RECURSUL ÎN ANULARE,

ÎN FAŢA CURŢII EUROPENE DE JUSTIŢIE

1

CUPRINS

Capitolul I. Importanţa recursului în anulare, conform

jurisprudenţei Curţii Europene de Justiţie ................................................4

1. Rolul Curţii în ansamblul instituţional comunitar european.............4

2. Curtea Europeană de Justiţie - instanţă creatoare de drept...............5

3. Jurisprudenţa Curţii de Justiţie în legătură cu importanţa recursului

în anulare...............................................................................................6

a. Rolul acestei căi de atac - protejarea drepturilor aparţinând

persoanelor fizice sau juridice....................................................6

b. Motivul abuzului de putere..........................................................8

c. Încălcarea obligaţiei de motivare a unui act juridic comunitar..10

Capitolul II. Particularităţile recursului în anulare......................12

1. Definiţie..........................................................................................12

2. Condiţii pentru admisibilitatea recursului......................................13

a. Consideraţii introductive......................................................13

b. Afectarea nemijlocită a recurentului....................................14

c. Individualizarea persoanei destinatarului.............................16

3. Verificarea legitimării procesuale a părţilor, în funcţie de

categoriile de recurenţi.......................................................................18

a. Calitate procesuală activă.....................................................18

b. Legitimare procesuală activă specială..................................19

c. Calitate procesuală pasivă.....................................................20

4. Motivele pentru care poate fi solicitată anularea............................20

a. Aspecte generale.......................................................................20

b Necompetenţa........................................................................21

2

c. Încălcarea unei cerinţe procedurale esenţiale.......................22

d. Violarea tratatului sau a unei alte reguli de drept.................24

e. Abuzul de putere...................................................................25

5. Efectele deciziei pronunţate în cadrul recursului în anulare...........26

a. Efectul retroactiv...................................................................27

b. Imposibilitatea de modificare a actului anulat......................27

c. Autoritatea de lucru judecat..................................................28

Capitolul III. Actele care fac obiectul recursului în anulare........29

1. Criterii de definire...........................................................................29

2. Actele atacabile...............................................................................30

3. Actele care nu sunt supuse recursului în anulare............................31

a. Exemple de acte comunitare inatacabile...............................31

b. Regimul juridic al deciziilor Comisiei Europene şi Consiliului

European.......................................................................................33

c. Contestarea unui act juridic anterior....................................34

d. Atacarea unei decizii a Tribunalului de Primă Instanţă........35

Capitolul IV. Concluzii.....................................................................37

1. Modificări aduse acestei căi de atac de Constituţia Europeană......37

2. Recursul în anulare, garant al protecţiei juridice individuale faţă de

actele comunitare.................................................................................38

3

Capitolul I. Importanţa recursului în anulare, conform

jurisprudenţei Curţii Europene de Justiţie

1. Rolul Curţii în ansamblul instituţional comunitar european

Date fiind competenţa sa obligatorie, precum şi inatacabilitatea

hotărârilor sale, Curtea Europeană de Justiţie acţionează ca o instanţă de

recurs de ultim grad.

De asemenea, Curtea Europeană de Justiţie poate fi asimilată unei

veritabile instanţe internaţionale, putând tranşa litigii între statele membre,

dacă acestea sunt în legatură cu obiectul tratatelor şi dacă între statele

litigante a intervenit un compromis1.

De altfel, aşa cum s-a arătat (şi ne raliem opiniei2 exprimate în acest

sens) eficienţa activităţii Curţii este amplificată de împrejurarea că, spre

deosebire de ordinea juridică internă, instanţa comunitară nu are o

contrapondere instituţionala sau funcţională.

Aşadar, având atât caractere de instanţă naţională, cât şi de instanţă

internaţională, CJE poate fi considerată o instanţă sui – generis, fiind

organul jurisdicţional al unei ordini juridice independente – sistemul

comunitar, diferit atât de dreptul statal, cât şi de dreptul internaţional public3.

1 A. Fuerea – op. cit., Manual, p. 115.

2 N. Popa – op. cit., p. 91.

3 Pentru analiza tipurilor de instanţe sub forma cărora CJE îşi exercită activitatea, a se

vedea G. Fabian – op. cit., p. 205 – 206.

4

2. Curtea Europeană de Justiţie - instanţă creatoare de drept

În unele opinii4, s-a arătat că instanţa de la Luxembourg are trei funcţii

importante, şi anume: consultativă, de rezolvare a contenciosului (privind

mai mult cauze de natură economică) şi de interpretare unitară a dreptului

comunitar (prin acoperirea lacunelor dreptului comunitar).

Dintre acestea, cea mai importantă este aceea prin care Curtea asigură

respectarea şi interpretarea unitară a dreptului comunitar, fiind, astfel, o

instituţie jurisdicţională comunitară.

În acest sens, Curtea controlează aplicarea normelor comunitare ce

reglementează drepturile şi obligaţiile instituţiilor comunitare şi cele dintre

statele-membre şi Uniune, rolul său apropiindu-se de acela al unei Curţi

Constituţionale5.

Tot în cadrul acestei competenţe, Curtea efectuează un control

normativ, analizând compatibilitatea dreptului derivat, creat de Consiliu,

Consiliu împreună cu Parlamentul European sau de Comisie, prin raportare

la tratatele şi principiile generale de drept.

Interpretarea uniformă a dreptului comunitar european, respectiv

conformitatea aplicării sale în sistemele juridice naţionale se completează cu

necesitatea stabilirii validităţii actelor comunitare.

De asemenea, trebuie avută în vedere şi facilitarea aplicării dreptului

comunitar de către instanţele naţionale, astfel încât să se înlăture dificultăţile

cauzate de cerinţa de a i se da deplin efect în cadrul sistemului judiciar

intern, dar şi păstrarea caracterului comunitar al dreptului stabilit de tratate şi

asigurarea integrităţii sale în statele comunitare.

4 O. Tinca, p. 129.

5 O. Tinca, p. 128.

5

Interpretarea dată de către Curtea de Justiţie urmăreşte atât cunoaşterea

sensului exact al unei dispoziţii obscure sau ambigui (contencios de

interpretare), cât şi aprecierea validităţii, care are drept scop verificarea

conformitaţiii unui act cu dreptul comunitar superior (contencios de

legalitate).

În concluzie, Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene are

competenţe complexe, atât în sensul interpretării textelor normative, cât şi

privind acoperirea lacunelor regulilor de drept ale Comunităţilor, iar

interpretarea pe care o asigură textelor de drept comunitar este unitară şi

autentică.

De altfel, cu privire la importanţa acestei trăsături a dreptului

comunitar european, în doctrină6 s-a arătat că: “fie dreptul comunitar este de

sine stătător, este aplicat uniform şi are prioritate asupra dreptului naţional,

fie nu există.”

3. Jurisprudenţa Curţii de Justiţie în legătură cu importanţa

recursului în anulare

a. Rolul acestei căi de atac – protejarea drepturilor aparţinând

persoanelor fizice sau juridice

Conform jurisprudenţei Curţii Europene de Justiţie, rolul acestei căi

de atac este acela al protejării drepturilor aparţinând persoanelor fizice sau

juridice

În acest sens, Curtea a statuat urmatoarele în hotărârea din cazul

Factofarme I7:

6 P. Mathijsen – op. cit., p. 51.

6

“Este de competenţa instanţelor naţionale, în aplicarea principiului

de cooperare stabilit la art. 5 din Tratatul CEE, să asigure protecţia legală

de care beneficiază persoanele ca efect direct al prevederilor dreptului

comunitar. ... Orice prevedere a unui sistem de drept naţional şi orice

practică legislativă, administrativă sau judiciară care ar putea afecta

eficienţa dreptului comunitar ... este incompatibilă cu cerinţele inerente

însăşi naturii dreptului comunitar ...”.

De asemenea, în cauza Hauer c. Land Rheinland – Pfalz8, Curtea a

reţinut următoarele:

“Încălcarea eventuală a drepturilor fundamentale de către un act

instituţional al Comunităţilor nu poate fi apreciata altfel decât în cadrul

dreptului comunitar însuşi. Introducerea de criterii de apreciere speciale ...

ar duce ineluctabil la ruperea unităţii pieţei comune şi la punerea în pericol

a coeziunii Comunităţii”.

Cu alte cuvinte, legalitatea unui act comunitar trebuie apreciată în

cadrul dreptului comunitar şi implicit de către Curtea Europeana de Justiţie.

Hotărârile pronunţate de către Curtea Europeană de Justiţie au stabilit

nu numai problemele de principiu, precum necesitatea soluţionării recursului

în anulare, dar au clarificat şi aspectele de detaliu, precum sfera de aplicare a

fiecărui motiv de recurs.

b. Motivul abuzului de putere

7 Cauza nr. C – 213/89 – 1990, I – 2433, hotărâre analizată de M. Voicu – op. cit., p. 250

– 257.

8 Cauza nr. C – 44/13.12.1979, decizie citată de G. Tudor, D. Călin – op. cit., p. 166.

7

Astfel, cu privire la motivul abuzului de putere, în cauza Regatul Unit

al Marii Britanii c. Consiliul Uniunii Europene9, privind aplicarea Directivei

Consiliului nr. 93/104/EC privind anumite aspecte ale organizării timpului

de lucru s-au reţinut urmatoarele:

„Ca parte a sistemului de competeţe comunitare, alegerea unei baze

legale pentru o măsură trebuie să fie întemeiată pe factori obiectici care

sunt supuşi revizuirii judiciare. Aceşti factori includ în particular, scopul şi

conţinutul măsurii.

O simplă practică a Consiliului nu poate deroga de la regulile

stabilite în Tratat şi ca atare nu pot crea un precedent obligatoriu pentru

instituţiile comunitare, deoarece anterior adoptării unei măsuri, trebuie să

determine baza legală corectă pentru aceasta.

Articolul 235 din Tratat poate fi folosit ca bază legală pentru o

măsură numai acolo unde nicio altă prevedere a Tratatului nu conferă

Instituţiilor Comunitare puterea necesară sa o adopte.”

Strict referitor la definiţia abuzului de putere, Curtea a arătat:

„Un act al Instituţiei Comunitare este viciat de folosirea gresită a

puterii dacă a fost adoptat cu scopul exclusiv sau scopul principal de a

îndeplini ţeluri altele decât cele enunţate sau pentru a ocoli o procedura

special stabilită de Tratat pentru a rezolva circumstanţele cauzei.

Acesta nu este cazul Directivei Consiliului 93/104, deoarece nu a fost

stabilit că a fost adoptată cu scopul exclusiv sau scopul principal de a

îndeplini un ţel altul decât protecţia sănătăţii şi siguraţtei muncitorilor,

astfel cum sunt prevăzute de art. 118a al Tratatului care constituie baza sa

legală. ”

9 Cauza C – 84/94, din 1994, publicată în Raportul Curţii Europene din 1996, pagina I –

05755.

8

În concluzie, abuzul de putere intervine ori de câte ori scopul

principal, stabilit de Tratat, este încălcat sau deturnat de obiectivul urmărit

de actul juridic comunitar.

Şi în altă decizie10, Curtea a antamat motivul abuzului de putere,

stabilind urmatoarele:

„În contextul organizării puterilor comunităţii, alegerea bazei legale

pentru o măsură poate să nu depindă doar de convingerea instituţiei legată

de obiectivul urmărit, dar trebuie să fie bazată şi pe factori obiectivi care

sunt supuşi revizuirii judiciare.”

Astfel, motivarea unui act comunitar trebuie să se bazeze pe un scop

urmărit (aparent cel mai important), însă decisive sunt şi împrejurările

obiective pe care se întemeiază, întrucât aceşti factori sunt cei supuşi

controlului judiciar.

În mod evident, scopul unui act comunitar poate fi ilegal mult mai

greu şi tocmai de aceea, elementele „obiective”, în realitate circumstanţiate

de la caz la caz (şi deci subiective) sunt cele în privinţa cărora pot interveni

erori.

Separat, într-un alt caz, Comisia Europeană c. Consiliului European,

(legat de Directiva privind deşeurile din industria dioxidului de titaniu11)

Curtea a arătat:

„Acolo unde competenţa instituţiei se bazează pe doua prevederi ale

Tratatului, aceasta este obligată să adopte măsurile relevante în baza celor

două articole relevante.”

10 Decizia din 26 martie 1986 Comisia Europeană c. Consiliului European, pronunţată în

cazul C - 45/86, publicată în raportul Curţii Europene din 1987, pag. 01493.

11 Decizia din 11 iunie 1991, cazul C- 300/89, publicată în raportul Curţii Europene din

1991, pag. I – 02867.

9

Faţă de regula mai sus menţionată, Curtea reţine că există o excepţie

atunci când cele două texte de legi au scopuri contrare unul altuia şi ca atare

„întrucât Consiliul a întemeiat în mod greşit directiva pe art. 130, aceasta

trebuie anulată.”

c. Încălcarea obligaţiei de motivare a unui act juridic comunitar

Tot în decizia Regatul Unit al Marii Britanii c. Consiliul Uniunii

Europene, însă cu privire la încalcarea unei cerinţe procedurale esenţiale şi

anume încălcarea obligaţiei de motivare a unui act comunitar adoptat, Curtea

a statuat urmatoarele:

„Chiar dacă declaraţia de motive impusă de art. 190 din Tratat

trebuie să arate clar şi inechivoc raţionamentul autorităţii comunitare care

a adoptat măsura contestată astfel încât să permită persoanelor interesate

să evalueze motivele acesteia şi să permita Curţii să exercite revizuirea

judiciară, autoritatea nu este obligată să detalieze fiecare punct relevant de

fapt şi de drept.

Acolo unde o măsură contestaăa dezvaluie clar obiectivul esenţial

urmărit de instituţie, ar fi inutil să se solicite o declaraţie specială de motive

pentru fiecare din alegerile tehnice făcute de aceasta. ”

Cu referire la acest ultim motiv de recurs, o altă decizie a Curţii

Europene de Justiţie12 a arătat urmatoarele:

„În vederea îndeplinirii cerinţei de a prezenta motivele stabilite între

art. 190 din Tratat, măsurile comunitare trebuie să includă o declaraţie de

fapt şi de drept care au condus instituţia în cauză să le adopte, astfel încât

să facă posibiă revizuirea de către Curte şi astfel încât statele membre şi

12 Decizia din 26 martie 1986 Comisia Europenă c. Consiliului European, pronunţată în

cazul C - 45/86, publicată în raportul Curţii Europene din 1987, pag. 01493.

10

persoane interesate să aibă cunoştinţă de condţiile sub imperiul carora

instituţiile comunitare au aplicat Tratatul.

Deşi lipsa menţiunii unei prevederi a Tratatului în declartia de motive

nu constituie în mod necesar o încalcare a cerinţelor procedurale esenţiale,

cu condţtia ca baza legală a măsurii să poată fi determinată din alte

elemente ale acesteia, o astfel de referinţă explicită, este indispensabilă

acolo unde, în absenţa sa, părţile interesate şi Curtea nu pot determina baza

legală precisă.”

Aşadar, motivarea actului comunitar reprezintă o operaţiune tehnico-

juridică nu numai extrem de importantă, dar mai ales una nuanţată.

Astfel, motivarea nu trebuie să fie extrem de particularizată, însă să

cuprindă elementele de fapt şi de drept esenţiale, astfel încât Curtea şi părţile

interesate să poata determina scopul adoptării actului comunitar.

În plus, dacă identificarea scopului actului comunitar nu se poate

deduce din cadrul declaraţiei de motive, în orice caz aceasta trebuie să

rezulte din cuprinsul actului comunitar (chiar şi din alte părţi ale acestuia).

Capitolul II. Particularităţile recursului în anulare

1. Definiţie

11

Din ansamblul dispoziţiilor legale comunitare rezultă că pot fi utilizate

mai multe modalităţi de contestare a actelor instituţiilor comunitare, raportat la

împrejurările şi natura cauzelor.

Astfel, pe lânga acţiunea în anulare, există în primul rând recursul în

carentă, privind abţinerea instituţiilor comunitare de a acţiona, urmărind

sancţionarea inacţiunii acestor instituţii pentru a deveni mai diligente în

îndeplinirea atribuţiilor proprii.

Similară ca motivare cu recursul în anulare este şi excepţia de

nelegalitate, care are menirea să împiedice aplicarea unui act ilegal spre a fi

folosit ca temei pentru acţiunea viitoare.

Tot legat de analizarea valabilităţii unui act comunitar este recursul

prejudicial, pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare asupra validităţii unui

act comunitar. Această acţiune poate fi introdusă de instanţele naţionale, la

cererea unei părţi, atunci când ele urmează să aplice un act comunitar a cărui

valabilitate este îndoielnică.

Nu în ultimul rând, menţionăm acţiunea pentru stabilirea validităţii unui

act într-o cauză privind daunele provocate de un act ilegal.

În acest context, acţiunea în anulare este o acţiune directă îndreptată

împotriva unui act adoptat de o instituţie comunitară prin care se contestă

validitatea acestuia şi se urmăreşte anularea lui13.

2. Condiţii pentru admisibilitatea recursului

a. Consideraţii introductive

În primul rând, trebuie să fie efectuată o clarificare cu privire la

caracterul general sau individual al actelor adoptate, în acest sens

13 O. Manolache – op. cit., “Justiţia comunitara”, p. 34.

12

impunându-se examinarea conţinutului lor. Astfel, se va stabili dacă

prevederile actului comunitar respectiv afectează direct şi individual situaţia

persoanelor cărora li se aplică.

Regula în această materie este că dreptul de a introduce o acţiune

împotriva unui act general este mai restrâns decât în privinţa unui act

individual.

Cu toate acestea, chiar dacă un act comunitar este aplicabil numai într-

un stat membru, acest fapt nu îl lipşeşte de caracterul general, de vreme ce el

se adresează unui grup abstract de persoane.

Dacă însă într-un act având caracter general se întâlnesc şi prevederi

având caracter individual (e.g. o decizie), atunci acestea din urmă pot fi

contestate de cei cărora li se adresează, însă acest lucru este posibil numai

dacă aceste dispoziţii pot fi disjunse şi nu formează împreună cu celelalte o

unitate indivizibilă.

De menţionat este însă faptul că totuşi, o singură prevedere nu poate

să aibă concomitent caracterul unei măsuri de generală aplicare şi pe cel al

uneia individuale.

Separat de aceste aspecte, cererea de introducere a recursului este

condiţionată de o serie de elemente procedurale, a căror lipsă este

sancţionată cu inadmisibilitatea căii de atac exercitate.

Astfel, pe lângă faptul că actele atacate trebuie să producă efecte

juridice, doctrina şi jurisprudenţa au relevat că trebuie avut în vedere şi

interesul de a acţiona al reclamantului, un act care îi dă satisfacţie

recurentului neputând fi atacat.

De asemenea, destinatarul actului atacat trebuie să fie nominalizat, în

caz contrar trebuind să arate că este interesat în mod direct şi individual.

13

Aşadar, dreptul de recurs este subordonat unei duble condiţii:

persoana în cauză să fie direct şi individual interesată în anularea actului.

b. Afectarea nemijlocită a recurentului

Afectarea nemijlocită există atunci când, pe de o parte, actul normativ

contestat intervine în interesele reclamantului şi pe de alta parte, presupune o

„acţiune de individualizare" din partea actului normativ, care arată clar (ca în

cazul unei decizii comunitare) cine este destinatarul lui.

Statele membre, Consiliul şi Comisia, având calitate de (părţi)

reclamanţi privilegiaţi, nu trebuie să facă dovada interesului, în timp ce

Parlamentul European, Curtea de Conturi şi Banca Centrala Europeană pot

introduce acţiunea numai în interesul protejării propriilor prerogative.

Persoanele fizice şi juridice, însă, trebuie să dovedească faptul că sunt

afectaţi în mod nemijlocit şi individual de actul normativ contestat. Totuşi,

reclamantul nu trebuie să dovedească încălcarea drepturilor ce i se cuvin, ci

este suficient dacă dovedeşte un interes întemeiat pentru suspendarea,

anularea actului normativ.

Pentru aflarea persoanelor afectate de o măsură comunitară, este

necesar să se stabilească că actul atacat a fost adoptat de instituţia

comunitară în cunoştinţă de cauză cu privire la persoanele interesate de acel

act, astfel că unele caracteristici ale actului au fost determinate de persoanele

asupra cărora produce efect.

Acest criteriu de identificare a persoanelor interesate a fost aplicat

pentru prima dată de Curtea de Justiţie în decizia Toepfer din 1 iulie 196514,

14 În 1965, în cazul Alfred Toepfer, CJE a exemplificat condiţia afectării nemijlocite -

reclamantul Alfred Toepfer în calitate de comerciant de cereale la data de 01.10.1963 a

cerut o licenţă de import, la data respectivă taxele vamale fiind zero. Autorităţile germane

14

prin care Germania era autorizată retroactiv să menţină o măsură de apărare

în domeniul importurilor agricole, Curtea apreciind că "numărul şi

individualitatea importatorilor erau determinate şi verificabile ... când

decizia atacată a fost luată", iar "Comisia era în măsură să ştie că decizia ei

afecta exclusiv interesele şi poziţia importatorilor în cauză".

În concluzie, recurentul este direct interesat atunci când actul

comunitar, în cauză, îl privează de un drept sau îi impune o obligaţie, astfel

că este pus într-o situaţie analoagă cu cea în care s-ar fi aflat dacă el ar fi fost

destinatarul.

În sens contrar, un exemplu al lipsei legăturii directe dintre recurent şi

act este acela în care actul atacat produce efecte cu privire la cel ce

promovează recursul doar prin intervenţia discreţionară şi subsecventă a unei

autorităţi naţionale sau comunitare15.

Un astfel de caz a fost acela al Uzinelor din Beaufort16: regulamentul

prin care statul membru are posibilitatea (şi nu obligaţia) să ia diferite măsuri

nu interesează direct operatorii economici, deoarece aceştia nu pot fi atinşi

văzând profitul ce se prefigura au impus o taxă vamală ce a fost aprobată la 02.10, prin

decizie de Comisie, care a interzis importul în perioada 01-04.10. CE a arătat că singurii

vizaţi de această decizie a Comisiei au fost fără echivoc cei care au depus cerere în data

de 01.10.1963, prin urmare cererea lor de chemare în judecată este admisibilă.

Prin opoziţie, în cazul Mannesmann, Comunitatea a încheiat o convenţie cu SUA privind

comerţul cu produse de oţelărie, în care există şi un acord privind exportul european

preferenţial, iar Comisia a stabilit cotele naţionale pentru fiecare stat membru. Germania

a împărţit cota primită între toate firmele din ţară. Mannesmann fiind nemulţumit cu cota

alocată, a atacat acrul de împărţire al Comisiei. CJE a respins acţiunea, stabilind că nu a

avut loc o afectare nemijlocită, deoarece cota de export a reclamantului a fost determinată

de Germania şi nu de Comisie.

15 In acest sens, hotărârea din 16 iunie 1970, în cauza Alean Aluminium.

16 Hotărârea din 18 ianuarie 1979, în cauza Usines de Beaufort.

15

decât de măsurile naţionale de aplicare. În această situaţie, persoanele

interesate pot folosi căile de atac de drept intern împotriva măsurilor de

aplicare a normei.

c. Individualizarea persoanei destinatarului

Cu privire la persoana destinatarului, instanţa europeană a stabilit că

deciziile care sunt adresate unei alte persoane decât recurentului, chiar şi

statelor membre pot fi atacate (în acest sens a se vedea în cauza Plaumann17).

În acest caz, Curtea Europeană de Justiţie a definit în mod expres

noţiunea de persoană a destinatarului, stabilind că:

„persoanele care nu sunt destinatare directe ale deciziei pot fi

considerate ca fiind afectate în mod individual, numai dacă decizia i-a

afectat în virtutea unor caracteristici ce îi sunt proprii numai lor sau sunt

într-o situaţie datorită condiţiilor existente care îi distinge de toţi ceilalţi".

În cauza dedusă judecării, CJE a considerat că Plaumann nu se

distinge în sensul celor de mai sus din totalitatea comercianţilor de

mandarine în moment ce acest gen de activitate de comerţ poate fi

desfăşurată oricând de către oricine.

Persoanele fizice sau juridice reclamante trebuie să fie individualizate

chiar în momentul publicării sau al intrării în vigoare al actului normativ şi

nu se admite „stabilirea normei" pe baza stării de fapt.

17 Hotărârea Curţii de Justiţie din 15 iulie 1963, în cauza Plaumann. În acest caz,

Germania a solicitat în 1961 Comisiei suspendarea plăţii taxelor vamale pentru importul

de mandarine, iar prin decizia adoptată Comisia a refuzat acest lucru. Plaumann, ca

importator de mandarine a atacat decizia, a solicitat anularea acesteia. Pentru un

comentariu întreg al speţei, a se vedea Georgiana Tudor, Dragoş Călin – “Jurisprudenţa

CJCE”, vol. II, p. 331 – 336.

16

Tratatul nu admite introducerea acţiunilor în anulare de către

particulari decât împotriva deciziilor ce le afectează ca destinatari şi nu contra

actelor care le prejudiciază într-un mod analog. În consecinţă, nu s-ar putea

accepta principiul potrivit căruia o asociaţie, în calitate de reprezentant al unei

categorii de întreprinzători, ar intenta recurs împotriva unui act afectând

interesele generale ale acestei categorii.

Astfel, CJE a respins acţiunea în anulare introdusă de Greenpeace

International, prin care aceasta solicită anularea unui act normativ comunitar

care ar afecta interesele locuitorilor insulelor Gran Canaria şi Teneriffe, pe

motivul lipsei „afectării individuale".

Concluzia este că, în cazul afectării unui grup numeros de persoane,

este exclusă admiterea acţiunii în anulare, iar asociaţiile de interese astfel pot

introduce o astfel de acţiune numai în cazul în care fiecare dintre membrii lor

sunt afectaţi direct şi individual.

În practică, exista un singur caz în care împotriva unei decizii a

Comisiei a depus acţiune admisibilă un „terţ" care nu era adresatul acesteia

în mod direct18.

În cadrul acestor acţiuni, denumite „concurenţiale" un stat membru

solicită Comisiei să stabilească printr-o decizie, dacă subvenţiile, ajutoarele

acordate întreprinzătorilor de un alt stat membru sunt legale sau nu din

punctul de vedere al dreptului comunitar. Dacă instituţia Comisiei decide că

subvenţiile sunt legale, decizia sa este „destinată" statului membru care a

solicitat verificarea.

Curtea a admis că o persoană juridică poate introduce o acţiune în

anulare împotriva unei asemenea decizii dacă a participat în calitate de

18 Potrivit art. 88 din Tratatul CE, Comisia, împreună cu statele membre, procedează la

examinarea permanentă a sistemelor de ajutoare existente în aceste state.

17

concurent în procedura de control a subvenţiilor (prin introducerea unei luări

de poziţie, dacă reclamantul are calitatea de concurent faţă de cei care au

beneficiat de subvenţii şi dacă a justificat dezavantajarea evidentă în relaţiile

concurenţiale.

3. Verificarea legitimarii procesuale a părţilor, în funcţie de

categoriile de recurenţi

Calitatea reclamantului are un rol hotărâtor în privinţa stabilirii

competenţei de judecare a cauzei, deoarece numai acţiunile introduse de

reclamanţii privilegiaţi (state membre şi organe) sunt judecate de către

Curte, în timp ce acţiunile în anulare ale reclamanţilor neprivilegiaţi cad în

competenţa Tribunalului de Primă Instanţă19.

a. Calitate procesuală activă

În cadrul calităţii procesuale active, există reclamanţii privilegiaţi şi

ordinari.

Reclamanţii privilegiaţi nu trebuie să dovedească calitatea lor

procesuală şi nu trebuie să invoce încălcarea drepturilor şi intereselor lor

proprii.

Pe de altă parte, reclamanţii neprivilegiaţi sau ordinari, conform art.

230 alin. 4 din Trat. CEE, vor trebui să demonstreze că au fost afectaţi în

mod direct şi individual şi astfel de acest recurs pot beneficia şi state terţe

sau resortisanţii acestora.

19 În acest sens şi G. Gornig şi I. E. Rusu – op. cit., p. 73.

18

Reclamanţii neprivilegiaţi doresc să-şi protejeze propriile drepturi faţă

de actele normative comunitare, acţiunea în anulare a persoanelor

dobândind, astfel, caracterul unei acţiuni de contencios administrativ.

În aceste condiţii, capacitatea procesuală activă în procedura de

soluţionare a acţiunii în anulare au statele membre, Comisia, Consiliul,

Parlamentul European, Curtea de Conturi, BCE, respectiv orice persoană

fizică şi juridică. Unităţile administrative ale unui stat nu au capacitate

procesuală specifică statelor membre, ci pot acţiona numai în calitate de

persoane juridice.

b. Legitimare procesuală activă specială

O calitate procesuală activă specială o au funcţionarii publici

comunitari.

Aceasta rezultă din Statutul funcţionarilor comunitari şi are ca obiect

plângerile împotriva sancţiunilor disciplinare aplicate sau împotriva modului

de rezolvare a unei petiţii înaintate organului competent.

Cu toate acestea, intentarea acţiunii este condiţionată de o procedură

prealabilă20 administrativă în faţa autorităţii învestite cu puterea de numire,

care poate fi chiar superiorul ierarhic al funcţionarului în cauză.

c. Calitate procesuală pasivă

Corespunzător, capacitatea procesuală pasivă deţine Consiliul,

Comisia, Parlamentul European şi BCE, însă Consiliul European21 nu poate

fi chemat în judecată în privinţa actelor pe care le emite22.

20 D. C. Dragoş – op. cit., p. 123.

21 Compus din şefii statelor membre ale Uniunii.

22 A se vedea D. C. Dragoş – op. cit., p. 121-122.

19

Motivaţia este faptul că acest organism nu este cuprins în enumerarea

limitativă a Tratatului CEE, iar Actul Unic European (1985) şi Tratatul de la

Maastricht (1991) exclud, în mod expres, posibilitatea controlării acestor

acte.

4. Motivele pentru care poate fi solicitată anularea

a. Aspecte generale

Acţiunea în anulare poate fi promovată în acele situaţii în care actul

atacat al instituţiei comunitare pârâte este afectat de una din cauzele de

nelegalitate prevăzute de art. 230 alin. 2 din Tratatul CE.

Cauzele de nelegalitate trebuie sa fie prezente în momentul adoptării

actului contestat şi trebuie să afecteze conţinutul acestuia, pentru că, fiind

declarat nevalabil, să nu mai fie aplicabil.

Cu toate acestea, în practică au existat situaţii în care nevalabilitatea

actului nu poate sa ofere o soluţie problemei respective şi menţinerea actului

declarat nul poate fi mai benefica decât lipsa unei prevederi, procedându-se

doar la luarea unor măsuri necesare corectării nelegalităţii.

Necompetenţa şi încălcarea unei cerinţe procedurale esenţiale sunt

motive de ordine publică, putând fi invocate „ex officio" de către judecător,

în timp ce încălcarea tratatului şi a oricărei reguli de drept privind aplicarea

lui şi abuzul de putere trebuie dovedite de către reclamant.

Separat, temeiurile de anulare pot fi clasificate ca fiind materiale

(încălcări ale tratatului sau ale oricăror norme de drept privind aplicarea sa,

respectiv abuzul de putere) şi formale (încălcările regulilor de competenţă şi

încălcările unei cerinţe procedurale esenţiale).

20

b. Necompetenţa

Astfel, un prim motiv de anulare îl constituie necompetenţa sau lipsa

de competenţă, care apare mai ales în cazul delegărilor de competenţe din

partea Consiliului către Comisie sau către statele membre. Această problemă

se ridică şi în cazul luării deciziilor în Comisie prin „procedura

împuternicirii”.

Având în vedere că atât Comunitatea, cât şi instituţiile acesteia au

competenţe atribuite, recursul în anulare bazat pe incompetenţă se referă la

domeniile în care Comunitatea şi instituţiile comunitare nu au primit atribuţii

prin tratat.

Încă de la început23, Curtea de Justiţie a considerat că incompetenţa

este o cauză de ordin public pe care o examinează din oficiu.

Din punct de vedere conceptual, incompetenţa mai poate fi calificată

ca internă (încălcarea competenţelor unei instituţii europene de către o altă

instituţie europeană) şi incompetenţa externă (intervenţia instituţiei

comunitare în domenii rezervate statelor membre).

Criteriul pentru diferenţiere îl reprezintă modul în care se constată

inexistenţa actului, în cazul celei externe, constatarea putând fi efectuată fără

să fie legată de un termen.

c. Încălcarea unei cerinţe procedurale esenţiale

Alte ilegalităţi formale invocabile de părţi în cadrul acţiunii în anulare

sunt cele referitoare la încălcarea unei cerinţe procedurale esenţiale, atât

cele referitoare la procedura propriu-zisă, cât şi cele referitoare la obligaţia

de motivare a actelor comunitare.

23 Hotărârea din 10 mai 1960, în cauza Germania / Înalta Autoritate.

21

Doctrinar24, s-a reţinut că, în general, cerinţele procedurale esenţiale

se referă la urmatoarele operaţiuni tehnico – juridice necesare pentru

adoptarea actului comunitar: consultare, motivare, publicare şi notificare.

Spre exemplu, s-a invocat încălcarea regulilor de procedură când au

fost eludate regulile de votare, obligaţia de consultare a Parlamentului,

regulile privitoare la folosirea limbilor oficiale şi cele privind notificarea şi

publicarea actelor normative comunitare (regulamente, decizii şi directive).

De asemenea, s-a reţinut nerespectarea regulilor de procedură şi în

cazul formalităţilor pentru autentificarea unor acte comunitare adoptate de

colegiul comisarilor.

Prin opoziţie, nemotivarea unui act comunitar prezintă importanţa

maximă, deoarece astfel se încalcă dreptul persoanelor de a lua cunoştinţă de

motive (de fapt şi de drept), pentru a-şi apăra drepturile.

De asemenea, motivarea are rolul de a da Curţii de Justiţie

posibilitatea de a-şi exercita funcţia sa de control judiciar, iar statelor

membre şi părţilor interesate de a constata circumstanţele în care tratatul a

fost aplicat şi actul comunitar respectiv a fost emis.

Totuşi, cerinţa impusă de art. 190 din Tratatul CE, de a se prevedea o

motivare a actelor comunitare (regulamente, directive, decizii) nu poate fi

invocată de către Comisia Europeană împotriva procedurilor Consiliului la

care ea însăşi a participat. Cu alte cuvinte, Comisia nu poate să invoce

propria culpă.

Motivarea trebuie sa fie comunicată celui interesat, în principiu, în

acelaşi timp cu decizia, iar o astfel de neregularitate nu poate fi acoperită

printr-o comunicare ulterioară, chiar în timpul procedurilor în faţa

instanţelor comunitare.

24 O. Manolache – op. cit., “Justiţia comunitară”, p. 32.

22

Motivele actului comunitar trebuie sa fie atât de fapt, cât şi de drept,

iar amploarea sau detalierea acestora motivării depind de natura actului

adoptat. De exemplu, nu se poate solicita Comisiei, ca în decizia dată

conform art. 85 din Tratatul CE, să analizeze toate punctele de fapt şi de

drept, astfel cum ar fi fost dezvoltate în cursul procedurii administrative, de

către fiecare parte interesată.

Cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească motivarea depind de

circumstanţele fiecărui caz, respectiv de conţinutul măsurii în cauză, de

natura motivelor date şi de nevoia de informare a destinatarilor măsurii.

Cu toate acestea, condiţiile mai sus-arătate nu pot fi lipsite de

conţinutul lor esential, printr-o interpretare extensivă a obligaţiei stabilite la

art. 214 din Tratatul CE, respectiv obligaţia păstrării secretului profesional.

De menţionat este faptul că, la fel ca şi în dreptul procedural intern, o

motivare insuficientă sau greşită poate fi considerată ca echivalentă cu lipsa

motivării actului comunitar şi ca atare, poate constitui o cauză întemeiată de

recurs în anulare.

În orice caz, încălcarea cerinţelor formale esenţiale nu reprezintă un

temei pentru acţiune dacă nu are nicio consecinţă asupra conţinutului actului.

d. Violarea tratatului sau a unei alte reguli de drept

O altă condiţie de nelegalitate este aceea legată de respectarea

ierarhiei normelor comunitare, respectiv violarea tratatului sau a unei alte

reguli de drept. Cu alte cuvinte, orice dispoziţie neconformă cu o regulă

comunitară ierarhic superioară constituie o cauză de anulare.

În această categorie sunt incluse şi încălcările regulamentelor care

sunt obligatorii sau acordurile internaţionale prin care însăşi Comunitatea se

obligă.

23

De exemplu, în măsura în care conform Tratatului, Comunitatea şi-a

asumat competenţe anterior exercitate de statele membre în domeniul

reglementat GATT, prevederile acestui acord au efect de a obliga

Comunitatea, fiind de asemenea necesar să se examineze dacă GATT

conferă cetăţenilor Comunităţii drepturi pe care ei le pot invoca în faţa

instanţelor în contestarea validităţii unei măsuri comunitare.

În analizarea acestui motiv de recurs, Curtea de Justiţie are în vedere

ansamblul normelor de drept comunitar, inclusiv respectarea principiilor

generale, care fac parte din ordinea juridică comunitară.

Aşadar, şi nerespectarea principiilor constituie o violare a tratatului sau

a unei alte reguli de drept relativă la aplicarea lui.

Nu în ultimul rând, aşa cum s-a arătat25, nerespectarea autorităţii de

lucru judecat a unei decizii a Curţii sau Tribunalului de Primă Instanţă sau

încălcarea unei reguli de drept derivat, superioară juridic actului atacat,

constituie încălcarea unei reguli de drept privind aplicarea tratatului şi

implicit motiv de anulare.

e. Abuzul de putere

În final, menţionăm abuzul de putere, care are loc atunci când

instituţia care a emis actul şi-a folosit competenţa pentru un scop diferit decât

pentru realizarea celui stabilit de cel care i-a atribuit aceste competenţe.

Jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie26 a arătat că se pot contura

trei forme principale ale deciziei prin care are loc abuzul de putere de către

25 O. Manolache – op. cit., “Justiţia comunitară”, p. 32.

26 Hotărârea Curţii de Justiţie din 26 iunie 1958, în cauza Hauts Fourneaux et Acieries

Belges.

24

instituţia în cauză: decizia care nu urmăreşte nici un interes public, decizia al

cărui interes public nu este cel indicat şi deturnarea de procedură27.

Dacă decizia al cărei interes public nu este cel indicat reprezintă

urmarirea altui scop decât cel declarat, iar detunarea de procedură presupune

evitarea dispoziţiilor imperative ale unei anumite proceduri, o menţiune

specială se impune a fi efectuată în privinţa deciziei care nu urmăreşte nici un

interes public.

Aceasta a mai fost calificată şi ca o decizie cu motive inacceptabile28

(pentru interesul public), cu condiţia ca acestea să fie determinante pentru

sensul actului comunitar şi nu secundare sau accesorii.

În acest sens, Curtea de Justiţie a arătat că, în cazul în care un act a fost

emis şi pentru alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate competenţe

sau decât cele declarate, acesta va fi declarat nul numai dacă scopul principal

este afectat.

De observat este faptul că hotărârile de anulare pentru abuzul de putere

au fost, până în prezent, destul de puţine, cauza fiind dificultatea

probatoriului29.

Astfel, proba abuzului de putere incumbă reclamantului care îl invocă.

În acest context, s-a relevat faptul că dovada temeiurilor actului contestat ar

putea să rezulte fie din lucrările preparatorii, fie din constatarea împrejurării

că efectele sale sunt incompatibile cu obiectivele recunoscute şi aparente şi

că mai general, dovada existenţei unui abuz de putere va rezulta dintr-un

27 Cu privire la abuzul de putere printr-o decizie al cărei interes public nu este cel indicat,

a se vedea capitolul II, punctul 3 din prezenta.

28 O. Manolache – op. cit., “Justiţia comunitară”, p. 33.29 Un exemplu în acest sens îl constituie hotărârea din 5 mai 1966, în cauza Gutmann c.

Comisia.

25

grup de indicii concordanţe care conduc la divulgarea adevăratei intenţii a

administraţiei.

5. Efectele deciziei pronunţate în cadrul recursului în anulare

În cazul în care acţiunea este întemeiată, Curtea de Justiţie declară

actul contestat nul şi neavenit, conform art. 231 din Tratatul CE. Astfel, actul

comunitar care a fost declarat nul este considerat ca fiind inexistent, iar în

cazul unor greşeli grave şi evidente în anumite situaţii poate fi constatată

chiar şi inexistenţa unui asemenea act.

a. Efectul retroactiv

În plus, hotărârea de anulare a actului comunitar are, potrivit art. 231

din TCE, efect retroactiv, considerându-se că el nu a existat şi nu a produs

efecte juridice. Curtea, însă, poate să anuleze şi numai parţial un act

normativ, adică să desfiinţeze numai câteva articole.

Totuşi, în ceea ce priveşte regulamentele, Curtea de Justiţie indică,

dacă este cazul, care efecte ale regulamentului anulat trebuie considerate ca

definitive. Deşi dreptul comunitar originar consacră acest lucru numai la

nivel de regulamente, CJE, în jurisprudenţa, sa a extins posibilitatea „salvării

unor efecte" şi asupra directivelor şi deciziilor, dar şi asupra bugetului.

b. Imposibilitatea de modificare a actului anulat

Curtea nu poate să procedeze la o modificare a actului sau la înlocuirea

acestuia şi nu pot da instrucţiuni instituţiilor comunitare, în sensul de a dicta

sau ordona ce măsuri ori acţiuni să întreprindă, chiar dacă privesc modul în

care hotărârea urmează să fie adusă la îndeplinire.

26

De asemenea, Curtea nu se poate substitui instituţiilor comunitare,

doctrina aratând că instanţa europeană va trebui să işi limiteze demersul la a

deferi materia înapoi instituţiei în cauză, întrucât aceasta din urma este aceea

care a adoptat actul contestat şi anulat.

c. Autoritatea de lucru judecat

Separat de aceste aspecte, hotărârea de anulare are efecte nelimitate în

general, adică opozabile „erga omnes" şi acţionează în mod retroactiv (ex

tunc).

De asemenea, hotărârea de anulare are autoritatea lucrului judecat, o

cerere pentru un ordin care să pretindă Comisiei să reexamineze o plângere sau o

cerere pentru restabilirea drepturilor reclamantului ori o solicitare pentru un

ordin prin care să se ceară Comisiei să adopte o nouă decizie asupra

problemei în litigiu este inadmisibilă.

Cu toate acestea, autoritatea deciziei Curţii este relativă, un nou recurs

pe baza unor noi motive putând fi primit. In orice caz, respingerea recursului

nu atestă legalitatea actului atacat.

27

Capitolul III. Actele care fac obiectul recursului în anulare

1. Criterii de definire

Actele atacabile sunt actele juridice ale instituţiilor comunitare, care

produc efecte juridice, recursul în anulare fiind condiţionat de calitatea

autorului actului atacat şi de natura actului respectiv.

În privinţa actelor atacate, Curtea de Justiţie a statuat că recursul este

deschis în privinţa tuturor dispoziţiilor luate de instituţii, indiferent de natura

şi forma prin care se vizează obţinerea de efect de drept.

Condiţia este ca actele atacate să producă efecte juridice obligatorii,

iar prin încălcarea poziţiei juridice a reclamantului sa afecteze interesele

acestuia.

Cu toate acestea, în cazul „terţilor afectaţi", se cere lezarea intereselor

directe şi individuale. Un exemplu în acest sens este acela când Comisia

aprobă subvenţiile acordate unei întreprinderi, operaţiune atacată de firmele

concurente (caz în care condiţia menţionată este îndeplinită).

28

În privinţa acţiunilor formulate de uniuni, asociaţii, fundaţii în calitate

de reclamanţi neprivilegiaţi, acestea sunt admise de CJE restrictiv, deoarece

colectivităţile trebuie să dovedească încălcarea drepturilor lor în mod direct.

Acest lucru este posibil numai dacă statutele lor constitutive prevăd că

asociaţia este împuternicită să se ocupe de protecţia pe cale judecătorească a

intereselor membrilor săi şi când se poate stabili că membrii asociaţiei au

fost afectaţi de o anumită decizie în mod direct şi individual.

2. Actele atacabile

Sediul materiei îl constituie articolul 230, aliniatul 1 din TCE, care

stabileşte sfera actelor supuse recursului în anulare.

În primul rând, sunt atacabile actele obligatorii30 emise de diferite

instituţii comunitare precum Consiliul, Comisia si Banca Centrala

Europeana.

Asemenea acte obligatorii sunt nu numai regulamentele, directivele şi

deciziile, dar şi alte acte normative atipice destinate să creeze drepturi şi

obligaţii. Astfel, hotărârile Parlamentului în domeniul bugetului sau

convenţiile încheiate de Comunităţi cu state terţe pot fi considerate acte

normative atacabile prin acţiunea în anulare.

De asemenea, sunt atacabile şi actele Parlamentului European, în

măsura în care acestea produc efecte juridice faţă de terţi. Tot legat de

Parlament, pot fi atacate şi actele adoptate de acesta împreună cu Consiliul.

30 Altele decât recomandările şi avizele.

29

Cu privire la actele emise de organele Băncii Europene de Investiţii,

există două categorii de manifestări de voinţă care sunt susceptibile de a fi

atacate. Pe de o parte, este vorba de hotărârile Consiliului guvernatorilor

Băncii, care potrivit art. 237 lit. b TCE31, pot fi atacate de statele membre, de

Comisie sau de Consiliul de administraţie al Băncii, iar pe de alta parte,

facem referire la hotărârile Consiliului de Administraţie, care pot fi atacate

de statele membre sau de Comisie pentru violarea formelor prevăzute în

Statutul Băncii (art. 21 paragrafele 2, 5, 6 şi 7).

Nu în ultimul rând, actele comitetului bugetar al Oficiului pentru

mărcile comunitare pot fi atacate de Comisie, în ceea ce priveşte legalitatea

acestora32.

De observat că directivele nu sunt menţionate în art. 230 TCE, iar

Curtea de Justiţie nu a primit un recurs introdus de un recurent neprivilegiat

împotriva unei directive33, deoarece aceasta era de aplicabilitate generală. Cu

toate acestea, dacă directiva interesează, în mod direct şi individual o

persoană privată, aceasta poate s-o atace cu un recurs în anulare.

3. Actele care nu sunt supuse recursului în anulare

a. Exemple de acte comunitare inatacabile

Spre deosebire de actele menţionate anterior, nu sunt supuse

recursului în anulare avizele, măsurile de ordin intern, actele preparatorii sau

cele care stabilesc programe. Explicaţia rezidă în faptul că aceste acte nu au

31 Denumirea completa a tratatului este precizată la finalul referatului.

32 Conform art. 118 din Regulamentul nr. 40/94.

33 Hotărârea din 29 iunie 1993, în cauza Gibraltar c. Consiliu.

30

forţa juridică obligatorie şi implicit nu pot vătăma drepturi ale persoanelor

incluse în sfera lor de aplicare.

În plus, Curtea de Justiţie nu este îndreptăţită să verifice legalitatea

unui act încheiat între statele membre în domenii în care Comunitatea nu are

competenţă exclusivă, deoarece în aceste domenii statele îşi pot exercita

competenţele34.

De asemenea, măsurile care afectează numai organizarea internă a

activităţii Parlamentului nu pot fi obiectul unei acţiuni în anulare. Această

categorie de măsuri include măsurile adoptate de Parlament care fie nu au efect

juridic, fie au efecte doar în cadrul Parlamentului în ceea ce priveşte

organizarea activităţii sale, şi sunt supuse procedurilor de control stabilite

prin Regulile sale de procedură.

La fel, acordurile internaţionale încheiate de Comunitate sunt

considerate acte ale instituţiilor comunitare care nu pot fi anulate, însă, dacă

se constată că acestea sunt contrare dreptului comunitar, Curtea poate să

anuleze decizia de încheiere a acordului şi astfel să împiedice aplicarea

acestuia35.

În final, cu privire la aşa numitele acte inexistente, s-a stabilit că

acestea nu pot fi subiect al recursului în anulare. În această categorie au fost

incluse în primul rând actele inexistente în fapt, cum ar fi actele care nu au

intrat în vigoare, cele care emană de la instituţiile care nu deţin competenţa

necesară de a le adopta sau cele lipsite de orice temei legal.

34 A se vedea hotărârea din 30 iunie 1993, în cauzele Parlament c. Consiliu şi Parlament

c. Comisia.

35 În acest sens, hotărârea din 9 august 1994, în cauza Franţa c. Comisia.

31

Alăturat, din această categorie fac parte şi actele care există, dar sunt

vădit ilegale, astfel încât nu trebuie să fie aplicate, chiar dacă nu sunt

contestate în termenul prevazut.

În plus, dacă un act este publicat din eroare, el poate fi declarat ca

inexistent. Astfel, un regulament al Consiliului care a fost publicat din

eroare, a fost dupa puţin timp declarat a nu fi fost adoptat şi deci

inexistent.

În cazul în care este stabilită inexistenţa actului, acţiunea introdusă

ulterior împotriva sa va fi declarată ca inadmisibilă, încât nu se poate

contesta ceva ce nu există.

b. Regimul juridic al deciziilor Comisiei Europene şi Consiliului

European

Curtea a arătat că o acţiune în anulare introdusă de persoanele fizice şi

juridice împotriva unei decizii a Comisiei de a nu emite o directivă sau o

decizie pentru un stat membru în baza puterilor conferite de art. 86 par. 3 din

Tratatul CE nu este admisibilă, întrucât exercitarea acestor puteri nu este

cuplată cu o obligaţie pentru Comisie de a acţiona.

În mod similar, Curtea a stabilit că sunt inadmisibile decizile

Consiliului European36 de a nu adopta instrumentele formale continute în

recomandările Comisiei.

Cauza de mai sus a vizat procedura deficitului excesiv, iar hotărârea

pronunţată de către Curte a fost considerată drept una dintre cele mai

importante hotărâri pronunţată de instanţa comunitară de la înfiinţarea sa.

36 Decizia din 13 iulie 2006 cauza C – 27 – 04, Comisia c. Consiliu cu privire la

“procedura deficitului excesiv”, comentată de Mihai Banu în R.R.D.C. nr. 3/2004, pag.

130.

32

Acţiunea a fost introdusă de Comisia Europeană şi viza pe de o parte,

deciziile de a nu adopta, în privinţa Franţei şi Germaniei, a instrumentelor

formale conţinute în recomandările Comisiei, în temeiul art. 104 paragraful

8 şi 9 din Tratatul CEE, iar pe de altă parte, concluziile adoptate în privinţa

fiecăreia dintre aceste două state membre, în măsura în care aceste concluzii

implică suspendarea procedurii deficitului excesiv prin recurgerea unui

instrument de avut în vedere de către Tratat şi modificarea recomandărilor

decise de către Consiliu în baza art. 104 paragraf 7 din Tratatul CE.

În privinţa deciziilor Consiliului, Curtea a hotarât că acestea nu sunt

acte juridice şi nu pot fi supuse controlului judecătoresc, deoarece au un

caracter politic. De aceea, acţiunea Comisiei, în privinţa acestor decizii este

inadmisibilă, în măsura în care solicită anularea neadoptării de către Consiliu

a instrumentelor formale conţinute în recomandările Comisiei, în

conformitate cu art. 104 paragarafele 8 şi 9 din Tratatul CE.

Referitor la concluziile adoptate de către Consiliu, regula generală

este aceea că este permisă o acţiune în anulare în cazul tuturor dispoziţilor

adoptate de către instituţii, indiferent de caracterul ori de foma lor cu

condiţia ca acestea să producă efecte juridice.

Ca atare a fost în primul rând necesară stabilirea faptului dacă prin

concluziile Consiliului se produc astfel de efecte juridice. Curtea a statuat că,

în fapt Consiliul a modificat recomandările adoptate anterior, mai ales în

privinţa concluziilor legate de termenul de reducere a deficitului public sub

pragul de 3 % din PIB, iar acestea au modificat gradul măsurilor de

consolidare avute în vedere.

Aşa fiind, Curtea a anulat concluziile Consiliului adoptate în privinţa

Franţei şi Germaniei, întrucât acestea conţineau o decizie de suspendare a

proceduri deficitului excesiv şi implicit o decizie de modificare a

33

recomandărilor adoptate anterior de către Consiliu în temeiul art. 104

paragraf 7 din Tratatul CE.

c. Contestarea unui act juridic anterior

În practică, s-a stabilit că un reclamant, într-o acţiune pentru anularea

unei decizii, nu poate să invoce un motiv de nelegalitate contra unui act

anterior de acelaşi fel, a cărui anulare ar fi putut să o ceară direct. A permite

aceasta ar da posibilitatea să se conteste decizii precedente care nu au fost

contestate în termenul pentru introducerea acţiunii evitându-se astfel acest

termen.

În sens contrar, s-a subliniat că o decizie adoptată de Comisie în

punerea în aplicare a unui program de ajutor prin intermediul unei proceduri de

ofertă, ca urmare a reconsiderării unei decizii anterioare, nu poate fi privită ca o

decizie pur şi simplu confirmativă a deciziei precedente, dacă noua decizie

stabileşte condiţii diferite şi este bazată pe noi elemente.

Astfel, acţiunea în anulare a acestei decizii nu poate fi declarată

inadmisibilă, pe considerentul că decizia precedentă nu a fost contestată la

timpul potrivit.

Pe de altă parte, o acţiune introdusă contra unei decizii prin care se refuză

reconsiderarea unei decizii care a devenit definitivă va fi declarată admisibilă

dacă se dovedeşte că respectiva cerere de reconsiderare este într-adevăr

întemeiată pe fapte noi.

d. Atacarea unei decizii a Tribunalului de Prima Instantă

În decizia din 12 septembrie 2006, pronunţată în cauza R.J. Reynolds

Tobacco Holdings Inc. şi alţii c. Comsia37, Curtea Europeană de Justiţie a

37 Cauza C – 131/03, comentată în R.R.D.C. nr. 3/2007, p. 139.

34

calificat decizia pronunţată de Tribunalul de Prima Instanţă (15.01.2003) ca

neproducând efecte juridice obligatorii în sensul art. 230 din Tratatul CE şi

ca atare nefiind susceptibile de a face obiectul unei acţiuni.

Prin decizia Tribunalului de Primă Instanţă au fost respinse ca

inadmisibile acţiunile în anulare a decizilor Comisiei din 19 iulie 2000, pe

de o parte de adoptare a unei acţiuni civile în numele Comisiei împotriva

mai multor societăţi aparţinând grupurilor Philip Morris, Reynolds, Japan

Tobacco în faţa United States, District Court, Eastern District of New York,

(instanţa federala a SUA), iar pe de altă parte a promovării unei acţiuni

civile în faţa instanţelor americane atât de către comunitate cât şi cel puţin de

către un stat membru, împotriva pârâţilor menţionaţi.

Legat de aceste aspecte, Curtea a arătat că decizia unei instanţe din

SUA cu privire la competenţa comisiei de a introduce o acţiune în justiţie în

faţa instanţei americane nu poate obliga comunitatea şi instituţiile sale,

deoarece acestea din urmă au competenţe interne şi o interpretare particulară

a unui drept propriu, respectiv normele de drept comunitar.

Cu titlu general, Curtea a arătat urmatoarele:

„Deşi condiţia referitoare la efecte juridice obligatorii de natură să

afecteze interesele reclamantului printr-o modificare distinctă a situaţiei

sale juridice trebuie interpretată în lumina principiului unei protecţii

jurisdicţionale efective, o astfel de interpretare nu poate avea ca efect

anularea acestei condiţii fără depăşirea competenţelor atribuite prin tratat

instanţelor comunitare.”

Curtea a stabilit că nu doar actele preparatorii exced controlului

jurisdicţional prevăzut în art. 230 din Tratatul CE, ci şi orice act ce nu

produce efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele

35

justiţiabilului, precum actele confirmative şi actele de execuţie,

recomandările şi avizele şi instrucţiunile interne.

Capitolul IV. Concluzii

1. Modificări aduse acestei căi de atac de Constituţia Europeană38

Acest tratat aduce o serie de modificări şi în privinţa sistemului

judiciar comunitar.

Deşi unii autori39 consideră aceste schimbari mai mult lingvistice,

totuşi, se stabileşte existenţa unei Curţi de Justiţie a Uniunii Europene, care

va desemna, generic, cele două grade de jurisdicţie comunitară, în sensul în

care Curtea Superioara devine Curtea de Justiţie, iar Curtea de Primă

Instanţă devine Curtea Generală.

38 Tratatul privind instituirea unei Constituţii pentru Europa a fost adoptat, în unanimitate,

în 18.06.2004 şi semnat în 29.10.2004 la Roma, însă nu a intrat în vigoare, întrucât nu a

fost ratificat de către toate ţările semnatare. Adoptarea Tratatului a avut loc dupa

Convenţia privind viitorul Europei, semnată la Nisa în urma Conferinţei

interguvernamentale la nivelul Uniunii Europene din 07 – 11.12.2000.

39 C. Gheorghe – op. cit., p. 49.

36

În primul rând se poate constata că aria actelor atacabile s-a lărgit, prin

includerea actelor Consiliului European şi ale organelor şi organismelor.

Recurenţii privilegiaţi vor fi statele membre, Parlamentul European,

Consiliul şi Comisia, la care se adaugă Curtea de Conturi, Banca Centrală

Europeană şi Comitetul regiunilor când acţiunea lor urmăreşte apărarea

prerogativelor pe care le au.

În plus, recurenţii ordinari (persoanele fizice şi morale) pot folosi

recursul în anulare împotriva actelor ai căror destinatari sunt sau care îi

privesc direct şi individual, precum şi contra actelor regulamentare care îi

privesc direct şi nu comportă măsuri de executare.

Se propune, de asemenea, ca motivele recursului în anulare să devină

lipsa de competenţă, violarea formelor substanţiale, a Constituţiei Europene

sau a oricărei norme de drept de aplicare a acesteia, abuzul de putere.

2. Recursul în anulare, garant al protecţiei juridice individuale fată

de actele comunitare

În cadrul Uniunii Europene, Curtea de Justiţie s-a afirmat ca fiind

“forţa motrice” a ordinii juridice comunitare, întrucât interpretarea şi

aplicarea dreptului comunitar, sunt posibile numai prin intermediul

jurisprudenţei CJCE.

De aceea, nu putem să nu fim de acord cu autorul40 care a definit

Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene drept:

“singura soluţie posibilă pentru problemele Europei şi singura

speraţă pentru dezvoltarea acesteia.”

40 P. Mathijsen – op. cit., p. 58.

37

În cazul anulării actului comunitar atacat, organul sau instituţia

comunitară este obligat să ia toate măsurile dispuse de CJE în legătură cu

înlăturarea efectelor actului anulat pentru restabilirea situaţiei anterioare.

Aceste măsuri sunt cuprinse în motivarea deciziei şi trebuie executate într-un

anumit termen. Totodată, efectele unei sentinţe pot fi determinate în timp,

până când organul comunitar vizat va lua măsurile necesare corijării situaţiei

legislative sau administrative date.

Pe lângă aceste consecinţe, anularea unui act comunitar poate da

naştere şi la formularea unor pretenţii civile pe baza răspunderii comunitare

extracontractuale. În acest sens, art. 34 din fostul41 Tratat CECO a prevăzut

obligaţia organului emitent de a repara prejudiciile directe cauzate prin actul

anulat, dar şi posibilitatea obligării organului vinovat la plata unor

despăgubiri în cazul în care acesta nu respectă măsurile luate de CJE.

În plus, Curtea nu poate înlocui actul anulat prin hotărârea

judecătorească, deci nu-şi poate asuma puteri legislative şi nici nu poate da

„ordine legislative" organelor comunitare.

În concluzie, rolul acestui recurs este de a efectua un control obiectiv

al legalităţii normelor de drept comunitar secundar raportate la dreptul

primar sau originar. În acest mod, se poate asigura protecţia juridică

individuală a persoanelor fizice si juridice faţă de actele normative

comunitare.

Aşa fiind, este neîndoios că acţiunea în anulare ocupă un loc extrem

de important în cadrul jurisprudenţei pe care CEJ o pronunţă, ca instrument

juridic de examinare a legalităţii acţiunilor instituţiilor sau organelor

comunitare.

41 Ale cărui efecte au încetat în 2002.

38

Separat de aceste aspecte, trebuie avut în vedere şi faptul că, în

ansamblul instituţiilor comunitare, Curtea reprezintă un element de

stabilitate şi continuitate42.

Această percepţie asupra CJE este întemeiată în primul rând pe

împrejurarea că, în anii 1960 – 1970, Curtea a elaborat principiile

fundamentale ale comunităţii de drept (aplicabilitatea directă şi

primordialitatea), exercitându-şi pe deplin rolul său de creator de drept.

Ca atare, având în vedere acest rol al Curţii Europene de Justiţie

acţiunea în anulare reprezintă mijlocul prin care statele membre, precum şi

persoanele fizice şi juridice, dar chiar şi instituţiile comunitare se protejează

împotriva actelor comunitare obligatorii, dată fiind nelegalitatea acestora.

Prin intermediul acestei căi de atac, Curtea de Justiţie revizuieşte actul

contestat din perspectica Legii comunitare superioare, scrisă sau nescrisă.

Mai mult, având în vedere gravitatea motivelor de nulitate stabilite de

către legiuitorul comunitar, anularea unui act are un efect ex tunc, actul

anulat fiind eliminat din ordinea juridică a Comunitaţilor începând cu data la

care a intrat în vigoare, iar părtile sunt repuse în situaţia anterioară intrării în

vigoare43.

Având în vedere aceste aspecte, acţiunea în anulare prevăzută în

articolul 230 din Tratatul CE este o modalitate directă de control al legalităţii

introdusă pe rolul instanţelor comunitare.

În acest context, aplicarea consecventă a acesteia reprezintă o garanţie

a respectării drepturilor şi intereselor persoanelor care au calitatea de

cetăţeni ai Uniunii Europene, împotriva arbitrariului din actele juridice

comunitare.

42 G. Fabian – op. cit., p. 197.

43 În acest sens, a se vedea Koen Lenaetrs, Dirk Arts – op. cit., p. 203 si 318.

39

*******

LISTĂ DE ABREVIERI:

1) Curtea, CJE, CJCE, Curtea de Justiţie – toate desemnează aceeaşi

instituţie, respectiv Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene;

2) CECO - Tratatul instituind Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi

Oţelului. Acest tratat a fost semnat la 18.04.1951, la Paris şi a intrat în

vigoare la 23.07.1952, însă efectele juridice ale acestuia au încetat în 2002,

întrucât perioada pentru care a fost încheiat Tratatul (de 50 de ani) a expirat;

3) Consiliul – Consiliul European;

4) Comisia – Comisia Europeană;

5) TCE, Tratatul CEE şi Tratatul CE - Tratatul stabilind Comunitatea

Economică Europeană, semnat la 25.03.1957, la Roma şi intrat în vigoare la

01.01.1958;

6) TUE – Tratatul asupra Uniunii Europene, semnat la 7.02.1992 la

Maastricht şi intrat în vigoare la 01.11.1993.

7) TPI – Tribunalul de Prima Instanţă;

8) UE, Uniunea – Uniunea Europeană.

*******

40

BIBLIOGRAFIE:

Literatura juridică română:

1. Augustin Fuerea – “Manualul Uniunii Europene”, Ed. Universul Juridic,

Bucureşti, 2006.

2. Augustin Fuerea – “Drept Comunitar European. Partea generală”, Ed. All

Beck, Bucureşti, 2003.

3. Gyula Fabian – “Drept instituţional comunitar”, Ed. II, Ed. Sfera SRL,

2006.

4. Ovidiu Tinca – “Drept comunitar general”, Ed. III, Ed. Lumina Lex,

Bucureşti, 2005.

5. Georgiana Tudor, Dragoş Călin – “Jurisprudenţa CJCE”, vol. I, Ed. CH

Beck, Bucureşti, 2006.

6. Georgiana Tudor, Dragoş Călin – “Jurisprudenţa CJCE”, vol. II, Ed. CH

Beck, Bucureşti, 2006.

7. Marin Voicu – “Drept Comunitar. Teorie şi jurisprudenţă.”, Ed. Ex Ponto,

Constanţa, 2002.

8. Dacian Cosmin Dragoş – “Uniunea Europeană. Instituţii. Mecanisme”,

Ed. III, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2007.

9. Sergiu Deleanu, Gyula Fabian, Cosmin Flavian Costas, Bogdan Ioniţă –

“Curtea de Justiţie Europeană. Hotărâri comentate”, Ed. Wolters Kluwer, 2006.

10. Cristian Gheorghe – “Drept comercial comunitar. Instituţii de drept

comunitar din perspectiva dreptului roman”, Ed. Logisticon, Bucureşti, 2005.

41

11. Nicolae Popa – “Teoria generală a dreptului”, Ed. Actami, Bucureşti,

1999.

12. Raluca Miga - Beşteliu - “Introducere în dreptul internaţional public”,

Ed. All Beck, Bucureşti, 1998.

13. Raluca Miga – Beşteliu - “Organizaţiile internaţionale

interguvernamentale”, Ed. All Beck, Bucureşti, 2000.

14. Dumitru Mazilu – “Drept internaţional public”, vol. I şi II, Ed. Lumina

Lex, Bucureşti, 2005.

15. Octavian Manolache – „Drept comunitar.Justiţia comunitară”, ed, a II –

a, Ed. All Beck, 1999, Bucureşti.

Literatura juridică străină:

16. Pierre Mathijsen – “Compendiu de drept european”, Ed. a 7 – a, Ed. Club

Europa, Bucureşti, 2002.

17. Koen Lenaetrs, Dirk Arts (şi editor Robert Bray) – „Drept procedural al

Uniunii Europene”, Ed. Sweet & Maxwell, 1999.

18. Koen Lenaetrs, Dirk Arts şi Ignace Maselis (autori), Robert Bray ,

(editor) – „Drept procedural al Uniunii Europene”, Ed. Sweet & Maxwell, Ed. a II

– a, 2006.

19. Gilbert Gornig, Ioana Eleonora Rusu – “Dreptul Uniunii Europene”, Ed.

C. H. Beck, Bucureşti, 2006.

Reviste juridice române:

20. Revista Română de Drept Comunitar, nr. 1/2003.

21. Revista Română de Drept Comunitar, nr. 2/2004.

22. Revista Română de Drept Comunitar, nr. 3/2004.

23. Revista Română de Drept Comunitar, nr. 3/2007.

42

Surse informatice (site-uri internet):

24. http://curia.eu.int.

25. http://europe.eu.int/eur-lex.

******

43