Practica Radiomontare

I. Regulile tehnicii securităţii:Pentru a evita aparitia accidentarilor in timpul lucrului si pentru realizarea operatiilor in conditii optime de precizie si siguranta trebuie respectate urmatoarele norme:a) la nituire si asamblare prin presare- se verifica cu atentie uneltele si sculele utilizate in procesul de fabricatie;- uneltele de mana trebuie folosite in stare buna de lucru fara crapaturi si deformatii; - presiunea aerului din ciocane sa fie corespunzatoare sculei. inainte de intrebuintare se va verifica cursa sculei, iar capuitorul va avea obligatoriu dispozitiv de protectie contra iesirii;- daca nituirea se executa la cald, trebuie folosit echipamentul de protectie iar introducerea niturilor in gauri se face numai cu ajutorul clestilor;- vor fi indepartate din zona nituirii la cald materialele inflamabile si obiectele mari ce impiedica desfasurarea procesului tehnologic;- muncitorii vor purta sorturi din piele si isi vor proteja urechile cu antifoane iar in lipsa acestora cu vata introdusa in urechi. Zgomotul produs in sectiile de nituire duce in timp la pierderea acuitatii auditive;- muncitorii vor purta manusi de protectie si vor respecta toate normele impuse de exploatarea dispozitivelor si utilajelor.La operatiile de presare cele mai frecvente accidente constau in prinderea mainilor muncitorului.Acestea se datoresc urmatoarelor cauze:- pornirea neasteptata a masinii datorita actionarii din greseala a manetei sau pedalei de pornire;- introducerea sau scoaterea piesei in timp ce presa lucreaza.b) la lipire- pastrarea si manipularea substantelor se va face cu mare atentie;- se vor utiliza manusi de protectie pentru protejarea manilor;- acizii se pastreaza in vase de sticla cu dopuri etanse asezate in cosuri impletite;- ciocanele de lipit se incalzesc in locuri special amenajate;- cand se executa lipirea cu flacara se folosesc ochelari de protectie.c) la sudare- sudorii trebuie sa cunoasca modul de manipulare al utilajului de sudare, procesul tehnologic si normele de protectia muncii;- pentru a evita electrocutarea tensiunile de mers in gol ale surselor de curent pentru sudare nu trebuie sa depaseasca 81 V;-carcasele aparatelor, dispozitivelor si constructiilor care se sudeaza trebuie sa fie legate la pamant;- nu se vor folosi conductori improvizati, cu contacte si legaturi slabite si necorespunzatoare intensitatii curentului electric;- port electrodul va fi izolat iar resturile de electrozi indepartate imediat ce operatia a fost incheiata;- sursele de curent electric se scot de sub tensiune chiar si in pauzele de lucru;- in timpul lucrului se vor purta manusi izolante iar daca se lucreaza pe sol umed se vor folosi covoare din cauciuc;

C.P.B. 1903. 11 Coala 2

Mod Coala Nr.document Semnat Data

- in zona de lucru vor fi indepartate materialele inflamabile pentru a indeparta pericolul izbucnirii incendiilor; - pentru ca emisia de raze ultraviolete este periculoasa pentru ochi si pentru piele se va folosi echipament de protectie format din masti si ecrane, manusi, sorturi si jambiere din piele sau azbest;- pentru protectia impotriva gazelor nocive si a fumului emis in timpul procesului tehnologic atelierul trebuie prevazut cu o buna ventilatie si aspiratie locala;- carbidul se depoziteaza in incaperi Uscate, iluminate si incalzite din afara evitanduse orice sursa de apa, umiditate sau foc pentru a evita pericolul de explozie;- buteliile de oxigen se manipuleaza cu grija, evitandu-se lovirea, trantirea sau incalzirea lor peste 51° C precum si evitarea contactului lor cu orice urma de grasime pentru a nu apare pericolul exploziei; '- la terminarea lucrului acetilena care este formata va fi evacuata in atmosfera;- nu este permisa deplasarea, urcarea sau coborarea cu arzator aprins si cu tuburile de cauciuc purtate sub brat sau pe umeri;- nu este permisa sudarea pieselor cu grasimi si vopsele pe linia de sudare, curatirea, de fiecare parte a rostului, trebuie facuta pe o latime de cel putin 111 mm. Pentru sudarea rezervoarelor in care au fost depozitate substante inflamabile, acestea vor fi curatate cu abur suflat.

C.P.B. 1903. 11 Coala 3


Acţiunea curentului electric asupra organismului uman Curentul electric poate produce accidente uşoare sau grave, atunci când utilizarea instalaţiilor electrice se face necorespunzător sau dacă acestea sunt defecte. Trecerea curentului electric prin organismul uman are efecte care depind de valorile intensităţii, de impedanţa pielii umane care diferă de la o persoană la alta.

Curentul alternativ cu frecvenţa cuprinsă intre 41-51 Hz este foarte periculos. Un curent cu intensitatea până la 11mA nu are efecte fiziologice de remarcat asupra

majorităţii persoanelor. Mărind intensitatea curentului electric incep să apară contracturi musculare, dificultăţi respiratorii, tulburări de ritm cardiac, dificultăţi de exprimare, etc.

La valori de 71-111mA în curent alternativ si 211-251mA în curent continuu survine stopul cardio-respirator şi apoi moartea.

Exista impresia falsă că un curent continuu este mai periculos decat unul alternativ cu aceeaşi tensiune deoarece ar putea produce contracturi musculare. În realitate curentul alternativ este mai periculos, deoarece poate determina tulburări de ritm cardiac.

Curentul maxim admis să treacă prin organismul uman fara a-l pune în pericol este de 11mA in curent alternativ si 51mA în curent continuu.

Efectele curentului electric asupra organismului uman pot fi grupate în două categorii:o Electrocutări (şocuri electrice) – accidente provocate de trecerea prin corpul

omenesc a unui curent electric de intensitate periculoasă.o Electrotraumatisme – în care se încadrează celelalte accidente electrice, care

produc de obicei vătămări externe şi anume: -arsura electrică este un traumatism datorat fie acţiunii unui arc electric fie datorită trecerii prin corp a unui curent electric de intensitate foarte mare;-semnele electrice apar prin contactul conductorului electric cu pielea, sub formă de leziuni, umflături sau pete-electrometalizarea constă în acoperirea unei părţi din suprafaţa pielii cu metal topit, volatilizat prin căldura arcului electric.-electroftalmia vătămarea ochilor prin inflamarea corneei şi conjuctivei ochiului datorită luminii puternice (radiaţiei ultraviolete)-leziunile mecanice provocate de contracţiile musculare (ruperea ligamentelor, pielii, vaselor sanguine şi ţesutului nervos, luxaţia încheieturii, fracturarea coastelor);-căderea de la înălţime, ca urmare a pierderii echilibrului sau a cunoştiinţei în urma unui şoc electric.

Consecinţă: Trecera unui curent prin organismul uman poartă numele de electorcutare şi aceasta se poate produce la o tensiune mai mare de 24 V.

C.P.B. 1903. 11 Coala 4


Acordarea primului ajutor medical victimei

După eliberarea victimei de sub acţiunea curentului electric este necesar de a determina

starea ei. Semnele după care se poate repede de determinat starea victimei sîn

următoarele:

1. Cunoştinţa (clară, tulburată, sau lipsa ei);

2. Respiraţia (normală, tulburată, lipsa ei);

3. Culoarea pielii (buzelor-roze, albastre);

4. Pulsul (este, sau lipseşte);

5. Pupilele (înguste, sau largi).

Avînd unele deprinderi, stăpînire de sine acordînd primul ajutor, în primul minut

determinăm starea victimei şi hotărîm în ce măsură şi ordine vom acorda primul ajutor.

Dacă ajutorul este acordat de o singură persoană, ea se aşează într-o parte a victimei şi

aplecîndu-se face două respiraţii energice, după metoda „gură in gură” sau „ gură în nas”,

apoi se ridică rămînînd în aceeaşi parte a victimei. Palma unei din mîini se pune pe partea

exterioară a cutiei toracice, iar degetele se ridică puţin. Palma celeilalte mîini se pune

deasupra primei de-a latul, şi se apasă ajutînd cu corpul. În timpul apăsării mîinile trebuie

să fie drepte şi apăsarea să fie cu rezituri, în aşa mod cutia toracică să fie apsată cu 4-5

cm.

Durata apăsării nu mai mare de 1,5 secunde. În pauză mîinile de pe piept nu se iau. Dacă

ajutorul este acordat de o singură persoană, la fiecare două insuflări trebuie să se facă 15

apăsări pe cutia toracică. Timp de un minut trebuie de făcut 61 de apăsări şi 15 insuflări,

astfel efectuînd 75 de manipulări timp de un minut.

C.P.B. 1903. 11 Coala 5


Mijloace de protecţie individuală de acţiunea curentului electricMijloacele principale de protecţie constau din : tije electroizolante, cleşti izolanţi şi scule

cu mânere izolante. Izolaţia acestor mijloace suportă tensiunea de regim a instalaţiei în

condiţii sigure ; cu ajutorul lor este permisă atingerea parţilor conducătoare de curent

aflate sub tensiune.

Mijloacele auxiliare de protecţie constau din : echipament de protecţie (mănuşi, cizme,

galoşi electroizolanţi), covoraşe de cauciuc, platforme şi grătare cu picioruşe

electroizolante din porţelan etc. Aceste mijloace nu pot realiza însa singure securitatea

împotriva electrocutărilor. Întotdeauna este necesară folosirea simultană cel puţin a unui

mijloc principal şi a unuia auxiliar.

Mijloacele de avertizare constau din plăci avertizoare, indicatoare de securitate (stabilite

prin standarde şi care conţin indicaţii de atenţionare), îngrădiri provizorii prevăzute şi cu

plăcuţe etc. Acestea nu izolează, ci folosesc numai pentru avertizarea muncitorilor sau a

persoanelor care se apropie de punctele de lucru periculoase.

Deconectarea automată în cazul apariţiei unei tensiuni de atingere periculoase sau

a unor scurgeri de curent periculoase.

Se aplică mai ales la instalaţiile electrice care funcţionează cu punctul neutru al sursei de

alimentare izolat faza de pământ. Întrerupătorul automat cu protecţie la curenţi de defect

este destinat prevenirii electrocutării prin atingere indirectă.

Menţionând faptul ca un curent de defect de 311-511 A poate deveni, în anumite condiţii,

un factor provocator de incendii, aparatul prezentat asigură protecţia şi împotriva acestui

pericol.Întrerupătorul este prevăzut cu carcase izolante, şi este echipat cu declanşatoare

termice, electromagnetice şi releu de protecţie la curenţi de defect.

Izolarea suplimentară de protecţie constă în executarea unei izolări suplimentare

faţă de izolarea obişnuită de lucru, dar care nu trebuie să reducă calităţile mecanice

şi electrice impuse izolării de lucru.

Izolarea suplimentară de protecţie se poate realiza prin :

- aplicarea unei izolări suplimentare între izolaţia obişnuită de lucru şi elementele bune

conducătoare de electricitate ale utilajului ;

- aplicarea unei izolaţii exterioare pe carcasa utilajului electric ;

- izolarea amplasamentului muncitorului faţă de pământ.

C.P.B. 1903. 11 Coala 6


Ordinea de menţinere a mijloacelor de protectivePentru evitarea accidentelor prin electrocutare, este necesară eliminarea posibilităţii de

trecere a unui curent periculos prin corpul omului.

Măsurile, amenajările şi mijloacele de protecţie trebuie să fie cunoscute de către tot personalul

muncitor din toate domeniile de activitate.

Principalele măsuri de prevenire a electrocutării la locurile de munca sunt :

Asigurarea inaccesibilităţii elementelor care fac parte din circuitele

electrice şi care se realizează prin :

- amplasarea conductelor electrice, chiar izolate, precum şi a unor echipamente electrice, la o

înălţime inaccesibilă pentru om. Astfel, normele prevăd ca înălţimea minimă la care se pozează

orice fel de conductor electric să fie de 4 m, la traversarea părţilor carosabile de 6 m, iar acolo

unde se manipulează materiale sau piese cu un gabarit mai mare această înălţime să depăşească

cu 2-2,5 m gabaritele respective ;

- izolarea electrică a conductoarelor ;

- folosirea carcaselor de protecţie legate la pământ ;

- îngrădirea cu plase metalice sau cu tăblii perforate, respectându-se distanţa impusă până la

elementele sub tensiune.

La utilizarea uneltelor şi lămpilor portative alimentate electric, sunt obligatorii :

- verificarea atentă a uneltei, a izolaţiei şi a fixării sculei înainte de începerea lucrului ;

- evitarea răsucirii sau a încolăcirii cablului de alimentare în timpul lucrului şi a deplasării

muncitorului, pentru menţinerea bunei stări a izolaţiei ;

- menajarea cablului de legătură în timpul mutării uneltei dintr-un loc de muncă în altul, pentru a

nu fi solicitat prin întindere sau răsucire ; unealta nu va fi purtată ţinându-se de acest cablu ;

- evitarea trecerii cablului de alimentare peste drumurile de acces şi în locurile de depozitare a

materialelor (dacă acest lucru nu poate fi evitat, cablul va fi protejat prin îngropare, acoperire cu

scânduri sau suspendare) ;

- interzicerea reparării sau remedierii defectelor în timpul funcţionării motorului sau lăsarea fără

supraveghere a uneltei conectate la reţeaua electrică ;

Folosirea mijloacelor individuale de protecţie şi mijloacelor de avertizare.

Mijloacele de protecţie individuală se întrebuinţează de către electricieni pentru prevenirea

electrocutării prin atingere directă şi pot fi împărţite în două categorii :

principale şi auxiliare.

C.P.B. 1903. 11 Coala 7


Organizarea locului de muncăPrincipalele cerinţe ergonomice faţă de organizarea locului de muncă:;să fie acomodat lucrului concret ־;să fie prevăzute mijloace de protecţie împotriva acţiunii factorilor periculoşi ־;să prevadă spaţiu destul pentru executarea operaţiilor ־.să asigure securitatea deservirii utilajului în condiţii normale ־La amenajarea locurilor de muncă se vor respecta următoarele condiţii de bază: prezenţa spaţiului suficient pentru executarea mişcărilor de lucrul în timpul de muncă; conducerea sau deservirea aparatelor; asigurarea suficientă a legăturilor fizice, vizuale şi auditive dintre muncitor şi utilaj, precum şi dintre muncitori în timpul executării lucrărilor în comun.Mesele de lucru la care are loc asamblarea radioreceptorului trebuie amplasate astfel ca să fie asigurată iluminarea naturală şi artificială conform normelor şi să lumineze toată suprafaţa de lucru.Cerinţe de construcţie către locul de muncă în industria de producere a a radioreceptorului sunt:- masa de lucru trebuie să fie iluminată conform normelor;- poza de lucru va fi „şezând”;- să fie asigurată câmpul de vedere optim a elementelor locului de muncă;- spaţiu pentru depozitarea materialelor şi a pieselor nemijlocit la masa de lucru.Măsuri de excludere a factorilor dăunători şi periculoşi de producţie, măsuri de tehnica securităţii:- ventilarea locului de muncă;- folosirea de către muncitori cu atenţie a sculelor ascuţite;- folosirea instrumentelor cu mânerele izolate;- legarea la pământ a masei de lucru:- folosirea indicatoarelor de tensiune;- mese să fie amplasate covoraşe dielectrice din cauciuc;- toate conductoarele ce se află sub tensiune trebuie izolate, iar dacă nu este suficient se să folosească izolarea dublă;- folosirea ciocanelor de lipit ce au alimentarea de la sursa de 36 V;- folosirea ciocanelor de lipit de putere cât mai redusă (până la 41W);- ciocanul de lipit trebuie plasat corect pe suportul destinat special pentru el.În hală să fie mijloacele primare de stingere a incendiilor cum sunt: hidrantele de incendiu interioare, stingătoarele de mână, pompele de mână. Mijloacele de stingere a focarelor de incendiu care pot fi folosite cel mai efectiv la stadiul iniţial sunt hidrantele interioare, stingătoarele, învelitoarele şi nisipul.Pentru ameliorarea condiţiilor de lucru este necesar de atras atenţia asupra înlăturării factorilor dăunători şi periculoşi, perfecţionării utilajului tehnologic luând în consideraţie cerinţele ergonomice, organizării procesului industrial şi al locului de muncă, regimului de lucru şi de odihnă.

C.P.B. 1903. 11 Coala 8


Lipirea legăturilor de montare electrică

La instalatiile electrice de interior, pentru circuitele de iluminat si de prize, se folosesc conductoare sau cabluri din cupru sau aluminiu, cu izolatie din PVC sau cauciuc, cu sectiuni diferite in functie de incarcarea circuitului respectiv.Se incepe cu stabilirea si trasarea locurilor de lampa, prize, intrerupatoare, comutatoare si pozitia tabloului de distributie, sau dupa caz a tablourilor de distributie, pentru separarea pe apartamente si etaje.Se executa gaurirea in pereti pentru montarea dozelor de aparat, a dozelor de legatura, a cofretului tabloului sau tablourilor dupa caz si deasemenea executia gaurilor de trecere prin pereti sau plansee, dupa care se traseaza circuitele intre aceste doze (doze de legatura, doze de aparat, tablou electric, etc.). Pasul urmator este amplasarea tuburilor de protectie cu conductoarele introduse in cazul tubului din PVC corugat, sau cum se mai numeste, COPEX, sau pozarea tuburilor de PVC tip IPEY (teva pvc de 12mm,16mm,21mm,32mm etc.) urmand introducerea conductoarelor ulterior.Introducerea ulerioara pozarii tuburilor de protectie se realizeaza cu ajutorul sondei de introducere sau mai popular denumit sarpe.La montarea conductoarelor trebuie tinut cont de anumite reguli:Montarea conductoarelor in tuburile de protectie de tip COPEX se face inaintea pozarii acestuia pe perete iar la tuburilor de protectie din PVC se va face ulterior montajului acestora pe perete.In cazul in care tencuiala are grosimea standard de 2.5cm sau mai mult, tuburile,de maxim 16mm, se pot monta direct pe peretii netencuiti,iar in situatia in care aceasta este mai subtire (lucru nerecomandat deoarece se stie ca tencuiala este cea care da rezistenta unui perete de zidarie) se executa santuri pentru ingroparea tuburilor.Circuitele electrice de iluminat vor fi separate de cele de priza si deasemenea va fi intr-un tub de protectie maxim un circuit. Nu este permisa montarea a doua sau mai multe circuite de lumina sau prize prin acelasi tub.Prin acelasi tub nu este permisa montarea de circuite cu tensiuni diferite, de exemplu 221V sau 381VPrin dozele de legatura este permisa trecerea unui circuit fara ca acesta sa fie intrerupt ca sa se faca vreo legatura asupra lui.Traseele de circuite electrice care merg in paralel cu traseele de curenti slabi, se vor poza la o distanta de minim 21cm fata de acestea, pentru evitarea pertubatiilor de natura electromagnetica ce sar induce in acestea.In dozele de legatura, legaturile se pot face in mai multe feluri si anume prin reglete, diverse tipuri de cleme speciale sau cea clasica, pe care o recomandam ca fiind de departe cea mai sigura si anume prin desizolarea conductoarelor pe o portiune de minim 5 cm, rasucirea lor si cositorire urmata de izolarea cu banda izolatoare din PVC (mare atentie la calitatea acesteia)

C.P.B. 1903. 11 Coala 9


Pregătirea ciocanului de lipit pentru lucru1.Consideratii generale

Ciocanele dee lipit sunt folosite pentru transportul caldurii de la sursa la locul de asamblare.Se executa din cupru,deoarece acest material este un foarte bun conductor de caldura

Ciocanul de lipit se incalzeste in partea mai graosa si nu la varf,pentru ca se poate arde.Incalzirea se face la flacara unei lampi cu benzina,cu spirt sau petrol.Pentru a evita incalzirea repetata,se folosesc ciocane electrice la care incalzirea este continua.

2.Scule,dispozitive,verificatoare:Ciocan de lipit,dispozitiv de prindere,pile.

3.Materiale utilizate: Piese pentru asamblat ,material de adios,clorura de zinc,clorura de amoniu.

4.Mod de lucru:Operatia de lipire se executa in uramtoarele etape:

se ajusteaza piesele prin lipire,razuire,netezire abraziva;se acopera cu strat de flux,folosind un tampon de calti sau o pensula de par;se incalzeste ciocanul de lipit;se cufunda ciocanul in solutie de clorura de zinc si apoi in clorura de amoniu (tipirig);se ia cu ciocanul uan sau doua picaturi de aliaj de lipit sau se pun bucatile de aliaj pe locul de imbinare deplasand incet si uniform ciocanul de-a lungul imbinarii;ciocanul nu se ridica de pe suprafata de lipit pana cand nu se umple cusatura;dupa intarirea aliajului de lipit si racirea lipiturii se poate spala cu apa si sapun pentru indepartarea fluxului (numai acolo unde este prevazut de tehnologie).Daca a fost folosit flux protector,aceasta operatie nu este necesara.5.Concluzii:in functie de dotarea existenta,se precizeaza tipul de ciocan de lipit utilizat in aplicatia practica.Deasemenea,se enumera sculele cu ajutorul carora au fost ajustate piesele supuse asamblarii.

Executantul lucrarii va face aprecieri asupra calitaii cusaturii executate.

C.P.B. 1903. 11 Coala 11


Asamblarea prin lipire

Asamblarea prin lipire este procedeul de realizare a imbinarii nedemontabile pentru piese metalice folosind un material de adaos in stare lichida.Lipirea se bazeaza pe fenomenul fizic de fuziune a materialului de baza (piesa) cu aliajul de lipit.La operatia de lipire se afla in stare lichida doar aliajul de lipit, deci cele doua materiale folosite (material de baza si aliajul de lipit) trebuie sa aiba temperaturi de topire diferite.Asamblarile prin lipire (in urma carora rezulta lipiturile), in functie de temperaturile de topire a aliajului, se impart in:- lipituri moi, la care temperatura de topire a materialului de adaos este mai mica de 451 °C ;- lipituri tari, la care temperatura de topire a aliajului este mai mare de 451 °C.Caracteristicile asamblarii prin lipire sunt:• se realizeaza intotdeauna cu material adaos;• compozitia materialului de adaos difera materialul care se lipeste;• incalzirea pieselor se face la temperatura de topire a aliajului de lipit, deci mai mica decat temperatura lor de topire;• nu apar tensiuni termice in piese;• nu apar deformatii datorate incalzirii si racirii pieselor.Metoda de lipire se alege in functie de materialele pieselor care se lipesc si de conditiile de functionare ale ansamblului. Lipirea moaleEste folosita la piese supuse la presiuni si solicitari de valori mici pentru aparatura de laborator, radiatoare, legaturi electrice, tehnica de calcul.Se realizeaza prin urmatoarele metode:- cu ciocane de lipit;- cu arzatoare cu gaz;- prin rezistenta de contact;- prin cufundare in aliaj de lipit.Metoda de lipire se alege tinand seama de:- materialul si dimensiunile pieselor;- forma imbinarii;- tipul aliajului de lipit;- numarul de piese lipite;- instalatiile de lipire existente.Lipirea cu ciocane de lipit. Ciocanele de lipit sunt folosite pentru transportul caldurii de ia sursa la locul de asamblare. Se executa din cupru deoarece acest material este un foarte bun conductor de caldura (fig. 1).

C.P.B. 1903. 11 Coala 11


Fig. 1

Ciocanul de lipit se incalzeste in partea mai groasa si nu la varf pentru ca se poate arde. incalzirea se face la flacara unei lampi cu benzina, spirt sau petrol. Pentru a se evita incalzirea repetata se folosesc ciocane electrice la care incalzirea este continua.

Operatia de lipire se executa in urmatoarele etape:

- se ajusteaza piesele prin pilire, razuire, netezire abraziva;

- se acopera cu strat de flux folosind un tampon de calti sau o pensula de par;

- se incalzeste ciocanul de lipit;

- se cufunda ciocanul in solutie de clorura de zinc si apoi in clorura de amoniu (tipirig);

- se iau cu ciocanul una sau doua picaturi de aliaj de lipit, sau se pun bucatile de aliaj pe locul de imbinare deplasand incet si uniform ciocanul de-a lungul imbinarii;

- ciocanul nu se ridica de pe suprafata de lipit pana cand nu se umple cusatura;- dupa intarirea aliajului de lipit si racirea lipiturii se poate spala cu apa si sapun pentru indepartareafluxului (numai acolo unde este prevazut de tehnologie).Daca a fost folosit flux protector, aceasta operatie nu este necesara

C.P.B. 1903. 11 Coala 12


Lipirea prin rezistenta de contact. Se realizeaza prin incalzirea locala folosind efectul termic al curentului electric si topirea aliajului de lipit asezat intre piesele care se asambleaza.

Instalatia folosita este prezentata in fig. 2

Fig. 2

Lipirea prin cufundare in aliaj de lipit in stare topita. Metoda se aplica la lipirea tevilor de radiatoare si la lipirea sculelor. Etapele parcurse la aceasta metoda de lipire sunt urmatoarele:- curatarea mecanica a pieselor;- degresarea;- decaparea;- fixarea in pozitia de asamblare;- cufundarea in baia de flux in stare lichida;- introducerea in baia de aliaj topit.Pentru protectia locurilor ce nu trebuie acoperite cu aliaj de lipit se aplica acestor zone o protectie cu sticla solubila in amestec cu creta sau miniu de plumb.

C.P.B. 1903. 11 Coala 13


Este folosita la lipirea pieselor supuse la presiuni si solicitari mai mari decat in cazul lipiturilor moi, pentru asamblarea tevilor si conductelor de apa, pentru conductele de ulei, aer comprimat, in instalatii chimice, precum si la lipirea sculelor aschietoare.Printre metodele de realizare a lipiturilor tari amintim:- lipirea cu flacara;- lipirea in baie de saruri;- lipirea in cuptor cu atmosfera controlata.Lipirea cu flacara. Lipirea prin aceasta metoda se face parcurgand urmatoarele etape:- ajustarea si curatarea suprafetelor ce trebuie lipite;- acoperirea cu strat de flux a suprafetelor ce urmeaza a fi lipite (borax dizolvat in apa);- legarea cu sarma a pieselor ce urmeaza a fi lipite pentru a nu se deplasa in timpul lipirii;- se asaza piesele pe un suport (o caramida etc);- se aplica pe locul cusaturii bucati de aliaj de topit;- se incalzeste locul cusaturii cu lampa cu benzina sau cu flacara de la un arzator cu oxiacetilena pentru sudura, pentru topirea aliajului de lipit;- racirea lenta in atmosfera a cusaturii;- inlaturarea fluxului prin fierbere 15 minute in solutie de 11 % soda caustica, 5 % ulei mineral si 85 % apa;- spalarea cu apa din abundenta;- stergerea cu o carpa uscata;- uscarea.Lipirea in bai de saruri. Metoda este folosita pentru aliaje greu fuzibile. La aceasta metoda, piesele curatate si degresate se spala si se usuca bine, iar dupa asamblare sunt introduse in baia cu saruri topite. In aceasta situatie nu sunt necesare fluxuri, deoarece compozitia acestor bai asigura decaparea si protectia la incalzire a suprafetelor lipite. Aliajul de lipit se topeste si patrunde in locurile de imbinare. inainte de a introduce piesele in baie, ele sunt fixate in dispozitive ce asigura pozitia lor relativa.Lipirea in cuptoare cu atmosfera controlata. La aceasta metoda de lipire se parcurg urmatoarele etape:- pregatirea suprafetelor de lipit prin curatarea mecanica si decaparea suprafetelor;- fixarea pieselor ce se asambleaza in pozitia dorita folosind dispozitive speciale;- asezarea aliajului de lipit in locul de imbinare;- introducerea in cuptorul incalzit la o temperatura cu 51-61 °C mai ridicata decat temperatura de topire a aliajului de lipit; .- introducerea in cuptor a gazului protector (oxid de carbon, gaz de antracit, gaze inerte, hidrogen) pentru a impiedica oxidarea suprafetelor;- incalzirea si topirea aliajului pentru realizarea imbinarii.

C.P.B. 1903. 11 Coala 14


FondaţiaFondanţii(Colofoniu).Colofoniul (numit şi sacâz) este o substanţă solidă sfărâmicioasă cu luciu sticlos, de culoare galbenă cu variante brun negricioase sau roşcate. Se obţine din răşina coniferelor prin distilare ca produs ce rămâne după evaporarea terebentinei, o substanţă volatilă. Colofoniul se compune din acizi organici, în special acid abietic. Temperatura de topire a colofoniului depinde de varietate şi se situează în jurul a 111 °C. Este inflamabil şi arde cu mult fum. Este solubil în alcool, eter,benzen şi cloroform.În electronică se foloseşte ca dezoxidant la cositorit, acizii organici din compoziţie la temperaturi ridicate reducând sau îndepărtând complet stratul de oxid de pe suprafaţa metalelor, lucru care facilitează cositoritul şi asigură o lipitură solidă.Colofoniul se remarcă printr-un coeficient static de frecare deosebit de mare. Astfel, este folosit la instrumentele cu coarde şi arcuş prin frecarea părului arcuşului pe o bucată de colofoniu pentru a îmbunătăţi calităţile sonore ale instrumentului. Dansatorii folosesc colofoniu pentru ungerea tălpilor pantofilor, pentru a reduce alunecarea pe parchetul de dans, iar gimnaştii îl folosesc uneori pentru a-şi unge mâinile.

Metodele de protecţii în instalaţiile electricePentru protecţia personalului de deservire la atingerea cu corpurile şi construcţiile metalice a instalaţiilor electrice în rezultatul deteriorării izolaţiei sau a altor defecte ce pot duce la nimerirea acestora sub tensiuni. Se efectuiază următoarele metode de protecţie:

Legarea cu pămîntul – reprezintă legarea printr-un conductor cu pămîntul. Astfel, la căderea tensiunii de fază pe corpul instalaţiei, curentul care va apărea se va scurge prin firul de legare cu pămîntul. Iar în lipsa acestuia la atingerea instalaţiei va apărea un curent de scurgere prin corpul persoanei care se va atinge de această instalaţie.2.Legarea cu firul nul se numeste legarea pemediata cu firul nul se numeste legarea permediata cu firul nul sau cu firul de protective cu sursa de enrgiede:-neutrala legata cu pamintul a sursei de energie electrica si a elementelor metalice a instalatiilor electrice aflate sub tensiune,dar care in procesul lucrului pot sta nimereasca sub tensiune.3.Deconectarea de potential se numeste sitemul de protective care asigura deconectarea automata a instalatiilor la aparitia a primejdiei de atac a omului de catre curentul electric cu deconectarea temporal complete de la momentul aparitiei a primului scurt circuit nu mai mult de 1.2s.

C.P.B. 1903. 11 Coala 15


Aliaj de lipitÎn calitate de aliaje de lipit se folosesc diferite metale şi topituri. În conformitate cu temperatura de topire, se disting:

1. Aliaje de lipit tari;2. Aliaje de lipit moi.

La montare mai mult sînt folosite aliaje moi care au temperatura de topire mai jos de 251 ˚C, dar cu o tărie macanică înaltă. Aliajele tari din cupru, zinc şi argint au temperatura de topire pînă la 911˚C, şi servesc pentru lipirea construcţiilor care au o duritate mecanică înaltă. Lipirea, de obicei, se face cu aliaj moale şi se spoiesc, adică se acoperă cu un strat subţire de aliaj topit. În timpul spoirii se petrece topirea aliajului de bază care uşurează lipirea. Către aliaje sînt două cerinţe:1. Cerinţa tehnologică- aliaje lichido-curgătoare să aibă aderenţă bună faţă de metalul de bază.2. Cerinţa constructivă-tărie mecanică la temperatură înaltă şi joasă.

Pentru lipirea de ansamblu la aparate radio, cele mai des utilizatealiaje sînt:

1. ПОС 31-cu temperatura de topire 256˚C;2. ПОС 31- cu temperatura de topire 235˚C;3. ПОС 31- cu temperatura de topire 222˚C.

C.P.B. 1903. 11 Coala 16


Tehnologia lipirii şi spoiriiOperaţii pregătitoare la lipirea) Curăţirea vârfului ciocanului de lipit

Înainte de a efectua conexiunile, vârful ciocanului de lipit, în stare rece, trebuie curăţit la suprafaţă prin pilire până devine lucios. La fel se procedează cu vârful pistolului de lipit, utilizând în acest scop cuţitul, dacă vârful se umple de o zgură neagră.

Apoi se conectează ciocanul de lipit la reţeaua de tensiune. Starea de încălzire a vârfului se testează topind o bucată de aliaj. Temperatura vârfului este bună dacă acesta se acoperă cu aliaj strălucitor. Înainte de a lua aliaj de lipit pe vârful ciocanului sau pistolului de lipit, acesta se introduce în colofoniu (se topeşte un pic din colofoniul solid – Atenţie! o cantitate prea mare de colofoniu creează o zgură neagră care împiedică executarea corectă a lipiturilor).Periodic, în timpul lucrului, se verifică starea vârfului la ciocanul sau pistolul de lipit şi se recondiţionează.b) Pregătirea terminalelor pentru lipire - Înainte de a lipi componentele electronice, terminalele acestora se cositoresc, în scopul reducerii duratei procesului de lipire şi pentru a proteja suprafeţele lor împotriva oxidării. Terminalele se curăţă cu ajutorul cuţitului prin mişcări de translaţie ale lamei şi prin rotirea piesei. În faza următoare se aşează terminalul pe colofoniu.Decaparea în colofoniu se realizează la contactul cu vârful încălzit. Apoi se topeşte o bucată de aliaj, iar în masa topită se introduce terminalul decapat. Se roteşte piesa şi cu ajutorul ciocanului de lipit se realizează acoperirea uniformă cu un strat de cositor a întregii suprafeţe a terminalului. Nu se cositoresc terminalele pe o lungime de aproximativ 11 mm, situată în vecinătatea corpului piesei.Cu ajutorul cleştelui lat sau a pensetei, se prinde terminalul din vecinătatea corpului piesei, realizându-se un şunt termic. Se evită astfel supraîncălzirea piesei.Cositorirea terminalului trebuie realizată într-un timp minim pentru a se evita distrugerea prin încălzire a componentelor (mai ales în cazul în care nu se poate folosi penseta ca şunt termic).c) Procesul de lipire - Lipirea componentelor electronice trebuie să fie precedată de “formarea” terminalelor prin îndoire cu cleştele rotund. Apoi terminalele se introduc în găurile cablajului imprimat. Capetele componentelor pasive se taie astfel încât terminalele rămase să depăşească cu 2…3 mm suprafaţa plăcii. Terminalele componentelor active se taie după efectuarea lipirii. Penseta se utilizează ca şunt termic pentru a proteja termic diodele, tranzistoarele, tiristoarele etc. în timpul lipirii.Procesul de lipire comportă mai multe operaţii:preluarea pe vârful ciocanului (pistolului de lipit) a cantităţii minime de aliaj pentru efectuarea unei lipituri (dozarea cantităţii minime de aliaj se poate atinge odată cu stăpânirea “artei de a lipi”);vârful ciocanului (pistolului), cu picătura de aliaj la capăt se introduce în colofoniu pentru decapare; apoi vârful se aplică pe suprafaţa componentelor care urmează a fi îmbinate, în vederea încălzirii şi lipirii.Piesele metalice trebuie încălzite în zona îmbinării până la temperatura de topire a aliajului de lipit. Distribuţia aliajului lichid pe suprafeţele care se îmbină trebuie să fie cât mai uniformă.Lipirea corectă presupune o difuzie a aliajului de lipit în masa metalică a componentelor care se îmbină.răcirea naturală şi cristalizarea aliajului de lipit. După îndepărtarea ciocanului de lipit, nu se admite mişcarea piesei, până la cristalizarea perfectă a aliajului.

C.P.B. 1903. 11 Coala 17


Recomandări privind procesul lipiriia. a) durata lipirii nu trebuie să depăşească 5 secunde (uzual 2…5 secunde) la

dispozitivele semiconductoare şi condensatoarele electrolitice;b. b) în timpul lipirii componentele (terminalele pieselor) se ţin cu penseta sau cleştele

lat;c. c) componentele nu trebuie să fie mişcate până la răcirea îmbinării, spre a evita fisurile

în lipitură;d. d) temperatura lipirii este un factor important pentru realizarea unei îmbinări de

calitate: când temperatura vârfului ciocanului este prea coborâtă, aliajul se topeşte greu, timpul

de lipire creşte iar piesele se pot distruge prin supraîncălzire. Aliajul insuficient încălzit se cristalizează repede şi rezultă o “lipitură rece” care nu aderă bine la piese. “Lipitura rece” trebuie refăcută deoarece se poate desprinde cu timpul sau dă naştere la “zgomote” în funcţionarea circuitului electronic.

lipituri necorespunzătoare se obţin şi la utilizarea unui ciocan supraîncălzit: în acest caz aliajul de lipit se ia greu de pe vârful ciocanului de lipit iar colofoniul se încălzeşte prea tare, producând “zgură” şi pierzându-şi proprietăţile decapante.

O lipitură corectă este reprezentată în fig. 1.În această situaţie, aliajul de lipit face contact de bună calitate atât cu folia metalică (cupru) a circuitului imprimat, cât şi cu terminalul componentei asamblate prin lipire.Dacă din anumite motive, una sau mai multe dintre condiţiile impuse lipiturii, n-au fost îndeplinite, se ajunge la cazurile din fig. 2, în care este reprezentată situaţia în care apar zone de contact imperfect, marcate cu “!”, în special pe suprafaţa de contact a aliajului de lipit cu terminalul.

C.P.B. 1903. 11 Coala 18


Rezistoare.Clasificare.ParametriRezistoare

Rezistor este aparatul care crează în circuit o rezistenţă şi se introduc în circuit ca consumatori.

Rezistoarele se pot clasifica dupa următoarele criterii:

- după materialul folosit: - chimice (folosite în curenţi slabi) - cu metal (la curenţi slabi şi tari) - cu lichid (pentru pornirea şi reglarea motoarelor electrice mari)

- după construcţie: - fixe (a caror rezistenţă nu poate fi modificată)

- variabile (rezistenţa poate fi modificată prin deplasarea unui contact, ele pot avea 3 borne)

- potentiometre rectilinii sau circulare, bobinate sau chimice

b) destinaţie:

- de uz general; - profesionale.

c) după exactitate: - de uz curent; - de precizie.

d) după mărimea curentului acceptat: - curenţi slabi: chimice, bobinate, metalice; - curenţi tari: cu metal, cu lichid.

C.P.B. 1903. 11 Coala 19


Marcarea rezistoarelor prin codul de culoriCodul de litere şi cifre cuprinde 3 sau 4 caractere cuprinzînd 2 sau 3 cifre şi o literă. Literele codului înlocuesc cifra zecimală.Parametrii: Principalii parametri electrici ai rezistoarelor sunt:- rezistenţa nominlă Rn (Ω) – ne arată valoarea in ohmi pentru care a fost construit rezistorulUnitatea de măsură este [R] = 1 Ω cu multiplii săi 113 Ω = 1KΩ, 116 Ω = 1MΩ, 119 Ω = 1GΩ, de la 1 pînă la 999 Ω rezistenţa pe rezistor poate fi reprezentată prin următoarele litere R, E sau nicio literăExemplu: 47 Ω = 47R=47E=47În locul virgulei în marcarea rezistoarelor se pune litera coduluiExemplu: 4,7 Ω=4R7, 47 kΩ= 47k, 1,47 MΩ = M47- toleranţa admisă faţă de rezistenţa nominală, se marchează prin t şi se exprimă in % şi este abaterea in – sau in + în % rezultată în procesul de fabricaţie a rezistorului.Exemplu: 47k ±11%- puterea nominală Pn exprimată in W- tensiunea nominală Un exprimată în V – este tensiunea maximă în V la care poate fi utilizat rezistorul fără să se producă deteriorarea iyolaţiei electrice- intervalul temperaturilor de lucru reprezintă intervalul de temperatură în limitele cărora se asigură funcţionarea de lungă durată a rezistorului- coeficientul de variaţie a rezistenţei la acţiunea unor factori externi cum ar fi depozitare, umeditate, îmbătrînire- precizia rezistoarelor, în funcţie de performanţe (toleranţă, tensiune de zgomot, valori, marimi admisibile ale coeficienţilor de variaţie)În funcţie de precizia lor rezistoarele se împart în 3 categorii:

1. rezistoare etalon (t ±1% / ±2,5%)2. rezistoare de precizie (±2,5% / ±5%)3. rezistoare de uz curent (±5%/±11%/±21%)

Simbolizarea şi marcarea rezistoarelor:Rezistoarele sunt reprezentate ocnvenţional printr-o serie de simboluri: - rezistor semn general - rezistor semn netradiţional

- rezistor cu rezistenţă variabilă

- rezistor semn tolerat

C.P.B. 1903. 11 Coala 21


Rezistoarele pot fi marcate prin codul de culori sau prin cod de litere şi cifre. Indiferent de modalitatea în mod obligatoriu p eorice tip de reyistor se înscrie:

- rezistenţa nominală Rn cu unitatea ei de măsură în clar cu cod literar sau codul culorilor

- toleranţa valorii nominale în clar, în cod literal sau în cod de culori

Codul de culori cuprinde 4 benzi de culori, primele 3 reprezentind rezistenţa iar a 4 toleranţa. Prima bandă colorată se trasează în apropierea unuia dintre capetele rezistorului, citirea se va efectua începînd cu acest capăt.

Culoarea Prima cifră A doua cifrăCoeficientul de

multiplicareToleranţa

argintiu 11-2 ±11%aurie 11-1 ±5%negru 1 1maro 1 1 11 ±1%roşu 2 2 112 ±2%portocaliu 3 3 113

galben 4 4 114

verde 5 5 115

albastru 6 6 116

violet 7 7 117

gri 8 8 118

alb 9 9 119

Nici o culoare ±21%Exemplu: roşu, verde, maro, auriu = 25*11 ±5% = 251R ±5%

albastru, galben, portocaliu, nici o culoare = 64*113 ±21% = 64k ±21% roşu, verde, argintiu, argintiu = 25*1,11 ±11% =R25 ±11%

Factor de multiplicare

litera Toleranţa litera

1 R, E ±1,1% B113 K ±1,25% C116 M ±1,5% D119 G ±1% F(P)1112 T ±2% G(Л)

±5% J(И)±11% K(C)±21% M(B)±31% N

C.P.B. 1903. 11 Coala 21


Pentru unele tipuri de rezistoare se înscriu obligatoriu următoarele mărimi:- puterea disipată nominală în clar, în cazul rezistoarelor de putereÎn schemele electrice marcarea convenţională a puterii nominale a rezistoarelor se face astfel:

1,15 W

1,125 W

1,25 W

1,5 W

1 W

2 W

5 W

11 W

- coeficientul de temperatura a rezistentei- tensiunea nominală limita Unlim

Rezistoarele, in functie de relatia intre tensiunea si curentul la bornele sale, pot fi clasificate in: – rezistoare liniare, care au un raport tensiune - curent constant (V/I=R=const.) si o dependenta neglijabila fata de valorile tensiunii,curentului sau ale altor factori exteriori; – rezistoare neliniare, care au valoarea rezistentei puternic dependenta de actiunea unor factori cum ar fi:

o rezistoare dependente de tensiunea de la bornele sale (varistoare); o rezistoare dependente de temperatura (termistoare); o rezistoare dependente de intensitatea luminoasa (fotorezistoare).

Prin insasi constructia ei, rezistenta este un consumator activ de energie electrica, pe care o transforma in caldura (efect Joule-Lenz).

C.P.B. 1903. 11 Coala 22


I

II

V

X

Parametrii nominali:Rezistorul este componenta electronica de circuit, cu doua borne, care are are proprietatea, potrivit careia, intre tensiunea la bornele lui si curentul care-l parcurge, exista relatia, descoperita de G.S.Ohm si cunoscuta sub denumirea de legea lui Ohm : U = R I , unde R este marimea rezistorului.Unitatea de masura a rezistentei electrice este ohmul ().In practica se utilizeaza si multiplii acestei marimi: kiloohmul (K) si megaohmul (M), intre acestea existand relatiile: 1K = 1 111 ;1M =1 111 K=1 111 111 Relatia de definitie a rezistentei electrice este : in care U este diferenta de potential (tensiunea) constanta, contiunua, aplicata la capetele rezistorului si I este curentul constant care strabate rezistorul.Rezistenta nominala - Este marimea valorii rezistentei,marcata in cifre sau in dungi colorate, pe corpul rezistorului. Acestei valori i se asociaza intodeauna toleranta, exprimata in procente din valoare.Puterea disipata nominala, Pdn [W] - Este puterea maxima - in curent continuu sau alternativ - pe care o poate disipa un rezistor, in conditii de mediu exterior determinate, pe o perioada indelungata de timp, fara ca rezistenta nominala sa se modifice. Daca rezistorul este supus unei puteri mai mari decat puterea nominala, pot apare fenomene ca variatia inadmisibila a parametrilor sai, reducerea duratei de functionare sau distrugerea elementului rezistiv.Rezistoarele utilizate cel mai frecvent in in montajele electronice au puterea de disipatie cuprinsa in limitele 1,1-2W.Tensiunea nominala, Un [V] - Este tensiunea continua sau valoarea eficace a tensiunii alternative aplicata la bornele rezistorului, in conditii normale ale mediului inconjurator, fara ca rezistorul sa se distruga. Marimea tensiunii nominale depinde de dimensionarea si constructia rezistorului, de proprietatile elementului rezistiv si de puterea nominala. Tensiunea corespunzatoare puterii nominale de disipatie, Pn,poate fi determinata cu relatia: unde Rn este rezistenta nominala a rezistorului. Tensiunea la care se incearca rezistoarele este mai mare decat tensiunea nominala de 1,5-2 ori.Rezistenta rezistorului in curent alternativ - Marimea rezistentei rezistorului difera,in curent alternativ, de valoarea masurata in curent continuu,datorita existentei capacitatii si inductantei distribuite pe lungimea elementului rezistiv, a efectelor de suprafata si a pierderilor dielectrice in suportul rezistorului si in straturile de protectie. Din acest motiv rezistenta totala a rezistorului in curent alternativ, si in special la frecvente inalte, are un caracter complex si variaza cu modificarea frecventei, rezistorul real comportandu-se in acest caz,in parte ca o inductanta si in parte ca o capacitate.Tensiunea de zgomot - Este valoarea eficace a tensiunii aleatoare care apare la bornele rezistorului,atunci cand este parcurs de un curent continuu.Valoarea acestei componente, a tensiunii de zgomot, numita impropriu zgomotul termic,este proportionala cu cfrecventa si temperatura. Pentru rezistoarele de mare rezistenta electrica, zgomotul termic poate fi mai mare decat zgomotul propriu decat zgomotul propriu al montajelor, influentand semnificativ asupra sensibilitatii constructiilor electronice realizate. Raportul dintre tensiunea de zgomot si tensiunea de curent continuu aplicata la bornele rezistorului defineste factorul de zgomot al rezistorului, marime care se exprima in sau in decibeli. Factorul de zgomot al rezistoarelor peliculare utilizate in echipamentele electronice se gaseste in limitele 1-5 pentru rezistoarele de uz general si sub 1 pentru rezistoarele speciale. Acest factor de zgomot creste odata cu cresterea temperaturii si a valorii rezistentei.

C.P.B. 1903. 11 Coala 23


Rezistoare neliniare(Varistoare, Termistoare, Fotorezistoare)Rezistoarele neliniare-termistoare,varistoare,fotorezistente folosesc proprietatile materialelor pentru a realiza o dependentane liniara intre tensiune si curent.Termistoarele sunt rezistoare a caror rezistenta depinde puternic de temperatura; in functie de modul de variatie al rezistivitatii se obtin termistoare cu coeficient de temperatura negativ- NTC (rezistenta scade cu cresterea temperaturii) sau termistoare cu coeficient de temperatura pozitiv – PTC ( rezistenta creste cu temperatura). Pentru obtinerea termistoarelor NTC se folosesc oxizi si elemente din grupa fierului: Fe, Cr, Mn, Ni; prin impurificare cu ioni straini aceste materiale se transforma in semiconductoare , in acest fel marindu-se conductibilitatea si variatia cu temperatura a rezistivitatii. Materialele folosite pentru obtinerea termistoarelor cu coeficient de temperatura pozitiv sunt pe baza de titanat de bariu (BaTiO3) sau solutie solida de titanat de bariu si titanat de strontiu; impurificate cu ioni tri-,tetra- sau pentavalenti se obtin materiale semiconductoare de tip n.Materialele semiconductoare astfel obtinute sunt amestecate cu un liant si li se aplica o tehnologie asemanatoare materialelor ceramice; termistoarele se pot obtine sub forma de plachete, cilindrii, discuri, filamente ( protejate in tuburi de sticla).Marcarea valorii rezistentei nominale se face in clar sau in codul culorilor specificat in catalog ( prin benzi colorate sau prin colorarea stratului de protectie)Termistoarele cu coeficient de temperatura negativ sunt utilizate ca elemente neliniare pentru stabilizarea tensiunii sau curentului, pentru compensarea variatiei cu temperatura a altor elemente si ca traductor de temperatura.

TermistoareTermistorul este un rezistor a cărui rezistenţă depinde puternic de temperatură

prezentând o caracteristică U-I neliniară.Spre deosebire de rezistoarele liniare fixe sau variabile ,pentru termistoare la variaţia

temperaturii cu un grad valoarea rezistenţei termistoarelor se modifică de ordinul zecilor de procente.Este deci posibil ca într-un interval îngust de temperatură termistorul să-şi înjumătăţească sau să-şi dubleze valoarea rezistenţei.Micşorarea sau creşterea rezistenţei este în strânsă corelaţie cu tipul termistorului, care poate fi: a) cu coeficientul de temperatură negativ, NTCb) cu coeficientul de temperatură pozitiv, PTC.

NTC PTCFig. 1 Simbolurile termistoarelor.

Varistoarele sunt rezistoare a caror rezisteta este determinata de tensiunea aplicata la bornele lor. Materialele cele mai utilizate pentru obtinerea varistoarelor sunt: carbura de siliciu (SiC) si oxidul de zinc(ZnO). Fazele tehnologice ale fabricarii varistoarelor sunt: materialul de baza ( carbura de siliciu) sub forma de pulbere, amestecat cu un liant, este supus presarii, sintetizarii si unui proces de imbatrinire care consta in supunerea baghetei sau discului format unui regim electric esential in formarea proprietatilor specifice varistoarelor. Bagheta de siliciu astfel obtinuta este metalizata la capete pentru a permite conectarea terminalelor si tratata termic; urmeaza lipirea terminalelor, vopsirea si marcarea varistorului.

C.P.B. 1903. 11 Coala 24


Varistoarele sunt utilizate pentru protectia contactelor de rupere , impotriva supratensiunilor, pentru protectia diferitelor componente sau circuite electronice, sunt folosite pentru stabilizarea tensiunii si curentului, in circuite analogice si de impulsuri, in circuite care lucreaza in modulatie de amplitudine si frecventa, etc.

Fotorezistoarele sunt rezistente dependente de fluxul luminos si au la baza efectul fotoelectric intern in semiconductoare. Principalele caracteristici al fotorezistoarelor sunt:• Rezistenta la intuneric care reprezinta valoarea rezistentei la iluminare nula• Sensibilitatea la fluxul luminis Fotorezistoarele au fost realizate initial pe baza de seleniu cristalin; o larga raspindire o au, la ora actuala, fotorezistoarele din PbS si CdS;nu se fabrica in Rominia;

Condensatoare.Clasificare.ParametriCondensatoarele, dispozitive destinate înmagazinarii de cantitati de electricitate, sunt formate din doua armaturi conductoare separate printr-un izolant numit dielectric. Armaturile lor pot fi placi plane, suprafete curbe etc. sau sisteme de placi conductoare.

C.P.B. 1903. 11 Coala 25


Clasificarea condensatoarelor poate fi facuta din mai multe puncte de vedere:cele mai întrebuinţate clasificari sunt cele relative la forma armaturilor, la variaţia valorilor capacităţilor sau referitoare la dielectricul întrebuinţat.Dupa forma armaturilor putem avea condensatoare plane, sferice, cilindrice, etc.Din punct de vedere al variatiei valorii capacitatilor, avem:- condensatoare fixe, acelea care odata construite, nu mai dau posibilitatea practica de a varia capacitatea lor, armaturile condensatorului fiind fixe.- condensatoare variabile, acelea la care una din armaturi este mobila, capacitatea putând fi variata între orice valori cuprinse între doua limite, minima si maxima; de obicei la ele se indica valoarea maxima si în unele cazuri valoarea minima a capacitatii numita si reziduala- condensatoare ajustabile (trimeri). Sunt c 19219l1111t ondensatoare semivariabile; li se poate fixa o anumita valoare a capacitatilor, de obicei între limite destul de mici dupa care pot fi considerate fixe.

La condensatoarele fixe, ca dielectric se întrebuinteaza adesea mica în foi, hârtie impregnata, radioceramica, pelicula de polistiren sau oxidul de aluminiu.

La condensatoarele variabile se pot întrebuinta aceiasi dielectrici, însa de obicei se prefera aerul.

Clasificare:

Condensatoarele se pot clasifica dupa mai multe criterii: dupa natura dielectricului, din punct de vedere constructiv, al domeniului de frcventa, dupa domeniul de utilizare.Din punct de vedere constructiv exista: Condensatoare fixe, care-si mentin constanta valoare capacitatii nominale in tot timpul

functionarii Condensatoare reglabile Condensatoare variabile

Condensatoarele reglabile ( denumite si “semivariabile”, “ajustabile” sau “trimere”) se caracterizeaza prin faptul ca valoarea capacitatii lor poate fi reglata( de regula ocazional, la punerea in functiune sau la verificari), in limite reduse.

Condensatoarele variabile sun condensatoarele a caror capacitate poate si trebuie sa fie modificata frecvent intre anumite limite relativ largi impuse de functionarea circuitelor electronice (de exemplu condensatoare de acord pentru radioreceptoare).

C.P.B. 1903. 11 Coala 26


In functie de natura dielectricului, condensatoarele pot fi: cu dielectric gazos( aer, vid, gaze electronegative) cu dielectric lichid (ulei) cu dielectric solid organic si anorganic cu dielectric pelicula de oxizi metalici

In categoria condensatoarelor cu dielectric gazos intra condensatoarele reglabile si variabile cu aer; cind condensatoarele variabile sunt destinate functionarii in regim de tensiuni ridicate ( de ordinul kilovoltilor) se folosesc ca dielectrici gaze electronegative sau incinte videte. Condensatoarele cu dielectric lichid (ulei mineral sau ulei de transformator) sunt mai rar fabricate si folosite la ora actuala.

Condensatoarele cu dielectric solid anorganic au ca material dielectric sticla, mica si materiale ceramice. Pentru condensatoare cu dielectric solid organic se folosesc hirtia, pelicule sintetice nepolare(polistiren, teflon, polipropilena) si pelicule sintetice polare( polietilentereftalat, policarbonat , rasina poliamidica).O categorie aparte o constituie condensatoarele electrolitice care au dielectricul format dintr-o pelicula de oxid (Al2O3, Ta2O5, TiO2); cei mai utilizati sunt oxizii de aluminiu si tantal.

Parametrii:Cn - capacitatea nominala a condensatorului a carui valoare se scrie sau se marcheaza în codul culorilor pe corpul condensatorului (F);% - toleranta capacitatii nominale;Un - tensiunea nominala care se poate aplica în mod continuu la bornele condensatorului într-un anumit domeniu de temperatura (V);

Tn - temperatura nominala - temperatura ambianta maxima la care se poate aplica tensiunea nominala în mod permanent (1C);Riz - rezistenta de izolatie - raportul dintre tensiunea continua aplicata condensatorului si curentul ce trece prin el, masurat dupa un anumit timp si la o anumita temperatura precizata (W);If - curentul de fuga - curentul de inductie care trece prin condensator în regim permanent, atunci când o tensiune continua este aplicata la bornele sale (A); cu cât curentul de fuga este mai mic, cu atât mai mult se pastreaza un condensator cu sarcina electrica dupa ce a fost încarcat;Vcc - rigiditatea dielectrica - valoarea tensiunii continue maxime pe care trebuie sa o suporte condensatorul timp de un minut fara sa apara strapungeri sau conturari (V);tgd - tangenta unghiului de pierderi - raportul dintre puterea disipata în condensator si puterea reactiva furnizata de acesta, când i se aplica o tensiune sinusoidala de frecventa precizata (exemplu: 1kHz) la o temperatura precizata (de exemplu: 211).Acest parametru indica pierderile în dielectricul condensatorului. Din cauza acestor pierderi, curentul din condensator nu mai este defazat cu 911 înaintea tensiunii aplicate; unghiul de defazare este mai mic (fig.3) si egal cu : = 911- Considerând schema echivalenta serie a unui condensator alimentata dintr-o sursa de tensiune electromotoare E, se determina constanta de timp G cu expresia:G=RizCn, în care:Riz - este rezistenta de izolatie a condensatorului;Cn - capacitatea nominala a condensatorului.

C.P.B. 1903. 11 Coala 27


Diode.Clasificare.ParametriDioda (grec.: di doi, dublu; hodos drum) este o componentă electronică cu două terminale (contacte) . Dioda este un dipol nelinear şi polarizat (sau asimetric), care dispune într-un sens (direcţie) de minimă rezistenţă electrică (teoretic zero) şi de o maximă rezistenţă în celălalt sens.Clasificare:

Diodă cu gaz

Tub electronic cu gaz, cu descărcare în arc, având doi electrozi: un anod şi un catod. Poate fi: cu catod cald (gazotron); cu catod rece. Dioda cu gaz cu catod rece are în balon un gaz inert (de

regulă neon), la o presiune de 1,1 mm col. Hg. Nu conţine nici-un dispozitiv pentru comanda arcului. Ca electrod, pentru

producerea arcului, se utilizează o sondă de aprindere, iar la creşterea tensiunii şi a curentului, descărcarea se propagă de la sondă, până acoperă întregul anod.

Utilizare: - stabilizator de tensiune - sursă stroboscopică de lumină - generator de relaxare - dispozitiv de protecţie la supratensiune - tub de semnalizare

Diodă cu vid

Tub electronic cu vid, având doi electrozi: un anod şi un catod.

Catodul încălzit până la incandescenţă (direct sau indirect), emite electroni care formează în jurul lui o sarcină spaţială. Aplicând pe anod o tensiune pozitivă (în raport cu catodul), electronii concentraţi în zona catodului încep să se deplaseze către anod, constituind curentul anodic al diodei cu vid, care circulă şi prin circuitul extern aferent. [2]

Dacă încălzirea catodului este constantă, curentul anodic variază în funcţie de tensiunea anodică după Legea lui Boguslavski - Langmuir ( legea exponentului 3/2 ), valabilă pentru tensiuni anodice mici. La tensiuni anodice mai mari curentul nu creşte nelimitat, ci se limitează la valoarea de saturaţie (egală cu valoarea curentului de emisie a catodului).

Dioda cu vid este un element neliniar. O tensiune alternativă aplicată între catod şi anod determină circulaţia unui curent deformat, doar în cursul întregii alternanţe pozitive (sau într-o porţiune a acesteia).Utilizare: - detector

- redresor.C.P.B. 1903. 11 Coala

28Mod Coala Nr.document Semnat Data

http://ro.wikipedia.org/wiki/Redresor

http://ro.wikipedia.org/wiki/Diod%C4%83#cite_note-LTR-2

http://ro.wikipedia.org/wiki/Catod

http://ro.wikipedia.org/wiki/Anod

http://ro.wikipedia.org/wiki/Vid

http://ro.wikipedia.org/wiki/Tub_electronic

http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Stabilizator&action=edit&redlink=1

http://ro.wikipedia.org/wiki/Presiune

http://ro.wikipedia.org/wiki/Neon



http://ro.wikipedia.org/wiki/Gaz

Dioda semiconductoare este un dispozitiv electronic constituit dintr-o joncţiune pn prevăzută cu contacte metalice la regiunile p şi n şi introdusă într-o capsulă din sticlă, metal, ceramică sau plastic.Regiunea p a joncţiunii constituie anodul diodei, iar joncţiunea n , catodul.Dioda semiconductoare se caracterizează prin conductivitate unidirecţională, ca şi dioda cu vid:- în cazul polarizării în sens direct permite trecerea unui curent mare (curent direct),- în cazul polarizării în sens invers permite trecerea unui curent mic (curent invers).

Simbolul diodei După materialul din care se realizează:

- diodă cu germaniu, - diodă cu siliciu.

După caracteristicile joncţiunii: - diodă redresoare - diodă stabilizatoare de tensiune (diodă Zener) - diodă de comutaţie - diodă cu capacitate variabilă (varactor sau varicap) - diodă tunel - diodă diac - diodă Gunn

Principalele caracteristici ale diodelor, trecute în cataloage, sunt următoarele:

VRRM - tensiunea inversă repetitivă maximă, este tensiunea maximă inversă la care poate rezista dioda, atunci când această tensiune este atinsă în mod repetat. Ideal, această valoare ar fi infinită.

VR sau VDC - tensiunea maximă inversă de curent continuu, este valoarea maximă a tensiunii la care dioda poate funcţiona neîntrerupt, fără distrugerea acesteia. Ideal, această valoare a fi infinită.

VF - tensiunea (de polarizare) directă maximă, de obicei este specificată împreună cu valoarea curentului direct. Ideal, această valoare ar fi zero: ideal, dioda nu ar prezenta niciun fel de opoziţie în faţa deplasării electronilor. În realitate, tensiunea directă este descrisă de ecuaţia diodei.

IF(AV) - valoarea maximă (medie) a curentului direct, valoarea maximă medie a curentului pe care bobina o poate suportă la polarizarea directă. Această limitarea este practic o limitare termică: câtă căldură poate „suporta” joncţiunea P-N, având în vedere că puterea disipată reprezintă produsul dintre curent şi tensiune, iar tensiunea de polarizare directă depinde atât de curent cât şi de temperatura joncţiunii. Ideal, această valoare ar fi infinită.

C.P.B. 1903. 11 Coala 29


http://ro.wikipedia.org/wiki/Siliciu

http://ro.wikipedia.org/wiki/Germaniu

http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Diode-ro.svg

IFSM sau if(vârf) - curentul de polarizare directă maxim, reprezintă curentul de vârf maxim pe care dioda îl poate conduce la polarizare directă, fără ca acest curent să ducă la distrugerea diodei. Din nou, această valoare este limitată de capacitatea termică a joncţiunii diodei, şi este de obicei mult mai mare decât valoarea curentului mediu datorită inerţiei termice. Ideal, această valoare ar fi infinită.

PD - puterea maximă disipată totală, reprezintă valoarea puterii (în Watt) pe care dioda o poate disipa fără ca această putere să ducă la distrugerea diodei. Această valoare este limitată de capacitatea termică a diodei. Ideal, această valoare ar fi infinită.

TJ - temperatura de funcţionare a joncţiunii, reprezintă temperatura maximă admisă a joncţiunii P-N a diodei, valoare dată de obicei în oC. Căldura reprezintă punctul critic al dispozitivelor semiconductoare: acestea trebuie menţinute la o temperatură cât mai apropiată de temperatura camerei pentru funcţionarea lor corectă şi o durată de funcţionare cât mai lungă.

TSTG - temperatura de depozitare, reprezintă valoarea temperaturii de stocare a diodelor (nepolarizate).

R(Θ) - rezistenţa termică, reprezintă diferenţa dintre temperatura joncţiunii şi temperatura aerului exterior diodei (R(Θ)JA), sau dintre joncţiune şi contacte (R(Θ)JL), pentru o anumită putere disipată. Valoarea este exprimată în oC/W. Ideal, această valoare ar fi zero, ceea ce ar înseamna că învelişul (carcasa) diodei ar fi un conductor şi radiator termic perfect, fiind capabil să transfere energie sub formă de căldură dinspre joncţiune spre mediul exterior (sau spre contacte) fără nicio diferenţă de temperatură existentă în grosimea carcasei. O rezistenţă termică ridicată se traduce prin faptul că dioda va stoca o temperatură excesivă în jurul joncţiunii (punctul critic), în ciuda eforturilor susţinute de răcire a mediului exterior diodei; acest lucru duce la limitarea puterii maxime disipate.

IR - curentul maxim de polarizare inversă, reprezintă valoarea curentului prin diodă la polarizarea inversă şi aplicarea tensiunii de polarizare inversă maximă de curent

continuu(VDC). Mai este cunoscut şi sub numele de curent de scăpări. Ideal, această valoare ar fi zero, deoarece o diodă perfectă ar bloca toţi curenţii atunci când este polarizată invers. În realitate, această valoarea este mică în comparaţie cu valoarea curentului maxim de polarizare directă.

CJ - capacitatea tipică a joncţiunii, reprezintă capacitatea intrinsecă joncţiunii, datorită comportării zonei de golire precum un dielectric între anod şi catod. Această valoare este de obicei foarte mică, de ordinul picofarazilor (pF).

trr - timpul de revenire invers, reprezintă durata de timp necesară „stingerii” diodei atunci când tensiunea la bornele sale alternează între polarizare directă şi polarizare inversă. Ideal, această valoare ar fi zero: dioda se „stinge” imediat după inversarea polarităţii. Pentru o diodă redresoare tipică, timpul de revenire este de ordinul zecilor de microsecunde (ms); pentru o diodă de comutaţie rapidă, acest timp poate ajunge la doar câteva nanosecunde (ns).

C.P.B. 1903. 11 Coala 31


Parametrii : In functie de aplicatie vor interesa unii parametric ai diodelor mai mult decat altii.Unii parametric nu sunt specificati pentru toate tipurile de diode in afa ra de cei care sunt foarte importanti:VF : tensiunea de prag specificata la un current de prag dat.IF : curentul direct permanent admisibil prin dioda la temperatura maxima de functionare.IFSM : curentul temporar de suprasarcina(regim de impulsuri).In general, pentru un current de suprasarcina dat, constructorul specifica amplitudinea impulsurilor, durata lor,raportul ciclic si in unele cazuri, numarul maxim de impulsuri care pot fi aplicate.VR :aceasta este tensiunea inversa maxima admisibila prin dioda(inaintea avalansei).IR : curentul invers prin dioda.El este specificat la o tensiune inversa data si pentru mai multe temperaturi(in general 25°C si Tmax).Acest current nueste singurul datorat purtatorilor minoritari.El provine de asemeni dincurentii paraziti formati la suprafata cip-ului(siliciul este pasivat prin oxidare si pot subzista impuritati care vor permite trecerea curentilor mici).Carcasa de incapsulare a diodei de siliciu este de asemenea o sursa a curentilor de fuga.

TRANZISTORUL BIPOLARTranzistorul este un dispozitiv semiconductor activ cu trei terminale, şi care conţine două sau mai multe joncţiuni p-n. Tranzistorul este dispozitivul esenţial al oricărui circuit electronic. De exemplu se ştie că procesoarele de generaţie nouă de la Intel au zeci de milioane de tranzistoare cu efect de câmp.

Clasificarea tranzistoarelor: tranzistor bipolar (TB): n-p-n; p-n-p; tranzistor cu efect de câmp (TEC):– TECMOS:– cu canal indus: canal n; canal p;– cu canal iniţial: canal n; canal p;– TEC-J: canal n; canal p; Tranzistorul bipolar este un dispozitiv format din trei straturi de material semiconductor la care se conectează trei electrozi. Cele trei straturi semiconductoare formează două joncţiuni p-n. În funcţie de ordinea de amplasare a straturilor semiconductoare se disting două tipuri de TB: - p-n-p care conţine două straturi semiconductoare de tip p, între care se găseşte un strat semiconductor de tip n (Fig.4.1.a);- n-p-n care conţine două straturi semiconductoare de tip n, între care se găseşte un strat semiconductor de tip p (Fig.4.1.b).

a) Tranzistor p-n-p. b) Tranzistor n-p-n.Fig.4.1. Structura şi simbolul tranzistorului.

C.P.B. 1903. 11 Coala 31


n npE C

B

p pnE C

BE C

B B

CE

JCJE JCJE

Pentru ambele tipuri de tranzistoare, stratul din mijloc este foarte subţire, iar electrodul corespunzător se numeşte Bază şi se notează cu B. Nici straturile exterioare nu sunt identice. Un strat este mai subţire şi este mai puternic impurificat, iar electrodul corespunzător se numeşte Emitor şi se notează cu E. Ultimul strat este cel mai gros, iar electrodul corespunzător se numeşte Colector şi se notează cu C.Clasificarea tranzistoarelor bipolareUn tranzistor este caracterizat printr-o multitudine de parametrii, valori limită sau valori maxim admisibile date de fabricant ca şi date de catalog. Depăşirea valorilor maxim admisibile provoacă distrugerea tranzistorului. Tot ca şi date de catalog se regăsesc şi caracteristicile de intrare, de ieşire, de transfer, etc.Dacă se notează cu ICM valoarea maximă a curentului din colector, şi cu PDM valoarea puterii maxime ce poate fi disipată (prin efect Joule), atunci tranzistoarele pot fi clasificate astfel:- tranzistoare de mica putere, cu ICM 111mA…511mA şi PDM 111mW…1W;- tranzistoare de putere medie, ICM: 511mA…5A; PDM: 1W…5W;- tranzistoare de putere, ICM: 5A…51A; PDM: 5W…111W;- tranzistoare de mare putere, ICM: 51A…sute A; PDM: 111W…zeci KW.

Dacă notăm cu UCE1 valoarea maxim admisibila a tensiunii între colector şi emitor, valoare ce reprezintă valoarea maximă a tensiunii sursei de alimentare care alimentează circuitul care utilizează tranzistorul respectiv, atunci tranzistoarele pot fi clasificate astfel:- tranzistoare de joasă tensiune, cu UCE1 în plaja 21V…111V;- tranzistoare de înaltă tensiune, UCE1: 111V…mii V.

Tranzistoarele mai pot fi clasificate în funcţie de frecvenţa pentru care sunt proiectate să funcţioneze:- tranzistoare de joasă frecvenţă sau de audiofrecvenţă (sute KHz …MHz);- tranzistoare de înaltă frecvenţă sau radiofrecvenţă (MHz…sute MHz);- tranzistoare de foarte înaltă frecvenţă (MHz…GHz).Cei mai importanţi parametri ai unui tranzistor sunt:Factorul de amplificare (β)Temperatura maximă a joncţiunilor - Valoarea temperaturii maxime a joncţiunilor până la care tranzistorul funcţionează normal depinde de natura semiconductorului folosit. Astfel, tranzistoarele realizate din siliciu funcţionează corect până spre 211 grade C, în timp ce cele realizate din germaniu sunt limitate în funcţionare în jurul valorii de 111 grade C. Puterea maximă disipată - Puterea disipată de tranzistor apare datorită trecerii curentului prin dispozitiv. O parte din această putere este radiată în mediul ambiant şi o parte produce încălzirea tranzistorului.Puterea disipată de un tranzistor este , în principal, puterea disipată în cele două joncţiuni ale acestuia:

PDT = PDE + PDC = UEB.IE + UCB.IC.

C.P.B. 1903. 11 Coala 32


Tranzistoare cu efect de cîmpTranzistorul cu efect de câmp (prescurtat TEC; în engleză field effect transistor, FET) este un dispozitiv electronic semiconductor folosit pentru a comanda intensitatea curentului electric dintr-un circuit. Funcţionarea lui se bazează pe modificarea conductibilităţii unui canal realizat într-un material semiconductor prin aplicarea unui câmp electric de comandă. Întrucît conducţia electrică este asigurată de un singur tip de purtători electronici de sarcină, asemenea dispozitive se numesc şi tranzistoare unipolare.Variaţia conductibilităţii canalului, accesibil prin terminalele numite sursă şi drenă, se realizează prin aplicarea unei tensiuni între un terminal numit poartă sau grilă şi substratul dispozitivului, astfel realizându-se, modificarea dimensiunii transversale a canalului semiconductor sau a concentraţiei de purtători electronici din acesta.Tranzistorul cu Efect de Camp tip Metal-Oxid-Semiconductor (TEC-MOS, in engleza MOSFET, Field Effect Tranzistor) este un dispozitiv semiconductor cu 3 terminale :

Sursa => electrodul de unde pleaca sarcinile electrice,Drena => electrodul catre care se indreapta sarcinile electrice,Poarta => electrodul care comanda comportarea dispozitivului.

Figura 1. Tranzistori cu efect de camp

Poarta este un film metalic izolat de semiconductor printr-un strat de oxid de siliciu. Cand se aplica o tensiune intre poarta si sursa ("+" pe poarta si "–" pe sursa pe MOSFET cu canal N) se creaza un camp electric ca intr-un condensator plan. Campul electric creat atrage langa suprafata electroni.

Figura 2. Structura inerna a tranzistorului cu efect de camp cu poarta izolata

C.P.B. 1903. 11 Coala 33


Cablaje imprimate.Structura.Clasificarea.Tipuri

Utilizarea cablajelor (circuitelor) imprimate constituie actualmente solutia constructiva cea mai perfoemanta si mai raspandita de interconectare a componentelor in circuite electrice / electronice din montaje, aparate si echipamente electronice. Folosite pentru prima data in 1945 (in aparatura militara) cablajele imprimate au inlocuit treptat si pretutindeni, vechile cablaje “ spatiale”, filare (conventionale), introducand modificari importante in constructia si tehnologia echipamentelor electronice atat profesionale cat si de larg consum.

Conductor imprimat este o portiune a acoperirii conductoare depusa pe un suport izolant.

Element sau componenta imprimata este un rezistor, condensator, bobina, etc. realizata pe un suport izolant sub forma unor acoperiri metalice sau de alte materiale.

Cablaj imprimat este un cablaj prefabricat in care legaturile conductoare intre componentele discrete sunt realizate sub forma de benzi sau suprafete conductoare depuse pe un suport izolant.

Avantajele utilizarii circuitelor imprimate sunt:- realizeaza o mare densitate de montare a componentelor, permitand reducerea

volumului si a greutatii (deci miniaturizarea) aparatelor electronice;- asigura pozitionarea precisa si fixa a componentelor electronice; - productivitate mare, deoarece se reduce cantitatea de lucru pentru asamblare,

creand conditii pentru mecanizare si automatizare;- asigura o rezistenta superioara echipamentelor electronice (din care fac parte) la

solicitari mecanice, termice si mecanice;- fac posibila unificarea si standardizarea constructiva a subansamblelor (blocurilor,

modulelor) functionale din structura aparatelor sau echipamentelor electronice, permitand interconectarea simpla, rapida si precisa a acestora.

Dezavantajele utilizarii circuitelor imprimate sunt:- orice modificari ulterioare ale circuitelor sunt relative dificil de efectuat;- majoritatea tipurilor de cablaje imprimate sunt sensibile la soc termic – ceea ce

impune unele precautii la lipirea/dezlipirea terminalelor componentelor;- legaturile de IF sunt greu de … , iar circuitele care prelucreaza semnale de RF de

putere cer consideratii speciale in proiectoare;- dispunerea bidimensionala a cablajelor imprimate limiteaza folosirea eficienta a

contactelor multipin.

C.P.B. 1903. 11 Coala 34


STRUCTURA SI CLASIFICAREA CABLAJELORIMPRIMATE

Un cablaj imprimat este un sistem de conductoare plate (imprimate) amplasate in unul, doua sau mai multe plane paralele si fixate cu adezivi pe suprafata unui electroizolant (dielectric) care asigura si sustinerea mecanica a componentelor.

a) suport izolant al circuitelor imprimate este realizat din materiale avand proprietati fizico-chimice, electrice, mecanice si termice adecvate si anume: - conditii geometrice = plancitate, dimensiuni prescrise in tolerante date- conditii fizico-chimice = omogenitate, densitate, capacitate de absortie a apei; rezistenta mecanica si la socuri;- conditii electrice = rigiditate dielectrica si permitivitate corespunzatoare conditiilor climatice de utilizare, rezistenta de izolatie;- conditii termice = coeficient de dilatare mic, conductibilitate termica mare, rezistenta termica mare;

Ca materiale suport pentru cablaje si circuite imprimate se folosesc stratificate organice si suporturi anorganice.

1) stratificate fenolice:- material de impregnare: rasina sintetica fenol sau crezolformalalchida;- material de umplutura: hartie, azbest, sticla, nilon, tesaturi de bumbac;- caracteristici: sunt ieftine, au rezistenta mecanica si chimica buna, pot fi folosite la

temperature mari, etc.Din cadrul acestei categorii materialul cel mai folosit este PERTINAXUL

(temperatura maxima de lucru 115oC) rezultat pe baza de textura de hartie imprimata cu rasini fenolice. Este considerat materialul standard pentru solicitari normale in cele mai diverse aplicatii.

2) stratificate epoxidice:- material de impregnare: rasini epoxidice;- material de umplutura: hartie, azbest, sticla, nilon, tesaturi de bumbac;- caracteristici: buna planeitate, rezistenta buna la caldura si umiditate (coeficient

mic de dilatare), rezistenta buna la izolatie, prezinta o buna adeziune la metal si nu are nevoie de adezivi;3) stratificate melaminice:

- material de impregnare: rasini melamino-gliptolice;- material de umplutura: hartie, azbest, sticla, nylon, tesaturi de bumbac;- caracteristici: rezistenta mecanica foarte buna (la soc, tractiune,

compresiune si flexiune).Se folosesc in deosebi la aparatura electronica de masurare si control si la

construirea comutatoarelor.4) stratificate siliconice:

- material de impregnare: rasini siliconice;- material de umplutura: azbest, sticla:- caracteristici: rezistivitate ridicata, pierderi mici, coeficient de dilatare

foarte mic.

C.P.B. 1903. 11 Coala 35


5) stratificate cu teflon:- material de impregnare: rasini fluorocarbonice;- material de umplutura: azbest, sticla, hartie, nilon;

caracteristici: absortie de apa nula, pierderi mici, rezistivitate mare, lipirea foliei de cupru se face fara adezivi

Suportul pe baza de teflon are aplicatii limitate deoarece este scump. Se utilizeaza numai la frecvente inalte si in circuite cu densitate mare de componente, din cauza constantei dielectrice mici. Materialul de baza este ceramica.

CLASIFICAREA CABLAJELOR IMPRIMATECU O FATA CU DOUA FETE MULTISTRATAT CU SUPORT FLEXIBIL

,,simplu strat” sau monostrat – sunt cele mai vechi si mai frecvent utilizate cablaje; fiind destinate – in special aparaturii electronice de larg consum. Au cel mai simplu process tehnologic de fabricatie si cele mai reduse costuri de productie. Nu permit obtinerea unor densitati mari de montaj, motiv pentru care ponderea lor pe ansamblul productive de cablaje imprimate este in scadere.

,,dublu strat” actualmente cele mai utilizate in constructia aparatelor si echipamentelor electronice profesionale intrucat asigura o densitate mare de montaj la un prêt de cost relative scazut. Procesul de realizare este mai complex, implicand in unele cazuri si metalizarea gaurilor in care se implanteaza terminalele componentelor electronice.

Sunt destinate exclusive echipamentelor electronice profesionale intrucat asigura o densitate de montaj si proprietati electrice superioare tuturor celorlalte tipuri – permitand interconectarea mai simpla a numeroase circuite integrate de tip LSI sau VLSI. Dar procesul lor tehnologic de realizare este complex si costisitor deoarece metalizarea gaurilor este mult mai dificila.

-au tendinta de a inlocui – in ultimul timp, atat cablajele imprimate rigide alaturate cat si ,,formele de cablu (compuse din diferite tipuri de conductoare) care interconecteaza subansamble ale echipamentelor electronice. Lipirea componentelor pe astfel de cablaje este mai avantajoasa daca se efectueaza manual sin u automat.

C.P.B. 1903. 11 Coala 36


Echiparea cablajelor imprimate.Componente electriceInainte de lipirea terminalelor componentelor pe fata placata a unui cablaj imprimat, se efectueaza amplasarea si implantarea componentelor electronice in gaurile acestuia - operati realizate in general manual si avand in vedere urmatoarele reguli / recomandari :

- in fiecare gaura a cablajului se introduce doar un singur terminal;- in general, componentele se monteaza in pozitie orizontala, cu marcajul in sus si

in acelasi sens - pentru a facilita citirea codurilor marcate si, deci, indentificarea componentelor. (In cazul necesitatii asigurarii unei foarte mari densitati de montare a componentelor, acestea se pot plasa - prin modul de proiectare a cablajului - in pozitie verticala; solutia nu este recomandata intrucat implica unele probleme tehnologice);

- corespondenta dintre tipul / codul componentei de implantat si locul prevazut acesteia pe placa trebuie respectata cu strictete pentru a evita operatiile ulterioare de depanare. De asemenea, se va acorda atentie unicei pozitionari corecte posibile a unor anumite componente (circuite integrate, tranzistoare, diode, condensatoare electrolitice, etc.);

- pentru cresterea (pana la dublare) a vitezei de echipare manuala a placilor cu componente este necesara formarea prealabila a terminalelor prin taierea si indoirea acestora la forma cea mai avantajoasa pentru montare si contactare (de exemplu exista cel putin 11 modalitati de formare a terminalelor axiale, fiecare avand diverse grade de dificultate a operatiilor de formare, implantare, manuire, lipire, depanare specifice

- in functie de tipul componentei de montat si pentru a-i reduce solicitarea termica (in procesul de lipire) se recomanda acele modalitati de formare a terminalelor care asigura atat o distanta suficienta a componentei fata de placa imprimata cat si o lungime suficienta a terminalelor (permitand disipatia caldurii);

- in toate cazurile, indoirea terminalelor pe fata placata se va efectua numai in directia traseelor de cablaj;

- indoirea terminalelor componentelor nu trebuie efectuata prea aproape de corpul acestora, iar raza de indoire, nu trebuie sa fie prea mica (sub 1,5 mm) pentru a nu afecta integritatea componentelor si a terminalelor lor. In toate cazurile, se va evita solicitarea mecanica prea intensa a acestora.

Formarea terminalelor se poate realiza manual - cu dispozitive simple, specifice, sau automat - cu echipamente specializate, asigurand o mare productivitate. Exista si sisteme de echipare automata a placilor de cablaj imprimat, deosebit de eficiente in cazul productiei de serie mare si foarte mare. In asemenea cazuri este recomandabila integrarea operatiilor de formare a terminalelor, echipare a placilor si lipire a componentelor, in cadrul unor linii tehnologice automate complexe. Componentele - pasive si active - care se monteaza pe cablaje imprimate (dupa realizarea lor ca mai sus) se fixeaza de regula prin terminalele lor, in gaurile special prevazute din cablaj.Intrucat, in general, dispozitivele semiconductoare sunt sensibile la soc termic - putand fi distruse prin lipire - este recomandabila fixarea circuitelor integrate pe cablaj prin intermediul unor socluri speciale care se lipesc pe cablaj (in cazul diodelor si al tranzistoarelor lungimea mai mare a terminalelor asigura o disipare importanta a caldurii transmise de la punctele de lipire pe cablaj, uneori acest proces fiind accelerat cu ajutorul unei piese metalice - radiator).

C.P.B. 1903. 11 Coala 37


Componentele mai voluminoase si mai grele (condensatoare electrolitice si variabile, transformatoare, comutatoare, conectoare, radiatoare, etc.) se fixeaza adecvat pe cablaj si cu ajutorul unor piese mecanice corespunzatoare (suruburi si piulite, coliere, suporturi / socluri speciale, etc.).

Cablaj imprimat inscriptionat / desenat pe fata de amplasare a componentelor

Structura cablajelor imprimate permite si realizarea unor componente pasive direct pe cablaj (prin folia de cupru si suportul sau izolant) : rezistoare, condensatoare si - mai frecvent - bobine. Este evident ca domeniile de valori si aplicatii ale unor asemenea componente sunt relativ restranse.In ultimul timp se utilizeaza pe scara din ce in ce mai larga componente cu montaj superficial (SMD - Surface Mounted Devices), fara terminale, dar permitand montajul pe placaj prin lipirea anumitor zone metalizate de pe corpul lor direct pe acestea. Principalele avantaje ale acestor componente constau in eliminarea operatiilor de formare a terminalelor si in obtinerea unei fiabilitati superioare in exploatare prin cresterea rezistentei la solicitari mecanice.

Cablaj imprimat echipat cu componente electronice.

C.P.B. 1903. 11 Coala 38


CUPRINS:

1.Regulile tehnicii securităţii....................................................................2-32.Acţiunea curentului electric asupra organismului uman...........................43.Acordarea primului ajutor medical vitimei...............................................54. Mijloace de protecţie individuală de acţiunea curentului electric............65.Ordinea de menţinere a mijloacelor de protective ...................................76. Organizarea locului de muncă..................................................................87. Lipirea legăturilor de montare electrică....................................................98. Pregătirea ciocanului de lipit pentru lucru…………….….……..……..119.Asamblarea prin lipire........................................................................11-1411.Fondaţii..................................................................................................1511.Metode de protecţie în instalaţia electrică.............................................1512.Aliaj de lipit...........................................................................................1613.Tehnica lipirii şi spoirii....................................................................17-1814.Rezistoare.Clasificare.Parametri......................................................19-2315.Rezistoare neliniare(Varistoare, Termistoare, Fotorezistoare).........24-2516.Condensatoare.Clasificare.Parametri................................................25-2717.Diode.Clasificare.Parametri..............................................................28-3118.Tranzistoare bipolare........................................................................31-3219.Tranzistoare cu efect de cîmp................................................................3321.Marcarea rezistoarelor prin codul de culori...........................................2121.Cablaje imprimate.Structura.Clasificarea.Tipuri..............................34-3622.Echiparea cablajelor imprimate.Componente electrice....................37-38

C.P.B. 1903. 11Mod Coala Nr.document Semnat Data

Elaborat Bostan Crina

Darea de seama la practica de radiomontare

Lit. Coala ColiVerificat Nogailic Ruslan 1 38

CBP gr. A-113

Introducere

În esenţă locul de bază în industria electrotehnică îl ocupă electromontarea.

Electromontarea include în sine montarea şi repararea aparatelor electrice, dispozitivelor,

maşinilor electrice, transformatoarelor, fasonarea ramificarea capetelor conductoare,

diferite metode de fixare lipire şi sudare. Cu toate acestea noi trebuie să ne folosim de

diferite instrumente şi dispozitive electrice. Fasonarea, unirea, ramificarea, formarea

capetelor conductoare şi de asemenea lipire. Sudarea şi sporirea conductoarelor şi a

cablului trebuie să fie îndeplinite după metode şi cerinţe speciale. Cu toate acestea noi

trebuie să respectăm riguros teoria securităţii (TS) şi regulile instalaţiei electrice (RIE),

deoarece de electromontare depinde calitatea şi siguranţa lucrărilor de electromontare şi a

lucrului instalaţiei electrice, deasemenea şi a termenului de exploatare.

Noţiuni generale despre tehnica securităţii.

Curentul şi tensiunea nu manifesta factori exteriori. De aceea la deservirea instalaţiilor

electrice, organele de simţ nu percep pericolul posibil . Curentul electric atacă pe

neaşteptate la atingerea de parţile conductoare de curent a instalaţiilor electice. Mai

periculos se socoate unirea a două faze, deoarece la corp se aplică tensiunea liniară şi

prin ele nu trece un curent mare. Mai puţin periculos se socoate unirea cu o singură fază.

În locul de unire a conductoarelor rupte de pămînt , deoarece pămîntul are rezistenţă

diferită între picioarele omului apare tensiunea de pas. Tensiunea de pas se numeşte

tensiunea între două puncte a circuit aflate una de alta la un pas, trebue de eşit pe un

picior sau cu pasuri foarte mici.

CPB. 1903. 11Mod Coala Nr.document Semnat Data

Elaborat Dascal Samuil Practica de instruire la radiomontare

Lit. Coala ColiVerificat Nogailîc Ruslan 1 32

Gr. E-113

Acţiunea curentului asupra organismului uman

Trecînd prin corp curentul electric aduce acţiuni puternice, electrolitice şi biologice.

Acţiunea curentului electriс asupra org.uman se manifestă în formă de traume .

Se cunosc traume electrice:

-arsuri electrice;

-metalizarea pielei.

La fel se cunosc următoarele deteriorări mecanice:

-rupturi ale pielii;

-rupturi ale vaselor sangvine;

-lovituri electice.

Curentul de la 1.5mA nu este simţitor, cel de la 1.5-1.5 mA nu atacă omul, dar poate

provoca diferite neplăceri. La curentul de la 11-15 mA, omul nu poate independent să

rupă mîinile de pe electrozi. Curentul de 51 mA şi mai mare atacă organele respiratorii şi

cel sangvin. La curentul de 111 mA, inima se opreşte. Acţiunea îndelungată a curentului

duce la moartea clinică a omului. Cel mai periculos este cel de 51 Hz.

CPB. 1903 11 Coala 2


Tensiunea reţelelor şi instalaţiilor electrice standarizate

Tensiunea de 281-381 V este de bază în instalaţiile de pînă la 1111 V. Tensiunea nu mai

mare de 42-36-12 V se foloseşte în încăperile cu primejdie ridicată şi deosebit de

primejdioasă pentru iluminarea locală şi pentru bateriile manual de iluminat. Tensiunea de

12 V se foloseşte în condiţii nefavorabile.

Acordarea primului ajutor victimei în caz de electrocutare

După eliberarea victemei de sub acţiunea curentului electric este necesar de a determina

starea ei . Semnele după care se poate repede de determinat starea de semen sunt

următoarele:

Pulsul

Cunoştinţa

Respiraţia

Culoarea pielei

Pupilele

CPB. 1903.11 Coala 3


Avînd unele deprinderi acordînd ajutor timp de 1 minut putem să determinăm starea

victemei şi să hotărîm în ce măsură şi ordine de acordat primul ajutor. Dacă pacientul

este conştient se poziţionează pe o parte se înveleşte cu o plapumă , se pansează steril

arsurile şi se imobilizează fracturile, după care se transport la cea mai apropiată unitate

de medicină pentru evoluarea şi continuarea terapiei. Dacă pacientul este inconştient şi

prezintă lipsa respiraţiei spontane şi a pulsului se incepe resuscitarea crdo-respiratorii:

Masaj cardiac extern şi respiraţie gură la gură (5 apăsături pe cutia toracică şi 2

respiraţii gură la gură care nu se va întrerupe pînă la sosirea unui echipaj dotat

cu echipament corespunzător).

Masajul inimii se execută în felul următor:

Persoana care acordă primul ajutor trebuie să pună mina sa dreaptăpe regiunea inimii

accedentatului avînd degetele îndreptate în direcţia capului acestuia şi mîna stîngă peste

mina dreaptă şi apasă uniform cu măiinele îndreptate în ritmul bătăilor inimii 61-81

apăsări pe minut. În decurs de un minut este necesar de a efectua obligatoriu 61 apăsări

pe cutia toracică şi 12 insuflări adica minimum 72 minipulaţii.



Clasificarea încăperilor după gradul de primejdie

Mediu înconjurător şi încăperile pe şsntiere în secţii încăperi şi la întreprinderile de

diverse domenii ale industriei sporesc sau reduc pericolul electrocutării. Pornind de la

aceasta în regulile de construcţie a instalaţiilor electrice, toate încăperile se grupează ,

după pericolul electrocutării în 3 clase:

Încăperi cu pericol înalt de electrocutare caracterizate din una din

următoarele condiţii

Umiditate relativă depăşeşte 75%

Prezenţa prafului conductor

Prezenţa pardoselei

Temperatură înaltă mai mare de 31°C

Posibilitatea atingerii simultate de către om a construcţiilor metalice ale

cladirilor, aparatelor tehnologice

Încăperi extrem de periculoase caracterizate de prezenţa unei din

următoarele condiţii ce creează acest pericol:

Umiditatea relativ excesivă de cca 111% (tavanul, pereţii) şi obiectele din

încăpere sînt acoperite cu picături de apă.

Mediu chimic activ (corozil) în care după condiţiile de producţie timp

îndelungat se află vapori sau gaze de substanţe chimice care formează

depuneri ce influienţează distructiv asupra izolaţiei şi părţilor

conductoare

Prezenţa simultană a 2 şi mai multe condiţii îm orice combinaţie

nominalizate în clasa 1

Încăperi fără pericol înalt fără electrocutare în care lipsesc condiţiile

enumerate la clasele 1 şi 2 de încăperi.

CPB. 1903.11 Coala5


Lipirea metalelor

Lipirea este procedeul prin care se obţine o îmbinare fixă a 2 sau mai multor piese

metalice cu ajutorul unui metal sau aliaj care trebuie să aibă o bună aderenţă faţă

de metalul de bază şi o rezistenţă mecanică suficientă pentru a rezista la

solicitările la care este supusă îmbinarea în exploatare. În timpul lipirii metalul

topit umple rostul executat la cele 2 piese. Metalul de adaos trebuie să aibă o

temperatură de topire mai mică decît metalul de bază care nu se topeşte în timpul

lipirii. Metalul de adaos formează împreună cu metalul de bază o aliere

superficială. După rezistenţa necesară la locurile de lipit şi după

temperatura la care lucrează piesa în exploatare se deosebesc 2 tipuri de lipire:

Lipirea tare- la care temperatura de topire este mai sus de 411°C

Lipirea moale- la care aliajul întrebuinţat se topeşte sub 411°C

Sursa de căldură este:

La lipirea tare- arzătorul de gaze, cuptorul şi baia de lipit

La lipirea moale – ciocanul de lipit sau arzătorul de gaze

Lipirea moale se utilizează la piesele care nu sunt supuse la solicitări şi presiuni mari,

iar lipirea tare la piesele care sînt supuse la solicitări importante şi presiuni înalte.



Lipirea cu ciocanul de lipit

Ciocanele de lipit servesc pentru transportul căldurii de la sursa de căldură la piesă şi

aliajul de lipit. Pentru a se evita răcirea rapidă a ciocanului cînd vine contact cu piesa

rece este necesar să fie confecţionat din metale cu căldura acumulată trebuie să fie

transmisă cît se poate de repede îmbinării. Din aceste considerente ciocanul de lipit

trebuie să fie confecţionat din cupru electrolitic, singurul material care îndeplineşte

condiţiile necesare lipirii moi:

Căldură specifică mare

Să conducă bine căldura pentru a încălzi redepe locurile de lipit

Să reziste mult timp la temperatura de lipire

Lipitura lichidată să-l acopere bine şi să-l atace foarte puţin.



Pregătirea ciocanului de lipit

Mai întîi de toate trebuie să atragem atenţia la tensiunea care este aplicată pe ciocanul de

lipit. Dacă tensiunea în prize coincide atunci conectăm ciocanul de lipit (se interzice de a

conecta un ciocan de lipit care are tensiunea aplicată pe el mai mică decît tensiunea

sursei de alimentare , deoarece ciocanul de lipit se va defecta pe parcursul a cîteva

secunde). Dacă tensiunea ciocanului de lipit este mai înaltă , atunci tensiunea nu-l va

încălzi pînă la temperatura necesară. După conectarea ciocanului de lipit în priză lăsăm

ca el să se încălzească şi să ardă diferite fire de azbest. Vîrful ciocanului de lipit trebuie

să aibă o formă unghiulară 55-65°. După aceasta piesele se lipesc strîns una de alta şi se

ea cantitatea necesară dde aliaj şi fondac pe ciocanul de lipit şi se aplică în locul lipirii, în

aşa mod se petrece lipirea. Pentru asigurarea unei lipiri calitative este necesar de

îndeplinit următoarele cerinţe:

Vîrful ciocanului de lipit trebuie să fie cu adîncituri şi bine sporit

Ciocanul de lipit trebuie să fie bine încălzit

Cantitatea fondatului turnat în locul lipirii trebuie să se întindă mai mult

decît locul lipirii.

Cantitatea aliajului pus în locul lipirii se determină pe cale experimentală. Locul lipirii

trebuie să fie bine încălzit de ajuns la ciocanul de lipit pînă la înstelarea de lipit a

aliajului, în aşa mod trebuie să se umple găurile şi să se observe colţurile găurilor.

Timpul lipirii nu mai mult de 5-11 secunde. Calitatea lipirii se controlează individual şi

vizual, în cazuri necesare cu lupa.



Fondaţi

Fondaţiile sunt substanţe chimice sau soluţii care contribuie la unirea uniformă şi dură cu

aliajul de lipit de metal.

Procesul fondării include:

Înlăturarea oxizilor şi impurităţilor

Umectarea

Apararea locului lipirii şi aliajului

Fondaţiile se împart:

Chimice

Active

Pasive

Pentru lipire se foloseşte fondatul de culoare galbenă închisă.Cea mai buna calitate o

asigură soluţia spirtoasă de califoliu industrial pentru confecţionarea plăcilor.

Fondatul ATI 121 componenţa lui:

alcool etilic-65,6%

califoliu – 21,95%

echiloniu- 5%

rietoloniu-1,2%

În timpul lipirii cu aliaje greu de topit calitatea de fondat se foloseşte borasul sau

fondatul 219.



OO

Ordinea de menţinere a mijloacelor protective

Mijloacele protective trebuie de păstrat în condiţii care asigură starea bună şi utilitatea

lor. De aceea ele trebuie să fie protejate de umezire, murdărire şi deteriorarea mecanică.

Mijloacele de protecţie trebuie să fie păstrate în încăperi închise. Mijloacele de protecţie

din cauciuc aflate în exploatare , trebuie de păstrat în dulapuri special. Ele trebuie să fie

protejate de acţiunea eleilor, petrolului. Mijloacele de protecţie din cauciuc aflate în

rezervă trebuie să fie păstrate în încăperi uscate la temperature de 11C pînă la 251C

Barele de izolare şi cleştii se păstrează în condiţii care nu admit îndoirea şi alipirea lui cu

pereţii. Măştile antigaz sunt păstrate în cutii special. În ăncăperile de păstrare a

mijloacelor de siguranţa , de asemenea dulapuri şi cutii pentru mănuşi , cizme, galoşi,

frînghii, ochelari etc. Înainte de exploatare mijloacele de protecţie folosite la lucrările

fără deconectarea tensiunii.Înainte de exploatarea mijloacele de protecţie folosite la

lucrările fără deconectarea tensiunii.Trebuie sa fie şterse bine cu cîrpe uscate.În timpul

lucrărilor nu se permite umezirea lor.

Organizarea locurilor de muncă

Organizarea corectă a locului de muncă, dă posibilitatea de mişcare raţională a

lucrătorilor şi scurtează pînă la minim cheltuielile timpul la căutarea instrumentelor

necesare sau a materialului, foarte important este condiţia favorabilă pentru studierea

industrial, efectuarea normelor sanitare, industrial după factori:

temperature

umiditatea relativă

viteza de mişcare

presiunea

iluminarea

gălăgia

vibraţia

culoarea zonelor de lucru

CPB. 1903.11 Coala 11


Locul de lucru trebuie să fie aşezat în următorul fel: masa trebuie să fie amenajată cu

cutii special pentru păstrarea instrumentelor. Suprafaţa meselor acoperă cu material

plastic. Instrumentele sunt aşezate în cutii după grupele de întrebuinţare de măsuri , de

asamblare şi de lăcătuşi.Fiecare cutie are cuib pentru instrument, locul der lucru se

iluminează cu tensiune de 361 V, prize pentru ciocanul de lipit nu mai sus de V, şi de

chilare şi ventilare de asperare.

Mijloacele de protective individuala de asigurare la

actiunea curentului electric

Regulile TS prevăd folosirea obligatorie a mijloacelor protective la deservirea

instalaţiilor electrice.

La mijloacele protective se atribuie:

dispozitive

aparate

instrumente folosite pentru protecţia personalului care lucrează la instalaţiile

electrice

Mijloacele protective se împart:

de izolare

auxiliare

de îngrădire folosite pentru lucrări de înălţime

Mijloacele de izolare de bază şi suplimentare asigurăizolarea electrică a omului de părţile

conductoare de curent. Instalaţiile de pînă la 1 1111V a mijloacelor de bază se atribuie:

mănuşi dielectrice

cleşte de izolare şi de măsuri a curentului

instrumente de montare cu mînere izolate

CPB. 1903.11 Coala 11


Mijloacele auxiliare:

galoşi

covoraş

supoarte electrice

Mijloacele protective mai sus de 1111 V se atribuie:

bara de izolare

indici de tensiune

cleşte de izolare şi de măsurare a curentului

Mijloace de îngrădire:

bariere

cuşti

Mijloace auxiliare:

ochelari de protecţie

mască de gaze

ciubote

Alegerea mijloacelor de protecţie este reglamentată în (RIE) pentru fiecare fel de lucrări.

Toate mijloacele de protecţie trebuie să fie industrial , să aibă ştampilă.

CPB. 1903.11 Coala 12


Metode de protecţie în instalaţia electrică

Pentru protecţia persoanelor de deservire la atingerea cu corpurile şi constructive

metalice a instalaţiilor electrice care în rezultatul deteriorăriiizolaţiei pot să nimerească

sub tensiune se foleseşte:

legarea cu pamîntul

legarea cu firul nul

deconectarea de protecţie

Legarea cu pamîntul se numeşte legarea pemidiată a dispozitivului şi a părţile

instrumentului electric care nu se află sub tensiune.La conectarea tensiunilor de fază a

corpurilor instalaţiei prin el sau prin ohm va trece vre-un curent de marire mică deoarece

mîinile şi picioarele se ating de punctele circuitului aproape cu aceiaşi potenţial.

Rezistenţa dispozitivului de legare cu pamîntul în instalaţii pînă la 1111V nu trebuie să

fie mai mare de 4 ohm.

Legarea cu firul nul se numeşte legarea pemediată cu firul nul se numeşte legarea

permediată cu firul nul sau cu firul de protective cu sursa de energie:

neutrala legată cu pămîntul a sursei de energie electrică şi a elementelor metalice a

instalaţiilor electrice aflate sub tensiune, dar care în procesul lucrului pot să

nimerească sub tensiune.

Deconectarea de potenţial se numeşte sistemul de protective care asigură deconectarea

autonomă a instalaţiilor la apariţia a primejdiei de atac a omului de către curentul electric

cu deconectarea temporal complete de la momentul apariţiei a primului scurt circuit nu

mai mult de 1.2s.

CPB. 1903.11 Coala 13


Aliaj de lipitUn aliaj este amestecul omogen cu proprietăţi metalice a două sau mai multe materiale

(elemente chimice), din care cel puţin unul este metal şi de obicei se află în cantitate mai

mare. Proprietăţile fizice şi chimice ale aliajelor sunt în general diferite de cele ale

substanţelor componente, uneori semnificativ. Majoritatea metalelor de folosinţă zilnică

sunt de fapt aliaje. De exemplu, ceea ce numim în limbaj uzual „fier” este aproape

întotdeauna un oţel cu conţinut redus de carbon, iar aurul folosit pentru bijuterii este un

aliaj în care mai intră cupru şi argint.

Tipuri de aliaje: Aliaj anticoroziv (rezistent la intemperii şi factori chimici agresivi)

Aliaj inoxidabil (nu oxidează, nu se combină cu oxigenul, nu rugineşte)

Aliaj antifricţiune (cu un coeficient de frecare mic, frecare redusă, folosit la

fabricarea cusineţilor)

Aliaj de lipit (care este folosit în procese tehnice de lipire, frecvent sub acţiunea

căldurii)

Aliaj dur (cu duritate mare)

Aliaj refractar (care rezistă la temperaturi mari, de exemplu la peste 1.511 °C)

Aliaj uşor (cu o densitate relativ mică)

Aliaj foarte uşor

Aliaj tipografic (folosit în realizarea caracterelor de tipografie)

Aliaj uşor fuzibil (care se topeşte uşor, la temperatură relativ mică)

CPB. 1903.11 Coala 14


http://ro.wikipedia.org/wiki/Argint

http://ro.wikipedia.org/wiki/Cupru

http://ro.wikipedia.org/wiki/Aur

http://ro.wikipedia.org/wiki/Carbon

http://ro.wikipedia.org/wiki/O%C8%9Bel

http://ro.wikipedia.org/wiki/Fier

http://ro.wikipedia.org/wiki/Metal

Proprietăţi ale aliajelor:

Temperatura de topire - la majoritatea aliajelor este mai scăzută decât temperatura de

topire a metalelor componente.

Densitatea aliajului - are o valoare intermediară faţă de densităţile metalelor

componente.

Duritatea aliajului - este mai mare decat a fiecărui metal luat separat.

Rezistenţa mecanică a metalelor creşte prin aliere.

Rezistenţa la coroziune se măreste

Rezistoare.Clasificare.Parametri

Rezistoarele pentru curenţi slabi în circuitele de curenţi slabi se utilizează tipuri de

rezistoare bobinate şi chimice.Rezistoarele bobinate se realizează dintr-un conductor cu

rezistenţă specifică mare înfăşurat pe un suport izolant. Secţiunea conductorului este

astfel aleasă, încît în funcţionarea normală temperatura să nu depăşească o anumită

limită.

Rezistoarele bobinate se clasifică în:

rezistoare bobinate neprotejate

rezistoare bobinate lăcuite

rezistoare bobinate glazurate

Rezistoarele bobinate neprotejate se construiesc în încăperi cu umiditate redusă,

acest tip de rezistoare este folosit la aparatele electrice.În acest caz conductorul folosit

este realizat din constant sau manganin sunt aliaje care nu-şi schimbă rezistenţa la

avariaţii mari a temperaturii.

Rezistoarele bobinate lăcuite sunt realizate după aceleaşi principia ca şi rezistoarele

neprotejate fiind însă acoperite cu un strat protector din email sau lac, aceste rezistoare

pot funcţiona în condiţii cu umidate ridicată.

CPB. 1903.11 Coala 15


Rezistoarele bobinate glazurate au startul protector realizat din glazură de porţelan sau

ciment siliconic, această construcţie permite funcţionarea rezistoarelor la temperatura

ridicate pîna la 511 °C.

Rezistoarele chimice se clasifică în:

rezistoare chimice peliculare

rezistoare chimice de volum

Rezistoarele chimice peliculare se realizează prin depunerea unui suport izolant

ceramic a unui strat subţire , conductor din carbon sau metal.Rezistoarele cu peliculă

metalică au o mare stabilitate a rezistenţei electrice la funcţionarea de lungă durată.

Rezistoarele chimice de volum se realizează printr-un amestec ce cuprinde material

semiconductor(grafit) masa de împlutură (argilă) şi un izolant (cauciucul sau răşilă

sintetică).Rezistoarele de volum se introduc fie într-un tub izolant (de ceramic sau sticlă)

fie se presează sub formă de vergele.Rezistoarele chimice de volum au următoarele

avantaje:

putere de disipaţie mare raportată de volum

inductanţă proprie redusă şi cost redusă

Parametri tehnologici

Rezistenţa nominală: este valoarea în Ohmi pentru care a fost construit rezistorul

măsurat la temperatura de 21°C.

Toleranţa admisă: faţă de rezistenţa nominal este abaterea în plus sau minus in

procente rezultată din procesul de fabricaţie.

Puterea nominală: este puterea ce poate fi disipată de rezistenţă fără a se încălzi pe

limitile admisibile,unitatea de măsură este Watt puterea maximă a rezistorului se

calculează prin relaţia P=RI2

CPB. 1903.11 Coala 16


Coeficientul de variaţie a rezistenţei cu temperatura α constituie o mărime nominală

şi este determinat de materialul folosit pentru confecţionarea rezistorului.

Tensiunea nominală: este tensiunea maximă la care poate fi utilizat rezistorul fără să

se producă deteriorări ale izolaţiei electrice.

Variaţia rezistenţei cu durata de utilizare este un element care caracterizează numai

rezistoarele chimice folosite în curenţi slabi care se indică în procente faţă de

rezistenţa nominală după o 1111 de ore de funcţionare la temperatura maximă.

Coeficientul de tensiune:indică variaţia rezistenţei rezistorului în funcţie de tensiunea

aplicată la borne.

Rezistoare neliniare(Varistoare, Termistoare, Fotorezistoare)

Rezistoarele ce aparţin acestei categorii sunt caracterizate prin aceea că rezistenţa

lor este dependentă de o mărime fizică considerată drept parametru al legăturii dintre

tensiunea aplicată la bornele componentei şi curentul ce o parcurge sau invers între

curentul ce parcurge componenta şi căderea de tensiune de la bornele componentei.

Termistoare componente a căror rezistenţă depinde semnificativ de temperatura la

care se află componenta

u=f(i)

i = g(u)

Funcţiile: f şi g nu sunt funcţii liniare ca în cazul rezistoarelor liniare

(u=Ri sau i=Gu).

Legea de variaţie a tensiunii funcţie de curent sau a curentului funcţie de tensiune este

puternic dependenta de compoziţia materialului din care este fabricată componenta şi

temperatura la care se află component.

Dependenţa rezistenţei termistorului de temperatură poate fi:

a)cu coeficient de temperatură negativ - NTC (Negative Temperature

Coefficient), caz în care rezistenţa termistorului scade la creşterea temperaturii

b) cu coeficient de temperatură pozitiv - PTC (Positive Temperature

Coefficient), caz în care rezistenţa termistorului creşte la creşterea temperaturii

CPB. 1903.11 Coala 17


Varistoarele sunt rezistoare a căror rezisteţă este determinată de tensiunea

aplicată la bornele lor. Materialele cele mai utilizate pentru obţinerea varistoarelor sunt:

carbura de siliciu (SiC) şi oxidul de zinc(ZnO). Fazele tehnologice ale fabricării

varistoarelor sunt: materialul de bază ( carbura de siliciu) sub forma de pulbere,

amestecat cu un liant, este supus presării, sintetizării şi unui proces de îmbătrînire care

constă în supunerea baghetei sau discului format unui regim electric esenţial în formarea

proprietăţilor specifice varistoarelor. Bagheta de siliciu astfel obţinută este metalizată la

capete pentru a permite conectarea terminalelor şi tratată termic; urmează lipirea

terminalelor, vopsirea şi marcarea varistorului. Varistoarele sunt utilizate pentru protecţia

contactelor de rupere , împotriva supratensiunilor, pentru protecţia diferitelor

componente sau circuite electronice, sunt folosite pentru stabilizarea tensiunii şi

curentului, în circuite analogice şi de impulsuri, în circuite care lucrează în modulaţie de

amplitudine şi frecvenţa, etc.

CPB. 1903.11 Coala 18


Fotorezistoarele sunt rezistenţe dependente de fluxul luminos şi au la bază efectul

fotoelectric intern în semiconductoare. Principalele caracteristici al fotorezistoarelor sunt:

Rezistenţa la întuneric care reprezintă valoarea rezistenţei la iluminare nulă

Sensibilitatea la fluxul luminiş

Fotorezistoarele au fost realizate iniţial pe bază de seleniu cristalin; o largă răspîndire o

au, la ora actuală, fotorezistoarele din PbS şi CdS;nu se fabrică în Romînia;

Condensatoare.Clasificare.Parametri

Condensatorul electric este un dispozitiv a carui functionare se bazeaza pe proprietatea

inmagazinarii unei cantitati din energie .

Condesatoarele se pot clasifica dupa mai multe criterii:

Dupa natura dielectricului :

condesator cu dielectric gazos : gaze naturale: heliu, hidrogen, oxigen,

azot, argon, bioxid de carbon, etenă,

aer uscat, aer umed;

gaze sintetice: hexaclorură de sulf, diclordiflormetan, hexafloretan,

octoflorciclobutan, tetraclorură de carbon;

dielectrici lichizi: uleiuri minerale: ulei de condensator, ulei de

transformator;

CPB. 1903.11 Coala 19


uleiuri sintetice: hidrocarburi aromatice clorurate, uleiuri siliconice,

dibutilsebacat;

dielectrici solizi: organici: celuloza, cauciucul, polimerii, monomerii,

materiale sintetice

termoplastice nepolare, materiale sintetice termoplastice polare, materiale

sintetice termorigide, materiale dielectrice celulozice.

anorganici: mica şi materiale pe bază de mică, sticla, materiale ceramice,

materiale dielectrice cu polarizare spontană, materiale piezoelectrice,

pelicule dielectrice din oxizi ai metalelor .

Dupa constructie:

Condesatoare fixe: a căror capacitate se stabileşte la fabricaţie şi rămâne

constantă pe întreaga durată de funcţionare;

Condesatoare variabile: a căror valoare se poate modifica în limite

stabilite în timpul funcţionării;

Condisatoare semireglabile;

Dupa regimul de lucru:

Condesatoare pentru curent continuu;

Condesatoare pentru curent alternativ;

Condesatoare pentru fregvente inalte;

Dupa tensiunea de lucru:

Condesatoare de joasa tensiune;

Condesatoare de inalta tensiune;

Dupa material :

Condesatoare in carcasa de material plastic , condesatoare in carcasa

metalica, condesatoare ceremaci.

CPB. 1903.11 Coala 21


Parametri nominali:a) Capacitate nominala a unui cindesator este valoarea pentru care a fost

construit condesatorul

b) Tensiunea nominala este tensiunea maxima ce poate fi aplicata la

bornele condesatorului timp indelungat la temperatura maxima de

functionare

c) Categoria climatica este zona climatica in care poate fi utilizat

condesatorul fara asi modifica caraceristicile inafara limitelor stabilite

ea este caracterizata prin limitele de variatei ale temperaturii ambiante ,

limitele de variatie ale umiditatii precum si prin eventuala prezanta a

unor micro organisme, mucegai care pot ataca materiale electro izolante.

d) Rezistenta de izolatie este raportul dintre tensiunea continua aplicata la

ordinea condesatorului continuasi curentul care circula prin el dupa un

minut de la aplicarea tensiunii proba se efectueaza la temp. 21 grade

celsius.

e) Tensiunea de incercare reprezinta valoarea tensiunii aplicate de timp de

un minut la bornele condensatorului sau intre terminale si corp la care

trebuie sa nu se produca strapungeri aceasta tensiune este egala cu

valoarea cuprinsa intre 1.5 pina la 5 ori din tensiunea nominala dar

numai putin de 211 V.

f) Tangenta unghiului de pierderi este raportul dintre pierdirile de putere

activa si puterea sa reactiva masurate la tensiunea alternativa de

fregventa 1111 Hz... si temperatura 25 grade celsius.

CPB. 1903.11 Coala 21


Diode.Clasificare.Parametri

Dioda este o componentă electronică cu două terminale (contacte) . Dioda este un dipol

nelinear şi polarizat (sau asimetric), care dispune într-un sens (direcţie) de minimă

rezistenţă electrică (teoretic zero) şi de o maximă rezistenţă în celălalt sens.

Clasificare :Diodă cu gaz

Tub electronic cu gaz, cu descărcare în arc, având doi electrozi: un anod şi un

catod. Poate fi:

o cu catod cald (gazotron);

o cu catod rece. Dioda cu gaz cu catod rece are în balon un gaz inert (de

regulă neon), la o presiune de 1,1 mm col. Hg.

Nu conţine nici-un dispozitiv pentru comanda arcului. Ca electrod, pentru

producerea arcului, se utilizează o sondă de aprindere, iar la creşterea tensiunii şi a

curentului, descărcarea se propagă de la sondă, până acoperă întregul anod.

Utilizare:

o - stabilizator de tensiune

o - sursă stroboscopică de lumină

o - generator de relaxare

o - dispozitiv de protecţie la supratensiune

o - tub de semnalizare

CPB. 1903.11 Coala 22

http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Stabilizator&action=edit&redlink=1

http://ro.wikipedia.org/wiki/Presiune

http://ro.wikipedia.org/wiki/Neon



http://ro.wikipedia.org/wiki/Gaz

http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Dipol_electric&action=edit&redlink=1

http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Component%C4%83_electronic%C4%83&action=edit&redlink=1


Diodă cu vid

Tub electronic cu vid, având doi electrozi: un anod şi un catod.

Catodul încălzit până la incandescenţă (direct sau indirect), emite electroni care

formează în jurul lui o sarcină spaţială. Aplicând pe anod o tensiune pozitivă (în

raport cu catodul), electronii concentraţi în zona catodului încep să se deplaseze

către anod, constituind curentul anodic al diodei cu vid, care circulă şi prin

circuitul extern aferent. [2]

Dacă încălzirea catodului este constantă, curentul anodic variază în funcţie de

tensiunea anodică după Legea lui Boguslavski - Langmuir ( legea exponentului 3/2

), valabilă pentru tensiuni anodice mici. La tensiuni anodice mai mari curentul nu

creşte nelimitat, ci se limitează la valoarea de saturaţie (egală cu valoarea

curentului de emisie a catodului).

Dioda cu vid este un element neliniar. O tensiune alternativă aplicată între catod şi

anod determină circulaţia unui curent deformat, doar în cursul întregii alternanţe

pozitive (sau într-o porţiune a acesteia).

Utilizare:

o - detector

o - redresor.

CPB. 1903.11 Coala 23


http://ro.wikipedia.org/wiki/Redresor

http://ro.wikipedia.org/wiki/Diod%C4%83#cite_note-LTR-2



http://ro.wikipedia.org/wiki/Vid

http://ro.wikipedia.org/wiki/Tub_electronic

Diodă semiconductoare

Parametri diodelor

O foaie de catalog a unei diode poate conţine chiar şi zeci de parametri, însă doar puţini

dintre ei au o importanţă critică în practică. Dintre aceştia amintesc:

tensiunea de prag (pe care eu am notat-o cu Vp). Este tensiunea de deschidere a

diodei. În cazul celor fabricate din oxid de siliciu (adică cele mai întâlnite la ora

actuală) Vp=~1,6 – 1,7V;

tensiunea de străpungere (pe care eu am notat-o cu Vs). Pentru o diodă polarizată

invers, este tensiunea la care izolaţia acesteia cedează;

curentul diodei. Este intensitatea maximă a curentului pe care dioda îl poate

suporta în mod continuu (fără să se distrugă). Uneori foile de catalog arată şi

valorile maxime ale curentului instantaneu, adică valoarea curentului maxim pe

care dioda îl poate suporta pentru un timp foarte scurt;

CPB. 1903.11 Coala 24


timpul de revenire. Reducerea tensiunii unei diode polarizate direct sub Vp nu

opreşte instantaneu curentul electric prin diodă. Timpul de revenire arată tocmai

timpul necesar unei diode să treacă din starea de conducţie în starea blocată. Este

un parametru important doar în aplicaţii de înaltă frecvenţă;

capacitatea electrică

Tranzistoare bipolare

Tranzistorul bipolar este un dispozitiv semiconductor cu două joncţiuni în succesiune

npn sau pnp. Cele trei zone se numesc emitor (E), bază (B), colector (C). Se foloseşte în

circuitele electronice atât digitale cât şi analogice, de obicei pentru amplifica sau

transmite un semnal electric. Simbolul unui tranzistor bipolar PNP este în figura

alăturată. Din punct de vedere functional un tranzistor este in electronica ceea ce un

robinet este in instalatii. Permite inchiderea sau deschiderea unui circuit, acest regim

numindu-se "in comutatie", sau partial, atunci cand se foloseste regimul liniar de

functionareTranzistorul se numeşte bipolar deoarece conducţia este realizată de două

tipuri de purtători de sarcină electrică, de semn diferit: electronii, respectiv golurile

Funcţionare

În principiu un tranzistor bipolar este o pastilă de siliciu dopată astfel incât să se creeze

trei straturi dopate diferit, şi deci două joncţiuni pn; astfel, tranzistoarele pot fi „pnp”

(zona din mijloc dopată cu elemente „donoare” de electroni - cu valenţa 5, celelalte două

dopate cu elemente „acceptoare”, cu valenţa 3) sau „npn” (dopat invers). Totuşi, din

cauza grosimii foarte mici a zonei centrale (baza), cele două joncţiuni nu funcţionează

independent şi între terminalele extreme (colector şi emitor) poate apărea un curent,

aceasta fiind şi proprietatea cea mai importantă a tranzistorului, şi aceea care permite

folosirea lui pe post de amplificator.

CPB. 1903.11 Coala 25


http://ro.wikipedia.org/wiki/Jonc%C8%9Biune

http://ro.wikipedia.org/wiki/Tranzistor

http://ro.wikipedia.org/wiki/Jonc%C8%9Biune_p-n

http://ro.wikipedia.org/wiki/Semiconductor

Tranzistoare cu efect de cîmp

Spre deosebire de tranzistoarele bipolare, tranzistoarele cu efect de câmp utilizează un

singur tip de purtători de sarcină (electroni sau goluri) care circulă printr-un canal

semiconductor. Dacă la tranzistoarele bipolare controlul conductivităţii se realizează prin

variaţia unui curent între emitor şi bază, la tranzistoarele cu efect de câmp controlul

conductivităţii se realizează prin variaţia unei tensiuni aplicate unui electrod de comandă

numit grilă sau poartă (cu rol asemănător bazei TB). Funcţionarea tranzistoarelor cu efect

de câmp se bazează pe modificarea conductibilităţii unui canal realizat dintr-un material

semiconductor prin aplicarea unui câmp electric creat de tensiunea aplicată electrodului

de comandă (grilă sau poartă). Controlul curentului electric de către un câmp electric se

numeşte efect de câmp.

Tranzistoarele cu efect de câmp au următoarele avantaje faţă de tranzistoarele

bipolare :

• prezintă impedanţă de intrare foarte mare (deoarece sunt comandate în tensiune)

• pot fi utilizate ca rezistenţe comandate în tensiune

• liniaritate bună a circuitului

• zgomot redus

• gabarit redus

CPB. 1903.11 Coala 26


După modul de realizare a canalului (în volum sau la suprafaţă), tranzistoarele cu

efect de câmp se împart în două categorii:

tranzistoare cu efect de câmp cu grilă joncţiune (TEC-J)

tranzistoare cu efect de câmp cu grilă izolată (TEC-MOS)

În funcţie de tipul de dopare al canalului, tranzistoarele TEC-J se împart în două

categorii:

TEC cu grilă joncţiune cu canal n

TEC cu grilă joncţiune cu canal p

În funcţie de modul de realizare al canalului, tranzistoarele TEC-MOS se împart în

două categorii:

TEC cu grilă izolată cu canal iniţial

TEC cu grilă izolată cu canal indus

Tranzistorul cu efect de câmp este un dispozitiv electronic cu trei terminale (unele tipuri

au 4 terminale) care se numesc Drenă, Sursă, Grilă sau Poartă, (Substrat). Sursa şi drena

sunt conectate la capetele canalului. Sursa furnizează purtătorii de sarcină iar drena

colectează purtătorii de sarcină. Curentul care circulă între sursă şi drenă se numeşte

curent de drenă şi se notează cu ID. Grila controlează curentul de drenă în funcţie de

tensiunea care se aplică între grilă şi sursă VGS.

CPB. 1903.11 Coala 27


Marcarea rezistoarelor prin codul de culori

Marcarea in codul culorilor a rezistorilor este facută ca şi în tabelul de mai jos .Pentru

a "decoda" valoarea unui rezistor marcat în codul culorilor este necesar să cunoaştem

tabelul următor .Primele două culori marcate pe rezistor ne indică valoarea rezistorului

( aceste valori se aleg din codul culorilor în funcţie de culoarea marcată pe rezistorul

respectiv ) .A treia culoare marcată pe rezistor reprezintă coeficientul de multiplicare al

acestuia .Banda numarul patru de pe rezistor reprezintă toleranţa rezistorului respectiv

(deviaţia valorii pe care poate avea rezistorul faţă de valoarea inscripţionată ; exprimată în

procente )

Culoarea banda 1 banda 2 banda 3 banda 4Auriu x 1.1 ±5%Argintiu x 1.11 ±11%Negru 1 x 1Maro 1 1 x 11 ±1%Rosu 2 2 x 11^2 ±2%Portocaliu 3 3 x 11^3Galben 4 4 x 11^4Verde 5 5 x 11^5Albastru 6 6 x 11^6Violet 7 7 x 11^7Gri 8 8 x 11^8Alb 9 9 x 11^9fara cul ±21%

CPB. 1903.11 Coala 28


Cablaje imprimate.Structura.Clasificarea.Tipuri

Un circuit imprimat sau cablaj imprimat, (prescurtat PCB, din engleză Printed Circuit

Board), este o placă cu cablaj imprimat care are rolul de a susţine mecanic şi de a

conecta electric un ansamblu de componente electrice şi electronice, pentru a realiza un

produs final funcţional, (care poate fi: un simplu variator de luminozitate a unui bec, o

antenă realizată pe cablaj, sau echipamente mult mai complicate precum calculatoare şi

echipamente de comunicaţii radio).

Structura

O placă de cablaj imprima brut, este realizată dintr-un strat izolator, de grosime care

poate varia de la câteva zecimi de mm până la ordinul câtorva mm, pe care se află o folie

de cupru (simplu strat) sau două (dublu strat). Stratul izolator are în general grosimea de

1,6 mm, dar această valoare nu reprezintă un standard, deoarece depinde de foarte mulţi

factori, în general mecanici şi tehnologici. Uzual ca izolator se foloseşte materialul

cunoscut sub numele de FR4.Circuitul imprimat final se realizează prin metode foto şi

chimice. Un circuit imprimat poate fi cu simplă faţă (strat conductor), dublă faţă, sau

multistrat. Circuitele imprimate multistrat sunt realizate prin suprapunerea succesivă a

mai multor circuite dublu strat, separate între ele printr-un strat izolator, de obicei din

material identic cu cel al cablajului brut.

CPB. 1903.11 Coala 29


http://ro.wikipedia.org/wiki/Limba_englez%C4%83

Trecerea transversală de la un strat la altul se realizează cu ajutorul vias-urilor şi/sau a

pinilor TH.Vias-urile pot fi TH (cu trecere dintr-o parte în alta a cablajului), buried

(stratul de început cât şi cel de sfârşit sunt în interiorul cablajului), sau blind (se pleacă de

pe un strat exterior şi se ajunge pe un strat interior).În prezent, proiectarea circuitelor

imprimate se realizează cu intrumente software.

Clasificarea cablajelor imprimate

Clasificarea cablajelor imprimate:

după numarul planelor în care sunt dispuse traseele conductoare:

cablaj imprimat simplu;

cablaj imprimat dublu;

cablaj imprimat multistrat;

după modul de realizare a contactelor între traseele conductoare dispuse în mai multe plane:

cablaje cu găuri nemetalizate la care contactul se asigură prin intermediul unor conductoare masive;

cablaje cu găuri metalizate;

cablaje cu contacte obţinute prin creşterea de straturi metalice;

după caracteristicile mecanice ale suportului izolant:

rigide;

flexibile, tot mai des utilizate în calculatoarele electronice şi apărătura electronică aeronautic

CPB. 1903.11 Coala 31


Tipuri de cablaje imprimate

a, b – mono şi duble strat cu găuri nemetalizate; c, d – dublu şi multistrat cu găuri

metalizate; e – calbaj realizat prin tehnologie de sinteză; f – cablaj flexibil

Echiparea cablajelor imprimate

Înainte de lipirea terminalelor componentelor pe faţa placată a unui cablaj imprimat, se

efectueaza amplasarea şi implantarea componentelor electronice în găurile acestuia –

operaţi realizate în general manual şi avînd în vedere urmatoarele reguli / recomandări :

in fiecare gaura a cablajului se introduce doar un singur terminal

in general, componentele se monteaza in pozitie orizontala, cu marcajul in sus si in acelasi sens -

pentru a facilita citirea codurilor marcate si, deci, indentificarea componentelor. (In cazul

necesitatii asigurarii unei foarte mari densitati de montare a componentelor, acestea se pot plasa

- prin modul de proiectare a cablajului - in pozitie verticala; solutia nu este recomandata intrucat

implica unele probleme tehnologice);

corespondenta dintre tipul / codul componentei de implantat si locul prevazut acesteia pe placa

trebuie respectata cu strictete pentru a evita operatiile ulterioare de depanare. De asemenea, se va

acorda atentie unicei pozitionari corecte posibile a unor anumite componente (circuite integrate,

tranzistoare, diode, condensatoare electrolitice, etc.);

pentru cresterea (pana la dublare) a vitezei de echipare manuala a placilor cu componente este

necesara formarea prealabila a terminalelor prin taierea si indoirea acestora la forma cea mai

avantajoasa pentru montare si contactare (de exemplu exista cel putin 11 modalitati de formare a

terminalelor axiale, fiecare avand diverse grade de dificultate a operatiilor de formare,

implantare, manuire, lipire, depanare specifice

CPB. 1903.11 Coala 31


in functie de tipul componentei de montat si pentru a-i reduce solicitarea termica

(in procesul de lipire) se recomanda acele modalitati de formare a terminalelor

care asigura atat o distanta suficienta a componentei fata de placa imprimata cat si

o lungime suficienta a terminalelor (permitand disipatia caldurii);

indoirea terminalelor componentelor nu trebuie efectuata prea aproape de corpul

acestora, iar raza de indoire, nu trebuie sa fie prea mica (sub 1,5 mm) pentru a nu

afecta integritatea componentelor si a terminalelor lor. In toate cazurile, se va evita

solicitarea mecanica prea intensa a acestora

.

Componente electronice

CPB. 1903.11 Coala 32


Date post:	07-Dec-2015
Category:	Documents
Upload:	alex
View:	13 times
Download:	2 times

Practica Radiomontare

Documents