1

Respiritualizarea educaţiei din perspectivasănătăţii întregului viu comun

Prof. univ. dr. Constantin Popescu,Prof. univ. dr. Alexandru Taşnadi

Academia de Studii Economice din Bucureşti

Cuvinte cheie: sănătatea întregului viu comun, sănătatea organizaţiei universitare,respiritualizare umană şi instituţionalăRezumat: Noua Paradigmă pe care o propunem ridică problema sănătăţii întregului viucomun, format din viaţa mediului, viaţa oamenilor, viaţa comunităţilor, viaţa organizaţiilor,viaţa familiilor şi viaţa instituţiilor.Educaţia, din perspectiva sănătăţii întregului viu comun presupune reconstrucţia instituţional-spirituală a organizaţiilor educaţionale prin respiritualizarea misiunii, valorilor şicomportamentelor acestora.

Sănătatea organizaţiei universitare, devine, în acest context, noul concept de aprecierea viabilităţii funcţionării organismelor educaţionale. Pe această bază se poate trece laidentificarea şi cuantificarea principalelor criterii de evaluare, la conturarea modeluluicorelaţiilor ce susţin sănătatea organizaţiei universitare.

1. Paradigma întregului viu comun: sănătatea vieţii umane şi neumane

Tot ceea ce ţine de spiritul uman – educaţia, cultura, arta, ştiinţa şi credinţa aucontribuit la ce reprezintă astăzi omenirea şi economia pe care se bazează, cu externalităţilepozitive, dar şi negative care au însoţit evoluţiile de până acum. (vezi şi caseta 1)

După părerea noastră, o asemenea evoluţie a redus „întregul viu”, numai la om dar, nula toţi oamenii dacă ne gândim că astăzi peste 2 miliarde dintre ei trăiesc în sărăcie în ţărilenedezvoltate ale lumii.

În viziunea noastră, „întregul viu comun” trebuie să fie conceput la scaramicrocosmosului exprimat de planeta Pământ, format din oameni, comunităţi, mediu,organizaţii, instituţii şi familii.

Aceste componente ale „întregului viu comun” se află în interdependenţe organicede funcţionalitate, a căror evoluţie de sens este condiţionată de durabilitatea spaţiului şitimpului astrului nostru, de sănătatea acestora.

Aflat în evoluţia sa firească, microcosmosul vieţii natural-umane şi social-comunitarepe care îl găzduieşte planeta Pământ a intrat, după numărătoarea cunoscută, într-un nou secolde existenţă, pe care omenirea de azi îl numeşte secolul XXI.

În baza celor două terapii care însoţesc evoluţia tranziţiei noastre prin viaţă, terapiarealităţii şi terapia speranţei1, putem să afirmăm că ne apropiem de cunoaşterea şi deînţelegerea lucrurilor care ne înconjoară numai dacă privim microcosmosul nostru ca un„întreg viu”2 format din viaţa mediului natural (viaţa neumană), viaţa umană, viaţacomunităţilor, viaţa organizaţiilor, viaţa familiilor şi viaţa instituţională - ce formeazăregulile jocului deschis şi neterminat care este umanitatea (vezi şi fig. 1)

Aceste cinci componente ale „întregului viu comun” se află în interdependenţeorganice de funcţionalitate3 a căror evoluţie de sens4 este condiţionată de durabilitateaspaţiului şi timpului astrului nostru ce îi defineşte viaţa lui cosmică, de educaţia ce sedesfăşoară în societate – în calitate de funcţie vitală a sistemelor omeneşti aflate în evoluţiipermanente.

Astăzi, când „întregul nostru viu comun” se află în pragul prăbuşirii în dezechilibrenaturale şi sociale, respiritualizarea educaţiei rămâne soluţia de fond a reconstruirii minţii

2

DE LA CE PORNIM?

Teza de bază de la care pornim în studiul nostru este că „oamenii cunosc multmai mult decât înţeleg”. (Alfred, Adler, 1995)

În tranziţia lor prin viaţă, indivizii umani coexistă şi se succed ca generaţii,aflându-se în permanentă sub terapia realităţii şi terapia speranţei.(coordonatori: Ion, Gh. Roşca, Beniamin, Cotigaru, Viorel, Petrescu,Constantin, Popescu, 2006)

Echilibrul în evoluţia economiei societăţii omeneşti este rezultatul modului încare se completează acţiunea a două reguli fundamentale:

Regula raţionalităţii – determinată genetic prin faptul că energia umană cucare tranzităm prin viaţă ne este dată. (Albert, Szent- Győrgyi, 1981)

Regula speranţei – determinată de faptul că până la certitudinea finală(moartea), trăim în condiţii de incertitudine. ( C., Lasch, 1991)

CASETA 1

3

individuale şi globale din perspectiva păstrării sănătăţii vieţii natural-umane, comunitare şiinstituţionale la scara astrului nostru. (vezi şi caseta 2)

Paradigma „întregului viu” se concentrează asupra „întregului nostru viu comun” princare se exprimă viaţa microcosmosului nostru în cadrul celor două medii distincte darinterdependente: mediul natural şi mediul creat de om (vezi şi caseta 3).

Teza exprimată prin paradigma „întregului viu” evidenţiază nevoia de a ne apropia decunoaşterea şi înţelegerea lucrurilor umane şi neumane prin interpretarea lor ca făcând partedintr-un tot organic, cu intrări, transformări şi ieşiri ce îi definesc evoluţia de sens,interdependenţele şi constantele parametrilor ce însoţesc echilibrul mişcării în aria spaţiului şitimpului microcosmosului nostru.

În accepţiunea paradigmei „întregului viu”, acesta este format dintr-o diversitate deforme de viaţă, cu caracter uman şi neuman care, într-o sinteză cerută de scopul studiuluinostru, ar putea fi concretizate omogen în: viaţa mediului, viaţa umană, viaţa comunităţilor,viaţa organizaţiilor, viaţa instituţiilor şi viaţa familiilor.

Fig. 1 Componentele organice ale întregului nostru viu comun

Viaţa mediului (natural), este o formă de viaţă neumană, formată din viaţa apei şi aaerului, viaţa munţilor şi câmpiilor, viaţa plantelor şi animalelor etc., care prin intrările,transformările şi ieşirile specifice îşi individualizează propria evoluţie, interacţionând întimpul şi spaţiul microcosmosului nostru sub forma unor dezechilibre dinamice ce se „închid”la nivelul „întregului natural viu”, asigurând constantele principalilor parametri ce definescechilibrul înaintării în Universul Pascalian al cunoaşterii, ce-şi are Centrul pretutindeni şiCircumferinţa nicăieri.

Viaţa omului caracterizează un anumit gen de indivizi care se nasc, trăiesc oexperienţă unică şi ireversibilă, în cadrul unui segment de timp cosmic specific fiecăruia, şi

4

DE UNDE APARE PROBLEMA RESPIRITUALIZĂRII EDUCAŢIEI?

Din nevoia de a ajuta oamenii şi comunităţile să se autoguverneze inteligent. (Albert, Szent – Győrgyi,1981)Din cerinţa de a forma mai întâi oameni responsabili şi apoi profesionişti-specialişti. (C. Popescu în Gh.Roşca, (editor), 2006)Din speranţa de a se produce o „mutaţie de conştiinţă” la nivel global. (Herman, Bryant, Maynard Jr. şiSusan, E. Mehrtens, 1997)Din trecerea de la singura viziune despre viaţă, viaţa umană la viaţa întregului viu comun. (vezicoordonatori, I. Gh. Roşca, V. Petrescu, B. Cotigaru, C. Popescu, 2006)Din exigenţa de a nu mai considera viaţa mediului (natural) ca pe o afacere în lichidare. (Hubert,Reeves, 2005).Din motivul de a nu mai tolera sărăcia umană nesănătoasă a miliardelor de oameni de pe planeta Pământ!Din imperativul de a nu mai orienta folosirea resurselor limitate, inclusiv a cunoaşterii ştiinţifice pentruproducerea şi folosirea armelor atomice care pot distruge viaţa întregului viu de zeci de ori!Din nevoia de a concepe şi instituţionaliza dezvoltarea ca pe un proces de extindere a libertăţilor reale.(Amartya, Sen, 2004)Din nevoia de a stopa „creşterea care sărăceşte” şi „dezvoltarea care poluează.” (C. Popescu, 2003)Din nevoia de a controla rata demografică la scara globală.Din imperativul de a folosi prioritar resursele şi cercetarea ştiinţifică pentru educaţie şi lupta împotrivabolilor considerate astăzi cumplite. (Hans, Selye, 1984)Din nevoia de a respiritualiza instituţiile, începând de la nivelul internaţional-mondial spre cel naţional,regional şi local. (Herman, Bryant, Maynard Jr. şi Susan, E. Mehrtens, 1996)Din necesitatea de a trece de la “cinstea pasivă” la “sinceritate activă” în manifestarea comportamentelorumane individuale. CASETA 2

5

PARADIGMA ÎNTREGULUI VIU

Paradigma este modul propriu de a privi şi interpreta lucrurile care ne interesează să lecunoaştem şi să le înţelegem, generator de concluzii ştiinţifice cu caracter teoretic şi/saupractic.

LUCRURILE pentru a fi cunoscute şi, mai ales, înţelese trebuie analizate şi interpretate caun tot organic, ca întreg.

Întregul nostru viu comun este format din: viaţa mediului, viaţa umană, viaţacomunităţilor, viaţa organizaţiilor şi viaţa instituţiilor.

În cadrul acestor forme de viaţă, se detaşează: viaţa naturală, viaţa umană şi viaţa creatăde om (comunităţi, organizaţii, instituţii).

Sensul sau rostul vieţii umane este să-şi păstreze identitatea, în diversitatea formelor deexistenţă cu preţul a cât mai puţine eşecuri. (Hans, Selye, 1984)

Progresele, în toate formele de evoluţie a vieţii se realizează prin diversitatea şi nu prinunicitatea ei. CASETA 3

6

sfârşesc prin fenomenul natural moarte atunci când „energia de tranziţie” s-a terminat(epuizat).

La nivel de individ uman, viaţa trăită, munca şi iubirea5 sunt considerate demedicul Alfred Adler ca fiind imperativele tranziţiei prin viaţă, împlinirii lor le dedicăm părţidin energia umană disponibilă pentru tranziţia în care ne aflăm de la naştere până la moarte.

Între aceste două momente unice şi ireversibile, viaţa indivizilor umani formează un„întreg viu uman”, a cărui funcţionalitate de sens presupune intrări specifice, transformări –ca procese reale interne şi ieşiri – sub forma unor rezultate concrete.

Cele trei imperative ale vieţii individuale se manifestă în comunităţi umane, în cadrulunor forme adecvate bazate pe reguli, norme, principii şi credinţe ce formează instituţiilevieţii trăite în societate.

Echilibrul vieţii umane, dincolo de exigenţele individuale pe care le presupuneconstanta parametrilor umani, în calitate de „cadru viu” de folosire a energiei pentru viaţă,se află condiţionat de exteriorul vieţii trăite în societate.

Între interiorul vieţii trăite individual şi exteriorul acesteia se creează interacţiuniinevitabile ce decurg din existenţa omului ca natură şi societate, ca „întreg uman viu” cedetermină energia natural-spirituală a acestuia (vezi şi fig. 2) .

În substanţa şi sensul acestor interdependenţe natural-umane şi social-comunitare segăseşte nucleul „întregului uman viu” din care izvorăşte energia necesară luptei cu limitelecoexistenţei şi succesiunii diferitelor forme de viaţă, incertitudinile aşteptărilor,neajunsurile vârstei şi nedreptăţile oamenilor.

Sensul sau rostul vieţii umane trăite individual în societate este de a-i păstraidentitatea6, împlinind-o în formele ei specifice, potrivit etapelor vârstei biologice şicontextului social-comunitar existent.

Viaţa comunităţilor este definită de ansamblul proceselor economice, social-umane,spiritual-tradiţionale şi religioase ce conturează identitatea unui anumit spaţiu geoinstituţional,unde oamenii îşi exercită imperativele vieţii trăite în cadrul familiilor iubirii, muncii,credinţei şi educaţiei. (vezi şi caseta 4).

Ca forme construite de oameni pentru a-şi petrece timpul uman disponibil pentrutranziţia prin viaţă, comunităţile rurale şi urbane asigură cetăţenilor „arondaţi” condiţii delocuit, de muncă şi de recreere, de educaţie şi îngrijire medicală, de securitate individuală şisocială etc. absolut necesare împlinirii vieţii trăite în societate.7

Apartenenţa la viaţa comunităţilor rurale sau urbane este rezultatul unui procescomplex ce începe cu înregistrarea noului născut, în cadrul lui întâlnindu-se cu omultitudine de forme demoeconomicosociale generatoare de integrare a cetăţenilor pe operioadă mai scurtă sau mai lungă de timp, sau chiar pentru toată viaţa în anumite forme deconvieţuire umană comunitară.

Prin funcţiile lor, comunităţile rurale şi/sau urbane pot fi denumite familii alecredinţei de mai bine şi siguranţei vieţii trăite în societate.Acceptarea pentru a convieţui în anumite comunităţi rurale sau urbane are la bază o serie decriterii de natură social-umană, economică, tradiţională, religioasă, spiritual-culturală,ecologică, sanitară etc. care pot constitui motive ale alegerilor pe care le fac oamenii atuncicând se decid să-şi împlinească imperativele vieţii trăite într-o anumită localitate, inclusivsecuritatea manifestării acestora.

Viaţa organizaţiilor, se referă la viaţa întreprinderilor în care oamenii îşi petrec oparte din timpul disponibil sub forma timpului de muncă pentru a-şi obţine veniturilenecesare alegerilor pe care le impune viaţa trăită individual în societate.

Prin intrările, transformările şi ieşirile pe care le antrenează diferitele procese ceidentifică viaţa unei organizaţii, se formează familii ale munci, unde oamenii, motivaţi deinterese specifice îşi pun propriul capital natural-spiritual în slujba întreprinzătorilor, celor ce

7

şi-au asumat curajul liberei iniţiative, sau în slujba statului – în calitate de agent economicproducător de utilităţi pentru necesităţile generale ale vieţii indivizilor, comunităţilor,mediului şi familiilor.

Naşterea unei organizaţii, dezvoltarea şi maturizarea ei sunt procese ce echivalează cuparticiparea oamenilor la viaţa afacerilor omeneşti, fără de care viaţa trăită individual însocietate nu ar putea avea împlinirea necesară.

Fig. 2 Structura energiei natural-spirituale a omului

Între naşterea şi moartea (falimentul) unei organizaţii se află viaţa reală a acesteia,unde se împlineşte unul din imperativele vieţii trăite în societate şi anume imperativulmuncii bazat pe diviziunea acesteia.

Viaţa instituţiilor, înseamnă de fapt sistemul normelor şi regulilor după care sedesfăşoară viaţa în familiile muncii, credinţei şi iubirii, în virtutea cărora indivizii şisociogrupurile mai mici sau mai mari, organizaţiile şi alte construcţii spaţiale ale minţii

8

EXIGENŢE ALE VIEŢII UMANE ÎN SOCIETATE

Trei sunt imperativele vieţii umane în societate:Viaţa trăită;

Munca;Iubirea.Viaţa trăită se împlineşte în Familia credinţei şi siguranţei - comunităţi, ţări etc.( Zygmunt, Bauman, 2001)Munca se împlineşte în Organizaţii, ca Familii ale muncii.Iubirea se împlineşte în Familii umane - ca celule de bază ale vieţii în comunitate.Sănătatea întregului viu comun reprezintă valoarea – criteriu de apreciere a viabilităţiiacestuia, concretizându-se în:sănătatea oamenilor;sănătatea mediului;sănătatea organizaţilor;sănătatea comunităţilor;sănătatea instituţiilor.Atâta vreme cât există sărăcia globală, poluarea mediului, instituţii care aprobă războiulca formă de înlăturare a regimurilor dictatoriale, întreprinderi care produc şi vând bunurice ne afectează viaţa etc., sănătatea întregului viu este în pericol!

CASETA 4

9

omeneşti îşi pot manifesta libertăţile de alegere în respect pentru viaţa umană şi neumană carecoexistă între dimensiunile timpului şi spaţiului microcosmosului nostru comun.

Stabilite de oameni, într-un cadru democratic aflat într-un permanent proces deschimbare şi adaptare, instituţiile îşi formează propria-i existenţă, de modul în care permit saunu împlinirea imperativelor vieţii trăite în societate, normele şi regulile pe care se sprijinădesfăşurarea libertăţilor de alegere în societate devin produsul cel mai de preţ al copilăriei,maturităţii sau bătrâneţii8 unui sistem sociouman, în calitate de joc deschis şi neterminat care,întotdeauna are un rest între individ şi societate, între comunitate şi mediu.

Pe lângă cadrul ce trebuie să garanteze libertăţile de alegere, instituţiile sunt construiteşi pentru a permite oamenilor şi comunităţilor să ţină sub control riscurile evoluţieidemocratice sau nedemocratice, externalităţile negative pe care le pot antrena mişcareasocietăţii omeneşti, consecinţele marilor dezastre naturale sau provocate de oameni.

Dacă pentru oameni conceptul de viaţă umană este cunoscut, pentru celelalte formeneumane-naturale sau create de oameni – folosirea termenului de viaţa plantelor, animalelor,de viaţa organizaţiei, instituţiilor şi comunităţilor etc. pare să fie improprie. Acest lucru, doarla prima vedere.

Potrivit paradigmei „întregului viu comun”, viaţa celor cinci elemente organicinterdependente are forme specifice de manifestare. În substanţa lor acestea exprimă mareadiversitate de sensuri pe care o îmbracă evoluţia la scara microcosmosului nostru – pe care îlnumim planeta Pământ.

În ceea ce priveşte lucrurile create de oameni pentru a putea să-şi împlinească viaţatrăită în natură şi societate, folosirea conceptului de „viaţa comunităţilor”, „viaţaorganizaţiilor” şi „viaţa instituţiilor” trebuie să o interpretăm ca pe o analogie cu viaţa umanăşi viaţa naturală a biodiversităţii planetei noastre, în sensul că tot ceea ce creează omul, faceparte din „întregul său viu”, mediul natural din care face parte, deşi asigură elementeleprimare vitale, este considerat „zgârcit” din perspectiva împlinirii fiinţei umane în societate.

Aşadar, paradigma „întregului viu comun” deschide calea unei abordări unitare, deansamblu a evoluţiei vieţii natural-umane şi sociale, prin prisma acestui numitor comun,urmând a analiza interacţiunile fireşti care se formează la nivelul „întregului”, dar şi la etajeleinferioare ale construcţiei microcosmosului nostru comun, unde diferitele forme de viaţă seluptă pentru supravieţuire9 şi câştigă această luptă numai respectând regulile convieţuirii pecare le impune acesta.

Privite din perspectiva supravieţuirii şi împlinirii vieţii natural-umane şi sociale, celorcinci componente ale „întregului viu” li se pot ataşa ca, numitor comun conceptul de„sănătate”.

Sănătatea „întregului viu” este definită de un ansamblu de parametri naturali-socialiale căror constante conturează în timpul şi spaţiul microcosmosului nostru comun evoluţiilede sens, pentru fenomenele şi procesele ce formează viaţa în ansamblul paradigmei descrisăpână acum.

Modelul ce conturează sănătatea „întregului viu” şi a părţilor sale componentetrebuie să cuprindă următoarele elemente definitorii: sensul (rostul) vieţii; mecanismele vieţii;echilibrele şi dezechilibrele vieţii; sistemele de reglare şi control a riscurilor pe care lepresupune evoluţia.

Atributul de sănătate pe care îl propunem pentru aprecierea vieţii umane şi neumane,sub care există mediul natural şi mediul creat de om considerăm că răspunde cel mai binestării de normalitate a acestora şi întregului viu din care fac parte organică.

Întrucât am propus să interpretăm tot ce ţine de funcţionalitatea mediului natural şi amediului creat de om, prin intermediul conceptului de viaţă, înseamnă că putem să folosimtermenii de viaţa familiei, viaţa organizaţiei, viaţa comunităţii, viaţa mediului etc. ca avândconotaţie de componente organice ale întregului nostru viu comun.

10

Desigur, atunci când esenţializăm viaţa plantelor, viaţa apei, viaţa animalelor, viaţaîntreprinderii etc. trebuie să ţinem seama de procesele specifice, cu caracter natural uman şisocial care însoţesc apariţia, evoluţia şi transformările de sens în fiecare din aceste diversităţice formează întregul nostru viu comun.

În opinia acestei interpretări, viul, ca întreg reprezintă comportamentelemicrocosmosului nostru care apar, evoluează şi se transformă prin procese specificemediului natural şi mediului creat de om, între ele existând legături organice deexistenţă şi funcţionalitate.

O caracteristică definitorie a viului la nivelul întregului este că viaţa, în mareadiversitate de forme sub care există, cu caracter natural-uman şi social se află îninterdependenţe dinamice de sens, prin intrările, transformările şi ieşirile ce o însoţesc, bunafuncţionalitate a proceselor specifice definind starea de sănătate a lor.

Microinterpretarea întregului nostru viu comun se bazează pe faptul că el este organicdeterminat de viaţa din mediul natural, cu toate formele ei, de viaţa umană şi de viaţamediului creat de om, cu formele ei specifice de manifestare, indispensabile pentru bunafuncţionare a vieţii în ansamblu.

Avem, aşadar la nivelul viului întregului nostru comun o viaţă existentă, prin mediulnatural al microcosmosului nostru, de care beneficiem gratuit, o viaţă pe care o primim îndar, ca bun individual suprem, care este viaţa omului şi o viaţă pe care o creăm noi oamenii,sub forma vieţii familiale, vieţii comunitare, vieţii întreprinderilor etc. care apar, evoluează şise transformă prin procese specifice ce decurg însă din legile mediului în care coexistăm şi nesuccedem.

Extinderea viziunii privind sănătatea umană asupra celorlalte componente ce definescviaţa neumană, are menirea de a esenţializa funcţionalitatea, indiferent de formele sub care semanifestă prin prisma rostului ei. Aceasta înseamnă, în opinia noastră că după cum vorbim desănătatea omului, ca stare de normalitate şi armonie a funcţiilor vieţii acestuia, tot aşa putemvorbi de sănătatea familiei, sănătatea organizaţiei, sănătatea comunităţilor, sănătatea apei,aerului, sănătatea instituţiilor etc., ca stări de funcţionalitate integrală a vieţii în aceste forme,din perspectiva rostului lor, ca părţi organice ale întregului viu comun ( vezi fig.3)

Fig. 3 Sănătatea întregului viu comun (SIVC).

11

Privită la nivel întregului viu comun, sănătatea este o stare de armonie interioarăa funcţiilor vieţii specifice mediului natural şi mediului creat de om, care permitetransformări corespunzătoare legilor acestora, în marea diversitate a identităţilor desens pe care le cuprinde evoluţia.

În timp ce conceptul de sănătatea omului este acceptat, ca stare de bine afuncţionalităţii organismului viu, cu excluderea bolii, celelalte concepte de sănătatea familiei,sănătatea organizaţiei, sănătatea mediului etc. se află doar enunţate ca deschidere spirituală,fără a fi fundamentate prin prisma valorilor care le definesc, a criteriilor ce le individualizeazăşi a indicatorilor ce le cuantifică evoluţia.

În opinia noastră, spre exemplu sănătatea organizaţiei este un concept atotcuprinzător,el integrând toate formele de viaţă pe care le presupune Familia Muncii în societate. Eficienţaşi competitivitatea unei organizaţii definesc o latură a sănătăţii organizaţiei din perspectivaexclusivă a factorului extern care se numeşte piaţa concurenţială, fără să ţină seama deintegralitatea vieţii organizaţiei. Organizaţia sănătoasă este şi eficientă, în timp ce oorganizaţie eficientă nu este neapărat şi sănătoasă. Eficienţa funcţionalităţii uneiorganizaţii este diferită de sănătatea organizaţiei.

Sănătatea organizaţiei este acea stare de normalitate a evoluţiei de sens aacesteia a cărei energie de funcţionare se alimentează din propria producţie realizată înconcordanţă cu sănătatea mediului, comunităţii şi oamenilor, cu exigenţele regulilor şinormelor ce guvernează viaţa întregului viu comun.

Privită din perspectiva sănătăţii întregului viu comun, sănătatea organizaţiei integreazăşi contribuie la sănătatea oamenilor care lucrează, sănătatea comunităţii unde se află,sănătatea mediului etc.

Abordarea acestor concepte necesită studii cu caracter inter şi transdisciplinar pentru avaloriza şi cuantifica starea de sănătate a vieţii în toate formele ei de manifestare. O asemeneamutaţie de conştiinţă este expresia nevoii de tranziţie a omenirii la era responsabilităţiipractice pentru sănătatea întregului nostru viu comun. O asemenea exigenţă impune transferulcunoaşterii ştiinţifice şi folosirea experienţei de viaţă exclusiv în folosul sănătăţii întreguluiviu comun.

2. Misiunea organizaţiei universitare

Indivizii umani, obligaţi să trăiască în societate îşi creează acele structuri instituţionaleprin care urmăresc să-şi împlinească imperativele vieţii. Aceste structuri comportamentalesunt Familii Umane, legate de imperativele vieţii trăite, muncii, iubirii şi educaţiei10 carefuncţionează ca organizaţii mai mici sau mai mari, cu caracter comunitar – bazate pecredinţa şi speranţa apartenenţei la un popor, o ţară sau localitate, de natura muncii – subformă de întreprinderi, bazate pe diviziune socială şi create pe spiritul iubirii - sub formafamiliilor, în care se manifestă dragostea, respectul, preţuirea şi admiraţia, ca sentimenteînălţătoare şi generatoare de împliniri şi armonie sufletească11 şi sub denumirea de organizaţiieducaţionale – unde se învaţă autoguvernarea umană inteligentă în societate (vezi şi fig. 4)

Organizaţia universitară este o Familie a Muncii unde oamenii desfăşoară una dintrecele mai importante activităţi ale omenirii, şi anume educaţia. Aceste organizaţii educaţionalesunt răspunsuri instituţionale ale societăţii la nevoile fireşti de cunoaştere şi însuşire acuceririlor ştiinţei umane şi experienţei de viaţă de către generaţiile care coexistă şi se succed.

Organizaţia educaţională face parte dintr-un sistem educaţional a cărui forţă depătrundere în programarea creierului uman12 se află în sistemul de valori pe care se bazează,în cea mai mare parte actele şi faptele noastre: „Unul dintre cei mai importanţi factori –afirma Albert Szent-Győrgyi – care decid faptele omului este sistemul său de valori, dintrecare cele mai multe îi sunt instalate la o vârstă fragedă.”13

12

Aceste valori se învaţă şi se trăiesc numai prin cunoaşterea şi înţelegerea istoriei realecare nu este altceva decât „… povestea evoluţiei lente a omului, povestea felului în care s-aridicat, de la nivelul animalelor al căror semen era, la poziţia sa superioară de astăzi, de pecare el poate aprecia frumuseţea şi cunoştinţele şi poate chibzui la situaţia la care a ajuns şi laceea ce este.”14

Aflată între două forţe, una care a favorizat şi alta care a frânat, evoluţia de sens a fostdecisă de acele comportamente umane care au căutat şi descoperit noi cunoştinţe şi frumuseţi,adevăratele valori morale, etice, estetice şi spirituale prin care acestea au fost folosite pentrubinele şi împlinirea omului.

Subliniind rolul decisiv pe care l-a jucat ştiinţa, cunoaşterea umană, în general, acelaşilaureat Nobel în medicină Albert Szent-Győrgyi sublinia: „de fapt , tot ceea ce avem, inclusivviaţa însăşi, o datorăm ştiinţei şi cercetării. Dacă ar fi să ni se ia tot ceea ce ne-a dat cercetarea,civilizaţia s-ar prăbuşi, iar noi am rămâne goi, căutând din nou caverne.”15

Sisteme educaţionale vii care trăiesc prin diferitele organizaţii ce pregătesc tineriipentru viaţa ce urmează să fie trăită în societate, pentru muncă şi pentru iubire – caimperativele de sens ale tranziţiei prin această experienţă spirituală, unică şi ireversibilă, careeste viaţa umană reuşesc să formeze comportamentele necesare numai dacă instituţiile pe carefuncţionează au la bază valori morale, etice şi estetice care odată însuşite şi trăite individual în

FAMILIA MUNCII ÎNORGANIZAŢII

FAMILII UMANEFAMILIA

EDUCAŢIEIPE SENSUL

VIEŢII

FAMILIAIUBIRII,bazată peDRAGOSTE,PREŢUIRE,ADMIRAŢIEŞI RESPECT

FAMILIA CREDINŢEIŞI SPERANŢEI ÎN

COMUNITĂŢI

Fig. 4 FAMILII UMANE ÎN SOCIETATE

13

societate fac viaţa mai bună, mai frumoasă. Şi acest lucru, deoarece „viaţa omului nu arevaloare în sine – spunea acelaşi savant. Are atâta valoare cât îi putem conferi, trăind fericiţi şidecenţi, dezvoltând tot ce este bun şi frumos în noi şi în jurul nostru. Aşadar, oamenii nu potavea alt scop mai înalt decât să imobilizeze viaţa, să creeze o lume fără foamete, teamă şi boli,o lume paşnică în care să domnească decenţa, echitatea, bunăvoinţa, armonia şi cinstea şicondusă cu înţelepciune şi pricepere.”16

Fiind create de oameni, organizaţiile universitare ca, de altfel, întregul sistemeducaţional nu trebuie să aibă un alt scop decât acela de a ajuta fiinţa umană să-şi înobilizeviaţa trăită în societate, să-şi mărească forţa sa productivă, creând utilităţi pentru necesităţileei de mai bine, să-şi dezvolte acele comportamente care se află la baza iubirii – ca cel maiînălţător sentiment uman.

În calitate de primă componentă a misiunii unei organizaţii universitare, scopulreprezintă motivul pentru care s-a născut, există şi trăieşte această creaţie umană.

Fiind adoptate de comunităţi pentru a educa şi forma oamenii în spiritul apropierii,cunoaşterii şi înţelegerii de tainele infinite şi profunde ale trecutului şi prezentului lumii încare trăim şi viitorului în care ne integrăm, organizaţiile universitare îşi pot defini şi împlinimisiunea prin motivaţia conţinută expres şi semnificativ în scopul acestora.17

Aflat pe verticala timpului evoluţiei noastre, scopul organizaţiei universitare esteconţinut organic în scopul sistemului educaţional din care face parte şi, care, în esenţă nupoate să se despartă, ca sens. Ca treaptă superioară pe care se află, organizaţia universitară îşidefineşte misiunea printr-un scop ce motivează calitativ educaţia specializată, din perspectivaîmplinirii celor trei imperative umane, vieţii trăite în societate, muncii şi iubirii.

În acest spirit apreciem că SCOPUL unei organizaţii universitare astăzi este de a-iajuta pe tineri să înveţe cum să înveţe, să le trezească setea de cunoaştere, să-i înveţe sătrăiască emoţia creaţiei şi să se bucure de calitatea lucrului bine făcut, să înveţe săiubească ceea ce fac şi să descopere ceea ce le-ar place să facă.

Subordonând aceste componente ale scopului unei organizaţii universitareimperativelor vieţii de care am amintit, este esenţial, în sens de vital să-i ajutăm pe tineri sătrăiască lucrurile pe care le învaţă, să le descopere cu propriile lor forţe interioare.

Fără să subapreciem rolul memorării cunoştinţelor, trebuie să afirmăm că intelectul nueste o groapă fără fund, în care dacă pui ceva, trebuie să şi elimini altceva. De aceea, scopulorganizaţiei universitare este de a hrăni spiritul, sufletul şi mintea oamenilor cu lucruriutile, care să le împlinească viaţa trăită în societate, să le sporească rodnicia muncii lor şisă le dezvolte sentimentele de admiraţie, preţuire şi respect pentru ceea ce este frumos şigenerator de speranţă.

„Un astfel de învăţământ viu – afirma acelaşi savant umanist, Albert Szent-Győrgyi -,care satisface atât psihicul cât şi intelectul, îl ajută pe om să înfrunte una dintre cele maidificile probleme ale sale: ce să facă cu el însuşi.”18

Aceasta înseamnă că realizarea scopului unei organizaţii universitare, şi, nu numai,este de a-i ajuta pe tineri să se autoguverneze inteligent, să-şi asume cu responsabilitateşi curaj instituţiile libertăţii umane în societate, punând cele trei puteri omeneşti –mintea, inima şi sufletul – în sprijinul împlinirii imperativelor de comuniune socială şisolidaritate umană.

În esenţă, am putea să afirmăm că învăţământul de toate gradele şi, deci, şi cel produsde organizaţiile universitare trebuie să aibă ca unic scop al misiunii sale formarearesponsabilităţii umane necesare lărgirii continue a orizontului cunoaşterii şi înţelegeriilucrurilor care să permită oamenilor să trăiască solid pe propriile lor forţe, să seautoguverneze inteligent în respect pentru frumuseţea tuturor formelor de viaţă pe care leexprimă întregul nostru viu comun (vezi şi caseta 5).

14

Misiunea unei organizaţii de învăţământ poate fi redată princuvintele:

“În esenţă, învăţământul nostru trebuie să aibă un singur scop:

formarea de oameni care, cu ochii aţintiţi spre orizontul în continuă

lărgire să stea solid pe propriile picioare. Această sarcină face din

şcoala de toate nivelurile cea mai importantă instituţie publică, iar

din profesor, cel mai important personaj al vieţii publice. Aşa cum

predăm azi, aşa va fi ziua de mâine”

(Albert, Szent – Győrgyi Laureat Nobel în Medicină, 1937).

CASETA 5

Prin realizarea acestui scop al învăţământului în general, al oricărei organizaţiiuniversitare, în special vom putea să înlăturăm adevărata ameninţare a lumii în care trăim:folosirea răspunsurilor date de cunoaşterea ştiinţifică şi în direcţii care distrug viaţa umană şineumană, spre satisfacerea unor nebunii de supremaţie şi opresiune.

Formând oamenii pentru a căuta şi descoperii taine ale adevărului din lumea întreguluinostru viu comun, învăţământul are responsabilitatea de a integra în scopul său şi valorilesemnificaţiei acestor cuceriri pentru viaţa umană şi neumană, care sunt ca surâsul şi buzele,nu pot trăi decât împreună, la fel şi celelalte forme de viaţă, nu pot coexista şi se succededecât în armonie organică de sens.

Iată, într-o sinteză zguduitoare aprecierea că ameninţările din lumea noastră nu provindin faptul că nu se pot găsi răspunsuri la întrebările noastre, ci din faptul că „folosimrăspunsurile în scopuri distructive… uneltele pot fi folosite atât pentru construcţie, cât şipentru distrugere, pentru a ridica nivelul vieţii sau pentru a nimici. Cu cât mai puternică esteunealta, cu atât poate ridica mai mult nivelul vieţii, dar cu atât mai mult poate ucide şidistruge. Militarii au transformat realizările ştiinţei menite să îmbogăţească viaţa îninstrumente de distrugere a ei. Noi, biologii, am ajuns la o admirabilă cunoaştere a feluluicum lucrează nervii noştri; militarii au folosit cunoştinţele pentru a produce substanţe toxiceneuro-paralitice. Am ajuns la o admirabilă cunoaştere a naturii bolilor, în special a bolilorinfecţioase; militarii au folosit aceste cunoştinţe pentru a perfecţiona instrumentele războiuluibactereologic.

Au ajuns la o admirabilă cunoaştere a vieţii plantelor; în baza acestor cunoştinţe,militarii au creat defoliantele. Am descătuşat energiile ascunse ale atomului pentru a ridicanivelul vieţii şi a desfiinţa munca anevoioasă; în baza acestor cunoştinţe, militarii au făcutbombe atomice şi cu hidrogen, putând nimici complet omenirea”19

Faţă de o asemenea situaţie contradictorie şi gravă a lumii în care trăim,respiritualizarea scopului învăţământului şi, implicit, al organizaţiilor universitare dinperspectiva integrării în exigenţele lui a responsabilităţii pentru sănătatea întregului viucomun, pentru îmbunătăţirea vieţii umane prin folosirea cunoaşterii ştiinţifice şi

15

experienţei acumulate constituie şi în opinia noastră, bazele unui „Tratat de răzgândire”la scara minţii globale.

Pe drumul pentru atingerea acestui scop pe care îl anticipează noua misiune aorganizaţiei universitare, sunt necesare credinţe profunde, în legătură cu ceea ce este bine săfacem şi ceea ce nu este bine – ce ne îndrumă alegerile şi ne direcţionează acţiunile noastre.Acestea se află la baza valorilor ce jalonează drumul educaţiei pe sensul normal şi de dorit alvieţii în societate.

3. Valorile organizaţiei universitare

Valorile organizaţiei universitare (V.O.U.) constituie capitalul de încredere pe care sebazează apariţia, existenţa şi funcţionarea de sens a acesteia.

În calitate de valori umane, cu caracter necorporal capitalul de încredere al uneiorganizaţii universitare creează premisele manifestării comportamentelor uman şi instituţionalcorespunzător scopului ce decurge din misiunea acesteia.

Aceste valori pe care le exprimă capitalul de încredere a unei organizaţii universitaresunt lucrurile spirituale preţuite de oamenii care s-au înrolat sub misiunea acesteia. Prinsubstanţa sa, valoarea este o calitate intrinsecă a unui lucru care face ca aceasta să fie dorit,susţinut şi preţuit în numele şi din perspectiva scopului de sens pe care îl are organizaţiauniversitară.

În miezul acestor valori se află credinţele şi idealurile care ne însufleţesc visurile, nealimentează energia de tranziţie şi ne oferă suportul curajului de a risca în lumea dominată deincertitudinile evoluţiei şi de restricţiile alegerilor pe care le facem.

Când judecăm valorile unei organizaţii universitare, a celor care se află îndeterminarea scopului acesteia, asocierea lor cu credinţele noastre trebuie să o înţelegem însensul că este vorba de profunzimea credinţelor20, de acele lucruri în care noi oamenii nesimţim ca acasă, suntem noi când ştim că am respectat valorile în care credem cşisperăm.

În acest context, am putea folosi următoarea interpretare dată valorilor, care ghideazăcomportamentele pe drumul către atragerea scopului: „valorile sunt credinţele profunde căanumite calităţi sunt dezirabile. Ele definesc ceea ce este bine sau fundamental pentru fiecaredintre noi. El ne îndrumă alegerile şi acţiunile.”21

Pentru ca aceste credinţe profunde în care ne simţim ca acasă să ne luminezeînaintarea este necesar ca ele să fie clar formulate, bine integrate în determinarea scopului, înfilozofia misiunii cu care se contopesc definind identitatea organizaţiei.22

În timp ce misiunea organizaţiei universitare, exprimată prin scopul acesteia trebuie sărăspundă la întrebarea de ce a apărut, valorile în care este clădită răspund la întrebarea cum sepoate realiza durabil un asemenea scop.

Valorile, în sensul lor fundamental oferă credinţa ca acţionând în spiritul lor misiuneaorganizaţiei universitare este mereu în actualitate, mereu vie pe sensul normal şi de dorit alevoluţiei.

Formularea lor cât mai clară are rolul de a fi „văzute” cât mai uşor cu putinţă, de a fiintegrate în structura comportamentelor celor care le trăiesc, în activitatea de a realiza scopulorganizaţiei umanitare.

Dacă acceptăm teza că şi oamenii şi organizaţiile au valori, atunci apare limpede căformularea lor cât mai clară şi simplă – că substanţa are menirea de a ghida comportamentulde zi cu zi, dar şi pe termen lung şi foarte lung a celor care vin să primească educaţie şicunoaştere, dar şi a celor care oferă această formă de investiţie în capitalul natural-spiritual alfiinţei umane.

Nu este suficient doar să formulăm clar şi simplu – ca substanţă valorile uneiorganizaţii universitare. Este, tot aşa de important că aceste valori să fie asimilate şi înţelese în

16

ceea ce au ele fundamental, în relaţia lor directă cu scopul organizaţiei desprins din misiuneasa.23

Drumul de la cunoaştere la înţelegerea valorilor organizaţiei universitare trece prinasimilarea lor organică de către cei care transmit şi cei care primesc educaţia universitarănecesară.

Odată cu asimilarea acestora este la fel de importantă preţuirea lor de către cei careacţionează sub imperativul jurământului pe care îl presupune îndeplinirea întocmai amisiunii organizaţiei universitare de a forma şi educa oameni care să folosească capitalulnatural-spiritual de care dispun pentru autoguvernarea umană inteligentă în respect pentrusănătatea organizaţiei universitare şi, prin ea, pentru asigurarea şi promovarea sănătăţiiîntregului nostru viu comun.

Din preţuirea acestor valori asimilate de cei aflaţi sub cupola jurământului universitarrezultă puterea pe care ele o sădesc în sentimentele oamenilor, din care emană energia şientuziasmul care îi ajută pe dascăli să rămână devotaţi scopului, chiar şi în cele mai greletransformări şi crize prin care trece organizaţia.

La nivelul unei organizaţii universitare, şi nu numai, unde valorile sunt cunoscute,înţelese şi preţuite de care toţi purtătorii de interese implicaţi în actul educaţiei, există unsingur şef care conduce – devotamentul faţă de valorile asimilate spiritual. Dacă oamenii nuvăd nici o legătură între ţelul şi valorile organizaţiei universitare, pe de o parte şi rostul vieţiilor în această familie a educaţiei, pe de altă parte, atunci se produce „ruptura culturală” caredevine un conflict deschis de sensuri ce necesită de urgenţă un nou proces de respiritualizareumană şi instituţională. Compatibilizarea valorilor organizaţiei universitare cu valorileoamenilor care trăiesc, muncesc şi iubesc în această Familie a Educaţiei, are menirea de aspori calitatea globală a activităţii didactice, de a asigura coerenţa în numele îndepliniriiscopului.

Prin această coerenţă se pun bazele unei culturi a organizaţiei universitare care, odatăasimilată şi înţeleasă de către dascăli devine mediul spiritual în care acesteia trăiesc, muncescşi iubesc în această Familie a Educaţiei.

În calitate de credo-ul organizaţiei universitare valorile ce determină comportamentelecelor aflaţi sub jurământul educaţiei, trebuie aşezate într-o anumită ordine de preferinţă,izvorâtă din modul în care este condiţionată, asigurată şi promovată sănătate întregului nostruviu comun prin educaţia pe sensul vieţii.

Este nevoie, aşadar, ca jurământul educaţiei să conţină în substanţa sa valoareanumărul unu, valoarea numărul doi etc., în funcţie de modul în care însuşirea şi trăirea lor încadrul organizaţiei universitare servesc sănătăţii întregului nostru viu comun.

O asemenea interpretare a valorilor organizaţiei universitare şi, nu numai, are un rolexcepţional în depăşirea situaţiilor de conflict pe care le presupun crizele sau marile schimbări,când apare, de fapt, un conflict între valori, un conflict între sensuri. Educaţia pe sensulvieţii bazată pe valori ierarhizate într-o anumită ordine ne ajută să cunoaştem şi să înţelegemde ce într-o anumită situaţie trebuie să respectăm în primul rând, în al doilea rând etc. anumitevalori.

Enunţarea valorilor în ordinea importanţei lor, decurge din logica lucrurilor carecondiţionează, asigură şi promovează sănătatea întregului nostru viu comun. Însuşirea şitrăirea acestei ordini de către fiecare dascăl reprezintă garanţia că evoluţia de sens aorganizaţiei universitare este rezultatul unei coerenţe de gândire şi acţiune care va fisubordonată scopului: dezvoltarea capacităţii de autoguvernare umană inteligentă în calitatede ţel suprem al tranziţiei prin viaţa umană (vezi şi caseta 6).

O înaltă capacitate de autoguvernare umană inteligentă este, de fapt expresia uneipersonalităţi umane care a descoperit cum să înveţe, cum să fie aprinsă pasiunea de a învăţa

17

VALORILEORGANIZAŢIEIUNIVERSITARE

DIN PERSPECTIVASĂNĂTĂŢII

ÎNTREGULUI VIUCOMUN

Responsabilitatea

Libertate

Încrederea

Învăţarea prin descoperire

Competenţa ştiinţifică

Abilitatea de excelenţă

Onestitatea

Respect reciproc

Comunicare sinceră

Comuniune socială

Solidaritate umană

Integritate

Demnitate

Identitate de sens

Autoguvernare inteligentă

Sănătatea întregului viu comunCASETA 6

18

mereu, ce semnificaţii are dezvoltarea unei atitudini pozitive faţă de propria-i persoană, a unorrelaţii bazate pe respect faţă de cei din jur.

Pentru ca Familia educaţiei ce se află sub cupola unei organizaţii universitare să treacăla lucru, scopul şi valorile care îl ghidează sunt necesare, dar nu suficiente. Mai lipseşte unlucru la fel de important. Acesta este legat organic de imaginea clară a rezultatului final –pe care trebuie să-l producă organizaţia universitară. Această imagine asupra rezultatului final– o personalitate umană capabilă să se autoguverneze inteligent în respect pentru sănătateaîntregului nostru viu comun, din care face parte şi propria-i sănătate – este de fapt perspectivaasupra viitorului organizaţiei universitare.24 Prin însuşirea şi trăirea acestei perspective asupraviitorului organizaţiei universitare punem bazele unei noi puteri transformatoare, putereaviziunii care ne ajută să ne concentrăm, să focalizăm să fim mereu proactivi şi nu reactivi săcăutăm în noi schimbarea în bine, nu numai pentru Mine, ci şi pentru Tine.25

O perspectivă clară asupra viitorului pe care îl visăm pentru o organizaţie universitarăeste ca o libertate în infinit, din ea se naşte forţa de a-l realiza şi trăi. Pentru aceasta esteesenţial ca cei ce formează Familia educaţiei universitare să-şi construiască, în baza valorilorîn care cred, o imagine clară asupra capacităţii de autoguvernare umană inteligentă, pe care săse bazeze viitorii noştri specialişti în lupta lor cu incertitudinile vieţii, cu nedreptăţileoamenilor şi cu neajunsurile vârstei.

Durabilitatea unei viziuni autentice pentru o organizaţie universitară rezidă încapacitatea de a fi infinit de clară – dezvoltarea capacităţii de autoguvernare umană inteligentă– ca problemă esenţială a libertăţii de a alege ce să faci cu tine însuţi pentru a-ţi împlini viaţaîn cât mai multe văzduhuri, căutând ascensiunea pentru fiecare etapă a tranziţiei prin viaţă.

Scopul organizaţiei universitare produs din nevoia unui răspuns instituţional laîntrebarea de ce ne adunăm în Familia educaţiei, valorile care ne ghidează credinţa noastră înaceastă misiune, ca şi viziunea asupra întregului rezultat final – dezvoltarea capacităţii deautoguvernare umană inteligentă – formează, în esenţă elementele cheie care asigură sănătateaorganizaţiei universitare. Cu alte cuvinte, funcţionarea ei în deplină cunoştinţă de scopulpropus, pe baza normelor, ce au devenit repere ale comportamentelor şi din perspectiva a ceeace înseamnă autoguvernare umană inteligentă în respect pentru sănătatea întregului viu comun.

Organizaţia universitară trebuie să ajute pe viitorul specialist să se cunoască pe elînsuşi, să se apropie cât mai mult de răspunsul specific la întrebarea generală: cine eşti? Înlipsa acestei cunoaşteri sau aproape de cunoaştere celelalte elemente dobândite au forţa uneilumânări aprinse la ambele capete.

Odată formulat un asemenea obiectiv pe care îl presupune autoguvernarea umanăinteligentă, organizaţia universitară trebuie să ajute pe viitorul specialist să înveţe să facă ceeace îi place, ceea ce i se potriveşte, ceea ce îi asigură maximum de satisfacţie la energia pe careo consumă. După ce s-a descoperit pe sine şi a înţeles cine este ca organism viu, dar şi carăspuns spiritual la biologia sa, individul uman are nevoie să descopere şi ceea ce i-ar place săfacă, sau ceea ce i se potriveşte cel mai bine, pentru ca, pe această bază el să poată trece la aînvăţa din tainele domeniului în care doreşte să-şi trăiască propria experienţă de muncă.

Pe fondul acestor exigenţe pe care trebuie să funcţioneze organizaţia universitară, carerezultă din primele trei premise ale autoguvernării umane inteligente, se aşează alte treiproduse ale învăţării pe care le oferă învăţământul.

Este vorba de a-i învăţa pe viitorii specialişti să adopte comportamente proactive,bazate pe curajul de a visa şi de a risca în numele unui viitor ce serveşte sănătăţii întreguluiviu comun, să urmărească, în permanenţă excelenţa, ca măreţie a luptei pentru împlinire avieţii trăite în societate şi să comunice în spiritul înaltelor sentimente de comuniune socială,solidaritatea umană şi iubire (vezi şi caseta 7).

Aceste şase produse ale organizaţiei universitare formează un tot organic, ce defineşteeducaţia pe sensul vieţii care învaţă pe viitorul specialist să se autoguverneze inteligent, în

19

CASETA 7

OBIECTIVELEORGANIZAŢIEI

UNIVERSITARE DINPERSPECTIVA SĂNĂTĂŢIIÎNTREGULUI VIU COMUN

să îi ajute pe tineri să înveţe cum să înveţe;

să le trezească setea de cunoaştere;

să-i înveţe să trăiască emotiva creaţiei şi să se bucure de calitatea

lucrului bine făcut;

să-i înveţe să iubească ceea ce fac şi să descopere ce le-ar place să

facă:

să trăiască lucrurile pe care le învaţă şi să le descopere cu propriile

lor forţe interioare;

să le hrănească deopotrivă spiritul, sufletul şi mintea cu lucruri utile

şi frumoase, care să le împlinească viaţa trăită în societate, să le

sporească rodnicia muncii lor şi să le dezvolte sentimentele de

comuniune socială şi solidaritate umană;

să-i ajute să se autoguverneze inteligent prin asumarea cu

responsabilitate şi curaj a instituţiilor libertăţii umane în societate şi

lărgirea continuă a orizontului cunoaşterii şi înţelegerii cauzelor

lucrurilor;

să folosească energia natural-spirituală pe care o posedă în folosul

propriei sănătăţii şi împliniri, în respect pentru armonia echilibrului

întregului viu comun, pentru sănătatea acestuia.

să-i înveţe să câştige pe merit iubirea aproapelui său;

să-i înveţe să supravieţuiască prin adaptare sau luptă, controlând

riscurile evoluţiei.

20

numele şi în respect pentru sănătatea întregului nostru viu comun, din care face parte şipropria sa sănătate.

Integrând scopul organizaţiei universitare, ca element semnificativ al misiunii acesteia,valorile ce ghidează credinţele şi speranţele în realizarea lui sănătoasă, şi imaginea a ceea cedorim să fim ca durabilitate de sens în lumea educaţiei, într-o construcţie spirituală care s-arputea intitula Declaraţia de conştiinţă a unei organizaţii universitare, am putea să formulămurmătorul răspuns:

Scopul nostru, ca organizaţie universitară, ca Familie a educaţiei pe sensul vieţii estesă-i ajutăm pe viitorii specialişti să înveţe să se autoguverneze inteligent, învăţând să sedescopere cine sunt, să se apropie de înţelegerea tainelor lucrurilor cu care se confruntă, săsimtă setea de cunoaştere şi să trăiască emoţia creaţiei, să se bucure de calitatea lucrului binefăcut, să iubească ceea ce fac şi să descopere ceea ce le-ar place să facă în respect pentrusănătatea întregului nostru viu comun, în afara căreia împlinirea sănătăţii umane dispare şi cavis.

Valorile care ghidează acest scop durabil al organizaţiei universitare izvorăsc dincredinţa şi speranţa că educaţia pe sensul normal şi de dorit al vieţii este cel mai importantlucru care i se poate întâmpla individului uman obligat să trăiască în societate.

Integrându-le organic în cele mai preţuite răspunsuri spirituale la biologia naturiiumane, valorile organizaţiei universitare sunt instituţiile care guvernează şi luminează asupraputerii de concentrare pentru a realiza în permanenţă scopul propus.

În acest context, valorile organizaţiei universitare pe care se poate construi scopulacesteia, au la bază spiritul rezultat din credinţa şi speranţa în concentrarea comportamentelorumane asupra responsabilităţii, încrederii, respectului reciproc, învăţării prin descoperire,competenţe ştiinţifice, abilităţi de excelenţă, onestităţii, comunicării sincere, solidarităţiiumane, comuniunii sociale, integrităţii, identităţii de sens şi sănătăţii întregului viu comun.

Aceste valori pe care funcţionează orice organizaţie universitară se bazează pe credinţaşi speranţa că pe planeta Pământ suntem cu toţii membrii ai unei singure Familii, cea aumanităţii, şi că toţi trebuie să fim educaţi în spiritul responsabilităţii pentru sănătateaîntregului nostru viu comun. Autoguvernarea umană inteligentă este liberă în infinitulresponsabilităţii pentru sănătatea vieţii oamenilor, mediului, comunităţilor, organizaţiilor,familiilor şi instituţiilor ce ne guvernează jocul deschis şi neterminat al evoluţiei noastrecomune.

În baza acestor elemente de infinită profunzime de credinţă şi speranţă, ne permitem săconstruim

JURĂMÂNTULPROFESORULUI DE ECONOMIE

Ca slujitor al educaţiei economice pe sensul vieţii, Jur să aleg această profesie din dragostea de a sădi în minţile, inimile şi sufletele

tinerilor economişti cunoştinţe, experienţe şi credinţe necesare împlinirii vieţii trăiteîn societate, muncii şi iubirii.

Jur să nu precupeţesc nici un efort pentru a-i ajuta pe tinerii economişti să înveţe cumsă înveţe, să trăiască lucrurile pe care le învaţă şi să le descopere cu propriile forţeinterioare.

Jur să le trezesc tinerilor economişti setea de cunoaştere şi farmecul apropierii denatura legităţii, de înţelegerea cauzelor lucrurilor care ne înconjoară.

21

Jur să-i învăţ pe tinerii economişti să trăiască emoţia creaţiei şi să se bucure decalitatea lucrului bine făcut.

Jur să-i ajut pe tinerii economişti să iubească ceea ce fac şi să descopere ceea ce le-arplace să facă.

Jur să le dezvolt tinerilor economişti capacitatea de autoguvernare inteligentă de aînfrunta una dintre cele mai dificile probleme ale vieţii omului: ce să facă cu el însuşi.

Jur să promovez prin tot ceea ce sunt curajul de a-şi asuma cu responsabilitateinstituţiile libertăţii umane în societate, animaţi de sentimentele de comuniune socialăşi de solidaritate umană.

Jur să trezesc în spiritul viitorilor specialişti nevoia lărgirii continue a orizontuluicunoaşterii şi înţelegerii lucrurilor ca temelie a luptei permanente cu limitele şiincertitudinile evoluţiei.

Jur să contribui la respiritualizarea comportamentelor viitorilor economişti dinperspectiva folosirii cunoaşterii ştiinţifice şi experienţei de viaţă pentru binele şifericirea omului.

Jur să militez cu toată fiinţa mea pentru dezvoltarea integrităţii şi identităţii de sens aeconomiştilor în concordanţă cu exigenţele sănătăţii viului comun, format din viaţamediului, viaţa oamenilor, viaţa comunităţilor, viaţa organizaţiilor şi viaţa instituţiilor.

Aşa să mă ajute DumnezeuBucureşti,26 mai, 2007

4. Prin respiritualizare la sănătatea organizaţiei universitare

Multora dintre Dvs. li se va părea bizar acest transfer de concepte din zona mediciniilui Hipocrate în zona socialului. Pentru a fi înţeles, l-aş cita pe Williams James care spunea.„La început, o idee nouă este respinsă ca fiind ridicolă, apoi este desconsiderată, ca fiindbanală, pentru ca în cele din urmă să devină un fapt bine cunoscut. (vezi şi caseta 8)”

Celebrul filosof al lumii afacerilor, Jim Rohn, consideră că sănătatea umană estetridimensională. El afirmă că atunci când rostesc cuvântul „sănătate”, cei mai mulţi oameni segândesc la bunăstarea lor fizică. Însă lucrurile sunt văzute într-o perspectivă mult mai largă.Jim Rohn crede că omul este plămădit din trei părţi: trupul, sufletul şi spiritul. Din păcate,oamenii aleg doar unul dintre aceste elemente şi se concentrează numai asupra lui. El crede căindividul uman trebuie să se ocupe de fiecare element în parte, pentru că ele suntinterdependente. Totodată, menţionează că „aspectul spiritual este chintesenţa existenţeinoastre.”26 Însă nu numai celebrul filosof american susţine ideea că în lumea de azi criza realăeste spirituală. Există încă numeroşi adepţi ai acelei „acedia” – ceea ce vechii înţelepţinumeau „aversiunea faţă de aspectele spirituale.” De aceea propunem mediului universitar dinASE o mişcare de respiritualizare. Ea este cu atât mai necesară cu cât viitori intelectuali-economişti vor fi nevoiţi din ce în ce mai mult să se regăsească prin autocunoaştere. Numairădăcinile spirituale vor putea întări caracterul individului, îl vor putea stabiliza.27

Majoritatea dicţionarelor definesc spiritul ca „principiul vital sau forţa care animeazăfiinţele vii.”28 Într-o înţelegere simplă – spiritul se referă la latura spirituală a fiinţei lăuntrice.Acceptând ipotezele lui Jim Rohn sau Stephen Covey referitoare la multidimensionalitateavieţii umane concluzia Dr. Ron Jenson este „pentru ca o fiinţă umană să trăiască o viaţăsănătoasă şi încununată de succes autentic, trebuie să-şi integreze toate cele trei părţi alefiinţei sale (corpul, sufletul şi spiritul – n.n).29

omul formează prima componentă a întregului viu comun

22

NATURA ŞI DIRECŢIILE RESPIRITUALIZĂRII EDUCAŢIEI

Educaţia este una dintre cele mai importante activităţi ale omenirii. (Albert, Szent – Győrgyi, 1981)

Fără educaţie nu există nimic şi singurul recurs plauzibil este la crimă şi violenţă. (J.K. Galbraith, 1997)

Educaţia face ca democraţia să devină posibilă şi împreună cu dezvoltarea, să devină necesară şi inevitabilă. (J.K.

Galbraith, 1997)

Cunoaşterea programării ereditare a individului uman este vitală pentru a elabora un sistem educaţional adecvat.

(Albert, Szent – Győrgyi, 1981)

Dezvoltarea responsabilităţilor umane şi instituţionale pentru consecinţele alegerilor pe care le facem în viaţă.

(Amartya, Sen, 2004).

Respiritualizarea presupune transmiterea, însuşirea şi trăirea cunoştinţelor ştiinţifice din perspectiva sănătăţii întregului

nostru viu (Constantin Popescu, 2007).

Cunoaşterea, înţelegerea şi folosirea religiei ca pe un element complementar ştiinţei în educarea oamenilor pe sensul

vieţii.

Respiritualizarea educaţiei este un proces profund inevitabil, complex, şi dificil de primenire a civilizaţiei existente

pe baza valorilor fundamentale impuse de sănătatea întregului viu comun. CASETA 8

23

Lângă Decanatul facultăţii Economie generală a apărut un panou care pune în evidenţătrei mari domenii ale vieţii studentului-economist din ASE: Economie – Spiritualitate -Comunicare.

Chiar dacă unii colegi ai noştri sunt dominaţi de ceea ce se numeşte „acedia,”spiritualitatea nu mai poate fi ignorată în învăţământul economic. Că aceste aspecte sunt laordinea zilei aflăm şi din scopul programului naţional: „Educaţia pentru sănătate în ŞcoalaRomânească.”30, unde se discută despre un stil de viaţă sănătos, despre modul în care sestabilesc uşor relaţii interpersonale cu ceilalţi, cum se pot preveni situaţiile de criză sau sepoate controla şi planifica viaţa. Este o formă concretă şi operaţională a „respiritualizării înmediul preuniversitar. În acele ore, se menţionează pe site-ul semnalat, nu se predă „ştiinţasănătăţii” ci se discută liber despre „ce înseamnă să trăieşti.”(vezi şi caseta 9)

Spiritualitatea se extinde asupra lucrurilor create de om, dar şi asupra tuturorcomponentelor întregului viu comun. Se poate vorbi, spre exemplu, despre „spiritulStarbuck”31 sau despre „spiritul BIZ.”32

Se afirmă că fiecare organizaţie are un spirit al său. Prin urmare, şi ASE-ul are propriulsău spirit. Ce înţelegem prin spiritul unei organizaţii? Este vorba despre forţa care dăidentitatea vieţii organizaţiei. „Atunci când spiritul este ucis. Sfârşitul organizaţiei nu estedeparte.”33Aici se aduce în discuţie capacitatea managerului de a cultiva şi menţine armoniala locul de muncă.

Adoptarea noii paradigme propuse de noi, presupune acceptarea “viului” pentru toatecomponentele întregului (vezi fig. 6) În lucrarea „Managementul culturii organizaţionale”,psihologul Harry Levinson enumeră câteva adevăruri fundamentale referitoare la organizaţii.Unul dintre ele menţionează: „Din moment ce sunt alcătuite din oameni, toate organizaţiilesunt, prin definiţie organisme vii. Acestea au etape de dezvoltare şi evoluează conform unormodele de adaptare care au de-a face cu diferite niveluri de complexitate”34

Autorii lucrării menţionate afirmă că multe dintre problemele companiilor se ivescdirect din subestimarea sau neînţelegerea factorilor naturali, care influenţeazăorganizaţiile. „Dacă acordaţi suficient timp pentru a analiza cultura existenţei în organizaţiadumneavoastră şi modelele naturale ale organizaţiilor în general, veţi fi mai bine pregătitpentru efortul de a implementa schimbarea culturală.”35

În curând vom inaugura seminarul „Sănătatea întregului viu” prin care vom aduce îndezbatere mecanismele autoguvernării inteligente ale individului, principiile dezvoltării salepersonale. Necesitatea unui astfel de seminar rezidă din faptul că mediul universitar simte onevoie acută, mai mult ca oricând până acum, de bine şi de virtute în cultură. Aşa cum susţineşi dr. Ron Jonson: „omenirea suferă, comunităţile trec printr-un proces de destrămare internă,iar viaţa a devenit tot mai disfuncţională din cauză că evadarea valorilor noastre esenţiale neface să ne întoarcem faţa de la binele fundamental.” Iar această tendinţă are efecte asupraindividului, familiei, comunităţii şi, în cele din urmă, asupra tărâmului profesional şiinstituţional.” Adică asupra părţilor întregului viu comun.

Psihologii şi specialiştii în dezvoltare personală au descoperit (după ani întregi decercetări) prezenţa predominantă a spiritualităţii în vieţile persoanelor de succes în lumeaafacerilor sau în cultură. Aşa cum afirmă dr. Jonson: „Din cine ştie ce motiv, rolulspiritualităţii este trecut adesea sub tăcere – probabil că oamenii o consideră un subiect preapersonal pentru a fi discutat în public.”36

Prin adoptarea paradigmei întregului viu comun putem oferi şi o soluţie la problemaformulată de Martin Seligman, cercetător la Universitatea Pensylvania. Aceasta înseamnă săapelăm la organizaţii mai generoase – naţiunea, comunitatea, familia – care ne ajută să facem

respingerea aspectelor spirituale din organizaţii

24

DE CE SĂNĂTATEA ORGANIZAŢIEI UNIVERSITARE ?

1. Pentru că organizaţia universitară este un organism viu, cu funcţionalitate de sens

determinată de misiunea sa.

2. Pentru că organizaţia universitară este o componentă organică a sistemului educaţional

a unei comunităţi care dă sens vieţii umane în societate.

3. Pentru că numai în această stare normală., spiritul educaţiei promovat de ea serveşte

vieţii oamenilor, mediului, comunităţilor, organizaţiilor, familiilor şi instituţiilor.

4. Pentru că numai o organizaţie universitară sănătoasă este capabilă să folosească

energiile umane ale profesorilor pentru a trăi ceea ce îi învaţă pe studenţi.

5. Pentru că numai o organizaţie universitară sănătoasă este capabilă să-şi construiască

identitatea cu faţa spre binele fundamental al tinerei generaţii – împlinirea vieţii trăite în

societate, sporirea rodniciei muncii şi iubirii, ca sentiment uman înălţător.

6. Pentru că nu mai o organizaţie universitară sănătoasă este capabilă să lupte pentru

supravieţuire, pentru propria sa viaţă.

7. Pentru că o organizaţie universitară bolnavă sădeşte în minţile, inimile şi sufletele

tinerilor cunoştinţe, experienţe şi credinţe contrare spiritului natural de evoluţie a vieţii

întregului nostru viu comun.

8. Pentru că numai o organizaţie universitară sănătoasă poate să-i înveţe pe studenţi să se

autoguverneze inteligent.

9. Pentru că o organizaţie universitară sănătoasă îşi defineşte misiunea şi îşi construieşte

valorile în spiritul cultului muncii pentru calitatea lucrului bine făcut.

10. Pentru că o organizaţie universitară sănătoasă învaţă tinerii să se adopteze la

schimbare şi mai ales să provoace schimbarea visată.

CASETA 9

faţă eşecurilor personale şi care ne îngăduie să mai sperăm. Este vorba de sentimentullegăturii cu ceilalţi.

Există numeroase opinii potrivit cărora organizaţiile – indiferent de natura lor – facparte din întregul viu. „Ele pot fi sănătoase sau suferinde.”37 La fel ca şi oamenii, organizaţiase naşte şi creşte în anii de formare. Ea poate vieţui timp îndelungat, chiar sute de ani.

O organizaţie „poate chiar să fie nevoită să lupte pentru propria sa viaţă, purtândbătălii economice sau politice cu organizaţiile adversare. Poate să cumpere şi să vândă, poatesă deţină proprietăţi, poate fi făcută responsabilă pentru acţiunile sale şi poate fi răsplătită saupedepsită pentru acele acţiuni. Şi în cele din urmă moare. Aceste caracteristici sunt atribuitede asemenea, fiinţelor omeneşti, dintr-un m motiv întemeiat: organizaţiile se compun din

25

fiinţe umane şi, în consecinţă, tind să preia caracteristicile colective ale celor care le alcătuiesc,ale celor care le conduc şi le administrează, ale celor care lucrează în cadrul lor.”38

În cartea citată, Hyrum N. Smith – arată că trăsăturile unei organizaţii şi valorile pecare le dezvăluie sunt la fel de variate ca şi diferenţele ample existente între oameni. Eldescrie excelent rolul pe care îl are familia (în cadrul întregului viu comun –nn) sugerând într-un anume fel prezenţa sau absenţa unei familii sănătoase/bolnave.” În viziunea noastră ofamilie este sănătoasă dacă păstrează în timp propria sa ideologie formată din trei elemente:rol, valori şi misiune.”39

Forţa Paradigmei sănătăţii întregului viu comun constă în abilitatea sa de a explica şide a prezice. Ea ar trebui să vă dea o abilitate neobişnuită de explicare, prezicere şidiagnosticare a celor mai Mari probleme din viaţa Dvs., din organizaţia sau familia Dvs. Ea artrebui să vă ajute nu numai să recunoaşteţi cele mai evidente simptome acute ale acestorprobleme, ale suferinţei acestei entităţi, ci şi să vedeţi care sunt cauzele cronice ale lor(potrivit Legii Universale a Cauzelor şi Efectelor).40

Pledoaria noastră pentru respiritualizare derivă din observaţia noastră potrivit căreiaîn societatea românească bazată mai mult pe constrângeri, oamenii cu o gândire completdeformată cad victimă ideilor şi sistemelor nocive pentru spiritualitatea umană şi relaţiileinterumane.

Ei sunt sacrificaţi de societate, pentru că nu au fost învăţaţi cum să gândească şi nicinu au pornit pe calea dezvoltării spirituale. Nefiind înzestraţi cu o minte strălucitoare şi ovoinţă ieşită din comun, devin dependenţi de gândurile şi opiniile altora. Pentru că nu dorescsă se confrunte cu problemele existenţiale preferă să ducă o viaţă searbădă, îngrădită de legi,reguli, norme şi programe. Adică de efectele vechilor instituţii. De aceea susţinem inclusiv orespiritualizare instituţională a întregului viu comun.41

Ideea lui Sigismund Freud că sănătatea mentală a individului se bazează pe două dinimperativele vieţii - iubire şi muncă – este adevărată. Dar pentru ca munca să fie un lucrusănătos, organizaţia (deci inclusiv ASE-ul) trebuie să se preocupe de dimensiuneapsihologică. Într-o organizaţie care reuşeşte aşa ceva, obţinerea unui rezultat tangibil înmuncă îi oferă angajatului un sentiment de stabilitate, într-o lume atât de instabilă şiimprevizibilă.

“Dată fiind importanţa bunăstării psihice a individului pentru buna funcţionare aorganizaţiei, o dimensiune esenţială pentru ecuaţia sănătăţii la locul de muncă este existenţaunei conduceri responsabile. Liderii trebuie să-şi asume răspunderea pentru crearea unuimediu de muncă sănătos care să-i facă pe oameni să se simtă „bine în propria piele, săcontribuie la procesul lor de adaptare şi să stimuleze capacitatea de a se adapta”.42

În cărţile de dezvoltare personală şi educaţie motivaţională se menţionează adeseanecesitatea realizării triunghiului de echilibru între viaţa profesională – viaţa familială şi viaţapersonală. Atingerea lui presupune armonie. Cauza principală a dezechilibrului şi ruperiiarmoniei este STRESUL. Regăsirea echilibrului în entităţile întregului viu se poate obţineprin RESPIRITUALIZARE. Prin urmare asupra componentelor întregului viu acţioneazăforţe contrare ce pot fi puse în evidenţă – metaforic – prin fenomenele naturale cunoscutesub numele de „vârtej” respectiv „tornadă”.

instituţiile reprezintă stimulentele şi constrângerile (morcovul şi băţul) în cadrul cărora se manifestă relaţiileinterumane.

26

STRES RESPIRITUALIZARE

vârtej tornadă

Stresul este generat de muncă. Nu vom dezvolta aici acest subiect, dar ca efect al luine punem întrebarea: cum ar putea un lider deprimat, răzbunător, arogant, manipulator, egoistori excesiv de distant să creeze o cultură stimulativă şi creativă în organizaţia pe care oconduce.

Revenind la armonie am putea spune că este una dintre legile firii şi fără ea nu poateexista o energie bine organizată în cazul nici unei forme de viaţă. Prin urmare, sănătateaîntregului viu comun este bazată pur şi simplu pe principiul armoniei.43

Se ştie că natura urăşte inutilitatea sub orice formă. Ea nu acordă viaţă decât acelorelemente care sunt utile. De exemplu, cel care ştie să folosească în mod inteligent cunoştinţelepe care le au ceilalţi este mai educat decât acea persoană care ştie doar ceea ce a învăţat şi nuştie ce să facă cu asta. Majoritatea dicţionarelor definesc educaţia drept „ un act decomunicare a cunoştinţelor”. În realitate cuvântul „educaţie”îşi are originea în latinescueduco, care înseamnă a se dezvolta din interior, a se forma, a se cultiva.

De aceea adevărata educaţie înseamnă o cultivare a minţii, şi nu neapărat o grămadăde date puse într-o ordine. Iar această cultivare o putem obţine prin respiritualizare deoarecedezvoltarea noastră personală vine din interior.

Numai “viul” din natură simte durerea. De aceea Stephen R. Covey – începe celebra sacarte: „A 8-a treaptă a înţelepciunii. De la eficienţă la măreţie.” (Editura ALLfa 2006) cudescrierea durerii. Ea este simţită de oamenii aflaţi la toate nivelurile, din toate genurile deorganizaţii. Este sentimentul de durere în sânul familiilor, al comunităţilor şi alsocietăţii în general.44

Adoptarea Paradigmei sănătăţii întregului viu comun nu se poate realiza decât prinrespiritualizare. Chiar dacă unii vor încerca s-o blameze sau s-o considere un extremism dedreapta (de genul liberalismului, probabil –nn).

Să ne gândim la cuvintele lui Abraham Lincoln. „Dogmele trecutului liniştit nu maisunt adecvate pentru prezentul furtunos.” Prin urmare, atunci când citiţi acest studiu trebuie sădeveniţi conştienţi de necesitatea schimbării radicale a modului de gândire. Trebuie să necreăm nu numai o nouă mentalitate, ci şi o serie de abilităţi noi şi de modalităţi care decurgdin aceasta pentru aplicarea în practică a noilor noţiuni, inclusiv cele propuse de noi.

Acest lucru reprezintă o sarcină dificilă, care scoate pe oricine din zona confortuluicotidian. Ne aflăm însă în prezent în faţa unei realităţi noi, a unei economii şi a uneiprovocări noi.

Dacă megatendinţa viitorului o constituie epoca înţelepciuni atunci la ea se va ajungenumai prin respiritualizare bazată în conţinut pe „principiile sau legile naturale promovatede toate religiile majore şi filosofiile durabile ale lumii.45 Putem să începem testareaparadigmei propuse într-un cadru organizaţional deoarece aceleaşi concepţii vor fi valabile

27

şi pentru alte genuri de organizaţii: familii, comunităţii, naţiuni, societate, adică pentruorice alt gen de grup relaţional. Încercaţi să identificaţi problema specifică pe cazulsănătăţii Universităţii – ASE.46 (vezi şi caseta 10)

Nevoia de a respiritualiza fiinţa umană prin conştientizarea ei de problemele cu care seconfruntă evoluţia la nivelul întregului nostru viu comun găseşte în instituţia educaţiei cadrulfavorabil folosirii cunoaşterii ştiinţifice pentru descoperirea autorităţii centrale a individului –acolo unde se află programată, după unii specialişti – substanţa transformărilor la careurmează să participe în calitate de purtători ai propriilor interese.

Problema respiritualizării fiinţei umane – ca proces permanent are în instituţiaeducaţiei sensul desfăşurării ei la nivelul vârstei biologice când creierul uman mai poate fimodelat.47 Respiritualizarea educaţiei este un proces nou, de conştientizare a fiinţei umane deurgenţa integrării organice a viziunii privind sănătatea întregului viu comun în formarea şidezvoltarea comportamentelor umane adecvate înţelegerii acestei paradigme, ca suport alautoguvernării inteligente prin creaţie durabilă, responsabilitate constructivă, şiprofesionalism sănătos.

În calitate de proces permanent ce se adresează autorităţii centrale a fiinţei umane,lumii sale interioare, respiritualizarea educaţiei construieşte şi sădeşte în mintea, inima şisufletele oamenilor valorile sănătăţii vieţii, privită ca întreg prin conştientizarea esenţei,sensului şi interacţiunii organice a acestora la nivelul microsmosului lumii noastre exterioare.

Diversitatea formelor de manifestare a identităţii vieţii în evoluţia mediului pe care îloferă astrul nostru ridică problema punerii educaţiei pe sensul normal şi de dorit, acela de aajuta fiinţa umană să se autocunoască pentru a-şi putea folosi propriul potenţial oferit deputerile minţii, inimii şi sufletului în armonie şi în iubire pentru sănătatea vieţii întreguluinostru viu comun, indiferent că ne referim la plante şi animale, la aer şi apă, la organizaţii,comunităţi sau familii, la tot ce este viu – ca apariţie şi evoluţie de sens.

Valorile calităţii, eficienţei, competitivităţii, cele privind raţionalitatea şi speranţa,preţuirea, admiraţia, respectul, responsabilitatea şi creativitatea, credinţa, tradiţiile, cultura,etc., legate nemijlocit de împlinirea vieţii trăite în societate, de desfăşurarea muncii bazată pediviziune socială şi de manifestarea iubirii – ca sentiment înălţător, reprezintă substanţasănătăţii durabile a vieţii, în marea ei diversitate de identităţi.

PRIN CE SE CARACTERIZEAZĂ SĂNĂTATEAORGANIZAŢIEI UNIVERSITARE?

1. Prin responsabilitatea definirii misiunii şi setului de valori care însuşite şi trăite în

Familia educaţiei asigură armonia necesară echilibrului înaintării comune.

2. Prin integrarea în Familia educaţiei a oamenilor care au ales această profesie din

dragoste faţă de sensul promovării misiunii valorilor organizaţiei universitare.

3. Prin posibilitatea de a alege de către studenţi acele programe şi discipline de

învăţământ care le servesc împlinirii vieţii trăite în societate, rodniciei muncii şi

iubirii.

4. Prin capacitatea de a-i învăţa pe studenţi să trăiască lucrurile pe care le învaţă, să le

descopere cu propriile lor forţe interioare.

5. Prin modul în care îi învaţă pe tineri să iubească ceea ce fac şi să descopere ceea ce

28

le-ar place să facă.

6. Prin perseverenţa cu care le dezvoltă tinerilor curajul de a-şi asuma cu

responsabilitate instituţiile libertăţii umane în societate.

7. Prin dragostea cu care sădeşte în comportamentele tinerilor valorile sentimentelor

de comuniune socială şi solidaritate umană.

8. Prin apartenenţa spiritului ei la promovarea sănătăţii întregului viu comun.

9. Prin realismul cu care leagă cunoştinţele şi experienţa transmise studenţilor de

nevoile performanţei de sens şi ţinerii sub control a riscurilor pe care le antrenează

evoluţia.

10. Prin spiritul folosirii cunoaşterii ştiinţifice de către profesori şi viitori specialişti

pentru a cerceta şi descoperi cauzele lucrurilor şi a le folosi ca mijloace de adaptare

şi lupta pentru supravieţuirea de sens.

Note şi surse bibliografice1. „Terapia” este concepută în studiul nostru ca un proces de conexiune inversă pe care îlresimte individul uman şi comunitatea umană din care face parte sub influenţa conjugată atrecutului asimilat, a prezentului trăit şi a viitorului dorit.2. Paradigma „întregului viu” deschide calea spre adevărata înţelegere a lucrurilor care neînconjoară ca indivizi umani, în cadrul mediului, ce ne asigură supravieţuirea, organizaţiei,unde ne manifestăm imperativul muncii, în lupta cu „zgârcenia naturii”, comunităţilor,unde ne împlinim viaţa trăită în societate, instituţiilor, ce ne controlează libertăţile şicredinţele, familiilor, unde luptăm să ne câştigăm pe merit iubirea aproapelui.3. Prin interdependenţe organice de funcţionalitate înţelegem acele conexiuni vitale întrecele cinci componente fără de care viaţa fiecăruia şi a întregului sunt de neconceput.4. Evoluţia de sens, este de fapt evoluţia naturală, normală şi de dorit a vieţii în toate celecinci componente ale „întregului viu” şi pe ansamblul acestuia.5. Alfred Adler, Sensul vieţii, Editura IRI, Bucureşti, 19956. vezi Albert Szent-Győrgyi, Pledoarie pentru viaţă, Editura Politică, Bucureşti, 1981,p.135- 1417. După Zygmunt Bauman, „Dacă e să existe o comunitate într-o lume a indivizilor, poate săfie doar (şi trebuie să fie) o comunitate ţesută împreună cu împărtăşirea şi cu grija mutuală; ocomunitate a grijilor şi responsabilităţilor pentru dreptul egal de a fi uman şi pentru abilitateaegală de a acţiona după acest drept”, în Comunitatea. (Căutarea siguranţei într-o lumenesigură), Editura Antet, Bucureşti, 2001, p. 1118. După Albert Szent-Győrgyi, „Instituţiile îmbătrânesc ca şi oamenii”, în op.cit., p. 2109. Din perspectiva relaţiei om-natură, „Supravieţuirea oricărei specii depinde de priceperea eide a se adapta mediului înconjurător. Asemenea tuturor celorlalte specii vii, omul a trebuit săse adapteze lumii în care s-a născut”. Albert Szent-Győrgyi, op.cit., p. 154

29

10. După aprecierile medicului german Alfred Adler, toate problemele vieţii se subordoneazăcelor trei imperative „viaţa în societate, munca şi iubirea… căci întreg comportamentul nostrufaţă de aceste trei probleme este răspunsul pe care noi îl dăm acestora în virtutea stiluluinostru de viaţă”, în Sensul vieţii, Editura IRI, Bucureşti, 1995, p.34.11. Despre Familiile credinţei, Familiile muncii şi Familiile iubirii, ca răspunsuri ale biologieiumane în societate, vezi Constantin Popescu, Raţionalitate şi speranţă, Editura Renaissance,Bucureşti, 2006, pp. 13-22.12. În viziunea laureatului Nobel în medicină, Albert Szent-Győrgyi, „Ceea ce numim„educaţia nu este nimic altceva decât programarea creierului într-o etapă timpurie, când maieste maleabil”, în Pledoarie pentru viaţă, Editura Politică, Bucureşti, 1981, p. 163.13. Ibidem, p.16414. Ibidem, p. 16515. Ibidem, p. 17516. Ibidem, p. 21517. După Ken Blenchard şi Jesse Stoner, scopul semnificativ al unei organizaţii, în general,„este motivul pentru care există o organizaţie”, în „De la scop la realizare”, Editura CurteaVeche, Bucureşti, 2004, p. 41.18. Albert Szent-Győrgyi,, Op. cit., pp.131-13219. Ibidem, p. 17520. După Ken, Blanchard şi Michael, O'Connor, valorile esenţiale ale oamenilor şi, implicitale organizaţiilor pe care le-au creat pentru a-şi atinge scopurile se află în interiorul nostru. Deaceea, „Trebuie să sondaţi în profunzime, să vă descoperiţi valorile interioare. Care suntvalorile esenţiale care vă îndrumă şi vă modelează călătoria către scopurile dvs. sau aleorganizaţiei? După ce identificaţi aceste valori, urmează întrebarea cea mai grea: cumexprimaţi aceste valori în relaţiile de zi cu zi cu lumea din jur”, în Managementul şi valorile,Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2003, p.2421. Ken, Blanchard, Jesse, Stoner, De la Scop la Realizare, Ed. Curtea Veche, Bucureşti,2004, p.5822.În opinia noastră, identitatea organizaţiei universitare este ceea ce rămâne ca definitoriudin punctul de vedere al scopului acesteia, chiar şi atunci când se produc schimbăripermanente. Într-o asemenea perioadă, „oamenii sunt tentaţi să creadă că s-au schimbat pânăşi legile fundamentale care guvernează decenţa şi comportamentul uman. Dar nu esteadevărat” afirmă Ken, Blanchard şi Michael, O'Connor, Op. cit. p. 2523. „Disponibilitatea de a crede într-un set de valori bine definit – subliniază Ken, Blanchardşi Michael, O'Connor – şi străduinţa de a transpune aceste valori în practică” constituiesubstanţa managementului prin valori pentru orice organizaţie aflată pe sensul normal şi dedorit al evoluţiei. (în Op. cit. p. 34)24. După aprecierea lui Randy Gage, „Mai întâi trebuie să vedeţi prosperitatea în minteavoastră... În interiorul nostru se creează astfel dorinţa de a întreprinde paşii necesari care văaduc visele mai aproape de realitate... Fiţi foarte atenţi ce anume puneţi pe avizierul Visului!”(în Cele 7 legi spirituale ale prosperităţii şi cum le utilizaţi în viaţă”Ed. Meteor Press, 2003,p.43,48,46)25.Vezi Stephan, R. Covey, Eficienţa în şapte trepte. Un abecedar al înţelepciunii umane,Editura All, Bucureşti, 199626. Jim, Rohn; Cris, Widener, Cele 12 coloane ale succesului, Editura Amaltea, Bucureşti,2005, pg. 34-37. În această lucrare remarcabilă el afirmă că înfăţişarea exterioară îţi reflectăstructura lăuntrică. El arată că toate lucrurile sunt corelate între ele, astfel că – în urma acestuiproces de dezvoltare şi perfecţionare – toate elementele structurii individului vor deveni dince în ce mai puternice (op.cit.pp.37)

30

27. Ron, Jenson, Piramida succesului. Organizaţii de succes prin oameni de succes. CoachingInstitute, Bucureşti, p.20028. Dicţionarul explicativ al limbii române îl defineşte (într-un anume sens), astfel: „Înclinare,pornire, tendinţă, care determină felul de a fi, de a gândi, de a se manifesta al cuiva” (pp.1010)29. Ron, Jenson, Op. cit. pg. 20930. vezi www.educatiepentrusanatate.ro31. „Salvarea spiritului Starbucks”, În Business Week, nr. 42/24 aprilie 2007, p. 29. Articolulspune că spiritul acestui produs (cafea) se învârte în jurul poveştilor. De fapt el prezintă visulnebun al lui Howard Schultz de a-i convinge pe oameni să trăiască o experienţă deosebită înlocaţiile Starbucks (1981). El îşi aminteşte: „O puternică aromă de cafea m-a învăluit şi m-atras înăuntru. Am intrat şi am văzut un fel de templu în care se venerează cafeaua… EraMecca mea. Ajunsesem.” Era de fapt întâlnirea Preşedintelui Schultz cu spiritul cafelei.32. În numărul său din aprilie 2007, revista „Campaign”, o publicaţie Business Media Group,aduce în discuţie „spiritul BIZ” arătând că, într-un fel sau altul, oamenii despre care se scriaacolo sunt percepuţi ca modele. Pentru familii, prieteni, colegi sau parteneri de afaceri, eireprezintă imaginea succesului. Ei sunt dovada faptului că dacă ai încredere în ideile tale,dacă ai curajul să le implementezi şi ai muncit mult, ai un impact semnificativ.”

Richard El Jisr, publisher al Business Media Group, nu crede în formula unei chei asuccesului. Însă tot el arată într-un articol intitulat „Revoluţia presei de business”: „Trebuie sătrăim brandul şi să credem în el înainte de a-l arăta lumii exterioare. Încă de la început , „BIZ”a fost mai mult decât nişte cuvinte pe hârtie. De fapt, combinaţia de cuvinte, fotografii, aspectgeneral al paginii, culori şi alegerea făcută în privinţa hârtiei au creat acel special <<SpiritBIZ >>.”33. Charles, B. Dygert, Richard, A. Jacobs, Managementul culturii organizaţionale. Paşi spresucces., Editura Polirom, Iaşi, 2006, pg. 6934. Charles, B. Dygert, Richard ,A. Jacobs, Op. cit., pp.80-8135. Op. cit., pg. 8036. Dr. Ron, Jenson, Op. cit., pg. 137. Hyrum, W. Smith, Reuşita. O provocaare permanentă.,Editura Curtea Veche, Bucureşti,2006, pg. 20138. Hyrum, W. Smith,Op. cit., pg.20239. Ibidem pg. 203-204. Următoarele reflecţii ale autorului întăresc argumentul nostrureferitor la sănătatea familiei. El scrie: „Dar asemenea indivizilor, familiile nu înţelegîntotdeauna faptul că aceste trei elemente, aflate în centrul activităţii individului şi aorganizaţiilor, acţionează şi în grupurile lor mici. Ar putea fi un fapt benefic pentru familii săaplice conceptele (cele trei elemente) la experienţa de familie. Aşa cum indivizii constată că,dacă procedează astfel, viaţa lor e mai concentrată asupra celor mai însemnate lucruri şi sesimt împliniţi, şi familiile au nevoie să facă acelaşi lucru. Membrii unei familii trebuie să-şiidentifice rolurile, atât în familia restrânsă, cât şi în cea extinsă în cartier şi în comunitate. Ofamilie funcţionează mai bine dacă membrii ei lămuresc şi formulează în scris valorile ceguvernează sau ar trebui să guverneze, familia, mergând chiar până la a sintetiza acele rolurişi valori într-o Declaraţie a Misiunii Familiei – simplă, uşor de amintit, motivatoare.40. Brian, Tracy, cele 100 de legi absolute ale succesului în afaceri, Editura Amaltea,Bucureşti, 2003, pp. 30-3341. În acest sens Platon spunea: „Marea eroare a tratamentului timpului omenesc este aceea cămedicii ignoră întregul. Căci partea nu poate fi niciodată bine dacă întregul nu este bine.”42. Manfred Kets de Vries , Leadership. Arta şi măiestria de a conduce. Editura CODECS,Bucureşti, 2003, pg. 33443 Armonia ca necesitate absolută este prezentată pe larg în lucrarea: Napoleon Hill, Putereade convingere, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2002, pp. 236-238

31

44. Stephen, R. Covey, Op. cit., pg. 1045. Stephen, R. Covey, Op. cit., pg. 5646. Există autori care încearcă să schimbe abordarea realităţii prin promovarea altorparadigme, amintind aici:

- Stephen, R. Covey – Paradigma fiinţei integrale- Manfred Kets de Vries – Paradigma clinică- Jim Loehr, Tony Schwartz – Paradigma energiei organizaţionale

Paradigma fiinţei integrale se bazează pe multidimensionalitatea fiinţei umane: corp,minte, inimă şi spirit

Paradigma clinică – aduce în discuţie organizaţia autentizotică care oferă oamenilor ei unantidot împotriva stresului le asigură o existenţă sănătoasă, le stimulează imaginaţia şicreativitatea, contribuie la împlinirea vieţilor, îi ajută să găsească echivalentul între viaţaprofesională şi cea personală. Originalitatea ei se bazează pe mesajul unui proverb arab: „Celcare are sănătate are speranţă. Cel care are speranţă are tot!” Pentru informaţii maimulte se poate consulta lucrarea lui Manfred Kets de Vries , Leadership. Arta şi măiestria dea conduce, Editura CODECS, Bucureşti, 2003, pp. 347-350 Paradigma energiei organizaţionale potrivit căreia liderii sunt administratori ai energiei

de grup, atât în campanii cât şi în familii, comunităţi, naţiuni etc. Ei îi inspiră saudemoralizează pe cei din jur – în primul rând în funcţie de eficienţa cu care administreazăpropria energie şi, apoi, în funcţie de cât de bine reuşesc să mobilizeze, să candideze, săinvestească şi să refacă energia colectivă. Administrarea iscusită a energiei, face posibilăpunerea în practică a noţiunii de angajare totală. Pentru o înţelegere a acestui demersrecomandăm lucrarea autorilor acestei paradigme cunoscută sub titlul: „În formă la serviciuşi acasă”, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2004, pg. 12; pp 249-251.

De reţinut sublinierea autorilor: „Aşa cum fiecare celulă din corpul omenesc esteimportantă pentru sănătatea generală şi vitalitatea organismului, fiecare individ din corpulorganizaţiei este important pentru sănătatea generală şi vitalitatea organizaţiei. Corpulorganizaţiei este o entitate vie, care respiră, alcătuită din celule individuale de energiedinamică.” (Op. cit. pg. 249)47. După Albert, Szent-Győrgyi, laureat Nobel în medicină „Se pare că la om aceastăanchilozare se produce în jurul celui de al patrulea deceniu de viaţă, după care creierul estedin ce în ce mai incapabil să asimileze idei noi.” În Pledoarie pentru viaţă, Bucureşti, Ed.Politică, 1981, p. 22