Proiect CONTABILITATEA STOCURILOR Cuprins Capitolul I CONTABILITATEA STOCURILOR ŞI A PRODUCŢIEI ÎN CURS DE EXECUŢIE…………………………………………………………………….2 1.1. Conţinutul, caracteristicile şi principalele structuri ale stocurilor ………………………………………………………………….2 1.2. Înregistrarea costul şi evaluarea stocurilor în contabilitate………………4 1.2.1.Înregistrarea stocurilor……………………………………………..4 1.2.2. Costul stocurilor………………………………………..................4 1.2.3.Evaluarea stocurilor……. …………………………………………6 1.3. Metode de evidenţă sintetică şi analitică a stocurilor………...................10 1.3.1.Metode de evidenţă sintetică şi contabilizare a stocurilor……….10 1.3.2. Metode de evidenţă analitică a stocurilor……………………….13
Transcript
Proiect CONTABILITATEA STOCURILOR Cuprins
Capitolul I CONTABILITATEA STOCURILOR ŞI A PRODUCŢIEI ÎN CURS DE
EXECUŢIE…………………………………………………………………….2
1.1. Conţinutul, caracteristicile şi principalele structuri ale
stocurilor ………………………………………………………………….2
1.2. Înregistrarea costul şi evaluarea stocurilor în contabilitate………………4
Concluzii şi propuneri………………………………………………………………..… 70
Bibliografie……………………………………………………………………………. 71
Capitolul I
CONTABILITATEA STOCURILOR
1.1. Conţinutul, caracteristicile si principalele structuri ale
stocurilor
Stocurile sunt active circulante deţinute pentru a fi vândute, în curs de producţie în vederea vânzării sau sub formă de materii prime, materiale şi alte consumabile ce urmează a fi folosite în procesul tehnologic sau pentru prestarea de servicii.
Un activ se clasifică ca circulant atunci când:
- este achiziţionat sau produs pentru consum propriu sau în scopul comercializării şi se aşteaptă a fi realizat in termen de 12 luni de la data bilanţului;
- este reprezentat de creanţe aferente ciclului de exploatare;
- este reprezentat de numerar sau echivalente de numerar a căror utilizare nu este restricţionată.
Activele circulante se utilizează o perioadă scurtă în activitatea înterprinderii şi în general participă la un singur circuit economic modificându-şi în permanenţă forma.
Cuprind ansamblul de bunuri şi servicii care intervin în ciclul de exploatare al înterpriderii şi sunt destinate fie a fi consummate la prima lor utilizare, fie a fi prelucrate în procesul de producţie, ori a fi vândute în starea în care au fost procurate.
Stocurile pot intra în înterprindere pe mai multe căi: achiziţie, producţie proprie, aport, donaţie, etc.
Din punct de vedere financiar, ţinând cont de perioada scurtă în care sunt regăsite în structura patrimoniului, sunt considerate alocări ciclice. Din punct de vedere al gradului de lichiditate, stocurile sunt considerate active cu o lichiditate parţială.
Stocurile, prezintă o serie de caracteristici care le particularizează în structura activelor:
- se află succesiv şi neîntrerupt în diferite faze ale procesului de producţie si comercializare;
- descriu mai multe rotaţii (circuite) în cadrul unei perioade de gestiune;
- sunt destinate a fi consumate la prima lor utilizare (materiale consumabile, materiile prime), sau a fi vândute în aceeaşi stare (mărfurile) sau a fi vândute după prelucrare (produsele);
- contribuie la realizarea cifrei de afaceri a unităţii şi la valorificarea capitalului.
Aceste caracteristici fac ca stocurile să deţină un rol important în activitatea firmelor. Din acest motiv este foarte important ca gestiunea stocurilor să vizeze menţinerea unui nivel corespunzator al acestora din punct de vedere al calităţii, cantităţii, şi al volumului producţiei şi al modului de realizarea al acestuia. Nu orice nivel al stocurilor este favorabil interprinderilor. Un nivel minim poate genera disfuncţionalităţi pe relaţia furnizor-beneficiar si opriri ale procesului de productie. Un nivel ridicat al acestora, poate determina imobilizări importante de
stocuri care vor fi lipsite de miscare o anumită perioadă, fapt ce generează dificultăţii în fluxurile financiare ale firmei.
Stocurile pot fi calasificate astfel;
Materii prime, participă direct la fabricarea produselor si se regăsesc în produsul finit integral sau parţial, fie în starea lor initială, fie transformată.
Materiale consumabile (materiale auxiliare, combustibili, mareriale pentru ambalat, seminţe si materiale de plantat, furaje, si alte mareriale consumabile),
participă sau ajută procesul de fabricatie sau de exploatare de regulă, fără a se regăsi în produsele la a căror fabricare participă.
C) Materiale de natura obiectelor de inventar, cuprind bunuri materiale de valoare mare cu durată de viaţă utilă sub un an indiferent de valoare sub formă de echipament de protectie şi de lucru, îmbrăcăminte specială,mecanisme, dispozitive, verificatoare, bacaramente, SDV-urile, amenajări provizorii de şantier, aparatele de măsură şi control, matriţele folosite la obţinerea anumitor produse şi alte obiecte similare. Nu se includ în această categorie lucrările de organizare de şantier de la care în urma terminării lucrărilor nu se recuperează materialele. Obiectele de inventar reprezintă bunuri care nu îndeplinesc condiţiile legale privind valoarea şi durata pentru a fi considerate mijloace fixe, precum şi bunurile asimilate acestora.
Baracamentele şi amenajările provizorii se referă la bunurile achiziţionate sau construite de unitatea patrimonială în scopul executării lucrărilor şi prestaţiilor de construcţii. Nu se includ în această categorie lucrările de organizare de şantier de la care, prin demolare sau demontare, nu se recuperează materiale, cum este cazul platformelor betonate, drumurilor şi căilor de acces, gropilor de var şi altele.
Bunurile amintite anterior (lit. a–g) fac parte din proprietatea unităţii patrimoniale care le deţine, unde se includ şi bunurile aflate în custodie, spre prelucrare sau în consignaţie la terţi şi care se reflectă distinct în contabilitate, pe categorii de stocuri.
În cadrul unităţii patrimoniale există şi stocuri care nu-i aparţin, cum este cazul valorilor materiale primite spre prelucrare, în custodie sau în consignaţie şi a căror evidenţă se organizează cu ajutorul conturilor în afara bilanţului.
D) Produsele, sunt reprezentate de:
- semifabricate sunt acele bunuri al căror proces tehnologic a fost terminat într-o secţie (fază de fabricatie) şi se pot livra altor secţii sau tertilor.
- produse finite, bunuri care au parcurs în întregime toate fazele procesului de fabricaţie şi nu mai au nevoie de prelucrări ulterioare în cadrul unitătii patrimoniale, putând fi depozitate în vederea livrării sau expediate direct clientilor;
- produse reziduale, reprezentând rebuturile, materialele recuperabile, deşeurile adică bunurile necorespunzatoare calitativ ce rezultă din procesul tehnologic.
E) Animalele şi păsările, respectiv animalele născute si cele tinere de orice fel (viţei, miei, mânji, porci şi altele) crescute şi folosite pentru reproducţie sau puse la îngrăşat pentru a fi valorificate, coloniile de albine precum şi animalele pentru producţie (lână, lapte, ouă, blană).
F) Mărfurile, respectiv bunurile pe care înterprinderea le cumpără în vederea revânzării sau produsele predate spre vânzare magazinelor proprii.
G) Ambalajele, includ bunurile refolosibile achiziţionate sau fabricate, destinate protejării şi prezentării produselor şi care, în mod temporar, pot fi păstrate la terţi cu obligaţia restituirii în condiţiile prevăzute în contract.
H) Producţia în curs de execuţie, este reprezentată de producţia care nu a trecut prin toate fazele (stadiile de prelucrare) prevăzute de procesul tehnologic, precum şi de produsele nesupuse probelor şi recepţiei tehnice sau necomplectate în întregime. Sunt asimilate producţiei în curs: lucrările, serviciile şi studiile în curs de execuţie sau nedeterminate.
a) După apartenenţa la patrimoniu, stocurile se pot grupa în:
- stocuri aflate în proprietatea înterprinderii, se găsesc fie în depozitele sau spaţiile proprii, (depozite, magazii, magazine, locuri de producţie) fie la terţi, (materii şi materiale aflate la terţi, produse aflate la terţi, mărfuri în custodie sau consignatie la terţi, etc).
- stocuri aflate în gestiune dar care nu sunt în proprietatea înterprinderii (stocurile primite spre prelucrare sau în custodie), înregistrate distinct în conturi în afara bilanţului (clasa a 8-a de conturi).
b) În functie de provenienţă, stocurile se pot grupa în:
- stocuri provenite din producţie proprie: produsele, animalele, mărfurile, materiale de natura obiectelor de inventar, etc.
- stocuri provenite din producţie proprie: produsele, animalele, mărfurile, etc.
Pe lângă stocurile în categoria activelor circulante se mai cuprind: creanţele, investiţiile financiare pe termen scurt, disponibilităţile băneşti din casă şi conturi la bănci.
1.2. Înregistrarea, costul şi evaluarea stocurilor în contabilitate
1.2.1. Înregistrarea stocurilor
În conformitate cu reglementările în vigoare, deţinerea cu orice titlu de bunuri materiale, titluri de valoare, numerar, alte drepturi şi obligaţii, precum şi efectuarea de operaţii economice fără să fie înregistrate în contabilitate sunt interzise. În aplicarea acestor prevederi este necesar să se asigure:
a) recepţionarea tuturor bunurilor materiale intrate în unitate şi înregistrarea lor la locurile de depozitare. Bunurile materiale primite pentru prelucrarea în custodie sau consignaţie se recepţionează şi înregistrează distinct ca intrări în gestiune. În contabilitate valoarea acestora se înregistrează în conturi în afara bilanţului.
b) în situaţia unor decalaje între provizionarea şi recepţia bunurilor care se dovedesc a fi în mod cert în proprietatea unităţii, se procedează astfel:
- bunurile sosite fără factură se înregistrează ca intrări în gestiune atât la locul de depozitare cât şi în contabilitate, pe baza recepţiei şi a documentelor însoţitoare;
- bunurile sosite şi nerecepţionate se înregistrează distinct în contabilitate ca intrare în gestiune.
c) în cazul unor decalaje între vânzarea şi livrarea bunurilor, acestea se înregistrează ca ieşiri din unitate, nemai fiind considerate proprietatea acesteia, astfel:
- bunurile vândute şi nelivrate se înregistrează distinct în gestiune iar în contabilitate în conturi în afara bilanţului;
- bunurile livrate, dar nefacturate, se înregistrează ca ieşiri din gestiune atât la locurile de depozitare cât şi în contabilitate, pe baza documentelor care confirmă ieşirea din gestiune din gestiune potrivit legii.
d) bunurile aprovizionate sau vândute cu clauze privind dreptul de proprietate se înregistrează la intrări şi, respectiv, la ieşiri, atât în gestiune, cât şi în contabilitate, potrivit contractelor încheiate.
1.2.2. Costul stocurilor
Costul stocurilor trebuie să cuprindă toate costurile aferente achiziţiei şi prelucrării, precum şi alte costuri suportate pentru a aduce stocurile în forma şi în locul în care se găsesc în stare de utilizare. Este folosit pentru evaluarea stocurilor la intrare, la ieşire, la inventariere şi la închiderea exerciţiului financiar.
Evaluarea stocurilor la sfârşitul exerciţiului financiar şi la inventariere, trebuie efectuată la valoarea cea mai mica dintre cost şi valoarea realizabilă netă .
Valoarea realizabilă netă este preţul de vânzare estimat ce ar putea fi obţinut pe parcursul desfăşurări normale a activităţii mai puţin costurile estimate pentru finalizarea bunului şi costurilor necesare cedării.
Principale structuri ale valorii stocurilor sunt: costul de achiziţie, costul de productie, costul standard (prestabilit) şi preţul cu amănuntul.
Costul de achiziţie folosit la înregistrarea intrărilor stocurilor este format din preţul de facturare al furnizorului, taxele şi ambalajele nerecuperabile, cheltuielile de transport-aprovizionare şi alte cheltuieli incluse în factura furnizorului. Un asemenea preţ devine cost istoric şi va fi luat în considerare la eliberarea stocurilor din depozit. Întrucât costul de achiziţie, devenit preţ de înregistrare în contabilitate chiar pentru aceleaşi sortimente, diferă de la o perioadă la altă în funcţie de mărimea preţurilor de livrare practicate de furnizori sau de cheltuielilor de transport aprovizionare, se ridică problema preţurilor unitare care trebuie practicate la ieşirea stocurilor în cauză de la locurile de depozitare. În acest scop, Regulamentul de aplicare a Legii Contabilităţii nr. 82/1995, la art. 67 stabileşte posibilitatea alegerii de către agenţii economici a uneia din următoarele metode:
Cost mediu ponderat;
Prima intrare-prima ieşire;
Ultima intrare-prima ieşire..
Costul de producţie al unui bun cuprinde: costul de achiziţie al materiilor prime şi consumabilelor, celelalte cheltuieli directe de producţie precum şi cota cheltuielilor indirecte de producţie alocate în mod raţional ca fiind legate de fabricaţia acestuia.
Cheltuielile generale de administraţie, financiare şi de desfacere nu se includ în costurile de producţie cu excepţia situaţiilor prevăzute de Standardele Internaţionale de Contabilitate.
Materiile prime şi materialele consumabile care sunt reînoite în mod constant şi a căror valoare globală este de importanţă secundară pentru persoană juridică, pot fi trecute în activ la o cantitate şi o valoare nemodificată, atunci când acestea nu se modifică semnificativ.
Costul stocurilor care nu sunt de obicei fungibile şi al acelor bunuri sau servicii produse şi destinate unor comenzi distincte trebuie determinat prin identificarea specifică a costurilor individuale.
Bunurile fungibile sunt bunuri de orice natură care nu se pot distinge în mod substanţial unele de altele.
Identificarea specifică a costului presupune atribuirea costurilor specifice elementelor identificabile ale stocurilor. Acest tratament contabil este adecvat pentru acele elemente care fac obiectul unei comenzi distincte, indiferent dacă au fost cumpărate sau produse. Identificarea
specifică nu poate fi folosită în cazul în care stocurile cuprind un număr mare de el 555p159f emente, care sunt de regulă fungibile.
În funcţie de specificul activităţii, pentru determinarea costului pot fi folosite, de asemenea, metoda costului standard, în activitatea de producţie sau metoda preţului cu amănuntul, în comerţ cu amănuntul.
Costul standard ia în considerare nivelurile normale ale materialelor, consumabilelor, manoperei, eficienţei şi capacităţii de producţie. Aceste niveluri trebuie revizuite periodic şi ajustate, dacă este necesar, în funcţie de condiţiile existente la un moment dat.
Diferenţele de preţ fără de costul de achiziţie sau de producţie trebuie evidenţiate distinct în contabilitate, fiind recunoscute în costul activului.
Repartizarea diferenţelor de preţ asupra valorii bunurilor ieşite şi asupra stocurilor, se efectuează cu ajutorul unui coeficient care se calculează astfel:
Coeficient de repartiţie (Kr) = Sold iniţial al diferenţelor de preţ + Diferenţe de preţ aferente intrărilor în cursul perioadei, cumulat de la inceputul anului / Sold iniţial al stocurilor la preţ de înregistrare cumulat de la începutul anului * 100
Acest coeficient se înmulţeşte cu valoarea bunurilor ieşite din gestiune la preţ de înregistrare.(Vbe x kr).
Coeficientul de repartizare a diferenţelor de preţ poate fi calculat la nivelul conturilor sintetice de gradul I şi II, prevăzute în planul general de conturi, pe grupe sau categorii de stocuri.
La sfârşitul perioadei, soldurile conturilor de diferenţe se cumulează cu soldurile conturilor de stocuri, la preţ de înregistrare, astfel încât aceste conturi să reflecte valoarea stocurilor la costul de achiziţie, respectiv de producţie, după caz.
Diferenţele de preţ astfel stabilite la recepţia bunurilor respective se înregistrează proporţional atât asupra valorii bunurilor ieşite, cât şi asupra stocurilor.
Metoda preţului cu amănuntul este folosită în comerţul cu amănuntul pentru a determina costul stocurilor la articole numeroase şi cu mişcare rapidă, care au marje similare şi pentru care nu este practic să se folosească altă metodă.
Costul bunurilor vândute este calculat prin deducerea valorii marjei brute din preţul de vânzare al stocurilor. Orice modificare a preţului de vânzare presupune recalcularea marjei brute.
Reducerile de preţ în cazul stocurilor pot avea caracter comercial sau financiar.
Reducerile comerciale îmbracă forma: rabaturilor, risturnilor şi remiselor.
Rabaturile sunt reduceri de preţ ce se primesc pentru defecte de calitate ale stocurilor.
Risturnurile sunt reduceri de preţ calculate asupra ansamblului de operaţii cu acelaşi terţ în cadrul unei perioade determinate.
Remisele sunt reduceri acordate pentru vânzări superioare volumului convenit sau poziţia de transport preferenţială a cumpărătorului.
Reducerile financiare îmbracă forma sconturilor de decontare şi se acordă pentru achitarea datoriilor înaintea termenului normal de exigibilitate.
Reducerile asupra preţului de vânzare se calculează în casacadă, adică procentul de reducere se aplică de fiecare dată asupra netului anterior iar TVA asupra ultimului net.
1.2.3. Evaluarea stocurilor
1.2.3.1. Reguli de evaluare a stocurilor:
La evaluarea stocurilor se disting patru momente principale, corespunzătoare stării lor patrimoniale:
A. Evaluarea la intrarea în patrimoniul întreprinderi;
B. Evaluarea la inventariere;
C. Evaluarea la bilanţ;
D. Evaluarea la ieşirea din patrimoniu.
Evaluarea stocurilor la intrarea în patrimoniu
Regula generală de evaluare şi înregistrare a stocurilor , la intrarea în patrimoniu, este evaluarea la cost istoric, care poate fi identificată, prin:
1. Costul de achiziţie, în cazul bunurilor achiziţionate de la terţi, în structura căruia se cuprind următoarele elemente:
Preţul de cumpărare a bunurilor, din care sunt deduse taxele recuperabile (TVA), precum şi rabaturile, remizele, risturnuri etc.
Taxe vamale aferente bunurilor importate.
Cheltuieli accesorii de achiziţionare – acestea fiind cheltuielile directe sau indirecte legate de aprovizionare până la intrarea bunurilor intrate în gestiune, ele pot fi:
Costuri externe: comisioane, transport extern, asigurare;
Costuri interne: de transport intern, cheltuieli de manipulare.
Nu se includ în costul de achiziţie cheltuielile financiare aferente finanţării necesare constituirii stocurilor şi nici sconturile financiare acordate pentru plata înainte de scadenţă.
2. Costul de producţie, în cazul bunurilor şi serviciilor obţinute din activitatea proprie de exploatare, format din:
Preţul de achiziţie a materialelor consumate;
Cheltuielile directe de fabricaţie;
Cheltuieli indirecte de fabricaţie.
3. Valoarea de utilitate, în cazul bunurilor aduse ca:
Aport la capital;
Obţinute cu titlu gratuit;
Din donaţii.
Costul de intrare în patrimoniu este denumit şi valoare de intrare sau valoare contabilă.
Evaluarea stocurilor cu ocazia inventarierii
Regula generală de evaluare şi înregistrare a stocurilor, la inventar, este evaluarea la valoarea actuală sau de utilitate denumită şi valoare de inventar. Aceste valori se stabilesc în funcţie de utilitatea bunului în întreprindere sau preţul pieţei şi se identifică, în funcţie de destinaţia lor, astfel:
Stocurile destinate vânzării, li se stabilesc valoarea de inventar sub forma valorii nete de realizare, care este dată de preţul de vânzare previzionat, din care se scad cheltuielile cu transport, comisioane etc.
Semifabricatele şi producţia în curs de execuţie se evaluează la valoarea componentelor materiale încorporate la care se adaugă costurile stadiilor de prelucrare.
Materiile prime şi materiale consumabile destinate utilizării în exploatare se evaluează la costul lor de înlocuire.
La stabilirea valorii de inventar se va aplica principiul prudenţei, potrivit căruia nu este admisă supraevaluarea elementelor de activ şi a veniturilor, respectiv subevaluarea elementelor de pasiv şi a cheltuielilor. În acest sens:
În cazul în care se constată că valoarea de inventar, stabilită în funcţie de utilitatea bunului pentru unitate şi preţul pieţei, este mai mare decât valoarea cu care sunt acestea înregistrate în contabilitate, în listele de inventariere vor fi înscrise valorile din contabilitate.
În cazul în care valoarea de inventar este mai mică decât valoarea din contabilitate, în listele de inventariere se vor scrie valorile de inventar.
Pentru asigurarea imaginii fidele a patrimoniului, în cazul constatării unor deprecieri relative(nedefinitive) trebuie constituit provizion pentru deprecieri, care să reflecte situaţia reală existentă, chiar şi în cazul în care aceste cheltuieli nu sunt recunoscute din punct de vedere fiscal. Provizioanele constituite cu ocazia inventarierii, pentru deprecierile constatate, nu sunt deductibile fiscal.
În cazul constatării unor lipsuri în gestiune, imputabile, administratorii vor lua măsura imputării acestora la valoarea lor de înlocuire. Prin valoarea de înlocuire se înţelege costul de achiziţie, în care sunt incluse costul de cumpărare practicat pe piaţă, taxele nedeductibile, inclusiv TVA, cheltuieli de transport aprovizionar.
Evaluarea stocurilor la închiderea exerciţiului prin bilanţ contabil
Se face la valoarea de intrare, respectiv la valoarea contabilă pusă de acord cu rezultatele evaluărilor la inventariere, astfel pot fi posibile următoarele cazuri:
Pentru stocurile la care au rezultat diferenţe în plus între valoarea de inventar şi valoarea de intrare, în bilanţ acestea sunt evaluate la valoarea lor de intrare, deci plusul de valoare nu se înregistrează în contabilitate.
Pentru stocurile la care s-au constatat diferenţe în minus între valoarea de inventar şi valoarea lor de intrare, acestea se evaluează în bilanţ la valoarea de inventar. În contabilitate aceste stocuri vor continua să fie înregistrate la valoarea lor de intrare, iar minusul de valoare datorat unor deprecieri se înregistrează prin intermediul conturilor de provizioane. Dacă din valoarea de întrare a stocurilor se deduce valoarea deprecierilor pentru care au fost calculate şi înregistrate provizioane, se obţine valoarea de inventar ca valoare netă ce se înscrie în bilanţ.
Pe baza celor arătate mai sus se desprinde regula generală de evaluare şi înregistrare a stocurilor, şi anume: înregistrarea lor în contabilitate la valoarea de intrare, stabilită la nivelul costului de achiziţie sau a costului de producţie, după caz, ca forme a costului istoric. Prin aceasta se asigură aplicarea principiului realităţii, costurile efective de achiziţie şi de producţie fiind parametrii reali ai valorii stocurilor.
La ieşirea din gestiune
La ieşirea din gestiune stocurile se evaluează, înregistrează în contabilitate şi scad din gestiune la valoarea de intrare.
Determinarea valorii de intrare în cazul ieşirilor este o problemă mai complexă, motiv pentru reglementările din domeniul financiar-contabil prevăd următoarele metode:
-metoda costului mediu ponderat;
-metoda FIFO(primul intrat-primul ieşit)
-metoda LIFO(ultimul intrat-primul ieşit).
Metoda costului mediu ponderat (CMP) presupune calcularea costului fiecărui element de bază mediei ponderate a costurilor, elementelor similare aflate în stoc la începutul perioadei şi a costului elementelor similare cumpărate sau produse(intrare) în cursul perioadei.Costul mediu ponderat(Cmp) se determină conform relaţiei:
Se calculează pe baza acestuia valoarea ieşirilor(Ve):
Ve=Cmp x Ce Ce=cantitatea ieşită.
Metoda poate fi aplicată periodic sau după fiecare recepţie.
Metoda FIFO (First In First Out; primul intrat primul ieşit) presupune evaluarea stocurilor la ieşirea din gestiune la preţul de achiziţue sau de producţie a primului lot intrat. După terminarea acestuia se va lua în considerare preţul următorului lot intrat în ordine cronologică.
Schematic, evaluarea poate fi redată astfel:
E = qe1xp1= Ve1
E=qe2xp2= Ve2
.........................
E=qenxpn=Ven
qe1- cantitatea primului lot, care se evaluează la preţul cu care a intrat în evidenţe (p1).
qe2- cantitatea celui de-al doilea lot, care se evalueazăla preţul cu care acesta a intrat în
gestiune (p2)
qen- cantitatea celui de-al n-lea lot care se evaluează la preţul cu care acesta a intrat în gestiune (pn); ”n” este ultimul lot din evidenţe;
Ve- valoarea ieşirilor; Ve=Ve1+Ve2+.........+Ven;
Ve1=valoarea ieşirilor calculată în funcţie de primul preţ aflat în evidenţe;
Ve2=valoarea ieşirilor calculată în funcţie de cel de-al doilea preţ aflat în evidenţe;
Ven=valoarea ieşirilor calculată în funcţie de al n-lea preţ aflat în evidenţe.
Metoda LIFO ( Last In First Out; ultimul intrat primul ieşit) presupune evaluarea stocurilor la ieşirea din gestiune în funcţie de costul de achiziţie sau preţul de producţie al ultimului lot intrat.După epuizarea acestuia se va lua în considerare preţul următorului lot în ordinea inversă cronologică.
Grafic, evaluarea ieşirilor poate fi evaluată astfel:
E= qenxpn= Ven
E= qen-1 x pn-1= Ven-1
...........................................
E= qe1 x p1 = Ve1
qen- cantitatea ultimului lot (al n-lea) care se evaluează la preţul cu care a intrat în evidenţe (pn);
qen-1-cantitatea penultimului lot (al (n-1)-lea), care se evaluează la preţul cu care a intrat în gestiune (pn-1);
qe1- cantitatea primului lot, care se evaluează la preţul cu care a intrat în evi-
denţe (p1);
Ve – valoarea ieşirilor; Ve= Ven+Ven-1+......+Ve1
Ven – valoarea ieşirilor calculată în funcţie de preţul ultimului lot din evidenţe;
Ven-1 – valoarea ieşirilor calculată în funcţie de preţul penultimului lot din evi-
denţe;
Ve1 – valoarea ieşirilor calculată în funcţie de preţului primului lot din evidenţe.
Metoda aleasă trebuie aplicată cu consecvenţă de la un exerciţiu la altul. Dacă în situaţii excepţionale administratorii decid schimbarea metodei pentru un anumit element de stocuri sau alte active fungibile în notele explicative trebuie să se prezinte informaţii cu privire la motivul schimbării metodei si efectele sale asupra rezultatului. Întreprinderile trebuie să utilizeze aceleaşi metode de determinare a costului pentru toate stocurile care au natură şi utilizare similare. Pentru stocurile cu natură sau utilizare diferită, folosirea unor metode diferite de calcul a costului poate fi justificată. Evaluarea producţiei în curs de execuţie se face la sfârşitul periodei prin metode tehnice de constatare a gradului de finisare sau a stadiului de efectuare a operaţiilor tehnologice, la costul de producţie.
Întreprinderile din ţara noastră au posibilitatea de a evalua şi de a înregistra în contabilitate bunurile de natura stocurilor şi la alte preţuri cu condiţia ca în raporturile periodice ele să fie prezentate la costuri efective. Astfel de preţuri de îregistrare pot fi: preţuri prestabilite şi preţuri de facturare.
În cazul în care se utilizează preţurile perstabilite, aceste preţuri se vor stabili pe baza preţurilor medii ale bunurilor respective.
În acest caz, diferenţele de preţ faţă de costul de achiziţie sau costul de producţie se vor reflecta distinct în conturile de diferenţe de preţ.
Diferenţele de peţ stabilite la intrarea bunurilor în întreprindere se repartizează şi se înregistreză proporţional, atât asupra valorii bunurilor ieşite cât şi asupra stocurilor.
1.3. Metode de evidenţă sintetică şi analitică a stocurilor
1.3.1. Metode de evidenţă sintetică şi contabilizare a stocurilor
Înterprinderile din România pot să-şi organizeze contabilitatea stocurilor utilizând fie metoda inventarului permanent, fie metoda inventarului intermitent.
1. Metoda inventarului permanent
În cazul utilizării inventarului permanent în contabilitate, în conturile de stocuri se înregistrează toate operaţiile de intrare şi ieşire a stocurilor cantitativ şi valoric, ceea ce permite stabilirea şi cunoaşterea în orice moment a stocurilor, atât cantitativ cât şi valoric.
Conform normelor contabile din ţara noastră, în condiţiile utilizării inventarului permanent, unităţile patrimoniale îşi pot organiza contabilitatea analitică a stocurilor în funcţie de specificul activităţii şi de necesităţile proprii.
În cazul utilizării inventarului permanent, conturile de stocuri se debitează cu intrările de bunuri şi se creditează cu ieşirile din stoc aferente perioadei de gestiune. La sfârşitul exerciţiului financiar soldurile conturilor de stocuri sunt comparate cu stocurile faptice stabilite prin inventariere. Dacă există diferenţe în plus sau minus la inventar, acestea se vor regulariza aducându-se stocurile la nivelul lor real.
În principiu, evaluarea intrărilor în stoc trebuie să se facă la costul istoric dat de costul efectiv de producţie, în cazul stocurilor provenite din producţie proprie, iar ieşirile din stoc la costurile la care au fost evaluate la intrare elementele destocate. Evaluarea ieşirilor din stoc se poate face după multiple metode dintre care cele mai uzuale sunt: CMP, FIFO, LIFO.
Reglementările contabile româneşti dau posibilitatea unităţilor patrimoniale, de a continua practica contabilă anterioară de a evalua atât intrările cât şi ieşirile din stoc la preţuri standard sau prestabilite, denumite şi preţuri de înregistrare. Acceptarea continuării acestei practici a impus instituirea în contabilitatea generală a conturilor de diferenţe de preţ care să reflecte distinct:
La intrarea elementelor în stoc, diferenţele dintre costul istoric şi preţurile de înregistrare;
La ieşirea elementelor din stoc, repartizarea diferenţelor de preţ asupra valorii de înregistrare a elementelor ieşite, cu ajutorul coeficientului K.
K = (Si+Rd) cont de diferenţe de preţ
(Si+Rd) cont de stoc la preţ de înregistrare
Coeficientul K se aplică asupra valorii elementelor ieşite din stoc, la preţ de înregistrare.
Metoda inventarului permanent este utilizat de unităţile mari şi mijlocii, şi constă în utilizarea conturilor de stocuri pentru a determina şi urmări în permanenţă stocul scriptic al acestora după fiecare operaţie de intrare şi de ieşire, astfel, contabilitatea sintetică a stocurilor va reflecta:
stocul iniţial, de la începutul lunii, care va fi cel final din luna precedentă şi care nu poate fi decât debitor,
intrările în cursul lunii, pe baza documentelor de intrare, care se vor înregistra în debitul contului,
ieşirile din cursul lunii, pe baza documentelor de ieşire, vor forma rulajul creditor al contului,
în baza elementelor menţionate: stoc iniţial, intrări, ieşiri – se va stabili în permanenţă stocul scriptic al bunurilor, care vor putea în perioadele de inventariere cu stocurile faptice, din a căror comparare se pot stabili plusuri sau minusuri la inventar.
Folosirea acestei metode presupune:
utilizarea fiecăruia dintre preţurile de înregistrare a stocurilor,
folosirea conturilor de diferenţe de preţ aferente stocurilor,
conducerea unei contabilităţi analitice a stocurilor prin adoptarea uneia dintre metodele de contabilitate analitică.
Metoda inventarului permanent, presupune un volum mai mare de muncă, dar asigură o mai riguroasă cunoaştere, în orice moment a mărimii stocurilor şi un mai bun control al integrităţii lor.
2. Metoda inventarului intermitent
Unităţile patrimoniale pot opta şi pentru inventarul permanent al stocurilor, cu condiţia ca inventarul permanent al acestora să fie condus în contabilitatea de gestiune, în cazul întreprinderilor mari, sau extracontabil în cazul întreprinderilor mici şi mijlocii.
Această metodă presupune stabilirea ieşirilor şi înregistrarea lor în contabilitate pe baza inventarierii lor la finele fiecărei luni. În acest caz, ieşirile se determină ca diferenţă între valoarea stocurilor iniţiale plus valoarea intrărilor, pe deoparte şi valoarea stocurilor finale stabilite prin inventariere, pe de altă parte. Relaţia de calcul a ieşirilor ar putea fi următoarea:
În cazul utilizării acestei metode, se renunţă la utilizarea în cursul lunii a conturilor de stocuri pentru evidenţierea intrărilor şi , respectiv, a recalculării stocurilor scriptice după fiecare intrare. Prin urmare conturile de stocuri se utilizează numai la începutul şi sfârşitul lunii, iar intrările de stocuri, din timpul lunii sunt contabilizate direct în conturile de cheltuieli corespunzătoare, la cost de achiziţie, preţ de factură sau preţ prestabilit, după caz. La sfârşitul fiecărei luni se stabilesc stocurile finale prin inventariere şi se înregistrează în conturile de stocuri iniţiale ale lunii următoare şi ele se vor anula prin includerea lor pe cheltuieli la începutul lunii următoare.
Metoda inventarului intermitent constă în:
înregistrarea tuturor intrărilor de stocuri, din cursul unui exerciţiu financiar, direct în conturile de cheltuieli privind consumul acestor stocuri,
regularizarea stocurilor la finele exerciţiului financiar pe bază de inventare faptice prin:
destocarea stocului iniţial reprezentat de soldul al contului de stocuri, sub premiza că acesta s-a consumat în cursul exerciţiului financiar,
restocarea stocului faptic determinat pe baza inventarului de la finele exerciţiului financiar, prin corectarea cheltuielilor privind consumurile de stocuri.
În urma acestei tehnici de înregistrare, conturile de stocuri reflectă mărimea reală a acestora, iar conturile de cheltuieli privind consumurile de stocuri reflectă cheltuielile efective cu aceste consumuri.
Metoda inventarului intermitent poate fi utilizat de unităţile mici şi mijlocii, şi constă în neurmărirea prin contabilitatea sintetică a intrărilor şi ieşirilor de stocuri în cursul perioadelor. Conturile de stocuri se utilizează numai la finele perioadelor de gestiune când se debitează cu soldurile finale existente la locurile de depozitare stabilite prin inventariere. Mişcările de stocuri din cursul perioadei nu afectează conturile de stocuri, ci direct conturile de cheltuieli.
Tehnica aplicării inventarului intermitent diferă la stocurile procurate din afara unităţii faţă de cele provenite din producţia proprie şi anume:
pentru stocurile aprovizionate din afara unităţii se parcurg următoarele etape:se stornează stocurile iniţiale ale perioadei din conturile de stocuri pentru a reveni
asupra conturilor de cheltuieli, unde au fost înregistrate la început;achiziţiile de bunuri efectuate de la furnizori se înregistrează direct asupra
conturilor de cheltuieli;la finele perioadei se inventariază bunurile aprovizionate sau provenite din
perioada precedentă, neconsumate, cu care se degrevează cheltuielile prin trecerea lor asupra conturilor de stocuri.
Prin parcurgerea acestor etape, soldurile conturilor de cheltuieli reflectă bunurile consumate în timpul perioadei, calculate după relaţia:
În perioada următoare operaţiile descrise mai sus se repetă.
pentru stocurile provenite din producţie proprie se parcurg următoarele etape:se stornează stocurile iniţiale ale perioadei din conturile de stocuri pentru a anula
veniturile constituite cu acestea la finele perioadei precedente;bunurile obţinute din producţie proprie nu se înregistrează în contabilitatea sintetică,
ci numai în evidenţa operativă de la locurile de depozitare;pe măsura vânzării stocurile se vor înregistra asupra conturilor de venituri, fără să
fie nevoie destocarea lor;la finele perioadei se inventariază bunurile obţinute din producţie proprie, inclusiv
cele provenite din perioada precedentă, dar nevândută, şi se înregistrează asupra conturilor de venituri din producţia stocată.
Prin parcurgerea acestor etape, soldurile conturilor de venituri reflectă bunurile produse în unitate, calculate după relaţia:
În perioada următoare operaţiile descrise mai sus se repetă.
pentru producţia în curs de execuţie, determinarea ei se face numai la sfârşitul perioadei prin metode diferite şi se înregistrează în contabilitate ca stocuri la costurile corespunzătoare, dar la începutul perioadei următoare operaţia respectivă se stornează în „roşu”.
Folosirea acestei metode presupune:
utilizarea ca preţuri de înregistrare în contabilitate a stocurilor, a costului de achiziţie pentru bunurile achiziţionate din afara unităţii şi respectiv a preţurilor de producţie pentru bunurile obţinute din producţie proprie;
nu trebuie utilizate conturi de diferenţe de preţ aferente stocurilor;nu este necesară organizarea unei contabilităţi analitice a stocurilor.
Metoda inventarului intermitent ar aduce simplificări în munca de contabilitate, dacă inventarierile faptice ar fi efectuate anual şi nu lunar. Ea nu permite, însă, un control riguros al gestionării şi al asigurării integrităţii lor.
1.3.2. Metode de evideţă analitică a stocurilor
În situaţia contabilizării stocurilor după metoda inventarului permanent, Legea contabilităţii prevede în scopul cunoaşterii corecte din punct de vedere cantitativ şi valoric a stocurilor aflate în gestiunea unităţii patrimoniale, pe fiecare lot în parte şi pe fiecare categorie de stocuri, organizarea contabilităţii analitice a stocurilor după următoarele metode:
-metoda cantitativ-valorică;
-metoda operativ-contabilă;
-metoda global-valorică;
a) Metoda cantitativ-valorică. Presupune ţinerea unei evidenţe cantitative la locul de depozitare al stocurilor, pe categorii de bunuri, folosind Fişele de cont analitice. Fişele de magazie, împreună cu actele justificative(recepţii, facturi), împărţite în funcţie de sensul mişcării bunurilor(intrări şi ieşiri), se predau compartimentului financiar-contabil, care prelucrează datele şi înregistrează stocurile atât cantitativ cât şi valoric, în Fişele de cont analitice, deschise pe feluri de bunuri şi locuri de depozitare.Concordanţa valorică dintre datele înregistrate în conturile sintetice şi cele analitice, se verifică prin întocmirea la sfârşitul lunii a balanţei de verificare a conturilor analitice. Concordanţa cantităţilor se asigură prin confruntarea datelor dintre fişele de magazie şi fişele analitice pentru valori materiale.
b) Metoda operativ-contabilă (pe solduri). Presupune înregistrarea stocurilor la locul de depozitare cantitativ, pe categorii de bunuri, iar la contabilitatea valoric, pe gestiuni, iar în cazul acestora pe grupe şi subgrupe de bunuri, întocmindu-se documentul numit „Registrul Stocurilor”. Concordanţa dintre datele înregistrate în evidenţa depozitelor şi cele din contabilitate se asigură prin evaluarea lunară a stocurilor cantitative înscrise în Fişele de magazie cantitativ şi în „Registrul Stocurilor” cantitativ şi valoric.
Tehnica de lucru este următoarea:
Documentele justificative sunt înregistrate de gestionar în fişele de magazie, stabilind stocul după fiecare operaţie;
Serviciul contabil, verifică periodic înregistrările făcute în fişele de magazie şi preia documentele respective, împreună cu borderourile întocmite de gestionar, care sunt centralizate pe grupe de materiale şi pe conturi corespondente
Totalurile stabilite se înscriu în „Situaţia de mişcări”, întocmită separat pentru intrări şi pentru ieşiri.
La sfârşitul fiecărei luni se totalizează situaţiile şi se stabilesc două categorii de totaluri, pe gestionari şi pe grupe de materiale, atât la intrări cât şi la ieşiri, iar stocurile din fişele de magazie se înscriu în Registrul stocurilor şi se înmulţesc cu preţul lor. Existenţele fizice înscrise în acest registru trebuie să concorde cu stocul stabilit prin fişele de magazie, iar soldurile pe grupe şi gestiuni cu valorile din Situaţia de mişcări lunară, care trebuie să concorde cu contabilitatea sintetică.
c) Metoda global-valorică. Are în vedere conducerea evidenţei stocurilor numai valoric, atât la nivelul gestiuni cât şi a compartimentului de contabilitate. La nivelul gestiunii, Fişele de magazie sunt întocmite cu „Raportul de gestiune”, în care se înregistrtează zilnic intrările şi ieşirile pe bază de documente justificative. Aceasta, împreună cu documentele justificative se predau la compartimentul de comtabilitate, care verifică realizarea documentelor şi a valorilor consemnate. Controlul concordanţei dintre înregistrărrile din Raportul de gestiune şi cele din Fişele de cont pentru operaţii diverse, se face periodic, de regulă lunar, prin confruntarea soldurilor.
Esenţa metodei constă în ţinerea evidenţei numai valoric la nivelul gestiunilor cu ajutorul „Raportului de gestiune” completat de responsabilul gestiunii iar la compartimentul financiar, contabil global valoric pe fiecare gestiune cu ajutorul formularului „Fişă de cont pentru operaţii diverse” completat de contabilul gestiunii.
1.4.Organizarea contabilităţii stocurilor şi a producţiei în curs de execuţie
La organizarea contabilităţii stocurilor şi producţiei în curs de execuţie trebuie avute în vedere următoarele elemente:
- obiectivele urmărite
- factorii specifici de influenţă stocurilor şi a producţiei în curs de execuţie;
- documentele justificative şi de evidenţă operativă;
- sistemul conturilor utilizate pentru reflectarea stocurilor şi a producţiei în curs de execuţie.
a) Obiectivele urmărite
Obiectivele contabilităţii stocurilor şi a producţiei în curs de execuţie sunt, în principal legate de realizarea funcţiilor comerciale ale întreprinderii.
Principalele obiective ce revin contabilităţii în acest domeniu sunt:
Urmărirea şi controlul realizării programului de aprovizionare. Prin organizarea evidenţei pe grupe şi feluri de stocuri, precum şi a cheltuielilor de transport-aprovizionare pe feluri de cheltuieli, comparate permanent cu prevederile programelor, se asigura informaţii utile cu privire la stadiul aprovizionării.
Asigurarea integrităţii patrimoniale a stocurilor la locurile de depozitare şi urmărirea permanentă a mişcării lor. Se asigură prin organizarea contabilităţii mijloacelor circulante materiale pe gestiuni, şi în cadrul acestora pe feluri de stocuri, cantitativ şi valoric, înregistrarea exactă şi la timp a cuantumului mişcărilor şi a diferenţelor constatate la inventariere, sesizarea existenţei stocurilor fără utilitate sau cu mişcare lentă, pentru luarea măsurilor necesare lichidării lor.
Urmărirea utilizării raţionale a mijloacelor materiale aprovizionate impune un asemenea mod de organizare care să permită respectarea normelor de consum specific la eliberarea lor din depozit, evidenţa economiilor sau a materialelor neutilizate, precum şi a materialelor recuperabile rezultate din prelucrarea în secţiile de fabricaţie.
Asigurarea delimitării cheltuielilor de transport-aprovizionare faţă de valoarea materialelor aprovizionate, impune organizarea contabilităţii astfel încât acestea să poată furniza informaţii cu privire la nivelul şi structura cheltuielilor de transport aprovizionare.
Înregistrarea şi controlul valorificării stocurilor de mărfuri şi a celorlalte categorii de stocuri destinate a fi livrate terţilor.
Evidenţa şi urmărirea stocurilor de produse în procesul obţinerii şi livrării la preţuri competitive.
Evaluarea realistă a stocurilor şi determinarea influenţelor asupra patrimoniului şi rezultatelor, prin aplicarea corectă a regulilor de evaluare.
Promovarea principiului prudenţei şi principiului continuităţii activităţii la evaluarea şi înregistrarea în contabilitate a stocurilor.
b) Factori specifici de influenţă:
Mărimea întreprinderii, ca factor care determină alegerea metodei de contabilitate sintetică a stocurilor, fie metoda inventarului permanent, fie metoda inventarului intermitent.
Structura organizatorică şi funcţională a gestiunilor de stocuri, determină circuitul documentelor primare şi evidenţa analitică pe gestiuni. Modul de organizare a activităţii de aprovizionare şi livrare, depozitare şi mişcare a stocurilor de materiale constituie premise de bază a contabilităţii, întrucât operaţiile specifice lor generează o mare diversitate de documente primare de a căror corectă întocmire şi completare depinde gradul de exactitate a informaţiilor furnizate.
Caracteristicile tehnico-productive ale activelor circulante materiale, în funcţie de care se face clasificarea acestora; se stabilesc principalele categorii şi conturile sintetice corespunzătoare lor; se elaborează nomenclatorul stocurilor şi pe această bază se organizează evidenta operativă şi contabilitatea analitică.
Decalajul ce poate apărea, uneori, în vânzarea şi livrarea stocurilor.
Sursele de provenienţă a activelor circulante materiale aprovizionate ( furnizori, din producţie proprie, din prelucrare la terţi ) influenţează, în principal, conturile sintetice utilizate şi preţurile de evaluare.
Modul de evaluare a activelor circulante materiale influenţează, în special, modul de înregistrare a acestora în contabilitatea sintetică, dar şi alegerea metodelor de determinare a preţurilor de ieşire la stocurile intersarjabile.
Sistemul de indicatori privind gestiunea de valori materiale influenţează organizarea contabilităţii stocurilor în vederea calculării mărimii cantitative şi valorice a intrărilor, ieşirilor şi stocurilor, precum şi a cheltuielilor efective de transport aprovizionare, în funcţie de care se aleg metodele de contabilitate analitica a stocurilor.
De asemenea la organizarea contabilităţii activelor circulante materiale trebuie consideraţi şi alţi factori, ca: documentele însoţitoare la intrarea stocurilor; amplasarea depozitelor; separarea mijloacelor circulante proprii de cele ce aparţin terţilor; fazele procesului de aprovizionare, precum şi mijloacele folosite pentru executarea lucrărilor de evidenţă şi calcul.
c) Sistemul documentelor justificative şi de evidenţă operativă
Operaţiunile privind existenţa, intrarea, ieşirea şi deprecierea stocurilor sunt consemnate în diferite documente specifice, care se pot grupa după următoarele criterii:
Documente privind existenţa stocurilor:
- liste de inventariere;
- registru de inventar;
- proces verbal de inventariere;
Documente privind intrarea stocurilor:
- comenzi;
- facturi;
- aviz de însoţire;
- borderou de achiziţie;
- note de recepţie şi constatare de diferenţe;
- bon de predare – transfer – restituire;
- rapoarte de producţie;
- bon de primire;
- liste de inventariere;
- declaraţii vamale de import;
- ordine de plată – extrase de cont;
- chitanţe şi registru de casă;
- borderou de primire a bunurilor în consignaţie;
- procese verbale de predare – primire;
- procese verbale de inventariere;
- procese verbale de donaţie;
Documente privind ieşirea stocurilor:
- facturi;
- avize de însoţire;
- bonuri de predare – transfer – restituire;
- borderou de vânzare;
- fişe limită de consum;
- bonuri de consum;
- foi de parcurs;
- procese verbale de predare – primire;
- bon de predare;'
- declaraţie vamală de export;
- declaraţii de încasare valutară;
- decizii de imputare;
- procese verbale de donaţii;
- procese verbale de inventariere;
- buletin de analiză;
- extrasele de cont bancar;
- chitanţe şi registru de casă;
- rapoarte zilnice de producţie;
Documente privind descrierea stocurloir:
- listele de inventariere ;
- procese verbale de inventariere;
- situaţii de calcul a perisabilităţilor;
- procese verbale de scoatere din gestiune a bunurilor degradate sau expirate;
- note de constatare;
Evidenţa operativă a stocurilor se ţine cu ajutorul următoarelor documente:
- fişă de magazie;
- registrul stocurilor;
- raportul de gestiune;
Prezentăm, pe scurt, câteva din cele mai importante documente de evidenţă a stocurilor:
Factura – se întocmeşte în momentul livrării bunurilor, constituind, pe lângă funcţia de intrare - ieşire din gestiune, pe cea de act justificativ pentru decontare (încasarea – plata) contravalorii bunurilor sau serviciilor consemnate.
Avizul de însoţire – serveşte ca document pentru eliberarea – primirea în gestiune şi ca act de însoţire a stocurilor pe timpul transportului.
Nota de recepţie şi constatarea de diferenţe – evidenţiază bunurile intrate în gestiune. Este întocmită în baza documentelor eliberate de furnizor.
Bonul de predare – transfer – restituire – folosit pentru predarea la magazie a stocurilor (produse, semifabricate, etc.) obţinute din producţie proprie sau pentru transmiterea bunurilor de la un loc de depozitare la altul în cadrul aceleiaşi unităti. Nu serveşte ca document pe timpul transportului.
Declaraţia vamală: utilizat pentru declararea în detaliu a bunurilor clasificate în Tariful Vamal, cu ocazia efectuării unor operaţiuni de import sau export şi care dovedeşte efectuarea propriu-zisă a operaţiunii de import sau de export, după caz, în condiţii legale.
c) Sistemul conturilor utilizate
Contabilitatea sintetică a stocurilor se conduce cu ajutorul clasei a III-a din Planul de Conturi General, ”Conturi de stocuri şi produse în curs de execuţie”. Această clasă cuprinde următoarele grupe:
grupa 30 Stocuri de materii prime şi materiale
grupa 33 Producţia în curs de execuţie
grupa 34 Produse
grupa 35 Stocuri aflate la terţi
grupa 36 Animale
grupa 37 Mărfuri
grupa 38 Ambalaje
grupa 39 Ajustări pentru deprecierea stocurilor şi producţiei
în curs de execuţie.
1.5. Contabilitatea materiilor prime şi a materialelor
Contabilitatea materiilor prime, materialelor şi a diferenţelor de preţ aferente acestora se organizează cu ajutorul următoarelor conturi:
”Materii Prime”
” Materii consumabile”
” Mareriale de natura obiectelor de inventar”
308 ”Diferenţe de preţ la materii prime şi materiale”
Conturile 301 ”Materii prime”; 302 ”Materiale consumabile”, 303 ” Materiale de natura obiectelor de inventar” sunt după conţinutul economic: conturi de stocuri materiale.
După funcţia contabilă: conturi de activ.
Se debitează cu valoarea la preţ de înregistrare a materiilor prime şi materialelor intrate în intreprindere astfel:
- vândute în starea în care au fost procurate (se trec la mărfuri):
371 ”Mărfuri” = %
301 ”Materii prime”
302 ”Materiale consumabile”
303 ”Materiale de natura
obiectelor de inventar”
- trimise pentru prelucrarea sau aflarea în custodie la terţi:
351”Materii şi = %
materiale aflatela terţi” 301 ”Materii prime”
302 ”Materiale consumabile”
303 ”Materiale de natura
obiectelor de inventar”
- retrase din aportul la capitalul social:
456”Deconturi cu = %
asociaţii privind capitalul” 301 ”Materii prime”
302 ”Materiale consumabile2
303 ”Materiale de natura
obiectelor de inventar”
Soldurile conturilor debitoare şi exprimă valoarea materiilor prime, respectiv a
materialelor existente în gestiune la preţ de înregistrare.
Contul 308”Diferenţe de preţ la materii prime şi materiale”
După conţinutul economic: cont rectificativ al preţului de înregistrare al materiilor prime şi materialelor. Se utilizează atunci când evidenţa materiilor prime şi materialelor se conduce la preţuri standard, evidenţiindu-se în cadrul contului diferenţa dintre preţul standard şi costul de achiziţie (în plus sau în minus).
După funcţia contabilă: cont bifuncţional.
Se debitează cu:
- diferenţele de preţ în plus (cost de achiziţie mai mare decât preţul standard) aferent materiilor prime şi materiilor intrate în gestiune:
% = 401”Furnizori”
308”Diferenţele de preţ la
materii prime şi materiale”
4426 ”TVA deductibilă”
- diferenţele de preţ în minus (cost achiziţie < cost prestabilit) aferent materiilor prime şi materialelor ieşite din gestiune:
308”Diferenţe de preţ la = %
la materii prime şi 601 ”Cheltuieli cu materiile prime”
materiale” 602 ”Cheltuieli cu materialele consumabile”
603”Cheltuieli privind materialele de natura
obiectelor de inventar”
Se creditează cu:
- diferenţele de preţ în plus aferente materiilor prime şi materialelor ieşite din gestiune:
% = 308 “Diferenţe de preţ la materii prime şi materiale”
601”Cheltuieli cu materiile
prime”
602”Cheltuieli cu materialele
consumabile”
603”Cheltuieli privind materialele
de natura obiectelor de inventar”
- diferenţele de preţ în minus aferente materiilor prime şi materialelor achiziţionate:
% = 308”Diferenţe de preţ la materii prime
301”Materii prime” şi materiale”
302”Materiale consumabile”
303”Materiale de natura obiectelor
de inventar”
Soldul contului poate fi:
- debitor şi exprimă diferenţele de preţ în plus aferente intrărilor respectiv diferenţelor
în minus aferente ieşirilor de materii prime, materiale consumabile şi materiale de
natura obiectelor de inventar.
- creditor şi exprimă diferenţele de preţ în plus aferente ieşirilor respectiv diferenţelor de preţ în minus aferente intrărilor de materii prime, materiale consumabile şi materiale de natura obiectelor de inventar.
1.6. Contabilitatea producţiei în curs de execuţie
Producţia în curs de execuţie este acea structură a stocurilor (produse, servicii, lucrări) ce se găsesc în faze intermediare de prelucrare pe diverse maşini nefiind nici producţie finită, nici semifabricat. Aceasta nu a trecut prin toate fazele de prelucrare nefiind supusă probelor tehnologice şi recepţiei finale. Se determină prin inventariere la finele fiecărei perioade de gestiune, iar evaluarea se face la costuri de producţie conform documentelor justificative.
Contabilitatea acesteia se conduce cu ajutorul conturilor 331 “Produse în curs de execuţie” şi 332 “Lucrări şi servicii în curs de execuţie”
După conţinutul economic: conturi de stocuri care nu au parcurs toate stadiile de prelucrare fiind neterminate la finele perioadei.
După funcţia contabilă: conturi de activ.
Se debitează cu costul de producţie al stocului de produse, lucrări şi servicii în curs de execuţie existent la sfârşitul perioadei determinat prin inventariere:
% = 711” Variaţia stocurilor”
331” Produse în curs de execuţie”
332” Lucrări şi servicii în curs
de execuţie”
Se creditează la începutul perioadei următoare, odată cu scăderea din gestiune a valorii produselor, lucrărilor şi serviciilor care reintră în procesul de fabricaţie ( destocare):
711 ”Variaţia stocurilor” = %
331 ”Produse în curs de execuţie”
332 ”Lucrări şi servicii în curs de execuţie”
Soldurile conturilor sunt debitoare şi reprezintă valoarea la cost de producţie a produselor sau
lucrărilor şi serviciilor în curs de execuţie la sfârşitul perioadei contabile.
1.7. Contabilitatea produselor
Activitatea desfăşurată de agenţii economici din sfera producţiei materiale se3 concretizează în obţinerea de produse finite, semifabricate, produse reziduale, etc.Acestea sunt stocuri care au parcurs integral fazele procesului tehnologic putând fi depozitate sau livrate.
Contabilitatea produselor este organizată cu ajutorul grupei 34 „Produse”care cuprinde conturile:
341 ”Semifabricate”
345 ”Produse finite”
346 ”Produse reziduale”
348 ”Diferenţe de preţ la produse”
Contul 345 ”Produse finite”
După conţinutul economic: cont de stocuri materiale.
După funcţia contabilă: cont de activ.
Se debitează cu:
- valoarea la preţ de înregistrare sau cost de producţie a produselor finite rezultate din procesul tehnologic inclusiv plusurilor de inventar:
345 ”Produse finite” = 711 ”Variaţia stocurilor”
- valoarea produselor finite revenite de la terţi:
345 ”Produse finite” = %
354 ”Produse aflate la terţi”
401 ”Furnizori”
Se creditează cu: valoarea la preţ de înregistrare sau cost de producţie a produselor finite ieşite din unitate astfel:
- vânzarea produselor finite:
411 ”Clienţi” = %
701 ”Venituri din vânzarea
produselor finite”
4427 ”TVA colectată”
- scăderea din gestiune:
711 ”Variaţia stocurilor” = 345 ”Produse finite”
- constatate lipsă la inventar:
711”Variaţia stocurilor” = 345 ”Produse finite”
- distruse de calamităţii naturale:
671 ”Cheltuieli privind = 345 ”Produse finite”
calamităţile şi alte evenimente
extraordinare”
- transferate în magazinele de vânzare proprii:
371 ”Mărfuri” = 345 ”Produse finite”
- acordate salariaţilor ca plată în natură conform legii:
421 ”Personal-salarii = 345 ”Produse finite”
datorate”
- cuvenite acţionarilor sau unităţilor prestatoare ca plată în natură potrivit clauzelor contractuale:
% = 345 ”Produse finite”
462 ”Creditori diverşi”
401 ”Furnizori”
- reţinute şi consumate în aceeaşi unitate:
% = 345 ”Produse finite”
301 ”Materii prime”
302 ”Materiale consumabile”
303 ”Materiale de natura
obiectelor de inventar”
- acordate ca donaţii:
6582 ”Donaţii şi subvenţii = 345 ”Produse finite”
acordate”
- trimise pentru prelucrarea la terţi:
3545 ”Produse finite = 345 ”Produse finite”
aflate la terţi”
Soldul contului este debitor şi exprimă valoarea la preţ de înregistrare a produselor finite existente în stoc la finele perioadei.
În cazul în care pentru evidenţierea produselor se utilizează preţuri prestabilite (standard) iar costurile de producţie calculate la sfârşitul perioadei diferite, diferenţele rezultate se vor evidenţia cu ajutorul contului 348”Diferenţe de preţ la produse”.
După conţinutul economic: cont rectificativ al valorii de înregistrare a produselor.
După funcţia contabilă: cont bifuncţional.
Se debitează cu:
- diferenţele de preţ în plus (costul de producţie efectiv mai mare decât preţul standard) aferent produselor obţinute (intrate) din producţie proprie:
348 ”Diferenţe de preţ la produse” = 711 „Variaţia stocurilor”
- diferenţele de preţ în minus (costul de producţie mai mic decât preţul standard) repartizate asupra produselor ieşite din gestiune prin vânzare:
348 „Diferenţe de preţ la produse” = 711 ”Variaţia stocurilor”
Se creditează cu:
- diferenţele în minus (costul de producţie mai mic decât preţul standard) aferente produselor intrate în gestiune din producţie proprie:
711 „Variaţia stocurilor” = 348 „Diferenţe de preţ la produse”
- diferenţele de preţ în plus (costul de producţie mai mare decât preţul standard) repartizate asupra produselor ieşite din gestiune prin vânzare:
711 „Variaţia stocurilor” = 348 „Diferenţe de preţ la produse”
Soldul contului poate fi:
- deditor şi exprimă diferenţele de preţ in plus (costul de producţie mai mare decât preţul standard) aferent produselor intrate respectiv diferenţelor de preţ în minus (costul de producţie mai mic decât preţul standard) repartizate asupra produselor iesite din gestiune;
- creditor şi exprimă diferenţele de preţ în minus aferente produselor intrate respectiv diferentelor de preţ în plus repartizate asupra produselor ieşite.
Funcţionarea conturilor 341 „Semifabricate” şi 346 „Produse reziduale” este identică cu cea a contului 345 „Produse finite”.
1.8. Contabilitatea stocurilor aflate la terţi
Anumite bunuri de natura stocurilor, proprietate a înterprinderii, pot să se găsească temporar la alte unităţi din diverse motive: pentru prelucrare, lăsate în curs de aprovizionare, etc.
Contabilitatea acestora se conduce cu ajutorul grupei 35 „Stocuri aflate la terţi”, ce cuprinde următoarele conturi:
351 „Materii şi materiale aflate la terţi”
354 ”Produse aflate la terţi”
356 „Animale aflate la terţi”
357 „Mărfuri aflate la terţi”
358 „Ambalaje aflate la terţi”
După continutul economic: conturi de stocuri aflate temporar la terţi.
După funcţia contabilă: conturi de activ.
Se debitează cu valoarea la preţ de înregistrare a stocurilor aflate temporar la terţi:
35x „Stocuri aflate la terţi” = %
301 „Materii
302 „Materii consumabile”
303 „Materiale de natura obiectelor
de inventar”
341 „Semifabricate”
345 „Produse finite”
346 „Produse reziduale”
361 „Animale şi păsări”
371 „Mărfuri”
381 „Ambalaje”
401 „Furnizori”
Se creditează cu:
- valoarea stocurilor revenite de la terţi:
% = 35x ”Stocuri aflate la terţi”
301 ”Materii prime”
302 ”Materii consumabile”
303 ”Materiale de natura obiectelor de inventar”
341 ”Semifabricate”
345 ”Produse finite”
346 ”Produse reziduale”
361 ”Animale şi păsări”
371 ”Mărfuri”
381 ”Ambalaje”
- scăderea din gestiune a stocurilor aflate la terţi constatate lipsă la inventar sau distruse de calamităţi:
% = 35x ”Produse finite”
601 ”Cheltuieli cu materiile prime”
602 ”Cheltuieli cu materialele consumabile”
603 ”Cheltuieli privind materialele
de natura obiectelor de inventar”
607 ”Cheltuieli privind mărfurile”
608 ”Cheltuieli privind ambalajele”
671 ”Cheltuieli privind calamităţile şi
alte evenimente extraordinare”
Soldul contului este debitor şi exprimă bunurile de natura stocurilor aflate temporar la terţi.
1.9.Contabilitatea animalelor
În conformitate cu reglementările actuale sunt încadrate în categoria stocurilor:
- animalele şi păsările tinere de orice fel (viţei, mânji, miei, purcri) în vederea creşterii pentru producţie sau ce urmează a fi trecute ulterior la imobiliuări (folosirii lor pentru muncă şi reproducţie);
- animalele şi păsările la îngrăşat;
- destinate valorificării;
- coloniile de albine;
- animalele pentru producţie (lână, lapte, blană, ouă).
Intrarea animalelor se face în principal prin achiziţii sau din producţie proprie iar ieşirea prin vânzare, sacrificare, etc.
Contabilitatea acestora se conduce cu ajutorul conturilor 361 „Animale şi păsări” şi 368 „Diferenţe de preţ la animale şi păsări”.
Contul 361 „Animale şi păsări”.
După conţinutul economic: cont de stocuri.
După funcţia contabilă: cont de activ.
Se debitează cu valoarea la preţ de înregistrare a animalelor şi păsărilor intrate în unitate astfel:
Se creditează cu preţul de înregistrare al animalelor şi păsărilor ieşite din gestiune astfel:
- prin vânzare:
- provenite din producţie proprie:
711 „Variaţia stocurilor” = 361 „Animale şi păsări”
- provenite din cumpărări ( la cost de achiziţie):
606 „Cheltuieli privind = 361 „ Animale şi păsări”
animalele şi păsările”
- constatate minus la inventar:
606 „Cheltuieli privind animalele = 361 „Animale şi păsări”
şi păsările”
- retrase de asociaţi:
456 „Decontări cu asociaţi privind = 361 „Animale şi păsări”
capitalul”
- dispărute în urma unor calamităti naturale:
671 „Cheltuieli privind calamitătile şi = 361 „Animale şi păsări”
alte evenimente extraordinare”
Soldul contului este debitor şi exprimă valoarea la preţ de inregistrare a animalelor şi păsărilor existenteîn stoc ,la sfârşitul perioadei.
Dacă evaluarea şi înregistrarea animalelor se face la preţuri prestabilite (standard), diferenţele de preţ (în plus sau în minus) dintre acestea şi costurile de achiziţie sau de producţie se evidenţiază cu ajutorul contului 368 „Diferenţe de preţ la animale şi păsări”. Cont bifuncţional.
Se debitează cu:
- diferenţele de preţ în plus (cost de achiziţie mai mare decât preţul prestabilit) aferent animalelor şi păsărilor achiziţionate:
368 „Diferenţe de preţ la animale şi păsări” = %
401 „Furnizori”
542 „Avansuri de trerzorerie”
- diferenţele de preţ în plus aferente animalelor obţinute (intrate) din producţie proprie:
368 „Diferenţe de preţ la animale şi păsări” = 711 „Variaţia stocurilor”
- diferenţele de preţ în minus aferente animalelor şi păsărilor intrate incluse pe cheltuieli:
368 „Diferenţe de preţ la animale şi păsări” = 606 „Cheltuieli privind animalele şi păsările”
- diferenţele de preţ în minus repartizate asupra animalelor şi păsărilor ieşite din gestiune:
368 „Diferenţe de preţ la animale şi păsări” = 711 „Variaţia stocurilor”
Se creditează cu:
- diferenţele de preţ în minus aferente animalelor şi păsărilor achiziţionate:
% = 368 „Diferenţe de preţ la animale şi păsări”
361 „Animale şi păsări”
542 „Avansuri de trezorerie”
- diferenţe de preţ în plus aferente animalelor incluse pe cheltuielile exerciţiului:
606 „Cheltuieli privind animalele şi = 368 „Diferenţe de preţ la animale şi păsări” pasări”
- diferenţe de preţ în minus aferente animalelor şi păsărilor intrate din producţie proprie:
711 „Variaţia stocurilor” = 368 „Diferenţe de preţ la animale şi
păsări”
- diferenţele de preţ în plus repartizate asupra valorii animalelor din producţie proprie ieşite din
gestiune:
711 „Variaţia stocurilor” = 368 „Diferenţe de preţ la animale şi păsări”
Soldul contului reprezintă diferenţele de preţ aferente animalelor şi păsărilor existente în stoc.
1.10. Contabilitatea mărfurilor şi a diferenţelor
de preţ la mărfuri
Mărfurile sunt acele bunuri materiale achiziţionate în scopul revânzării în aceeaşi stare sau după prelucrare sau produse de înterprindere şi destinate vânzării prin magazine proprii.
Reflectarea în contabilitate a mărfurilor se realizează cu ajutorul conturilor
371”Mărfuri” şi 378”Diferenţe de preţ la mărfuri”
Contul 371”Mărfuri” – evidenţiază existenţa şi mişcarea mărfurilor la cost de achiziţie sau preţ de vânzare, după caz.
După conţinutul economic: cont de stocuri destinate vânzării.
După funcţia contabilă: cont de activ.
Se debitează cu valoarea la preţ de înregistrare a mărfurilor intrate în gestiune astfel:
- valoarea taxelor vamale aferente achiziţiilor de mărfuri din import:
371”Mărfuri” = 446”Alte impozite, taxe şi vărsăminte
asimilate”
- aduse ca aport la capital:
371”Mărfuri” = 446”Decontări cu asociaţii privind capitalul”
- revenite de la terţi:
371 ”Mărfuri” = %
357 ”Mărfuri aflate la terţi”
401 ”Furnizori”
- primite cu titlu gratuit:
371”Mărfuri” = 7582”Venituri din donaţii şi subvenţii primite”
- valoarea de înregistrare celorlalte categorii de stocuri vândute ca atare (transferate la mărfuri)
371 ”Mărfuri” = %
301 ”Materii prime”
302 ”Materiale consumabile”
303”Materiale de natura obiectelor de inventar
inventar”
361 ”Animale şi păsări”
- produsele finite transferate magazinelor proprii de desfacere:
371 ”Mărfurile” = 345 ”Produse finite”
- constatate în plus la inventar:
371 ”Mărfuri” = 607 ”Cheltuieli privind mărfurile”
- primite, de la entităţi afiliate, legate prin participaţii, unitate sau subunitate:
371 ”Mărfuri” = %
451 ”Decontări între entităţile afiliate”
453 ”Decontări privind interesele de participare”
481 ”Decontări între unitate şi subunităţi”
482 ”Decontări între subunităţi”
- valoarea adaosului comercial aferent mărfurilor intrate în unităţile comerciale (când evidenţa se ţine la preţ de vânzare cu amănuntul ):
371 ”Mărfuri” = 378”Diferenţe de preţ la mărfuri”
taxa pe valoarea adăugată neexigibilă cuprinsă în preţul cu amănuntul al mărfurilor:
371 ”Mărfuri” = 4428 „TVA neexigibilă”
Se creditează cu valoarea la preţ de înregistrare al mărfurilor ieşite din gestiune astfel:
- după vânzare odată cu descărcarea gestiunii:
când evidenţa se ţine la preţ cu amănuntul:
% = 371 ”Mărfuri”
607 ”Cheltuieli privind mărfurile”
378 ”Diferenţele de preţ la mărfuri”
4428 ”TVA neexigibilă”
când evidenţa se ţine la cost de achiziţie (comerţ en gross):
607 ”Cheltuieli privind = 371 ”Mărfurile”
mărfurile”
- constatate lipsă la inventar:
607 ”Cheltuieli privind = 371 ”Mărfurile”
mărfurile”
- pierderi din calamităţi:
671 ”Cheltuieli privind calamităţile = 371 ”Mărfuri”
şi alte evenimente extraordinare”
- trimise spre prelucrare la terţi:
357 ”Mărfuri aflate la terţi” = 371 ”Mărfuri”
- donaţii acordate:
6582 ”Donaţii şi subvenţii acordate” = 371 „Mărfuri”
- livrate entităţilor afiliate, legate prin participaţii, unitate şi subunitate:
% = 371 „Mărfuri”
451 ”Decontări între entităţi afiliate”
453 ”Decontări privind interesele
de participare”
481 ”Decontări între unitate şi subunitate”
482 ”Decontări între subunităti”
Soldul contului este debitor şi evidenţiază valoarea la preţ de înregistrare a mărfurilor aflate în stoc la sfârşitul perioadei.
Contul 378”Diferenţe de preţ la mărfuri”- ţine evidenţa adaosului comercial aferent mărfurilor din unităţile comerciale.
După conţinutul economic: cont rectificativ al valorii de inregistrare al mărfurilor.
După funcţia contabilă: cont de pasiv.
Se creditează cu valoarea adaosului comercial aferent mărfurilor intrate în unităţile comerciale:
371 ”Mărfuri” = 378 ”Diferenţe de preţ la mărfuri”
Se debitează cu valoarea adaosului comercial aferent mărfurilor ieşite din gestiune prin vânzare sau alte căi (inclusiv reducerile de preţ la mărfuri):
378 ”Diferenţe de preţ la mărfuri” = 371 ”Mărfuri”
Soldul contului este creditor şi exprimă valoarea adaosuluicomercial aferent mărfurilor existente în gestiune la sfârşitul perioadei.
Adaosul comercial aferent mărfurilor din comerţul cu amănuntul, ridică probleme deosebite în ceea ce priveşte determinarea acestuia cu ocazia descărcării gestiunii. Se ştie că preţul cu amănuntul al mărfurilor se determină astfel:
Preţ cu = Cost de + Adaos + TVA
amănuntul achiziţie comercial neexigibilă
Pentru determinarea adaosului comercial aferent vânzărilor se parcurg următoarele etape:
- calculul coeficientului de repartizare a adaosului comercial:
La descărcarea gestiunii rulajul debitor al contului 4428 va fi egal cu rulajul creditor al contului 4427.
Formula contabilă de descărcare a gestiunii mărfurilor cu amănuntul va fi:
% = 371 "Mărfuri"
607 "Cheltuieli privind mărfurile"
(cost de achiziţie)
378 "Diferenţe de preţ la mărfuri"
(adaos comercial aferent vănzării)
4428 "TVA neexigibilă"
(TVA aferent mărfurilor vândute, Rc4427)
1.11. CONTABILITATEA AMBALAJELOR
Circulaţia mărfurilor de la producători până la consumatori, ca de altfel şi a celorlalte categorii de bunuri materiale, este condiţionată în mare măsură de utilizarea unor ambalaje adecvate, care contribuie la păstrarea proprietăţilor fizico-chimice ale acestora în timpul transportului, manipulării, depozitării şi comercializării. Altfel spus, ambalajele reprezintă o categorie distinctă de stocuri care asigură una dintre premisele importante pentru realizarea în condiţii corespunzătoare a circulaţiei propriu-zise a mărfurilor.
Datorită diversităţii tipurilor de ambalaje, a dimensiunilor şi modului de utilizare, al modului de finanţare şi recuperare este necesară, ca o condiţie indispensabilă pentru organizarea contabilităţii, clasificarea lor după mai multe criterii.
În funcţie de durată şi valoare, ambalajele se delimitează în două categorii sau grupe importante şi anume: ambalaje de natura mijloacelor fixe şi ambalaje de natura stocurilor.
În prima categorie se încadrează ambalajele care îndeplinesc condiţiile de valoare şi durată stabilite pentru mijloace fixe (containere, cisterne, tuburi de oxigen, butoaie de bere ş.a.), reflectându-se în contabilitate cu ajutorul conturilor de imobilizări corporale. Aceste ambalaje se utilizează de regulă pentru păstrarea mărfurilor şi fac parte din inventarul permanent al unităţii patrimoniale, circulând, atunci când este cazul, pe principiul restituirii integrale şi fără vânzare-cumpărare, pe bază de facturare „proforma”.
Ambalajele de natura stocurilor sunt numeroase şi au mai multe destinaţii, fapt ce impune clasificarea lor în raport cu conţinutul şi modul de oglindire în contabilitate în trei subgrupe şi anume: ambalaje de natura obiectelor de inventar, ambalaje de circulaţie sau de transport şi materiale de ambalat.
Ambalajele de natura obiectelor de inventar (lăzi pentru pâine, butoaie pentru bere, butoaie din fag pentru brânzeturi ş.a.) fac parte din inventarul permanent al unităţii şi se oglindesc în contabilitate cu ajutorul conturilor corespunzătoare acestei categorii de elemente patrimoniale. Ele circulă pe principiul restituirii integrale, facturându-se „proforma”.
Ambalajele de circulaţie sau de transport (navete pentru lapte, băuturi răcoritoare şi alcoolice, cutii pliante din mucava, sticle, borcane ş.a.) deţin ponderea cea mai mare în total ambalajelor şi participă la mai multe circuite comerciale. Aceste ambalaje se urmăresc în contabilitate cu ajutorul conturilor 381 „Ambalaje” şi 388 „Diferenţe de preţ la ambalaje”, care se vor prezenta ulterior.
Ambalajele de transport sau de circulaţie, în funcţie de modul de recuperare şi valorificare se delimitează în două subgrupe şi anume:
– ambalaje facturate distinct care circulă prin vânzare-cumpărare;
– ambalaje facturate distinct care circulă prin restituire directă.
Fiecare din aceste subgrupe, sub aspectul circulaţiei şi decontării, se reflectă în contabilitate în mod specific, aşa cum se va prezenta ulterior.
Materialele de ambalat (hârtie, pungi de hârtie şi polietilenă, carton, talaj industrial ş.a.) se folosesc pentru împachetarea mărfurilor în vederea vânzării en-detail, pentru preambalare şi expunere estetică, precum şi pentru nevoi gospodăreşti. Ele se reflectă în contabilitate cu ajutorul contului 3013 „Materiale pentru ambalat” sau pot fi incluse direct în cheltuielile de exploatare, în debitul contului 604 „Cheltuieli privind materialele nestocate”, după cum se stabileşte de unitatea patrimonială.
Materialele de ambalat, precum şi ambalajele a căror valoare este inclusă în preţul mărfurilor (cutii de conserve, sticle de plastic, pungi de polietilenă ş.a.) se utilizează o singură dată, fiind nerecuperabile, fapt pentru care, pe măsura eliberării în consum se includ în cheltuielile de exploatare.
Pentru organizarea contabilităţii ambalajelor de transport sau de circulaţie se utilizează două conturi sintetice de gradul I, 381 „Ambalaje” şi 388 „Diferenţe de preţ la ambalaje”, care constituie grupa 38 „Ambalaje” din cadrul clasei a 3-a „Conturi de stocuri şi producţie în curs de execuţie” din Planul de conturi general.
Utilizarea celor două conturi amintite pentru urmărirea ambalajelor de transport sau de circulaţie facturate distinct, care circulă prin vânzare-cumpărare sau prin restituire directă, este
influenţată într-o anumită măsură de preţul de înregistrare adoptat de unitate, care poate fi costul efectiv de achiziţie sau preţul standard (prestabilit).
Folosirea costului efectiv de achiziţie constă în evaluarea ambalajelor şi implicit a operaţiilor de intrări şi ieşiri în şi din gestiune la costul efectiv de intrare în patrimoniu, care în perioada actuală este fluctuant, fapt ce creează anumite dificultăţi în ceea ce priveşte evaluarea ieşirilor din gestiune.
În cazul adoptării costului amintit ca preţ de înregistrare este justificată crearea în cadrul contului 381 „Ambalaje” a două conturi analitice, unul pentru preţul de facturare sau de cumpărare şi celălalt pentru cheltuielile de transport-aprovizionare, ambele cu funcţia contabilă de activ.
Pentru contul analitic privind cheltuielile de transport- aprovizionare este caracteristic faptul că la sfârşitul fiecărei luni, pentru ambalajele vândute şi, de asemenea, ieşite din gestiune cu alte destinaţii, se efectuează operaţia de repartizare a cheltuielilor colectate, calculându-se coeficientul mediu de repartizare, aşa cum se procedează în cazul contului 308 „Diferenţe de preţ la materii prime şi materiale” sau a celorlalte conturi de diferenţe de preţ.
Adoptarea preţului standard (prestabilit) ca preţ de înregistrare necesită determinarea în prealabil a acestui preţ pentru fiecare categorie sau fel de ambalaje, folosindu-se preţurile medii aferente operaţiilor de intrări din perioada (anul) anterioară. Preţul în cauză se utilizează ca un preţ constant în cursul exerciţiului atât pentru intrările, cât şi pentru ieşirile de ambalaje în şi din patrimoniu.
Pentru înregistrarea diferenţelor în plus sau în minus între preţul standard şi costul efectiv de achiziţie se utilizează contul 388 „Diferenţe de preţ la ambalaje”, aşa cum se procedează în cazul celorlalte conturi de diferenţe de preţ.
Contul 381 „Ambalaje” este de activ şi reflectă în debit şi, de asemenea, în credit preţul de înregistrare aferent ambalajelor de transport sau de circulaţie intrate şi respectiv ieşite în şi din patrimoniu.
Contul în cauză se debitează prin creditul conturilor care corespund modalităţilor de intrare a ambalajelor în patrimoniu şi anume:
– 401 “Furnizori”, 408 “Furnizori – facturi nesosite” şi 542 “Avansuri de trezorerie”, pentru achiziţionări de la terţi cu decontare ulterioară şi respectiv din avansuri spre decontare;
– 358 „Ambalaje aflate la terţi” şi 401 „Furnizori”, cu valoarea ambalajelor primite din custodie sau păstrare de la terţi şi respectiv cu cheltuielile de transport-aprovizionare şi de prelucrare datorate pentru acestea în cazul utilizării costul efectiv de achiziţie ca preţ de înregistrare;
– 608 „Cheltuieli privind ambalajele” şi 7718 „Alte venituri excepţionale din operaţii de gestiune”, pentru ambalajele constatate în plus la inventariere şi respectiv primite cu titlu de gratuit ş.a.
Contul analizat se creditează pentru ieşirile din patrimoniu, prin debitul conturilor ce corespund căilor sau modalităţilor de ieşire, după cum urmează:
– 608 „Cheltuieli privind ambalajele”, pentru vânzări şi lipsuri la inventariere imputabile;
– 6718 „Alte cheltuieli excepţionale privind operaţiile de gestiune”, în cazul predării cu titlu gratuit a pierderilor neimputabile şi a pierderilor din calamităţi etc.
Soldul contului 381 „Ambalaje” poate fi debitor, reprezentând valoarea la preţul de înregistrare aferentă ambalajelor existente în stoc la sfârşitul perioadei de gestiune.
Soldul contului la care ne referim, în funcţie de preţul de înregistrare utilizat, necesită anumite corectări în vederea stabilirii valorii ce se înscrie în activul bilanţului contabil, la un post distinct existent în grupa activelor circulante, subgrupa de stocuri, aşa cum se prezintă în continuare.
a. În cazul utilizării costului efectiv de achiziţie ca preţ de înregistrare:
Valoare Preţul de înregistrare +
de = Cheltuielile de transport-aprovizionare -
bilanţ Provizioane pentru depreciere.
unde:
– preţul de înregistrare şi cheltuielile de transport-aprovizionare reprezintă soldul debitor al contului sintetic 381 „Ambalaje” sau soldurile debitoare ale celor două conturi analitice ce se deschid în cadrul acestuia;
– provizioanele pentru depreciere sunt reprezentate de soldul creditor al contului 398 „Provizioane pentru deprecierea ambalajelor”.
b. În situaţia folosirii preţului standard (prestabilit):
Valoare Preţul de înregistrare
de = Diferenţele de preţ la ambalaje -
bilanţ Provizioane pentru depreciere.
unde:
– diferenţele de preţ în plus sau în minus la ambalaje sunt stabilite sub forma soldului debitor şi respectiv creditor la contul cu aceeaşi denumire şi simbolul 388.
Pentru contul 381 „Ambalaje” este necesar să se organizeze evidenţa analitică global valorică pe unităţi operative de desfacere en-detail şi la nivelul depozitelor de vânzare en-gros, iar pentru acestea din urmă se conduce în plus evidenţa cantitativ-valorică pe feluri sau categorii de ambalaje.
Contul 388 „Diferenţe de preţ la ambalaje” este rectificativ, bifuncţional, utilizându-se în cazul adoptării preţului prestabilit ca preţ de înregistrare, aşa cum se procedează în cazul celorlalte conturi de diferenţe de preţ.
Pentru organizarea contabilităţii ambalajelor se poate utiliza, atunci când este cazul, şi contul 398 „Provizioane pentru deprecierea ambalajelor”, cu funcţia contabilă de pasiv.
În credit reflectă, de regulă, la sfârşitul anului, după efectuarea inventarierii patrimoniului, valoarea deprecierii ambalajelor existente în stoc, prin corespondenţă cu debitul contului 6814 „Cheltuieli de exploatare privind provizioane pentru deprecierea activelor circulante”.
Se debitează în exerciţiile ce urmează celui în care a fost creditat, în măsura ieşirii din patrimoniu a ambalajelor pentru care s-au constituit provizioanele sau în cazul în care deprecierea nu s-a produs sau a fost mai mică decât cea preconizată, creditându-se contul 7814 „Venituri din provizioane pentru deprecierea activelor circulante”.
Capitolul II
Contabilitatea stocurilor si a producţiei în curs de execuţie la
S.C. PAN S.A. BAIA MARE
2.1. Prezentarea generală a firmei S.C. Pan S.A. Baia Mare
Istoricul firmei S.C. PAN S.A. Baia Mare
Data înfiinţării
S.C. PAN Baia Mare S.A. a luat fiinţă în decembrie 2002. Este persoană juridică română, are forma juridică de societate pe acţiuni şi îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legile române şi statutul ei. Societatea nu are filiale sau sucursale în ţară sau străinătate.
Sediul societăţii este în Baia Mare, str. Stadion nr.1, tel 0262384318, judetul 24—Maramureş, S.C. PAN Baia Mare S.A. are codul fiscal R14776401 şi este înregistrată la Registrul Comerţului sub numărul J24-398-2002.
Capitalul social iniţial al societăţii a fost de 50.000.000 lei, fiind împărţit în 10.000 acţiuni cu o valoare nominală de 5000 lei. Capitalul social actual este de 200.537.000 lei, divizat în 10 000 acţiuni a 20.053,7 lei fiecare. De la înfiinţare până în prezent numărul acţionarilor a scăzut de la 1318 la 976 datorită concentrării deţinerilor de acţiuni.
Obiectul de activitate conform statutului este reprezentat de:
producţia, inclusiv aprovizionarea şi importul pentru producţie şi desfacere pe piaţa internă şi externă a produselor obţinute prin prelucrarea industrială a cerealelor, a produselor de panificaţie şi pastelor făinoase;
comercializarea cu ridicata şi amănuntul a produselor şi mărfurilor alimentare şi nealimentare de orice fel prin magazine proprii sau închiriate, concesionate sau în locuri special amenajate – pieţe, târguri precum şi în sistem ambulant, prin tonete, rulote, automagazine şi altele de acest fel;
operaţiuni de import-export, exclusiv cele prevăzute la punctul a., produse şi servicii, operaţiuni specializate de comerţ exterior (leasing, intermediere, lohn, depozit, magazine, licitaţii, cooperare, gaj, ipotecă, barter, reprezentanţă), precum şi oricare alt gen de servicii de comerţ exterior;
a. prestări de servicii în domeniul:
transportul de mărfuri şi persoane în trafic intern şi internaţional;
intermedieri mobiliare şi imobilare în sistem de comision sau consignaţie şi reprezentanţă comercială;
intermedieri şi cumpărări de active şi acţiuni de către acţionarii S.C. PAN Baia Mare S.A.;
intermedierea cumpărării de active şi acţiuni de către acţionarii salariaţi şi îi reprezentarea acestora faţă de terţi în astfel de acţiuni.
Concesionarea de terenuri arabile şi creditarea proprietarilor de terenuri pentru producţia de cereale;
În realizarea obiectului de activitate societatea comercială efectuează orice alte operaţiuni privind dezvoltarea, modernizarea şi exploatarea capacităţii de producţie, cumpărarea de active şi acţiuni, având dreptul de a cumpăra, închiria sau a dobândi prin alte mijloace şi de a obţine orice fel şi orice drepturi, privilegii sau orice avantaj asupra sau în legătură cu orice proprietăţi şi orice construcţii, clădiri, locuinţe, ateliere, magazine, depozite, capacităţi de producţie, maşini, echipamente, instalaţii, motoare, material rulant, mijloace auto şi orice proprietate imobiliară sau drepturi de orice fel.
Baza materială a societăţii este compusă din următoarele active principale:
o moară de grâu – construită în 1978, a ajuns prin modernizări succesive la o capacitate de măciniş de 124 de tone în 24 de ore; utilajele sunt de provenienţă românească (15 valţuri tip Topleţ) şi turcească (umidificatoare, maşini de gris).
În urma procesului de măcinare se pot obţine toate tipurile de făină, diferenţiate în funcţie de conţinutul în cenuşă şi substanţe minerale;
cele 7 magazine de desfacere a produselor alimentare sunt răspândite în judeţ.
Scopul firmei S.C. „PAN Baia Mare „ S.A. Scopul firmei este de a produce şi comercializa produsele de panificaţie proprii.
Aspirăm să dobândim o reputaţie pe piaţă ca fabricant şi distribuitor de produse de panificaţie. Putem obţine acest lucru prin dezvoltarea promptă a produselor, înţelegerea clară a tendinţelor şi nevoilor de pe piaţă, comercializare şi îmbuteliere inovatoare şi profitabile.
Pentru a ne atinge obiectivul, S.C. PAN Baia Mare S.A. are nevoie de capital, talent managerial, facilităţi mai mari şi mai eficiente.
Echipa de conducere: Adunarea Generală a Acţionarilor este organul de conducere care decide asupra
activităţii societăţii şi adoptă politica economică şi comercială.
Societatea este administrată de Consiliul de Administraţie, compus din 7 persoane alese de Adunarea Generală a Acţionarilor pe o perioadă de patru ani. Consiliul de Administraţie este condus de un preşedinte, care are şi calitatea de director general.
Gestiunea societăţii este verificată Comisia de Cenzori, formată din trei membri aleşi de Adunarea Generală a Acţionarilor.
Directorul general al societăţii este ajutat de directorul executiv tehnic şi de directorul executiv economic.
Directorul tehnic este conducătorul direcţiei producţie.
Directorul economic (şeful direcţiei economice) are în subordine următoarele compartimente:
- biroul financiar-contabilitate-preţuri;
- oficiul de calcul;
- biroul aprovizionare.
S.C. COMPAN S.A. are 230 de angajaţi, cu funcţii şi calificări corespunzătoare, definite în fişa postului.
Compartimentul activităţii de producţie este subordonat directorului general şi îndrumă, conduce şi răspunde de activitatea de producţie, având următoarele atribuţii:
asigură desfăşurarea activităţii compartimentelor funcţionale din subordinea sa în scopul realizării programelor de producţie si a reparării dotării;
ia măsuri pentru elaborarea si respectarea indicatorilor tehnici si tehnologici cu privire la programarea, pregătirea şi urmărirea producţiei;
asigură respectarea normelor de tehnică a securităţii şi protecţia muncii, ia măsuri împotriva celor care nu le respecta;
răspunde de activitatea de organizare a producţiei şi muncii în scopul creşterii productivităţii muncii, reducerii costurilor, creşterii rentabilităţii şi beneficiului societăţii.
Compartimentul comercial are atribuţiile:
asigură fundamentarea propunerilor pentru organigrama unităţii, schemei de personal, a atribuţiilor fiecărui sector de activitate, a veniturilor şi cheltuielilor pentru activitatea de baza şi a altor activităţi, a tarifelor pentru prestaţii etc.;
asigura contractele pentru prestaţii, întocmeşte facturi pentru activitatea de bază, asigura analizele economice pe secţii privind realizarea veniturilor şi cheltuielilor şi îndeplinirea sarcinilor de către conducere;
elaborează planul de prestaţii, venituri şi cheltuieli al unităţii pe structuri şi activităţi (de bază şi alte activităţi).
2.2. DESCRIEREA GENERALǍ A AFACERII
2.2.1.Obiective. Strategie. Tactici
Produsul fabricat şi oferit de firmă fiind un produs final, va fi realizat pe piaţă consumatorului şi este orientat persoanelor de toate vârstele.
Clienţii potenţiali ai întreprinderii sunt persoanele de toate vârstele.
Pentru ai determina pe clienţii să cumpere produsele fabricate de întreprindere, conducerea va pune accentul, în primul rând, pe calitatea deosebită a serviciilor prestate, preţul convenabil. Produsele firmei vor ti distribuite direct consumatorului.
Preţurile la produsele livrate vor fi constituite din elementele proprii lor, reieşind din costurile de producţie şi din alte cheltuieli.
Reclama produselor va fi efectuată prin intermediul reţelei mass-media, foi volante, standuri luminescente şi pe automobilele care livrează produsele firmei.
2.2.2.Structura personalului
Tabelul 2.1.
Structura personalului pe compartimente la 31.12.2007
. Din tabelul 2.1. se poate remarca ponderea importantă a personalului care lucrează în cadrul compartimentelor de producţie şi comercializare, care au un rol esenţial în activitatea societăţii.
În ceea ce priveşte structura personalului în funcţie de gradul de calificare, aceasta se prezintă ca în tabelul următor:
Tabelul 2.2.
Se remarcă preponderenţa categoriilor muncitori calificaţi (48%) şi personal cu studii medii (37%). Această structură de personal este adecvată specificului activităţii societăţii.
Tabelul 2.3.
Structura personalului în funcţie de domeniul de activitate:
Se observă preocuparea pentru sporirea ponderii personalului direct productiv, corelată cu reducerea cheltuielilor administrative.
Fluxurile de informaţii sunt următoarele:
secţii de producţie/ birou de aprovizionare (rapoarte de producţie, de gestiune, avize etc.) compartimentul financiar-contabil (verificare, avizare) oficiul de calcul (prelucrare, centralizare) compartimentul financiar-contabil note contabil
2.3.DESCRIEREA PRODUSELOR ŞI MODUL DE FOLOSIRE
2.3.1.Ciclul produselor:Produsele fabricate :
făina albă tip 650;
făina albă tip 480;
gris;
tărâţe;
franzela “Neptun” (0,500 kg/buc.);
franzela “Pariziana” (0,400 kg/buc.);
colac ardelenesc(1 kg/buc.);
colăcei ardeleneşti(0,1 kg/buc.);
pateuri (0,050 kg/buc.);
saleuri – vrac;
minipateuri cu brânză – vrac;
minipateuri cu ciuperci – vrac;
batoane cu lapte (0,100 kg/buc.);
cozonac cu stafide şi cacao (0,800 kg/buc.).
Procesul tehnologic a producerii pâinii consta din 5 etape principale:
Cernerea fainii si pregătirea maielei;
Malaxarea aluatului;
Divizarea si dospirea aluatului;
Coacerea;
Răcirea si transportarea produselor gata.
In genere sectorul de panificaţie este caracterizat prin întreprinderi cu procese tehnologice preponderent semi-automatizate. In afara ca acest moment contribuie la creşterea flexibilităţii si eficientei producţiei, el permite menţinerea standardelor de calitate. Desigur situaţia este diferita pentru brutăriile mici, specializate in pâine proaspătă.
Inovaţiile substanţiale ale întreprinderilor de panificaţie cer modificări ale procesului de producţie. Dezvoltarea şi perfecţionarea ambalajelor nu este larg răspândită la noi în ţară.
Neajunsurile tehnologice în comparaţie cu practicile internaţionale
Prin utilizarea materialelor speciale de ambalare, este posibil de a perfecţiona produsele atât in termeni de calitate cât şi durata de păstrare. O tehnica nouă pentru conservarea produselor de panificaţie este atmosfera modificată, larg răspândită pentru pâine (dar nu în ţara noastră).
Firma noastră produce pâine din faină de grâu, un asortiment larg de produse de panificaţie şi covrigărie, biscuiţi, produse din gofre, diverse tipuri de paste făinoase şi pizza. Astăzi aproape 500 de întreprinderi sunt cumpărători ai noştri. Pentru comoditatea cumpărătorilor producţia se eliberează în ambalaje. Se utilizează diferite materiale de ambalaj: carton, polipropilena. Împreună cu beneficiarii elaborăm tipuri speciale de ambalaj conform cerinţelor clienţilor noştri . Toată producţia se fabrică în stricta corespundere cu cerinţele standardelor de stat cu utilizarea componentelor naturale curate biologic. Tehnologia de fabricare a producţiei, calitatea ei se
verifică permanent de către organele de control corespunzătoare ale ţarii. În condiţiile concurentei înalte S.C. PAN Baia Mare S.A. nu numai că a supravieţuit, dar şi-a stabilit prioritatea sa pe piaţa orasului. La întreprindere permanent se caută noi domenii de activitate. Este creata baza comercială, ce execută cererile pentru partide de producţie cu ridicata, atât fabricate de către întreprindere, cât şi de alţi furnizori de mărfuri alimentare. Tehnologii firmei noastre depun toată abilitatea şi experienţa pentru calitatea înaltă şi gustul bun al producţiei noastre de pe masa clienţilor noştri. .
2.3.2. Descrierea clienţilor şi a surselor de aprovizionare Tabelul 2.4.
Principalii clienţi ai S.C. COMPAN S.A. sunt următorii:
S.C. ALFA COMPLEX S.R.L. Baia MareS.C. ALIMENTARA S.A. ViseuS.C. ALISTAR S.R.L. Baia MareS.C. PAGA S.R.L. Baia MareS.C. TABI-IMPEX S.R.L. Baia MareS.C. ALIMENT-GELY Baia MareS.C. CESA S.R.L. Baia MareS.C. RADU OLMER S.R.L. Baia MareS.C. FAMILIAL S.R.L. Baia MareS.C. TOP CARMIS S.R.L. Baia MareS.C. LAVI RAL S.R.L. Baia MareS.C. GRSM S.R.L. Baia MareS.C. MIHAI S.R.L. Baia MareS.C. PROMPT MIX S.R.L. Baia MareS.C. KAVALA S.R.L. Baia MareS.C. FLORIDAN S.R.L. Baia MareS.C. AIDA S.R.L. Baia MarePlata furnizorilor se face în termen de 30 de zile pentru furnizorii fără contract şi în funcţie de data scadenţei stabilite, pentru cei cu contract.
Tabelul 2.5.
Principalii furnizori ai societăţii sunt:
DENUMIRE FURNIZORI PRODUSE/SERVICII VALOARE (mil. lei lunar)
S.C. ROMPAN S.A. Seini Drojdie 40S.C. DISCRET S.A. Tg. Lapus Amelioratori 40S.C. UNIREA S.A. Baia Mare ulei, margarină 10S.C. ZEELANDIA S.A. Baia Mare ingredienţi pentru patiserie 5S.C. COCA COLA S.A. Baia Mare băuturi răcoritoare 25S.C. LACTIS S.A. Satu Mare Brânzeturi 1S.C. GHITA S.A. Baia Mare preparate carne 25S.C. LĂPUŞUL S.A. Tg Lăpuş sortimente lapte 20S.C. CONEL S.A. Baia Mare energie electrică 70S.C. ELECTRICA S.A. Baia Mare energie termică 20S.C. ROMGAZ S.A. Baia Mare gaz metan 28S.C. ROMTELECOM S.A. Baia Mare
convorbiri telefonice 7
2.4. INFORMAŢII FINANCIARE
CALCULE PREVIZIONARE PE 3 ANI
Analiza financiară este activitatea de diagnosticare a stării de performanţă financiară a întreprinderii la încheierea exerciţiului. Ea îşi propune să stabilească punctele tari şi punctele slabe ale gestiunii financiare, în vederea fundamentării unei noi strategii de menţinere şi de dezvoltare într-un mediu concurenţial. In sens general, finalitatea diagnosticului financiar constă în oferirea de informaţii financiare atât celor din interiorul înterprinderii, cât şi celor interesaţi din afara acesteia. Diagnosticul financiar identifică factorii favorabili şi nefavorabilicare afectează activitatea viitoare a înterprinderii. De asemenea, analiza financiară face obiectul preocupărilor externe ale partenerilor economici şi financiar-bancari, pentru fundamentarea unor posibile acţiuni de cooperare cu respectiva întreprindere. Atât analiza pe plan intern, cât şi cea externă au ca obiectiv determinarea rentabilităţii şi a riscului şi, în final, a valorii întreprinderii. Sursa de date pentru analiza financiară o constituie documentele contabile de sinteză: bilanţul, contul de rezultate şi anexa la bilanţ.
Structura bilanţului se apropie tot mai mult de o prezentare funcţională (pe activităţi) a datelor contabile, în detrimentul unei prezentări după criteriile financiare de lichiditate şi exigibilitate. De aceea este necesară o tratare prealabilă a datelor contabile pentru adaptarea lor la criteriile care permit o analiză financiară semnificativă. În acest sens sunt utile detalierile care se fac în anexa la bilanţ privind lichiditatea activelor, îndeosebi a creanţelor şi exigibilitatea pasivelor, mai cu seamă a datoriilor întreprinderii. Se ajunge astfel la construcţia unui “bilanţ financiar”, în care clasamentul posturilor de activ şi de pasiv se face exclusiv după criteriile de lichiditate şi exigibilitate.
Pentru a respecta cât mai fidel criteriul lichidităţii, activele fixe se prezintă în următoarea succesiune:
imobilizările
imobilizările necorporale neamortizabile (de exemplu fondul de comerţ), care au o lichiditate foarte slabă;
imobilizările corporale neamortizabile (terenurile) care au, de asemenea, o lichiditate slabă;
imobilizările necorporale amortizabile (brevete, licenţe, cheltuieli de înfiinţare etc.) devin lichide pa măsura repartizării cheltuielilor ocazionate de acestea asupra mai multor perioade de gestiune;
imobilizările corporale amortizabile, care devin lichide pe măsura amortizării lor;
participaţiile, sub formă de acţiuni sau părţi sociale pe care întreprinderea le deţine în permanenţă pentru a controla o altă societate sau pentru a exercita, în cadrul acesteia, o influenţă predominantă.
alte imobilizări financiare (dobânzi calculate şi cu scadenţă amânată, împrumuturi de la terţi, depozite şi cauţiuni).
Activele circulante sunt mai lichide decât activele fixe, putând fi rapid transformate în monedă. Durata recuperării capitalurilor băneşti alocate în aceste active este mai scurtă şi de aceea ele mai sunt numite şi decalaje de plăţi nefavorabile.
Structura pasivului, după criteriul exigibilităţii, grupează posturile de pasiv în două mari categorii:
capitalurile proprii;
datoriile.
Capitalurile proprii au o exigibilitate nulă, întrucât capitalul mobilizat de la acţionari sau conservat prin reinvestirea profiturilor este definitiv la dispoziţia întreprinderii, pe toată durata ei de viaţă.
Analiza datoriilor, în funcţie de gradul lor de exigibilitate, are o mare importanţă pentru evaluarea riscului financiar pe care îl implică îndatorarea întreprinderii. Gruparea în datorii financiare (pe termen lung şi mediu) şi datorii de exploatare (pe termen scurt) se face în funcţie de scadenţa obligaţiilor de plată
Pentru S.C PAN Baia Mare S.A., bilanţurile financiare pe anii 2005, 2006 şi 2007 se prezintă
astfel:
Tabelul 2.6.
ACTIV
Nr. Crt.
Elemente de calcul
Anul 2005 Anul 2006 Anul 2007
1 Imobilizări necorporale
0 1339,5 592,8
2 Imobilizări corporale
508.585 604.852 603.639
3 Imobilizări financiare
56.804 56.804 568.04
4 Stocuri 535.519 826.326 793.1505 Creanţe 662.264 166.989 422.3086 Creanţe > 1 an 21.328 30.982 31.3807 Creanţe < 1 an 44.898 136.006 390.9288 Titluri de
plasament392 3.288 85.359
9 Disponibilităţi băneşti
46.209 141.900 168.435
10 Conturi de regularizare şi asimilate
6.348 12.084 14.079
ACTIV CORECTAT - mii lei -
Nr. Crt.
Elemente de calcul Anul 2005 Anul 2006 Anul 2007
1 Imobilizări nete (fără amortizări) =
Imobilizări necorporale +
Imobilizări corporale +
Imobilizări financiare +
Creanţe > 1 an
578.427 693.978 692.416
2 Active circulante =Stocuri +
Creanţe < 1an +
Titluri de plasament +
846.691 1.119.605
1.451.952
Disponibilităţi băneşti +
Conturi de regularizare şi asimilate (cheltuieli înregistrate în avans)
Capitaluri proprii = 663.245 Capitaluri proprii = 663.245Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli = 0
Datorii pe termen mediu şi lung = 0
Datorii = 561.496 (în totalitate pe termen scurt)Conturi de regularizări = 0
Pasiv Pasiv corectat
Analiza financiară urmăreşte să evidenţieze, pe de o parte, modalităţile de realizare a echilibrului financiar pe termen lung şi pe termen scurt (obiectiv al analizei pe bază de bilanţ) şi, pe de altă parte, treptele de acumulare bănească, de rentabilitate ale activităţii întreprinderii (obiectiv al analizei pe baza contului de profit şi pierderi). Bilanţul sintetizează starea patrimonială a întreprinderii la un moment dat, în timp ce contul de rezultate sintetizează rezultatul fluxurilor economice şi financiare de intrare, de prelucrare şi de ieşire, pe perioada considerată. Informaţia comună, care se întâlneşte în cele două documente de sinteză, este rezultatul net (profitul sau pierderea), ca o reflectare a rentabilităţii întreprinderii (intrări, prelucrări, ieşiri) şi a noii stări patrimoniale a acesteia.
Diferenţa dintre activul total şi datoriile totale contractate dă o primă şi principală evaluare a întreprinderii la data încheierii exerciţiului. Această ecuaţie fundamentală a bilanţului redă situaţia netă a întreprinderii, respectiv averea netă a acţionarilor (activul neangajat în datorii).
SITUAŢIA NETĂ = ACTIV – DATORII
Din desfăşurarea ciclului de exploatare vor rezulta următoarele consecinţe financiare:
întreprinderea va putea obţine amânări la plata furnizorilor (credite furnizor), ceea ce reprezintă un mijloc de finanţare din afară;
din momentul cumpărării materiilor prime şi până în momentul vânzării produselor finite, întreprinderea îşi va imobiliza o parte din capitalul său în stocuri create în fazele ciclului de exploatare (materii prime, producţie neterminată, produse finite),
astfel că acestea generează un prim, şi cel mai important, necesar de finanţare a activelor circulante;
întreprinderea se va afla deseori în situaţia de a acorda amânări la plată clienţilor (credite clienţi), astfel că trebuie să finanţeze şi aceste sume aflate în curs de încasare.
Necesarul financiar al exploatării reprezintă diferenţa dintre capitalul imobilizat în stocuri şi formarea creanţelor clienţi şi finanţarea înglobată în datoriile către furnizori, pe de altă parte. Nevoia de fond de rulment este expresia realizării echilibrului pe termen scurt dintre necesarul şi resursele de capitaluri circulante:
NECESAR DE FD. DE RULMENT=ALOCĂRI CICLICE-SURSE CICLICE
=(Stocuri +Creanţe)- Datorii de exploatare
Tabelul 2.7.
Evolutia necesarului de fond de rulment
2005 2006 2007
Stocuri 97,778 575,687 533,061
Creanţe 185,271 133,871 73,687
Datorii din exploatare 155,401 589,847 561,496
Necesarul fondului de
rulment
Valori nominale 127,649 119,710 45,253
Valori actualizate 451,559 168,312 45,253
Rata inflaţiei 57,50% 151,60% 40,60%
Figura 2.1 Necesarul de fond de rulment
Necesarul de fond de rulment va înregistra valori pozitive, dar descrescătoare, ceea ce indică o evoluţie favorabilă societăţii (un echilibru între durata încasărilor şi cea a plăţilor.)
Alocările permanente (în imobilizări) vor fi, în principiu, acoperite din surse permanente (capitaluri proprii şi datorii financiare). Cu cât sursele permanente vor fi mai mari decât necesităţile permanente de alocare a fondurilor băneşti, cu atât întreprinderea va dispune de o marjă de securitate, care o va pune la adăpost de evenimente neprevăzute.
Acest surplus de surse permanente, degajat de ciclul de finanţare al investiţiilor, poate fi “rulat” pentru reînnoirea stocurilor şi creanţelor. Această utilizare potenţială a marcat şi denumirea lui, şi anume aceea de fond de rulment. El este expresia realizării echilibrului financiar pe termen lung şi a contribuţiei acestuia la înfăptuirea echilibrului finanţării pe termen scurt.
FOND DE RULMENT=SURSE PERMANENTE-ALOCĂRI PERMANENTE
Evoluţia fondului de rulment evidenţiază o creştere a acestuia, urmată de o uşoară scădere. Totuşi, valoarea sa se menţine pozitivă, în concordanţă cu cerinţele gestiunii financiare. (O parte din capitalurile permanente trebuie să acopere nevoile ciclice – temporare – reînnoibile permanent în cadrul ciclurilor de exploatare ale întreprinderii).
Mărimea calculată anterior reprezintă fondul de rulment net. În legătură cu fondul de rulment se mai pot calcula următoarele mărimi:
fondul de rulment brut, care cuprinde toate elementele de active circulante susceptibile de a fi transformate în bani într-un termen mai mic de un an;
fondul de rulment propriu, care reprezintă excedentul capitalului propriu faţă de activele imobilizate şi arată autonomia de care dispune o întreprindere în finanţarea investiţiilor în active circulante. În cazul S.C. PAN Baia Mare S.A., fondul de
rulment propriu coincide cu fondul de rulment net, deci societatea nu va avea datorii pe termen lung.
Tabelul 2.8.
Evoluţia fondului de rulment
2005 2006 2007
Capitaluri permanente 373,549 636,687 663,245
Imobilizări 212,850 353,967 589,460
Fondul de rulment
Valori nominale 160,699 282,720 73,784
Valori actualizate 568,473 397,505 426,487
Rata inflaţiei 57,50% 151,60% 40,60%
Figura 2.2 Evoluţia fondului de rulment
Nevoia de fond de rulment reprezintă nevoile temporare, dar reînnoibile permanent în cadrul ciclurilor de exploatare succesive ale întreprinderii. Mărimea sa trebuie să fie egală sau inferioară fondului de rulment; în caz contrar calitatea necorespunzătoare a activităţii de exploatare conduce la un dezechilibru financiar care va afecta exerciţiile financiare viitoare sau care pune în pericol integritatea capitalurilor proprii.
Diferenţa dintre fondul de rulment şi necesarul de fond de rulment reprezintă trezoreria netă, care trebuie să aibă o valoare pozitivă:
FR=NFR+TN
Trezoreria netă este expresia cea mai concludentă a desfăşurării unei activităţi eficiente. Înregistrarea unei trezorerii nete pozitive în cadrul mai multor exerciţii succesive demonstrează succesul întreprinderii în viaţa economică şi posibilitatea plasării rentabile a disponibilităţilor băneşti pentru întărirea poziţiei ei pe piaţă.
Tabelul 2.9.
EVOLUŢIA TREZORERIEI NETE
2005 2006 2007
Fondul de rulment 160,699 282,720 73,7845
Necesarul fondului de rulment
127,649 119,710 45,253
Trezoreria netă
Valori nominale 33,049 163,010 56,423
Valori actualizate 116,913 229,192 264,796
Rata inflaţiei 57,50% 151,60% 40,60%
Figura 2.3 Trezoreria netă
Se observă că trezoreria netă va avea valori pozitive, în concordanţă cu cerinţele gestiunii financiare. Mărimea sa va varia de la un an la altul, în funcţie de evoluţia activităţii societăţii.
Ratele şi ceilalţi indicatori folosesc la fixarea diagnosticului financiar al întreprinderii.
Prin definiţie, diagnosticul este o apreciere făcută asupra unei întreprinderi sau asupra unei activităţi a acesteia.
Diagnosticul financiar nu constituie decât o parte a diagnosticului întreprinderii. O apreciere globală a situaţiei financiare şi performanţelor impune un diagnostic multidimensional asupra:
potenţialului tehnologic;
potenţialului comercial;
raporturilor umane;
organizării şi sistemului de gestiune;
situaţiei şi performanţelor financiare.
Diagnosticul financiar are ca obiective: măsurarea rentabilităţii capitalurilor întreprinderii şi aprecierea condiţiilor de echilibru economic şi financiar, pentru a evalua gradul de risc (economic, financiar şi de faliment) al întreprinderii.
Diagnosticul rentabilităţii se realizează prin intermediul a două categorii de rate de eficienţă:
rate de rentabilitate economică;
rate de rentabilitate financiară.
Diagnosticul riscului urmăreşte măsurarea variabilităţii rezultatelor întreprinderii la modificarea poziţiei întreprinderii (a cifrei de afaceri şi a structurii cheltuielilor ei fixe şi variabile) la modificarea structurii capitalurilor (proprii şi împrumutate) şi a variabilităţii solvabilităţii întreprinderii, a capacităţii acesteia de a-şi onora, la scadenţă, obligaţiile faţă de terţi. În ansamblul activităţii ei, întreprinderea comportă trei riscuri:
de exploatare (economic);
de finanţare (financiar);
de faliment.
Situaţia întreprinderii va fi apreciată ca pozitivă dacă, în urma diagnosticului ei financiar, rezultă o rentabilitate acoperitoare pentru riscurile pe care investitorii (acţionari şi împrumutători) şi le-au asumat prin alocarea capitalurilor lor în activele întreprinderi. .Întreaga activitate desfăşurată de întreprindere va cuprinde două categorii de operaţiuni: de gestiune şi de capital. Operaţiunile de gestiune sunt cele mai însemnate şi cu caracter recurent, repetitiv în viaţa economică a întrepriderii. Ele cuprind mai departe operaţiuni de exploatare a patrimoniului spre
realizarea de produse şi servicii vandabile, operaţiuni financiare operaţiuni excepţionale, accidentale şi în afara activităţii curente. Rezultatul operaţiilor de gestiune îl constituie cash-flow-ul de gestiune, format din profitul net, amortizare şi dobânzi:
CF gest. = EBE+Ven. fin+/- Rezultat excepţional – Impozit
Tabelul 2.10.
EVOLUŢIA CASH-FLOW-ULUI DE GESTIUNE
2005 2006 2007
Excedentul brut
de exploatare
201,104 579,747 346,771
Venituri financiare 10,520 32,896 4,738
Rezultat exceptional -14,479 -2,112 -28,448
Impozit 0 0 84,676
Cash-flow
de gestiune
Valori nominale 197,145 610,331 238,385
Valori actualizate 697,402 858,126 425,375
Rata inflatiei 57,50% 151,60% 40,60%
Figura 2.4 Evoluţia cash-flowlui de gestiune
La nivelul întreprinderii, cash-flow-ul disponibil este determinat de gestiune, după finanţarea creşterii economice, respectiv după deducerea variaţiilor, la sfârşitul anului, ale
imobilizărilor (ΔIMO) şi ale stocurilor şi creanţelor (nete de datoriile de exploatare aferente=ΔNFR):
CFD=CF gest. – ΔIMO -ΔNFR
ΔIMO+ΔNFR=creşterea economică
Tabelul 2.11.
EVOLUŢIA CASH-FLOW-ULUI DISPONIBIL
2005 2006 2007
CF de gestiune 197,145 610,331 238,384
IMO1 212,849 353,967 589,460
IMO0 183,386 212,849 353,967
Amortizare 11,464 21,203 7,604
NFR1 127,649 119,710 45,252
NFR0 72,107 127,649 119,710
CF Disponibil
Valori nominale 100,675 455,950 123,628
Valori actualizate 356,138 641,066 152,638
Rata inflatiei 57,50% 151,60% 40,60%
Figura 2.5 Evoluţia cash-flow-ului disponibil
Dacă bilanţul exprimă starea patrimonială la care s-a ajuns la încheierea exerciţiului, contul de rezultate exprimă, în parte, cum s-a ajuns la respectiva stare patrimonială finală. Contul de profit şi pierderi sintetizează deci fluxurile economice, respectiv cheltuielile şi veniturile perioadei de gestiune .
Pe baza contului de rezultate se pot determina o serie de indicatori valorici privind volumul şi rentabilitatea activităţii întreprinderii. Construcţia în trepte a indicatorilor, pornind de la cel mai cuprinzător (producţia exerciţiului +adaosul comercial) şi încheind cu cel mai sintetic (profitul net al exerciţiului), a sugerat denumirea de cascadă a soldurilor intermediare de gestiune. Fiecare sold intermediar reflectă rezultatul gestiunii financiare, la treapta respectivă de acumulare.
Relaţiile de calcul ale soldurilor intermediare de gestiune sunt următoarele:
Valoarea adăugată = Producţia exerciţiului
Consumuri externe (de la terţi)
Excedentul brut de exploatare = Valoarea adăugată
+ Subvenţii de exploatare
- Cheltuieli de personal
- Impozite, taxe, vărsăminte asimilate
Profitul din exploatare = Excedent brut din exploatare
+ Reluări asupra provizioanelor
+ Alte venituri (din exploatare)
- Amortizări şi provizioane calculate
- Alte cheltuieli
Profitul curent = Profitul din exploatare
+ Venituri financiare
- Cheltuieli financiare
5. Profitul net = Profitul curent
+ Rezultatul excepţional
- Participarea salariaţilor
- Impozitul pe profit
Vom urmări în continuare evoluţia acestor indicatori în cazul S.C. PAN Baia Mare S.A. pentru perioada analizată.
Tabelul 2.12.
Evoluţia valorii adăugate
2005 2006 2007
Cifra de afaceri 641,537 922,770 1460,192
Productia stocată 329,1090 462,1393 667,215
Consumuri de la terţi 733,391 1085,821 1685,064
Valoarea adaugată
Valori nominali 237,254 299,088 442,343
Valori actualizate 1724,357 1798,523 1635,258
Rata inflaţiei 60,00% 26,00% 57,00%
Figura 2.6 Evoluţia valorii adăugate
Valoarea adăugată exprimă creşterea de valoare rezultată din utilizarea factorilor de producţie, îndeosebi a factorilor muncă şi capital, peste valoarea materialelor, energiei şi serviciilor cumpărate de la terţi. Această valoare adăugată reprezintă sursa de acumulări băneşti din care se face remunerarea participanţilor direcţi şi indirecţi la activitatea economică a întreprinderii:
personalul, prin salarii, indemnizaţii şi cheltuieli sociale;
statul, prin impozite, taxe şi vărsăminte asimilate;
creditorii, prin dobânzi şi comisioane plătite;
acţionarii, prin dividende plătite;
întreprinderea, prin capacitatea de autofinanţare.
Se observă că în cazul studiat valoarea adăugată s-a menţinut la un nivel relativ constant în termeni reali.
Tabelul 2.13.
EVOLUŢIA EXCEDENTULUI BRUT DE XPLOATARE
2005 2006 2007
Valoarea adaugata 299,088 442,343 1172,833
Subventi din exploatare
129749 0 0
Cheltuieli cu pers. personalul
144,552 236,150 514,292
Impozite si taxe 7,227 5,089 78,993
Excedentul brut din exploatare
Valori nominale 160,282 513,893 579,547
Valori actualizate 835,460 895,413 798,537
Rata inflatiei 26,00% 57,50% 151,60%
Excedentul brut de exploatare exprimă acumularea brută din activitatea de exploatare, ştiind că amortizarea şi provizioanele sunt doar cheltuieli calculate, nu şi plătite. De aceea, până la solicitarea lor (pentru investiţii, riscuri sau cheltuieli), amortizarea şi provizioanele calculate se regăsesc în acumulările băneşti ale întreprinderii. Excedentul brut de exploatare exprimă capacitatea potenţială de autofinanţare a investiţiilor (din amortizări, provizioane şi profit), de achitare a datoriilor către bugetul statului şi de remunerare a investitorilor de capital (acţionarii şi creditorii). Excedentul brut de exploatare al S.C. PAN Baia Mare S.A. a înregistrat mărimi relativ constante în termeni reali, societatea având o bună capacitate de a-şi remunera acţionarii şi de a restitui creditele bancare.
Tabelul 2.14.
Profit din exploatare
2005 2006 2007
Excedentul brut de exploatare
126,549 160,282 579,547
Alte venituri din exploatare
81 584 36
Amortizari 13,148 9,151 21,203
Alte cheltuieli de exploatare
0 0 0
Pofit din exploatare
Valori nominale 113,842 156,974 558,380
Valori actualizate 796,664 973,529 186,452
Rata inflatiei 60,00% 26,00% 151,60%
Figura 2.7 Evoluţia profitului din exploatare
Profitul de exploatare exprimă mărimea absolută a rentabilităţii activităţii de exploatare, prin deducerea tuturor cheltuielilor (plătibile şi a celor calculate) din veniturile exploatării (încasabile şi a celor calculate).
Pentru calculele financiare de rentabilitate se calculează profitul înainte de dobânzi şi impozit (earning before interests and taxes = EBIT). Acesta este diferenţa dintre veniturile totale şi cheltuielile totale (de exploatare, financiare şi excepţionale) cu excepţia dobânzilor şi a impozitului pe profit.
Tabelul 2.15.
EVOLUŢIA PROFITULUI INAINTE DE DOBÂNZI ŞI IMPOZIT
2005 2006 2007
Venituri totale 2138,695 5008,204 5380,022
Cheltuieli totale 1957,067 4490,633 4164,158
Dodanzi 9,975 -26,376 -85,909
Debit
Valori nominale 171,652 543,948 1301,773
Valori actualizate 606,736 764,791 564,721
Rata inflatiei 57,50% 151,40% 40,60%
Figura 2.8 Evoluţia profitului inainte de dobânzi şi
impozit
Se observă o evoluţie asemănătoare cu cea a profitului din exploatare, fără influenţa dobânzilor bancare.
Profitul înainte de dobânzi şi impozit are, după deducerea impozitului pe profit (EBIT-Impozit) o semnificaţie deosebită. Aceasta exprimă potenţialul (contabil) de remunerare a acţionarilor cu dividende şi a creditorilor (a băncilor) cu dobânzi. Mărimea reală a acestei remunerări este dată de cash flow-ul disponibil (CFD) după operaţiunile de capital, de creştere economică a întreprinderii. În cazul S.C. PAN Baia Mare S.A., această mărime coincide cu profitul înainte de dobânzi şi profit.
În cazul stocurilor, durata de rotaţie se determină după relaţia:
Durata de rotaţie a stocurilor în cazul analizat va înregistrat o evoluţie descrescătoare în primul an, după care – începând din 2006 – a crescut destul de mult.
Tabel 2.16.
Durata de rotaţie a stocurilor
2005 2006 2007
Stoc mediu 82,437 87,894 336,732
Cifra de afaceri 641,537 1460,192 3193,657
Durata de rotaţie 46,90 21,97 38,48
Figura 2. 9 Durata de rotaţie a stocurilor
Determinarea lichidităţii se face pe baza mai multor indicatori:
lichiditatea curentă (globală) se calculează după relaţia:
Tabel 2.17.
LICHIDITATE CURENTĂ
2005 2006 2007
Active circulante 147,583 314,373 871,462
Obligatii curente 78,057 155,400 589,847
Lichiditate curente 1,89 2,02 1,48
Indicatorul lichidităţii globale – “current ratio” în literatura anglo-saxonă – reflectă posibilitatea tuturor componentelor patrimoniale curente ale întreprinderii de a se transforma într-un termen scurt în lichidităţi pentru a satisface obligaţiile de plată exigibile. Unul din principiile fundamentale ale echilibrului financiar al întreprinderii este acela potrivit căruia activele curente trebuie să aibă permanent o valoare mai mare decât obligaţiile sau pasivele curente. Prin urmare, indicatorul lichidităţii globale trebuie să aibă o mărime supraunitară. În cazul S.C. RIGA PAN S.A. se observă că această condiţie va fi îndeplinită în toţi anii.
Tabel 2.18.
LICHIDITATE ÎN SENS LARG
2005 2006 2007
Creante din expl., alte creante
95,2552 147,8741 216,5950
Datorii din expl., alte datorii si credite bancare curente
78,0570 112,1674 155,4006
Lichiditate generala 1,220 1,318 1,394
Se observă o evoluţie favorabilă a indicatorului în toţi cei 3 ani.
Lichiditatea în sens larg este cunoscută şi sub numele de lichiditate intermediară (sau de “quick test” sau “acid test” în literatura anglo-saxonă). Se apreciază că acest raport a trebui să tindă spre o mărime unitară, deoarece orice operaţie de transformare a stocurilor în mijloace băneşti impune anumite cheltuieli (de publicitate, transport, vânzare etc.), care, în condiţiile unei lichidităţi subunitare, ar prejudicia echilibrul economic al întreprinderii.
Şcoala financiară clasică apreciază că indicatorul lichidităţii intermediare trebuie să fie de cel puţin 0,5, valoarea optimă fiind 1. Este ceea ce se numeşte “regula prudenţei financiare” (de unde şi denumirea de “lichiditate financiară” dată lichidităţii intermediare). Se observă că în cazul S.C. PAN Baia Mare S.A., indicatorul se va situa la valorile optime.
lichiditatea imediată, calculată astfel:
Tabel 2.19
LICHIDITATE IMEDIATA
2005 2006 2007
Disponibilitati banesti
11,7397 63,7030 41,2186
Datori pe termen scurt
62,7554 78,0570 112,1674
Lichiditate imediata 0,187 0,816 0,367
Lichiditatea imediată va înregistra o evoluţie relativ constantă, cu excepţia anului 2006, în care sumele depuse de acţionari în contul măririi capitalului social vor determina creşterea sa accentuată. În anul următor, aceste disponibilităţi vor fi folosite pentru activitatea curentă şi de investiţii a întreprinderii.
Tabelul 2.20.
Raportul dintre capitalul propriu si pasivele totale:
2005 2006 2007
Capital propriu 117,998 297,104 373,549
Pasive totale 196,055 409,271 528,949
Raport 0,60 0,73 0,71
Băncile solicită în general un nivel al acestui raport de peste 20-30%. Această condiţie va fi îndeplinită în cazul studiat pe întreaga perioadă.
Tabelul 2.21.
Rentabilitatea financiară
2005 2006 2007
Profit net 119,715 181,627 517,571
Capitaluri proprii 117,998 373,549 636,687
ROE 1,01 0,49 0,81
Rata de rentabilitate a capitalurilor (ROE) mai este cunoscută şi sub numele de rentabilitate financiară. Ea măsoară randamentul capitalurilor proprii, deci al plasamentului financiar pe care acţionarii l-au făcut prin cumpărarea acţiunilor întreprinderii. Rentabilitatea financiară remunerează proprietarii întreprinderii prin distribuirea de dividende către aceştia şi prin creşterea rezervelor, care, în fapt, reprezintă o creştere a averii proprietarilor. Această rată este influenţată de modalitatea de procurare a capitalurilor şi de aceea este sensibilă la structura financiară, respectiv la situaţia îndatorării întreprinderii.
Este de dorit ca rata rentabilităţii financiare să fie mai mare decât rata medie a dobânzii de piaţă pentru a face atractive acţiunile întreprinderii.
Monografie contabilă
Achiziţie de materii prime, conform facturii 205 din 1.05.2008:
% = 401 2023
301 1700
4426 323
Achiziţie paleţi pe baza facturii 205 din 1.05.2008
381 = 401 119
4426 = 401 22,61
Avans spre decontare conform OP CAS 1 din 2.05.2008
542 = 5311 1500
Achiziţie combustibil conform facturii 26 din 3.05.2008
% = 401 238
3022 2000
4426 380
Restituire ambalaje pe baza facturii 10 din 3.05.2008
4111 = % 113.65
703 95.5
4427 18.15
Achiziţie trusă scule conform facturii 206 din 2.05.2008
% = 542 1428
303 1200
4426 228
Încarcarea gestiunii cu valoarea mărfurilor vândute conform notei de recepţie 3
371 = % 293
378 95
4428 198
Dare în consum de materii prime conform bonului de consum din 15.05.2008
601 = 301 1200
Înregistrarea cheltuielilor conform bonului de consum 11 din 20.05.2008
6022 = 3022 200
Achitarea facturii 205(plata paleţi) conform extrasului de cont 11 din 20.05.2008
401 = 5121 119
Încasare ˝ din valoarea ambalajelor conform extrasului de cont 11 din 20.05.2008
5121 = 4111 54.4
Valoarea ambalajelor vândute inclusiv diferenţe de preţ înregistrate conform bonului de consum 3 din 20.05.2008
608 = 381 119
Plata facturii 205 din 1.05.2008 conform extrasului de cont 5 din 20.05.2008
401 = 5121 2023
Evidenţierea materialelor de natura obiectelor de inventar conform bonului de consum 12 din 21.05.2008
603 = 303 1200
Materii prime vândute în starea în care au fost procurate conform bonului de trezorerie 2 din 22.05.2008
371 = 301 200
Încasarea sumelor din vânzarea de mărfuri conform bonului fiscal 2 din 22.05.2008
5311 = 707 1245
Vânzarea produselor finite pe baza facturii nr 11 din 30.05.2008
4111 = % 2380
701 2000
4427 380
Descărcarea gestiunii
711 = 345 2000
CONCLUZII ŞI PROPUNERII
Capitolul I este structurat pe 11 subcapitole şi contine noţiuni teoretice iar capitolul II pe 4 subcapitole şi conţine notiuni practice.
Primul capitol începe cu o definire a stocurilor, clasificări a stocurilor după anumite criterii, continuând apoi cu înregistrarea , costul şi evaluarea stocurilor.
Stocurile sunt active circulante deţinute pentru a fi vândute, în curs de producţie în vederea vânzării sau sub formă de materii prime, materiale şi alte consumabile ce urmează a fi folosite în procesul tehnologic sau pentru prestarea de servicii.
Stocurile pot fi calasificate astfel;
A) Materii prime, participă direct la fabricarea produselor si se regăsesc în produsul finit integral sau parţial, fie în starea lor initială, fie transformată.
participă sau ajută procesul de fabricatie sau de exploatare de regulă, fără a se regăsi în produsele la a căror fabricare participă.
C) Materiale de natura obiectelor de inventar, cuprind bunuri materiale de valoare mare cu durată de viaţă utilă sub un an indiferent de valoare.
D) Produsele, sunt reprezentate de:
- semifabricate sunt acele bunuri al căror proces tehnologic a fost terminat într-o secţie (fază de fabricatie) şi se pot livra altor secţii sau tertilor.
- produse finite, bunuri care au parcurs în întregime toate fazele procesului de fabricaţie şi nu mai au nevoie de prelucrări ulterioare în cadrul unitătii patrimoniale, putând fi depozitate în vederea livrării sau expediate direct clientilor;
- produse reziduale, reprezentând rebuturile, materialele recuperabile, deşeurile adică bunurile necorespunzatoare calitativ ce rezultă din procesul tehnologic.
E) Animalele şi păsările, respectiv animalele născute si cele tinere de orice fel , crescute şi folosite pentru reproducţie sau puse la îngrăşat pentru a fi valorificate, coloniile de albine precum şi animalele pentru producţie .
F) Mărfurile, respectiv bunurile pe care înterprinderea le cumpără în vederea revânzării sau produsele predate spre vânzare magazinelor proprii.
G) Ambalajele, includ bunurile refolosibile achiziţionate sau fabricate, destinate protejării şi prezentării produselor şi care, în mod temporar, pot fi păstrate la terţi cu obligaţia restituirii în condiţiile prevăzute în contract.
H) Producţia în curs de execuţie, este reprezentată de producţia care nu a trecut prin toate fazele (stadiile de prelucrare) prevăzute de procesul tehnologic, precum şi de produsele nesupuse probelor şi recepţiei tehnice sau necomplectate în întregime. Sunt asimilate producţiei în curs: lucrările, serviciile şi studiile în curs de execuţie sau nedeterminate.
Prezentarea metodelor de evidenţă sintetică şi analitică a stocurilor.
Metode de evidenţă sintetică şi contabilizare a stocurilor
Înterprinderile din România pot să-şi organizeze contabilitatea stocurilor utilizând fie metoda inventarului permanent, fie metoda inventarului intermitent.
1. Metoda inventarului permanent
În cazul utilizării inventarului permanent în contabilitate, în conturile de stocuri se înregistrează toate operaţiile de intrare şi ieşire a stocurilor cantitativ şi valoric, ceea ce permite stabilirea şi cunoaşterea în orice moment a stocurilor, atât cantitativ cât şi valoric
2.Metoda inventarului intermitent
Unităţile patrimoniale pot opta şi pentru inventarul permanent al stocurilor, cu condiţia ca inventarul permanent al acestora să fie condus în contabilitatea de gestiune, în cazul întreprinderilor mari, sau extracontabil în cazul întreprinderilor mici şi mijlocii.
3.Metode de evideţă analitică a stocurilor
În situaţia contabilizării stocurilor după metoda inventarului permanent, Legea contabilităţii prevede în scopul cunoaşterii corecte din punct de vedere cantitativ şi valoric a stocurilor aflate în gestiunea unităţii patrimoniale, pe fiecare lot în parte şi pe fiecare categorie de stocuri, organizarea contabilităţii analitice a stocurilor după următoarele metode:
-metoda cantitativ-valorică;
-metoda operativ-contabilă;
-metoda global-valorică;
Organizarea contabilităţii stocurilor şi a producţiei în curs de execuţie.
Capitolul II este o prezentare a unei firme de panificaţie. Prezentarea începe cu istoricul firmei urmând apoi descrierea afaceri şi prezentarea echipei de conducere. Descrierea generală a afaceri urmând informaţii financiare (analiza financiară).
S.C. PAN Baia Mare S.A. a luat fiinţă în decembrie 2002. Este persoană juridică română, are forma juridică de societate pe acţiuni şi îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legile române şi statutul ei. Societatea nu are filiale sau sucursale în ţară sau străinătate.
Sediul societăţii este în Baia Mare, str. Stadion nr.1, judetul 24—Maramureş, S.C. PAN S.A. Baia Mare are codul fiscal R14776401 şi este înregistrată la Registrul Comerţului sub numărul J24-398-2002.
Scopul firmei este de a produce şi comercializa produsele de panificaţie proprii.
Aspirăm să dobândim o reputaţie pe piaţă ca fabricant şi distribuitor de produse de panificaţie. Putem obţine acest lucru prin dezvoltarea promptă a produselor, înţelegerea clară a tendinţelor şi nevoilor de pe piaţă, comercializare şi îmbuteliere inovatoare şi profitabile.
Pentru a ne atinge obiectivul, S.C. PAN S.A. Baia Mare are nevoie de capital, talent managerial, facilităţi mai mari şi mai eficiente.
Produsul fabricat şi oferit de firmă fiind un produs final, va fi realizat pe piaţă consumatorului şi este orientat persoanelor de toate vârstele.
Clienţii potenţiali ai întreprinderii sunt persoanele de toate vârstele.
Pentru ai determina pe clienţii să cumpere produsele fabricate de întreprindere, conducerea va pune accentul, în primul rând, pe calitatea deosebită a serviciilor prestate, preţul convenabil. Produsele firmei vor ti distribuite direct consumatorului.
Preţurile la produsele livrate vor fi constituite din elementele proprii lor, reieşind din costurile de producţie şi din alte cheltuieli.
Reclama produselor va fi efectuată prin intermediul reţelei mass-media, foi volante, standuri luminescente şi pe automobilele care livrează produsele firmei.
Analiza financiară este activitatea de diagnosticare a stării de performanţă financiară a întreprinderii la încheierea exerciţiului. Ea îşi propune să stabilească punctele tari şi punctele slabe ale gestiunii financiare, în vederea fundamentării unei noi strategii de menţinere şi de dezvoltare într-un mediu concurenţial. In sens general, finalitatea diagnosticului financiar constă în oferirea de informaţii financiare atât celor din interiorul înterprinderii, cât şi celor interesaţi din afara acesteia. Diagnosticul financiar identifică factorii favorabili şi nefavorabilicare afectează activitatea viitoare a înterprinderii. De asemenea, analiza financiară face obiectul preocupărilor externe ale partenerilor economici şi financiar-bancari, pentru fundamentarea unor posibile acţiuni de cooperare cu respectiva întreprindere. Atât analiza pe plan intern, cât şi cea externă au ca obiectiv determinarea rentabilităţii şi a riscului şi, în final, a valorii întreprinderii. Sursa de date pentru analiza financiară o constituie documentele contabile de sinteză: bilanţul, contul de rezultate şi anexa la bilanţ.
Diagnosticul riscului la S.C Pan S.A Baia Mare urmăreşte măsurarea variabilităţii rezultatelor întreprinderii la modificarea poziţiei întreprinderii (a cifrei de afaceri şi a structurii
cheltuielilor ei fixe şi variabile) la modificarea structurii capitalurilor (proprii şi împrumutate) şi a variabilităţii solvabilităţii întreprinderii, a capacităţii acesteia de a-şi onora, la scadenţă, obligaţiile faţă de terţi. În ansamblul activităţii ei, întreprinderea comportă trei riscuri.
Profitul înainte de dobânzi şi impozit are, după deducerea impozitului pe profit (EBIT-Impozit) o semnificaţie deosebită. Aceasta exprimă potenţialul (contabil) de remunerare a acţionarilor cu dividende şi a creditorilor (a băncilor) cu dobânzi. Mărimea reală a acestei remunerări este dată de cash flow-ul disponibil (CFD) după operaţiunile de capital, de creştere economică a întreprinderii. În cazul S.C. PAN Baia Mare S.A., această mărime coincide cu profitul înainte de dobânzi şi profit.
Excedentul brut de exploatare exprimă acumularea brută din activitatea de exploatare, ştiind că amortizarea şi provizioanele sunt doar cheltuieli calculate, nu şi plătite. De aceea, până la solicitarea lor (pentru investiţii, riscuri sau cheltuieli), amortizarea şi provizioanele calculate se regăsesc în acumulările băneşti ale întreprinderii. Excedentul brut de exploatare exprimă capacitatea potenţială de autofinanţare a investiţiilor (din amortizări, provizioane şi profit), de achitare a datoriilor către bugetul statului şi de remunerare a investitorilor de capital (acţionarii şi creditorii). Excedentul brut de exploatare al S.C. PAN Baia Mare S.A. a înregistrat mărimi relativ constante în termeni reali, societatea având o bună capacitate de a-şi remunera acţionarii şi de a restitui creditele bancare
Valoarea adăugată exprimă creşterea de valoare rezultată din utilizarea factorilor de producţie, îndeosebi a factorilor muncă şi capital, peste valoarea materialelor, energiei şi serviciilor cumpărate de la terţi. Această valoare adăugată reprezintă sursa de acumulări băneşti din care se face remunerarea participanţilor direcţi şi indirecţi la activitatea economică a întreprinderii:
personalul, prin salarii, indemnizaţii şi cheltuieli sociale;
statul, prin impozite, taxe şi vărsăminte asimilate;
creditorii, prin dobânzi şi comisioane plătite;
acţionarii, prin dividende plătite;
întreprinderea, prin capacitatea de autofinanţare.
Se observă că în cazul studiat valoarea adăugată s-a menţinut la un nivel relativ constant în termeni reali.
Indicatorul lichidităţii globale – “current ratio” în literatura anglo-saxonă – reflectă posibilitatea tuturor componentelor patrimoniale curente ale întreprinderii de a se transforma într-un termen scurt în lichidităţi pentru a satisface obligaţiile de plată exigibile. Unul din principiile fundamentale ale echilibrului financiar al întreprinderii este acela potrivit căruia activele curente trebuie să aibă permanent o valoare mai mare decât obligaţiile sau pasivele
curente. Prin urmare, indicatorul lichidităţii globale trebuie să aibă o mărime supraunitară. În cazul S.C. RIGA PAN S.A. se observă că această condiţie va fi îndeplinită în toţi anii.
Rata de rentabilitate a capitalurilor (ROE) mai este cunoscută şi sub numele de rentabilitate financiară. Ea măsoară randamentul capitalurilor proprii, deci al plasamentului financiar pe care acţionarii l-au făcut prin cumpărarea acţiunilor întreprinderii. Rentabilitatea financiară remunerează proprietarii întreprinderii prin distribuirea de dividende către aceştia şi prin creşterea rezervelor, care, în fapt, reprezintă o creştere a averii proprietarilor. Această rată este influenţată de modalitatea de procurare a capitalurilor şi de aceea este sensibilă la structura financiară, respectiv la situaţia îndatorării întreprinderii.
Este de dorit ca rata rentabilităţii financiare să fie mai mare decât rata medie a dobânzii de piaţă pentru a face atractive acţiunile întreprinderii.
În prezenta lucrare am prezentat atât aspecte teoretice cât şi practice ale firmei S.C Pan S.A Baia Mare.
