+ All Categories
Home > Documents > Relatii etnice

Relatii etnice

Date post: 20-Jun-2015
Category:
Upload: evi1304
View: 962 times
Download: 11 times
Share this document with a friend
Description:
Suport de curs
90
István Horváth SOCIOLOGIA RELAŢIILOR ETNICE ® Universitatea „Babeş-Bolyai” Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială Catedra de sociologie HORVÁTH István SOCIOLOGIA RELAŢIILOR ETNICE Suport de curs 2009-2010 1
Transcript
Page 1: Relatii etnice

István Horváth

SOCIOLOGIA RELAŢIILOR ETNICE ®

Universitatea „Babeş-Bolyai”Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială Catedra de sociologie

HORVÁTH István

SOCIOLOGIA RELAŢIILOR ETNICESuport de curs

2009-2010

1

Page 2: Relatii etnice

István Horváth

SOCIOLOGIA RELAŢIILOR ETNICE ®

Programa analitică...........................................................................................................41. Introducere: scurt istoric al studierii relaţiilor interetnice şi varietatea abordărilor şi perspectivelor...................................................................................................................82. Rasă şi etnicitate........................................................................................................102.1. Rasa: de la biologizarea diferenţelor la ştiinţa raselor............................................102.1.1. Rasa: categorie fundamentală a biologiei sau construct social?..........................102.1.2.Rasismul: de la ştiinţa raselor la politica rasială...................................................122.2. Etnicitatea: istoricul termenului..............................................................................142.2.1. Obiectiv versus subiectiv.....................................................................................162.2.2. Primordial versus situaţional...............................................................................172.2.3. Tradiţional versus modern...................................................................................202.2.4. Etnicitatea esenţă sau relaţie (şi graniţă).............................................................222.2.5. Determinat biologic versus instrumental.............................................................232.3. Categoria şi clasificarea etnică...............................................................................252.3.1. Sistemul categoriilor etnice.................................................................................252.3.2. Practici şi logici clasificatorii..............................................................................293. Stereotipii şi prejudecăţi............................................................................................323.1. Dimensiunea socială a cunoaşterii şi stereotipiile..................................................323.2. Particularităţile stereotipiei ca formă a cunoaşterii sociale....................................333.3. Funcţiile stereotipizării...........................................................................................343.4. Stereotipia ca produs cultural.................................................................................354. Prejudecata.................................................................................................................374.1. G.W. Allport: o tipologie a prejudecăţii etnice după nivelul de manifestare.........384.2. Teorii despre prejudecată........................................................................................404.2.1. Teorii cultural istorice..........................................................................................404.2.1.1. Emergenţa etnocentrismului.............................................................................404.2.1.2. Traumele istorice şi politicile memoriei...........................................................414.2.2. Teorii sociologice................................................................................................414.2.2.1. Teoria legitimării încorporării asimetrice.........................................................414.2.2.2. Teoria contactului intergrupuri şi a densităţii morale.......................................424.2.2.3. Teoria pragului şi stresului demografic............................................................434.2.2.4. Teoriile schimbării şi crizelor sociale...............................................................444.2.3. Teorii psihologice................................................................................................464.2.3.1. Teoria grupul de referinţă.................................................................................464.2.3.2. Teoria frustrare-agresiune.................................................................................464.2.3.3. Teoria pesonalităţii autoritariene......................................................................464.3. Prejudecăţi manifeste şi subtile..............................................................................475. Discriminare şi minoritate.........................................................................................485.1. Discriminarea şi drepturile omului.........................................................................485.2. Tipologiile discriminării.........................................................................................505.2.1. Subiectiv versus calificat.....................................................................................505.2.2. Acte calificate versus consecinţe.........................................................................515.2.3. Izolat versus instituţionalizat...............................................................................535.3. Discriminare, prejudecată şi/sau conformism: tipologia lui Merton......................536. Situaţia de minoritate.................................................................................................56

2

Page 3: Relatii etnice

István Horváth

SOCIOLOGIA RELAŢIILOR ETNICE ®

6.1. Definiţia minorităţii din perspectivă demografică şi sociologică...........................566.2. Tipologia lui Schermehorn.....................................................................................566.3. Situaţia de minoritate şi inegalităţile sociale şi de status........................................57

3

Page 4: Relatii etnice

István Horváth

SOCIOLOGIA RELAŢIILOR ETNICE ®

Programa analitică

Disciplina Sociologia relaţiilor etnice

Săptămâna 1. Introducere: scurt istoric al studierii relaţiilor interetnice şi varietatea abordărilor şi perspectivelor. Prezentarea ramurii disciplinare, a cursului. Prezentarea readerului, clarificarea principalelor cerinţe legate de volumul de muncă din timpul semestrului şi a criteriilor evaluării. R. Horváth I. (1995) 'Concepţia lui Max Weber despre etnicitate' în Rotariu T., Poledna R. şi Roth A. (ed.) Studii weberiene Cluj-Napoca: Clusium, pp. 230-241.1

Săptămâna 2. Rasă şi rasism. Rasa: de la biologizarea diferenţelor la ştiinţa raselor. Rasa: categorie biologică sau construct social? Rasismul, de la „ştiinţa raselor” la politica rasială. Principalele dimensiuni ale ideologiei rasiste. Rasă, rasism şi rasializarea diferenţelor culturale.O. Todorov, Tzvetan (1999[1989]) Noi şi ceilalţi Iaşi: Institutul European, pp. 36-57.R. Winant, H. (2000) „Race and Race Theory” in Annual Review of Sociology Vol. 26, pp. 169-185.R. Lévi-Strauss, Claude (1982) 'Rasă şi istorie' în n.a. Rasismul în faţa ştiinţei, Bucureşti: Editura Politică, pp. 3-47.

Săptămâna 3. Etnicitatea: definiţii şi modalităţi de interpretare. Istoricul termenului şi terminologie concurentă. Definiţii şi modalităţi de interpretare: obiectiv versus subiectiv (imaginat), practică cotidiană versus etnicitate simbolică, primordial versus situaţional, tradiţional versus modern, determinat biologic versus instrumental, esenţă culturală versus graniţă culturală (teoria lui Barth).O. Anselme, J.L. (2002 [1995]) Etnie, trib – concepte universale în Cordellier, S. - Poisson É. coord. Naţiuni şi naţionalisme Bucureşti: Corint, pp. 139-140O. Rex, J. (1998[1986]) Rasă şi etnie Bucureşti: Editura DU Style, pp. 121-127.O. Anderson, Benedict (2000[1983]) Comunităţi imaginate Bucureşti: Editura Integral, pp. 7-49;O. Barth, Frederik (1969) Introduction în Barth, Frederik ed. Ethnic Groups and Boundaries: The Social Organization of Culture Difference Oslo: Scandinavian University Press pp. 9-38.O. Smith, Anthony D. (2002) Naţionalism şi Modernism Chişinău: Epigraf, pp. 178-205 (recomandat 127-151, 153-177) – cartea se găseşte la CCRIT. R. Beissinger, Margaret H. (2001) ‘Constructing Identity among Professional Romani (Gyspsy) Musicians in Romania’ in Slavic Review Vol. 60, [4] pp. 24-49.R. Grillo, Ralph D. Cultural essentialism and cultural anxiety in Anthropological Theory Vol 3(2): 157–173

1 Notă: O –bibliografie obligatorie. R – bibliografie recomandată.

4

Page 5: Relatii etnice

István Horváth

SOCIOLOGIA RELAŢIILOR ETNICE ®

Săptămâna 4. Categorizare şi clasificare etnică. Etnicitatea ca variabilă: Raymond Breton: etnicitatea totală şi etnicitatea simbolică, Don Handelman: nivelurile etnicităţii. Categoria şi clasificarea etnică. Auto şi heterodefiniţia etnică. Practici calsificatorii. Recensământul şi înregistrarea etnicităţii O. Cordellier, S. - Poisson É. coord. (2002 [1995]) Naţiuni şi naţionalisme Bucureşti: Corint: 59-70.

Săptămâna 5. Stereotipii etnice. Reprezentări sociale şi stereotipii. Funcţiile stereotipizării. Stereotipii şi distorisuni ale percepţiei sociale. Stereotipii ca produse cultural istorice (caracterologii naţionale). Metode de cercetare a stereoripiilor. Stereotipii interetnice în România.O. Paul, I. - Tudoran, M. – Chilariu, L. (2005) Românii şi Maghiarii. Reprezentări in-group, out-group în cazul grupurilor etnice din România în Bădescu, G. – Kivu, M. – Robotin, M. Barometrul Relaţiilor Etnice 1994-2002. O perspectivă asupra climatului interetnic din România. Cluj: Centrul de Resurse pentru Diversitate Etnoculturală, pp. 89-117.O. Oişteanu Andrei (2001) Imaginea evreului în cultura românã Bucureşti: Humanitas, Bucureşti, subcapitolul Imagologia etnică, din Introducere.

Săptămâna 6. Prejudecată şi teorii despre prejudecată. Definiţia prejudecăţii. Teorii despre prejudecată: cultural-istorice, structural-economice, şi teorii psihologiceR. Hobsbawm, E. J. (1992) Ethnicity and Nationalism în Anthropology Today Vol. 8, p. 3-8.R. Bonacich, Edna (1972) ’A Theory of Ethnic Antagonism: The Split Labor Market’ in American Sociological Review Vol 37 No. 5 (1972), pp. 547-559

Săptămâna 7. Prejudecăţi: forme şi niveluri de manifestare. G.W. Allport: o tipologie a prejudecăţii etnice după nivelul de manifestare. Prejudecăţi manifeste şi subtile. Metode de măsurare a prejudecăţilor. Prejudecăţi etnice în România.

Săptămâna 8. Discriminarea şi protecţia împotriva discriminării. Discriminarea şi drepturile omului. Tipologiile discriminării: subiectiv versus calificat, acte calificate versus consecinţe, izolat versus instituţionalizat, intenţionat versus neinteţionat. Discriminarea, prejudecată şi/sau conformismn (?): tipologia lui Merton. Discriminarea pozitivă. Discriminarea (subiectivă) în România. Protecţia legală şi instituţională împotriva discriminării în România.

O. Schnapper, Dominique/Bachelier, Christian (2001) Ce este cetăţenia? Polirom, pp.138-140.O Merton, Robert K. (1976) Discrimination and the American Creed în Merton, Robert K. Sociologycal Ambivalence and Other Essays New York: The Free Press, pp. 189-199.O. Institutul pentru Politici Publice (2003) Intoleranţă, discriminare şi autoritarism în opinia publică, pp. 33-45, 63-65, 71-76, se găseşte la http://www.gallup.ro/romana/poll_ro/releases_ro/pr031016_ro/pr031016_ro.htm

Săptămâna 9. Minoritate-majoritate. Definiţia minorităţii din perspectivă demografică şi sociologică. Combinaţia celor două perspective: tipologia lui Schermehorn. Situaţia de minoritate şi inegalităţile sociale: stratificarea etnică, minorităţi marginale şi minorităţi cu

5

Page 6: Relatii etnice

István Horváth

SOCIOLOGIA RELAŢIILOR ETNICE ®

status scăzut. Reacţii psihosociologice la situaţia de minoritate. Minoritatea rroma din RomâniaO. Rex, J. (1998[1986]) Rasă şi etnie Bucureşti: Editura DU Style, pp. 57-58.O. Chiriac, Marian (2005) Provocările diversităţii. Politici Publice privind minorităţile naţionale şi religioase din România Cluj: Centrul de Resurse pentru Diversitate Etnoculturală. pp. 34-43.O. Turner, Bryan S (1997[1988]) Statusul Bucureşti: Editura DU Style, pp.87-93.O. Achim, Viorel (1998) Ţiganii în istoria României Bucureşti: Editura Enciclopedică, pp: capitolul VII.R. Schermehorn, R.A. (1964) ’Toward a General Theory of Minority Groups’ in Phylon Vol.25, No.3, pp. 238-246.

Săptămâna 10. Test şi pregătirea referatelor.

Săptămâna 11. Pluralismul etnic: procese, modele şi politici. Încoporare, integrare, asimilare. Tradiţii teoretice: pluralism şi asimilaţionism. Milton Gordon: dimensiuni ale integrării/asimilării. Modalităţi de gestionare a conflictelor interetnice. Modele şi varietăţi de societăţi pluraliste.O. Waltzer, Michael (2002) Despre tolerare Iaşi: Institutul European pp.14-33.O. Salat, Levente: Multiculturalismul liberal Iaşi: Polirom, pp.51-72R. Grillo, Ralph D. (1998) Pluralism and the Politics of Difference Oxford: Oxford University Press pp. 75-140. R. Hirschman, Charles (1983) ‘America’s Melting Pot Reconsidered’ în Annual Review of Sociology Vol. 9, pp. 397-423.Săptămânile 12.-13. Statul naţiune şi naţionalismul. Cele două variante ale naţionalismului: politic şi etnic. Evoluţia naţionalismelor. Statul naţiune şi minorităţile. Brubaker: varietăţi ale gestionării pluralismelor în statul-naţiune. Sistemul instituţional şi legal al incorporării minorităţilor din România.O. Leca, Jean (2002) Despre ce vorbim? Naţiune, naţiune-stat, naţionalitate, naţionalism în Cordellier, Serge / Poisson Élisabeth coord. (2002 [1995]) Naţiuni şi naţionalisme Bucureşti: Corint pp. 12-20.O. Santamaria, Yves (2002) Statul naţional. Istoria unui model. Naţionalism în Cordellier, Serge / Poisson Élisabeth coord. (2002 [1995]) Naţiuni şi naţionalisme Bucureşti: Corint pp. 21-34.O. Schnapper, Dominique/Bachelier, Christian (2001) Ce este cetăţenia? Polirom, pp. 153 – 162. O. Horváth István & Scacco, Alexandra (2001) ‘From the Unitary to the Pluralistic: Fine-tuning Minority Policy in Romania’ In Bíró A. M. Kovács P. (ed.) Diversity in Action. Local Public Management of Multi-Ethnic Communities in Central and Eastern Europe Budapest: Open Society Institute, pp. 241 – 272.O. Schnapper, Dominique (2004[1994]) Comunitatea cetăţenilor. Asupra ideii moderne de naţiune Bucureşti: Editura Paralela 45, pp. 31-53.O. Hermet Guy (1997) Istoria naţiunilor şi a naţionalismului în Europa Iaşi: Institutul European, pp.:141-162.R. Brubaker, Rogers (1994) ‘Nationhood and the National Question in the Soviet Union and Post-Soviet Eurasia: An Institutionalist Account’ in Theory and Society Vol. 23, no 1. (Feb. 1994), pp. 47-78.

6

Page 7: Relatii etnice

István Horváth

SOCIOLOGIA RELAŢIILOR ETNICE ®

R. Turner, Bryan S. 1994 Postmodern culture. Modern Citizens. În Steenbergen, Barth van coord.: The Condition of Citizenship London: Sage Publications, pp. 153-168.

Săptămâna 14. Sinteze, clarificări, recuperări, pregătirea şi primirea referatelor.

EvaluareModalitatea de evaluare- test grilă, în jur de 30 de întrebări

7

Page 8: Relatii etnice

István Horváth

SOCIOLOGIA RELAŢIILOR ETNICE ®

1. Introducere: scurt istoric al studierii relaţiilor interetnice şi varietatea abordărilor şi perspectivelor

Analiza etnicităţii şi a rasei, a relaţiilor dintre grupurile etnice şi rasiale are deja o istorie considerabilă. Desigur, aceste subiecte au fost (şi continuă să fie) abordate şi analizate în cadrul mai multor discipline socio-umane (sociologie, psihologie socială, antropologie, politologie, istorie, sociolingvistică, etc.). Mai mult decât atât, există o varietate mare de interese practice şi convingeri politice ce au marcat (şi tind să marcheze în continuare) orientarea cognitivă a diferitelor analize. Cu toată acesată diversitate a cadrelor disciplinare, a orientărilor ideologice şi teoretice, în perspectiva ultimelor două-trei decenii se poate vorbi despre conturarea unui câmp disciplinar relativ autonom de studiu al etnicităţii şi rasei, a relaţiilor interetnice şi a minorităţilor (Banton 2003).

Studiul sistematic, teoretic şi empiric al etnicităţii îşi are începuturile în a doua jumătate a secolului 19 şi primii ani ai secolului 20. Începuturile, privite distant şi critic, au fost marcate de studierea dimensiunii etnice şi rasiale a societăţilor ca parte a naturii umane, ca trăsături biologice profunde care au totuşi o variabilitate marcată de condiţiile sociale concrete în care se manifestă. Secolul 20 reprezintă deja o cotitură majoră, una dintre primele definiţii ale etnicităţii a lui Max Weber este valabilă şi utilizabilă şi în zilele noastre (vezi în Horváth 1995). Aproximativ în aceeaşi perioadă W.E.B. DuBois începe să publice studii empirice temeinic documentate şi aprofundate despre viaţa persoanelor de culoare din SUA, şi în numai câţiva ani se conturează şi primele modele teoretice referitoare la dinamica fenomenelor interetnice: modelul ciclului relaţiilor rasiale (race relations cycle) legat de numele lui Robert Park - reprezentantul de marcă a Şcolii de la Chicago.

Un avânt major al acestui domeniu al sociologiei a avut loc tot în Statele Unite în perioada interbelică dar mai ales către sfârşitul ei (în anii treizeci-patruzeci ai secolului trecut) când în cadrul noii orientări a politicilor sociale (New Deal) obiectivul primordial a devenit realizarea dezideratului de egalitate a şanselor între diferitele categorii sociale, etnice şi rasiale. Principalul aliat al acestei mişcări de reducere a tensiunilor sociale prin promovarea şanselor diferitelor pături subordonate devine psihologia socială. Eforturile deopotrivă teoretice, empirice şi metodologice se îndreaptă către înţelegerea mecanismelor de excludere şi autoexcludere socială (discriminare şi izolare) prin studiul reprezentărilor şi raportărilor sociale particulare ce organizează relaţiile intergrupuri (stereotipii, prejudecăţi). Conceptele elaborate, metodele utilizate legate de analiza şi descrierea relaţiilor intergrupuri, a mecanismelor de producere şi reproducere a inegalităţilor existente între diferite grupuri etnice sunt şi astăzi în uz.

Dacă această orientare accentua universalismul drepturilor şi, pornind de la idealul de egalitate, accentua tratarea nediferenţiată (pe baza apartenenţei rasiale sau etnice) a indivizilor, alternativa ei, conturată în anii şaptezeci, mergea într-o direcţie diferită, urmărind asumarea şi promovarea pluralismului etnic, punând un accent deosebit pe studierea trăsăturilor ce particularizează culturile minoritare. Unul dintre obiectivele politice majore ale acestei mişcări era prezentarea şi legitimarea academică a unor experienţe de viaţă diferite, decât cele dominante, majoritare. În acest context, la începutul anilor optzeci a avut loc o adevărată explozie a numărului catedrelor şi

8

Page 9: Relatii etnice

István Horváth

SOCIOLOGIA RELAŢIILOR ETNICE ®

departamentelor universitare care studiază diferitele culturi minoritare. În 1980 funcţionau peste 100 de catedre de studii afro-americane şi cam tot atâtea alte catedre axate pe studiul diferitelor altor culturi minoritare, hispanice, asiano-americane, etc. (Gutierrez 1994).

Dacă se consideră că în Statele Unite în anii patruzeci ai secolului 20 se poate vorbi despre un domeniu relativ autonom de studiu, acest lucru se întâmplă în Europa mai târziu, aproximativ în deceniul al şaselea (chiar al şaptelea) al secolului care tocmai a trecut (Wieviorka 1996), primul număr al revistei britanice Ethnic and Racial Studies (de referinţă în acest domeniu) fiind publicat în 1978. Imboldul major ce a contribuit la o atare evoluţie a fost dat de urmările decolonizării: pe de o parte migraţia din fostele colonii către Europa, pe de alta, evoluţiile sociale şi etno-politice în statele care au devenit independente. Un alt context istoric care a contribuit în mod semnificativ la dezvoltarea studiilor legate de diversitatea etno-culturală este reprezentat de evoluţiile din spaţiul ex-comunist, de violenţele şi tensiunile interetnice în mare măsură politizate din spaţiul Est European, Balcanic şi fost Sovietic. Dat fiind faptul că aceste conflicte sunt legate de modul divergent în care diferitele segmente ale acestor societăţi diversificate etnic înţeleg organizarea politico-teritorială şi instituţional-naţională, studiile s-au axat pe descrierea, înţelegerea şi interpretarea diferitelor naţionalisme (minoritare şi majoritare) specifice acestor regiuni, disciplina care integrează rezultatele acestor studii a fost denumită studiul naţionalismelor (nationalism studies).

Această orientare nu trebuie confundată cu perspectiva denumită sociologia naţiunii, care, conform definiţiei lui Dominique Schnapper, este o analiză sociologică ce compară realităţile sociologice cu dezideratele formulate de proiectul ideologic al naţiunii (1991:17). Această perspectivă a sociologiei naţiunii este bine integrată în istoria sociologiei româneşti, modelul teoretic elaborat de Dimitrie Gusti fiind de referinţă în acest sens. O încercare recentă de actualizare a acestei perspective de analiză aparţine lui Dan Dungaciu (2004).

9

Page 10: Relatii etnice

István Horváth

SOCIOLOGIA RELAŢIILOR ETNICE ®

2. Rasă şi etnicitate

2.1. Rasa: de la biologizarea diferenţelor la ştiinţa raselor.

Biologizarea diferenţelor culturale înseamnă interpretarea acestora prin referire la factori ereditari-biologici, reprezentând o caracteristică frecvent întâlnită a cunoaşterii cotidiene. Exemple pentru asemnea maniere de interpretare a diferenţelor culturale sunt: succesul economic german se datorează faptului că nemţii au în sânge precizia şi spiritul ordinii, persoanele de culoare sunt atleţi mai buni pentru că, în compraţie cu albii, natura i-a înzestrat cu o rezistenţă mai mare, rromii au un talent muzical înnăscut, etc.

Ideologia raselor reprezintă una dintre formele de biologizare a diferenţelor culturale, dar, spre deosebire de alte forme, este o variantă elaborată, cu implicaţii politice şi sociale profunde, ce a marcat, nu o dată în mod tragic, istoria secolului 20.

2.1.1. Rasa: categorie fundamentală a biologiei sau construct social?2

Termenul de rasă este o categorie a biologiei preluată de ştiinţele socio-umane în secolul al nouăsprezecelea. În sens biologic, rasa reprezintă un sistem de clasificare menit să ordoneze specia umană în funcţie de anumite caracteristice antropo-fizice (culoarea pielii, constituţia facială, textura părului, înălţime, etc.) în categorii distincte şi separate. Cu toate că există mai multe taxonomii rasiale, ce se disting în funcţie de numărul variabilelor avute în vedere pentru clasificare şi numărul categoriilor şi subcategoriilor cu care operează (unele ajung la 300-400), în esenţă fiecare admite trei categorii majore, rase în sens tradiţional: caucaziană (albă), negroidă şi mongoloidă.

Evoluţia biologiei a dus la o reconsiderare a utilităţii ştiinţifice a clasificărilor rasiale. Astfel, în contextul evoluţiei geneticii, rasa în sens biologic este definită ca o populaţie în care există o dominanţă statistică şi de durată a coocurenţei unor gene cu anumite caracteristici fizice. Problema o reprezintă lipsa consensului asupra genelor ce pot fi considerate drept „delimitatori rasiali”, dar şi faptul că varietatea genetică înlăuntrul aceloraşi rase luate în sens tradiţional este mult mai mare decât varietate dintre rase. Deci, categorizarea rasială se dovedeşte a fi ineficientă în explicarea varietăţii genomului umane. Richard Lewontin, de exemplu, conchide în urma unei analize că 85,4% din variaţiunile genomului uman se regăsesc între indivizii aparţinând aceloraşi rase şi numai 6,3% la nivelul raselor umane luate în sens tradiţional (1972). Ca atare, biologia modernă nu confirmă viziunea unei umanităţi net divizate în categorii rasiale distincte, omogene (pure) şi fundamental diferite între ele.

Utilizarea clasificărilor rasiale la nivelul gândirii cotidiene a fost studiată de sociologie relativ devreme, în zorii secolului 20, de către W.E.B Du Bois, care a atras

2 O dezbatere, în care sunt invocate cele mai noi rezultate ale ştiinţei, despre tema rasei vezi în cadrul proiectului Race and genomics vezi la http://raceandgenomics.ssrc.org.

10

Page 11: Relatii etnice

István Horváth

SOCIOLOGIA RELAŢIILOR ETNICE ®

atenţia asupra relativităţii a ceea ce a fost denumit de atunci problema liniei de culoare. El a atras atenţia că indivizii având aceeaşi nuanţă de culoare a pielii pot fi încadraţi în diferite categorii rasiale, pentru că linia de culoare ce desparte diferitele rase este relativă, depinzând atât de poziţia socială a individului, cât şi de contextul în care această categorizare se petrece. Alte cercetări ulterioare scot la iveală alte elemente ce confirmă natura relativă, contextuală şi schimbătoare în timp a clasificărilor rasiale. Multe cercetări accentuează varietatea şi multitudinea categorizărilor folosite în diferitele culturi sau în diferite perioade în cadrul aceleiaşi societăţi pentru a descrie şi ordona cognitiv varietatea antropo-fizică a societăţii lor. De exemplu, în SUA, începând cu secolul 19 s-a imprimat marcant tendinţa de a dihotomiza între albi şi negri, deci de a încadra un individ fie între albi, fie între cei de culoare. Comparativ cu această tendinţă, în Brazilia categorizarea este mult mai fluidă, utilizându-se foarte multe categorii rasiale intermediare. Unii antropologi descriu sisteme de clasificare rasială ce operează cu opt categorii majore (şi mult mai multe subcategorii), doar pe linia metisajului alb-negru.

La nivelul societăţii putem observa, deci, o relativitate a sistemului de clasificare utilizat, dar şi o fluiditate a delimitărilor, ceea ce fundamentează ideea că la nivelul gândirii cotidiene rasa şi sistemele de clasificare rasială reprezintă un construct social. În acest sens şi sociologia a renunţat definitiv la a considera sistemele de calsificare rasială ca un dat biologic, tratându-le ca produse ale relaţiilor sociale care, cu toate că fac apel la diferenţele fizice vizibile dintre oameni, pot fi interpretate ca o formă de gestionare a diferenţelor culturale şi sociale (Winant 2000).

11

Page 12: Relatii etnice

István Horváth

SOCIOLOGIA RELAŢIILOR ETNICE ®

2.1.2.Rasismul: de la ştiinţa raselor la politica rasială.

Cu toate că termenul de rasism este folosit în mai multe sensuri, putem delimita două accepţiuni majore. Definiţia minimalistă consideră rasism orice viziune a lumii care acceptă clasificările rasiale corecte şi legitime, deci rasist este acela care consideră că umanitatea se împarte în categorii rasiale distincte şi profund diferite. Conform definiţiei maximaliste, rasismul este identic cu aderarea la tezele rasismului ideologic dezvoltat în secolul 19. Acestea, în esenţă, se bazează pe trei axiome principale: (1) rasele sunt un dat biologic fundamental, diferenţele rasiale fiind parte a ordinii naturale, (2) determinismul rasial – a considera că diferenţele culturale şi sociale se pot explica prin referire la diferenţele biologice existente între rase (ca atare ştiinţele socio-umane se bazează pe „ştiinţa raselor”), şi consideră că (3) sarcina majoră a politicului este promovarea unei ordini care se bazează pe diferenţa dintre rase (Todorov 1999:138-142).

Rădăcinile rasismului ideologic sunt legate şi de succesele biologiei din secolul al 19-lea: performanţa de a oferi o clasificare logic şi empiric fundamentată a viului, respectiv eforturile făcute de Darwin pentru a înţelege geneza, cauzele schimbărilor şi logica evoluţiei naturii. În acest sens sociologia a încercat să „împrumute” de la biologie din ce în ce mai multe idei, concepte, modele explicative: societatea era imaginată asemenea unui organism (mai târziu ca un sistem ecologic complex), s-a încercat aplicarea la societate a legilor evoluţiei stabilite de Darwin, etc. În acest context atenţia cercetătorilor societăţii s-a îndreptat către conceptul de rasă şi s-a încetăţenit ideea că ştiinţa socialului trebuie să-şi conceapă demersurile pornind de la stabilirea caracteristicilor înnăscute ale omului, mai ales a caracteristicilor biologice ale raselor. De aici a fost doar un pas până la determinismul biologico-rasial: a considera că sursa diferenţelor culturale se regăseşte la nivelul particularităţilor biologice ale raselor.

Joseph Arture de Gobineau, considerat a fi întemeietorul rasismului modern, a dat o formulare coerentă acestei ideologii într-o carte publicată în mai multe volume între 1853-1855: Essai sur l’inégalité des races humaines [Eseu despre inegalitatea raselor umane]. Gobineau vedea rasele nu numai diferite ca potenţial, dar ierarhic diferite, în sensul că rasa albă este considerată cea mai inteligentă, reprezentând motorul evoluţiei şi al dezvoltării istorice, fiind net superioră altor rase, cu potenţial biologic inferior, cu un rol secundar sau minor în procesul dezvoltării. Dincolo de rasismul propriu-zis o asemenea viziune avea la bază şi etnocentrismul (considerarea culturii proprii ca fiind superioară altor culturi) european specific secolului 19. Acest etnocentrism se bazează pe teza ierarhiei unice şi universale a valorilor şi a evoluţiei umane: s-a considerat că istoria are un singur curs posibil şi anume cel parcurs de civilizaţiile vestice, cele dominate de rasa albă, cultura europeană fiind considerată etalonul celorlalte culturi şi civilizaţii. Comparat cu acest presupus vârf al evoluţiei culturile, se consideră că civilizaţiile dezvoltate de celelalte rase sunt clar rămase în urmă în evoluţia istorică, unele la jumătate drumului, altele, mai ales civilizaţiile africane, sunt la zeci de mii de ani de europeni, pesemne condamnaţi de potenţialul lor rasial la o copilărie perpetuă (vezi şi Lévi-Strauss 1982).

În ceea ce priveşte consecinţele politice ale ideologiei rasiste, aşa cum ele au fost formulate de Gobineau, nu putem să nu menţionăm teza conform căreia cea mai mare meteahnă a evoluţiei istorice a omenirii o reprezintă metisajul, amestecul între rase ce

12

Page 13: Relatii etnice

István Horváth

SOCIOLOGIA RELAŢIILOR ETNICE ®

deteriorează potenţialul biologic al raselor. Ca atare unul dintre obiectivele majore ale politicii rasiale a devenit restabilirea, menţinerea purităţii raselor. Politica rasială a lui Hitler urmărea tocmai eliminarea metisajului: a interzis căsătoriile interrasiale (în speţă între germani şi evrei, consideraţi o rasă diferită), a urmărit asigurarea purităţii rasiale a Europei prin strămutarea sau eliminiarea fizică a raselor (în primul rând a evreilor) considerate inferioare.

13

Page 14: Relatii etnice

István Horváth

SOCIOLOGIA RELAŢIILOR ETNICE ®

2.2. Etnicitatea: istoricul termenului.

Termenul de ethné apare în antichitatea greacă şi sensul lui poate fi decelat în legătură cu polisul (oraşul stat) grecesc. În acel context ethné însemna populaţii care nu aveau o organizare socială şi politică complexă ca şi polisul grecesc. Dacă ar trebui să traducem sensul termenului în contextul de astăzi, probabil am folosi termenul de societăţi tribale (Chapman/McDonald/Tonkin 1989). Deci ethné în sensul originar era un concept utilizat mai degrabă referitor la gradul, nivelul de civilizaţie şi avea o conotaţie peiorativă. Termenul de ethné a fost folosit şi pe parcursul Evului Mediu, desemnându-i pe cei care nu erau nici creştini, nici evrei (credinţele din afara sferei religiilor iudeo-creştine) şi câteodată era chiar înţeles în sensul de păgân (Royce 1982). În vocabularul contemporan, termenul de etnic intră în uz în a ultimele decenii ale secolului al 19-lea, primii ani ai secolului 20, în contextul în care se încerca introducerea unor nuanţe în terminologia analitică intrată în uz pe parcursul secolului al 19-lea3 ce se dovedea din varii motive inadecvată. Astfel termenul de popor era considerat prea vag; termenele de rasă sau trib erau dificil de utilizat pentru a descrie diversitatea culturală a Europei; termenul de naţiune sau naţionalitate era impropriu în situaţiile în care se făcea referire la populaţii diferenţiate cultural, dar care nu erau mobilizate politic în jurul unui proiect naţional (Breton 1981, Banton 2000, Géraud/Leservoisier/Pottier 2000).

După introducerea sa, termenul de grup etnic a evoluat în două direcţii majore de utilizare: una prin dobândirea de conotaţii pe axa tradiţional-modern, cealaltă capătă sensuri ce pot fi înţelese din prisma ideologiei culturale a statului naţiune (în varianta sa culturală).

Cei care utilizează termenul de etnie în sensul de comunitate tradiţională îl folosesc în legătură cu populaţii cu un profil cultural istoric aparte, care, în raport cu standardele modernităţii sunt fi considerate rămase în urmă, tradiţionale. Cel mai des prin termenul de etnic se face referire la imigranţi care reţin şi articulează un profil cultural vădit diferit de cultura publică dominantă a societăţii care îi incorporează (May 2001:25-26). În acest context (mai ales în Marea Britanie, dar nu numai) la nivelul limbajului cotidian (dar şi analitic) termenul de etnic devine sinonim cu termenul de minoritar, mai precis se foloseşte în legătură cu imigranţii care s-au constituit în minorităţi vizibile (populaţii diferenţiate şi subordonate din cadrul unor societăţi complexe, care sunt clar identificabile fie datorită unor trăsături biologice, fie datorită unor practici culturale prin care se evidenţiează în mod clar în sfera publică). Acest mod de utiliza termenul de etnic pentru a desemna o exprimare culturală tradiţională, comportând elemente de exotism (cel puţin diferită de formele de expresie culturală devenite, datorită globalizării, cvasi universale) are un ecou şi în România: genul muzical care utilizează elemente de folclor fiind denumit muzică etno, programul specializat pe acest tip de muzică (sau mai larg pe muzică populară şi folclorizantă) Etno TV.

Etnia înţeleasă în contextul statului naţiune (în varianta ei culturală, estică) deja capătă conotaţii politice evidente. În varianta culturală, estică a proiectului naţional comunitatea politică era considerată o comunitate de origine ce şi-a păstrat în timp

3 Pentru Franţa prima utilizare se consemnează în 1896 (Breton 1981:5)

14

Page 15: Relatii etnice

István Horváth

SOCIOLOGIA RELAŢIILOR ETNICE ®

unitatea ei culturală şi funcţionează ca un cadru natural al solidarităţii politice, aspiranţi la statutul de naţiune, context în care termenul de naţiune şi mai ales de naţionalitate a fost folosit ca termen sinonim pentru termenul de grup etnic (Isajiw 1974:113-114). Situaţia a fost caracteristică pentru centrul şi estul Europei, inclusiv România. În timpul comunismului, tendinţa era de a folosi termenul de naţionalitate, iar după prăbuşirea sistemului comunist acesta este înlocuit parţial cu conceptul de etnic, fără ca termenul de naţionalitate să dispară din vocabular cotidian, politic sau analitic. Cu toate că există unele încercări de a conferi conotaţii şi semnificaţii diferite termenului de naţionalitate şi etnie, în prezent, cel puţin în România, acestea sunt sinonime.

În concluzie, se poate afirma că termenul de etnic este unul problematic din cel puţin două puncte de vedere: (a) termenul comportă, inclusiv la nivelul discursului analitic al ştiinţelor socio-umane, mai multe semnificaţii; (b) se suprapune, este concurent cu alţi termeni (minoritate culturală, imigranţi, naţionalitate). Cu toate aceste aspecte deloc pozitive, termenul de etnic, haloul conceptual elaborat în jurul lui a devenit dominant în ceea ce priveşte organizarea reflecţiei ştiinţifice (dar şi politice) legată de variatele aspecte ale diversităţii culturale a societăţilor contemporane.

2.1.1. În loc de definiţie: modalităţi de interpretare şi analiză

Este de menţionat că simţul comun, dar de nu puţine ori şi discursul elaborat, ştiinţific operează cu categoria de etnicitate, identitate etnică într-o manieră necritică, conferind anumitor presupoziţii valoare axiomatică, gestionându-le ca şi adevăruri de la sine înţelese, indubitabile şi incontestabile. Aceste raportări consideră grupul etnic ca fiind un actor colectiv, caracterizat de un profil cultural comun, relativ omogen în interior şi bine conturat, respectiv clar şi bine delimitat faţă de exterior, văzând o congruenţă perfectă între etnie – cultură – comunitate (Brubaker 1998, 2001, 2002a, 2002b).

Aceste presupoziţii ale gândirii comune despre etnicitate pot fi detaliate astfel: (a) naturalizarea diferenţelor culturale – etnicitatea este considerată ca fiind dimensiunea cea mai profundă a naturii umane, ceva ce, asemănător temperamentului sau altor caracteristici biologice umane, ţine de atributele moştenite ale persoanelor;(b) anistoricitatea, inalterabilitatea în timp a esenţei etnice – caracterul etnic este considerat un fel de esenţă nealterată a culturii (vezi, de exemplu, conceptul de matrice culturală al lui Lucian Blaga) unor grupuri; această esenţă – cu toate că se manifestă în condiţii şi contexte socio-istorice particulare – nu este reductibilă la manifestările ei concrete; (c) congruenţă aproape perfectă între etnicitate şi unitate culturală – graniţele unui grup etnic sunt considerate graniţe culturale în sens antropologic, presupunându-se că fiecare grup etnic reprezintă o unitate culturală cvasi-închisă, caracterizată de o cultură comună proprie, ce include atât formele mai elaborate ale culturii înalte, cât şi aspecte ce ţin de organizarea vieţii cotidiene; (d) loialitatea primordială – se presupune că grupul etnic reprezintă o sursă primordială (primară, naturală şi incontestabilă) a loialităţii, atracţia faţă de comunitatea etnică depăşeşte cu mult atracţia reprezentată de alte sisteme de raportare (clasă, comunitate religioasă, etc.).

Discursul din ultimele decenii al sociologiei şi antropolgiei insistă asupra faptului că manifestările socio-culturale analizate sub egida termenului de etnic reprezintă o realitate complexă, dinamică şi arareori conturată clar şi univoc în termeni de congruenţă perfectă dintre etnie-cultură-comunitate. Dealtfel, inclusiv la articolul etnicitate din

15

Page 16: Relatii etnice

István Horváth

SOCIOLOGIA RELAŢIILOR ETNICE ®

diferite dicţionare contemporane se accentuează natura difuză, elastică a conceptului de etnic, dându-se definiţii foarte cuprinzătoare. De exemplu, etnicitate este un concept „utilizat în cazul unor grupuri care se consideră sau care sunt percepute ca avînd în comun o combinaţie a unor caracteristici culturale, istorice, rasiale, religioase sau lingvistice. Etnicitatea adesea presupune origini ancestrale comune, ca atare se suprapune prin semnificaţie conceptului de popor folosit mai demult, sau anumitor concepţii mai moderne ale rasei.”4

Ca atare, conceptualizările şi teoretizările din acest domeniu s-au îndreptat mai degrabă către conturarea unor perspective de analiză şi de interpretare a fenomenului, decît spre elaborarea unor definiţii cu pretenţia de putea captura în mod exhaustiv dimensiunile esenţiale ale diferitelor manifestări ale etnicului. Următoarele capitole oferă o sinteză a celor mai importante perspective de analiză şi modalităţi de interpretare a etnicităţii.

2.2.1. Obiectiv versus subiectiv.

Isajiw, trecând în revistă definiţiile date etnicităţii în studiile din 16 reviste de specialitate, apărute în deceniile cinci şi şase al secolului douăzeci (1974), constata existenţa a două direcţii majore de definire a etnicităţii: definiţiile obiective, respectiv subiective.

Definiţia obiectivă reprezintă un proces de clasificare a grupurilor, respectiv de includere a unor persoane în anumite grupuri etnice. O asemenea definiţie implică enumerarea unor criterii necesare şi suficiente, pe baza cărora un observator exterior se poate decide dacă o anumită comunitate poate fi considerată sau nu un grup etnic, respectiv se poate judeca aparteneţa unui individ la un anumit grup etnic. Prin prisma acestei definiţii, o etnie separată există dacă o comunitate satisface criteriile enumerate în lista caracteristicilor considerate definitorii pentru grupul etnic, respectiv un individ poate fi inclus într-un anumit grup etnic, dacă şi numai dacă posedă şi/sau manifestă aceste caracteristici. Criteriile cele mai des invocate de definiţiile obiective sunt: (a) descendenţa comună (în sens biologic sau antropologic de credinţă a originii comune); (b) cultură/obiceiuri comune (elemente, caracteristici particulare ale organizării vieţii cotidiene şi un grad de separare a instituţiilor comunitare), comunitate de religie, trăsături fizice, comunitate de limbă, şi, eventual, instituţii separate (Isajiw 1974:117-118).

Definiţiile subiective consideră etnicitatea un proces de identificare, o modalitate a conştientizării diferenţelor culturale, deci ţine de modul cum subiecţii reflectează despre cultura lor şi despre semnificaţia conferită diferenţelor dintre culturi. În conformitate cu aceste definiţii, grupul etnic este comunitatea acelor persoane care se consideră (şi de regulă sunt considerate de către alţii) ca fiind fundamental diferite de alţii şi pornind de la aceste diferenţe au credinţa că ei constiutuie o comunitate aparte. O definiţie subiectivă este oferită de Max Weber, care consideră că grupurile etnice reprezintă un grup de oameni legaţi prin credinţa subiectivă într-un strămoş comun, cultivarea acestei convingeri având un rol major în inducerea unor procese de coagulare comunitară (Weber 1992:96; despre, vezi Horváth 1995). 4 "ethnicity"   Dictionary of the Social Sciences. Craig Calhoun, ed. Oxford University Press 2002. Oxford Reference Online. Oxford University Press.   London School Econ and Political Science.  11 October 2005  <http://www.oxfordreference.com/views/ENTRY.html?subview=Main&entry=t104.e556>

16

Page 17: Relatii etnice

István Horváth

SOCIOLOGIA RELAŢIILOR ETNICE ®

Identitatea etnică se poate manifesta în diferite grade, forme şi niveluri de organizare instituţională şi socio-culturală. Pot exista situaţii în care grupul etnic se suprapune aproape perfect cu o comunitate distinctă, integrată, delimitată clar de restul societăţii (Abruzzi 1982), deci etnicitatea să fie organizată în termeni de multitudine de instituţii particulare, constituindu-se ca segment structural-cultural aparte al unor societăţi complexe. În acest caz particularităţile etnice se pot manifesta în mai toate dimensiunile, formele şi aspectele organizării socio-culturale: la nivelul codului vestimentar, sau a dietei specifice sau prin faptul că grupul etnic are instituţii formale proprii. Chiar mai mult, pot exista situaţii în care anumite activităţi sau segmente din economia unor societăţi complexe să fie dominate de un anumit grup etnic.

Etnicitatea nu implică în mod necesar existenţa unor instituţii care să structureze în mod aparte majoritatea relaţiilor cotidiene, viaţa economică sau politică a comunităţii. Mai ales în cazul societăţilor industrializate, unde s-a produs o omogenizare accentuată a vieţii cotidiene (atât sub aspect instituţional cât şi cultural), stilurile de viaţă reflectă din ce în ce mai puţin anumite particularităţi etnice. Ca atare, este din ce în ce mai dificil să identificăm etnicitatea subiecţilor la nivelul organizării instituţionale comunitare şi a practicilor culturale cotidiene. În asemenea cazuri, etnicitatea nu mai funcţionează ca o formă particulară de organizarea a vieţii cotidiene, culturale sau economice, ci mai degrabă un set de practici cu valoare emblematică (participarea la anumite serbări cu caracter etnic, sărbători cu semnificaţie aparte pentru grupul etnic, alegerea unor destinaţii turistice cu semnificaţie etnică, etc.) prin care identitatea şi apartenenţa la grup sunt periodic reiterate (Alba 1990, Gans 1979, Gans). Deci particularitatea etnică a unor grupuri devine simbolică, fiind redusă la anumite activităţi, gesturi, manifestări bine delimitate în termeni de context.

2.2.2. Primordial versus situaţional.

Primordialismul5 reprezintă un mod de a înţelege etnicitatea ca un (a) ataşament comunitar profund înrădăcinat în natura afectivă (situându-se sub straturile raţionalului) a persoanelor, (b) ce funcţionează ca o formă naturală a solidarităţii şi a legăturilor comunitare (fiind conceput ca având mai degrabă surse spirituale decât sociologice), ce formează straturile cele mai profunde ale identităţii, ca atare preced şi au un impact determinant asupra oricăror alte loialităţi sau solidarităţi (Eller, 1993 #19). Se impune să distingem între primordialismul considerat din perspectiva analistului şi cel considerat din perspectiva actorului. Primordialismul analistului înseamnă interpretarea etnicităţii în sensul de acea practic singura legătură socială autentică, pornind de la care putem înţelege individul, lumea socialului şi a politicii. Din perspectiva primordialistă a analistului apartenenţa etnică este văzută ca fiind stratul cel mai profund al identităţii persoanei, reprezentând practic esenţa sinelui socio-cultural al persoanei, determinând (ca un fel de structură structurantă) manifestarea oricăror alte forme de asumare a unor apartenenţe cum ar fi cel de gen, clasă, categorie socială, identificare politică, etc. (Parker, 2001 #89). Sub aspect politic, problema majoră, implicată de interpretările primordialiste constă în a considera că anumite comunităţi politice sunt autentice şi pe

5 Termenul aparţine lui Edward Shills (1957)

17

Page 18: Relatii etnice

István Horváth

SOCIOLOGIA RELAŢIILOR ETNICE ®

deplin funcţionale numai şi numai dacă se bazează pe o singură comunitate etnică. Se consideră că alogenii (cei care nu fac parte din popor în sens etnic) nu pot fi pe deplin şi în mod autentic loiali comunităţii politice din care fac parte (vezi cazul populaţiilor imigrante, a minorităţilor din statele naţionale, etc.).

O atare viziune a stat la baza unor genocide comise în ideea creării unei comunităţi politice omogene, cum ar fi shoahul (exterminarea în masă a evreilor în al doilea război mondial) sau aremenocidul (exterminarea de către turci a mai mult de un milion de armeni în 1915). Dar şi în state cu un regim democratic există – mai ales în situaţie de criză – tentaţia de a gestiona relaţiile interetnice în conformitate co logici primordialiste. Astfel, în timpul celui de al doilea război mondial, în contextul instaurării stării de război între SUA şi Japonia, autorităţile americane au internat în lagăre de concentrare o mare parte a comunităţii nipone din America (indiferent dacă erau a doua generaţie de imigranţi sau dacă erau proaspăt imigranţi), nu pe criteriul colaborării cu statul japonez, ci doar pe criteriul potenţialului pericol reprezentat de originea lor.

În contrast cu viziunea primordialistă, situaţionalismul consideră etnicitatea ca un repertoriu cultural la dispoziţia indivizilor care, în mod contextual, poate marca interacţiunea, dar acesta depinde de dispoziţiile afective şi de interesele strategice ale

Etnie

Gen

Clasă

PoliticăModelul identitar primordialist

18

Page 19: Relatii etnice

István Horváth

SOCIOLOGIA RELAŢIILOR ETNICE ®

indivizilor aflaţi într-o situaţie determinată. Deci anumite situaţii generează un comportament ghidat de normele asumate de apartnenţa etno-culturală a individului, care (în anumite limite) poate alege să construiească interacţiunea în funcţie de alţi parametri definitorii ai identităţii lui.

Primordialismul antropologic, sau primordialismul înţeles din perspectiva actorului, consideră că pentru actori etnicitatea este o formă de conştientizare a mediului cultural de origine. O socializare primară într-o anumită limbă, religie, un anumit set de practici cotidiene şi legături sociale rezultă într-o asumare a acestui mediu cultural şi social ca un dat obiectiv, de la sine înţeles, fără alternative, având un statut epistemic similar cu fundamentele biologice ale existenţei. Deci în această perspectivă primordialismul se referă la modul în care actori au experienţa experienţa culturii lor ca fiind cadrul dat, natural, primar al existenţei individului ca fiinţă socio-culturală (Geertz 1963). În acest context, Geertz consideră că în majoritatea societăţilor legăturile sociale ce

Politică

Clasă

Gen

Etnie

Modelul identitar situaţionalist

19

Page 20: Relatii etnice

István Horváth

SOCIOLOGIA RELAŢIILOR ETNICE ®

fundamentează coeziunea societăţii sunt de natură primordială, legăturile civice se constituie dificil, ca rezultat al unor revoluţii catartice şi a unor eforturi conştiente şi constante de reconstruire ideologică a legăturilor sociale.

2.2.3. Tradiţional versus modern

Tradiţionaliştii (sau perenialiştii) susţin că etnicitatea reprezintă o formă de identitate colectivă persistentă în istorie, temporalitatea etnicităţii (în sensul unei manifestări istorice susţinute) reprezentând unul dintre atributele ei fundamentale. Moderniştii consideră că în perspectiva ultimelor secole asistăm la o schimbare radicală a modalităţilor de formare şi producere a identităţilor colective, implicând identificări şi colectivităţi calitativ diferite de formele tradiţionale de comunitate şi identitate etnică.

Probabil cel mai cunoscut dintre tradiţionalişti este A. D. Smith cu teoria etnosimbolismului (Smith 1986, Smith 2002), care susţine atât o continuitate istorică de durată a grupurilor etnice, şi a legătură directă dintre etniile premoderne şi naţiunile moderne. Conform teoriei lui A.D. Smith etnicitatea reprezintă un proces istoric îndelungat, grupurile etnice fiind considerate „populaţii umane cu mituri ale originii, cu o istorie şi cultură comună, asociate cu un anumit teritoriu şi nutrind sentimente de solidaritate”, care se constituie pe baza unui „sentiment al continuităţii, al memoriei comune [...], adică prin linii de afinitate culturală materializată în mituri, memorii, simboluri şi valori păstrate de un segment cultural delimitat al populaţiei” (1986 :32,29). Continuitatea etnicităţii la Smith înseamnă persistenţa istorică a grupului etnic, a cărei coeziune de durată este asigurată de complexul de mituri şi simboluri etnice (denumit de el mythomoteur). Sub acest aspecte el consideră etnicitatea ca un proces dialectic a două dimensiuni distincte care se presupun şi se reîntăresc reciproc: pe de o parte memoria mitologică pe de alta experienţa istorică comună. Memoria originii comune trebuie înţeleasă ca şi credinţa în descendenţa comună manifestată prin asumarea aceluiaşi sistem de mituri, şi pe baza acestei credinţe asumarea unui sentiment al apartenenţei comune (în sens de rudenie simbolică extinsă). Pe baza acestei credinţe a originilor comune şi a asumării existenţei comunitare, populaţiile vor conştientiza diferitele întâmplări şi procese istorice ca fiind evenimente (încercări, eşecuri, realizări, tragedii, etc.) ale comunităţii, reiterând prin aceasta sensul comunitar originar. Transpusă într-un limbaj al psihologiei sociale, teoria etnosimbolismului susţine că etnicitatea reprezintă:

a) situaţia minimală de grup: un număr de indivizi se consideră şi se recunosc reciproc ca având o origine comună (chiar dacă acel ceva este iluzoriu, lipsit de un fundament real în sens istoric cum sunt miturile);

b) asumarea identităţii de grup: calitatea de membru al grupului înseamnă atât manifestări de solidaritate faţă de alţi membri, cât şi identificarea cu soarta grupului; ceea ce se întâmplă (sau s-a întâmplat, într-o perspectivă istorică) cu grupul, se instituie ca experienţă colectivă, fiind asumată ca parte a unei biografii comune.

A. D. Smith consideră că etnicitatea este un proces de grup îndelungat şi cu o continuitate istorică multiseculară, înşişi naţiunile moderne fiind considerate ca o continuare, ca forme de organizare politice ale acestor identităţi.

Moderniştii consideră că modernitatea implică o ruptură majoră în care diferitele identităţi sunt configurate, modernitatea aducând schimbări majore atât în ceea ce

20

Page 21: Relatii etnice

István Horváth

SOCIOLOGIA RELAŢIILOR ETNICE ®

priveşte structurile socio-economice în care aceste identităţi sunt produse, cât şi sub aspectul organizării comunicării sociale.

Astfel, Ernest Gellner (1987) consideră că modul de integrare a societăţilor industriale diferă radical de societăţile agrare. Societăţile agrare tradiţionale erau insulare şi imobile, segmentarea şi relativa izolare socio-culturală a comunităţilor relativ restrânse teritorial fiind regula şi nu excepţia. În acest context al unei izolării şi imobilităţi a comunităţilor locale formele de organizare şi expresie culturală erau pronunţat regionalizate, oferind imaginea unui pluralism cultural pronuţat. Elitele (politice, militare şi religioase) care integrau aceste societăţi, dădeau puţin, dar şi cereau puţin de la aceste comunităţi (Grillo 1998), context în care diferite aspecte ale culturiilor populare (excepând apartenenţa confesională şi practicile religioase) nu prezentau interes. Transmiterea culturală în aceste comunităţi nu era organizată ca un proces separat şi coordonat de o autoritate, ci se producea în contextul interacţiunilor cotidiene ale comunităţii (Volktransmitted culture – cum a denumit Gellner procesul) , ceea ce implica o reproducere şi reiterare a particularităţilor şi a pluralismelor locale.

Comparativ cu acest model, societăţile industriale au dezvoltat un model radical diferit de organizare socială şi transmisie culturală. Producţia industrială implica resurse de forţă de muncă compusă din actori liberi juridic şi capabili să se adapteze la dinamica schimbătoare a cererii pieţii muncii. Acest ultim aspect presupunea nu numai disponibilitatea de a fi mobil (a se muta acolo unde era cererea pentru forţa de muncă), ci şi o capacitate radical transformată de adaptabilitate culturală. În acest context, elitele economice şi politice devin interesate de profilul cultural al populaţiei, şi acest interes nu este unul abstract, ci subordonat programului (cu finalitate economică, şi nu numai) de a produce o minimă omogenitate culturală a populaţiei, cu scopul de a avea actori interşanjabili, care nu implică probleme majore de comunicare şi adaptare culturală. În acest context se extinde exosocializarea (un proces de socializare care promovează forme de expresie culturală, cunoaşteri şi valori exterioare comunităţilor din care cei supuşi socializării fac parte) prin învăţământul public, obligatoriu (School transmitted culture – Gellner). Urmărind să integreze populaţii culturalmente diferenţiate, promovarea în masă a unei culturi publici minimale (alfabetizare de masă, impunerea unor standarde lingvistice, familiarizarea cu noţiunile de bază şi viziunea fundamentală a ştiinţei moderne occidentale, etc.) devine unul dintre obiectivele majore ale şcolii.

Date fiind aceste evoluţii, omogenitatea culturală a unor populaţii relativ extinse teritorial, înţeleasă ca şi condiţie şi formă de manifestare a unei comuniuni etnice este (cel puţin în formele în care ne este dată astăzi) de dată relativ recentă. Mai mult, ea nu este rezultatul unor evoluţii spontane a unei nevoi mistice de unificare culturală a populaţiilor, ci este rezultatul activităţii organizatorice desfăşurate de elite politice şi economice, angajate în mod conştient în reformarea peisajului cultural al statelor. O descriere detaliată a acestui efort instituţional o oferă Eugene Weber în cartea lui (devenită deja o operă clasică) despre procesul de inducere la scală la largă a identităţii colective şi moderne franceze, intitulată Peasants into Frenchmen: The Modernization of Rural France, 1870-1914 (1976).

O altă contribuţie la teza modernistă o aduce Hobsbawm care, între altele, aduce în discuţie ideea de continuitate şi tradiţionalitate a comunităţilor etno-naţionale (Hobsbawm 1983, Hobsbawm, 1983 #87). El scoate în evidenţă diferitele modalităţi prin care elitele produc trecutul (în sensul de memorie colectivă ca şi formă de reprezentare a trecutului) şi ideea de legătură istorică a comunităţilor etnice cu acest trecut. El consideră că prin ritualuri publice sau alte practici simbolice, a căror dimensiune centrală o

21

Page 22: Relatii etnice

István Horváth

SOCIOLOGIA RELAŢIILOR ETNICE ®

reprezintă invocarea trecutului şi a continuităţii comunităţii, elitele promovează noi norme şi valori (urmărind controlul asupra maselor). Ca atare trecutul comunitar, în sens de identitate temporală (strămoşi, evenimente ce marcheză trecutul, personalităţile majore ale istoriei, etc.) a grupului etno-naţional, este considerat un construct în jurul căreia se crează o nouă identificare.

Benedict Anderson consideră comunitatea etnică ca o comunitate imaginată. Imaginată nu în sensul de produs (lipsit de orice substrat real) al fanteziei, ci mai degrabă trebuie înţeleasă în sens de apartenenţă la o comunitate reprezentată. El introduce această dihomotomie între comunităţi bazate pe contacte şi interacţiuni efective personale (faţă în faţă) între membri, şi comunităţi în care, datorită numărului mare de membri, indivizii au doar o reprezentare la nivel mental (imaginare) al grupului. Sau cum spune el „... nici membrii celei mai mici naţiuni nu îi vor cunoaşte niciodată pe cei mai mulţi din compatrioţii lor, nu-i vor întâlni şi nici măcar nu vor auzi de ei, totuşi în mintea fiecăruia trăieşte imaginea comuniunii lor” (Anderson 2000:11). Noutatea introdusă de modernitate nu constă neapărat în apariţia unor asemenea comunităţi imaginate (căci şi în epocile anterioare modernităţii diferitele macro-comunităţi în perspectiva cărora se construiau anumite identităţi colective au fost reprezentate, imaginate într-un anumit fel), ci în facilităţile culturale (comunicarea de masă, harta, recensământul, muzeul, etc.) pe baza cărora aceste reprezentări se configurează. Invenţia tiparului crează posibilitatea unei comunicări de masă standardizată, cu un impact asupra unui volum incredibil de mare de populaţie. Recensămintele (generalizate tot în modernitate) încep de la sfârşitul secolului al nouăsprezecelea să înregistreze apartenenţa etnică a populaţiei, ceea ce crează posibilitatea de a imagina grupul etnic în termeni de volum şi structură (femei, bărbaţi, copii, bătrâni, orăşeni, săteni, etc.). Harta ca mijloc de reprezentare a spaţiului devine o facilitate culturală de masă, oferind posibilitatea reprezentării în spaţiu a grupului etnic. Muzeele, şi ele apar ca o creaţie a modernităţii, sunt considerate de Anderson adevărate „capsule ale timpului”, agregând într-un spaţiu restrâns mărturii despre trecut. Ele facilitează imaginarea în timp (ca subiect istoric) a comunităţii etnice.

2.2.4. Etnicitatea esenţă sau relaţie (şi graniţă)

Esenţialismul este o filozofie a ştiinţei ce presupune căutarea caracteristicilor esenţiale, definitorii ale obiectelor atât din lumea naturală cât şi din cea socială. În conformitate cu acest mod de a asuma obicetul cercetat, etnicitatea este văzută de fiind un grup închis către exterior, relativ omogen în interior, format din indivizi care în mod obiectiv şi ineluctabil sunt purtători ai unei esenţe culturale adînc înrădăcinate şi în mod exclusiv definitorie pentru sinele lor social (Parker, 2001 #89, Brubaker, 2002 #14, Grillo, 2003 #90). În această viziune indivizii incluşi aceleiaşi categorii etnice, au, în mod obiectiv, caracteristici inerente şi inalienabile chiar dacă acestea nu sunt date întotdeauna observatorului exterior, sau nu sunt asumate întotdeauna ca atare de către indivizii „purtători” ai acestei esenţe.

În opoziţie cu această viziune, antropologia, pornind de la analizele lui Leach efectuate în Burma (Leach, 1954 #2), tinde să considere etnicitatea ca o relaţie, ca un proces social şi nu neapărat ca o totalitate integrată a diferenţelor culturale. Sau, după cum spune Thomas Hyland Eriksen, a înţelege etnicitatea în sens izolat este la fel de absurd şi imposibil ca aplaudatul cu o mână, sugerînd că etnicitatea înseamnă relevarea şi

22

Page 23: Relatii etnice

István Horváth

SOCIOLOGIA RELAŢIILOR ETNICE ®

accentuarea în şi prin interacţiune a diferenţelor culturale (Eriksen, 2002 #91). Cea mai cuonscută teorie relaţională aparţine lui Frederik Barth, care consideră că este greşită viziunea conform căreia etnicitatea reprezintă o sumă sau o sinteză a diferenţelor culturale ce produce subiecţi radical diferiţi din punct de vedere cultural. Etnicitatea trebuie văzută mai degrabă ca un mod aparte de a organiza repretoriul cultural al grupurilor, care selectează anumite caracteristici culturale şi le promovează ca marcatori culturali (graniţe). Aceste dimensiuni ale culturii grupurilor devin embleme prin care se identifică şi sunt identificaţi membrii grupului. Ca atare o etnicitate funcţionează într-un sistem cultural complex, înlăuntrul căreia subiecţii diferitelor comunităţi pot să prezinte (şi nu o dată prezintă) similarităţi culturale majore, dar fiind demarcate de practici culturale cu valoare emblematică (Barth, 1969 #94).

2.2.5. Determinat biologic versus instrumental.

Sociobiologia reprezintă o continuare a programului de analiză iniţiat de Darwin despre evoluţie şi selecţie naturală, punând un accent deosebit pe comportamentul strategic al indivizilor menit să asigure supraviţuirea celui mai adaptat. Dimensiunea sociologică a analizei sociobiologice rezultă din încercarea de a explica altruismul şi în mod implicit comportamentul colectiv ca strategie de adaptare biologică (Rosenberg 1998). Eward O. Wilson (considerat unul dintre figurile marcante ale acestei orientări) consideră că unitatea de analiză de la care trebuie pornit în analiza problemei evoluţiei o reprezintă genele şi nu organismele individuale. Corpul uman, în viziunea lui Wilson, reprezintă doar un vehicul, un mijloc extrem de elaborat menit să asigure prezervarea şi multiplicarea genelor cu cea mai mică perturbare biochimică posibilă (1980:3). Conform acestui raţionament, altruismul, preferenţialităţile în grup (la urma urmei comportamentul colectiv) pot fi explicate pornind de la modul în care genele, urmărind calea cea mai eficientă de multiplicare, determină comportamentul individului. Ideea este relativ simplă: pentru a asigura un mediu propice multiplicării cât mai neperturbate a genelor, sunt preferaţi indivizii purtători ai genelor cu caracteristici apropriate. Deci genele, tocmai pentru a asigura succesul reproductiv (minimizarea perturbărilor biochimice, a alterării fondului propriu, ce poate interveni în contextul reproducerii), determină individul să se comporte în mod altruist cu o anumită colectivitate umană, cu care se potriveşte din punct de vedere al informaţiei genetice (potrivirea selectivă).

Pornind de la aceste teze ale sociobiologiei s-a formulat o teorie a etnicităţii denumită Teoria Similarităţii Genetice (Genetic Similarity Theory), potrivit căreia etnicitatea reprezintă un mecanism cvasi-inconştient al sociabilităţii, ce poate fi descris în modul următor: cu cât similitudinile dintre fenotipurile6 indivizilor sunt mai mari, cu atât ei tind să manifeste atitudini mai pozitive, să fie mai deschişi colaborării şi mai concilianţi (Rushton 1999), determinând creşterea probabilităţii schimbului de gene în populaţia respectivă. Deci această teorie îşi asumă realitatea obiectivă a unei descendenţe biologice comune a celor care fac part dintr-un grup etnic, şi promovează ideea că procesele de grup, considerate în dubla ipostază de (a) închidere faţă de alţii (preferinţe de a procrea cu parteneri din acelaşi grup) şi (b) solidaritate pronunţată faţă de cei din

6 Trăsăturile exterioare determinate de variaţiunile genetice existente înlăuntrul unei specii.

23

Page 24: Relatii etnice

István Horváth

SOCIOLOGIA RELAŢIILOR ETNICE ®

grupul propriu reprezintă o strategie a genelor care astfel îşi măresc succesul reproductiv. Această perspectivă teoretică mai este denumită şi primordialism biologic.

În contrast cu ideea conform căreia etnicitatea este un mecanism al sociabilităţii neasumat la nivel conştient de actorii sociali, perspectiva instrumentalistă avansează ideea că etnicitatea reprezintă un instrument strategic de care actorii se folosesc în vederea accesului la anumite resurse. În conformitate cu teoriile instrumentaliste, asumarea şi manifestarea etnicităţii sau conformarea la anumite norme de comportament impuse de solidaritatea etnică pot fi analizate şi descrise în termeni de balanţa costurilor şi beneficiilor. Un exemplu ar fi situaţia părinţilor minoritari care trebuie să decidă limba în care copiii urmează să frecventeze şcoala. Ei pot să considere avantajele instrucţiei în limba majorităţii („copilul va avea mai multe şanse şi oportunităţi”) dar pot să aibă reţineri datorate costurilor relaţionale implicate de o asemenea decizie (rudele, vecinii, prietenii ar putea să dezaprobe şi să-şi manifeste acest lucru în termeni de distanţare, de răcire a relaţiilor). Unul dintre autorii cei mai cunoscuţi identificaţi cu punctul de vedere instrumentalist aste Abner Cohen. El consideră etnicitatea ca o asociere informală a cărei coeziune este asigurată de anumite patternuri comportamentale complexe (folosirea unei anumite limbi, participarea la anumite ritualuri religioase şi publice, etc.). Obiectivul acestei asocieri este adânc înrădăcinat în organizarea economică şi socială a societăţii şi poate consta în menţinerea sub controlul grupului a unei nişe ecologice în sistemul diviziunii muncii, accesul la anumite poziţii sociale, sau, dimpotrivă, menţinerea privilegiilor de acces la anumite statusuri (Cohen, 2004 #95).

24

Page 25: Relatii etnice

István Horváth

SOCIOLOGIA RELAŢIILOR ETNICE ®

2.3. Categoria şi clasificarea etnică.

Etnonimul (eticheta folosită pentru a denumi un grup etnic) reprezintă o dimensiune esenţială a conştientizării, asumării, comunicării şi recunoaşterii diferenţei (Narrol 1964:288). Prin faptul că un anumit număr de indivizi utilizează un etnonim comun grupul etnic devine un obiect al realităţii sociale. Dar este adevărat şi faptul că prin negarea folosirii oficiale (în recensăminte de exemplu) a unui etnonim se contestă existenţa unui grup ca etnie separată şi diferită, politicile reprezentării diferenţelor culturale (Urla 1993) implicând o varietate de aspecte ce ţin de modul cum sunt gestionate variatele categorii (recunoscute ca desemnând etnii incontestabil separate diferite de alte grupuri sau grupuri considerate doar ca varietăţi regionale ale uni grup etnic mai larg) prin care se descrie identitatea şi diferenţa etnică.

Clasificarea etnică reprezintă totalitatea variatelor strategii prin care indivizii îşi asumă (autodefiniţie etnică) respectiv li se atribuie (heterodefiniţie etnică) apartenenţa la o anumită categorie etnică. Şi în acest caz, existenţa unor logici şi practici de asumare şi de atribuire foarte diferite sau lipsa unei congruenţe dintre categoria etnică asumată şi cea atribuită de alte persoane sau instituţii sunt suficient de frecvente ca mecanismele şi logicile clasificării etnice să constitutie obiectul unor demersuri analitice separate. Prin analiza acestora putem înţelege contextul în care se pune problema diferenţei dintre numărul real şi numărul înregistrat la recensământ al persoanelor ce aparţin unui anumit grup etnic. Cum este şi cazul romilor din România, numărul celor care s-au declarat rromi la recensământul din 2002 (autoidentificare) fiind de 535.250 persoane (2,5% din populaţie), numărul acelora cărora li se atribuie apartenţa de rom a fost evaluat la 1,5-1,8 milioane, adică aproximativ 6,5-7% din totalul populaţiei (Liegeois, 1995 #96).

2.3.1. Sistemul categoriilor etnice

Etnonimele folosite pentru a descrie pluralismul cultural al unei societăţi implică mai multe aspecte problematice ce impietează asupra univocităţii înregistrării statistice.

Polisemia şi ambiguităţile utilizării la nivel cotidian a sistemelor de categorii etnice. Un prim aspect ţine de multiplele implicaţii ale pluralismului semantic al categoriilor etnice, însemnând utilizarea în mod alternativ şi cu variate sensuri a mai multor denumiri pentru a desemna o comunitate. În contextul acestui pluralism al etnonimelor putem distinge între exonime (denumiri date şi folosite de alţii când se referă la un anumit grup) şi autonime (denumiri folosite de membrii grupului pentru a se referi la ei înşişi). O primă problemă o reprezintă semnificaţiile diferenţiate ale categoriilor etnice în calitate de exonime şi de autonime. Să luăm exemplul exonimul ţigan, care pare funcţional pentru a descrie o anumită populaţie cu un profil cultural aparte. Dar rromii/ţiganii folosesc între ei o serie de termeni particulari: gabori, lăutari, rudari, ursari, etc. Aceste categorii, privite din perspectiva populaţiei denumite cu exonimul general de ţigan, desemnează diferenţe socio-culturale majore. Ca atare, dacă o persoană identificată

25

Page 26: Relatii etnice

István Horváth

SOCIOLOGIA RELAŢIILOR ETNICE ®

de un majoritar ca ţigan/rrom va accepta folosirea acestui exonim, în alte interacţiuni va considera legitimă folosirea unei alte denumiri şi se va identifica cu un alt autonim decât cel de ţigan. Sau dacă o persoană va percepe utilizarea exonimului de ţigan într-un sens peiorativ va ezita să-l folosească ca şi autonim în situaţiile în care se simte liber să facă acest lucru (de exemplu la recensăminte, unde asumarea unui etnonim nu este de fel îngrădită).

Margaret Beisinger descrie situaţia lăutarilor din România (din Oltenia). Pentru ei, termenul de lăutar are un înţeles dublu de neam/etnie şi de categorie ocupaţională, ca atare în autoidentificarea lor alternează între etnonimele de rom, ţigan, lăutar, dar chiar şi român. De exemplu, în relaţia lor cu românii lăutarii se pot identifica lăutari doar în sensul de categorie ocupaţională, dar şi de ţigan lăutar în sens de apartenenţă etnică, asumându-şi exonimul atribuit. Dar în relaţia cu ţigani/rromi aparţinând altor neamuri accentuează apartenenţa la neamul lăutarilor, şi prin aceasta un status superior. Pornind de la asumarea acestei superiorităţi îşi derogă apartenenţa la categoria de ţigan şi îşi asuma apartenenţa la cea de român. Sau, cum declara un subiect : „ [...] Diferenţe de rasă dintre noi şi Români nu există, şi mă refer aici la ţigani lăutari [...] dar între Români şi ceilalţi ţigani există” (2001). Această formă a pluralismului semantic, în care sensul şi semnificaţia termenilor este contextuală (lăutar când desemnează neam/etnie când ocupaţie, ţigan este un exonim asumat în relaţia cu românii, dar un autonim neasumat în relaţia cu alte neamuri de rromi) poate fi una dintre sursele distorsiunilor la identificarea la recensământ.

Relativitatea taxonomiilor ştiinţifice. Desigur, putem spune că dincolo de ambiguitatea unor situaţii de autoidentificare se pot stabili taxonomii ştiinţifice în care în mod obiectiv putem să stabilim locul fiecărei categorii etnice, eliminând astfel aceste ambiguităţi. Taxonomiile etnice cu pretenţii ştiinţifice reprezintă: enumerări structurate ale etnonimelor, locul şi poziţia fiecărei categorii etnice fiind stabilite în mod argumentat în funcţie de un principiu prestabilit. Există diferite temeiuri de a clasifica populaţiile şi de a stabillii taxonomiile etnice: relaţiile genealogice, caracteristicile biologice, caracteristicile cultural-lingvistice, etc. (vezi definiţiile obiective ale etnicităţii!) Taxonomiile ştiinţifice clasice consideră că un individ poate aparţine numai unei categorii etnice şi vede categoriile ca desemnând entităţi socio-culturale discrete, bine delimitate reciproc, cu relaţii genealogice de supra- şi subordonare clare dintre aceste categorii. Ca atare lăutarii au un loc precis în această ierarhie, ei reprezentând o subcategorie unui neam de rromi, iar cineva, dacă s-a identificat lăutar, poate fi inclus la categoria de rrom/ţigan. Acste practici sunt frecvente şi la recensămintele din România. De exemplu, dacă cineva se identifică sas sau şvab este inclus la categoria de german.

Delimitările între categoriile etnice aşa cum sunt ele folosite în sistemele de taxonomie populară, comparativ cu taxonomiile ştiinţifice sunt fluide, mai puţin univoce, chiar pot părea incoerente din punct de vedere logic. Identificările comunitare nu ţin neapărat seama de genealogiile care în sens ştiinţific pot fi adevărate, dar se pot dovedi inefective în sens sociologic. Adică un grup care, ştiinţific vorbind, este identificat drept o varietate regională, istorică a unui grup etnic mai cuprinzător îşi poate asuma o identificare total divergentă faţă de acest grup, cerând ca să fie recunoscut (sau acţionând ca un grup etnic aparte). Şi aici apare o a doua problemă majoră legată de categoriile etnice: cum putem decide dacă un anumit etnonim poate fi sau nu poate fi subsumat unei

26

Page 27: Relatii etnice

István Horváth

SOCIOLOGIA RELAŢIILOR ETNICE ®

categorii mai generale? În acest sens se poate invoca exemplul pomacilor, care sunt consideraţi de o parte din oamenii de ştiinţă ca o varietate a etniei bulgare, cu toate că identificarea comunitară şi comportamentul politic al majorităţii membrilor acestei comunităţi nu este în consonanţă cu această viziune.

Pomacii7 sunt o populaţie ce trăieşte pe teritoriul Bulgariei, limba lor maternă fiind un dialect slavic (practic o vernaculară a limbii bulgare), ca apartenenţă religioasă sunt musulmani, respectiv şi prin alte alte elemente ale culturii lor relevă conexiuni culturale puternice cu islamul şi cu populaţiile turce. Bulgarii îi consideră coetnci convertiţi fie cu forţa, fie din interes la islamism. Această ultimă versiune a renunţării voluntare, din interese materiale la ortodoxie este un scenariu asumat de o parte considerabilă a populaţiei bulgare, şi ca atare pomacii au fost şi sunt consideraţi a fi trădători, un fel de paria a bulgarilor. În timpul comunismului, autorităţile bulgare i-au supus unor presiuni nu odată violente (deportări, închisoare şi chiar şi violenţă armată soldată cu victime), urmărind readucerea lor completă la identitatea bulgară. Printre altele, numele lor cu rezonanţe turco-islamice au fost (forţat) înlocuite cu nume de rezonanţă slavă. Cu toate că după căderea comunismului aceaste practici au încetat, pomacii, care arată afinităţi cu minoritatea turcă din Bulgaria (votând masiv cu partidul acestei minorităţi), oficial tot sunt consideraţi un fel de subdiviziune etnică a bulgarilor, eventual consideraţi o minoritate religioasă şi nicidecum o etnie diferită. Nici la recensământ nu se înregistrează categoria etnică de pomac.

În România o problemă similară s-a constatat în legătură cu rutenii/rusini conturându-se în Parlamentul României o dezbaterea în legătură cu acceptarea rutenilor ca o etnie separată faţă de ucraineni.

Conform taxonomiilor ştiinţifice atât polonezii, ucrainienii, respectiv ruşii reprezintă o etnie consacrată aparţinând marii familii a slavilor. Însă dacă vine vorba de ruteni (sau rusini) situaţia devine mai complicată. Acest grup este slavofon (vorbitor de dialect slavic) cu religie greco-catolică. Sub aspect istoric s-au înregistrat situaţii în care aceştia s-au identificat fie cu ucrainenii, fie cu polonezii (mai ales intelectualii) dar şi cu ruşii, ca atare atât ruşii cât şi polonezii dar mai ales ucrainenii consideră rutenii ca fiind o subetnie ucraineană. Dar dacă o parte dintre ruteni se identifică cu ucrainenii, există între ei grupuri ce reclamă o identitate proprie, aparte de orice alt grup etnic. Aşa este şi situaţia din România, unde, cu toate că reprezentanţii ucrainenilor din ţară (dar şi reprezentanţii statului ucrainean) au protestat vehement împotriva considerării rutenilor ca etnie separată, ca o categorie etnică de acelaşi rang şi valoare ca cel de ucrainean, rutenii sunt reprezentaţi în parlament ca o minoritate naţională separată.

Ca situaţia să fie şi mai complicată, putem menţiona cazul huţulilor, consideraţi de unii ca o subdiviziune (o subetnie, o varietate etnografică, regională) a rutenilor, poziţie contestată de unii reprezentanţi huţuli (inclusiv din România), care promoveză idea de grup etnic aparte.

Deci se poate întâmpla ca în anumite statistici, făcându-se apel la taxonomiile ştiinţifice, anumite subgrupuri să fie integrate în categorii etnice mai cuprinzătoare, fără

7 Despre Vezi Poulton (1993:111-115, Jacobs (2001)

27

Page 28: Relatii etnice

István Horváth

SOCIOLOGIA RELAŢIILOR ETNICE ®

ca toţi indivizii care s-au identificat cu etnonimul respectiv să considere că aparţin grupului etnic mai cuprinzător.

Taxonomiile oficiale şi interesul politic. Taxonomiile oficiale sunt categoriile etnice folosite de diferitele instituţii ale statului pentru a descrie şi gestiona administrativ şi politic diferenţele culturale existente la nivelul populaţiei unui stat. Problema majoră legată de procesul stabilirii categoriilor oficiale o reprezintă faptul că diferitele autorităţi în stabilirea taxonomiilor oficiale sunt influenţate de un interes subordonat politicilor identitare dominante. Vezi, mai sus, situaţia pomacilor, care, cu toate că o parte considerabilă pretind că sunt un grup separat, tind să manifeste un comportament politic ce subliniază acest lucru, nu sunt înregistraţi ca o categorie separată la recensământ, şi nu sunt recunoscuţi oficial ca o categorie etnică, naţionalitate separată. Tot aşa autorităţile iugoslave în anii 1950-1960 nu au recunoscut în sens oficial (nu au înregistrat la recensămât) categoria de bosniac, încercând impunerea unor categorii cum ar fi cea de croat- sau sârb-musulman. Motivaţia unei asemenea politici a fost similară cu situaţia pomacilor. Bosniacii reprezintă populaţii islamizate (convertite la islamism) care au dezvoltat în timp o identitate separată de sârbii sau croaţii actuali, dar autorităţile comuniste din Iugoslavia au minimalizat această evoluţie istorică, încercând să impună un curs al evoluţiei identitare. Poate cel mai spectaculos exemplu o reprezintă dinamica numărului de categorii etnice/naţionalităţi înregistrate la variatele recensăminte din fosta Uniunie Sovietică.Numărul de naţionalităţi (categorii etnice) înregistrate cu ocazia diferitelor recensăminte din fosta Uniune Sovietică

Anul Numărul de categorii etnice(naţionalităţi)

1927 1721937 1061940 591959 1261970 1221979 1231989 128

Surse Hirsch (1997), Simonsen (1999:1074)

Fluctuaţiile numărului de categorii etnice (naţionalităţi) înregistrate la diferitele recensăminte scoate în evidenţă modul cum actul recensământului servea scopuri politice. Prin includerea sau neincluderea unei anumite categorii se recunoştea sau se nega dreptul unor populaţii de a fi recunoscute ca subiect al politicii USSR faţă de naţionalităţi, deci se oferea sau se nega posibilitatea de a crea instituţii culturale, de a beneficia de o anumită sferă de autonomie instituţională culturală şi chiar şi politică. Într-o primă fază (pînă pe la începutul anilor treizeci), autorităţile erau generoase recunoscând ca naţionalităţi majoritatea grupurilor care şi-au exprimat asemenea doleanţe. Dar confereau acest titlu şi unor conglomerate de populaţii tribale care nu prezentau similitudini culturale şi lingvistice, astfel creând naţionalităţi, deci comunităţi culturale cărora li se confereau anumite drepturi politice, acolo unde nu exista o doleanţă în acest sens, sau o justificare bazată pe caracteristicile culturale ale populaţiilor incluse în aceste categorii (Hirsch 1997). Scopul era evident: politica generoasă

28

Page 29: Relatii etnice

István Horváth

SOCIOLOGIA RELAŢIILOR ETNICE ®

faţă de populaţiile diversificate cultural a imperiului urmărea aclimatizarea în general a acestor populaţii, mai restrâns a elitelor, cu noul regim sovietic. Începând cu prima jumătate a anilor treizeci s-a început reducerea numărului de categorii. De această raţiunile erau administrative; se urmărea crearea şi consolidarea unor unităţi politico-teritoriale viabile din punct de vedere economic, fiecare cu o limbă oficială, cu o cultură dominantă şi cu o identitate istorică bine conturată. Se urmărea crearea unui imperiu modern compus din unităţi politice substatale organizate şi structurate asemenea statelor naţionale din vestul Europei (Hirsch 1997: 277-8).

2.3.2. Practici şi logici clasificatorii

Clasificarea etnică reprezintă totalitatea diferitelor strategii prin care indivizii îşi asumă (autodefiniţie etnică) respectiv li se atribuie (heterodefiniţie etnică) apartenenţa la o anumită categorie etnică. Reţinem două probleme majore (1) pot exista mai multe logici clasificatorii: exclusivă şi aditivă, (2) respectiv pot exista situaţii de alternare a etnonimelor în funcţie de criteriul la care se face referire în situaţiile de asumare sau încadrare etnică.

În majoritatea culturilor, cel puţin în regiunea Central Europeană, se promovează logica clasificării etnice exclusive, stipulând o asumare a etnonimelor într-o logică bazată pe disjuncţie (sau eşti asta, sau asta, sau altceva). În România, unde discursul dominant promovează mai degrabă o logică dihotomică, maghiarii nu şi-ar puteam imagina să se considere româno-maghiari, cele două categorii fiind considerate impenetrabile şi reciproc exclusive. În schimb modelul aditiv de identificare/clasificare se bazează pe conjuncţie (şi/şi) permiţând diferite grade de permeabilitate între şi alternare a unor categorii, sau practica asumării mai multor categorii etnice în funcţie de plasarea în sisteme referenţiale diferite - poliytaxis (Elwert, 1997 #97). De exemplu, în SUA cineva se poate identifica într-un model aditiv, o persoană putând fi italiano-polono-american.

Prin alternativitate înţelegem faptul că o persoană poate folosi mai multe etnonime. Aici nu este vorba de situaţia analizată la problema pluralismului (folosirea de etnonime sinonime, sau subordonate în sens logic) etnonimelor, ci de alternanţa sau folosirea concomitentă a unor etnonime considerate (cel puţin din exterior) ca fiind reciproc exclusive. În ideologia identitară dominantă, identitatea este reprezentată ca o legătură profundă şi stabil înrădăcinată între sinele socio-cultural al unei persoane şi o cultură considerată bine delimitată şi relativ închisă faţă de alte culturi. Pornind de la acest mod de interpretare a etnicităţii, alăturarea sau alternarea etnonimelor (exceptând situaţiile anterior invocate de pluralism semantic) este dificil de conceput, în multe cazuri fiind chiar considerată o anomalie. Cu toată această dominanţă a ideii de consistenţă a asumării atribuirii etnonimului începând cu a doua jumătate a secolului douăzeci (pornind de la cartea lui Edmund Leach publicată în 1954), alternările aparent ireconciliabile ale unor etnonime (situaţionalitatea aparent non-logică a identităţii etnice) devine o situaţie acceptată şi analizată în cadrul ştiinţelor socio-umane.

29

Page 30: Relatii etnice

István Horváth

SOCIOLOGIA RELAŢIILOR ETNICE ®

Alternarea între etnonime poate ţine de natura particulară şi contextualizată a construcţiei identitare, dar şi de criteriul în funcţie de care o persoană se decide asupra unei anumite apartenenţe etnice, existând mai multe fundamente ale asumării şi atribuirii apartenenţei etnice.

30

Page 31: Relatii etnice

István Horváth

SOCIOLOGIA RELAŢIILOR ETNICE ®

Matricea clasificării etniceCriteriu

DescrirereExemple

Asumare – autoidentificare Încadrare – heteroidentificare

OrigineDescendenţa biologică asumată sau atribuită pe baza originii asumate/atribuite a părinţilor.

Considerând apartenenţa etnică a părinţilor [a unui părinte] mă consider…

Considerând apartenenţa etnică a părinţilor [a unui părinte] el poate fi considerat…

Competenţă culturală

Apartenenţă etnică asumată/atribuită pe baza existenţei/lipsei unor capacităţi culturale.

Eu după părinţi sunt maghiar, dar nu mai vorbesc ungureşte deloc, deci mă declar român.

Vorbea perfect româneşte, cred că este român.

Practici culturale simbolice / ataşament simbolic

Atribuirea unor gesturi, practici, dimensiuni simbolice despre care se presupune că ar desemna apartenenţa etnică a individului.

Am fost botezat într-o biserică ungurească, şi acolo umblu şi acum, am făcut şcoala în maghiară, şi şi acum vorbesc cel mai bine ungureşte, deci sunt maghiar.

În fiecare an apare de 15 Martie de serbări şi cântă acolo imnul ungurilor. Mai mult ca sigur că este maghiar.

Încadrare formală

Încadrarea/asumarea apartenenţei etnice se decide pe baza unor criterii formale.

Sunt cetăţean român, deci de etnie română. Doară în România toţi suntem români.

Părinţi mei proveneau din Transilvania ce aparţine azi României. Probabil erau români

Vizibilitate fenotipică / fizică sau culturală

Încadrarea etnică pe baza unor stereotipii referitoare la aparenţele fizice sau la anumite elemente ale practicilor culturale (ex. cod vestimentar, dietă impusă cultural)

Am o figură aparte, poate că sunt ...

Avea o mustaţă mare, se purta ţanţoş, o fi fost maghiar sau ce?

Vizibilitate socială

O situaţie socială este atribuită, considerată tipică anumitor categorii etnice.

Suntem săraci ca nişte ţigani.

Nu mă interesează cine, ce i-au fost părinţii. Trăieşte în ţigănime, umblă cu ţiganii, deci este ţigan.

31

Page 32: Relatii etnice

István Horváth

SOCIOLOGIA RELAŢIILOR ETNICE ®

3. Stereotipii şi prejudecăţi

Cercetătorii fenomenelor legate de formarea şi interacţiunea grupurilor consideră că funcţionarea unui grup în general implică şi o evaluare părtinitoare, favorabilă grupului propriu (bias) a diferenţelor (reale sau imaginate) dintre grupul propriu şi celelalte grupuri. Practic această evaluare părtinitoare a diferenţelor duce la o relaţie de reciprocitate negativă. Preferenţialitatea, favoritismul faţă de membrii grupului propriu implică o raportare negativă în relaţie cu cei care nu fac parte din acest grup (Brewer 1999) (Hewstone et al 2002). Modul de raportare părtinitor favorabil grupului propriu este analizat din trei perspective: cognitivă (conceptul de bază fiind stereotipia), atitudinală (termenul de referinţă fiind prejudecata) şi comportamentală (centrându-se pe discriminare).

3.1. Dimensiunea socială a cunoaşterii şi stereotipiile

Cunoaşterea umană are o dublă dimensiune: pe de o parte se bazează pe mecanismele şi procesele neuro-psihologice individuale care conectează individul cu realitatea înconjurătoare, pe de alta pe reprezentările internalizate (modelele mentale) ale realităţii care organizează percepţia (Macrae & Bodenhausen 2000). Sau, după cum spune Walter Lippman (cel care a introdus într-o carte publicată în 1922 termenul de stereotipie), în mintea noastră preexistă imagini pornind de la care realitatea înconjurătoare devine unitară, văzută ca un şir logic şi coerent de interacţiuni a unor entităţi clar identificabile (Lippman 1965).

De exemplu, pentru cineva care a crescut izolat de lume, forfotul de pe străzile unui mare oraş poate părea haotic şi total neordonat: unii stau aşezaţi pe marginea drumului unde circulă mai mulţi oameni, dar dintre aceştia unii doar primesc ceva fără să dea, alţii primesc aceleaşi obiecte mici dar şi dau ceva în schimb; alţii stau izolaţi, unii expuşi în mijlocul drumului, gesticulând cu mâinile către maşinile care trec, alţii, calm, încercând să se izoleze la marginea drumului, etc. Pentru sălbaticul din acest exemplu, dinamica şi poziţia aparent haotică a corpurilor capătă sens doar dacă sunt ordonate la nivel mental cu ajutorul unor categorii cum ar fi: cerşetor, vânzător stradal, poliţist sau funcţionari ieşiţi în faţa instituţiilor la o ţigară. Deci realitatea înconjurătoare capătă sens doar dacă avem la dispoziţie categoriile

necesare pe baza cărora putem ordona, sistematiza şi atribui sens informaţiilor brute oferite de percepţia noastră. Hagendoorn defineşte aceste categorii ca scheme cognitive funcţionale, înţelese ca structuri informaţionale preexistente actului percepţiei şi care organizează informaţiile transmise de simţuri (Hagendoorn 1993). Aceste cadre organizatoare ale informaţiilor furnizate de simţuri comportă două dimensiuni: (a) informaţii de identificare (trăsături exterioare): elemente pe baza cărora putem include indivizii în anumite clase (caracteristici antropo-fizice, miros, cod vestimentar), respectiv (b) informaţii de conţinut: atribuiri ale unor comportamente, manifestări, atitudini tipice pentru cei care au fost incluşi într-o anumită categorie. De exemplu, un agent de

32

Page 33: Relatii etnice

István Horváth

SOCIOLOGIA RELAŢIILOR ETNICE ®

circulaţie poate fi recunoscut pe baza vestimentaţiei, a unor embleme purtate vizibil, a unor gesturi tipice şi a poziţiei ocupate în spaţiu. Deasemenea, sub aspectul conţinutului comporatmentului, ne aşteptăm ca persoana identificată drept agent de circulaţie să încerce să-şi impună autoritatea, să fie ferm (chiar inflexibil) în aplicarea unor reguli şi sancţiuni, etc. Astfel, individul devine posesor al unei cunoaşteri pe baza căreia va şti cu o precizie relativă la ce să se aştepte (chiar şi unde, când şi din partea cui), astfel că lumea înconjurătoare devine un spaţiu relaţional cu sens, ordonat şi predictibil (Macrae / Bodenhausen 2000:94)

În acest sens, stereotipiile etnice sunt şi ele categorii ale percepţiei sociale, deoarece oferă o cunoaştere despre trăsăturile, manifestările pe baza cărora o persoană poate fi inclusă într-un anumit grup etnic, şi în acelaşi timp sunt credinţe despre caracteristicile, acţiunile şi reacţiile predictibile ale indivizilor incluşi în categoria etnică respectivă.

3.2. Particularităţile stereotipiei ca formă a cunoaşterii sociale

Dacă sterotipiile etnice reprezintă o formă a categorizării sociale, prin ce se justifică introducerea unui termen aparte, prin ce diferă stereotipizarea de alte forme ale percepţiei sociale bazate pe categorizare? Într-un sens general, specificul stereotipiei este descris de Milton Rokeach în termenii (mai degrabă metaforici) ai unei dihotomii dintre gândirea deschisă şi închisă, implicând ideea general confirmată că fenomenul denumit stereotipizare reprezintă un caz aparte al percepţiei sociale, în acest sens fiind invocate mai multe aspecte şi dimensiuni (Brewer, 1985 #99, Brewer, 1999 #36, Fiske, 1993 #100, Hilton, 1996 #28, Hewstone, 2002 #76):1.) Gradul de cuprindere a informaţiilor. Comparativ cu majoritatea altor categorii

utilizate în procesul percepţiei persoanelor şi a relaţiilor sociale, stereotipiile se diferenţiază prin gradul mare de cuprindere a informaţiilor, oferind un portret într-un spaţiu multidimensional al persoanelor aparţinând categoriei respective. Altfel spus, informaţiile de conţinut ale stereotipiei acoperă mai toate aspectele personalităţii celor în cauză: temperamentul lor, moralitatea, talentele şi viciile tipice, viziunea asupra lumii, comportamentul economic şi statusul social tipic, scopurile lor politice, etc. (Hagendoorn, 1993 #26, Gallisot et al 2000).

2.) Dominanţa prototipului şi ideea de omogenitate a grupului. Se consideră că grupul este omogen, în sensul că toţi indivizii identificaţi ca făcând parte din grupul etnic respectiv posedă şi manifestă caracteristicile prototipului circusmcris de stereotipie.

3.) Rigiditatea reprezentărilor şi contactelor sociale bazate pe stereotipie. Organizarea contactelor sociale implică o alternare şi o negociere a categoriilor în care sunt plasaţi partenerii participanţi în interacţiune. De exemplu, o persoană poate fi privită din perspectiva categoriei socio-profesionale, de gen, etnice, etc. de care aparţine. Stereotipizarea implică o rigiditate sub acest aspect, în sensul că indivizilor încadraţi într-o categorie stereotipă li se refuză încadrarea în alte categorii. De exemplu sexismul înseamnă, între altele, tratarea unei persoane exclusiv din perspectiva stereotipiilor de gen, şi refuzul de a recunoaşte anumite competenţe care nu sunt în concordanţă cu imaginea femeii tipice. În acest context, rigiditatea poate însemna că o persoană de sex feminin, care de exemplu are ca hobby automobilismul

33

Page 34: Relatii etnice

István Horváth

SOCIOLOGIA RELAŢIILOR ETNICE ®

nu este considerată ca un partener serios de discuţie la acest capitol, căci femeile n-au simţul tehnic.

4.) Invocarea stereotipului este forma cea mai frecventă a procesului de atribuire. Atribuirea înseamnă forme naive, cotidiene de explicare a cauzelor, a gesturilor, manifestărilor, acţiunilor unor persoane. Atribuirea poate face referire la a) circumstanţele acţiunii (acţiunile celorlalţi care apar ca o constrângere pentru cei care acţionează, respectiv normele exterioare, coercitive relevante pentru situaţia respectivă) b) personalitatea indivizilor care acţionează (caracterul, temperamentul, profilul lor moral, etc.). În cazul dominanţei stereotipiilor, atribuirile invocă cu precădere însuşirile indivizilor care acţionează, mai precis însuşirile indivizilor aşa cum ele pot fi deduse din apartenenţa la un anumit grup etnic a persoanei respective.

3.3. Funcţiile stereotipizării

Stereotipia îndeplineşte multiple funcţii cognitive, comunicaţionale, motivaţionale şi relaţionale. Aceste funcţii pot fi analizate pe două niveluri: individual şi colectiv. La nivel individual, stereotipiile facilitează percepţia socială (economia cognitivă) prin faptul că, pornind de la informaţii sumare de identificare (date percepţiei imediate), oferă individului un portret complex al persoanei identificate ca făcînd parte dintr-un grup, astfel ajutând la reducerea incertitudinii în contexte interacţionale inedite. Deci, utilizând stereotipiile, actorii sociali au impresia unei cunoaşteri relativ aprofundate a unor persoane, care, cu toate că sunt total străini ca indivizi, pot părea familiari ca reprezentanţi tipici ai unor grupuri.

Pe de altă parte, în contextul unor interacţiuni frustrante (conflicte de interese, asimetrie de status, etc.) stereotipiile pot funcţiona ca mijloace de protecţie şi reactualizare a sinelui, în sensul considerării că la originea experienţelor neplăcute stau anumite caracteristici negative (indezirabile, moralmente intolerabile, etc.) atribuite indivizilor făcând parte din celălalt grup. De exemplu un minoritar poate atribui eşecul la angajarea la o firmă condusă de un majoritar diferenţelor etnice, considerând că refuzul de a fi angajat se datorează „şovinismului tipic” majoritarilor.

34

Page 35: Relatii etnice

István Horváth

SOCIOLOGIA RELAŢIILOR ETNICE ®

*după (Tajfel & Forgas 2000)Stereotipia este o formă a reprezentărilor colective, face parte din reprezentările

pa baza cărora se configurează lumea în care trăim, facilitând comunicarea şi crearea unui consens în legătură cu anumite situaţii ce necesită un exerciţiu colectiv de conferire a unui sens. De exemplu, imaginea musulmanilor ca fanatici religioşi reprezintă un mod generalizat şi culturalmente acceptat de a explica anumite procese politice globale, dar şi anumite aspecte neplăcute ale vieţii cotidiene (cum ar fi creşterea preţului carburanţilor în contextul conflictelor din Irak).

Tot sub aspectul funcţiilor colective şi strâns legat de dimensiunea reprezentărilor ce se bucură de un consens cultural, putem menţiona şi faptul că stereotipiile pot funcţiona ca legitimări ale unor manifestări, poziţionări faţă de anumite grupuri sai categorii sociale. Situaţiile asimetrice economice şi politice sunt adesea explicate prin invocarea unor clişee şi stereotipii despre anumite caracteristici ale grupurilor subordonate. Imaginea rromilor marginali este adesea însoţită, ca o formă de legitimare colectivă, de stereotipului rromului leneş care refuză munca. O atare asociere nu este nimic altceva decît legitimarea prin stereotipie a unei situaţii, dealtfel moralmente intolerabile, de marginalitate şi sărăcie.

Cum în cazul indivizilor stereotipia poate îndeplini funcţii psihologice legate de o protecţia şi reactualizarea sinelui, stereotipia furnizează o reprezentare colectivă a identităţii, o formă de diferenţiere pozitivă şi nu o dată ierarhică faţă de alte grupuri. Etnocentrismul, atât de frecvent întâlnit în cazul contactelor interetnice, este construit pe auto- şi hetereostereotipii care furnizează o formă de diferenţiere şi identitate colectivă pozitivă.

3.4. Stereotipia ca produs cultural

Ca toate reprezentările sociale, şi stereotipiile etnice sunt produse colective înmagazinate în diferitele produse ale culturii. Mai mult, există o particularitate majoră: începând cu secolul 18-19 (în perioada romantismului), elaborarea şi reiterarea stereotipiilor ca produse culturale devine o întreprindere legitimă valorizată de instanţele

Funcţiile stereotipiei*

Individual

Colectiv

Economia cognitivă

Protecţia sinelui

Consens colectiv

Legitimarea relaţiilor

Diferenţiere pozitivă

35

Page 36: Relatii etnice

István Horváth

SOCIOLOGIA RELAŢIILOR ETNICE ®

culturii majore. Invocăm aici romanul secolului al 19-lea, dar şi diferitele sinteze filosofice ale începutului de secol 20, când caracterologiile naţionale capătă o formă elaborată, cizelată şi estetizată. Iată în acest sens un citat din Cioran:

Ungurii au în ei instincte de nomazi. Aşezîndu-se şi fixîndu-se într-un spaţiu determinat, ei n-au putut înfrînge o nostalgie de rãtãcitori. Agricultura si pãstoritul nu convin sufletului lor barbar. Setea lor de spaţiu şi-au domolit-o prin cîntec şi ur-let. E singurul popor care mai ştie zbiera. Urletul este o disperare în faţa spaţiului. De aceea, de cîte ori eşti nemîngîiat la şes sau pe culmi, urletul pare singurul rãspuns la tentaţia imensitãţii. Am cel mai mare dispreţ pentru acei care nu-şi pot regãsi instinctele în singurãtate. Natura te înnebuneşte ca şi oamenii; ea prin infinit, şi ei prin platitudine.

Lamentaţiile maghiare îşi au sursa în aceastã tristeţe a instinctului. Aviditatea de spaţiu se satisface în acele lungimi monotone, care trezesc automat reprezentarea unui infinit spaţial. Tãrãgãneala melodicã este expresia cea mai adecvatã a progresiunii nedeterminate în structura spaţiului.

Cioran, Emil: Schimbarea la faţă a RomânieiHumanitas, 1990

Aşadar, stereotipiile etnice, sub forma unor caracterologii naţionale, au devenit parte a culturii noastre majore, reiterate, şi ca atare devin forme legitime de exprimare şi comunicare a opiniilor referitoare la diferenţele culturale.

2.1.2. Particularităţi ale percepţiei organizate de stereotipii

Stereotipia precede şi organizează experienţa dintre grupuri. Conform opiniei a numeroşi autori, această organizare a percepţiei reprezintă un anumit grad de distorsionare.

De obicei, anterior oricărui contact interetnic, dobândim o cunoaştere despre grupul respectiv, învăţăm trăsăturile grupului înainte să avem orice fel de contact cu indivizi făcând parte din grupul respectiv. În acest sens se accentuează faptul că stereotipiile se propagă în primul rând prin contactul cu cei care vehiculează stereotipiile şi nu prin contactul cu indivizi din grupul despre care avem stereotipii. În cee ce priveşte modalităţile prin care stereotipia organizează (după unii distorsionează) percepţia putem menţiona următoarele:

a.) Atenţia selectivă - mai degrabă observăm ceea ce este în concordanţă cu conţinutul stereotipiilor despre grup.

b.) Sensibilizarea percepţiei – suntem mult mai atenţi şi acordăm mult mai mare importanţă elementelor care sunt în concordanţă cu conţinutul stereotipiei decât celor care sunt în disonanţă.

c.) Ajustarea percepţiei – „potrivim” realitatea la conţinutul stereotipiei.d.) Eroarea fundamentală de atribuire – tendinţa persoanelor marcate de percepţia

stereotipă de a accentua în procesul de atribuire dimensiunea de personalitate colectivă în cazul indivizilor aparţinând out-grupului, respectiv influenţele situaţionale în cazul comportamentului peroanelor făcând parte din in-group, grupul propriu. Altfel spus, în cazul erorii fundamentale de atribuire, acţiunile unor persoane aparţinând altor grupuri etnice sunt explicate prin invocarea stereotipiilor etnice, prin invocarea caracterului, temperamentului, moralităţii persoanelor aparţinând grupurilor respective. Respectiv cînd se încearcă

36

Page 37: Relatii etnice

István Horváth

SOCIOLOGIA RELAŢIILOR ETNICE ®

explicarea comportamentului peroanelor din grupul propriu se invocă mai degrabă circumstanţele exterioare.

37

Page 38: Relatii etnice

István Horváth

SOCIOLOGIA RELAŢIILOR ETNICE ®

4. Prejudecata

Prejudecata reprezintă o atitudine negativă de respingere a unui individ doar datorită apartenenţei lui la un anumit grup şi fundamentată exclusiv în stereotipii. Prejudecată înseamnă judecata formată anterior oricărei experienţe, şi se referă la predispoziţa de răspuns (de acţiune, raportare, manifestare, etc.) preexistentă unor interacţiuni cu indivizi despre grupul cărora avem stereotipii, şi actualizată în contextul unor interacţiuni.

Prejudecata şi stereotipia sunt intrinsec conectate, reprezentând două fenomene ce nu pot fi înţelese fără o raportare reciprocă.

a) Stereotipia stă la rădăcina prejudecăţilor. Majoritatea analizelor despre prejudecată consideră că, dat fiind faptul că stereotipiile nu reprezintă o cunoaştere neutră, ele în sine, sau asumarea lor necritică, alimentează, fundamentează sau chiar generează o anumită atitudine negativă faţă de grup. Mai mult, însăşi esenţa prejudecăţii, existenţa, înaintea situaţiei de contact, a unor atitudini de respingere, se poate datora faptului că stereotipiile sunt asumate ca fiind o sinteză a a concluziilor contactelor anterioare dintre membrii grupului propriu şi Ceilalţi - deci reprezentări care sunt considerate adevărate. Imaginea transmisă cultural despre acel grup este sursa primară a unor atitdini negative

b) Prin invocarea stereotipiilor se legitimează respingerea unor grupuri. Între funcţiile stereotipiei am amintit pe acela de furnizor de răspunsuri acceptate cultural la anumite procese, fenomene, relaţii sociale. În această calitate, stereotipia poate este invocată ca o legitimare a unor respingeri aparent iraţionale (postraţionalizare) a unor grupuri.

ATITUDINE DE RESPINGERE

STEREOTIPIE

PREJUDECATA

38

Page 39: Relatii etnice

István Horváth

SOCIOLOGIA RELAŢIILOR ETNICE ®

Cu toată relaţia strânsă între stereotipie şi prejudecată, trebuie să luăm în considerare şi poziţia care afirmă că stereotipizarea poate fi pur şi simplu o conformare la anumite forme cultural încetăţenite de exprimare şi comunicare a diferenţelor. Deci folosim stereotipii pentru că aşa putem comunica mai uşor şi nu neapărat pentru a ne exprima anumite atitudini.

4.1. G.W. Allport: o tipologie a prejudecăţii etnice după nivelul de manifestare.

Prejudecăţile diferă în funcţie de intensitatea cu care se manifestă. Una dintre tipologiile cele mai cunoscute ale prejudecăţilor după manifestare este propusă de G.W. Allport şi presupune cinci niveluri diferite:

a.) Verbalizarea – folosirea unor stereotipii, invocarea unor clişee etnice, povestirea cu predilecţie a unor bancuri etnice, discuţii cu persoane apropriate despre grupul/grupurile despre care are prejudecăţi;

b.) Evitarea, chiar cu riscul unor costuri sociale suplimentare, a unor contacte sau a proximităţii membrilor grupului vizat;

c.) Discriminarea – tratament diferenţiat al persoanelor faţă de care există prejudecăţi;

d.) Violenţă fizică şi simbolică – violenţele fizice înseamnă manifestări agresive îndreptate împotriva grupurilor faţă de care există prejudecăţi. Desigur, există şi forme simbolice, gesturi care exprimă respingerea, aversiunea faţă de grupurile faţă de care avem prejudecăţi (distrugerea unor monumente, grafitti-uri cu simboluri cu o încărcătură ce exprimă sentimentele negative, etc.)

e.) Progrom, genocid – exterminarea sistematică directă sau indirectă a unor grupuri pe criteriul apartenenţei lor etnice. Exterminarea indirectă înseamnă distrugrea resurselor vitale ale unui grup etnic, cea directă implicând anihilarea fizică individuală sau în masă a unui grup etnic.

Putem interpreta tipologia lui Allport ca o manifestare a prejudecăţii ce presupune pe de o parte o asumare din ce în ce mai reflexivă a respingerii celuilat grup; pe de altă parte, variatele niveluri de manifestare ale prejudecăţii presupun un grad diferenţiat de implicare a statului.

Reflexivitateconştientizare

Nivelul Implicarea statului

VerbalizareEvitare

DiscriminareViolenţăGenocid

Ce înseamnă asumarea din ce în se mai reflexivă la nivelurile superioare de intensitate ale manifestării prejudecăţii? Verbalizarea poate fi spontană, în sensul că anumite clişee verbale pot fi folosite nepremeditat, doar pentru că acele expresii sunt şi pot fi folosite în calitate de convenţii culturale. De exemplu, în situaţia în care cineva se

39

Page 40: Relatii etnice

István Horváth

SOCIOLOGIA RELAŢIILOR ETNICE ®

tocmeşte excesiv şi într-un mod considerat abuziv, folosim expresia de nu te mai ţigăni, şi facem acest lucru nu neapărat pentru a ne exprima o atitudine de respingere faţă de rromi, ci pentru că acesta este o expresie consacrată cultural. (Pe de altă parte, dacă ne asumăm şi încercăm să promovăm conştient o atitudine tolerantă şi corectă din punct de veder politic - political correctness - putem evita folosirea unor sintagme de acest gen). La polul opus se află acele acţiuni motivate de prejudecată, a căror conţinut este conştient asumat. Ca exemplu este suficient dacă ne gândim la anumite grupuri care promovează în mod deschis şi chiar ideologizat violenţa faţă de grupuri minoritare (skinhead, neonazişti). Sau putem invoca modul organizat şi planificat în care s-a desfăşurat exterminarea persoanelor de origine evreiască în timpul celui de-al doilea război mondial.

În ceea ce priveşte gradul de implicare a statului la niveluri inferioare de manifestare a prejudecăţii (verbalizarea sau evitarea), există doar anumite forme extreme în care statele pot interveni (îndemnarea la violenţă rasială), dar majoritatea manifestărilor de verbalizare ţin de sfera drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti (libertatea cuvântului, libertatea opiniei, etc.). Tot aşa, formele de segregare voluntare sunt procese care, cu toate că nu sunt întodeauna de dorit, ţin de modul de organizare socială a pluralismului etnic. Dar, în contextul în care statele moderne sunt obligate moral şi în conformitate cu anumite prevederi internaţionale să promoveze egalitatea şanselor cetăţenilor indiferent de etnie, existenţa şi prevalenţa anumitor forme de discriminare deja trădează o anumită pasivitate a statului, o anumită delăsare în ceee ce priveşte manifestarea prejudecăţilor. Dar violenţa sistematică şi susţinută pe baze etnice, chiar dacă nu presupune o intervenţie directă a funcţionărimii şi a variatelor forţe armate aflate în subordinea statului, poate fi un semn de aprobare implicită a statului faţă de atari manifestări. Mai mult, cazul mai sus citat al exterminării evreilor a fost organizat şi executat în mod direct de funcţionarii şi forţele armate ale statului german expropriat în mod exclusiv de partidul naţional-socialist al lui Adolf Hitler, deci statul era un actor direct implicat în acest genocid.

40

Page 41: Relatii etnice

István Horváth

SOCIOLOGIA RELAŢIILOR ETNICE ®

4.2. Teorii despre prejudecată

Cu toate că într-o anumită cultură oamenii sunt expuşi mai mult sau mai puţin în aceeaşi măsură la influenţa stereotipiilor, ei manifestă prejudecăţi în mod diferenţiat în funcţie de o sumedenie de factori cum ar fi: contextul social şi politic mai larg sau mai restrâns, condiţia lor socială individuală, anturajul lor, respectiv anumite caracteristici psihologice ce ţin de biografiile lor individuale. Rolul, influenţa acestor variabile în explicarea prejudecăţilor a fost sintetizat în mai multe teorii despre prejudecată care în mod integrat tind să explice variabilitatea culturară, temporală şi socială a fenomenului.

În funcţie de accentul analizei, putem distinge între teoriile cultural-istorice, sociologice şi psihologice, toate putând fi integrate într-un demers analitic relativ unitar şi coerent.

4.2.1. Teorii cultural istorice

Teoriile cultural istorice analizează modalitatea în care dimensiunea termporalităţii contactelor dintre grupuri, respectiv modalităţile particulare de transmitere culturală au un impact asupra formării, transmiterii şi reiterării unor prejudecăţi. Distingem între trei teorii majore: emergenţa etnocentrismului, trauma istorică şi politicile memoriei.

4.2.1.1. Emergenţa etnocentrismului

Etnocentrismul înseamnă o raportare ierarhică la diferenţele culturale, o evaluare a acestor diferenţe în termeni de superior-inferior, bun-rău, civilizat-sălbatic, frumos-urât, etc. Desigur, manifestările culturale proprii sunt cele evaluate pozitiv, comportamentele şi manifestările celorlalţi fiind evaluate negativ. Se consideră că etnocentrismul reprezintă un reflex cultural de bază, determinând o reacţie psihologică elementară şi primară în contextul pluralismului cultural şi a unor contacte interculturale. În socializare, manifestările culturii proprii sunt transmise şi asumate ca fiind de la sine înţelese, naturale şi fără alternativă. Contactul cu alte manifestări culturale se face pornind de la această atitudine, raportarea la diferenţe se face în termeni de comparare a manifestărilor diferite care sunt evaluate prin raportarea la manifestările proprii văzute ca naturale, fără alternativă. Contactul implică o evaluare primară, o reacţie negativă de reţinere sau respingere. Etnocentrismul este considerat ca o formă universală a cunoaşterii intuitive. Cadrele cunoaşterii însuşite în socializarea primară vor marca modul de procesare a cunoaşterii dobândite ulterior şi vor marca modul în care vom evalua diferenţele culturale complexe (Teo/Febbraro 2003:676)

Pe de altă parte, această emergenţă a etnocentrismului este reiterată şi de strategiile de socializare şi autoevaluare explicite sau implicite ce funcţionează în anumite culturi. Forma clasică a acestei manifestări este frecvent citată de literatura de specialitate: la anumite populaţii, autonimul (etnonimul care se foloseşte de membrii populaţiei respective pentru a se denumi) este identic cu termenul generic de om. În ceea ce priveşte procesul de socializare, se întâmplă frecvent ca impunerea unor forme de

41

Page 42: Relatii etnice

István Horváth

SOCIOLOGIA RELAŢIILOR ETNICE ®

manifestare considerate adecvate să se facă prin evaluări contrastive ce alimentează etnocentrismul. De exemplu, când atragem atenţia copilului: „Mănâncă civilizat! Nu mai fi porc şi foloseşte furculuiţa!” - nici nu ne gândim că prin acesta în mod implicit „descalificăm” anumite maniere de a consuma mîncarea (cu mâna, cu beţigaşe). Căci după ce copilul interiorizează faptul că a mânca cu tacâmurile obişnuite în Europa reprezintă maniera civilizată şi igienică de a consuma mâncarea, alte obiceiuiri de a consuma pot părea, prin contrast ca necivilizate.

4.2.1.2. Traumele istorice şi politicile memoriei

Temporalitatea este o dimensiune esenţială a fiecărei fiinţe umane şi a fiecărei societăţi. Trecutul unei societăţi implică anumite biografii colective, însemnând experienţe mai mult sau mai puţin similare şi sensuri împărtăşite în comun ataşate acestor trăiri, datorate apartenenţei la categorii sociale similare. De exemplu, membrii unui grup minoritar pot avea o biografie comună datorită faptului că mai toţi cei care aparţineau categoriei respective au fost supuşi unui tratament defavorabil identic, confruntându-se cu o inegalitate similară a şanselor de reuşită. Pe această bază generală, teoria traumelor istorice consideră că una dintre cauzele majore ale prejudecăţii o reprezintă situaţiile istorice traumatice conflictuale, situaţiile de dominare, orice experienţe negative cauzate reciproc care, deşi trecute, sedimentate în biografiile colective ale unor generaţii stau la baza unor relaţii de reţinere, chiar respingere şi ură.

Sociologia, de la Maurice Halbwachs încoace, consideră că trecutul în sens de proces obiectiv nu trebuie confundat cu modul în care ne amintim de acest trecut, sugerând o distincţie clară dintre istorie şi memorie. În acest sens istoria este înţeleasă ca trecutul în sens obiectiv al unei societăţi (ce şi cum s-a întâmplat de fapt), memoria fiind reconstituirea (în mod iminent subiectivă, selectivă, incompletă şi parţială) a acestui trecut. Obiectul analizei sociologice fiind considerat nu atât de mult trecutul în sens obiectiv (cu acesta ocupându-se disciplinele ştiinţelor istorice), ci mai degrabă analiza memoriei istorice, modul cum aceste amintiri despre trecut sunt construite şi reconstruite, respectiv a legăturilor între conţinutul acestor memorii şi al prejudecăţii. Teoria politicilor memoriei înţelege să vadă în memoria istorică a unei societăţi un produs profund marcat de interesele elitelor politice care folosesc trecutul ca o resursă prin care îşi produc legitimitatea proprie, sau legitimează în sens mai general un anumit regim, o anumită construcţie politică. Astfel, de exemplu, sărbătorile naţionale sunt văzute ca celebrări ale unui trecut utilizat de forţele politice dominante pentru a reitera norme, valori şi sensuri pentru prezent. În acest context, prejudecăţile sunt văzute ca rod al invocării unui trecut marcat de conflicte şi disensiuni, de ataşări la un trecut complex şi ambiguu, a unor sensuri univoc negative, conflictogene (generatoare de conflicte între grupurile etnice).

4.2.2. Teorii sociologice

4.2.2.1. Teoria legitimării încorporării asimetrice

42

Page 43: Relatii etnice

István Horváth

SOCIOLOGIA RELAŢIILOR ETNICE ®

Esenţa acestei teorii se poate exprima cel mai simplu astfel: prejudecata este o expresie şi o formă de legitimare a unor raporturi structurale de dominanţă. În acest sens, termenul de încorporare asimetrică se referă la asimetrii la nivelul structurii sociale, un grup etnic fiind de regulă situat la nivelurile inferioare ale stratificării sociale, celălalt la nivelurile superioare. Edna Bonachich, de exemplu, elaborează teoria pieţei segmentate a forţei muncii, conform căreia un segment este reprezentat de piaţa aşa-zis primară a locurilor de muncă bine plătite, sigure şi care oferă perspectiva unei promovări, celălalt segment constituindu-se din munci prost plătite, murdare, periculoase şi cu un prestigiu redus. Persoanele aparţinând grupurilor dominante, majoritare tind să considere sub demnitatea lor acceptarea unor locuri de muncă considerate a face parte din segmentul secundar, acestea fiind destinate grupurilor cu un prestigiu redus (minorităţi etnice, imigranţi, etc.). Mai mult, există anumite anumite idei preconcepute, care explică de ce tocmai acele categorii sunt „predestinate” să ocupe acele locuri de muncă: sunt lipsiţi de pretenţii şi ambiţii, leneşi, inculţi, necivilizaţi, etc. Astfel se consideră justificat ca tocmai aceste persoane să ocupe aceste locuri de muncă, necesare funcţional, dar prost plătite şi murdare.

4.2.2.2. Teoria contactului intergrupuri şi a densităţii morale

O teorie răspândită a prejudecăţii interpretează prejudecata ca fiind funcţie de frecvenţa şi natura contactelor intergrupuri. Cercetările din accest domeniu scot la iveală faptul că nu în sine frecvenţa contactelor este cea care are potenţialul de modifica anumite prejudecăţi, ci organizarea lor (Pettigrew 1998, Dovidio/Gaertner/Kawakami 2003). Slăbirea unor prejudecăţi este mai probabilă dacă:

a) în interacţiuni, indivizii se consideră şi sunt trataţi ca avînd un status identic;b) interacţiunea implică interdependenţă cooperativă (indivizii trebuie să coopereze ca să realizeze scopuri valorizate de ambele părţi); c) actorii definesc interacţiunea ca o relaţie intergrupuri şi nu o cooptare a unor indivizi făcînd parte de celălalt grup;d) valoarea pozitivă a cooperării lor este reiterată de instanţe exterioare. La un nivel teoretic mai general, se consideră că frecvenţa unor contacte variate în

sine creşte capacitatea indivizilor de a gestiona fără prejudecăţi relaţiile interculturale. Capacitatea de gestiona situaţii noi depinde de experienţele anterioare, de frecvenţa situaţiilor inedite cu care persoanele s-au confruntat. Cu cât o persoană s-a confruntat cu mai multe situaţii inedite, sau cu o varietate de contacte sociale, cu atât mai probabil este că persoana respectivă va putea gestiona cu uşurinţă anumite situaţii în care sau actorii şi/sau contextul reprezintă o premieră. Durkheim făcea distincţia între densitatea fizică şi densitatea morală a unei societăţi. Densitatea morală sau dinamică se referea la varietatea contactelor sociale ale persoanelor unei societăţi, la varietatea situaţiilor şi rolurilor sociale în care membrii unei societăţi au contacte cu ceilalţi. Cu cât diviziunea muncii este mai avansată, cu atât mai mult oamenii ocupă roluri mai specializate în structura socială şi interacţionează cu alte persoane prin grila de norme implicate de aceste roluri, şi ca atare densitatea morală a societăţii creşte.

Pornind de la aceste premise, teoria densităţii morale consideră că există o relaţie direct proporţională între densitatea morală specifică mediului social al unui individ sau grup, respectiv prejudecăţile acestui individ sau grup. Cu cât un individ sau un anumit

43

Page 44: Relatii etnice

István Horváth

SOCIOLOGIA RELAŢIILOR ETNICE ®

grup trăieşte într-un mediu mai sărac sub aspectul varietăţii rolurilor sociale cu care interacţionează, cu atât mai puţin îşi dezvoltă capacitatea de a gestiona situaţii inedite, şi cu atât mai mult va avea probleme în a gestiona asemenea situaţii. Problemele se vor manifesta în forma reţinerii faţă de străini, faţă de situaţiile sociale în premieră, respectiv aceşti indivizi vor simţi nevoia de a apela la stereotipii pentru a avea cât de cât un punct de sprijin în gestionarea acestor situaţii. Tradus la nivel empiric, putem afirma că persoanele provenite dintr-un mediu rural, relativ izolat şi/sau cu o mobilitatea teritorială redusă vor manifesta cu mai multă probabilitate prejudecăţi decât persoanele care trăiesc în medii sociale în care zilnic trebuie să gestioneze o varietate de contacte sau situaţii sociale inedite.

4.2.2.3. Teoria pragului şi stresului demografic

Teoriile demografice implică două dimensiuni puternic intercorelate. Pe de o parte, este vorba de teoria care analizează relaţia dintre prejudecată şi raporturile de volum dintre anumite grupuri etnice, pe de alta există teorii care analizează relaţia dintre prejudecată şi dinamica temporară a raporturilor de volum dintre grupurile etnice din cadrul unor populaţii complexe.

În ceea ce priveşte relaţia dintre prejudecată şi raporturile de volum sau subteoria pragului demografic, acesta presupune că prejudecata nu creşte direct proporţional cu volumul unei populaţii de altă etnie a unei aşezări, ci există un volum, un prag critic al unei populaţii minoritare la nivelul unei aşezări dincolo de care există tendinţa de creştere, de intensificare a prejudecăţilor faţă de aceste populaţii. Trebuie accentuat că nu este vorba pur şi simplu de relaţii de volum, ci de relaţii sociale mult mai complexe ce depind de cantitate şi de raporturile de cantitate, fără a le putea reduce doar la acest aspect. În primul caz este vorba de mărimea unui grup etnic: un număr redus de persoane au capacitatea mai redusă de a trăi izolat, de a produce şi reproduce o comunitate particulară la care accesul celulalt grup etnic este limitat. Cu cât o populaţie este mai puţin numeroasă sau nu e slab concentrată spaţial, cu atât creşte incidenţa relaţiilor sociale ce presupun contacte interetnice. Persoanele de diferite etnii vor face cumpărături la aceleaşi magazine, vor frecventa aceleaşi locuri, instituţii şi spaţii publice. Cu cât volumul lor creşte, cu atât mai mult aceste comunităţi pot organiza instituţii separate pentru a gestiona anumite nevoi comunitare: lăcaşuri de cult, reţea separată de magazine pentru a satisface o dietă impusă religios, etc., deci instituţii în care au cu precădere acces indivizii de aceeaşi etnie.

În al doilea rând, cu cât volumul unor populaţii de o anumită etnie este mai mare, cu atât mai mult există şanse ca aceste populaţii (sau o parte dintre ele) să se organizeze ca o comunitate în sensul promovării, reiterării unor norme specifice (religioase, cotidiene, referitoare la căsătorie, la socializarea copiilor, la comportamentul public şi privat, etc.) ce contribuie la diferenţierea mai accentuată a acestei populaţii de celelalte categorii etnice.

În al treilea rând, cu cât volumul este mai redus, cu atât este mai probabil că vor ocupa anumite poziţii, nişe economice care nu sunt agreate neapărat de populaţia majoritară a localităţii, deci nu numai că nu vor însemna concurenţă, ci vor ocupa locurile „rămase vacante” în structura socială. Cu cât numărul creşte, cu atît mai mult există şansa ca anumite straturi şi categorii să-i considere ca o concurenţă pe piaţa forţei muncii, sau ca o presiune pentru sistemul de beneficii sociale.

44

Page 45: Relatii etnice

István Horváth

SOCIOLOGIA RELAŢIILOR ETNICE ®

Stresul demografic înseamnă frustrări legate de dinamica numărului şi ponderii anumitor grupuri etnice. Schimbările demografice rapide, la nivelul unor localităţi sau regiuni, reprezintă surse potenţial generatoare de creştere a prejudecăţilor, fie ca o reacţie faţă de schimbările puţin controlate ale mediului social, fie datorită unor temeri privind concurenţa ce o reprezintă indivizii provenind din aceste grupuri. În ceea ce priveşte legătura dintre stresul demografic şi prejudecată, s-a confirmat empiric şi relaţia inversă între aceste două variabile, adică cei care au prejudecăţi mai degrabă tind să supraaprecieze numărul, respectiv evoluţia numerică a grupului etnic faţă de care au atitudinile negative.

4.2.2.4. Teoriile schimbării şi crizelor sociale

Anumite schimbări sociale tind să intensifice prejudecăţile. Teoria cea mai cunoscută la acest subgrup de teorii o reprezintă teoria ţapului ispăşitor. Ţapul ispăşitor reprezintă un grup minoritar (etnic, rasial, dar şi de altă natură, purtătoar al unei diferenţe sociale semnificative) asupra căruia se răsfrâng sub forma unor violenţe simbolice şi chiar agresiuni fizice tensiunile sociale generate de dinamici sociale defavorabile. Fie că membrii acestui grup sunt consideraţi in corpore responsabili pentru anumite dinamici sociale evaluate ca fiind negative, fie indivizii făcînd parte dintr-un anumit grup etnic sunt culpabilizaţi pentru anumite fenomene, procese, întâmplări nedorite.

Teoria conspiraţiei evreieşti de a domina lumea este o formă de a crea ţapi ispăşitori colectivi din evrei. Acesta a fost văzută ca a o expresie socială a frustrărilor legate de modernizare şi impunerea pronunţată a principiilor pieţei în variate domenii ale societăţii şi relaţiilor sociale. Evreii au fost văzuţi ca fiind promotorii capitalismului, ai unor relaţii sociale în care domină doar banii, alte principii organizatorice fiind subordonate total mercantilismului. Mai mult, s-a presupus că ei nu acţionează spontan, ci organizat, o dovadă importantă în acest sens fiind considerat un document secret - dealtfel contrafăcut de către Ohrana (poliţia politică a Rusiei ţariste) - Cartea înţelepţilor Sionului.

O altă formă de a crea ţapi ispăşitori din membrii unor minorităţi au reprezentat-o linşajele din partea de Sud a SUA, unde, în anii în care recolta de bumbac era mai mică, numărul persoanelor de culoare linşate sub diferite pretexte creştea.Desigur, trebuie menţionat că mecanismul creării de ţapi ispăşitori funcţionează

mai ales ca un mecanism de proiecţie socială, în sensul în care ţapii ispăşitori sunt făcuţi vinovaţi pentru diferite păcate sau infracţiuni ce nu sunt în legătură directă cu sursele problemei, ci sunt încercări de a-i pedepsi pe cei oricum consideraţi păcătoşi, viciaţi, pentru a restabili un sens al ordinii morale într-un context anomic (în acest sens se citează vânătoarea de vrăjitoare, care cunoaşte o intensificare în contextul unor crize generate de boli - ciumă, penurii alimentare sau alte cauze). În acest context, o varietate a teoriilor ce explică prejudecata prin dinamica stărilor societăţii o reprezintă teoria anomică a prejudecăţii. O variantă a acesteia a fost formulat de Hobsbawm (1992), analizând revigorarea etnicităţii ca fundament al reconstituirii societăţii în Europa de Est. El consideră că în contextele în care societăţile (înţelese ca un ţesut complex de relaţii sociale clădite pe diferite principii şi fundamente) devin disfuncţionale etnicitatea, naţiunea rămâne fundamentul de la care se poate porni în reconstituirea unui nou sens al legăturilor sociale semnificative. Deci schimbările sociale rapide implică un fapt

45

Page 46: Relatii etnice

István Horváth

SOCIOLOGIA RELAŢIILOR ETNICE ®

incontestabil: anumite instituţii, respectiv norme pe care se bazează aceste instituţii nu mai funcţionează. De exemplu, sistemul industrial dezvoltat în timpul regimului comunist din România a început să involueze la începutul anilor nouăzeci. Acesta a dus la criza formelor de încorporare în câmpul muncii, a formelor instituţionale de organizare a activismului economic. O mare parte din aceste persoane erau obişnuite cu un loc de muncă stabil, ce ţine de la angajare până la pensionare, cu legături de muncă ce depăşeau cu mult relaţiile funcţionale implicate de diviziunea socială a muncii (prietenii întărite de legături de rudenie simbolică). Locul de muncă era central pentru definirea identităţii individului, nu numai sub aspectul resurselor economice accesate şi a statusului obţinut prin acestea, ci şi prin legăturile sociale cu semnificaţie non-economică ce au fost închegate în acest context. Devoluţia industriei generează o criză a acestui sistem, implicând o situaţie anomică (normele nu mai sunt funcţionale), locul de muncă nu mai funcţionează ca un sistem referenţial central în definirea identităţii lor sociale şi individuale. Fiind nevoiţi să-şi redefinească în sens pozitiv sinele lor social, este foarte probabil că vor apela la principii ale aparteneţei şi solidarităţii care sunt văzute ca fiind mai puţin legate de un anumit context socio-economic, cea mai la îndemână fiind etnicitatea. Dar apelul la etnicitate ca un sistem referenţial al reconstituirii sinelui social implică o distanţare pronunţată de celelalte grupuri etnice, care în sens cognitiv se face prin activarea stereotipiilor, iar în sens afectiv prin apelul la prejudecăţi.

46

Page 47: Relatii etnice

István Horváth

SOCIOLOGIA RELAŢIILOR ETNICE ®

4.2.3. Teorii psihologice

4.2.3.1. Teoria grupul de referinţă

Conform acestei teorii, indivizii au prejudecăţi în contextul în care ei percep ca normă a grupului de referinţă sau apartenenţă manifestarea unei atitudini negative, ostile faţă de anumite alte grupuri. Ca atare, ei văd în prejudecată un mod de a se acomoda la normele de grup şi nu neapărat o nevoie psihologică interioară. Conform acestei teorii, reducerea prejudecăţilor unei persoane este posibilă prin redefinirea identităţii indivizilor, înţeleasă în sensul de apartenenţă semnificativă la anumite grupuri.

O altă versiune care face apel la grupul de referinţă în explicarea prejudecăţii este teoria reducerii incertitudinilor subiective, conform căreia probabilitatea apariţiei prejudecăţii creşte în condiţiile incertitudinii subiective a indivizilor, fie în sens cognitiv (sunt copleşiţi de complexitatea informaţiilor), fie în sens afectiv (în sensul că indivizii au dificultăţi în a da un sens şi o semnificaţie univocă unor evenimente sau serii de evenimente). Reducerea subiectivităţii implică o identificare mai pronunţată cu grupuri care oferă prescripţii normative clare percepţiei şi/sau comportamentului.

4.2.3.2. Teoria frustrare-agresiune

Conform acestei teorii prejudecata este o manifestare legitimă de defulare, de „drenare” a diferitelor frustrări individuale şi colective acumulate. De exemplu, indivizi care pierd status (sunt în mobilitate descendentă) mai degrabă vor manifesta aversiune, prejudecăţi faţă de grupuri etnice (acesta fiind şi un mecanism de reactualizare a sinelui). Aceste manifestări sunt legitime, nu în sensul că societatea valorizează în general pozitiv, ci în anumite contexte tolerează manifestările de prejudecată. De exemplu stadioanele, galeriile de suporteri, nu o dată îşi manifestă respingerea faţă de echipa adversă prin faptul asimilării lor unui grup minoritar cu prestigiu scăzut, scadând sloganuri marcate de prejudecăţi faţă de aceste grupuri. Şi, cu toate că violenţa în stadioane este condamnată, în multe cazuri formele de huliganism ale suporterilor îmbracă forme de prejudcăţi rasiste.

4.2.3.3. Teoria pesonalităţii autoritariene

Conform acestei teorii (legat de Şcoala de le Frankfurt, în special de numele lui Adorno), prejudecata reprezintă o formă de manifestare a unor personalităţi cu tendinţe patologice: personalitatea autoritariană. Aceste personalităţi sunt produsul unui proces de socializare represivă, cu tendinţe de asumare a unor opinii ferme, marcate de un conformism rigid. Aceste personalităţi simt nevoia unei identificări puternice prin dihotomizare, considerând doar formele conformiste de manifestare socială ca fiind acceptabile, orice altă apartenenţă sau manifestare fiind considerată inacceptabilă, intolerabilă şi reprimabilă. Asemenea personalităţi au prejudecăţi în general faţă de

47

Page 48: Relatii etnice

István Horváth

SOCIOLOGIA RELAŢIILOR ETNICE ®

grupurile ce nu se încadrează în tiparele sociale dominante, având atitudini de respingere faţă de toate grupurile nonconformiste (minorităţi etnice, sexuale, de mod de viaţă,, etc.).

4.3. Prejudecăţi manifeste şi subtile.

Democraţiile şi societăţile, cu cât sunt mai liberale, cu atât mai mult promovează norme de delegitimare a prejudecăţilor, considerând respingerea unor grupuri bazată doar pe stereotipii un gest nu numai neliberal, ci şi o manifestare reprobabilă, incompatibilă cu valorile societăţilor democratice moderne. În acest context, în societăţile moderne prejudecăţile manifeste (însemnând respingeri făţişe, fără menajamente ale unor grupuri/ indivizi aparţinând anumitor grupuri doar pe criteriul apartenenţei la grup, invocând anumite stereotipuri) sunt considerate ilicite şi sancţionate în diferite forme, nu atât legal, ci mai ales prin mecanismele de sancţionare ale opiniei publice. Cu toate că acest mod de a sancţiona prejudecăţile manifeste a fost conceput ca un mecanism menit să reducă prejudecăţile în general, investigaţiile din ultimele decenii arată că oprobiul public nu a redus prejudecăţile, dar a generat o schimbare a modului în care acestea sunt exprimate în direcţia unei manifestări mai subtile, mai puţin explicite. De exemplu formele de manifestare subtilă a prejudecăţilor implică o un tradiţionalism exagerat şi o exagerare a influenţei factorului cultural în ceea ce priveşte şansele de reuşită a indivizilor.

48

Page 49: Relatii etnice

István Horváth

SOCIOLOGIA RELAŢIILOR ETNICE ®

5. Discriminare şi minoritate

Excluderea, tratamentul diferenţiat în defavoarea indivizilor făcând parte dintr-un anumit grup etnic, doar pe baza apartenenţei lor etnice, este un criteriu suficient pentru a considera membrii grupului respectiv ca minoritate în cadrul societăţii respective. Ca atare, tratarea celor două fenomene împreună nu este întâmplătoare: situaţia de minoritate înseamnă o probabilitate mai mare de fi dezavantajat, discriminat doar pe criteriul apartenenţei la un anumit grup etnic, însemnând în fond şanse statistic diferenţiate de reuşită socială, ceea ce poate implica o asimetrie a grupurilor etnice la nivelul structurii sociale.

5.1. Discriminarea şi drepturile omului.

Discriminarea – în sensul cel mai larg al termenului – înseamnă o raportare diferenţiată ce comportă consecinţe negative pentru membrii unui out-grup. Este de menţionat că nu orice act de preferenţialitate poate fi considerat discriminatoriu, ci doar acele acte care, raportate la un sistem de norme, sunt considerate ilicite, indezirabile. Deci nu anumite acte în sine sunt discriminatorii, ci acele acte pot fi evaluate drept discriminatorii din perspectiva unui sistem de norme şi valori. Ca atare, în studierea discriminării trebuie să pornim de la studierea sistemului de norme specifice, raportat la care în anumite societăţi, în anumite situaţii şi în legătură cu anumite categorii de persoane tratamentul preferenţial este considerat ilegal.

În epoca noastră sistemul cel mai general (şi larg acceptat) de norme din perspectiva căruia anumite forme de preferenţialitate sunt ilicite îl reprezintă perceptele legate de drepturile omului, mai ales ideea de egalitate. Astfel că Adunarea Naţională Franceză în Declaraţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului (26 august 1789) în articolul 1 statua „Oamenii se nasc şi rămân liberi şi egali în drepturi. Deosebirile sociale nu pot fi bazate decât pe utilitatea publică.” 8. Acest principiu al egalităţii în drepturi între indivizi, respectiv principiul diferenţierii exclusiv pe baza performanţelor individuale şi a utilităţii publice a fost reiterat şi detailat de mai multe documente juridice internaţionale (Organizaţia Naţiunilor Unite9), şi inclus în legislaţia majorităţii ţărilor lumii (între care şi România). Astfel că înţelegerea modului în care anumite tipuri de raportări sunt evaluate din perspectiva ideii de egalitate „a devenit o trăsătură esenţială a societăţilor moderne, iar principiul egalităţii este folosit mai ales pentru a legitima atât acţiunile celor ce guvernează, cât şi ca valoare din punct de vedere moral al societăţii.” (Turner 1997:70)

Deci norma cea mai generală (într-un anumit sens constitutivă în modernitate) o reprezintă principiul judecării indivizilor pornind de la calitatea lor universală de cetăţean, unicul criteriu de diferenţiere fiind doar utilitatea socială a actelor lor. Ca atare, orice raportare care se bazează pe presupoziţii bazate pe faptul apartenenţei indivizilor la anumite categorii (sex, vârstă, religie, apartenenţă etnică sau rasială, convingeri religioase 8 Vezi textul original la http://www.dadalos.org/rom/Menschenrechte/grundkurs_2/Materialien/dokument_4.htm, descărcat la data de 30 august 2005.9 Menţionăm cele mai importante: Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (10 decembrie 1948), respectiv Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice (19 decembrie 1966).

49

Page 50: Relatii etnice

István Horváth

SOCIOLOGIA RELAŢIILOR ETNICE ®

sau politice, etc.) şi care limitează afirmarea individului poate fi considerată discriminatorie.

Numai acele tratamente diferenţiate sunt acceptabile care sunt bazate pe criterii obiective, sunt rezonabile şi legate funcţional de anumite sarcini pentru care se face selecţia. De exemplu dacă dorim să angajăm un inginer de sistem vom selecta candidaţii pe baza unor criterii obiective predefinite (prezentarea anumitor diplome, capacitatea de a rezolva anumite probleme). Criterii cu un grad mare de subiectivitate de gen „dorim persoane prezentabile” sunt considerate o portiţă pentru manifestarea unor discriminări, deorece standardele estetice nu sunt nicidecum universale, ţin de subiectivitatea celor care fac selecţia. Deasemenea nu pot să impun criterii nerezonabile de genul „să fie sub 35 de ani”. Cu toate că vârsta este un criteriu obiectiv, pe de o parte, nu este rezonabil să impui un asemenea criteriu excluzând persoane care nu vor fi capabile să îndeplinească criteriul vârstă, pe de alta, nu există un temei funcţional, legat de natura muncii prestate, pentru ca un inginer de sistem să fie neapărat sub 35 de ani.

Acest ethos al tratamentului nediferenţiat reprezintă doar un prim nivel al analizei sistemului normativ din perspectiva căruia anumite manifestări de preferenţialitate sunt calificate drept discriminative. Celelalte două niveluri ar fi sistemul legal, politicile publice promovate de autorităţi, respectiv opinia publică.

a.) Nivel principial – din perspectiva principiului general aproape filosofic al egalităţii şi a documentelor internaţionale considerate constitutive pentru ordinea politică a modernităţii ce se poate considera ca un tratament diferenţiat ilicit.

b.) Nivel codificat – normele legale, instituţiile şi procedurile instituţionale implementate în mod efectiv la nivelul unei unităţii legislative (ţară, stat federal dintr-o confederaţie). De exemplu, anumite ţări pot tolera un tratament diferenţiat faţă de minorităţi sexuale, altele să declare ilicit diferenţierea în funcţie de orientarea sexuală. Sau poate exista o legislaţie completă de protejare a unor minorităţi etnice, fără ca să existe instituţii competente de monitorizare şi implementare. De exemplu, se poate stipula că accesul la muncă nu poate fi îngrădit pe criteriul etnic, dar nici o instituţie să nu aibă în competenţă să se autosesizeze în situaţiile în care publicitatea pentru ofertele de locuri de muncă exclud anumite categorii pe criterii etnice (Ex. Angajăm paznici de noapte! Exclus rromi!)

c.) Nivelul normelor şi practicilor instituţionalizate la nivel social – Eficienţa unui sistem normativ constă în gradul şi formele de interiorizare şi transformare în modele comportamentale ale unor norme. Există cazuri în care normele sunt total exterioare contextelor sociale la care se referă, neexistând la nivelul actorilor implicaţi nici măcar informaţia nu despre conţinutul normei, ci măcar despre eventualitatea normării relaţiilor într-un anumit domeniu. Sau poate exista o presiune morală pentru a se implementa o anumită legislaţie (legem contra mores).

Statele diferă foarte mult între ele, nu atât în cea ce priveşte aderarea la principiile generale ale renunţării la tratamentul diferenţiat, cât în promovarea unor măsuri efective menite să sancţioneze, să limiteze şi eventual să prevină anumite acte ce pot fi

50

Page 51: Relatii etnice

István Horváth

SOCIOLOGIA RELAŢIILOR ETNICE ®

considerate discriminatorii, existând o dinamică proprie a ceea ce este considerat discriminare. Această dinamică se poate observa la două niveluri distincte:

- sfera categoriilor vulnerabile cărora li se acordă o atenţie specială- sfera relaţiilor la care se aplică standardele de drepturi (minime) universalePentru a înţelege idea de sferă a categoriilor vulnerabile cărora li se acordă o atenţie

specială trebuie să constatăm: cu toate că principiile de tratament nediferenţiat sunt proclamate universale, au existat întotdeauna categorii vulnerabile al căror tratament diferenţiat, discriminatoriu a fost tolerat, în anumite situaţii chiar promovat în mod sistematic. Ca atare, diferite documente internaţionale sau sisteme normative naţionale au ţinut să evidenţieze aceste categorii vulnerabile, atrăgând atenţia asupra nevoii de a acorda a atenţie specială, sporită acestor categorii. În timp, putem constata o extindere a listei care atrage atenţia asupra acelor categorii în cazul cărora se impune o atenţie specială, pentru a evita tratamentul lor diferenţiat. Dacă în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului a ONU (10 decembrie 1948) erau enumerate următoarele categorii: rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, origine naţională sau socială, avere, naştere sau orice alte împrejurări, la aceste categorii se mai adaugă în 1950, în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale a Consiliului Europei se mai precizează şi o altă categorie vulnerabilă: apartenenţa la o minoritate naţională. Evoluţia continuă, legislaţia din România Ordonanţa nr. 137 din 31 august 2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare prevede, în afară de categoriile vulnerabile mai sus menţionate şi altele: sex sau orientare sexuală, etnie.

În cee ce priveşte sfera relaţiilor la care se aplică standardele de drepturi (minime) universale, şi în care anumite raporturi de preferenţialitate sunt declarate ilicite, acestea au avut o dinamică proprie în timp. Iată această cronologie, evoluţie în timp a extinderii principiului tratamentului nediferenţiat în diferite sfere relaţionale (după cum descrie Thomas Humphrey Marshall, dezvoltat ulterior de de Bryan S. Turner). :

a.) Sfera relaţiilor legale şi libertăţilor civice;b.) Sfera drepturilor politice (dreptul la vot, dreptul de organizare politică,

alte drepturi conexe, cum ar fi accesul la funcţii publice);c.) Drepturile sociale – accesul nediferenţiat pe piaţa forţei muncii şi

promovarea bazată doar pe competenţă, accesul nediferenţiat la servicii publice, nediferenţierea în accesul la un habitat decent, etc.;

d.) Drepturi culturale – dreptul de a păstra şi promova identitatea.

5.2. Tipologiile discriminării

5.2.1. Subiectiv versus calificat

Discriminarea subiectivă poate fi înţeleasă ca un mecanism de atribuire: considerarea de către subiecţi că la originea unor experienţe frustrante stau acte de discriminare. Deci ceea ce se numeşte discriminare subiectivă ţine exclusiv de reprezentările şi evaluările subiecţilor, de ceea ce ei consideră ca fiind normele care definesc un tratamanet preferenţial ca fiind ilicit, respectiv de modul cum ei reprezintă

51

Page 52: Relatii etnice

István Horváth

SOCIOLOGIA RELAŢIILOR ETNICE ®

actele, motivaţia celorlalţi actori participanţi la interacţiune. Desigur, considerarea de către persoane care au avut experienţa frustrante că acestea au la sursă comportamentul discriminator al unor persoane sau instituţii nu reprezintă un criteriu suficient pentru a accepta acest lucru ca fiind adevărat. Aceasta înainte de toate pentru că ţine de mecanismele de protecţie ale sinelui să atribuim eşecurile noastre lipsei de corectitudine a altor persoane ami degrabă decât capacităţilor, abilităţilor sau pregătirii noastre precare. Cu toate acestea, discriminarea subiectivă nu poate fi tratată ca un moft, ca o formă de „falsă asumare” a unor situaţii. În multe situaţii în care subiecţii consideră că au fost discriminaţi este foarte probabil că în gestionarea interacţiunii au fost elemente care şi pentru o terţă persoană neimplicată ar fi reprezentat o sursă de dubiu privind corectitudinea şi buna credinţă celui care a dominat situaţia.

Discriminarea calificată înseamnă etichetarea unor acte de către terţe persoane (non-angajate şi competente) ca reprezentând forme ilicite de tratament preferenţial. Non-angajamentul implică o raportare nepărtinitoare, neutră în raport cu părţile implicate, competenţa înseamnă cunoaşterea normelor ce califică anumite tratamente ca discriminatorii, respectiv o cunoaştere a mecanismelor de funcţionare a discriminării. Trebuie menţionat că unui număr considerabil de mare de actori li se atribuie sau îşi atribuie această calitate de a califica anumite acte sub aspectul caracterului licit sau ilicit al unor diferenţieri promovate: persoane implicate în procesul de justiţie (procurori, judecători, avocaţi), funcţionari sau alte persoane abilitate ale unor agenţii guvernamentale10, activişti ai unor organizaţii non-guvernamentale de profil, specialişti din sfera academică, mass-media, etc. Diferenţa majoră dintre aceste calificări o reprezintă înainte de toate consecinţele calificării unor acte ca fiind discriminatorii: în anumite situaţii avem de-a face cu consecinţe pur morale (exercitarea unui control social şi încercarea de a promova norme), în alte situaţii pot exista sancţiuni prevăzute de lege (amenzi, interzicerea exercitării unor activităţi, etc.). În rest, interesele, sensibilitatea, obiectivele diferiţilor actori nefiind identice, probabil că vor exista şi diferenţe atât în instrumentarea unui caz, cât şi în rezultatul la care se ajunge în evaluarea unei situaţii date.

Trebuie menţionat că este relativ dificil să instrumentezi şi să dovedeşti în mod indubitabil despre o situaţie că este un caz de discriminare calificată. Pe de o parte, cei cărora li se atribuie că ar fi discriminat pot să invoce o raportare diferenţiată pe un criteriu mai rezonabil. De exemplu, nu este probabil că vor afirma public şi asuma deschis că un candidat la un loc de muncă a fost refuzat pentru că este femeie, ci vor invoca un criteriu mai acceptabil pentru a diferenţia între aplicanţi, cum ar fi vechimea în muncă sau în activitatea ce urmează să fie prestată, disponibilitatea aplicanţilor de a presta ore suplimentare, etc.

5.2.2. Acte calificate versus consecinţe.

Este extrem de dificilă identificarea şi calificarea univocă, fără dubii a unor acte individuale ca fiind discriminatorii. Cu toate acestea, existenţa discriminării poate fi demonstrată prin dovedirea în termeni de consecinţe, anume dacă există o asimetrie în termeni de acces la anumite resurse (educaţie, locuri de muncă, locuire), dacă există

10 În Romînia membrii Consiliului Naţional de Combatere a tuturor Formelor de Discriminare.

52

Page 53: Relatii etnice

István Horváth

SOCIOLOGIA RELAŢIILOR ETNICE ®

diferenţe majore în termeni de venituri, condiţii de viaţă, prezenţă în anumite sectoare imporante ale vieţii sociale (angajaţi în sectorul public, reprezentare la niveluri superioare ale puterii, etc.). De exemplu, în România, salariul mediu brut obţinut de angajaţii de sex feminin este în mod sistematic mai mic decît cel obţinut de angajaţii de sex masculin. Şi cu toate că nu putem localiza seria situaţiilor de discriminare calificată, din imaginea de statistică de ansamblu putem avea o viziune a consecinţelor şi putem presupune că discriminările au loc în mod sistematic şi instituţionalizat.

Salariul mediu brut pe sexe pe luna octombrie a anului respectiv Anul Femei Bărbaţi % salariu femei comparat cu salariu

bărbaţi1996 415325 546315 76,021997 853832 1120686 76,191998 1231820 1538433 80,071999 1781439 2149957 82,862000 2707434 3243123 83,482001 3846876 4713851 81,612002 4796940 5805487 82,632003 6100171 7402974 82,4

*Compilat de autor sursa NHDR 2005:124Ca atare, de la aceste asimetrii dintre categoriile etnice (sau orice alte categorii al

căror tratament este sau se presupune că ar fi diferenţiat) se stabileşte prin analiza consecinţelor asimetriilor şi presupunerea că cel puţin o parte se datorează discriminării.

53

Page 54: Relatii etnice

István Horváth

SOCIOLOGIA RELAŢIILOR ETNICE ®

5.2.3. Izolat versus instituţionalizat.

Discriminarea poate avea un impact diferenţiat în ceea ce priveşte şansele de viaţă (posibilitatea de afirmare, posibilitatea de acces la diferite resurse, servicii, etc.) a celor care fac parte dintr-o categorie supusă discriminării. Pot exista cazuri izolate de discriminare, deci situaţii în care avem de-a face cu indivizi care sunt supuşi ocazional unui tratament diferenţiat. De exemplu, pot exista patroni de unităţi de alimentaţie publică care refuză să servească rromi. Cu toate că este probabil să existe un număr de asemenea situaţii, şansele de viaţă a celor care aparţin acestei categorii etnice nu vor fi semnificativ influenţate. Nu pentru că asemenea situaţii nu ar fi neplăcute, ci pentru că sunt relativ izolate şi localizate ca să nu aibă un impact general asupra categoriei. Deci este mai degrabă probabil că majoritatea celor care doresc să aibă acces la asemenea servicii vor avea.

Similar, pot exista situaţii în care, relativ localizat şi delimitat, persoanele aparţinând anumitor categorii etnice sunt tratate diferenţiat. De exemplu, poate exista un număr de închisori în care deţinuţii de o anumită etnie să fie trataţi diferenţiat şi defavorabil, de exemplu să fie evaluaţi pe baza unor criterii mai severe, astfel devenind mai dificil să să obţină eliberarea condiţionată. Dacă aceste instituţii sunt într-un număr redus, avem de a face cu discriminare de grup izolată. Dar dacă este o practică generalizată în tot sistemul de penitenciare atunci avem de a face cu o discriminare

inst

ituţionalizată.

5.3. Discriminare, prejudecată şi/sau conformism: tipologia lui Merton.

O tipologie a discriminării în funcţie de gradul de instituţionalizare a practicilor discriminatorii

Nivelul, gradul instituţionalizării în societate

Nu există Moderat Semnificativ

Discriminare individuală izolată

Discriminare de grup izolată

Instituţionalizare în societate

54

Page 55: Relatii etnice

István Horváth

SOCIOLOGIA RELAŢIILOR ETNICE ®

Există tendinţa de a considera prejudecata, mai precis diferitele manifestări ale ei ca fiind detereminate de diferitele predispoziţii ale individului, deci cauza majoră a comportamentului marcat de prejudecăţi este identificată la nivelul unei structuri voliţionale şi normative interorizate ale actorilor sociali. Robert Merton propune o tipologie care arată determinarea duală a prejudecăţilor.

AT

ITU

DIN

I

MANIFESTĂRI

Tolerant

Discriminative Non-discriminative

Tolerant bigot Tot timpul tolerant

Cu prejudecată

Tot timpul cu prejudecăţi Bigot cu prejudecăţi

Tolerantul bigot este persoana care, cu toate că are convingeri liberale, în contextul unor presiuni exterioare are un comportament discriminativ, marcat de prejudecăţi. Exemplul clasic îl reprezintă situaţia unui proprietar de imobil care, cu toate nu are prejudecăţi faţă de cei de culoare şi aderă la valorile liberale nu dă în chirie apartamente persoanelor de culoare. Motivul este o probabilă scădere a valorii imobilelor, căci cei din clasa de mijloc cu prejudecăţi tind să evite acele imobile în care stau cei de culoare. Ca atare, pentru a evita anumite pierderi datorate comportamentului discriminativ al altor persoane, persoana tolerantă, ţintind să evite anumite pierderi probabile, va manifesta la rândul său un asemenea comportament. Persoana tot timpul tolerantă va avea un comportament concordant cu convingerile sale indiferent de presiunile externe, de balanţa câştiguri-pierderi.

Bigotul cu prejudecăţi este persoana care are atitudini negative, de respingere faţă de anumite grupuri, fără ca acestea să se traducă într-un comportament discriminativ, motivul cel mai probabil fiind evitarea sancţiunilor implicate de un asemenea comportament. Persoana tot timpul cu prejudecăţi este aceea care, indiferent de costuri, de presiunile la care este supusă încearcă să se conformeze comandamentelor care izvorăsc din convingerile sale intime şi valorile interiorizate.

Această tipologie invocă dubla determinare a comportamentelor sociale: pe de o parte, aceste comportamente sunt determinate de motivaţiile, atitudinile interne, valorile interiorizate, pe de alta de conformarea la normele sociale în vigoare şi promovate în mod efectiv în anumite circumstanţe interacţionale. Deci anumite comportamente marcate de prejudecată se instituţionalizează şi devin modele comportamentale de care actorii sociali nu pot să nu ţină seama. Nerespectarea lor implică anumite costuri suplimentare, chiar şi sancţiuni din partea acelora care consideră că aceste modele comportamentale exprimă convingerile lor intime şi valorile cu care se identifică. Ca atare, pot exista anumite situaţii în care conformismul legat de normele promovate în legătură cu o anumită situaţie determină un comportament marcat de prejudecăţi (suporterii unei echipe de fotbal, indiferent de atitudinile lor faţă de un anumit grup etnic, vor scanda sloganurile cu conţinut rasist, marcat de prejudecăţi).

Dar putem întâlni şi situaţii contrare, dominanţa unor modele comportamentale care exprimă toleranţa şi idealul de egalitate, care, indiferent de eventualele atitudini

55

Page 56: Relatii etnice

István Horváth

SOCIOLOGIA RELAŢIILOR ETNICE ®

discordante ale subiecţilor se impun ca modele comportamentale obligatorii, nerespectarea lor putând implica diferite sancţiuni.

Ca atare, putem conchide: prejudecata şi comportamentele aferente (mai ales discriminarea) nu sunt manifestări pe care să le putem explica doar făcând referire la predispoziţii sau atitudini individuale, trebuie să luăm în considerare şi normele şi modelele comportamentale aferente promovate de diferite segmente ale societăţii.

56

Page 57: Relatii etnice

István Horváth

SOCIOLOGIA RELAŢIILOR ETNICE ®

6. Situaţia de minoritate.

Una dintre sursele problemelor legate de coexistenţa mai multor grupuri etnice în cadrul unor societăţi complexe rezultă din asimetriile existente între aceste grupuri în termeni de proprietate, prestigiu, putere, care, de cele mai multe ori, sunt însoţite şi de diferenţe de volum între cele două populaţii. Începând ani treizeci ai secolului 20, segmentele etnice subordonate din cadrul acestor societăţi se numesc minorităţi. Studierea funcţionării şi dinamicii acestor relaţii minoritate-majoritate este o temă centrală a sociologiei relaţiilor interetnice, poziţie ilustrată şi de faptul că în anumite universităţi domeniul de cunoaştere legat de dinamica relaţiilor interetnice este denumit sociologia minorităţilor.

6.1. Definiţia minorităţii din perspectivă demografică şi sociologică.

Pentru o mai bună înţelegere a relaţiilor descrise de cuplul terminologic majoritate – minoritate, trebuie să distingem între dimensiunea demografică şi cea sociologică a acestor tipuri de relaţii. Sub aspect demografic relaţia majoritate – minoritate descrie o situaţie de diferenţă de volum dintre două segmente diferenţiate etnic, ce co-există într-un cadru administrativ teritorial, de obicei pe teritoriul unui stat. În sens sociologic, raporturile de minoritate – majoritate descriu o situaţie de asimetrie dintre grupuri în termeni de putere sau autoritate, în esenţă un raport de subordonare a comunităţii(comunităţilor) minoritare de către o majoritate dominantă.

Distincţia între cele două perspective - demografică şi sociologică - se impune dintr-un motiv foarte simplu: modalităţile instituţionalizate de gestionare a relaţiilor de putere şi autoritate nu se suprapun neapărat cu raporturile demografice. Sau, mai simplu formulat: puterea nu aparţine întotdeauna celor mulţi, ci grupurilor care controlează resursele de putere şi autoritate într-o societate, care pot fi minoritare în sens demografic. Exemplul clasic este cel al (fostului) regim apartheid din Africa de Sud, unde albii (cu toate că reprezentau o minoritate în sens demografic) deţineau controlul asupra populaţiei de culoare (majoritară în sens demografic). Aceasta se întâmpla prin impunerea unui sistem de reprezentare politică diferenţiat rasial, ceea ce însemna că albii îşi asigurau dominanţa în sistemul legislativ şi executiv. În consecinţă, legile care erau adoptate susţineau acest sistem politic de asimetrie rasială, respectiv instituţiile statului (inclusiv organele represive: armata şi poliţia) erau controlate tot de albi. Pe scurt, cu toate că albii erau numeric mai puţini, ei se aflau în poziţii dominante, având monopolul legitim al violenţei, deci erau majoritari în sens sociologic.

6.2. Tipologia lui Schermehorn.

Pornind de la acest dublu sens al termenului de minoritate, Schremehorn (1964, 1970) propune o matrice combinând criteriul demografic (cel a raportului de volum de populaţie) cu cel sociologic (cel al puterii), rezultând o tipologie nuanţată a relaţiilor minoritate majoritate.

Relaţii de putere* Raporturi de volum**

57

Page 58: Relatii etnice

István Horváth

SOCIOLOGIA RELAŢIILOR ETNICE ®

Majoriate dominantă + +Elită dominantă + -Mase subordonate - +Grupuri minoritare - -*”+” controlează, „–„ nu controlează resursele de putere**”+” reprezintă, „–„ nu reprezintă segmentul etnic cel mai voluminos din societate.

Majoritatea dominantă este acea configuraţie a relaţiilor interetnice în care grupul majoritar reprezintă segmentul etnic cel mai voluminos din populaţie, şi controlează şi pârghiile puterii. Elitele dominante, cu toate că sunt în minoritate în sens demografic, controlează statul, sau alte pârghii ale exercitării instituţionalizate a puterii (vezi situaţia mai sus prezentată din Africa de Sud), subordonând masele, adică grupurile aflate în majoritate demografică. În situaţia „tipică” de minoritate sunt acele grupuri care nici nu sunt într-o poziţie de autoritate dominantă dar, comparativ cu alte grupuri etnice din societatea respectivă, sunt şi mai puţini.

6.3. Situaţia de minoritate şi inegalităţile sociale şi de status

Cu toate că asimetriile în termeni de putere şi influenţă sunt esenţiale (necesare şi suficiente) pentru stabilirea existenţei unei relaţii de minoritate-majoritate etnică, aceasta nu este singura dimensiune; foarte frecvent apar şi în alte dimensiuni, asimetrii ce însoţesc relaţiile minoritate-majoritate. Dimensiunile cele mai frecvente în care se mai manifestă aceste asimetrii sunt stratificarea socială şi prestigiul social sau statusul.

Sociologii folosesc teremenul de minoritate marginală în situaţiile în care între grupul, grupurile majoritare şi minoritate există diferenţe nu numai sub aspectul puterii şi influenţei dar şi în termeni de clasă, de poziţie în structura socială. Altfel spus, există o şansă destul de mare ca apartenenţa etnică şi o anumită poziţie de clasă să coincidă, deci minoritarii, statistic vorbind, să aparţină mai degrabă claselor inferioare, marginale din cadrul sistemului de stratificare din societatea respectivă. Această situaţie de suprapunere dintre delimitările etnice şi cele ale stratificării sociale a fost denumită sistemul stratificării etnice (vezi, în limba română, în Rex 1998 şi Wieviorka 1994). Modelul formal al stratificării etnice la W. Lloyd Warner

58

Page 59: Relatii etnice

István Horváth

SOCIOLOGIA RELAŢIILOR ETNICE ®

Grupul etnic A

Clasa de jos

Clasa de sus

Grupul etnic B

Clasa de mijloc

Sociologii folosesc termenul de minoritate cu status scăzut (sau grupuri etnice stigmatizate) pentru acele grupuri care, pe lângă faptul că sunt subordonate în termeni de relaţii de putere, li se mai atribuie anumite caracteristici negative. Cei făcând parte din acest grup sunt consideraţi (sub anumite aspecte) inferiori faţă de majoritate, existând norme sociale referitoare la evitarea anumitor contacte şi relaţii cu indivizii aparţinând categoriei etnice respective.

Situaţia de minoritate implică prin definiţe un acces diferenţiat la resursele de putere, dar nu implică în mod necesar şi o asimetrie în termeni de bunăstare şi prestigiu. Altfel formulat: grupul etnic care controlează statul, sau alte pârghii ale exercitării instituţionalizate a puterii politice, nu este în mod necesar grupul cel mai prestigios sau cel mai bogat în societatea respectivă. În asemenea situaţii, miza competiţiei dintre grupurile etnice poate fi tocmai accesul la poziţiile sociale ce se bucură de apreciere în societate. O situaţie istorică de această natură este descrisă în cartea Irinei Livezeanu (1995).

59


Recommended