Optimizarea schemei de plată și garantare în negocierile ... · propriu-zis, obţinerea...

Optimizarea schemei de plată și garantare în negocierile

precontractuale şi în întocmirea contractelor comerciale

Dr. Gabriela Hârţescu 20 martie 2014

2

I. Etape în derularea tranzacţiilor transfrontaliere

Sunt o serie de etape pe care orice importator şi/sau exportator (vânzător/cumpărător) trebuie să le parcurgă atunci când dezvoltă operaţiuni cu parteneri din alte state:

1. Contractarea (precedată de Negociere)

2. Stabilirea Componentei Financiare

3. Expedierea mărfurilor

4. Preluarea mărfurilor şi Plata acestora

Dr. Gabriela Hartescu – 20 martie 2014

3

I.a. Contractarea

În procesul derulării tranzacţiilor transfrontaliere, contractarea reprezintă

etapa cea mai importantă:

- derularea tranzacţiei depinde de modul în care a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare între cei doi parteneri;

- sunt mai multe aspecte importante asupra cărora partenerii trebuie să se pună de acord, întrucât derularea comerţului între ţări, impune luarea în considerare a unui cadru legislativ diferit şi complex (legislaţie comercială, legislaţie vamală, reglementări valutare, etc.);

- de asemenea, este important pentru partenerii de afaceri să convină locul unde are loc transferul proprietăţii asupra mărfii de la vânzător la cumpărător şi în baza cărui document se va realiza acest transfer.


4

I.a. Contractarea (cont.)

Partenerii de afaceri trebuie să întocmească documentele necesare, să stabilească în sarcina cui cad responsabilităţile privind plata transportului şi asigurării mărfii în trafic internaţional.

Deşi contractele comerciale cunosc o mare diversitate în comerţul internaţional, orice contract va conţine o serie de clauze esenţiale care definesc raporturile dintre părţile contractante.

Clauze esenţiale în contracte:

- părţile contractante (vânzătorul şi cumpărătorul) - clauzele de transport şi expediţie

- obiectul contractului (marfa vândută/serviciul prestat)

- termenul de livrare

- cantitatea şi calitatea mărfii - condiţiile de plată

- ambalarea şi marcarea coletelor - reclamaţiile

- preţul - penalităţile

- condiţia de livrare - forţa majoră

- clauza de jurisdicţie (dreptul aplicabil contractului)


5

I.b. Componenta financiară

În cadrul contractului, un loc important îl deţine schema de plată convenită, respectiv cum este plasat în timp momentul plăţii în raport cu momentul livrării mărfii.

Este recomandabil ca fiecare dintre partenerii contractuali să discute cu banca sa despre ce instrumente de plată sau tehnici de decontare sunt mai avantajoase a fi utilizate, precum şi despre modalitatea de finanţare a tranzacţiei în cauză.


6

I.c. Expedierea mărfurilor

Odată ce s-au convenit clauzele contractuale şi aspectele financiare legate de derularea plăţilor şi a fost semnat contractul comercial exportatorul/vânzătorul poate proceda la expedierea mărfurilor.

Este important ca mărfurile să fie livrate în bune condiţii, la locul şi data (perioada) convenită, însoţite de documente întocmite corect.

În această etapă, dreptul de proprietate şi riscurile asupra mărfurilor se transferă de la exportator/vânzător la importator/cumpărător.


7

I.d. Preluarea mărfurilor şi plata acestora

Etapa finală a unei tranzacţii comerciale o constituie preluarea mărfurilor de către cumpărător şi plata lor.

Fiecare dintre aceste patru etape are importanţa sa pentru finalizarea în bune condiţii a tranzacţiei, nerespectarea lor putând avea efecte negative pentru ambii parteneri.

De exemplu, întârzierea livrării la timp a mărfurilor la locul stabilit poate afecta preluarea lor de cumpărător (acesta nu va putea să-şi continue ritmic procesul de producţie); întârzierea livrării va determina întârzierea plăţilor, deci și a încasării contravalorii mărfurilor de vânzător, etc. Prin urmare, este necesar ca fiecare etapă să fie abordată cu atenţie.


8

II. Riscul plăţilor

Plăţile pot constitui o problemă pentru orice furnizor, indiferent dacă acesta se ocupă cu comerţul internaţional/transfrontalier sau nu. Metoda de plată trebuie stabilită de la început, eventual și cu durata creditului, dacă e cazul unei vânzări pe credit.

În cadrul contractelor transfrontaliere, riscurile sunt mai mari, ca rezultat al duratei şi al distanţelor geografice pe care le implică acestea.

Distanţele geografice fac dificilă urmărirea debitorilor. În cazul în care efectuarea plăţilor nu are loc, vânzătorul este nevoit să facă demersuri pentru recuperarea sumei de încasat. Acţionarea în justiţie într-o altă ţară constituie un lucru dificil, din cauza sistemelor de drept diferite, dar şi a costurilor pe care le implică o astfel de acţiune.

De asemenea, durata de timp în comerţul internaţional poate crea probleme în derularea unei afaceri. Perioada de timp dintre ambalare, organizarea transportului, transportul propriu-zis, obţinerea documentelor, pe de o parte, şi efectuarea plăţilor pe de altă parte, poate să fie destul lungă.

De aceea, în astfel de cazuri, pentru perioada de început, este posibil ca firma să aibă nevoie de finanţare din partea unei bănci.


9

III. Contextul politic şi economic

În relațiile comerciale transfrontaliere apare un risc important asupra căruia nu puteţi avea un control real.

Contextul economic şi politic dintr-o ţară îi poate schimba acesteia poziţia în ceea ce priveşte comerţul cu străinătatea. Războiul sau lipsa acordurilor comerciale şi de cooperare dintre ţări pot avea un impact puternic asupra comerţului. În astfel de condiţii, o ţară poate introduce embargo în ceea ce priveşte comerţul sau poate să nu-şi onoreze la timp datoriile externe.

Atunci când un importator sau exportator caută noi pieţe, este util pentru el să obţină opinii şi informaţii, mai ales în cazul în care sunt semne de instabilitate în ţările respective. În unele ţări, există posibilitatea asigurării împotriva unor astfel de riscuri. De cele mai multe ori chiar guvernele oferă astfel de programe de asigurare.


10

IV. Riscurile în comerţul transfrontalier Luând în considerare cele prezentate, riscurile în comerţul cu parteneri din alte țări pot fi grupate în:

• riscuri comerciale

Din categoria riscurilor comerciale fac parte: insolvabilitatea importatorului, neplata la termen, refuzul acceptării de către importator a mărfurilor, riscul fluctuaţiilor valutare şi de preţ, etc

• riscuri necomerciale

Categoria riscurilor necomerciale include: riscul de război, revoluţie, etc; riscul de neplată rezultat din moratoriu sau din alte măsuri de prelungire a scadenţelor faţă de străinătate hotărâte de statul respectiv; anularea sau reînnoirea autorizaţiei de export sau import, ca măsură adoptată de state după ce mărfurile au fost expediate, exproprierea sau alte măsuri ale autorităţilor care împiedică plata. Unele ţări includ în grupa riscurilor necomerciale şi pe cele rezultate din calamităţi naturale cum ar fi: cutremure, inundaţii, uragane, erupţii vulcanice, etc.

De asemenea, riscul de ţară trebuie luat în calcul; el constă în pierderile ce ar rezulta din diferenţa dintre veniturile preconizate şi cele efectiv realizate ca urmare a derulării unei afaceri într-o ţară dată. Analiza riscului de ţară şi aprecierea corectă a acestuia este de natură să limiteze efectele negative (fără însă să le înlăture total) în relaţiile de finanţare internaţională şi să releve rolul major ce revine în acest sens gestiunii corecte, riguroase a factorilor de risc.


11

V. Metode de decontare în comerțul internațional

În relaţiile internaţionale de plăţi, se utilizează prioritar următoarele modalităţi de decontare a contravalorii mărfurilor care au făcut obiectul tranzacţiilor: ordinul de plată, incasoul documentar, acreditivul documentar.

Fiecare tehnică de decontare poate fi utilizată pentru stingerea datoriilor, selectarea uneia sau alteia dintre acestea realizându-se în funcţie de situaţii concrete care privesc:

-încrederea dintre parteneri şi bonitatea acestora,

-valoarea tranzacţiilor, caracteristicile mărfii,

-situaţia economică şi politică din ţările de unde provin cei doi parteneri,

- durata relaţiilor comerciale dintre parteneri,

-interesul părţilor pentru o marfă sau o piaţă etc.

Indiferent de modalitatea utilizată utilizată, exportatorul/vânzătorul trebuie să fie în măsură să deţină controlul asupra mărfii până când încasează de la importator/cumpărător contravaloarea acesteia. Pe de altă parte, cumpărătorul este interesat să fie sigur că va primi marfa la timp, cu respectarea condiţiilor contractuale privind cantitatea şi calitatea, şi speră, în cele mai multe cazuri, să obţină o cumpărare pe credit.


12

V.a. Ordinul de plată

Ordinul de plată constituie modalitatea cea mai simplă de realizare a unei plăţi. În relaţiile de plăţi internaţionale/transfrontaliere ale României, această modalitate de plată are o largă utilizare.

Caracteristici:

- decontarea prin ordin de plată este total neasiguratorie;

- revocabilitatea este trăsătura fundamentală a ordinului de plată. Ea constă în faptul că importatorul (plătitorul) îşi poate retrage sau modifica oricând instrucţiunile de plată date, cu condiţia ca ordinul său iniţial să nu fi fost executat adică să nu fi fost creditat contul beneficiarului.

- existența disponibilului în cont este obligatorie.

Din punct de vedere al modalităţii de încasare (stabilite prin instrucţiunile cumpărătorului), ordinul de plată poate fi: simplu sau documentar.


13

V.a. Ordinul de plată (cont)

Exportator

Avantaje Dezavantaje

Nivelul comisioanelor bancare este mai mic comparativ cu celelalte modalităţi de decontare.

Este cea mai neasiguratorie modalitate de decontare, la care se adaugă caracterul revocabil al plăţii.

Nu implică respectarea strictă a unor cerinţe şi termene ca în cazul altor modalităţi de decontare – de ex. acreditivul documentar.

Beneficiarul ordinului de plată (vânzătorul) trebuie să le urmărească în trafic internaţional până realizează încasarea.

Ca urmare a mecanismului simplu de derulare a plăţii şi a costurilor reduse permite dezvoltarea unor relaţii comerciale stabile şi pe termen îndelungat.

Data şi circuitul transferului fondurilor în favoarea sa nu pot fi controlate.

Între momentul expediţiei mărfurilor şi cel al încasării contravalorii acestora poate fi o perioadă de timp relativ mare.


14

V.a. Ordinul de plată (cont)

Importator


Utilizând ordinul de plată documentar, cumpărătorul poate negocia plata mărfurilor la livrare (după primirea lor).

Nu are controlul asupra calităţii mărfurilor care-i sunt expediate.

Importatorul este cel care iniţiază şi are controlul asupra plăţii.

Nu are control asupra respectării termenului de livrare a mărfurilor şi, respectiv, a datei de sosire la destinaţie a acestora.


15

V.b. INCASOUL DOCUMENTAR Prin Incaso documentar ca modalitate de decontare, se înţelege tratarea de către bănci, potrivit instrucţiunilor primite de la exportator, a documentelor comerciale şi/sau financiare, cu scopul: - de a obţine acceptarea şi/sau plata lor; - de a remite documentele comerciale contra acceptării şi/sau, după caz contra plăţii; - de a remite documentele în alte condiţii.

Pentru bănci, operaţiunea de incaso este o simplă vehiculare de documente.

Utilizând această modalitate de decontare, exportatorul/vânzătorul expediază marfa şi prezintă băncii sale instrucţiunile referitoare la încasarea plăţii prin incaso, la care anexează şi documentele referitoare la marfă, set de documente pe care banca sa – banca remitentă – le transmite băncii corespondente - bancă prezentatoare - din ţara în care se află importatorul.

Documentele prezentate pot fi financiare şi/sau comerciale.

Plata se poate conveni: contra documente sau contra acceptare.


16

V.b. INCASOUL DOCUMENTAR (cont)

Exportator


Exportatorul are un anumit grad de protecţie, dacă documentul de transport este titlu de proprietate asupra mărfurilor.

Este o modalitate de decontare neasiguratorie.

Decontarea prin incaso este mai sigură decât plata direct din cont deschis sau prin ordin de plată.

Dacă documentele sunt transmise contra acceptare, exportatorul pierde controlul asupra mărfii odată cu acceptarea cambiei.

Se poate protesta în caz de neacceptare sau de neplată, în cazul în care documentele comerciale sunt însoţite de cambii.

Plata în cadrul incaso-ului se face într-un termen mediu de 45-60 zile.

Este mai puţin costisitor din punct de vedere al costurilor decât un acreditiv documentar.

Dacă importatorul refuză să accepte/preia marfa, depozitarea acesteia presupune costuri suplimentare, iar găsirea unor noi cumpărători poate implica redirijarea mărfii spre o nouă destinaţie.

Finanţarea operaţiunii de export poate fi obţinută prin utilizarea unei cambii.

Costul suplimentar al protestului şi/sau al altor acţiuni de judecată, ce apar ulterior.


17


Importator


Este mult mai puţin costisitor dpv al comisioanelor bancare decât un acreditiv documentar şi deci mai convenabil.

Importatorul nu poate să inspecteze marfa în avans, întrucât la prezentarea ordinului de incaso se solicită plata mărfii sau acceptarea cambiei.

Importatorul poate să amâne plata sau acceptarea cambiei până la sosirea mărfii.

Din punct de vedere legal, odată cu acceptarea cambiei, importatorul răspunde de marfă şi de plata acesteia la scadenţă.

Dacă incasoul este contra acceptare, importatorul poate intra în posesia mărfii înainte ca plata să fie făcută.

Nu există nici o garanţie ca marfa să fie primită la timp de importator.

În mod normal, exportatorul suportă comisioanele bancare.

Importatorul plăteşte sau acceptă documentele, neavând însă nici o garanţie despre condiţiile în care se află marfa.


18


Căi şi metode de atenuare a riscului de neîncasare a mărfii exportate/vândute pe bază de INCASO DOCUMENTAR:

1. Vinculaţia documentelor şi a mărfurilor pe adresa unei bănci respectiv a unei case de expediţie.

2. Utilizarea efectelor de comerţ (cambie, bilet la ordin) care permit:

- protestul de neacceptare şi/sau de neplată

- utilizarea/solicitarea efectelor de comerţ acceptate şi/sau avalizate

3. Utilizarea unei scrisori de garanţie bancară


19

V.c. ACREDITIVUL DOCUMENTAR

Acreditivul documentar este angajamentul irevocabil asumat de o bancă de a plăti o anumită sumă de bani exportatorului (vânzătorului, beneficiarul acreditivului), dacă îi sunt prezentate documentele referitoare la tranzacția în cauză, conform celor stipulate în acreditiv și în perioada de timp stabilită. Acreditivul documentar este deschis de importator la banca lui. Înainte de deschiderea acreditivului documentar, atât importatorul cât şi exportatorul trebuie să stabilească în prealabil termenii şi condiţiile acestuia, în concordanţă cu prevederile contractuale (și a celor agreate cu ocazia negocierilor pre-contractuale). Reglementările privind acreditivul documentar sunt recunoscute şi acceptate pe plan internaţional (Publicația nr. 600 a CCIP), ceea ce duce la eliminarea riscurilor pe care le implică derularea unei tranzacţii comerciale internaţionale.


20

V.c. ACREDITIVUL DOCUMENTAR (cont) TIPURI DE ACREDITIVE DOCUMENTARE

Pot fi emise tipuri diferite de acreditive documentare, în funcţie de specificul operaţiunii comerciale pentru care se face plata şi de obligaţiile sau modul de utilizare de către părţile implicate, în principal ordonatorul/ cumpărătorul şi beneficiarul/vînzătorul.

Există mai multe criterii de clasificare a acreditivelor documentare. În continuare, vă sunt prezentate câteva forme de acreditive documentare.

1. Din punct de vedere al modului de stingere a obligaţiei de plată: • AD cu plata la vedere;

• AD cu plata diferată (la termen, amânată); • AD cu plata prin acceptare; • AD cu plata prin negociere; • AD mixt (cu plată la vedere şi prin acceptare).

2. Din punct de vedere al clauzelor pe care le conţine: • AD transferabil;

• AD reînnoibil (revolving); • AD clauză roşie (red clause); • AD stand-by (scrisoarea de credit stand-by).

3. Din punct de vedere al utilizării combinate: • AD subsidiar (back-to-back);

• AD cesionat. Dr. Gabriela Hartescu – 20 martie 2014

21

V.c. ACREDITIVUL DOCUMENTAR (cont)

Exportator


Cea mai asiguratorie modalitate de decontare, cu condiţia ca documentele prezentate să fie în strictă concordanţă cu clauzele din acreditiv.

Scump din punctul de vedere al costurilor (comisioane și speze bancare).

Dacă acreditivul este confirmat de o bancă din ţara exportatorului, atunci el nu mai este supus riscului de ţară (al importatorului), iar încasarea se poate realiza mai rapid (dacă aceasta este și bancă plătitoare).

Plata poate fi întârziată, dacă banca sa, notificatoare/avizatoare, nu este rambursată în termen de către banca emitentă.

Marfa şi documentele nu sunt eliberate până când plata sau angajamentul de plată asumat de bancă nu este realizat/ asumat, exportatorul deţinând în acest fel controlul asupra lor.

Documentele trebuie să fie strict conforme cu condiţiile din acreditiv, deoarece discrepanţele pot cauza întârzieri în plată sau chiar neplata exportului.


22

V.c. ACREDITIVUL DOCUMENTAR (cont)

Importator


Importatorul are siguranţa că exportatorul nu va fi plătit dacă nu prezintă la bancă, în termenul stabilit, documentele solicitate de el în cererea de deschidere a acreditivului documentar.

Acreditivul documentar este costisitor din punctul de vedere al comisioanelor bancare, iar importatorul suportă atât cheltuielile privitoare la marfă, transport şi asigurare, precum şi costul emiterii acreditivului documentar.

Protecţia este asigurată de “Publicaţia nr. 600”, prin care sunt stabilite clar obligaţiile şi responsabilităţile părţilor implicate în derularea acreditivului.


23

VI. Schema de plată Este foarte important să stabilim când se fac plăţile în raport cu momentul livrării mărfurilor.

Prin schema de plată se înţelege modul în care a fost plasat în timp momentul plăţii în raport cu momentul livrării mărfurilor sau efectuării prestaţiei.

Plata mărfurilor se poate face: - în avans, respectiv înainte de livrarea mărfurilor;

- la livrare, plata are loc după ce mărfurile au fost livrate, la prezentarea documentelor;

- pe credit (sau plata diferată) plata are loc la un anumit interval de timp de la data livrării mărfurilor, sau a facturării, etc

Dacă plata mărfii are loc într-un singur moment (în avans, la livrare, pe credit), avem o schemă de plată simplă.

Plata poate fi efectuată etapizat/combinat: de exemplu, 15% plată în avans, 20% la livrare şi 65% pe credit pe un an. În acest caz, avem o schemă de plată complexă.


24

VI.a. Plata în avans

Plata în avans este cea mai sigură metodă de plată din punct de vedere al exportatorului/vânzătorului. Importatorul/cumpărătorul plăteşte în avans marfa pe care o primeşte de la exportator, astfel sunt eliminate riscurile incapacităţii de plată a debitorului (metoda de plată cea mai puţin atractivă pentru cumpărător).

În anumite situații, cumpărătorul poate fi de acord cu această metodă, dar, în general, este reticient la efectuarea plăţii în avans. Își asumă riscurile privind: când şi dacă va primi marfa, calitatea ei, etc.

Este prudent din partea cumpărătorului ca, înainte să dispună plata în avans, să facă anumite investigaţii referitoare la exportator/vânzător, sau să încheie un acord cu privire la condiţiile de plată; de exemplu, poate solicita o scrisoare de garanţie de restituire a plăţii în avans.

Se va analiza, de asemenea, bonitatea financiară a exportatorului. Banca poate oferi informaţii despre situaţia cumpărătorului şi despre posibilitatea acestuia de a-şi îndeplini o astfel de obligaţie.


25

VI.b. Plata la livrare

Plata la livrare constă în stingerea obligaţiei de plată a cumpărătorului faţă de vânzător în momentul livrării mărfurilor sau prestării serviciului. Plata la livrare poate fi făcută singular şi definitiv sau poate constitui un moment într-o schemă de plată complexă (caz în care se specifică procentul plății în avans și cel al plății la livrare).

Dacă partenerii de contract au convenit ca plata mărfurilor să se facă la livrare, pentru protecţia ambilor şi pentru buna desfăşurare a tranzacţiei ei trebuie să stabilească clar:

- momentul plăţii. Plata poate fi făcută contra documente sau contra marfă. Cel mai adesea, plata are loc prin prezentarea documentelor la bancă de către exportator, care atestă astfel îndeplinirea obligaţiilor şi expedierea mărfii.

- modalitatea de plată. Desigur, în cazul plăţilor la livrare fiecare partener va opta pentru modalitatea care îl avantajează cel mai mult. Date fiind siguranța pe care o oferă, atât pentru vânzător, cât şi pentru cumpărător, cel mai frecvent este utilizat acreditivul documentar. Dacă plata se convine să se facă prin incaso, exportatorul trebuie să se asigure împotriva riscului de neplată.

- modalitatea de garantare. În cazul în care exportatorul nu are siguranţa încasării contravalorii mărfurilor exportate, poate solicita importatorului o scrisoare de garanţie bancară de plată sau poate folosi cambii acceptate de importator şi avalizate de o bancă corespondentă de prim rang etc.


26

VI.c. Plata pe credit

Plata pe credit presupune achitarea contravalorii mărfii într-un moment situat după livrarea acesteia. Plata pe credit reprezintă o înlesnire dată de exportator importatorului, astfel, prin credit, vânzătorul îi poate asigura cumpărătorului timpul necesar acumulării fondurilor pentru plata mărfii sau poate constitui o armă concurenţială utilizată cu scopul pătrunderii sau menţinerii pe o piaţă.

Plata pe credit presupune precizarea în contract a unor elemente cum sunt:

- procentul plăţii pe credit sau plata integrală a contravalorii mărfii pe credit;

- durata creditului se tratează distinct şi presupune stabilirea celor trei intervale de timp care o compun: durata totală a creditului, sau perioada de creditare care cuprinde intervalul dintre momentul în care începe să curgă creditul până la ultima rată; perioada de graţie, respectiv intervalul dintre momentul acordării creditului până la prima rată, şi perioada de rambursare a creditului, adică intervalul de la prima până la ultima rată;

- momentul acordării creditului presupune stabilirea evenimentului economic în funcţie de care se naşte obligaţia debitorului de a rambursa creditul (ex: data semnării contractului; data întrunirii unor condiţii legale, cum ar fi, data obţinerii licenţei de import/export; data plăţii avansului; data livrării mărfurilor sau, în cazul livrărilor în tranşe, a ultimului lot; data recepţiei (punerii în funcţiune); etc.

- dobânda este remunerarea creditului şi se stabileşte în contract ca procent anual ce se va aplica asupra valorii mărfii livrate de credit.


27

VII. Garanţiile în comerţul internaţional

În anumite circumstanţe, băncile se pot constitui drept garanţi în numele clienţilor lor astfel, a devenit o practică obişnuită, atât pentru importatori/cumpărătări cât şi pentru exportatori/vânzători să solicite garanţii din partea băncilor, cerându-le să acţioneze în calitate de garanţi.

Garanţia bancară este un aranjament scris asumat de o bancă - banca garantă -, în favoarea unui client, denumit beneficiarul garanţiei, de a plăti acestuia o sumă de bani, în cazul în care o altă persoană, denumită ordonator, în contul căreia se emite garanţia, nu a onorat o anumită obligaţie asumată printr-un contract, sau a onorat-o defectuos, faţă de beneficiarul garanţiei.

Deci, banca, prin garanţia bancară, nu garantează fapte, ci preia o obligaţie de plată, cu titlu reparatoriu pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a unui angajament asumat de ordonator prin contractul comercial.

De reţinut că, în cadrul unei aceleiaşi relaţii comerciale, atât vânzătorul cât şi cumpărătorul pot apare în dubla ipostază de beneficiari şi ordonatori de garanţie


28

VII. Garanţiile în comerţul internaţional (cont)

TIPURI DE GARANŢII

În funcţie de obiectul obligaţiei fundamentale garantate, practica cunoaşte o multitudine de tipuri de scrisori de garanţie bancară. Obligaţia astfel garantată, din punct de vedere al conţinutului economic, poate reprezenta contravaloarea unor mărfuri vândute, lucrări efectuate, servicii prestate, în cazul contractelor cu plata la vedere; rambursarea unui credit acordat debitorului, în cazul în care debitorul din relaţia de garantare nu şi-a îndeplinit în totalitate sau parţial obligaţiile contractuale convenite etc.

Tipurile de garanţii bancare cu cea mai frecventă utilizare în tranzacţiile internaţionale/transfrontaliere sunt:

- garanţia de participare la licitaţie

- garanţia de bună execuţie

- garanţia de bună funcţionare (garanţia de execuţie tehnică)

- garanţia de restituire a avansului

- garanţia de plată

- garanţia de admisie temporară Dr. Gabriela Hartescu – 20 martie 2014

29

VII. Tipuri de garanţii bancare solicitate pentru acoperirea obligaţiilor în diferitele etape ale realizării contractului comercial (cont)


30

Optimizarea schemei de plată și garantare în negocierile precontractuale şi în întocmirea contractelor comerciale

CONCLUZII

Relaţiile comerciale transfrontaliere sunt mai complexe decât cele care se derulează pe plan intern, datorită varietăţii cadrului legislativ, de aceea, negocierea fiecărei clauze a contractului trebuie să beneficieze de atenţie maximă şi de expertiză profesională în derularea comerţului internaţional

În funcţie de schema de plată convenită între parteneri, sunt disponibile modalităţi de plată, de garantare şi de finanţare, puse la dispoziţia celor doi parteneri de către băncile lor, astfel încât fiecare dintre ei să îşi securizeze poziţia şi să-şi maximizeze avantajele obţinute în urma negocierilor

O atenţie deosebită trebuie acordată în întocmirea setului de documente care vor însoţi marfa, acestea, din punctul de vedere al băncilor, reprezintă garanţia respectării prevederilor contractuale (şi având şi rol de evidenţă/dovadă în cazul producerii unor litigii)


Date post:	17-Oct-2019
Category:	Documents
Upload:	others
View:	4 times
Download:	0 times

Optimizarea schemei de plată și garantare în negocierile ... · propriu-zis, obţinerea...

Documents