Maretić, Henrik Barić, Aleksandar

Belić, Gustav Weigand, Benjo Conev, Stojan Romanski, Vladimir Georgiev, Bogdan

Petriceicu Hasdeu, Ovid Densusianu, I.A.Candrea, Sextil Puşcariu, Theodor Capidan,

Alexandru Rosetti, Emil Petrovici, Petar Skok şi mulţi alţii. Dintre contemporani îi amintim

pe Dorin Gămulescu, August Kovačec, Jiva Milin, Mihai N. Radan ş.a.Toţi aceşti lingvişti, fie slavişti sau romanişti, sau de o formaţie mai largă, au adus

contribuţii preţioase la elucidarea diferitelor aspecte din domeniul studierii raporturilor

lingvistice sud-slave, inclusiv la cunoaşterea influenţei româneşti în limbile sud-slave. Marele

lingvist croat Petar Skok, cel care a realizat cel mai mult în această ultimă direcţie a fost,

indiscutabil, şi a rămas până în zilele noastre „unul dintre cei mai buni cunoscători ai

relaţiilor vorbite în Peninsula Balcanică”, (Dorin Gamulescu). În cadrul acestor relații, ne

vom îndrepta atenția asupra măruntei populații slave, așa cum o denumea Th. Trâpcea, asupracarașovenilor.



5

Amintim în acest sens reuniunile organizate pe teme legate de originea şi graiul

caraşovenilor, acestea desfâşurându-se cu precădere începând cu a doua jumătate a secolului

trecut. Menționăm în acest sens reuniunea cu tema Opinii şi ipoteze privind originea

caraşovenilor croaţi din România, organizată de Uniunea Croaţilor din România şi de

Biblioteca comunală din Caraşova, la 8 octombrie 1994, şi simpozionul Cultură populară şi

influenţe interetnice, organizat la Caraşova şi Reşiţa în 1997, în cadrul căruia s-a vorbit şi

despre folclorul literar caraşovean în culegerile germane ale reşiţeanului Alexander Tietz. Au

fost prezentate filmele etnografice Arhitectura populară la Caraşova şi Obiceiuri de

primăvară cu măşti la Rafnic şi la Rudăria. În anul 2008 satele caraşovene au fost vizitate de

un grup de studenţi din Zagreb sub îndrumarea lingvistei croate Sanja Vulić, iar în 2009, luna

mai, un grup de profesori de limba și literatura croată de la Universitatea din Zagreb, printre

care amintim pe lingviștii Marko Samardžija, Ivo Pranjković, dialectologul Mira Menac-

Mihalić, profesorul de literatură populară Stipe Botica, şi alţii, au organizat împreună cu

studenții o vizită de teren de cercetare dialectologică în satele carașovene.

În al doilea capitol, Carașovenii și croații din România, sunt prezentate date istorice şi

geografice despre enclava etnică caraşoveană din România. Sunt menţionate teoriile privind

numele caraşovenilor, ipotezele cu privire la originea şi data venirii acestora în Banat, precum

şi slaviştii care au studiat graiurile caraşovenilor.

Caraşovenii mai sunt cunoscuţi şi sub numele de croaţi caraşoveni, în special în

Croaţia, deoarece majoritatea dintre ei s-au declarat croaţi, aşa cum reiese şi din

recensămintele populaţiei din anii 1992, 2001 şi 2011. Totusi, în majoritatea lucrărilor

dinaintea formării statului croat modern, adică anul 1991 când Croaţia si-a proclamat

independenţa, ei erau cunoscuţi sub numele de caraşoveni. Tot sub numele de caraşoveni apar

şi în lucrările de dialectologie din secolul al XX-lea şi primul deceniu al acestui secol. Numărul actual al croaților caraşoveni vehiculat în diferite documente este între 5000 şi 7000

de suflete. Astfel, conform datelor recensământului naţional din 2002, populaţia de etnie

croată din România număra 6.807 persoane, dintre care 6304 persoane au declarat că limba

lor maternă este limba croată. Conform recensământului efectuat în anul 2011, în luna

octombrie, în judeţul Caraş-Severin trăiau 5.162 de croaţi. La Caraşova, din 3.071 de

locuitori, 2.404 s-au declarat ca fiind croaţi, iar în comuna Lupac avem 2.333 de croaţi.

În continuare sunt prezentate date cu privire la croaţii din judeţul Timiş, aşa-numiţiiŠokci şi Pokupci-Turopoljci, care, spre deosebire de croații caraşoveni, trăiesc în localităţi



6

multietnice împreună cu români, nemţi, unguri, sârbi ş.a. Croații sunt astăzi în minoritate în

aceste localităţi, majoritatea migrând către oraşele mai mari, înainte de toate la Timişoara, iar

în privinţa limbii materne, aceasta este vorbită, din păcate, doar de persoanele în vârstă.

La subcapitolul intitulat Teorii cu privire la numele caraşovenilor, sunt enumerate

teoriile referitoare la numele acestei enclave etnice. Astfel, o parte din cercetătorii care s-au

aplecat asupra acestei enclave consideră că numele acestei etnii vine de la numele oraşului sau

al localităţii din împrejurimile căreia au plecat. Se aminteşte numele orăşelului din inima

Bosniei, Kreševo, în care se află o veche mănăstire franciscană. Aşa cum subliniază unele

dintre sursele istorice, amintite în teză, caraşovenii ar fi venit pe meleagurile actuale aduşi de

franciscanii bosnieci, deci, de aici legătura dintre numele Kreševo si caraşoveni. În favoarea

acestei teorii sunt şi sursele istorice franciscane şi iezuite ( Protocolum Provinciae Bulgariae

et Valachiae, pag. 247, şi Symbolo ad ilustrandam historiam Ecclesiae orientalis; Oeniponte

1885. vol.II., p. 796-800).

În legătură cu aceste teorii, Ivan Birta, carașovean, originar din Clocotici, furnizează

date interesante în cartea sa „Karaševci. Narodne umotvorine s etnološkim osvtom“

(„Caraşovenii. Creaţia populară cu o scurtă referire etnologică“), apărută în anul 1993, la

București.

Subcapitolul Ipoteze cu privire la originea şi data venirii caraşovenilor în Banat

evidențiază existenţa unei multitudini de teorii cu privire la acest aspect, teorii pe cât de

variate pe atât de contradictorii. Carașovenii au fost considerați ca fiind de origine albaneză,

bulgară, cehă, sârbo-croată, ca un grup etnic aparte. În secolul al XIX-lea majoritatea

cercetătorilor consideră că ei sunt de origine bulgară (F. Czoerning, Géza Czirbusz, Franz

Miklosich, Josef Dobrovsky (care îi consideră pe caraşoveni bulgari, însă este rezervat în

privinţa graiului caraşovean); chiar şi în a doua jumătate a secolului al XX-lea unii cercetători

bulgari precum Karol Telbizov, Marija Vekova-Telbizova, Todor Balkanski îi consideră pe

caraşoveni ca fiind de origine bulgară.Unii cercetători îi consideră ca fiind de origine croată (T. Dumančić, L. Trnjegorski,

Stjepan Krpan), alţii de origine bosniacă (Géza Czirbusz, Petar Vlašić). Pe de altă parte, cei

mai mulți cercetători îi consideră ca fiind de origine sârbă, în special lingviştii: Emil

Petrovici, Ljubomir Miletič, Jovan Živojinović, Aleksandar Belić, M. N. Radan care sunt de

părere că graiurile caraşovenilor aparţin dialectului kosovo-resavian. Cercetătorii precum

Pavle Ivić, Petar Skok, Mile Tomici, Ivan Ivanić susţin că graiul lor aparţine dialectului

prizreno-timocean.



7

Lingvistul de origine carașoveană, M.N. Radan, în lucrarea „Graiurile caraşovene azi.

Fonetica și fonologia“, a sintetizat aceste teorii cu privire la originea caraşovenilor şi a

graiurilor lor, sinteză pe care o prezentăm in extenso în cele ce urmează: „descendenţi ai

primilor slavi care au populat Dacia (I.Popović, Mihai Radan, Jovan Erdeljanović); de origine

croată (Petar Vlašić, Stjepan Krpan); un amestec slavo-român cu penetraţie albaneză (Traian

Simu, Geza Czirbusz) sau un amestec româno-sârb (Mile Tomici); un amestec eterogen de

popoare balcanice, cu trăsături specifice bine conturate (Victor Tufescu); un grup etnic aparte

(P. Sârcu); cehi de origine (S. Batzaria); de origine sârbo-croată (S. Trojanović, J. Sržić, E.

Fermendžin); albanezi (Jeno Szentklaray )“.

M. N. Radan vorbeşte şi despre opiniile contradictorii şi teoriile cu privire la data venirii

caraşovenilor în Banat: “în secolele V – VII, odată cu venirea slavilor sudici în Balcani, ai

căror urmaşi direcţi sunt (I. Popović, J. Erdeljanović, M. Radan, M. N. Radan); în secolul al

XII-lea; în secolul al XIII-lea; în secolul al XIII-lea – al XV-lea; în a doua jumătate a

secolului al XV-lea“.

O lucrare interesantă şi preţioasă sub aspect istoric este cu siguranţă teza de doctorat a

Castiliei Manea-Grgin, intitulată Društveni razvoj rumunjskih Hrvata-Karaševaca u 17. i 18.

Stoljeću (Dezvoltarea socială a croaţilor caraşoveni din România în secolele al XVII-lea şi al

XVIII-lea), susţinută la Zagreb în 2004. Autoarea este de origine română, de profesie istoric,

care trăieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Croaţia, la Zagreb, la Institutul Ivo Pilar . Lucrarea

menţionată prezintă importanță cu precădere din punct de vedere al istoriei caraşovenilor. În

afară de aspectele privind dezvoltarea socială a caraşovenilor în secolele al XVII-lea şi al

XVIII-lea, în lucrare sunt reunite probabil pentru prima dată cele mai relevante date şi

documente istorice referitoare la caraşoveni pe care autoarea le-a putut găsi până în momentul

redactării lucrării. Castilia Manea-Grgin a efectuat o anchetă în anul 1998 în satele

caraşovene, anchetă care viza conştiinţa caraşovenilor privind propria origine: „Nedumeririle

croaţilor caraşoveni despre propria origine a fost demonstrată de ancheta efectuată în satele

caraşovene în anul 1998. Au participat şase bărbaţi în etate (peste şaptezeci de ani), care, la

întrebarea privind regiunea din care au venit strămoşii lor în actuala lor patrie au date şase

răspunsuri diferite: Kosovo, Albania, Croaţia – Dalmaţia, Bosnia şi Herţegovina – Kreševo,

Macedonia, combinând două sau trei din regiunile menţionate. Unii dintre respondenţi au

evidenţiat chiar şi faptul că nu au putut găsi în cărţi (NB: este vorba de fapt de documente),

nimic despre originea lor sau că nimeni nu ştie cu exactitate de unde au venit strămoşii lor.

Respondenţii nu au avut, desigur, aceeaşi părere nici în privinţa altui aspect, respectiv despre



8

perioada venirii strămoşilor lor în actuala zonă din Banat; dacă a fost înainte de stăpânirea

otomană, în timpul otomanilor sau într-o altă perioadă“.

Concluzia la care a ajuns Castilia Manea Grgin este că “teza conform căreia

caraşovenii ar fi la origine sud-slavo – români este cea mai probabilă, iar caraşovenii s-au

format în sens etnic cu etnonimul actual în actuala lor regiune. Caraşovenii au început să se

alăture corpusului naţional croat la începutul secolului al XX-lea, când încă era în desfăşurare

procesul de integrare al naţiunii croate moderne“.

„În zilele noastre majoritatea istoricilor consideră că apartenenţa la o comunitate etnică

nu este determinată nici de origine, şi nici de limbă, ci de acceptarea culturii comunităţii

respective, ceea ce include tradiţia (mitul) privind originea comună şi elementele de port,

respectiv aspectul exterior. Pentru constituirea unei naţiuni nu este nevoie nici de un stat, nici

de o limbă comună, de o cultură comună sau de apartenenţă la aceeaşi religie, ci doar de

sentimentul membrilor naţiunii că participă împreună la trecutul comun (istorie) care se învaţă

şi se asimilează la şcoală, acasă, prin mass media, în instituţiile religioase şi în alte locuri“,

(Neven Budak, Castilia Manea-Grgin).

Referitor la caraşoveni, ni se pare potrivit ca, asemenea lingvistului croat Sanja Vulić

şi istoricului Castilia Manea-Grgin, să evidenţiem, o dată mai mult, „argumentul fundamental

al libertăţii fiecărui individ şi grup etnic de a fi parte a unui popor, respectiv a unei naţiuni,

dacă simte acest lucru”. În opinia noastră, din cele prezentate mai sus, reiese năzuinţa

caraşovenilor de a se alătura etnic şi cultural „naţiunii croate, încă de la începutul secolului al

XX-lea, într-un moment în care naţiunea croată se afla, ea însăşi, într-un amplu proces

integrativ”, (Castilia Manea-Grgin).

Subcapitolul Rolul credinţei şi bisericii la caraşoveni scoate în evidenţă rolul covârşitor al

confesiunii catolice în păstrarea specificului etnic şi lingvistic al caraşovenilor. Prima atestare

a unei instituţii catolice în zona bazinului caraşovean datează de pe la începutul secolului al

XIV-lea. „În anul 1333 în Caraşova se afla sediul unui protopopiat catolic (unele documentevorbesc de existenţa acestuia încă din anul 1285), dar el a încetat să mai existe în vâltoarea

evenimentelor tulburi care au urmat [1537]. În jurul anului 1500, datorită rapiddei dezvoltări,

localitatea era menţionată ca oppidum. De asemenea, aici a funcţionat şi o mănăstire catolică,

administrată de călugări franciscani, care oficia în limba iliră pentru toate localităţile

caraşovene, până în anul 1785, când parohia este preluată de clerul laic. Călugării franciscani,

proveniţi din Bulgaria, Bosnia sau Dalmaţia, au fost mult timp prezenţi în Caraşova, din

secolul al XIV-lea până în 1785, cu excepţia perioadei 1721 – 1740, când au venit aicicălugării iezuiţi care i-au izgonit pe franciscani. În anul 1626 în Caraşova este înfiinţat un



9

centru pastoral, care începând cu anul 1643, va reprezenta punctul de plecare pentru misiunile

de catolicizare a populaţiei din Banat. Prin reorganizarea parohiei din anul 1789, iau fiinţă

încă trei parohii în satele caraşovene (Rafnic, Clocotici şi Lupac)“, (Mihai N. Radan).

În teză se amintesc și recentele vizite ale unor prelaţi catolici croaţi care au vizitat

comunităţile caraşovene. În anul 2009 caraşovenii sunt vizitaţi de cardinalul Vinko Puljić, din

Banja Luka, Bosnia şi Herţegovina. Iar la unul din pelerinajele anuale de la Maria Radna,

unul din cele mai importante locuri de cult şi pelerinaj ale croaţilor caraşoveni, a participat şi

episcopul Ratko Perić, din Mostar (Bosnia şi Herţegovina). Simbolic, am putea spune, pentru

că, iată, primul cardinal care vine în vizită la croaţii caraşoveni este din Bosnia, presupusa

patrie (sau mai bine zis, una din presupusele patrii) a caraşovenilor.

La subcapitolul, Slavişti care au studiat graiul caraşovenilor, teza scoate în evidenţă

rolul unora dintre cei mai importanţi slavişti care au contribuit la cercetarea graiului

caraşovenilor în ultimele decenii ale sec. al XIX-lea. Sunt menţionaţi slavistul rus de origine

română P. A. Sârcu şi renumitul slavist bulgar Ljubomir Miletič care s-a deplasat în

localităţile caraşovene pentru a studia graiul acestei enclave etnice. Rezultatele cercetărilor lui

Lj. Miletič au fost publicate în anul 1903, în studiul Ueber din Sprache und die herkunft der

sog. Krasovaner in Sud-Ungar .

Un loc deosebit a fost rezervat lui Emil Petrovici şi contribuţiei sale la elaborarea, sub

îndrumarea lui Sextil Puşcariu, a Atlasului lingvistic român, context în care E. Petrovici a

anchetat şi câteva localităţi cu populaţie slavă din Banat, între care şi Caraşova, cea mai mare

localitate populată de caraşoveni. Materialul adunat cu acest prilej a constituit baza studiului

monografic publicat la Cluj în anul 1935 sub titlul Graiul caraşovenilor. Studiu de

diactelologie slavă meridională, despre care M. N. Radan afirma „Această monografie este

prima şi cea mai importantă lucrare de dialectologie slavă scrisă la noi în ţară, o lucrare

clasică, de pionerat, un adevărat model de cercetare dialectologică“. La rândul său,

cunoscutului lingvist sârb, Pavle Ivić, consideră că: “Această importantă lucrare reprezintăcea mai reuşită contribuţie pe care au adus-o până în prezent cercetătorii străini la

dialectologia noastră, ea depăşind cu mult lucrările unor savanţi eminenţi ca Leskien, Hirt,

Broch şi alţii. În general, există foarte puţine lucrări în ştiinţa noastră care, prin calitatea şi

spiritual modern al metodei, să se situeze mai presus de lucrarea lui Emil Petrovici”.

În continuare este prezentată activitatea desfăşurată de Emil Petrovici în Caraşova pentru

descoperirea celor mai buni informatori, precum şi structura monografiei dialectologice. Fiind

un poliglot, vorbitor, între altele, şi al limbilor slave de sud şi posedând o ureche muzicalăfantastică, E. Petrovici a putut nota vocalele şi consoanele auzite la Caraşova, apreciind că



10

„ graiul e frumos, cu o sonoritate mediteraneană“. E. Petrovici descrie în mod simpatic şi

aspectul fizic al locuitorilor din Caraşova: „Şi tipul caraşovenesc pare diferit de cel al

Românilor din jur. Caraşovenii sunt mai robuşti şi mai înalţi decât Românii. Procentul celor

cu ochi albaştri şi cu părul de culoare deschisă pare a fi mai mare la cei dintâi decât la cei din

urmă”. În subcapitolul intitulat Anomalii, E. Petrovici analizează unele cuvinte în care

explică accentul caraşovean cu ajutorul celui rus şi bulgar. Cu multă rigurozitate a descris

sistemul vocalic, comparând situaţia din Caraşova cu slava veche, menţionând că graiul din

Caraşova este mai conservator decât limba literară. E. Petrovici face câteva observaţii

pertinente cu privire la vocalismul graiului caraşovean. Astfel, cu auzul său fin şi vigilent, E.

Petrovici a auzit şi a făcut o distincţie clară între vechiul ě şi e, precizând: „Aceasta este

trăsătura cea mai caracteristică a acestui graiu, nerelevată până acuma în niciun dialect

ekavian, şi, ceea ce mi se pare foarte ciudat, trecută neobservată de cercetătorii de până acuma

ai graiului caraşovean”. Vechiul jat ě este notat de E. Petrovici cu ẹ şi acestuia îi corespund

în dialectele jekaviene formele je sau ije. A observat, totodată, că vechiul jat neaccentuat

este pronunţat ca i spre deosebire de Ljubomir Miletič care a considerat că aceste cuvinte ar fi

ikavisme, de exemplu človik, s človikam etc.

Concentrându-şi cercetarea îndeosebi pe graiul din Caraşova, celelalte localităţi au fost

menţionate de E. Petrovici doar în treacăt. Astfel, localitatea Lupac şi graiul său, care

constituie principalul obiectiv al tezei, sunt evocate doar la anumite pagini.

Dintre slaviştii care au cercetat graiurile caraşovene, mai menţionăm pe lingvistul sârb

Pavle Ivić care, în 1956, vizitează împreună cu Emil Petrovici localitatea Clocotici pentru a

studia reflexul lui ě . În studiul Jedna doskora nepoznata grupa štokavskih govora: govori s

nezamenjenim jatom efectuează o grupare a graiurilor care au la bază vechiul jat ě , printre

care şi graiul caraşovenilor.

Despre graiurile sârbeşti şi croate au mai scris Mirko Jivcovici, Berislav Berici şi Victor

Vescu (O srpskim i hrvatskim govorima u Banatu), Mile Tomici ( Podela srpskih i hrvatskih govora u Banatu prema izgovaranju suglasnika č, ć, dž, đ), Victor Vescu (Graiurile sârbeşti

şi croate din România) şi M. N. Radan (Graiurile caraşovene azi. Fonetica şi fonologia).

Extrem de importantă pentru contribuția adusă la cercetarea graiurilor carașovene este

monografia Graiurile caraşovene azi. Fonetica şi fonologia, a lingvistului de origine

caraşoveană, Mihai N. Radan, apărută la Timişoara în anul 2000. În capitolul introductiv

oferă o serie de informaţii extrem de prețioase privind sursele istorice în care sunt menţionaţi

caraşovenii, originea caraşovenilor şi data venirii acestora în Banat. Capitolul central allucrării este dedicat foneticii şi fonologiei. A acordat o atenţie deosebită ierului ь şi, în funcţie





12

Sunt redate unele aspecte ale Lupacului zilelor noastre (migraţia spre oraş, plecarea la

muncă în străinătate, îndeosebi în Croaţia, Austria şi Germania, după revoluţia din 1989, când

numeroşi lupăceni au obţinut paşapoarte croate şi, implicit, dublă cetăţenie). Din punct de

vedere demografic, situaţia nu este deloc îmbucurătoare, ca de altfel şi în celelalte sate

caraşovene şi, în general, în întreaga ţară.

În încheierea acestui subcapitol se subliniază faptul că în comparaţie cu cea mai mare

localitate în care trăiesc caraşovenii, Caraşova, care este menţionată şi are întâietate în toate

documentele, şi comparativ chiar şi cu localitatea Clocotici, care au fost mereu în centrul

atenţiei cercetătorilor (începând cu marele linvgist român Emil Petrovici, continuând cu

lingvistul sârb Pavle Ivić), Lupacul apare menţionat sporadic în lucrările publicate despre

caraşoveni. Suntem însă convinşi că şi graiul acestei localităţi merită atenţia cuvenită, cu atât

mai mult cu cât păstrează unele elemente arhaice care în Caraşova s-au pierdut de-a lungul

timpului.

Al treilea capitol, Fonetica şi fonologia, tratează aspecte legate de situaţia accentului din

Lupac, sistemul vocalic şi consonantic, consoanele arhaice conservate în acest grai.

Astfel, în privinţa accentului în graiul din Lupac avem următoarele situaţii:

1. Cuvinte cu accentul pe ultima silabă; aici avem situaţii când:

- accentul s-a păstrat pe silaba finală lungă, de exemplu la prezentul unor verbe: bьním,

dr žím, glidím, sidím, vilím; la instrumentalul singular al substantivelor feminine: glavóm,

mętlóm, nogóm, planinóm, rukóm, stranóm, vodóm, zęmljóm, Ʒvẹzdóm; la genitiv singular la

substantivele feminine: kozę , ovcę , rukę , žęnę ;

- accentul s-a păstrat pe silaba scurtă, la part. pret. activ: činíl, radíl, skaljál, slomíl, upalíl,

vikál, zagubíl; la substantivele masculine: bagrẹ n, lęlín, molję c ş.a.

2. Cuvinte cu accent pe silaba mediană, în care accentul s-a păstrat pe vechiul loc:

bẹlíca, bižánje, kьlbьsíca, kušúlje, cẹpánica, davánje, ditẹ ce, divíčka, držáva, grьdína,

kьrtína, kьbь l, kopína, kopánje, lьžívac, lьžívka, liváda, ližíca, maráme, Mikóla, mẹtánje,

ovámo, onámo, ovóga, onóga, papríka, perína, posínak, ravníca, Ričíca, ručíca, vьvlíja,

vęčę ra; substantive provenite din verbe: košę nję, popẹva nje, tẹránje, šętánje, molję nje ş.a.

3. Cuvinte cu accent pe prima silabă. Şi aici avem două situaţii:

- un tip care corespunde situaţiei vechi: kráva, rẹ ka, tẹ lo;

- un alt tip în care accentul s-a deplasat pe prima silabă: čę tanję, kárika, kázan, člóvik, ję zik,

óvan, vároš, óvca, rúka, nóga, žę na. Numărul exemplelor cu accentul deplasat pe silaba



13

iniţială este mai mic în comparaţie cu exemplele în care accentul s-a menţinut pe vechiul loc.

Putem spune că accentul s-a păstrat mai ales în poziţia mediană, în interiorul cuvântului:

kopína, kopánje, lьžívac.

Din descrierea fonologică a reieşit că graiul din Lupac este un grai arhaic, care, deşi

face parte din graiurile caraşovene, a conservat în raport cu graiul majoritar, cel din

Caraşova, şi faţă de celelalte graiuri caraşovene, anumite elemente arhaice, despre care vom

vorbi mai jos.

Inventarul fonetic al acestui grai următoarele vocale: a, ẹ, ę, i, o, u, ь. S-au păstrat de

asemenea r i l . Unul din elementele arhaice bine conservate la Lupac este păstrarea vechiului

jat ě care este redat în vorbire printr-un e închis pe care l-am notat cu ẹ, aşa cum este notat şi

la E. Petrovici şi M. N. Radan. Şi sub acest aspect în graiul din Lupac, ca și în celelalte graiuri

carașovene, avem două situaţii:

a) Vechiul jat, adică în graiul nostru ẹ atunci când este accentuat se păstrează, de

exemplu: bẹ g, bẹ sno, brẹ me, brẹ g, cvẹ t, dẹ da, dẹ lim, kolẹ no, lẹpóta, lẹ nost, mẹ sto, mlẹ ko,

pẹ ški, prolẹ ťe, rẹ ka, smẹ ti, stẹ na, svẹ t, tẹ lo, tẹ san, trẹ zan, umrẹ ti, vẹ k etc.

b) Atunci când este în afara accentului a rezultat, de obicei, i: biží, Ričíca, rizánci, sidí

ş.a. Există uneori fluctuaţii: prósvẹt, prósẹt, prósit , bẹljútak/biljútak, cẹpánica/cipánica,

dẹčíca/dičíca, lẹpóta/lipóta, Svẹrčíca/Svirčíca, trẹčíca/tričíca, зvẹzdíca/зvizdíca, cuvinte pe

care le auzim nu numai la vorbitorii mai în vârstă ci şi la tinerii din Lupac.

Graiul din Lupac păstrează și în prezent ierul ь, astfel încât avem: kь d, dь ska, sь d, tь d

în loc de kad, daska, sad, tad cum se pronunţă la Caraşova. După modul de conservare al

ierului, M. N. Radan a împărţit graiurile caraşovene în trei grupe: a) graiul din Caraşova şi

Iabalcea în care ь >a, ca în limba literară, croată și sârbă: dán, báz, danjóm, dáska, kád, lák,

láž, kotál, ladína, sád, tád, váduv; b) graiul din Lupac, Clocotici, Ravnic şi Vodnic unde ь s-a

păstrat: bьz, dь n, dьnjóm, dь ska, kьd, kotь l, lьk, lьž, lьdína, sьd, tьd, vьduv ; c) graiul din

Rafnic în care ь>e: bę z, dę n, dę njóm, dę ska, kę d, tę d, kotę l, lę k, lę ž, vę duv, sę d, tę d .

În continuare, în graiul din Lupac se păstrează l vocalic: bl ́va, kl k, kl cka, pl no, stl ba,

stl ́ pac, sl ́ za, vl ́na, vl ťi, zl ́va, žl ́to şi r vocalic: br nja, br vno, cr kva, dr kťe, kr káče, ostr pka,

skr cka, štr k etc. Acesta poate dezvolta, facultativ, o semivocală, fenomen care depinde însă

de intensitatea şi viteza cu care vorbitorul pronunţă cuvintele: bьr nja, bьr vno, d ьr kťe etc.

Sistemul consonantic are 26 de consoane, faţă de limbile literare care au la bază

dialectul ştokavian, adică limba croată şi limba sârbă, apare în plus consoana Ʒ . Graiul a

conservat următoarele consoane arhaice: ť - o palatală dentală în locul africatei ć.: cvẹ ťe,



14

móť, nóť, nę moť, trę ťi, sóťa, svẹ ťa, srẹ ťa, vóťę; ď: anďel, arkánďel, gráďa, mę ďa, sáďa,

vẹ ďa. Şi în împrumuturi avem ď : ánďel, kalúďęr ; l final - graiul din Lupac păstrează pe l la

finalul silabei , care în limba literară a trecut în o la sfârşitul secolului al XIV-lea şi prima

jumătate a secolului al XV-lea: bẹ l, bil, brójal, činíl, jẹ l, kotь l, kьbь l, kupíl, kopal, naprávil,

óšal, učiníl, pogodíl, pribíl, sьdíl, svr šíl, skratíl, stvoríl, udríl, zatvoríl; Ʒ : Ʒa rka (šećer -

zahăr), Ʒę bę (cr. zebe – a îngheţa), Ʒvẹ zda (cr. zvijezda/sb.zvezda – stea) , Ʒvónac (cr. zvono -

clopot) , Ʒvr ní, zaƷvr nẹ ti. De exemplu: kь d te zaƷvrn im u rẹ ku – dacă dau cu tine şi te arunc

în râu (a face avânt pentru a arunca ceva). Despre africata Ʒ E. Petrovici menţionează că

apare şi în alte graiuri meridionale. „În unele ea contină pe dz din serbo-croata comună, de

exemplu dzvẹ zda ( *gvězda, plsl. dzvězda)“, (Emil Petrovici). Alteori, însă, E. Petrovici

consideră că prezenţa acestei africate se datorează influenţei substratului romanic.

Dintre grupurile consonantice arhaice păstrate în graiul din Lupac menţionăm: čr -

grupul arhaic čr s-a păstrat destul de bine, graiul necunoscând inovaţia treceri lui čr la cr .

Referitor la acest grup, pot apărea două situaţii: a) č este urmat de r vocalic : čr pẹm, čr njála,

čr v, čr nok, čr n, čr no, čr vljív; b) între č şi r se intercalează un e, şi atunci r devine consoană:

čęrę šnja, čęrvę n, čęrę njak, čęrę vo; čl - despre grupul arhaic în človik , conservat în graiul din

Lupac, împreună cu derivatele človẹ čji, človičánstvo. E. Petrovici menţionează: „čl în člóvik,

gen. človẹ ka, este iarăşi un arhaism care deosebeşte graiul caraşovenesc de graiurile

štokaviene şi, se poate zice, de majoritatea graiurilor serbo-croate. Acesta s-a păstrat numai în

dialectul kajkavian şi în unele graiuri čakaviene (v. Vaillant, Zlatarić, I, p. 328)“ S-au

conservat şi grupurile iniţiale kr krampír, krásonj, krásta, krástavica, kráva, kręmę lj, krúnica

ş.a. şi sl: sláb, slanína, sláma, slíva, slíve, slína, slínav, slúša, slútan, slomę n.

Prima palatalizare, adică trecerea lui k, g, h la č, ž, š apare la: vocativul singular al

substantivelor masculin: junák – junáče, komárac – komárče, magárac – magárče şi la

prezentul verbelor din clasa I: pę čęm, strížem, vę žęm.

A doua palatalizare (sibilarizarea), adică trecerea lui k, g, h la c, z, s apare la

substantivele masculine la nominativ și vocativ plural: junáci, oblúci, práci, rózi; la locativ

şi instrumental plural: na oblúci, s junáci. S-au pierdut rezultatele celei de-a doua palatalizări:

la substantivele feminine, la dativ și locativ singular: brígi, knjígi, májki, nogi, rúki, slúgi şi la

imperativ: pę či! rę či! stríži!

Metateza nu s-a produs la forma de nominativ singular masculin: vь s. La celelalte

genuri şi cazuri, metateza a avut loc: sva, svo, svę, sví etc. Un alt exemplu unde metateza nu a

avut loc este substantivul feminin: ližíca în loc de žlica.



15

Capitolul patru, Morfologie, este dedicat părţilor de vorbire flexibile şi neflexibile. În

urma clasificării pe tipuri de declinări am constatat că declinarea substantivelor masculine

prezintă la nominativ plural terminaţiile arhaice: -ovę, -ęvę: brẹ govę, pętlóvę, pr čęvę, nožęvę.

Substantivele masculine şi neutre au la instrumental singular terminaţia –am: zúbam, sęlam.

Unele substantive feminine au la genitiv plural terminația –ø: žę n, óvac, kráv, iar

altele –a: ręcka, gúska, dь ska. Despre terminaţiile la genitiv plural E. Petrovici spune că

„sunt corespondentul direct ale lui slivŭ, ženŭ“ , iar terminaţia în –a la genitiv plural la

substantivele feminine nu o consideră a fi –ā din limba literară ci „corespunde formelor

paleoslave dŭskaxŭ, nogaxŭ“. Dativul, locativul şi instrumentalul femininelor la plural au

terminaţiile arhaice: -am, -a, - ami, în slava comună „-amŭ şi –ami“, (Emil Petrovici).

Din exemplele și declinările enumerate în teză, precum și pe baza explicațiilor date de

E. Petrovici, am ajuns la următoarele concluzii referitoare la terminaţiile cazurilor în graiul

din Lupac, dar credem și în graiul celorlalte localități carașovene: a) nominativul plural al

substantivelor masculine are terminaţii arhaice:-ovę, -ęvę; b) la singular locativul are aceeaşi

terminaţie ca și dativul (la toate genurile); c) instrumentalul singular al substantivelor

masculine şi neutre are terminaţia –am; d) unele substantive au două terminaţii de plural: róg,

rógovę, rózi; vrág, vrágovę, vrájzę; sь n, sní, sь novę; e) dativul, locativul şi instrumentalul

plural al substantivelor feminine au terminaţiile: -am, -a, -ami.

La adjective trebuie evidenţiată comparaţia care se efectuează cu ajutorul lui po şi este

aşa numita comparaţie analitică: póvęlik , pómlad, póьrďav. Se mai folosesc şi două forme ale

vechiului comparativ sintetic: mlaďẹ ji şi starẹ ji. Superlativul se formează cu ajutorul lui naj

plus adjectivul: nájlẹpa, nájьrďava, nájt ∂nka, nájmala, nájslutna, superlativul absolut lui jáko

plus adjectivul: jáko ra no, jáko tь mno sau cu ajutorul particulei prí-: pri skúp je stól.

La pronumele personale, persoana I-a şi a II-a plural, dativul, locativul şi

instrumentalul plural au terminaţiile arhaice: -am,- im, - ami: nam, ním, (na) námi, s námi;

vám, vím, (na) vámi, (s) vámi (plsl. namŭ, vamŭ). Amintim şi formele atone ni, vi, care

„corespund lui ny acuzativ plural aton din paleoslavă“, (Emil Petrovici).

În urma descrierii şi analizei verbelor în graiul din Lupac am constatat că s-a pierdut

imperfectul iar infinitivul se foloseşte ceva mai rar. În acelaşi timp am ajuns la concluzia că

aoristul nu s-a pierdut în totalitate în acest grai şi în acest sens menţionăm paradigma

aoristului verbului biti (a fi): bẹ (singular, pers. I, II, III), bẹ smo, bẹ ste, bẹ š /oš /e (plural).

Pentrul construirea timpului viitor se folosesc formele lám, láš, lá, lámo, láte, láju:

lám da rádim. O posibilă explicaţie a originii acestui verb ar fi provenienţa acestuia de la



16

željati. Forma negativă a acestui verb este: nelám, neláš, nelá, nelámo, neláte, neláju. De

exemplu: Nelám da sidím više. Tot pentru construirea viitorului se foloseşte şi forma mai

specială a verbului oťe: ťẹ m íťi, ťẹ š pro ťi, ťẹ mo po ťi pridь n.

Imperativul are terminaţii arhaice la persoana a II-a plural şi prezintă unele asemănări

cu terminaţiile pentru imperativ plural în dialectul kajkavian, în care de asemenea avem

conservat vechiul jat ẹ: donesẹ te, idẹ te, činẹ te, kupẹ te, naberẹ te, uzmẹ te.

Participiul prezent se formează cu terminaţiile –ťi: sidę ťi, bьnę ťi, žmę ťi,vrištę ťi, iar cel

trecut cu terminaţiile: – n, -na , -no, - ęn, - ęna, - ęno; -jęn, -jęna, -jęno, -t, - ta, -to: pribivę n,

pribivę na, osúšẹ n, iskopę n, popoďę na.

A fost efectuată şi o clasificare a verbelor după tipuri de conjugare. Conform acestei

clasificări verbele din acest grai se împart în şase conjugări (tipuri), iar unele dintre acestea

(tipul I, III, V) se subîmpart în clase.

La finalul acestui capitol am enumerat câteva arhaisme lexicale conservate în graiul

din Lupac. Amintim astfel adjectivul skup (cr./sb. škrt – ro. zgârcit). Acest adjectiv este folosit

în secolul al XVI-lea în operele literare croate, în special cele scrise în dialectul čakavian, de

comediograful Marin Držić, de Dinko Ranjina. În loc de turcismul „kat” (utilizat în limba

literară) avem ręd (etaj): dóm na dva ręda; kuma donę sla na svádbu tórtu na tri rę da, avem

perína în loc de „jastuk”, postę lja în loc de krevet (în graiul croaţilor din Burgenland,

Austria, avem stelja). Arhaice sunt şi lexemele vónj şi lь san în locul grecismelor „miris” şi

„jeftin”.

În capitolul cinci, Influenţe şi împrumuturi româneşti în graiul din Lupac, am

analizat influenţa limbii române în sistemul de accentuare, în morfologie, sintaxă şi lexic. În

sistemul de accentuare această influență s-a materializat prin pierderea lungimii vocalelor şi

simplificarea sistemului de accentuare. În morfologie, comparația adjectivelor este analitică.

Comparativul, la toate graiurile caraşovene, deci şi în graiul din Lupac se formează cu

ajutorul particulei pó „mai“, la fel ca în macedoneană şi bulgară: pó velik (ro. mai mare), pó

dobar (ro. mai bun), pó bógat (ro. mai bogat), pó pámętan (ro. mai deștept). La pronumele

personale la dativ şi acuzativ se folosesc forme duble, fenomen considerat de specialişti drept

balcanism. Acest fenomen nu a fost sesizat de E. Petrovici în monografie dovadă că el s-a

întâmplat mai târziu, datorită influenţei tot mai pronunţate a limbii române în ultimele decenii

a secolului al XX-lea. Redăm aici câteva din numeroasele exemple: mẹní mi kazál „mie mi-a

spus“, tebí ti prẹtíl „ţie ţi-a transmis“, nám ním pósi vilę svášta „nouă ne spun după aia fel de



17

fel“, vím dávam vám „vouă vă dau“ ş.a. Cu toate acestea, se folosesc în paralel şi construcţiile

care au numai una din cele două forme: mi kazál, ti je prẹtíl, rę k la mu je, nję ga víka, nas zvú.

Tot datorită influenţei limbii române se utilizează și prepoziţia „s“ – „cu“ la instrumental

plural şi uneori la instrumental singular: pę rę s mašínom „spală cu maşina“, órę s volóvi „ară

cu boii“, udrí ga s ostr pkom „loveşte-l cu țărușul“, ubodí jú s vílom „înţeap-o cu furca“, zavíju

s plápumom „acoperă-o cu plapuma“.

Lexicul a fost cu siguranță aceea parte graiului care a înregistrat cele mai numeroase

împrumuturi din limba română. În acest sens, în teză a fost efectuată o clasificare a

împrumuturilor pe domenii (administrative, politic, economic și gospodăresc, din viața de zi

cu zi). Graiul din Lupac, asemenea celorlalte graiuri carașovene a încercat să reziste

pătrunderii de elemente noi în lexic și astfel au apărut calchieri, după modelul românesc, care

sunt fie totale: úzmi rẹ č „ia cuvantul“, prost kakon noć „prost ca noaptea“, fie parțiale: sam

uzę l bakalaureat „am luat bacalaureatul. În afară de aceste calchieri totale sau parţiale, au fost

preluate expresii româneşti ca atare: fi serijos „fi serios“ si mai nou: búdi ózbiljan, pe kuvь nt

(de onoare) „pe cuvânt (de onoare)“.

Referitor la împrumuturile din limba română, putem spune că în pofida îndelungatei

ei influenţe asupra graiului din Lupac, în ultimii 20 de ani, după revoluţia din decembrie

1989, se manifestă o influenţă accentuată a limbii croate şi sporadic a limbii sârbe (datorată

canalelor de televiziune cu muzică populară). Majoritatea celor care au părăsit localitatea în

căutarea unui trai mai bun au plecat şi au petrecut ani buni în Croaţia. Acest lucru se reflectă

în graiul actual al generaţiei cu vârsta cuprinsă între 18 şi 55-60 de ani. Redăm câteva

exemple ale acestei recente influenţe din limba croată : sam dobíl četaceníju (<ro.) – sam

dobíl državljánstvo (<cr.), „am primit cetăţenia“, imam pašapórt (<ro.) – imam putóvnicu

(<cr.), „am primit pașaportul“, gara (<ro.) – stánica(<cr.) - „gară“, sam telefoníral (<ro.) –

sam zvónil (<cr.) - „am dat telefon“, sam naprávila akte (<ro.) – sam sredil papire (<cr.), „mi-

am facut actele“, mašina(<ro.) - auto – „maşină“, bek (<ro.) – žarulja (<cr.) – „bec“ fantastik

(<ro.) – fantastično (<cr.) „fantastic“ ş.a.

În partea finală a tezei sunt sunt prezentate Concluziile, Exemple de grai, Glosar

caraşoveano-croato-român, cu indice de cuvinte care apar în lucrare și Bibliografia.

În final menţionăm că, graiul din Lupac aparţine grupului de graiuri caraşovene, fiind

în acelaşi timp individualizat printr-o seamă de trăsături arhaice, care chiar dacă se regăsesc

parţial şi la graiurile celorlalte localităţi nu se regăsesc în totalitate şi sub forma în care

acestea apar în graiul din Lupac, căruia îi conferă o coloratură lingvistică aparte.



18

Unele dintre arhaismele conservate pe plan fonetic și fonologic plasează graiul din

Lupac în acea grupă a graiurilor carașovene care, în raport cu graiul majoritar din Carașova,

nu au suferit anumite inovații (de exemplu ь nu a trecut în a sau în e). Această inovație, și

anume trecerea lui ь în a sau e constituie, conform lui M. N. Radan, un indiciu prețios care

demonstrează că imigranții din sudul Dunării s-au stabilit în satele carașovene, cel mai

probabil, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea sau, cel mai târziu, în prima jumătate a

secolului al XV-lea. Ținând cont de faptul că această inovație nu a avut loc în graiul din

Lupac, putem concluziona că numărul imigranților veniți în această localitate a fost mult mai

mic față de numărul imigranților stabiliți în celelalte localități.

Considerăm deci că, graiul din Lupac este, asemenea celorlalte graiuri carașovene, un

grai ștokavian arhaic de tip ekavian. Trăsăturile specifice enumerate ne-au determinat să

efectuăm un studiu mai detaliat dedicat numai acestui grai care, în opinia noastră, reprezintă o

contribuţie în contextul mai larg al studierii graiurilor caraşovene.



19

BIBLIOGRAFIE

DICȚIONARE ȘI ATLASE LINGVISTICE

ALR s.n., I-VII – Atlasul lingivistic român. Serie nouă, sub conducerea lui Emil Petrovici,

vol. I, 1956; vol. al II-lea, 1956; vol. al III-lea, 1961; vol. al. IV-lea, 1965; vol. al V-lea, 1966;

vol. al VI-lea, 1969; vol. al VII-lea, 1972; Editura Academiei R.P.R., Bucureşti.

ANIĆ, Vladimir, Rječnik hrvatskoga jezika, Novi liber, Zagreb, 1991.

ANIĆ, V., Brozović Rončević, D., Goldstein, I., Jojić, Lj., Matasović, R., Pranjković, I.,

Hrvatski enciklopedijski rječnik , Novi liber, Zagreb; 2002.

DEX – Dicţionarul explicativ al limbii române, sub conducerea lui I. Coteanu, Luiza Seche şi

Mircea Seche, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1975.

HRVATSKI LEKSIKON, I - II, LZ "Miroslav Krleža, Zagreb, 1996-1997.

MARETIĆ, Tomo, Rječnik hrvatskoga ili srpskog jezika, XI, XII, Zagreb, 1935.

SKOK, Petar, Etimologijski rječnik hrvatskoga ili srpskoga jezika, JAZU,

I-IV, Zagreb, 1971-1974.

ŠKALJIĆ, Abdulah, Turcizmi u srpskohrvatskom jeziku, „Svjetlost“ Sarajevo, 1989.



20

STUDII ȘI ARTICOLE

BABIĆ S., BROZOVIĆ D., MOGUŠ M., PAVEŠIĆ S., ŠKARIĆ I., TEŽAK S., Povijesni

pregled, glasovi i oblici hrvatskoga jezika. Nacrti za gramatiku, HAZU, Globus Nakladni

Zavod, Zagreb, 1991.

BĂRBULESCU, Ilie, „Carașovenii din Banat sînt sârbo-croați, nu cehi”, în Arhiva nr. 1-2,

XLVI, Iași, 1939.

BALKANSKI, Todor, ANDREI, D., „Karašovenite. Istorija. Etnos. Etnonimija. Onomastika.

Prosopografii, in Onomastično i etnolingvistično prostranstvo na ezika: astronimi, ventonimi,

eortonimi, zoonimi, fitonimi, hromonimi i dr.”, în Sbornik v čest na prof. N. P. Kovačev,

Veliko Trnovo, 1996.

BALKANSKI, Todor, ANDREI, D., „Modalnijat glagol lam v južnobanatskite bălgari”, în

Bălgarski ezik, anul XLV, nr. 1-2, Sofia, 1995.

BARIĆ, E., LONČARIĆ, M., MALIĆ D., PAVEŠIĆ S., PETI, M., ZEČEVIĆ, V., ZNIKA,

M., Gramtika hrvatskoga književnog jezika, 2 izd., Školska knjiga, Zagreb, 1990.

BELIĆ, Aleksandar, „O srpskim ili hrvatskim dijalektima“, în GSKA, LXXVIII, Drugi

razred, 47, Beograd, 1908.

BELIĆ, Aleksandar, Istorija srpskohrvatskog jezika, tom II, fasc. 1: Reči sa deklinacijom, ed.

a II-a, Naučna knjiga, Beograd, 1965.

BIRTA, Ivan, Karaševci (Narodne umotvorine sa etnološkim osvrtom), S.C. „Romcart“ S.A.,

Bucuresti, 1993.

BROZOVIĆ, Dalibor, „O strukturnim i genetskim kriterijima u klasifikaciji hrvatsko-srpskih

dijalekata”, în Zbornik za filologiju i lingvistiku, sv. 3, Novi Sad, 1960.

BROZOVIĆ, Dalibor, „Dijalekatska slika hrvatskosrpskog jezičnog prostora”, în Radovi

Filozofskog fakulteta u Zadru, sv. 8, Zadar, 1970.

BROZOVIĆ, Dalibor, „Za tipologiju mogućih odnosa između ljudskih jezika i kolektiva

prema genetskolingvističkim, sociolingvističkim, etnološkim i sociološkim kriterijimauspoređivanja”, în Radovi Filozofskog fakulteta u Zadru, XXIV, 1984.

BROZOVIĆ, Dalibor, „Suvremeno štokavsko narječje kao plod konvergentnoga jezičnoga

razvoja”, în Hrvatski dijalektološki zbornik , 7, sv.1, Zagreb, 1985.

BROZOVIĆ, D. i IVIĆ, P., „Jezik, srpskohrvatsko/hrvatskosrpski“ în Enciklopedija

Jugoslavije, separat, LZ „Miroslav Krleža“, Zagreb, 1988.

BROZOVIĆ, Dalibor, „Narječja hrvatskoga jezika”, în Hrvatski leksikon, 2, LZ “Miroslav

Krleža”, Zagreb, 1997.



21

BROZOVIĆ, Dalibor, Genetskolingvistički i sociolingvistički kriteriji u sistematizaciji

južnoslavenskih idioma, s posebnim obzirom na Bosnu i Hercegovinu. Bosanski. Hrvatski.

Srpski. Bosnisch. Kroatisch. Serbisch«, Wiener slawistischer Almanach, Sonderband 57,

Wien 2002.

CZIRBUSZ, Geza, A Temes és Torontálmegyei Bolgárok. A Krassószörényi Krassovánok ,

Budápesta, 1913.

CZOERNIG, Franz, Etnografie der Oesterreichisen Monarchie, Viena, 1855.

DAMJANOVIĆ, Stjepan, Slovo iskona, Staroslavenska/starohrvatska čitanka, 2. izd., Matica

hrvatska, Zagreb, 2004.

DELEANU, Marcu Mihail, Însemnări despre caraşoveni, Editura Banatica,

Reşiţa, 1999.

EHRLER, Iohann Iacob, Banatul de la origini până acum (1774), Editura Facla, Timişoara,

1982.

ERDELJANOVIĆ, Jovan, Srbi u Banatu. Naselja i stanovništvo, Drugo izdanje, Matica

srpska, „Prometej“, Novi Sad, 1992.

FERMENDŽIN, Eusebije, Chronicon observantis provinciae Bosnae Argentinae ..., Starine

JAZU 22, Zagreb, 1890.

FERMENDŽIN, Eusebije, Acta Bosnae potissimum ecclesiastica ... Monumenta spectantia

historiam Slavorum Meridionalium, 23, Zagreb, 1892.

FILIPOVIĆ, Rudolf, Teorija jezika u kontaktu, JAZU, Školska knjiga, Zagreb, 1986.

GĂMULESCU, Dorin, „Sisteme antroponimice la sârbii (și croații) din Banat“, în

Romanoslavica, XVII, 1970.

GĂMULESCU, Dorin, Elemente de origine sârbocroată ale vocabularului dacoromân.

Elementi srpskohrvatskog porekla u dakorumunskom rečniku, Bucureşti - Pančevo, 1974.

GĂMULESCU, Dorin , Influenţe româneşti în limbile slave de sud, Editura Științifică și

Enciclopedică, București, 1983.HISTORIA DOMUS PAROCHIAE KRASZOWENSIS – Extras protocoli provinciae

Bulgariae et Valachiae, Kraszowa, 1726 (copie).

HISTORIJA NARODA JUGOSLAVIJE II, uredili B. Đurđev, B.Grafenauer, J.Tadić,

Zagreb, 1959.

HOŠKO, Emanuel Franjo, „Djelovanje franjevaca Bosne Srebrene u Slavoniji, Srijemu,

Ugarskoj i Transilvaniji tijekom XVI. i XVII. stoljeća“, în Povijesnoetnološki simpozij u

povodu 500. obljetnice smrti bosanske kraljice Katarine, Sarajevo,1979.



22

HRONIKA NA BĂLGARSKOTO FRANCISCANSTVO (XIV-XVIII v.), săstavena prez

1775 g. V gr. Alvinc ot Blazius Klainer (Archivium tripartitum – III), editat de „Glavno

upravlenie na arhivite pri Ministerskija săvet“, Sofia, 1999.

IVANIĆ, Ivan, „O Bunjevcima“, Letopis Matice srspke, tom. 175, fasc. III, Novi Sad, 1893.

IVIĆ, Pavle, Dijalektologija srpskohrvatskog govora. Uvod u štokavsko narečje, Novi Sad,

1985.

IVIĆ, Pavle „Klokotič, Fonološki opisi“, în Posebna izdanja ANUBIH,

knj. LV/9, Sarajevo 1981.

IVIĆ, Pavle, „Odnos između karaševskog i sviničkog govora“ în Makedonski jazik, XL-XLI,

1989-1990.

KALSBEEK, Janneke, The Čakavian Dialect of Orbanići near Žminj in Istria, Amsterdam-

Atlanta, 1998.

KARAMATIĆ, Marko, Franjevačka provincija Bosna Srebrena, Franjevački provincijalat,

Sarajevo, 1991.

KLAIĆ, Bratoljub, Rječnik stranih riječi, Nakladni zavod MH, Zagreb, 1988.

KATIČIĆ, Radoslav, Sintaksa hrvatskoga književnoga jezika. Nacrt za gramatiku, HAZU,

Nakladni zavod Globus, Zagreb 1991.

KORADE, Mijo, „Podaci o hrvatskim isusovcima iz XVI. i XVII. stoljeća“, în Vrela i prinosi,

XV, Zagreb, 1985.

KORADE, Mijo, Hrvatski isusovci-misionari, Hrvatska pokrajina Druzbe Isusove, Zagreb,

1991.

KOVAČEC, August, Istrorumunjsko-hrvatski rječnik s gramatikom i tekstovima, Znanstvena

udruga Mediteran, Pula, 1998.

KRPAN, Stjepan „Ovčarstvo – zanimanje karaševskih Hrvata u Rumunjskoj“, în Matica –

Iseljenički kalendar, Zagreb, 1982.

KRPAN, Stjepan „Ovčarstvo kod Hrvata u rumunjskoj županiji Caraș-Severin”, în Etnološkatribina, god. 11 i 12, br. 4-5, 1983, Zagreb.

KRPAN, Stjepan, Hrvati u Keči, Nakladni zavod Matice hrvatske, Zagreb, 1983.

KRPAN, Stjepan, Od Karaša do Biferna. Zapisi o Hrvatima u Rumunjskoj, Mađarskoj,

Čehoslovačkoj, Austriji i Italijia, Kršćanska sadašnjost, Zagreb, 1988.

KRPAN, Stjepan, Gradišćanski portreti, Bibliotheka centra za koncilska istraživanja,

Dokumentacije i informacije, Zagreb, 1988.

KRPAN, Stjepan, Hrvati u Rekašu kraj Temišvara, Kulturno-prosvjetni sabor Hrvatske,



23

Zagreb, 1990.

KRPAN, Stjepan, Potreti rumunjskih Hrvata, Hrvatski sabor kulture, Zagreb, 1992.

KRMPOTIĆ, Ivan Lazar „Karaševski Hrvati u Rumunjskoj”, în Tjedan Hrvata iz Rumunjske,

Hrvatska Matica iseljenika, 1994.

LISAC, Josip „Organski idiomi Hrvata u Rumunjskoj”, în Glasje, br.1, Zadar, 1994.

LISAC, Josip, Hrvatska dijalektologija, 1. Hrvatski dijalekti i govori štokavskog narječja i

hrvatski govori torlačkog narječja, Golden marketing-Tehnička knjiga, Zagreb, 2004.

LISAC, Josip, Hrvatska dijalektologija, 2. Čakavsko narječje, Golden marketing-Tehnička

knjiga, Zagreb, 2009.

LONČARIĆ, Mijo, Kajkavsko narječje, Školska knjiga, Zagreb, 1996.

MANEA–GRGIN, Castilia, Društveni razvoj rumunjskih Hrvata-Karaševaca u 17. i 18.

stoljeću, Doktorska dizertacija, Odsjek za povijest, Filozofski fakultet, Zagreb, 2004.

MANCIULEA, Ștefan, Elemente etnice streine așezate în Banat între anii 1000-1870,

Timișoara, 1943.

MILETIČ, Ljubomir, Ueber din Sprache und die herkunft der sog. Krasovaner in Sud-Ungar,

Archiv für slavische Philologie, 25, Berlin, 1903.

MILIN, Jiva, RADAN, M. N., „O zajedničkom poreklu arhaičnih srpskih govora sa područja

rumunskog Banata („banatsko-crnogorski”, karaševski i svinički govori)“, în Romanoslavica,XXXVIII, Bucureşti, 2003.

MOGUŠ, Milan, Povijest hrvatskoga književnoga jezika, Nakladni Zavod Globus, Zagreb,

1993.

MOGUŠ, Milan, Fonološki razvoj hrvatskoga jezika, Školska knjiga, Zagreb, 1971.

MOGUŠ, Milan, Čakavsko narječje, Fonologija, Školska knjiga, Zagreb, 1977.

PASCU, Ştefan, Voievodatul Transilvaniei, vol. II, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1979.

PĂTRUŢ, Ioan, Studii de limba română şi slavistică, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1974.PECO, Asim, Pregled srpskohrvatskih dijalekata, Naučna knjiga, Beograd, 1978.

PETROVICI, Emil, Graiul Caraşovenilor. Studiu de dialectologie slavă meridională,

Imprimeria națională, Bucureşti, 1935.

PETROVICI, Emil, „Folklor din Valea Almăjului (Banat)”, în Anuarul Arhivei de Folklor,

III, Cluj, 1935.

PETROVICI, Emil, Studii de dialectologie şi toponimie, volum îngrijit de I. Pătruţ, B.

Kelemen, I. Mării, Editura Academiei, Bucureşti, 1970.



24

PETROVICI, Emil, „Întrepătrunderea sistemelor lingvistice”, în Studii de slavistică, I, Editura

Academică R.S.R., Bucureşti, 1969.

RADAN, N. Mihai, „Aspectul arhaic al flexiunii nominale în graiurile caraşovene“, în Studii

de limbă, literatură şi folclor , II, Reşiţa, 1971.RADAN, Mihai, „Influenţa limbii române asupra graiurilor caraşovene din judeţul Caraş-

Severin“, în Studii de limbă, literatură şi folclor , III, Reşiţa, 1974.

RADAN , M. N., „Stadiul actual al cercetării graiurilor sârbeşti şi croate din România”, în

Analele Universităţii din Timişoara. Seria Ştiinţe Filologice, XXXII, Timişoara, 1994.

RADAN , M. N., „O pojedinim pitanjima iz prošlosti Karaševaka (Neka razmišljanja na

marginama jedne nedavno objavljene knjige o karaševskom folkloru)“, în Probleme de

filologie rusă, (Studii, articole, prelegeri), III, Tipografia Universităţii din Timişoara,Timişoara – 1994.

RADAN , M. N., „Lexicul caraşovean în ALR”, în Probleme de filologie slavă, (Studii,

articole, prelegeri), vol. IV, Timişoara, Tipografia Universităţii de Vest din Timişoara, 1996.

RADAN , M. N., „Interferenţe româno-sârbo-croate oglindite în graiurile caraşovene”, în

Probleme de filologie slavă, (Studii, articole, prelegeri), vol. V, Timişoara, 1997.

RADAN , M. N., „Rămăşiţe ale întrebuinţării articolului enclitic în graiurile caraşovene”, în

Probleme de filologie slavă, (Studii, articole, prelegeri), vol. VI, Timişoara, Tipografia

Universităţii de Vest din Timişoara, 1998.

RADAN , M. N., „Emil Petrovici şi caraşovenii”, în Probleme de filologie slavă, (Studii,

articole, prelegeri), vol. VII, Tipografia Universităţii de Vest din Timişoara, Timişoara, 1999.

RADAN, M. N., Graiurile caraşovene azi. Fonetica şi fonologia, Uniunea Sârbilor din

România • Anthropos, Timişoara, 2000.

RADAN , M. N., “Karaševci (Istorijski i etnolingvistički osvrt)”, în Probleme de filologie

slavă, (Studii, articole, prelegeri), vol. X, Universitatea de Vest din Timişoara, Timişoara,

2002.

RADAN, M. N., Lescoviţa. Între trecut şi prezent. Monografie, Mirton, Timişoara, 2003.

RADAN, M. N., U pohode tajnovitom Karašu. Etnološke i folklorističke studije, Mirton •

Savez Srba u Rumuniji, Temišvar, 2004.

ROSETTI, Alexandru, Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVII-lea,

Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1968.

ROSETTI, Alexandru, Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVII-lea, ediţia

a doua revăzută şi adăugită, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978.



25

SCĂRLĂTOIU, Elena, Istroromânii şi istroromâna. Relaţii lingvistice cu slavii de sud ,

Editura Staff, Bucureşti, 1998.

SEKEREŠ, Stjepan, „Govori sa nezamenjenim jatom u našičkom kraju“, în Hrvatski

dijalektološki zbornik , VI, Zagreb, 1982.

SIMU, Traian, Originea caraşovenilor. Studiu istoric şi etnografic, Tipografia Corvin, Lugoj,

1939.

SKOK, Petar, „Petrovici Emil: Graiul Carașovenilor („govor Krašovana”). Studiu de

dialectologie slavă meridională. Bucureşti, 1935., (sa opširnom sadržinom u francuskom

jeziku pod naslovom Le parler de Krašovani, pp. 259-270)”, în Južnoslovenski filolog , VII,

knj. 1-4, 1949-1950.

ŠKILJAN, Dubravko, Pogled u lingvistiku, Školska knjiga, Zagreb, 1985.

TELBIZOV, Karol, VEKOVA-TELBIZOVA, Maria, „Tradicionen bit i kultura na banatskite

bălgari“, în Sbornik za narodni umotvorenija i narodopis, LI, Sofia, 1963.

TOMICI, Mile, „Despre statutul vocalelor r şi l în graiurile sârbeşti şi croate din ţara noastră“,

în Studii şi cercetări lingvistice, Editura Academiei, R.S.R., XXXV, 3, București, 1984.

TOMICI, Mile, „Unitatea graiurilor caraşovene”, în Studii de limbă, literatură şi folclor , vol.

II, Reşiţa, 1971.

TOMICI, Mile, „Elemente româneşti în antroponimia caraşovenilor”, în Studii şi cercetări

lingvistice, XXV, 1, București, 1974.

TOMICI, Mile, „Toponimia caraşovenilor”, în Studii şi cercetări lingvistice, 3, București,

1984.

TRÂPCEA, Theodor N., „Craşovenii o măruntă populaţie din ţara noastră. De unde şi când

au venit?”, în Studii. Revistă de istorie, nr. 6, Editura Academiei R.P.R., 1957.

TRÂPCEA, Theodor N., „Despre unele cetăți medievale din Banat”, în Studii de istorie a

Banatului, Universitatea din Timişoara, Timişoara, 1969.

TUFESCU, Victor, „O măruntă populaţie balcanică în Banat: Craşovenii”, în Balcania, IV,Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1941.

VESCU, Victor, „Fonetisme arhaice în graiurile sârbocroate din regiunea Banat,

Romanoslavica”, în Dialectologie, VII, Bucureşti, 1963.

VESCU, Victor, “Problemele studierii graiurilor sârbești și croate din România”, în

Romanoslavica, XVII, Bucureşti, 1970.

VESCU, Victor, „Klokotičanski govor – krašovanski govor u Rumuniji. Prozodijske i

fonetske osobine”, în Linguistica, XV, Ljubljana, 1975.



VESCU, Victor, „Govor Banatske Crne Gore”, în Zbornik Matice srpske za filologiju i

lingvistiku, XIX/1, Novi Sad, 1976.

VESCU, Victor, Curs de gramatică istorică a limbii sârbocroate, Tipografia Universităţii din

Bucureşti, 1977.

VESCU, Victor, “Împrumuturi lexicale româneşti în graiul sârbesc din Clocotici, jud. Caraş-

Severin”, în Romanoslavica, XVIII, București, 1976.

VESCU, Victor, „Graiurile sârbești și croate din România. Criterii de clasificare“, în

Dialectologia, Societatea de Ştiinţe filologice din R.S.R, Bucureşti, 1989.

VUJKOV, Balint, Cvjetovi mećave – hrvatske narodne pripovjetke iz Mađarske, Rumunjske,

Austrije i Čehoslovačke, Matica hrvatska, Zagreb, 1971.

VULIĆ, Sanja, „Osvrt na karaševske govore“, în Tjedan Hrvata iz Rumunjske, Hrvatska

Matica iseljenika, Zagreb, 1994.

VULIĆ, Sanja, „Rumunjski Hrvati u pretpreporodnom i preporodnom razdoblju“, în

Dani hvarskog kazališta, Split, 1998.

VULIĆ, Sanja, „Hrvatska pučka imena božićnih blagdana u dijaspori“ în Hrvatski

iseljenički zbornik, Zagreb, 2001.

VULIĆ, Sanja, „Budimska izdanja franjevačkoga pisca Adalberta Horvata“, Hrvati u Budimu

i Pešti, Zbornik radova 1997.-2000., Budimpešta, 2001.

VLAHOVIĆ, Petar, Neke etničke odrednice Krašovana, TZb, 1, Matica srpska, Novi Sad,

1994.

VLAŠIĆ, Petar, Hrvati u Rumunjskoj. Putopisno povijesne crtice s narodnim običajima,

Beograd, 1928.

ŽIVOJNOVIĆ, Jovan, „Ugarska statistika i Srbi u Ugarskoj“, în Letopis Matice srpske, br.

222, fasc. VI, Novi Sad, 1903.

ŽIVOJNOVIĆ, Jovan, „Krašovani (Karašani, Krašavci). Beleške, narodni običaji i primeri

jezika“,în Letopis Matice srpske, LXXXIII, vol. 242, fasc., II, Novi Sad, 1907.ŽIVOJNOVIĆ, Jovan, „Kroz Južni Banat“, în Letopis Matice srpske, vol. 255, Novi Sad,

1909.

Date post:	05-Mar-2016
Category:	Documents
Upload:	ioana-haraga
View:	79 times
Download:	5 times

Rezumat Teza Doctorat 3 Decembrie Maria Latchici

Documents