Assad-Magherescu Daniel

14 ani, clasa a VIII-a,

Şcoala Gim. „Constantin Săvoiu”

Tîrgu Jiu, judeţul Gorj

Trandafirul

În grădina casei mele

A înflorit un trandafir,

Cel mai frumos între toate florile

Zvelt, roşiatic ca un zefir.

O dorinţă mi-am pus de îndată

Fără să stau pe gânduri prea mult,

Multe petale îi curg în cascadă

Şi frunzele dese îi curg.

Dar trandafirul cel roşu odată

În grădina casei s-a ofilit,

Nu mai e splendit ca altădată

Şi nici dorinţa nu s-a împlinit.

Toamna târzie îşi face prezenţa

Peste grădina plină cu flori,

Plin de speranţă aşteaptă dorinţa

Ce a fost spusă de sute de ori.

Glasul de privighetoare

Într-o zi privighetoarea

Tare-tare s-a mirat,

De acum întâia oară

Mai nimic n-a învăţat.

Pare-se cu aşa privire

Şi cântând aşa frumos,

Au rămas toţi de uimire

Cu un chip politicos.

Cerbi, fazani, vulpi şi moţate

Toate ca-n fotografie,

Se roteau în juru-i toate

Şi-ntrebau cine să fie.

– Cine-i oare, cine-i oare?

Cu aşa glas pitoresc,

În asemenea vâltoare

Nici nu-ndrăznesc să vorbesc!

Se ivi privighetoarea

Glasul ei îi amuţi,

Nimeni nu privi candoarea

Ce îi scoase glasuri mii.

Tabloul

Tabloul din perete

Ce redă un peisaj,

Ne arată mii de feţe

Gingăşie şi miraj.

Cu penelul tremurând

Pictorul a vrut să scrie,

La final timid văzând

Cu mult drag, o poezie.

Timpul nu i-a dat speranţă

Dar, oricum s-a liniştit,

Fără pic de aroganţă

Gândul bun l-a dezmorţit.

Trece-acum un val uşor

Peste-ntreaga exponată,

Agăţată-n cuişor

Şi adesea vizitată.

Povestea poeziei

O poveste minunată

Scrisă într-un ritm anume,

Pe o coală nepătată

Şi plimbată apoi în lume.

Cu un vers fără pereche

Şi un ritm ameţitor,

Mlădioasă la ureche

Se arată primitor.

Nu e joacă de copil

Chiar copilul de a scris-o,

E o vrajă, e un tril

Din popor el a cules-o.

E povestea poeziei

Poezie legendară,

Este ca ochii copilei

Umeziţi în prag de seară.

Baica Adela

Clasa a V-a B Școală: Șc. Gimn. „Ion Agârbiceanu”

Localitate, județ: Cluj-Napoca, Cluj

Ghiocelul (acrostih)

Primăvara a sosit,

Rătăcit, s-a ivit un ghiocel pitit.

Iute din zăpadă a ieșit

Murdărel și aiurit.

Ăsta, deodată s-a-ntrebat:

„Vai! Dar unde am picat?”

Atunci, i s-a răspuns răstit:

„Rătăcit, de pe aripi de vânt ai venit.”

Atunci el s-a dumirit.

Gând de primăvară

Ador belșugul de verdeață,

Ador roua de dimineață.

Iubesc un fir de ghiocel plăpând,

Dar și un cer cu nori plângând.

Ador albinele ce caută al lor nectar,

Ador bondarii ce zboară în zadar,

Iubesc toți ghioceii ce așteaptă primăvara,

Dar și pițigoiul ce-a strigat „start” în toată țara.

Ador și iubesc,

iubesc și ador

primăvara

ce așteaptă

să împodobească

țara.

Noaptea

Toate păsările dorm

Și sunt cufundate-n somn.

Noaptea mă neliniștește,

Iar vântul mă răcorește.

Norii cern picuri de apă,

Văd o rândunică ce pare-nghețată.

Dar un copac bun a primit-o

Și, sub crengile lui, a încălzit-o.

Și a stat acolo până toamna,

Până când s-a gândit doamna

Să-și lase frunza cea rară

Pe pământ, în amurg de seară.

Rândunica, plânsă, a implorat-o

Cu ghearele împreunate a strigat-o

Să rămână, să nu plece

Că ea moare de vânt rece.

E trist. Dar vine

O altă primăvară

Cu-o fiecare seară

Ce-și adună păsările

Ca pentru prima oară.

Cozma Monica

11 ani, clasa a V-a

Școala Gimnazială Ploscuțeni

Loc. Ploscuțeni, Jud. Vrancea

Mama

Draga mea, mămico, azi de ziua ta,

Îți ofer în dar inimioara mea.

Lângă ea legată, o micuță floare.

Sper ca să - ți aducă multă alinare.

Ești o rază blândă ,

Ești soarele meu

De n-ai fi acuma aș muri și eu.

Te iubesc, mămico,

Te iubesc cu dor,

Tu ești pentru mine câmpie cu flori.

Primăvara

Din pământul amorțit

Ghioceii s-au ivit

Dornici ca să ne vestească:

Primăvara a sosit!

Gândăceii s-au trezit,

Florile au înflorit

Miei aleargă pe câmpii

S-aud glasuri de copii.

Natura – ntreagă a înviat,

În poiană ne-am adunat.

Flori frumoase am ales

Cu mult drag noi le-am cules.

Gândul bun

Mamă, azi e ziua ta

Și-am vorbit c-o rândunică

Să-ți aducă doar o floricică.

O floricică odinioară

Ți - era ca o surioară.

Parfumul ei e parfumul tău.

Știu!

Uneori sunt un copil rău,

Dar eu te iubesc și nu țin cont

Că eu cresc.

Ai fost și vei rămâne îngerașul meu fermecat.

Ce m-a învățat, ce m-a educat.

Mamă, te iubesc! simt nevoia să-ți spun

Dintre tot și toate tu ești gândul cel mai bun.

Primăvara

Zăpezile s-au topit,

Ghioceii au înflorit.

Cerul nu mai e noros

E senin, e luminos.

Uneori eu mă gândesc

Și cred c-o să mă rătăcesc

Prin livada - nfloritoare

Cu parfum îmbietoare.

Numele şi prenumele: Ghincia Maria

Vârsta: 11 ani, clasa a V-a, Şcoala Gimnazială Ştefan cel Mare

Localitatea Botoşani , judeţul Botoşani

Cartea cu mine

Stau liniștită în camera mea

Telefonul e-nchis, ușa la fel

Tot mai departe de mine m-aș vrea.

În jur doar miros,

Miros de hârtie răsfoită,

Miros de creioane-ascuțite de mult,

Miros de amiază suavă

În care plutesc.

Cartea e deschisă ca o pleoapă

Peste ochiul în care m-aștept tot pe mine.

Iar genele, coroană de-nțelesuri ascunse

Care-ncunună orice privit.

Cuvintele din carte mă urmăresc

Lucrurile par pentru totdeauna,

Parcă ieri sau în minutul acesta

Care tocmai s-a dus de la mine.

Oamenii spun că mai departe de ziduri

Nu poți ajunge.

Dar eu deja am ajuns

Într-un loc care e numai și numai al meu.

Dincolo de zid e soarele.

Desigur, lumea s-a născut

În camera mea

Apărând ca o lumină scânteietoare

Din dreptul ferestrei

Și m-am trezit față-n față cu ea...

Atâta lume, atâția pași pe covorul cu flori,

Atâta luminat orbitor!

Dacă închid ochii

Lumea se face cuvânt

Și din cuvânt mă nasc eu

Aceeași de fiecare dată.

Dragostea mea pentru carte

E sămânță.

De-aici răsare totul.

Ne prind rădăcini aripile

Cu care înaintăm prin umbră

Zâmbind.

N-am patru ochi

Am patru brațe

Și adăpostesc în ele lumina.

Familia mea

Mama mea e o femeie tandră,

care ştie să spună cuvinte albe,

să le aşeze pe rafturi în bucătăria mică şi curată,

să le şteargă de praf o dată pe zi,

să deschidă câte o fereastră în fiecare cameră.

Tata e un bărbat care trece alene pe străzile lumii,

respectând mereu regulile de circulaţie,

asediat, în general, de lucruri utile.

Amândoi sunt oameni încă tineri.

Împreună reuşesc să-mi păstreze ochii limpezi

mie, copilului, singurului copil al familiei.

Împreună construiesc o casă cu vedere spre nord.

Tot pentru noi,

pentru căminul nostru.

Avem o casă fericită

învelită în nori străvezii.

La ferestre avem flori

pe care eu trebuie să le stropesc

o dată pe săptămână.

Părinţii mei ştiu să ridice

un zid până la soare

şi un castel până la lună.

Asta, cu siguranţă,

ar trebui să ne fie îndeajuns.

Azi despre primăvară

Am iubit mereu primăvara.

M-a fascinat.

ador să o privesc cum tace

cu albastrul ei adânc

sau ne minte cu aerul călduţ, parfumat

sau se bâlbâie aiurea.

Primăvara are pentru mine o lumină a ei,

Primăvara are o sensibilitate a ei,

o teamă, o nelinişte, o zbatere ciudată.

Atunci plouă cu ghiocei şi violete

şi primăvara umblă despletită pe străzi

ca într-un nebunesc carnaval.

Florile albastre şi crude

se înalţă sfioase spre soare

care face să răsară frunzişul

pe arborii goi.

Prea tandre buburuze

cu gând de măritiş

urcă domol

spre vârfuri de iarbă verde.

Iubesc primăvara.

Eu am de mult timp o primăvară doar a mea

în care trăiesc liberă şi fericită.

Aici toţi oamenii sunt frumoşi,

ferestrele deschise,

cerul aproape,

munţii înalţi până la soare.

Aici e multă linişte şi lumină.

O ţin aproape de mine tot anul.

În suflet.

Chiar dacă timpul nu mă lasă întotdeauna

să o păstrez acolo.

Primăvara e anotimpul înfloririi.

Şi vine ca o veste frumoasă din cer,

o veste pe care o murmură seara pădurea.

Vine cu narcişi, cu crini,

cu timp cald.

E zborul unui fluture,

e zvonul pârâului,

e cântecul sufletului meu.

Ieşim din iarnă cu seninătate

şi cu sufletul uşor.

Avem înainte încă 1000 de primăveri,

suntem fericiţi.

Primăvara ştie să mă strige pe nume.

Din cauza asta o iubesc atât de mult,

pentru că, dincolo de orice poveste,

ştie să-mi spună zâmbind,

bătându-mă uşor pe umăr:

„hei, salut, stai liniştită, sunt aici”.

Zborul

Cât de frumos e cerul!

Cât de norocoşi sunt norii, soarele, stelele şi luna!

Ei pot privi Pământul...

Dacă aş fi un nor,

aş putea vedea Pământul aşa cum este

o bilă rotundă,

un albastru întunecat,

un verde umbrit,

aruncate dungi maronii,

crestate.

Dacă aş fi sus, pe cerul azuriu,

aş sta neclintit în faţa soarelui.

Dacă aş semăna cu un nor,

aş cere ajutorul vântului.

Atunci când strălucirea stelelor ar fi prea puternică,

Le-aş acoperi iar, şi iar

focul jucăuş

din privirile lor fermecătoare.

Stele de-abia strălucesc în cerul tremurat

Aş respecta-o pe bătrâna Lună

şi aş fi mereu la dispoziţia ei.

Luna se lăţeşte roşiatică

De-o siluetă zveltă de castan

Aş cădea în genunchi în faţa soarelui

Şi l-aş implora să deseneze curcubeul.

Zadarnic visez...

Dacă razele soarelui m-ar lumina pe mine prima dată,

aş veghea zi şi noapte la somnul norişorilor,

care aud şi văd pentru prima dată

minunile Universului.

Dacă aş fi un nor,

aş vrea să stau la masă cu oamenii,

să mă prind cu ei de mână în cea mai ispravnică horă,

la zilele de naştere ale stelelor,

să-mi petrec tot timpul în veselie.

Vreau să-mi fac prieteni norii

Cu aceleaşi sentimente ca şi mine.

Dacă aş putea fi un nor,

celelalte dorinţe ale mele ar dispărea.

Norii de fum sau de ceaţă

Intră prin perdeaua casei.

Sunt zile când plouă

Şi tragi draperiile moi.

Să fiu nor, visez

dar încă nu a devenit realitate.

Probabil bătrâna Lună nu a mai putut ţine evidenţa

scrisorilor primite de pe Pământ

sau alţi nori vicleni,

de teamă să nu le ia cineva locul,

le-au furat din camera de lucru a Lunii.

Uite norii cum aleargă pe cer

Eu i-am trimis către tine

Ia-i şi ascunde-i în buzunar

Sunt de la mine.

Până la cer şi chiar mai departe

Să fie lumină.

Deasupra noastră un cer cât un şerveţel de unică folosinţă.

Chiar şi aşa nu mă voi lăsa

ci voi fi mai îndărătnică.

Bărbieru Maria-13 ani,clasa a VII-a,

Școala Gimnazială Nr 1 Ungureni, sat Ungureni,jud.Galați

Florile

Uite- aici am niște flori,

Le miroși și-ți dau fiori.

Lalele, zambile și crizanteme

Fel de fel de floricele.

Mii de forme și culori

Au aceste flori.

Mama -i cea care primește

Florile ce le dorește.

Covor de flori parfumate,

Toate frumos colorate,

Sporesc farmecul naturii,

Lângă verdele pădurii.

Buzilă Claudia, 13ani ,clasa a VII-a,

Școala Gimnazială Nr.1 Ungureni,sat Ungureni ,județul Galați

Primăvara

A sosit așa deodată

Primăvara cea chemată

De copii, părinți, bunici,

Plină e de rândunici!

Copacii au înflorit, florile au răsărit,

Păsările au vestit că primăvara a sosit

Cu alai de toporași- sunt ca niște îngerași,

Cu ghiocei mititei ca să te bucuri de ei!

-Primăvară, ai înveselit

Pe toți cei ce te-au primit

Cu brațele deschise,

Cu mâinile întinse!

Căşeru Ioana

Clasa a VI-a

Şcoala Gimnazială ”Dimitrie Sturdza”

Tecuci, județul Galați

Dorință tardivă

E iarăși toamnă și te simt,

Tu, veșnic tânăr Rafael,

Ce te-ai oprit din drumul tău

Într-un castel de lângă cer.

Culeg din nou durerea ta

Din versuri, ce-au săpat adânc,

Lăsându-mi urme ce le port,

În drumul meu, spre un destin.

Ce suflet rău te-a schingiut

Poet frumos, de-atâta suferi ?

Ce vânt năprasnic te-a atins

Oprind orchestra din cântare ?

De-aș fi fost să te alin,

S-alung spre zări pierdute jalea,

Te-aș fi făcut din nou să simți

Iubirea unei nopți de vară.

Și amândoi am fi pășit

Tu, Narcis trist, eu pururea fecioară,

În basmul tău făgăduit,

Pe parfumate note de vioară.

Ciurea Daniel-Mihai

13 ani, clasa a VII-a, Transylvania College

Cluj-Napoca, jud. Cluj

spirit de samurai el este războinic mare,

din țara soarelui sus răsare,

urcat sus pe șaua calului,

legat de vârful pumnalului,

are încredere în sine,

katana în mână o ține,

foarte pregătit de luptă,

inimi să spintece și capete să rupă,

armura îi strălucește,

poartă steagul lui în spate,

înainte bărbătește,

dușmanului să aducem moarte!

INTERSECȚIE

Suntem multe linii drepte

Ne-am născut și am pornit

Fiecare cu singurătatea sa

Urmăndu-ne destinul de linie dreaptă.

Pe drum am întâlnit

flori,

păsări,

prieteni și colegi,

ce-au mers alături de noi

și apoi ne-u părăsit.

Toate acestea au lăsat urme în sufletul și ochii noștri.

Într-o zi însă,

Traiectoriile noastre s-au intersectat

Într-un punct.

Pe urmă, am plecat fiecare

Către drumul său.

Nu știu de ce

De atunci

Îmi doresc să fiu o linie curbă.

Cojanu Luca

Clasa a VII –a B

Școala Gimnazială ,,George Topârceanu “, București

Bântuim

Viața este ca un joc;

Un joc aparent fără reguli,

În care ești aruncat

Pur și simplu.

Fără vreun ajutor,

Bântuim.

Căutăm un scop, o țintă.

Iar atunci când le găsim,

Ne mândrim, fără vreun rost.

Viața este ca o cursă;

Odată ce-ai intrat în ea,

Totul merge înainte.

Nu abandona, fiindcă

Ce se-întamplă are rost.

La final, te-așteaptă

Gloria după care

Bântuim.

Colcer Casian

Liceul Teooretic „Mihai Eminescu”

Clasa a VII

Ars Vivendi

Ce este viaţa? Adesea m-am întrebat;

Nimic mai mult decât un zbor,

Între al naşterii moment

Şi cel al trecerii-n eter;

E lungul zbor printre tristeţi

Sau goana după realizări;

Zbatere de aripi în vânt, pe acest pământ

Înşelător, murdar.

Doar cerul este mai curat

Şi atunci, în zbor, deasupra tuturor,

Am să înalţ uşor pe un nor,

În zbor.

Imaginaţie

Mă gândesc,

Şi imaginaţia zboară,

Acum, sunt o vrabie

Sau mărețul vultur

Şi lumea o uimesc

Cu zborul meu magic și regesc.

Zborul

M-am gândit să împrumut odată,

Nişte aripi de liliac

Să mă-nalţ cu ele-n cer

Şi să dorm

Să mă fac foarte mic

Să fiu un corb în zbor.

Bujoreanu Elena – 12 ani

clasa aVI-a, Școala Gimnazială ,,Dimitrie Sturdza”,

Tecuci,județul Galați,

Cântarea care n-a fost spusă...

( Poetului Ștefan Petică)

,,Ce-a fost de spus,s-a spus demult”,gândesc unii a decide,

Dar cum?Cum?Când în față lumea veșnic se deschide...

Că-ntotdeauna taine sunt

De-nțeles ...și de ascuns,

Și versuri care-așteapt-un sens

Și-nțelesuri de-nțeles...

Cum pun ei lumii hotare,

Chiar înainte să le fie mormântul la picioare?

O, tu, al toamnei suflet, poet și veșnic visător,

Cutreieri lin păduri și dealuri, și-n urma ta ofteaz-un dor,

Printre ramuri, printre frunze, care își șoptesc uscat,

Povestea unei nopți de vară, apusă-ntr-un crâng de mult uitat.

Și tu intri în pădure, alinat de boarea fină ...

Deodată, ca-n orchestră, auzi un cânt prelung de strună

Iar versurile-ncep să curgă și vin ,din ceruri, parcă

Și cântecul ia viață, într-o lumină lină...

Sună pădurea toată , umplând singurătatea,

Dar numai pentru tine se-aude acest cânt,

Căci doar tu-l știi și îl șoptești tainicului vânt...

Chiar de-ai vrea tu să-l audă lumea toată și păsările toate,

Buzele tale demult fost-au ferecate.

Iar vioarele tăcură...

Coardele reci și mute amorțiră.

Ecoul ultimelor note s-a stins încet,

Ca ultimele frunze de nucet,

Ce s-au uscat înainte de apus.

Și câte mai erau de spus ! ...

Primăvara

Iată,un colțișor de iarbă ,un susur de izvor...

Sub înserarea clară ,s-apropie ușor,

Zâna Primăvară.

Fragedă copilă, cu chip de înger alb

Pășește ușurel, pământul nici n-atinge...

Însă în zarea albă, încă-i furtună...ninge...

Iarna ,furioasă, trimite soli de vânt

Pe Crivățul amarnic și pe Austrul ,care,

Îi șoptiră ,credincioși, ce au văzut în crâng :

-Stăpână... uzurpare ! îi spuse tremurând.

Vine ,vine-ndată, cu alaiu-i mare !

Cu fluturi ,păsări ,flori,gata de luptă, toate!

-Și? Îi spuse Iarna ,pe tronul ei zăcând...

-A lor mulțime mare-i și vine val-vârtej

Să te dea jos din tronul Preastrălucirii Tale!

Atunci Iarna ,temându-se tare,trimise suliți înghețate,

și vijelie mare ,să o străpungă pe firava

Zână Primăvară.

Copacii îi smucea în cale ,vânt și ploaie și ninsoare

Întunecară zarea ,cu ciuma furtunoasă, pădurea înecând.

Iar sulițile sclipitoare zbârnâiau prin aer,zarea despicând...

Dar ,de frumusețea, celestei zâne delicate

Se topiră toate, toate...

În zadar se zbuciuma Iarna-acum de moarte,

În negura furtunii, căzu neputincioasă...

Un roi de fluturi albi, reci ca noaptea glaciară,

Se sfărâmară-n cioburi ,fură luați de vânt...

O clipă de tăcere tainică ,sfioasă...

Jugul greu al iernii de gheață și ninsoare

Fu zdrobit îndată de pe spatele pădurii...

Primăvara câștigase dragostea naturii.

Zâna descusu îndată peticele albe ale iernii

Și cusu la loc ,degrabă, cu firul verde al ierbii.

Păsări ,fluturi ,floricele ,toate-o ajutară

Și-și făcură cuibușoarele degrabă...

Sub zorile însângerate ,calde, tremurânde, toate fură gata..

Razele, jucându-se ,treziră clopoțeii,

Iar ei,cu râsetul lor cristalin ,ce rupse vălul tainic al tăcerii,

Deșteptară întreaga natură...

Ogorul jilăvit dospea de căldura primăverii,

Iar florile gingașe dansau în simfonia pădurii...

Bătrânii pomi ,bunici de-acum, aveau pe brațe nepoțeii-

Mici fulgi de cer ,din soare rupți, cu parfum din dulcele potir al Primăverii.

Soarele se desfăta pe cerul cel curat

Împărțind văpăi aprinse în întreaga zare...

Toate într-un glas cântau cu voci de sărbătoare :

„Slavă ție, Zână bună ,cu iubirea ta cea mare!”

PREDA IRINA

Clasa a VIII -a A

Şcoala Gimnazială „Iorgu Iordan”, Tecuci

Copilul din Primăvară...

Numai poetul, cu cugetu-i curat,

E copilul de Primăvară păstrat.

El se ascunde printre gânduri şi flori

Şi îmbracă cuvintele în mii de culori.

Pierdut undeva între nori şi vânt

El coase cu vorbe cerul de pământ.

Şi prinde în versuri îndelung ticluite

Înţelesuri de alţii nemaigândite.

Din flori de cireş îşi făureşte caleaşcă,

Purtată în zbor de fluturi vioi,

Primăvara, însăşi, îi este mireasă

Şi tot el îmbracă toamna cu ploi.

Din liliac îşi face cunună

Şi se înalţă între soare şi lună.

Şi leagă cuvintele atăt de abil

În jocul său vesel ca de copil.

Secretul Primăverii

Stau calmă şi-n liniştea ploii apuse

Ascult fermecată un biet menestrel

Cum cântă duios despre vremuri apuse

Și, parcă, balada-i totuna cu el.

El zice-o poveste de timp îngropată

Ce-ascunde în vorbe un tainic mister,

O blândă fiinţă din lume furată

Şi-nchisă de oameni într-un antic castel.

Primăvara, auzind de regele soare,

Un zvon cum că prinţesa ar fi nemuritoare

Şi vrând să o cunoască şi-n taină s-o fure,

Cu surorile ei a pornit prin pădure.

Frumoasa copilă, cu suflet curat,

Le zise degeaba secretul păstrat:

Cum că prin strofe, versuri şi rime

Ea reuşise prin vreme a rămâne.

Astfel, vrând să devină nemuritoare,

Cele patru zâne au rămas datoare

Să se lase fără niciun regret:

Să fie muzele oricărui poet.

Înviere

E sărbătoare...

Culori vii, parfum de floare,

Miros de rai, candoare

Aripi de înger, zâmbet şi soare...

O, noapte de iubire plină!

Aerul vibrează de lumină,

În suflete curate îţi faci loc

Şi inima se umple de cugete de foc.

Din cerul vast, de necuprins,

Îngerii sclipiri au nins…

Şi-n zborul lor uşor au prins

Speranţe noi, scăldate-n vis…

Cugetare

Ce e oare iubirea?

Mă-ntreb ades în gând,

Privind la pagini şterse

Şi galbene de timp...

Aud ades spunând pe cei ce-i întâlnesc

Cum că ar fi o vrajă, un dar dumnezeiesc,

Că e dorinţă pură şi patimă şi foc,

Sau că-i blestemul negru cel fără de noroc.

Dar oare cine este, cu adevărat, iubirea

Pe care menestrelii în cântece o-nchid?

Şi oare, cine-mi poate răspunde la-ntrebarea

Pe care eu mi-o pun de-atâta timp?...

„- E muza mea!”, îmi zise poetul de departe,

Privindu-şi lira frântă şi haina ruptă-n coate.

Şi nu pricep: cum oare s-antâmplat să fie

Uitarea, elixir pe-a sufletului rană,

Când doar iubirea, toată lumea ştie,

Înalţă sufletul la cer şi-l face pană?...

STOLERU DENISA

Vârsta: 14 ani

Clasa a VIII -a A

Şcoala Gimnazială „Iorgu Iordan”, Tecuci

Zbor în primăvară

O caldă lumină îmi scalda fiinţa

Simţeam că pot zbura, zbura până la cer.

Sorbeam cu nesaţ dorinţa

Şi deodată, am învăţat să sper.

Am marturisit că vreau să descopăr lumea

Paşii-mi erau mari şi rapizi.

Deodată, a răsarit din primăvară sclipirea

Şi-am ajuns unde nici nu crezi.

În lumea mea...lumea Primăverii

Va fi mereu, mereu o stea

Ce-mi va lumina drumul căutării

Şi nu mă tem că voi cădea.

Primăvara mea e versul ce se leagă

Şi-ncepe-ncet a străluci,

Primăvara mea-i un vis, o lume-ntreagă

Şi mereu fermecată va fi.

Pimăvara mea

Venit-au zilele Învierii cu fulgi de nea?

Atât de albă-i primăvara mea!

Mi-i sufletul plin de flori de cais

Şi cerul dalbe sclipiri peste el a nins.

Adie peste tot miresme dulci de rai

Şi gândurile-mi se leagă în sfânt alai!...

Curge în suflet mireasmă şi lumină

În cântec de taină în biserica creştină.

Pluteşte în aer har de sărbătoare

Şi dă primăverii mele strai nou de culoare...

Durere și Înviere

Ne pregătim de drum prin Înviere:

Acesta este pentru toţi unicul drum.

Prin jertfă, rugăciune, tămâiere,

Ard patimile, se prefac în scrum.

Şi fiecare Om e o dreaptă făclie

De pace, iubire şi duh în lucrare.

Natura înalţă imn de bucurie,

Faptă şi cuvânt capătă-ntrupare.

Cununa luminii cer şi pământ a-mpodobit,

De la miazăzi la răsărit.

Cântă lumina născută în durere,

În candele omeneşti de lut.

Nu-i nicio valoare în durere

Dacă nu-i pătrunsă de Înviere!...

Harul arde răul şi-i picură iubire

Lucrarea prin Cruce, Lumină străluce!...

Dar de poet

Ca soarele strălucitor al dimineţii

Ca floarea de cais ce râde-n ram

Ca raza lunii ce bate în geam,

Atât de repede, plecat-au, dintre noi, poeţii...

Cum se toprsc încet florile gheţii,

Cum stelele sclipesc mereu în noapte,

Cum codrul suspina la ale lui şoapte,

Atât de repede trecut-au anii vieţii...

Dar versul lor în inimă adună,

Ocean de linişte din nopţile cu lună.

Ne-au dat, în schimb, visul şi lumea-ntreagă

Şi dorul nemuririi ce strâns ne leagă.

Crăciun Adriana

Vârsta:13 ani, Clasa a VII-a B

Şcoala Gimnazială ,, Anghel Rugină”

Localitatea : Tecuci

1. Dulce copilărie..

Copilărie, nu-ți cer în dar prea multe

Aş vrea mai multe zâmbete pe chip

Să-mi dai un nor pufos şi alb

Să pot zbura cu el în larg

O inimă pură aş vrea

Să nu se maculeze în drumul vieţii

Un gând curat şi-un dor etern de joc

S-alung pentru vecie veşmântul bătrâneţii..

2. Lui Eminescu..

Eminescu, poet prea slăvit

Odată cu luceferii ai răsărit

Eşti stea pe cerul literaturii

Ce nu apui din cauza iubirii...

Tu eşti cuvântul ce-a sfinţit amorul

Eşti luna care încet străbate codrul

Eşti zâmbet, lacrimă din flori de tei

Eşti floarea albă de cireş din ochii mei...

Acum, la ceas târziu de seară

Ne-am adunat pentru a câta oară

Să-ţi spunem numele încet, şoptit,

Să-ţi cântăm de codri, de munţi şi de zenit

Să-ţi punem stelele la căpătâi

O, soare mândru tu-n veci n-ai să apui!

3. Mama

Mama-cel mai drag cuvânt

Mereu aici lângă mine la bine şi la greu

Mândrul soare auriu sclipeşte-n surâsul său

Am vrut să-i culeg mândre stele aurii

Pentru a-i face o coroniţă

La ce bun ? - m-am gândit

Dacă e deja o stea

Ce străluceşte-n inima mea

Astăzi vreau doar să-i şoptesc

Că tot ce-aş vrea să-i dăruiesc

E un simplu ,, Te iubesc! "

Dănciulescu Iulian

Clasa a VII –a B

Școala Gimnazială ,,George Topârceanu “, București

Creativitatea nu e doar un cuvânt

Cu fiecare cuvânt scris

Faci un pas în noua aventură

Unde afli lucruri noi

Și de sentimente- ploi.

Creativitatea este cheia

Spre fântâna gândurilor noastre,

De unde izvorăsc

Emoții înghețate și expresii înflăcărate.

Această mare de imaginație este de necuprins

Ea ne străpunge cu raze de fericire

Ne mângâie ușor cu fantezie

Și ne presară pulbere de armonie.

Creativitate, umple-mi golul ființei

Ghidează-mă spre bucurie

Și nu uita niciodată ,

Că ești oglinda sufletului!

Contemplare

Într-o zi caldă de vară

Am plecat, odinioară,

Pe munte- n călătorie,

Cu zambet și bucurie!

Împrejuru-mi, doar copaci

Cu flori albe rozalii.

Langă ei sunt numai maci

Cu petale sângerii.

Și- un lac mare, cristalin,

De nuferi și trestii plin.

Pe lac e melancolie,

Și în suflet armonie.

Soarele s-a dezmorțit,

Printre trestii a sclipit,

Pe scena albastră, o aurie rază,

Cu nuferii gălbui dansează.

Vântul șuieră fără- ncetare,

Susurul apei în depărtare

Cucul cântă lângă cărare

Și corul umple inima de încantare.

Săbiile de smarald se- anină,

Adăpostind florile de platină.

Cu acest tablou de natură

Sufletul are-o stransă legatură.

Sfânta legătură dintre om și natură,

Nu este desfăcută de nicio tăietură.

Așa simplu simțeam,

Că tot ce vedeam, IUBEAM.

O, mamă…

O mamă simplă, alții spun.

Dar eu o știu femeie sfântă.

Cu ochii mari și blânzi ca marea,

Cu vocea-i caldă sărbătoarea.

O, mamă! Sunt tare fericit

Că mica viața mi-am închinat

Și- ntru tot m-am dedicat

Sufletului tău auriu, delicat.

Femeia, darul cel divin,

Cu ochii aleși din cerul cel blajin,

Cu buze ca trandafirii cei mai sângerii

Și cu dorința- nțelepciunii zi de zi.

Dar eu sunt sigur

Că oricare mamă strigă-n taină

Cu ochii înflăcărați de lacrimi:

,,Mă- nvioară iubirea pentru fiul meu!”

O, mamă, cât îmi ești de dragă!

Denisa Simioanca

12 ani, clasa a VI-a

Palatul Copiilor, Bistriţa

Cireşele dulci din apusul amar

Apusul amar peste mare s-a ridicat;

gustul său de mult a fost uitat.

Cireşele dulci din copac au pornit

spre universul nemărginit,

„Orizonturi” voind să caute.

Marea, cu apusul amar spuseră doar risipite fapte...

iar tot zburând printre vara pierdută,

aceasta fiind aşa de uitucă,

zise că acum este ninsoare

şi ploaie,

dar cireşele spuseră că este vară şi soare.

Copilăria-i acum mutată la mare,

înotând printre amintirile copiilor

şi jucându-se cu gândurile miilor...

Cireşele apoi pornesc mai departe...

S-au întâlnit cu a apusului carte.

Acesteia îi ziseră unde pot găsi diferite

„Orizonturi” felurite.

Cartea le răspunse că acestea se află în marea

Apusului amar, cu dulcea chemarea,

iar cireşele porniră în acea parte,

lăsând în urmă a apusului carte...

Şi, ajungând la mare cu apusul amărui,

îi dădură înapoi preamăritul gustul lui,

iar apusul bucuros le dărui lor, uimite,

câteva”Orizonturi” felurite!

Cireşele, acestea le aduseră

la concursul creativ şi le puseră

fix în frunte iar

Concursul Orizonturi fiind numit,

luminând ca un far!

Uite-aşa v-am povestit

Poezia aceasta pitică, uimit!

Creionul cu stea în frunte

Un creion neînsemnat

era pe masă aşezat;

vrea să fie folosit,

să fie îngrijit,

dar nimeni nu-l ia.

Iar în mintea mea,

aş vrea ca Eminescu mărit

să-l fi folosit,

cu el să fi scris

multe poezii interesante

şi minunate!

Dar, deodată, văd pe el

un fel de semn mai altfel...

Îmi dau seama că este o semnătură.

De fapt era chiar al lui...

a lui Eminescu!

Creionul acesta e o mică stea

şi alături de stelele din cer ar trebui să stea,

acolo să fie,

alături de celelalte o mie.

Aşa că îl fac încet să zboare...

Dar va putea oare?

În cer să se înalţe,

spre stele să plutească.

Lângă Eminescu se aşează liniştit

şi rămâne uimit

să-şi revadă vechiul prieten...

Împreună ei au scris-o

povestea pe care tocmai v-am zis-o!

Târguirea lui Apolodor

Frunzele multicolore au căzut

Demult, demult...

Apolodor cel bucuros

Avea nevoie de un cadou frumos

Şi, aşa a pornit spre magazin,

Dar mai întâi s-a oprit la bazin.

Vremea era prea friguroasa şi rece

Pinguinul a trebuit să plece.

Aşa este, uneori, toamna...

Apolodor a dădut iama

Să intre în X magazinul...

Fericit era pinguinul!

Se uita la alimente şi nu ştia

Ce să ia.

În căruciorul de cumpărături

Erau atât de multe bunuri!

Cumpărase imaginaţie la dosar,

Părea acesta cam amar –

Mai luase creaţie

În folie de protecţie;

Avea o cantitate imaginativă,

Se duse la casa de bonuri creativă;

Când văzu preţul pinguinul era uimit

Şi nu era preafericit...

Se târgui,

Dar nu se mulţumi.

Plăti în cele din urmă preţul...

Voinic îi era mersul

La cangur îi duse

În punga de daruri un semn îi puse...

Cadoul care era o minunăţie!

Adică, adică... o poezie.

Durbalău Daria Andreea

Clasa a V-a B, Scoala: Liceul Teoretic “Emil Botta”

Localitatea Adjud, Vrancea

1.LECTURA

Lectura e specială

E ca într-un paradis

Ce este doar un vis.

Tăcutul vis e ca și o scânteie

Unică și pustie

Râzând pe sub mustăți

A dat de înțeles

Că lectura-i pentru unii,

O poezie fără sens.

2.DRUMUL CĂTRE LECTURĂ

Lectura-i ca o mamă,

Ce te va ajuta

Și nu te-abandonează

Nici dacă-i vremea rea.

Când este greu

Și n-ai speranță,

La testul de română.

Ea îți va aduce în dar

Un micuț abecedar,

Abecedarul minții,

Nu unul adevărat

Ce cu puterea lui

Răspunsul bun să-l fi aflat.

3.UN OM FĂRĂ LECTURĂ

Un om fără lectură, nu poate exista,

E ca și cum oceanul

Pești nu ar avea.

Se plânge, dar nu știe

Că viața toată este

O dulce poezie.

Hoara Maria, Clasa a V –a A

Școala Gimnazială ,,George Topârceanu “, București

Mama

Ea este ca soarele,

Luminând a noastră cale

Nu e rea, ci foarte dragă,

Ea are o iubire largă.

Primavara

Cine vine pe aripi de fluture

Împrăștiind multă culoare,

Așternându- ne pe- a noastră cale

Multe flori de- ale sale.

Animalele o cheamă:

„Vino, primavara, la noi,

Sa ne- aduci multe culori,

Cu ochii tăi ca apa,

Cu gândul ca săgeata,

Cu părul tău din aur,

Tu ești al nostru faur.”

Toată lumea și-o dorește,

Toată lumea o iubește,

Ea învinge Baba Iarna

Cu sageți de flori în iarbă.

Sora mea

Ea e împlinită ca o stea,

Nu e niciodată rea,

Ce luminează a mea cale,

Cu foarte multa culoare.

Eu o strig Teuța,

Micuța si draguța,

Cu ochii ca cerul,

Cu mușchii ca oțelul,

Cu părul din aur,

C-un zâmbet de laur!

Ea este surioara mea,

Și-o iubesc precum o stea

Care strălucește

Și mă împlinește.

Ion Alexandra

Clasa : a VII-a B

Şcoala Gimnazială ,, Anghel Rugină" Tecuci

Mi-e frică

Mi-e frică să te iubesc

Deși stoluri de fluturi,mii de stoluri vii

Înmuguresc copacii

Peste câmpurile cu spini.

Mi-e frică să te iubesc,căci:

Tu ești mort,iar eu sunt vie

Tu ești lună,eu sunt soare

Tu ești urlet,eu sunt cântec

Tu ești dor,eu sunt amor

Tu ești plâns,eu sunt surâs

Tu ești spin,iar eu sunt floare

Tu ești demon,eu sunt înger

Eu sunt lacrimă cea pură,

Tu ești sângele fierbinte.

Tu ești prințul din povești

Cu inimi de zmeu,

Tu ești pasărea cea zboară

Fără frici,precum un leu

Și se avântă printre lupte...

Cum pot să te iubesc eu?

Și mă sting,mă sting de dor

Mă sting căci...

Cum pot iubi un asemenea om?

Dacă prin apele sumbre, care-mi izbiră nava

Am plâns și am trecut

Azi din iubirea noastră, rămase doar otravă.

Într-o zi când am să adorm, pe ninsă vecie,

Visând am să cred,

Că nu-s din nou lângă ține.

Joc şi copilărie

Copilăria, un vânt ce trece

Ca cerul senin

Pe timpul rece.

Din spaţiul viu şi cald al lumii mele,

Tu,timpul recea mâna ţi-o îndrepţi spre stele

Îngheţi orice suflet ce în sine un copil mai are

Orice joc neterminat, drept urmare

Eşti copacul pe gânduri

Din ramuri de oase

Ce nu lasă oamenii şi nu le da pace.

Copilăria, clipe frumoase ale vieţii

Ce de timp sunt uitate

Şi la sfârşit condamnate morţii.

Într-o zi îţi vei aminti ce frumos era să fii copil

Să stai în voia sortii la joacă pe stradă,

S- alergi voios pe câmp

ca o pasăre ce zboară

Acea fiinţă zburătoare neagră cu ochii verzi

Este timpul ce te-ndeamnă să-l urmezi.

Iulia Rebrean

11 ani, clasa a V-a

Palatul Copiilor, Bistriţa, BN

Jocul se joacă

Jocul la distracţie

Este ca o comparaţie,

Gândindu-te, printr-o

Sumă de cuvinte.

Ies ca şi grăbite

Şi, printr-un poem,

Mai scrii şi ceva cu gem.

Când ieşi afară

Jocul florilor te cheamă.

Am un ghem

Care seamănă cu un cap de ren.

Ai un admirator?

Ia-ţi jocul alergător,

Cu un zâmbet gânditor!

Printr-o săgeată

Jocul e o armată!

Mai călător

Vin în zbor,

Vin călare,

Vin pe jos,

Vin sub soare,

Călătoresc prin locuri uscate,

Gândind departe.

Caut poşta.

Spre destinaţie!

E un plic

Cu idei pline de graţie.

Mihai Eminescu

M-ai învăţat,

m-ai îndrumat,

de la tine am tot aflat,

când ai visat ca un copil,

cum ai cântat

amabil....

Vis dulce de copilărie,

dor aparte de mândrie,

uşuratic dus de vânt,

ca o mireasmă de cânt

Şi începeai să scrii

o fantasmă de poezii,

prinsă fir cu fir,

aţă rotită-n şir...

Truc luminos

Stea, steluţă minunată,

Vino şi arată-mi

Sărbătoarea purificată.

Ajută-mă să-i cinstesc

Pe cei care mă iubesc.

Coboară printr-un gând

Şi adu-mi un cânt.

Aştept să mă inspiri,

Eu să urc,

Tu să cobori,

Ca printr-un truc

Plin de culori.

În acele priviri

Îmi trimiţi mii de amintiri

Să pot să scriu,

Iar lângă tine să fiu.

Mihai Năşcuţiu

11 ani, clasa a V-a

Palatul Copiilor, Bistriţa, BN

Timbrul stelar

Timbrul auriu, cu fluturi literari...

Mihai Eminescu este unul dintre

cei mai mari stelari!

Creând timbrul infinit al...

cuvintelor,

fiind eroul literaturii fluturilor,

iubind pe fiecare ca pe el însuşi,

niciodată de frustrare plângându-şi.

Timbrul noimelor poeziilor vieţii,

el scriind pasajele libertăţii.

Îngerul ajutându-l cu iubire,

dar şi noroc cu dărnicie.

Ah, timbrul îngerilor curaţi

cu lumina scrisului,

încercând să oprească teama proscrisului...

Timbrul al bastionului de creaţie,

care are multă graţie.

Al cui e oare?

Albastru ca o floare...

E timbrul lui Mihai Eminescu,

care mereu visează ecvestru.

Steaua lui Mihai

Mii de stele strălucite,

împreună sunt unite;

numai una-i diferită

şi mereu e îndrăgită!

Ea e Steaua Eminescu!

E mereu pe-un cal ecvestru...

Caii strălucitori

sunt mereu ascultători.

Ne veghează vii...

mii şi mii!!!

Ghicire de stea

Ea e cea mai răspândită...

Nicicând nu e amorţită.

Ia ghiceşte! Cine-o fi?

Se găseşte într-o zi!

Ai ghicit! e Prietenia!

Ea creează bucuria!

Cu ghicirile de stele,

cu un scut de viorele.

Apără cu inima coaptă!

Soarele şi luna se joacă.

Se aude iubirea-toacă!

Cu îngrijire şi nesfârşire,

creează un parfum cu uimire.

Străluceşte cu splendoare!

Nimic, nicicând să n-o doară!

Blândeţe rogvaiv

Îngeraş minunat

cu albastru nedecolorat,

o privire de aur,

cu fulgii lui faur.

Peste o ramură antică,

scrisă fără vreo panică.

Poate taina uimirii

şi a lămuririi!

Literatură cerească,

cu culoarea albastră,

iubită mereu,

de la pământ la cer.

Împăratul Curcubeu,

ca un zeu,

nu te va uita!

Nicicând nu-i vremea rea.

Să străluceşti,

dar şi să te-ntăreşti,

cu puterile tale

pline de culoare,

ca rogvaivul tău,

fără nici un rău.

Movileanu Maria

Clasa a VII-a

Şcoala Gimnazială ”Dimitrie Sturdza”

Tecuci, județul Galați

Drum

Ruginesc amintirile în sufletul cu temelie de ceară,

Toate întrebările se adună-n amalgam

Pe marginea drumului tristeții.

Caut un semn, un crâmpei de speranță,

Locuind în tăcere

Mă lovesc mereu de umbră;

Drumul se răsfrânge într-o creangă amară,

Arborii se risipesc rând pe rând,

Totul parcă se mistuie în cenușă,

Totul se năruie într-o clipă de dor.

Silveșan Rebecca

Clasa a VII-a A

Școala Gimnaziala „Ion Agârbiceanu”

Localitate, județ: Cluj-Napoca, Cluj

Odă primăverii (acrostih)

Ziua, sfioasă, de dimineață ne zâmbește,

Interesante triluri se aud.

Umbrele iernii, de mult apuse,

Apele repezi năvalnic curg.

Inima-mi tresaltă de bucurii,

Nu-i floare care să nu-mi zâmbească,

Tinerețea aleargă dornică

Eternitatea în brațe s-o primească.

Râsete zglobii se aud în zare,

Norii dansează năuci.

Asfințitul îl așteaptă oare?

Ținându-se de mâini ca niște prunci.

Iată, e-atâta zarvă pe câmpii!

Oamenii cântă cu zor.

Nu-i nimeni, în lume, să nu iubească

Anotimpul renașterii lor.

Lumea s-a trezit din visare,

Afară-i minunat, e totu-ncântător.

Apusul se oprește-ncetișor.

Ploaia cade ca o binecuvântare,

O oază de liniște aduce cu ea,

E lacrima cerului înstelat,

Zicându-ne, parcă, în șoaptă:

„Iată, eu primăvară vouă v-am dat!”

E timpul în care zâmbești și dorești

Iubire, să-nveți din nou să trăiești.

Joc de primăvară

Peste câmpuri și păduri

Adie vântu-ncetișor

Și ne șoptește cu mult drag:

Primăvara se ivește-n prag.

Și atunci, brazii adormiți

Crengile-și întind spre soare

Iar câte-un blând ghiocel sfios

Zâmbește privind spre zare.

O zambilă-n poeniță,

Mândră ca o garofiță

Se uită, oacheș, pe furiș,

Dintr-un colț, dintr-un tufiș.

Larmă peste tot se-aude,

Ceata de copii aleargă,

Fluturi colorați, nedumeriți,

De-ntuneric sunt părăsiți.

Apoi, târziu, spre amurg,

Se lasă liniștea de seară

Și-adorm cu toții, rămânând

Cu gândul lor la primăvară.

Stăncan Mălina Ioana

Clasa a V-a B

Liceul Teoretic “Emil Botta”

Localitatea: Adjud,Vrancea

1. Tărâmul lecturii

Un tărâm greu de uitat

Ce pe toţi i-a minunat

E lectura, dragi copii,

Cu poveşti şi poezii.

Cărţile ca flori în vază

Stau în poartă pentru pază,

Albă ca zăpada şi ai ei pitici

Îi bucură pe cei mici.

Şi-n palat, pe-un tron frumos

Stă cuvântul cel lăudăros.

E un tărâm plin de magie

Unde toţi ar trebui să vie.

2.Lumea cărţilor

Cartea-

Captivantă, educativă,

Învaţă, bucură, sfătuieşte-

Este ca o mare de informaţii

Preţioase.

Poezia-

Melancolică, spirituală,

Emoţionează, încântă, visează-

Ca o inimă nemuritoare bate

Neîncetat.

Povestea-

Miraculoasă, uimitoare,

Descrie, minunează, creează-

Ca o stea sclipitoare

Uimeşte.

3.Măştile vieţii

Tu eşti draga Scufiţă

Ce ne-a deschis ce-a dintâi portiţă.

În coş ai multe bucate

Ca nişte cărţi bogate.

Cenuşăreasa cea umilă,

Prea frumoasă şi senină

Mi-ai încântat copilăria,

Iar acum sunt bibliofilă.

Prinţi şi prinţese,

Împăraţi şi-mpărătese

În castele magice locuiţi

Şi să ştiţi că sunteţi foarte iubiţi.

Plopeanu Teodora-Anca

Clasa a V-a, Colegiul Naţional “Nicolae Bălcescu”

Brăila, judeţul Brăila

Scrisoare pentru vacanţa mare

Draga mea vacanţă mare,

Eu te rog foarte tare

Soarelui să îi transmiţi

Că vă rog vara să o prelungiţi

Măcar puţin deoarece

Tu pleci mai repede din ce în ce.

De când eram mică

Te visez în fiecare clipă.

De când lumea mă ştie pe mine

Tot vreau să stau numai cu tine

Şi să îmi povesteşti

Legende, basme şi poveşti

Din lumea ta încântătoare,

Minunată, uimitoare

Unde, oriunde priveşti,

Vezi personaje din poveşti.

Luna trecută, când te-am vizitat

M-am întâlnit cu Winnetou şi Roşu-Împărat.

Îţi mulţumesc şi îţi rămân datoare.

Când vei veni îţi voi dărui o floare.

Tudorie Marius

Clasa a VII –a B, 13 ani

Școala Gimnazială ,,George Topârceanu “, București

Omul

Care este oare menirea noastră pe acest pământ?

Trebuie să fim uniți?

Trebuie să ne războim?

Ceea ce nu este înțeles , este că

Noi, muritorii, suntem un simplu punct

Într- o galaxie nemărginită.

Suntem nimic , nu avem influență nici macăr asupra noastră

Nu ne putem schimba destinul ,

Nu ne putem schimba locul și data judecății

Suntem doar niște pioni creați

Pentru a menține echilibrul Universului.

Zârnă Adria

Clasa a VII-a A

Școala Gimn. „Ion Agârbiceanu”

Cluj-Napoca

Primăvara poeziei (acrostih)

Perle mici și parfumate

Răsar de sub zăpada fină,

Iar apa curge cristalină.

Mlădioasa privighetoare

Apare-n geam ca și o floare

Venerându-ne cu al său cânt,

Adorabil precum un cuvânt

Rostit pentru un nou început:

„Afara-i totul refăcut”.

Peste dealuri și câmpii

Oglindesc raze aurii,

Este totul un parfum,

Zugrăvit ca un album,

Ivind flori din când în când

Elegante și dansând,

Ierni în urma ei lăsând.

Fiori de primăvară

Vine prințesa, cu alai înfloritor,

Adusă pe aripi fine de cocor.

Plutește prin aer fericirea contesei,

E primăvară, bucuria miresmei!

Ghioceii, purtați pe blândele-i brațe,

Sunt croșetați uimitor, precum niște ațe,

Pe o hăinuță firavă, ca de cristal,

Numită natură îmbrățișată de dar.

Învie încet și foarte-ndrăzneață

Frumoasa natură plină de viață.

Verdele proaspăt și atât de crud,

Înveselește pământul negru și ud.

Vine prințesa, cu alai înfloritor,

Cu ghiocei purtați pe brațe de dor,

Cu natura-mbogățită cu dar

Ce reînvie, întotdeauna, cu har.

Teodor Encean

12 ani, clasa a VI-a

Palatul Copiilor, Bistriţa, BN

A nins

În sfârşit a nins

Peste al meu oraş întins,

Şi uşor s-au revărsat

Mici cristale… Şi-au lăsat,

Un covor alb şi pufos

Sub cerul cel luminos;

Luminos şi înstelat,

De căldura sărbătorilor inundat.

Palatul din vis

Acest palat triumfător,

Sfânt, frumos şi primitor,

Între paginile unei cărţi ascuns,

Acolo unde doar îngerii au pătruns,

E ca un astru minunat,

Cu dragoste pulverizat.

Eternul trofeu copilăresc –

Acest superb lucru ceresc.

Pescuind poezia

Cum să mergi la pescuit,

Fără puţină momeală?

Câteva versuri agăţate-n cârlig

Şi, bineînţeles, puţină scorneală.

Arunci undiţa-n apă şi scoţi

Rime cât de multe poţi.

Le îmbini uşor, cap la cap,

Şi gata… O strofă ai creat!

Repeţi procedeul ca prin magie

Şi uite aşa ai pescuit o poezie!

Lumea dicţionarului

Când coperta s-a deschis,

Al meu uimitor gând trimis

În dicţionar a pătruns,

În Dicţionopolisul ascuns.

Mii de explicaţii,

Litere şi complicaţii.

Pe la colţuri – virguliţe

Şi prin gânduri – luminiţe.

Exclamaţii câte vrei

Şi întrebări care scot scântei,

Este un nesfârşit paradis

O lume desprinsă din vis.

Un tărâm fermecător,

Creativ şi uimitor.