CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I.MONEDA UNICA EUROPEANA.ASPECTE TEORETICE

1.1 Etapele introducerii monedei europene unice

1.2. Condiţiile adoptării monedei euro

1.3.Avantaje si dezavantaje ale monedei unice

1.4. Controversele introducerii monedei unice europene

CAPITOLUL II.IMPACTUL ADOPTARII EURO DE CATRE ROMANIA ASUPRA

SISTEMULUI BANCAR

2.1. Gradul de indeplinire a criteriilor de convergenta in Romania

3

INTRODUCERE

Europa si Uniunea Europeana incep sa se suprapuna din ce in ce mai mult dat

fiind caracterul de extindere si aprofundare a integrarii pe care uniunea si-a dovedit-o in ultimii

ani. Are loc o redefinire a Europei in sensul unei uniuni care dpdv extern doreste sa-si puna

amprenta si sa contribuie la procesul de globalizare, iar in plan intern doreste sa promoveze

valorile comune  europene si sa se bazeze pe o suveranitate exercitata in comun. Aceasta uniune

reprezinta si acordul unor state care doresc sa realizeze o politica comuna. Factorul economic, in

cadrul unei organizari de tip statal, a reprezentat dintotdeauna  sursa celor mai importante resurse

financiare pentru o dezvoltare solida si durabila. De altfel si Uniunea Europeana se naste odata

cu intrarea in vigoare a Tratatului de la Maastricht, 1 noiembrie 1993 ; aceasta uniune isi are

inceputurile inca din anul 1951 prin Tratatul de la Paris a carui scop a fost crearea unui organism

comun care sa se ocupe de administrarea resurselor de carbune si otel(CECO). Acest tratat

cuprinde 2 parti care fac referinta pe de o parte la realizarea unei uniuni economice si monetare

si pe de alta parte la indeplinirea unei uniuni politice.Aceasta uniune economica si monetara se

refera in primul rand la adoptarea monedei unice, euro. Totodata ea  duce la crearea unui cadru

economic stabil pt cele 15 tari componente ale SME, la scaderea unor costuri de tranzactionare

destul de costisitoare, la existenta unei singure rate a inflatiei, la eliminarea ratelor de schimb si

la o scadere a ratelor dobanzilor.Odata devenit membru UE, orice stat isi indreapta toate

eforturile pt a indeplini criteriile de convergenta prevazute in Tratatul de la Maastricht avand ca

finalitate participarea statului respectiv ca membru la Uniunuea Economica si Monetara si

totodata la adoptarea monedei unice euro.

4

CAPITOLUL I.MONEDA UNICA EUROPEANA.ASPECTE TEORETICE

1.1 Etapele introducerii monedei europene unice

Procesul general al unificării politice europene a început în 1946, atunci când

Winston Churchill a chemat pentru prima dată la crearea "Statelor Unite ale Europei", care să

aducă "fericire, prosperitate şi glorie" oamenilor de pe continentul devastat. Motivele sale erau

politice. El a crezut că prin crearea unui guvern european unic se va intra într-o eră de pace de

lungă durată pe un continent distrus de două războaie mondiale.

Ideea lui Churchill a prins contur în data de 25 iulie 1952, atunci când şase ţări

vest-europene au creat Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului1. Observatorii străini au

considerat acest lucru ca pe un vestitor al unei cooperări politice mai puternice.

Previziunile lor s-au concretizat curând. În 1958, Franţa, Republica Federală

Germania, Belgia, Olanda, Luxemburg şi Italia au ratificat Tratatul de la Roma, creând prin

acesta Comunitatea Economică şi Europeană. Integrarea europeană s-a întărit în continuare în

1967, atunci când Tratatul de fuziune a combinat Comunitatea Economică Europeană,

Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice

(Euratom), formând un acord mai larg şi mai puternic, cunoscut sub numele de Comunitatea

Europeană.

La sfârşitul anilor '60, discuţiile pivind colaborarea politică şi economică

europeană au început din ce în ce mai mult să graviteze în jurul acordurilor privind rata de

schimb, în parte datorită eşecului Acordului de la Bretton Woods privind menţinerea stabilitătii

monedei europene. Create în 1944 de reprezentanţi din patruzeci şi patru de ţări, acordurile de la

Bretton Woods au adus o eră de stabilitate generală a ratei de schimb care a durat peste douăzeci

de ani. La sfârşitul anilor '60, acordurile de la Bretton Woods au prezentat semne tot mai dese de

slăbiciune. Marca germană şi francul francez s-au devalorizat ameninţând astfel stabilitatea

celorlalte monede europene, Astfel, în luna decembrie a anului 1969, primului-ministru

luxemburghez Pierre Werner i s-a solicitat să redacteze un raport la nivel înalt al Comunităţii

Europene consacrat creării unei uniuni monetare complete între economiile europene. Raportul

Werner2 a fost dat publicităţii în 1970, folosind pentru prima dată termenul "Uniune Economică

1 dr. Ioan Bari – Economie mondială, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1994, pag.1532 Maria Bârsan – Integrarea economică europeană, vol. I, Ed. Carpatica, Cluj-Napoca, 1995

5

şi Monetară". Acest raport se consideră a fi avut un mare merit, nu doar prin faptul că a pus în

evidenţă nevoia Uniunii Monetare, ci şi prin faptul că a prezentat cele două principii

fundamentale ale procesului realizării acestuia: realizarea în etape şi ceea ce este esenţial,

convergenţa politicilor economice.1

Din păcate acest plan timpuriu pentru o uniune monetară a fost zădărnicit de un

eveniment neprevăzut: decizia preşedintelui american Nixon, în anul 1971, de a adopta o politică

de "neglijare benignă", favorabilă dolarului american. Pe scurt, Statele Unite au anunţat că nu

mai doresc să îşi rişte rezervele de aur numai pentru a menţine ratele de schimb ale acordului de

la Bretton Woods predefinite faţă de dolar. Decizia lui Nixon de a lăsa dolarul "să plutească" a

condus la prăbuşirea sistemului Bretton Woods.

În consecinţa liderii europeni au pus deoparte raportul Werner şi au încercat să

creeze o soluţie imediată pentru fluctuaţiile persistente ale monedelor. Anii de experimente şi

negocieri au culminat în cele din urmă cu crearea Sistemului Monetar European în 1979. Acesta

a prezentat un mecanism al ratei de schimb carea a limitat circulaţia monedelor din Comunitatea

Europeană, mecanism cunoscut sub numele de grilă de paritate.

Creşterea economică continuă a condus în cele din urmă la Actul Europei Unice

din 1987, un act care a promis înlăturarea sistematică a tuturor controalelor de frontieră, a

tarifelor, a vămilor şi restricţiilor legate de capital şi de forţa de muncă. Obiectivul său a fost

realizarea unei pieţe comune nerestricţionate până la sfârşitul anului 1992. El a început prin

eliminarea barierelor din calea serviciilor bancare, titlurilor de valoare, societăţilor de asigurări şi

a altor servicii financiare.

La scurt timp după ce Comunitatea Europeană a aprobat Actul Europei Unice,

Jacques Delors, pe atunci preşedintele Comisiei Europene, a dat publicităţii un plan special în

trei etape pentru implementarea uniunii monetare, chemând la crearea unei singure monede

trans-europene. În acest sens, Jacques Delors afirma că: "Euro reprezintă cel mai bun candidat

pentru rolul de monedă unică, neputând fi înlocuit cu nici o altă monedă, oricare ar fi tentaţia pe

termen scurt…"2 Comunitatea Europeană a lansat proiectul unificării monetare aproape imediat

după publicarea raportului Delors.

Etapa întâi a Uniunii Economice şi Monetare a început în luna iulie a anului 1990

şi a avut aceleaşi obiective ca şi Actul Europei Unice şi anume: să asigure că sunt eliminate

definitiv toate restricţiile din calea circulaţiei bunurilor, serviciilor, forţei de muncă şi circulaţiei

capitalului. Atunci când şefii statelor europene s-au reunit apoi la Maastricht, în februarie 1992, 1 dr.Ioan Bari – Economie mondială, Ed. Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1994, pag.1682 Jacques Delors, prefaţă la L'ECU, monnaie du succes européen – Ernst&Young – Les Editions d'Organisation, 1990

6

pentru a fonda Uniunea Europeană, proiectul Uniunii Economice şi Monetare a devenit o parte a

Uniunii Europene şi au fost întocmite planurile specifice etapelor a doua şi a treia ale procesului.

Astfel, la 1 ianuarie 1993, Piaţa Unică este completă, iar la 1 noiembrie 1993 este stabilită

compoziţia monedei coş ECU.

Etapa a doua a început la 1 ianuarie 1994 şi a fost caracterizată prin înfiinţarea

Institului Monetar European, care va deveni ulterior Banca Centrală Europeană. Tot în etapa a

doua a fost folosit pentru prima dată şi cuvântul "euro". Înaintea reuniunii la nivel înalt de la

Madrid, din 1995, noua monedă era cunoscută în lume sub numele de "ecu". În această perioadă

sunt întărite procedurile de coordonare a politicilor economice, statele membre acţionând pentru

combaterea deficitelor bugetare şi pentru atingerea convergenţelor economice. La data de 31 mai

1995 Comisia adoptă Cartea Verde pentru moneda unică. În 15 şi 16 decembrie a aceluiaşi an

Consiliul European se întruneşte la Madrid şi adoptă denumirea de "euro" pentru moneda unică.

Se elaborează scenariul pentru trecerea la moneda unică şi se stabileşte calendarul propriu-zis.

Începând cu 31 decembrie 1996 Institutul Monetar European trasează cadrul regulator,

organizaţional şi logistic pentru Banca Centrală Europeană şi pentru Sistemul European al

Băncilor Centrale. Comisia, Consiliul şi Institutul Monetar European pregătesc legislaţia pentru

introducerea monedei unice.

Etapa a treia a început la data de 1 ianuarie 1999. La aceea dată, la aproape trei

decenii după ce Raportul Werner sugerase pentru prima oară acest concept, euro a devenit

moneda oficială pentru unsprezece ţări.1 Drahma grecească nu îndeplinea condiţiile de aderare,

deoarece Grecia nu avea un deficit bugetar sub 3% din PIB, datoria de stat depăşea 60% din PIB,

iar inflaţia era mare. Iată că în prezent Grecia, prin măsurile luate, a îndeplinit condiţiile de

aderare în "înalta societate".

Din cele cincisprezece valute ale ţărilor membre ale Uniunii Europene au

dispărut, la 1 ianuarie 2002, douăsprezece şi anume:

- Drahma grecească, una din cele mai vechi monede din lume, care a apărut cu

şapte secole înaintea erei noastre în Asia Mică, însă a devenit oficială abia în

secolul XIX.

- Marca germană, cea mai puternică monedă din "zona euro", deşi a fost o

"creaţie" a fostei Republici Federale a Germaniei, apărută abia în anul 1948.

Deşi o monedă relativ nouă, marca germană este şi prima monedă a secolului

XX care a ieşit în afara graniţelor ţării de origine, circulând şi în fosta RDG.

1 www.euro-info.ccir.ro/moneda-euro.htm

7

- Francul francez s-a născut în timpul războiului de 100 de ani, respectiv în

secolul XIV, însă a devenit oficială în secolul XIX (1803).

- Guldenul olandez, este, după drahma grecească, una din cele mai vechi

monede (1252), inspirând de altfel o serie de ţări europene în crearea

sistemului monetar internaţional, printre care şi Romania, care în 1867 a

lansat "leul românesc" după modelul guldenului olandez care se mai numea şi

leul olandez (Lowentaller), deoarece pe una din feţe avea imprimat un leu.

- Francul belgian a devenit monedă oficială tot în secolul XIX (1832) fiind

influenţat de sistemul monetar francez. În anul 1979, împreună cu Germania,

Olanda şi Luxemburg au format aşa numita "zonă a mărcii.

- Francul luxemburghez a fost influenţat de francul belgian care, de altfel, a fost

acceptat tot timpul ca monedă de plată pe întreg teritoriul luxemburghez.

- Lira italiană a fost lansată de Napoleon I în secolul XIX (1808), însă a devenit

monedă oficială în 1862.

- Peseta spaniolă a fost introdusă de francezi în acelaşi an cu lira italiană.

- Escudoul portughez a apărut tot în secolul XIX, fiind "bătut" se pare tot de

francezi.

- Şilingul austriac a fost introdus ceva mai târziu (1923), înlocuind "coroana" şi

a circulat în paralel cu vechea moneda a Germaniei hitleriste (reichsmark)

până la capitularea acesteia.

- Marca finlandeză a fost creată în anul 1860 cu mult înainte însă de

independenţa Finlandei (1917), pentru a arăta că Finlanda aparţine lumii

germanice şi nu slave.

- Lira irlandeză a devenit monedă oficială în secolul XX (1920), fiind "legată"

până atunci de lira sterlină.

Calendarul instituirii UEM şi al introducerii monedei euro a fost stabilit ca fiind

următorul:1

1) Faza A – 1 ianuarie 1998 - 31 decembrie 1998

2) Faza B – 1 ianuarie 1999 - 31 decembrie 2001

3) Faza C – 1 ianuarie 2002 – 30 iunie 2002

Faza A a început printr-o reuniune specială la nivel înalt a Uniunii Europene, la Bruxelles,

o întâlnire al cărei obiectiv central a fost să determine care dintre cele cincisprezece naţiuni

membre ale Uniunii Europene vor lua parte la uniunea monetară. Înaintea reuniunii la nivel înalt

de la Bruxelles, alegerea participanţilor la euro a reprezentat una dintre cele mai controversate

1 http://www.europa.eu.int/euro – Timetable. What will happen and when?

8

probleme politice din Europa, dominând aproape fiecare discuţie referitoare la uniunea

economică şi monetară. După ce la 2 mai 19981 Consiliul Europei a anunţat în cele din urmă cele

unsprezece state participante la "zona euro" pe baza recomandărilor Comisiei Europene până la

sfârşitul Fazei A s-au realizat:

evaluarea gradului de îndeplinire a criteriilor de convergenţă pentru

participarea la zona euro, stabilite prin tratatul de la Maastricht;

înfiinţarea Băncii Centrale Europene la 1 iunie 1998, echivalentul

european al Rezervei Federale americane şi care înlocuieşte Institutul

Monetar European;

ajustările finale ale sistemelor legale naţionale pentru adaptarea la o

nouă monedă;

anunţarea parităţilor între monedele naţionale ale ţărilor participante,

parităţi ce vor deveni efective doar de la 1 ianuarie 1999;

prima emisiune de bancnote şi monede euro

începerea procesului de armonizare în vederea introducerii euro între

statele membre participante la "zona euro".

2.Faza B mai este numită şi perioadă de tranziţie. Această perioadă de trei ani este

necesară pentru a produce bancnotele şi monedele necesare pentru înlocuirea celor naţionale. Ea

a debutat cu introducerea euro ca monedă oficială în cele unsprezece ţări care formau pe atunci

zona monedei unice. În această fază euro există însă numai ca "unitate de cont", fiind doar o

monedă scripturală. Euro nu intră însă cu adevărat în portofelele cetăţenilor Europei decât mai

târziu, în Faza C.

Majoritatea băncilor oferă posibilitatea de deschidere a unui cont în euro începând cu 1

ianuarie 1999. Aceasta înseamnă că euro este folosit în toate operaţiunile ce nu implică numerar

începând de la cecuri, cărţi de credit, transferuri bancare, înregistrări electronice , automate de

bancnote şi monezi, sisteme contabile, facturi şi situatii financiare, intrând în circulaţie din punct

de vedere legal. Dar deschiderea unui asemenea cont nu este neapărat necesară pentru a putea

efectua tranzacţii în euro; până la data de 1 ianuarie 2002, tranzacţiile efectuate în euro sunt

transformate automat şi fără comision de către bancă. De asemenea, nu este neapărat necesară

deschiderea unui cont în euro înainte de 1 ianuarie 2002, când conturile în moneda natională a

statelor din zona euro au fost transformate automat în conturi euro. În perioada de tranziţie,

tranzacţiile în euro au putut fi realizate şi din conturile în moneda naţională. În ceea ce priveşte

deschiderea de conturi, băncile care au cerut comision pentru deschiderea unui cont în monedă

naţională, o vor face şi pentru conturile în euro.

1 www.capital.ro, nr.19, 14 mai 1998, pag.28-29

9

Mai mult dacât atât, Uniunea Europeana a adoptat regula "nici o obligaţie, nici o interdicţie"

în ceea ce priveşte folosirea euro în cursul fazei B. Aceasta înseamnă că persoanele care doresc

să folosească în această perioadă euro ca unitate de cont au dreptul legal să facă acest lucru, dar

nimeni nu poate fi obligat. Prin urmare, marile companii multinaţionale cum ar fi compania

franceză Alcatel, compania germană Daimler-Benz, compania finlandeză Nokia şi Chase

Manhattan din Statele Unite au adoptat euro în contabilitatea lor europeană de la 1 ianuarie 1999,

chiar dacă nu au putut obliga pe nici unul dintre clienţii lor să plătească în euro. Alte

întreprinderi, inclusiv multe firme mici, au făcut tranziţia mult mai târziu în cursul fazei B.

Importanţa economică a acestei faze – moneda de cont – nu trebuie să fie subestimată, deoarece

tranzacţiile cu plata în numerar cuprind numai o foarte mică parte a activităţii economice. Acesta

este unul dintre motivele pentru care valoarea totală a bancnotelor europene în circulaţie s-a

ridicat în mod tradiţional la mai puţin de şase procente din produsul intern brut.

Faza B mai cuprinde câteva evenimente majore. La 1 ianuarie 1999, miniştrii de finanţe din

ţările europene au blocat în mod irevocabil ratele de schimb între euro si celelalte monede

componente. Deşi ratele de schimb bilaterale fuseseră deja fixate în luna mai 1998, abia în 1999

au fost stabilite definitiv ratele de schimb ale euro, fără diferenţe între cursurile de vânzare şi

cumpărare. Aceste rate, calculate prin compararea valorilor de schimb dintre monedele din

Uniunea Economică şi Monetară şi dolarul american în ultima zi de comercializare din 1998, au

devenit apoi permanente. Noua monedă este singura cotată de acum pe pieţele de schimb valutar,

iar monedele vechi sunt considerate "expresii naţionale ale euro", ce includ şi taxa de conversie

fixată în raport cu euro. 1

1 Belgia 40,3399 BEF

2 Germania 1,95583 DEM

3 Spania 166,386 ESP

4 Franta 6,55957 FRF

5 Irlanda 0,787564 IEP

6 Italia 1936,27 ITL

7 Luxemburg 40,3399 LUF

8 Olanda 2,20371 NLG

9 Austria 13,7603 ATS

1 ***http://www.europa.eu.int/euro

10

10 Portugalia 200,482 PTE

11 Finlanda 5,94573 FIM

12 Grecia 340,750 GRD

Faza B atrage după sine, de asemenea, apariţia legislaţiei cu privire la statutul legal al euro

precum şi transferul autorităţii în domeniul politicii monetare către Banca Centrală Europeană.

La 1 ianuarie 1999 băncile centrale naţionale din zona monedei unice au devenit subordonate

Băncii Centrale Europene pentru formularea unei politici monetare unice prin Sistemul European

de Bănci Centrale.1

Tot în această fază, toate noile obligaţiuni ale guvernelor din ţările participante se emit în

euro, iar pieţele financiare, pieţele de schimb şi sistemele de compensare trec imediat la

utilizarea euro. Importantă este , de asemenea, si decizia Consiliului UE nr.2000/427/CE din data

de 19 iunie 2000 privind adoptarea de către Grecia a monedei unice europene. Dispoziţia

Consiliului UE nr.1478/2000 stabileşte rata de schimb dintre euro şi drahma grecească la

1euro=340,750 drahme greceşti. La 1 ianuarie 2001 Grecia adoptă euro conform deciziei

Consiliului UE din data de 19 iunie 2000, iar în decursul anului 2001 are loc o puternică

campanie de informare asupra elementelor de securitate ale bancnotelor euro.2

3) Faza C a înregistrat prima introducere în circulaţie a bancnotelor şi monedelor euro

începând cu 1 ianuarie 2002. De la această dată, în care implementarea monedei unice europene

atinge o etapă deosebit de importantă, şi până în 28 februarie 2002 vechile monede şi bancnote

naţionale au circulat în paralel cu euro, acestea putând fi înlocuite gratuit cu moneda unică.

Această perioadă reprezintă perioada de cash-dual. Din data de 28 februarie 2002 monedele

naţionale ale celor douăsprezece ţări sunt definitiv retrase de pe piaţă, după această dată

numerarul putând fi schimbat numai la sediile băncilor centrale ale ţărilor membre. Banca

Centrală Europeană a retras treptat din circulaţie vechile monede în cursul acestei perioade,

tranzacţiile scripturale realizându-se doar în euro. O parte din monedele şi bancnotele retrase din

circulaţie au luat drumul muzeelor sau au fost trimise către numismatici, restul fiind reciclate sau

distruse potrivit reglementărilor în vigoare. La sfârşitul fazei C, adică la 1 iulie 2002, euro devine

moneda oficială exclusivă a zonei monedei unice, monedele din "zona euro" pierzându-şi statutul

de monedă naţională. Guvernele individuale au decis în nume propriu durata acestei faze pentru

ţările lor, fază care a început simultan în toate ţările participante. Însă indiferent de calendarul

1 Dr. Ioan Bari – Economie mondială, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1994, pag. 1782 http://www.europa.eu.int/euro

11

ales de fiecare naţiune în parte, introducerea euro trebuie să fie încheiată nu mai târziu de 1 iulie

2002.

1.2. Condiţiile adoptării monedei euro

Nu orice ţară poate adopta euro. Atunci când liderii Uniunii Europene s-au întâlnit

la Maastricht, în Olanda, în februarie 1992, pentru a redacta proiectul Tratatului asupra Uniunii

Europene, intitulat "Tratatul de la Maastricht", ei au creat obiective economice speciale, numite

şi cerinţe legate de admitere, care trebuie să fie îndeplinite de orice ţară care doreşte să participe.

În primul rând, ţara trebuie să fie membră a Uniunii Europene. Calitatea de membru al

Uniunii Europene implică, printre altele, îndepărtarea barierelor şi tarifelor comerciale,

modernizarea vămilor, eliminarea controalelor paşapoartelor şi dorinţa de a preda o autoritate

politică limitată unui organism independent. Acesre cerinţe sunt esenţiale pentru succesul unei

monede comune.

Dar ţările Uniunii Europene însele trebuie să îndeplinească obiective economice

semnificative. Aceste obiective sunt cunoscute drept "criteriile de convergenţă" sau "criteriile de

la Maastricht" :

Criteriul stabilităţii preţurilor; aceasta înseamnă că statul membru are un grad de

stabilitate a preţurilor durabil şi o rată medie a inflaţiei, observată pe parcursul unei perioade de

un an înaintea examinării, ce nu depăşeşte cu mai mult de 1.5% pe a celor trei state membre cu

cele mai bune rezultate în materie de stabilitate a preţurilor. Atunci când Consiliul Europei a ales

participanţii la prima etapă a euro, în mai 1998, acest obiectiv reprezentat de rata inflaţiei a fost

calculat la 2,7%

Situaţia de echilibru a finanţelor publice, ce reiese dintr-o situaţie bugetară ce nu acuză un

deficit excesiv. Deficit excesiv înseamnă, în termenii definiţi de art. 104 c şi protocolul său

următoarele:

raportul între deficitul public prevăzut pentru anul în curs sau efectiv (al

anului precedent) şi PIB depăşeşte o valoare de referinţă, fixată de

protocol la 3% din PIB, cu o serie de excepţii, cum ar fi situaţia în care

această depăşire a valorii de referinţă nu este excepţională şi temporară

şi acest raport ar rămâne aproape de valoarea de referinţă sau în cazul în

care acest raport are o tendinţă de diminuare constantă şi se apropie de

valoarea de referinţă;

12

raportul între datoria publică şi PIB depăşeşte o valoare de referinţă

(fixată de protocol la 60% din PIB), în afară de cazul în care acest

raport nu scade suficient şi nu se apropie de valoarea de referinţă într-

un ritm satisfăcător;

Deficitele bugetare scăzute contribuie la menţinerea unei rate a dobânzii pe termen scurt

puţin ridicate şi favorizează menţinerea ratei dobânzii pe termen lung la cel mai scăzut nivel

posibil, fapt ce avantajează investiţiile. Disciplina bugetară reduce volumul datoriei publice şi

disponibilizează bani publici pentru punerea în practică a politicilor pe termen lung în direcţia

susţinerii creşterii economice şi a creării de locuri de muncă.

Tratatul impune şi "respectarea unor marje normale de fluctuaţie prevăzute în

mecanismul de schimb al sistemului monetar european pe parcursul a cel puţin doi ani, fără

devalorizarea monedei în raport cu a unui alt stat membru", protocolul anexat prevede faptul că

această condiţie trebuie îndeplinită fără tensiuni grave cel puţin în timpul celor doi ani precedând

examinarea. De asemenea se prevede că statul membru în cauză nu va trebui, din proprie

iniţiativă, să-şi devalorizeze moneda sa în raport cu moneda unui alt stat membru în cursul

aceleiaşi perioade;

În fine, o ultimă condiţie: caracterul durabil al convergenţei atinse de statul membru şi

participarea sa la mecanismul de schimb al sistemului monetar european se reflectă în nivelul

dobânzilor pe termen lung, protocolul precizând că, criteriul de convergenţă al dobânzilor

semnifică faptul că un stat membru a avut pe o perioadă de un an precedând examinarea, o

dobândă nominală medie pe termen lung ce nu depăşeşte cu 2% pe cea a trei state membre ce

prezintă cele mai bune rezultate în materie de stabilitate a preţurilor. Dobânzile sunt calculate pe

baza obligaţiunilor de stat pe termen lung sau a titlurilor comparabile, ţinând cont de diferenţele

date de specificul naţional. Atunci când au fost anunţaţi participanţii la prima rundă euro, în mai

1998, această rată a fost de 7.8%1

Prin semnarea Tratatului de la Maastricht – 7 februarie 1992 – de către şefii de guvern ai

ţărilor membre ale Comunităţii Europene, Uniunea Economică şi Monetară a căpătat consacrarea

juridică ce conferă programului de realizare a sa un caracter ireversibil2. Uniunea Europeană a

creat criteriile de convergenţă pentru a se asigura că orice ţară care intră în Uniunea Monetară

este responsabilă din punct de vedere fiscal şi totodată că ţările participante sunt suficient de

asemănătoare sau "convergente" pentru a garanta o singură politică monetară. Includerea unei

ţări cu o inflaţie ridicată, cu rate de schimb oscilante, cu rate foarte mari ale dobânzilor sau cu un

deficit bugetar uriaş ar alerta pieţele financiare că euro este un proiect riscant şi instabil. Ca o

1 Alina Bădulescu, Dan Bădulescu – Noua Europă şi moneda sa: euro, Ed. Universităţii din Oradea, Oradea,20002 *** - Uniunea economică şi monetară, broşură Delegaţia Comisiei Europene, Bucureşti, august 1996, pag. 2-3

13

ironie, mult timp după anul 1992 se părea că foarte puţine ţări ale Uniunii Europene se vor

califica pentru euro. Criteriile de convergenţă au pus destule probleme guvernelor din zona euro.

De fapt nici chiar Statele Unite ale Americii, cu un deficit bugetar anual mediu de peste patru

procente, nu s-ar fi calificat pentru euro între 1990 şi 1994.

Criteriile de convergenţă prevăzute în tratat au avut parte de interpretări diverse. Franţa a

insistat pentru un angajament ferm şi un calendar precis, cu un angajament complet din partea

Germaniei în direcţia atingerii acestor obiective. Germania a insistat pentru o amânare a

transferului puterii către o bancă centrală, iar dacă acesta se va produce, modelul să fie cel

german, iar admiterea ţărilor în faza finală să se facă pe bază de criterii severe. Ţările mai puţin

dezvoltate au insistat asupra legăturii între trecerea la uniunea monetară şi necesitatea sprijinului

financiar şi a asistenţei regionale, pentru a compensa pierderea instrumentului curs valutar. Au

fost şi păreri privind admiterea fără criterii de convergenţă. În fine, Marea Britanie a refuzat

orice angajament ferm, la finele negocierilor obţinând o clauză opţională în ceea ce piveşte

participarea sa la uniunea monetară, care îi permitea, chiar dacă va îndeplini condiţiile stabilite,

să aleagă între a participa sau nu la uniunea monetară.

Cu toate acestea, Uniunea Europeană era hotărâtă să aibe o monedă unică. În ceea ce a

constituit probabil cea mai impresionantă rundă de reducere a bugetului fiscal şi de contabilitate

creativă pe care a văzut-o vreodată lumea întreagă, naţiune după naţiune a implementat reformele

necesare pentru a transforma euro într-o realitate. Italia a creat un "impozit euro" în valoare de

douăsprezece trilioane de lire, pentru a-şi ajusta deficitul bugetar guvernamental. Germania a

vândut câteva milioane de tone din rezervele strategice de petrol. Franţa a modificat regulile

contabile pentru cele 37,5 miliarde de franci aflate în fondul de pensii al France Telecom,

trecând efectiv aceste economii în rezervele guvernamentale. Apoi a mărit ratele impozitelor

pentru cele mai mari firme din ţară şi chiar le-a aplicat retroactiv pentru profiturile realizate în

anul anterior. Suedia a făcut reduceri semnificative în ceea ce priveşte nivelul de trai, provocând

agitaţie în plan politic. Finlanda a redus bugetul guvernului său central cu peste patruzeci şi cinci

de miliarde de markka între 1991 şi 1996.

În privinţa ratelor inflaţiei, cele mai bune rezultate apar în cazul Franţei, Danemarcei,

Olandei, Belgiei şi Irlandei, iar Germania, după puseul inflaţionist din 1993, a revenit la cifra

obişnuită de circa 2%. Referitor la deficitul bugetar, Luxemburgul era cel mai bine situat, iar la

extrema cealaltă se aflau Grecia şi Italia. În acest sens, s-a observat atât că în perioada 1993-1996

ponderea deficitului bugetar în PIB a scăzut, dar şi că încadrarea în mărimea stabilită prin

Tratatul de le Maastricht este mai degrabă o excepţie decât o regulă, ceea ce spune că indicatorul

este prea rigid, deşi mărimea lui se corelează cu mărimea ratei creşterii PIB. Datoria publică a

14

avut ponderi ridicate în cazul Belgiei, Italiei şi Greciei, cele mai bune situaţii existând în cazul

Luxemburgului, Marii Britanii, Germaniei, Franţei dar şi a Spaniei. Rata dobânzii pe termen lung

arăta, în general, mărimi mai ridicate în ţările cu datorie publică mai mare (Grecia, Italia,

Portugalia etc).

Privind în evoluţie analiza îndeplinirii criteriilor pe ţări, putem trage concluzii interesante

legate mai ales de efortul ţărilor de a se încadra în criteriile de convergenţă şi de a-şi asigura un

loc în noua uniune economică şi monetară. Spre exemplu, la sfârşitul anului 1994, doar

Luxemburg şi Germania îndeplineau toate criteriile, dar şi alte ţări, precum Franţa, Marea

Britanie şi Olanda aveau abateri doar la un singur criteriu şi nu în mod semnificativ. Belgia,

"inima" instituţională şi geografică a Uniunii Europene avea de redus considerabil datoria sa

publică (cea mai mare între ţările Uniunii), fapt realizat prin eforturi susţinute până la finele

anului 1996.

Mare Britanie, Suedia şi Danemarca au negociat posibilitatea unei opţiuni, ele

neparticipând în această etapă la crearea UEM, iar Grecia nu a îndeplinit toate criteriile

economice. Astfel, la 2 mai 1998, Consiliul Europei a decis că unsprezece din cele douăsprezece

ţări ale Uniunii Europene care doreau să adopte euro au îndeplinit "criteriile de convergenţă".

Deoarece arhitecţii euro ştiau că responsabilitatea fiscală va avea sens numai dacă va fi

menţinută, Uniunea Europeană a întocmit "Pactul de stabilitate şi creştere" la reuniunea la nivel

înalt din 1996 de la Dublin. Destinată întăririi disciplinei fiscale pe termen lung, principala

caracteristică a pactului este un acord privind amendarea ţărilor din zona euro care înregistrează

"deficite excesive". Dacă o ţară are un deficit bugetar care depăşeşte 3% din PIB, ea trebuie să

plătească Uniunii Europene depozite nepurtătoare de dobândă echivalente cu 0,2% din PIB, plus

0,1 din PIB pentru fiecare procent de deficit peste 3% (până la un maxim de 0,5% din PIB). Dacă

ţara aflată în dificultate nu reuşeşte să îşi micşoreze deficitul bugetar în termen de doi ani,

Comisia Europeană consideră depozitul o amendă şi îl distribuie celorlalte state membre ale

zonei euro. Pot fi acordate unele excepţii dacă ţara aflată în dificultate este în recesiune. 1

Deoarece pactul stabileşte limite stricte pentru deficitele guvernamentale şi pentru imprudenţa

fiscală în interiorul Uniunii Europene, el este considerat una dintre caracteristicile cele mai

importante ale uniunii monetare.

Prima etapa importanta este intrarea in in mecanismul de schimb ERM II

1 Dacă o ţară se află într-o recesiune caracterizată printr-o scădere drastică a PIB cu peste două procente, atunci ea beneficiază automat de o excepţie. Dacă PIB scade cu orice valoare între 0,75 şi 2 procente, atunci numai o majoritate de voturi în consiliul miniştrilor economiei şi finanţelor din Uniunea Europeană (cunoscut şi sub numele de ECOFIN) poate impune o amendă. Chiar şi atunci când PIB scade cu mai puţin de 0,75 procente, amenzile vor fi impuse numai "ca o regulă". Impunerea unei amenzi masive asupra unei economii rămase în urmă ar putea să facă problemele şi mai serioase, agravând instabilitatea regională.

15

Deasemenea, criteriile de la Maastricht, numite de convergenta nominala, trebuie indeplinite in

mod obligatoriu pentru ca euro sa fie adoptat de o tara.

Datoria publica, deficitul bugetar, dobanzile pe termen lung in moneda tarii respective (leul

in cazul Romaniei) si inflatia trebuie sa se-ncadreze intre anumite limite destul de incomode.

Romania sau, mai exact, economia ei, trebuie sa indeplineasca aceste criterii pentru a fi

considerata suficient de bine pregatita pentru intrarea in zona euro.

1.SME1 si SME 2

Sistemul Monetar European (SME) era proiectat in 1979 pentru a asigura pe cat mai mult

posibil stabilitatea ratei de schimb valutar in Europa. Toti membrii UE sunt membrii SME , dar

partea activa a sistemului, mecanismul ratei de schimb valutar, ERM(Exchange Rate

Mechanism) a fost optionala la inceput. ERM s-a bazat pe o grila de specificare a paritatilor

bilaterale si a marjelor corespunzatoare de fluctuatie, in mod normal de ±2,25%. Devalorizarea

monedei in state ca Irlanda, Spania, Portugalia - aceasta “epidemie” amenintand chiar si state cu

o rata scazuta a inflatiei precum Belgia, Danemarca si Franta - si deciziile Italiei si Angliei de a

renunta la mecanism au declansat starea de criza din perioada 1992-1993. Acest lucru a condus

insa la adoptarea unor marje mai largi pentru a permite ERM sa reziste pana la apariria euro.

Sistemul devine mai flexibil in momentul lansarii monedei unice. De fapt, aparitia acesteia este

si principala diferenta dintre SME1 si SME2. Acesta din urma cuprinde o banda standard de

±15%, permitand diferite limite de fluctuatie. Toti membrii UE sunt obligati sa se alature noului

mecanism al ratei de schimb valutar (ERM II) daca nu au derogare, asa cum este cazul Suediei si

al Marii Britanii. Toate monedele participante isi vor evidentia paritatea comparativ cu euro.

Daca apar presiuni privind cursul de schimb, Banca Centrala Europeana (BCE) va interveni,

acordand sprijin bancii centrale nationale. Acelasi lucru se va intampla si cand nivelul cursului se

situeaza la limitele benzii standard.

SME2 este o preconditie a aderarii la zona euro. Toate statele nou-membre se vor alatura

mecanismului in momentul aderarii. Acestea trebuie sa demonstreze ca au capacitatea de a

mentine rata de schimb la nivelul monedelor viitorilor parteneri din uniunea monetara.

2. Convergenta nominala si convergenta reala

Aderarea la uniunea monetara presupunerea indeplinirea de catre statele participante a

urmatoarelor criterii de convergenta:

a). INFLATIA

Capacitatea unui stat de a deveni membru al uniunii monetere depinde in mod direct de

inflatie, astfel ca rata acesteia in statul respectiv nu trebuie sa depaseasca media celor mai

scazute trei rate de inflatie atinse in state membre ale UE cu mai mult de 1,5%.

b). RATA DOBANZII NOMINALE PE TERMEN LUNG.

16

Rata dobanzii pe termen lung nu trebuie sa depaseasca ratele medii analizate in cele trei

state cu cele mai scazute rate ale inflatiei cu mai mult de doua puncte procentuale. Rata dobanzii

poate fi masurata pe baza titlurilor de stat pe termen lung sau pe baza altor valori mobiliare

comparabile.

Conform principiului Figher, dobanda nominala=dobanda reala + inflatia asteptata, iar din

moment ce rata reala este rezonabil constanta si stabilita la nivel mondial rezulta ca rata inflatiei

pe termen lung determina rata dobanzii nominale. Indeplinirea acestui criteriu indica mentinerea

pe termen lung a unei rate de inflatie scazute.

c). STABILITATEA CURSULUI DE SCHIMB.

Participarea la ERM2 cel putin doi ani inainte de adoptarea euro ca moneda nationala

este conditie obligatorie pentru intrarea in zona euro. Noul mecanism al cursului de schimb

(ERM II) a înlocuit ERM în ianuarie 1999 şi are drept scop fixarea monedelor statelor membre

care nu fac parte din zona euro la euro prin stabilirea, de comun acord, a unui curs central, fix

dar ajustabil, fata de euro si a unei benzi standard de fluctuatie de +/-15 puncte procentuale.

Cursul de schimb trebuie sa se mentina in intervalul dintre marjele de fluctuatie din cadrul

mecanismului cursului de schimb (ERM II), pe o perioada de cel putin doi ani, fara tensiuni

severe, in special fara a se proceda din proprie initiativa la devalorizarea monedei nationale fata

de euro. O banda mai ingusta de fluctuatie poate fi stabilita, de comun acord, pe masura ce se

inregistreaza progrese in ceea ce priveste convergenta (cum a fost cazul Danemarcei care a optat

pentru un culoar de ±2,25%).

d). DEFICITUL BUGETAR.

Influenta germana este predominanta in stabilirea celui de-al patrulea criteriu de

convergenta. Acesta impune o limita deficitelor bugetare acceptabile, ce nu trebuie sa

depaseasca 3% din PIB. Daca aceasta valoare este depasita deficitul bugetar trebuie sa fie redus

substantial si continuu, catre o valoare apropiata de cea de referinta sau depasirea valorii de

referinta trebuie sa fie exceptionala si temporara.

Limita impusa de acest criteriu este mentinuta si dupa intrarea in UEM.

e). DATORIA PUBLICA.

Acest criteriu stabileste un nivel maxim al datoriei publice la 60% din PIB, iar daca acesta

inregistreaza valori mai mari trebuie sa se diminueze semnificativ si sa se apropie de valoarea de

referinta intr-un ritm satisfacator.

Criteriile ce vizeaza nivelul datoriei si al deficitului bugetar au un grad mai mare de

flexibilitate decat cele care privesc inflatia si rata dobanzii. Gradul de indeplinire al criteriilor

17

variaza de la an la an in functie de rezultatele obtinute de statele membre UE. In urmatorul tabel

sunt prezentate date recente referitoare la evolutia indicatorilor nominali in Romania.

Tabel 1

Convergenta nominala. Criteriile de la Maastricht

Indicatori de convergenta

nominala

Criterii Maastricht

Valoare de

referinta

2007

Romania

2007

RATA INFLATIEI

-medie anuala , %-

<1,5 p.p peste media

celor trei state membre

U.E1)

2,85) 6,573)

RATA DOBANZILOR pe termen lung,

-medie anuala, %-

<2 p.p peste media

celor trei state membre

U.E1)6,45) 7,492)

DEFICITUL BUGETAR

(%din PIB) max. 3% - 2,53)

CURSUL DE SCHIMB FATA DE EURO

(evolutia maxima in procente fata de

media pe 2 ani) +/- 15% -

+10,0/

-6,14)

DATORIA PUBLICA

(%din PIB) max. 60% - 15,63)

Sursa: Raportul BCE mai 2007, Raportul BNR, INS

Convergenta nominala este sustenabila doar daca are drept ancora convergenta reala.

In Tratatul de la Maastricht nu au fost specificate criteriile de convergenta reala, deoarece

in momentul semnarii acestuia economiile statelor participante erau asemantoare. Analistii

avertizeaza insa ca adoptarea monedei europene , daca este bazata doar pe convergenta

nominala, este riscanta si poate ajunge chiar sa submineze situatia economica a statului care

ignora convergenta reala.

1 State in care s-a inregistrat cea mai scazuta rata a inflatiei. In 2007:Finlanda, Polonia , Suedia2. la emisiunea titlurilor de stat din august 20053.la sfarsitul perioadei4.In perioada 2006-2007. criteriul prevede stabilitatea cursului pe doi ani5. conform raportului BCE mai 2007

18

Desi nu sunt prevazute in niciun tratat, cand vine vorba despre criteriile de convergenta

reala urmatorii indicatori sunt reprezentativi1):

GRADUL DE DESCHIDERE AL ECONOMIEI TARII RESPECTIVE (exprimat prin

ponderea pe care importurile si exporturile o au in structura PIB);

PONDEREA COMERTULUI BILATERAL CU STATELE MEMBRE UE IN

TOTALUL COMERTULUI EXTERIOR;

STRUCTURA ECONOMIEI (exprimata prin ponderea pe care marile sectoare o au in

crearea PIB: agricultura, industria, serviciile);

NIVELUL PIB/locuitor (exprimat fie la cursul nominal, fie la paritatea puterii de cuparare

standard).

La aceasta lista mai am putea adauga si nivelul ratei somajului, gradul de crestere al

productivitatii etc.Astfel, corelatia dintre convergenta nominala si cea reala reprezinta “regula de

aur” a procesului de catching-up.

1.3.Avantaje si dezavantaje ale monedei unice

Impactul trecerii la moneda unicǎ se resimte în zona euro cu intensitǎţi diferite, desigur,

pe toate planurile existenţei umane legate de bani : de la nivelul cetǎţeanului de rând care trebuie

sǎ-şi însuşeascǎ o nouǎ scalǎ a valorilor, pânǎ la cel al autoritǎţilor Uniunii Economice şi

Monetare (UEM), care au asigurat pregǎtirea tehnicǎ a trecerii la utilizarea deplinǎ a euro.

Dincolo de costurile implicite, deloc neglijabile, şi de aprecierile subiective pro sau

contra, existenţa unei singure monede genereazǎ indubitabil economie de timp şi bani pentru

populaţia şi firmele din interiorul UEM, faciliteazǎ şi multiplicǎ schimburile comerciale în

interiorul zonei, stimuleazǎ sporirea volumului tranzacţiilor de cumpǎrare şi vânzare a

acţiunilor şi obligaţiunilor din ţǎrile membre. .

Principalele beneficii generate de introducerea euro vizeazǎ:

Reducerea costurilor privind schimburile valutare. Deşi dificil de cuantificat economiile

realizate de introducere euro în ceea ce priveşte costul tranzacţiilor, un studiu al Comisiei

Europene estima cǎ, înainte de introduce-rea euro, firmele din Europa au convertit anual

echivalentul a 7,7 trilioane USD dintr-o devizǎ a Uniunii Europene în alta, plǎtind

1 . ROMANIA: Drumul catre euro. Prezentare BNR,MARTIE 2007

19

echivalentul a 12,8 milioane USD (0,4 procente din PIB al UE) drept cheltuieli de

conversie1;

Eliminarea riscului legat de schimbul valutar al monedelor zonei euro.

Aceasta va contribui la intensificarea relaţiilor comerciale, accentuând competiţia între

companii, cu efecte favorabile asupra preţului, calitǎţii şi productivitǎţii. Preţurile exprimate în

euro oferǎ un etalon simplu, permiţând efectuarea cu uşurinţǎ a comparaţiilor de preţ în

cadrul zonei euro, diferenţele dintre pieţele cu preţuri mari şi cele cu preţuri mici devin

evidente, impunând regândirea strategiilor de marketing;

Crearea pieţelor financiare profunde: prin cotarea în euro a instrumen-

telor financiare a fost eliminat impactul psihologic şi economic al conversiilor devizelor, pieţele

financiare devenind mai mari, mai accesibile şi mai lichide. Sistemul global TARGET, a

înregistrat în anul 2002 primul an al introducerii fizice EURO, un cantitativ şi calitativ al

tranzacţiilor financiare inter-ţări,după cum se observă din graficul numărul 3.

Graficul nr.3 Tranzacţiile zilnice medii realizate inter-ţări prin TARGET

Sursa :Banca Central Europeană

Disciplina fiscalǎ este o cerinţǎ de intrare în zona EURO şi de rǎmâne-

re în sistem.

Pe lângǎ aceste beneficii care se anticipeazǎ cǎ vor exista, o certitudine este faptul cǎ o

mai mare competiţie care inevitabil se va forma, va duce la o mai mare eficienţǎ, iar o mai

mare integrare între pieţele financiare europene, va duce la sporirea eficienţei investiţiilor.

Deşi un expert economist portughez, afirma în mai 2002 cǎ “nu este necesarǎ

introducerea monedei comune EURO”2, aceasta a devenit la scurt timp dupǎ introducerea ei, o

1 “Piaţa financiarǎ”, nr.3,2001, pagina 482 Euro spectator, Mai 2002, Portugal

20

monedǎ internaţionalǎ de rezervǎ de importanţǎ deosebitǎ, ocupând poziţia a doua, dupǎ dolarul

SUA, cu 12,5% din rezervele oficiale mondiale.

Implicaţiile introducerii monedei unice depǎşesc graniţele zonei euro, influenţând

fluxurile comerciale dintre ţǎrile din aceastǎ zonǎ şi cele din exteriorul ei şi fluxurile

internaţionale de capital.

Bineînţeles, sunt foarte multe controverse cu privire la introducerea mondei unice

europene, şi chiar este combǎtutǎ integritatea Uniunii Europene. Astfel, la scurt timp dupǎ

lansarea cu succes a EURO, Paavo Lipponen, primul ministru finlandez atrage atenţia cǎ “ este

foarte clar cǎ prin introducerea EURO, se trece la un sistem favorabil marilor ţǎri, iar ţǎrile

mici vor fi înlǎturate.” Acesta se referǎ la tratamentul egal între ţǎrile membre Uniunii

Europene, care va fi din ce în ce mai greu de aplicat dupǎ introducerea EURO.

În ceea ce priveşte impactul mai general al EURO asupra economiei portugheze, acelaşi

Oliveira atrage atenţia cǎ introducerea monedei unice europene duce la noi provocǎri acesteia.

EURO faciliteazǎ investiţiile şi comerţul într-o zonǎ foarte bine integratǎ economic, dar toţi

agenţii economici trebuie sǎ fie conştienţi cǎ apariţia unei monede unice europene creeazǎ noi

prioritǎţi pentru investitori şi de aceea, creativitatea şi inovaţia devin mult mai importante decât

inainte.1

Un alt expert portughez, Vitor Constâncio este deasemenea prudent în recunoaşterea

capacitǎţilor reglatoare ale monedei unice. Trei ani de uniune monetarǎ au dovedit faptul cǎ este

foarte posibil sǎ ai o politicǎ monetarǎ potrivitǎ nevoilor Europei fǎrǎ formele avansate ale

uniunii politice. Pânǎ la un anumit punct, poate fi argumentat cǎ succesul monedei unice EURO

poate facilita integrarea în alte domenii şi poate crea o opinie publicǎ favorabilǎ, ceea ce ar

putea duce la creşterea coordonǎrii politicilor monetare. Dar nu este o cerinţǎ fundamentalǎ2.

Guilherme d’Oliveira Martins, în schimb, crede cǎ realizǎrile unei uniunii monetare ar

trebui sǎ propulseze politicile sociale şi politice ca prioritate a agendei europene. În opinia

acestuia, numai o ”guvernare economicǎ europeanǎ”, orientatǎ pe dezvoltare şi justiţie, va

permite atingerea scopurilor definite la Consiliul European de la Lisabona şi anume de a

trasforma Europa în cea mai competitivǎ şi inovativǎ economie din întreaga lume3.

Aceeaşi opinie este împǎrtǎşitǎ şi de Vitor Martins. Acesta crede cǎ EURO şi economia

europeanǎ nu sunt potrivite dimensiunilor politice ale Europei. Fǎrǎ o structurǎ puternicǎ de

1 discurs al lui Guilherme d’Oliveira Martins, ministru de finanţe portughez2 discurs în cadrul seminarului cu tema”Dupǎ Euro se formeazǎ federaţia europeanǎ a statelor democrate?” Mai 20023 Martins,Guilherme “O Euro ao Servico da Europa Politica”, Ed.”O Mundo”, 2001, pag.83

21

ordin politic, integrarea economicǎ nu are sorţi de izbândǎ. Aceastǎ necesitate justificǎ

reînforţarea naturii federale a Uniunii Europene, realizatǎ în combinaţie cu redefinirea

subsidiaritǎţii1.

Riscuri şi dezavantaje

Riscurile introducerii în circulaţie fizicǎ a euro sunt puţine la numǎr. La nivelul

economilor din zona euro, acestea se rezumǎ la evitarea unei creşteri generalizate a preţurilor

asociatǎ introducerii bancnotelor şi monedelor euro (legatǎ de lipsa de familiaritate a

populaţiei cu noile preţuri exprimate în moneda unicǎ, de posibilitatea speculǎrii unor

erori de rotunjire, precum şi de reducerea costurilor de meniu legate de modificarea

generalǎ a preţurilor, afişate acum exclusiv în euro.) Însǎ probabilitatea ca o asemenea

creştere sǎ aibǎ loc este redusǎ şi de moment, având în vedere cǎ acomodarea prin cererea

agragatǎ a unor asemenea sporuri inflaţioniste este practic inexistentǎ.

Crearea unei monede unice, în prezenţa unei mobilitǎţi limitate a factorilor productivi,

poate conduce la o inversare de tendinţǎ în ceea ce priveşte reducerea diferenţei dintre regiunile

centrale şi cele periferice.

Cu alte cuvinte, existǎ riscul ca partea puternicǎ a sistemului sǎ atragǎ tot mai mult

“creierul” întreprinderilor şi al centreleor decizionale. Acordurile tot mai numeroase dintre

marile întreprinderi , înmulţirea fuziunilor dintre companii, concentrarea pieţelor

financiare ca urmare a creǎrii monedei euro vor genera provocǎri tot mai mari la adreasa

ţǎrilor periferice.2

O provocare comunǎ pentru economiile UE şi ale ţǎrilor candidate este dimensionarea

adecvatǎ pe termen scurt a lichiditǎţilor în euro la nivelul sistemului bancar, având în

vedere o cerere de numerar în moneda unicǎ posibil mai ridicatǎ decât ar sugera pattern-ul

sezonier, în condiţiile unei oferte de numerar rigide, mai ales în primele zile ale anului 2002 şi

care este aşteptat sǎ priveascǎ în acea perioadǎ cu precǎdere economiile din zona euro.

Riscurilor introducerii EURO, sunt completate de dezavantajele inerente, cum este

faptul cǎ sistemul ratelor de schimb fixe limiteazǎ posibilitatea de a utiliza ajustǎri ale acestora ca

metodǎ de prevenire a socurilor asimetrice(care înainte de EURO era o metodǎ eficientǎ), acest

lucru nepermiţând ţǎrilor membre sǎ foloseascǎ politica monetarǎ pentru a înlǎtura crizele

specifice fiecǎrei ţǎri.

1 Martins, Vitor,”A Europa no Mundo Global: tambem uma questao de eurogovernance”,Ed.”Girassol”,2001, pag. 1392 Romano Prodi, “O viziune asupra Europei”, ed.Polirom, 2001,pag.115

22

Aceste dezavantaje ale introducerii EURO, sunt urmate de abilitatea redusǎ de utilizare a

politicii fiscale ca factor de stabilizare, deoarece nu mai existǎ independenţǎ monetarǎ şi de

absenţa unui sistem de redistribuţii fiscale, folosit în scopul asigurǎrii împotriva şocurilor

regionale şi naţionale.

Majoritatea surselor de mass-media anunţǎ fenomenul introducerii EURO ca cel mai

mare proces de schimbare a unei monede, dar în acelaşi timp atrag atenţia cǎ atât scurtul interval

al preschimbǎrii precum şi nefamiliaritatea cu bancnotele şi monedele euro conduc la confuzie şi

întârzieri în efectuarea tranzacţiilor, care sunt inevitabile.

În primele luni ale introducerii euro, societǎţile de comerţ cu amǎnuntul au estimat cǎ

dacǎ o tranzacţie ar dura, în medie cu 20 de secunde mai mult decât de obicei, cifra de afaceri al

acestora ar scǎdea cu 10 procente.1

Existǎ multǎ nesiguranţǎ asupra creşterii preţurilor o datǎ cu introducerea monedei

unice, deşi mulţi experţi au reamintit cǎ atunci când Marea Britanie a trecut la sistemul zecimal

cu 30 de ani în urmǎ, un proces similar introducerii EURO, impactul asupra preţurilor a fost

limitat.

În contradicţie cu aceste afirmaţii, este cea a lui Grant Lewis, economist pe probleme

europene de la Daiwa Securities, care atrage atenţia cǎ, chiar şi dacǎ populaţia crede cǎ

preţurile vor creşte, acest lucru avea o influenţǎ negativǎ asupra acestora.

Se trag semnale asupra faptului cǎ inflaţia este deja peste pragul maxim fixat, dar

datoritǎ situaţiei de la inceputul lui 2002, anul în care s-a lansat euro în forma fizicǎ în care

creşterea este încetinitǎ, vor fi nevoie alte mǎsuri de micşorare a ratelor dobânzii.

Nu doar consumatorii, care sunt primii afectaţi de preţurile în euro, dar şi afaceriştii vor

gǎsi trecerea la euro nebeneficǎ afacerii lor imediate. Firmele mici şi mijlocii în special, sunt

nepregǎtite pentru transformare, conform studiilor întreprinse de cǎtre Comisia Uniunii

Europene. Aceasta ar putea crea probleme în sectorul salarizare cǎtre personal, precum şi în

achiziţiile de materii prime.

Bineînţeles, un factor care nu ar trebuie trecut cu vederea este costul efectiv al trecerii la

moneda unicǎ. Acest cost include campaniile de promovare, sistemul de schimbare a monedelor

naţionale în euro, convertirea şi înlocuirea bancomatelor şi producerea efectivǎ a bancnotelor şi

monedelor.

Aceste costuri sunt dificil de estimat, dar un studiu efectuat de economiştii de la BNP

Paribas, sugereazǎ cǎ “o estimare totalǎ a costurilor schimbǎrii în eurozonǎ sunt în jurul valorii

1 BBC news, world edition, 2 ianuarie 2002

23

de 160-180 miliarde de euro (aproximativ 100-130 miliarde de lire sterline)- aproape de douǎ

ori valorea economiei irlandeze.1”

Moneda Unicǎ EURO nu are un impact direct asupra politicilor fiscale şi membrii

EUROzonei au posibilitate de manevrǎ în ceea ce priveşte politica fiscalǎ. Cu toate acestea,

majoritatea criticilor identificǎ o legǎturǎ între participarea la Uniunea Monetarǎ Europeanǎ şi

tendinţele importante ale politicilor fiscale. De asemenea este evident cǎ deciziile Bǎncii Central

Europene au impacturi asupra tuturor aspectelor politicii economice, incluzând politica fiscalǎ.

De fapt, scopurile principale reformei fiscale aprobate în 2001 (care cu siguranţǎ vor fi

revizuite de noul guvern) sunt acelea de creştere a echitǎţii fiscale şi de atragere a

investiţiilor strǎine. Într-o anumitǎ manierǎ, aceasta este recunoaşterea cǎ politica fiscalǎ este

principalul instrument al guvernelor EUROzonei, utilizat în atragerea investiţiilor, de vreme ce

ratele dobânzilor nu mai pot fi folosite în acest scop.

1.4. Controversele introducerii monedei unice europene

Controversele actuale în cadrul Uniunii Europene sau a Europei In general, sunt multiple

şi variazǎ de la intrarea unor ţǎri în Uniunea Europeanǎ) sau a intrǎrii în eurozona).

Prima problemǎ este dacǎ într-adevǎr moneda unicǎ este necesarǎ pentru ca sǎ

funcţioneze o piaţǎ. În sprijinul acestei controverse, este adus în prim plan cazul celui mai bogat

stat din Asia, Singapore, o insulǎ micǎ, fǎrǎ resurse naturale şi fǎrǎ monedǎ proprie.

Acest lucru este întǎrit de cazul Elveţiei, cea mai bogatǎ ţarǎ din Europa, care nu este nici

mǎcar membru al Uniunii Europene, cu atât mai puţin al EUROzonei. Adevǎrul este cǎ

participarea la Piaţa Unicǎ şi participarea la EURO zonǎ sunt fapte diferite, chiar şi în cazul

Comisiei Europene este mult mai valoros pentru participanţi decât în cazul celorlalţi.

Sunt numeroase studii având în centrul atenţiei cazul Marii Britanii, care, conform multor

experţi trebuie sǎ participe la o piaţǎ lǎrgitǎ, pentru a-şi creşte productivitatea, iar aceastǎ piaţǎ

lǎrgitǎ trebuie sǎ fie Europa, deoarece este cea mai aproape din punct de vedere geografic, iar

câştigurile participǎrii la aceastǎ piaţǎ pot fi maximizate doar prin participarea la EUROzonǎ. Cu

alte cuvinte “O piaţǎ unicǎ, o monedǎ unicǎ”.

Este foarte probabil cǎ Comisia Europeanǎ foloseşte estimǎri nereale, mult ridicate (cum

a fost cazul câştigurilor previzionate pentru Piaţa Comunǎ) din motive politice şi cǎ cifra realǎ

este mult mai micǎ cifrele prezentate. Analize variate a valorilor pe care Marea Britanie le-ar

1 news.bbc.co.uk/2/hi/business

24

obţine în cazul participǎrii la eurozonǎ au evidenţiat faptul cǎ economia Regatului Unit nu se

sprijinǎ deloc pe schimburile efectuate cu Piaţa Unicǎ.Nici o barierǎ comercialǎ

Un alt argument cheie luat în considerare în justificarea neparticipǎrii Maii Britanii la

eurozonǎ este presupunerea cǎ având o ratǎ de schimb diferitǎ de cea folositǎ în cadrul pieţei

unice, ar reprezenta o barierǎ comercialǎ semnificativǎ.

Acest fapt este contestat de cifrele care aratǎ cǎ eurozona reprezintǎ pentru Regatul Unit,

un partener care are 43% din comerţul Marii Britanii. Cu toate cǎ este un procent semnificativ,

nu reprezintǎ totuşi un argument forte în participarea la eurozonǎ, chiar dacǎ unii ar putea

combate acest lucru afirmând cǎ volatilitatea ratei de schimb înlesneşte comerţul.

Un studiu recent efectuat de Rodney Thom şi Brendan Walsh care au examinat decizia

Irlandei de a “rupe” legǎtura de lungǎ duratǎ între lira irlandezǎ şi cea sterlinǎ în 1979

dovedeşte cǎ comerţul dintre cele douǎ ţǎri nu a avut deloc de suferit.

Rolul dolarului

Faptul cǎ Marea Britanie este un caz neobişnuit în Uniunea Europeanǎ pentru cât de micǎ

este proporţia comerţului acesteia realizat cu Europa. Legǎturi comerciale exprimate în dolari ale

Britaniei sunt de 30%, pe când cele în euro sunt 20 de procente. Alǎturarea Marii Britanii la

EUROzonǎ îi va aduce acesteia o instabilitate în raport cu dolarul. Rata de schimb euro – dolar a

fost variabilǎ de-a lungul timpului.

Richard Layard afirmǎ cǎ Marea Britanie suferǎ datoritǎ neimplicǎrii mai profunde în

piaţa europeanǎ şi cǎ va avea mai mult de suferit dacǎ nu va îşi va mǎri participarea la aceastǎ

piaţǎ. Acest expert se bazeazǎ pe faptul cǎ Marea Britanie a pierdut foarte mult pentru cǎ şi-a

întârziat, în anii 1960 participarea la Piaţa Comunǎ. Tot acesta sugereazǎ cǎ performanţele

scǎzute ale Marii Britanii pânǎ în anii 1990 pot fi atribuite unui amestec de decizii

macroeconomice dezastroase şi deficienţe microeconomice, inclusiv o lipsǎ acutǎ a investiţiilor

în industria producǎtoare şi a unor relaţii pe piaţa muncii dezastroase.

Un risc foarte mare al introducerii monedei comune este dificultatea implementǎrii

aceleaşi valori a ratei dobânzii pentru toate ţǎrile. Mulţi economişti sunt de acord asupra

convergenţei cǎ aceasta nu poate fi nici perfectǎ şi nici permanentǎ, ci trebuie sǎ fie flexibilǎ.

Economiile sunt dinamice, reacţionând în mod diferit de-a lungul timpului diferitelor

condiţii şi şocurilor exogene. Se observǎ cǎ deşi, la apariţia criteriului valorii ratei dobânzii în

tratatul de la Maastricht, prin care se dorea a realiza o convergenţǎ, de la introducerea euro la 1

ianuarie 1999, economiile eurozonei sunt în continuare divergente., deşi după întroducerea

25

alături de sistemul TARGET a sitemului CLS(Continuous Linked Settlement), iar după cum

prezintă graficul nr.4, valoarea acordurilor în noua mone-dă era în continuă creştere.

Graficul nr.4 Absorbţia lichidităţii în EURO de către CLS

Sursa: BCE

În raportul Pricewaterhouse Coopers, acest fapt era exprimat foarte plastic prin faptul cǎ

existǎ puncte “roşii” ale inflaţiei şi puncte “negre” ale şomajului1. Este un lucru foarte cert cǎ

ratele dobǎnzii şi criteriile stabilite de Banca Central Europeanǎ nu este avantajoasǎ pentru toţi ,

sau cel puţin pentru majoritatea membrilor euro zonei. În contrast, cu o politicǎ monetarǎ

independentǎ, Marea Britanie a prosperat.

Dupǎ ce lira sterlinǎ a pǎrisit Mecanismul European al Ratei de Schimb (ERM=

Exchange Rate Mechanism) în anul 1992, Marea Britanie s-a bucurat de o perioadǎ de

neîntreruptǎ dezvoltare economicǎ. Richard Layard argumenteazǎ cǎ Marea Britanie dacǎ

doreşte “sǎ meargǎ mai repede decât restul Europei, ar trebui sǎ se alǎture acesteia”. Adevǎrul

este cǎ în şapte din cei zece ani de când a pǎrǎsit Mecanismul European al Ratei de Schimb,

Marea Britanie s-a dezvoltat mult mai rapid decât media ţǎrilor Uniunii Europene şi este de

aşteptat sǎ continue în acest ritm, conform studiilor efectuate de Fomdul Monetar Internaţional

(FMI) şi OECD, şi, cel puţin momentan performanţa de luptǎ contra inflaţiei are rezultate mult

mai bune decât restul Europei.

Lipsa mobilitǎţii muncii

Lipsa flexibilitǎţii în acoperirea nevoilor politicii monetare, în orice uniune monetarǎ este

depǎşitǎ de lipsa flexibilitǎţii altor domenii. De obicei , acestea includ piaţa forţei de muncǎ, pe

care ar trebui,în condiţii normale unei uniuni oamenii sǎ recurgǎ la o mobilitate fizicǎ pentru a se

1 http://www.pwcglobal.com/extweb/newweb.nsf/docid

26

deplasa de la o zonǎ cu un şomaj ridicat la o zonǎ cu un nivel al şomajului mai scǎzut, şi/sau sǎ

permitǎ nivelului salariului sǎ rǎspundǎ repede şi eficient, la apariţia unei zone cu un înalt grad

de şomaj, în cadrul uniunii monetare. Tocmai aceste fenomene sunt foarte rare în cadrul euro

zonei.

Gradul de migrare a forţei de munca în Uniunea Europeanǎ este de 27 de ori mai mic

decât cel întâlnit pe piaţa muncii din Statele Unite ale Americii, conform studiilor Comisiei

Europene, iar mişcǎrile menite sǎ promoveze o mai mare flexibilitate se contrazic cu cele menite

sǎ întǎreascǎ opoziţia socialǎ şi culturalǎ. Europa, pur şi simplu, nu doreşte sǎ adopte modelul

practicat pe piaţa anglo-saxonǎ de muncǎ, “angajeazǎ şi concediazǎ”, deşi acesta este, poate,

justificabil în termeni sociali.

Bugetul Uniunii Europene este restrâns

O altǎ problemǎ care ridicǎ controverse aspra oportunitǎţii introducerii monedei unice

EURO, este cea a bugetului mult prea inferior cerinţelor UE. La nivel de state, existǎ un grad de

flexibilitate, dar care este inadecvat. La nivel federal nu este nici o problemǎ. Bugetul Uniunii

Europene este de doar 1.27% din produsul Europei şi nu sunt semne cǎ aceste lucruri vor fi

îndreptate.

Propunerea comisiei Europene dupǎ tratatul de la Mastricht ca bugetul Uniunii Europene

sǎ fie ridicat la 1.35% din veniturile Europei a fost respinsǎ. A existat o propunere venitǎ din

partea guvernului belgian la mijlocul anului 2001 sǎ fie înfiinţatǎ o taxǎ care sǎ aducǎ venituri de

60 miliarde de lire sterline, menitǎ sǎ finanţeze afacerile supranaţionale ale Uniunii Europene, a

fost respinsǎ. Acest lucru a determinat şi pe membrii cei mai “integraţionişti” ai Uniunii sǎ

declare cǎ apetitul populaţiei europene pentru a plǎti taxe suplimentare Uniunii Europene

este foarte redus.

Dupǎ propunerea belgianǎ de introducere a noii taxe, Gerrit Zalm, ministrul de finanţe

olandez a observat: “Ultima datǎ când Olanda a lansat o nouǎ taxǎ pentru Uniunea Europeanǎ, a

rezultat un rǎzboi de opt ani. Nu sunt sigur dacǎ de data aceasta ar fi mai bine.” Dacǎ lǎrgirea

Uniunii Europene va continua şi în 2004, aşa cum este preconizat, se considerǎ cǎ va creşte şi

opoziţia populaţiei vestice care priveşte o nouǎ taxa europeanǎ ca un ajutor pentru ţǎrile estice,

nou venite.

Opoziţia politicǎ

Mulţi analişti economici, considerǎ cǎ acesta este într-adevǎr o problemǎ. Uniunea

monetarǎ europeanǎ are nevoie de un stabilizator automat, dar existǎ opoziţie politicǎ

insurmontabilǎ deocamdatǎ. Este foarte clar faptul cǎ fundamentul proiectul de Integrare

27

Monetarǎ Europeanǎ prezintǎ o contradicţie, şi anume cǎ euro zona necesitǎ o integrare

politicǎ mult mai mare, pentru a funcţiona în termeni economici. Contradicţia este cǎ acestǎ

integrare nu este foarte popularǎ printre populaţiei Europei, cel puţin pentru moment.

Se afirmǎ cǎ este nevoie de analize mai aprofundate asupra preluǎrii EURO de cǎtre Marea

Britanie, datoritǎ faptului cǎ sunt foarte mari îndoieli asupra câştigurilor acestei ţǎri, în cazul

participǎrii la euro zonǎ.

Pentru cancelarul britanic Gordan Brown, intrarea în euro zonǎ este asemǎnǎtor unui

gard foarte înalt, iar beneficiile economice ar trebui sǎ fie” clare şi neambigue”. Datoritǎ

lacunei care a fost creatǎ de tratatul de la Maastricht şi ceea ce este nevoie pentru funcţionarea pe

termen lung a Integrǎrii Monetare Europene, acel gard nu poate fi trecut în viitorul apropiat.a

După un an de la introducerea fizică a monedei unice, realitatea econo-mică, precum şi

mass-media surprinde situaţia reală a avantajelor şi dezavantajelor euro.

Astfel, după un an , economia eurozonei stagnează şi ar putea să intre

în recesiune, conform unui raport al presei.1

După un an, doar 50% din francezi se simt ataşaţi de euro, în timp ce 62% încă duc dorul

francului. Cea mai mare plângere este că 96% din francezi cred că vânzătorii cu

amănuntul(retailers) au beneficiat de introducerea euro.

După un an, 89% din luxemburghezi, sprijină moneda unică, iar Germania are cea mai

mare parte de dezamăgiţi, cu 68%, iar o treime din europeni nu sunt mulţumiţi cu euro

Economia euro zonei este in recesiune, datorită slăbirii economiei Germane, “calul

putere” al blocului economic. în acelaşi timp însă, EURO s-a ridicat la cea mai mare cotaţie în

raport cu USD din ultimii 3 ani, depăşind pragul de 1EUR=1.09USD (27.01.2003)2 , iar datorită

faptului că au dispărut ratele de schimb între ţările euro zonei, existenţa euro a contribuit foarte

mult la stabilizarea economiei mondiale,după atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001, rata

inflaţiei gravitând în jurul lui 0.1-0.2%

În acest context, Dr.Sirkka Hamalainen membru în Consiliul Băncii Central Europene

confirmă că s-a experimentat de multe ori în istorie, acest trend de integrare economică.

Ceea ce este totuşi acum diferit, este faptul că acest proces de interdependenţă se

realizaează pe cale paşnică, pe cadrul unei economii europene de piaţă şi bazat faorte mult pe

dinamismul sectorului privat. Diriguitorii deciziilor politice, recunoscând natura globală a

creşterii numărului de “bunuri publice”-de exemplu securitate, protecţia mediului şi stabilitatea

financiară- îşi combină forţele în cadrul graniţelor naţionale pentru a crea “BUNUL PUBLIC

SUPREM”. Această cooperare are diferite forme, de intensităţi şi valoti diferite. Integrarearea

europeană este un exemplu de cooperare care involvează nivelurile ridicate de efort şi voinţă. 1 http://news.bbc.co.uk/2/hi/business2 www.newsday.com/business/nationworld

28

Este necesar un proces foarte bine aprofundat, dar care necesită foarte multă răbdare. Dar în

acelaşi tip, este un process cu rezultate foarte bune pe termen lung, care nu trebuie evaluat doar

pe baza rezultatelor de pe termenul scurt.

29

CAPITOLUL II.IMPACTUL ADOPTARII EURO DE CATRE ROMANIA ASUPRA

SISTEMULUI BANCAR

2.1. Gradul de indeplinire a criteriilor de convergenta in Romania

Aderarea Romaniei la zona euro este programata pentru anul 2014.

Pana acolo insa, tara noastra trebuie sa mentina procesul de “catching-up” si sa

indeplineasca prevederile Tratatului de la Maastricht, iar in 2012 sa parcurga etapa intermediara

ERM2.

Criteriile de convergenta nominala referitoare la datoria publica si deficitul bugetului de stat

nu pun probleme Romaniei. La sfarsitul anului 2007, datoria publica reprezenta 15, 6% din

PIB, aflandu-se mult sub tinta de max. 60% prevazuta de Tratatul de la Maastricht, in timp ce

deficitul bugetar era estimat la 2,5% din PIB. Desi in comparatie cu anul 2006, cand deficitul

a fost de l1,9% din PIB, aceasta crestere nu reprezinta motiv de ingrijorare deoarece acelasi

tratat prevede un nivel maxim de 3% din PIB.

Daca in privinta criteriilor fiscale adoptam o pozitie confortabila, criteriile referitoare

la nivelul de rata al inflatiei si al dobanzii reprezinta insa un motiv de ingrijorare, Romania

neavand in prezent capacitatea de a mentine aceste variabile in limitele prevazute in tratat.

Potrivit INS (Institutul National de Statistica), in 2007 rata inflatiei medie a fost de 6,57% si

desi incepand cu anul 2000 in Romania s-au inregistrat progrese privind dezinflatia, fenomenul

inflationist reprezinta in continuare un obstacol pentru indeplinirea criteriului de stabilitate al

pretului.

O alta problema este nivelul ratei dobanzii pe termen lung la titlurile de stat in

moneda nationala. In Romania obligatiunile pe termen lung au fost prima data emise in anul

2005, rata dobanzii acestora, calculate in luna august a aceluiasi an, fiind de 7,49%. Valoarea de

referinta in aceea perioada era de 5,22% (in cele trei tari cu rata de inflatie cea mai scazuta media

anuala a ratei dobanzilor a fost de 3,22%). In mai 2007, in Raportul de convergenta al BCE,

valoarea de referinta pentru acest indicator a fost de 6,4%.

In ceea ce priveste stabilitatea cursului de schimb, in mod cert, aceasta depinde in mare

masura de rata inflatiei. Un curs de schimb stabil are un impact proeminent asupra ratei

inflatiei, acest lucru evidentiind ca aceste doua variabile se influenteaza reciproc.

Criteriul cursului de schimb va fi abordat in perioada intermediara, cand Romania

va lua parte la ERM2 si va trebuie sa mentina o banda de fluctuatie a variabilei in discutie

de ±15%, BNR neavand posibilitatea in aceasta perioada de a intervene pentru a mentine

cursul.

30

Dupa cum am vazut din punct de vedere al convergentei nominale, inflatia si rata

dobanzii sunt, in prezent, capitolele perdante. Tabelul 2 prezinta o analiza a situatiei actuale

din Romania privind gradul de indeplinire a criteriilor prevazute prin Tratatul de la Maastricht, la

un an de la aderarea la U.E.

Se estimeaza ca Romania ar putea indeplinii toate criteriile dincolo de anul 2010, chiar in

contextul unui proces dezinflationist mai lent. Recent, guvernatorul BNR, dl. Mugur Isarescu,

avertiza asupra faptului ca adoptarea euro de catre Romania in 2014 este ameninata de cresterea

inflatiei: "Ma tem ca tinta stabilita pentru intrarea in zona euro nu va fi realizata fara o

reducere semnificativa a inflatiei in 2011 si 2012"1.

Previziunile pentru 2011 nu sunt deloc optimiste, mai ales ca inflatia a iesit din grafic in

multe state europene, ca efect advers al crizei economice mondiale. Aceasta ar putea intarzia

intrarea in zona euro. Pe masura ce aceasta criza se amplifica, Romania resimte recesiunea: astfel

inflatia anuala s-a accelerat de la 6,57% in decembrie 2007 la 6,9-7,3% sfarsitul primei luni a

acestui an , in timp ce în cele 15 state europene care utilizeaza moneda unica rata anuala a

inflatiei a urcat de la 3,3% in februarie la 3,5% in luna martie, conform EUROSTAT. Pana anul

acesta Romania inregistrase o evolutie privind indicatorii de convergenta nominala (tabel 2).

Tabel 2

CRITERIILE DE CONVERGENTA NOMINALA IN ROMANIA 2006-2010

Indicatori 2006 2007 2008 2009 2010

Datoria publica

-max. 60% PIB-

Romania 26,8 23,1 20,4 16,21) 15,61)

Deficit bugetar

-max. 3% PIB-

Romania 2,3 2,5 0,7 1,9 2,5

Rata inflatiei , medie

anuala

(%)

Valoarea de

referinta2)

Romania2)

2,7

14,1

2,4

9,7

2,5

8,3

2,7

7,01)

2,8

6,51)

11 sursa : The Money Channel, 26 feb. 200821. sursa BCE raport 2006, 20072. valoarea de referinta=media celor trei tari cu cea mai redusa inflatie +1,5p.p3. la sfarsitul perioadei

31

*surse: EUROSTAT, Comisia Nationala de Prognoza, Institutul National de

Statistica, Banca Nationala a Romaniei, BCE

Instabilitatea monedei nationale si accelerarea inflatiei ameninta insa respectarea criteriilor

de convergenta nominala.

Dezinflatia “cu orice pret “ iese din discutie, o stabilitate financiara si

macroeconomica solida fiind mai importanta decat stabilitatea preturilor obtinuta cu orice

risc. Ritmul dezinflatiei incepand cu anul 2000 a fost continuu, rata medie a inflatiei ajungand de

la 45,7% la 6,57% in 2010. Dupa 2007 procesul de dezinflatie a incetinit, dupa cum reiese si din

urmatorul grafic. (figura 1, pag. 12)

Totusi, comparativ cu celelalte tari care au aderat la UE , Romania are o convergenta

scazuta pe plan monetar si una ridicata pe plan fiscal.

Figura 1-Ritmul inflatiei in ROMANIA: 2007-2010

*an curent Valorile sunt procentuale SURSA:Raport BNR 15 martie 2011, INS

Fluctuatiile monedei nationale din ultima perioada, caderea bursei pe fondul crizei

economice mondiale au condus la aprecierea procesului inflationist si ar putea avea un impact

negativ asupra intervalului de aderare stabilit: 2012-2014, avertizeaza analistii.

32

O accelerare a inflatiei ar afecta criteriile de convergenta reala si implicit pe cele de

convergenta reala. Este necesara interventia la nivel macroeconomic pentru ca socurile

care ne afecteaza in acest moment sa aiba efecte doar pe termen scurt. In caz contrar am

asista la un regres, o instabilitate economica .

CRITERIILE REALE DE CONVERGENTA

Criteriile de convergenta nominala se pot stabili mai usor decat cele de convergenta reala.

Procesul de catching-up include un grad ridicat de deschidere a economiei, o mobilitate

ridicata fortei bratelor de munca, dezvoltare financiara, ponderea comertului cu UE in

totalul comertului exterior, structura economiei, nivelul PIB/locuitor, ponderea sectoarelor

institutionale in formarea PIB, dar si convergenta preturilor si salariilor.

In ceea ce priveste gradul de deschidere a economiei (ponderea importurilor si a

exporturilor in PIB) , in 2007 acesta a fost estimat la o proportie de 61,3%, o imbunatatire cu 2,3

puncte procentuale fata de anul 2006, potrivit clasamentului mondial realizat pe baza acestui

criteriu, ocupand locul 67 pe plan global si 31 pe plan european.

Romania beneficiaza de nivele ridicate de libertate fiscala, financiara si a comerciala.

Impozitul pe venit si cel aplicat companiilor este de 16%, in ciuda faptului ca veniturile

provenite din taxe reprezinta un procentaj destul de ridicat din produsul intern brut. Au fost

observate progrese si in ceea ce priveste reducerea tarifelor insa barierele non-tarifare raman in

continuare semnificative.

In perioada premergatoare aderarii la Uniunea Europeana, guvernul Romaniei a

implementat o serie de reforme economice care respectau criteriile de la Maastricht si cu toate

ca Raportul BCE din 2007 plaseaza Romania in sfera tarilor care au facut progrese in

unele domenii, acesta intampina probleme in continuare probleme privind libertatea

monetara, drepturile de proprietate coruptia si, bineinteles inflatia ridicata.

Conform aceluiasi raport, Romania este o tara cu un “grad moderat de libertate”. Cu cat o

economie este mai deschisa cu atat va fi mai mare impactul pe care variatiile in rata de schimb le

vor avea asupra preturilor domestice. Unul din indicatorii ce masoara gradul de deschidere

este dat de procentajul balantei comerciale in PIB. Analistii apreciaza ca in urmatoarea

perioada ponderea importurilor si exporturilor in PIB va creste, astfel ca indeplinirea acestui

criteriu “tacit” nu pune probleme.

Ponderea comertului Romaniei cu UE in totalul comertului exterior se situeaza in jurul

vaorii de 71,8%. Desi Romania pare sa aiba o pozitie confortabila, asemanatoare cu a unor state

33

precum: Cehia, Polonia sau Ungaria, intampina o problema in privinta produselor cu grad redus

de prelucrare, aceasta putandu-si insa gasi rezolvarea prin atragerea unui flux de investitii

straine.

Anul trecut, tara noastra a exportat de 29,4 miliarde euro, cu 14% mai mult fata de

anul 2006, potrivit Eurostat. Pe de alta parte, importurile Romaniei, in 2007, au crescut cu

25% fata de anul anterior, de la 40,7 miliarde euro, la 51 miliarde euro . Astfel, deficitul

comercial s-a adancit de la 14,9 miliarde euro in 2006, la 21,6 miliarde euro anul trecut, conform

datelor Eurostat.

Estimarile pentru ianuarie 2011, indica un deficit comercial al UE, cu state din afara

Uniunii, de 30,7 miliarde euro, fata de 26 miliarde euro in aceeasi luna din 20101). In decembrie

2010, deficitul comercial al UE era de 17,6 miliarde euro, fata de 10 miliarde euro in aceeasi

luna din 2009. In ianuarie 200, fata de luna anterioara, exporturile Uniunii au crescut cu 6,2%,

iar importurile, cu 4,9%.

Pentru anul 2011 Comisia Nationala de Prognoza estimeaza ca pentru prima data dupa

2002, valoarea exportului ar putea sa o depaseasca pe cea a importului, ceea ce ar duce si la

diminuarea riscului cresterii deficitului bugetar in PIB.

Acest lucru demonstraza complementaritatea celor doua tipuri de convergenta, influenta

indicatorilor reali asupra celor nominali , relatia fiind de reciprocitate.

Criteriul de convergenta reala expus (ponderea comertului Romaniei cu UE in totalul

comertului exterior) nu reprezinta un obstacol pentru tara noastra in drumul catre euro, dupa cum

indica si valorile din urmatorul grafic (figura 2,pag 14) in care este prezentata ponderea

dinamica respectivului indicator in ultimii 5 ani. Graficul arata ca daca in anii premergatori

aderarii valorile se situau in jurul acelorasi procente, incepand cu 2007 se observa o crestere a

acestui indicator, care este fireasca in contextul in care in acea perioada devenise aproape o

certitudine ca Romania se va integra in UE.

-Figura 2-

PONDEREA COMERTULUI ROMANIEI CU UE* IN TOTALUL

COMERTULUI EXTERIOR (%)

1 Conform BUSINESS Standard, 12 aprilie 2008 http://www.standard.ro/articol_35575/eurostat__romania_a_avut_al_cincilea_deficit_comercial_din_ue_in_2007__de_21_6_mld_euro.html

34

Criteriile de convergenta reala prezentate mai sus nu reprezina impedimente in procesul de

adoptare de catre Romania a monedei unice europene. Acest lucru nu este insa general valabil.

Ponderea marilor sectoare economice in crearea PIB reprezinta un alt criteriu “tacit” de

convergenta reala.

In Romania ponderea agriculturii in comparatie cu alte state europene (exceptand

Bulgaria) este mult prea mare. Desi guvernatorul BNR, dl. Mugur Isarescu declara recent ca

agricultura ne poate face cadou cresterea economica1) aceasta ramane principala ramura care

“trage” economia in jos. Seceta si randamentele scazute din 2007 au facut ca agricultura sa

“contribuie” negativ la formarea PIB in 2007 cu aproximativ 1,3 %. Totusi in 2007 s-a inregistrat

o crestere economica datorata evolutiei surpinzatoare din sectorul constructiilor si serviciilor.

Constructiile si-au majorat ponderea in PIB de la 7,4% in 2006, la 9,1%, depasind pentru prima

data agricultura, care a coborat de la 7,8% la 6,6% in 2007.

Serviciile au urcat la aproape 50% din PIB in 2007, iar industria detine o pondere de

23,5%, potrivit datelor comunicate de Institutul National de Statistica (INS). Urmatorul

grafic prezinta distributia sectoarelor economice in PIB in ultimii ani.

- Figura 2-

PONDEREA SECTOARELOR ECONOMICE IN FORMAREA PIB

ROMANIA 2005-2007

1 articol publicat pe site BURSA ON LINE, editia 13.03.2008

35

Sursa : Institutul National de Statistica

* UE -15 pentru 2003, UE -25 pt 2004-2006, UE-27

62,1

2003

64,6

2006

71,8

2007

68,4

2004

64,5

2005

Sursa: Institul National de Statistica

Desi agricultura ramane cel mai dificil sector, o expansiune controlata a acestui domeniu in 2008

ar duce la cresterea PIB si la reducerea decalajului dintre Romania si celelalte state membre UE,

astfel ca afirmatia de mai sus a dl.-ului Mugur Isarescu ar fi sustinuta.

Dimpotriva, ignorarea acestui criteriu ar duce la mari probleme de adaptare a Romaniei in

zona euro.

NIVELUL PIB /locuitor este un alt indicator de convergenta reala pe care Romania (sau

mai bine zis PIB/locuitor exprimat prin paritatea puterii de cumparare standard). Produsul

Intern Brut al Romaniei a urcat anul trecut la 404,7 miliarde lei, dupa un avans mai

puternic in ultimul trimestru, cu 6,6%, iar cresterea economica din 2007 s-a plasat la 6%,

cu 1,9 puncte sub nivelul consemnat in 2006, de 7,9%, potrivit datelor Institutului National

de Statistica.

Chiar si in conditiile in care Produsul Intern Brut (PIB) pe locuitor a crescut anul trecut in

Romania cu 22%, comparativ cu 2006 ne situam (din 27) in ceea ce priveste acest indicator care

masoara stabilitatea, eficienta si nivelul mediului de trai.

In tabelul 3 este prezinta dinamica PIB/locuitor in cateva dintre statele Uniunii Europene

(inclusiv Romania ). Dupa cum se observa , decalajul dintre tarile integrate recent (Romania si

Bulgaria) si alte state membre este unul semnificativ:

36

Tabel 3

DINAMICA PIB REAL IN UE % (2003-2007)

ANI

TARI

2003 2004 2005 2006 2007*

Bulgaria 29,7 30,6 32,1 37 38,2

Cehia 67,8 70,3 73,3 79 81,1

Polonia 47,0 48,8 49,8 53 54,6

Romania 30,0 32,2 32,9 38,8 41,5

Ungaria 59,3 60,1 61,9 66 64,0

Grecia 81,1 82,0 83,6 89,0 98,4

Spania 97,4 97,6 98,3 102,0 104,5

Portugalia 72,8 72,4 71,2 75,0 73,9

Italia 107,8 105,8 103,6 104,0 101,4

UE-15/25/27 100 100 100 100 100

*valoare estimata. SURSA: EUROSTAT , 2006

Romania a fost anul trecut a 17-a economie ca marime dintre cele 27 de state europene,

cu un Produs Intern Brut estimat la 118 miliarde de euro. Romania si-a mentinut astfel locul din

2006, in spatele Cehiei (care a avut anul trecut un PIB de 126 de miliarde de euro) si in fata

Ungariei (102 miliarde de euro)1. Aceasta pozitie indica insa o economie slab dezvoltata,

dimensiunile ei situandu-se la aproximativ 1% din valoarea intregii economii a UE(estimata la

12, 2 mii mld de euro). Pe primul loc ca economie se afla Germania cu un PIB estimat la 2423

mld. Euro, aproximativ o cincime din total1.

Previziunile pentru 2008 indica faptul ca Romania isi va pastra pozitia din clasamentul

European, valoarea estimata pentru PIB situandu-se in jurul a 127 mld. Euro.

Economia romaneasca da insa semne de instabilitate si fragilitate pe fundalul crizei

economice mondiale care duce la volatilitatea cursului monedei nationale. Lucrurile nu trebuie

insa fortate, deoarece atunci cand produsul intern brut se majoreaza mai repede decat i-ar

permite in mod normal potentialul intern 2 ) si se bazeaza pe resurse volatile cum ar fi

consumul, poate surveni oricand o franare brusca si nu tocmai placuta a cresterii

economice.

1 Bloginvest , 11 februarie 200822”Economia incepe sa miroasa a ars” articol din CAPITAL,6 martie 2008 pag 8

37

Potrivit unui articol publicat in luna martie in Capital, economia Romaniei da semne clare de

supraincalzire, deoarece ritmul da crestere pe termen lung a fost unul ridicat, capacitatea de

productie neavand posibilitatea de a acoperi in totalitate cererea agregata.

O solutie pentru aceasta problema ar fi metinerea unei cresteri economice situate in jurul a 4-

6 puncte procentuale, reducerea consumului intern si bineinteles a inflatiei. O crestere

economica de peste 6 sau 7 procente nu este benefica deoarece, pe termen lung, cauzeaza

majorarea deficitului de cont curent si a inflatiei.

O alta solutie de stabilizare a acestui indicator de convergenta reala ar fi o politica fiscala mai

prudenta care sa atraga investitori straini in domenii industriale cu valoare adaugata mare 2),

acest lucru ducand apoi la cresterea exporturilor si aprecierea monedei nationale.

Competitivitatea ar trebui sustinuta prin inovatie, originalitate, competitivitate si garantarea

calitatii pentru a atrage si castiga increderea investitorilor. O politica salariala adecvata

(bineinteles corelata cu productivitatea, o crestere sanatoasa a salariilor nu ar trebui sa

depaseasca sporul productivitatii) ar ajuta la cresterea puterii de cumparare a romanilor,

contribuind la aprecierea in termini reali ai PIB.

Chiar in aceste conditii, recuperarea de catre Romania a decalajului fata de membrii performanti

ai UE este un proces de lunga durata.

O caracteristica deloc de neglijat a economiei romanesti este IMPREVIZIBILITATEA,

NESTATORNICIA.

Acest lucru corelat cu cele enumerate mai sus demonstreaza ca Romania intampina inca

probleme in indeplinirea unor criterii atat de convergenta reala, cat si nominala.

Fara “ancora” convergentei reale, cea nominala nu este suficienta pentru adoptarea euro.

Ignorarea unor indicatori reali, doar pentru a face mai accesibil drumul catre euro, nu ar

face decat sa agraveze instabilitatea economiei romanesti.

In definitiv, scopul concret nu este adoptarea monedei europene in sine, ci avantajele pe

care Romania le poate obtine in urma acestui demers.

Avantaje. Costuri. Implicatii

Adoptarea monedei euro in intervalul 2012-2014 ar trebui sa fie o prioritate pentru

Romania, potrivit unei prezentari a specialistilor BNR.

Desi existenta Uniunii monetare este explicata prin Teoria Zonelor Monetare Optime –

ZOM - care analizeaza avantajele (beneficiile) si dezavantajele (costurile) asociate adoptarii unei

monede unice-, populatia Romaniei se confrunta cu o lipsa de informare in ceea ce priveste

avantajele si/sau dezavantajele de a a trece la o moneda unica.

38

Reducerea inflatiei si scaderea ratei dobanzii, disparitia costurilor legate de tranzactiile

valutare, care ar conduce la cresterea comertului si a gradului de deschidere a economiei ,

asociate cu atragerea investitorilor straini si implicit diminuarea ratei somajului, alaturi de

flexibilizarea pietii muncii constituie principalele avantaje ale adoptarii euro ca moneda

nationala.

In contextul in care pentru majoritatea taarilor vest-europene este aproape unanim accceptat

avantajul utilizarii monedei unice, se apreciaza ca si pentru Romania , al carei comert este

orientat in proportie de 2/3 din total catre aceasta piata, adoptarea monedei europene va aduce

reale beneficii, printre care se si:

factorul de stabilitate (prin reducerea pierderilor agentilor comerciali provenite din schimburile

valutare);

simplificarea evaluarii rezultatelor comerciale (disparitia conceptului de volatilitate a

monedei );

transparenta (se elimina barierele monetare, exportatorii pot patrunde mai usor pe piata,

reducandu-se si nuamrul de intermediari) .

facilitarea circulatiei capitalurilor si a investitiilor

Avantajele si dezavantajele pe care Romania le-ar putea avea depin intr-o mare masura de

puterea reala a economiei in momentul adoptarii monedei unice si capacitatea tarii de a

concura cu ceilalti membrii UEM.

Exista posibilitatea aparitiei socurilor asimetrice.

Decalajul dintre Romania si tarile UE-15, referitoare la nivelul PIB real, venitul/loc. si salariul

mediu constitutie o problema majora. In aceste conditii dinamica economiei este absolut

necesara in procesul de catching-up. Insa acest lucru ar putea provoca efectul cunoscut sub

numele Balassa-Samuelson: in contextual unei cresteri economice sustinute, devine imposibila

indeplinirea criteriilor legate de inflatie si cursul de schimb.

Pe fundalul procesului de reducere a decalajului, in majoritatea tarilor din Europa de Est s-a

observat o expansiune a rapida a productivitatii in sectorul bunurilor comercializabile,

expansiune care a condus la cresterea salariului mediiu in acest sector. In schimb, in sectorul

bunurilor necomercializabile cresterea productivitatii nu a fost la fel de sustinuta, astfel ca

majorarea salariilor in acest sector, drept raspuns la pretentiile sindicatelor, duce la accelerarea

inflatiei.

Solutiile propuse statelor din blocul estic pentru evitarea socurilor antisimetrice au fost:

Adoptarea unei politici fiscale restrictive

Aprecierea nominala a cursului e schimb in ERM II.

39

Politica monetara trebuie corelata cu politica fiscala pentru indeplinirea criteriilor de convergenta

reala si nominala cu UE. O politica fiscala restrictiva ar diminua impactul inflatiei fara a avea

urmari asupra cursului de schimb. Acest lucru se traduce prin cresterea impozitelor asupra

veniturilor pentru a reduce cererea agregata pe care oferta nu da semne ca o poate sustine.

Efectele strategiei nu au impact doar asupra nivelului inflatiei, ele afectand atat increderea

populatiei in politicile fiscale si monetare ale statului respectiv (majorarea impozitelor provoaca

reactii adverse ale cetatenilor ), cat si cresterea economica in sensul diminuarii acesteia , ceea ce

ar incetini si indeplinirea criteriilor de convergenta reala . In concluzie, politica fiscala restrictiva

este o arma cu doua taisuri.

La fel de importanta ca adoptarea unor politici monetare, fiscale si salariale adecvate este

si mentinerea sub control a creditutului.

Incepand cu anul 2005, BNR a adoptat strategia de tintire directa a inflatiei , utilizand drept

parghii :

rata dobanzii

rata rezervelor obligatorii

cursul de schimb

In momentul intrarii in ERM II, Romania poate fie sa pastreze strategia de tintire directa a

inflatiei sau sa sa adopte una care sa vizeze cursul de schimb.

Aplicarea unei politici de apreciere a cursului de schimb nominal in ERM II ar duce la

indepartarea interventiilor guvernamentale (necesare in cazul unei politici fiscale restrictive)

deoarece ar stabili un echilibru intre preturile bunurilor comercializabile si al celor

necomercializabile, evitandu-se scaderea drastica a cererii agregate si implicit a procesului de

crestere economica.

Perioada petrecuta in ERM II nu ar trebui totusi sa depaseasca cei doi ani obligatorii pentru a nu

conduce la crearea unor probleme intre obiectivul ce priveste inflatie si cel ce priveste cursul de

schimb.

Pe langa corelarea politicii monetare cu cea fiscala si cea salariala este necesara si o

implicare a populatiei in demersul facut pentru adoptarea euro. Aceasta trebuie sa inteleaga

avantajele mentinerii unei inflatii scazute pe termen lung chiar cu riscul acceptarii unor

compromisuri pe termen scurt.

Romanii sufera acum din cauza deprecierii monedei nationale si a alinierii la preturile europene.

La trecerea la moneda europeana vom avea o noua problema legata de preturile care vor atinge

nivele europene sau chiar mai mari, pentru ca se va considera ca produsele romanesti nu sunt

performante.

40

Tot in momentul aderarii se vor produce si falimente ale unor producatori romani, iar piata va fi

cucerita cu adevarat de produsele straine.

In plus, adoptarea monedei europene va insemna preturi mai mari si salarii mai mici, dar si o

politica financiara legata de cea a Uniunii Europene, precum si o mai mare transparenta a

masurilor adoptate de guvernanti. Pana acolo insa atat procesul de dezinflatie cat si ritmul

cresterii economice depind intr-o mare masura de programele economice ale autoritatilor.

Este important sa intelegem ca, pe termen scurt, convergenta reala si nominala pot intra in

conflict. In unele tari, tintele de inflatie si deficit bugetar sunt relaxate pentru a se obtine o rata

de crestere economica mai mare sau pentru a se rezolva problemele legate de infrstructura.

In Romania nu exista momentan o problema legata de deficitul bugetar, acest criteriu indicand

chiar o pozitie confortabila pentru Romania. In cel mai pesimist scenariu, acest lucru s-ar putea

modifica, pe termen scurt, in contextul lucrarilor efectuate la nivel de infrastructura, care solicita

cheltuieli mari.

Dl. Mugur Isarescu atrage atentia asupra perioadei 2008-2009, avertizand ca fara aplicarea unor

masuri sustenabile de reducere a inflatiei, tinta propusa pentru intrarea in zona euro: 2014, ar

putea fi ratata. De aceea inainte de toate trebuie controlata inflatia si abia apoi se poate pune

problema majorarii deficitului bugetar, fara a depasi insa limita de 3% din PIB.

Trebuie inteles faptul ca Romania trece printr-o restructurare economica de profunzime si ca

orice miscare gresita in privinta criteriilor de convergenta poate impinge dincolo de orizontul

2014 momentul aderarii la UEM.

Pe de o parte se afla procesul de extindere a uniunii, dorinta acesteia de a crea o Europa

puternica care sa poata contribui la gestionarea pasnica a acestei lumi si care doreste sa ofere o

alternativa ( prin valorile sale europene, prin modelul de societate, de economie) la formele de

civilizatie existente, in special cea americana. Aceasta extindere antreneaza resurse financiare

foarte mari atat din partea tarii care doreste sa se integreze cat mai ales din partea uniunii care a

necesitat si revizuiri importante a arhitecturii institutionale si procedurale. De fapt  s-a si dovedit

faptul ca simpla adaptare si revizuire a celor 2 tratate, de la Amsterdam si de la Nisa , nu a fost

suficienta pt a solutiona viitoarele probleme cu care avea sa se confrunte uniunea odata cu

extindere sa din 2004 si mai tarziu.Au fost necesare adevarate reforme in toate

sectoarele:politice,economice,academice,sociale. Declaratia 23 de la Nisa si cea de la Leaken

continua reformele incepute in cadrul uniunii si totodata deschid o noua dezbatere asupra

necesitatii unui tratat constitutional care sa aiba ca obiective finale: democratie,legitimitate,

transparenta, pace,libertate ,solidaritate,suprematia drepturilor.Daca in Declaratia  23 de la Nisa

din 2000 era abia declansat procesul constitutional, in Declaratia de la Leaken, din 2001, a fost

41

deschis in mod formal acest proces, declaratia referindu-se in mod special si explicit la

extinderea din 2004.Odata cu aceasta este adoptata si prima Constitutie a unei organizatii

suprastatale, ramanand insa nerezolvata nici pana astazi problema intrarii sale in vigoare.Pe plan

european perioada 2000-2006 nu s-a dovedit a fi tocmai una linistita, si daca schimbarilor care

s-au produs in cadrul uniunii se adauga peisajului international din aceasta perioada (razboiul din

Irak, atentatele din 11 septembrie SUA) este dovedita necesitatea intaririi cooperarii din cadrul

uniunii.Dupa un climat destul de agitat, UE doreste doar o avansare a intregului comunitar, o

extindere care sa-i intareasca pozitia la scara mondiala si astfel  odata devenita membru,

Romania va reprezenta granita de sud-est a uniunii.

             Pe de alta parte se afla progresul pe care l-a inregistrat Romania incepand cu anul 2000

si pana in prezent.Un progres care nu a avut tocmai viteza necesara unei tari care a acumulat o

experienta de democratie de 16 ani si mai ales comparand-o cu alte state excomuniste.De altfel

perioada cuprinsa intre anul 1990,momentul revolutiei, si 2000 nu a avut o traiectorie rectilinie

sau ascendenta , aceasta fiind datorata inconsecventiei in planul reformelor macroeconomice si a

doctrinelor politice care s-au succedat: perioada 1992-1996 fiind marcata de guvernarea social-

democratilor care au dovedit politici de reforma insuficient de bine adaptate unei tari care abia

scapase de doctrina comunista, apoi perioada 1996-2000 cu un guvern care a venit cu un nou val

de reforme si schimbari. Perioada de 10 ani de tranzatie prin care a trecut Romania a fost insotita

de o recesiune profunda in plan economic, acesta fiind evidentiata in nivelul PIB ,care contrar

unei evolutii pozitive pe care au inregistrat-o tarile central si est-europene a avut o scadere de 12

procente in perioada 1997-2000.De asemenea daca in strainatate privatizarile s-au realizat in

perioada 1994-1995, in Romania aceasta a inceput 4 ani mai tarziu, in 1998. Abia incepand cu

anul 2000, prin politicile macroeconomice restrictive, Romania a cunoscut procesul de

dezinflatie care era a necesar. Desi celelalte tari care se pregateau sa adere la UE in 2004

cunoasteau nivele ale inflatiei mult mai scazute,in Romania nivelul inflatiei a avut un trend

descrescator abia din anul 2000, de la 45.7%  la 12.7%in 2004. Daca luam in considerare cifrele,

Romania pare sa fi facut un progres remarcabil intr-o perioada de doar 4 ani, dar daca luam in

considerare rata inflatiei de aprox. 2,5% din UE in acea perioada, ni se dovedeste faptul ca mai

sunt  multe progrese de facut.Totusi aceasta scadere a inflatiei a dus la recastigarea increderii

populatiei in moneda nationala.In cea mai mare masura acest proces de dezinflatie s-a datorat

politicii monetare a BNR care a fost una prudenta printr-o flotare controlata a cursului de schimb

ceea ce a insemnat o flexibilitate redusa, predictibilate ridicata si interventii frecvente pe piata

valutara.Odata cu atingerea nivelului de 12.7% in 2004, s-a observat ca numarul de interventii

BNR a scazut de la o medie lunara de 11 in perioada 2000-2003 la 6 in 2004.

42

            Inflatia, ca principala forma de manifestare a dezechilibrului monetar, genereaza multe

efecte negative asupra economiei care sunt resimtite de populatie prin degradarea puterii de

cumparare reflectata in instabilitatea preturilor.Exista o legatura foarte stransa intre inflatie si

ritmul de crestere sau scadere economica.Conform Bancii Mondiale sub un nivel al inflatiei de

20% rata de crestere economica devine pozitiva, iar in cazul mentinerii unei inflatii intre 0-5%

cresterea economica inregistreaza cote ridicate de crestere. Aceasta a fost dovedita si in

Romania, in anul 2002 inflatia atingand nivelul valorii de 20% care a continuat sa scada. Aceasta

a avut repercursiuni si la nivelul PIB din 2002, care a fost unul dintre cele mai bune de dupa anii

1990, inregistrand o crestere de 4.9%. Ceea ce a contribuit foarte mult la cresterea acestui

indicator macroeconomic,PIB, a fost cresterea ponderii serviciilor de pana la 45.1% si

mentinerea activitatii din constructii si industrie (care se consituie in principala sursa de realizare

a PIB) la cote ridicate.De fapt Anul 2000 reprezinta un moment de relansare economica,inflatia

atingand nivelul de 6.21% in acest an.Desi nivelul preconizat era de 5%(+/-1%), Romania nu a

reusit nici in acest an sa indeplineasca tinta de inflatie.Nici anul trecut nu a s-a dovedit a fi unul

mai bun din acest punct de vedere pentru ca tinta de inflatie de 7% nu a coincis cu nivelul real

care s-a atins, de 9%. Aceasta s-a datorat si persistentei excesului de cerere ca urmare a

introducerii cotei unice obligatorii de 16%, a expansiunii creditelor, a majorarii preturilor la

combustibil si gaze naturale.In Romania inflatia se datoreaza dezechilibrului dintre cerere si

oferta.Un alt fenomen foarte favorabil economiei romanesti din 2000 a fost venirea investitorilor

straini datorita faptului ca imaginea Romaniei incepea sa devina mai credibila, statul find deschis

investitiilor atat dpdv legislativ cat si a ofertei de investitii.De asemenea si problema aderarii la

UE a fost unul dintre factorii cei mai motivanti pentru Romania, constientizandu-se necesitatea

unui cadru cat mai stabil pentru atragerea investitorilor straini.Investitiile directe cu capital

autohton au fost si sunt si in prezent foarte reduse in comparatie cu cele straine intrucat

contracararea creditelor pentru investitii sunt purtatoare de dobanzi suficient de mari.

            Pentru a putea indeplini cat mai rapede si mai eficient criteriile de convergenta prevazute

in Tratatul de la Maastricht, Romania trebuie sa-si coreleze politicile nationale cu orientarile

economiei europene, urmarind totodata modul de dezvoltare a tarilor care s-au dovedit a avea o

pozitie asemanatoare cu cea a Romaniei. Euro este emblema identitatii europene si dovada

procesului de maturitate a integrarii.El nu reprezinta o renuntare la simbolul politicii nationale

monetare, ci un rezultat pozitiv al unui proces indelungat si foarte elaborat atat in plan economic

cat si politic. Moneda unica europeana este cea care aprofundeaza relatiile economice si

comerciale din cadrul Uniunii si intareste pozitia UE la scara mondiala. Euro are un efect

federalizator in sensul ca aflandu-se la baza Uniunii Monetare si Economice declanseaza

procesul de extindere, cunoscut sub forma de “more Europe”. Adoptarea unei monede unice a

43

dus la crearea unui sistem economic care s-a dovedit a fi unul de succes si la care din ce in ce

mai multe tari doresc sa se alature. Odata cu largirea zonei euro in 2004 cu inca 10 membri, UE

si-a stabilit totodata ca tinta pentru anul 2007 adoptarea a inca 2 tari: Romania si Bulgaria. De

aceea tarile din cadrul Europei care isi fac cunoscuta intentia de a fi membru a acestui sistem sun

indeaproape monitorizati

                 Politica economica trebuie sa se concentreze in mentinerea cat mai atractiva a tarilor

in fata investitorii straini, in special pe termen lung.In acelasi timp reforme structurale trebuie

implementate pentru a avea un sistem fiscal capabil sa faca fata fluxurilor de capital care intra in

tara si sa minimalizeze probabilitatea unei crize bancare.

Pentru tarile care doresc a adere la euro foarte relevante pentru imaginea lor on fata Consiliului

European este analiza deficitelor: daca sunt sustinute si  daca o  continuarea a politicii in sectorul

investitiilor private va duce la o crestere a datoriei externe care ar necesita masuri drastice (o

contractie a politicii fiscale).Monitorizarea tarilor care adera la euro se face in special pe baza

evolutiei unor indicatori precum: cresterea reala a nivelului PIB , a ratei dobanzii si a ratei de

schimb, nivelul datoriei externe(care se presupune unul optim) si a investitiilor straine ca o non-

sursa de datorie.

           Problema mentinerii echilibrului contului curent este foarte importanta pentru tarile care

adera la euro sub mai multe aspecte.Cele mai multe dintre aceste tari au dovedid deficite foarte

mari sau chiar imense fiind create fie de investitiile mari, fie de o politica fiscala

expansionista.Trecerea la moneda unica trebuie sa fie gandita in perspectiva luand in considerare

deficitele existente.In cele mai multe dintre tari deficitele externe sunt acoperite din investitii

straine dar aceasta nu este o garantie ca marimea lor va ramane stabila pentru viitor. Episodul

crizelor din anii ’90 a ratei de schimb si a balantei de plati a pus in lumina pericolul de a avea

deficite mult prea mari.Multe tari s-au confruntat cu problema de a evita dezechilibre externe

prea mari sau de a le finanta pe cele deja existente,minimizand riscul unor blocaje instantanee

sau oprirea fluxurilor de investitii straine. Se poate exercita un control(limitat) asupra deficitului

de cont curent,in sensul realizarii unui echilibru intre economii si investitii, prin ajustarea

deficitelor si prin promovarea unei politici de investitii private. Conform balantei de plati din

2004, investitiile straine directe au inregistrat o crestere de peste 111% fata de anul 2003, situand

Romania pe locul al doilea dupa Polonia in clasamentul investitiilor facute in Europa Centrala si

de Est.Conform statisticilor, dintre investitori, Austria este tara care a contribuit cu cea mai mare

valoare a capitalului social subscris, apoi Franta, Olanda ramanand ca in viitor odata cu aderarea

la UE si in functie de progresele pe care tara noastra le va inregistra sa urmeze o revigorare a

44

fluxurilor de investitii straine directe.Astfel in 2005 fata de 2004 investititiile straine directe au

crescut cu 33.8%, iar in 2006 fata de 2005 acestea au crescut de 2.4 ori.

Deficitele bugetare se afla in stransa corelare cu deficitul extern: ca medie, scaderea unui singur

punct procentual in balanta bugetara duce la o deteriorare de 0.4% in contul curent. Pentru a

estima evolutia contului curent pana in 2007 sunt folosite  previziunile productiei interne si

tintele deficitelor pe care o tara precum Romania le are in planul de pre-aderare.Din perspectiva

UE, deficitele de cont curent sunt predispuse sa se mareasca , avand in vedere ca reducerile

presupuse ale deficitului bugetar nu sunt suficiente pentru a compensa efectele anuntate ale

cresterii rapide a veniturilor pe locuitor. De asemena, presupunand ca investitiile straine vor

ramane la fel si dupa aderare, acestea vor duce la o crestere rapida a datoriei externe.

In prezent Romania urmeaza drumul celor 10 state care au devenit membri in 2004, tara noastra

confruntandu-se in linii mari cu aceleasi probleme.Majoritatea economiilor, cu exceptia Estoniei,

au inregistrat deficite gemene adica bugetare si de cont curent, datorita legaturilor dintre

variabilele macroeconomice care le alcatuiesc. Spre exemplu o crestere a deficitului bugetar va

insemna o crestere a dobanzilor interne pentru a nu mai fie antrenate investitiile private, care ar

avea ca rezultat final cresterea deficitului de cont curent. De asemenea, o crestere a deficitului de

cont curent semnifica faptul ca investitiile nu au destula acoperire in fondul investitiilor straine

directe  ceea ce implica o crestere a datoriei publice si odata cu ea a deficitului bugetar. Deficitul

de cont curent din Romania este datorat in mare masura deficitului balantei comerciale. In 2005

deficitul de cont curent a fost de 8.7% din PIB, datorat in mare masura fenomenului ca

majoritatea bunurilor de consum provin din import si a faptului ca in 2005 consumul a inregistrat

o crestere accelerata datorat expansiunii creditului care a generat totodata si presiuni

inflationiste.In prezent deficitul de cont curent este acoperit in mare masura de investitiile straine

directe, preconizandu-se pentru finalul acestui an un deficit de 8.5%; dar odata cu aderarea la UE

si cu finalizarea proceselor de privatizare aceste investitii vor inceta ceea ce ar putea afecta

economia pe termen mediu.

Conform criiteriilor de convergenta deficitul bugetar nu trebuie sa depaseasca 3% din PIB si

datoria publica sa nu depaseasca 60% din PIB. Deficitul bugetar a avut o tendinta descrescatoare

pana in anul 2003 cand a atins nivelul de 2.5% din PIB si tot in acelasi an datoria publica avea o

pondere de 27.3% din PIB . Deficitul bugetar trebuie sa fie corelat cu obiectivele de politica

economic: sustinerea tendintei de dezinflatie, accelerarea procesului de convergenta reala si

mentinerea deficitului de cont curent in niste limite acceptabile. Si in prezent deficitul bugetar se

mentine la un nivel de 2.5% din PIB, pentru viitor sperand ca acesta sa se mentina in limitele

criteriilor de convergenta prin finantarea lui in principal din surse interne si doar in completare

45

din surse externe.Pe fondul cresterii economice, din anul 2004 datoria publica se afla pe un trend

descendent ea reprezentand sub 25% din PIB,net inferior plafonului impus de Tratatul de la

Maastricht. Dar datorita necesitatii finantarii deficitului bugetar si a proiectelor pentru investitii,

datoria publica se va mari. Este foarte important in a avea un control asupra acestor datorii

interne si externe intrucat o datoria publica interna mare poate antrena cresteri ale ratei dobanzii

bancare, care la randul ei poate crea efecte negative asupra cererii de credite pentru investitii si a

inflatiei. In acelasi timp si o datorie externa ridicata poate duce la cheltuieli guvernamentale

foarte mari care implica cresterea taxelor si impozitelor. Din nefericire toate acestea vor avea

repercursiuni asupra populatiei, de aceea sunt necesare politici bugetare si fiscale care sa aiba o

strategie foarte buna si care sa faca fata problemelor cu care se confrunta Romania.

Politica monetara joaca un rol foarte important ca instrument de stabiltate pentru tarile care s-au

aflate in curs de aderare si cele care se afla acum,Romania si Bulgaria. De aceea foarte multa

atentie este acordata de catre UE, canalelor de transmisie care folosesc date ale bancilor si

firmelor. S-au facut deja pasi dramatici de importanti in imbunatatirea stabilitatii si a eficientei

din sectorul bancar si de asemenea in eliminarea restrictiilor asupra fluxurilor de capital.Totusi

aceste procese nu s-au incheiat, fiind nevoie de mult mai mult progres.Facand o paralela intre

tarile care au aderat in 2004 si Romania,caile alese in restructurarea politicii bancare in

Polonia ,Republica Ceha si Romania au dovedit ca rolul pe care l-a avut sectorul bancar in

intermediarea financiara din respectivele economii au oferit multe  motive evaluatoare care sa se

refere la aderarea la UE. Tarile din Europa Centrala si de Est au impartasit aceeasi problema si

anume aceea ca un numar mic de institutii de stat datorita presiunilor si  incompetentei

manageriale cu care s-au confruntat au fost ingropate de un volum foarte mare de datorii si

imprumuturi neprofitabile. Aceste banci au fost neviabile ca institutii independente fara

restructurari semnificative in balanta de plati. Perioada 2001-2003 a fost una a privatizarilor

bancilor care aveau capital majoritar de stat cu ajutorul investitiilor straine.Din cele 31 de banci

ale Romaniei numai 3 au ramas sub tutela statului in 2002. Majoritatea bancilor private detineau

59.6% din totalul activelor bancare la sfarsitul anului 2002, incluzand 7.4% detinute de bancile

straine. La sfarsitul anului 1994 bancile private detineau abia 19.4% din activul bancar.

Institutiile financiare internationale au sugerat ca volumul de credite a sectorului privat ca

procent din PIB in economie, luand in considerare nivelul  de dezvoltare al Romaniei, ar fi

trebuit sa depaseasca 30%, iar in 2002 acesta rata era de doar 8.4%.Aderarea la UE inseamna

deschiderea larga a serviciilor bancare si financiare competitorilor straini. In 2003 mai existau

doar doua banci cu capital majoritar de stat BCR si Eximbank care ulterior au trecut si ele prin

etapa de privatizare. Si in procesul bancar s-a dovedit faptul ca Austria e din nou tara care a

reusit sa cumpere cea mai mare banca din Europa de Est neprivatizata-Banca Comerciala

46

Romana; Banca Erste devenind dupa aceasta tranzactie cel mai mare creditor din Austria.

Singura problema nerezolvata ramane in continuare Casa de Economii si Consemnatiuni (CEC)

fiind singurul operator bancar pe piata anului 2006 cu capital integral de stat. Un alt punct foarte

important in progresul politicii monetare se datoreaza intrarii pe piata romaneasca a bancilor

straine, care a dus la sporirea concurentei bancare.

            Conform conceptiei Keynseiste, rata dobanzii reprezinta un instrument de influientare a

volumului de investitii si de combatere a recesiunii si somajului. Rata dobanzii se coreleaza

foarte bine cu rata de crestere a PIB. Astfel rata dobanzii creste atunci cand cheltuielile totale

sporesc, ca urmare a cresterii consumului si pentru a carui finantare se recurge la imprumuturi.

Conform rapoartelor anuale ale BNR din perioada 1993-2003, se observa ca intre rata dobanzii si

PIB exista o relatie inversa, adica pe masura ce rata dobanzii incepe sa se diminueze (in 2000

rata de dobanda activa medie a scazut de la 46.6% la 20.34% in 2003) variabila macroeconomica

PIB incepe sa-si majoreze dimensiunile(nivelul PIB in preturi curente a crescut de la 803773mld

lei in 2000 la 1890778 mld lei in 2003). Odata cu semnarea Tratatului din 23 aprilie 2005 in

vederea integrarii europene procesul de pregatire a Romaniei s-a adancit, in special in cel bancar,

BNR participand in mod direct la structurile si substructurile Sistemului European al Bancilor

Centrale. Pentru a mentine procesul de dezinflatie pe termen mediu si pentru a atinge obiectivul

de convergenta al Uniunii (BCE lasand neschimbata rata dobanzii de referinta in zona euro la

3%) in acest an rata dobanzii a fost majorata de la 7.5% la 8.5%. Aceasta masura a fost luata

pentru ca bancile sa-si mareasca plasamentele in lei care sa fie mai apoi depuse la BNR. Astfel

are loc o retragere a excesului de lichiditate ca urmare a operatiunilor de absorbtie a BNR.

D.p.d.v. economic aceasta crestere a ratei dobanzii este perfect explicabila in perioadele de

expansiune economica  in care se afla Romania)  cand se doreste o sporire a veniturilor, o

scadere a masei monetare si mentinerea constanta a celorlalte variabile.

Exista o legatura foarte clara intre regimul ratei de schimb si modul in care politica monetara

afecteaza economia. Cresterea fluxurilor de investitii, deficitul balantei comerciale, deciziile

BNR asupra masei monetare au influientat de-a lungul timpului traiectoria cursului de schimb

leu/euro. Comparativ cu anul 2005, anul acesta leul acumuland o apreciere de 4.3% in raport cu

euro.De obicei monedele care au intrat in Mecanismul Ratelor de Schimb II au avut un curs de

schimb foarte stabil in raport cu euro.

                     Momentul adoptarii euro este numai o decizie a Romaniei, prin prisma eforturilor

pe care le va depune pentru a ajunge la acel nivel de dezvoltare care sa permita adoptarea

monedei unice. Chiar daca criteriile sunt aceleasi pentru toate statele care vor sa se integreze

dpdv economic si monetar, fiecare tara trebuie sa-si creeze propria strategie de politica monetara

47

de tranzitie in functie de nevoile si circumstantele individuale. Romania este un stat caruia

acceptarea formulei vitezelor de integrare poate reprezenta o prima incurajare ca are toate

sansele sa devina o tara cu adevarat europeana. Aceasta inseamna ca dpdv al uniunii fiecarui stat

membru ii este permis sa participe in grade distincte la integrare, avansand in ritm propriu spre

asumarea in totalitate a obiectivelor si fara a afecta evolutia celorlalte state. Chiar daca economic

Romania face pasi importanti, cifrele aratand o evolutie pozitiva (nemailuand in considerare

perioada mare de timp care ne-a luat pentru a ajunge unde suntem), factorul care franeaza

evolutia tarii este cel politic si mentalitatea romanilor, comportamentul lor in societate. Romania

nu poate evolua fara un climat politic stabil, fara o guvernare care sa dea dovada de

profesionalism si seriozitate si care sa aiba ca unic scop interesul tarii. Toate aceste obiective si

reforme care trebuie realizate au de fapt ca scop final crearea unui cadru cat mai bun pentru o

societate care sa traiasca in bunastare.Insa la acest capitol Romania mai are foarte mult de muncit

dovedindu-se ca avem unul dintre cele mai mici venituri pe locuitor din Europa Centrala si de

Est.

            Uniunea Europeana nu trebuie vazuta doar ca un obiectiv de integrare economica si

politica pentru ca ea este si purtatoarea unui model de societate, de viata europeana. Romania va

fi nevoita sa adopte odata cu celelalte transformari si politica in ceea ce priveste societatea. Unul

dintre lucrurile care particularizeaza uniunea este asumarea rolului de lider a societatii civile. De

fapt trebuie sa existe un echilibru intre piata si societate, intre libertate economica si

interventionism, care sa inlature toate efectele negative.

            Daca pentru uniune efectul catalizator a acesteti extinderi care va duce la o noua Europa a

fost modelul federalismului interguvernamental prin procesul politic si prin ideea de Constitutie,

si pentru Romania motivatia cea mai stabila este aceasta integrare in Uniunea Economica si

Monetara si realizarea unui model de societate european.

48

IV. CONCLUZII

Experienta altor state (Ungaria, Italia) arata ca trecerea la euro nu trebuie accelerata in mod

inutil, deoarece scopul final vizat nu este adoptarea monedei unice , in sine, ci consolidarea unei

economii stabile , care sa genereze bunastare si echilibru. Romania are de recuperat decalaje

importante fata de membrii performanti ai UE si tocmai de aceea, orice pas gresit poate

prelungi sau intrerupe acest demers.

Drumul catre euro este primul examen pe care Romania, in calitate de membru al Uniunii

Europene, trebuie sa il sustina. Promovarea acestuia va depinde de indeplinirea criteriilor de

convergenta reale si nominale.

Indiferent de rezultatul obtinut de Romania in procesul de adoptare a monedei unice, acesta cu

siguranta va intari afirmatia economistului Paul Samuelson: “fiecare popor are moneda pe

care o merita”.

49

50

~BIBLIOGRAFIE~

BARBULESCU, Iordan

CINI , Michelle

DIACONESCU , Mirela

DINU, Marin

GILPIN, Robert

51

ISARESCU, Mugur

“Uniunea Europeana. Politicile extinderii”, Bucuresti , Ed. Economica 2003

“EUROPEAN UNION POLITICS” New York, Oxford University Press, 2006

“Asocierea Romaniei la Uniunea Europeana”, Bucuresti , Ed. Economica , 2003

“Romania in UE. Potentialul de convergenta”, prezentare AGER

“Economia mondiala in secolul XXI. Provocarea capitalismului global” , Bucuresti , Ed.

PLIROM, 2004

“Romania: drumul catre euro”, prezentare facuta la Colegiul Academic “Babes Bolyai”,

martie 2004, actualizat 2007, Raportul BNR 2006-2007

MIRON , Dumitru-coord.

BCE

ec.europa.eu/eurostat

www.bnr.ro

www.cnp.ro

www.insse.ro

52

53