UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE, ECONOMICE ŞI ADMINISTRATIVE BRAŞOV

LECT.UNIV.DR. ŞERBAN CERNAT CLAUDIA

ORGANIZAREA

PROFESIILOR JURIDICE Ediţia a II-a revizuită şi completată

2017

1

ORGANIZAREA PROFESIILOR JURIDICE

CUPRINS

Cuvânt înainte Pag. 2

1. Autoritatea judecătorească – noţiuni introductive, particularităţi, atribuţiuni

Pag. 3

2. Sistemul organelor judecătoreşti în România Pag. 10

3. Profesia de magistrat (judecător şi procuror).Relaţia dintre sistemul judiciar şi mass-media. Rolul purtătorului de cuvânt.

Pag. 16

4. Răspunderea magistraţilor Pag. 61

5. Profesia de avocat Pag. 74

6. Codul deontologic al avocaţilor din Uniunea Europeană Pag. 91

7. Profesia de notar Pag. 104

8. Profesia de executor judecătoresc Pag. 107

9. Profesia de consilier juridic Pag. 110

10. Profesia de practician în insolvenţă Pag. 113

11. Profesia de mediator Pag. 122

Bibliografie Pag. 133

Exemple de grile pentru examen Pag. 138

2

Cuvânt înainte

Având în vedere complexitatea şi importanţa acestei discipline precum şi bibliografia deosebit de vastă din materie, am considerat oportun ca acest curs să fie prezentat sub forma unor FIŞE care sintetizează cele mai importante informaţii din actele normative în vigoare şi din literatura de specialitate.

Opţiunea de a utiliza acest sistem al fişelor în detrimentul cursului clasic, încărcat de informaţii, cu multe trimiteri bibliografice la subsol, dificil de asimilat într-un timp relativ scurt, a venit şi din dorinţa de sistematizare şi esenţializare a informaţiei, organizată inclusiv cu ajutorul elementelor grafice, menite să ofere lucrării o structură logică omogenă.

Formatul nou al cursului, bazat pe fişe sintetice, format care se practică din ce în ce mai mult, mai ales pentru candidaţii la concursurile şi examenele de admitere în profesiile juridice, are drept scop sprijinirea studenţilor, viitori licenţiaţi în drept şi posibil candidaţi la aceste concursuri şi examene, să asimileze într-un timp scurt informaţiile de bază din domeniu şi să faciliteze înţelegerea materiei.

Sper că acest tip nou de curs se va dovedi într-adevăr util vouă dragi studenţi, şi pentru îmbunătăţirea lui viitoare aştept şi sugestiile/propunerile voastre.

Mult succes în promovarea tuturor examenelor pe care urmează să le susţineţi !

Lect. univ.dr. av. Şerban Cernat Claudia

3

FIŞA 1. Autoritatea judecătorească – noţiuni introductive,

particularităţi, atribuţiuni

Sediul materiei: Constituţia României, modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei

României nr. 429/2003 publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 758/29.10.2003; Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară - cu toate modificările aduse actului

oficial, inclusiv cele prevăzute în O.U.G. nr. 18 din 18 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial Partea 1, nr. 389 din 23.05.2016;

CEDO (Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, adoptată la Roma la 4 noiembrie 1950, ratificată prin Legea nr. 30/1994, publicată în M.Of. nr. 135 din 31 mai 1994, revizuită în conformitate cu Protocoalele: nr. 3, nr.5, nr.8. Ulterior Convenţia a fost amendată prin Protocolul nr.9 (Roma 6.11.1990), Protocolul nr. 11 (Strasbourg 11.05.1994), Protocolul nr. 12 (Roma 4.11.2000), Protocolul nr.13 (Vilnius 3.05.2002), Protocolul nr. 14 (Strasbourg 13.05.2005).

Noţiunea de justiţie are mai multe sensuri, două dintre acestea fiind legate în mod direct de studiul organizării judiciare:

• într-o primă accepţiune, justiţia este o funcţie, funcţia de a judeca, de a decide asupra conflictelor ivite între diferitele subiecte de drept prin aplicarea legii. În acest sens se spune că judecătorul înfăptuieşte justiţia. Într-o astfel de viziune, justiţia este o prerogativă suverană care aparţine statului;

• Într-o a doua accepţiune, mai restrânsă, prin justiţie se înţelege ansamblul instituţiilor prin a căror mijlocire se poate exercita funcţia judiciară: instanţe judecătoreşti, magistraţi, auxiliari sau parteneri ai justiţiei etc. Din această perspectivă, justiţia este un serviciu public al statului deoarece corespunde unei activităţi organizate, finanţate, reglate şi ale cărei rezultate sunt asumate de stat.

Înfăptuirea justiţiei reprezintă monopol de stat.

În societatea modernă rolul de a înfăptui justiţia şi l-a asumat statul. Faptul că justiţia este monopolul statului implică două consecinţe:

4

• nicio altă autoritate decât instanţele judecătoreşti legal instituite nu pot înfăptui justiţia, prin pronunţarea unor hotărâri care să se bucure de autoritatea lucrului judecat şi de forţă executorie. În acest sens, art.125 alin.1 din Constituţie prevede că justiţia se realizează prin Înalta Curte de Csaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege;

• cealaltă consecinţă a principiului potrivit căruia justiţia este monopolul statului este aceea că statul este obligat să împartă justiţia atunci când se solicită acest lucru. Judecătorul care a fost învestit cu soluţionarea unei cereri nu poate refuza judecata, sub sancţiunea săvârşirii infracţiunii de denegare e dreptate. În acest sens, art.3 C.civ. prevede că „judecătorul care va refuza de a judeca, sub cuvânt că legea nu prevede, sau că este întunecată sau neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca culpabil de denegare de dreptate”. Bineînţeles că este ideal ca judecătorul să soluţioneze cauza cu care a fost învestit, în temeiul unui text de lege al cărui conţiunt să fie neechivoc şi perfect aplicabil situaţiei de fapt ce caracterizează speţa. Însă, chiar dacă legea prezintă neclarităţi sau lacune, judecătorul este obligat să recurgă la interpretarea legii, iar în lipsă de text expres la analogia legii ori la analogia dreptului şi să rezolve cauza cu care a fost învestit.

Dublul grad de jurisdicţie.

Organizarea justiţiei pe sistemul dublului grad de jurisdicţie porneşte de la ideea conform căreia controlul ierarhic al hotărârilor judecătoreşti este un câştig incontestabil şi reprezintă atât o garanţie pentru justiţiabil în contra abuzurilor care ar putea să apară în activitatea unui judecător cât şi o recunoaştere a faptului că judecătorii pot greşi în opera lor de aplicare şi interpretare a legii. Acest principiu presupune ca :

• instanţele judecătoreşti să nu se situeze la acelaşi nivel ierarhic şi să fie grupate două câte două, astfel încât un proces judecat într-o instanţă să poată ajunge apoi, prin exercitarea căilor de atac, în faţa unei instanţe superioare. Dacă o cauză este judecată în primă instanţă la tribunal, apelul se va soluţiona de curtea de apel, iar recursul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

• chiar dacă procesul urmează trei faze – primă instanţă, apel şi recurs - nu se poate vorbi de un triplu grad de jurisdicţie. Recursul este o cale de atac extraordinară care nu permite discutarea cauzei sub toate aspectele de fapt şi de drept, singurele problemele susceptibile de a fi analizate fiind cele de drept şi numai dacă se încadrează în motivele indicate în mod expres şi limitativ de lege. Analizarea cauzei sub toate aspectele sale de fapt şi de drept şi administrarea unui probatoriu complet este posibilă numai în faza judecăţii în primă instanţă şi în faţa instanţei de apel, motiv pentru care chiar dacă legea prevede şi calea de atac a recursului, nu se poate vorbi decât de un dublu grad de jurisdicţie.

Egalitatea în faţa justiţiei.

Potrivit art.16 alin.8 din Constituţie, cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. Nimeni nu este mai presus de lege. Acelaşi principiu este consacrat şi în Legea nr.304/2004 privind organizarea judecătorească, care prevede că

5

justiţia se realizează în mod egal pentru toţi, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, opinie, apartenenţă politică, avere, origine ori condiţie socială sau orice ale criterii discriminatorii.

Principiul egalităţii în faţa justiţiei presupune ca:

• toate persoanele să aibă vocaţie egală de a fi judecate de aceleaşi instanţe judecătoreşti şi după aceleaşi reguli de procedură;

• părţile trebuie să aibă dreptul la aceleaşi probe, aceleaşi apărări şi aceleaşi căi de atac; • instanţa de judecată are obligaţia să lămurească părţile despre drepturile lor, să dea

îndrumări părţilor cu privire la drepturile şi obligaţiile procesuale, atunci când nu sunt reprezentate sau asistate de avocat şi să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor cauzei şi aplicarea corectă a legii. Pe lângă aplicarea dispoziţiilor care consacră rolul activ al judecătorului, echilibrul procesului civil poate fi realizat şi prin acordarea asistenţei ajutorului public judiciar care constă, între altele, şi în asistenţa gratuită a părţii de către un avocat delegat de barou. Cheltuielile făcute de stat prin acordarea asistenţei judiciare gratuite vor fi puse în sarcina părţii adverse dacă aceasta pierde procesul;

• în jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg, în strânsă legătură cu principiul procesului echitabil s-a dezvoltat principiul „egalităţii armelor în proces”. Aspectele pe care instanţa europeană le-a analizat ca şi elemente ale principiului egalităţii armelor au fost: posibilitatea părţii de a-şi exprima punctul de vedere în faţa instanţei în condiţii care să nu o dezavantajeze faţă de cealaltă parte, contradictorialitatea procedurii, obligativitatea motivării hotărârilor, administrarea echitabilă a probelor, oralitatea procedurii, limba în care se desfăşoară procedura, dreptul de a fi prezent la proces;

• egalitatea în faţa justiţiei se manifestă şi sub aspectul dreptului recunoscut justiţiabililor de a se exprima în instanţă în limba maternă. Este adevărat că potrivit legii procedura se desfăşoară în limba română, cererile şi actele procedurale se întocmesc în limba română dar cetăţenii români aparţinând minorităţilor naţionale se pot exprima în instanţă în limba maternă. Dacă una sau mai multe părţi îşi exprimă dorinţa de a se exprima în limba maternă, instanţa trebuie să asigure în mod gratuit folosirea unui interpret sau traducător autorizat.

Gratuitatea justiţiei.

Principiul gratuităţii justiţiei presupune că părţile nu trebuie să plătească judecătorii care soluţionează pricina şi nici ceilalţi angajaţi ai instanţei ce deservesc serviciul public pe care îl constituie justiţia. Gratuitatea justiţiei dă prestigiu instanţelor de judecată şi în acelaşi timp determină pe judecători, ori pe ceilalţi funcţionari, să-şi îndeplinească îndatoririle fără părtinire. În aplicarea principiului gratuităţii au fost sesizate probleme precum:

• totuşi înfăptuirea justiţiei implică cheltuieli atât din partea statului, care trebuie să asigure condiţiile materiale pentru desfăşurarea activităţii de judecată, cât şi din partea justiţiabililor, care sunt obligaţi să plătească taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile de avocat şi expert, atunci când este cazul, precum şi alte cheltuieli legate de administrarea probelor;

6

• gratuitatea nu este totală şi nu ar fi nici de dorit un astfel de sistem, care ar încuraja apelarea la justiţie în scop de şicană sau pentru cauze care ar putea să-şi găsească o soluţie amiabilă. Este important însă, ca eforturile financiare pe care le reclamă declanşarea şi susţinerea unui proces să nu constituie o piedică în calea liberului acces la justiţie, principiu consacrat constituţional şi legal. Nu de puţine ori s-a semnalat faptul că taxele judiciare de timbru excesiv de mari fac ca justiţia să devină un lux, inaccesibil celor lipsiţi de posibilităţi materiale;

• Curtea Europeană a Drepturilor Omului a manifestat în mod constant interesul de a verifica respectarea principiului accesului liber la justiţie faţă de obligaţia de plată a taxelor judiciare prevăzută, aşa cum am arătat, în sarcina celui care declanşează un proces civil lato sensu în cazul majorităţii statelor europene. S-a acceptat ca dreptul de a accede la un tribunal (în sensul de instanţă de judecată) nu este absolut şi poate primi limitări cum sunt cele relative la plata unei taxe judiciare de timbru de către reclamant. Este necesar ca limitările aplicate accesului la justiţie să urmărească un scop legitim şi să se respecte un raport de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit. Proporţionalitatea se traduce în materia taxelor judiciare prin aceea că efectivitatea accesului la justiţie nu trebuie afectată prin cuantumul ridicat al acestora, prin lipsa capacităţii de achitare a reclamantului sau prin faza procesuală în care este impusă obligaţia de plată a taxei. Deşi majoritatea ţărilor europene prevăd taxe judiciare, acestea nu reprezintă un obstacol în ce priveşte accesul la justiţie.

În scopul înlăturării dificultăţilor ce decurg din armonizarea principiului gratuităţii cu situaţia materială a unor justiţiabili a fost instituit ajutorul public judiciar, reglementat prin OUG nr.51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă. Ordonanţa defineşte ajutorul public judiciar drept acea formă de asistenţă acordată de stat care are ca scop asigurarea dreptului la un proces echitabil şi garantarea accesului egal la actul de justiţie, pentru realizarea unor drepturi sau interese legitime pe cale judiciară, inclusiv pentru executarea silită a hotărârilor judecătoreşti sau a altor titluri executorii.

Potrivit actului normativ amintit ajutorul public judiciar se poate acorda în următoarele forme, separate sau cumulat, dar fără a putea depăşi, în total, în cursul unei perioade de un an, suma maximă echivalentă a 12 salarii minime brute pe ţară la nivelul anului în care a fost formulată cererea: • plata onorariului pentru asigurarea reprezentării, asistenţei juridice şi, după caz, a apărării,

printr-un avocat numit sau ales, pentru realizarea sau ocrotirea unui drept ori interes legitim în justiţie sau pentru prevenirea unui litigiu, denumită asistenţa prin avocat;

• plata expertului, traducătorului sau interpretului folosit în cursul procesului, cu încuviinţarea instanţei sau a autorităţii cu atribuţii jurisdicţionale, dacă această plată incumbă, potrivit legii, celui ce solicită ajutorul public judiciar;

• plata onorariului executorului judecătoresc; • scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări de la plata taxelor judiciare prevăzute de lege, inclusiv

a celor datorate în faza de executare silită. O persoană poate obţine ajutor public judiciar în formele prevăzute de lege dacă venitul

mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 500 lei. Dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 800 lei, sumele de bani care constituie ajutor public judiciar se avansează de către stat în proporţie de 50%. Se deduce că

7

potenţialii beneficiari ai ajutorului public judiciar sunt persoane care realizează venituri nete sub pragul de 800 lei pe lună (la stabilirea venitului se iau în calcul orice venituri periodice, precum salarii, indemnizaţii, onorarii, rente, chirii, profit din activităţi comerciale sau dintr-o activitate independentă şi altele asemenea, precum şi sumele datorate în mod periodic, cum ar fi chiriile şi obligaţiile de întreţinere).

În mod excepţional ajutorul public judiciar se poate acorda şi în alte situaţii, proporţional cu nevoile solicitantului, în cazul în care costurile certe sau estimate ale procesului sunt de natură să îi limiteze accesul efectiv la justiţie, inclusiv din cauza diferenţelor de cost al vieţii dintre statul membru în care acesta îşi are domiciliul sau reşedinţa obişnuită şi cel din România.

Colegialitatea.

Principiul colegialitaţii presupune că judecata trebuie făcută de mai mulţi judecători şi se opune principiului judecătorului unic.

• în favoarea sistemului judecătorului unic pledează următoarele argumente: mărirea responsabilităţii judecătorului şi deci, o mai mare atenţie în judecarea cauzelor, micşorarea numărului de judecători şi de aici posibilitatea unei mai bune remunerări a acestora, posibiltatea asigurării unei mai bune specializări a judecătorilor.

• în favoarea principiului colegialităţii s-au adus argumente precum: garantarea imparţialităţii şi prevenirea arbitrariului datorită controlului reciproc dintre judecători, posibilitatea formării judecătorilor tineri prin formarea unui complet împreună cu judecători mai experimentaţi, garantarea unei justiţii mai bune datorită schimbului de idei între membrii completului.

Sistemul nostru jurisdicţional a adoptat o formă suplă, încercând să îmbine avantajele celor două sisteme cunoscute:

• în primă instanţă, în faţa judecătoriilor, tribunalelor şi curţilor de apel, cauza este judecată de un singur judecător;

• în căile de atac, în care se realizează controlul ierarhic, funcţionează principiul colegialităţii în formarea completului – doi judecători în apel şi trei în recurs.

• la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este consacrat principiul colegialităţii în forma completului de trei judecători, cinci judecători sau 25 judecători (completul stabilit pentru judecarea recursurilor în interesul legii).

Accesul liber la justiţie.

Accesul liber la justiţie reprezintă un drept fundamental consacrat prin art. 21 din Constituţia României precum şi prin art.6 pct.1 din Convenţia europeană a drepturilor omului.

Accesul liber la justiţie comportă două aspecte esenţiale: • obligaţia statului de a reglementa mijloacele procedurale care să permită justiţiabilului să

acceadă în faţa unui tribunal independent şi imparţial care să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept. Sub acest aspect, accesul la justiţie nu implică neapărat inexistenţa unor proceduri prealabile sesizării instanţei. Prin urmare nu sunt contrare principiului enunţat situaţiile în care legiuitorul stabileşte că pentru a sesiza instanţa este necesară parcurgerea unei proceduri prealabile. În schimb, procedurile cu caracter

8

jurisdicţional – administrativ au caracter facultativ şi gratuit. Alegerea folosirii căii jurisdicţional – administrative nu închide accesul la soluţionarea cauzei de către judecători deoarece împotriva soluţiei pronunţate în procedura administrativă există întotdeauna cale de atac în faţa instanţelor judecătoreşti;

• obligaţia statului de a crea pârghiile prin care să elimine eventualele impedimente de fapt care ar putea să îngrădească accesul efectiv la judecată. În acest sens, spre exemplu, statul trebuie să asigure mijloacele prin care o persoană care nu dispune de resurse financiare să poate sesiza în mod legal instanţa de judecată şi să aibă parte de un proces echitabil. Aşa cum am arătat, în sistemul nostru de drept, asistenţa judiciară este de natură să înlăture situaţiile în care justiţiabilul nu poate face faţă cheltuielilor procesuale.

Procesul echitabil şi durata procedurilor.

Principiul procesului echitabil este impus prin art.21 din Constituţia României şi art.6 pct.1 din CEDO şi presupune:

• Instanţa să respecte principiile fundamentale ale procesului, precum dreptul la apărare, contradictorialitatea, egalitatea şi toate consecinţele ce decurg din acestea

• Fiecare dintre părţi să dispună de posibilităţi suficiente, echivalente şi adecvate pentru a-şi susţine poziţia asupra problemelor cauzei.

• Nu înseamnă că procesul se va judeca în echitate, ci numai conform regulilor de drept. În ce priveşte durata procedurilor, dispoziţiile constituţionale şi ale CEDO prevăd

soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil:

• Nu se impune un anume termen exact de soluţionare a unui proces, dar se prevede că termenul trebuie să fie rezonabil;

• Termenul rezonabil exprimă faptul că justiţia nu trebuie realizată cu întârzieri care să compromită eficienţa şi credibilitatea sa.

• Termenul rezonabil se analizează în funcţie de complexitatea fiecărei cauze, comportamentul părţilor, probele administrate etc.

Caracterul permanent şi sedentar al instanţelor.

Instanţele judecătoreşti sunt permanente deoarece activitatea acestora se desfăşoară în mod continuu, fără întreruperi, afară de cele pricinuite de zilele nelucrătoare şi de sărbătorile legale.

Vacanţa judecătorească, care intervine în perioada 1 iulie – 31 august a fiecărui an, nu presupune o întrerupere a activităţilor instanţei, ci numai o diminuare a acesteia, necesară efectuării concediului de odihnă la care au dreptul magistraţii şi ceilalţi angajaţi ai instanţelor.

În privinţa caracterului sedentar al instanţelor, trebuie menţionat că acestea localitatea de reşedinţă stabilită prin lege, sediul fiind stabil, determinat şi cunoscut.

Caracterul sedentar al instanţelor nu exclude ca anumite activităţi procesuale să fie făcute în afara sediului acestora, atunci când acest lucru se impune, cum ar fi în cazul efectuării unei cercetări la faţa locului sau audierea unui martor care nu se poate deplasa.

9

Principiul distribuirii aleatorii a cauzelor şi cel al continuităţii.

Distribuirea aleatorie a cauzelor este concepută ca o garanţie a nepărtinirii judecătorilor în soluţionarea cauzelor cu care sunt învestiţi.

Continuitatea în judecarea cauzei presupune ca aceeaşi judecători vor face parte din complet la toate termenele de judecată într-o anumită etapă procesuală în care se află judecata (primă instanţă, apel, recurs, contestaţie în anulare, revizuire etc. ). Schimbarea compunerii completului de judecată poate fi determinată de incidente procesuale cum ar fi incompatibilitatea, abţinerea, recuzarea sau în cazul în care judecătorul părăseşte magistratura, este avansat sau transferat la altă instanţă, se află în concediu etc.

Justiţia este un factor esenţial de echilibru şi stabilitate socială în statul de drept. În realizarea acestui rol, reforma unui sistem fundamental al societăţii, cum este cel judiciar, se impunea nu numai prin restructurarea instituţională propriu-zisă, ci şi prin reformarea mentalităţilor care stau la baza funcţionării sistemului judiciar, precum şi costuri pe care societatea trebuie să şi le asume.

În acest sens strategia de reformă a sistemului judiciar trebuia să cuprindă obiective necesare modernizării sistemului judiciar, însoţite de măsuri concrete de realizare, pentru care au fost prevăzute termene şi au fost evaluate implicaţiile financiare. Obiectivele şi măsurile au fost elaborate conform unei viziuni de ansamblu pentru toate componentele sistemului judiciar, potrivit importanţei şi necesităţilor acestora. Scopul major al unei astfel de strategii era consolidarea independenţei justiţiei şi a statutului magistratului, precum şi sporirea eficienţei actului de justiţie, de natură să răspundă nevoilor cetăţenilor şi să asigure compatibilitatea sistemului judiciar românesc cu cele ale statelor membre ale Uniunii Europene. De aceea, în realizarea strategiei de reformă a sistemului judiciar a fost avută în vedere necesitatea accentuării integrării justiţiei ca serviciu public în societate prin colaborarea activă cu administraţia publică şi cu diferitele segmente ale societăţii civile. De asemenea, se urmărea consolidarea şi perfecţionarea funcţională a statului de drept prin recâştigarea încrederii cetăţenilor în justiţie şi a respectului faţă de primatul legii.

Activitatea judecătorească se desfăşoară cu respectarea principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor şi continuităţii, cu excepţia situaţiilor în care judecătorul nu poate participa la judecată din motive obiective.

10

FIŞA 2. Sistemul organelor judecătoreşti în România

Sediul materiei:

Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară - cu toate modificările aduse actului oficial, inclusiv cele prevăzute în O.U.G. nr. 18 din 18 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial Partea 1, nr. 389 din 23.05.2016;

Hotărârea CSM nr. 387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti a fost modificată prin: Hotărarea CSM nr. 614/2008, publicată în M. Of. nr. 563 din 25 iulie 2008; Hotărârea CSM nr. 1.154/2008, publicată în M. Of. nr. 787 din 25 noiembrie 2008; Hotărârea CSM nr. 1.315/2008, publicată în M. Of. nr. 835 din 11 decembrie 2008; Hotărârea CSM nr. 38/2009, publicată în M. Of. nr. 64 din 3 februarie 2009; Hotărârea CSM nr. 1.788/2009, publicată în M. Of. nr. 732 din 28 octombrie 2009

Ordinul nr. 529/C/2007 privind aprobarea Regulamentului de ordine interioară a parchetelor a fost modificat prin O. nr. 1.226/C/2009, publicat în M. Of. nr. 367 din 1 iunie 2009

Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea nr. 1375/2015 a Consiliului Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial nr. 970/28.12.2015

Sistemul judiciar român

Principiile, structura şi modul de organizare a sistemului judiciar român sunt consacrate în Constituţia României şi Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară republicată.

Justiţia se înfăptuieşte în numele legii şi se realizează prin următoarele instanţe judecătoreşti: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, curţi de apel, tribunale, tribunale specializate, instanţe militare şi judecătorii.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este singura instanţă supremă care funcţionează în

România, cu sediul în capitala ţării, fiind organizată în 4 secţii (secţia civilă şi de proprietate intelectuală, secţia penală, secţia comercială, secţia de contencios administrativ şi fiscal), Completul de 9 judecători şi Secţiile Unite.

11

Conducerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se exercită de preşedinte, vicepreşedinte şi colegiul de conducere.

Curţi de apel Curţile de apel sunt instanţe în circumscripţia cărora funcţionează mai multe tribunale şi

tribunale specializate. În prezent curţile de apel sunt în număr de 15. Circumscripţiile şi localităţile de reşedinţă ale curţilor de apel sunt stabilite în Anexa 1

(pct.C) la Legea nr.304/2004 republicată. În cadrul curţilor de apel funcţionează secţii sau, după caz, complete specializate pentru

cauze civile, penale, comerciale, cauze cu minori şi de familie, cauze de contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, precum şi, în raport cu natura şi numărul cauzelor, secţii maritime şi fluviale sau pentru alte materii.

Tribunale Tribunalele sunt organizate la nivelul fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti şi au, de

regulă, sediul în municipiul reşedinţă de judeţ. În circumscripţia fiecărui tribunal sunt cuprinse toate judecătoriile din judeţ sau, după caz,

din municipiul Bucureşti (Anexa 1 – pct.A la Legea nr.304/2004 republicată). Dintre cele 42 tribunale înfiinţate prin lege, un singur tribunal, respectiv Tribunalul Ilfov,

nu funcţionează în prezent. În cadrul tribunalelor funcţionează secţii sau, după caz, complete specializate pentru cauze

civile, penale, comerciale, cauze cu minori şi de familie, cauze de contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, precum şi, în raport cu natura şi numărul cauzelor, secţii maritime şi fluviale sau pentru alte materii.

În domeniile menţionate se pot înfiinţa tribunale specializate, la nivelul judeţelor şi al municipiului Bucureşti.

În prezent funcţionează 4 tribunale specializate, respectiv: • Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov;

• Tribunalul Comercial Cluj;

• Tribunalul Comercial Mureş;

• Tribunalul Comercial Argeş.

Judecătorii

Judecătoriile sunt instanţe organizate în judeţe şi în sectoarele municipiului Bucureşti. Localităţile care fac parte din circumscripţia judecătoriilor din fiecare judeţ sunt stabilite în

Hotărârea Guvernului nr.337/1993 cu modificările şi completările ulterioare. Dintr-un număr de 188 judecătorii, 11 nu funcţionează, respectiv: Bocşa, Cernavodă,

Băneasa, Bechet, Comana, Cornetu, Sângeorgiu de Pădure, Scorniceşti, Urlaţi, Jibou, Jimbolia. În raport cu natura şi numărul cauzelor, în cadrul judecătoriilor se pot înfiinţa secţii sau

12

complete specializate. La nivelul acestor instanţe, legea prevede organizarea secţiilor sau a completelor specializate pentru minori şi familie.

Fiecare instanţă judecătorească este condusă de un preşedinte care exercită atribuţii manageriale.

Secţiile instanţelor judecătoreşti sunt conduse de câte un preşedinte de secţie. De asemenea, în cadrul fiecărei instanţe funcţionează un colegiu de conducere, care

hotărăşte cu privire la problemele generale de conducere ale instanţei. Cu excepţia judecătoriilor şi a tribunalelor specializate, toate celelalte instanţe judecătoreşti

menţionate au personalitate juridică.

Instanţe militare Instanţele militare sunt organizate în tribunale militare, Tribunalul Militar Teritorial

Bucureşti şi Curtea Militară de Apel Bucureşti. Instanţele militare au, fiecare, statut de unitate militară, cu indicativ propriu, iar

circumscripţiile acestor instanţe sunt prevăzute în Anexa 2 la Legea nr.304/2004 republicată. Tribunalele militare funcţionează în municipiile Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara, iar

Tribunalul Militar Teritorial şi Curtea Militară de Apel, în municipiul Bucureşti.

Parchete Pe lângă fiecare curte de apel, tribunal, tribunal pentru minori şi familie şi judecătorie

funcţionează un parchet. În mod similar, pe lângă fiecare instanţă militară funcţionează un parchet militar.

Parchetele au sediul în localităţile în care îşi au sediul instanţele pe lângă care funcţionează şi au aceeaşi circumscripţie cu acestea.

Unităţile de parchet care au personalitate juridică sunt parchetele de pe lângă curţile de apel şi parchetele de pe lângă tribunale.

Parchetele de pe lângă curţile de apel şi tribunale au în structură secţii, în cadrul cărora pot funcţiona servicii şi birouri. Parchetele de pe lângă curţile de apel au în structură şi câte o secţie pentru minori şi familie.

În raport cu natura şi numărul cauzelor, în cadrul parchetelor de pe lângă judecătorii pot funcţiona secţii maritime şi fluviale.

Parchetele de pe lângă curţile de apel sunt conduse de procurori generali, iar parchetele de pe lângă tribunale, tribunale pentru minori şi familie şi judecătorii sunt conduse de prim-procurori.

Secţiile, serviciile şi birourile parchetelor de pe lângă instanţe sunt conduse de procurori şefi.

În cadrul fiecărui parchet funcţionează colegii de conducere, care avizează problemele generale de conducere ale parchetelor.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Activitatea tuturor parchetelor este coordonată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casaţie şi Justiţie, care are personalitate juridică şi gestionează bugetul Ministerului Public. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este condus de procurorul general

13

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ajutat de un prim-adjunct, un adjunct şi trei consilieri.

În cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie funcţionează un colegiu de conducere, care hotărăşte asupra problemelor generale ale Ministerului Public.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie are în structură secţii, servicii, birouri, conduse de procurori şefi, inclusiv pentru combaterea infracţiunilor săvârşite de militari.

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism În cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie funcţionează Direcţia de

Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. Atribuţiile, competenţa, structura, organizarea şi funcţionarea acestei Direcţii sunt reglementate în Legea nr.508/2004 modificată şi completată.

Departamentul Naţional Anticorupţie

În cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie funcţionează ca structură autonomă, cu personalitate juridică, Departamentul Naţional Anticorupţie, care este independent în raport cu instanţele judecătoreşti şi parchetele de pe lângă acestea, precum şi în relaţiile cu celelalte autorităţi publice.

Departamentul Naţional Anticorupţie este condus de un procuror şef, ajutat de 2 procurori şefi adjuncţi şi 2 consilieri, fiind coordonat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Departamentul Naţional Anticorupţie are o structură centrală, în cadrul căreia funcţionează şi o secţie de combatere a infracţiunilor săvârşite de militari şi o structură teritorială, compusă din 15 servicii teritoriale şi 3 birouri teritoriale.

Atribuţiile, competenţa, structura, organizarea şi funcţionarea Departamentului Naţional Anticorupţie sunt stabilite în O.U.G.nr.43/2002 modificată şi completată.

Structura Înaltei Curţi de Casaţie şi a celorlalte instanţe judecătoreşti.

Potrivit prevederilor cuprinse în Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, justiţia se realizează prin următoarele instanţe: a. judecătorii; b. tribunale; c. tribunale specializate; d. curţi de apel; e. Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

a. Judecătoriile sunt instanţe fără personalitate juridică, organizate în judeţe şi în sectoarele municipiului Bucureşti. Numărul şi localităţile de reşedinţă ale judecătoriilor sunt prevăzute în anexă la Legea privind organizarea judiciară.

b. Tribunalele sunt instanţe cu personalitate juridică, organizate la nivelul fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti, sediul fiind, de regulă, în municipiul reşedinţă de judeţ. În cadrul tribunalelor funcţionează secţii sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori şi de familie, cauze de contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, precum şi, în raport cu natura şi numărul cauzelor, secţii maritime şi fluviale sau pentru alte materii. Tribunalul Bucureşti

14

funcţionează şi ca instanţă specializată pentru judecarea cauzelor privind proprietatea intelectuală.

c. Tribunalele specializate sunt instanţe fără personalitate juridică, care funcţionează la nivelul fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti, având sediul, de regulă, în municipiul reşedinţă de judeţ. Legea de organizare judiciară prevede doar posibilitatea înfiinţării de tribunale specializate în acele domenii în care se permite crearea secţiilor sau completelor specializate în cadrul tribunalelor.

d. Curţile de apel sunt instanţe cu personalitate juridică, în circumscripţia cărora funcţionează mai multe tribunale şi tribunale specializate. Numărul curţilor de apel, reşedinţele acestora şi tribunalele cuprinse în circumscripţiile fiecăreia dintre acestea sunt prevăzute în anexa la legea de organizare judiciară. În prezent, în ţară funcţionează 15 curţi de apel. Curtea de Apel Bucureşti funcţionează ca instanţă specializată pentru judecarea cauzelor privind proprietatea intelectuală. În cadrul curţilor de apel funcţionează secţii sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori şi de familie, cauze de contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale, precum şi, în raport cu natura şi numărul cauzelor, secţii maritime şi fluviale sau pentru alte materii.

e. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţa supremă, cu personalitate juridică şi îşi are sediul în capitala ţării. Rolul acesteia este de asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti. Potrivit legii de organizare judiciară, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este organizată în patru secţii - Secţia I civilă şi de proprietate intelectuală, Secţia II civilă, Secţia penală, Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Activitatea de judecată a instanţei supreme se desfăşoară în cadrul secţiilor, completele de 5 judecători (sunt patru complete de 5 judecători, două la secţia penală şi două la celelalte secţii) şi în cadrul completului lărgit format din 25 de judecători căruia îi revine competenţa de a judeca recursurile în interesul legii. Trebuie menţionat că în pofida criticilor formulate atât în doctrină dar şi în viaţa socio-politică relativ la necesitatea menţinerii instanţelor şi parchetelor militare, acestea continuă să funcţioneze şi în urma noii legi de organizare judiciară. Aceste instanţe şi parchete au următoarea structură: tribunale militare, Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti şi Curtea Militară de Apel Bucureşti. Procurorii militari sunt constituiţi în parchete pe lângă fiecare instanţă militară. Judecătorii şi procurorii militari au calitatea de magistraţi şi fac parte din corpul magistraţilor. Ei au totodată şi calitatea de militari activi.

Structura parchetelor şi direcţiile speciale aflate la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit Constituţiei României, în activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Ministerul Public îşi desfăşoară activitatea prin procurori constituiţi în parchete.

Parchetul reprezintă structura organizatorică a Ministerului Public. Pe lângă fiecare curte de apel, tribunal şi judecătorie funcţionează un parchet. De asemenea, pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie funcţionează un parchet condus de un procuror general.

15

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, parchetele de pe lângă curţile de apel şi tribunale au în structura lor secţii conduse de procurori şefi, care pot fi ajutaţi de adjuncţi. În cadrul secţiilor pot funcţiona birouri conduse de procurori şefi. Parchetele de pe lângă curţile de apel au în structura lor şi câte o secţie pentru minori şi familie.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie coordonează activitatea parchetelor din subordine, are personalitate juridică şi gestionează bugetul Ministerului Public. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este condus de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ajutat de un prim-adjunct, un adjunct şi 3 procurori consilieri. Procurorul general al Parchetului de lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie exercită, direct sau prin procurori inspectori, controlul asupra tuturor parchetelor. El reprezintă Ministerul Public în relaţiile cu celelalte autorităţi publice şi cu orice persoane juridice sau fizice, din ţară sau din străinătate. În cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie funcţionează colegiul de conducere, care hotărâşte asupra problemelor generale de conducere ale Ministerului Public. Acest organism este constituit procurorul general, prim-adjunctul, adjunctul şi consilierii acestuia, procurorii şefi de secţie, procurorul inspector şef şi 5 procurori aleşi în adunarea generală a procurorilor.

În cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie funcţionează două structuri specializate:

• Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism

(D.I.I.C.O.T.), ca structură specializată în combaterea criminalităţii organizate şi a terorismului;

• Direcţia Naţională Anticorupţie (D.N.A.), reprezintă o structură autonomă în cadrul Ministerului Public, fiind specializat în combaterea infracţiunilor de corupţie. Departamentul are personalitate juridică.

Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiilor legalităţii, imparţialităţii şi controlului ierahic.

Controlul ierarhic, specific activităţii procurorilor, constă în faptul că dispoziţiile procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea, sunt obligatorii pentru procurorii din subordine. Procurorii din fiecare parchet sunt subordonaţi conducătorului parchetului respectiv iar conducătorul unui parchet este subordonat conducătorului parchetului ierarhic superior din aceeaşi circumscripţie.

Cu toate că subordonarea ierarhică este o caracteristică a activităţii procurorilor, legea prevede că în ce priveşte soluţiile dispuse, procurorul este autonom. În acest sens, se prevede că procurorul este liber să prezinte în instanţă concluziile pe care le consideră întemeiate, ţinând seama de probele administrate în cauză.

16

FIŞA 3. Profesia de magistrat (judecător şi procuror).Relaţia

dintre sistemul judiciar şi mass-media. Rolul purtătorului de

cuvânt

Sediul materiei:

Constituţia României, modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003 publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 758/29.10.2003;

Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară - cu toate modificările aduse actului oficial, inclusiv cele prevăzute în O.U.G. nr. 18 din 18 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial Partea 1, nr. 389 din 23.05.2016;

Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii - cu toate modificările aduse actului oficial, inclusiv cele prevăzute în DCC nr. 774 din 10.11.2015, publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 8 din 06.01.2016

Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu toate modificările aduse actului oficial, inclusiv cele prevăzute în D.C.C. nr. 262 din 05 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 385 din 20.05.2016

Hotărârea CSM nr. 127/2007 pentru aprobarea Regulamentului Institutului Naţional al Magistraturii a fost modificată prin: Hotărârea CSM nr. 912/2008, publicată în M. Of. nr. 734 din 30 octombrie 2008; Hotărârea CSM nr. 1.485/2008, publicată în M. Of. nr. 896 din 30 decembrie 2008

Hotărârea CSM nr.439/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind concursul de admitere şi examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii a fost modificată prin Hotărârea CSM nr. 869/2009, publicată în M.Of. nr. 400 din 12 iun. 2009

Hotărârea C.S.M. nr. 652/2007 pentru modificarea Regulamentului privind examenul de capacitate al judecătorilor stagiari şi al procurorilor stagiari a fost modificată prin H.C.S.M. nr. 731/2007, publicată în M. Of. nr. 803 din 26 nov. 2007

Hotărârea CSM nr. 387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti cu modificările şi completările ulterioare

H.C.S.M. nr. 652/2007 pentru modificarea Regulamentului privind examenul de capacitate al judecătorilor stagiari şi al procurorilor stagiari, modificată prin H.C.S.M. nr. 731/2007, publicată în M. Of. nr. 803 din 26 nov. 2007, cu modificările şi completările ulterioare

Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea nr. 1375/2015 a Consiliului Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial nr. 970/28.12.2015

Ordinul nr. 529/C/2007 privind aprobarea Regulamentului de ordine interioară a parchetelor a fost modificat prin O. nr. 1.226/C/2009, publicat în M. Of. nr. 367 din 1 iunie 2009, cu modificările şi completările ulterioare

17

Aspecte generale Magistratura este activitatea judiciară desfăşurată de judecători în scopul înfăptuirii justiţiei

şi de procurori în scopul apărării intereselor generale ale societăţii, a ordinii de drept, precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

Judecătorii numiţi de Preşedintele României sunt inamovibili şi independenţi, se supun numai legii şi trebuie să fie imparţiali.

Aceştia pot fi mutaţi prin transfer, delegare, detaşare sau promovare, numai cu acordul lor, şi pot fi suspendaţi sau eliberaţi din funcţie numai în condiţiile prevăzute de lege.

Procurorii numiţi de Preşedintele României se bucură de stabilitate şi sunt independenţi. Procurorii care se bucură de stabilitate pot fi mutaţi prin transfer, detaşare sau promovare,

numai cu acordul lor. Ei pot fi delegaţi, suspendaţi sau eliberaţi din funcţie în condiţiile prevăzute de lege.

Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremaţia legii, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor, precum şi egalitatea lor în faţa legii şi să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanţilor la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora, să respecte Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi să participe la formarea profesională continuă.

Judecătorii nu pot refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă.

Judecătorii şi procurorii sunt datori să se abţină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în profesie şi în societate.

Relaţiile judecătorilor şi procurorilor la locul de muncă şi în societate se bazează pe respect şi bună-credinţă.

Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să rezolve lucrările în termenele stabilite şi să soluţioneze cauzele în termen rezonabil, în funcţie de complexitatea acestora, şi să respecte secretul profesional.

Judecătorul este obligat să păstreze secretul deliberărilor şi al voturilor la care a participat, inclusiv după încetarea exercitării funcţiei.

Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să aibă, în timpul şedinţelor de judecată, ţinuta vestimentară corespunzătoare instanţei la care funcţionează.

Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să prezinte, în condiţiile şi la termenele prevăzute de lege, declaraţia de avere şi declaraţia de interese. Incompatibilităţi şi interdicţii

Funcţiile de judecător, procuror, magistrat-asistent şi asistent judiciar sunt incompatibile cu orice alte funcţii publice sau private, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior, precum şi a celor de instruire din cadrul Institutului Naţional al Magistraturii şi al Şcolii

18

Naţionale de Grefieri. Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să se abţină de la orice activitate legată de actul de

justiţie în cazuri care presupun existenţa unui conflict între interesele lor şi interesul public de înfăptuire a justiţiei sau de apărare a intereselor generale ale societăţii, cu excepţia cazurilor în care conflictul de interese a fost adus la cunoştinţă, în scris, colegiului de conducere al instanţei sau conducătorului parchetului şi s-a considerat că existenţa conflictului de interese nu afectează îndeplinirea imparţială a atribuţiilor de serviciu.

Judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi şi personalul auxiliar de specialitate sunt obligaţi să dea, anual, o declaraţie pe propria răspundere în care să menţioneze dacă soţul, rudele sau afinii până la gradul al IV-lea inclusiv exercită o funcţie sau desfăşoară o activitate juridică ori activităţi de investigare sau cercetare penală, precum şi locul de muncă al acestora. Declaraţiile se înregistrează şi se depun la dosarul profesional.

Judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi, personalul de specialitate juridică asimilat magistraţilor şi personalul auxiliar de specialitate sunt obligaţi să facă o declaraţie autentică, pe propria răspundere potrivit legii penale, privind apartenenţa sau neapartenenţa ca agent sau colaborator al organelor de securitate, ca poliţie politică. Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii este cel care verifică declaraţiile respective. Rezultatele verificărilor se ataşează la dosarul profesional.

Judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi, personalul de specialitate juridică asimilat acestora şi personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor nu pot fi lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii. Ei completează, anual, o declaraţie autentică, pe propria răspundere potrivit legii penale, din care să rezulte că nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii. Consiliul Suprem de Apărare a Ţării verifică, din oficiu sau la sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii ori a ministrului justiţiei, realitatea acestor declaraţii. Încălcarea acestor dispoziţii conduce la eliberarea din funcţia deţinută, inclusiv cea de judecător sau procuror. Judecătorilor şi procurorilor le este interzis: • să desfăşoare activităţi comerciale, direct sau prin persoane interpuse; • să desfăşoare activităţi de arbitraj în litigii civile, comerciale sau de altă natură; • să aibă calitatea de asociat sau de membru în organele de conducere, administrare sau control

la societăţi civile, societăţi comerciale, inclusiv bănci sau alte instituţii de credit, societăţi de asigurare ori financiare, companii naţionale, societăţi naţionale sau regii autonome;

• să aibă calitatea de membru al unui grup de interes economic.

Judecătorii şi procurorii nu pot să facă parte din partide sau formaţiuni politice şi nici să desfăşoare sau să participe la activităţi cu caracter politic. Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca în exercitarea atribuţiilor să se abţină de la exprimarea sau manifestarea, în orice mod, a convingerilor lor politice.

Judecătorii şi procurorii nu îşi pot exprima public opinia cu privire la procese aflate în curs de desfăşurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.

Judecătorii şi procurorii nu pot să dea consultaţii scrise sau verbale în probleme litigioase, chiar dacă procesele respective sunt pe rolul altor instanţe sau parchete decât acelea în cadrul

19

cărora îşi exercită funcţia şi nu pot îndeplini orice altă activitate care, potrivit legii, se realizează de avocat.

Judecătorilor şi procurorilor le este permis să pledeze, în condiţiile prevăzute de lege, numai în cauzele lor personale, ale ascendenţilor şi descendenţilor, ale soţilor, precum şi ale persoanelor puse sub tutela sau curatela lor. Chiar şi în asemenea situaţii însă judecătorilor şi procurorilor nu le este îngăduit să se folosească de calitatea pe care o au pentru a influenţa soluţia instanţei de judecată sau a parchetului şi trebuie să evite a se crea aparenţa că ar putea influenţa în orice fel soluţia. Magistraţii (judecători sau procurori) pot:

• participa la elaborarea de publicaţii, pot elabora articole, studii de specialitate, lucrări literare ori ştiinţifice şi pot participa la emisiuni audiovizuale, cu excepţia celor cu caracter politic.

• fi membri ai unor comisii de examinare sau de întocmire a proiectelor de acte normative, a unor documente interne sau internaţionale.

• fi membri ai societăţilor ştiinţifice sau academice, precum şi ai oricăror persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial.

Admiterea în magistratură şi formarea profesională iniţială a judecătorilor şi procurorilor

Admiterea în magistratură a judecătorilor şi procurorilor se face prin concurs, pe baza competenţei profesionale, a aptitudinilor şi a bunei reputaţii.

Admiterea în magistratură şi formarea profesională iniţială în vederea ocupării funcţiei de judecător şi procuror se realizează prin Institutul Naţional al Magistraturii şi se face cu respectarea principiilor transparenţei şi egalităţii, exclusiv pe bază de concurs. Poate fi admisă la Institutul Naţional al Magistraturii persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

a) are cetăţenia română, domiciliul în România şi capacitate deplină de exerciţiu; b) este licenţiată în drept; c) nu are antecedente penale sau cazier fiscal şi se bucură de o bună reputaţie; d) cunoaşte limba română; e) este aptă, din punct de vedere medical şi psihologic, pentru exercitarea funcţiei. Concursul de admitere se organizează anual la data şi locul stabilite de Institutul Naţional al

Magistraturii, cu aprobarea Consiliului Superior al Magistraturii. Data, locul, modul de desfăşurare a concursului de admitere şi numărul de locuri scoase la concurs se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, pe pagina de Internet a Consiliului Superior al Magistraturii şi pe cea a Institutului Naţional al Magistraturii, cu cel puţin 60 de zile înainte de data stabilită pentru concurs. Datele respective se aduc la cunoştinţă şi printr-un comunicat care se publică în trei cotidiene centrale.

Pentru înscrierea la concurs candidatul plăteşte o taxă al cărei cuantum se stabileşte prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, în funcţie de cheltuielile necesare pentru organizarea concursului.

20

Consiliul Superior al Magistraturii stabileşte în fiecare an numărul de cursanţi, în funcţie de

posturile de judecători şi procurori vacante, precum şi de cele care vor fi înfiinţate. Rezultatele concursului se afişează la sediul Institutului Naţional al Magistraturii şi se

publică pe pagina de Internet a Consiliului Superior al Magistraturii şi pe cea a Institutului Naţional al Magistraturii.

Candidaţii nemulţumiţi de rezultatele concursului pot formula contestaţii în termen de 3 zile de la afişare la comisia de soluţionare a contestaţiilor. Aceasta le va soluţiona în termen de 3 zile. Decizia comisiei de soluţionare a contestaţiilor este irevocabilă.

Cursanţii Institutului Naţional al Magistraturii au calitatea de auditori de justiţie. Formarea profesională iniţială în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii constă în

pregătirea teoretică şi practică a auditorilor de justiţie pentru a deveni judecători sau procurori. Durata cursurilor de formare profesională a auditorilor de justiţie este de 2 ani. După primul

an de cursuri, auditorii de justiţie optează, în ordinea mediilor şi în raport cu numărul posturilor, pentru funcţia de judecător sau procuror.

În perioada cursurilor, auditorii de justiţie efectuează stagii de practică în cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, asistă la şedinţele de judecată şi la activitatea de urmărire penală, pentru a cunoaşte în mod direct activităţile pe care le desfăşoară judecătorii, procurorii şi personalul auxiliar de specialitate.

Auditorii de justiţie beneficiază de o bursă având caracterul unei indemnizaţii lunare corespunzătoare funcţiei de judecător stagiar şi procuror stagiar, în raport cu vechimea pe care o au ca auditori. Bursa auditorilor de justiţie are natura şi regimul juridic al unui drept salarial şi se stabileşte pe baza indemnizaţiei brute prevăzute de lege pentru judecătorii şi procurorii stagiari, la care se vor calcula reţinerile pentru obţinerea indemnizaţiei nete, urmând a se vira obligaţia angajatorului şi a asiguraţilor la asigurările sociale de stat, precum şi obligaţia angajatorului şi a asiguraţilor privind contribuţia la asigurările sociale de sănătate. Auditorii de justiţie beneficiază de indemnizaţie şi în perioada vacanţelor. Perioada în care o persoană a avut calitatea de auditor de justiţie, dacă a promovat examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii, constituie vechime în funcţia de judecător sau procuror.

Abaterile disciplinare ale auditorilor de justiţie de la îndatoririle ce le revin potrivit legii sau Regulamentului Institutului Naţional al Magistraturii se sancţionează disciplinar. Constituie abateri disciplinare:

a) desfăşurarea de activităţi publice cu caracter politic sau manifestarea convingerilor politice în exercitarea atribuţiilor ce le revin;

b) atitudinile ireverenţioase faţă de colegi, personalul de instruire şi de conducere al Institutului Naţional al Magistraturii, precum şi faţă de persoanele cu care intră în contact în perioada efectuării stagiului;

c) absenţele nemotivate de la cursuri, dacă acestea depăşesc 8 ore într-o lună. Sancţiunile disciplinare aplicabile auditorilor de justiţie sunt:

a) avertismentul; b) diminuarea bursei cu până la 15% pe o perioadă de la o lună la 3 luni; c) diminuarea bursei proporţional cu numărul absenţelor nemotivate, dacă acestea depăşesc 8 ore într-o lună;

21

d) exmatricularea din Institutul Naţional al Magistraturii. După încheierea cursurilor în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii, auditorii de justiţie

susţin un examen de absolvire, constând în probe teoretice şi practice, prin care se verifică însuşirea cunoştinţelor necesare exercitării funcţiei de judecător sau de procuror.

Auditorii de justiţie care au promovat examenul vor fi numiţi, potrivit legii, de regulă, în funcţiile pentru care au optat după primul an de cursuri în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii.

Auditorii de justiţie care nu promovează examenul de absolvire se pot prezenta încă o dată pentru susţinerea acestuia la următoarea sesiune organizată de Institutul Naţional al Magistraturii. În cazul în care auditorul de justiţie nu se prezintă, în mod nejustificat, la examen sau nu promovează examenul în a doua sesiune, el nu poate fi numit ca judecător sau procuror şi este obligat să restituie bursa şi cheltuielile de şcolarizare.

Absolvenţii Institutului Naţional al Magistraturii sunt obligaţi să îndeplinească timp de 6 ani funcţia de judecător sau de procuror. În cazul în care un absolvent al Institutului Naţional al Magistraturii este eliberat din funcţie înainte de expirarea perioadei de 6 ani, din iniţiativa sa ori din motive care îi sunt imputabile, el este obligat să restituie bursa de auditor de justiţie şi cheltuielile de şcolarizare efectuate cu formarea sa, proporţional cu timpul rămas până la împlinirea termenului prevăzut de lege. Judecătorii stagiari şi procurorii stagiari

Judecătorii stagiari şi procurorii stagiari sunt numiţi în funcţie de către Consiliul Superior al

Magistraturii, pe baza mediei generale, obţinută prin însumarea celor trei medii de la sfârşitul fiecărui an de studiu şi de la examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii.

Judecătorii stagiari şi procurorii stagiari pot fi numiţi în funcţie numai la judecătorii sau, după caz, la parchetele de pe lângă acestea.

Judecătorii stagiari se bucură de stabilitate. Durata stagiului este de 1 an. În perioada stagiului, judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să continue formarea

profesională, sub coordonarea unui judecător sau procuror anume desemnat de preşedintele judecătoriei sau, după caz, de prim-procurorul parchetului de pe lângă această instanţă. Judecătorii stagiari judecă:

a) cererile privind pensiile de întreţinere, cererile privind înregistrările şi rectificările în registrele de stare civilă, cererile privind popririle, încuviinţarea executării silite, învestirea cu formulă executorie şi luarea unor măsuri asigurătorii;

b) litigiile patrimoniale având ca obiect plata unei sume de bani sau predarea unui bun, în cazul în care valoarea obiectului litigiului nu depăşeşte 100 milioane lei (10 mii lei RON);

c) plângerile împotriva proceselor-verbale de constatare a contravenţiilor şi de aplicare a sancţiunilor contravenţionale;

d) somaţia de plată; e) reabilitarea; f) constatarea intervenţiei amnistiei ori graţierii;

22

g) infracţiunile prevăzute la art. 279 alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală. Procurorii stagiari au dreptul să pună concluzii în instanţă, să efectueze şi să semneze acte

procedurale, sub coordonarea unui procuror care se bucură de stabilitate şi să pună concluzii în instanţă. Soluţiile procurorilor stagiari sunt contrasemnate de procurorii care îi coordonează.

Judecătorul sau procurorul care răspunde de coordonarea judecătorilor stagiari sau, după caz, a procurorilor stagiari întocmeşte trimestrial un referat de evaluare individuală privind însuşirea cunoştinţelor practice specifice activităţii de judecător sau de procuror.

În vederea prezentării la examenul de capacitate, ultimul referat de evaluare individuală cuprinde avizul consultativ al preşedintelui curţii de apel sau al procurorului general al parchetului de pe lângă aceasta.

După încheierea perioadei de stagiu, judecătorii şi procurorii stagiari sunt obligaţi să se prezinte la examenul de capacitate1. În cazul în care judecătorul stagiar sau procurorul stagiar este respins la examenul de capacitate, el este obligat să se prezinte la sesiunea următoare.

Lipsa nejustificată de la examenul de capacitate sau respingerea candidatului la două sesiuni atrage pierderea calităţii de judecător stagiar sau de procuror stagiar. În această situaţie, judecătorul sau procurorul stagiar este obligat să restituie bursa de auditor de justiţie şi cheltuielile de şcolarizare efectuate pentru formarea sa profesională.

Persoana care, din motive justificate, nu s-a prezentat la examenul de capacitate poate susţine acest examen dacă de la încheierea stagiului până la data fixată pentru examen nu au trecut mai mult de 2 ani. După trecerea termenului de 2 ani, sunt obligate să efectueze din nou stagiul, potrivit legii.

Examenul de capacitate al judecătorilor stagiari şi al procurorilor stagiari se organizează anual de Consiliul Superior al Magistraturii, prin intermediul Institutului Naţional al Magistraturii.

Data, locul şi modul de desfăşurare a examenului de capacitate se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, precum şi pe pagina de Internet a Consiliului Superior al Magistraturii şi pe cea a Institutului Naţional al Magistraturii şi se comunică instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea, cu cel puţin 90 de zile înainte de data stabilită pentru examenul de capacitate. Cererile de înscriere la examenul de capacitate, însoţite de referatele de evaluare şi de celelalte acte necesare potrivit Regulamentului privind examenul de capacitate al judecătorilor stagiari şi al procurorilor stagiari, se depun la Consiliul Superior al Magistraturii în termen de 60 de zile de la publicarea datei examenului.

Comisia pentru examenul de capacitate al judecătorilor şi comisia pentru soluţionarea contestaţiilor sunt alcătuite din judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecători de la curţile de apel şi formatori din Institutul Naţional al Magistraturii, numiţi prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea Institutului Naţional al Magistraturii.

Comisia pentru examenul de capacitate al procurorilor şi comisia pentru soluţionarea contestaţiilor sunt alcătuite din procurori de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurori de la parchetele de pe lângă curţile de apel şi formatori din Institutul Naţional al Magistraturii, numiţi prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea

1 La examenul de capacitate şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, Institutului Naţional al Magistraturii, Ministerului Public şi al Ministerului Justiţiei.

23

Institutului Naţional al Magistraturii. Examenul de capacitate constă în verificarea cunoştinţelor teoretice şi practice prin probe

scrise şi orale. Probele cu caracter teoretic au ca obiect fundamentele constituţionale ale statului de drept, instituţiile de bază ale dreptului, organizarea judiciară şi Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor. La susţinerea probelor orale participă cel puţin 3 membri ai comisiilor. Probele cu caracter practic constau în soluţionarea de speţe şi întocmirea de acte judiciare, distincte pentru judecători şi procurori, în funcţie de specificul activităţii acestora.

Rezultatele examenului de capacitate se înscriu în tabelul de clasificare a candidaţilor, care se afişează la sediul Institutului Naţional al Magistraturii şi se publică pe pagina de Internet a Consiliului Superior al Magistraturii şi pe cea a Institutului Naţional al Magistraturii.

Contestaţiile pentru examenul de capacitate cu privire la probele scrise se trimit la Institutul Naţional al Magistraturii, în termen de 72 de ore de la afişarea rezultatelor, de către candidaţi, curţile de apel sau parchetele de pe lângă acestea. Contestaţiile se soluţionează în termen de 3 zile. Decizia comisiei de soluţionare a contestaţiilor este irevocabilă. Notarea la probele orale este definitivă.

După validarea examenului de capacitate, lista tuturor posturilor vacante de la judecătorii şi parchetele de pe lângă aceste instanţe se publică de îndată, separat pentru judecători şi procurori, în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, şi se afişează la sediile instanţelor şi parchetelor, prin grija Consiliului Superior al Magistraturii.

Candidaţii declaraţi admişi la examenul de capacitate au dreptul, în ordinea mediilor, să-şi aleagă posturile, în termen de 15 zile libere de la publicarea acestora în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a. Candidatului care nu şi-a exercitat dreptul de alegere a postului în acest termen i se propune, din oficiu, un post de către Consiliul Superior al Magistraturii. Refuzul de a accepta propunerea este considerat demisie.

La medii egale are prioritate la alegerea postului, în următoarea ordine, candidatul care funcţionează la instanţa sau parchetul pentru care a optat ori cel care are o vechime mai mare în magistratură.

În circumscripţiile instanţelor şi parchetelor unde o minoritate naţională are o pondere de cel puţin 50% din numărul locuitorilor, la medii egale, au prioritate candidaţii cunoscători ai limbii acelei minorităţi. Numirea judecătorilor şi procurorilor

Judecătorii şi procurorii care au promovat examenul de capacitate sunt numiţi de Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii.

Propunerile de numire se fac în cel mult 30 de zile de la data validării examenului de capacitate.

Preşedintele României poate refuza o singură dată numirea judecătorilor şi procurorilor. Refuzul motivat se comunică de îndată Consiliului Superior al Magistraturii. În situaţia în care Consiliul Superior al Magistraturii susţine propunerea iniţială, are obligaţia să motiveze opţiunea şi să o comunice de îndată Preşedintelui României.

În perioada dintre data validării examenului de capacitate şi data intrării în vigoare a actului de numire de către Preşedintele României, judecătorii şi procurorii care au promovat examenul de capacitate primesc salariul corespunzător funcţiei imediat superioare celei de judecător sau procuror stagiar.

24

Înainte de a începe să-şi exercite funcţia, judecătorii şi procurorii depun următorul jurământ:

„Jur să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei, să-mi îndeplinesc atribuţiile cu onoare, conştiinţă şi fără părtinire. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!” Referirea la divinitate din formula jurământului se schimbă potrivit credinţei religioase a judecătorilor şi procurorilor şi este facultativă.

Refuzul depunerii jurământului atrage, de drept, nulitatea numirii în funcţie. Jurământul se depune în şedinţă solemnă, în faţa judecătorilor instanţei sau, după caz, a

procurorilor parchetului la care a fost numit judecătorul sau procurorul, după citirea actului de numire. Depunerea jurământului se consemnează într-un proces-verbal, care se semnează de conducătorul instanţei sau, după caz, al parchetului şi de 2 dintre judecătorii sau procurorii prezenţi, precum şi de cel care a depus jurământul. Depunerea jurământului nu este necesară în cazul transferului sau al promovării judecătorului ori procurorului în altă funcţie. Formarea profesională continuă şi evaluarea periodică a judecătorilor şi procurorilor

Formarea profesională continuă a judecătorilor şi procurorilor constituie garanţia independenţei şi imparţialităţii în exercitarea funcţiei.

Formarea profesională continuă trebuie să ţină seama de dinamica procesului legislativ şi constă, în principal, în cunoaşterea şi aprofundarea legislaţiei interne, a documentelor europene şi internaţionale la care România este parte, a jurisprudenţei instanţelor judecătoreşti şi a Curţii Constituţionale, a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene, a dreptului comparat, a normelor deontologice, în abordarea multidisciplinară a instituţiilor cu caracter de noutate, precum şi în cunoaşterea şi aprofundarea unor limbi străine şi operarea pe calculator.

Responsabilitatea pentru formarea profesională continuă a judecătorilor şi procurorilor revine Institutului Naţional al Magistraturii, conducătorilor instanţelor sau parchetelor la care aceştia îşi desfăşoară activitatea, precum şi fiecărui judecător şi procuror, prin pregătire individuală.

Judecătorii şi procurorii participă, cel puţin o dată la 3 ani, la programe de formare profesională continuă organizate de Institutul Naţional al Magistraturii, de instituţii de învăţământ superior din ţară sau din străinătate ori la alte forme de perfecţionare profesională.

Judecătorii şi procurorii au obligaţia de a urma în cadrul programelor de formare profesională continuă un curs intensiv pentru învăţarea sau aprofundarea unei limbi străine şi un curs intensiv pentru iniţierea sau aprofundarea cunoştinţelor de operare pe calculator organizate de Institutul Naţional al Magistraturii sau de instanţele judecătoreşti sau parchete, de instituţii de învăţământ superior din ţară sau din străinătate, precum şi de alte instituţii de specialitate.

Pentru verificarea îndeplinirii criteriilor de competenţă profesională şi de performanţă judecătorii şi procurorii sunt supuşi la fiecare 3 ani unei evaluări privind eficienţa, calitatea activităţii şi integritatea, obligaţia de formare profesională continuă şi absolvirea unor cursuri de specializare, iar în cazul judecătorilor şi procurorilor numiţi în funcţii de conducere, şi modul de îndeplinire a atribuţiilor manageriale. Prima evaluare a judecătorilor şi procurorilor se face la 2 ani de la numirea în funcţie.

Evaluarea se face de comisii constituite prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii,

25

separat pentru judecători şi procurori, formate din preşedintele instanţei sau, după caz, conducătorul parchetului, secţiei sau direcţiei din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau Parchetului Naţional Anticorupţie, precum şi din 2 judecători sau procurori desemnaţi de colegiul de conducere.

Din comisiile pentru evaluarea procurorilor din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi Parchetului Naţional Anticorupţie fac parte şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, respectiv, procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie care răspund direct de performanţele acestor structuri.

Prin raportul de evaluare a activităţii profesionale a judecătorului sau procurorului, se poate acorda unul dintre calificativele: „foarte bine”, „bine”, „satisfăcător” sau „nesatisfăcător”.

Judecătorii sau procurorii nemulţumiţi de calificativul acordat pot face contestaţie la secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Judecătorii şi procurorii care primesc calificativul „nesatisfăcător” sunt obligaţi să urmeze pentru o perioadă cuprinsă între 3 şi 6 luni cursuri speciale organizate de Institutul Naţional al Magistraturii.

Judecătorii şi procurorii care primesc calificativul „satisfăcător” în urma a două evaluări consecutive sunt obligaţi să urmeze pentru o perioadă cuprinsă între 3 şi 6 luni cursuri speciale organizate de Institutul Naţional al Magistraturii.

În ambele cazuri cursurile se încheie prin susţinerea unui examen. Judecătorul sau procurorul care primeşte în urma a două evaluări consecutive calificativul

„nesatisfăcător” sau care nu a promovat examenul este eliberat din funcţie pentru incapacitate profesională de către Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii.

Pentru merite deosebite în activitate, judecătorii şi procurorii pot fi distinşi cu Diploma Meritul judiciar. Diploma Meritul judiciar se acordă de Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, pentru judecători, şi la propunerea ministrului justiţiei, pentru procurori. Promovarea judecătorilor şi procurorilor şi numirea în funcţiile de conducere

Promovarea judecătorilor şi procurorilor se face numai prin concurs organizat la nivel naţional, în limita posturilor vacante existente la tribunale şi curţi de apel sau, după caz, la parchete.

Concursul pentru promovarea judecătorilor şi procurorilor se organizează, anual sau ori de câte ori este necesar, de Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Naţional al Magistraturii.

Comisia pentru promovarea judecătorilor este alcătuită din judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecători de la curţile de apel şi formatori din Institutul Naţional al Magistraturii, numiţi prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea Institutului Naţional al Magistraturii.

Comisia pentru promovarea procurorilor este alcătuită din procurori de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurori de la parchetele de pe lângă curţile de apel şi formatori din Institutul Naţional al Magistraturii, numiţi prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea Institutului Naţional al Magistraturii.

Data, locul, modul de desfăşurare a concursului şi posturile vacante pentru care se

26

organizează concurs se comunică tuturor judecătorilor şi procurorilor, prin curţile de apel şi parchete, şi se publică pe pagina de Internet a Consiliului Superior al Magistraturii, a Institutului Naţional al Magistraturii, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi în trei cotidiene centrale, cu cel puţin 60 de zile înainte de data stabilită pentru concurs.

Pot participa la concursul de promovare la instanţele sau parchetele imediat superioare judecătorii şi procurorii care au avut calificativul „foarte bine” la ultima evaluare, nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani şi îndeplinesc următoarele condiţii minime de vechime:

a) 5 ani vechime în funcţia de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcţiile de judecător de tribunal sau tribunal specializat şi procuror la parchetul de pe lângă tribunal sau la parchetul de pe lângă tribunalul specializat;

b) 6 ani vechime în funcţia de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcţiile de judecător de curte de apel şi procuror la parchetul de pe lângă aceasta;

c) 8 ani vechime în funcţia de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

La calcularea vechimii se ia în considerare şi perioada în care judecătorul sau procurorul a fost avocat.

Concursul de promovare constă în probe scrise, cu caracter teoretic şi practic. Probele constau în:

a) în funcţie de specializare, una dintre următoarele materii: drept civil, drept penal, drept comercial, drept administrativ, drept financiar şi fiscal, dreptul muncii, dreptul familiei, drept internaţional privat;

b) jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale; c) jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a

Comunităţilor Europene; d) procedura civilă sau procedura penală, în funcţie de specializarea judecătorului sau

procurorului. Procedura de desfăşurare a concursului, inclusiv modalitatea de contestare a rezultatelor este

prevăzută în Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor.

În termen de cel mult 30 de zile de la comunicarea rezultatelor, Consiliul Superior al Magistraturii dispune, prin hotărâre, promovarea judecătorilor şi procurorilor declaraţi admişi.

Numirea în funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte la judecătorii, tribunale, tribunale specializate şi curţi de apel se face numai prin concurs sau examen organizat, ori de câte ori este necesar, de Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Naţional al Magistraturii.

Pot participa la concurs sau examen judecătorii care au calificativul „foarte bine” la ultima evaluare, nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani şi îndeplinesc condiţiile de vechime prevăzute de lege.

Judecătorii îşi depun candidaturile însoţite de orice alte acte considerate relevante, în termen de 20 de zile de la publicarea datei concursului sau examenului, la Institutul Naţional al Magistraturii.

Concursul sau examenul constă în prezentarea unui proiect referitor la exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere şi în probe scrise privind managementul, comunicarea, resursele umane, capacitatea candidatului de a lua decizii şi de a-şi asuma răspunderea, rezistenţa la stres şi un test psihologic.

27

Comisia de examinare este numită de Consiliul Superior al Magistraturii, la propunerea

Institutului Naţional al Magistraturii, şi este formată din 2 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, 2 judecători de la curţile de apel şi 3 specialişti în management şi organizare instituţională. La constituirea comisiilor vor fi avuţi în vedere, în principal, judecătorii care au urmat cursuri de management.

Numirea judecătorilor care au obţinut rezultatul cel mai bun la concurs sau, după caz, au fost declaraţi admişi la examen în funcţiile pentru care au candidat se face pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii, o singură dată.

Numirea judecătorilor în celelalte funcţii de conducere se face pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată, de Consiliul Superior al Magistraturii, la propunerea preşedintelui instanţei.

Nu pot fi numiţi în funcţii de conducere judecătorii care au făcut parte din serviciile de informaţii înainte de 1990 sau au colaborat cu acestea ori judecătorii care au un interes personal, ce influenţează sau ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate şi imparţialitate a atribuţiilor prevăzute de lege. Judecătorii care participă la concurs sau examen, precum şi cei propuşi pentru o funcţie de conducere sunt obligaţi să dea o declaraţie pe proprie răspundere din care să rezulte că nu au făcut parte din serviciile de informaţii înainte de 1990 şi nici nu au colaborat cu acestea, precum şi o declaraţie de interese care se actualizează anual sau în termen de 15 zile de la apariţia unei schimbări sau de la data la care judecătorul a luat cunoştinţă despre aceasta.

Numirea în funcţiile de procuror general al parchetului de pe lângă curtea de apel, prim-procuror al parchetului de pe lângă tribunal, prim-procuror al parchetului de pe lângă tribunalul pentru minori şi familie sau prim-procuror al parchetului de pe lângă judecătorie şi de adjuncţi ai acestora se face numai prin concurs sau examen organizat, ori de câte ori este necesar, de Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Naţional al Magistraturii.

Pot participa la concurs sau examen procurorii care au calificativul „foarte bine” la ultima evaluare, nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani şi îndeplinesc condiţiile de vechime prevăzute de lege.

Procurorii îşi depun candidaturile însoţite de orice alte acte considerate relevante, în termen de 20 de zile de la publicarea datei concursului sau examenului, la Institutul Naţional al Magistraturii.

Comisia de examinare este numită de Consiliul Superior al Magistraturii, la propunerea Institutului Naţional al Magistraturii, şi este formată din 2 procurori de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, 2 procurori de la parchetele de pe lângă curţile de apel şi 3 specialişti în management şi organizare instituţională. La constituirea comisiilor vor fi avuţi în vedere, în principal, procurorii care au urmat cursuri de management.

Numirea procurorilor care au obţinut rezultatul cel mai bun la concurs sau, după caz, au fost declaraţi admişi la examen în funcţiile pentru care au candidat se face pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii, o singură dată.

Numirea în celelalte funcţii de conducere la parchete se face pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată, de Consiliul Superior al Magistraturii, la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

28

Promovarea în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi numirea în

funcţiile de conducere din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetului Naţional Anticorupţie.

Pot participa la concursul de promovare în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecătorii şi procurorii care au cel puţin gradul de curte de apel sau parchet de pe lângă curtea de apel, care au îndeplinit efectiv cel puţin 3 ani funcţia de judecător la curtea de apel sau de procuror la parchetul de pe lângă curtea de apel ori la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au obţinut calificativul „foarte bine” la ultimele 3 evaluări, nu au fost niciodată sancţionaţi disciplinar şi au o vechime în funcţia de judecător sau procuror de cel puţin 15 ani.

Concursul de promovare în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constă în:

a) o probă având ca obiect evaluarea actelor întocmite de candidaţi sau care privesc activitatea acestora;

b) un interviu susţinut în faţa Plenului Consiliului Superior al Magistraturii; c) o probă scrisă, cu caracter practic. Preşedintele, vicepreşedintele şi preşedinţii de secţii ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt

numiţi de către Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, dintre judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care au funcţionat la această instanţă cel puţin 2 ani.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie, adjuncţii acestuia, procurorii şefi de secţie ai acestor parchete, precum şi procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi adjuncţii acestora sunt numiţi de Preşedintele României, la propunerea ministrului justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcţia de judecător sau procuror, pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată. Delegarea, detaşarea şi transferul

În cazul în care o judecătorie, un tribunal sau un tribunal specializat nu poate funcţiona normal din cauza absenţei temporare a unor judecători, existenţei unor posturi vacante sau altor asemenea cauze, preşedintele curţii de apel, la propunerea preşedintelui respectivei instanţe din circumscripţia acelei curţi de apel, poate delega judecători de la alte instanţe din circumscripţia menţionată, cu acordul scris al acestora.

Delegarea judecătorilor de la judecătorii, tribunale şi tribunale specializate în circumscripţia altei curţi de apel se dispune, cu acordul scris al acestora, de Consiliul Superior al Magistraturii, la solicitarea preşedintelui curţii de apel în circumscripţia căreia se cere delegarea şi cu avizul preşedintelui curţii de apel unde aceştia funcţionează.

Delegarea judecătorilor curţilor de apel se dispune, cu acordul scris al acestora, de Consiliul Superior al Magistraturii, la solicitarea preşedintelui curţii de apel.

Delegarea în funcţii de conducere a judecătorilor de la curţile de apel, tribunale, tribunale specializate şi judecătorii se dispune, cu acordul scris al acestora, de Consiliul Superior al Magistraturii, până la ocuparea funcţiei prin numire în condiţiile prezentei legi.

29

Delegarea în funcţiile de conducere de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a judecătorilor de la această instanţă se dispune de Consiliul Superior al Magistraturii, cu acordul scris al acestora, la propunerea preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pe perioada delegării judecătorii şi procurorii beneficiază de toate drepturile prevăzute de lege pentru funcţia în care sunt delegaţi. Când salariul şi celelalte drepturi băneşti prevăzute pentru funcţia în care este delegat judecătorul sau procurorul sunt inferioare, acesta îşi păstrează indemnizaţia de încadrare lunară şi celelalte drepturi băneşti.

Durata detaşării este cuprinsă între 6 luni şi 3 ani. Detaşarea se prelungeşte o singură dată, pentru o durată de până la 3 ani.

În perioada detaşării, judecătorii şi procurorii îşi păstrează calitatea de judecător sau procuror şi beneficiază de drepturile prevăzute de lege pentru personalul detaşat. Când salariul şi celelalte drepturi băneşti prevăzute pentru funcţia în care este detaşat judecătorul sau procurorul sunt inferioare, acesta îşi păstrează indemnizaţia de încadrare lunară şi celelalte drepturi băneşti.

Perioada detaşării constituie vechime în funcţia de judecător sau procuror. După încetarea detaşării, judecătorul sau procurorul revine în funcţia deţinută anterior. Detaşarea nu se poate face la instanţe sau parchete de nivel superior celor la care judecătorul

sau procurorul are dreptul să funcţioneze potrivit legii. Transferul judecătorilor şi procurorilor de la o instanţă la altă instanţă sau de la un parchet

la alt parchet ori la o instituţie publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de Consiliul Superior al Magistraturii.

La cererea motivată, judecătorii pot fi numiţi în funcţia de procuror, iar procurorii, în funcţia de judecător, prin decret al Preşedintelui României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, cu respectarea condiţiilor prevăzute în prezenta lege. Pentru aceasta candidaţii vor susţine un interviu în faţa secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii în cazul procurorilor care solicită numirea ca judecători şi, respectiv, a secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătorilor care solicită numirea ca procuror.

Preşedintele României nu poate refuza numirea în funcţiile respective decât motivat, aducând la cunoştinţa Consiliului Superior al Magistraturii motivele refuzului. Suspendarea din funcţie şi încetarea funcţiei de judecător şi procuror

Judecătorul sau procurorul este suspendat din funcţie în următoarele cazuri:

a) când a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva sa prin ordonanţă sau rechizitoriu; b) când suferă de o boală psihică, care îl împiedică să-şi exercite funcţia în mod

corespunzător; c) când a fost sancţionat disciplinar, în condiţiile art. 100 lit. d) din lege

Suspendarea din funcţie a judecătorilor şi procurorilor se dispune de Consiliul

Superior al Magistraturii. În perioada suspendării din funcţie, judecătorului şi procurorului nu i se plătesc drepturile

salariale. Această perioadă nu constituie vechime în magistratură. În perioada suspendării din funcţie, judecătorului sau procurorului nu îi sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la interdicţii şi incompatibilităţi.

În perioada suspendării, judecătorului sau procurorului i se plătesc drepturile de asigurări

30

sociale de sănătate, potrivit legii. Judecătorii şi procurorii sunt eliberaţi din funcţie în următoarele cazuri: a) demisie; b) pensionare, potrivit legii; c) transfer într-o altă funcţie, în condiţiile legii; d) incapacitate profesională; e) ca sancţiune disciplinară; f) condamnarea definitivă a judecătorului sau procurorului pentru o infracţiune; g) încălcarea dispoziţiilor art. 7; h) nepromovarea examenului prevăzut la art. 33 alin. (14); i) neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 14 alin. (2) lit. a), c) şi e).

Eliberarea din funcţie a judecătorilor şi procurorilor se dispune prin decret al Preşedintelui

României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Judecătorul sau procurorul eliberat din funcţie din motive neimputabile îşi păstrează gradul

profesional dobândit în ierarhia instanţelor sau a parchetelor.

31

Relaţia dintre sistemul judiciar şi mass media. Rolul purtătorului de cuvânt.

Mai jos vă prezint propunerile de lege ferenda formulate împreună cu preşedintele

AESDOCDC, referitor la modificările care ar trebui aduse Hotărârii 482 a CSM cu privire la relaţia dintre sistemul judiciar din România şi mass media, în lumina DIRECTIVEI (UE) 2016/343 A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale.

Consultări privind actualizarea Ghidului privind relaţia dintre sistemul judiciar din România şi mass-media

Formular de transmitere a propunerilor

Observaţii şi propuneri

Text in viguare2 Propuenre text de amendare Justificare/observaţii

Capitolul I. DISPOZIŢII GENERALE. STRUCTURILE DE COMUNICARE3 Şl PURTĂTORUL DE CUVÂNT

Secţiunea 1. Dispoziţii comune pentru Consiliul Superior al Magistraturii, instanţe şi parchete

Art. 1 - La nivelul Consiliului Superior al Magistraturii, instanţelor şi parchetelor funcţionează, în subordinea directă a conducătorului instituţiei, structura de comunicare.

Art. 2 - Consiliul Superior al Magistraturii, instanţele,

respectiv parchetele, numesc un purtător de cuvânt şi un înlocuitor al

acestuia, din rândul procurorilor, judecătorilor, consilierilor asimilaţi

magistraţilor, după caz, sau, prin concurs, un absolvent al facultăţii de

jurnalistică sau un specialist în comunicare. Purtătorul de cuvânt este, de

regulă, şi şeful structurii de comunicare.

Art. 2 - Consiliul Superior al Magistraturii, instanţele, respectiv parchetele, aleg prin concurs un purtător de cuvânt şi un înlocuitor al acestuia, din rândul procurorilor, judecătorilor, consilierilor asimilaţi magistraţilor, după caz. Purtătorul de cuvânt este, de regulă, şi şeful structurii de comunicare.

Opinăm că purtătorul de cuvânt trebuie ales prin concurs pentru a se inlătura orice suspiciune cu privire la abilităţile acesteia in domeniul comunicării.

De asemenea considerăm că o persoană fără studii juridice temeinice şi care nu are experienţă în domeniu, chiar dacă este un bun specialist în comunicare, riscă să încalce mai lesne principii de drept fundamentale.

Art. 3 - În general, purtătorul de cuvânt sau înlocuitorul

acestuia este cel care furnizează date şi informaţii de interes public către

mass-media. Nu este permis judecătorilor, personalului auxiliar de

Art. 3 - Purtătorul de cuvânt sau înlocuitorul acestuia este cel care furnizează în mod exclusiv date şi informaţii de interes public

2 Sursa textului de referință http://old.csm1909.ro/csm/index.php?cmd=050302

3Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Mass Media, Biroul de informare şi relaţii publice, Biroul de informare publică şi relaţii cu mass-media, Biroul de informare publică şi relaţii cu presa.

32

specialitate şi personalului conex al instanţelor judecătoreşti şi al

parchetelor să furnizeze informaţii privind cauzele deduse judecăţii sau

instrumentate de parchet, aceste persoane având obligaţia să îndrume

solicitanţii către structurile de comunicare. Procurorii pot furniza direct

mass-mediei date şi informaţii de interes public, în condiţiile Ordinului

Procurorului General nr. 116/2007 privind desfăşurarea activităţii de

relaţii cu mass-media în Ministerul Public şi dacă nu se încalcă alte ordine

şi dispoziţii în vigoare.

către mass-media. Nu este permis judecătorilor, procurorilor, personalului auxiliar de specialitate şi personalului conex al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor să furnizeze informaţii privind cauzele deduse judecăţii sau instrumentate de parchet, aceste persoane având obligaţia să îndrume solicitanţii către structurile de comunicare.

Art. 4 - Preşedintele şi Vicepreşedintele Consiliului Superior al

Magistraturii, precum şi preşedinţii de instanţe şi conducătorii de parchete

pot emite comunicate prin care să fie exprimată în mass-media poziţia

instituţiei pe care o reprezintă.

Art. 4 - Preşedintele şi Vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, pot emite comunicate prin care să fie exprimată în mass-media poziţia instituţiei pe care o reprezintă, cu condiţia respectării dispoziţiilor în vigoare privind respectarea drepturilor fundamentale ale omului în contextul relaţiei dintre sistemul judiciar şi mass-media.

Eventual acest articol ar putea să fie chiar abrogat. Ce rol mai are purtătorul de cuvânt dacă şi conducătorul instituţiei are atribuţii în acest sens ? Coroboraţi eventual articolul acesta cu art. 6 alin.(2) şi reformulaţi

Art. 5 - (1) Persoanele din cadrul structurilor de comunicare

trebuie să fie disponibile în orice situaţie în timpul orelor de program. În

situaţii excepţionale, purtătorilor de cuvânt li se pot solicita informaţii şi

în afara orelor de program.

(2) Datele de contact oficiale (nume, adresa, telefon, fax, e-

mail) ale purtătorilor de cuvânt şi ale structurilor de comunicare de la

toate instanţele, parchetele şi Consiliul Superior al Magistraturii sunt

publicate pe paginile de internet ale instituţiilor de apartenenţă. O listă

centralizatoare a acestor informaţii este afişată pe pagina de internet a

Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv pe pagina de internet a

Ministerului Public.

Ce înţelegeţi prin „situaţii excepţionale „?

Art. 6 - (1) Structura de comunicare/purtătorul de cuvânt

beneficiază de sprijinul eficient al tuturor departamentelor şi structurilor

instituţiei pentru realizarea activităţilor specifice.

(2) În cazurile ce presupun o poziţie sau reacţie instituţională la

o situaţie excepţională, purtătorul de cuvânt/înlocuitorul acestuia va

solicita dispoziţii exprese din partea conducătorului instituţiei, care vor fi

urmate întocmai.

(3) În cazul în care sunt solicitate informaţii referitoare la însăşi

activitatea desfăşurată de către purtătorul de cuvânt în calitatea sa de

magistrat sau informaţii referitoare la un dosar aflat în instrumentarea sa,

comunicarea acestor date se va realiza de către conducătorul

instanţei/parchetului sau de o altă persoană desemnată, de acesta.

Constituie excepţie de la această regulă comunicarea termenelor de

judecată,

(3) În cazul în care sunt solicitate informaţii referitoare la însăşi activitatea desfăşurată de către purtătorul de cuvânt în calitatea sa de magistrat sau informaţii referitoare la un dosar aflat în instrumentarea sa, comunicarea acestor date se va realiza de către conducătorul instanţei/parchetului sau de o altă persoană desemnată, de acesta din cadrul structurii de comunicare.

Ce treabă are purtătorul de cuvânt cu termenele de judecată, acestea se pot afla de pe portalul instanţelor.

Secţiunea 2 - Atribuţii generale ale structurii de comunicare şi ale purtătorului de cuvânt

Art. 7 - Structurile de comunicare din cadrul Consiliului

Superior al Magistraturii şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casaţie şi Justiţie întocmesc zilnic revista presei centrale şi o comunică

tuturor instanţelor şi parchetelor prin intermediul structurilor de

comunicare de la nivelul acestora. Vor fi înglobate, prioritar, articole de

presă şi înregistrări/transcrieri audiovizuale privind sistemul judiciar,

33

cazurile deferite justiţiei, modul de gestionare a acestora, documentare

referitoare la calitatea activităţii actului de justiţie şi a magistraţilor.

Art. 8 - Structurile de comunicare de la nivelul instanţelor

teritoriale elaborează, zilnic, materiale de informare, de tip revista presei,

care se difuzează personalului instituţiei în cursul dimineţii.

Art. 9 - În situaţia în care, în mass-media, sunt identificate

articole referitoare la activitatea unor magistraţi, precum şi modul în care

aceştia au investigat sau gestionat soluţionarea unui caz, structurile de

comunicare/purtătorul de cuvânt informează preşedintele

instanţei/conducătorul parchetului. În situaţia în care sunt identificate

aspecte ce ţin de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii se va

informa şi structura de comunicare/purtătorul de cuvânt din cadrul

Consiliului.

Art. 10 - (1) Structura de comunicare gestionează activitatea de

acreditare a reprezentanţilor mass-media la nivelul Consiliului Superior al

Magistraturii, instanţe şi parchete.

(2) Acreditarea reprezentanţilor mass-media se realizează în

baza unei solicitări scrise, telefonice sau verbale, cu precizarea numelui şi

prenumelui persoanei şi a instituţiei de presă pentru care se solicită

acreditarea, dacă este cazul, precum şi a datelor de contact ale acesteia şi

transmiterea unei copii a documentului de identitate şi a legitimaţiei de

serviciu sau a unui document similar ale persoanei solicitante.

Acreditările reprezentanţilor instituţiilor centrale de presă la structura de

comunicare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii vor fi

transmise structurilor de comunicare din teritoriu şi reprezintă acreditare

şi la nivelul acestora. Acreditările reprezentanţilor din mass-media de la

nivel local, înregistrate la structurile de comunicare de la instanţe şi

parchete vor fi transmise şi centralizate la nivelul Consiliului Superior al

Magistraturii şi al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi

Justiţie. Acreditările se acordă pe un an calendaristic şi se reînnoiesc la

cerere.

(3) Acreditarea presupune comunicarea către instituţiile mass-

media/ reprezentanţii acestora, în timp real, a comunicatelor de presă

publicate pe paginile de internet proprii, invitarea jurnaliştilor acreditaţi la

conferinţe, declaraţii de presă şi alte activităţi cu caracter de eveniment

public.

(2) Acreditarea reprezentanţilor mass-media se realizează în baza unei solicitări scrise, cu precizarea numelui şi prenumelui persoanei şi a instituţiei de presă pentru care se solicită acreditarea, dacă este cazul, precum şi a datelor de contact ale acesteia şi transmiterea unei copii a documentului de identitate şi a legitimaţiei de serviciu sau a unui document similar ale persoanei solicitante. Acreditările reprezentanţilor instituţiilor centrale de presă la structura de comunicare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii vor fi transmise structurilor de comunicare din teritoriu şi reprezintă acreditare şi la nivelul acestora. Acreditările reprezentanţilor din mass-media de la nivel local, înregistrate la structurile de comunicare de la instanţe şi parchete vor fi transmise şi centralizate la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii şi al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Acreditările se acordă pe un an calendaristic şi se reînnoiesc la cerere.

Art. 11 - Structura de comunicare/purtătorul de cuvânt

informează complet şi fără discriminare reprezentanţii mass-media care

au solicitat o anumită informaţie de interes public. Furnizarea

informaţiilor de interes public către reprezentanţii mass-media nu poate fi

condiţionată de acreditarea acestora.

Art. 11 - Structura de comunicare/purtătorul de cuvânt informează complet şi fără discriminare reprezentanţii mass-media care au solicitat o anumită informaţie de interes public. Furnizarea informaţiilor de interes public către reprezentanţii mass-media poate fi condiţionată de acreditarea acestora.

Ce rol mai are acreditarea atunci, dacă oricum informaţiile nu sunt condiţionate de aceasta?

Art. 12 - Reprezentanţii mass-media se legitimează, la

solicitarea structurii de comunicare/purtătorului de cuvânt, cu legitimaţia

de serviciu sau un document similar şi actul de identitate.

Secţiunea 3 - Recomandări pentru structurile de comunicare/purtătorul de cuvânt în vederea asigurării unei comunicări eficiente

Art. 13 - (1) Consiliul Superior al Magistraturii, instanţele şi

parchetele publică din oficiu informaţiile generale prevăzute de Legea nr.

34

544/2001, actualizate, pe paginile de internet oficiale ale acestor instituţii.

(2) Consiliul Superior al Magistraturii, instanţele şi parchetele

comunică din oficiu şi la cererea reprezentanţilor mass-media informaţii

de interes public, care privesc sau rezultă din activitatea acestora, prin

structura de comunicare/purtătorul de cuvânt, în condiţiile Legii nr.

544/2001.

Art. 14 - (1) În cazul unor materiale mass-media care valorifică

informaţii eronate în legătură cu procedurile judiciare, cu activitatea

magistraţilor implicaţi în desfăşurarea acestora sau cu activitatea

Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor şi parchetelor,

purtătorul de cuvânt informează conducerea instituţiei şi asigură, de

îndată, informarea corectă a opiniei publice, prezentând situaţia reală

şi/sau exprimând poziţia instituţiei faţă de problemele semnalate.

(2) În acest scop, purtătorul de cuvânt va depune diligente

pentru exercitarea dreptului la replică sau rectificare şi va solicita

instituţiei care a difuzat materialul de presă, acordarea unui spaţiu pentru

exprimarea dreptului la replică sau rectificarea datelor şi informaţiilor.

(3) Solicitarea împreună cu replica sau rectificarea se publică

pe pagina de internet a instituţiei lezate şi pe pagina de internet

www.infocsm.ro .

Secţiunea 4 - Relaţia dintre structurile de comunicare din cadrul instituţiilor sistemului judiciar

Art. 15 - (1) Structurile de comunicare şi purtătorul de cuvânt

al Consiliului Superior al Magistraturii, instanţelor şi parchetelor

colaborează şi se consultă ori de câte ori este necesar.

(2) În cazul instanţelor/parchetelor, dacă solicitarea de

informaţii de interes public formulată de reprezentanţii mass-media se

referă şi la aspecte ale activităţii altei instanţe şi/sau ale parchetului,

purtătorul de cuvânt se poate consulta cu preşedintele şi/sau purtătorul de

cuvânt al acestora.

Art. 16 - Informaţiile de interes public privind activitatea

personalului auxiliar de specialitate şi personalului conex din cadrul

instanţelor şi parchetelor sunt puse la dispoziţie de către structura de

comunicare/purtătorul de cuvânt al instanţei sau parchetului din care

acestea face parte, iar informaţiile privind cariera aceloraşi categorii de

personal sunt solicitate structurii de comunicare/purtătorului de cuvânt de

la nivelul curţilor de apel şi parchetelor de pe lângă acestea.

Art.17 - În cazul identificării în mass-media la nivel local sau

naţional a unor situaţii cu potenţial de incidenţă a Legii audiovizualului

nr. 504/2002 şi a Deciziei nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a

conţinutului audiovizual, referitoare la persoana magistraţilor sau

activitatea instanţei/unităţii de parchet reprezentate, structura de

comunicare/purtătorul de cuvânt va informa conducerea

instanţei/parchetului şi structura de comunicare/purtătorul de cuvânt al

Consiliului Superior al Magistraturii.

Secţiunea 5 - Atribuţii specifice structurii de comunicare/purtătorului de cuvânt al CSM

Art. 18 - Structura de comunicare/purtătorul de cuvânt al

Consiliului Superior al Magistraturii are următoarele atribuţii:

a) comunică reprezentanţilor mass-media informaţii de

f) informează, în condiţiile

stabilite în Regulamentul de

organizare şi funcţionare a

35

interes public referitoare la aspecte ce ţin de organizarea, administrarea şi

activitatea Consiliului Superior al Magistraturii, despre evenimentele

publice sau profesionale organizate sau coordonate de această instituţie;

b) informează din oficiu sau la cerere reprezentanţii mass-

media asupra subiectelor de importanţă naţională şi asupra celor care

vizează sistemul judiciar în ansamblul său;

c) comunică reprezentanţilor mass-media, la cerere sau din

oficiu, informaţiile cu caracter public privind cariera şi traseul profesional

al magistraţilor;

d) cere instanţelor şi parchetelor, ori de câte ori este necesar,

date şi informaţii punctuale pentru documentarea răspunsurilor la unele

solicitări complexe ale presei;

e) valorifică mediatic hotărârile Plenului Consiliului Superior

al Magistraturii privind apărarea independenţei justiţiei, a independenţei,

imparţialităţii, reputaţiei profesionale şi imaginii magistraţilor;

f) informează, în condiţiile stabilite în Regulamentul de

organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat

prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr.

326/2005, cu modificările şi completările ulterioare, reprezentanţii mass-

media, acreditaţi la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii, despre

hotărârile luate de Secţiile Consiliului prin care a fost încuviinţată

percheziţia, măsura reţinerii sau arestarea preventivă faţă de magistraţii

aflaţi în activitate, precum şi cu privire la hotărârile prin care au fost

aplicate sancţiuni disciplinare;

g) informează din oficiu sau la cerere reprezentanţii mass-

media despre aspecte ce ţin de activitatea Inspecţiei Judiciare, în limitele

de publicitate ale acesteia;

h) redactează buletinul informativ lunar al Consiliului

Superior al Magistraturii

„Infoletter” şi asigură publicarea şi distribuirea sa în format electronic

instanţelor,

parchetelor şi reprezentanţilor mass-media acreditaţi la nivelul Consiliului

Superior al

Magistraturii.

i) în cazul identificării în mass-media a unor situaţii aflate sub

incidenţa Legii

audiovizualului nr. 504/2002 şi a Deciziei nr. 220/2011 privind Codul de

reglementare

a conţinutului audiovizual, referitoare la instituţiile sistemului judiciar

şi/sau a

magistraţilor din cadrul acestora, propune Preşedintelui Consiliului

Superior al

Magistraturii exercitarea dreptului la replică sau la rectificare, după caz

şi/sau

sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului, în conformitate cu

reglementările

menţionate şi în funcţie de natura situaţiei constatate.

Consiliului Superior al

Magistraturii, aprobat prin

Hotărârea Plenului

Consiliului Superior al

Magistraturii nr. 326/2005,

cu modificările şi

completările ulterioare,

reprezentanţii mass-media,

acreditaţi la nivelul

Consiliului Superior al

Magistraturii, despre

hotărârile luate de Secţiile

Consiliului prin care a fost

încuviinţată percheziţia,

măsura reţinerii sau

arestarea preventivă faţă de

magistraţii aflaţi în

activitate, precum şi cu

privire la hotărârile prin care

au fost aplicate sancţiuni

disciplinare; cu condiţia ca

aceste hotărâri să nu se

refere la persoana suspectată

sau acuzată ca fiind vinovată

atât timp cât vinovăţia

persoanei respective nu a

fost dovedită conform legii.

Capitolul II.

REGULI APLICABILE ÎN PROCESUL PENAL, ÎN FAZA DE URMĂRIRE PENALĂ, ÎN PROCEDURILE DESFĂŞURATE ÎN FAŢA JUDECĂTORULUI DE DREPTURI

36

ŞI LIBERTĂŢI, ÎN PROCEDURA DE CAMERĂ PRELIMINARĂ ŞI JUDECATĂ.

Secţiunea 1. Reguli generale

Art. 19 - Instanţele şi parchetele, potrivit competenţelor ce le

revin, sunt obligate să asigure, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr.

544/2001 şi ale Legii nr. 677/2001, informarea corectă şi promptă a

reprezentanţilor mass-media cu privire la activitatea desfăşurată.

Art. 20 - Comunicarea instanţelor şi parchetelor cu mass-media

se desfăşoară cu respectarea limitelor stabilite prin actele normative care

reglementează activitatea acestora4, precum şi prin alte acte normative

care conţin dispoziţii privind activitatea desfăşurată de instituţiile

menţionate5.

Art. 21 - Accesul reprezentanţilor mass-media la informaţiile

care rezultă din activitatea instanţelor şi parchetelor trebuie exercitat

astfel încât să nu aducă atingere valorilor ocrotite de lege. De aceea, sunt

necesare măsuri din partea autorităţilor judiciare pentru a asigura un

raport de proporţionalitate între limitarea accesului la informaţiile publice

şi protecţia valorilor sociale ocrotite. Autorităţile judiciare vor indica

motivele pentru care o informaţie având acest caracter este exceptată de la

comunicare.

Secţiunea 2. Reguli aplicabile în faza de urmărire penală

Art. 22 - Comunicarea Ministerului Public cu mass-media în

timpul urmăririi penale se realizează cu respectarea specificului acestei

faze a procesului penal, care se desfăşoară fără publicitatea caracteristică

judecăţii.

Art. 23 - Regulile stabilite în prezenta secţiune au drept scop

respectarea prezumţiei de nevinovăţie, protecţia vieţii private şi de

familie, evitarea perturbării sau periclitării bunei desfăşurări a urmăririi

penale şi punerii în pericol a siguranţei victimei, a martorilor sau a

membrilor familiilor acestora.

Art. 24 - Dosarele aflate pe rolul parchetelor nu pot fi studiate

de reprezentanţii mass-media, accesul acestora la informaţiile de interes

public privind stadiul în care se află cercetările efectuate în cauză

realizându-se prin emiterea de comunicate sau prin comunicarea de

informaţii la cerere, în condiţiile legii.

Art. 25 - (1) Comunicarea de informaţii privind stadiul actelor

de cercetare reprezentanţilor mass-media poate fi făcută numai după ce

există suspect în cauză. Dacă fapta ce formează obiectul dosarului penal

prezintă un grad de pericol social ridicat sau justifică un interes deosebit

pentru public pot fi comunicate informaţii despre începerea urmăririi

penale cu privire la faptă şi măsurile dispuse în cauză în vederea

identificării făptuitorului sau pentru strângerea probelor, cu excepţia

situaţiei în care prin transmiterea acestor informaţii s-ar periclita

rezultatul anchetei.

Alin. (7) ar trebui reformulat în

totalitate.

Idem alin. (8). Faptul că s-a emis

rechizitoriul şi persoana faţă de care s-au

efectuat cercetări a fost trimisă în judecată,

nu înseamnă automat şi că acea persoană

este vinovată. De multe ori în instanţă se

pronunţă achitarea !

Alin. (7) este discutabil. Este clar că dacă reprezentanţii mass-media sunt prezenţi la locul unde se desfăşoară activităţile menţionate la alin. (6) mai mult ca sigur că au fost scurgeri de informaţii din sistem !

Referitor la întreg art. 25 considerăm că trebuie să se raporteze şi la prev.art. (16)-(21) din DIRECTIVA (UE) 2016/343 A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A

2 Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005, cu modificările şi completările ulterioare, Regulamentul de ordine interioară al parchetelor aprobat prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 529/2007. 5Codul de procedură penală, Codul de procedură civilă.

37

(2) Informaţiile menţionate la alin. (1) se referă la următoarele

aspecte: s-a început urmărirea penală, s-a pus în mişcare acţiunea penală,

s-a luat măsura reţinerii, s-a solicitat instanţei competente

luarea/prelungirea măsurilor preventive, s-a finalizat urmărirea penală, s-a

dispus o soluţie de netrimitere în judecată, s-a dispus trimiterea în

judecată, fiind întocmit şi înaintat rechizitoriul către instanţă.

Comunicatele sau comunicările de informaţii la cerere pot cuprinde şi

informaţii cu privire la persoana faţă de care măsurile au fost dispuse,

fapta reţinută şi încadrarea juridică a acesteia şi motivele care au

determinat adoptarea soluţiei sau luarea măsurii respective.

(3) Informaţiile privind existenţa unei plângeri sau denunţ pe

rolul organelor de urmărire penală referitoare la posibila săvârşire a unor

fapte de natură penală, precum şi datele cuprinse în aceste acte de sesizare

nu sunt publice. În mod excepţional, în situaţia în care autorul sesizării

anunţă în mod public că acest act a fost înregistrat la organul de urmărire

penală, se poate confirma sau infirma de către unitatea de parchet

competentă împrejurarea respectivă. În cazul sesizării organelor de

urmărire penală din oficiu, pot fi emise comunicate în acest sens cu

acordul procurorului de caz.

(4) Comunicarea informaţiilor privind existenţa unui suspect

în cauză şi a măsurilor dispuse faţă de acesta poate fi făcută din oficiu sau

la cererea reprezentanţilor mass-media, numai după ce persoanei care a

dobândit calitatea de suspect i se aduce la cunoştinţă această calitate sau,

dacă aceasta nu este posibilă, numai după luarea măsurilor necesare

pentru aducerea la cunoştinţă.

(5) Accesul la categoriile de informaţii menţionate la alin.

(1), (2) şi (3) poate fi restricţionat dacă procurorul de caz apreciază că

prin comunicarea acestora se periclitează rezultatul anchetei. (6) Informaţiile privind actele procedurale efectuate în timpul

anchetei penale, cum ar fi audierea persoanelor - indiferent de calitatea acestora, ridicările de documente şi obiecte, percheziţiile domiciliare sau informatice pot fi comunicate după realizarea acestor activităţi şi dacă divulgarea acestora nu afectează mersul anchetei penale sau dreptul la imagine ca parte a dreptului la viaţă privată al persoanelor implicate. Informarea publică referitoare la aceste activităţi judiciare poate fi realizată prin una din următoarele modalităţi:

a) Prin confirmarea efectuării activităţilor judiciare menţionate la acest alineat, la solicitarea reprezentanţilor mass-media;

b) Prin emiterea unui comunicat cu privire la faptul că s-au

derulat activităţile judiciare menţionate la acest alineat;

c) În cazul în care, prin raportare la împrejurările concrete

ale unei cauze, se apreciază că prin informarea publicului asupra

activităţilor judiciare desfăşurate poate fi afectat mersul anchetei penale,

se va comunica faptul că, în acel moment al anchetei nu pot fi făcute

precizări, urmând ca imediat ce stadiul cercetărilor va permite să fie emis

un comunicat.

(7) În mod excepţional, dacă reprezentanţii mass-media sunt

prezenţi la locul

unde se desfăşoară activităţile menţionate la alin. (6) şi nu există riscul

afectării

mersului anchetei penale sau dreptul la imagine ca parte a dreptului la

viaţă privată

CONSILIULUI din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale, care în principal dispun:”În orice caz, modul şi contextul în care

informaţiile sunt difuzate nu ar trebui să creeze impresia că persoana este vinovată înainte de a se fi dovedit vinovăţia acesteia conform legii.”

38

al persoanelor implicate, se va confirma existenţa unei proceduri în curs.

(8) După sesizarea instanţei prin rechizitoriu, în cazul faptelor

care prezintă un grad de pericol social ridicat sau justifică un interes

deosebit pentru public, parchetele vor da comunicate prin care vor

informa opinia publică cu privire la emiterea rechizitoriului şi trimiterea

în judecată a persoanelor faţă de care s-au efectuat cercetări.

Art. 26 – (1) Reprezentanţilor mass-media nu le pot fi eliberate

copii sau extrase din actele sau înscrisurile referitoare la probele din

dosarele aflate pe rolul organelor de urmărire penală6 şi nici copii ale

înregistrărilor audio/video realizate în cadrul procedurii de identificare şi

reţinere a persoanelor sau executare a mandatului de arestare, de flagrant

ori în alte momente procedurale din cursul anchetei penale provenind de

la autorităţile judiciare.

(2) Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (1), pot fi puse la

dispoziţia reprezentanţilor mass-media imagini ale obiectelor, bunurilor,

sumelor de bani sau ale altor valori care au făcut obiectul infracţiunii sau

de care persoanele cercetate s-au folosit la săvârşirea faptelor ori au

rezultat din comiterea acestora, precum şi a spaţiilor în care acestea au

fost găsite.

Art. 27 - (1) La cerere, reprezentanţilor mass-media le pot fi

eliberate extrase ale rechizitoriului, ale acordurilor de recunoaştere a

vinovăţiei sau ale actelor prin care au fost luate următoarele măsuri

procesuale: începerea urmăririi penale, continuarea urmăririi penale faţă

de suspect, punerea în mişcare a acţiunii penale, luarea măsurilor

preventive care intră în competenţa procurorului, luarea măsurii reţinerii

şi sesizarea instanţei competente în vederea luării măsurii arestului la

domiciliu sau a arestării preventive; extrasul va cuprinde situaţia de fapt,

după asigurarea protecţiei datelor cu caracter personal, eliminarea

pasajelor din care rezultă informaţii prin a căror divulgare se încalcă

dreptul la respectarea vieţii private, precum şi a celor referitoare la probe

şi analiza acestora. Cererea se aprobă de către purtătorul de cuvânt al

parchetului, cu consultarea procurorului de caz, sau în lipsa acestuia, a

conducătorului parchetului.

(2) Din cuprinsul extraselor menţionate la alin. (1) trebuie să

rezulte numele suspectului sau inculpatului, încadrarea juridică a faptelor

pentru care se efectuează cercetări şi situaţia de fapt reţinute în cauză.

(3) În cazul soluţiilor de clasare sau de renunţare la urmărirea

penală, se pot elibera, la cerere copii, din care în prealabil au fost

eliminate datele cu caracter personal, pasajele din care rezultă informaţii

prin a căror divulgare se încalcă dreptul la respectarea vieţii private,

precum şi cele care se referă la conţinutul unor probe şi măsuri dispuse,

dacă prin menţionarea acestora se periclitează desfăşurarea procesului

penal în alte cauze. Cererea se aprobă de către purtătorul de cuvânt, cu

consultarea conducătorului parchetului.

(4) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în considerarea

motivelor menţionate la art. 36, nu pot fi eliberate reprezentanţilor mass-

media copii ale actelor şi soluţiilor din dosarele având obiectele

Art. 27 - (1) Reprezentanţilor

mass-media NU le pot fi eliberate extrase

ale rechizitoriului, ale acordurilor de

recunoaştere a vinovăţiei sau ale actelor prin

care au fost luate următoarele măsuri

procesuale: începerea urmăririi penale,

continuarea urmăririi penale faţă de suspect,

punerea în mişcare a acţiunii penale, luarea

măsurilor preventive care intră în

competenţa procurorului, luarea măsurii

reţinerii şi sesizarea instanţei competente în

vederea luării măsurii arestului la domiciliu

sau a arestării preventive;

(2) ABROGAT

(3) ABROGAT

Vedeţi chiar nota 5 de subsol: „Este greu de acceptat existenţa unui interes legitim de a obţine înscrisuri disparate, care, scoase astfel din ansamblul probatoriului administrat, pot crea aparenţe care să prejudicieze interesul anchetei şi drepturile persoanelor implicate în aceste proceduri”

6 Este greu de acceptat existenţa unui interes legitim de a obţine înscrisuri disparate, care, scoase astfel din ansamblul probatoriului administrat, pot crea aparenţe care să prejudicieze interesul anchetei şi drepturile persoanelor implicate în aceste proceduri.

39

menţionate la art. 6 lit. a) din dispozitivul Hotărârii Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii nr. 308 din 5 martie 2009 privind derularea

proiectului Jurindex7, precum şi obiectele corespondente care rezultă din

reglementarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi

completările ulterioare şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură

penală, cu modificările şi completările ulterioare. Secţiunea 21 - Reguli aplicabile în procedurile desfăşurate în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi

Art. 271 -Comunicarea cu mass-media în timpul procedurilor desfăşurate în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi se realizează cu respectarea specificului acestei faze a procesului penal, care se desfăşoară, în majoritatea cazurilor, fără publicitatea caracteristică judecăţii.

Art. 272 - Dosarele aflate pe rolul instanţelor, în procedurile desfăşurate în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, în camera de consiliu, nu pot fi studiate de reprezentanţii mass-media, cărora nu le pot fi eliberate nici copii ale actelor din aceste dosare. La cerere sau din oficiu, pot fi comunicate informaţii, respectiv pot fi emise comunicate referitoare la soluţiile adoptate cu privire la măsurile preventive, măsurile asigurătorii, aplicarea provizorie a măsurilor de siguranţă cu caracter medical, măsura internării nevoluntare şi contestaţia cu privire la durata urmăririi penale.

Art. 272 - Dosarele aflate pe rolul instanţelor, în procedurile desfăşurate în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, în camera de consiliu, nu pot fi studiate de reprezentanţii mass-media, cărora nu le pot fi eliberate nici copii ale actelor din aceste dosare.

Trebuie modificat acest articol altfel se incalcă inclusiv Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 308 din 5 martie 2009 privind derularea proiectului Jurindex, a se vedea si nota 6 de subsol (gresit numerotată tot 5) !

Art. 273 – (1) Reprezentanţilor mass-media nu le pot fi eliberate extrase sau copii ale încheierilor prin care au fost soluţionate cererile, propunerile şi sesizările privind încuviinţarea percheziţiilor şi a folosirii metodelor şi tehnicilor speciale de supraveghere sau cercetare ori a altor procedee probatorii potrivit legii, emiterea unui mandat de aducere, aplicarea provizorie a măsurilor de siguranţă cu caracter medical şi a măsurii internării nevoluntare.

(2) În cazul încheierilor prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi s-a pronunţat asupra măsurilor preventive, măsurilor asigurătorii şi contestaţiei privind durata urmăririi penale, se pot elibera, la cerere extrase din care în prealabil au fost eliminate datele cu caracter personal, pasajele referitoare la conţinutul unor probe dacă din prezentarea sau analizarea acestora rezultă informaţii prin a căror divulgare se încalcă dreptul la respectarea vieţii private sau se periclitează mersul anchetei şi referirile la activităţile de cercetare care vor fi efectuate în continuare, numele martorilor şi ale părţii vătămate. Cererea se aprobă de către purtătorul de cuvânt al instanţei, cu consultarea judecătorului care a soluţionat cauza, sau în lipsa acestuia, a preşedintelui instanţei.

(3) Dacă există o solicitare din partea reprezentanţilor mass-media, de comunicare a soluţiilor pronunţate cu privire la măsurile

Alin. (2) ABROGAT

Alin. (3) ABROGAT

5 Trădarea (art. 155 C.p.), trădarea prin ajutarea inamicului (art. 156 C.p.), trădarea prin transmitere de secrete (art. 157 C.p.), acţiunile duşmănoase contra statului (art. 158 C.p.), atentatul care pune în pericol securitatea statului (art. 160 C.p.), atentatul contra unei colectivităţi (art. 161 C.p.), subminarea puterii de stat (art. 162 C.p.), actele de diversiune (art. 163 C.p.), subminarea economiei naţionale (art. 165 C.p.), propaganda în favoarea statului totalitar (art. 166 C.p.), acţiuni împotriva ordinii constituţionale (art. 1661 C.p.), complotul (art. 167 C.p.), compromiterea unor interese de stat (art. 168 C.p.), comunicarea de informaţii false (art. 1681 C.p.), divulgarea secretului care periclitează securitatea statului (art. 169 C.p.), nedenunţarea (art. 170 C.p.), infracţiuni contra unui stat străin (art. 171 C.p.), violul (art. 197 C.p.), actul sexual cu un minor (art. 198 C.p.), perversiunea sexuală (art. 201 C.p.), incestul (art. 203 C.p.), hărţuirea sexuală (art. 2031 C.p.), contaminarea venerică şi transmiterea sindromului imunodeficitar dobândit (art. 309 C.p), cerere privind interceptări şi înregistrări audio-video (art. 911 şi următoarele C.p.p.), cerere privind efectuarea de percheziţii (art. 100 şi următoarele C.p.p.), luarea măsurii obligatorii la tratament medical (art. 113 C.p. şi art. 162 C.p.p.), luarea măsurii internării medicale (art. 114 C.p. şi art. 162 C.p.p.), înlocuirea tratamentului medical (art. 431 C.p.p.), înlocuirea sau încetarea internării medicale (art. 434 C.p.p.), sustragerea de la tratament medical (art. 3091 C.p.), internarea medicală, obligarea la tratament medical, rele tratamente aplicate minorului (art. 306 C.p.), pornografia infantilă (art. 18 din Legea nr. 678/2001), infracţiuni privind adopţia (O.U.G nr. 25/1997).

40

preventive, măsurile asigurătorii şi contestaţia privind durata urmăririi penale, un extras al minutei pronunţate în cauzele respective poate fi transmis la adresele de e-mail indicate, după eliminarea datelor cu caracter personal.

Art. 274 - Evidenţele privind încuviinţarea percheziţiilor şi a folosirii metodelor şi tehnicilor speciale de supraveghere sau cercetare ori a altor procedee probatorii potrivit legii nu pot fi consultate de reprezentanţii mass-media.

Secţiunea 22 -Reguli aplicabile în procedura de cameră preliminară

Art. 275 - Comunicarea cu mass-media în timpul procedurii de cameră preliminară se realizează cu respectarea specificului acestei faze a procesului penal, care se desfăşoară fără publicitatea caracteristică judecăţii.

Art. 276 - Dosarele aflate pe rolul instanţelor, în procedura desfăşurată în camera preliminară, nu pot fi studiate de reprezentanţii mass-media. La cerere sau din oficiu, pot fi comunicate informaţii, respectiv pot fi emise comunicate privind înregistrarea pe rolul instanţei a rechizitoriului, fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, cu descrierea sumară a acesteia şi textele de lege în care a fost încadrată, precum şi cu privire la soluţiile pronunţate.

Art. 276 - Dosarele aflate pe rolul instanţelor, în procedura desfăşurată în camera preliminară, nu pot fi studiate de reprezentanţii mass-media..

Vezi nota de mai jos.

Art. 277– (1) Reprezentanţilor mass-media nu le pot fi eliberate extrase sau copii ale actelor din dosarele înregistrate pe rolul judecătorului de cameră preliminară. Dispoziţiile art. 273 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.

(2) La cerere, reprezentanţilor mass-media le poate fi eliberat un extras al rechizitoriului, dispoziţiile art. 27 alin. (1) şi (2) fiind aplicabile în privinţa cuprinsului acestuia.

(3) La cerere, reprezentanţilor mass-media li se poate transmite prin e-mail un extras al minutei ori le poate fi eliberată o copie a soluţiilor pronunţate de judecătorul de cameră preliminară, cu asigurarea protecţiei datelor cu caracter personal şi eliminarea pasajelor referitoare la conţinutul unor probe dacă din prezentarea sau analizarea acestora rezultă informaţii prin a căror divulgare se încalcă dreptul la respectarea vieţii private sau se periclitează judecarea cauzei pe fond.

(4) Cererile prevăzute la alin. (2) şi (3) se aprobă de către purtătorul de cuvânt al instanţei, cu consultarea judecătorului de cameră preliminară căruia cauza i-a fost repartizată, iar în lipsa acestuia a preşedintelui instanţei. Refuzul eliberării de copii poate fi justificat de excepţiile menţionate în art. 36 şi va fi întotdeauna motivat.

Art. 277– (1) Reprezentanţilor mass-media nu le pot fi eliberate extrase sau copii ale actelor din dosarele înregistrate pe rolul judecătorului de cameră preliminară.

(2) ABROGAT

(3) ABROGAT

(4) ABROGAT

Având în vedere că în conf. cu prev. art. 342 C.p.p. obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, nu ni se pare firesc şi legal să li se pună la dispoziţie reprezentanţilor mass-media un extras al rechizitoriului sau alte copii ale actelor din dosar.

Secţiunea 3 - Reguli aplicabile în faza de judecată a procesului penal

§ 3.1. - Natura publică a şedinţelor de judecată, aşa cum a fost prevăzută în convenţii şi în Constituţie

Art. 28 - (1) Natura publică a şedinţelor de judecată este un

principiu juridic fundamental, fiind prevăzut de art.127 din Constituţia

României. Principiul conform căruia înfăptuirea justiţiei trebuie să fie

realizată în mod public este stipulat şi de art. 6 din Convenţia Europeană a

Drepturilor Omului (Convenţie).

Acest articol, mai ales alin. (3) ar trebui adaptat/ coroborat şi cu prev. DIRECTIVA (UE) 2016/343 A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale.

41

(2) Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale

private şi de familie, art. 8 din Convenţie garantând acest drept. Acest

drept trebuie coroborat cu libertatea de exprimare, inclusiv dreptul

fiecărei persoane de a primi şi de a transmite informaţii8.

(3) Principiile menţionate la alin. (1) şi (2) au o pondere

egală. Este atributul instanţei care soluţionează cauza să pună în balanţă

importanţa liberului acces a publicului în sala de judecată şi a protecţiei

celorlalte drepturi menţionate în Convenţie, dat fiind că natura publică a

şedinţelor de judecată tinde să încalce, inevitabil, într-o anumită măsură,

obligaţia de a respecta viaţa privată şi de familie.

Art. 29 - Principiul de bază este ca şedinţele să fie accesibile

tuturor, inclusiv presei, însă instanţa va aprecia, acolo unde este cazul,

dacă accesul publicului în sala de judecată trebuie restricţionat sau

interzis. Preşedintele completului poate să instituie interdicţii sau să

impună restricţii9 care ţin de specificul cauzei deduse judecăţii10. În cazul

în care preşedintele decide să interzică accesul publicului şi al

reprezentanţilor mass-media în sala de judecată pe durata desfăşurării

şedinţei, motivele luării acestei decizii se comunică întotdeauna în mod

public.

Art. 30 - În cazul în care persoanele prezente depăşesc capacitatea sălii de judecată, preşedintele completului poate decide, de asemenea, restricţionarea accesului. Se va avea în vedere ca, indiferent de criteriul care se va aplica pentru a se stabili care dintre persoanele neparticipante la proces vor asista la şedinţa de judecată, în sală să rămână şi reprezentanţi ai mass-media.

Art. 30 - În cazul în care persoanele prezente depăşesc capacitatea sălii de judecată, preşedintele completului poate decide, de asemenea, restricţionarea accesului în sală fără nici o discriminare, motivele luării acestei decizii comunicându-se întotdeauna în mod public.

Atenţie acest articol în forma iniţială crează o situaţie discriminatorie favorizând rămânerea în sală a mass-mediei în detrimentul altor persoane.De asemenea se cam contrazice cu prev. art.29 şi cu unele dispoziţii legale. A se vedea şi notele de subsol 7 (gresit numerotat 8) şi 8

§ 3.2. - Reguli generale privind prezenţa mass-media în instanţă şi accesul în timpul şedinţelor de judecată

Art. 31 - (1) Şedinţele de judecată publice sunt întotdeauna

accesibile jurnaliştilor fără mijloacele de înregistrare tehnică.

(2) Şedinţele de judecată sunt nepublice atunci când legea

instituie această interdicţie sau când preşedintele completului a declarat

şedinţa de judecată nepublică, cu respectarea condiţiilor prevăzute de

lege.

Ref. art.31 idem opinia exprimată anterior.

Art. 32 - (1) Filmarea, fotografierea şi înregistrarea audio în

sălile de judecată se vor efectua numai cu acordul preşedintelui

completului de judecată. Fotoreporterii şi echipele de radio şi televiziune

trebuie să solicite în prealabil (recomandabil cu 24 ore înainte de şedinţă),

Art. 32 –

(1) ABROGAT

(2) ABROGAT.

(3) Nu este permisă

Suntem total împotriva filmării, fotografierii şi înregistrărilor audio efectuate4 de către reprezentanţi ai mass-media, în sălile de judecată. În opinia noastra asemenea drepturi conferite acestora încalcă grav dreptul la

6 Libertatea de exprimare este reglementată de art. 10 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 9Potrivit art. 6 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului: „accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia, în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă, atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei". în principiu, este vorba despre aceleaşi fundamente pentru care poate fi restricţionată libertatea de exprimare, în conformitate cu prevederile art. 10 din Convenţie, textul operând însă cu noţiunile de autoritatea şi imparţialitatea sistemului judiciar Factori ce pot juca un rol în decizia de a restricţiona sau interzice accesul în sala de judecată sunt: dreptul părţilor din proces la respectarea vieţii private şi de familie; păstrarea ordinii publice în instanţă; securitatea naţională; natura cauzei judecate (litigiu penal, civil sau administrativ); dreptul la un proces echitabil; prezumţia de nevinovăţie; influenţarea părţilor prin prezenţa mass-media, în mod special a presei audiovizuale; interesul funcţionării normale a justiţiei; autoritatea, independenţa şi imparţialitatea judecătorului 8Factorii ce pot juca un rol în decizia de a restricţiona sau interzice accesul în sala de judecată sunt: dreptul părţilor din proces la respectarea vieţii private şi de familie; păstrarea ordinii publice în instanţă; securitatea naţională; natura cauzei judecate (litigiu penal, civil sau administrativ); dreptul la un proces echitabil; prezumţia de nevinovăţie; influenţarea părţilor prin prezenţa mass-media, în mod special a presei audiovizuale; interesul funcţionării normale a justiţiei; autoritatea, independenţa şi imparţialitatea judecătorului.

42

prin intermediul biroului de informare şi relaţii publice din cadrul

instanţei, permisiunea privind accesul în sala de şedinţă, cu indicarea

cauzelor în care solicită efectuarea de înregistrări11.

(2) În cazul în care li se permite accesul în sala de judecată, în

timpul şedinţei, reprezentanţii mass-media pot realiza înregistrări video şi

audio, cu încuviinţarea preşedintelui completului, a unuia sau mai multora

dintre următoarele momente: intrarea în sală a membrilor completului,

deschiderea şedinţei de către preşedintele completului, citirea capetelor de

acuzare, concluziile finale ale procurorului în cauzele penale, pledoariile

avocaţilor şi pronunţarea hotărârii. Preşedintele completului de judecată

apreciază în ce măsură reprezentanţii mass-media pot face înregistrări ale

altor părţi din şedinţă. Referitor la situaţiile menţionate anterior,

preşedintele completului întreabă membrii completului, grefierul,

avocaţii, experţii şi interpreţii dacă au obiecţii cu privire la înregistrarea

momentelor încuviinţate. Momentele în legătură cu care una dintre

persoanele menţionate în acest alineat a formulat obiecţii nu pot fi

înregistrate.

(3) Nu este permisă transmiterea în direct a şedinţelor de

judecată.

(4) Este interzisă difuzarea înregistrărilor sau

imaginilor captate fără acordul preşedintelui completului de judecată, în

cazul încălcării acestei interdicţii, va fi sesizat Consiliul Naţional al

Audiovizualului.

(5) Înregistrările video şi audio, precum şi fotografiile vor fi

realizate dintr-o poziţie fixă. Instanţa poate impune condiţia ca acestea să

fie aranjate special în sală, astfel încât să fie asigurat cadrul solemn.

Pentru desfăşurarea normală a procedurilor, completul de judecată poate

decide să fie admis doar un număr limitat de echipe de filmare, în ordinea

solicitărilor.

(6) În situaţia în care nu este permis reprezentanţilor mass-

media accesul în sala de judecată, fotoreporterilor li se oferă posibilitatea

de a face fotografii, iar echipelor de televiziune li se permite filmarea de

cadre înainte de începerea şedinţei.

(7) Reprezentanţii mass-media pot realiza înregistrări în afara

sălii de judecată, în locurile din cadrul instanţei anume stabilite de către

biroul de informare publică şi relaţii cu presa.

transmiterea în direct a şedinţelor

de judecată.

(4) ABROGAT

(5) ABROGAT

(6) ABROGAT (7) Reprezentanţii mass-media pot realiza înregistrări în afara sălii de judecată, în locurile din cadrul instanţei anume stabilite de către biroul de informare publică şi relaţii cu presa.

un proces echitabil.

Chiar în notele de subsol se recunoaşte că principiul de bază în dreptul penal este că o persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-ohotărâre penală definitivă (prezumţia de nevinovăţie). Dacă înregistrările din timpul şedinţei de judecată din care poate rezultă identitatea acuzatului circulă liber înainte ca o condamnare sa fie pronunţată, acest fapt ar anticipa asupra hotărârii care se va pronunţa. Există riscul ca, în situaţia în care instanţa a dispus o soluţie de achitare, persoana implicată să fi fost deja condamnată de către opinia publică, în baza imaginilor transmise de mass-media. Prin urmare, şi în această fază se aplică dreptul la un proces echitabil. De asemenea, participanţii din proces, oferă cu ocazia audierii detalii de natură strict personală. De aceea, în vederea protejării vieţii private şi de familie a victimelor infracţiunilor, nu pot fi realizate înregistrări în care acestea apar împotriva voinţei lor.

§ 3.3. - Reguli specifice privind difuzarea imaginilor cu părţile, martorii şi alţi participanţi, în cadrul şedinţelor de judecată

Art. 33 - (1) În înregistrările audio şi video părţile, martorii şi

ceilalţi participanţi la proces pot apărea numai cu încuviinţarea

completului de judecată şi dacă nu au exprimat obiecţii în acest sens. În

cauzele penale, completul de judecată nu va aproba ca persoanele

Art.33. ABROGAT

9Potrivit art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului: „accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei part a acestuia, în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a pârtilor la proces o impun sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă, atunci când. în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei". în principiu, este vorba despre aceleaşi fundamente pentru care poate fi restricţionată libertatea de exprimare, în conformitate cu prevederile art. 10 din Convenţie, textul operând însă cu noţiunile de „autoritatea şi imparţialitatea sistemului judiciar".

43

inculpate să fie filmate, cu excepţia situaţiei în care inculpatul nu are

obiecţii12. De asemenea, în cauzele penale, persoanele vătămate nu pot fi

filmate fără acordul acestora, ele fiind, prin definiţie, participanţii

vulnerabili la procedurile judiciare13.

(2) Pe lângă protecţia prevăzută la alin. (1), în conformitate cu

dispoziţiile art. 352 alin. (9) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de

procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare, pe durata

judecăţii, completul de judecată poate interzice expres publicarea şi

difuzarea, prin mijloace scrise sau audiovizuale, de texte, desene,

fotografii sau imagini de natură a dezvălui identitatea persoanei vătămate,

a părţii civile, a părţii responsabile civilmente sau a martorilor. Această

măsură se dispune în condiţiile prevăzute la art. 352 alin. (3) sau (4) din

Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală.

(3) Măsura prevăzută la alin. (2) este adusă la cunoştinţa

publicului şi reprezentanţilor mass-media, prin intermediul Biroului de

informare şi relaţii cu publicul, care va întreprinde demersurile necesare

în vederea publicării pe site-ul instanţei a unui comunicat în acest sens.

Comunicatul va cuprinde numărul dosarului, termenul pentru care s-a

dispus măsura şi acţiunile interzise.

(4) În cazul în care măsura prevăzută la alin. (2) este dispusă în

timpul şedinţei de judecată, reprezentanţii mass-media prezenţi în sală

sunt obligaţi să o respecte şi să nu transmită altor jurnalişti materialele

interzise a fi difuzate.

Art. 34 - Echipele de filmare care au primit aprobare pot

înregistra cadre largi cu publicul din sala de judecată sau din alte părţi ale

sediului instanţei, fără a fixa cu obiectivul camerei de filmat o anumită

persoană din public14. Persoanele care asistă la şedinţa de judecată pot

apărea în înregistrările video şi audio numai dacă şi-au exprimat anterior

acordul.

Art.34-ABROGAT

§ 3.4. - Reguli privind solicitările scrise ale mass-media referitoare la informaţiile de interes public ce rezultă din activitatea de judecată în procesul penal

Art. 35 - Judecata cauzei are loc în condiţii de publicitate, cu

excepţia cazurilor prevăzute de lege. În această fază, accesul

reprezentanţilor mass-media la informaţiile de interes public care rezultă

din dosarele penale este mai larg faţă de faza de urmărire penală.

Cum explicaţi formularea”accesul reprezentanţilor mass-media la informaţiile de interes public care rezultă din dosarele penale este mai larg faţă de faza de urmărire penală”.Fiind imprecisă poate da loc la interpretări şi pare că rămâne doar la latitudinea instanţei de judecată, ceea ce nu este corect.

Art. 36 - Furnizarea de informaţii de interes public privind

activitatea judiciară poate fi restrânsă în interesul moralităţii, al ordinii

publice ori al securităţii naţionale sau când o impun interesele minorilor

ori protecţia vieţii private a părţilor în proces sau a altor persoane. Dreptul

la liberul acces la informaţii de interes public poate fi restrâns şi atunci

Idem

10 Principiul de bază în dreptul penal este că o persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-ohotărâre penală definitivă (prezumţia de nevinovăţie). Dacă înregistrările din timpul şedinţei de judecată din care poate rezultă identitatea acuzatului circulă liber înainte ca o condamnare sa fie pronunţată, acest fapt ar anticipa asupra hotărârii care se va pronunţa. Există riscul ca, în situaţia în care instanţa a dispus o soluţie de achitare, persoana implicată să fi fost deja condamnată de către opinia publică, în baza imaginilor transmise de mass-media. Prin urmare, şi în această fază se aplică dreptul la un proces echitabil. 11 În general, acestea oferă cu ocazia audierii detalii de natură strict personală. De aceea, în vederea protejării vieţii private şi de familie a victimelor infracţiunilor, nu pot fi realizate înregistrări în care acestea apar împotriva voinţei lor. 12Publicul trebuie să poată participa la şedinţa de judecată fără a avea preocuparea că va fi filmat. Dacă persoane din public doresc să discute cu presa, o pot face în afara clădirii instanţei.

44

când, în împrejurări speciale, instanţa apreciază că publicitatea ar fi de

natură să aducă atingere înfăptuirii justiţiei.

Art. 37 - La cererea reprezentanţilor mass-media, pot fi

comunicate informaţii privind stabilirea primului termen de judecată,

precum şi a termenelor ulterioare, stadiul în care se află judecata

(cercetare judecătorească, dezbateri, repunere pe rol, pronunţare etc.),

măsurile dispuse de instanţă la termenele de judecată (efectuarea unei

expertize, audierea părţilor şi a martorilor), soluţiile pronunţate.

Art. 37 ABROGAT Aceste informaţii rezultă în mare măsură şi de pe portalul instanţei. De ce trebuiesc informaţii suplimentare ?

Art. 38 - (1) Reprezentanţii mass-media pot consulta dosarele

aflate pe rolul instanţelor, cu respectarea ordinii de solicitare şi a

măsurilor de asigurare a integrităţii documentelor şi numai în măsura în

care este posibilă punerea acestora la dispoziţie. Cererea se aprobă de

către purtătorul de cuvânt al instanţei, cu consultarea preşedintelui

completului sau, în lipsa acestuia, a preşedintelui instanţei.

(2) Refuzul consultării dosarului poate fi justificat de

excepţiile menţionate în art. 36 şi va fi întotdeauna motivat.

(3) În perioada cuprinsă între data finalizării procedurii de

cameră preliminară şi primul termen de judecată, în condiţiile prevăzute

la alin. (1), se va permite doar eliberarea unui extras al rechizitoriului15,

dispoziţiile art. 27 alin. (1) şi (2) fiind aplicabile în privinţa cuprinsului

acestuia. După primul termen de judecată, se poate elibera o copie a

rechizitoriului, după asigurarea protecţiei datelor cu caracter personal, cu

excepţia situaţiei în care completul de judecată a stabilit că judecarea

cauzei se va realiza în şedinţă nepublică.

(4) Dosarele privind cauzele care au fost sau sunt judecate în

şedinţă nepublică, precum şi cele care presupun confidenţialitate nu pot fi

consultate de reprezentanţii mass-media, cărora nu le pot fi eliberate nici

copii ale actelor şi hotărârilor pronunţate în cauzele respective.

Art. 38 - (1) Reprezentanţii mass-

media pot consulta dosarele aflate pe rolul

instanţelor, numai după ce s-a pronunţat o

hotărâre definitivă şi irevocabilă în

acestea, cu respectarea ordinii de solicitare

şi a măsurilor de asigurare a integrităţii

documentelor şi numai în măsura în care este

posibilă punerea acestora la dispoziţie.

Cererea se aprobă de către purtătorul de

cuvânt al instanţei, cu consultarea

preşedintelui completului sau, în lipsa

acestuia, a preşedintelui instanţei.

Alin. (3) ABROGAT

Pentru toate considerentele precizate la punctele anterioare.

A se vedea şi notele de subsol 10-13.

Art. 39 - Evidenţele instanţei privitoare la activitatea de

judecată pot fi consultate, cu respectarea ordinii de solicitare şi numai în

măsura în care este posibilă punerea acestora la dispoziţie. Evidenţele

speciale ale instanţei care presupun confidenţialitate, nu pot fi consultate

de reprezentanţii mass-media.

Art. 40 - La cerere, reprezentanţilor mass-media le pot fi

eliberate copiiale actelor dosarului sau ale hotărârilor pronunţate ori

extrase din acestea, cu asigurarea protecţiei datelor cu caracter personal şi

eliminarea pasajelor referitoare la conţinutul unor probe dacă din

prezentarea sau analizarea acestora rezultă informaţii prin a căror

divulgare se încalcă dreptul la respectarea vieţii private sau se periclitează

rezultatul cercetării judecătoreşti. Cererea se aprobă de către purtătorul de

cuvânt al instanţei, cu consultarea preşedintelui completului sau, în lipsa

acestuia a preşedintelui instanţei. Refuzul eliberării de copiipoate fi

justificat de excepţiile menţionate în art. 36 şi va fi întotdeauna motivat.

ART.40. ABROGAT

Art. 41 - În situaţia cauzelor soluţionate definitiv cererile de

consultare a dosarului şi de eliberare de copiidin acesta se aprobă de

purtătorul de cuvânt cu consultarea preşedintelui instanţei la care dosarul

este arhivat.

13Se impune o astfel de restricţie deoarece este posibil ca şedinţa de judecata să fie declarată nepublică, îndepărtându-se astfel riscul afectării desfăşurării normale a întregii proceduri.

45

Art. 42 - În cazul hotărârilor prin care s-a dispus, în cursul

judecăţii, asupra măsurilor preventive se pot elibera, la cerere, copii, din

care în prealabil au fost eliminate datele cu caracter personal, pasajele

referitoare la conţinutul unor probe dacă din prezentarea sau analizarea

acestora rezultă informaţii prin a căror divulgare se încalcă dreptul la

respectarea vieţii private sau se periclitează rezultatul cercetării

judecătoreşti şi referirile la activităţile de cercetare care vor fi efectuate în

continuare, numele martorilor şi ale părţii vătămate. Cererea se aprobă de

către purtătorul de cuvânt al instanţei, cu consultarea preşedintelui

completului, sau în lipsa acestuia, a preşedintelui instanţei.

Art.42 ABROGAT

Art. 43 - În considerarea motivelor menţionate la art. 36, nu

pot fi eliberate mass-mediei extrase şi copii ale actelor şi hotărârilor din

dosarele având obiectele menţionate la art. 6 lit. a) din dispozitivul

Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 308 din 5

martie 2009 privind derularea proiectului Jurindex16, precum şi obiectele

corespondente care rezultă din reglementarea Legii nr. 286/2009 privind

Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare şi a Legii nr.

135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi

completările ulterioare.

Secţiunea 4. Reguli valabile în faza de executare

Art. 44 - Pentru a nu prejudicia reintegrarea în societate a

persoanelor condamnate, după executarea hotărârii nu vor fi furnizate

informaţii în legătură cu infracţiunea comisă anterior, cu excepţia cazului

în care persoanele condamnate au consimţit în mod expres la divulgarea

identităţii lor ori acestea sau faptele lor sunt din nou de interes public.

Art. 44 - Pentru a nu prejudicia reintegrarea în societate a persoanelor condamnate, după executarea hotărârii nu vor fi furnizate informaţii în legătură cu infracţiunea comisă anterior, cu excepţia cazului în care persoanele condamnate au consimţit în mod expres la aceasta, precum şi la divulgarea identităţii lor.

Cine stabileşte că „faptele lor sunt din nou de interes public” ?.

Capitolul III. REGULI APLICABILE ÎN PROCESUL CIVIL LATO SENSU

Art. 45 - În cadrul procesului civil, întrucât litigiul priveşte

doar raporturile dintre părţi, caracterul public al informaţiilor care rezultă

din activitatea de judecată este mai puţin pronunţat şi ca atare interesul

publicului este mai redus. De aceea, dreptul la respectarea vieţii private şi

de familie poate determina limitări importante ale accesului

reprezentanţilor mass-media la aceste informaţii.

16 Trădarea (art. 155 C.p.), trădarea prin ajutarea inamicului (art. 156 C.p.), trădare prin transmitere de secrete (art. 157 C.p.), acţiunile duşmănoase contra statului (art. 158 C.p.), atentatul care pune în pericol securitatea statului (art. 160 C.p.), atentatul contra unei colectivităţi (art. 161 C.p.), subminarea puterii de stat (art. 162 C.p.), actele de diversiune (art. 163 C.p.), subminarea economiei naţionale (art. 165 C.p.), propaganda în favoarea statului totalitar (art. 166 C.p.), acţiuni împotriva ordinii constituţionale (art. 1661 C.p.), complotul (art. 167 C.p.), compromiterea unor interese de stat (art. 168 C.p.), comunicarea de informaţii false (art. 168 C.p.), divulgarea secretului care periclitează securitatea statului (art. 169 C.p.), nedenunţarea (art. 170 C.p.), infracţiuni contra unui stat străin (art. 171 C.p.), violul (art. 197 C.p.), actul sexual cu un minor (art. 198 C.p.), perversiunea sexuală (art. 201 C.p.), incestul (art. 203 C.p.), hărţuirea sexuală (art. 2031 C.p.), contaminarea venerică şi transmiterea sindromului imunodeficitar dobândit (art. 309 C.p), cerere privind interceptări şi înregistrări audio-video (art. 911 şi următoarele C.p.p.), cerere privind efectuarea de percheziţii (art. 100 şi următoarele C.p.p.), luarea măsurii obligatorii la tratament medical (art. 113 C.p. şi art. 162 C.p.p.), luarea măsurii internării medicale (art. 114 C.p. şi art. 162 C.p.p.), înlocuirea tratamentului medical (art. 431 C.p.p.), înlocuirea sau încetarea internării medicale (art. 434 C.p.p.), sustragerea de la tratament medical (art. 3091 C.p.), internarea medicală, obligarea la tratament medical, rele tratamente aplicate minorului (art. 306 C.p.), pornografia infantilă (art. 18 din Legea nr. 678/2001), infracţiuni privind adopţia (O.U.G nr. 25/1997).

46

Art. 46 – (1) În materia contenciosului administrativ şi

contravenţional, precum şi în alte cauze în care există un interes public,

reprezentanţii mass-media pot consulta, la cerere, dosarele şi pot obţine

copii din acestea. Prin raportare la prevederile art. 45, consultarea

dosarelor şi eliberarea de copii ale actelor şi hotărârilor din celelalte

dosare sunt limitate, solicitările reprezentanţilor mass-media fiind

evaluate cu mai multă exigenţă. (2) Până la fixarea primului termen de judecată, reprezentanţii

mass-media pot consulta doar cererea de chemare în judecată, acestora neputând să le fie eliberate copii ale actelor aflate la dosarul cauzei.

Art. 46 – ABROGAT

Art. 47 - Solicitările privind comunicarea de informaţii, consultarea dosarelor, eliberarea de copii din acestea şi accesul în şedinţele de judecată se soluţionează cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor Capitolului II, Secţiunea 1 şi respectiv Secţiunea 3 din prezentul Ghid, ţinând cont de specificul procesului civil. În situaţia dosarelor soluţionate irevocabil, respectiv definitiv, în cazul cererilor formulate după intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cererile de consultare a dosarului şi eliberare de copii din acesta se aprobă de purtătorul de cuvânt, cu consultarea preşedintelui instanţei, respectiv al secţiei la care dosarul este arhivat.

Art. 47 - Solicitările privind accesul în şedinţele de judecată se soluţionează cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor Capitolului II, Secţiunea 1 şi respectiv Secţiunea 3 din prezentul Ghid, ţinând cont de specificul procesului civil. În situaţia dosarelor soluţionate irevocabil, respectiv definitiv, în cazul cererilor formulate după intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cererile de consultare a dosarului şi eliberare de copii din acesta se aprobă de purtătorul de cuvânt, cu consultarea preşedintelui instanţei, respectiv al secţiei la care dosarul este arhivat.

Art. 48 - Nu pot fi eliberate reprezentanţilor mass-media copii

sau extrase din actele şi hotărârile având obiectele menţionate la art. 6 lit.

b), c) şi d) din dispozitivul Hotărârii Plenului Consiliului Superior al

Magistraturii nr. 308 din 5 martie 2009 privind derularea proiectului

Jurindex17, precum şi obiectele corespondente care rezultă din

reglementarea Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu

modificările şi completările ulterioare şi a Legii nr. 134/2010 privind

Codul de procedură civilă, cu modificările şi completările ulterioare.

Capitolul III1. REGULI APLICABILE ÎN PROCEDURILE DISCIPLINARE CARE ÎI VIZEAZĂ PE MAGISTRAŢI, PRECUM ŞI ÎNPROCEDURILE VIZÂND ÎNCĂLCAREA NORMELOR DE CONDUITĂ REGLEMENTATE DE CODUL DEONTOLOGIC AL JUDECĂTORILOR ŞI PROCURORILOR ŞI VERIFICAREA

CONDIŢIEI BUNEI REPUTAŢII

Secţiunea 1. Reguli aplicabile în procedurile disciplinare

Art. 481 – Comunicarea de informaţii privind procedurile

disciplinare ce îi vizează pe magistraţi nu trebuie să fie de natură să

creeze aparenţa de afectare a independenţei justiţiei.

Art. 482 – (1) Comunicarea din oficiu a informaţiilor de către

Inspecţia Judiciară se poate realiza doar la momentul sesizării secţiei

15Adopţie, contestare paternitate, contestare recunoaştere paternitate, deschidere procedură adopţie, divorţ prin acord, divorţ, dezvăluirea identităţii părinţilor fireşti, nulitate căsătorie, plasament de urgenţă, prelungire încredinţare pentru adopţie, recunoaştere paternitate, revocare încredinţare pentru adopţie, stabilire domiciliu minor, stabilire paternitate, tăgadă paternitate, civil – punere sub interdicţie; proprietate intelectuală – brevete de invenţii.

47

corespunzătoare a Consiliului cu judecarea acţiunii disciplinare.

(2) Aspectele comunicate din oficiu, potrivit alin. (1), pot viza

doar faptul exercitării acţiunii disciplinare, textul legal în care se

încadrează fapta pentru care se exercită acţiunea disciplinară şi o

prezentare sintetică a acestei fapte.

(3) Anterior sesizării secţiei corespunzătoare a Consiliului cu

judecarea acţiunii disciplinare, comunicarea de informaţii se poate realiza

de către Inspecţia Judiciară numai la cererea persoanelor interesate, în

condiţiile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de

interes public. Secţiunea 2. Reguli aplicabile în procedurile vizând încălcarea normelor de conduită reglementate de Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi verificarea condiţiei

bunei reputaţii

Art. 483 – Comunicarea, din oficiu, a informaţiilor referitoare

la procedurile vizând încălcarea normelor de conduită reglementate de

Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi verificarea condiţiei

bunei reputaţii, se realizează doar de către secţia corespunzătoare a

Consiliului Superior al Magistraturii. Dispoziţiile art. 481 se aplică în mod

corespunzător.

Capitolul IV. DISPOZIŢII FINALE

Art. 49 - Recomandările din prezentul Ghid se valorifică în:

• fişele postului aferente personalului din cadrul

structurilor de comunicare şi a purtătorului de cuvânt, prin

individualizarea atribuţiilor specifice în domeniul informării publice şi

relaţiilor cu presa;

• instrucţiunile şi procedurile de lucru interne ale

structurilor de comunicare din cadrul CSM, instanţelor şi parchetelor.

Art. 50 - Prezentul Ghid intră în vigoare în termen de 15 zile

de la data aprobării sale prin Hotărâre a Plenului Consiliului Superior al

Magistraturii, dată de la care se abrogă Hotărârea Plenului CSM nr. 277

din 13.04.2006, de aprobare a Ghidului de bune practici pentru

cooperarea între instanţe, parchetele de pe lângă acestea şi mass-media şi

Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 542 din 5

iunie 2008, de aprobare a Ghidului de bune practici pentru cooperarea

între purtătorul de cuvânt al CSM, omologii acestuia de la instanţele şi

parchetele de pe lângă acestea şi mass-media.

Art. 51 - Prezentul Ghid se publică pe site-ul Consiliului

Superior al Magistraturii şi se comunică instanţelor, parchetelor şi

instituţiilor de presă din România.

I. Observaţii privind dreptul la prezumţia de nevinovăţie

Propunerea Justificare/observaţie

Toate articolele în prin care se permite accesul în sală pentru a filma, fotografia sau înregistra, reprezentanţilor mass-media nu ar trebui abrofgate.

De asemenea reprezentanţilor mass-media nu ar trebui să li se confere dreptul

Prezumția de nevinovăție ar fi încălcată în cazul în care

declarații publice ale autorităților publice sau decizii judiciare,

48

de a consulta un dosar sau de a solicita copii (nici măcar în extras) din dosarul respectiv, nici în faza de urmărire penală, şi nici în faza de cercetare judecătorească, ci eventual de abia după ce în cauză s-a pronunţat o hotărâre definitivă şi irevocabilă şi atunci cu respectarea anumitor condiţii şi în limitele dispoziţiilor legale.

altele decât cele privind stabilirea vinovăției, se referă la o

persoană suspectată sau acuzată ca fiind vinovată, atât timp

cât vinovăția persoanei respective nu a fost dovedită conform

legii. Aceste declarații şi decizii judiciare nu ar trebui să

reflecte opinia că persoana respectivă este vinovată, aşa cum

se întâmplă în prezent.

Să nu uităm în acest context că mai ales în cazul proceselor

penale, există multe „victime colaterale” a căror imagine,

viaţă privată şi /sau integritate emoţională poate fi grav

afectată de publicitatea şi expunerea mediatică; să nu uităm

de asemenea de victimele gravelor erori judiciare tot mai

frecvente în sistemul nostru judiciar, şi nici de tot mai

pregnanta modă a „linşajului mediatic” nesusţinut de probe

concludente şi pertinente şi cu atât mai puţin de o hotărâre

definitivă de condamnare etc. toate acestea se constituie în

tot atâtea criterii de care trebuie să se ţină cont în momentul

în care se va redacta forma finală a unui asemenea act

normativ.

Observaţii privind liberul acces la informaţiile de inters public

Propunerea Justificare/observaţie

A se vedea articolele a căror abrogare am propus-o.

Chiar dacă suntem de acord cu respectarea principiului liberului acces la informaţiile de interes public, şi nu contestăm importanţa respectării acestuia, nu suntem de acord ca prin aplicarea cu atâta largheţe şi în mod discreţionar al acestui principiu să fie încălcate alte prinicpii fundamentale precum: prezumţia de nevinovăţie, dreptul la un proces echitabil, dreptul la respectarea vieţii private şi de familie etc.

49

Observaţii privind practica de comunicare unitară

Propunerea Justificare/observaţie

A se vedea modificările de lege ferenda propuse de noi. Tocmai pentru a se putea vorbi de o comunicare unitară, ar trebui ca întregul proces de comunicare să aibe loc doar între structura de comunicare/purtătorul de cuvânt şi reprezentantul mass-media acreditat.

Observaţii privind rolul activ al structurilor/responsabililor de comunicare

Propunerea Justificare/observaţie

A se vedeaîn economia textului actului normativ analizat, modificările propuse

Din structurile de comunicare ar trebui să facă parte doar magistraţi, care să fie aleşi pe bază de concurs, dintre cei cu o experienţă redutabilă şi un profesionalism de necontestat, şi care în prealabil să fi urmat un curs de minim 2-3 luni în domeniul comunicării.

Alte observaţii cu caracter general

Propunerea Justificare/observaţie

Acest act normativ ar trebui corelat cu dispoziţiile interne şi cu directivele europene care guvernează materia şi cu jurisprudenţa CEDO.

50

De asemenea ar fi fost necesar la acest moment să existe deja o lege a răspunderii magistraţilor şi toată legislaţia care reglementează domeniul mass-mediei să fi fost reformată!

Pentru a înţelege mai bine propunerile făcute, redăm mai jos, textul DIRECTIVEI (UE) 2016/343 A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale:

“DIRECTIVA (UE) 2016/343 A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale18

PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE, având în vedere Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în special articolul 82 alineatul (2) litera (b), având în vedere propunerea Comisiei Europene, după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naţionale, având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social European (1), după consultarea Comitetului Regiunilor, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (2), întrucât: (1) Prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la un proces echitabil sunt consacrate în articolele 47 şi 48 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), articolul 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (CEDO), articolul 14 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice (PIDCP) şi articolul 11 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. (2) Uniunea şi-a stabilit obiectivul de a menţine şi de a dezvolta un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie. În conformitate cu concluziile preşedinţiei Consiliului European de la Tampere din 15 şi 16 octombrie 1999, în special punctul 33, consolidarea recunoaşterii reciproce a hotărârilor judecătoreşti şi a altor decizii judiciare şi apropierea necesară a legislaţiei ar facilita cooperarea între autorităţile competente şi protecţia judiciară a drepturilor individuale. Din acest motiv, principiul recunoaşterii reciproce ar trebui să devină piatra de temelie a cooperării judiciare în materie civilă şi penală în cadrul Uniunii. (3) Conform Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), cooperarea judiciară în materie penală în cadrul Uniunii se întemeiază pe principiul recunoaşterii reciproce a hotărârilor judecătoreşti şi a altor decizii judiciare. 11.3.2016 L 65/1 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

18 Directiva a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 11.03.2016

51

RO (1)JO C 226, 16.7.2014, p. 63. (2)Poziţia Parlamentului European din 20 ianuarie 2016 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) şi Decizia Consiliului din 12 februarie 2016. (4) Transpunerea în practică a acestui principiu se bazează pe premisa că fiecare stat membru are încredere în sistemele de justiţie penală ale celorlalte state membre. Întinderea principiului recunoaşterii reciproce depinde de o serie de parametri, care includ mecanisme de protecţie a drepturilor persoanelor suspectate şi acuzate şi standarde comune minimale, necesare pentru a se facilita aplicarea acestui principiu. (5) Cu toate că statele membre sunt parte la CEDO şi la PIDCP, experienţa a arătat că această apartenenţă nu oferă întotdeauna, prin ea însăşi, un grad suficient de încredere în sistemele de justiţie penală ale altor state membre. (6) La 30 noiembrie 2009, Consiliul a adoptat o rezoluţie privind o foaie de parcurs pentru consolidarea drepturilor procedurale ale persoanelor suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale (1) (denumită în continuare „foaia de parcurs”). Pe baza unei abordări etapizate, foaia de parcurs prevede adoptarea unor măsuri privind dreptul la traducere şi interpretare (măsura A), dreptul la informare cu privire la drepturi şi informare privind capetele de acuzare (măsura B), dreptul la consultanţă juridică şi asistenţă juridică (măsura C), dreptul la comunicare cu rudele, angajatorii şi autorităţile consulare (măsura D) şi măsuri speciale de protecţie pentru persoanele suspectate sau acuzate care sunt vulnerabile (măsura E). (7) La 11 decembrie 2009, Consiliul European a salutat foaia de parcurs şi a inclus-o în Programul de la Stockholm – O Europă deschisă şi sigură în serviciul cetăţenilor şi pentru protecţia acestora (2) (punctul 2.4). Consiliul European a subliniat caracterul neexhaustiv al foii de parcurs, invitând Comisia să analizeze şi alte elemente ale drepturilor procedurale minime ale persoanelor suspectate şi acuzate şi să evalueze necesitatea de a aborda şi alte probleme, cum ar fi prezumţia de nevinovăţie, în vederea promovării unei mai bune cooperări în acest domeniu. (8) Până în prezent, pe baza foii de parcurs au fost adoptate trei măsuri privind drepturile procedurale în cadrul procedurilor penale, şi anume Directivele 2010/64/UE (3), 2012/13/UE (4) şi 2013/48/UE (5) ale Parlamentului European şi ale Consiliului. (9) Scopul prezentei directive este acela de a consolida dreptul la un proces echitabil în cadrul procedurilor penale prin stabilirea unor norme minime comune privind anumite aspecte ale prezumţiei de nevinovăţie şi ale dreptului de a fi prezent la proces. (10) Prin stabilirea unor norme minime comune privind protecţia drepturilor procedurale ale persoanelor suspectate şi acuzate, prezenta directivă are ca obiectiv consolidarea încrederii statelor membre în sistemele de justiţie penală ale celorlalte state membre, pentru a facilita astfel recunoaşterea reciprocă a hotărârilor în materie penală. Astfel de norme minime comune ar putea, de asemenea, să înlăture obstacolele din calea liberei circulaţii a cetăţenilor pe teritoriul statelor membre. (11) Prezenta directivă ar trebui să se aplice numai procedurilor penale astfel cum sunt interpretate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (Curtea de Justiţie), fără a aduce atingere jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului. Prezenta directivă nu ar trebui să se aplice procedurilor civile sau administrative, inclusiv atunci când procedurile administrative pot conduce la sancţiuni, cum ar fi procedurile legate de concurenţă, comerţ, servicii financiare, trafic rutier, fiscalitate sau taxe suplimentare, şi nici anchetelor efectuate de către autorităţile administrative în legătură cu aceste proceduri. (12) Prezenta directivă ar trebui să se aplice persoanelor fizice care sunt suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale. Aceasta ar trebui să se aplice din momentul în care o persoană este

52

suspectată sau acuzată de comiterea unei infracţiuni sau a unei presupuse infracţiuni şi, prin urmare, chiar înainte ca persoana respectivă să fie informată de către autorităţile competente ale unui stat membru, prin notificare oficială sau în alt mod, cu privire la faptul că este suspectată sau acuzată. Prezenta directivă ar trebui să se aplice în toate fazele procedurilor penale, până când hotărârea prin care se stabileşte vinovăţia sau nevinovăţia persoanei suspectate sau acuzate de săvârşirea infracţiunii rămâne definitivă. Acţiunile în justiţie şi căile de atac care pot fi introduse numai după ce hotărârea în cauză rămâne definitivă, inclusiv acţiunile în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, nu ar trebui să intre în domeniul de aplicare al prezentei directive. 11.3.2016 L 65/2 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene RO (1)JO C 295, 4.12.2009, p. 1. (2)JO C 115, 4.5.2010, p. 1. (3)Directiva 2010/64/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 octombrie 2010 privind dreptul la interpretare şi traducere în cadrul procedurilor penale (JO L 280, 26.10.2010, p. 1). (4)Directiva 2012/13/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 mai 2012 privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale (JO L 142, 1.6.2012, p. 1). (5)Directiva 2013/48/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 octombrie 2013 privind dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale şi al procedurilor privind mandatul european de arestare, precum şi dreptul ca o persoană terţă să fie informată în urma privării de libertate şi dreptul de a comunica cu persoane terţe şi cu autorităţi consulare în timpul privării de libertate (JO L 294, 6.11.2013, p. 1). (13) Prezenta directivă recunoaşte nevoile şi nivelurile diferite de protecţie aferente anumitor aspecte ale prezumţiei de nevinovăţie în ceea ce priveşte persoanele fizice şi juridice. Protecţia persoanelor fizice este reflectată în jurisprudenţa consacrată a Curţii Europene a Drepturilor Omului. Cu toate acestea, Curtea de Justiţie a recunoscut că drepturile care decurg din prezumţia de nevinovăţie nu se aplică în acelaşi mod pentru persoanele juridice ca pentru cele fizice. (14) În stadiul actual de evoluţie a dreptului naţional şi a jurisprudenţei la nivel naţional şi la nivelul Uniunii, legiferarea la nivelul Uniunii a prezumţiei de nevinovăţie în ceea ce priveşte persoanele juridice este prematură. Din acest motiv, prezenta directivă nu ar trebui să se aplice persoanelor juridice. Acest fapt nu ar trebui să aducă atingere aplicării prezumţiei de nevinovăţie persoanelor juridice, astfel cum este consacrată în special în CEDO şi interpretată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi de Curtea de Justiţie. (15) Prezumţia de nevinovăţie în privinţa persoanelor juridice ar trebui să fie asigurată de garanţiile legislative existente şi de jurisprudenţă, a căror evoluţie viitoare urmează să determine necesitatea unei acţiuni la nivelul Uniunii. (16) Prezumţia de nevinovăţie ar fi încălcată în cazul în care declaraţii publice ale autorităţilor publice sau decizii judiciare, altele decât cele privind stabilirea vinovăţiei, se referă la o persoană suspectată sau acuzată ca fiind vinovată, atât timp cât vinovăţia persoanei respective nu a fost dovedită conform legii. Aceste declaraţii şi decizii judiciare nu ar trebui să reflecte opinia că persoana respectivă este vinovată. Acest fapt nu ar trebui să aducă atingere actelor de urmărire penală care urmăresc să probeze vinovăţia persoanei suspectate sau acuzate, cum ar fi rechizitoriul, şi nici deciziilor judiciare în urma cărora produce efecte o hotărâre suspendată, cu condiţia respectării dreptului la apărare. De asemenea, acest fapt nu ar trebui să aducă atingere hotărârilor preliminare de natură procedurală, luate de autorităţile judiciare sau de alte autorităţi competente, care se întemeiază pe suspiciuni sau pe elemente de probă incriminatoare, cum ar fi deciziile de arest preventiv, cu condiţia ca aceste hotărâri să nu se refere la persoana suspectată sau acuzată ca fiind vinovată. Înaintea luării unei hotărâri preliminare de natură procedurală, autoritatea competentă ar putea fi nevoită să verifice dacă există suficiente elemente de probă

53

incriminatoare împotriva persoanei suspectate sau acuzate care să justifice hotărârea respectivă, iar hotărârea poate conţine referiri la aceste elemente. (17) Noţiunea de „declaraţii publice ale autorităţilor publice” ar trebui înţeleasă ca fiind orice declaraţii care se referă la o infracţiune şi care emană fie de la o autoritate implicată în procedurile penale legate de infracţiunea respectivă, cum ar fi autorităţile judiciare, poliţia şi alte autorităţi de aplicare a legii, fie de la o altă autoritate publică, cum ar fi miniştrii şi alţi funcţionari publici, fără a se aduce atingere dreptului intern în materia imunităţii. (18) Obligaţia de a nu se referi la persoanele suspectate sau acuzate ca fiind vinovate nu ar trebui să împiedice autorităţile publice să publice informaţii privind procedurile penale în cazul în care acest lucru este strict necesar din motive legate de ancheta penală, cum ar fi în cazul în care materialele video sunt făcute publice şi publicului i se solicită să ajute la identificarea autorului presupus infracţiunii, sau în interes public, precum în cazul în care, din motive de siguranţă, sunt furnizate informaţii locuitorilor dintr-o anumită zonă cu privire la o presupusă infracţiune împotriva mediului, sau atunci când organele de urmărire penală sau o altă autoritate competentă furnizează informaţii obiective cu privire la stadiul procedurilor penale în scopul de a preveni tulburarea ordinii publice. Justificarea prin aceste motive ar trebui limitată la situaţiile în care este rezonabilă şi pertinentă, ţinând seama de toate interesele implicate. În orice caz, modul şi contextul în care informaţiile sunt difuzate nu ar trebui să creeze impresia că persoana este vinovată înainte de a se fi dovedit vinovăţia acesteia conform legii. (19) Statele membre ar trebui să ia măsurile adecvate pentru ca autorităţile publice, atunci când comunică informaţii mass-mediei, să nu se refere la persoanele suspectate sau acuzate ca fiind vinovate atât timp cât nu s-a dovedit conform legii că sunt vinovate. În acest scop, statele membre ar trebui să informeze autorităţile publice cu privire la importanţa respectării prezumţiei de nevinovăţie atunci când furnizează sau dezvăluie informaţii către mass- media. Aceasta nu ar trebui să aducă atingere dreptului intern care protejează libertatea presei şi a altor mijloace de comunicare în masă. (20) Autorităţile competente ar trebui să se abţină de la prezentarea persoanelor suspectate sau acuzate ca fiind vinovate, în instanţă sau în public, prin utilizarea unor măsuri de constrângere fizică, cum ar fi cătuşele pentru mâini sau pentru picioare, boxele de sticlă sau cuştile, cu excepţia situaţiilor în care aceste măsuri sunt necesare din motive specifice cauzei, fie legate de securitate, inclusiv împiedicarea persoanelor suspectate sau acuzate de a se răni sau de a-i răni pe alţii ori de a distruge bunuri de orice tip, fie legate de împiedicarea persoanelor suspectate sau acuzate de a se sustrage urmăririi sau de a avea contact cu persoane terţe, cum ar fi martorii sau victimele. Posibilitatea de a aplica măsuri de constrângere fizică nu înseamnă că autorităţile competente trebuie să ia vreo decizie formală cu privire la utilizarea acestui tip de măsuri. 11.3.2016 L 65/3 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene RO (21) Atunci când este fezabil, autorităţile competente ar trebui, de asemenea, să se abţină de la a prezenta persoanele suspectate sau acuzate, în instanţă sau în public, purtând uniforme penitenciare, pentru a evita să dea impresia că sunt vinovate. (22) Pentru stabilirea vinovăţiei persoanelor suspectate sau acuzate, sarcina probei revine organelor de urmărire penală, iar orice îndoială ar trebui interpretată în favoarea persoanei suspectate sau acuzate. Prezumţia de nevinovăţie ar fi încălcată atunci când sarcina probei este inversată de la organele de urmărire penală la apărare, fără a se aduce însă atingere competenţelor ex officio ale instanţei de stabilire a faptelor, independenţei autorităţilor judiciare atunci când evaluează vinovăţia persoanei suspectate sau acuzate şi utilizării prezumţiilor de fapt

54

şi de drept privind răspunderea penală a persoanei suspectate sau acuzate. Aceste prezumţii ar trebui să se încadreze în limite rezonabile, ţinând seama de importanţa mizei şi menţinând dreptul la apărare, iar mijloacele folosite ar trebui să fie rezonabil proporţionale cu scopul legitim urmărit. Prezumţiile ar trebui să fie relative şi, în orice caz, acestea ar trebui să fie utilizate numai cu condiţia ca dreptul la apărare să fie respectat. (23) În diverse state membre, nu numai organele de urmărire penală, ci şi judecătorii şi instanţele competente au responsabilitatea de a căuta atât probe incriminatoare, cât şi dezincriminatoare. Statele membre care nu au un sistem cu caracter contradictoriu ar trebui să-şi poată menţine sistemul actual, cu condiţia ca acesta să respecte prezenta directivă şi alte dispoziţii relevante din dreptul Uniunii şi cel internaţional. (24) Dreptul de a păstra tăcerea reprezintă un aspect important al prezumţiei de nevinovăţie şi ar trebui să funcţioneze ca măsură de protecţie împotriva autoincriminării. (25) Dreptul de a nu se autoincrimina reprezintă, de asemenea, un aspect important al prezumţiei de nevinovăţie. Atunci când li se solicită să dea o declaraţie sau să răspundă la întrebări, persoanele suspectate şi acuzate nu ar trebui să fie constrânse să furnizeze probe sau documente sau să comunice informaţii care ar putea să conducă la autoincriminare. (26) Dreptul de a păstra tăcerea şi dreptul de a nu se autoincrimina ar trebui să se aplice aspectelor legate de infracţiunea pentru care este suspectată sau acuzată o persoană, şi nu aspectelor ce ţin, de exemplu, de identificarea persoanelor suspectate sau acuzate. (27) Dreptul de a păstra tăcerea şi dreptul de a nu se autoincrimina presupune că autorităţile competente nu ar trebui să oblige persoanele suspectate sau acuzate să furnizeze informaţii împotriva voinţei lor. Pentru a se stabili dacă a fost încălcat dreptul de a nu se autoincrimina sau dreptul de a păstra tăcerea, ar trebui să se ţină seama de interpretarea Curţii Europene a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil în temeiul CEDO. (28) Exercitarea dreptului de a păstra tăcerea sau a dreptului de a nu se autoincrimina nu ar trebui să fie utilizată împotriva persoanelor suspectate sau acuzate şi nu ar trebui să fie considerată, prin ea însăşi, ca dovadă că persoana respectivă a comis infracţiunea în cauză. Aceasta nu ar trebui să aducă atingere normelor naţionale privind aprecierea probelor de către instanţe sau judecători, cu condiţia respectării dreptului la apărare. (29) Exercitarea dreptului de a nu se autoincrimina nu ar trebui să împiedice strângerea, de către autorităţile competente, a probelor care pot fi obţinute în mod legal de la persoana suspectată sau acuzată prin utilizarea unor măsuri de constrângere legală şi care au o existenţă independentă de voinţa persoanei suspectate sau acuzate, cum ar fi materialele obţinute în baza unui mandat, materialele în legătură cu care există o obligaţie legală de reţinere şi de prezentare la cerere sau probele de respiraţie, de sânge, de urină şi de ţesut în vederea efectuării testului ADN. (30) Dreptul de a păstra tăcerea şi dreptul de a nu se autoincrimina nu ar trebui să împiedice statele membre să decidă, în cazul infracţiunilor minore, precum încălcările minore ale normelor rutiere, ca desfăşurarea procedurilor sau anumite faze ale acesteia să poată avea loc în scris sau fără anchetarea persoanei suspectate sau acuzate de către autorităţile competente în legătură cu încălcarea în cauză, cu condiţia ca acest lucru să fie în conformitate cu dreptul la un proces echitabil. (31) Statele membre ar trebui să ia în considerare luarea unor măsuri pentru a se asigura că, atunci când persoanelor suspectate sau acuzate li se furnizează informaţii cu privire la drepturile lor, în temeiul articolului 3 din Directiva 2012/13/UE, li se furnizează şi informaţii privind

55

dreptul de a nu se autoincrimina, în forma în care se aplică în dreptul intern în conformitate cu prezenta directivă. 11.3.2016 L 65/4 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene RO (32) Statele membre ar trebui să ia în considerare luarea unor măsuri pentru a se asigura că, atunci când persoanelor suspectate sau acuzate li se furnizează o notă privind drepturile în temeiul articolului 4 din Directiva 2012/13/UE, această notă conţine şi informaţii privind dreptul de a nu se autoincrimina, în forma în care se aplică în dreptul intern în conformitate cu prezenta directivă. (33) Dreptul la un proces echitabil este unul dintre principiile de bază ale unei societăţi democratice. Dreptul persoanelor suspectate şi acuzate de a fi prezente la proces se întemeiază pe dreptul menţionat şi ar trebui să fie asigurat în întreaga Uniune. (34) În cazul în care, din motive independente de voinţa lor, persoanele suspectate sau acuzate nu sunt în măsură să asiste la proces, acestea ar trebui să aibă posibilitatea de a solicita o nouă înfăţişare pentru proces, în limita termenului prevăzut de dreptul intern. (35) Dreptul persoanelor suspectate şi acuzate de a fi prezente la proces nu este absolut. În anumite condiţii, persoanele suspectate şi acuzate ar trebui să aibă posibilitatea de a renunţa la acest drept, în mod expres sau tacit, dar neechivoc. (36) În anumite circumstanţe, ar trebui să fie posibilă pronunţarea unei hotărâri cu privire la vinovăţia sau nevinovăţia persoanei suspectate sau acuzate chiar dacă persoana în cauză nu este prezentă la proces. Acest lucru poate fi valabil atunci când persoana suspectată sau acuzată a fost informată în timp util cu privire la proces şi la consecinţele neprezentării, însă, cu toate acestea, nu se prezintă. Informarea persoanei suspectate sau acuzate cu privire la proces ar trebui înţeleasă în sensul citării acesteia în persoană sau a informării oficiale a acesteia în alt mod asupra datei şi locului în care urmează să se desfăşoare procesul, astfel încât să fie în măsură să aibă cunoştinţă despre proces. Informarea persoanei suspectate sau acuzate cu privire la consecinţele neprezentării ar trebui înţeleasă în special în sensul că aceasta a fost informată că ar putea fi pronunţată o hotărâre în cazul în care nu se prezintă la proces. (37) De asemenea, ar trebui să fie posibilă desfăşurarea unui proces care poate duce la o hotărâre privind vinovăţia sau nevinovăţia în absenţa persoanei suspectate sau acuzate dacă aceasta a fost informată cu privire la proces şi a mandatat un avocat care a fost desemnat de către persoana respectivă sau de către stat pentru a o reprezenta la proces şi care reprezintă persoana suspectată sau acuzată. (38) Atunci când se analizează în ce măsură modalitatea de furnizare a informaţiilor este suficientă pentru a asigura înştiinţarea persoanei cu privire la proces, o atenţie specială ar trebui acordată, dacă este cazul, diligenţelor depuse de autorităţile publice pentru a informa persoana interesată şi diligenţelor depuse de persoana respectivă pentru a primi informaţiile care îi sunt adresate. (39) Atunci când statele membre prevăd posibilitatea desfăşurării proceselor în absenţa persoanei suspectate sau acuzate, dar condiţiile necesare pentru luarea unei hotărâri în lipsa acesteia nu au putut fi întrunite într-un caz concret, din cauză că persoana suspectată sau acuzată nu a putut fi localizată în pofida faptului că au fost depuse eforturi rezonabile în acest sens, de exemplu pentru că persoana respectivă a fugit sau se sustrage, ar trebui să existe totuşi posibilitatea luării unei hotărâri în absenţa sa şi a punerii în executare a hotărârii respective. În acest caz, statele membre ar trebui să asigure că, atunci când persoanele suspectate sau acuzate sunt informate cu privire la hotărâre şi, în special, atunci când sunt reţinute, ele ar trebui informate şi cu privire la posibilitatea de a contesta hotărârea şi la dreptul la un nou proces sau la o altă cale de atac.

56

Aceste informaţii ar trebui transmise în scris. Informaţiile pot fi transmise şi verbal, cu condiţia ca faptul că informaţiile au fost transmise să fie înregistrat în conformitate cu procedura de înregistrare prevăzută de dreptul intern. (40) Autorităţilor competente din statele membre ar trebui să li se permită să excludă temporar de la proces o persoană suspectată sau acuzată, atunci când aceasta serveşte la buna desfăşurare a procedurilor penale. Acesta ar putea fi cazul, de exemplu, atunci când o persoană suspectată sau acuzată tulbură şedinţa şi trebuie să fie escortată afară din sala de judecată din ordinul judecătorului sau atunci când prezenţa persoanei suspectate sau acuzate împiedică audierea adecvată a unui martor. (41) Dreptul de a fi prezent la proces poate fi exercitat numai în cazul în care se desfăşoară una sau mai multe şedinţe. Aceasta înseamnă că dreptul de a fi prezent la proces nu se poate aplica în cazul în care normele naţionale de procedură nu prevăd ţinerea unei şedinţe. Aceste norme naţionale ar trebui să respecte carta şi CEDO, astfel cum au fost interpretate de Curtea de Justiţie şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în special în ceea ce priveşte dreptul la un proces echitabil. Acest lucru este valabil, de exemplu, dacă procedurile se desfăşoară simplificat, în urma, exclusiv sau parţial, a unei proceduri scrise sau a unei proceduri în care nu este prevăzută nicio şedinţă. 11.3.2016 L 65/5 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene RO (42) Statele membre ar trebui să garanteze că, la punerea în aplicare a prezentei directive, în special în ceea ce priveşte dreptul de a fi prezent la proces şi dreptul la un nou proces, sunt luate în considerare nevoile specifice ale persoanelor vulnerabile. În conformitate cu Recomandarea Comisiei din 27 noiembrie 2013 privind garanţiile procedurale pentru persoanele vulnerabile suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale (1), persoane suspectate sau acuzate vulnerabile ar trebui să fie considerate toate persoanele suspectate sau acuzate care nu sunt capabile să înţeleagă sau să participe efectiv la procesul penal din cauza vârstei, a stării lor mintale sau fizice sau oricăror dizabilităţi. (43) Copiii sunt vulnerabili şi ar trebui să beneficieze de un nivel de protecţie specific. În consecinţă, în privinţa câtorva dintre drepturile prevăzute în prezenta directivă ar trebui instituite unele garanţii procedurale specifice. (44) Principiul eficacităţii dreptului Uniunii impune instituirea de către statele membre a unor măsuri reparatorii adecvate şi eficiente în eventualitatea încălcării unui drept conferit persoanelor prin dreptul Uniunii. O cale de atac eficientă, care este disponibilă în cazul încălcării oricăror drepturi prevăzute în prezenta directivă, ar trebui să aibă ca efect, în măsura în care este posibil, plasarea persoanelor suspectate sau acuzate în aceeaşi situaţie în care s-ar fi aflat dacă încălcarea nu s-ar fi produs, în vederea protejării dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la apărare. (45) Atunci când apreciază declaraţiile persoanelor suspectate sau acuzate sau probe obţinute cu încălcarea dreptului acestora de a păstra tăcerea sau de a nu se autoincrimina, instanţele şi judecătorii ar trebui să respecte dreptul la apărare şi caracterul echitabil al procedurilor. Într-un astfel de context, ar trebui să fie avută în vedere jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, conform căreia admiterea declaraţiilor obţinute în urma torturii sau a altor rele tratamente, cu încălcarea articolului 3 din CEDO, ca probe pentru stabilirea faptelor relevante în cadrul procedurii penale, ar conferi întregii proceduri un caracter inechitabil. În conformitate cu Convenţia ONU împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, în cadrul procedurilor judiciare nu ar trebui să fie invocată nicio declaraţie despre care se stabileşte că a fost făcută în urma torturii, cu excepţia cazului în care este îndreptată împotriva unei persoane învinuite de tortură, ca probă că declaraţia a fost făcută.

57

(46) Pentru a monitoriza şi a evalua eficacitatea prezentei directive, statele membre ar trebui să transmită Comisiei date disponibile referitoare la exercitarea drepturilor prevăzute în prezenta directivă. Astfel de date ar putea fi şi înregistrările efectuate de către autorităţile de aplicare a legii şi de cele judiciare cu privire la căile de atac la care s-a recurs în caz de încălcare a oricăruia dintre aspectele legate de prezumţia de nevinovăţie reglementate prin prezenta directivă sau de dreptul de a fi prezent la proces. (47) Prezenta directivă susţine drepturile şi principiile fundamentale recunoscute de cartă şi de CEDO, inclusiv interzicerea torturii şi a tratamentului inuman sau degradant, dreptul la libertate şi securitate, respectarea vieţii private şi de familie, dreptul la integritatea persoanei, drepturile copilului, integrarea persoanelor cu dizabilităţi, dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil, prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la apărare. Ar trebui acordată atenţie îndeosebi articolului 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), potrivit căruia Uniunea recunoaşte drepturile, libertăţile şi principiile prevăzute în cartă şi conform căruia drepturile fundamentale, astfel cum sunt garantate de CEDO şi astfel cum rezultă din tradiţiile constituţionale comune statelor membre, constituie principii generale ale dreptului Uniunii. (48) Întrucât prezenta directivă instituie norme minime, statele membre ar trebui să poată extinde drepturile prevăzute în aceasta pentru a asigura un nivel de protecţie mai ridicat. Nivelul de protecţie stabilit de statele membre ar trebui să nu fie niciodată inferior standardelor prevăzute de cartă sau de CEDO, astfel cum sunt interpretate de Curtea de Justiţie şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. (49) Deoarece obiectivele prezentei directive, şi anume stabilirea unor norme minime comune privind anumite aspecte ale prezumţiei de nevinovăţie şi ale dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea şi efectele acţiunii, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarităţii, astfel cum este definit la articolul 5 din TUE. În conformitate cu principiul proporţionalităţii, astfel cum este definit la articolul menţionat, prezenta directivă nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor menţionate. 11.3.2016 L 65/6 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene RO (1)JO C 378, 24.12.2013, p. 8. (50) În conformitate cu articolele 1 şi 2 din Protocolul nr. 21 privind poziţia Regatului Unit şi a Irlandei cu privire la spaţiul de libertate, securitate şi justiţie, anexat la TUE şi la TFUE, şi fără a aduce atingere articolului 4 din protocolul respectiv, aceste state membre nu participă la adoptarea prezentei directive, nu au obligaţii în temeiul acesteia şi aceasta nu li se aplică. (51) În conformitate cu articolele 1 şi 2 ale Protocolului nr. 22 privind poziţia Danemarcei, anexat la TUE şi la TFUE, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei directive, nu are obligaţii în temeiul acesteia şi aceasta nu i se aplică, ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ: CAPITOLUL 1 OBIECT ŞI DOMENIU DE APLICARE Articolul 1 Obiect Prezenta directivă prevede norme minime comune cu privire la: (a) anumite aspecte ale prezumţiei de nevinovăţie în cadrul procedurilor penale; (b) dreptul de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale. Articolul 2 Domeniu de aplicare Prezenta directivă se aplică persoanelor fizice care sunt suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale. Prezenta directivă se aplică în toate fazele procedurilor penale, din momentul în care o persoană este suspectată sau acuzată de comiterea

58

unei infracţiuni sau a unei presupuse infracţiuni până când hotărârea prin care se stabileşte că persoana respectivă a comis infracţiunea în cauză rămâne definitivă. CAPITOLUL 2 PREZUMŢIA DE NEVINOVĂŢIE Articolul 3 Prezumţia de nevinovăţie Statele membre se asigură că persoanele suspectate şi acuzate beneficiază de prezumţia de nevinovăţie până la dovedirea vinovăţiei conform legii. Articolul 4 Referirile publice la vinovăţie (1)Statele membre iau măsurile necesare pentru a garanta că, atâta vreme cât vinovăţia unei persoane suspectate sau acuzate nu a fost dovedită conform legii, declaraţiile publice făcute de autorităţile publice şi deciziile judiciare, altele decât cele referitoare la vinovăţie, nu se referă la persoana respectivă ca fiind vinovată. Prin aceasta nu se aduce atingere actelor de urmărire penală care au drept scop dovedirea vinovăţiei persoanei suspectate sau acuzate şi nici deciziilor preliminare cu caracter procedural care sunt luate de autorităţile judiciare sau de alte autorităţi competente şi care se bazează pe suspiciuni sau probe incriminatoare. 11.3.2016 L 65/7 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene RO (2)Statele membre se asigură că sunt disponibile măsuri corespunzătoare în cazul unei încălcări a obligaţiei prevăzute la alineatul (1) din prezentul articol de a nu se referi la persoane suspectate sau acuzate ca şi cum ar fi vinovate, în conformitate cu prezenta directivă şi, în special, cu articolul 10. (3)Obligaţia prevăzută la alineatul (1) de a nu se referi la persoane suspectate sau acuzate ca şi cum ar fi vinovate nu împiedică autorităţile publice să difuzeze informaţii în mod public privind procedurile penale atunci când acest lucru este strict necesar din motive legate de ancheta penală sau în interes public. Articolul 5 Prezentarea persoanelor suspectate şi acuzate (1)Statele membre iau măsuri adecvate pentru a garanta că persoanele suspectate şi acuzate nu sunt prezentate ca şi cum ar fi vinovate, în faţa instanţei sau în mod public, prin utilizarea unor măsuri de constrângere fizică. (2)Alineatul (1) nu împiedică statele membre să aplice măsuri de constrângere fizică impuse de circumstanţele specifice cauzei, legate de securitate sau menite să împiedice persoanele suspectate sau acuzate să se sustragă sau să ia contact cu terţe persoane. Articolul 6 Sarcina probei (1)Statele membre se asigură că sarcina probei în ceea ce priveşte stabilirea vinovăţiei persoanelor suspectate şi acuzate revine organelor de urmărire penală. Prin aceasta nu se aduce atingere niciunei obligaţii a judecătorului sau a instanţei competente de a căuta atât probe incriminatoare, cât şi dezincriminatoare, şi nici dreptului apărării de a prezenta probe în conformitate cu dreptul intern aplicabil. (2)Statele membre se asigură că orice dubiu cu privire la vinovăţie este în favoarea persoanei suspectate sau acuzate, inclusiv atunci când instanţa evaluează posibilitatea achitării persoanei respective. Articolul 7 Dreptul de a păstra tăcerea şi dreptul de a nu se autoincrimina (1)Statele membre se asigură că persoanele suspectate şi acuzate au dreptul de a păstra tăcerea în legătură cu infracţiunea de săvârşirea căreia sunt suspectate sau acuzate. (2)Statele membre se asigură că persoanele suspectate şi acuzate au dreptul de a nu se autoincrimina.

59

(3)Exercitarea dreptului de a nu se autoincrimina nu împiedică autorităţile competente să strângă probe care pot fi obţinute în mod legal prin utilizarea unor măsuri de constrângere prevăzute de lege şi care au o existenţă independentă de voinţa persoanelor suspectate sau acuzate. (4)Statele membre pot permite autorităţilor sale judiciare ca, la pronunţarea hotărârilor, să ţină seama de atitudinea cooperantă a persoanelor suspectate şi acuzate. (5)Exercitarea de către persoanele suspectate şi acuzate a dreptului de a păstra tăcerea şi a dreptului de a nu se autoincrimina nu se utilizează împotriva acestora şi nu se consideră a fi o dovadă a săvârşirii infracţiunii respective de către acestea. 11.3.2016 L 65/8 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene RO (6)Prezentul articol nu împiedică statele membre să decidă ca, în cazul infracţiunilor minore, procesul sau unele faze ale acestuia să se poată desfăşura în scris sau fără interogarea persoanei suspectate sau acuzate de către autorităţile competente în legătură cu infracţiunea în cauză, cu condiţia ca acest lucru să respecte dreptul la un proces echitabil. CAPITOLUL 3 DREPTUL DE A FI PREZENT LA PROCES Articolul 8 Dreptul de a fi prezent la proces (1)Statele membre se asigură că persoanele suspectate şi acuzate au dreptul de a fi prezente la propriul proces. (2)Statele membre pot să prevadă că un proces care poate duce la o hotărâre privind vinovăţia sau nevinovăţia persoanei suspectate sau acuzate poate avea loc în absenţa persoanei în cauză, cu condiţia ca: (a) persoana suspectată sau acuzată să fi fost informată în timp util cu privire la proces şi la consecinţele neprezentării; sau (b) persoana suspectată sau acuzată care a fost informată cu privire la proces să fie reprezentată de un avocat mandatat, care a fost numit fie de către persoana suspectată sau acuzată, fie de către stat. (3)O hotărâre luată în conformitate cu alineatul (2) poate fi pusă în executare împotriva persoanei suspectate sau acuzate în cauză. (4)Atunci când statele membre prevăd posibilitatea desfăşurării proceselor în lipsa persoanelor suspectate sau acuzate, dar condiţiile prevăzute la alineatul (2) din prezentul articol nu pot fi îndeplinite din cauză că suspectul sau inculpatul nu poate fi localizat, în pofida eforturilor rezonabile depuse în acest scop, statele membre pot să prevadă că o hotărâre poate fi totuşi luată şi pusă în executare. În acest caz, statele membre se asigură că, atunci când persoanele suspectate sau acuzate sunt informate cu privire la hotărâre şi, în special, atunci când sunt prinse, ele sunt informate şi despre posibilitatea de a contesta hotărârea şi despre dreptul la un nou proces sau la o altă cale de atac, în conformitate cu articolul 9. (5)Prezentul articol nu aduce atingere normelor naţionale conform cărora judecătorul sau instanţa competentă poate să excludă temporar o persoană suspectată sau acuzată de la proces, atunci când acest lucru este necesar pentru a asigura buna desfăşurare a procedurilor penale, cu condiţia ca dreptul la apărare să fie respectat. (6)Prezentul articol nu aduce atingere normelor naţionale care prevăd desfăşurarea în scris a procedurilor sau a anumitor faze ale acestora, cu condiţia respectării dreptului la un proces echitabil. Articolul 9 Dreptul la un nou proces Statele membre se asigură că, atunci când persoanele suspectate sau acuzate nu au fost prezente la procesul lor şi condiţiile prevăzute la articolul 8 alineatul (2) nu au fost îndeplinite, persoanele în cauză au dreptul la un nou proces sau la o altă cale de atac care permite reexaminarea pe fond a cauzei, inclusiv examinarea unor probe noi, şi care ar putea duce la anularea hotărârii iniţiale. În acest sens, statele membre se asigură că

60

persoanele în cauză suspectate şi acuzate au dreptul de a fi prezente, de a participa efectiv, în conformitate cu procedurile prevăzute de dreptul intern, şi de a-şi exercita dreptul la apărare. 11.3.2016 L 65/9 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene RO CAPITOLUL 4 DISPOZIŢII GENERALE ŞI FINALE Articolul 10 Căi de atac (1)Statele membre se asigură că persoanele suspectate şi acuzate dispun de o cale de atac eficientă în cazul în care drepturile lor prevăzute în prezenta directivă sunt încălcate. (2)Fără a aduce atingere normelor şi sistemelor naţionale privind admisibilitatea probelor, statele membre se asigură că, atunci când se apreciază declaraţiile făcute de persoane suspectate sau acuzate sau probele obţinute cu încălcarea dreptului acestora de a păstra tăcerea sau de a nu se autoincrimina, dreptul la apărare şi caracterul echitabil al procedurilor sunt respectate. Articolul 11 Colectarea datelor Până la 1 aprilie 2020 şi, ulterior, la fiecare trei ani, statele membre transmit Comisiei datele disponibile privind modul în care au fost exercitate drepturile prevăzute în prezenta directivă. Articolul 12 Raportul Până la 1 aprilie 2021, Comisia prezintă Parlamentului European şi Consiliului un raport privind punerea în aplicare a prezentei directive. Articolul 13 Menţinerea nivelului de protecţie Nicio dispoziţie din prezenta directivă nu se interpretează ca reprezentând o derogare sau o limitare a vreunui drept sau garanţie procedurală asigurate potrivit cartei, CEDO sau altor dispoziţii relevante din dreptul internaţional sau din dreptul oricărui stat membru care prevede un nivel mai ridicat de protecţie. Articolul 14 Transpunere (1)Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 1 aprilie 2018. Statele membre informează imediat Comisia cu privire la acestea. Atunci când statele membre adoptă aceste dispoziţii, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoţite de o astfel de trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri. (2)Statele membre transmit Comisiei textul principalelor dispoziţii de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă. 11.3.2016 L 65/10 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene RO Articolul 15 Intrarea în vigoare Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Articolul 16 Destinatari Prezenta directivă se adresează statelor membre în conformitate cu tratatele.

Adoptată la Strasbourg, 9 martie 2016. Pentru Parlamentul European Preşedintele M. SCHULZ Pentru Consiliu Preşedintele J.A.

HENNIS-PLASSCHAERT”

61

FIŞA 4. Răspunderea magistraţilor

Sediul materiei:

Constituţia României, modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003 publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 758/29.10.2003

Noul Cod de procedură penală, cu modificările aduse prin OUG nr. 18/2016, ediţie îngrijită de Tudorel Toader, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2016

Noul Cod de procedură civilă. Legislaţie consolidată şi INDEX, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2015

Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii - cu toate modificările aduse actului oficial, inclusiv cele prevăzute în DCC nr. 774 din 10.11.2015, publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 8 din 06.01.2016

Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu toate modificările aduse actului oficial, inclusiv cele prevăzute în D.C.C. nr. 262 din 05 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 385 din 20.05.2016

Răspunderea judecătorilor şi procurorilor pentru erori judiciare

Judecătorii şi procurorii răspund civil, disciplinar şi penal, în condiţiile legii. Judecătorii, procurorii şi magistraţii-asistenţi pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi

preventiv numai cu încuviinţarea secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii. În caz de infracţiune flagrantă, judecătorii, procurorii şi magistraţii-asistenţi pot fi reţinuţi şi

supuşi percheziţiei potrivit legii, Consiliul Superior al Magistraturii fiind informat de îndată de organul care a dispus reţinerea sau percheziţia.

Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea judecătorilor şi procurorilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.

Cazurile în care persoana vătămată are dreptul la repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârşite în procese penale sunt stabilite de Codul de procedură penală.

Dreptul persoanei vătămate la repararea prejudiciilor materiale cauzate prin erorile judiciare săvârşite în alte procese decât cele penale nu se va putea exercita decât în cazul în care s-a stabilit, în prealabil, printr-o hotărâre definitivă, răspunderea penală sau disciplinară, după caz, a judecătorului sau procurorului pentru o faptă săvârşită în cursul judecăţii procesului şi dacă această faptă este de natură să determine o eroare judiciară.

Nu este îndreptăţită la repararea pagubei persoana care, în cursul procesului, a contribuit în

62

orice mod la săvârşirea erorii judiciare de către judecător sau procuror. Pentru repararea prejudiciului, persoana vătămată se poate îndrepta cu acţiune numai

împotriva statului, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice. După ce prejudiciul a fost acoperit de stat în temeiul unei hotărâri irevocabile, statul se poate

îndrepta cu o acţiune în despăgubiri împotriva judecătorului sau procurorului care, cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, a săvârşit eroarea judiciară cauzatoare de prejudicii.

Termenul de prescripţie a dreptului la acţiune în toate cazurile este de un an. Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii

instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare. Exercitarea acestui drept nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse căilor legale de atac. Răspunderea disciplinară a judecătorilor şi procurorilor

Judecătorii şi procurorii răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum şi pentru faptele care afectează prestigiul justiţiei.

Constituie abateri disciplinare: a) manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului

justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu; b) încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii privind

judecătorii şi procurorii; c) atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt

personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii;

d) desfăşurarea de activităţi publice cu caracter politic sau manifestarea convingerilor politice în exercitarea atribuţiilor de serviciu;

e) refuzul nejustificat de a primi la dosar cererile, concluziile, memoriile sau actele depuse de părţile din proces;

f) refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu; g) nerespectarea de către procuror a dispoziţiilor procurorului ierarhic superior, date în scris

şi în conformitate cu legea; h) nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la

soluţionarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile;

i) nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa, precum şi formularea de cereri repetate şi nejustificate de abţinere în aceeaşi cauză, care are ca efect tergiversarea judecăţii;

j) nerespectarea secretului deliberării sau a confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter, precum şi a altor informaţii de aceeaşi natură de care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei, cu excepţia celor de interes public, în condiţiile legii;

k) absenţe nemotivate de la serviciu, în mod repetat sau care afectează în mod direct activitatea instanţei ori a parchetului;

l) imixtiunea în activitatea altui judecător sau procuror; m) nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ

63

dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanţei sau al parchetului ori a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente;

n) folosirea funcţiei deţinute pentru a obţine un tratament favorabil din partea autorităţilor sau intervenţiile pentru soluţionarea unor cereri, pretinderea ori acceptarea rezolvării intereselor personale sau ale membrilor familiei ori ale altor persoane, altfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toţi cetăţenii;

o) nerespectarea în mod grav sau repetat a dispoziţiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor;

p) obstrucţionarea activităţii de inspecţie a inspectorilor judiciari, prin orice mijloace; q) participarea directă sau prin persoane interpuse la jocurile de tip piramidal, jocuri de

noroc sau sisteme de investiţii pentru care nu este asigurată transparenţa fondurilor; r) lipsa totală a motivării hotărârilor judecătoreşti sau a actelor judiciare ale procurorului, în

condiţiile legii; s) utilizarea unor expresii inadecvate în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti sau al actelor

judiciare ale procurorului ori motivarea în mod vădit contrară raţionamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiţiei sau demnitatea funcţiei de magistrat;

ş) nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale ori a deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor în interesul legii;

t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă19 sau gravă neglijenţă20. Sancţiunile disciplinare care se pot aplica judecătorilor şi procurorilor, proporţional cu

gravitatea abaterilor, sunt: a) avertismentul; b) diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu până la 20% pe o perioadă de până

la 6 luni; c) mutarea disciplinară pentru o perioadă de până la un an la o altă instanţă sau la un alt

parchet, situate în circumscripţia altei curţi de apel ori în circumscripţia altui parchet de pe lângă o curte de apel;

d) suspendarea din funcţie pe o perioadă de până la 6 luni; e) excluderea din magistratură. Sancţiunile disciplinare se aplică de secţiile Consiliului Superior al Magistraturii, în

condiţiile legii sale organice. Consideraţii privind proiectul legii răspunderii magistraţilor

Încă de la sfârşitul anului 2016, împreună cu AESDOCDC, ne-am implicat în elaborarea proiectului de lage privind răspunderea magistraţilor.Iată varianta noastră de fundamentare a acestui proiect legislativ strin gent necesar a fi transformat în realitate, dar care se lasă atât de mult aşteptat.

19 Există rea-credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane. 20 Există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual.

64

NOTĂ DE FUNDAMENTARE

pentru aprobarea LEGII PRIVIND RĂSPUNDEREA MAGISTRAŢILOR

Secţiunea 1

Titlul proiectului de act normativ

Legea privind răspunderea magistraţilor

Secţiunea a 2-a

Motivul emiterii actului normativ

Proiectul constituie o prioritate, în primul rând, deoarece magistraţii au rămas singura categorie profesională

care nu răspunde pentru prejudiciile pe care le produce prin hotărârile judecătoreşti pronunţate/rechizitoriile

întocmite; în al doilea rând statul român este tot mai des condamnat de CEDO în speţe vizând erori judiciare,

încălcarea dreptului la un proces echitabil, nesoluţionarea dosarelor într-un termen rezonabil etc.; în al treilea

rând acesta stimulează responsabilitatea şi răspunderea magistraţilor ca garanţi ai administrării unei justiţii

echitabile şi corecte şi nu în ultimul rând va avea drept consecinţă creşterea încrederii populaţiei în actul de

justiţie/independenţa justiţiei.

1. Descrierea situaţiei actuale

1. Situaţia la nivel european

Proiectul este de inspiraţie europeană. Astfel de exemplu

prevederile privind – ,,utilizarea unor expresii inadecvate

în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti sau a actelor

judiciare ale procurorului, ori motivarea în mod vădit

contrară raţionamentului juridic, de natură să afecteze

prestigiul justiţiei sau demnitatea funcţiei de magistrat”

sau lipsa motivării considerată o agresiune la adresa

obligaţiilor deontologice şi care poate atrage deci

răspunderea magistratului, se regăsesc şi în alte ţări

precum Norvegia, Spania, Belgia, Luxemburg etc.

De asemenea modificarea care vizează lărgirea sferei titularilor acţiunii disciplinare, este tot de inspiraţie

65

europeană asemenea reglementări existând spre exemplu şi în Franţa, Cehia, Letonia, Slovenia, Estonia etc.

În Cipru, Spania, Danemarca, Norvegia, Olanda, procedura disciplinară poate fi iniţiată chiar de către justiţiabili în faţa organului disciplinar.

2. Acte normative din România în care se regăsesc

dispoziţii cu privire la răspunderea magistraţilor.

Exemple:

- Art. 52 alin. (3) din Constituţia României - Art. 538-542 N.C.P.P. - Legea 303/2004 privind statul judecătorilor şi

procurorilor cu modificările şi completările ulterioare

2. Schimbări preconizate

1. Abateri disciplinare noi, introduse în proiect aşa cum

se regăsesc şi în legislaţia altor state, de exemplu

,,exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau din gravă

neglijenţă”.

- Proiectul de lege defineşte sintagmele: ,, rea-

credinţă” (există rea-credinţă când judecătorul sau

procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material

sau procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei

persoane) şi ,,grava neglijenţă” (atunci când judecătorul

sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav,

neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material şi

procesual).

- Abaterea prevăzută în art. 99 lit. s din proiect – ,,utilizarea unor expresii inadecvate în cuprinsul

hotărârilor judecătoreşti sau a actelor judiciare ale

procurorului, ori motivarea în mod vădit contrară

raţionamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul

justiţiei sau demnitatea funcţiei de magistrat” se regăseşte aşa cum am arătat deja şi în alte ţări (ex:

Norvegia, Spania, Luxembourg, Belgia etc.) deci judecătorul va răpunde dacă foloseşte, în mod inutil, în redactarea hotărârii sale, termeni extremi de duri sau violenţi; dacă utilizează în motivarea hotărârii termeni nepotriviţi, ireverenţioşi, extravaganţi sau grosieri, sexişti, rasişti, ori pasibili de incriminări penale etc.

- De asemenea lipsa motivării (abatere preluată sub art.

99 lit. r din proiectul de lege român) este considerată o

66

agresiune la adresa obligaţiilor deontologice, şi atrage răspunderea judecătorului.

2. Efectele hotărârilor judecătoreşti pronunţate de judecătorul care a săvârşit abaterea în discuţie nu sunt afectate, căci proiectul de lege nu a amendat, în nici un fel, dispoziţiile art. 97 alin. 1 din Legea nr. 303/2004, republicată, în vigoare, potrivit cu care, dreptul de sesizare a CSM în legătură cu activitatea/conduita necorespunzătoare a magistraţilor, ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare ,,nu poate pune în

discuţie hotărârile judecătoreşti care sunt supuse căilor

de atac” (art. 97 alin. 2), precum nici dispoziţiile legale în vigoare, potrivit cu care ”verificările de tip administrativ

ale Inspecţiei Judiciare nu pot lipsi de efecte o hotărâre

judecătorească intrată în puterea de lucru judecat” ( art. 46 alin. 2 din lege).

3. Proiectul de lege consolidează Inspecţia Judiciară, care în continuare funcţionează pe lângă CSM, însă, dobândeşte personalitate juridică şi o oarecare autonomie financiară, în sensul că ,,cheltuielile aferente

personalului şi posturilor preluate de Inspecţia Judiciară

de la CSM vor fi alocate din bugetul CSM, în bugetul

Inspecţiei Judiciare” (art. IV (2) din proiect).

Celelalte cheltuieli necesare pentru funcţionarea Inspecţiei Judiciare vor ,,fi alocate din bugetul CSM” (alin. 3).

În alte cuvinte, e vorba de o filă de buget a Inspecţiei Judiciare în cadrul bugetului CSM. Deci, nu este vorba de înfiinţarea unei noi instituţii.

4. Competenţa inspectorilor judiciari de a efectua verificările prevăzute de lege a rămas neschimbată. De asemenea, Secţiile CSM (Secţia pentru judecători, Secţia

pentru procurori) în continuare sunt instanţe disciplinare, în domeniul răspunderii magistraţilor, controlul hotărârilor pronunţate de aceste secţii în materia disciplinară fiind în continuare atributul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie– completul de 5 judecători.

67

Singura modificare vizează lărgirea sferei titularilor acţiunii disciplinare, în sensul că, în cazul judecătorilor, acţiunea disciplinară se poate exercita de:

- Inspecţia Judiciară prin inspectorul judiciar;

- Ministrul justiţiei;

- Preşedintele ÎCCJ.

În cazul procurorilor, acţiunea disciplinară se poate exercita de:

- Inspecţia Judiciară prin inspectorul judiciar;

- Ministrul justiţiei;

- Procurorul general al PÎCCJ.

Prin urmare, nu există nici un amestec al titularilor de acţiuni disciplinare în cadrul procedurii propriu-zise de verificare a faptelor/acuzaţiilor, desfăşurate exclusiv de Inspecţia Judiciară prin inspectorii judiciari.

Nu există un astfel de amestec nici în procedura de judecată a acţiunii disciplinare care se derulează în cadrul uneia din cele două secţii ale CSM.

Dreptul de a ataca hotărârile Secţiilor de disciplină ale CSM la ÎCCJ derivă din egalitatea părţilor implicate în procedură, căci atât magistratul– obiect al procedurii disciplinare, cât şi titularul acţiunii disciplinare pot ataca hotărârilor Secţiilor de disciplină ale CSM.

Hotărârea finală, în procedura disciplinară, aparţine exclusiv ÎCCJ– completul de 5 judecători, similar prevederilor în vigoare.

- Avizarea Inspectorului şef există şi astăzi. Proiectul îmbunătăţeşte legea, eliminând arbitrariul/abuzul inspectorului şef, care în accepţiunea proiectului, în ipoteza în care are temeiuri de a nu aviza constatările inspectorului judiciar trebuie să se pronunţe motivat, adică transparent.

În prezent, Nota de constatare a inspectorilor judiciari poate rămâne în sertarul inspectorului şef fără probleme, respectiv la discreţia inspectorului şef, ceea ce este de neacceptat.

68

5. Procedura concursului pentru ocuparea funcţiei de inspector judiciar şi atribuirea întregii proceduri Inspecţiei Judiciare este de natură a consolida independenţa funcţională şi organizatorică a Inspecţiei Judiciare, în raport cu CSM, căci doar inspectorul şef şi inspectorul şef adjunct sunt numiţi de Plenul CSM, în urma unui concurs, organizat de CSM, în timp ce inspectorii judiciari sunt numiţi de către inspectorul şef, în urma unui concurs la nivelul Inspecţiei Judiciare, pe baza unui Regulament de concurs, aprobat prin hotărâre a Plenului CSM, la propunerea inspectorului şef.

3. Alte informaţii

Nu au fost identificate

Secţiunea a 3-a

Impactul socioeconomic al proiectului de act normativ

1. Impactul macroeconomic Nu este cazul

2. Impactul asupra mediului afaceri Nu este cazul

3. Impactul social Nu este cazul

4. Impactul asupra mediului Nu este cazul

5. Alte informaţii Nu este cazul

Secţiunea a 4-a

Impactul financiar asupra bugetului general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul

curent, cât şi pe termen lung (5 ani)

- mii lei -

69

Indicatori Anul

curent

Următorii 4 ani Medi

a pe

5 ani

1 2 3 4 5 6 7

1. Modificări ale veniturilor bugetare,

plus/minus, din care:

Nu este cazul

a) buget de stat, din acesta:

(i) impozit pe profit

(ii) impozit pe venit

b) bugete locale:

(i) impozit pe profit

c) bugetul asigurărilor sociale de stat:

(i) contribuţii de asigurări

2. Modificări ale cheltuielilor bugetare, plus,

din care:

a) buget de stat, din acesta:

(i) cheltuieli de personal

(ii) bunuri şi servicii

b) bugete locale

(i) cheltuieli de personal

(ii) bunuri şi servicii

c) bugetul asigurărilor sociale de stat:

(i) cheltuieli de personal

(ii) bunuri şi servicii

3. Impact financiar, plus din care:

a) buget de stat

70

b) bugetele locale

4. Propuneri pentru acoperirea creşterii

cheltuielilor bugetare

5. Propuneri pentru a compensa reducerea

veniturilor bugetare

6. Calcule detaliate privind fundamentarea

modificărilor veniturilor şi/sau cheltuielilor

bugetare

7. Alte informaţii

Secţiunea a 5 –a

Efectele proiectului de act normativ asupra legislaţiei în vigoare

1. Proiecte de acte normative suplimentare Nu este cazul

2. Compatibilitatea proiectului de act normativ

cu legislaţia comunitară în materie

Nu este cazul.

3. Decizii ale Curţii Europene de Justiţie şi alte

documente

Nu este cazul.

4. Evaluarea conformităţii:

Denumirea actului sau documentului

comunitar, numărul, data adoptării şi data

publicării

5. Alte acte normative şi/sau documente

internaţionale din care decurg angajamente

Nu este cazul

6. Alte informaţii Nu este cazul.

Secţiunea a 6-a

Consultările efectuate în vederea elaborării proiectului de act normativ

71

1. Informaţii privind procesul de consultare cu

organizaţii neguvernamentale, institute de

cercetare şi alte organisme implicate

Nu este cazul

2. Fundamentarea alegerii organizaţiilor cu

care a avut loc consultarea, precum şi a

modului în care activitatea acestor organizaţii

este legată de obiectul proiectului de act

normativ

Nu este cazul

3. Consultările organizate cu autorităţile

administraţiei publice locale, în situaţia în care

proiectul de act normativ are ca obiect

activităţi ale acestor autorităţi, în condiţiile

Hotărârii Guvernului nr. 521/2005 privind

procedura de consultare a structurilor

asociative ale autorităţilor administraţiei

publice locale la elaborarea proiectelor de acte

normative

Nu este cazul.

4. Consultările desfăşurate în cadrul consiliilor

interministeriale, în conformitate cu prevederile

Hotărârii Guvernului nr. 750/2005 privind

constituirea consiliilor interministeriale

permanente

Nu este cazul.

5. Informaţii privind avizarea de către:

a) Consiliul Legislativ

b) Consiliul Suprem de Apărare a Ţării

c) Consiliul Economic şi Social

d) Consiliul Concurenţei

e) Curtea de Conturi.

Proiectul necesită avizul Consiliului Legislativ şi al

Consiliului Superior al Magistraturii.

6. Alte informaţii Nu este cazul.

Secţiunea a 7-a

Activităţi de informare publică privind elaborarea şi implementarea proiectului de act normativ

72

1. Informarea societăţii civile cu privire la

necesitatea elaborării actului normativ

Nu este cazul.

2. Informarea societăţii civile cu privire la

eventualul impact asupra mediului în urma

implementării proiectului de act normativ,

precum şi efectele asupra sănătăţii şi

securităţii cetăţenilor sau diversităţii biologice

Nu este cazul.

3. Alte informaţii Nu este cazul

Secţiunea a 8-a

Măsuri de implementare

1. Măsurile de punere în aplicare a proiectului

de act normativ de către autorităţile

administraţiei publice centrale şi/sau locale –

înfiinţarea unor noi organisme sau extinderea

competenţelor instituţiilor existente

Nu este cazul.

2. Alte informaţii Nu este cazul.

Până când însă se va adopta Legea răspunderii magistraţilor, nu ne rămâne decât să

sperăm că aceştia, mai ales magistraţii-judecători, vor admite că justiţia se înfăptuieşte prin oameni pentru oameni, că este necesar să facem totul pentru însănătoşirea sistemului nostru judiciar, că e nevoie de schimbare în justiţie şi pentru aceasta trebuie să înceapă cu propria lor schimbare !

Le-aş recomanda21 atât magistraţilor cu vechi ştate în profesie, dar mai ales celor care de abia se pregătesc să intre în acest sistem, să citească şi să reflecteze înainte de a intra în sala de judecată, sau măcar din când în când asupra mesajului „Rugăciunii Anonimului Judecător”.22

Redăm mai jos textul acestei rugăciuni:

21 Aşa cum o face şi d-na judecător şi profesor universitar Lidia Barac în prefaţa deosebit de interesante cărţi „Management juridic”, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2010 22 Extrasă din Codexul lui Iustinianus, tradusă în limba română de părintele dr. Gheorghe Surdu, fondatorul Misiunii Greco-Catolice din Paris (1946)

73

Rugăciunea unui judecător

Doamne, eu sunt unica fiinţă pe lume căreia Tu i-ai dat o părticică din atotputernicia Ta; putere de a condamna sau a achita pe semenii mei.

În faţa mea, persoanele se înclină; la cuvântul meu, ele aleargă; la vorbele mele, ele ascultă; poruncilor mele, ele se supun; la sfaturile mele, ele se împacă, se despart sau îşi părăsesc bunurile lor.

La semnul meu, uşile închisorilor se închid, în urma condamnatului, sau se deschid, pentru libertate. Sentinţa mea poate schimba sărăcia în belşug, iar bogăţia în mizerie. De hotărârea mea depinde destinul multor vieţi. Înţelepţi sau ignoranţi, bogaţi sau săraci, bărbaţi sau femei, cei care se vor naşte, copiii, tinerii, nebunii şi muribunzii, toţi sunt supuşi, de la naştere şi până la moarte, legii pe care eu o reprezint şi justiţiei pe care eu o simbolizez.

Ce grea şi teribilă povară ai pus, Doamne, pe umerii mei ! Ajută-mă, Doamne, ca să fiu vrednic de această înaltă misiune! Măreţia acestui oficiu să

nu mă ispitească. Orgoliul sau mândria să nu mă încânte şi măririle deşarte să nu mă încurajeze. Unge, Doamne, mâinile mele; încurajează fruntea mea, o Duh al meu, pentru ca să fiu

ministrul dreptăţii, pe care Tu ai creat-o, pentru societatea oamenilor. Fă din toga mea o manta incoruptibilă!

Pana mea să nu fie un pumnal care răneşte, ci să fie săgeata care indică traiectoria Legii, pe drumul justiţiei. Ajuta-mă, Doamne !

Fă-mă să fiu drept şi hotărât, cinstit şi curat, moderat şi blând, deschis şi umilit. Să fiu necruţător faţă de greşeli, dar înţelegător cu cei care greşesc. Prieten al Adevărului şi ghid pentru cei ce-l caută. Să fiu cel ce aplică legea, dar, înainte de toate, acela care o împlineşte. Nu-mi permite niciodată să-mi spăl mâinile, ca Pilat în faţa nevinovăţiei şi nici să arunc, ca Irod, pe umerii celui batjocorit, haina de ruşine. Să nu mă tem de Cezar, de împărat, şi nici de frica lui să întreb poporul: Baraba sau Iisus?

Verdictul mea să nu fie o anatemă dureroasă, ci un mesaj care regenerează, un cuvânt care reconfortează, lumina care clarifică, apa care spală, sămânţa care încolţeşte, floarea care trăsneşte din amărăciunea unei inimi umane. Sentinţa mea să poată aduce uşurare celui mâhnit şi curaj celui persecutat. Ea să sece lacrimile văduvei şi să înceteze plânsul orfanilor. Iar când vor trece prin faţa scaunului de judecată, pe care eu şed, zdrenţăroşii, mizerabilii, dezmoşteniţii, fără credinţă şi fără nici o speranţă în oameni, călcaţii în picioare, alungaţii, chinuiţii, a căror gură salivează, fără a avea pâine ca să mănânce, a căror faţă se spală cu lacrimi de durere, de umilinţă şi de dispreţ, ajută-mă, Doamne, să alin foamea şi să astâmpăr setea lor după dreptate. Ajută-mă, Doamne !

Când momente din viaţa mea vor fi umbrite, când spini şi palamidă îmi vor răni picioarele, când răutatea oamenilor va fi mare, când flăcările urii se vor aprinde şi pumnul se va ridica să lovească; când machiavelismul şi înşelăciunea se vor întroduce în locul Binelui şi vor răsturna legile raţiunii; când ispita va întuneca gândirea mea şi va tulbura simţurile mele, ajută-mă, Doamne !

Când mă voi frământa în nesiguranţă, luminează-mi mintea; când voi ezita să iau o hotărâre, însufleţeşte-mă; când voi cădea, ridică-mă !

Şi, în sfârşit, când, într-o zi, voi muri, va trebui să apar în faţă Ta, pentru ultima judecată, priveşte cu milă spre mine, Pronunţă, Doamne, Sentinţa Ta !

Judecă-ma ca Dumnezeu. Eu am judecat ca om.

74

FIŞA 5. Profesia de avocat

Sediul materiei:

Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, cu modificările şi completările ulterioare

Hotărârea Consiliului UNBR nr. 64/2011 (M.Of. nr. 898 din 19 decembrie 2011), cu modificările aduse prin: Hotărârea nr. 7/2012 privind modificarea şi completarea Statutului profesiei de avocat, adoptat prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România nr. 64/2011, (M.Of. nr. 594 din 20 august 2012);

Hotărârea nr. 769/2013 privind modificarea şi completarea Statutului profesiei de avocat (M.Of. nr. 497 din 7 august 2013);

Codul deontologic al avocaţilor din Uniunea Europeană (care se aplică cf. Deciziei nr. 1486/2007, a Comisiei Permanente a U.N.B.R)

Exercitarea profesiei de avocat este supusă următoarelor principii fundamentale:

• principiul legalităţii; • principiul libertăţii; • principiul independenţei; • principiul autonomiei şi descentralizării; • principiul păstrării secretului profesional. În exercitarea profesiei avocatul este independent şi se supune numai legii, statutului

profesiei şi codului deontologic. Scopul exercitării profesiei de avocat îl constituie promovarea şi apărarea drepturilor,

libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi persoanelor juridice, de drept public şi de drept privat. În exercitarea dreptului la apărare, care este recunoscut şi garantat de Constituţie, de lege, de pactele şi de tratatele la care România este parte, avocatul are dreptul şi obligaţia totodată, de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru realizarea liberului acces la justiţie, pentru un proces echitabil şi soluţionat într-un termen rezonabil, indiferent de natura cauzei sau de calitatea părţilor.

Organele care conduc profesia de avocat şi principalele atribuţii ale acestora.

Baroul este constituit din toţi avocaţii dintr-un judeţ sau din municipiul Bucureşti, iar sediul baroului este în oraşul de reşedinţă al judeţului, respectiv în municipiul Bucureşti.

75

Baroul are personalitate juridică, patrimoniu şi buget propriu. Organele de conducere ale baroului sunt:

adunarea generală; consiliul; decanul.

Adunarea generală este formată din toţi avocaţii înscrişi în tabloul baroului cu drept de exercitare a profesiei. Competenţele Adunării generale sunt următoarele:

a. stabileşte măsuri pentru exercitarea profesiei în baroul respectiv, în limitele legii şi ale statutului;

b. alege şi revocă decanul, membrii consiliului, membrii comisiei de cenzori şi pe cei ai comisiei de disciplină;

c. alege delegaţii baroului la Congresul avocaţilor;

d. aprobă proiectul de buget al baroului şi dă descărcare consiliului cu privire la activitatea şi gestiunea sa.

Consiliul Baroului este format din 5 până la 15 membri, aleşi pe o perioadă de 4 ani. Decanul şi prodecanul se includ în acest număr. Consiliul baroului are atribuţii precum:

adoptă hotărâri pentru aplicarea şi respectarea prevederilor prezentei legi şi ale statutului profesiei;

duce la îndeplinire hotărârile Consiliului U.N.B.R. şi ale adunării generale a baroului;

întocmeşte, modifică şi dă publicităţii tabloul anual al avocaţilor, membri ai baroului, şi îl comunică celor în drept;

adoptă măsuri pentru organizarea controlului profesional, disciplinar şi deontologic, pentru soluţionarea sesizărilor şi reclamaţiilor, în condiţiile prevăzute de lege şi de statutul profesiei;

verifică şi constată îndeplinirea condiţiilor legale ale cererilor de primire în profesie;

hotărăşte asupra stării de incompatibilitate şi asupra încetării acesteia;

soluţionează cererile de transfer în conformitate cu prevederile legii şi ale statutului profesiei;

verifică şi constată dacă actele privind constituirea, modificarea şi schimbarea formelor de exercitare a profesiei, precum şi convenţiile de grupare sau de conlucrare profesională îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege şi de statutul profesiei; organizează şi ţine evidenţa acestora;

organizează şi îndrumă activitatea serviciilor de asistenţă juridică din judeţ, potrivit legii şi statutului profesiei;

sesizează comisia de disciplina cu judecarea abaterilor disciplinare ale avocaţilor;

76

suspendă din exercitarea profesiei, pe durata neplăţii taxelor, avocatul care nu achită taxele şi contribuţiile prevăzute de lege şi de statutul profesiei timp de 3 luni de la scadenţa acestora, dacă a fost avertizat despre neplată şi nu s-a conformat obligaţiei;

stabileşte cota de contribuţie a avocaţilor la bugetul baroului;

alege prodecanul baroului;

Decanul baroului are următoarele competenţe:

• reprezintă baroul în raporturile acestuia cu persoanele fizice şi juridice din ţara şi din străinătate;

• convoacă şi prezidează şedinţele consiliului baroului;

• aprobă cererile de asistenţă juridică gratuită;

• exercită căile de atac împotriva hotărârilor comisiei de disciplina şi împotriva deciziilor consiliului baroului pentru care sunt prevăzute căi de atac;

• ordonanţează cheltuielile baroului;

• ia măsuri privind conducerea baroului care nu sunt de competenţa adunării generale sau a consiliului baroului.

• îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege sau hotărâte de organele de conducere ale U.N.B.R. şi date în competenţa sa.

Uniunea Naţională a Barourilor din România – U.N.B.R. este formată din toate barourile din România şi are sediul în capitala ţării, municipiul Bucureşti. U.N.B.R. este succesoarea de drept a Uniunii Avocaţilor din România. Organele de conducere ale U.N.B.R. sunt:

a. Congresul avocaţilor; b. Consiliul U.N.B.R.; c. Comisia permanentă a U.N.B.R.; d. preşedintele U.N.B.R.

Congresul avocaţilor este constituit din delegaţi ai fiecărui barou, potrivit normei de reprezentare stabilite de statutul profesiei, şi din membrii Consiliului U.N.B.R. Congresul avocaţilor are următoarele atribuţii:

a. analizează şi aprobă raportul anual al Consiliului U.N.B.R.; b. alege Comisia centrală de cenzori şi Consiliul de conducere al Casei de Asigurări a

Avocaţilor; c. face propuneri autorităţilor cu drept de iniţiativă legislativă privind profesia de avocat; d. adoptă şi modifică statutul profesiei şi statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor, în

conformitate cu prevederile prezentei legi şi pe baza proiectelor întocmite de Consiliul U.N.B.R.;

77

e. adoptă hotărâri privitoare la relaţiile dintre barouri, perfecţionarea pregătirii profesionale şi respectarea regulilor deontologice ale profesiei;

f. alege şi revocă membrii Comisiei centrale de disciplină. Fiecare barou are dreptul de a propune câte un candidat pentru Comisia centrală de disciplină. Competenţa şi procedura de judecată ale Comisiei centrale de disciplină se stabilesc prin statut;

g. aprobă bugetul anual al Casei de Asigurări a Avocaţilor şi execuţia bugetară anuală; h. aprobă bugetul anual al U.N.B.R. şi execuţia bugetară anuală a acestuia şi stabileşte

cota de contribuţie a barourilor la formarea bugetului U.N.B.R. Cheltuielile necesare organizării congreselor se suportă de către fiecare barou în funcţie de numărul reprezentanţilor săi.

Consiliul U.N.B.R. este format din decanii barourilor şi reprezentanţii barourilor aleşi potrivit normei de reprezentare stabilite în statutul profesiei. Consiliul UNBR este organul reprezentativ şi deliberativ al barourilor din România şi asigură activitatea permanentă a U.N.B.R., duce la îndeplinire hotărârile Congresului avocaţilor, rezolvă orice probleme interesând profesia de avocat între sesiunile Congresului avocaţilor, cu excepţia acelora care sunt date în competenţa exclusivă a Congresului avocaţilor.

Comisia permanentă a U.N.B.R. se compune din 15 membri, dintre care 5 membri sunt reprezentanţi ai Baroului Bucureşti, iar 10 membri sunt reprezentanţi ai celorlalte barouri din ţară. Preşedintele şi vicepreşedinţii U.N.B.R. sunt membri de drept ai Comisiei permanente a U.N.B.R. şi se includ în cei 15 membri. Comisia permanentă este organul executiv al Consiliului U.N.B.R., cu activitate permanentă şi de legătură cu barourile U.N.B.R. Ea duce la îndeplinire hotărârile Congresului avocaţilor şi ale Consiliului U.N.B.R. şi supraveghează executarea acestor hotărâri de către barouri, adoptând decizii corespunzătoare. Preşedintele U.N.B.R.:

• reprezintă U.N.B.R. în relaţiile cu persoanele fizice şi juridice din ţară şi din străinătate

• încheie convenţii, acorduri şi contracte în numele U.N.B.R., cu autorizarea Consiliului U.N.B.R.;

• convoacă şi conduce şedinţele Consiliului U.N.B.R. şi ale Comisiei permanente a U.N.B.R.;

• ordonanţează cheltuielile bugetare şi extrabugetare ale U.N.B.R.; • semnează actele Consiliului şi ale Comisiei permanente ale U.N.B.R.; • supraveghează relaţiile dintre structurile centrale ale profesiei şi barouri, precum şi

relaţiile dintre barouri; • acordă sprijin şi ajutor barourilor în relaţiile lor cu autorităţile centrale şi locale; • veghează la asigurarea condiţiilor corespunzătoare de desfăşurare a activităţii

avocaţilor la instanţele judecătoreşti şi la organele de urmărire penală.

Folosirea fără drept a denumirilor „Barou”, „Uniunea Naţională a Barourilor din România”, „U.N.B.R.” ori „Uniunea Avocaţilor din România” sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat de către orice persoană fizică sau persoană juridică, indiferent de obiectul activităţii desfăşurate de aceasta, precum şi folosirea însemnelor specifice

78

profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiţii decât cele prevăzute de prezenta lege constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Formele de exercitare a profesiei de avocat

Avocatul îşi poate exercita activitatea, la alegere, într-una dintre formele de exercitare a profesiei: cabinete individuale, cabinete asociate, societăţi civile profesionale sau societăţi civile profesionale cu răspundere limitată.

Cabinetul individual - În cabinetul individual îşi poate exercita profesia un avocat definitiv, singur sau împreună cu alţi avocaţi colaboratori. Cabinetul individual se individualizează ca denumire prin numele avocatului titular, urmat de sintagma cabinet de avocat.

Cabinete asociate - Cabinetele individuale se pot asocia în scopul exercitării în comun a profesiei, drepturile şi obligaţiile avocaţilor titulari ai cabinetelor asociate păstrându-si caracterul personal şi neputând fi cedate. În mod corespunzător, cabinetele individuale se pot asocia şi cu societăţile civile profesionale. Cabinetele asociate vor fi individualizate prin denumire cu numele tuturor titularilor, urmate de sintagma cabinete de avocat asociate. Avocaţii din cabinetele asociate intră în relaţii cu clienţii în numele asocierii din care fac parte. Cabinetele asociate nu pot angaja clienţi cu interese contrare. Un cabinet asociat nu poate accepta o cauză sau un client, dacă unul dintre cabinetele asociate se opune în mod justificat.

Cabinete grupate - Cabinetele individuale se pot grupa în vederea creării de facilităţi tehnico-economice în vederea exercitării profesiei, însă, spre deosebire de cabinetele asociate, în acest caz se păstrează individualitatea în relaţiile cu clienţii. În acest caz nu se crează o formă de exercitare a profesiei deoarece cabinetele grupate nu desfăşoară activitate avocaţială în comun, fiind în prezenţa unei reuniri pe criterii exclusiv economice.

Societatea civilă profesională - Societatea civilă profesională se constituie din 2 sau mai mulţi avocaţi definitivi. În societatea civilă profesională îşi pot exercita profesia şi avocaţi colaboratori sau avocaţi salarizaţi. Societatea civilă profesională şi avocaţii care profesează în cadrul ei nu pot acorda asistenţă juridică persoanelor cu interese contrare. Raportul civil se naşte între client şi societatea civilă profesională, serviciile profesionale urmând sa fie îndeplinite de oricare dintre avocaţii desemnaţi de avocatul coordonator fără a se cere opţiunea clientului. Denumirea acesteia trebuie să conţină numele a cel puţin unuia dintre asociaţi, urmat de sintagma societate civilă de avocaţi.

Societatea civilă profesională cu răspundere limitată - Nou reglementată prin ultima modificare adusă legii nr. 51/1995 de organizare şi funcţionare a profesiei de avocat, societatea civilă profesională cu răspundere limitată se constituie prin asocierea a cel puţin 2 avocaţi definitivi şi aflaţi în exerciţiul profesiei, are personalitate juridică şi patrimoniu propriu. Activitatea profesională se realizează de către avocaţii asociaţi, avocaţi colaboratori şi avocaţi salarizaţi în interiorul profesiei. Societatea civilă profesională cu răspundere limitată va avea ca obiect unic de activitate exercitarea profesiei de avocat în condiţiile art. 3 din Legea nr. 51/1995. Transmiterea părţilor sociale se poate face numai către avocaţi aflaţi în exerciţiul profesiei. Activitatea profesională se realizează de către avocaţii asociaţi, avocaţi colaboratori şi avocaţi salarizaţi. Avocaţii care îşi exercită profesia în cadrul societăţii civile profesionale cu răspundere limitată îşi angajează răspunderea profesională numai în limitele capitalului social subscris şi

79

vărsat. Dobândirea personalităţii juridice a societăţii civile profesionale cu răspundere limitată are loc la data înregistrării la barou a deciziei emise de către consiliul baroului în a cărui rază teritorială se află sediul ei principal. Avocaţii asociaţi care îşi exercită profesia în cadrul societăţii civile profesionale cu răspundere limitată îşi angajează răspunderea profesională numai în limitele capitalului social subscris şi vărsat.

Primirea în profesia de avocat

Pentru a fi membru al unui barou din România, o persoană trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

a) să aibă exerciţiul drepturilor civile şi politice;

b) să fie licenţiat al unei facultăţi de drept sau doctor în drept;

c) să nu se găsească în vreunul dintre cazurile de nedemnitate prevăzute de prezenta lege;

d) să fie apt, din punct de vedere medical, pentru exercitarea profesiei. Îndeplinirea acestei condiţii trebuie dovedită cu certificat medical de sănătate, eliberat pe baza constatărilor făcute de o comisie medicală constituită în condiţiile prevăzute în statutul profesiei.

Este nedemn a fi avocat persoana care se găseşte în una dintre următoarele situaţii:

a. cel condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei;

b. cel care a săvârşit abuzuri prin care au fost încălcate drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, stabilite prin hotărâre judecătorească;

c. cel căruia i s-a aplicat pedeapsa interdicţiei de a exercita profesia, pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească sau disciplinară;

d. falitul fraudulos, chiar reabilitat.

Primirea în profesia de avocat se face numai pe bază de examen. La începutul exercitării profesiei avocatul efectuează în mod obligatoriu un stagiu de

pregătire profesională cu durata de 2 ani, timp în care are calitatea de avocat stagiar. În perioada stagiului avocatul trebuie să urmeze cursurile Institututului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor – INPPA. Prin absolvirea cursurilor INPPA, avocatul dobândeşte titlul profesional de avocat definitiv, dar nu înainte de trecerea celor 2 ani de stagiu.

Exercitarea profesiei de avocat este incompatibilă cu:

a. activitatea salarizată în cadrul altor profesii decât cea de avocat; b. ocupaţiile care lezează demnitatea şi independenţa profesiei de avocat sau bunele

moravuri; c. exercitarea nemijlocită de fapte materiale de comerţ.

Exercitarea profesiei de avocat este compatibilă cu:

80

a. calitatea de deputat sau senator, consilier în consiliile locale sau judeţene; b. activităţi şi funcţii didactice în învăţământul juridic superior; c. activitatea literară şi publicistică; d. calitatea de arbitru, mediator, conciliator sau negociator, consilier fiscal, consilier în

proprietate intelectuală, consilier în proprietate industrială, traducător autorizat, administrator sau lichidator în cadrul procedurilor de reorganizare şi lichidare judiciară, în condiţiile legii.

Drepturile şi obligaţiile avocatului

Avocaţii au următoarele drepturi:

• dreptul avocatului de a asista sau reprezenta orice persoană fizică sau juridică. Acest drept de a asista şi de a reprezenta orice persoană fizică sau juridică poate exista doar în temeiul unui contract încheiat în formă scrisă, care dobândeşte data certă prin înregistrarea în registrul oficial de evidenţă.

• dreptul avocatului de a alege şi de a fi ales în organele de conducere ale profesiei. • dreptul la onorariu şi la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul procesual al

clientului său. Acestui drept i se conferă eficacitate şi prin dispoziţia legală ce prevede că este titlu executoriu contractul de asistenţă juridică, legal încheiat. Investirea cu formulă executorie este de competenţa judecătoriei în a cărei rază teritorială se află sediul profesional al avocatului. Restanţele din onorarii şi alte cheltuieli efectuate de avocat în interesul procesual al clientului sau se recuperează conform statutului profesiei.

• dreptul avocatului la asigurări sociale, în propriul sistem, în condiţiile legii. Sistemul de asigurări sociale al avocaţilor este reglementat prin lege şi se bazează pe contribuţia acestora, precum şi pe alte surse prevăzute de lege ori de Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor. Timpul servit în avocatură este considerat vechime în muncă.

• dreptul avocatului la asigurarea secretului profesional. În vederea asigurării secretului, este decretată de lege inviolabilitatea cu privire la actele şi lucrările cu caracter profesional aflate asupra avocatului sau în cabinetul său. Ca o consecinţă, percheziţionarea avocatului, a domiciliului ori a cabinetului său sau ridicarea de înscrisuri şi bunuri nu poate fi făcută decât de procuror, în baza unui mandat emis în condiţiile legii. Este interzisă ascultarea şi înregistrarea, cu orice fel de mijloace tehnice, convorbirilor telefonice ale avocatului, precum şi interceptarea şi înregistrarea corespondenţei sale cu caracter profesional, fiind permisă excepţional, în condiţiile şi cu procedura speciale prevăzute de lege. Contactul dintre avocat şi clientul său nu poate fi stânjenit sau controlat, direct sau indirect, de niciun organ al statului. În cazul în care clientul se află în stare de arest sau detenţie, administraţia locului de arest ori detenţie are obligaţia de a lua măsurile necesare pentru respectarea acestor drepturi.

• dreptul avocatului la sediu profesional şi la sedii secundare. Oricare dintre formele de exercitare a profesiei prevăzute de lege are dreptul la sediu profesional în circumscripţia baroului în care sunt înscrişi şi la sedii secundare în alt barou din ţara sau din străinătate unde sunt luate în evidenţă.

• dreptul avocatului de a fi ocrotit, conform legii, în exercitarea profesiei. În exercitarea profesiei avocaţii sunt ocrotiţi de lege, fără a putea fi asimilaţi funcţionarului public sau altui salariat. O serie de infracţiuni săvârşite împotriva avocatului în timpul exercitării profesiei şi

81

în legătură cu aceasta reprezintă variante agravate ale infracţiunilor prevăzute de codul penal. Avocatul este obligat să respecte solemnitatea şedinţei de judecată, să nu folosească cuvinte sau expresii de natură a aduce atingere autorităţii, demnităţii şi onoarei completului de judecată, procurorului, celorlalţi avocaţi şi părţilor ori reprezentanţilor acestora din proces.

Avocaţii au următoarele îndatoriri:

• Avocatul este dator să studieze temeinic cauzele care i-au fost încredinţate, angajate sau din oficiu, să se prezinte la fiecare termen la instanţele de judecată sau la organele de urmărire penală ori la alte instituţii, conform mandatului încredinţat, să manifeste conştiinciozitate şi probitate profesională, să pledeze cu demnitate faţă de judecători şi de părţile din proces, să depună concluzii scrise sau note de şedinţă ori de câte ori natura sau dificultatea cauzei cere aceasta ori instanţa de judecată dispune în acest sens. Nerespectarea imputabilă a acestor îndatoriri profesionale constituie abatere disciplinară.

• Avocatul este obligat să restituie actele ce i s-au încredinţat persoanei de la care le-a primit. • Avocatul este obligat să acorde asistenţă juridică în cauzele în care a fost desemnat din oficiu

sau gratuit de către barou. • Avocatul este obligat să se asigure pentru răspunderea profesională, în condiţiile stabilite prin

statutul profesiei. • Avocatul este obligat să păstreze secretul profesional. În acest sens se prevede că avocatul nu

poate asista sau reprezenta părţi cu interese contrare în aceeaşi cauză sau în cauze conexe şi nu poate pleda împotriva părţii care l-a consultat mai înainte în legătură cu aspectele litigioase concrete ale pricinii. Avocatul nu poate fi ascultat ca martor şi nu poate furniza relaţii niciunei autorităţi sau persoane cu privire la cauza care i-a fost încredinţată, decât dacă are dezlegarea prealabilă, expresă şi scrisă din partea tuturor clienţilor săi interesaţi în cauză. Calitatea de martor are întâietate faţă de calitatea de avocat cu privire la faptele şi împrejurările pe care acesta le-a cunoscut înainte de a fi devenit apărător sau reprezentant al vreunei părţi în cauză. Dacă a fost ascultat ca martor, avocatul nu mai poate desfăşura nicio activitate profesională în acea cauză. Avocatul nu poate îndeplini funcţia de expert sau de traducător în cauza în care este angajat apărător.

• Avocatul este obligat sa participe la toate şedinţele convocate de consiliul baroului, la activităţile profesionale şi la şedinţele organelor de conducere din care face parte. Absentarea repetată şi în mod nejustificat constituie abatere disciplinară.

• Avocatul este obligat să ţină evidenţele cerute de lege şi de statut cu privire la cauzele în care s-a angajat şi să achite cu regularitate şi la timp taxele şi contribuţiile stabilite pentru formarea bugetului baroului şi a fondurilor Casei de Asigurări a Avocaţilor din România şi ale filialelor. Bugetul U.N.B.R. este format din contribuţiile barourilor, stabilite conform legii şi statutului profesiei.

• Este interzis avocatului ca, în mod nemijlocit sau prin persoane interpuse, să folosească procedee incompatibile cu demnitatea profesiei în scopul dobândirii clientelei. De asemenea, este interzis avocatului să folosească mijloace de reclamă sau de publicitate în acelaşi scop. Statutul stabileşte cazurile şi măsura în care avocatul poate informa publicul cu privire la exercitarea profesiei sale.

• Avocatul este obligat să poarte roba în faţa instanţelor judecătoreşti.

82

• Purtarea robei în afară incintei instanţei judecătoreşti este interzisă, cu excepţia cazurilor în care avocatul este delegat de către organele profesiei să reprezinte baroul sau U.N.B.R. într-o ocazie care impune această ţinută.

• În raporturile cu magistraţii, avocatul trebuie să aibă o atitudine care să dovedească respect, cinste şi corectitudine, dar tratând în acelaşi timp cauza cu conştiincioazitate şi fermitate, în raport de interesele clientului său.

• Codul deontologic al avocatului român interzice acestuia să procedeze la inducerea în eroare a magistratului sau să furnizeze date ori acte false în legătură cu pricina. Aceste obligaţii sunt valabile şi în raporturile pe care avocaţii le au cu arbitrii, experţii sau alte persoane care participă la înfăptuirea actului de justiţie.

În activitatea lor, avocaţii au următoarele interdicţii:

• Avocaţii - foşti judecători nu pot pune concluzii la instanţele unde au funcţionat, timp de 5 ani de la încetarea funcţiei deţinute. Prin instanţe în înţelesul Legii se înţeleg: judecătoriile, tribunalele, tribunalele specializate, curţile de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Curtea Constituţională, inclusiv instanţele militare la care avocaţii au funcţionat ca judecători, indiferent de secţia la care au funcţionat. În cazul în care, avocatul a funcţionat ca judecător la mai multe instanţe, interdicţia operează pentru fiecare instanţă şi se calculează distinct de la data încetării activităţii la instanţa respectivă.

• Avocaţii - foşti procurori şi cadre de poliţie nu pot acorda asistenţă juridică la organul de urmărire penală la care şi-au desfăşurat activitatea timp de 5 ani de la încetarea funcţiei respective. În cazul în care avocatul - fost procuror sau cadru de poliţie a funcţionat şi în calitate de judecător, interdicţia priveşte atât instanţele, cât şi organele de urmărire penală, pentru fiecare dintre acestea durata fiind calculată în mod corespunzător.

• Aceeaşi interdicţie se aplică avocaţilor - foşti procurori cu privire la dreptul de a pune concluzii la instanţele corespunzătoare parchetului în care au funcţionat.

• Interdicţiile vizează de asemenea şi calitatea de rudă sau afin al avocatului până la gradul al treilea inclusiv, în acest caz fiind interzisă avocatului exercitarea profesiei în ceea ce privesc instanţele, parchetele de pe lângă acestea, şi organele de cercetare penală la care lucrează ruda, soţul sau afinul avocatului.

• Avocatul care se află în exercitarea unui mandat de deputat sau de senator nu poate acorda asistenţa juridică învinuiţilor sau inculpaţilor şi nici nu îi poate asista în instanţe în cauzele penale privind:

a) infracţiunile de corupţie, infracţiunile asimilate infracţiunilor de corupţie, infracţiunile în legătură directă cu infracţiunile de corupţie, precum şi infracţiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare;

b) infracţiunile prevăzute în Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare;

83

c) infracţiunile privind traficul de persoane şi infracţiunile în legătură cu traficul de persoane, prevăzute în Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, cu modificările şi completările ulterioare;

d) infracţiunea de spălare a banilor, prevăzută în Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, cu modificările ulterioare;

e) infracţiunile contra siguranţei statului, prevăzute în art. 155-173 din Codul penal;

f) infracţiunile care împiedică înfăptuirea justiţiei, prevăzute în art. 259-272 din Codul penal;

g) infracţiunile contra păcii şi omenirii, prevăzute în art. 356-361 din Codul penal.

Avocatul având calităţile menţionate anterior nu poate să pledeze în cauzele civile sau comerciale împotriva statului, autorităţilor sau instituţiilor publice, companiilor naţionale ori societăţilor naţionale, în care acestea sunt părţi. De asemenea, nu poate să pledeze în procese intentate statului român, în faţa instanţelor internaţionale.

Aceste interdicţii nu se aplică în cauzele în care avocatul este parte în proces sau acordă asistenţă ori reprezentare soţului ori rudelor până la gradul IV inclusiv.

Încălcarea de către avocaţi a altor restricţii sau interdicţii la care sunt supuşi conform legilor speciale, constituie abatere disciplinară gravă.

Nerespectarea dispoziţiilor legale privitoare la interdicţii, în mod direct sau folosindu-se de forma de organizare profesională ori de raporturile de conlucrare profesională în scopul eludării acestora, săvârşeşte abatere disciplinară gravă. Consiliul baroului se poate sesiza şi din oficiu.

Relaţia dintre avocat şi client. Misiunea avocatului vis á vis de client în lumina normelor deontologice aplicabile profesiei

Am scris şi publicat în Jurnal Juridic câteva articole adresate în special persoanelor care din varii motive ar fi putut avea nevoie de serviciile unui avocat (ex: Cum puteţi să evitaţi problemele cu avocaţii- ghid practic- partea I, II şi III, Responsabilităţile clienţilor etc.) în speranţa că demersul meu ştiinţific va fi de un real folos acestora astfel încât relaţia client-avocat să nu eşueze şi să fie construită pe un fundament bazat în principal pe încredere, probitate şi loialitate.

Deoarece între timp România a devenit un stat european (cum ne place să afirmăm !), pentru că asistăm la o înmulțire cvasiexponențială a dosarelor/cauzelor (civile dar mai ales penale); cum în 2016 am elaborat prima ediţie a cursului “Organizarea profesiilor juridice” şi a trebuit să fac o documentare mai amplă în domeniu; cum experienţa mea de avocat s-a îmbogăţit în ultimii zece ani, citind de curând şi articolul “În ce condiții avocatul poate fi subiect activ al infracțiunii de trafic de influență?” al renumitului profesor şi avocat dr. Mircea Duțu23, am

23 https://juridice.ro

84

simţit nevoia de a scrie şi în ediţia revizuită a acestui curs, din nou despre complexa şi controversata relaţie avocat-client, în noul context socio-politic şi economic în care ne aflăm, dar de data aceasta din perspectiva avocatului.24

Încă din anul IV al facultăţii de drept, învăţăm că scopul exercitării profesiei de avocat îl constituie promovarea şi apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi persoanelor juridice, de drept public şi de drept privat. În exercitarea dreptului la apărare, care este recunoscut şi garantat de Constituţie, de lege, de pactele şi de tratatele la care România este parte, avocatul are dreptul şi obligaţia totodată, de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru realizarea liberului acces la justiţie, pentru un proces echitabil şi soluţionat într-un termen rezonabil, indiferent de natura cauzei sau de calitatea părţilor

Exercitarea profesiei de avocat este supusă următoarelor principii fundamentale: principiul legalităţii; principiul libertăţii; principiul independenţei; principiul autonomiei şi descentralizării; principiul păstrării secretului profesional.

Aşa cum am mai arătat, în exercitarea profesiei avocatul este independent şi se supune numai legii, statutului profesiei şi codului deontologic.

Dacă ne referim la istoria recentă (de după 1990) normele deontologice aplicabile profesiei de avocat au fost cuprinse iniţial în Codul deontologic al avocatului român în vigoare din data de 19 – 20 iunie 1999. Ulterior, având în vedere „intrarea” României în Uniunea Europeană, Comisia Permanentă a U.N.B.R. în şedinţa din 27 octombrie 2007 prin Decizia nr. 1486/2007, a decis ca, Codul deontologic al avocaţilor din Uniunea Europeană (adoptat la data de 28 octombrie 1998 şi ulterior modificat în Sesiunile plenare ale Consiliului Barourilor Uniunii Europene (CCBE) din 28 noiembrie 1998, 6 decembrie 2002 şi 19 mai 2006), să se aplice în România ca fiind şi Codul deontologic al avocatului român.

Normele deontologice sunt destinate să garanteze, prin acceptarea lor liber consimţită, buna îndeplinire de către avocat a misiunii sale, recunoscută ca fiind indispensabilă pentru buna funcţionare a oricărei societăţi omeneşti. Nerespectarea acestor norme de către avocaţi poate duce la o sancţiune disciplinară.

Fiecare barou are normele sale specifice, care derivă din propriile sale tradiţii. Ele sunt adaptate organizării şi domeniului de activitate al profesiei în respectivul Stat Membru, precum şi procedurilor juridice, procedurilor administrative şi legislaţiei naţionale. Nu este nici posibil şi nici nu este de dorit ca acestea să fie dezrădăcinate sau să se încerce generalizarea unor norme care nu sunt susceptibile de a fi generalizate.

Normele specifice fiecărui barou se referă totuşi la aceleaşi valori şi relevă, de cele mai multe ori, o bază comună.

Integrarea continuă a Uniunii Europene şi a Spaţiului economic european şi intensificarea activităţii transfrontaliere a avocatului în interiorul Spaţiului economic european, au făcut necesară, pentru binele public, definirea unor norme uniforme, aplicabile oricărui avocat din Spaţiul economic european, pentru activitatea sa transfrontalieră, indiferent care ar fi baroul căruia îi aparţine respectivul avocat. Definirea unor astfel de norme are esenţialmente drept scop atenuarea dificultăţile care derivă din aplicarea unei duble deontologii, aşa cum se prevede în articolele 4 şi 7.2. din Directiva 77/249 şi în articolele 6 şi 7 din Directiva 98/5/CE.

Multitudinea îndatoririlor care îi revin avocatului impune o independenţă absolută a acestuia, scutită de orice presiune, îndeosebi de presiunea derivată din propriile sale interese sau 24 A se vedea pentru mai multe detalii şi Claudia Şerban Cernat, Relaţia avocat-client, în vol. „Justiţie şi management în societatea modernă”, ediţia a II-a, Ed.Sitech, Craiova, 2017, p.p.87-101

85

datorată influenţelor din afară. Această independenţă este, de asemenea, necesară atât pentru încrederea în justiţie, cât şi pentru încrederea în imparţialitatea judecătorului. Prin urmare, avocatul trebuie să evite orice prejudiciere a independenţei sale şi să vegheze la a nu neglija etica sa profesională pentru a-i mulţumi pe clienţii săi, pe judecător sau pe terţi.

Această independenţă este necesară şi în activitatea juridică, şi în cea judiciară. Sfatul dat de avocat clientului său nu are nici o valoare dacă acest lucru a fost făcut din complezenţă, din interes personal sau sub efectul unei presiuni din afară.

Relaţiile bazate pe încredere nu pot exista decât atunci când nu există nici o urmă de îndoială cu privire la onoarea personală, la probitatea şi integritatea avocatului. Pentru avocat, aceste virtuţi tradiţionale constituie obligaţii profesionale.

Prima întâlnire cu un avocat este deseori numită „consultaţie”- o oportunitate pentru ca avocatul şi clientul să se cunoască şi să discute cazul clientului. Primele consultaţii sunt deseori gratuite sau taxate foarte modest.

Prin însăşi natura misiunii sale, avocatul este depozitarul secretelor clientului său şi destinatarul comunicărilor de natură confidenţială. Fără garanţia confidenţialităţii, încrederea nu poate exista. Prin urmare, secretul profesional este recunoscut ca fiind deopotrivă un drept şi o îndatorire fundamentală şi primordială a avocatului.

Obligaţia avocatului cu privire la secretul profesional serveşte atât intereselor administrării justiţiei, cât şi intereselor clientului. În consecinţă, aceasta trebuie să beneficieze de o protecţie specială din partea statului.

Avocatul trebuie să respecte secretul oricărei informaţii confidenţiale de care ia cunoştinţă în cadrul activităţii sale profesionale. Această obligaţie privind secretul profesional nu este limitată în timp. Avocatul trebuie de asemenea să impună angajaţilor săi şi oricărei persoane care colaborează cu el în activitatea sa profesională să respecte secretul profesional.

Avocatul nu acţionează decât atunci când este împuternicit de clientul său. Avocatul poate totuşi să acţioneze într-un caz în care a fost însărcinat de un alt avocat care îl reprezintă pe client sau în care a fost numit de o instanţă competentă (a se vedea spre exemplu instituţia substituirii sau cea a avocatului numit din oficiu). Clientul are dreptul de a impune interdicţia de substituire a avocatului său ales (a se vedea spre exemplu şi art. 5 din orice contract de asistenţă juridică).

Avocatul încă de la debutul relaţiei, trebuie să se străduiască, în mod rezonabil, să cunoască identitatea, competenţa şi posibilităţile persoanei sau ale autorităţii de care a fost împuternicit, atunci când circumstanţe specifice relevă că această identitate, această competenţă sau aceste împuterniciri sunt îndoielnice.

Avocatul trebuie să îşi sfătuiască şi să îşi apere clientul cu promptitudine, în mod conştiincios şi cu diligenţă. El îşi asumă personal răspunderea pentru misiunea care i-a fost încredinţată şi ar trebui să îl informeze permanent pe client cu privire la evoluţia cauzei care i-a fost încredinţată.

Avocatul ar trebui să nu accepte să-i fie încredinţată o cauză atunci când ştie sau când ar trebui să ştie că el nu are competenţa necesară pentru a se ocupa de această cauză, fără a coopera cu un avocat care are competenţa necesară. Am întâlnit numeroase cazuri în practică când câte un avocat pretinde că se pricepe la tot felul de acţiuni, şi preia fără nici un discernământ, cauze şi din civil şi din penal şi din contencios administrativ şi fiscal etc. numai din dorinţa de a avea cât mai mulţi clienţi, respectiv câştiguri financiare cât mai multe şi mai consistente. Ori este unanim

86

recunoscut că, pentru a fi într-adevăr un bun avocat şi pentru a te afirma profesional, este indicat să te specializezi doar într-un anumit domeniu de drept (de ex.doar în materie penală).

De asemenea se impune ca avocatul să nu accepte o cauză atunci când, datorită altor obligaţii, se află în imposibilitatea de a se ocupa de ea cu promptitudine. Avocatul nu va putea să exercite dreptul său de a nu se ocupa de o cauză în aşa fel sau în astfel de circumstanţe încât clientul să nu mai poată găsi altă modalitate de a fi asistat juridic la timp, pentru a se putea preveni prejudicierea clientului.

Avocatul nu poate să consilieze, să reprezinte sau să acţioneze în numele a doi sau mai mulţi clienţi din aceeaşi cauză, dacă există un conflict de interese, sau când există riscul semnificativ de a apărea un astfel de conflict între interesele acestor clienţi. El trebuie să se abţină să se mai ocupe de cauzele ambilor sau tuturor clienţilor implicaţi, atunci când intervine un conflict între interesele acestora, când secretul profesional riscă să fie violat sau când independenţa sa riscă să fie ştirbită.

În acelaşi context, de menţionat că avocatul nu poate accepta o cauză a unui nou client, dacă secretul informaţiilor încredinţate de un vechi client riscă să fie violat sau atunci când cunoaşterea de către avocat a cauzelor vechiului său client ar favoriza pe noul client în mod nejustificat.

În Noul Cod penal, la art. 284, apare o reglementare relativ nouă care prevede că asistenţa şi reprezentarea neloială, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

În ceea ce priveşte plata serviciilor avocaţiale, conform normelor deontologice este interzis avocatului să-şi fixeze onorariile pe baza unui pact „de quota litis”. Pactul „de quota litis” este o convenţie încheiată între avocat şi clientul său, înainte de încheierea definitivă a unei cauze de interes pentru respectivul client, convenţie prin care clientul se angajează să îi verse avocatului o parte din ceea ce rezultă de pe urma cauzei, fie că aceasta constă într-o sumă de bani, fie în orice alt bun sau valoare. Nu constituie un astfel de pact convenţia care prevede stabilirea onorariului în funcţie de valoarea litigiului de care se ocupă avocatul, atunci când această valoare este corespunzătoare unui tarif oficial sau dacă ea este autorizată de autoritatea competentă de care depinde avocatul.De asemenea pactul „de quota litis” nu trebuie confundat cu aşa numitul onorariu de succes care poate fi pretins de avocat (el apare de altfel menţionat şi în art. 2 pct.2.2. din orice contract de asistenţă juridică care se încheie între avocat şi client).

Avocatul trebuie să îl informeze de la debutul relaţiei lor, pe client, cu privire la tot ceea ce cere cu titlu de onorariu, iar valoarea însumată a onorariilor sale trebuie să fie echitabilă şi justificată, în conformitate cu legea şi cu normele deontologice la care avocatul este supus.

Când avocatul solicită vărsarea unui aconto cu titlu de avans asupra cheltuielilor şi/sau a onorariilor, acesta nu trebuie să depăşească o estimare rezonabilă a onorariilor şi a cheltuielilor probabile pe care cauza le implică. În caz de neplată a avansului solicitat, avocatul poate să renunţe să se mai ocupe de cauză sau se poate retrage, de asemenea aşa cum este stipulat de altfel în art. 4 pct.4.6 din contractul de asistenţă juridică care se încheie în mod obligatoriu între avocat şi client, „neplata onorariului în cuantumul şi la termenele fixate potrivit art. 2 (din contract) , precum şi neachitarea contravalorii cheltuielilor efectuate potrivit art. 3 din contract (cheltuieli care se suportă de client separat de plata onorariului), dau dreptul avocatului să procedeze la rezilierea de plin drept a contractului de asistenţă juridică respectiv, fără nici o altă formalitate şi fără nici o altă procedură judiciară sau extrajudiciară. Respectiva clauză reprezintă

87

un pact comisoriu de gradul al IV-lea şi îşi produce efectele de la data scadenţei obligaţiei enexecutate.

Avocatului îi este interzis să îşi împartă onorariile cu o persoană care nu este avocat, în afara cazului în care asocierea dintre avocat şi această altă persoană este autorizată de legislaţia şi regulile deontologice căruia avocatul este supus.Această prevedere nu se aplică sumelor sau compensaţiilor vărsate de către avocat moştenitorilor unui confrate decedat sau unui confrate care s-a retras din calitatea de succesor al clientelei respectivului confrate.

Avocatul trebuie să încerce, în orice moment, să găsească o soluţionare a litigiului clientului său care să fie corespunzătoare costului cauzei, şi va trebui ca, la momentul oportun, să îşi consilieze clientul cu privire la oportunitatea de a căuta să ajungă la o înţelegere sau de a face apel la soluţii alternative pentru a încheia litigiul. În cazul în care clientul este susceptibil să beneficieze de asistenţă gratuită, avocatul are obligaţia să-l informeze despre aceasta.

De multe ori când reprezintă clientul în afaceri fiduciare (şi nu numai), avocatul se află în situaţia de a deţine fonduri în numele clienţilor săi sau în numele unor terţi. El trebuie să le depună într-un cont deschis la o bancă sau un organism financiar agreat şi controlat de către autoritatea competentă. Contul terţului trebuie să fie distinct de orice alt cont al avocatului. Toate fondurile clienţilor primite de un avocat trebuie să fie depuse într-un astfel de cont, în afara situaţiei în care proprietarul acestor fonduri este de acord să le acorde o destinaţie diferită. Avocatul ţine registre complete şi corecte a tuturor operaţiunile efectuate cu fondurile clienţilor, făcând distincţie între aceste fonduri şi alte sume pe care le deţine. Aceste registre trebuie păstrate timp de o perioadă fixată în conformitate cu regulile naţionale. Un cont al clientului nu poate să fie debitor, decât în circumstanţe excepţionale permise expres de regulile naţionale sau în legătură cu cheltuieli bancare, asupra cărora avocatul nu are nicio influenţă. Un astfel de cont nu poate fi oferit drept garanţie sau să servească drept gaj pentru nici un motiv. Nu poate exista nici un fel de compensaţie sau convenţie de fuziune între un cont al terţului şi orice alt cont din bancă, după cum nici fondurile care aparţin clientului dintr-un cont al terţului nu pot fi utilizate pentru a rambursa sume datorate de avocat băncii sale.

Fondurile clienţilor trebuie să fie transferate proprietarilor unor astfel de fonduri în cea mai scurtă perioadă de timp ori în condiţiile autorizate de aceştia. Avocatul nu poate transfera în contul său fonduri depuse într-un cont al terţului pentru a plăti onorariul sau cheltuieli, dacă nu a informat în scris clientul despre acest lucru.

Avocatul trebuie să îşi asigure responsabilitatea civilă profesională într-o măsură rezonabilă ţinând cont de natura şi importanţa riscurilor asumate. Dacă acest lucru este imposibil, avocatul trebuie să informeze clientul asupra acestei situaţii şi asupra consecinţelor acesteia.

În concluzie, respectul pentru misiunea profesională a avocatului este o condiţie esenţială a ceea ce ne place să numim stat de drept şi a unei societăţi democratice. Prin urmare, misiunea avocatului îi impune îndatoriri şi obligaţii multiple, uneori aparent contradictorii, în raport de: client, instanţe şi celelalte autorităţi (în faţa cărora avocatul pledează pentru cauza clientului sau acţionează în numele acestuia), profesia sa în general şi fiecare confrate în particular, public (pentru care o profesie liberală şi independentă, supusă respectării normelor pe care ea şi le-a impus, este un mijloc esenţial de apărare a drepturilor omului în faţa Statului şi a altor puteri din societate) etc.

Într-o societate întemeiată pe respect faţă de justiţie, avocatul îndeplineşte un rol special. Îndatoririle avocatului nu se limitează doar la executarea fidelă a unui mandat în cadrul legii. Avocatul trebuie să vegheze la respectul statului de drept şi a intereselor celor ale căror drepturi

88

şi libertăţi le apără. Este îndatorirea avocatului nu numai să pledeze pentru cauza clientului său ci chiar mai mult, el trebuie să fie sfătuitorul clientului.

Clientul vrea să fie sigur de finalul procesului și pune întotdeauna aceleași întrebări, dincolo de orice problemă juridică: ați mai câștigat în cauze anterioare cu același obiect? Care sunt raporturile dumneavoastră cu avocatul advers? Cunoașteți pe judecător/procuror ? Și aceasta din urmă revine cu cea mai mare insistență! Unii eludează cu dibăcie răspunsul, dar cu riscul de a genera îndoială și suspiciuni, care pot merge până la ruperea contractului de asistență juridică. Alții, mai prudenți și pentru a-și păstra dosarul/procesul, se joacă cu cuvintele, admit că îl cunosc pe judecător/procuror subânțeles, minciună acceptabilă, precum orice avocat cunoaște judecătorul în fața căruia pledează ! Alții se laudă cu o asemenea relație, ceea ce liniștește temerile și facilitează cererile de onorarii, căci clientul plătește mai ușor când se cunoaște judecătorul/procurorul. În fine, aşa cum arăta în articolul său renumitului profesor şi avocat dr. Mircea Duțu, pentru unii cunoașterea judecătorului sau procurorului (completez eu) este singurul lor fond de comerț. Așadar, multe dintre aceste situații evocă, până la a implica problema traficului de influență, granița – fluidă – dintre acesta și exercitarea în limite legale a profesiei de avocat.

Relația dintre avocat și clientul său a fost, rămâne și va fi una complexă, delicată și contradictorie. Cel mai adesea pentru client, din păcate, “avocatul bun” este fie cel pe care îl vede tot mai des în apariţiile posturilor de televiziune dându-şi cu părerea, mai mult sau mai puţin avizată, în tot felul de subiecte de la cazuri juridice celebre, propuneri legislative şi până la politică sau subiecte de cancan (vezi dict.exp.: intrigă, bârfă); fie numai cel care câștigă procesul, indiferent care ar fi mijloacele pe care le folosește. Pe client (şi numai pe el din păcate), nu-l interesează competența, talentul, munca, preocuparea avocatului, lealitatea, corectitudinea şi profesionalismul acestuia etc. pentru client numai rezultatul contează; în acest sens, aş îndrăzni o comparaţie din domeniul sportiv: în cazul meciurilor de fotbal, nu contează cât de bine, corect şi frumos a jucat o echipă sau alta, la finalul partidei doar scorul prezintă interes şi relevanţă! Dar dacă echipele de fotbal au şi câte o galerie de suporteri care le susţin, indiferent de rezultatul meciului, avocatul rămâne singur, doar el cu el însuşi şi cu patima nestăvilită pentru această profesie atât de nobilă şi frumoasă, oricât de grea, solicitantă şi uneori chiar riscantă ar fi ea.

*********** *****

În încheierea Fişei 15, mi se pare utilă a vă prezenta un articol deosebit de interesant al reputatului avocat Mihail Dinu25:

“Profesia de avocat este necesară și utilă societății. Totuși, peste vremuri, s-a încetățenit mitul cupidității avocatului. Începând cu aparent nevinovatele bancuri, deloc flatante, în ceea ce privește probitatea și demnitatea și terminând cu lung-metraje în care avocatul este asociat părții întunecate din această lume și nu numai, conventul social sfidează valorile atribuite acestei profesii prin însăși legislația ce o guvernează.

25 Rugăciunea avocatului- 16 decembrie 2014 | avocat Mihail DINU, https://www.juridice.ro/352298/rugaciunea-avocatului.htm

89

Se naște, în acest context, nu numai problema raportului practic dintre avocat și valorile profesionale, ci și identificarea raportului transcendental dintre avocatul creștin și fundamentele practice ale religiei sale – credința, faptele și rugăciunea.

Este binecunoscută rugăciunea judecătorului, deci, cel puțin teoretic, acesta are la dispoziție un mijloc specific de a se raporta la divinitate și de a institui un sacerdoțiu inclusiv în actul de judecată. Drept dovadă, în percepția globală, judecătorul este mijlocitorul echilibrului și, în termenii sus-menționatei rugăciuni, „prieten al Adevărului și ghid pentru cei ce-l caută”.

Dar oare nu se cuvine ca și avocații să se roage ? Nu ne referim la rugăciunea personală sau obștească, săvârșită în particular sau în biserică, ci la o rugăciune prin care să fie evidențiate caracteristicile și nevoile specifice avocatului, la fel cum în rugăciunea judecătorului acesta se exprimă (inclusiv) în calitatea sa profesională. Poate că astfel, echilibrând talerele balanței, judecătorul și avocatul vor găsi împreună Calea, Adevărul și Viața.

În contextul juridic de expresie romano-catolică, remarcăm atât existența unor rugăciuni specifice, cât și invocarea unui sfânt considerat a fi protectorul avocaților – Sfântul Thomas More, el însuși un avocat ce a trăit în secolul XV-XVI și a fost canonizat în anul 1935. Deci, cu atât mai mult, ortodoxia trebuie să găsească resursele spirituale pentru a transforma rugăciunea într-o constantă a profesiei de avocat, tot mai greu încercată în cotidianul teluric.

Constatăm, totuși, că avocatul autohton nu este străin de rugăciune. Odată cu jurământul profesional depus la înscrierea în barou, avocații creștini invocă ajutorul divin prin formula „Jur să respect şi să apăr Constituţia şi legile ţării, drepturile şi libertăţile omului şi să exercit profesia de avocat cu cinste şi demnitate. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”.

Prin urmare, sub protecția divinității urmează a se desfășura întreaga practică avocațială, iar respectarea valorilor profesiei oglindește starea lăuntrică a creștinului ce se manifestă în lume, inclusiv ca apărător al celor ce caută împlinirea dreptății[….] propunem confraților avocați cercetarea amănunțită a sinelui și întărirea credinței, inclusiv prin rostirea acestei scurte rugăciuni, ca început bun al unei viețuiri creștine autentice în și prin profesia pe care am îmbrățișat-o.”

Rugăciunea avocatului

Doamne, Cel ce ai fost judecat și osândit la moarte pentru răscumpărarea păcatelor mele, ascultă ruga nevrednicului Tău rob.

Tu, singur, cunoști zbuciumul sufletului meu și neliniștea zilelor ce mi le îngădui, căci Tu Însuți ești apărătorul celor aflați în nevoi, ajutând tuturor celor ce se roagă Ție.

Ascultă glasul robului Tău și dăruiește-mi cuget curat, inimă înfrântă, limpezimea gândurilor și împlinirea voii Tale.

Dăruiește-mi, Doamne, tăria de a purta povara pricinilor ce-mi sunt aduse înainte și puterea de a deosebi între cele ce sunt cu drept temei și cele depărtate de la legea Ta. Căci doar Tu cunoști firea oamenilor și faptele lor cele ascunse, răsplătind sau osândind pe fiecare după merit, la înfricoșătoarea Ta judecată.

90

Revarsă lumina înțelepciunii peste nevrednicul Tău slujitor, amintindu-mi neîncetat jurământul din zorii tinereților mele și ajutorul pe care Ți l-am cerut cu smerenie. Nu întoarce fața Ta de la mine, ci veghează ca în tot ceasul să fiu vrednic mijlocitor al semenilor mei, spre împlinirea legiuirilor bineplăcute Ție.

Să nu îngădui ca dulceața izbânzii să-mi fie mie spre mărire și nici vestea înfrângerii să-mi fie lespede a deznădejdii. Ci, cunoscând poruncile Tale, vădește-mi împlinirea dreptății chiar și în nedreptate, Tu singur fiind Judecătorul cel nepărtinitor al celor ce au fost și vor să fie.

Fă-mă, Doamne, părtaș al înțelepciunii Tale pentru ca încă din această viață să ridic pe cei căzuți din lege și să ajut la împlinirea voii Tale pe pământ, punând început bun judecății tuturor.

Că Tu ești Împăratul păcii și Dreptul Judecător al sufletului meu și Ție slavă înalț acum și pururea și în toți vecii. Amin.

91

FIŞA 6. Codul deontologic al avocaţilor din Uniunea

Europeană

Sediul materiei:

Codul deontologic al avocaţilor din Uniunea Europeană adoptat la data de 28 octombrie 1998 şi ulterior modificat în Sesiunile plenare ale Consiliului Barourilor Uniunii Europene (CCBE) din 28 noiembrie 1998, 6 decembrie 2002 şi 19 mai 2006

Văzând referatul cu privire la asigurarea publicităţii şi aplicării Codului deontologic al avocatului român în vigoare din data de 19 – 20 iunie 1999, constatându-se că forma modificată a Codului deontologic al avocaţilor din Uniunea Europeană, în prezent în vigoare, trebuie să se publice şi să se aplice în mod corespunzător de avocaţi şi organele profesiei, Comisia Permanentă a U.N.B.R. în şedinţa din 27 octombrie 2007 prin Decizia nr. 1486/2007, a decis ca în aplicarea Hotărârii Congresului avocaţilor din 19 – 20 iunie 1999, Codul deontologic al avocaţilor din Uniunea Europeană adoptat la data de 28 octombrie 1998 şi ulterior modificat în Sesiunile plenare ale Consiliului Barourilor Uniunii Europene (CCBE) din 28 noiembrie 1998, 6 decembrie 2002 şi 19 mai 2006, să se aplice în România ca fiind şi Codul deontologic al avocatului român, începând de la data de 1 ianuarie 2007.

Redăm în continuare textul integral al Codului deontologic al avocaţilor din Uniunea Europeană, aşa cum a fost el modificat şi completat:

Codul deontologic al avocaţilor din Uniunea Europeană

Acest Cod deontologic al avocaţilor din Uniunea Europeană a fost iniţial adoptat în Sesiunea Plenară din data de 28 octombrie 1998, şi ulterior modificat, în Sesiunile Plenare ale CCBE din 28 noiembrie 1998, 6 decembrie 2002 şi 19 mai 2006.

CUPRINS:

1. PREAMBUL

1.1. Misiunea avocatului

1.2. Natura normelor deontologice

92

1.3. Obiectivele Codului

1.4. Domeniul de aplicare „ratione personae”

1.5. Domeniul de aplicare „ratione materiae”

1.6. Definiţii

2. PRINCIPII GENERALE

2.1. Independenţa

2.2. Încrederea şi integritatea morală

2.3. Secretul profesional

2.4. Respectarea deontologiei altor barouri

2.5. Incompatibilităţi

2.6. Publicitatea personală

2.7. Interesul clientului

2.8. Limitarea răspunderii avocatului faţă de client

3. RELAŢIILE CU CLIENŢII

3.1. Debutul şi încetarea relaţiilor cu clientul

3.2. Conflictul de interese

3.3. Pactul „de quota litis”

3.4. Stabilirea onorariilor

3.5. Aconturi asupra onorariilor şi cheltuielilor

3.6. Împărţirea onorariilor cu o persoană care nu este avocat

3.7. Costul litigiului şi asistenţa gratuită

3.8. Fondurile clienţilor

3.9. Asigurarea pentru răspunderea profesională

93

4. RELAŢIILE CU MAGISTRAŢII

4.1. Deontologia aplicabilă în activitatea judiciară

4.2. Caracterul contradictoriu al dezbaterilor

4.3. Respectul faţă de judecător

4.4. Informaţii false sau susceptibile de a induce în eroare

4.5. Aplicarea în cazul arbitrilor şi al persoanelor exercitând funcţii similare

5. RELAŢIILE DINTRE AVOCAŢI

5.1. Confraternitatea

5.2. Cooperarea dintre avocaţii din State Membre diferite

5.3. Corespondenţa transmisă între avocaţi

5.4. Onorariile pentru recomandare

5.5. Comunicarea cu partea adversă

5.6. Abrogat de Sesiunea Plenară de la Dublin, din 6 decembrie 2002)

5.7. Răspunderea pecuniară

5.8. Pregătirea continuă

5.9. Litigiile dintre avocaţii din mai multe State Membre

1. PREAMBUL

1.1. Misiunea avocatului

Într-o societate întemeiată pe respect faţă de justiţie, avocatul îndeplineşte un rol special. Îndatoririle avocatului nu se limitează doar la executarea fidelă a unui mandat în cadrul legii. Avocatul trebuie să vegheze la respectul Statului de drept şi a intereselor celor ale căror drepturi şi libertăţi le apără. Este îndatorirea avocatului nu numai să pledeze pentru cauza clientului său ci şi să fie sfătuitorul clientului.

94

Respectul pentru misiunea profesională a avocatului este o condiţie esenţială a Statului de drept şi a unei societăţi democratice.

Prin urmare, misiunea avocatului îi impune îndatoriri şi obligaţii multiple, (uneori aparent contradictorii), în raport de:

– client,

– tribunale şi celelalte autorităţi în faţa cărora avocatul pledează pentru cauza clientului sau acţionează în numele acestuia,

– profesia sa în general şi fiecare confrate în particular,

– public, pentru care o profesie liberală şi independentă, supusă respectării normelor pe care ea şi le-a impus, este un mijloc esenţial de apărare a drepturilor omului în faţa Statului şi a altor puteri din societate.

1.2. Natura normelor deontologice

1.2.1. Normele deontologice sunt destinate să garanteze, prin acceptarea lor liber consimţită, buna îndeplinire de către avocat a misiunii sale, recunoscută ca fiind indispensabilă pentru buna funcţionare a oricărei societăţi omeneşti. Nerespectarea acestor norme de către avocaţi poate duce la o sancţiune disciplinară.

1.2.2. Fiecare barou are normele sale specifice, care derivă din propriile sale tradiţii. Ele sunt adaptate organizării şi domeniului de activitate al profesiei în respectivul Stat Membru, precum şi procedurilor juridice, procedurilor administrative şi legislaţiei naţionale. Nu este nici posibil şi nici nu este de dorit ca acestea să fie dezrădăcinate sau să se încerce generalizarea unor norme care nu sunt susceptibile de a fi generalizate.

Normele specifice fiecărui barou se referă totuşi la aceleaşi valori şi relevă, de cele mai multe ori, o bază comună.

1.3. Obiectivele Codului

1.3.1. Integrarea continuă a Uniunii Europene şi a Spaţiului economic european şi intensificarea activităţii transfrontaliere a avocatului în interiorul Spaţiului economic european, au făcut necesară, pentru binele public, definirea unor norme uniforme, aplicabile oricărui avocat din Spaţiul economic european, pentru activitatea sa transfrontalieră, indiferent care ar fi baroul căruia îi aparţine respectivul avocat. Definirea unor astfel de norme are esenţialmente drept scop atenuarea dificultăţile care derivă din aplicarea unei duble deontologii, aşa cum se prevede în articolele 4 şi 7.2. din Directiva 77/249 şi în articolele 6 şi 7 din Directiva 98/5/CE.

1.3.2. Organizaţiile reprezentative ale profesiei de avocat reunite în cadrul CCBE doresc ca normele Codului, enunţate mai jos,

95

– să fie recunoscute, din acest moment, ca fiind expresia consensului tuturor Barourilor din Uniunea Europeană şi din Spaţiul economic european,

– să fie adoptate ca reguli aplicabile, în termenul cel mai scurt, în funcţie de procedurile naţionale şi/sau ale Spaţiului economic european cu privire la activitatea transfrontalieră a avocatului din Uniunea Europeană şi din Spaţiul economic european,

– să fie luate în considerare la efectuarea oricărei revizuiri a normelor deontologice interne, în vederea armonizării progresive a acestora din urmă.

Ele doresc, printre altele, ca, în măsura posibilului, normele deontologice interne să fie interpretate şi aplicate într-o manieră conformă acelora din prezentul Cod.

Atunci când normele din prezentul Cod vor fi fost făcute aplicabile în activitatea transfrontalieră, avocatul va rămâne supus normelor baroului de care aparţine, în măsura în care acestea din urmă concordă cu cele ale prezentului Cod.

1.4. Domeniul de aplicare „ratione personae”

Normele de mai jos se vor aplica avocaţilor, în sensul Directivei 77/249/CEE şi în sensul Directivei 98/5/CE.

1.5. Domeniul de aplicare „ratione materiae”

Fără a contraveni încercării de a realiza o armonizare progresivă a normelor deontologice aplicabile într-un cadru unic, naţional, normele expuse mai jos se vor aplica activităţii transfrontaliere desfăşurate de avocat în interiorul Uniunii Europene şi în Spaţiul economic european. Prin activitate transfrontalieră se înţelege:

(a) orice raport profesional cu un avocat dintr-un alt Stat Membru;

(b) activităţile avocatului într-un alt Stat Membru, indiferent dacă avocatul se află sau nu acolo.

1.6. Definiţii

În prezentul Cod:

„Stat Membru” semnifică un Stat membru al Uniunii Europene sau orice alt Stat a cărei profesie de avocat este vizată de articolul 1.4.

„Stat Membru de origine” semnifică Statul membru în care avocatul a dobândit dreptul la titlul profesional.

„Stat Membru gazdă” semnifică oricare alt Stat Membru în care avocatul desfăşoară o activitate transfrontalieră.

96

„Autoritate competentă” semnifică organizaţia sau organizaţiile profesionale ori autorităţile respectivului Stat Membru care au competenţa de a stabili normele deontologice şi de a exercita controlul disciplinar asupra avocaţilor.

2. PRINCIPII GENERALE

2.1. Independenţa

2.1.1. Multitudinea îndatoririlor care îi revin avocatului impune o independenţă absolută a acestuia, scutită de orice presiune, îndeosebi de presiunea derivată din propriile sale interese sau datorată influenţelor din afară. Această independenţă este, de asemenea, necesară atât pentru încrederea în justiţie, cât şi pentru încrederea în imparţialitatea judecătorului. Prin urmare, avocatul trebuie să evite orice prejudiciere a independenţei sale şi să vegheze la a nu neglija etica sa profesională pentru a-i mulţumi pe clienţii săi, pe judecător sau pe terţi.

2.1.2. Această independenţă este necesară şi în activitatea juridică, şi în cea judiciară. Sfatul dat de avocat clientului său nu are nici o valoare atunci dacă acest lucru a fost făcut din complezenţă, din interes personal sau sub efectul unei presiuni din afară.

2.2. Încrederea şi integritatea morală

Relaţiile bazate pe încredere nu pot exista decât atunci când nu există nici o urmă de îndoială cu privire la onoarea personală, la probitatea şi integritatea avocatului. Pentru avocat, aceste virtuţi tradiţionale constituie obligaţii profesionale.

2.3. Secretul profesional

2.3.1. Prin însăşi natura misiunii sale, avocatul este depozitarul secretelor clientului său şi destinatarul comunicărilor de natură confidenţială. Fără garanţia confidenţialităţii, încrederea nu poate exista. Prin urmare, secretul profesional este recunoscut ca fiind deopotrivă un drept şi o îndatorire fundamentală şi primordială a avocatului.

Obligaţia avocatului cu privire la secretul profesional serveşte atât intereselor administrării justiţiei, cât şi intereselor clientului. În consecinţă, aceasta trebuie să beneficieze de o protecţie specială din partea statului.

2.3.2. Avocatul trebuie să respecte secretul oricărei informaţii confidenţiale de care ia cunoştinţă în cadrul activităţii sale profesionale.

2.3.3. Această obligaţie privind secretul profesional nu este limitată în timp.

2.3.4. Avocatul impune angajaţilor săi şi oricărei persoane care colaborează cu el în activitatea sa profesională să respecte secretul profesional.

97

2.4. Respectarea deontologiei altor barouri

Atunci când îndeplineşte o activitate transfrontalieră, avocatul poate fi obligat să respecte regulile deontologice ale Statului Membru gazdă. Avocatul are datoria de a se informa asupra normelor deontologice pe care trebuie să le respecte în exercitarea acestei activităţi specifice.

Organizaţiile membre ale CCBE sunt obligate să depună codurile lor deontologice la Secretariatul CCBE, pentru ca orice avocat să-şi poată procura o copie de la respectivul secretariat.

2.5. Incompatibilităţi

2.5.1. Pentru a-i permite avocatului să-şi desfăşoare activitatea cu independenţa cerută şi de o manieră corespunzătoare îndatoririi sale de a participa la administrarea justiţiei, exercitarea anumitor profesii sau a anumitor funcţii îi este interzisă.

2.5.2. Avocatul care asigură reprezentarea sau apărarea unui client în faţa justiţiei sau în faţa autorităţilor publice ale unui Stat Membru gazdă va respecta normele de incompatibilitate aplicabile avocaţilor din respectivul Stat.

2.5.3. Avocatul stabilit într-un Stat Membru gazdă, care doreşte să exercite acolo în mod direct o activitate comercială sau o activitate diferită de profesia sa de avocat, este obligat să respecte normele de incompatibilitate aplicabile avocaţilor din respectivul Stat.

2.6. Publicitatea personală

2.6.1. Avocatul este autorizat să informeze publicul asupra serviciilor pe care le oferă, sub condiţia ca informaţia să fie fidelă, veridică şi să respecte secretul profesional şi alte principii esenţiale ale profesiei.

2.6.2. Publicitatea personală a unui avocat, indiferent de media utilizată, după cum este cazul, în presă, radio, televiziune, prin comunicare comercială electronică ori prin alt mijloc, este autorizată în măsura în care este conformă cu prevederile din art. 2.6.1.

2.7. Interesul clientului

Sub rezerva respectării stricte a normelor legale şi deontologice, avocatul are obligaţia de a apăra întotdeauna cât mai bine interesele clientului său, chiar în raport cu propriile sale interese sau cu interesele confraţilor săi.

2.8. Limitarea răspunderii avocatului faţă de client

În măsura în care legislaţia Statului Membru de provenienţă şi legislaţia Statului Membru gazdă autorizează acest lucru, avocatul poate să limiteze răspunderea sa faţă de client, în conformitate cu regulile profesionale cărora le este supus.

98

3. RELAŢIILE CU CLIENŢII

3.1. Debutul şi încetarea relaţiilor cu clientul

3.1.1. Avocatul nu acţionează decât atunci când este împuternicit de clientul său. Avocatul poate totuşi să acţioneze într-un caz în care a fost însărcinat de un alt avocat care îl reprezintă pe client sau în care a fost numit de o instanţă competente.

Avocatul trebuie să se străduiască, în mod rezonabil, să cunoască identitatea, competenţa şi posibilităţile persoanei sau ale autorităţii de care a fost împuternicit, atunci când circumstanţe specifice relevă că această identitate, această competenţă sau aceste împuterniciri sunt îndoielnice.

3.1.2. Avocatul îşi sfătuieşte şi îşi apără clientul cu promptitudine, în mod conştiincios şi cu diligenţă. El îşi asumă personal răspunderea pentru misiunea care i-a fost încredinţată şi informează pe client cu privire la evoluţia cauzei care i-a fost încredinţată.

3.1.3. Avocatul nu acceptă să-i fie încredinţată o cauză atunci când ştie sau când ar trebui să ştie că el nu are competenţa necesară pentru a se ocupa de această cauză, fără a coopera cu un avocat care are competenţa necesară.

Avocatul nu poate accepta o cauză atunci când, datorită altor obligaţii, se află în imposibilitatea de a se ocupa de ea cu promptitudine.

3.1.4. Avocatul nu va putea să exercite dreptul său de a nu se ocupa de o cauză în aşa fel sau în astfel de circumstanţe încât clientul să nu mai poată găsi altă modalitate de a fi asistat juridic la timp, pentru a se putea preveni prejudicierea clientului.

3.2. Conflictul de interese

3.2.1. Avocatul nu poate să consilieze, să reprezinte sau să acţioneze în numele a doi sau mai mulţi clienţi din aceeaşi cauză, dacă există un conflict de interese, sau când există riscul semnificativ de a apărea un astfel de conflict între interesele acestor clienţi.

3.2.2. Avocatul trebuie să se abţină să se mai ocupe de cauzele ambilor sau tuturor clienţilor implicaţi, atunci când intervine un conflict între interesele acestora, când secretul profesional riscă să fie violat sau când independenţa sa riscă să fie ştirbită.

3.2.3. Avocatul nu poate accepta o cauză a unui nou client, dacă secretul informaţiilor încredinţate de un vechi client riscă să fie violat sau atunci când cunoaşterea de către avocat a cauzelor vechiului său client ar favoriza pe noul client în mod nejustificat.

3.2.4. În cazul în care avocaţii practică meseria într-o asociaţie în grup, paragrafele de la 3.2.1. la 3.2.3. sunt aplicabile asociaţiei în ansamblu şi tuturor membrilor săi.

99

3.3. Pactul „de quota litis”

3.3.1. Avocatul nu poate să-şi fixeze onorariile pe baza unui pact „de quota litis”.

3.3.2. Pactul „de quota litis” este o convenţie încheiată între avocat şi clientul său, înainte de încheierea definitivă a unei cauze de interes pentru respectivul client, convenţie prin care clientul se angajează să îi verse avocatului o parte din ceea ce rezultă de pe urma cauzei, fie că aceasta constă într-o sumă de bani, fie în orice alt bun sau valoare.

3.3.3. Nu constituie un astfel de pact convenţia care prevede stabilirea onorariului în funcţie de valoarea litigiului de care se ocupă avocatul, atunci când această valoare este corespunzătoare unui tarif oficial sau dacă ea este autorizată de autoritatea competentă de care depinde avocatul.

3.4. Stabilirea onorariilor

3.4. Avocatul trebuie să îl informeze pe client cu privire la tot ceea ce cere cu titlu de onorariu, iar valoarea însumată a onorariilor sale trebuie să fie echitabilă şi justificată, în conformitate cu legea şi cu normele deontologice la care avocatul este supus.

3.5. Aconturi asupra onorariilor şi cheltuielilor

Când avocatul solicită vărsarea unui aconto cu titlu de avans asupra cheltuielilor şi/sau a onorariilor, acesta nu trebuie să depăşească o estimare rezonabilă a onorariilor şi a cheltuielilor probabile pe care cauza le implică.

În caz de neplată a avansului solicitat, avocatul poate să renunţe să se mai ocupe de cauză sau se poate retrage, cu condiţia respectării dispoziţiilor articolului 3.1.4.

3.6. Împărţirea onorariilor cu o persoană care nu este avocat

3.6.1. Avocatului îi este interzis să îşi împartă onorariile cu o persoană care nu este avocat, în afara cazului în care asocierea dintre avocat şi această altă persoană este autorizată de legislaţia şi regulile deontologice căruia avocatul este supus.

3.6.2. Articolul 3.6.1. nu se aplică sumelor sau compensaţiilor vărsate de către avocat moştenitorilor unui confrate decedat sau unui confrate care s-a retras din calitatea de succesor al clientelei respectivului confrate.

3.7. Costul litigiului şi asistenţa gratuită

3.7.1. Avocatul trebuie să încerce, în orice moment, să găsească o soluţionare a litigiului clientului său care să fie corespunzătoare costului cauzei, şi va trebui ca, la momentul oportun, să îşi consilieze clientul cu privire la oportunitatea de a căuta să ajungă la o înţelegere sau de a face apel la soluţii alternative pentru a încheia litigiul.

100

3.7.2. În cazul în care clientul este susceptibil să beneficieze de asistenţă gratuită, avocatul are obligaţia să-l informeze despre aceasta.

3.8. Fondurile clienţilor

3.8.1. Avocatul care deţine fonduri în numele clienţilor săi sau în numele unor terţi (denumite în continuare „fondurile clienţilor”), este să le depună într-un cont deschis la o bancă sau un organism financiar agreat şi controlat de către autoritatea competentă (denumit în continuare „contul terţului”). Contul terţului trebuie să fie distinct de orice alt cont al avocatului. Toate fondurile clienţilor primite de un avocat trebuie să fie depuse într-un astfel de cont, în afara situaţiei în care proprietarul acestor fonduri este de acord să le acorde o destinaţie diferită.

3.8.2. Avocatul ţine registre complete şi corecte a tuturor operaţiunile efectuate cu fondurile clienţilor, făcând distincţie între aceste fonduri şi alte sume pe care le deţine. Aceste registre trebuie păstrate timp de o perioadă fixată în conformitate cu regulile naţionale.

3.8.3. Un cont al clientului nu poate să fie debitor, decât în circumstanţe excepţionale permise expres de regulile naţionale sau în legătură cu cheltuieli bancare, asupra cărora avocatul nu are nicio influenţă. Un astfel de cont nu poate fi oferit drept garanţie sau să servească drept gaj pentru nici un motiv. Nu poate exista nici un fel de compensaţie sau convenţie de fuziune între un cont al terţului şi orice alt cont din bancă, după cum nici fondurile care aparţin clientului dintr-un cont al terţului nu pot fi utilizate pentru a rambursa sume datorate de avocat băncii sale.

3.8.4. Fondurile clienţilor trebuie să fie transferate proprietarilor unor astfel de fonduri în cea mai scurtă perioadă de timp ori în condiţiile autorizate de aceştia.

3.8.5. Avocatul nu poate transfera în contul său fonduri depuse într-un cont al terţului pentru a plăti onorariul sau cheltuieli, dacă nu a informat în scris clientul despre acest lucru.

3.8.6. Autorităţile competente ale Statelor Membre sunt autorizate să verifice şi să examineze, păstrând secretul profesional, documentele legate de fondurile clienţilor.

3.9. Asigurarea pentru răspunderea profesională

3.9.1. Avocatul trebuie să îşi asigure responsabilitatea civilă profesională într-o măsură rezonabilă ţinând cont de natura şi importanţa riscurilor asumate.

3.9.2. Dacă acest lucru este imposibil, avocatul trebuie să informeze clientul asupra acestei situaţii şi asupra consecinţelor acesteia.

4. RELAŢIILE CU MAGISTRAŢII 4.1. Deontologia aplicabilă în activitatea judiciară Avocatul care se prezintă în faţa Curţilor şi Tribunalelor sau care participă la o procedură trebuie să respecte normele deontologice aplicabile în respectiva jurisdicţie.

101

4.2. Caracterul contradictoriu al dezbaterilor

Avocatul trebuie să respecte, în orice circumstanţă, caracterul contradictoriu al dezbaterilor.

4.3. Respectul faţă de judecător

Avocatul va da dovadă de respect şi de loialitate faţă de oficiile judecătorului, dar, în acelaşi timp, îşi va apăra clientul în mod conştiincios şi fără teamă, fără a ţine cont de propriile sale interese şi nici de vreo consecinţă de orice fel ce l-ar putea privi pe el sau pe oricare altă persoană.

4.4. Informaţii false sau susceptibile de a induce în eroare

Avocatul nu trebuie, în nici un moment, să furnizeze judecătorului, cu bună ştiinţă, o informaţie falsă ori vreo informaţie de natură să îl inducă pe acesta în eroare.

4.5. Aplicarea în cazul arbitrilor şi al persoanelor exercitând funcţii similare

Normele aplicabile în cazul relaţiilor dintre un avocat şi un judecător se aplică, în egală măsură, şi în cadrul relaţiilor avocatului cu arbitrii şi cu orice altă persoană care exercită o funcţie judiciară sau semi-judiciară, chiar ocazional.

5. RELAŢIILE DINTRE AVOCAŢI

5.1. Confraternitatea

5.1.1. Confraternitatea impune ca relaţiile dintre avocaţi să fie bazate pe încredere, spre interesul clientului şi pentru a evita atât procesele inutile cât şi orice comportament susceptibil să impieteze reputaţia profesiei. Totuşi, ea nu trebuie să pună niciodată în opoziţie interesele avocaţilor şi interesele clientului.

5.1.2. Avocatul recunoaşte drept confrate pe orice avocat dintr-un alt Stat Membru şi manifestă faţă de acesta un comportament colegial şi loial.

5.2. Cooperarea dintre avocaţii din State Membre diferite

5.2.1. Este de datoria oricărui avocat ca, la solicitarea unui confrate dintr-un alt Stat Membru, să se abţină să accepte o cauză pentru care nu are competenţa necesară. Într-o astfel de situaţie, el trebuie să îşi ajute confratele să intre în contact cu un alt avocat care să fie în măsură să-i ofere serviciul cerut.

5.2.2. Atunci când avocaţii din două State Membre diferite lucrează împreună, amândoi au datoria de a ţine cont de diferenţele care pot exista între sistemele lor legislative, barourile lor, competenţele şi obligaţiile profesionale care există în Statele Membre respective.

102

5.3. Corespondenţa transmisă între avocaţi

5.3.1. Avocatul care adresează unui confrate dintr-un alt Stat Membru o comunicare căreia doreşte să i se confere un caracter „confidenţial” sau „without prejudice”, va trebui să precizeze în clar acest lucru încă dinaintea expedierii primei comunicări.

5.3.2. În cazul în care destinatarul comunicării nu este în măsură să îi confere acesteia un caracter „confidenţial” sau „without prejudice”, el va trebui să îl informeze pe expeditor fără întârziere.

5.4. Onorariile pentru recomandare

5.4.1. Avocatul nu poate nici să pretindă şi nici să accepte din partea unui alt avocat sau din partea vreunui terţ un onorariu, un comision sau vreo altă compensaţie pentru faptul că a recomandat un avocat unui client sau că a trimis un client la un avocat.

5.4.2. Avocatul nu poate vărsa nimănui un onorariu, un comision şi nici vreo altă compensaţie în contrapartidă pentru că i-a fost prezentat un client.

5.5. Comunicarea cu partea adversă

Avocatul nu poate intra în relaţie directă cu o persoană, cu privire la o anume cauză, atunci când ştie că respectiva persoană este reprezentată sau asistată de un alt avocat, exceptând cazul în care el are acordul confratelui său (şi se angajează să-l ţină pe acesta la curent).

5.6. Abrogat de Sesiunea Plenară de la Dublin, din 6 decembrie 2002)

5.7. Răspunderea pecuniară

În relaţiile profesionale dintre avocaţii din barouri din State Membre diferite, avocatul care, nelimitându-se doar la a recomanda un confrate unui client sau la a i-l prezenta, ci încredinţează o cauză unui omolog al său ori îl consultă într-o cauză, este obligat în mod personal, chiar în caz de insolvenţă a clientului, să plătească onorariul, cheltuielile şi sumele avansate datorate omologului străin. Totuşi, respectivii avocaţi pot conveni, încă din momentul demarării acestor relaţii, stabilirea unor dispoziţii speciale cu privire la acest subiect. În plus, avocatul poate, în orice moment, să limiteze obligaţia sa personală la nivelul valorii totale a onorariilor, cheltuielilor şi sumelor avansate de confratele străin, înainte de a-i notifica acestuia din urma decizia sa de a-şi declina răspunderea pe viitor.

5.8. Pregătirea continuă

Avocaţii trebuie să menţină şi să dezvolte cunoştinţele şi competenţele lor profesionale, dată fiind dimensiunea europeană a profesiei lor.

103

5.9. Litigiile dintre avocaţii din mai multe State Membre

5.9.1. Atunci când un avocat este de părere că un confrate dintr-un alt Stat Membru a încălcat o normă deontologică, el trebuie să-şi atenţioneze confratele asupra acestui lucru.

5.9.2. Atunci când între avocaţii din mai multe State Membre apare un diferend personal, de natură profesională, aceştia trebuie să încerce mai întâi să-l soluţioneze pe cale amiabilă.

5.9.3. Înainte de a angaja o procedură împotriva unui coleg dintr-un alt Stat Membru, pe tema unui diferend de tipul celui menţionat la paragrafele 5.9.1. şi 5.9.2., avocatul trebuie să informeze barourile de care depind cei doi avocaţi, pentru a permite respectivelor barouri să-şi dea concursul în vederea soluţionării diferendului pe cale amiabilă.

104

FIŞA 7. Profesia de notar

Sediul materiei:

Legea nr. 36 din 12 mai 1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale, cu modificările şi completările ulterioare

Statul din 2 octombrie 2014 al Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, aprobat prin Hotărârea nr. 10/2014 a UNNP

Forma de organizare a activităţii de notar public şi organizarea notarilor publici.

Activitatea notarilor publici se desfăşoară în cadrul unui birou, în care pot funcţiona unul sau mai mulţi notari publici asociaţi, cu personalul auxiliar corespunzător. Notarul public sau notarii publici asociaţi, titulari ai unui birou, pot angaja notari stagiari, traducători, alt personal de specialitate, precum şi personal administrativ şi de serviciu necesar activităţii notariale. Evidenţa birourilor de notari publici şi lucrările privind numirea şi încetarea funcţiei notarilor publici se întocmesc de personalul de specialitate notarială din Ministerul Justiţiei.

În circumscripţia unei judecătorii pot funcţiona unul sau mai multe birouri de notari publici. Numărul notarilor publici şi al birourilor în care aceştia îşi desfăşoară activitatea se stabileşte de ministrul justiţiei, la propunerea Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici. În cazul în care în circumscripţia unei judecătorii funcţionează mai multe birouri de notari publici, competenţa teritorială a fiecăruia se întinde pe tot cuprinsul acelei circumscripţii.

Exercitarea profesiei de notar public este incompatibilă cu:

a) desfăşurarea unei activităţi salarizate sau de executor judecătoresc, avocat ori consilier juridic, cu excepţia:

• activităţii didactice universitare; • activităţii literare şi publicistice; • calităţii de deputat sau senator ori a celei de consilier în consiliile judeţene sau locale,

pe durata mandatului; • calităţii de membru în organele de conducere sau în alte organisme ale Uniunii

Naţionale a Notarilor Publici, Camerelor Notarilor Publici ori în alte organizaţii interne şi internaţionale la care Uniunea Naţională a Notarilor Publici şi Camerele Notarilor Publici sunt afiliate sau cu care colaborează.

105

b) desfăşurarea unor activităţi comerciale, direct sau prin persoane interpuse;

c) calitatea de asociat într-o societate în nume colectiv, de asociat comanditat în societăţile în comandită simplă sau pe acţiuni, administrator al unei societăţi cu răspundere limitată, preşedinte al unui consiliu de administraţie, membru al consiliului de conducere, director general sau director al unei societăţi pe acţiuni, administrator al unei societăţi civile.

În circumscripţia fiecărei Curţi de apel funcţionează câte o Cameră a Notarilor Publici, cu personalitate juridică. Din Cameră fac parte toţi notarii publici care funcţionează în circumscripţia Curţii de apel. Camera Notarilor Publici este condusă de un colegiu director format dintr-un preşedinte, un vicepreşedinte şi 3–5 membri. Colegiul director este ales de adunarea generală a membrilor Camerei, pentru o perioadă de 3 ani, dintre notarii publici. Toti notarii publici se constituie in Uniunea Nationala a Notarilor Publici din Romania.

Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici este constituit din câte un reprezentant al fiecărei Camere a Notarilor Publici, din care se aleg preşedintele şi doi vicepreşedinţi, în condiţiile stabilite prin statutul uniunii. Consiliul uniunii are următoarele atribuţii:

a. propune ministrului justiţiei numirea, suspendarea, revocarea ori încetarea calităţii de notar public;

b. propune ministrului justiţiei numărul necesar al birourilor de notari publici şi condiţiile de desfăşurare a examenelor de notari publici;

c. stabileşte, cu aprobarea ministrului justiţiei, onorariile minimale pentru serviciile prestate de notarii publici;

d. aprobă cotele de contribuţie ale birourilor notarilor publici la Cameră, precum şi cele ale Camerelor la Uniunea Naţională a Notarilor Publici, potrivit statutului acesteia;

e. reprezintă Uniunea Naţională a Notarilor Publici în raporturile cu terţii, pe plan intern şi internaţional;

f. îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de lege sau de regulament.

Atribuţiile notarilor publici.

Activitatea notarială asigură persoanelor fizice şi juridice constatarea raporturilor juridice civile sau comerciale nelitigioase, precum şi exerciţiul drepturilor şi ocrotirea intereselor, în conformitate cu legea.

Activitatea notarială se înfăptuieşte în mod egal pentru toate persoanele, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială. Notarul public îndeplineşte următoarele acte notariale:

a. redactarea înscrisurilor cu conţinut juridic, la solicitarea părţilor; b. autentificarea înscrisurilor redactate de notarul public, de parte personal sau de avocat; c. procedura succesorală notarială; d. certificarea unor fapte, în cazurile prevăzute de lege; e. legalizarea semnăturilor de pe înscrisuri, a specimenelor de semnătură, precum şi a

sigiliilor;

106

f. darea de dată certă înscrisurilor prezentate de părţi; g. primirea în depozit a înscrisurilor şi documentelor prezentate de părţi; h. actele de protest al cambiilor, al biletelor la ordin şi al cecurilor; i. legalizarea copiilor de pe înscrisuri; j. efectuarea şi legalizarea traducerilor; k. eliberarea de duplicate de pe actele notariale pe care le-a întocmit; l. orice alte operaţiuni prevăzute de lege.

Notarul public are competenţă generală, cu excepţiile prevăzute în situaţiile următoare:

• procedura succesorală notarială este de competenţa notarului public din biroul notarial situat în circumscripţia teritorială a judecătoriei în care defunctul şi-a avut ultimul domiciliu;

• în cazul moştenirilor succesive, moştenitorii pot alege competenţa oricăruia dintre birourile notariale din circumscripţia teritorială a judecătoriei în care şi-a avut ultimul domiciliu acela dintre autori care a decedat cel din urmă;

• actele de protest al cambiilor, biletelor la ordin şi cecurilor se fac de notarul public din circumscripţia teritorială a judecătoriei în care urmează a se face plata;

• eliberarea duplicatelor şi reconstituirea actelor notariale se fac de notarul public în al cărui birou se află originalul acestora.

Conflictele de competenţă între birourile notarilor publici situate în aceeaşi circumscripţie a unei judecătorii se soluţionează de acea judecătorie, la sesizarea părţii interesate. Când conflictul intervine între birouri notariale situate în circumscripţii diferite, competenţa aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie se află biroul de notar public cel din urmă sesizat.

107

FIŞA 8. Profesia de executor judecătoresc

Sediul materiei:

Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (inclusiv cu cele aduse prin Legea nr. 138/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative conexe)

Forma de exercitare a activităţii executorilor judecătoreşti şi organizarea executorilor judecătoreşti.

Activitatea executorilor judecătoreşti se desfăşoară în cadrul unui birou în care pot funcţiona unul sau mai mulţi executori judecătoreşti asociaţi, cu personalul auxiliar corespunzător. Prin asocierea în cadrul unei societăţi civile profesionale executorul judecătoresc nu îşi pierde dreptul la biroul individual. Executorul judecătoresc sau executorii judecătoreşti asociaţi, titulari ai unui birou, pot angaja executori judecătoreşti stagiari, alt personal de specialitate, precum şi personal auxiliar corespunzător, necesar pentru desfăşurarea activităţii biroului.

Numărul executorilor judecătoreşti se stabileşte şi se actualizează anual de ministrul justiţiei, cu consultarea Consiliului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, în funcţie de cerinţele locale determinate de întinderea teritoriului, de volumul de activitate şi de numărul locuitorilor, în aşa fel încât la 15.000 de locuitori să revină cel puţin un executor judecătoresc. Numărul executorilor judecătoreşti din circumscripţia unei instanţe nu va fi mai mic de 3.

În circumscripţia unei judecătorii pot funcţiona unul sau mai multe birouri de executori judecătoreşti, a căror competenţă se întinde pe tot cuprinsul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află judecătoria.

Executorul judecătoresc este numit de ministrul justiţiei, în circumscripţia unei judecătorii. Primirea în profesie se face pe bază de concurs sau examen. Concursul sau examenul de admitere în profesia de executor judecătoresc se organizează anual sau ori de câte ori este necesar, de Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti, sub coordonarea şi controlul Ministerului Justiţiei.

Legea impune anumite incompatibilităţi pentru asigurarea imparţialităţii şi demnităţii funcţiei de executor judecătoresc. Exercitarea funcţiei de executor judecătoresc este incompatibilă cu:

a. activitatea salarizată în cadrul altor profesii, exceptând activitatea didactică universitară, activitatea artistică, literară şi publicistică;

108

b. calitatea de deputat sau de senator ori de consilier în consiliile judeţene sau locale, pe durata mandatului;

c. desfăşurarea unor activităţi comerciale, direct sau prin persoane interpuse; d. calitatea de asociat într-o societate în nume colectiv, asociat comandidat în societăţile

în comandită simplă sau pe acţiuni, administrator al unei societăţi cu răspundere limitată, preşedinte al unui consiliu de administraţie, membru al consiliului de conducere, director general sau director al unei societăţi pe acţiuni, administrator al unei societăţi civile.

În circumscripţia fiecărei curţi de apel funcţionează câte o Cameră a executorilor judecătoreşti.

Camera executorilor judecătoreşti este condusă de un colegiu director format dintr-un preşedinte, un vicepreşedinte şi 3–7 membri. Colegiul director este ales, potrivit statutului, de adunarea generală a executorilor judecătoreşti, pentru o perioadă de 3 ani, dintre membrii acelei Camere a executorilor judecătoreşti. Preşedintele colegiului director reprezintă Camera executorilor judecătoreşti în raporturile acesteia cu terţii. Colegiul director al Camerei executorilor judecătoreşti are următoarele atribuţii principale:

a) rezolvă plângerile părţilor împotriva executorilor judecătoreşti şi executorilor judecătoreşti stagiari, luând măsurile corespunzătoare, pe care le aduce la cunoştinţă Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti;

b) deleagă, în cazuri excepţionale, pentru o perioadă determinată de cel mult 6 luni, un executor judecătoresc, pentru a asigura funcţionarea unui alt birou de executor judecătoresc, cu încunoştinţarea preşedintelui Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi a preşedintelui curţii de apel în a cărei circumscripţie urmează să îşi exercite atribuţiile; delegarea nu poate fi repetată decât după un an, în afara cazului în care executorul judecătoresc delegat îşi dă acordul;

c) informează Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti în legătură cu activitatea birourilor executorilor judecătoreşti şi asupra necesarului de executori judecătoreşti şi executori judecătoreşti stagiari;

d) întocmeşte documentarea juridică şi asigură consultarea şi informarea curentă a executorilor judecătoreşti;

e) ţine evidenţa veniturilor şi cheltuielilor Camerei executorilor judecătoreşti şi a contribuţiei membrilor săi;

f) procură datele şi lucrările necesare pentru Buletinul executorilor judecătoreşti şi asigură difuzarea acestuia;

g) îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de prezenta lege, de regulamentul de aplicare a acesteia şi de Statutul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti.

Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti este o organizaţie profesională cu personalitate juridică, formată din toţi executorii judecătoreşti. Organele de conducere ale Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti sunt: congresul, consiliul şi preşedintele. Congresul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti este constituit din delegaţi ai fiecărei Camere a executorilor judecătoreşti, potrivit normei de reprezentare stabilite prin statut, preşedinţii Camerelor executorilor judecătoreşti şi ceilalţi membri ai Consiliului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti.

109

Atribuţiile executorilor judecătoreşti.

Atribuţiile executorilor judecătoreşti sunt fixate prin lege. Executorul judecătoresc are următoarele atribuţii:

• punerea în executare a dispoziţiilor cu caracter civil din titlurile executorii. Este competent executorul judecătoresc din circumscripţia curţii de apel în a cărei rază teritorială urmează să se facă executarea. În cazul urmăririi silite a bunurilor este competent executorul judecătoresc din circumscripţia curţii de apel în a cărei rază teritorială sunt situate sau se află acestea. Dacă bunurile urmăribile se află în circumscripţiile mai multor curţi de apel, competenţa aparţine oricăruia dintre executorii judecătoreşti care funcţionează pe lângă una dintre acestea;

• notificarea actelor judiciare şi extrajudiciare; • comunicarea actelor de procedură; • recuperarea pe cale amiabilă a oricărei creanţe; • aplicarea măsurilor asiguratorii dispuse de instanţa judecătorească. Este competent

executorul judecătoresc din circumscripţia curţii de apel unde sunt situate sau se află bunurile în privinţa cărora s-a dispus aplicarea acestei măsuri ;

• constatarea unor stări de fapt în condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă. Este competent executorul judecătoresc din circumscripţia curţii de apel în a cărei rază teritorială se va face constatarea;

• întocmirea proceselor-verbale de constatare, în cazul ofertei reale urmate de consemnarea sumei de către debitor, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă;

• întocmirea, potrivit legii, a protestului de neplată a cambiilor, biletelor la ordin şi a cecurilor, după caz;

• orice alte acte sau operaţiuni date de lege în competenţa lui. Deşi reprezintă o profesie liberală, executorii judecătoreşti nu pot refuza îndeplinirea unui act

dat în competenţa lor decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, deoarece activitatea ce o îndeplinesc este afectată de utilitate publică.

Executorii judecătoreşti îşi îndeplinesc atribuţiile în circumscripţia curţii de apel în raza căreia se află judecătoria pe lângă care funcţionează, dacă prin lege nu se dispune altfel.

Conflictele de competenţă între birourile executorilor judecătoreşti situate în aceeaşi circumscripţie a unei judecătorii se soluţionează de acea judecătorie, la sesizarea părţii interesate. Când conflictul intervine între birouri de executori judecătoreşti situate în circumscripţii diferite, competenţa aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie se află biroul executorului judecătoresc cel dintâi sesizat. Conflictele de competenţă se soluţionează de urgenţă şi cu precădere. Instanţa se pronunţă în toate cazurile, motivat, prin încheiere irevocabilă.

110

FIŞA 9. Profesia de consilier juridic

Sediul materiei:

Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 867 din 5 decembrie 2003) cu modificările şi completările ulterioare

Statutul din 6 martie 2004 al profesiei de consilier juridic, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 684 din 29 iulie 2004

Accederea în profesie. Particularităţi

Consilierul juridic poate să fie numit în funcţie sau angajat în muncă, în condiţiile legii. Consilierul juridic numit în funcţie are statutul funcţionarului, potrivit funcţiei şi

categoriei acesteia. Consilierul juridic angajat în muncă are statut de salariat. Dobândirea şi încetarea calităţii de consilier juridic Poate fi consilier juridic acela care îndeplineşte următoarele condiţii: a) este cetăţean român şi are domiciliul în România; b) are exerciţiul drepturilor civile şi politice; c) este licenţiat al unei facultăţi de drept; d) este apt din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei; această condiţie se dovedeşte cu certificat medical eliberat în condiţiile legii; e) nu se află în vreunul dintre cazurile de nedemnitate prevăzute de prezenta lege. Este nedemn de a fi consilier juridic: a) cel care a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni de natură a aduce atingere profesiei de consilier juridic; b) cel care, în exercitarea profesiei de consilier juridic, a săvârşit abuzuri prin care au fost încălcate drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, stabilite prin hotărâre judecătorească irevocabilă; c) cel care este declarat nedemn pentru alte cauze de lege. Exercitarea profesiei de consilier juridic este incompatibilă cu: a) calitatea de avocat; b) activităţile care lezează demnitatea şi independenţa profesiei de consilier juridic sau bunele

111

moravuri; c) orice altă profesie autorizată sau salarizată în ţară sau în străinătate; d) funcţia şi activitatea de administrator sau lichidator în cadrul procedurilor de reorganizare şi lichidare judiciară; e) activitatea publicistică salarizată; f) alte incompatibilităţi prevăzute de lege sau rezultate din conflict de interese, în condiţiile legii. Exercitarea profesiei de consilier juridic este compatibilă cu: a) activitatea didactică universitară şi de cercetare juridică, activitatea literară, culturală şi publicistică nesalarizată; b) funcţia de arbitru, mediator sau expert, în condiţiile legii şi cu respectarea prevederilor legale privind conflictul de interese; c) participarea la comisii de studii, de întocmire a proiectelor de reglementări juridice. Competenţa consilierului juridic. Drepturi şi obligaţii

Consilierul juridic asigură apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale statului, ale autorităţilor publice centrale şi locale, ale instituţiilor publice şi de interes public, ale celorlalte persoane juridice de drept public, precum şi ale persoanelor juridice de drept privat, în slujba cărora se află şi în conformitate cu Constituţia şi legile ţării.

Consilierul juridic în activitatea sa asigură consultanţă şi reprezentarea autorităţii sau instituţiei publice în serviciul căreia se află ori a persoanei juridice cu care are raporturi de muncă, apără drepturile şi interesele legitime ale acestora în raporturile lor cu autorităţile publice, instituţiile de orice natură, precum şi cu orice persoană juridică sau fizică, română sau străină; în condiţiile legii şi ale regulamentelor specifice unităţii, avizează şi contrasemnează actele cu caracter juridic.

Consilierii juridici pot constitui asociaţii profesionale în scopul apărării şi promovării intereselor profesionale, în condiţiile legii privind asocierea şi constituirea persoanelor juridice.

Consilierii juridici au drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege potrivit statutului profesional şi reglementărilor legale privind persoana juridică în serviciul căreia se află sau cu care are raporturi de muncă.

Activitatea de consilier juridic este considerată vechime în munca juridică în funcţiile de magistrat, avocat, notar public sau alte funcţii juridice, potrivit dispoziţiilor legale specifice fiecăreia dintre aceste profesii.

La debutul exercitării profesiei, consilierul juridic efectuează obligatoriu un stagiu de pregătire profesională cu durata de 2 ani, perioadă în care are calitatea de consilier juridic stagiar. Condiţiile efectuării stagiului, asigurarea consilierului juridic îndrumător, definitivarea şi celelalte condiţii din perioada stagiului sunt cele prevăzute în legea pentru exercitarea profesiei de avocat şi statutul profesional al acesteia, care se aplică în mod corespunzător.

De asemenea, în ceea ce priveşte definitivarea în funcţia de consilier juridic, pe baza vechimii în celelalte profesii juridice, se aplică în mod corespunzător prevederile Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.

Drepturile şi obligaţiile consilierului juridic stagiar sunt cele prevăzute în actul de numire sau în contractul de muncă, inclusiv toate celelalte drepturi ale funcţiei, pe perioada stagiului.

Consilierul juridic stagiar poate pune concluzii la judecătorie şi la tribunale ca instanţă de fond, la organele de urmărire penală, precum şi la celelalte organe administrative cu atribuţii

112

jurisdicţionale. Consilierul juridic definitiv poate pune concluzii la instanţele judecătoreşti de toate

gradele, la organele de urmărire penală, precum şi la toate autorităţile şi organele administrative cu atribuţii jurisdicţionale.

Consilierul juridic este obligat ca, în concluziile orale sau scrise, să susţină cu demnitate şi competenţă drepturile şi interesele legitime ale autorităţii sau persoanei juridice pe care o reprezintă şi să respecte normele de deontologie profesională prevăzute în legea pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi statutul acestei profesii.

Evidenţele activităţii consilierului juridic, actele şi documentele sunt ţinute de acesta, potrivit reglementărilor privind activitatea persoanei juridice în slujba căreia se află.

Consilierul juridic este obligat să respecte dispoziţiile legale privitoare la interesele contrare în aceeaşi cauză sau în cauze conexe ori la conflictul de interese pe care persoana juridică ce o reprezintă le poate avea; el este, de asemenea, obligat să respecte secretul şi confidenţialitatea activităţii sale, în condiţiile legii.

Consilierul juridic răspunde juridic pentru încălcarea obligaţiilor profesionale, potrivit legii şi reglementărilor specifice ale domeniului activităţii persoanei juridice în slujba căreia se află.

Autorităţile şi persoanele juridice de drept public sau privat, care încadrează consilieri juridici debutanţi, beneficiază de reglementările financiare favorabile prevăzute de lege.

Consilierii juridici din structurile administraţiei publice judeţene şi locale sunt obligaţi să acorde consultanţă şi asistenţă juridică, la cerere, consiliilor comunale şi primăriilor, iar reprezentarea acestora se poate face pe baza delegaţiei emise de primar.

Organizarea şi protecţia profesiei de consilier juridic. Răspunderea consilierilor juridici

Consilierii juridici se pot asocia în structuri judeţene, pe ramuri sau domenii de activitate, potrivit intereselor profesionale, şi, după caz, la nivel naţional, cu respectarea legii privind asociaţiile şi fundaţiile.

Formele de asociere şi organizare la nivel judeţean şi la nivel naţional sunt stabilite prin statutul asociaţiei, cerut de lege.

Constituirea asocierilor profesionale are la baza principiile constituţionale ale dreptului de asociere şi reglementările legale privind asocierea şi constituirea de persoane juridice.

Asociaţia profesională a consilierilor juridici ţine evidenţa acestora în condiţii similare evidenţei barourilor de avocaţi.

Consilierul juridic răspunde disciplinar pentru nerespectarea prevederilor prezentei legi şi ale reglementării legale privind activitatea persoanei juridice în slujba căreia se află.

Constatarea abaterii disciplinare, cercetarea acesteia, procedura de judecată şi sancţiunile disciplinare sunt cele prevăzute în reglementarea specifică persoanei juridice în slujba căreia se află consilierul juridic.

Autoritatea disciplinară poate fi sesizată de persoana vătămată sau, după caz, de asociaţia profesională.

În activitatea sa profesională consilierul juridic se bucură de protecţia legii, în condiţiile prevăzute de legea pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.

113

FIŞA 10. Profesia de practician în insolvenţă

Sediul materiei:

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă, cu modificările şi completările aduse de Legea nr. 254/2007 şi Legea nr. 85/2010 (OUG nr. 86/2006, publicată în MO nr. 944/22.11.2006, Legea nr. 254/2007, publicată în MO nr. 507/30.07.2007, Legea nr. 85/2010, publicată în MO nr. 327/18.05.2010)

Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă din 29.09.2007, republicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 33 din 15.01.2015

Aspecte generale. Delimitări conceptuale

Procedurile de insolvenţă, procedurile de lichidare voluntară, precum şi procedurile de prevenire a insolvenţei prevăzute de lege, inclusiv măsurile de supraveghere financiară ori de administrare specială, sunt conduse de practicieni în insolvenţa compatibili.

Administratorul judiciar este practicianul în insolvenţa compatibil, autorizat în condiţiile legii, desemnat să exercite atribuţiile prevăzute de lege sau stabilite de instanţa de judecată, în procedura insolvenţei, în perioada de observaţie şi pe durata procedurii de reorganizare.

Lichidatorul este practicianul în insolvenţa compatibil, autorizat în condiţiile legii, desemnat să conducă activitatea debitorului în cadrul procedurii de faliment, atât în procedura generală, cât şi în procedura simplificată, şi să exercite atribuţiile prevăzute de lege sau cele stabilite de instanţa de judecată. Forme de exercitare a profesiei Practicienii în insolvenţă îşi pot exercita profesia în cabinete individuale, cabinete asociate, societăţi profesionale cu răspundere limitată (SPRL) şi întreprinderi unipersonale cu răspundere limitată, sau pot avea calitatea de colaboratori ori angajaţi ai uneia dintre formele de exercitare a profesiei.

Un practician în insolvenţă îşi poate exercita activitatea într-o singură formă de organizare a profesiei şi va putea avea calitatea de asociat într-o singură societate profesională sau întreprindere profesională unipersonală, cu excepţia constituirii de filiale ale SPRL, în care este partener.

Cabinetul individual se constituie pe baza deciziei practicianului în insolvenţă şi se

114

înregistrează în Registrul formelor de organizare. Bunurile constituite de practicianul în insolvenţă ca aport la cabinetul său se supun

regulilor patrimoniului profesional de afectaţiune. Cabinetul individual îşi constituie patrimoniul iniţial din aporturile titularului.

Patrimoniul cabinetului individual este afectat exclusiv activităţii profesionale şi are regimul patrimoniului profesional de afectaţiune.

Patrimoniul profesional de afectaţiune reprezintă totalitatea bunurilor, drepturilor şi obligaţiilor practicianului în insolvenţă afectate scopului exercitării profesiei sale, constituite ca o fracţiune distinctă a patrimoniului practicianului, separată de gajul general al creditorilor personali ai acestuia.

Creditorii ale căror creanţe sunt născute din activitatea profesională a practicianului în insolvenţă care are ca formă de exercitare a profesiei cabinetul individual vor urmări bunurile aflate în patrimoniul de afectaţiune. Doar în măsura în care aceste bunuri nu sunt suficiente pot fi urmărite şi celelalte bunuri aflate în proprietatea practicianului în insolvenţă. Cabinetele individuale se pot asocia, prin contract, în scopul exercitării în comun a profesiei.

Cabinetele asociate sunt supuse înregistrării în Registrul formelor de organizare. Drepturile şi obligaţiile practicienilor în insolvenţă, titulari ai unor cabinete asociate, îşi păstrează caracterul personal şi independent şi nu pot fi cedate. În mod corespunzător, cabinetele individuale se pot asocia şi cu societăţile civile profesionale.

Societatea civilă profesională de practicieni în insolvenţă, fără personalitate juridică, denumită în continuare şi SPPI, se constituie prin contract de societate civilă, prin care asociaţii pun în comun bunuri, numerar, clientela sau industrie, în vederea obţinerii de beneficii ori a împărţirii pierderilor din activitatea desfăşurată în comun.

Contractul de societate civilă este supus înregistrării în Registrul societăţilor civile profesionale de practicieni în insolvenţă, denumit în continuare Registrul societăţilor profesionale, ţinut de Secretariatul general al UNPIR.

Pot deţine calitatea de asociat în SPPI numai practicienii în insolvenţă definitivi. Asociatul sau asociaţii coordonatori, care reprezintă societatea civilă profesională în raporturile cu terţii, pot fi desemnaţi numai dintre asociaţii care au calitatea de practician în insolvenţă compatibil.

Părţile sociale deţinute de un practician în insolvenţă la o SPPI, precum şi patrimoniul profesional de afectaţiune pot fi înstrăinate numai dacă în persoana dobânditorului se verifică condiţiile prevăzute de ordonanţa de urgenţă care reglementează materia şi de Regulamentul de organizare şi funcţionare a UNPIR. Dobândirea calităţii de practician în insolvenţă Poate dobândi calitatea de practician în insolvenţă persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:

• deţine diploma de studii de învăţământ superior de lungă durată în drept sau ştiinţe economice şi are o experienţă în domeniul juridic sau economic de cel puţin 3 ani de la data obţinerii diplomei de studii superioare;

• nu se găseşte în vreunul dintre cazurile de nedemnitate prevăzute la art. 27 alin. (1) din ordonanţă;

• a promovat examenul de admitere în profesia de practician în insolvenţă, în condiţiile

115

prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă şi de Statut. Persoanele fizice şi juridice străine pot exercita profesia de practician în insolvenţă,

potrivit prezenţei ordonanţe de urgenţă, dacă în statele în care îşi au domiciliul sau, după caz, sediul profesional au această specializare, certificată de organismele profesionale recunoscute sau, după caz, de autorităţile publice care le autorizează şi în condiţiile stabilite prin convenţii bilaterale încheiate în acest scop de UNPIR cu organismele similare din statele respective.

Persoanele fizice sau persoanele juridice având cetăţenia, respectiv naţionalitatea unui stat membru al Uniunii Europene sau a unui stat aparţinând Spaţiului Economic European pot dobândi calitatea de practician în insolvenţă, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii români, respectiv persoanele juridice române. Prin excepţie cetăţenii unui stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European care au dobândit calitatea de practician în insolvenţă în unul dintre aceste state se pot înscrie în Tabloul UNPIR, în vederea exercitării profesiei în România în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, fiind exceptaţi de la procedura de examinare. UNPIR recunoaşte automat documentul emis de autoritatea competenţă din statul membru al Uniunii Europene, respectiv statul aparţinând Spaţiului Economic European în baza căruia cetăţeanul acestor state exercită legal profesia de practician în insolvenţă.

Persoanele juridice stabilite într-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European unde exercită în mod legal activitatea de practician în insolvenţă se pot înscrie în Tabloul UNPIR, în vederea exercitării profesiei în România fiind recunoscută în mod automat calitatea de practician în insolvenţă dobândită în statul de origine.

Persoanele fizice sau juridice practicieni în insolvenţă, având cetăţenia, respectiv naţionalitatea unui stat membru al Uniunii Europene sau a unui stat aparţinând Spaţiului Economic European, pot exercita profesia de practician în insolvenţă şi în mod temporar sau ocazional. În această situaţie, practicianul în insolvenţă este exceptat de la procedura de înscriere în UNPIR. Este nedemnă de a fi practician în insolvenţă: a) persoana condamnată prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei, inclusiv orice infracţiune de corupţie, precum şi pentru infracţiunile prevăzute de Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care determină incapacitatea legală de a dobândi sau deţine calitatea de fondator, administrator, membru în consiliul de supraveghere, membru al directoratului ori director al unei societăţi comerciale şi de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările ulterioare. b) persoana căreia i s-a aplicat pedeapsa complementară a interdicţiei de a exercita profesia de practician în insolvenţă ori dreptul de a gestiona sau administra o persoană juridică, prin hotărâre judecătorească irevocabilă. Existenţa nedemnităţii împiedică accesul persoanei în cauză în profesie. Survenirea nedemnităţii determină încetarea calităţii de practician în insolvenţă.

116

Exercitarea profesiei de practician în insolvenţă este incompatibilă cu: a) activitatea salarizată în cadrul altor profesii, cu excepţia celor a căror compatibilitate este prevăzută la alin. (2) din lege; b) ocupaţiile care lezează demnitatea şi independenţa profesiei sau bunele moravuri; c) lipsa sau limitarea capacitaţii de exerciţiu, în cazul persoanei fizice; d) exercitarea calităţii de notar public sau executor judecătoresc. (2) Exercitarea profesiei de practician în insolvenţă este compatibilă cu: a) activităţi şi funcţii didactice în învăţământul superior juridic sau economic; b) calitatea de avocat, expert contabil, contabil autorizat, evaluator, auditor financiar, arbitru, mediator, conciliator, expert financiar şi expert tehnic judiciar, care lucrează în interiorul profesiei lor.

Practicianul în insolvenţă care anterior a îndeplinit funcţia de judecător-sindic, devenind practician în insolvenţă în condiţiile legii, nu poate fi numit în calitate de administrator sau lichidator în raza instanţei în care a funcţionat, decât după trecerea unei perioade de minimum 3 ani de la încetarea activităţii. Profesia de practician în insolvenţă nu poate fi exercitată la tribunale, tribunalele specializate şi curţile de apel, nici la parchetele de pe lângă aceste instanţe la care soţul practicianului în insolvenţă, ruda sau afinul până la gradul al III-lea inclusiv, îndeplineşte funcţia de judecător sau procuror.

Practicienii în insolvenţă sunt obligaţi să comunice UNPIR instanţele la care nu îşi pot exercita profesia din motive de incompatibilitate, sub sancţiunea suspendării.

Profesia de practician în insolvenţă nu poate fi exercitată la tribunalele la care rudele sau afinii până la gradul al III-lea îndeplinesc funcţia de judecător-sindic.

Profesia de practician în insolvenţă nu poate fi exercitată de persoane care în ultimii 2 ani au deţinut funcţii în cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice, al Curţii de Conturi sau al Autorităţii de Valorificare a Activelor Statului din raza teritorială a curţii de apel unde funcţionează.

Nu poate fi desemnat ca administrator judiciar sau lichidator ori delegat permanent al unei forme de exercitare a profesiei, practicianul în insolvenţă persoana fizică care a avut, într-o perioadă de 2 ani anterioară datei pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii, calitatea de: avocat, consilier juridic, auditor financiar, expert contabil, contabil autorizat, al persoanei juridice sau a fost numit ca evaluator, arbitru, mediator, expert judiciar, expert tehnic într-o cauză privind acea persoană juridică.

Nu poate fi numită în calitate de practician în insolvenţă la o persoană juridică persoana care a deţinut calitatea de administrator, asociat, acţionar, director sau membru în consiliul de administraţie ori alte funcţii sau poziţii similare la acea persoană juridică.

Practicianul în insolvenţă nu poate fi concomitent administrator judiciar sau lichidator al

117

unui debitor şi al creditorului acestuia. Interdicţia nu se aplică dacă la data numirii practicianului într-o procedură, creanţă care ar determina apariţia stării de incompatibilitate are caracter nelitigios, fiind stabilită prin înscrisuri întocmite de cele două societăţi, sau prin hotărâre judecătorească irevocabilă, precum şi dacă în cele două societăţi calitatea de administrator judiciar sau lichidator este îndeplinită de o SPRL, respectiv de o filială a acesteia. În cadrul procedurii insolvenţei, practicianul este obligat să se abţină, sub sancţiunea suspendării din profesie, dacă: a) se află în stare de incompatibilitate profesională sau conflict de interese, astfel cum sunt acestea definite în Statut şi în Codul de etică profesională; b) se află în unul dintre cazurile prevăzute la art. 27 din Codul de procedură civilă, cu excepţia celui prevăzut la art. 27 pct.7. Admiterea în profesie.

Admiterea în profesie se face pe baza unui examen organizat de UNPIR, conform prevederilor ordonanţei de urgenţă şi ale Statutului.

Pot fi primite în profesie, la cerere, cu scutire de examen şi de perioada de stagiu, persoanele care au exercitat cel puţin 5 ani funcţia de judecător-sindic, precum şi persoanele care au exercitat, timp de 10 ani, funcţia de avocat, judecător sau notar public. Înscrierea în Tabloul UNPIR se face în termen de cel mult un an de la eliberarea din funcţia de magistrat sau notar public, cu condiţia ca aceasta să nu îi fie imputabilă.

După înscrierea în Tabloul UNPIR, practicienii în insolvenţă depun jurământ scris26. Cererea de admitere în profesie se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile de la data depunerii documentaţiei complete. Termenul poate fi prelungit o singură dată, pentru o perioadă de maximum 15 zile calendaristice. Valabilitatea documentelor depuse iniţial nu este afectată de această prelungire. Prelungirea termenului de autorizare, precum şi durata acestei prelungiri trebuie motivate în mod corespunător şi notificate solicitantului înainte de expirarea termenului iniţial.

În cazul în care solicitantul nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, sau dacă cererea formulată nu este însoţită de actele doveditoare, UNPIR comunică persoanei interesate refuzul de autorizare sau, după caz, necesitatea completării dovezilor impuse de prezenţa ordonanţei de urgenţă. Refuzul de autorizare se motivează în mod corespunzător.

Deciziile organelor de conducere ale UNPIR de respingere a cererilor precum şi a cererilor de înscriere la examenul pentru dobândirea calităţii de practician trebuie motivate corespunzător şi pot fi atacate la instanţa judecătorească competentă, în conformitate cu procedura prevăzută de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

26 Jurământul are următoarea formulare: «Jur să aplic în mod corect şi fără părtinire legile ţării, să respect prevederile Statutului, să păstrez secretul profesional şi să aduc la îndeplinire cu conştiinciozitate îndatoririle ce îmi revin în calitate de practician în insolvenţă.»

118

Practicianul în insolvenţă stagiar.

La începutul exercitării profesiei, practicianul în insolvenţă efectuează un stagiu de pregătire profesională cu durata de 2 ani, perioadă în care are calitatea de practician în insolvenţă stagiar. Sunt scutite de stagiu persoanele care au exercitat timp de 10 ani funcţia de avocat, magistrat şi notar public.

Practicianul în insolvenţă stagiar nu poate exercita profesia în mod independent, ci numai ca salariat sau colaborator al unui practician în insolvenţă definitiv ori al unei societăţi civile profesionale. Practicianul în insolvenţă stagiar nu poate dobândi calitatea de asociat într-o societate civilă profesională. Stagiul se suspendă pe timpul serviciului militar sau al concentrării, în caz de absenţă motivată ori în caz de încetare a îndrumării profesionale fără culpa practicianului în insolvenţă stagiar. Perioada de stagiu efectuată anterior se socoteşte pentru îndeplinirea stagiului.

După efectuarea stagiului, practicianul în insolvenţă stagiar va susţine examenul de definitivare, fiind obligat să susţină şi să promoveze examenul în termen de 5 ani de la primirea în profesie, sub sancţiunea radierii din Tabloul UNPIR. Practicianul în insolvenţă definitiv

Dobândesc calitatea de practician în insolvenţă definitiv practicianul în insolvenţă stagiar care a promovat examenul de definitivare, precum şi persoanele care pot fi primite în profesie cu scutire de examen, în condiţiile art. 32 alin. (2).

Procedurile şi formalităţile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea profesiei de practician în insolvenţă în România pot fi îndeplinite şi prin intermediul Punctului de contact unic electronic (PCU electonic), în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii şi libertatea de a furniza servicii în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 68/2010. Prevederile prezentului articol se aplică de la data operaţionalizării PCU electronic. Suspendarea şi încetarea calităţii de practician în insolvenţă Calitatea de practician în insolvenţă se suspendă: a) în caz de incompatibilitate, pe durata existenţei acestei stări; b) pe perioada în care persoana a fost supusă interdicţiei de a profesa; c) în caz de neplată totală sau parţială a taxelor şi a contribuţiilor profesionale către UNPIR; d) la cererea practicianului în insolvenţă, în condiţiile prevăzute în Statut; e) în cazul neplăţii primei de asigurare; f) prin decizie a Comisiei de disciplină în cazurile în care împotriva practicianului în insolvenţă s-a luat măsura suspendării, ca sancţiune disciplinară conform Statutului UNPIR; g) pe perioada în care practicianul în insolvenţă se află el însuşi în procedura insolvenţei. Calitatea de practician în insolvenţă încetează:

119

a) prin renunţarea la exerciţiul profesiei; b) prin deces; c) dacă împotriva practicianului în insolvenţă s-a luat măsura excluderii din profesie, ca sancţiune disciplinară; d) în cazul survenirii unei cauze de nedemnitate; e) dacă împotriva practicianului în insolvenţă a fost deschisă, prin hotărâre irevocabilă, procedura falimentului. Drepturile şi obligaţiile profesionale ale practicienilor în insolvenţă Practicienii în insolvenţă au dreptul la onorarii pentru activitatea desfăşurată, sub forma unor onorarii fixe, onorarii de succes sau o combinaţie a acestora. La stabilirea nivelului onorariului se vor avea în vedere următoarele tipuri de factori care reflectă gradul de complexitate a activităţii depuse: a) numărul de salariaţi ai debitorului; b) riscul privind conflictele de muncă; c) cifra de afaceri a debitorului pe ultimii 3 ani; d) valoarea totală a datoriilor şi numărul creditorilor; e) valoarea creanţelor, numărul debitorilor; f) numărul şi complexitatea litigiilor aflate pe rol în care debitorul are calitate de reclamant şi, respectiv, de pârât; g) valoarea patrimoniului, potrivit evaluării; h) natura activelor, atractivitatea pe piaţă, riscurile legate de conservarea lor; i) nivelul de lichidităţi aflate la dispoziţia debitorului pentru acoperirea cheltuielilor iniţiale de lichidare.

În exerciţiul atribuţiilor sale practicianul în insolvenţă se abţine de la orice faptă de concurenţă neloială şi de la orice practică anticoncurenţială, astfel cum sunt prevăzute în Statut şi în Codul de etică profesională, sub sancţiunea suspendării sau excluderii din profesie.

Atribuţiile legale ale practicianului în insolvenţă, precum şi cele stabilite exclusiv în sarcina sa de judecătorul-sindic în procedurile de insolvenţă nu pot fi exercitate prin reprezentare.

Cabinetele individuale, IPURL sau SPRL, indiferent de forma de organizare, pot fi reprezentate numai de persoane care au calitatea de practician în insolvenţă compatibil.

Practicianul în insolvenţă poate fi totuşi asistat de avocat în exerciţiul acestor atribuţii şi poate da mandat de reprezentare, în condiţiile legii, pentru încheierea sau exercitarea unor acte juridice ori procesuale ce nu presupun exerciţiul atribuţiilor exclusive ale practicianului în insolvenţă. Sunt atribuţii exclusive ale practicianului în insolvenţă: a) notificarea creditorilor, întocmirea tabelelor de creanţe, formularea contestaţiilor la declaraţiile de creanţă; b) convocarea şi prezidarea adunărilor creditorilor, acţionarilor sau asociaţilor ori ale membrilor debitorului persoană juridică, dacă legea nu dă aceste atribuţii în sarcina altor

120

persoane; c) vânzarea bunurilor din averea debitorului, precum şi orice proceduri aferente acestora; d) elaborarea planului de reorganizare judiciară a debitorului, în condiţiile şi în termenele prevăzute de Legea nr. 85/2006; e) supravegherea operaţiunilor de gestionare a patrimoniului debitorului; f) conducerea, integrală sau în parte, a activităţii debitorului, atunci când legea sau judecătorul-sindic fixează această sarcină practicianului în insolvenţă; g) încheierea de tranzacţii, descărcarea de datorii, descărcarea fidejusorilor, renunţarea la garanţii reale, în condiţiile Legii nr. 85/2006; h) distribuirea sumelor rezultate din lichidare; i) semnarea bilanţului de lichidare; j) introducerea de acţiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor, precum şi a transferurilor cu caracter patrimonial, a operaţiunilor comerciale încheiate de debitor şi a constituirii de garanţii acordate de acesta, susceptibile a prejudicia drepturile creditorilor; k) elaborarea şi susţinerea rapoartelor periodice în procedura insolvenţei; l) elaborarea de expertize privind activităţi cuprinse în procedurile de insolvenţă, la cererea judecătorului-sindic sau a altor organe judiciare, inclusiv de urmărire penală. Răspunderea practicienilor în insolvenţă

Practicienii în insolvenţă răspund, în desfăşurarea activităţii lor, disciplinar, administrativ, civil sau penal, după caz.

Fiecare membru al UNPIR este obligat ca, în termen de 30 de zile de la admiterea în UNPIR, să se asigure profesional, prin subscrierea unei poliţe de asigurare valabile, care să acopere eventualele prejudicii cauzate în îndeplinirea atribuţiilor sale. Riscul asigurat trebuie să reprezinte consecinţa activităţii practicianului în insolvenţă pe perioada exercitării calităţii sale. Este exceptat de la această obligaţie practicianul în insolvenţă care este acoperit, în alt stat membru al Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European sau în Confederaţia Elveţiană, de o asigurare de răspundere profesională sau de o garanţie echivalentă. Dacă valoarea poliţei de asigurare este mai mică decât cuantumul minim stabilit prin Statut sau dacă echivalenta este doar parţială, UNPIR poate solicita, fie o completare a acesteia, fie o garanţie suplimentară. Proba asigurării de răspundere profesională sau a garanţiei se face cu actul doveditor eliberat de instituţiile de credit sau asiguratorii stabiliţi în alt stat membru al Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European sau în Confederaţia Elveţiană.

Este interzis practicianului în insolvenţă, sub sancţiunea revocării din funcţie şi a

121

reparării eventualelor prejudicii cauzate, să diminueze, în mod direct sau indirect, valoarea sumei asigurate prin contractul de asigurare.

În cazul neîndeplinirii obligaţiei membrului UNPIR i se va putea acorda, după caz, un termen de graţie de 30 de zile de către consiliul de conducere al filialei. Nerespectarea obligaţiei de asigurare de răspundere profesională în termenul prevăzut duce la suspendarea calităţii de membru al UNPIR pe o perioadă de maximum 6 luni. Aceeaşi măsură se va lua şi în cazul în care poliţele de asigurare de răspundere profesională nu sunt reînnoite la data expirării lor. Neîndeplinirea obligaţiei de asigurare profesională până la expirarea sancţiunii suspendării atrage radierea din Tabloul UNPIR. Măsura radierii va fi comunicată practicianului.

Membrii UNPIR au obligaţia de a participa la cursurile de pregătire profesională continuă, organizate în conformitate cu prevederile Statutului. Nerespectarea acestei obligaţii constituie abatere şi se va sancţiona cu suspendarea din activitate.

Membrii UNPIR au obligaţia să plătească cotizaţia anuală şi contribuţia pe tranşe de venituri stabilite prin Statut. Societăţile profesionale şi filialele acestora au obligaţia plăţii taxei anuale stabilite prin Statut. Neplata cotizaţiei anuale şi a contribuţiei în termenul stabilit prin Statut atrage suspendarea pe o perioada de 3 luni, iar neplata acestora până la încheierea perioadei de suspendare atrage radierea din Tabloul UNPIR. Neplata taxei anuale pentru societăţile profesionale în termenul stabilit prin Statut atrage suspendarea pe o perioada de 3 luni a asociatului sau a asociaţilor coordonatori.

Practicienii în insolvenţă incompatibili vor plăti cotizaţia anuală redusă cu 33% faţă de cea plătită de practicienii compatibili.

Societăţile civile profesionale de practicieni în insolvenţă, membre ale UNPIR, au obligaţia să comunice filialelor acesteia toate schimbările intervenite în componenţa asociaţilor, colaboratorilor sau a angajaţilor lor care au această calitate, precum şi orice modificare a contractului de societate în termen de 30 de zile de la modificare. Aceeaşi obligaţie incumbă, în mod corespunzător, şi cabinetelor individuale, respectiv IPURL. Infracţiuni Exercitarea fără a deţine calitatea de practician în insolvenţă a activităţilor prevăzute la art. 1 din ordonanţă, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Ameninţarea săvârşită împotriva unui practician în insolvenţă în timpul exercitării atribuţiilor acestuia sau în legătură cu exercitarea acestora constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani.

Lovirea sau alte violenţe îndreptate împotriva unui practician în insolvenţă în timpul exercitării atribuţiilor acestuia sau în legătură cu exercitarea acestora constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Vătămarea corporală săvârşită împotriva unui practician în insolvenţă în timpul exercitării atribuţiilor acestuia sau în legătură cu exercitarea acestora constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 6 ani.

122

FIŞA 11. Profesia de mediator

Sediul materiei:

Legea medierii nr. 192/2006, (publicată în Monitorul Oficial numărul 441 din data de 22 mai 2006), cu modificările şi completările ulterioare.

Sediul materiei:

Mediatorii reprezintă o categorie aparte de intelectuali, cu un rol foarte important în societate: acela de a contribui la soluţionarea conflictelor.

Pentru a deveni mediator, un absolvent de studii superioare (condiţie obligatorie pentru a deveni mediator) trebuie să îşi asigure pregătirea de specialitate în domeniul medierii care în acest moment poate fi asigurată prin urmarea unui curs de formare ca şi mediator organizat de către un furnizor de formare avizat de către Consiliul de Mediere. Ulterior urmării cursului, se susţine un examen iar după promovarea acestuia, se parcurge faza de autorizare care are ca şi finalitate includerea pe Tabloul Mediatorilor, aceasta fiind o certificare a pregătirii profesionale a mediatorului de către Consiliul de Mediere.

Conform art. 7 din Legea medierii, poate fi mediator persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:

• are capacitate deplină de exerciţiu; • are studii superioare; • are o vechime în muncă de cel puţin 3 ani; • este aptă, din punct de vedere medical, pentru exercitarea acestei activităţi; • se bucură de o bună reputaţie şi nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei

infracţiuni intenţionate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei; • a absolvit cursurile pentru formarea mediatorilor, în condiţiile legii, sau un program

postuniversitar de nivel master în domeniu, acreditate conform legii şi avizate de Consiliul de mediere;

• a fost autorizată ca mediator, în condiţiile Legii medierii nr. 192/2006.

Impunerea ca şi condiţie a studiilor superioare accentuează importanţa pe care legiuitorul o acordă profesiei de mediator, dat fiind rolul acestuia în societate.

Condiţia de vechime în muncă este introdusă pentru ca cel care îmbrăţişează această profesie, să aibă un minim de experienţă subliniind din nou consideraţia pe care legiuitorul o acordă mediatorului. Buna reputaţie cerută celui care tinde să devină mediator, este o reconfirmare a statutului pe care mediatorul trebuie să îl aibă în societate.

123

Prin lege, rolul mediatorului, specialist în mediere, este bine determinat. Mediatorului îi revine rolul de a facilita negocierile dintre părţile aflate în conflict şi de a le sprijini în vederea dezamorsării conflictului, într-un termen rezonabil. Soluţia obţinută prin mediere trebuie să fie eficientă, reciproc convenabilă şi durabilă încercându-se atât stingerea conflictelor existente cât şi preîntâmpinarea naşterii unor conflicte viitoare. Mediatorul trebuie să se bucure de încrederea părţilor, acestea având dreptul să îşi aleagă în mod liber mediatorul. Principiile după care mediatorul îşi desfăşoară activitatea sunt neutralitatea, confidenţialitatea şi imparţialitatea. Ce înseamnă în concret aceste principii? Mediatorul trebuie să conducă procesul de mediere în mod nepărtinitor şi să asigure un permanent echilibru între părţi. Mediatorul nu va avantaja nicio parte în încercarea sa de stingere a conflictului iar informaţiile obţinute de către acesta în cadrul procedurii de mediere nu vor putea fi folosite ulterior de către mediator. De asemenea, are obligaţia să refuze preluarea unui caz, dacă are cunoştinţă despre orice împrejurare ce l-ar împiedica să fie neutru şi imparţial sau dacă constată că drepturile în discuţie nu pot face obiectul medierii. Nu în ultimul rând, mediatorul nu are putere de decizie în privinţa conţinutului înţelegerii la care vor ajunge părţile. Astfel, mediatorul nu poate impune o soluţie, ci doar facilitează negocierile dintre părţi în vederea depăşirii neînţelegerilor.

Medierea se poate realiza de către unul sau mai mulţi mediatori, în acest caz fiind vorba despre co-mediere. De obicei, se apelează la co-mediere în situaţia în care sunt mai multe de două părţi implicate sau în cazul în care conflictul prezintă o complexitate deosebită.

Exercitarea profesiei de mediator este compatibilă cu orice altă activitate sau profesie, cu excepţia celor prevăzute prin legi speciale, mediatorii putându-şi desfăşura activitatea în cadrul unei societăţi civile profesionale, al unui birou sau în cadrul unei organizaţii neguvemamentale. Legea stabileşte fără echivoc faptul că sediul profesional al mediatorului este inviolabil, venind în sprijinul protecţiei confidenţialităţii procedurii medierii. În acelaşi sens, mediatorul nu poate reprezenta sau asista vreuna dintre părţi într-o procedură judiciară ori arbitrală având ca obiect conflictul supus medierii.

Mediatorii autorizaţi vor fi înscrişi în tabloul mediatorilor, întocmit de către Consiliul de Mediere şi publicat în monitorul oficial al României. Pe tablou vor fi trecute domeniile medierii în care aceştia sunt specializaţi precum şi limba străină în care sunt capabili să desfăşoare medierea.

Acestea sunt principalele reglementări ale Legii nr. 192/2006 cu privire la atribuţiile şi rolul specialistului în dezamorsarea conflictului. Capacitatea de a media se poate cultiva prin instruire specifică şi practică însă în majoritatea cazurilor este un dat nativ. Mediatorul trebuie să fie un bun orator, un ascultător desăvârşit şi un fin psiholog. Cu ajutorul tehnicilor specifice dobândite în perioada de pregătire, cu multă răbdare şi dăruire, cu vocaţie şi detaşare, cu obiectivitate şi capacitatea de a sintetiza, cu creativitate şi perseverenţă, mediatorul are toate şansele în a se impune în peisajul juridic românesc care avea nevoie cu adevărat de un specialist în dezamorsarea conflictului.

Consiliul de Mediere

Consiliul de Mediere este organismul naţional care coordonează şi supraveghează activitatea de mediere în România.

Primul Consiliu de Mediere din istoria României a fost validat (membrii săi fiind numiţi în urma îndeplinirii unor criterii) de către Ministerul Justiţiei prin Ordinul nr. 2220/C din 6

124

octombrie 2006 în condiţiile în care Legea nr. 192 din 16 mai 2006 a fost publicată în Monitorul Oficial numărul 441 din data de 22 mai 2006. Acesta a elaborat următoarele documente: Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Consiliului de Mediere (care a fost şi supus consultării publice), Codul de Etică şi Deontologie Profesională a Mediatorilor, Normele de Răspundere Disciplinară a Mediatorilor Autorizaţi, Standardul Ocupaţional al Mediatorului, Ghidul Practic pentru Parcurgerea Procedurii de Autorizare a Mediatorilor, Standardul de Formare a Mediatorului şi Lista furnizorilor de formare în domeniul medierii. Prin hotărârea nr. 964 din data de 03.05.2008, Consiliul de Mediere a adoptat primul tablou al mediatorilor, hotărârea fiind publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Al doilea Consiliu de Mediere (primul ales de către mediatori) a fost validat prin ordinul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti nr. 2772/C din 13 octombrie 2009, publicat în Monitorul Oficial nr. 695 din 15 octombrie.

Consiliul de mediere este descris de lege ca fiind un „organism autonom cu personalitate juridică, de interes public, cu sediul în municipiul Bucureşti.” Acesta este organizat şi funcţionează potrivit prevederilor Legii nr. 192/2006 şi regulamentului său de organizare şi funcţionare.

Consiliul de mediere este format din 9 membri titulari şi 3 membri supleanţi, aleşi prin vot direct sau prin reprezentare, de către mediatorii autorizaţi. Alegerea membrilor are loc în condiţiile prevăzute în regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului de mediere (ROF). Din Consiliu pot face parte numai persoane care dispun de cunoştinţe teoretice şi de experienţă practică în domeniul medierii.

Consiliul de mediere va alege un preşedinte şi un vicepreşedinte şi va desemna, dintre membrii săi, o comisie cu activitate permanentă (cu mandat de un an), care pregăteşte lucrările Consiliului. Consiliul de mediere se întruneşte lunar sau ori de câte ori este necesar, în şedinţe publice (regula) sau secrete (excepţia, în cazul în care membrii decid în acest sens).

Consiliul de mediere îşi exercită mandatul până la preluarea mandatului de către noul consiliu de mediere şi adoptă hotărâri cu votul majorităţii membrilor care îl compun.

Principalele atribuţii ale Consiliul de mediere sunt: promovarea activităţii de mediere şi a intereselor mediatorilor autorizaţi, în scopul asigurării calităţii serviciilor din domeniul medierii, elaborarea standardelor de formare în domeniul medierii, pe baza celor mai bune practici internaţionale în materie, autorizarea programelor de formare profesională a mediatorilor, întocmirea şi actualizarea listei furnizorilor de formare a mediatorilor, autorizarea mediatorilor, întocmirea şi actualizarea tabloului mediatorilor autorizaţi, ţinerea evidenţei birourilor mediatorilor autorizaţi, supravegherea respectării standardelor de formare în domeniul medierii, adoptarea Codului de etică şi deontologie profesională a mediatorilor autorizaţi şi a normelor de răspundere disciplinară a acestora, formularea de propuneri pentru completarea sau, după caz, corelarea legislaţiei privind medierea, adoptarea regulamentului privind organizarea şi funcţionarea sa precum şi îndeplinirea oricăror alte atribuţii prevăzute de lege şi de regulament.

Pierderea calităţii de membru al Consiliului de Mediere (constatată prin hotărâre a Consiliului) intervine în următoarele situaţii:

• prin renunţare scrisă; • prin deces; • prin încetarea calităţii de mediator; • absenţa nemotivată la mai mult de trei şedinţe ordinare consecutive, în condiţiile stabilite

prin hotărâre a Consiliului.

125

Veniturile şi cheltuielile acestuia sunt asigurate din surse precizate în lege şi regulament (taxe de autorizare şi avizare, donaţii etc.).

În conformitate cu prevederile regulamentului de organizare şi funcţionare, Consiliul de mediere îşi desfăşoară activitatea pe baza următoarelor principii: principiul viziunii globale şi unitare; principiul legalităţii; principiul imparţialităţii; principiul cooperării; principiul prevenirii; principiul parteneriatului; principiul complementarităţii, transparenţei şi dialogului social; principiul confidenţialităţii, precum şi principiul responsabilităţii. De asemenea, Consiliul de mediere organizează alegerea următorului consiliu de mediere. Tabloul Mediatorilor

Toţi mediatorii autorizaţi se regăsesc pe Tabloul Mediatorilor întocmit de către Consiliul de Mediere. Întocmirea unui tablou (lista detaliată) cu profesioniştii care exercită profesia de mediator are rolul de a certifica faptul că aceştia dispun de o pregătire profesională corespunzătoare atestată de către organismul autonom care coordonează activitatea de mediere în România.

După modelul altor profesii liberale (vezi tabloul avocaţilor), tabloul mediatorilor vine în sprijinul potenţialilor beneficiari ai serviciului de mediere, dându-le posibilitatea acestora să îşi aleagă mediatorul care le corespunde. Potenţialul client este cel care îşi va alege mediatorul ghidându-se după menţiunile consemnate pe tablou. Mediatorul nu poate fi niciodată impus părţilor, acestea având facultatea de a-şi alege liber mediatorul. De aceea, tabloul mediatorilor se dovedeşte un instrument util în cunoaşterea mediatorilor dintr-o anumită zonă şi pentru alegerea unui mediator care în viziunea beneficiarilor serviciului de mediere se pliază pe un anumit conflict.

Pentru a se da un caracter instituţional profesiei de mediator, tabloul este publicat în Monitorul Oficial al României, publicaţia oficială a statului român.

Întocmirea tabloului revine în sarcina Consiliului de Mediere care după autorizarea mediatorilor, certifică pregătirea profesională a acestora prin trecerea lor pe tablou. După publicarea în Monitorul Oficial, acesta se pune la dispoziţia tuturor persoanelor interesate la sediul Consiliului de Mediere, al instanţelor judecătoreşti, al autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi la sediul Ministerului Justiţiei şi pe pagina de Internet a acestuia. Prezenţa acestuia la sediul unor instituţii importante constituie un catalizator de promovare a medierii, arătând importanţa pe care legiuitorul o acordă instituţiei medierii.

Consiliul de Mediere are obligaţia impusă prin lege de a actualiza periodic cuprinsul tabloului mediatorilor, ţinând astfel publicul informat cu privire la noile autorizări sau retrageri ale mediatorilor. Numărul actualizărilor anuale ale tabloului nu este precizat putând fi făcute oricâte actualizări sunt necesare. Totuşi, este obligatorie cel puţin o actualizare anuală. În aceeaşi măsură, mediatorii autorizaţi sunt obligaţi să comunice Consiliului de Mediere orice modificare intervenită în menţiunile cuprinse în tablou pentru ca cei interesaţi să fie informaţi cu privire la modificările survenite.

Consiliul de Mediere are obligaţia de a publica anual în Monitorul Oficial, Partea I tabloul mediatorilor reactualizat, la fel cum se procedează şi în cazul altor profesii liberale. Tabloul mediatorilor cuprinde conform prevederilor articolului 12 alin. 2 din Legea nr. 192/2006 următoarele date: 1) Numele şi prenumele mediatorului; 2) Sediul profesional al mediatorului;

126

3) Pregătirea de bază a mediatorului, instituţiile la care s-a format şi titlurile cu care le-a absolvit; 4) Domeniul medierii în care mediatorul este specializat; 5) Durata experienţei practice a mediatorului în activitatea de mediere; 6) Limba străină în care este capabil să desfăşoare medierea; 7) Calitatea de membru al unei asociaţii profesionale în domeniul medierii, precum şi, după caz, al altor organizaţii; 8) Existenţa unei cauze de suspendare.

Chiar dacă nu este prevăzut expres în lege, pe tablou se regăsesc forma de exercitare a profesiei precum şi datele de contact ale mediatorului (telefon, site web, e-mail)27.

Etica şi deontologia profesională a mediatorilor

Pentru a asigura calitatea procesului de mediere, legea medierii şi Codul de etică şi deontologie profesională, trasează anumite limite ale conduitei mediatorilor în cursul medierii.

Astfel, mediatorul are o dublă obligaţie, una prevăzută de lege şi una profesională, prevăzută de Codul de etică şi deontologie profesională, în a respecta etica şi deontologia profesională şi implicit drepturile părţilor în mediere.

A fi neutru şi imparţial nu înseamnă că mediatorul este complet separat de sistemul conflictual a cărui soluţionare încearcă să o faciliteze.

Mediatorul are o datorie profesională faţă de clienţii săi ale căror interese şi nevoi au o importanţă maximă.

Mediatorul ajută astfel părţile să îşi comunice şi să înţeleagă propriul adevăr, fără a favoriza pe vreuna dintre ele şi cu participarea lor să identifice soluţia cea mai potrivită cu care acestea sunt de acord. Principii

Principalele reguli după care trebuie să se plieze conduita mediatorului sunt prevăzute în codul etic adoptat de Consiliul de Mediere la data de 17.02.2007 şi se regăsesc în majoritatea codurilor ce reglementează conduita mediatorilor din ţările cu tradiţie în exercitarea acestei profesii. 1. Libertatea părţilor de a recurge la mediere şi de a lua o decizie (Art.2.1. Cod deontologic)

Procedura medierii este în acest moment esenţialmente voluntară, părţile putând să participe sau nu, putând părăsi medierea în orice moment şi mai ales vor participa în mod nemijlocit la găsirea unei soluţii a disputei ce face obiectul medierii.

27 Prin hotărârea nr. 964 din data de 03.05.2008, Consiliul de Mediere a adoptat primul tablou al mediatorilor, hotărârea fiind trimisă spre publicare în Monitorul Oficial. În termen de o lună de la data întocmirii tabloului mediatorilor autorizaţi prevederile legii 192/2006 au devenit aplicabile iar mediatorii autorizaţi au început să profeseze în condiţiile legii medierii.

127

Obligaţia mediatorului este una de diligenţă şi nu de rezultat şi în aceste condiţii rolul părţilor este mult mai important.

Investirea părţilor cu putere de decizie măreşte responsabilitatea acestora pentru găsirea unei soluţii comune şi pentru punerea acesteia în aplicare.

Principala responsabilitate în soluţionarea disputei le revine părţilor care vor trebui să suporte consecinţele propriilor decizii. Medierea le oferă părţilor posibilitatea de a lua o decizie în cunoştinţă de cauză, după ascultarea tuturor informaţiilor relevante, facilitând comunicarea dintre ele.

Mediatorul are rolul de a cataliza acest proces fără a fi însă un factor de decizie. Acesta nu poate forţa luarea unei decizii, impune o anumită soluţie şi nu poate obliga părţile să rămână la mediere împotriva voinţei lor.

Mediatorul nu le poate oferi părţilor consultanţă legală sau de specialitate, însă le poate îndruma să consulte un profesionist în domeniul vizat, conştientizându-le de importanţa acestui lucru pentru a lua o decizie.

Mediatorul are datoria de a informa părţile despre calificarea profesională putând să le asiste doar în cazul în care aceasta corespunde aşteptărilor părţilor. El trebuie să aducă la cunoştinţa părţilor ce programe relevante de formare au urmat şi care este experienţa în domeniul respectiv. 2. Independenţa, neutralitatea şi imparţialitatea mediatorului (2.3 Cod etic)

Încrederea pe care părţile o au în mediator e susţinută în foarte mare parte de imparţialitatea şi neutralitatea acestuia, de lipsa oricărei suspiciuni asupra sincerităţii acestuia. În baza acestei încrederi, părţile dezvăluie diferite informaţii legate de problemele mediate şi îşi încredinţează cauza spre mediere.

Neutralitatea mediatorului vizează lipsa oricărui interes al acestuia în ceea ce priveşte rezultatul disputei.

Imparţialitatea, adică obiectivitatea de care dă dovadă mediatorul în timpul procesului de mediere reprezintă tratamentul egal de care beneficiază părţile şi lipsa oricărei atitudini favorizatoare faţă de una din părţi.

Mediatorul are obligaţia de a rămâne imparţial pe tot parcursul procesului. Dacă, în orice moment, acesta nu mai poate conduce medierea în mod imparţial, are datoria de a renunţa la caz. El poate indica eventual, la cererea părţilor un alt mediator şi reprograma şedinţa de mediere. Totuşi, aceste principii, aşa cum am arătat mai sus nu susţin neapărat idea că mediatorii trebuie să păstreze o distanţă considerabilă faţă de părţi.

Independenţa mediatorului e o cerinţă firească pentru ca neutralitatea să nu fie afectată. Având în vedere caracterul voluntar al medierii perpetuarea acestei modalităţi de

soluţionare a conflictelor poate înceta în momentul în care încrederea părţilor în mediator dispare. 3. Confidenţialitatea

Legea 192/2006 şi Codul de conduită garantează confidenţialitatea informaţiilor obţinute în timpul medierii.

Încă de la începutul şedinţei de mediere părţile sunt informate cu privire la confidenţialitatea procesului, acest lucru fiind dublat de semnarea contractului de mediere.

128

Mediatorul are îndatorirea şi dreptul de a păstra secretul profesional. Pentru a proteja integritatea medierii, mediatorul trebuie să evite să discute despre caz,

despre diferitele oferte apărute în mediere, despre modul în care părţile s-au comportat. De asemenea, el nu poate divulga informaţiile primite în cadrul neutru, de siguranţă al

medierii către alte persoane. Aceste informaţii pot fi primite în cadrul sesiunilor comune sau separate. Atunci când,

mediatorul va continua medierea şi în sesiuni separate, are obligaţia ca încă din timpul sesiunii comune să aducă la cunoştinţa părţilor că acestea îi pot transmite separat informaţii confidenţiale pe care nu le poate divulga celeilalte părţi.

Informaţiile obţinute din documentele prezentate în timpul medierii de către părţi, au un caracter confidenţial. Fac excepţie acele documente care prin natura lor sunt publice şi care puteau fi cunoscute de orice persoană, înainte, în timpul sau după încheierea medierii (hotărâri judecătoreşti, legi, informaţii publice etc.).

În cazul în care mediatorul, fără permisiunea părţilor, divulgă anumite informaţii el va răspunde conform contractului semnat cu acestea, Legii 192/2006, al celorlalte reglementări în domeniu sau potrivit dreptului comun.

Dacă în timpul medierii, mediatorul îşi încalcă această obligaţie, el va informa părţile despre acest lucru, medierea putând continua sau întrerupându-se după cum părţile decid. 4. Conflictul de interese

Mediatorul trebuie să refuze preluarea unui caz atunci când există împrejurări care îl împiedică să fie neutru şi imparţial.

Foarte important în mediere este totuşi principiul libertăţii părţilor de a lua decizii. Astfel, obligaţia principală a mediatorului în această situaţie este de a face cunoscut părţilor actualul sau potenţialul conflict de care acesta în mod rezonabil este conştient şi care ar ridica un semn de întrebare asupra imparţialităţii şi neutralităţii sale. Dacă în urma acestei dezvăluiri părţile îşi manifestă interesul de a fi mediate de acesta, mediatorul poate continua medierea. Pentru aceasta este însă nevoie de acordul unanim al participanţilor la mediere.

Dacă totuşi conflictul de interese ridică serioase îndoieli asupra integrităţii procesului de mediere, mediatorul trebuie să se retragă.

Calitatea de mediator este incompatibilă cu aceea de reprezentant al unei părţi în cadrul altui proces (arbitraj sau instanţă) şi cu cea de martor în aceeaşi cauză sau în legătură cu faptele şi informaţiile aflate în timpul medierii.

5. Accesibilitatea Mediatorul are obligaţia legală şi profesională ca onorariul, pe care îl negociază cu părţile

ce au solicitat medierea, să fie rezonabil şi proporţional cu interesele din cauză. În cazul în care onorariul este prohibitiv mediatorul nu face altceva decât să limiteze accesul părţilor la procedura medierii, procedură care cel puţin de principiu ar trebui să fie mai ieftină decât alte metode alternative de soluţionare a conflictelor (în speţă instanţa de judecată prin taxele de timbru). Răspunderea disciplinară a mediatorilor

Răspunderea disciplinară a mediatorului intervine pentru următoarele abateri: • încălcarea de către mediator a obligaţiei de confidenţialitate, imparţialitate şi neutralitate;

129

• refuzul de a răspunde cererilor formulate de autorităţile judiciare, în cazurile prevăzute de lege;

• refuzul mediatorului de a restitui înscrisurile încredinţate de părţile aflate în conflict; • reprezentarea sau asistarea uneia dintre părţi într-o procedură judiciară sau arbitrală

având ca obiect conflictul supus medierii; • săvârşirea altor fapte care aduc atingere probităţii profesionale.

Sancţiunile aplicabile în cazul nerespectării de către mediator a obligaţiilor care atrag răspunderea disciplinară diferă în funcţie de gravitatea faptei, de împrejurările în care a fost săvârşită, precum şi în funcţie de perseverenţa acestuia în săvârşirea unor astfel de fapte. Astfel, sancţiunile constau în: a) observaţie scrisă; b) amendă de la 50 lei (RON) la 500 lei (RON); c) suspendarea din calitatea de mediator pe o durată de la o lună la 6 luni; d) încetarea calităţii de mediator.

Limitele amenzii se actualizează periodic de către Consiliul de mediere, în funcţie de rata inflaţiei.

Orice persoană interesată poate sesiza Consiliul de mediere în legătură cu săvârşirea de către mediator a unei abateri disciplinare.

Sesizarea se face printr-o plângere care trebuie formulată în scris şi semnată. De asemenea, trebuie să cuprindă numele, domiciliul sau reşedinţa părţii, precum şi abaterea pretins săvârşită de către mediator.

Lipsa datelor de identificare a petentului sau a semnăturii duce la respingerea plângerii formulate.

Consiliul, în exercitarea atribuţiilor sale se poate sesiza şi din oficiu cu privire la neîndeplinirea obligaţiilor profesionale ale mediatorilor.

Acţiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de cel mult un an de la data săvârşirii abaterii.

La aplicarea sancţiunii disciplinare trebuie să se ia în considerare repetarea unei abateri disciplinare, împrejurare care constituie o circumstanţă agravantă. Consiliul de mediere este cel care are obligaţia de a ţine evidenţa sancţiunilor disciplinare aplicate fiecărui mediator.

Cercetarea abaterii disciplinare se efectuează de către Comisia de Disciplină care funcţionează în cadrul Consiliului. Astfel, Consiliul hotărăşte ori de câte ori este nevoie, constituirea unei Comisii de disciplină din care fac parte în mod obligatoriu un membru al Consiliului anume desemnat şi doi reprezentanţi ai mediatorilor desemnaţi prin tragere la sorţi din Tabloul mediatorilor. Cei trei membri ai Comisiei sunt numiţi prin hotărâre a Consiliului. Comisia de disciplină este coordonată de preşedintele său, care este membru al Consiliului. Totodată, Consiliul va desemna din personalul angajat cu contract, un secretar, care să devină membru al Comisiei şi care va ţine evidenţele şi efectuează lucrările necesare desfăşurării activităţii comisiei. Secretarul lucrează sub îndrumarea preşedintelui.

Comisia de disciplină are în competenţă cercetarea abaterii. Cercetarea se face cu celeritate, în termen de 60 de zile de la data înregistrării plângerii.

Audierea petentului şi a mediatorului este obligatorie în cadrul cercetării disciplinare. Mediatorul va fi înştiinţat şi va putea lua la cunoştinţă cuprinsul plângerii, precum şi

cuprinsul întregului dosar.

130

Părţile vor fi convocate, în vederea audierii, în scris, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Neprezentarea acestora nu va împiedica continuarea cercetării ci se va proceda la încheierea unui proces-verbal semnat de membrii comisiei din care să rezulte că, deşi procedural convocaţi, mediatorul sau petentul nu s-au prezentat la termenul stabilit.

În cadrul cercetării disciplinare vor fi ascultate şi alte persoane ale căror declaraţii pot conduce la soluţionarea cazului, şi de asemenea, se vor efectua verificări de înscrisuri şi se vor culege informaţii prin mijloacele prevăzute de lege.

Pe baza datelor culese, se va întocmi de către Comisia de disciplină un dosar al abaterii cercetate, dosar care va cuprinde un referat scris în care sunt consemnate faptele, probele administrate, poziţia celui cercetat şi propunerea de sancţionate sau neaplicare a sancţiunii disciplinare.

Dosarul de cercetare cu propunere de sancţionare sau de aplicare a unei sancţiuni disciplinare se înaintează Consiliului de mediere care trebuie ca în termen de 30 zile să hotărască cu privire la răspunderea disciplinară a mediatorului.

Consiliul hotărăşte cu majoritatea prevăzută de art. 19 din lege. Consiliul poate suspenda cercetarea plângerii atunci când ambele părţi o cer, sau când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o influenţă hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a se da.

Cercetarea disciplinară se reia prin cererea de redeschidere formulată de către una din părţi.

De asemenea, petentul poate oricând să renunţe la cercetarea plângerii, fie verbal în şedinţa Comisiei de disciplină, fie prin cerere scrisă.

Orice sesizare disciplinară se perimă în termen de un an de la lăsarea în nelucrare din cauza petentului. Perimarea se constată din oficiu sau la cererea părţii interesate.

Hotărârea Consiliului de mediere de aplicare a sancţiunilor prevăzute la articolul 39 alin. 1 poate fi atacată de partea nemulţumită la instanţa de contencios administrativ competentă, de la domiciliul sau reşedinţa mediatorului, în termen de 15 zile de la comunicarea acesteia. Exercitarea unei astfel de acţiuni suspendă executarea acţiunii atacate. Consiliul, la cererea instanţei, este obligat să înainteze în copie certificată dosarul cauzei.

Hotărârea disciplinară rămasă definitivă este obligatorie faţă de părţi şi Consiliu. În cazul amenzii, atunci când aceasta nu este achitată voluntar, hotărârea prin care este aplicată constituie titlu executoriu, iar împotriva mediatorului se poate începe procedura executării silite, însă, neachitarea voluntară a amenzii în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de sancţionare atrage suspendarea din calitatea de mediator, până la achitarea integrală a acesteia.

Reabilitarea cu privire la consecinţele răspunderii disciplinare intervine de drept după un an de la executarea în integralitate a sancţiunii aplicate.

Răspunderea disciplinară a mediatorului nu exclude răspunderea civilă, penală sau administrativă.

Răspunderea civilă a mediatorului poate fi angajată, în condiţiile legii civile, pentru cauzarea de prejudicii, prin încălcarea obligaţiilor sale profesionale.

Forme de exercitare a profesiei de mediator

Din modul de reglementare prevăzut în sediul materiei, articolul 22, punctul 1,2 şi 3, din Legea 192/2006, lege cu privire la mediere, rezultă că mediatorii prin activitatea pe care o desfăşoară aparţin categoriei liber-profesioniştilor.

131

Acest fapt nu exclude însă posibilitatea ca mediatorul să fie angajat cu contract individual de muncă în condiţiile prevăzute de Codul Muncii. În acest caz se creează raporturi juridice contractuale de muncă între mediator şi angajator.

Angajatorul poate să fie o organizaţie neguvemamentală ce are ca obiect de activitate medierea.

Consiliul de mediere este autoritatea ce ţine evidenţa formelor de exercitare a profesiei (art,16, lit.l din ROF).

Potrivit Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Consiliului de Mediere (art.28), mediatorul este liber să opteze şi să îşi schimbe în orice moment opţiunea pentru una dintre formele de exercitare a profesiei prevăzute de art. 22 din Legea 192/2006, singura obligaţie de care este ţinut practicianul în mediere fiind aceea de a încunoştiinţa Consiliul de Mediere.

Mediatorul îşi poate începe activitatea (pentru oricare dintre formele de exercitare a profesiei), numai după obţinerea în prealabil a avizului de la Consiliul de Mediere. În acest sens, mediatorul trebuie să fii obţinut mai întâi autorizarea exercitării profesiei de mediator, precum şi a spaţiului în care urmează să-şi desfăşoare profesia (conform art. 7 din Legea 192-2006). Biroul de mediator

Este o forma de exercitare a profesiei de mediator prevăzută de art.22, alineatul 2, din Legea 192/2006. Biroul poate fi individual sau constituit din mai mulţi mediatori care au decis să se asocieze.

În vederea constituirii biroului, se întocmeşte un act de înfiinţare care va fi înaintat Consiliului de Mediere.

În aceste condiţii raporturile juridice contractuale izvorâte din contractul de mediere se nasc între clienţi şi biroul de mediere. Societatea civilă profesională de mediatori

Este forma de exercitare reglementată de art.22, primul alineat, din Legea 192/2006, fiind formată din doi sau mai mulţi mediatori asociaţi. În acest scop asociativ, mediatorii asociaţi contribuie în natură şi/sau în numerar la constituirea capitalului social în vederea desfăşurării activităţii profesionale.

În cadrul acestei forme de exercitare, în afara mediatorilor asociaţi, mai pot activa mediatori colaboratori sau mediatori salarizaţi în interiorul profesiei.

Contractul de societate civilă profesională şi statutul acesteia sunt încheiate în formă scrisă între mediatori coasociaţi, cu obligaţia comunicării în prealabil Consiliului de Mediere în vederea înregistrării.

Raporturile juridice contractuale (având ca bază contractul de mediere) iau naştere clienţi şi societatea civilă profesională, urmând ca serviciile de mediere să fie îndeplinite cu acordul clienţilor de către oricare dintre mediatorii asociaţi sau angajaţi. Mediatorii salarizaţi în interiorul profesiei

Această formă de exercitare a profesiei este o modalitate prin care mediatorul ce nu şi-a înfiinţat un birou de mediator sau nu s-a asociat cu unul sau mai mulţi mediatori pentru a constitui un birou de mediator sau societate civilă profesională de mediator, înţelege să-şi exercite calitatea de mediator în baza unui contract individual de muncă. Această variantă nu este o formă propriu-zisă de exercitare a profesiei, fiind mai degrabă o modalitate de colaborare.

132

Mediatorul poate să-şi exercite activitatea de mediere pe bază contractuală cu societatea civilă profesională de mediator şi cu ONG-urile din domeniul medierii.

ONG-urile Organizaţiile neguvemamentale pot activa în domeniul medierii cu condiţia ca obiectul

de activitate să fie medierea sau activităţi legate de mediere, cu condiţia respectării condiţiilor prevăzute de lege (art.22, punctul 1 alineat ultim).

În cadrul ONG-urilor activitatea de mediere poate fi desfăşurată pe bază de contract cu oricare dintre formele de exercitare a profesiei. De asemenea ONG-ul poate angaja şi salariza mediatori în baza unui contract individual de muncă.

Orice formă de exercitare a profesiei de mediator trebuie să respecte următoarele reguli şi principii comune:

• Spaţiul în care mediatorul îşi are sediul profesional şi unde îşi desfăşoară activitatea trebuie să fie propice pentru exercitarea profesiei de mediator şi să asigure condiţii pentru respectarea principiului confidenţialităţii.

• Patrimoniul comun să fie afectat exclusiv activităţii profesionale, având regimul patrimoniului de afectaţiune profesională.

• Mediatorul nu poate desfăşura activităţi de mediere în afara formei de exercitare a profesiei pentru care a optat.

• Formele de exercitare a profesiei se individualizează prin denumire conform legii medierii şi regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului de Mediere.

Deoarece mediatorul nu poate fi specializat în toate domeniile în care poate media conflicte, acesta poate angaja (recomandabil) cu contract individual de muncă persoane calificate (jurişti, experţi, psihologi, interpreţi etc.), cu condiţia ca aceştia să respecte principiul confidenţialităţii, angajându-se în acest sens printr-o clauză specială stipulată în contractul de colaborare. Potrivit art. 23 din Legea 192/2006, mediatorul autorizat, indiferent de forma de exercitare a profesiei, este obligat să ţină arhivă şi registre proprii, precum şi o evidenţă financiar contabilă.

În baza dreptului constituţional de liberă asociere, drept prevăzut de art.4o aliniatul 1 din Constituţia României, mediatorii pot constitui sau adera la asociaţii locale sau naţionale care au drept scop promovarea intereselor profesionale şi implicit a medierii, precum şi protejarea statutului de mediator.

Tot în baza dreptului la asociere mediatorii pot adera la organizaţii neguvemamentale din domeniul medierii şi chiar la asociaţii profesionale internaţionale, cu condiţia respectării normelor legale în materia medierii.

133

BIBLIOGRAFIE RECOMANDATĂ

I.Cărţi, tratate, monografii

• Gheorghe Achim, Medierea - modalitate alternativă de soluţionare a conflictelor, Editura

Lux Libris, Braşov, 2008 • Lidia Barac, Management juridic, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2010 • Alina Barbu, Georgiana Tudor, Alexandru Şinc, Codul de procedură penală adnotat, cu

jurisprudenţă naţională şi europeană, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2016 • G. Boroi (coord), Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe articole, Editura Hamangiu,

Bucureşti, 2016 • Gabriel Boroi, Mirela Stancu, Drept procesual civil, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2017 • Trăian Cornel Briciu, Legislaţia privind organizarea judiciară, Editura C.H. Beck, Bucureşti,

2016 • Ligia Cătuna, Organizarea şi exercitarea profesiei de avocat. Ediţia a IV-a, Editura:

Universul Juridic, Bucureşti, 2016 • Cristina-Eugenia Burtea-Cioroianu, Metodologie juridică, Editura Universul Juridic,

Bucureşti, 2012 • Viorel Mihai Ciobanu, Marian Nicolae, Flavius Antoniu Baias ş.a., Noul Cod de procedură

civilă. Comentat şi adnotat, vol I şi II, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2015 • R. Chiriţă, Convenţia Europeană a drepturilor omului. Comentarii şi explicaţii, vol. I şi II,

Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2007 • Andrea-Annamaria Chiş, Gheorghe-Liviu Zidaru, Rolul judecătorului în procesul civil,

Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2015 • Andreea Ciurea, Fişe de procedură civilă. Ediţia a II-a, revizuită şi completată, Editura

Universul Juridic, Bucureşti, 2015 • Viorel Mihai Ciobanu, Marian Nicolae, Flavius Antoniu Baias ş.a., Noul Cod de procedură

civilă. Comentat şi adnotat, vol I şi II, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2015 • Cristi Dănileţ, Concurs de admitere la INM si Magistratura 2013. Proba 3. Interviul. Etică şi

deontologie judiciară, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2013 • Claudiu Constantin Dinu, Organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, Editura Hamangiu,

Bucureşti, 2015 • Cristinel Ghigheci, Etica profesiilor juridice, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2017 • Ioan Leş, ş.a., Tratat de drept procesual civil, vol.I şi II, Editura Universul Juridic, Bucureşti,

2015 • Dan Lupaşcu, Codul organizării judiciare 2015, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2015 • Eugen Huruba, Legislaţia executorilor judecătoreşti 2016. Legislaţie consolidată şi index: 1

aprilie 2016, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2016

134

• Bogdan Micu, Alina-Gabriela Păun, Radu Slăvoiu, Procedură penală. Curs pentru admiterea în magistratură şi avocatură. Teste grilă, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2015

• Gabriela Răducan, Mădălina Dinu, Fişe de procedură civilă pentru admiterea în magistratură şi avocatură, ediţia a 3-a, revizuită şi adăugită conform NCPC, republicat în aprilie 2015, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2015

• Gabriela Răducan, Marius Voineag ş.a., Teste grilă pentru concursuri şi examene: licenţă, admitere în magistratură, promovarea în funcţii de execuţie, admitere şi definitivat în avocatură, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2015

• Gabriela Răducan, Mădălina Dinu, Fişe de procedură civilă pentru admiterea în magistratură şi avocatură, ediţia a 4-a, revizuită şi adăugită, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2016

• Sebastian Spinei, Organizarea profesiilor juridice liberale, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2010

• Adrian Stoica, Executorii judecătoreşti. Evoluţie istorică - norme şi valori contemporane, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2013

• Andreea Tabacu, Citarea şi comunicarea actelor de procedură civilă. Ediţia a II-a, revizuită şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2015

• Mihaela Tăbârcă, Drept procesual civil,. Teoria generală. Proceduri speciale.Căile de atac, vol. I,II,III, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2015

• Mihai Udroiu, Fişe de procedură penală. Partea generală.Partea specială. Ediţia a II-a, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2015

• Mihail Udroiu, Fise de procedura penală. Partea generală. Ediţia a II-a, revăzută şi adaugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2017

• Wiliam Ury, Remedierea lui NU-negocierea între persoane dificile, Editura Consensus, Craiova, 2007

II. Articole în publicaţii de specialitate/site-uri de specialitate

• Mircea Duţu, Relaţia dintre avocat şi client. În ce condiții avocatul poate fi subiect activ al infracțiunii de trafic de influență, https://juridice.ro

• Mihail Dinu, Rugăciunea avocatului, https://www.juridice.ro/352298/rugaciunea-avocatului.htm

• Claudia Şerban Cernat, Relaţia avocat-client, în vol. „Justiţie şi management în societatea modernă”, ediţia a II-a, Ed.Sitech, Craiova, 2017

III. Legislaţie

• Constituţia României, modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003 publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 758/29.10.2003

• Noul Cod penal şi Noul Cod de procedură penală, cu modificările aduse prin OUG nr. 18/2016, ediţie îngrijită de Tudorel Toader, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2016

135

• Noul Cod de procedură civilă. Legislaţie consolidată şi INDEX, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2015

• Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată în 10 aprilie 2015, rectificată în M.Of. nr. 234 din 30 martie 2016

• Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, modificată şi completată prin legea nr. 115/2012, cu modificările şi completările ulterioare

• Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară - cu toate modificările aduse actului oficial, inclusiv cele prevăzute în O.U.G. nr. 18 din 18 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial Partea 1, nr. 389 din 23.05.2016

• Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii - cu toate modificările aduse actului oficial, inclusiv cele prevăzute în DCC nr. 774 din 10.11.2015, publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 8 din 06.01.2016

• Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu toate modificările aduse actului oficial, inclusiv cele prevăzute în D.C.C. nr. 262 din 05 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 385 din 20.05.2016

• Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, cuprinde toate modificările aduse actului oficial, inclusiv cele prevăzute în Legea nr. 130 din 03.06.2015, publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 408 din 10.06.2015.

• Legea nr. 514/2003 privind organizarea si exercitarea profesiei de consilier juridic, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 867 din 5 decembrie 2003

• Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare

• Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (inclusiv cu cele aduse prin Legea nr. 138/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative conexe)

• Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, cu modificările şi completările ulterioare

• Legea nr. 36 din 12 mai 1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale, cu modificările şi completările ulterioare

• Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă (cu modificările şi completările aduse de Legea nr. 254/2007 şi Legea nr. 85/2010)

• Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii şi libertatea de a furniza servicii în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 68/2010.

• Ordonanţa Guvernului nr. 13/2010 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei în vederea transpunerii Directivei 2006/123/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieţei interne, aprobată prin Legea nr. 128/2010

• H.G. nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001

136

• O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, aprobată, cu modificări şi completări, prin Legea nr. 233/2002

• Hotărârea CSM nr. 127/2007 pentru aprobarea Regulamentului Institutului Naţional al Magistraturii a fost modificată prin: Hotărârea CSM nr. 912/2008, publicată în M. Of. nr. 734 din 30 octombrie 2008; Hotărârea CSM nr. 1.485/2008, publicată în M. Of. nr. 896 din 30 decembrie 2008

• Hotărârea CSM nr.439/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind concursul de admitere şi examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii a fost modificată prin Hotărârea CSM nr. 869/2009, publicată în M.Of. nr. 400 din 12 iun. 2009

• Hotărârea CSM nr. 387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti a fost modificată prin: Hotărârea CSM nr. 614/2008, publicată în M. Of. nr. 563 din 25 iulie 2008; Hotărârea CSM nr. 1.154/2008, publicată în M. Of. nr. 787 din 25 noiembrie 2008; Hotărârea CSM nr. 1.315/2008, publicată în M. Of. nr. 835 din 11 decembrie 2008; Hotărârea CSM nr. 38/2009, publicată în M. Of. nr. 64 din 3 februarie 2009; Hotărârea CSM nr. 1.788/2009, publicată în M. Of. nr. 732 din 28 octombrie 2009

• Ordinul nr. 529/C/2007 privind aprobarea Regulamentului de ordine interioară a parchetelor a fost modificat prin O. nr. 1.226/C/2009, publicat în M. Of. nr. 367 din 1 iunie 2009

• H.C.S.M. nr. 652/2007 pentru modificarea Regulamentului privind examenul de capacitate al judecătorilor stagiari şi al procurorilor stagiari a fost modificată prin H.C.S.M. nr. 731/2007, publicată în M. Of. nr. 803 din 26 nov. 2007

• Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea nr. 1375/2015 a Consiliului Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial nr. 970/28.12.2015

• Ghidul privind relaţia dintre sistemul judiciar din România şi Mass - Media, aprobat prin Hotărârea nr. 482/01.06.2014 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, modificat prin Hotărârea nr. 573/06.05.2014 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi Hotărârea nr. 1376/17.12.2015

• Hotărârea Consiliului UNBR nr. 64/2011 (M.Of. nr. 898 din 19 decembrie 2011), cu modificările aduse prin: Hotărârea nr. 7/2012 privind modificarea şi completarea Statutului profesiei de avocat, adoptat prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România nr. 64/2011, (M.Of. nr. 594 din 20 august 2012); Hotărârea nr. 769/2013 privind modificarea şi completarea Statutului profesiei de avocat (M.Of. nr. 497 din 7 august 2013);

• Decizia nr. 1486 a Comisiei Permanente a U.N.B.R. din 27 octombrie 2007 privind publicarea şi aplicarea Codului deontologic al avocaţilor din Uniunea Europeană

• Statul din 2 octombrie 2014 al Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, aprobat prin Hotărârea nr. 10/2014 a UNNP

• Statutul din 6 martie 2004 al profesiei de consilier juridic, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 684 din 29 iulie 2004

• Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă din 29.09.2007, republicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 33 din 15.01.2015

*********** *****

137

• CEDO (Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, adoptată la Roma la 4 noiembrie 1950, ratificată prin Legea nr. 30/1994, publicată în M.Of. nr. 135 din 31 mai 1994, revizuită în conformitate cu Protocoalele: nr. 3, nr.5, nr.8. Ulterior Convenţia a fost amendată prin Protocolul nr.9 (Roma 6.11.1990), Protocolul nr. 11 (Strasbourg 11.05.1994), Protocolul nr. 12 (Roma 4.11.2000), Protocolul nr.13 (Vilnius 3.05.2002), Protocolul nr. 14 (Strasbourg 13.05.2005).

• Codul deontologic al avocaţilor din Uniunea Europeană adoptat la data de 28 octombrie 1998 şi ulterior modificat în Sesiunile plenare ale Consiliului Barourilor Uniunii Europene (CCBE) din 28 noiembrie 1998, 6 decembrie 2002 şi 19 mai 2006

• ***Statul din 2 octombrie 2014 al Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, aprobat prin

Hotărârea nr. 10/2014 a UNNP

• ***Statutul din 6 martie 2004 al profesiei de consilier juridic, publicat în Monitorul Oficial, Partea I

nr. 684 din 29 iulie 2004

• ***Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă din 29.09.2007,

republicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 33 din 15.01.2015

138

EXEMPLE DE GRILE PENTRU EXAMEN

1. Posibilitatea partii de a-si exprima punctul de vedere in fata instantei in conditii care sa nu o dezavantajeze fata de cealalta parte reprezinta o aplicare a pricipiului:

a. justitia este monopol de stat

b. dublului grad de jurisdictie

c. egalitatii armelor in cadrul procesului civil

ANS: c PTS: 1

2. In dreptul nostru principiul colegialitatii se aplica:

a. in toate cazurile, indiferent de faza de judecata si instanta

b. in principiu, numai la judecata in caile de atac

c. in toate cazurile, cu exceptia judecatoriilor

ANS: b PTS: 1

3. Potrivit principiului gratuităţii justiţiei:

a. parţile nu sunt obligate sa achite nici un fel de taxe sau alte costuri financiare, atat în procesul penal, cat si in cel civil

b. in procesele civile, daca partea nu are o situatie materiala buna, in toate cazurile, va putea sa introducă o cerere de chemare in judecată, cu scutire la plata taxei judiciare de timbru

c. parţile nu trebuie sa platească judecatorii care solutionează pricina si nici ceilalti angajati ai instantei ce deservesc serviciul public pe care il constituie justitia

ANS: c PTS: 1

4. Principiul organizarii justitiei pe dublu grad de jurisdictie:

a. presupune ca instantele judecatoresti sa nu se situeze la acelasi nivel ierarhic si sa fie grupate trei cate trei

139

b. este consacrat expres la nivel constitutional

c. reprezinta atat o garantie pentru justitiabil in contra abuzurilor care ar putea sa apara in activitatea unui judecator cat si o recunoastere a faptului ca judecatorii pot gresi in opera lor de aplicare si interpretare a legii

ANS: c PTS: 1

5. In cazul în care un judecator a fost sesizat cu o cerere de chemare in judecata:

a. poate refuza soluţionarea acesteia daca pentru respectiva problema litigioasa nu exista dispozitii legale exprese

b. este obligat sa rezolve cauza cu care a fost investit, in lipsa de text legal expres fiind obligat sa recurgă la analogia legii ori la analogia dreptului

c. poate refuza solutionarea acesteia daca pentru cauza dedusa judecatii legea nu este prea clara.

ANS: b PTS: 1

6. Consiliul Superior al Magistraturii este :

a. un organism cu personalitate juridica, subordonat Ministerului Justitei, al carui rol este de a garanta independenta justitiei fata de celelalte autoritati publice b. un organism care are rolul de a asigura functionarea eficienta a sistemului judiciar si respectarea legii în desfasurarea carierei profesionale a magistratilor c. un organism a carui structura nu este prevazuta expres in Constitutie ANS:b PTS: 1

7. Avand in vedere atributiile si pozitia sa institutionala, Ministerul Public:

a. se încadreaza in categoria organismelor care exercita puterea judecatoreasca b. are un rol exclusiv in privinta administrarii actului de justitie c. reprezintă interesele generale ale societatii si apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor

140

ANS: c PTS: 1

8. Recrutarea magistratilor se face in principal prin:

a. examen sau prin transfer, cu acordul Consiliului Superior al Magistraturii, din alte profesii juridice (avocatura, notariat, executori judecatoreşti b. prin intermediul Institutului National al Magistraturii c. selecţie, din cadrul cadrelor didactice universitare din domeniul juridic ANS:b PTS: 1

9. Judecătorii care au promovat examenul de capacitate sunt numiti:

a. de Presedintele Romaniei, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii b. de Ministrul Justitiei, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii c. de Presedintele Romaniei, la propunerea Ministrului Justitiei ANS: a PTS: 1

10. In exercitarea activitatii specifice, judecatorii :

a. sunt datori sa se abţina de la orice acte sau fapte de natura sa compromita demnitatea lor in profesie si in societate b. sunt datori sa rezolve lucrarile in termenele stabilite si sa solutioneze cauzele in termen de cel mult 3 luni c. sunt obligati sa prezinte, in termen legal, declaratia de avere, declaratia de interese fiind optionala ANS: a PTS: 1

11. In privinta sanctiunilor disciplinare aplicabile magistratilor:

a.acestea se aplica de secţtile Consiliului Superior al Magistraturii

141

b.acestea se aplica de catre Ministrul Justitiei c.acestea se aplică de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii

ANS: a PTS: 1

12. In temeiul rolului sau activ, judecatorul:

a. nu poate pronunta o solutie potrivnica marturisirii unei parti

b. in tot cursul procesului, conduce desfasurarea acestuia, vegheaza la respectarea dispozitiilor legale si are puterea de a fixa termenele si de a ordona masurile necesare judecarii cererii

c. poate ordona administrarea probelor pe care le considera necesare, insa numai daca partile nu se impotrivesc

ANS: b PTS: 1

13.In tot cursul procesului: a.judecatorul va incerca impacarea partilor, dandu-le indrumarile necesare, potrivit legii, numai daca este vorba de o cerere de divort sau de partaj

b. judecatorul va incerca impacarea partilor, dandu-le indrumarile necesare, potrivit legii c. in scopul incercarii de a impaca partile, judecatorul are obligatia de a solicita infatisarea personala a partilor, chiar daca acestea sunt reprezentate ANS: b PTS: 1

14. In temeiul rolului sau activ, judecatorul poate pune in discutia partilor orice imprejurari de fapt sau de drept: a. doar daca acestea sunt cuprinse in cererea de chemare in judecata sau in intampinare b. chiar daca acestea nu se inscriu in limitele cadrului procesual, sub aspectul obiectului si al persoanelor intre care s-a stabilit raportul juridic procesual, trasat deja de parti, daca apreciaza necesar c. chiar daca acestea nu sunt cuprinse in cererea de chemare in judecata sau in intampinare ANS: c PTS: 1

142

15. Judecatorul nu este indreptatit: a.sa ordone probe din oficiu, daca partile se impotrivesc

b. sa dea indrumari partii care este asistata sau reprezentata de un avocat cu privire la drepturile si obligatiile ce ii revin in proces c. sa ceara partilor explicatii in scris cu privire la situatia de fapt ANS: b PTS: 1

16. Judecatorii hotarasc numai asupra obiectului cererii deduse judecatii in vederea respectarii principiului:

a.disponibilitatii

b.continuitatii completului de judecata

c.rolului activ

ANS: a PTS: 1

17.Este incompatibil absolut judecatorul care:

a.este fratele avocatului uneia din parti

b.in prima instanta, a pronuntat sentinta atacata cu apel

c.a pronuntat hotararea atacata pe calea contestatiei la titlu

ANS: b PTS: 1

18.Abtinerea si recuzarea:

a.sunt mijloace prin intermediul carora se invoca incompatibilitatea

b.sunt propuse de parti

c.sunt reglementate de norme imperative

ANS: a PTS: 1

19. In materia recuzarii:

143

a.nu se pot recuza toti judecatorii unei instante

b.incheierea prin care s-a solutionat recuzarea se poate ataca numai odata cu fondul

c.pana la solutionarea cererii de recuzare, nu se va face nici un act de procedura in litigiul in care s-a ivit incidentul

ANS: a PTS: 1

20.Cererea de recuzare:

a.se poate face doar verbal

b.se face in scris si se depune in doua exemplare

c.facuta in scris trebuie sa cuprinda cazul de incompatibilitate si probele pentru dovedirea acestuia

ANS: c PTS: 1

21.Pot formula declaratie de abtinere:

a.judecatorii

b.expertii judiciari

c.traducatorii

ANS: a PTS: 1

22.Principiul legalitatii priveste:

a.exclusiv legalitatea realizarii actului de justitie

b.activitatea de incriminare a legiuitorului

c.atat activitatea legislativa, cat si activitatea de realizare a actului de justitie

ANS: c PTS: 1

23.Inalta Curte de Casatie si Justitie judeca in prima instanta:

a.infractiunile contra securitatii nationale

144

b.infractiunile de inalta tradare

c.infractiunile comise de membrii guvernului si de chestori

ANS: b PTS: 1

24.Tribunalul judeca in prima instanta:

a.toate infractiunile, cu exceptia celor date prin lege in competenta altor instante

b.infractiunea de determinare ori inlesnire a sinuciderii

c.infractiunile cu privire la care urmarirea penala a fost efectuata de catre Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata siTterorism, fara exceptii

ANS: b PTS: 1

25.Spre deosebire de competenta teritoriala, competenta materiala:

a.nu suporta derogari

b.este o competenta pe linie orizontala

c.este o competenta pe linie verticala

ANS: c PTS: 1

26.Potrivit competentei functionale, curtile de apel judeca:

a.infractiunile contra securitatii nationale

b.in prima instanta, in apel si recursurile impotriva hotararilor pronuntate in prima instanta de tribunale si care nu sunt supuse apelului

c.doar in prima instanta si in apel

ANS: c PTS: 1

27.Potrivit competentei materiale, judecatoria judeca:

a.in prima instanta

b.toate infractiunile, cu exceptia celor date prin lege in competenta altor instante

145

c.infractiunile savarsite cu intentie depasita care au avut ca urmare moartea unei persoane

ANS: b PTS: 1

28.In cursul urmaririi penale, asupra abtinerii sau recuzarii procurorului se pronunta:

a.judecatorul sesizat

b.instanta

c.procurorul ierarhic superior

ANS: c PTS: 1

29.Sarcina administrarii probelor in procesul penal apartine:

a.organelor judiciare, in cazul actiunii penale

b.politiei judiciare

c.partilor, politiei judiciare, procurorului, instantei

ANS: a PTS: 1

30.Functiile judiciare in Romania se exercita potrivit principiului:

a. legalitatii procesului penal

b.separarea functiilor judiciare

c. continuitatii

ANS: b PTS: 1

31.Dintre organele judiciare fac parte si:

a.judecatorul de drepturi si libertati

b.avocatul

c. executorul judecatoresc

ANS: a PTS: 1

146

32. In caz de eroare judiciara sau in caz de privare nelegala de libertate ori in alte cazuri, persoana indreptatita se poate adresa pentru repararea pagubei:

a.Inaltei Curti de Casatie si Justitie

b. Ministerului Justitiei

c.tribunalului in a carei circumscriptie domiciliaza

ANS: c PTS: 1

33.Este nedemn de a fi avocat:

a.cel condamnat definitiv prin hotarare judecatoreasca la pedeapsa cu inchisoare pentru savarsirea unei infractiuni intentionate, de natura sa aduca atingere prestigiului profesiei

b.cel care are functia de presedinte al consiliului de administratie intr-o societate pe actiuni

c.cel care a savarsit abuzuri prin care au fost incalcate drepturi si libertati fundamentale ale omului, acestea fiind de notorietate

ANS: a PTS: 1

34.Exercitarea profesiei de avocat este supusa urmatoarelor principii fundamentale:

a.principiul descentralizarii

b.principiul subordonarii

c.principiul pastrarii secretului profesional

ANS: c PTS: 1

35.Conform legii, sunt sanctiuni disciplinare, aplicabile avocatilor:

a.mustrarea si avertismentul

b.interdictia de a exercita profesia pe o perioada de la o luna la 2 ani

c.transferul intr-un alt barou

ANS: a PTS: 1

36.Exercitarea activitatii de avocat este incompatibila cu:

147

a.calitatea de actionar in cadrul unei societati comerciale pe actiuni

b.activitatea salarizata in cadrul administratiei publice

c.calitatea de cadru didactic universitar in invatamantul juridic superior

ANS: b PTS: 1

37.Calitatea de avocat inceteaza:

a.daca impotriva avocatului s-a luat masura excluderii din profesie, ca sanctiune disciplinara

b.daca impotriva avocatului s-a inceput urmarirea penala pentru o fapta prevazuta de legea penala si care il face nedemn de a fi avocat, conform legii

c.pe perioada interdictiei de a profesa, dispusa prin hotarare disciplinara

ANS: a PTS: 1

38.Avocatul:

a.poate refuza preluarea unui caz, insa trebuie sa-si motiveze refuzul

b.nu este obligat sa motiveze refuzul preluarii unui caz ce se propune a-i fi incredintat, daca acesta nu corespunde crezului sau profesional, cu exceptia dosarelor repartizate obligatoriu sau a gratuitatilor

c.nu poate denunta unilateral o prestatie in curs de executare deja angajata

ANS: b PTS: 1

39.I.N.P.P.A:

a.este persoana juridica de drept public

b.se afla sub autoritatea Consiliului UNBR

c.se afla sub autoritatea consiliului baroului

ANS: b PTS: 1

40.Pactul de quota litis:

a.este permis, fara limitari, potrivit Statutului profesiei de avocat

148

b.este o forma a onorariului de succes

c.este o conventie incheiata intre avocat si clientul sau inainte de solutionarea definitiva a unei cauze, conventie care fixeaza exclusiv totalitatea onorariilor avocatului in functie de rezultatul judiciar la cauzei

ANS: c PTS: 1

41.Contractul de asistenta juridica

a.investit cu formula executorie, in conditiile legii, constituie titlu executoriu cu privire la restantele din onorariu si alte cheltuieli efectuate de avocat in interesul clientului

b.constituie titlu executoriu doar cu privire la onorariul cuvenit avocatului

c.nu constituie titlu executoriu cu privire la cheltuielile efectuate de avocat in interesul clientului

ANS: a PTS: 1

42.Exercitarea profesiei de consilier juridic este incompatibila cu:

a.functia de lichidator in cadrul procedurilor de reorganizare si lichidare judiciara

b.functia de mediator sau expert, in conditiile legii si cu respectarea prevederilor legale privind conflictul de interese

c.activitatea culturala si publicistica nesalarizata

ANS: a PTS: 1

43.Consilierul juridic in activitatea sa:

a.asigura consultanta si reprezentarea autoritatii publice sau institutieie publice in serviciul careia se afla ori a persoanei juridice cu care are raporturi de munca

b.asigura consultanta si reprezentarea persoanei juridice cu care are raporturi de munca, si a oricarei alte persoane fizice salariata

c. asigura consultanta si reprezentarea oricarei persoane juridice sau fizice dar numai in actiunile din domeniul dreptului muncii, dreptului administrativ sau civil dupa caz

ANS: a PTS: 1

149

44. Pentru ca o persoana sa dobandeasca calitatea de practician in insolventa, trebuie sa indeplineasca si urmatoarele conditii:

a.sa detina diploma de studii de invatamant superior de lunga durata obligatoriu in drept

b.sa detina diploma de studii de invatamant superior de lunga durata in drept sau stiinte economice

c.sa aibe o experienta in domeniul juridic de cel putin 2 ani de la data obtinerii diplomei de studii superioare

ANS: a PTS: 1

45.Exercitarea profesiei de practician in insolventa este incompatibila cu:

a.calitatea de avocat, mediator,expert tehnic judiciar care lucreaza in interiorul profesiei lor

b.activitati si functii didactice in invatamantul superior juridic sau economic

c.exercitarea calitatii de notar public sau executor judecatoresc

ANS: c PTS: 1

46.Exercitarea profesiei de notar public este incompatibila cu:

a.activitatea de avocat, consilier juridic sau executor judecatoresc

b.calitatea de deputat sau senator

c.activitatea didactica in invatamantul superior

ANS: a PTS: 1

47. Care din urmatoarele afirmatii privind competenta notarului public, este corecta:

a.actele de protest al cambiilor, biletelor la ordin si cecurilor se fac de notarul public din circumscriptia teritoriala a judecatoriei in care urmeaza sa se faca plata

b.notarul public are competenta generala

c.reconstituirea actelor notariale se face de catre notarul public din circumscriptia teritoriala in care domiciliaza persoana care solicita reconstituirea actelor respective

ANS: a PTS: 1

150

48.Exercitarea functiei de executor judecatoresc este incompatibila cu :

a.calitatea de deputat sau senator

b.activitatea didactica universitara

c.activitatea artistica, literara si publicistica

ANS: a PTS: 1

49. Numarul executorilor judecatoresti se stabileste si se actualizeaza anual de:

a.Consiliul Uniunii Nationale a Executorilor Judecatoresti la solicitarea curtilor de apel

b.Ministrul justitiei cu consultarea Consiliul Uniunii Nationale a Executorilor Judecatoresti

c. Consiliul Uniunii Nationale a Executorilor Judecatoresti cu avizul prealabil al CSM

ANS: b PTS: 1

50. O persoana nu poate deveni mediator daca:

a.are studii superioare dar nu in drept/stiinte juridice

b.a fost condamnata definitiv pentru savarsirea unei infractiuni intentionate, de natura sa aduca atingere prestigiului profesiei

c.a absolvit un program postuniversitar de nivel master in domeniul medierii, acreditat conform legii si avizat de Consiliul de mediere

ANS: b PTS: 1