Primul Război Mondial 1 Primul Război Mondial Primul Război Mondial I. Tranșee pe Frontul de Vest; II. avioane biplane germane (Albatros D.III); III. tancul britanic Mark I; IV. servantul unei mitraliere Vickers purtând o mască de gaze; V. scufundarea navei britanice HMS Iresistible, din cauza unei mine, la Dardanele. Puterile implicate în Primul Război MondialPuterile CentraleAntanta Informații generale Perioadă 28 iulie 1914 – 11 noiembrie 1918 Loc Europa, Africa și Orientul Mijlociu, (pentru scurtă vreme și China și insulele din Oceanul Pacific) Rezultat Victoria Antantei Destrămarea imperiilor rus (Revoluția și crearea URSS), german (Prăbușirea economică, germenii nazismului și ai celui de Al Doilea Război Mondial), otoman (Revoluția lui Kemal Atatürk și modernizarea Turciei), austro-ungar (Dezmembrare). Apariția unor noi state în Europa Centrală și Răsăriteană. Casus belli Asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand (28 iunie), urmată de declarația austriacă de război împotriva Serbiei (28 iulie) și de mobilizarea Rusiei împotriva Austro-Ungariei (29 iulie). Combatanți
Transcript
Primul Război Mondial 1
Primul Război Mondial
Primul Război Mondial
I. Tranșee pe Frontul de Vest; II. avioane biplane germane (Albatros D.III); III. tancul britanic Mark I; IV. servantul unei mitraliereVickers purtând o mască de gaze; V. scufundarea navei britanice HMS Iresistible, din cauza unei mine, la Dardanele.
Puterile implicate în Primul Război MondialPuterile CentraleAntanta
Informații generale
Perioadă 28 iulie 1914 – 11 noiembrie 1918
Loc Europa, Africa și Orientul Mijlociu, (pentru scurtă vreme și China și insulele din Oceanul Pacific)
Rezultat Victoria AntanteiDestrămarea imperiilor rus (Revoluția și crearea URSS), german (Prăbușirea economică, germenii nazismuluiși ai celui de Al Doilea Război Mondial), otoman (Revoluția lui Kemal Atatürk și modernizarea Turciei),austro-ungar (Dezmembrare).Apariția unor noi state în Europa Centrală și Răsăriteană.
Casus belli Asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand (28 iunie), urmată de declarația austriacă de război împotriva Serbiei(28 iulie) și de mobilizarea Rusiei împotriva Austro-Ungariei (29 iulie).
Puterile Antantei: Imperiul Rus Franța Imperiul Britanic Italia Statele Unite Belgia Canada Grecia Muntenegru Portugalia România Serbia Spania
Puterile Centrale : Austro-Ungaria Imperiul German
Turcia OtomanăBulgaria
Conducători
Nicolae al II-lea Alexei Brusilov Georges Clemenceau Joseph Joffre Ferdinand Foch Robert Nivelle Philippe Petain George al V-lea Herbert H. Asquith David Lloyd George Douglas Haig John Jellicoe Victor Emmanuel al III-lea Luigi Cadorna Armando Diaz Woodrow Wilson John Pershing Ferdinand I
Franz Josef Conrad von Hötzendorf Wilhelm al II-lea Erich von Falkenhayn Paul von Hindenburg Reinhard Scheer Erich Ludendorff
Mehmed al V-leaİsmail EnverMustafa KemalFerdinand I
Războiul cel Mare, Războiul Națiunilor, re-numit, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, Primul Război Mondial, a fost un conflict militar de dimensiuni mondiale. Cronologic, evenimentele s-au desfășurat astfel: în 28 iulie 1914 Imperiul Austro-Ungar a atacat Serbia (în 23 iulie 1914 Austro-Ungaria a dat un ultimatum, apreciat ca inacceptabil pentru un stat suveran, Serbiei - considerată responsabilă pentru atentatul de la Sarajevo, din 28 iunie 1914); în 30 iulie 1914, Rusia, susținând Serbia, decretează mobilizarea generală; în replică, Germania, aliata Austro-Ungariei, declară, la 1 august 1914, război Rusiei și, apoi, o zi mai târziu, la 3 august 1914, Franței; la 4 august 1914 Germania a invadat Belgia, iar Anglia și dominioanele sale au declarat război Germaniei (5 august 1914) ; la rândul său, Austro-Ungaria declară război Rusiei (6 august 1914), iar Serbia, Germaniei (6 august 1914); Franța declară război Austro-Ungariei (11 august 1914), urmată de Anglia (12 august 1914); la 23 august 1914, Japonia declară război Germaniei (prin acest act, conflictul european devine mondial); Turcia declară, la 12 noiembrie 1914, război Triplei Înțelegeri; în 23 mai 1915, Italia declară război Austro-Ungariei; în 16 august 1916, România a intrat în război alături de Tripla Înțelegere (Antanta), iar la 6 martie 1917 și Statele Unite ale Americii
intră în război împotriva Puterilor Centrale. În 11 noiembrie 1918, la ora 05.00 s-a semnat actul de armistițiu și,astfel, la ora 11.00 dimineața, războiul a luat sfârșit. Combatanții războiului au fost Antanta și Puterile Centrale. Niciun conflict anterior nu a implicat un număr atât de mare de militari și nu a implicat atâtea părți pe câmpul de luptă. Înfinal, acest război a devenit al doilea conflict pe lista celor mai sângeroase conflicte notate de istorie (dupăRebeliunea de la Taiping). Douăzeci de ani mai târziu, însă, cel de-al Doilea Război Mondial va face și mai multevictime.„Toate statele care au intrat în Primul Război Mondial au avut fiecare interesele lor, fără să se gândească la consecințe,care s-au soldat cu 10.000.000 de morți. Generalul Lyautey, rezident general al Franței în Maroc declara: "Sunt completnebuni! Un război între europeni înseamnă un război civil, cea mai monumentală tâmpenie pe care lumea a făcut-ovreodată".”
("Larousse", "Istoria lumii de la origini până în anul 2000", ed.Olimp.București, 2000, p. 499)O caracteristică a Primului Război Mondial este folosirea strategică pe scară largă a tranșeelor ca linii de apărare peFrontul de Vest, acestea întinzându-se de la Marea Nordului până la granița cu Elveția. Mai mult de 9 milioane depersoane au fost ucise pe câmpurile de luptă ale războiului iar, pe lângă acestea, mai mulți și-au pierdut viața înspatele liniilor frontului, datorită lipsei resurselor de bază - mâncare, căldură sau combustibil, mobilizate cuprioritate pentru alimentarea armatelor - și a genocidului comis sub acoperirea numeroaselor războaie civile șiconflicte interne (de exemplu, genocidul armean).Progresul tehnologic care s-a produs odată cu revoluția industrială a secolului XIX-lea se traduce în creșterea puteriidistructive a armelor și în diversificarea modalităților de atac aflate la dispoziția generalilor din acea epocă. Astfel, înPrimul Război Mondial au loc primele bombardamente aeriene din istorie, iar în jur de 5% din totalul victimelor derăzboi au fost civili, în timp ce în Al Doilea Război Mondial procentul acestora va fi de 50%.Primul Război Mondial s-a dovedit a fi o ruptură decisivă cu vechea ordine mondială, marcând încetarea finală aabsolutismului monarhic în Europa. Patru imperii au fost doborâte: German, Austro-Ungar, Otoman și Rus. Celepatru dinastii ale lor, Hohenzollern, Habsburg, Otoman și Romanov, care au avut rădăcini ale puterii încă din timpulcruciadelor, au căzut după război.Eșecul de a rezolva crizele postbelice a contribuit la ascendența fascismului în Italia, a nazismului în Germania și laizbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. Războiul a catalizat Revoluția bolșevică, cea care avea să inspireulterior revoluții comuniste în diferite țări, precum China sau Cuba. În est, căderea Imperiului Otoman a pavat caleaspre democrația modernă și laicizarea statului succesor, Turcia. În Europa Centrală au fost înființate state noi,precum Cehoslovacia sau Iugoslavia, iar Polonia a fost redefinită.
În ziua de 28 iunie 1914 Franz Ferdinand, arhiduceleAustriei și moștenitorul tronului austro-ungar, a fostasasinat la Sarajevo de Gavrilo Princip, un studentnaționalist sârb-bosniac. Acesta a făcut parte dintr-ungrup de cincisprezece asasini, susținuți de MânaNeagră, o societate secretă fondată de naționaliștipro-sârbi, cu legături în armata Serbiei. Asasinatul aamorsat tensiunea gravă, care exista deja în Europa.Rebeliunile de la Sarajevo provocate de asasinareaarhiducelui Franz Ferdinand au fost instigate deminoritatea sârbă. Deși acest asasinat a fost consideratca detonatorul direct pentru Primul Război Mondial,cauzele reale trebuie căutate în deceniile premergătoare,în rețeaua complexă de alianțe și contrabalansuri cares-au dezvoltat între diferitele puteri europene, în urmaînfrângerii Franței și a proclamării Imperiului federalgerman (Al II-lea Reich), sub conducerea "cancelaruluide fier", Otto von Bismarck, în 1871.
Gavrilo Princip - asasinul lui Franz Ferdinand, cauza imediată adeclanșării războiului.
Cauzele Primului Război Mondial constituie o problemăcomplicată din cauza multitudinii factorilor implicați, întrecare: naționalismul, disputele anterioare nerezolvate,precum lipsa surselor de materie primă și de piețe dedesfacere pentru industria central-europeană, sistemul dealianțe, guvernarea fragmentară, întârzieri și neînțelegeri încomunicația diplomatică, cursa înarmărilor etc.
Cauze și responsabilități
Există multe ipoteze care încearcă să explice cine, sau dece, a fost vinovat pentru începutul Primului RăzboiMondial. Primele explicații, prevalente în 1920–1930,accentuau versiunea oficială, care, în conformitate cuTratatul de la Versailles și Tratatul de la Trianon, plasaîntreaga responsabilitate asupra Germaniei și aliaților săi.Versiunea oficială a fost o ipoteză bazată pe ideea cărăzboiul a început când Austro-Ungaria a invadat Serbia, susținută de Germania care a invadat Belgia și Luxemburgfără provocare. În această viziune, ipoteza este că responsabilitatea pentru război s-a creat prin agresiunea Germaniei
și a Austro-Ungariei, în timp ce Rusia, Franța și Marea Britanie au ripostat legitim acestei agresiuni. Această idee afost, ulterior, apărată de istorici ca Franz Fischer, Imanuel Geiss, Hans-Ulrich Wehler, Wolfgang Mommsen și V.R.Berghahn. Cu timpul, alți analiști au luat în considerație și factori suplimentari precum, de exemplu, rigiditateaplanurilor militare ruse și germane, dată fiind importanța concepției de a ataca primul și de a executa planurilemilitare într-un ritm rapid).Pe parcursul mai multor decenii, britanicii au fost obișnuiți cu războaie coloniale, unde au triumfat rapid și ușor, iardin aceste considerente au întâmpinat Marele Război cu entuziasm. Totuși, dificultățile întâlnite de Marea Britanie înrăzboiul Zulu (1879) și în cel de-al doilea război bur (1899-1902), au redus probabilitatea că britanicii au fost naiviîn privința potențialului unui război major. Faptul că nici o forță politică importantă nu s-a opus războiului aînsemnat că cei care nu erau de acord cu el nu aveau destulă putere pentru a organiza o opoziție viabilă, cu toate căpe durata războiului au existat proteste minore.O altă cauză a războiului a fost dezvoltarea industriei de armament, care a dus la formarea de alianțe cu substratmilitarist. Un exemplu de militarism a fost construirea vasului HMS Dreadnought, o navă de luptă revoluționară,care avea o superioritate majoră față de navele anterioare, numite "pre-dreadnought". Noul vas a mărit putereamaritimă a Marii Britanii și a lansat o competiție acerbă în construcția vaselor între Marea Britanie și Germania dincauza Noului imperialism. În general, națiunile care făceau parte din Tripla Înțelegere (Antanta) se temeau de celecare aparțineau la Tripla Alianță și vice versa.Liderii civili ai puterilor europene se aflau în mijlocul mai multor valuri de fervoare naționalistă, care a crescut,treptat, în Europa, pe parcursul deceniilor anterioare. Această evoluție a redus opțiunile viabile ale politicienilor îniulie 1914. Eforturile diplomatice intense, menite să medieze conflictul austro-sârb, deveniseră irelevante, deoareceacțiunile agresive din partea Germaniei și a Rusiei nu făceau altceva decât să sporească, treptat, gravitateaconflictului.Capacitatea redusă a mijloacelor de comunicare folosite în 1914 a contribuit la agravarea conflictului: toate națiunileutilizau încă telegraful și ambasadorii lor ca principală metodă de comunicare, cauzând astfel întârzieri de ore sauchiar de zile întregi.
Fotografie color: Haut-Rhin, Franța 1917. O seriecompletă de fotografii color poate fi găsită la
adresa: [3]
Unele din primele acțiuni ale războiului au avut loc departe de Europa,în Africa și în Oceanul Pacific. În 8 august 1914, un contingent mixt,compus din unități franceze și britanice, a atacat protectoratul Togo. La10 august, forțe germane din Namibia au atacat Africa de Sud. NouaZeelandă a ocupat Samoa germană (30 august 1914), iar o forțăaustraliană (Australian Naval and Military Expeditionary Force]), la 11septembrie, a debarcat pe insula New Britain, care era o parte a NoiiGuinei. Pe parcursul unor luni, forțele Antantei au acceptat capitulareamai multor unități germane în zona Oceanului Pacific. Lupte crânceneau continuat pe teritoriul Africii, pe parcursul întregului război.
În Europa, Germania și Austro-Ungaria au avut dificultăți decomunicare privind intențiile exacte ale celor două armate aliate.Inițial, Germania garantase că o să susțină invazia austro-ungară înSerbia, dar interpretările acestei decizii variau. Liderii Austro-Ungarieicredeau că Germania va apăra flancul lor nordic contra Rusiei, însăGermania planificase ca Austro-Ungaria să-și concentreze forțelecontra Rusiei, astfel încât Germania să poată lupta contra Franței peFrontul de Vest. Această stare instabilă a forțat armata austro-ungarăsă-și diminueze rezervele în sud, pentru a întâlni forțele ruse la nord.Armata sârbă, venind dinspre sudul țării, s-a confruntat cu armata austriacă în Bătalia de la Cer pe 12 august, 1914.
Sârbii au ocupat poziții defensive contra austriecilor. Primul atac a avut loc la 16 august, între elemente ale DivizieiXXI austro-ungară și elemente ale Diviziei Combinate a Serbiei. Lupta a avut loc noaptea și nici un oponent nu s-aevidențiat până ce Stepa Stepanovic nu a regrupat forțele sârbe. Trei zile mai târziu, forțele austriece s-au retras pesteDunăre, după ce au suferit pierderi de 21.000 de morți și răniți, în timp ce Serbia de doar 16.000. Acest punct amarcat prima victorie a Aliaților în război. Austria nu a putut să-și atingă imediat scopul (eliminarea Serbiei) și,astfel, Germania a fost nevoită să păstreze soldați pe două fronturi.
Planul Germaniei pentru război (numit Planul Schlieffen) consta dintr-un atac rapid și distructiv contra Franței, astfelîncât Germania să-și poată transfera forțele pe Frontul de Est, contra Rusiei (care se mobiliza mai lent). În loc de oinvazie directă a Franței dinspre est, strategii germani considerau că era mai prudent să atace Franța dinspre nord.Pentru a proceda astfel, armata germană trebuia să treacă prin Belgia. Germania a cerut dreptul de trecere de laguvernul Belgiei neutre, cu promisiunea că, dacă acesta va consimți, vor trata Belgia ca pe un aliat al Germaniei.Când Belgia a refuzat propunerea, Germania i-a declarat război, și armata germană, după invadarea Luxemburgului,a început să treacă prin teritoriul belgian spre Franța. Armata germană a întâlnit rezistență la forturile de lângă orașulbelgian Liège, cu toate că elementele principale ale armatei continuau să se miște rapid înspre Franța. Marea Britaniea trimis un contingent numit British Expeditionary Force în ajutorul Franței, care a mers direct înspre Belgia. Primulsoldat al Imperiului Britanic, care a fost ucis în război, a fost John Parr, la 21 august 1914, lângă Mons. Inițial,germanii s-au bucurat de un mare succes în Bătălia Frontierelor (14-24 august 1914).Totuși, din pricina întârzierilor cauzate de rezistența forțelor belgiene, franceze, și britanice, mobilizarea neașteptat de rapidă a Rusiei și obiectivele lor prea ambițioase, planurile germane au fost dejucate. Rusia a atacat Prusia Orientală, atrăgând forțe germane destinate Frontului de Vest. Germania a învins Rusia într-o serie de lupte, care sunt cunoscute sub denumirea de Bătălia de la Tannenberg (17 august-2 septembrie). Această diversiune a intensificat problemele mișcării lente ale forțelor germane, care nu erau anticipate de generalii germani, și a permis forțelor franceze și britanice să oprească avansarea forțelor germane înspre Paris, în Prima Bătălie de la Marne (septembrie 1914). Astfel, Antanta a forțat Puterile Centrale să lupte pe două fronturi. Armata germană s-a luptat până ce a obținut o poziție defensivă favorabilă în Franța și a eliminat din război cu 230.000 mai mulți soldați francezi și britanici decât a pierdut ea însăși, în lunile august și septembrie. Totuși, incompetența sau timiditatea unor
ofițeri ca Ludendorff, care a procedat incorect transferând forțe din dreapta, pentru a le dirija spre Sedan, au anihilatșansa Germaniei de a obține o victorie rapidă.
Primele etape: de la romantism la tranșee
În tranşee: Infanterie cu măşti de gaz, Ypres, 1917
Entuziasmul aparent pentru război captează imaginațiamultor națiuni. Motivați de propagandă și de fervoareanaționalistă, mulți tineri se înrolează repede în forțelemilitare, căutând aventura. Nimeni nu este pregătitpentru adevărul de pe front. În imaginația colectivă avremii, războiul avea să fie un conflict de scurtă durată,cu puține bătălii crâncene și cu victorii zdrobitoare, cevor "pedepsi dușmanul arogant". Armatele se vădmărșăluind victorioase în capitalele inamice, iar soldațiise visează primiți cu bucurie, la întoarcere, de cătremândrii cetățeni ai patriilor lor. Plecați pe front înaugust, soldații au credința că războiul se va terminaînainte de Crăciunul aceluiași an.
Multe figuri militare, ca Herbert Kitchener și ErichLudendorff, au prezis că războiul avea să dureze mulțiani. Alți lideri politici, ca Bethmann Hollweg înGermania, se temeau de posibilele consecințeeconomice ale unui război de lungă durată.
Pe plan economic, bursele internaționale au intrat într-ostare de criză, în iulie și august, reflectând îngrijorarealegată de consecințele economice ale războiului.
Începutul războiului pe Frontul de Vest
Progresele în tehnologia militară au înclinat balanța pe câmpul de luptă în favoarea apărării, cauzând un numărenorm de pagube, deoarece tacticile contemporane deveniseră arhaice în noile circumstanțe. Sârma ghimpată a fostutilizată într-un mod eficient, pentru a încetini atacurile infanteriei; artileria, care devenise mai eficientă decât îndeceniul 8 al secolului XIX 1870–1880, împreună cu mitralierele și armele chimice, aveau un efect extrem dedistructiv împotriva infanteriei, pe un teren neted. Mulți din ofițerii țărilor europene ignoraseră învățăturilerăzboiului civil american și erau de acord să accepte pierderi mari.
După succesul lor inițial în Prima bătălie de la Marne, Antanta și forțele Puterilor Centrale au început o serie de manevre de încercuire, pentru a forța inamicul să se retragă, în așa numita "Întrecerea la mare". Forțele franceze și britanice au descoperit rapid pozițiile defensive germane, care se întindeau de la Lorraine până în Flandra. Marea Britanie și Franța au încercat să treacă la ofensivă, pe când Germania apăra teritoriile ocupate. Tranșeele germane erau construite mai bine decât cele ale dușmanilor săi: tranșeele anglo-franceze erau concepute doar ca bariere "temporare" până când forțele lor o să treacă prin liniile germane. Unii sperau că situația incertă va lua sfârșit cu ajutorul tehnologiei. În aprilie 1915, germanii au realizat, pentru prima oară, o breșă de șase kilometri în liniile Aliaților, când soldații francezi s-au retras. Această breșă a fost acoperită de soldați canadieni, la Ypres. Nici unul din oponenți nu a fost capabil să inițieze un atac hotărâtor, cu toate că acțiunea germană în Bătălia de la Verdun, în 1916, și eșecul Antantei în Bătălia de pe râul Somme, din vara anului 1916, aproape au distrus armata franceză. Încercările zadarnice ale francezilor de a lansa atacuri puternice și directe contra liniilor germane s-au terminat cu pierderi enorme pentru infanteria franceză și au cauzat acte de insubordonare, care au pus în pericol integritatea
frontului francez după Ofensiva Nivelle, în primăvara anului 1917. Noutatea revoluției ruse, Revoluția Rusă din1917, a intensificat sentimentele socialiste. Steaguri roșii au fost ridicate și, cu mai multe ocazii, a fost cântată"Internaționala". Până la sfârșitul rebeliunii, au participat la aceasta între 30.000 și 40.000 de soldați francezi. Peparcursul perioadei 1915-1917, Imperiul Britanic și Franța au suferit cu mult mai multe pierderi decât Germania,însă ambele părți au pierdut milioane de soldați din cauza rănilor și a bolilor.
Teatrele de operație sudice
Imperiul OtomanImperiul Otoman s-a alipit Puterilor Centrale în octombrie-noiembrie 1914, datorită alianței secrete turco-germanăsemnată pe 2 august, 1914, amenințând teritoriile ruse din Caucaz și mijloacele de comunicare britanice cu India șicu estul Oceanului Indian, prin Canalul Suez. Acțiunile Imperiului Britanic au deschis un alt front la sud, la Gallipoli(1915) și Mesopotamia, cu toate că, inițial, Turcia a reușit să respingă eforturile inamicilor. Prin contrast, înMesopotamia, după campania dezastruoasă din Kut (1915-16), forțele Imperiul Britanic s-au reorganizat și aucapturat Bagdadul în martie 1917. Mai departe, înspre vest, în Campania Palestiniană, în ciuda eșecurilor inițiale,forțele Britanice au capturat Ierusalimul Decembrie 1917 și forța (Egyptian Expeditionary Force), comandandată degeneralul Edmund Allenby, a învins forțele otomane la Megido (septembrie 1918). Armatele ruse, în general, autriumfat în Caucaz. Enver Pasha, comandantul suprem al forțelor armate turce, era un om foarte ambițios, cu visul dea cuceri Asia Centrală, însă nu a fost un soldat practic. El a inițiat o ofensivă cu 100.000 de soldați contra Rusiei, înCaucaz (decembrie 1914). Insistând asupra unui atac direct contra pozițiilor defensive ruse în munți, în mijloculiernii, Enver a pierdut 86% din forța sa la Bătălia de la Sarikamis. Comandantul rus, în perioada 1915-1916,generalul Nikolai Iudenici, după unele victorii asupra turcilor, a forțat turcii să părăsească Armenia modernă și,într-un mod tragic, a creat contextul pentru deportarea și genocidul contra armenilor din Armenia de Est. În 1917Nicolai Nicolaevici a acaparat controlul operațional de la Iudenici. Deținând controlul unei părți a coastei MăriiNegre, Nicolai a continuat construirea căii ferate pentru a facilita aprovizionarea soldaților săi. El a fost pregătitpentru o ofensivă în primăvara anului 1917. Totuși, din cauza revoluției ruse, nici o ofensivă nu a fost inițiată șiforțele ruse s-au destrămat.
Teatrul italianItalia a fost aliatul Imperiului German și Austro-Ungar, începând cu 1882, dar avea și planurile sale proprii privindrecuperarea regiunilor Trentino, Istria și Dalmația, aflate în teritoriul austriac . În 1902, Italia a încheiat un pactsecret cu Franța care a anulat datoriile țării față de alianța anterioară. Italia a refuzat să se alipească forțelor germaneși austriece la începutul războiului, deoarece alianța lor originară avea un scop doar defensiv, însă Austria a declaratrăzboi Serbiei. Guvernul Austriei începuse negocieri pentru a obține neutralitatea Italiei, cu promisiunea că Italia vaobține Tunisia, însă ea a intrat în Antanta, semnând Pactul de la Londra, în aprilie, și declarând războiAustro-Ungariei, în mai 1915; peste cincisprezece luni, Italia a declarat război și Germaniei.În general, forțele italiene au avut o superioritate numerică, însă erau prost aprovizionate. Forțele Austro-Ungariei aubeneficiat de pozițiile lor la altitudini înalte în teritoriul muntos, care, nicidecum, nu favoriza ofensive militare. Peparcursul războiului, situația pe acest front s-a schimbat puțin, în ciuda luptelor crâncene dintre forțele austrieceKaiserschützen și Standschützen și forțele italiene Alpini.Începând cu 1915, Italia a inițiat 17 ofensive importante pe frontul Isonzo (partea frontierei de lângă Trieste), însă toate au fost respinse de către forțele austriece, care aveau avantajul terenului mai înalt. Forțele Austro-Ungariei au lansat contraatacuri din Asiago înspre Verona și Padua, în primăvara anului 1916 (Strafexpedition), dar au făcut doar puține progrese. Vara, italienii au reluat ofensiva, capturând orașul Gorizia. După această victorie minoră, frontul a rămas practic nemișcat mai mult de un an, în pofida mai multor ofensive italiene pe frontul Isonzo. În toamna anului 1917, datorită situației favorabile de pe Frontul de Răsărit (Primul Război Mondial), austro-ungarii au primit întăriri
apreciabile, incluzând și forțe de asalt germane. La 26 octombrie, ei au lansat o ofensivă crucială, care s-a soldat cu ovictorie majoră în Bătălia de la Caporetto: armata italiană a fost învinsă, dar, după ce s-a retras la o distanță de 100de km, ea a reușit să se reorganizeze și să stopeze forțele inamice pe râul Piave Bătălia râului Piave. În 1918austro-ungarii nu au reușit să rupă linia italiană, în pofida a numeroase încercări, și, după ce a suferit o înfrângeredecisivă în Bătălia de la Vittorio Veneto, ea a capitulat în fața forțelor Antantei (noiembrie 1918).Pe parcursul războiului, comandantul armatei austro-ungare, Conrad von Hötzendorf, a avut o aversiune acută pentruitalieni, deoarece considera că Italia reprezenta cel mai mare pericol pentru țara sa. Trădarea lor în 1915 l-a înfuriat șimai mult. Ura sa pentru Italia i-a limitat rațiunea și l-a condus să aleagă o strategie defectuoasă în lupta contraacestui adversar.
România și Italia în anii Primului Război Mondial
Războiul în România
Încă de la începutul războiului mondial, între România și Italia, până la1914 membre ale grupării Puterilor Centrale, s-a produs o apropieredorită de oamenii politici din cele două state. "Un acord între Italia șiRomânia ni se pare foarte dorit", transmitea baronul Carlo Fasciotii,acreditat la Bucuresti, la 12 august 1914, șefului Consultei, marchizulAntonio di San Giuliano. I.C.Brătianu dorea ca România, împreună cuItalia, să constituie o alianță capabilă să determine Antanta să accepte șisă sprijine realizarea dezideratelor naționale ale celor două țări. La 23septembrie 1914, Brătianu a acceptat textul acordului propus de SanGiuliano, opinând că acesta corespundea "integral sentimentelor șidorințelor poporului român". Carlo Fasciotti, scria Consultei că eranecesar un angajament formal de informare "asupra propunerilor ce ni se fac". Acordul încheiat, care marca o etapăimportantă în relațiile bilaterale, obliga cele două țări să nu iasă din neutralitate fără a se informa în prealabil, săpăstreze contacte și să se consulte în probleme de interes reciproc, României recunoscându-i-se drepturile asupraTransilvaniei.
România și Italia în timpul Conferinței de Pace de la Paris (1919-1920)România și Italia s-au găsit, la finele primei conflagrații a secolului, în tabăra statelor învingătoare, însă ambele states-au declarat "nemulțumite" de tratamentul oferit de forumul păcii de la Paris din 1919. Totuși a existat o deosebireesențială în ceea ce privește statutul celor două state la conferința din capitala Franței. În vreme ce reprezentanțiiItaliei au făcut parte din organisme decizionale ale forumului păcii (Consiliul Suprem, Consiliul celor Zece),România s-a luptat pentru a i se recunoaște statutul de țară aliată. România și Italia doreau ca prevederile tratatelorsemnate cu Antanta, în 1915, respectiv 1916, să fie integral îndeplinite. Atitudinea delegației americane, condusă depreședintele W.Wilson, de recunoaștere a clauzelor încheiate de România și Italia cu Antanta, nu putea constituidecât un prilej de apropiere între cele două țări, care tocmai își desăvârșiseră unitatea lor teritorială.
Romania și pacea separată de la Buftea-BucureștiSituația militară a României la sfârșitul anului 1917, în care aprovizionarea cu materiale de război și cooperarea cu armata rusă au reprezentat factori esențiali, a dus la angajarea negocierilor cu Comandamentul Puterilor Centrale în vederea încheierii unui armistițiu. Pacea se încheia după negocieri îndelungate cu Puterile Centrale. C. Argetoianu, care a discutat la Buftea, opinează că acolo "singurul lucru care ne-a preocupat a fost salvarea armatei sau a cât mai mult din armată". Mai departe, cunoscutul om politic apreciază că, la Buftea, s-a semnat "o prelungire de armistițiu pentru începerea tratativelor de pace și în actul semnat la Buftea se prevede numai principiul unor rectificări ale granițelor Carpaților fără nici o specificare și fără nici o hartă anexată." Argetoianu nu a acceptat rectificările
propuse. Aspectul cel mai important al păcii era subjugarea totală, din punct de vedere economic, a României decătre Germania și Austro-Ungaria. "Pacea" de la București s-a dovedit a fi un act politico-militar fără precedent înistoria raporturilor internaționale ale României. Caracterul de dictat imperialist al acestei păci reiese și din faptul căea nu a reprezentat rezultatul unor negocieri. Cei patru miniștri aliați de la Iași, între care și Fasciotti, l-au scutit peBrătianu de orice răspundere pentru pacea separată, pe care au cotat-o drept un exemplu de "lăcomie și ipocrizie aimperialismului german" și au cerut guvernelor lor să afirme că victoria Antantei va anula prevederile ei teritoriale.Regele Ferdinand a refuzat să semneze ratificarea Tratatului de la București.
Războiul în BalcaniArticol După respingerea a trei invazii austriece în august-decembrie 1914, Serbia a căzut în urma unei ofensiveputernice compusă din forțe austro-ungare, germane și bulgare, în octombrie 1915. Armata sârbă s-a retras înAlbania și Grecia. La sfârșitul anului 1915, o forță britanico-franceză a sosit la Salonic, în Grecia, pentru a oferiasistență forțelor grecești contra Puterilor Centrale. Din păcate pentru Aliați, guvernul pro-aliat Eleftherios Venizelosa căzut înaintea sosirii forței aliate și regele pro-german, Constantin, a tergiversat intrarea Greciei în război de parteaAliaților până în 1917. În această perioadă, frontul din Salonic a rămas într-o situație, practic, inertă. Doar la sfârșitulrăzboiului, după ce majoritatea forțelor germane și austro-ungare părăsiseră frontul, lăsându-l în mâinile bulgarilor, areușit Antanta să obțină o ruptură critică în liniile inamicilor, forțând Bulgaria să semneze armistițiul (29 septembrie1918).
Frontul de EstCu toate că războiul devenise, practic, imobil în tranșeele Frontului de Vest, conflictul era mai dinamic în Est.Planurile ruse inițiale pentru război cereau două invazii simultane: una în Galiția, vizând Austria, și alta în PrusiaRăsăriteană. Cu toate că atacul rus inițial, în Galiția, a avut succes, în Prusia, forțele ruse au fost respinse de cătreHindenburg și Ludendorff, în Bătălia de la Tannenberg și Bătălia de la Lacurile Mazuriene (august și septembrie1914), infrastructura economică și militară inferioară a Rusiei neputând rezista forțelor unite ale Germaniei șiAustro-Ungariei. În primăvara anului 1915, forțele ruse au fost respinse până în Galiția și, în mai, Puterile Centraleau reușit să avanseze în sudul Poloniei, capturând Varșovia, la 5 august, și forțându-i pe ruși să abandoneze completPolonia, în așa numita "Mare Retragere".
Revoluția RusăInsatisfacția pentru modul în care guvernul rus conducea războiul a crescut, în ciuda succeselor obținute de generalulBrusilov în cadrul Ofensivei Brusilov (iunie 1916), în Galiția de Est contra austriecilor. Situația Aliaților s-aîmbunătățit puțin doar în momentul când România a intrat în război, la 27 august, însă foarte repede contingentegermane au întărit forțele austro-ungare în Ardeal, și Bucureștiul a fost capturat de către Puterile Centrale (6decembrie 1916). În această perioadă, situația internă în Imperiul Rus devenise instabilă, deoarece țarul era plecat pefront și conducerea incompetentă a Împărătesei Alexandra cauza proteste din toate colțurile Rusiei, care au provocatasasinarea de către un grup de aristocrați conservatori a lui Rasputin, un preferat al împărătesei, în decembrie 1916. .
În martie 1917, demonstrațiile din Sankt Peterburg auculminat cu abdicarea țarului Nicolae al II-lea al Rusieiși constituirea unui guvern centrist provizoriu, condusde Kerenski, care împărțea puterea cu Sovietul dinPetrograd. Această diviziune a puterilor a condus la ostare de confuzie și haos, pe front și în țară, iar armata adevenit din ce în ce mai puțin eficientă.
Războiul și guvernul pierdeau continuu susținereapoporului, un fapt care a permis ascensiunea PartiduluiBolșevic, condus de Vladimir Ilici Lenin. RevoluțiaBolșvică din Octombrie (7 noiembrie st.n.) a fosturmată, în decembrie, de un armistițiu și negocieri cuGermania. La început, bolșevicii au refuzat termeniiduri de capitulare propuși de germani, însă cândGermania a reînceput războiul și a înaintat rapid prinUcraina, noul guvern a fost nevoit să accepte Tratatulde la Brest-Litovsk (3 martie 1918), care a însemnatterminarea participării Rusiei la război și cedarea cătrePuterile Centrale a unor teritorii întinse, care au inclusFinlanda, Statele Baltice, Polonia și Ucraina.
După ieșirea Rusiei din război, puterile Antantei au organizat o invazie limitată a Rusiei. Scopul mișcării nu a fost săpedepsească Rusia pentru ieșirea ei din război, ci să susțină forțele țariste în Revoluția Rusă. Soldați aliați au sosit înArhanghelsk și în Vladivostok. Forțele Antantei aveau ordine să apere proviziile și armamentul contra soldațilorgermani; în realitate, acestea le apărau contra comuniștilor ruși.
Ultima jumătate
În tranşee
Evenimentele anului 1917 au fost decisive pentru hotărârea sorțiirăzboiului, cu toate că efectele lor nu au fost simțite pe deplin decât în1918. Blocada maritimă a Germaniei organizată de forțele Antantei aînceput să aibă un efect puternic asupra moralului și productivitățiigermane. Ca rezultat, în februarie 1917, liderii militari germani aureușit să-l convingă pe Cancelarul Theobald von Bethmann-Hollweg sădeclare războiul submarin total, cu scopul de stopa alimentarea forțelorbritanice. Submarinele germane au reușit să scufunde 500.000 de tonepe lună, din februarie până în iulie. Totuși, după iulie, noul sistembritanic de convoaie s-a dovedit extrem de eficient în a neutralizapericolul prezentat de submarine. Marea Britanie nu mai era în pericolde înfometare.
Victoria germană decisivă în Bătălia de la Caporetto a determinatAntanta să decidă la reuniunea de la Versailles, 1 decembrie 1917,formarea unui Consiliu Suprem Aliat pentru a coordona planurile șiacțiunile comune. Anterior, armatele Franței și ale Imperiului Britanicoperau sub conduceri diferite.
În decembrie, Puterile Centrale au semnat un armistițiu cu Rusia, permițând, astfel, mutarea forțelor de pe Frontul de Est pe cel de Vest. În mod ironic, transferurile de forțe germane ar fi putut să fie mai mari dacă achizițiile lor
teritoriale ar fi fost mai mici. Cu sosirea întăririlor germane și a soldaților americani pe Frontul de Vest, rezultatulfinal al războiului urma să fie hotărât pe acest front. Puterile Centrale știau că nu puteau să câștige un războiîndelungat, deoarece numărul soldaților americani creștea continuu, însă ele contau pe o ofensivă rapidă și decisivă,utilizând întăririle lor și tactici noi pentru infanterie. Acțiunile Aliaților și ale Puterilor Centrale au fost accelerate șide pericolul identificat de către Ivan Bloch în 1899, care afirmase că un război industrial îndelungat amenințaintegritatea sistemului social și putea să provoace revoluții prin toată Europa. Ambele părți doreau o victoriehotărâtoare și rapidă pe Frontul de Vest, deoarece se temeau de consecințele prelungirii conflictului.
Intrarea Statelor Unite în război
Preşedintele Wilson în faţa Congresului, anunţând ruperea relaţiiloroficiale cu Germania (3 februarie 1917)
Din cauza politicii tradiționale americane de izolare,mulți americani considerau că SUA nu trebuie să seimplice în Primul Război Mondial, care era consideratun război european.
La începutul anului 1917, Germania a declanșatrăzboiul submarin total. Acest fapt, combinat cuindignarea publicului american care aflase deTelegrama Zimmermann, a dus la ruperea completă arelațiilor SUA cu Puterile Centrale (3 februarie 1917).Datorită continuării atacurilor asupra navelorcomerciale americane, Președintele, Woodrow Wilson,a cerut Congresului, la 6 aprilie 1917, să declare războiGermaniei. Ambele camere ale Congresului au votatlegea cu o largă majoritate. Wilson a sperat că va puteanegocia o pace separată cu Austro-Ungaria, dar descoperind că acest lucru nu era posibil, SUA a declarat război șiAustro-Ungariei, în 7 decembrie 1917.
Înainte de intrarea lor oficială în război, Statele Unite au reușit să dezvolte o producție militară suficientă și completăși, totodată, au acordat Antantei împrumuturi substanțiale. Primii soldați americani au sosit în Europa, în 1917, însăcontingente majore nu au sosit până în vara anului 1918. Germania conta pe faptul că ofensiva submarină va încetiniflota americană și transferul soldaților, sperând că va reuși să câștige războiul înainte ca forțele americane să ajungăpe front.Marea Britanie și Franța au cerut Statelor Unite să trimită infanterie pe linia frontului, pentru a întări pozițiileexistente. Pe întregul parcurs al războiului forțele americane nu au avut destule unități proprii de artilerie, aviație șigeniu. Generalul John J. Pershing, comandantul forței americane American Expeditionary Force, a refuzat săfragmenteze unitățile americane pentru a întări forțele britanice sau franceze, așa cum doreau Aliații. Pershing autilizat atacuri directe, o strategie care deja fusese întreruptă de către comandanții francezi și britanici. Ca rezultat,American Expeditionary Force a suferit un număr foarte ridicat de pierderi în toamna anului 1918..
Generalul german Ludendorff a dezvoltat planurilepentru operațiunea numită Michael ca o ofensivăgenerală de-a lungul Frontului de Vest. AceastăOfensivă de primăvară (Kaiserschlacht) avea scopul sădespartă forțele britanice și franceze printr-o serie deavansări. Comandamentul german spera să lanseze unatac hotărâtor înainte ca forțele americane să fie gatapentru luptă în Europa. Înainte de începutul ofensivei,Ludendorff a făcut o greșeală crucială, lăsând parteaprincipală a Armatei a VIII-a germane în Rusia șimutând doar o parte mică a forțelor germane pe Frontulde Vest.
Operațiunea Michael (Michel, Mihiel) a început pe datade 21 martie 1918, cu un atac contra forțelor MariiBritanii, pe direcția Amiens. Intenția lui Ludendorff a fost să separe armatele britanice și franceze în acest punct.Forțele germane au reușit să avanseze 60 de km. Pentru prima dată, după 1914, manevrele militare au fostîntrebuințate iarăși pe Frontul de Vest.
Tranșeele britanice și franceze au fost cucerite prin intermediul noilor tactici ale infanteriei germane. Anterior,atacurile de infanterie fuseseră marcate de un bombardament intens de artilerie, urmate de o serie de atacuri directe.În contrast, în Ofensiva de Primăvară, armata germană a utilizat artileria sa doar pe o perioadă scurtă și a infiltratgrupe mici de soldați în unele puncte vulnerabile ale inamicului, atacând punctele de comandament și încercuindpunctele cele mai puternice. Aceste poziții izolate au fost, apoi, distruse de către infanteria grea. Succesul forțelorgermane s-a datorat, în mare măsură, acestor tactici.Linia frontului era acum la o distanță de 120 de kilometri de Paris. Trei tunuri Krupp gigant, supranumite "DickeBertha", au fost folosite pentru lansarea a 183 de obuze grele asupra orașului, cauzând părăsirea orașului de cătremulți locuitori. Etapele inițiale a ofensivei au avut un asemenea succes încât Kaiserul Wilhelm II a declarat data de24 martie sărbătoare națională. Mulți germani considerau că victoria era aproape; însă, după câteva lupte acerbe,ofensiva germană a fost stopată. Pierderile germane între 21 martie și 5 aprilie 1918 au fost de 270.000 de oameni.Diviziile americane, cu care Pershing intenționa să formeze o forță independentă, au fost alocate armatelor francezeși engleze (28 martie). La conferința Doullens a fost creat un comandament suprem al Antantei, iar mareșalulDouglas Haig a cedat controlul forțelor sale lui Ferdinand Foch, numit comandant-șef al forțelor Aliaților.După Operațiunea Michael, Germania a lansat Operațiunea Georgette în nord, contra porturilor Canalului Mânecii.Această operațiune a fost oprită de către Aliați după pierderi teritoriale mici. Operațiunele Blücher și Yorck au fost,apoi, inițiate de către armata germană la sud, înspre Paris. Apoi, Operațiunea Marne (A doua bătălie de la Marne) afost lansată la 15 iulie, cu scopul de a înconjura orașul Reims. Contraatacul Antantei a marcat prima ofensivă aAliaților, terminată cu succes. La 20 iulie 1918, forțele germane s-au retras până la pozițiile deținute înainteaKaiserschlacht-ului. După ultima etapă a acestei serii de bătălii, armata germană nu a mai luat niciodată inițiativa .
Genişti americani după Bătălia de la Saint-Mihiel, în septembrie1918
. Contraofensiva Aliaților, cunoscută ca Ofensiva de osută de zile a început la 8 august, 1918. Bătălia de laAmiens a inclus: Armata a IV-a britanică - pe flanculstâng, Armată I franceză - pe flancul drept, și forțecanadiene și australiene - în centru. Aliații au utilizattancuri de clasa Mark IV și Mark V și 120.000 desoldați. Forțele Antantei au reușit să pătrundă 12 km îndoar șapte ore. Erich Ludendorff a numit această zi"ziua neagră a armatei germane".
Totuși, după câteva zile, ofensiva a încetinit; unitățileImperiului Britanic au întâlnit multe probleme cumajoritatea tancurilor lor (cu excepția a doar șapte dinele). Pe data de 15 August 1918, Generalul Haig astopat acțiunea și a început să dezvolte planurile pentru o ofensivă nouă în Albert. A doua bătălie de pe Somme(1918) a început pe 21 august. Aproximativ 130.000 de soldați americani au luptat, împreună cu soldați ai Armatei aIII-a și IV-a britanice . Bătălia a fost un succes enorm pentru Aliați. Armata a II-a germană a fost forțată să se retragăde-a lungul frontului de 55 km. Orașul Bapaume a fost capturat în 29 august și, la 2 septembrie, forțele germane seaflau după Linia Hindenburg, unde se aflau la începutul războiului.
La 26 septembrie, Aliații au inițiat Ofensiva Meuse-Argonne pentru a trece linia Hindenburg. 260.000 de soldațiamericani au atacat direct și toate diviziile au reușit să captureze țintele lor inițiale, cu excepția Diviziei 79 deinfanterie americane, care a întâlnit o rezistență puternică la Montfaucon și nu a reușit să avanseze în prima zi. Acesteșec a permis germanilor să se regrupeze. Montfaucon a fost capturat în 27 septembrie; totuși, incapacitatea Aliațilorsă cucerească orașul în ziua anterioară a fost una din cele mai costisitoare greșeli ale campaniei.La începutul lunii octombrie, deja era evident că planurile Aliaților nu funcționau într-un mod ideal. Multe tancuri sestricaseră și cele care încă funcționau nu puteau fi întrebuințate din cauza naturii terenului. Cu toate că Aliații aveauaceste probleme, Ludendorff nu-și făcea, încă de la începutul lunii septembrie, iluzii despre sfârșitul războiului,afirmând că Germania are două opțiuni: distrugere totală sau un armistițiu. El recomandase această a doua cale și laîntâlnirea de comandament a Puterilor Centrale desfășurată la Spa Spa, Belgia, în 14 august 1918. Pe parcursul luniioctombrie, artileria lui Pershing a continuat să bombardeze forțele germane care deja erau epuizate și derutate peîntregul front Meuse-Argonne. Presiunea din partea Aliaților nu s-a oprit până la sfârșitul războiului.Din cauza numeroaselor pierderi, mulți comandanți ai armatei germane considerau că o înfrângere totală erainevitabilă. Pericolul unei răscoale generale era puternic. Amiralul Scheer și Ludendorff au decis să inițieze o ultimăofensivă pentru a demonstra "curajul" flotei germane. Știind că o astfel de acțiune ar fi refuzată de către guvernulPrințului Max von Baden, Ludendorff a decis să nu-l informeze despre planurile sale. Totuși, informația despreatacul anticipat a ajuns în Kiel. Mulți marinari au participat la o rebeliune și au fost arestați, pentru refuzul de aparticipa la o ofensivă maritimă pe care ei o considerau sinucidere fără sens. Ludendorff și-a asumat răspundereapentru acest incident și Kaiserul l-a demis din funcție (26 octombrie).După sfârșitul lunii septembrie 1918, Ludendorff a început să dezvolte un plan pentru viitorul politic al Germaniei. Cu toate că el era un conservator tradițional, a hotărât să inițieze o revoluție politică limitată, prin introducerea unor noi reforme care aveau menirea de a "democratiza" Germania, însă satisfăcând monarhiștii, prin faptul că a menținut domnia Kaiserului. El credea că democratizarea o să demonstreze poporului german că guvernul era pregătit să se schimbe, astfel micșorând probabilitatea unei insurecții socialiste, cum avusese loc în Rusia, în 1917. Totuși, unii istoriografi consideră că Ludendorff avea un motiv ulterior pentru planul său. Reformele sale ar fi transferat puterea politică membrilor Reichstag-ului, în special partidelor de centru, în această perioadă: partidul centrist, liberalii și
social-democrații. Astfel, cum Ludendorff ar fi acordat acestor partide mai multă putere, ei ar fi avut autoritatea săceară un armistițiu. Cu 5.989.758 de victime germane (1.773.700 morți, 4.216.058 răniți), ei au procedat exact astfel.Însă curând, Ludendorff a trecut printr-o schimbare radicală și a început să declare că aceleași partide care au căpătatputere de la dânsul au cauzat înfrângerea Germaniei în război. Acești politiceni au "înjunghiat Germania înspate"—un sentiment care îi beneficia lui Ludendorff și care a fost ulterior utilizat de către mai multe grupărinaționaliste germane, ca NSDAP.Prințul Maximilian von Baden a devenit capul noului guvern german. Negocierile pentru pace au început imediatdupă instalarea sa. În problema monarhiei germane nu se putea hotărî între o monarhie constituțională sau abolireaaei completă. Totuși, decizia a fost luată din mâinile sale de către Philipp Scheidemann, care, la 9 noiembrie 1918, adeclarat, de pe un balcon al Reichstag-ului, că Germania trebuie să fie o republică. Ulterior, Max von Baden aanunțat că împăratul (kaiserul) trebuia să părăsească tronul. Germania imperială a murit și o nouă Germanie s-anăscut: Republica de la Weimar.
Sfârșitul războiuluiBulgaria a fost prima din Puterile Centrale care a semnat un armistițiu separat la data de (29 septembrie 1918). La30 octombrie a capitulat și Imperiul Otoman. În 3 noiembrie Austro-Ungaria a trimis un steag alb comandantuluiitalian pentru a-i cere un armistițiu și termenii păcii. Termenii au fost aranjați, prin telegraf, cu autoritățile Antanteide la Paris și au fost comunicați Austro-Ungariei, iar aceasta i-a acceptat. Armistițiul cu Austria a intrat în vigoareîncepând cu ora 3, în după amiaza zilei de 4 noiembrie. Austria și Ungaria au semnat armistiții separate, în urmaprăbușirii monarhiei habsburgice. După izbucnirea Revoluției germane, a fost proclamată o republică, la 9noiembrie, marcând sfârșitul Imperiului German. Kaiserul s-a refugiat a doua zi în Olanda, care i-a acordat azilpolitic (a se vedea Republica de la Weimar). O zi mai târziu (11 noiembrie), la Compiègne, în Franța, la ora 05.00,într-un vagon de tren a fost semnat armistițiul. La ora 11, în aceeași zi, a încetat focul și armatele au început să seretragă. Datorită ordinelor confuze și a încercărilor criminale ale unor ofițeri de a se evidenția în ultimul moment,peste cadavrele bieților soldați, în aceste șase teribile ore, după ce totul fusese încheiat și semnat la masa tratativelor,au murit inutil aproape 3 000 de soldați și au fost răniți alte peste 6 000. George Lawrence Price este considerat, cafiind ultimul soldat ucis, cu un glonte german în frunte, la ora 10.59.Starea de război între cele două tabere a persistat pentru încă șapte luni până la încetarea finală, consacrată prinsemnarea Tratatului de la Versailles cu Germania (28 iunie 1919) și a următoarelor tratate cu Austria (la St.Germain), Ungaria (la Trianon), Bulgaria (la Neuilly) și Imperiul Otoman (la Sèvres). Astfel, unele surse oferă cadată finală a războiului anul 1919; în contrast, cele mai multe comemorări ale războiului se concentrează asupraarmistițiului din 1918.
Scurtă cronologie• 1 august1914 , Germania declară război Rusiei și la 3 august Franței. Italia își declară neutralitatea, pe care o
menține până pe 23 mai 1915, dată la care se declară în stare de război cu Austro-Ungaria.• 4 august1914 Anglia cere, printr-un ultimatum, retragerea Germaniei din Belgia.• 6 august- Serbia declară război Germaniei. Austro-Ungaria declară război Rusiei• Muntenegru (7 august) și Franța (11 august) declară război Austro-Ungariei.• 23 august - Japonia declară război Germaniei• 11 noiembrie 1918 - se semnează încheierea focului în pădurea Compiègne, ca precondiție la predarea blocului
german.• 1 decembrie 1918 - are loc Adunarea de la Alba Iulia, în urma căreia România primește înapoi toate regiunile
istorice românești de la Austro-Ungaria, Bulgaria și Rusia.
Sursele și contribuitorii articolelorPrimul Război Mondial Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?oldid=7519103 Contribuitori: AdiJapan, Afil, Alex F., Alex:D, Alexander Tendler, Alin, Anclation, Andrei Stroe, Ark25,Asybaris01, BAICAN XXX, Bekuletz, CommonsDelinker, Compactforever, Cornel Grad, D.evil, Danutz, Diego pmc, Dmaftei, Elerium, Enegrea, Evosphere, FeodorBezuhov, Firilacroco, GEO,Gabriela.Crisan, Gabryel32, Gikü, Gomez, Gutza, GÜT, Hashar, Impy4ever, Ionutzmovie, J`adore, Kerouac, KlaudiuMihaila, L.Kenzel, Lare 11, Laur2ro, Laurap, Left, Lidi spre cer, Lobster,Luciandrei, Luis Molnar, Mayuma, Miehs, Minisarm, Mircea87, Mitunicusor, Nenea hartia, Nerissa-Marie, OmuMeu, Orioane, Ovidiu., Palica, Parvus7, Petru Dimitriu, Poiuzzzzzzzt, Praesidium,Profir Tudor, Rad Urs, Radu200400, Radufan, Razvanux, Rebel, Remigiu, Romihaitza, Ronline, Rsocol, SCriBu, STANCIU IULIA, Saturnian, Sebastianpin, Silenzio76, Solt, Stelian, Strainu,Strudelscumpicul4427, TSO1D, Tiberiu.popescu, Tibs, Tolea93, Turbojet, Vali, Victor Blacus, Victoria Popa, Vlad, Wars, Whiteman, Сербијана, 221 {{PLURAL:$1|modificareanonimă|modificări anonime|de modificări anonime}}
Sursele, licențele și contribuitorii imaginilorFișier:WW1 TitlePicture For Wikipedia Article.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:WW1_TitlePicture_For_Wikipedia_Article.jpg Licență: Public Domain Contribuitori: User:Dna-webmasterFișier:Schieramenti WWI.png Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Schieramenti_WWI.png Licență: Public Domain Contribuitori: Alex Tora, Castoro, Johnanth, Milosevo,Red devil 666, Ttbya, 1 {{PLURAL:$1|modificare anonimă|modificări anonime|de modificări anonime}}Fișier:Flag of Russia.svg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Flag_of_Russia.svg Licență: Public Domain Contribuitori: Zscout370Fișier:Flag of France.svg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Flag_of_France.svg Licență: Public Domain Contribuitori: User:SKopp, User:SKopp, User:SKopp,User:SKopp, User:SKopp, User:SKoppFișier:Flag of the United Kingdom.svg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Flag_of_the_United_Kingdom.svg Licență: Public Domain Contribuitori: Original flag byJames I of England/James VI of ScotlandSVG recreation by User:Zscout370Fișier:Flag of Italy (1861-1946) crowned.svg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Flag_of_Italy_(1861-1946)_crowned.svg Licență: Creative CommonsAttribution-Sharealike 2.5 Contribuitori: F l a n k e rFișier:US flag 48 stars.svg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:US_flag_48_stars.svg Licență: Public Domain Contribuitori: Abjiklam, AnonMoos, Clindberg, Cycn, DualFreq, Flargman4, Homo lupus, Jacobolus, MuXXo, Rocket000, Tkgd2007, Zscout370, 6 {{PLURAL:$1|modificare anonimă|modificări anonime|de modificări anonime}}Fișier:Flag of Belgium (civil).svg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Flag_of_Belgium_(civil).svg Licență: Public Domain Contribuitori: Bean49, Cathy Richards, DavidDescamps, Dbenbenn, Denelson83, Evanc0912, Fry1989, Gabriel trzy, Howcome, IvanOS, Ms2ger, Nightstallion, Oreo Priest, Ricordisamoa, Rocket000, Rodejong, SiBr4, Sir Iain,ThomasPusch, Warddr, Zscout370, 4 {{PLURAL:$1|modificare anonimă|modificări anonime|de modificări anonime}}Fișier:Flag of Canada-1868-Red.svg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Flag_of_Canada-1868-Red.svg Licență: Public Domain Contribuitori: Denniss, Florentyna,Fry1989, Zscout370Fișier:Kingdom of Greece Flag.svg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Kingdom_of_Greece_Flag.svg Licență: Public Domain Contribuitori: peepermanFișier:Flag of the Kingdom of Montenegro.svg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Flag_of_the_Kingdom_of_Montenegro.svg Licență: Creative CommonsAttribution-Share Alike Contribuitori: B1mboFișier:Flag of Portugal.svg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Flag_of_Portugal.svg Licență: Public Domain Contribuitori: Columbano Bordalo Pinheiro (1910; genericdesign); Vítor Luís Rodrigues; António Martins-Tuválkin (2004; this specific vector set: see sources)Fișier:Flag of Romania.svg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Flag_of_Romania.svg Licență: Public Domain Contribuitori: AdiJapanFișier:State Flag of Serbia (1882-1918).svg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:State_Flag_of_Serbia_(1882-1918).svg Licență: Creative Commons Attribution-ShareAlike3.0 Unported Contribuitori: Guilherme PaulaFișier:Flag of Spain (1785-1873 and 1875-1931).svg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Flag_of_Spain_(1785-1873_and_1875-1931).svg Licență: Creative CommonsAttribution-ShareAlike 3.0 Unported Contribuitori: previous version User:Ignaciogavira ; current version HansenBCN, designs from SanchoPanzaXXIFișier:Flag of Austria-Hungary 1869-1918.svg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Flag_of_Austria-Hungary_1869-1918.svg Licență: Public Domain Contribuitori:vectorized by Sgt_bilko, change name by User:Actarux for use in same templatesFișier:Flag of the German Empire.svg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Flag_of_the_German_Empire.svg Licență: Public Domain Contribuitori: User:B1mbo andUser:MaddenImage:Gtk-dialog-info.svg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Gtk-dialog-info.svg Licență: GNU Lesser General Public License Contribuitori: David VignoniFișier:AtentatSarajevo.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:AtentatSarajevo.jpg Licență: necunoscută Contribuitori: Alex:D, Diego pmc, MinisarmFișier:gavrilloprincip.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Gavrilloprincip.jpg Licență: Public Domain Contribuitori: Computerjoe, DIREKTOR, Miaow Miaow,PRODUCER, Topory, X-Flare-x, Zscout370, 3 {{PLURAL:$1|modificare anonimă|modificări anonime|de modificări anonime}}Fișier:Guetteur au poste de l'écluse 26.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Guetteur_au_poste_de_l'écluse_26.jpg Licență: Public Domain Contribuitori: Cohesion,Ctruongngoc, Ejdzej, Florival fr, Garitan, Gerbrant, Hohum, Itsmine, LeadSongDog, Petri Krohn, Rcbutcher, Soerfm, Stolengood, 2 {{PLURAL:$1|modificare anonimă|modificări anonime|demodificări anonime}}Fișier:Australian infantry small box respirators Ypres 1917.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Australian_infantry_small_box_respirators_Ypres_1917.jpg Licență:necunoscută Contribuitori: Photo by Captain Frank Hurley.Fișier:WWI.gif Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:WWI.gif Licență: Public Domain Contribuitori: Alex:D, Dahn, Innotata, LcarsdataFișier:Lenin.WWI.JPG Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Lenin.WWI.JPG Licență: Public Domain Contribuitori: Davepape, Ertly, Jaro.p, Kaganer, Kl833x9, Kneiphof,Maksim, Shakko, Svencb, 3 {{PLURAL:$1|modificare anonimă|modificări anonime|de modificări anonime}}Fișier:SoldiersWWI.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:SoldiersWWI.jpg Licență: Public Domain Contribuitori: Royal Engineers No 1 Printing CompanyFișier:USA bryter de diplomatiska förbindelserna med Tyskland 3 februari 1917.jpg Sursă:http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:USA_bryter_de_diplomatiska_förbindelserna_med_Tyskland_3_februari_1917.jpg Licență: Public Domain Contribuitori: Photograph by Harris& Ewing.Fișier:trencheswwi2.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Trencheswwi2.jpg Licență: Public Domain Contribuitori: 1970gemini, Itsmine, Rcbutcher, RottweilerFișier:Battle of St. Mihiel 03.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Battle_of_St._Mihiel_03.jpg Licență: Public Domain Contribuitori: User:W.wolnyFișier:Wikisource-logo.svg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Wikisource-logo.svg Licență: logo Contribuitori: Guillom, INeverCry, Jarekt, MichaelMaggs, NielsF,Rei-artur, Rocket000Image:Film reel.svg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Film_reel.svg Licență: GNU Free Documentation License Contribuitori: User:Bromskloss
