UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAŞOV

KARTING

-2011-

CUPRINS

INTRODUCERE……………………………………………………………………………….........3

Capitolul I. Părţile componente ale unui kart…………………………………………...........5

1.1. Şasiul……………………………………………………………………............5

1.2. Paraşocuri………………………………………………………………............8

1.3. Podeaua……………………………………………………………….............10

1.4. Caroseriile………………………………………………………………..........10

1.5. Transmisia………………………………………………………………..........13

1.6. Apărătoatrea de lanţ………………………………………………….............13

1.7. Suspensia……………………………………………………………..............13

1.8. Frânele……………………………………………………………………........13

1.9. Direcţia……………………………………………………………………........14

1.10. Scaunul………………………………………………………………….........14

1.11. Pedalele………………………………………………………………...........14

1.12. Acceleraţia……………………………………………………………...........15

1.13. Motorul…………………………………………………………………..........15

1.14. Eşapamentul…………………………………………………………............17

1.15. Roţi: jante şi anvelope………………………………………………............18

Capitolul II. Regulamentul circuitelor de karting…………………………………...............21

2.1. Concepţia circuitelor………………………………………………….............21

2.2. Măsuri de securitate pentru circuite……………………………..................27

2.3. Construcţii şi instalaţii aparţinând circuitului……………………….............29

Capitolul III. Reguli şi măsuri de securitate generală privind piloţii…………….............30

3.1. Securitate generală………………………………………………..................30

3.2. Securitatea echipamentelor……………………………………....................32

3.3. Servicii de prim ajutor……………………………………………..................33

3.4. Servicii medicale……………………………...............................................33

CONCLUZII…………………………………………………………………………………………34

BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………………............35

2

INTRODUCERE

Istoria kartingului începe în august 1956 când californianul Art Ingels asambla

câteva ţevi realizând un şasiu pe care îl echipa cu un motor în 2 timpi de la o motocositoare

şi inventând astfel ceea ce numim de atunci KART. Art Ingels este considerat `tatăl

kartingului` şi nu işi imagina în acea vreme că invenţia lui va deveni obiectul principal al

celui mai popular sport cu motor, practicat de milioane de oameni de toate vârstele. `Febra`

kartingului s-a răspândit rapid pe tot teritoriul Statelor Unite ale Americii înainte de a ajunge

în Europa.

După 3 ani de la `botezul` kartului, în USA existau deja 300 de producători de kart-

uri, şi kartingul devine o ramură sportivă, a cărei debut fulminant nu poate fi atribuit altui

sport. În Franţa de exemplu, prima competiţie are loc la Argenteuil în decembrie 1959, iar în

1961 federaţia franceză de specialitate a eliberat aproape 13.000 de licenţe pentru piloţii

"prinşi de febra kartingului". În 1960 structurile federale se reunesc şi stabilesc primele

regulamente, iar în 1962, FIA ( Federaţia Internaţională de Automobilism ) crează CIK

( Comisia Internaţională de Karting ).

Doar din anii '70 kartingul a devenit o adevărată şcoală de pilotaj pentru cei ce urmau

să fie virtuozii circuitelor de viteză. Piloţi ca Ayrton Senna, Alain Prost, Ricardo Patrese sau

Michael Schumacher sunt doar câţiva dintre cei care se mândresc că debutul lor în

sporturile cu motor a fost în karting. Astăzi campionatul mondial este un adevărat

`spectacol` al cărui protagonişti sunt producătorii de material sportiv şi candidaţii pentru

cariera de profesionişti în motorsport, dar kartingul nu se limitează doar la nivel de top. În

toată lumea sunt organizate concursuri regionale şi naţionale la care pot participa toţi

iubitorii sporturilor cu motor, kartingul fiind cel mai la îndemână şi de departe cel mai sigur

dintre acestea. Majoritatea dintre practicanţii kartingului beneficiază azi de circuite indoor

sau outdoor, unde copil, tânăr sau bunic fiind te poţi bucura de senzaţiille unice ce le oferă

acest sport. Pentru oricine, pilot consacrat sau pentru cei ce conduc un kart o singură dată

în viaţa lor, senzaţia extraordinară care o trăiesc este aceea de a simţi foarte aproape

părţile mecanice în mişcare şi a face corp comun cu kartul.

3

Toate astea sunt adevărate de 54 de ani încoace şi continuă să fie. În figurile 1 şi doi

sunt prezentate primele tipuri de karturi.

Fig. 1 Primul prototip de kart

Fig. 2. Cursă de karting

4

CAPITOLUL I. PĂRŢILE COMPONENTE ALE UNUI KART

Kartul este un autovehicul terestru cu sau fără caroserie, cu 4 roţi nealiniate aflate

permanent în contact cu solul, 2 roţi fiind directoare şi 2 motrice.

Părţile principale sunt: şasiul (împreună cu caroseria), roţile şi motorul.

Fig. 3 Modelul unui kart

1.1. Şasiul

Fig. 4 Şasiul unui kart

1.1.1. Descrierea părţilor componente

Este compus din:

a) rama-cadru

b) părţi principale ale şasiului

5

c) părţi auxiliare: pentru a îndeplini condiţiile de rezistenţă şi de securitate a kartului

şi pilotului, ţevile şi profilele (părţile auxiliare) pot fi demontabile, fără a prezenta un risc

pentru securitatea kartului, a pilotului sau a celorlalţi piloţi.

a) Rama – cadru

Funcţie:

-Constitue elementul portant principal al kartului

-Este o conexiune rigidă între părţile principale şi piesele auxiliare

-Aduce rezistenţa necesară pentru solicitările apărute în timpul utilizării.

Descriere: constitue elementul portant principal al kartului şi trebuie să aibă

rezistenţa necesară pentru solicitările apărute în timpul utilizării.

Cerinţe:

-Construcţie tubulară cilindrică de oţel magnetic cu structură monolitică (sudată sau alămită)

nedemontabilă.

-Fără articulaţii (cu 1,2 sau3 axe)

-Flexibilitatea ramei corespunde limitei de elasticitate a construcţiei tubulare.

Material: oţel de construcţie sau oţel de construcţie aliat magnetic.

b) Părţi principale ale şasiului:

Funcţie: transmiterea forţei de tracţiune la ramă-cadru numai prin intermediul roţilor.

Descriere: toate piesele transmiţînd forţa de tracţiune la ramă-cadru prin intermediul

anvelpelor

-jenţi cu suport

-ax spate

-fuzetă

-pivot

-suporţi ax faţa/spate

-piese de legătură faţă/spate dacă există

Cerinţe: toate părţile principale ale şasiului trebuie să fie fixate rigid unele de altele şi

de acesta. Este necesară o construcţie rigidă fără articulaţii mobile (cu 1,2 sau3 axe).

Conexiunile articulate sunt permise la fuzetă şi la direcţie. Dispozitivele de amortizare

hidraulice, pneumatice şi mecanice sunt interzise. Axul de spate poate avea un diametru

maxim de 50 mm şi o grosime minimă a peretelui de 1,9 mm în orice punct.

6

Pentru categoriile Superkart axul de spate va avea un diametru exterior maximum de

40 mm şi o grosime a peretelui de 2,5 mm.

c) Piesele auxiliare ale şasiului

Funcţie: În afara pieselor principale, toate elementele care contribuie la buna

funcţionare a kartului şi oricare dispozitiv auxiliar dacă acesta este în conformitate cu

regulamentul. Nu trebuie să transmită forţa de tracţiune de la ramă-cadru la pistă.

Descriere: suporţii frânelor, motorului, eşapamentului, direcţiei, scaunului, pedalelor,

paraşocului şi a amortizorului de zgomot de la admisie:

-lestul

-toate dispozitivele şi articulaţiile

-toate plăcile şi arcurile

-alte puncte de fixare

-ţevi şi secţiuni de ranforsare

-frâne,discuri de frână etc.

Cerinţe: piesele auxiliare trebuie fixate solid. Sunt admise şi legături elastice. Toate

elementele ce contribuie la buna funcţionare a kartului trebuie să fie în conformitate cu

regulamentul. Ele trebuie montate astfel încât să nu se desprindă în timpul cursei.

1.1.2. Dimensiuni şi greutăţi

7

Fig. 5 Dimensiunile şasiului unui kart

a) Specificaţii tehnice:

Ampatament: - minimum 101 cm (106 pentru Superkart)

- maximum 127 cm

Ecartament: - cel puţin 2/3 din ampatamentul folosit

Lungime totală: - 182 cm maximum fără carenaj frontal (excepţie- circuite lungi 210

cm. max.).

Lăţime maximă: - 140 cm. (136 cm. la clasa ICA/J)

Înălţime: - 65 cm. de la sol (fără scaun)

Nici un element al kartului, nu poate depăşi patrulaterul format de carena faţă

paraşocul spate şi roţi.

Greutăţi: greutăţile indicate sunt minime absolute care pot fi controlate în orice

moment al concursului, pilotul fiind echipat normal pentru start (cască, ochelari, mănuşi şi

ghete). Orice infracţiune constatată în timpul unui control, în timpul sau la sfîrşitul unei

manşe, atrage eliminarea pilotului şi/sau concurentului din manşa, antrenamentele

cronometrate sau faza finală în cauză.

Lestul: este permisă utilizarea lestului (lesturilor) pentru aducerea kartului în

parametri de greutate, cu condiţia ca acestea să fie din material solid şi fixate pe şasiu sau

scaun prin înşurubare cu minimum două şuruburi cu piuliţă cu diametrul minim 6 mm.

1.2. Paraşocuri (bare de protecţie)

Sunt protecţii obligatorii frontale, posterioare şi laterale din oţel magnetic.

Pentru toate categoriile cu excepţia Superkartului ele trebuie să fie omologate împreună cu

caroseria.

1.2.1. Paraşoc faţă

a) Circuite scurte

* Paraşocul faţă trebuie să fie alcătuit din minim 2 elemente.

8

* Paraşocul e construit dintr-o ţeavă superioară cu diametrul exterior de 16 mm şi o ţeavă

inferioară de 20 mm legate între ele ambele din oţel.

* Cele 2 elemente trebuie să fie independente de fixarea pedalelor.

* El va permite, în mod obligatoriu fixarea carenajului frontal omologat.

* Trebuie să fie fixat de şasiu în 4 puncte.

* Zona liberă între prinderi minim 350 mm.

* Lăţimea barei inferioare (drepte) 300 mm minim în raport cu axa longitudinală a kartului.

* Fixările bării inferioare trebuie să fie paralele (în cele 2 planuri orizontal şi vertical) cu axa

şasiului şi să permită o încastrare (sistem de fixare cu şasiul) de 50 mm de paraşoc; ele

trebuie să fie distanate 450 mm şi centrate în raport cu axa longitudinală a kartului la o

înălţime de 90+/- 20 mm de sol.

* Lăţimea barei superioare (drepte) 400 mm în raport cu axa longitudinală a kartului.

* Înălţimea de la sol a barei superioare minim 200 mm şi maxim 250 mm.

* Fixările barei superioare trebuie să fie la o distanţă de 550 mm şi centrate în raport cu axa

longitudinală a kartului.

b) Circuite lungi

*Înălţime de la sol 150 mm minim. Se va monta paralel deasupra părţii frontale a şasiului.

*Paraşocul trebuie făcut din una sau mai multe ţevi cu un diametru minim de 15 mm sudate

între ele şi trebuie să permită montarea carenajului frontal obligatoriu.

1.2.2. Paraşoc spate

a) Circuite scurte

*Alcătuit cel puţin dintr-o bară anti încastrare cu un diametru minim de 16 mm şi dintr-o bară

superioară cu diametrul minimum 16 mm. Acest ansamblu trebuie fixat în cel puţin 2 puncte

eventual printr-un sistem elastic la cele două tuburi principale ale şasiului.

*Înălţimea maximă până la planul care trece deasupra roţilor faţă/spate iar cea minimă 200

mm de la sol pentru bara superioară şi la 80 mm +/- 20 mm de sol pentru bara anti

încastrare.

*Lăţime 600 mm minim

* Zona liberă între prinderi minim 400 mm.

b) Circuite lungi

9

* Alcătuit cel puţin dintr-o bară cu un diametru minim de 18 mm şi o grosime a peretelui de

minim 1,5 mm situată la o distanţă de 150 +/- 20 mm de sol. Acest ansamblu trebuie fixat în

cel puţin 2 puncte eventual printr-un sistem elastic şi trebuie să aibă o lăţime minimă de

1100 mm şi o lăţime maximă egală cu ecartamentul kartului.

1.2.3 Paraşocuri laterale

* Trebuie să fie alcătuite din două bare, una superioară şi una inferioară, care trebuie să

permită fixarea caroseriei laterale obligatorii (pontoanele).

* Trebuie să aibă diametrul de 20 mm.

* Trebuie fixate de şasiu prin două puncte.

* Punctele de fixare trebie să fie paralele cu solul şi perpendiculare pe axa şasiului, trebuie

să permită o încastrare de 30 mm a paraşocurilor şi să aibă o distanţă de 500mm între ele.

* Lungimea minimă dreaptă a barelor:

- 400 mm bara superioară

- 300 mm bara inferioară

* Distanţa dintre sol şi bara superioară trebuie să fie minimum 160 mm.

* Distanţa de la axul longitudinal al kartului până la paraşocurile laterale trebie să fie de: -

500 +/- 20 mm bara inferioară

- 500 +100/-20 mm bara superioară

Acest tip de paraşocuri nu e obligatoriu în Superkart cu excepţia cazului când se

utilizează un rezervor lateral.

1.3. Podeaua

Trebuie să existe o podea, construită dintr-un material rigid, între traversa centrală şi

partea frontală a ramei. Trebuie să existe o margine laterală pe fiecare parte (de exemplu o

bară ) care să împiedice alunecarea picioarelor pilotului de pe podea. Dacă este perforată,

orificiile nu trebuie să depăşească 10 mm în diametru iar distanţa dintre ele trebuie să fie

de cel puţin 4 ori diametrul.

1.4. Caroseriile

10

1.4.1. Caroseria pentru toate clasele pe circuite scurte

Definiţie: totalitatea elementelor kartului ce sunt în contact cu aerul, cu excepţia

pieselor mecanice, în afară de rezervor şi de plăcuţa de număr. Caroseria trebuie să fie

finisată impecabil, să nu aibă un caracter provizoriu şi nici unghiuri ascuţite, raza acestora

sau a colţurilor trebuind să fie minimum de 5 mm.

Caroseria: e formată din două pontoane laterale, un carenaj şi un panou frontal şi

câteodată de un carenaj spate. Caroseria trebuie să fie omologată de C.I.K F.I.A.. Nici un

element al caroseriei nu poate fi folosit ca rezervor de combustibil sau pentru fixarea

lestului. Nu se pot face decupări în caroserie.

Materiale: nemetalice, fibra de sticlă, carbon sau kevlar interzise cu excepţia

Superkartului. Pentru toate categoriile poate fi din plastic care nu se sparge în aşchii.

a) Caroserie laterală (pontoane)

* În nici un moment nu trebuie să depăşească în înălţime planul ce trece pe la partea

superioară a roţilor faţă-spate, iar în lateral planul vertical care trece prin exteriorul roţilor

faţă-spate, cu roţile faţă nebracate. În cazul manşei pe timp de ploaie caroseria laterală nu

trebuie să depăşească planul care trece prin exteriorul roţilor spate şi nu pot fi retrase cu

mai mult de 40cm faţă de planul vertical ce trece prin exteriorul roţii faţă nebracate.

* Ele trebuie să aibă o gardă la sol de minim 25mm şi maxim 60mm.

* Suprafaţa pontoanelor trebuie să fie uniformă şi netedă, fără orificii altele decât cele

necesare fixării sau a intrării axului demarorului exterior la ICA/J.

* Distanţa între ponton şi roata faţă trebuie să fie maxim 150 mm, iar cea dintre ponton şi

roata spate de maxim 60 mm.

* Nici o parte a pontoanelor nu va acoperi vreo parte a pilotului când acesta este în poziţia

normală de condus.

* Pontoanele nu trebuie să se suprapună şasiului-cadru văzut de dedesupt.

* Pontoanele trebuie să aibă pe partea exterioară o suprafaţă verticală cu dimensiunile 100

mm înălţime şi 400 mm lungime (cel puţin) situată imediat deasupra gărzii la sol.

* Pontoanele nu trebuie să reţină apa, pietrişul sau altă substanţă.

* Ele trebuie fixate solid pe paraşocurile laterale.

* Pe suprafaţa verticală, aproape de roţile spate trebuie prevăzut un spaţiu pentru numărul

de concurs.

11

b) Carenajul frontal

* Nu trebuie în nici un moment să depăşească în înălţime planul orizontal ce trece prin

partea superioară a roţilor faţă.

* Nu trebuie să aibă margini tăioase.

* Trebuie să aibă o lăţime de minim 1000 mm dar nu va depăşi lăţimea trenului faţă.

* Distanţa maximă între carenajul frontal şi roata faţă 150 mm.

* Distana maximă între prinderi 650 mm.

* El trebuie să aibă o suprafaţă verticală de 80 mm înălţime minim şi 300 mm lungime

minimă situată imediat deasupra gărzii la sol.

* Carenajul frontal nu trebuie să reţină apa, pietrişul sau altă substanţă

c) Panoul frontal

* Nu trebuie să depăşeasca în înălţime planul orizontal ce trece prin partea superioară a

volanului.

* Trebuie să fie la o distanţă de cel puţin 50 mm de acesta şi să nu depă-şească carenajul

frontal.

* Să nu împiedice funcţionarea normală a pedalelor şi să nu acopere picioarele pilotului în

poziţie normală de condus.

* Lăţimea este de 250 mm minim şi 300 mm maxim.

* El trebuie fixat solid de rama şasiului la partea de jos, iar la partea de sus fie de o bară

independentă, fie de coloana volanului.

* Trebuie lăsat loc pentru numărul de concurs.

1.4.2 Caroseria pentru Superkart, ICE, FC, Super ICC şi ICC pe circuite lungi

Nici o parte a caroseriei, inclusiv eleroanele şi plăcile terminale, nu vor fi :

- mai înalte de 60 cm de la sol (mai puţin structura pentru sprijinirea capului şi care nu are

nici un efect aerodinamic).

- mai lungi decât paraşocul din spate.

- mai aproape de sol decât podeaua

- mai extinse în lateral peste linia imaginară care uneşte roata din faţa de roata din spate

- mai late de 140 cm.

12

- mai aproape de 25 mm de anvelope.

Caroseria, bula faţă şi eleroanele trebuie să fie din materiale nemetalice. În cazul

folosirii unei caroserii complete, bula faţă trebuie să fie prinsă de ca-roserie cu cel mult 4

clipsuri cu detaşare rapidă. Dacă bula faţă este o structură separată lăţimea maximă va fi

de 50 cm, iar a suporţilor de fixare de 25 cm. La partea superioară bula faţă nu trebuie să

fie mai aproape de 5 cm de orice parte a volanului şi nici mai înaltă decât planul orizontal ce

trece pe la partea superioară a volanului. La partea inferioară bula faţă trebuie să se

termine simetric la cel mult 15 cm de oricare pedală (în poziţie liberă) şi să nu acopere

picioarele şi gleznele pilotului. În orice caz, privind de sus, dacă bula faţă este demontată,

nici o parte a caroseriei nu trebuie să acopere nici o parte a pilotului aşezat normal. Partea

frontală a caroseriei nu trebuie să se termine în unghi, ci în arc de cerc cu raza de minim 20

mm. Profilul părţii frontale a caroseriei trebuie făcut astfel încât bara de protecţie faţă să fie

în conformitate cu prezentul articol, iar caroseria faţă să nu depăşescă în lăţime roţile faţă

nebracate. Planşeul va fi plan cu marginile rotunjite. Cu 23 cm înaintea axului de spate el

poate prezenta un unghi orientat către în sus. Dacă acesta prezintă derive laterale acestea

nu trebuie să depăşească partea plană a planşeului. Nici planşeul nici o altă parte a

caroseriei nu vor avea rol de fustă aerodinamică. Nu vor fi depăşite paraşocurile faţă şi

spate.

Lăţimea sa nu va depăşi dimensiunile caroseriei eleroanele şi plăcile de terminare

incluse. Nu sunt permise găuri de uşurare.

1.5. Transmisia

Se va efectua numai pe roţile de spate, modul este liber, dar toate tipurile de

diferenţial montate pe osii, în butucul roţii sau altele, sunt interzise. Orice sistem de ungere

este interzis, exceptând cazul unui sistem aprobat de CIK.

1.6. Apărătoarea de lanţ

Este obligatorie şi trebuie să acopere eficient pinionul şi coroana până la înălţimea

axului. De asemenea, trebuie să asigure o protecţie laterala eficientă.

1.7. Suspensia

Orice dispozitiv de suspensie elastic sau articulat este interzis. Dispozitivele de

amortizare hidraulice, pneumatice sau mecanice sunt strict interzise în karting.

13

1.8. Frânele

Frânele trebuie să fie omologate de CIK-FIA (cu excepţie FSA şi Super-kart). Frânele

trebuie să fie hidraulice. Comanda de la pedală la pompe(ă) trebuie să fie dublate (dacă se

utilizează un cablu acesta trebuie să fie de minum 1,8 mm diametru şi să aibă sisteme de

blocare de tipul presare plată). Pentru categoriile fără cutie de viteză trebuie să acţioneze

simultan cel puţin pe roţile spate. Pentru karturile cu cutie de viteze trebuie să acţioneze pe

toate cele 4 roţi cu sisteme de operare independente faţă şi spate. În cazul în care unul din

sisteme nu funcţionează celălalt acţionează independent asupra celorlalte două roţi. În

Superkart şi ICE sistemele de frânare prin cablu sunt interzise şi se recomandă o lumină

roşie (stop pe frână). Discurile de frână din carbon sunt interzise.

1.9. Direcţia

Trebuie să fie controlată printr-un volan de formă circulară. Partea superi-oară, mai

puţin de 2/3 din circumferinţa volanului poate fi dreaptă. Orice dispozitiv montat pe volan nu

trebuie să depăşească cu 20 mm planul ce trece prin suprafaţa superioară a acestuia şi nu

trebuie să aibă colţuri şi muchii ascuţite. Orice comandă prin cablu sau lanţ este interzisă.

Toate elementele direcţiei trebuie să fie montate cu elemente de siguranţă (piuliţe

autoblocante, cu splinturi sau cu plastic). În Superkart şi Intercontinental E fuzeta nu trebuie

să fie cromată sau galvanizată.

1.10. Scaunul

Scaunul pilotului trebuie să fie astfel construit încât să fie fixat eficient şi să nu

alunece în lateral la viraje, în faţă la frânări sau în spate la acceleraţii.

Scaunele pentru Superkart trebuie să aibă tetieră. Toate scaunele trebuie să aibă

ranforsări laminate din oţel sau din material plastic în punctele de fixare pe suporţii de

scaun. Aceste ramforsări trebuie să aibă o grosime minimă de 1,5mm. şi o suprafaţă

minimă de 20 cm².

1.11. Pedalele

Indiferent de poziţia pedalelor, acestea nu trebuie să depăşească în nici o situaţie

şasiul inclusiv bara de protecţie din faţă. Ele trebuie montate în faţa cilindrului principal de

frână.14

Pentru Superkart şi Intercontinental E pedala de frână şi toate părţile care acţionează

cilindrul principal trebuie să fie din oţel şi să aibă o rezistenţă suficientă la toate forţele

aplicate.

1.12. Acceleraţia

Acceleraţia se face cu ajutorul unei pedale, aceasta având un arc pentru revenire.

Legătura între pedala de acceleraţie şi carburator trebuie să fie mecanică.

1.13. Motorul

Fig. 6 Motor de kart

1.13.1. Generalităţi

Prin motor se înţelege ansamblul propulsor al autovehiculului în mişcare incluzând

blocul cilindrilor, carterul, eventuala cutie de viteze, sistemul de aprindere, unul sau mai

multe carburatoare şi toba cu amortizorul de zgomot la eşapare. Orice sistem de injecţie

este interzis. Pulverizarea de produse, altele decât carburantul, este interzisă. Motorul

trebuie să fie, fără compresor sau sistem de supraalimentare. Pentru Formula Super-A, A,

C, Superkart, Intercontinental-A, C, Super ICC şi ICE este permis un sistem de răcire cu aer

sau lichid (pentru clasele de 100 cmc numai pentru cilindru şi chiulasă). Numai apa poate fi

folosită ca lichid de răcire. Motoarele din Formula-A, Formula-C, lntercontinental-A, C,

Super ICC şi ICA/J trebuie să fie descrise în catalogul constructorului şi să posede o fişă

descriptivă numită “fişa de omologare” după modelul stabilit de C.I.K.-F.I.A.. Această fişă

trebuie ştampilată şi vizată de ASN şi de C.I.K. .-F.I.A (conform regulamentului de

omologări). Motoarele pentru Superkart şi ICE trebuie să fie agreate de C.I.K. .-F.I.A.

15

împreună cu catalogul oficial al pieselor de schimb al constructorului (conform

regulamentului de agreeri). În Fig. 4 putem observa amplasarea motorului pe un kart.

Fig. 7 Amplasarea unui motor pe kart

1.13.2. Controlul tehnic

Un control obligatoriu va fi efectuat înaintea startului.

În cadrul Campionatelor, Cupelor şi Trofeelor C.I.K. .-F.I.A:

Pentru toate categoriile: se marchează şasiul şi piesele principale ale motoarelor

(jumătatea carterului inferior şi cilindru) prezentate la verificarea tehnică.

Pentru Superkart numai şasiul şi jumătatea carterului inferior al motoarelor se vor marca

la verificarea tehnică.

1.13.3. Cilindri

Pentru toate motoarele de 100 cmc cilindru sau cămaşa trebuie să fie de fontă fără

nici un tratament de suprafaţă (cromaj, nicasil etc.). Pentru cilindrii fără cămaşă aceştia se

pot repara prin adăugare de material dar nu de piese. La chiulasă se poate repara zona de

filet a bujiei.

1.13.4. Răcire cu apă

Este limitată la cilindru, chiulasă şi un singur radiator pentru motoarele de 100 cmc

având o singură pompă şi un singur circuit de răcire fără nici o posibilitate de combinare.

Pentru toate categoriile care folosesc răcirea cu apă, radiatoarele trebuie să fie dispuse

deasupra şasiului-ramei la o înălţime maximă de 50 cm şi o distanţă maximă de 55 cm

înaintea axului de spate (excepţie Superkart şi ICE) şi să nu se intersecteze cu scaunul.

Conductele trebuie construite din material rezistent la căldură (150º) şi la presiune (10 Bar).

16

Pentru reglarea temperaturii este permisă montarea în faţa şi în spatele radiatorului a unor

măşti ( cu excepţia bandei adezive). Dispozitivul poate fi mobil (reglabil), dar trebuie să fie

fix în momentul în care kartul este în mişcare şi nu trebuie să prezinte elemente

periculoase. Sunt autorizate sisteme de baipasare mecanice (tip termostat).

1.13.5. Pompa de apă

Pentru ambele grupe cu excepţia Superkart şi ICE pompa de apă trebuie să fie

independentă de motor şi să fie antrenată mecanic de către axul de spate.

1.13.6. Carburatoare

Orice sistem de injecţie este interzis. Pulverizarea altor produse decât carburantul

este interzisă. Pentru toate categoriile fără cutie de viteză este permis un sistem de reglaj

mecanic manual eventual cu o rotiţă zimţată (fără modificarea carburatorului dacă acesta

este omologat). Se permite adăugarea unei clapete tip fluture sau ghilotină la nivelul

racordului dintre carburator şi amortizorul de zgomot la aspiraţie (filtru de aer) comandată

manual de pe volan.

1.13.7. Aprindere

Pentru toate motoarele (excepţie Superkart şi ICE) sistemul de aprindere trebuie să

fie de tip analogic şi omologat de C.I.K. -F.I.A. Orice sistem de aprindere variabilă (de avans

sau de întârziere progresivă) este interzis. Orice sistem electronic ce permite

autocorectarea parametrilor de funcţionare în timp ce kartul se află în mişcare este interzis.

La decizia comisarilor sportivi se vor putea schimba aprinderile motoarelor cu cele furnizate

de C.I.K.-F.I.A. (aceleaşi modele omologate). Constructorii de aprinderi au posibilitatea de a

schimba conexiunea dintre stator şi bobină numai după ce au cerut aceasta la ASN-ul

tutelar şi au primit acordul C.I.K.-F.I.A.

1.14. Eşapamentul

La clasa ICA, ICC, Super ICC şi ICA/Juniori, eşapamentul trebuie să fie omologat. La

toate categoriile, eşapamentul trebuie să evacueze gazele arse în spatele pilotului, la o

înălţime maximă de 45 cm de la sol. Diametrul exterior al amortizorului de zgomot al

eşapamentului trebuie să fie mai mare de 3 cm, să fie transversal şi înclinat spre sol (cu

17

excepţia Superkart şi ICE). Este interzis ca eşapamentul să treacă pe lângă sau prin faţa

pilotului, atunci când acesta se află în poziţia normală de condus. Orice sistem de power

valve este interzis cu excepţia Superkart divizia 1.

1.15. Roţi: jante şi anvelope

Jantele trebuie să fie echipate cu anvelope (cu sau fără camere de aer). Numărul

roţilor este de patru. Când pilotul este în kart, în contact cu solul nu sunt decât anvelopele.

Un set de anvelope este format din 2 anvelope faţă şi 2 anvelope spate. Orice alte

combinaţii sunt interzise.

Folosirea simultană de anvelope de diferite mărci sau de uscat (slick-uri) şi de ploaie pe

acelaşi kart este interzisă în orice condiţii. Fixarea roţilor trebuie să includă un sistem de

siguranţă (şplint , piuliţă autoblocantă etc.).

1.15.1. Jante

Utilizarea jantelor conform desenului tehnic C.I.K.-F.I.A. este obligatorie.

1) Diametrul jantei în zona de montare a anvelopei trebuie să fie de 126,2 mm cu o

toleranţă maximă de +/-1,2 mm pe circumferinţa cu cocoaşa de fixare şi cu o toleranţă

de 1 mm pe diametrul pentru fixare cu şurub.

2) Lăţimea maximă pentru fixarea pneului 10 mm minim

3) Diametru exterior pentru janta de 5” (ţoli): 136,2 mm minim.

4) Raza pentru facilitarea echilibrării anvelopei în locaş: 8 mm.

5) Presiunea maximă pentru montaj – 4 bar.

6) Testarea rezistenţei la explozie a anvelopei cu lichid sub presiune la 8 bar.

Diametrul maxim al jantei trebuie sa fie de 5” (toli).

Pentru Superkart si ICE diametrul jantei este de 6” (ţoli).

1.15.2. Anvelope

Toate anvelopele pentru Superkart şi grupa 2 trebuie omologate. Numai anvelopele

omologate pentru Superkart şi ICE purtând sigla C.I.K./FE-ICE pot fi utilizate la aceste

categorii. Modificarea unei anvelope omologate este strict interzisă. Pentru toate categoriile,

18

încălzirea şi răcirea anvelopelor, reşaparea sau tratarea anvelopelor cu produse chimice

este interzisă. Anvelopele de tip radial şi asimetrice sunt interzise pentru toate categoriile.

În acelaşi timp simetria între partea stîngă şi cea dreaptă a bandei de rulare poate fi

decalată în raport cu planul median al anvelopei.

a) Anvelope de 5”

Diametrul maxim exterior al roţilor faţă este de 280 mm, iar al celor din spate este de

300 mm. Lăţimea maximă a roţilor spate este de 215 mm iar a celor de faţă este de 135

mm. La clasa ICA/Juniori, lăţimea maximă a roţilor spate este de 185 mm.

b) Anvelope de 6”

Lăţimea maximă a roţilor este de 250 mm. Diametrul maxim exterior al roţilor este de

350 mm. Aceste dimensiuni sunt maxime absolute şi trebuie să existe posibilitatea să fie

verificate în orice moment în timpul concursului. Orice infracţiune constatată în timpul sau la

sfârşitul manşei va atrage excluderea concurentului din manşa respectivă sau din manşa

cronometrată.

c) Fixarea anvelopei

Toate roţile trebuie să prezinte un sistem de reţinere a talonului, cu cel puţin trei

fixări pe partea exterioară întărituri în ambele părţi ale jantei pentru reţinerea pneului. În

Superkart şi ICE toate roţile trebuie să fie echipate cu sistem de reţinere a talonului. La

roţile spate el trebuie întărit in cel putin 3 locuri pe partea exterioara şi cel puţin 3 locuri pe

partea interioară a jantei.

În Fig. 5 avem o vedere mai detaliată a părţilor componente ale kartului.

19

Fig. 8. Desenul tehnic al unui kart

20

CAPITOLUL II. REGULAMENTUL CIRCUITELOR DE KARTING

2.1. Concepţia circuitelor

Forma traseelor, atât în plan cât şi în profil nu are nici o restricţie în criteriile prezente

întrucât acestea sunt dictate de factori variabili cum ar fi: tipul de concurs la care este

destinat traseul, caracterul terenului, consideraţii economice, estetice, tradiţionale etc. În

acelaşi timp construcţia circuitului trebuie să se conformeze tuturor normelor de securitate

specificate de CIK-FIA iar în ţările unde legea o impune deţinătorul circuitului trebuie să se

asigure că prescripţiile stabilite de Autorităţile Publice vor fi respectate şi trebuie să se

obţină acceptul lor oficial. Vor trebui afişate panouri cu interdicţia de a se fuma în: Parcurile

de Asistenţă, Paddock, Grila de Start, Pistă etc.

2.1.1. Planul

Fig. 9 Planul unui circuit de karting

La înaintarea unei cereri de omologare trebuie în mod obligatoriu să se furnizeze un

plan pe suport informatic (de preferinţă “Autocad”, extensie dwg sau dxf) reprezentând pista

şi infrastructura.

21

Pentru orice circuit pentru care se solicită omologare sau reomologare CIK-FIA va

realiza o simulare numerică a traiectoriilor. Această simulare va servi ca reper pentru

aşezarea barierelor de securitate şi a zonelor de scăpare.

La conceperea unui nou circuit, permanent, utilizat pentru concursuri internaţionale de

karting şi pentru Campionate, Trofee şi Cupe CIK-FIA trebuie prevăzută o lungime minimă

de 1200m.

La conceperea unui circuit ocazional, utilizat pentru concursuri internaţionale de karting

şi pentru Campionate, Trofee şi Cupe CIK-FIA trebuie prevăzută o lungime minimă de

1000m.

La conceperea unui circuit E/acoperit, utilizat pentru concursuri internaţionale de karting

şi pentru Campionate, Trofee şi Cupe CIK-FIA trebuie prevăzută o lungime minimă de

600m.

Numărul de karturi admise pe circuitele E/acoperit va fi calculat în funcţie de lungime.

2.1.2. Caracteristicile circuitelor

Lungime pentru circuit permanent:

- 1200 m minim pentru obţinerea licenţei “A”

- 1000 m minim pentru obţinerea licenţei “B”

- categorii fără cutie de viteză 1,7 km maxim

- categorii cu cutie de viteză 2,5 km maxim

Lungime pentru circuit ocazional:

- 1200 m minim pentru obţinerea licenţei “A”

- 1000 m minim pentru obţinerea licenţei “B”

- 800 m minim pentru obţinerea licenţei “C”

- 600 m minim pentru obţinerea licenţei “D” sau “E”

Lăţimea pentru circuit permanent:

- 8 m minim – 12 m maxim pentru obţinerea licenţei “A” sau ”B”

- 7 m minim – 12 m maxim pentru obţinerea licenţei “C”

- 6 m minim – 10 m maxim pentru obţinerea licenţei “D”

- 7 m minim – 10 m maxim pentru obţinerea licenţei “E”

Lăţimea pentru circuit ocazional:

- 8 m minim – 12 m maxim pentru obţinerea licenţei “A” sau ”B”

22

- 7 m minim – 12 m maxim pentru obţinerea licenţei “C”

- 7 m minim – 10 m maxim pentru obţinerea licenţei “D”

- 7 m minim – 10 m maxim pentru obţinerea licenţei “E”

Panta pentru circuit permanent:

- longitudinală 5% maxim

- transversală 10% maxim

Linie dreptă pentru start/sosire pentru circuit permanent sau ocazional :

- o linie dreaptă de 150 m pentru obţinerea licenţei “A” sau ”B”

- o linie dreaptă de 100 m pentru obţinerea licenţei “C”

- 2L/28 + 40 pentru obţinerea licenţei “D” sau “E” (L lungimea totală a circuitului)

Tunel:

- lăţime minimă 1,8 m de fiecare parte a pistei

- înălţime minimă 2,5 m

Pod: lăţime minimă 1,8 m de fiecare parte a pistei

Îmbrăcăminte: beton asfaltic pe toată lungimea pistei.

Iluminare: pentru utilizare nocturnă sau E/acoperit trebuie prevăzută o luminozitate

minimă absolută între 100 şi 200 lux în funcţie de gradul licenţei.

Zonă de decelerare şi zonă de ieşire: intersecţia căilor de deceleraţie şi de ieşire

trebuie poziţionate în aşa fel încît traiectoriile karturilor de pe pistă să nu se

intersecteze cu cele ale karturilor care intră în zona de reparaţii sau cu cele care ies

de acolo.

Numărul karturilor admise la start

Marginile pistei trebuie materializate prin linii albe sau galbene în conformitate cu

normele rutiere în vigoare în ţara de origine a circuitului, dar nu mai lată de 120 mm.

2.1.3. PADDOCK (parcul concurenţilor)

Paddock-ul este un parc rezervat concurenţilor/piloţilor, situat lângă pistă şi având

intrarea şi ieşirea distincte. Paddock-ul trebuie împrejmuit complet cu un gard de 2,0 m

înălţime. Pentru o Licenţă ‘A’sau ‘B’, paddock-ul trebuie să conţină 200 de amplasamente

de 6 m x 8 m (lăţime x adâncime), puse la dispoziţie gratuit concurenţilor. Pentru pistele

ocazionale numărul acestora va fi determinat de către Comitet. Paddock-ul trebuie să fie

dintr-o singură parte.

Paddock pentru circuite E/acoperite:

23

-exterior, se aplică criteriile generale

-interior, pentru licenţă “B” sau “C” trebuie să conţină amplasamente de 3m x 4m puse la

dispoziţie gratuit concurenţilor. La toate concursurile CIK-FIA, din raţiuni de securitate,

paddock-ul va fi închis şi va fi păzit peste noapte.

2.1.4. Parcul de asistenţă şi Parcul închis

Pentru licenţă “A” sau “B” parcurile de asistenţă sunt obligatorii. Ele trebuie să fie

concepute având minimum suprafeţele în conformitate cu planul stabilit de CIK-FIA. Pe

pista de decelerare trebuie să existe o şicană care să oblige piloţii să reducă viteza. Pista

de decelerare trebuie să aibă o lăţime cuprinsă între 2 şi 3 m.

Parcul de asistenţă va mai conţine între altele:

-un loc închis pentru depozitarea anvelopelor

-un loc acoperit şi ventilat pentru depozitul de carburant

-un post acoperit pentru controlul tehnic.

-un post acoperit pentru cântar. Accesul la acesta trebuie facilitat fie prin rampe fie prin

îngroparea lui la nivelul terenului. Acesta trebuie să fie electronic şi verificat oficial înaintea

concursului. Organizatorul trebuie să posede o greutate etalon de 100 kg verificată oficial,

cu ajutorul căreia se va regla cântarul înaintea şi în timpul concursului.

-Un parc închis

-Un serviciu de luptă contra incendiilor cuprinzând mai multe extinctoare.

În cazul circuitelor E/acoperite criteriile de securitate vor fi întărite.

2.1.5. Marginile şi zonele laterale ale pistei şi zonele de degajare

Pista trebuie mărginită pe ambele părţi, pe toată lungimea, cu peluze compacte şi

plane. Acestea trebuie să fie semănate cu iarbă pe cel puţin 1m. lăţime şi să nu conţină

resturi de orice fel şi pietriş. Ele trebuie să fie la acelaşi nivel cu pista şi să nu aibă

denivelări în zona de contact.

Prin zonă de degajare se înţelege întinderea de pământ cuprinsă între acostament şi

prima linie de protecţie. Dacă nu sunt contraindicaţii, această zo-nă va avea aceleaşi

caracteristici ca şi peluza, ea putând fi mai puţin stabilă. Zona de degajare trebuie să se

racordeze cu taluzul fără denivelări negative, iar denivelarea pozitivă nu trebuie să

depăşească 10% cu tranziţie progresivă. Acesta exigenţe se aplică şi zonelor de pietriş.

Dimensiunile minime ale peluzei şi ale zonei de degajare trebuie să fie calculate ţinând cont

24

de viteza kartului pe traiectorie, unghiul de impact, coeficientul de frecare, ca şi de alţi

coeficienţi specifici. Simularea numerică de securitate trebuie realizată cu ajutorul unui

program specific. Această mărime va fi verificată şi ajustată în funcţie de diferite traiectorii şi

date recepţionate. Distanţa între două sensuri ale pistei trebuie să fie de cel puţin 8 m

pentru licenţă “A”,“B” sau “C” şi de minim 6 m pentru licenţă “D” sau”E”. Trebuie realizată o

barieră de separaţie în mijlocul acestei zone de securitate dacă aceasta este cuprinsă între

6 şi 15 metri în funcţie de rezultatele simulării numerice de securitate şi a inspecţiei

efectuate.

Pentru circuitele ocazionale şi/sau E/acoperite pista trebuie mărginită pe ambele părţi

pe toată lungimea de bariere de securitate compacte având o suprafţă verticală plană. Prin

zonă de degajare se înţelege suprafaţa cuprinsă între marginea pistei şi prima barieră de

protecţie; dacă nu există o contraindicaţie, ea va fi în mod obligatoriu în axul traiectoriei la o

schimbare de direcţie de mai mult de 80°.

2.1.6. Grila de start

Trebuie să existe cel puţin 70 m între linia de start şi primul viraj pentru o licenţă “A” sau

“B”, 50 m pentru o licenţă “C” şi 40 m pentru o licenţă “D” sau “E”. El trebuie să fie deschis

la maxim şi să aibă o lăţime de 10 la 12 m.

Prin primul viraj se înţelege o schimdare de direcţie de cel puţin 45°.

2.1.7. Lumini de start

Pentru a da startul într-o manşă de karting instalaţia trebuie să respecte următoarele

criterii:

A) Semafoarele trebuie plasate la o distanţă între 10 şi 15 m în faţa liniei de start-sosire

(grila de start).

B) Cutia semafoarelor trebuie plasată la o înălţime cuprinsă între 2,5 şi 3,5 m deasupra

pistei.

C) Cutia semafoarelor trebuie plasată cel puţin deasupra unei jumătăţi a pistei iar cel mai

bine deasupra jumătăţii pistei. Platforma de comandă va fi situată la minimum 5 m de

marginea pistei şi în spatele unei bariere de protecţie permanentă sau deasupra pistei. Un

sistem de lumini roşu şi galben trebuie să fie disponibil pentru starter atunci când acesta stă

cu faţa la grilă pentru a da startul.

25

Semnificaţia semaforului:

Luminile vor avea următoarele semnificaţii:

- Lumina roşie aprinsă: pregătiţi-vă de start.

- Lumina roşie stinsă: luaţi startul (demaraţi), manşa a început.

- Lumina galbenă intermitentă: start întârziat, porniţi într-un nou tur de formare.

Luminile galbene vor fi plasate lângă luminile roşii şi vor fi dublate în capătul liniei drepte de

start-sosire pe axul pistei. Luminile trebuie să fie cel puţin la fel de strălucitoare şi de mari

ca cele folosite pentru dirijarea circulaţiei pe drumurile publice. Ele trebuie să fie duble

pentru a evita o defecţine eventuală a unui bec.

Comutatorul trebuie să permită următoarele combinaţii:

START de pe loc:

- toate luminile stinse

- luminile roşii aprinse conform unei secvenţe automatizată durând minim 4 sec şi care se

sting manual de către Directorul de manşă sau Directorul de concurs în cele 2 sec ce

urmează secvenţei automate (luminile stinse = start valabil).

- luminile galbene intermitente aprinse blocând secvenţa luminilor roşii.

START în mişcare:

- toate luminile stinse;

- numai luminile roşii aprinse (luminile stinse = start valabil);

- luminile galbene intermitente aprinse împreună cu luminile roşii.

Numărător de ture şi ceas:

Un numărător de ture electronic şi un ceas trebuie situate într-un loc vizibil pentru piloţi.

În caz de pană electrică ele trebuie să poată fi acţionate manual.

În figurile 6 şi şapte sunt prezentate două tipuri de circuite din România.

26

Fig. 10. Pistă de karting

Fig. 11 Pistă de karting

2. Măsuri de securitate pentru circuite

2.2.1. Definiţii

Măsurile de securitate ale unui circuit sunt destinate să asigure, în timpul desfăşurării

unui concurs, protecţia spectatorilor, piloţilor, oficialilor concursului şi a celorlalte persoane

implicate.

2.2.2. Criterii de securitate

La stabilirea măsurilor de securitate trebuie se va ţine seama de caracteristicile

parcursului (traseu, zone adiacente, construcţii şi lucrări de artă) şi de viteza de vîrf atinsă

în fiecare punct al traseului. Tipul de protecţie recomandat depinde de spaţiul disponibil şi

de unghiul de impact presupus. Ca principiu general acolo unde unghiul de impact este mic,

este preferabilă o barieră verticală, netedă şi continuă. Pentru un unghi de impact mare,

trebuie utilizat un sistem de decelerare (de exemplu o zonă de pietriş) sau de oprire (de

exemplu saltele de spumă) şi este obligatoriu ca în momentul conceperii traseului să se

prevadă suficient spaţiu în acele locuri. CIK-FIA poate furniza date şi amănunte după

studierea traseului propus la depunerea dosarului.

Publicul trebuie să se găsească situat la acelaşi nivel sau mai sus decât pista. Acolo

unde incinta rezervată publicului se află situată pe o zonă înclinată panta maximă a

acesteia nu trebuie să fie mai mare de 25% dacă terenul nu este dispus în terase sau dacă

27

nu există o tribună permanentă. Locul pentru public trebuie să se găsească la o înălţime

minimă de 1,50 m deasupra cotei pistei iar taluzul astfel constituit trebuie să aibă o pantă de

50% (45º) minimum. Se va monta un gard cu înălţimea minimă de 1,20 m sau o structură

asemănătoare, pentru oprirea publicului de a intra în zonele interzise. Ea trebuie să se

găsească la 1 m în spatele uneia sau a două bariere de protecţie a pistei aprobată de CIK-

FIA (pastorală simplă sau grilaj de protecţie cu înălţimea de 2 m), sau în vîrful pantei de

1,50 m (înclinare de 45º). Toate incintele pentru public şi toate zonele în care acesta nu are

acces trebuiesc mărginite cu garduri continue şi eficace.

2.2.3. Bariere de protecţie

Tip A: saltele cu aer;

Tip B: saltele de spumă, plase de captare, blocuri de plastic;

Tip C: blocuri de spumă, rînduri de anvelope.

2.2.4. Zone cu pietriş

Zone cu pietriş (sau materiale echivalente aprobate) vor putea fi prevăzute în

porţiunile de degajare cu o lăţime minimă de 2 m. Ele vor fi realizate din pietriş de râu cu

granulozitatea între 5 şi 15 mm de preferinţă sau maximum între 8 şi 20 mm. Ele vor fi

afânate înaintea fiecărui concurs. Zonele cu pietriş nu trebuie să se găsească sub cota

pistei sau după o denivelare pozitivă (chiar mică) faţă de îmbrăcămintea pistei.

2.2.5. Măsuri de securitate pentru circuitele ocazionale şi/sau E/acoperite

Acolo unde unghiul probabil de impact este mai mare de 45º trebuie utilizat un sistem

de decelerare (bariere suple, saltele de spumă, saltele cu aer etc.) sau de oprire (plase de

captare etc.).

Publicul trebuie să se găsească la acelaşi nivel sau mai sus ca pista. Dacă pubicul

se găseşte mai sus înălţimea tribunei trebuie să fie de minim 1,5 m şi un gard de sârmă de

1,2 m v-a reţine publicul.

Dacă nivelul tribunei este la aceeaşi înălţime cu pista trebuie protejată cu o structură

metalică de 1,2 m. Aceasta trebuie să fie la minim 1 m în spatele a una sau două bariere de

protecţie aprobate de CIK-FIA (pastorală simplă sau grilj de protecţie de minim 2 m).

28

2.3. Construcţii şi instalaţii aparţinând circuitului

Specificaţiile pentru turnul de control, posturile comisiilor de traseu, paddock, centrul

medical etc. diferă în funcţie de tipul concursului preconizat. Fiecare proiect trebuie

definitivat prin strînsă colaborare între conducerea circuitului, ASN si CIK-FIA.

Totuşi instalaţiile trebuie să conţină minimum:

- sală pentru comisarii sportivi

- sală pentru cronometraj

- secretariat pentru conducerea concursului

- secretariat pentru concurs

- sală pentru CIK-FIA

- sală pentru Directorul de concurs şi cel de manşă (starter)

- sală pentru comisarii de traseu

- centru medical

- sală de briefing

Posturile comisarilor de traseu având o suprafaţă plană de 2 x 2 m pentru licenţă “A” sau

“B” sau 1,5 x 1,5 m pentru licenţă “C”,”D” sau “E”trebuie înălţate cu 30-40 cm faţă de pistă,

înconjurate de o barieră de protecţie (şiruri de anvelope, saltele sau blocuri de spumă etc.)

cu o înălţime de 1,00 - 1,20 m.

29

CAPITOLUL III. REGULI ŞI MĂSURI DE SECURITATE GENERALĂ PRIVIND PILOŢII

3.1. Securitate generală

Este strict interzis piloţilor să conducă karturile în direcţia opusă sensului de

desfăşurare al concursului cu excepţia momentului când trebuie retras un kart dintr-o poziţie

periculoasă.

În timpul antrenamentelor libere, a celor cronometrate, a manşelor de calificare şi a

fazei finale, piloţii vor utiliza numai pista respectând în permanenţă dispoziţiile Codului cu

privire la conducerea pe pistă. În timpul antrenamentelor libere, a celor cronometrate, a

manşelor de calificare şi a fazei finale un kart oprit trebuie să fie scos din pistă imediat

pentru a nu jena pe ceilalţi piloţi. Dacă un pilot se află în imposibilitatea de a degaja pista

comisarii de traseu sunt obligaţi să îl ajute; dacă pilotul utilizează acest ajutor pentru a

reintra în cursă el va fi eliminat. Pilotul nu are dreptul de a părăsi kartul până la sfârşitul

antrenamentelor libere, a celor cronometrate, a manşelor de calificare şi a fazei finale cu

excepţia momentului când situaţia medicală o impune. În cazul unei manşe de cronometraj

care are două părţi separate de o pauză, toate karturile abandonate pe pistă vor fi

recuperate în acestă pauză şi vor fi aduse în parcul de asistenţă pentru a putea participa la

cea de a doua parte.

Orice reparaţie efectuată cu ajutorul unor dispozitive este interzisă în afara zonei de

reparaţii. Este interzisă încărcarea în kart a pieselor de schimb şi a SDV-urilor necesare

reparaţiilor şi reglajelor. Pilotul nu are dreptul de a primi asistenţă decât în zona de reparaţii

în conformitate cu Regulamentul particular explicitat în timpul Briefingului (şedinţa cu piloţii).

Dacă sunt prevăzute posibilităţi de alimentare cu carburant, acestea se vor efectua într-un

loc special destinat.

În afara condiţiilor prevăzute de Regulament sau de Cod, nimeni în afara pilotului nu

are dreptul să atingă un kart oprit, cu excepţia când acesta se găseşte în zona de reparaţii.

În timpul în care pista este închisă prin decizia conducerii concursului, în timpul

manşelor şi după sosire, până când toate karturile sunt în parcul de asistenţă sosire sau în

parcul închis, nimeni nu este autorizat de a intra pe pistă cu excepţia comisarilor de traseu

care îşi exercită atribuţiunile de serviciu şi de pilotul în timp ce conduce kartul.

30

În timpul cronometrărilor, a manşelor de calificare şi a manşelor din faza finală, kartul

poate fi repus în mişcare numai de către pilotul acestuia cu excepţia plecării din zona de

reparaţii. Pilotul nu are dreptul de a primi nici un ajutor exterior pe pistă în timpul derulării

manşelor cu excepţia zonei de reparaţii la care va trebui să ajungă prin mijloace proprii. Pe

zona standurilor şi zona de reparaţii se poate impune o limitare a vitezei în timpul manşelor

cronometrate şi a tururilor de formare. Orice pilot ce depăşeşte această limită va fi penalizat

în conformitate cu Regulamentul sau Codul.

Dacă un pilot are probleme mecanice în timpul manşelor cronometrate, manşelor de

calificare sau a manşelor din faza finală, el trebuie să degajeze pista cât mai repede posibil

din raţiuni de securitate. Dacă un pilot este implicat într-o coliziune, el nu trebuie să

părăsească circuitul fără acordul comisarilor sportivi. Nici un pilot nu are dreptul să

părăsească zona de reparaţii fără acordul comisarilor.

Instrucţiunile oficiale vor fi transmise piloţilor cu ajutorul semnalizări-lor prevăzute de

Cod. Concurenţii nu au dreptul de a utiliza în nici un fel şi sub nici o formă fanioane

asemănătoare cu acestea.

Orice pilot care intenţionează să părăsească pista, să intre în parcul de asistenţă sau

să se oprească în zona de reparaţii trebuie să semnalizeze din timp şi să se asigure că

poate face această manevră în deplină siguranţă.

În cursul desfăşurării unei manşe, la ordinul Directorului de concurs sau a

Directorului de manşă (starter) pilotul care se găseşte în infracţiune faţă de regulamentul

tehnic trebuie să se oprească în zona de reparaţii să remedieze defecţiunea după care se

poate reîntoarce pe pistă. Se exceptează de la această regulă pilotul aflat în ultimul tur al

manşei. În timpul participării la probele libere, manşele cronometrate, manşele de calificare

sau a manşelor din faza finală, piloţii au obligaţia de a fi echipaţi în conformitate cu art. 3 din

Regulamentul tehnic.

Organizatorul trebuie să aibă pe pistă pe tot parcursul concursului dispozitivul de

securitate complet prevăzut de anexa 2 din Regulamentul Interna-ţional de Karting. În

timpul desfăşurării unei “manşe pe ploaie”, [condiţii semnalate de Directorul de concurs sau

de Directorul de mansă (starter)], alegerea anvelopelor este lăsată la aprecierea piloţilor dar

Directorul de concurs are dreptul să utilizeze drapelul negru dacă consideră că un pilot

echipat cu anvelope necorespunzătoare este prea lent sau periculos pentru ceilalţi.

31

3.2. Securitatea echipamentelor

Pilotul trebuie să poarte în mod obligatoriu:

*Cască cu protecţie eficace şi incasabilă pentru ochi (norme FIA). Pentru toate clasele

căştile trebuie să fie conforme cu următoarele prescripţii:

-Snell Foundation 1995-SA, K-98 şi SA2000 (USA)

-British Standards Institution BS 6658-85 de tip A sau A/FR şi toate celelalte

amendamente ( Marea Britanie )

-SFI Foundation Inc. Spec. SFI 31.1 şi 31.2 ( USA ). Orice modificare a listei de mai

sus va fi publicată într-un buletin CIK-FIA

- Greutatea căştilor poate fi verificată în orice moment al concursului şi nu trebuie să

depăşească 1800 gr pentru seniori şi 1550 gr pentru juniori. Se atrage atenţia piloţilor că

anumite materiale ale căştilor nu trebuie vopsite sau să aibă autocolante. În conformitate cu

anexa L din CSI (cap. 3 art. 1.2) orice adăugare de materiale aerodinamice sau altfel la

căşti este interzisă dacă acestea nu au fost omologate împreună cu casca.

*O pereche de mănuşi care să acopere în întregime mâinile.

*Combinezonul va fi din material omologat, “nivel 2” CIK-FIA, şi va avea imprimat la loc

vizibil numărul de omologare CIK-FIA şi va acoperi tot corpul, picioarele şi braţele.

*Combinezoanele din piele omologate de FIM sunt admise. Pentru circuitele lungi ele sunt

obligatorii, (moto-grosime 1,2 mm) fără dublură interioară sau dacă este cazul cu dublură

din mătase, bumbac sau nomex.

*Ghetele trebuie să fie înalte pentru a acoperi şi proteja gleznele.

Fig. 12 Echipamentul unui pilot

32

3.3. Servicii de prim ajutor

Comisarii de traseu sunt primii care intervin în caz de accident pentru a degaja pista.

În acelaşi timp manipularea unui rănit se va face numai în prezenţa echipei de intervenţie

supravegheată de medic (medici). Dacă un kart se opreşte pe pistă sau o părăseşte în

urma unui incident prima grijă a comisarilor de traseu este de a deplasa kartul într-un sigur.

Nici un pilot nu are dreptul de a refuza acest ajutor pentru scoaterea kartului din pistă. El

trebuie să ajute la această manevră şi trebuie să asculte indicaţiile comisarilor de traseu. El

trebuie să rămână lîngă kartul pînă la sfârşitul manşei.

3.4. Servicii medicale

Pentru fiecare ţară în parte ele trebuie să fie în conformitate cu legislaţia în vigoare.

La concursurile internaţionale sunt necesari doi medici:

a) Un medic şef, doctor în medicină, specializat pentru urgenţe şi reanimare, în

conformitate cu legislaţia în vigoare în ţara organizatoare. Numele său trebuie să figureze în

regulamentul particular al concursului. Recrutarea personalului medical şi paramedical

necesar cade în sarcina sa. Organizatorul este obligat să îi asigure tot sprijinul necesar

pentru iîndeplinirea sarcinilor ce îi revin. Organizatorii sunt obligaţi să îi furnizeze toate

mijloacele materiale şi administrative necesare pentru sarcina avută. El tre-îbuie să fie în

permanenţă prezent la locul concursului.

b) Un medic care îl asistă pe medicul şef.

Cei doi medici trebuie să fie în permanenţă prezenţi la locul concursului gata să

intervină. La dispoziţia lor poate fi pus un autovehicul.

33

CONCLUZII

Kart Racing-ul este în general acceptat ca forma cea mai economică de motorsport

disponibil. Ca o activitate de timp liber, aceasta poate fi efectuată de către aproape oricine,

şi ca un motorsport în sine, este una dintre sporturile reglementate de FIA (sub numele de

CIK), care permite curse licenţiate pentru orice vârstă.

Kart Racing-ul este de obicei folosit ca un low-cost şi este relativ, cel mai sigur mod

de a introduce conducătorii auto la curse. Multe persoane asociează acest sport celor

tinerii, dar şi adulţii sunt, de asemenea, foarte interesaţi de karting. Kartingul este considerat

primul pas în cariera oricărui pilot de curse profesionist. Acest sport are abilitatea de a

pregăti piloţii pentru curse de mare viteză, roată-la-roată, ajută la dezvoltarea de reflexe

rapide, a preciziei de a controla maşina, şi abilităţi de luare a deciziilor. În plus, aceast sport

aduce o conştientizare a diverşilor parametri care pot fi modificaţi, pentru a încerca să se

îmbunătăţească competitivitatea karturilor (exemple fiind presiunea pneurilor, angrenaje, a

poziţiei scaunului, rigiditate şasiu), care, de asemenea, există şi în alte forme de curse de

acest gen.

Pe langă cursele de kart tradiţionale, multe întreprinderi comerciale oferă karturi spre

închiriere, adesea numit karting "de agrement" sau "concesiune". Karturile sunt închiriate în

sesiuni (10 la 15 minute de obicei), care de obicei sunt echipate cu şasiu robust, completat

de o caroserie dedicată să ofere siguranţă şoferului. Cele mai multe dintre aceste

întreprinderi utilizează un format "Arrive and Drive", care oferă clienţilor toate echipamentele

de siguranţă (căşti de protecţie, mănuşi şi costumele de conducător auto), unde este

necesar, şi să le permită să apară în orice moment la cursă, în schimbul unui preţ rezonabil,

fără a exista însă probleme dacă cineva deţine echipament propriu şi unelte.

Fie că este practicat pe piste în aer liber sau în circuite închise, kartingul este cea

mai bună modalitate de recreere şi de petrecere a timpului liber, fie că eşti profesionist sau

doar începător.

34

BIBLIOGRAFIE

[1] Regulamentul Internaţional de Karting 2007

[2] www.amckart.ro

[3] www.wikipedia.com

35