eu/ro<26

nr. 2 / octombrie-noiembrie 2007 www.euro26.ro

CE ESTE CARDUL EURO<26 ?O LEGITIMAŢIE pentru mobilitatea tinerilor

CUM ARATĂ? 4 forme card Euro<26 în România

I. CARDUL CLASIC EURO<26

pentru TOŢI tinerii cu vârsta până în 26 de ani

se eliberează chiar cu o zi înainte de această vârstă,

este valabil 1 an.

conţine asigurare medicală de călătorie GRATUITĂ

disponibil la partenerii EURO<26 şi

Direcţiile Judeţene de Tineret (detalii www.euro26.ro).

II. CARDUL STUDENT EURO<26

atestă în lume calitatea de student sau elev

oferă acces la toate reducerile EURO<26

oferă orice alte reduceri în întreaga lume

pentru studenţi şi elevi

disponibil la partenerii EURO<26 din universităţi

(detalii pe www.euro26.ro )

III. CARDUL BANCAR EURO<26 - BCR

card bancar VISA

pentru studenţi până în 30 ani

plata electronică, extragere de numerar, oriunde în lume

asigură acces la toate reducerile şi facilităţile Euro<26

asigurare medicală prin BCR Asigurări

oferă toate reducerile EURO<26

disponibil la orice BCR din ţară

( detalii pe www.euro26.ro )

IV. CARDUL BANCAR EURO<26 - Banca Transilvania

card bancar VISA

tineri pâna în 25 de ani

plata electronică, extragere de numerar, oriunde în lume

asigură acces la toate reducerile şi facilităţile Euro<26

asigurare medicală prin BT Asigurări

disponibil la orice BT din ţară ( detalii pe www.euro26.ro )

300.000 discounturi EURO<26 pe www.euro26.org

acă ajungem în Scoţia, în

Edinburgh, „Edinbarau“

cum zic scoţienii, ştiu unde

trebuie să mergem. Limba

scoţiană este diferită de engleză aşa că,

dacă ciocniţi un pahar de whiski, tu vei

spune “Cheers!“ ca să fi i amabil şi ei îţi

vor răspunde „Slongevar!“ în scoţiană.

Când eşti în Dublin, stai umăr la

umăr cu irlandezii, bărbaţi şi femei,

şi bei bere cu ei pâna la 12 noaptea

când pleacă toţi acasă ca la un semn.

În Scoţia, bei whiski, nu bere şi nici vin,

pentru că nu eşti în Franţa sau Spania.

Cum spuneam, ne suim într-un

autobuz dintr-acela cu etaj, cum ştii tu

că sunt numai în Londra, şi coborâm la

Muzeul Whiski-ului. Acolo vom face o

călătorie imaginară prin istoria vestitei

băuturi iar la sfârşit vei învăţa cele

4 tipuri mari de whiski (după gust):

afumat, gust de fructe şi încă două, nu

le mai ştiu, atât eram de fascinat că nu

mai reţin mare lucru, şi cum să deguşti

un whiski adevărat.

„Neiniţiaţii” se bat pe tot felul

de brand-uri pentru „turişti”: Jack

Daniels, Balantines, J&B, dar ei, scoţienii

adevăraţi, te vor învăţa să bei whiski

single malt, mai scump dar mai fi n, ca

pentru „cunoscători”. Ce marcă? Spune-

le prietenilor tăi că tu, de obicei, bei

Glenlived, şi nu te vei face de râs.

Trebuie să ai grijă, însă, la cantitate!

Whiskiul se degustă, nu se bea şpriţ sau

la halbă, cu guler, că nu mai are niciun

haz. Şi nici nu încerca să ţii pasul cu

scoţienii pentru că ei au alte standarde!

De câte ori traversezi

strada în Edinburgh, oricât

te-ai asigura, în momentul

în care apare o maşină din

partea dreaptă, ai senzaţia

că se va sui pe trotuar după

tine, aşa de nelegitim iţi pare

demersul ei de a circula pe

partea stângă a străzii. De

parcă nu ar fi de ajuns că au

volanul unde îl au...

De ceva vreme în capitala

Scoţiei a răsărit un mic orăşel

cu 50.000 de polonezi. Au

apărut restaurante, magazine şi chiar

inscripţii poloneze. Povestea lui „the

Polish plumber” sosit peste noapte

dintr-o cultură prietenă celei britanice,

bun meseriaş şi pe deasupra şi ieftin,

nu mai este acum o simplă parabolă.

Dacă, în glumă, Londrei i se mai spune

Londostan din cauza comunităţilor

musulmane provenite majoritar din

Pakistan, Edinburghul este acum sub

imperiul vodcii poloneze adusa pe low

cost-urile venite zilnic din Gdansk sau

Varşovia.

În spatele tuturor acestora, scoţienii

sunt o naţiune serioasă şi aşezată. Cel

mai neînsemnat lucru este făcut de un

scoţian cu responsabilitatea cuvenită

unui act cu consecinţe la scara istoriei.

Dacă treaba lui este să tragă cortina

la spectacolul unei trupe ambulante,

atunci el o va trage ca pe „cortina de

fi er“ care separa odinioară comunismul

de lumea capitalistă. Trecând peste

această hiperbolă, scoţienii sunt cu

adevărat devotaţi muncii lor. Politicile

pentru tineri pot fi un model, pentru

orice ţară din lume. Este frustrant şi

aproape dezarmant să le vezi munca

şi realizările. Te linişteşti resemnat

abia când îi auzi cum şi-au schimbat

strategia acum 20 de ani. Nici nu mai

ştiu ce făceam acum 20 de ani...

Young Scot, cel care gestionează

EURO<26 aici, este cel mai important

actor de tineret din Scoţia. În rezumat,

YS reprezintă tot ceea ce se poate

face pentru tineri într-o ţară aşezată şi

responsabilă. I-am rugat pe prietenii

noştri să ne povestească despre munca

lor şi ne-au scris. Special pentru tine!

Dacă mergem în Edinburgh, îţi

spun de pe acum, neapărat trebuie să

le facem o vizită. Dar nu înainte de a

merge la Muzeul Whiski-ului!

editorial

D

11

mugurel.stan@euro26.ro

11

SINGLE MALT EURO<26

Redactor şef

Lavinia Stan

lavinia.stan@euro26.ro

Coordonator Proiect

Natalia Porubin

natalia@euro.26.ro

Redactori

Eliza Simion, Andreea Suharov, Andra Şerbac,

Ioana Veronica Epure

Colaborator

Cosmin Dragomir

Grafi că, DTP & Prepress

InQuarto Design

Tipar

KM Media International

Revistă editată de:

CRESTin (Centrul de Resurse pentru Studenţi

şi Tineri), bd-ul Regina Elisabeta, nr. 7-9, sector

3, Bucureşti, (la coada calului:-)), vis-à-vis de

Universitate

tel. 0728777828, contact@euro26.ro,

www.euro26.ro.

Proiect realizat cu suportul

Autorităţii Naţionale pentru Tineret

www.e-tineret.ro

sumar

111122

editorial1 SINGLE MALT EURO<26

3 ESIB insider

via bologna4 Sistemul Bologna, formă fără

fond?

6 Ce face Bologna pentru mine?

marca: student7 De ce la cămin? De-aia!

ancheta euro<268 Există „Romanian

dream“?

partener euro<2612 ANT – eşti tânăr, ai

autoritate!

success stories14 Liviu DInu

capitalism de tranziţie16 Student abroad

17 O ţeapă de bursă

teleleu prin europa18 Chemarea Nordului

19 De trei zile prin Moldova

prietenii euro<2620 Tinerii scoţieni

profi l euro<2622 Alex Cumpănaşu

marca: profesor24 Şi profesorii râd!

euro voluntar26 Campanie ANTI-mediocritate

(sau MANIFEST pentru TREZIREA

LA REALITATE)

27 OSUT, cu bune şi cu rele

shake28 Beauty salon poetic

28 Nichita Stănescu şi Tudor

Arghezii pe hip-hop

29 Teoria locului îngust

30 Fit Facts

31 Tea&cookies

32 Alegeri Europarlamentare

În mai, când am avut ocazia să reprezint ca delegat

ANOSR studenţii români la Adunarea Generală a Uniunii

Europene a Studenţilor (ESU), la Londra, evident că m-

am simţit deopotrivă onorat şi fericit. Urma să particip

pentru prima dată la un eveniment de o asemenea

amploare, şi să văd Londra în acelaşi timp.

După 3 ore de zbor la bordul unei aeronave

româneşti, care oferea servicii ireproşabile dar căreia

ceilalţi pasageri îi dădeau un feeling de tren personal,

am ajuns la Londra… pe ploaie (da, e pe bune faza cu

ploaia interminabilă!).

Am rătăcit trei ore deoarece reţinusem „Baker street”

în loc de „Bedford Way”, ceea ce – fără să o ştiu în acel

moment – urmau sa fi e singurele clipe pentrecute

vizitând Londra, fi e şi cu un bonus de 10 kg de bagaje.

Am ajuns la hotel şi am plecat imediat la cină unde se

vorbea în zeci de limbi şi unde doar Vio – reprezentantul

României în Comitetul Executiv al Uniunii Europene

a Studenţilor – şi preşedinta Asociaţiei Europene a

Studenţilor Farmacişti erau români.

A doua zi începeau lucrările Adunării Generale, cu

prezentări de rapoarte de activitate, înainte de a începe

partea de „policy”, adică discuţiile pe conţinut. Atmosfera

parlamentară era interesantă, iar lumea părea că este

stăpână pe conţinutul tuturor documentelor. De altfel,

primisem 460 de pagini de documentaţie înainte de

începerea evenimentului, în care m-am rătăcit efectiv.

Discuţiile au luat-o însă cu repeziciune spre polemică.

Observam, după numai câteva ore de dezbateri, că, la

fi ecare punct de pe agendă, VSS-UNES-USU (Uniunea

Studenţilor Elveţieni) are o observaţie, concretizată într-un

amendament la fi ecare paragraf de text. Evident, nu am

legat numele ANOSR decât de amendamente pertinente

care se legau fi e de aspecte practice fi e de politici în

sine (dar nicidecum

nu de etimologia

cuvintelor).

Pe măsură ce se

lăsa seara şi fi ecare

amendament ne

făcea să rămânem

în urmă faţă

de programul

stabilit, s-a ajuns

la amendamente

absurde: „european” să fi e înlocuit cu „Europa” deoarece

discriminează, „efi cienţă” să fi e înlocuit cu „efi cacitate”

deoarece sugerează „exploatarea capitalistă”. Mi se părea

că sunt în fi lme Made in URSS, dar amendamentele

continuau să curgă. La 10 PM toţi est-europenii din sală

păreau pe punctul să îşi folosească laptopurile ca arme

şi să atace delegaţia elveţiană. Ca să devină lucrurile mai

interesante, portughezii cereau vot înregistrat, pentru a

vedea poziţia fi ecărei ţări. Practic, prin acest procedeu,

fi ecare ţară vota pe rând, nu simultan. Un vot de 15

secunde se făcea astfel în 15 minute. Când lucrările se

terminau, spre ora 12 noaptea, aveam bucuria de a

ajunge la hotel, unde localnicii se îmbătau şi-şi dădeau

în stambă. În a doua noapte, am fost întâmpinat de

priveliştea unui englez care dansa în pielea goală în

lobby, doar pentru a benefi cia de Cola gratis după ce alţi

supuşi ai majestăţii sale au încercat să scoată suc dintr-

un automat punând bani şi acţionând apoi butoanele

cu piciorul...

Evident, nimic nu s-a schimbat până în ultima zi de

lucru, când am încheiat la 1 AM. Dorinţa mea de a apuca

să văd măcar o părticică din centrul Londrei m-a făcut

să pun ceasul să sune la 5 AM, pentru a porni într-un tur

de dimineaţă al Londrei. Ceasul nu a sunat însă... iar la 10

m-am trezit la timp să prind avionul...

Am plecat de la Londra cu un sentiment amestecat

de frustrare (că am fost la Londra şi nu am văzut mai nimic

în afară de o sală de conferinţe) şi de mândrie că am găsit

pragmatismul necesar să nu mă leg de fi ecare al doilea

cuvânt dintr-un text. Ca mod de viaţă... românii sunt

pragmatici şi mă bucur că s-a văzut acest lucru (consider

eu) în poziţia ANOSR la Adunarea Generală ESU.

Robert Santa, Universitatea de Vest, Timişoara

ESIB insider

33

marca: student

SISTEMUL BATĂ-L VINA!

Doar dacă am putea face mai multe şi să ne plângem mai

puţin…Codrul, frate cu românul, e foarte drept că nu ne-a prea

dezamăgit pe noi ca popor. A fost acolo ori de câte ori

sistemul mondial sau regional a răbufnit. El a fost adăpost

şi sursă de regenerare.

Prin urmare, românaşului nu are cum să nu-i

placă sus la munte la izvor, unde apa-i cristalină şi

păsarile cântă în triluri, în vreme ce capetele luminate

reinstaurează ordinea, pacea şi decid în numele şi spre

binele poporului.

Întodeauna a fost de vină sistemul fi e că era el feudal,

fanariot, comunist sau democrat. Un lucru e cert: românul a trebuit

să treacă si prin furcile caudine, a trebuit să se preteze şi la nepotisme,

a trebuit să plătească şi tribute deşi a fost dârz în

luptă (…şi într-adevăr poate vestea izbânzii chiar nu

ajunsese până la trezoreria acelor vremuri) şi a trebuit

să tacă şi să işi refuleze multe din gândurile şi dorinţele

sale. După secole a venit si momentul în care românul

a putut să îşi dea frâu liber nemulţumirilor şi apoi nu

s-a mai putut opri, a prins gustul. Nici nu ştiu daca e cu

adevărat un aspect negativ căci din nemulţumire şi

frustrare se naşte dorinţa de schimbare în bine…doar

dacă am putea face mai multe şi să ne plângem mai

puţin! Atitudinea ne lipseşte din când în când!

Din păcate şi pentru ţara noastră s-a confi rmat

faptul că cei care nu îndrăznesc nu vor găsi niciodata

momentul potrivit!

Student român, recent integrat…în absolut?

La rândul său, domnia sa studentul român nu se sfi eşte să

reproşeze că nu are condiţii în cămin, să se plângă că îi lipsesc

dotările de ultimă oră din sala de studiu sau că sistemul Bologna

e o mare tâmpenie. Condiţiile din cămin nu le are pentru

că nu îi pasă nici macar de uşa de termopan de la

intrare, recent schimbată a cărei geam nu l-a deranjat

cu nimic şi prin care nu a reuşit să încapă de vreme

ce a fost ‘nevoit’ să-i aplice un croşeu de dreapta.

Dotările nu le are pentru că nici el nu îşi dă silinţa să

fi e un student eminent şi pe de-asupra corect, ca să

facă odată schimbarea şi să înlăture sistemul învechit

şi stilul oriental-balcanic sub al cărui sceptru ne afl ăm, unde

favoritismul şi interesul personal este un laitmotiv.

Bologna vs studenţii români

Oare de ce trebuie să copiem

totul şi să aplicăm mai ales ceea ce

nu este bun sau ceea ce nu ni se

potriveşte? Oare de ce întodeauna

se găsesc oameni care se pricep

dar numai foarte puţini dintre ei

ştiu ce trebuie să se facă?

111144

via bologna

Sistemul Bologna, formĂ fĂrĂ fond?

Sistemul Bologna este cu siguranţă unul bun, mai ales în esenţă,

dar trebuie aplicat în concordanţă cu particularităţile fi ecarui sistem

naţional de învăţământ.

Cum să cumulezi în 3 ani ceva ce se studia în 4? Domnia sa

studentul de azi are o suprafaţă cerebrală mai extinsă din cauza

alimentaţiei sale bogate în pui îndopaţi cu hormoni de

creştere şi cereale modifi cate genetic? Cum să ne aliniem

la standardele UE când la programă nu s-a lucrat aproape

deloc, când multe dintre materii sunt inutile şi perimate?

Dinozaurii din cadrul universitar nu vor să renunţe la

metodele lor clasice de învăţare chiar dacă se laudă cu stagii

la diferite universităţi străine de prestigiu! Cererea de muncă

şi oferta trebuie luate în serios şi consultate atunci când se

doreşte implementarea unor noi standarde şi programe.

Ce ne facem cu infl aţia de economişti ce va apărea anul

viitor odată cu abslovirea a două generaţii ( anul 3 respectiv

anul 4)? Piaţa este permisivă dar la un asemenea „boom”

tinerii se vor înghesui să plece din ţară în căutarea visului

personal şi a unor posturi mai bine plătite.

Nu trebuie să fi e o utopie aceast echilibru între ce se cere

şi ce potenţial avem. E adevărat că reforma nu se poate face

în 5 minute, însa e nevoie de mai multă hotărâre şi măsuri

cu rezultate în realitate, nu în imaginaţia vastă a cârmuitorilor

avizi de recunoaştere.

Enormităţi universitare

Alte aberaţii sunt cele legate de masteratul complementar care

este absolut necesar în vederea unui doctorat în domeniul de studiu.

Se are în vedere introducerea unor materii difi cile, la un nivel avansat

în cei doi ani de masterat chiar dacă pe parcursul facultăţii aceste

materii fi e nu s-au studiat

defel, fi e au fost studiate

pe parcursul unui modul

( 7 săptămâni respectiv

14 cursuri) în anul I. Aici

mă refer la cel mai rapid

exemplu: Matematica.

Undeva trebuie să fi e

şi ele, avantajele

În primul rând este

alinierea la normele UE,

ca ţară membră, sistemul

de credite transferabile şi

un sistem de evaluare mai

riguros. Astfel, creditele

aferente examenelor se

pot transfera şi pot fi recunoscute în universităţile din UE. Acestea

asigură pe de-o parte posibilitatea mobilităţii studenţilor din ţările

care au aderat la acest sistem, prin diferite programe (Erasmus) şi pe

de altă parte constituie premiza recunoaşterii studiilor realizate în

universităţile din România.

Sistemul Bologna necesită puţină înţelegere atât din partea

studenţilor cât şi din partea profesorilor. Metodele de implementare

fac diferenţa, o concordanţă între nevoile studenţilor, potenţialul

învăţământului autohton şi cerinţele pieţei muncii este imperios

necesară. Până când acest deziderat se va atinge,

studenţii români trebuie

să spere că nu vor

continua să fi e cobaii

unor experimente

guvernamentale în

domeniul educaţiei

şi cercetării. Cu puţin

noroc o să plutim drept

înainte şi nu vom ajunge

în derivă ca mai apoi să

ne scufundăm!

andra.serbac@euro26.ro

55

Sunt convins că, cel puţin o dată, ţi-ai pus această întrebare şi mai

sunt convins că răspunzându-ţi în zeci de rânduri fi e citeşti articolul pe

diagonală, fi e dai pagina. Aşa că….pe scurt...NU DA PAGINA! Îţi răspund

succint în 5 paşi, în fond ştim amândoi că te aşteaptă amicii la bere şi nu

vrei să întârzii.

1. În primul rând, Bologna ne consideră parteneri egali în

drepturi cu profi i şi susţine să ne implicăm în luarea deciziilor asupra

felului în care învăţăm şi a propriului traseu de învăţare, de la cum e un curs

şi până la decizii la nivel de universitate şi mai sus – cât să fi e bursele şi cum

se acordă, priorităţi de cazare, regulamente de fucţionare, carta universităţii,

subvenţii pentru studenţi etc.

2. Bologna măsoară toate

activităţile de învăţare pe care

le facem în credite. Creditele nu reprezintă

o sumă de bani, ci sunt calculate în funcţie

de cât timp îmi ia mie, ca student de nivel

mediu, să ating rezultatele învăţării. Aaa,

şi cursurile nu se mai fac degeaba, profi i tre să ne spună ce o să ştim şi o să

putem să facem după terminarea unui curs sau a unui modul. Rezultatele

învăţării reprezintă ce dobândesc prin urmarea unui curs, sau a unui program

de studiu - licenţă, master, doctorat - în fond la angajare nu îmi ajunge să ştiu

pe de rost formule sau doctrine Marxiste, fără a şti unde şi la ce sunt bune.

Cea mai tare chestie cu creditele, e că putem participa la programe

de mobilitate şi ne sunt recunoscute examenele când ne întoarcem acasă

(prin acorduri între universităţi) iar Bologna pune accentul şi pe mobilitatea

studenţilor. Ar fi super tare să fac un semestru în Cluj, unul în Berlin, apoi un

an în Paris şi cănd mă întorc în Cluj să îmi fi e recunoscute examenele.

3. Bologna centrează învăţământul pe student, adică profi i trebuie

să gândească metodele de predare, cum să ne facă să înţelegem

ce ne predau; şi trebuie să ne considere parteneri în procesul de învăţare.

La urma urmei avem acelaşi scop, ca noi să ieşim specialişti în domeniu. În

plus, se pune accentul şi pe orientare în carieră. E o componentă extrem de

importantă pentru că o să avem de unde alege ce să facem în domeniul

nostru, datorită constituirii cadrului naţional şi celui european al califi cărilor.

4. Bologna ne oferă un învăţământ de calitate şi pune accentul pe

asigurarea calităţii. În România există ARACIS (Agenţia Română de

Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior). Ni se oferă şi şansa de a ne

evalua profi i de la facultă şi se ţine cont şi de părerile noastre în asigurarea

calităţii învăţămăntului. În plus o să fi m chestionaţi dacă ne place în

universitate şi în funcţie de gradul de satisfacţie al studenţilor se iau măsuri

de îmbunătăţire a serviciilor oferite - fi e educaţionale, fi e sociale.

5. La absolvire, o să îmi fi e recunoscută diploma în UE şi o să mă

pot angaja în Spania în domeniul meu, nu la fi nisaje interioare, ci ca

inginer constructor aşa cum scrie pe diplomă. Dacă mă hotărăsc să schimb

sau să încerc alt domeniu diferit de domeniul în care lucrez şi vreau să mă

reprofi lez, sau poate vreau să ţin pasul cu tehnologia în domeniu, Bologna

ne oferă învăţare pe tot parcursul vieţii.

Deşi sistemul Bologna a fost deja implementat în România, el are câteva

minusuri. Asta nu înseamnă că am minţit în rândurile de mai sus, ci că o parte

din acele chestii foarte tari nu au fost implementate cum trebuie. Însă vestea

bună e că există oameni care luptă să ajungă lucrurile aşa, printre care şi

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR).

Afl ă ceva mai mult despre cum te poţi implica şi tu! Intră deci pe www.

bologna.ro, vezi ce fac oamenii ăştia, poate vrei să ajuţi.

Bogdan Cardoş

Universitatea Tehnică, Cluj Napoca

revista@euro26.ro

111166

via bologna

Ce face Bologna pentru mine?

i bine, iată că a venit momentul. Ai plâns

alături de colegii tăi de liceu în ultima zi

de şcoală, când parcă v-aţi fi iubit pentru

toţi cei patru ani proaspăt încheiaţi. Ai tremurat pe

băncile reci din sălile de admitere, apoi te-ai bucurat

de ultima ta vară de libertate veritabilă, înainte de a

da nas în nas cu lumea ciudată şi exotică a studenţiei.

Şi, printr-o alegere care ţi-a aparţinut sau nu, cu

geamănul isteric şi beţiv al acesteia: căminul.

Rise and shine! E timpul să-ţi petreci următoarele

două zile din viaţă pe scările din faţa facultăţii,

aşteptând o repartiţie care poate să vină – sau nu.

Pentru că, vezi tu, repartiţiile în România se fac

începând de la anii terminali, iar tu, bobocul, vei

rămâne la urmă, cu maaaaaaari şanse să stai pe

dinafară dacă nu ai intrat la buget, sau la unele

facultăţi chiar printre primii zece-douăzeci. În ţărişoara

în care totul se vinde şi se cumpără, poate găseşti

vreun norocos care a primit loc şi îl vinde. Fii pregătit

atunci! Pentru informaţii, consultaţi

afi şele de peste tot din Regie.

Acum să ne proiectăm

pentru o clipă în Ţara

Poveştilor în care toţi

studenţii găsesc

loc la cămin.

Te muţi.

Ai şapte

cutii

grele de

cărat nu-

ştiu-câte

etaje. Dar tu, ca

un Sisif neînduplecat

de inutilitatea muncii

tale, perseverezi

până când, după

două ore epuizante,

le transporţi pe

toate. Ajuns în

cameră, te bucuri

că eşti primul şi

că astfel poţi să îţi

alegi patul. Well,

ain t that cute?! But

it s wroooooong!!!

Colegii tăi mai mari te

exilează în patul cel mai nasol poziţionat, în spiritul

nostalgiilor care le dictează ca fi ecare să îşi păstreze

locul deja marcat.

Există două feluri de colegi de cămin: cei care iau

facultatea în serios şi cei care se duc doar cu o lună

înainte pe la nişte seminarii şi cursuri la care le trebuie

prezenţă ca să intre în examene. Ambele categorii

au avantaje şi dezavantaje. Primii e posibil să dea

stingerea imediat după zece, să ceară linişte în mod

constant pentru raşchetare şi toceală. În sesiune, o să

trebuiască să înveţi să dormi cu lumina aprinsă. Asta

dacă nu ai şi tu obiceiuri nocturne de studiat...

Ceilalţi par mult mai fun şi interesanţi în primă

fază. Numai că, după prima lună în care camera

voastră va fi loc de adunare pentru toată populaţia

căminului zi şi noapte, e posibil să începi să tânjeşti

după un pic de linişte...

...şi intimitate. Pentru că de asta îţi va fi cel mai

dor în toate zilele tale de căminist, indiferent în ce

categorie intri. De o oră singur, în care să asculţi ce

muzică vrei tu (o combinaţie gen Metallica-Florin

Salam între tine şi

colegii tăi!), să dormi

(oricum, sensibilitatea

la lumină şi zgomote

în timpul somnului va

scădea curând, până

când te vei transforma

într-o fi inţă ciudată,

care doarme oriunde

şi oricând) sau să te ţii de mână cu prima ta dragoste

de după liceu.

A sta la cămin este ca şi cum ai fi mereu în tabără.

Dacă asta îţi sună bine, eşti omul potrivit! Dacă nu,

nu-i nimic, o să te adaptezi repede. Pentru că, oricum,

vei învăţa mai mult încercând să cauţi soluţii pentru

toate situaţiile pe care le-am înşirat acum (şi astea

nu sunt decât mărunţişuri...) decât ai învăţa în mulţi

ani de stat în apartamentul tău comod, cu sau fără

mama şi papa care să te spele pe spate şi să îţi dea

bani. Iar oamenii, dintr-o dată, ţi se vor părea mai uşor

de înţeles. Tu şi colegii tăi veţi fi ca aricii care trebuie

să se încălzească unii pe alţii dar, în acelaşi timp, să nu

se rănească. Şi dacă înveţi să faci asta, o să mai vrei

o dată. Şi încă o dată. Ca în roller-coaster. Numai că

după aia nu vomiţi.

Ioana Veronica Epure, SNSPA Bucureşti

ioana.epure@euro26.ro

EDe ce la cămin? De-aia!

77marca: student

Răzvan Diaconu, student,

Bucureşti: Există Romanian dream. E ca American dream, numai că este mai ieftin.

Adrian Firică, sociolog, Bucureşti:

American dream este o chestiune absolut personală. Personal hotărăsc să trec oceanul, să ajung pe coasta de Est, să cuceresc Vestul, să mă duc să caut aur în Alaska, sau să dau la lopată pe terasamentele Socităţii de Căi Ferate, să nu-mi mănânc de Ziua Recunoştinţei curcanul, ci să-l vând, iar cu banii să deschid o societate care construieşte conducte de transportat petrol şi să devin cel mai bogat om din America şi din lume, sau să cumpăr pe o nimica toată un teren pustiu din sudul San Franciscoului şi să construiesc Silicon Valley, după principiul: nisip să fi e!, sau să închiriez un fel de pătul mai mare, să-l botez Microsoft şi să devin, la rândul meu, cel mai bogat om din lume, ori să mă mulţumesc să bântui cu un Harley Davidson pe Route 66, sau să-mi concep existenţa în funcţie de o bancă dintr-un parc.

Aşadar, American dream, acolo la el, în America, nu este un miraj colectiv.

[...] să moară capra vecinului! Ăsta mi se pare mie a fi Romanian dream.

Doru Dragomir, student, Braşov:

Românul îşi doreşte, în general, să se realizeze în plan social şi intelectual. Consider că degeaba ai bani dacă nu ai cu cine să te bucuri de ei, deci prezenţa unei persoane care să-ţi fi e alături la bine şi la rău este necesară în timp... banii şi statutul social sunt foarte importante, acestea defi nind atitudinea individului.

Diana Iepure, poet, Bucureşti

(Republica Moldova): Pentru mine, Romanian dream însemna cândva un chioşc în care să găsesc multe, multe ziare şi reviste în limba română. Însemna să pot intra în anticariate şi acolo să se vândă şi cărţi româneşti. Să am n-sprezece canale TV în limba română. Să deschid televizorul, să aud vorbindu-se despre basarabeni, mai ales despre cei care chiar se simt români. (Da, şi atunci când vede scris „loto prono”, un basarabean să nu citească „loto porno”. Că nu prea ştie ce înseamnă abrevierea „prono”.) Apoi a însemnat o viză, apoi un permis de şedere. Acum înseamnă cetăţenie. E aiurea să fi i român, să trăieşti în România, dar să nu ai cetăţenie. Te simţi ca un infractor. Visul meu de aur e să am cetăţenie şi încă, dacă vrea mama mea să vină la mine, să urce

ancheta euro<26

Există „Romanian dream“?

ilă, competenţă,

LOTO, bere la

PET, TV, monden,

gargară, capra

muribundă a

vecinului, implicarea,

coefi cient de inteligenţă,

descurcăreală, pectorali,

insule exotice, şefi e, colecţie

de tablouri, conac, masaj

thailandez, cont în Elveţia,

mici la pădure, lenea, darul

de la nuntă, decapotabilă,

corupţie, mahalageală, cărţi,

politică, manea la maxim,

credit, libertate, democraţie,

extratereştrii, speranţă,

fructe de mare, banca din

faţa blocului, VIP, asigurare

de viaţă, telefon cu 15

megapixeli, cultură, boemă,

card bancar, talcioc...

Unde naiba e visul nostru

comun, unde se întâlnesc

speranţele noastre, unde ne

luăm de mână într-o desuetă

horă, unde începem să

gândim şi pentru ceilalţi, unde

nu mai suntem egoişti şi cum

arată visul nostru comun? Sau

nu există aşa ceva...

Mereu şi mereu visul său, al

românului, s-a dus pe o apă

de week-end şi el s-a trezit cu

gura uscată, buza umfl ată, dor

exagerat de ducă, cu vrerea

luatului lumii în cap...

Să însemne că visăm prea

mult sau prea sus?

Cosmin Dragomir

cosmin.dragomir@euro26.ro

V

1111111199

sâmbătă seara în trenul „Prietenia”, la Chişinău, iar eu s-o întâlnesc duminică dimneaţa la Gara de Nord. Fără invitaţii autentifi cate la notar, fără aşteptarea vizelor şi fără alte complicaţii. „It’s quite pathetical!”, ar zice un român din ţară. Dar ăsta e crudul adevăr. Acum mă întreb oare ce înseamnă pentru Dumitru Crudu Romanian dream. Că e la Chişinău acum. Şi de acolo se văd un pic altfel lucrurile.

Robert Şerban, director

editorial Editura Brumar,

Timişoara: Când poţi să visezi cel mai bine, cel mai limpede, să ai viziuni chiar, revelaţii şi alte... relaţii? Nu, nu când dormi, ci când nu faci nimic. Nimic, nimic, nimic. Eu cred însă că, în fond, Romanian dream e chiar ăsta: să stai şi să nu faci nimic. Şi dacă din această minunată poveste îţi mai pică şi nişte bănuţi, eşti un om de... vis.

Dacă era bună munca o luau boierii. Aşa a zis înţeleptul ţăran român. Or, bunicii mei – şi din partea mamei, şi din partea tatei – au fost ţărani. Mă rog, ei au pus osul, dar sper că, în sinea lor, visau să nu facă nimic. Să stea şi să viseze. I-am moştenit, după cum se vede, măcar în intenţie. Pentru că am două servicii şi, pe lângă ele, o puzderie de angajamente. Dar asta nu mă împiedică să-mi doresc să visez că va veni o zi când voi sta şi voi visa. Şi după ea o alta, apoi alta... A, că aş mai trece pe hârtie, selectiv, ce visez, hai, treacă de la mine, nu-i chiar atât de greu să mişti puţin mânuţa. Nu mult, ci cât să nu amorţeşti. Nu să-ţi disloci umărul scriind, ori să ţi se pună

cârcei în fesieri de atâta stat pe scaun. O, nu, ci aşa, de vară. Ca-n vis...

Raluca Pahonţu, consilier,

Plopeni: Visul românesc este de a ajunge sus peste noapte, trăgând de sfori, cea mai efi cientă metodă din lume cu încărcătură istorică.

Iacob Roxana, studentă, Roman:

„O viaţă mediocră poate fi justifi cată. Mai ales într-o lume mediocră. Dar mediocritatea iluziilor nu are nici o scuză. Nimic nu ne opreşte să visăm fără măsură....”(Octavian Paler)

Felix Nicolau, profesor

universitar, Bucureşti: Desigur că există un Romanian dream! El seamănă perfect, ca două picături de coca-cola, cu faimosul American dream. Vorbesc de actualul Romanian dream, cel care are halucinaţii cu sute de mii de euro, cu vile de vacanţă păzite de ciobăneşti caucazieni, cu maşini lungi de 6 metri, tapiţate cu piele de canar şi prevăzute cu neoane albastre pe sub caroserie. Desigur, nu se cade să uităm de piscina ovală în care chelnerul musculos sau chelneriţa siliconată, după caz, ne aduc înot tava

cu cocktail-ul în 3 culori şi batonul cu proteine. În nopţile cu lună plină, românul dă lovitura la 6 din 49, sau trage un tun, câştigând licitaţia prin care i se acordă dreptul de a asfalta străzile oraşului în care el visează cu ochii deschişi. Algoritmul este cel american: mai întâi faci pe dracu’n patru să te îmbogăţeşti, apoi te împaci cu Dumnezeu: construieşti o biserică, botezi puradeii dintr-un sat de fraieri, faci donaţii în dreapta şi-n stânga cu camerele de fi lmat ale principalelor posturi TV după tine.

Uitându-ne în istorie, vom observa că în momentele de restrişte sau de glorie naţională, visul românesc are în vedere Unirea, Împroprietărirea, Educaţia, Cultura. Dar asta doar în scurtele momente în care stomacul ni se urcă la cap şi pofteşte idei. În rest, capul coboară în stomac, iar Romanian dream redevine Chiriţa’s Dream: adică să devină isprăvniceasă şi să se plimbe cu caleaşca trasă de patru bidivii la şosea, spre împizmuirea vecinilor.[...]

Uite, eu, dacă aş fi român, aş visa The Mongolese Dream, numai aşa, ca să fi u eu cu 3 biloaie!

David Octavian, student,

Bucureşti: Poate visul unei nopţi de vară în Mamaia cu domniţa blondă ataşată de o mână, cheile de la maşina cumparată de tăticu în cealaltă, sticla de whisky scumpă pe masă, vila de la mare în care o să dorm în noaptea asta şi speranţa că tăticu o să munceasca bine în continuare să dea bănuţi... să cumpăr şi mai multe blonde şi să am să dau la manelişti când mi-or cânta. Atât vor mai toţi, din păcate. Io vreau să iubesc şi să fi u iubit.(„la radio, vreau să ajung la radio, s-audă o ţară-ntreagă cine-s eu! Cu adevărat!”)

Dan Mihuţ, profesor, Constanţa:

Am avut unul paşoptist, cosmetizat de istorici şi istorii şi împlinit odată cu exuberanţa Românie dodoloaţe, cum îi spunea Blaga. După 1918 au fost prea multe, sau am avut o Românie prea plină de inadvertenţe şi crispări, ca şi o elită cu dorinţe de sincronizare culturală, dar cu tendinţe puternic protocroniste. Sau poate am realizat, printr-un exerciţiu de luciditate, că nu suntem un popor mesianic, că suntem o cultură minoră care, oricât s-ar zbate, tot va fi înghiţită de periferia marilor culturi. Bucla temporală în care am intrat după 1945-1947 nu ne-a mai dat voie să avem vise, doar partidul şi fratele cel mare puteau. Cineva a dorit să ne impună unul, „făurirea societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi înaintarea României spre comunism”. Azi, Romanian dream pare să fi e un El Dorado: îmbogăţirea rapidă, cu orice preţ. Maturii visează o afacere din care să curgă lapte şi miere, adolescenţii jinduiesc la Gigi Becali şi munţii lui de bani, iar cei mai mici vor să ajungă sportivi sau, oricum, să scoată limba prin vreun spot retribuit generos. Iar acest Romanian dream e doar un „fool’s gold”, o pirită de fi er presărată pe creştetul realităţilor sociale, ca să ia ochii proştilor.

Andrei Roşca, blogger,

Bucureşti: Sunt convins că în fi ecare dintre români există un Romanian dream. Diferenţa dintre noi şi americani este că ei au găsit o idee comună, au numit-o American dream şi au început să creadă în ea, în timp ce românii au puncte de vedere diferite şi fi ecare dintre ele ar putea fi numit, fără probleme, Romanian dream.

Văd, deci, trei categorii de români care trăiesc, într-un fel sau altul, Visul

Ştiaţi că? Cu cardul EURO<26 ai discount la Reebok,

Marks&Spencer, Pif Paf, Pepe Jeans, Levi

Strauss, Michele K, Lacoste, Authentik în

Cipru, Elveţia, Bulgaria, Estonia, Polonia,

Portugalia?

În Finlanda există un card EURO<26

emis cu Federaţia Finlandeză de Fotbal

numit „Fair Play”. Cardul oferă reduceri pe

stadioane şi la materiale sportive.

Cu cardul EURO<26 ai discount la

la Marriot Armenia, Mikotel Vilnius,

Lituania, în hosteluri şi locuri de camping

din Finlanda, Olanda, Ungaria, Suedia,

Portugalia, Luxemburg, Bosnia, iar în

România la taberele Autorităţii Naţionale

de Tineret?

Portalul www.youngscot.org a costat

1.000.000 lire sterline şi a fost fi nanţat de

guvernul scoţian. Young Scot distribuie

cardul EURO<26 la toţi liceenii din Scoţia

Cu cardul EURO<26 ai discount la Pizza

Hut, KFC, Mc’Donalds, Burger King, Quick

Restaurant, Chi-Chi în Andorra, Irlanda,

Polonia, Cipru, Scoţia, Luxemburg iar în

România la Editurile Trei, Humanitas şi la

Cărtureşti!

Euro<26 România a devenit membră cu

drepturi depline în EYCA din 2003, în 2004

a luat Premiul „Hercule” pentru cea mai

spectaculoasă dezvoltare europeană şi în

2005 a luat preşedinţia pentru Regiunea

Europa Centrală şi de Răsărit

Cu cardul EURO<26 ai discount la English

Heritage în Marea Britanie, Castelul Praga

din Cehia, Muzeul Alpin din Elveţia, Muzeul

Ligtuna din Suedia, Sagrada Familia

Barcelona, iar în România la Bran, Peleş,

muzeul Brukental şi în toate centrele

culturale din subordinea Ministerului

Culturii şi Cultelor din România?

În Spania sunt peste 1 milion de posesori

de card EURO<26, programul fi ind

gestionat de guvernele locale

1010

Ştiaţi că? Cu cardul EURO<26 ai discount la căile

ferate din Austria, Croaţia, Slovenia,

Slovacia, Cehia, Macedonia, Spania, Bosnia,

Ungaria, ia-ţi cardul EURO< 26 cu tine! Până

acolo ajungi cu EUROLINES care îţi oferă

reducere şi nu uita asigurarea medicală

gratuită!

În Polonia există cinci bănci care emit

card co-branded cu Asociatia EURO<26?

Cu cardul EURO<26 ai discount la cinema

în Grecia, joacă paintball şi fă plimbări cu

bicicleta în Irlanda, tatuează-te în Belarus,

cumpără cristale Swarovski în Austria, joacă

fotbal în Finlanda, bowling în Lituania,

vizitează Acvariul din Genoa, cel mai mare

din Europa, Grădinile Knoll din Dorset,

MULT MAI IEFTIN DACĂ AI CARD EURO<26!

În România, în Costineşti şi Predeal, ai

o mulţime de reduceri unde nici nu te

gândeşti…

În Serbia programul e gestionat de foşti

lideri ai Otpor, organizaţia studenţească

organizatoare a manifestaţiilor împotriva

lui Milosevici, un fel de Piaţa Universităţii

din România

Cu cardul EURO<26 ai discount la Muzeul

Naţional Maritim, Muzeul Teatrului, Casa

Dickens şi la castelul Dover din Kent,

Castelul Tintagel în Cornwall şi Brodsworth

Hall, din Yorkshire în Marea Britanie.

Pentru tinerii români asigurarea medicala

de calatorie este gratuită cu EURO<26.

1111

românesc: deznădăjduiţii, prizonierii şi războinicii.

Primii, deznădăjduiţii, sunt cei pentru care Romanian dream nu este decât un coşmar, acela de a trăi într-o Românie în care toate par a fi pe dos - sistemul sanitar, cel de învăţământ, infrastructura - corupţia şi clasa politică răpindu-le acestor oameni orice şansă de a visa frumos. Sunt cei ce ar da orice pentru a transforma coşmarul într-un vis, sau măcar pentru a se trezi.

Cu prizonierii, situaţia nu este atât de complicată, fi indcă ei au capacitatea de a visa frumos şi au încredere în faptul că viaţa lor s-ar putea schimba în bine. Singura problema pe care o au este cea legată de ţara în care acest vis s-ar putea realiza, ţară care nu este România. Ei cred în România doar din cauză că şi-au defi nit visul american în raport cu coşmarul românesc. Fără ceea ce au urât aici nu ar putea înţelege ceea ce ar putea iubi dincolo. Unde „dincolo”? Spania, Marea Britanie sau, cine ştie?, poate chiar America.

Prin prisma celor de mai sus, se pare că Romanian dream e un vis pe care puţini şi-ar dori să-l trăiască. Însă nu toţi sunt aşa. Mai există o a treia categorie de români sau, de fapt, o a treia categorie de oameni: războinicii. Aceştia au înţeles că visul american nu are nicio legătură cu America şi că acesta înseamnă, de fapt, determinare, consecventă, şi acel strop de nebunie cărora unii îi spun „curaj”.

Nu trebuie să ajungi în America sau în Spania pentru a fi hotărât, consecvent şi a avea curajul să încerci să schimbi ceva. Romanian dream există! Şi poate fi trăit de orice român, în România. Şi totuşi, de ce sunt

atât de mulţi oameni deznădăjduiţi şi prizonieri? Probabil fi indcă întotdeauna a fost mai comod să te plângi decât să lupţi.

Dragoş Costăchescu, liceean,

Iaşi: Cred că e acelaşi American dream stilizat: o familie înţelegătoare, un partener la fel... bani mulţi şi o slujbă care să îţi permită să te mai şi distrezi (cu un program fl exibil).

Cătălina George, jurnalist,

Bucureşti: Ca tot omul, are şi românul visul lui. Adică Visul (cu „v” mare) şi nu doar vise dintre care i-ar fi greu să aleagă când s-ar întîlni cu peştişorul de aur. Nu. Palate, aur, bani, femei arătoase şi iubăreţe, sau bărbaţi, după gen şi caz, maşini din generaţia viitoare, cu bassul tare şi tehnologia la picioare vrea oricine a stat cuminte destul timp printre scaunele mai-marilor, aşteptând să-i vină şi lui rândul. Foamea-i „artistul” vinovat pentru cele mai mari fantezii.

Dar foamea de bunăstare, explicabilă, ţine de nivelul întâi. Visul românesc ţinteşte, totuşi, ceva mai sus. Românul visează recunoaştere. La ce bun maşini şi femei cu pieptul de să moară Nicoleta Luciu, la ce bun casă care să-l bage în spital, de ciudă, pe Gigi Becali? La ce bun să te îneci în bani, dacă nu ştiu şi alţii? Dacă nu leşină cartierul întreg când treci tu cu maşina ta şi femeile tale. Dacă nu-şi rod duşmanii unghiile şi nu sar bliţurile pe tine când ieşi din casă. Să apară la televizor, asta vrea tot românul. Să fi e recunoscut. Să fi e băgat în seamă. Visul românesc îl recunoaşteţi din manele şi din discursurile politice.

1111

ancheta euro<26

1111

partener euro<26

1212

Cine suntem şi ce facem

ANT este instituţia guvernamentală

care reglementează legislaţia în

domeniul tinerilor, promovează

interesele acestora, corelează şi

coordonează planurile elaborate

de instituţiile afl ate în subordinea

sa, sprijină acţiunile şi programele

structurilor de tineret, înfi inţează

centre de tineret şi organizează

activităţi de vacanţă pentru copii şi

tineri. Cu tinerii din ţară dialogăm prin

intermediul Direcţiilor Judeţene de

Tineret (DJT) precum şi prin Centrele

de Tineret. Tot în subordinea ANT se

regăsesc şi Agenţia Naţională pentru

Sprijinirea Iniţiativelor Tinerilor

(ANSIT), Agenţia pentru Sprijinirea

Studenţilor (ASS), Casele de Cultură ale

Studenţilor (CCS) şi Complexul Cultural

Sportiv Studenţesc Tei –Bucureşti.

Acţiuni consacrate...În ultimii 3 ani, pe lângă acţiunile

din Costineşti din fiecare vară, ANT a

mai iniţiat o serie de proiecte care au

devenit tradiţie. “Noapte Albă”, care în

aceasta toamnă va ajunge la ediţia a

III-a şi campania “O rază de speranţă”,

care oferă copiilor provenind din

zone sau medii defavorizate tabere

la mare sunt două exemple în acest

sens.

Jurnalism, ultima şcoală de vară din 2007 …

La fi nalul verii, ANT a organizat

ultimul din cele şase module ale Şcolii

de Vară „CosTINeşti 2007” intitulat

„Jurnalism”. Prin această acţiune, ne-

am propus să le arătăm cursanţilor ce

înseamnă jurnalismul, ce presupune

această meserie, precum şi rolul foarte

important pe care îl ocupă mass media

într-o societate.

Deschiderea ofi cială a acestui ultim

modul a fost organizată pe 30 august

în sala de conferinţe a Hotelului

Corsa din Costineşti. Au fost prezenţi

Alexandra Bocoş, consilier Cabinet

Preşedinte, Liviu Dan,

Director Direcţia Programe

pentru Tineret, Informare,

Cooperare şi Parteneriat

cu SAT şi realizatorul TV

Cătălin Măruţă.

Cătălin Măruţă le-a

furnizat participanţilor

informaţii despre televiziune

în general şi despre

realizarea emisiunilor în

direct, indiferent de format

şi subiect.

ANT – EŞTI TÂNĂR, AI AUTORITATE

elor ce nu cunosc, le povestim cine suntem şi ce facem.

În România sunt 7 milioane de tineri cu vârsta între 14 şi

35 de ani. Fiecare tânăr are, cum e fi resc, speranţe, vise,

proiecte personale. Există şi grupurile de tineri care îşi

gândesc rezolvarea proiectelor în strategii comune. ANT a fost

înfi inţată tocmai pentru a veni în întâmpinarea tuturor. Problemele

care nu îşi găsesc rezolvarea prin educaţia formală oferită de

sistemele clasice de învăţământ îşi găsesc soluţia tot aici.

C

1111

Au fost expuneri precum şi

discuţii libere despre jurnalismul

de agenţie, jurnalismul sportiv şi

despre radio. Elvira Gheorghiţă,

reprezentat MediaFax, Bogdan

Niculai, realizator ProFM precum

şi Ionuţ Coman, corespondent

Gazeta Sporturilor în Constanţa

i-au introdus pe tineri în

lumea diferitelor ramuri ale

jurnalismului, prezentând

suişurile şi coborâşurile genurilor

precum şi evoluţia prevăzută pentru

aceste ramuri în contextul unei

dezvoltări din ce în ce mai puternică

a mass media.

Claudiu Lucaci, Producător Executiv

Direcţia Ştiri a TVR, a introdus noţiuni

de redactare şi producere a emisiunilor

de ştiri, precum şi diferenţele dintre

ştirile de agenţie, radio şi cele de

televiziune.

În a doua parte a discuţiilor

Cătălin Grosu a făcut o prezentare a

rolului tehnologiei şi în special a noii

tehnologii în dezvoltarea mass media.

Luni 3 septembrie 2007, participanţii

Şcolii de Vară „Jurnalism 2007” au avut

în prima parte a zilei o întâlnire cu un

jurnalist politic. Pavel Lucescu a tratat

etica şi deontologia în jurnalismul

politic. În a doua parte a zilei,

conferenţiar doctor Cristian

Pârvulescu a discutat

despre libertăţile garantate

de lege şi constituţie,

libertatea şi cenzura în

jurnalism în general,

precum şi în jurnalismul

politic, în special.

Temele au fost dintre

cele mai diverse şi de

interes pentru participanţi.

Tinerii au avut ocazia

să afl e informaţii de la

specialiştii domeniului,

informaţii pe care le-au pus apoi în

practică editând un ziar al Şcolii de

Vară. Fiecare redacţie ad-hoc şi-a creat

propriul format şi a pus în pagină

propriile idei. La fi nalul, fi ecare grup şi-

a prezentat ziarul şi a primit premii din

partea organizatorilor.

1313

Este adevărat că drumul spre succes începe

din copilărie?

Cu siguranţă! Când eram mic îmi doream să mă

fac tractorist şi ginere. Deoarece sunt o fi re hiper

optimis tă, nu cred că e aşa rău să-ţi îndeplineşti

jumătate din visele copilăriei. Dar mai e timp,

cine ştie?

În 2005 aţi primit premiul In Hoc Signo

Vinces (Magna Cum Laude) pentru

performanţă stiinţifi că şi recent aţi fost

propus pentru Premiul Moisil al Academei.

Ce înseamnă aceasta şi ce reprezintă, în

mod special, pentru dumneavoastră.

E plăcut şi reconfortant să vezi că ideile în care

ai crezut şi care ţi-au măcinat multe nopţi şi

zile primesc o astfel de apreciere. Decernarea

primului premiu de care vorbiţi am urmărit-o

prin internet la Trieste, împreuna cu Andrea

Sgarro. Dupa aceea, tot departamentul m-a

felicitat într-unul din barurile din universitate.

M-am simţit foarte bine, trebuie să recunosc.

Nominalizarea pentru premiul Academiei îmi

provoacă deja emoţii foarte puternice. Vorba

unei prietene foarte simpatice: e semn de

bătrâneţe!

Până unde poate merge compromisul

într-o ascensiune universitară?

Asta cu compromisul într-o ascensiune

universitară eu nu o înţeleg şi cred că e un non-

sens. O ascensiune universitară nu se poate

confunda cu palierul pe care ai ajuns la un

moment dat (chestiune care poate ţine de o

conjunctură mai mult sau mai puţin favorabilă).

Sunt, într-adevăr, câţiva impostori cărora vecinii

de scară trebuie să le spună neapărat „dom’

profesor”, dar asta nu înseamnă că ei sunt colegii

mei. Mă vedeţi dvs. spunându-i lui Voiculescu

sau lui Mischie „dom’ profesor”? Să fi m serioşi.

Şi invers, un profesor adevărat rămâne profesor

indiferent de situaţiile în care îl poate aduce

viaţa.

În general, ceea ce te califi că este calitatea

cercetării tale. O carieră universitară este dată de

suma (şi calitatea) chestiunilor care te frământă

sau te-au frământat de-a lungul anilor, fi e că pe

unele le-ai rezolvat, fi e că le-ai dat idei altora.

Ce muzică ascultaţi?

Muzica pe care o ascult cred că se încadrează în

categoria „world music”. Ascult cu mare plăcere

muzică mexicană (Chavela Vargas), Tarantula

Rubra (folclorul regiunilor italiene), sau muzica

tradiţională algeriană. Cred că orice regiune are

ceva de spus, iar spiritul i-l regăseşti şi în aceste

bucăţi muzicale. Garbarek îmi place foarte mult,

în special în compania lui Mari Boine.

De ani de zile ascult folclorul Anzilor în toate

pieţele din lume şi de fi ecare dată am impresia

că are ceva în plus. Ascult cu mare plăcere jazz

sau anumite versiuni de pop-rock. Imbruglia,

Shakira sau Madonna sunt printre preferatele

mele.

Bere sau vin?

Aici sunt nevoit să îl introduc pe Andrei Pleşu în

răspuns şi să spun că nu-mi plac oamenii care

au doar certitudini. Cred că ar fi şi absurd să te

afl i la Praga într-una din berăriile lor minunate

şi să nu bei bere. Nici nu cred că ai putea să bei

altceva (în U Zlateho Tigra sau Kozel nici n-ai

avea ce). Sau, prin reciprocitate, să fi i in Bordeaux

şi să vrei altceva decât unul din miile de vinuri ce

înconjoară regiunea. Nici raki-ul cretan nu e de

lepădat! Dar, pentru a spune încă o banalitate,

ceea ce contează cu adevărat este cu cine

ciocneşti un pahar, e mai puţin important ce ai

în el.

Sunteţi un intelectual de forţă, respiraţi

într-o elită universitară globală, pe unde

sunt prin lume contactele dumneavoastră

ştiinţifi ce?

Rădăcinile mele sunt bine înfi pte în Bucureşti.

Trebuie să vă spun aici că marea mea şansă a

fost întâlnirea cu Solomon Marcus. Tot ceea ce

am realizat în ultima vreme i se datorează în

totalitate domnului Profesor.

A doua casă universitară a mea se afl ă la Trieste.

Toate gândurile mele se îndreaptă acum spre

Andrea Sgarro, cel care m-a invitat prima dată

acolo şi cu care lucrez din 2001. Ca şi Joyce, o

parte din inima mea se afl ă în Trieste. În general,

lucrez cam doua luni pe an în Trieste (am stat

şi perioade mai lungi, de până la 6 luni) într-o

atmosferă extrem de agreabilă. Am practic un

birou al meu în care mă aşez cu mare bucurie

(a propos, aici nu am un birou al meu) şi în care

a apărut producţia mea ştiinţifi că din ultimii

5-6 ani. Am deja foarte mulţi prieteni acolo; în

general timpul petrecut acolo se împarte între

universitate, gelateria Zampolli şi plajele Sistiana

sau Duino.

În afara acestor două repere fi xe, am contacte

în multe alte locuri: Trento, Udine, Pisa, Potenza,

diverse universităţi din USA, Bristol, Paris,

Tubingen, Tarragona, Bordeaux, etc.

O întâmplare tare din studenţie.

Sunt multe întâmplări, îmi e greu să aleg acum

success stories

Academia, Shakira, Trieste şi bucuria molipsitoare

Liviu DInu

Liviu Dinu este cu siguranţă cel mai optimist şi mai plin de viaţă tip pe care

îl cunosc. Bucuria lui este permanentă şi molipsitoare. Asta în primul rând, şi,

dacă vrei o poveste de succes culeasă de data asta din mediul universitar, iată

interviul!

Este despre călătorii, premii şi recunoaşteri internaţionale, experienţă

cumulată în timp, gusturi…şi mai ales dă de gândit! Cu ceva ani de zile în urmă

profu‘ de acum era student în Grozăveşti…şi-i plăcea la nebunie…

1414

una anume, fi ecare zi aducea o întamplare sau

o mirare frumoasă. Cred ca studenţia e printre

puţinele perioade care provoacă dispute de

tipul: ba a mea a fost mai frumoasă.

O greşeală de limbă care vă enervează

cel mai tare.

La început eram extrem de iritat de greşelile de

limbă pe care le auzeam pe stradă. Cu timpul

acestea mi-au pătruns şi în casă prin intermediul

televizorului.

Iritarea s-a mai estompat în momentul în care

am înţeles că limba este un organism viu şi ceea

ce noi azi considerăm greşeală peste un număr

de ani ar putea deveni normă. Prin urmare

limba nu funcţionează în cadrul rigid al unui

determinism încremenit ci suferă, din când în

când, câte o „mutaţie genetică”. În general limba

este guvernată de nişte principii ale economiei

cognitive, legi de tip minim efort care tind să

uşureze exprimarea.

Foarte multă lume sare când aude exprimări

de tipul „e mulţi”, dar foarte puţini se gândesc

că persoana întâi plural se afl ă într-o situaţie

similară. Spunem „noi am facut”, deşi, dacă

ar trebui să ne luăm după regulă, ar trebui să

spunem „noi avem făcut”. Totuşi, avem parte

de astfel de expresii din partea celor care învaţă

limba română ca limbă străină.

Categoric trebuie păstrată o igienă a limbii, şi

pentru acest lucru mass-media ar trebui să fi e

mult mai implicate. Greşelile din limba scrisă mă

irită mult mai mult decât cele din limba vorbită.

Când scrii se presupune că ai totuşi un răgaz

şi că, dacă nu ştii cum se scrie un cuvânt, poţi

întreba pe cineva sau poţi căuta un sinonim.

Care sunt locurile din lume care

vă plac cel mai mult?

Cum spunea prietenul meu Bil Moţoc,

frumuseţea unei case este dată de oamenii care

o locuiesc. Cam la fel se întâmplă şi cu locurile.

Îmi este clar că nu aş putea locui într-un muzeu.

L-aş vizita şi aş reveni pentru scurte vizite să

revăd un tablou sau altul. Din această cauză

răspunsurile la astfel de întrebări diferă de la

individ la individ.

M-am simţit foarte bine în Mexic, în zona

platoului. Oamenii, atitudinea lor, mi-au plăcut

enorm. Zona mediteraneeană îmi place cel

mai mult. Cum deja am spus, Trieste (Miramare,

Sistiana, Duino, Grado, Val Rosandra, etc...) se afl ă

printre locurile mele preferate, dar la fel de mult

îmi plac şi Lucca, Cinque Terre, Granada, Creta,

sudul Portugaliei (neapărat Obidos şi satele de

pe malul oceanului), Bordeaux (incluzând duna

Pyla). Îmi plac foarte mult Dolomiţii (Dobbiaco

şi traseele de bicicletă din jurul lui) şi Alpii de la

graniţa dintre Germania şi Austria (cu un plus

pentru Fusen). Un loc aparte îl ocupă Praga,

care e oraşul în care poate mă simt cel mai

bine. Dintre oraşele mari îmi place foarte mult

Barcelona. Îmi place enorm Veneţia veneţienilor.

Şi, evident, dincolo de toate acestea, îmi place

locul unde m-am născut, Cârlogani.

Un cuvânt pentru studenţii de azi care încă

mai caută modele în viaţă!

Francezii au o vorbă: cine dă sfaturi de obicei nu

plăteşte. Tot ceea ce pot să spun e că trebuie

să aibă încredere în ei şi să nu-şi abandoneze

cu prea mare uşurinţă idealurile. Şi, poate un

sfat mai patetic: cred că în această perioadă

singura modalitate de a se diferenţia net de

alţii este să petreacă un timp cât mai mare

în facultate, indiferent dacă asta înseamnă

audierea cursurilor, a seminarelor sau o lectură

în bibliotecă. Vă asigur că pe termen mediu nu

e timp pierdut!

E un timp unic şi care, din păcate, nu se va mai

întoarce.

Liviu Dinu este lector la Matematică,

Unversitatea din Bucureşti, Catedra de

Informatică, are 37 de ani, este căsătorit

şi îşi construieşte acum casa visurilor lui.

A creat o distanţă formală cu care poate

fi descoperit un plagiat în literatură sau

poate fi determinat gradul de rudenie

între două persoane prin comparearea

codurilor genetice.

1515

a consemnat Lavinia Stan

lavinia.stan@euro26.ro

Tinerii din România sunt tot mai atraşi de oferta de studii a universităţilor din străinătate. De ce se întâmplă acest

lucru? Oferta de studii a universităţilor din străinătate pare a fi soluţia pentru mulţi tineri. Motivele pentru care studenţii fac această alegere încep de la simpla dorinţă de a profi ta de o alternativă la sistemul românesc de învăţământ, destul de sărăcit de elementul practic şi novativ, din nevoia de a umple CV-ul, răspunzând astfel cerinţelor tot mai „deocheate” ale angajatorilor, mergând până la nevoia de a pleca din ţară în căutarea unui trai mai bun. Cerinţele majorităţii universităţilor care oferă burse pentru studenţii români constau în stăpânirea limbii de studiu (exprimare scrisă şi orală) din universitatea primitoare, nivelul de cunoştinţe de specialitate, corespunzător scopului didactic, în capacitatea de adaptare la exigenţele universităţii primitoare, capacitate refl ectată inclusiv în rezultatele de la examene. Au un cuvânt de spus

cunoştinţele de informatică (redactare, folosire email), activităţile extracuriculare, eseurile trimise pe subiectul cerut de facultatea respectivă, examenele opţionale, joburile de vară avute, recomandările profesorilor etc., etc.

Pentru anul de studii 2007-2008 studenţii pot concura pentru o serie de burse detaliate pe site-uri ca: www.burse.edu.ro, www.burseguvern.ro, www.eurocult.org şi încă alte aproximativ 40 de site-uri pe care le găseşti pe www.euro26.ro la secţiunea info.

Cel mai cunoscut program dedicat studenţilor este Socrates-Erasmus, care face parte din programul educaţional Socrates al Comisiei Europene şi se adresează învăţământului superior din statele membre ale Uniunii Europene şi ţările Zonei Economice Europene (Islanda, Lichenstein, Norvegia).Aveţi aşadar multe opţiuni în ceea ce priveşte bursele peste hotare, care se pot materializa în oportunităţi clare de reuşită.

capitalism de tranzi ie

Student abroad

Natalia Porubin

1616

Povestea mea de dragoste cu sistemul ticăloşit începe pe la jumătea lunii aprilie cu un afi ş pe avizierele facultăţii unde trona un anunţ cu bursa Leonardo pentru practica peste vară în Leipzig, Germany. După ce am împlinit cerinţele pentru a fi acceptat la bursă, adică mapa cu lucrări personale, test de limba engleză şi interviu cu „cadavrele didactice“ de profi l, pentru că bursa era adresată numai secţiei de design grafi c, a apărut în peisaj „cucoana M“ care avea rolul de a ne pregăti, îndruma şi răspunde întrebărilor nostre în legătură cu marea bursă de care urma să profi tăm dinplin.Din păcate nu am fost lămuriţi cu nimic, la întrebări ni se răspundea tot cu întrebări. Pregătirea pedagogică şi culturală nu ne-a fost asigurată, chit că ea fi gura în contract şi că cei 200 euro de persoană alocaţi în acest scop ne-au fost, desigur, reţinuţi.Cu o luna înainte de plecarea studenţilor la bursă, doi profesori de specialitate au fost acolo pentru a vedea despre ce este vorba. Agenţia care se ocupa cu primirea era la 13 km de Leipzig, în orăşelul Schkeuditz. Timp de două săptămâni profi i au avut program interactiv cu vizite la diverse facultăţi din zonă, vizite culturale etc.

La întoarcerea acestora s-a făcut o prezentare despre experienţa lor, plăcută în mare parte, până au ajuns să vorbească de personajul cheie R, şef mare la fi rmă, conte de Gut Wehlitz, mic magnat, xenofob de fel, ca oricare redegist ce se respectă (700 hectare de pădure lângă Leipzig, castel lângă Berlin, în fi ecare seară vânătoare şi ocazional cu domni precum Porche, Ţiriac şi cine o mai fi ).La sosirea noastră Contele R făcea pe prostu’ şi ne întreba despre ce facem la facultate, ce învăţăm şi cu ce o să ne ocupăm, pentru ca repede să ajungă la insulte ce se adresau direct nouă şi, să zicem aşa, ţărilor din est. Am încercat să nu mai avem de-a face cu el.

În următoarele zile am înţeles că nu va fi respectat nici un contract. Acesta prevedea ca în prima lună şi jumătate să avem contact cu Universitatea de Arte din oraş, discuţii cu profesori şi studenţi, întâlniri cu artişti, vizite culturale la Dresda şi Berlin etc. Pentru practica de vară, urma să lucrăm în fi rme de design grafi c. Adevărul era altul, şi unul amuzant: slujbele, şi dau exemple reale, erau la împachetat şi expediat de vâsle, cărat materia primă prin tipografi i, făcut inventar în depozitul unei fi rme de catering pentru petreceri, depozit mare cât un supermarket, unde se inventaria practic fi ecare cutie din mii, cu numerotat şi fotografi at pe fi ecare.Şocaţi, am fost la domnul conte să cerem explicaţii. Am afl at cam cum stă treaba: ei nu aveau o bază de date cu fi rme şi se ajungea la slujbe din vorbă în vorbă, la modul: avem un student român, îţi trebuie?Unele colege au nimerit în fi rme de grafi că, design şi publicitate, iar la întrebarea mea către maiestatea sa R. de ce ele lucrează ce trebuie şi eu nu, răspunsul a fost că au avut noroc. Ostilităţile s-au dus şi după sosirea unuia dintre profesorii noştri, care de-abia aştepta să îl revadă pe R. Nu s-a lămurit nimic,

evident. Să nu uit: am primit telefon de la decanat şi am vorbit cu decanul, eu şi colegii mei. Din convorbirile cu el reieşea că noi suntem mofturoşi şi nesimţiţi, că am adresat injurii la adresa lui R. şi evident că ne facem facultatea de ruşine.Nu am apucat să ne apărăm că de, asta era metoda impusă de interlocutor... Nu e aici nici un mister: M. ţinea legătura cu R. şi dădea informaţii complet eronate decanului. Desigur că ei nu aveau nici o apăsare, orice responsabilitate picând pe spatele facultăţii care nu avea altă vină decât că a trimis studenţi în program.După plecarea profesorului cu monitorizarea

s-a ajuns la un fel de înţelegere, să facem un curs de germană la conacul lui R. cu profesor din România. Pentru că acesta nu a apărut în peisaj, primele săptămâni am făcut cu o secretară care ştia engleză cum ştiu eu germană.Nu a mai rămas decât să înghiţim în sec în apartamentele noastre situate lângă aeroport şi afl ate desigur în proprietatea lui R., unde un student plăteşte 400 euro pe lună, în timp ce lângă Universitatea de Arte din Leipzig, care este situată faţă în faţă cu consulatul SUA şi peste intersecţie de primărie, adică exact în centrul oraşului, un apartament cu 4 camere, 2 băi, 2 balcoane, costa 300 euro pe lună...Nu ştiu ce să zic. Urmează să facem raportul fi nal care va fi trimis la Bucureşti, la Agenţia Naţională, şi, dacă aceştia nu sunt corupţi, vor fi obligaţi să facă controale, să sesizeze Uniunii Europene că banii ei nu sunt folosiţi corespunzător.Ştiţi cum e, pentru bani şi ursu’ dansează!!!

Cu respect,

Sasu Horaţiu Florin,

Universitatea de Vest Timişoara,

Facultatea de Arte Plastice

O ţeapă de bursă

1717

1818

Toată copilăria am visat la tărâmurile

îngheţate ale nordului, care păreau la fel de

nebuloase ca şi puţinele mituri rămase, în care

giganţi, pitici, oameni, zei sau diverse spirite ale

luminii luptau pentru binele lumii. Norvegia în

special părea o ţară magică, atât de depărtată

de viaţa de zi de zi încât numai imaginaţia avea

aripi sufi cient de puternice pentru a-mi aduce

veşti de acolo. Student în Bucureşti fi ind, viaţa

mergea înainte lin, orizonturile locale tocindu-

se din ce în ce mai mult, până într-o zi când, fără

să am nici cea mai mică aşteptare, viaţa mi s-a

schimbat complet. Făcând săptămânal naveta

cu naşul, întâlneam tot felul de personaje

deosebite pe coridoarele trenurilor. În această

după-amiază de duminică am cunoscut o

doamnă care fusese ghid turistic pentru mulţi

ani şi care trecuse chiar prin Norvegia; nu am

scos nici pâs, am ascultat cu sufl etul la gură

toate impresiile dumneaei despre aceasta

ţară care pentru mine era doar o extrapolare

din miturile vechi de o mie de ani şi cărţile de

poveşti cu pitici pe care le învăţasem pe de rost

în copilărie.

Ca orice om, ştiam că pentru a călători ai

nevoie de bani, rezervări peste rezervări, iar

cu cât este ţara mai depărtată, cu atât toate

neplăcerile par să se amplifi ce. Dacă unui pui de

vultur nu îi arăţi cum să zboare sau să trăiască ca

un vultur, este probabil că el va trăi ca o găină

sau chiar deloc. Când această doamnă mi-a

povestit că există nişte bilete de tren destul

de ieftine cu care poţi călători oricât vrei de-a

lungul întregii Europe, lumea cum o ştiam s-a

destrămat defi nitiv. Fără a intra în detalii, în mai

puţin de o săptămână mi-am dat demisia de la

serviciu şi după ce mi-am adunat toţi banii pe

care îi aveam am cumparat un bilet de InterRail,

mi-am facut un card Euro<26 cu care mi-am şi

luat o asigurare medicală gratuită de la Asitrans

şi cu câteva adrese de hosteluri pe drum în

agendă m-am avântat către nord.

Evident, cel mai important aspect în

călătoriile cu InterRail este să îţi planifi ci ruta

în aşa fel încât să nu fi i pus în situaţia de a

aştepta o noapte prin cine ştie ce gara... mai

ales că majoritatea marilor gări europene

închid după miezul nopţii. Aşa, după ce aveam

hârtiuţele fără de care nu poţi vizita tărâmurile

la care visezi, am pornit cu un tren târziu

către necunoscut. Viena, Munchen, Hamburg,

Aarhus, Copenhaga, Gotenborg, Olso,

Trondheim. Aveam la mine o carte cu impresii

de călătorii scrisă de Karel Čapek în urmă cu un

secol despre Scandinavia... ciudat sentiment.

Citeam impresii despre oameni, stilul de viaţă,

agricultură, peisaje şi am găsit o civilizaţie ultra-

modernă, dependentă de tehnologie, ruptă de

inerţia unei culturi de mii de ani... capitalismul

„vestic” mi-a desacralizat visele. Însă aceasta

era numai o impresie superfi cială fi indcă odată

ce am început sa intru în contact cu oamenii

am simţit aspectele dominante ale culturii

pulsând în sufl etele lor mai puternic decât mi-

aş fi imaginat. Norocul României este că dacă

scormoneşti sufi cient de adânc în pântecele

poporului găseşti în forma genuină aceeaşi

cultură care a determinat acest popor de mii

de ani; însă nu o să treacă o jumătate de secol

şi capitalismul o să ne pună cultura în muzeu;

asta e... dar ne-am îndepărtat prea mult.

Copenhaga a fost uimitoare. Un hibdrid între

cultura nordică şi culturile con-locuitoare, de

la pakistanezi, indieni şi până la japonezi. Mica

sirenă stă tristă în port cu privirile în zare. Din

Copenhaga până pe peninsula Scandinavă mai

este doar un pas.

Va urma...

Eduard Wisernig

revista@euro26.ro

teleleu prin europa

Chemarea Nordului

Pe-un picior de plai… mă întorc de acasă

- acasă…

De ceva timp îmi planifi casem să merg în

Republica Moldova şi, într-un fi nal, ajuns acolo

nu mare mi-a fost mirarea când am constatat

că nu poţi „îmbăta un sat de oameni cu 10$”

şi că preţurile sunt aproape la fel de mari ca

în Bucureşti sau Moscova (unele dintre cele

mai scumpe capitale europene)... bani mulţi

şi marfă puţină – asta într-un cuvânt, iar în mai

multe (5) viaţa este grea şi scumpă. Oamenii

primitori şi foarte cumsecade, mereu bucuroşi

de oaspeţi.

Am mai fost impresionat de drumuri

– care nu sunt bune deloc – se repară de zor

şi pân’ la chindii, lucrează este mult spus – le

peticeau cu lopata de moloz şi cu ceainicul cu

smoală fi erbinte. Cred că la un metru pătrat

de asfalt erau pe puţin 30 de plombe. Păcat

că la vremea lor au fost gândite destul de

bine, departe de localităţi, încât poţi merge

cu Loganul lejer cu 140 km la oră. În plus,

dacă mai întâlneşti pe drumul de la Bălţi spre

Soroca sau pe cel de la Rezina la Bălţi 10 maşini

atunci te poţi considera norocos. E linişte şi

pace.... lumea din sate e plecată care pe unde

a apucat să-şi cumpere viză sau să emigreze,

care cum a putut (legal sau „în linişte”) pentru

a-şi câştiga traiul aici şi a-şi mânca sănătatea

acolo. Să trimiţi un ban acasă la copii sau la

părinţi, să strângi la ciorap şi să te întorci peste

3-4 ani de printre străini e greu, dar şi plăcut

pentru că după acest gest eşti „în rând cu

lumea“ – adică ai casă şi ceva prin casă. Îmi

amintesc că acum 5 ani când a plecat maică-

mea pentru prima dată la Moscova, străbunica

de 96 de ani i-a zis „...dragă nepoată să ştii că

nu e uşor printre străini...” şi acolo stând la

tarabă şi vânzând fructe în frig şi ploaie când

îşi aducea aminte de aceste cuvinte plângea şi

se gândea la vorbele străbunicii care nu ieşise

niciodată din sat... Să revin la călătoria cu care

am început: mergând pe străzi, am văzut

cum autorităţile tac şi veghează la liniştea

cetăţenilor. Dacă maşinile nu prea se plimbă

pe străzi, „poliţaii” de la rutieră mai stau pe

ici pe colo şi se scarpină în cap, vorbesc la

telefon sau îşi mângâie puşca.

Ce m-a impresionat?! Cozile de la bănci,

la primit bani din străinătate şi la casele

de schimb valutar – schimbă lumea într-

o veselie, mii de euro. Am stat la coadă cu

100 de euro răpciugiţi 45

de minute ca să transform

banii ăştia capitalişti, în lei

moldoveneşti pe care i-am

şi cheltuit în aceeaşi zi, dar

asta e o altă poveste.

Nu am să vă zic cât de frumoasă este

cetatea Soroca şi cât de puţin exploatată

turistic este şi nici de cât de multe alte locuri

pitoreşti am întâlnit acolo, vă spun însă că

acum şase luni în vamă, după introducerea

vizelor, era o plictiseală... adică vameşii jucau

fotbal din lipsă de cetăţeni-turişti, iar acum e o

coadă de 3-4 ore aşteptare... pleacă oamenii la

muncă în Italia şi Spania, pleacă şi turiştii acasă

că s-a terminat concediul... Am să amintesc

de birocraţia din vama moldovenească

– cum te pun să alergi la 7 ghişee pentru tot

felul de ştampile posibile şi imposibile, pune

parafă până şi veterinarul, chiar dacă ai sau

nu animale în maşină... Şi aceasta este o altă

poveste. Ştiu că îţi place să trăieşti poveşti aşa

că urcă într-un autocar de Moldova şi bucură-

te de copilărie... trăieşte-ţi povestea cât nu e

prea târziu.

Valeriu Antonovici

Masterand SNSPA

1919

De trei zile prin Moldova

1919

prietenii euro<26

Young Scot este agenţia naţională

de informare şi probleme cetăţeneşti

a tinerilor din Scoţia.

Furnizăm tinerilor de 12-26 de

ani informaţii complexe, idei şi

stimulente pentru a-i ajuta să devină

încrezători, informaţi, activi.

Facem acest lucru într-o varietate

de forme şi formate (cărţi, reviste,

linii telefonice gratuite), ca tinerii să

acceseze cu uşurinţă informaţiie.

Sperăm ca demersul nostru să îi

ajute să:

îşi exprime opţiuni şi să facă

alegeri bazate pe informaţii corecte;

îşi pună în practică ideile;

folosească oportunităţile care

apar în Scoţia şi restul Europei;

câştige încrederea în forţele

proprii pentru a-şi găsi locul în

comunitatea din care fac parte,

sau în societate la nivel naţional şi

global.

Young Scot are în prezent un

număr de aproximativ 310,000

membri aparţinând tineretului din

întreaga Scoţie (populaţia totală

este de 5 milioane).

INFORMAŢII Online

www.youngscot.org este site-ul ofi cial

pentru Scoţia cu 2500 pagini pline de

informaţii actualizate referitoare la tineri,

precum şi alte link-uri utile, competiţii,

forumuri de discuţii, discounturi, muzică şi

multe altele. Acest web-site promovează alte

32 site-uri subsidiare, câte unul pentru fi ecare

autoritate locală din Scoţia, având pagini

cu informaţii locale scrise pentru şi de către

tineri.

InfoLine

Cea mai nouă achiziţie a meniului nostru

informativ este Young Scot InfoLine – un

serviciu telefonic şi de web. Prin apelarea

numărului 0808 801 0338, tinerii din Scoţia pot

avea acces la informaţii de încredere, atunci

când au nevoie, în deplină confi denţialitate şi

gratuitate, pentru apelurile iniţiate de pe linii

fi xe şi de pe majoritatea reţelelor mobile.

Broşuri informative

Publicăm două broşuri, una pentru tinerii

care intră la gimnaziu şi una destinată celor

care încep tranziţia către o viaţă independentă.

Aceste materiale conţin tot ceea ce ţine de

educaţie, muncă, excursii, voluntariat şi sport,

Tinerii scoţieni Euro<26 in Scoţia e-ai întrebat vreodată cum

funcţionează într-o ţară

dezvoltată canalul de

comunicare între o autoritate naţională

şi tinerii acelei ţări? Cum încearcă o

societate civilizată şi matură să-şi ţină

aproape tinerii, să le vină în întâmpinare,

să le fi e suport, rampă de lansare, umăr

de sprijin, soluţie pentru rezolvarea

problemelor serioase sau grave precum

tutun, droguri, lipsa unei locuinţe,

marginalii sociali… care în alte părţi de

Europa sunt încă subiecte delicate, spuse

cu juma’ de sfert de gură?

Dacă DA, ai acum ocazia să vezi

cum într-o ţară cu numai 5 milioane de

locuitori, tinerii sunt priviţi în cel mai

responsabil mod cu putinţă, adaptat

permanent, după cum ai să descoperi,

la dinamica, problema şi moda

momentului. Iniţiatorul acestui proiect

de succes este unul dintre fondatorii

reţelei europene EYCA, reţeaua cardurilor

Euro<26 din toate cele 40 de ţări

devenite de-a lungul timpului membre în

program. Acesta este Sir Marcus Lidle, o

personalitate respectată mult în mediile

de tineret din Europa, care dovedeşte

prin acţiunile sale şi ale oamenilor pe care

i-a format, că vârsta nu trebuie să creeze

în mod obligatoriu rupturi de dialog,

divergenţe de opinie sau crevase între

generaţii.

Lucrătorii Young Scot sunt prietenii

Euro <26 România, o spunem cu

mândrie, şi unii dintre mentorii noştri.

Materialul pe care l-au trimis este

creat de Young Scot special pentru tine,

tânărul din România. Citeşte-l şi refl ectă

un pic, cu siguranţă îţi va îmbogăţi

perspectiva asupra ţărilor din comuna

Europă!

T

Creaţia Creaţia unui „Sir”unui „Sir”

2020

2121

fi ind actualizate anual pentru a păstra astfel

acurateţea informaţiilor vehiculate.

Reviste

Publicate de patru ori pe an în Daily Record

şi cu un public de peste un milion de cititori

pe fi ecare număr, Young Scot Magazine oferă

noutăţi, articole în exclusivitate, concursuri şi

oportunităţi pentru tineri.

MOBILITATECardul EURO<26 Scoţia oferă 1,600

discounturi în magazine şi servicii de pe

cuprinsul Scoţiei şi alte 200.000 discounturi

pe tot cuprinsul Europei. Cardurile inteligente

emise în colaborare cu autorităţile locale

oferă tinerilor acces la biblioteci, modalităţi

de recreere şi petrecere a timpului liber,

servicii ieftine de catering în şcoli şi vot on-

line. Includerea hologramei PASS reprezintă o

garanţie suplimentară pentru vârsta cardului.

Pentru că majoritatea deţinătorilor de

carduri din Scoţia au vârsta cuprinsă între

12-18 ani, accentul se pune mai ales pe

facilităţile oferite la transportul intern decât la

cel internaţional. Mai mult, dată fi ind natura

rurală a aglomerării de insule a acestei ţării

acest lucru devine şi mai important pentru toţi

benefi ciarii. Unul dintre aspectele în privinţa

căruia au fost înregistrate nemulţumiri a fost

lipsa asigurării mijloacelor de transport spre

casă la sfârşitul vizionării unui fi lm!

Din acest an, cardurile Young Scot vor

permite accesul tinerilor pe baza de discount

la transportul cu autobuzul şi cu trenul,

precum şi gratuitate la transportul cu feribotul

între insulele unde locuiesc şi ţărm.

PARTICIPAREADialogul

Un proiect comun iniţiat între tineri, Young

Scot, guvernul Scoţiei şi autorităţile locale

asigură participarea tuturor celor interesaţi

la un dialog comun în ceea ce priveşte

sprijinirea tinerilor, infl uenţarea serviciilor ce

le sunt oferite, dezvoltarea paginilor locale ale

portalurilor lor, carduri locale şi multe altele.

Consultaţi www.dialogueyouth.org pentru

mai multe informaţii.

eRoadshow

Young Scot eRoadshow

înseamnă promovarea a

două caravane echipate

cu 35 laptopuri şi antene

de satelit care îi ajută

pe tineri să iniţieze

adevărate cafenele

virtuale în orice locaţie

doresc. Caravanele

vizitează şcoli, centre

de tineret, centre

comerciale sau alte

evenimente publice,

găzduind sesiuni pe teme

relevante pentru tineri.

Mai multe informaţii la

www.youngscot.org

2121

Alternativă la nucleul dur

1. Am citit CV-ul tău. M-a luat

ameţeala… Spune-ne din tot trei chestii

de forţă, care au contat cel mai mult

pentru tine…

Cred că cele mai importante sunt:

perioada implicării politice din adolescenţă,

proiectele anticorupţie şi proiectul pentru

dezvoltarea liderilor, de care mă simt cel mai

apropiat datorită lipsei acute de lideri de

“calitate” din România de astăzi.

2. Te-ai implicat foarte devreme în

politică. Contrazici cu activităţile tale şi

interesul tău pentru politică tendinţa

tinerilor care azi sunt dezamăgiţi şi

iau distanţă. Ce te-a împins, care a fost

motorul tău?

Cred că, din păcate, asistăm la o “robotizare”

a societăţii, inclusiv a tinerei generaţii. O bună

parte a tinerilor din ziua de azi privesc viaţa

într-un mod simplist şi superfi cial.

Din fericire mai sunt şi tineri care cred în

“schimbări” de sistem şi care doresc câtuşi de

puţin să joace rolul de “erou”, nu doar de robot.

Politica le poate oferi într-adevăr un cadru larg

de exprimare a ideilor, viziunilor, valorilor – în

cazul în care au aşa ceva - şi totodată un cadru

bun de exprimare şi de “revoltă” pentru ideile

şi principiile lor.

3. Campania anticorupţie e un lucru

serios şi grav în România. Nu te temi atunci

când te arunci într-o astfel de luptă?

De curând cineva mi-a spus într-o

dezbatere că democraţia în România

a fost “implementată” şi că

munca noastră ar trebui să se apropie de

sfârşit. Îmi pare tare rău dar cred că este

un lucru naiv. Din păcate, în România

orice afectează “nucleul dur” al puterii

descoperă mai devreme sau mai târziu

că “securitatea” nu a fost o invenţie

sovietică ci una pur românească, menită

nu să servească “idei, principii, doctrine”

ci interesele unui mic grup cu nevoi cât se

poate de umane: putere, bani, infulenţă,

etc. Din păcate, o campanie sau un proiect

anticorupţie, dacă este implementat serios,

deranjează destul de tare acest “nucleu

dur”, iar repercursiunile nu întârzie să

apară. Ceea ce este mai tragic este că omul

obişnuit nu va observa niciodată duritatea

acestui nucleu şi va trăi cu iluzia unui sistem

democratic, necorupt şi transparent. O

concluzie simplă la întrebare ar fi : nu, nu

îmi este teamă, pentru că, din păcate, se

dovedeşte că şi democraţia are nevoie de

“dizidenţii” ei…

4. Ai casă, prietenă, maşină… sunt

lucruri pe care ţi le doreşti?

Lucrurile, în general, nu mi le doresc,

ci fac parte din jungla de zi cu zi. În goana

după bunuri, oamenii uită ce le motivează

existenţa. Sigur, sunt încă multe alte lucruri

pe care mi le-aş dori, însă cel mai mult e

să pot găsi oameni cu care să rezonez şi

alături de care să îmi pot pune în practică

viziunile. Ce să vă spun? Depinde şi de

modul în care ai fost educat sau te-ai

educat. Nu vreau două prietene, zece

case şi cinci maşini. Asta nu înseamnă că

nu am nevoie de un minim de siguranţă

şi confort în viaţa personală, dar, după

atingerea acestui minim, pentru mine

contează mai mult să caut şi să descopăr

oameni alături de care să alcătuiesc o

alternativă la “nucleul dur” poate printr-un

“nucleu soft” .

5. Dezvolţi un program pentru tineri

lideri politici. Câteva nume de tineri care

au trecut prin acest program ?

Da, este un program de care eu şi colegii

mei suntem foarte ataşaţi însă despre care

am vorbit foarte puţin. Face parte din dorinţa

noastră, devenită obsesie aproape, de

identifi care şi susţinere a unei generaţii de

“lideri de calitate/quality leadership”. Au fost

peste 50 de tineri lideri care au facut şi încă

fac parte din LDP; câteva nume, păi: Bogdan

Pascu, Bogdan Olteanu, Roberta Anastase,

Cristian David, Cristian Diaconescu, Csaba

Astalos, Cristian Adomniţei, Titus Corlăţean,

Monica Ridzi, Cristian Boureanu şi mulţi

alţii. Au fost şi sunt oameni care au promis

şi promit mult, nu îmi cereţi însă să vă spun

dacă sunt cu toţii “lideri de calitate/quality

leaders” sau nu. Eventual, numai faptele lor

pe viitor vor putea demonstra cel fel de lideri

sunt.

6. Ce deosebeşte un lider de calitate

de ceilalţi lideri ?

Noi am lansat prin acest program

conceptul de “Quality leader/Lider de calitate”.

Nu este un certifi cat de garanţie cu termen

de expirare ci mai degrabă o modalitate/

un criteriu de diferenţiere între “liderii” care

sunt lideri din întâmplare, din nevoie sau din

dorinţa lor ori a altora şi ale căror valori se

limitează în societatea românească la: maşini

luxoase, palate hidoase şi alte “accesorii” şi

liderii pe care îi motivează în acţiunile lor

SETUL DE VALORI şi VIZIUNILE.

În cazul unui parlamentar, care este

un lider politic, mie îmi e destul de neclar,

în contextul societăţii în care trăiesc, care

este factorul determinant care îl face să-şi

dorească această poziţie. În mod normal ar

trebui să existe la baza liderului respectiv

pe de o parte un SET DE VALORI, fi e că

11112222

profi l euro<26Alex Cumpănaşu

Are 26 de ani, este Preşedintele

Centrului Naţional de Integritate, Director

Executiv AID România (Asociaţia pentru

Implementarea Democraţiei), are o

prietenă... te lăsăm să-l descoperi singur!

sunt politice, fi e că sunt morale, care să îi

fi xeze limitele de acţiune în meseria de

parlamentar şi pe de altă o VIZIUNE. Aceasta

s-ar traduce prin obiectivul pe care doreşte

să îl atingă, preferabil ceva mai puţin general

decât “pentru a ajuta la propăşirea naţiunii”,

deci un obiectiv/viziune clară (Ex.: Să li se dea

drepturi egale greierilor de la deal cu cei de

la munte, caprele să aibe voie să bea apă din

acelaşi loc cu oile, etc.). Aşa putem crede că

acel lider vrea să devină lider politic pentru

a-şi susţine o convingere, altfel acesta având

o cu totul altă meserie.

Un rol foarte important îl joacă

MENTORUL. Un lider poate fi autodidact, este

preferabil chiar, însă are nevoie pentru a se

şlefui şi uneori chiar pentru a-şi fi xa setul de

valori şi viziunea de modele care să-l inspire şi

de mentori. Este valabil şi în cazul oamenilor

din justiţie şi poliţie. Nu este sufi cient ca un

poliţist, procuror sau judecător să îşi dorească

această meserie pentru puterea pe care o

dobândeşte sau pentru avantajele materiale.

Important e ca un lider din justiţie să fi e cu

adevărat motivat de “spiritul de dreptate” şi

de valorile asociate acestui principiu, astfel

încât să nu ajungă să folosească aceste poziţii

pentru a favoriza abuzurile şi nedreptăţile în

folos personal sau pentru avantajele unui

grup restrâns. De aceea, cea mai importantă

valoare în viziunea mea pentru aceşti lideri

este INTEGRITATEA şi aici lipsa de mentori,

într-o societate în care structurile de forţă

sunt mai mult unelte decât instituţii, se

observă la tot pasul.

7. Numeşte trei oameni cu viziune

din România.

Îmi este foarte greu să îi nominalizez.

Contemporanii noştri sunt defi niţi mai

degrabă de un superfi cialism cras, care nu

lasă loc de profunzime, motiv pentru care

este şi destul de greu de identifi cat oameni

care să aibă viziune în acest moment.

Liderii români actuali sunt prelungiri

ale unui sistem care nu permite avansarea

celor cu viziune sau valori. Cred că vom

vedea o clasă de lideri “de calitate” care va

ieşi din “dizidenţii la democraţie”, formată

deci din cei ce vor avea curajul să înfrunte nu

comunismul ci actuala democraţie. Nu mă

bazez aici pe capacitatea poporului român

de a promova valorile ci pe un calcul simplu:

orice sistem “dizident”, dacă are la bază valori

şi principii solide, ajunge să câştige datorită

nemulţumirii majorităţii faţă de sistemul

existent. Prin urmare toţi cei care vor avea

curajul de a sparge “nucleul dur” vor putea

pe viitor să spere la recunoaştere în timp ce

liderii superfi ciali de astăzi vor deveni simple

umbre. Există atfel de lideri în politică, poliţie,

procuratură, justiţie sau administraţie, oameni

cu un simţ al dreptăţii foarte dezvoltat.

8. Cu ce ambasade/ambasadori ai

colaborat cel mai bine?

Am avut o colaborare bună cu toate ţările

care au ambasade la Bucureşti şi de aceea

îmi este greu să nominalizez o parte dintre

acestea. Trebuie să spun însă că fără sprijinul

ambasadelor ţărilor membre UE (UK, Olanda,

Suedia, Germania, Finlanda, etc.) şi Ambasadei

Americane, ne-ar fi fost greu să ne păstrăm

statutul de “dizident” al sistemului�. Este, de

asemenea, foarte adevărat că a depins foarte

mult şi de oamenii care au lucrat în aceste

instituţii, care ne-au ajutat de multe ori în

momente critice.

9. Un hobby de 26 de ani,

o pasiune…

Îmi place să călătoresc, dar recunosc că

sunt puţin cam leneş, prefer să vizitez mai

mult din maşină . Îmi mai place să joc tenis

de masă sau să ies cu prietenii!

Ce ai schimba mâine în România dacă

ai avea puterea să o faci şi care ar infl uenţa în

bine viaţa tinerilor?

Pentru a fi fericită majoritatea generaţiei

noastre de astăzi sau a celor mai mici probabil

că ar trebui să dau câte o maşină scumpă, o

casă şi alte acesorii fi ecărui tânăr, un loc de

muncă unde să nu se muncească dar să fi e

foarte bine plătit, concediu tot timpul anului

şi doi litri de bere de persoană .

Acum, serios vorbind, cred că aş promova

acei tineri „nealteraţi” de sistem în toate

structurile statului (politică, administraţie,

justiţie, etc.) dintr-un motiv foarte simplu: aşa

ar putea să îşi schimbe singuri viitorul. Asta

şi pentru că eu nu cred în “daruri picate din

cer” şi mă doare când văd atâta indolenţă şi

lipsă de revoltă la tineri, că nu reuşesc să se

mai adune în jurul nici unei idei, că nu mai au

cauze şi că nu mai protestează la nimic.

Un proiect de viitor…

Îmi doresc foarte mult extinderea

Programului pentru Dezvoltarea de Lideri şi

la nivelul Justiţiei şi Administraţiei, locuri unde

încă nu s-a reuşit crearea unei alternative

la şcoala veche de gândire. Îmi doresc, de

asemenea, să continui proiectele pe care le

am acum, care au reuşit să îmi aducă împliniri

profesionale şi mi-au satisfăcut în anumite

momente “nevoia de andrenalină” ; ultima

este pentru cunoscatori.

Un loc în care cititorii noştri pot citi

CV-ul tău...

www.aid-romania.org

2323

Ca să fi m sinceri de la început, eu sunt un fel de

ucenic de profesor, adică asistent. Asta de fapt e şi

partea cea mai frumoasă, pentru că îmi permite un

dialog direct, personalizat şi constant cu studenţii, o

interacţiune efi cientă pentru a determina cele mai

interesante experienţe de învăţare, atât pentru ei,

studenţii, cât şi pentru mine, profesorul în formare.

Frumos, nu? Aşa

îmi imaginam

eu lucrul cu studenţii, aşa îmi organizam eu lucrul cu ei. Am pregătit

materiale, teme incitante, întrebări descusătoare de problematici

şi dătătoare de soluţii încurajatoare pentru ei, viitorii profesionişti ai

domeniilor în care se specializează.

Primul an a fost ok. Eram fericită, eram entuziastă, eram… oarbă!

Mi se părea că studenţii sunt eu cu doar 1 – 2 ani în urmă; ne-am spus

pe nume, empatizam total cu felul lor de-a fi . Am început să lucrăm

cu evaluare şi reguli negociate, cu discutarea timpilor necesari pentru

diferite sarcini, alegerea temelor, punctaje, plaje de performanţă…

în fi ne, tot tacâmul unui învăţământ superior demn de integrarea

Romaniei în UE şi de Procesul Bologna.

La sfârşitul anului, evaluare de seminar. Metoda: modernă,

alternativă, portofoliul. Am creat o grilă de evaluare, cu criterii şi

descriptori de performanţă, ca să ofer, nu? o evaluare obiectivă şi

cât mai lipsită de bias-uri. M-am trezit cu două palme – pleosc!

pleosc! peste faţă. Deşi lucrasem cu vreo 3 grupe a câte 15-20

de studenţi (ce plăcere, lucrul în grupe mici!) prezenţi în mod

constant, activi şi interesaţi, la seminarul de evaluare m-am trezit

cu un amfi teatru plin cu 300 – TREI SUTE!!!– de studenţi, gata de

„livrat” portofoliul la seminar.

Catedra mi s-a umplut de două mormane imense de portofolii.

Evident, tânărul şi exigentul ucenic de profesor universitar din

mine s-a revoltat, s-a simţit jignit, înşelat, trădat în credinţele

sale pedagogice. M-am simţit chiar umilită. Adică, mă

pregătisem, fusesem onestă, corectă, avusesem un

armistiţiu de fair-play. Şi acum?! Am vrut să refuz

portofoliile celor care nu frecventaseră. Mi se părea

incorect faţă de grupele cu care lucrasem, pe care „le

muncisem”. M-au rugat, m-au implorat, că lucrează,

că n-au putut, că s-au suprapus… m-au… şantajat

emoţional, nu?! Am zis, hai, fi e, să fi u „de-a lor”. I-am

rugat să transporte portofoliile la biroul meu, afl at în

zonă. De acolo, cu maşina, acasă.

Primele 10 portofolii au fost interesante (îi

rugasem pe studenţi să introducă în portofoliu un

eseu personal, un referat cu o abordare ştiinţifi că).

Următoarele 10 aveau ceva interesant… Erau de pe

internet, dar ok, erau interpretate destul de personal…

Grila mea părea să funcţioneze, avea puncte de tot

felul… După 30 de portofolii deja totul era copiat, identic,

marca: profesor

ŞI PROFESORII RAD!

2424

)

absolut copy-paste, trist, fad, un gri absolut peste

idealurile şi speranţele mele de a îndrepta lumea prin

îndreptarea oamenilor de pe băncile şcolii.

M-am oprit. M-am gândit. Am numărat până la

10 şi am respirat adânc. Apoi pâna la 100. Am ieşit în

aerul fi erbinte de iunie şi mi-am luat o îngheţată. Am

reluat cititul şi punctarea. Erau pur şi simplu copiate

de la colegi. Dezamăgirea mea nu cunoştea margini. Şi

eu fusesem studentă şi îmi blamasem poate profesorii

pentru note pe care le consideram nemeritate. Dintr-

o dată nu mai recunoşteam studenţii aceştia pur şi

simplu răi, o răutate neexprimată şi absurdă. În ciuda

aşteptărilor, am punctat jos de tot, precum atitudinea

lor faţă de mine. Am găsit puterea şi raţiunea de a face

discriminări între performanţele lor, pe criterii multiple

care să justifi ce obiectiv diferenţierea.

Atunci am devenit profesor. Între teancurile de portofolii şi

grile cu punctaje, am simţit cum ucenicia mea se terminase. Nimeni nu

îmi spusese cum va fi „naşterea” aceasta, devenirea. Era ceva ce trebuia

trăit pe pielea mea. Şi aşa se întamplase.

În anul următor ştiam exact ce e de făcut. Am stabilit reguli clare.

Am negociat o parte dintre ele. Am propus modalităţi de evaluare. Am

negociat puţin. Am ţinut prezenţa şi am punctat separat participarea.

Şi, mai ales, am introdus peer – evaluation, o evaluare între colegi.

Ultimul seminar a fost heaven for me. Am colectat portofoliile, am

distribuit grilele de evaluare. I-am rugat să se semneze ca evaluatori,

desigur. Am distribuit aleatoriu portofoliile. Zâmbeam. Ştiam. Au

evaluat 30 de minute. Au citit, au recitit, au punctat, au confruntat

realitatea cu descriptorii de performanţă şi au dat puncte. I-am lăsat

pe ei să se înfrunte, apoi am strâns din nou portofoliile, cu grilele de

evaluare şi cu punctajele propuse. Ultimul cuvânt era al meu. Am citit

portofoliile, numai pe ale cărora fusesera la seminarii. Am punctat şi

eu. Oricum, mai mult decât punctaseră ei. Mă uitam la ei... dragilor...

am discutat cu fi ecare în parte. Alegeri, motivaţii, explicaţii. De ce aşa?

Cum altfel? Părerea ta? Concluzii? Soluţii?

Am punctat realist şi diferenţiat. Confruntarea a avut loc însă

între ei, pentru că fi ecare şi-a văzut grila cu evaluarea, cu punctajul

evaluatorului. S-au considerat nedreptăţiţi şi au avut motive de ceartă

între ei şi chiar motive să vină la mine pentru a media confl icte. Că

evaluarea trebuia să fi e anonimă. Că nu se înţeleg toţi între ei. Că şi-au

plătit poliţe. Că acum sunt supăraţi unii pe alţii şi să nu mai fac aşa,

să pun eu note singură. Pierduseră şi singura lecţie pe care o aveau

de învăţat din experienţa asta. Lecţia prin care învăţau autoevaluare

şi feedback.

E vorba despre responsabilitate. De a accepta să fi i evaluat şi de

a oferi evaluare la rândul tău. Responsabilitatea de a realiza ceva, un

proiect, un portofoliu sau un mare CEVA în viaţă. Că suntem mereu

evaluaţi de ceilalţi, de către colegi, prieteni şi că de obicei îi cunoaştem

pe aceşti ceilalţi şi trebuie să trăim cu „punctajele”,

cu etichetele, cu evaluările lor. Că nu mereu e

cineva care să ne rezolve problemele şi să împartă

„dreptatea supremă”. Cum că maturitatea începe

şi din anul 1 de studenţie, viaţa adevărată începe

chiar şi de pe băncile şcolii.

Ce vă pot spune despre acum? Ţin şi

acum seminarii, îmi perfecţionez tehnicile şi

sper ca studenţii mei să înveţe lecţiile pe care

fi ecare experienţă de învăţare împreună le

generează. Şi eu învăţ cu ei, pentru ei, şi devin

mai „profesor” cu fi ecare an care trece. Îmi sunt

dragi, cu încercările, succesele şi eşecurile lor.

Universul meu se învârte în jurul ideii de auto-

responsabilizare asupra învăţării iar şcoala

universitară este un laborator în care avem

voie să încercăm, să greşim, să testăm, să

plângem, să ne bucurăm, să ne entuziasmăm

- pentru că este anticamera vieţii. După aceea,

greşelile sunt punctate şi nu într-un catalog.

Greşelile vor conta în ierarhia profesională, în

bonusuri la salarii şi în experienţe enumerate

fără sfârşit în CV-uri.

Mai vreau să vă spun că se vede când

copiaţi. Sincer, se vede tot, din orice punct

al sălii m-aş afl a.

oana@euro26.org.ro

2525

...cu sloganul FII ACTIV!!! Observ o boală cronică la nivel naţional (de fapt o suită de boli), caracterizată printr-o stare gravă de pasivitate, cu febră leneşă şi

dureri în cot. Se recomandă o bruscă trezire la realitate prin aplicarea de

comprese reci de conştientizare şi a unei supradoze de realism.

Reţeta ce vindecă acest sindrom al indiferenţei e

multicoloră. Începe printr-o recomandare

la adresa dragului student de a

se opri din

plafonare şi a lua urgent măsuri.

P r o t e j e a z ă - t e împotriva virusului mediocrităţii!

M e t o d e l e nu sunt grele.

Înarmează-te cu

voinţă, ambiţie, optimism şi energie şi începe să câştigi lupta împotriva timpului făcând cât mai multe activităţi care îţi folosesc atât pentru dezvoltarea personală, cât şi pentru cea profesională. Aici voiam să ajung şi să îţi propun o afacere... Lăsând la o parte ceea ce se ştie deja, că la obţinerea unui job mai importante sunt activităţile extracurriculare decât colecţia de note, e bine să încerci să faci cât mai multe, ca să fi i pregătit şi informat, să afl i ce-ţi place şi ce ţi se potriveşte.

Şansele ce se pot ivi sunt nenumărate: ajungi să cunoşti foarte mulţi oameni (dintre care să-ţi faci chiar prieteni –şi asta nu e un clişeu), să te confrunţi cu tot felul de situaţii care îţi oferă noi experienţe de soluţionare a problemelor, ce îţi aduc mai multă încredere în forţele proprii şi,

de asemenea, poţi fi remarcat (ar putea apărea şansa vieţii tale).

Încearcă de toate! Fii voluntar la un târg de universităţi sau de joburi (sau orice altceva), la ceva ce aparţine domeniului tău de studiu sau nu, la

ceva legat de vreun hobby; activează într-o asociaţie studenţească sau

organizaţie (nu contează care sau cât e de populară, daca nu ştii care, vino la noi, la EURO<26, totdeuna este ceva de făcut); fă practică (sunt atâtea programe speciale care te aşteaptă... sau te poţi informa singur legat de companiile pe care le preferi); mergi la conferinţe, training-uri şi workshop-uri (poţi întâlni nenumărate poveşti de succes ale unor oameni de la care poţi învăţa enorm de mult, te poţi regăsi în ei şi poţi urma un drum asemănător)!!! Poţi afl a atât de multe lucruri noi şi

poţi face atâtea alegeri, încât crede-mă, vei deveni dependent de informaţie şi, antrenat într-un dinamism nebun, nu vei mai vrea să pleci.

Timpul îţi poate deveni cel mai bun aliat dacă ştii cum să profi ţi de el. E admirabil să ai în portofoliul vieţii cât mai multe evenimente, iar asta te ajută să-ţi controlezi şi coordonezi mai bine programul. Ziua îţi va părea de 48 de ore şi vei avea norocul să simţi satisfacţie, împlinire, mândrie.

Primul pas e mai greu, dar ai încredere în tine, poţi face orice dacă vrei cu adevărat (sună cam siropos, dar e pe bune). Lumea te aşteaptă cu seturi întregi de oportunităţi, pentru că fi ecare are locul şi rolul său. Uite, AZI ia o hotărâre. Sunt sigură că te simţi uneori singur, lipsit de importanţă sau de motivaţie. Fă ceva pentru tine! Ieşi şi arată lumii ceea ce eşti capabil să faci; vei deveni tot ce eşti capabil să devii.

Drumul se face mergând...

Eliza Simion

eliza.simion@euro26.ro

2626

Campanie ANTI-mediocritate(sau MANIFEST pentru TREZIREA LA REALITATE)

euro voluntar

RECRUTARE VOLUNTARI!

Ştim că eşti în căutarea unei provocări, în

căutarea a noi posibilităţi de dezvoltare

personală şi profesională. EURO<26 este o

asociaţie la nivel european care creează şi

oferă noi oportunităţi şi facilităţi tinerilor sub

26 de ani. Dacă doreşti nu doar să benefi ciezi

de acestea, dar să fi i şi implicat în construirea

lor, scrie-ne pe adresa contact@euro26.ro.

citesc titlul şi încă nu mi-e clar

despre ce să vorbesc, cu ce să

încep... Şi dacă e să scriu sub titlul „OSUT cu

bune şi cu rele” nu pot decât să mă raportez

la ce înseamnă OSUT pentru mine, membru

de aproape un an.

La început a însemnat o mulţime de

necunoscuţi, zâmbete calde de la oamenii

cu experienţă, şovăiala primilor paşi într-o

organizaţie studenţească, primul proiect

pe care îl organizezi, situaţii noi cu care nu

ştii cum să te confrunţi, momente în care ai

vrea să laşi totul baltă, zile pline de elan, de

dorinţa de a duce mai departe ce ai început,

oboseală, bucurie, privirea caldă care face

mai mult decât o mie de cuvinte...

Acum înseamnă, mai mult decât orice

altceva, prieteni dragi, o echipă de oameni

deosebiţi, alături de care am râs, am plâns,

am lucrat, m-am bucurat, oameni de la

care am învăţat, oameni alături de care am

crescut...

Evident, asta este părerea mea în clipa în

care privesc totul pe ansamblu. Cu totul alta

era părerea mea în acele zile din aprilie în

care am coordonat secţiunea de publicitate

a StudentFest – cel mai mare festival de artă

pentru studenţi din România.

O zi obişnuită de Fest însemna cu

totul altceva: de la a descoperi vorbitul la

două telefoane deodată, a te confrunta cu

participanţi veşnic nemulţumiţi, la a găsi

materialele pe care invitaţii le cer cu 30 de

minute înainte de începerea unui atelier.

Aici am descoperit şi laturile rele şi

mai puţin frumoase ale unei organizaţii

studenţeşti: în clipa în care lucrezi la un

eveniment de anvergură, sub stres, absolut

fi ecare lucru care poate merge prost va

merge prost! În doar o săptămână de

festival am trecut de la oboseală la disperare

pe măsură ce cablurile de curent pe care le

măsurasem de 5 ori erau totuşi prea scurte,

softul de pe laptopuri se defecta, invitaţii se

rătăceau prin oraş sau un câine alerga prin

faţa panoului de proiecţie când proiectam

spoturi în aer liber.

Şi totuşi, aceste laturi te maturizează cel

mai repede... Iar, la urma urmei, când îţi aduci

aminte, pui în prim-plan lucrurile frumoase

şi chiar şi părţile rele ajung amuzante şi

simpatice...

Alexandra Cioclov

Universitatea de Vest , Timişoara

revista@euro26.ro

2727

OSUT, cu bune şi cu rele2007

17-23 aprilie: „StudentFest”.

Cel mai mare festival studenţesc

de artă din Europa de Est a adus

într-un singur loc peste 500 de

participanţi şi nu mai puţin de 100

de invitaţi speciali de peste tot.

Festivalul, început din 1992, încearcă

în permanenţă să educe tânăra

generaţie şi să ofere şansa de a creşte

unor artişti ce promit. Şi-a câştigat

recunoaşterea la nivel naţional în

2006, când a câştigat premiul pentru

cel mai bun proiect cultural din

România, în cadrul Galei Societăţii

Civile.

5-11 mai: „Underground

Timişoara Festival”, un manifest

pentru liberă exprimare şi pentru

promovarea non-discriminării.

Ajuns la a 11-a ediţie, festivalul este

momentan pus pe pauză. Căutăm

mulţi doritori de Underground

pentru a-l reporni.

2727

11112828

shake

Beauty salon poeticHabar nu mai am cum e mirosul de cerneală sau scrisul cu stiloul, însă sunt în permanenţă înconjurată de digital, biţi, net şi rar

trece o zi fără să folosesc tastatura.

La acelaşi drum a aderat şi literatura, prin publicaţiile de profi l de pe net, cărţi, siturile colective care creează adevărate comunităţi

imposibil altfel de realizat şi prin proiecte personale.

De ceva timp, câţiva poeţi din generaţia tânără plusează la pariul cu tehnologia şi interesele secolului 21 prin alternativa

literaturii multimedia, care atrage atenţia, creează / completează atmosfera textului, face ca mesajul să ajungă la publicul lor cât

mai complex, fără un eventual handicap al simplului cuvânt scris. Începe deci să ia avânt şi la noi conceptul de videopoem. Autorul

îmbină textul scris (dar nu e musai să fi e acesta punctul de pornire) cu un colaj de imagini, fi lmări, muzică, recitări, secvenţe preluate

de la TV, rezultatul având evident un cu totul altfel de impact. www.videopoeme.ablog.ro

Câţiva dintre cei care şi-au exersat deja pluri-talentul cu realizarea de videopoeme sunt Andrei Ruse, Răzvan Ţupa şi Gelu

Vlaşin, cei trei iniţiatori ai blogului literatura multimedia. Andrei Ruse a lucrat cu imagini (a sa inclusiv) şi cu secvenţe fi lmate, a

folosit recitările sale ca fundal, mixuri audio proprii sau melodii mai mult sau mai puţin cunoscute şi a reuşit să nu se repete în ce a

experimentat până acum. Răzvan Ţupa punctează în mare cam pe aceleaşi lucruri, foloseşte imaginea sa, recitările sale înregistrate,

secvenţe fi lmate şi a început să îşi contureze un stil pe care îl poţi recunoaşte. În cazul lui Gelu Vlaşin, lucrurile sunt puţin diferite, el

nu merge conceptual chiar pe aceeaşi linie, videopoemele sale constau mai mult într-un slideshow cu imagini de la evenimentele

la care a participat sau imaginea sa. Când le vezi, atenţia se îndreaptă ceva mai mult către fundalul muzical, care constă în versurile

sale interpretate pe muzică de jazz de Cristina Cornea.

Experimente video au mai încercat şi Mugur Grosu, care a realizat şi un colaj de imagini surprinse la diverse emisiuni sau fi lme

de la TV, Vasile Leac, o încercare a făcut şi Mihai Tiţa şi ar mai fi şi alţii, însă nu s-au evidenţiat până acum.

Nichita Stănescu şi Tudor Arghezi pe hip-hop

Nici partea audio nu e pe „pause”. Andrei Ruse a dat „play” acum câteva luni, când

a realizat câteva mixuri hip-hop pe care a pus apoi recitări înregistrate ale unor autori

ca Tudor Arghezi sau Nichita Stănescu, sau pe ale lui. Ideea a stârnit interes, dar şi ceva

polemici. Nu toţi au acceptat uşor conceptul, unii mai mult din refl ex, însă cei cărora le-a

displăcut au fost puţini şi RA (aşa cum semnează pe net) a primit încurajări pentru iniţiativă.

La un moment dat erau pe punctul de a se transforma blogurile unde posta aceste mixuri

în radiouri online, având în vedere că se începuse deja enumerarea de preferinţe,

solicitări şi dedicaţii în sugestiile pe care le primea, în funcţie de simpatiile sau

antipatiile fi ecăruia pentru un autor sau legat de curiozitatea de tipul „ce-o ieşi

din poeziile ăluia?”.

Toate astea nu stau doar pe net. Videopoeme, mixurile pe hip-hop şi

poemele pe jazz au fost prezentate în mai multe rânduri în cluburi din ţară, la

cenacluri, s-a vorbit de ele şi la TV, iar Andrei Ruse şi Gelu Vlaşin le-au expus în

mai la Muzeul Literaturii Române.

Mirela Neculcea

revista@euro26.ro

Întrebare: ce îţi oferă facultatea? Noţiuni, înşiruiri de explicaţii, defi niţii, toate sub forma teoretică cea mai pură în esenţa ei. Teoria – mama învăţării... dar o mamă denaturată!

Trebuie să recunosc că au fost cursuri din care am învăţat principii economice efi ciente, pe care le-am aplicat şi care m-au ajutat să îmbunătăţesc o situaţie reală. Îmi amintesc că, în ultima excursie la munte cu prietenii, le-am povestit acestora despre noţiunea „locului îngust” (aka „resursa a cărei capacitate e mai mică decât cererea asupra ei”), pe care am învăţat-o la Managementul Calităţii Proceselor. Astfel, conform teoriei, trebuie să identifi ci acel „loc îngust” şi să subordonezi toate celelalte sisteme la capacitatea acestuia. Rezultatul se vrea a fi efi cientizarea operaţiunii prin reducerea considerabilă a timpului.

Zis şi făcut. Mi-am pus radarul în funcţiune şi l-am marcat: loc îngust=X (nu îi zic numele, că poate citeşte articolul şi nu mă mai invită data viitoare). După ce le ţin celorlalţi participanţi la „experiment” prelegerea formală legată de această metodă, îl pun pe X-ulică, cel mai lent (adică veriga slabă) în frunte. Follow the leader. Ceilalţi, rapizi la picior, aveau sarcina de a-şi

adapta viteza funcţie de vârf. Astfel nu se mai produceau pauze în care trebuia să ne aşteptăm unii pe ceilalţi. Tehnica a funcţionat, şi, deşi iniţial am luat-o ca pe o glumă, s-a dovedit a fi productivă. Am ajuns în timp util la cabană, mult mai repede comparativ cu alte dăţi în care nu am fost organizaţi. Am

rămas toţi uimiţi, iar eu am fost numită Project Manager Acesta e un caz fericit, ca să-i zic aşa, dar, în general, teoria

care ţi se serveşte, (ca să nu-i spun „care ţi se aruncă”) e bună... de aruncat la gunoi. Degeaba ţi se dau proiecte peste proiecte în care tu eşti manager virtual şi trebuie să reproiectezi întregul

sistem de management al unei companii (fără să înveţi măcar bazele, prin exemple); e total nerealist. Oricum, e utopic să ne gândim că va veni vremea când învăţământul va depăşi limitele superfi cialităţii. Profesorul, de multe ori, are rol decorativ, ca un roboţel ce reproduce cu exactitate conţinutul unei cărţi.

Depinde numai de tine să treci de bariera teoretică, gândindu-te cum să pui în practică ce ai învăţat. Oricum, odată ce eşti angajat într-o fi rmă, benefi ciezi de programe de training care te iau de la zero. E de preferat însă să fi i cât mai pregătit şi, pe de altă parte, trebuie să te gândeşti la competiţie. Angajatorii de top nu sunt impresionaţi de splendoarea diplomelor, de numărul lor impresionant sau de basmele din CV, ci te întreabă „ce ştii să faci”. Moment de reculegere pentru bietul student...

Aşadar, priveşte prin teorie şi caută să înveţi ceva din orice.

Eliza Simion

ASE Bucuresti

eliza.simion@euro26.ro

TEORIA LOCULUI ÎNGUST

11112929

11113030

shake

CE/CUM VEDE/AUDE O FATĂ:

De exemplu, oameni care: te „admiră” de pe margine în timp ce te străduieşti

să ridici corect o halteră…se uită „inocent” la cât de bine/prost eşti „lucrat/ă“

şi apoi ridică (tot la fel de inocent) din sprânceană… ceea ce poate fi şi un lucru pozitiv (?!).

se uită insistent la posteriorul unei „gagici“ de pe stepper… fără să ştie că în spatele lor este iubitul ei halterofi l…

uită să se mai dea jos de pe aparate şi te privesc ciudat când le spui că deja sunt 10 persoane care aşteaptă acolo. Sau mai rău… vechea replică: „mai am 10 şi gata!“… 10, 20… 50… numerele parcă îşi schimbă adevarata valoare când eşti „în formă“…

se aşează pe aparate şi îşi beau cafeaua „în linişte” gândindu-se la diverse lucruri care parcă nu au avut început şi nu vor avea nici sfârşit!

socializează: „Bună dragă, ce bine îţi stă în pantalonii ăştia! Se vede că vii des la sală…etc”; „Vai, merci, şi pe tine te-am văzut des pe aici… Ce fel de abonament ai?...etc…etc…Dupa 20 de minute: “ Hai să ne apucăm şi noi de treabă că dacă STĂM pe stepper toată ziua va trebui să ne luam adio de la fast-food…”

sunt foarte ocupaţi şi participă la conferinţe pe telefonul mobil în timp ce se afl ă pe banda de alergare… noroc cu hands-free-ul!

fac baloane din gumă de mestecat în timp ce te aşteptă enervaţi să îţi termini setul ca să constate apoi că li se pare mult prea solicitant acel gen de exerciţiu…şi părea atât de simplu!

vin să facă fi tness…la bar! Da, exact…petrec ore în şir în faţa barului (în echipament de sport) forţându-se să ridice sticle întregi de băuturi light şi chinuindu-se să mestece batoane de slăbit (cu ciocolată…)

merg ca şi cum ar duce câte un viţel sub fi ecare braţ…Am început să mă întreb dacă asta e vreo tehnica specială de a te menţine în formă pentru că s-a transformat deja într-un obicei al celor care merg la sală… indiferent de masa musculară sau de greutate…

cred că transpiraţia e un lucru bun…Este, de fapt , un proces sănătos şi normal…dar nu ar trebui să ne mândrim cu aceasta! Ei nu înţeleg, probabil, că la sală nu ne ducem ca să ne măsurăm puterea... mai ales a mirosului!

se privesc în oglindă şi văd cât de graşi pot să fi e, în timp ce persoanele din jur şi-au facut un obicei din a le număra oasele când se plictisesc…

stau dezbrăcaţi în baia comună şi: se spală pe dinţi, îşi aranjează părul (de peste tot), se bărbieresc, se uită în oglindă, se admiră, se dau cu cremă, se dau cu deodorant (spray), se încordează…Să ne mai întrebăm ce caută Nenea cu fl oricele la intrare în sala de fi tness?

nu ştiu că duşurile nu sunt dotate cu microfoane, nici cu camere video şi nici nu există premii pentru karaoke!!

cred că fi tness-ul include ca exerciţiu fi nal de relaxare umblatul fără haine pe holuri şi prin vestiare! P.S.: sunt convinsă că nu are acelaşi efect relaxant şi asupra „spectatorilor”…

CE/CUM VEDE/AUDE UN BĂIAT ÎN SALĂ ŞI LA VESTIARE:De exemplu, oameni care:Sunt spirituali şi îţi aruncă în plin efort, când eşti pe spate cu haltera pe piept, „Mamă, cum îţi intră hormonul ăla!”

Se plimbă ostentativ în vestiare, neapărat dezbrăcaţi, şi se gratulează unul pe celălalt: „Băi, ai crescut în ochii mei, te-am văzut cu bucata aia, mamăăă cum era, băi, pe bune că ai crescut în ochii mei’Transpiraţi ca nişte tauri înfi erbântaţi şi blazaţi: “pentru mine nu contează ce zic alţii, eu fac asta (fi tness) numai pentru mine”Îşi cumpăra proteine, energizante, mâncare, haine şi neapărat trebuie să spună tuturor astaBărbaţi care în sala de fi tness se uită prin geamul despărţitor la fetele care fac aerobic şi pe care le evaluează sec şi obiectivFete care „salivează” nedisimulat la muşchii proaspăt “umfl aţi” ai instructorului de salăÎşi injectează discret dar fi resc hormonul ăsta nou, convinşi că face minuni şi că, până la urmă, nici nu face rău dacă ştii cum să îl ieiDoamne la 40-50 de ani, încrâncenate pe aparate, cură de slăbire, divorţate, corporatisteDomnişoare subţiri care aleargă pe bandă o oră la viteza 12 de înnebuneşti gândindu-te că tu alergi 10 minute cu viteza 10 şi te dai jos de pe bandă ca de la maraton

Sâni, fese, picioare traversând legănat toată sala de fi tness de la un cap la altul, deşi ar putea ieşi foarte bine şi pe uşa din faţă, aruncând colţuri de priviri obraznice către monştrii pătraţi care se holbează la ele: „Ştiu măi fraiere cum arăt, de-aia vin la sală...”Bărbaţi care se verifi că în ochii celorlalţi în permanenţă: „vezi ce biceps am? “români care au înţeles de un an sau doi că trebuie să facă sport şi să mănânce sănătos şi care se luptă prin urmare să îşi facă loc de o oră pe zi între serviciu şi casă

fete şi băieţi cu corp frumos şi psihic sănătosspate şi triceps, piept şi biceps, picioare şi umeri, trei exerciţii fi ecare, 4 serii, 12-15 repetări trupuri revigorate după duş, feţe optimiste, pline de viaţăsănătate, optimism, putere, sete de viaţă.

Ai fost vreodată la fi tness? Da?... Perfect! Nu?....

Te-ai întrebat ce fel de oameni fac fi tness, cu cel fel de oameni

te-ai putea intâlni aici? E simplu…TOT FELUL de oameni!

andreea.suharov@euro26.ro

mugurel.stan@euro26.ro

Fit FactsFit Facts

11113131

Tea&cookiesROOIBOS

Rooibosul sau ceaiul roşu, cum mai este denumit, este o plăntă din care se prepară o licoare cu gust asemănător cu cel al ceaiului. Totuşi nu poate purta această denumire pentru că nu provine din Camellia sinensis, planta propriu-zisă de ceai, ci din frunze de Aspalathus linoaris – denumirea ştiintifi că a rooibosului – un tufi ş ce se găseşte doar pe o porţiune restransă, în munţii Cedarberg, la 250km nord de Cape Town, în Africa de Sud. Frunzele sale ce se culeg vara şi sunt lăsate să fermenteze, întocmai ca cele ale ceaiului, produc o infuzie roşiatică cu gust dulce natural. Însă, spre deosebire de ceai , rooibosul nu conţine deloc cofeină, iar concentraţia de teină este foarte mică. În plus, antioxidanţii ce constituie

principalul atu al ceaiului verde, se regăsesc în această plantă în proporţie mult mai mare.

Recomandarea Cărtureşti:JAMES MEEK - UN GEST DE IUBIRE

Cineva îmi spunea recent despre autorul acestei cărţi: uite un scoţian care trăieşte la Londra şi care scrie ca “marii ruşi” din secolul al XIX-lea. Cu toată exagerarea de rigoare, afi rmaţia conţine mai mult decât un dram de adevăr, şi nu doar pentru că povestea cărţii se petrece în mijlocul Siberiei, după Revoluţia din octombrie, în plin război civil. Se simte în carte preocuparea autorului pentru problema – dostoievskiană! – a binelui şi a răului: cum putem face binele, cât rău este admisibil (justifi cabil?) în vederea unui bine viitor. Şi ce loc

mai ocupă Dumnezeu în lumea asta scoasă din ţiţâni.Dar, poate că înainte de toate, avem de-a face aici cu o poveste. Cu o poveste

foarte bine scrisă (poate un pic chiar prea bine!), în care se amestecă anarhişti revoluţionari, puşcăriaşi din lagărele siberiene, localnici tunguşi, “îngeri de-ai lui Dumnezeu” (membri ai unei secte ciudate, cea a castraţilor), “roşii” (comuniştii care erau pe cale să câştige războiul civil şi să-şi instaureze puterea pe toată întinderea Rusiei) şi, nu în ultimul rând, o “legiune cehă” de soldaţi rătăciţi în inima Siberiei unde şi-au stabilit un “stat în stat”.

Şi “gestul de iubire” în toate astea? Ei bine, sunt mai multe “gesturi de iubire” care “tulbură” dezordinea acelei “lumi dintre lumi” (imperiul ţarist nu mai e, cel comunist nu e încă). Şi ele sunt cele care fac ca lumea aceea în care moartea vine din toate părţile să nu fi e totuşi un iad absolut.

Rubrica prezentată de Cărtureşti,

partener Euro<26

CAMPANIA NAŢIONALĂ DE INFORMARE PENTRU ALEGERILE

EUROPARLAMENTARE a tinerilor din România urmăreşte promovarea spiritului unei

cetăţenii active şi responsabile, precum şi participarea într-un număr cât mai mare la alegerile

europarlamentare din toamnă. Segmentul vizat este cuprins între 18-35 de ani, cu prelungire

pe campania de conştientizare la 14-35 de ani. Ramona Mănescu este vicepreşedinte

al Autorităţii Naţionale pentru Tineret. În timpul mandatului său la conducerea ANT, s-a

ocupat de reabilitarea programului Comunitar Youth, de coordonarea şi monitorizarea

activităţii ANSIT (Agenţia Naţională pentru Sprijinirea Iniţiativelor Tinerilor), respectiv

celei a ASS (Agenţia pentru Sprijinirea Studenţilor), de organizarea

de evenimente naţionale şi europene

(Săptămâna Europeană a Tineretului,

Târgul ONG-urilor de tineret, „ Parlamentul

Tinerilor”, întâlnirea multiculturală din

cadrul proiectului „A.C.T.! – Authorities.

Cooperation. Twining!” etc.).

Steguleţul galben la capitolul politici

pentru tineret de la începutul

mandatului a fost preschimbat într-unul verde, iar acesta e unul dintre

cele mai importante plusuri ale mandatului Ramonei Mănescu.

ANSIT susţine şi promovează toate evenimentele/manifestările publice organi-

za te în sprijinul Iniţiativelor Tinerilor, de

exemplu: Săptămâna Europeană a Tineretului,

Olimpiadele Comunicării, Europa la liceu.

www.ansitromania.ro

shake

ALEGERI EUROPARLAMENTARE

Managementul Clasei. Un pas mai departe… Învăţarea bazată pe proiect

Mihaela Ionescu / Ed. Humanitas Educaţional / 2003 ... prin intermediul proiectului, poate

fi stimulată autonomia elevului, context în care cadrul didactic este “actorul din umbră” care

asigură temeinicia construcţiei...

Educaţia şi învăţământul – orizont 2015

Colectiv de autori ... posibilele evoluţii ale sistemului de învăţământ în următorul deceniu, din mai multe perspective...

Ghid de Comunicare Publică

Mădălina Gheorghiţă / Raluca Negulescu

Ed. Humanitas Educaţional / 2001...soluţii pentru probleme concrete care privesc comunicarea unei organizaţii...

Current and Future Challenges in Curriculum Development: Policies, Practices and Networking for Change

Coordonator: Alexandru Crişan

Ed. Educaţia 2000+ / 2006

Educaţia 2000+ ne oferă cateva cărţi

interesante din domeniul educaţiei şi

al învăţământului.

Comenzi: direct Centrul Educaţia 2000+ , Andreea Eliza Adam,

tel: (021)212.07.80 e-mail: aadam@cedu.ro www.cedu.ro

11113232