Universitatea de „Vest” din Timisoara

Facultatea de Economie si de Administrare a Afacerilor

Proiect la disciplina Economie si dezvoltare

regionala in UE

Tema:

Politica de dezvoltare regionala in Romania

Student: Badjic Ivan

Timisoara 2014

Cuprins

Introducere

Capitolul 1. Notiuni generale privind dezvoltarea regional

1.1. Conceputul de dezvoltare regional

Capitolul 2. Politica de dezvoltare regional a Romaniei

2.1. Cadrul legal al politici si dezvoltari regionale in Romania

2.2. Constructia institutionala a politici de dezvoltare regional in Romania

2.3. Planul national de dezvoltare a Romaniei

2.4. Strategia de dezvoltare durabila a regiuni Nord-Est, Obiective. Prioritati

Capitolul 3. Concluzi

Introducere

Ţările lumii sunt caracterizate ca entităţi geografice, economice şi sociale care se

confruntă cu aceleaşi probleme globale, dar şi cu specificul fiecărei determinat de

potenţialul economic şi social şi de capacitatea de a utiliza, în condiţii de raţionalitate,

respectivul potenţial. Din analizele efectuate de către specialiştii în domeniu, a rezultat că

nu există stat, indiferent de nivelul de dezvoltare economică, care să nu se confrunte cu o

serie de probleme la nivel local, regional sau chiar naţional.

Lucrarea de faţă conturează fenomenul dezvoltării regionale care a luat amploare

în ultimii ani, mai cu seamă de la data intrării României în Uniunea Europeană, prilej

pentru care ţara noastră a beneficiat de sprijin financiar pentru realizarea unor proiecte de

dezvoltare regională. Astfel au fost elaborate strategii de dezvoltare pentru regiuni cu

nivel mai redus de dezvoltare.

Capitolul 1. Noţiuni generale privind Dezvoltarea Regională

1.1. Conceptul de dezvoltare regională

Dezvoltarea regională, generic denumită şi coeziunea economică şi socială,

reprezintă unul dintre principalele obiective ale Uniunii Europene. Definită în articolul

158 al Tratatului Comunităţilor Europene, coeziunea este necesară pentru promovarea

„dezvoltării armonioase generale a Comunităţii şi se realizează prin reducerea

disparităţilor între nivelurile de dezvoltare a diferitelor regiuni şi a lipsei de progress a

regiunilor defavorizate”, inclusiv în zonele rurale.

Fiecare ţară, indiferent de gradul de dezvoltare economică şi socială, se confruntă

cu probleme în dezvoltarea echilibrată a teritoriului, determinate de o serie de factori

obiectivi şi subiectivi care imprimă dezvoltarea inegală a zonelor economice. Inegalităţile

dintre nivelurile de dezvoltare ale regiunilor unei ţări apar în principal, datorită acţiunii

următorilor factori:

1 Modificarea condiţiilor economice prin dezvoltarea unor noi ramuri ale economiei

sau intrarea unora vechi în declin;

2 Concentrarea creşterii economice în anumite regiuni;

3 Existenţa unor regiuni slab populate sau cu producţie provenită, în mare parte, din

sectoarele primare;

4 Migraţia populaţiei către zonele dezvoltate.1

1 Daniela Antonescu, „Dezvoltarea regională în România: concept, mecanisme, instituţii”, Editura Oscar Print, Bucureşti, 2003, p.65.

Diferenţele de dezvoltare din interiorul fiecărei ţări au început să se simtă mai

mult în momentul în care a apărut ideea creării unui spaţiu european unic, datorită

implicaţiilor pe care le are realizarea acestui deziderat, cum ar fi:

1 Apariţia necesităţii elaborării şi implementării unei politici de dezvoltare

regională pentru a promova dezvoltarea armonioasă a întregului spaţiu european

unic;

2 UE va ţinti la reducerea diferenţelor dintre nivelurile de dezvoltare ale diferitelor

regiuni şi creşterea regiunilor mai puţin favorizate.2

Politica de dezvoltare regională îşi propune ameliorarea, pe termen lung, a

condiţiilor economice regionale. Obiectivul principal al acestei politici îl reprezintă

reducerea disparităţilor teritoriale şi realizarea unui echilibru relativ între nivelurile de

dezvoltare economică şi socială a diferitelor zone sau asigurarea unei anumite echităţi

inter-regionale.

Pornind de la obiectivul principal al politicii de dezvoltare regională, obiectivele

fundamentale ale strategiei vizează următoarele aspecte:

1 Reducerea dezechilibrelor teritoriale prin încurajarea dezvoltării regiunilor

care sunt în întârziere, crearea infrastructurilor în aceste zone şi controlul

creşterii în regiunile care se dezvoltă în ritm rapid;

2 Ameliorarea calităţii vieţii prin crearea de locuri de muncă bine plătite şi

dezvoltarea de activităţi de recreere;

3 Gestionarea resurselor naturale şi protecţia mediului;

4 Utilizarea raţională a teritoriului prin dezvoltarea echilibrată a zonelor urbane

şi a celor rurale.3

2 Daniela Antonescu, op.cit., p.67.3 Nicoleta Mateoc -Sîrb, „Dezvoltare regională şi rurală, Evoluţie şi tendinţe”, Editura Mirton, Timişoara, 2010, p.155.

Capitolul 2. Politica de Dezvoltare Regională a României

2.1.Cadrul legal al politicii şi dezvoltării regionale în România

Cadrul legal al politicii şi dezvoltării regionale este asigurat, în principal, de

Legea nr.151/1998 privind dezvoltarea regională, care stabileşte obiectivele, cadrul

instituţional, competenţele şi instrumentele specifice pentru realizarea politicii de

dezvoltare regională în România.

Obiectivele generale ale politicii de dezvoltare regională se referă la diminuarea

dezechilibrelor regionale existente, stimularea dezvoltării echilibrate, stimularea

cooperării interregionale interne şi internaţionale care contribuie la progresul economic şi

social.

Obiectivele strategice ale dezvoltării regionale în România vizează:

Promovarea mecanismelor economiei de piaţă în toate regiunile ţării, în vederea

îmbunătăţirii competivităţii şi a realizării unei creşteri economice permanente;

Promovarea unei dezvoltări spaţiale armonioase şi a reţelei de localităţi;

Creşterea capacităţilor regiunilor de a-şi susţine propriul proces de dezvoltare;

Crearea şanselor egale în ceea ce priveşte accesul la informare, cercetare,

dezvoltare tehnologică, educaţie şi formare continuă a populaţiei din zonele

periferice;

Promovarea unor politici diferenţiate, conform unor particularităţi zonale;

Reducerea decalajelor de dezvoltare între judeţe, dintre mediul urban şi rural,

dintre zonele centrale şi periferice;

Prevenirea apariţiei unor zone probleme.

Pe întreaga durată a evoluţiei sale statale, România s-a confruntat cu decalaje

economice şi sociale la nivel regional. În timp ce activitatea industrială era concentrată în

anumite regiuni ale ţării, în special în acele zone bogate în reusrse minerale şi energetice,

în alte regiuni agricultura era ocupaţia principală a populaţiei sau serviciile predominau.4

În aceste condiţii, convergenţa economică şi socială a regiunilor reprezintă o prioritate în

contextul procesului de integrare europeană.5

4 Carmen Gabriela Pascariu, op.cit., p.119.5 Nicolae Istudor, „Dezvoltarea rurală şi regională a României în perspectiva integrării în Uniunea Europeană”, Editura ASE, Bucureşti, 2006, p.105.

Dezvoltarea regională se referă printre altele şi la stimularea şi diversificarea

activităţilor economice, stimularea investiţiilor, valorificarea resurselor umane,

îmbunătăţirea condiţiilor şi nivelului de trai pentru o parte cât mai mare din populaţia

regiunii respective.

Politica de dezvoltare regională reprezintă un sistem de măsuri bine planificate,

promovate de aministraţia publica locală împreună cu diverşi actori privaţi sau publici, în

vederea asigurării unei dezvoltări economice durabile şi a îmbunătăţirii condiţiilor de trai

printr-o valorificare superioară a potentialului local şi regional. Domeniile principale ale

politicii regionale vizează dezvoltarea industriei, piaţa forţei de muncă, stimularea

investiţiilor, transferul de tehnologie, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii,

îmbunătăţirea infrastructurii, protecţia mediului, dezvoltarea rurală, sănătatea, educaţia,

cultura. Politica regională cuprinde aşadar o varietate de domenii, fiecare având

caracteristici specifice, obiectivul principal fiind convergenţa economică şi socială a

regiunilor.

În vederea implementării politicii de dezvoltare regională în condiţile aderării la

Uniunea Europeană, în România au fost create 8 regiuni de dezvoltare. Aceste regiuni

acoperă întregul teritoriu românesc, constituind asocieri benevole de judeţe vecine.

Regiunile de dezvoltare nu sunt nici unităţi teritoriale administrative şi nici nu au

personalitate juridică, ele fiind rezultatul înţelegerilor libere dintre consiliile judeţene şi

cele locale.6

2.2. Construcţia instituţională a politicii de dezvoltare regională în România

Programul politicii de dezvoltare regională, iniţat de PHARE, Uniunea Europeană

şi Guvernul României a început în februarie 1996 şi astfel urmând experienţa statelor

membre UE, se poate avea în vedere faptul că politica regională poate fi de success

numai dacă eforturile întreprinse apar intr-un număr limitat de zone şi în primul rând

asupra unor grupuri sociale dezavantajate, moderat de largi. Astfel în România au fost

identificate următoarele zone cu probleme economice şi sociale: zone tradiţional

suddezvoltate, zone aflate în declin industrial şi zone cu o structură economică fragilă. În

6 Ibidem, p.107.

multe din aceste aspecte, aceste trei categorii de zone sunt similare cu cele care

beneficiază de ajutor structural din partea Uniunii Europene.7

Zonele tradiţional subdezvoltate sunt caracterizate printr-o rată ridicată a

şomajului structural şi proporţia mare din populaţia activă angajată în agricultură. Aceşsti

doi factori se află intr-o relaţie directă cu rata mortalităţii infantile, mai mare decat media

naţională, şi cu tendinţa migrării populaţiei către celelalte regiuni în căutare de locuri de

muncă. Subdezvoltarea acestor zone este reflectată de indicii infrastructurii primare,

precum densitatea căilor ferate sau indiciile investiţiilor directe pe cap de locuitor, cu

mult sub media naţională.8

Zonele aflate în declin industrial sunt acelea pentru care procesul tranziţiei la

economia de piaţă a determinat un număr mare de locuri de muncă, mai ales în domeniul

industriei miniere şi al industriei prelucrătoare. Perspectivele pentru acest nivel sunt

diferite şi prezintă indicii oarecum satisfăcătoare. Cu excepţia Bucureştiului şi regiunii de

vest a ţării, aproape toate celelalte regiuni cunosc un declin industrial. În această

categorie intră următoarele judeţe: Botoşani şi Suceava, Brăila şi Buzău, Călăraşi şi

Giurgiu, Dîmboviţa şi Teleorman, Dolj, Gorj şi Olt, Maramureş, Cluj şi Braşov.9

Zonele cu o structură economică fragilă sunt cele care au o mare parte din

populaţia activă angajată în industria metalurgică, chimică şi minieră, care generează

pierderi pentru economie. Asemenea zone cu o structură economică fragilă se găsesc în

special în următoarele judeţe: Neamţ, Galaţi, Prahova, Satu Mare. 10

România primeşte sprijin financiar în vederea introducerii şi implementării

politicilor ce îi vor permite participarea, după aderare, la Fondurile Structurale.

Instrumentele financiare prin care Uniunea Europeană ajută România să parcurgă

procesul de tranziţie şi adaptare sunt programele: PHARE, SAPARD şi ISPA.

În perioada 2000-2003, PHARE reprezenta peste 38% din ajutorul financiar anual

al Uniunii Europene pentru Romînia (250 milioane euro) şi urmăreşte susţinerea

consolidării instituţiilor statului, participarea la programele comunitare, dezvoltarea

regională şi socială, restructurarea industrială şi dezvoltarea IMM-urilor.

7 Nicolae Istudor, op.cit, p.110.8 Constantin Iordache, „Politici ale Uniunii Europene”, Editura Universităţii de Apărare Carol I, Bucureşti, 2008, p. 211.9 Ibidem, op.cit., p.213.10 Ibidem, op.cit., p.214.

SAPARD reprezenta cca 23% (150 milioane de euro) din alocaţiile anuale, fiind

destinat modernizării agriculturii şi dezvoltării zonelor rurale, în timp ce ISPA (cu cca

250 milioane de euro) asigura transportul pentru dezvoltarea transporturilor şi a susţinut

măsuri pentru protecţia mediului.11

Identic ca în cazul Fondurilor Structurale de care beneficiază ţările membre ale

Uniunii Europene, asistenţa finanaciară PHARE, ISPA şi SAPARD are menirea să

completeze şi nu să înlocuiască efortul naţional. Conform principiului adiţionalităţii,

cofinanţarea aceste asistenţe financiare se face din bugetul de stat în conformitate cu

cerinţele stabilite prin documentele încheiate sau convenite între Guvernul Romîniei şi

Comisia Europeană.

Conform principiului adiţionalităţii, fondurilor provenite de la Uniunea

Europeană trebuie să li se alăture surse financiare naţionale în vederea implementării

corespunzătoare a programelor şi proiectelor adoptate. Instrumentele financiare naţionale

care concură la implementarea politicii de dezvoltare regională provin, conform legii, din

două surse principale: Fondul Naţional de Dezvoltare Regională (FNDR) şi Fondul de

Dezvoltare Regională (FDR). Finanţarea FNDR este asigurată de la bugetul de stat, însă

poate fi alimentată şi de către Fondul Naţional, precum şi din susrse de finanţare interne

sau internaţionale.12

La nivel regional, Fondurile de Dezvoltare Regională, (FDR) sunt fonduri

administrate de Consiliile de Dezvoltare Regională, constituite din resursele locale ale

consiilor judeţene şi municipale, componente ale regiunii, din alocaţii primite de la

FNDR şi din surse financiare atrase de sectorul privat, de la bănci, investitori străini.13

2.3.Planul Naţional de Dezvoltare al României

11 Andreea-Iulia Buruiană, „Analiza statistică a dezvoltării regionale în România”, Editura PIM, Iaşi, 2009, p.190.12 Ibidem, p.192.13 Ibidem, p,193.

Planul Naţional de Dezvoltare (PND) este instrumentul fundamental prin care

România va încerca să recupereze cât mai rapid disparităţile de dezvoltare socio-

economică, faţă de Uniunea Europeană. PND este un concept specific politicii europene

de coeziune economică şi socială şi reprezintă documentul de planificare strategică şi

programare financiară multianuală a României în conformitate cu Politica de Coeziune a

Uniunii Europene.

Pentru perioada de referinţă a PND 2007-2013 au fost stabilite şase priorităţi

naţionale de dezvoltare:

1. Creşterea competivităţii economice şi dezvoltarea economiei bazate pe

cunoaştere;

2. Dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii de transport;

3. Protejarea şi îmbunătăţirea calităţii mediului;

4. Dezvoltarea resurselor umane, promovarea ocupării şi a incluziunii sociale

şi întărirea capacităţii administrative;

5. Dezvoltarea economiei rurale şi creşterea productivităţii în sectorul

agricol;

6. Diminuarea disparităţilor de dezvoltare între regiunile ţării.14

Cadrul Strategic Naţional de Referinţă 2007-2013 (CNSR) a fost elaborat pe baza

PND şi urmăreşte să armonizeze toate aceste priorităţi într-o strategie coerentă care să fie

nu numai logică pentru România, dar să se şi conformeze şi armonizeze cu strategiile

Comisiei Europene, inclusiv strategia de la Lisabona, şi să aibă ca efect dezvoltarea

economicp şi creşterea numărului de locuri de muncă.

Pornind de la priorităţile şi acţiunile stabilite prin CSNR au fost elaborate

Porgramele operaţionale, structurate fiecare dintre ele pe axe prioritare de finanţare.

Programele Operaţionale (PO) sunt documente strategice elaborate de statul

român şi aprobate de Comisia Europeană care cuprind setul de priorităţi multianuale care

pot fi cofinanţate din Instrumentele structurale, din fonduri ale Băncii Europene de

Investiţii precum şi din alte fonduri. Programele Operaţionale sunt de două feluri:

regionale şi sectoriale.

14 Claudia Rodica Popescu, „Disparităţi regionale în dezvoltarea economico-socială a României”, Editura Meteor Press, Bucureşti, 2003, p.159.

Programul Operaţional Sectorial pentru creşterea competivităţii economice

(POSCCE)

Programul Operaţional Sectorial Infrastructura de Transport (POS T)

Programul Operaţional Sectorial de Mediu (POS M)

Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane

(POSDRU)

Programul Operaţional Regional (POR)

Programul Operaţional pentru Asistenţa Tehnică (POS AT)

Programul Operaţional pentru Dezvoltarea Capacităţii Administrative

(POS DCA).

2.4.Strategia de dezvoltare durabilă a Regiunii Nord-Est. Obiective. Priorităţi.

Planul de Dezvoltare Regională Nord Est (PDR Nord-Est) reprezintă cererea de

finanţare a regiunii, fiind instrumentul prin care regiunea îşi promovează priorităţile şi

interesele în domeniul economic şi social, reprezentând în acelaşi timp contribuţia

regiunii la elaborarea Planului Naţional de Dezvoltare şi a Programelor Operaţionale.

Strategia Regională Nord-Est 2007-2013 conţine priorităţi şi măsuri ce vor putea fi

finanţate din instrumente structurale prin Programul Operaţional Regional, Programe

Operaţionale (Infrastructura de Ttransport, Infrastructura de Mediu, Creşterea

Competivităţii Economice, Dezvoltarea Resurselor Umane şi Servicii Sociale,

Dezvoltarea Capacităţii Administrative), Planul Naţional Strategic pentru Dezvoltare

Rurală, precum şi din alte surse de finanţare, având următoarea structură:

Reducerea decalajului existent faţă de regiunile dezvoltate

ale României prin creşterea gradului de competivitate şi

atractivitate regională.

Adaptarea calificărilor şi a nivelului de calificare la cerinţele pieţii şi a includerii sociale a categoriilor.

Dezvoltarea mediului rural în vederea creşterii nivelului de trai a locuitorilor.

Realizarea de investiţii şi dezvoltarea de noi servicii turistice în vederea valorificării potenţialuluii turistic regional.

Consolidarea mediului de afaceri prin creşterea competivităţii şi eficienţei microîntreprinderilor şi IMM-urilor.

Dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii fizice şi sociale prezervând în acelaşi timp condiţiile de mediu.

Prioritate 1-Infrastructura şi Mediul

Modernizarea infrastrcuturiilocale şi regionale de transport rutier;

Modernizarea gărilor şi a reţelei feroviare;

Modernizarea infrastructurii aeroportuare;

Reabilitarea şi dezvoltarea infrastructurii educaţionale sociale şi de sănătate;

Înfiinţarea centrelor de asistenţă socială, reabilitare urbană.

Prioritate 2 -Sprijinirea Afacerilor

Investiţii pentru sprijinirea creării IMM-urilor şi microîntreprinderilor şi

dezvoltării celor deja existente;

Servicii de consultanţă pentru dezvoltarea afacerilor în regiune;

Cercetare, dezvoltare, inovare şi dezvoltare tehnologică.

Prioritate 3- Turism

Investiţii în turism;

Promovarea potenţialului turistic;

Prioritate 4 -Dezvoltare Rurală

Dezvoltarea infrastructurii rurale;

Diversificarea activităţilor economice alternative din mediul rural.

Prioritate 5 -Dezvoltarea Resurselor umane şi a serviciilor sociale

Dezvoltarea formării continue;

Sprijin pentru dobândirea competenţelor antreprenoriale;

Dezvoltarea de servicii aferente sistemului integrat de formare a categoriilor

dezavantajate;

Sprijin pentru calificarea/reconversia profesională a populaţiei ocupate din mediul

rural;

Dezvoltarea formării iniţiale, întărirea capacităţii administrative şi eficientizarea

managementului fondurilor structurale ;

Dezvoltarea de servicii existente şi înfiinţarea de noi servicii comunitare

alternative.

Capitolul 3. Concluzii

Declinul economic al României după 1990, procesul lent al tranziţiei către

economia de piaţă, precum şi procesul adptării la UE, toate aceste elemente au impus

necesitatea elaborării politicii de dezvoltare regională în scopul diminuării discrepanţelor

dintre regiuni, al reorganizării economiei regionale şi al pregătirii pentru primirea şi

gestionarea fondurilor structurale. Scopul creării celor opt regiuni de dezvoltare şi a

cadrului instituţional regional a fost facilitarea realizării unor politici regionale în

concordanţă cu principiile şi politicile europene.

Definită în concordanţă cu principiile politicii regionale din Uniunea Europeană,

politica de dezvoltare regională din România face parte din ansamblul politicilor

promovate în sensul aderării la structurile europene.

Politica de dezvoltare regională în România este o parte importantă a fiecărui

program de guvernare, fiind considerată o componentă esenţială a procesului de reformă.

Bibliografie

1. Antonescu Daniela, „Dezvoltarea regională în România:concept,

mecanisme, instituţii”, Editura Oscar Print, Bucureşti, 2003;

2. Bota Anton Florin, „Politici europene în domeniul dezvoltării regionale

durabile”, Editura Universităţii, Piteşti, 2003;

3. Buruiană Andreea-Iulia, „Analiza statistică a dezvoltării regionale în

România”, Editura Pim, Iaşi, 2009;

4. Iordache Constantin, „Politici ale UE”, Editura Universităţii de Apărare

Carol I, Bucureşti, 2008;

5. Istudor Nicolae, „Dezvoltarea rurală şi regională a României în

perspectiva integrării în Uniunea Europeană ”, Editura ASE, Bucureşti,

2006;

6. Mateoc-Sîrb Nicoleta, „Dezvoltarea regională şi rurală, Evoluţie şi

tendinţe”, Editura Mirton, Timişoara, 2010;

7. Pascariu Gabriela Carmen, „Studii de teoria şi practica dezvoltării

regionale în Europa”, Editura Universităţii Alexandru Ioan Cuza, Iaşi,

2009;

8. Popescu Claudia-Rodica, „Dispărităţi regionale în dezvoltarea

economico-socială a României”, Editura Meteor Press, Bucureşti, 2003.