SFÂNTULUI SINODAL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE
Anul omagial al misiunii parohiei și mănăstirii azi și
Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur și al marilor păstori de suflete din eparhii
Pastorala
Către clerul și credincioșii creștini din Patriarhia Română
din anul domnului 2015
La Duminica Ortodoxiei
2 0 1 5
PASTORALASFÂNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE
LA DUMINICA ORTODOXIEI DIN ANUL DOMNULUI 2015
Dreapta credinţă şi dreapta făptuire în urcuşul duhovnicesc al Postului Sfintelor Paşti
PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL, PREACUCERNICULUI CLER
ŞI PREAIUBIŢILOR CREDINCIOŞI DIN CUPRINSUL PATRIARHIEI ROMÂNE,
Har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh,iar de la noi părinteşti binecuvântări!
Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,Iubiţi credincioşi şi credincioase,
După mai bine de un secol de mari tulburări în Sfânta Biserică, produs ede adversarii sfintelor icoane, Sinodul de la Constan ti nopol din anul
843, convocat de binecredincioasa împărăteasă Teodora şi de patriarhulMetodie al Constantinopolului, a adus pacea şi liniştea prin reconfirmareahotărârilor tuturor celor şapte sinoade ecumenice, inclusiv a dogmei cinstiriiicoanelor, formulată, potrivit Sfintei Scripturi şi practicii dintotdeauna aBisericii, la cel de al VII-lea Sinod Ecumenic, de la Constantinopol (787). Întrucât,fiecare dintre ereziile condamnate cu acel prilej contesta un aspect sau altul almântuiri i câştigate prin întruparea Fiului lui Dumnezeu, iar erezia iconoclastăavea ca ţintă însăşi iconomia mântuirii în ansamblul ei, restabilirea cultuluiicoanelor nu a reprezentat o victorie izolată, ci triumf ul întregii Ortodoxii.
Deoarece „catastrofa iconoclasmului a necesitat un efort de rezis ten ţăconsiderabi l, reunirea tuturor forţelor Bisericii, sângele martirilor şi al mărturi-sitorilor ei, experienţa şi înţelepciunea Părinţilor apărători ai icoanelor, credinţade neclintit a poporului dreptcredincios”1, în amintirea acestora şi pentrusărbătorire a triumfulu i dreptei credinţe asupra tuturor ereziilor, începând cudata de 11 martie 843, neîntrerupt, în prima duminic ă a Postului Sfintelor Paşti,Biserica Ortodoxă de pretu tin deni prăznuieşte, an de an, Duminica Ortodoxiei,intonând împreună cu imnograful: „Cinstea icoanei se înalţă la chipul cel dintâi[…]. Pentru aceasta cu dragoste cinstim icoanele Mântuitorului Hristos şi ale tuturorsfinţilo r; ca, sub îndrumarea lor, să nu mai fim supuşi niciodată necredinţei”2.
Manifestare văzută a ceea ce nu se poate vedea, icoana nu există prin eaînsăşi. Ea este mijlocul prin care suntem conduşi spre alte persoan e, este unobiect sfânt care arată prezenţa personală a Mântuitorului Iisus Hristos, a
1
1 Leonid Uspensky, Teologia icoanei în Biserica Ortodoxă, Ed. Anastasia, Bucureşti 1994, p. 99.2 Stihira a IV-a de la „Doamne, strigat-am …”, Vecernia Mică, Duminica întâi a Sfântului şi
Marelui Post, Triodul, EIBMBO, Bucureşti, 2010, p. 206.
Maicii Domnului şi a sfinţilor, aşa cum s-a afirmat la Sinodul de laConstantinopol din anul 869: „Icoana ne anunţă şi ne face prezent ceea ceEvanghelia ne spune prin cuvânt”3.
Icoana este o memorie vizuală şi o reprezentare a realităţii istorice aMântuitorului Iisus Hristos întrupat, a Maicii Domnului şi a sfinţilor, o imaginesau un chip al acestora şi niciodată în Biserica noastră nu s-a confunda t icoanacu însăşi dumnezeirea. „Creştinii nu cinstesc icoanele ca pe nişte dumnezei şinici prin închinarea la ele nu se depărtează de închinarea adevăratuluiDumnezeu. Dimpotrivă, prin ele ei sunt îndreptaţi spre Dumnezeu, rugându-ipe sfinţii zugrăviţi în ele ca să mijlocească pentru ei la Domnul”4.
Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti,Din perspectiva învăţăturii de credinţă, reprezentarea lui Dumnezeu în
formele artei iconografice a devenit posibilă datorită realităţii întrupării Fiuluilui Dumnezeu: „Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce amprivit şi mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieţii, - şi Viaţa s-a arătat şi amvăzut-o şi mărturisim şi vă vestim Viaţa de veci, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă -,ce am văzut şi am auzit, vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi împărtăşire cu noi. Iarîmpărtăşirea noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Iisus Hristos” (1 Ioan 1, 1-3).Prezenţa cu Trupul a Fiului lui Dumnezeu în lume, prin întruparea Sa, estesuprema descoperire a lui Dumnezeu, pentru că în Hristos „locuieşte, trupeşte,toată plinătatea dumnezeirii” (Coloseni 2, 9).
Icoanele mărturisesc împreună cu Evanghelia taina întrupării Cuvântuluiveşnic al lui Dumnezeu: „Si Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi amvăzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr” (Ioan 1, 14).Din perspectiva teologiei patristice, sintetizată în chip admirabil de SfântulIoan Damaschin, înomenirea Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu constitui eprincipalul temei al cinstir ii icoanelor. Sfântul Ioan Damaschin spune că: „Nugreşim atunci când facem icoana Dumnezeului Care S-a întrupat, Care S-a arătat pepământ în trup şi a locuit printre oameni, Care a luat, din pricina bunătăţii Luinespus e, firea, materialitatea, forma şi culoarea trupului”5.
Prin întruparea Sa, Mântuitorul Iisus Hristos ne-a dat posibilitatea şi dreptulsă-I pictăm icoana. Nu este vorba despre o reprezentare a chipului naturii saufiinţei divine, deoarece aceasta este una spirituală, ci numai o reprezentaredupă formele felurite în care Dumnezeu sau sfinţii îngeri s-au arătat în lume.În icoană, Domnul Iisus Hristos este prezent ca Dumnezeu-Om, după cum, înmod înţelept, ne învaţă Sfântul Ioan Damaschin: „Zugrăvesc pe Dumnezeul nevăzut,nu ca nevăzut, ci ca pe unul Care S-a făcut văzut pentru noi prin participarea la trupşi sânge. Nu zugrăvesc dumnezeirea nevăzută, ci zugrăvesc trupul văzut al luiDumnezeu; căci dacă este cu neputinţă să se zugrăvească sufletul, cu cât mai multDumnezeu, Care a dat sufletului imaterialitatea”6.
2
3 Apud Michel Quenot, Icoana, fereastră spre absolut, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1993, p. 57.4 Pr. prof. Ene Branişte, Teologia icoanelor, în Rev. „Studii Teologice”, nr. 3-4/1952, p. 180-181.5 Sfântul Ioan Damaschin, Cele trei tratate contra iconoclaştilor, III, 2, traducere Pr. Dumitru
Fecioru, EIBMBOR, Bucureşti, 1998, p. 123.6 Ibidem, p. 41.
Sfintele icoane sunt pentru noi, creştinii, adevărate „ferestre spre cer” princare noi privim spre Dumnezeu şi spre lumea nevăzută şi prin care El priveştespre noi cu dragoste şi cu bunătate. Prin ele noi primim bucuria vederii duhov-niceşti, vederea cerurilor deschise promise de Mântui to rul chiar în Evangheliazilei de astăzi: „De acum veţi vedea cerul deschizân du-se” (Ioan 1, 51). Deschidereacerurilor arată posibilitatea omului de a cunoaşte pe Dumnezeu şi de adobândi sfinţenia, prin harul Duhului Sfânt, şi de a realiza tot mai mult ase-mănarea cu Dumnezeu.
Icoana luminează calea omului spre desăvârşirea duhovnicească prinsfinţire a propriei noastre vieţi: de la chipul lui Dumnezeu, descoperit nouăprin har, spre o asemănare tot mai mare cu El, prin puterea şi lucrarea DuhuluiSfânt. Asemănarea cu Dumnezeu este cu putinţă după cum o dovedeştemulţime a sfinţilor reprezentaţi în icoane, care sunt, cu adevărat, icoane alesfinţenie i lui Dumnezeu, prin har, împlinind porunca dumnezeiască: „Sfinţiţi-văşi veţi fi sfinţi, că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sfânt sunt” (Levitic 11, 44).
Sfintele icoane ne înfăţişează atât smerenia, cât şi slava Domnului nostruIisus Hristos. De pildă, icoana Naşterii Sale ni-L prezintă în smereni a Lui, caPrunc în peşteră, iar icoana Învierii ni-L înfăţişează ca Biruitor asupra morţii,plin de lumină şi slavă veşnică. Sfintele icoane sunt o parte din memoria vie aceea ce a făcut Hristos pe pământ pentru mântuirea noastră, dar şi o vedereprofetică a venirii Sale viitoare pe norii cerului, când cei aleşi „Îi vor vedea faţa,şi numele Lui va fi pe frunţile lor” (Apocalipsa 22,4).
În această prezenţă a Mântuitorului Hristos Cel răstignit, înviat şi înălţatîntru slavă, înconjurat de sfinţii Săi, icoana ne pregăteşte pentru partici pare a laviaţa de comuniune a Bisericii, devenind mijloc de comunicare a credinţei, de întâlnirea credincioşilor în Liturghia Euharistică pentru a se împărtăşi cu Cinstitul Său Trupşi Preasfântul Său Sânge. De aceea, înainte de a ne împărtăşi, sărutăm sfinteleicoane, pregustând întâlnirea cu Hristos, Care a zis: „Pe cel ce vine la Mine nu-lvoi scoate afară” (Ioan 6, 37).
Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,
Îndepărtarea omului de Dumnezeu şi izolarea sa de semeni îl conduc cătrematerialism pătimaş şi consumism fără măsură ca moduri de trăire, alterândviaţa spirituală a omului, care trebuie să aibă, mereu, ca model de viaţă iubireasmerită a Preasfintei Treimi. Stăruirea în dreapta credinţă (ortodoxia) şi în dreaptafăptuire (ortopraxia) sunt principalele condiţii de creştere duhovnicească aomului, de creştere în asemănarea cu Dumnezeu cel Sfânt şi Bun. Credinţa omuluieste strâns legată de făptuirea binelui, adică, întrucât avem dreapta credinţătrebuie să o şi mărturisim necontenit prin dreapta vieţuire şi prin faptele bune.
Faptele bune reprezintă cea mai sigură şi sănătoasă manifestare a drepteicredinţe. Credinţa se exprimă, se întăreşte şi se arată semenilor prin fapte:Credin ţa – spune Sfântul Apostol Iacov – „dacă nu are fapte, e moartă în ea însăşi”(Iacov 2, 17). Iar Sfântul Ioan Gură de Aur, mare dascăl al Bisericii, comemorat închip deosebit anul acesta de către Biserica noastră, completează aceste cuvinte
3
spunând că: „De vreme ce faptele exprimă credinţa, credinţa adevereşte faptele”7.Dragostea faţă de semenul nostru se arată mai ales prin faptele bune, care suntrod al credinţei „lucrătoare prin iubire” (Galateni 5, 6), iar măsura credinţei noastrese dovedeşte prin faptele iubirii aproapelui, după cum ne învaţă acelaşi SfântApostol Iacov: „Îţi voi arăta din faptele mele credinţa mea” (Iacov 2, 18).
Anul acesta, 2015, proclamat de Sfântul Sinod ca „Anul omagial al misiuniiparohiei şi mănăstirii azi”, constituie pentru noi un prilej de a spori în lucrareanoastr ă misionară, ca persoane vii ale Trupului lui Hristos, adică ale Bisericii. Astfel,creştinul nu poate fi o persoană izolată, ci este chemat să trăiască în comuniunetot mai intensă cu semenii săi, după modelul Preasfintei Treimi: „Ca toţi să fieuna, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fieuna” (Ioan 17, 21).
Pentru a împlini misiunea la care suntem chemaţi, avem nevoie de comuniuneşi unitate deplină în comunitatea bisericească manifestată sub ambele ei forme: parohia şimănăstirea, acolo unde se lucrează luminarea, sfinţirea şi mântuirea credincioşilor. Este,deci, nevoie să înţelegem faptul că trăim în Hristos, cu adevărat, doar atuncicând suntem în comuniune şi unitate cu ceilalţi, când suntem împreună-lucrătoriîn lume iubind şi slujind pe semenii noştri. Atunci când un ucenic l-a întrebat peAvva Pimen cum poate evita osândirea aproapelui, acesta a răspuns: „Noi şi fraţiinoştri suntem două icoane. Când omul ia seama la sine şi se defăimează, fratele estepreţui t cum se cuvine; când însă omul se crede bun, găseşte că fratele este rău”8. Doarprintr-o cunoaştere şi recunoaştere a limitelor proprii ajungem la preţuirea realăa aproapelui nostru. În acest sens, milostenia, adică iubirea semenilor, este olucrare fundamentală a Ortopraxiei (dreptei făptuiri) şi devine mărturie şi întru-pare a Ortodoxiei (dreptei credinţe). În semenul nostru trebuie să Îl vedem mereupe Hristos şi, de aceea, fiecare om este pentru noi o icoană vie şi concretă a luiHristos, Dumnezeu adevărat şi Om adevărat: „Hristos a devenit o persoanăomeneas că, una singură şi reală, şi rămâne aşa în vecii vecilor, ca un frate între ceilalţioameni. El veghează la respectarea fraţilor Săi, pe care aşa de mult i-a iubit, încât S-afăcut ca unul dintre ei”9, spune Părintele Dumitru Stăniloae.
În mâna întinsă a aproapelui trebuie să vedem mereu mâna veşnic întinsăa lui Hristos către noi. Mâna săracului care cere se întâlneşte cu mâna luiHristos din noi care oferă. După învăţătura Bisericii noastre, omul este doar unchivernisitor al bunurilor aflate la dispoziţia lui şi nu un stăpân al acestora:„Toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorându-se de la Părinteleluminilor” (Iacov 1, 17). Toate câte nu sunt absolut necesare omului, sunt deprisos, după cum ne învaţă Sfântul Ioan Gură de Aur că: „De prisos este tot ce emai mult decât ce e de trebuinţă. Când, dar, şi fără aceasta putem petrece în sănătate
4
7 Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvânt la Naşterea Domnului, în Cuvântări la Praznice împărăteşti,traducere de Pr. D. Fecioru, col. „Izvoarele Ortodoxiei”, vol. 5, Tipografia cărţilor bisericeşti,Bucureşti, 1942, p. 10.
8 Avva Pimen, 148, în Patericul sau Apoftegmele Părinţilor din pustiu, Ed. Polirom, Iaşi, 2003,p. 291.
9 Pr. prof. Dumitru Stăniloae, Suprema valorificare a semenului, în vol. „Cultură şi duhovni-cie”, col. Opere complete III, Ed. BASILICA, Bucureşti, 2012,p. 99.
şi cuviinţă, e de prisos tot ce se mai adaugă”10. De altfel, după cum accentua şiscriitoru l bisericesc din veacul al III-lea, Clement Alexandrinul, bogat este nucel care are mult, ci cel care dăruieşte la rândul său, deoarece „este bogat nu celce are şi păstrează, ci cel ce dă; iar pe omul fericit îl arată datul, nu păstratul”11.
Nu trebuie să ne lăsăm conduşi de duhul timpurilor în care trăim, undeegoismul individualist, satisfacerea poftelor de suflet păgubitoa re şi izolareade semenul nostru sunt false căi de vieţuire care îl conduc pe om nu spreadevărat a bunăstare, ci către eşecul său ca fiinţă comunitară, încetând de a maivedea lumea ca dar al lui Dumnezeu, ce trebuie împărţit cu aproapele spre aîmplini Evanghelia, după cum îndeamnă Sfântul Apostol Pavel: „Purtaţi-văsarcinile unii altora şi aşa veţi împlini legea lui Hristos” (Galateni 6, 2). Remediulpentru depăşirea acestor false moduri de vieţuire, egoistă, îl reprezintă efortulcomun de eliberare de patima lăcomiei şi de dobândire a vederii prezenţe i luiHristos în aproapele nostru, spre a trăi cu adevărat taina Bisericii ca trup tainical lui Hristos.
Dreptmăritori creştini,Biserica noastră este permanent receptivă la problemele societăţii şi oferă
creştinului soluţii concrete spre desăvârşirea sa duhovnicească, dar şi spreasigurare a celor necesare vieţii, ca suport necesar pentru creşterea sa duhovni-cească. În acest sens, trebuie să redescoperim, mai întâi, vocaţia noastră de misionari,de mărturisitori şi de vestitori ai iubirii Mântuitorului Iisus Hristos şi prin apărareadreptei credinţe a Bisericii noastre în faţa tuturor atacurilor din societatea contem-porană secularizată şi fragmentată.
Trăim, astăzi, vremuri în care trebuie să devenim tot mai sensibili lasuferinţ a aproapelui nostru, în care Hristos Însuşi suferă. Să înţelegem că esteimportant ca învăţătura de credinţă, deprinsă de timpuriu, în familie, şi de pe băncileşcolii, la ora de Religie, să o transpunem în faptele milei trupeşti. Să luăm aminte laiubirea lui Hristos pentru om şi să nu fim nepăsători la suferinţa aproapeluinostru îndurerat, flămând şi gol (cf. Matei 25, 35-46) pentru că, spune PărinteleDumitru Stăniloae: „Atât de mult ţine Hristos ca fiecare din noi să respectăm şi săiubim pe semenii noştri, încât aceasta va fi măsura după care vom fi judecaţi:«Adevărat zic vouă: Întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei preamici, MieMi-aţi făcut»” (Matei 25, 40)12.
După cum se cunoaşte deja, Biserica noastră şi-a extins activităţile salesocial-caritative şi filantropice în folosul celor nevoiaşi şi bolnavi, a continuat acţiuneade ajutorare a parohiilor sărace din ţară şi din diaspora, şi, atunci când a fost nevoie,a intervenit pentru sprijinirea familiilor care au avut de suferit de pe urma calamităţilornaturale, inundaţiilor sau alunecărilor de teren, aşa cum s-a văzut şi în anul 2014.Toate aceste activităţi sunt realizate prin osteneal a, dragostea şi dărnicia
5
10 Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilie la II Corinteni, 15, traducere de Arhiereu TheodosiePloeşteanu, Bucureşti, 1910, p. 195.
11 Clement Alexandrinul, Pedagogul, III, VI, 35, 5, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, în col.PSB, vol. 4, EIBMBOR, Bucureşti, 1992, p. 326.
12 Pr. prof. Dumitru Stăniloae, art. cit., p.100.
Mântuitorului Iisus Hristos. De aceea, cu dragoste părintească, îndemnăm pe toţi slujitorii sfintelor noastre
biserici, pe membrii consiliilor şi comitetelor parohiale, dar şi pe toţi credincioş iiortodocş i din parohii sau pelerini la sfintele mănăstiri ca, împreună, să continuăm, şi înacest an, din această Duminică a Ortodoxiei până la sărbătoarea Bunei Vestiri,frumoas a tradiţie a Bisericii noastre de a organiza o colectă în toate parohiile şi mănăs-tirile din cuprinsul Patriarhiei Române pentru ajutorarea celor aflaţi în nevoi. Sumeledin această colectă vor fi adunate în Fondul Central Misionar, prin care se vasprijini activitatea misionară, educativă şi edilitară a parohiilor şi mănăstiriloratât din ţară, cât şi din străinătate, în folosul Bisericii noastre Ortodoxe Române.
Ne rugăm ca Preamilostivul Dumnezeu să răsplătească milostenia tuturor13
pentru ca să sporim mai deplin în iubire faţă de Hristos şi de semenii noştri,ajungând cu toţii să ne închinăm Sfintei Învierii Sale, cu pace şi bucurie.
Vă mulţumim pentru dărnicie, vă dorim mult spor în urcuşul duhovnicescal Postului Sfintelor Paşti, şi ne rugăm lui Dumnezeu să vă binecuvânteze:
Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şiîmpărtă şirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi! Amin! (2 Corinteni 13, 13).
PREŞEDINTELE SFÂNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE,
† D A N I E L
Arhiepiscopul Bucureştilor,Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei,
Locţiitorul tronului Cezareei Capadociei şi
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
6
† TeofanArhiepiscopul Iaşilor
şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei
† LaurenţiuArhiepiscopul Sibiului
şi Mitropolitul Ardealului
† AndreiArhiepiscopul Vadului, Feleacului şi
Clujului şi Mitropolitul Clujului,Maramureşului şi Sălajului
† IrineuArhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei
† IoanArhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului
† PetruArhiepiscopul Chişinăului,
Mitropolitul Basarabieişi Exarh al Plaiurilor
13 Cf. Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, în Liturghier, EIBMO, Bucureşti, 2012, p. 151.
fiecăru ia dintre dumneavoastră pentru aceşti „fraţi preamici” (Matei 25, 40) ai
celor ce aduc daruri şi fac bine în sfintele şi întru tot cinstitele lui Dumnezeu biserici”„
7
† IosifArhiepiscopul Ortodox Român
al Europei Occidentale şi Mitropolitul Ortodox Român al
Europei Occidentale şi Meridionale
† SerafimArhiepiscopul Ortodox Român
al Germaniei, Austriei şi Luxemburgului
şi Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale
şi de Nord
† NifonMitropolit onorific, Arhiepiscopul
Târgoviştei şi Exarh Patriarhal
† TeodosieArhiepiscopul Tomisului
† PimenArhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor
† IrineuArhiepiscopul Alba Iuliei
† VarsanufieArhiepiscopul Râmnicului
† IoachimArhiepiscopul Romanului
şi Bacăului
† CalinicArhiepiscopul Argeşului
şi Muscelului
† CiprianArhiepiscopul Buzăului şi Vrancei
† CasianArhiepiscopul Dunării de Jos
† TimoteiArhiepiscopul Aradului
† NicolaeArhiepiscopul Ortodox Român
al celor două Americi
† JustinianArhiepiscop onorific,
Episcopul Ortodox Român al Maramureşului şi Sătmarului
† CorneliuEpiscopul Huşilor
† LucianEpiscopul Caransebeşului
† SofronieEpiscopul Ortodox Român
al Oradiei
† NicodimEpiscopul Severinului şi Strehaiei
† VincenţiuEpiscopul Sloboziei şi Călăraşilor
† AndreiEpiscopul Covasnei şi Harghitei
† GalactionEpiscopul Alexandriei
şi Teleormanului
† AmbrozieEpiscopul Giurgiului
† SebastianEpiscopul Slatinei şi Romanaţilor
† VisarionEpiscopul Tulcii
† PetroniuEpiscopul Sălajului
† GurieEpiscopul Devei şi Hunedoarei
† DaniilEpiscop-locţiitor (administrator)
al Episcopiei Daciei Felix
† SiluanEpiscopul Ortodox Român
al Ungariei
† MihailEpiscopul Ortodox Român
al Australiei şi Noii Zeelande
† SiluanEpiscopul Ortodox Român al Italiei
† TimoteiEpiscopul Ortodox Român
al Spaniei şi Portugaliei
† MacarieEpiscopul Ortodox Român
al Europei de Nord
† Varlaam PloieşteanulEpiscop-vicar patriarhal
† Ieronim SinaitulEpiscop-vicar patriarhal
† Timotei PrahoveanulEpiscop-vicar
al Arhiepiscopiei Bucureştilor
† Calinic BotoşăneanulEpiscop-vicar
al Arhiepiscopiei Iaşilor
† VACANTEpiscop-vicar
al Arhiepiscopiei Sibiului
† Vasile SomeşeanulEpiscop-vicar
al Arhiepiscopiei Vadului,Feleacului şi Clujului
† Paisie LugojeanulEpiscop-vicar
al Arhiepiscopiei Timişoarei
† Antonie de OrheiEpiscop-vicar
al Arhiepiscopiei Chişinăului
† Marc NemţeanulEpiscop-vicar
al Arhiepiscopiei Ortodoxe Românea Europei Occidentale
† Sofian BraşoveanulEpiscop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei,
Austriei şi Luxemburgului
† Emilian LovişteanulEpiscop-vicar
al Arhiepiscopiei Râmnicului
† Ioan Casian de VicinaEpiscop-vicar al Arhiepiscopiei
Ortodoxe Românea celor două Americi
† Iustin SigheteanulArhiereu-vicar al
Episcopiei Ortodoxe Românea Maramureşului şi Sătmarului
† Ignatie MureşeanulArhiereu-vicar al
Episcopiei Ortodoxe Românea Spaniei şi Portugaliei
