Cronologia construcţiei europene19 Septembrie 1946: Discursul lui Winston Churchill la Zurich chemând la crearea

“Statelor Unite ale Europei”;17 Martie 1948: Tratatul de la Bruxelles crează Uniunea Occidentală şi prima

tentativă de organizare a unei apărări europene; 16 aprilie 1948: Tratat de creare a Organizaţiei de cooperare economică europeană (O.E.C.E.) pentru a repartiza ajutorul american al Planului Marshall din 5 iunie 1947 18 aprilie 1951: Tratatul de la Paris, care instituie Comunitatea europeană a cărbunelui şi a oţelului (CECA) între 6 ţări: Belgia, Franţa, Italia, Luxemburg, Ţările de Jos şi R.F.G. Acest tratat deschide calea construcţiei europene pecetluind reconcilierea franco-germană;

27 martie 1952 : Semnarea Tratatului de la Paris vizând crearea unei Comunităţi europene de apărare (CED);

iunie 1955: Reuniţi în Conferinţa de la Messine, miniştrii de externe ai celor 6 ţări decid extinderea integrării europene la întreaga economie;

25 martie 1957: Semnarea la Roma a tratatului de instituire a Comunităţii Economice Europene (CEE sau Piaţa Comună) şi Comunitatea europeană de energie atomică (EURATOM). Obiective ambiţioase sunt fixate de acum de cele 6 ţări fondatoare germania, franta, italia, olanda, luxemburg, belgia: dezvoltarea armonioasă a activităţilor economice, expansiune continuă şi echilibrată, stabilitate crescută, creşterea accelerată a nivelului de trai, relaţii mai strânse între statele membre.

30 ianuarie 1962:Politica Agricolă Comună este prima politică europeană pusă în scenă care rămâne mult timp singura care funcţionează

aprilie 1965 : Este semnat Tratatul de fuziune a executivelor celor trei comunităţi (CECA, CEE, EURATOM) instituind un Consiliu al Miniştrilor şi o Comisie unică;

decembrie 1969: Summit-ul din Haga. Şefii de guverne decid să treacă la fază definitivă a Comunităţii, adoptând regulamente agricole definitive şi stabilind principiul resurselor bugetare proprii ale CEE.

1 ianuarie 1973: Succesele Europei celor şase atrag noi candidaturi la această dată. Europa cunoaşte prima sa lărgire odată cu intrarea Danemarcei, Regatului Unit şi a Irlandei în C.E.E. (în Norvegia referendumul a fost negativ);

1981- adera GRECIA14 iunie 1985: Semnarea acordurilor de la Schengen privind libera circulaţie a

persoanelor între Franţa,Germania, Belgia, Ţările de Jos şi Luxemburg;1 ianuarie 1986: A treia lărgire a CEE prin aderarea Spaniei şi Portugaliei.7 februarie 1992: A fost semnat la Maastricht “Tratatul privind Uniunea Europeană

(UE)”. 1995-ADERA AUSTRIA , FINLANDA SI SUEDIA 2000: instaurarea Uniunii Economice şi Monetare şi a monedei unice, EURO 2000- SE SEMNEAZA TRATATUL DE LA HELSINKI PT ADERAREA TARILOR MAI SARACE SI S-AU PUS BAZELE SAPARD 2004 adera-Polonia, Slovenia, Ungaria, Malta, Cipru , Letonia, Estonia, Lituania, Cehia, Slovacia. 1 ian 2007 adera Romania si Bulgaria In prezent se poarta discutii de aderare cu Croatia, Turcia , Muntenegru, Bosnia.

Sistemul instituţional al Uniunii EuropeneTratatul de la Maastricht(1nov 1993) instituie o Uniune Europeană bazată pe trei

piloni distincţi în procedurile lor cu instituţii comune, legate între ele prin Consiliul european:- primul pilon grupează domeniile de competenţă comunitară: piaţa unică, agricultură,

coeziune, Uniunea economică şi monetară;

- al doilea pilon cuprinde politica externă şi securitatea comună (PESC);- al treilea pilon vizează cooperarea în domeniul justiţiei şi al afacerilor interne.Principalele instituţii ale Uniunii Europene care au rol de autoritate, legislativ,

decizional, executiv, de aplicare a tratatelor, de control şi consultare sunt:• Parlamentul European• Consiliul European• Consiliul de Miniştri• Comisia Europeană• Curtea de Justiţie• Curtea de Conturi• Comitetul Regiunilor

• Comitetul Economic şi Social etc.Triunghiul decizional în cadrul Uniunii Europenr este constituit din : Parlamentul European, Consiliul European şi Comisia Europeană. Actualul triunghi instituţional al UE este rezultatul modificărilor introduse de tratatele de la Amsterdam şi Nisa.

Parlamentul European este instituţia în care sunt reprezentaţi cetăţenii statelor membre; are rol legislativ şi de autoritate bugetară, alături de Consiliu; exercită funcţii de control democratic asupra Comisiei; aprobă desemnarea membrilor Comisiei şi are dreptul de a cenzura Comisia. In UE cu 27 state membre, numărul europarlamentarilor va fi de 785, României îi revin 35 membrii iar Bulgariei 18.

Consiliul European asigură coordonarea politicilor economice generale şi este sub raportul autorităţii forumul cel mai înalt al Uniunii.

Consiliul European are următoarele responsabilităţi:- este un organism legislativ, în rezolvarea unei game largi de probleme

comunitare îşi exercită puterea legislativă împreună cu Parlamentul;- coordonează politica generală a statelor membre;- încheie, în numele Comunităţii, acordurile internaţionale dintre acesta şi unul

sau mai multe state sau organizaţii internaţionale;- împreună cu Parlamentul European formează autoritatea bugetară care adoptă

bugetul Comunităţii.Consiliul de Miniştri este principala instituţie de decizie în care sunt reprezentate

statele membre. Exercită împreună cu Parlamentul funcţiile legislative şi bugetare. Consiliul de Miniştri este alcătuit din câte un reprezentant numit de fiecare stat membru la nivel ministerial, pentru a lua decizii într-un domeniu sau altul. Componenţa acestuia se modifică în funcţie de domeniul - obiect al tratativelor: miniştri ai muncii, agriculturii, problemelor sociale. Miniştrii pot fi înlocuiţi doar de reprezentanţii permanenţi.

Comisia Europeană este organismul executiv al UE, reprezintă interesul european comun al tuturor statelor membre ale UE, are funcţii legislative şi de execuţie, pune în aplicare deciziile Consiliului de Miniştri, gestionează bugetul şi fondurile structurale ale UE şi coordonează programele comunitare.

Comisia reprezintă Uniunea şi poartă negocierile internaţionale (de exemplu, cu Organizaţia Mondială şi Comerţului).

Comisia îndeplineşte două atribuţii cheie: iniţiativa legislativă şi implementarea PAC.

Curtea de Justiţie cuprinde Curtea de Justiţie Europeană, Tribunalul primei instanţe şi alte tribunale specializate.Banca Centrală Europeană s-a creat în contextul introducerii monedei unice. Prioritatea BCE este de-a menţine stabilitatea preţurilor.Curtea Europeană de Conturi verifică conturile Comunităţii şi execuţia bugetului UE examinează legalitatea şi regularitatea încasărilor şi cheltuielilor bugetului comunitar şi

asigură buna gestiune financiară.Comisia Europeană asigură implementarea politicilor în diverse domenii de

activitate, prin intermediul a 24 direcţii generale, între care şi Direcţia Generală pentru Agricultură1

Acquis-ul comunitar reprezintă legislaţia conţinută în tratatele Uniunii Europene şi legislaţia secundară adoptată de către instituţiile comunitare.Actele legislative stabilite la nivelul Uniunii Europene care reglementează direct şi indirect şi Politica Agricolă Comună, sunt:Reglementarea (regulamente). Acest act se adoptă de către Consiliul European, la recomandarea Comisiei, după avizul prealabil al Parlamentului; au caracter de lege, de cea mai mare importanţă la nivel UEDirectiva este un instrument legal - cadru prin care Consiliul sau Comisia pot cere statelor membre să amendeze sau să adapteze legislaţia naţională până la un termen limită. Prezintă caracter obligatoriu, fixează doar obiectivele şi lasă la nivelul statelor naţionale posibilitatea de alegere a modului şi mijloacelor de implementare,Decizia reprezintă mijlocul legal prin care instituţiile UE pot ordona rezolvarea unei situaţii particulare, individuale.

POLITICA AGRICOLĂ COMUNĂ DE LA CREARE PÂNĂ LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XXI

Bazele Politicii Agricole Comune au fost puse de Tratatul de al Roma (1957), care, în articolul 2, a stabilit înfiinţarea unei pieţe comune şi apropierea progresivă a politicilor economice ale statelor membre.

În peste 45 de ani de la crearea PAC, agricultura şi zonele rurale din statele membre s-au modernizat şi s-au dezvoltat armonios, într-un lung proces de reforme menite să adapteze economiile europene la cerinţele fiecărei noi etape.

Necesitatea şi etapele Politicii Agricole ComunePolitica Agricolă Comună s-a integrat politicilor economice şi sociale ale statelor membre şi a fost reformată în pas cu evoluţiile pieţei şi cu cerinţele impuse de dezvoltarea rurală.

Primele decizii ale Comunităţii Economice Europene au inclus agricultura ca parte componentă strategică de mare importanţă în procesul de refacere a economiilor vest europene distruse de război.

S-au luat o serie de decizii, ca:- eliminarea taxelor vamale şi a restricţiilor cantitative în domeniul importului şi

exportului de mărfuri dintre statele membre;- instituirea unui tarif vamal comun (TVC) şi a unei politici comerciale comune faţă

de ţările terţe;;- instituirea unei politici comune în domeniul agriculturii;- crearea unui Fond Social European;- înfiinţarea unei Bănci Europene de Investiţii O serie de factori impuneau o politică agricolă unitară, pentru:- încurajarea creşterii productivităţii sectorului agroalimentar în vederea

stabilizării consumului alimentar şi echilibrul pieţelor;- transformarea agriculturii într-un sector viabil, reechilibrarea balanţei de plăţi prin

reducerea dependenţei excesive de importul de produse agricole;- eradicarea sărăciei rurale, etc.

1

Sunt evidente patru perioade şi a cincea este în faza de început, caracterizate prin transformări profunde în agricultura europeană, sub impactul Politicii Agricole Comune:

perioada 1960-1970, de creare şi implementare a PAC. A fost o perioadă de tranziţie, de armonizare a intereselor naţionale cu cele comunitare;

perioada 1970-1983, de consolidare a PAC, când au apărut excedentele agricole şi a început aplicarea primelor măsuri de reducere a producţiei;

perioada 1983-1992, caracterizată prin puternice dezechilibre ale pieţelor agricole, creşterea cheltuielilor bugetare şi întreprinderea unor măsuri mai susţinute de reducere şi control al ofertei;

perioada 1992-2000, când a început reforma radicală a PAC; perioada începută cu Agenda 2000 şi continuată în 2003-2004 cu accentuarea

măsurilor de liberalizare a pieţelor şi de dezvoltare rurală, cu extinderea Uniunii Europene şi trecerea de la 1 ianuarie 2007 la o reformă fundamentală a PAC.

Obiectivele şi principiile PACObiectivele Politicii Agricole Comune au fost definite în articolul 39 a Tratatului de

la Roma, astfel: Creşterea productivităţii agricole prin promovarea progresului tehnic şi

asigurarea dezvoltării raţionale a producţiei agricole, cât şi utilizarea optimă a factorilor, mai ales a forţei de muncă.

Asigurarea în acest mod a unor standarde corespunzătoare de viaţă pentru comunitatea agricolă, prin creşterea câştigurilor individuale obţinute de către persoanele care lucrează în agricultură.

Garantarea securităţii aprovizionării populaţiei prin asigurarea ofertei la preţuri rezonabile pentru consumatori.

Statele fondatoare ale CEE au căzut de acord asupra principiilor aplicării şi funcţionării PAC. Acestea au fost adoptate la conferinţa de la Stressa (1958) şi au rămas şi în prezent:

1. O singură piaţă în care produsele circulă liber2. “Preferinţa comunitară” în aprovizionarea statelor membre cu produse

agricole. Aceasta se manifestă prin prioritatea acordată mărfurilor agricole ale Comunităţii pentru membrii acesteia. Importurile se taxează, iar cumpărătorii acestor produse plătesc mai mult decât pentru mărfurile din interiorul Comunităţii.

3. Solidaritatea financiară. Statele membre participă la constituirea resurselor comune şi beneficiază de finanţarea legată de PAC. 4.Principiul unicităţii pieţei şi a preţurilor .Unicitatea pieţei presupunea şiunicitatea preţurilor în teritoriul statelor membre, a eliminării taxelor vamale şi a restricţiilor cantitative privind comerţul intracomunitar.Realizarea unicităţii preţurilor pentru toate statele membre revine Consiliului de Miniştrii, care fixează anual preţurile comune pentru fiecare campanie de comercializare. 5.Principiul preferinţei comunitare 6. Principiul solidarităţii financiare . Instrumentul de realizare a acestui principiu a fost decis de Consiliul European, în 1962, sub forma Fondului European de Orientare şi Garantare Agricolă- FEOGA.Pârghiile mecanismului de funcţionare a P.A.C.-ului sunt:

- sistemul preţurilor unice- sistemul de protecţie la frontieră- sistemul de susţinere financiară

Mecanismele de susţinere a preţurilor - este responsabilă cu defixarea simultană a trei preţuri: preţul indicativ, preţul de intervenţie şi preţul prag.

Preţul de intervenţie este preţul la care Comunitatea se angajează să cumpere toate cantităţile pe care producătorii le oferă; el este acelaşi în ţările comunitare.Preţul indicativ este preţul pe care Comunitatea doreşte să-l vadă stabilit în zonele deficitare.Preţul prag este preţul minim la care produsele importate pot accede pe piaţa comunitară.Aceste trei preţuri, strâns legate, asigură regularizarea pieţelor agricole limitând variaţiile de preţ, garantând un venit minimal agricultorilor.Produsele care se stochează sunt cumpărate la preţul de intervenţie, finanţarea întregii acţiuni făcându-se din FEOGA. Produsele stocate pot fi revândute pe pieţele comunitare când cererea creşte. Dacă gradul de autosuficienţă depăşeşte 100 %, se practică vânzarea acestor produse în afara Comunităţii, pe pieţele unor terţe ţări.Protecţia la frontieră . Sistemul se compune din: preţuri limită la import , prelevări la importuri , bariere netarifare şi restricţii ce ţin de normele de protecţie fitosanitară .Mecanismul de finanţare- Încă din 1962 s-a decis ca sursele de venituri la bugetul agricol comunitar să fie o contribuţie fixă anuală stabilită pentru fiecare ţară membră.Organismul care gestionează bugetul agricol comunitar este FEOGA având dimensiuni financiare foarte mari ce reprezintă 45-55 % din întregul buget al Uniunii.

Reforma Politicii Agricole Comune din anul 1992avea ca obiective principale:1. Menţinerea Uniunii Europene în rândurile producătorilor şi exportatorilor mondiali

de produse agricole, prin creşterea competitivităţii producătorilor săi, atât pe pieţele interne, cât şi pe pieţele de export.

2. Asigurarea unor noi echilibre ale pieţelor prin îmbunătăţirea mecanismelor de politică agricolă şi în funcţie de exigenţele consumatorilor.

3. Concentrarea şi direcţionarea ajutorului comunitar prin susţinerea veniturilor acelor fermieri care au cea mai mare nevoie de acestea.

4. Încurajarea agricultorilor să nu-ai abandoneze terenurile şi să nu-si părăsească satele.

5. Protejarea mediului şi dezvoltarea potenţialului natural al satelor.Conţinutul măsurilor de reformă consta în: Reducerea preţurilor garantate şi apropierea de preţurile pieţei mondiale, la

produsele cheie. introducerea sistemului “plăţilor compensatorii”. Reducerea producţiei agricole până la nivelul cererii manifestate pe piaţă, prin

reducerea preţurilor de intervenţie. Retragerea din cultura obligatorie a unor terenuri. Stabilirea unor cantităţi de producţie maxim garantate. Măsuri de extensificare a producţiei. Reducerea subvenţiilor la export şi a exporturilor subvenţionate. Reducerea costurilor bugetare pe seama reducerii excedentelor agricole şi a

preţurilor garantate.Reforma din 1992 a schimbat mecanismele de funcţionare a pieţei astfel:-cea mai mare parte a veniturilor trebuia să provină din vânzarea producţiei- fermierii sunt compensaţi prin plăţi directe, fiind stimulaţi astfel să-şi raţionalizeze costurile de producţie şi să crească calitatea produselor.- Reforma PAC din 1992 a pus accentul şi pe măsuri de acompaniere ecologică şi socială, în vederea orientării agricultorilor către noile cerinţe ale consumatorilor şi dezvoltarea durabilă a agriculturii.

Schimbarea mecanismelor de piaţă şi includerea unor măsuri noi de dezvoltare rurală în PAC s-au conjugat cu:

- încurajarea introducerii sistemelor extensive de producţie agricolă;- măsuri de gestionare a terenurilor retrase din cultură;- introducerea unor programe de împădurire;- pensionarea anticipată;- încurajarea stabilizării terenurilor şi mediului rural.

Plăţile compensatorii au devenit principalul mecanism de sprijin a veniturilor agricultorilor, concomitent cu reducerea şi îngheţarea preţurilor de intervenţie. Compensaţiile s-au stabilit la hectar şi pe cap de animal, fermierii fiind stimulaţi să raţionalizeze costurile de producţie şi să obţină produse de calitate pentru creşterea veniturilor realizate de pe piaţă.Plăţile compensatorii erau condiţionate de retragerea unor suprafeţe din cultură („îngheţarea terenurilor”), de numărul animalelor pe fermă şi de sistemul de creştere

S-au stabilit două tipuri de plăţi compensatorii pentru culturile de câmp: plăţi în regim general şi plăţi în regim simplificat pentru micii producători care produc mai puţin de 92 tone cereale, care nu sunt obligaţi să retragă suprafeţe din cultură.

Agenda 2000Obiectivul principal al noii reforme a fost modernizarea politicilor Uniunii europene şi pregătirea acesteia în vederea liberalizării pieţei şi a extinderii spre Estul Europei.. Cuprinde orientări axate pe trei mai direcţii de acţiune:

1. Modernizarea „modelului agricol european”;2. Reducerea disparităţilor economice din regiunile Uniunii, inclusiv din ţările

candidate la aderare, prin intermediul Fondurilor structurale de preaderare.3. Asigurarea resurselor bugetare necesare, cu respectarea priorităţilor fixare pentru

perioada 2000-2006.Prin noul mod de abordare a Politicii, Uniunea Europeană a urmărit să întărească competitivitatea produselor agricole, să anihileze efectele negative ale liberalizării pieţelor agricole prin măsuri de dezvoltare rurală integrată în vederea creşterii şi stabilizării veniturilor locuitorilor rurali protecţia mediului şi a peisajelor.

Noul model agricol european axat pe „agricultura multifuncţională” vizează:- formarea unui sector agricol viabil, competitiv, capabil să se impună într-o poziţie

de frunte pe piaţa mondială, fără a recurge la subvenţii şi să producă la standardele cele mai înalte, în condiţii de eficienţă;

- promovarea modelelor de producţie sănătoase şi respectuoase faţă de mediu, în vederea asigurării unor produse de calitate şi la preţuri accesibile,

- diversificarea sistemelor de producţie agricolă, prin stimularea metodelor tradiţionale şi dezvoltarea agriculturii ecologice,

- diversificarea economiei rurale pentru crearea de noi locuri de muncă şi venituri - promovarea unor politici care să contribuie la reducerea costurilor susţinerii

agriculturii, etc.

Noul model agricol european urmăreşte stabilizarea populaţiei rurale şi a veniturilor, promovarea divesităţii economice şi protecţia mediului pentru a conserva modul european de viaţă rurală şi a peisajelor . In acest scop, agricultura trebuie menţinută ca un sector sănătos şi competitiv.

Agenda 2000 a stabilit măsuri de întărire a reformei pieţei, prin sporirea ajutorului direct ,proporţional cu reducerea preţurilor de intervenţie. Reforma în sectorul vitivinicol a produs schimbări radicale în Organizarea Comună de Piaţă a vinului, din anul 2000.

Promovarea agriculturii biologice a constituit o acţiune foarte importantă în cadrul Agendei 2000, în cadrul măsurilor favorabile mediului şi îmbunătăţirii calitative a consumului populaţiei. S-a adoptat o legislaţie coerentă privind producţia ecologică. Reforma PAC din 1992 şi Agenda 2000 au introdus schimbări radicale în cursul agriculturii comunitare. Aceste schimbări vizează noi obiective de securitate alimentară impuse de evoluţiile pieţei, realizarea unor noi echilibre în funcţionarea pieţelor bazate pe schimbarea mecanismelor de preţuri şi subvenţii, începutul reconstrucţiei zonelor rurale şi a mediului înconjurător afectate de folosirea neraţională a resurselor naturale şi de urbanizarea excesivă. Dezechilibrele pieţei se menţin, cu toate măsurile de limitare a producţiilor excedentare.

Bugetul agricol al Uniunii Europene

Toate veniturile şi cheltuielile Uniunii sunt înscrise în bugetul comunitar, format prin participarea statelor membre cu procente anuale între 1,14-1,25% din Produsul Naţional Brut. Fiecare stat membru are însă la rândul său un buget naţional.

Finanţarea PAC se face până în 2007 din Fondul European de Orientare şi Garantare Agricolă, fond unic, a cărui baze au fost puse în anul 1962.

Iniţial bugetul comunitar era alimentat numai priin contribuţiile statelor membre. De la 1 ianuarie 1975 este alimentat exclusiv din resurse proprii, provenite din:

- contribuţiile statelor membre;- taxe vamale rezultate din schimburile cu state din exteriorul Comunităţii;- - o parte din TVA percepută de statele membre;- cotizaţii de la Organizarea Comună de Piaţă a zahărului;- alte surse proprii.

FEOGA deţine cea mai mare parte din bugetul comunitar general, ponderea acestuia fiind între 65-75%, în anii 80, dar a scăzut la 48% în prezent. Are două secţiuni:

FEOGA – secţiunea garantare finanţează:- Organizările Comune de Piaţă;- măsuri de acompaniere, măsuri de modernizare şi diversificare a activităţii

exploataţiilor agricole, care fac parte din acţiunile de dezvoltare rurală;- măsuri veterinare şi fitosanitare; măsuri de informare şi evaluareFEOGA – secţiunea orientare finanţează măsurile de dezvoltare rurală din

regiunile rămase în urmă, astfel:-investiţii în exploataţii agricole şi activităţi de prelucrare/comercializare a produselor agricole; sprijinirea tinerilor agricultori; activităţi de formare profesională; stimularea dezvoltării activităţilor neagricole (turism, servicii); asistenţă suplimentară pentru păduri;programul LEADER. Ponderea covârşitoare în cheltuielile FEOGA este deţinută de cheltuielile pentru gestionarea pieţelor.

Secţiunea garantare a FEOGA cuprinde două componente principale:- cheltuieli pentru susţinerea pieţelor- cheltuieli pentru ajutoare acordate agricultorilor în cadrul reformei PAC(plăţi

directe , măsuri de acompaniere, alte ajutoare).După aderarea noilor state (2004) s-au făcut schimbări în bugetul comunitar al celor 25 state. Au crescut alocările pentru măsurile structurale şi au scăzut cheltuielile pentru agricultură. Măsurile structurale” deţin al doilea loc după agricultură în structura bugetului. Finanţarea dezvoltării rurale se face prin intermediul „Fondurilor structurale”.Agricultura şi spaţiul rural european sunt sprijnite nu numai din bugetul comunitar, ci şi din bugetele naţionale. Cea mai ridicată susţinere naţională o are agricultura Franţei, Germania .

Fondurile structurale şi Fondul de CoeziuneFondurile structurale sunt constituiute din ajutoare prevăzute în bugetele anuale şi se

acordă pentru: reducerea decalajelor dintre nivelurile de dezvoltare a diferitelor regiuni şi a întârzierilor în dezvoltarea unor zone, inclusiv zonele rurale, întărirea coeziunii economico-sociale, ajustarea structurală în regiuinile rămase în urmă, reconversia economică şi socială a formelor şi sistemelor de educaţie, formarea profesională şi crearea de locuri de muncă.

Prin intermediul finanţării din aceste fonduri se sprijină poziţia competitivă a Uniunii Europene, în scopul îmbunătăţirii vieţii cetăţenilor comunitari.Fondurile structurale sunt:Fondul Social European , Fondul European de Orientare şi Garantare Agricolă , Fondul European de Dezvoltare Economică Regională si Fondul de Coeziune .

Din anul 2007, sursele de finanţare pentru agricultură şi dezvoltarea rurală să se facă din două fonduri distincte, corespunzătoare celor doi piloni ai PAC:

Fondul European Agricol pentru Garantare ( FEAG), care va finanţa măsurile privind piaţa.

Fondul European pentru Dezvoltare Rurală (FEADR)

POLITICA AGRICOLĂ COMUNĂ ÎN PERIOADA 2007 -2013

Uniunea Europeană parcurge un proces de reformă fundamentală a Politicii Agricole Comune, concepută în anii 2003 – 2004, primele măsuri fiind aplicate în vechile state membre (UE 15), din anul 2005, şi urmând ca din anul 2007 să fie implementat ansamblul reformei privind piaţa şi dezvoltarea rurală. Vor fi însă unele măsuri de tranziţie în aplicarea acestor reglementări comunitare şi după 1 ianuarie 2007, unele dintre acestea valabile o perioadă mai lunga de timp.

Decuplarea totală a preţurilor de intervenţie de producţie, prin introducerea schemei de plată unică pe exploataţie va stabili relaţii directe între fermieri şi piaţă, sprijinul comunitar nemaifiind necesar pentru controlul ofertei, ci va fi direcţionat spre aplicarea unor metode sănătoase de producţie agricolă, protecţia mediului şi programe de dezvoltare rurală durabilă. Veniturile agricultorilor nu vor depinde de subvenţii

Se introduce un nou mecanism de sprijinire a veniturilor, agricultorilor denumit „plată unică pe exploataţie”.Noua reformă a PAC continuă direcţiile generale stabilite de Agenda 2000, dar urmăreşte şi realizarea unui cadru mai stabil al politicii pentru agricultură europeană în condiţiile în care Uniunea s-a lărgit cu încă 10 state şi în perspectivă vor adera încă două state.

Acordul de la Luxemburg, din 2003, reînnoieşte spiritul trăsăturilor fundamentale PAC şi stabileşte direcţiile de dezvoltare până în 2013.

Principalele caracteristici ale noii reforme sunt2:-Orientarea PAC către interesele consumatorilor, dar continuând să sprijine fermierii.-Protejarea economiei rurale şi a mediului.-Menţinerea costurilor bugetare la un nivel stabil.-Sprijinirea negocierilor în cadrul OMC în vederea încheierii unui acord privind agricultura care să satisfacă nevoile agriculturii fiecărei ţări şi pe ansamblul Uniunii

Principalele măsuri de politică agricolă urmăresc: Creşterea potenţialului agriculturii comunitare pentru a îmbunătăţi nivelul

calitativ al autosuficienţei alimentare, fără de care nu poate exista o autonomie politică veritabilă, nu se poate menţine echilibrul teritorial

2

Promovarea normelor de calitate privind produsele alimentare şi mediul înconjurător.

Scăderea preţurilor instituţionale ale produselor agricole şi reducerea costurilor de producţie în exploataţiile agricole din Comunitate.

Diversificarea activităţii economice în diferite regiuni ale UE pentru a se obţine o valoare adăugată ridicată care să sporească veniturile fermierilor şi ale locuitorilor rurali.

Elementele cheie ale noii reforme a PAC vizează: Piaţa şi politica de preţuri, Schema de plată unică pe exploataţie, Cross compliance (reguli de condiţionalitate sau de eco-condiţionalitate), Modularea şi disciplina financiară, Dezvoltarea rurală durabilă Noua reformă PAC urmăreşte îmbunătăţirea mecanismelor de piaţă în vederea creşterii competitivităţii agriculturii şi a liberalizării treptate a pieţelor agricole. Evoluţia agriculturii europene spre un nou model economic viabil este legată de liberalizarea pieţei.

Esenţa noii reforme a pieţei agricole constă în:- Facilitarea accesului la pieţe prin măsuri interne de diversificare a activităţii şi

creşterea competitivităţii produselor şi reducerea taxelor vamale.- Reducerea susţinerii interne în vederea eliminării surplusurilor greu vandabile şi

creşterea competitivităţii, în condiţiile concurenţei dure de pe pieţele internaţionale.- Reducerea exporturilor subvenţionate şi a altor forme mascate de susţinere care

distorsionează comerţul internaţionale (credite de export, ajutor alimentar etc.).- Reducerea şi eliminarea subvenţiilor la exportUniunea Europeană susţine actualizarea regulilor de bază ale OMC şi întărirea comerţului internaţional ca instrument important al dezvoltării. Totodată, UE asigură o integrare complexă a statelor membre în Piaţa Unică pe baza Tarifului Vamal Comun.

Finanţarea politicii de piaţă se va face, din anul 2007, din Fondul Agricol European de Garantare.

Plata unică pe exploataţie, ca mecanism de sprijinire a veniturilor agricole, reuneşte toate tipurile de ajutorare directe acordate în prezent şi va simplifica gestiunea acestora. Se urmăreşte ca, treptat, sprijinul alocat să fie decuplat de producţie la nivelul întregii Comunităţi. Se stabileşte o singură plată pe exploataţie, iar sprijinul se acordă în funcţie de suprafaţă.

Pentru evitarea abandonării terenurilor şi menţinerea în bune condiţii agricole şi de mediu a acestora se instituie, de asemenea, un cadru comunitar, dar care va permite să se ţină cont de caracteristicile zonale, în special de condiţiile pedoclimatice, de sistemul de cultură al plantelor şi de structura de producţie din exploataţie. Sunt prevăzute măsuri pentru menţinerea păşunilor permanente existente şi evitarea transformării lor în terenuri arabile.

Pentru ca agricultorii să respecte normele de practicare a agriculturii moderne şi de calitate, statele membre vor organiza un sistem de consultanţă pentru exploataţiile agricole comerciale. Pentru întărirea eficacităţii mecanismelor de gestiune şi control s-a creat Sistemul Integrat de Administrare şi Control care asigura : o bază de date informatizată; un sistem de identificare a parcelelor agricole; un sistem de identificare şi înregistrare a drepturilor de plată; gestionarea cererilor de plată; un sistem unic de identificare a fiecărui agricultor care a depus cererea de plată.

Plata unică va fi fixată la nivelul exploataţiei, în funcţie de numărul hectarelor eligibile. Prin hectarul eligibil pentru sprijin se înţelege suprafaţa agricolă a exploataţiei, formată din teren arabil sau pajişti permanente.

Toţi agricultorii beneficiază de drept de plată pe hectar eligibil. Numărul total de drepturi de plată este egal cu numărul de hectare admise (eligibile), în care se includ şi

ajutoarele pentru: amidon din cartof, furaje uscate, seminţe, toate suprafeţele furajere destinate creşterii animalelor în perioada de referinţă.

Toţi fermierii care beneficiază de plăţi directe trebuie să îndeplinească “o listă de priorităţi” care cuprinde diferite standarde europene în următoarele domenii: protecţia mediului; securitatea alimentară; sănătatea şi bunăstarea animalelor.

Noua reformă a PAC asigură aplicarea unei strategii integrate pentru dezvoltarea rurală, bazată pe patru principii cheie:

Multifuncţionalitatea agriculturii; Integrarea zonelor rurale în economie prin dezvoltarea complexă; Flexibilitatea asistenţei pentru zonele rurale; Transparenţă în stabilirea şi implementarea programelor de sprijin.Dezvoltarea rurală influenţează pozitiv creşterea competitivităţii agriculturii europene

pe pieţele interne şi externe, iar aceasta va depinde tot mai mult de promovarea unei agriculturi multifuncţionale.

Noua reformă asigură o mai strânsă complementaritate a celor doi piloni ai Politicii Agricole Comune prin transferul fondurilor de la pilonul I (politica de piaţă), la pilonul II (politica de dezvoltare rurală) prin aplicarea mecanismului de decuplare a sprijinului direct de producţia agricolă, a măsurilor cross compilance (reguli de condiţionalitate) şi prin mecanismul modulării.

Perspectivele dezvoltării agricole şi rurale a României în procesul de implementare a Politicii Agricole Comune

Schimbările fundamentale din Politica Agricolă Comună avantajează România, în special cu privire la perspectivele dezvoltării zonelor rurale. Există însă rămâneri în urmă în procesele de restructurare a sectorului agroalimentar, în dezvoltarea capacităţii administrative necesare implementării PAC.

In Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeană, sunt precizate următoarele forme de sprijin comunitar, pentru perioada 2007 - 2009:

Plăţi directe şi alte sume alocate pentru agricultură; Măsuri temporare suplimentare privind dezvoltarea rurală, care se referă la:

- sprijin pentru fermele de semi-subzistenţă în curs de restructurare; sprijin pentru grupurile de producători

Sprijinul temporar pentru fermele de semisubzistenţă şi pentru grupurile de producători va fi acordat din sumele destinate dezvoltării rurale. Acest sprijin va fi acordat atât României cât şi Bulgariei, astfel.

- sprijin pentru măsurile de tip LEADER;- sprijin pentru serviciile de consultanţă agricolă şi informare

publică;- suplimente la plaţi directe;- asistenţă tehnică.

Alte forme de sprijin pentru dezvoltarea rurală, vizează:investiţiile în agricultură, care se alocă în conformitate cu reglementările privind dezvoltarea rurală; sprijin pentru pensionarea anticipată, acordat pentru perioada 2007 – 2013, din Fondurile structurale

Datorită numărului excesiv de mare al gospodăririi ţărăneşti de subzistenţă şi semisubzistenţă, care nu pot fi finanţate decât selective în viitor, este necesară accelerarea procesului de formare a grupurilor de producători în vederea concentrării suprafeţelor mici pentru alocarea sumelor necesare investiţiilor. Din estimările MAPAR rezultă că actuala structură agricolă din România, cu peste 97% din totalul exploataţiilor agricole care fac parte

din categoria celor de subzistenţă şi semisubzistentă, crează mari dificultăţi creşterii performanţei după aderare.

Planul Naţional Strategic de dezvoltare rurală3 a României în perioada 2007-2013, care va trebui aprobat de organismele comunitare, este în curs de definitivare şi cuprinde:

Analiza spaţiului rural românesc Strategia generală de dezvoltare rurală în perioada 2007-2013

Totodată, s-au creat şi sunt în curs de funcţionare şi alte instituţii care asigură implementarea măsurilor PAC privind piaţa şi dezvoltarea rurală, ca: Autoritatea Naţională a Produselor Agricole şi Alimentare; Sistemul Informaţional Privind Piaţa Agricolă; Autoritatea de Management privind Programul Operaţional Sectorial pentru Agricultură, Dezvoltare Rurală şi Pescuit etc.

Implementarea cu succes a măsurilor de politică agricolă şi rurală depinde de implicarea a numeroase organisme şi organizaţii naţionale (Agenţia de Plăţi şi Intervenţie, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală, Agenţia Naţională de Consultanţă Agricolă, institutele de cercetare agricolă, organizaţiile profesionale şi interprofesionale, şcoli şi alte organisme de formare etc).

ABORDĂRI CONCEPTUALE PRIVIND ORGANIZĂRILE COMUNE DE PIAŢĂ ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

Gestionarea resurselor comunitare prin intermediul Organizărilor Comune de Piaţă, are la bază „modelul european de agricultură" şi mecanismele Politicii Agricole Comune. Modelul european de agricultură asigură păstrarea şi stabilitatea nivelului veniturilor agricultorilor prin promovarea diversităţii activităţilor economice şi protecţia mediului înconjurător pentru a se conserva modul european de viaţă rurală şi a proteja peisajele.

Agricultură este axat pe agricultura multifuncţională şi răspunde mai bine cerinţelor pieţei şi dezvoltării rurale. El vizează o serie de aspecte :

a). Formarea unui sector agricol viabil şi competitiv care să producă la standardele cele mai ridicate de pe piaţa mondială,

b). Promovarea modelelor de producţie sănătoase şi respectuoase faţă de mediu c). Diversitatea sistemelor de producţie agricolă prin stimularea metodelor tradiţionale

şi dezvoltarea agriculturii ecologiced). Dezvoltarea unui sector agricol competitiv şi performant e). Diversificarea economiei rurale pentru crearea de noi locuri de muncă şi a unor

surse alternative de venituri.f). Promovarea unor politici economice care să contribuie la reducerea costurilor

susţinerii agriculturii. Modul de aplicare a Politicii Agricole Comune şi mai ales, esenţa şi rezultatul utilizării instrumentelor şi mecanismelor specifice se regăsesc în Organizarea Comună a Pieţei fiecărui produs sau grupe de produse agricole. În acest context, din punct de vedere conceptual, Organizarea Comună a Pieţei reprezintă un cadru instituţionalizat de organizare a pieţelor agricole care asigură implementarea Politicii Agricole Comune şi urmăreşte funcţionarea mecanismelor specifice pieţei fiecărui produs, în drumul acestuia de la agricultură la prelucrare si comercializare. Organizarea Comună a Pieţelor agricole (OCP) „reprezintă un ansamblu de Regulamente, prevederi valabile la nivel comunitar, care guvernează producţia şi comerţul produselor agricole în toate statele membre ale Uniunii Europene".

3

Prin Organizarea Comună de Piaţă se urmăresc o serie de obiective : controlul outputurilor agricole şi stabilizarea pieţei, asigurarea unui nivel stabil al veniturilor agricultorilor, garantarea securităţii aprovizionării populaţiei comunitare" şi minimizarea costurilor suportate de la bugetul Uniunii Europene şi al statelor membre.

Organizarea Comună de Piaţă la nivel comunitar a fost, este şi cu siguranţă va rămâne o necesitate pentru funcţionarea pieţei agricole unice astfel încât statele membre să-şi poată asigura securitatea alimentară, la nivelul întregii Uniuni Europene. De aceea Organizarea Comună de Piaţă se realizează la nivel comunitar, iar la nivelul fiecărui stat membru se aplică şi se respectă regulile şi mecanismele comunitare specifice fiecărei etape istorice de dezvoltare a agriculturii. Aplicând prevederile comunitare din cadrul Regulamentelor specifice Organizărilor Comune de Piaţă, statele membre îşi organizează filierele produselor agricole în funcţie de particularităţile naţionale şi zonale.

Tipurile Organizărilor Comune de Piaţă Organizarea comună a Pieţei cu intervenţie internă şi protecţie faţă de exterior s-a caracterizat prin faptul că organismele de intervenţie au intrat în acţiune atunci când preţul comunitar a coborât până la nivelul preţului de intervenţie, în această situaţie, aceste organisme au preluat la preţul de intervenţie şi au stocat producţia excedentară până la ameliorarea condiţiilor de comercializare. Organizarea Comună a Pieţei fără intervenţie pe piaţa internă şi cu protecţie faţă de exterior a fost utilizată pentru produsele cu un grad ridicat de competitivitate şî care nu necesitau susţinerea internă a preţurilor ci doar asigurarea protecţiei faţă de exterior prin mecanisme similare cu cele aplicate în cazul primei categorii. Organizarea Comună a Pieţei susţinută prin ajutoare complementare preţurilor s-a folosit pentru seminţele oleaginoase, unele produse utilizate în alimentaţia animalelor şi pentru unele produse de importanţă regională Organizarea Comună a Pieţei cu ajutor forfetar la producători a fost aplicată în cazul produselor care aveau o importanţă deosebită în regiunile de origine precum inul, cânepa, hameiul, viermii de mătase, anumite seminţe. Organizarea Comună a Pieţei cu preţuri garantate şi intervenţie automată care s-a bazat pe sistemul preţurilor garantate şi intervenţie automată asupra pieţei dacă preţurile scădeau sub preţul de intervenţie.

POLITICA DE PROTECŢIE A MEDIULUI ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

Principiile politicilor de mediu trebuie integrate în toate celelalte politici comunitare. Aceste principii sunt:

- precauţia- prevenirea- corectarea la sursă- principiul “cel care poluează este şi cel care plăteşte”

Obiectivele politicilor comunitare din domeniul protecţiei mediului înconjurător sunt:- Prezervarea, protecţia şi ameliorarea calităţii mediului înconjurător;- Protecţia sănătăţii umane;- Utilizarea prudentă şi raţională a resurselor naturale;- Încurajarea măsurilor din acest domeniu la nivel internaţional.

Tendinţa Uniunii Europene de reîntărire a protecţiei mediului s-a pus cu ocazia revizuirii Tratatului de la Maastricht prilejuită de Conferinţa Interguvernamentală a celor 15 (Consiliul Europei, reuniunea de la Amsterdam iunie 1997).

Uniunea Europeană dezvoltă constrângeri legate de mediu care duc la creşterea costurilor de producţie agricole.

Uniunea Europeană trebuie deci:- să valorifice funcţiile pozitive ale agriculturii în ceea ce priveşte mediul evitând reportarea problemelor unui sector asupra altuia - să ţină cont de realitatea mediului înconjurător comunitar în toate negocierile internaţionale;- să prevadă, în cadrul discuţiilor asupra evoluţiei viitoare a PAC susţinerea financiară a măsurilor specifice de protecţie a mediului în mod distinct faţă de ajutoarele economice acordate producţiilor vegetale şi animale.

Măsurile naţionale, regionale şi locale de protecţie a mediului

Comisia europeană constată în raportul său, “Spre o dezvoltare durabilă” (martie 1992) următoarele: mecanismele PAC au permis atingerea mai multor obiective economice dar producând efecte mai puţin pozitive în materie de mediu: hiperintensificarea, degradarea resurselor naturale, eroziunea solurilor, uniformitatea genetică în creşterea animalelor, consecinţele negative din creşterea animalelor, rolul nefast al drenajului în zonele umede,

Orientările generale ale Uniunii Europene în favoarea mediului au dat naştere la nenumărate directive:

- reglementarea agro-mediu care a însoţit reforma PAC (1992): încurajarea practicării extensificării, reconversiei la agricultura biologică, protecţia speciilor de animale ameninţate.

- lupta contra poluării prin nitraţi- interdicţia de descărcare a deşeurilor. Directivele comunitare vizând epurarea

apelor uzate, interzicând în paralel şi descărcarea deşeurilor staţiilor de epurare.Măsurile respective cu aplicabilitate în Franţa:Măsuri naţionale -Prima de înnierbare a terenurilor arabileMăsuri regionale (pentru anumite zone delimitate):-Conversia la agricultura biologică;Salvarea raselor locale în pericol;Extensificarea furajării; Reconversia terenurilor arabile în păşuni; Reducerea intranţilor; Retragerea pe termen lung a terenurilor din circuitul agricol Actuala politică comunitară vizează promovarea unei dezvoltări durabile integrând politicile de mediu în diferitele politici sectoriale, modificarea comportamentelor economice şi sociale cu ajutorul unui mare evantai de instrumente şi prin promovarea principiului responsabilităţii împărţite. Pentru trecerea de la o politică de “reducere a poluării” la o politică de “gestiune a poluării” este important de dezvoltat cercetarea şi cooperarea între politici.

AGRICULTURA, GATT ŞI OMC

Noua ordine mondiala du cel de-al doilea razboi mondial sa stabilit prin 3 piloni : FMI (Fondul Monetar Internaţional) tratând probleme de monedă, Banca Mondială cu finanţarea marilor proiecte şi Organizaţia Internaţională de comerţ, producţie şi schimburi. Această ultimă organizaţie nu va vedea lumina zilei, numai un acord tranzitoriu va fi aplicat sub forma GATT (General Agreement on Tariffs and Trade), limitat strâns numai la relaţiile comerciale internaţionale.

GATT este prezentat în general ca o mare organizaţie de liber schimb, controlând regulile care regizează marea majoritate a schimburilor comerciale internaţionale. Împovărat de statute şi de reguli ale majorităţii, toate deciziile trebuie luate prin consens, ceea ce împiedică practic GATT de a impune sancţiuni ţărilor care încalcă hotărârile sale.

GATT este dominat de trei mari principii:

- nediscriminarea între partenerii economici care se traduce în special prin extensia “clauzei naţiunii cele mai favorizate” la ansamblul partenerilor contractanţi;

- eliminarea restricţiilor cantitative în ceea ce priveşte schimburile şi a celei mai mari părţi a subvenţiilor la export, reglementând practicile neloiale (dumping, subvenţii);

- reducerea progresivă şi negociată la nivel multilateral (Round) a barierelor vamale pe baza avantajelor reciproce consimţite şi nu pe baza egalizării nivelurilor de protecţie. In perioada aprilie - octombrie 1947 şi rezultatele lor au fost incorporate intr-un tratat multilateral, denumit Acordul General pentru Tarife şi comerţ, care constituie baza oficiala, juridică a concesiilor tarifare convenite. Totodată în acest tratat, care urma să fie o anexa la Carta pentru OMC, au fost înscrise şi o serie de reguli, principii şi discipline după care să se călăuzească statele semnatare în desfăşurarea schimburilor comerciale reciproce. Tratatul a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1948. A fost elaborata şi Carta proiectata pentru OMC, cunoscuta sub denumirea de Carta de la Havana (1948), dar, nefiind ratificata de statele semnatare, n-au putut să fie puse bazele OMC, rămânând în vigoare GATT care nu a avut statut juridic de organizaţie internaţională, dar a întreţinut legături cu organizaţii specializate ale ONU

Obiectivele şi structura Acordului General pentru Tarife şi comerţ Acordul General pentru Tarife şi comerţ a fost un tratat multilateral - interguvernamental, ce reglementa cele mai importante aspecte ale cooperării economice şi comerciale intre statele semnatare. Principalul obiectiv al GATT este crearea şi implementarea unui sistem comercial liberalizat şi deschis în cadrul căruia întreprinderile comerciale din ţările membre pot face comerţ unele cu altele în condiţiile de competiţie imparţiala. Din textul Acordului mai pot fi deduse următoarele obiective: liberalizarea comerţului; aplicarea clauzei naţiunii celei mai favorizate, fapt ce presupune nediscriminarea; respectarea obligaţiilor asumate; micşorarea tarifelor; un regim comun pentru statele în curs de dezvoltare; politica antidumping.

Structurile organizatorice ale GATT sunt următoarele:- Sesiunea părţilor contractante;- Consiliul Reprezentanţilor;- Comitete şi grupuri de lucru specializate;- Secretariatul.

Sesiunea părţilor contractante -Atribuţiile: dreptul şi obligaţia de a veghea la respectarea prevederilor GATT; aproba modificările şi completările aduse textului GATT; aproba prin vot primirea de noi membri; aproba crearea de noi organe în structura organizatorica a GATT şi le direcţionează activitatea.Consiliul reprezentanţilor - alcătuit din reprezentanţii tarilor membre cu drepturi depline,îndeplinind rolul de organ executiv. Atribuţii :- îndrumă activitatea organelor din subordine ( comitete, comisii);- organizează negocierile pentru primirea de noi membri în GATT;- organizează consultări cu părţile contractante asupra diverselor aspecte ale evoluţiei schimburilor comerciale reciproce;

Întregul sistem GATT se bazează pe patru reguli de baza:

1. Protejarea industriei naţionale prin taxe vamale. Deşi GATT are ca scop liberalizarea progresiva a comerţului, recunoaşte ca ţările membre pot fi în situaţia de-aşi proteja producţia internă faţă de competiţia străină. Totuşi, le cere ţărilor să asigure protecţia prin taxe vamale.

2. Plafonarea tarifelor. Ţărilor li se cere ca, ori de câte ori este posibil, să reducă sau să elimine protecţia producţiei interne, prin reducerea taxelor vamale şi înlăturarea celorlalte bariere din calea comerţului

3. Clauza naţiunii celei mai favorizate. Aceasta regulă importantă a GATT prevede principiul nediscriminării. Astfel, daca o ţară membră acordă altei ţări orice tarif sau orice beneficiu pentru anumite produse, ea trebuie imediat şi necondiţionat să îl extindă asupra produselor asemănătoare ale altor ţări. Aceasta obligaţie se aplică atât importurilor, cât şi exporturilor.

4. Tratamentul naţional. Conform acestui principiu, un produs importat care a trecut graniţa după plata taxelor vamale şi a altor taxe trebuie să beneficieze de un tratament egal cu cel aplicat produselor autohtone.

Runda Uruguay (La Punta del Este-1986-1993)Negocierile în cadrul Rundei Uruguay s-au soldat cu elaborarea Actului Final (la 15

decembrie 1993 ) ce a fost supus aprobării guvernelor celor 117 ţări participante la negocieri. Rezultatele rundei au fost puse în aplicare la 1 ianuarie 1995. Prin Actul Final s-a convenit:

a) Acordul privind crearea Organizaţiei Mondiale a comerţului. OMC este conceputa ca o organizaţie independentă, în afara ONU. Reuniunea de la Marrakech a Comitetului de negocieri comerciale, care a marcat oficial finalizarea Rundei Uruguay, a confirmat, la nivel oficial, actul de naştere a Organizaţiei Mondiale a comerţului , al III-lea pilon al economiei mondiale (pe lângă FMI şi BM).

b) OMC înlocuieşte structura juridică şi instituţională a GATT. Ea are o sferă de cuprindere mai largă decât GATT, incluzând pe lângă comerţul cu mărfuri şi comerţul cu servicii şi aspectele drepturilor de proprietate intelectuala;

c) Acordul General pentru comerţul cu Servicii; d) Acordul referitor la Aspectele Drepturilor de Proprietate Intelectuala legate de

comerţ.Printre rezultatele vizând liberalizarea, incluse în Actul Final, sunt de menţionat:a) Reducerea cu 40 a taxelor vamale de import pentru produsele industriale şi

agricole; b) Reducerea progresiva, pe o perioada de şase ani, a sprijinului intern acordat

agriculturii, în medie cu 20% în ţările industrializate, şi cu 13,3% în ţările în curs de dezvoltare;

c) Liberalizarea pe parcursul unei perioade de 10 ani a exporturilor de produse textile prin creşterea progresiva a nivelului cotelor de acces, precum şi reducerea, în paralel, a taxelor vamale la importul acestor produse;

d) Liberalizarea comerţului cu servicii , prin convenirea acordării multilaterale a regimului clauzei naţiunii celei mai favorizate şi a regimului naţional;

e) Consolidarea regulilor de acţiune împotriva practicilor de concurenta neloiala în comerţul internaţional;

f) Extinderea principiului tratamentului diferenţiat şi mai favorabil pentru ţările în curs de dezvoltare.

Ianuarie 1995 Geneva Constituirea OMC, intrarea în vigoare a Acordurilor

O.M.C. – Baza noului sistem comercial multilateral

Unul dintre rezultatele Rundei Uruguay a fost crearea Organizaţiei Mondiale a Comerţului la 1 ianuarie 1995. GATT, sub auspiciile căruia au fost lansate aceste negocieri, a

fost inclus în cadrul OMC. Organizaţia Mondiala a Comerţului (OMC) este responsabila pentru supravegherea sistemului comercial multilateral. OMC constituie un forum pentru continuarea negocierilor privind liberalizarea comerţului cu bunuri şi servicii, prin desfiinţarea barierelor şi elaborarea de noi reguli în domeniile legate de comerţ . Acordurile OMC prevăd un mecanism comun de reglementare a diferendelor, prin care membri îşi apără drepturile şi reglementează divergentele care apar intre ei. Obiectivele de baza:

· ridicarea standardelor de viata şi a veniturilor;· utilizarea deplina a forţei de munca;· expansiunea producţiei şi a comerţului ;· utilizarea optima a resurselor mondialeAceste obiective au fost completate cu domeniul serviciilor şi cu noţiunea de

„dezvoltare durabila”, referitoare la utilizarea optima a resurselor mondiale şi la necesitatea protecţiei şi conservării mediului înconjurător.

Organizaţia Mondiala a comerţului serveşte drept forum pentru continuarea negocierilor privind liberalizarea comerţului cu servicii prin desfiinţarea barierelor şi elaborarea de reguli în noi domenii legate de comerţ. Pe lângă aceasta, ea îndeplineşte următoarele funcţii:

· facilitarea implementării, administrării şi aplicării instrumentelor juridice ale Rundei Uruguay şi ale oricăror noi acorduri ce vor fi negociate în viitor;

· soluţionarea diferendelor comerciale;· examinarea politicilor comerciale naţionale;· cooperarea cu alte instituţii internaţionale în formularea politicilor economice la

scara mondiala.Principiile Organizaţiei Mondiale a comerţului sunt:

a) acordarea reciproca şi necondiţionată, în relaţia dintre statele părţi, a clauzei naţiunii cele mai favorizate . în conformitate cu acordurile OMC, tarile nu trebuie să manifeste discriminare fata de partenerii lor comerciali

b) acordarea clauzei tratamentului naţional, fapt ce presupune o atitudine egala fata de bunurile de import şi cele autohtone

c) Eliminarea restricţiilor cantitative şi aplicarea acestora intre tarile membre numai în situaţii de excepţie

d) Neadmiterea concurentei neloiale, constând din practicarea de subvenţii şi preturi de dumping la export

e) Utilizarea unei metodologii de evaluare vamala care să reflecte valoarea reala a mărfurilor,

f) Încurajarea reformei de dezvoltare şi reformei economiceOrganul suprem din cadrul OMC, responsabil pentru luarea deciziilor este Conferinţa Ministerială, care se reuneşte la fiecare doi ani. Ea va exercita funcţiile OMC şi va lua masuri necesare în acest scop.