Neemia 1:1 1. Istorisirea. [Cuvintele, KJV]. Ebr. debarim, literal "cuvintele", dar şi în sensul de "istorisire" sau "memorii" (vezi Ieremia 1,1) şi aşa este folosit aici.

Neemia. Semnificaţia numelui Neemia este "Mângâierea lui Iehova". Cel puţin alţi doi oameni din perioada post-exilică au purtat numele acesta (vezi Ezra 2,2; Neemia 3,16; 7,7). Nici unul dintre aceşti oameni nu poate fi Neemia, paharnicul lui Artaxerxe, deoarece unul a trăit în timpul lui Zorobabel, cu o sută de ani înainte, iar contemporanul lui Neemia era un fiu al lui Azbuc, "mai marele peste jumătate din ţinutul Bet-Şurului", în timp ce autorul cărţii era fiul lui Hacalia, guvernator aul Iudeii.

Luna Chişleu. Se vede din afirmaţiile din cap. 2,1 că e vorba de al 20-lea an de domnie al împăratului Artaxerxe. În ce priveşte identificarea acestui împărat cu Artaxerxes I, vezi Nota suplimentară 2 la cap. 2. În anul al 20-lea al lui Artaxerxe, luna Chişleu, luna a 9-a (vezi vol. II, p. 116), a fost între 5 dec. 445 î.Hr. şi 3 ian., 444 î.Hr. (vezi p. 108).

Capitala Susa. [Palatul Şuşan, KJV] Şuşan, cunoscută în rapoartele istorice sub acelaşi nume, deşi numită Susa de către greci, era vechea capitală a Elamului. Aşezată pe râul Kerkha cam la 161 km nord de extremitatea superioară a Golfului Persic, era una dintre cele câteva capitale ale perşilor. Alte cetăţi capitale erau Babilon, Ecbatana şi Persepolis. Şuşan era mai ales o capitală de iarnă, datorită verilor deosebit de caniculare de aici. Unii au luat Şuşanul drept scena unor acţiuni ale lui Daniel (vezi Daniel 8,2) şi ale evenimentelor descrie în cartea Esterei (vezi Estera 1,2). Expediţii franceze au făcut săpături la palatul vechi şi în cetate, cu intermitenţe, începând din 1884 (vezi la Estera 1,5).

Neemia 1:2 2. Unul din fraţii mei. Cuvântul tradus "fraţi" este adesea folosit pentru rude mai îndepărtate decât fraţiide sânge (vezi la 1 Cronici 2,7). Totuşi, se pare că Hanani era cu adevărat fratele lui Neemia, din referinţa similară la el în cap. 7,2.

I-am întrebat. Sosirea lui Hanani şi a altor iudei din patrie pare să fi fost primul contact pe care Neemial-a putut stabili cu exilaţii reîntorşi în Iudea de la începutul ostilităţilor dintre Artaxerxe şi Megabizos, satrapulprovinciei de "Dincolo de Râu", din care Iudea făcea parte (vezi la Ezra 4,10). În cursul rebeliunii lui Megabizos, se pare că prea puţine veşti demne de încredere îi sosiseră lui Neemia, cu toate că au fost zvonuri despre un atac samaritean asupra Ierusalimului şi despre distrugerea de către aceştia a unei părţi din zidul cetăţii, de curând reconstruit. În aceste condiţii, Neemia trebuie să fi fost foarte nerăbdător să aibă veşti proaspete. Acestea au venit odată cu sosirea propriului său frate şi a altor iudei cu un raport de la faţa locului al evenimentelor care avuseseră loc probabil pe durata întreruperii comunicaţiei dintre Persia şi Iudea. Vezi p.350.

Neemia 1:3 3. Zidurile Ierusalimului. Unii comentatori gândesc că observaţiile lui Hanani se referă la distrugerea cetăţii de către oştile lui Nebucadneţar în 586 î.Hr. Dar acestea n-ar fi putut fi veşti noi pentru Neemia, afară de cazul în care se admite că Hanani şi tovarăşii lui au raportat doar că până atunci nu se făcuse nimic în ce priveşte reclădirea zidului. Având în vedere şocul produs de raportul lui Hanani (v. 4-11), evenimentele descrise trebuie să fi fost recente. Cuvintele lui Hanani nu înseamnă în mod necesar că întregul zid fusese distrus, iar toate porţile, distruse prin foc.

Faptul că numai părţi din zid şi unele porţi fuseseră afectate este evident din descrierea anterioară a clădirii zidului, aflată în Neemia 3. Unele părţi ale zidului au fost numai reparate (cap. 3,4-5), în timp ce alteleau fost "zidite" (cap. 3,2). De asemenea, unele porţi a trebuit să fie zidite în întregime (cap. 3,1.2), în timp ce altele au avut nevoie numai de reparaţii (cap. 3,6). Faptul că avusese loc doar o distrugere parţială se poate deduce din numărul de zile (52) în care Neemia a fost în stare să termine rezidirea întregului zid al cetăţii (cap. 6,15). Într-un timp atât de scurt ar fi fost total imposibil, chiar în cele mai favorabile condiţii, să se reclădească întregul zid, inclusiv porţile lui numeroase, dacă s-ar fi aflat în starea în care îl lăsase Nebucadneţar. Reclădirea în ritm rapid se datora nu numai marelui entuziasm al conducătorilor şi al poporului, dar cu siguranţă şi lucrările făcute sub Ezra şi alţii, înainte ca samaritenii să fi distrus o parte din el.

Neemia 1:4 4. Am şezut jos şi am plâns. Neemia a fost adânc zguduit când a aflat de greutăţile compatrioţilor săi şi de umilinţa la care fuseseră supuşi. Chiar dacă nu cunoştea decât în parte evenimentele din Iudea, realitatea pare să fi întrecut cele mai mari temeri ale sale, făcându-l să plângă.

Am postit. În timpul captivităţii, postirea devenise o practică obişnuită printre iudei (vezi Zaharia 7,37).Fuseseră organizate posturi solemne la aniversările luării Ierusalimului, la arderea Templului şi la uciderea lui Ghedalia (Zaharia 8,19). Postul avea, de asemenea, un loc important în devoţiunea personală. Daniel (Daniel 9,3; 19,3), Estera (Estera 4,16), Ezra (Ezra 10,6) şi Neemia sunt toţi menţionaţi ca unii care au postit (vezi la Ezra 10,6).

Neemia 1:5 5. Şi am zis. Începutul rugăciunii lui Neemia se aseamănă atât de mult cu gândurile şi cuvintele rugăciunii lui Daniel (Daniel 9,4), încât este posibil ca el să fi avut în faţă cuvintele acestuia. Dacă aşa stau lucrurile, Neemia cunoştea îndeaproape scrierile lui Daniel şi admira modul de exprimare şi spiritul acestora. Aici cuvintele lui se deosebesc de cele ale lui Daniel numai prin înlocuirea lui "Iehova", Yahweh, cu Domnul, 'Adonai, şi adăugarea propriei sale expresii favorite, "Dumnezeul cerurilor".

Neemia 1:7 7. N-am păzit. Rânduielile legii sunt deseori rezumate prin cei trei termeni folosiţi aici (Deuteronom 5,31; 6,1; 11,1 etc.).

Neemia 1:8 8. Când veţi păcătui. [Dacă păcătuiţi, KJV.] Acesta nu este un citat dintr-un anumit pasaj din Pentateuc, ci o referire la înţelesul general al diferitelor pasaje, ca de exemplu, Levitic 26,27-45; Deuteronom 30,1-5. Scriitorii biblici se referă de obicei la scrierile inspirate anterioare în felul acesta, citind ideea şi nu cuvintele exacte (vezi la Ezra 9,11; Matei 2,23).

Neemia 1:10 10. L-ai răscumpărat. Aceasta se referă probabil la eliberarea din Egipt "cu o mână puternică şi cu un braţ întins" [KJV] (Deuteronom 9,29; 26,8 etc.) şi, mai recent, la eliberarea din robia babiloniană.

Neemia 1:11 11. Astăzi. Expresia aceasta nu înseamnă probabil mai mult decât "cu prilejul acesta" şi nu ar trebui să fie impusă ca dovadă că aici Neemia se referă la rugăciunea pe care a rostit-o în ziua discuţiei lui cu împăratul(vezi cap. 2).

Omului acestuia. Adică împăratul Artaxerxe, care nu a fost amintit până acum pe nume, cu toate acestea prezent mereu în mintea petiţionar. Neemia şi-a dat seama că ocara de deasupra Ierusalimului nu putea fi luată decât prin intervenţie împărătească şi a fost convins că trebuie să meargă personal la Ierusalim pentru a schimba situaţia ce domnea acolo.

Eram paharnicul împăratului. Literal, "eram paharnic la împăratul", nu unicul paharnic, ci unul dintre mai mulţi. El aminteşte faptul acesta aici pe de o parte pentru a explica cititorului sensul "omului acestuia" şi pe de altă parte pentru că slujba acesta a lui îi facilita intrarea la Artaxerxe. Neemia este unul dintre multele exemple de iudei exilaţi care au ajuns în posturi cu influenţă şi au lucrat în interesul poporului lor. Întrucât paharnicii aveau contact cu persoane din haremul împărătesc (vezi cap. 2,6), cei mai mulţi dintre ei erau eunuci. Se prea poate ca şi Neemia să fi fost eunuc. Unele manuscrise ale LXX redau ebraicul mashqeh, "paharnic", cu eunouchos, "eunuc", şi nu cu oinochoos, "paharnic".

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1-11PK 628-630

1.2 PK 628

4.5.9 PK 629

11 PK 628, 630

Neemia 2:1 1. Luna Nisan. Luna Nisan din al 20-lea an al lui Artaxerxes I a fost între 2 aprilie şi 1 mai 444 î.Hr. Textul acesta, luat împreună cu cap. 1,1, ne descoperă faptul că Neemia socotea anii de domnie ai împăratuluipersan după calendarul civil iudaic, care începea toamna (vezi p. 102, 103; de asemenea vol. II, p. 110, 116).

Ar putea părea curios că Neemia a aşteptat trei sau patru luni după ce a primit raportul de la Ierusalim înainte ca să-l abordeze pe împărat cu cererea lui. Această amânare poate să aibă mai multe cauze. Pe de o parte, este posibil ca împăratul să fi lipsit din capitală. Dar chiar dacă împăratul ar fi fost acolo, caracterul lui schimbător (vezi nota suplimentară la Ezra 4) poate că l-a făcut pe Neemia să aştepte un moment potrivit ca să-i supună cererea. În tot acest timp, Neemia a căutat să-şi ascundă adevăratele lui simţăminte, întrucât trebuia să fie vesel în prezenţa împăratului.

Împăratul Artaxerxe. Faptul că Artaxerxe, menţionat în cartea lui Neemia, este primul împărat care a purtat numele acesta şi acelaşi împărat sub care Ezra s-a înapoiat la Ierusalim poate fi demonstrat prin dovezile din papirusurile iudaice de la Elefantina (vezi nota suplimentară 2 de la sfârşitul capitolului).

Neemia 2:2 2. Pentru ce ai faţa tristă? Această întrebare plină de bunătate, adresată de marele împărat umilului său servitor, este cea mai bună pretenţie a sa de a fi judecat mai favorabil decât a fost judecat, în general, de istorici. El e cunoscut în istorie ca un cârmuitor slab, care adesea a adus prejudicii demnităţii împărăteşti, căzând la învoială cu supuşii răzvrătiţi şi tot atât de uşor dezonorând acea demnitate, călcându-şi cuvântul faţă de oameni, odată ce-i avea sub control. Cu toate că era un împărat slab, era uneori bun şi blând. Puţini monarhi ar fi fost suficient de interesaţi de slujitorii lor personali încât să observe că sunt trişti şi mai puţini ar fi manifestat compătimire. Acolo unde Xerxe s-ar fi putut să ordone o execuţie imediată, Artaxerxe a simţit compătimire şi a fost dispus să aline durerea servitorului său.

O mare frică. Cu toate cuvintele bune şi miloase ale împăratului, Neemia a simţit pericolul. El se arătase trist înaintea împăratului şi, în plus, era pe punctul de a cere permisiunea să plece de la curte. Amândouă lucrurile erau contrarii premisei majore a vieţii de la curtea persană, aşa încât a privi faţa luminoasă a împăratului, în astfel de situaţii, era fericirea cea mai mare. Va fi împăratul supărat, îi va respinge cererea, îl va concedia din slujba sa şi-l va arunca în închisoare sau îi va ierta necuviinţa aparentă şi îi va aproba cererea?

Neemia 2:3 3. Trăiască împăratul în veac. O formă orientală obişnuită de adresare către un împărat (1 Regi 1,31; Daniel 2,4; 3,9 etc.).

În care sunt mormintele părinţilor mei. Afirmaţia aceasta lasă să se înţeleagă că familia lui Neemia trăise în Ierusalim. Ca şi alte naţiuni din antichitate, perşii aveau un respect deosebit pentru morminte şi dezaprobau violarea lor. Neemia şi-a cântărit cu înţelepciune cuvintele pentru a câştiga simpatia lui Artaxerxes privind cererea lui legată de cetatea în care fuseseră înhumaţi strămoşii săi.

Neemia 2:4 4. M-am rugat. Neemia a fost un om al rugăciunii. În orice primejdie, în orice dificultate şi cu atât mai mult în orice criză, de pe buzele lui se înălţau rugăciuni (cap. 4,4.9; 5,19; 6,14; 13,14 etc.). Uneori, ca acum, rugăciunea lui era făcută în tăcere, preţ de o secundă.

Neemia 2:6 6. Împărăteasa. Conform vechilor istorici, femeile jucau adesea un rol însemnat în deciziile luate de împăraţi. Se spune despre Xerxe că a fost o jucărie în mâna soţiilor lui şi că aventurile amoroase şi intrigile deharem erau mai interesante pentru el decât politica şi administraţia. Dariu II a fost complet stăpânit de cruda şi perfida lui soţie, Parysatis, care era în acelaşi timp sora lui şi despre care se spune că se remarca prin setea

de putere.

Cuvântul ebraic shegal e de obicei tradus "împărăteasă", aici şi în Psalmi 45,9, singurele locuri în care este folosit în VT. Vine de la rădăcina shagal, "a încânta", "a avea relaţii sexuale", şi înseamnă "concubină", aşa cum LXX l-a tradus corect în Neemia 2,6. Discuţia raportată aici a avut loc în prezenţa reginei. Neemia a hotărât probabil că era o ocazie favorabilă să-şi expună cererea sa - poate cu sprijinul hotărât al uneia dintre concubinele lui Artaxerxes, care ar fi fost de partea lui.

I-am hotărât o vreme. Nu se spune cât timp a cerut Neemia, dar se pare că nu au fost mai mult de doi sau trei ani, suficienţi pentru a efectua călătoria şi a îndeplini lucrarea. Din cap. 5,14 reiese clar că Neemia a lipsit de la curte 12 ani, probabil mult mai mult decât plănuise la început. Poate că a primit prelungiri ale concediului său, din timp în timp. Se pare că Neemia nu a cerut permisiunea de a lipsi 12 ani, deoarece nu i-arfi fost acordat un timp atât de lung.

Neemia 2:7 7. Scrisori. Este semnificativ faptul că Neemia nu a cerut scrisori către guvernatorii dintre Susa şi Siria de nord. El trebuie să fi socotit relativ sigură acea parte a călătoriei sale, neavând nevoie acolo de protecţie specială. Însă vrăjmaşii lui trăiau în Samaria, Amon şi alte provincii care înconjurau Iudea şi care aparţineau satrapiei de "Dincolo de Râu". Pentru călătoria sa prin regiunea aceea el a cerut protecţie specială şi documente împărăteşti care îi autorizau călătoria. Vezi nota suplimentară 1 de la sfârşitul acestui capitol.

Neemia 2:8 8. Pădurii. Ebr. pardes, un cuvânt persan împrumutat. În greceşte, cuvântul acesta devine paradeisos, de la care vine cuvântul "paradis". În limba persană, cuvântul înseamnă un parc împărătesc şi nu pădure.

Neemia menţionează trei scopuri pentru care era necesar lemnul: (1) "pentru porţile cetăţii de lângă casă". "Casa" aceasta este fără îndoială Templul, iar "cetăţuia" este fortăreaţa din colţul de nord-vest al domeniului Templului. Fortăreaţa pare să fi fost clădită între perioada lui Zorobabel şi anul 444 î.Hr., anul reîntoarcerii lui Neemia, şi era pe cât se pare predecesoarea fortăreţei Antonia, construite de Irod, conform cuIosif Flavius (Antiquities, xv, 11.4). La început a fost numită Baris, care pare să reflecte ebr. birah, "palat", folosit aici de Neemia; (2) "pentru zidul cetăţii", îndeosebi pentru porţi; (3) "pentru casa în care voi locui". Neemia avea în minte vechea casă a familiei, care zăcea acum în ruine, sau o clădire nouă pe care plănuia să ozidească. Se pare să el a presupus că puterile pentru care le ceruse implicau numirea lui ca guvernator al Iudeii, iar în această calitate plănuia să zidească o casă corespunzătoare.

Împăratul mi-a dat. Faptul că un asemenea împărat schimbător a aprobat toate cererile lui Neemia, fără rezerve, putea fi explicat doar ca fiind un rezultat al influenţei divine. Neemia a recunoscut lucrul acesta şi a dat slavă lui Dumnezeu pentru succesul său (vezi la Ezra 8,18).

Neemia 2:9 9. M-am dus la dregătorii. Cu privire la călătoria lui la Ierusalim, Neemia raportează doar că a făcut vizite diferiţilor guvernatori, pe al căror teritoriu l-a traversat, îndeosebi în satrapia de "Dincolo de Râu". Făcând astfel, el s-a ciocnit cu vrăjmaşii iudeilor care, de aici înainte, aveau să fie vrăjmaşii săi de moarte. Fiind în posesia unor împuterniciri împărăteşti şi însoţit de o escortă de ostaşi persani, el n-a întâmpinat greutăţi sau primejdii pe drum.

Neemia 2:10 10. Sanbalat. Anumite observaţii făcute de Neemia (vezi cap. 4,1.2) au fost multă vreme interpretate decercetători indicând faptul că Sanbalat era guvernatorul Samariei. Acum, unul dintre papirusurile elefantine (Cowley, Aramaic Papyri, nr. 30), scris în anul 407 î.Hr., soluţionează definitiv problema printr-o referire directă la Sanbalat ca "guvernator al Samariei". Lucrul acesta explică motivul pentru care el era un duşman atât de primejdios al lui Neemia. Fiind mai mult decât un cetăţean obişnuit şi având o oştire la dispoziţia sa (cap. 4,2), el se afla în postura de a face mult rău şi era hotărât să zădărnicească planurile lui Neemia.

Horonitul. Neemia nu dezvăluie poziţia oficială a lui Sanbalat şi îl numeşte doar "Horonitul". Nu este singur dacă o face din dispreţ. De asemenea nu e sigur dacă această denumire se referă la Sanbalat ca venind

din cetatea moabită Horonaim (Ieremia 48,34), care nu a fost identificată, sau ca venind din una dintre cele două cetăţi Bet-Horon (Iosua 16,3.5 etc.), astăzi Beit 'Ur el-Foqa şi Beit 'Ur et-Tahta, cam la 19,2 km nord-vest de Ierusalim în linie dreaptă şi care, pe vremea lui Neemia, aparţinea Samariei. Unii comentatori sugerează că dispreţul lui Neemia pentru Sanbalat poate fi explicat cel mai bine dacă acesta din urmă venea din Moab şi nu era, deci, nici măcar samaritean.

Slujitorul. Ebr. 'ebed, "slujitor", uneori folosit în documentele biblice şi extra-biblice pentru a indica înalţi slujbaşi guvernamentali (2 Regi 24,10.11; Plângeri 5,8). Prin urmare, se poate ca Tobia să fi fost un înaltfuncţionar în provincia Amon, Transiordania. Mai târziu, familia lui Tobia a devenit cunoscută ca una din celemai influente familii ale Transiordaniei. Unul dintre descendenţii lui era în posesia unui castel în Amon, pe timpul primilor Ptolemei şi furniza regelui Egiptului onagaşi (măgari sălbatici), cai şi câini. Ruinele acestui castel de la 'Arâk el-Emir sunt încă vizibila, la jumătatea distanţei dintre Ierihon şi Aman, iar numele lui Tobia este săpat pe zidurile exterioare, la intrarea într-o peşteră.

Nu le-a plăcut deloc. Când Zorobabel a respins conlucrarea samaritenilor la reclădirea Templului (Ezra 4,3), s-a născut şi amplificat între ei un spirit de ostilitate, care a persistat până la distrugerea Ierusalimului de către Titus. Vrăjmăşia aceasta se poate să se fi extins la alte naţiuni învecinate, ca amoniţii şi arabii (vezi Neemia 2,19; 4,7), îndeosebi în timpul reformei lui Ezra (Ezra 9,10). Aflând motivele călătoriei lui Neemia şi realizând că acesta venise să sprijine interesele poporului lui Iuda, probabil că ei i-au explicat cât se poate de clar că aveau legături influente în Ierusalim (Neemia 13,4-8.28). Aceasta ar explica grija şi discreţia cu care Neemia a făcut cercetările iniţiale, la sosirea în Ierusalim.

Neemia 2:11 11. Trei zile. Compară cu Ezra 8,32. Erau necesare câteva zile de odihnă după o lungă călătorie.

Neemia 2:12 12. M-am sculat noaptea. Până aici, Neemia nu comunicase scopul său nimănui, cu excepţia împăratului Persiei. El se aştepta la împotrivire şi se hotărâse să-i inducă în eroare pe împotrivitorii cât mai mult timp cu putinţă, ascunzându-le planurile sale exacte. Făcând cercetarea zidului noaptea, nădăjduia să scape de sub observaţie. De aceea a luat numai câţiva slujitori şi un singur animal de călătorie. Dorind să vadăcu ochii lor cât de deteriorat era zidul şi ce reparaţii erau necesare, a căutat să atragă cât mai puţin atenţia.

Neemia 2:13 13. Poarta văii. Pentru înţelegerea investigaţiei nocturne a lui Neemia (v. 13-15), a diferitelor porţiuni ale zidului în timpul reconstrucţiei (cap. 3) şi a ceremoniei de sfinţire (cap. 12,27-43), este cu totul necesară odescriere a caracteristicilor topografice ale Ierusalimului. Pentru aceasta, vezi nota suplimentară de la cap. 3 şiharta de la p. 406.

Cei care includ dealul vestic în cetatea Ierusalimului de pe timpul lui Neemia, amplasează Poarta văii în colţul sud-vestic al Ierusalimului, în partea opusă Văii lui Hinom. Cei care limitează cetatea lui Neemia la celedouă dealuri vestice ale Ierusalimului plasează Poarta văii cam la jumătatea distanţei, în lungul zidului de vest.Una sau alta din porţile acestea fusese fortificată de Ozia cu două secole mai înainte (2 Cronici 26,9). Cel maiprobabil era vorba de ultima poartă, ale cărei urme au fost descoperite de săpăturile engleze din 1927, poartă care ducea în cetate din Valea Tiropoeon.

Izvorul balaurului. Numele "Izvorul balaurului" nu apare nicăieri în altă parte a Bibliei. Izvorul acesta este, în general, identificat cu En-Rogel (Iosua 15,7 etc.), numit acum Izvorul lui Iov sau Izvorul lui Neemia, la întâlnirea văilor Hinom şi Chedron. Identificarea aceasta poate să fie valabilă numai dacă expresia ebraică 'el-pene, tradusă "înainte de" în KJV, are înţelesul de "în direcţia" ["spre", trd. Cornilescu], lucru care nu este deloc sigur. Totuşi, dacă expresia acesta înseamnă "(trecând) pe lângă" sau "prin faţa", atunci Izvorul balaurului trebuie să fi secat după timpul lui Neemia. Dacă lucrurile stau aşa, el era situat fie în partea vestică a Văii lui Hinom, fie la mijlocul drumului în Valea Tyropoeon, în funcţie de opinia care este acceptată cu privire la mărimea Ierusalimului pe vremea lui Neemia.

Poarta gunoiului. Poarta aceasta era situată la 444,4 m de poarta văii (cap. 3,13). "Poarta gunoiului" pare să-şi fi primit numele din faptul că gunoiul scos din cetate pe poarta aceasta şi dus în Valea lui Hinom.

Uitându-mă cu băgare de seamă la zidurile dărâmate. Părăsind cetatea prin Poarta văii, Neemia a cercetat zidul pe dinafară, pentru a-şi da seama de extinderea deteriorării făcute acestei părţi a zidului. Poate că Neemia a reuşit să inspecteze fără să fie observat porţiunile de zid care închideau partea de nord a cetăţii, cu ocazia apropierii de Ierusalim şi în cursul vizitelor lui la Templu şi la slujbaşii care se pare că locuiau în cartierul de nord al cetăţii.

Neemia 2:14 14. Poarta izvorului. Poarta aceasta era situată la colţul de sud-est al cetăţii, faţă în faţă cu En-Rogel, acum numit izvorul lui Iov sau izvorul lui Neemia.

Iazul împăratului. Numele acesta nu apare nicăieri în altă parte a Bibliei. Nu e cert dacă Neemia se referă la Iazul Siloamului, care era alimentat de izvorul Siloamului prin tunelul lui Ezechia (vezi la 2 Regi 20,20) sau Iazul lui Solomon, care, după Iosif Flavius (Wars, v. 4. 2) era în partea de jos a Văii Chedronului. Dacă se are în vedere iazul Siloam, Neemia trebuie să fi reintrat în cetate prin poarta izvorului şi să fi întâlnit o cantitate neobişnuită de reziduuri în partea de jos a Văii Chedron.

Neemia 2:15 15. Pârâu. Probabil Valea Chedron. Mergând călare în lungul văii, Neemia putea să vadă sus, deasupra lui, zidurile ruinate ale Ierusalimului. Aceasta a avut loc probabil într-o noapte cu lună plină. Altfel nu ar fi fost în stare să vadă prea mult, deoarece este o distanţă suficient de mare între zidul de est şi poalele prăpăstioase ale dealului sudic şi albia Văii Chedron, prin care umbla călare.

M-am întors. Nu se ştie cât de departe a mers Neemia pe Valea Chedron, spre nord. Investigarea de către a zidului nu a cuprins probabil partea de est a Templului. Poate că el cunoştea deja pagubele din acea parte în urma vizitelor făcute pe locul Templului. Întorcându-se pe acelaşi drum, până la poarta văii, Neemia şi însoţitorii săi (vers. 12) au reintrat neobservaţi în cetate.

Neemia 2:16 16. Dregătorii. La sosirea lui Neemia la Ierusalim, el n-a găsit acolo nici o persoană cu autoritate, ci doar un număr de persoane numite "dregători" şi "mai mari". Deosebirea între aceste două categorii nu este clară. Cea dintâi se poate să fi constat din slujbaşi numiţi, iar a doua din capi de familie.

Cei ce vedeau de treburi. Sau administratori ai cetăţii, necuprinşi între "dregători" şi "mai mari" , sau oameni care fuseseră angajaţi anterior la reclădirea zidului.

Neemia 2:17 17. Am zis atunci. Neemia nu a aşteptat mult până să treacă la acţiune. A doua zi după cercetarea zidurilor, un corp reprezentativ de bătrâni ai satului şi ai cetăţii s-a adunat să asculte raportul lui. În cuvântarea lui, el le-a reamintit starea nenorocită a lucrurilor existente în naţiune, a relatat despre ajutorul dumnezeiesc de care avusese parte în legătura lui cu împăratul şi a arătat care erau prerogativele sale. Cuvântarea lui a avut efectul scontat şi ca rezultat, hotărârea entuziastă şi aparent unanimă de "a se scula şi a zidi".

Neemia 2:19 19. Sanbalat. Despre Sanbalat şi Tobia, vezi la v. 10.

Gheşem, arabul. Când a devenit evident faptul că Sanbalat a fost guvernator al Samariei (vezi la v. 10) şi Tobia probabil guvernator al lui Amon sau cel puţin un conducător influent al acestui popor, s-a sugerat de asemenea că Gheşem (sau Gaşmu; vezi cap. 6,6) este posibil să fi deţinut o poziţie asemănătoare în provincia persană a Arabiei. Aceasta din urmă se pare că cuprindea Edomul, deoarece Edomul nu e niciodată pomenit de Neemia. Presupunerea aceasta este confirmată de descoperirea recentă de inscripţii făcute de lianiţi, care i-au alungat pe edomiţi în sec. al V-lea î.Hr, inscripţii în care este menţionat un Gheşem ca domnitor al Dedanului.

Şi-au bătut joc de noi şi ne-au dispreţuit. Sau trimiţând soli, aşa cum a făcut Sanherib (2 Regi

18,17-35) sau printr-o comunicare oficială scrisă.

Neemia 2:20 20. Eu le-am răspuns. E vrednic de observat faptul că Neemia nu a luat deloc în seamă acuzaţia gravă adusă acum împotriva lui că ar pune la cale o rebeliune. De asemenea nu face referire la ordinul împărătesc pecare-l deţinea, ci îi lasă pe vrăjmaşii săi să presupună să lucrează prin propria sa autoritate. Cu siguranţă că a avut motivele sale de a trimite adversarilor săi răspunsul pe care l-a trimis.

Dumnezeul cerurilor. Neemia, un om foarte religios, a ştiut cum să depindă de Dumnezeu. În loc să indice un decret împărătesc, el s-a referit la cea mai înaltă autoritate posibilă ca fiind aceea de la care venise permisiunea. Compară cu răspunsul lui Zorobabel adresat lui Tatnai: "Noi suntem slujitorii Dumnezeului cerurilor şi al pământului şi zidim din nou casa" (Ezra 5,11).

N-aveţi nici parte. Tot astfel cum pretenţia samaritenilor de a avea dreptul să se amestece în treburile iudeilor a fost respinsă, atunci când ei au venit să-şi ofere ajutorul (Ezra 4,2.3), tot astfel acum când amestecul lor a devenit ostil, el a fost respins cu şi mai multă împotrivire şi indignare. Li s-a spus că ceea ce sepetrecea în Ierusalim nu-i privea şi că ei nu aveau loc nici măcar în amintirea locuitorilor. Neemia le-a explicatcă el dorea să nu mai existe nici un amestec din partea lor şi să-şi vadă de treburile propriilor lor comunităţi şi să nu-i tulbure pe închinătorii adevăratului Dumnezeu. Până aici, Neemia evitase opoziţia ascunzându-şi planurile, dar de îndată ce opoziţia s-a arătat, a înfruntat-o curajos.

NOTE SUPLIMENTARE

LA CAPITOLUL 2

Nota 1

Un grup de documente aramaice publicat în 1954 (vezi la p. 80) include unul care poate fi comparat cu un paşaport oficial. El a fost redactat de Arşam, satrapul Egiptului, care era în Susa sau în Babilon pe vremea scrierii, în folosul anumitor oameni ai lui care călătoreau spre Egipt cu treburi oficiale. Acest document este, fără îndoială, asemănător celui pe care l-a primit Neemia de la împărat şi deci ajută la înţelegerea acestuia. Cu toate că documentul nu este datat, el ţine de timpul lui Neemia, deoarece Arşam, contemporan cu Neemia, a fost satrap al Egiptului timp de mulţi ani, în cea de-a doua jumătăţi a sec. V î.Hr.

Documentul este adresat unui număr de slujbaşi din fruntea cetăţilor sau provinciilor pe drumul dintre Persia şi Egipt, cărora li se cerea să furnizeze provizii deţinătorilor acestui permis de călătorie. În ceea ce priveşte cetăţile respective, nu se cunoaşte decât amplasarea cetăţilor Arbel, modernul Erbil, din nordul Irakului, şi a Damascului din Siria.

Întrucât documentul acesta ilustrează tipul de autorizaţie pe care Neemia a primit-o de la Artaxerxe pentru călătoria lui în Iudea, este prezentată mai jos o traducere completă a lui (vezi G. R. Driver, Aramaic Documents of the Fifth Century B.C. [1954], p. 20):

1. De la Arşam câtre Marduc, slujbaşul care este la A[...]kad, Nabu-dala, slujbaşul care este la Lair, Zatuhay, slujbaşul care este [la] Arzuhin, Apastabar, slujbaşul care este la Arbel, Hala şi Matilabaşi (şi) Bagapat, slujbaşul(ii)

2. care sunt la Salam, Pradaparna şi Guzan, slujbaşii care sunt la Damasc. Şi acum, iată cineva numit Nehtihur, slujbaşul [meu] se duce în Egipt. Daţi-i (ca) provizii din domeniul meu, în provinciile noastre

3. în fiecare zi două măsuri de făină inferioară (?), două măsuri de vin sau bere şi o oaie, iar pentru slujitorii săi, 10 oameni

4. o măsură de făină zilnic, pentru fiecare (şi) fân după (numărul) cailor săi, şi daţi provizii pentru doi cilicieni (şi) un meşteşugar, toţi trei, slujitorii mei care merg cu el în Egipt pentru fiecare şi

5. orice om, zilnic o măsură de făină; şi daţi-le proviziile acestea, fiecare slujbaş la rândul său, potrivit cu durata călătoriei sale de la o provincie la alta, până ajunge în Egipt;

6. şi dacă e mai mult ca o zi în (oricare) loc, nu-i daţi mai multe provizii pentru zilele acelea. Bagasaru are cunoştinţă de ordinul acesta. Duşt este scribul.

Nota 2

Îndoiala cu privire la care Artaxerxe este monarhul din cartea lui Neemia a dispărut aproape complet de la descoperirea papirusurilor de la Elefantina. Dovada cuprinsă în unele dintre aceste papirusuri stabileşte efectiv faptul că Neemia a deţinut funcţia de guvernator al Iudeii sub Artaxerxe I.

După două papirusuri elefantine (Cowley, papirusurile nr. 30 şi 31), Iohanan a fost mare preot la Ierusalim în anul 410 î. Hr. El este menţionat şi în Neemia 12,22.23 (vezi Ezra 10,6) ca fiu al marelui preot Eliaşib, care a deţinut slujba pe vremea lui Neemia (Neemia 3,1). Iosif Flavius (Antiquities, xi, 7.1) susţine totuşi că Iohanan era nepotul lui Eliaşib, care apare să corespundă cu afirmaţia din Neemia 12,22, şi anume căIoiada a fost mare preot între Eliaşib şi Iohanan. Totuşi faptul că Iohanan a fost fiul sau nepotul al lui Eliaşib este irelevant pentru discuţia noastră, întrucât suntem interesaţi să aflăm dacă, potrivit ambelor surse, Biblia şiIosif, marele preot Eliaşib din timpul lui Neemia l-a precedat pe marele preot Iohanan, care deţinea slujba în anul 410 î.Hr. Aceasta cere ca Neemia să fie plasat în timpul domniei împăratului Artaxerxe I, întrucât Artaxerxe II nu a început să domnească decât după apariţia acestor documente, care erau contemporane cu fiul sau nepotul lui Eliaşib.

Dovadă suplimentară vine din menţionarea lui "Delaia şi Şelemia, fiii lui Sanbalat, guvernator al Samariei" (Cowley, nr. 30, rândul 29). Aceasta arată că Sanbalat, cel mai înverşunat vrăjmaş al lui Neemia, era încă guvernator al provinciei Samaria în anul 407 î.Hr., când scrisoarea a fost scrisă (vezi la cap. 2,10). Având în vedere faptul că scrisoarea se adresează fiilor lui Sanbalat, se pare că acesta era bătrân şi le transferase acestora conducerea. Perioada când Sanbalat hotăra singur asupra treburilor pare să fi fost de domeniul trecutului. Întrucât lucrarea lui Neemia se plasează cu siguranţă în perioada în care Sanbalat era prins în mod activ în conducerea treburilor de stat din Samaria, devine evident faptul că singurul Artaxerxe sub care Neemia ar fi putut deţine funcţia era Artaxerxe I, care a murit în anul 423 î.Hr.

Doar puţin savanţi din perioada ultimilor ani s-au îndoit că Artaxerxe din Neemia era Artaxerxe I.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1-20PK 630-638

2 PK 630, 631

3. 4 PK 631

4 SC 103; TM 201

5 PK 632

8. 9 PK 633

10 PK 635

11-16 PK 636

17 PK 637

18-20 PK 638

20 PK 640

Neemia 3:1 1. Eliaşib s-a sculat. E normal să-l găsim pe marele preot Eliaşib dând un exemplu bun cu ocazia aceasta. Mai târziu, a devenit "rudă" ["aliat"] cu Tobia prin căsătorie (cap. 13,4) şi a fost vinovat de profanarea templului (cap. 13,5). După şirul de mare preoţi redat în cap. 12,10.11, pare că Eliaşib era fiul lui Ioiachim şi nepotul lui Iosua, care se întorseseră din Babilon împreună cu Zorobabel (Ezra 2,2; 3,2).

Se pare că scopul special al capitolului acestuia este să dea cinstea cuvenită celor în măsură s-o primească - înscrierea în analele istoriei a numelor bărbaţilor care au ieşit cu generozitate în faţă cu acest prilejimportant, şi-au sacrificat tihna de dragul datoriei şi, prin aceasta, s-au expus unui atac vrăjmaş, cu care erau ameninţaţi deja (cap. 4,18-20).

Cu fraţii săi. Adică preoţii, în general. Faptul că preoţii au preluat construirea unei porţiune a zidului deest, pe lângă lucrarea menţionată aici, reiese din v. 28.

Poarta oilor. Se pare că poarta era total distrusă. Ea se afla la extremitatea estică a zidului de nord, care marca aici limitele domeniului Templului (vezi harta de la p. 406). Târgul oilor s-a aflat probabil în vecinătatea lui şi a dat porţii numelui lui (vezi Ioan 5,2).

Am sfinţit-o. Aceasta pare să fi fost o sfinţire preliminară, deosebită de cea descrisă în cap. 12,27-43. După ce au terminat Poarta oilor şi zidul care se întindea înspre apus până la Turnul lui Hananeel, preoţii au anticipat sfinţirea generală printr-una specială, numai a lor, în felul acesta recunoscând caracterul sacru al lucrării, cât devreme cu putinţă.

Turnul. Turnurile lui Meah (ebr. Hamme'ah, literal "o sută") şi Hananeel se pare că aparţineau fortăreţei Templului (vezi la cap. 2,8). Întrucât nu este menţionată nici o lucrare de construcţie la turnuri, se pare că ele au fost intacte.

Neemia 3:2 2. Oamenii din Ierihon. Porţiunea de zid de lângă Eliaşib a fost reconstruită de către cetăţenii din Ierihon. Faptul că Ierihonul făcea parte din Iudea restaurată reiese din Ezra 2,34.

Zacur. Secţiunile de zid menţionate par să fi fost de diferite lungimi şi cantitatea de muncă necesară pentru restaurarea lor pare, de asemenea, să fi variat. De unele secţiuni răspundea delegaţia unei cetăţi întregi,în timp ce de alte secţiuni răspundea un singur om sau o singură familie, ca în cazul lui Zacur. El era un levit care, mai târziu, a semnat un legământ special între popor şi Dumnezeu (vezi cap. 10,12).

Neemia 3:3 3. Poarta peştilor. Poarta aceasta era probabil aproape de piaţa de peşte, unde tirienii îşi vindeau peştele (cap. 13,16). Se pare că era amplasată în mijlocul zidului de nord (vezi şi Neemia 12,39; 2 Cronici 33,14; Ţefania 1,10).

Fiii lui Senaa. Vezi la Ezra 2,35.

Încuietorile. [Barele, KJV]. Acest cuvânt, tradus corect "bare", apare deseori în Biblie şi indică barele încrucişate cu ajutorul cărora este închise porţile pe dinăuntru.

Neemia 3:4 4. Meremot. Un membru al uneia dintre familiile preoţeşti care nu au putut să-şi stabilească identitatea pe timpul lui Zorobabel (vezi Ezra 2,61). El fusese un tovarăş de călătorie al lui Ezra (Ezra 8,33; cf. Neemia 3,21). Acum el a zidit două porţiuni ale zidului (Neemia 3,21) şi, câteva luni mai târziu, a semnat legământul (cap. 10,5).

Meşulam. Una dintre căpeteniile care îl însoţiseră pe Ezra cu 13 ani în urmă, la reîntoarcerea lui din Babilon (Ezra 8,16). El şi-a asumat acum răspunderea de a construi două porţiuni (Neemia 3,30) şi, mai

târziu, a semnat legământul lui Neemia în calitatea de căpetenie de seminţie (cap. 10,20). Cu toate că era un susţinător loial al lucrării lui Neemia, Neemia se plânge că el îşi dăduse fiica unui fiu al vrăjmaşului, Tobia (cap. 6,18).

Neemia 3:5 5. Tecoiţii. Oamenii din Tecoa, o cetate mică la aprox. 8 km sud de Betleem, acum numit Tequ. De la Tecoa a venit "femeia iscusită" pe care Ioab a trimis-o să-l facă pe David să-l aducă acasă pe Absalom (2 Samuel 14,2.3). Dimensiunile ei par să fi fost cauza pentru care nu apare nici pe lista cetăţilor, nici a oraşelor celor care s-au întors cu Zorobabel (Ezra 2,20-35) şi nici pe lista recensământului din Neemia 11,25-36.

Au lucrat. [Au dres, KJV.] Fiind puţini la număr, tecoiţilor li s-a încredinţat o porţiune de zid care aveanevoie de reparaţie, dar nu de reconstruire completă. Cu toate acestea, ei par să fi fost atât de plini de zel, încât şi-au luat răspunderea de a repara o a doua porţiune de zid (v. 25).

Fruntaşii. Clasele dominante, 'adirim, literal, "cei înălţaţi", s-au dat înapoi de la lucru, aşa cum boii îşi trag înapoi grumazul de la jug (vezi Ieremia 27,11.12). Ei s-au ţinut deoparte, lăsând munca pe seama poporului de rând. Acesta este cel dintâi caz de opoziţie pasivă înregistrat de Neemia. În cronica lui de mai târziu apar şi alte cazuri.

Neemia 3:6 6. Poarta cea veche. Ebr. sha'ar hayyeshanah, ca înseamnă, literal, "poarta vechimii" sau, ca în engleză [şi română], pur şi simplu"poarta cea veche". Cu toate că expresia ebraică a dat naştere la multe variante de traduceri, nu e nevoie să se presupună o eroare de text, aşa cum au făcut cei mai mulţi traducători şi comentatori. Unii comentatori au sugerat că cuvântul pentru "cetate" s-a pierdut şi redau "poarta cetăţii vechi". Dar sugestia aceasta este la fel de inacceptabilă, întrucât "poarta veche" era într-o porţiune de zid carecuprindea adăugirea cea mai recentă a cetăţii. LXX traduce yeshanah, ca nume propriu, Isana. Atunci în ebraică s-ar spune "poarta Ieşana". Se poate ca poarta aceasta să-şi fi primit numele de la cetatea Ieşana, acum Burj el-Isâneh, la nord-vest de Baal-hazor, care este cam la 24 km nord de Ierusalim (2 Cronici 13,19). "Poarta cea veche" este de obicei identificată cu "Poarta unghiului" din 2 Regi 14,13 şi Ieremia 31,38, care era situată în unghiul de nord-vest al zidului cetăţii.

Neemia 3:7 7. Gabaonitul. Gabaon este acum ej-Jib, cam la 9,6 km nord-vest de Ierusalim.

Meronotitul. Amplasarea Meronotului este necunoscută. Trebuie să fi fost aproape de Gabaon şi Miţpa(vezi 1 Cronici 27,30).

Miţpa. Probabil locul cu numele Tell on-Naşbeh, cam la 14,4 km nord de Ierusalim.

Până la scaunul dregătorului. Semnificaţia expresiei astfel traduse este incertă. Ea indică fie regiunea din care veneau ziditorii acestei porţiuni de zid, fie extinderea activităţii lor la zid. După prima interpretare, oamenii aceştia veneau din Gabaon, Meronot, Miţpa şi de departe, din nord, de la scaunul guvernatorului provinciei de "Dincolo de Râu", care ar însemna că unii iudei izolaţi au venit de la reşedinţa satrapului din Damasc sau Alleppo. Potrivit celei de-a doua interpretări, "scaunul dregătorului" era reşedinţa satrapului, când venea la Ierusalim cu treburi oficiale. Dacă aşa stau lucrurile, clădirea trebuie să fi fost în imediata vecinătate a zidului.

Neemia 3:8 8. Argintari. Lucrătorii iscusiţi, precum argintarii şi farmaciştii, poate nu au aparţinut ansamblurilor recunoscute de cetate sau familie, ca ceilalţi constructori, şi astfel au fost înscrişi pe liste separate.

Întărit. Ebr. 'azab, poate "a pregăti". LXX redă 'azab prin "au lăsat", o expresie alternativă dată şi în notele KJV. Dar o astfel de traducere a cuvântului, în contextul acesta, ar fi fără sens, deşi 'azab are un sens asemănător acestuia în alte pasaje în care se găseşte. Cei mai mulţi traducători au presupus că era un termen tehnic, folosit în domeniul construcţiilor. În textele recent descoperite, de la Ras Şamrah, este folosit des un cuvânt, 'adab, cu înţelesul de "a face", "a pregăti", "a pune". Întrucât într-o limbă semitică înrudită, litera d

poate înlocui ebraica z, cum se întâmplă şi în aramaică, e foarte probabil că 'azab din toate textele Ras Şamraheste echivalentul lui 'azab din Neemia 3,8 şi că traducerea KJV este, cel puţin, aproximativ corectă.

Zidul cel lat. Un detaliu topografic necunoscut al Ierusalimului.

Neemia 3:9 9. Jumătate din ţinutul Ierusalimului. Cetatea însăşi nu pare să fi fost împărţită în felul acesta; totuşi, se considera că teritoriul din afara zidului îi aparţinea, aşa cum se sugerează în LXX. Acest teritoriu înconjurătorera probabil împărţit în două părţi şi peste fiecare jumătate era pus câte un cârmuitor (vezi vers. 12).

Neemia 3:10 10. În faţa casei sale. Partea de zid reparată de Iedaia se afla în faţa casei sale, care era probabil lipită sau aproape de zid. El avea, prin urmare, un interes special în refacerea părţii de zid care urma să-i asigure protecţia. Expresii asemănătoare sau similare se găsesc în v. 23,28-30.

Neemia 3:11 11. O altă parte. Literal, "a doua parte". Se subînţelege că porţiunile mai lungi erau împărţite între douăcete de lucrători. Dar acum pare ciudat că în nici unul dintre cazurile acestea nu e menţionată o primă porţiune, fiind amintită doua cea de-a doua (vezi v. 19-21.24.27.30). Totuşi, în două dintre cele şapte cazuri în care este menţionată o a doua parte, constructorii sunt deja amintiţi ca fiind angajaţi şi la o altă secţiune de zid. Poate că acest lucru se potriveşte şi în celelalte cinci cazuri, deşi lucrul acesta nu reiese din raport, aşa cum se prezintă el actualmente.

Turnul cuptoarelor. El este din nou menţionat în cap. 12,38, şi trebuie să fi fost pe zidul de vest, deşi poziţia lui exactă nu poate fi determinată.

Neemia 3:12 12. Fetele. Cei mai mulţi tâlcuitori preferă traducerea "satele" (vezi cap. 11,25-31, unde cuvântul ebraic e tradus în felul acesta). Acestea ar fi sate peste care cârmuia Şalum, în calitate de conducător a jumătate de district. Totuşi, unii comentatori acceptă o interpretare literală, considerând că fetele lui Şalum l-au ajutat la lucru. Opinia aceasta nu poate fi respinsă pe bază de motive etice, întrucât în Orient nu e ceva neobişnuit ca femeile să îndeplinească munci grele.

Neemia 3:13 13. Poarta văii. Vezi la cap. 2,13.

Zanoahului. Oraşul acesta se află în vecinătatea Bet-Şemeşului, cam la 22,4 km sud-vest de Ierusalim, în linie dreaptă. Locul acela este numit acum Khirbet Zamu'.

O mie de coţi. O însemnare topografică importantă, care precizează că distanţa dintre Poarta văii şi Poarta gunoiului era de 444,4 m. Unii au pus la îndoială faptul că o grupă ar fi putut să repare o porţiune atât de mare şi, de aceea, au interpretat cuvintele ca o paranteză topografică care redă distanţa dintre cele două părţi. Dar exprimarea este specifică. Probabil că unele porţiuni ale zidului au fost mai puţin deteriorate decât altele şi puteau, deci, să fie mai uşor reparate.

Neemia 3:14 14. Poarta gunoiului. Vezi la capitolul 2,13, acolo sunt aceleaşi cuvinte ebraice.

Bet-Hacheremului. Identificat cu 'Ain Kârim, 7,2 km vest de Ierusalim.

Neemia 3:15 15. Poarta izvorului. Vezi la cap. 2,14.

Mai marele peste ţinutul Miţpa. [Cârmuitorul unei părţi din Miţpa, KJV.] Adică a districtului Miţpa, care se deosebeşte de oraşul Miţpa (vezi v. 19; vezi la v. 7).

Siloe. Scris şi Siloam (Ioan 9,7.11). A mai existat şi un oraş sub numele de Siloam (Luca 13,4), acum Silwân, pe versanţii sud-vestici ai Muntelui Măslinilor. Tunelul săpat în stâncă, care încă alimentează iazul Siloam din pârâul din valea Chedron, a fost construit de Ezechia (vezi la 2 Regi 20,20). În conducta aceasta s-a găsit faimoasa inscripţie a Siloamului (vezi vol. II, p. 87 pentru traducere).

Grădina împăratului. Aceasta se afla în partea de sud a Văii Chedron, unde locuitorii din Silwân au acum grădinile lor de zarzavat.

Treptele. Întrucât "Cetatea lui David" se afla pe dealul sud-vestic, trebuie să fie vorba un ecluză în trepte din partea de sus a cetăţii până în vecinătatea iazului Siloam, în partea sudică şi cea mai joasă a cetăţii, prevăzută cu zid.

Neemia 3:16 16. Neemia, fiul lui Azbuc. A nu se confunda cu autorul cărţii lui Neemia.

Bet-Ţurului. O cetatea care a ajuns vestită pe timpul Macabeilor şi numită acum Khirbet et-Tubeqah. Se găseşte cam la 6,4 km sud-vest de Ierusalim, în linie dreaptă. O expediţie americană a făcut acolo săpături arheologice, în 1931.

Mormintele lui David. Mormintele acestea, situate în interiorul cetăţii (1 Regi 2,10; 11,43 etc.) continuau să fie cunoscute pe vremea apostolilor (Fapte 2,29), dar de atunci nu se mai cunoaşte amplasarea lor exactă.

Iazul care fusese zidit. Un iaz artificial, altfel necunoscut.

Casa vitejilor. Amplasare necunoscută. Trebuie să fi fost centrul militar sau armurăria.

Neemia 3:17 17. Cheila. Astăzi Khirbet Qîla, la 12,8 km nord-vest de Hebron. Cheila a jucat un rol important în istoria timpurie a lui David (vezi 1 Samuel 23,1) şi se afla aproape de hotarul filistean.

Neemia 3:19 19. O altă parte. Vezi la v. 11. Ezer nu e amintit anterior ca reparând vreo porţiune de zid, cu toate că "oamenii din ... Miţpa" sunt înregistraţi ca atare (v. 7). Se pare că Ezer fie era conducătorul lor, fie l-a înlocuitpe conducătorul lor iniţial.

Suişului. Expresia introdusă astfel era înţeleasă de orice contemporan al lui Neemia, dar pentru noi nu eclară. Probabil erau mai multe case ale armelor în Ierusalim (vezi Isaia 22,8). Aceea numită aici "casa armelor,în unghi [sau în colţ]" era se pare situată la colţul făcut de zidul de est. Trepte sau o potecă duceau la ea din Valea Chedron.

Neemia 3:20 20. Baruc. Baruc are marea cinste de a fi evidenţiat în mod special. El a împlinit repede prima însărcinare încredinţată, care nu este menţionată pe lista lui Neemia (vezi la v. 11) şi acum a preluat o altă porţiune.

A dres cu râvnă. Deşi construcţia propoziţiei în limba ebraică este dificilă şi redarea ei este oarecum nesigură, traducerea KJV pare să fie cea mai bună.

Poarta casei. Menţionarea "uşii" poate să dea de înţeles că locuinţa lui Eliaşib era prea mare pentru a servi satisfăcător ca semn definitoriu. Observaţia aceasta relevă faptul că reşedinţa marelui preot era amplasată la sud de Templu, aproape de zidul de est.

Neemia 3:21 21. Meremot. Prima porţiune a lui este amintită în vers. 4. A doua "parte" nu se poate să fi fost prea mare, întrucât lungimea ei a fost, pe cât se pare, doar o porţiune din casa marelui preot.

Neemia 3:22 22. Preoţii. Aceşti bărbaţi, identificaţi mai specific ca oameni "din împrejurimile Ierusalimului" ["din câmpie" KJV], ebr. kikar, trebuie să fi deţinut proprietăţi în partea inferioară a văii Iordanului. Kikkar se referă de obicei la regiunea din apropiere de Ierihon.

Neemia 3:23 23. Azaria. Azaria era preotul care a împărţit cu Ezra misiunea de a citi şi a explica Legea (cap. 10,2). Mai târziu, a luat parte la sfinţirea zidului (cap. 12,33).

Neemia 3:24 24. Până la unghi. Nici unghiul şi nici colţul menţionate aici nu pot fi amplasate, dar privind harta Ierusalimului (vezi p. 406) se poate vedea că zidul de răsărit nu mergea nici pe departe în linie dreaptă, aşa cum au scos la iveală săpăturile arheologice.

Neemia 3:25 25. Turnului de sus. [Casei de sus, KJV.] În ebraică nu e sigur dacă cuvântul tradus "sus" descrie un "turn" sau o "casă". Cei mai mulţi comentatori îl ataşează cuvântului "turn". "Casa de sus a împăratului" (KJV), din partea de nord a domeniului Templului, probabil că nu e nimic altceva decât vechiul palat al lui David, care era cândva amplasat în acest cartier al cetăţii, în timp ce palatul lui Solomon a fost construit pe dealul de nord-est. Palatul lui David, ca şi cel al lui Solomon (Ieremia 32,2), ar fi putut avea în mod firesc propria lui temniţa. De la temniţa aceasta a venit numele de "poarta temniţei".

Neemia 3:26 26. Pe deal. [În Ofel, KJV.] Ofel pare să fi fost numele porţiunii de nord a dealului estic, adică locul cetăţii lui David, învecinându-se cu limitele sudice ale domeniului Templului. Aici locuia o mare parte din personalul Templului, chiar şi pe vremea lui Hristos.

Porţii apelor. Aceasta trebuia să fi fost o poartă în zidul de est, care era deasupra izvorului Ghihon din Valea Chedron, numită aşa datorită faptului că apa de la izvor era adusă înăuntru prin această poartă.

Turnului care iese în afară. Acesta s-ar putea să fie turnul ale cărui ruine au fost dezgropate de arheologii englezi, între anii 1923-1925, sus, deasupra Izvorului fecioarei (Ghihon) din Valea Chedron.

Neemia 3:27 27. Tecoiţii. Vezi la vers. 5.

Neemia 3:28 28. Porţii Cailor. Plasarea Porţii cailor reiese din 2 Cronici 23,15, comparat cu 2 Regi 11,6, care arată nu trebuie să fi fost departe de Templu şi de palatul regal, în timp ce o comparaţie între Neemia 3,27.28 indică faptul că ea se afla în vecinătatea zidului Ofelului şi s-ar putea considera potrivit să aparţină acestuia. Probabil era amplasat la colţul sud-estic al domeniului Templului, pe pantele Muntelui Moria.

Neemia 3:29 29. Ţadoc. Probabil căpetenia grupării preoţeşti a lui Imer (Ezra 2,37).

Şemaia. Şemaia, fiul lui Şecania, păzitorul porţii de răsărit, nu poate fi identificat cu Şemaia din 1 Cronici 3,22, un descendent direct al regelui David.

Porţii de la răsărit. Probabil o poartă a Templului, în zidul de răsărit, identificată de unii ca fiind Poarta cailor din v. 28. Şemaia este menţionat ca păzitor al porţii de răsărit şi nu ca dregător al ei. E, deci, posibil ca poarta să fi fost întreagă şi să nu fi avut nevoie de reparaţii. Nu se indică locul unde a lucrat el. Probabil era unul dintre preoţi (vezi cap. 12,6).

Neemia 3:30 30. Hanania. Probabil preotul care a luat parte la sfinţirea zidului (cap. 12,41).

Meşulam. Vezi la vs. 4.

Neemia 3:31 31. Dintre argintari. Vezi la v. 8.

Casele slujitorilor. [Locul Netinimilor, KJV.] Întrucât netiniţii [slujitorii] locuiau în Ofel (v. 26), acest "loc al netiniţilor" trebuie să fi fost o clădire de odăi legate de Templu.

Negustorilor. "Locul" ["casele"] indicat aici pare să nu fi fost locuinţa negustorilor, ci un depozit de mărfuri, poate pentru mirodeniile sau tămâia necesare în slujba Templului.

Mifcad. Ebr. miphqad, tradusă şi "înscriere" sau "sumă" ["numărul" sau "numărătoare"] (2 Samuel 24,9; 1 Cronici 21,5) şi "poruncă" (2 Cronici 3,13). Aici pare să fie numele unui anumit loc din domeniul Templului, ca în Ezechiel 43,21, unde este redat prin "loc anume". Unii comentatori au sugerat că "poarta Mifcad" era numită aşa pentru că ducea la locul anume al domeniului Templului, la care se referă Ezechiel. Întrucât chestiunea aceasta n-a fost încă elucidată, este preferabil să folosim mai departe varianta numelui acestei porţi ca în KJV. Ea trebuie să fi fost amplasată în partea de nord a zidului estic al Templului şi se poate să fi fost aproape de actuala "Poartă de Aur" de la Haram esh-Sherîf.

Neemia 3:32 32. Poarta oilor. Vezi la v. 1. Conturul zidului este complet.

Vezi imaginea următoare.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1 PK 638

5.28 PK 639

28-30 5T 342

NOTĂ SUPLIMENTARĂ

LA CAPITOLUL 3

Pentru a înţelege pe deplin relatarea investigaţiei nocturne efectuate de Neemia asupra zidurilor ruinate(cap. 2,13-15), a construirii zidului (cap. 3) şi a sfinţirii zidului (cap. 12,27-43), este necesară cunoaşterea topografiei Ierusalimului.

Harta de la p. 406 prezintă câteva dealuri şi văi din Ierusalim sau din imediata vecinătate a acestuia. Înconjurând Ierusalimul pe la apus, se află valea Hinom, pe care se înalţă dealul apusean al cetăţii. Mergând de-a lungul dealului apusean pe la nord, valea se îndreaptă spre est pentru a întâlni Valea Chedron, la izvorul En-Rogel, acum numit Fântâna lui Iov sau a lui Neemia (600 m deasupra nivelului mării). La răsărit de dealul apusean şi între el şi Muntele Moria şi Muntele Sion, cele două dealuri răsăritene, se află Valea Tyropoeon (a Brânzarilor). Numele acestei văi menţionate în Biblie este dat de Iosif Flavius. A treia vale principală este Valea Chedron, care desparte dealurile răsăritene ale cetăţii de Muntele Măslinilor. În mijlocul acestei văi se află izvorul nesecat Ghihon (625 m), numit Izvorul fecioarei.

Dealul apusean, greşit numit din timpuri medievale Sion, este dealul cel mai înalt al Ierusalimului (757 m). Dealul Templului, Muntele Moria, este următorul ca înălţime (728 m), în timp ce dealul de sud-est coboară de la Dealul Templului la 624 m, în partea lui cea mai sudică.

Vechea părere că cetatea lui David era situată pe dealul apusean, reflectată în numele lui tradiţional de Sion, a fost de multă vreme abandonată. Cercetările arheologice din ultimii 75 de ani au arătat lămurit că

vechea cetăţuie a iebusiţilor, mai târziu Cetatea lui David sau Sion, era amplasată pe dealul sud-vestic.

La origini, zidul cetăţii înconjura numai citadela, amplasată pe dealul de sud-est de către primii colonizatori datorită apropierii ei de cel puţin două izvoare, Ghihon, în Valea Chedron, şi En-Rogel, la punctul de întâlnire dintre văilor Chedron şi Hinom. Este posibil ca un al treilea izvor care nu mai curge, "Izvorul balaurului" din Neemia 2,13, să fi fost în Valea Tyropoeon sau în partea apuseană a Văii Hinom.

Solomon a construit Templul pe dealul de nord-est, Moria, iar în spaţiul dintre acesta şi cetatea lui David şi-a zidit propriul palat. În felul acesta, cetatea avea o formă alungită. Mulţi cercetători au socotit că dealul apusean a fost inclus în sistemul de apărare al cetăţii, la o dată timpurie, poate în timpul domniei lui Solomon.

Din 1967 de când s-au făcut săpături arheologice extinse sub conducerea arheologilor erei, cunoştinţelenoastre legate de Ierusalim au crescut considerabil. Doar descoperirea unei secţiuni din partea de vest a zidului vestic de către prof. N. Avigad, menţionată mai sus, este cu adevărat potrivită cu studiul nostru prezent. Cele mai multe descoperiri făcute în perioada următoare războiului de şase zile privesc cetatea irodiană, cetatea cu care Isus a fost atât de familiar în timpul lucrării Lui de început.

Totuşi, o parte din zidul construit de Neemia a fost identificat de K. Kenyon, în timpul excavaţiile pe care ea le-a făcut pe panta estică a dealului sud-estic, deasupra Izvorului Ghihon. Aceasta descoperire arată că, cel puţin în acest punct, zidul lui Neemia n-a urmat cursul zidului anterior, ci a fost construit mai sus, aproape de creasta dealului, şi mai spre vestul zidului pre-exilic. Dacă s-a procedat l-a fel şi în alte părţi ale cetăţii, dimensiunea Ierusalimului lui Neemia a fost considerabil mai mică decât a cetăţii anterioare.

Deşi descoperirile lui N. Avigad şi K. Kenyon ne-au oferit informaţii multe şi foarte folositoare, noi suntem mai mult sau mai puţin în întuneric cu privire la linia urmată de zidurile cetăţii în timpurile Vechiului Testament, ştiind atât cât ne permit detaliile cunoscute.

Este sigur că cetatea lui David a avut ca limită dealul de sud-est şi că Solomon a extins cetatea spre nord, incluzând teritoriul care acum este cunoscut sub numele de Haram esh-Sherif. Pe acest deal de nord, cunoscut şi ca Dealul templului, au fost ridicate structurile Templului şi ale palatului regal. Nu se ştie încă dacă cetatea s-a întins spre vest în acea vreme şi dacă da, cât anume, deşi este sigur că după 700 î.Hr. o parte din dealul vestic a fost înglobat între zidurile cetăţii şi că cetatea Ierusalimului a păstrat această întindere până când a fost distrusă de Nebucadneţar.

Deoarece nu se cunosc dimensiunile cetăţii lui Neemia, harta de la p. 406 prezintă două posibilităţi, cu două posibile locaţii pentru Dealul principal, Turnul cuptoarelor, Poarta văii şi Poarta gunoiului. Dacă Neemia a refăcut Ierusalimul, în ansamblu, în dimensiunile lui pre-exilice, este inclus teritoriul înglobat de zid în est şi indicat pe hartă prin linii întrerupte. Pe de altă parte, este posibil ca cetatea lui Neemia, cu o populaţiepost-exilică mică, să se fi limitat la dimensiunile Ierusalimului lui Solomon. În acest caz, zidurile lui respectă, aproximativ, ruta indicată de linii negre groase de pe harta p. 406.

În timpul săpăturilor realizate de prof. N. Avigad în 1970 şi 1971, a fost descoperită o porţiune curbă de 40 m lungime a zidului cetăţii pre-exilice - marcată pe harta de la p. 406 cu o linie neagră - care demonstrează că porţiuni din dealul de vest au fost înglobate în cetatea pre-exilică. Săpăturile au datat aceastăporţiune descoperită de curând ca fiind din jurul anului 700 î.Hr., care - dacă este corectă - face din împăratul Ezechia constructorul ei (vezi Israel Exloration Quarterly, 22 [1972], 193-195). Faptul că acest împărat al lui Iuda a fost angajat în construirea şi întărirea fortificaţiilor Ierusalimului este atestat în 2 Cronici 32,5. Totuşi, nu se ştie dacă zidurile lui Neemia respectă cu exactitate cursul zidului pre-exilic.

Partea de vest a cetăţii, numită Mishneh, este amintită în 2 Împăraţi 22,14 (RSV). Construirea ei în timpul împăratului Ezechia a dublat probabil dimensiunea cetăţii împrejmuite anterioare.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1 PK 638

5.28 PK 639

28-30 5 T 342

Neemia 4:1 1. Sanbalat. Vezi la cap. 2,10. Sosirea lui Neemia şi pregătirile pentru rezidirea zidului au constituit o pricină de tulburare pentru Sanbalat şi aliaţi lui cei răi, dar când lucrarea de clădire propriu-zisă a început, n-au mai putut să se stăpânească.

Neemia 4:2 2. Ostaşilor Samariei. Se pare că că provincia Samaria avea o oştire, iar comandantul şef era Sanbalat. Având dovezi documentare la îndemână, care arată că Sanbalat era guvernator al Samariei (vezi la cap. 2,10),nu mai pare ciudat să-l găsim descris drept şef militar.

Neemia 4:3 3. Tobia. Vezi la cap. 2,10. Ca şi în ocaziile precedente, el pare să fi întâlnit pe Sanbalat pentru a discuta ce urmau să facă acum, când iudeii începuseră, de fapt, să construiască.

Neemia 4:4 4. Ascultă, Dumnezeul nostru. Rugăciunea era pentru Neemia mai degrabă o deprindere decât o manifestare neaşteptată a unei emoţii puternice (vezi cap. 5,19; 6,9.14; 13,14.22.29.31). Aşa cum, într-o rugăciune anterioară, el a folosit se pare cuvinte luate din Daniel (vezi la cap. 1,5), el împrumută acum limbajul lui Ieremia (ultima parte din Neemia 4,4; cf. Ieremia 12,3; 17,18 şi 18,21.22; şi prima parte din Neemia 4,5; cf. Ieremia 18,23).

Neemia 4:6 6. Până la jumătate din înălţimea lui. Potrivit cu cap. 3, multe cete de lucrători erau ocupate simultan îndiferite puncte ale zidului. Expresia "până la jumătate" trebuie să însemne jumătate din înălţime, nu din circumferinţă. În plus, se declară că zidul "a fost isprăvit". Doar interpretarea aceasta este compatibilă cu observaţia următoare, conform căreia "spărturile începeau să se astupe" (v. 7). Acest progresul rapid se datora faptului că "poporul lucra cu inimă".

Neemia 4:7 7. Arabii. Trei naţiuni învecinate se aliază acum cu samaritenii împotriva iudeilor. Arabii erau conduşi de Gheşem (cap. 2,19), iar amoniţii de Tobia (cap. 2,10). Locuitorii cetăţii şi vecinătăţii Asdodului, în regiunea de litoral al Filistiei, au fost probabil încurajaţi de Sanbalat din Samaria să reînvie vechea lor ură faţă de Iuda.

Dregerea zidurilor. Propoziţia astfel introdusă spune literal că "a avut loc o vindecare a zidurilor Ierusalimului". Tabloul este acela de refacere a cărnii pe o rană care se vindecă.

Neemia 4:8 8. S-au unit împreună. [Au conspirat toţi, împreună, KJV.] LXX şi Vulgata spun: toţi au fost "adunaţi împreună". Este evident că aceşti traducătorii au presupus că, având în vedere c ce avusese loc deja, nu era necesar să se creadă că doar acum s-a format o conspiraţie (vezi cap. 2,19.20; 4,1-3). Potrivit cu LXX, conducătorii opoziţiei au strâns o oştire considerabilă, cu scopul de a ataca Ierusalimul, aşteptându-se probabil că o desfăşurare de forţe avea să-i înspăimânte pe constructorii paşnici şi să-i facă să oprească lucrarea.

Să-i. Ebr. lo, literal "lui" sau "i". Afirmaţia este obscură. Dacă se referă la cetatea Ierusalim, ar trebui săaibă finalul feminin lah, iar dacă se referă la Neemia, ar trebui să spună li, "mie", "mi". Expresia ar putea fi tradusă: "să mă" (sau să "o", dacă e vorba de cetatea) pună în confuzie".

Neemia 4:9 9. Am pus o strajă. Ca orice conducători înţelepţi, Neemia s-a informat cu privire la mişcările

vrăjmaşului. Pentru a fi pregătit în cazul unui atac prin surprindere, el a pus o strajă ziua şi noaptea, fără îndoială, în avanposturi, la o oarecare depărtare de zidurile cetăţii. Ei erau credincioşi şi se încredeau în ocrotirea divină, dar aceasta nu-i împiedica să facă tot ce le stătea în putere. Efortul omenesc trebuie unit cu puterea divină.

Neemia 4:10 10. Iuda zicea. Îndatoririle de pază atentă şi munca neîncetată apăsau greu asupra poporului şi-l descurajau. Plângerea lor este exprimată sub formă poetică şi poate că a fost o cântare compusă şi cântată de purtătorii de poveri. În ebraică, constă din zece cuvinte, două propoziţii de câte două rânduri fiecare. Ultimelecuvinte ale rândului întâi şi al treilea rimează, şi, la origine, este posibil să fi rimat şi al doilea cu al patrulea. Următoarea traducere reprezintă o încercare de a reda gândul original, în formă poetică:

Prea slabă-i puterea cărăuşilor

Şi prea mult e molozul;

Iar noi nu suntem în stare

Să refacem zidul.

Neemia 4:11 11. Nu vor şti. Descurajarea a sporit prin vestea venită de la vrăjmaşi că plănuiau să atace cetatea prin surprindere şi să-i omoare pe lucrători. Faptul că Neemia redă însufleţit ce spuneau iudeii şi vrăjmaşii lor (v. 10.11) reflectă forţele cu care el, în calitate de conducător, avea să lupte. Cea mai slabă ezitare din partea lui ar fi dus la oprirea lucrării.

Neemia 4:12 12. Pe unde veneau la noi. [De unde aveau să se întoarcă la noi, KJV.] Ebraica acestei propoziţii este neclară. O neînsemnate transpoziţie a literelor unui cuvânt ebraic dă varianta RSV a întregii afirmaţii: "Din toate părţile unde trăiesc şi se vor urca împotriva noastră". Aceasta cel puţin dă sens propoziţiei şi este potrivită cu contextul. În felul acesta, sensul versetului 12 pare să fie că mişcările ostentative de trupe vrăjmaşului şi veştile despre un atac iminent, pe care le făceau intenţionat să circule, i-au înspăimântat pe iudeii care trăiau la hotarele Iudeii şi poate pe unii chiar de pe teritoriul vrăjmaş ca să fugă la Ierusalim spre a fi la adăpost. Ei au adus raportul alarmant că vrăjmaşii lor erau pe punctul de a ataca din toate părţile; Sanbalat şi samaritenii din nord, amoniţii din est, arabii de la sud şi filistenii (aşdodienii) din vest (vezi PK 642). Expresia "de zece ori" subliniază tonul grav folosit de refugiaţii în raportul şi efectul devastator pe care acesta l-a avut asupra lucrătorilor. Sanbalat conta pe un război al nervilor, care să-i facă pe iudei să înceteze activitatea din cauza spaimei.

Neemia 4:13 13. Am pus în locurile cele mai de jos. Prima parte a v. 13 este obscură. Se pare că la punctele mai vulnerabile de-a lungul zidului, unde atacurile erau mai probabile, Neemia a postat oameni înarmaţi, în poziţii vizibile, cu speranţa de a anticipa un atac. Gruparea oamenilor pe familii tindea să imprime în fiecare dintre ei simţământul că luptau pentru propriile lor rude. Este posibil că vrăjmaşul ocupase deja poziţii opuse părţilor "cele mai de jos" sau mai vulnerabile ale zidului care creştea repede şi simulase că face pregătiri să atace, atunci când acţiunea promptă a lui Neemia le-a zădărnicit planul, arătând lămurit că iudeii erau gata să lupte, dacă era necesar.

Neemia 4:14 14. M-am uitat. Pare să fie indicată o ocazie specială, poate într-un moment când aliaţii ostili îşi uniserăforţele şi înaintau. Acest scurt, dar mişcător apel pare să fi fost făcut în aşteptarea unui atac iminent. Faptul cănu a urmat nici o ciocnire pare să arate că atunci când vrăjmaşii s-au apropiat şi, de la o oarecare distanţă, i-au văzut pe iudei aşteptându-i în perfectă ordine şi bine înarmaţi, s-au retras. Nu e clar dacă intenţionau sau nu să lupte cu adevărat.

Neemia 4:16

16. Oamenii mei. [Slujitorii mei, KJV.] Probabil membrii suitei personale a lui Neemia, iudei puşi la dispoziţia guvernatorului. Lista din cap. 3 dă de înţeles că lucrarea a fost începută de evreii din Iudea. Dar când situaţia a devenit mai încordată şi mai dificilă, Neemia a trimis pe proprii săi asistenţi la lucrarea de construcţie şi pe propria sa gardă personală, la postul de pază.

Căpeteniile erau înapoia. Probabil fruntaşii. Oamenii aceştia stăteau "înapoia" lucrătorilor pentru a dirija lucrarea lor şi pentru a-i conduce în apărarea cetăţii, dacă vrăjmaşul ar fi riscat să atace.

Neemia 4:17 17. Cei ce zideau zidul. Această propoziţie aparţine verstului 16 şi explică despre care membri ai "întregii case a lui Iuda" era vorba.

Cei ce duceau sau încărcau. Nu o grupă de lucrători diferită de cei care "duceau" poverile, aşa cum se spune clar în ebraică. Înţelesul este că purtătorii de poveri erau încărcaţi în aşa fel încât să poată să-şi poarte povara cu o mână, iar mâna cealaltă să fie liberă ca să poarte o armă. În caz de atac, fiecare om era astfel pregătit, lăsând doar jos povara sa.

Neemia 4:18 18. Fiecare din ei când lucra. [Ziditorii, KJV.] Întrucât ziditorii aveau nevoie de ambele mâini pentru munca lor, ei purtau săbii la cingătoare şi, în acest fel, erau gata să meargă la luptă împotriva vrăjmaşilor lor, în clipa în care erau înştiinţaţi.

Cel ce suna din trâmbiţă. În scenele asiriene şi egiptene care prezintă scene de război, cei care cântau de trâmbiţă sunt înfăţişaţi ca trâmbiţaşi, care dădeau semnalul de luptă.

Neemia 4:19 19. Risipiţi pe zid. După cum reiese din distribuirea lucrului din cap. 3, constructorii erau împrăştiaţi peîntregul contur al zidurilor, aşa că, în orice punct, ar fi fost în mod normal o mică grupă de oameni.

Neemia 4:20 20. Dumnezeul nostru va lupta pentru noi. Încrederea lui Neemia în ajutorul divin era contagioasă. El însuşi a lăsat un exemplu nobil nu numai pentru contemporanii săi, dar şi pentru noi, în lupta noastră morală cu puterile răului. Putem fi siguri că Dumnezeu va lupta pentru noi când lucrăm plini de râvnă pentru înaintarea lucrării Sale, când încercăm să biruim pe Satana, păcatul şi mândria şi când motivaţia noastre este curată, încrederea noastră, puternică, iar armele noastre, nepătate.

Neemia 4:21 21. Aşa am făcut lucrarea. Un rezumat al v. 16-20.

Până la ivirea stelelor. Construcţia a înaintat din zori şi până la amurg; oamenii lucrând cu sârg ca să-şi termine lucrarea. Având în vedere faptul că forţele vrăjmaşe stăteau la pândă prin împrejurimi, rapiditatea era cea mai importantă. Fiecare piatră aşezată sporea siguranţa cetăţii. Schimburi de noapte nu prea erau posibile în vremurile străvechi, dar se folosea la maximum fiecare moment al zilei.

Neemia 4:22 22. Să petreacă noaptea în Ierusalim. Mulţi oameni locuiau în afara Ierusalimului şi probabil se obişnuiseră să se reîntoarcă în satele lor la sfârşitul fiecărei zile. Acum li s-a cerut să rămână în interiorul cetăţii pentru un plus de ocrotire. Însuşi faptul că erau acolo şi se ştia că sunt acolo avea scopul să prevină un atac. Dacă vrăjmaşul ar fi atacat noaptea, ei să fie disponibil şi în stare să-şi îndeplinească misiunea de a apăra ce au lucrat.

Neemia 4:23 23. Fraţii mei. Probabil că este vorba despre fraţi adevăraţi, de sânge. Faptul că Neemia avea fraţi reiese din cap. 1,2 şi că unul dintre ei, Hanani, îl însoţise la Ierusalim, se observă din cap. 7,2.

Se duceau cu armele la apă. [Le scoteau pentru spălat, KJV.] Însemnătatea expresiei ebraice tradusă

astfel este obscur. Literal, ea spune: "fiecare arma a sa apa". Traducerea KJV este luată din Vulgata, care aici este mai mult o interpretare decât o traducere. LXX omite cu totul această afirmaţie. RSV spune: "fiecare îşi păstra arma în mână." Unii au modificat ultimul cuvânt ebraic pentru ca afirmaţia să spună: "la fiecare, arma sa era în dreapta sa." Alţii au încercat să explice cuvintele ebraice aşa cum sunt, interpretând că pasajul spune:"arma fiecăruia era apa lui", adică armele erau un înlocuitor pentru apă sau că singura baie a unui om era arma lui. Potrivit acestei interpretări, pasajul este idiomatic, poate o expresie folosită pentru a descrie rigorile unei campanii. Conform altor expuneri propuse, lucrătorii nu-şi scoteau îmbrăcămintea "nici ziua, nici noaptea" sau "fiecare se ducea cu arma sa la apă".

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1-23PK 641-645

1 3T 574

1.2 PK 641

3 PK 642

4 3T 574

6 Ed 286

6-8 PK 642

7.8 3T 571

9 PK 659; 3T 572

9.10.12-18 PK 643

10.14 GC 56

17 AA 597

18 GC 56

20 PK 645

20-23 PK 644

Neemia 5:1 1. Mari plângeri. Nu e sigur când au avut loc unele dintre evenimentele descrise în acest capitol. Nu toate ar fi putut să aibă loc în timpul construirii zidului, întrucât versetul 14 ajunge cu raportul la sfârşitul celor 12 ani ai lui Neemia ca guvernator. Cel mult doar v. 1-13 pot fi atribuite timpului construirii zidului. E adevărat că lucrul neplătit la zid plată avea să-i lipsească pe mulţi de mijloacele obişnuite de întreţinere. Pe de altă parte, lucrarea s-a încheiat într-un timp prea scurt ca să producă o situaţie economică grea, de tipul celei descrise aici. Nu există nici o indicaţie în cadrul relatării situaţia grea a fost legată de munca de reconstruire. Motivele de nemulţumire îşi aveau rădăcinile mult mai adânc şi se amplificaseră pe parcursul unei lungi perioade de timp, dar s-a ajuns în criză în timpul construirii zidului (vezi PK 646). În v. 14-19, Neemia dă un raport despre propria sa conduită cât a slujit ca guvernator al Iudeii (vezi 1 Samuel 12,3-5).

Oamenii se plângeau din cauza sărăciei îngrozitoare. Cei care se plângeau erau săracii poporului, iar ceiînvinuiţi erau fraţii lor mai înstăriţi (vezi 2 Regi 24,14).

Neemia 5:2

2. Mulţi. Cei care aveau familii numeroase erau primii care se plângeau. Copiii lor numeroşi se dovedeau a fi nu o binecuvântare, aşa cum erau de obicei consideraţi de către orientali, ci o povară şi o pricină de mare îngrijorare pentru ei.

Neemia 5:3 3. Ca să avem grâu. [Ca să putem cumpăra grâu, KJV.] Poate, aşa cum spune LXX, "de aceea daţi-ne grâu [cereale]", nu că ei doreau un dar, ci o îmbunătăţire a situaţiei economice care îi adusese într-o stare deplorabilă.

În timpul foametei. [Din cauza foametei, KJV.] Unii cereau ajutor din cauza foametei, acum trecute, care-i obligase să-şi ipotecheze ogoarele, viile şi casele. Reclamanţii făceau parte deci dintr-o clasă care cândva avusese proprietăţi considerabile şi care trăiau în afara oraşului. Situaţia este asemănătoare cu cea descrisă în Iosua 5,8. Strângerea terenurilor agricole în mâna celor bogaţi nu era o situaţie nouă.

Neemia 5:4 4. Birul împăratului. Ca şi în cazul altor provincii persane, li se cerea iudeilor plata unui tribut anual, parte în bani şi parte în natură, către tezaurul persan. În anii obişnuiţi, povara aceasta poate că nu părea grea, dar în anii slabi, apariţia perceptorului prefigura adesea o stare foarte mizerabilă. Pentru a plăti taxele oameniise împrumutau, fără să spere că vor scăpa vreodată de datorii.

Neemia 5:5 5. Carnea voastră. Aceşti săraci erau oameni ca şi fraţii lor mai bogaţi şi aveau tot atât de mult nevoie de cele necesare vieţii ca şi aceştia. Proprii lor copii erau la fel de scumpi pentru ei, cum erau şi copiii celor bogaţi pentru părinţii lor.

O categorie de oameni se plângea că aveau familii atât de numeroase încât era imposibil să le ofere acestora hrana necesară. O alta se plângea că şi-au ipotecat proprietăţile din cauza foametei. A treia se plângea au trebuit să recurgă la împrumuturi de bani ca să-şi plătească impozitele, iar o a patra, că încăpuseră pe mâna unor cămătari hrăpăreţi. Oamenii aceştia nu sufereau din cauza apăsării din partea tiranilor străini, ci din cauza impunerilor exagerate la care supuşi de proprii lor fraţi.

Multe din fetele noastre. Cu privire la dreptul legal al taţilor de a-şi vinde fiicele, vezi Exod 21,7. Mulţi dintre exilaţii întorşi scăpaseră din robia babiloniană doar ca să devină robii fraţii lor, şi starea aceasta din urmă părea mai insuportabilă decât prima. În Babilon, familiile rămăseseră unite, dar acum copiii erau luaţi de la părinţii lor pentru a deveni sclavii conaţionalilor lor iudei.

Neemia 5:6 6. M-am supărat foarte tare. Pare că litera legii nu fusese călcată decât în chestiunea luării de dobândă (v. 11), de care oamenii nu se plânseseră. Faptul că bărbaţii puteau să-şi vândă fiicele, reiese din Exod 21,7. Înrobirea bărbaţilor era limitată la şase ani (vezi la Exod 2,2), şi dacă anul jubiliar începea mai devreme de sfârşitul celui de-al şaselea an, ei erau eliberaţi automat (Levitic 25,10; vezi la Deuteronom 15,12). De asemenea era permis să se "vândă" (arendeze) terenul (Levitic 25,14-16), dar nu să se transfere pentru totdeauna (v. 10.13). Totuşi, bogaţii călcaseră spiritul legii, dacă nu litera ei. În vremuri grele din punct de vedere economic era de datoria lor să-i ajute pe fraţii lor mai săraci, nu să-i asuprească (v. 14.17). Neemia, rudele lui apropriate şi adepţii lui făcuseră lucrul acesta atât cât le stătuse în putere (Neemia 5,10.15). Bogaţii, însă, scoseseră toate foloasele cu putinţă în dauna concetăţenilor lor. Este lesne de înţeles că Neemia,un om capabil de simţăminte puternice când era cazul să apere dreptatea, putea într-adevăr să fie foarte supărat pe acei profitori lipsiţi de conştiinţă şi de scrupule.

Neemia 5:7 7. Împrumutaţi cu camătă. Aceasta era o încălcare a legii, care interzicea luarea de dobândă de la evrei,dar îngăduia luarea ei de la străini (Deuteronom 23,19.20; vezi la Exo. 22,25, Levitic 25,35).

Am strâns... o mare mulţime. [Am făcut o mare adunare împotriva lor, KJV.] Mustrarea lui Neemia pare să nu fi avut efect. Nobilii nu dădeau semne că aveau să-şi schimbe conduita. De aceea, a fost constrâns să aducă problema înaintea poporului, nu pentru că acesta deţinea autoritatea legală. El conta pe faptul nobilii

se vor ruşina sau se vor teme să continue să-i asuprească pe cei săraci, din moment ce vor fi mustraţi deschis de către conducătorul civil cel mai mare.

Neemia 5:8 8. Noi am răscumpărat, după puterea noastră. Acest "noi" se poate referi fie la cei care se întorseseră mai recent în comparaţie cu cei care veniseră mai demult, fie la Neemia şi rudele lui în contrast cu asupritorii bogaţi. Probabil că este vorba de aceştia din urmă. Cuvintele lui Neemia dau de înţeles că el şi oamenii cu acelaşi suflet ca el cumpăraseră iudei ţinuţi în robie de străini şi-i eliberaseră. Lucrul acesta el îl făcuse atât câti-au permis mijloacele.

Neemia 5:9 9. Apoi am zis. Neemia simţea, pe bună dreptate, că nu era de-ajuns să reducă la tăcere pe nobililor sausă-i facă să se simtă ruşinaţi. Era necesar să-i facă să-şi schimbe felul de purtare.

Neemia 5:10 10. Le-am împrumutat. Literal "le împrumutăm". Legea cerea bogaţilor să dea cu împrumut celor săraci (Deuteronom 15,7-11) fără camătă (vezi la Exod 22,25). Neemia procedase conform ambelor prevederi şi acum le cerea altora să facă la fel. A da cu împrumut era o virtute, a cere camătă era un viciu princare cel bogat profita de pe urma celui sărac (vezi la Neemia 5,11).

Neemia 5:11 11. Daţi-le înapoi. După ce denunţase oprimarea şi afirmase principiile în cauză, Neemia a făcut un puternic apel la acţiune. El a făcut apel la cei care deţineau pământurile fraţilor lor mai săraci ca garanţie să le înapoieze de îndată proprietarilor lor (vezi PK 650).

A suta parte. Probabil, a suta parte luată ca dobândă, precum centesima romanilor de pe vremea lui Cicero, ca plată lunară. Unul la sută pe lună nu era o dobândă mare în comparaţie cu cea plătită de obicei în Orientul antic. În Babilonia şi Asiria, dobânda obişnuită era de 20-25% pentru argint şi 33,3% pentru cereale. Texte din sec. VII î.Hr. găsite în Gozan (Tell Halâf), Mesopotamia, arată o dobândă anuală de 50% pentru argint şi 100% pentru cereale, în acea localitate. În Egipt, ea era de 12-24% în cursul perioadei ptolemeice (ultimele trei secole î.Hr.), singura din care avem rapoarte de acest fel. Totuşi, săracii din Iudea trebuie să fi gemut sub povara cametei, chiar dacă o dobândă de 12% pe an, în Iudea, nu poate fi socotită exorbitantă, când e comparată cu dobânda din alte ţări.

Neemia 5:12 12. Le vom da înapoi. Apelul convingător al lui Neemia, reafirmarea de către el a principiilor legii mozaice şi propriul lui exemplu valoros au biruit. Nobilii, fiecare în parte şi toţi laolaltă, au căzut de acord nu numai să dea înapoi dobânda deja luată, să se abţină de la a mai cere dobândă şi să dea cu împrumut fraţilor lor mai săraci în armonie cu legea, ci să înapoieze terenurile şi casele confiscate, care trebuie să se fi ridicat la o valoare considerabilă şi pe care, după litera legii, erau îndreptăţiţi să le păstreze până la anul de veselie (jubiliar).

I-am pus să jure. Vezi la Ezra 10,5. După ce a fost dat consimţământul cerut, Neemia i-a chemat pe preoţi şi le-a cerut creditorilor să jure că aderă în mod sincer la înţelegerea făcută. Neemia a cerut participareapreoţilor, pe de o parte cu scopul de a solemnitate jurământului luat, ca fiind făcut înaintea Domnului şi pe de altă parte pentru a da declaraţiei valabilitate legală în cazul unei acţiuni judecătoreşti, dacă lucrul acesta s-ar fidovedit necesar.

Neemia 5:13 13. Mi-am scuturat mantaua. [Poala, KJV.] Cuvântul ebraic tradus "poala" reprezintă poala hainei, în care uneori erau purtate lucruri. Cuvântul este găsit doar aici şi ca "braţe" în Iosua 49,22. Pentru a scoate în evidenţa caracterul obligatorie al promisiunii, Neemia a îndeplinit un act simbolic. Acesta a constat în strângerea veşmântului ca şi când ar fi căra ceva în ea şi în scuturarea şi golirea acestuia, în momentul când a rostit blestemul din v. 13. La popoarele din vechime, de puţine lucruri se temeau oamenii aşa de mult ca de ajungerea sub blestem. Blestemele din Deuteronom 28,16-44 aveau ca scop să-i impresioneze pe cei care ar fifost ispitiţi să încalce legea. Blestemele scrise deasupra intrării în mormintele împăraţilor asirieni şi perşi aveau

scopul să îngrozească şi să alunge pe eventualii jefuitori. Şi contractele erau la protejate împotriva încălcării. Blestemul lui Neemia este neobişnuit, dar scopul lui este clar.

Neemia 5:14 14. M-a pus. [Am fost pus, KJV.] Aici, pentru prima dată, Neemia afirmă lămurit că autorizaţia lui de ase întoarce şi a reconstrui zidul Ierusalimului era însoţită de numirea lui ca guvernator al provinciei Iudea. E posibil ca numirea să fi avut loc la scurt timp după aceea. Cei 12 ani ai săi ca guvernator nu au început înaintede luna Nisan, în al 20-lea an al lui Artaxerxe (cap. 2,1), adică nu înainte de 2 aprilie 444 î.Hr. Termenul acesta de slujbă se va încheia în cel de-al 32-lea de domnie al lui Artaxerxe, care, conform anului calendaristical lui Neemia (vezi p. 109) a început probabil la 25 septembrie 433 şi s-a încheiat la 13 octombrie 432 î.Hr. Încursul acestui an, a fost rechemat la curtea lui Artaxerxe (cap. 13,6) şi probabil că în acea vreme a fost scris raportul din cap. 5,14-19, v. 1-13 şi alte părţi ale cărţii.

Veniturile cuvenite dregătorului. [Pâinea dregătorului, KJV.] În cursul activităţii sale, el nu a pretins veniturile pe care un guvernator era îndreptăţit să le primească de la supuşii săi; el a acoperit propriile sale cheltuieli. Prin "fraţii" săi Neemia se referă aici la întreaga lui curte, ca şi la propria sa familie.

Neemia 5:15 15. Cei dintâi dregători. [Guvernatorii dinainte, KJV.] Dintre aceştia, numai unul, Zorobabel, este cunoscut. Nu este sigur dacă Ezra a fost numit guvernator sau dacă lucra în calitate de însărcinat special. Neemia se referă probabil la diferiţii guvernatori care se pare că stăpâniseră peste Iudea în cursul celor 50 sau 60 de ani dintre Zorobabel şi sosirea lui Ezra.

Împovărau. Cuvintele din original sunt tari şi trebuie să fie redate "asupriseră" poporul sau "fuseseră grei" pentru el. RSV redă: "puneau poveri grele" asupra poporului.

Afară de. Literal "după". Vulgata spune "zilnic". Cea mai mare parte a comentatorilor adoptă varianta aceasta şi trag concluzia că cheltuielile curţii lui Neemia erau de 40 de sicli pe zi (334,8 gr, dacă este vorba desiclul uşor) şi nu că se pretinsese 400 de sicli pe an de la fiecare persoană.

Slujitorii lor apăsau. Servitorii şi funcţionarii inferiori ai unei curţi orientale se foloseau de poziţia lor pretinzând sume mari de la cei care veneau să ceară aprobare de la oficialităţi. Lucrurile acestea se petreceau îndeosebi în antichitate, când eunucii şi alţi din suită erau adesea nişte despoţi îngrozitori. Haman sub Xerxe, Sejan sub Tiberiu şi Narcis sub Claudiu sunt exemple clasice ale acestei practici.

Neemia 5:16 16. Am lucrat. Nu numai că Neemia s-a abţinut să asuprească poporul. De asemenea el a trăit pe propria lui cheltuială, şi în plus, el şi slujitorii săi personali (întreţinuţi tot pe propria sa cheltuială) au lucrat neobosit la zid. Felul în care au acţionat Neemia şi slujitorii săi este arătat în cap. 4,10.13.15.17.

N-am cumpărat nici un ogor. Neemia vrea să spună fie că nu a luat nici un ogor, în schimbul vreunei datorii, aşa cum făcuseră nobilii (v. 3.11), fie că nu achiziţionase nici o proprietate în nici un mod atâta timp cât a fost guvernator. Personal, el n-a fost mai bogat, ci mai sărac, după cei 12 ani de slujbă. Purtarea acestor răspunderi au însemnat pentru el jertfă personală.

Neemia 5:17 17. Aveam la masă. Aceasta nu era totul. Neemia nu numai că-şi suportase propriile cheltuieli, ci manifestase faţă ospitalitatea care era de aşteptat de la un guvernator şi îi hrănise zilnic pe cei 150 de capi de familie care locuiau în Ierusalim (vezi cap. 11,1). În afară de aceşti oaspeţi obişnuiţi, Neemia mai hrănise la masa sa pe iudeii care veneau cu treburi la Ierusalim din târgurile Iudeii şi dintre neamurile învecinate. Fără îndoială că Neemia a avut mijloace materiale considerabile dacă a putut trăi în Ierusalim, timp de 12 ani, în maniera descrisă aici. Faptul că unii dintre iudeii care au trăit în Babilonia deveniseră foarte bogaţi e atestat dedocumentele de afaceri ale firmei "Fiii Murashu", ieşite la iveală prin săpăturile întreprinse la Nippur (vezi p. 65).

Neemia 5:18

18. Păsări. Cu toate că găinile nu sunt niciodată menţionate în VT, existenţa lor în Palestina, pe vremeaaceea, este atestată de sigiliul lui Iaazania, găsit la Tell en-Naşbeh în 1932, pe care apare o imagine cu un cocoş care se luptă. Cea mai veche referire la găini în Egipt datează de pe timpul lui Tutmose III din sec. XV,când au fost aduse din Siria în ţara de pe Nil. Se poate ca în expresia colectivă de "păsări" ar fi fost incluşi porumbeii şi gâştele.

Veniturile cuvenite dregătorului. [Pâinea dregătorului, KJV.] Vezi la v. 14.

Neemia 5:19 19. Adu-Ţi aminte de mine, spre bine, Dumnezeule. Neemia încheie cu o rugăciune caracteristică lui (vezi cap. 6,14; 13,22.31).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1-19PK 646-652

1-4 PK 646, 647

5-7 PK 648

8 PK 649

9-13 PK 650

Neemia 6:1 1. Nu puseseră încă. Aceasta ar părea să contrazică cele scrise la cap. 3,1.3.6.13 etc. Dar raportul de lacap. 3 schiţează întregul proiect de reconstrucţie cu scopul de a arăta cine anume răspundea de diferitele secţiuni şi nu timpul când s-a încheiat lucrarea. Din punct de vedere cronologic, cap. 4-6 sunt, în general, paralele cu cap.3 şi se referă la evenimente care au avut loc în timpul construirii zidului. Aşezarea porţilor în balamale era, natural, ultimul lucru ce era de făcut.

Sanbalat. Despre cei trei conducători ai conspiraţiei, vezi la cap. 2,10.19.

Vezi harta următoare.

Neemia 6:2 2. Sanbalat şi Gheşom. Tobia nu e amintit. E posibil ca numai doi dintre vrăjmaşii lui Neemia să fi fost dispuşi să meargă atât de departe încât să recurgă la violenţă personală. S-ar putea ca Tobia să fi avut motive să refuze participarea la complot, întrucât era înrudit cu unii conducători iudei.

Ono. Acum Kefr 'Ana, cam la 11 km sud-est de Iafa. Împreună cu cetăţile Lod (Lida) şi Hadid, forma un district iudeu total înconjurat de teritorii samaritene şi filistene. Acest district iudeu fusese ales ca loc de întâlnire propus, ca în felul acesta să-l inducă în eroare pe Neemia, dându-i un fals sentiment de siguranţă. Ar fi fost uşor pentru ei să-l atace pe drum, în timp ce străbătea teritoriul samaritean pentru a ajunge la Ono.

Să-mi facă rău. Natura răului intenţionat nu poate fi determinat din cuvântul ebraic foarte general tradus prin "rău", dar e greu de conceput alt scop decât violenţa personală.

Neemia 6:3 3. Nu pot să mă pogor. Neemia răspunde cordial la invitaţia guvernatorilor colegi, dar răspunsul lui nu le dă nici un motiv să spere că el va ceva. El nici măcar nu catadicseşte să-şi dezvăluie suspiciunile, poate chiar siguranţa pe care o are cu privire la planurile lor rele.

Neemia 6:5 5. O scrisoare deschisă. Nu se motivează de ce a trecut Sanbalat de la solii verbale la un document scris. O solie scrisă ar fi putut să aibă un caracter mai oficial şi deci, se presupune, mai eficace. Scrisoarea era

probabil scrisă pe o foaie de papirus, materialul cel mai obişnuit al timpului, folosit în Palestina. O astfel de scrisoare era de obicei înfăşurată şi cele două capete ale sulului rulate către mijlocul lui. Apoi era legată o sfoară în jurul sulului şi era aplicat un sigiliu de lut pe nod, în aşa fel ca acesta să nu poată fi deschis fără să se rupe pecetea. Pe partea din afară era pusă de obicei adresa. Trimiterea unei scrisori deschise, prin care se aduceau acuzaţii unui slujbaş al coroanei persane, nu numai că a încălcat legile bunei cuviinţe, dar era şi extrem de ofensatoare. O "scrisoare deschisă" îi invita pe toţi să citească conţinutul ei, iar scopul trimiterii ei nesigilate trebuie să fi fost acela de a-i alarma pe iudei şi de a-i aţâţa împotriva lui Neemia. Compară cu purtarea ambasadorilor lui Sanherib (2 Regi 18,27-36).

Neemia 6:6 6. Gaşmu. O altă formă a numelui Gheşem (vezi la cap. 2,17). Sanbalat, aparent, vrea să spună că presupusele zvonuri despre răzvrătirea pusă la cale de Neemia au circulat printre popoarele înconjurătoare şi au ajuns acum la cunoştinţa lui Gheşem, iar acesta, la rândul lui, le transmisese lui Sanbalat. Pozând în prieten, Sanbalat se grăbeşte să-l avertizeze pe Neemia de grava acuzaţie care i se aduce. În unele privinţe, acuzaţia aceasta este asemănătoare cu raportul pe care iudeii ameninţau să-l facă lui Cezar cu privire la Pilat (Ioan 19,12.13).

Neemia 6:7 7. Ai pus chiar prooroci. Sanbalat are puţin respect pentru înalta chemare a unui profet. El găsise aşa-zişi profeţi gata să conlucreze cu el, contra plată, împotriva lui Neemia (vezi v. 12.14). De aceea, se pare că el considera că toţi profeţii sunt mercenari, la fel ca ai săi (vezi Amos 7,12). Este posibil de asemenea ca Sanbalat să fi avut acces la profeţii precum cele ale lui Zaharia, pe care fie le-a înţeles greşit, fie intenţionat le-a interpretat greşit (vezi Zaharia 1,16; 2,5; 6,11; 9,9.10; 12,9; 14,9 etc.).

Să ne sfătuim împreună. Adresând acuzaţii grave împotriva lui într-o "scrisoare deschisă", care putea fi citită de oricine, Sanbalat a gândit că Neemia va căuta să scape de orice de bănuială care ar plana asupra sa fiind cu întâlnirea propusă.

Neemia 6:9 9. Acum, Dumnezeule. Cuvântul "Dumnezeule" nu e în ebraică, dar pare să fie corect introdus de traducători. Cuvântul acesta face parte dintr-o rugăciune.

Neemia 6:10 10. Şemaia. Nu se ştie nimic mai mult despre acest profet. Cel puţin cinci alţi oameni cu numele acesta sunt menţionaţi că au trăit pe vremea lui Ezra şi Neemia, dar nici unul dintre aceştia nu poate fi identificat cu acest Şemaia, fiul lui Delaia.

Se închisese. Propoziţia aceasta nu poate să spună că Neemia l-a vizitat pe Şemaia la el acasă, fiindcă acesta din urmă nu putea veni la el, sub motivul că era fie necurat din punct de vedere ceremonial, fie oprit demâna Domnului sau altceva. Faptul că o astfel de interpretare este incorectă reiese din propunerea lui Şemaia către Neemia de a-l întovărăşi la Casa lui Dumnezeu. Urmează de aici că Şemaia s-a închis în propria sa casă ca să dea de înţeles lui Neemia că îşi simţea ameninţată viaţa. El a căutat astfel să îl determine pe Neemia să fie de acord cu propunerea sa ca amândoi să scape de cursele întinse fugind în Templu. E de asemenea posibilcă Şemaia a intenţionat ca această autoîntemniţare să fie un act simbolic, menit să întărească presupusa lui solie de la Dumnezeu (vezi Ezra 4,1-10; 12,3-9 etc.). Ambele păreri sunt posibile.

În mijlocul Templului. [Înăuntrul Templului, KJV.] Deosebindu-se de "Casa lui Dumnezeu", "Templul"înseamnă sanctuarul şi nu o odaie în vreo clădire din cuprinsul domeniului Templului. Natural, nici unui laic nu-i era îngăduit să intre în Templu (vezi Exod 29,33), iar Neemia ar fi produs neplăcere lui Dumnezeu şi preoţilor dacă ar fi urmat sfatul lui. Locul sfânt era despărţit de veranda Templului lui Solomon prin porţi (1 Regi 6,33.34) şi, fără îndoială, aşa a fost şi în cazul Templul refăcut. Şemaia a sugerat închiderea acestor porţipentru mai multă siguranţă.

Neemia 6:11 11. Să trăiască. [Să-şi scape viaţa, KJV.] Literal, "să trăiască" (RSV). Neemia avea în gând probabil porunca din Numeri 18,7, că străinul care se va apropia , "va fi omorât". Însuşi faptul că Şemaia propunea o

un act contrar voii descoperite a lui Dumnezeu era o dovadă suficientă că el era un profet mincinos (vezi Geneza 3,1-5; Matei 4,3-10).

Neemia 6:12 12. Am cunoscut. Neemia nu cunoştea motivul pentru care Şemaia îl invitase să-i facă o vizita acasă la el. Totuşi, natura soliei l-a demascat pe Şemaia ca fiind un prooroc mincinos, iar acum Neemia l-a recunoscut ca un impostor. Compară cu experienţa "proorocului bătrân" din 1 Regi 13,11-19.

Îi dăduseră argint. [Îl năimiseră, KJV.] Faptul că Tobia este amintit aici înainte de Sanbalat şi nu după el (cap. 2,10.19; 4,7; 6,1) ar putea da de înţeles că această uneltire specială a fost pusă la cale de Tobia cu sprijinul lui Sanbalat. În alte vremuri, Sanbalat fusese un duşman mai agresiv.

Neemia 6:13 13. Atingere a bunului nume. Intrarea şi ascunderea lui Neemia în Locul Sfânt ar fi fost o gravă profanare a Casei lui Dumnezeu. Aceasta ar fi dat prilejul vrăjmaşilor lui să arunce asupra lui bănuiala că era un om care preţuia puţin poruncile lui Dumnezeu. În acest fel, reputaţia lui înaintea oamenilor ar fi fost subminat (vezi la v. 11). Cel mai mic semn de frică din partea lui Neemia în acest timp critic ar fi fost fatal pentru moralul poporului. Influenţa lui Neemia depindea de caracterul lui. Un singur pas greşit şi el ar fi fost pierdut, iar lucrarea de care era legată inima lui ar fi ajuns de râpă.

Neemia 6:14 14. Noadia. Această profetesă nu mai este menţionată altundeva. Amintind-o împreună cu alţi profeţi cărora nu li se dă numele şi cu Şemaia (v. 11-13), Neemia dă de înţeles că incidentul relatat în vers. 10-13 e doar unul din mai multe de acest fel şi că proorocii mincinoşi erau din nou la lucru în mijlocul poporului, ca şi în perioada premergătoare robiei, ca să-i facă pe ei şi pe conducătorii lor să nu asculte de glasul adevăraţilor prooroci. Despre lucrarea proorocilor mincinoşi în perioada pre-exilică, vezi Isaia 9,15; 28,7; Ieremia 27,9.10; 28,9; 29,24-32; Ezechiel 13,2.17; Mica 3,5-11.

Neemia 6:15 15. Zidul a fost isprăvit. Cu toate că aici nu e menţionat anul, este vorba în mod clar de anul al 20-lea al lui Artaxerxe (vezi la cap. 2,1). Aceasta corespunde cu celelalte afirmaţii cronologice ale acestei cărţi. În Nisan (luna I), Neemia primise permisiunea de la împărat să plece la Ierusalim. Potrivit cu cele din cap. 5,14 şi13,6, el a fost guvernator în Ierusalim din anul al 20-lea şi trebuie să fi pornit spre locul acela imediat după primirea autorizaţiei împărăteşti pentru planurile sale. Dacă aşa stau lucrurile, el a ajuns la Ierusalim în cursul lunii a patra. După trei zile, el a cercetat zidul şi, la scurt timp după aceea, a convocat o adunare publică pentru a prezenta planul său de rezidire a zidului şi pentru a obţine conlucrarea lor (cap. 2,11-17). Se poate ca toate acestea să fi avut loc în cursul lunii a patra, aşa că începerea lucrării ar putut avea loc fie înainte de sfârşitul lunii a patra, fie la începutul lunii a cincea. Nu e clar din cuvintele lui cum a socotit Neemia cele 52 de zile, în cursul cărora zidul a fost supus reconstrucţiei. El ar fi putut să socotească perioada începând cu ziua de reluare a lucrării până la încheierea ei, incluzând Sabatele săptămânale, aşa încât zilele lucrătoare să fienumai 44 sau 45, sau ar fi putut să spună că erau 52 de zile lucrătoare. În felul acesta, perioada de activitate ar cuprinde aproape 60 de zile. În primul caz, începutul lucrării ar fi căzut în primele zile ale lunii Ab (luna a 5-a), în celălalt caz, în ultima parte a lui Tamuz (luna a 4-a). După calendarul iudaic folosit de Neemia, 25 Elul în anul al 20-lea al lui Artaxerxe a fost aproximativ 21 septembrie, 444 î.Hr.

Unii comentatori au susţinut că 52 de zile nu oferă timp suficient pentru a rezidi zidul. Ei au preferat săaccepte cei doi ani şi patru luni daţi de Iosif Flavius (Antiquities, xi. 5. 8) ca o lungime de timp mai corespunzătoare. Totuşi, nu e necesar să se respingă cifra biblică pentru a o favoriza pe cea a lui Iosif Flavius,deoarece: (1) lucrarea lui Neemia nu era o lucrare completă de rezidire a zidului, ci în multe părţi numai lucrări de reparaţie (vezi la cap. 1,3); (2) ea a fost îndeplinită în mare grabă în faţa atacului care ameninţa; şi (3) terminarea zidului într-un timp atât de scurt a fost atât de incredibilă pentru vrăjmaşii iudeilor, încât aceştia au considerat-o o minune (cap. 6.16).

Neemia 6:16 16. Vrăjmaşii noştri. Sanbalat şi samaritenii, Tobia şi amoniţii, Gheşem şi arabii, şi aşdodiţii (vezi cap. 7,4) sunt "vrăjmaşii" speciali, despre care se vorbeşte aici. "Popoarele dimprejurul" iudeilor erau celelalte

naţiuni care trăiau în Palestina, Transiordania şi Siria. Chiar şi unele dintre acestea erau neprietenoase şi nu se bucurau de creşterea puterii şi prosperităţii iudeilor. Ura faţă de iudei, care se manifesta în anumite cercuri pe vremea lui Xerxe, aşa cum indică anumite evenimente descrise în cartea Esterei, continua să existe şi acum şi, aşa cum arată istoria, n-a dispărut niciodată.

Neemia 6:17 17. Deseori scrisori. [Multe scrisori, KJV.] Aici se revarsă mai multă lumină asupra încercărilor disperate ale lui Tobia de a-l răsturna pe Neemia şi de a opri lucrările lui şi asupra lipsei de loialitate din partea anumitor nobili, deja arătată în cap. 3,5. A existat o corespondenţă susţinută între Tobia şi cei din fruntea treburilor iudaice pentru a-l înfricoşa pe Neemia (v. 19). O astfel de corespondenţă n-ar fi putut rămâne necunoscută lui Neemia, deoarece cei mai mulţi îi erau loiali. În plus, este posibil să nu se fi făcut nici o încercare de a o păstra ascunsă.

Neemia 6:18 18. Mulţi din Iuda. Prin legături de căsătorie cu două familii iudaice, Tobia îi făcuse pe mulţi din nobilime prieteni ai săi "prin jurământ", persoane care îşi foloseau influenţa pentru realizarea propriei lui politici.

Şecania. Socrul lui Tobia, Şecania, fiul lui Arah, era un om respectabil din familia lui Arah, pomenit în Ezra 2,5. Cu toate că numele Şecania era obişnuit în această perioadă a istoriei iudaice, această persoană paresă nu fie pomenită în cartea lui Neemia. Meşulam, care devenise socrul fiicei lui Tobia, apare printre cei care participaseră la lucrarea de reconstruire a zidului (cap. 3,4.30). Conform cap. 13,4, Tobia era înrudit şi cu marele preot Eliaşib, dar e posibil ca această înrudire să nu se fi făcut decât după primul mandat ca guvernator al lui Neemia. Faptul că Tobia şi fiul său, Iohanan, aveau nume iudaice veritabile, cu forma abreviată a lui Yahweh ca parte a numelui fiecăruia, duce la concluzia că ei erau descendenţi ai israeliţilor din regatul de nord, cele zece seminţii, şi se uniseră de amoniţi (vezi la cap. 2,10).

Neemia 6:19 19. Vorbeau de bine. [Raportau, KJV.] Textul ebraic are un joc de cuvinte cu privire la numele lui Tobia, care înseamnă "bunătatea lui Yahweh", prin "vorbirea de bine" despre faptele acestuia înaintea lui Neemia de către prietenii iudei. Sarcasmul este evident. Scopul tuturor acestora era de a-l face pe Neemia să gândească bine despre Tobia. Strădaniile acestea mergeau, deci, în aceeaşi direcţie cu cele ale profetului mincinos, Şemaia (v. 10-13), scopul lor fiind de a-l zăpăci pe Neemia cu sfaturi care păreau să fie prieteneşti.

Scrisori. Probabil asemănătoare în cuprins cu cea a lui Sanbalat (v. 5.6).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1-1 9PK 653-660

1-3 PK 653

3 Ev 691; PK 659; 1T 123; 3T 38, 570; 5T 616

3-5 3T 574

4-8 PK 654

10 PK 655

11 PK 656

12 PK 655

13 PK 656

15-18 PK 657

19 PK 658

Neemia 7:1 1. Uşierii. Conform vechii datini, era datoria uşierilor de a veghea asupra Casei lui Dumnezeu şi de a deschide şi închide porţile curţilor Templului (1 Cronici 9,17-19; 26,12-19).

Cântăreţii. De obicei cântăreţii şi leviţii rânduiţi să-i ajute pe preoţi nu păzeau Templul. În condiţiile speciale de acum, Neemia a dat acestor două grupe sarcina suplimentară de a face de pază pe zidurile şi la porţile cetăţii.

Neemia 7:2 2. Fratelui meu, Hanani. Vezi la cap. 1,7. Era potrivit cu practica orientală ca Neemia să-l numească peHanani unul dintre cei doi primari ai cetăţii Ierusalim. Loialitatea lui faţă de Neemia era sigură. Refaia şi Şalum răspundeau de districtele îndepărtate şi de suburbiile Ierusalimului (cap. 3,9.12).

Hanania. Numele de Hanania reapare deseori (Ezra 10,28; Neemia 3,8; 10,23; 12,12.41), dar este greu de spus dacă este vorba de o singură persoană sau de mai multe. Acest Hanania, însă, pare să fi fost o persoană deosebită de cele pomenite în altă parte. Neemia i-a dat o poziţie de încredere datorită caracterului său, deoarece "întrecea pe mulţi" ca om credincios şi temător de Dumnezeu.

Căpetenia cetăţuii. [Cârmuitor al palatului, KJV.] Probabil fortăreaţa Templului (vezi la cap. 2,8).

Neemia 7:3 3. Înainte de căldura soarelui. [Până nu s-a încins soarele, KJV.] Porţile cetăţilor erau de obicei deschise la răsăritul soarelui, dar în timpul acestei perioade critice era necesară luarea de măsuri suplimentare de pază. De aceea porţile nu trebuia să fie deschise decât dimineaţa târziu, când toate gărzile erau la postul lor.

Uşile să fie închise. Timpul pentru închiderea porţilor nu e dat. Expresia explicativă "în faţa voastră" ["în timp ce ei stau", KJV] înseamnă probabil că porţile urmau să fie închise şi zăvorâte înainte ca gărzile să seretragă.

Să facă de strajă. Semnificaţia ultimei părţi a v. 3 este că, în timpul nopţii, când porţile erau închise, locuitorii Ierusalimului urmau să fie atenţi şi pregătiţi să răspundă unui eventual atac.

Fiecare la locul lui. [Fiecare la straja lui, KJV.] Această expresie vorbeşte despre un anume tip militar regulat de organizare. Gărzile erau împărţite pe străji, fiind de serviciu un anumite număr de ore în fiecare zi şi în timpul nopţii.

Neemia 7:4 4. Casele nu erau zidite. Aceasta nu vrea să spună că nu existau deloc case, întrucât cetatea fusese repopulată de 90 de ani. Înseamnă că în raport cu mărimea cetăţii, relativ puţine case fuseseră reclădite şi că mai era încă mult spaţiu neocupat pe care urma să se zidească case. Când Neemia a venit la Ierusalim, el a găsit Templul refăcut, dar cea mai mare parte a cetăţii era încă în ruine. Noul stat era fundamental agricol şi funcţionase fără o capitală reală. Acum cetatea avea ziduri şi era sigură de locuit şi potrivită pentru a fi capitală. Problema care-l preocupa pe Neemia era să-i facă pe oameni să locuiască în cetate şi să aibă grijă ca aceştia să aibă adăpost.

Neemia 7:5 5. Mi-a pus în inimă. Privind terenurile neocupate din interiorul zidurilor cetăţii, Neemia s-a gândit ce ar fi trebuit să facă pentru a îndrepta situaţia. S-a simţit îndemnat să facă un recensământ al populaţiei, care arfi oferit informaţii despre populaţia aproximativă a cetăţilor şi satelor. Dar datele lui s-ar fi putut determina deasemenea care oraşe şi districte puteau mai mult să-şi permită să contribuie la repopularea Ierusalimului. Un astfel de recensământ, potrivit uzanţei iudaice, se făcea pe familii (vezi Numeri 1,17-47; 1 Cronici 21,5.6).

Am găsit o carte. [Am găsit un registru, KJV.] Adică a exilaţilor care veniseră din Babilon sub conducerea lui Zorobabel şi Iosua (Ezra 2). Neemia a inclus o copie a acestui registru în memoriile lui, păstrând în felul acesta două copii, una în Ezra 2,1-70 şi cealaltă în Neemia 7,6-73.

Cele două liste sunt aproape identice, prezentând diferenţe minore (vezi la Ezra 2,2). Despre comentariile privind numele din lista lui Neemia, vezi la numele acestea din Ezra 2,1-70. Aici vor fi luate în discuţie doar variaţiile mai importante.

Neemia 7:7 7. Nahamani. La cele unsprezece nume date în Ezra 2,2, aici este adăugat cel al lui Nahamani. Mai suntuşoare deosebiri în ortografierea numelor: Azaria în loc de Seraia, Raamia în loc de Reelaia, Misperet în loc de Miţpar etc. Cei mai mulţi comentatori explică variaţiile admiţând erori de transcriere. Dar aceste diferenţe pot fi tot atât de bine explicate pe temeiul faptului că o listă a fost făcută în Babilon, înainte de pornirea caravanei spre Iudea, în timp ce a doua este o copie a unei liste făcute mai târziu în Palestina.

Neemia 7:25 25. Gabaon. Pentru Gabaon, Ezra 2,20 foloseşte Ghibar, un nume de-altfel necunoscut. Ghibar poate fio variantă a numelui sau o eroare de scriere. Dar Gabaon este de preferat.

Neemia 7:43 43. Lui Iosua. Textul paralel din Ezra 2,40 pare să ofere o variantă mai bună a textului din Neemia 7,43 (vezi şi Ezra 3,9). Pasajul de aici ar trebui probabil să spună: "Iosua şi Cadmiel din fiii lui Hodeva". Acest strămoş al lui Iosua şi Cadmiel apare sub cele trei forme de Hodavia (Ezra 2,40) şi Iuda (Ezra 3,9).

Neemia 7:70 70. Dregătorul a dat. [Tirşata a dat, KJV.] Dregătorul a dat (vezi la Ezra 2,63). Aceasta e o informaţie suplimentară faţă de cele din Ezra 2,68.69. În lista anterioară, darul lui Zorobabel nu e înregistrat separat de cel al celorlalţi capi de familie. Raportul din lista lui Neemia e mai detaliat şi poate mai exact decât cel dat în cealaltă copie.

Neemia 8:1 1. Tot poporul s-a strâns. Introducerea relatării din cap. 8 este identică cu cea din Ezra 3 (Neemia 7,73-8,1; cf. Ezra 3,1). Acelaşi lucru, adunarea poporului în apropiere de luna a şaptea, este descrisă în aceleaşi cuvinte. Dar scopul acestei adunări a poporului era diferit de cel amintit în Ezra 3. În Ezra, ei s-au adunat pentru a reface altarul arderilor de tot şi cultul jertfelor. Acum ei se adună cu scopul de a celebra marile sărbători ale lunii a 7-a şi pentru instruire religioasă. Se pare că poporul nu a fost convocat pentru această adunare, ci era vremea când ei veneau la Templu în mod obişnuit. Este posibil ca Ezra să fi instituit astfel de adunări, după întoarcerea lui din Babilon, în urmă cu 13 ani. De aceea devenise o deprindere în Iudeaca poporul să se adune la Ierusalim la începutul anului civil (vezi vol. II, p. 110) pentru instruire şi pentru celebrarea celor trei mari sărbători ale lunii: sărbătoarea trâmbiţelor, Ziua Ispăşirii şi sărbătoarea corturilor (Levitic 23,24-43; vezi la Exod 23,14; Deuteronom 6,16).

Porţii apelor. Cu privire la amplasarea Porţii apelor, vezi la cap. 3,26.

Am zis. E remarcabil că poporul a venit să ceară să fie învăţat. Cu toate că mulţi dintre ei erau neglijenţi în ţinerea legii, simţeau totuşi dorinţa să o audă citită. Nemulţumiţi de starea prezentă, ei doreau să progreseze în viaţa lor spirituală şi erau convinşi că auzirea Cuvântului lui Dumnezeu le va fi de folos.

Cărturarul Ezra. Vezi la Ezra 7,6.

Cartea Legii. Poporul cunoştea Pentateucul la care se face referire aici şi ştia că Ezra îl cunoştea bine.

Neemia 8:2 2. Întâia zi. Ziua de Anul Nou a calendarului civil (vezi vol. II, p. 110). Ziua întâi a lunii a 7-a era mai specială decât celelalte zile de lună nouă ale anului ca Sărbătoare a trâmbiţelor şi celebrată ca o sărbătoare

mare printr-o adunare solemnă şi prin încetarea lucrului (Levitic 23,23-25; Numeri 29,1-6).

Neemia 8:3 3. De dimineaţa până la amiază. Sesiunea de învăţare a durat cinci sau şase ore. Faptul că ea nu a constat din lectură neîntreruptă reiese din v. 4-8, care explică că citirea a alternat cu interpretări explicative ale legii din partea leviţilor.

Neemia 8:4 4. Un scaun de lemn. [Un amvon de lemn, KJV.] Compară cu cuvântul "stâlp" din 2 Regi 11,4 şi 23,3 (KJV), unde, totuşi, expresia folosită este 'ammud, "tribună". Aici este folosit cuvântul ebraic migdal, care, în general, înseamnă "turn". Trebuie să fi fost o platformă înaltă, dacă poate fi folosit termenul de "turn" pentru a o descrie. Deci, este justificată traducerea "amvon", înţelegând că era un "amvon" înalt, pentru ca tot poporul să poată vedea şi auzi pe Ezra şi pe cei care îl însoţeau.

Lângă el... stăteau. Şase persoane, probabil preoţi, stăteau la dreapta lui Ezra şi şapte la stânga lui. În cartea apocrifă 1 Esdras sunt menţionate şapte persoane care stau la dreapta lui, numele Azaria fiind inserat între Anania şi Urie. Urie este, poate, tatăl lui Meremot din cap. 3,4.21; Maaseia, tatăl lui Azaria din cap. 3,23; Pedaia, cel amintit în cap. 3,25; Azaria, cel care trebuie introdus, dacă acceptăm raportul din 1 Esdras, s-ar putea să fie acelaşi cu cel amintit în cap. 3,23; în timp ce Meşulam apare în cap. 3,4.6 şi un Malchia în cap. 3,11.14.21.

Neemia 8:5 5. Tot poporul s-a sculat. În adunări publice, de obicei, iudeii stăteau aşezaţi pentru a asculta, deşi ocazional rămâneau în picioare şi stăteau în picioare pentru rugăciune. Nu e de presupus că ei au stat în picioare pe tot parcursul celor şase ore de citire şi instruire. Tradiţia rabinică susţine că din zilele lui Moise eraun obicei la israeliţi de a sta în picioare în timpul citirii legii.

Neemia 8:6 6. Ezra a binecuvântat pe Domnul. Este posibil ca binecuvântarea lui Ezra să fi început cu o propoziţie de mulţumire, ca aceea a lui Daniel (1 Cronici 29,10), şi nu cu un psalm întreg, ca în 1 Cronici 16,8-36.

Ridicând mâinile. Despre obiceiul iudeilor de a ridica mâinile la rugăciune, vezi Psalmi 134,2; 1Timotei 2,8 etc.

Amin! Amin! Repetiţia marchează profunzimea simţămintelor (vezi 2 Regi 11,14; Luca 23,21).

Cu faţa la pământ. Compară cu 2 Cronici 7,3.

Neemia 8:7 7. Şi Leviţii. Întrucât toţi bărbaţii enumeraţi în versetul acesta sunt leviţi (despre unii dintre ei, vezi cap.9,4.5), expresia aceasta fie vrea să spună "şi restul Leviţilor", fie ebraicul we, "şi", trebuie tradus "chiar" sau "anume".

Fiecare stătea. [Poporul stătea, KJV.] Literal, "poporului stând". Este imposibil ca ei să fi stat în picioare în timpul celor şase ore de citire şi instruire. Înţelesul este că poporul a stat pe loc şi nu s-a împrăştiat. Fiecare era adânc interesat şi dornic să primească hrana spirituală.

Neemia 8:8 8. Desluşit. Ebr. mephorash, "a fi explicat", de la rădăcina parash, "a despărţi", "a specifica" (vezi la Ezra 4,18). Cu toate că parash apare de câteva ori în VT, semnificaţia lui precisă nu e mereu sigură. Deşi traducerea "desluşit" sau "lămurit" e posibilă, mulţi cercetători preferă expresia "cu interpretare" (RSV margine), în felul acesta accentuând ideea de a face însemnătatea clară pentru minte şi nu doar sunetul clar pentru ureche. Evident că prima o include pe cea de-a doua, deoarece adunarea trebuia să audă bine, pentru ca apoi să prindă însemnătatea. Alţii sugerează "în secţiuni", vrând să spună că erau citite şi clarificate porţiuni din lege. Unii au considerat că acest obicei de a citi un scurt pasaj din Scriptură în evreieşte şi de a-l explica în aramaică a început să se practice după exil, când aramaica a început să înlocuiască ebraica (vezi

Neemia 13,24) ca limbă comună a poporului (vezi vol. I, p. 29, 30; vezi la Luca 4,16).

Şi-i arătau înţelesul. Aceasta a fost interpretat ca însemnând că leviţii traduceau cuvintele ebraice în aramaica populară.

Conform v. 5-8, numai leviţii se pare că citeau din cartea legii şi explicau ce citeau. Ezra se pare că n-a făcut mai mult decât să deschidă cartea (v. 5) şi să prezideze adunarea. Totuşi, v. 2.3 declară că Ezra însuşi a citit poporului adunat. Deci, se pare că v. 4-8 sunt o descriere mai detaliată a celor relatate în v. 2.3. Se poateca Ezra să fi fost primul care a citit, pentru ca ulterior, leviţii să i se alăture la citirea Legii şi la explicarea ei. Unicul semn de întrebare este dacă cei 13 leviţi au explicat Legea unul după altul sau simultan diferitelor grupe de oameni. Ultima opinie este probabil corectă.

Neemia 8:9 9. Dregătorul. [Tirşata, KJV.] Guvernatorul (vezi la Ezra 2,63).

Nu vă bociţi. Porţiunea citită trebuie să fi impresionat adânc mulţimea adunată. Porţiunile din Scripturăcitite constau din anumite secţiuni din Deuteronom, împreună cu alte părţi din Tora, selecţionate pentru a convinge poporul de păcatul lor, săvârşit prin călcarea poruncilor Domnului şi pentru a le reaminti de pedepsele la care se expuneau în felul acesta. Ei au fost atât de tare mişcaţi, că au bocit şi au plâns. Aceasta i-a determinat pe Neemia, pe Ezra şi pe leviţi să-i îmbărbăteze şi să-i mângâie.

Neemia 8:10 10. Trimiteţi câte o parte. Compară cu Estera 9,19.22. Cât de potrivit e ca cei care au să împartă cu ceicare au puţin sau nu au nimic, mai ales în ocazii de sărbătoare, pentru ca toţi să se bucure laolaltă (vezi Deuteronom 16,14).

Bucuria Domnului. Este greşită părerea generală că religia iudaică era tristă şi austeră. Rânduielile ei rituale şi ceremoniale erau într-adevăr detaliate şi cu siguranţă solemne, dar era multă bucurie în slujbe. Cerinţele rituale religioase includeau jertfe de mulţumire, din care partea cea mai mare era consumată de cel care o aducea şi de prietenii lui la o masă festivă (Deuteronom 27,6.7). Ziua Sabatului, aşa cum fusese proiectată iniţial, era departe de a fi un prilej trist, aşa cum şi-au închipuit-o unii. Dimpotrivă, ea era o zi de delectare, bucurie şi voioşie spirituală (Isaia 58,14). Dintre celelalte ocazii puse deoparte pentru o respectare religioasă specială, numai într-una poporul trebuia să-şi "smerească" sufletul (Levitic 23,27). Celelalte erau sărbători pentru comemorarea bunătăţii lui Dumnezeu şi pentru a-I aduce laudă.

Neemia 8:13 13. A doua zi. După ce au consacrat prima jumătate a Zilei de Anul Nou - ziua de început a anului civil- pentru a asculta învăţătura din cartea Legii, iar a doua jumătate, pentru festivităţi vesele, se pare că poporul s-a întors la casele lor. Totuşi, capii de familii şi de cetăţi s-au adunat, a doua zi, împreună cu preoţii şi cu alţi lucrători ecleziastici pentru instrucţiuni legate de alte activităţi ale lunii a şaptea a calendarului ecleziastic (vezi vol. II, p. 109, 110).

Neemia 8:14 14. Scris în Lege. Legea cu privire la Sărbătoarea corturilor se găseşte în Levitic 23,39-43. În Deuteronom 16,13.14 i se poruncea poporului să ţină sărbătoarea cu veselie. Obiceiul de a locui în colibe se bazează pe Levitic 23,43. Este evident că această practică ajunsese să nu mai fie o obişnuinţă, iniţial în perioada captivităţii şi apoi după reluarea trecătoare a ei sub Zorobabel (Ezra 3,4).

Neemia 8:15 15. Duceţi-vă la munte. Textul existent pare să dea de înţeles faptul că această afirmaţie şi ceea ce urmează erau citate din Scriptură, dar aici nu e cazul. Dificultatea aceasta este evitată de LXX care redă: "şi Ezra a zis" în loc de "zicând" între "Ierusalim" şi "duceţi-vă".

Măslin sălbatic. Ebr. 'eş shemen, literal "pom de ulei", în general redat prin "măslin sălbatic", prin traducerea textului. Totuşi, e discutabil că măslinul sau măslinul sălbatic, care nu conţine ulei deloc sau prea puţin, a primit un astfel nume. De aceea, s-a făcut sugestia că se are în vedere un copac răşinos, poate pinul.

Conform 1 Regi 6,23.31.32, lemnul lui era folosit la construcţii, în timp ce lemnul măslinului sălbatic n-ar fi avut valoare pentru scopul arătat.

Ramuri de finic. Adică ramuri de curmali.

Copaci stufoşi. Aceeaşi expresie este folosită în Levitic 23,40, dar în ambele cazuri semnificaţia este nesigură. Poate e vorba de copaci cu frunzişul des. E remarcabil că doi din copacii porunciţi în Levitic 23, aicisunt omişi, în timp ce alţi doi sunt adăugaţi: măslinul şi pinul.

Neemia 8:16 16. Acoperişul. Vezi v. 1 şi la cap. 3,26.

Poarta lui Efraim. Poarta aceasta se afla între Zidul lat şi aşa-numita Poartă veche, conform cap. 12,38.39, fiind plasată, deci, pe zidul de la apus. Faptul că nu e menţionată în lista din cap. 3 s-ar putea datorafie unei omisiuni în listă, undeva în cap. 3,6-8, fie faptului că această poartă fusese terminată înainte de sosirealui Neemia. Dacă n-a fost arsă de vrăjmaşii care atacaseră cetatea (vezi Neemia 1,3), nu avea nevoie de reparaţii.

Neemia 8:17 17. Iosua. Iosua este o contragere a lui Ioşua, redată de obicei Iosua în traducerile moderne (Exod 17,9 etc.). Forma grecească a acestui nume era Isus (vezi Fapte 7,45; Evrei 4,8; vezi la Matei 1,1).

Nu mai făcuseră copiii lui Israel aşa ceva. Aceasta nu dă de înţeles că israeliţii nu mai ţinuseră sărbătoarea de pe vremea lui Iosua, de la năvălirea în Canaan, deoarece, conform Ezra 3,4, cei care se întorseseră din robie la data aceea, au ţinut-o în anul întâi al întoarcerii lor. O celebrare asemănătoare mai estemenţionată în legătură cu sfinţirea Templului lui Solomon (2 Cronici 7,10; 1 Regi 8,65). Prin urmare, textul vrea să spună că din zilele lui Iosua n-a fost o celebrare generală a acestei sărbători ca acum (vezi la v. 14).

Neemia 8:18 18. Au citit. [El a citit, KJV.] "El" trebuie să se refere la Ezra, cu toate că el nu a fost menţionat după v. 13. Citirea sistematică, zi de zi, a legii, poate să dea de înţeles că acesta era un an sabatic şi că avea loc repetarea poruncită în Deuteronom 31,10-13.

Au prăznuit sărbătoarea. Vezi Levitic 23,34; Num. 29,12-34; Deuteronom 16,13.

În ziua a opta. Această ţinere a zilei a opta a fost poruncită în Levitic 23,36 şi Numeri 29,35.

Cum este poruncit. [După obicei, KJV.] E posibil să se facă referire aici la un obicei regulat împământenit, un indiciu printre altele că sărbătoarea fusese mereu ţinută.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1-18DA 216; PK 661-665

2 PK 661

3 PK 662

4.6 PK 661

7-10 PK 662

8 COL 335

9.10 MH 281

10 GC 477

12 PK 662

13-18 PK 665

15-17 MH 282

Neemia 9:1 1. În a douăzeci şi patra zi. Ziua 24 a lunii a 7-a (Tişri) din al 21-lea an al lui Artaxerxe I a fost 19 octombrie 444 î.Hr. (Potrivit calculului iudaic, anul al 20-lea al lui s-a încheiat odată cu sfârşitul lunii a 6-a, vezi p. 101-103).

S-au adunat... pentru ţinerea unui post. [Erau adunaţi ..., KJV.] Ar părea potrivit ca ocazia descrisă în cap. 9 şi 10 să fi avut loc în ziua a 10-a a lunii, când s-a ţinut marea zi a ispăşirii (PK 665), ziua naţională de smerire şi de cercetare de sine. În ziua aceea, după lege, fiecare trebuia să-şi cerceteze propria inimă; oricine neglija să facă aşa, urma să fie nimicit din Israel (Levitic 23,27-29). Cu siguranţă, sub Ezra, ţinerea acelei zile nu avea să fie neglijată. Oricare ar fi fost motivul amânării evenimentul descris aici, autorităţile civile şi ecleziastice au rânduit o zi, în care nu exista o altă sărbătoare, pentru actul solemn al penitenţei, în care inima poporului se consacra acum. Ziua aleasă a căzut la două zile de la încheierea vechii Ssărbători a corturilor, care a avut loc în ziua a 22-a a lunii a 7-a.

În saci. Cu privire la folosirea pânzei de sac cu prilejul doliului, vezi Genesa 37,34; 2 Samuel 3,31; 21,10; 1 Regi 21,27 etc. Presărarea de pământ sau ţărână pe cap era mai puţin obişnuită (1 Samuel 4,12; 2 Samuel 1,2 şi Iov 2,12).

Neemia 9:2 2. Despărţindu-se. Compară cu cap. 10,28, în care se pare că "străinii" erau păgânii care înconjurau statul lui Iuda. Actul acesta reprezenta o renunţare de bunăvoie la obiceiurile păgâne şi la legăturile cu păgânii(cf. 2 Corinteni 6,14).

Neemia 9:3 3. Am şezut jos. [Am stat, KJV.] Adică au rămas acolo unde erau şi n-au plecat până nu s-a încheiat lucrarea de mărturisire şi penitenţă. Iudeii îşi mărturiseau păcatele în genunchi (Ezra 9,5) sau cu faţa la pământ (Ezra 10,1).

A patra parte. Pe vremuri, iudeii împărţeau ziua în patru părţi, fiecare cu o durată de aproape trei ore. O împărţire asemănătoare a nopţii este adesea amintită în NT (Marcu 6,48; 13,35 etc.)

Neemia 9:4 4. Scaunul. [Scările, KJV.] Literal, "urcuşul", prin care probabil se înţelege platforma sau "amvonul" din Ezra 8,4.

Leviţilor. Repetarea numelor leviţilor în vers. 5 arată că invitaţia de a-L lăuda pe Dumnezeu e distinctă de strigarea la Dumnezeu cu glas tare, din v. 4. Se pare că leviţii, întâi, au strigat către Dumnezeu adresându-Imărturisirile şi rugăminţile lor şi, după aceea, au chemat adunarea să I se închine. În ambele versete sunt date opt nume de leviţi, iar cinci din ele -Iosua, Bani, Cadmiel, Şebania şi Şerebia - sunt identice. Faptul că celelalte trei sunt diferite nu ar trebui să fie explicat ca greşeală de transcriere sau de redactare. Există o explicaţie mai simplă. Grupa a doua a fost alcătuită, în parte, din alţi leviţi decât grupa întâi. Dacă ar fi fost aceleaşi în ambele cazuri, n-ar fi fost necesar ca autorul să repete numele lor atât de curând.

Neemia 9:5 5. Leviţii. Vezi la v. 4.

Numele Tău cel slăvit. Marea onoare cuvenită "Numelui" lui Dumnezeu este popovăduită de autorii Sfintei Scripturi de la Muntele Sinai (Exod 20,7) până la Insula Patmos (Apocalipsa 15,4), de la Pentateuc

până la cartea Apocalipsei. "Numele cel slăvit" este o expresie care apare de puţine ori în Biblie, dar exact aceleaşi cuvinte ebraice folosite aici se mai găsesc doar în Psalmi 72,19.

Neemia 9:6 6. Tu, Doamne, numai Tu. [Tu eşti singur Domn, KJV.] Compară cu Psalmi 86,10 şi Isaia 37,16. În ultimul pasaj, aşezarea în propoziţie este aproape identică.

Cerurile cerurilor. Compară cu Deuteronom 10,14; 1 Regi 8,27; Psalmi 148,4. Expresia a fost explicatăca fiind un termen pentru cerul cel mai înalt (vezi 2 Cronici 12,2) sau pentru univers ca întreg. Ultima interpretare pare să corespundă mai bine diferitelor pasaje unde apare expresia aceasta.

Toată oştirea lor. Unii au considerat că aici este vorba despre stele, dar ultima propoziţie a versetului pare să arate spre îngeri, ca oaste a cerului.

Tu dai viaţă tuturor. [Tu le păstrezi pe toate, KJV.] Desigur că toţi scriitorii sacri au crezut că Dumnezeu, Creatorul universului, menţine toate lucrurile create, dar niciunde n-a fost atât de clar exprimată ca aici (KJV). Psalmistul zice : "Tu sprijineşti pe oameni şi dobitoace" (Psalmi 36,6) ["Tu păstrezi omul şi dobitocul", KJV], dar declaraţia aceasta nu acoperă nici pe departe amploarea universale din pasajul de faţă. Puterea de menţinere în viaţă nu e mai puţin importantă ca puterea de a crea.

Neemia 9:7 7. Din Ur, din Haldea. Vezi la Genesa 11,31; vezi de asemenea Fapte 7,2-4.

Avraam. Vezi la Genesa 17,5.

Neemia 9:8 8. Ai făcut legământ. O aluzie la Genesa 15,18-21; 17,7.8. Pentru o altă menţionare a popoarelor canaanite, vezi Exod 3.8 ; Deuteronom 7,1.

Drept. Dumnezeu este numit drept deoarece poruncile Sale şi caracterul Său rezonează (vezi Deuteronom 32,4).

Neemia 9:10 10. Cu câtă îngâmfare se purtaseră. "Purtarea cu îngâmfare" a egiptenilor este amintită la Exod 18,11.

Ţi-ai arătat slava. [Ţi-ai făcut un nume, KJV.] Adică a ajuns cunoscut prin semnele şi minunile pe care le-a săvârşit în Egipt (vezi Exod 9,16; 14,17; 15,14-16 etc.).

Neemia 9:11 11. A despărţit marea. Descrierea acestui eveniment se găseşte în Exod 14,21.22.28; 15,19.

Ca o piatră. Expresia aceasta şi termenul "fundul apelor" ["ape mari", KJV] sunt luate din "cântarea lui Moise" (Exod 15,5.10).

Neemia 9:12 12. I-ai călăuzit. Despre călăuzirea pe drumul către Canaan, prin semne supranaturale ale prezenţei divine, vezi Exod 13,21 şi Numeri 14,14.

Neemia 9:13 13. Pe muntele Sinai.. Revelarea lui Dumnezeu pe muntele Sinai şi proclamarea legii descrisă în Exod 19-20. Compară de asemenea cu Deuteronom 4,36. Despre denumirile diverse ale "legii", vezi Psalmii 19,9; 119,39; 44,62.63.66.68 etc.

Neemia 9:14 14. Sabatul Tău cel sfânt. Cuvintele alese aici dau de înţeles că Sabatul existase înainte de darea Legii, lucru care corespunde cu Genesa 2,2.3 şi Exod 16,23. Faptul că Neemia a considerat porunca Sabatului o

poruncă extraordinar de însemnată se vede din faptul că aceasta este unica poruncă a Decalogului pomenită înmod special. Ea este declarată ca fiind dată israeliţilor de către Dumnezeu ca o binefacere, întrucât în ziua aceea se împărtăşeau din odihna lui Dumnezeu.

Neemia 9:15 15. De la înălţimea cerurilor, pâine. [Pâine din cer, KJV.] Mana fusese deja numită "pâine din cer" (Psalmi 105,40) sau "grâu din cer" (Psalmi 78,24). Acum este numită din nou "pâine din cer", o expresie familiară pentru creştini, prin folosirea ei în Ioan 6,32.51.58. Despre aprovizionarea cu mană şi apa din stâncăpentru întreţinerea lui Israel în timpul călătoriei lui prin pustie, pe drumul spre Canaan, vezi Exod 16,4.10-35;17,6; Numeri 20,8.

Neemia 9:16 16. Dar părinţii noştri. [Ei şi părinţii noştri, KJV.] Ebraicul we, "şi" ar trebui să fie redat prin "chiar" sau "anume". Acest verset face aluzie la diferitele răzvrătiri, dintre care unele sunt enumerate în versetele următoare.

Neemia 9:17 17. În răzvrătirea lor. În loc de cuvântul ebraic bemiryam, "în răzvrătirea lor", şapte manuscrise ebraicespun bemişrayim, "în Egipt", cu care şi LXX este de acord. Întregul pasaj spune atunci: "Ei şi-au numit o căpetenie ca să se reîntoarcă la robia lor, în Egipt." Referirea cu privire la numirea unei căpetenii se găseşte înNumeri 14,4.

Un Dumnezeu gata să ierţi. Literal, "un Dumnezeu al iertărilor". Cuvântul ebraic pentru "iertare" este rar şi apare doar în Daniel 9,9 şi Psalmi 130,4. Restul versetului este similar cu Ioel 2,13 şi Iona 4,2.

Neemia 9:18 18. Un viţel turnat. Vezi Exod 32,4.

Mari ocări. [Mari provocări, KJV.] O mai bună traducere ar fi "mari huliri" ["batjocuri", trd. Cornil.], aşa cum acelaşi cuvânt este tradus în Ezechiel 35,12 [KJV].

Neemia 9:20 20. Duhul Tău cel bun. "Duhul cel bun" al lui Dumnezeu este menţionat şi în Psalmi 143,10, şi faptul că Dumnezeu îi povăţuieşte şi îi învaţă pe oameni, în Psalmi 32,8. Povăţuirea de către Duhul lui Dumnezeu nueste menţionată în mod clar în nici o altă parte din VT, dar e subînţelesă în Numeri 11,17.25, unde Dumnezeui-a înzestrat pe cei 70 de bătrâni cu Duhul proorociei.

Neemia 9:21 21. N-au dus lipsă de nimic. Vezi Deuteronom 2,7; 8,4.

Neemia 9:22 22. Le-ai împărţit între ei. [Le-ai împărţit în colţuri, KJV.] Ebr. pe'ah, "colţ", poate fi tradus şi "latură", "margine" sau "hotar". Întrucât regatele lui Og şi Sihon, menţionate aici, erau teritorii de hotar ale lui Israel, pe'ah ar trebui tradus ca atare.

Şi ţara. Ca în v. 16, we, "şi", ar trebui redat "anume" sau "chiar".

Neemia 9:23 23. Ca stelele cerurilor. O referire la făgăduinţa dată lui Avraam (Genesa 15,5; 22,17). Cu privire la înmulţirea neobişnuită a copiilor lui Israel în Egipt, vezi Exod 1,7.12.

Neemia 9:24 24. Canaaniţii. Uneori, ca în v. 8, despre "canaaniţi" se vorbeşte ca despre o naţiune aparte, alături de alte triburi. Alteori, însă, termenul este folosit într-un sens mai larg cuprinzător pentru toţi locuitorilor Canaanului, indiferent din ce trib putea fi. Aici este folosit în acest sens mai larg.

Neemia 9:25 25. Cetăţi întărite. Printre cetăţile întărite cucerite au fost Ierihonul (Iosua 6), Lachişul (cap. 10,32) şi Haţorul (cap. 11,11), pentru a menţiona numai câteva.

Pământuri roditoare. [Pământ gras, KJV.] Compară cu Numeri 14,7.8; Deuteronom 8,7-9; 2 Regi 18,32. Despre case pline de bunuri, vezi Deuteronom 6,11. Principalii pomi cultivaţi în Palestina erau măslinul, smochinul, mărul, migdalul, nucul, dudul, sicomorul şi rodiul. Curmalii creşteau din abundenţă pe valea Iordanului.

S-au îngrăşat. În afară de acest pasaj, expresia mai e folosită doar în Deuteronom 32,15 şi în Ieremia 5,28. O comparare a acestor texte arată că aceste cuvinte nu sunt niciodată folosite ca linguşire, ci totdeauna legat o mustrare (vezi Ieremia 50,11; Ezechiel 34,20). Neemia 9,25 este o excepţie.

Neemia 9:26 26. Au aruncat Legea ta. Vezi Exod 23,35.

Au ucis pe proorocii Tăi. Compară cu Matei 23,37 şi Luca 11,47. Zaharia, fiul lui Iehoiada, a fost omorât de Ioas (2 Cronici 24,22) şi mulţi prooroci au fost ucişi de Izabela (1 Regi 18,4). Tradiţia iudaică susţine că Isaia, Ieremia şi Ezechiel au fost ucişi de iudei, semeni ai lor, şi că este posibil ca şi alţii să fi avut aceeaşi soartă.

Neemia 9:27 27. Le-ai dat izbăvire. Versetul acesta şi v. 28 se referă la timpul judecătorilor. În limba ebraică, Otniel şi Ehud sunt numiţi "izbăvitori" (Judecători 3,9.15); Şamgar, Ghedeon, Iefta, David şi alţii au fost şi ei eliberatori de sub jugul străin. Bărbaţii aceştia au fost ridicaţi de Dumnezeu pentru a izbăvi pe poporul Său, Israel de mâna grea a asupritorilor lor.

Neemia 9:28 28. Când au avut odihnă. Vezi Judecători 3,11.30; 5,31; 8,28 etc.

Neemia 9:29 29. Şi-au înţepenit grumazul. [Şi-au tras înapoi umărul, KJV.] Figura aceasta de stil este aceea a unui bou care se fereşte de jug şi se trage înapoi când i se cere să-l poarte. În Osea 4,16 se spune că "Israel dă din picioare ca o mânzată neîmblânzită" ["se dă înapoi ca o mânzată ce se trage înapoi", KJV] (vezi şi Zaharia 7,11). Acesta şi v. 30 au aplicare în vremea regilor.

Neemia 9:30 30. Mulţi ani. Dumnezeu a avut răbdare cu regatul de nord timp de mai mult de două secole, perioadă în care 20 de regi nelegiuiţi au ocupat tronul lui Israel. A fost la fel de răbdător cu regatul de sud, căruia i-a îngăduit să dăinuie aproape 350 de ani. Mulţi dintre cei 20 de regi ai lui Iuda L-au întristat cu idolatria lor şi cu crime excesive.

Prooroci. Compară cu 2 Regi 17,13, unde sunt întrebuinţate aproximativ aceleaşi cuvinte ca în acest pasaj (vezi şi 2 Cronici 36,15.16). De pe vremea lui Solomon până la robia babiloniană şi mai departe a existat o succesiune aproape continuă de profeţi. În afară de cei ale căror scrieri au ajuns până la noi şi ale căror nume sunt cunoscute tuturor cititorilor Bibliei, au fost şi profeţi precum Ahia Şilonitul, Văzătorul Ido, profetul Şemaia, Hanani, Iehu, fiul lui Hanani, Ilie, Elisei, Mica, fiul lui Imla, Zaharia, fiul lui Iehoiada, Hulda şi un număr nenumit de oameni ai lui Dumnezeu, care pot fi şi ei clasificaţi ca profeţi. Vina poporului iudeu sporise enorm prin faptul că nu ascultaseră de îndemnurile adresate lor mereu de către solii lui Dumnezeu. Deaceea, Dumnezeu i-a dat în mâinile păgânilor. Aceasta a început cu năvălirea asirienilor, care mai apoi au distrus regatul lui Israel, şi a culminat cu supunerea lui Iuda de către haldei. Mai de curând, samaritenii şi alte naţiuni înconjurătoare atacaseră rămăşiţa lui Israel.

Neemia 9:31 31. Nu i-ai părăsit. În ciuda acestor judecăţi, Dumnezeu, potrivit făgăduinţei Lui (Ieremia 4,27; 5,10.18; 30,11 etc.), n-a părăsit cu totul pe poporul Său şi nici nu a terminat cu ei de tot. Purtarea plină de

îndurare a lui Dumnezeu faţă de călcătorii Legii avea ca scop să păstreze o rămăşiţă prin care să poată împliniaceste făgăduinţe.

Neemia 9:32 32. Dumnezeule... înfricoşat. Un limbaj asemănător apare în Deuteronom 10,17 şi Neemia 1,5. Pentru cei care refuză îndurarea Lui, Dumnezeu Se manifestă ca Judecător (vezi Apocalipsa 6,14-17).

Care Îţi ţii legământul. Gândul acesta apare şi în Psalmi 89,28 şi Neemia 1,5.

Împăraţii Asiriei. Salmanasar III al Asiriei - care nu e pomenit în Biblie - scrie în analele sale că a biruit pe Ahab şi l-a constrâns pe Iehu să-i plătească tribut şi să îngenuncheze înaintea lui. Tiglat-Pileser III (numit Pul, în Babilonia) a luat tribut de la Menahem (2 Regi 15,19-20) şi a dus două seminţii şi jumătate în captivitate (2 Regi 15,29; 1 Cronici 5,26). Un alt treilea împărat asirian, Salmanasar V, a asediat Samaria (2 Regi 17,5-23) şi foarte probabil a cucerit-o chiar înainte de moartea sa. Un al patrulea, Sanherib, a luat de la Ezechia toate cetăţile cu ziduri din Iudea şi l-a obligat să răscumpere Ierusalimul, plătind o sumă mare (2 Regi18,13-16). Un alt împărat asirian, Esarhadon sau Asurbanipal, l-a dus pe Manase ca prizonier în Babilon (2 Cronici 33,11). Aceasta a fost cea din urmă expediţie asiriană în Iuda. Domnul, prin Isaia, l-a numit pe monarhul asirian "toiagul urgiei Mele" (Isaia 10,5). Despre aceste contacte dintre împăraţii Asiriei şi evrei, vezi vol. II, p. 159-160.

Neemia 9:33 33. Tu ai fost drept. Compară cu Deuteronom 32,4; Ezra 9,15; Neemia 9,8.

Neemia 9:34 34. Împăraţii noştri. La enumerarea diferitelor clase ale poporului, profeţii sunt aici omişi, deoarece, ca martori ai lui Dumnezeu, ei nu sunt socotiţi printre cei ce încălcaseră Legea, deşi avuseseră şi ei parte de suferinţele care s-au abătut asupra naţiunii.

Neemia 9:35 35. Când erau stăpâni. [În regatul lor, KJV.] Aceasta se referă la timpul când Iuda era un regat independent, nu supus unei puteri străine. Dar chiar şi când erau stăpâni peste propria lor ţară, iudeii au slujit rareori pe Acela care le dăduse ţara, preferând să slujească dumnezeilor popoarelor care, mai târziu, i-au subjugat.

Neemia 9:36 36. Iată-ne robi. Întrucât Israel a refuza să-I slujească lui Dumnezeu, au fost daţi străinilor ca sclavi (vezi Ieremia 5,19). Din această cauză, ei era încă sclavi unei puteri străine, perşii, cu toate că Dumnezeu, în îndurarea Lui, le redase, într-o oarecare măsură, independenţă şi libertate. Compară cu 2 Cronici 12,8, unde sunt puse în contrast ce înseamnă să-I slujeşti lui Dumnezeu sau să slujeşti împăraţilor altor ţări.

Neemia 9:37 37. Îşi înmulţesc roadele. Adică monarhii persani obţineau venituri mari din Iudea. Suma plătită de mica provincie a Iudeii nu este cunoscută, dar satrapia de "Dincolo de Râu", din care făcea parte Iudea, plăteaanual 350 de talanţi de argint (Herodot iii, 91) sau aproape 10,9 tone, dacă este vorba de talanţi uşor, la care se adăuga o contribuţie însemnată în natură.

Stăpânesc asupra trupurilor noastre. Perşii exercitau dreptul de a-i încorpora pe supuşii lor pentru serviciu militar pentru a lupta pe uscat şi pe apă. Fără îndoială că iudeii luaseră parte la expediţiile lui Dariu şi ale lui Xerxe împotriva Greciei şi este posibil ca mulţi să fi fost ucişi în înfrângerile dezastruoase pe care le-au suferit oştirile persane acolo.

Asupra vitelor noastre. Aceasta se referă la faptul că stăpânii străini luau ce le trebuia şi stăpânii de drept trebuia să se mulţumească cu ceea ce rămânea. Cu toate că un om avea mari cirezi de vite, niciodată nu putea şti cât beneficiu ar fi avut de pe urma lor. Probabil că animalele de povară erau rechiziţionate pentru serviciu militar.

Mare strâmtorare. Întrucât stăpânii îşi însuşeau proprietăţile iudaice după plăcere, beneficiul pământului şi al cirezilor, strâmtorarea aceasta se referea probabil la starea groaznică de sărăcie. Expresia aceasta cuprindea în sine şi durerea sufletească pentru un popor iubitor de libertate când sufereau o robie exasperantă, pe pământul care era al lor prin dar divin. Cu toate acestea, nu se aude nici un murmur împotrivalui Dumnezeu. Mâna Lui e văzută din plin în toate suferinţele, iar amărăciunea lor este doar mustrare de conştiinţă.

Neemia 9:38 38. Şi-au pus pecetea pe el. Documentele din antichitate erau de obicei pecetluite. Când rapoartele erauscrise în cuneiforme, pe tăbliţe de lut moale (vezi vol. I, p. 110, 134, 139), sigilii cilindrice erau rulate peste lutul moale al tăbliţelor, înainte de coacerea în cuptor. Un document scris pe papirus (vezi p. 417; vol. I, p. 30, 31) era făcut sul şi împăturit. În jurul lui se trecea o sfoară şi pe nod era aplicată o bucată de lut, apoi se presa o ştampilă sigiliu pe ea sau se rula un sigiliu cilindric peste ea. Uneori, fiecare parte contractantă îşi punea sigiliul pe o bucată separată de lut pentru sigiliu, pe care o ataşa apoi la document, cu ajutorul unei sfori. În acest fel se puteau oricât de multe sigilii.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

31-38DA 216

1.2 PK 665

5.6 PK 666

6 Ed 130; PP 115

13 PP 365

19-21 PP 406

20 AA 53

38 PK 666

Neemia 10:1 1. Dregătorul. [Tirşata, KJV.] [În KJV] Titlul persan pentru "guvernator" (vezi la Ezra 2,63). Neemia, a cărui influenţă se simţea fără îndoială în spatele lungii cuvântări raportate în capitolul precedent, s-ar putea să fi fost părintele spiritual al legământului ce urma să se încheie acum. El a dat un exemplu, fiind cel dintâi la semnarea documentului.

Zedechia. Probabil un înalt slujbaş, nu se ştie nimic mai mult cu privire la el. S-a susţinut că, prin analogie cu Ezra 4,9.17, el era secretarul guvernatorului.

Neemia 10:2 2. Seraia. Cele 21 de nume enumerate după acelea ale lui Neemia şi al secretarului sunt indicate ca fiind"preoţi" (v. 8). Printre aceştia, casa marelui preot Seraia avea fireşte prioritatea. Din toate cele 21 de nume, 15 apar în cap. 12,2-7 în calitate de preoţi conducători care au venit cu Iosua şi Zorobabel din Babilon, iar în cap. 12,12-21 în calitate de căpetenii ale familiilor şi ale cetelor respective (vezi la Neemia 12; Luca 1,5).

Neemia 10:9 9. Leviţii. Iosua, Binui şi Cadmiel reprezintă cele trei familii principale ale leviţilor care s-au întors împreună cu Zorobabel (vezi Ezra 2,40; 3,9; Neemia 7,43; 9,4.5 etc.). Aici Binui pare să fi înlocuit pe Cadmiel şi să fi trecut pe locul doi. Din restul de nume, cele ale lui Haşabia şi Şerebia reprezintă familiile care s-au întors împreună cu Ezra (Ezra 8,18.19). Restul de nume sunt probabil şi acelea de familii.

Neemia 10:14

14. Căpeteniile poporului. De la v. 14 până la Magpiaş din v. 20, numele personale corespund celor alefamiliilor laice care s-au întors cu Zorobabel (Ezra 2,3-30; Neemia 7,8-33); primele 18 sunt nume personale, dintre care două (v. 17) ar trebui să fie unite printr-o liniuţă, întrucât este clar că ele reprezintă o familia aparte "Ater din familia lui Ezechia", menţionată în Ezra 2,16 şi Neemia 7,21. Ultimele trei sunt nume de localităţi: Nebai (v. 19), cu Nebo (cap. 7,33); Magpiaş (v. 20), acelaşi cu Magbiş (Ezra 2,30), şi Anatot. Celelalte (de la Meşulam la Baana, Neemia 10,20-27) sunt nume fie ale căpeteniilor diferitelor case în care erau împărţite aceste familii, fie ale bătrânilor târgurilor mai mici din Beniamin şi Iuda. Nu toate familiile enumerate în Ezra 2 apar în această listă poate datorită faptului că unele că s-au amestecat între ele, deşi nu există dovezi că în acei ani au apărut familii noi.

Neemia 10:28 28. Cealaltă parte a poporului. Enumerarea claselor este aceeaşi ca în Ezra 2,70. Întrucât nu lipseşte nici o clasă a poporului, a existat în mod evident un consimţământ general, poate universal, al naţiunii faţă de prevederile legământului.

Cei ce se despărţiseră. Această clasă poate a descins din acei israeliţi care fuseseră lăsaţi în ţară pe timpul robiei şi care acum se alipeau noii comunităţi (vezi la Ezra 6,21).

Toţi cei ce aveau cunoştinţă. E interesant de notat un lucru: contrar uzanţei orientale, printre cei au semnat legământul s-au numărat de asemenea femei şi tineri maturi. Tuturor acelora destul de maturi pentru aînţelege natura legământului li s-a îngăduit să participe la ritualul sacru. Este puţin probabil să fie vorba doar de clasa cultă, aşa cum au sugerat unii.

Neemia 10:29 29. S-au unit. Poporul de rând a oferit sprijinul lui conducătorilor care au fixat sigiliile lor la document,în felul acesta aprobând şi ratificând ceea ce făcuseră ei.

Jurământ. [Blestem, KJV.] Se poate ca blestemele şi binecuvântările din Deuteronom 27 şi 28 să fi fostcuprinse în lecturile luate din Lege. Probabil că, de fiecare dată când legământul dintre Dumnezeu şi poporul Său era întărit, poporul rostea o formulă de jurământ (vezi Deuteronom 29,12 ; 2 Regi 23,3).

Robul lui Dumnezeu. Titlul acesta îi aparţine, într-un mod unic, lui Moise. Dumnezeu l-a numit "robul Meu, Moise", care "este credincios în toată casa Mea" (Numeri 12,7) şi, de atunci, acesta a fost titlul lui special (vezi Iosua 1,2; 8,31.33; 1 Cronici 6,49; 2 Cronici 24,9; Daniel 9,11; Evrei 3,5).

Neemia 10:30 30. Să nu dăm pe fetele noastre. Se pare că reforma instituită de Ezra (Ezra 9,10) nu se dovedise trainic.

Neemia 10:31 31. În ziua Sabatului. Interzicerea comerţului în Sabat, deşi nu e menţionată expres în porunca a patra, este subînţelesă acolo şi, cu siguranţă, cuprinsă în instrucţiunile privitoare la acea zi. Amos 8,5 sugerează această interdicţie, la fel şi Isaia 58,13 şi Ieremia 17,19-27. Cea mai veche dovadă nebiblică cu privire la ţinerea Sabatului săptămânal de către iudei provine din sec. al V-lea î.Hr., de la Elefantina din Egipt. Această menţionare a Sabatului se găseşte pe ostraca sau ulcioare, adică pe cioburi de vase folosite în mod obişnuit camaterial ieftin pentru scris.

În zilele de sărbătoare. [Ziua sfântă, KJV.] Adică "o sărbătoare", care arată că poporul se obliga să nu facă negoţ nu doar în ziua Sabatului, ci şi în oricare zi de sărbătoare.

Să lăsăm nelucrat pământul, în al şaptelea an. [Să părăsim al şaptelea an, KJV.] O formă prescurtată [înKJV] a legii cu privire la anul sabatic (Exod 23,10.11), potrivit căreia pământul trebuia să fie lăsat nelucrat şi nesemănat în cursul acelui an. Legea aceasta fusese deseori neglijată în cursul vremurilor monarhiei, iar neglijarea ei era unul dintre păcatele pe care robia urmărea să le pedepsească (2 Cronici 36,21). Se pare că acum, după întoarcere, rânduiala aceasta fusese din nou trecută cu vederea.

Datorii. Pentru comentarii, vezi la cap. 5,2-13.

Neemia 10:32 32. A treia parte dintr-un siclu. Nu se spune cine urma să aducă această contribuţie pentru susţinerea serviciului Templului, dar era un obicei binecunoscut. Plata aceasta era evident o înnoire a preceptului mozaic(Exod 30,13) ca orice bărbat în vârstă de 20 de ani şi mai mult să dea o jumătate de siclu ca dar pentru Domnul, un tribut încă cerut pe vremea lui Hristos (Matei 17,24). Având în vedere sărăcia celei mai mari părţia comunităţii, taxa aceasta fusese acum redusă la o treime de siclu pentru fiecare bărbat. Părerea lui Ibn Ezra, marele comentator din Evul Mediu, că o treime dintr-un siclu urma să fie plătită pe lângă jumătatea de siclu percepută în conformitate cu Legea, nu e sprijinită de text.

Pentru slujba. Fondul acesta nu era pentru cheltuielile de construcţie sau lucrări de reparaţie la Templu,ci pentru întreţinerea serviciilor regulate ale Templului. Potrivit cu v. 33, această taxă urma să fie folosită pentru procurarea pâinii pentru punerea înainte, a darului de mâncare continuu şi a arderilor de tot continue (Numeri 28,3-8), a jertfelor pentru ziua de Sabat şi pentru luna nouă (cap. 28,9-15) şi pentru alte sărbători (cap. 28,16 la 29,40).

Neemia 10:33 33. Lucrurile închinate. Probabil este vorba de "darurile de legănat" şi "darurile de mulţumire" (Levitic 23,10.17.19), întrucât erau "închinate Domnului şi să fie ale preotului" (Levitic 23,20). Mai mult, taxa aceastaera pentru acoperirea cheltuielilor cu jertfele pentru păcat, poruncite în Numeri 28,15.22.30; 29,5.11.16.19 etc. şi pentru tot ce ar mai fi fost necesar. Introducerea acestei taxe nu înseamnă neapărat că subvenţiile promise de Artaxerxe, în edictul lui (Ezra 7,20-22) încetaseră şi că adunarea acum a socotit că e necesar să acopere cheltuielile din propriile lor resurse. Pe lângă ajutorul acordat de împărat, s-a considerat că era necesar să se acopere cerinţele sporite ale Templului.

Neemia 10:34 34. Lemnele. [Jertfa de lemne, KJV.] Legea lui Moise nu făcuse decât să ceară ca pe altar să ardă necurmat lemne şi ca preotul să pună lemne pe el în fiecare dimineaţă (Levitic 6,12.13). Totuşi nu s-au dat instrucţiuni cu privire la procurarea lemnelor. Legământul acesta punea în seama adunării procurarea lemnelornecesare, şi diferitele case erau responsabile în mod succesiv în această privinţă, în ordinea hotărâtă prin tragerea la sorţi. Potrivit cu Iosif Flavius (Wars ii. 17.6), lemnele necesare pentru un an erau aduse într-o anumită zi, ziua a 14-a a lunii a 5-a, care era ţinută ca o sărbătoare numită "căratul lemnelor".

Neemia 10:35 35. Cele dintâi roade. Cu privire la cele ale pământului, vezi Exod 23,19; 34,26; Deuteronom 26,2; pentru cele ale pomilor roditori, vezi Levitic 19,23.

Neemia 10:36 36. Întâii născuţi ai fiilor noştri. Aceştia urmau să fie răscumpăraţi conform aprecierii preotului (Numeri 18,16), cum se făcea şi cu animalele necurate (Numeri 18,15). Întâi născuţii din cirezi şi turme urmau să fie jertfiţi pe altar (Numeri 18,17).

Neemia 10:37 37. Cele dintâi roade din plămădeală. Vezi Numeri 15,18-21.

Darurile noastre. Literal, "darurile noastre ridicate" (vezi Numeri 15,20; Levitic 23,11.17).

În cămările casei. Depozitele din încăperile ataşate la clădirea Templului (vezi cap. 13.4.5).

Zeciuială din pământul nostru. [Zecimile pământului nostru, KJV.] Se pare că zecimea fusese neglijată de mulţi. Prin urmarea, preoţii şi leviţii nu puteau să-şi vadă de îndatoririle lor la Templu şi erau obligaţi să-şi câştige altfel existenţa (vezi cap. 13,10). Acum, poporul a făgăduit să reia practica. Maleahi, care a profetizat şi el cam pe vremea aceasta, tratează aceeaşi problemă şi reaminteşte oamenilor dezavantajele reţinerii zecimiişi binecuvântările care însoţesc credincioşia (Maleahi 3,8-12). Despre legea aducerii zecimii într-o economie agricolă, vezi Levitic 27,30.

În toate cetăţile. Se pare că zecimile agricole nu erau aduse la Ierusalim, ci depozitate pe centre, acolo unde erau produse, până când erau cerute de leviţi. Nu e clar dacă erau stabilite depozite în aceste cetăţi pentru scopul acesta, sau dacă este vorba de cetăţi levitice.

Neemia 10:38 38. Preotul. Un preot trebuia să fie de faţă când leviţii luau zecimea, nu atât de mult ca garanţie că ei şi-ar primi partea, aşa cum au gândit unii comentatori, ci pentru a lua partea preoţilor, zecimea din zecimea leviţilor (Numeri 18,26). Potrivit versetului acestuia, zecimea trebuia să fie transportată la Ierusalim pe cheltuiala destinatarilor, şi era numai drept ca preotul să participe la activitatea de transportare a acesteia acolo. Această rânduială trebuie să fi avut şi scopul de a garanta manipularea corectă a fondurilor sfinte. Prezenţa reprezentanţilor celor două ordine ecleziastice, la primirea şi împărţirea zecimii, avea menirea să prevină administrarea greşită a acestor fonduri.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

29-36PK 667

32. 33 PP 526

Neemia 11:1 1. S-au aşezat la Ierusalim. [Locuit la Ierusalim, KJV.] Relatarea aceasta este în continuarea celei de la cap. 7,4 şi dă un raport cu privire la măsurile luate privind aducerea la îndeplinire a hotărârii lui Neemia de a repopula Ierusalimul. Ierusalimul era deja reşedinţa nobililor sau a căpeteniilor de seminţie (vezi cap. 2,16; 5,17). Deci, nu se putea aştepta nici o îmbunătăţire a situaţiei din această direcţie. De aceea, Neemia a găsit necesar să se îndrepte către alte clase ale populaţiei pentru a obţine noi locuitori pentru capitală.

A tras la sorţi. În vechime, iudeii foloseau deseori sorţii pentru a hotărî în chestiuni în care judecata omenească părea insuficientă, crezând că "orice hotărâre vine de la Domnul" (Proverbe 16,33). Se primise aprobare divină pentru alegerea de persoane (Iosua 7,16-18; 1 Samuel 10,19-21), pentru distribuirea pământului (Numeri 26,55.56) şi pentru determinarea ordinii în care diferitele grupe avea să-şi îndeplinească sarcinile (1 Cronici 24,5; 25,8).

Cetatea sfântă. Denumirea aceasta apare în profeţiile din Isaia 48,2; 52,1; Daniel 9,24; Ioel 3,17, dar e folosită aici pentru prima dată într-o relatare istorică. Începând din acest moment, a fost folosită frecvent (vezi Matei 4,5; 27,53; Apocalipsa 11,2 etc.), până când a primit numele arab ed-Quds, "Locul sfânt". Pe acesta l-a păstrat ca nume oficial până în zilele noastre.

Neemia 11:2 2. Au primit de bună voie. [S-au oferit de bună voie, KJV.] Pe lângă cei asupra cărora a căzut sorţul şi au acceptat că lucrul acesta indică răspunderea lor de a se muta la Ierusalim, au mai fost şi anumiţi voluntari care s-au mutat cu familiile lor la Ierusalim. Concetăţenii lor au cerut binecuvântare asupra lor pentru patriotismul lor.

Neemia 11:3 3. Căpeteniile ţinutului. Adică ai provinciei Iudea, ca parte din Imperiul persan. În mintea scriitorul, căpeteniile ţinutului sunt opusul căpeteniilor iudaice de familie, care locuiau în Babilon sau în alte părţi ale imperiului.

S-au aşezat la Ierusalim. [Au locuit în Ierusalim, KJV.] Adică un recensământ al "căpeteniilor ţinutului", care locuiau acolo pe urma transferului.

Israel. O denumire colectivă a membrilor tuturor seminţiilor, cu excepţia leviţilor. Conform 1 Cronici 9,3, este evident că printre cei care se întorseseră se numărau membri ai celor două mari seminţii ale lui Israel,Manase şi Efraim. Cetăţenii sunt expuşi pe clase, ca în celelalte liste, iar populaţia laică precede pe slujbaşii Templului.

Neemia 11:4 4. La Ierusalim. Nu vrea să spună că toţi locuitori Ierusalimului erau doar din seminţiile lui Iuda şi Beniamin; erau mulţi leviţi (v. 10-19), probabil şi manasiţi şi efraimiţi (1 Cronici 9,3), cum şi Netiniţi (Neemia11,21), care nu aparţineau nici unei seminţii. Este posibil să fi fost reprezentanţi şi ai altor seminţii. Totuşi, ceidin Iuda şi Beniamin pare să fi constituit majoritatea populaţiei şi de aceea sunt menţionaţi numai ei. O listă paralelă a locuitorilor Ierusalimului se află în 1 Cronici 9, care s-ar putea să fie fundamentată pe un recensământ oarecum ulterior, întrucât toate numerele sunt mai mari decât în Neemia 11.

Ataia. În 1 Cronici 9,4 este redat Utai. Strămoşii atroibuiţi lui Ataia aici şi în 1 Cronici 9 sunt diferiţi, cu excepţia lui Pereţ, fiul lui Iuda. Dar fiecare listă este posibil o prescurtare a uneia mult mai lungi, iar cei doiscriitori nu au ales, în toate cazurile, aceleaşi nume pentru genealogiile lor.

Neemia 11:5 5. Şiloni. Întrucât pare curios ca un iudeu să fi venit din Şilo, o cetate în regatul de nord al lui Israel, probabil vocalizarea masoretică a acestui cuvânt este incorectă. Expresia ar trebui probabil redată cu "fiul unui şelanit", înţelegând un descendent al lui Şela, al treilea fiu al lui Iuda, tatăl familiei "şelaniţilor"(Numeri 26,20).

Neemia 11:6 6. Oameni viteji. Iuda a asigurat 468 de bărbaţi în stare să poarte armele, aproximativ jumătate în comparaţie cu Beniamin, care a asigurat 928 de bărbaţi (v. 8). Cetăţile lui Iuda care se aflau la sud de Ierusalim poate că nu au simţit nevoia să aibă o capitală puternică, aşa cum au făcut beniamiţii, care locuiau într-o zonă cu adevărat primejdioasă, la hotarul cu Samaria.

Neemia 11:7 7. Salu, fiul lui Meşulam. Compară cu 1 Cronici 9,7. Celelalte nume din genealogie se deosebesc poate pentru acelaşi motiv ca cel notat la v. 4.

Neemia 11:8 8. Nouă sute douăzeci şi opt. Recensământul din 1 Cronici 9,9 cuprinde 956 de bărbaţi. Pe cât se pare, numărul beniamiţilor din Ierusalim crescuse doar puţin între cele două recensăminte. Prin contrast, Iuda prezintă o creştere a populaţiei sale din Ierusalim de la 468 la 690, în aceeaşi perioadă de timp. Creşterea poate să se fi datorat faptului că se aşezase în Ierusalim încă o familie iudaică, aceea a lui Zerah, al cincilea fiual lui Iuda (1 Cronici 9,6).

Neemia 11:10 10. Iedaia. Conform cu 1 Cronici 9,10, cele trei nume date acolo aparţin de trei familii preoţeşti diferite. De aceea, se pare că ebraicul ben, "fiul lui", e o eroare de transcriere. Iedaia şi Ioiarib reprezentau două din familiile preoţeşti principale şi sunt de obicei menţionaţi împreună (1 Cronici 24,7; Neemia 12,19 etc.). Iachin era o familie preoţească mult mai puţin distinsă, descinzând probabil din căpetenia celei de-a 21-acete preoţeşti de pe timpul lui David (1 Cronici 24,17).

Neemia 11:11 11. Seraia. Numele acesta indică familia marelui preot (cap. 10,2; 12,1.12). Strămoşul avut în vedere era probabil marele preot luat prizonier de Nebucadneţar (2 Regi 25,18-21).

Fiul lui Hilchia. Aşa cum deseori în Biblie, "fiu" este folosit în loc de "nepot" (vezi Ezra 7,1; vezi la 1 Cronici 2,7).

Domnul. Este vorba de marele preot, cu toate că nu este dat numele lui. Pe vremea lui Neemia, Eliaşib ocupa acest post (vezi cap. 12,10; 13,4), dar aici este dat numai numele familiei lui strămoşeşti.

Neemia 11:12 12. Fraţii lor care făceau slujba. Adică preoţii obişnuiţi. Conform v. 12.14, acum locuiau în Ierusalim 1192 de preoţi. Astfel, din cei 4289 care se întorseseră cu Zorobabel (Ezra 2,36-39) şi alţii mai târziu cu Ezra

(cap. 8,24 etc.) doar unul din trei sau patru locuia la Ierusalim. Când s-a făcut recensământul din 1 Cronici 9, populaţia preoţească a Ierusalimului ajunsese la 1760 (v. 13).

Neemia 11:14 14. Fiul lui Ghedolim. [Unul din oamenii mari, KJV.] Ebr. haggedolim. Acesta ar trebui să fie considerat nume propriu (vezi RSV şi marginea de la KJV).

Neemia 11:16 16. Însărcinaţi cu. [Supravegherea, KJV.] Cei trei leviţi enumeraţi aici purtau răspunderea obligaţiilor materiale şi a treburilor financiare ale Templului. Ei sunt menţionaţi şi în Neemia 8,7; 12,34.42 ca Leviţi de seamă (vezi 1 Cronici 26,29).

Neemia 11:18 18. Toţi Leviţii. Micul număr de leviţi, 284 în comparaţie cu 1192 de preoţi, este evident aici, ca şi în Ezra (vezi la Ezra 2,40).

Neemia 11:19 19. Uşierii. În cea ce priveşte numele lor, vezi Ezra 2,42.

Neemia 11:21 21. Slujitorii Templului. [Netiniţii, KJV.] Cu privire la netiniţi, vezi la Ezra 2,43.

Neemia 11:22 22. Căpetenia. [Supraveghetorul, KJV.] Acest verset ar trebui tradus ca o singură propoziţie în loc de două [cum apare în KJV], iar cuvântul "erau" [din KJV] să fie omis. Uzi era supraveghetorul cântării în Templu. Aşa cum bărbaţii menţionaţi în v. 15.16 aveau "supravegherea treburilor din afară", tot aşa treburile interne ale Templului erau sub supravegherea lui Uzi. El a participat şi la sfinţirea zidului (cap. 12,42).

Neemia 11:23 23. Poruncă a împăratului. Nu aceea a lui David, care reglementase cândva serviciile leviţilor (1 Cronici25), ci a împăratului persan Artaxerxe I, care se pare că alocase un stipendiu zilnic din venitul împărătesc pentru întreţinerea leviţilor cântăreţi. Motivul acestei bunăvoinţei speciale poate să fi fost acela că corul leviticurma "să se roage pentru viaţa împăratului şi a fiilor lui" (Ezra 6,10) şi că puţinii eviţi cântăreţi care se întorseseră din Babilon trebuie să fie de serviciu în mod continuu la Templu.

Neemia 11:24 24. Era dregătorul împăratului. Slujba lui Petahia era asemănătoare cu aceea deţinută de Ezra (vezi la Ezra 7,12). Ca intermediar între curtea persană şi Iudea, el se poate să fi fost un curier căruia i se încredinţasesarcina de a ţine legătura cu iudeii.

Neemia 11:25 25. Sate. Neemia lasă acum deoparte populaţia cetăţii Ierusalimului pentru a da o listă de oraşe care se pare că aparţineau provinciei Iudea. Lista aceasta face posibilă o hartă a Iudeii de pe timpul lui Neemia pe o bază oarecum mai sigură decât ar fi cu putinţă altfel. Totuşi lista, aşa cum este dată aici, pare să fie incompletă, întrucât nu sunt menţionate câteva de cetăţi enumerate în Ezra 2,20-34 şi Neemia 3, care se ştie că erau populate de iudei, în perioada post-exilică.

Chiriat Arba. Un nume vechi al Hebronului (Judecători 1,10) şi aparent bazat pe numele fonatorului lui,Arba, unul dintre Anachimi (Iosua 14,15; 15,13; 21,11). E interesant de notat că numele mai vechi a fost restaurat după robie.

Dibon. Considerat a fi o variantă ortografică a lui Dimona, enumerată între cetăţile din Negheb, în Iosua 15,21-26. Dacă aşa stau lucrurile, ar fi fost în vecinătatea Azorului, acum 'Ar'arah, la 7,4 km sud-est de Beer-Şeba. Totuşi, Dibonul în sine nu a fost încă localizat.

Iecabţeel. Acest loc neidentificat pare să fi fost unul şi acelaşi cu Cabzeel, situat în extremitatea sudică

a Iudeii.

Neemia 11:26 26. Ieşua. Acum Tell es-Sa'si, la aprox. 13,6 km est-nord-estde Beer-Şeba.

Molada. Poate pe locul numit Tell el-Milh, la aprox. 16 km sud-est de Beer-Şeba.

Bet-Pelet. Probabil aproape de Beer-Şeba, dar încă neidentificată (vezi Iosua 15,27).

Neemia 11:27 27. Haţar-Şual. Un alt loc în apropiere de Beer-Şeba încă neidentificat (Iosua 15,28). Numele înseamnă"Satul vulpilor".

Neemia 11:28 28. Ţiclag. Celebru ca fiind cetatea dată lui David de Achiş, regele Gatului (1Samuel 27,6) şi, curând după aceea, ocupată de amaleciţi (1 Samuel 30,1). A fost probabil pe locul numit acum Tell el-Khuweilfeh, la aprox. 16 km mile nord de Beer-Şeba.

Mecona. Un loc necunoscut.

Neemia 11:29 29. En-Rimon. Acum Khirbet Umm er-Ramamîn, la aprox. 12,,8 km nord de Beer-Şeba.

Ţorea. Posibil acelaşi ca Ţorah, acum Sar'ah, la aprox. 12,8 km vest de Ierusalim.

Iarmut. Acum Khirbet Yarmuk, la aprox. 22,4 km sud de Betleem.

Neemia 11:30 30. Zanoah. Acum Khirbet Zanu', la 3,2 km nord-est de Iarmut.

Adulam. Acum Tell esh-Sheikh Madhkur, la 16 km nord-vest de Hebron.

Lachiş. Acum Tel led-Duweir, la aprox. 25,6km nord-vest de Hebron, unde au avut loc săpături arheologice de importanţă majoră în cursul anilor 1932-1938, sub conducerea lui J. L. Starkey (vezi vol. I, p. 125).

Azeca. Acum Tell es-Zakariyeh, la aprox. 29 km km sud-vest de Ierusalim. Ca şi Adulam şi Lachiş, a fost una dintre cetăţile întărite de Roboam (2 Cronici 11,9). Azeca şi Lachiş au fost ultimele cetăţi care au fost cucerite de forţele lui Nebucadneţar înainte de luarea Ierusalimului (Ieremia 34,7).

Beer-Şeba până la Valea lui Hinom. Pentru scopuri practice, sunt amintite aici regiunile cele mai sudiceşi cele mai nordice ale fostei seminţii a lui Iuda, pe o distanţă de aproape 64km în linie dreaptă. Valea lui Hinom se întinde la sud de Ierusalim. Compară cu expresia similară "de la Dan până la Beer-Şeba." (vezi la Judecători 20,1).

Neemia 11:31 31. S-au aşezat de la Gheba la Micmaş. Literal " de la Gheba [la] Micmaş." Gheba este acum Jeba', la 11,2 km nord-nord-est de Ierusalim, în timp ce Micmaş, acum Mukhmâs, se află la 3,2 km mai departe, la nord-est de Gheba.

La Aia. Identificat ca et-Tell, la 2,4 km sud-est de Betel, un loc unde s-au întreprins săpături de către oexpediţie franceză între 1933-1935. Nu e sigur dacă Aia (et-Tell) este Ai din Iosua 7 şi 8 (vezi vol. II, p. 42).

Betel. Acum Beitîn, la 17,6 km nord de Ierusalim. Betelul a jucat un rol important în istoria lui Israel. Acolo a visat Iacov scara care ajungea până la cer (Genesa 28). În toată perioada regatului lui Israel, Betelul a fost locul unde s-a aşezat unul dintre cele două temple apostate pe care le-a înfiinţat Ieroboam (1 Regi

12,28.29).

Neemia 11:32 32. Anatot. O cetate levitică (Iosua 21,18) care a fost cândva locul de baştină al lui Ieremia (Ieremia 1,2 ; 32,7). Acum e numit Râs el-Kharrubeh şi se află la mai puţin de 4,8 km nord-est de Ierusalim.

Nob. Cetatea aceasta, vestită pentru masacrarea preoţilor de către Doeg, pe vremea lui Saul (1Samuel 22,18-19), putea fi văzută de la Ierusalim (Isaia10,32). A fost ipotetic identificată cu eţ-Ţur de pe Muntele Măslinilor.

Hanania. Acesta pare să fie numele vechi din VT pentru Betania, o cetate mică pe pantele răsăritene aleMuntelui Măslinilor, care a jucat un rol însemnat în viaţa lui Hristos. Numele lui modern este el-'Azarîyeh.

Neemia 11:33 33. Haţor. Acum Khirbet Hazzur, la aprox. 6,4 km nord-vest de Ierusalim.

Rama. Probabil er-Râm, la 6,4 km nord de Ierusalim.

Ghitaim. O cetate aproape de Lida, încă neidentificat.

Neemia 11:34 34. Hadid. Acum el-Hadîtheh, la 4,8 km nord-est de Lida.

Ţeboim. O cetate aproape de Hadid, încă neidentificat.

Nebalat. Acum Beit Nabala, la 3,2 km nord de Hadid.

Neemia 11:35 35. Lod. Lida timpurilor NT, numit acum Ludd. Această cetate a ajuns importantă în timpul Macabeilor (1 Macabei 11,34 etc.). Mai târziu s-a numit Diospolis.

Ono. Menţionat prima dată în 1 Cronici 8,12, împreună cu Lod, ca şi în Ezra 2,33. Acum e numit Kefr'Ana, la 8 km nord-vest de Lida.

Valea Lucrătorilor. Această vale aparent în vecinătatea lui Ono şi a lui Lod, nu a fost încă identificată.

Neemia 11:36 36. S-au unit. Versetul 36 ar trebui să spună: "grupe de leviţi din Iuda s-au unit cu Beniamin" (RSV). Se pare că anumite grupe de leviţi care, potrivit aranjamentelor anterioare, fuseseră stabiliţi în Iuda, au fost acum transferate în Beniamin. Recensământul sub Neemia se poate să fi dat la iveală faptul că un număr disproporţionat de mare de leviţi locuiau în Iuda.

Neemia 12:1 1. Preoţii şi Leviţii. Lista prezentată în v. 1-9 este clară în comparaţie cu două liste paralele, aceea a familiilor preoţeşti al căror sigiliu a fost pus pe legământ (cap. 10,2-8) şi aceea a căpeteniilor cetelor preoţeşti sub marele preot Ioiachim (cap. 12,12-25). Numărul de nume diferă uşor de la listă la listă, după cum diferă şinumele şi ordinea în care apar. Faptul că ele sunt nume de familii este evident din lista a treia.

Printr-o comparaţie a celor două liste din cap. 12 (coloanele 2, 3, 4) se pare că numele căpeteniei casei lui Miiamin şi atât al casei, cât şi al căpeteniei casei lui Hatuş lipsesc din lista a doua. În alte privinţe, cele două liste corespund atât ca număr, cât şi ca ordine în care apar. Totuşi o comparaţie a celor două liste din cap. 12 cu aceea din cap. 10 prezintă mari diferenţe. Dintre cele 22 de nume date în cap. 12,1-7 (21 de nume în v. 12-21), 15 (14 în vers. 12-21) marcate cu un asterisc (*) apar şi în cap. 10. Dar Paşhur, Malchia, Obadia, Daniel, Baruc şi Meşulam din cap. 10 lipsesc în cap. 12. Unii comentatori au căutat să explice deosebirile, presupunând că o parte dintre preoţi au refuzat să semneze din cauza măsurilor stricte ale lui Ezraşi Neemia. Sugestia aceasta ar fi de conceput dacă doar 15 capi de familii preoţeşti ar fi semnat în loc de 21.

Deci, întrucât alte 6 nume apar în locul celor 6 lipsă, nu acesta pare să fie motivul. Motivul pentru deosebiri este probabil distanţa în timp dintre cele două liste. Lista din cap. 12,1-7 datează de pe vremea lui Zorobabel, aceea din cap. 12,12-21 de pe marelui preot Ioiachim, care probabil a deţinut slujba în ultima parte a domniei lui Dariu I, în timp ce aceea a cap. 10 datează de pe vremea lui Artaxerxe I.

LISTELE NUMELOR PREOŢEŞTI DIN NEEMIA 10 ŞI 12

Neemia 10,2-8

Pe vremea lui Neemia

(c. 444 î.Hr.)

Neemia 12,1-7

Vremea lui Zorobabel

(c. 536 î.Hr.)

Neemia 12,12-21

Vremea lui Ioiachim

(c. 490 î.Hr.)

Preoţi semnatari ai

legământului

Căpetenii ale

caselor preoţeşti

Case

preoţeşti

Căpetenii ale

caselor preoţeşti

1

Seraia

1

Seraia*

1

Seraia*

1

Meraia

2

Azaria

2

Ieremia*

2

Ieremia*

2

Hanania

3

Ieremia

3

Ezra*

3

Ezra*

3

Meşulam

4

Paşhur

4

Amaria*

4

Amaria*

4

Iohanan

5

Amaria

5

Maluc*

5

Meluchi*

5

Ionatan

6

Malchia

6

Hatuş*

7

Hatuş

7

Şecania*

6

Şebania*

6

Iosif

8

Şebania

8

Rehum*

7

Harim*

7

Adna

9

Maluc

9

Meremot*

8

Meraiot*

8

Helcai

10

Harim

10

Ido

9

Ido

9

Zaharia

11

Meremot

11

Ghinetoi*

10

Ghineton*

10

Meşulam

12

Obadia

12

Abia*

11

Abia*

11

Zicri

13

Daniel

13

Miiamin*

12

Miniamin*

12

Piltai

14

Ghineton

14

Maadia*

13

Moadia*

15

Baruc

15

Bilga*

14

Bilga*

13

Şamua

16

Meşulam

16

Şemaia*

15

Şemaia*

14

Ionatan

17

Abia

17

Ioiarib

16

Ioiarib

15

Matnai

18

Miiamin

18

Iedaia

17

Iedaia

16

Uzi

19

Maazia

19

Salu

18

Salai

17

Calai

20

Bilgai

20

Amoc

19

Amoc

18

Eber

21

Şemaia

21

Hilchia

20

Hilchia

19

Haşabia

22

Iedaia

21

Iedaia

20

Netaneel

* Vezi la cap. 12,1

Faptul că au fost 21 de căpetenii preoţeşti în trei perioade diferite ale iudeimii post-exilice pare să aratecă preoţii au fost împărţiţi în 21 sau 22 de ordine sau clase, în timp ce aceia de pe timpul lui David erau împărţiţi în 24 (1 Cronici 24). Nu se cunoaşte de ce numărul iniţial al cetelor n-a fost restabilit imediat după exil. Pe timpul lui Hristos, toate cele 24 de cete oficiau, potrivit cu Iosif Flavius (Antiquities, vii, 14,7), care susţine, destul de inexact, că subîmpărţirile lui David au rezistat până pe timpul său.

Diferenţa dintre numele din lista capitolelor 10 şi 12 poate fi explicată pe temeiul faptului că numele celor care au semnat legământul (cap. 10) nu sunt nici nume ale cetelor, nici nume ale caselor, ci ale căpeteniilor caselor care trăiau pe vremea lui Ezra şi Neemia. Dintre acestea, unele se aseamănă cu numele cetelor sau caselor, în timp ce restul se deosebesc. Faptul că unele nume sunt aceleaşi nu dovedeşte totuşi că persoanele aparţineau casei al cărei nume îl purtau. Asemănările între numele din cele două liste sunt întâmplătoare. Potrivit cu cap. 12,13.16, erau doi bărbaţi numiţi Meşulam, unul, căpetenia casei lui Ezra, celălalt, al casei lui Ghineton. Faptul că numai 21 de case sunt menţionate în listele din cap. 10 şi 12,12-21 se

datorează poate unei greşeli de copiere. Sugestia făcută de unii comentatori, că o casă preoţească a dispărut sau a fost descalificată pe altă cale, în perioada dintre Cir şi Dariu I, pare foarte improbabilă.

Neemia 12:8 8. Leviţii. Dintre toţi cei amintiţi aici, numai Matania nu a semnat legământul din cap. 10 (vezi cap. 10,9-13). Şerebia şi Iosua (fiul lui Cadmiel) sunt din nou amintiţi în calitate de căpetenii ale grupelor levitice din cap. 12,24. Numele Iuda nu apare în nici o altă listă a leviţilor, în cărţile lui Ezra şi Neemia, şi poate că stăîn locul lui Hoadia (cap. 10,10). Matania este probabil acelaşi cu Matania din cap. 11,17, care a condus primagrupă corală.

Neemia 12:9 9. Bacbuchia. Celălalt conducător muzical, menţionat în cap. 11,17. Numele nu mai apare în altă parte, în rapoartele acestui timp.

Lângă. [Faţă în faţă, KJV.] Cele două coruri (vezi cap. 11,17) pare să fi fost aranjate în aşa fel încât să stea faţă în faţă, atunci când cântau.

Neemia 12:10 10. Iosua. Vezi la Ezra 2,2. Versetele 10.11 prezintă genealogia marilor preoţi din timpul lui Zorobabelpână la vremea redactării cărţii lui Neemia. Genealogia este probabil inserată aici ca un inel de legătură între listele leviţilor, pentru a explica afirmaţiile cu privire la datele alcătuirii lor, date indicate de numele marilor preoţi respectivi. Lista din v. 1-9 este de pe vremea lui Iosua, aceea din v. 12-21, de vremea lui Ioiachim.

Ioiachim. Menţionat doar aici şi în v. 12.26. Întrucât el a fost mare preot între Iosua, care trăia încă pe timpul lui Dariu I (Ezra 5,2), şi Eliaşib, mare preot pe timpul lui Neemia (Neemia 3,1; 13,4 etc.), Ioiachim pare să fi slujit ca mare preot în cursul ultimei părţi a domniei lui Dariu I şi sub Xerxe, poate până în primii aniai lui Artaxerxe I.

Eliaşib. Marele preot oficiant de pe timpul lui Neemia (vezi la cap. 3,1).

Ioiada. Mare preot între perioada cât a fost guvernator Neemia şi anul 410 î.Hr., când Iohanan este atestat ca mare preot (vezi p. 80, 372).

Neemia 12:11 11. Ionatan. Sau un alt nume al lui Iohanan (vezi v. 22.23) sau urmarea unei erori a scribului. Iohanan econfirmat de papirusurile elefantine ca mare preot în 410 î.Hr. (vezi p. 80, 372), probabil şi în 407 când au fost scrise papirusurile ce conţin numele lui.

Iosif Flavius care vorbeşte de el ca Jannaeus (Ioan), spune că el l-a omorât pe propriul său frate, Isus (Ieşua sau Ioşua), în Templu, când Ieşua a căutat să-i ia slujba de mare preot, influenţându-i pe perşi. Aceasta, la rândul lui, a dat prilej lui Bagoas, generalul lui Artaxerxe II (Mnemon) să ia măsuri aspre împotriva iudeilor (Antiquities, xi, 7, 1). Această informaţie s-ar putea să fie corectă, deoarece papirusurile elefantine dau numele guvernatorului persan de pe timpul lui Iohanan ca fiind Bigvai, echivalentul persan al numelui grecesc Bagoas sau Bagoses.

Iadua. Vezi p. 372. Doar dacă această listă omite o generaţie sau două (vezi la vers. 1), Iadua din timpul lui Alexandru, menţionat de Iosif Flavius (Antiquities xi 8, 4. 5) a fost probabil o altă persoană, poate un fiu sau un nepot al acestui Iadua.

Neemia 12:12 12. Preoţii. În ceea ce priveşte vers. 12-21, vezi la vers. 1.

Neemia 12:22 22. Eliaşib. Despre marii preoţi menţionaţi aici, vezi la vers. 10.11.

Dariu Persanul. "Domnia lui Dariu" pare să fie punctul terminus al diferitelor liste de slujbaşi

ecleziastici daţi de autorul cărţii. Dariu din acest verset este Dariu II (424/23-405/04 î.Hr.) sau Dariu III, ultimul monarh persan (336-331 î.Hr.), care a fost învins de Alexandru cel Mare. Cei mai mulţi comentatori îl identifică pe "Dariu Persanul" cu Dariu III, susţinând că Iadua al lui Iosif Flavius (Antiquities xi 8. 4, 5) este Iadua din Neemia 12,11.22. Dar este puţin probabil că Iadua al lui Iosif Flavius trebuie să fie identificat cu Iadua din Neemia 12,11 (vezi p. 372). E mult mai probabil că "Dariu Persanul" este Dariu II. Faptul că termenul acesta nu este dovadă pentru un autor târziu al cărţii lui Neemia, aşa cum s-a susţinut uneori, reiese din folosirea aceluiaşi termen de către Herodot (ii, 110, 158).

Neemia 12:23 23. Cartea Cronicilor. Documentul în care a fost cuprinsă iniţial lista leviţilor. Cartea aceasta a fost o înregistrare zilnică a evenimentelor de importanţă naţională şi o continuare a analelor anterioare ale regatului.

Neemia 12:24 24. Căpeteniile Leviţilor. Numele Haşabia, Şerebia, Iosua şi Cadmiel apar deseori ca fiind ale căpeteniilor ordinelor levitice, primele două în Ezra 8,18.19 şi Neemia 10,11.12; ultimele două în Ezra 2,40 şiNeemia 10,9; 12,8.

Fiul lui. Ebr. ben. Acesta ar trebui probabil redată Binnuy, Binui din v. 8 (vezi Ezra 8,33; Neemia 3,24;10,9). Ezra 2,40 şi 10,9 (cf. Neemia 12,8) par să facă posibil ca Iosua să fie "fiul lui" Cadmiel.

Rânduiala lui David. Compară cu 1 Cronici 15,16; 23,5; 25,3.

Omul lui Dumnezeu. Titlul acesta nu e aplicat des la David, dar apare din nou în Neemia 12,36, precumşi în 2 Cronici 8,14. Cronicile poate au fost scrise de acelaşi autor ca Ezra şi Neemia (vezi introducerea la Cronici).

Stând unii în faţa altora. Această expresie este folosită cu privire la străjile de la porţi, în 1 Cronici 26,16. Aici e folosită pentru a descrie poziţia cetelor de cântăreţi la serviciul de închinare, probabil indicând faptul grupele erau aranjate faţă în faţă şi cântau răspunzând una alteia.

Neemia 12:25 25. Matania, Bacbuchia, Obadia. Matania şi Bacbuchia sunt amintiţi în cap. 11,17, în calitate de conducători a două coruri. Cu ei era Abda (o variantă de ortografie pentru Obadia). Dificultatea aparentă a înscrierii lor aici, printre "uşieri", dispare când cele trei nume sunt considerate ca aparţinând în mod clar v. 24 (vezi la v. 4).

Meşulam, Talmon şi Acub. Căpeteniile păzitorilor porţilor. Ultimele două nume apar ca atare atât în Ezra 2,42, cât şi în Neemia 11,19, chiar şi în 1 Cronici 9,17. Potrivit acestora, erau numele vechi ale păzitorilor leviţi ai porţilor.

Cămările. [Pragurile, KJV.] Mai precis "tezaurele", ca în KJV margine sau "cămări" (RSV). "Uşierii" reprezentau poliţia Templului şi de aceea păzeau cămările şi tezaurul Templului. Acestea se poate să fi fost în imediata vecinătate a porţilor, aşa cum consideră unii comentatori.

Neemia 12:26 26. Ei trăiau pe vremea. Cu v. 26 se încheie cele două liste din v. 12-21 şi 24.25.

Neemia 12:27 27. Sfinţirea. Evenimentele raportate în v. 27-43 trebuie să fi avut loc la scurt timp după terminarea zidului şi nu după mulţi ani, cum sugerează unii. De aceea, documentul acesta, ca şi altele din Neemia, nu esteredat în ordine cronologică.

Aceasta este prima descriere din Biblie a sfinţirii unui zid de cetate. Nu se ştie dacă a avut loc cândva înIsrael o altă ceremonie de felul acesta. Erau sfinţite case (Deuteronom 20,5), cum a fost şi templul (1 Regi 8; Ezra 6,16). Acelaşi lucruri se poate să se fi făcut şi cu un zid de cetate sau cu clădiri publice. Când marele preot şi preoţii lui asociaţi au terminat partea lor din zid, ei "au sfinţit-o" imediat (Neemia 3,1), probabil în

cazul unei ceremonii şi, făcând aşa, poate că l-au inspirat pe Neemia să plănuiască o ceremonie corespunzătoare de sfinţire a întregului zid, la terminarea lui. Un astfel de act punea întregul zid sub protecţia divină, ca recunoaştere a faptului că zidurile şi întăriturile sunt nefolositore dacă nu le apără Dumnezeu Însuşi (vezi Zaharia 2,5).

Alăute. [Psalterii, KJV.] Ebr. nebalim, un fel de harpă. Era probabil portabilă şi avea cutia de rezonanţăîn partea de sus, ca harpele zugrăvite în basoreliefuri asiriene (vezi p. 32). Aceasta este în conformitate cu o explicare a cuvântului nebel, dată de Ieronim. Harpele egiptene erau mai mari şi aveau cutia de rezonanţă în partea de jos a instrumentului (vezi p. 32).

Arfe. Ebr. kinnoroth. Un knnor era mai degrabă o liră decât o harpă.

Neemia 12:28 28. Satele slujitorilor Templului. [Satele Netophathi, KJV.] Netofah a fost identificat cu locul numit Khirbet Bedd Faluh, la aprox. 5,6 km sud-est de Betleem.

Neemia 12:29 29. Bet-Ghilgal. [Casa lui Ghilgal, KJV.] Ebr. Beth-haggilgal, o cetate, în general, identificată cu Ghilgalul din Iosua 15,7, cam la mijlocul distanţei dintre Ierihon şi Iordan (vezi la Iosua 15,7).

Din ţinutul Ghebei şi din Azmavet. Vezi la Ezra 2,26.24. Toate cetăţile menţionate în Neemia 12,28.29erau situate aproape de Ierusalim, iar cântăreţii care le clădiseră puteau fi convenabil amplasaţi acolo pentru a participa la slujbele Templului.

Neemia 12:30 30. Curăţit. Vezi Ezra 6,20 cu privire la curăţirea preoţilor şi a leviţilor. Lucrurile neînsufleţite puteau şi ele să fie întinate (Levitic 14,34-53; Deuteronom 23,14). În cazul în care zidul sau porţile ar fi fost necuratedin punct de vedere ceremonial, se cerea ca şi ele să treacă printr-o curăţire după Lege, înainte de ceremonia dedicării.

Neemia 12:31 31. Două coruri mari. [Două cete mari, KJV.] Neemia a poruncit ca toţi conducătorii naţiunii, atât civili, cât şi ecleziastici, să se urce pe zid. Acolo i-a despărţit în două cete, fiecare alcătuită atât din cler, cât şi din laici. Pe una dintre ele a pus-o sub conducerea lui Ezra (v. 36) şi el a luat conducerea celeilalte (v. 38). Punctul de adunare pare să fi fost Poarta văii -între Poarta gunoiului şi Turnul cuptoarelor - deoarece ceata lui Ezra a mers către Poarta gunoiului, primul reper menţionat, în timp ce grupa lui Neemia a trecut mai întâi de Turnul cuptoarelor (v. 31.38). Despre amplasarea posibilă a Porţii văii, vezi la cap. 2,13. Ceata lui Ezra a mers către colţul de sud-est al Ierusalimului şi, după ce a trecut de Poarta gunoiului şi de Poarta izvorului, a mers înainte pe creasta zidului de răsărit, trecând de Poarta apei. Ceata lui Neemia a luat-o spre nord şi a depăşit pe rând Turnul cuptoarelor, Zidul lat, Poarta lui Efraim, Poarta veche, Poarta Paştelui, Turnurile Hananeel şi Mea, Porţile oilor şi temniţei. Între Poarta Temniţei şi Poarta Apei se pare cele două grupe s-au întâlnit şi de acolo au intrat în Templu. Despre topografia zidului şi a porţilor, vezi la cap. 2,13-15; 3,1-32, cum şi la nota suplimentară de la cap. 3.

Neemia 12:32 32. Hosea. Poate Hosea din cap. 10,23, care a pecetluit legământul.

Jumătate din căpeteniile. Cealaltă jumătate era cu Neemia (v. 40).

Neemia 12:33 33. Azaria, Ezra, Meşulam. "Şi" [KJV] care precede pe Azaria ar trebui să fie tradus "chiar" sau "anume", şi întregul verset ar suna astfel: "Anume Azaria, care este Ezra, şi Meşulam" (vezi cap. 10,2.7). Acest Ezra ar trebui să fie deosebit de Ezra, conducătorul cetei, menţionat în cap. 12,36.

Neemia 12:34 34. Iuda, Beniamin. Pare să fie vorba de anumiţi oameni care aparţineau acestor seminţii.

Şemaia şi Ieremia. Reprezentanţi a încă două familii preoţeşti (vezi cap. 10,2.8; 12,1.6).

Neemia 12:35 35. Cu trâmbiţe. Fiecare procesiune era însoţită de o grupă de preoţi care suna din trâmbiţe (v. 41), conducătorul cetei lui Ezra fiind Zaharia, un urmaş al lui Asaf. Cu el erau opt trâmbiţaşi, enumeraţi în v. 36.

Neemia 12:36 36. Instrumentele de muzică. Vezi Numeri 12,27; cf. 2 Cronici 29,26; 1 Cronici 15,16; 23,5; Ezra 3,10.

Cărturarul Ezra. Ezra era conducătorul întregii cete. El se întorsese din Babilon cu 13 ani înainte de Neemia (Ezra 7; Neemia 2,1) şi e amintit şi drept conducător spiritual al poporului în timpul ceremoniilor din luna a 7-a (Neemia 8,1-15).

Neemia 12:37 37. Poarta Izvorului. Vezi la cap. 2,14.

Drept înainte. Potrivit cu ebraica, "treptele" erau "în faţa lor". Când procesiunea a ajuns la Poarta izvorului, a urcat în Cetatea lui David pe treptele menţionate aici, s-a urcat din nou pe zid şi şi-a urmat drumul până la Poarta apei (vezi la cap. 3,26), care era deasupra Văii Chedron. Undeva mai sus de Poarta apei, grupa lui Ezra a întâlnit grupa lui Neemia. Împreună au intrat în curţile Templului.

Neemia 12:38 38. AL doilea cor. [A doua ceată, KJV.] Această grupă era condusă de Neemia. Pornind de la Poarta văii (vezi la v. 31), ceata aceasta a mers întâi spre nord, trecând de Turnul cuptoarelor (vezi la cap. 3,11) şi de Zidul lat (vezi la cap. 3,8).

Neemia 12:39 39. Porţii lui Efraim. Poarta aceasta care trebuie să fi fost amplasată între Zidul lat şi Poarta veche, nu e menţionată în descrierea construirii zidului din cap. 3. Fie nu a avut nevoie de reparaţii, fie partea din listă care o menţiona s-a pierdut din text. De la Poarta lui Efraim, procesiunea a continuat să înainteze pe creasta zidului "pe deasupra" porţilor - Poarta veche (vezi cap. 3,4), Poarta Paştelui (cap. 3,3), Turnurile lui Hananeel şi Mea şi Poarta oilor (cap. 3,1).

Poarta Temniţei. Ce s-a spus cu privire la Poarta lui Efraim se potriveşte şi la această poartă. Ea trebuie să fi fost amplasată în partea nordică a zidului de răsărit, la sud de Poarta oilor. Trecând de poarta aceasta, grupa lui Neemia trebuie să fi intrat în spaţiul Templului, aşa cum arată v. 40, poate prin Poarta Mifcad (vezi la cap. 3,31).

Neemia 12:40 40. Şi dregătorii. [Jumătate din dregători, KJV.] Compară cu v. 32.

Neemia 12:41 41. Preoţii. Cei şapte preoţi trâmbiţaşi corespund celor opt din grupa lui Ezra (vezi la v. 36).

Neemia 12:42 42. Maaseia. Rolul lui Maaseia şi al celor şapte bărbaţi amintiţi aici nu este clar.

Neemia 12:43 43. Multe jertfe. De pe vremea lui David se împământenise obiceiul să se aducă multe jertfe la consacrarea clădirilor importante (1 Regi 8,5; Ezra 6,17; cf. 2 Samuel 6,17; 24,25). Astfel, Neemia a respectat un obicei stabilit.

Femeile. Femeile iudee nu sunt deseori amintite în Biblie ca luând parte la festivităţi publice. O altă singură ocazie în care se raportează că femeile au luat parte la o celebrare generală a fost la Marea Roşie, sub conducerea Mariei (Exod 15,20).

Se auzeau până departe. Vezi Ezra 3,13; cf. 1 Regi 1,40; 2 Regi 11,13.

Neemia 12:44 44. S-au rânduit oameni. Avându-se în vederea faptul că naţiunea făgăduise să fie credincioasă în aducerea zecimilor şi darurilor (cap. 10,32-37), s-au luat acum măsuri pentru administrarea veniturilor aşteptate ale Templului. Întrucât zecimile şi darurile erau aduse în produse - cereale, vin, untdelemn etc. (vezi cap. 13,5) - a fost nevoie de încăperi spaţioase pentru depozitare, cu oameni care să aibă răspunderea lor.

Iuda se bucura. Exista un spirit de armonie între laici şi cler şi fiecare contribuia bucuros.

Neemia 12:45 45. Cântăreţii. Textul ebraic spune : "Şi ei [Leviţii] au îndeplinit slujba Dumnezeului lor şi slujba curăţirii, ca şi cântăreţii şi uşierii, după porunca lui David şi a fiului său, Solomon." (RSV). Cu privire la această poruncă a lui David şi a lui Solomon, compară cu 2 Cronici 8,14.

Neemia 12:46 46. Pe vremea lui David şi lui Asaf. Versetul 46 explică expresia "după rânduiala lui David" din v. 45. Serviciul muzical, spune Neemia, împreună cu dispunerea personalului şi a cântărilor folosite, îşi aveau obârşia în zilele lui David şi a principalului său conducător de cântări, Asaf.

Neemia 12:47 47. Tot Israelul. Israel şi-a împlinit obligaţiile faţă de serviciul Templului în zilele lui Zorobabel şi a lui Neemia, aducând zecimea şi alte contribuţii datorate, aşa cum era cerut de Lege (vezi la Neemia 10,32-37 şi Numeri 18,29).

Neemia 13:1 1. În vremea aceea. Potrivit v. 6, evenimentele din cap. 13 au avut loc în cursul celui de-al doilea mandat de guvernator al lui Neemia, după o perioadă de lipsă din Iudea.

S-a citit. Nu e clar dacă această citire a Legii era aceea poruncită de Lege, legată de Sărbătoarea corturilor (Deuteronom 31,10-13; vezi la Neemia 8,1.8.18), sau dacă Neemia a rânduit-o din cauza circumstanţelor pe care le-a găsit în Iudea, circumstanţe care cereau o grabnică îndreptare.

S-a găsit scris. Cuprinsul acestei porunci aflate în Deuteronom 23,3-5 este redat în întregime, deşi uşor prescurtat ca formă.

Neemia 13:2 2. Dumnezeul nostru a prefăcut blestemul în binecuvântare. Despre Balaam, vezi Numeri 22 la 24. Faptul că blestemele lui au fost transformate în binecuvântare este confirmat în Numeri 24,10.

Neemia 13:3 3. Străinii. [Mulţimea amestecată, KJV.] Ebr. 'ereb. Cuvântul acesta este folosit în Exod 12,38 în legătură cu "mulţimea de oameni de tot soiul" ["Mulţimea amestecată", KJV] a egiptenilor care se alăturaserăIsraeliţilor. Aici el este aplicat neiudeilor de diferite naţionalităţi care locuiau în mijlocul israeliţi. Este posibil să se fi folosit o procedură asemănătoare cu cea pusă în aplicare anterior, sub Ezra (Ezra 10,10-19). Întrucât această acţiune este pomenită din nou în v. 30 şi deoarece s-a aplicat o mustrare aspră privitoare la căsătoriilecu păgâni (v. 25-27), se pare că n-a fost uşor. Când cineva are de-a face cu preocupările oamenilor pe care aceştia le consideră strict personale are şansa să stârnească simţăminte neplăcute.

Neemia 13:4 4. Rudă cu Tobia. [Era aliat cu Tobia, KJV.] Eliaşib era marele preot (vezi cap. 3,1; 12,10.22; 13,28), iar Tobia era vrăjmaşul amonit al lui Neemia, care a căutat să împiedice construirea zidului, în timpul primul mandat de guvernator al lui Neemia (cap. 2,10.19 etc.). Alianţa aceasta a fost de obicei interpretată ca fiind o legătură stabilită prin căsătorie.

Neemia 13:5 5. O cămară mare. În calitate de mare preot, Eliaşib avea răspunderea întregului domeniu al Templului şi, în lipsa lui Neemia, a pus la dispoziţia lui Tobia una din cele mai bune încăperi ale Templului, pe care acesta, evident, a folosit-o ca locuinţă (v. 8). În timpul cârmuirii lui Neemia, Tobia ţinea legătura cu conducătorii din Ierusalim, dar nu putea să intre în cetate. Acum, când guvernatorul era plecat, el nu numai căa reuşit să intre în cetate, dar şi, faptic, şi-a aşezat locuinţa în Templu. O astfel de profanare nu mai este amintită nicăieri, cu atât mai mult cu cât "cămara" aceea fusese rânduită pentru jertfele şi darurile poporului.

Neemia 13:6 6. Când s-au petrecut toate acestea. [În timpul acesta, KJV.] Literal, "În cursul tuturor acestora", adicăa înţelegerilor dintre Eliaşib şi Tobia.

Al treizeci şi doilea an. Vezi la cap. 5,14.

Împăratul Babilonului. Titlul acesta fusese purtat de Cir, de Cambise, de Dariu I şi de Xerxe, în cursul primilor ani de domnie. El a fost desfiinţat oficial de cel din urmă, după revolte care au avut loc în timpul domniei lui. Neemia foloseşte probabil titlul cu care atât de mult timp fusese deprins să-l numească pe împăratul Persiei.

La sfârşitul anului. [După câteva zile, KJV.] Literal, "la sfârşitul zilelor", subînţelegându-se un interval determinat de timp (vezi la Genesa 4,3). Părerea anumitor comentatori, că aceasta înseamnă un an, este nefondată. Rămânerea lui Neemia la curtea Persiei trebuie să fi durat mai mult de un an, deoarece pare imposibil ca atât de multe ilegalităţile ale comunităţii iudaice, câte a descoperit Neemia la întoarcere, nu puteau fi săvârşite într-un timp atât de scurt.

Învoire. Doar din acest pasaj aflăm despre două mandate de guvernator ale lui Neemia. Primul mandat a fost de 12 ani (cap. 5,14), dar nu este dată nici o indicaţie cu privire la lungimea celui de-al doilea mandat. Trebuie să se fi sfârşit înainte de 407 î.Hr., când ştim dintr-o scrisoare elefantină că guvernatorul Iudeii era Bigvai (vezi la cap. 12,11).

Neemia 13:7 7. În curţile. Cămara pe care Eliaşib o pusese la dispoziţia lui Tobia nu era în clădirea principală a Templului, ci într-una din clădirile adiacente, în incinta domeniului Templului. Fără îndoială, că acest amănunta făcut ca profanarea să fie mai puţin flagrantă, dar departe de a îndreptăţi fapta.

Neemia 13:8 8. Lucrurile. Se pare că Tobia folosea odaia ca locuinţă când vizita Templul, ocazional.

Neemia 13:9 9. Să se curăţească odăile. Iniţial, a fost menţionată doar o singură "cămară" ca fiind folosită de Tobia (vers. 5.7.8), dar în afară de odaia sau sala cea mare din v. 5, au fost folosite şi altele. Aceste alte "odăi" poate că au fost mai mici, fiind folosite de Tobia pentru membrii casei sale sau ai suitei sale. Odăile acestea fuseseră profanate schimbarea întrebuinţarea lor în scopuri lumeşti, şi era nevoie de o curăţire ceremonială. Aceasta s-ar fi putut face pe diferite căi, dar de obicei se folosea ritualul simbolic al sângelui sau al apei (vezi Levitic 12; 14,4-32; 17,15.16).

Neemia 13:10 10. Am auzit. [Am înţeles, KJV.] Ce a văzut Neemia a fost că leviţii erau absenţi şi că serviciul Templului era neglijat. Când a cercetat mai atent, a înţeles motivul absenţei lor - zecimea nu fusese dată. Întrucât trăiau din zecime şi din primele roade, iar acestea nu mai fuseseră date, leviţii au fost nevoiţi să-şi câştige existenţa muncind ogoarele care înconjurau târgurile şi satele unde locuiau.

Neemia 13:11 11. Am mustrat. Deşi vina profanării Templului cădea asupra clasei preoţeşti, aceea a reţinerii zecimilorera de pus în special pe seama dregătorilor şi a nobililor. În calitate de conducători, se pare că ei dăduseră un rău exemplu poporului şi erau, în mod special, vrednici de mustrare pentru circumstanţele deplorabile pe care

Neemia le-a găsit la întoarcerea lui la Ierusalim.

Neemia 13:13 13. Am dat în grija. [Am făcut tezaurari, KJV.] Din nou au început să vină zecimile în tezaurul Templului (v. 12) pentru întreţinerea corpului de lucrători de la Templu. Problema care-l confrunta pe Neemia era de a asigura o distribuire echitabilă, aşa încât fiecare să primească partea sa şi nici unul să nu fie neglijat (vezi Fapte 6,1-5).

Şelemia. Cei patru păstrători ai tezaurului erau: un preot, un levit, un secretar şi un laic de frunte. În acest fel erau reprezentate principalele clase ale populaţiei. Persoanele menţionate nu pot fi identificate, cu toate că unele dintre nume mai apar în Neemia. Şelamiţi sunt menţionaţi în Ezra 10,39.41; Neemia 3,30, dar probabil nici unul dintre ei nu este Şelemia menţionat aici. Pedaia s-ar putea să fie cel menţionat în cap. 8,4, care a explicat Legea împreună cu Ezra. Hanan era un nume obişnuit (vezi Neemia 8,7; 10,10.22), dar persoana indicată aici pare să nu mai fie nicăieri menţionată. Trei bărbaţi cu numele Ţadoc sunt amintiţi în Neemia (cap. 3,4.29; 10,21), dar este incert dacă vreunul dintre ei poate fi identificat cu acest "cărturar".

Cărturarul. Ebr. sopher, "scriitor" sau "secretar".

Neemia 13:14 14. Adu-ţi aminte de mine. Cereri asemănătoare ale lui Neemia sunt raportate în cap. 5,19; 13,31.

Lucrurile care trebuie păzite în ea. [Slujbele, KJV.] Mai degrabă "respectate" sau "slujba" (RSV).

Neemia 13:15 15. Pe vremea aceasta. O indicaţie de timp nedefinită, ca în cap. 12,44; 13,1. Probabil că îndreaptă atenţia către o perioadă ulterioară de timp în raport cu evenimentele descrise. Poate că Neemia a făcut un tur prin ţară ca să observe cum era ţinut Sabatul.

I-am mustrat. [Am mărturisit contra lor, KJV.] Călcarea strugurilor în teasc era prima etapă în producerea vinului şi, deci, o călcare flagrantă a poruncii a patra. La fel era şi cu aceia care transportau produse agricole în capitală spre vânzare. Unii comentatori au socotit că transportarea cerealelor era o necesitate, astfel încât să poată fi în cetate destul devreme pentru târgul de a doua zi. Dar legea nu făcea prevederi pentru o atare activitate. Faptul că se făcea negoţ în Sabat este raportat în v. 16. Ultima parte a v. 15 ar trebui de aceea înţeles ca însemnând că Neemia îi avertiza în ziua aceea, şi anume în Sabat, când transportau bunurile la Ierusalim şi, de fapt, le şi vindeau.

Neemia 13:16 16. Tirieni. Legea nu interzicea străinilor de neam să locuiască în Ierusalim, iar Neemia nu obiectează că tirienii locuiau în cetate.

Care aduceau peşte. Peştele a fost întotdeauna un produs alimentar favorit pentru israeliţi (Levitic 11,9;Numeri 11,5; Deuteronom 14,9; Isaia 19,10; Matei 15,34; Luca 24,42 etc.). Peştele provenea mai ales din Lacul Galileii şi din Mediterana.

Neemia 13:17 17. Am mustrat. Ca şi în problema zecimilor, şi în cea Sabatului, se pare că nobilii erau vinovaţi, fie pentru că nu făcuseră nici o încercare să oprească negoţul acesta, fie pentru că ei înşişi erau implicaţi în ea.

Neemia 13:18 18. N-au lucrat aşa părinţii noştri ? Profanarea Sabatului se număra printre păcatele cele mai puternic mustrate de Ieremia (cap. 17,21-27) şi Ezechiel (cap. 20,13; 22,8.26; 23,38). Potrivit cu Amos (cap. 8,5), Sabatul fusese ţinut mai mult în literă decât în spirit. Şi Neemia reaminteşte iudeilor că marile nenorociri din timpul lui Nebucadneţar veniseră ca urmare a călcării poruncii a patra de către înaintaşii lor, aşa cum prezisese Ieremia (cap. 17,27), o profeţie pe care este posibil ca Neemia să o fi avut în minte.

Neemia 13:19

19. Îndată ce le va ajunge umbra. Ebr. şalal, "a deveni umbros". Încă de la creaţiune, ziua biblică a început la apusul soarelui (vezi la Genesa 1,5). Sărbătorile speciale erau ţinute "din seara zilei... până în seara următoare" (Levitic 23,32), Sabatul săptămânal de asemenea (vezi la Marcu 1,32). Prin urmare, Neemia a instituit regula ca porţile cetăţii să fie închise cu ceva timp înainte de începutul Sabatului. Procedând astfel, el intenţiona să ocrotească "hotarele" orelor sfinte ale Sabatului lui Dumnezeu. Prin săvârşirea de treburi lumeştipână în ultimele clipe îngăduite este profanat spiritul Sabatului.

Câţiva dintre slujitorii mei. Vezi la cap. 4,1; 5,16.

Sarcinilor. Probabil că le era îngăduit oamenilor să se ducă şi să vină îndeplinind misiuni îngăduite în Sabat, dar erau puse străji care să împiedice transportul de mărfuri în Sabat.

Neemia 13:20 20. Am petrecut noaptea... afară din Ierusalim. Sosind în Sabat şi găsind porţile închise, negustorii au aşteptat afară şi au făcut probabil acolo negoţul pe care altfel l-ar fi făcut în interiorul cetăţii. Închiderea porţilor avea, deci ca rezultat, doar mutarea negoţului din piaţa din cetate în afara porţii. Două Sabate s-a procedat astfel. Apoi Neemia a observat practica şi a interzis-o, ameninţând că-i aresteze pe negustorii care vor fi găsiţi din nou în Sabat, în apropiere de cetate cu mărfurile lor (v. 21).

Neemia 13:22 22. Să păzească porţile. Probabil că doar temporar proprii săi slujitori au păzit porţile (v. 19) în Sabat, pentru ca sarcina permanentă să le fie încredinţată acelor leviţi pe care Neemia i-a adus curând înapoi în cetate (v. 11). Sarcina aceasta le fusese încredinţată când fuseseră aşezate porţile pentru prima dată (cap. 7,1), dar fusese neglijate când leviţii, lipsiţi de suport financiar, nu şi-au mai îndeplinit obligaţiile în Ierusalim, ca să obţină din pământ cele trebuincioase existenţei. Deoarece fuseseră angajaţi pentru un timp în activităţi vremelnice, probabil că leviţii s-au curăţit înainte de a îndeplini din nou îndatoririle sfinte.

Adu-Ţi aminte de mine. Vezi la v. 14.31.

Neemia 13:23 23. Pe vremea aceea. Compară cu comentariul de la v. 15. Neemia raportează aici ce făcuse în problema căsătoriilor mixte, aşa cum este spus în v. 1-3. La reîntoarcerea sa în Ierusalim, ochiul său atent a observat că mulţi iudei căzuseră din nou în acelaşi păcat cu care Ezra se confruntase la sosirea lui în Ierusalim, în 457 î.Hr. (Ezra 9 şi 10) şi care era în mod special menţionat în legământul încheiat la scurt timp de la începerea primului său mandat de guvernator (Neemia 9,38; 10,1.30). Câtă vreme Neemia a rămas în Iudea, probabil că n-a existat nici o încălcare gravă a legământului, dar de îndată ce el a părăsit Iudea, se pare că din nou au fost aduse soţii de neam străin în familiile iudeilor.

Nevestele asdodiene. Nevestele filistene, dintr-o neam întotdeauna ostil lui Israel şi de obârşie dintr-o cetate care de curând se aliase cu cei mai înverşunaţi vrăjmaşi ai lui Neemia (cap. 4,7).

Amonite şi moabite. Compară cu Ezra 9,1 şi Neemia 13,1.

Neemia 13:24 24. Fiii lor. Dacă căsătoriile fuseseră contractate după plecare lui Neemia şi el a găsit copiii născuţi din acele legături capabil să vorbească, trebuie să fi lipsit din Ierusalim câţiva ani buni.

Vorbeau limba asdodiană. [Jumătate în limba asdodiană, KJV.] Unii traducători consideră că copiii vorbeau un jargon jumătate evreiesc, jumătate străin. Pare mai verosimil că "jumătate" se referă la copiii născuţi din aceste femei de neam străin. În felul acesta, în unele familii, jumătate dintre copii nu vorbeau ebraica corect. În timpul acela, "limba asdodiană" nu era limba filisteană originală, ci aramaica, acum larg răspândită în tot Imperiul persan. Neemia care, în calitate de funcţionar persan, nu se împotrivea cunoaşterii acelei limbi, era în schimb indignat descoperind că unii tineri nu erau în stare să vorbească bine ebraica. Limbamoabită şi amonită erau dialecte strâns înrudite cu ebraica, dar deosebirea nu a fost niciodată perceptibilă, iar Neemia era necăjit că aceste dialecte străine câştigau teren în Iudea.

Neemia 13:25 25. I-am blestemat. Gravitatea cazurilor şi direcţia primejdioasă pe care o reprezentau l-au marcat profund pe Neemia şi l-au făcut să treacă la faptele descrise aici.

Smuls părul. Ezra îşi smulsese părul din cap şi din barbă, ca semn al extremei sale îngrijorări (Ezra 9,3).Smulgerea părului pare să fi fost o formă recunoscută de pedeapsă (Isaia 50,6). Pierderea bărbii era socotită în sine o mare dezonoare (2 Samuel 10,4).

Neemia 13:26 26. Oare nu în aceasta a păcătuit Solomon? Exemplul era mai potrivit decât oricare altul ca să impresioneze pe iudei. Ceea ce 1 Regi 11,3 numeşte eufemistic "abatere a inimii" Neemia, fără înconjur şi pe faţă, numeşte "păcat".

Nu era alt împărat ca el. Compară cu 1 Regi 3,12.13; 2 Cronici 1,12.

Iubit de Dumnezeul lui. O aluzie la 2 Samuel 12,24.

Dumnezeu îl pusese împărat. Vezi 1 Regi 4,1.

Neemia 13:27 27. Trebuie să auzim. Cu această întrebare, Neemia spune celor vinovaţi că el şi cei care simt la fel nici nu vor adopta practica pe care aceşti oameni o recomandă şi nici nu le vor permite acestora să facă aşa. Exemplul lui Solomon era o avertizare suficientă cu privire la rezultatele unei astfel de purtări.

Neemia 13:28 28. Fiii lui Ioiada. Vinovatul nu putea fi Iohanan sau Ionatan (cap. 12,10.11), succesorul lui Ioiada, ci trebuie să fi fost un alt fiu, al cărui nume nu este dat. Eliaşib, marele preot, trebuie să fi fost bătrân la data aceasta, ca să aibă un nepot suficient de mare să se poată căsători. Faptul că un membru al familiei de mari preoţi făcuse o asemenea alianţă cu vrăjmaşul lui Neemia era cât se poate de neplăcut şi umilitor pentru Neemia.

Sanbalat. Vezi la cap. 2,10. Cu privire la legăturile nedemne ale lui Eliaşib cu celălalt vrăjmaş al lui Neemia, Tobia, vezi cap. 13,4-9.

L-am izgonit de la mine. Aceasta probabil înseamnă că Neemia l-a constrâns pe vinovat să părăsească ţara şi să devină un exilat. Putem presupune că el a refuzat să-şi repudieze soţia străină şi a preferat să se refugieze la Sanbalat, în Samaria.

Neemia 13:29 29. Au spurcat preoţia. Neemia considera o astfel de căsătorie a unui membru al familiei marelui preot ca o profanare a preoţiei, fiind opus în principiu, aşa cum era, sfinţeniei slujbei preoţeşti (vezi Levitic 21,7.14).

Legământul încheiat de preoţi. [Legământul preoţiei, KJV.] Nu legământul preoţiei veşnice, pe care Dumnezeu îl acordase lui Fineas (Numeri 25,13), ci legământul pe care Dumnezeu îl încheiase cu seminţia lui Levi şi cu Aaron şi descendenţii lui (Exod 28,1). Acest legământ le cerea preoţilor să fie "sfinţi pentru Dumnezeul lor" (Levitic 21,6.8), fiind aleşi de El pentru a fi slujitori ai sanctuarului Său şi ispravnici ai haruluiSău.

De alungarea ginerelui lui Sanbalat din Ierusalim poate fi legată construirea templului schismatic al samaritenilor pe Muntele Garizim. Iosif Flavius (Antiquities xi. 7. 2) relatează că Manase, un frate al marelui preot Iadua, s-a căsătorit cu Nikaso, o fiică a satrapului Sanbalat, un cutit. Atunci când, autorităţile iudaice l-au exclus de la preoţie, el a înfiinţat, cu ajutorul socrului său, templul şi serviciul de închinare de pe Muntele Garizim. Mulţi alţi preoţi i s-au aliat. Însă Iosif Flavius plasează istoria pe timpul lui Alexandru, cam la o sută de ani după Neemia. E foarte posibil ca întâmplarea în sine să fie adevărată şi că Iosif Flavius a făcut doar o greşeală în ceea ce priveşte timpul. Ştim că el îl plasează pe Sanbalat cu 100 de ani prea târziu (vezi p. 373).

Faptul că Iosif Flavius îl numeşte pe conducătorul schismatic un frate al lui Iadua, prin urmare un nepot al lui Ioiada, în timp ce Biblia îl numeşte un fiu al lui Ioiada, poate fi uşor explicat admiţând fie că Iosif Flavius a făcut o greşeală, fie că, aşa cum se face atât de des în Biblie, "unul dintre fiii lui Ioiada" (v. 28) era de fapt "unul dintre nepoţii lui Ioiada".

Neemia 13:30 30. I-am curăţit. Aceasta se referă la măsurile descrise în v. 1-3 şi 23-29.

Am pus rânduială. Adică a dat însărcinări diferiţilor preoţi şi leviţi (vezi cap. 10,38.39; 12,44-46; 13,13).

Neemia 13:31 31. Darul lemnelor. Au fost rânduiţi oameni care să supravegheze strângerea lemnelor (cap. 10,3) şi a celor dintâi roade (cap. 10,35-37).

Adu-Ţi aminte de mine. Neemia îşi încheie cartea cu o expresie caracteristică personalităţii sale (vezi cap. 5,19; 13,14.22.29). Una dintre caracteristicile principale ale vieţii şi lucrării lui Neemia a fost comuniunea constantă şi intimă cu Izvorul a toată tăria şi înţelepciunea. Rugăciunile lui erau secretul succesului lui (vezi cap. 1,4-11; 2,4; 4,4.5.9; 5,19; 6,9.14; 13,14.22.29).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1-31PK 669-678

4-7 PK 669

8-13 PK 670

14 GC 481

15-19 PK 671

18 PK 182

19 PK 667

20.21 PK 672

22-25.27 PK 673

28.29 PK 674

CARTEA ESTERA