Prevenirea Criminalității

8/9/2019 Prevenirea Criminalității

1/64

INTRODUCERE

Trăim într-o societate care se schimbă din ce în ce mai repede, însă, din păcate, unele

aspecte rămân nealterate.

Scopul lucrării este de a analiza fenomenul de prevenire al criminalităţii prezentând

modul în care se produce şi reproduce în toată societatea şi faţă de care reacţia socială seconcretizează într-un sistem de sancţiuni organizate dintre cele mai severe şi dure.

rin alegerea acestei teme mi-am propus eviden ierea rolului pe care il indeplinesteț

criminalitatea dar şi prevenirea ei atât în ţara noastră cât şi în afara ei.

!n ceea ce prive te reintegrarea criminalilor, unii autori sus in că pentru a lupta împotrivaș ț

criminalită ii trebuie să fie combătute în primul rând cauzele evidente i anume e ecul colar,ț ș ș ș

lipsa formării profesionale, oma"ul.ș

#deea acestei lucrări despre prevenirea criminalităţii, mi- a venit in momentul în care amrealizat că este o problemă prezentă în viaţa de zi cu zi, anual tot mai multe persoane de atât de

se$ masculin cât şi feminin au comportamente deviante urmând a fi %izolate& de restul lumii,

pentru faptul că reprezintă o ameninţare ma"oră pentru întreaga societate.

'otivul pentru care am ales această temă este acela de a afla mai multe informaţii despre

un subiect atât de dezbătut în societatea contemporană, un subiect care a dat naştere la

numeroase controverse.

(ebutând cu un simplu interes, legat de lumea infracţiunilor şi cum anume pot fi acestea

prevenite, voi defini problema principală şi anume criminalitatea. )onform *(icţionarului de

Sociologie&, coordonat de către +amfir şi lăsceanu, criminalitatea, aşa cum este ea prezentată,

pe larg în definiţie, reprezintă *ansamblul manifestărilor antisociale care încalcă prevederile

înscrise în norma de drept, atrăgând după sine intervenţia forţei coercitive a statului&.

!n ansamblul formelor particulare de devianţă, criminalitatea are gradul cel mai ridicat de

periculozitate socială, deoarece afectează cele mai importante relaţii şi valori sociale şi încalcă

regulile şi normele morale sau "uridice care orientează comportamentele indivizilor.

!n literatura de specialitate întâlnim, pentru desemnarea preocupărilor practice legate de

fenomenul criminal, formulări diverse, cum ar fi prevenirea şi combaterea fenomenului criminal,

prevenirea şi tratamentul comportamentului antisocial, reacţia socială împotriva criminalităţii,

mi"loacele de luptă împotriva criminalităţii. ractica anticriminală este considerată însă ca fiind

cel mai reprezentativă, aceasta incluzând întregul arsenal de activităţi de la cercetare ştiinţifică

până la decizia politică, de la prevenire până la represiune.

)ătălin +amfir i /azăr lăsceanu, (ictionar de Sociologie, 0ditura 1abei, 223, p.44ș2 #on Staicu, )riminologie5 )urs universitar, 0ditura %6mnia 7ni S. 8. S. T.&, 1raşov, 99:, p.;2

4


2/64

ractica anticriminală reprezintă sistemul mi"loacelor aplicate de către stat în scopul

stăpânirii fenomenului criminal. !n doctrina criminologică, dar şi în practică s-a formulat opinia

potrivit căreia, în lupta împotriva criminalităţii, sunt utilizate în concret două categorii de

mi"loace5

a< mi"loace "uridice, în care intră totalitatea normelor de drept ce contribuie direct sau mai puţin direct la prevenirea, combaterea şi stăpânirea fenomenului criminal =

b< mi"loacele empirice, unde sunt incluse *practicile instituţionale& >poliţie, parchet,

instanţa de "udecată, penitenciare< care au ca scop prevenirea i combaterea criminalităţii.ș

rin combinarea acestor două categorii de mi"loace rezultă în practică trei domenii

principale de lupta contra criminalităţii;5

. (omeniul dreptului penal şi al aplicărilor lui concrete. 7n rol important l-a avut şi îl

are ştiinţa dreptului penal în lupta de combatere şi apărare împotriva crimei, care cuprinde idei,concepţii privind mi"loacele de combatere a criminalită ii, în special mi"loacele represiveț

reprezentate de pedepse=

. (omeniul tratamentului delincvenţilor=

;. (omeniul prevenirii criminalităţii.

)ele trei domenii alcătuiesc un ansamblu unitar, un sistem având ca finalitate stăpânirea

fenomenului criminal. rin stăpânirea fenomenului criminal se înţelege menţinerea acestuia în

cadrul unor limite şi structuri suportabile din punct de vedere social. #nteresul şi vocaţia de a

stăpâni fenomenul criminal aparţine statului, prin organele sale şi de aceea, în mod firesc, tot

sistemul este creat şi pus în mişcare, prin voinţa statală, printr-o decizie politică anticriminală.

ractica anticriminală constituie cel de-al doilea obiect al cercetării criminologice,

înţelegând prin aceasta sistemul mi"loacelor aplicate de stat în scopul stăpânirii fenomenului

criminal.

; #on Staicu, op.cit., p.495


3/64

CAPITOLUL 1. – CONSIDERA II GENERALE PRIVIND PREVENIREAȚ

CRIMINALITĂŢII

1.1.Prezentare generalărevenirea criminalităţii ? reprezintă ansamblul măsurilor menite să reducă ori să

contribuie la reducerea criminalităţii, a pre"udiciilor cauzate de aceasta şi a sentimentului de

insecuritate al cetăţenilor, prin împiedicarea directă a activităţilor infracţionale şi@sau prin politici

şi intervenţii destinate reducerii potenţialului criminogen şi cauzelor criminalităţii.(in punct de vedere ştiinţific, prevenirea implică măsurile de politică penală care au ca

finalitate, e$clusivă sau parţială, limitarea posibilităţii de apariţie a infracţiunilor. entru

)onsiliul 0uropei - Aecomandarea A>3:care mai include pedepsele alternative, depenalizarea, a"utorul victimelor,

reinserţia socială şi tratamentul aplicat delincvenţilor


4/64

roblematica delincvenţei şi prevenirii acesteia reprezintă o chestiune esenţiala pentru

forumul mondial. #n acest sens menţionăm un document-cadru emis încă din 229 la al ###-lea

)ongres 6B7 privind criminalitatea prin care se prevedeau ca factori favorizan i5 sărăcia,ț

şoma"ul, analfabetismul, absen a locuin elor bune i ieftine, sistem de învă ământ i formareț ț ș ț ș

inadaptat, numărul crescând de cetă eni fără perspectivă de inser ie socială i agravareaț ț șinegalită ilor sociale, disociereaț legăturilor sociale şi familiale agravată printr-o educaţie

parentală inadecvată, educa ie ce face deseori condi iile de via ă dificile, condi iile dificile peț ț ț ț

care le cunosc oamenii ce migrează spre ora sau alte ţări, distrugerea identită ii culturale deș ț

origine, rasismul i discriminarea ce pot crea dezavanta"e în plan social, al sănătă ii i al anga"ăriiș ț ș

în muncă, degradarea mediului urban, mai ales insuficien a echipamentelor colective în anumiteț

cartiere favorizând delicven a, dificultă ile create de societatea modernă de a se insera corect înț ț

comunitate, în familie, în mediul de muncă i în scoală i a se identifica cu o cultură, abuzul deș șalcool, droguri i a altor substan e, a căror dezvoltare e favorizată de factorii men iona i mai sus,ș ț ț ț

multiplicarea activită ilor legate de crimă organizată mai ales de trafic de droguri i tăinuireaț ș

obiectelor furate, provocarea, mai ales prin mass-media, a ideilor i atitudinilor ce sunt surse aleș

violen ei, inegalită ii i toleran ei.ț ț ș ț

!n acest conte$t este de subliniat faptul că 6rganizaţia Baţiunilor 7nite a repartizat

domeniul prevenirii crimei şi al "ustiţiei penale, )onsiliului 0conomic şi Social. 8cest organism

poate realiza studii şi elabora rapoarte şi recomandări, poate formula proiecte în convenţii pentru

a fi supuse 8dunării Cenerale şi, de asemenea, poate convoca conferinţe internaţionale. /a

nivelul 6B7 se consideră că prevenirea criminalită ii şi "ustiţia penală sunt o funcţieț

guvernamentală şi nu a diferiţilor e$perţi.

reocupările de evidenţiere şi de eliminare a faptelor antisociale au e$istat şi s-au

dezvoltat de-a lungul istoriei pe măsura progreselor înregistrate de umanitate. roblematica

crimei, criminalului şi reacţiei sociale împotriva criminalităţii a evoluat odată cu progresele

realizate de umanitate, căpătând contur în perioada modernă, mai e$act, în ultimele decenii.

!n legislaţiile penale din toate timpurile şi orânduirile sociale e$istă diferite reguli de

conduită, norme care trebuie respectate şi altele care prevăd cum şi de cine sunt aplicate legile.

8ceste reguli de conduită cuprinse în legislaţia unui stat constituie ordinea de drept normativă

din statul respectiv, reguli care, printr-o aplicare efectivă, trebuie să conducă la starea de

legalitate ce se doreşte, adică la o ordine de drept reală. 8ceastă ordine de drept reală, efectivă,

este un fenomen de viaţă socială, o realitate trăită, o înfăptuire vastă şi comple$ă rezultată din

comportarea membrilor comunităţii şi deci, în fiecare act de supunere la e$igenţele legii.4

4 #on Staicu, op.cit., p.;:7


5/64

!n accepţiunea generală a noţiunii de %reacţie socială împotriva criminalităţii& se înţelege

răspunsul pe care societatea îl dă fenomenului criminalităţii atât în plan macrosocial, cât şi

microsocial faţă de fiecare delincvent în parte.D

!ntr-o altă definiţie, dată de #on Cheorghiu-1rădet, reacţia socială reprezintă ansamblul

măsurilor şi mi"loacelor reactive, preinfracţionale, e$tra"udiciare şi postinfracţionale "udiciare şireinserţionale, necesare anihilării criminogenezei.

roblematica reacţiei sociale era considerată, până la apariţia criminologiei ca ştiinţă, ca

făcând parte din domeniul dreptului penal, deoarece se consideră că pedeapsa era singurul mod

de luptă împotriva criminalită ii. 8ceastă situaţie a fost corectată pe măsura reevaluăriiț

obiectului, scopului şi funcţiilor criminologiei, relevându-se importanţa obţinerii datelor

ştiinţifice care să fundamenteze strategiile de politică penală, avându-se în vedere toate

categoriile de măsuri, atât cele anterioare, cât şi cele ulterioare infrac iunii.țE

8ceastă reacţie poate îmbrăca forma unor programe, care prin măsurile propuse să ducă

la diminuarea fenomenului ca atare, poate constitui la o mai bună îndeplinire a actului de "ustiţie

sau poate duce la organizarea unui tratament al celor condamnaţi, în conformitate cu normele

internaţionale privind drepturile omului. (e asemenea poate oferi soluţii viabile de resocializare

a celor care şi-au ispăşit pedeapsa sau chiar de calificare a lor în diferite profesii în timpul

e$ecutării pedepsei.

#nfluenţa educaţiei umane este mai importantă în domeniul "ustiţiei decât în alte domenii

ale "udecăţii individuale, iar în acest caz, reacţia socială trebuie să fie promptă.

roblemele criminalităţii şi "ustiţiei penale preocupă cele mai înalte foruri, inclusiv 6B7

care, în cadrul )onsiliului Social şi 0conomic, a constituit Secţia pentru Fustiţie penală şi

combaterea criminalităţii.

1..M!"ele "e rea#$%e &!#%ală

'odelele de reacţie anticriminală aplicate în diverse ţări depind de specificul politic,

social şi cultural al fiecărei ţări în parte, de evoluţia istorică proprie, de conte$tul regional în care

se află şi de starea şi dinamica fenomenului infracţional.

)ercetările criminologice şi evaluarea diverselor mi"loace folosite în lupta anticriminală

au condus la elaborarea şi punerea în aplicare a unor modele de reacţie socială, metode de

tratament şi reeducare a infractorului, precum şi a unor programe de prevenire a fenomenului

infracţional.

D (umitru )ulcea, )urs de criminologie, 0ditura Baţional, 1ucureşti, 99, p.;:E (umitru )ulcea, op.cit., p.;3

8


6/64

1..1.M!"el'l re(re&%)

6 lungă perioadă de timp, reacţia socială infracţională a avut o esenţă eminamente

represivă. Sub aspect cronologic, este primul din cele mai cunoscute modele de reacţie

socială şi a evoluat de la răzbunare până la represiunea etatizată.

a. Aăzbunarea privată nelimitată0ste cunoscută din cele mai vechi timpuri, fiind denumită şi legea "unglei sau legea celui

mai tare. 0a acţiona în interesul grupului social >familie, clan, trib


7/64

8stfel, Thomas d’Aquino arăta5 *)ând se aplică pedeapsa cu spânzurătoarea unui criminal, se

face pentru alţii, pentru ca teama de pedeapsă să-i oprească a comite fapte penale&.

#deea de utilitate socială este îmbrăţişată de iluminiştii italieni şi de cei francezi= ea a stat

la baza operei lui Cesare Beccaria, în special în lucrarea sa * Dei delitti e delle pene”, apărută în

:E4. ână la Beccaria, represiunea avea la bază ideea de suferinţă, iar el introduce şi ideea deutilitate socială, preconizată încă de laton care considera că pedeapsa nu poate fi "ustificată prin

ea însăşi, ca reacţie la încălcarea legii, ci trebuie orientată către un scop viitor, care să prezinte

utilitatea socială şi care să constituie temeiul "uridic şi filozofic al aplicării acesteia.

1...M!"el'l (re)ent%)

8 fost fundamentat de doctrina pozitivistă, cu principalul său susţinător, Enrico Ferri,

care o dezvoltă în lucrarea ,,Teoria imputabilităţii şi negarea liberului arbitru”>3:3


8/64

1..+.M!"el'l #'rat%)

'etodele acestui model au fost impuse în politica penală a statelor lumii de reprezentanţii

criminologiei clinice, în special, şi de cei ai %apărării sociale&, care consideră că fiecărui

delincvent în parte pedeapsa aplicată nu trebuie să-i provoace suferinţe, ci să-i ofere un tratament

>medical, psihologic, social< în vederea protecţiei şi resocializării acestuia. Aezultatul acestor metode depinde în primul rând de dorinţa delincventului de a nu mai recidiva, dar şi de modul

competent şi articulat în care acţionează toţi funcţionarii din sistemul "udiciar şi penitenciar al

statului.9

!ntre altele, se propunea înlocuirea termenilor de pedeapsă, delict şi delincvent, cu

sintagma *măsuri de apărare socială&, bazată pe studiul personalităţii criminalului.

!n conturarea noului model de reacţie socială s-a plecat de la următoarele constatări5

- modelul represiv de reacţie socială nu contribuie la prevenirea criminalităţii pentru că nu ia înconsiderare cauzele acesteia=

- ideea individualizării, acceptată teoretic, a fost insuficient transpusă în practică, datorită lipsei

mi"loacelor materiale=

- pedeapsa aplicată s-a dovedit a fi insuficientă în procesul de resocializare a infractorului,

întrucât unicul criteriu de individualizare a fost gravitatea faptei=

- varianta represivă nu oferă soluţii pentru inserţia socială a condamnaţilor, care după ispăşirea

pedepsei se reîntorc în mediu şi îşi reiau comportamentul antisocial=

- creşterea spectaculoasă a criminalităţii dovedeşte că pedeapsa nu mai dispune de capacitatea

preventivă ca efect al intimidării.

8cest nou model de reacţie socială antiinfracţională viza5

- a$area politicii penale pe ideea de resocializare a infractorului=

- adoptarea unor metode de tratament apte să contribuie la readaptarea socială a individului=

- adoptarea unor tehnici de individualizare menite să contribuie la creşterea eficienţei

tratamentului, atât în momentul individualizării sancţiunii, cât şi în perioada e$ecutării acesteia=

- adoptarea unui ansamblu de măsuri de ordin social, economic cultural, destinat să faciliteze o

reinsercţie socială cât mai adecvată a infractorului, după e$ecutarea tratamentului.

rogramele modelului curativ vizează spri"inirea condamnatului după ispăşirea pedepsei

pentru a se reintegra în muncă, în mediul social, pentru a se evita stigmatizarea şi situaţiile

criminogene. rogramele de acest gen sunt în genere, foarte costisitoare şi sunt puse în aplicare

cu greutate din lipsă de fonduri.

9

(umitru )ulcea, op.cit., p.4 #on Staicu, op.cit., p.4E #on Staicu, op.cit., pp.4E, 4:

11


9/64

1.+. Pre)en%rea &!#%ală

8vând în vedere creşterea ratei criminalităţii pe plan mondial a determinat apariţia de noi

strategii politice penale şi "uridice, orientarea către aplicarea şi utilizarea unor măsuri cu caracter

social anticipativ, implicarea comunităţii în mod esenţial în efortul de prevenire a criminalităţii.'odelul social promovat abordează direct factorii criminogeni şi încearcă limitarea

impactului acestora prin măsuri de asistenţă comunitară acordată persoanelor aflate în situaţii de

stres economic, social sau psihologic.

revenţia primară din cadrul acestui model social este definit ca fiind o prevenţie de bază

care încearcă să anihileze situaţiile criminogene şi rădăcinile criminalităţii. revenţia trebuie să

se adreseze mai întâi infractorilor potenţiali, atât la nivel individual cât şi al microgrupurilor.

/a nivelul mediului familial se ac ionează prin intermediul măsurilor comunitare şițanume furnizarea de a"utor celor care îl solicită şi sunt într-o nevoie reala economică, psihică,

educarea şi orientarea părinţilor tineri, educarea preşcolarilor proveniţi din familii dezorganizate.

Gcoala are rolul său bine definit în formarea indivizilor. 0a trebuie să furnizeze în mod

constant informaţii privind rolul şi importanţa valorilor sociale, a respectului faţă de lege şi

morală, consecinţele şi implicaţiile crimei, modalitatea în care funcţionează sistemul penal,

evitarea comportamentului anti-social.

8nga"area în muncă a tinerilor este esenţială în ceea ce priveşte dezvoltarea acestora prin

educaţie socială şi asumarea responsabilită ilor. /ipsa sau pierderea locului de muncă determinăț

modificări serioase şi afectarea personalităţii tinerilor, generează stări depresive, manifestări

deviante şi în final recurgerea la actul infracţional.

8stfel, programele de prevenţie trebuie să cuprindă şi această latură în sensul identificării

şi creării locurilor de muncă, programe de organizare a timpului liber pentru cei care nu au un loc

de muncă, facilitate de tratament pentru cei cu probleme de sănătate, dependenţa de droguri,

alcool, etc.

revenirea secundară a acestui model se referă la adoptarea unei politici penale adecvate

realităţilor sociale, politice, economice, culturale şi punerea ei în practică.

revenirea socială este concepută astfel încât să provoace schimbări durabile la tinerii

care sunt în pericol să a"ungă rău. Hinta principală este evitarea inadaptării prin dezvoltarea

aptitudinilor pozitive, creşterea rezistenţei la seducţiile delincvenţei, intervenţii la nivelul

familiei, a şcolii, a grupului de prieteni sau a cartierului.

revenirea socială are două forme principale5

a< prevenirea prin dezvoltare mintală, orientată în mod special spre individ şi familia sa

12


10/64

b< prevenirea comunitară, prin acţiuni la nivelul cartierului sau localităţii, dar a căror

finalitate să fie tot individul.;

revenirea prin dezvoltare mintală urmăreşte ameliorarea durabilă a comportamentelor

sociale ale copiilor care, altfel, ar a"unge la delincvenţă. entru a fi eficace trebuie să fie precoce

>până la adolescenţă


11/64

depăşit aşteptările5 în trei ani delictele au scăzut cu ;9J iar guvernul olandez a decis să plătească

o parte din salariu pentru D9 de portari.

!n acelaşi sens amintim şi programul desfăşurat în 2E în oraşul american 'ichingan,

pentru copii preşcolari, care prezentau un risc înalt de a deveni delincvenţi din cauza situaţiei

părinţilor lor. )opiii aveau vârsta cuprinsă între ; şi D ani şi au fost repartizaţi în două grupe -una e$perimentală şi alta martor. rimul grup a beneficiat de pregătire pentru şcoală ,D ore pe zi

şi erau vizitaţi săptămânal la domiciliu de un lucrător social. rogramul a durat ani iar copiii au

fost urmăriţi până au împlinit 2 ani5 s-a constatat că la cei cuprinşi în program, incidentele

infracţionale au scăzut cu 9J, iar eşecul şcolar a fost redus. Senatul american a calculat că

fiecare dolar investit a economisit D dolari din alocaţiile pentru securitate socială, cheltuieli

"udiciare, victime şi conservarea calităţii vieţii.

om prezenta în continuare o serie de programe de prevenire desfăşurate în comunitate,cartier, şcoală, dar care au avut alte rezultate decât cele aşteptate. !n 23, în 9 oraşe americane

s-a desfăşurat un program de diminuare a criminalităţii combinând acţiunile asupra minorilor cu

potenţial delincvent cu cele de supraveghere a cartierului >Beighborhood 8nti-)rime Self Melp

rogram


12/64

care participau la program comiteau mai multe delicte, grupul de discuţie transformându-se în

veritabile şedinţe de întărire a delincvenţei.D

6 condiţie pentru a începe programul precoce de prevenire este obţinerea

consimţământului din partea familie minorului vizat şi desigur atragerea acestuia la o participare

activă alături de specialiştii răspunzători de program >lucrători sociali, psihologi, sociologi etc.homo prudensproducători şi instalatori de alarme, consultanţi, servicii de securitate


13/64

(esigur, se constată deseori şi o reală scădere a delincvenţei, atunci când acţiunile de

prevenire sunt multiple şi bine concepute. 8stfel, în anii Q39, în 6landa, la 8msterdam,

Aotterdam şi Maga, au fost anga"aţi 99 de agenţi de informare şi supraveghere în transportul

public. 8ceştia erau grupaţi câte doi sau trei, fiind responsabili cu securitatea, controlau biletele,

ofereau informaţii pasagerilor şi puteau alerta poliţia prin telefonul şoferului. )a urmare, auscăzut furturile, graffitti-urile, vandalismul şi numărul persoanelor care circulau fără bilet.

0fecte asemănătoare au avut şi măsurile luate în 23 la 1iblioteca 7niversităţii

Risconsin >S78< unde cărţile au fost dotate cu sisteme electronice de securitate pentru a nu mai

fi furate5 s-a constatat că nu numai furturile acestora au scăzut >cu 39J< ci şi cele de casete audio

şi dischete.

0$perienţa acumulată în alte ţări este deosebit de fecundă şi pentru noi, în ceea ce

priveşte soluţiile eficace de prevenire situaţională5 o bună protecţie fizică va fi asigurată prin porţi întărite, încuietori rezistente, bariere, geamuri incasabile, antifurt la maşini, eliminarea uşii

din spatele locuinţelor, controlul accesului prin posturi de pază, telefon, interfon sau cartelă

magnetică la intrare, card-uri de acces, percheziţionarea baga"elor, etichete electronice, controlul

facilitatorilor prin reglementarea vânzării armelor sau instrumentelor ce pot servi unui atac, cărţi

de credit cu fotografie, îndepărtarea obiectelor ce pot servi ca arme, deturnarea >împiedicarea

contactului cu ţinta


14/64

- marcarea proprietăţilor=

- supravegherea tehnică=

- asigurarea supravegherii zonale.

8stfel acest model situaţional de prevenire este o metodă practică de prezentare către

cetăţeni a situaţiei de fapt, cât mai e$act cu putinţă, pentru ca aceştia să-şi ia măsuri suplimentarede autoprotecţie.

17


15/64

CAPITOLUL - EVALUAREA URIDICĂ A CRIMINALITĂŢII

.1. Stat%&t%#%le (r%)%n" #r%/%nal%tatea

Bumărul infrac iunilor, în toate statele lumii, s-a mărit în ultimii ani. 8ceastă ascensiuneț

rapidă a criminalităţii, în general, se datorează cu precădere agresiunilor determinate de crima

organizată şi, astfel, este foarte greu, dacă nu imposibil, să se facă statistici referitoare la acestfenomen. 'ulte ţări europene nu dispun de informaţii demne de a fi luate în considerare şi, în

general, statisticile privind criminalitatea conţin numai informaţii de bază ale crimei organizate.

)ând se face o evaluare a nivelului la care a a"uns crima organizată, autorităţile "udiciare

şi forţele de securitate se confruntă cu ideea că, în prezent, este practic imposibil să se facă o

distincţie clară între crima organizată şi criminalitate, în general.

8utorii crimei organizate şi-au depăşit sferele clasice de acţiune, incluzând în repertoriul

lor şi infracţiuni minore. 8ceastă situaţie este dificilă şi datorită faptului că fenomenul crimeiorganizate nu poate fi definit atât de uşor. 7nele ţări au formulat definiţii ţinând seama de

activitatea practică, dar acestea diferă de la o ţară la alta.

0$istă preocupări pentru stabilirea unei definiţii legale care să fie folosită în legislaţia

naţională şi internaţională. entru aceasta, însă, trebuie să se studieze parametrii şi posibilele

semnificaţii ale crimei organizate şi este necesar, de asemenea, să se aibă în vedere împre"urările

în care este posibilă e$tinderea şi dezvoltarea acesteia. )rima organizată reprezintă acel tip de

criminalitate care presupune e$istenţa unei organizaţii stabile, cu o ierarhie bine structurată şi

respectată, alcătuită din indivizi disciplinaţi asociaţi în scopul comiterii de fraude.:

!n prezent, ţările europene oferă condiţii favorabile deosebite pentru grupările care doresc

să se specializeze pe crima organizată şi, de asemenea, pentru e$tinderea geografică a

criminalită ii de"a e$istente atât din punct de vedere cantitativ, cât şi calitativ, precum şi pentruț

infiltrarea acesteia în alte zone ale lumii, între care şi 0uropa de 0st. Toate acestea înlesnesc

apariţia şi ascensiunea rapidă a acestui flagel e$trem de periculos.

)apacitatea de coordonare, specializarea şi e$perienţa antreprenorială permit

organizaţiilor criminale să ofere pe piaţă bunuri şi servicii ilicite la preţuri care permit ca astfel

de activităţi să devină e$trem de profitabile. Sumele astfel obţinute sunt supuse, în general, unui

proces de reciclare, reinvestire în sistemele economice şi financiare legale, urmărindu-se să se

asigure liderilor acestor organizaţii respectul şi consideraţia necesare menţinerii unei aparente

onorabilităţi, să diminueze, pe cât posibil, riscurile represiunii şi să controleze sfera activităţilor

în care se implică.

: )ostică ăun, )rima organizată sau organizarea crimei, 1ucureşti, 8cademia de oliţie %8l. #. )uza&, 22;, p.4E18


16/64

!ntrucât dispun de mai multe lichidităţi decât întreprinzătorii legali, pe care îi pot ţine sub

control prin intermediul competiţiei şi violenţei, organizaţiile criminale au capacitatea de a-şi

subordona importante domenii de activitate, acţionând ca un virus capabil să afecteze grav

economia mondială. !n multe state, prin forţa banului, crima organizată a reuşit să controleze

activitatea sindicatelor şi să capete o puternică influenţă politică.)riminalitatea organizată reprezintă solidaritatea spontană, brutală şi organizată care-i

uneşte pe toţi indivizii şi toate păturile sociale înclinate să-şi câştige e$istenţa şi să-şi asigure

bunăstarea, nu prin muncă, ci prin fraudă, violenţă şi alte acte ilicite, nesocotind statul, legile şi

organele administrative.3

(iferenţa dintre vremurile mai vechi şi epoca actuală constă în faptul că, de la începutul

secolului şi până la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, raporturile dintre crima

organizată şi oamenii politici se bazau pe anumite înţelegeri tacite. 8stăzi, însă, crima organizată participă deschis la luptele electorale, transformându-se din instrument politic în forţă politică.

(in nefericire, toate aceste lucruri oribile se petrec în mi"locul unei indiferenţe generale,

ca şi cum ele s-ar întâmpla într-un alt loc şi nu ar afecta, în vreun fel, interesele cetă enilor. 7nț

văl de nepătruns continuă să acopere mişcările din umbră ale criminalită ii în goana dupăț

profituri fabuloase. !n climatul corupţiei şi al politicianismului, în "ocul ascuns al unor interese

tentaculare vizând cercuri înalte atinse de profituri uriaşe, toate anchetele întreprinse, periodic,

de diferite comisii şi comitete, de organe oficiale sau instituţii particulare rămân simple

paleative, ceea ce e$plică reactivarea şi perfecţionarea metodelor de lucru ale grupărilor

criminale.

)rima organizată,privită din interiorul său, constituie o lume logică, raţională, funcţională

şi implacabilă. 'ult mai logică, raţională şi mai implacabilă decât însuşi statul. )a urmare a

ignoranţei şi superficialităţii guvernamentale, uneori se ia apărarea protagoniştilor criminalităţii

organizate împotriva acestui stat. )rima organizată este fascinantă prin ceea ce poate reprezenta

ca raţionalitate statală. )a sistem economic, aceasta este amestecată, întotdeauna, în diverse

activităţi ilicite deosebit de fructuoase şi susceptibile de a fi e$ploatate metodic. 0a face parte

dintr-o lume în care conceptul de individualism tinde să se dilueze în avanta"ul ideii de

apartenenţă.

)etăţeanul, cu drepturile şi îndatoririle sale, cedează locul în faţa clanului, a grupului de

fideli sau clientelei. )rima organizată, în acest conte$t, apare ca un model de mare viitor. 0a este

un sistem al puterii, o articulaţie, o metaforă şi o patologie ale acesteia, în acelaşi timp. 0a se

poate substitui statului în acele teritorii în care acesta este, în mod nepermis, absent. )onţinutul

3 )ostică ăun, op.cit., p.4219


17/64

politic al activităţilor crimei organizate oferă, fără îndoială, o soluţie alternativă la democraţie.

(ar foarte puţini percep azi, la "usta lui valoare, semnalul periculos pe care îl reprezintă

criminalitatea în varianta crimei organizate pentru democraţie. !n esenţă, termenul de crimă

organizată este folosit pentru denumirea multitudinii de grupuri de infractori, structurate în ideea

înfăptuirii unei activităţi infracţionale conspirate şi constituite, având ca principal scop obţinereaunui profit şi care îşi menţin poziţia prin folosirea violenţei, coruperea oficialităţilor publice, prin

şanta" sau prin acţiuni aparent legale, dar urmărind scopuri infracţionale.

!n concepţia #BT0A6/, organizaţiile criminale pot fi împărţite în următoarele grupe5

familii de tip mafiot, organizaţii profesionale, organizaţii criminale formate pe criterii etnice,

organizaţii teroriste internaţionale, organizaţii specializate în spălarea şi reciclarea banilor.

6rganizaţiile de tip mafiot se caracterizează printr-o ierarhie internă severă, compusă din

grupe cu anumite funcţii specializate şi cu o structură de autoapărare cristalizată. rin e$tindereşi multiplicare, crima organizată se manifestă de"a ca un fenomen internaţional. Korţa şi imensele

resurse de care dispun aceste grupuri i-au determinat pe unii criminologi să considere că asistăm

la naşterea unei noi puteri în stat, respectiv crima organizată.2

6rganizaţiile criminale constituite pe teritoriul unei ţări îşi formează, de regulă, legături

cu indivizi afacerişti sau chiar grupări din alte ţări, dispuse într-o anumită zonă geografică, îşi

internaţionalizează acţiunile criminale după anumite strategii bine conturate. 0storcarea forţei de

muncă, traficul de droguri, "ocurile de noroc, camăta, omorul la comandă, corupţia reprezintă

capitalul de bază al organizaţiilor criminale, profiturile fiind canalizate spre alte afaceri legitime

prin sisteme complicate de spălare a banilor.

!n orice grup criminal bine structurat, ordinele coboară prin filiera de comandă, iar

profiturile urcă în sens opus. !n multe state, crima organizată constituie %cancerul perfid& care

vlăguieşte puterea societăţii, ameninţă integritatea guvernelor, determină creşterea ta$elor care se

adaugă la preţul mărfurilor, periclitează siguranţa cetăţenilor, a agenţilor economici aflaţi în

competiţie, controlează prin forţa banului sindicatele, are o puternică influenţă politică şi

economică prin infiltrarea în diferite afaceri legale. )ategoric, cea mai rentabilă sursă de venituri

a acţiunilor criminale organizate este traficul de droguri, din care se obţin 39J din veniturile

totale ale întregii activităţi.9

!mbinând teroarea cu metodele moderne de afaceri, organizaţiile criminale din domeniul

narcoticelor creează imperii ilegale din care se încasează venituri ce depăşesc, deseori, pe cele

ale unor corporaţii multinaţionale, angrenează în activităţile lor un personal numeros şi

beneficiază de serviciile intelectuale ale unor chimişti, specialişti în mi"loace-radar, e$perţi în

2 )ostică ăun, op.cit., p.D49 )ostică ăun, op.cit., p.DD

20


18/64

economie, tehnică modernă a comunicaţiilor şi computerizare, de pe toate continentele. rofitul

anual obţinut din comerţul cu narcotice, la scară mondială, este apreciat la peste D miliarde de

dolari. 0l este, astfel, echivalent, după unele statistici, cu produsul intern brut al unor state ca

eru şi 'aroc.

7niunea 0uropeană are nevoie, mai mult ca oricând, de informaţii reale şi complete privind criminalitatea şi "ustiţia penală, pentru a combate mai eficient infracţionalitatea şi a

stimula performanţa în materie de evaluare a măsurilor preventive. 8ceasta este raţiunea pentru

care )omisia 0uropeană a prezentat, recent, un plan de acţiune, pentru perioada 9 - 9:,

vizând dezvoltarea statisticilor comunitare privind criminalitatea şi "ustiţia penală.

7n comunicat adoptat, recent, de 0$ecutivul de la 1ru$elles se referă la dezvoltarea

statisticilor privind criminalitatea, la nivel 7.0., într-o abordare graduală şi în baza unei

metodologii unitare. 6biectivul comun este acela de a produce *statistici armonizate%.*(ezvoltarea statisticilor, la nivelul 7niunii 0uropene, ne va permite să evaluăm şi să

comparăm amploarea criminalităţii în diferite regiuni ale 7.0., să controlăm evoluţia

fenomenelor şi să hotărâm mai bine cum le putem stăvili.% - a e$plicat, recent, domnul Kranco

Krattini, responsabil al )omisiei 0uropene pentru domeniul Fustiţie, /ibertate şi Securitate.

!n vederea obiectivării noului lan de acţiune, )omisia va fi susţinută de un grup de

e$perţi şi reprezentanţi ai tuturor statelor membre ale 7niunii 0uropene. 8ceştia vor identifica

prompt nevoile politice de gestionare a datelor privind criminalitatea, la nivel comunitar.

este E mii de oameni au comis infracţiuni anul trecut, dar au fost condamnaţi de

instanţele de "udecată mai puţin de "umătate. )ele mai multe sancţiuni au fost sub formă de

condamnare condiţionată, amendă şi închisoare. Totuşi e$perţii spun că rata încarcerării în

Aomânia este de apro$imativ ori mai mare decât în 0uropa. (etenţia infractorilor presupune

însă costuri ridicate an de an, bani alocaţi din bugetul de stat.

otrivit 1iroului Baţional de Statistică >1.B.S.antidrog, trafic de persoane< sau demersuri pentru elaborarea strategiilor >prevenirea terţiară@ a

recidivei ? 8dministraţia Baţională a enitenciarelor


19/64

9,D şi 4 euro@locuitor@an, pentru activitatea de prevenire, în Aomânia activitatea de prevenire a

criminalităţii se desfăşoară cu buget zero.

.. Dra/a )%#t%/el!r

Kemeia face parte >alături de copii şi cei foarte în vârstă< din categoria persoanelor care prezintă un grad mare de vulnerabilitate victimală, date fiind caracteristicile sale bio-

constitu ionale şi psiho-comportamentale. rin tradiţie, feminitatea desemnează o serie deț

trăsături de personalitate specifice femeii, precum sensibilitate, fineţe, activitate ordonată,

sentimente deosebite, preocupări pentru frumos, emotivitate, inteligenţă analitică, aptitudini

educaţionale. (ar tot prin tradiţie, imaginea femeii în raport cu cea a bărbatului >adică locul şi

rolul ei în sistemul activităţii familiale şi sociale< a fost, în general, devalorizată şi defavorizată,

bărbaţii, mai ales cei căsătoriţi, având drepturi depline, inclusiv de aplicare a sancţiunilor bazate pe agresiunea fizică. Kemeia a trebuit să suporte de-a lungul timpului multe variante de umilire,

desconsiderare şi chiar maltratare şi toate acestea ca urmare a unor norme socio-culturale

acceptate şi promovate de grupurile şi macrogrupurile de apartenenţă. Kormele de victimizare la

care a fost supusă femeia au variat de la o cultură la alta, de la o etapă istorică la alta, de la forme

uşor agresive până la forme violente, fizic şi psihic traumatizante.

7neori femeia a trebuit să accepte conform %comenzii sociale& pedepsirea fizică >bătaia<

din partea soţului sau a tatălui, ca pe ceva firesc şi normal, spunându-se că femeia trebuia să fie

bătută chiar la începutul căsătoriei, ca să ştie de %frica bărbatului& toată viaţa. 8lteori, a trebuit să

accepte completa izolare, acoperirea totală a corpului, inclusiv a feţei, să suporte incomodităţile

centurilor de siguranţă sau consecinţele %regulilor& sociale privind conduita bărbatului adoptată

pentru *deflorarea& femeii.

(e-a lungul timpului, transformările sociale şi modificările în plan etno-cultural au

acţionat profund asupra feminităţii şi asupra schimbării rolului femeii în societate, precum şi a

raportului dintre feminitate şi masculinitate. )ucerirea unor drepturi egale cu bărbatul, accesul

femeilor la şcolarizare şi cultură, e$ercitarea de profesii şi asumarea unor roluri care aparţineau

bărbaţilor, au redus distanţele şi divergenţele dintre feminitate şi masculinitate, în sensul că

feminitatea a câştigat şi câştigă pe linia unor caracteristici comportamentale5 iniţiativă,

independenţă, spirit organizatoric, îndrăzneală, forţă, atitudini şi aptitudini de conducere, etc.

Tendinţa de masculinizare a femeilor care se manifestă în vestimentaţie, mod de

e$primare verbală, promiscuitate se$uală, consfinţirea legală în multe părţi ale globului a

emancipării lor sub aspect "uridic, aduce după sine şi schimbări în structura speţelor de

8mza Tudor, )riminologie, 1ucureşti, /umina /e$, 223, p.:322


20/64

infracţiuni comise de femei. 8stfel, a crescut numărul femeilor care comit infracţiuni rutiere,

care conduc în stare de ebrietate, a celor care comit falsuri în acte publice, precum şi a celor care

participă la actele de terorism de mare violenţă şi cruzime.

rincipiul egalităţii şi deplina respectare a drepturilor fundamentale trebuie să reprezinte

o problemă de ma$imă importanţă pentru comunitate, ţinând cont de faptul că egalitatea de şanseeste o parte inseparabilă a procesului de dezvoltare şi evoluţie a societăţii. 8cest fapt, recunoscut

de ma"oritatea ţărilor, întâmpină, în practică, obstacole create şi reproduse de sistemul de valori

şi de conceptele sociale.

0ste necesară abordarea cuplului penal infractor-victimă, în care fiecare membru sau

amândoi sunt femei, dintr-o nouă perspectivă, femeia manifestând un rol mult mai activ în plan

psihosocial şi relaţional. Trebuie reconsiderate modalităţile de evaluare a gradului de răspundere

a femeii >ca victimă< în comiterea actelor infracţionale.7na dintre formele de victimizare cea mai frecvent întâlnită o constituie violul.

0$emplificativă este următoarea situaţie5 o femeie de 3 de ani, mamă a doi copii, intră noaptea

târziu într-un bar de noapte plin cu bărbaţi. 0a începe să bea şi să flirteze cu unii dintre patroni.

(intr-o dată se trezeşte întinsă şi ţinută pe o masă de biliard. Gase bărbaţi tineri au avut raport

se$ual cu ea pe rând, ceilalţi distrându-se în timp ce ea ţipa şi blestema. Toţi cei şase bărbaţi au

fost arestaţi şi "udecaţi pentru viol agravat. 8părarea lor a constat în faptul că ea a acţionat în

mod seducător şi provocator. e de altă parte, acuzarea a argumentat că asaltul se$ual începe

când un bărbat continuă după ce o femeie spune %nu&. Fudecătorul a pronunţat sentinţa de

condamnare la închisoare a patru din cei şase bărbaţi pe durate între şase şi doisprezece ani.

>Schanberg S. %The rape trial& în BeN OorP Times, : martie, 22;


21/64

8şadar, violul constituie un raport se$ual cu o persoană de se$ feminin, prin constrângere

sau profitând de imposibilitatea de a se apăra ori de a-şi e$prima voinţa. !n unele cazuri, violul

este însoţit de acte de cruzime, ce se încadrează în actele sadice.

!n unele legiuiri româneşti, atentatele la pudoare şi violul au fost aspru pedepsite. !n evul

mediu, pedepsele erau date de feţele bisericeşti, prin diferite amenzi încasate în folosulepiscopilor. 8ctualmente, violul este considerat infracţiune şi se pedepseşte conform )odului

penal. (upă opinia lui 'ina 'inovici, e$istă patru mari grupe de viol 5

< reducerea la neputinţă a victimei prin forţa brutală. Se ţine cont de raportul de forţă

fizică dintre victimă şi agresor. 8şa după cum reiese din cazuistica medico-legală, o femeie

robustă, sănătoasă, nu poate fi violată de către un singur bărbat decât în situaţii speciale şi anume

când este atacată prin surprindere, când i se aplică o lovitură puternică, când este sub influenţa

unor substanţe ce induc o îngustare a câmpului conştiinţei >alcool, narcotice, somnifere< şi cândviolenţa se face şi sub ameninţarea unei arme=

< violul prin constrângerea morală, cum ar fi ameninţarea cu o armă ce anihilează

rezistenţa victimei sub imperiul groazei=

;< violul prin aşa-zisele abuzuri de situaţie=

4< violul asupra persoanelor feminine cu stări patologice fizice sau mentale5 afecţiuni

neurologice şi tulburări psihice ce alterează discernământul. 0$istă şi cazuri de viol în somnul

hipnotic şi somnul natural.

!n cazul violului, spre deosebire de alte infracţiuni, actul antisocial este subiect de

interpretare, în primul rând de către victimă şi violator şi abia apoi de către organele "udiciare. ;

iolul poate fi comis de către un străin sau de către cineva care s-a aflat înainte de viol într-o

relaţie cu victima.

iolenţa în familie este un fenomen omniprezent, iar prin caracteristica sa de vizibilitate

socială redusă este periculos şi greu de controlat, de asemenea, dificil de surprins în statisticile

oficiale. (eparte de a fi o particularitate a societăţii româneşti, violenţa în familie constituie

astăzi, deopotrivă o problemă socială şi o problemă de sănătate publică.

8mplu prin proporţii, răspândire geografică şi cuprindere socială, acest fenomen este

simptomatic pentru discriminarea femeii şi perpetuarea inegalităţii între se$e. 0l reflectă o

încălcare flagrantă a dreptului la viaţă şi integritate fizică şi psihică, consacrat în (eclaraţia

7niversală a (repturilor 6mului>art.;< şi în alte acte internaţionale şi legi interne.

!n urma unor studii s-a observat că femeile sunt în mult mai mare măsură victimizate

>ucise< de către soţi, deşi numărul crimelor comise de soţii este destul de mare. Gi în ceea ce

;#on Cheorghiu-1rădet, )riminologia generală românească, 1raşov, 0ditura Tipocart 1raşovia, 222, p.24


22/64

priveşte soţiile, motivele sunt diverse. )ea mai dificilă situaţie o prezintă cauzele în care soţiile

victimizate >maltratate< mai mult a"ung, la rândul lor, să victimizeze >să-şi ucidă soţiicriminalfurt, tâlhărie, viol, pedofilie, crime


23/64

evidenţieze şi să sintetizeze trăsăturile particulare ale grupurilor de părinţi care folosesc bătaia ca

un mi"loc de puternică agresare fizică asupra copiilor.D !n urma cercetărilor s-au evidenţiat

următoarele tipuri de caracteristici5

. )aracteristici demografice. )ea mai mare frecvenţă o deţin părinţii care au un maria"

instabil, care au divorţat şi cei care s-au separat în fapt. (e asemenea, copilul bătut este adeseacel care este rezultatul unei naşteri nedorite şi cea mai periculoasă perioadă pentru asemenea

copii este perioada primilor trei ani de viaţă.

. %#storia& propriei vieţi a părinţilor. )ei mai mulţi dintre părinţii ce-şi maltratează copiii

au fost ei înşişi, la rândul lor, supuşi unui tratament similar de către proprii lor părinţi sau au fost

în mai mare măsură negli"aţi emoţional de către aceştia. !n trecutul unor asemenea părinţi adesea

lipsesc protecţia, dragostea şi sunt prezente, în schimb, respingerea şi indiferenţa. entru ei nu au

e$istat prea multe prile"uri oferite în vederea identificării cu anumite modele. ractic, din punctde vedere emoţional, părinţii au fost absenţi.

;. 8titudini parentale în raport cu creşterea copiilor. ărinţii abuzivi în a utiliza mi"loace

de sancţiune fizică privesc copilul ca pe o modalitate de a-şi satisface propriile nevoi,

solicitându-i în a întreţine acţiuni ce depăşesc posibilităţile şi abilităţile fizice şi psihice. 0i

întâmpină mari dificultăţi în a stabili legături empatice cu proprii copii şi în a satisface nevoile

acestora de dependenţă. 'ai mult, ei nesocotesc în mare măsură motivele şi trebuinţele copiilor,

e$primate sau nu, capacităţile şi abilităţile lor limitate, precum şi lipsa lor de protecţie şi a"utor.

4. Tulburări psihologice şi psihiatrice. (estul de frecvent se constată că părinţii care-şi

maltratează fizic copiii prezintă diverse tulburări psihologice şi psihiatrice. #mpulsurile agresive

ale unor părinţi se pot datora stresului zilnic al vieţii, sentimentelor lor puternice de inadecvenţă

în adoptarea şi e$ercitarea rolului de părinte, inteligenţei scăzute sau unei structuri imature a

personalităţii. 8ceastă categorie de părinţi necesită un serios tratament psihologic şi psihiatric.

(eşi mi"loacele punitive, inclusiv bătaia, sunt larg utilizate de către părinţi, e$istă

diferenţe în ceea ce priveşte modul concret de aplicare al acestor mi"loace de către mamă şi de

către tată. Gi unii şi alţii pot folosi modalităţi sancţionatorii, dar ponderea referitoare la

încărcătura emoţională, pozitivă sau negativă, care însoţeşte asemenea conduite poate fi diferită.

(e altfel, unii autori, ţinând seama atât de variabila afectivitate, cât şi de variabila forţă de

coerciţie manifestată, diferenţiază două categorii mari de metode destinate a asigura controlul

asupra conduitei copilului 5 metode bazate pe dragoste i metode coercitive bazate pe putere.ș

(eşi din punct de vedere statistic mamele folosesc cu o mai mare frecvenţă prima

categorie, iar taţii pe cea de-a doua, în viaţa practică ambii părinţi pot utiliza cele două categorii

D #on Cheorghiu-1rădet, op.cit., p.E:26


24/64

de metode, dar efectele asupra comportamentului şi personalităţii copiilor nu sunt aceleaşi.

)ercetările arată că, atunci când mamele apelează în mod constant la metodele orientate

spre dragoste, proprii lor copii tind să dezvolte un simţ puternic al responsabilităţii pentru

conduită şi să fie marcaţi real şi autentic de sentimente de vinovăţie şi regret când comit abateri.

(acă asemenea metode nu dau rezultate, mamele recurg la cea de-a doua categorie, care în modobişnuit presupune utilizarea agresiunii fizice. Gi dacă acest apel, la rândul lui, devine relativ

constant, printre cele mai frecvente urmări care pot să apară se numără conturarea şi

manifestarea, într-un mod progresiv, a agresivităţii faţă de alţi copii, rezistenţa la cooperare şi

e$teriorizarea unor comportamente ostile.

)reşterea în durată şi în intensitate a utilizării metodelor agresive pot determina5

retragerea şi evitarea interacţiunii sociale cu alţii, certuri şi disensiuni frecvente, e$primarea

deschisă a agresiunii când sunt provocaţi de alţii.!n ceea ce priveşte nivelul de vârstă, unele cercetări au arătat că pedepsele şi restricţiile

folosite de mamă, pot avea o mai mare influenţă asupra gradului de dependenţă a

comportamentului copiilor mai mari >şcolari, de e$emplu< decât a celor din perioada preşcolară.

)u cât gradul de control creşte şi sancţiunile sunt mai severe, cu atât copiii mai mari se

orientează mai mult spre alte persoane din afara familiei. )ând metodele şi mi"loacele punitiv-

agresive sunt utilizate de către tată, care este perceput ca având o mult mai mare autoritate şi

putere socială, consecinţele asupra comportamentului copiilor sunt mult mai accentuate, cum ar

fi, spre e$emplu, apariţia unor tulburări nevrotice, retragerea socială, timiditatea e$cesivă, certuri

frecvente cu colegii, agresivitate e$agerată manifestată mai ales între băieţi. 'ult mai mult decât

în cazul în care mama foloseşte mi"loace sanc ionatorii, dacă tatăl manifestă frecventț

agresivitatea faţă de copil, folosind mai ales drept procedeu maltratarea fizică, e$istă

posibilitatea ca aceşti copii să reacţioneze, la rândul lor, agresiv în raport cu alţii. !n asemenea

caz, conduita părintelui apare ca un model de agresiune pentru copil, care este interiorizat şi

transferat în relaţionarea cu alte persoane, în special cu colegii şi cu cei de-o vârstă cu el. )opiii

crescuţi în climatul emoţional al ostilităţii parentale apar ca fiind puternic frustraţi, ei învăţând să

e$prime emoţiile de supărare şi ură în afara acestui mediu.

7rmări deosebit de grave asupra personalităţii copilului îl are incestul, asemenea cazuri

fiind, din nefericire, foarte frecvente. (eşi sunt şi unele studii care arată că molestarea se$uală a

copilului nu lasă urme peste timp asupra personalităţii acestuia, totuşi, cele mai multe dintre ele

subliniază faptul că asemenea fapte afectează în mod indubitabil evoluţia normală a victimei şi

anume 5

27


25/64

- cei victimizaţi, spre deosebire de non-victimizaţi, suferă într-un grad înalt de an$ietate şi

depresie=

- prezintă nivele foarte scăzute privind autoestimarea se$uală=

- pentru victimele masculine molestate de bărbaţi creşte de patru ori probabilitatea de a deveni

homose$uali..ersoanele în vârstă prezintă, la rândul lor, un grad înalt de vulnerabilitate victimală.

1ătrâneţea, etapa finală a vieţii omului, care începe apro$imativ pe la vârsta de ED-:9 de ani

cuprinde următoarele etape 5 între ED-:9 de ani, perioada de trecere şi adaptare= între :9-39 de

ani, bătrâneţea propriu-zisă= între 39-29 de ani, bătrâneţea avansată= după 29 de ani, marea

bătrâneţe.

Spre deosebire de perioadele de vârstă anterioare, bătrâneţea prezintă o serie de

caracteristici specifice 5- predominarea proceselor involutive, reducerea treptată a potenţialului energetic şi a capacităţii

vitale, adaptive=

- diminuarea capacităţii de efort fizic, a rezistenţei la suprasolicitare şi la acţiunea factorilor

perturbatori din mediul e$tern=

- accentuarea fenomenelor de sclerozare, scăderea labilităţii funcţionale a organelor de simţ şi a

sistemului nervos, a mobilităţii şi rapidităţii mişcărilor.

(in punct de vedere psihologic, bătrâneţea prezintă dezorganizări mai puţin ample decât

cele în plan bio-fiziologic şi aici, mai ales, în cadrul funcţiilor ce sunt direct legate de

caracteristicile bio-fiziologice ale sistemului neuroendocrin.5 funcţia mnezică, concentrarea şi

stabilitatea atenţiei, vivacitatea şi spontaneitatea imaginaţiei, fle$ibilitatea gândirii, stabilitate

emoţională, rezistenţă la stres. /a toate acestea se adaugă sentimentul de insecuritate,

accentuarea tendinţei de reactualizare şi retrăire a trecutului e$perenţial şi, totodată, de

interpretare a prezentului prin prisma lui, creşterea gradului de dependenţă interpersonală,

slăbirea dinamismului instinctiv.

!ntre vârsta cronologică şi cea psihologică la bătrâneţe nu e$istă întotdeauna o

coincidenţă, procesul de îmbătrânire este puternic individualizat, fiind influenţat de o multitudine

de factori, precum5 factori bio-constitu ionali, regimul de viaţă, factori stresanţi, raportul generalț

între reuşită şi eşec în întreaga viaţă.

1ătrânii pot să trăiască separat de urmaşii lor, având casă şi bunuri proprii, sau pot să

locuiască împreună cu alte persoane, fie descendenţii lor, fie persoane ce nu se află în relaţii de

rudenie cu ei, dar care îi îngri"esc. rocesul de victimizare poate avea loc în cadrul mediului

familial de apartenenţă, cei care îi victimizează fiind rude sau persoanele străine ce le poartă de

28


26/64

gri"ă, sau în afara acestuia, iniţiatorii acţiunii victimizante fiind de cele mai multe ori infractori.

8ceştia din urmă, profitând de capacitatea redusă a bătrânilor de a se apăra, precum şi de alte

caracteristici psihocomportamentale specifice ale acestora >naivitate, negli"enţă, uitare, confuzie<

pot comite acte infracţionale grave, inclusiv crime.

rintre cele mai frecvente motive se numără furtul i tâlhăria. !n unele situaţii infractoriișcunosc direct sau indirect bunurile şi valorile pe care le posedă unii bătrâni, în altele ei

acţionează în baza presupunerii că aceştia deţin bani sau bunuri adunate pe parcursul vieţii sau

păstrate pentru asigurarea traiului în ultimii ani de viaţă şi chiar pentru înmormântare, cazuri mai

frecvent întâlnite fiind în mediul rural, unde persoanele în vârstă îşi pregătesc din timp tot ce este

necesar, inclusiv bani.

#ată spre e$emplificare un caz din practica "udiciară5 în seara zilei de martie 994, în

"urul orei .99, trei indivizi neidentificaţi au pătruns în locuinţa lui ).C., de 3 de ani şicumnata acestuia, S.(. de :; de ani. 8ceştia au intrat în locuinţă pe uşa lăsată descuiată şi au

surprins victimele dormind. 7nul dintre autori i-a cerut lui ).C. să-i dea banii din casă, bătrânul

oferindu-i suma de .;99 de lei pe care îi ţinea sub pernă. Kiind nemulţumiţi de sumă, autorii au

lovit victimele cu pumnii şi un baston şi au pretins să le dea toţi banii încasaţi din vânzarea unei

vaci >fapt real, cunoscut de cei în cauză< care avusese loc cu circa două săptămâni în urmă. !n

continuare, autorii au legat victimele de mâini şi de picioare cu bucăţi de sârmă şi au controlat

locuinţa găsind .999 de lei în buzunarul unei haine. 8u mai luat de la victime ;9 de Pg carne de

porc şi o damigeană cu vin, după care au părăsit locul faptei, lăsând victimele legate. 8cestea au

fost găsite a doua zi de un vecin care a venit să ia apă şi care a sesizat cazul. (upă câteva zile,

S.(. a decedat la domiciliu, iar ).C. în spital. 8utorii au fost identificaţi în persoana a doi

infractori recidivişti şi a unuia fără antecedente penale. 7nul dintre aceştia a aflat despre

vânzarea vacii chiar de la victime, deoarece consumase vin la domiciliul lor în cursul lunii

februarie. Bu a fost recunoscut la comiterea faptei, deoarece era întuneric, iar el s-a ferit să se

apropie de victime.E

!n ultimii ani, cercetătorii insistă tot mai mult privind departa"area a două categorii de

victimizare a persoanelor în vârstă 5

a< crime de stradă, comise de persoane total străine, în această categorie regăsindu-se

infracţiunile de furt şi tâlhărie, având ca obiectiv principal "efuirea victimei=

b< maltratarea bătrânilor de persoane cunoscute. !n această categorie intră diferite forme

de maltratare a bătrânilor, de altfel, cea de-a treia formă de violenţă manifestată în familie

>primele două fiind maltratarea soţiei şi a copilului


27/64

vârstă >elder abuse< a apărut în anii 39, problema respectivă atrăgând atenţia atât a "uriştilor, cât

şi a altor specialişti >gerontologi, terapeuţi de familie,etc.


28/64

- persoanele care vorbesc despre suicid, nu doresc în mod real să-l pună în aplicare şi, de aceea,

nu se vor sinucide niciodată=

- suicidul se întâmplă fără nici un fel de înştiinţare sau alarmă=

- persoanele sinucigaşe întotdeauna vor să moară.

8semenea afirmaţii sunt false, nu datorită faptului că nu conţin nici un fel de adevăr, cimai ales pentru faptul că ele sunt suprageneralizări. 8stfel, este adevărat că unii sinucigaşi sunt

bolnavi mintal, dar aceste cazuri nu pot conduce la o generalizare pripită, întrucât un mare număr

de persoane care apelează la suicid nu sunt bolnave mintal.

'a"oritatea definiţiilor date suicidului scot în evidenţă elementul intenţional, faptul că

persoana în mod conştient îşi suprimă propria voinţă. 8stfel, Cunther Uaiser >23;< arată că %

suicidul este o acţiune voluntară îndreptată conştient spre scopul suprimării propriei vieţi&.

8ceastă definiţie scoate în evidenţă elementele caracteristice suicidului >acţiune voită asubiectului, starea sau nivelul de conştientizare a scopului, orientarea acţiunii de distrugere către

sine, către propria persoană în vederea suprimării vieţii< care poate fi diferenţiat de alte situaţii ,

cum ar fi accidentul sau o crimă mascată.3

8le$ Thio >233< diferenţiază %pe drumul suicidului& mai mulţi %călători& cu variate

feluri de e$perienţă. 7nii ameninţă uneori că se vor sinucide, dar niciodată nu pun în aplicare

asemenea afirmaţii. 8lţii încearcă să-şi suprime propria viaţă, dar nu reuşesc. !n sfârşit, alţii

reuşesc în comiterea suicidului.2 8şadar, pot fi diferenţiate trei categorii de suicid şi anume 5

a< Suicidul-ameninţare. #ndivizii care ameninţă cu suicidul, vor mai mult să trăiască decât

să moară, iar ameninţările lor sunt folosite drept mi"loace de atingere a anumitor scopuri în viaţă.

8ceasta nu înseamnă însă, că ei niciodată nu vor pune în aplicare ameninţările lor, mai ales

atunci când e$istă în mod real pericolul de a nu-şi atinge scopurile propuse . 7nele studii arată

că, în cel puţin 49J din cazuri, indivizii au serioase tentative de a se sinucide în trecut.

b< Suicidul-tentativă. Spre deosebire de cei care ameninţă, care în mod clar vor mai mult

să trăiască decât să moară, cei care încearcă >tentativa< să se sinucidă sunt mult mai ambigui în

intenţia lor. Koarte adesea, ei afirmă că %Bu-mi pasă dacă mor sau trăiesc&. !n felul acesta, ei sunt

mult mai puţin e$pliciţi în comunicarea sentimentelor lor suicidale. 0i pot numai să arate altora

cât sunt de depresivi sau că nu pot dormi, dar evită utilizarea cuvântului suicid. (e aceea, cei mai

mulţi dintre ei nu reuşesc în comunicarea intenţiilor lor către alte persoane. )ercetările arată că

numai între 4 şi D;J din cei care încearcă să se sinucidă sunt cunoscuţi a fi încercat, totodată,

anterior să comunice altora intenţia lor ambiguă de a muri. 8tunci când reuşesc să comunice

hotărârea, cei care recepţionează mesa"ul, nu prea îl iau în serios datorită caracterului relativ vag

3 Ch.(ănescu, 0.Tomorug, robleme "udiciare în psihiatrie, 1ucureşti, 22, p.442 Ch.(ănescu, 0.Tomorug., op.cit., p.4D

31


29/64

al acestuia. 'etodele care le folosesc pentru sinucidere sunt cele care prezintă, în mod implicit,

apelul lor la a"utor din partea altora. )ele mai frecvente metode sunt5 tăiatul venelor, înghiţirea

unei cantităţi mari de medicamente somnifere, sau asfi$ierea cu gaz în casă sau în maşină. (eşi

aceste metode pot fi letale, ele mai prezintă încă o %speranţă& faţă de metodele ce asigură

suicidul reuşit, cum ar fi împuşcarea sau spânzurarea. (e aceea, cele mai multe tentative desuicid se petrec în locuri sau con"uncturi în care salvarea este posibilă, probabilă sau chiar

inevitabilă.

c< Suicidul-reuşit. 8pro$imativ @; din cei care se sinucid sunt cunoscuţi a fi având cel

puţin o tentativă suicidală în perioadele anterioare. (e asemenea, cei mai mulţi dintre ei au

comunicat, direct sau indirect, ideea lor suicidală altor persoane. (e altfel, sinucigaşii reuşiţi sunt

o categorie mi$tă ce cuprinde acele persoane care, încercând să se sinucidă au fost salvate la

timp, precum şi acele persoane care au fost în mai mare măsură hotărâte să moară.ornind de la notele lăsate de către sinucigaşii reuşiţi şi de la relatările celor care încearcă

să se sinucidă, se pot distinge cel puţin patru tipuri de sentimente suicidale5

. sinucigaşii pot avea sentimente de scuză şi apărare în raport cu unele persoane 5 soţ,

copii, mamă,tată.

. sinucigaşii pot avea sentimente vindicative faţă de unele persoane sau faţă de sine.

8cuzând pe alţii pentru mizeria şi distrugerea lor, ei caută să se răzbune , %pedepsind& pe cei care

îi lasă în urma lor. 7nii sinucigaşi se pot simţi foarte supăraţi pe ei înşişi, deoarece au făcut ceva

foarte rău şi din acest motiv s-au hotărât să se sinucidă şi, în felul acesta, să se pedepsească. (e

e$emplu, un om se poate sinucide după ce ucide altă persoană. 8cest tip de suicid este suicidul

remuşcare.

;. sinucigaşii pot deveni mărinimoşi şi generoşi faţă de lumea pe care o abandonează. !n

notiţele pe care le lasă, ei cer ca, după ce mor, cadavrul să fie donat şcolilor medicale, sau dacă

sunt bogaţi, cer ca banii şi averea să fie donate instituţiilor de caritate. 8lţii iartă pe cei care i-au

făcut să sufere.

4. sinucigaşii pot deveni inundaţi de sentimente suprarealiste şi aceasta se poate întâpla

chiar în momentele de sfârşit ale vieţii. Tensiunea puternică ce i-a condus spre suicid începe să

scadă şi un calm copleşitor pune stăpânire pe ei. !n timpul stării de calm, ei sunt dominaţi de

sentimente suprarealiste. (e e$emplu, cei care-şi taie venele spun că n-au simţit durere deloc şi

că vederea şi mirosul sângelui i-au determinat să se întoarcă la realitate şi la viaţă.;9

!n ceea ce priveşte răspunsul persoanelor ce au o anumită legătură cu sinucigaşul, se pare

că de cele mai multe ori acesta constă într-un sentiment de vinovăţie. Sinuciderea parentală este

;9 Ch.(ănescu, 0.Tomorug, op.cit., pp.;,;32


30/64

puternic traumatizantă pentru copii, mai ales cei mici, care, fiind atât de copleşiţi de sentimente

de vinovăţie, pot fi confundaţi cu serioase dezorganizări mentale. 8dulţii, de asemenea, pot avea

mare dificultate să evite agresiunea sentimentelor de vinovăţie. 0i adesea se autoacuză pentru că

nu au reu it să surprindă la timp intenţia suicidală şi să prevină suicidul sau pentru faptul de a fiș

făcut ceva ce să cauzeze decizia suicidală.Spre deosebire însă de copii, adulţii pot mai uşor să-şi neutralizeze sentimentele de

vinovăţie, procedând în mai multe feluri 5

a< pot să se perceapă ca fiind buni şi că s-au purtat corect cu cei ce se sinucid= ei simt că

n-au făcut nimic care să cauzeze suicidul=

b< ei pot să vadă suicidul ca fiind inevitabil. Gi chiar dacă s-ar fi purtat e$traordinar de

atent faţă de aceştia, tot nu i-ar fi împiedicat de la finalizarea intenţiei lor suicidale=

c< pot considera suicidul ca un lucru bun pentru persoanele implicate, adică îl văd ca pe omodalitate de a evita diferite forme ale suferinţei în lume.

Teoriile sociologice susţin că principala cauză a sinuciderii nu este legată de individ, ci

mai mult de grupul de apartenenţă. 8stfel, (urPheim arată că e$istă două cauze ma"ore ale

sinuciderii5 integrarea socială i reglarea socială.ș

#ntegrarea socială se referă la ataşarea voluntară a indivizilor la grupul sau societatea de

care aparţin, iar reglarea socială presupune intervenţia coercitivă >restrângerea, constrângerea,

controlul< a grupului sau societăţii asupra comportamentului membrilor.

(urPheim susţine că indivizii care se caracterizează printr-un grad prea mare sau prea

mic de integrare socială, pot în mai mare măsură să comită suicidul decât cei care se

caracterizează printr-un nivel moderat de integrare socială. e de altă parte, cei care sunt supuşi

unui nivel prea scăzut sau prea înalt al reglării sociale pot să recurgă la suicid în mai mare

măsură decât cei supuşi la un nivel moderat. (urPheim susţine că e$istă o relaţie curbiliniară

între integrarea şi reglarea socială, pe de o parte şi rata suicidului, pe de alta. !n consecinţă, el

diferenţiază patru tipuri de suicid 5

.suicidul egoist ? tipul cauzat de nivelul prea scăzut al integrării sociale=

.suicidul altruist - datorat nivelului prea înalt al integrării=

;.suicidul anomic - generat de nivelul prea redus al reglării sociale=

4.suicidul fatalist - produs de nivelul prea înalt al reglării sociale.

entru înţelegerea mai bună a acestei teorii, se pot folosi câteva e$emple 5

a< în comparaţie cu persoanele căsătorite, cele necăsătorite vor comite cu o mai mare

probabilitate suicidul egoist, deoarece ele, fiind mai puţin integrate social, vor beneficia în mai

mică măsură de afecţiune sau suport moral din partea altora când sunt puternic frustrate=

33


31/64

b< personalul militar este în mai mare măsură înclinat spre suicid altruist decât lucrătorii

civili dintr-o fabrică. 8ceasta se e$plică prin faptul că personalul militar, fiind mai integrat în

unitatea lor militară, suferă mai mult din cauza dezonoarei datorate pierderii unei bătălii, în timp

ce lucrătorii civili sunt mai imuni la dezonoare când văd că fabrica lor pierde din productivitate=

c< ţările bogate au rate mai mari decât ţările sărace în ceea ce priveşte suicidul anomic şiaceasta pentru că cetăţenii din primele ţări, fiind mai puţin reglaţi social, sunt mai mult încura"aţi

să aştepte prea mult de la viaţă şi astfel devin e$puşi la o mai mare frustraţie când aşteptările lor

nu sunt îndeplinite.

.+. Del%n#)en a 0')en%lăț

(elincvenţa "uvenilă este una dintre problemele ma"ore cu care se confruntă societatea

românească, fapt ce creează îngri"orare cu privire la perspectivele deloc încura"atoare pentruviitorul vieţii publice.

Teoriile criminologice referitoare la acest fenomen oferă, cu predilecţie, informaţii despre

cauzele care generează sau favorizează apariţia comportamentului infracţional. )hiar dacă nu

întotdeauna suprimarea cauzei atrage după sine dispariţia efectului, analizând motivele care-i

împing pe tineri la comportamente antisociale putem formula ipoteza că printr-un proces

sistematic de informare adresat tinerilor, asupra sistemului "udiciar, a consecinţelor nefaste la

care pot fi e$puşi, vom contribui la învăţarea unui comportament pro-social la tinerii beneficiari

ai acestui proces.

!n amendarea delincvenţei "uvenile sunt implicate într-o măsură mai mare sau mai mică

diverse instituţii ale statului de drept, fiecare dintre ele având obiective specifice, metode proprii

şi acţionând în cadrul legal e$istent la un moment dat. (iversificarea şi accentuarea formelor de

manifestare a delincvenţei "uvenile reprezintă un domeniu de interes şi de acţiune al oliţiei

Aomâne, mandatată să gestioneze activităţile de prevenire şi combatere a acestui fenomen.;

rintre caracteristicile generale ce conturează fenomenul delincvenţei "uvenile în ultimii

ani se remarcă următoarele5

- )reşterea numărului de infracţiuni faţă de numărul participanţilor la comiterea lor, ceea

ce e$plică tendinţa adolescenţilor de a se organiza în grupuri care pot săvârşi mai multe fapte

penale până în momentul descoperiri lor şi aplicării sancţiunilor legale.

- S-a e$tins aria socială a devianţei din care se recrutează delincvenţii, incluzând chiar

localităţile rurale.

; #oan Marbada, redelincvenţa şi delincvenţa "uvenilă - Studiu de drept românesc, nr. , 1ucuresti, 22, p.;34


32/64

- ictimele infractorilor minori sunt, de multe ori, alţi minori >furturi, agresiuni, violuri

şi loviri cauzatoare de moarte - sunt produse adesea în şcoli sau în împre"urimile acestorasunt în general obiecte mici şi uşor vandabile


33/64

de prevenţie şi de corectare comportamentală propuse de instituţiile de stat responsabile, care vor

acţiona atât pe cont propriu cât şi în parteneriat cu instituţii specializate ale societăţii civile.

(eşi în prezentarea aspectelor etiologice ale delincvenţei "uvenile se oscilează, de obicei,

între interpretarea fenomenologiei delincvenţei fie din perspectiva unui determinism psiho-

structural individual, fie a unuia social, considerăm că în prezent infracţionalitatea "uvenilă estefavorizată de comple$itatea problemelor socio-economice care marchează societatea noastră şi

de confuzia care domină spaţiul valoric în care sunt educaţi copiii şi adolescenţii.

oliţia are datoria de a crea un mediu sigur şi prote"at pentru toţi, prin reducerea

infracţiunilor, prin prevenirea acţiunilor care ar putea ameninţa siguranţa indivizilor şi

comunitatea în ansamblu, prin investigarea delictelor şi trimiterea în "udecată a făptaşilor. oliţia

trebuie să contribuie la scopurile şi obiectivele protecţiei copilului prin contribuţia la

responsabilizarea copiilor, părinţilor şi comunităţilor prin creşterea conştientizării şi spri"inireafamiliilor care necesită atenţie.

)opiii, părinţii trebuie să fie bine informaţi despre drepturile şi obligaţiile lor. 8cest lucru

se poate face prin participarea la campanile de informare publică în mass media, şcoli şi în alte

locuri publice pentru a creşte gradul de conştientizare şi sensibilizare a publicului în privinţa

drepturilor copilului, a încălcării drepturilor omului şi impactului acesteia asupra copiilor, pentru

a aborda chestiunea delicată a acceptării culturale a violenţei împotriva copiilor şi pentru a

promova &toleranţa zero& faţă de orice formă de violenţă împotriva copiilor.;4

oliţia poate, de asemenea, a"uta la identificarea copiilor ameninţaţi de violenţa familială

şi poate oferi servicii în vederea reducerii acestor riscuri.

ersoanele şi organizaţiile care lucrează în mod regulat cu copiii pot primi informaţii din

partea poliţiei privind abuzuri asupra copiilor şi trebuie să fie capabile să sesizeze >posibile<

cazuri de abuz către o persoană de contact sau o unitate din cadrul poliţiei. rin campanii de

informare şi alte acţiuni preventive, poliţia trebuie să contribuie la prevenirea participării copiilor

la infracţiuni sau alte acţiuni interzise de lege.

'ai mult, poliţia este parte a unui mecanism interdisciplinar eficient pentru monitorizarea

tratamentului aplicat copiilor şi pentru sesizarea şi investigarea cazurilor de abuz şi rele

tratamente.

;4 #oan Marbada, op.cit., p.236


34/64

CAPITOLUL +. – ASPECTE TEORETICE PRIVIND INSECURITATEA VICTIMELOR

+.1. Tea/a "e #r%/ă

'a"oritatea evenimentelor vieţii survin pe neaşteptate. Krica nu opreşte moartea, ea este

un obstacol în calea vieţii. )hiar dacă este dificil de recunoscut, noi consacrăm o mare parte din

e$istenţa noastră în gestionarea angoaselor noastre şi a efectelor acestora. Krica este o umbră care blochează totul5 viaţa noastră amoroasă, sentimentele adevărate, fericirea noastră, fiinţa noastră

profundă.

7n copil, crescut într-o familie adoptivă, era victimă a maltratării. Serviciile sociale l-au

anunţat că el va merge în curând într-o casă magnifică unde noii lui părinţi îl aşteptau, plini de

afecţiune. a avea propria lui cameră şi chiar un televizor. )u toate acestea, aflând noutatea,

copilul a început să plângă, pradă unei obsesii incontrolabile. 0l se obişnuise cu situaţia lui.

6ricât de dureroasă era, situaţia i-a devenit familiară. Boua casă, pe de altă parte, era plină de pericole necunoscute. Trăise în nelinişte de atâta timp încât nu mai putea concepe viaţa fără

aceasta.

Boi toţi suntem asemenea acestui copil. )rescuţi în angoasă, nu ne imaginăm decât un

viitor marcat de teamă. Societatea noastră trăieşte din frică. riviţi titlurile informaţiilor de seară

de la televizor5 *0lementele pe care le consumaţi sunt periculoaseW&, *!mbrăcămintea copilului

vostru prezintă riscuri pentru sănătatea luiW&, *acanţele ar putea să vă fie fatale în acest an ? un

reporta" special la "urnalul de la orele 9W&

)u toate acestea, dintre evenimentele de care ne temem, câte oare se vor produce în

realitateX 8devărul este că o corelaţie dintre ceea ce ne temem şi ceea ce ni se întâmplă efectiv

este foarte slabă. Aealitatea este că alimentaţia noastră este în general sănătoasă, că

îmbrăcămintea copiilor noştri nu va lua în mod subit foc, şi că vacanţele noastre vor fi în general

foarte agreabile.

)u toate acestea, e$istenţa noastră este în general guvernată de frică. )ompaniile de

asigurări mizează pe faptul că ma"oritatea evenimentelor de care ne temem nu se întâmplă

niciodată. )u acest "oc, ele câştigă în fiecare an milioane de dolari. Bu este vorba de a renunţa la

asigurări. roblema este următoarea5 e$istă mari şanse să petreceţi momente minunate practicând

sportul vostru favorit.

8veţi probabilităţi bune de a supravieţui în lumea afacerilor, şi chiar de a prospera, în

pofida tuturor riscurilor şi a erorilor. 0ste foarte probabil să întâlniţi oameni simpatici în cursul

seratelor fermecătoare. )u toate acestea, ma"oritatea oamenilor trăiesc ca şi cum "ocurile ar fi

făcute dinainte contra lor.

37


35/64

7na dintre cele mai mari provocări căreia trebuie să-i facem faţă este de a încerca să

surmontăm aceste temeri. iaţa ne oferă nenumărate oportunităţi, şi nouă ne revine să

beneficiem de un număr cât mai mare dintre ele.

Krica poate adopta mai multe forme5 frica de a lua cuvântul în public, de a merge la o

întâlnire amoroasă, de singurătate. (e multe ori este mai uşor să renunţi decât să-ţi asumi risculde a fi respins. (e fapt, temerile noastre sunt dificil de blocat pentru că sunt dispuse în straturi

succesive. Trebuie să le *deco"im& una câte una pentru a atinge frica fundamentală care le susţine

pe toate celelalte. 0ste vorba în general de frica de moarte.;D

Să presupunem că suntem e$trem de neliniştiţi din cauza unui proiect profesional.

*(eco"iţi& această angoasă şi, dedesubt, veţi găsi frica de a face greşit. (edesubt veţi descoperi

alte straturi5 teama de a nu obţine mărirea aşteptată, de a pierde slu"ba şi, la urma urmei, de a nu

supravieţui, care este esenţialmente frica de moarte şi care susţine multe îngri"orări legate delocul de muncă şi de bani.

Să analizăm acum frica de a invita pe cineva să iasă. 8ceastă teamă este susţinută de cea

a respingerii, ea însăşi susţinută de teama de a te afla singur în viaţa. /a un nivel şi mai inferior

se află ideea fi$ă de a fi respingător.

Kără iubire, cum am putea supravieţuiX !n acest gen de situaţii, angoasa fundamentală este

aceea de a nu fi la înălţime. entru ce unii rămân la distanţă de serateX entru că ei cred că

persoana lor nu interesează pe nimeni. )eilalţi sunt fermecători, frumoşi, gentili, pasionanţi dar

nu ei.

!n realitate, toate acestea nu sunt decât o e$presie a fricii de moarte, despre care putem

spune că este răspunzătoare în mare parte de nefericirea noastră. Kără să ne dăm seama teama

noastră îi afectează pe cei apropiaţi. (in cauza ei noi rămânem în urmă în viaţa noastră personală

şi profesională.;E

)um orice angoasă se înrădăcinează în frica de moarte, este necesar să învăţăm să ne

eliberăm de ea pentru a fi în măsură să le înfruntăm mai uşor pe toate celelalte. 1olnavii în faza

terminală, care sunt cei mai vizaţi de această frică fundamentală, descoperă că ea nu îi zdrobeşte,

că nu mai are putere asupra lor. 0i au învăţat că era vorba acolo de un lucru fără importanţă. (ar,

pentru toţi ceilalţi, ea rămâne foarte reală.

(acă aţi putea să eliminaţi toate temerile voastre printr-o atingere de baghetă magică, ce

ar schimba aceasta pentru voiX Cândiţi-vă. (acă nimic nu s-ar mai opune viselor voastre,

e$istenţa voastră ar fi probabil foarte diferită.

;D 8urel (incu, 1azele criminologiei, 1ucureşti, 0d. ro 8rcadia, 22D, pp. E3,E2;E 8urel (incu, op.cit., p.E2

38


36/64

0ste e$act ceea ce au descoperit muribunzii. 8propierea morţii ne confruntă cu neliniştile

noastre cele mai mari. 0le ne a"ută să înţelegem că o viaţă diferită este posibilă şi, prin urmare,

că fricile noastre nu mai raţiune de a fi. (in nefericire, când iau cunoştinţa de aceasta,

ma"oritatea oamenilor sunt prea bolnavi sau în vârstă pentru a începe o nouă viaţă. 0i se

scufundă în boală şi bătrâneţe fără să fi putut vreodată să-şi trăiască pasiunile secrete, fără să-şi figăsit slu"ba care să le convină, şi fără să-şi fi realizat visele.

)ei care au putut să le concretizeze nu se vor sustrage nici vârstei şi nici bolii, dar cel

puţin nu vor fi copleşiţi de regrete. Bimeni nu doreşte să plece fără să fi profitat de viaţa lui. !n

aceste condiţii, lecţia este clară5 trebuie să depăşim fricile noastre cât încă avem timp să realizăm

visele noastre. entru a atinge acest scop, ar trebui să reflectăm în profunzime asupra vieţii

noastre afective şi să mergem spre iubire.

Kericirea, angoasa, bucuria, amărăciunea5 dispunem de un vocabular întins pentru adescrie multele emoţii care ne afectează de-a lungul e$istenţei. )u toate acestea, în inima fiinţei

noastre, nu e$istă decât două sentimente fundamentale5 iubirea şi frica. Tot ceea ce este pozitiv

provine din iubire, în timp ce tot ceea ce este negativ este rodul fricii. #ubirea generează fericirea,

satisfacţia, pacea şi bucuria. (in frică vin mânia, ura, angoasa şi culpabilitatea.

(acă este adevărat că nu e$istă decât două emoţii fundamentale ? iubirea şi frica ? ar fi

mai adecvat să spunem că nu e$istă decât iubirea sau frica, pentru că nu le putem trăi pe

amândouă în acelaşi timp. 0le sunt opuse. )ând ne este frică, nu putem să iubim, şi invers. uteţi

să vă amintiţi de un timp în care aţi trăit aceste două senzaţii în acelaşi timpX 0ste imposibil.

Trebuie să alegem între cele două, pentru că nu e$istă neutralitate posibilă în materie. (acă nu

adoptaţi cu hotărâre calea iubirii, veţi fi victima fricii sau a unei din componentele ei. !n toate

circumstanţele noi trebuie să optăm între aceste două emoţii, mai ales în situaţiile dificile.;:

8 prefera iubirea nu vă debarasează de fricile voastre. (in contră, veţi fi subiectul a

numeroase temeri, pentru ca să le puteţi surmonta. 0ste un proces în perpetuă evoluţie. Trebuie

deci să ne anga"ăm în continuu pe calea iubirii pentru a ne hrăni spiritul şi a elimina angoasa, tot

aşa cum mâncăm pentru a ne alimenta corpul şi a elibera foamea.

Kricile artificiale privesc fie trecutul, fie viitorul. rezentul este singura realitate, şi

iubirea singura emoţie veritabilă care se e$primă aici şi acum. Krica este întotdeauna fondată pe

un eveniment trecut şi provoacă în noi temeri privind viitorul. !n aceste condiţii, a trăi în prezent,

înseamnă a trăi în iubire, şi nu în angoasă. 8 trăi în iubire este deci obiectivul nostru. entru a-l

atinge, trebuie să învăţăm să ne iubim pe noi înşine.&;3

;: Ch.(ănescu, 0.Tomorug, op.cit, pp.32,29;3 Ch.(ănescu, 0.Tomorug, op.cit, p.29

39


37/64

entru a înlătura posibilitatea victimizării, oamenii evită să meargă la bibliotecă, miting-

uri i adunări sociale, parcuri etc., al ii refuză chiar ore suplimentare de muncă pentru a nu fi înș ț

situa ia de a se întoarce târziu de la serviciu. Krica de crimă e personalizată în frica deț

necunoscu i, ori infrac iunile cele mai temute >viol, omor, omor prin cruzimi< sunt înfăptuite deț ț

cele mai multe ori de persoane cunoscute5 prieteni, prieteni de familie, rude, so i, iubi i.ț ț!n sensul riguros i îngust al termenului, frica este o emo ie- oc, adeseori precedată deș ț ș

surpriză, provocată de con tiin a unei prime"dii prezente i imperative care credem că amenin ăș ț ș ț

conservarea noastră. us în stare de alertă, hipotalamusul reac ionează printr-o mobilizareț

globală a organismului ce declan ează diferite tipuri de comportament somatic i provoacă, înș ș

special, modificări endocrine. )a orice emo ie, frica poate cauza efecte contrastante în raport cuț

indivizii i circumstan ele, ba chiar reac ii alternante la una i aceea i persoană5 accelerareaș ț ț ș ș

bătăilor inimii sau încetinirea lor= o respira ie rapidă sau prea lentă= o contrac ie sau dilata ie aț ț țvaselor sangvine= o hiper sau o hiposecretie a glandelor= constipa ie sau diaree, poliurie sauț

anurie, un comportament de imobilizare sau e$teriorizare violentă. !n situa iile limită, inhibi iaț ț

va merge până la o pseudoparalizie în fa a prime"diei >stări cataleptice


38/64

toate cazurile s-a adeverit că frica este cel mai eficient mecanism pentru a controla i a manipulaș

echilibrul psihologic al unui individ sau al unei întregi comunită i umane.ț

+.. Se#'r%tatea ('*l%#ă

olitica de securitate defineşte, în fapt, modalităţile de aplicare a principiilor doctrinei desecuritate asumate de o entitate socio-politică. 8ceasta cuprinde ansamblul de concepţii, principii

şi orientări doctrinare asumate, pe fundamentul cărora se stabilesc, într-un anumit conte$t

Date post:	01-Jun-2018
Category:	Documents
Upload:	alexandru-vasile
View:	235 times
Download:	0 times

Prevenirea Criminalității

Documents