Regulile comunitare ale concurenței şi politica

concurențială

Regulile comunitare ale concurenței şi politica

concurențială

Proiect realizat de: Bidihon Flavia Gheorghiu Carla Ungureanu IlonaProfesor îndrumător: Lect. dr. S. Sulima

1. Continutul dreptului comunitar al concurentei

• Pentru moment şi, fără îndoială, pentru încă mult timp de acum încolo, dreptul comunitar al concurenţei este relativ, autonom şi specific. El se orientează, întotdeauna, în jurul a două axe principale, şi anume: în primul rând, el cuprinde regulile care se adresează intreprinderilor si, in al doilea rand, pe cele care vizeaza comportamentele statelor membre sau ale autoritatilor publice.

• In tratatele care pun bazele Comunitatilor europene se regasesc, cu cateva exceptii, aceleasi reglementari. Totusi, se poate observa ca Tratatul de la Paris instituind CECO, prezinta o anumita originalitate care se explica prin contextul sau economico-politic: era vorba, la acea vreme , de a lupta impotriva cartelurilor siderurgice si, in special, impotriva celui din zona Ruhr-ului. Apropierea sfarsitului celui de al doilea razboi mondial explica aceasta preocupare, care astazi este depasita. Acesta este motivul pentru care Tratatul de la Paris continea dispozitii specifice cu privire la concentrarile de intreprinderi. In ceea ce priveste Tratatul instituind Euratom, acesta, din motive diametral opuse, este mai retinut in ceea ce priveste imperativele concurentei.

• Oricare ar fi diferentele dintre Tratatele constitutive, acestea au fost, intr-o oarecare masura, atenuate datorita unificarii reglementarilor privind autoritatile insarcinate cu aplicarea dispozitiilor comunitare si, aceasta, dupa fuziunea institutiilor, intervenita la 8 aprilie 1965, prin Tratatul de la Bruxelles.

• In continuare, ne vom limita numai la Tratatul de la Roma, care este, fara drept de apel, cel mai important, si vom enunta, succesiv, regulile care se adreseaza intreprinderilor si pe cele care se adreseaza statelor.

• Regulile care se adreseaza intreprinderilor se sprijina pe trei piloni: in primul rand, interzicerea intelegerilor edictata de articolul 81, apoi a abuzului de pozitie dominantă, intalnit in articolul 82 si, in cele din urma, controlul prealabil al operatiunilor de concentrare care nu figureaza in tratat, ci se regasesc in Regulamentul Consiliului 4064/89, din 21 decembrie 1989.

• Regulile care se adreseaza statelor sau autoritatilor publice pot fi grupate in jurul a doi poli: in primul rand, este vorba despre regulile care vizeaza intreprinderile publice, intreprinderile titulare de drepturi speciale sau exclusive si intreprinderile insarcinate cu gestionarea serviciului de interes economic general sau care prezinta caracterul de monopol fiscal; in al doilea rand, avemin vedere regulile care privesc ajutoarele de stat.

• Concurenta neloiala nu are relevanta celei sanctionate de Tratatul de la Roma. Reprimarea sa releva, intotdeauna, drepturi si jurisdictii interne. Aceasta nu inseamna ca ea ar trebui sa ramana in afara preocuparilor celor care redacteaza Tratatul. Ea este reglementata, indirect, de articolele 81 si 82. Neloialitatea nu este, totusi, justitiabila dreptului comunitar, decat atunci cand rezulta din intelegerile sau din exploatarile abuzive ale pozitiilor dominante care efectueaza concurenta pe piata.

2. Regulile comune ale concurentei si ale pietelor comune speciale

• Redactorii tratatelor au luat in considerare specificul anumitor sectoare, in care, adesea, interventia statelor este puternica si traditionala. Consideratiile politice sunt cele care explica aceste alegeri. Astfel, se poate observa ca vizavi de Piata comuna, pe care am putea-o califica ca fiind generala, exista piete comune speciale, asupra carora regulile concurentei nu se aplica in mod automat, ei numai daca institutia Consiliului a decis aplicarea lor si in masura in care acesta a facut-o. Se poate cita piata transporturilor sau cea a agriculturii .

• Pentru a ne limita la Tratatul de la Roma, articolul 87, devenit 83, permitea Consiliului sa adopte regulamente care sa excluda anumite sectoare de la aplicarea regulilor comune ale concurentei. Consiliul, insa, nu a dat curs acestei dispozitii. Sfera de aplicare ratione materiae a cestor reguli este, deci, foarte vasta. Anumite profesii au incercat, fara succes, sa faca sa prevaleze specificul lor pentru a se excepta de la articolele 85 si 86, devenite art. 81 si 82.

• O trecere in revista a diferitelor texte generale care au fost enumerate dau impresia ca ele se sprijina, fiecare, pe un antagonism intre permis si interzis. Astfel, de exemplu, articolul 85, devenit 81, alin. 1, impune principiul interzicerii intelegerilor restrictive de concurenta sau articolul 86, devenit 82, sanctioneaza exploatarile abuzive de pozitii dominante. Cu toate acestea, o lectura mai atenta si examinarea jurisprudentei comunitare arata ca aceste texte nu contin definitia a ceea ce este permis si a ceea ce nu este. Prin aceasta relatie cu obiectivele generale ale tratatului si constructia europeana se determina, permanent limitele prohibitiilor. Regulile concurentei sunt, asadar, mijlocul de a exprima politica, comunitara de concurenta.

3. Spatiul economic european si regulile concurentiale comunitare

• Articolele 53 si urmatoarele din Acordul asupra SEE (Spatiul Economic European) transpun regulile de concurenta care rezulta din Tratatul de la Roma şi din Regulamentul 4064/89, din 21 decembrie 1989, cu privire la controlul concentrarilor. Chiar tratatul, impreuna cu protocoalele 21-23, organizeaza reguli procedurale. O dificultate a aparut cu privire la coordonarea prerogativelor Autoritatii de supraveghere a SEE cu cele ale Comisiei. Un spatiu economic se "acomodeaza" greu cu o asemene dualitate. Principiile se regasesc in articolele 55 si 56 din Acordul asupra SEE. Autoritatea de supraveghere nu are, in definitiv, decat o competenta limitata.

• Aceasta competenta este apreciata in mod diferit, dupa cum este afectata concurenta. Pentru intelegeri, Autoritatea de supraveghere nu este competenta decat daca comertul intre statele membre ale SEE este afectat; in celelalte cazuri, competenta revine Comisiei europene. In ceea ce priveste poziiile dominante, Autoritatea de supraveghere nu intervine decat daca dominatia exista pe teritoriul a cel putin 2 state din SEE, sub rezerva cazului in care ea exista si pe teritoriul acoperit de autoritatea Comisiei. In ceea ce priveste concentrările, Comisia europeana este, in principiu, competenta, mai puţin daca particularii sunt prejudicial pe teritoriul SEE.

4. Politica concurentiala

• Insasi ideea unei politici concurentiale este o trasatura caracteristica dreptului comunitar. Aceasta se explica prin situatia economica a continentului european de dupa sfarsitul celui de al doilea razboi mondial si prin traditiile celei mai mari parti a statelor de pe continent. De altfel, regulile de concurenta sunt inscrise in primul capitol al "regulilor comune" din a treia parte a tratatului, consacrata "politicilor Comunitatii".

• Nu trebuie sa ne surprinda faptul ca libera concurenta nu poate fi un obiectiv. Regulile concurentei trebuie sa fie, in cele din urrna, plasate si aplicate, in perspectivele generale ale constructiei europene.

Ce este politica în domeniul concurenței?

Concurenţa exercită o presiune constantă asupra întreprinderilor pentru a pune la dispoziţia consumatorilor o ofertă cât mai variată, la cele mai bune preţuri. Concurenţa face parte din regulile de joc ale unei pieţe libere şi este în interesul consumatorilor, beneficiarii finali.

Uneori, întreprinderile încearcă să denatureze concurenţa. Pentru a garanta buna funcţionare a pieţelor, autorităţile competente, printre care Comisia Europeană, trebuie să prevină sau să corecteze comportamentele anticoncurenţiale. Comisia Europeană supraveghează:

• acordurile dintre întreprinderi, care limitează concurenţa (cartelurile sau alte tipuri de acorduri) şi prin care părţile îşi stabilesc propriile reguli şi evită regulile unei pieţe liberalizate;

• cazurile de abuz de poziţie dominantă, în care întreprinderea dominantă încearcă să-şi excludă concurenţii de pe piaţă;

• fuziunile şi alte acorduri formale între întreprinderi, care prevăd o asociere permanentă sau temporară (fuziunile sunt autorizate în măsura în care acestea permit o extindere a pieţelor, în beneficiul consumatorilor);

• eforturile menite să liberalizeze pieţele în sectoare precum transportul, energia, serviciile poştale şi telecomunicaţiile. Multe din aceste sectoare erau dominate de monopoluri de stat şi, prin urmare, este important să ne asigurăm că procesul de liberalizare nu le aduce acestora avantaje neloiale;

• sprijinul financiar (ajutor de stat) în beneficiul întreprinderilor din partea guvernelor ţărilor UE – ajutoarele de stat sunt compatibile cu legislaţia europeană cu condiţia ca acestea să nu denatureze concurenţa dintre întreprinderile europene sau să nu aducă prejudicii economiei;

• cooperarea cu autorităţile naţionale competente responsabile cu punerea în aplicare a legislaţiei europene în domeniul concurenţei, pentru a garanta aplicarea uniformă a dreptului concurenţei la nivelul UE.

De ce este importantă pentru consumatori?

• Politica în domeniul concurenţei vizează aplicarea normelor care garantează faptul că întreprinderile funcţionează în condiţii de concurenţă loială. Politica în domeniul concurenţei stimulează spiritul antreprenorial şi eficienţa, le asigură consumatorilor o ofertă mai variată şi contribuie la micşorarea preţurilor şi sporirea calităţii.

Prețuri mici: Cea mai simplă modalitate pentru a deţine o cotă de piaţă importantă este practicarea de preţuri mici. Sub efectul concurenţei, preţurile scad. Acest lucru este benefic pentru consumatori (deoarece creşte puterea lor de cumpărare), pentru întreprinderi, care sunt încurajate să producă şi pentru economie, în general.

Calitate mai bună: Concurenţa încurajează întreprinderile să producă bunuri şi să furnizeze servicii de mai bună calitate, pentru a atrage mai mulţi clienţi şi pentru a deţine o cotă de piaţă mai mare. Calitatea poate însemna: produse cu durată de viaţă mai îndelungată sau care funcţionează mai bine; servicii post-vânzare sau de suport tehnic mai bune; servicii mai accesibile şi mai bune.

Ofertă mai variată: Pe fondul concurenţei, întreprinderile vor depune eforturi pentru ca produsele lor să se diferenţieze de celelalte produse existente pe piaţă. Prin urmare, oferta devine mai bogată şi consumatorii pot alege produsul cu cel mai bun raport preţ-calitate.

Inovare: Pentru a prezenta o ofertă variată şi pentru a produce bunuri de mai bună calitate, întreprinderile trebuie să fie novatoare în concepţie, design, tehnici de producţie, servicii etc.

Concurenți mai serioşi pe piața mondială: Concurenţa de pe piaţa UE ajută întreprinderile europene să fie mai competitive şi în afara UE, devenind capabile să facă faţă concurenţei de pe piaţa mondială.

Instituțiile UE şi politica în domeniul concurenței.Parlamentul European.

• Parlamentul European este singura instituţie a UE ai cărei membri sunt aleşi direct de cetăţenii europeni. Cei 736 de membri ai Parlamentului European (MPE) sunt aleşi pentru o perioadă de cinci ani. Aceştia îşi desfăşoară activitatea în baza apartenenţei lor politice şi nu în funcţie de statul membru din care provin. În multe domenii de acţiune - aproximativ trei sferturi din politicile UE - Parlamentul şi Consiliul UE adoptă împreună deciziile privind noua legislaţie prin „procedura de codecizie”. Politica în domeniul concurenţei nu face obiectul procedurii de codecizie.

• Comisii parlamentare în domeniul concurenței

Există 2 comisii care se ocupă în mod special de probleme legate de politica în domeniul concurenţei şi privind protecţia consumatorului:

• ECON (afaceri economice şi monetare)- politica economică şi monetară a UE, normele în domeniul concurenţei şi ajutorul de stat acordat întreprinderilor

• IMCO (piaţa internă şi protecţia consumatorilor)- identificarea şi eliminarea obstacolelor din calea funcţionării pieţei unice şi promovarea şi protejarea intereselor economice ale consumatorilor

• Consiliul European Consiliul European defineşte orientările şi

priorităţile politice generale ale Uniunii Europene şi oferă impulsul necesar dezvoltării acesteia.

Împreună cu Parlamentul European, Consiliul European joacă un rol important în numirea comisarului pentru concurență, desemnat de guvernele naţionale şi de preşedintele Comisiei.

• Consiliul UE Împreună cu Parlamentul European, Consiliul UE

adoptă normele europene privind concurenţa şi protecţia consumatorului.

Consiliul este alcătuit din miniştrii statelor membre, care se reunesc în formaţiuni diferite, în funcţie de subiectele dezbătute. De exemplu, pentru problemele legate de concurenţă, miniştrii statelor membre se reunesc în cadrul „Consiliului Competitivitate”.

Comisia Europeană

Comisia Europeană asigură buna aplicare a normelor UE în domeniul concurenţei.

Rolul acestei instituţii este, în principal, monitorizarea şi, unde este cazul, blocarea:

• acordurilor anticoncurenţiale (în special a cartelurilor);• abuzurilor de poziţie dominantă;• fuziunilor şi achiziţiilor;• ajutoarelor de stat.

Pentru a garanta punerea în aplicare a legislaţiei în domeniul concurenţei, Comisia dispune de o serie de prerogative, cum ar fi dreptul de a iniţia o investigaţie privind un anumit sector al economiei, de a desfăşura audieri şi de a acorda exceptări. De asemenea, guvernele statelor membre au datoria de a informa în prealabil Comisia în legătură cu eventualele măsuri de sprijin pe care intenţionează să le ia în favoarea anumitor întreprinderi (ajutor de stat).

• Cu toate acestea, începând din anul 2004, în cadrul procesului de „modernizare” (Regulamentul 1/2003), o parte din aceste prerogative legate de aplicarea legislaţiei în domeniul concurenţei revin în prezent statelor membre. Acest regulament prevede faptul că autorităţilor naţionale şi instanţelor judecătoreşti naţionale pot aplica articolele 101 (fostul articol 81 din Tratatul CE) şi 102 (fostul articol 82 din Tratatul CE) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

• Pentru punerea în aplicare a tuturor aspectelor politicii din domeniul concurenţei, Comisia ţine cont de interesul consumatorilor.

Curtea Europeană de Justiție

• Curtea de Justiţie este principalul organ judiciar european şi asigură interpretarea şi aplicare uniformă a legislației în domeniul concurenței pe tot teritoriul UE.

• De-a lungul anilor, Curtea a luat multe hotărâri care au avut efecte semnificative asupra vieții de zi cu zi a cetățenilor europeni şi care au contribuit la stabilirea unei concurenţe eficiente pe pieţele UE, ceea ce a asigurat o ofertă mai variată şi preţuri mai mici.

• În prezent, cauzele în materie de concurenţă sunt instrumentate de Tribunal (anterior „Tribunalul de Primă Instanţă”), iar apelurile sunt introduse la Curtea de Justiţie.

• Tribunalele naționale pot (şi uneori trebuie) să trimită unele dosare la Curtea de Justiţie pentru a stabili modul în care trebuie interpretate normele în materie de concurenţă în anumite cazuri concrete.

Banca Centrală Europeană

Banca Centrală Europeană este banca centrală pentru monda euro. Principala sa sarcină este de a menţine puterea de cumpărare a monedei euro şi, astfel, de a asigura stabilitatea preţurilor în zona euro ( 16 ţări din UE care au adoptat moneda euro începând din 1999). Banca Centrală Europeană este consultată periodic cu privire la diverse aspecte legate de concurenţă în sectorul financiar.

Curtea de Conturi

Misiunea Curţii de Conturi este de a verifica colectarea şi utilizarea fondurilor UE, apărând interesele financiare ale cetăţenilor Uniunii.Curtea de Conturi poate verifica amenzile impuse companiilor care se fac răspunzătoare de comportamente anticoncurenţiale, în cazuri semnalate de Comisie. Banii provenind din amenzi se întorc la bugetul UE.

Comitetul Economic şi Social European

• Este un organ consultativ al UE, în cadrul căruia sunt reprezentate sindicatele, asociaţiile patronale şi alte grupări ale societăţii civile.

• În cadrul Comitetului, secţiunea „Piaţă unică, producţie şi consum” se ocup în mod special de politica în domeniul concurenţei şi de protecţia consumatorilor.