MĂSURI NATURALE DE RETENŢIE SUPERFICIALĂ
A APELOR
COMBINAREA AMELIORĂRII SECETEI, PROTECŢIEI
ÎMPOTRIVA INUNDAŢIILOR ŞI CONSERVĂRII
BIODIVERSITĂŢII
– GHID –
Varșovia, Budapesta, Bratislava, Ljubljana, 2015
MĂSURI NATURALE DE RETENŢIE SUPERFICIALĂ
A APELOR
COMBINAREA AMELIORĂRII SECETEI, PROTECŢIEI
ÎMPOTRIVA INUNDAŢIILOR ŞI CONSERVĂRII
BIODIVERSITĂŢII
– GHID –
Editat de
Waldemar Mioduszewski
Tomasz Okruszko
Autori
Polonia: Ignacy Kardel, Waldemar Mioduszewski, Tomasz Okruszko
Slovenia: Daria Istenič, Anja Potokor
Slovacia: Vladimir Mosný
Ungaria: János Fehér, János Tamás, Judit Gáspár
Varşovia, Budapesta, Bratislava, Ljubljana, 2015
3
Cuprins
1. Introducere ........................................................................................................................ 6
1.1. Observaţii preliminare .................................................................................................. 6
2. Măsuri tehnice şi netehnice pentru creşterea retenţiei apei ........................................ 14
2.1. Ce este retenţia superficială naturală a apelor? Definiţii ........................................... 14
2.2. Retenţia în zonele agricole ......................................................................................... 18
2.3. Retenţie de peisaj ....................................................................................................... 19
3. Cum se alege bazinul de recepţie pentru măsurile de retenţie? .................................. 26
3.1. Observaţii generale .................................................................................................... 26
3.2. Metodologia selecţiei bazinului de recepţie ............................................................... 28
4. Cum putem să evaluăm rezultatele NSWRM în ceea ce privește protecția împotriva
inundațiilor, atenuarea secetei și creșterea biodiversității? ........................................ 34
4.1. Evaluarea măsurilor naturale de retenţie superficială a apei ...................................... 34
4.2. Metode analitice ......................................................................................................... 38
4.3. Beneficiile măsurilor naturale de retenţie superficială a apei .................................... 40
5. Cum putem să integrăm măsurile naturale de retenţie a apei în RBMP, FPMP şi
DMP? ................................................................................................................................ 41
6. Lecții învățate din proiectele implementate în Polonia, Slovacia, Ungaria și Slovenia,
inclusiv cele mai bune exemple de efecte combinate și ale implicării părților
interesate .......................................................................................................................... 48
7. Concluzii – care este cel mai bun plan de acţiune ........................................................ 52
Bibliografie .............................................................................................................................. 58
Anexa – Studii de caz
4
Listă de figuri
Figura 1. Tendinţe observate în variaţiile precipitaţiilor ........................................................ 9
Figura 2. Influența prognozată a schimbărilor climatice asupra agriculturii ........................ 10
Figura 3. Coeficienţii de evaluare a resurselor de apă: a) coeficientul resurselor de apă
de suprafață, b) coeficientul de exploatare (captare) a apei, c) indicele
deficitului de apă ................................................................................................... 12
Figura 4. Relația dintre indicele deficitului de apă (WPI) și indicele dezvoltării umane
(HDI) pentru 147 de țări ale lumii ......................................................................... 13
Figura 5. Apa de ploaie este gratuită. Spre deosebire de apa extrasă din acviferele
subterane sau din râuri, orice cantitate din apa de ploaie poate fi stocată. În
curând vor fi introduse taxe pentru utilizarea apei extrase ca „rambursare a
costurilor serviciilor de apă”, ca unul dintre obiectivele Directivei Cadru
privind Apa.. .......................................................................................................... 13
Figura 6. Schema de scurgere a apei din turbării cu diferite tipuri de alimentare cu
apă: a) cu apele de suprafață, b) cu apele subterane, q1 - scurgerile de apă
din turbă, q2 - alimentarea cu apă din stratul mineral, q3 - evapotranspirație,
1 - nivelul masei de apă subterană, 2 - apă sub presiune....................................... 20
Figura 7. Relația dintre diferitele tipuri de apă care alimentează zona umedă și tipul de
zonă umedă: a) tipul de apă, b) durata inundaţiilor și nivel apei în timpul
inundațiilor ............................................................................................................ 21
Figura 8. Clasificarea rezervoarelor de apă. ......................................................................... 23
Figura 9. Schema dispozitivelor pentru regularizarea debitului din sistemul de drenare ..... 24
Figura 10. Un exemplu de sistem co-natural pentru tratarea scurgerilor din agricultură. ...... 25
Figura 11. Exemplu de proces de indexare pentru bilanţul climatic al apei: a) izolinii
ale bilanţului climatic al apei (CWB), b) CWB mediu în corpurile de apă, c)
evaluarea nevoilor de retenţie a apei pentru corpurile de apă ............................... 32
Figura 12. Evaluarea generală a nevoilor de retenţie a apei în corpurile de apă integrate;
a) rezultatele evaluării (clasele 1-17) ale Corpurilor de Apă Unificate, b)
prioritatea măsurilor de retenţie superficială a apei. ............................................. 33
Figura 13. Rata medie lunară a fluxului Râului Mała Wełna pe secțiunile din amonte și
aval ale grupului de iazuri de pește. ...................................................................... 35
Figura 14. Scopul şi domeniul de aplicare ale Măsurilor Naturale de Retenție a Apei
(NWRM) şi Măsurilor Naturale de Retenţie Superficială a Apei (NSWRM).. .... 41
5
Listă de tabele
Tabel 1. Sisteme şi metode de retenţie a apei în zonele rurale ............................................... 15
Tabel 2. Proiectul măsurilor naturale de retenţie superficială a apei (NSWRM) .................... 17
Tabel 3. Ilustrarea diversităţii măsurilor clasificate drept NWRM .......................................... 17
Tabel 4. Caracteristici utilizate în procesul de evaluare şi valorile lor de prag ....................... 30
Tabel 5. Centralizatorul studiilor de caz .................................................................................. 49
Tabel 6. Evaluarea impactului măsurilor de retenţie superficială asupra resurselor de apă şi
mediului ..................................................................................................................... 54
Listă de imagini
Imaginea 1. Cantități semnificative de apă reținute ca zăpadă cauzează inundații atunci
când capacitatea de retenţie a apei din bazinul de recepţie este mică. ............. 14
Imaginea 2. Valea Inundabilă a Râului Biebrza din Polonia este un rezervor mare de
retenție. ............................................................................................................. 36
Imaginea 3. Iaz mic umplut cu apă din sistemul de drenare ................................................ 37
Imaginea 4. Dezvoltarea plantelor (succesiune) într-un iaz scade capacitatea acestuia de
retenție. ............................................................................................................. 37
6
1. Introducere
1.1. Observaţii preliminare
Activitățile umane, precum și schimbările climatice au determinat o creștere a frecvenței
fenomenelor climatice extreme, inclusiv inundații și secete. În același timp, există o nevoie
clară de a pune în aplicare măsuri care să atenueze efectele negative ale fluctuației
disponibilității apei asupra activităților economice umane și mediului (Universitatea
Cambridge, 2012).
Cele mai multe dintre țările din Europa Centrală şi de Est (CEE) au sisteme de
monitorizare meteorologice și hidrologice bine dezvoltate. Cu toate acestea, încă există o
necesitate de a dezvolta și implementa măsuri, atât pe termen scurt cât și pe termen lung,
pentru limitarea efectelor negative ale fenomenelor climatice extreme (Comisia Comunităților
UE, 2007; Comisia Europeană, 2011; Comisia Europeană, 2012c).
Regiunea CEE a Parteneriatului Global al Apei a fost implicată în proiectul intitulat
„Programul pentru Managementul Integrat al Secetei (IDMP)”, un proiect situat în cadrul mai
larg al Programului comun pentru Managementul Integrat al Secetei al Organizației
Meteorologice Mondiale (OMM) și Parteneriatului Global al Apei (GWP). Scopul
Programului IDMP este de a sprijini părțile interesate la toate nivelurile pentru a le oferi
îndrumare politică și de management, prin generarea coordonată la nivel global și informarea
științifică, precum și prin distribuirea de bune practici și cunoștințe pentru managementul
integrat al secetei.
În cadrul IDMP, un proiect specific privind Măsurile Naturale de Retenţie Superficială a
Apelor (NSWRM) a fost implementat de către un grup de experți din patru țări din CEE:
Polonia, Slovacia, Ungaria și Slovenia. Rezultatul acestui proiect, precum și lecțiile învățate
din activitățile desfășurate în perioada 2013-2015 sunt rezumate și prezentate în acest ghid:
„Măsuri Naturale de Retenţie Superficială a Apelor: Combinarea ameliorării secetei,
protecţiei împotriva inundaţiilor şi conservării biodiversităţii”.
Prin utilizarea unor măsuri de retenție superficială a apelor, capacitatea de retenție
naturală se îmbunătățește, ceea ce contribuie la potențialul pentru o cantitate mai mare de apă
care poate fi depozitată în mod natural în mediu și utilizată pentru alimentarea cursurilor de
apă în timpul secetei (Mioduszewski, 1997, Comisia Europeană, 2014).
Ideea NSWRM este în concordanță cu cadrul mai larg al Măsurilor Naturale de Retenție a
Apei (NWRM). NWRM, care sunt măsuri luate cu scopul de a restabili capacitatea de retenție
7
naturală a apei din bazinele de recepţie, nu au inclus anterior implicarea umană activă în
întreținerea și exploatarea sistemelor de apă existente. Cu toate acestea, au fost recomandate
alinierea cu ideea NSWRM, investițiile hidrotehnice mici, cum ar fi rezervoare de îndiguire
mici sau îndiguiri pe cursurile de apă. În plus, au fost propuse noi metode pentru utilizarea
sistemelor de apă, inclusiv sisteme de drenare în văile râurilor și de irigare.
Condițiile climatice și topografice ale țărilor participante la proiectul NSWRM sunt un
eșantion reprezentativ de condiții existente în întreaga zonă ECC. Polonia este țara cea mai
nordică cu precipitații reduse și cu evapotranspirație mai mare decât precipitațiile din timpul
verii. Zone întinse și plate, cu deficit semnificativ de apă există în Ungaria, în timp ce
Slovacia și Slovenia, reprezintă zone muntoase.
Acest Ghid care explorează „Măsurile Naturale de Retenţie Superficială a Apelor” este,
așa cum s-a menționat anterior, o parte dintr-un proiect mai amplu privind „Programul de
Management Integrat al Secetei”, condus de GWP şi WMO. Este demn de subliniat faptul că
şi alte activități desfășurate în cadrul IDMP au, de asemenea, legături strânse cu abordarea
problemelor de retenție a apei. Acestea includ, de exemplu, ghidul privind planificarea
secetei, activităţile care se ocupă de gestionarea secetei prin practici agricole, precum și
măsurile de sporire a capacității de menţinere a apei în sol și cercetarea amănunţită a
impactului secetei asupra pădurilor.
De ce trebuie să creştem retenția apei din bazinele hidrografice?
Apa îndeplineşte multe caracteristici importante în mediul natural. Ca o resursă din cadrul
producției agricole, aceasta influențează cantitatea și calitatea recoltelor. Apa este, de
asemenea, un factor esențial pentru creșterea economică, cât și pentru dezvoltarea umană. De
asemenea, aceasta joacă un rol vital în sistemele biologice, precum și pentru creșterea și
susținerea capitalului natural. Cu toate acestea, resursele de apă sunt caracterizate printr-o
variabilitate sezonieră și spațială semnificativă (Kowalczyk și colab., 1997). Evenimentele
meteorologice extreme, cum ar fi inundațiile și seceta pot provoca pierderi semnificative, atât
în termeni economici cât și de mediu (Linnerooth-Bayer şi colab., 2013). Cele patru hărți din
Figura 1 ilustrează necesitatea de retenţie a apei în Europa Centrală. Hărțile arată altitudinea şi
hidrografia (1a), Bilanţul climatic al apei (CWB) (1b), capacitatea de apă din sol (1c), precum
și sistemele existente de management al apei (1d). Examinând Figura 1b, se poate afirma că
deficitul cel mai semnificativ de precipitații (galben) are loc în zonele joase din vecinătatea
Mării Negre și în Ungaria. Capacitatea disponibilă de stocare a apei din sol în aceste zone este
8
mare, ceea ce favorizează retenția apei de ploaie și reduce deficitul de apă de ploaie. În aceste
zone a fost adaptat sistemul de management al apei pentru atenuarea excesului de apă și
efectelor secetei (Figura 1d). Cea mai mică capacitate disponibilă de stocare a apei în sol
poate fi observată în zonele montane, în special în Republica Cehă, Slovacia și Slovenia.
Intensificarea agriculturii, unificarea habitatelor naturale, construcția de sisteme de
drenare și urbanizare, au cauzat schimbări în învelișul solului, ceea ce înseamnă că o cantitate
mai mică de apă este reținută în bazinele de recepţie decât înainte şi determină ca ciclul apei şi
materiei din bazinele de recepţie să fie mai rapid faţă de acum mulți ani în urmă. (Gutry-
Korycka, 2003; Mosný, 2004, UNESCO, 2012; Meijer și colab, 2012). Toți acești factori
contribuie la o creștere a frecvenței de secetă și inundații. Pe măsură ce capacitatea naturală
de retenție a unui bazin de recepţie scade, căile naturale de scurgere umplute cu precipitații și
zăpadă topită reprezintă o consecinţă. Fenomenele menționate mai sus rezultă din precipitaţii
rapide și scurgerea spre râu a apelor din topirea zăpezii. Mai mult decât atât, se intensifică
circulația apei. În plus faţă de apă, aceasta determină, de asemenea, o cantitate mai mare de
nutrienţi care urmează să fie transportată către râuri și lacuri. Este demn de menționat faptul
că unii oameni de știință dovedesc că influența economiei bărbaților asupra bilanţului
hidrologic nu este atât de mare, de exemplu, drenarea agricolă nu are niciun impact asupra
hidrologiei râului (Ilnicki şi colab., 2013).
În viitor, este de așteptat ca schimbările climatice să determine o scădere a precipitațiilor
în timpul verilor și o creștere a precipitațiilor în timpul iernilor din Europa. În plus, se
estimează că infiltrarea apei în acvifere mai adânci va fi mai mare din cauza temperaturilor
care ating peste 0° C în timpul iernii (Kundzewicz și Kowalski 2008; Lancaster, 2010;
Parlamentul Regatului Unit, 2014).
9
Figura 1. Hărțile de revizuire pentru Europa Centrală a) NMT & hidrografie (sursa:. Jarvis și colab, 2008
și arhiva europeană de apă, 2012), b) Bilanțul climatic al apei pentru perioada 1961-1990 (diferența dintre
precipitații (P) și evapotranspirația de referință (ETO) (sursa: New şi colab. 2002 - CRU CL 2.0 data-set),
c) capacitatea disponibilă de stocare a apei în solul superior de 1m în mm (FAO/IIASA/ISRIC/ISS-
CAS/JRC 2008 - HWSD), d) Tip de sistem existent de management al apei (Panagos şi colab. 2012 -
ESDB)
Schimbările climatice reprezintă cea mai importantă provocare cu care se confruntă
societatea de astăzi. Influența creșterii preconizate a temperaturilor şi fluctuațiilor anticipate
în regimul precipitațiilor va fi deosebit de vizibilă asupra producției agricole. Influența
prognozată a schimbărilor climatice asupra agriculturii în Europa este ilustrată în Figura 2.
Viteza crescută a scurgerilor de suprafață, combinată cu dezvoltarea urbană va deveni o
problemă din ce în ce mai semnificativă, deoarece sporește eliminarea inundațiilor. Mai mult
decât atât, modificările capacității infiltrării de suprafață nu reduc doar riscul de secetă și
inundații, ci, de asemenea, cresc capacitatea de reţinere a apei în sol, și, în consecință, fac mai
multă apă disponibilă pentru plante. (Institutul Internaţional de Cercetare pentru Politica
Alimentară, 2002: Acteon Environment. Cercetare și Consultanță, 2012, COPA fermieri
europeni, 2013).
10
Figura 2. Influența prognozată a schimbărilor climatice la nivel mondial asupra agriculturii. Sursa:
Ministerul Federal al Mediului. 2007
Din cauza schimbărilor climatice, administratorii de apă se confruntă cu problema
creșterii temperaturilor, inclusiv creșterea nivelului de evaporare și a apei folosite de către
plante, creșterea nivelurilor concentrației de dioxid de carbon, incluzând variațiile în procesul
transpirației, precum și variabilitatea temporală și spațială a precipitațiilor, implicând o
creștere a precipitațiilor în timpul iernii și o scădere în timpul perioadelor de vegetație
(Agenția Europeană de Mediu, 2009; UNESCO, 2012).
Resursele de apă prezintă o variație spațială semnificativă. Mulți coeficienți diferiți pot fi
folositţi pentru a evalua acest lucru (UNESCO, 2006; Rijsberman 2006; UNEP, 2008;
Universitatea Cambridge, 2012). Exemplele conţin:
Coeficientul resurselor de apă de suprafață: Măsurat ca fiind capacitatea apelor de
suprafață (suma scurgerii anuale de râu) pe cap de locuitor;
Coeficientul de exploatare (coeficientul de captare a apei): Definit ca raportul dintre
captarea totală de apă şi suma totală a resurselor de apă de suprafață și apă subterană pe an;
Indicele deficitului de apă: Măsurat prin cinci indicatori: 1) resursele de apă (cantitate și
calitate), 2) disponibilitatea (distanța până la sursa de apă, timpul de exploatare, conflictele
existente), 3) capacitatea de a obține apă (capacitatea de a acoperi costurile de purificare a
apei, tipul de gospodărire a apelor, precum și cooperativele de apă existente), 4) utilizarea
apei (normele de gospodărire a apelor), 5) mediu (evaluarea dependenței dintre apă și mediul
înconjurător, starea ecosistemului, eroziune) (Brown 2002 ; Chapagain și Hoekstra, 2004).
11
Aceşti trei coeficienți au fost calculaţi pentru diferite țări europene, iar rezultatele sunt
prezentate în Figura 3. Deoarece resursele de apă afectează semnificativ dezvoltarea umană
într-o țară, este prezentată în Figura 4 relația dintre indicele deficitului de apă (WPI) și
indicele de dezvoltare umană (HDI). În prezent, țările cu un HDI scăzut, de asemenea, se
confruntă adesea cu un deficit de apă (Rijsberman, 2006; Institutul Internaţional de Cercetare
pentru Politica Alimentară, 2002).
12
Figura 3. Coeficienţii de evaluare a resurselor de apă: a) coeficientul resurselor de apă de suprafață, b) coeficientul de exploatare (captare) a apei, c) indicele
deficitului de apă. Sursa: Obţinut din calcule proprii pe baza datelor de la Brown 2002; Chapagain și Hoekstra, 2004; UNESCO, 2006; Rijsberman, 2006;
Universitatea Cambridge, 2012
0 10 20 30 40 50 60 70 80
Poland Romania Belgium Belarus
Italy Czech Rep.
Denmark Hungary Bulgaria
Spain Germany
Greece Croatia France
Netherlands Slovenia Slovakia
Switzerland Sweden Ireland Austria Finland
Resources Accessibility Skills Utilisation Environment c) a) b)
13
Figura 4. Relația dintre indicele deficitului de apă (WPI) și indicele dezvoltării umane (HDI)
pentru 147 de țări ale lumii. Sursa: Obţinut din calcule proprii pe baza Chapagain și Hoekstra,
2004; UNESCO, 2006; Rijsberman 2006
Câtă vreme se ia în considerare retenția de apă, este plauzibil să ne gândim la aceasta ca la
o stocare a apelor de ploaie sau zăpezii topite la locul de origine, precum și la luarea de
măsuri pentru a limita scurgerile rapide de apă din zonă și din cursurile mici de apă, cum ar fi
canale și şuvoaie. Ar trebui subliniat faptul că retenția apei de ploaie este gratuită, în timp ce
utilizarea apelor de suprafață și subterane este taxată în majoritatea țărilor europene (Figura
5).
Figura 5. Apa de ploaie este gratuită. Spre deosebire de apa extrasă din acviferele subterane sau din râuri,
orice cantitate din apa de ploaie poate fi stocată. În curând vor fi introduse taxe pentru utilizarea apei
extrase ca „rambursare a costurilor serviciilor de apă”, ca unul dintre obiectivele Directivei Cadru
privind Apa. Sursa: poster al Rain Water Harvesting Society.
14
Restaurarea capacității de retenție naturală a bazinelor hidrografice este în acest moment,
fără îndoială, cea mai ecologică metodă și îndeplineşte condițiile dezvoltării durabile a
zonelor rurale, care permit în același timp îmbunătățirea echilibrului apei din bazinul
hidrografic.
Imaginea 1. Cantități semnificative de apă reținute ca zăpadă cauzează inundații atunci când capacitatea
de retenţie a apei din bazinul de recepţie este mică. Fotografie: W. Mioduszewski
Bazat pe discuția de mai sus, este posibil să se prezinte argumentul potrivit căruia o
măsură esențială pentru limitarea fenomenelor hidrologice naturale negative, cum ar fi
inundațiile și secetele, este aceea de a asigura încetinirea scurgerilor de apă din bazinul de
recepţie după apariția unei ploi intense. Cu alte cuvinte, punerea în aplicare a măsurilor de
retenție superficială poate contribui în mod semnificativ la restabilirea capacității naturale a
apei unui bazin de recepţie așa cum era înainte de activitatea umană. Creșterea capacității de
retenţie a apei unui bazin hidrografic poate limita în mod semnificativ impactul nefavorabil al
schimbărilor climatice, precum și investițiile (structuri de apă), care accelerează scurgerile de
apă din bazin (Querner şi colab., 2012; UNEP, 2014).
2. Măsuri tehnice şi netehnice pentru creşterea retenţiei apei
2.1. Ce este retenţia superficială naturală a apelor? Definiţii
În ciuda unei lungi istorii, expresia „măsuri naturale de retenţie superficială a apelor”
(NSWRM) nu a fost definită în mod clar. În Polonia, termenul de „retenție superficială” a fost
utilizat în anii 1970 pentru a desemna mici rezervoare de apă (Mioduszewski, 1997;
Kowalewski, 2007). În zilele noastre, în termeni foarte generali, aceasta poate fi definită ca
15
măsuri tehnice și netehnice care vizează îmbunătățirea bilanţului hidrologic al unui bazin
hidrografic (ex., scăderea variabilității de descărcare) prin creșterea capacității de retenție
naturală a bazinelor.
Este posibil să se facă distincția între mai multe forme diferite de retenție, de exemplu,
retenție de peisaj (habitat), de sol, de suprafață (ape de suprafață) și subterană (ape subterane).
Retenția superficială diferă de alte forme de retenție deoarece este de necontrolat, automată,
iar capacitatea ei este dificil de măsurat. Creşterea retenției de peisaj, de sol, de suprafață și
subterană influențează ciclul apei din bazin, iar oamenii nu pot regulariza în prezent procesele
exacte. Cu toate acestea, prin implementarea NSWRM, capacitatea potențială a retenției apei
din bazinul de recepţie poate fi crescută în timpul excesului de apă și a apariției ei prelungite
în sol sau la suprafața solului (Józef Colegiul Eotvos, 1997; Mioduszewski, 1997;
Pierzchalski şi colab., 2002; Kowalewski, 2007; Palat și colab., 2013). Un rezumat al
măsurilor care pot fi utilizate pentru îmbunătățirea structurii bilanțului hidrologic este
prezentat în Tabelul 1.
Tabel 1. Sisteme şi metode de retenţie a apei în zonele rurale (sursa: Mioduszewski, 2003)
Resurse de apă Sisteme şi metode
Retenţie de peisaj
(habitat): planificare
peisajistică
Sisteme care modelează structura corespunzătoare a utilizării terenului prin:
- sistem de terenuri arabile, pășuni, păduri, terenuri ecologice și iazuri,
- împădurire, crearea de centuri de protecție, loturi de arbuști, crearea de
terase,
- creșterea suprafeţei de zone umede, turbării și mlaștini, reudarea
turbăriilor
Retenţie de apă în sol:
tehnologie agricolă
Sisteme de cultivare care modelează managementul apei într-un profil de
sol:
- îmbunătăţirea structurii solului (porozitate diferenţială), drenare agricolă,
tratare cu var, tehnici agricole adecvate, rotarea corespunzătoare a
recoltelor, creşterea conţinutului de materie organică în sol
Ape subterane:
planificare agricolă şi
peisajistică
Sisteme de cultivare şi drenare de limitare a scurgerii de suprafață:
- limitarea scurgerii de suprafață,
- creșterea capacității de filtrare a solului (afânare profundă),
- măsuri anti-eroziune, măsuri de fito-drenare și de drenare agricolă,
- regularizarea scurgerilor din sistemul de drenare,
- iazuri și puțuri de infiltrare pentru stocarea scurgerilor din precipitaţii de
pe suprafețe etanșe.
Ape de suprafaţă:
managementul apei,
structuri hidraulice
Sisteme hidrotehnice de distribuire și de stocare a apei:
- iazuri și rezervoare mici de apă,
- regularizarea scurgerilor de apă din iazuri și rezervoare mici de apă,
- gospodărirea apelor - retenția apei în sisteme de drenare - irigare și
guvernarea apei,
- regularizarea efluxului de apă din sistemele de șanțuri,
- creșterea retenției din valea râului, inclusiv construirea de poldere.
16
O altă clasificare NSWRM este distincția măsurilor tehnice și non-tehnice:
Măsuri tehnice. Cele mai multe lucrări hidrotehnice și de drenare, care vizează încetinirea
scurgerilor de apă de suprafață, pot fi incluse în acest grup. Măsurile tehnice cuprind
construirea de rezervoare mici de apă, îndiguirea lacurilor, îndiguirea cursurilor de apă,
construirea de șanțuri și canale, retenţia apelor de drenare, utilizarea unor metode adecvate de
drenare a apei de pe suprafețele etanşe (acoperișuri, piețe și străzi), permițând filtrarea apei pe
suprafeţe adiacente neetanşe, restaurarea cursurilor mici de apă, precum și văilor inundate
prin utilizarea unor măsuri tehnice (Lukáč şi colab., 1997; Mosný, 2001; Bahri, 201; Meijer,
2012).
Măsuri netehnice (metode de planificare). Planificarea spațială adecvată a bazinului de
recepţie poate juca un rol important în managementul apei. Această măsură se concentrează
pe realizarea unei amenajări a teritoriului care poate limita scurgerile accelerate ale apelor de
ploaie și zăpadă topită. Crearea unei structuri corespunzătoare a terenurilor arabile, pajiștilor
și pădurilor, cultivarea plantelor (arbuști, arbori), crearea de centuri de protecție, restaurarea a
numeroase habitate naturale și semi-naturale, inclusiv iazuri și zone umede mici, schimbarea
terenurilor arabile în pajiști, pot fi incluse în aceste măsuri (Kozák, 2012; Mioduszewski și
Okruszka, 2012; Martinez- Martinez şi colab., 2014).
Măsuri netehnice (agrotehnice). Acestea sunt măsurile care depind de modul de utilizare a
terenului, inclusiv utilizarea unor metode adecvate de cultivare a terenului arabil în bazinul
râului. Măsurile de bază din cadrul acestui grup de măsuri sunt: îmbunătățirea structurii
solului din păduri și terenuri arabile, măsuri anti-eroziune pe terenuri, conservarea
corespunzătoare a habitatelor pădurilor, prevenirea formării circuitelor primare de scurgere a
apei în păduri, păstrarea suprafețelor de infiltrare în zonele urbane și reglementarea sistemului
de canalizare a apei pluviale (Rabczuk și Olearczyk, 2002; Angyán și colab., 2003; Masih şi
colab., 2011).
Măsurile incluse în acest raport reprezintă toate categoriile de sub numele general
NSWRM. Măsurile menționate mai sus cuprind măsuri agrotehnice, construcţii hidrotehnice
mici, precum și măsuri care vizează îmbunătățirea gospodăririi apei în instalații de drenare.
Măsurile tehnice și naturale de bază sunt prezentate în Tabelul 2. Denumirea de „retenţie
superficială” rezultă din faptul că instalațiile tehnice utilizate sunt de obicei mici și au doar o
semnificație locală, uneori, chiar mai puțin de o sută de metri.
17
Tabel 2. Proiectul măsurilor naturale de retenţie superficială a apei (NSWRM), sursa: analiza proprie
Diferitele măsuri clasificate drept Măsuri Naturale de Retenție a Apei (NWRM) (Tabelul
3).
Tabel 3. Ilustrarea diversităţii măsurilor clasificate drept NWRM (sursa: Comisia Europeană, 2014)
Tip Clasă Lista neexhaustivă de exemple
Modificare directă a
ecosistemelor
Hidromorfologie
(Râuri, Lacuri,
Acvifere, zonele
umede conectate)
Restaurarea și întreținerea râurilor, lacurilor, acviferelor și a zonelor
umede conectate; Reconectarea și restaurarea zonelor inundabile şi a
meandrelor deconectate, eliminarea protecției malurilor râurilor
Modificare &
adaptare în ceea ce
priveşte utilizarea
terenurilor &
practici de
gospodărire a
apelor
Agricultură
Restaurarea și întreținerea pajiştilor, pășunilor, zonelor tampon și
centurilor de protecţie; Practici de conservare a solului (rotația culturilor,
intercalarea culturilor, conservarea pamântului cultivat), acoperire cu un
strat verde, acoperire cu un strat protector
Silvicultură și Păşuni
Împădurirea bazinelor din amonte; plantare direcționată pentru
„prinderea” precipitaţiilor; Acoperire forestieră continuă; întreținerea
zonelor tampon riverane; păduri urbane; Conversia utilizării terenurilor
pentru îmbunătățirea calității apei
Dezvoltare urbană
Acoperișuri verzi, colectarea apelor pluviale, pavaje permeabile, mlaştini,
soakaways, șanțuri de infiltrare, grădini de ploaie, bazine de retenţie a
viiturilor, iazuri de retenție, restaurare canale urbane
Nu există diferențe semnificative între Tabelele 1 și 3, iar diferențele care există în
principal se referă la măsurile tehnice. Micile rezervoare de apă, îndiguiri pe cursuri de apă și
18
canale, precum și modernizarea sistemelor de apă, în principal sistemele de drenare și de
drenare-irigare, au fost incluse în Tabelul 1 (retenție superficială).
Măsurile Naturale de Retenție a Apei sunt definite ca fiind „măsuri care au scopul de a
proteja și spori potențialul de stocare a apei al peisajului, solului și acviferelor prin refacerea
ecosistemelor, caracteristicilor naturale și caracteristicilor cursurilor de apă și cu ajutorul
proceselor naturale” (Comisia Europeană, 2014). Se atrage atenția aici pentru restaurarea
ecosistemelor naturale, acvatice și celor dependente de apă, care au fost afectate de activitățile
antropice, restaurare care poate duce la o creștere a capacității potențiale de retenție a unui
bazin hidrografic. Diferența dintre NWRM și NSWRM constă, în principal, în includerea
unor măsuri tehnice pentru îmbunătățirea capacității de retenție a bazinului în NWRM. Cu
toate acestea, trebuie subliniat faptul că NWRM și NSWRM nu contribuie doar la
îmbunătățirea bilanţului hidrologic (de exemplu, reducerea variabilității de descărcare), ci, de
asemenea, acestea sunt elemente importante de protecție a biodiversității în zonele rurale și
urbane, precum și de protecție a calităţii apei, în special împotriva poluării difuze.
În următoarele secțiuni, termenii NSWRM și NWRM, precum și expresia „retenție
superficială” sunt toate folosite pentru a discuta despre măsurile de retenţie.
2.2. Retenţia în zonele agricole
Utilizarea terenurile pentru agricultură nu este de obicei recunoscută ca o formă de măsură
de retenţie, dar prin diverse măsuri agrotehnice, bilanţul hidrologic al unui bazin hidrografic
se poate îmbunătăți în mod semnificativ.
Aceste măsuri diferite pot fi toate clasificate ca măsuri de retenţie superficială. O creștere
a materiei organice în sol, desfiinţarea stratului arabil (de exemplu, stratul etanş creat ca
rezultat al arăturii), precum și îmbunătățirea structurii solurilor grele, determină o creștere a
capacității de retenţie a apei în sol. Chiar și o mică îmbunătățire a capacității de retenție a apei
poate duce la retenţia unei cantități importante de apă. De exemplu, o creștere a capacității de
retenţie a apei de 10 mm (egal cu 10 litri pe 1 m2) poate duce la o retenție totală de 100 000
m3 pe hectar. Aceasta nu este o cantitate mare dacă se compară cu cererea totală de apă a
sectorului agricol, dar dacă se ia în considerare scara bazinului, retenţia acestei cantităţi poate
limita în mod semnificativ probabilitatea de apariție a inundațiilor.
Punerea în aplicare a metodelor de cultivare adecvate, de exemplu, limitarea frecvenței de
arat, precum și asigurarea că aratul are loc de-a lungul liniilor de contur, pot fi incluse în
măsurile netehnice. Cu alte cuvinte, măsurile anti-eroziune şi agro-drenare cauzează scăderea
19
scurgerii de apă și ca o consecință, aceasta determină o creștere a capacității de retenţie a apei
terenurilor agricole. Măsuri similare și rezultate pot fi obținute prin punerea în aplicare a
sarcinilor de fitoremediere. În mod similar, crearea de centuri de protecție din plante,
conservarea enclavelor ecologice naturale existente ale peisajului, cum ar fi iazuri sau enclave
de arbuști și arbori, toate servesc pentru a crește capacitatea de retenție a apei.
Cu toate acestea, reducerea scurgerilor agricole poate reduce, de asemenea, în mod
potențial eroziunea, poate combate pierderea de productivitate, reduce poluarea în aval și
astfel poate îmbunătăți calitatea apei. Gândindu-ne la caracterul eterogen şi la conectivitatea
peisajului agricol, zonele tampon, cum ar fi benzile de vegetație sunt, de asemenea,
importante din punct de vedere spațial, deoarece ele pot servi pentru a asigura constituirea
unei populații mai stabile a faunei sălbatice. Prin urmare, măsurile menționate mai sus pot
oferi multe alte beneficii pe lângă capacitatea de retenţie a apei datorită capacității lor de a
efectua mai multe servicii ecosistemice.
2.3. Retenţie de peisaj
Toate măsurile luate pentru creșterea capacității de retenție a unui bazin hidrografic, care
sunt asociate cu modificări în amenajarea teritoriului sau utilizarea terenului pot fi clasificate
ca forme netehnice de retenție superficială. Acestea sunt măsuri care sunt cele mai strâns
legate de măsurile naturale de retenţie a apei, deoarece acestea modifică doar capacitatea de
stocare a apei prin limitarea scurgerii de suprafață, precum și creșterea capacității de retenţie a
apei în sol.
Pentru a ilustra valoarea de retenție a peisajului, capacitatea de retenţie a apei pentru
zonele umede și păduri sunt prezentate în detaliu mai jos.
Zone umede. Atunci când se ia în considerare capacitatea de retenţie a apei pentru unele
forme de zone umede, cum ar fi mâl, mocirlă, mlaștini și pajiști umede, este esențial să se
concentreze în special asupra:
- capacităţii de retenţie a apei pentru solul zonelor umede, ceea ce înseamnă
capacitatea de a reține apa în porii solului din zona de aerare;
- capacităţii de retenţie a apei în zona umedă (depresiune băltoasă și mocirlă), care este
capacitatea de a reține apa de pe suprafaţa zonelor umede;
- capacităţii de retenţie a apei pentru platoul din zona adiacentă, care poate apărea ca
urmare a întârzierii efluxului apelor subterane prin crearea de turbărie într-o baltă sau
mocirlă pe panta văii.
20
Apa de ploaie poate fi reținută în porii solului din zona nesaturată, care este o zonă între
nivelul solului şi nivelul masei de apă subterană (Figura 6). Nivelul mai mare al apelor
subterane presupune capacitate de retenție a solului mai mică, cu capacitatea de retenție a
solului fiind definită ca spațiul care poate fi umplut cu apa din aflux ca urmare a inundațiilor
sau a precipitațiilor excesive. Într-o zonă umedă naturală, în cazul în care nivelul masei de apă
subterană este situat pe suprafața solului, capacitatea de retenţie a apei este aproape egală cu
zero. Prin urmare, fiecare picătură care cade pe suprafața unor astfel de zone umede poate,
teoretic, să se scurgă până la râu. Drenarea zonelor umede nu minimizează valul de inundații.
Zonele umede naturale, care sunt acoperite cu un fel de plante de mlaștină, de exemplu,
arbuști, sunt caracterizate printr-o rezistență hidraulică semnificativă. Mai mult, micile
diferențe de altitudine ale terenului sunt tipice pentru aceste zone. Acesta este motivul pentru
care apa sub formă de zăpadă topită sau apele de la inundații se scurg lent din arealul zonelor
umede. Prin urmare, văile mlăștinoase ale râurilor pot fi tratate ca rezervoare de retenție. Apa
care curge în arealul zonei umede poate curge uşor înapoi spre râu, minimizând valul de
inundații pe tronsonul de râu situat sub zona umedă. Acest fenomen este vizibil în mod clar,
de exemplu, în largul (pe 10 km lățime) văii Biebrza în Polonia. Apa poate fi reținută pe
suprafața văii pentru mai mult de câteva luni. Prin urmare, singura picătură de apă menționată
mai sus poate ajunge înapoi la râu în mod liber, dar încet.
Figura 6. Schema de scurgere a apei din turbării cu diferite tipuri de alimentare cu apă: a) cu apele de
suprafață, b) cu apele subterane, q1 - scurgerile de apă din turbă, q2 - alimentarea cu apă din stratul
mineral, q3 - evapotranspirație, 1 - nivelul masei de apă subterană, 2 - apă sub presiune. Sursa:
Mioduszewski, 2003
S-a estimat că valea Biebrza din Polonia poate reține aproximativ 50 000 000 m3 de apă
atunci când se topește zăpada, care poate reduce inundațiile în partea din aval a sistemului
fluvial (Okruszka, 2005).
21
Influența zonei umede asupra debitului de apă într-un curs de apă depinde mai mult de
lățime, formă, utilizare și panta văii, de exemplu așa-numita zonă de retenție a văii zonei
umede, decât de capacitatea de retenţie a apei în sol în zona de aerare. În timpul unui episod
de inundație, apa umple toți porii din sol și apoi acoperă suprafața zonei. După scăderea
nivelului apei în râu, apa se poate scurge înapoi din vale către râu, dar rata de curgere este
mică, datorită coeficientului ridicat de rugozitate hidraulică (care rezultă din vegetație densă)
și pante mici ale terenului spre râu. Apa în diferite forme joacă un rol în crearea de zone
umede: apa de suprafaţă, apa subterană şi apa de ploaie. Relația generală dintre aceste forme
diferite de apă și tipurile de zone umede, precum și influența duratei și a dimensiunii
inundațiilor asupra habitatului a fost prezentată în Figura 7.
Figura 7. Relația dintre diferitele tipuri de apă care alimentează zona umedă și tipul de zonă umedă: a)
tipul de apă, b) durata inundaţiilor și nivel apei în timpul inundațiilor. Sursa: Okruszka, 2005
Unele forme de turbării, cum ar fi ţinuturi mlăştinoase, care există pe pantele văii și
aflorimentele acviferelor joacă un rol important în circuitul apei (Figura 6). În primul rând,
acestea întârzie scurgerea apei din pânza freatică și determină creşterea nivelului masei de apă
subterană pe platou. În consecință, apa stocată în aceste turbării alimentează valea cu apă în
timpul perioadelor fără precipitații.
Pădurile. Pădurile, cum ar fi zonele umede, sunt caracterizate printr-o capacitate
semnificativă de retenție potențială a apei. Pădurile reglează circuitul apei prin reținerea apei
în perioadele cu precipitații, precum și prin creșterea scurgerii către râuri în timpul
perioadelor fără precipitații (Chang, 2006; Gutry-Korycka, 2003; Pierzgalski şi colab., 2012).
Rolul pozitiv al pădurilor în limitarea inundațiilor provocate de ploile abundente și topirea
zăpezilor pe zonele cu denivelaţii semnificative în teren, combinate cu soluri slab permeabile,
22
este de necontestat (Chang, 2006; Pierzgalski și colab., 2002). Cu toate acestea, este dificil să
se dovedească influența pădurilor asupra modificărilor vitezei de curgere a râului. Pădurile
joacă un rol deosebit de important în zonele cu diverse terenuri și soluri slab permeabile. Ele
limitează scurgerile rapide ale apei de la suprafață prin menținerea acesteia în sol.
Situația este diferită în zonele plate de nisip în care infiltrarea efectivă poate fi redusă,
ceea ce implică o scădere a alimentării către stratul de apă subterană (Mioduszewski, 2003;
Chang, 2006; Palat și colab., 2013.). Motivul este că, înainte de împădurire, apa provenită din
topirea zăpezii sau din ploi se poate infiltra în sol. În astfel de cazuri, absorbția apei de către
plante crește, deoarece transpirația în păduri este mai mare decât în alte habitate.
Retenţia tehnică
Toate măsurile care determină creșterea cantității de apă reținută în bazinul de recepţie
prin orice formă de soluții de inginerie, cum ar fi, de exemplu, construcția anumitor
dispozitive de apă, se numesc măsuri tehnice de retenție superficială.
Rezervoare de apă. Rezervoarele de apă au fost întotdeauna un element important în
mediul uman. Urme de rezervoare utilizate pentru irigații construite acum trei până la cinci
mii de ani înainte de Hristos pot fi găsite în India, Egipt și Grecia. În Europa în timpul Evului
Mediu, precum și în timpurile moderne, îndiguirea apei pe râuri, precum și construirea de
mori de apă, centrale electrice mici și iazuri de pește, toate acestea contribuie la creșterea
economică. Inventarea motorului cu aburi a limitat necesitatea de a obține energie din apă și a
dus la scăderea rapidă a numărului de iazuri create de morile de apă (Mioduszewski, 1997).
Expresia „rezervoare de apă mici” cuprinde o gamă largă de tipuri diferite de rezervoare
construite de oameni. Aceste rezervoare sunt iazuri săpate, inclusiv iazuri de peşte și
rezervoare micro, precum și rezervoare mici sub forma unei supape pe un curs de apă sau sub
forma unei văi create în timpul construcției unui baraj mai mare. Aceste rezervoare sunt de
obicei alimentate de apa care curge în cursurile de apă. Rezervoarele nu trebuie întotdeauna să
fie umplute, ele pot fi, de asemenea, uscate și umplute cu apă numai după ploile abundente
sau topirea zăpezii, atunci când crește viteza de curgere. Există mai multe tipuri diferite de
sisteme de alimentare cu apă, cum ar fi afluxul de apă subterană, scurgerile de suprafață sau
captările pentru drenare.
O clasificare a diferitelor forme de rezervoare este prezentată în Figura 8, inclusiv toate
rezervoarele micro și rezervoarele mici, care au de obicei un impact pozitiv sau negativ minim
asupra mediului înconjurător.
23
Figura 8. Clasificarea rezervoarelor de apă. Sursa: Mioduszewski, 2003
Rezervoarele de apă joacă un rol important în economia umană, precum și în mediul
înconjurător. Luând în considerare diferitele roluri pe care le joacă, ele pot fi împărțite în
următoarele categorii:
• managementul secetei - rezervoare de stocare a apei în scopuri economice: retenţia apei
pentru irigații în agricultură și silvicultură, cererea de apă pentru consum uman și pentru
agricultură, piscicultura, producția de energie (hidrocentrale electrice mici);
• rezervoare de protecție împotriva inundațiilor - rezervoare umede și uscate și poldere;
• rezervoare de apă pentru recreere și scopuri estetice: stațiuni balneare, locuri de estetică
(parc), iazuri de pescuit (piscicultura neeconomică);
• rezervoare ecologice: flora acvatică și enclave de faună, biofiltre (zone umede construite)
sau rezervoare care servesc ca locuri de filtrare pentru purificarea apei;
• rezervoare de apă utilizate pentru a îmbunătăți bilanţul apei: alimentarea pânzei freatice,
limitarea eroziunii, retenția scurgerilor de suprafață de pe suprafețele etanşe.
Rezervoarele construite numai în scopul îmbunătățirii bilanţului hidric sunt foarte
neobișnuite. În schimb, rezervoarele sunt construite, de obicei pentru a îndeplini nevoile
economice sau pentru a servi drept control al inundațiilor. Acestea sunt construite doar
ocazional pentru a îndeplini nevoile de mediu. Totuşi, aproape fiecare rezervor, indiferent de
scopul său proiectat, influențează de asemenea bilanţul apei.
Sisteme de drenare. Odată cu intensificarea globală a producției agricole, un număr mare
de cursuri de apă mici sunt regularizate și modificate pentru a satisface cererea agricolă pentru
apă. În plus, sunt construite așa-numitele sisteme de drenare pe vale, având ca rezultat crearea
24
unei rețele dense de canale de drenare. Masele de ape subterane au fost, de asemenea, reduse
pe suprafeţe vaste ale zonelor umede. În multe cazuri, este posibil să se restabilească nivelul
apei subterane prin măsuri de retenţie, fără a limita sectorul agricol, deoarece masa apei
subterane este de obicei redusă mai mult decât este necesar. Creşterea masei pânzei freatice
cât de cât ar trebui să fie realizată prin menținerea unui nivel scăzut de apă în timpul iernii
pentru a opri procesele de reducere în sol. Nivelul apei poate fi apoi mărit în timpul
primăverii, după îndepărtarea excesului de apă. Sistemele de drenare, cum ar fi canalele de
drenare, transportă apa până la plantele de cultură în timpul perioadelor când apa este în exces
(Radczuk și Olearczyk, 2002; Holsten şi colab., 2011; Avery, 2012; Mioduszewski și colab.,
2014). În general, în scopul producției agricole, este suficient dacă sistemul de drenare poate
garanta șase până la opt procente într-o zonă nesaturată din stratul de sol. Există soluții
tehnice care pot servi pentru a limita scurgerea apei în exces din sistemul de drenare. Acest
lucru se poate realiza prin utilizarea unei evacuări regulate din sistemul de drenare (Figura 9),
fie prin construirea de dispozitive de îndiguire (construcții de îndiguire) pe canalele de
drenare. Dispozitivele pot fi instalate într-un puț de drenare (Figura 9) pentru a permite
reglarea nivelurilor de îndiguire a apei, precum și adaptarea la condițiile atmosferice actuale.
Dispozitivele de îndiguire cu pragul stabilit (permanent) sunt construite pe canale. Construirea
de baraje şi managementul apei depind de climă, debitul apei, sol și culturi.
Figura 9. Schema dispozitivelor pentru regularizarea debitului din sistemul de drenare (Mioduszewski,
2003)
Cercetările au ilustrat că pentru a regla debitul apei din sistemul de drenare sau din
sistemul de canale, nu are un impact negativ asupra producției agricole (Rozemeijer şi colab.,
2010; Holsten și colab., 2011; Avery, 2012; Mioduszewski și colab., 2014). Dimpotrivă, acest
tip de regularizare a debitului apei înseamnă că plantele pot utiliza apa depozitată în timpul
perioadei de vegetație. În general, condițiile de apă pot fi îmbunătățite pentru producția
agricolă. Mai mult decât atât, scurgerea apei din sistemul de drenare regularizat are încărcături
25
mai mici de azot și fosfor. Prin urmare, regularizarea debitului poate contribui la
îmbunătățirea calității apei în râuri.
Sistemele de drenare a scurgerilor regularizate pot fi construite în zone plane (Ángyán şi
colab., 2003; Mioduszewski, 2009; Querner şi colab., 2012). În cazul în care peisajul este mai
divers, este mult mai eficient să se construiască rezervoare mici de retenție pe fluxul
sistemului de drenare. Apa din astfel de rezervoare poate fi curățată și utilizată pentru irigații
sau pentru alte scopuri economice. Soluții similare pot fi utilizate în sistemul cu canale de
drenare.
Canalele standard de drenare făcute de om (ameliorare) sunt de obicei construite ca o linie
dreaptă, fără nici un fel de vegetație semnificativă și, prin urmare, acestea nu pot reține apa
sau nu pot oferi o funcție de auto-curățare, care este esențială pentru eliminarea nutrienților
din scurgerile din agricultură. Utilizarea unor măsuri de retenţie co-naturale, cum ar fi
permiterea creşterii de plante de apă, poate elimina, sau cel puțin, atenua problemele legate de
poluarea corpurilor de apă și a apelor subterane, precum și eroziunea. Canalele de ameliorare
inactive, zonele umede sau sistemele mai controlate, cum ar fi filtrele de pat din stuf și zonele
umede construite, pot fi folosite pentru a atenua aceste tipuri de probleme (Melbourne Water,
2005; Heeb, 2011). În timp ce se face alegerea măsurilor adecvate pentru abordarea acestor
probleme, este recomandat să se abordeze problemele la locul de origine. Hidrologia și
hidraulica trebuie să fie luate în considerare (Querner și colab., 2012).
Figura de mai jos ilustrează tratarea scurgerilor din agricultură. Sistemul poate fi plasat la
capătul canalului de ameliorare sau în interiorul canalului.
Figura 10. Un exemplu de sistem co-natural pentru tratarea scurgerilor din agricultură. Sursa: :
LIMNOS, Compania pentru Ecologie Aplicată, 2015
Rezervoarele, ca măsuri de protecție împotriva inundațiilor, sunt cele mai populare soluţii
după diguri. Câteva exemple sunt prezentate mai jos în studiul de caz pentru Slovacia.
Gospodărirea apei. Mai multe văi care conțin mici râuri au fost echipate cu sisteme de
drenare, și anume o rețea de canale deschise. Aceste zone sunt folosite în prezent ca pajiști
și/sau pășuni cu diferite grade de intensitate a agriculturii. Foarte des, presupunerea
26
conceptuală este una de scurgeri rapide de apă în timpul primăverii și furnizarea de apă pentru
irigații din alte bazine de recepţie sau rezervor de retenție dedicat în timpul perioadei de
vegetație. Foarte adesea, totuşi, aceste ipoteze sunt realizate numai într-o măsură limitată. În
mod obișnuit, rețeaua de drenare este construită, dar nicio resursă de apă nu a fost asigurată
pentru irigații. O astfel de investiție parțială provoacă scurgerea în exces a apei și uscarea
solului. Printr-o gospodărire adecvată a apei, scurgerea excesivă de apă în timpul primăverii
poate fi limitată, care asigură accesul la apă pentru plante în timpul perioadei de vegetație
(Mioduszewski şi colab., 2014). O serie de simulări și observații de teren arată că
gospodărirea corespunzătoare a apei permite utilizarea eficientă a potențialului capacității de
retenție a canalelor de drenare. Cu toate acestea, în cele mai multe cazuri, reconstrucția
sistemului de apă prin construirea de instalații de îndiguire amplasate pe șanțuri mici este
esențială.
3. Cum se alege bazinul de recepţie pentru măsurile de retenţie?
3.1. Observaţii generale
Scopul principal al retenției superficiale este de a îmbunătăți condițiile hidrologice din
bazinul hidrografic. Celălalt obiectiv este acela de a conserva biodiversitatea habitatelor, care
este puternic legată de resursele de apă, inclusiv habitatele și speciile de mare valoare
naturală. Măsurile clasificate ca retenție superficială au scopul de a provoca o încetinire sau o
limitare a scurgerilor apelor de suprafață, scurgerilor apei de ploaie și fluxului subteran. În
timpul planificării pentru efectuarea unor astfel de măsuri, măsurile care vizează retenția apei
în bazinul de recepţie prin creșterea retenției în sol, utilizarea ecosistemelor acvatice,
meandrelor vechi și iazurilor ar trebui să fie o prioritate.
În timpul dezvoltării unui proiect, se recomandă să se utilizeze condițiile naturale și
caracteristicile mediului într-un mod care să limiteze orice impact potențial negativ. Utilizarea
condițiilor și caracteristicilor naturale creează cele mai bune șanse de succes și menține
costurile la un nivel minim.
De exemplu, în cadrul Programului de Retenție Superficială dezvoltat pentru Mazovian
Voivoidship în Polonia, în 2008, în afară de definirea soluțiilor posibile a fost pregătită o
valorificare a nevoilor și a posibilităților de a reține apa. Bazele pentru valorificare au fost
factorii naturali, cum ar fi clima, hidrologia, hidrogeologia, fiziografia și condițiile
27
economice, precum utilizarea terenurilor. Analiza realizării retenției superficiale au inclus 12
factori în 4 grupe, inclusiv:
- condiții climatice: bilanţul climatic al apei și frecvența precipitațiilor mai mică de 50%
din valoarea medie multianuală;
- condiții hidrologice: rata de deversare unitară a deversării multianualte medii
inferioare, raportul dintre debite ridicate şi cele joase, suprafața de teren utilizat
intensiv și situat în interiorul terasei de inundații;
- condiții hidrogeologice: retenția apei în sol, resurse regenerabile ale apelor subterane;
- utilizarea terenului: distribuţia pădurilor, distribuţia suprafeţelor de lacuri şi rezervoare
artificiale, distribuţia zonelor urbane, distribuţia livezilor și câmpurilor de producție de
legume, distribuţia terenurilor arabile din cadrul corpurilor de apă unificate.
Acești factori au fost aleşi pentru Regiunea Mazovian, dar ei pot fi modificaţi în context
local și utilizaţi de asemenea şi în alte părți ale CEE.
Analiza efectuată a luat în considerare dezvoltarea unei hărți a nevoilor de retenție pentru
suprafața irigată, unde fiecare zonă a fost clasificată fie ca o zonă în care este necesară o
creștere a retenției sau în care dezvoltarea retenţiei ar fi benefică sau în care nu sunt necesare
măsuri de retenție.
Atunci când se planifică amplasarea, de exemplu, a unei structuri de îndiguire pe un curs
de apă, analiza ar trebui să ia în considerare necesarul de apă al altor utilizatori situaţi în raza
de acțiune a investiției planificate, în special a celor din aval. În plus, analiza trebuie, de
asemenea, să ia în considerare fluxurile biologice mai largi, precum conservarea
ecosistemului râului pentru migrarea peştilor, de exemplu.
În ceea ce privește analiza economică, aceasta ar trebui să includă:
- costurile dezvoltării documentației tehnice a proiectului;
- costurile de achiziție a terenului;
- costurile materialelor și a lucrărilor;
- costurile de mediu legate de schimbările implementate în mediu ca urmare a
construcției iniţiale în timpul exploatării sale (posibile modificări ale compoziției
speciilor biocenozei, amenințări la adresa migrării peștilor);
- costuri externe, care pot fi, de exemplu, cauza pierderii de utilizatori situaţi în aval de
investiția planificată;
- beneficii pentru utilizatorii de apă și natură.
28
3.2. Metodologia selecţiei bazinului de recepţie
După ce a fost identificată necesitatea de a reduce scurgerea de apă, următoarea provocare
este de a identifica bazinul adecvat pentru punerea în aplicare a măsurilor de retenţie. Pentru a
face această selecție, este necesar să se utilizeze atât date hidrologice cât și bazele de date
GIS. Bazat pe scop și pe disponibilitatea datelor, selectarea bazinului se poate face prin:
a) analiza scurgerilor de apă din bazin;
b) analiza scurgerilor de apă și a factorilor care modelează fluxul (valorificarea
necesității de a crește retenția);
c) utilizarea modelului matematic cu parametrii distribuiți spațial.
Aceste abordări pot fi văzute ca o scară ierarhică, în care fiecare pas în sus va integra
rezultatele de la nivelul anterior pentru a extinde domeniul de aplicare al analizei.
Analiza scurgerii de apă. La acest nivel al analizei se presupune că un curs de apă este
reprezentativ pentru situația din întreg bazinul. Analiza se bazează de obicei pe rețeaua
existentă de debitmetre a cursurilor de apă, totuşi, în prezent numărul de înregistrări poate fi
ușor crescut prin utilizarea monitorizării automate a nivelului apei. Monitorizarea
suplimentară de cercetare trebuie efectuată cel puțin pentru un an pentru a face referire la
rețeaua de monitorizare deja existentă. Următorii parametri ar trebui să fie luaţi în considerare
pentru a răspunde la întrebarea dacă măsurile de retenţie sunt într-adevăr necesare în bazin:
- lungimea perioadei de debit scăzut;
- numărul de evenimente de debit mare de apă;
- cantitatea totală de descărcare mare de apă (resurse disponibile).
Secetele cauzate de lipsa de precipitații pot avea loc periodic destul de des în țările CEE.
Cu toate acestea, dacă cursul de apă analizat experimentează efectele negative ale secetei mai
des decât în alte locații, acest lucru poate fi văzut ca o dovadă a unei epuizări rapide a
resurselor de apă subterană cauzate de factori antropici, cum ar fi captări de apă sau creșterea
ariei suprafețelor etanşate. În cazul în care cursul de apă are, de asemenea, o cantitate mare de
resurse disponibile, acest lucru este un indiciu puternic că măsurile care ar inhiba scurgerile
de suprafață ar putea fi implementate. Cu toate acestea, datele care se bazează numai pe un
număr mic de indicatoare de nivel într-o zonă vastă nu sunt întotdeauna satisfăcătoare. Prin
urmare, acest nivel de analiză ar trebui să fie completat de alte forme de analiză care se
bazează pe monitorizarea de investigație sau pe analiza spațială.
Valorizarea nevoilor pentru creşterea retenției. Datele hidrologice și meteorologice
disponibile, precum şi hărțile la o scară corespunzătoare ar trebui să fie utilizate pentru
29
această analiză. Realizarea acestei analize poate fi rezumată în următoarele etape (Pusłowska-
Tyszewska şi colab., 2008):
I. Selectarea unității de planificare spațială (SPU), de exemplu, un corp de apă utilizat în
Europa pentru raportarea nivelului apei sau pentru unitatea de răspuns hidrologic (HRU)
(Arnold şi colab., 1998)
II. Selecția indicatorilor disponibili care caracterizează resursele de apă disponibile și
capacitatea de retenție a SPU
III. Analiza spaţială bazată pe:
a. calcularea valorilor medii ale factorului pentru fiecare SPU, de exemplu distribuţia
pădurilor, debitul mediu unitar;
b. valorizarea factorilor în trei indicatori (0; 1; 2) unde 2 înseamnă că este necesară
implementarea măsurilor pentru o creştere a capacităţii de retenţie într-o SPU, 1
înseamnă că o creştere a capacităţii de retenţie într-o SPU ar putea fi benefică, iar 0
înseamnă că nu există nevoia creşterii capacităţii de retenţie;
c. realizarea hărții de agregare prin însumarea indicatorilor pentru SPUcare se suprapun
spațial unul cu altul;
d. redistribuirea valorilor pe trei nivele ale cererii de retenţie:
• mare – dezvoltarea retenţiei superficiale este foarte dorită;
• medie – dezvoltarea retenţiei superficiale este benefică;
• redusă – dezvoltarea retenţiei superficiale nu este necesară.
De exemplu, indicatorii enumerați în Tabelul 4 au fost definiţi pentru Regiunea Mazovian
din Polonia, dar, calcule similare pot fi efectuate pentru alte regiuni. Cu toate acestea, valorile
caracteristicilor locaţiei (de exemplu retenția solului, indicatorii hidrologici) vor fi atunci
diferite (Pusłowska-Tyszewska și colab., 2008).
30
Tabel 4. Caracteristici utilizate în procesul de evaluare şi valorile lor de prag (sursa: Puslowska-
Tyszewska şi colab., 2008)
Numele indicatorului Unitate Caracteristicile amplasamentului Valori prag
min mediu max 2 puncte 0 puncte
Indicatori climatici
Bilanţul climatic al apei mm 142 211 268 >250 <150
Frecvenţa precipitaţiilor mai mică de 50%
din media valoriii multianuale %
16.4 19.8 22.8 > 21.0 < 19.0
Indicatori hidrologici
Debitul unitar mediu multianual l/s/km2 0.202 1.12 2.78 < 0.75 > 1.50
Raportul dintre fluxul maxim (cu
probabilitate de 1%) şi fluxul mediu -
6 169 700 > 200 < 100
Suprafeţe cu risc la inundaţii ha 0 0.002 0.012 > 0.010 < 0.005
Indicatori hidrologici
Modulul resurselor regenerabile ale apei
subterane m3/d/km2 79 177 390 < 150 > 250
Retenţia apei în sol mm 74 135 182 < 125 > 175
Indicatori asociaţi utilizării terenului
Participarea pădurilor - 0 0.253 1.000 < 0.100 > 0.300
Participarea lacurilor - 0 0.005 0.119 < 0.001 > 0.020
Participarea livezilor - 0 0.071 0.570 >.250 < 0.125
Particiarea zonelor urbane - 0 0.034 0.335 > 0.100 < 0.050
Participarea terenurilor arabile - 0.126 0.478 0.791 > 0.500 <0.300
Scopul acestei analize este de a crește flexibilitatea planificării spațiale, definită de zonă,
nu de locația precisă și de a evalua investițiile în funcție de necesitățile de mediu.
În prima etapă a analizei, un corp de apă a fost selectat ca o Unitate de Planificare
Spațială (SPU).
În a doua etapă, având în vedere limitările privind disponibilitatea datelor, au fost
identificate patru grupe de factori ce caracterizează resursele de apă disponibile:
Indicatorii climatici (meteorologie şi hidrologie):
a) Bilanţul climatic al apei (diferenţa dintre precipitaţii (P) şi evaporaţia de referinţă
(ETo))
b) Frecvenţa precipitaţiilor mai mică decât 50% din valoarea medie multianuală
Condiţii hidrologice:
a) Debitul unitar mediu multianual;
b) Raportul dintre fluxul maxim (cu probabilitate de 1%) şi fluxul mediu;
c) Suprafeţe cu risc la inundaţii
Indicatori hidrogeologici:
a) Modulul resurselor regenerabile ale apei subterane pentru primul acvifer;
b) Retenţia apei în sol (pentru adâncimea stratului de 1m şi 2-4.2 pF)
31
Indicatorii de utilizarea terenului din Corin Land Cover (participarea în % din SPU):
c) Păduri;
d) Lacuri şi rezervoare artificiale de apă;
e) Zone urbanizate;
f) Livezi și cultivarea legumelor;
g) Terenuri arabile
O hartă a indicatorilor climatici a fost elaborată pe baza interpolării datelor meteorologice,
care au fost obținute de la punctele de măsurare reprezentative (Figura 11a). O hartă a
indicatorilor hidrologici a fost generată prin conectarea datelor statistice multianuale privind
debitul de apă de la indicatoarele de nivel cu bazinele respective. O hartă a retenţiei solului a
fost dezvoltată de către Institutul Polonez de Pedologie și Cultivarea Plantelor. În cele din
urmă, o hartă a modulului resurselor regenerabile de apă subterană a fost obținută de la
Institutul Geologic Polonez.
În a treia etapă, valoarea medie a tuturor indicatorilor pentru fiecare corp de apă a fost
calculată pe baza analizei spațiale. Rezultatele exemplare ale analizei au fost prezentate în
Figura 11a, b. În etapa următoare, valorile indicatorilor au fost schimbate în indici: {0; 1; 2}
(Figura 11c). Procesul a cerut definirea celor două valori de prag pentru fiecare indicator.
Valorile de prag au definit gradul de nevoi al zonei pentru dezvoltarea retenției superficiale.
Valorile de prag care reflectă clasele respective de nevoi și domeniul de aplicare al variației
indicatorilor analizați au fost prezentate în Tabelul 4. Aceste valori ar trebui să fie evaluate în
mod individual, în funcție de caracteristicile zonei analizate. În etapa următoare, a fost făcută
o evaluare sumară a nevoilor fiecărui corp de apă. Evaluarea s-a bazat pe toți indicatorii
analizați. Pe baza valorii totale a tuturor punctelor (numărul maxim care a fost posibil să fie
obținut a fost 17), toate Corpurile de Apă Unificate (UWB) au fost grupate în trei categorii:
- Nevoie mare de retenţie superficială – corpuri de apă cu suma tuturor punctelor egală
sau mai mare de 12 puncte;
- Nevoie medie de retenţie superficială – corpuri de apă cu suma tuturor punctelor între
7 şi 11 puncte;
- Fără nevoie de retenţie superficială – corpuri de apă cu suma tuturor punctelor sub 7.
32
Figura 11. Exemplu de proces de indexare pentru bilanţul climatic al apei: a) izolinii ale
bilanţului climatic al apei (CWB), b) CWB mediu în corpurile de apă, c) evaluarea nevoilor de
retenţie a apei pentru corpurile de apă. Sursa: Puslowska-Tyszewska şi colab., 2008
Valorile concise obținute în cadrul procesului de valorificare pentru fiecare corp de apă,
precum și necesitatea unor măsuri de retenție superficială sunt prezentate în Figura 12.
33
Figura 12. Evaluarea generală a nevoilor de retenţie a apei în corpurile de apă integrate; a) rezultatele
evaluării (clasele 1-17) ale Corpurilor de Apă Unificate, b) prioritatea măsurilor de retenţie superficială a
apei. Sursa: Tyszewski şi colab. 2008
Utilizarea modelului matematic cu parametri distribuiţi spaţial
Pentru a obține o analiză mai precisă a resurselor de apă disponibile în fiecare fragment al
bazinului, este posibil să se transfere informații de la un singur indicator de nivel al apei
printr-un model matematic (tip precipitaţii - scurgere). În funcție de tipul modelului selectat,
este posibil să se obțină un număr de indicatori care pot fi utilizaţi pentru această metodă de
valorificare a necesităților de retenţie a apei. Modelele de scurgere, cum ar fi Instrumentul de
Evaluare a Solului și Apei (SWAT) pot fi utilizate la fel de bine (Arnold şi colab., 1998).
Caracteristica definitorie a modelului este faptul că bazinul este împărțit în unități de răspuns
hidrologic (HRU), care acoperă combinat utilizarea terenurilor, solul și gradientul de
denivelare a bazinului. Câteva exemple de aplicare a modelului SWAT sunt prezentate de
Marcinkowski și colab. (2013) și Giełczewski și colab. (2013). Există și alte modele utile cum
ar fi, de exemplu, posibilitatea de a utiliza SIMGRO pentru modelul de curgere a apei în
zonele nesaturate și saturate (Burek şi colab., 2012; Querner și colab., 2012; Mioduszewski şi
colab., 2014.).
Metodele propuse ar trebui să fie întotdeauna adecvate suprafeţei analizate din bazin. În
funcție de dimensiunea lucrărilor, nivelul de precizie va varia. Prin urmare, în cadrul
procesului de planificare, este important să se acorde atenție necesității de recunoaștere a
terenului, și anume că este necesar să se planifice cu atenție o anumită locație de investiții. În
34
plus, ar trebui să se reţină că există necesitatea luării în considerare a unor sarcini care nu ar
putea fi implementate din cauza stării locale a mediului și din cauza legislației locale. Acestea
includ:
- Continuitatea râului;
- Existenţa ariilor protejate;
- Starea de mediu, de exemplu calitatea apei;
- Luarea în considerare a necesităților altor utilizatori de apă.
Modelul matematic cu parametrii distribuiți spațial necesită cantități mari de date. Prin
urmare, este dificil să fie folosit pentru toate măsurile naturale de retenție, dar în schimb, acest
tip de modelare numerică este frecvent utilizat numai pentru proiecte la scară largă.
4. Cum putem să evaluăm rezultatele NSWRM în ceea ce
privește protecția împotriva inundațiilor, atenuarea secetei și
creșterea biodiversității?
4.1. Evaluarea măsurilor naturale de retenţie superficială a apei
Datorită cantității relativ mici a apei reținute și suprafeţei mici a terenului unde sunt
implementate măsurile NSWRM, este dificil să se ilustreze în mod empiric impactul asupra
protecției împotriva inundațiilor și limitării secetei. Cu toate acestea, modelarea numerică
arată că măsurile discutate mai sus sunt deosebit de utile pentru satisfacerea cererii de apă a
plantelor în timpul secetei. Modelarea numerică a scenariilor, inclusiv rețele de canale de
drenare cu dispozitive de îndiguire, arată că pot fi îmbunătățite în mod semnificativ condițiile
de apă din sol dacă este introdus managementul corespunzător la apei (Arnold şi colab., 1998;
Querner și colab., 2012; Mioduszewski şi colab., 2014). Masa ridicată a apei subterane poate
contribui la creșterea absorbției apei de către plante și, ca urmare, la creșterea recoltelor. Cu
alte cuvinte, capacitatea potențială de reţinere a apei a canalelor de drenare poate fi folosită
pentru îmbunătățirea structurii bilanţulului hidrologic.
O serie de studii de cercetare sunt preocupate de bilanţul hidrologic al iazurilor de peşti.
Iazurile de peşti sunt rezervoare cu funcții clar definite; crearea rezervorului permite o
acvacultură cu diferite nivele de intensitate. Cu toate acestea, precum o serie de alte
rezervoare, în afară de funcția lor economică de bază, aceste rezervoare servesc, de asemenea,
în alte scopuri, cum ar fi funcțiile recreative și de mediu. Așa cum este ilustrat în Figura 13,
35
iazurile de peşti influențează, de asemenea, ciclul apei în bazinul hidrografic prin crearea unei
reduceri a debitului maxim în râu. Aceasta are loc atunci când rezervorul este umplut în
timpul debitului mare de apă.
Figura 13. Rata medie lunară a fluxului Râului Mała Wełna pe secțiunile din amonte și aval ale grupului
de iazuri de pește. Sursa: Murat-Błażejewska şi Kanclerz, 2008
În condiții normale, NSWRM poate influența în mod semnificativ ciclul apei în
bazinul de recepție. Cu toate acestea, ar trebui reamintit faptul că măsurile de retenţie
superficială reprezintă o formă de așa-numita „retenție necontrolabilă”. Cu alte cuvinte, chiar
dacă sunt implementate măsuri de retenţie, ceea ce duce la potențiale creșteri ale capacităţii de
stocare a apei, managementul controlat în mod activ, nu este posibil. Prin urmare, măsurile
sunt limitate în sensul că este imposibil să se determine cum și când apa urmează să fie
evacuată, și astfel, impactul și eficacitatea în timpul ratelor de inundații catastrofice sunt
limitate.
Micile rezervoare de retenție a apei pot fi mai utile. În ciuda capacității lor reduse, ele pot
fi o parte importantă a sistemului de protecție împotriva inundațiilor, în special pe cursurile de
apă care se confruntă cu inundații (evacuări) rapide. Există astfel de condiții acolo unde
cursurile de apă mici curg prin zone cu pante semnificative şi în cazurile în care apa este
colectată din zonele urbane. Pentru a-și îndeplini sarcinile, aceste rezervoare trebuie să fie
proiectate să aibă valve, permițând retenția doar a debitului de vârf (Mioduszewski, 2009).
36
Imaginea 2. Valea Inundabilă a Râului Biebrza din Polonia este un rezervor mare de retenție. Imagine:
W. Mioduszewski
Retenţia superficială joacă un rol important în limitarea efectelor negative ale secetei.
Susținerea unui nivel ridicat al masei de apă în cursurile de apă și rezervoare determină
scurgerea mai lentă a apei din vale în timpul primăverii și, ca urmare, nivelul apelor subterane
crește, de asemenea, în zonele adiacente, atât la nivelul văii cât și pe platou. Ca urmare a
masei ridicate de apă subterană, disponibilitatea apei pentru plante - atât vegetația naturală cât
și culturi – este crescută. Acest lucru crește producția de biomasă și face sistemul agricol și
ecosistemul mai rezistente în cazul unei perioade îndelungate fără ploaie. Mai mult, cele mai
multe măsuri de retenţie superficială a apei sunt favorabile mediului natural. Cu toate acestea,
dacă sunt prost concepute și planificate, măsurile de retenţie pot avea, de asemenea, un efect
negativ asupra mediului. De exemplu, construirea unui nou meandru al unui canal de râu sau
construirea unui iaz într-o zonă pot altera sau distruge habitatul în așa fel încât să constituie o
amenințare pentru flora și fauna din zonă. Mai mult decât atât, construcția unui baraj pe un
râu, care este de importanță pentru migrația peștilor, poate avea un efect negativ, deoarece
acesta va împiedica peștele să migreze. Prin urmare, chiar și proiectele la scară mică necesită
o planificare atentă și necesită luarea în considerare a contextului de mediu înainte de
implementare.
37
Imaginea 3. Iaz mic umplut cu apă din sistemul de drenare . Imagine: Z. Kowalewski
Construcția unui baraj, care inhibă scurgerea apei sau crearea de meandre, sunt măsuri
care nu numai că măresc nivelul apei într-un curs de apă, dar, de asemenea, cresc masa de apă
subterană din vale. În cele mai multe cazuri, aceste măsuri sunt favorabile pentru mediu
deoarece acestea îmbunătățesc condițiile ecosistemelor dependente de apă prin îmbunătățirea
biodiversității văii şi hidromorfologiei albiei râului. Cu toate acestea, în zonele folosite pentru
agricultură, astfel de măsuri pot avea efecte negative asupra culturilor.
Mai mult decât atât, construcția unui baraj într-un mediu de pădure poate crește umiditatea
solului prea mult pentru unele specii de copaci. Prin urmare, succesiunea de arbori și specii
care au o cerere mai mare de apă ar trebui să fie luată în considerare (habitate cu umiditate
mai mare). Aceasta este de obicei o evoluție pozitivă, având în vedere valoarea mare a
pădurilor. Pădurile cu umiditatea solului mai mare sunt caracterizate prin biodiversitate mai
mare.
Imaginea 4. Dezvoltarea plantelor (succesiune) într-un iaz scade capacitatea acestuia de retenție. Imagine:
W. Mioduszewski
38
Rezervoarele de apă naturale și cele făcute de om sunt elemente valoroase ale peisajului
agricol. Construirea de rezervoare mici de retenție ar putea într-o oarecare măsură să fie
văzută ca restaurarea rezervoarelor care au existat până acum. Mai mult decât atât, prin
cercetările efectuate pe parcursul acestui proiect, a devenit clar faptul că în termen de câteva
luni după ce un rezervor este construit, acesta devine, de obicei, un habitat pentru speciile
acvatice și avifaună, care sunt valoroase pentru mediul înconjurător.
Toate măsurile de creștere a capacității de retenţie a apei contribuie, de obicei, la
îmbunătățirea calității apelor de suprafață și subterane. Din cauza încetinirii scurgerii de apă
din bazinul hidrografic, plantele și culturile pot utiliza nutrienţi în timpul perioadei de
vegetație.
Iazurile mici săpate, în ciuda dimensiunilor lor mici, pot îmbogăți biodiversitatea
peisajului agricol, deoarece acestea pot fi locuri de reproducere a amfibienilor, de exemplu
broaște. În zonele sub-montane, un rezervor mic poate fi locul de reproducere pentru patru
specii ale populației de tritoni, care pot avea sute de indivizi. În zonele joase, de exemplu, în
Mazury și Wielkopolska din Polonia, cocorii pot popula mijlocul rezervoarelor mici.
În iazurile de peşti utilizate pe scară largă, pot apărea modificări similare cu cele observate
în lacurile eutrofe. Este posibilă, de asemenea, apariția unor specii de plante rare, cum ar fi
Salvinia natans, Nymphoides peltata sau Trapa natans. Apariția avifaunei în iazurile de peşti
este, de asemenea, destul de frecventă. Insulele care există pe rezervoare îmbogățesc
diversitatea speciilor și numărul de păsări, iar acestea sunt de obicei folosite ca habitate pentru
rațe. Atractivitatea acestor insule poate fi crescută prin apariția pescărușului cu cap negru, a
cărui prezență poate asigura o umbrelă protectoare împotriva animalelor de pradă (de
exemplu, cioara grivă) și poate produce condiții adecvate pentru dezvoltarea unei populații de
alte specii, cum ar fi corcodelul cu gât negru. De exemplu, pescărușii cu cap negru și cinci
specii diferite de rațe locuiesc în prezent în iazurile situate pe râul Barycz din Polonia. Iazurile
pot de asemenea servi ca un important loc de reproducere la sol pentru amfibieni, precum
broasca râioasă cu burta ca focul, o broască care este destul de comună în Polonia, deși rară în
Europa de Vest.
Rezervoarele de apă, care sunt construite ca urmare a excavării de pietriș sau nisip pot
îmbogăți, de asemenea, biodiversitatea. Astfel de rezervoare pot deveni locuri de reproducere
pentru amfibieni și păsări (de exemplu, chire de râu), în special dacă există o insulă.
Construirea de insule ca platforme plutitoare a devenit o metodă eficientă de creștere a
populației de chire.
4.2. Metode analitice
A efectua o evaluare este crucial deoarece dovezile empirice pot ajuta la formularea
lecțiilor învățate, și, prin urmare, sunt informații valoroase pentru schiţarea unui nou proiect.
39
Evaluarea NSWRM poate fi realizată direct sau indirect, prin utilizarea tehnicilor de
măsurare și a instrumentelor de calcul disponibile. O evaluare directă poate fi realizată prin
monitorizarea site-ului înainte și după ce măsura a fost pusă în aplicare. Scopul monitorizării
va depinde de rezultatele așteptate. În cazul în care o evaluare cantitativă va fi realizată,
monitorizarea ar trebui să acopere componentele bilanțului de apă, de exemplu, nivelul apei,
temperatura apelor de suprafață și subterane, precum și condițiile meteorologice. În cazul în
care va fi realizată o evaluare calitativă, indicatorii biochimici ar trebui monitorizați, de
exemplu calitatea apei sau populația de vertebrate și nevertebrate.
O evaluare cantitativă realizată prin utilizarea unui model matematic de curgere a
precipitaţiilor și care caută să măsoare impactul NSWRM, parcurge următoarele etape: (1)
calibrarea și validarea modelului pentru bazinul selectat și perioada, (2) modelarea scenariului
(3) analiza rezultatelor.
În ceea ce privește prima etapă, adică selectarea unui bazin hidrografic, perioada și
profilul calibrării modelului sunt cruciale deoarece acestea influențează sensibilitatea
modelului chiar și la investiții mici. Selectarea unei perioade în care au avut loc schimbări
intense în bazinul de recepție ar trebui să fie evitată, în special în cazurile construcțiilor
hidrotehnice și perioadelor cu precipitații limitate. Trecând la a doua etapă, construirea unui
scenariu este importantă deoarece permite cercetătorului să creeze un exemplar realist al
măsurii de retenţie, în timpul experimentării cu diferite variabile. Pentru a o face realistă, este
important să se elaboreze un scenariu care este rezonabil și să se implementeze doar măsurile
care sunt potrivite pentru mediul care este de importanţă.
Variabilele care sunt modificate cel mai frecvent la elaborarea unui scenariu sunt:
• modificarea dimensiunii;
• modificarea locaţiei;
• modificarea dimensiunii şi locaţiei măsurilor de retenţie
O analiză cantitativă poate fi realizată prin evaluarea producţiei, resurselor de ape
subterane sau scurgerilor de suprafață. De asemenea, este posibil să se facă un studiu
comparativ prin examinarea, de exemplu, a unei perioade multianuale, ani cu precipitații
mari/limitate, perioade de debit mare al apei sau doar perioada de vegetație. Evaluarea poate
fi realizată prin compararea diferitelor scenarii în cadrul aceleiași perioade de calcul sau prin
analizarea NSWRM în anii bogaţi în precipitații și anii săraci în precipitații.
Două dintre cele mai comune modele de evaluare sunt modelul SIMGRO şi modelul
SWAT, discutat anterior în acest raport. Modelul SIMGRO (Querner şi colab., 2012) a fost
40
utilizat pentru a studia efectul retenției superficiale a apei, în special scurgerii regulate din
canale, asupra resurselor de apă din bazinul de recepţie (Mioduszewski şi colab., 2014).
O serie de publicații legate de modelul SWAT prezintă rezultatele modelării care vizează
evaluarea SRM privind protecția împotriva inundațiilor și atenuarea secetei. Acestea pot fi
găsite prin accesarea https://www.card.iastate.edu/swat_articles/ .De exemplu, aceasta include
analiza impactului asupra:
- Refacerii zonelor umede pe vârfuri de inundaţii în aval (Martinez-Martinez şi colab.,
2014);
- Managementului agricol pe ape subterane (Dourte şi colab., 2013);
- Cultivarea terenului şi irigarea pe fluxul din aval (Masih şi colab., 2011).
Pe baza acestor publicații, este dificil să se tragă concluzii cu privire la influența NSWRM
într-un alt bazin hidrografic situat în alt climat. Datorită unor factori semnificativi care
influențează procesul de scurgere, evaluarea matematică a retenţiei superficiale ar trebui să se
desfășoare pe un bazin hidrografic definit și într-o scară adecvată.
4.3. Beneficiile măsurilor naturale de retenţie superficială a apei
Toate măsurile de retenţie superficială au efecte sociale, economice și de mediu pozitive.
Cele mai importante beneficii sunt:
- schimbări în structura de evacuare a apei în râu, scăderea valului de inundații și, în
unele cazuri, îmbunătățirea condițiilor de debit scăzut;
- satisfacerea nevoilor ecosistemelor forestiere și de mlaștină dependente de apă,
precum și îmbunătățirea stării de mediu, ca rezultat al creşterii maselor de ape
subterane;
- creșterea alimentării acviferelor apelor subterane, ceea ce determină creșterea
resurselor de apă subterană;
- îndeplinirea unora dintre cerinţele economice, de exemplu, rezervoarele de apă pot fi
utilizate ca alimentatoare de apă pentru pompieri, stațiuni balneare, bazine piscicole,
captări de apă pentru irigare sau adăparea animalelor sălbatice;
- îmbunătățirea valorilor naturale ale mediului, îmbunătățirea biodiversității peisajului
agricol prin refacerea zonelor umede, iazurilor mici, crearea faunei acvatice naturale și
enclavelor florei, crearea unui micro-climat prietenos omului;
- protecția calității apelor de suprafață, retenția materiei în suspensie, curățarea apei de
ploaie de nutrienți (azot și fosfor).
41
5. Cum putem să integrăm măsurile naturale de retenţie a apei în
RBMP, FPMP şi DMP?
O viziune pentru politica UE în domeniul apei este prevăzută în Directiva Cadru privind
Apa. Directiva susţine dezvoltarea şi implementarea Planurilor de Management al Bazinelor
Hidrografice (RBMP), Planurilor de Management al Protecției împotriva Inundațiilor (FPMP)
și a Planurilor de Management al Secetei (DMP).
Măsurile Naturale de Retenţie Superficială a Apei (NSWRM), precum și Măsurile
Naturale de Retenție a Apei (NWRM) prezintă multe caracteristici comune cu alte metode
care vizează protecţia resurselor de apă și a capitalului natural.
Corelația dintre măsurile de retenţie a apei și Directiva UE și strategiile sale asociate este
prezentată în Figura 14.
Figura 14. Scopul şi domeniul de aplicare ale Măsurilor Naturale de Retenție a Apei (NWRM) şi
Măsurilor Naturale de Retenţie Superficială a Apei (NSWRM). Sursa: Borchers T., 2014.
Cu toate că recunoașterea importanței tuturor strategiilor a fost identificată în Figura 14,
acest raport va discuta doar diferitele strategii legate direct de gospodărirea apei și protecţia
resurselor de apă.
Toate aceste strategii publicate ca ghiduri oficiale ale UE, recomandă implementarea
măsurilor care au ca scop îmbunătățirea capacității potențiale de retenție a apei în bazinele
hidrografice. Prin urmare, deși acestea s-ar putea să nu promoveze întotdeauna NSWRM sau
NWRM în mod specific, ele recomandă în mod indirect implementarea măsurilor de retenţie
superficială a apei.
42
De exemplu, documentul politic Documentul politic al UE privind Măsurile Naturale de
Retenție a Apei (Comisia Europeană, 2014) elaborat prin Programul de Măsuri al Grupului de
Lucru (WGPoM) CIS pentru Directiva Cadru privind Apa prevede că „NWRM sunt măsuri
multi-funcționale, care au drept scop protecţia și gospodărirea resursele de apă, folosind
mijloace și procese naturale”. Pe baza acestui fapt, se pretinde că NWRM poate contribui la
realizarea altor obiective menționate în mod explicit.
Într-un Raport (Comisia Europeană, 2012d) scris de către Comisia și Consiliul
Parlamentului European privind Implementarea Directivei Cadru privind Apa, statelor
membre li se recomandă: „să continue consolidarea managementului integrat şi
multidisciplinar al apei, să caute soluții care echilibrează protecția mediului și dezvoltarea
economică durabilă” (Comisia Europeană, Directiva Cadru privind Apa, 2000/60/CE).
Necesitatea de a integra managementul apei cu alte sectoare este subliniată în diferite
strategii. Managementul terenurilor, practicile agricole, dezvoltarea urbană, hidrocentralele
mici, transportul maritim și protecția împotriva inundațiilor, toate au un impact major asupra
resurselor de apă. S-a subliniat faptul că agricultura influențează în mod semnificativ resursele
de apă din cauza cererii sale de apă pură și poluării difuze. Cu toate acestea, examinând
Planul de Management al Bazinului Hidrografic, nu se pune accent nici pe măsurile agricole,
într-o măsură suficientă și nici nu susține fermierii să îl respecte și să lucreze în vederea
implementării WFD. Mai mult decât atât, există o lipsă de informații detaliate cu privire la
potențialul de a utiliza fonduri din Programele de Dezvoltare Rurală pentru implementarea
măsurilor în zonele rurale. Comisia Europeană a propus să integreze Directiva Cadru privind
Apa în cadrul primului pilon al Politicii Agricole Comune (CAP). Utilizarea eficientă a apei,
precum și gospodărirea apei ar trebui să fie o prioritate a Programelor de Dezvoltare Rurală
(RDP).
Un alt document important care scoate în evidenţă implementarea actuală a politicii UE
privind apa este Raportul cu privire la Revizuirea Politicii Europene privind Deficitul de Apă
și Seceta (Comisia, 2012b). Acest raport subliniază faptul că există necesitatea de a promova
tehnologii și practici care permit utilizarea eficientă a apei şi în agricultură. Baza pentru un
management durabil pe termen lung este de a asigura compatibilitatea între noile utilizări
economice și disponibilitatea apei. O atenție deosebită trebuie acordată utilizării terenurilor.
Justificarea măsurilor care contribuie la creșterea retenției naturale a apei în bazinul de
recepţie poate fi găsită într-un Plan de Salvgardare a Resurselor de Apă ale Europei (Comisia
Europeană, 2012a), distribuit de Comisia Parlamentului European, de Consiliu, de Comitetul
European Economic și Social și de Comitetul Regiunilor.
Starea resurselor de apă din UE nu este satisfăcătoare. Măsurile de protecție pentru
îmbunătățirea acestui lucru s-au bazat pe o analiză aprofundată a măsurilor actuale de politică
43
a apei și pe obiectivul de simplificare a procesului. Deoarece mediul acvatic european este
divers, accentul a fost pus pe soluții adaptate la contextul local și la mediu.
Se crede că motivele cele mai importante pentru o deteriorare a calității resurselor de apă
sunt toate legate între ele. Acestea includ schimbările climatice, utilizarea terenurilor,
activitatea economică (economie, agricultură, turism etc.), dezvoltarea urbană și schimbările
demografice.
Pe măsură ce calitatea apei în UE se deteriorează, multe țări se confruntă cu riscul de
deficit de apă și cu amenințarea ca ecosistemele acvatice să devină mai puțin rezistente, și,
prin urmare, mai sensibile la evenimente extreme, cum ar fi inundațiile și seceta. Pentru a
asigura stabilitatea economică și de mediu și recuperarea, măsurile de adaptare la schimbările
climatice ar trebui să se concentreze asupra dezvoltării verzi. Prin dezvoltarea infrastructurii
verzi, capacitatea de adaptare poate fi îmbunătățită. Un astfel de exemplu ar fi stabilirea unor
zone tampon care să asigure o continuitate biologică între râurile și malurile lor. Zonele
umede și văile inundabile ar trebui, de asemenea, restaurate pentru a crește retenția apei și
pentru a proteja biodiversitatea și îmbunătăți fertilitatea solului. Aceste măsuri reprezintă o
alternativă valoroasă la „infrastructura gri” tipică, care include, printre altele, stăvilare și
construirea de diguri și baraje. Comisia remarcă faptul că o atenție deosebită ar trebui
acordată prevenirii degradării surselor de râuri. Acestea sunt corpuri mici de apă, care servesc
adesea ca locuri de reproducere pentru multe specii de pești și care adesea sunt vulnerabile la
efectele lucrărilor agricole, cum ar fi drenare, rambleu și secare. Așa cum s-a discutat mai sus,
este important de asemenea să se reamintească faptul că iazurile de peşti joacă un rol
important în retenţia și menținerea apei în peisaj, precum și în prevenirea inundațiilor și
eroziunii.
Analizând aceste cerințe stabilite de Comisia Europeană, este clar că acțiunile, cum ar fi
creșterea capacității potențiale a rezervoarelor de captare, adică implementarea NSWRM sau
NWRM, se potrivesc bine în cadrul mai larg al politicii europene privind apa. Infrastructura
tehnică și netehnică care stă la baza măsurilor de retenţie superficială a apei este tratată în
recomandările Comisiei ca infrastructura ecologică.
Pentru a dezvolta infrastructura ecologică, Comisia recomandă statelor membre să își
intensifice eforturile privind politicile de integrare la nivel național. Statele membre ar trebui
să profite pe deplin de planurile RBMP, care solicită o abordare integrată a gospodăririi
resurselor de apă în diverse domenii de politică, cum ar fi agricultura, acvacultura, energia,
transportul și managementul integrat al dezastrelor naturale. Comisia își propune să elaboreze
ghiduri în cadrul Strategiei Comune de Implementare, care se ocupă cu măsurile din domeniul
retenţiei naturale a apei. Ghidurile ar trebui să faciliteze implementarea unei astfel de abordări
integrate. Va fi esențial să se elaboreze ghiduri care asigură nivelul corespunzător al apei în
44
rezervoarele unde trăiesc crustacee, moluște și alte nevertebrate acvatice. Acest lucru va
necesita dezvoltarea primului pilon al CAP pentru a sprijini măsurile de îmbunătățire a
retenției naturale a apei.
Planurile care au ca scop protejarea resurselor de apă în Europa subliniază în mod repetat
că una dintre soluțiile care pot contribui în mod semnificativ la reducerea efectelor negative
ale secetei și inundațiilor este infrastructura ecologică, în special măsurile care intensifică
retenția naturală a apei. Printre acestea se numără restaurarea văilor şi luncilor inundabile și a
zonelor umede, care pot stoca apa în timpul perioadelor de ploi abundente sau excesive, apă
ce poate fi folosită în perioadele de penurie. Impactul infrastructurii verzi asupra bilanţului
apei depinde de mai mulți parametri diferiți, cum ar fi capacitatea de infiltrare, acoperirea
terenului, anotimp etc.
În conformitate cu Strategia UE privind Biodiversitatea, infrastructura ecologică poate
sprijini serviciile ecosistemice. Această strategie subliniază, de asemenea, faptul că o parte
importantă a reducerii riscului de inundaţii este o tehnologie agricolă corectă, în special
măsurile de îmbunătățire a structurii solului, care permit infiltrarea apei în acvifere. Aceasta
este o formă a unei măsuri de retenție superficială. Se recomandă ca aceste activități să fie
incluse în RBMP și FPMP.
În secțiunea următoare, retenția sperficială este discutată cu referire specifică la patru țări:
Polonia, Slovacia, Slovenia și Ungaria.
Retenția superficială în documentele de planificare poloneze. Problema măsurilor
naturale de retenţie superficială a apei este discutată pe scurt în documentele de planificare
poloneze. Cu toate că au fost discutate doar într-o măsură limitată, măsurile de retenție
superficială sunt incluse în Planurile de Management al Bazinelor Hidrografice (RBMP), în
Planurile de Management al Protecției împotriva Inundațiilor (FPMP), precum și în Planurile
de Management al Secetei (DMP). Cu toate acestea, în toate Planurile, există lipsa unei
legături clare între problema și retenţia superficială. NSWRM sau NWRM nu sunt menționate
în mod explicit, dar sunt discutate unele elemente. În Programul Apă - Mediu, care este o
anexă la RBMP, cele mai multe măsuri sunt legate de protecția calității apei. Cu toate acestea,
măsurile de prevenire a eroziunii, sprijinirea agriculturii ecologice și durabile, crearea unor
zone tampon de-a lungul cursurilor de apă, precum și măsurile pentru creșterea suprafeţelor
forestiere sunt de asemenea menționate.
În timpul implementării Directivei Cadru privind Apa, o serie de documente de planificare
au fost elaborate în Polonia:
- Planuri de gospodărire a apelor pentru bazinele hidrografice, KZGW 2008 - planuri
separate pentru Vistula și Odra și alte 8 districte hidrografice ale bazinelor
internaționale, care sunt situate doar parțial (zone mici) pe teritoriul polonez;
45
- Programul Apă - Mediu, KZGW Varșovia 2008 - este o adaptare la planurile de
gospodărire a apelor ce conțin lista de măsuri, inclusiv noile investiții;
- Masterplanuri separate pentru bazinele râurilor Vistula și Odra, KZGW Varșovia
2014;
- Programul de protecție împotriva inundațiilor în bazinul Vistulei Superioare, KZGW
Cracovia 2010;
- Programul de siguranță la inundații în Regiunea de Apă a Vistulei Centrale,
Guvernator Masovian Varșovia 2012 (Proiect de consultare publică) - lucrarea a fost
suspendată;
- Programul de contracarare a efectelor secetei - proiectul este în faza de dezvoltare, nici
o informație cu privire la conținutul său planificat nu este disponibilă.
Planurile de gospodărire a apei elaborate în 2008 nu au fost aprobate de către Comisia
Europeană, în principal din cauza lipsei unei referiri explicite la problemele de mediu. Aceste
planuri reprezintă starea actuală a gospodăririi apei și au fost completate cu o declarație
detaliată a investițiilor preconizate în diferite corpuri de apă.
În cele mai multe cazuri, aceste planuri conțin numai declarații foarte generale, atunci
când se referă la activități care nu presupun investiții. Există, totuși, o lipsă de propuneri de
măsuri în domeniul retenţiei superficiale. În 2014 au fost elaborate Master Planurile, care sunt
documente temporare ce înlocuiesc planurile de gospodărire a apelor. Aceste documente nu
iau în considerare măsurile netehnice pentru a reține apa. Documentul se axează în principal
pe activitățile de investiții, cum ar fi construcția și reconstrucția și modernizarea facilităților
de apă.
Planurile mai detaliate de protecție împotriva inundațiilor au fost dezvoltate pentru bazinul
Vistula Superioară și de Mijloc. Planul pentru Vistula Superioară ia în considerare construirea
de rezervoare mici în zonele montane. Cu toate acestea, Comisia Europeană nu l-a aprobat
încă. În schimb, lucrul la planul de inundații pentru Vistula de Mijloc a fost suspendat până la
finalizarea și aprobarea Master Planului. Mult spațiu a fost dedicat retenției superficiale în
descrierea generală a activităților din cadrul programului de siguranță la inundații. Acest lucru
indică importanța sa. A fost efectuată analiza teoretică a consecințelor hidrologice ale
lichidării digurilor sau construirii de poldere (inundarea văilor folosită pentru agricultură). A
fost de asemenea analizată posibilitatea utilizării sistemelor de drenare agricolă pentru a
reduce inundațiile. Există, totuși, o lipsă de indicații clare cu privire la modul în care
activitățile de retenție superficială vor fi puse în aplicare în practică. Acest program oferă o
trecere în revistă a mai multor mii de obiecte și dispozitive care ar trebui să fie implementate
în anii următori - există propuneri pentru rezervoare mici, cu o capacitate de sute de mii de
până la două milioane de m3. Acesta evidenţiază, de asemenea, unele instalații de drenare a
46
solului organic, care ar trebui să fie modernizate și adaptate la retenţia apelor de la topirea
zăpezii.
Singurele documente de planificare dedicate problemelor de retenţie superficială sunt
Programele de Dezvoltare Provincială a retenției superficiale. Acestea au fost implementate,
într-o oarecare măsură, dar ele se concentrează în principal pe investiții, cum ar fi corpurile
mici de apă, inclusiv iazurile de peşti, îndiguire pe lacuri, precum și construirea de baraje pe
cursuri de apă. Totuşi, acestea sunt programe cu un statut relativ scăzut. Cu toate acestea, ele
pot fi considerate ca fiind începutul unui drum spre implementarea ideii de retenție naturală a
apei.
Retenția superficială în Slovacia. Experiența din Slovacia în ceea ce privește
implementarea retenției superficiale a apei este mai degrabă marginală. Au fost elaborate
ghiduri la nivel național, dar realizarea nu a avut loc încă. Cu toate acestea, este posibil să se
facă unele observații provizorii.
Probleme de gospodărire a apelor nu există numai în agricultură, ci în toate
bazinele unde au fost modificate condițiile de scurgere a apei în ultimii 20 de ani,
și acolo unde au apărut, ca rezultat, drenarea accelerată și variabilitatea crescută a
ratei de curgere în bazin.
Schimbările climatice locale se datorează schimbărilor climatice globale. Cu toate
că fiind, de asemenea, o problemă din trecut, aceste provocări necesită acum
insistent investiții financiare.
Problema principală asociată cu retenția apei este aceea de a se conforma
legislației și de a aplica parametrii tehnici corespunzători. Acest lucru necesită o
cunoaștere largă, în special în domeniile hidrologiei, managementul apelor şi
ştiinţele mediului. În prezent, există o serie de exemple în care implementarea nu a
avut efectul dorit, deoarece au lipsit cunoştinţele corespunzătoare. De exemplu,
implementarea unei zone verzi nu înseamnă în mod automat că debitul apei va fi
uniform în râuri pe tot parcursul anului și că va avea loc o dezvoltare activă a
faunei naturale în rezervoarele de apă.
Forțele politice și sociale conduc managementul apei, care, la rândul său, are un
impact asupra peisajului. Cu toate acestea, actorii implicați au toţi interese diferite,
creând conflicte potențiale.
Experiența maghiară. Retenția superficială a apei a fost tratată în prima versiune a
Planului de Management al Bazinului Hidrografic (RBMP) în capitolul privind Programul de
Măsuri. Cu toate acestea, în a 2-a versiune a RBMP se preconizează utilizarea mai extinsă a
măsurilor de retenție naturală a apei. NSWRM și NWRM au fost incluse în aceste programe
47
ca răspuns pentru Ministerul Afacerilor Interne, care este responsabil pentru gospodărirea apei
la nivel național.
În scopul de a extinde măsurile naturale de retenție a apei, sistemul tradițional de
management al scurgerilor trebuie să fie schimbat. Acest lucru a dus la realizarea Strategiei
Naționale pentru Apă (NWS). NWS pune accent pe măsurile de retenţie a apei pentru a
reduce problemele de gospodărire a apei în condițiile schimbărilor climatice. În cadrul
programului operațional al NWS, o serie de acțiuni și măsuri sunt planificate cu referire
specifică la managementul integrat al evenimentelor hidrologice extreme, prin stocarea apei
de inundații în scopul de a avea un acces mai bun la apă în timpul perioadelor de secetă.
Scopul Strategiei Naționale a Apei este nu doar de a satisface cererea agricolă de apă (de
exemplu, pentru irigare), dar și pentru alte utilizări, inclusiv menținerea serviciilor ecologice.
Accentul principal va fi pe:
- încurajarea măsurilor naturale de retenţie a apei prin construirea de noi rezervoare;
- reţinerea apei în albia râului (retenția în albia râului);
- creșterea capacității de retenţie a apei a solurilor;
- încurajarea introducerii intervențiilor agro-tehnice adecvate;
- modificarea sistemelor de utilizare a terenurilor și regionale.
Aceste măsuri vor fi luate în considerare în a 2-a versiune a celor 1000 RBMP din Ungaria.
Structuri de apă în Slovenia. Aproape o sută de investiții legate de retenția apei, precum
și îmbunătățiri ale structurii bilanţului apei au fost puse în aplicare în Slovenia în ultimii zece
ani. Scopul economic de bază al acestor investiții este de a limita efectele nedorite ale secetei
și inundațiilor. Datorită condițiilor climatice, precum și caracterului peisajului, atenția a fost
acordată investițiilor legate de protecția împotriva inundațiilor.
Termenul „retenție superficială” nu este utilizat în Slovenia. Măsurile de retenţie
superficială a apei nu au făcut parte din prima versiune a RBMP din Slovenia. Până în
prezent, este efectuat doar un număr relativ mic de măsuri netehnice care au ca scop limitarea
efectelor negative ale secetei şi inundațiilor. Cu toate acestea, o serie de investiții includ
măsuri care pot fi definite ca retenție superficială.
Toate țările europene se confruntă cu probleme similare în ceea ce priveşte implementarea
NSWRM. Documentele legate de politica în domeniul apei, atât la nivel european cât și
național, acceptă retenția superficicală a apei ca fiind cea mai adecvată metodă de creștere a
retenției naturale a bazinelor hidrografice, care ar putea duce la îmbunătățirea bilanţului
hidrologic, reducând riscul de inundații și secetă. În plus, aceste măsuri cresc diversitatea
biologică a ecosistemelor din zonele rurale și urbane. Într-o mare măsură, acestea limitează
răspândirea poluării, în special din producția agricolă. În ciuda acestui fapt, implementarea
acestor principii se confruntă cu rezistență. Această rezistență nu este cauzată doar de o lipsă
48
de conștientizare, ci, în principal din cauza că aceste măsuri trebuie să fie implementate
simultan în mai multe sectoare. Cu toate acestea, deși este o politică transsectorială,
suprafețele agricole sunt de o importanță deosebită din motivele prezentate mai sus. Mai mult
decât atât, planurile de amenajarea teritoriului joacă un rol important, de exemplu prin
limitarea dezvoltării urbane în văile râurilor.
Este esențial ca în documente precum RBMP, FPMP și DMP, ar trebui să fie făcute
declarații clare susținute de dovezi empirice care să evidențieze necesitatea de a implementa
măsuri specifice de retenție. Totuşi, aceste documente pe cont propriu nu sunt suficiente.
Introducerea unui cadru legal, precum și sensibilizarea opiniei publice prin instruire este
crucială. Activitățile de creşterea sensibilizării, de preferință co-organizate de către sectorul
public și privat, ar trebui să fie legate de Ziua Mondială a Apei (22 Martie).
Cu toate acestea, cea mai importantă acțiune ar trebui să fie stimularea proprietarilor în
implementarea măsurilor de retenţie. Punerea în aplicare a măsurilor ar trebui să fie încurajată
prin asistență financiară și juridică. De exemplu, un agricultor care intenționează să
construiască un mic rezervor de apă pentru a capta apa de drenare contaminată, care curge de
pe teren, nu ar trebui să se confrunte cu proceduri complexe de obținere a autorizațiilor de
mediu pentru construcție. În prezent, mulți fermieri se abțin de la luarea de măsuri ca urmare
a regulilor complexe.
6. Lecții învățate din proiectele implementate în Polonia,
Slovacia, Ungaria și Slovenia, inclusiv cele mai bune exemple
de efecte combinate și ale implicării părților interesate
Măsurile de retenție superficială nu sunt o invenție nouă. Proiectele de retenție sunt
planificate pentru a îmbunătăți bilanţul hidrologic sau există un proiect cu un alt obiectiv, care
îmbunătățește în mod indirect bilanţul apei, ca un efect secundar. De exemplu, fermierii care
îmbunătățesc structura solului, în scopul de a obține producţii mai mari, de multe ori
contribuie la creșterea alimentării cu apă pentru plante, reducând în același timp riscul de
inundații. În mod similar, proiectele de restaurare a zonelor umede pot avea un impact pozitiv
asupra resurselor de apă din zonă, cu toate că scopul explicit al proiectului este acela de a
proteja ecosistemul zonei umede.
Abordarea integrată a gospodăririi apei este, cu toate acestea, o combinație de mai multe
măsuri diferite în scopuri economice și de mediu. Ca urmare, utilizarea lor pe scară largă
afectează în mod semnificativ resursele de apă și distribuția acestora.
49
O concentrație de măsuri de retenție superficială este gama largă de metode cuprinse în
cadrul politicii; variind de la planificare, la activitățile agricole, pentru construirea de mici
facilități hidrotehnice.
O altă concentrație de retenție superficială este impactul pozitiv asupra condițiilor de
mediu. Aceste măsuri cresc diversitatea biologică atât a peisajului rural cât și urban, dar și
limitează răspândirea poluării.
În acest raport, sunt prezentate studii de caz care demonstrează punerea în aplicare a
măsurilor de retenție superficială din cele patru țări cooperante. În cele mai multe cazuri,
implementarea măsurilor a fost o consecință a necesității de a proteja mediul natural, mai
degrabă decât pentru a restitui apa. Foarte des, expresiile „retenție superficială” sau „măsuri
naturale de retenţie a apei” nu au fost chiar folosite. Un rezumat al acestor studii de caz este
prezentat aici, dar toate exemplele sunt descrise mai detaliat în anexa „Studii de caz - Măsuri
de Retenție Superficială a Apei”.
Ar trebui subliniat faptul că exemplele de măsuri de retenţie menționate și discutate aici
nu acoperă toate formele de măsuri de retenţie. Exemplele discutate în acest raport ilustrează
în principal măsuri tehnice.
Un centralizator al studiilor de caz discutate, inclusiv obiectivele și rezultatele este
prezentat în Tabelul 5.
Tabel 5. Centralizatorul studiilor de caz
Nr. Nume Caracteristici de lucru
POLONIA
1 Programul pentru retenţia naturală
superficială a apei
Programul este pus în aplicare în întreaga țară. Acesta a inclus
construirea de mici rezervoare, îndiguirea cursurilor de apă,
îndiguirea lacurilor, construirea de iazuri de peşti și modernizarea
sistemelor de drenare din văile râurilor. Se estimează o creștere
medie anuală de retenție de aproximativ 15 milioane m3.
2 Retenţia superficială a apei în pădurea
Garwolin
În Pădurea Garwolin, au fost construite 50 rezervoare mici de apă
și au fost restaurate 32 ha de zone umede drenate. Creșterea
estimată de retenție a apei este de cca 0,5 milioane m3. Această
măsură a contribuit la creșterea diversității biologice.
3 Rezervorul de apă Czyżew
În 2014 a fost construit un rezervor pentru inundații și de
agrement pe o suprafață de 2,45 ha și o capacitate de 40 mii m3.
Creșterea numărului de păsări este vizibilă.
4 Rezervorul de apă Zgorzała din zone
urbane
Restaurarea unui lac mic secat. Rezervorul ia apa din zonele
impermeabile și eliberează scurgerea apei în râu. A fost construit
un dispozitiv al rezervorului pentru creșterea eficienței de
purificare a apei de ploaie.
SLOVENIA
5 Iazul carstic din satul Goce
Reconstrucția unui iaz secat în proiectul „1001 iazuri carstice
1001 povești de viață”. A fost observată o creștere a
biodiversității.
6 Reabilitarea carierei de argilă din
satul Rence
Reconstrucția rezervorului format după extracție argilei.
Rezervorul este foarte valoros ca habitat pentru multe specii de
păsări.
50
7 Sistem multifuncțional de
fitoremediere
Sistemele se compun din segmente de cursuri de apă șerpuite în
mod artificial într-o funcție de retenție și tratare a afluxurilor în
creştere și îmbunătățirea serviciilor ecosistemice.
SLOVACIA
8 Reconstructia barajului montan HB
Klauzy
Reconstrucția instalației de îndiguire în Parcul Național, care a
fost distrusă în 2010. Obiectivul reconstrucției este protecția
împotriva inundațiilor și îmbunătățirea condițiilor de apă pentru
fauna și flora locală.
9
Zona de protecție împotriva
inundațiilor - polder Klatova Nova
Ves
Constructia polderului este proiectată pentru a reduce riscul de
inundații. Aceasta limitează debitul maxim la 85%.
10
Podspady – Aria protejată Bor – Retenție naturală a apei prin digurile
construite de castori
Castorii construiesc baraje, îndiguind apa în zonele valoroase
pentru mediu. Aceste activități îmbunătăţesc bilanţul apei pentru
fauna și flora locală. Există o creștere clară a diversității
biologice.
11 Măsuri de retenţie superficială a apei
în Haluzice Gorge
Măsuri tehnice și netehnice. Scopul principal este protecția
împotriva eroziunii și inundațiilor.
UNGARIA
12 Protecţia mlaştinii în Egyek-
Pusztakócs
Măsura acoperă suprafețe mari de mlaștină din Parcul Național
Hortobágy (cca. 4000 ha), care în prealabil au fost secate. Este de
așteptat ca lucrarea să reducă apariția inundațiilor periodice.
13
Infrastructura pentru apă, inclusiv
retenția superficială a apei sprijină
managementul terenului și
managementul apei
Mai multe investiții în vederea îmbunătățirii gospodăririi apei în
valea râului Tisa. Lucrările includ protecția împotriva
inundațiilor, reducerea undei de viitură de 1m. Va fi construit
sistemul de monitorizare și va exista o schimbare a modului de
utilizare a terenului.
14 Retenţia complexă a apei la sistemul
Lacului Nagyszéksós
Refacerea zonelor umede a fost combinată cu utilizarea apelor
uzate tratate, aplicând unele măsuri structurale.
Studiile de caz descrise pot fi împărțite în următoarele grupe:
I. Activități la nivel național. Doar un singur proiect - Programul Național al Retenției
Superficiale din Polonia - este inclus în acest grup. Acest proiect a cuprins măsuri tehnice în
principal, cum ar fi construcția de rezervoare de apă, îndiguirea apei pe râuri și îndiguirea apei
pe lacuri. Punctul slab al acestui proiect a fost lipsa de considerație pentru măsurile netehnice.
În unele programe provinciale, asociate cu cadrul la nivel național, această problemă a fost
ridicată, dar nu a fost abordată în practică. Mai mult decât atât, programul a fost lipsit de
sprijin financiar global. De aici, finanțarea, mai degrabă decât nevoile, a determinat care
proiecte au fost implementate. Se estimează că doar aproximativ 30% din planurile
programului au fost realizate.
II. Activități la nivel regional. Acest grup cuprinde două exemple din Ungaria,
acoperind protecția zonelor umede de mari dimensiuni, precum și îmbunătățirea gospodăririi
apelor, inclusiv protecția împotriva inundațiilor în bazinul râului Tisa. O varietate de activități
a fost planificată pentru a provoca inundații periodice de teren (Marsh Egyek-Pusztakócs) și
51
pentru a restabili și proteja în prealabil relațiile actuale de apă, precum și pentru a îmbunătăți
gospodărirea apei pe o suprafaţă mare a bazinului hidrografic Tisa.
Activitățile de amenajare a teritoriului cuprind exemplul dezvoltării retenției superficiale
în Pădurea Garwolin. Cincizeci de rezervoare mici de apă au fost construite într-o Divizie a
Pădurilor. Retenția superficială din zonele forestiere a fost efectuată şi în alte regiuni
poloneze. Lucrări mai ample au fost realizate, de exemplu, în Pădurile Piska din Pădurea
Bialowieza. Lucrarea a constat în principal în construirea de stăvilare pe cursurile de apă mici
și canale și în restaurarea turbăriilor drenate. Evaluarea arată schimbări mari în vegetație,
inclusiv pierderea anumitor specii de arbori (de exemplu, pin) și înlocuirea acestora cu
vegetație specifică zonelor umede. Au fost făcute încercări de evaluare a volumului de apă
reținut. S-a estimat că, în medie, creșterea retenției a fost în intervalul de 5-10 mm şi calculată
pentru zona bazinului, în timp ce măsurătorile hidrometrice efectuate asupra cursurilor de apă
mai mari nu au prezentat modificări semnificative în intensitatea fluxurilor secundare. În
cazul în care apar modificări ale fluxului, acestea sunt nesemnificative în comparație cu
fluctuațiile naturale ale ratelor de curgere.
Structurile tehnice includ rezervoarele de apă (Czyżew și Zgorzała din Polonia). Alte
exemple din Polonia, cum ar fi iazul carstic și cariera de argilă din Slovenia, precum și
reconstrucția unui baraj montan (Klauzy) din Slovacia pot fi clasificate ca obiecte punctuale.
În fiecare țară, există mai multe structuri de aceste tipuri. Acestea sunt majoritatea rezervoare
mici construite pentru captarea apei pentru irigații, precum și rezervoare de agrement. Fiecare
dintre rezervoare servește ca un rezervor de inundații. Cu toate acestea, din cauza volumului
total relativ mic și dorinței de a menține un nivel constant de apă în timpul verii (utilizare de
agrement), este dificil să se separe volumul de protecție împotriva inundațiilor din volumul
total al rezervorului.
III. Alte activități. În plus față de proiectele naționale și regionale, există trei studii de
caz mai neconvenționale. Prima dintre ele este construirea polderului Klatov Nova Ves din
Slovacia. Este un exemplu de combinare a utilizării agricole a văii, în timp ce valea este
utilizată ca rezervă de inundații. Metoda de creare a capacității de stocare a apei pentru
reducerea riscului de inundații din utilizarea agricolă a văii este, potrivit multora, considerată
a fi metoda optimă din punct de vedere al mediului. Într-o anumită măsură, rezervoarele
secate acționează ca așa-numitele poldere.
În Slovenia, a fost efectuată șerpuirea râului. Scopul acelui proiect a fost de a proteja
calitatea apei, de a crește diversitatea biologică și de a reţine apa.
52
În cele din urmă, în Slovacia, a fost dezvoltat un proiect de management al apei care a
utilizat castori. Cu toate că activitatea castorilor ar putea avea efecte dăunătoare în anumite
locații, datorită faptului că aceştia creează structuri naturale de îndiguire, în zonele care nu
sunt utilizate, impactul activității castorilor poate fi considerat ca fiind pozitiv. Cu toate
acestea, ar trebui reţinut faptul că acest lucru nu este o soluție pe termen lung, deoarece în
mod inevitabil, castorii părăsesc în cele din urmă habitatul și caută noi locații.
În concluzie, ar trebui subliniat faptul că studiile de caz cercetate au îmbunătățit condițiile
pentru flora și fauna naturală și au crescut diversitatea biologică a ecosistemelor terestre și
acvatice. Într-o anumită măsură, măsurile implementate au contribuit la reducerea efectelor
negative ale inundațiilor și secetei, deși este dificil să se demonstreze numeric dimensiunea
acestui impact. Efectele asupra ciclului apei vor fi vizibile după implementarea mai multor
măsuri de retenţie superficială a apei.
7. Concluzii – care este cel mai bun plan de acţiune
Activitatea umană, cum ar fi construcția de sisteme de drenare, etanșarea suprafețelor, ca
rezultat al urbanizării, precum și regularizarea râurilor și modificarea utilizării terenului, au
contribuit la modificarea ciclului apei, ceea ce a dus la o creștere a frecvenței evenimentelor
extreme, cum ar fi inundațiile și seceta. Pe lângă faptul că sunt dăunătoare pentru oameni,
aceste evenimente au, de asemenea, efecte negative asupra mediului natural și cresc poluarea
apelor de suprafață și subterane. În plus față de impactul uman, ar trebui, de asemenea,
remarcat faptul că schimbările climatice ar putea agrava și mai mult problema.
Având în vedere acest lucru, este clar că gospodărirea apei ar trebui să vizeze creșterea
capacității de retenție naturală a bazinelor hidrografice, crearea condițiilor de depozitare
(retenție) a apei de ploaie și zăpadă în bazin și încetinirea scurgerii de suprafaţă a apei în
cursurile de apă de suprafață. O serie de măsuri tehnice, precum și netehnice pot fi utilizate
pentru a obține acest obiectiv. Aceste activități sunt denumite „măsuri naturale de retenție
superficială a apei” sau „retenție superficială” - spre deosebire de activitățile de inginerie
hidraulică care implică, de exemplu, construcția de rezervoare mari, canale și diguri de
apărare. Retenția superficială implică o planificare adecvată a zonelor agricole și forestiere,
inclusiv refacerea zonelor umede și văilor râurilor, implementarea tehnologiilor agricole
adecvate, crearea de obiective pentru retenția apei în zonele rurale și urbane, precum și
modernizarea sistemelor de drenare existente.
53
S-a susținut că toate aceste măsuri au un impact pozitiv asupra resurselor de apă prin
limitarea efectelor secetei și inundațiilor, și, în plus, că acestea creează condiții favorabile
pentru mediul natural și pentru biodiversitate. Mai mult, s-a sugerat că acestea contribuie la
limitarea răspândirii poluării, în special care rezultă ca urmare a activității agricole.
Pe baza literaturii publicate anterior (Juszczak şi colab., 2007; Burek si colab., 2012;
Acreman și Holden, 2013; Marcinkowski și colab., 2013; Mioduszewski şi colab., 2014),
precum și pe baza consultanței de specialitate, autorii au încercat să evalueze impactul unui
număr de măsuri de retenție superficială selectate (Tabelul 6). A fost evaluat impactul
studiilor de caz selectate asupra apelor de suprafață și subterane, precum și asupra
potențialului de retenție a solului. Mai mult decât atât, a fost evaluat impactul studiilor de caz
selectate asupra peisajului, biodiversităţii și protecției calității apei. Deși toate proiectele
examinate sunt mici în domeniul de aplicare și, în principal au rezultate pozitive, ar trebui
recunoscut faptul că acestea au, de asemenea, unele efecte negative ocazionale secundare.
O evaluare a impactului diferitelor studii de caz asupra resurselor de apă și asupra
mediului a fost realizată după o scală de patru puncte așa cum este prezentat în tabelul 6.
54
Tabel 6. Evaluarea impactului măsurilor de retenţie superficială asupra resurselor de apă şi mediului
Specificaţii
Impactul asupra resurselor de apă Impactul asupra Ameninţări
Ape de
suprafaţă
Retenţia
solului Ape subterane Peisajului Biodiversităţii Calităţii apei
Împădurirea terenurilor agricole (soluri slab
permeabile, zona hummocky, prezența
inundațiilor cauzate de topirea zăpezii)
++ +/– +/– +++ +++ ++ Dispariţia anumitor plante
(buruieni)
Împădurirea terenurilor agricole (soluri -
nisipuri permeabile, prezența inundațiilor
cauzate de topirea zăpezii)
+ +/– +/– ++ +++ ++ Reducerea alimentării pânzei
freatice subterane
Restaurarea pădurilor riverane în văile
inundabile + + + ++ ++ ++
Unificarea peisajului, susținerea
habitatelor valoroase
Împădurire în mijlocului câmpului (agricultură
intensivă, lipsa pădurilor, problemele care
rezultă din eroziunea eoliană)
+ ++ + +++ +++ + Implementarea speciilor străine
Agrotehnică (îmbunătăţirea structurii solului) -
soluri slab permeabile ++ +++ ++ + + ++
Intensificarea excesivă a
agriculturii
Agrotehnică (îmbunătăţirea structurii solului) –
soluri permeabile +++ +++ ++ + + ++
Reducerea alimentării apelor
subterane
Agrotehnică – recuperarea apei în teren (mici
diguri în jurul marginii terenului) +++ +++ +++ +/- ++ +++
Impact mare asupra pierderii
depozitelor pe valea inundabilă
A doua recoltă (soluri slab permeabile, zona
hummocky, prezența inundațiilor cauzate de
topirea zăpezii)
+ + +/– + + +++ Reducerea alimentării pânzei
freatice subterane
Zone tampon de-a lungul cursurilor de apă și
terenurilor rezervoarelor (soluri slab
permeabile, zona hummocky)
+ + + ++ ++ +++ Reducerea suprafeței de pajiști și
terenuri arabile
Debite regularizate din sistemele de drenare + ++ +++ + + +++
Umiditatea excesivă a terenurilor
arabile, degradarea solului
(procese de reducere)
Îndiguirea apei în canale, diguri cu coamă
constantă (văi) ++ ++ + ++ ++ ++
Umiditatea excesivă a văii pentru
agricultură
Gospodărirea activă a apelor pe un sistem de +++ +++ + + + + Intensificarea agriculturii
55
Specificaţii
Impactul asupra resurselor de apă Impactul asupra Ameninţări
Ape de
suprafaţă
Retenţia
solului Ape subterane Peisajului Biodiversităţii Calităţii apei
drenare (văile râurilor)
Construcţia de microrezervoare pe canale +++ ++ ++ ++ +++ ++ Umiditate în exces a trerenurilor
arabile
Rezervoare de infiltraţie şi canale + + +++ + + ++ Poluarea apelor subterane
Rezervoare secate/poldere de inundații (în văile
râurilor utilizate în scopuri agricole) +++ ++ + + ++ +
Distrugerea periodică a
producţiei agricole, umiditate
excesivă/secare
Construcție de rezervoare pe izvoarele din
sistemele de drenare ++ + + ++ ++ +++
Pierderea de suprafaţă pentru
producția agricolă
Meandrele vechi/rezervoare laterale pe râuri
(reținerea apei în timpul debitului mare din
primăvară)
++ + ++ ++ ++ +
Construcţia de rezervoare mici pe râuri
(rezervoare îndiguite) +++ ++ ++ + ++ ++
Distrugerea de ecosisteme
valoroase, probleme cu migrația
peștilor
Iazuri săpate în denivelări locale de teren + ++ + + ++ + Distrugerea de ecosisteme
valoroase
Iazuri mici (restaurare) ++ ++ + ++ +++ +++
Transformarea ecosistemului într-
unul mai puțin valoros
Restaurarea cursului de apă (șerpuire) +++ ++ + +++ +++ ++ Inundarea terenurilor agricole
Restaurarea bălților (turbării) +++ +++ ++ +++ +++ ++ Limitare excesivă a alimentării
cursurilor de apă
Măsuri antieroziune (variate) ++ + ++ ++ ++ ++ Modificăi ale ecosistemelor
Scala: +++ impact semnificativ, ++ impact mediu, + impact redus, +/– impact negativ sau fără impact
56
Marea varietate de măsuri de mică anvergură, toate referitoare la diferite agenţii publice
(agricultură, economie municipală, mediu natural, transport) face implementarea foarte
dificilă. Există exemple de planuri care sunt dezvoltate, dar care nu au fost implementate. Cu
toate acestea, există, de asemenea, numeroase exemple de proiecte care au avut un scop
diferit, dar care a crescut deja capacitatea de retenție a unui bazin hidrografic.
Programele de dezvoltare a retenției superficiale trebuie să fie incluse în strategiile de
dezvoltare mai largi. Printre altele, ar trebui să fie luate în considerare măsurile de retenție
superficială pentru:
- planuri de amenajare a teritoriului, atât locale, cât și generale;
- Planuri de Management al Bazinelor Hidrografice (RBMP), implementarea Directivei
Cadru privind Apa, Planuri de Management al Protecției împotriva Inundațiilor
(FPMP) și Planurile de Management al Secetei (DMP);
- planuri pentru Politica Agricolă Comună (CAP), în special în programele agro-mediu;
- strategii de protecția mediului, inclusiv Natura 2000 arii protejate, cu accent special
asupra zonelor umede;
- planuri de modernizare a sistemelor de irigare-drenare (dacă acestea sunt dezvoltate)
în scopul de a le utiliza pentru retenția apei din topirea zăpezii.
Având în vedere marea diversitate a măsurilor de retenție superficială, planurile de măsuri
de retenție superficială ar trebui să fie menținute flexibile și ar trebui să fie adaptate la
contextul local. Cu toate acestea, ar trebui să fie dezvoltat un cadru global. Acesta ar trebui să
includă:
- propuneri de modificări legislative pentru a facilita lucrările din domeniul retenției
superficiale (de exemplu, simplificarea procedurilor de obținere a autorizațiilor pentru
construirea de rezervoare mici de apă care captează apa de drenare);
- gama necesară de ajutor de stat (tehnic și organizatoric) pentru micii investitori
(fermieri), de exemplu, dezvoltarea proiectelor;
- propuneri legislative care impun includerea anumitor probleme de retenție superficială
în proiectele de investiții;
- dimensiunea și scopul asistenței financiare și condițiile de acordare, în funcție de tipul
de măsură;
- identificarea instituțiilor responsabile cu efectuarea instruirii și informării privind
problemele retenţiei superficiale - aceasta se referă, în principal, la includerea
57
aspectelor legate de apă în responsabilitățile instituțiilor responsabile de consultanță
agricolă sau organizațiilor responsabile de gospodărirea apei pentru uz agricol.
Pe baza acestui cadru global, ar trebui să fie implementate măsurile de retenție
superficială. Strategia de implementare ar trebui să includă în principal activități de stimulare,
care vor fi întreprinse de către diferite persoane fizice sau entităţi juridice. Cursul acțiunii ar
trebui să includă:
- decizii politice privind nevoile și scopul activităților care vor fi susținute de către
entitățile guvernamentale și administrațiile publice;
- alocarea de resurse financiare, precum și numirea unui coordonator responsabil pentru
implementarea programului;
- elaborarea și diseminarea de materiale informative cu privire la avantajele retenției
superficiale și intervalul așteptat de sprijin care poate fi furnizat (suport esențial,
juridic și financiar);
- anunțarea cererii de propuneri, primirea propunerilor pentru implementarea retenției
superficiale, evaluarea valorilor aplicaţiilor în ceea ce privește fezabilitatea
programului, precum și evaluarea importanței propunerilor pentru resursele de apă;
- asistență tehnică și de fond în proiectarea și implementarea investițiilor (sarcini, sprijin
legislativ pentru program).
Ar trebui remarcat faptul că este nevoie de sprijin financiar pentru implementarea
Retenției Naturale Superficiale a Apei. Mai mult decât atât, ar trebui să fie furnizată asistență
juridică pentru a ajuta micii investitori să obțină autorizațiile necesare pentru a efectua
lucrările planificate.
58
Bibliografie
Acreman, M. şi Holden J. 2013. How wetlands affect floods. Wetlands, 33 (5): 773-786.
Acteon Environment. Research and Consultancy, 2012. Gap analysis of the Water Scarcity
and Droughts Policy in the EU.
Ángyán J., Tardy J. şi Vajnáné M.A. (eds.) 2003. Introduction to farming practices in
protected and sensitive natural areas (în maghiară). Mezőgazda Kiadó, Budapesta.
Arnold, J.G., Srinivasan, R., Muttiah, R.S. şi Williams, J.R. 1998. Large area hydrologic
modeling and assessment. Part I: Model development. J. Am. Water Resour. Assoc. 34
(1).: 126 - 134
Avery L.M. 2012. Rural sustainable drainage systems. Environmental Agency. Bristol.
Bahri A. 2012. Integrated urban water management. Parteneriatul Global al Apei. Comitetul
Tehnic (TEC). Documente Informative Nr. 16.
Borchers T. 2014. Linkages between NWRM and relevant EU directives/policies. Al 2-lea
Workshop Regional (Reţeaua de Vest), 1-2 Iulie 2014, Strasburg. http://www.nwrm.eu.
Accesat în octobrie 2014.
Brown L.R. 2002. Water deficits growing in many countries. Water shortage may cause food
shortages. www.greatlakesdirectory.org. Accesat în februarie 2013.
Burek P. şi Mubareka S. 2012. Evaluation of effectiveness of natural water retention
measures. Rapoarte Ştiinţifice şi Politice ale JRC. Sprijin pentru Planul UE de Salvgardare
a Apelor Europei. Comisia UE din Bruxelles.
Burek P., Mubareka S., Rojas R., Roo A., Bianchi A., Baranzelli C., Lavalle C. şi
Vandecasteele I. 2012. Evaluation of the effectiveness of Natural Water Retention
Measures. Rapoarte Ştiinţifice şi Politice ale Centrului Comun de Cercetare.
Universitatea Cambridge, 2012. Managing the risk of extreme events and disasters to advance
climate change adaptation. Raport Special pentru Grupul Interguvernamental privind
Schimbările Climatice. Cambridge.
Chang M. 2006. Forest hydrology: an introduction to water and forest. Taylor and Francis.
Londra
Chapagain A.K. şi Hoekstra A.Y. 2004. Water footprints of nations. Raport Principal. Vol. 1.
UNESCO-IHE, Delft, Olanda.
Comisia Comunităților Europene, 2007. Comunicare a Comisiei către Parlamentul European
și Consiliu - Rezolvarea problemei deficitului de apă și a secetei în Uniunea Europeană.
Rezumat al Evaluării Impactului. COM (2007) 414.
59
Organizaţia fermierilor europeni COPA, 2013. Water and agriculture under a changing
climate. Bruxelles.
Dourte, D.R., S. Shukla, D.Z. Haman, M.D. Reddy, M.U. Devi şi Mani A. 2013. Agricultural
management impacts on groundwater: Simulations of existing and alternative
management options in Peninsular India. Hydrological Processes. Vol. XXVI/3:342 – 349
Eotvos Józef College, 1997. Land use with the aim of supporting the study on the
revitalization of Szeremle oxbow. TEMPUS ICER Maďarsko. Baja.
Comisia Europeană, 2011. Al treilea Raport de monitorizare referitor la Comunicarea privind
deficitul de apă și seceta în Uniunea Europeană. COM (2011) 133 final.
Comisia Europeană, 2012a. Un Plan pentru Salvgardarea Resurselor de Apă ale Europei.
Documentul de Lucru al Serviciilor Comisiei. 1/2 şi 2/2, SWD (2012) 382 final.
Bruxelles.
Comisia Europeană, 2012b. Raport de Comunicare privind revizuirea politicilor deficitului
de apă şi secetei în UE. Document de însoţire. SWD 380 final. Bruxelles.
Comisia Europeană, 2012c. Programul LIFE pentru resursele de apă.
Comisia Europeană, 2012d. Raport al Comisiei către Parlamentul European și Consiliu
privind Implementarea Directivei Cadru privind Apa Directiva (2000/60/EC) Planuri de
Management al Bazinelor Hidrografice. COM/2012/0670 final.
Comisia Europeană, 2014. Document politic UE privind Măsurile Naturale de Retenţie a
Apei. Raport Tehnic - 2014 - 082.
Agenția Europeană de Mediu, 2009. Resursele de apă din întreaga Europă – care se confruntă
cu deficitul de apă și seceta. Raport nr. 2.
Arhiva europeană de apă, 2012. http://www.bafg.de/. Accesat în decembrie 2012
FAO/IIASA/ISRIC/ISS-CAS/JRC, 2008. Baza de Date Mondială a Solurilor Armonizată
(versiunea 1.0). Luxemburg, Austria.
Ministerul Federal pentru Mediu. Conservarea Naturii şi Securitatea Nucleară, 2007. Timp
pentru Adaptare - Schimbările Climatice și Dimensiunea Apei la nivel European. Berlin.
Gutry-Korycka M., Nowicka B. şi Soczyńska U. (red.), 2003. The role of catchment`s
retention in shaping of precipitation floods (în poloneză). Universitatea din Varșovia.
Heeb A. 2011. Constructed wetlands and flood control. Baltic Compass. Institutul de Mediu
din Stockholm.
60
Holsten B., Ochsner S., Schäfer A. şi Trapel M. 2011. Guidelines for the reduction of nutrient
discharges from drained agricultural land. Institute for Ecosystem Research. Universitatea
Christian-Albrechts. Kiel.
Ilnicki P., Farat R., Górecki K. şi Lewandowski p. 2013. The myth of steppe (drying) of
Wielkopolski Region in the light of a multiple year study of water balance (în poloneză).
Uniwersytet Przyrodniczy Poznań.
Institutul Internaţional de Cercetare în domeniul Politicii Alimentare, 2002. Securitatea
Alimentară Durabilă pentru Toți până în 2020. Proceedings of an International
Conference, Bonn, Germany 2001. Washington.
Jarvis A., H.I. Reuter, A. Nelson, şi E. Guevara, 2008, Hole-filled seamless SRTM data V4,
Centrul Internațional pentru Agricultura Tropicală (CIAT). http://srtm.csi.cgiar.org. Accesat
în martie 2014
Juszczak R., Kędziora A. şi Olejnik J. 2007. Assessment of Water Retention Capacity of
Small Ponds in Wyskoć Agricultural-Forest Catchment in Western Poland. Polish J. of
Environ. Stud. 16(5): 685-695
Kędziora A., 2006. Shaping of agricultural landscape for preservation of sustainable water
management. Scientific conference “Sustainable development in the economy theory and
in practice”. [în poloneză]. Wrocław. www.kee.ae.wroc.pl. Accesat în aprilie 2014
Kowalczak P., Farat R. şi Kępińska-Kasprzak M. 1997. Hierarchy of the spatial needs of
small retention (în poloneză) Materiały Badawcze IMGW. Seria: Gospodarka wodna i
ochrona wód, 19. Varşovia
Kowalewski Z. 2007. Action for small water retention in Poland. Journal of Water and Land
Development 12: 155–167.
Kozák L. (ed.) 2012. Nature protection habitat management (în maghiară). Mezőgazda Kiadó,
Budapesta.
Kundzewicz Z.W. şi Kowalczak P., 2008. Climate change and its consequences. (în poloneză)
Poznań: Wydaw. Kurpisz S.A.
Lancaster B. 2010. Rainwater harvesting for drylands and beyond. Rainsource Press. Tucson
Arizona.
LIMNOS, Compania pentru Ecologie Aplicată, 2015
Linnerooth-Bayer J., Dubel A., Damurski J., Schröter D. şi Sendzimir J. 2013. Climate
change mainstreaming in agriculture – Natural Water Retention Measures for flood and
61
drought risk management. European Responses to climate changes.
www.responsesproject.eu. Accesat în mai 2013
Lukáč, M., Bednárová, M., Gramličková, D., Mosný, V. şi Abaffy, D. 1997. Evaluate the
impact of real operation selected reservoirs on discharges in rivers II et. Ministerul
Mediului din Republica Slovacă. VTP 4/VTP/5/97.
Marcinkowski P., Piniewski M., Kardel I., Giełczewski M. şi Okruszko T. 2013. Modelling of
discharge, nitrate and phosphate loads from the Reda catchment to the Puck Lagoon using
SWAT. Annals of Warsaw University of Life Sciences-SGGW Land Reclamation. 45(2):
125-141.
Martinez-Martinez E., Nejadhashemi A. P., Woznicki S. A. şi Love B. J. 2014. Modelling the
hydrological significance of wetland restoration scenarios. Journal of Environmental
Management 133: 121–134.
Masih, I., S. Maskey, S. Uhlenbrook, şi Smakhtin V. 2011. Impact of upstream changes in
rain-fed agriculture on downstream flow in a semi-arid basin. Publ. Elsevier, Agricultural
Water Management, 100(1): 36–45.
Meijer E., Querner E. şi Boesweld H. 2012. Impact of farm dams on river flows. A case study
in the Limpopo Riverbasin, South Africa. Alterra Report 2394. Publ. Universitatea din
Wageningen. Wageningen.
Melbourne Water, 2005. Constructed wetlands system. Design Guidelines for developers.
Victoria.
Mioduszewski W. 1997. Forms of small retention and conditions for their implementation (în
poloneză). Informacje Naukowe i Techniczne no 1: 12–18.
Mioduszewski W. 2003. Small retention. Protection of water resources and natural
environment (în poloneză). Poradnik. Falenty: Wydaw. IMUZ.
Mioduszewski W. 2009. Water for agriculture and natural environment. Journal of Water and
Land Development No 13b.: 123 - 132
Mioduszewski W., Okruszko T. 2012. Protection of natural wetlands – the examples of
conflicts. Journal of Water and Land Development no 16: 34 - 39
Mioduszewski W., Querner E., Kowalewski Z. 2014. Analysis of the impact of small water
retention on water resources in the catchment. Journal of Water and Land Development.
22: 67-78.
62
Mosný V. 2001. The Impact of Water Reservoirs on Water Quantity and Quality in the
Rudava basin. In: Proc. of the 19th
European regional conference Sustainable use of Land
and Water. ICID, Brno şi Praga Iunie 2001, CD
Mosný V. 2004. Hydrology – Basin morphology and Discharges. Universitatea Tehnică din
Slovacia. Bratislava.
Mubareka S., Estreguil C., Baranzelli C., Gomes C.R., Lavelle C. şi Hofer B. 2013. A land-
use-based modelling chain to assess the impacts of Natural Water Retention Measures on
Europe’s Green Infrastructure. International Journal of Geographical Information
Science. 27 (9): 33 - 45.
Murat-Błażejewska S., Kanclerz J. 2008. Impact of fish ponds on distribution and size of
water outflow from catchment. (în poloneză). Materiały 7. Konferencji Naukowej
Akademii Rolniczej, Poznań p. 127–136.
New M., Lister D., Hulme M. şi Makin I. 2002: A high-resolution data set of surface climate
over global land areas. Climate Research 21:1-25
Okruszko T. 2005. Hydrology criteria in wetlands protection (în poloneză). Pr. Naukowe
Monografie. Varşovia: Wydawnictwo SGGW.
Palat M. Sr., Palat M. Jr. şi Prudky. 2013. Modelling natural water retention in the catchment
basin of the Opava river during flooding. Beskydy 6(2): 109–116.
Panagos P., Van Liedekerke M., Jones A. şi Montanarella L. European Soil Data Centre:
Response to European policy support and public data requirements. (2012) Land Use Policy,
29 (2): 329-338.
Pierzgalski E., Tyszka J. şi Szymczak T. 2002. Impact of an increase of afforestation and
retention in reservoirs on reduction of high water flow in mountains streams (în poloneză).
Czasopismo Techniczne. Inżynieria Środowiska z. 5 p. 141–151.
Pierzgalski E., Tyszka J. şi Szymczak T. 2002. Impact of the increase of the forest areas and
reservoirs retention on decrease of high water levels in montain streams. (în poloneză).
Czasopismo Techniczne. Inżynieria Środowiska, z. 5 p. 141-151.
Pusłowska-Tyszewska D., Kardel I., Tyszewski S., Okruszko T. şi Chormański J. 2008.
Substantial basis of the small water retention program in the Masovian Voivoidship (în
poloneză). Infrastruktura i ekologia terenów wiejskich. Kraków p. 71–84.
Querner E.P., Jansen P.C., van der Akker J.J.K., Kwakernaak C 2012. Analysing water level
strategies to reduce soil subsidence in Dutch peat meadows. Journal of Hydrology 446–
447: 45 – 60.
63
Radczuk L. şi Olearczyk D. 2002. Small retention reservoirs as an element of improvement of
water balance in the catchment used for agricultural purposes (în poloneză). Zeszyty
Naukowe AR w Krakowie. Inżynieria Środowiska z. 23: 139–148.
Rijsberman F.R., 2006. Water scarcity: Fact or fiction. Agricultural Water Management 80
(1–3): 5–22.
Rozemeijer J.C., van der Velde Y., McLaren R.G., van Geer F.C., Broers H.P. şi Bierkens
M.F.P. 2010. Integrated modelling of groundwater–surface water interactions in a tile-
drained agricultural field: The importance of directly measured flow route contributions.
Water Resources Research 46 (11): 133 - 156.
Tyszewski S., Kardel I., Pusłowska-Tyszewska D., Okruszko T., Chormański J. şi
Michałowski R. 2008. Small Retention Program for the Masovian Voivoidship (în
poloneză). Acces prin http://www.mazowia.eu/page/index.php?str=639, Urząd
Marszałkowski. Varşovia
Parlamentul UK, 2014. Catchment-Wide Flood Management. Camerele Parlamentului.
POSTNOTE Nr 484. Londra.
UNEP, 2008. Implementarea politicii şi strategiei privind apa ale Programului Națiunilor
Unite pentru Mediu. UNEP/GC.25/9.
UNEP, 2014. Infrastructura verde. Ghid pentru Managementul Apei.
UNESCO, 2006. Raport privind Dezvoltarea Umană. Geneva.
UNESCO, 2012. Gospodărirea Apelor în condiții de Incertitudine și Risc 2012. Raportul 4 al
Naţiunilor Unite pentru Exploatarea Mondială a Apelor.
WaterCoRe, 2014. Ghid de bune practici. Proiectul INTERREG IVC privind Deficitul de
Apă şi Seceta. http://www.watercore.eu. Accesat în decembrie 2014.
