Rezervatii naturale-Germania-

I. Rezervația naturală Hohes Venn-Eifel

Rezervația naturală Hohes Venn-Eifel este situată în regiunea de graniță dintre Germania landul Nordrhein-Westfalen și Belgia provincia Liège. Parcul natural se întinde între localitățile Langerwehe și Eupen in nord, și Bad Münstereifel, Prüm și Sankt Vith în sud, pe o suprafață de 2485 km². Rezervația cuprinde șase regiuni „Rureifel” (Regiunea Eifel de pe valea Rurului), „Hocheifel” (Eifelul înalt), „Kalkeifel” (Eifelul calcaros), „Ourtal” (Valea Ourului), „Vennvorland” (Dealurile

Vennului) și Hohe Venn (Vennul Inalt) o regiune înaltă mlăștinoasă care a luat naștere în urmă cu 7500 de ani în ultima perioadă de glaciațiune.

Denumirea geografică de „Nordeifel” (Eifelul de Nord) cuprinde de fapt numai regiunea Eifel dintre, „Zitterwald” (Pădurea Zitter altitudinea de 500 - 700 m deasupra n.m.) în sud și Aachen în nord, Bad Münstereifel în est și Rureifel până la granița belgiană în vest.

„Rezervația Nordeifel” a fost înființată în anul 1960 de Hubert Schmitt-Degenhardt pe atunci președintele districtului Aachen și Günter Schumacher primarul din Schleiden, rezervație care va fi unită în anul 1971 cu teritoriul belgian „Parc Naturel Hautes Fagnes” luînd astfel naștere „Rezervația naturală Hohes Venn-Eifel”. Până în anul 2004 regiunea Barajul Schwammenauel era loc de exercițiu pentru trupele belgiene, iar din 2006 zona a fost alipită de Parcul național Eifel.

II. Parcul național Eifel

Parcul național Eifel este al 14-lea parc național din Germania și primul din landul Nordrhein-Westfalen. Pentru acest parc situat în nordul regiunii Eifel sunt valabile țelurile preconizate de IUCN (International Union for Conservation of Nature and Natural Ressources). Două treimi din suprafața parcului național va exista în viitor nefolosit și fără intervenție umană. Parcul național este mărginit la sud de Gemünd, la nord de Nideggen, la nord-vest de Barajul Schwammenauel care este situat pe cursul râului Rur, iar în sud-vest de granița cu Belgia. Parcul are o suprafață de 10.700 ha, cuprinzând barajul Urfttalsperre ca și construcția din perioada nazistă Ordensburg Vogelsang. Teritoriul de 3300 ha, care în trecut era destinat aplicațiilor trupelor militare belgiene, a fost alipit la 1 ianuarie 2006 parcului național.

Acest parc față de clima oceanică a Atlanticului are rol de apărare a „Pădurii Hainsimsen”, o pădure de foioase și conifere din nordul regiunii Eifel, parcul oferă de asemenea adăpost unei faune și flore variate:

460 de specii de animale și plante pe cale de dispariție ca pisica sălbatică, barza neagră, șopârla de ziduri (Podarcis muralis)

Parcul oferă de asemenea căi numeroase de drumeție, unele regiuni au fost defrișate de cărbunari pentru obținerea cărbunilor de lemn, iar prin acțiunea prusacă din secolul XIX au fost plantate păduri de molid care este frecvent atacată de carie. Datorită acestui fenomen a apărut

o tendență binevenită de extindere a pădurii mai rezistente de fag.

III. Parcul natural Altmühltal

Parcul natural Altmühltal a fost înființat la 25 iulie 1969 și este pe locul trei ca mărime în Germania, avand o suprafața de ca 3000 km2.

Regiunea se întinde pe teritoriul districtelor Eichstätt, Donau-Ries, Kelheim, Neuburg-Schrobenhausen, Landkreis Neumarkt in der Oberpfalz, Roth și Weißenburg-Gunzenhausen. Un loc central în parc îl ocupă orașul Eichstätt. Parcul este caracterizat prin munți din grupa Mittelgebirge situați la sud de Frankenalb, cu pajiști uscate, crânguri de soc, pășuni umede și cariere de piatră. Râul Altmühl traversează parcul curgând de la vest la est,

el fiind legat cu canale de drenare a regiunilor umede.Regiunea se întinde pe teritoriul districtelor Eichstätt, Donau-Ries,

Kelheim, Neuburg-Schrobenhausen, Landkreis Neumarkt in der Oberpfalz, Roth și Weißenburg-Gunzenhausen. Un loc central în parc îl ocupă orașul Eichstätt. Parcul este caracterizat prin munți din grupa Mittelgebirge situați la sud de Frankenalb, cu pajiști uscate, crânguri de soc, pășuni umede și cariere de piatră. Râul Altmühl traversează parcul curgând de la vest la est, el fiind legat cu canale de drenare a regiunilor umede.

Pentru turiști se oferă excursii pe apă care pot ajunge până la canalul Main-Dunăre. Există și drumuri amenajate pentru cicliști, drumeți, regiuni de cățărat ca și descoperiri arheologice sau geologice din regiunea parcului.

IV. Parcul național Bayerischer Wald

Parcul național Bayerischer Wald este prima rezervație naturală din Germania[1] cuprinde o suprafață de 24.250 ha. Impreună cu „Pădurea Boemiei” alcătuiesc regiunea împădurită cea mai întinsă din Europa Centrală.

Primele cereri de creare a unei mari rezervații naturale în Pădurea Bavareză au apărut în 1911, în Niederbayerisches Monatshefte. La sfârșitul anilor 1930 și în anii 1940, au apărut planuri de creare a unui parc național, cel mai fervent susținător al proiectului fiind Lutz Heck[2], dar aceste planuri, deși erau foarte avansate, au trebuit să fie amânate pentru după război.

Parcul Național al Pădurii Bavareze (în limba germană: Nationalpark Bayerischer Wald) este situat în sud-estul Republicii Federale Germania, de-a lungul frontierei cu Republica Cehă, în districtele rurale Regen și Freyung-Grafenau, din Bavaria.

Azi parcul atinge o suprafață de 24.250 ha. regiune de pădure din Mittelgebirge aproape neatinsă de mâna omului. Altitudinea parcului atinge în general 1000 de m deasupra nivelului mării, cu unele vârfuri ca Falkenstein (1345 m), Lusen (1373 m) și Große Rachel (1453 m). Pe lângă pădurile situate la altitudini mai mari sunt și regiuni mlăștinoase, pășuni și poieni (schlachten) care pe teritoriul Cehiei sunt și mai întinse.

Parcul este împărțit în trei părți: zonă împrejmuită, cu vânat,

deschis publicului, având o suprafață de 200 de hectare, cu lupi, râși, zimbri și urși (cel

mai cunoscut fiind Max, pe care ai șansa, uneori, să-l zărești în zori sau în amurg);

zonă cu poteci marcate; rezervație de 4.000 de hectare de pădure, unde accesul

publicului este interzis.Pe teritoriul rezervației se află animale sălbatice, precum cucuveaua,

bufnița, ursul brun și lupul, din care unele au fost aduse pentru a repopula regiunea. Unele sunt specii pe cale de dipariție, precum sunt cocoșul de mesteacăn, pisica sălbatică, șoimul, râsul, cerbul, calul sălbatic și vidra.

V. Parcul național Südheide

Parcul național Südheide există din anul 1964, el se prezintă sub formă de păduri întinse și o regiune de câmpie stearpă cu sol acid.

Parcul se întinde pe o suprafață de 480 km², ea fiind amplasată la sud de Lüneburger Heide, la nord-est fiind districtul Celle. Teritoriul parcului începe la câțiva kilometri nord de Celle și se întinde între orașele Bergen în vest și Faßberg în nord ca și Weyhausen și Steinhorst în est. Pe teritoriul parcului se află localitățile Eschede, Hermannsburg, Müden (Örtze), Unterlüß,

Eldingen și la marginea parcului Winsen (Aller).Parcul este cunoscut prin mierea obținută tradițional aici din florile de

câmpie. Este tot mai rar întâlnit coșul pentru stupi în formă de clopot „Lüneburger Stülper” azi coșnițele fiind confecționate din lemn sau material plastic.

VI. Rezervația naturală Saar-Hunsrück

Rezervația naturală Saar-Hunsrück se întinde pe teritoriul landurilor Rheinland-Pfalz și Saarland atingând aproape suprafața de 2000 km². Informații turistice se pot obține în Hermeskeil. Există un proiect de amenajare a căilor de drumeție numit "Saar-Hunsrück-Steig" pe o distanță de 170 km ce pornește de la „Saarschleife” de lângă Mettlach trece prin Weiskirchen și Trier pe la barajul Prim, la Erbeskopf (818 m), pe lângă zidurile celților din Otzenhausen, pe lângă muntele Wildenburger Kopf și până la localitatea Idar-Oberstein.

Munți: Erbeskopf (818 m), Idarkopf (746 m), Usarkopf (724 m), Schimmelkopf (695 m),Wildenburger Kopf (674 m).

VII. Parcul național Rheinland

Parcul național Rheinland până în anul 2005 fiind numit „Parcul național Kottenforst-Ville”, este situat în Lunca Rinului și Erftului la vest de Bonn și Köln, el cuprinde Vorgebirge și regiunea recultivată a minelor de cărbuni din regiune.

Parcul național se întinde pe direcția nord-sud pe o lungime de 60 și o lățime de 30 km, având o suprafață de 1.045 km². El cuprinde pe teritoriul să porțiuni din districtele Rhein-Erft, Euskirchen și Rhein-Sieg. Regiunea este limitată la vest de Valea Erftului între Euskirchen și Bedburg. Jumătate din regiunea parcului este zonă împădurită, ca. 9 % este destinată agriculturii restul fiind reginune protejată. Pe teritoriul parcului se află localitățile, Bedburg, Bergheim, Bornheim (Rheinland), Kerpen, Frechen, Hürth, Brühl (Rheinland), Erftstadt, Gymnich, Zülpich, Euskirchen, Rheinbach și Meckenheim.

VIII.

Parcul național Spessart

Parcul Național Spessart se întinde pe o parte din teritoriul regiunii muntoase Spessart (Mittelgebirge), ocupând o suprafață de 2440 km². Din punct de vedere geologic, rocile de bază din parc sunt constituite din plăci de calcare colorate cu o grosimi de până la 400 de m, ce provin din scheletul foraminiferelor din perioada triasică. Pe teritoriul parcului cresc păduri mixte de formate din conifere și foioase pe pantele line și munți cu înălțimi mijlocii.

Parcul este alcătuit din două regiuni: Parcul Național

Spessart bavarez, declarat în anul 1961, situat în Bavaria de nord-vest, pe patrulaterul lui Main și care are o suprafață de 1710 km².

Parcul Național Spessart din Hessa, declarat în anul 1962, situat în Hessa de sud-est, la sud de Autostrada-66, între Hanau și

Schlüchtern care se întinde pe o suprafață de 730 km².

IX. Parcul național Sächsische Schweiz

Parcul național Sächsische Schweiz se află la est de Dresda, lângă granița cehă pe cursul superior al Elbei în landul Sachsen, Germania. Parcul a fost înființat la dat de 12 septembrie 1990 și se întinde pe o suprafață de 93,5 km².

Teritoriul rezervației se împarte în două regiuni separate:

teritoriul aflat în districtul Sächsische Schweiz cu

localitățile: Bad Schandau, Hohnstein, Kirnitzschtal, Königstein, Lohmen, Porschdorf, Kurort Rathen, Sebnitz, Stolpen și Stadt Wehlen.

teritoriul aflat în Cehia cu o parte din Elbsandsteingebirge (Munții Elbei) și care se continuă cu Böhmische Schweiz.Inălțimea maximă a regiunii atinge

numai altitudinea de 556 m deasupra n.m., lucru care este nespecific grupei munților Mittelgebirge. Sächsische Schweiz este

cunoscut prin formele variate de climă aflate pe o suprafață relativ mică. Din punct vedere geologic roca principală este gresia de vârstă cretacică (cu vechime de 135 milioane de ani). Inițial regiunea a fost un fund de mare, unde au avut loc depuneri în straturi alternative de nisip și argilă, care ulterios s-au solidificat sub formă de gresie ce ating o grosime de 600 de m. In perioadele geologice următoare regiunea s-a ridicat, rocile sedimentare existente au fost supuse acțiunii de eroziune de la suprafața pământului, formându-se formațiunile stâncilor bizare ce caracterizează peisajul pitoresc specific regiunii. Parcul național oferă cca. 400 de km de căi drumeție, 49,9 km drumuri de bicicletă și 755 stânci pentru cățărat.

X. Parcul național Berchtesgaden

Parcul național Berchtesgaden este situat în districtul Berchtesgadener Land, fiind singurul parc național din Germania situat în Alpi. Parcul se întinde pe o suprafață de 210 km², din anul 1990 fiind parte din „Biorezervatul Berchtesgaden” care a fost declarat patrimoniu UNESCO.

Parcul național se află în masivul Berchtesgadener Alpen, fiind în cea mai parte situat pe teritoriul localităților Ramsau bei Berchtesgaden, Berchtesgaden, Bischofswiesen, Marktschellenberg și Schönau

am Königssee. La est se învecinează cu landul Salzburg din Austria. Pe teritoriul parcului se află Lacul König, la altitudinea de 603,3 m deasupra n.m., precum și muntele Watzmann cu o înălțime de 2.713 m. Linia de graniță a parcului trece la circa 1 km est de muntele Jenner, după care face o curbură spre nord spre creasta Mann, trecând peste muntele Hoher Göll. De aici urmează granița austro-germană până la muntele Reiter Alm. In continuare linia de graniță a parcului trece la nord de muntele Schottmalhorn, coboră spre lacul Hintersee (Ramsau) trecând la sud de acesta și de râul

Ramsauer Ache, de unde urcă spre est pe munții Hochkalter și Watzmann, închizănd circuitul pe malul de nord-est al lacului König și pe înălțimea Jenner.

XI. Luisenburg

Parcul natural Luisenburg se găsește în masivul muntos Fichtelgebirge, lângă orașul Wunsiedel din Franconia Superioară, landul Bavaria, Germania, fiind menționat deja în secolul al XIV-lea.

În secolul al XVII-lea s-au organizat primele spectacole în aer liber.

La vizita perechii regale prusace Friedrich Wilhelm cu soția Luise în anul 1805 i s-a dat numele actual, în onoarea reginei Luise.

XII. Parcul național Müritz

Parcul național Müritz, care a fost înființat în anul 1990, este situat în partea de sud a landului Mecklenburg - Pomerania Inferioară din Germania. Parcul se întinde în două regiuni separate. Partea sa de vest se află pe malul estic a lacului Müritz, iar partea de est, care este mai mică, este amplasată la est de orașul Neustrelitz și de Parcul național Feldberger Seenlandschaft.

Parcul se întinde pe o suprafață de cca 318 km², din care 65 % este acoperită

de păduri și 12 % de lacuri, restul fiind compus din 8 % smârcuri, 6 % pășuni și fânețe, iar 3 % suprafețe diferite. Pe teritoriul parcului se află cca 100 de lacuri și o serie de bălți, lacul cel mai mare fiind lacul Müritz (Marea mică); acesta se întinde pe o

suprafață de 117 km², fiind în același timp și cel mai mare lac de pe teritoriul Germaniei. Relieful regiunii este modelat de procesele geologice care au avut loc cu cca 15.000 de ani în urmă în ultima perioadă de glaciațiune.

În regiunea lacurilor se poate vedea vulturul pescar (Pandion haliaetus), o serie de rațe sălbatice ca Anas crecca și Anas querquedula, sau alte păsări de baltă ca Acrocephalus scirpaceus, Botaurus stellaris, Alcidae, Haematopodidae, Jacanidae, Glareolidae, Rostratulidae, Thinocoridae, Ibidorhynchidae, Pluvianellidae, Laridae, Stercorariidae, Charadriidae, Dromadidae, Recurvirostridae, Chionididae, Scolopacidae, Rhynchopidae, Sternidae, Pedionomidae, Burhinidae, ca și Calidris minuta, Tringa totanus, Tringa nebularia, Ciconia nigra (barză) și Grus grus.

Din cadrul florei din parc se pot aminti Cyperaceae (ierburi din regiuni umede) și Cladium mariscus. Pe malul de est al lacului Müritz se află păduri din familia Juniperus (ienupăr).

XIII. Lüneburger Heide

Lüneburger Heide fiind denumit după orașul Lüneburg, este o regiune întinsă de șes cu sol nisipos, sterp și păduri de foioase, situată în partea de nord-est a landului Niedersachsen, având la margine orașele Hamburg, Bremen și Hannover.

Nu se poate delimita regiunea printr-o linie de demarcație clară, s-ar putea lua în considerare fostul principat Lüneburg cu colțurile de delimitare Hamburg - Thomasburg - Gifhorn - Kirchlinteln.

Lüneburger Heide cuprinde districtele: Celle, Gifhorn, Soltau-Fallingbostel, Uelzen, Lüneburg, Lüchow-Dannenberg, Rotenburg, Harburg, Verden.

Exista pâraie sau râulețe numeroase ca Wietze, care alimentează Aller, Vissel, Böhme, Grindau Seeve și Örtze care se varsă în Elba.

XIV. Parcul Național Fläming

Parcul Național Fläming a fost declarat în anul 2005 fiind parcul cel mai tânăr din Sachsen-

Anhalt, Germania. El se întinde pe suprafață de 82.425 de ha. fiins situat între lunca Elbei, dealurile Fläming (la sud- vest), Brandenburg și Parcul Național Hoher Fläming. Regiune parcului are o populație cu densitate mică, fiind dominată de o regiune colinară.

XV. Harz (Mittelgebirge)

Harz este un masiv muntos împădurit în Europa centrală, pe teritoriul Germaniei, între Saale și Weser. Altitudinea maximă este de 1142 metri în vârful Brocken, legendarul loc de întâlnire al vrăjitoarelor care sărbătoresc aici Noaptea Valpurgiei.

Munții Harz se întind pe o lungime de 110 km, masivul având o lățime de 30–40 km și ocupând o suprafață de 2.226 km². Munții se întind între Seesen pe linia Salzgitter–Göttingen până la Lutherstadt Eisleben. Subdiviziunile munților sunt:

Unterharz (Harzul Inferior) situat în sud-est cu o altitudine de 400 m

Oberharz (Harzul Superior) situat în nord-vest cu o altitudine de 800 m

Harzul Inferior și Superior sunt separați de linia care unește Wernigerode cu Bad Lauterberg. Vârfurile cele mai înalte sunt Brocken (1.141 m), la sud-est Heinrichshöhe (1.044 m), iar la sud-vest Königsberg (1.023 m).Ape

Lacuri de acumulare:o Talsperre Neustadto Okertalsperre Lacuri naturale mici:

Bremer TeichOderteich

Ape curgătoare în nord:o Innerste cu afluenții Nette și Granecare, se

varsă în Leineo Oker cu afluenții Radau, Ecker și Ilseo Bode cu afluenții Holtemme, Zillierbach,

Hassel și Selkeo Wipper cu afluentul Eine Ape curgătoare în sud:o Oder cu afluenții Rhume, Söse și Siebero Helme cu afluenții Zorge, Wieda și Uffe.

Din cele 17 lacuri de acumulare din Harz, 12 sunt baraje pentru producerea de curent electric și ca sursă de apă potabilă, sau pentru reținerea de apă în perioada pericolului inundațiilor mai ales în perioada

topirii zăpezii.

XVI. Parcul Național Jasmnund

Parcul Național Jasmnund este o arie protejată situată în partea de nord-est a Germaniei, pe insula Rügen. Este localizat în landul Mecklenburg - Pomerania Inferioară, a fost creat în anul 1990 de către ultimul guvern al RDG, iar cu cei 30 km2 pe care îi acoperă este cea mai mică rezervație de acest gen din Germania. Mediul caracteristic al zonei îl reprezintă stâncile de calcar (cele mai înalte din țară) care ajung la altitudinea maximă de 161 m deasupra nivelului Balticii. Pe promontoriile sedimentare s-au dezvoltat păduri de fag.

Stancile din creta sunt supuse permanent procesului de eroziune marină, astfel că la fiecare furtună fragmente de rocă se prăbușesc în apele Balticii, alături de fosile de echinoide, spongieri și moluște. Una dintre cele mai pitorești stânci de acest gen este Königsstuhl (în română Scaunul regelui), cu o altitudine de 118 m. O altă stâncă impozantă, Wissower Klinken s-a prăvălit în mare pe data de 25

februarie 2005. Frumusețea zonei a fost redată de către pictorul Caspar David Friedrich în opera sa Stânci de cretă pe Rügen, realizată în 1818.

Datorită condițiilor geologice speciale, arealul Parcului Național Jasmnund adăpostește o multitudine de specii rare. În pădurile din spatele stâncilor se găsesc o serie de iazuri, precum și cavități umplute cu apă, ca rezultat direct al topirii ghețarilor. Aici se găsesc specii de plante ca arinul negru, mărul pădureț, Sorbus torminalis, Taxus și specii de orhidee precum Cypripedium calceolus. Ornitologii au remarcat prezența a numeroase specii de păsări printre care vulturul cu coada albă, pescărușul albastru, lăstunul de casă sau șoimul călător.

Dezastre naturale in Germania

I. Inundaţiile – o catastrofa pentru agricultura din Germania

2013

Zeci de mii de hectare din Germania au fost inundate, recolte şi utilaje au fost distruse şi, în timp ce apa continuă să crească în unele regiuni, agricultorii au început să evalueze amploarea

catastrofei în unele landuri ale celui de-al doilea mare producător agricol din Europa.

Federaţia agricolă DBV estima săptămna trecută că au fost inundate 150.000 de hectare de teren şi pierderi de cel puţin 300 de milioane de euro, dar urmează să publice noi estimări, modificate în creştere, în timp ce viitura de pe Elba se deplasează către nordul Germaniei, atingând şi landul Schleswig-Holstein.

În Bavaria (sudul ţării), inundată săptămâna trecută, apele se retrag şi au început să fie evaluate pagubele. Astfel, 30%-60% din culturile de legume au fost distruse în cel mai mare land german ca suprafaţă, estimează Markus Peters, de la Federaţia agricolă bavareză.

El a adăugat că în general recolta nu va fi bună în acest an şi pentru că vremea nu a fost favorabilă nici înainte de inundaţii, cu toate că nu va fi pierdută în totalitate în niciun sector.

Agricultorii din Bavaria speră totuşi ca o parte din culturile de cereale să fie salvate. Datorită ploilor din luna mai, culturile sunt încă verzi, astfel că, dacă nu vor începe să putrezească, vor putea fi recoltate, cu condiţia să vină în sfârşit vara, a spus Peters.

Tabloul general este mai sumbru în Saxonia, în estul ţării, apele Elbei inundând 30.000 de hectare de păşuni şi 45.000 de hectare de culturi, astfel că "nu se mai poate salva nimic", a declarat Andreas Jahnel, de la Federaţia agricolă saxonă.

"În Saxonia putem uita de recolta pe 2013. Totuşi şi plantele putrezite vor fi recoltate. Cu puţin noroc, acestea vor fi folosite pentru instalaţiile de biogaz", a spus Jahnel.

Germania este al doilea mare producător de cereale din Europa după Franţa şi este cel mai important producător de cartofi de pe continent.

Inundaţiile pun însă în pericol întreaga cultură de cartofi, a explicat preşedintele Federaţiei industriei de prelucrare a fructelor şi legumelor, BOGK, Horst-Peter Karos.

"Vor fi pierderi de producţie, nu este improbabil ca în unele zone să fie dificil să

livrăm cartofi prăjiţi, cipsuri şi chifteluţe de cartofi, foarte populare în Germania", a precizat el.

În general, chiar dacă vor apărea blocaje în unele zone, aprovizionarea va fi asigurată peste tot şi pentru toate produsele, a spus însă Peters, de la federaţia agricolă din Bavaria.

II. Inundație în Hamburg

Data: 16 februarie 1962 Daune: cca. 300 de morți

III. Catastrofă prin căderi masive de zăpadă

Perioada: decembrie 1978

Daune: Mii de oameni erau înzăpeziți zile întregi fără a putea face cumpărături, fără curent și telefon.

Loc: Germania de Nord

IV. Furtunile de grindina

Furtunile insotite de grindina care au lovit Germania la sfarsitul lunii iulie au provocat pagube de circa 2 mld. USD, estimeaza compania de modelare a catastrofelor naturale AIR Worldwide. Grindina a afectat regiuni vaste din nordul si sudul tarii, in urma acesteia fiind avariate circa 50.000 de masini si 100.000 de cladiri.

"Cladirile au suferit daune in special din cauza spargerii ferestrelor, tiglelor si a sistemelor de jaluzele. Insa, daune semnificative au suferit si echipamentele solare, care erau pozitionate in general pe acoperisuri", se arata intr-un comunicat AIR Worlwide.

ALLIANZ a estimat deja pierderile pe care le va acoperi la o valoare totala de circa 268 mil. USD. Cu toate acestea, se asteapta ca aceasta cifra sa creasca odata cu intoarcerea din vacante a mai multor asigurati.

Una dintre cele mai cunoscute "victime" ale acestor evenimente a fost si producatorul auto VOLKSWAGEN care a anuntat ca 28.000 de masini au fost deteriorate, in principal de grindina. Dat fiind numarul mare de masini avariate, VW a apelat la ajutor extern pentru evaluarea pagubelor. In urma expertizelor, specialistii au estimat costul total al reparatiilor la mai multe milioane de euro, insa VW a precizat ca este complet asigurat pentru astfel de situatii.